. Determinarea Momentului Optim de Inlocuire a Utilajelor la Fabrica de Tigarete Xyz

Capitolul I

Restructurarea economiei si a întreprinderilor

1. Continutul restructurarii economice si obiectivele adoptate

Restructurarea economica este încercarea de a crea noi structuri si mecanisme de functionare a economiei, unor noi mentalitati si comportamente ale oamenilor.

La nivelul economiei nationale, restructurarea presupune crearea unui nou cadru juridic si institutional, schimbarea stucturii sistemului economic si al mecanismelor sale de functionare, în concordanta cu cerintele pietei interne si externe ale celor mai noi realizari ale stiintei si tehnicii, în scopul cresterii eficientei economice, dezvoltarii durabile ale economiei românesti si ridicarii standardului de viata al populatiei.

Masurile de restructurare în economie constau în:

crearea de unitati economice a caror activitate sa fie eficienta si rentabila, iar acest lucru nu se poate realiza decât prin orientarea, în mod obligatoriu spre cerintele pietei;

redresarea industriei sa aiba loc pe baze moderne, prin promovarea în productie a celor mai noi cuceriri ale stiintei si tehnologiei, astfel produsele vor putea fi competitive;

privatizarea întreprinderilor si institutiilor din economia nationala, ceea ce conduce la restructurarea relatiilor de proprietate, prin extinderea proprietatii private.

considerarea restructurarii unitatilor economice ca element dinamizator al întregului proces de reforma din tara noastra.

Procesul de restructurare al economiei se desfasoara pe baza mecanismelor pietei, a concurentei dintre agentii economici. În acelasi timp acest proiect este sprijinit de catre stat.

La nivelul întreprinderii, programul de restructurare constituie un factor de orintare în managementul întreprinderilor, privind deciziile de mentinere si dezvoltare sau de lichidare a activitatii.

În cazul întreprinderilor viabile, restructurarea activitatii vizeaza dezvoltarea lor puternica, prin alocarea si utilizarea eficienta a reurselor disponibile.Desigur, întreprinderile necompetitive trebuie sa beneficieze din partea guvernului de sprijin la importul de materii prime precum si de credite avantajoase pentru as procura tehnologia noua, moderna.

Strategia de restructurare s-a axat în principal, pe urmatoarele obiective:

modernizarea selectiva a capacitatii de productie viabile, prin relansarea

procesului investitional, cu efecte favorabile în amonte si în aval;

redimensionarea capacitatii de productie, în functie de cerere si oferta ,

tinand seama de resursele materiale si energetice existente, precum si necesitatea asigurarii supletei în raport cu cerintele pietei;

dezvoltarea pietei concurentiale prin divizari si fuziuni, crearea unor

întreprinderi mici si mijlocii, cu grad sporit de flexibilitate si adaptare la cerintele pietei concurentiale ;

trecerea în conservare a unor capacitati care lucreaza cu pierderi si gasirea

de solutii tehnico-economice pentru revigorarea lor pe termen scurt sau mediu;

lichidarea societatilor comerciale neprofitabile, fara perspectiva de redresare

si alocarea activelor acestora spre alte activitati;

atragerea de investitii directe de capital strain în restructurarea societatilor

comerciale aflate în situatie financiara precara si luarea de masuri severe de redresare economico-financiara.

În atingerea acestor obiective, trebuie avuta în vedere respectarea înterdependentei între întreprinderi, în amonte si în aval, atât cu prilejiul dezvoltarilor, cât si cu cel al lichidarilor. Respectarea interdependentelor este necesara pentru asigurarea unei dezvoltari echilibrate si durabile la nivelul sectorial si pe ansamblul economiei nationale.

2. Componentele restructurarii întreprinderilor cu capital de stat

Restructurarea tehnologica este menita sa îmbogateasca performentele proceselor si produselor prin investitii în masini, utilaje si echipamente noi, moderne, din tara si din import.

Este necesar ca în întreprinderi sa se înfaptuiasca retehnologizarea, adica schimbarea întregului ansamblu de mijloace tehnice, de metode si proceduri de utilizare efectiva a acestor mijloace.

Înfaptuirea reconversiei tehnologice din întreprinderile industriale este necesara pentru înlaturarea risipei de materii prime si resurse energetice, precum si pentru asigurarea parametriilor de calitate a productiei la nivelul standardelor mondiale.

În perioada actuala, în întreprinderile industriale românesti efectuatea tehnologizarii este stringenta pentru iesirea din criza economica.

Aceasta este o cale normela de iesire din criza. Desigur, si în perioada de avânt firma trebuie sa aduca inovatii si ameliorari în domeniul tehnologiei. Astfel apare pericolul de a ramâne în urma din punct de vedere tehnologic, iar consecinta va fi scaderea competitivitatii produselor sale. Recurgerea la restructurare si retehnologizare este conditionata de posibilitatile pe care le au întreprinderile si de sprijinul ce poate fi obtinut din partea statului.

Resursele financiare ale mai multor întreprinderi sunt limitate, datorita starii de criza economica în care se afla. De aceea, ele fac înnoiri de utilaje si redresarea situatiei doar în unele sectoare, putând sa opereze, eventual, schimbarea profilului de fabricatie, în vederea adaptarii la cerintele pietei.

Restructurarea financiara are ca scop cresterea lichiditatii si a solvabilitatii întreprinderilor, ceea ce contribuie la reducerea blocajului financiar.

În vederea restructurarii financiare, statul stimuleaza crearea unui cadru legislativ favorabil, foloseste unele pârghii economice, fiscale.

Prin masurile adoptate în acest sens sunt:

liberalizarea formarii preturilor la aproape toate produsele;

acordarea de facilitati fiscale pentru investitori, cum ar fii reducerea de

impozite pentru profit investit, reducerea de taxe vamale, etc;

aplicarea amortizarii accelerate de catre unii agenti economici, pentru a-si construi mai repede resurse de finantare a investitiilor;

stimulente acordate exportatorilor, ca subventii de la buget, credite bancare

cu dobânda redusa;

întarirea disciplinei financiare în rândul agentilor economici, cum este, de exemplu, plata cu prioritate a obligatiilor fata de stat (impozite, contributia la asigurarile sociale etc.)

O alta cale de sustinere financiara a întreprinderilor este acordarea de fonduri ( cu împrumut) de catre stat prin intermediul F.P.S ( Fondul Proprietatii de Stat) pentru restructurare. Sumele se acorda numai cu respectarea riguroasa a urmatoarelor conditii:

îmbunatatirea performantelor economico-financiare ale unitatii, prin

reducerea costurilor, cresterea calitatii produselor si a volumului de marfa livrata pe piata interna si la export;

obligatia ferma a înteprinderii de a folosi fondurile primite în concordanta

cu angajamentele investitionale si de redresare economico-financiara si care le-a asumat în studiul de fezabilitate;

obligatia societatii comerciale de a rambursa fondurile primite în decursul

unei perioade de 5-8 ani din beneficiile obtinute.

Prin sprijinirea restructurarii, guvernul a urmarit nu numai obiectivul redresarii întreprinderilor, ci si pe cel al privatizarii, sub egida F.P.S. Este importanta pregatirea privatizarii prin restructurare, pentru ca astfel se realizeaza eficientizarea întreprinderilor, cresterea competitivitatii.

Restructurarea organizatorica si manageriala a înregistrat unele realizari, iar unele aspecte sunt în procesul înfaptuirii.

Pe plan organizational, amintim formarea societatiilor comerciale si a regiilor autonome, divizarea întreprinderilor mari în centre de profit. Aceste masuri sunt capabile sa duca la o revitalizare, în conditii de eficienta economica ridicata, pentru ca dau posibilitatea tinerii unor legaturi directe si mai strânse cu piata, cu cererea consumatorilor, fac posibila o apreciere mai corecta a aportului fiecarei diviziuni la cifra de afaceri, la profit.

Pe lânga modul de organizare, în asigurarea eficientei are o mare importanta aplicarea unui management profesionist, în cunostinta de cauza, la fiecare nivel.

În procesul restructurarii organizatorice si manageriale s-au observat si unele aspecte negative ca: înfiintarea de firme ,,capuse” (care au absorbit o buna parte din veniturile care se cuveneau întreprinderii poducatoare), sau gestionarea intetionat proasta a întreprinderii pentru a-i micsora valoarea pe piata, si a fi cumparata convenabil.

3. Fundamentarea investitiei prin studii de fezabilitate

Traducerea în fapt a unei investitii presupune urmatoarele masuri succesive:

indentificarea ideii de proiect;

selectia preliminara a proiectului;

formularea si selectia finala a proiectului

Ideea despre un proiect sau indentificarea proiectului sa întemeiaza pe dorinta sau posibilitatea de a realiza unele produse sau servicii, de a utiliza anumite resurse.Geneza ideii de proiect îsi poate avea originea în studii asupra structurii nationale a productiei si consumului, studii de piata, anchete asupra întreprinderilor industriale, studii asupra posibilitatilor de export, studii tehnice si lucrari consacrate dezvoltarii etc.Astfel, se poate lua cunostinta de diferite posibilitati sau variante de utilizare favorabila a resurselor de investitii.

Ideea de a face o investitie porneste de la cunoasterea faptului ca o piata ar putea fi aprovizionata într-un mod profitabil sau ca ar putea fi beneficiara unei tehnologii.

Urmatoarea etapa este transformarea ideii (conceptului) intr-un proiect specific, care poate fi evaluat si apoi acceptat sau respins.

În faza selectiei preliminare se fac unele studii si cercetari, proiectii, evaluari si analize, pentru a da un raspuns la întrebarile cardinale, pe care le ridica realizarea unui proiect de investitii.

În decursul acestei etape se face o trasare schematica a problematicii si o evaluare globala a activitatii viitoarelor obiective de investitii, a trasaturilor dominante ale noilor proiecte.Concluziile sunt formulate într-un studiu de oportunitate (preliminar), elaborat fie de catre investitor, fie de ctre promotor al investitiei.

Studiul de oportunitate reprezinta domeniul initial prin care se schiteaza caracteristicile viitoarei investitii.

Daca din studiul de oportunitate reiese viabilitatea propunerilor de proiecte prin prisma politicilor de investitii si strategiilor de dezvoltare ale firmei, atunci propunerile respective vor fi cercetate mai amplu si analizate mai profund.

Uneori este util un studiu de prefezabilitate, care sa analizeze, într-o maniera succinta, posibilitatile de rstructurare si de dezvoltare a întreprinderi, pentru ca apoi, dupa decizia în legatura cu varianta considerata buna, sa se treaca la elaborarea studiului de fezabilitate propriu-zis, care sa se concentreze asupra recomandarilor date.

În faza formularii proiectului, se întocmeste studiul de fezabilitate, în care sunt analizate modalitatile posibile de a atinge obiectivele propuse. Proiectantii pot recurge la studii de fezabilitate partiale (pentru tehnica, gestiune. etc) sau la studiul complet de fezabilitate.Pe baza acestuia se ia decizia de realizare si finantare a investitiei, pentru ca el demonstreza posibilitatea de realizare practica a proiectului.

Studiul de fezabilitate determina mai riguros elementele tehnice, tehnologice, constructive, datele privind forta de munca, devizul general al investitiei, principalii indicatori tehnico-economici, finantarea investitiei, acordarile si avizele necesare.

În studiul de fezabilitate sunt cuprinse atât lucrari descriptive cât si desene schite, calcule tehnico-economice privind proiectul de investitie. El mai contine memorii justificative, masuri si actiuni ce trebuie întreprinse pentru a asigura succesul proiectului de investitie.

Deci, acest studiu constituie documentatia tehnico-economica complexa de fundamentare si elaborare a unui proiect de investitie în forma finala.

În cadrul studiului de fezabilitate asupra investitiei sunt cuprinse, într-o succesiune logica, patru componente ale sale.

a) Identificarea pie anchete asupra întreprinderilor industriale, studii asupra posibilitatilor de export, studii tehnice si lucrari consacrate dezvoltarii etc.Astfel, se poate lua cunostinta de diferite posibilitati sau variante de utilizare favorabila a resurselor de investitii.

Ideea de a face o investitie porneste de la cunoasterea faptului ca o piata ar putea fi aprovizionata într-un mod profitabil sau ca ar putea fi beneficiara unei tehnologii.

Urmatoarea etapa este transformarea ideii (conceptului) intr-un proiect specific, care poate fi evaluat si apoi acceptat sau respins.

În faza selectiei preliminare se fac unele studii si cercetari, proiectii, evaluari si analize, pentru a da un raspuns la întrebarile cardinale, pe care le ridica realizarea unui proiect de investitii.

În decursul acestei etape se face o trasare schematica a problematicii si o evaluare globala a activitatii viitoarelor obiective de investitii, a trasaturilor dominante ale noilor proiecte.Concluziile sunt formulate într-un studiu de oportunitate (preliminar), elaborat fie de catre investitor, fie de ctre promotor al investitiei.

Studiul de oportunitate reprezinta domeniul initial prin care se schiteaza caracteristicile viitoarei investitii.

Daca din studiul de oportunitate reiese viabilitatea propunerilor de proiecte prin prisma politicilor de investitii si strategiilor de dezvoltare ale firmei, atunci propunerile respective vor fi cercetate mai amplu si analizate mai profund.

Uneori este util un studiu de prefezabilitate, care sa analizeze, într-o maniera succinta, posibilitatile de rstructurare si de dezvoltare a întreprinderi, pentru ca apoi, dupa decizia în legatura cu varianta considerata buna, sa se treaca la elaborarea studiului de fezabilitate propriu-zis, care sa se concentreze asupra recomandarilor date.

În faza formularii proiectului, se întocmeste studiul de fezabilitate, în care sunt analizate modalitatile posibile de a atinge obiectivele propuse. Proiectantii pot recurge la studii de fezabilitate partiale (pentru tehnica, gestiune. etc) sau la studiul complet de fezabilitate.Pe baza acestuia se ia decizia de realizare si finantare a investitiei, pentru ca el demonstreza posibilitatea de realizare practica a proiectului.

Studiul de fezabilitate determina mai riguros elementele tehnice, tehnologice, constructive, datele privind forta de munca, devizul general al investitiei, principalii indicatori tehnico-economici, finantarea investitiei, acordarile si avizele necesare.

În studiul de fezabilitate sunt cuprinse atât lucrari descriptive cât si desene schite, calcule tehnico-economice privind proiectul de investitie. El mai contine memorii justificative, masuri si actiuni ce trebuie întreprinse pentru a asigura succesul proiectului de investitie.

Deci, acest studiu constituie documentatia tehnico-economica complexa de fundamentare si elaborare a unui proiect de investitie în forma finala.

În cadrul studiului de fezabilitate asupra investitiei sunt cuprinse, într-o succesiune logica, patru componente ale sale.

a) Identificarea pietei referitoare la productia prevazuta sau, invers, adaptarea acestei productii la piata exstenta; aici se clarifica problemele referitoare la produsul ce se ofera, la ce doresc clientii, cine sunt concurentii pe diverse piete, etc. De asemenea, se solutioneaza dimensionarea pietei aferenta firmei, pe baza unei estimari a evolutiei probabile, a posibilitatilor de mentinere a pietei detinute si de extindere pe alte segmente de piata. Informatiile din studiul de marketing ofera posibilitatea de cunoastere a oportunitatii unor afaceri, a tendintelor pe piata, a concurentilor, ca si a bazelor pentru fixarea obiectivelor si strategiilor.

În urma studierii mediului extern si a solutiei interne, firme cunoaste oportunitatile de care poate profita, pentru care are cele mai bune conditii de realizare, tinând seama de resursele de care dispune si priceperea personalului sau.Totodata, firma este pusa în garda de tendintele defavorabile din mediu, care ar putea conduce la o deteriorare a pozitiei sale pe piata.

b) Definirea tehnologiilor de fabricatie a produselor preconizate; se solutioneaza nivelul si caracteristicile tehnologiei, care trebuie sa se alinieze celor existente pe plan mondial, pentru a supravietui într-un climat concurential.

Studiul tehnic pune în evidenta disponibilitatile de materii prime, procedeul tehnologic ales, forta de munca necesara si calificarea acesteia, existenta utilitatilor etc.

Acest studiu se bazeaza pe cercetari asupra pietei bunurilor de investitii (instalatii, echipamente, utilaje, etc.), pietei materiilor prime, combustibilului, etc. Deosebit de importanta este analiza privind necesarul de personal, modul de selectie, de calificare, etc. Examinarea aspectelor tehnice ale unui proiect se face întotdeauna în contextul unor anumite obiective si prioritati ale economiei nationale ca: utilizarea materiilor prime locale, absorbirea fortei de munca disponibila, etc.

De notat faptul ca, spre deosebire de alte parti ale studiului de fezabilitate, partea tehnica este singura care nu poate sa fie realizata într-o unitate straina sectorului industrial la care ne raportam.

c) Estimarea capitalului necesar; se dimensioneaza nevoia de capital pentru investitie si pentru exploatare.

d) Evaluarea rentabilitatii investitiei; în acest scop, se elaboreaza contul de rezultate previzionale ce furnizeaza informatii pentru a calcula rentabilitatea capitalului investit.

Solutiile oferite si concluziile studiului de fezabilitate se bazeaza pe analize comparative ale mai multor variante competitive, argumentîndu-se întotdeauna alegerea uneia sau alteia dintre solutii.

Deci, în partea finala a studiului de fezabilitate, se arata: ce costuri, resurse si cheltuieli angajeaza proiectul pentru firma; care vor fi avantajele, cu ce profit si rentabilitate se va solda proiectul de investitie pentru întreprinzator, cum va fi influentata activitatea firmei pe termen lung. Aici se face o analiza ampla a eficientei si se formuleaza concluziile definitive privind viabilitatea proiectului.

Prin determinarile sale, proiectul de investitii se constituie ca o proiectie asupra evolutiei probabile a procesului economic de realizare a obiectivului de investitie, dar si a proceselor de exploatare a capacitatilor de productie, ce rezultate vor fi obtinute pe parcursul unor durate de exploatare.

Asfel se cerceteaza si evueava impactul, efectele pe termen lung si mediu ale proiectului de ivestitie asupra activitatii firmei investitoare. Totodata, se verifica daca nevoile sunt în concordanta cu posibilitatile tehnice, tehnologice si financiare ale firmei, daca firma se poate angaja tehnic si financiar, cu eficienta convenabila în relizarea de proiecte de investitii.

Pe baza studiilor de piata si tehnice, se trece la stabilirea marimii capacitatii de productie. Studiul de piata arata doar ce cantitate de produse este ceruta. Însa, problema care se pune este daca se va construi o fabrica sau mai multe pentru acoperirea nevoilor pietei.Pentru solutionarea problemei, se apeleaza la criterii de eficienta, tinând seama de cheltuieli si nivelul profitului.

Diferitelor dimensiuni de capacitate le corespund cheltuieli de investitii si costuri de functionare diferite.La fundamentarea dimensiunii optime a capacitatii de productie se tine seama de necesitatile de consum în zona de amplasare a întreprinderii, de volumul de resurse disponibile , de nivelul de calificare a fortei de munca, de tehnicitatea utilajelor .

Studiul de profil si amplasament este destinat sa analizeze profilul de productie al uzinei (fabrici), adica tipurile de produse si cantitatile, precum si amplasamentul uzinei. Sunt analizate aspectele de specializare a întreprinderii si de combinare în cadrul acesteia a productiei, adica de reunire a diferitelor solutii (procedee) tehnologice.

În privinta amplasamentului,alegerea lui depinde de efortul investitional legat mai ales de teren si amenajarea acestuia, protectia contra eroziunii , realizarea cailor de acces si a racordurilor la magistralele de cai ferate, drumuri si sosele nationale, dotari sociale, protectie contra poluarii. De asemenea amplasamentul inflenteaza costurile de exploatare (costul transportului materiei prime, costul manoperei , etc).

Capitolul II

Prezentare generala a Fabricii de Tigarete Bucuresti

1. Scurt istoric al Fabricii de Tigarete Bucuresti

Fabrica de Tigarete Bucuresti a luat fiinta în anul 1864 prin legea din 5/17 decembrie 1864 sub denumirea „Manufactura de tutun – Belvedere“, având un numar de 400 muncitori.

Sub aceasta firma a functionat pâna în 1872, când prin legea din 5/7 martie a fost concesionata unei companii straine care a mutat atelierele intr-o cladire nou construita de dimensiuni sporite.

În anul 1879 prin legea din 6/18 aprilie Statul a preluat asupra sa exploatarea manufacturii, odata cu preluarea monopolului tutunului.

Între anii 1885 – 1890 s-au construit cladirile noi ale manufacturii si o parte din depozitele de tutunuri. În 1891 s-a introdus conducta de alimentare cu apa, s-au instalat calorifere si s-au executat primele instalatii pentru fabricarea extractului.

Între 1905 – 1906 s-a introdus iluminatul electric printr-o centrala proprie care furniza energia necesara masinilor din fabricatie. Între 1897 – 1898 s-a construit linia de garaj si o alta parte din magaziile depozitului central de tutunuri, iar în 1899 s-a canalizat partial manufactura. În 1907, prin legea 17/29 martie, s-au executat lucrarile de marire a spatiului de fabricatie.

Între anii 1900 – 1911, s-au executat o serie de lucrari de marire a cladirilor de fabricatie si de înfrumusetare a curtii prin amenajarea de spatii verzi.

În perioada 1911 – 1914 s-au construit locuinte pentru personalul fabricii si s-au facut o serie de amenajari la atelierele de fabricatie (apa, iluminat).

De la 1918 pâna la 1930, ca o consecinta a razboiului nu s-a facut nici un fel de amenajari. În 1930 s-a efectuat înca o serie de lucrari: o hala de 3000 metri patrati, o sala de mese si s-au marit suprafetele la câteva ateliere.

De mentionat este faptul ca întreaga productie a fost manuala pâna în 1920, când s-au adus primele masini de taiat tutun, confectionat pachete de tutun si taiat hârtie. În 1923 s-au adus masini de confectionat tuburi si înfundat tigarete.

Aceste masini erau în numar mic, astfel ca aproape întreaga productie era manuala, ceea ce dovedeste exploatarea crunta a muncitorilor necalificati. În 1930 numarul muncitorilor era de 2243 din care numai 268 calificati.

Sortimentele de fabricatie produse erau în numar mic, iar din acestea majoritatea erau comenzi pentru Casa regala. Pentru marii consumatori erau 2 – 3 sortimente care nu satisfaceau necesarul.

În 1925 Manufactura Belvedere a produs 1135 tone tigarete ;

În 1930 a produs 1055 tone, iar în 1950 a produs 3207 tone tigarete.

În 1955 Fabrica de tigarete Bucuresti a produs 3288 tone tigarete, iar în 1960 – 4296 tone.

Începând din 1958 Fabrica de tigarete a introdus fabricarea tigaretelor cu filtru. În trimestrul patru din 1958 a fost data în functiune fabrica de fermentare industriala cu o capacitate de 3000 tone tutun fermentat pe an.

Fabrica de Tigarete Bucuresti face parte din structura S.N. Tutunul Romanesc S.A care are în componenta sa se fabrici de tigarete precum si o serie de fabrici de fermentare a tutunului. Aceste fabrici fiind raspandite pe tot cuprinsul tarii, asigura desfacerea tigaretelor în absolut toate zonele (Bucuresti, Sfântu Gheorghe, Timisoara, Târgu Jiu, Iasi, Râmnicu Sarat).

În vederea modernizarii fabricii au fost trimisi în Olanda si Italia o serie de angajati pentru a se specializa în producerea tutunului si confectionarea tigaretelor.

În urma celei mai importante retehnologizari a fabricii în anul 1999, investitie care a costat în achizitionarea unor linii moderne de prelucrare primara a tutunului si de confectionare a tigaretelor în valoare de 20 mil. DM, calitatea tigaretelor a fost semnificativ îmbunatatita.

Traditionalelor sortimente de tigarete Snagov, Carpati si Marasesti, marci deja consacrate, l-i s-au adaugat si sortimente reproiectate si îmbunatatite ca: Golf, RT, Bucuresti si Record.

Actualmente, în urma unor cercetari de laborator si a unor studii de piata, a aparut noul sortiment Snagov NEW FLAVORS 84 mm carton si 80 mm soft, tigareta de o calitate net superioara, care acopera o arie larga a exigentelor consumatorilor.

2. Date privind productia

În cadrul Fabricii de Tigarete Bucuresti se produc urmatoarele sortimente de tigarete:

Snagov 84 mm;

Carpati cu filtru 84 mm; Carpati fara filtru de 70 mm;

Marasesti cu filtru 84 mm; Marasesti fara filtru de 70 mm;

Record 84 mm;

Bucuresti 84 mm.

Materia prima pentru realizarea productiei de tigarete o constituie tutunurile fermentate din productia interna si din import care, înainte de a fi introduse în procesul de productie, sunt stocate în depozite special amenajate care asigura conditiile de temperatura si umiditate conform parametrilor din normele tehnice de pastrare si depozitare a acestor materii prime.

Capacitatea de depozitare este de cca. 1500 tone, ce poate asigura productia pe 3 luni. În depozite, tutunurile sunt pastrate pe soiuri si clase (calitati), acestea fiind ambalate în cutii de carton sau baluri de cca. 60 – 80 kg cusute în pânze de iuta.

Depozitele sunt organizate pe etaje, manipularea cutiilor si a balurilor de tutun facându-se cu mijloace mecanizate: electrocare, lifturi, benzi transportoare etc.

Principalele faze tehnologice parcurse pentru obtinerea tigaretelor enumerate mai sus sunt:

faza primara referitoare la formarea loturilor, omogenizarea, conditionarea si stationarea în silozuri a soiurilor de tutun:

Burley ;

Virginia;

Oriental.

Tot în aceasta faza au loc operatiuni de umezire, caramelizare si sosare (tratarea cu arome).

faza de taiere care se realizeaza pe trei masini de taiat tutun cu o capacitate

de 20 tone în 24 ore.

faza de confectionat tigarete care se realizeaza pe urmatoarele utilaje:

6 bucati masini tip Garant pentru confectionat tigarete Snagov;

7 bucati masini tip Skoda ACF pentru confectionat alte tipuri de tigarete cu filtru;

4 masini tip Skoda C8 pentru tigarete Carpati si Marasesti de 70 mm.

faza de împachetare a tigaretelor care se realizeaza pe masini tip Niepman,

masini HLP, masini Mollins mark, SASIB si Skoda (pentru tigarete de 80 mm cu filtru).

Împachetarea se face în blanchete de hârtie captusita la interior cu hârtie metalizata, iar la exterior blancheta fiind protejata de un învelis de ceolofan.

Blancheta, în aceasta faza devine poseta în care sunt introduse 20 tigarete.

faza de ambalare care consta în introducerea posetelor în pachete (baxuri)

de 1000 tigarete si 2000 tigarete, în functie de sortiment.

Numarul de persoane angajate în cadrul Fabricii de Tigarete se ridica la 927, din care 107 îl reprezinta personalul TESA, restul de 820 fiind muncitori.

Din acestia, 680 sunt muncitori direct productivi, iar diferenta de 140 reprezinta muncitori indirect productivi din cadrul atelierelor de reparatii si întretinere, depozite, centrala termica etc.

SCHEMA DE FABRICATIE A TIGARETELOR F|R| FILTRU

3.Studiul pietei interne

3.1. Piata si clientii:

Piata Bucurestiului se caracterizeaza printr-un volum mare, o diversitate ridicata a ofertei atât din punct de vedere al pretului cât si a calitati si prin prezenta masiva a reclamei si publicitatii competitorilor.

Piaaa tigaretelor este puternic influentata de pret. În acest context se observa o pierdere accentuata a pietei tigaretelor fara filtru de la peste 18.000 tone în 1998 la 12.000 tone în 1999 datorata apropierii preturilor acestor tigarete de cel a tigarilor cu filtru ( în special Snagov).

Scaderea pietei este constatata de la un an la altul (3000 tone în 1998 fata de 1997, 4.800 tone în 1999 fata de 1998). Piata pierduta a tigaretelor fara filtru nu este înlocuita decât în mica masura de alte tigarete din productia SNTR S.A .Având în vedere orientarea consumatorilor de tigarete de calitate medie (50% din totalul pitei) se observa ca Fabrica de Tigarete Bucuresti are în nomenclatorul de fabricatie un numar foarte mic de marci de calitate medie (Record,Golf, RT).

Din analiza pietei se pot identifica doua segmente relativ libere si anume cel cuprins între 7.500- 9.500 lei (tigareta Snagov) si cel sub 5.000 lei (tigarete fara filtru ).

Cererea de tutun este lansata, de catre fabricile de tigarete, atât pe piata interna ( productori autohtoni ) cât si pe piata externa ; aceasta deorece calitatea tutunului românesc este precara ; iar pentru cresterea calitatii tigaretelor si deci si a posibilitatilor de satisfacere mai buna a cererii de consum final , este nevoie de importul de materie prima principala.

Fabrica de Tigarete Bucuresti furnizeaza tigarete agentilor economici, societatilor comerciale care la rândul lor le furnizeaza pe piata interna.

Cererea de tutun fermentat provine de le fabricile de tigarete si din partea agentilor economici de pe piata externa.În ultimii ani exportul de tutun fermentat a fost nesemnificativ, aceasta pe de o parte datorita calitatii slabe a tutunului comparativ cu alti ofertanti pe piata iar pe de alta parte datorita productiilor scazute de tutun.

Cererea de tutun fermentat pe piata interna terbuie sa tina cont de tendintele înregistrate pe plan mondial, unde se înregistreaza o crestere continua a cererii de tutun ceea ce atrage dupa sine cresterea suprafetelor cultivate cu tutun însotite de sporirea randamentelor la hectar si a nivelului calitativ al productiei.

Cererea de tutun fermentat este data de capacitatile de productie ale fabricilor de tigarete care la rândul lor trebuie adaptate cererii de consum final (consumul de tigarete de pe piata interna ).

Norma de consum de tutun fermentat pentu o tona de tigarete este 1,2 tone (pentru tutunul indigen) si de 1,18 tone ( pentru cel din import) si se obtine un consum mediu de 1,19 kg fermentat pentru o tona de tigarii.

Este de preferat practicarea unei politici de produs cu aducerea din import a 40-45% din cantitatile de tutun necesare productiei de tigarete deoarece s-ar mentine calitatea produselor si totodata s-ar reduce costul de productie, ceea ce determina o reducere a pretului de vânzare, deoarece SNTR S.A se încadreaza în prevederile ordonantei nr 18/ 1998.

Nivelul de productie de tutun autohtone nu acopera necesarul de tutun pe piata interna, motiv pentru care România a trebuit sa apeleze la importuri.

Principalii parteneri externi cu care România desfasoara relatii comerciale de import de tutun cu tarile europene: Italia, Grecia, Republica Moldova, Spania si Turcia , dar si în cantitati mici tutunul se importa si din tarile asiatice ca India, Bangladesh, etc.

La baza importurilor de tutun ale României au stat cantractele încheiate cu tarile partenere furnizoare.

Importurile de tutun în anul 2000

3.2. Concurenta

Din 1994 au investiti în fabrici proprii principalele trei companii multinationale care domina piata mondiala: JAPAN TABACO INTERNATIONAL, BRITISH AMERICAN TABACCO, PHILIP MORRIS.

Fabricile moderne ale acestor companii au fost construite fie în Bucuresti (JTI, PHILIP MORRIS), fie în apropierea capitalei la Ploiesti (BAT.), ca urmare a politicii acestor firme de a acoperii cu precadere piata Bucurestiului si de a îndeparta concurenta reprezentata de Fabrica de Tigarete Bucuresti.

Cele mai vândute marci de tigarete care fac parte din corporatiile multinationale precum Viceroy 32% din piata,Winchester cu 7%, Monte Carlo 6%, Lucky Strike 5% , Winston, LM si Assos cu 3%, alte sortimente 2%. Marcile de calitate superioara au o pondere de aproximativ 7% din piata, cele mai vândute marci fiind Kent cu 4% si Morlboro cu 3% ( se vede graficul nr.1)

Dintre factorii care pot influenta un produs în consum i-am lua în considerare pe cei mai importanti, si anume: gustul, calitatea, pretul si aspectul. Prelucrarea raspunsurilor obtinute (grafic nr. 2) arata ca în opinia a 38% dintre subiecti factorul prioritar în alegere este pretul tigaretelor. Calitatea detine un procentaj de 31%, gustul detine o pondere de 23%, iar aspectul 8%.

Daca în 1995 R.J REYNOLDS acoperea 4.5 % din piata româneasca de tigarete în 2000 ea detinea 12% cu aproximativ 6.500 tone de tigarete ceea ce indica o mare mobilitate, caracteristica, de altfel, marilor companii.

British American Tabacco cu 4.000 tone tigarete detinea anul trecut aproximativ 8% din piata.

Philip Morris a lansat varianta ultrausoara (ultralight) a tigaretei Marlboro, una dintre cele mai apreciate marci de tigarete, care practic domina piata.

R.J REYNOLDS pentru a relansa marca Winston a modificat reteta facând din aceasta o tigareta lipsita de aditivi. Aceasta masura vine în sprijinul tigaretei care se afla într-un declin vizibil, consumul sau fiind asigurat de persoanele tinere.

Concurenta aloca importante sume de bani pentru publicitatea produselor ei.Astfel, pentru fiecare sortiment de tigarete, marile companii concurente au creat un stil propriu, reprezentativ, de viata în domeniul publicitatii.

3.3. Furnizori:

Tutunul parcurge, pâna la stadiul de consum pentru obtinerea de tigarete, mai multe faze, pornind de la tutunul verde (uscat) aflat la producatorul agricol , ajungând, prin intermediul proceselor de fermentare si depozitare, la stadiul de produs intermediar pentru fabricarea tigaretelor .

Trebuie facuta distinctia între filiera a tutunului indigen si cea a tutunului din import. Schematic cele doua filiere sunt prezentate mai jos:

Fig: 1 – FILIERA TUTUNULUI INDIGEN

Figura. 2. Filiera tutunului importat

Asa cum se observa în fig. 1 , filiera tutunului indigen este formata din 4 verigi , dupa cum urmeaza:

a) Producatorii autohtoni de tutun:

Acestia se împart în:

fermele proprii ale fabricilor de fermentare sau de tigarete

producatorii particulari, în marea lor majoritate individuali si numai si cu mici exceptii asociati.

Producatorii particulari pe judete sunt repartizati în functie de distanta fata de fabricile de tigarete, pentru a le usura procesul de colectare si de transportare de la producatorul agricol la unitatea de prelucrare.

Caracteristica principala a producatorilor individuali este ca se practica cultura tutunului pe suprafete reduse, cu un sprijin neînsemnat din partea unitatilor de prelucrare, fenomene care, însotite de slaba dotare tehnica duce la obtinerea de productii medii pe hectar reduse cantitativ.

Modalitatea centralizata de asigurare a importurilor este cea mai eficienta pentru ca permite SNTR S.A sa negocieze discount-uri si conditii de plata avantajoasa de la furnizorii traditionali din Germania, Austria, Italia , Cehia, Marea Britanie.

4.4. Reteaua de distributie

Finalizarea efectiva a activitatii oricarui agent economic producator de bunuri este conditionata de ajungerea produselor la consumatorii finali astfel încât sa se satisfaca nevoile de consum în momentul si în cantitatile dorite. Între procesul de productie si cel de consum final apare o activitate deosebita de utila, care face unirea celor doua activitati = distributia.

Conceptul de distributie se refera mai întâi la traseul pe care-l parcurg marfurile pe piata pâna ajung la consumator ; producatorul, intermediarii si consumatorul alcatuiesc canalul de distributie.

Conceptul de distributie se refera apoi la ansamblul operatiunilor care marcheaza trecerea succesiva a marfurilor de la un agent la altul pânî la intrarea lor definitiva în sfera consumului. El include, mai apoi lantul produselor operative la care sunt supuse marfurile în traseul lor spre consumator ; este vorba de „distributia fizica“ sau „ logistica marfurilor“ .

Notiunea de distributie se mai refera la aparatul tehnic al distributiei care realizeaza asemenea procese si operatiuni.

Canalele de distributie pentru tutunul destinat consumului intern productiv

Una dintre functiile esentiale ale distributiei o constituie realizarea actelor de vânzare- cumparare, prin intermediul carora, odata cu miscarea efectiva a marfurilor are loc schimbarea proprietatii acestora asupra lor, respectiv trasformarea succesiva a dreptului de proprietate de la producator pâna la consumator, acest itinerar în circuitul economic al marfurilor alcatuieste un „Canal de distributie“.

În toate cazurile, un canal de distributie cuprinde producatorul si consumatorul. Cei doi formeaza punctele externe ale unui canal de distributie, alcatuit dintr-un lant de verigi prin care marfurile trec succesiv.

Tutunul destinat consumului productiv intern provine atât de la producatorii autohtoni, cât si din import determinând canalele de distributie distincte.

Canalul din figura 1 este un canal scurt, cu intermediar (fabricile de fermentare si depozitare).

Prin acest tip de canal este livrata întreaga cantitate de tutun uscat realizat în România în perioada 1997-2000 . Avantajele acestui canal de distributie sunt:

– conduce la minimizarea costurilor legate de organizarea vânzarilor, depozitare, finantarea stocurilor, pierderile prin învechirea stocurilor si

Figura.1. Canalul de distributie al tutunului indigen

creantele nerecuperabile.

Faciliteaza contactul producatorului cu toti potentiali clienti, fara a implica

costuri fixe care ar fi necesare pentru vânzarea directa

asigura, în mod mai eficient, disponibilizarea imediata a produsului, precum

si serviciile înainte si dupa vânzare, diferentiate în functie de specificul local.

Dezavantajul principal al utilizarii unui singur intermediar îl constituie pierderea controlului asupra verigilor care formeaza canalul de distributie al produsului sau final.

Canalul de distributie pentu tutunul fermentat provenit din import si destinat consumului productiv intern este reprezentata în figura 2.

Figura .2 Canul de distributie al tutunului importat

Acest tip de canal este un canal lung si are urmatoarele dezavantaje:

este un sistem putin dependent de dealeri.

Genereaza cheltuieli de distributie mai ridicate

fabrica de tigarete pierde contactul cu producatorii

exista riscul unei posibile infidelitati din partea dealerilor.

Daca dealerii nu-si îndeplinesc în totalitate functiile lor, întregul sistem de

Distributie devine ineficient.

Dintre avantajele acestui tip de canal mentionam:

realizarea unui volum optim al vânzarilor cu minim de cheltuieli

Canalele de distributie pentu tutunul destinat exportului

Pentru a patrunde cu tutunul ronânesc pe piata mondiala este nevoie în primul rând de estimarea de cantitati mari de tutun pentru a acoperii necesarul de consum intern.

Canalele de distributie destinate exportului de tutun sunt:

canalul mediu de distributie (figura 1 ) care desi determina cheltuielile

suplimentare de distributie prin interventia societatilor comerciale de import.

Canalul lung de distributie (figura 2) în cadrul caruia societatiile comerciale

specializate în exportul tutunului cauta clienti externi cei mai avantajosi pentru fabricile de fermentare.

Avantajul degreveaza fabricile de fermentare a tutunului de grija comercializarii tutunului.

3.5. Structura organizatorica a unitatii

În cadrul stucturii organizatorice a sucursalei deosebim doua componente principale: structura functionala (manageriala) si structura de productie .

În cadrul sructurii organizatorice a sucursalei deosebim doua componente principale: structura functionala(manageriale) si structura de productie .

În cadrul structurii functionale deosebim: un director si adjunctii sai director economic, director tehnic si comercial) ; servicii( management organizare ; CTC laborator ; mecano- energetic ; financiar- contabilitate ; aprovzionare – transport) ; programe – prognoza ; analize economice ; marketing ; desfacere si compartimente ( proiectare, PSI).Structura de productie cuprinde subdiviziuni în cadrul carora se desfasoara activitati operationale (de productie): sectii, ateliere, formatii de lucru.

Directorii sunt numiti de SNTR S.A.

Controlul financiar si activitatea juridica sunt asigurate exclusiv de SNTR S.A. , în cadrul serviciilor organizate de activitatea centrala. De asemenea, tot SNTR S.A. asigura si activitatea de import-export.

Directorului sucursalei Fabrica de Tigarete Bucuresti îi sunt subordonati directorii: tehnic , economic si comercial ; serviciul CTC laborator , serviciul management organizare salarizare, biroul programare prognoza , norme de consum si compartimentele: protectia muncii, protectia civila, registratura, ocrotirea sanatatii si administrativ secretariat protocol.

Directorului economic îi sunt subordonate: serviciul financiar contabil si biroul analize economice costuri, iar directorului comercial: serviciul aprovizionare-transport, biroul de marketing si biroul desfacere.

Directorului tehnic îi sunt subordonate: serviciul mecano-energetic ; compartimentele: proiectare si PSI si sectiile de productie tigarete.

Structura organizatorica a sucursalei este realizata pe 7 niveluri ierarhice: 4 niveluri ierarhice pentru structura functionala si 3 niveluri ierarhice pentru structura de productie.

Primul nivel ierarhic corespunde directorului ; nivelul ierarhic 2 corespunde directorilor adjuncti ( tehnic, economic, comercial), al III-lea nivel ierarhic corespunde serviciilor, iar cel de-al IV-lea nivel ierarhic birourilor si compartimentelor ( proiectare, protectia muncii, protectia civila, registratura, PSI , ocrotirea sanatatii, administrativ secretariat).

Pentru structura de productie al V-lea nivel ierarhic corespunde sectia de productie tigarete ; al VI-lea nivel ierarhic fazelor: primara si secundar, iar ultimul nivel ierarhic al VII-lea corespunde formatiilor de munca si atelierelor.

Aceste nicveluri ierarhice au o importanta deosebita pentru buna desfasurare a activitatii manageriale, pentru ca reducerea lor înseamna scurtarea circuitelor informationale, cresterea operativitatii, diminuarea posibilitatiilor de formare a informatiilor.

Comform organigramei sucursala Fabrica de Tigarete Bucuresti au un director si 3 directori adjunci ( tehnic, economic si comercial) 5 servicii ( management organizare , salarizare, CTC laborator, mecano-energetic, financiar- contabilitate, aprovizionare-transport), patru birouri ( programare prognoza, analize economice costuri, marketing si desfacere) si 7 compartimente ( proiectare, protectia muncii, protectia civila, registratura, ocrotirea sanatatii, PSI, administrativ-secretariat).

Marimea subdiviziunilor

În cadrul structurii organizatorice a sucursalei Fabrica de Tigarete Bucuresti marimea subdiviziunilor este urmatoarea: în serviciul managenent-organizare-salarizare îsi desfasoara activitatea 8 persoane, din care 1 de conducere, serviciul CTC laborator 20 persoane din care unul conduce, serviciul mecano- energetic 77 persoane, în care unul de conducere, serviciul financiar- contabilitate 12 persoane, din care unul de conducere, serviciul aprovizionare –transport 51 persoane, din care unul de conducere.

În cadrul birourilor activeaza un numar de 16 persoane astfel: biroul programare prognoza 4 persoane din care unul de conducere, biroul analize economice, costuri 4 persoane, din care 1 de conducere , biroul de marketing 5 persoane din care 1 de conducere si biroul desfacere 3 persoane, din care 1 de conducere.

Ceea ce priveste compartimentele marimea este urmatoarea: compartimentul PSI 1 persoana, proictare 2 persoane, protectia muncii 1 persoana, protectia civila 1 persoana, registratura 1 persoana, ocrotirea sanatatii 2 persoane , administrativ, secretariat ,protocol 3 persoane.

În ceea ce priveste strucrtura de productie, marimea subdiviziunilor sectiiei de productie este urmatoarea: sectia de productie tigarete au în subordine 386 persoane, din care în faza primara activeaza 88 persoane, din care 4 de conducere iar în faza secundara 208 persone din care 5 de conducere.

4. Analiza economico- financiara a Fabricii de Tigarete Bucuresti

Indicatori de analiza financiara

Acesti indicatori au fost calculati pe baza bilantului de la 31.12.2000 (anexa 1).

Indicatori de lichiditate financiara – în sens general acesti indicatori exprima capacitatea agentului economic de a-si acoperii obligatiile de plata cu elemente din activul bilantului, care pot fi transformate în bani într-o scurta perioada de timp.

Lichiditatea generala (Ra)

Ra=Active circulante/ Datorii curente =

1999 2000

11.713.891/10.457.877= 1,12 30.254.652 /27.099.884= 1,116

Din aceste rezultate reiese ca avem lipsa de lichiditati.

Lichiditatea imediata (Rb). Pentru calculul acestui indicator din activele circulante sunt excluse stocurile pentru a estima sursele strict disponibile (deci cele cu lichiditate sporita) pentru a face fata datoriilor curente; trebuie sa fie supraunitare.

Rb=(Active circulante-Stocuri)/Datori curente=

1999 2000

Rb = 11.713.891 – 7.710.831 Rb = 30.254.625 – 23.147.504

= 4.003.060 = 7.107.148

Rb = 4.003.060/ 10.457.877= 0,38 Rb = 7.107.148 / 27.099.884 = 0,26

Solvabilitate generala (Rc) – reprezinta capacitatea agentului economic de a-si achita datoriile toate prin valorificarea tuturor activelor sale 

Rc = Active totale / Datorii curente =

1999 2000

Rc= 20.334.891 / 10.457.877 = Rc= 39.977.973 / 27.099.884

= 1,94 = 1,48

Rata trezoreriei (Rt) – exprima capacitatea societatii comerciale de a face fata datoriei pe termen scurt (obligatii) din creante si disponibilitati banesti ; trebuie sa fie întotdeauna supraunitara, pentru a da posibilitatea platii în orice moment a datoriilor pe termen scurt ( catre furnizori, catre creditori sau alte obligatii pe termen scurt).

Rt = (Creante + Disponibilitati) / Obligatii =

1999 2000

Rt = 4.003.060 / 10.457.887 = 0,38 Rt = 7.107.148 / 27.099.884 = 0,26

Rata trezoreriei imediate (Rz)

1999 2000

Rz = 742.655 / 10.457.877 = 0,07 Rz = 3.572.434 / 27.099.884 = 0.13

Indicatori de echilibru financiar – acesti indicatori exprima echilibrul care trebuie sa existe între diferintele elemente de bilant ( atat de activ, cât si de pasiv).

1. Rata autonomiei financiare (Rd) – exprima gradul de îndatorare a capitalului permanent .

Rd = Capitalul propriu / Capitalului permanent =

1999 2000

Rd = 9.877.014 / 20.334.891 Rd = 12.878.089 / 39.977.973

= 0,49 = 0,32

1. Rata de finantare a stocurilor (Re) – exprima gradul de finantare a stocurilor din fondul de rulment.

Re = Fondul de rulment / Stocuri = (Capital permanent – active imobilizate) / Stocuri

1999 2000

Fd rul = 20.334.891 / 8.333.010 = Fd rul = 39.977.973 – 9.062.492=

= 12.001.881 = 30.915.481

Re = 12.001.881 / 7.710.839 Re = 30.915.481 / 23.147.504 =

= 1,56 = 1,34

3. Rata capitalului propriu fata de activele imobilizate (Rg) – exprima gradul de acoperire a activelor imobilizate din capitalul propriu.

Rg = Capital propriu / Active imobilizate =

1999 2000

Rg = 9.877.014 / 8.333.010 Rg = 12.878.089 / 9.062.302

= 1,19 = 1,42

4.Rata datoriilor totale (Rj) – exprima ponderea datoriilor totale în totalul activelor ; trebuie sa fie subunitara si cât mai mica.

Rj = Datorii totale / Active totale =

1999 2000

Rj = 10.457.877 / 20.334.891 Rj = 27.099.884 / 39.977.973 =

= 0,51 = 0,68

5.Rata de rotatie a obligatiilor (Rk) – exprima de câte ori obligatiile se cuprind în

cifra de afaceri anuala ; trebuie sa fie supraunitara exprimând independenta societatii fata de datoriile curente.

Rk = Cifra de afaceri / Media datoriilor =

1999 2000

Rk = 57.137.932 / 10457.877 Rk = 135.844.454 / 27.099.884

= 5,46 * 365=1.993 rot/an = 5,01 * 365 =1.829 rot/an

C. Indicatori de gestiune financiara

Rata de recuperare a creantelor (Rn)

Rn = Cifra de afaceri / Media creantelor totale =

1999 2000

Rn = 57137.932 / 3.260.355= Rn = 135.844.454 / 3.534.714 =

= 17,53 * 365 =6.397 rot/an = 38,43 * 365= 14.027 rot/an

Rata rotatiei a activelor circulante (Ro) – exprima de cate ori activele

circulante se cuprind în cifra de afaceri ; din calculele facute rezulta ca este un ciclu de fabricatie redus si deci posibilitatea de a realiza mai multe cicluri de productie într-un an.

Ro = Cifra de afaceri / Active circulante =

1999 2000

Ro = 57.137.932 / 11.713.891 Ro = 135.844.454 / 30.254.652

= 4,88 * 365 =1.780 rot /an = 4,49 * 365 = 1.639 rot/an

Rata rotatiei activului total (Rp) – exprima de cate ori activele totale se

cuprind în cifra de afaceri.

Rp = Cifra de afaceri / Active totale =

1999 2000

Rp = 57.137.932 / 20.334.891 Rp = 135.844.454 / 30.254.652 =

= 2,81 * 365 = 1026 rot/an = 4,49 * 365 = 1.639 rot/an

Indicatori de rentabilitate.

Rata rentabilitati economice (Rr) – exprima rentabilitatea raportata la

capitalul permanent, respectiv câti lei profit brut revin la 1 leu capital permanent.

Rr = Profit brut / Capital permanent =

1999 2000

Rr = 1.623.197 / 20.334.891 *100 Rr = 19.489.323 / 39.977.973 *100=

= 7,98 % = 48,75 %

Rata rentabilitatii financiare (Rs) – exprima rentabilitatea raportata la

capitalul propriu, respectiv câti lei profit net revin la 1 leu capital propriu.

Rs = Profit net / Capital propriu =

1999 2000

Rs = 760.214 / 9.877.014 *100= Rs = 12.494.939 / 12.878.089 *100

= 7,69 % = 97,02 %

3. Rata rentabilitatii comerciale (Rv) – exprima rentabilitatea raportata la cifra de afaceri, respectiv câti lei profit brut revin la 1 leu cifra de afaceri.

Rv = Profit brut / Cifra de afaceri =

1999 2000

Rv = 1.623.197 / 57.137.932*100 Rv = 19.489.323 / 135.844.454 * 100

= 2,84 % = 14,34 %

Indicatori ai fondului de rulment.

1. Fondul de rulment net global (FRNG) – reprezinta fractiunea de capital permanent care se afla la dispozitia societatii comerciale si poate finanta orice nevoi neprevazute, nascute din blocaje si supradimensionare în productie, stocare, distributie sau din încetarea activitatii si declararea insolvabilitatii unor clienti sau furnizori. Nivelul relativ al fondului de rulment poate crea siguranta în activitatea societatii comerciale.

FRNG = Capital permanent – Active imobilizate =

FRNG (%) = Capital permanent / Acive imobilizate=

1999 2000

FRNG = 20.334.891 – 8.333.010 FRNG = 39.977.973 – 9.062.302

= 12.001.881 = 30.915.671

FRNG (%) = 20.334.891 / 8.333.010 FRNG (%) = 39.977.973 / 9.062.302

= 2,44 = 4,41

Necesarul de fond de rulment (NFR).

NFR = Stocuri + Creante + Active de regularizare – Datorii curente – Pasive de regularizare=

1999 2000

NFR = 7.710.831 + 3.260.355+ NFR = 23.147.504 + 3.534.714 +

+ 287.990 – 10.457.877 = 801.299 + 656.829 – 27.099.884 = 239.163

Capitolul III

Principalele etape, metode, criterii si indicatori de eficienta economica folositi în fundamentarea deciziei de achizitie a utilajelor

Restructurarea întregii activitati economice a societatilor comerciale si a regiilor autonome este impusa de trecerea de la o economie planificata, centralizata la una concurentiala, de piata.

Aceasta restructurare impune la randul sau modernizarea si retehnologizarea unitatilor existente astfel încat sa se asigure un spor de eficienta si rentabilitate activitatii economice desfasurate în fiecare unitate. Prin modernizarea si retehnologizarea obiectivelor economice se asigura îmbunatatirea parametrilor tehnico – economici ai capitalului fix, cresterea vitezei de lucru a acestora, reducerea consumurilor specifice, sporirea gradului de fiabilitate si rentabilitate. De asemenea, prin modernizarea si retehnologizarea unitatilor economice se asigura înlocuirea acelor utilaje uzate fizic sau moral, care nu mai corespund stadiului atins de progresul tehnic. Aceasta forma de modernizare este cunoscuta sub denumirea de reutilare a sectiilor, atelierelor sau locurilor de munca. Odata cu activitatea de modernizare si reutilare pot avea loc si activitati de dezvoltare a unitatilor economice existente, prin adaugarea la capitalul fix existent a altora, în asa fel încat capacitatea finala rezultata sa nu reprezinte o simpla suma a capacitatilor aferente capitalului fix vechi si nou, ci mai mare, ca urmare a faptului ca utilajele noi au completat pe cele vechi punându – le mai bine în valoare pe acestea din urma prin eliminarea strangularilor în productie, ridicarea nivelului calitativ al produselor.

Promovarea progresului tehnic prin dezvoltarea, modernizarea si reutilarea capacitatilor existente constituie o actiune foarte complexa din punct de vedere economic, uneori dificil de realizat, dar care conduce la obtinerea de rezultate dintre cele mai bune pentru activitatea ce se desfasoara în unitatea respectiva. Un rol important în aceasta activitate de dezvoltare, modernizare si reutilare a unitatilor existente îl are stabilirea momentului optim de inlocuire a unor utilaje si luarea celei mai bune decizii în achizitionarea noilor utilaje, a fundamentarii deciziei optime de achizitie a acestora.

1. Determinarea momentului optim de înlocuire a utilajelor

Decizia de a investi reprezinta un sir de optiuni economice succesive. Ea trebuie sa raspunda la întrebari de baza pentru dezvoltarea unei economii atât la nivel macroeconomic, cât si microeconomic. Alaturi de probleme referitoare la dimensiunea optima a unei întreprinderi, amplasamentul sau, tehnica si tehnologia folosita, tipurile de utilaje achizitionate si provenienta lor, factorul de decizie trebuie sa aiba informatii precise asupra duratei optime de serviciu a utilajelor, asupra duratei eficiente de functionare a obiectivului nou creat în ansamblu. Pentru a judeca eficienta economica a folosirii unui utilaj sau a unui grup de utilaje, nu este de ajuns sa ne oprim la criterii de apreciere cum ar fi: durata de recuperare a investitiilor, coeficientul de eficienta economica a investitiilor, care iau în calcul numai efectele anuale ce se produc ca urmare a actului de a investi. Daca luam în considerare si viata economica a obiectivului, aceste efecte anuale se vor multiplica, se vor propaga pe toata aceasta perioada de functionare eficienta. Privita static, aceasta perioada de timp va coincide cu durata fizica de viata a investitiilor.

Procesul cresterii economice ne obliga sa efectuam analiza eficientei economice într-o conceptie dinamica, în continuu progres tehnic si economic, care fac ca aceasta analiza economica sa se desfasoare într-un cadru nou, tinând seama de parametrii respectivi noi. În plus, trebuie evidentiata ideea ca procesul investitional este caracterizat printr-o coordonata suplimentara fata de procesul de productie – timpul. De aceea, în alegerea unei variante de proiect, un rol important îl va avea determinarea duratei optime de functionare a obiectivului, punând fata în fata efortul pe care îl face societatea în prezent si efectele scontate ale serviciilor sale viitoare.

Pe de alta parte, analizând retrospectiv, la intreprinderi cu utilaje deja în functiune, se pune problema determinarii momentului optim de înlocuire a utilajelor si modul în care se poate trata aceasta în contextul extinderii si dezvoltarii sau a modernizarii obiectivului.

Deciziile de înlocuire trebuie sa ia în considerare un numar important de factori: uzura fizica, obsolescenta (uzura morala) determinata de progresul tehnic în echipamente si procese, modificarea cererii pe piata, presiunea unei competitii din ce în ce mai mare. Toate acestea conduc la necesitatea unor politici adecvate de înlocuire de catre firma a vechilor echipamente cu altele noi la intervale de timp economice.

Politici neadecvate de înlocuire pot conduce la dezastre economice pentru o firma. Atunci când înlocuirea este amânata prea mult, dincolo de momentul optim, costurile de productie ale firmei vor creste foarte mult. Daca, în acelasi timp, firmele concurente duc o politica de inlocuire eficienta si costurile lor de productie descresc, firma studiata nu va mai putea sa dispuna de fondurile necesare reînnoirii echipamentelor si chiar nu va mai avea credibilitatea obtinerii unui posibil împrumut.

Analiza investitiilor de înlocuire trebuie sa ia în calculele de evaluare urmatoarele elemente: costul initial, valoarea ramasa, rata schimbarilor tehnologice, costurile de exploatare, costurile de mentinere, întretinere si reparatie, nivelul de performanta care implica dimensiuni cum ar fi viteza de lucru, calitatea.

În stabilirea modelelor de determinare a momentului optim de înlocuire a utilajelor, una din problemele dificile este lipsa de date definitive la momentul analizei, pentru majoritatea parametrilor de mai sus. De aceea evaluarea se face de multe ori pe baza de estimari si prezumtii.

Modelele difera în functie de numarul de factori implicati si de comportamentul determinat sau evaluat pentru fiecare dintre acestia. Un factor suplimentar care diferentiaza modelele este orizontul planificat, perioada de timp finita sau infinita care se ia, în general, în calcul.

Problemele de înlocuire a utilajelor se pot imparti în doua clase mari care iau în considerare:

elemente ale caror performante se deterioreaza în timp, dar care pot fi partial sau total reabilitate prin politici eficiente de mentinere. Din aceasta categorie fac parte, în general, masini-unelte, utilajele, echipamentele. Costurile performantelor deteriorate, costul întretinerii, mentinerii în functiune se asteapta sa creasca în timp. Întrebarea este la ce moment este mai economic sa înlocuim echipamentul vechi cu unul nou. Aceasta categorie de probleme este formulata, de obicei, în sistem determinist ;

elemente ale caror performanta nu se deterioreaza în timp. Ele au o cadere brusca, se avariaza si de aceea ele trebuie imediat înlocuite. Este cazul becurilor electrice, tuburilor electronice, componentelor cu probabilitate mare de avarie.

Politicile de înlocuire trebuie sa ia în considerare daca echipamentele vor fi înlocuite individual pe masura ce se deterioreaza sau este necesar ca ele sa fie periodic înlocuite în grup, ceea ce ar conduce la scaderea probabilitatii de avarie.

Aceste consideratii au condus la conceptul de întretinere preventiva, adesea formulata în conditii de risc si incertitudine.

Aceasta abordare a problemelor de înlocuire se face în contextul construirii de modele pe baza de analiza logica. Aceste analize s-au facut fara luarea în considerare a impozitelor pe profit.

2.Metode de determinare a momentului optim de înlocuire:

2.1. Metoda lui Kaufmann

– presupune înlocuirea utilajului atunci cand cheltuielile cu întretinerea si functionarea acestuia depasesc cheltuielile totale (pentru achizitionarea unui nou utilaj si cu reparatiile) actualizate. Relatia de calcul va fi:

Ct =

în care:

Ct = cheltuielile totale actualizate ;

I0 = valoarea de achizitie a utilajului ;

Rh = cheltuielile cu întretinerea, functionarea si repararea utilajului ;

= factor de actualizare , = 1 / (1 + a) , a fiind coeficientul de actualizare ;

n = numarul de ani pentru care se face calculul.

Utilajul se va înlocui în anul “h” pentru care este îndeplinita conditia:

Rh+1 , relatie care se mai poate scrie astfel:

Rh +1

Aceasta metoda are avantajul ca ia în calcul si influenta promovarii progresului tehnic, influenta factorului timp, prin intermediul coeficientului de actualizare “a”, asupra utilajelor existente în dotarea unitatii.

În activitatea economica, determinarea momentului optim de înlocuire a unui capital fix genereaza doua facilitati:

) cunoscându-se durata eficienta de functionare, agentul economic are posibilitatea sa-si asigure fondurile de investitii necesare, astfel încât casarea capitalului fix sa coincida cu momentul retehnologizarii sectiilor si atelierelor în cauza. Elaborarea unui program riguros de investitii depinde în mare masura de stabilirea momentului optim de înlocuire.

) indicatii utile pentru activitatea manageriala pot fi obtinute daca se compara durata eficienta de functionare a capitalului fix (stabilita pe baza calculelor privind momentul optim de înlocuire) cu durata normata de amortizare a acestuia.

În principiu, sunt trei situatii: D = D’ , D > D’ , D < D’ , în care:

D = durata de functionare a capitalului fix ;

D’ = durata normata de amortizare a acestuia.

Primul caz reflecta o situatie neutra ; mai importante sunt celelalte doua. Cazul urmator arata faptul ca suntem în fata unui proces de amortizare accelerata, ceea ce constituie un fapt pozitiv. Unitatea economica în cauza isi poate reconstitui fondurile de investitii mult mai devreme, ceea ce îi creeaza perspectiva dezvoltarii si modernizarii activitatii proprii. În sfârsit, cazul al treilea este cel mai nefavorabil; el reflecta situatia în care capitalul fix în cauza trebuie scos din functiune înainte de a fi amortizat ; este recomandabil ca pe orice cale sa se evite aceasta situatie.

Pornind de la dualitatea problemelor de eficienta economica (impusa de alternativa minim-maxim) sunt prezentate în continuare modele care au la baza, pe de o parte, criteriul minimizarii costurilor totale actualizate si pe de alta parte criteriul maximizarii veniturilor totale actualizate. Sunt luate în considerare varianta calculului duratei optime de functionare pentru un utilaj si, respectiv, varianta pentru un lant de utilaje.

Pentru valoarea ramasa a utilajului la anul “T” se poate folosi una din cele trei metode de amortizare:

constanta ;

regresiva ;

progresiva.

2.2. Modele de maximizare a efectelor

Pentru un utilaj:

Vh = , în care:

Vh = venitul net actualizat la anul h , h = 1,…..,T

Ph = valoarea anuala a productiei ce se obtine la acest utilaj în anul “h” ;

Ch = costul anual de întretinere si functionare a utilajului în anul “h” ;

S(T) = valoarea ramasa a utilajului la anul de înlocuire “T” ;

T = anul optim de înlocuire sau durata optima de viata economica a utilajului;

a = rata de actualizare.

Asa cum se observa, în relatie se însumeaza venitul net actualizat pe întreaga durata de viata economica a utilajului (T), la care se adauga valoarea ramasa a utilajului la anul de înlocuire si din care se scade pretul de achizitie a utilajului. Actualizarea se face la momentul achizitiei utilajului.

2. Pentru un lant de utilaje

Modelul prezentat anterior presupune ca întreprinderea foloseste utilajul pâna la sfarsitul vietii sale (T) pentru un anumit tip de productie, dupa care îl vinde pentru o valoare S(T) si nu mai reia acest proces. De obicei, însa, productia se continua pe o perioada de timp nedefinita si necesita achizitionarea unui lant de utilaje. Întrucât, însa, sirul este de durata infinita, valoarea totala neta actualizata si, deci, durata de viata economica pentru fiecare masina din lant vor fi aceleasi.

Relatia de calcul este urmatoarea:

Vh =

Notam: = x

Dezvoltarea unei functii de o variabila Taylor ne va da:

1 + x + x2 +… = 89

Se obtine: Vh =

Conditia de optim este îndeplinita daca:

Vh-1 < Vh > Vh+1

2.3. Modele de minimizare a costurilor

Pentru un utilaj:

Ct = I0 +

Pentru un lant de utilaje:

Ct =

unde:

Ct = cheltuielile totale actualizate.

S-a avut în vedere modul de calcul al valorii ramase, ca si la criteriul de maximizare a veniturilor. Conditia de optim este urmatoarea:

Ct h-1 > Ct h < Ct h+1.

Pâna în prezent, s-a considerat ca utilajul este înlocuit cu unul similar, cu aceleasi performante tehnico-economice. În cele ce urmeaza se va avea în vedere înlocuirea utilajului cu unul îmbunatatit tehnologic.

Notam:

n = numarul de ani pentru care se studiaza utilajele ;

Di = perioada de functionare a utilajului prezent ;

Dj = perioada de functionare a utilajului nou ;

Cpi = costurile de întretinere si functionare ale utilajului prezent ;

Cj = costurile de întretinere si functionare ale utilajului nou, îmbunatatit tehnologic;

VR(T) = valoarea ramas a utilajului prezent la anul de înlocuire T ;

R(T) = valoarea ramasa a utilajului nou, îmbunatatit tehnologic, la anul de înlocuire T ;

I = pretul de achizitie a utilajului nou, îmbunatatit tehnologic ;

T = anul de înlocuire al utilajului prezent în functiune ;

a = rata de actualizare.

Desfasurarea pe ani a valorii ramase si a costurilor de întretinere este prezentata în tabelul urmator:

Presupunem ca înlocuirea se face la anul 0:

T = 0:

C1 / (1 + a) + C2 / (1 + a) + C3 / (1 + a) + C4 / (1 + a) + C5 / (1 + a) +

+ I / (1 + a) – VR0 / (1 + a) – Rt 5 / (1 + a)

Înlocuirea se face la anul 1:

T = 1:

Cp 1 / (1 + a) + C1 / (1 + a) + C2 / (1 + a) + C3 / (1 + a) + C4 / (1 + a) +

+ I / (1 + a) – VR1 / (1 + a) – Rt 4 / (1 + a)

Înlocuirea se face la anul 2:

T = 2:

Cp 1 / (1 + a) + Cp 2 / (1 + a) + C1 / (1 + a) + C2 / (1 + a) + C3 / (1 + a) +

+ I / (1 + a) – VR2 / (1 + a) – Rt 3 / (1 + a)

s.a.m.d.

Generalizând pentru cazul când înlocuirea se face la anul T = n, vom avea:

C = Cp I / (1 + a) + Cj / (1 + a) + I / (1 + a) – VRT / (1 + a) – (Rn – T)/

/ (1 + a)

Criteriul îl constituie si aici minimizarea costurilor totale actualizate, formate din pretul de achizitie si costurile de întretinere si functionare a utilajului diminuat cu valoarea ramasa la momentul înlocuirii celor doua tipuri de utilaje competitoare.

Tinând seama de importanta deosebita pe care o are determinarea momentului optim de înlocuire a capitalului fix, este necesar ca la adoptarea deciziei economice sa se foloseasca si alte modele capabile sa dezvaluie aspecte importante pentru decizia de investitii. În acest scop, prezentam în continuare si alte elemente de analiza economica.

În unele domenii de activitate, pe parcursul anilor, au fost achizitionate utilaje si instalatii cu un grad înalt de mecanizare si automatizare si care functioneaza în regim de independenta fata de alte utilaje, asa cum este cazul instalatiilor din industria chimica, metalurgica, petrochimica etc. La acestea se pot individualiza atât cheltuielile de productie, cât si valoarea productiei si, pe aceasta baza, se pot stabili functiile matematice ce aproximeaza evolutia în timp a celor doi indicatori. Dupa aceea, se determina momentul la care cei doi indicatori sunt egali (deci, profitul este nul), acesta reprezentând momentul optim de înlocuire. Stabilirea pe aceasta cale a momentului optim de înlocuire este posibila, deoarece, în întreaga existenta a unui capital fix sau ceea ce putem numi durata de functionare fizica, se disting doua perioade mai importante . În prima perioada costurile necesare realizarii productiei cu ajutorul utilajului pus în functiune se situeaza sub nivelul productiei (venitului). Rezulta astfel o activitate rentabila, concretizata în profit.

Dar, pe masura ce apar noi perfectionari ale procesului de productie la unitatile concurente, are loc scaderea treptata a valorii productiei. Se ajunge, deci, la situatia ca, începând dintr-un anumit moment, valoarea productiei sa coboare sub nivelul costului de productie, necesar pentru realizarea acestei productii.

În consecinta, activitatea pe utilajul respectiv devine nerentabila si se concretizeaza în pierderi în rezultatele activitatii de productie si, deci, utilajul trebuie înlocuit.

Milioane

lei

Q

C

De Df

– Evolutia productiei si a costurilor –

Q = valoarea productiei ;

C = cheltuieli de productie ;

De = durata eficienta de functionare ;

Df = durata fizica de functionare.

Pentru aplicarea acestei metode la stabilirea momentului optim de înlocuire a utilajelor se parcurg urmatoarele etape:

se identifica evolutia productiei si a costurilor pe o anumita perioada de timp, 8 – 10 ani ;

se stabilesc functiile matematice dupa care evolueaza, în aceasta perioada, cei doi indicatori ;

se calculeaza coeficientii functiilor, prin metodele cunoscute ;

se testeaza gradul în care functiile alese aproximeaza evolutia indicatorilor;

în cazul în care acestea sunt corecte, se stabileste momentul optim de înlocuire, durata eficienta de functionare, prin rezolvarea sistemului format de ecuatiile celor doua functii.

Stabilirea momentului optim de înlocuire prin aceasta metoda are avantajul ca se pot preveni efectele uzurii morale si, de asemenea, se poate face o comparatie între eficienta proiectata a utilajelor si cea efectiva în vederea adoptarii unor eventuale masuri.

În cazul în care exista instalatii similare în ramura se poate proceda la extrapolarea evolutiei costurilor si valorii productiei acestora, pentru stabilirea duratei eficiente de functionare, durata care sa fie trecuta în documentatia viitoarelor instalatii achizitionate în sensul unei bune fundamentari a eficientei economice, în special prin folosirea calculelor de actualizare.

De asemenea, determinând evolutia productiei si a costurilor la un numar de 5 – 6 utilaje similare se determina ritmul mediu de scadere, respectiv de crestere a acestor doi importanti indicatori. Ulterior acest ritm ar putea servi ca o data de intrare în calculele de eficienta a viitorului utilaj pentru stabilirea evolutiei productiei si a costurilor. Pot exista si anumite obiectii în privinta folosirii sale, deoarece de la un utilaj la altul în proiect se introduc o serie de parti (mecanizari, automatizari, tehnologii etc.) corespunzator cu evolutia progresului tehnic.

Aceasta totusi se considera ca nu impiedica aplicarea metodei prezentate deoarece calculul ritmului pentru mai multe utilaje existente duce la obtinerea unei cifre medii, care ulterior poate fi modificata, în plus sau în minus, de catre proiectant, în functie de îmbunatatirile aduse proiectului noului utilaj.

3. Fundamentarea deciziei optime de achizitie a utilajelor

Obiectivele complexe privind retehnologizarea si modernizarea societatilor comerciale si regiilor autonome presupun masuri privind sporirea gradului de înzestrare tehnica a muncii, perfectionarea utilajelor si a proceselor tehnologice, organizarea productiei si a muncii, ridicarea nivelului de pregatire a salariatilor. În acest sens un rol deosebit de important îl are activitatea de modernizare si dezvoltare a capacitatilor de productie care asigura într-o mai mare masura cresterea eficientei economice permitând mobilizarea prioritara a factorilor intensivi de crestere economica.

În cadrul acestei actiuni un rol important îl ocupa activitatea de achizitionare de noi tipuri de utilaje care sa asigure reducerea cheltuielilor materiale, îmbunatatirea structurii productiei, reducerea consumurilor energetice, cresterea calitatii produselor finite. De aceea apare necesitatea fundamentarii cât mai reale a efortului total, prin luarea în calcul nu numai a valorii investitiei, ci si a cheltuielilor care se fac cu întretinerea si repararea utilajelor, structura costului de productie si influenta pe care o exercita factorul timp asupra acestor eforturi.

O metoda de stabilire a directiei de alocare a resurselor, respectiv de alegere a variantei optime de achizitie a utilajelor, o constituie:

Metoda minimizarii sumei de recuperat anual

– în acest caz costul anual cu reparatiile se disconteaza la momentul achizitionarii utilajului dupa care însumandu-se cu valoarea de achizitie se pondereaza cu factorul de recuperare a fondurilor cheltuite pentru a stabili suma ce trebuie recuperata având în vedere asigurarea recuperarii integrale a sumelor cheltuite cu achizitia, întretinerea si repararea utilajului. Relatia de calcul este:

K = în care:

K = suma de recuperat anual ;

Io = valoarea de achizitie a utilajului ;

a = coeficientul de actualizare ;

Rh = cheltuieli cu întretinerea si repararea utilajului în anul ‘h’ ;

D = durata de functionare a obiectivului.

Nivelul coeficientului de actualizare „a“ poate fi dat fie de nivelul dobânzii acordate de banca pentru sumele pe care unitatea le pastreaza în cont, fie de coeficientul mediu de eficienta economica din ramura sau activitatea unde se face calculul.

Relatia poate fi aplicata cu rezultate bune în cazul în care nivelul capacitatii de productie si valoarea productiei sunt egale indiferent de tipul utilajului. Dar, o anumita crestere a valorii de achizitie a utilajului duce la cresterea corespunzatoare a randamentului acestuia si implicit a valorii productiei obtinute pe acel utilaj.

De asemenea, un volum mai mare al cheltuielilor cu întretinerea si functionarea utilajului asigura un nivel mai înalt de folosire a acestuia cu efecte directe asupra rezultatelor economice.

În aceste conditii se impune calcularea indicatorului:

cheltuieli de recuperat anuale ce revin la o unitate de efect (productie, profit etc.). Relatia de calcul în acest caz va fi:

ks = unde:

ks – cheltuieli de recuperat anuale ce revin la 1 leu profit (anual sau profit total actualizat) ;

Ph – profit anual.

Exista posibilitatea ca variantele decizionale sa nu fie comparabile nici prin prisma duratelor de functionare ale celor doua utilaje. În acest caz, este necesara asigurarea comparabilitatii prin luarea în cercetare a unui numar de utilaje care sa asigure o perioada de functionare egala cu cel mai mic multiplu comun al duratelor de functionare pentru utilajele luate în calcul.

Pentru cazurile prezentate s-a considerat ca plata utilajului se face în întregime din capitalul propriu. Daca plata se face numai partial din capitalul propriu si diferenta se constituie pe seama unor credite, atunci cheltuiala anuala de recuperat se poate calcula cu ajutorul relatiei:

K = Ip + Ch(1+a) + Rh(1+a) – Vr(1+a) t a(1+a) /s(1+a) -1t unde:

dc – durata de restituire a creditului ;

Ch – cotele restituirilor de credit în anul ‘h’ ;

Vr – valoarea ramasa de plata a utilajului ;

Ip – plata avansului din fondul propriu.

Analizând aceasta relatie putem trage concluzia ca este mai rentabil, respectiv cheltuielile anuale de recuperat sunt mai mici, ca achizitionarea utilajului sa se faca pe baza de credit, în cazul în care dobânda creditului este mai mica si este nerentabil în cazul în care dobânda este mare. În aceste conditii rezulta ca exista un anumit nivel al dobânzii creditului pâna la care este convenabil ca achizitionarea sa se faca prin împrumut si de la care devine ineficienta achizitionarea utilajelor având drept sursa de finantare creditul sau forma combinata.

Acest nivel al dobânzii se poate stabili prin încercari succesive, urmarind ca rezultatele obtinute din cele doua relatii sa fie egale.

Relatiile de calcul prezentate pot fi folosite în cazul în care cheltuielile cu reparatiile au o evolutie discreta. Daca evolutia este continua, atunci trebuie surprinsa aceasta continuitate. În relatia de calcul, reparatiile devin o functie de timp sau de un alt indicator, pe care îl influenteaza în mod direct (un astfel de indicator poate fi profitul anual), respectiv Rh = f (Ph).

În cazul în care cheltuielile se efectueaza o singura data pe an si evolutia lor este continua, cheltuielile anuale de recuperat se vor calcula cu ajutorul relatiei:

K = s Io + f (Ph)(1+a) t a(1+a) /s(1+a) -1t

Daca achizitionarea utilajului se face prin dubla finantare, respectiv o parte din fondul propriu si restul de credit, relatia devine:

K = s Ip + f (Ph)(1+a) + Ch(1+a) – Vr(1+a) t a(1+a) /s(1+a) -1t

Si în acest caz, daca difera nivelul efectelor economice, se impune calculul cheltuielilor specifice de recuperat anual.

Din cele prezentate, rezulta ca nivelul cheltuielilor privind alocarea resurselor în vederea achizitionarii si intretinerii utilajelor depinde de valoarea de achizitie, dobânda creditului primit si cheltuielile anuale reclamate de repararea si întretinerea utilajului.

Fundamentarea deciziei de achizitie a utilajelor cu ajutorul modelarii matematice are o deosebita importanta, deoarece în economia de piata productia de utilaje se situeaza la un înalt grad de diversificare. Pentru una si aceeasi trebuinta se gasesc mai multe tipuri de utilaje, de marimi si caracteristici diferite, dar si cu alte preturi de achizitie si cheltuieli de întretinere. De aceea, la achizitionarea unui utilaj, trebuie avute în vedere atât structura acestuia, nivelul sau de folosire, cât si tipul si cantitatea de combustibil utilizat ce revin la unitatea de efect. Numai corelând eforturile cu efectele economice, prin intermediul sistemului de indicatori si tinând cont de un anumit criteriu economic prioritar se poate fundamenta corect decizia de achizitie a utilajelor. La fundamentarea deciziei trebuie sa se aiba în vedere si procesul dinamic al fenomenelor si proceselor economice, aspect ce poate fi evaluat prin intermediul calculelor de actualizare.

Capitolul IV

Fundamentarea deciziei de achizitie a utilajelor cu determinarea momentului optim de înlocuire la Fabrica de Tigarete Bucuresti

Conducerea Fabricii de Tigarete Bucuresti a hotarât achizitionarea unei linii de împachetat tigarete cu filtru.

În urma studierii mai multor oferte primite din partea unor firme specializate, conducerea fabricii a retinut doua:

Linie de împachetat tigarete cu filtru compusa din:

masina de descarcat automat din cadre ‘TU’;

masina de impachetat HLP 250 ;

dispozitiv de timbrat ;

masina de celofanat CP -1.

Capacitate de productie: 250 pachete /minut.

Valoarea de achizitie: 5.300.000.000 lei.

Furnizor: International Tobacco Machinery , Olanda.

Linie de împachetat tigarete cu filtru compusa din:

masina de impachetat Sasib 5000;

masina de celofanat CP 1;

Capacitate de productie: 150 pachete /minut.

Valoarea de achizitie: 3.400.000.000 lei.

Furnizor: Aiger Trade LTD.

S.N.T.R

SUCURSALA FABRICA DE TIGARETE BUCURESTI

SERVICIUL PRODUCTIE TIGARETE

SITUATIA DOT|RII CU UTILAJE A SUCURSALEI FABRICA DE TIGARETE BUCURESTI LA DATA DE 01.01.2000

SEF SECTIE PRODUCTIE SEF FAZ| PRIMAR| SEF FAZ| SECUNDAR|

Ing. L. Bucerzan Sing. Daniel Zaharia Ing. Paul Muresan

În urma calculelor de eficienta economica se va fundamenta decizia de achizitie, determinându-se în prealabil momentul optim de înlocuire a liniilor de împachetat.

1) Determinarea momentului optim de înlocuire a liniei de împachetat tigarete cu filtru HLP 250.

– pentru determinarea momentului optim de înlocuire s-au folosit urmatoarele metode:

metoda lui Kaufmann;

modele de maximizare a efectelor;

modele de minimizare a costurilor.

Metoda lui Kaufmann

– mii lei –

Ct – cheltuieli totale actualizate ;

Io – valoarea de achizitie a utilajului;

Rh – cheltuieli cu întretinerea, functionarea si repararea utilajului;

– factor de actualizare ;

n – numarul de ani pentru care se face calculul.

Metoda Kaufmann presupune înlocuirea utilajului atunci cand cheltuielile cu întretinerea si functionarea acestuia depasesc cheltuielile totale (pentru achizitionarea unui nou utilaj si cu reparatiile) actualizate.

Din tabelul de mai sus se observa ca utilajul are o durata de functionare de 9 ani, la capatul careia urmeaza a fi înlocuit.

b) Modelul de maximizare a efectelor (vezi pagina urmatoare)

– mii lei

Ph – valoarea anuala a productiei ce se obtine la linia de împachetat în anul h;

Ch – costul anual de întretinere si functionare a liniei de împachetat în anul h

Io – valoarea de achizitie a utilajului ;

S(T) – valoarea ramasa a utilajului la anul de înlocuire T ;

T – anul optim de înlocuire sau durata optima de viata economica a utilajului

a – rata de actualizare.

Vh1=

Conform acestei metode, anul optim de înlocuire a utilajului este cel în care este îndeplinita conditia:

Vh-1< Vh > Vh+1

Din tabel: 5763161< 5764237 > 5711644

Rezulta ca utilajul are o durata optima de viata de 7 ani si produce un venit net actualizat maxim de 5764237 mii lei.

Modelul de minimizare a costurilor (vezi pagina urmatoare)

– mii lei –

Potrivit acestei metode, momentul optim de înlocuire a utilajului este determinat atunci când cheltuielile totale actualizate sunt cele mai mici. Deci, conditia de optim este:

Cth-1 > Cth < Cth+1

Din tabel: 19715633 > 19712703 < 19763757

Rezulta ca utilajul va avea o durata optima de functionare de 8 ani, când se înregistreaza cel mai redus cost: 19712703 mii lei.

CT1=

Determinarea momentului optim de înlocuire a liniei de împachetat tigarete cu filtru Sasib 5000.

Metoda Kaufmann

– mii lei –

Din calculele efectuate în tabelul de mai sus rezulta ca în anul 10 cheltuielile cu întretinerea si functionarea utilajului ( 1826625 mii lei ) depasesc cheltuielile totale – pentru achizitionarea unui nou utilaj si cu reparatiile – actualizate (1712271 mii lei ).

Rezulta ca utilajul are o durata eficienta de functionare de 9 ani, dupa care trebuie înlocuit.

Modelul de maximizare a efectelor

– mii lei –

Conditia de optim este: Vh-1 < Vh > Vh+1. Aceasta este îndeplinita în anul 7: 1761316 < 1762538 > 1709194. Rezulta ca utilajul are o durata optima de viata de 7 ani si produce un venit net actualizat maxim de 1762538 mii lei.

Modelul de minimizare a costurilor

– mii lei –

Conditia de optim este: Cth-1 > Cth < Cth+1. Din tabel se observa ca în anul 8 conditia este îndeplinita: 12577217 > 12572544 < 12606738.

Rezulta ca utilajul va avea o durata optima de viata de 8 ani, când se înregistreaza cel mai mic cost: 12572544 mii lei.

Tinând cont de calculele prezentate mai sus, si luând drept criteriu economic prioritar criteriul minimizarii costurilor, rezulta ca ambele linii de împachetat au o durata optima de viata economica de 8 ani.

2) Fundamentarea deciziei optime de achizitie a utilajelor

Determinarea sumei de recuperat anual:

pentru HLP 250

K =

= ( 5.300.000 + 8.324.740) * 0,215 =

= 13.624.740 * 0,215 = 2.929.320 mii lei.

pentru SASIB 5000

K =

=(3.400.000 + 5.288.700) * 0,215 =

= 8.688.700 * 0,215 = 1.868.070 mii lei.

Metoda minimizarii sumei de recuperat anual poate fi aplicata în cazul în care nivelul capacitatii de productie si valoarea productiei sunt egale indiferent de tipul utilajului. În situatia de fata, capacitatea de productie a liniei de împachetat HLP 250 este mai mare decât a liniei SASIB 5000.

Astfel se impune calcularea indicatorului cheltuieli de recuperat anuale ce revin la o unitate de efect (profit).

pentru HLP 250

ks =

Ph – profit anual.

Ks = = 0,334 cheltuieli de recuperat anuale ce revin la 1 leu profit total actualizat.

pentru SASIB 5000

1.868.070

ks = = 0,429 cheltuieli de recuperat anuale ce revin la 1 leu

profit total actualizat.

În urma calcularii indicatorului cheltuieli de recuperat anuale ce revin la o unitate de efect rezulta ca în prima varianta cheltuielile de recuperat pe unitatea de profit total actualizat sunt mai mici decât în prima varianta.

Rezulta ca varianta optima de achizitie este reprezentata de linia de împachetat tigarete cu filtru HLP 250.

Capitolul V

Cai de crestere a eficientei economice a investitiilor privind achizitionarea liniei de impachetat tigarete

Pentru a determina caile de crestere a eficientei economice a unui obiectiv de investitii trebuie sa se tina seama de contributia diversilor factori la procesul decizional, dintre care cei mai importanti sunt: 1) beneficiarul; 2) proiectantul; 3) constructorul; 4) furnizorul de utilaje.

Sunt unele criterii de eficienta economica a investitiilor care se refera deopotriva la toti acesti factori:

Un aspect important pentru activitatea de investitii cu adânci repercursiuni asupra eficientei economice o constituie accelerarea ritmului de transformare a investitiilor în fonduri fixe. Cu cât momentul punerii în functiune a obiectivelor de investitii este mai apropiat de momentul în care s-a adoptat decizia de a investi, cu atât societatea este mai avantajata deoarece va beneficia mai repede de efectele noii investitii.

De aceea fiecare participant la procesul investitional este chemat sa depuna toate eforturile în vederea realizarii sarcinilor care îi revin, în cel mai scurt timp, respectarii cu strictete a termenelor planificate pentru operatiile de care raspunde. Beneficiarul are sarcina sa asigure toate conditiile pentru începerea proiectului si apoi pentru deschiderea finantarii lucrarilor ; proiectantul trebuie sa reduca la minim durata de elaborare a documentatiilor tehnico-economice, iar constructorul si furnizorul de utilaje sa micsoreze pe cât posibil durata de executie a lucrarilor, respectiv a fabricarii si livrarii utilajelor tehnologice.

În domeniul investitiilor se impune activizarea tuturor participantilor, pe întreaga perioada de executie a fiecarui obiectiv, pâna la atingerea parametrilor proiectati. Astfel, beneficiarul nu trebuie sa adopte o pozitie de expectativa în procesul de edificare a obiectivului de investitii, marginându-se doar la preluarea fondului fix, dupa ce acesta a fost terminat. Dimpotriva, beneficiarul trebuie sa dinamizeze întrega activitate de înfaptuire a noilor obiective, sa controleze permanent modul cum acestia isi îndeplinesc obligatiile asumate, chiar sa participe cu mijloce proprii – utilaje si forta de munca – la realizarea obiectivului de investitii, prin preluarea executiei unei parti a acesteia, potrivit profilului si specializarii sale.

La fel, proiectantul nu se poate rezuma numai la elaborarea documentatiei tehnico-economice, ci trebuie sa participe efectiv la ridicarea noului obiectiv de investitii acordând asistenta tehnica permanenta constructorului si furnizorului de utilaje, dar si beneficiarului dupa terminarea obiectivului, în perioada de exploatare a acestuia, pâna la atingerea parametrilor tehnico-economici proiectati.

La rândul sau, constructorul nu trebuie sa-si limiteze activitatea numai la perioada de proiectare a noului obiectiv, printr-o participare efectiva la gasirea solutiilor celor mai eficiente care sa fie incluse în documentele tehnico-economice, printr-o colaborare strânsa cu proiectantul, precum si prin largirea activitatii dupa punerea în functiune, pâna la atingerea parametrilor proiectati. În sfârsit, furnizorul de utilaje, adica întreprinderea industriala constructoare de masini, va trebui sa participe la montarea utilajelor si instalatiilor livrate, sa acorde asistenta tehnica necesara care sa asigure functionarea normala a acestora.

Cei 4 factori – beneficiarul, proiectantul, constructorul si furnizorul de utilaje au datoria sa-si realizeze impecabil sarcinile lor de plan si sa adopte cele mai corespunzatoare masuri pentru atingerea de urgenta a parametrilor tehnico-economici proiectati, acesta fiind de fapt scopul esential al activitatii de investitii, rezultatul final pe care societatea îl pretinde în urma eforturilor financiare, materiale si umane pe care le-a facut.

Daca cele de mai sus au fost valabile pentru toti participantii la procesul investitional, în continuare se va analiza care sunt posibilitatile ca fiecare dintre acestia luat individual – beneficiarul, proiectantul, constructorul si furnizorul de utilaje – sa contribuie la cresterea eficientei economice a investitiilor:

1.Beneficiarul fiind unitatea care are rolul de a coordona întreaga activitate de realizare a obiectivului de investitii

– raspunderea sa în ceea ce priveste cresterea eficientei economice a investitiilor este cu atât mai mare cu cât tinem seama ca, potrivit normelor legale în vigoare, fondurile financiare necesare finantarii executiei întregii lucrari de investitii (costul documentatiilor tehnico-economice, costul lucrarilor de constructii-montaj, costul utilajelor etc.) se constituie la beneficiar. Pâna la urma, beneficiarul este acela care hotaraste soarta unei investitii, daca aceasta se va realiza sau nu, în ce fonduri fixe se va materializa, cu ce profil si ce capacitate de productie etc.

Caile prin care beneficiarul poate actiona asupra cresterii eficientei economice a investitiilor:

o prima conditie pentru beneficiar este aceea de a realiza economii de fonduri banesti. Acest lucru se poate obtine în primul rând solicitând de la organele superioare fonduri de investitii cât mai mici. Pentru înfaptuirea acestui deziderat este necesar ca, înainte de a solicita noi fonduri de investitii, beneficiarul sa analizeze temeinic modul cum sunt folosite fondurile fixe existente, sa încarce la maxim capacitatile de productie de care dispune, sa utilizeze integral fondul de timp al utilajelor.

în cazul când s-au aprobat noi fonduri de investitii, se impune o stiintifica fundamentare a necesitatilor si oportunitatii obiectivului solicitat, pentru ca de aceasta fundamentare depinde repartizarea fondurilor disponibile de investitii ale tarii spre ramurile cele mai îndreptatite, materializarea lor în acele obiective de investitii si apoi în acele fonduri fixe care sa aduca efectele cele mai utile pentru societate.

Odata stabilit profilul noului obiectiv ce urmeaza a fi construit, este necesar ca beneficiarul sa acorde o deosebita atentie dimensionarii rationale a marimii capacitatii de productie, deoarece erorile, într-un sens sau altul, pot conduce la mari perturbari. Astfel, o capacitate de productie supradimensionata determina cheltuieli de prisos, care se soldeaza cu fondurile fixe puse în functiune ce stau neutilizate sau sunt încarcate incomplet, dupa cum o capacitate de productie subdimensionata atrage o stare de penurie, pe piata interna, din produsul ce urmeaza a fi realizat, care, pentru a fi înlaturata, va reclama noi fonduri de investitii.

trebuie subliniata necesitatea unui raport judicios între fondurile alocate constructiei de noi obiective si cele alocate dezvoltarii si modernizarii capacitatilor existente. Este cunoscut ca modernizarile au un plus de eficienta economica, deoarece investitiile, în aceste cazuri se materializeaza cu deosebire în fonduri fixe active – masini, utilaje, instalatii, aparate de masura si control – celelalte fonduri fixe, de natura cladirilor, care sunt fonduri fixe pasive, putând fi refolosite dintre cele existente. Aceasta orientare a investitiilor asupra fondurilor fixe active marcheaza extinderea factorilor intensivi, contribuind la accentuarea caracterului intensiv al economiei nationale.

Esalonarea judicioasa a fondurilor de investitii pe ani, iar în cadrul acestora pe trimestre si chiar pe luni, poate favoriza procesul de realizare a investitiilor. De multe ori, lipsa fondurilor de investitii atrage dupa sine taraganarea executiei lucrarilor, cheltuieli suplimentare generate de conservarea lucrarilor realizate, daca nu chiar degradarea lor.

beneficiarul are datoria sa se preocupe de toate conditiile necesare functionarii normale a viitoarelor obiective la întreaga capacitate, de îndata ce au fost puse în functionare. În acest scop, beneficiarul trebuie sa se îngrijeasca din timp de pregatirea fortei de munca, încheierea contractelor pentru asigurarea materiilor prime, materialelor etc.

2. Proiectantul este unitatea economica – de regula un institut de proiectare – în a carei sarcina revine elaborarea documentatiei tehnico-economice (nota de comanda, proiectele de executie, devizele) pe baza carora se realizeaza orice obiectiv de investitii. Întrucât institutul de proiectare este acela care concepe, de fapt, viitorul obiectiv, devine limpede ca de calitatea activitatii sale depinde în foarte mare masura eficienta economica a investitiilor.

În ceea ce priveste proiectarea tehnologica, cele mai importante cai ce pot fi utilizate pentru cresterea eficientei economice a investitiilor sunt urmatoarele:

sa se prevada în proiectele de executie a obiectivelor de investitii dotarea cu utilaje si instalatii care sa lucreze la parametrii înalti, precum si aplicarea unor tehnologii moderne de fabricatie, fapt ce va conduce la realizarea unor capacitati de productie de înalta performanta tehnico-economica.

la proiectarea utilajelor tehnologice se va avea în vedere ca acestea sa aiba un gabarit cât mai redus, în concordanta cu tendinta de miniaturizare ce se constata pe plan mondial, care, printre altele, are si avantajul de a conduce la un consum redus de metal.

în întreaga proiectare tehnologica se va extinde actiunea de tipizare si standardizare pentru a da posibilitatea usurarii executiei si întretinerii utilajelor pe parcursul utilizarii lor.

se va urmari introducerea în proiectele de executie a viitoarelor obiective de investitii a acelor utilaje care, pe parcursul exploatarii, necesita un consum redus de materii prime si materiale pentru realizarea produsului finit, adica a acelora care lucreaza cu consumuri specifice mici. De aceea, vor fi proiectate utilaje care sa conduca la utilizarea deplina a materiilor prime, prin reducerea cantitatilor de deseuri.

în actiunea de definire a noilor obiective carora sa li se aloce fonduri de investitii, o masura de eficienta deosebita o constituie construirea de capacitati de productie care nu consuma cantitati mari de combustibili si energie.

în proiectarea tehnologica se va avea în vedere realizarea de utilaje si instalatii care sa functioneze în regim de automatizare, fapt ce va conduce la cresterea productivitatii muncii. O atentie deosebita se va acorda înca de la proiectarea noilor obiective cibernetizarii si robotizarii productiei, în legatura tot cu tendintele moderne de pe plan mondial si cu eficienta deosebita pe care o reprezinta.

unul dintre obiectivele de baza ale activitatii de proiectare trebuie sa-l constituie conceperea de capacitati de productie care sa înregistreze cheltuieli de exploatare cât mai mici. În acest scop trebuie elaborate module de capacitati optime, care sa satisfaca cerintele beneficiarilor într-o masura cât mai mare.

vor fi proiectate acele utilaje tehnologice care prezinta o deplina siguranta în functionare si o durata de functionare în concordanta cu cerintele progresului tehnico-stiintific contemporan.

problema calitatii produsului finit a viitorului obiectiv trebuie sa constituie o preocupare centrala în proiectarea tehnologica. Nu se poate concepe o judicioasa activitate de proiectare care sa nu conduca la punerea în functiune de întreprinderi, sectii sau linii tehnologice capabile sa realizeze produse finite de înalt nivel calitativ.

la proiectarea obiectivelor de investitii se va urmari reducerea importurilor, punerea în valoare a resurselor naturale ale tarii, actionandu-se în acest scop pe 3 cai:

prin reducerea importurilor de utilaje necesare realizarii viitorului obiectiv;

prin reducerea importurilor de materii prime si materiale necesare fabricarii produsului finit în procesul ce are loc dupa punerea în functiune a obiectivului respectiv, prin realizarea de produse care în tercut se importau.

în executarea comenzilor primite de la beneficiar, si împreuna cu acesta, proiectantul va trebui sa studieze cu atentie cererea interna de noi produse si evolutia cererii pe pietele internationale, încât productia viitoarei capacitati ce se pune în functionare sa fie solicitata, sa aiba asigurata desfacerea în perspectiva.

Constructorul reprezentat prin larga retea de organizatii de constructii-montaj, are rolul de a edifica obiectivele de investitii. Principalele posibilitati de crestere a eficientei economice a investitiilor:

organizarea judicioasa a activitatii cu respectarea normelor de disciplina a muncii si de executie are ca efect încadrarea în prevederile de plan privind fondurile banesti ce pot fi cheltuite si chiar obtinerea de economii substantiale, ceea ce, bineînteles, are implicatii foarte favorabile asupra eficientei economice a noilor obiective de investitii.

utilizarea judicioasa a fortei de munca de care dispune organizatia de constructii-montaj, repartizarea rationala a echipelor, folosirea intensiva a programelor de lucru stabilite, temeinica pregatire profesionala a personalului sunt masuri eficiente care trebuie adoptate.

extinderea mecanizarii asupra proceselor care necesita un volum mare de munca fizica si asupra celor cu caracter complex;

executarea lucrarilor în mod ritmic, în vederea eliminarii stagnarilor si a respectarii termenelor de punere în functiune;

acordarea unei atentii deosebite calitatii lucrarilor executate constituie o cale sigura, o conditie indispensabila pentru îmbunatatirea activitatii;

Furnizorul de utilaje, adica întreprinderile constructoare de masini care asigura echiparea tehnica a obiectivelor de investitii, poate contribui intr-o masura esentiala la cresterea eficientei economice a investitiilor. În acest scop se poate actiona în urmatoarele directii:

reducerea costului productiei industriale (acea parte a productiei care se materializeaza în utilaje tehnologice, utilaje de constructii si materiale de constructii) asigura diminuarea cheltuielor de investitii si, implicit, cresterea eficientei lor.

promovarea progresului tehnic în întreprinderile constructoare de masini se manifesta în livrari de utilaje tehnologice pentru obiectivele de investitii, viabile si cu înalte performante, ceea ce constituie efecte cu adânci implicatii asupra functionarii în bune conditii a acestor obiective, dupa terminarea lor;

una din conditiile esentiale pentru atingerea parametrilor proiectati la capacitatile de productie ce vor fi puse în functiune este respectarea cu strictete a prevederilor din documentatiile tehnice de executie a utilajelor tehnologice;

furnizorul de utilaje are îndatorirea sa depuna toate eforturile în vederea reducerii importurilor pentru fabricarea utilajelor tehnologice, prin asimilarea unui numar sporit de piese si subansamble care pot fi fabricate în tara.

cresterea eficientei economice a investitiilor depinde, în mare masura, de dutrabilitatea utilajelor tehnologice livrate de furnizor, de proprietatea lor de a functiona pe o perioada cât mai îndelungata în conditii avantajoase.

industria poate contribui la buna functionare a viitorului obiectiv prin realizarea de utilaje cu un înalt grad de automatizare, care sa conduca, în acest fel, la importante economii de forta de munca.

întrucât, în mod practic, la echiparea tehnica a unui obiectiv participa mai multe întreprinderi constructoare de masini, se prevede ca, în scopul facilitarii operatiilor de montaj si a scurtarii duratelor de executie a investitiilor, furnizorul general sa preansambleze, în întreprinderea proprie, parti de utilaje livrate de subfurnizori si sa efectueze probele lor tehnologice.

Caile aratate conduc, fiecare în parte, la îndeplinirea unuia sau mai multor criterii de eficienta economica (reducerea costurilor, cresterea productivitatii muncii, scurtarea perioadei de executie a investitiilor etc.).

JUDETUL …………………….. FORMA DE PROPRIETATE ………………

UNITATEA F-ca Tigarete Buc. RAMURA (cod Ministerul Finantelor,

ADRESA loc Bucuresti, sect. 6, ramura ponderenta) …………………………….

Str. Bd. Regiei nr. 2, bl. …, ap. …, sc. … ACTIVITATEA (cod diviziune CAEN,

Telefonul ……………………….. activitatea preponderenta)

NUM|RUL DIN REGISTRUL CODUL FISCAL

COMERTULUI J40/1080/1991

BILANT

Încheiat la 31.12.2000

CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

ÎNCHEIAT LA 31.12.2000