Determinarea Nivelului de Radioactivitate în Sol în Zonele Agnita și Cisnădie
Temă proiect licență:
Determinarea nivelului de radioactivitate în sol în zonele Agnita și Cisnădie
Coordonator: Studenta:
Prof. Dr. Ing. Borza Sorin Buzași Teodora
Cuprins
1. Generalitati
1.1. Solul
1.2. Radioactivitatea
1.3. Elemente radioactive existente in sol
Localitatea Agnita
2.1. Asezare geografica
2.2. Scurt istoric
2.3. Geologia si relieful orasului Agnita
2.4. Nivelul de radioactivitate din sol
Orasul Cisnadie
3.1. Asezare geografica
3.2. Scurt istoric
3.3. Geologia si relieful din Cisnadie
3.4. Nivelul de radioactivitate din sol
4. Aparatura
4.1. Descriere
4.2 Mod de folosire
4.3. Schema functionala LabView
4.4. Placa de achizitie
5. Cauzele radioactivitatii solului
6. Efectele radioactivitatii
6.1. Efectele asupra mediului inconjurator
6.2. Efectele asupra organismului uman
7. Tratamente medicale
8. Prevenire
9. Combaterea poluarii
10. Legislatia privind radioactivitatea:
11. Concluzii
12. Bibliografie
1. Generalități:
1.1. Solul:
Solul, considerat partea superioară a litosferei, este compus din grăuncioare de pământ amestecate cu frunze uscate, substanțe organice și minerale, apă și aer. Avem mai multe tipuri de sol în funcție de condițiile climatice, de mineralele și de elementele metalice și nemetalice existente în diferite zone de pe glob.
În Romania, avem soluri precum:
Kastanoziomurile sunt cel mai puțin evaluate dintre toate solurile țării. Acestea se formează în condițiile stepei uscate din sud-estul țării, cu deosebire în Dobrogea, pe o lățime de 5-10 km. Ca areale reduse, se mai pot întâlni pe unele popine și grinduri din Bălțile și Delta Dunării, ca și în estul Bărăganului, unde, în lungul terasei Dunării, se întâlnesc între Fetești și Gura Ialomiței și se formează în condiții de temprratură T=11℃. Acestea au o moderată structurare glomerulară, textură predominant mijlocie, conținut redus de humus (2-3%) reacție alcalină (7,5-8), saturație în baze și o bună aprovizionare cu substanțe de nutriție. Asigurate cu apă și îngrășăminte, sunt folosite cu bune rezultate pentru culturi cerealiere și plante tehnice, vii și livezi xero-termofile.
Cernozionurile sunt caracteristice stepei și silvostepei, constituind areale însemnate în Câmpia Română, Dobrogea și în Câmpia Tisei, dar și în Podișul Moldovei, unde ocupă dealurile cu altitudini de până la 200 – 250 m, din partea de est și sud-est. În Câmpia Română se întâlnesc în Câmpia Tecuciului, în Bărăgan, continuându-se ca o fâșie prin sud spre vest. Aceste soluri se formeză în condiții de temperatură: T=8,5 – 11℃, fiind acoperite de covoare vegetale de stepă și silvostepă. Acest tip de sol, are o fertilitate foarte ridicată în anii climatici normali, necesitând însă corectarea deficitului de umiditate prin irigații. Se pretează la cultura cerealelor, plante tehnice, vii și livezi. Sunt un important component al fondului edafic pentru grânarele României.
Faeoziomurile sunt solurile tipice regiunilor de stepă relativ caldă și mai umedă, cu extensii până în zona de silvostepă. Apar în condiții mai umede decât alte soluri de stepă. În consecință, producția de biomasă este mai mare, iar alterarea și levigarea mai pronunțate. Ca și kastanoziomurile și cernoziomurile, faeoziomurile sunt dezvoltate pe materiale parentale afânate, bazice, în special loess și depozite loessoide. Carbonatul de calciu este în mod obișnuit absent din profilul de sol, dar levigarea nu este atât de intensă încât solul să fie sărăcit în baze și nutrienți.
Acest tip de sol apare și în zonele forestiere. Utilizarea acestora este variată: păduri, pajițti, plantații viti-pomicole, cereale.
Podzolurile se formează în condițiile climatului boreal montan, cu temperaturi scăzute (2-5°C) și precipitații medii anuale ridicate (850-1400 mm). Apar de la 1400 – 1500 m și urcă până la peste 1800 – 2000 m, corespunzând molidișurilor de altitudine, dar și pajiștilor secundare cu Festuca rubra și Nardus stricta. Acest tip de sol se caracterizează printr-un orizont O și/sau Ao sau Au, urmate de un orizont eluvial albie (Ea) și de un orizont B spodic (feriiluvial – Bs sau humico-feriiluvial – Bhs). Cele mai întinse suprafețe cu podzoluri se găsesc în munții care depășesc limita inferioară menționată anterior, cu deosebire în nordul și centrul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali, în timp ce în Munții Apuseni și în Munții Semenicului ocupă areale mai restrânse.
Criptopodzolurile se asociază districambosolurilor din etajul pădurilor de amestec, soluri pe care le înlocuiesc treptat, ajungând ca în etajul pădurilor de molid, în asociație cu prepodzolurile, să se întâlnească doar sub o vegetație de pajiști, fiind de fapt rezultatul evoluției secundare a prepodzolurilor, sub influența vegetației de poaceae.Prin raport cu districambosolurile, criptopodzolurile ocupă un areal mai restrâns în Carpații Meridionali față de Carpații Orientali. Acest lucru se explică prin extinderea mult mai mare a etajului bioclimatic al molidului și restrângerea arealelor pădurilor de fag, la latitudinile nordice față de cele sudice. Cristalinul Munților Apuseni se situează, din acest punct de vedere, într-o situație intermediară.
Rendzinele se formează în condiții variate de relief, din treapta de câmpie până în aria montană, având orizont A molic (Am) și orizont intermediar (AR, Bv, AC), culori ai valori și crome sub 3,5 (la umed), cel puțin în partea superioară și, cel puțin, pe fețele agregatelor structurale. Aceste soluri se dezvoltă pe materiale parentale calcarifere sau roci calcaroase, care apar între 20 și 50 cm, întrucât aceste roci sunt compacte și dure (calcare, dolomite, conglomerate calcaroase, gresii și marne calcaroase), profilul rendzinelor este cel mai adesea scurt și bogat în material scheletic. Rendzinele au apariții insulare în toate zonele bioclimatice, din Dobrogea și până în zona alpină din Carpați. Cea mai mare reprezentativitate o au rendzinele din Dobrogea și din teritoriul carpatic (zona cristalinomezozoică și sinclinalele suspendate ale flișului intern, unde rocile respective sunt mai răspândite). Solurile au culoare închisă, cu un profil clar diferențiat, cu acumulare de humus saturat în calciu și fertilitate ridicată.
Preluvosolurile subtipurile roșcat, roșcat-molic, roșcat-vertic și roșcat-gleic (soiuri brun-roșcate, cf. SRCS, 1980) au cea mai largă reprezentare în sudul țării,, unde apar sub forma unei benzi est-vest, cu lățimi diferite (10 >30 km), începând de la est de București, continuând pe direcția Videle – Roșiori de Vede – Caracal – Craiova – Plenița – Turnu Severin. Aceste soluri corespund Câmpiei Vlăsiei, unde ating maximumul de extindere, unei părți importante din Câmpia Găvanu-Burdea și în Câmpia Boianului, iar la vest de Olt, părții nordice a Câmpiei Olteniei și extremității sudice a Piemontului Getic. Pe suprafețe reduse se întâlnesc în câmpia piemontană înaltă și dealurile joase ale Banatului. Preluvosolurile tipice, molice, vertice, stagnice și gleice sunt caracteristice tuturor unităților deluroase și de podiș ale țării, în timp ce subtipurile rodie, pseudorendzinic, rendzinic și litic apar diseminat în teritoriu.
Luvosolurile au cea mai mare extensie. Subtipurile tipic, vertic, planic, stagnic, gleic (fostele soluri brune luvice) sunt cele mai răspândite dintre luvosoluri și au cea mai largă extindere în regiunile de dealuri și podișuri. Ele reprezintă cea mai tipică expresie pedogeografică a condițiilor bioclimatice central-europene de pe teritoriul țării noastre. Pe suprafețe întinse se întâlnesc în Podișul Transilvaniei și Dealurile Vestice, de unde coboară și la nivelul Câmpiei din NV țării (Câmpia Someșului), apoi în depresiunile intracarpatice, în Subcarpați și în părțile mai înalte ale podișurilor extracarpatice (Moldovei, Getic), respectiv în toată aria de manifestare a climatului central-european. Subtipurile albice, glosice (inclusiv cele asociate) reprezintă expresia stadiului cel mai avansat de alterare și de levigare din zona temperată. Se formează in condițiile unor precipitații mai ridicate (700 – 1000 mm) și cu temperaturi destul de reduse (6-8°C), specifice climatului central-european care suportă și influențe boreale (latitudinale și altitudinale), ceea ce se reflectă și printr-o evapotranspirație potențială ceva mai redusă (500 – 600 mm). Suprafețele cele mai reprezentative cu aceste subtipuri de sol se întâlnesc în dealurile și depresiunile din nord-vestul țării, în Depresiunea colinară a Transilvaniei, în unele depresiuni intracarpatice și subcarpatice, în părțile centrale și nordice ale Podișului Getic, în nord-vestul Podișului Sucevei și, insular, în părțile mai înalte ale Podișului Bârladului.
Planosolurile grupează luvisoluri care se caracterizează tot printr-un orizont A ocric, urmat de un orizont eluvial E și orizont B argic, dar care prezintă obligatoriu schimbare texturală bruscă. Această schimbare texturală bruscă este rezultatul eluvierii-iluvierii, în condițiile drenajului vertical slab, când apa acumulată la suprafață pătrunde greu și pe o adâncime relativ mică, antrenând particulele fine din orizonturile superioare (A sau E) și depunându-le imediat sub E, în orizontul iluvial (Bt). Această diferențiere texturală poate fi determinată uneori și de stratificația litologică. Pot să prezinte orizont O, orizont vertic și proprietăți stagnice intense.Această diferențiere texturală poate fi determinată uneori și de stratificația litologică. Structura orizontului eluvial este slab dezvoltată și instabilă, iar consistența orizontului de suprafață, cu textură ușoară, poate deveni tare, la uscare. Chimic, planosolurile sunt soluri intens alterate, capacitatea de schimb cationic a fracțiunii argiloase din orizonturile de suprafață fiind semnificativ mai mică decât în orizonturile subiacente. Planosolurile au apariții insulare în aria luvosolurilor, ocupând în general suprafețele plane, lipsite de un drenaj extern și cu un drenaj intern slab. Pe profil, stagnogleizarea este mai evidentă și poate apărea chiar din baza orizontului A.
Alosolurile (inexistente în SRCS, 1980) grupează soluri cu un orizont A ocric sau umbric, urmat direct sau după un orizont eluvial (E) de un orizont B argic (Bt), având proprietăți alice pe cel puțin 50 cm, respectiv între 25 și 125 cm adâncime. Proprietățile alice caracterizează anumite orizonturi minerale foarte acide, cu un mare conținut de aluminiu schimbabil, rezultat în urma unor procese de pedogeneză, în care particularitățile climatului determină o parțială distrugere a mineralelor argiloase, eliberând mari cantități de aluminiu. Formarea acestor soluri este caracteristică climatelor tropicale umede și regiunilor temperate destul de calde și relativ umede. în România, întrunesc condiții de formare doar în aria luvosolurilor tipice și albice, unde apar pe suprafețe foarte restrânse (fostele soluri brune luvice și luvisoluri albice holoacide). Prezența acestor soluri indică anumite condiții specifice de alterare, cu prezența unor texturi nisipo-lutoase sau chiar mai grosiere în orizonturile superioare ca urmare a degradării argilelor, urmate de texturi fine (peste 35% argilă), la nivelul orizontului Bt.
Eutricambosolurile au cea mai largă răspândire la partea inferioară a etajului pedocambic, la altitudini cuprinse mai cel mai adesea între 500 – 1000 m. Vegetația aparține pădurilor de foioase și foioase – conifere, pornind de la pădurile de gorun, continuând cu cele de gorun-fag și de fag, mai rar, de amestec fag-conifere. Media limitei superioare (de 1000 m) este frecvent depășită în Carpații Curburii, Meridionali și Occidentali, pe versanții cu expoziții sudice sau pe rocile bazice, după cum este mai coborâtă în nordul Carpaților Orientali, pe expozițiile umbrite și umede, pe roci acide și relativ ușor debazificabile. Pe depozitele sedimentare afânate, îndeosebi din depresiunile carpatice și subcarpatice, eutricambosolurile se asociază sau sunt înlocuite prin luvosoluri. Condițiile bune de drenaj favorizează spălarea rapidă a carbonaților și o alterare activă a suportului mineral. Humificarea și mineralizarea resturilor vegetale se realizează rapid, formându-se un orizont A destul de subțire, cu puțin humus și o reacție neutră sau slab acidă. Migrarea argilei pe profil este foarte slabă. Menținerea acestor soluri într-un stadiu redus de evoluție face ca profilul să apară slab diferențiat textural și chiar cromatic, Fertilitatea eutricambosolurilor, determinată de ansamblul însușirilor fizice, chimice și biologice, este bună spre medie atât pentru ecosistemele forestiere, cât și pentru pajiștile naturale.
Districambosolurile sunt specifice părții superioare a etajului pedocambic, la altitudini cuprinse în medie între 1000 și 1200 (1300) m, fiind solurile cele mai răspândite ale spațiului carpatic. Pe expoziții însorite sau în condiții de umiditate redusă, pe versanții puternic înclinați și pe rocile bogate în componente bazice, aceste soluri urcă până la peste 1500 m, după cum, pe roci acide, pe forme de relief cu pante moderate și pe versanți expuși fronturilor umede pot cobori până 1a. sub 800 m. Climatul prezintă caractere de tranziție de la cel temperat montan la cei boreal montan, cu temperaturi de 4 – 6°C și precipitații medii anuale cuprinse între 800 – 1000 (1200) mm, tranziție reflectată ele prezența făgetelor și a pădurilor de amestec fag-rășinoase, inclusiv a brădetelor, la care se adaugă molidișuri mai mult sau mai puțin umede, specifice climatului boreal montan. Vegetația forestieră poate fi înlocuită de cea de pajiști secundare, cu iarba vântului (Agrostis tenuis) și păiușul roșu (Festuca rubra). In acest mediu pedogenetic se formează o litieră bogată în resturi organice. Humificarea fiind lentă, la baza litierei se conturează un strat de mull acid, mull-moder sau moder cu puțin humus propriu-zis, în alcătuirea căruia domină acizii fulvici. Procentual, districambosolurile ocupă o suprafață sensibil mai mare în Carpații Meridionali, decât în ramura cristalină nordică a Carpaților Orientali.
Prepodzolurile se formează în următoarele condiții bioclimatice: Tm=3-6°C; Pm=850-1200 mm; păduri de amestec fag-rășinoase și de molid. Climatul umed determină alterarea specifică a materialului parental (hidroliza acidă), o intensă eluviere a componenților solubili și debazificarea complexului adsorbtiv al solului. Temperaturile scăzute inhibă activitatea microorganismelor, astfel încât materia organică se descompune lent. Resturile organice provin dintr-o vegetație de molidișuri tipice și de amestec cu brad și, fag, la care se adaugă stratul subarbustiv cu Vaccinium. Se formează humus grosier, nesaturat în baze, ceea ce determină culoarea închisă a orizontului A. Datorită alterării silicaților primari și a distrugerii prin hidroliză a celor secundari, compușii minerali și organo-minerali sunt eluviați și depuși în orizonturile subiacente, formându-se un orizont B spodic (Bs), cu acumulare de oxizi de fier și aluminiu. Sub orizontul A se formează treptat un orizont Bs sau chiar Bhs (humicospodic). Solurile în cauză prezintă un profil bine definit și orizonturi clar diferențiate, cu un orizont Ao sau Au, precedat sau nu de un orizont O și urmat ele orizontul spodic (Bs, Bhs). Prepodzolurile ocupă frecvent partea inferioară a etajului pedospodic, între 1200 (1300) și 1400 (1500) m, dar pot coborî până la cca. 1000 m. Acest tip de sol se întâlnește frecvent în toate masivele cristaline din Carpații Orientali, Carpații Meridionali și Carpații Occidentali, cât și la periferia celor din aria cristalino-mezozoică (tot pe roci metamorfice), dar pot întruni condiții de formare și pe roci sedimentare (munții flișului carpatic), în intervalul altitudinal 1400 – 1600 m.
Podzolurile se formează în condițiile climatului boreal montan, cu temperaturi scăzute (2-5°C) și precipitații medii anuale ridicate (850-1400 mm). Apar de la 1400 – 1500 m și urcă până la peste 1800 – 2000 m, corespunzând molidișurilor de altitudine (cu vegetație acidofilă, ierboasă, muscinală și de ericacee, în parter), dar și pajiștilor secundare cu Festuca rubra și Nardus stricta. Acest tip de sol se caracterizează printr-un orizont O și/sau Ao sau Au, urmate de un orizont eluvial albie (Ea) și de un orizont B spodic (feriiluvial – Bs sau humico-feriiluvial – Bhs). Cele mai întinse suprafețe cu podzoluri se găsesc în munții care depășesc limita inferioară menționată anterior, cu deosebire în nordul și centrul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali7, în timp ce în Munții Apuseni (Bihor-Gilău-Vlădeasa-Muntele Mare) și în Munții Semenicului ocupă areale mai restrânse.
Criptopodzolurile se asociază districambosolurilor din etajul pădurilor de amestec, soluri pe care le înlocuiesc treptat, ajungând ca în etajul pădurilor de molid, în asociație cu prepodzolurile, să se întâlnească doar sub o vegetație de pajiști, fiind de fapt rezultatul evoluției secundare a prepodzolurilor, sub influența vegetației de poaceae (mai ales, Festuca rubra și Agrostis tenuis, la care se adaugă și Nardus stricta). Acest nou tip de sol se caracterizează printr-un orizont O și/sau orizont A foarte humifer (Ao sau Au), urmate de un orizont B criptospodic (Bcp), cu acumulare iluvială de material amorf, predominant humic și aluminic, mai puțin feric.
Nigrosolurile apar sub formă de areale reduse, disjuncte, de regulii la altitudini corespunzătoare districambosolurilor. Condițiile de formare, morfologia profilului, proprietățile, nivelul de fertilitate și favorabilitate sunt asemănătoare cu ale acestora, deosebirea constând în prezența orizontului Au (în loc de Ao), brun închis până la negricios, datorită evoluției sub o vegetație de pajiști mezohigrofile și, frecvent, formării lui pe roci melanocrate: șisturi negre, șisturi grafitoase, șisturi manganoase sau bituminoase etc.
Humosiosolurile caracterizează etajul pajiștilor alpine, unde alterarea mineralelor este mult încetinită iar descompunerea resturilor organice este lentă și incompletă. în aceste condiții bioclimatice se acumulează mari cantități de materie organică (segregabilă de partea minerală), cu predominarea componentei fulvice (humus brut, puternic acid). Ulterior, spre baza profilului se formează și se depun hidroxizi de fier care imprimă solului o nuanță cromatică brună sau brun-gălbuie. Profilul solului este slab diferențiat morfologic, culoarea fiind închisă la suprafață, întrucât orizontul Au este bogat în humus acid. Humosiosolurile coboară frecvent și în etajul subalpin, unde se asociază diferitelor subtipuri ale podzolurilor, în timp ce spre partea superioară a reliefului se trece la câmpuri de pietre și stâncării nesolificate, care la peste 2200 – 2300 m devin dominante. Areale mai extinse se întâlnesc pe culmile cristaline domoale și la nivelul versanților slab-moderat înclinați din partea înaltă a Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali (Rodna-Maramureș).
Pelosolurile implică existența unui orizont pelic la suprafață sau de la cel mult 20 cm (sub stratul arat), ce se continuă până ia adâncimea minimă de 100 cm. Aceste soluri conțin peste 30 % argilă în toate orizonturile, până la, cel puțin, 100 cm. Tipul de sol în cauză întrunește condiții de formare în treapta de câmpie (subunitățile piemontane, pe materiale argiloase negonflante), cât și în unitățile deluroase și de podiș, sub forma unor enclave diseminate printre tipurile zonale. Pe de altă parte, pelosolurile sunt caracteristice luncilor extracarpatice ale marilor râuri, dar apar și în unele depresiuni intramontane, condiționate strict de natura materialului parental.
Vertosolurile prezintă un orizont vertic de la suprafața sau de la cel mult 20 cm (sub stratul arat), ce se continuă până la cel puțin 100 cm; conțin peste 30 % argilă (gonflantă) în toate orizonturile, până la cel puțin 100 cm adâncime. Orizontul vertic presupune existența fețelor oblice de alunecare (10° – 60° față de orizontală), prezența crăpăturilor la uscăciune și aspectul masiv după perioadele umede. Rocile parentale argiloase gonflante și variațiile sezoniere de umiditate constituie principalele condiții de formare ale acestor soluri. In perioada uscată a anului, prin compactare, argilele formează crăpături largi până la adâncimi apreciabile (peste 50 cm), pentru ca în perioadele ploioase apa să umple aceste goluri și apoi să supraumecteze toată partea superioară a solului. In lipsa agregatelor structurale, aerația devine deficitară și pot avea loc procese de reducere. Humusul, împreună cu argila și oxizii de fier formează compuși organo-minerali de culoare neagră-cenușie. La uscare, materialul din orizonturile superioare se fărâmițează și cade în fisurile nou apărute; la o nouă umezire acest material argilos își mărește volumul și gonflează deformând ușor suprafața solului. În cazul acestui tip de sol, orizonturile pedogenetice sunt foarte slab diferențiate tocmai datorită acestor amestecuri succesive. Vertosolurile ocupă areale destul de compacte, îndeosebi, în nordul Câmpiei Române, în sudul Podișului piemontan Getic, în Dealurile Bănățene și în sectoarele de subsidență din Câmpia Tisei (Câmpia Timișului, Câmpia Crișurilor), Local, vertosolurile se întâlnesc în nordul Câmpiei Moldovei, iar diseminat în aria subcarpatică și în Depresiunea colinară a Transilvaniei.
Protejarea solului:
Solurile sunt și habitatul multor specii, de la microbi și insecte minuscule, la vietăți mai mari cum ar fi iepurii și cârtițele. Natura are nevoie de mii de ani pentru a produce doar câțiva centimetri din solul pe care călcăm cu picioarele. Aceasta înseamnă că, practic, el nu poate fi reînnoit. Oamenii depind de sol pentru a trăi, însă activitățile umane au consecințe negative asupra lui. Din cauza anumitor practici agricole, unele soluri devin vulnerabile la eroziune. Suprafețe mari de soluri foarte fertile sunt acoperite de beton sau asfalt, pe măsură ce orașele continuă să crească. În unele regiuni, ca urmare a irigațiilor, solul a devenit sărat și mai puțin fertil. În alte zone, procesele industriale au contaminat solurile cu substanțe cum ar fi plumbul, petrolul și solvenții. Acestea poluează apele subterane, dăunează sănătății umane și au efecte nocive asupra organismelor care trăiesc în sol. Calitatea produselor alimentare este afectată, deoarece culturile de pe solurile poluate absorb substanțe contaminante, punând în pericol sănătatea consumatorilor. Schimbările de temperatură și intensificarea ploilor ca urmare a schimbărilor climatice vor face ca solurile să fie din ce în ce mai vulnerabile.
Multe dintre aceste probleme sunt abordate de legislația UE privind apa, deșeurile, produsele chimice, poluarea industrială, protecția naturii și pesticidele. Uniunea Europeană a elaborat și o amplă strategie de protecție a solului, care abordează aceste amenințări. Strategia se axează pe cauzele degradării solului și subliniază necesitatea de a gestiona terenurile în mod durabil, pentru a se evita pierderea productivității solurilor.
1.2. Radioactivitatea:
Radioactivitatea este fenomenul natural, de emitere a unor radiații corpusculare și electromagnetice, prin procesul de dezintergrare a nucleului elementelor chimice. Radiațiile de origine terestră existente în natură sunt determinate de elemtele chimice radioactive din mediu, adică sol, aer și apă. Elementele radioactive din sol, fie sunt deja formate, fie se acumulează din deșeurile radioactive deversate pe sol. Aceste elemente raman în sol pentru mai multi timp, se concentrează, și astfel crește nivelul de radioactivitate.
Cum ajung radiațiile din sol în organismul nostru? Ei bine radiactivitatea acestor elemente din sol sunt transmise vegetației (plante, legume, fructe etc.) prin mineralele și apa pe care acestea o iau din sol. Aceste minerale radioactive acumulate în alimentele de tip vegetal, pot ajunge în organismul nostru pe deoparte prin consumarea legumelor, a fructelor și a altor plante, și pe de altă parte prin consumarea cărnii, și a altor alimente pe care le folosim la prepararea hranei. Animalele ierbivore acumulează de asemenea mineralele radioactive prin consumarea vegetției.
Elementele radioactive sunt numite și radionuclizi. Acestia sunt prezenți încă de la formarea Pământului. În natură există peste 60 de radionuclizi, împarțiți pe 3 mari categorii în funcție de apariția/formarea lor. Astfel avem radionuclizi primordiali, radionuclizi cosmogenici și radionuclizi creați sau potențiați de om.
Radionuclizii sunt prezenți peste tot și anume în sol, apa, aer, materiale de construcții, roci, și în organismele vii, chiar și în cel uman. Aceste elemente chimice radioactive se pot diferenția, nu doar după structură, rezistență și concentrație, ci și după satarea lor de agregare, adică pot fi în stare solidă, lichidă sau gazoasă, elemente pure sau rezultați prin reacții chimice.
În zonele în care concentrația radionuclizilor este mai mare, riscul de mutații genetice și apariția unor boli care duc la moarte, este mai mare, decât în zonele în care aceștia au o concentrație mai mică, chiar dacă aceste zone sunt apropiate.
Nivelul de radioactivitate din natură se poate determina cu diferite aparate sau în laboratoare, în funcție de mediul în care se află fiind posibilă determinarea, elementelor radioactive prezente în mediu solid (roci, sol), mediu lichid (ape suterane sau de suprafață) și mediu gazos (aer), pe care ne dorim sa-l testăm. Minereurile radioactive și concentrația elementelor radioactive diferă în funcșie de tipul solului și de climatul din zona respectivă.
Poluarea cu deșeuri radioactive a mediului înconjurator, nu doar că deteriorează natura, ci determină creșterea nivelului de radioactivitate, prin creșterea concentrației și a rezistenței în timp a acestora, dar și prin apariția unor noi elemente radioactive rezultate din reacțiile chimice între radionuclizii existenți și elementele nou acumulate.
Radioactivitatea, reprezintă dezintegrarea radionuclizilor, în funcție de tipul de radiații:
Dezintegrarea alfa: Există o limită de masă a unui nucleu la care forța tare nu va mai fi capabilă să țină nucleonii împreună. Cel mai mare nucleu cunoscut este uraniul care are 238 de nucleoni. Totuși, chiar și el este foarte instabil, deoarece uraniul este radioactiv și se dezintegrează. Dezintegrarea alfa îi permite nucleului să piardă masă pentru a-și îmbunătăți stabilitatea prin emisia unei particule alfa. Nucleul emitent va pierde patru nucleoni, doi protoni și doi neutroni, și suferă astfel o transmutație datorită pierderii protonilor. Acestea sunt particulele alfa utilizate de către Rutherford în experimentul de sondare al atomilor.
După cum am spus, prin dezintegrarea alfa rezultă reducerea masei, totuși acest lucru este posibil numai dacă energia de legatură pe nucleon nu este minimă. Acest fenomen este posibil la elementele ale căror nuclee sunt mai grele decât nichelul, dar în practică a fost observat numai pentru cele mai grele nuclee, începând de la telur și mai sus. Dezintegrarea alfa este un exemplu al fenomenului numit ‘tunelare cuantică’. Nucleul unui atom crează o groapă de energie potențială, după cum se poate observa în diagramă, care constituie o capcană pentru particula alfa ce există deja în interiorul sau.
Energia particulei trebuie sa fie mai mare decât bariera de potențial pentru a putea scăpa din nucleu. În mecanica clasică nu ar fi posibil ca dezintegrarea alfa să aibă loc, așa că particulele alfa nu ar putea niciodată părăsi nucleul. Cu toate astea, mecanica cuantică permite acest lucru pe baza tunelării, prin care există o mică probabilitate ca particulele alfa să poata ieși din groapa de potențial și astfel cu o anumită frecventă pot trece prin barieră de partea cealaltă a nucleului.
Una dintre primele caracteristici utilizate pentru a diferenția tipurile de radiații constă în cantitatea de material prin care pot pătrunde acestea. Particulele alfa sunt masive și au viteze relativ mici, astfel încât au o probabilitate mare să interacționeze cu particulele cu care vin în contact. Aceasta înseamnă că ele pot să treacă doar prin câțiva centimetri de aer sau printr-o foiță subțire de hârtie sau de aluminiu. Există multe surse de radiații alfa, cea mai importantă fiind cea de uraniu. Acesta, în urma dezintegrării, emite particule alfa (α) și se transformă în toriu, după cum arată ecuația de mai jos:
238U → 234Th + α
Acesta este primul pas în dezintegrarea uraniului care va continua în mai multe etape până când devine stabil.
Poluarea radioactivǎ apare datorită emisiei și propagării în spațiu a unor radiații, capabile de a produce efecte fizice, chimice și biologice nedorite asupra organismelor vii.
Substanțele radioactive – radionuclizii, radioizotopii, izotopii radioactivi – sunt unele dintre cele mai periculoase substanțe toxice. Din 1700 de nuclizi cunoscuți cca 280 sunt stabili. În general, toate substanțele radioactive sunt obținute pe cale artificială din minereu de uraniu. Uraniul, sub formă de oxizi, se gasește în peste 150 minereuri, dintre care cele mai răspândite sunt uraninit, micele uranifere, carnotit etc. Sunt numai câteva substanțe radioactive rezultate pe cale naturală, una dintre ele fiind radonul, un gaz foarte toxic. Substanțele radioactive se găsesc în stare lichidă, gazoasă și solidă. Izotopii radioactivi, din cauza instabilității nucleului, caută să treacă în atom stabil prin eliminarea particulelor nucleare. Trecerea unui element radioactiv în stare de element stabil se face prin emisie de radiații alfa, beta, gama, foarte bogate în energie. Acestea se deosebesc, printre altele și prin puterea de penetrare panǎ la absorbție completǎ. Radiațiile alfa constau din particule cu număr de ordine 2 și număr de masă 4, încărcate pozitiv (nuclee de heliu). Ele pătrund în aer 6,5 cm, în apa 0,01 cm, iar în foi de aluminiu 0,005 cm. În drumul lor ionizează aerul sau gazele străbătute.
Radiațiile beta sunt formate din particule elementare de electricitate negativă și anume, electroni. Aceștia iau naștere în momentul emisiei radioactive a unui neutron din nucleu. Parcursul în aer a radiațiilor beta este de 20 cm; în apa 2,6 cm; în foi de aluminiu de 1 mm și au putere de ionizare mică.
Radiațiile gama sunt de natură electromagnetică și însoțesc dezintegrările beta și alfa. Acestea sunt radiații ondulatorii electromagnetice de aceeași natură cu lumina și razele X, dar cu lungime de undă mult mai mică decât a acestora. Au putere de pătrundere mai mare ca razele alfa și beta, străbătând plăci de plumb de câțiva cm grosime și straturi de aluminiu groase de 120 cm.
Radiațiile electromagnetice pot fi unde radio, termice, infraroșii, vizibile, ultraviolete, X, y, în funcție de lungimea de undă.
Legea dezintegrării radioactive este dată de relația [1]:
N=No e-λt, (1)
în care: No este numărul de atomi prezenți la un moment dat; N = numărul de atomi ce rămân nedezintegrați după un timp t; λ= constanta de dezintegrare.
Fiecare izotop radioactiv este caracterizat, în principal, de două marimi: energia, exprimată în electronvolți, și felul radiațiilor emise, și perioada de emitere a radiațiilor respective, exprimată prin timpul de înjumătățire (perioada de timp în care radioactivitatea unui element scade la jumatate în raport cu valoarea inițială).
Pentru N=No/2 rezultă:
T1/2= ln2/ λ. (2.)
Radiațiile ionizante sunt radiațiile alfa, beta și gamma ce au proprietatea de a ioniza gazele prin care trec, fǎcandu-le conductoare de electricitate. Se remarcă izotopii radioactivi cu viața lungă (102- 1012 ani) și cu viața scurtă, de ordinul secundelor până la al lunilor, spre ex.: 222 Rn(natural) 3,8 zile, 238 U(natural) 4,5×109 ani.
Radiațiile constau în emisia și transmiterea în spațiu a energiei sub formă de unde electromagnetice sau asociată particulelor , adică radiație corpusculară.
Accidentul de la Cernobîl, a produs în România, creșterea nivelului de radiații în aer, depuneri de izotopi radioactivi pe sol și vegetație, apariția acestora în produse de origine animală. Specialiștii consideră că la o iradiere naturală de 2 Sv/an, în 1986, populația României a primit o doză suplimentară de cca. 1,3-1,95 Sv.
Pe langă poluarea datorată accidentelor, trebuie subliniat că centralele atomo-electrice sunt surse de contaminare radioactivă locală. Mediul fizic și viețuitoarele care trăiesc în împrejurimile lor, sunt contaminate de emisiile de radiații din centrală. Vectorul poluant îl reprezintă, apele de scurgere din reactoarele nucleare, care conțin cantități mari de radionuclizi, ce sunt preluați de lanțurile trofice sau “rostogoliți” prin intermediul fluviilor până în mare. Astfel, s-a măsurat că Ronul varsă anual în Marea Mediterană 61 t de uraniu. La gurile Dunării ajung mari cantități de radionuclizi ce se concentrează în fondul de pești, acesta fiind în general mult mai radioactivizat decat apa.
Datorită creșterii amplorii poluării radioactive pe plan mondial, a aparut o nouă ramură a ecologiei, respectiv Radioecologia, care studiază efectul radiației ionizante asupra asupra nivelurilor supraindividuale ale lumii vii.
1.3. Elemente radioactive existente în sol:
În pământ există minerale, metale sau nemetale care au în componența lor elemente radioactive, spre exemplu, granitul conține câțiva compuși de uraniu. Uraniul este prezent în sol și roci în cantitate destul de mare, deși thoriul este prezezent în cantități și mai mari. În secolul al XIX-lea, chiar înainte de iluminarea electrică să o înlocuiască pe cea cu gaz, oxidul de thoriu a fost folosit pentru a face lămpile cu gaz mai strălucitoare. În secolul al XXI-lea, thoriul ar putea deveni combustibil nuclear în centralele nucleare. Multe elemente se pot acumula în sol din alte surse naturale ( apa, aer) sau artificiale (deșeuri radioactive). În timpul dezintegrării radioactive un element nu emite toate tipurile de radiații în același timp. Majoritatea nuclizilor din natură sunt stabili, dar există anumiți nuclizi existenți în natură sau produși de om – care au proprietatea numită radioactivitate și se numesc radionuclizi.
Aceștia pot să aibă un termen de înjumătățire îndelungat sau scurt,având o putere radiantă mai puternică, la o umiditate ridicată în sol , deorece nivelul de radioactivitate depinde foarte mult de gradul de permeabilitate al apei și al razelor solare în sol.
Dezintegrarea este un proces aleatoriu, care nu poate fi prevăzut, dar ritmul mediu de dezintegrare al nucleului și tipul de radiație pe care o emite sunt caracteristici ale radionuclidului.
Elementele radioactive din sol pot deveni inactive și totodată nepericuloase în timp. Timpul de înjumătățire al acestora depinde atât de natura lor, locul de proveniență, cât și de nivelul de radioactivitate pe care îl prezintă. În timp radionuclizii se dezintegrează, pe masură ce transmit unde radioactive, puterea lor scade și aceștia se transformă în alte elemente până ce se ajunge la un element ”neutru”. Ca și tipuri de radiații în sol, putem spune că există atât radiații alfa, beta și gama, cât și radiații X, care sunt emise de diferite elemente, pe rând și la un anumit nivel de umiditate în sol și în atmosferă, la o anume temperatură și presiune atmosferică. Există diferite elemente chimice radioactive care se concentrează în sol și rezistă de la câteva zeci de ani până la câteva sute de ani. Spre exemplu stronțiu 90, rezistă în sol aproximativ 28 de ani, dar cesiu 137 rezistă până la 30 de ani. Aceste elemente se concentrează în sol și dăunează sănătății tuturor viețuitoarelor. Radionuclizii se găsesc în roci, sol, aer, apă și în organismele vii, inclusiv în cel uman.
O mare importanță printre, radionuclizii cunoscuti precum U238, U235 și Th232, prin reacții chimice dintre U, Th și Ra, este și radonul (Rn), și anume Rn222, Rn220 și Rn219. Radonul este un gaz nobil, care nu participă la reacții chimice.
2. Localitatea Agnita:
2.1. Așezare geografică:
Pe glob, localitatea Agnita este poziționata la întretăierea paralelei de 45°58'30" latitudine nordică, cu meridianul de 24°37'30" longitudine estică. Regional, Agnita este situată în partea centrală a Podișului Hârtibaciului, pe cursul mediu al râului cu același nume. Această poziție, în cadrul Depresiunii Transilvaniei, și-a pus amprenta în evoluția sa paleogeografică, dar și în cea economica. De altfel, în definirea particularităților geografice, istorice, a potențialului turistic al unei așezări, poziția geografică are rol principal, deși apare ca element secundar în caracterizările geografice. Acest rol este amplificat sau diminuat în dependență de dezvoltarea economică și socială a localității. În acest context, poziția geografica a influențat diferit evoluția Agnitei. Relativa sa izolare, așezarea în centrul Podișului Hârtibaciului au condus la polarizarea de catre localitate, a activităților economice din podiș, la apariția unor ramuri industriale bazate mai intai, pe materia primă locală, pe specializarea forței de muncă. Localitatea Agnita se afla în Romania, în județul Sibiu, la 57 Km de Orașul Sibiu.
2.2. Scurt istoric:
Agnita, pomenită pentru prima oară într-un document săsesc de la 1280, este un orășel cu tradiție meșteșugărească, renumit prin breslele germane de altădată ale tăbăcarilor, cizmarilor, croitorilor, dogarilor și olarilor, având economie semi-rurală. Aici se află una dintre cele mai vechi fortificații țărănești săsești din Transilvania ce dateaza înca din secolul al XIII-lea, în centrul căreia se află o biserică-hală evangelică cu trei nave laterale, cu tribune și turn vestic (sec. XV, în preajma anului 1409). La rândul ei fortificată, biserica a suferit numeroase transformări. Cele patru turnuri ale bisericii fortificate, și anume ale pantofarilor, croitorilor, fierarilor și dogarilor, demonstrează forța economică a acestor bresle, ca și faptul că aveau încredințate spre apărare acele porțiuni de zid în caz de conflict armat. De asemenea, aici se află și muzeul orășenesc fondat de Erhard Andree în perioada stalinismului, ce dispune de un important fond de artă medievală.
Regele Ungariei Ludovic de Anjou conferise Agnitei, încă din 1376, dreptul de a ține târg anual în ziua de 24 iunie (ziua Sfântului Ioan). În 1466 regele maghiar a acordat localității Agnita dreptul de "ius gladii", adică dreptul de a pronunța și a executa sentințe de moarte. În același an, localității i s-a acordat dreptul de a menține în localitate jumătate din contingentul de trupe regale, pentru apărarea proprie, în scopul ca biserica-cetate să nu cadă în mâini străine, având în vedere că frontiera spre Valahia era aproape.
În 1945 populația săsească a căzut victimă deportărilor în Uniunea Sovietică. În 1948 populația a pierdut o mare parte a averii în urma legii naționalizării, ale cărei urmări se resimt până astăzi. Până în 1950, când a fost declarată oraș, Agnita a fost o comună cu târg. Dupa 1990, majoritatea locurilor de muncă în Agnita la cele 3 fabrici mari FIPA, IMIX și 9.Mai, au dispărut din cauza lichidării acestora.
Calea ferată cu ecartament îngust Sibiu-Agnita este pe lista monumentelor istorice din România, circulandu-se cu trenul ”Mocanita”. Constructia ei s-a efectuat pe vremea imperiului habsburgic. Calea ferată îngustă Sibiu-Agnita(-Sighișoara) este o cale ferată cu ecartament de 760 mm care străbate Podișul Hârtibaciului pe teritoriul județului Sibiu, legând orașele Sibiu și Agnita, precum și comunitățile de pe traseu. Până în anul1965 calea ferată lega mai departe Agnita de Sighișoara, urcând dealul Apoldului pentru a lega Podișul Hârtibaciului de cel al Târnavelor, însă politica regimului comunist de dezvoltare a transportului rutier a dus la desfințarea acestei porțiuni, pentru a face loc noului drum județean pe versanții abrupți din apropierea Sighișoarei. Calea ferată este clasată ca monument istoric, cu codurile SB-II-a-B-20923 în județul Sibiu (secțiunea Sibiu-Brădeni) și MS-II-a-B-20924 în județul Mureș (secțiunea Brădeni-Sighișoara). În dialectul săsesc trenul care circula pe linia respectivă era numit Wusch. O dată cu trasarea liniilor principale de cale ferată din Transilvania la sfârșitul secolului al XIX-lea, conducerea Imperiului Austro-Ungar a decis să încurajeze inițiativele private locale pentru construirea de linii secundare care să deservească principalele stații de pe liniile magistrale și care să ajute la dezvoltarea zonelor rurale, atât prin asigurarea transportului de călători, cât și pentru transportul produsele agricole și forestiere.
2.3. Geologia și relieful orașului Agnita:
În bazinul hidrografic al Hârtibaciului solurile se caracterizează printr-o mare varietate în ceea ce privește atât tipurile, cât și repartiția lor spațială, ca urmare a influenței în pedogeneză a factorilor litologici, geomorfologici, hidrologici, climatici, antropici. În partea de nord a râului Hârtibaciu, în condiții litologice relativ uniforme, în care predomină nisipurile cu lentile subtiri de marne și argile, solurile se înscriu în clasele argiluvisoluri, moli-soluri (pseudorendzine și soluri brune eu-mezobazice), carn-bisoluri (soluri brune eu-mezobazice și brune luvice) și soluri hidromorfe. La sud de râul Hârtibaciu, pe depozite sarmatiene cu frecvente procese actuale, se găsesc soluri hidromorfe (soluri negre clinohidromorfe și pseudorendzine), excesul de apă fiind favorizat de substratul geologic, de alunecările de teren și de morfologie. Este vorba de fapt de o adevarată mozaicare a învelișului de sol. Pe depozitele aluvionare cu textură fină (luturi, nisipuri, miluri) din lunca Hârtibaciului s-au format soluri aluviale, care, desi prezintă un potențial ridicat de fertilitate, în regiunile cu exces de umiditate au nevoie de lucrări speciale, hidroameliorative. Aceste tipuri de soluri s-au format în diferite condiții de temperatură, astfel că în orașul Agnita este un climat temperat moderat specific zonelor de dealuri și podișuri înalte. Precipitațiile medii anuale, cu valori între 600 și 700 mm, variază atât lunar, cât și anotimpual. În intervalul 1900-1958, cantitatea medie anuală de precipitații au fost la Agnita de 595 mm. Se constată, deci o creștere a cantităților de precipitații căzute anual în deceniile șapte și opt, cu repercursiuni în dinamica proceselor de modelare a reliefului, în frecventa inundațiilor.
Temperatura medie anuală a aerului variaza între 8 și 9°C, a lunii Ianuarie între -3 și -4°C, iar a lunii Iulie între 18 și 20°C, și suma anuală a temperaturilor medii zilnice fiin mai mare de 0°C. Numărul anual al zilelor cu strat de zapadă este de 50-75 cm, pe valea Hârtibaciului și de 75-100 cm în restul podișului. Cicluri gelivale, respectiv alternante îngheț – dezgheț, se pot produce într-un interval destul de mare, și anume în 220 de zile. Toate elementele climatice definesc un topoclimat de vale mai moderat decât cel al dealurilor înalte. Rezultat al unui proces îndelungat de evoluție, în stransă dependență de factorii orografici și climatici, vegetația Podișului Hârtibaciului este destul de eterogenă din punct de vedere al structurii și compoziției floristice. Prin activitatea desfășurată asupra mediului, în primul rând cu scop economic, omul contribuind la reducerea suprafețelor împădurite, astfel încât în prezent vegetația lemnoasă ocupă cca. 23% din întregul bazin al Hârtibaciului.
Față de alte subunități ale Podișului Transilvaniei, acest procent indică o situație mai favorabilă decât cea din Câmpia Transilvaniei și Podișul Secaselor, unde suprafețele împădurite reprezintă cca. 10% din întreaga unitate. Insistăm asupra pădurilor, nu numai pentru rolul cunoscut pe care il au în prevenirea și combaterea degradării terenurilor, ci și pentru importanța acestora ca mediu de desfășurare a activităților recreative, turistice. În pădurile de foioase din Podișul Hârtibaciului se află o faună de mamifere, în mare parte reprezentată prin specii de interes cinegetic: caprior, cerb, mistreț, lup, viezure, iepure, veveriță. Acestea explică existența unui număr relativ mare de fonduri de vânătoare, repartizate în întregul podiș. Din orice parte patrunzi în interiorul Podișului Hârtibaciului, parte componentă a Podișului (Depresiunii) Transilvaniei, spre Agnita, te însoțește un relief de dealuri domoale, rezultate din lupta îndelungată a substratului geologic cu timpul, cu clima, cu apele, cu vegetația, cu societatea umană.
În istoria geologică a Depresiunii Transilvaniei se pot diferenția mai multe etape, din care cea mai veche este strâns legată de formarea și evoluția Carpaților. Cu milioane de ani în urmă partea centrală a țării, nu era diferențiată de lanțul carpatic, cu care făcea corp comun. Repetatele mișcări tectonice, au dus la ridicarea blocurilor din rama montană înconjurătoare, și la scufundarea lentă a interiorului arcului carpatic, unde se instalează, pentru un timp, un bazin de sedimentare, ocupat periodic de ape. În acest lac interior, care comunică cu exteriorul lanțului carpatic prin mai multe "porți", râurile au depus materialele erodate și transportate din zona montană înconjurătoare.
Mișcarile tectonice din pliocen, cunoscute sub denumirea de mișcarile rhodanice, au exondat total Depresiunea Transilvaniei, au înalțat puternic Carpații și au favorizat erupțiile vulcanice din partea de est a depresiunii. Pe campia usor vălurită, iesită de sub apele lacustre, s-a instalat rețeaua hidrografică care a suferit modificări repetate, până la configurația actuală.Ulterior acestor mișcări stratele geologice sunt expuse, așadar intemperiilor vremii.
Litologic, perimetrul localității Agnita, se suprapune unui substrat alcatuit din formațiuni sedimentare (nisipuri, gresii cu intercalații de lentile de marne și argile) sarmatiene la sud de râul Hârtibaciu și panoniene în partea de nord a orașului și pe teritoriul comunelor suburbane Coves și Ruja. O fâșie îngustă din depozite recente, cuaternare, bordează râul în albia sa majoră.
Vatra orașului se gasește la 442 m altitudine absolută în Lunca Hârtibaciului și la 497 m pe interfluviul din partea sudică , Hârtibaciu – Albac. Ea se extinde pe un relief format din lunci, fragmente de terase și glaciesuri. Culmile inter-fluviale, limitrofe orașului sunt nivelate și apar ca niște poduri suspendate, constituind dovada unei evoluții ciclice, caracteristică a întregului podiș al Transilvaniei.
În ceea ce privește relieful minor din Dealurile Agnitei, acesta este dominat de procesele de versant, în special de alunecări de teren, favorizate de intercalațiile marnoase și argiloase, în bancurile groase de nisipuri. Caracteristice sunt alunecările masive, sub formă de movile, denumite de specialiști glimee. Ele introduc reliefului de podiș un inedit, un farmec aparte, putând fi asemănate cu un relief selenar, asa cum sunt cele situate nu departe de Agnita în perimetrul localității Movile. Localnicii nu și-au putut explica modul lor de formare, considerându-le vechi morminte.
Vatra orasului este alungită pe cca 3 km, pe valea principală, cu ramificație pe valea Agnitei, având o structură compactă.
2.4. Nivelul de radioactivitate din sol:
Nivelul de radioactivitate din sol se detectează cu un aparat numit ”Geiger Counter”, ce poate depista radiații de tip α, β sau y, chiar și existența razelor x în sol. Acesta transformă ceea ce depistează în valori numerice, ce se masoară în Bq.
3. Orașul Cisnădie:
3.1. Așezare geografică:
Este așezat într-o zonă pitorească, la poalele dealului Măgura (1305 m), într-o zona înconjurată de păduri și livezi, la contactul morfologic și structural al podișului Transilvaniei cu munții Cindrel, în imediata apropiere a orașului Sibiu, orașul Cisnădie a beneficiat din plin de avantajele sale geografice. Pe latura sudică a depresiunii Sibiului, la contactul cu muntele se desfăsoară un relief coliniar, dezvoltat pe roci neconsolidate, impus în peisaj printr-un ansamblu de culmi prelungi, din care, în apropierea contactului cu muntele se ridică proeminențe de peste 550 m: Dealul Cucului (589 m), Dealul Cisnădiei (557 m) etc. Gruiurile piemontane se prelungesc, terminându-se în partea joasă a depresiunii cu o serie de vechi cornuri piemontane, terase și lunci, favorabile așezărilor omenești.
Rețeaua hidrografică este reprezentată de râul Cibin și afluenții lui, orașul Cisnădie fiind străbătut de pârâul Cisnădie (Valea Argintului) cu afluentul sau pârâul Ursului.
3.2. Scurt istoric:
Localitatea a fost fondată de către coloniștii de etnie germană, chemați în țară de către regele Géza al II-lea al Ungariei, (1141-1161) pentru a apăra granițele regatului împotriva raidurilor cumanilor, pecenegilor, tătarilor etc. Istoricii presupun că pe teritoriul actual al localității Cisnădie a fost fondată, în 1150, localitatea Ruetel, care a fost distrusă de năvălirilea mongolilor.
Prima mențiune documentară despre o așezare pe locul actual al orașului datează din 1204, într-un document al regelui Emeric al Ungariei, sub denumirea de Rivetel. Localitatea Heltau a fost menționată documentar pentru prima dată în 1323. Cu toate acestea, încă de prin 1300 a fost construită o biserică de piatră în stil romanic (Kreuzkirche), care a fost dedicată sfintei Walpurga.
În anul 1425 în Cisnădie a fost construit primul turn cu ceas din Transilvania. Acesta este înconjurat de 2 ziduri de apărare, cel interior având și încăperi pentru păstrarea proviziilor. În anul 1500, în urma vizitei făcute de regele Vladislav al II-lea al Ungariei, orașului i s-a acordat dreptul de a ține târg anual (Marktrecht).
În perioada cuprinsă între secolul al XV-lea și al XVII-lea asupra localității s-au abătut atacurile turcilor, care au produs multe distrugeri. Deoarece biserica și turnul a fost lovite de mai multe ori de trăsnet, în 1797 a fost montat pe turnul bisericii primul paratrăsnet din Transilvania. În 1806 Cisnădia a primit de la împăratul Francisc I reînnoirea vechiului drept de a avea târg. În Primul Război Mondial, din Cisnădie au plecat pe front 300 de bărbați, din care 66 nu s-au mai întors. După unirea Transilvaniei cu România, Cisnădie a pierdut mare parte din pământurile sale: din 17000 de iugăre au mai rămas aprox. 5000 de iugăre.
În Al doilea Război Mondial, au fost chemați sub arme circa 500 de locuitori din Cisnădie. Din aceștia, 143 au căzut pe câmpul de luptă. În 1944 armata sovietică a organizat în Cisnădie un lagăr pentru prizonieri.În anul 1945, 870 bărbați și femei de origine germană din Cisnădie au fost deportați la muncă forțată în Uniunea Sovietică, din care 35 au murit. Majoritatea celor care au supraviețuit s-au întors în 1949 la Cisnădie, ceilați au fost duși în Germania. Recensământul din 1941 a relevat că localitatea Cisnădie avea 5.385 locuitori, din care 3.691 de origine etnică germană. În anul 1946 localitatea Cisnădie a fost ridicată la rangul de oraș. În anii 1950 a început exodul sașilor transilvăneni către Republica Federală Germania, mai ales pe motiv de reunificare a familiilor în care bărbații au fost deportați după al doilea război mondial.
Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial este o cruce memorială construită în anul 1926, amplasată în cimitirul evanghelic. Crucea este realizată din marmură și piatră prelucrată. Ea are o înălțime de 1,60 m, la care se adaugă înălțimea soclului de 0,55 m și este împrejmuită cu un gard din beton. Pe fațada monumentului se află un înscris comemorativ: „Nu uitați și vitejia Română tot mai sus să înălțați; Noi 139 eroi căzuți în războiul din 1916. Pentru Neam“. Donatorul monumentului a fost A. Dumitrescu, fost șef al gării Cisnădie în anul 1926. În Cisnădie se găsesc două biserici ortodoxe, o biserică evanghelică lutherană,o biserică greco-catolică și mai multe case de rugăciune ale unor culte neo-protestante sau organizații religioase.
3.3. Geologia și relieful din Cisnădie:
Cisnădie este așezat în partea de sud a județului Sibiu, la o altitudine medie de 455 m, pe Valea Cisnădioarei. Are în componența sa localitatea Cisnădioara ce se află la 3,5 km vest de orașul Cisnădie și la o distanță de 15 km de Sibiu. Suprafața orașului Cisnădie este de 272 ha intravilan și 13.856,7 ha extravilan, iar suprafața localității Cisnădioara este de 41,7 ha intravilan și 13.543 ha extravilan. Este așezat într-o depresiune pitorească la poalele dealului Măgura (1.305 m), într-o zonă înconjurată de păduri și livezi, la contactul morfologic și structural al podișului Transilvaniei cu munții Cindrel, în imediata apropiere a orașului Sibiu, orașul Cisnădie beneficiind din plin de avantajele sale geografice. Pe latura sudică a depresiunii Sibiului, la contactul cu muntele se desfoară un relief colinar, dezvoltat pe roci neconsolidate, impus în peisaj printr-un ansamblu de culmi prelungi, din care, în apropierea contactului cu muntele se ridică proeminențe de peste 550 m: Dealul Cucului (589 m), Dealul Cisndiei (557 m) etc. Gruiurile piemontane se prelungesc, terminânduse în partea joasă a depresiunii cu o serie de vechi cornuri piemontane, terase și lunci, favorabile așezărilor omenești. Datorită reliefului și poziției sale geografice zona orașului Cisnădie se caracterizează printr-o temperatură medie anuală de 8°C, media lunii Iulie fiind de 19,4°C, iar cea a lunii Ianuarie de -4,2°C, specifice unui climat temperat-continental. În depresiune se înregistrează și frecvente inversiuni termice puse în evidență de observaițile de la staițile meteorologice Sibiu și Păltiniș. Cantitatea medie anuală de precipitații este între 600-700 mm. Apoximativ 70% din cantitatea total de precipitații cade în sezonul cald, cea mai ploioasă fiind luna Iunie cu 107,6 mm. Cele mai puține precipitații cad în luna Februarie (26,8 mm) de 4 ori mai puține decât în luna Iunie. Primele ninsori apar în a doua jumătate a lunii Octombrie, iar ultimele la începutul lunii Aprilie. Durata medie a intervalului posibil de ninsoare este de 115 – 120 de zile. Din Strategia de dezvoltare a orașului Cisnădie, în acest interval sunt în medie numai 28 – 30 de zile de ninsoare, iar stratul de zăpadă persistă în medie de 55-50 de zile, durata maximă fiind aproximativ 100 de zile. Deoarece în zona Cisăndiei viscolele se fac foarte rar simțite, zăpada nu este spulberată și se depune în strat uniform și persistent. În circulația atmosferică se observă dominanța maselor de aer dinspre SE, dinspre culoarul Oltului și NV, situație impusă de relief. Depresiunea Sibiului se include în zona de vegetație a pădurilor de foioase amestecate cu rășinoase, cu predominanță a gorunului, care este întâlnit pe cea mai mare parte a dealurilor piemontane, ce se întrepătrunde cu alte specii: fag, carpen, mesteacăn, arțar etc. Odată cu defrișarea stejărișurilor și gorunetelor, pe versanții înclinați și pe terase s-au instalat pajiști. În luncile râurilor cresc zăvoaie de sălcii. Zona Cisăndie-Cisnădioara, este puternic marcată de Pădurea Dumbrava care, prin poziția și importanța sa, trebuie remarcată cu toate componentele: ecologice, peisagistice și turistice. Ea este încorporată practic în prezent în spațiul urban sibian, și reprezintă din punct de vedere silvic două trupuri de pădure:
– un trup de 398 hectare, pe ambele laturi ale șoselei Sibiu – Rășinari, până la culoarul liniei electrice de înaltă tensiune Sibiu-Sadu; acestui trup i se atribuie, în mod curent numele de pdurea „Dumbrava”;
– un trup de 582 hectare, de la linia electrică până în apropierea comunei Poplaca. Flora zonei cuprinde 764 de specii de plante superioare, dintre care 402 sunt plante cu flori, la care se adaugă 96 de specii de plante inferioare. Fauna specifică zonei temperat-continentale și vecinătății montane, enumăr câteva specii protejate de lege, cum ar fi ursul brun, lupul, râsul, și păsări ca acvila țiptoare, acvila de munte, șoimul rândunelelor, cocșoul de munte, corbul, barza albă.
3.4. Nivelul de radioactivitate din sol:
Nivelul de radioactivitate din sol se detectează cu un aparat numit ”Geiger Counter”, ce poate depista radiații de tip α, β sau y, chiar și existența razelor x în sol. Acesta transformă ceea ce depistează în valori numerice, ce se masoară în Bq.
4. Aparatură:
4.1. Descriere:
Alpha iX este un instrument portabil creat la sfârșitul anilor '80, în Germania, după dezastrul de la Cernobîl, fiind folosit la determinarea nivelului de radiații ionizante. Se știe că radiațiile pot fi absorbite de apă și alte materii în stare lichidă. Aparatului i se pot atașa senzori diferiți pentru fiecare tip de radiații, precum radiațiile α, β și y. Acestea pot fi determinate atât în apă, cât și în sol. Acesta este transportat într-o servietă, în care se află și un încărcător și trei senzori petru determinarea radiațiilor α, β și respectiv y.
Aparatul se poate folosi pentru determinarea nivelului de radiații, atât din apă și sol, cât și din diversele alimente pe care le consumăm. Instrumente asemanatoare cu Alpha iX, au fost folosite pentu determinarea radiațiilor în materii uscate și în stare solidă, astfel că anumiți radionuclizi volatili sunt pierduți. Lichidele absorb și rețin si acei radionuclizi ce se pot pierde prin fnomenul de uscare, de aceea a fost creat acest instrument pentru a fi determinate radiațiile ionizante în orice zonă, fie acasă, pe teren sau industrial. Acest aparat a fost creat de către fisicianul Hans Geiger, sub supravegherea lui Ernest Rutherford în cadrul Universității Victoria din Manchester. Sistemul folosit de acest aparat pentru determinarea radiațiilor și senzorii ce pot fi atașați la acesta, sunt facuți și testați de cercetători de la Institutul de Chimie Nucleară al Universității din Darmstadt.
Fizicianul german Hans Wilhelm Geiger este cel mai bine cunoscut ca inventator al contorului Geiger pentru a măsura radiații. În 1908, Geiger a introdus primul detector cu succes de particule alfa individuale. Versiunile ulterioare ale acestui contor au putut conta particule beta și alte radiații ionizante. Introducerea în Iulie 1928 a contorului Geiger-Müller a marcat introducerea dispozitivelor electrice moderne în cercetarea de radiații.
Geiger, cel mai mare dintre 5 copii ai unui profesor de filologie, sa născut la 30 septembrie 1882 în Neustadt an der Hardt, Rheinland-Pfalz de stat din vestul Germaniei (aproximativ 20 de mile sud-vest de Mannheim). El a studiat fizica la Universitatea din Munchen și Erlangen în Bavaria, Germania, și a primit titlul de doctor de la ultima universitate în 1906. La Universitatea din Erlangen, el a lucrat cu Eilhard Wiedemann (1852-1928) și a scris o teză asupra descărcărilor electrice prin gaze.
Geiger a primit o bursa care ia permis să lucreze ca asistent fizician Arthur Schuster (1851-1934) la Universitatea din Manchester (Anglia). După pensionare, Schuster în 1907, Geiger a continuat să lucreze cu succesorul lui Schuster, Ernest Rutherford (1871-1937). In 1908, Rutherford și Geiger a conceput un contor pentru particule alfa, lucru care a condus la teoria nucleară a lui Rutherford atomului, pentru care a castigat 1908 Premiul Nobel în chimie. Ei au folosit contorul și alte detectoare de radiații în experimente care au dus la identificarea particulei alfa ca nucleul atomului de heliu și propunerea corectă Rutherford (1912), care, în orice atom, nucleul ocupă un volum foarte mic la centru . Geiger a rămas în Anglia până în 1912, când a fost numit șef al Institutului Național German de Știință și Tehnologie din Berlin, unde a continuat studiile asupra structurii atomice și numărarea radiațiilor.
În 1913, Geiger a fost alăturat de doi fizicieni, Walther Bothe (1891-1957), mai târziu, din 1954 laureat al Premiului Nobel pentru fizică, și James Chadwick (1891-1974), mai târziu, Sir James Chadwick și laureat al Premiului Nobel pentru 1935 în fizică. Bothe investigate alfa împrăștiere și Chadwick numărate particule beta. Lucrarea a fost întreruptă în 1914, odată cu începutul primului război mondial (1914-1918). Geiger a servit în armata germană în artilerie de câmp.
După război, Geiger a revenit la munca sa, iar în 1924, el a folosit aparatul său pentru a confirma efectul Compton, și anume, creșterea lungimii de undă a radiației electromagnetice, în special a unui foton de raze X sau raze gama, împrăștiate de un electron . Efectul Compton a fost descoperit de fizicianul american Arthur Holly Compton (1892-1962), pentru care a fost acordat 1927 Premiul Nobel pentru fizică.
In 1925, Geiger a acceptat prima sa poziție de predare, care a fost la Universitatea din Kiel, Germania. Aici, el și Walther Müller a îmbunătățit sensibilitatea, performanța și durabilitatea contra, și a devenit cunoscut sub numele de "Geiger-Müller counter." S-ar putea detecta nu numai particule alfa, dar și particule beta (electroni) si fotoni ionizate. Contorul a fost, în esență, în aceeași formă ca și contorul moderne. În 1929, Geiger sa mutat la Universitatea din Tübingen (Germania), unde a fost numit profesor de fizica si director de cercetare la Institutul de Fizică. În 1929, în timp ce la Institutul, Geiger a făcut primele observații făcute de un duș cu raze cosmice. Geiger a continuat să investigheze razele cosmice, radioactivitatea artificială și fisiune nucleară, după acceptarea unei poziții în 1936 la Technische Hochschule din Berlin, poziție pe care a deținut-o până la moartea sa. În 1937, cu Otto Zeiller, Geiger a folosit contorul pentru a măsura un duș cu raze cosmice.
4.2. Mod de folosire:
Instrumentul Geiger Counter Alpha iX, se folosște pentru monitorizarea nivelului de radioactivitate din sol, apă sau aer, dar și din alimente. Monitorizarea se face periodic, în fiecare saptamană/lună. Pentru determinarea nivelului de radioactivitate din sol, se conecteză unul dintre senzori la aparat și se apropie de sol la o distantă foarte mică, de acesta. Pe ecranul aparatului va fi afișată valoarea numerică a captării semnalului, de catre senzor.
4.3. Schema functionala LabVIEW :
Un instrument virtual este creat folosind LabVIEW pentru colectarea, stocarea și monitorizarea datelor de radiații. Fiecare pas în program este descris aici, pe scurt:
Diagrama temporizator:
Datele despre radiații sunt măsurate timp de 10 minute, în fiecare oră din zi și restul timpului în care numărul nu este luat, iar numărul total în aceste 10 minute este stocat într-un fișier Excel. Prin urmare, 24 de date în 24 de ore pe zi, sunt stocate în fișier Excel în fiecare zi.
Pentru a ne asigura că numărul este luat odată la 10 minute, blocul de timp scurs prezentat în figura de mai jos, se folosește în program.
Intrarea de "count time" indică perioada de timp, atunci când temporizatorul se va opri din numărat. Acest lucru este setat la 10 minute. În acest interval de timp, este luată numărătoarea. La 10 minute se termină, timpul scurs de ieșire este adevărat, atât bucla ”while”, precum și numărarea se vor opri. Numărătoarea poate fi, de asemenea, oprită prin apăsarea butonului de oprire înainte de 10 minute. Se va astepta 1000 milisecunde, după caare se reia bucla, fiind setat la 50 de minute. Acești parametri pot sa varieze, și sunt controlate de la panoul frontal.
Diagrama contor :
Aceasta este partea, în cazul în care comunicațiile dintre Geiger-Muller Counter și calculator are loc. Pulsul contorului este luat ca intrare la NI USB-6009. DAQ asistent și DAQmx citește funcțiile, ia datele despre numărul și afișază valoarea numerică.
Numărul curent este scris într-un fișier Excel scris de către funcția de calcul tabelar.
Citirea fișierului și datele numerice, scrise în fișierul Excel, este citit de către funcția de calcul tabelar de citire, și reprezentate grafic folosind Graficul XY. Graficul este vizualizat în panoul frontal. Fiecare rând din fișierul Excel este citit dintr-o dată și pentru a construi funcția ”array” le combină pentru a forma o matrice. Matricea este trimisă la axa Y a graficului XY . Terenul X este un alt tablou cu număr întreg la 1 la 24, indicând 24 de ore pe zi.
O medie mobilă este reprezentată grafic, de asemenea, luând ultima actualizare de 3 valori. În funcție de valoarea medie, poate să apară o atenționare luminoasă, daca valoarea numerică depășește o anumită limită.
Alarma de securitate:
Numărarea în orice oră, este comparată cu o valoare specificată. În cazul în care traversează această valoare, funcția de bip-ul procesorului computerului este inițializată. Blocul grafic de alarmă este prezentată în figura . Durata alarmei și frecvența poate fi reglată în funcție de proba testată.
Toate aceste blocuri de programare sunt conectate împreună pentru a crea mediul de interfață. Blocul totală este înconjurat de o buclă în timp pentru a se asigura că programul se execută continuu. Există un buton de oprire în bucla de timp. De fiecare dată când se apasă butonul de oprire, starea buclei devine falsă și execuția este oprită.
Instrumentul virtual:
Toate blocurile descrise în secțiunea se combină pentru a forma instrumentul virtual pentru achiziție de date și de monitorizare. Indicatorul numărului de curent afișează numărul de radiații în ultima oră. Indicatorul de trecere a orelor, afișează orele petrecute în a doua zi. Pe partea dreaptă există două LED-uri. LED-ul este pornit atunci când este a trecut o oră, avand culoare verde daca valoarea este sub limită sau rosu dacă depășește limita. LED-ul de avertizare este aprins când blocul de alarmă este activat.
Butonul de ”stop” încetează numărarea și ”reset” butonul resetează întreaga configurare. Cele două loturi ale numărului original și medii, în mișcare sunt afișate în panoul frontal. Axa X indică timpul și axa Y indică numărul de citit pe oră.
4.4. Placa de achiziție:
Placa de radiație are două componente principale, circuitul de alimentare și circuitul de semnal. Partea de putere este folosită pentru a asigura tensiunea necesară pentru tubul (400V – 1000V) și circuitul de semnal este utilizat pentru a adapta ieșirea impulsuri din tubul și il trimite la intrarea in microcontroler. Odată ce tubul este alimentat, putem primi impulsuri în microcontroler și le conta, apoi cu un calcul simplu putem obține valoarea de radiații. Codul pe care îl folosesc pentru placa este de numărare impulsuri timp de 10 secunde, apoi vom multiplica numărul de impulsuri cu 6, așa că am obține numărul de impulsuri de minut (cpm), apoi, în conformitate cu documentația tuburilor vom împărți cpm de conversie factor al tubului (360 implicit) și avem valoarea de radiații în μSV / h.
Pentru alimentarea cu energie electrică de înaltă tensiune folosim un circuit bazat pe un oscilator conectat la un multiplicator de tensiune cu diode făcut, tranzistori, rezistențe și condensatori. Cu acest circuit vom obține o putere de 500V în tub. Am adăugat o linie de diode zener conectate în serie, care pot fi utilizate în cazul în care avem nevoie de mai mult de 500V pentru alimentarea tubului. Vom adăuga ca volți la ieșire ca volți în diode zener vom adăuga.
Circuitul de adaptare pentru producția se bazează pe un tranzistor NPN, acest tranzistor va declanșa pinul de întrerupere în microcontroler, acest tranzistor este, de asemenea, activarea / dezactivarea difuzorului piezoelectrice și LED indicator care generează semnalul audio / video. Difuzorul piezo și indicator LED-uri sunt conectate la circuitul de adaptare, astfel încât LED-ul va clipi cu fiecare impuls și difuzorul va suna cu fiecare puls. Ecranul LCD este conectat la microcontroler folosind modul de 4 biți (4 linii de date, în plus față de RS, Enable și linii de control RW). Bara de LED-uri se face cu cinci LED-uri standard, 3 verde si 2 rosii. Aceste LED-uri sunt conectate la pinii digitale ale microconroller cu un rezistor serie.
Un tub Geiger-Muller este alcătuit dintr-un tub umplut cu o presiune joasă (~ 0,1 Atm) de gaz inert cum ar fi heliu, neon sau argon (de obicei, neon), în unele cazuri într-un amestec Penning și un vapori organici sau un halogen gazos . Tubul conține electrozi, între care există o diferență de potențial de câteva sute de volți (~ 500V), dar nici un curent care curge. Pereții tubului sunt fie în întregime din metal sau au suprafața lor interior acoperite cu un conductor pentru a forma catod în timp ce anodul este un fir care trece în sus centrul tubului.
Cand radiatia trece prin tub, unele dintre moleculele de gaz sunt ionizate, creând ioni încărcați pozitiv și electroni. Câmpul electric puternic creat de electrozi tubului accelerează ionii spre catod și electronii spre anod. Perechile de ioni castiga suficienta energie pentru a ioniza moleculele de gaz suplimentar prin coliziuni pe drum, creând o avalanșă de particule încărcate. Aceasta are ca rezultat un impuls scurt, intens de curent care trece de la electrodul negativ la electrodul pozitiv și se măsoară sau numărate.
Cauzele radioactivitatii solului:
Produsele care deservesc ca si hrana animalele si oamenii, pot fi contaminate cu radiatii, deoarece apa contaminata ce se scurge in sol, este absorbita de plante, legume, etc impreuna cu nutrientii si mineralele necesare. Atat oamenii cat si animalele ierbivore si cele carnivore, se pot imbolnavii, consumand aceste produse contaminate cu ioni radioactivi.
Depuneri radioactive de la experiențele cu arme nucleare:
Radioactivitatea artificiala este raspandita in toata lumea ca rezultat al experientelor in atmosfera cu arme nucleare. De exemplu, pe pamant s-au depus aproape 3 tone de plutoniu-239. In urma experientelor apare o mare varietate de radionuclizi; de aceea, de interes principal, din punct de vedere al dozei, sunt carbonul-14, strontiul-90 si cesiul-137.
O buna parte din radioactivitate este initial injectata in paturile superioare ale atmosferei, de unde este transferata incet in paturile inferioare si, de aici, mult mai rapid spre pamant.
Atat procesul, cat si materialul se numesc depunere radioactiva. De la tratatul din anul 1963 de interzicere a experientelor nucleare in atmosfera, activitatea radioactiva din atmosfera superioara a descrescut notabil, desi scaderea este oprita din cand in cand de experientele efectuate de tarile nesemnatare ale tratatului.
Efectele radioactivitatii:
6.1. Efectele asupra mediului inconjurator:
Efectele radiatiilor au la baza interactiunea lor cu materia, fenomen bazat pe cedarea energiei radiatiilor incidente catre substanta strabatuta. Iradierea tesuturilor si organelor se produce fie datorita unei surse de radiatii din afara organismului (iradiere externa), fie datorita radionuclizilor ajunsi in organism, ceea ce constituie contaminarea interna prin care se realizeaza o iradiere interna a organismului.
Cand gazele, pulberile sau particulele radioactive sunt inhalate, acestea degaja radiatii ionizante care afecteaza tesuturile plamanilor, conducand, in final, la cancerul pulmonar. EPA estimeaza ca radonul poate fi responsabil de cancerul pulmonar la un numar de 5000-20 000 persoane/an in SUA. De asemenea, se estimeaza ca riscul imbolnavirilor cu radon este de 10 ori mai mare la fumatori , in comparatie cu nefumatorii.
Substantele radioactive, depasind anumite limite, ajunse pe sol pot constitui surse importante de poluare. Trebuie amintit ca in sol, in general, se gasesc urmatoarele substante radioactive: Kaliu, Toriu, Uraniu, Cesiu 134/137, Strontiu 90, cu perioada de fisiune practic lunga (25-50 ani). Supravegherea radioactivitatii, ca si pentru apa si aer, se face prin masuratori beta-globale si gama spectrometrice. Acestea indica nivelul radiactivitatii in raport de limitele de avertizare si alarmare. Pentru sol nu sunt stabilite limitele de avertizare si alarmare. In Romania cele 24 statii ale “Retelei nationale de supraveghere a radioactivitatii mediului inconjurator” rezulta ca solul si vegetatia spontanee nu sunt poluate radioactiv.
Industria energetica nucleara deverseaza substante radioactive in mediul inconjurator; in cantitati mai mici, un aport il au si unitatile de cercetare si spitalele. Uraniul necesar reactorilor nucleari este preparat mai intai sub forma de combustibil, pe urma, folosit in reactori, si apoi este reprocesat. In fiecare din cele trei stadii se deverseaza in mod controlat radioactivitate in aer si in apele de suprafata. Deversarile sunt supuse unor restrictii legale. Doza primita de populatie depinde de natura si de activitatea radionuclizilor eliberati, precum si de modul in care sunt dispersati in mediu si de resedinta, modul de viata si obiceiurile alimentare ale persoanelor in cauza. Aceste deversari sunt controlate si se reduc in continuare. Totusi, reducerea lor ar necesita cheltuieli in plus si reprezinta una din indatoririle factorilor de decizie sa stabileasca daca se impun reduceri mai mari. Mai exista deversari controlate de natura minora, in aer si in apele de suprafata, provocate de diferite institutii de cercetare, de aparare, industriale si medicale. Chiar daca dozele colective sau individuale provocate de ele sunt neglijabile, ele sunt supuse acelorasi constrangeri legale ca si deversarile provenite din programul energetic nuclear. Anumite deseuri cu activitate mica, provenind de la toate institutiile, sunt ingropate in amplasamente anume alese; in trecut erau inecate in mare. Dozele individuale si colective care ar aparea de aici sunt neglijabile.
6.2. Efectele asupra sanatatii organismului uman:
Expunerea profesionala. Radiatia de origine artificiala este larg folosita in intreaga industrie, in primul rand pentru controlul proceselor si al calitatii produselor, in scopuri diagnostice in stomatologie si in medicina veterinara si, in sfarsit, ca mijloc important de studiu in colegii, universitati si altele. In consecinta, exista un numar considerabil de mare de persoane expuse la radiatie ionizanta in procesul muncii lor, in plus fata de cele din medicina sau din industria energetica nucleara.
Echivalentul dozei efectiv pe care il poate primi o persoana care lucreaza cu radiatii este limitat prin lege: practic, nu poate depasi 50 Sv. Putine persoane primesc doze apropiate de aceasta limita, iar majoritatea primesc o mica fractiune din ea. De exemplu, doza medie a personalului medical este de circa 0,7 Sv pe an, a personalului din industria nucleara este de 2,5 Sv pe an, iar a radiologilor din industrie de circa 1,7 Sv pe an. Tendinta generala a acestor doze medii a fost de descrestere. Media generala a dozei primite de personalul din mediu radioactiv este de circa 1,4 Sv pe an.
Efectele biologice ale radiatiilor
Interactiunea radiatiilor cu o materie, in faza initiala, nu difera daca materia este vie sau fara viata, si consta in transfer de energie. Deosebirea fundamentala apare datorita comportarii diferite a produsilor rezultati din interactia primara, care depinde de tipul si energia radiatieisi de compozitia chimica a materiei. Datorita marii diversitatii in structura materiei vii, interactia radiatiilor cu aceasta va produce o multitudine de efecte, uneori greu de explicat [1].
Astfel, un flux de radiatii X sau gamma va interactiona in alt mod decat un flux de neutroni, iar radiatiile gamma actioneaza diferit asupra tesutului adipos fata de tesutul osos.
Efectul radiatiilor asupra materiei se manifesta mai intai prin ionizarea materiei vii (mai ales a apei din structura sa, numita si radioliza apei). Radicalii liberi si ionii rezultati prezinta o mare reactivitate chimica care poate duce la modificarea diversilor constituenti celulari, la formarea de peroxizi si a altor compusi citotoxici.
Radiatiile ionizante pot produce si importante distrugeri celulare, mai ales cand sunt emise din interiorul organismului (contaminarea interna cu radionuclizi care emit radiatii alfa si beta). In iradierile cu neutroni, in afara ionizaarilor si distrugerilor subcelulare poate aparea si radioacivitatea indusa (nuclizii C, Na, K etc. ) din corp devin radioactivi).
Efectele biologice ale radiatiilor ionizante pot fi grupate astfel:
· &nb 959h75j sp; efecte somatice, aparute la nivelul celulelor somatice si actioneaza asupra fiziologiei individului expus, provocand distrugei rapide care pot conduce fie la moartea rapida, fie la reducerea semnificativa a sperantei medii de viata. Leziunile somatice apar in timpul vietii individului radiat, imediat sau mai tarziu. O iradiere locala (interna sau externa) se poate manifestanumai prin efecte la nivelul tesutului respective, in timp numai prin efecte la nivelul tesutului respective, in timp ce o radiere a intregului corp poate duce la aparitia unor efecte generalizate. Probabilitatea producerii unui efect este proportionala cu doza de iradiere. Corelatia intre doza de iradiere si efectele induse se poate stabili numai in cazul unei populatii numeroase de indivizi iradiati.
– Efecte genetice (ereditare) apar in celulele germinale (sexuale) din gonade (ovar si testicule). Cercetarile au aratat ca aceste celule in perioada inmultirii sunt foarte sensibile la radiatiile ionizante, ceea ce explica actiunea mutagena. Aparitia unor mutatii letale sau subletale la descendenti se datoreaza unor efecte imediate ale radiatiilor ca alterarea cromozomilor, fie prin actiunea radicalilor liberi asupra bazelor azotate ale acizilor nucleici, fie prin ruperea lantului acelorasi acizi, datorita dezintegrarii H3 sau C14 in He si respectiv, in azot. Efectele genetice sunt responsabile de vulnerabilitatea celulelor sexuale si de actiunea sterilizanta rezultata in urma expunerii la radiatii ionizante.
Etapele parcurse pana la efectul biologic al radiatiilor ar putea fi sintetizat in figura 1.
Doza letala. Dozele mari de radiatii provoaca moartea indivizilor expusi. Pentru evaluarea acestui efect se utilizeaza termenul de DL 50. Aceasta reprezinta doza teoretica de radiatii ionizante care poate produce moartea intr-un timp determinat a 50% din indivizii expusi. S-a constatat o mare variabilitate a sensibilitatii fiintelor vii, respective DL 50. Organismele cele mai rezistente la radiatiile ionizante sunt bacteriile, iar cele mai sensibile sunt organismele cu sange cald (mamifere si pasari). DL 50 este de ordinal a cateva mii de Gy pentru microorganisme, sute de mii de Gy pentru plante, sute de Gy pentru insecte (antropode) si doar cativa Gy pentru mamifere. Radiosensibilitatea sau sensibilitatea organismelor la radiatiile ionizante este cu atat mai mare cu cat gradul de evolutie si complexitatea organismului sunt mai mari. In tabelul 2. se prezinta efectele iradierii totale asupra omului.
In Romania limita de avertizare pentru poluarea cu radionuclizi este de 1,85 Bq/l iar limita de alarmare, 3,7 Bq/l.; pentru apele de suprafata (rauri, fluvii, lacuri) valorile inregistrate la punctele de control sunt mult mai mici ca aceste limite.
Tabelul 2. Efectele iradierii totale asupra omului
Dozele subletale. Expunerea organismului uman la doze subletale produce urmatoarele efecte:
– &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; reducerea activitatii fiziologice normale, caracterizata prin incetinirea cresterii, atenuarea rezistentei la toxine, scaderea capacitatii de aparare imunitara;
– &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; diminuarea longevitatii;
– &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; &nb 959h75j sp; reducerea natalitatii datorita sterilitatii;
– alterarea genomului prin introducerea de mutatii defavorabile subletale care se manifesta la generatiile urmatoare.
Doze de iradiere acceptate. Populatia umana a fost si continua sa fie inevitabil expusa la doze mici de radiatii ionizante provenind din surse naturale. Statisticile arata ca in anumite zone geografice (China, Japonia, Brazilia s.a. ) grupuri mari de oameni primesc doze de radiatie naturala de 3-4 ori mai mari fata de doza medie pe glob, fara o incidenta crescuta a cancerului la aceste populatii.
Comisia Internationala pentru Protectie Radiologica (CIPR) considera ca se poate “accepta pentru umanitate o valoare limita de expunere la radiatii ionizante corespunzand dublului dozei medii la care omul este expus in conditii naturale”, ceeea ce presupune ca specia umana este adaptata la iradierea prezenta in mediul sau de viata.
Multe cercetari au demonstrat asocierea dintre expunerea la mediul poluat si cresterea gradului de morbiditate al populatiei umane. Aceste cercetari includ demonstrarea efectului elementelor radioactive ca 222Rn – Radonul derivat din descompunerea uraniului – asociat cancerului pulmonar, evidentierea rolului arsenului, la concentratiile mici detectate in mediu. Aceste elemente declanseaza multiple forme de cancer, unele metale precum plumbul induc tulburari nervoase. Bacteriile ca Escherichia coli, au rol in determinarea tulburarilor gastro-intestinale, particule din suspensii cu rol in agravarea bolilor cardiace si respiratorii. Prin investigatii stiintifice s-a stabilit deja cu certitudine ca expunerile la anumiti poluanti care au o anumita concentratie pot declansa imbolnaviri. Unele efecte ale poluantilor pot fi pe termen scurt si reversibile, cum ar fi iritatiile produse de fum, dar alti poluanti pot genera emfizemul, bolile cardiace, cancerul, efectele care se evidentiaza lent si pot fi fatale. Poluarea aerului a fost asociata cu uele probleme de sanatate cum sunt iritatiile nazale, acutizarea unor afectiuni respiratorii, precum astm, boli cardiorespiratorii, putand provoca si morti premature. Impactul aerului poluat asupra sanatatii populatiei umane a fost descoperit in decembrie 1952, cand deplasarea lenta a unui val de aer cu presiune ridicata a stagnat deasupra Londrei. Ceata formata deasupra orasului si dioxidul de sulf s-au acumulat in aerul stagnant, timp de trei zile. In acest interval de timp, cifra medie obisnuita a deceselor a crescut cu 4000, fiind prima data cand expunerea la poluantii aerului a fost asociata cu afectarea sanatatii umane. Cele mai frecvente substante toxice prezente in aerul poluant sunt: benzenul din benzina, percloretilena emisa de spalatorii, clorura de metilen din vopsele, dioxina, azbestul, toluenul, compusi ai metalelor grele, metale ca mercurul, cromul si cadmiul. Metalele grele ajung direct, prin inspiraie, dar efectul grav al lor este rezultatul cumularii prin intermediul aportului alimentar si hidric. Efectele acestora asupra sanatatii includ incetiniri ale cresterii, afectiuni imunologice, neurologice, respiratorii si ale sistemului reproducator.
Casele constuite inainte de 1978, au fost zugravite cu vopsele care contineau plumb, iar persoanele prezentau tulburari nervoase si dezvoltare necorespunzatoare atat fizic, cat si psihologic, la copii. Principalele efecte ale inspirarii aerului cu continut de plumb sunt afectiunile sistemului nervos, manifestate prin: scaderea puterii de concentrare, dificultati de invatare, tulburari de comportament. Desi s-au luat masuri de eliminare a plumbului din procesul de fabricatie a vopseleor, in prezent continua lupta poluarii cu plumb, deoarece controlul concentratiei sanguine a plumbului a evidentiat si dupa anul 2000 o mare concentratie la copiii cu varste de 1-5 ani. Aceste date au atestat continua poluare a aerului cu pumb, sursa fiind benzina.
Dioxina este un carcinogen extrem de puternic, efectul ei fiind depasit numai de substantele radioactive si al radiatiilor X, α si y in inducerea mutatiilor implicate in activarea protooncogenelor. Dioxina este eliberarta in atmosfera prin arderea lemnelor, de unde ajunge apoi in sol si apa, contaminand pe urma animalele.
Intoxicatiile cu mercur sunt cauzate de poluarea apei. Devrsat prin ape industriale in lacuri sau mari, mercurul este transformat de bacterii in metil mercuric si apoi intra in lanturile trofice, sfarsind la noi in farfurie. Mercurul afecteaza copiii, producand probleme neurologice. La adulti, mercurul este incriminat in declansarea bolii Parkinson, a sclerozei multiple, in afectiui cardiace si degenerari ireversibile ale creierului.
Arseniul prezent in natura poate deveni toxic la cresterea concentratiei. Aceasta se petrece in urma interactiunii fertilizatorilor bogati in fosfor cu compusi naturali ai arseniului.
7.Tratamente medicale:
Instalatiile de radiatii X (Röntgen), folosite in spitale si in clinici, sunt, probabil, cele mai cunoscute surse de radiatie artificiala. Ele sunt folosite, intr-o larga varietate de procedee de diagnosticare, de la simple radiografii ale toracelui la studii dinamice complicate ale inimii. O radiografie a toracelui va transfera plamanului un echivalent al dozei de 20 Sv. Pacientilor li se pot administra si radionuclizi cu scopuri de investigatie, unul dintre cei mai utilizati fiind tehnetiul-99, care are un timp de injumatatire scurt si se foloseste la o gama larga de examinari cum ar fi tomografii ale creierului sau ale oaselor.
Radiatiile se mai utilizeaza si in scopuri terapeutice. Una din principalele metode de tratare a cancerului este, in mod paradoxal, aceea de a iradia puternic tesuturile maligne, impiedicand astfel functionarea celulelor tumorii. In terapia externa sunt utilizate in mod frecvent radiatii X de mare energie sau radiatii gamma date de sursele de cobalt-60. Sunt necesare doze absorbite foarte puternice si pot fi prescrise cateva zeci de gray. Se mai folosesc fascicule de neutroni sau alte radiatii ionizante. In scopuri terapeutice, radionuclizii se pot administra, asa cum este cazul iodului-131, pentru tratamentul cancerului tiroidian.
Desi folosirea in medicina a radiatiilor ofera pacientilor beneficii directe enorme, ea contribuie, prin intermediul lor, la doza pe care o primeste populatia ca intreg. Se estimeaza ca echivalentul dozei efectiv mediu datorat procedurilor medicale este de 250 Sv pe an.
Procedurile medicale pot produce, indirect, vatamari descendentilor actualilor pacienti. Astfel, un interes deosebit este centrat pe marimea numita doza semnificativa genetic, in mod special in legatura cu folosirea diagnosticelor cu radiatii. Aceasta marime ar fi doza pe care, daca ar fi data fiecarui membru al populatiei, ar putea produce aceleasi efecte ereditare ca si dozele primite in mod egal de catre persoanele individuale. In cazul radiologiei de diagnostic, doza semnificativa genetic se determina in functie de dozele primite de gonadele pacientilor, precum si de numarul de copii care vor fi procreati ulterior; ea reprezinta astfel un indicator al grijii cu care sunt protejate organele de reproducere in timpul procedurilor medicale, precum si al cantitatii de radiografiie efectuate in tara asupra femeilor gravide si a copiilor.
Radionuclizii care intervin in depunerile radioactive sunt inhalati direct sau inclusi in hrana, si ambele procese au ca efect o expunere interna a corpului. Radionuclizii care emit radiatii gamma, atunci cand sunt depozitati pe sol, produc iradiere externa.
Expunerea externa este iradierea organismului uman datorita unei surse de radiatii externe.
Expunerea interna este iradierea organismului datorita unei surse de radiatii care a patruns in organism. Expunerea naturala datorita fondului natural de radiatii se ridica la aprox. 2 mSv pe an si include expunerea externa.
8. Prevenire:
Deoarece elementele radioacive exista deja in atmosfera, putem preveni doar acumularea acestora in mai mare concentratie decat este deja. Pe cat se poate sa nu aruncam deseuri radioactive pe sol, sau in apa.
Radioprotectia = totalitatea metodelor si mijloacelor de reducere a efectelor nocive ale radiatiilor. Sursele de iradiere pot fi: surse externe – aflate in afara organismului si surse interne – aflate in interiorul organismului.
Protectia impotriva efectelor nocive ale radiatiilor, produse de sursele externe, poate fi:
protectie fizica – realizata prin mijloace de reducere a dozei de expunere, ca: distanta, ecranarea, timpul de expunere;
protectie chimica – prin folosirea unor substante chimice (cistamina, gamofos, etc.), care se administreaza inainte sau dupa iradierea persoanei; ( protectie biochimica – realizata prin folosirea unor preparate sau macromolecule biologice (sange, plasma, etc.) care administrate imediat dupa iradiere, ajuta la refacerea celulara;
protectie biologica – se realizeaza prin transplantul de celule viabile in maduva (hematoformatoare).
Reducerea gradului de contaminare radioactiva se poate realiza prin:
decontaminare – indepartarea izotopilor radioactivi din tubul digestiv (cu alginat de sodiu, fosfat de aluminiu, etc.) si din arborele traheobronsic (prin spalari cu ser fiziologic;
decorporare – eliminarea izotopilor radioactivi fixati in diferite organe (cu sare de Zn sau Ca a acidului dietilen – triamino – pentaacetic);
dilutie izotopica – administrarea iodurii de potasiu impotriva Iodului – 131, consumarea unor cantitati mari de apa pentru reducerea fixarii tritiului in organism etc.
Masurile de radioprotectie, pot fi grupate in:
§ &nb 959h75j sp; masuri preventive;
§ &nb 959h75j sp; masuri de supraveghere; ( masuri de limitare si lichidare.
Efectul nociv al radiatiilor asupra materiei vii este datorat proprietatii de a ioniza mediul prin care trec, ionizarea fiind modul dominant de pierdere a energiei de catre radiatii cand traverseaza mediul material. Materia vie este caracterizata prin existenta unor molecule deosebit de mari ale caror proprietati si functionalitate biochimica pot fi ireversibil perturbate. Astfel, un act de ionizare, de trecere a unui electron pe un alt nivel in acest ansamblu, sau de smulgere a lui, provoaca mari schimbari in caracteristicile moleculei respective, schimbari care acumulate la nivelul celulei se pot traduce prin grave dereglari ale metabolismului, culminand cu moartea celulei sau cu erori de structura si functionare a aparatului genetic celular, de tip cancerigen sau mutagen. Marimi si unitati legate de efectul biologic al radiatiilor.
Doza de iradiere – este cantitatea de energie cedata unitatii de masa D = dW/dm;( D (SI = 1Grey = 1Gy = 1J/kg; ( D (tot = 1rad (rad-ul) = 10-2J/kg; (rad = Radiation Absorbed Doze = doza de radiatii absorbita) ; 1 rad = 10-2Gy. Expunerea (dQ/dm) – sarcina electrica totala a ionilor de un semn produsa in urma iradierii in unitatea de masa. Unitatea de masura este röntgen-ul REchivalentul de doza H = Q.D, unde Q este factorul de calitate al radiatiei ( H (SI 1Sv (Sievert); ( H (tot = 1Rem; (rem = Röntgen Equivalent Man = röntgenu echivalent pentru om); 1 rem = 10-2SvMarimile dozimetrice mentionate se refera la un timp de expunere oarecare. Daca se raporteaza efectul la unitatea de timp se definesc: Debitul dozei ( = dS/dt; ( ( (SI = J/kg.sDebitul echivalentului de doza h = dH/dt ( h (SI = 1Sv/s ).
Doza permisa pentru o persoana in functie de varsta, se calculeaza cu formula:
Dmax = 5 (N – 18) rem,
unde N este numarul de ani ai persoanei.
Metodele de protectie contra radiatiilor se impart in:
© Metode active – cand sursa radioactiva este inconjurata cu ecrane absorbante, care reduc mult intensitatea radiatiilor emergente, deci asigura securitatea celor ce se afla la limita exterioara a ecranelor.
© Metode pasive – cand se iau masuri de genul: ( persoanelor li se fixeaza durate limitate de lucru in spatiul respectiv( li se dau alimente, medicamente antidot, mijloace de protectie individuala, etc.Din cercetari medicale rezulta ca:( doza minima de iradiere globala a intregului organism este sub 20 Rem( intre 75 – 150 Rem apare boala actinica, cu riscul cazurilor mortale la doza superioara peste 700rem au efect letal. Datorita efectului cumulativ al iradierii, normele prevad ca o persoana care la o singura iradiere a acumulat toata doza permisa, sa zicem intr-un an, nu mai are voie sa suporte alta iradiere in acel an. Iradierea accidentala cumulata maxima admisa este de 25Rem. Datorita efectelor genetice, pentru femeile gravide, dozele admise sunt mai mici fata d cele aratate mai sus. Deoarece nu toate partile organismului sunt la fel de rezistente la iradiere, s-au stabilit doze maxime pentru diferite organe si parti ale organismului, precum si cazul in care radiatia nu atinge intregul organism, ci doar portiuni din el. Pentru organe izolate, exceptand cristalinul si gonadele, doza este de 15Rem/an. Pentru oase, tiroida, pielea intregului organism, cu exceptia extremitatilor, doza este de 30Rem/an; pentru maini, antebrate, picioare si glezne doza este de 75Rem/an.
Sunt cazuri cand unele elemente radioactive pot ajunge sa fie integrate de oameni prin apa de baut sau alimente, sau inhalate odata cu aerul. Elementul radioactiv poate intra in circuitul metabolic si in aceste cazuri insasi sursa radioactiva se afla in organism si singura protectie posibila este folosirea de substante care elimina si insolubilizeaza elementul respectiv. Poate aparea situatia ca un element radioactiv, cu toate ca este cantitativ sub limita admisa pentru intregul organism, concentratia sa intr-un anume organ sa fie suficient de ridicata pentru ca doza de radiatie permisa pentru organul respectiv sa fie depasita. Astfel de organe care concentreaza preferential un anume element se numesc organe critice, ca de exemplu: glanda tiroida pentru iod, sau sistemul osos pentru strontiu, care este omolog clinic pentru calciu. Pentru a exclude astfel de cazuri, normele de protectie admit concentratia limita ale acestor substante in apa si aer.
Ex. Monitorizare
Pentru indeplinirea activitatilor legate de implementarea cerintelor nationale si europene de supraveghere radiologica in conditii normale si de urgenta, o statie Statiei RA participa la implementarea unui sistem adecvat de monitorizare si raportare a radioactivitatii mediului. Exista statia automata de monitorizare a dozei gamma in timp real, care permite masurarea continua a debitului de echivalent de doza. Actualmente, suntem in faza de testare a functionarii statiei. Datele, prelucrate prin softul adecvat, se transmit automat din toate judetele Tarii catre LRM Bucuresti si vor intra mai departe in circuitul international.
In Romania exista o singura minǎ de uraniu in exploatare. Aceasta este mina Crucea-Botusana din cadrul CNU – Sucursala Suceava. In cursul anului 2008 mina Crucea-Botusana a avut o productie de 46 000 tone de minereu de uraniu.
Riscurile economice ale unei centrale nuclearoelectrice se refera la investitia initiala majora, care necesita o exploatare aproape impecabila in primii 15-20 de ani din cei 40-60 de ani de viata utila pentru recuperarea investitiei initiale. In plus, dezafectarea reactorului si gestionarea deseurilor inseamna ca trebuie sa existe active financiare disponibile pentru 50-100 de ani dupa inchiderea reactorului.
Costul si riscul de investitie sunt aspecte importante care trebuie luate in considerare la constructia noilor reactoare nucleare. In prezent, constructia unei noi centrale nuclearoelectrice inseamna o investitie de 2-3,5 miliarde de euro (pentru o putere de la 1000 MWe la 1600 MWe).
Eurobarometrul din 2005 a aratat ca publicul din UE nu este bine informat cu privire la problemele nucleare, inclusiv la eventualele beneficii referitoare la diminuarea schimbarilor climatice sau la riscurile asociate cu diversele categorii de deseuri radioactive. Eurobarometrul a indicat, de asemenea, ca dintr-o majoritate a populatiei care are intrebari legate de energia nucleara, 40% dintre cei care se opun utilizarii acestui tip de energie si-ar schimba parerea daca s-ar gasi solutii privind deseurile nucleare. In consecinta, pentru ca energia nucleara sa fie considerata acceptabila, trebuie solutionate aceste probleme.
9. Combaterea poluarii:
In zilele noastre tot mai multi oameni isi indreapta atentia asupra problemelor de mediu si trai deoarece Pamantul este un depozit foarte bogat de resurse naturale care fac posibila existenta vietii.
In intreaga lume se fac demonstratii in care oamenii cer sa nu se mai foloseasca substante care distrug mediul.
Actiunile pentru reducerea poluarii sunt foarte importante daca vrem ca viata pe Pamant sa continue.
·Conservarea mediului incunjurator reprerzinta un ansamblu de masuri ce trebuie luate pentru prevenirea si inlaturarea poluarii,a diminuarii efectelor ei asupra mediului prin folosirea celor mai potrivite tehnologii nepoluante,prin actiuni care sa limiteze efectele distrugatoare ale unor fenomene naturale.
Am putea stopa criza energetica folosind energia intr-un mod rational. Cateva din lucrurile pe care le-ar putea face pentru a salva energie sunt:
Folosirea mai rara a automobilelor: mersul, ciclismul, sau transporturile publice.
Evitarea cumpararii bunurilor care sunt impachetate excesiv. Este necesara energie pentru a confectiona ambalajele, dar si de a le recicla.
Evitarea pierderilor: redu ceea ce folosesti, refoloseste lucrurile in loc sa cumperi altele noi, repara obiectele stricate in loc sa le arunci, si recicleaza cat mai mult posibil. Afla ce facilitati de reciclare sunt disponibile in zona ta. Incearca sa nu arunci lucrurile daca acestea ar mai putea avea o alta folosinta.
Izoleaza-ti casa: cauta crapaturile din usi, ferestre, si asigura-te ca podul este suficient izolat pentru a pastra caldura casei.
Foloseste aparatura electrica casnica care nu consuma multa energie: cand cumperi noi aparate electrocasnice intreaba care modele consuma mai putina energie. Foloseste becuri cu un consum scazut de energie si baterii reincarcabile.
Economiseste apa: este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un robinet stricat poate consuma aproximativ 30 de litri de apa pe zi.
Invata cat mai mult posibil despre problemele energetice ale Pamantului si cauzele ce le determina.
·Pentru a mentine in stare nealterata(a conserva) factorii de mediu(apa,aer,sol),a preveni si combate fenomenele nedorite care produc poluarea in orasul Focsani este necesar sa se respecte prevederile Legii protectiei mediului:
-amplasarea obiectivelor industriale,a statiilor de epurare si depozitelor de deseuri menajere la periferia localitatilor sau in zonele din afara lor;
-mentinerea,intretinerea si dezvoltarea spatiilor verzi,a parcurilor,arborilor si arbustilor de protectie stradala;
-intretinerea si infrumusetarea cladirilor,a curtilor si imprejurimilor acestora,a spatiilor verzi din curti si dintre cladiri;
-intretinerea curata a luciilor de apa(a lacurilor,santurilor) din parcuri,zone de agrement si de interes turistic;
– protectia peisajului si mentinerea curateniei stradale.
Controlarea poluării atmosferice
Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice implică metode ce reduc, colectează, captează sau rețin poluanți înainte ca ei să intre în atmosferă. Din punct de vedere ecologic, reducând emisiile poluante cu o mărire a randamentului energetic și prin măsuri de conservare, precum arderea de mai puțin combustibil este strategia preferată. Influențând oamenii să folosească transportul în comun în locul autovehiculelor personale, ajută de asemenea la îmbunătățirea calității aerului urban. Poluanții industriali pot fi la rândul lor captați în filtre sau precipitatori electrostatici.
10. Legislatia privind radioactivitatea:
La nivel national problemele legate de protectia contra radiatiilor nucleare (ionizante) sunt reglementate de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare . [H.G.nr.750/14-05-2004 HOTARARE privind modificarea Regulamentului de organizare si functionare a Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.627/2003]. Conform acestei comisii, pentru populatie se considera ca nefiind nociva o doza maxima de 1 mSv (0,1 rem) pe an, mergand in mod exceptional pana la 5 mSv/an cu conditia ca valoarea medie pe 5 ani consecutivi sa nu depaseasca 1 mSv.
LEGE NUMAR: 97 DIN 16/09/92 pentru ratificarea Conventiei dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea in domeniul protectiei mediului inconjurator
EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI
APARUTA IN Monitorul Oficial nr. 237 DIN 24/09/92
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC Se ratifica Conventia dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea in domeniul protectiei mediului inconjurator, semnata la Sofia la 9 decembrie 1991.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 5 martie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
PRESEDINTELE SENATULUI academician ALEXANDRU BIRLADEANU Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 9 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR MARTIAN DAN C O N V E N T I E Intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea in domeniul protectiei mediului inconjurator Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Bulgaria, denumite in cele ce urmeaza parti contractante, conducindu-se dupa principiile si normele unanim admise ale dreptului international, inclusiv scopurilor si principiile Cartei Natiunilor Unite, avind in vedere interesele si drepturile suverane ale celor doua state, pornind de la principiile egalitatii in drepturi, independentei si suveranitatii nationale, neamestecului in treburile interne si avantajului reciproc, tinind seama de prevederile pertinente ale Actului final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa, precum si ale Cartei de la Paris pentru o noua Europa, hotarite sa dezvolte relatiile de buna vecinatate si colaborare in zona Peninsulei Balcanice si sa contribuie la protectia ecologica a acesteia, avind in vedere prevederile Declaratiei privind colaborarea statelor dunarene in probleme de gospodarire a apelor Dunarii si, in special, de protectie a apelor fluviului impotriva poluarii, adoptata la Bucuresti in anul 1985, subliniind ca, pentru asigurarea unui nivel de securitate nucleara, chimica si a altor forme de securitate ecologica, cele doua parti contractante acorda o importanta deosebita amplasarii si functionarii centralelor nuclearoelectrice, ale institutiilor chimice si ale altor obiective care polueaza peste frontiera, cit si perfectionarii tehnice in toate fazele de realizare si exploatare a unor astfel de instalatii, precum si masurilor de prevenire a accidentelor nucleare, chimice si a altor accidente si de limitare a consecintelor acestora, fiind convinse ca protectia si ameliorarea mediului inconjurator sint in interesul generatiilor prezente si viitoare, creeaza conditii favorabile pentru sanatatea populatiei si au o mare importanta pentru bunastarea si prosperitatea celor doua popoare, tinind seama ca degradarea mediului inconjurator, ca urmare a poluarii, poate fi evitata prin masuri preventive, considerind ca este necesara si exista posibilitati reale pentru o colaborare reciproc avantajoasa pentru protectia mediului inconjurator, iar realizarea acesteia va contribui la dezvoltarea relatiilor prietenesti intre cele doua tari, considerind ca este necesara colaborarea cu Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Agentia Internationala pentru Energie Atomica (A.I.E.A.), Comisia Economica pentru Europa a O.N.U. (ECE/O.N.U.) si alte organisme specializate in domeniul protectiei mediului inconjurator, au convenit urmatoarele:
ART. 1
Definitii In intelesul pezentei conventii:
a) poluarea mediului inconjurator inseamna orice emanare in mediul inconjurator (aer, apa, sol) de energie si substante solide, lichide si gazoase, inclusiv radioactive, care duce la urmari daunatoare pentru sanatatea oamenilor, provoaca daune resurselor biologice, ecosistemelor si valorilor materiale;
b) poluarea atmosferica inseamna introducerea in atmosfera de catre om, direct sau indirect, de substante sau de energie avind o actiune nociva de natura sa puna in pericol sanatatea omului, sa dauneze resurselor biologice si ecosistemelor, sa deterioreze bunurile materiale si sa aduca atingere valorilor de agrement ori sa creeze piedici in utilizarea legitima a mediului inconjurator;
c) poluarea apelor inseamna acea schimbare a compozitiei apelor, care le face daunatoare pentru sanatatea oamenilor, neadecvate pentru intrebuintarea economica sau recreativa, si duce la deteriorarea florei si faunei din mediul acvatic;
d) poluarea solului inseamna acea acumulare de substante daunatoare in stratul de sol productiv, care duce la diminuarea fertilitatii acestuia sau deterioreaza productia agricola si padurile si are urmari daunatoare pentru sanatatea oamenilor;
e) poluant inseamna orice substanta sau energie care provoaca poluarea aerului, apelor si solului;
f) sursa de poluare inseamna obiective, instalatii si forme de activitati care provoaca orice poluare a mediului inconjurator;
g) poluarea transfrontiera inseamna poluarea mediului inconjurator pe teritoriul statului uneia dintre partile contractante de la surse care se afla amplasate integral sau partial in limitele teritoriului aflat sub jurisdictia nationala a statului celeilalte parti contractante;
h) zone de influenta transfrontiera inseamna o parte din teritoriile statelor partilor contractante pe care este amplasata sursa reala sau potentiala de poluare transfrontiera sau care face obiectul unei astfel de poluari.
ART. 2
Obiectul conventiei
1. Prezenta conventie reglementeaza problemele colaborarii dintre partile contractante pentru prevenirea poluarii mediului inconjurator, precum si cele ale colaborarii economice si tehnico-stiintifice legate de protectia mediului inconjurator.
2. Prevederile prezentei conventii au in vedere obiectivele si instalatiile amplasate sau prevazute a fi amplasate pe teritoriul statului uneia dintre partile contractante, precum si activitatile care provoaca sau pot provoca poluarea transfrontiera a mediului inconjurator.
ART. 3
Obligatii ale partilor contractante de a preveni poluarea transfrontiera
1. Partile contractante se obliga sa intreprinda masurile necesare, inclusiv cu caracter legislativ, pentru prevenirea, inlaturarea si controlul poluarii transfrontiere a mediului incojurator pina la concentratiile maxime admise, stabilite potrivit prevederilor art. 6 lit. e) din prezenta conventie, cu scopul de a nu aduce daune pe teritoriul statului celeilalte parti contractante.
2. Partile contractante se obliga sa ocroteasca omul si mediul inconjurator impotriva poluarii si altor actiuni cu efecte nocive, de natura sa puna in pericol sanatatea populatiei sau sa dauneze ecosistemelor si valorilor materiale ori sa aduca atingere utilizarii legitime a mediului inconjurator, in sensul in care este definita in art. 1 lit. a) din prezenta conventie si, in acest scop, vor actiona pentru a preveni si inlatura poluarea mediului inconjurator, oricare ar fi sursa acesteia.
3. Partile contractante isi vor uni eforturile si vor conveni masuri destinate prevenirii accidentelor nucleare, limitarii si lichidarii consecintelor acestora, prin initierea, adoptarea si efectuarea masurilor tehnice si organizatorice, in primul rind prin perfectionarea tehnica a instalatiilor nucleare in functiune, inclusiv prin luarea oricaror alte masuri necesare, tinind seama si de normele, standardele si recomandarile referitoare la securitatea centralelor nuclearo-electrice, adoptate de A.I.E.A. si alte organizatii internationale la care ambele state sint membre, astfel incit teritoriul statului celeilalte parti contractante sa nu fie afectat de poluarea radioactiva.
4. Partile contractante vor rezolva problemele privind poluarea radioactiva cauzata de centralele nuclearo-electrice, atit in conditii normale de functionare a acestora centrale, cit si in caz de accident nuclear, cu respectarea normelor, standardelor si recomandarilor internationale referitoare la securitatea centralelor nuclearo-electrice, adoptate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica, precum si in cadrul altor organizatii internationale la care ambele state sint membre.
Caracteristicile tehnice si cerintele de securitate ale centralelor nuclearo -electrice, referitoare la amplasarea judicioasa, construirea, exploatarea si perfectionarea acestora, trebuie sa corespunda normelor si standardelor sus-mentionate.
5. Partile contractante isi vor uni eforturile si vor conveni masuri pentru prevenirea accidentelor chimice, limitarea si lichidarea consecintelor acestora, prin initierea, adoptarea si realizarea de masuri corespunzatoare tehnice si organizatorice, in priml rind prin amplasarea judicioasa a obiectivelor chimice si a altor obiective nou proiectate, precum si prin functionarea tehnica a unor astfel de obiective in functiune si in curs de construire, astfel incit sa se evite poluarea transfrontiera.
6. Inainte de luarea unei hotariri de construire de noi obictive care pot fi surse potentiale de poluare transfrontiera, partile contractante se vor consulta intre ele in cadrul comisiei stabilite potrivit prevederilor art. 12 din prezenta conventie.
7. Organele competente ale partilor contractante vor incheia acorduri in vederea concretizarii problemelor legate de securitatea nucleara si securitatea chimica si in alte domenii ale industriei, reglementate la pct. 3-5 din prezentul articol, cel mai tirziu in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a conventiei.
ART. 4
Domenii de colaborare Colaborarea dintre cele doua parti cotractante cuprinde:
1. In domeniul calitatii aerului:
a) schimbul reciproc si operativ de informatii asupra producerii unor accidente sau calamitati la obiective sau instalatiii care, prin emisie in atmosfera, pot afecta teritoriul statului celeilalte parti contractante;
b) informarea reciproca cu date meteorologice referitoare la transportul transfrontiera al poluantilor prin atmosfera;
c) notificarea neintirziata a oricarui accident nuclear care implica instalatii si activitati nucleare si provoaca o eliberare de substante radioactive care a avut sau poate avea drept consecinta efecte transfrontiera care sa afecteze teritoriul celeilalte tari, inclusiv apele fluviului Dunarea;
d) notificarea neintirziata a aparitiei sau a pericolului de aparitie pe teritoriul propriu a unei situatii de urgenta radiologica, precum si a accidentului nuclear, care s-au produs pe teritoriul propriu si sint legate de eliberarea sau pericolul de eliberare de substante radioactive dincolo de frontierele nationale.
2. In domeniul calitatii apei:
a) elaborarea de tehnologii si instalatii pentru epurarea apelor poluate;
b) elaborarea sistemelor de alimentare cu apa in circuit inchis in diferite domenii ale industriei si agriculturii;
c) elaborarea de conditii si tehnologii pentru folosirea apelor uzate la irigatii;
d) efectuarea de masuratori hidrologice si altele, inclusiv de calitate a apelor Dunarii, precum si crearea unui sistem de informare operativa reciproca in cazul poluarii accidentale;
e) convenirea de masuri pentru prevenirea poluarii radioactive a apelor Dunarii, in special cu privire la transportul de combustibil nuclear ars pe Dunare, inclusiv interzicerea deversarii deseurilor radioactive.
3. In domeniul calitatii solului:
a) efectuarea unor lucrari de cercetare si proiectare pentru obiective de interes reciproc;
b) schimb de documentatii si experienta privind rezultatele lucrarilor de cercetare tehnico-stiintifica referitoare la probleme de interes reciproc.
ART. 5
Alte obligatii de colaborare
1. Partile contractante, pe baza legislatiei lor interne si in conformitate cu intelegerile realizate in cadrul prezentei conventii, vor lua masuri pentru prevenirea, limitarea si inlaturarea urmarilor poluarii transfrontiere a mediului inconjurator.
2. Partile contractante se angajeaza:
a) sa introduca la obiectivele si instalatiile existente, care sint sursa de poluare, sistemele necesare pentru protectia mediului inconjurator, luind in considerare normele convenite privind concentratiile maxime admise, stabilite potrivit prevederilor art. 6 lit. e) din prezenta conventie;
b) sa dea prioritate tehnologiilor nepoluante la alegereaa tehnologiilor pentru uzinele noi;
c) sa organizeze si sa urmareasca respectarea normelor care au fost convenite cu privire la poluarea mediului inconjurator.
ART. 6
Formele colaborarii Partile contractante realizeaza colaborarea in domeniul protectiei mediului inconjurator prin:
a) elaborarea in comun de programe si proiecte pentru studierea si solutionarea problemelor protectiei mediului inconjurator;
b) colaborarea in domeniul constructiilor, al echipamentelor si schimbului de tehnologii, producerii si introducerii de instalatii pentru protectia mediului inconjurator, precum si aparaturii de masura si control;
c) schimb de informatii tehnico-stiintifice, de documentatii si rezultate ale unor cercetari, inclusiv informatii privind metodele de evaluare a unor eventuale urmari ecologice ale activitatilor economice;
d) colaborarea in domeniul cercetarilor stiintifice privind supravegherea si evaluarea starii mediului inconjurator;
e) elaborarea si convenirea de norme privind concentratiile maxime admise pentru substantele poluante din aer, apa si sol si de metodici pentru stabilirea lor;
f) elaborarea de sisteme pentru notificarea poluarii in situatii de avarii;
g) consultari pe diverse aspecte ale protectiei mediului inconjurator;
h) informarea reciproca asupra emisiilor de poluanti de la sursele reciproc stabilite, care ar putea ajunge pe teritoriul statului celeilalte parti contractante;
i) asigurarea legaturilor directe intre organele competente ale celor doua parti contractante pentru stabilirea masurilor concrete si operative destinate prevenirii si, in special, combaterii imediate si eficiente a poluarii;
j) organizarea de conferinte, simpozioane si consfatuiri, schimburi de vizite ale oamenilor de stiinta, expertilor si specialistilor;
k) masuratori comune pentru stabilirea gradului de poluare in zonele de influenta transfrontiera si punerea de acord a metodologiilor de realizare a acestora.
ART. 7
Actiuni pentru prevenirea si incetarea poluarii transfrontiere Partile contractante:
a) organizeaza consultari in probleme privind poluarea transfrontiera de la obiective si instalatii care exista in prezent sau care vor fi realizate in viitor si pot fi surse de poluare transfrontiera;
b) pe baza masurilor convenite, organizeaza masuratori comune ale emisiilor si imisiilor poluantilor proveniti de la obiectivele si instalatiile mentionate la lit. a) din acest articol si asupra propagarii lor peste frontiera;
c) iau masuri, individual sau in comun, dupa caz, pentru reducerea poluarii in limitele convenite;
d) in cadrul comisiei stabilite potrivit prevederilor art. 12 din prezenta conventie si pe baza masurilor si programelor convenite, elaborate pentru obiectivele surse potentiale de poluare transfrontiera, pregatesc proiectul pentru solutiile respective, care se aproba de catre guvernul partii contractante pe al carui teritoriu este amplasat obiectivul care constituie sursa de poluare.
ART. 8
Actiuni pentru prevenirea poluarii transfrontiere de la obiectivele noi
1. Partile contractante se obliga sa se consulte intre ele cu privire la actiunile intreprinse pentru realizarea sau modernizarea de obiective si instalatii, precum si in ceea ce priveste luarea de masuri sau desfasurarea de activitati care ar putea conduce la poluarea transfrontiera a mediului inconjurator, atit in cadrul exploatarii normale a acestora, cit si al avariilor posibile.
In caz de necesitate, se vor lua masuri suplimentare pentru prevenirea sau reducerea poluarii transfrontiere.
2. Nici una dintre partile contractante nu va admite pe teritoriul statului sau construirea de obiective noi sau mentinerea in functiune de obiective, fara sa introduca mijloacele tehnice care sa previna poluarea transfrontiera a mediului inconjurator peste limitele concentratiilor maxime admise, stabilite potrivit prevederilor art. 6 lit. e) din prezenta conventie.
3. Pe timpul construirii obiectivelor prevazute la pct. 1 din acest articol, partile contractante pot conveni crearea de grupe mixte care sa urmareasca realizarea masurilor pentru protectia mediului inconjurator.
ART. 9
Supravegherea situatiei mediului inconjurator
1. Partile contractante:
a) organizeaza pe teritoriile statelor lor puncte pentru supravegherea situatiei aerului, apelor si a solului;
b) stabilesc periodicitatea supravegherii si apreciaza rezultatele masuratorilor in punctele de supraveghere;
c) fac schimb de informatii despre rezultatele masuratorilor in punctele de supraveghere asupra situatiei mediului inconjurator.
2. In caz de necesitate, partile contractante pot conveni formarea de grupe mixte de lucru la nivel de specialisti, pentru determinarea situatiei mediului inconjurator intr-o anumita zona.
3. In cazurile in care unele obiective sau activitati de pe teritoriul statului uneia dintre partile contractante polueaza mediul inconjurator pe teritoriul statului celeilalte parti contractante peste concentratiile maxime admise, stabilite potrivit prevederilor art. 6 lit. e) din prezenta conventie, grupele mixte de experti fac propuneri comisiei stabilite potrivit art. 12 din prezenta conventie, in vederea convenirii de masuri pentru inla turarea poluarii de orice natura, inclusiv oprirea partiala sau totala a obiectivelor sau a activitatilor.
4. Realizarea supravegherii calitatii aerului, apei si solului se face prin metode convenite si tip de aparatura, specifice substantelor poluante examinate, precum si prin programul convenit de monitoring integrat al mediului inconjurator.
ART. 10
Organizarea informarii reciproce si a acordarii de asistenta
1. Notificarea in cazuri de calamitati si avarii, precum si periodicitatea realizarii observatiilor, metodologia de apreciere a rezultatelor observatiilor, normele si criteriile de calitate a factorilor de mediu, schimbul reciproc al acestora, realizarea de masuratori comune, modalitatea de acordare a asistentei in cazul poluarii aerului, apei sau solului, precum si modul concret de organizare a colaborarii prevazute in prezenta conventie vor fi stabilite in Regulamentul privind informarea reciproca si acordarea de asistenta in cazul poluarii transfrontiere, care va fi elaborat si convenit de partile contractante in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei conventii.
2. De comun acord, fiecare parte contractanta acorda ajutor partii contractante pe teritoriul statului caruia s-a declansat o calamitate sau avarie, prin consultari si mijloace tehnice, in functie de posibilitatile de care dispune.
ART. 11
Cercetari in domeniul ecologiei si tehnologiilor ecologice
1. Partile contractante elaboreaza si convin programe pentru studii, cercetari si proiecte comune, schimb de documentatii si informatii, acordarea de asistenta tehnica sau experimente comune si schimb de experienta, care au ca scop imbunatatirea sau restabilirea starii mediului inconjurator, precum si pentru conservarea diversitatii speciilor.
2. Datele observatiilor si rezultatele cercetarilor stiintifice obtinute ca urmare a activitatilor desfasurate in comun, potrivit tematicii de cercetare convenite in cadrul prezentei conventii, inclusiv cele cu caracter de inventie, pot fi folosite pe teritoriul statului fiecareia dintre partile contractante, in conformitate cu legislatia interna a acestuia.
3. Protectia juridica si folosirea inventiilor, mostrelor industriale si a marcilor de fabrica care se creeaza in cursul aplicarii acestei conventii se realizeaza in conformitate cu acordurile internationale la care participa cele doua state, iar in lipsa acestora, in conformitate cu legislatia interna.
ART. 12
Mecanismul de control al indeplinirii obligatiilor partilor contractante
1. In scopul organizarii si solutionarii operative a activitatilor in domeniul protectiei mediului inconjurator, partile contractante vor infiinta Comisia interguvernamentala pentru protectia mediului inconjurator (denumita comisie) si isi vor desemna imputernicitii pentru solutionarea operativa a problemelor in perioada dintre sedintele comisiei.
2. Organizarea, functionarea si atributiile comisiei se reglementeaza prin statutul de organizare si functionare al acesteia, elaborat de comisie in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei conventii si aprobat potrivit legislatiei nationale a fiecarei parti contractante.
3. Reuniunile comisiei au loc, alternativ, pe teritoriul statului fiecareia dintre partile contractante, pentru solutionarea problemelor care intra in atributiile ei.
4. Cheltuielile legate de organizarea fiecarei reuniuni se suporta de catre partea contractanta pe teritoriul careia are loc intilnirea.
ART. 13
Modalitatea de trecere a frontierei Cele doua parti contractante vor reglementa printr-un protocol de trecere a frontierei de stat de catre persoanele insarcinate cu aducerea la indeplinire a prevederilor prezentei conventii, pe baza de permise de frontiera.
ART. 14
Reglementarea diferendelor
1. In cazul aparitiei unui diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea acestei conventii sau a masurilor adoptate in conformitate cu aceasta, partile contractante vor cauta solutionarea diferendelor prin negocieri in cadrul comisiei sau printr-o alta modalitate acceptabila ambelor parti contractante.
2. In perioada negocierilor, partile contractante se angajeaza, in conformitate cu principiul bunei-credinte, sa se abtina de la efectuarea activitatii care constituie obiect al diferendului, precum si de la indeplinirea oricaror alte masuri care pot sa complice litigiul sau sa ingreuieze realizarea unei intelegeri.
3. In cazul cind nu a putut fi solutionat pe calea prevazuta la pct. 1 al acestui articol, diferendul se supune spre rezolvare guvernelor celor doua tari.
ART. 15
Obligatii asumate prin alte conventii privind protectia mediului inconjurator Prevederile prezentei conventii nu atrag stingerea drepturilor si obligatiilor partilor contractante care decurg din intelegerile incheiate anterior, de fiecare dintre ele, in legatura cu protectia mediului inconjurator.
ART. 16
Completarea si modificarea conventiei
1. Fiecare parte contractanta poate sa propuna completari si modificari la prezenta conventie.
2. Textele completarilor si modificarilor propuse se prezinta spre examinare celeilalte parti contractante.
3. Completarile si modificarile se adopta prin acordul comun al celor doua parti contractante si intra in vigoare potrivit regulilor de la art. 17 al prezentei conventii.
ART. 17
Intrarea in vigoare
1. Prezenta conventie este supusa ratificarii, in conformitate cu prevederile legislatiei nationale a fiecarei parti contractante.
2. Prezenta conventie va intra in vigoare la data primirii ultimei notificari privind ratificarea ei de catre cele doua parti contractante.
3. Partile contractante se obliga sa supuna ratificarii prezenta conventie, potrivit pct. 1 al acestui articol, cit mai curind posibil, dar nu mai tirziu de 60 de zile de la data semnarii ei.
ART. 18
Termenul de valabilitate Prezenta conventie se incheie pe o perioada de 5 ani si se va prelungi in mod automat, pe noi perioade de cite 5 ani, daca nici una dintre partile contractante nu va comunica in scris, cu cel putin 6 luni inainte de expirarea perioadei de valabilitate, intentia sa de a o denunta.
Semnata la Sofia la data de 9 decembrie 1991, in doua exemplare, fiecare in limba romana si in limba bulgara, ambele texte avind aceeasi valoare autentica.
Pentru Guvernul Romaniei, Pentru Guvernul Republicii Bulgaria, Marcian Bleahu, Vladimir Vasiliev, ministru ministru.
11. Concluzii:
12. Bibliografie:
http://www.cnaic.ro/projects/verde/Site_Romana/poluarea-radioactiva.html
http://www.cisnadie.ro/portal/Sibiu/cisnadie/portal.nsf/All/BD81EEB1DBC93F37422574B8004EF147/$FILE/Strategia%20de%20dezvoltare%20a%20orasului%20Cisnadie.PDF
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cisn%C4%83die
http://documents.tips/documents/referat-la-geografie-rurala.html
http://www.anpm.ro/ro/ce-sunt-radiatiile
http://www.launchnm.com/files/ww/files/the_geiger_counter_board_.pdf
http://foxylab.com/Geiger_Quraishi.pdf
http://nupex.eu/index.php?g=textcontent/radioactivity/radioactivity&lang=ro
http://www.imagesco.com/articles/geiger/build_your_own_geiger_counter_-_radioactive-sources.html
http://www.apm-bihor.ro/Arii.Protejate/cadlegiariiprot.htm
https://www.cooking-hacks.com/documentation/tutorials/geiger-counter-radiation-sensor-board-arduino-raspberry-pi-tutorial/
http://www.cnaic.ro/projects/verde/Site_Romana/poluarea-radioactiva.html
http://www.anpm.ro/ro/despre-radioactivitate
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3228631/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Determinarea Nivelului de Radioactivitate în Sol în Zonele Agnita și Cisnădie (ID: 113805)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.