Determinanti Institutionali Si Procedurali Ai Accesarii Fondurilor Europene

LUCRARE DE LICENTA

DETERMINANȚI INSTITUȚIONALI ȘI

PROCEDURALI AI ACCESĂRII FONDURILOR

STRUCTURALE EUROPENE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. PROCESUL INSTITUȚIONAL ȘI STRUCTURAREA MECANISMULUI EUROPEAN DE FINANȚARE

1. Definirea mecanismului european de finanțare

1.1 Scurt istoric al Fondurilor Structurale și de Coeziune

1.2 Structura Instituțională

1.3 Planificări bugetare

2. Cadrul programatic pentru repartizarea instituțională a programelor de finanțare europene

3. Premisele macroeconomice ale absorbției Fondurilor Structurale Europene

CAPITOLUL 2. DETERMINANȚI PROCEDURALI AI ACCESĂRII FONDURILOR STRUCTURALE EUROPENE

1 Încadrarea principiilor orizontale și a obiectivelor politice pentru implementarea Fondurilor Structurale Europene

2 Mecanisme de respectare a principiilor orizontale și a obiectivelor politice

3 Managementul Fondurilor Structurale

CAPITOLUL 3. ANALIZA EFICACITĂȚII REGULAMENTELOR ȘI A DOCUMENTELOR PROGRAMATICE ALE FONDURILOR STRUCTURALE EUROPENE – ANALIZA RAPORTULUI DINTRE ABSORBȚIA CANTITATIVĂ A FONDURILOR STRUCTURALE ÎN RAPORT CU IMPACTUL CALITATIV

CAPITOLUL 4. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Tema aleasă în cadrul lucrării de față este de actualitate în contextul accentuării procesului de globalizare caracteristic stadiului actual al economiei care impacteaza necesitatea creării unui mediu economic stabil și uniform la nivel global. În vederea atingerii unui astfel de obiectiv s-au înfăptuit grupările economico-politice ce înglobează mai mule state. Acestea își creează propriile instrumente financiare de susținere a creșterii economice într-un mod uniform. În această lucrare se va aborda eficacitatea instrumentelor de susținere financiară ale Uniunii Europene, respectiv Fondurile Structurale Europene. Datorită contextului socio-economic, în cadrul căruia se întâlnesc discrepante la nivel de state membre, apare necesitatea identificării determinanților de ordin procedural și instituțional care îngreunează accesibilitatea și impactul eficacității instrumentelor anterior menționate.

Din nevoia dezvoltării unei piețe unice, a unui sistem standardizat și unificat de legi și a unui nivel uniform de dezvoltare economică regionala, s-a creat Uniunea Europeană. Statele membre, printr-un efort comun își propun promovarea progresului economic. În vederea dezvoltării unei scheme integraționiste din punct de vedere economic, social și politic având ca principal obiectiv uniformizarea dezvoltării regionale, se creează în timp prin aportul comun al țărilor membre, premisele necesare funcționării unui astfel de mecanism ce înglobează structuri unitare independente. Promovarea conceptului de coeziune economică și socială prin intermediul Fondurilor Structurale promovează ideea de distribuire echitabilă la nivelul Uniunii Europene a acestor surse de susținere financiară. Luând în considerare nivelul absorbției acestor fonduri la nivel de țări membre ale Uniunii Europene, se ridică problematica menținerii percepției de distribuire echitabilă, în contextul impunerii de reglementari la nivel instituțional și procedural în ceea ce privește accesarea acestor instrumente structurale. Disfuncționalitatea acestui sistem se poate vedea printr-o simplă analiză a dezechilibrelor regionale sau a inegalităților în dezvoltarea economică a diferite țări beneficiare.

Politica regională a Uniunii Europene are ca obiectiv corectarea inegalităților și dezechilibrele înregistrate la nivel regional, astfel încât să asigure repartizarea echilibrată a populației și a activităților economice pe întregul teritoriu. O constantă în procesul decizional legat de direcția de dezvoltare a grupării economico-politice a reprezentat-o de-a lungul deceniilor necesitatea implementării unei politici având un caracter regional, care să vizeze însăși echilibrarea repartiției demografice și localizarea polilor de dezvoltare, cât și susținerea eforturilor regiunilor cel mai slab dezvoltate pentru a le ajunge din urmă pe celelalte.

Tematica lucrării de fata urmărește îndeaproape întregul proces al distribuției uniforme a resurselor mobilizate către îndeplinirea obiectivelor de coeziune economică și socială. Prin analiza eficienței elementelor de politica bugetară, cât și a instrumentelor de sprijin financiar către care sunt redistribuite anual sume din bugetul Uniunii Europene.

Analiza reglementarilor care delimitează din punct de vedere procedural și instituțional ușurința accesării Fondurilor Structurale Europene de către statele membre ale Uniunii Europene, cât și a proceselor ce stau la baza distribuirii acestor instrumente financiare este un element definitoriu pentru înțelegerea modului de dezvoltare și maturizare a unei astfel de comunități internaționale. Ținând cont de avengura acestei uniuni de state membre se naște constant problematica adaptării politicilor bugetare, deoarece intervine dezechilibrul bugetar, înțeles în contextul de fată ca reprezentând diferența dintre aportul financiar a unei țări la bugetul Uniunii și ceea ce absoarbe prin diferite programe și politici. Aceasta problematică a fost ridicată încă din anul 1974 de către Marea Britanie, în cadrul dezbaterilor politice, ulterior, Germania readucând în atenție acest aspect. Absorbția Fondurilor Structurale este parte integrate a elementelor determinante pentru acest dezechilibru. Din dorința de a îmbunătăți însăși politica bugetară, înaintea capacității de atragere a banilor din bugetul comun al Uniunii, comunitatea a reformat acest sistem în profunzime încă din 1987 prin introducerea “Pachetului Delors”, prezentat de către Comisie și cunoscut drept cadrul financiar Delors 1988-1992. Acesta includea ca elemente definitorii în ceea ce privește redefinirea politicii bugetare următoarele modificări importante: plafonul total al resurselor proprii pentru toate categoriile, este fixat ca procent al PNB Uniunii Europene și nu în funcție de TVA, introducerea unei planificări financiare, introducerea unei linii directoare agricole pentru gestionarea cheltuielilor agricole. Procedurile bugetare naționale ale statelor membre au dus la formarea unei serii de principii bugetare precum: principiul unității, principiul universalității, principiul anualității, principiul echilibrului și al specializării bugetare.

Actualitatea temei de licență aleasă, cât și importanta acesteia reiese din faptul că în contextual economic actual influențat la nivel macroeconomic, cât și microeconomic de procesele de dezvoltare economice desfășurate la nivel regional, este necesară cunoașterea detaliată a elementelor definitorii în structurarea și distribuția Fondurilor Structurale Europene. În cadrul elaborării acestei lucrări, s-a utilizat cercetarea calitativă, prin consultarea de surse bibliografice detaliate și reprezentative pentru tema aleasă, în vederea punctării elementelor definitorii pentru crearea cadrului instituțional și procedural ce determina accesarea instrumentelor structurale europene.

CAPITOLUL 1. PROCESUL INSTITUȚIONAL ȘI STRUCTURAREA MECANISMULUI EUROPEAN DE FINANȚARE

Definirea mecanismului european de finanțare

Încă din anul 1957, dezvoltarea armonioasă făcea parte din obiectivele Comunității Economice Europene; instaurarea unei piețe comune trebuia să permită asigurarea dezvoltării statelor membre și recuperarea diferențelor de dezvoltare între anumite regiuni. Tratatul privind crearea CECO (1951) recunoștea existența unor contraste importante, însă acestea au fost punctate ulterior în preambulul Tratatului de la Roma. Obiectivul de a realiza o “dezvoltare armonioasă prin reducerea decalajului între diferite regiuni și a rămânerii în urmă a celor mai puțin favorizate”, nu avea însă stabilită o politică regional care să răspundă nevoii de echilibrare a discrepantelor în dezvoltarea socio-economica. Baza instituționala a dezvoltării ulterioare a unui concept de instrument care să influențeze politica de dezvoltare regională, a fost introdusă inițial sub titulatura de “Coeziune economică și socială” în 1987 în “Actul Unic European”. Prima formă a acestui fond a fost Fondul European de Dezvoltare Regională, cu toate acestea în literatura de specialitate se atesta punerea în practică destul de recentă a unei adevărate politici comunitare regionale. Fondul Social European, prima formă de ajutor financiar destinat promovării dezvoltării locurilor de muncă și favorizării lucrătorilor pe teritoriul comunitar a fost prevăzut în Tratatul de la Roma semnat în 1957. Contextul economic nefavorabil din 1973 și restructurările economice care au urmat, au pus în evidență diferențe de dezvoltare între anumite state membre, astfel s-a înțeles necesitatea punerii în funcțiune a unei adevărate politici structurale, astfel încât să fie posibilă reducerea diferențelor economice. Cu toate acestea, finanțările ce pot fi obținute prin astfel de instrumente nu aduc un plus numai pe plan economic, acestea au un impact ridicat asupra sferei sociale în sensul că investițiile realizate în alte domenii se oglindesc în sfera educației, a know-howului deținut la nivel național.

Fondurile Structurale sunt instrumente financiare, administrate de către Comisia Europeană, al căror scop este să acorde sprijin la nivel structural. Fondurile Structurale și de Coeziunea (FSC) sunt instrumente financiare prin care Uniunea Europeană acționează pentru eliminarea disparităților economice și sociale.

Scurt istoric al Fondurilor Structurale și de Coeziune

Fondurile Structurale au contribuit, încă de la înființarea Comunității Oțelului și a Cărbunelui, la realizarea politicilor europene în domeniul economic și social.

1957. În cadrul Tratatului de la Roma, documentul care a pus bazele viitoarei Comunități Europene, s-au făcut referiri precise la nevoia de eliminare a disparităților economice dintre regiuni.

1958. S-au înființat Fondul Social European și Fondul European pentru Orientare și Garantare în Agricultură.

1975. După intrarea în Comunitate a Danemarcei, Irlandei și a Marii Britanii s-a creat Fondul European de Dezvoltare Regională. Este pentru prima dată când a apărut conceptul de redistribuire între zonele bogate și sărace ale Comunității, cât și de eliminare a disparităților regionale.

1986-1987. S-a introdus în Tratat conceptul de Coeziune socială și economică, care a urmărit să ajute ultimele state intrate (Spania și Portugalia) pentru a face față provocărilor pieței unice.

1988. La inițiativa lui Jacques Delors, președintele Comisiei Europene, s-au dublat resursele financiare pentru fondurile structurale pe următorii ani.

1989. S-a revoluționat sistemul de acordare a fondurilor structurale, prin introducerea principiului programării multianuale, stabilirea obiectivelor prioritare și punerea la punct a sistemului de parteneriate între statele membre.

1992. Șefii de stat au hotărât dublarea bugetelor pentru regiunile dezavantajate.

1993. “Coeziunea” a devenit obiectiv prioritar pentru Uniune. 1995. Prin accederea Suediei și Finlandei, regiunile puțin populate au început să primească fonduri.

1999. Șefii de state și de guvern au hotărât la Berlin cea de-a doua reformă a fondurilor structurale, punând accent pe ajutorarea grupurilor sociale și a regiunilor dezavantajate.

Ca perspectivă de dezvoltare pentru Fondurile Structurale Europene la nivelul Uniunii se stabilește, îmbunătățirea procesului de elaborare al documentelor programatice pe baza experienței anterioare dobândite în cadrul gestionarii și administrării acestora.

Cei trei piloni ai Comunității Europene sunt: Piața Unică, Uniunea Economică și Monetară și conceptul de coeziune economică și socială, punctat ca direcție importanta în dezvoltarea pe termen lung a Uniunii Europene, în cadrul Tratatului privind Uniunea Europeană de la Maastricht (care face referiri la coeziunea economică și socială în preambul, cât și în articolele 2,3, 123-125, 130 A-130 E). Fondurile Structurale Europene au reprezentat, la nivel de sistem integraționist, modalitatea aleasă de comun acord i Finlandei, regiunile puțin populate au început să primească fonduri.

1999. Șefii de state și de guvern au hotărât la Berlin cea de-a doua reformă a fondurilor structurale, punând accent pe ajutorarea grupurilor sociale și a regiunilor dezavantajate.

Ca perspectivă de dezvoltare pentru Fondurile Structurale Europene la nivelul Uniunii se stabilește, îmbunătățirea procesului de elaborare al documentelor programatice pe baza experienței anterioare dobândite în cadrul gestionarii și administrării acestora.

Cei trei piloni ai Comunității Europene sunt: Piața Unică, Uniunea Economică și Monetară și conceptul de coeziune economică și socială, punctat ca direcție importanta în dezvoltarea pe termen lung a Uniunii Europene, în cadrul Tratatului privind Uniunea Europeană de la Maastricht (care face referiri la coeziunea economică și socială în preambul, cât și în articolele 2,3, 123-125, 130 A-130 E). Fondurile Structurale Europene au reprezentat, la nivel de sistem integraționist, modalitatea aleasă de comun acord pentru realizarea celor trei obiective ale Politicii de Coeziune a Uniunii Europene.

Îndeplinirea obiectivelor de coeziune economică și socială au reprezentat o grijă permanentă în vederea consolidării dezvoltării statelor membre. Tratatul de la Roma (1957), atestă prezenta acestui obiectiv pe termen lung, de a crea un echilibru european prin consolidarea economiilor naționale, încă de la instituirea Comunității Economice Europene. Perspectivele de dezvoltare a acestui sistem supranațional înființat vizau o integrare a economiei comune, crearea unei piețe unice, eliminarea discriminărilor naționale și totodată instituirea unui set de libertăți specifice. Crearea unei uniuni monetare, obiectiv stabilit și pentru Uniunea Europeană, este un model clasic de politică economică și un exemplu elocvent pentru modul în care autoritățile publice controlează bunăstarea economică și socială a unui stat prin politici economice sau fiscale. Cu toate acestea, o astfel de uniune economico-monetara, ar reduce în mod vizibil discrepantele din dezvoltarea economică la nivel statal. Articolul 2 al Tratatului de la Roma (1957) – „Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei piețe comune și prin apropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre, să promoveze în întreaga Comunitate o dezvoltare armonioasă a activităților economice, o creștere durabilă și echilibrată, o stabilitate crescândă, o creștere accelerată a nivelului de trai și relații mai strânse între statele pe care le reunește.” – stabilește direcția de dezvoltare și premisa infintarii acestei uniuni pe continentul European. Principala direcție de dezvoltare stabilită în actul ce stă la baza înființării Uniunii Europene este însăși asigurarea stabilități socio-economice, prin înglobarea mai multor state urmărind să dezvolte o comunitate echilibrată din punct de vedere al performanțelor economice și al gradului de dezvoltare.

Tratatul de la Lisabona, care amendează cele două tratate constitutive, respectiv Tratatul de la Roma și Tratatul de la Maastricht, păstrează direcțiile de dezvoltare stabilite în cadrul acestora, însă delimitează cadrul legal al Uniunii, cât și instrumentele juridice necesare pentru a răspunde în mod eficient provocărilor viitoare. În cadrul acestui act, se punctează constatarea necesitații ca Fondurile Structurale Europene să fie mai flexibile și se susține descentralizarea activităților de administrare a acestora la nivel se stat membru. De asemenea, Tratatul de la Lisabona susține, prin reglementările aduse, convingerea că fondurile trebuie să continue să aibă un rol considerabil în realizarea obiectivelor Uniunii în domeniul coeziunii. Mai mult, pentru a răspunde nevoilor identificate pe piață, prin acest tratat de declara intenția de a se permite o mai mare flexibilitate în acordarea creditelor provenind din fondurile structurale. Se punctează responsabilitatea de urmărire a progreselor realizate prin intermediul coeziunii sociale și teritoriale, în acest sens Articolul 175 (ec-articolul 159 TCE) prevede:

“La fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor un raport privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale și modul în care au contribuit la acest progres diferitele mijloace prevăzute de prezentul articol. Acest raport este însoțit, dacă este cazul, de propuneri corespunzătoare.”.

Structura Instituțională

Tratatul Comunității Economice Europene creează instituții și mecanisme decizionale care urmăresc atât exprimare intereselor naționale, cât și a unei viziuni unitare a comunității. La baza ramificațiilor instituționale ulterioare, se afla un “triunghi” format din Consiliu, Comisie și Parlamentul European. Atribuțiile fiecărei instituții sunt clar delimitate, respectiv Consiliul este responsabil de elaborarea normelor, Comisia de formularea propunerilor, iar Parlamentul are un rol consultativ.

În ciuda unor schimbări și a unei evoluții de 50 de ani, construcția instituțională europeană nu cunoaște la nivel structural nici până în punctul de față un model persistent care să implice modificări de fond la intervale lungi de timp. Astfel se înțelege abordarea ca subiect atipic de drept internațional public datorită structurii instituționale și a procesului de decizie unic al U.E.. Lanțul decizional propus reglementarii la nivelul comunității are următoarea direcție: Comisia propune și executa; Consiliul după consultarea Parlamentului European și ulterior împreună cu acesta decide; Curtea de Justiție verifica corespondenta reglementărilor cu textele legislative.

Comisia, este un colegiu independent de guvernele statelor membre, numită printr-un acord comun de către acestea și are drept principal responsabilitate reprezentarea intereselor comune. Aceasta deține monopolul inițiativelor legislative și face propuneri de acte comunitare Consiliului de Miniștrii. De asemenea, aplicarea dreptului derivat și respectarea aplicării tratatelor revin ca activități Comisiei. În domeniul aplicării politicilor comune, aceasta instituție dispune de putere executivă. Domeniile principale de responsabilitate ale acestei instituții sunt dezvoltarea economică și implementarea legislației comunitare. Tratatele constitutive îi acordau acesteia dreptul de inițiere de propuneri și rolul de gestionar și apărător al tratatelor. Comisia Executivă acționează în conformitate cu principiul responsabilității colective.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de Fuziune în 1967, Consiliul și Comisia devin instituții comune celor trei Comunități (CECO, CEE și Euratom) și se instituie principiul unității bugetare. Principiul unității și principiul exactității bugetare implică înregistrarea tuturor veniturilor și cheltuielilor Uniunii, în cazul în care acestea sunt prevăzute de buget, într-un document unic. Articolul 4 al Regulamentului Financiar stipulează faptul că “bugetul este un instrument care pentru fiecare an financiar previzionează și autorizează venitul și cheltuielile considerate necesare pentru Comunitatea Europeană și pentru Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.”.

Planificări bugetare

Decizia introducerii unei programări multianuale a fost luată ca o consecință a deteriorării treptate a sistemului financiar comunitare în anii 1980 și a dificultăților crescânde întâmpinate în încercarea de echilibrare a balanței venituri-cheltuieli. De asemenea, crizele bugetare au motivate adoptarea unor astfel de metode care să permită Parlamentului European, Consiliului de Miniștrii și Comisiei sap ice de acord în avans asupra priorităților bugetare pentru perioada următoare și asigurarea unui cadru prielnic atingerii obiectivelor propuse. Introducerea planificării financiare a fost o consecință a adoptării cadrului financiar Delors I, 1988-1992. Sistemul astfel inaugurat în 1988 rămâne unul dintre pilonii sistemului financiar comunitar.

Cadrul financiar multianual (CFM) (denumit în trecut perspective financiare) este un sistem de programare multianuală, care structurează prioritățile politice ale Uniunii în termeni financiari pe o perioadă de 5 ani. Rubricile sau categoriile mari de cheltuieli primesc alocări și praguri maxime ce trebuiesc respectate în următoarea perioadă de programare. Comisia Europeană elaborează o propunere în acest sens, negocierile privind Cadrul financiar multianual definind, în linii mari, pentru următorul ciclu bugetar, limitele de cheltuieli care determină câți bani poate cheltui Uniunea Europeană, programele de cheltuieli care determină în ce scopuri ar trebui cheltuiți banii și normele care definesc modul de finanțare al cheltuielilor

Propunere înaintată de Comisia europeană privind cadrul financiar multianual vizând perioada 2000-2006. Dacă bugetul anual precedent nu a reprezentat decât 1% din veniturile generate anual de statele membre, propunerea Comisiei a fost în acel moment de 1,27% din veniturile generate anual de statele membre. Structura resurselor financiare imobilizate în urma propunerii a avut următoarea formă:

Fig. 1 Perspectiva financiara 2000-2006

Sursă: European Union Public Finance 4TH Edition – European Commission, 2008, Belgia, p. 81

Cadrul financiar pentru 2007-2013 a fost înaintat de Comisie în 2004. Perspectivele financiare pentru perioada 2007-2013 au avut 3 piloni:

1. Creștere durabilă: această rubrică include fondurile structurale, cercetarea și educația, cu un buget de 382 de miliarde de euro pentru 7 ani

2. Conservarea și gestionarea resurselor naturale: este vorba de finanțarea cu un buget de 371 de miliarde de euro a politicii agricole comune și a politicilor de mediu

3. Cetățenie, libertate, securitate și justiție: 10,7 de miliarde de euro sunt destinate activităților legate de justiție și afaceri interne. Această sumă va acoperi și programele care încurajează cetățenia europeană, cum ar fi schimburile între tineri, înfrățirea orașelor și dimensiunea europeană a presei și culturii

4. Uniunea Europeană ca actor global: 49,5 de miliarde de euro vor fi alocate acțiunilor în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, promovării drepturilor omului, politicii externe și de securitate comune și sprijinului pentru dezvoltarea țărilor învecinate

5. Administrația (inclusiv serviciile de traducere) va beneficia de 49,8 de miliarde de euro, adică 5,75% din bugetul total.

Pentru finanțarea politicilor sale, Uniunea Europeană dispune de un buget anual care a cunoscut următoarea creștere de la 140 miliarde euro în 2010, 140 miliarde euro în 2011,147,2 de miliarde de euro în 2012, ajungând în 2013 la o valoare de 150,9 miliarde de euro. Acest buget este finanțat prin așa-numitele „resurse proprii” ale UE, care nu pot depăși echivalentul a 1,23 % din venitul național brut total al tuturor statelor membre și nici 1,29 % din venitul național brut (VNB) al UE pentru angajamente.

Aceste resurse provin în principal din:

taxe vamale asupra produselor importate în UE, inclusiv din prelevări pe produse agricole;

un procent din taxa pe valoarea adăugată (TVA) aplicată bunurilor și serviciilor pe întreg teritoriul UE;

contribuții din partea statelor membre proporționale cu puterea economică a acestora.

Pachetul aprobat oficial de Parlamentul European includea un buget pentru 2013 în valoare de 132.8 miliarde de euro în plăți și 150.9 miliarde euro în angajamente. Bugetul se ridică la 0,99% din venitul național brut (VNB) al UE în plăți și 1,13% din VNB al UE în angajamente. Acesta a fost mai redus decât bugetul pe 2012.

Cadrul financiar multianual 2007-2013

Fig 2. Cadrul financiar multiannual 2007-2013

Sursă: http://ec.europa.eu/budget/img/explained/cadre_fin_2007_13_s_en.png

Resursele financiare mobilizate din sursele anterior menționate sunt redistribuite sub forma finanțărilor nerambursabile spre realizarea priorităților stabilite de comun acord de către Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European. Fondurile Structurale sunt instrumente financiare, administrate de către Comisia Europeană, al căror scop este să acorde sprijin la nivel structural în vederea realizării unui echilibru economico-social la nivelul comunității. Acestea sunt utilizate pentru cofinanțare, conform documentelor programatice negociate de către statele membre cu Comisia europeană, a intervențiilor realizate la nivel regional sau transnațional, dependente de resortul acestor state.

Descentralizarea manifestată în mod constant în U.E., cât și responsabilizarea continua, au fost acordate statelor membre din ce în ce mai multe responsabilități privind politicile comunitare. La începutul introducerii acestor instrumente de finanțare, Comisia Europeană gestiona în mod majoritar, unde se duc fondurile, exercitând un control foarte riguros, în prezent însă, statele membre au responsabilități crescute în ceea ce privește implementarea fondurilor comunitare ce îi revin prin alocările financiare stabilite de Comisie.

Toate aceste structuri instituționale urmăresc să respect principiile strategice de dezvoltare ale Uniunii Europene, prin coordonarea întregului proces de redistribuire și implementare la nivel regional a proiectelor realizate cu ajutorul finanțărilor obținute din instrumentele structurale.

FSE sprijină investițiile în capitalul uman, dezvoltarea și formarea profesională a resurselor umane, în concordanță cu Strategia Europeană pentru Ocupare revizuită. În România, FSE susține dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității acestuia pe piața muncii prin asigurarea oportunităților egale de învățare pe tot parcursul vieții și dezvoltarea unei piețe a muncii moderne și flexibile care să conducă, până în 2015, la integrarea durabilă pe piața muncii a 900.000 de persoane. Instrumentele structurale denumesc Fondurile Structurale și Fondul de Coeziune, luate în ansamblu. Acest tip de fonduri sunt reglementate prin intermediul mai multor acte legislative, respectiv, un Regulament general, care pune bazele prevederilor acestora, cât și de un Regulament propriu care definește în mod particular scopul și aria de aplicabilitate a acestora. Astfel pentru nouă perioadă de programare, 2014-2020, Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește dispozițiile comune, reguli și standard de aplicare ale instrumentelor politicii de coeziune și abroga vechiul regulament general 1083/2006.

Fondul European de Dezvoltare Regionale (FEDR) – este fondul structural care contribuie la realizarea coeziunii economice și sociale prin reducerea diferențelor regionale din cadrul UE, sprijinind de asemenea dezvoltarea și conversia structural a regiunilor. Acestea finanțează în principal infrastructura, investițiile generatoare de locuri de muncă, proiectele de dezvoltare locală și ajutoarele pentru întreprinderi mici și mijlocii.

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)- este instrumentul de tip structural, parte a Politicii Agricole Comune, care contribuie la îndeplinirea obiectivelor de creștere a competitivității agricole și forestiere, de management agricol și mediu, de îmbunătățire a calității vieții și diversificare a activităților economice în perimetre ce variază de la zone rurale cu populație redusă până la zonele rurale periurbane aflate în declin sub presiunea centrelor urbane. FEADR înlocuiește (Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă) FEOGA, instrument activ în perioada 2000-2006.

Fondul European pentru Pescuit (FEP) – este instrumentul de tip structural, parte a Politicii Comune de Pescuit, care se concentrează asupra continuității activităților de pescuit și exploatare rațională și protejării resurselor de pescuit, dezvoltării de întreprinderi viabile în sectorul de pescuit, dezvoltării și îmbunatățirii calității vieții din zonele dependente de pescuit. FEP a înlocuit Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP), care a fost lansat în anul 1995. FEP dispune de un buget de 4,3 miliarde de euro pentru perioada 2007 – 2013.

Fondul Social European (FSE) – este fondul structural care promovează reintegrarea în munca a șomerilor și a grupurilor defavorizate, prin finanțarea activităților de formare profesională și asistentă în procesul de recrutare. FSE și-a păstrat denumirea și obiectivele din perioada 2000-2006 pentru perioada 2007-2013.

Fondul de Coeziune (FC) este instrumentul structural ce cofinanțează nu programe, ci mari proiecte în materie de mediu, rețele de transport transeuropene și domenii de dezvoltare durabile ce aduc beneficii protecției mediului (eficienta energetică și energie regenerabilă, transport intermodal, transport urban și transport public ecologic.)

Pentru perioada 2007-2013 au existat trei instrumente financiare cunoscute ca Fonduri Structurale, respectiv:

• Fondul European de Dezvoltare Regional (FEDR): având ca bază legală Regulamentul 1080/2006, vizând reducerea disparităților regionale prin: sprijin pentru IMM-uri, infrastructura de transport, mediu, energie, educație, sănătate, turism, cercetare-dezvoltare, cooperare teritorială;

• Fondul Social European (FSE): având ca baza Regulamentul 1081/1999 și sprijinind programe care erau în concordanță cu Strategia Europeană de Ocupare, concentrându-se pe următoarele domenii: educație și formare profesională, adaptabilitatea forței de muncă și a întreprinderilor, incluziunea socială, creșterea eficienței administrative;

• Fondul de Coeziune (FC): având ca baza legal Regulamentul 1084/2006 și sprijinind investiții în următoarele domenii: infrastructura mare de transport și mediu. Dacă în perioadă anterioară de programare, proiectele de investiții din FC erau direct negociate cu Comisia Europeană, în această perioadă de programare, ele au contribuit împreună cu FEDR la programe de investiții multianuale.

Cadrul financiar multianual 2014-2020

Structurarea ajutorului financiar pentru perioada de programare 2014-2020 păstrează cele 3 instrumente de finanțare aferente perioadei 2007-2013. În elaborarea obiectivelor care stau la baza noului pachet de finanțare, Comisia a dorit alinierea acestora cu Strategia Europa 2020. Uniunea Europeană a încercat să creeze cadrul necesar pentru trecerea peste criză economică care a impactat economia comunității începând cu anul 2009 și de asemenea să creeze condiții pentru o economie mult mai competitive și cu o rată a ocupării forței de munca mult mai crescută. Strategia Europa 2020 se concentrează pe a duce la o creștere care să fie: inteligenta prin investiții mai eficiente în educație, cercetare, inovare; sustenabilă prin orientarea spre dezvoltarea unei economii bazându-se pe o reducere a emisiilor de carbon; incluziva cu un accent pe crearea de locuri de muncă și reducerea sărăciei. Strategia se focalizează pe 4 obiective în sectorul ocupării forței de muncă, inovării, educației, reducerea sărăciei si climă/energie. Astfel, noul cadru programatic al instrumentelor de finanțare pentru perioada 2014-2020, vizează printr-o abordare integrate, realizarea acestor puncte de referință vizate în strategia de dezvoltare a Uniunii Europene și care definesc poziția pe care ar trebui ca aceasta să o ocupe în 2020 din punctual de vedere al unor parametrii majori.

Fig.3 Cadru financiar multiannual 2014-2020

Sursă: Comisia Europeană

De-a lungul timpului, obiectivele deși vizează ca și rezultat eliminarea discrepanțelor regionale și uniformizarea, au cunoscut ușoare adaptări la cerințele specific ale mediului macroeconomic și microeconomic din perioada de referință, Încă de la înfăptuirea Comunității Economice Europene, armonizarea interstatală la nivelul comunității, prin eliminarea discrepantelor regionale, prin unificarea piețelor și prin asigurarea liberei circulații a bunurilor și serviciilor, a reprezentat un pilon important în stabilirea direcțiilor de dezvoltare pe termen lung și întărirea relațiilor multilaterale. Politica de coeziune are ca principal instrument în vederea atingerii obiectivelor propuse, Fondurile Structurale Europene, ca formă de finanțare și echilibrare la nivel comunitar a dezechilibrelor economico-sociale. Pentru o mai bună vizare a tuturor problemelor specifice diferitelor state membre, acest instrument de finanțare înglobează o structurare a bugetelor alocate pe domenii majore de intervenție.

Cadrul programatic pentru repartizarea instituțională a programelor de finanțare europene

Propunerile bugetare incluzând perspectivele multianuale înaintate de către Comisia Europeană sunt de comun acord aprobate de către Parlamentul European și Consiliul European.

Prin intermediul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1260/1999, Consiliul Uniunii Europene a creat un mecanism menit să gestioneze fondurile structurale prin contribuția acestui document legislativ la acțiunea statelor membre.

Mecanismul de gestionare are la baza realizarea unor angajamente pentru implementarea bugetului fondurilor structurale.

Angajamentele se bazează pe o structură descentralizată, pe parteneriatul și cooperarea dintre Comisia Europeană și statele membre. Acestea din urmă își asumă responsabilitatea pentru controlul financiar al intervenției, fără a aduce atingere prin aceasta responsabilității Comisiei privind executarea bugetului general al Uniunii Europene. Comisia Europeana a urmărit de-a lungul timpului sa exploateze instrumentele structurale pentru a susține cauza guvernantei multistratificate in UE, prin încurajarea participării autorităților regionale si locale de la nivelul statelor membre, precum si a reprezentanților societății civile.

În acest proces, rolul Comisiei Europene este de a urmări existența și buna funcționare, în statale membre, a sistemului de gestionare și control. Comisia Europeană se asigură că fondurile comunitare sunt utilizate în mod eficient și corect și are dreptul să efectueze controale pe teren ale operațiunilor finanțate de fonduri și ale sistemelor de gestionare și control.

Cooperarea dintre Comisia Europeană și statele membre se materializează prin încheierea unor acorduri administrative bilaterale pe baza cărora sunt coordonate planurile, metodologia și punerea în aplicare a controalelor.
Partajarea responsabilităților între Comisia Europeană și statele membre, în acest domeniu, are menirea de a asigura transparența și eficiența în gestionarea și controlul fondurilor structurale și de a garanta utilizarea acestora în conformitate cu obiectivele pentru care au fost angajate.

În urma publicării alocărilor bugetare pentru Fondurile Structurale Europene, Statele Membre prin intermediul Ministerului Fondurilor Europene înaintează Acorduri de Parteneriat integrand în acestea demersurile realizate în vederea asigurării convergentei cu Strategia Europeană, analiza disparităților identificate și a principalelor nevoi, cât și propuneri și acțiuni planificate în vederea eliminării discrepantelor identificate în comparație cu alte state membre. În urma revizuirii și transmiterii acestor acorduri se stabilesc la nivel statal direcțiile de dezvoltare în perioada următoare de finanțare. Reglementarea în ceea ce privește Fondurile Structurale are la bază un regulament care înglobează dispozițiile generale asupra acestor instrumente de finanțare, la care se adaugă regulamente specific fiecărui fond..

Fiecare stat membru înaintează Comisiei, “Strategia Națională de Dezvoltare” care definește strategia aleasă de fiecare Stat Membru și propune totodată Programele Operaționale ce se doresc a fi implementate. În cadrul acestor programe sunt definite prioritățile la nivel național și modul în care acestea vor fi atinse prin structurile propuse. Într-o perioadă de 3 luni, Comisia Europeană, poate realiza notificări și poate cere informații adiționale. Fiecare Program Operațional este împărțit în Axe Prioritare care definesc principalele direcții de intervenție. Atingerea acestor obiective rezulta în realizarea priorităților specifice fiecărui Program Operațional. Fiecare axă include numeroase arii pentru care se dorește oferirea de suport financiar, acestea delimitează activitățile principale, beneficiarii eligibili și modurile de realizare ale obiectivelor.

Pentru a ilustra structurarea programelor în cadrul Fondurilor Structurale, Programele Operaționale conform celui de-al doilea proiect al Acordului de Parteneriat al României pentru perioada de finanțare 2014-2020 se prezintă conform următorului tabel:

Fig. 4 Programe Operationale –Romania- 2014-2020

Sursă: ACORD DE PARTENERIAT PROPUS DE ROMÂNIA PENTRU PERIOADA DE PROGRAMARE 2014‐2020- al doilea proiect – Ministerul Fondurilor Europene, 2014, http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/acord-parteneriat/AP-10.02.2014.RO.pdf

Acordurile de parteneriat încheiate între Comisia Europeană și instituțiile responsabile la nivelul fiecărui stat membru de gestionarea Fondurilor Structurale Europene prevăd structura instituționala a organismelor publice având ca responsabilitate administrarea fondurilor specifice fiecărui domeniu în parte. Fiecare stat membru, care beneficiază de instrumentele financiare acordate de UE, este obligat să desemneze autorități de management, autorități de certificare și plata și autoritatea de audit pentru coordonare, gestionare și implementare. Organismele intermediare pot fi desemnate de către autoritățile de management, parte din atribuțiile acestora fiind delegate unui nivel inferior.

Autoritatea de management

Autoritatea de management este autoritatea publică desemnata la nivel național, regional, local sau un organism public său privat ce trebuie desemnat de către fiecare stat membru în parte pentru gestionarea fie a unuia sau a mai multor programe operaționale.

Autoritatea de plată și certificare

Autoritatea de plată și certificare reprezintă organismul care elaborează și înaintează către Comisia Europeană cererile de plată și primește de la aceasta sumele aferente Fondurilor Structurale și Fondului de Coeziune.

Autoritatea de audit

Sistemele de gestionare și control ale programelor operaționale sunt verificate prin activități de audit pentru în vederea funcționării în mod eficient și transparent. Această responsabilitate, cât și înaintarea către Comisie în termen de 9 luni de la aprobarea programului operațional a unei strategii de audit ce specifică metodologia ce se va utiliza cât și cine va efectua activitatea de audit revine autorității de audit. De asemenea, autoritatea de audit este obligată să prezinte un raport de audit până cel târziu la 31 decembrie 2008 și 2015 privind rezultatul misiunilor de audit, eventualele disfuncționalități constatate, etc.

Organismul intermediar

Autoritatea de management desemnează organismele intermediare, cât și deleagă atribuțiile de la acestea și/sau de la autoritățile de plată. Aceste atribuții, cât și reglementarea mecanismelor de coordonare și control se realizează pe baza contractuala. Pentru îndeplinirea atribuțiilor delegate, autoritatea de management va superviza toate operațiunile finanțate cu ajutorul instrumentelor structural.

Pentru perioada 2014-2020 pentru România structura instituționala responsabila de gestionarea fondurilor structurale arată conform următoarei organigrame:

Fig. 5 Structura institutionala pentru gestionarea FSE 2014-2020 Romania

Sursă: ACORD DE PARTENERIAT PROPUS DE ROMÂNIA PENTRU PERIOADA DE PROGRAMARE 2014‐2020- al doilea proiect – Ministerul Fondurilor Europene, 2014, http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/acord-parteneriat/AP-10.02.2014.RO.pdf

Comisia Europeană stabilește principalele direcții de dezvoltare, cât și alocările bugetare la nivelul Uniunii europene pentru fiecare cadru financiar multianual, responsabilitatea la nivel de state membru este repartizată astfel din necesitatea descentralizării către instituțiile competente de la nivel național în vederea unei distribuiri, evaluări și implementări unor investiții capabile să aducă un plus de valoare la nivel regional în funcție de carentele sistemului, cât și de necesitățile specifice înregistrate. Fluxul financiar al Fondurilor Structurale evidențiază însăși această nevoie de descentralizare.

Fig. 6 Fluxul financiar al alocarilor realizate prin FSE

Sursă: http://www.fonduricomunitare.ro/TRAINING/suport%20curs%20fonduri%20structurale.pdf

Premisele macroeconomice ale absorbției Fondurilor Structurale Europene

Eficiența politicii de coeziune este determinate de capacitatea instituțională sau de absorbție a statelor membre sau a țărilor care beneficiază de sprijinul financiar al Uniunii Europene. Aceasta la rândul ei codetermină impactul macro-economic al politicii. Peter Wostner punctează în analiza sa faptul că Politica de Coeziune deși este percepută ca un instrument de” maximizare “, stabilește de fapt obiectivele, acestea fiind rezultatele măsurabile în urma implementării prin instrumente specifice ale acestor programe. De asemenea, se demonstrează și necesitatea restructurărilor la nivel de sistem. Politicile la nivel statal vizând anumite domenii de intervenție pot acoperi mult mai bine necesitățile unui stat, decât obiectivele generale stabilite la nivel european la care autoritățile de management naționale trebuie să se adapteze. Problematica eficienței unei abordări globale în vederea găsirii de soluții pentru probleme economico-sociale regionale reprezintă un punct de plecare în vederea eficientizării beneficiilor aduse de aceste instrumente de finanțare. Discrepanță în ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor la nivelul Uniunii Europene rezulta însăși din regulamentul a cărui reglementări trebuiesc respectate de către statele ce propun alocări bugetare din parte uniunii pentru Programele Operaționale. În ciuda prezenței aceluiași set de reglementări la nivelul Uniunii Europene, rezultatele vizate nu se manifesta asemănător în toate zonele implementate.

Capacitatea de absorbție este influențată de transparentă informației la nivelul Statului Membru unde există oportunitățile de finanțare, cat și de anumiți determinanți macroeconomici. Aceștia din urmă includ: durata de aprobarea îndelungată a documentelor programatice, fluxurile financiare îndelungate și complexe, avansul de 7% văzut că fiind prea mic de către solicitanți, sistemul contabil dublu din diferite regiuni, numărul mare și formele variate ale operațiunilor de audit, finalizarea viitoarelor perioade de programare durează mult prea mult, astfel evaluarea ex post nu poate fi finalizata în timp util pentru utilizarea acesteia ca document suport pentru nouă perioadă de programare, lipsa de atenție față de solicitanți în ceea ce privește accesul la informații ușor de înțeles și în educarea lor spre a putea folosi aceste fonduri la capacitate maximă.

Capacitatea reală de absorbție depinde de necesitatea reală a investiției de a atinge obiectivele selectate, cât și de respectarea înțelegerilor internaționale făcute. Capacitatea financiară de absorbție poate fi pentru început împărțită în capacitate de cofinanțare a solicitantului. Datorită cerințelor de cofinanțare a reglementărilor Politicii de Coeziune, cât și a reglementărilor privind ajutorul de stat, solicitanții întâlnesc probleme în dovedirea capacității de cofinanțare. Un al doilea tip de problemă de natura financiară în ceea ce privește absorbția, este conform Mrak și Wostner (2004), capacitatea Statului Membru de cofinanțare, respectiv cofinanțarea publică din partea autorităților competente la nivel statal. Intervine de asemenea în influențarea ratei de atragere și utilizare a fondurilor și capacitatea programului său proiectului de absorbție care se referă la relevanta strategiei și bazele programului în concordanță cu adevăratele necesități, unde este important ca Statul Membru să aibă o strategie bine definite nu numai la nivel național, dar și la un nivel local/regional. De asemenea, acest tip de capacitate de absorbție include și prezența unor instrumente adecvate de implementare care joacă un rol major în determinarea obținerii impactului dorit. În acest context, prezenta și accesibilitate informațiilor privind instrumentele de finanțare, durata și prezenta documentației adecvate cerute, existent unor termene limita viabile pentru sesiunea de aplicare sunt de mare importanță. Mai mult, trebuie acordată atenție inclusiv pregătirii documentației, în special pentru proiectele de investiții care pot fi complexe. Capacitatea administrativă de absorbție este direct influențată și de capacitatea de pregătire și implementare de către sau pentru solicitanți. Ei trebuie să fie capabili să poată face față unui proces mai mult sau mai puțin birocratic de la momentul aplicării până la raportare, arhivare documente, punerea la dispoziție a unor documente suport. Totodată, aici poate impacta într-o măsură foarte mare și calitatea serviciilor de consultanță pe care solicitantul le poate subcontracta. Autoritatea de management a programului trebuie să aibă în mod corespondent capacitate administrative pentru a coordona întregul proces.

Situația României până în prezent, poate reprezenta un exemplu reprezentativ în ceea ce privește capacitatea de absorbție la nivel național în raport cu reglementările impuse de Uniunea Europeană pentru accesarea Fondurilor Structurale. România a înregistrat până în prezent rate scăzute ale absorbției acestor fonduri comparativ cu alte state membre, în ciuda faptului că țara este înzestrată cu o geografie distinctivă și o multitudine de provocări și oportunități de dezvoltare a țării care au un profund caracter spațial. Conform statisticilor Uniunii Europene din cadrul Raportului Consiliului Fiscal, rata medie de absorbție a fondurilor pentru România, aferenta perioadei 2007-2013, este de 17,3%, situându-se astfel pe ultimul loc în rândul statelor membre. Principalii factori ce au stat la baza acestei probleme strategice sunt: lipsa unei conexiuni strânse intre mecanismul Uniunii Europene care rezultă în slabă înțelegere a importanței afacerilor europene, lipsa instruirii și experienței în ceea ce privește managementul de proiect din sectorul public și privat, corupția, cât și politizarea excesivă a fondurilor europene.

Fig. 7 Absorbtia fondurilor structurale

Sursa: Comisia Europeana

Menținerea trendului în ceea ce privește capacitatea de absorbție rezulta în apariția riscului la nivel național de a se pierde accesul la aceste oportunități de finanțare europene. O rată de absorbție lentă după aderare este o situație specifică statelor care au aderat de curând la Uniunea Europeană, astfel situația României nu este atipică. Cu toate acestea, rata de absorbție scăzută, cât și o scădere a investițiilor străine, ar rezulta în lipsa pe viitor a oricărui tip de finanțare. În prezent, din cele opt regiuni ale României, doar una este foarte dezvoltat și dinamica, consecință a proporției crescute a populației și a mediului rural, caracterizat prin carențe în ceea ce privește piața de la nivel local, care nu dispune de instrumente funcționale și moderne. Priorități importante ale Politicii de Coeziune, precum incluziunea socială și economică cunoaște discrepante pe întreg teritoriul, în ceea ce privește accesul la servicii publice și oportunități.

De asemenea, poziția și caracteristicile geografice influențează modelul de dezvoltare și oportunitățile. Dintre regiunile mai puțin dezvoltate, Nordul și Nord‐Vestul beneficiază de apropierea lor față de Statele Membre mai dezvoltate, munții și pădurile din Regiunea Centrală au creat oportunități de dezvoltare distincte și constrângeri, anumite regiuni sunt relativ mai afectate de izolare fizică și marginalizare, Regiunea Nord‐Est este limitată de Carpați, Sud-Estul de linia Dunării, zonele umede ale Deltei Dunării sprijină doar o economie limitată și o populație împrăștiată. Rolul zonelor urbane în generarea și susținerea creșterii economice a fost recunoscut în "polul de creștere" al desemnării orașelor‐cheie. Deși Programul Operațional Regional 2007‐2013 a prevăzut o abordare integrată a dezvoltării urbane în aceste locații, gradul de integrare în practică a fost limitat. Mai mult decât atât, investițiile susținute nu au fost întotdeauna în concordanță cu planurile integrate convenite de dezvoltare. De asemenea, modelul de structurare al Programelor Operaționale la nivelul țării au un impact de cele mai multe ori negative. Un exemplu în această privință, îl reprezintă tipul polonez de proiectare al acestor programe. Inovația adusă de acestea consta în adaptarea la nivel regional a Programelor Operaționale în funcție de specificul și necesitățile specifice și nu abordarea integrată întâlnită cel mai des ca model de proiectare la nivelul statelor beneficiare.

CAPITOLUL 2. DETERMINANȚI PROCEDURALI AI ACCESĂRII FONDURILOR STRUCTURALE EUROPENE

Încadrarea principiilor orizontale și a obiectivelor politice pentru implementarea Fondurilor Structurale Europene

Asistenta financiara oferita de către Uniunea Europeana prin intermediul instrumentelor structurale vizează un set de principii cheie. Programarea presupune diagnosticarea situației existente si formularea unei strategii multianuale care sa înglobeze obiective coerente si realizabile. Inca din 1988 si 1993 prin regulamentele de punere in aplicare s-a prevăzut ca fondurile structurale sa fie alocate către programe si nu proiecte individuale, aceste programe putând fi inițiate la nivel național sau comunitar si putând fi finanțate din unul sua mai multe fonduri. Un al doilea principiu definitoriu este subsidiaritatea, care prevede faptul că “o autoritate superioară nu trebuie și nu poate prelua activitățile unei autorități inferioare, atât timp cât aceasta poate să atingă scopul în mod eficient”, astfel prioritățile unui program de dezvoltare sunt stabilite la nivel național, prin acordul Comisiei. Concentrarea resurselor, un al treilea principiu, asigura selectarea obiectivelor fondurilor in funcție de criterii geografice, concentrându-se cheltuielile către regiunile si statele cele mai nevoiașe. Adiționalitatea, este un principiu asupra căruia Comisia a insistat in mod repetat, astfel încât sa se asigure menținerea fondurilor ca forma de ajutor comunitar suplimentar si nu ca un substitut pentru cheltuielile naționale. Parteneriatul, este văzut ca un principiu cheie, care prevede încurajarea cooperării strânse intre Comisia Europeana si autoritățile corespunzătoare, naționale/regionale/locale, inclusiv parteneri economici și sociali.

Pentru asigurarea într-o manieră eficienta realizarea strategiei Uniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și la misiunile specifice fondului în temeiul obiectivelor bazate pe tratate, inclusiv coeziunea economică, socială și teritoriala, fondurile își direcționează sprijinul către un număr limitat de obiective tematice comune.

Fig. 8 Arhitectura Politicii de coeziune

Sursă: http://www.fonduri-structurale.ro/detaliu.aspx?eID=10115&t=fs2014-2020

Pentru a se optimiza această contribuție din partea fondurilor și pentru a se elabora principiile directoare strategice care să faciliteze procesul de programare la nivelul fiecărui stat membru, conform REGULAMENTUL (UE) NR. 1303/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013, se instituie un cadru strategic comun (CSC). Acest document este menit să faciliteze coordonarea sectorială și teritoriala a intervenției Uniunii Europene în temeiul fondurilor. Pe baza CSC, fiecare stat membru ar trebui să pregătească, în cooperare cu partenerii săi și în dialog cu Comisia, un acord de parteneriat. Pentru consolidarea procesului de programare strategică pentru nouă perioadă, Comisia propune în cadrul regulamentului, o listă de obiective tematice conforme cu strategia Europa 2020:

(1) consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării;

(2) sporirea utilizării, a calității și a accesului la tehnologiile informației și comunicațiilor;

(3) îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, a sectorului agricol și a sectorului pescuitului și acvaculturii

(4) sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în toate sectoarele;

(5) susținerea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii și a gestionării riscurilor;

(6) protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor;

(7) promovarea sistemelor de transport durabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore;

(8) promovarea ocupării forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă;

(9) promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei;

(10) investițiile în educație, competențe și învățare pe tot parcursul vieții;

(11) consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă.

Funcția Cadrului Strategic Comun este de a traduce obiectivele și țintele din cadrul priorităților Uniunii în ceea ce privește o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii în acțiuni-cheie pentru FEDER, FC, FSE, FEADR, etc, ceea ce va asigura o utilizare integrată a fondurilor CSC în vederea atingerii obiectivelor comune.

Angajamentele partenerilor naționali și regionali ai Comisiei sunt definite în cadrul fiecărui acord de parteneriat cu statele membre. Programele naționale de reformă, cât și Strategia Europa 2020 sunt corelate cu aceste contracte de parteneriat, care vor avea o abordare integrate de dezvoltare teritorială cu sprijinul fondurilor și vor include obiective stabiliți de comun acord pe domenii strategice și pe condiționalități. De asemenea, vor fi înglobate angajamente privind comunicarea anuală a progreselor înregistrate în rapoartele anuale legate de politica de coeziune și în alte tipuri de rapoarte publice.

Pentru a se asigura o coerentă intre obiectivele programelor sprijinite de diferitele fonduri, cât și o contribuție la strategia Uniunii Europene pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, se impune stabilirea unor cerințe minime în ceea ce privește conținutul programelor, care pot ulterior să fie completate de norme specifice fiecărui fond din cadrul instrumentelor structural de finanțare.

Tot din punct de vedere procedural, Comisiei îi revine responsabilitatea stabilirii de proceduri clare pentru evaluarea, adoptarea și modificarea programelor. Pentru a se asigura de concordanță intre acordul de parteneriat și programe, cu excepția programelor din cadrul obiectivului de cooperarea europeană, Comisia este singura care își poate da decizia de aprobarea a unei modificări în cadrul programelor, modificare care poate rezulta în modificări la nivelul acordurilor de parteneriat. Pentru eficientizarea acestui proces și pentru reducerea sarcinii administrative, modificările aprobate ar trebui să ducă automat la modificarea acordului.

Unul dintre obiectivele instrumentelor structurale pe termen lung este îmbunătățirea calității elaborării și a implementării programelor pentru că impactul acestora să fie unul crescut și să se poată atinge perspectivele de dezvoltare menționate în strategiile de dezvoltare ale Uniunii pentru a se asigura o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. În vederea îmbunatățirii procesului de elaborare a fiecărui program, se solicita fiecărui stat membru o evaluare ex ante a fiecărui program pentru a se observa capacitatea țării de a atinge țintele propuse.

De asemenea, la nivelul fiecărui stat membru, conform Regulamentului Nr. 1303/2013, se elaborează un plan de evaluare de către autoritatea de management. Acest plan ar trebui să aibă capacitatea de a viza mai multe programe. Autoritățile de management trebui să asigure efectuarea unor evaluări pentru examinarea eficacității, eficienței și impactului unui program. Rezultatele acestei analize ar trebui înaintate către comitetul de monitorizare și Comisie pentru a se facilita deciziile în ceea ce privește gestionarea programelor. Evaluările ex post examinează eficacitatea și eficientă fondurilor și impactul asupra obiectivelor generale ale acestora, cât și ale strategiei Uniunii. În urma realizării acestei analize, Comisia va elabora pentru fiecare dintre fonduri, un raport de sinteză în care să fie prezentate pe scurt principalele concluzii. În ceea ce privește eligibilitatea cheltuielilor, statele membre ar trebui să adopte pe plan național reglementări, în conformitate cu principiul subsidiarității și sub rezerva anumitor excepții.

Procesul accentuat de simplificare în ceea ce privește fondurile, cât și cel de particularizare al programelor operaționale astfel încât să reflecte elementele politicilor, a dus la necesitatea definirii la nivel național a formelor de contribuție, a condițiilor armonizate de rambursare a granturilor și a asistentei nerambursabile, cât și a formelor de contribuție, condițiile armonizate de rambursare a granturilor și a condițiilor specifice privind eligibilitatea operațiunilor, în funcție de zonă.

În vederea distribuirii echitabile și în strictă concordanță cu necesitățile identificate la nivelul fiecărei regiuni, sprijinul din fonduri pot îmbrăca forma granturilor, a premiilor, a asistentei nerambursabile sau instrumente financiare.

Necesitatea dispozițiilor de natura legislativă în ceea ce privește fondurile se justifica prin necesitatea de a se garanta eficacitatea și impactul de lungă durată al investițiilor, cât și prin dorința de evitare a obținerii de avantaje necuvenite din fonduri. Pe baza experienței în ceea ce privește gestionarea fondurilor a Uniunii Europene, s-a convenit asupra unei perioade de 5 ani, ca fiind adecvată pentru

menținerea investițiilor realizate cu ajutorul fondurilor. Această perioadă poate varia dacă ajutoarele de stat prevăd altele. Luând totuși în considerare principiul proporționalității, se poate justifica o perioadă mai scurtă, de 3 ani, pentru menținerea unor investiții ce prevăd crearea de locuri de muncă de către IMM-uri.

Este adecvat să se excludă acțiunile sprijinite de FSE și cele care nu implică investiții productive sau investiți în infrastructură de la cerința generală privind caracterul durabil, cu excepția cazurilor în care aceste cerințe sunt derivate din normele aplicabile privind ajutoarele de stat, și să se excludă contribuțiile la sau din instrumentele financiare. Sumele plătite nejustificat ar trebui să fie recuperate și ar trebui să facă obiectul procedurilor aplicabile neregulilor.

Funcționarea adecvată a sistemelor de gestiune și control ar trebui asigurată de către statele membre prin adoptarea de măsuri care să poată garanta conformitate din punct de vedere legislativ a utilizării fondurilor distribuite la nivel național.

Perioada de programare 2014-2020 are ca aspect cheie principiul partenerial, prin intermediul căruia se urmărește dezvoltarea de politici economice, sociale și teritoriale realiste și orientate spre o creștere durabilă, inteligenta și favorabilă incluziunii. Transparența în ceea ce privește procesul programatic al Fondurilor Structurale Europene a reprezentat un element problematic de-a lungul întregului istoric al Uniunii Europene în privința susținerii prin acordarea de finanțări a priorităților Planului de Coeziune. Accesul la informații, cât și subiectivitatea și realul impact al finanțărilor asupra direcției de dezvoltare națională a fost influențat de procesul decizional care a stat la baza structurării și implementării politicilor de eliminare a disparităților regionale. Pentru eliminarea unor astfel de impedimente, România, a încurajat pentru nouă perioadă de programare, colaborarea dintre factorii de decizie politică, experți și parteneri, precum și dezvoltarea de acțiuni integrate la nivel teritorial. Conform Memorandumului aprobat de Guvern la 13 iulie 2012 s-au stabilit entitățile competente pentru elaborarea documentelor de programare după cum urmează: coordonarea este realizată de către Ministerul Fondurilor Europene, care asigura și președinția Comitetului Interinstituțional pentru elaborarea Acordului de Parteneriat (CIAP). CIAP are 64 de membrii, dintre aceștia 70% sunt reprezentanți ai procesului decizional din instituțiile publice centrale și locale, iar 30% sunt reprezentanți ai mediului economic, social, ai sindicatelor, instituțiilor academice, organizațiilor neguvernamentale, precum și alți reprezentanți ai societății civile. Acest cadru instituțional format va avea în atribuțiile viitoare managementul, monitorizare și controlul implementării Fondurilor Structurale. Pentru asigurarea unui cadru larg de consultare cu privire la documentele de programare, se organizează la nivel național și regional mai multe grupuri tinta consultate în vederea selectării de obiective specific pentru următoarea de perioadă a fondurilor care să fie capabile să reducă anumite carente ale sistemului socio-economic.

Fig. 9 Diagrama privind cadrul partenerial pentru programare – Romania- 2014-2020

Sursă: ACORD DE PARTENERIAT PROPUS DE ROMÂNIA PENTRU PERIOADA DE PROGRAMARE 2014‐2020- al doilea proiect – Ministerul Fondurilor Europene, 2014

Managementul, monitorizarea și controlul în cazul acestor fonduri sunt asigurate printr-un cadru instituțional, respective Autoritățile de management în cazul României, care asigura o largă implicare a unui spectru larg de agenți economici direcți implicați.

Mecanisme de respectare a principiilor orizontale și a obiectivelor politice

Fondurile Structurale Europene au reprezentat, la nivel de sistem integraționist, modalitatea aleasă de comun acord pentru realizarea celor trei obiective ale Politicii de Coeziune a Uniunii Europene:

Obiectivul Convergență: destinat să grăbească dezvoltarea economică pentru regiunile rămase în urmă, prin investiții în capital uman și infrastructura de bază;

Obiectivul Competitivitate Regională și Ocuparea Forței de Muncă: destinat să consolideze competitivitatea și atractivitatea regiunilor, precum și capacitatea de ocupare a forței de muncă printr-o dublă abordare (angajați și angajatori);

Obiectivul Cooperare Teritorială Europeană: urmărește întărirea cooperări la nivel transfrontalier, transnațional și interregional.

Îndeplinirea obiectivelor de coeziune economică și socială au reprezentat o grijă permanentă în vederea consolidării dezvoltării statelor membre.

Pentru perioada de programare 2014-2020, una dintre prioritățile Uniunii Europene, este dezvoltarea priorităților și colaborării la nivelul comunității, prin facilitarea cu ajutorul finanțărilor oferite a oportunității realizării de proiecte la scara internațional, prin parteneriatul diferitelor instituții și agenți economici. Prin susținerea unei astfel de direcții de dezvoltare se asigura concomitent realizarea undei distribuiri echitabile la nivel european a resurselor de natura variată.

Comisia Europeană elaborează un act pentru a conferi un cod uniform European de conduită în ceea ce privește parteneriatul, astfel încât să sprijine și să faciliteze activitățile desfășurate de statele membre pentru organizarea parteneriatelor intre statele membre. Acest act stabilește cadrul general de conduită pentru proiectele realizate și implementate în colaborare intre diferiți agenți economici, instituții publice în conformitate cu elementele juridice aplicabile și cadrul instituțional. Codul de conduită, respectând pe deplin principiile subsidiarității și proporționalității, stabilește următoarele elemente:

(a) principiile de bază privind procedurile transparente de urmat în vederea identificării partenerilor relevanți, inclusiv, dacă este cazul, organizațiile lor umbrelă, cu scopul de a ajuta statele membre la desemnarea celor mai reprezentativi parteneri relevanți, în conformitate cu cadrul lor instituțional și juridic;

(b) principiile de bază și bunele practici privind implicarea diferitelor categorii de parteneri relevanți în pregătirea acordurilor de parteneriat și a programelor, stabilite la alineatul (1), informațiile ce trebuie oferite cu privire la implicarea lor, precum și în diferitele etape ale implementării;

(c) bunele practici privind formularea normelor referitoare la apartenența la comitetele de monitorizare și la procedurile interne ale acestora, care trebuie decise, după cum este cazul, de statele membre sau de comitetele de monitorizare a programelor în conformitate cu prevederile pertinente ale prezentului regulament și cu normele specifice fondurilor;

(d) principalele obiective și bunele practici în cazurile în care autoritatea de management implică partenerii relevanți în pregătirea cererilor de propuneri și, în special, bunele practici pentru evitarea conflictelor potențiale de interese în cazurile în care există posibilitatea ca partenerii relevanți să fie și beneficiari potențiali și pentru implicarea partenerilor relevanți în pregătirea rapoartelor de progres și în legătură cu monitorizarea și evaluarea programelor în conformitate cu dispozițiile relevante din prezentul regulament și cu normele specifice fondurilor;

(e) domeniile, temele și bunele practici orientative privind modul în care autoritățile competente din statele membre pot utiliza fondurile ESI, inclusiv asistența tehnică pentru consolidarea capacității instituționale a partenerilor relevanți în conformitate cu dispozițiile pertinente din

Prezentul regulament și cu normele specifice fondurilor;

(f) rolul Comisiei în diseminarea bunelor practici; Prevederile codului de conduită nu contrazic, în niciun fel, dispozițiile pertinente din prezentul regulament sau normele specifice fondurilor.

Prin respectarea principiului proporționalității, se stabilesc la nivel de state membre modalități și proceduri specifice pentru corecțiile financiare de către statele membre și de către Comisie pentru a se asigura securitatea juridică.

Cadrul juridic stabilit la nivelul comunității trebuie să prevadă sisteme de gestiune și control solide la nivel național și regional, cât și o împărțire adecvată a rolurilor și a responsabilităților. Astfel, rolul Comisiei ar trebui să fie clar specificat și ar trebui să instituie norme proporționale în ceea ce privește corecțiile financiare.

Având în vedere decalajele socio-economice de la nivelul statelor membre ale uniunii, ale tendinței de rămânere în urmă a unora dintre ele, cât și de instrumentele de susținere financiară limitată de care dispun, consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale poate fi realizată satisfăcător de către Uniunea Europeană ca și comunitate, prin adoptarea de măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, prevăzut în articolul 5 al Tratatul Uniunii Europene.

Managementul Fondurilor Structurale

Controlul programelor revin statelor membre și Comisiei, în conformitate cu principiul gestiunii partajate. Aplicarea și administrarea operațiunilor realizate prin programele operaționale revine majoritar administrării la nivel de stat membru. În vederea eficientizării controlului selecției și realizării operațiunilor și funcționării sistemului de gestiune și control, se specifică în mod particular funcțiile autorității de management.

Regulamentul, regulamentul financiar și normele specifice fondurilor prevăd norme aplicabile statelor membre în vederea îndeplinirii obligațiilor de gestiune, control și audit. Acestea trebuie să se asigure că au fost adoptate cele mai eficiente metode în ceea ce privește soluționarea reclamațiilor privind fondurile. Tot în responsabilitatea statelor membre revine soluționarea reclamațiilor transmise către Comisie, dar care se încadrează în sfera particulară de acțiune a statelor membre.

Comisiei îi revin responsabilități și competente în ceea ce privește supervizarea eficienței funcționarii sistemelor de gestiune și control, dar și în ceea ce privește solicitarea statelor membre să întreprindă acțiuni legate de administrarea instrumentelor de finanțare. De asemenea, Comisia are competenta de a efectua audituri cât și alte tipuri de controale pentru gestiunea financiară, astfel încât să poată formula concluzii privind performanta fondurilor.

Pentru prefinantare, cereri de plăți intermediare și șoldul final se stabilesc norme comune de către Comisie, după asumarea angajamentelor bugetare de către Uniunea Europeană.

Interesele financiare ale Uniunii sunt protejate prin măsuri limitate în timp care pot permite întreruperea platilor de către ordonatorul delegate în cazul în care exista probe clare care sugerează o deficientă semnificativă care afectează buna funcționare a sistemelor de gestiune și control, dar și depășirea termenului de prezentare a documentelor necesare pentru examinare și acceptarea conturilor. În aceste situații durata întreruperii ar trebui să fie de maximum șase luni cu posibilitatea prelungirii până la 9 luni a perioadei în acord cu statul membru pentru a se soluționa cauzele ce au dus la această situație.

Corecțiile financiare pot fi aplicate de către Comisie în vederea protejării bugetului Uniunii. Securitatea juridică a statelor membre este un element important în momentul definirii situațiilor în care poate interveni Comisia în vederea aplicării de corecții financiare în situațiile în care este încălcat dreptul Uniunii, cât și a legislației naționale. Comisia intervine în situațiile în care se încalcă dreptul Uniunii aplicabil și al legislației naționale care privește eligibilitatea, regularitatea, gestiunea sau controlul operațiunilor și cheltuielilor corespunzătoare declarate Comisiei. Pentru a garanta proporționalitatea, este important că, atunci când decide asupra unei corecții financiare, Comisia să ia în considerare natura și gravitatea încălcării și implicațiile financiare aferente pentru bugetul Uniunii.

Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice îndeplinește rolul de coordonator național al asistentei în relația cu UE. În calitate de coordonator național al asistentei nerambursabile acordate de Uniunea Europeană, ACÂȘ are atribuții și responsabilități atât în ceea ce privește asistență financiară de pre-aderare, cât și în ceea ce privește coordonarea gestionării fondurilor structurale și de coeziune.

În acest sens, instituția coordonează pregătirea și funcționarea cadrului legislativ, instituțional și procedural pentru gestionarea instrumentelor structurale, iar pe de altă parte programează, coordonează, monitorizează și evaluează utilizarea asistentei financiare nerambursabile.

CAPITOLUL 3. ANALIZA EFICACITĂȚII REGULAMENTELOR ȘI A DOCUMENTELOR PROGRAMATICE ALE FONDURILOR STRUCTURALE EUROPENE – ANALIZA RAPORTULUI DINTRE ABSORBȚIA CANTITATIVĂ A FONDURILOR STRUCTURALE ÎN RAPORT CU IMPACTUL CALITATIV

Impactul politicii de coeziune transpus prin intermediul fondurilor structurale poate fi analizat din prisma a doua abordări, respectiv impactul cantitativ reprezentat în termini macroeconomici prin absorbția fondurilor la nivel de stat membru și impactul calitativ, care reflectă maniera și capacitatea programelor operaționale propuse de a aduce la îndeplinire perspective de dezvoltare și obiective prevăzute atât în textul tratatelor Uniunii, cât și în strategiile elaborate pentru perioade multianuale. O diferență majoră între cele două tipuri de impact o reprezintă faptul că impactul cantitativ poate capăta reprezentare economică, pe când impactul calitativ nu poate fi reprezentată concret numeric din cauza variabilelor de care acesta depinde.

Printre factorii ce pot impacta pozitiv sau negativ rezultatele cantitative și calitative se pot include determinanții instituționali și procedurali ai accesării Fondurilor Structurale. Astfel, din punct de vedere al parcursului elaborării bugetului, alocărilor, cât și a perspectivelor de dezvoltare și a obiectivelor viitoarelor programe operaționale, se impune un anumit parcurs instituțional ce asigură fluxul necesar în vederea elaborării documentelor aferente acestor instrumente de finanțare. Mai mult, din punct de vedere procedural, cu cât elaborarea cadrului programatic, a acordurilor de parteneriat și a evaluărilor ex-ante, cât și a repartizării atribuțiilor la nivel de instituții subordonate în vederea gestionarii programelor operaționale este mai complexă, cu atât se impacteaza în mod indirect cei doi indicatori de analiza ai eficacității acestor instrumente de finanțare.

Analiza valorii adăugată pe care Fondurile Structurale Europene o are asupra întregului sistem economico-social al comunității este benefică deoarece ajuta pe termen lung la identificarea elementelor ce au reprezentat un impediment în realizarea obiectivelor de natură economică, cât și la detalierea efectelor și a intensității acestora din perspectiva asistentei structurale. Uniunea Europeană, pe termen lung, are în perspectiva necesitatea perfecționării sistemului de oferire de instrumente de finanțare care să poată asigura un cadru uniform între diferitele regiuni, astfel printr-o astfel de analiza se pot determina puncta slabe și puncte forțe în ceea ce privește programele deja elaborate și implementate.

Absorbția la nivel de stat membru în cadrul Uniunii, ca element definitoriu pentru determinarea impactului cantitativ, este la rândul său determinată atât de eficienta instituțiilor regionale în a elabora acorduri de parteneriat care să fie convergente cu regulamentele și strategiile adoptate la nivelul Uniunii, cât și de gestionarea facilă și în termenele stabilite a repartizării bugetare cât și a obligațiilor aferente programelor operaționale de către instituțiile Uniuni Europene. În ceea ce privește eficientizarea și creșterea capacității de absorbție regională, se ridica problematica libertății la nivel de stat membru de a crea un instrument de finanțare cât mai adaptat la condițiile macroeconomice specifice. Problematica actuală ce se ridică în această privință este determinate de impunerea la nivel de comunitate a regulamentelor uniforme ce creează cadrul pentru asistență structurală, regulamente ce trebuiesc respectate în mod particular de fiecare stat membru în momentul propunerii de programe de finanțare având caracteristici specific, astfel limitându-se capacitatea națională de a își crea un program capabil să răspundă întru-totul cerințelor și necesitaților identificate pe plan local. Ca determinanți procedurali având o influență crescută asupra capacității de accesare și absorbție a fondurilor structural, se pot identifica procesele îndelungate în aprobarea bugetelor aferente perioadelor de programare a acestor instrumente derulate în special între Comisia Europeană și Parlamentul European, realizarea regulamentelor care creează cadrul pentru modul de elaborare, dezvoltare, gestionare și administrare al fondurilor structural pe perioade multianuale, perioadelor de elaborare la nivel de stat a propunerilor de acord de parteneriat, cât și a modificărilor și revizuirilor ulterioare, aprobările din partea Comisiei privind obiectivele specific determinate la nivel local și a împărțirii responsabilităților în gestionarea națională a acestor instrumente.

Determinanții instituționali caracteristici procesului de gestionare a bugetului alocat fondurilor structurale, cât și a celui de administrare și redistribuire către statele membre și la nivelul acestora a fondurilor, pot impacta capacitatea de accesare și absorbție la nivel național. Astfel, elemente precum durata alocată creării mecanismelor necesare redistribuirii echitabile a bugetului UE, cât și prin procesele specifice la nivelul fiecărei instituții implicate, dar și regulamentele caracteristice acestora, pot influența din punct de vedere cantitativ impactul fondurilor structural. De asemenea, elementele instituționale implicate în procesul de decizie asupra obiectivelor fondurilor structurale pe domenii de activitate, pot îngreuna eficientă și rapiditatea procesului de stabilire al cadrului orientativ la nivel de uniune. Coordonarea unor sectoare variate cu instituții specializate în vederea punctării perspectivelor de dezvoltare și a obiectivelor aferente perioadelor viitoare de dezvoltare socioeconomică în cadrul strategiilor corespondente perioadelor de programare pot influența din punct de vedere cantitativ eficienta instrumentelor structurale. Din nevoia de descentralizare, repartizarea către fiecare stat membru de responsabilități în coordonarea programelor operaționale și gestionarii fondurilor structural, poate duce la crearea unei ramnificatii vaste de instituții specializate, care prin numărul lor mare să nu mai poate fi eficiente în gestionarea unui astfel de proces, prin diminuarea controlului și coordonări de la nivelul ierarhic superior. Dim modelul de implementare al Fondurilor Structurale Eropene, se poate observa multitudinea de factori care pot influenteaza capacitatea de absorbtie.

Fig.10 Modelul european de implementare al fondurilor structurale

Sursa: 0IR, 2003

Impactul calitativ este mai greu de determinat în sensul că ramnificatiile socio-economice asupra cărora pot avea efect rezultatele implementării diferitor proiecte prin fonduri structural sunt foarte variate. Cu toate acestea, instrumentele structurale au impactat economic statele membre prin influențarea calității dezvoltării economice și printr-un efect indirect de stimulare al altor activități economice conexe. Tot din punct de vedere calitativ, s-au îmbunătățit modul de planificare strategică, cooperarea intre agenți la diferite nivele ale economiei, dezvoltarea unei viziuni comune, creșterea implicării actorilor relevanți, realizarea unui număr relevant de ghiduri și manual de către Comisie în vederea îmbunatățirii proceselor de evaluare și monitorizare aferente programelor de finanțare. În ceea ce privește, microeconomia la nivel de stat membru, impactele măsurabile se pot identifica în domeniul socio-economic prin stimularea cooperării economice și teritoriale.

În ciuda acestor modificări generale în direcția de creștere economică a statelor membre ale Uniunii Europene, se pot remarca din punct de vedere calitativ, următoarele elemente ce pot fi punctate ca fiind contradictorii perspectivelor de dezvoltare prin intermediul fondurilor structural: creșterea birocrației, ingreunarea de către Comisia Europeană a procesului de administrare al fondurilor, prin impunerea de noi regulamente și directive.

Obiectivele de dezvoltare în privința instrumentelor structurale ale Uniunii Europene prevăd o îmbunătățire continua atât a procesului de concepere și elaborare a regulamentelor, cât și o descentralizare administrativă a organismelor de gestionare a acestor fonduri la nivelul fiecărui stat membru. Contradicția acestui sistem sta însăși în modul în care regulamentele sunt concepute, ele au un caracter obligatoriu pentru toate statele, în mod evident acest lucru impacteaza capacitatea de absorbție a fiecărui stat deoarece condițiile programelor de finanțare concepute la nivel național, trebuie să respecte elementele legislative impuse de Parlamentul European și Comisie, măsura în care acestea pot fi adaptate necesitaților regionale fiind scăzută. Descentralizarea dorită la nivelul Uniunii, este astfel mai mult un concept abstract, deoarece deși instituțiile coordonatoare cunosc o ramnificare pe tipuri de atribuții tot mai variată, sunt condiționate de regulamentele Parlamentului European.

.

CAPITOLUL 4. CONCLUZII

În cadrul lucrării de față, prin prezentarea mecanismelor care stau la baza procesului de elaborare și gestionare a Fondurilor Structurale Europene, cât și a elementelor care impacteaza tot acest flux care vizează atât partea instituțională, cât și cea procedurala, se dorește punctarea în cadrul contextului legislativ european, a evoluției determinanților care stau la baza accesării acestor instrumente structurale.

Ca în cazul oricărei abordări de tip calitativ, se evidențiază prin analiza elementelor de ordin determinant ale accesării instrumentelor structurale europene în raport cu evoluția lor în timp, eficientizarea și creșterea eficacității structurii întregului sistem vizat. Prin prezentarea evoluției elaborării și delimitării fondurilor structurale se poate observa îmbunătățirea acestui proces pe măsură ce Uniunea Europeană a căpătat experienta perioadelor anterioare de programare. Astfel, de la un sistem centralizat de gestionare al FSE, deținut majoritar de către Comisia Europeană, s-a manifestat treptat dorința și necesitatea descentralizării responsabilităților în ceea ce privește administrarea instrumentelor ce au ca obiectiv realizarea coeziunii economico-sociale Structura instituțională de gestionare și administrare a elementelor definitorii pentru FSE, respectiv: alocări bugetare, perspective de dezvoltare, obiective pe domenii specifice, a cunoscut noi ramnificatii, din dorința realizării unui sistem multistratificat, astfel încât Comisia poată gestiona eficient de la un nivel ierarhic superior procesul de elaborare, acordare și implementare, cât și să poată coordona și verifică la nivelul fiecărui stat membru instituțiile competente. Sistemul de gestiune al fondurilor structurale la nivelele superioare de decizie din cadrul Guvernelor statelor membre a cunoscut o dezvoltare, ceea ce poate rezulta într-o coordonare deficitară uneori. Mai mult, împărțirea responsabilităților la nivel național în ceea ce privește administrarea programelor operaționale este realizată către un număr crescând de instituții, după cum se poate observa și din propunerile la nivelul României prin Acordul de parteneriat aferent perioadei 2014-2020. Această tendință se poate observa la nivelul fiecărui stat membru al UE. Accesarea fondurilor structurale în acest context de descentralizare accentuată, poate deveni un proces deficitar din punct de vedere al eficienței datorită complexității ridicate din punct de vedere administrativ.

Din punct de vedere procedural, determinanții specifici au cunoscut noi valențe, astfel regulamente cu privire la instrumentele structurale la nivelul UE, sunt revizuite pentru fiecare perioadă de programare în conformitate cu noile perspective de dezvoltare, dar și din încercarea de a îmbunătății cadrul legislativ aferent acestor instrumente. Aceste regulamente din încercarea de a păstra un caracter cât mai general, pot impune anumitor state membre unele condiționalități care pot fi dificil de realizat în contextele socio-economice specifice. De asemenea, reglementarea instrumentelor structurale aprobată de către Parlamentul European, poate îngreuna procesul de elaborare al Acordurilor de Parteneriat, deoarece în cadrul acestora Programele Operaționale propuse vor trebui să respecte obiectivele reglementate la nivelul uniunii, obiective ce pot restricționa un stat membru să răspundă unor necesități și carente socio-economice specific regionale, datorită abordării generalist, cât și a impunerilor legislative europene.

BIBLIOGRAFIE

Diaconescu, Mirela, (2002), Economie Europeana, Ed. Uranus, Bucuresti

Dragan, Gabriela, (2005), Uniunea Europeana intre federalism si interguvernalism – Politici comune ale UE, Ed. ASE, Bucuresti

Prof. univ. dr. Miron, Dumitru, Conf.univ.dr. Dragan, Gabriela, Lect.univ.drd. Marinas, Laura, Asist.univ.drd. Ilie, Florin, Ec. Cibian, Mihaela, (2002), Economia Uniunii Europene , Ed. Luceafarul, Bucuresti

Staab, Andreas, (2013) The European Union Explained Institutions Actors Global Impact, Ed. Indiana University Press, Indiana

Wallace, Hellen, (2005), Elaborarea politicilor in Uniunea Europeana, Instututul European din Romania, Coord. Prof. Univ. Dr. Gabriela Dragan, Bucuresti

Wostner, P., (2008), Micro-efficiency of EU Cohesion Policy, European Policy Research Center, no. 64, June 2008

Comisia Europeana , (2013), Bugetul UE pentru 2013 investitii in cresterea economica si locuri de munca – Comisia Europeana, Ed. Oficiul pentru publicatii al Uniunii Europene, Luxembourg

Comisia Europeana, (2010), Europe 2020 A European strategy for smart, sustainable and inclusive growth, Brussels

Dr. Costache, Alexandru-Puiu, (2012), Absorbtia fondurilor europene – o viziune macroeconomica-, Revista Română de Statistică nr. 6 / 2012

European Commission, (2008), European Union Public Finance 4TH Edition, Belgia

Kucerova , Zuzana, (2010), The possible usage of the European Union Structural Funds for Communities and Their Bugetary Organizations ,Bachelor Thesis, 2010

Lect. Univ. dr. Maha, Liviu-George , (2010), Managementul Fondurilor Structurale si de Coeziune – Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi, suport de curs, 2010, Iasi

Mihailescu, Gratian , (2013), O analiza a fondurilor europene si cateva sugestii, cursdeguvernare.ro, http://cursdeguvernare.ro/o-analiza-a-fondurilor-europene-si-cateva-sugestii.html

Ministerul Fondurilor Europene , (2014), ACORD DE PARTENERIAT PROPUS DE ROMÂNIA PENTRU PERIOADA DE PROGRAMARE 2014‐2020- al doilea proiect, http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/acord-parteneriat/AP-10.02.2014.RO.pdf

***, Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, tratatul CEE-2010

***. The Treaty of Rome , (1957)

***, (2010), VERSIUNEA CONSOLIDATA A TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANA SI A TRATATULUI PRIVIND FUNCTIONAREA UNIUNII EUROPENE, (2010/ C83/01), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

***, Regulamentul (UE) Nr. 1303/2013 al Parlamentului European si al Consiliului – http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013R1303&:PDF

***, Ghid fonduri structurale 2012-2013 – http://www.finantare.ro/ghid-fonduri-structurale-2012-2013

***, Institutul European din Romania, http://www.ier.ro/node/52269

BIBLIOGRAFIE

Diaconescu, Mirela, (2002), Economie Europeana, Ed. Uranus, Bucuresti

Dragan, Gabriela, (2005), Uniunea Europeana intre federalism si interguvernalism – Politici comune ale UE, Ed. ASE, Bucuresti

Prof. univ. dr. Miron, Dumitru, Conf.univ.dr. Dragan, Gabriela, Lect.univ.drd. Marinas, Laura, Asist.univ.drd. Ilie, Florin, Ec. Cibian, Mihaela, (2002), Economia Uniunii Europene , Ed. Luceafarul, Bucuresti

Staab, Andreas, (2013) The European Union Explained Institutions Actors Global Impact, Ed. Indiana University Press, Indiana

Wallace, Hellen, (2005), Elaborarea politicilor in Uniunea Europeana, Instututul European din Romania, Coord. Prof. Univ. Dr. Gabriela Dragan, Bucuresti

Wostner, P., (2008), Micro-efficiency of EU Cohesion Policy, European Policy Research Center, no. 64, June 2008

Comisia Europeana , (2013), Bugetul UE pentru 2013 investitii in cresterea economica si locuri de munca – Comisia Europeana, Ed. Oficiul pentru publicatii al Uniunii Europene, Luxembourg

Comisia Europeana, (2010), Europe 2020 A European strategy for smart, sustainable and inclusive growth, Brussels

Dr. Costache, Alexandru-Puiu, (2012), Absorbtia fondurilor europene – o viziune macroeconomica-, Revista Română de Statistică nr. 6 / 2012

European Commission, (2008), European Union Public Finance 4TH Edition, Belgia

Kucerova , Zuzana, (2010), The possible usage of the European Union Structural Funds for Communities and Their Bugetary Organizations ,Bachelor Thesis, 2010

Lect. Univ. dr. Maha, Liviu-George , (2010), Managementul Fondurilor Structurale si de Coeziune – Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi, suport de curs, 2010, Iasi

Mihailescu, Gratian , (2013), O analiza a fondurilor europene si cateva sugestii, cursdeguvernare.ro, http://cursdeguvernare.ro/o-analiza-a-fondurilor-europene-si-cateva-sugestii.html

Ministerul Fondurilor Europene , (2014), ACORD DE PARTENERIAT PROPUS DE ROMÂNIA PENTRU PERIOADA DE PROGRAMARE 2014‐2020- al doilea proiect, http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/acord-parteneriat/AP-10.02.2014.RO.pdf

***, Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, tratatul CEE-2010

***. The Treaty of Rome , (1957)

***, (2010), VERSIUNEA CONSOLIDATA A TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANA SI A TRATATULUI PRIVIND FUNCTIONAREA UNIUNII EUROPENE, (2010/ C83/01), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

***, Regulamentul (UE) Nr. 1303/2013 al Parlamentului European si al Consiliului – http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013R1303&:PDF

***, Ghid fonduri structurale 2012-2013 – http://www.finantare.ro/ghid-fonduri-structurale-2012-2013

***, Institutul European din Romania, http://www.ier.ro/node/52269