Devianța Socială

Devianța socială

Definiție:

Devianța poate fi definită atât ca o abatere de la normele și valorile sociale cât și un act noncomformist ce duce la dezamăgirea așteptărilor masei sociale și atrag după sine respingeri și sancțiuni. Se poate spune că devianța și normalitatea sunt de fapt niște noțiuni despre care se vehiculează un sens statistic, adică condiutele normale sunt frecvente iar actele de devianță sunt rare, cu alte cuvinte cu cât actul deviant este mai mare, cu atât este mai rar. Actul de devianță apare sub forma unei activități care depășește o așteptare ce “violează” o normă socială sau neagă o valoare. Ea presupune existența unui univers normativ. Putem spune că orice acțiune umană este coordonată de norme care este dirijată în diferite direcții cu anumite finalități. Sociologii consideră ca deviante acțiunile și felurile de a fi rău văzute și sancționate de majoritatea membrilor unui grup.

Comportamentul deviant apare ca un produs inevitabil al interacțiunilor dintre indivizi și se caracterizează prin relativitate, universalitate și normalitate statistică, îndeplinind o serie de funcții și generând disfuncții sociale în fiecare comunitate umană.

Devianța ca fenomenologie

În context fenomenologic, de la cerințe normative acest comportament deviant implică adoptarea unor modele precum ar fi cel anti-normativ ce presupune opusul modelului dominant, ca exemplu fiind infractorii care se opun oridnii sociale și modelul non-normativ care este lipsit de cooerență comportamentală precum a celor bolanvi psihic sau indivizilor asociali care consider că nu există reguli. În ambele cazuri, toți membri participanți ai actelor deviante, adoptă comportamente diferite față de așteptările celorlalți.

Aceste diferențe sunt de fapt niște mărci ale orcărei forme de devianță, fiind considerate de majoritatea participanților ca fiind un semn al imoralității, provocând astfel reacții ostile, etichete sau cum se presupune, sancțiuni.

Pentru toți acești devianți, comportamentul lor este “așa cum trebuie să fie”, adică normal.

Nici un individ nu este “robot” care să se supună unor “comenzi” normative, fiecare membru confruntându-se într-un oarecare moment al vieții cu tendințe de agresivitate, iraționalitate, cu fantezii și dorințe deviante.

Devianța este o temă în mod special controversată în care există de obicei un dezacord în legătură cu comportamentele deviante și care nu sunt și cele care trebuie sever pedepsite și cele care trebuie blând pedepsite.

Devianța are un caracter relativ pentru că ceea ce, dintr-o anumită perspectivă normativă, apare ca fiind deviant, dintr-o altă perspectivă normativă, este perfect normal, legitim sau rațional.

Relativitatea devianței

Un act poate fi considerat deviant într-o anumită împrejurare dar aceasta se poate schimba în funcție de context. De exemplu, actul sexual este considerat normal atunci când există consemțământul ambilor participanți însă ia forma unei devianței atunci când se desfășoară într-un loc public sau fără consemământul celei de-a doua personae (viol).

Un act va fi deviant în funcție de statutul social. Uciderea animalelor va fi în mod normal considerată o devianță însă eutanasierea făcută de un medic veterinar nu.

Devianța va depinde de contextul normativ în care apare. Ceea ce este condamnat într-o anumită epocă este adesea tolerat în alte vremuri. În secolul XIII, costumele de baie erau defapt rochii lungi fabricate dintr-un material special care să nu devină transparent în contact cu apa în timp ce în ziua de astăzi costumele de baie au ajuns să fie create asemănător lenjeriei intime.

Tipologia devianței

Pentru a oferi o ideie concretă asupra ceea ce semnifică devianța ne vom ajuta de o primă clasificare ce cuprinde 7 categorii:

Infracțiuni și delicte: omucidere, furt.

Sinucidere

Consumul de droguri

Transgresiunile sexuale: prostituție, homosexualitate, pornofrafie, adulter.

Devianțele religioase: vrăjitorie, erezie, sectarism religios.

Boli mintale (lumea socială a azilurilor)

Handicapurile fizice și relațiile tensionate care pot apărea între persoanele normale și cele cu handicap (surde, nevăzătoare, obeze)

Având în vedere că devianța cuprinde o arie atât de extinsă de manifestări și situații comportamentale (fiind incluse în devianță lucrurile atât de diferite cum ar fi omuciderea și surditatea) Sociologul francez Maurice Cosson, scoate în evidență că în universul devianței există o gradație de la perfect voluntar la involuntar pe baza căruia scoate în evidență 4 categori de devianți:

Deviant subcultural – această categorie pune la îndoială legitimitatea normelor pe care le violează și încearcă să promoveze norme și valori substituiente, militând în acest sens. Exemple: noncomformiștii, teroriști și membrii sectelor religioase.

Transgresorii – sunt devianți care violează deliberat o normă a cărui legitimitate o recunosc. Ei acționează din interes, sunt oportuniști și se lasă pradă pasiunii. Această categorie cuprinde cel mai mare număr de delicvenți.

Indivizii cu tulburări de comportament – Acestă categorie cuprinde acel tip de devianță al cărui începe voluntar iar în următoarele faze ale evoluției ei devianța devine involuntară, cum ar fi de exemplu: alcolicii și toxicomanii. Tot în această categorie putem include și tulburările mentale precum ar fi: nevroza, socopatiile, tulburările de caracter, fiind dificil să separăm latura voluntară și involuntară.

Handicapații – În cazul acestora părăsim domeniul acțiunii voluntare. În această categorie se includ și tulburările mentale care rezultă dintr-o leziune organică.

Devianțe religioase

Manifestarea religiei în planul conștiinței și în planul comportamental al individului – sistemul vieții religioase presupune un nivel teoretico-dogmatic și un nivel comportamental, manifestându-se activ și nemijlocit în acțiunile individului. Primul nivel se referă la existența în planul conștiinței a explicațiilor și întelegerii realității pe baza sistemului adoptat; al doilea este prezent prin atitudinea activă a indivizilor față de sistemul religios, concretizat în forme variate ale practicilor religioase, ca: ceremonii specifice, acte magice, ritualuri religioase etc.

În acest caz comportamentul este orientat de reguli și norme caracteristice fenomenului religios și fiecărei religii luate în parte,de prejudecăți și stări de spirit religioase. Comportamentul indivizilor se va desfășura în conformitate cu cerințele și interdicțiile religioase.De regulă cele doua niveluri apar ca interconectate,ele presupunându-se și conditionându-se reciproc.

Sunt însăși situații, evident destul de puține la număr, când planul teoretico-dogmatic nu este dublat și de unul comportamental-acțional sau invers. În prima situație, conștiința individului,deși rămâne sediul unor idei, se prelungește și prin acțiuni concrete. Acest caz reprezintă un indice de bază al religiozității,al stării de dependență spirituală a omului față de divinitate.Deseori aceasta situație nu poate fi ușor evidențiată,situându-se la un nivel implicit ea nu este direct perceptibilă. Întreținută de prejudecăți,stări de spirit,tradiții religioase,care,deși nu sunt manifestate în plan comportamental,împiedică formarea unor convingeri științifice,materialiste.

De aceea, accentul educației trebuie deplasat spre latura afectiv-emoțională,componenta de bază în structura convingerilor,precum și de posibilitatea de control a mecanismului complex de formare a acestora.

În familiile musulmane se înrădăcinează un puternic spirit de sacrificiu în numele religiei și a scopurilor sale,indivizii care luptăîn războiul sfânt sacrificându-se fără ezitare pentru dogmele credinței și perpetuarea lor.

Cel de-al doilea caz,în care planul comportamental nu este susținut consecvent de credințe,idei,de explicații religioase,el fiind perpetuat în virtutea unor tradiții,unor funcții estetice sau psihologic-individuale pe care religia le-a cultivat,este mai puțin semnificativ pentru indicarea stării de religiozitate.Uneori suntem în prezența unor situații evident paradoxale:ceremonii religioase practicate in diferite momente cruciale pentru viața omului (naștere,botez,nuntă,înmormântare)păstrate doar prin forța tradiției și a spectacolului implicat,dezgolite de substatul lor religios,mistic.

Secte religioase: Martorii lui Iehova

Martorii se consideră creștini, singura religie adevarată, închinatori la adevăratul Dumnezeu, “căruia îi place să i se spună pe nume: Iehova”. Dar, ca toti neoprotestanții, ei nu acceptă tainele creștine și neagă tradiția creștină. Ei anunță “vestea cea bună a Regatului ceresc al lui Iehova”. Martorii neagă nemurirea sufletului și Trinitatea creștină, considerându-le influențe păgâne. Nu țin zilele de naștere și onomasticile, nu țin Crăciunul (consideră că Mântuitorul s-a născut pe la 1 octombrie) și nici Paștele, afară de comemorarea morții lui Iisus. Martorii neagă că Iisus ar fi murit pe cruce; ei spun ca a murit pe un…stâlp! Ei spun ca semnul crucii provine de la “religiile false, antice”, și că primii creștini nu foloseau și nu venerau crucea. Din aceste motive, ei acuză religiile creștine de ipocrizie.

Satanismul

Sataniștii sunt cei care îl venerează pe Satan. Sunt mai multe definiții pe care satanismul le-a primit. Sataniști au fost numiși la început toți cei care nu sunt creștini conservatori. Aceștia cred că, dacă ceilalți oameni nu cred în Dumnezeu tot așa cum cred ei și nu au același ritual, atunci ceilalți trebuie să-l venereze pe Satan. Din acest punct de vedere, sataniștii sunt 90% din populația lumii.

Cei mai mulți istorici creștini văd satanismul chiar așa cum îl vad sataniștii: un grup mic, care nu are legatură cu nicio altă religie și ai cărui membri se simt liberi să-și satisfacă nevoile în chip liber, să fie blânzi cu prietenii lor și să-și atace dușmanii. Din acest punct de vedere, doar în America de Nord sunt aproximativ 10.000 de sataniști. Dar membrii cultului sunt imposibil de numărat cu acuratețe, spun specialiștii.

Sataniștii folosesc precum simbol al cultului, Sigiliul lui Baphomet: un cap de capră, desenat în cadrul unei stele în cinci colțuri inclusăîntr-un cerc.

Sataniștii amatori nu au o ideologie consistentă, ci adună elemente din satanismul religios, magie, cultul Wicca sau alte culte neo-păgâne, tradiții oculte și alte ritualuri pe care adepții le găsesc “utile“. Foarte frecvent, romanele despre sataniști scrise de autori creștini sunt adăugate la ritualul cultului. Aceasta pentru că adepții sunt adolescenți influențabili, care se îndeletnicesc cu satanismul pentru o scurtă perioadă de timp. De obicei sunt autorii unor gesturi criminale, precum vandalizarea de cimitire sau picturile satanice pe pereții clădirilor.

Satanismul modern este atribuit lui Aleister Crowly (1875-1947). El era de fapt un magician ceremonial care își baza ritualurile în parte pe principii iudeo-creștine. După ce a absolvit universitatea, a intrat în Ordinul Zorilor Aurii, pe care l-a părăsit pentru o altă frație, Ordo Templi Orientis, care se baza pe magia sexului și ființa ca un ordin al masonilor.

Vrăjitoria

Vrăjitoria, în variate contexte istorice, religioase și mitice este folosirea unor presupuse puteri supranaturale sau magice. O vrăjitoare este o persoană care practică vrăjitoria. În contexe moderne de practicare a vrăjitoriei, în special în cel Wicca, și bărbații pot fi încadrați drept "vrăjitori".

Vrăjitoria este o rămășiță a religiei pre-creștine. Practicienii spun ca nu are nimic de-a face cu satanismul sau venerarea diavolului. În zilele noastre, tot mai mulți oameni sunt din ce în ce mai puțin satisfăcuți de structurile religioase tradiționale și caută relații mai adânci și mai pline de înțeles cu Divinitatea, prin metode alternative. Vrăjitoria este în primul rând o religie. Există multe sărbători, dintre care multe au fost preluate și de creștinism. Într-un mod asemănător, mulți zei păgâni au devenit creștinizați ca sfinți.

Biserica este însă de altă părere. Prin cuvântul vrăjitorie întelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorințe omenesti. Vrăjitoria s-a practicat, atât la poporul evreu în timpul Legii Vechiului Testament, cât și la creștinii din Legea Darului, până în vremea noastra. În Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrăjitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât si cei trei magi care practicau astrologia.

Normaliatea religioasă

Singurul lucru ciudat in aceste vremuri ciudate este normalitatea.

Fiecare persoană este subiectivăîn privința normalității. Așadar, în ceea ce privește religia și un creștin poate considera islamismul ca fiind o devianță religioasă, doar pentru că este diferită de religia proprie. Totuși trebuie să obiectivizăm faptul ca ne tragem din culturi și societăți diferite. Însă pentru toți, devianțele religioase există. Devianții religioși, sau devianții subculturali, pot constitui un pericol pentru societate, ajungând la delincvențe.

Pentru a concluziona, indivizii ce manifestă un comportament deviant acționează sub influența unor impulsuri condiționate de factori bio-psiho-socio-culturali, sub incidența unor anomalii la nivelul cortexului, a unor leziuni, ori sub influența eredității, însumând de fapt acele conduite patologice colective, împinse la extrem.

Din punct de vedere psihologic, infracțiunea reprezintă o manifestare comportamentală deviantă, ce constă în încălcarea unor norme codificate de către societate, manifestare cu conținut antisocial, față de care se iau anumite atitudini, prin aplicarea de sancțiuni penale