Determinantele Criminologice ale Pruncuciderii
Determinantele criminologice ale pruncuciderii
CUPRINS
INTRODUCERE
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PRUNCUCIDEREA
Scurt istoric cu privire la infracțiunea de pruncucidere
Noțiuni, sensuri, definiții privind natura juridică a pruncuciderii
Caracteristica juridico-penală a infracțiunii de pruncucidere
CRIMINOGENEZA ȘI CRIMINODINAMICA PRUNCUCIDERII
Cauzele săvârșirii infracțiunii de pruncucidere
Mecanismul infracțional în cazul pruncuciderii
Indicatorii cantitativi și calitativi privind săvârșirea infracțiunii de pruncucidere în
Republica Moldova
Măsuri de profilaxie și combatere a pruncuciderii
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Actualitatea investigației se datorează faptului că pe parcursul deceniilor doctrina penală trata infracțiunea de pruncucidere în mod diferit, deoarece în mare măsură a depins atât de succesele medicinei la o anumită etapă de dezvoltare a societății, cât și de influența concepțiilor religioase.
Secolul al XX-lea a fost marcat de conștientizarea faptului că femeia-mamă și copilul sunt subiecte ce necesită protecție și ocrotire specială, producând o revoluție în acordarea drepturilor acestora de la unele reglementări naționale la reglementări pe plan internațional – remediu întârziat la abuzurile flagrante și persistența asupra copilului și femeii. În acest sens, legislația internațională pornește de la recunoașterea copilului și a femeii ca subiecte de drept, și în această calitate, a posibilității lor de a se bucura de toate drepturile civile, politice, culturale, economice, sociale.
Asigurarea dreptului la viață, ca condiție indispensabilă a existenței ființei umane și, prin aceasta, a întregii comunități, constituie o preocupare constantă atât a normelor de drept internaționale, cât și a celor naționale.
Ținând cont de specificul infracțiunii de pruncucidere, generată, în principal, de modalitățile normative și faptice de realizare a ei, este binevenită relevarea particularităților investigării judiciare a infracțiunii pentru a pune la îndemâna organelor de urmărire penală un suport metodologic de instrumentare a cauzelor penale de acest gen.
Rațiunea cercetării pluridisciplinare a pruncuciderii, prin îmbinarea elementelor de natură penală, procesual penală și criminologice, rezidă în necesitatea fundamentării unui concept unic de încadrare juridică și investigare judiciară a infracțiunii, în care normele dreptului material să-și poată găsi o aplicațiune adecvată prin intermediul celor de drept formal.
Totodată am încercat să aduc în actualitate o problemă controversată în domeniul protecției drepturilor omului – situația juridică a fătului – întrucât în doctrină se precizează că există o ambiguitate pe acest plan din cauza lipsei unei definiții juridice a dreptului la viață și imposibilității stabilirii exacte a limitelor sale.
Scopul proiectului de licență constă în aceea că dreptul la viață reprezintă un drept fundamental al omului, care, prin importanța sa depășește sfera interesului personal, având relevanță pentru întreaga societate. De aceea, acest drept fundamental capătă o dimensiune socială, garantarea sa fiind necesară prin tratatele și convențiile internaționale, dar și prin normele dreptului intern.
Scopul imediat al lucrării îl constituie examinarea teoretico-practică a elementelor componente ale pruncuciderii în vederea evidențierii particularităților de calificare juridică și nuanțarea procedeelor de investigare judiciară a infracțiunii analizate, prin punerea în evidență a modelului tactico-metodologic ce urmează a fi aplicat de către organele judiciare la cercetarea faptei de pruncucidere. Ca scop mediat al lucrării figurează relevarea imperfecțiunilor textului de lege dedicat incriminării infracțiunii de pruncucidere și reliefarea unor propuneri de lege ferenda întru lichidarea acestora.
În acest sens, am considerat ca fiind actual și oportun demersul dedicat fenomenului infracțional de pruncucidere din perspectiva dreptului penal și al criminologiei, în vederea elucidării și reevaluării semnelor circumstanțiale caracteristice acesteia.
Obictivele prezentului proiect de licență constau în:
analiza istoricului incriminării infracțiunii de pruncucidere în legislația penală autohtonă și a altor state;
nuanțarea conceptului pruncuciderii și a locului incriminării acesteia în legislația autohtonă;
elucidarea și descrierea componenței de infracțiune în cazul pruncuciderii din perspectiva doctrinei dreptului penal;
cercetarea problemelor controversate proprii conținutului juridic a pruncuciderii, ca de exemplu: momentul de începere a vieții omenești, noțiunea de „copil nou-născut”, perioada de timp imediată nașterii, formele stărilor de tulburare fizică sau psihică, esența conceptului de „discernământ diminuat”;
elucidarea criteriilor de delimitare a pruncuciderii de alte infracțiuni similare;
analiza aspectului criminologic a pruncuciderii;
stabilirea cauzelor săvârșirii infracțiunii de pruncucidere;
determinarea mecanismului de formare a comportamentului criminal al mamei față de copilul său nou-născut;
elaborarea măsurilor de profilaxie și combatere a pruncuciderii;
elaborarea unor propuneri de lege ferenda în vederea calificării cazurilor de pruncucidere și stabilirea pedepsei penale pentru acestea.
Metodologia cercetării prezentei lucrări științifice se bazează pe analiza aspectelor juridico-penale și criminologice ale pruncuciderii.
Pentru realizarea scopurilor și sarcinilor trasate, în calitate de metode de cercetare au fost folosite mai multe metode, dintre care am putea menționa: metoda logică (analiza și sinteza), istorică, sistematică, metoda juridico-comparativă, metoda sociologică, corelarea statistică.
La realizarea studiului dat, ca punct de plecare a servit în primul rând legislația penală
precedentă și în vigoare a Republicii Moldova și a altor state, cum ar fi de exemplu România, Federația Rusă. Totodată, în vederea atingerii obiectivelor preconizate a fost utilizată literatura de specialitate din țară și de peste hotare. Cu titlu de exemplificare menționăm: O. Rotari, S. Brânză, A. Borodac, A. Barbăneagră (Republica Moldova); V. Kudreavțev, V. Calcutin, E. Barinov, V. Culicov (Federația Rusă); A. Boroi, G. Diaconescu, V. Dobrinoiu, G. Mateuț, A. Moldovan (România). Totodată a fost analizată literatura juridică de specialitate și precedentele judiciare a mai multor state, cum ar fi de exemplu SUA, Marea Britanie, Canada, Franța.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a proiectului de licență este caracterizată prin aceea că lucrarea dată constituie o abordare a opiniilor și propunerilor controversate expuse în literatura de specialitate a Republicii Moldova, cât și în cea străină, cu referire specială la infracțiunea de pruncucidere și, în general, la infracțiunile contra vieții și sănătății persoanei. Prin prisma laturii teoretice se poate elabora strategia adecvată de luptă contra infracțiunii de pruncucidere.
Protejarea dreptului la viață prin normele interne și internaționale constituie un imperativ și, în același timp o necesitate, deoarece reprezintă un atribut fundamental al persoanei, a cărui ocrotire este strâns legată și determină ocrotirea celorlalte atribute ale persoanei: integritatea corporală, sănătatea, libertatea. După cum s-a arătat viața umană ca valoare socială apărată prin normele de drept se înfățișează nu numai ca un drept absolut al individului la viață, opozabil tuturor cetățenilor, dar și ca o valoare socială pe care dreptul obiectiv o ocrotește în interesul întregii societăți. Ocrotirea dreptului la viață își găsește consacrarea în primul rând prin normele internaționale, dar și prin normele interne, ale dreptului penal, având în vedere importanța pe care viața unei persoane o prezintă nu numai pentru ea, dar și pentru întreaga societate.
Prezenta lucrare este o încercare de actualizare a unor concepte, idei și soluții vizavi de interpretarea juridico-penală și crearea, în acest sens, a unui cadru metodologic inovatoriu în materie penală și criminologică, în special, la capitolul investigare criminologică a pruncuciderii.
Structura proiectului de licență cuprinde două capitole, care sunt structurate în paragrafe, fiecare dintre ele cuprinzând concluzia respectivă formulată la sfârșitul paragrafului.
Introducerea conține o expunere a nivelului actualității temei abordate, obiectivele, sarcinile, scopul, baza metodologico-științifică, importanța teoretică și valoarea aplicativă a prezentei lucrări. Concluziile finale conțin tezele esențiale care rezultă din întreaga lucrare și propunerile de lege ferenda pe care le-am elaborat în urma studiului efectuat.
În primul capitol „Considerații generale privind pruncuciderea”, ne-am propus să determinăm aspectele teoretice ale infracțiunii de pruncucidere, în special ne-am axat pe: istoricul apariției infracțiunii de pruncucidere, natura juridică și definirea multidimensională a pruncuciderii, caracteristica juridico-penală a pruncuciderii (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă infracțiunii).
În al doilea capitol „Criminogeneza și criminodinamica pruncuciderii”, ne-am axat mai mult pe aspectul practic, făcând referire în primul rând la: cauzele săvârșirii infracțiunii de pruncucidere, mecanismul infracțional în cazul pruncuciderii, indicatorii cantitativi și calitativi privind săvîrșirea infracțiunii de pruncucidere în Republica Moldova, măsuri de profilaxie și combatere pruncuciderii, analiza dosarelor penale cu privire la săvârșirea pruncuciderii.
Considerăm că scopurile propuse la începutul studiului au fost atinse.
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PRUNCUCIDEREA
Istoricul apariției infracțiunii de pruncucidere
În pofida intensificării sale în ultimele decenii, violența îndreptată asupra copiilor nu reprezintă un fenomen nou în istoria diferitelor societăți. De-a lungul secolelor, copiilor li s-a negat identitatea, au fos supuși la nenumărate umilințe, au fost victimile nenumăratelor abuzuri comise de părinți, educatori sau alte persoane, în așa fel încât istoria socială a copilăriei cuprinde un șir lung de violențe, maltratări, care au îmbrăcat, adeseori, forme de-a dreptul dramatice.
Cea mai gravă dintre ele a fost pruncuciderea sau infanticidul, infracțiune larg răspândită în mai multe societăți preindustriale, nevoite să se confrunte cu un nivel foarte scăzut al resurselor de hrană. Pruncuciderea este cunoscută din cele mai vechi timpuri, îndeosebi în socieățile din Asia Orientală. Pruncuciderea ca fenomen social a apărut încă din cele mai vechi timpuri, însă spre deosebire de alte tipuri de omor, pe parcursul diferitelor etape ale evoluției umane, din punct de vedere moral și juridic, a cunoscut aprecieri diferite, ba chiar în unele cazuri și contradictorii[ 45, p. 7].
În perioada barbară uciderea se executa fără nici o limită. Sursele istorice ne oferă numeroase exemple: uciderea gemenilor pe coasta occidentală a Africii, în America de Sud, Australia, Noua Guinee. La unele popoare, nou-născuții se sacrificau pentru a potoli zeii[ 45, p. 7]. Acest obicei a fost practicat în Egipt, și anume la cartaginezi. Polinezienii în fiecare an își ucideau 2/3 dintre copii. Aceeași soartă o aveau și nou-născuții din unele triburi ale Africii de Sud, fiind cruțați doar copii care se nășteau în anumite situații. Triburile războinice din Angola, își omorau copii fără vreo excepție, pentru a nu îngreuna femeile în timpul marșurilor militare. Macii din America de Sud își ucideau toți copii în afară de ultimul sau pe cel care din anumite convingeri îl recunoșteau ca fiind ultimul. Aceeași soartă îi așteptau și pe nou-născuții, care se nășteau ulterior. Pruncuciderile erau atestate și la aborigenii din Australia în perioadele de criză: pe timp de secetă și foame. Trebuie de menționat faptul că reprezentanții acestor triburi nu considerau abandonul nou-născutului Africii de Sud, fiind cruțați doar copii care se nășteau în anumite situații. Triburile războinice din Angola, își omorau copii fără vreo excepție, pentru a nu îngreuna femeile în timpul marșurilor militare. Macii din America de Sud își ucideau toți copii în afară de ultimul sau pe cel care din anumite convingeri îl recunoșteau ca fiind ultimul. Aceeași soartă îi așteptau și pe nou-născuții, care se nășteau ulterior. Pruncuciderile erau atestate și la aborigenii din Australia în perioadele de criză: pe timp de secetă și foame. Trebuie de menționat faptul că reprezentanții acestor triburi nu considerau abandonul nou-născutului urmat de moartea acestuia ca faptă de omor[ 20, p. 154].
În societatea evreiască pruncuciderea nu se practica, iar omorul unui copil nedorit era considerată drept crimă. Dreptul iudaic pedepsea fapta de omor cu moartea, însă pedeapsa capitală era exclusă în prezența unor forme atenuante, dintre care făcea parte și cea de privare a vieții unui prunc neviabil. Odată cu răspândirea creștinismului, pruncuciderea a devenit mai puțin acceptată, dar continua să existe în zone foarte sărace și suprapopulate, cum ar fi China și India[ 45, p. 9].
Dreptul canonic, inițial permitea uciderea copilului legitim de către părinți doar în cazurile, în care biserica refuza să-l boteze din cauza chipului monstruos. În alte situații, legile canonice considerau uciderea copilului nou-născut, săvârșită de către mama acestuia, ca o nesocotire a ordinii divine și ca o lezare a ordinii umane, pruncuciderea făcând parte din categoria omorurilor calificate. Atitudinea intolerabilă a societății medievale față de asemenea fapte a fost materializată într-un șir de legi scrise. Una dintre cele mai importante legi canonice „Corpus Iuris Canonici”, pedepsea pruncuciderea cu îngroparea de vie a femeii vinovate.
În general legile medievale nu distingeau nici ele între infanticid, și orice altă omucidere, deși unele dintre aceste legi prevedeau o pedeapsă mai gravă, cum era de exemplu arderea pe rug[ 20, p. 154]. În Franța, prin Legea din 1270, acele femei care își omorau copii erau arse pe rug. Un regim sancționar aspru pentru pruncucidere a fost instituit și în legislația germană prin Pravila Bambregsca din 1507. Pentru prima dată în Rusia pruncuciderea și-a găsit un regim distinct de incriminare în Pravila Sobornicească a țarului Alexei Mihailovici din 1694. În primele legiuiri românești scrise, cum ar fi Cartea de învățătură de la pravilele împărătești, tipărită în 1648 și Îndreptarea legii, tipărită în 1562, era incriminată fapta de paricid, care consta în uciderea părinților, copiilor, fraților, soției și care se pedepsea cu moarte cumplită, judecătorii având latitudinea să determine modalitatea de executare a pedepsei date.
În epoca modernă evoluția științei penale a fost marcată de apariția unor principii noi, cum ar fi cel al legalității incriminării și cel al umanizării pedespei. Un susținător al ideii pedepsirii mai blânde a pruncuciderii în raport cu alte tipuri de omor a fost filozoful german Immanuel Kant, care se pronunța contra pedepsirii cu moartea a omorului săvârșit în timpul duelului și a pruncuciderii. Cesare Beccaria, combatând cu vehemență legiuirile feudale, a fost și el promotorul ideii că mama naturală trebuie pedepsită mai blând[ 20, p. 154].
Mai târziu, atenuarea pedepsei pentru pruncucidere a fost justificată, pornindu-se de la ideea că mama naturală se găsea după naștere, într-o situație deosebit de grea, datorită atmosferei generale de condamnare a femeii care a dat naștere unui copil în afara căsătoriei, opinia publică era intolerantă la asemenea acte. Pe de altă parte, situația mamei era agravată de lipsurile economice în care se chinuia, lipsită de sprijinul tatălui copilului și de ajutorul colectivității[ 20, p. 154]. Ținând seama de aceste circumstanțe, toate legislațiile moderne au prevăzut un regim juridic mai blând pentru fapta mamei naturale care își ucide copilul imediat după naștere[ 20, p. 154].
Epoca contemporană cunoaște o tendință de scădere a actelor de pruncucidere, acte ce sunt comise, mai ales, de persoane caracterizate de tendințe patologice. Această schițare sumară a istoriei sociale a pruncuciderii, ca act de omucidere a copilului, demonstrează că violența contra copilului are vechi premise, de natură istorică, care se regăsesc astăzi, în forme atenuante, la nivelul actelor de violență, agresiune, maltratare pe care părinții le aplică propriilor copii în prezent.
În Basarabia, odată cu anexarea din 1812, în sfera dreptului penal au fost aplicate legile Imperiului Rus până la Marea Unire din 1918. Astfel, legea panală a Rusiei „Svod Zaconov” din 1832 incrimina pruncuciderea ca omor intenționat simplu. Mai târziu, în legea nouă din 1845, pruncuciderea era incriminată ca formă atenuantă a omorului. Odată cu Marea Unire din 1918, pe teritoriul Basarabiei a fost pus în vigoare Codul Penal român din 1864, care s-a aplicat până la adoptarea și intrarea în vigoare a Codului Penal din 1936. Codul Penal din 1864 în art. 230 incrimina uciderea copilului nou-născut de curând de către mama sa, iar la alin. 2 al aceluiași articol prevedea uciderea unui copil nelegitim săvârșit de către mamă ca o formă atenuantă a pruncuciderii[ 47, p. 39]. Codul din 1936 prevedea fapta de pruncucidere la art. 465, care pedepsea fapta mamei care își ucidea copilul natural înainte de a fi expirat termenul legal de declarare a lui la oficiul stării civile.
Pruncuciderea a fost incriminată ca o formă atenuantă a omorului în perioada existenței RSSM. Codul Penal din 24.03.1961 a mers pe calea instituirii unui model privilegiat de sancționare pentru pruncucidere. Codul Penal din 18.04.2002 a preluat concepția de incriminare a infracțiunii de pruncucidere ca o varietate atenuantă a infracțiunii de omor la art. 147.
Astfel putem concretiza că istoria civilizației pune în evidență faptul că, spre deosebire de agresiunile individuale dintre persoanele adulte, care au fost permanent sancționate în cadrul unui grup social determinat, diversele forme de violență exercitate contra copiilor au fost, mai mult sau mai puțin tolerate, chiar aprobate de către societatea adulților, și că istoria umanității este plină de maltratări exercitate contra copiilor. Pruncuciderea, pe parcursul diferitelor etape ale evoluției umane, a cunoscut reacții diferite din partea colectivității, relevând condiționarea aprecierii juridice a gravității acesteia în raport direct cu evoluția concepțiilor juridice și a gândirii axiologice umane. În prezent aceasta este incriminată în majoritatea legislațiilor penale naționale ale diferitor state.
Noțiuni, sensuri, definiții privind natura juridică a pruncuciderii
Existența anumitor stări psihologice provocate de naștere, care, fără a le echivala cu o stare, de inconștiență și deci, fără a exclude vinovăția, sunt de natură să explice, într-o anumită măsură, uciderea copilului nou-născut, săvârșită de către mama sa, indiferent dacă acesta este un copil din cadrul sau din afara căsătoriei. Recunoscând posibilitatea survenirii unor asemenea stări, legiuitorul nostru a sancționat mai ușor în raport cu omorul, sub denumirea de „pruncucidere”, în art. 147 Cod Penal al RM: „omorul copilului nou-născut, săvârșit în timpul nașterii sau imediat după naștere de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere”[ 2].
Analizând minuțios și amplu conceptele noțiunii de pruncucidere, observăm că aceasta poate fi definită în două sensuri:
în sens larg, pruncuciderea înglobează toate cazurile de suprimare a vieții copilului nou-născut săvârșite de către mamă;
în sens restrâns, aceasta se referă doar la uciderea victimei în prezența condițiilor circumstanțiale descrise în dispoziția art. 147 CP al RM.
Dicționarul explicativ al limbii române definește pruncuciderea ca o infracțiune ce constă în uciderea de către mamă a propriului copil nou-născut[ 60].
În general cuvântul „pruncucidere” este compus din două părți componente: „prunc” și „ucidere”.
Analizând noțiunile date termenului de „pruncucidere” din diferite legislații penale, observăm că majoritatea dintre acestea, incriminând infracțiunea dată, i-au dat o interpretare mai mult sau mai puțin asemănătoare, fiind prezenți următorii termeni:
Copil nou-născut. Pentru înțelegerea conceptului este necesar a se cunoaște că un copil „nou-născut” prezintă mai multe particularități morfologice – cum sunt lungimea, greutatea și forma craniului, a toracelui, particularități care au fost studiate și clasificate de teoria și practica medicinei, în anumite scheme clinice; între aceste particularități morfologice se situează și cordonul ombilical[ 17, p. 146]. Astfel, statutul de copil nou-născut poate fi stabilit prin compararea particularităților morfologice ale corpului victimei cu particularitățile morfologice tip. Legea noastră nu stabilește durata stării de copil nou-născut așa cum o fac alte legislații. De exemplu, în Franța durata aceasta este de 3 zile, iar în Italia de 5 zile[ 18, p. 66].
Naștere. Prin conceptul de „naștere” se înțelege acel act fiziologic care duce la expulzia sau extracția copilului ajuns în stare de viabilitate[ 26, p. 203].
Imediat după naștere. Conceptul „imediat” desemnează, desigur, un anume moment, care este raportat la actul nașterii.
Stare de tulburare fizică sau psihică. În procesul nașterii pot apărea unele stări psihofiziologice anormale, determinate de actul nașterii, stări care, fără a provoca tulburări de conștiință – ce ar induce abolirea discernământului – sunt capabile să explice conduita deviantă a femeii, imediat după naștere[ 26, p. 204].
Diminuarea discernământului. În primul rând trebuie să fie cauzat de procesul nașterii, de stările de durere excesivă care-l însoțesc (febra sau psihoza pueperală, șocul hemoragic, toxicoza gravidică) și constatat prin expertiza psihologică aspura făptuitorului[ 16, p. 298]. Deși făptuitoarea înțelege că săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, ea nu-și apreciază fapta ca omor, mai cu seamă ca omor săvârșit asupra propriului copil.
Termenul de pruncucidere are o semnificație proprie mai restrânsă decât termenul de „infaticid”. Infanticidul se referă, în general, la uciderea unui copil și este considerat în legislațiile penale moderne ca o formă calificată de omor. Pruncuciderea se referă, nu la suprimarea vieții oricărui copil, ci numai la uciderea de către mamă a copilului său nou-născut. Este de remarcat că acolo unde termenul de „pruncucidere” nu își găsește un corespondent direct, se folosește pentru determinarea acestei fapte, adeseori, tot termenul de infanticid[ 32, p. 92].
Pruncuciderea este o faptă penală ce face parte din sistemul infracțiunilor contra vieții și sănătății persoanei. În ceea ce privește natura juridică a pruncuciderii atunci doctrina a dat o interpretare diferită, fără mari controverse, însă fiecare demnă de existență.
În viziunea cercetătorului Boroi Alexandru infracțiunea de pruncucidere reprezintă o varietate a infracțiunii de omor săvârșită în condiții specifice care justifică incriminarea distinctă și atenuarea sancțiunii penale. Fapta denumită prin termenul „pruncucidere” este incriminată în legislațiile penale ca o variantă atenuantă a omuciderii și constituie, fie o infracțiune de sine stătătoare cu denumire proprie și cu conținut normativ specific propriu, fie o formă sau circumstanță atenuantă a infanticidului[ 32, p. 92]. Această atenuare are în vedere, existența anumitor stări psiho-fiziologice provocate de naștere, care, fără a echivala cu o stare de inconștiență și deci, fără a exclude capacitatea psihică a făptuitorului, sunt de natură să explice, într-o anumită măsură, uciderea copilului nou-născut, săvârșită de către mama sa. Recunoscând existența unor asemenea stări, legiuitorul a sancționat mai ușor, în raport cu omorul, o astfel de faptă[ 19, p. 105].
Alexandru Borodac consideră că pruncuciderea este un omor intenționat cu circumstanțe atenuante, iar potrivit art. 16 CP al RM este o infracțiune gravă[ 18, p. 65].
Într-o altă accepțiune, doctrina română consideră că, având în vedere locul unde este incriminată, cât și conținutul normei de incriminare, pruncuciderea nu este altceva decât o formă atenuantă a omorului, în sensul că ea constă în aceeași activitate specifică omorului (uciderea) săvârșită în anumite circumstanțe cu caracter atenuant cum sunt cele care privesc calitatea specială a subiectului activ nemijlocit (mamă), calitatea specială a subiectului pasiv (copilul nou-născut), timpul comiterii (imediat după naștere) și starea deosebită în care se găsește făptuitorul (tulburarea pricinuită de naștere)[ 34, p. 93].
Aceste circumstanțe au un caracter personal, fiind de natură să atragă doar atenuarea omorului în condițiile art. 147 CP al RM. Aceasta înseamnă că în lipsa acestor circumstanțe, omorul copilului nou-născut constituie cel puțin una dintre celelalte modalități ale omorului intenționat prevăzut la art. 145 CP al RM[ 2, p. 52]. În lipsa particularităților menționate mai sus, cerute pentru existența infracțiunii de pruncucidere, ca infracțiune distinctă, fapta nu constituie nici pruncucidere, dar nici o altă infracțiune, ceea ce este inadmisibil.
Totodată, în literatura de specialitate s-a menționat că, caracterul de infracțiune proprie atribuit de lege pruncuciderii nu permite nici sancționarea corespunzătoare a participanților, datorită principiului unității de infracțiune[ 30, p. 135].
În cele din urmă putem conchide că, infracțiunea de pruncucidere indiferent de diversitatea noțiunilor date în doctrină și în legislațiile naționale ale statelor, are la bază 5 termeni, am putea spune chiar elemente componente, care o individualizează de celelalte fapte antisociale îndreptate contra vieții și sănătății persoanei incriminate în codul penal. Cât privește natura juridică a acesteia atunci, privită formal, ea nu face parte din categoria infracțiunilor de omor, deoarece constituie o infracțiune aparte, cu o denumire și o existență de sine stătătoare, fiind inclusă într-un text de lege distinct.
Caracteristica juridico-penală a infracțiunii de pruncucidere
La art. 147 CP al RM se stabilește răspunderea pentru infracțiunea de pruncucidere, adică pentru omorul copilului nou-născut, săvârșit în timpul nașterii sau imediat după naștere, de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere, și se pedepsește cu pedeapsă privativă de libertate: închisoare de până la 5 ani[ 2].
Cu privire la rațiunile incriminării acestei fapte există două abordări. Potrivit primei, existente în țările democratice și pe teritoriul actual al Republicii Moldova, în perioada interbelică se considera că acest omor trebuie să fie unul atenuant, din considerente de ordin moral și social (mama care nu poate să-și crească de una singură copilul, excluderea socială a mamei care are copii din afara căsătoriei, vârsta imatură a mamei etc.)[ 21, p. 212]. Aceste cauze determină majoritatea mamelor să-și lipsească de viață copii nou-născuți.
Potrivit celei de-a doua abordări, specifice statelor foste socialiste, prezente și în legislația autohtonă actuală, pruncuciderea se consideră un omor atenuant, cauza atenuării fiind starea psihofiziologică în care se găsește mama victimei. Se bazează pe împrejurările că pot exista stări psihofiziologice – contemporane sau consecutive nașterii – care pot provoca femeii o tulburare de natură să o împingă la lipsirea de viață a propriului copil. Aceste stări, deși nu echivalează cu o stare de iresponsabilitate, totuși justifică atenuarea răspunderii penale[ 21, p. 213].
Pruncuciderea ca faptă penală antisocială este incriminată și în legislația penală națională a altor state, așa de exemplu cum este:
Codul Penal al României, art. 177, prevede răspunderea penală pentru uciderea copilului nou-născut, săvârșită imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, și care se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani[ 1].
Analizînd textul incriminatoriu observăm că legiuitorul român a inclus doar termenul „imediat după naștere”, ceea ce nu ne pare corect, deoarece ar fi mai just de inclus și termenul „în timpul nașterii”, așa cum a procedat legiuitorul nostru, întrucât starea de tulburare fizică sau psihică poate apărea și în timpul nașterii. Pedeapsa prevăzută de legiuitorul român este strict stabilită, de la 2 la 7 ani, subiectului activ al infracțiunii nefiindu-i posibil de aplicat o pedeapsă mai mică de 2 ani. Legislatorul român astfel, într-o oarecare măsură a exclus existența circumstanței atenuante. Legislatorul național, după părerea noastră a procedat corect stabilind o pedeapsă de pînă la 5 ani, lăsând la discreția judecătorului, după intima convingere, să stabilească limita pedepsei ce poate fi aplicată pruncucigașei pentru fiecare caz în parte.
Codul Penal al Federației Ruse, art. 106, prevede răspunderea penală pentru omorul copilului nou-născut, săvârșit în timpul nașterii sau imediat după naștere, de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, se pedepsește cu pedeapsă privativă de libertate: închisoare de până la 5 ani.
Codul Penal al Norvegiei, art. 234, prevede răspnderea penală pentru omorul copilului nou-născut, săvârșit în timpul nașterii sau timp de 24 ore după naștere, de către mama sa, se pedepsește cu închisoare de la 1 an până la 8 ani. Totodată codul penal norvegian prevede expres în același articol, și faptul că se poate aplica pedeapsa cu închisoare de până la 12 ani, dacă mama a recidivat și a săvârșit o nouă pruncucidere. Tentativa de infracțiune este posibilă și poate rămâne nepedepsită, dacă copilului nu i-au fost cauzate vătămări grave integrității corporale sau sănătății[ 8, p. 206].
Codul Penal al Elveției, art. 116, prevede răspunderea penală pentru omorul copilului nou-născut, săvârșit în timpul nașterii sau imediat după naștere, de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cauzată de procesul nașterii, se pedepsește cu închisoare[ 6, p. 161].
Observăm că legislatorul elvețian a lăsat astfel la discreția judecătorului limita pedepsei ce poate fi aplicată mamei după intima convingere pentru fiecare caz în parte, precizând doar că pruncuciderea se pedepsește cu o măsură privativă de libertate.
Codul Penal al Poloniei, art. 149, prevede răspunderea penală pentru omorul copilului nou-născut, săvârșit în timpul nașterii, de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cauzată de procesul nașterii, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni până la 5 ani[ 9, p. 125].
Legislatorul polonez a mers contrar celui român, stabilind ca moment al săvârșirii infracțiunii doar „în timpul nașterii”, dar nu și „imediat după naștere”, astfel putem concluziona că în legislația poloneză nu este prevăzut nici acel termen de 24 ore după naștere, prevăzut expres în art. 234 de Codul Penal al Norvegiei.
Codul Penal al Danemarcii, art. 238, prevede răspunderea penală pentru omorul copilului nou-născut, săvârșit în timpul nașterii sau imediat după naștere, de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, de neputință, de rușine, cauzată de procesul nașterii, se pedepsește cu închisoare de până la 4 ani. Totodată se menționează că tentativa de infracțiune este posibiă și poate rămâne nepedepsită, dacă copilului nu i-a fost cauzat nici o vătămare integrității corporale sau sănătății[ 5, p. 183].
Legislatorul Danemarcii a inclus ca motiv de săvârșire a infracțiunii și starea de neputință, de rușine, ceea ce nu este prea corect față de copilul nou-născut, întrucât după părerea nostră acestea nu sunt motive temeinice de a-i suprima viața.
Codul Penal al Bulgariei, art. 120, prevede răspunderea penală pentru omorul copilului nou-născut, săvârșit în timpul nașterii sau imediat după naștere, de către mama sa, se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani[ 4, p. 96].
Codul Penal al Letoniei, art. 131, prevede răspunderea penală pentru omorul copilului nou-născut de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cauzată de procesul nașterii, se pedepsește cu arest sau cu închisoare de până la 5 ani[ 7, p. 243].
Legislatorul Letoniei, după cum observăm nu a prevăzut expres un anumit moment al săvârșirii pruncuciderii, lăsând la discreția instanței să deie o calificare ca atare după intima convingere, și anume dacă acțiunile mamei în dependență de momentul săvârșirii lor pot fi calificate ca pruncucidere.
După cum știm caracteristica juridico-penală a unei infracțiuni trebuie făcută prin prisma elementelor componenței de infracțiune, și anume:
Obiectul infracțiunii, prin care se înțelege valorile și relațiile sociale în legătură cu aceste valori care sunt prejudiciate prin săvârșirea infracțiunii;
Latura obiectivă a infracțiunii, reprezintă unul din cele patru elemente din componența de infracțiune, alcătuită dintr-o totalitate de trăsături, semne, obiective ce caracterizează aspectul exterior al comportamentului uman care este cerut pentru existența infracțiunii;
Latura subiectivă, constă în atitudinea psihică a persoanei care a săvârșit infracțiunea, atitudine alcătuită din elemente intelective, afective și volitive, pe baza cărora se stabilește vinovăția;
Subiectul infracțiunii, este recunoscută persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală și care grație faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această categorie de subiect, este pasibilă de răspundere penală.
Lipsa a unuia dintre aceste elemente exclude existența infracțiunii.
Pruncuciderii, la fel ca și altor infracțiuni, îi este caracteristic un anumit obiect, o latură obiectivă, subiect și latură subiectivă.
Obiectul infracțiunii de pruncucidere.
Pruncuciderea are două categorii de obiecte:
obiect juridic special, cuprinde relațiile sociale cu privire la viața copilului nou-născut;
obiect material, îl constituie corpul copilului nou-născut.
În general obiectul juridic nemijlocit al infracțiunii de pruncucidere îl constituie relațiile sociale, a căror existență și desfășurare normală sunt condiționate de ocrotirea dreptului la viață al pruncului în timpul nașterii sau imediat după naștere[ 15, p. 62].
În contextul infracțiunii prevăzute la art. 147 CP al RM, noțiunile „făt” și „copil nou-născut” nu pot fi privite în relația de „parte-întreg”. Or, „făt” este considerat produsul concepției din uter până când se naște. Pe de altă parte, „copil” este considerat persoana în primii ani ai vieții; deci, de această dată, după ce se naște. Chiar în Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului din 15.12.1994, se menționează că o persoană este considerată copil din momentul nașterii până la vârsta de 18 ani[ 13]. Rezultă că cele două noțiuni – „făt” și „copil nou-născut” – nu se pot intersecta[ 21, p. 213].
Victimă a pruncuciderii poate fi numai copilul nou-născut. Nu poate fi aplicată răspunderea în baza art. 147 CP al RM, dacă este săvârșit omorul unui copil căruia îi lipsește calitatea de nou-născut. Totodată, pluralitatea de victime nu influențează asupra calificării pruncuciderii, dar trebuie luată în calcul la individualizarea pedepsei. În cazul pluralității de victime, calificarea se face conform art. 147 CP al RM o singură dată, dacă lipsirea de viață a tuturor victimelor este cuprinsă de intenția unică a făptuitorului. Oricare altă soluție ar constitui o improvizare care încalcă flagrant principiul legalității. Pluralitatea de victime nu condiționează obligatoriu pluralitatea de infracțiuni. Stabilirea lipsei sau existenței intenției infracționale unice este determinată pentru a răspunde la întrebarea: oare se rețin atâtea infracțiuni de pruncucidere câte victime sunt?
Întrucât în art. 147 CP al RM nu există o circumstanță agravantă similară celei de la lit. g) alin. (2) art. 145 CP al RM, calificarea urmează a fi făcută numai conform art. 147 CP al RM, nefiind necesară o calificare suplimentară. Este posibil ca făptuitoarea să-și îndrepte intenția nemijlocit spre lipsirea de viață a două victime. Dacă, din cauze independente de voința ei, nu decedează nici una din acele victime, cele săvârșite urmează a fi calificate conform art. 27 și art. 147 CP al RM, ca tentativă de pruncucidere[ 21, p. 215]. Aceeași soluție de calificare se impune în cazul în care făptuitoarea își îndreaptă intenția nemijlocit spre lipsirea de viață a două victime, dar, din cauze independente de voința ei, se produce decesul unei singure victime din cele două.
În prezent o problemă destul de controversată, atât în doctrină cât și în practica dreptului penal, este faptul determinării momentului de început al vieții omenești și totodată stabilirea statutului juridic al fătului – este o persoană sau o probabilitate de viață umană?
Dreptul la viață, din momentul apariției ei este ocrotit de normele de drept, dar cel mai efectiv – de legea penală, în egală măsură pentru toate persoanele. Acest drept este prevăzut în Declarația Universală a Drepturilor Omului. În art. 2 al acestui document fundamental este indicat că „fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta declarație, fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări”.
Atunci când se afirmă că din momentul nașterii și până în cel al morții persoana este subiect de drepturi și obligații există limbaj comun. Consensul dispare însă când discuția vizează fetusul. Acesta este definit ca o entitate vie care rezultă din fertilizarea a ovulului și care se dezvoltă în uterul unei femei fiind incapabil să supravețuiască și să se dezvolte în afara acestuia[ 39, p. 110]. Disputa se poartă între teoriile dacă embrionul este persoană, este lucru sau o persoană potențială. Pentru sfera dreptului penal, distincția dintre persoană ca subiect de drept și lucru este esențială. Mulți autori consideră că protecția embrionului trebuie să se facă independent de personalitatea juridică, ceea ce exclude utilizarea lor comercială și interzice cercetările pe embrioni[ 33, p. 108]. Statutul juridic al unei persoane este clar definit de sistemele naționale și pe plan internațional. Persoana trebuie să fie născută vie și viabilă, indiferent dacă este pe deplin capabilă. Declarația Universală a Drepturilor Omului proclamă în acest sens, la art. 1 următoarele: „toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi”[ 12].
În ce privește statutul legal al pre-embrionului și al embrionului acestea fac obiectul unor vii controverse. Practic, în toate documentele internaționale lipsesc dispozițiile referitoare la fetus. Există două excepții: Declarația Americană a Drepturilor Omului, care se referă la protejarea dreptului la viață începând cu momentul concepției, și Convenția cu privire la Drepturile Copilului, care în preambulul său vorbește despre necesitatea unei griji speciale și a unei protecții legale, „înainte și după naștere” a copilului, datorită imaturității sale fizice și intelectuale[ 10]. Totodată, Convenția cu privire la Drepturile Copilului din 1989 evită o formulare clară în ceea ce privește limita inferioară a copilăriei. Textul lasă deschisă problema debutului copilăriei, neprecizând când începe aceasta: la concepere, la naștere sau la momentul dintre aceste două. El nu stabilește un moment anume, susținând o „abordare flexibilă” a problemei, lăsând la discreția statelor să decidă, în funcție de propriile condiții, drepturile aflate în conflict, în special dreptul copilului/dreptul mamei, și interesele implicate în problemele avortului și planificării familiale.
Credem că maniera în care este redactat art. 1 al Convenției nu trebuie să ridice în mod explicit problema momentului în care se consideră că începe perioada copilăriei, problemă evitată în mod intenționat, cu scopul de a se privilegia diversitatea tuturor soluțiilor naționale legale, în locul uneia comune tuturor statelor. Această reglementare din Convenție este cel mai frecvent criticată, fiind apreciată ca una dintre cele mai vulnerabile.
De menționat, că nici cele două Declarații privind drepturilor copilului, din 1924 și 1959, nu definesc debutul copilăriei. Cu toate acestea, Declarația din 1959, în Preambulul său menționează că: „datorită imaturității sale fizice și mintale, copilul are nevoie de ocrotire și grijă specială, inclusiv de o protecție juridică adecvată, atât înainte, cât și după naștere”[ 11, p. 341].
Nici Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a pronunțat definitiv asupra problemei debutului copilăriei. În una din hotărârile sale[ 49, p. 208], Curtea își exprimă viziunea care precumpănește în cadrul său: avortul nu violează Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în cazul în care se face pentru protejarea mamei. Curtea a pus sub semnul îndoielii faptul că expresia „orice persoană” include embrionul uman, fără a ajunge la o hotărâre definitivă și asupra întrebării dacă ar putea exista un stadiu, pe durata sarcinii, în care s-ar putea aplica alte considerente[ 33, p. 101].
În acest context, suntem de părerea că statele dispun de o libertate completă în vederea aprecierii drepturilor și intereselor contradictorii implicate în problemele avortului și planificării familiale. Convenția prin art. 41 garantează că standartele sale nu subminează nici o prevedere „mai potrivită pentru înțelegerea drepturilor copilului”, care poate fi cuprinsă în legislația națională sau în dreptul internațional în vigoare. Evident, cele mai multe dintre articolele Convenției pot fi aplicate copilului doar după naștere. Cu toate acestea, multe state au considerat necesar să facă declarații sau să-și manifeste anumite rezerve – prin grila propriilor legislații sau/și a propriilor atitudini față de copilul nenăscut încă, în special în legătură cu „dreptul inerent la viață” și cu obligația statului de a „asigura, la cel mai înalt nivel, supravețuirea și dezvoltarea copilului”, reflectate în art. 6 al Convenției”[ 11, p. 3].
În particular, Argentina declară că va interpreta dispozițiile art. 1 ca fiind aplicabile oricărei ființe umane din momentul conceperii și până la vârsta de 18 ani. În acest sens, se susține că existența umană începe din momentul conceperii în matricea maternă, respectiv o persoană poate avea anumite drepturi prenatale, ca și cum s-ar fi născut deja.
În sens opus, Marea Britanie susține că va aplica prevederile Convenției numai în urma nașterii unui făt viu.
În aceeași ordine de idei se înscrie și poziția Republicii Moldova, care susține că normele Convenției sunt aplicabile oricărei persoane din momentul nașterii și până la vârsta de 18 ani[ 14]. Aceste prevederi consfințesc teza conform căreia momentul din care copilul necesită o protecție juridică specială este legat și de dreptul de reproducere al părinților, de dreptul femeii de a avorta sarcina, precum și de obligația părinților de a asigura îngrijirea cuvenită fătului conceput.
Alte state, precum Luxemburgul, China, Botswana, Malaysia, au declarat că vor interpreta art. 1 în conformitate cu prevederile propriilor legislații.
De menționat că în majoritatea țărilor, legislațiile penale naționale recunosc și confirmă ideea că fătul aflat în pântecele mamei este dependent de corpul matern și ca atare nu este o persoană, ci o probabilitate de viață umană[ 27, p. 21].
Numeroase țări nu admit afirmația că pre-embrionul ar reprezenta o persoană sau o potențială persoană. Această poziție contravine însă principiilor etice care interzic considerarea pre-embrionului drept o proprietate[ 33, p. 108].
Expresia „orice persoană” redă natura universală a drepturilor omului. Ea vizează în primul rând ființa umană. Dezbaterea în jurul noțiunii de persoană este esențialmente franceză. În textul francez drepturile sunt recunoscute „oricărei persoane”, în timp ce versiunea engleză utilizează termenul „toți”, care se pare că nu poate fi aplicat decât unei ființe deja născute. Totodată trebuie de menționat că, între fetus, cu o oră înainte de naștere și copil imediat după naștere, diferența nu este semnificativă din punct de vedere biologic, însă din punct de vedere juridic statutul lor juridic diferă[ 31, p. 208].
Problema definirii juridice a embrionului este extrem de dificilă. În unele state, precum Irlanda, campaniile pro-viață au formulat propuneri pentru recunoașterea dreptului la viață al fetusului din momentul concepției, iar în alte state, precum Polonia și Franța s-a cerut garantarea protecției fiecărei persoane de la concepție, deși regulile civile, penale sau constituționale nu sunt formulate în acest sens.
Codurile civile ale statelor din sistemul juridic romano-germanic care conțin principiul „Infans conceptus pro iam nata habetur qnodiens de ejus de commodis agitur – Copilul conceput este considerat născut ori de câte ori aceasta este în interesul său” îl invocă uneori pentru a justifica calitatea de subiect de drept a fetusului. În replică, se invocă regula potrivit căreia copilul nenăscut poate dobândi dreptul de proprietate cu condiția să se nască viu. Prin urmare, nașterea fătului este asimilată unei condiții rezolutorii care desființează retroactiv toate drepturile dobândite de copilul conceput[ 33, p. 111].
În particular, dreptul românesc formulează regula conform căreia drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă dacă el se naște viu. Prin urmare, un copil conceput poate veni la succesiune alături de alți moștenitori chiar dacă s-a născut după moartea celui a cărui succesiune se împarte. De asemenea, el poate fi beneficiarul unei donații chiar dacă în momentul constituirii donației era doar conceput. Capacitatea dobândită de fetus anterior nașterii este recunoscută numai în ceea ce privește dobândirea de drepturi, iar nu și asumarea de obligații (caracter parțial). Totodată, capacitatea se dobândește sub condiția de a se naște viu (caracter anticipativ), aceasta acționând ca o condiție rezolutorie[ 35, p. 214].
Spre deosebire de dreptul civil francez, unde drepturile sunt recunoscute de la concepțiune dacă „infans conceptus” se va naște viu și viabil[ 37, p. 399], în dreptul românesc legea prevede o singură condiție, și anume ca acesta să se nască viu, eliminând disputele despre definirea viabilității din perspectivă juridică, biologică, morală și religioasă.
În Marea Britanie, legea este în egală măsură neclară și confuză. Ea tratează fetusul ca fiind „parte integrantă a mamei” până în momentul în care dobândește o existență de sine stătătoare. Acest punct de vedere a fost respins totuși de Camera Lorzilor în favoarea punctului de vedere potrivit căruia fetusul, deși depinde până la naștere de mamă, devine, din momentul concepției un organism separat și distinct de cel al mamei[ 33, p. 112].
Pe de altă parte, în limbajul dreptului familiei, termenii de „copil nenăscut”, „copil conceput”, „părinți ai copilului conceput” sunt foarte utilizați, ceea ce nu înseamnă că, automat, pot să confere fetusului un statut legal. Conceptul legal de părinte este limitat la „copilul născut”, iar termenul de „pre-adopție” sau de „adopție prenatală” nu este recunoscut de practică. Doar paternitatea unui copil născut poate fi tăgăduită. Totodată, nu există o cerință specială privind înregistrarea femeilor însărcinate. Copii sunt declarați și înregistrați la autorități doar după naștere. Doar copilul născut dobândește dreptul la nume. Dacă am considera embrionul ca o persoană, dreptul său la viață ar fi garantat, fapt ce creează o contradicție aparentă cu legislația privind întreruperea voluntară a sarcinii[ 33, p. 112].
Într-o altă viziune este preferabil să nu privim embrionul ca o ființă umană. Lipsit de corp și de individualitate proprie, embrionul nu poate fi, din punct de vedere juridic decât un lucru, ceea ce semnifică evident că nu este demn de protecție. Fetusul se comportă ca o ființă umană, în sensul biologic al termenului, dar nu este individualizat într-o ființă umană. Această încadrare permite insistarea asupra necesității unei protecții duble a persoanei care i-a naștere din embrion, dar această protecție trebuie pusă uneori în balanță cu cea de care beneficiază persoanele deja existente[ 31, p. 210]. Această viziune explică, de exemplu, faptul că avortul este permis în majoritatea statelor, find supus anumitor condiții.
Plecând de la controversa privind calificarea fetusului ca persoană, vom analiza în cele din urmă câteva dintre problemele care privesc protecția juridică acordată acestuia.
În această materie, remarcăm că doar Germania a adoptat o lege specială, Spania și alte țări referindu-se adiacent la embrioni, când reglementează Reproducerea Medicală Asistată, iar Belgia, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia nu au legi în domeniu[ 33, p. 113].
Jurisprudența europeană care nu recunoaște embrionului uman statutul de persoană a fost combătută de nenumărate ori de jurisdicțiile franceze în legătură cu calificarea juridică a „omuciderii”. În dosarul care a stat la baza uneia dintre hotărârile din Franța, cazul Vo, Curtea de Apel din Lyon l-a condamnat pentru omucidere din imprudență în temeiul art. 16 din Codul Civil Francez, pe un ginecolog care făcând o intervenție chirurgicală ueni femei însărcinate a provocat accidental moartea fetusului. O astfel de calificare juridică demonstrează în mod incontestabil că fetusul este o persoană, însă Curtea de Casație, reexaminând soluția adoptată în prima instanță a casat hotărârea, estimând într-o decizie a cărei motivare nu contribuie cu nimic la dezbatere, deoarece în cauza dată nu a fost adusă nici o atingere vieții altuia. Persoana dată în cele din urmă s-a adresat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza Vo c. Franța[ 48], Curtea, încercând să deie o soluție problemei, de a ști dacă în momentul în care o sarcină este întreruptă din culpă medicală fătul se bucură de protecție penală în baza art. 2 din Convenție, și apreciind că nu există un consens European asupra definiției științifice și juridice a începutului vieții, a renunțat să statueze dacă art. 2 din Convenție protejează dreptul copilului nenăscut de a se naște. Totodată, Curtea a statuat că punctul de plecare este interpretarea dată de fiecare stat în parte.
O altă părere ar fi că dreptul personal la viață apare odată cu persoana umană, la un moment anterior nașterii și la un moment posterior concepției, momentul respectiv putând fi socotit, pe baza criteriului posibilității copilului de a supravețui în afara corpului mamei sale.
În unele țări momentul de început al vieții omului este fixat direct în cadrul legislației penale. Așa, de exemplu, art. 16 al Codului Penal Elvețian prevede că acest moment coincide cu „actul de naștere, adică cu sforțările nașterii, care duc fără întrerupere la expulzarea fătului” [ 6, p. 99], iar art. 74 al Codului Penal Cilian stabilește că „odată cu separarea completă de la mama sa, începe viața persoanei”.
Legislația penală a Republicii Moldova prevede în art. 147 CP, răspunderea penală pentru pruncucidere, și anume pentru „omorul copilului nou-născut, săvârșit în timpul nașterii sau imediat după naștere”[ 2]. Incriminând ca moment al săvârșirii pruncuciderii „în timpul nașterii sau imediat după naștere”, am putea spune că legislatorul național a stabilit că începutul vieții omului are loc concomitent cu începutul nașterii fiziologice. Această opinie este în vigoare în știința dreptului penal și a practicii judiciare a Federației Ruse, care determină începutul vieții omului concomitent cu începutul nașterii fiziologice[ 43, p. 224].
Am mai putea adăuga la cele menționate mai sus că biserica, dogma bisericească refuză categoric să susțină că un individ ar avea calitatea de persoană doar din momentul nașterii, susținând că omul capătă statutul de persoană odată conceput și că el ar trebui să beneficieze de toate drepturile necesare.
Latura obiectivă a infracțiunii de pruncucidere.
Latura obiectivă a infracțiunii de pruncucidere are următoarea structură:
fapta (acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă, exprimată în lipsirea ilegală de viață a copilului nou-născut;
timpul săvârșirii infracțiunii, și anume – timpul nașterii sau imediat după naștere;
legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile;
urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei.
Fapta prejudiciabilă în contextul pruncuciderii se poate exprima nu numai prin acțiune, cum se consideră uneori, dar și prin inacțiune sau atitudine omisivă[ 28, p. 108]. Acțiunea prejudiciabilă se poate exprima de exemplu prin: comprimarea gâtului cu mâinile; obturarea (astuparea) orificiului nazal și bucal cu mâna, hârtie umedă sau materiale moi; strangularea cu lațul sau cu cordonul ombilical; compresiunea toraco-abdominală (înfășarea strânsă); înecarea; lovirea; tăierea; înțeparea; îngroparea; electrocutarea; otrăvirea; influențarea prin șocuri psihice. Inacțiunea se poate exprima prin: refuzul mamei de a-și hrăni copilul sau neînfășarea copilului atunci când temperatura din încăpere este sub 8-10°C, sau neefectuarea promptă a legăturii cordonului ombilical al copilului. Așa cum este de exemplu următoarea speță: inculpata F. N., fiind însărcinată în urma unor relații extraconjugale, evitând evidența medicală respectivă, la data de 27.06.2010, după orele mesei, în condiții de casă a născut un făt, căruia nu i-a stopat cordonul ombilical, lăsându-l fără îngrijire. În rezultat, fătul a decedat și ea l-a îngropat tainic într-o râpă de la marginea gospodăriei sale. Prin acțiunile sale, inculpata F. N., aflându-se într-o stare de tulburare psihică, a lăsat intenționat fără de îngrijire propriul copil nou-născut, fapt care
a condiționat decesul acestuia[ 58].
Ținând seama de vulnerabilitatea extremă a copilului nou-născut, nu este necesară o intensitate prea mare a violențelor pentru a-i pricinui moartea.
Timpul săvârșirii infracțiunii este un element al calificării care trebuie stabilit în mod obligatoriu. Acest element este caracterizat în textul legii prin cuvintele „în timpul nașterii sau imediat după naștere”. Observăm că timpul săvârșirii infracțiunii de pruncucidere coincide practic cu perioada în care copilul se consideră nou-născut. Astfel, putem deosebi două situații în funcție de timpul concret de săvârșire a pruncuciderii: 1) omorul copilului nou-născut săvârșit în timpul nașterii; 2) omorul copilului nou- născut săvârșit imediat după naștere.
Momentul inițial al perioadei „în timpul nașterii” este momentul de început al vieții nou-născutului. Momentul final al perioadei nominalizate este momentul în care s-a terminat expulzarea copilului, chiar dacă nu a fost separat încă de organismul matern prin tăierea cordonului ombilical și chiar dacă nu s-a eliminat placenta[ 22, p. 77].
Perioada de timp desemnată prin sintagma „imediat după naștere” trebuie interpretată într-un sens cronologic, raportat însă la criterii medicale morfo-fiziologice. Astfel, momentul inițial al acestei perioade este momentul în care s-a terminat expulzarea copilului. Momentul final al acestei perioade este marcat de expirarea termenului de 24 de ore după începutul vieții copilului nou-născut, adică până când se prezumă că pe corpul copilului se mențin încă semnele nașterii recente, precum și starea de tulburare a mamei, cauzată de naștere. Astfel, chiar dacă legea penală nu determină riguros cronologic care este durata până la care fapta poate fi comisă „imediat după naștere”, această împrejurare se delimitează după criterii medicale morfofiziologice[ 21, p. 216].
Astfel, la perioada de timp desemnată prin sintagma „imediat după naștere” se referă următoarea speță: la 15.06.2010, în jurul orei 20.00, R.N., imediat după nașterea la termen, în condiții casnice, a unui copil viabil de sex masculin, aflându-se într-o stare de tulburare psihică cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere, și-a aruncat copilul într-o groapă cu adâncimea de aproximativ 0,6 m ce se afla în gospodăria concubinului său N.I. din satul Socii Noi, raionul Fălești. În acest mod, i-a cauzat leziuni sub formă de traumatism cranio-cerebral închis cu hemoragie subarahnoidală difuză, care, asociată cu neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare, a dus la decesul nou-născutului[ 53].
Fapta se califică potrivit art. 147 CP al RM inclusiv în cazul în care acțiunea sau inacțiunea de lipsire ilegală de viață s-a realizat în interiorul perioadei „imediat după naștere”, iar moartea s-a produs după consumarea acestei perioade. Dimpotrivă, fapta nu urmează a fi calificată în conformitate cu art. 147 CP al RM, ci conform art. 145 CP al RM, dacă lipsirea ilegală de viață a copilului a fost comisă nu în intervalul de timp „imediat după naștere”, ci într-un moment ulterior acestuia[ 22, p. 77]. O idee similară este expusă și de un alt doctrinar, care menționează că, fapta nu va constitui pruncucidere, ci infracțiune de omor, dacă uciderea copilului a fost comisă nu în intervalul de timp „imediat după naștere”, ci într-un moment posterior acestuia, chiar dacă starea de tulburare psihică postnatală persistă[ 19, p. 109]. În cazul în care moartea s-a produs până la expulzarea fătului, ca urmare a unor acțiuni de întrerupere a gravidității în condiții ilegale, efectuate de către alte persoane, avem de a face cu un avort ilegal, art. 159 CP al RM[ 2].
În urma acțiunilor săvârșite în timpul nașterii sau imediat după acest act fiziologic, poate să survină moartea, însă nu e neapărat ca momentul morții să coincidă în timp cu acțiunile infracționale. Rezultatul fatal poate să survină și mai târziu, însă se cere ca acțiunile criminale să fie săvârșite anume în timpul nașterii sau imediat după nașterea pruncului[ 15, p. 63].
Infracțiunea de pruncucidere este una materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii morții cerebrale a victimei.
Nu se exclude posibilitatea tentativei la infracțiunea de pruncucidere. În același timp, nu este posibilă pregătirea de infracțiunea de pruncucidere. Este posibil ca făptuitoarea să se pregătească de lipsirea de viață a copilului pe care îl va naște, dar aceasta nu înseamnă că ea se pregătește de săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 147 CP al RM. Așa cum este de exemplu următoarea speță: la data de 17 septembrie 2010, Chirilov R.D., aflându-se la domiciliul lui Antoșel L.Gh., situat în s. Răscăieții Noi, r-ul Ștefan Vodă, acționînd în urma înțelegerii prealabile cu ultima, urmărind scopul săvârșirii omorului premeditat al copilului său nou-născut, din timp repartizând rolurile, pregătind mijloacele, instrumentele și metoda comiterii omorului, imediat după nașterea nou-născutului, știind cu certitudine despre vârsta minoră a acestuia și faptul că el este o rudă apropiată, profitând de starea de neputință cunoscută și evidentă a nou-născutului de a se apăra datorită vârstei sale fragede, convingându-se că copilul s-a născut viu, fapt confirmat prin concluzia raportului de expertiză medico-legală nr. 129, din 25.10.2010, conform căreia „pruncul era de gen masculin, nou-născut în termen de 9 luni de viață intrauterină, matur, absolut viabil”. Ulterior, intenționat, Antoșel L.Gh., având interes material și anume că Chirilov R.D. i-a promis o bicicletă, a pregătit un vas cu apă, au lăsat copilul în acest vas, ca rezultat, din cauza stării de neputință de a se apăra, copilul a decedat ca urmare a înecului, însă cauza decesului nu a fost posibil de stabilit din cauza putrefacției pronunțate a cadavrului[ 57].
Între activitatea de ucidere și moartea copilului trebuie să existe un raport de cauzalitate. Nu interesează dacă acțiunea sau inacțiunea a fost suficientă prin ea însăși să producă moartea copilului sau dacă acest rezultat s-a produs în concurs cu alte cauze sau împrejurări, preexistente, concomitente sau survenite. Dacă moartea copilului s-a produs imediat după naștere, dar datorită unor malformații congenitale incompatibile cu viața, legătura de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea mamei și moartea copilului nu există, iar fapta nu constituie o infracțiune[ 29, p. 115]. Această legătură poate prezenta dificultăți de stabilire, la fel ca în cazul omorului, atunci când fac parte din conexiune mai mulți factori în afară de contribuția mamei la uciderea copilului nou-născut, de exemplu în cazul asfixiei involuntare în situația afecțiunilor intrauterine sau a anomaliilor de dezvoltare[ 34, p. 95].
Pentru existența infracțiunii de pruncucidere, legea pretinde ca acțiunea sau inacțiunea mamei să aibă ca rezultat „moartea” copilului nou-născut. În ipoteza în care nu s-a produs moartea, din cauze independente de voința făptuitorului, fapta nu constituie pruncucidere, ci în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea copilului, vătămare corporală[ 34, p. 95].
Motivele invocate de făptuitor – obiceiurile religioase, dezonoarea, starea materială dificilă, frica față de părinți, cupiditatea și egoismul viitoarei mame – nu au relevanță la calificarea infracțiunii de pruncucidere, acestea constituie mobilul infracțiunii, motivele expuse pot fi luate în considerare la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea comisă[ 16, p. 297].
Latura subiectivă a infracțiunii de pruncucidere.
Latura subiectivă a infracțiunii examinate se exprimă, în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă. Momentul apariției intenției de a lipsi de viață copilul nou-născut nu are nici o relevanță asupra calificării pruncuciderii. Nu este exclus ca femeia gravidă să procure, să adapteze, să fabrice mijloacele de lispire de viață a copilului pe care preconizează să-l nască, sau să creeze intenționat, pe altă cale, condiții pentru a-l lipsi de viață. Deci, să-și demonstreze premeditarea în raport cu lipsirea de viață a copilului pe care îl va naște. Deocamdată, luând în considerație ipoteza supravenirii intenției, nu se cunoaște ce infracțiune va comite ea până la urmă: pruncucidere sau omor intenționat[ 21, p. 217].
Faptul că mama victimei a demonstrat premeditare în legătură cu lipsirea de viață a copilului pe care îl va naște nu neapărat înseamnă că fapta, pe care urmează s-o săvârșească, nu poate fi calificată conform art. 147 CP al RM.
Chiar dacă hotărârea de a lipsi de viață victima este preexistentă nașterii, aceasta își pierde orice semnificație, fiind eclipsată de starea emoțională deosebită din timpul nașterii sau imediat după naștere. Starea emoțională respectivă domină asupra constantelor social-psihologice ale femeii. De aceea, făptuitoarea poate premedita orice, cu excepția stării de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, stare care este cauzată de naștere. Starea dată poate să apară, inclusiv, la făptuitoarea care a premeditat lipsirea de viață a propriului copil. Ceea ce are loc la momentul săvârșirii infracțiunii eclipsează tot ceea ce întreprinde făptuitoarea ante-factum. Astfel, este posibil ca intenția inițială, de a săvârși omorul intenționat, să sufere transformare, așa încât intenția supravenită să consteie în intenția de a săvârși pruncuciderea. În această ipoteză, atestăm concurența dintre o componență de infracțiune cu circumstanțe atenuante și o componență de infracțiune cu circumstanțe agravante. Prevederea de la lit.a) art. 117 CP al RM ne obligă să soluționăm concurența dintre art. 147 CP al RM și lit.a) alin.2) art. 145 CP al RM în favoarea normei care incriminează fapta de pruncucidere.
În contextul analizei intenției de a săvârși pruncuciderea, este oportună examinarea problemei privind delimitarea acestei fapte infracționale de lăsarea în primejdie (art. 163 CP al RM). Criteriul de delimitare este următorul: în cazul lăsării în primejdie, făptuitoarea dorește ca cineva să-i poarte de grijă copilului ei nou-născut; în situația pruncuciderii, ea dorește sau admite moartea victimei. Orientarea intenției este apreciată în funcție de timpul și locul abandonării nou-născutului, de starea ei fizică la momentul abandonării lui, de probabilitatea salvării lui, de faptul cât de repede după abandonare copilul va putea fi descoperit. De exemplu, lăsarea nou-născutului în pădure sau în câmp, departe de locurile animate și căile de circulație, vorbește clar despre prezența intenției de pruncucidere. În contrast, lăsarea nou-născutului într-un cărucior, în timpul verii, la ușa maternității, mărturisește cel mai probabil despre intenția de a comite fapta de lăsare în primejdie. Deși motivele nu influențează calificarea pruncuciderii, stabilirea lor ajută la aprecierea corectă a faptei.
Cu certitudine, semnul definitoriu al laturii subiective a pruncuciderii este starea emoțională specială în care se află făptuitoarea, și anume – starea de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere. În lipsa acestei stări emoționale specifice, omorul copilului nou-născut de către mama acestuia, chiar dacă este săvârșit în timpul nașterii sau imediat după naștere, urmează a fi calificat în conformitate cu lit.e) alin.(2) art. 145 CP al RM. Esența stării de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzate de naștere, constă în aceea că ea apare la femeie în rezultatul impactului fizic și psihic al procesului nașterii (infecții, intoxicații, psihotraumatisme, anemii, carențe endocrine periodice, teren neurodistrofic) asupra organismului și echilibrului sufletesc al femeii, slăbit de situația creată de diverși agenți nocivi, care are implicații nefavorabile și traumatizante[ 21, p. 219]. Trăind un șoc fizic și psihic puternic, făptuitoarea nu se poate decide în ceea ce privește varianta corectă de conduită și comite omorul copilului nou-născut pentru a-și soluționa gravele probleme de ordin personal sau familial.
Pentru existența stării emoționale specifice, care dă temei de atenuare a răspunderii penale conform art. 147 CP al RM, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: 1) această stare să se exprime într-o tulburare fizică sau psihică; 2) starea dată să fie cauzată de naștere; 3) starea respectivă să aibă ca efect diminuarea discernământului.
În ceea ce privește circumstanțele care mărturisesc despre existența stării de tulburare fizică sau psihică, aceasta se referă în special la aspectul exterior și la comportamentul femeii în timpul nașterii sau imediat după naștere: fața palidă speriată sau fața roșie agitată; pupilele ochilor mărite; expresia de suferință și frică în ochi; dinții strânși; gura uscată; frecvența respirației mărită; puls des, tensionat; tremură întregul corp; emite gemete, țipete, urlete; manifestă reflexul de apărare și tendința de evadare[ 21, p. 219]. Trebuie de menționat că, în contextul infracțiunii prevăzute la art. 147 CP al RM, tulburarea fizică sau psihică trebuie să depășească prin gravitatea și intensitatea sa tulburarea acceptată sau normală suportată de majoritatea mamelor. De asemenea, starea de tulburare în care se află făptuitoarea trebuie să fie într-un raport de cauzalitate cu procesul nașterii. Dacă această stare a fost provocată de alte procese fiziologice sau patologice, de ordin fizic sau psihic, din organismul femeii, cele comise de ea nu pot forma fapta de pruncucidere.
Stabilirea stării date, se face numai printr-o expertiză medico-legală, care are ca obiect constatarea dacă, în condițiile concrete de săvârșire a faptei, mama copilului nou-născut se afla sau nu într-o stare de tulburare pricinuită de naștere. În contextul dat avem următoarea speță: inculpata T. V., la data de 18 martie 2010, aproximativ la orele 04.00, aflându-se în gospodăria părinților ei în s. Pitușca, raionul Călărași, tainic, de una singură a născut un copil de gen feminin cu greutatea de 2150 gr, apoi intenționat îndată după naștere, aflându-se într-o stare de tulburare psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere, l-a aruncat într-un canal ce deservește ca gunoiște din s. Pitușca, raionul Călărași și care ulterior a fost depistat de un consătean. În afară de recunoașterea sinceră a vinovăției de către inculpată, vinovăția ei a fost stabilită pe deplin în ședința de judecată și prin alte probe: depozițiile martorilor, rapoartele de expertiză medico-legale privind constatarea stării de tulburare psihică, cu diminuarea discernământului, dar și procesul verbal de cercetare la fața locului[ 52].
În literatura penală s-a subliniat că instanța are posibilitatea să aprecieze dacă această stare se include sau nu în conținutul pruncuciderii, în raport cu ansamblul probelor administrate, pentru că altfel ar însemna că se subordonează soluția juridică celei medicale, în funcție doar de concluziile raportului de expertiză medico-legală, ceea ce este de neacceptat[ 30, p. 139]. Astfel, s-a propus ca în dovedirea existenței acestei stări să se suplinească expertiza medico-legală cu avizul psihologului, prin care să fie evidențiate și tulburările și trăsăturile de caracter ale făptuitoarei. Totodată, dacă examinarea medico-legală nu a fost efectuată, imediat după naștere, în formularea concluziilor se va ține seama și de împrejurările de fapt care rezultă din actele de cercetare penală sau judecătorească[ 29, p. 115].
În cazurile când mama își ucide pruncul nou-născut din considerente de rușine, frică de reacția părinților, ostilitatea celor din jur, acestea nu pot fi considerate ca circumstanțe care ar atenua răspunderea penală în sensul infracțiunii de pruncucidere, deoarece nu este diminuat discernământul persoanei care știe destul de clar ce trebuie să facă și de ce trebuie să scape de pruncul nedorit[ 15, p. 64].
În fine, starea emoțională analizată trebuie să aibă ca efect diminuarea discernământului. Prin discernământ trebuie de înțeles facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare. În contextul pruncuciderii, diminuarea discernământului se exprimă în aceea că, deși făptuitoarea înțelege că săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, ea nu-și apreciază fapta ca omor, mai ales ca omor săvârșit asupra propriului copil. Cu alte cuvinte, făptuitoarea se află într-o stare psihică intermediară situată între discernământul deplin și absența acestuia (iresponsabilitate). Circumstanța atenuantă, fiind de ordin personal, se atribuie doar mamei și nu se răsfrânge asupra participanților la pruncucidere. Oricare altă persoană care ar ucide pruncul nou-născut sau ar instiga-o, ar ajuta-o pe mamă să-și omoare pruncul, va răspunde pentru omor excepțional de grav, potrivit lit. d) alin. 3 art. 145 CP al RM[ 18, p. 66].
Subiectul infracțiunii de pruncucidere.
Subiectul infracțiunii de pruncucidere este unul special, și anume: 1) persoana fizică responsabilă care la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 14 ani și care este 2) mama victimei, ceea ce înseamnă că pruncuciderea este o infracțiune cu autor unic, care exclude participația. Infracțiunea de pruncucidere este o infracțiune proprie, cu autor unic, deoarece un copil nou-născut nu poate avea decât o singură mamă. Între mamă și victimă trebuie să existe o rudenie de sânge. Cu alte cuvinte, subiectul pruncuciderii poate fi doar mama biologică a victimei.
În cazul în care făptuitoarea lipsește de viață un copil străin, când ea conștientizează acest fapt, ea, chiar dacă este parturientă sau lăuză, trebuie să răspundă conform prevederilor de la lit.e) alin.(2) art. 145 CP al RM. În același timp, dacă ea va lipsi de viață un copil străin, pe care l-a perceput eronat în calitate de copil propriu, fapta trebuie calificată ca tentativă de pruncucidere. Dacă, din cauze independente de voința făptuitoarei, aceasta lipsește de viață nu copilul nou-născut propriu, dar un copil nou-născut oarecare, atunci intenția de săvârșire a pruncuciderii se realizează numai în parte. Ea nu se realizează în partea vizând calitatea specială a victimei în planul legăturii de rudenie a acesteia cu subiectul infracțiunii.
Această ipoteză, care privește eroarea asupra persoanei victimei, trebuie deosebită de eroarea asupra modului de executare a infracțiunii. În această situație este posibil ca făptuitoarea, care urmărește să lipsească de viață pe unul din gemeni care s-a născut cu malformații congenitale, din cauza unei greșite mânuiri a instrumentului infracțiunii, să lipsească de viață în locul acestuia pe celălalt gemene nou-născut, aflat în apropiere de primul și care era sănătos. Ceea ce face în acest caz inoperantă eroarea asupra modului de executare a infracțiunii este identitatea valorilor sociale ocrotite de legea penală: atât victima vizată, cât și victima efectivă au calitatea de copil nou-născut având legătura de rudenie cu subiectul infracțiunii. Astfel, în cazul dat, răspunderea se va aplica în baza art. 147 CP al RM[ 21, p. 220].
Cum s-a specificat mai sus, participația este de neconceput la pruncucidere, deoarece tratamentul atenuat, prescris de legiuitor, se răsfrânge exclusiv asupra făptuitoarei, având un caracter personal, legat de procesele de graviditate și naștere. Tratamentul atenuat aplicat mamei copilului nou-născut pentru lipsirea lui de viață este condiționat de starea ei psiho-fiziologică specifică din timpul nașterii sau imediat după naștere. Acest factor se raportează exclusiv la persoana făptuitoarei și nu poate determina o influență atenuantă asupra calificării faptelor celorlalți participanți la această infracțiune.
Pentru a exista participație, este necesar ca toți făptuitorii să săvârșească aceeași infracțiune, ceea ce determină unitatea de calificare a faptei. Însă în cazul în care la lipsirea de viață a nou-născutului participă mai multe persoane, printre care și mama victimei, nu putem vorbi depsre unitatea de calificare a faptei. Aceasta deoarece acele una sau mai multe persoane, pe de o parte, și mama victimei pe de altă parte, nu săvârșesc aceeași infracțiune. Conștientizând relația pe care o are cu victima, mama acesteia își dă seama că săvârșește pruncucidere. Pe de altă parte, conștientizând că nu au aceeași relație specifică cu victima, celelalte persoane își dau seama că săvârșesc infracțiunea de omor intenționat. Aceasta rezultă din elementara prezumție de cunoaștere a legii penale și nu necesită cunoștințe speciale în domeniul dreptului penal.
Astfel, obiectiv, cele două sau mai multe persoane, împreună cu mama victimei săvârșesc aceeași faptă, dar nu și subiectiv. Pe cale de consecință, contribuția mamei victimei și contribuția celorlalte persoane trebuie disociate, constituind infracțiuni de sine stătătoare. Însă în practică situația este alta. De exemplu, avem următoarea speță: la data de 17 septembrie 2010, Chirilov R.D., aflându-se la domiciliul lui Antoșel L.Gh., situat în s. Răscăieții Noi, r-ul Ștefan Vodă, acționând în urma înțelegerii prealabile cu ultima, urmărind scopul săvârșirii omorului premeditat al copilului său nou-născut, din timp repartizând rolurile, pregătind mijloacele, instrumentele și metoda comiterii omorului, imediat după nașterea nou-născutului, știind cu certitudine despre vârsta minoră a acestuia și faptul că el este o rudă apropiată, profitând de starea de neputință cunoscută și evidentă a nou-născutului de a se apăra datorită vârstei sale fragede, convingându-se că copilul s-a născut viu, fapt confirmat prin concluzia raportului de expertiză medico-legală nr. 129, din 25.10.2010, conform căreia „pruncul era de gen masculin, nou-născut în termen de 9 luni de viață intrauterină, matur, absolut viabil”. Ulterior, intenționat, Antoșel L.Gh., având interes material și anume că Chirilov R.D. i-a promis o bicicletă, a pregătit un vas cu apă, au lăsat copilul în acest vas, ca rezultat, din cauza stării de neputință de a se apăra, copilul a decedat ca urmare a înecului, însă cauza decesului nu a fost posibil de stabilit din cauza putrefacției pronunțate a cadavrului. Instanța de judecată a recunoscut pe ambele persoane de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 145 alin.2 lit.a), b), e), i), j) CP al RM, cu stabilirea pedepsei de 12 ani închisoare pentru fiecare[ 57].
Spre deosebire de celelalte legislații, Codul Penal Italian reglementează expres tratamentul penal al participanților la pruncucidere.
În aceste condiții, dacă lipsirea de viață a copilului nou-născut este săvârșită împreună cu
alte persoane, atunci: a) mama acestuia va răspunde în calitate de autor al infracțiunii de
pruncucidere; b) celelalte persoane vor răspunde ca autori ai infracțiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art. 145 CP al RM, dacă nu mai sunt prezente și alte circumstanțe agravante.
În cazul în care mama, prin acțiunile sau inacțiunile sale intenționate, întrerupe viața intrauterină a fătului, această faptă nu poate fi considerată pruncucidere ci, după caz, va fi o întrerupere a gravidității în condiții ilegale[ 15, p. 64], adică va fi cazul de avort ilegal prevăzut la art.159 CP al RM[ 2].
Dacă mama și-a lipsit de viață copilul nou-născut, în rezultatul organizării, instigării sau complicității altor persoane, ea trebuie trasă la răspundere ca autor al infracțiunii de pruncucidere, pe când cei care au organizat săvârșirea infracțiunii de către ea, au instigat-o sau i-au fost complici trebuie trași la răspundere potrivit art.42 li lit.e) alin.(2) art. 145 CP al RM, dacă nu mai sunt prezente și alte circumstanțe agravante.
Dacă la uciderea nou-născutului participă nemijlocit tatăl copilului sau o rudă apropiată prevăzută în art.134 CP al RM, acțiunile sau inacțiunile acestora vor fi încadrate și potrivit lit.b) alin.3) art.145 CP al RM.
Totodată, dacă mama copilului nou-născut a avut rolul de organizator, instigator sau de complice la lipsirea de viață a acestui copil de către o altă persoană, ultima trebuie să răspundă ca autor al infracțiunii prevăzute la lit.e) alin.(2) art. 145 CP al RM, dacă nu mai sunt prezente și alte circumstanțe agravante. Mama victimei trebuie trasă la răspundere conform art.42 și art.147 CP al RM. Nu-i putem atribui calitatea de organizator, instigator sau de complice în cea de autor, deoarece în așa caz s-ar încălca o serie de principii ale dreptului penal. Considerăm că doar în astfel de situații se poate vorbi despre contribuție la săvârșirea infracțiunii de pruncucidere, deși în lipsa unei participații propriu-zise.
În cele din urmă putem concluziona că, atât în doctrină, cât și în practica dreptului penal, granița dintre infracțiunea de omor și cea pruncucidere este o problemă destul de discutabilă, întrucât ambele infracțiuni au ca victime în final copilul nou-născut. Dacă în cazul infracțiunii de omor intenționat mama nu se află într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere, atunci în cazul pruncuciderii se afirmă că impulsul mamei de a-și ucide fătul este anume această stare. Astfel, din acest motiv, delimitarea dintre aceste două infracțiuni se face cu dificultate, aceasta jucând un rol important, în condițiile mărimei pedespei aplicate pentru fiecare dintre aceste două infracțiuni: pentru pruncucidere – până la 5 ani, iar pentru omor intenționat – de la 10 la 15 (omor simplu) și de la 15 la 20 sau detențiune pe viață (omor agravat). Totodată, legiuitorul a procedat corect stabilind un tratament atenuat în cazul infracțiunii de pruncucidere, întrucât starea de tulburare fizică sau psihică, cauzată de naștere, care se poate menține un scurt timp după aceasta, diminuează discernământul făptuitoarei, determinând-o să-și concentreze agresiunea asupra propriului copil care este identificat cu cauza tuturor vicisitudinilor ei de ordin psihosocial.
CRIMINOGENEZA ȘI CRIMINODINAMICA PRUNCUCIDERII
Cauzele săvârșirii infracțiunii de pruncucidere
În general criminalitatea este un fenomen social ce este alcătuit dintr-o serie de fapte, care se numesc crime. Cunoașterea criminalității, ca fenomen social, trebuie să cuprindă cunoașterea structurii ei, cunoașterea părților componente, a categoriilor de crime. Pruncuciderea ca infracțiune distinctă, face parte din categoria infracțiunilor contra vieții și sănătății persoanei.
Potrivit art. 96 alin.(2) CPP al RM, concomitent cu circumstanțele ce urmează să fie dovedite în procesul penal trebuie să se concretizeze cauzele și condițiile care au contribuit la săvârșirea infracțiunii[ 3]. Rațiunea instituirii acestor prevederi legale, reiese din necesitatea evidențierii, pe parcursul cercetărilor, a cauzelor, condițiilor și împrejurărilor care au generat și favorizat săvârșirea infracțiunii, în cazul nostru a celei de pruncucidere, de natură să contribuie la luarea unor măsuri corespunzătoare de prevenire.
Totodată, factorii obiectivi și subiectivi, care determină săvârșirea pruncuciderii pot fi divizați în trei categorii: împrejurări care influențează nedorința mamei de a avea un copil; împrejurări, care împiedică alegerea unui model legal de comportament; împrejurări, care favorizează atingerea rezultatului infracțional, de exemplu nașterile neasistate.
În opinia noastră din categoria cauzelor și condițiilor care duc la săvârșirea nemijlocită a infracțiunii de pruncucidere fac parte:
stigmatizarea mamei necăsătorite, care naște un copil în afara căsătoriei;
severitatea excesivă a părinților și ascunderea de către femeia însărcinată a sarcinii și a evenimentului nașterii. Așa cum este de exemplu următoarul caz: inculpata P. T., originară din satul Opaci, raionul Căușeni, fiindu-i frică de reacția părinților, a ascuns sarcina, și a născut pe furiș, iar după aceasta și-a sufocat fătul, învelindu-l într-un scutec și l-a aruncat în veceul gospodăriei din grădina casei sale. Expertiza medico-legală efectuată a stabilit că nou-născutul a fost asfixiat[ 59];
lipsa mijloacelor de întreținere a copilului. În acest sens avem următoarea speță: la 15.06.2010, în jurul orei 20.00, R.N., imediat după nașterea la termen, în condiții casnice, a unui copil viabil de sex masculin, aflându-se într-o stare de tulburare psihică cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere, și-a aruncat copilul într-o groapă cu adâncimea de aproximativ 0,6 m ce se afla în gospodăria concubinului său N.I. din satul Socii Noi, raionul Fălești. În acest mod, i-a cauzat leziuni sub formă de traumatism cranio-cerebral închis cu hemoragie subarahnoidală difuză, care, asociată cu neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare, a dus la decesul nou-născutului. Inculpata, în cadrul ședinței de judecată a declarat că nu dispune de surse financiare suficiente pentru un al treilea copil, întrucât la etapa actuală deja are la întreținere doi copii minori[ 53].
teama de a crește copilul de una singură. De exemplu avem următoarea speță: în luna aprilie 2011, inculpata I. T. din Căușeni, și-a omorât copilul nou-născut, lovindu-l mortal în regiunea capului, apoi a aruncat cadavrul în veceul din curte. Din probele acumulate s-a stabilit că tatăl copilului, în ajunul incidentului, a insultat-o pe femeie și a refuzat recunoașterea paternității. Inculpata I. T. în cadrul procesului a declarat că teama de a crește copilul de una singură a determinat-o să comită crima dată[ 62].
lipsa de comunicare și înțelegere între părinți și tinerele ajunse la vârsta adolescenței;
nașterile neasistate, care, datorită lipsei ajutorului medical calificat, pot determina declanșarea unor stări de tulburare fizică sau psihică soldate cu diminuarea discernământului. Ca exemplu avem următoarea speță: în noaptea spre 4 iunie 2014, inculpata XX, aflându-se la domiciliu, în satul Călinești, raionul Fălești, imediat după naștere la termen, în condiții casnice, a dat naștere unui copil viabil, de gen masculin, aflându-se într-o stare de tulburare psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere, a pus copilul nou-născut într-o ladă dintr-o odaie nelocuită din saraiul gospodăriei sale, unde l-a astupat cu pene și a închis capacul cufărului, lăsând copilul nou-născut fără supraveghere și îngrijire necesare vieții, de la care la scurt timp a decedat. Inculpata a declarat că a născut de una singură și lipsa ajutorului medical calificat au determinat-o să comită infracțiunea[ 54].
instigarea mamei de către concubin, soț sau de către rude de a se debarasa de sarcină sau de copil, precum și de persoanele care practică efectuarea avorturilor criminale;
nivelul scăzut de cultură și absența cunoștințelor medico-sanitare necesare cunoașterii posibilităților de evitare a sarcinilor nedorite, dar și necunoașterea condițiilor care oferă posibilitatea efectuării avorturilor în instituțiile medicale specializate;
lipsa de informații legate de normele juridice, care oferă dreptul la asistență socială și juridică femeilor gravide și mamelor singuratice;
prezența unor deficiențe vădite legate de activitatea organelor de ocrotire a sănătății și a celor de protecție socială, care se manifestă în neacordarea promptă a ajutorului medical și a celui social-juridic în vederea preîntâmpinării sarcinilor nedorite, efectuarea operațiilor de avort, angajarea copiilor în orfelinate.
Astfel, putem concluziona că lista cauzelor săvârșirii infracțiunii de pruncucidere nu este una exhaustivă, deoarece fiecare pruncucigașă invocă propria cauză și motiv ce a împins-o să săvârșească acțiunea sau inacțiunea, care în cele din urmă a lipsit nou-născutul de dreptul de a trăi. Cauzele săvârșirii pruncuciderii nu au relevanță la calificarea infracțiunii de pruncucidere, acestea constituie mobilul infracțiunii, motivele expuse pot fi luate în considerare la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea comisă.
Mecanismul infracțional în cazul pruncuciderii
Mecanismul infracțional este procesul de naștere (apariție) și dezvoltare a unei infracțiuni concrete. După forma sa exterioară procesul numit nu diferă prin nimic de procesul de naștere și dezvoltare a oricărui act licit, diferența dintre ele constând doar în conținut[ 23, p. 20].
Nu am putea înțelege bine mecanismul comportamentului criminal fără a cunoaște structura acestuia. În linii generale, mecanismul comportamentului criminal include trei etape de bază[ 38, p. 808]:
nașterea (apariția) motivului;
luarea deciziei;
realizarea intenției criminale sau executarea infracțiunii și survenirea consecințelor criminale.
Fiecare etapă este o formațiune complicată, care include diverse procese și stări psihice, impactul mediului extern, luarea deciziilor de către individ și legăturile inverse. Fiecare etapă a mecanismului comportamentului criminal include o serie de elemente constitutive, încât el poate fi reprezentat, sub formă desfășurată, prin lanțul acestor elemente: necesitate – interes – motiv – scop – deliberare – luarea deciziei – realizarea intenției criminale[ 38, p. 809]. De menționat că fiecare element al mecanismului schițat este determinantul elementului următor, el însuși fiind determinat, la rândul său, de elementul precedent.
Orice faptă conștientă a omului are la bază o anumită necesitate, pe care individul tinde s-o satisfacă prin acțiunea sa. Necesitățile pot fi biologice (hrană, căldură, îmbrăcăminte) și sociale (informație, comunicare, cunoștințe). Atunci când omul conștientizează necesitatea pe care o are, o simte, adică o reflectă ca fiind pentru el de importanță vitală și, prin urmare, trebuie satisfăcută, necesitatea se transformă deja în interes[ 23, p. 20].
Astfel, apare interesul care nu este altceva decât necesitatea conștientizată. La rândul său, interesul condiționează apariția motivului, care este acel imbold lăuntric (mobilul) ce îl determină pe om la comiterea faptei, deci ceea ce îl și face pe om să acționeze. Dirijat de un anumit motiv, individul își schițează un scop – rezultatul prevăzut și scontat, dorit pe care tinde să-l atingă persoana, prin a săvârși anumite acțiuni sau inacțiuni. După determinarea scopului urmează deliberarea care se încheie cu luarea deciziei și, respectiv, realizarea ei[ 23, p. 20]. Comportamentul normal al persoanei se transformă în unul ilegal, criminal, atunci când, sub influența factorilor externi și interni conținutului verigilor mecanismului actului criminal, i se conferă un caracter socialmente negativ. Anume acest caracter socialmente negativ prezent la nivel de procese psihice și determină, în cele din urmă, o conduită care contravine relațiilor stabilite într-o societate. Caracteristicele mecanismului infracțional variază în funcție de faptul cum a fost comisă infracțiunea: intenționat, din imprudență sau în stare de afect.
În cazul pruncuciderii nu putem vorbi despre apariția premeditată a ideii de comitere a infracțiunii, deoarece ca condiție esențială pentru calificarea faptei drept pruncucidere, este starea de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere.
Mecanismul infracțional al unei fapte ilegale este constituit din: personalitatea făptuitorului, victima infracțiunii și modalitatea de comitere a faptei propriu-zise.
Criminologia utilizează conceptul de personalitate a infractorului, ca variantă a personalității umane, înțeleasă în accepțiunea largă de unitate bio-psiho-socială[ 36, p. 532].
Prin personalitate se înțelege rezultatul unui proces de adaptare a ființei umane la lume, cu scopul de conservare și dezvoltare. Ea este consecința procesului interacționist prin care infrastructura biologică a fost grefată cu principalii vectori sociali, un rezultat al interacțiunii dialectice dintre ansamblul caracteristicilor organizării interne a individului (factorii endogeni) și ansamblul factorilor mediului social (factorii exogeni)[ 25, p. 80].
După cum am specificat mai sus, subiectul activ al pruncuciderii, poate fi doar mama biologică a copilului nou-născut. Conform unei viziuni, criminalitatea femenină ar fi și mai mică decât cea a bărbaților dacă din numărul infracțiunilor comise de femei am exclude pruncuciderea[ 38, p. 356].
Analiza personalității femeilor pruncucigașe presupune, în primul rând, elucidarea aspectului social-demografic, care îmbină în sine mai multe trăsături: vârsta, starea familială, nivelul de studii, existența antecedentelor penale. Determinând trăsăturile date primim un răspuns clar la întrebarea: cine este pruncucigașa?
În ipoteza examinării unui cumul de cauze penale de pruncucidere săvârșite în perioada 2001-2012, constatăm că femeile învinuite sau condamnate pentru comiterea infracțiunii analizate au, de regulă, vârsta cuprinsă între 18-30 de ani – 65%, 21% – până la 18 ani și mai mult de 30 de ani – 14% (vezi anexa 1).
Ponderea pe vârstă a femeilor pruncucigașe Anexa 1
Ponderea vârstei pruncucigașelor este de 20-26 de ani (42%)[ 46, p. 19].
În afară de aspectul social-demografic, obiectul caracterizării criminalistice a faptelor de pruncucidere mai cuprinde și stabilirea trăsăturilor moral-psihologice ale femeilor care săvârșesc fapte de pruncucidere.
În acest sens, autorul rus O. Likucev identifică următoarele trăsături caracteristice femeilor care comit fapte de pruncucidere și care le diferențiază de alți infractori: inadaptare socială relativă, impulsivitate, agresivitate, izolare socială, excitabilitate, incapacitatea de utilizare a experienței de viață acumulate și de prognozare a viitorului[ 42, p. 135].
Studiul aspectului motivațional al faptelor de pruncucidere relevă următoarele tipuri de personalități ce caracterizează mama care-și omoară copilul nou-născut[ 46, p. 20]:
personalitate marginală (asocială), duce un mod antisocial de viață, întreține raporturi sexuale ocazionale, abuzează de consumul băuturilor alcoolice și substanțelor narcotice, are un mod parazitar de viață. Pentru tipul dat nașterea este percepută ca o limitare a propriei libertăți, fapt care exclude formarea unor sentimente de afecțiune față de viitorul copil.
personalitate instabilă, femeile minore sau tinere, fără experiență de viață, care se adaptează la normele sociale, iar calitățile aparente, pe care le manifestă, nu prevestesc eventualitatea unui comportament infracțional. În cazul sarcinilor ce provin din relații extraconjugale, acest tip resimte emoții negative declanșate de teama de reacție a părinților, a societății. Negăsind soluții adecvate de rezolvare a situației create, aceste femei, de multe ori, pe fundalul stărilor de tulburare provocate de naștere își ucid nou-născuții. De exemplu avem o speță unde inculpata T. V., fiind minoră, a rămas însărcinată în urma unor relații ocazionale, și temându-se de reacția părinților și a celor din jur, la data de 18 martie 2010, aproximativ la orele 04.00, în urma nașterii în gospodăria părinților ei în satul Pitușca, r-ul Călărași, tainic, de una singură, a unui copil de gen feminin cu greutatea de 2150 gr, intenționat, îndată după naștere, aflându-se într-o stare de tulburare psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere, a aruncat copilul într-un canal care deservește ca gunoiște din satul Pitușca, r-ul Călărași[ 52].
personalitate înrăită, este reprezentată de femeile cu copii, căsătorite sau care se află în relații de concubinaj. Tipul dat comit acte de pruncucidere în condițiile unei hotărâri deliberate, luate înainte de naștere. Persoanele date nu sunt preocupate de îngrijirea copiilor pe care îi au la moment, nu resimt sentimente de afecțiune față de ei și nu manifestă sentimente de compătimire pentru viitorul copil, pe care ulterior, în mod premeditat, îl omoară. Putem să aducem de exemplu o speță, unde inculpata M. L. ducea un mod de viață amoral, făcea abuz de băuturi alcoolice, a abandonat copiii în timp ce soțul era internat în spital, iar peste puțin timp, la data de 10.04.1998, a dat naștere la un copil de sex masculin pe care l-a omorât imediat după naștere. Aceasta a născut pe timp de noapte, în jurul orelor 22.00 și abia dimineața a înfășurat copilul în niște haine murdare, după care, cu sânge rece l-a îngropat de viu[ 55]. Considerăm că femeile de acest tip nu pot beneficia de regimul blând de sancționare instituit în art. 147 CP al RM, deoarece premeditarea acțiunilor exclude existența faptei de pruncucidere.
Al doilea element al mecanismului infracțional este victima. Prin victimă trebuie să înțelegem persoana care suportă consecințele fizice, materiale sau morale ale unei infracțiuni. Conform legislației procesual penale în vigoare „se consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracțiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale”[ 3].
Recurgând atât la definițiile oferite de legislator, cât și la cele propuse de criminologi, victimologi, putem trata noțiunea de „victimă” în sensul de orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecințele fizice, morale sau materiale ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale. Victima, astfel este persoana lezată, fără vreo asumare conștientă a calității sale și a riscului[ 24, p. 335].
Conceptul criminologic de victimă este mai larg decât cel operat în procedura penală, deoarece, în primul caz, nu este obligatorie calitatea de parte vătămată, calitate ce se acordă în modul stabilit de lege, sau ca însăși persoana să se autoaprecieze ca victimă[ 23, p. 22]. În general cercetările au demonstrat că anumite persoane sânt supuse unui mai mare risc de a deveni victime. Gradul de predispoziție a persoanei de a deveni victim este numit vulnerabilitate victimală, iar prin victimitate concepem acele însușiri, trăsături, capacități, care predispun persoana de a deveni victimă. Asupra gradului de vulnerabilitate victimală influențează[ 23, p. 23]:
factori personali: vârsta, sexul, deficiențe, carențe educaționale sau experiența socială redusă;
factori situaționali: anumite situații care îi fac pe unii indivizi în mai mare măsură susceptibili de a deveni victime.
Caracteristica victimei infracțiunii de pruncucidere include în sine următoarele semne definitorii pe care trebuie să le stabilească cercetarea: calitatea de nou-născut, durata vieții intrauteriene și extrauteriene, gradul de maturitate și viabilitate al fătului[ 46, p. 21].
Știința obstetrică consideră că lungimea unui nou-născut matur este de 47-62 cm (mai frecvent 50-52 cm), iar a celui prematur – mai mică de 45 cm. Determinarea maturității la un făt cu dimensiunile între 45 și 47 cm se stabilește luând în considerație și alte semne morfologice[ 40, p. 12]. Drept exemplu, avem o speță, unde s-au născut două fetițe gemene cu greutatea de 2100 gr și, respectiv, 2600 gr și lungimea de 44 cm, ambele au fost considerate ca mature, având în vedere gradul de dezvoltare a altor organe[ 51].
Viabilitatea nu este nimic altceva decât capacitatea pruncului de a supravețui în afara organismului matern.
După cum menționează autorul V. Kulikov, împrejurările de comitere a faptei influențează în mod direct procesul de declanșare și derulare a actului infracțional, mecanismul de realizare a infracțiunii, procesul de formare a elementelor componente ale infracțiunii și, nu în ultimul rând, relevă legitatea de culegere și prelucrare a informațiilor privind cauza cercetată[ 41, p. 7].
Infracțiunea de pruncucidere poate fi comisă în diferite împrejurări, care pot fi de trei feluri: împrejurări preexistente, împrejurări concomitente și subsecvente actului infracțional. Conform opiniei autorului rus I. Fedotov, împrejurările preexistente ale pruncuciderii reprezintă totalitatea factorilor exteriori (materiali, social-psihologici), care influențează pregătirea și realizarea actului infracțional, precum și alegerea metodei de comitere a infracțiunii[ 44, p. 12].
Dintre împrejurări preexistente ale comiterii pruncuciderii am putea menționa: ascunderea sarcinii de către femeia gravidă, sau contrar, aducerea la cunoștința tuturor a sarcinii; luarea hotărârii de a păstra copilul; realizarea actelor preparatorii; existența unor condiții de traumă psihică generate de conflictele sociale.
Studiul practicii judiciare relevă 71% de pruncucideri săvârșite în urma ascunderii sarcinii; 29% de pruncucideri comise în condițiile cunoașterii de către cei din jur a stării de graviditate a femeii. Totuși, în majoritatea cazurilor, pruncuciderile sunt săvârșite pe fundalul unor condiții de traumă psihică preexistente nașterii (86%)[ 46, p. 22].
Împrejurările nu sunt nimic altceva decât, niște factori exteriori care au legătură directă cu rezultatul final al activității infracționale, realizate de pruncucigașă, și anume uciderea nou-născutului. Aici am putea menționa: nașterea asistată sau neasistată, nașterea cu complicații sau fără complicații. Cauzele penale concrete de săvârșire a pruncuciderii dovedesc faptul că anume nașterile neasistate și complexe, provoacă de cele mai multe ori, starea de tulburare fizică sau psihică, soldată cu diminuarea discernământului. De exemplu, într-o cauză penală, prin intermediul expertizei judiciare realizate în scopul stabilirii stării psihice a persoanei inculpate la momentul nașterii, s-a constatat că pruncucigașa, în urma nașterii neasistate, a suportat un șoc hemoragic sub influența căruia a comis infracțiunea de pruncucidere[ 50].
Analizând împrejurările posterioare pruncuciderii, putem spune că acestea intervin odată cu încetarea activității infracționale și cuprind totalitatea factorilor exteriori, care au determinat producerea altor evenimente legate de actul infracțional, dar care nu au însoțit săvârșirea faptei.
Un exemplu elocvent în acest sens este o cauză penală, unde odată cu dispariția stării deosebite provocată de procesul nașterii, făptuitoarea și-a recunoscut vinovăția, având remușcări fața de cele întâmplate și astfel autodenunțându-se[ 56].
Ultimul element al mecanismului infracțional, după cum am specificat mai sus, vizează modalitatea de comitere a faptei propriu-zise. După cum știm, metoda de comitere a unei sau altei infracțiuni, include 3 etape: pregătirea, săvârșirea și tăinuirea infracțiunii. Ca metode de pregătire în cazul pruncuciderii, putem enumera: acțiuni de ascundere a sarcinii; pregătirea mijloacelor și instrumentelor de comitere a infracțiunii; alegerea locului nașterii și a locului unde urmează să fie suprimată viața nou-născutului; primirea ajutorului din partea persoanelor terțe.
Ca exemplu la cele enunțate mai sus, avem următoarea speță: la data de 17 septembrie 2010, Chirilov R.D., aflându-se la domiciliul lui Antoșel L.Gh., situat în s. Răscăieții Noi, r-ul Ștefan Vodă, acționând în urma înțelegerii prealabile cu ultima, urmărind scopul săvârșirii omorului premeditat al copilului său nou-născut, din timp repartizând rolurile, pregătind mijloacele, instrumentele și metoda comiterii omorului, imediat după nașterea nou-născutului, știind cu certitudine despre vârsta minoră a acestuia și faptul că el este o rudă apropiată, profitând de starea de neputință cunoscută și evidentă a nou-născutului de a se apăra datorită vârstei sale fragede, convingându-se că copilul s-a născut viu, fapt confirmat prin concluzia raportului de expertiză medico-legală nr. 129, din 25.10.2010, conform căreia „pruncul era de gen masculin, nou-născut în termen de 9 luni de viață intrauterină, matur, absolut viabil”. Ulterior, intenționat, Antoșel L.Gh., având interes material și anume că Chirilov R.D. i-a promis o bicicletă, a pregătit un vas cu apă, au lăsat copilul în acest vas, ca rezultat, din cauza stării de neputință de a se apăra, copilul a decedat ca urmare a înecului, însă cauza decesului nu a fost posibil de stabilit din cauza putrefacției pronunțate a cadavrului[ 57].
După cum știm, pruncuciderea se săvârșește atât prin acțiuni (pruncucidere activă), cât și, prin inacțiuni (pruncucidere pasivă).
Studiind practica judiciară observăm următoarele metode de săvârșire a pruncuciderii active: lovirea prin cauzarea de traumatisme – 37%, sugrumarea cu mâinile – 25%, înecarea – 17%, îngropare (aruncare) – 11%, obturarea căilor respiratorii – 10% (vezi anexa 2).
Metodele săvârșirii pruncuciderii active Anexa 2
Astfel, la metoda de comitere a infracțiunii „lovirea prin cauzarea de traumatisme” se referă următoarea speță: în luna aprilie 2011, inculpata I. T. din Căușeni, și-a omorât copilul nou-născut, lovindu-l mortal în regiunea capului, apoi a aruncat cadavrul în veceul din curte. Din probele acumulate s-a stabilit că tatăl copilului, în ajunul incidentului, a insultat-o pe femeie și a refuzat recunoașterea paternității, fapt ce a determinat-o să comită crima[ 62].
La metoda „îngropare (aruncare)” se referă următoarele cazuri:
la 15.06.2010, în jurul orei 20.00, R.N., imediat după nașterea la termen, în condiții casnice, a unui copil viabil de sex masculin, aflându-se într-o stare de tulburare psihică cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere, și-a aruncat copilul într-o groapă cu adâncimea de aproximativ 0,6 m ce se afla în gospodăria concubinului său N.I. din satul Socii Noi, raionul Fălești. În acest mod, i-a cauzat leziuni sub formă de traumatism cranio-cerebral închis cu hemoragie subarahnoidală difuză, care, asociată cu neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare, a dus la decesul nou-născutului[ 53].
la data de 18 martie 2010, aproximativ la orele 04.00, inculpate T. V., aflându-se în gospodăria părinților ei în s. Pitușca raionul Călărași, tainic, de una singură a născut un copil de gen feminin cu greutatea de 2150 gr, apoi intenționat îndată după naștere, aflându-se într-o stare de tulburare psihică cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere, l-a aruncat într-un canal care servește ca gunoiște din s. Pitușca raionul Călărași și care ulterior a fost depistat de un consătean[ 52].
Pruncuciderea pasivă are loc prin următoarele metode: abandonarea copilului – 45%, neînfășarea copilului atunci când temperatura din încăpere este sub 8-10°C – 30%, neacordarea îngrijirilor după naștere, ca de exemplu refuzul mamei de a-și hrăni copilul – 15%, neefectuarea promptă a legăturii cordonului ombilical al copilului – 10% (vezi anexa 3).
Metodele săvârșirii pruncuciderii pasive Anexa 3
La metoda „neefectuarea promptă a legăturii cordonului ombilical al copilului” se referă următoarea speță: inculpata F. N., fiind însărcinată în urma unor relații extraconjugale, evitând evidența medicală respectivă, la data de 27.06.2010, după orele mesei, în condiții de casă a născut un făt, căruia nu i-a stopat cordonul ombilical, lăsându-l fără îngrijire. În rezultat, fătul a decedat și ea l-a îngropat tainic într-o râpă de la marginea gospodăriei sale. Prin acțiunile sale, inculpata F. N., aflându-se într-o stare de tulburare psihică, a lăsat intenționat fără de îngrijire propriul copil nou-născut, fapt care a condiționat decesul acestuia[ 58].
În final putem conchide, că cunoașterea comportamentului uman implică o profundă cunoaștere a mediului de viață al omului, atât a celui natural, cât și a celui social. Fără a pătrunde în mediul de viață al ființei umane, cunoașterea omului și a comportamentului acestuia devine, practic, o misiune imposibilă. Totodată, cunoașterea comportamentului uman nu poate fi redusă însă la cercetarea exclusivă a factorilor externi, naturali și sociali, chiar dacă lor le revine o însemnătate fundamentală în explicarea conduitei umane. Mediul de existență al individului nu-i determină conduita în mod direct; acțiunea lui parcurge, mai întîi, o interiorizare, proces subiectiv în timpul căruia ea suportă o serie de transformări mai mult sau mai puțin importante, ca mai apoi să influențeze, într-un fel sau altul, comportamentul. După cum am specificat mai sus, mecanismul infracțional este un proces de naștere, dezvoltare și materializare a comportamentului criminal. Cunoașterea comportamentului uman în cazul unei infracțiuni concrete, ne ajută să înțelegem cum influența din exterior se transformă într-un impuls intern, care evoluează și se materializează, în final într-o conduită criminală, manifestare exterioară, schimbând realitatea, ceea ce permite criminologiei să elaboreze măsuri de prevenire individuală a crimelor.
Indicatorii cantitativi și calitativi privind săvîrșirea infracțiunii de pruncucidere în
Republica Moldova
Renumitul criminlog rus V.N. Kudreavțev considera că criminalitatea, fiind un fenomen social, poate fi analizată prin prisma caracteristicilor cantitative și calitative.
Din prima categorie fac parte: nivelul, dinamica și volumul criminalității; iar din cea de-a doua categorie – structura și caracterul prejudiciului[ 38, p. 96]. Pentru a opera în continuare cu acești termeni, considerăm că este necesar mai întîi de toate, definirea acestora.
Nivelul criminalității reprezintă caracteristica cantitativă a fenomenului, exprimată în valoarea absolută ca suma infracțiunilor săvârșite sau a persoanelor care au comis infracțiunea, precum și în valoarea relativă, exprimată prin așa numitul K al criminalității[ 38, p. 96].
Dinamica criminalității este evoluția și variația acesteia în timp și spațiu sau evoluția numărului și structurii criminalității pe un anumit teritoriu într-o perioadă concretă de timp[ 38, p. 97].
Volumul criminalității reprezintă o evaluare strictă cantitativă, referindu-se la numărul total de fapte penale comise. Este vorba, desigur, de criminalitatea aparentă sau de cea legală, care sunt singurele în măsură de a fi stabilite cu o oarecare precizie[ 38, p. 97].
Structura criminalității presupune o delimitare a acesteia în funcție de diversele categorii de fapte penale ori reprezintă cota parte a anumitor categorii de infracțiuni din numărul total înregistrat de crime, precum și conexiunea dintre categoriile de infracțiuni[ 38, p. 97].
În urma studierii practicii judiciare dar și a datelor statistice, am avut ocazia să stabilim care este criminodinamica pruncuciderii pe teritoriul Republicii Moldova. În continuare vom opera cu careva date statistice pentru a ne forma o viziune clară în ceea ce privește indicatorii cantitativi și calitativi privind săvîrșirea infracțiunii de pruncucidere.
Astfel, în anul 1993 au fost înregistrate 6 cazuri de pruncucideri pe teritoriul RM; în 1994 – 9 cazuri; în 1995 – 8 cazuri; în 1996 – 11 cazuri; în 1997 – 10 cazuri; în 1998 – 13 cazuri; în 1999 – 5 cazuri; în 2004 – 5 cazuri; în 2009 – 5 cazuri; în 2010 – 8 cazuri; în 2013 – 6 cazuri, dintre care 2 – la Chișinău, 2- la Cahul, 1 – la Nisporeni, 1 – la Ungheni (vezi tabelul 1)[ 61].
Numărul pruncuciderilor înregistrate în perioada 1993-2013 Tabelul 1
După cum observăm, din datele acestea, incidențe maxime s-au înregistrat în anii 1996-1998.
Nivelul pruncuciderilor în structura omorurilor intenționate contra minorilor operează cu următoarele date statistice: în 1996 – nivelul a constituit 54,4%; în 1997 – 66,66%; în 1998 – 54,16%; în 1999 – 20,0%; în 2000 – 29,41%; în 2001 – 90,0%; în 2002 – 30,0% (vezi tabelul 2)[ 63].
Nivelul pruncuciderilor în structura omorurilor intenționate Tabelul 2
Numărul total al pruncuciderilor înregistrate săvârșite în perioada 1996-2013 în mun. Chișinău este de 18 cazuri, adică 23,88%, dintre care: sect. Botanica – 7 cazuri; sect. Buiucani – 4 cazuri; sect. Centru – 1 caz; sect. Ciocana – 3 cazuri; sect. Râșcani – 3 cazuri. Pruncucigașa, din numărul total de pruncucideri înregistrate a fost stabilită în 9 cazuri, respectiv – 50,0%.
Analizând practica judiciară, și anume 11 dosare penale intentate, am făcut careva concluzii în ceea ce privește aspectul criminologic al infracțiunii de pruncucidere, axându-ne pe următoarele criterii:
Vârsta pruncucigașei la momentul comiterii: majoritatea cazurilor de pruncucidere au fost comise de femei tinere, 4 cazuri, cu vârsta cuprinsă între 17-20 de ani, (36,4%); 2 cazuri cu vârsta de 26-28 de ani (18,2%); 5 cazuri cu vârsta de 32-40 de ani (45,5%).
Starea civilă: marea parte din pruncucideri au fost comise de femei necăsătorite (63,6%); 2 cazuri au fost săvârșite de femei căsătorite (18,2%) și încă două de femei divorțate (18,2%), majoritatea femeilor rămânând însărcinate în urma relațiilor ocazionale, neavând un partener stabil.
Locul de muncă/studii: majoritatea nu erau angajate în câmpul muncii (72,7%), două pruncucigașe erau studente (18,2%) și doar o inculpată era angajată în câmpul muncii.
Locul săvârșirii infracțiunii (mediul urban sau rural): numărul pruncuciderilor săvârșite în mediul urban este aproximativ egal cu cel din mediul rural, diferența fiind doar cu 1 caz mai mult în mediul rural, repsectiv: mediul rural – 54,5%, mediul urban – 45,5%.
Nivelul de studii: 6 cazuri pruncucigașa avea studii medii (54,5%); 3 cazuri inculpata avea studii medii incomplete (27,3%); 2 cazuri aceasta nu avea studii (18,2%).
Împrejurările în care a avut loc nașterea: avem 9 cazuri de nașteri neasistate (81,8%) și 2 cazuri de nașteri asistate (18,25).
Modalitatea săvârșirii infracțiunii:
5 cazuri de asfixie mecanică (45,5%), dintre care:
un caz de submersie: la data de 17 septembrie 2010, Chirilov R.D., aflându-se la domiciliul lui Antoșel L.Gh., situat în s. Răscăieții Noi, r-ul Ștefan Vodă, acționând în urma înțelegerii prealabile cu ultima, urmărind scopul săvârșirii omorului premeditat al copilului său nou-născut, din timp repartizând rolurile, pregătind mijloacele, instrumentele și metoda comiterii omorului, imediat după nașterea nou-născutului, știind cu certitudine despre vârsta minoră a acestuia și faptul că el este o rudă apropiată, profitând de starea de neputință cunoscută și evidentă a nou-născutului de a se apăra datorită vârstei sale fragede, convingându-se că copilul s-a născut viu, fapt confirmat prin concluzia raportului de expertiză medico-legală nr. 129, din 25.10.2010, conform căreia „pruncul era de gen masculin, nou-născut în termen de 9 luni de viață intrauterină, matur, absolut viabil”. Ulterior, intenționat, Antoșel L.Gh., având interes material și anume că Chirilov R.D. i-a promis o bicicletă, a pregătit un vas cu apă, au lăsat copilul în acest vas, ca rezultat, din cauza stării de neputință de a se apăra, copilul a decedat ca urmare a înecului, însă cauza decesului nu a fost posibil de stabilit din cauza putrefacției pronunțate a cadavrului[ 57].
2 cazuri de strangulare cu lațul;
1 caz de sugrumare cu mâinile;
1 caz de obsturarea căilor respiratorii: inculpata, originară din satul Opaci, raionul Căușeni, fiindu-i frică de reacția părinților, a ascuns sarcina, și a născut pe furiș, iar după aceasta și-a sufocat fătul, învelindu-l într-un scutec și l-a aruncat în veceul gospodăriei din grădina casei sale. Expertiza medico-legală efectuată a stabilit că nou-născutul a fost asfixiat[ 59];
2 cazuri de aplicare a loviturilor: în luna aprilie 2011, inculpata I. T. din Căușeni, și-a omorât copilul nou-născut, lovindu-l mortal în regiunea capului, apoi a aruncat cadavrul în veceul din curte. Din probele acumulate s-a stabilit că tatăl copilului, în ajunul incidentului, a insultat-o pe femeie și a refuzat recunoașterea paternității, fapt ce a determinat-o să comită crima[ 62].
2 cazuri de hipotermie: în noaptea spre 4 iunie 2014, inculpata XX, aflându-se la domiciliu, în satul Călinești, raionul Fălești, imediat după naștere la termen, în condiții casnice, a dat naștere unui copil viabil, de gen masculin, aflându-se într-o stare de tulburare psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere, a pus copilul nou-născut într-o ladă dintr-o odaie nelocuită din saraiul gospodăriei sale, unde l-a astupat cu pene și a închis capacul cufărului, lăsând copilul nou-născut fără supraveghere și îngrijire necesare vieții, de la care la scurt timp a decedat. Raportul de expertiză medico-legală a stabilit că fătul a decedat ca urmare a hipotermiei, dar nu ca urmare a asfixiei intrauterine cu mase amniotice[ 54].
Anotimpul când a fost săvârșită pruncuciderea: 3 cazuri pe timp de iarnă (27,3%); 7 cazuri – primăvara (63,6%); nici un caz vara; toamna – 1 caz (9,1%).
Cauzele săvârșirii pruncuciderii: în toate cazurile au fost sarcini nedorite (100%); în 2 cazuri inculpatele au invocat motivul rușinii față de oameni (18,2%); 5 cazuri – frică față de părinți (45,5%); 4 cazuri – naștere în afara căsătoriei (36,3%).
Pedeapsa aplicată: aplicarea pedepsei sub formă de amendă – 3 pruncucigașe; aplicarea pedepsei privative de libertate cu suspendarea ispășirii pedepsei – 5 pruncucigașe; aplicarea pedepsei privative de libertate cu ispășirea pedepsei în locurile de detenție – 3 pruncucigașe.
În prezent, conform unor date statistice, în penitenciarile din Republica Moldova nu este deținută nici o femeie pedepsită pentru săvârșirea infracțiunii de pruncucidere.
În cele din urmă putem conchide faptul că, creșterea numărului de pruncucideri sau micșorarea acestuia depinde în mare parte de împrejurările în care se află o femeie sau alta. Însă săvârșirea infracțiunii de pruncucidere nu este nici pe de parte cea mai bună soluție pe care o aleg majoritatea pruncucigașelor, întrucât în prezent asistăm la un proces din ce în ce mai bine perfecționat, care vine în susținerea tinerilor mame.
Măsuri de profilaxie și combatere a pruncuciderii
În prezent criminologia este o știință care oferă un vast spațiu cercetării căilor și mijloacelor de luptă contra fenomenului criminalității. În general considerăm că lupta contra criminalității trebuie realizată pe două căi:
Preventivă – împiedicarea comiterii de crime (antedelictum);
Represivă – pedepsirea persoanelor care deja au comis crime (postdelictum).
Totodată, un rol important în lupta împotriva criminalității îl ocupă organele de drept, care au
capacitatea de a preveni criminalitatea prin supravegherea și controlul sistematic al ordinii publice. Prevenirea nu are alt scop, decât cel de luarea carorva măsuri care în cele din urmă ar conduce la împiedicarea comiterii de crime.
Prevenirea criminalității în general, dar și a pruncuciderii în special, după părerea noastră are loc prin două modalitață. În primul rând este necesar de prevenit apariția sau existența unor cauze sociale sau individuale, care în cele din urmă conduc nemijlocit la comiterea crimei (de exemplu sărăcia, carențele educative, conflicte între oameni, crize de nervi). În asemenea situații sunt recomandate măsurile individuale, sociale, care direct influențează situația socială, iar indirect înlătură cauzele ce generează săvârșirea infracțiunilor. A doua modalitate face referire la prevenirea directă a crimei. De exemplu, în cazul în care suntem în prezența unui grup de recediviști care comit mereu infracțiuni, contra acestora ar putea interveni organele de drept care ar supraveghea grupul dat, în împiedicarea acestuia de a comite noi crime.
În ceea ce privește pruncuciderea, atunci, în urma efectuării unui studiu, am constatat că grupul cu un grad sporit de criminogeneză este constituit din fete minore, necăsătorite care provin din familii nefavorabile, dar și din femei mature cu sarcină neplanificată, care nu au o sursă de venit stabilă.
După părerea noastră, pentru profilaxia și combaterea pruncuciderii sunt necesare următoarele măsuri:
Asigurarea unei baze legislative în domeniul ocrotirii juridico-penale a vieții omenești;
Formarea culturii populației în sfera ocrotirii vieții umane, care ar avea ca scop lichidarea violenței în familie, a abuzului de alcool și de droguri;
Acordarea unor asigurări adecvate de către stat susținerii sociale a femeilor însărcinate;
Acordarea unui ajutor financiar suficient mamei la naștere;
Mărirea indemnizațiilor pentru creșterea mai multor copii;
Realizarea unor politici de stimulare a natalității, care ar cuprinde și măsuri de consolidare a securității sociale și a bunăstării tinerilor familii;
Ducerea unei evidențe stricte a femeilor însărcinate, dar și monitorizarea acestora, cu asigurarea dreptului la viață privată și respectarea confidențialității informației cu caracter personal;
Oferirea de informații utile tinerilor mame privind îngrijirea nou-născutului;
Crearea de centre pentru femeile însărcinate care ar oferi informații legate de normele juridice, care oferă dreptul la asistență socială și juridică femeilor gravide și mamelor singuratice;
Îmbunătățirea activității organelor de ocrotire a sănătății și a celor de protecție socială, care s-ar manifesta prin acordarea promptă a ajutorului medical și a celui social-juridic în vederea preîntâmpinării sarcinilor nedorite.
În concluzie putem conchide faptul că folosirea doar a pedepselor ca metodă de combatere a criminalității nu este suficientă și funcțională, întrucât este necesar, în primul rând, de a lupta cu cauzele sociale care generează criminalitatea și anume cu mijloace care ar îmbunătăți nivelul de trai și ar crește rolul educației. Atitudinea omului față de societate, față de rugulile de convețuire generală se formează prin educație și autoeducație. Greșelile comise la etapa dată, completate uneori cu condițiile nefavorabile de viață, se reflectă direct asupra formării personalității. Totodată, cunoscând caracteristicele și cauzele proprii pruncuciderii, putem elabora măsuri speciale de profilaxie și combatere a pruncuciderii.
ÎNCHEIERE
În concluzie am putea spune că, încă din cele mai vechi timpuri, legile existente au ocrotit persoana umană, sancționând pe toți care atentau la viața, sănătatea și integritatea corporală a altei persoane. Acest fapt s-a materializat de-a lungul timpului, într-o serie de legi care pedepsesc drastic orice atentat la drepturile fundamentale ale ființei umane. În prezent, un mecanism internațional de protecție a drepturilor fundamentale ale omului este Declarația universală a Drepturilor Omului, adoptată la data de 10 decembrie 1948, unde este stipulat următoarele: „toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi; orice ființă umană are dreptul la viață, la libertatea și securitatea persoanei sale”.
Ținând cont de noile tendințe ale societății, de noile realități ale vieții universale dar și de faptul că recunoașterea și protecția drepturilor fundamentale ale omului este benefică nu doar pentru personalitatea umană, ci și pentru toată societatea umană, Constituția Republicii Moldova acordă o importanță deosebită ocrotirii drepturilor fundamentale ale omului.
Sub protecția legii penale este pusă, nemijlocit, viața nou-născutului. Viața persoanei reprezintă existența socială a acesteia. Ea este cel mai important atribut al persoanei.
Pruncuciderea, ca infracțiune contra vieții și sănătății persoanei, după părerea noastră este una dintre cele mai grave infracțiuni comise contra nou-născutului, aceasta fiind întâlnită în toate perioadele de dezvoltare a unei societăți. Cauza săvârșirii este ascunsă în conștiința inculpatei și nu poate fi justificată prin alte împrejurări, care nu sunt nimic altceva, decât factori care favorizează pruncuciderea.
Este necesar ca autoritățile să elaboreze niște politici educaționale și sociale în domeniul familiei, dar și politici de protecție a mamei și a nou-născutului. Putem recomanda Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, dar și Ministerului Sănătății, autorităților publice să facă o analiză minuțioasă a tuturor cazurilor de pruncucidere, să determine factorii generali care au condus la comiterea acestor infracțiuni și să identifice soluții (de exemplu: acordarea unui ajutor financiar suficient mamei la naștere; mărirea indemnizațiilor pentru creșterea mai multor copii) pentru prevenirea și neadmiterea unor infracțiuni similare pe viitor. Totodată, sunt importante asigurările de către stat a susținerii sociale adecvate a femeilor însărcinate, prin stabilirea unor indemnizații la naștere, dar și pentru îngrijirea adecvată ulterioară a acestuia. Indemnizațiile ce se acordă în prezent la naștere, nu sunt suficiente pentru o îngrijire cuvenită, pentru creșterea și dezvoltarea normală a copilului. În acest sens, putem aduce ca exemplu experiența altor state, care au realizat unele politici de stimulare a natalității, care cuprind și măsuri de consolidare a securității sociale și a bunăstării tinerilor familii.
Considerăm destul de oportună ducerea unei evidențe stricte a femeilor însărcinate, dar și monitorizarea acestora, cu asigurarea dreptului la viață privată și respectarea confidențialității informației cu caracter personal.
Totodată este necesar de a se stabili granița dintre omor și pruncucidere, care este o problemă discutabilă în teoria și practica judiciară. În prezent asistăm la o serie de critici față de unele păreri ale savanților întâlnite în literatura de specialitate, dar și față de unele sentințe intrate în vigoare, care au fost pronunțate de către instanțele naționale, unde deseori calificarea omorului copilului nou-născut este efectuată superficial, în mod greșit, iar pedeapsa aplicată este atenuată nejustificat. În contextul dat, este oportună elaborarea și adoptarea unei hotărâri de către Plenul Curții Supreme de Justiție a RM privind practica judiciară despre omoruri intenționate.
Recomandăm înăsprirea controlului efectuat asupra instituțiilor care efectuează întreruperea sarcinii, îndeosebi în cazurile adresării femeilor cu termen mare de sarcină. Unui control minuțios trebuie de supus fiecare caz de deces al copilului din cadrul acestor instituții.
Propunem completarea expresiei de „omorul copilului nou-născut” cu cea de „omorul propriului copil nou-născut”, întrucât în baza art. 147 CP al RM, poate fi atrasă la răspundere penală doar mama biologică care a născut acest copil.
Ținând cont că legislația penală națională utilizează termenul de „responsabilitate” pentru a descrie capacitatea psihică a persoanei de a înțelege caracterul faptei săvârșite, de a-și exprima voința și de a-și dirija acțiunile, dar nu cel de „discernământ”, dar și de faptul că diminuarea discernământului, în sensul art. 147 CP al RM, are loc din cauza stărilor de tulburarea fizică sau psihică, care sunt niște cauze medicale de excludere a vinovăției, suntem de părerea că dispoziția art. 147 CP al RM urmează a fi redactată prin substituirea expresiei „cu diminuarea discernământului” cu cea de „cu diminuarea responsabilității”.
Ne pronunțăm pentru faptul ca atenuarea răspunderii penale în cazul pruncuciderii să fie bazată atât pe cauzele medicale, cât și pe cele sociale reprezentate de situațiile de traumă psihică legate de procesul nașterii. Astfel art. 147 CP al RM trebuie completat prin introducerea după expresia „..cauzată de naștere..” a expresiei „sau de situațiile de traumă psihică legate de naștere”.
Considerăm destul de necesară incriminarea unor circumstanțe agravante similare celor de la lit.g) și lit.o) alin.(2) art. 145 CP al RM, deoarece în cazul în care avem pluralitate de victime este necesar de făcut o calificare suplimentară.
Știind cât este de important prezența discernământului diminuat la pruncucigașă, propunem ca dispozitivul sentinței de condamnare să conțină obligatoriu, referiri la starea de tulburare fizică sau psihică cauzată de naștere, cu diminuarea discernământului și la probele pe care se întemeiază existența stării date.
În scopul perfectării legislației penale în vigoare, venim cu următoarea redacție a art. 147 din Codul Penal al Republicii Moldova:
Art. 147 Pruncuciderea
Omorul propriului copil nou-născut săvârșit în timpul nașterii sau imediat după naștere,
de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea responsabilității, cauzată de naștere sau de situațiile de traumă psihică legate de naștere,
se pedepsește cu închisoare de până la 5 ani.
Aceeași acțiune săvârșită:
asupra a două sau mai multe persoane;
de către o persoană care anterior a săvârșit o pruncucidere prevăzută la alin. (1)
se pedespește cu închisoare de până la 8 ani.
În contextul celor menționate mai propunem ca art. 134 CP al RM să fie completat cu alin. (5).
Art. 134 Rudenia
(5) În contextul art. 147 CP al RM, prin expresia „propriul copil nou-născut” se înțelege fătul angajat în procesul nașterii sau copilul nou-născut pe corpul căruia sunt prezente semnele morfologice ale unei nașteri recente.
BIBLIOGRAFIE
IZVOARE NORMATIVE
Cod Penal al României din 27 iulie 2009, nr. 286/2009. În: Monitorul Oficial al României, nr. 510/24.07.2009.
http://www.cameramures.com/CP.pdf
Cod Penal al Republicii Moldova din 18 aprilie 2002, nr. 985 – XV. În: Monitorul Oficial al RM, nr. 128 – 129/1012 din 13.09.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286230
Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova din 14 martie 2003, nr. 122 – XV. În: Monitorul oficial al RM, nr. 104 – 110 din 07.06.2003.
http://lex.justice.md/md/326970/
Codul Penal al Bulgariei. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2001, 298 p.
Codul Penal al Danemarcii. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2001, 230 p.
Codul Penal al Elveției. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2002, 350 p.
Codul Penal al Letoniei adoptat prin legea nr. VIII din 1968. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2002, 470 p.
Codul Penal al Norvegiei. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2003, 375 p.
Codul Penal al Poloniei. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2001, 234 p.
Convenția cu privire la drepturile copilului. Rezoluția Adunării Generale ONU, nr.44/25 din 29.11.1989. În: ediția oficială „Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte”, Chișinău, 1998, Volumul 1, 239 p.
Declarația Drepturilor Copilului. Rezoluția Adunării Generale ONU nr. 1386 A(XI) din 20.11.1959. În: Hodgkin H., Newell P., Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la Drepturile Copilului. UNICEF – Chișinău: Editura: „Cartier”, 2001, 661 p.
Declarația Universală a Drepturilor Omului. Rezoluția Adunării Generale ONU, nr. 217 A(III) din 10.12.1948. În: ediția oficială „Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte”, Chișinău, 1998, Volumul 1, 11 p.
Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului nr. 338-XIII din 15.12.1994. În: Monitorul official al RM nr. 13 din 02.03.1995.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=311654&lang=1
Raportul inițial al Republicii Moldova asupra măsurilor luate pentru realizarea drepturilor prevăzute de Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. Doc. CRC/C/28/Add.19 din 27.09.2002. În: Hodgkin H., Newell P., Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului. Publicație UNICEF. Chișinău: Editura „Cartier”, 2012, 690 p.
MONOGRAFII
Avram M., Popovici V., Cercetarea infracțiunilor contra persoanei. Ghidul ofițerului de urmărire penală. Chișinău: Editura „ARC”, 2004, 360 p.
Barbăneagră A., Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău: Editura „Tipografia Reclama SA”, 2009, 860 p.
Beliș V., Drugescu N., Medicina Legală. București: Editura „Teora”, 1992, 342 p.
Borodac A., Manual de drept penal. Partea Specială. Chișinău: Editura „Tipografia Centrală”, 2004, 622 p.
Boroi A., Drept Penal. Partea Specială. Ediția a II-a. București: Editura „C. H. Beck”, 2008, 723 p.
Boroi A., Infracțiuni contra vieții. București: Editura „Național”, 1996, 246 p.
Brânză S., Stati V., Drept Penal. Partea Specială. Vol. I. Chișinău: Editura „Tipografia Centrală”, 2011, 1062 p.
Brânză S., Ulianovschi X., Drept Penal. Partea Specială. Vol. II. Chișinău: Editura „Cartier Juridic”, 2005, 804 p.
Bujor V., Introducere în criminologie și securitate criminologică. Chișinău: Editura „Tipografia Centrală”, 2013, 41 p.
Ciobanu I., Criminologie. Chișinău: Editura: F. E.-P. „Tipografia Centrală”, 2013, 560 p.
Dascălău B-D., Criminologie. Note de curs. București: Editura „Scrisul Românesc Fundația – Editura”, 2013, 115 p.
Diaconescu G., Drept Penal. Partea Specială. Curs I. București: Editura „Fundația României de mîine”, 2003, 274 p.
Dobrinescu I., Infracțiuni contra vieții persoanei. București: Editura „Academiei”, 1987, 342 p.
Dobrinoiu V., Drept Penal. Partea Specială. Teorie și practică judiciară. Vol. II. Ediție revăzută și adăugită. București: Editura „Lumina-Lex”, 2002, 428 p.
Loghin O., Toader T., Drept penal român. Partea Specială. Ediția a IV-a revăzută și adăugită. București: Editura „Șansa SRL”, 2001, 736 p.
Mateuț G., Drept Penal Specială. Sinteză de teorie și practică judiciară. Vol. I. București: Editura „Lumina-Lex”, 1999, 239 p.
Moldovan A., Tratat de drept medical. București: Editura „All Beck”, 2002, 324 p.
Nistoreanu G., Boroi Al., Drept Penal. Partea Specială. Ediția a II-a. București: Editura „All Beck”, 2002, 592 p.
Osmochescu N., Protecția Internațională a Drepturilor Omului. Chișinău: Editura „ASEM”, 2009, 402 p.
Pașcu I., Lazăr V., Drept Penal. Partea Specială. București: Editura „Lumina-Lex”, 2003, 704 p.
Poenaru E., Introducere în drept civil. Teoria generală. Persoanele. București: Editura „Europa Nova”, 1996, 345 p.
Popescu-Neveanu P., Dicționar de psihologie. București: Editura „Albatross”, 1978, 698 p.
Prodel J., Droit pénal special. 2e édition. Paris: Editions „Cujas”, 2001, 792 p.
Rotari O., Criminologie. Ediție revăzută și adăugită. Chișinău: Editura „Foxtrot SRL”, 2011, 890 p.
Scripcaru G., Introducere în biodrept. De la bioetică la biodrept. București: Editura: „Lumina-Lex”, 2003, 212 p.
Колкутин В., Баринов Е., Судебно медицинская экспертиза в случаях гибели плодов и новорожденных. Красногорск: Изд. „Юрлинтформ”, 2002, 154 стр.
Куликов В., Обстановка совершения преступления и ее криминалистическое значение. Автореф. дис. канд. юрид. Москва: Изд. „Наукa”, 1983, 45 стр.
Ликучев О., Уголовно правовая и криминологическая характеристика детоубийств. Диссертация на соискание ученой степени юридических наук. – Санкт – Петербург, 1997, 254 стр.
Скуратов Ю., Лебедев В., Комментарии к уголовному кодексу Российской Федерации. Москва: Иэд. „Норма”, 2001, 459 стр.
Федотов И., Расследование детоубийств. Москва: Изд. „Юрлитинформ”, 2003, 189 стр.
ARTICOLE DE SPECIALITATE
Cojocaru R., Cernomoreț S., Aspecte evolutive privind incriminarea infracțiunii de pruncucidere (epoca antică și medievală). În: Anale științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ediția a VIII-a, Chișinău, 2008, 181 p.
Cușnir V., Cojocaru R., Caracteristica criminalistică și elemental probatoriu al pruncuciderii. În: Revista de științe penale. Anuar. Anul III. Chișinău, 2007, 279 p.
Grama D., Din istoria izvoarelor dreptului Țării Moldovei. În: Revista de istorie a Moldovei. Materiale ale Simpozionului internațional sub genericul „Istoria statului și dreptului Moldovei în epoca medievală și modernă”, 2007, nr. 4, 145 p.
PRACTICA JUDICIARĂ
Cauza Vo contra Franța. Hotărârea CEDO din 8 iulie 2004, cererea nr. 53924/00.
http://jurisprudentacedo.com/Vo-contra-Franta-Dreptul-la-viata-Domeniul-de-aplicabilitate-
Cauza X contra Regatului Unit. Hotărârea CEDO nr. 19/244, din1979. În: Clemens L., Mole
L., Drepturile europene ale omului: înaintarea unei cauze pe baza Convenției. Chișinău: Editura„Cartier Juridic”, 2005, 208 p.
Sentința Judecătoriei Bălți din 20.03.2003. Dosarul nr. 1 – 4/2003 . http://jba.justice.md
Sentința Judecătoriei Bălți. Dosarul nr. 2001098010. http://jba.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Călărași din 15.09.2010. Dosarul nr. 1-90-2010/16-1-773-05052010. http://jcl.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Fălești din 05.08.2010. Dosarul nr. 1-110/10. http://jfa.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Fălești din 19.12.2014. Dosarul nr. 1-68/14. http://jfa.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Hâncești din 12.05.1998. Dosarul nr. 1-159/1998. http://jhn.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Hâncești. Dosarul nr. 2001208030. http://jhn.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Ștefan-Vodă din 14.09.2011. Dosarul nr. 1-68/11. http://jsv.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Ungheni din 27.10.2010. Dosarul nr. 1-309/2010. http://jun.justice.md
SITE INTERNET
„[online]”, http://www.timpul.md „(citat la 29.02.2015)”.
„[online]”, htpp://dexonline.ro „(citat la 15.02.2015)”.
„[online]”, http://www.statistica.md „(citat la 24.02.2015)”.
„[online]”, http://www.zdg.md „(citat la 01.03.2015)”.
„[online]”, http://ro.scribd.com/doc/23526846 „(citat la 23.02.2015)”.
BIBLIOGRAFIE
IZVOARE NORMATIVE
Cod Penal al României din 27 iulie 2009, nr. 286/2009. În: Monitorul Oficial al României, nr. 510/24.07.2009.
http://www.cameramures.com/CP.pdf
Cod Penal al Republicii Moldova din 18 aprilie 2002, nr. 985 – XV. În: Monitorul Oficial al RM, nr. 128 – 129/1012 din 13.09.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286230
Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova din 14 martie 2003, nr. 122 – XV. În: Monitorul oficial al RM, nr. 104 – 110 din 07.06.2003.
http://lex.justice.md/md/326970/
Codul Penal al Bulgariei. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2001, 298 p.
Codul Penal al Danemarcii. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2001, 230 p.
Codul Penal al Elveției. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2002, 350 p.
Codul Penal al Letoniei adoptat prin legea nr. VIII din 1968. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2002, 470 p.
Codul Penal al Norvegiei. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2003, 375 p.
Codul Penal al Poloniei. Sankt Petersburg: Editura „Centru juridic Presa”, 2001, 234 p.
Convenția cu privire la drepturile copilului. Rezoluția Adunării Generale ONU, nr.44/25 din 29.11.1989. În: ediția oficială „Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte”, Chișinău, 1998, Volumul 1, 239 p.
Declarația Drepturilor Copilului. Rezoluția Adunării Generale ONU nr. 1386 A(XI) din 20.11.1959. În: Hodgkin H., Newell P., Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la Drepturile Copilului. UNICEF – Chișinău: Editura: „Cartier”, 2001, 661 p.
Declarația Universală a Drepturilor Omului. Rezoluția Adunării Generale ONU, nr. 217 A(III) din 10.12.1948. În: ediția oficială „Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte”, Chișinău, 1998, Volumul 1, 11 p.
Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului nr. 338-XIII din 15.12.1994. În: Monitorul official al RM nr. 13 din 02.03.1995.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=311654&lang=1
Raportul inițial al Republicii Moldova asupra măsurilor luate pentru realizarea drepturilor prevăzute de Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. Doc. CRC/C/28/Add.19 din 27.09.2002. În: Hodgkin H., Newell P., Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului. Publicație UNICEF. Chișinău: Editura „Cartier”, 2012, 690 p.
MONOGRAFII
Avram M., Popovici V., Cercetarea infracțiunilor contra persoanei. Ghidul ofițerului de urmărire penală. Chișinău: Editura „ARC”, 2004, 360 p.
Barbăneagră A., Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău: Editura „Tipografia Reclama SA”, 2009, 860 p.
Beliș V., Drugescu N., Medicina Legală. București: Editura „Teora”, 1992, 342 p.
Borodac A., Manual de drept penal. Partea Specială. Chișinău: Editura „Tipografia Centrală”, 2004, 622 p.
Boroi A., Drept Penal. Partea Specială. Ediția a II-a. București: Editura „C. H. Beck”, 2008, 723 p.
Boroi A., Infracțiuni contra vieții. București: Editura „Național”, 1996, 246 p.
Brânză S., Stati V., Drept Penal. Partea Specială. Vol. I. Chișinău: Editura „Tipografia Centrală”, 2011, 1062 p.
Brânză S., Ulianovschi X., Drept Penal. Partea Specială. Vol. II. Chișinău: Editura „Cartier Juridic”, 2005, 804 p.
Bujor V., Introducere în criminologie și securitate criminologică. Chișinău: Editura „Tipografia Centrală”, 2013, 41 p.
Ciobanu I., Criminologie. Chișinău: Editura: F. E.-P. „Tipografia Centrală”, 2013, 560 p.
Dascălău B-D., Criminologie. Note de curs. București: Editura „Scrisul Românesc Fundația – Editura”, 2013, 115 p.
Diaconescu G., Drept Penal. Partea Specială. Curs I. București: Editura „Fundația României de mîine”, 2003, 274 p.
Dobrinescu I., Infracțiuni contra vieții persoanei. București: Editura „Academiei”, 1987, 342 p.
Dobrinoiu V., Drept Penal. Partea Specială. Teorie și practică judiciară. Vol. II. Ediție revăzută și adăugită. București: Editura „Lumina-Lex”, 2002, 428 p.
Loghin O., Toader T., Drept penal român. Partea Specială. Ediția a IV-a revăzută și adăugită. București: Editura „Șansa SRL”, 2001, 736 p.
Mateuț G., Drept Penal Specială. Sinteză de teorie și practică judiciară. Vol. I. București: Editura „Lumina-Lex”, 1999, 239 p.
Moldovan A., Tratat de drept medical. București: Editura „All Beck”, 2002, 324 p.
Nistoreanu G., Boroi Al., Drept Penal. Partea Specială. Ediția a II-a. București: Editura „All Beck”, 2002, 592 p.
Osmochescu N., Protecția Internațională a Drepturilor Omului. Chișinău: Editura „ASEM”, 2009, 402 p.
Pașcu I., Lazăr V., Drept Penal. Partea Specială. București: Editura „Lumina-Lex”, 2003, 704 p.
Poenaru E., Introducere în drept civil. Teoria generală. Persoanele. București: Editura „Europa Nova”, 1996, 345 p.
Popescu-Neveanu P., Dicționar de psihologie. București: Editura „Albatross”, 1978, 698 p.
Prodel J., Droit pénal special. 2e édition. Paris: Editions „Cujas”, 2001, 792 p.
Rotari O., Criminologie. Ediție revăzută și adăugită. Chișinău: Editura „Foxtrot SRL”, 2011, 890 p.
Scripcaru G., Introducere în biodrept. De la bioetică la biodrept. București: Editura: „Lumina-Lex”, 2003, 212 p.
Колкутин В., Баринов Е., Судебно медицинская экспертиза в случаях гибели плодов и новорожденных. Красногорск: Изд. „Юрлинтформ”, 2002, 154 стр.
Куликов В., Обстановка совершения преступления и ее криминалистическое значение. Автореф. дис. канд. юрид. Москва: Изд. „Наукa”, 1983, 45 стр.
Ликучев О., Уголовно правовая и криминологическая характеристика детоубийств. Диссертация на соискание ученой степени юридических наук. – Санкт – Петербург, 1997, 254 стр.
Скуратов Ю., Лебедев В., Комментарии к уголовному кодексу Российской Федерации. Москва: Иэд. „Норма”, 2001, 459 стр.
Федотов И., Расследование детоубийств. Москва: Изд. „Юрлитинформ”, 2003, 189 стр.
ARTICOLE DE SPECIALITATE
Cojocaru R., Cernomoreț S., Aspecte evolutive privind incriminarea infracțiunii de pruncucidere (epoca antică și medievală). În: Anale științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ediția a VIII-a, Chișinău, 2008, 181 p.
Cușnir V., Cojocaru R., Caracteristica criminalistică și elemental probatoriu al pruncuciderii. În: Revista de științe penale. Anuar. Anul III. Chișinău, 2007, 279 p.
Grama D., Din istoria izvoarelor dreptului Țării Moldovei. În: Revista de istorie a Moldovei. Materiale ale Simpozionului internațional sub genericul „Istoria statului și dreptului Moldovei în epoca medievală și modernă”, 2007, nr. 4, 145 p.
PRACTICA JUDICIARĂ
Cauza Vo contra Franța. Hotărârea CEDO din 8 iulie 2004, cererea nr. 53924/00.
http://jurisprudentacedo.com/Vo-contra-Franta-Dreptul-la-viata-Domeniul-de-aplicabilitate-
Cauza X contra Regatului Unit. Hotărârea CEDO nr. 19/244, din1979. În: Clemens L., Mole
L., Drepturile europene ale omului: înaintarea unei cauze pe baza Convenției. Chișinău: Editura„Cartier Juridic”, 2005, 208 p.
Sentința Judecătoriei Bălți din 20.03.2003. Dosarul nr. 1 – 4/2003 . http://jba.justice.md
Sentința Judecătoriei Bălți. Dosarul nr. 2001098010. http://jba.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Călărași din 15.09.2010. Dosarul nr. 1-90-2010/16-1-773-05052010. http://jcl.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Fălești din 05.08.2010. Dosarul nr. 1-110/10. http://jfa.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Fălești din 19.12.2014. Dosarul nr. 1-68/14. http://jfa.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Hâncești din 12.05.1998. Dosarul nr. 1-159/1998. http://jhn.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Hâncești. Dosarul nr. 2001208030. http://jhn.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Ștefan-Vodă din 14.09.2011. Dosarul nr. 1-68/11. http://jsv.justice.md
Sentința Judecătoriei raionului Ungheni din 27.10.2010. Dosarul nr. 1-309/2010. http://jun.justice.md
SITE INTERNET
„[online]”, http://www.timpul.md „(citat la 29.02.2015)”.
„[online]”, htpp://dexonline.ro „(citat la 15.02.2015)”.
„[online]”, http://www.statistica.md „(citat la 24.02.2015)”.
„[online]”, http://www.zdg.md „(citat la 01.03.2015)”.
„[online]”, http://ro.scribd.com/doc/23526846
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Determinantele Criminologice ale Pruncuciderii (ID: 127361)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.