Determinarea esteticii faciale şi a zâmbetului estetic [302672]

1.PARTEA GENERALĂ

1.1 Definiție. Terminologie

Estetica este știința care se ocupă cu studiul legilor și categoriilor artei considerată ca fiind forma cea mai înaltă de creare și receptare a frumosului. Etimologia provine din cuvântul grecesc “aistetikos” [anonimizat]. Frumuseții i se pot atribui două dimensiuni: obiectivă și subiectivă. [anonimizat] e determinată de valori și e dependentă de gustul persoanei care o apreciază.[1]

[anonimizat] a luat amploare în ultimii ani fiind în strânsă conexiune cu necesitatea psihologică de a [anonimizat].[2]

[anonimizat], performanța și sporirea perspectivelor de angajare. [anonimizat]. [anonimizat], frumusețea facială fiind corelată cu extroversiunea și cu încrederea în sine. [anonimizat] s-a dovedit a [anonimizat].[3]

[anonimizat]. [anonimizat] i se atribuie un rol important în expresia și aspectul feței. [3]

[anonimizat], [anonimizat] a buzelor. Toate aceste componente trebuie să fie în armonie și să constituie o [anonimizat], a gingiei și a unor porțiuni ale cavității bucale în timpul zâmbetului. [anonimizat], având un rol important în valoarea estetică a zâmbetului.[3]

În anii 1980 estetica dentară a fost considerată o [anonimizat] o profesiune îmbrățișată de mulți specialiști și este considerată viitorul medicinii dentare. “Self-esteem dentistry”=”medicina dentară a propriei stime” este sinonimul pentru estetică dentară și ar putea fi sintetizată prin suma dintre frumusețe și știință.[4]

[anonimizat], [anonimizat] a obține un aspect estetic de ansamblu.[4]

1.1.1 Scurt istoric

Frumosul a constituit o preocupare constantă care a [anonimizat]. O serie de filozofi s-au preocupat de estetică încă din antichitate: Heraklit,[anonimizat], simetrie și virtute în întreaga lume. [anonimizat] a fost perfecțiunea a durat doar 60 de ani până la războiul peloponesian (431 î.H) și a fost considerată cea mai înaltă expresie a spiritului uman. [anonimizat], egalitatea etajelor feței. [4]

Grecii Antici introduceau capul într-un pătrat perfect cu patru etaje egale (etajul părului, al frunții, al nasului și al gurii), fiind specifică fața cu un profil drept, buze cărnoase, răsfrânte, șanț labio-mentonier accentuat și menton retras. Pentru greci simetria însemna ceea ce numin noi proporție, adică raportul constant dintre membre și al membrelor cu întregul corp, astfel încât dacă măsura unei singure părți e cunoscută, se poate deduce măsura celorlalte părți și aceea a întregului.[1]

Pentru grecii antici, frumusețea a fost asociată cu bunătatea și adevărul. Acești termeni au fost considerați cele trei valori fundamentale.[4]

Deși canoanele Egiptului Antic erau rigide și statice, statuile posedau o frunte înclinată, o curbură nazală puțin marcată și buze bine conturate, care dădeau „impresia de majestate”, pentru frații Peck, regina Nefertiti, considerată un model de frumusețe pentru secolul al XIV-lea înainte de Hristos, rămâne și astăzi un simbol.[1]

În romantism, canoanele clasice rămân preferate de artiști, dar începând cu realismul, frumusețea nu mai este o compoziție statică, lipsită de viață ci este dominată de mișcarea, expresivitatea și echilibrul formelor. În acest moment, evaluarea esteticii implică linie, formă și compoziție.[1]

Incepând cu secolul XIX, estetica începe să capete noi valențe, legate de armonia de ansamblu, echilibru și mișcare, în secolul XX nemaitinzându-se spre perfecțiunea formelor, astfel că latura subiectivă devine predominantă.[4]

Secolul al XX-lea este dominat de imaginea mass-media și se evidențiază prin căutarea unui gen de frumusețe care nu mai este determinat de puritatea unei fețe, de trăsăturile și curbele unui corp, ci de senzațiile pe care le trezește. De la zâmbetul abia schițat, misterios al Giocondei, s-a trecut la râsul franc, cu dinții expuși în totalitate aproape (inclusiv primii molari) așa cum afișează starurile de la Hollywood sau întâlnim pe copertele revistelor de modă.[1]

In 1973, Lombardi a descris principiile percepției vizuale și aplicațiile clinice ale esteticii dentare. Termenul “estetic” sau “inestetic” este utilizat pentru a vedea dacă este perceput drept plăcut/neplăcut.[4]

În anul 1989 a fost introdus primul produs comercial pentru albit. Anii `90 au inaugurat era medicinei dentare estetice moderne, prin creșterea folosirii tehnicilor de albire, a fațetelor, a coroanelor integral ceramice și a implantelor.[4]

În 1996, Hunt folosește termenul de bioestetică și descrie trei laturi ale acesteia: dentară, dento-facială și facială, scopul fiind acela de a transforma problemele orale funcționale și estetice într-un zâmbet frumos și natural și în general pentru a obține satisfacția pacienților.[4]

Pentru a înțelege rolul diferitelor aspecte ale esteticii în perceperea atractivității au fost elaborate diverse mijloace pentru evaluarea esteticii faciale și dentare: raportul dintre lățimea și lungimea celor 6 dinți frontali, raportul de aur, numărul de dinți vizibili în timpul zâmbetului și unghiul dintre linia interpupilară și linia intercomisurală.[5]

Dacă ne îndreptăm atenția asupra faptului că estetica dentară este atât o artă cât și o știință, atunci trebuie să ne punem întrebarea: ce este frumusețea? În timp ce vechea sintagma "frumusețea este în ochii celui care o priveste" rămâne adevărată, există dovezi că percepțiile noastre despre frumusețe sunt determinate de o serie de factori, inclusiv valorile dobândite, culturale și familiale.[6]

1.1.2 Proporția de aur

Conceptul de frumos este raportat la armonia proporțiilor, care a fost definită ca un principiu estetic, iar elaborarea unei formule care stabilește relația armonioasă între două părți, atribuită lui Pitagora și denumită numărul de aur, a permis formularea în termeni numerici a armoniei dintre două părți. Pitagora consideră că există următorul raport între două elemente ale unui întreg aflate în armonie: 1:1,618.[4]

Una dintre primele teorii care stă la baza științei frumuseții este cea a Proporției de Aur – un raport de 1: 1.618 – atribuit lui Pitagora în 530 i.H.Luca Pacioli și Leonardo da Vinci sunt responsabili pentru introducerea conceptului de Proporție de Aur în artă. Unul dintre cele mai cunoscute desene ale lui Da Vinci este "Omul Vitruvian", înălțimea bărbatului fiind egală cu lungimea combinată a brațelor sale, care, împreună cu picioarele extinse, ating circumferința cercului. Raportul dintre lungimea laturilor pătratului format de mâini și picioare la raza cercului este 1: 1.618 – proporția de aur.[6]

Oamenii de știință au observat proporția de aur în multe forme naturale, inclusiv flori, creaturi marine și fulgi de zăpadă. Structurile naturale realizate în conformitate cu Proporția de Aur, inclusiv fețele și zâmbetele, sunt percepute ca fiind plăcute din punct de vedere estetic.[6]

Lombardi a fost unul dintre primii care a propus utilizarea proporției de aur în medicina dentară. El a concluzionat că forma și dispunerea dinților determină estetica zâmbetului, iar zâmbetele care respectă simetria și proporția de aur sunt cele mai atractive. Ricketts a dezvoltat proporția de aur pentru a fi utilizată cu scopul de a evalua raporturi între diferitele elemente ale feței și ale dinților.[6]

Ca regula generală,dacă din normă frontală dimensiunea fiecărui dinte este de 60% din dimensiunea dintelui anterior, relația e considerată a fi plăcută din punct de vedere estetic. [7]

Investigațiile recente au subliniat faptul că simpla aplicare a proporției de aur pentru reabilitarea dinților frontali superiori nu poate fi atât de naturală/plăcută din punct de vedere estetic. În timpul zâmbetului, buzele controlează vizibilitatea dinților și a gingiilor și astfel joacă un rol important în estetica zâmbetului. Variații în vizibilitatea dinților au fost descoperite între persoane și se bazează pe sex și vârstă. Pierderea elasticității buzelor apărută odată cu îmbătrânirea este considerată cauza vizibilității mai reduse a dinților superiori, femeile afișând în general mai mulți dinți superiori decât bărbații. Numărul de dinți vizibili în timpul zâmbetului joacă un rol esențial în estimarea atractivității. În încercarea de a evidenția trăsăturile și motivele care definesc atractivitatea, diferențele în perceperea esteticii au fost atribuite unor factori precum sexul sau formarea academică sau profesională.[5]

1.2 Zâmbetul și estetica dentară

Zâmbetul reprezintă esența capacității de comunicare umană și apare devreme în viața nou născuților. Zâmbetul și ulterior expresia facială transmit sentimente și emoții, iar un zâmbet plăcut poate spori frumusețea și poate accentua calitățile și virtuțile personalității umane.[4]

1.2.1 De ce trebuie evaluat zâmbetul?

Vechea sintagmă “zâmbetul este cartea noastră de vizită” trebuie întotdeauna respectată și luată în considerare deoarece există dovezi științifice care arată că cel mai important element în contextul esteticii dentofaciale este zâmbetul. În secolul trecut, omul de știință Alfred Yarbus a creat un aparat care înregistra mișcările ochilor în diferite situații. Studiile lui au arătat că în timp ce analizează fotografiile, oamenii tind să fie concentrați asupra ochilor și a gurii.[8]

Importanța zâmbetului nu este determinată doar în percepția frumuseții faciale,ci și în percepția caracteristicilor psihologice. Prezența sau absența modificărilor în zâmbetul unei persoane influențează în mod semnificativ felul în care persoana este percepută și evaluată. Modificările negative pot afecta personalitatea, stabilitatea emoțională și intențiile comportamentale în timpul interacțiunii cu alte persoane. Aceste caracteristici sunt percepute cu ușurință în momentul în care tratamentul dentar include îmbunătățiri ale zâmbetului, deoarece cu siguranță ați văzut îmbunătățiri în stima pacientului și în calitatea vieții după efectuarea tratamentelor estetice.[8]

1.2.2 Cum trebuie evaluat zâmbetul?

Evaluarea zâmbetului se efectuează prin intermediul examenului clinic și cu ajutorul fotografiilor. Calitatea fotografiilor a fost recent pusă la îndoială în comparație cu filmările folosite pentru înregistrarea zâmbetului. Acest lucru se datorează caracterului dinamic și complex al zâmbetului, cuprinzând interacțiunea mai multor mușchi faciali care reproduc poziții diferite ale arhitecturii dentolabiale, oferind medicului informații mai clare și mai sigure.[8]

1.2.3 Cele 10 reguli ale unui zâmbet estetic sunt: curba zâmbetului- poziția incisivilor maxilari în sens vertical, raportul incisivilor superiori și simetria, raportul dinților frontali superiori, prezența spațiului în zona frontală a maxilarului, aspectul gingiei, nivelul de expunere al gingiei, coridorul buccal, linia mediană și angulația dinților, culoarea dinților și forma anatomică, volumul buzelor.[8]

Aceste reguli ajută într-un mod practic și simplu la stabilirea planului de tratament ortodontic sau estetic. În plus,acestea sunt foarte utile pentru o mai bună comunicare între medici și între pacienți și medici.[8]

O atenție deosebită este acordată poziției dinților frontali superiori (de la canin la canin sau de la primul premolar drept la cel stâng) sau zonei cunoscute sub numele de zonă estetică unde incisivii centrali sunt cunoscuți ca elemente cheie. Pe scurt, incisivii centrali sunt responsabili de aspectul zâmbetului. Astfel, regulile de la 1 la 4 se referă la importanța incisivilor centrali superiori.[8]

1. Curba zâmbetului- poziția incisivilor superiori în sens vertical

Primul lucru de care trebuie să ținem cont este stabilirea poziției ideale în sens vertical a dinților frontali superiori în timpul zâmbetului deoarece aceasta determină un zâmbet atractiv, tânăr. Marginile incizale ale incisivilor centrali superiori trebuie să fie mai jos de vârful cuspidului caninului, iar spațiul dintre incisivul central și incisivul lateral trebuie să fie între 1-1.5 mm la femei și 0.5-1 mm la bărbați.[8]

2. Simetria și raportul incisivilor superiori

Odată stabilită poziția dinților frontali superiori în sens vertical,cea de-a doua regulă se referă la raportul ideal dintre lățimea și lungimea incisivilor și importanța simetriei. Rapoartele dintre lățimea și lungimea incisivilor cuprinse între 75-80% sunt considerate cele mai estetice. Cu cât incisivii centrali sunt poziționați mai aproape de linia mediană cu atât este mai importantă simetria, cel mai important aspect fiind simetria dintre marginile incizale, dinții frontali asigurând simetria, în timp ce dinții posteriori asigură echilibrul.[8]

3. Raportul dintre dinții frontali superiori

Această caracteristică se bazează pe proporția de aur propusă inițial de Levin în 1978, care susține că din normă frontală, lățimea incisivului lateral reprezintă 62% din lățimea incisivului central, iar lățimea caninului este 62% din lățimea incisivului lateral. Există studii care susțin că rapoartele cuprinse între 67-70% sunt mai plăcute din punct de vedere estetic, astfel că incisivii laterali cu o lățime redusă sunt considerați inestetici.[8]

4. Prezența diastemelor în zona frontală a maxilarului

Din punct de vedere estetic, cu cât sunt mai mari diastemele cu atât impactul asupra zâmbetului este mai mare, influențând negativ aspectul estetic, fiind necesară închiderea acestora prin intermediul tratamentului ortodontic.[8]

5. Aspectul gingiei este important în stabilirea tratamentului estetic. Gingia ideală din punct de vedere estetic presupune ca marginea gingivală a caninilor să coincidă cu marginea gingivală a incisivilor centrali, iar marginea gingivală a incisivilor laterali să fie ușor sub cea a incisivilor centrali și a caninilor.[8]

6. Expunerea gingiei-evidențierea dinților și a gingiei în zona frontală influențează aspectul zâmbetelor. Vizibilitatea gingiei depinde de linia zâmbetului care poate fi înaltă, medie și joasă. Zâmbetul ideal presupune expunerea unei cantități mici din gingie, vedetele și modelele afișând în timpul zâmbetului întreaga lungime a dinților și o cantitate mică de țesut gingival. O expunere a gingiei de maxim 3 mm nu e considerată inestetică, intruzia incisivilor superiori ar trebui evitată, iar tratamentul zâmbetului gingival trebuie efectuat în funcție de etiologia sa.[8]

7. Coridorul bucal-reprezintă spațiul bilateral dintre suprafața vestibulară a dinților superiori vizibili și comisurile bucale în timpul zâmbetului. Există 3 tipuri de coridor buccal- larg, mediu, redus. Cel mediu este considerat cel mai estetic, în timp ce coridorul bucal larg trebuie evitat și este indicată expansiunea maxilarului ori de câte ori este necesar.[8]

8. Linia mediană și angulația dinților. Ca și coridorul bucal, devierea liniei mediene joacă un rol important în estetica zâmbetelor. Devierile mai mici de 3-4 mm nu sunt observate cu ochiul liber, ceea ce explică faptul că deși unii artiști și modele prezintă abateri de la linia mediană, ei sunt considerați exemple ale frumuseții. Modificările în angulația dinților sunt extrem de inestetice în cadrul unui zâmbet, modificările minime de 2 mm în angulația dinților frontali fiind considerate inestetice și necesitând corectarea acestora, astfel încât marginea incizală a incisivilor centrali să fie paralelă cu linia interpupilară.[8]

9. Culoarea dinților și forma anatomică. Aceste proceduri se realizează în etapa finală a tratamentului ortodontic: albirea dentară e indicată pentru îmbunătățirea rezultatelor finale și ajustarea contactelor interdentare este necesară pentru a evita posibilele spații negre.[8]

10. Volumul buzelor. Ultima regulă este legată de structura care încadrează zâmbetul: buzele. Standardul actual de frumusețe se referă nu doar la un zâmbet frumos, ci și la buze voluminoase și o expunere cât mai mare a incisivilor centrali în timpul zâmbetului și în timp ce vorbim.[8]

Cele 10 reguli ale esteticii zâmbetului pot fi considerate un punct de plecare pentru medicii dentiști care au ca scop obținerea unui grad maxim de estetică în tratamentul stomatologic. O atenție deosebită trebuie acordată primelor patru reguli asociate cu importanța incisivilor centrali în zâmbet. Importanța tratamentului ar trebui discutată cu pacienții pentru a individualiza planificarea tratamentului și, prin urmare, pentru a-și îndeplini dorințele. În cele din urmă, tratamentul interdisciplinar este vital pentru obținerea rezultatelor estetice ideale.[8]

Există două tipuri de zâmbete de bază: zâmbetul social și zâmbetul plăcut. Zâmbetul social sau zâmbetul utilizat de obicei ca un salut, este o expresie facială voluntară în care datorită contracției moderate a mușchilor ridicatori ai buzelor sunt vizibili uneori dinții și țesutul gingival. Zâmbetul plăcut, provocat de râs sau de o plăcere, este involuntar. Rezultă din contracția maximă a mușchiului ridicător al buzei superioare și mușchiul depresor al buzei inferioare. Aceasta provoacă o expansiune completă a buzelor, cu evidențierea dinților frontali și a gingiei. [9]

Zâmbetul comisural, zâmbetul complex și zâmbetul Mona Lisei sunt alte trei tipuri de zâmbet. Zâmbetul comisural este caracterizat prin acțiunea mușchilor ridicători ai buzei superioare care expun dinții și țesutul gingival. Zâmbetul complex este caracterizat prin acțiunea mușchilor ridicători ai buzei superioare și prin acțiunea mușchilor depresori ai buzei inferioare care acționează simultan. Zâmbetul Mona Lisa este caracterizat prin acțiunea mușchiului zigomatic mare care trage comisurile spre exterior și în sus, buza superioară fiind treptat înălțată. Pacienții cu zâmbete complexe tind să afișeze mai mulți dinți și o cantitate mai mare de țesut gingival decât pacienții cu zâmbetul Mona Lisei.[9]

1.2.4 Zâmbetul de la Hollywood

În America, un zâmbet luminos, alb, lat, uniform, simetric reprezintă de obicei bogăție, vitalitate, sănătate și succes. În Europa și în tot mai multe părți ale lumii, accentul se pune mai mult pe zâmbetul natural, ceea ce îi determină pe europeni și pe alții să aibă tendința similară de a clasifica zâmbetul preferat în America ca "zâmbetul de la Hollywood". Este foarte important ca percepțiile și valorile estetice să varieze între diferite culturi și societăți, acest lucru fiind cel mai bine exprimat de filozoful scoțian Francis Hutcheson, care a susținut că frumusețea este „unitate în varietate și varietate în unitate”. De-a lungul timpul s-a considerat de importanță majoră frumusețea naturală, abordându-se intervenții minime, unde este indicat, pentru a se obține o satisfacție de lungă durată și zâmbete estetice.[6]

1.2.5 Dimensiunea și proporția dinților frontali maxilari

O multitudine de studii au investigat dimensiunile medii ale incisivilor maxilari. Lungimile și lățimile medii ale acestor dinți au fost raportate între 10 mm și 11 mm, respectiv 8 mm și 9 mm. Aceste date indică faptul că un incisiv central maxilar trebuie să aibă raportul înălțime-lățime de 1,2: 1, lățimea fiind de aproximativ 75-80% din înălțime. De asemenea, se precizează frecvent că lungimea incisivului central maxilar ar trebui să fie de aproximativ 1/16 din înălțimea feței. Valorile medii pot servi ca un ghid util atunci când se restaurează dinții frontali, în special dentiția abrazată. Cu toate acestea, este important să ne amintim că valorile medii sunt supuse anumitor variații în rândul grupurilor etnice și minoritare.[6]

1.2.6 Simetria facială

Linia mediană a feței și linia interpupilară sunt planurile de referință verticale și orizontale utilizate cel mai frecvent pentru a evalua simetria facială. Utilizarea unei spatule din lemn și planul lui Fox pot fi de ajutor în examinarea pacientului pentru simetria facială și dentară.[6]

Este în general acceptat faptul că există o armonie estetică atunci când planurile de referință verticale și orizontale sunt perpendiculare între ele, iar linia interincisivă coincide cu linia mediană a feței, formând un zâmbet plăcut. Cu toate că s-a demonstrat că pacienții pot ușor observa faptul că linia interincisivă nu coincide cu cea mediană a feței, un studiu mai recent al lui Johnston și colab. a demonstrat că prezența unei discrepanțe mai mici de 2,0 mm între cele două linii mediene poate fi considerată acceptabilă din punct de vedere estetic.[6]

Linia interpupilară reprezintă o axă care determină poziția planurilor incizale, gingivale și ocluzale. În mod normal, atunci când se realizează reabilitarea protetică cu proteze totale, se susține că marginile incizale ale dinților frontali sunt poziționate paralel cu linia interpupilară.[6]

De asemenea, atunci când se evaluează simetria verticală, nu este normal ca vârful nasului și vârful bărbiei să fie deviate față de linia mediană a feței. În astfel de circumstanțe, centrul buzei superioare poate fi folosit ca "punct de referință ideal" pentru determinarea liniei mediene a feței. [6]

1.2.7 Simetria zâmbetului:

Un zâmbet armonios care contribuie la simetria dento-facială, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

-linia mediană împarte spațiul vizibil al cavității bucale în timpul surâsului în două jumătăți egale-simetrie dinamică

-comisurile bucale sunt la același nivel pe o linie paralelă cu linia bipupilară

-cuspizii caninilor ajung la nivelul buzei inferioare

-marginea superioară a buzei inferioare este convexă spre marginea incizală a dinților superiori.

-la nivelul dinților laterali apare coridorul bucal.[4]

Simetria poate fi percepută din două perspective: radială, se referă la raportarea față de componenta dentară, când se ia ca reper linia mediană interincisivă după care se apreciază poziția comisurilor în sens vertical și simetria orizontală care constă în raportarea față de componenta facială, când se ia ca reper o linie mediană centrală care poate sau nu să coincidă cu linia mediană interincisivă.[4]

Pentru ca o compoziție dento-facială să fie estetică, linia care unește cele două comisuri trebuie să fie paralelă cu linia frontală incizală și cu linia bipupilară.[4]

Evaluarea simetriei zâmbetului se face în funcție de următoarele linii faciale: linia mediană a feței, linia frontală ocluzală, linia bicomisurală și linia bipupilară.[4]

1.2.8 Numărul de dinți expuși în timpul zâmbetului

În timpul zâmbetului dinții superiori sunt expuși de obicei până la nivelul primului sau al celui de-al doilea premolar. Tjan determină următoarele tipare de expunere a dinților maxilari în timpul unui zâmbet forțat:

-6 frontali superiori plus premolarii 1 în 48,5% din cazuri;

-6 frontali plus premolarii 1 și 2 în 40,5% din cazuri;

-6 frontali,ambii premolari și molarul 1 în 4% din cazuri.[1]

2.PARTEA SPECIALĂ

2.1 Introducere

Încă din cele mai vechi timpuri modul în care armonia dintre simetrie și proporție determină percepția despre atractivitate a influențat atât știința, cât și arta. Timp îndelungat s-a considerat că ochii și gura constituie elementele fundamentale ale structurii faciale. Bui și colaboratorii au examinat efectul modificării dinților și a nasului asupra percepției de atractivitate și a observat că dinții joacă un rol mai decisiv decât nasul în percepția generală a atractivității faciale.[10] Totuși, într-un studiu recent, Mu a declarat că din 5 regiuni ale feței, ochii și nasul au fost cei mai buni predictori ai atractivității.[11]

Unul dintre elementele importante ale simetriei faciale este paralelismul pe care mulți îl consideră esențial pentru frumusețea facială.[12] Asocierea modelelor cu percepția de atractivitate a fost examinată și a fost descrisă importanța prezenței unei axe pentru aprecierea simetriei și a atractivității faciale.[13],[14] Într-un studiu recent, Silva și colaboratorii susțin că laicii preferau chipurile simetrice care au linia intercomisurală paralelă cu cea interpupilară și cu planul ocluzal transversal. Cu toate acestea, simetria nu poate fi singurul factor determinant al atractivității.[15]

Lombardi a susținut faptul că “cea mai armonioasă relație care poate exista între două linii este o relație de paralelism, deoarece prezintă cel mai mic contrast” și ca atare a sugerat stabilirea paralelismului când se încearcă evaluarea esteticii faciale și dentare.[12] Fradeani a susținut conceptul referitor la faptul că dacă linia interpupilară este paralelă cu planul orizontal, această situație este cea mai potrivită pentru efectuarea unei analize faciale adecvate. În acest context se așteaptă ca linia dintre sprâncene, linia intercomisurală si linia interalară să fie paralele cu planul ocluzal și să contribuie la întreg ansamblul de armonie.[16] În contrast, Namano și colaboratorii au urmărit angulările dintre planul orizontal, linia interpupilară, linia intercomisurală și linia intercanină și a ajuns la concluzia că asimetria angulară este prezentă și nu e influențată de vârstă, sex, traumatisme dentare sau tratamente ortodontice.[17]

Pentru a înțelege rolul diferitelor aspecte ale esteticii în perceperea atractivității au fost elaborate diverse mijloace pentru evaluarea esteticii faciale și dentare: raportul dintre lățimea și lungimea celor 6 dinți frontali superiori, raportul de aur, numărul de dinți vizibili în timpul zâmbetului și unghiul dintre linia interpupilară și linia intercomisurală. Raportul optim dintre lățimea și lungimea celor 6 dinți frontali superiori a fost calculat ca fiind cuprins între 75-85% când este evaluat de către laici și între 75-80% când este evaluat de către medicii dentiști.[18] Media rapoartelor lățime/lungime al coroanelor anatomice a incisivilor centrali superiori neabrazați a fost cuprinsă între 78-85%, [19], [20] dar aceste valori variază adesea datorită marginii incizale abrazate sau datorită pierderii de atașament asociată cu boala parodontală. De exemplu, incisivii centrali abrazați au prezentat un raport lățime/lungime de 87%.[20] Mai mult decât atât, într-un studiu comparativ între asiatici și populația albă s-a demonstrat că etnia afectează raportul dintre lățimea și lungimea dinților frontali superiori.[21]

Proporția de aur, bazată pe teorema lui Pytagora (1:1,618= 0.618) este un concept care a fost aplicat pe scară largă atât în știință, cât și în artă. Mai întâi, Lombardi a folosit acest concept pentru a obține o relație de proporționalitate între dimensiunile incisivilor centrali superiori, incisivilor laterali și a caninilor.[12] Levin a susținut proporția de aur ca fiind cea mai armonioasă recurență raportul dinte-la-dinte [22], în timp ce Snow a ajuns la concluzia că analiza dimensiunilor frontalilor superiori este procentul dintre lățimea celor doi canini și că aceasta este mult mai utilă decât simpla aplicare a proporției de aur la fiecare dinte în parte.[23] În mod interesant, Rufenacht remarcă faptul că proporția de aur se referă la observarea doar a unei porțiuni a dintelui, cea din normă frontală.[24]

Pentru reabilitarea dinților frontali superiori, simpla aplicare a proporției de aur nu poate da rezultate atât de naturale/plăcute din punct de vedere estetic.[25],[26],[27]

În timpul zâmbetului, buzele controlează vizibilitatea dinților și a gingiilor și astfel joacă un rol important în estetica zâmbetului.[28] Sexul și vârsta influențează vizibilitatea dinților în timpul zâmbetului, deoarece pierderea elasticității buzelor apărută odată cu înaintarea în vârstă este considerată cauza vizibilității mai reduse a dinților superiori, femeile afișând în general mai mulți dinți superiori decât bărbații.[29] Numărul de dinți vizibili în timpul zâmbetului joacă un rol esențial în estimarea atractivității.[30]

Scopul acestui studiu a fost de a investiga dacă celebritățile identificate ca având cel mai frumos zâmbet prezintă abateri de la o aliniere armonioasă (unghiul dintre linia interpupilară și linia intercomisurală) similare cu studenții de la medicină dentară, dacă raportul dintre lățimea și lungimea dinților este în concordanță cu literatura, demonstrarea relației de armonie dintre cei 6 frontali superiori și proporția de aur și dacă celebritățile afișează la fel de mulți dinți în timpul zâmbetului ca și studenții.

2.2Material și metodă

Inițial, am introdus cuvintele „cel mai bun zâmbet” , „zâmbetul ideal”, „celebrități” și „zâmbetul de la Hollywood” într-un motor de căutare pe Internet și am obținut o listă cu 56 de celebrități, după care am creat un folder cu fotografiile acestora. Apoi am fotografiat studenții de la medicină dentară și am creat un album cu fotografiile lor, aceștia reprezentând grupul de control. Criteriile de excludere ale fotografiilor au fost:

rotarea capului mai mult de 10

fotografiile care nu sunt realizate din normă frontală

incapacitatea de a detecta ambele comisuri într-un zâmbet exagerat

vizibilitatea inadecvată a celor 6 frontali superiori.

Evaluarea imaginilor include salvarea acestora și deschiderea lor în software-ul de editare al fotografiilor Photoshop vCS4; Adobe Systems Inc, apoi decuparea și redimensionarea acestora la aceleași dimensiuni, rezoluție și magnificare. Angulația dintre linia interpupilară și planul orizontal și angulația dintre linia intercomisurală și planul orizontal au fost calculate cu ajutorul instrumentului de măsurat al software-ului. Astfel, a fost estimată angulația dintre linia intercomisurală și interpupilară și apoi au fost măsurate lățimea și lungimea celor 6 dinți frontali superiori și numărul de dinți vizibili într-un zâmbet. În cele din urmă, au fost calculate rapoartele dintre dinții frontali superiori. Dimensiunile reale și percepute ale dinților frontali văzuți din normă frontală variază datorită curburii arcadei superioare și datorită angulației dinților față de planul frontal. Din cauza acestei discrepanțe, rezultatele acestei investigații trebuie interpretate cu precauție.

Aceleași măsurători s-au efectuat și pentru grupul de studenți (control) cu aceleași criterii de excludere și cu ajutorul software-ului de editare al fotografiilor s-a măsurat angulația dintre linia interpupilară și intercomisurală, lățimea și lungimea dinților și numărul de dinți vizibili în timpului zâmbetului. Datele finale au cuprins 56 de celebrități (35femei, 21 bărbați) și 53 de studenți (33 femei, 20 bărbați).

Statistica a fost descrisă folosind intervalele minime și maxime, mediana, media și devierile standard, în timp ce pentru numărul de dinți afișați au fost prezentate procentele și frecvența acestora. Cele două grupuri au fost comparate cu ajutorul testului ANOVA, the Mann-Whitney U și testul Wilcoxon al rangurilor pereche. Diferența absolută de la proporția de aur (1,618) în conformitate cu raportul dintre lățimea incisivului central și lățimea incisivului lateral drept sau stâng și raportul dintre lățimea incisivului lateral și al caninului drept sau stâng în ambele grupuri (studenți și celebrități) a fost observată prin intervalul de confidență 95%.

2.3 Rezultate

Am inclus în continuare imagini cu fotografiile analizate și cu reperele trasate pe acestea, repere folosite pentru măsurarea angulației dintre linia interpupilară și linia intercomisurală, raportului dintre lățimea și lungimea dinților frontali superiori, proporției de aur și a numărului de dinți vizibili într-un zâmbet (fig.2.1-2.109)

2.3.1 Abaterile de la aliniere

Valoare medie a unghiului dintre linia interpupilară și linia intercomisurală pentru celebrități este de 1.30, iar pentru grupul format de studenți este 2.25 (Tabelul 1,Figura 1). Grupul reprezentat de celebrități cuprinde 21 de bărbați cu mediana abaterilor de la aliniere de 1.20 și 35 de femei cu mediana de 0.90, în timp ce grupul studenților include 20 de bărbați cu mediana 2.05 și 33 de femei având mediana 1.40 (Tabel 1). Testul demonstrează prezența unei diferențe semnificative din punct de vedere statistic cu privire la unghiul dintre linia interpupilară și intercomisurală (P=0.046), celebritățile prezentând o abatere de la aliniere mai mică decât studenții cu mediana de 1.05, în timp ce studenții au mediana 1.50 (Figura 1). În ceea ce privește sexul, nu s-au constatat diferențe semnificative între femei și bărbați (P>0.05).

Tabel 1. Statistica descriptivă a abaterilor de la aliniere și comparații între studenți și vedete, bărbați și femei.

IC intervalul de confidență, a-testul Mann Whitney U compararea rezultatelor exacte, P<0.05; bComparația între bărbații studenți și bărbații vedete; cComparația între femei studente și femeile vedete; dComparația între studenți și vedete.

Figura 1. Mediana și intervalul de confidență cu privire la abaterile de la aliniere pentru grup și sex.

2.3.2 Rapoartele dintre lățimea și lungimea dinților frontali superiori

Pentru a compara rapoartele dintre lățimea și lungimea dinților frontali superiori am folosit testul 2-way ANOVA (Tabel 2). Media raportului lățime/ lungime pentru studenți este 0.87 pentru incisivul central drept și 0.80 pentru incisivul central stâng, în timp ce vedetele au prezentat un raport de 0.86 pentru incisivul central drept și 0.87 pentru incisivul central stâng. Media raportului lățime/lungime pentru incisivul lateral drept este 0.61 pentru grupul de control și 0.71 pentru vedete, iar media raportului lățime/lungime pentru incisivul lateral stâng este pentru studenți 0.62, iar pentru vedete 0.69. În ceea ce privește caninii, media raportului lățime/lungime variază între 0.58 și 0.69. Sexul și interacțiunea dintre sexe și grupuri nu influențează media raportului lățime/lungime (P>0.05). Media raportului lățime/lungime pentru caninul drept diferă între cele două grupuri, valoarea medie pentru studenți este 0.69, în timp ce pentru vedete 0.64 (P=0.042). Figura 2 prezintă valorile medii și intervalul de confidență de 95% pentru rapoartele lățime/lungime ale dinților frontali superiori.

Tabel 2. Statistica descriptivă și rezultatele comparațiilor dintre rapoartele lățime/lungime între studenți și vedete.

IC-incisiv central, IL-incisiv lateral, C-canin, l/L lățime/lungime, *P<0.05.

Figura 2.Valorile medii și intervalul de confidență 95% pentru raportul lățime/lungime al incisivului central (l/L IC), incisivului lateral (l/L IL) și al caninului (l/L C) drept (Dr) și stâng (St).

2.3.3 Proporția de aur

Tabelul 3 prezintă abaterile medii de la regula de aur (1.618), intervalul de confidență 95% și devierile standard pentru raportul dintre lățimea incisivului central drept/stâng și lățimea incisivului lateral drept/stâng și raportul dintre lățimea incisivului lateral drept/stang și lățimea caninului drept/stâng. Cele două grupuri nu prezintă diferențe semnificative din punct de vedere statistic (Tabel 3). În general, intervalul de confidență calculat variază semnificativ de la 0, sugerând faptul că rapoartele dintre lățimile dinților frontali superiori prezintă abateri de la regula de aur în cazul ambelor grupuri.

Tabel 3.Statistica descriptivă pentru diferența absolută de la proporția de aur (1.618) pentru fiecare grup

IC- incisiv central, IL-incisiv lateral, C-canin. aComparația între studenți și vedete pentru fiecare parametru cu testul Mann-Whitney U; bComparația între partea dreaptă și stângă pentru fiecare paramentru cu testul Wilcoxon.

Figura 3.Mediana și intervalul de confidență 95% pentru abaterea de la numărul de aur

2.3.4 Numărul de dinți vizibili într-un zâmbet

Testul Mann Whitney U a fost folosit pentru a compara numărul de dinți afișați într-un zâmbet între studenți și vedete și am obținut o deosebire semnificativă din punct de vedere statistic între cele două grupuri (P=0.042). Mai mult decât atât, 12 din cele 56 de vedete au prezentat 12 dinți în timpul zâmbetului spre deosebire de studenți care au prezentat cel mult 10 dinți în timpul zâmbetului.

Figura 4. Numărul de dinți afișați de către 56 de vedete și 53 de studenți

2.4 Discuții

Fotografiile incluse în capitolul 2.3 reprezintă PrintScreen-urile cu reperele prin intermediul cărora am măsurat angulația dintre linia interpupilară și linia intercomisurală, rapoartele dintre lățimea și lungimea dinților frontali superiori, proporția de aur și numărul de dinți vizibili într-un zâmbet, ale căror rezultate m-au ajutat să determin dacă există diferențe semnificative între zâmbetele celebrităților și cele ale studenților de la medicină dentară.

Rezultatele acestui studiu arată faptul că prin intermediul fotografiilor din normă frontală, persoanele cu cel mai frumos zâmbet prezintă abateri de la o aliniere armonioasă mult mai mici și dezvăluie mai mulți dinți într-un zâmbet decât studenții.

Conform tabelului 1, abaterea medie de la aliniere este 1,30 pentru celebritățile cu zâmbet atractiv și 2,25 pentru studenții de la medicină dentară (P<0,05). Această diferență semnificativă din punct de vedere statistic evidențează importanța existenței paralelismului între linia interpupilară și linia intercomisurală în cadrul zâmbetelor considerate estetice în comparație cu zâmbetele studenților. Potrivit lui Fradeani, atunci când acest paralelism este prezent se poate realiza o analiză facială corectă.[16] Mai mult decât atât, Namano susține că intervalul optim de angulație între linia intercomisurală și planul orizontal este cuprins între -5.4 și 7.[17] În cadrul acestui studiu, unghiul dintre linia intercomisurală și planul orizontal nu a putut fi direct calculat, dar unghiul dintre linia intercomisurală și linia interpupilară este cuprins între 0,2 și 7,6.

În ceea ce privește valoarea medie a raportului dintre lățimea și lungimea dinților frontali superiori, aceasta variază între 0,80 și 0,87 pentru dimensiunile incisivului central atât în cazul celebrităților, cât și al studenților. Literatura de specialitate conține variate studii cu rezultate similare cu cele obține în cadrul studiului de față, care susțin că raportul ideal între lățimea și lungimea dinților frontali superiori variază între 0,75 si 0,85.[18],[20] În cazul incisivilor laterali am obținut rapoarte cuprinse între 0,61 și 0,71 pentru ambele grupuri. Indiferent de rezultate, nu s-au observat diferențe semnificative între celebrități și studenți.

Cu privire la numărul de dinți afișați într-un zâmbet, am observat că celebritățile dezvăluie un număr mai mare de dinți când zâmbesc decât studenții. Studii similare au evaluat diverse criterii ale zâmbetului estetic bazate pe zâmbetele celebrităților și au obținut următoarele rezultate: 60% dintre femei afișau în timpul zâmbetului 10 dinți (până la nivelul premolarului al doilea) și 32% 12 dinți (până la nivelul primului molar).[31] Alt studiu susține că 85% din primul premolar și 83% din al doilea sunt vizibili. Liniile înalte de zâmbet dezvăluie un număr mai mare de dinți și sunt asociate cu cerințe estetice crescute de restaurare a dinților posteriori.[32]

Chiar dacă din rezultatele acestui studiu reiese că abaterea de la o aliniere armonioasă și numărul de dinți vizibili în timpul zâmbetului diferă la persoanele cunoscute ca având cel mai frumos zâmbet față de studenții de la medicină dentară, încă nu se știe sigur dacă aceste elemente afectează percepția despre atractivitate. Un studiu referitor la microestetica zâmbetului evidențiază faptul că vizibilitatea coridorului bucal, a dinților și a gingiilor, grosimea buzelor, lipsa paralelismului și aplicarea sau nu a numărului de aur la nivelul dinților frontali superiori nu au importanță asupra impactului psiho-social.[33] Prin urmare, o ușoară abatere de la paralelism sau o ușoară asimetrie poate juca doar un rol minor în perceperea atractivității.

Pentru perceperea și evaluarea atractivității au fost descriși o serie de factori importanți, existând diferențe în funcție de sex și educație, pregătirea profesională, astfel că unele studii susțin că aspectul dentar este mai important pentru femei decât pentru bărbați.[34] În interpretarea rezultatelor, nu am putut face diferența între dinții artificiali/restaurați și cei naturali, dar acest studiu vizează examinarea corelației dintre simetrie și percepția atractivității. În acest context, chiar dacă simetria este naturală sau creată,aceasta joacă doar un rol minor.

Frumusețea facială este dezvăluită în natură prin simetrie, dar mecanismul de interpretare al frumuseții este complex, precum și adăugarea sau modificarea unor mici elemente de estetică dentară simetrice s-ar putea să nu se îmbunătățească semnificativ aspectul. La urma urmei, potrivit lui Kant, ” Frumosul este ceea ce place în mod universal fără concept”.[35]

Prin acest studiu am demonstrat că celebritățile cunoscute ca având un zâmbet ideal din punct de vedere estetic prezintă abateri de la aliniere mai mici decât studenții și evidențiază mai multi dinți într-un zâmbet. Ca atare, medicii dentiști pot aplica aceste cunoștințe în încercarea de a reconstitui aspectul facial și dentar prin intermediul simetriei și a paralelismului,obținând zâmbetul ideal.

2.5 Concluzii

Persoanele cu zâmbetul considerat cel mai frumos (celebritățile) prezintă o aliniere armonioasă și afișează mai mulți dinți în timpul zâmbetului spre deosebire de persoanele care nu prezintă un zâmbet deosebit de estetic (studenții).

Valoarea medie a raporturilor dintre lățimea și lungimea dinților frontali superiori variază între 0,80 și 0,87 pentru dimensiunile incisivului central atât în cazul celebrităților, cât și al studenților.

Raporturile dintre lățimile frontalilor superiori sunt în conformitate cu literatura de specialitate și nu variază în mod semnificativ între celebrități și studenți.

Bibliografie

Mariana Păcurar,Doru Roman,Ilia Jipa-Ortodonție și estetică facială,Editura University Press,Târgu Mureș,2012,5-58

Mariana Păcurar,Claudiu Horga,Emese Markovicz-Dentogenie și estetică facială,Editura University Press,Târgu Mureș,2008,8

Piere Van der Geld, Paul Oosterveld, Guus Van Heck, and Anne Marie Kuijpers-Jagtman (2007) Smile Attractiveness. The Angle Orthodontist: September 2007, Vol. 77, No. 5, pp. 759-765.

Prof.Dr.Dorin Bratu,Anca Jivănescu,Florin Topală-Noțiuni de estetică dento-facială,Editura Lito U.M.F.T,Târgu Mureș,2004,10-62

Vasiliki P. Koidou, Georgios S. Chatzopoulos, Stephen F. Rosenstiel-Quantification of facial and smile esthetics, THE JOURNAL OF PROSTHETIC DENTISTRY,  2018,119(2):270-277

Brian Millar,Nairn Wilson-Essentials of esthetic dentistry,Principles and practice of esthetic dentistry,volume 1,Ed.Elsevier,London,UK,2014,11-79

Kenneth Aschheim, Barry Dale-Esthetic dentistry,a clinical approach to techniques and materials,Ed.Mosby,USA,2001,p.31

Andre Wilson Machado-10 commandments of smile esthetics,Dental Press Journal of Orthodontics,2014, 19(4): 136–157.

Marc B. Ackerman, James L. Ackerman-Smile analysis and design in the digital era,Journal of clinical orthodontics,2002,vol.XXXVI,no.4,224

Bui KK, Rinchuse DJ, Zullo TG, Cozzani M. Perception of facial attractiveness following modification of the nose and teeth. Int Orthod 2015;13:195-209.

Mu Y. Computational facial attractiveness prediction by esthetic-aware features.Neurocomputing 2013;99:59-64.

Lombardi RE. The principles of visual perception and their clinical application to denture esthetics. J Prosthet Dent 1973;29:358-82.

Treder MS, van der Vloed G, van der Helm PA. Interactions between constituent single symmetries in multiple symmetry. Atten Percept Psychophys 2011;73:1487-502.

Osorio D. Symmetry detection by categorization of spatial phase, a model.Proc R Soc Lond 1996;263:105-10.

Silva BP, Jiménez-Castellanos E, Finkel S, Macias IR, Chu SJ. Layperson’s preference regarding orientation of the transverse occlusal plane and commissure line from the frontal perspective. J Prosthet Dent 2017;117:513-6.

Fradeani M. Esthetic rehabilitation in fixed prosthodontics. Esthetic analysis.A systematic approach to prosthetic treatment. Volume 1. Hanover Park:Quintessence Publishing Co Inc; 2004. p. 36-7.

Namano S, Behrend DA, Harcourt JK, Wilson PR. Angular asymmetries of the human face. Int J Prosthodont 2000;13:41-6.

Wolfart S, Thormann H, Freitag S, Kern M. Assessment of dental appearance following changes in incisor proportions. Eur J Oral Sci 2005;113:159-65.

Sterrett JD, Oliver T, Robinson F, Fortson W, Knaak B, Russell CM. Width/length ratios of normal clinical crowns of the maxillary anterior dentition in man. J Clin Periodontol 1999;26:153-7.

Magne P, Gallucci GO, Belser UC. Anatomic crown width/length ratios of unworn and worn maxillary teeth in white subjects. J Prosthet Dent 2003;89:453-61.

Tsukiyama T, Marcushamer E, Griffin TJ, Arguello E, Magne P, Gallucci GO.Comparison of the anatomic crown width/length ratios of unworn and worn maxillary teeth in Asian and white subjects. J Prosthet Dent 2012;107:11-6.

Levin EI. Dental esthetics and the golden proportion. J Prosthet Dent 1978;40:244-52.

Snow SR. Esthetic smile analysis of maxillary anterior tooth width: the golden percentage. J Esthet Dent 1999;11:177-84.

Rufenacht CR. Fundamentals of esthetics. Hanover Park:Quintessence Publishing Co; 1990.

Jin MX, Hong MH, Lee KJ, Lee KB. Does the maxillary anterior ratio in Korean adults follow the golden proportion? J Adv Prosthodont 2016;8:125-30.

Forster A, Velez R, Antal M, Nagy K. Width ratios in the anterior maxillary region in a Hungarian population: addition to the golden proportion debate.J Prosthet Dent 2013;110:211-5.

Hasanreisoglu U, Berksun S, Aras K, Arslan I. An analysis of maxillary anterior teeth: facial and dental proportions. J Prosthet Dent 2005;94:530-8.

Moskowitz M, Nayyar A. Determinants of dental esthetics: a rationale for smile analysis and treatment. Compend Contin Educ Dent 1995;16:1164-6.

Vig RG, Brundo GC. The kinetics of anterior tooth display. J Prosthet Dent 1978;39:502-4.

Dunn WJ, Murchison DF, Broome JC. Esthetics: patients’ perceptions of dental attractiveness. J Prosthodont 1996;5:166-71.

Al-Johany SS, Alqahtani AS, Alqahtani FY, Alzahrani AH. Evaluation of different esthetic smile criteria. Int J Prosthodont 2011;24:64-70. Erratum in:Int J Prosthodont 2011;24:103.

Kapagiannidis D, Kontonasaki E, Bikos P, Koidis P. Teeth and gingival display in the premolar area during smiling in relation to gender and age. J Oral Rehabil 2005;32:830-7.

Lukez A, Pavlic A, Trinajstic Zrinski M, Spalj S. The unique contribution of elements of smile aesthetics to psychosocial well being. J Oral Rehabil 2015;42:275-81.

Carlsson GE, Wagner IV, Odman P, Ekstrand K, MacEntee M, Marinello C, et al. An international comparative multicenter study of assessment of dental appearance using computer-aided image manipulation. Int J Prosthodont 1998;11:246-54.

Kant I. Critique of judgement. Oxford: Oxford University Press; 1928. p. 57.

Anexe