Detereminari Referitoare la Valoarea Parametrilor de Calitate Ai Factorilor de Mediu

CAPITOLUL I

Introducere

O perioadă bună de timp societatea umană considera că resursele naturale oferite de capitalul natural, nu se vor sfârși niciodată și că au o capacitate de a se reface nelimitată. O dată cu utilizarea tot mai mare a resurselor naturale s-au observat efecte ireversibile ce au dus la perturbări semnificative ale stabilității dinamice a mediului.

„Atmosfera”, cuvânt de origine greacă (”atmos” = ceață; ”sfaira” = sferă) constituie învelișul gazos ce înconjoară litosfera și hidrosfera. Cunoscută și sub denumirea de ”aer”, atmosfera, are în componența sa următoarele elemente ce se află în diferite procente: azot (N2) în proporție de 78,2%; oxigen (O2) în proporție de 20,5%; dioxid de carbon (CO2) în proporție de 0,03%; metan (CH4) în proporție de 0,97%. Pe lângă toate aceste elemente, mai pot exista alte substanțe, de asemenea în proporții diferite. (Godeanu S., 1997). Învelișul gazos poate avea o grosime de aproximativ 10.000 km, iar o dată cu creșterea altitudinii densitatea lui scade semnificativ.

Se cunoaște foarte bine ideea că aerul este un element fundamental al vieții, fără el nu ar putea exista nici o vietate pe Pământ. La întrebarea, ”De ce aerul este atât de esențial?” răspunsul este unul simplu: aerul în compoziția sa conține oxigen, el fiind cel mai răspândit element de pe planetă care întreține viața dar și arderea.

Discuțiile ce au în vedere poluarea atmosferei au devenit foarte frecvente și de o importanță foarte mare totodată atât la nivel regional cât și internațional. Catalogată ca fiind o problemă gravă, efectele poluării se pot vedea în timp asupra sănătății populației umane cât și mediului natural. Sunt afectate în special persoanele ce suferă de boli cardiovasculare și respiratorii, astmaticii, copiii și persoanele învârstă.

Dacă luăm în discuție calitatea aerului, ne putem gândi dacă aspectele sunt pozitive sau negative mai exact dacă valoarea evaluată este bună sau rea. Calitatea aerului poate fi influențată de anumite surse in mod negativ, ca de exemplu:

surse antropice, precum: traficul, industria, construcțiile, dar și de deșeuri fi ele, menajere sau industriale.

surse naturale: erupții vulcanice, furtuni de praf, incendii naturale.

Emisiile anuale de poluanți sunt influențate de tipul activităților umane și de măsurile ce au în vedere reducerea acestora. Chiar și cu măsuri de protecție, țările dezvoltate sunt responsabile de producerea unor mari cantități de poluanți cu valori de zeci și sute de milioane de tone.

Conștientizarea consecințelor poluării mediului, a trezit interesul populației pentru a interveni și lua măsuri de menținere sau de îmbunătățire a calității aerului. Însumarea cunoștințelor din diferite domenii științifice și îmbunătățirea permanentă a unor noi concepte teoretice, metodologice și practice permit o mai bună și amănunțită evaluare a calității aerului, iar rezultatele obținute permit stabilirea celor mai potrivite măsuri de remediere. (C. Constatin, 2010)

Fig. 1 – poluarea atmosferei

CAPITOLUL II

Surse antropice majore de poluare a mediului

Sursele antropice sunt reprezentate de orice activitate umană care conduce la evacuarea în mediul înconjurator de substanțe ce se găsesc sau nu în compoziția naturală a factorilor de mediu.

Principalele surse antropice din municipiul Craiova sunt reprezentate de următoarele unități economico-sociale:

2.1. Platforma industrială de la Ișalnița constituită din S.C. PETROM S.A. , Combinatul DOLJCHIM CRAIOVA și CET I Ișalnița.

Industria chimică constituie cea mai importantă sursă de poluare care elimină impuritățile în deosebi sub formă de gaze; în puține cazuri au loc și eliminări de particule lichide sau solide.

La Fabrica de azotat de amoniu se evacuează în medie 17,5 kg/h praf NH4NO3, iar la Fabrica de uree 32 kg/h praf NH4NO3 și uree.

Din industria îngrășemintelor rezultă cantități însemnate de fluor sub diferite forme și stări de agregare, astfel de la Fabrica de Îngrășeminte N.P.K. se elimină 2 kg/h de fluor; oxizii de azot sunt eliminați în atmosferă de fabricile de acid azotic și de îngrășeminte azotoase.

Oxizii de azot sunt eliminați de obicei într-un amestec de mono-; bi-; tri-; tetra- și pentaoxid de azot. Proporția este inegala și predomină dioxidul de azot (NO2).

La Fabricile de acid azotic se elimină de la fiecare în atmosferă un debit de 100.000 mc/h gaze în care concentrația oxizilor de azot variază între minim 0,02 % și maxim 0,15 %.

În decursul timpului s-au realizat o serie de îmbunătățiri tehnologice la instalațiile Fabricii de azotat de amoniu II (NH4NO3) în scopul diminuării conținutului de praf din aerul ce se elimină din vârful turnului de granulare, respectiv supraînălțarea turnului de granulare cu aproximativ 20 m cu tronsoane confecționate din poliesteri armați cu fibră de sticlă. La aceeași fabrică s-au montat instalații de reținere a prafului de dolomită din aerul evacuat din instalațile de măcinare a dolomitei pentru prepararea nitrocalcarului.În ceea ce privește fracțiunea oxicarbonică (CO) de la Fabrica de amoniac I de 20.000 de mc/h s-a început valorificare acestuia prin folosirea fracției drept combustibil. S-au aplicat soluții eficiente și economice pentru determinarea poluării cu agenți conținuți în gazele reziduale de la Fabricile de acid azotic și aerul evacuat pe turnurile de granulare de la Fabricile de azotat de amoniu II și uree II. (I. Leu, 2004)

2.2. Industria Termoenergetică constituie permanent o cauză de impurificare a mediului înconjurător.

Termocentrala Ișalnița prin arderea cărbunelui elimină diferite impurități dintre care amintim următoarele gaze : CO2 – 800.000 N mc/h , SO2 – 7.000.000. mc/h, oxizi de azot, amoniac, aldehide precum și praf de cărbune nears și funingine. Cantitățile de poluanți au variat în decursul timpului.

La Termocentrala de la Ișalnița cantitățile de cenușă reținute de desprăfuitoare sunt de 245 t/h, randamentul de reținere ajungând la peste 99,5 %. Cenușile se depozitează pe cale hidrauluică pe halda de zgură de pe malul drept al râului Jiu, în trecut halda de pe malul stâng, a ajuns la cotele de proiectare finală, iar în prezent nu se mai depozitează cenușă (taluzele sunt înierbate în trepte inclusiv suprafața orizontală de la cota finală care însa mai creează probleme poluând atmosfera din cauza vântului predominant V – E, făcând uneori impracticabil, cu greu vizibil DN Craiova – Filiași și zonele adiacente). (I. Leu, 2004)

2.3. Uzinele Electroputere Craiova

Combustibilii gazoși conțin impurități solide în cantități mici și polunați chimici gazoși, iar arderea se face în condiții necorespunzătoare. Gazele naturale impurifică atmosfera prin prezența impurităților solide, necombustibile, iar arderea este incompletă prin insuflare insuficientă cu aer. Alte impurități rezultate din arderea gazelor sunt oxizii de azot, compușii de sulf, aldehide, cetone etc. La Uzinele Electroputere din totalul de 64.300 N mc/h gaze naturale arse, 643 mc/h reprezintă CO, iar 7.080 mc/h CO2.

Prin arderea incompletă a combustibililor de orice fel odată cu particulele de cărbune, cenușă, gudroane, gaze, vapori de apă, se elimină hidrocarburi ciclice, aromatice cu structură chimică asemănătoare antracenului și fenantracenului recunoscute ca substanțe cancerigene. (I. Leu, 2004)

S.C. Electroputere Craiova este organizată pe urmatoarele unități: Fabrica de resurse materiale, Fabrica de mașini electrice rotative, Fabrica de aparataj electric, Fabrica de transformatoare de putere, Fabrica de piese turnate și forjare, Fabrica de vehicule feroviare și urbane, Fabrica de echipamente complexe și utilaje, Fabrica de SDV, Fabrica mecano – energetică.

La S.C. Electroputere Craiova consumul de apă este de 1.305 mii mc/an , gaze 1.945 mii mc/an și motorină 95 t/an. (I. Leu, 2004)

2.4. Căile de transport rutiere și mijloacele de transport reprezintă o categorie importantă de impurificare a aerului cu oxizi de carbon, oxizi de sulf și de azot, substanțe oxidante, hidrocarburi, aldehide și plumb.

În timp ce compușii sulfului iau naștere în funcție de prezența impurităților din acești combustibili, celelalte gaze se produc datorită regimului variabil de ardere.Gazele arse rezultate din motoarele cu ardere internă conțin o proporție importantă de oxid de carbon.

Din datele furnizate în timp de deținătorii mijloacelor de transport reiese că din 0,438 t/h gaze evacuate  3,5 kg/h reprezintă oxid de carbon, iar 0,65 kg/h sunt oxizi de azot. . (S. Tumanov, 1989)

2.5. Arderea păcurei eliberează în atmosferă oxid de carbon și bioxid.

Cantitatea de oxid de carbon și dioxid scade pe baza normelor introduse de U.E. prin instalații adecvate la mijloacele de transport rutiere, înlocuindu-se în decurs de 5 – 10 ani mijloacele de transport vechi cu altele mai performante și care elimină practic cantități imfime de poluanți. (S. Tumanov, 1989)

2.6. Deșeurile – o categorie aparte de surse de poluare .

Reziduurile de orice fel rezultate din multiplele activități umane, constituie o problemă de o deosebită actualitate, datorită atât creșterii continue a cantităților și felurilor acestora care prin degradare și infestare în mediul natural prezintă un pericol pentru mediul înconjurător și sănătatea populației, cât și însemnatelor cantități de materii prime, materiale refolosibile și energie care pot fi recuperate și introduse în circuitul economic.

Dezvoltarea urbanistică și industrială a localității, precum și creșterea generală a nivelului de consumuri a populației antrenează producerea unor cantități din ce în ce mai mari de reziduuri menajere stradale și industriale care prin varietatea substanțelor organice și anorganice existente de reziduuri solide face ca procesul degradării aerobe și anaerobe de către microorganisme să fie dificil de produs în cadrul evacuării și depozitării necontrolate: poluarea aerului, apei, solului, vegetației, creând probleme legate de apariția microorganismelor patogene, rozătoarelor și altele cu efecte dăunătoare asupra igienei și sănătății publice.

Generarea de deșeuri este dependentă de obiceiurile consumatorului local, de condițiile generale de trai, și de tipul de industrie și comerț.

Cantitatea și calitatea reziduurilor menajere contituie factori esențiali ce determină alegerea procedeelor optime pentru neutralizarea și valorificarea lor. Nu cu mult timp în urmă în anumite documentații pentru obținerea actelor de reglementare: avize, acorduri, autorizații s-a introdus colectarea și depozitarea unor deșeuri pe tipuri:hârtie + cartoane; materiale plastice; sticlă; feroase; neferoase etc. (C. Răuță, 1979)

Multe unități economice comerciale și alte servicii au înțeles măsura impusă în documentații și “le-au respectat”, dar mai sunt multe unități care nu le aplică obținând autorizații pe bază de declarații că vor respecta: Legea Protecției Mediului, Legea Protecției Muncii, legile sanitare, pompieri etc., și au obținut actul de reglementare

La nivelul anilor 2005 – 2008 în municipiul Craiova s-au colectat și valorificat următoarele cantități de deșeuri:

Tab1. APM Craiova- Planul local de acțiune pentru mediu județul Dolj

2.6.1. Deșeuri periculoase

În prezent există o serie de substanțe toxice și periculoase (unele din ele fiind stocate din anii anteriori), care nu se mai produc la ora actuală, dar pentru care nu există soluții de neutralizare din lipsa totală a fondurilor.

Aceste deșeuri toxice și periculoase sunt:

uleiuri cu conținut de PCB (bifenilpoliclorurați) și PCT (trifenilpoliclorurați) – s-au identificat la mai mulți agenți economici (S.C. Termoelectrica S.A. – Sucursala Electrocentrală Craiova – Uzina Electrică I și II; S.C. PETROM SERVICE S.A. București – Sucursala Craiova – Combinatul DOLJCHIM; S.C. MAT S.A. Craiova; S.C. Tufon S.A. Craiova; S.C. Reloc S.A. Craiova; S.C. Electroputere S.A. Craiova)

trioxidul de arsen – provenit din industria chimică, depozitat într-un buncăr subteran betonat. (APM, 2004)

O gestionare corectă a deșeurilor periculoase necesită o atenție deosebită prin:

cadrul legislativ adecvat;

expertize de speciaitate;

sisteme speciale de colectare, transport și eliminare.

2.6.2. Nămoluri

Cantitățile de nămoluri rezultate de la stațiile de epurare industriale sunt prezentate în urmatorul tabel:

Tab2. APM-Planul local de acțiune pentru mediu în județul Dolj

2.6.3. Depozite de deșeuri industriale

În ceea ce privește depozitarea deșeurilor industriale, pe raza municipiului Craiova există în conservare sau exploatare următoarele depozite industriale:

batal ape fosfo-amoniacale aferent instalației de producere îngrășeminte complexe NPK aflate în conservare și gestionare de S.N.P. PETROM – Sucursala DOLJCHIM Craiova (având suprafața de 4 ha; capacitate totală = 500.000 mc). Iazurile sunt impermeabilizate, împrejmuite cu dig de pământ și dotate cu foraje de urmărire a apelor subterane.

batal depozitare șlam de carbid gestionat de S.N.P. PETROM – Sucursala DOLJCHIM Craiova construit din 6 bataluri cu diguri de contur (suprafața totală de 36 ha și capacitate totală = 700.000 mc). Depozitul este dezafectat, șlamul de carbid fiind utilizat în proporție de 80 %.

halda de steril pentru detozitare de carbonat de calciu aflată în gestionarea lui S.C. DOLJCHIM S.A. Craiova (în curs de valorificare; cu o suprafață totală de 2 ha; capacitate totală de 20.000 mc)

două halde – depozitare zgură și cenușă de la producerea energiei electrice și termice gestionate de CET I Ișalnița aflate în funcțiune (prin alternanță): una pe malul stâng al Jiului cu o supafață de 136 ha, și alta pe malul drept cu o suprafață de 170 ha.

halda – depozitare zgură și cenușă aflată în gestiunea Uzinei Electrice Craiova II – Valea Mânăstirii, amplasată la 5 km de Craiova, cu o capacitate totală de 3.500.000 mc și o suprafață de 120 ha. Halda este prevăzută cu drenaje și canal de gardă, iar pentru evitarea spulberărilor de cenușă s-a realizat o instalație de stropire. (I. Leu, 2004)

2.6.4. Depozite de deșeuri periculoase

La nivelul municipiului Craiova există trei depozite cu capacitate limitată pentru depozitarea :

depozitul ecologic de șlamuri și nămoluri amplasat pe platforma industrială din zona de nord

a orașului Craiovei, la o distanță de 13 km de oraș, gestionat de S.C. DAEWOO S.A. cu o suprafață de 5.000 ha, capacitate de 2.180 mc, având o durată de expoatare de 15 ani.

depozitul de trioxid de arsen existent în cadrul S.C. DOLJCHIM S.A. Craiova

depozitul de PCB-uri de la S.C. TMC Filiași. (I. Leu, 2004)

CAPITOLUL III

Surse și cauze de generare a poluanților în factorii de mediu

3.1 Generalități

Poluarea este un fenomen ce se datorează dispersării fluxurilor reziduale la nivelul compartimentelor abiotice ale capitalului natural. Ea poate fi determinată de dezvoltarea sistemelor socio-economice.

Poluantul este considerat acel compus chimic ce se află în întreaga ecosferă în cantități ce depășesc pragul limită de toleranță a anumitor specii, pot stopa perpetuarea și chiar dezvoltarea normală printr-o așa numită acțiune toxică. Poluarea este mai accentuată atunci când există o diferență de concentrație mai mare între concentrația poluantului și limita de toleranță (C. Rădulescu 2008).

Termenul de poluant în legea 265/2006 este considerat ca fiind ”orice substanță solidă, lichidă, gazoasă sau aflată sub formă de vapori ori energie (radiație electromagnetică, ionizantă, termică, fonică, vibrații) care, introdusă în mediu duce la modificarea echilibrului constituenților acestuia și al organismelor vii și aduce daune bunurilor materiale.„

Una din primele surse de poluare a fost cea a contaminării microbiologice a apelor cauzată de gunoaiele și resturile menajere, foarte rar întâlnite poluările cauzate de prelucrările metalelor neferoase (în epoca primitivă). Până în secolul al XVIII-lea, poluările au fost limitate. ( Postolache C. și Postolache C., 2000)

Este de subliniat faptul că datorită poluării atmosferice se poate ajunge la anumite consecințe neplăcute, uneori ireversibile sau extrem de grave, asupra mediului și a întregii omeniri.

3.2. Principalele surse de poluare

3.2.1 SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CRAIOVA are în componență următoarele centrale: CET Ișalnița, Uzina Electrică Craiova II și Uzina Termică Calafat.

3.2.1.1 CET Ișalnița, una din centralele importante ale Sisitemului Energetic Național (S.E.N.) amplasată la 11 km N – NV de municipiul Craiova, pe malul stăng al râului Jiu, a fost pusă în funcțiune (etapa I) în anul 1964. Centrala a fost proiectată și realizată să producă energie electrică pentru S.E.N., energie termică pentru Combinatul Chimic Craiova și pentru Sere Ișalnița, puterea electrică instalată fiind de 1.035 MW. În prezent, din agregatele de bază mai sunt în exploatare grupurile 7 și 8, grupuri care în pofida celor peste 30 de ani de funcționare, au un grad de disponibilitate ridicat fiind printre cele mai eficiente din S.E.N. Până în prezant, în cei peste 40 de ani de funcționare, CET Ișalnița a pulsat în S.E.N. energie electrică în mod continuu, reprezentând una din centralele de bază ale tării.

Cu toate că resursele financiare alocate pentru lucrările de reparații și investiții au fost reduse, la S.E. Craiova s-au realizat o serie de lucrări cu efect de protecție a mediului, unele dintre ele cu caracter experimental sau în premieră națională care dovedesc evident, preocuparea acesteia pentru o evoluție sigură și durabilă cu o eficiență mare și cu un impact redus asupra mediului înconjurător.(I. Ionel,1996)

Fig.2 – CET Ișalnița

Sursele de poluare ale termocentralelor cu impact asupra principalilor factori de mediu se pot clasifica în:

surse de poluare cu impact asupra aerului:

coșul de fum reprezintă o sursă prin care se evacuează în atmosferă cantități mari de poluanți gazoși și cenuși zburătoare. Acești poluanți sunt dispersați pe distanțe mari, în funcție de înălțimea coșului de fum, viteza gazelor la ieșirea din coșul de fum și condițiile meteorologice.

surse de poluare cu impact asupra apei sunt reprezentate în principal de:

evacuările apelor de răcire și a apelor colectate de pe haldele de zgură și cenușă. Aceste surse pot afecta atât pânzele de apă freatică cât și apele de suprafață.

surse de poluare cu impact asupra solului:

aceste surse sunt concretizate în cenușa depusă în haldele de zgură și cenușă, de unde poate fi antrenată de vânt, coșul de fum prin care este evacuată cenușa zburătoare, odată cu gazele de ardere, cenușă ce se depune pe sol precum și scurgerile accidentale de reactivi sau uleiuri.

surse de poluare cu impact asupra oamenilor:

sursele menționate mai sus împreună cu alte surse cum ar fi vibrațiile, zgomotul, alte elemente chimice toxice, și produsele lor de reacție în atmosferă, pot avea impact asupra oamenilor, asupra florei și faunei, precum și asupra construcțiilor ;

poluanții evacuați în atmosferă în urma arderilor din cazane pot produce eroziunea suprafețelor, coroziunea, mătuirea și găurirea metalelor, decolorarea, cojirea, crăparea și umflarea vopselelor de acoperire.

Surse de poluare cu impact asupra aerului

Dintre sursele industriale, Centrala Electrică Ișalnița reprezintă sursa cea mai importantă de poluare a aerului, prin procesele de combustie, zona poluată limitându-se însă la teritoriul aflat sub influența centralei. Mai rar sunt situații când curenții de aer ( vânt, furtună ) transportă poluanții emiși pe distanțe mai mari.

Sursa de poluanți pentru aer o reprezintă emisia în atmosferă a poluanților conținuți în gazele de ardere rezultate în urma arderii combustibilului împreună cu aerul de combustie, în focarele cazanelor, și anume: SOX , NOX, CO2 , CO , pulberi și particule nearse (funingine).

Gazele de ardere produse în focarul cazanelor în urma procesului de ardere a combustibilului ( cărbune, gaze naturale ) sunt evacuate prin instalațiile de evacuare compuse din canale de gaze, ventilatoare gaze de ardere și coșuri. Coșurile de evacuare au rolul de a asigura dispersia poluanților și se va menține nivelul acestora în zona de amplasament a centralei electrice în limitele valorilor admisibile. (S. Mănescu,1978)

Blocul 7 și blocul 8, formate fiecare din două cazane de 510 t/h sunt racordate la coșul 2 cu H = 206 m și  de 9 m la vârf. Puterea termică a celor două blocuri este după cum urmeză: Bloc 7 (două cazane 7A și 7B, debit nominal 510t/h – Pt = 2×473 MW = 946 MW) și Bloc 8 (două cazane 8A și 8B, debit nominal 510t/h – Pt = 2×473 MW = 946 MW).

Funcționarea instalațiilor mari de ardere de tipul I este permisă cu respectarea dispozițiilor legale privind protecție atmosferei și prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării, dacă respectă valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi.

Valorile limită de emisie pentru instalațiile de ardere de le S.E. Ișalnița sunt următoarele:

SO2 = 400 mg/Nm3 ;

NOX = 500 mg/Nm3 ;

Pulberi = 50 mg/Nm3.

Pentru determinarea valorii emisiilor de noxe s-au efectuat măsurători de pulberi și noxe gazoase (CO, NOx, SO2) pe canalele de gaze la ieșirea din electrofiltrele aferente blocurilor 7 și 8.

Măsurătorile s-au efectuat la sarcină momentană a cazanelor de 420 t/h. În perioada măsurătorilor blocurile 7 și 8 au funcționat cu 4 mori de cărbune și adaos de gaze naturale. (Planul local de acțiune pentru mediu județul Dolj, 2004)

Surse de poluare cu impact asupra apei

Apele uzate din S.E. Ișalnița sunt evacuate prin 3 puncte în emisar (râul Jiu):

printr-un canal de evacuare în care sunt adunate apele de răcire;

canal contur al depozitului de zgură și cenușă “mal stâng Jiu”, care preia exfiltrații de la depozit, precum și o parte din izvoarele din zonă;

canal contur al depozitului de zgură și cenușă „mal drept Jiu”.

Ape evacuate

loc de prelevare:

depozitul de zgură și cenușă „mal drept Jiu” ;

depozitul de zgură și cenușă „mal stâng Jiu” ;

canalul de restituție apă răcire ;

 1000 canalizare pluvială și industrială.

analize efectuate: pH, materii în suspensie, CCOMn, CCOCr, CBO5, reziduu filtrabil, substanțe extractibile în eter de petrol, azot amoniacal, azot total, fosfor total, fosfați, sulfuri și hidrogen sulfurat, cloruri, fier total, fenoli, produse petroliere. (Planul local de acțiune pentru mediu județul Dolj, 2004)

Surse de poluare cu impact asupra solului

Natura și gradul de poluare a solului s-a stabilit pe baza analizelor fizice și chimice ale probelor de sol din jurul Societății Electrocentrale Ișalnița, conform prevederilor Ordinul MAPPM nr.184/1997.Au fost prelevate 15 probe de pe amplasament, fiecare pentru două profile de adâncime 0-5 cm și 30-40 cm. De asemenea s-au determinat următoarele metale grele: Cd, Co, Cr, Cu, Mn, Ni, Pb, Zn pentru adâncimea de 0-5 cm și 30-40 cm.

Din punct de vedere al caracteristicilor conținutului de metale grele, amplasamentul are o ușoară influență asupra calității solurilor din zonele învecinate. (Planul local de acțiune pentru mediu județul Dolj, 2004)

3.2.1.2 Uzina Electrică Craiova II

Unitatea este subordonată Societății Electrocentrale Ișalnița și este amplasată în zona de nord – est a municipiului Craiova, cartierul Bariera Vîlcii. Uzina a fost construită și dată în folosință între anii 1980 – 1989, având o putere electrică instalată de 300 MW și o putere termică de 950 MW.(I. Ionel, 1996)

Uzina Electrică Craiova II asigură cu agent termic în mod continuu municipiul Craiova de peste 15 ani.

Pe linia protecției factorilor de mediu în zona ampasamentului au fost efectuate măsurători cu autolaboratorul ROTORK, analize care atestă că valorile emisiilor poluante se încadrează în normele de emisie prevăzute în Ordinul 462/1993. Atât calculul emisiilor poluante folosind programul EMPOL, cât și din măsurătorile efectuate cu autolaboratorul ROTORK rezultă că valoriile emisiilor se încadrează în normele de emisie prevăzute de Ordinul 462/1993, aceasta se datorează utilizării combustibilului de calitate mai bună, reparațiile și modernizările efectuate la electrofiltre și nu în ultimul rând, controlul riguros al arderii și exploatării bune a electrofiltrelor. Rezultatele măsurătorilor conținutului de poluanți din gazele de ardere au fost efectuate la blocurile 1 și 2 cu autolaboratorul ROTORK și sunt:

pulberi între 88 – 94 mg/Nm3 ;

NOX între 320 – 420 mg/Nm3 ;

CO între 11 – 12 mg/Nm3 ;

SO2 între 4.400 – 4.700 mg/Nm3.

După modernizarea electrofiltrului de la CAF3 și CAF4 prin efectuarea de lucrări și echipări noi de instalații de înaltă tensiune conținutul de pulberi în gazele evacuate au concentrații sub 100 mg/Nm3. (Planul local de acțiune pentru mediu județul Dolj, 2004)

Apele pluviale din centrală și cele de la depozitul de zgură și cenușă sunt evacuate în pârâul Amaradia, după ce în prealabil au fost reintroduse în circuitul hidrotehnic al centralei.

A fost realizată de asemenea instalația de umectare a cenușei depozitată la nord – est de municipiul Craiova. (I. Ionel, 1996)

3.2.2 COMBINATUL CHIMIC DOLJCHIM este situat pe șoseaua internațională E 70, în zona localității Ișalnița la cca. 6 km N – V de municipiul Craiova, județul Dolj.

În anul 1961 a început construcția acestui combinat, obiectivul principal fiind fabricarea îngrășemintelor chimice și a altor produse chimice prin realizarea unei chimizări complexe a gazelor naturale, construcția fiind finalizată și pusă în funcțiune la întreaga capacitate în anul 1985. Suprafața ocupată de combinat este de aproximativ 260 ha, aceasta fiind ampasată în zona râului Jiu, amonte de confluența cu râul Amaradia. (I. Ionel, 1996)

Fig. 3 – Combinatul chimic Doljchim

Emisii în aer

Aerul atmosferic este unul din factorii de mediu greu de controlat, deoarece poluanții ajunși în atmosferă se dispersează în aer și nu mai pot fi tratați sau recuperați. De aceea poluanții trebuie captați și epurați la sol, în cadrul fiecărui process tehnologic din care rezultă emisii în aer.

Pe platforma combinatului, principalele surse de poluare le reperezintă instalațiile tehnologice care pot degaja NH3 – respectiv Uree II, Amoniac Kellogg, Azotat de amoniu.

Cu privire la prelevarea probelor de aer unitatea a ținut seamă de următoarele:

instalațiile care funcționeză: Poliacetat de vinil I; Acid azotic II; Uree II Sybetra; Metanol; Azotat de amoniu; Amonic Kellogg; Alcool polivinilic I; Recuperare metanol; Acetat de butil II.

instalațiile cu evacuare de gaze: Amoniac III – coș evacuare; Acid azotic II – diuză; Azotat II – turn granulare; Uree II – turn granulare; Metanol – coș evacuare.

prelevare probe de la o distanță de 10 – 15 ori înălțimea coșului în direcția predominantă a vântului.

prelevare probe de la centrala termică proprie.

Rezultatele analizelor pe probe de aer efectuate de unitate au indicat valori sub limitele impuse de Ordinul nr. 462/1993, după cum urmează:

Instalația de Acid azotic II

Oxizi de azot între 0,084 – 470 mg/m3  CMA = 500 mg/m3 ;

Instalația de Azotat de amoniu II

Amoniac între 5 – 24 mg/m3  CMA = 30 mg/m3 ;

Pulberi de azotat între 17 – 38 mg/m3  CMA = 50 mg/m3.

Instalația de Uree II

Amoniac între 0,07 – 28 mg/m3  CMA = 30 mg/m3 ;

Pulberi de azotat între 18 – 45 mg/m3  CMA = 50 mg/m3.

Instalația de Amoniac Kellogg

Amoniac între 0,7 – 26 mg/m3  CMA = 30 mg/m3 ;

CET propriu

SOx – 20 mg/Nm3  CMA = 35 mg/Nm3 ;

CO – 60 mg/Nm3  CMA = 100 mg/Nm3.

CMA = Concentrația Maximă Admisă conform Ordinului nr. 462/1993 al

M.A.P.M. (APM – Starea facorilor de mediu, 2005 – 2008)

Emisiile în apă

Analiza activităților desfășurate de Combinatul DOLJCHIM a evidențiat ca una din principalele surse de poluare a mediului evacuările de ape uzate.

Apele uzate rezultate din activitățile / instalațiile / procesele tehnologice desfășurate în cadrul Combinatului DOLJCHIM sunt constituite din:

ape uzate impurificate chimic – efluenți proveniți din procesele tehnologice, evacuați în rețeaua de canalizare chimic impură a platformei;

ape cu impurificare redusă – ape tehnologice care nu necesită epurare, evacuate prin canalizarea de ape convențional curate și meteorice, direct în emisari;

ape uzate menajere – rezultate din activitățile igienico-sanitare ale salariaților, evacuate în rețeaua de canalizare menajeră a platformei;

ape meteorice – apele pluviale care spală platformele combinatului, evacuate în emisari, prin canalizarea de ape convențional curate și meteorice. (Direcția Ape Jiu – Sintezele de protecția calității apelor 2005 – 2008)

Principalele surse generatoare de ape uzate, tipurile de ape uzate evacuate, principalii impurificatori și destinația apelor uzate rezultate, sunt prezentate în tabelul următor:

Tab.3- Direcția Ape Jiu – Sintezele de protecția calității apelor 2005 – 2008

Tab.4- Stația de epurare centrală cu descărcare în canalul colector (Direcția Ape Jiu – Sintezele de protecția calității apelor 2005 – 2008)

Analizând tabelul se observă ca eficința stației centrale de epurare ape uzate a funcționat bine la majoritatea indicatorilor

Emisiile în sol

Din punct de vedere fizico – geografic zona amplasamentului DOLJCHIM Craiova se încadrează în partea nordică a Câmpiei Olteniei, care este în cea mai mare parte o prelungire morfologică și structutrală a Piemontului Getic.

Spațiul ocupat de societate face parte din marea depresiune structurală care a apărut în mezozoicul superior între Carpați și Balcani.

Suprafața terenului ocupat de DOLJCHIM este de 264 ha din care 64,7 % este ocupată de obiective economico – sociale, 20,3 % platforme betonate și 15 % liberă.

S-au recoltat probe din jurul amplasamentului la distanțe de 10 – 15 ori mai mare decât înălțimea coșurilor de dispersie a gazelor.

Adâncimea de recoltare a probelor este de:

0 – 5 cm la suprafața terenului ;

30 – 40 cm de la suprafața solului.

Pentru cunoașterea poluării solului s-au recoltat probe și a efectuat analize în apropierea tuturor obictivelor în funcțiune și în zonele exterioare la distanțele de mai sus și anume haldele de cenușă, instalația NPK, acid acetic, uree II, recuperare metanol, amoniac I, metanol, amoniac Kellogg și în exteriorul ampasamentului la 300 – 500 m, iar proba de referință s-a recoltat de la 3.000 m distanță unde terenul nu este afectat.

Probele pentru analize au fost recoltate în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 184/1997 al M.A.P.P.M., iar rezultatele analizelor au fost comparate cu valorile din Ordinul nr. 756/1997 M.A.P.P.M., STAS 1342/1991 – Apă potabilă, STAS 4706/1988 și Ordinul nr. 1146/2002 – Ape de suprafață, NTPA 001/2002 privind limitele de încărcare cu poluanți a apelor uzate evacuate în sursele de apă de suprafață.

S-a făcut comparație și cu lista olandeză pentru aprecierea concentrațiilor de substanțe admisibile în mediu. (APM – Starea factorilor de mediu, 2005 – 2008)

REZULTATELE ANALIZELOR PENTRU PROBELE DE SOL

Zona Haldelor si Depozitelor

Urmare analizelor efectuate s-au obținut valori ale pH-ului între 5,35 și 8,15 pentru ambele tipuri de probe de sol prelevate (la 5 cm respectiv 30 de cm adâncime de suprafața solului). Valoarea pH-ului măsurat prezintă abateri față de valoarea “normală” fiind 6,5 – 8,5 pentru probele de sol din zona batalului de ape fosfo – amoniacale II și în zona depozitului de arsen.

 hidrocarburi din petrol (mg/kg substanță uscată)

Se observă că pentru probele de sol prelevate se înregistrează valori ale concentrațiilor  hidrocarburi din petrol în limitele “normale” de 100 mg/kg s.u. (conform Ordinului M.A.P.P.M. 756/1997).

Se înregistrează depășiri doar la probele prelevate:

în zona rampei de fosforite: 845 – 1321 mg/kg s.u. ;

în zona batalului de ape fosfo – amoniacale: 109 – 229 mg/kg s.u. ;

în zona depozitului de păcură: 108 mg/kg s.u. ;

în zona depozitului de arsen: 109 mg/kg s.u.

Valorile înregistrate privind conținutul de arsen sunt cuprinse între 1,12 – 1,14 mg/kg s.u.

Conform Listei olandeze limitele valorilor orientative pentru arsen sunt:

date comparative 20 mg/kg s.u. ;

date analitice pentru cercetări atente 30 mg/kg s.u. ;

date analitice ce impun igenizarea 50 mg/kg s.u.

La fosfor se depășește cu mult Lista olandeză rezultatele fiind 32.500 – 128.900 mg/kg s.u. Aceste valori depășesc cu mult limitele valorilor orientative impuse de Lista olandeză care sunt:

date comparative 50 mg/kg s.u. ;

date analitice pentru cercetări atente 200 mg/kg s.u. ;

date analitice ce impun igenizarea 700 mg/kg s.u. (APM – Starea factorilor de mediu, 2005 – 2008)

Platforma Societății

Din datele prezentate rezultă că s-au obținut în general valori între 5,45 și 8,45 pentru ambele tipuri de probe de sol prelevate (la 5 cm respectiv 30 de cm adâncime de suprafața solului).

Valoarea pH-ului măsurat prezintă abateri față de valoarea “normală” (6,5 – 8,5) pentru probele de sol din zona instalației de Acid acetic (5,20 – 6,30), instalației de Uree II (6,20 – 6,60), instalația de tratare apă râu (6,60 – 6,75).

 hidrocarburi din petrol (mg/kg substanță uscată)

Pentru toate probele de sol prelevate din zona platformei societății se înregistrează valori ale concentrațiilor de produse petroliere superioare valorii “normale” de 100 mg/kg s.u. (conform Ordinului M.A.P.P.M. 756/1997). În cazul probelor de sol prelevate din zona instalației de acid acetic se constată încadrarea în limitele “pragului de intervenție” în categoria folosințe “mai puțin sensibile” (conform Ordinului M.A.P.P.M.

756/1997). În cazul probelor de sol prelevate din afara societății la 250 m, respectiv la 500 m sud se constată încadrarea în limitele “pragului de intervenție” în categoria folosințe “mai puțin sensibile” (conform Ordinului M.A.P.P.M. 756/1997). În zona instalație de Amoniac I se constată depășirea valorii limită prevăzută de “pragului de intervenție” în categoria folosințe “mai puțin sensibile” (conform Ordinului M.A.P.P.M. 756/1997).

În cazul probelor de sol prelevate din zona Instalației de tratare apă râu și a Stației centrale de epurare biologică se constată încadrarea în limitele “pragului de alertă” în categoria folosințe “sensibile” (conform Ordinului M.A.P.P.M. 756/1997).

În cazul probelor de sol prelevate din zona Instalației de Amoniac Kellogg se constată încadrarea în limitele “pragului de intervenție” în categoria folosințe “mai puțin sensibile” (conform Ordinului M.A.P.P.M. 756/1997).

În cazul probelor de sol prelevate din zona Instalației de Acid azotic II și Azotat de amoniu II se constată încadrarea în limitele “pragului de alertă” în categoria folosințe “mai puțin sensibile” (conform Ordinului M.A.P.P.M. 756/1997).

Proba de referință (Sr) prelevată din zona Instalației de tratare apă râu se constată încadrarea în limitele “pragului de intervenție” în categoria folosințe “mai puțin sensibile” (conform Ordinului M.A.P.P.M. 756/1997).

Valorile înregistrate privind conținutul de fosfor în probele de sol prelevate sunt cuprinse între 2.200 și 2.700 mg/kg s.u. , valori care depășesc cu mult Lista olandeză pentru apa subterană (maxim = 700 mg/kg s.u. ceea ce impune igenizarea).

NH4+ (mg/kg s.u.)  se precizează că s-a luat ca valoare de referință valoarea din NTPA 001/2002 întrucât în Ordinul M.A.P.P.M. 756/1997 acest element este nenormat.

Valorile înregistrate privind conținutul de ion de amoniu în probele de sol prelevate sunt cuprinse între 2,7 și 5,7 mg/kg s.u. , valori ce nu se încadrează în limitele normale.

NO3 (mg/kg s.u.)  s-a făcut comparație cu prevederile STAS 4706/88 deoarece în Ordinul 756/1997 acest element nu este normat, conținutul de ion NO3 în probele de sol prelevate sunt cuprinse între 103 și 16.195 mg/kg subst.uscată, aceste valori nu se încadrează în limitele normale prevăzute de standardele și normativele în vigoare. (APM – Starea facorilor de mediu, 2005 – 2008)

3.2.3 S.C. ELECTROPUTERE CRAIOVA S.A este situată lângă drumul european E70, fiind amplasată la 2,5 km de aeroportul Craiova.

Electroputere are o suprafață construită de 250.214 mp, suprafața totală fiind de 601.164 mp. Compania deține o cale ferată uzinală racordată la rețeaua națională prin stația CFR Jiul. Electroputere Craiova fost fondată la 1 septembrie 1949 producând echipamente pentru domeniul energetic și transportul feroviar. În 1990 Electroputere s-a divizat în 7 societăți comerciale, iar în 1994 acestea s-au reunit în actualul holding S.C. Electroputere S.A.

Emisii în aer

Principalii poluanți ai atmosferei sunt CO, CO2, NOx, SO2, CH4, hidrocarburi și alcooli, esteri etc.Aceste tipuri de poluanți provin de la cele 26 fabrici și obiective productive sau utilitare conform prevederilor Bilanțului de mediu.

Conform documentației de Bilanț existent la Electroputere Craiova concentrațiile de poluanți în aer se încadrează în prevederile Ordinului 462/01.02.1993 (APM – Starea factorilor de mediu, 2005 – 2008)

Emisii în apă

Aceste tipuri de poluanți provin de la cele 26 fabrici și obiective productive sau utilitare conform prevederilor Bilanțului de mediu.

Conform documentației de Bilanț existent la Electroputere Craiova concentrațiile de poluanți în apă se încadrează în prevederile NTPA 002/2002, privind condițiile de descărcare a apelor uzate la canalizarea orășenească. (APM – Starea factorilor de mediu, 2005 – 2008)

Emisii în sol

Solul, sursa de viață de abundență și fertilitate are un rol fundamental în mediul înconjurător, fără de care ne este de conceput viața pe pământ.

Solul apare atât ca factor indispensabil în echilibrul ecologic, cât și ca factor esențial în viața societății, a colectivităților umane. El este una din resursele naturale de bază, care condiționează dezvoltarea socio – economică a societății.

Existența și dezvoltarea societății umane este și va fi condiționată, încă multă vreme, de abundența și calitatea producției agricole ce trebuie să asigure oamenilor hrana necesară, și materiile prime pentru îmbrăcăminte, adăpost, medicamente etc. (I. Ionel, 1996)

La Electroputere Craiova s-au efectuat analize ale solului înconjurător unității.

Nivelul de încărcare a solului cu zinc și crom conform indicațiilor Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor la data întocmirii bitanțului rezultă din tabelele următoare:

Tab.5-Concentrații Zn (Direcția Ape Jiu)

Tab.6-Concentrații Cr (Direcția Ape Jiu)

CAPITOLUL IV

Impactul poluanților asupra factorilor de mediu și asupra sănătătții umane

Impactul definit în “ Mediul Înconjurător – Termeni și expresii uzuale ” reprezintă efectele asupra mediului ca urmare a desfășurării unei activități antropice.

Dicționarul de neologisme definește impactul ca fiind fenomenul de intrare în contact a două corpuri diferite, dintre care cel puțin unul este în mișcare, ciocnire.

Cuvântul “ impactus “ este adjectiv , de origine latină și se traduce nepotolit.

Luând în discuție prima definiție, fiind și de actualitate după, normele U.E. impactul produce efecte asupra factorilor de mediu și a stării de sănatate a populației. (G. Burlacu, 2003)

4.1. AERUL

Aerul este un amestec de gaze care alcătuiește straturile inferioare ale atmosferei.Compoziția normală a aerului cuprinde ( în volum % atmosferă uscată ) : azot 78,09 % , oxigen 20,95 % , argon 0,92 % , bioxid de carbon 0,03 % , gaze care cumulate reprezintă 99, 99 % din compoziția aerului. Restul de 0,01 % este alcătuit din alte gaze ca : neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon etc. La acestea se adugă proporții variabile de vapori de apă ( în medie 0,2 – 3 % ).

Aceste gaze constituie componentele permanente ale aerului. Concentrația acestor elemente în aerul atmosferic este practic aceeași pretutindeni.

Aerul pur este incolor, fără miros și fără gust. Întreține arderea și face posibilă viața existentă în toți factorii de mediu.În strat gros are culoarea apropiată de albastru. În condiții normale un litru de aer are o greutate de 1,293 grame. Prin răcire puternică și sub presiune poate fi lichefiat. Aerul lichid este incolor și transparent. Prin distilarea fracționată a aerului lichid se poate obține azot și oxigen. În aerul lichid, substanțele își modifică brusc proprietățile.

Oxigenul influențează starea de sănătate a populației prin scăderea concentrației lui în aer și prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat prin micșorarea presiunii parțiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze O2 și CO2 și a procesului de oxigenare a sângelui.

Mici scăderi ale concentrației de oxigen în atmosferă sunt tolerate fără nici o tulburare până la 18 % , sub această concentrație apar semne ale efortului de compensare a lipsei de oxigen prin amplitudinea respirației, creșterea frecvenței cardiace, tulburări cerebrale în cazul altitudinii de 3.000 – 6.000 metri.

Prin poluarea aerului se înțelege prezența în atmosferă a unor substanțe străine în compoziția normală a aerului, care în funcție de concentrație și de timpul de acțiune provoacă tulburări ale sănătății omului, creează disconfort populației dintr-un teritoriu, afectează flora și fauna, sau alterează modul de viață al omului. (G. Burlacu, 2003)

Impactul asupra poluării aerului pune în evinență două tipuri de efecte : directe și indirecte.

4.1.1 Efectele directe ale aerului poluat asupra sănătății

sunt reprezentate de modificările care apar în organismul populației, ca urmare a contactului cu emisiile de poluanți ale surselor din activitățile antropice. Aceste modificări se pot explica în ordinea gravității prin creșterea mortalității, a morbidității, apariția unor simptome sau modificări fiziopatologice și încărcarea organismului cu agentul sau agenții poluanți.

În condițiile obișnuite, expunerea la un singur polunat este un caz de excepție, de regulă populația este expusă acțiunii unui amestec de poluanți în concentrații relativ mici. Din această cauză apariția unor intoxicații este accidentală. (S. Mănescu, 1978)

Efectele directe ale poluării aerului asupra sănătății populației pot fi clasificate în două grupe :

efecte cu acțiune imediată ;

efecte cu acțiune de lungă durată.

4.1.1.1. Efecte cu acțiune imediată

Acest tip de efecte sunt caracterizate prin modificări imediate ale mortalității sau morbidității populației, ca urmare a creșterii nivelului de poluare a aerului. În aceste situații, poluanții acumulați în atmosferă datorită condițiilor meteorologice nefavorabile au dus la creșterea importantă a mortalității și morbidității, îndeosebi prin boli acute și cornice, respiratorii și prin boli cardiovasculare. .(V. Voicu, 1977)

Poluanții principali sunt pulberile și gazele iritante ( în special SO2 și fluorul). SO2 în prezența O2 și H2O rezultă SO3 și H2SO3 (acid sulfuros)

Exemplu :

SO2 + O2 => SO3 + O

SO3 + H2O => H2SO4 (acid sulfuric care este foarte toxic)

SO2 și SO3 pot produce leziuni la nivelul căilor respiratorii inferioare și mai ales la nivelul alveolelor pulmonare.

Ulterior s-a constatat că și în situațiile în care poluarea nu atinge volume excesive creșterea nivelului de poluare poate fi urmată de o ridicare a morbidității și mortalității, boli respiratorii și cardio vasculare, atunci când nivelul de poluare era destul de mare.

Din cercetările efectuate rezultă că la o creștere a concentrației zilnice de SO2 peste 715 g/m3 și a suspensiilor (fumului) peste 750 g/m3 apare o ușoară creștere a mortalității generale (în special pe seama bolilor respiratorii cronice și a bolior cardiovasculare), mortalitatea evidențiindu-se la concentrații zilnice de SO2 peste 1.000 g/m3 și de suspensii peste 1.200 g/m3 ; la concentrații zilnice de SO2 mai mari de 1.500 g/m3 și de suspensii peste 2.000 g/m3 , mortalitatea va depășii cu 20 % nivelul mortalității existente în teritoriu. În ceea ce privește agravarea bronșitei cronice, aceasta devine evidentă când nivelul de poluare este caracterizat printr-o concentrație zilnică de SO2 mai mare de 600 g/m3 , și de suspensii mai mare de 300 g/m3.

Tot între efectele imediate sunt incluse și fenomenele iritative oculare și respiratorii produse de poluarea fotochimică oxidantă rezultată din interacțiunea razelor solare cu NOX și hidrocarburi ( fenomen observat în localități intens populate cu gaze de eșapament ).

De asemenea s-au descris cazuri de intoxicații acute ca urmare a unor avarii grave produse în industrii și eliminarea bruscă în atmosferă a unei cantități importante de gaze toxice.

Tot în cadrul efectelor imediate trebuie menționate și intoxicațiile care pot apare ca urmare a poluării aerului din încăperi (poluare interioară). Cele mai frecvente sunt intoxicațiile cu oxid de carbon rezultat din funcționarea defectuoasă a sistemelor de încălzit în locuințe sau din gazele de eșapament în garaje, ateliere de întreținere și reparații, standuri de probe etc.(V. Voicu, 1977)

4.1.1.2. Efecte cu acțiune de lungă durată sunt caracterizate prin apariția unor fenomene patologice în urma expunerii prelungite la polunații atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumulării poluanților în organism, în situația poluanților acumulativi cum este cazul plumbului, fluorului etc. Poluanții de acestă natură se acumulează continuu până când încărcarea atinge pragul toxic.

Modificările patologice sunt determinate de impactul permanent sau la intervale mici asupra unor organe ale omului sau viețuitoarelor care vin în contact cu acest impact.

Efectele de lungă durată apar după perioade de expunere care pot fi de ani sau chiar zeci de ani. Impactul prelungit al poluanților conduce la intoxicații cronice, fenomene alergice, efecte carcinogeme, mutagene și teratogene.

Efectele de lungă durată sunt frecvent întâlnite în condiții de poluare medie , riscul de apariție al acestor îmbolnăviri fiind deci mult mai mare. De asemenea subliniem faptul că numai excepțional acționează asupra organismului un singur agent poluant , în mod obișniut poluarea aerului fiind caracterizată prin existența în atmosferă a unui amestec de substanțe poluante , a căror efect concomitent putând fi de însumare. .(V. Voicu, 1977)

Din punct de vedere al acțiunii asupra organismului, poluanții atmosferici pot fi împărțiți în următoarele grupe :

poluanți iritanți ;

poluanți fibrozanți ;

poluanți toxici asfixianți ;

poluanți sistemici ;

poluanți alergenici ;

poluanți cancerigeni.

a) Poluanții iritanți realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare și îndeosebi asupra aparatului respirator.

Acțiunea specifică iritantă este cea mai frecvent întâlnită, Organizația Mondială a Sănătății a stabilit o clasificare a acestor poluanți dintre care îi prezentăm pe cei principali:

pulberile, atât cele sedimentabile, cât mai ales cele în suspensie exercită o acțiune puternică

asupra organismului, ea manifestându-se, în primul rând, asupra căilor respiratorii, deoarece poluanții sunt antrenați de aerul inspirat și pătrund concomitent în aparatul respirator.Acțiunea iritantă a pulberilor se poate exercita și asupra ochilor – dând conjunctivite, asupra urechii – dând otite externe, asupra pielii – dând dermatite etc.

oxizii sulfului cei mai cunoscuți sunt bioxidul de sulf (SO2) și trioxidul de sulf (SO3).

Acestia rezultă mai ales din combustii, în special din arderea combustibililor fosili (cărbuni, petrol), dar și din unele procese industriale. Ca și pulberile, oxizii sulfului au asupra organismului efecte iritante, cu precădere asupra căilor respiratorii superioare. În consecință, efectul lor se manifestă la primul contact cu organismul sau la intrarea în aparatul respirator. În mod obișnuit însă, oxizii sulfului produc o serie de manifestări caracteristice de iritație a căilor respiratorii ca: salivație puternică, expectorație, tuse, spasme ale căilor respiratorii cu dificultate în respirație etc. Apar astfel, ca și în cazul pulberilor, rinite, faringite, laringite, traheite și chiar bronșite. Concomitent cu apariția acestor manifestări acute, dar mai ales în cazul celor cronice se constată și pierderea mirosului și a gustului la populația supusă timp îndelungat acțiunii oxizilor de sulf.

oxizii azotului rezultă tot din procesele de ardere a combustibililor la temperaturi foarte

ridicate și sunt produși în cantitate mare de arderea care are loc în motoarele cu explozie ale autovehiculelor.

Din studiile efectuate rezultă posibilitatea prezenței diferiților oxizi ai azotului ca N2O , NO , NO2 , N2O3 , N2O4 , N2O5 etc. Cel mai frecvent însă se întâlnesc monoxidul de azot (NO) și dioxidul de azot (NO2).În atmosfera poluantă, dimineața, în primele ore ale zilei, predomină NO, pentru ca ulterior să crescă concentrația de NO2 care atinge un maxim la prânz , spre seară constatându-se o nouă creștere a concentrației de NO. (S. Tumanov, 1989)

Acțiunea oxizilor de azot este, în principal, iritantă. Ei acționează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, dar datorită faptului că au un grad de solubilitate mai redus, pătrund mai adânc decât oxizii sulfului. Apare astfel o salivație puternică, creșterea secrețiilor bronșice, spasme ale acestora cu fenomene de greutate în respirație și de asfixiere, încetarea mișcărilor cililor vibratili din căile respiratorii și creșterea agresivității germenilor microbieni. În afara acțiunilor iritative, oxizii de azot au o acțiune toxică asupra organismului persoanelor expuse.

Pătrunși în sânge oxizii de azot se combină cu hemoglobina și dau un compus (mathemoglobina) care împiedică transportul oxigenului către țesuturi.

substanțele oxidante fac parte din aceeași grupă de poluanți cu efecte iritante asupra

organismului și în special asupra căilor respiratorii și a mucoaselor în general. Formarea lor este determinată de prezența radiațiilor solare și în special a radiaților ultraviolete care acționează asupra unor produși de ardere ai hidrocarburilor folosite drept combustibil în motoarele cu ardere internă ale autovehiculelor.

În grupa poluanților iritanți mai intră și pulberile netoxice, precum și o sumă de gaze și vapori ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul, clorul, amoniacul etc. Clorul eliminat de numeroase industrii este aproximativ de trei ori mai toxic decât bioxidul de sulf, dar mai activ decât acesta este fluorul. (S. Tumanov, 1989)

b) Poluanții fibrozanți produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator. Printre cei mai răspândiți sunt bioxidul de siliciu și oxizii de fier, la care se adaugă compușii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determină îmbolnăviri specifice care sunt excepționale în condiții de poluare a aerului. Totuși poluarea intensă cu pulberi poate duce la discrete modificări fibroase pulmonare. (S. Tumanov, 1989)

c) Poluanții toxici asfixianți sunt acei poluanți care împiedică asigurarea oxigenului necesar țesutului organismului. Cel mai important este oxidul de carbon (CO), care formează cu hemoglobina carboxihemoglobina (HbCO) – care determină fenomene toxice grave, rapid mortale când se depășește procentul de 60 % (se produce în spații nearisite, garaje, încăperi cu încălzire defectuasă, străzi cu trafic auto intens și produce afecțiuni ca: astenie, cefalee).

Hidrogenul sulfurat în concentrații ridicate poate de asemenea produce fenomene de asfixiere prin paralizia centrilor respiratori cerebrali, fenomen care poate apare numai accidental. (S. Tumanov, 1989)

d) Poluanții sistemici sunt reperezentați de acei poluanți atmosferici care au o acțiune toxică asupra anumitor organe sau sisteme, după pătrunderea în circulația generală producând leziuni specifice la nivelul acestor organe.

În această grupă sunt cuprinși un număr din ce în ce mai mare de poluanți, dar cel mai important, atât ca acțiune cât și ca răspândire în momentul de față, este plumbul, agent poluant prezent în apă și în alimente, provenind în aer din poluări industriale sau din gazele de eșapament ale autovehiculelor. Are tendința de a se acumula în organism, afectează în deosebi sistemul nervos și biosinteza hemoglobinei.

Un alt poluant sistemic relativ răspândit este fluorul, provenit îndeosebi din industria siderurgica, din industria de îngrășeminte fosfatice, industria aluminiului etc. Se acumulează în organism și provoacă leziuni osoase grave, cât și tulburări metabolice.

Cadmiul reprezintă un poluant industrial, care este tot mai mult luat în considerare, datorită toxicității sale ridicate cu efect îndeosebi asupra rinichilor.

Printre toxicii sistemici mai menționăm: manganul, mercurul, vanadiul, seleniul, fosforul etc. De asemenea în această grupă intră pesticidele organoclorurate cât și cele organofosforice. (S. Tumanov, 1989)

e) Poluanții alergenici

Poluanții cu acțiune alergizantă sunt clasificați în pulberi și gaze.

Pulberile alergizante se împart în pulberi minerale și organice. Pulberile minerale cu rol alergic cele mai cunoscute sunt cuarțul și silicații care provoacă o sensibilitate organismului. De asemenea, pulberile de beriliu , zirconiu, bariu și zinc se consideră a avea efecte alergice.

Pulberile organice sunt considerate pe drept ca principalii factori alergizanți din atmosfera poluată. Aici putem încadra, în primul rând, pulberile vegetale ca cele de soia, cacao, ricin, tutun, muștar, cafea etc. Foarte bine cunoscut este ricinul, care provoacă adevărate alergii în masă. Tot ca alergizanți organici sunt cunoscute unele ciuperci ca: aspergilus, alternaria, penicilinum, cladosporium etc. De asemenea polenul unor flori, arbori sau graminee este cunoscut în declanșearea sezonieră a crizelor de astm.

Gazele alergizante sunt mai puțin cunoscute, totuși bioxidul de sulf, oxizii de azot, hidrogenul sulfurat, oxidul și bioxidul de carbon pot determina manifestări alergice. De asemenea se consideră ca alergizante acele substanțe volatile care intră în componența unor insecticide, detergenți, medicamente, sau mase plastice și care pot constitui poluanți atmosferici.

Cele mai frecvente manifestări patologice deterinate de poluanții alergizanți sunt cele respiratorii ca rinita acută și cronică, traheita, astmul bronho-pulmonar, pot să apară și unele manifestări oculare (blefarita și conjunctivita) sau cutanate (exeme, urticarie). (S. Tumanov, 1989)

f) Poluanții cu acțiune cancerigenă

Creșterea frecvenței cancerului îndeosebi în mediul urban, a impus luarea în considerare și a poluanților atmosferici, cu atât mai mult cu cât în zonele poluate au fost identificate în aer substanțe, cert sau potențial carcinogene.

Poluanții cancerigeni se împart în două grupe și anume poluanți organici și poluanți anorganici. Poluanți organici cancerigeni cei mai bine cunoscuți sunt hidrocarburile policiclice aromatice (HPA). Ele rezultă din arderea incompletă a combustibililor lichizi și solizi și se întâlnesc cel mai adesea aderente la suprafața particulelor solide foarte fine ( funinginea ). Efectul acestor poluanți este cancerul pulmonar. Statisticile privind răspândirea cancerului arată că el predomină în mediul urban, unde s-au găsit și cele mai mari concentrații de HPA.

La fel s-a constatat că frecvența mai mare a cancerului bronhopulmonar este la fumători față de nefumători, știut fiind conținutul crescut în HPA al fumului de tutun.

Dintre poluanții anorganici cancerigeni menționăm azbestul, arsenul, cromul, cobaltul, beriliul, nichelul și seleniul. Utilizarea azbestului a crescut foarte mult în ultimul timp ceea ce a dus și la creșterea acestuia în aerul atmosferic, unde se găsește sub formă de fibre. Azbestul este incriminat la producerea cancerului pleurei.

O reglementare legislativă recentă – HG 124/2003 stabilește interzicerea producerii și comercializării materialelor cu conținut de azbest. (S. Tumanov, 1989)

4.1.2 Efectele indirecte constau în modificările produse de poluarea aerului asupra mediului, fiind alterată flora, fauna, echilibrul ecologic, alteraraea unor mecanisme biologice care au efecte asupra omului.

Sustanțele toxice stabile în mediu și care pot să polueze suprafețe sau să fie metabolizate de

către plante, pătrund în lanțul trofic al animalelor, și chiar la om.

Influența poluării asupra radiațiilor solare este una din cele mai importante acțiuni.

În zonele poluate și cu deosebire în cazul poluării cu fum și pulberi, se produce o reducere semnificativă a radiațiilor solare datorită reținerilor de către elementele poluante. Luminozitatea scade cu 10– 50 %.

Radiațiile U.V. care au lungimea de undă cea mai mică sunt cel mai puternic reduse, lipsa lor producând rahitismul la copii și favorizează infecțiile cu un potențial mare cancerigen.

Influența asupra factorilor climaterici a fost de asemenea observată în zonele poluate, scade radiația calorică, concomitent cu reținerea razelor solare scade temperatura. Totodată vaporii de apă din aer se condensează dând naștere la ceață, zilele înnorate cresc cu 15 – 20 %.

Influența asupra plantelor și animalelor

Poluarea aerului conduce la sensibilitatea plantelor, degradarea lichenilor și unele plante dispar. Animalele din zonă suferă și ele de efectul nociv al poluanților, cele mai afectate fiind animalele ierbivore.

Influența asupra construcțiilor

Poluanții sunt cele mai agresive elemente din mediu afectând îndeosebi clădirile vechi, dar și pe cele noi, din cauza fenomenului de coroziune, iar obiectivele metalice sunt deteriorate în timp foarte scurt.

Influența asupra condițiilor de viață

Poluarea atmosferei creează disconfort, impune menținerea ferestrelor închise și astfel nu se poate efectua aerisirea camerelor.

Reducerea păturei de ozon prin emisiile de fluor și compușii acestuia clor-fluoro-carburi (CFC),

clor-fluoro-carburi halogeni (HCFC) folosiți pentru frigidere, aparate de aer condiționat etc.

Efectul de seră se produce la nivelul troposferei de către bioxidul de carbon, metan, oxidul

azotos.(S. Mănescu, 1978)

Pe perioada 2005 – 2008 la nivelul județului Dolj au fost evacuate în atmosferă următoarele cantități de poluanți :

Tab.7 – (APM – Starea facorilor de mediu, 2005 – 2008)

Calculul SOX, NH3 și evaluarea emisiilor efectului de seră s-a realizat de A.R.P.M. Craiova pe baza datelor prezentate de agenții economici.

După ultimele cercetări contribuția majoră la efectul de seră este dată de emisiile de CO2 (55 %), urmate de metan (15 %), compuși CFC (17 %), compuși HCFC (7 %) și compuși de azot (6 %).

Sectorul energetic, mai ales termocentralele clasice cu combustibili fosili participă cu o pondere de cca. 57 % la producerea efectului de seră.

Acidifierea este procesul de modificare a caracterului natural al unui component al mediului ca

urmare a prezenței unor compuși străini, care determină o serie de reacții chimice în atmosferă, conducând la modificarea pH-ului , aerului, precipitațiilor, și chiar a solului. (S. Tumanov, 1989)

4.2. APA

Apa, aerul, pământul și focul au fost considerate de antici ca cele patru elemente esențiale ale universului. Și astăzi, putem afirma că aerul, apa, hrana, căldura și lumina constituie elemetele de bază ale existenței umane. Nu se poate concepe o activitate umană, existența unei forme de viața sau actualul echilibru al planetei pe care trăim, fără apă.

Necesitatea găsirii unor surse de apă curată a început din timpuri preistorice. Aproape în totalitatea începuturilor așezărilor umane sunt legate și au fost amplasate în apropierea unor cursuri de apă. Ținând seama de aceste elemente, a existat până nu demult convingerea că omenirea va dispune de infinite resurse de apă, dar realitatea ultimelor decenii și în special a ultimilor ani, a dovedit în chip alarmant că resursele de apă dulce pe glob nu sunt deloc inepuizabile. Pare paradoxal acesată afirmație, când două treimi din suprafața planetei este acoperită cu apă. (I. Teodorescu, 1973)

Volumul total de apă pe pământ este de cca. 1,4 x 109 km3 , dar din acest volum imens de apă :

97,3 % este apa sărată a oceanelor și mărilor ;

2,7 % este apa dulce din râuri, lacuri, apa subterană, calota glaciară și ghețarii.

Cei 2,7 % se împart astfel :

77,2 % se află cantonați în calota glaciară și ghețari – nefiind încă tehnici de folosire a acestora

22,4 % apă subterană, din care 2/3 la adâncimi mai mari de 750 m (neeconomică) ;

0,04 % apa din atmosferă ;

0,35 % lacuri naturale ;

0,01 % râuri.

Pe pământ nu există decât 20.000 km3/an de apă dulce disponibilă, afirmă specialiștii, rezultă că planeta ar putea suporta în condițiile unei gospodăriri raționale a apei o populație de cca. 20 miliarde locuitori, cifra anului 2100. (I. Teodorescu, 1973)

Iată de ce apa, alimentarea cu apă, în condițiile de cantitate cerute de fiecare consumator devine o problemă, care începe să intereseze întreaga lume, dar mai ales țările în curs de dezvoltare.

În aceste condiții, pe plan mondial, dar și în țara noastră, problemelor de alimentare cu apă li se dă o atenție deosebită.

Sub presiunea acestor realități, pe baza concluziilor date de “CONSILIUL MONDIAL AL APEI” în anul 1977 la Mar del Plata (Argentina), a luat inițiativa de a se întreprinde măsuri și acțiuni de asigurare a minimului de apă potabilă tuturor locuitorilor. În condiții naturale, apa nu este niciodată pură, ea conține permanent o anumită cantitate de substanțe chimice dizolvate sau în suspensie cum sunt :

gazele dizolvate, oxigenul, bioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, ionii de hidrogen, substanțe minerale, substațe organice etc.

substanțe polunate provenite din factorii demografici, urbanistici, industriali, de natură biologică, fizică, chimică, poluare menajeră, agro –zootehnică etc. (I. Teodorescu, 1973)

4.2.1 Influența poluării apei asupra sănătății populației

Apa poate influența sănătatea populației atât prin cantitatea, cât mai ales prin calitatea sa. Lipsa de apă în cantitate suficientă reprezintă unul din factorii care duc la întreținerea unei stări de insalubritate, cauza răspândirii unui mare număr de afecțiuni. Lipsa curățeniei corporale, a îmbrăcămintei, a locuinței și localurilor publice stă la baza răspândirii unui mare număr de afecțiuni : digestive, boli de piele, febră și altele.

O serie întreagă de boli netransmisibile sunt considerate astăzi ca fiind determinate sau favorizate de compoziția chimică a apei și anume:

gușa endemică este influențată de conținutul apei în iod, precum și a altor elemente chimice ca manganul, fluorul, calciul etc.;

caria dentară este foarte răspândită și este provocată de lipsa de fluor în apă;

fluoroza endemică se produce din cauza excesului de fluor în apă;

afecțiunile cardio-vasculare provin din duritatea mare a apei și o serie de metale grele cum sunt : cadmiul, cobaltul, cuprul, nichelul, cromul, zincul, manganul, fluorul etc.;

intoxicația cu plumb mult mai frecventă în trecut datorită utilizării în mare măsură a conductelor confecționate din plumb;

intoxicația cu cadmiu produsă de poluarea industrială. În mod natural cadmiu se găsește în apă în jur de 1 g/l . Cadmiu se acumulează și el în organism, produce hipertensiunea arterială, tulburări la rinichi și influențează reducerea calciului în organism;

intoxicația cu mercur este foarte rară, în apele naturale practic absentă. Creșterea mercurului în apă provine din poluarea industrială prin intremediul apelor uzate, aerului și poluarea agricolă;

intoxicația cu crom are o acțiune cu precădere asupra ficatului;

intoxicația cu arsen care provine din poluări industriale, agricole și are efect asupra pielii;

intoxicația cu cianuri este una din cele mai grave, se caracterizează prin fenomene de asfixiere și tulburări nervoase. Cianurile ajung în apă prin intermediul poluării industriale. (S. Mănescu, 1978)

Acțiunea unor poluanți organici este mai puțin cunoscută, majoritatea acestora producând modificări organoleptice evidente ceea ce duce la limitarea utilizării apei mai ales ca apă de băut. Între acești poluanți cunoscuți și sub denumirea generală de micropoluanți, trei sunt considerați ca fiind principali, și anume :

pesticidele, dintre care cele organoclorurate ocupă primul loc datorită degradării lor biologice încete și remanenței prelungite în apă, de obicei acestea se găsesc în concentrații scăzute. Acțiune pesticidelor este complexă și se manifestă asupra ficatului, asupra sistemului nervos, asupra unor glande endocrine, asupra unor enzime etc.;

detergenții sunt substanțe larg folosite în industrie, gospodărie, cei mai răspândiți fiind detergenții anionici. Efectele lor principale apar asupra calității apei, asupra organismelor acvatice, peștii fiind foarte sensibili. Asupra omului însă efectele lor toxice se manifestă numai în concentrații ridicate peste 1 g/l;

hidrocarburile sunt întâlnite din ce în ce mai frecvent în apă.

Cele mai importante ca acțiune asupra organismului sunt hidrocarburile policilice aromatice. Ele se dizolvă foarte lent în apă și se găsesc în concentrații mici ( de la 0,001 la 0,1g/dm3 ). (S. Mănescu, 1978)

4.2.2 Clasificarea sanitară a apelor

De la izvoare până la confluența cu fluviul Dunăre, râul Jiu preia apele din tot bazinul său hidrografic inclusiv pe cele uzate industrial, menajere, miniere, pluviale etc., încărcate cu substanțe poluante.

Pe traseul său apele râului își schimbă calitatea în funcție de poluanții emiși, inclusiv de cei din localitatea Craiova.

În țara noastră s-a adoptat clasificarea apelor de suprafață în trei categorii și anume :

categoria I : ape care servesc în mod organizat la alimentarea cu apă a populației, ape care sunt utilizate în industria alimentară care necesită apă potabilă, sau ape care servesc ca locuri de îmbăiere și ștranduri organizate ;

categoria a-II-a : ape care servesc pentru salubritatea localităților, ape utilizate pentru sporturi nautice, sau apele utilizate pentru agrement, odihnă, recreere, reconfortarea organismului uman

categoria a-III-a : apele utilizate pentru nevoi industriale, altele decât cele alimentare arătate mai sus, apele utilizate în agricultură pentru irigări .

Prin Ordinul Nr. 1146 din 10 decembrie 2002 al Ministerului Apelor și Protecției Mediului, STAS 4706/88 este abrogat. (I. Teodorescu, 1973)

4.3. SOLUL

Prin denumirea de sol se înțelege acea parte a scoarței terestre în care se petrec procese biologice.

Sub aspect fizic solul este format din particule solide de forme și dimensiuni variabile, cunoscute sub denumirea de granule. Granula reprezintă particula cea mai mică ce rezistă la deformarea mecanică. Spațiile rămase libere între granulele solului formează porii, iar volumul total al porilor se numește porozitate. Prin pori pătrunde în sol apa și aerul. Proprietatea pe care o are solul de a fi străbătut de aer și apă poartă denumirea de permebilitate, fenomen fizic care are un rol important sanitaro – igenic.

Solul ca și aerul, și apa este un factor de mediu cu o influență deosebită asupra sănătății populației. El se află în strânsă legătură cu clima unei regiuni, atât prin configurația geografică, natura și structura lui.

De calitatea solului depinde formarea și protecția surselor de apă, atât a celui de suprafață, cât mai ales a celui subterane.

Solul determină creșterea și dezvoltarea vegetației, influențând în mod direct alimentația omului. Solul are însă și un rol bine cunoscut, în determinarea unor boli cu caracter zonal, specifice anumitor regiuni legate de compoziția chimică a lui. El constituie însă și un factor important în răspândirea unui număr tot mai mare și diversificat de boli ca urmare a poluării sale. (G. Burlacu, 2003)

4.3.1 Sursele de poluare a solului

Poluarea solului este considerată de Organizația Mondială a Sănătății ca o consecința a unor obiceiuri neigenice sau a unor practici necorespunzătoare, datorită îndepărtării și depozitării la întâmplare a reziduurilor rezultate din activitatea omului, a dejecțiilor animale și cadavrelor acestora, a deșeurilor industriale, sau utilizării necorespunzătoare a unor substanțe chimice în practica agricolă.

Reziduurile, ținând seamă de proveniența lor, se pot fi clasificate în :

reziduuri menajere rezultate din activitatea zilnică a oamenilor.

Cantitatea acestor reziduuri este în continuă creștere. Organizația Mondială a Sănătății a stabilit că în general cantitatea de reziduuri menajere crește cu 1 – 3 % pe an, și că în același timp se produc importante modificări și în compoziția lor. În prezent se evacuează pe cap de locuitor și zi în medie 1,5 – 2 kg ;

reziduurile industriale provin din tehnologiile de fabricație având o compoziție foarte variată în funcție de tipul de industrie ;

reziduurile agro-zootehnice sunt legate de creșterea animalelor, îngrijirea acestora, furaje, așternut etc. Cantitatea lor este foarte mare de 10 – 15 t/an pentru un animal mare și 3 – 5 t/an pentru un animal mic ;

reziduuri radioactive formate din diverși izotopi radioactivi din activitatea industrială, ce-i folosesc în procesele tehnologice. (G. Burlacu, 2003)

4.3.2 Efectele solului poluat asupra sănătății populației

Influeța solului poluat asupra sănătății populației se exercită în primul rând ca urmare a poluării sale biologice, și în doilea rând a poluării solului cu substanțe chimice ( industriale, folosite în agricultură și substanțe radioactive ).

4.3.2.1 Poluarea biologică este caracterizată prin răspândirea pe sol a reziduurilor care conțin germeni patogeni care pot produce diverse îmbolnăviri.

Contaminarea om –sol – om este caracteristică mai ales pentru germenii patogeni care produc boli specifice organismului uman și provin din intestin ca bacilul tific, bacilii disenterici, vibrionul holerei, virusurile poliomelitei, virusul hepatitei infecțioase etc.

Contaminarea animal – sol – om cunoaște un număr mult mai mare de germeni ca bacilul tetanic, bacilul antracis sau cărbunele, germenii gangrenei gazoase (clostridii) și alții. Toți acești germeni dau îmbolnăviri care sunt comune atât omului, cât și animalelor.

Bolile parazitare transmise prin sol reprezintă o altă importantă sursă de afecțiuni, cel mai frecvent fiind vorba de boli determinate de viermi sau helminți, care pot fi împărțiți, tot în funcție de modul de transmitere, în două grupe : biohelmiți și geohelminți.

Biohelminții sunt paraziți intestinali care au neapărat nevoie de o gazdă intermediară pentru a se dezvolta și a atinge stadiul necesar producerii bolii (stadiul infestant). Din această grupă fac parte teniile care se elimină din intestinul omului bolnav sub foarmă de ouă.

Geohelminții sunt acei paraziți intestinali care nu au nevie de o gazdă intermediară pentru a se dezvolta, ci se dezvoltă direct pe sol până în stadiul infestant. În această categorie intră o serie de helminți foarte răspândiți ca ascaridul (Ascaris lumbricoides) și tricocefalul (Tricocephalus trichina). (S. Mănescu,1978)

4.3.2.2 Poluarea chimică reprezintă cel de-al doilea aspect al influenței asupra sănătății populației. În această grupă se încadrează influența poluării cu produși industriali, cu produși chimici utilizați în agricultură și cu substanțe radioactive.

Poluarea industrială constituie ca influență asupra sănătății principala preocupare a omenirii. Studii efectuate în zonele dezvoltate au ajuns la concluzia că produșii chimici rezultați din industrie și depozitați pe sol pot fi concentrați de diverse organisme din lanțul alimentar al omului. 15 % din reziduuri pot fi toxice, solul se degradează, apar intoxicații la animale și totodată la om.

Poluarea cu produși chimici utilizați în agricultură reprezintă în prezent una dintre cele mai importante, dar și cele mai controversate probleme de sănătate. Așa cum arată și Organizația Mondială a Sănătății, în trecut materiile nutritive utilizate în agricultură reprezentau un ciclu clar definit trecând din sol în plante, din plante la animale și revenind din nou în sol.

În ultimul timp însă acest ciclu a fost înlocuit prin utilizarea unor substanțe chimice, în mare parte de sinteză, pentru obținerea unor cantități superioare de produse agro – alimentare. Este vorba de îngrășeminte, de biostimulatori, de antidăunători. Aceste substanțe fiind de natură organică suferă, la rândul lor în sol un proces de descompunere sau biodegradare, și ciclul este reluat. Sunt însă substanțe mai greu biodegradabile, astfel: compușii cu plumb sau mercur, sărurile acidului arsenic care se descompun greu și au tendința de a se depozita persistent în sol. În același sens, produsele organo – clorurate de tip DDT, HCH, lindan, eldrin și altele se descompun greu și ca urmare a acestui fapt rămân în sol produși de degradare timp îndelungat, fapt ce etichetează aceste substanțe ca substanțe cu o mare remanență în sol. În cazul unor cercetări efectuate cu pesticide organo – clorurate după 5 ani s-a găsit până la 5 % din cantitatea inițial utilizată. Din studiile efectuate pe culturi tratate cu îngrășeminte chimice se constată o creștere a conținutului în nitrați a produselor vegetale ca: morcovi, ceapă, ridichii, țelină, spanac, mărar, pătrunjel, salată, etc.

Grupa substanțelor organo – clorurate se poate concentra, de asemenea, în diverse produse și în organismul uman. (S. Mănescu,1978)

CAPITOLUL V

Metode și mijloace de monitorizare a poluanților factorilor de mediu

Sistemul de monitoring al calității mediului

În domeniul Protecției Mediului Înconjurător, termenul “monitoring” definește sistemele de supraveghere sau control a principalilor indicatori ai factorilor de mediu, apă, aer, sol, vegetație, radioactivitate, deșeuri etc.

Un grup de lucru însărcinat de programul Națiunile Unite pentru Mediu (U.N.E.P.) cu probleme pentru mediu (“Sistemul Global de Monitoring al Mediului Înconjurător – G.E.M.S.”) definește monitoringul ca fiind sistemul de observare continuă, măsură și evaluare pentru scopuri diferite și bine definite.

Un pas important pe calea realizării “Sistemului Global de Monitoring al Mediului Înconjurător” (S.G.M.M.I.) l-a constituit consfătuirea interguvernamentală convocată de U.N.E.P. în 1974 la Nairobi (Kenya) cu ocazia căreia s-au elaborat recomandări pentru principiile și scopurile S.G.M.M.I., s-au formulat criteriile de stabilire a listei prioritare care include indicatorii calității mediului natural, precum și a listei cu substanțe poluante prioritare ce trebuie să fie supravegheate și s-au analizat de asemenea direcțiile de dezvoltare ale S.G.M.M.I.

Un rol esențial al S.G.M.M.I. constă în stabilirea actualului fond al stării biosferei. Planurile locale de acțiune pentru protecția mediului sunt din ce în ce mai mult utilizate ca instrumente în cadrul sprijinului armonizării cu cerințele comunitare de mediu.

Ținând cont de resursele limitate pentru soluționarea problemelor de mediu, comunitățile trebuie să-și definească prioritățile și să-și planifice implementarea acestora în mod eficient pentru următorii 10 ani.

Având în vedere dreptul publicului de a avea acces la informația de mediu, conform prevederilor “Convenției de la Arhus„ autoritățile locale trebuie să asigure o participare publică, eficientă în procesul de luare a deciziilor de mediu. (G. Burlacu, 2003)

Planurile Locale de Acțiune pentru Protecția Mediului (P.L.A.M.) reprezintă un instrument de sprijinire a comunităților în stabilirea priorităților, implementarea acestora și participarea publică în luarea măsurilor în raport de condițiile și cerințele locale la nivel național și pentru fiecare localitate sau zonă în parte.

Planul de Acțiune pentru Mediu conturează un proces în mai multe etape care trebuie urmate de autoritățile centrale în vederea definitivării statutului priorităților de mediu.

Cerințele principale ale unui Plan Local de Acțiune pentru Protecția Mediului sunt ca acesta să fie realist, implementabil și rezultatele să fie măsurabile, iar pentru îndeplinirea acestor cerințe programul trebuie:

să implice toți cetățenii comunității locale pentru a fi siguri că problemele abordate în plan sunt importante pentru aceștia;

să cuprindă obiective bine definite cu indicatori măsurabili care să permita comunității locale să evalueze reușita programului;

să cuprindă activități pentru care sunt alocate surse corespunzătoare sau activități noi pentru care pot fi găsite fonduri suplimentare reale. (G. Burlacu, 2003)

Fig. 4 – procedura de monitorizare a factorilor de mediu

5.1 Monitorizarea calității aerului

Prin poluarea aerului se înțelege prezența în atmosferă a unor substanțe străine în compoziția normală a aerului, care în funcție de concentrație și de timpul de acțiune provoacă tulburări ale sănătății omului, creează disconfort populației dintr-un teritoriu, afectează flora și fauna, sau alterează modul de viață al omului.

Supravegherea poluării de fond a aerului intereseză umanitatea în ansamblu pentru că producerea unor încărcări cu poluanți aduce modificări semnificative, uneori reversibile și alteori nu, în compoziția chimică a unor straturi de aer și ca urmare pot rezulta consecințe grave pentru întreaga biosferă.

Stațiile de fond fac determinări asupra urmelor de poluanți care au pătruns în așa zisul “aer curat” ceea ce corespunde calității aerului de deasupra stratului limită planetar (peste 22.000 m). La nivelul solului se poate găsi o asemenea calitate a aerului, numai la distanțe foarte mari de sursele industriale (de regulă în munți).

Supravegherea poluării regionale permite urmărirea gradului de poluare a aerului intermediar, între starea de fond și poluarea industrială, adică la depărtări corespunzătoare de sursele industriale pentru a putea reprezenta aerul curat, neafectat de surse sau activități antropice, de exemplu “de la țară”.

Supravegherea continuă a acestei stări, interesează spre a se cunoaște atât nivelul atins de poluarea industrială internă, cât și de posibilitățile de transport de masă poluată în context transfrontier dintre țările vecine.

Supravegherea continuă a poluării locale (de impact sau industriale) prezintă în primul rând un interes național. Poluarea de impact afectează atât în mod direct, cât și indirect lanțul alimentar și sănătatea umană. De un interes egal apare și influența noxelor asupra echilibrelor ecositemelor, și deci asupra folosirii optime a resurselor naturale. (V. Rojanschi, 1997)

Monitorizarea diurnă a emisiilor poluante în zona aglomerării urbane Craiova și a platformei industriale Ișalnița s-a realizat în cadrul rețelei locale de supraveghere a calității aerului, rețea care cuprinde un număr de 6 stații fixe în regim de prelevare a unor probe medii diurne (24 de ore), precum și prin probe medii de scurtă durată (30 minute) prelevate cu aparatură mobilă de teren în principalele zone de circulație rutieră.

Amplasarea stațiilor fixe de control se realizează în funcție de zonele reprezentative și din punct de vedere al poluantului atmosferic:

I. Zona de nord-vest : Platforma industriale Ișalnița cu 2 puncte (stații) de control

II. Zona de nord : Depoul CFR – Rocadă – Șimnic cu 1 punct (stație) de control

III. Zona industruală est : Electroputere cu 1 punct (stație) de control – Stația de Radioactivitate Craiova.

IV. Zona rezidențială a municipilui Craiova cu 2 puncte (stații) în arealul locuințelor urbane și cu circulație rutieră intensă.

Concentrațiile maxim admise (CMA) pentru calitatea aerului din zonele protejate sunt stabilite de STAS 12574/1987, astfel încât prin respectarea lor să se asigure protecția populației împotriva efectelor nocive ale acestor substanțe.

Fig. 5 – Procedura de monitorizare a calității aerului

5.1.1 Determinarea Amoniacului – STAS 10812/1976

Principiul metodei:

Amoniacul (radicalul amoniu) reacționează cu tetraiodmercuriatul bipotasic (reactivul Nessler) formând un amestec în proporții variabile de iodură amido-oximercurică și triiodură amidomercurică, solubil, de culoare galben-brună. Intensificarea colorației este proporțională cu cantitatea de amoniac și se măsoară spectofotometric la lungimea de undă de 450 nm.

Modul de lucru:

Conținutul vasului de absorbție se aduce cantitativ într-un balon cotat de 50 cm3. Se adaugă soluție absorbantă până la un volum total de cca. 40 cm3, 4 cm3 reactiv Nessler, se completează până la semn cu soluție absorbantă și se omogenizează.

După 30 de minute se măsoară extincția soluției la spectrofotometru, la lungimea de undă () de 450 nm, în cuvă cu grosimea stratului de 1 cm, față de o soluție de referință din 4 cm3 reactiv Nessler și 46 cm3 soluție absorbantă.

Valoarea obținută pentru extincție se citește pe curba de etalonare și se află concentrația corespunzătoare de amoniac din proba fotometrată; în micrograme/cm3. (raportată la volumul de aer aspirat în 24 de ore). (D. Constantin, 1974)

5.1.2 Determinarea Bioxidului de Azot – STAS 10329/1975

Principiul metodei:

Bioxidul de azot în mediul slab acid (acid organic), reacționează cu acidul sulfanilic pe care îl diazotează. Acidul sulfanilic diazotat se cuplează cu N-1-naftil-etilendiamina, formând un compus azoic de culoare roșie a cărui intensitate este proporțională cu cantitatea de bioxid de azot și se determină spectrofotometric la lumgimea de undă de 550 nm.

Modul de lucru:

Conținutul vasului (sau vaselor) de absorbție se aduce cantitativ într-un balon cotat de 50 cm3 și se completează până la semn cu apă. Se omogenizează prin agitare și se măsoară extincția soluției colorate la spectrofotometru, la lungimea de undă () de 550 nm, în cuvă cu grosimea stratului de 1 cm, față de o soluția aborbantă ca probă de referință.

Valoarea obținută pentru extincție se citește pe curba de etalonare și se află concentrația corespunzătoare de bioxid de azot din proba fotometrată; în micrograme/g. (D. Constantin, 1974)

5.1.3 Determinarea Bioxidului de Sulf – STAS 10194/1989

Principiul metodei:

Metoda se bazează pe reacția dintre bioxidul de sulf, aldehida formică și pararozanilină cu formarea unui compus colorat în violet a cărui intensitate de colorație este proporțională cu concentrația de SO2 și se măsoară colorimetric.

Modul de lucru:

Soluția din vasele de absorbție se trece cantitativ în baloane cotate de 25 de cm3. În fiecare balon se adaugă 2 cm3 soluție de aldehidă formică și 5 cm3 soluție de pararosanilină și se aduc cu apă până la semn. După 30 minute soluțiile se fotometrează la 548 nm în cube cu grosimea stratului de 1 cm față de o probă martor. Se citește pe curba de etalonare concentrația de SO2 în g/cm3 corespunzătoare exticției obținute. (D. Constantin, 1974)

5.1.4 Determinarea Pulberilor Sedimentabile – STAS 10195/75

Principiul metodei:

Metoda constă în colectarea pulberilor din atmosferă în vase de suprafață cunoscută într-un interval de timp stabilit și de determinare gravimetrică a acestora.

Modul de lucru:

Vasele conținând pulberile sedimentabile se aduc la laborator unde se îndepărtează diferitele corpuri străine, iar conținutul vasului se trece printr-o sită cu latura ochiului de 1 mm confecționată din material plastic sau oțel inoxidabil.

Proba din pahar se evaporă aproape de sec având grijă ca temperatura să nu depășască punctul de fierbere a apei. Conținutul paharului se trece într-o capsulă de porțelan cu diametrul de 8 sau 10 cm, adusă în prealabil la masă constantă la temperatura de 105 5 oC.

Soluția din capsulă se evaporă la sec pe baia de nisip și temperatura nu va depășii 100 oC. După evaporare capsula se ține în etuvă la temperatura de 105 5 oC timp de 2 ore. Capsula se răcește în exterior 1 oră și apoi se cântărește la balanța analitică.

Operațiile de uscare, răcire și cântarire se repetă până la masa constantă (diferența dintre două cântăriri succesive nu trebuie să depășască 0,2 mg.)

Observație: Pentru identificarea probelor în timpul lucrului atât paharele cât și capsulele vor fi numerotate. (D. Constantin, 1974)

5.2 Monitorizarea calității apei

După definiția dată de O.N.U. , poluarea apei reprezintă modificarea în mod direct sau indirect a compoziției normale a acesteia, ca urmare a activității omului, într-o astfel de măsură încât împietează asupra tuturor folosințelor la care apa putea servi în starea sa naturală. Deși acestă definiție nu poate fi considerată completă, totuși ea prezintă câteva caracteristici importante pentru noțiunea de poluare.

În domeniul gospodăririi apelor supravegherea calității acestora se desfășoară în mod organizat în cadrul unui sistem regional sau național, care include cele mai semnificative secțiuni de control, în care se practică o activitate intensă de monitoring prin mijloace manuale sau automate.

Activitatea de supraveghere a calității apelor în cadrul sistemului național este organizată la nivelul marilor bazine hidrografice. Pentru fiecare dintre bazinele hidrografice este responsabil de activitatea de supraveghere centrul de bazin. (V. Rojanschi, 1997)

În activitatea de supraveghere a calității apelor pe ansamblul bazinului hidrografic centrul de control de Ordinul I este secondat de mai multe centre de ordinul II, care preiau o serie de activități de supraveghere a calității apelor pe subbazine hidrografice.

Coordonarea sub aspect tehnico-științific a sistemului național de supraveghere a calității apelor este asigurată de un centru de coordonare.

Secțiunile de control de Ordinul I sunt amplasate pe cursurile de apă principale precum și pe unii afluenți cu importanță deosebită din bazinul hidrografic respectiv.

Sarcina supravegherii calității apelor în secțiunile de control de Ordinul I sub raportul prelevării probelor de apă, efectuării analizelor și al sintetizării rezultatelor obținute, revine centrelor de control de Ordinul I. În aceste secțiuni se urmărește o gamă extinsă de indicatori de calitate ai apei, atât cei generali cât și cei specifici ca pesticidele, metalele grele cât și analize hidrobiologice. . (V. Rojanschi, 1993)

Automatizarea controlului calității apelor reprezintă o acțiune care treptat trebuie generalizată în toate secțiunile de control de ordinul I. De asemenea trebuie introdus controlul automat al calității apelor la prizele pentru prelevarea apei către folosințele importante (alimentări cu apă în sistem centralizat), precum și la evacuarea apelor uzate după stația de epurare la marea majoritate a obiectivelor industriale și social economice ce se constituie în surse majore de poluare a apelor, cum este cazul S.C. IȘALNIȚA, COMBINATUL DOLJCHIM, S.C. II ȘIMNIC, MUNICIPIUL CRAIOVA (captări și evacuări de ape uzate etc.). . (V. Rojanschi, 1993)

Calitatea apei râurilor interioare a fost urmărită prin analize fizico – chimice și biologice în secțiuni de control de ordinul I și II în fluxul informațional rapid și lent astfel :

urmărirea calității apei răului Jiu în flux rapid (zilnic) în două secțiuni de control de ordinul I  la baraj Ișalnița și Podari;

în flux lent – s-au făcut determinări în două secțiuni de control de ordinul I – Podari și Malu Mare, aferente Mun. Craiova;

în două secțiuni de ordinul II s-au efectuat determinări lunare pe Amaradia și Raznic.

Secțiunile de control de ordinul II nu intră în componența Sistemului Național de Supraveghere a Calității Apelor (S.N.S.C.A.), ele furnizând ca subsisteme date lămuriloare necesare sistemului național. (Direcția Ape Jiu 2005-2008)

5.2.1 Determinarea Oxigenului Dizolvat în Apă – SR ISO 5814 – 99

Principiul metodei:

Metoda de determinare se bazează pe oxidarea de către oxigenul molecular din apă în mediul puternic alcalin a hidroxidului de mangan bivalent în hidroxid de mangan trivalent. Acesta, în mediul acid eliberează iodul din iodurile alcaline (echivalent cu oxigenul dizolvat din apă) care se titrează cu soluție de tiosulfat de sodiu.

Metoda se aplică la apele cu un conținut de nitriți, exprimat în azot, de maximum 0,1 mg/l, fier bivalent de maximum 0,5 mg/l și fier trivalent de maximum 10 mg/l.

În cazul apelor poluate, care au un conținut ridicat de substanțe organice, suspensii, unii compuși ai sulfului și ai clorului, nitriți sau fier, se folosește în principiu aceeași metodă cu modificările impuse de impuritatea respectivă.

Modul de lucru:

Se scoate dopul flaconului în care s-a făcut fixarea oxigenului și cu ajutorul unei pipete se introduc sub suprafața lichidului 5 ml acid sulfuric concentrat. Se astupă cu dopul având grijă să nu pătrundă bule de aer, după care se agită până la dizolvarea completă a precipitatului. Odată cu dizolvarea precipitatului se pune în libertate o cantitate de iod echivalentă cu conținutul de oxigen dizolvat în apă din proba de analizat. Conținutul flaconului se tranzvazează cantitativ într-un pahar Erlenmeyer de 500 ml, în care se trec și apele de spălare. Se titrează cu tiosulfat de sodiu 0,01 n până la culoarea galben-pai după care se adaugă amidon ca indicator și se continuă titrarea încet până la decolorarea soluției. Titrarea se cosideră terminată dacă colorația albastră nu reapare după 1 minut. (D. Constantin, 1974)

5.2.2 Determinarea Consumului Biochimic de Oxigen – STAS 6560/82

Principiul metodei:

Consumului biochimic de oxigen rezultă din diferența între concentrațiile oxigenului dizolvat în proba supusă analizei la începutul și la sfârșitul perioadei de incubare. Incubarea probelor de apă ca atare se realizează la temperatura de 20 1 oC și la întuneric pe o perioadă de 5 zile 6 ore.

Modul de lucru:

Determinarea CBO5 pe probe de apă nediluate (pentru probele al căror consum biochimic de oxigen în perioada de incubare este pâna la maxim 70 % din concentrația de oxigen dizolvat inițial)

Determinarea fără diluție se aplică la probele de apă care au un CCO (STAS 6954-64) sau un consum de permanganat de potasiu (STAS 9887-74) până la 10. . .15 mg/dm3 și pentru care se scontează un CBO5 până la maxim 6 mg/dm3.

Se controlează pH-ul probei de apă, apoi proba se supune aerării până se atinge concentrația de oxigen la saturație pentru 20 oC. La 1 dm3 de probă se adaugă câte 1 cm3 din soluțiile preparate (clorură de calciu, clorură de fier, fosfați, sulfat de magneziu) și dacă este cazul se adaugă materiale de însămânțatre (însămânțatrea nu este necesară pentru probele dintr-un proces de epurare biologică, pentru apa uzată menajeră sau pentru apele de suprafață).

Proba astfel pregătită se omogenizează și se introduce în trei flacoane de incubare care se umplu complet, și se închid cu dopuri, evitând prinderea de bule de aer în flacoane. Într-unul din flacoane se determină concentrația inițială de oxigen dizolvat și se notează rezultatul, iar celelalte două flacoane se introduc în incubator și se mențin la temperaturi de 20 oC și la întuneric timp de 5 zile.

După perioada de incubare se determină concentrația oxigenului dizolvat rămas în probă.

Diferența dintre concentrația oxigenului dizolvat a probei care nu a fost supusă incubării și media concentrațiilor oxigenului dizolvat în probele ținute la incubare timp de 5 zile reprezintă CBO5 al probei analizate. (D. Constantin, 1974)

5.2.3 Determinarea Consumului Chimic de Oxigen (Metoda cu permanganat de potasiu) – STAS 9887-74

Principiul metodei:

Substanțele organice și anorganice oxidabile prezente în proba de analizat sunt oxidate cu o soluție titrată de permanganat de potasiu în mediu acid sau în mediu alcalin în funcție de conținutul de ioni Cl – din probă.

Permanganatul de potasiu neconsumat se titrează cu ajutorul unei soluții de acid oxalic.

Modul de lucru:

În cazul unui conținut de cloruri până la 300 mg/l

 100 cm3 apă de analizat se introduc într-un vas Erlenmeyer de cca 300 cm3 și se aduce la fierbere. Se ia de pe loc și se adaugă 5 cm3 acid sulfuric și 10 cm3 soluție de permanganat de potasiu. Se continuă fierberea încă 10 minute. După îndepărtarea flăcării se adaugă 10 cm3 soluție de acid oxalic. Proba decolorată se titrează imediat cu soluție de permanganat de potasiu până la apariția culorii slab roz persistentă timp de 1 minut.

Dacă în timpul fierberii soluția se decolorează sau devine brună determinarea trebuie repetată fie pe o probă diluată corespunzător, fie pe aceeași probă, dar introducând o cantitate mai mare de oxidant.

Rezultatele determinării sunt valabile când cantitatea de permanganat consumată este mai mică de 50 % din cantitatea adăugată inițial în probă. În cazul în care se depășeste acest procent determinarea se repetă pe o cantitate de probă mai mică care se diluează cu apă distilată la un volum de 100 cm3. În paralel se efectuează o determinare martor folosind 100 cm3 apă distilată în locul probei de analizat.

În cazul unui conținut de cloruri peste 300 mg/l

100 cm3 apă de analizat se introduc într-un vas Erlenmeyer se adaugă 0,5 cm3 soluție de oxid de sodiu și se aduce la fierbere. Se adaugă apoi 10 cm3 soluție de permanganat de potasiu și se continuă fierberea încă 10 minute. În soluția fierbinte se adaugă cu grijă 5 cm3 acid sulfuric și 10 cm3 soluție de acid oxalic. Apoi soluția se titrează cu o permanganat de potasiu până la apariția unei colorații roz pai persiastentă timp de 1 minut. (D. Constantin, 1974)

5.2.4 Determinarea Azotului amoniacal – STAS 8683-70

Metoda fotometrică

Principiul metodei:

Reactivul Nessler în prezența azotului amoniacal este descompus cu formarea iodurii amido-oxi-dimercurice de culoare galbenă portocalie sau roșie a cărei intensitate de colorație se măsoară fotometric.

Modul de lucru:

Într-un vas Erlenmeyer cu dop rodat se introduc 50 cm3 probă de apă. În cazul când proba de apă de analizat este acidă sau alcalină înainte de a lua cei 50 cm3 se neutralizează la pH = 7 prin adăugare de soluție de hidroxid de sodiu n sau de acid sulfuric n.

Se adaugă 2 cm3 soluție de tartrat dublu de sodiu și potasiu și 2 cm3 reactiv Nessler și se agită pentru omogenizare. După 10 minute, dar nu mai târziu de 30 minute se fotometrează proba, folosind filtrul violet (440 nm), față de o probă de referință care conține aceleași cantități de reactivi ca și proba, însă un volum de apă distilată în locul probei de apă de analizat.

Valoarea obținută pentru extincție se citește pe curba de etalonare și se află concentrația de azot amoniacal din soluția fotometrată.

În cazul când soluția fotometrată are un conținut de azot amoniacal mai mare de 0,10 mgN, se repetă determinare de mai sus luând în lucru un volum mai mic de probă de apă care se diluează la 50 cm3, cu apă distilată. (D. Constantin, 1974)

5.2.5 Determinarea Azotiților – STAS 8900/2 – 71

Principiul metodei:

Ionii de azotiți (NO) reacționează cu acidul sulfanilic, în mediu puternic acid, formând compuși de diazoniu care apoi se cuplează la pH 2,0 . . . 2,5 cu -naftalină, cu formarea unei colorații roșii-purpurii (colorant azoic).

Intensitatea colorației se măsoară fotometric.

Modul de lucru:

Proba de apă de analizat se aduce la pH = 7 (verificat cu hârtie indicator universal), prin adăugare de acid acetic sau soluție de hidroxid de sodiu.

Într-un vas Erlenmeyer se introduc 50 cm3 din proba neutralizată, se adaugă 1 cm3 soluție de acid sulfanilic și se agită bine. După 5 minute se adaugă 1 cm3 soluție de clorhidrat de -naftilamină și 1 cm3 soluție de acetat de sodiu, agitând continuu. Soluția astfel tamponată (care are pH = 2…2,5) se lasă să stea la întuneric și după exact 30 de minute se introduce o porțiune într-o cuvă și se fotometrează, folosind filtrul verde (520 mm).

Fotometrarea se face față de o probă de referință pregătită în același mod ca proba, însă cu apă bidistilată în locul probei de apă de analizat.Valoarea obținută pentru extincție se citește pe curba de etalonare și se află concentrația de azotiți din proba fotometrată.

Când concentrația acesteia este mai mare de 0,04 mg NO se va lua în lucru un volum mai mic de probă de apă, care se va dilua corespunzător cu apă bidistilată. Pentru mărirea preciziei determinării, diluarea se va face în așa fel încât exticția citită să fie situată aproximativ la jumătatea curbei de etalonare. (D. Constantin, 1974)

5.2.6 Determinarea Azotaților – STAS 8900/1 – 71

Principiul metodei:

Ionii de azotat (NO) reacționează cu salicilatul de sodiu, în mediul acid și după tratarea cu amestec de hidroxid de sodiu și sare seignette formează săruri colorate în galben ale acidului nitrosalicilc.

Modul de lucru:

Într-o capsulă de porțelan se introduc 10 cm3 probă de apă de analizat, și se adaugă 1 cm3 soluție de salicilatul de sodiu și se evaporă până la sec, pe baie de apă. După ce se răcește, reziduul obținut se umezește cu 2 cm3 acid sulfuric d = 1,84 frecându-l bine cu o baghetă de sticlă. După 10 minute, se adaugă circa 5 cm3 apă bidistilată și conținutul capsulei se trece cantitativ într-un balon cotat de 50 cm3, spălând cu apă bidistilată. Se adaugă soliție de amestec de hidroxid de sodiu și sare seignette, până se ajunge la pH = 7, apoi după răcire se aduce la semn cu apă bidistilată și se agită pentru omogenizare. Cantitatea de soluție de amestec de hidroxid de sodiu și sare seignette, necesare neutralizării probei, se stabilește în prealabil pe o probă paralelă, verificând pH-ul cu hârtie indicator universal. După exact 10 minute se trece o porțiune din soluție din balonul cotat într-o cuvă de fotometrare și se fotometrează, folosind filtrul violet (410 nm). Fotrometrarea se face față de o probă de referință pregătită în același mod ca proba, însă cu apă bidistilată în locul probei de apă de analizat. Valorea obținută pentru extincție se citește pe curba de etalonare și se află concentrația de azotați din proba fotometrată.

Când concentrația acesteia este mai mare de 0,40 mg NO se va lua în lucru un volum mai mic de probă de apă, care se va dilua corespunzător cu apă bidistilată. Pentru mărirea preciziei determinării, diluarea se va face în așa fel încât exticția citită să fie situată aproximativ la jumătatea curbei de etalonare. (D. Constantin, 1974)

5.2.7 Determinarea Reziduului Fix – STAS 9187 – 84

Principiul metodei:

Pentru efectuarea determinării, din mostra luată se ia o probă de 600 ml apă.

Apele tulburi de filtrează.

Modul de lucru:

Într-o capsulă de platină sau de cuarț, de cca 100 ml, adusă la greutate constantă, se evaporă pe baia de apă 250 ml apă limpede sau filtrată.

Apa se măsoară într-un balon cotat de 250 ml, de unde se trece în capsulă în porțiuni mici, având grija ca în timpul evaporării, capsula să nu se umple mai mult de jumătate.

La sfârșit balonul se clătește de câteva ori cu apă distilată, care se adaugă de asemenea în capsulă.

Reziduul se usucă în etuvă timp de 2 ore, la 105 oC. Se lasă în exicator să se răcească și se cântărește repede. Operația de uscare și cântărire se repetă până la greutate constantă.

Reziduu fix = mg/l

în care: G = greutatea reziduului fix, în mg;

V = volumul de apă luat pentru determinare, în ml. (D. Constantin, 1974)

5.3 Monitorizarea calității solului

Monitoringul integrat al solului reprezintă un sistem de supraveghere continuă a stării mediului care furnizează date privind componentele structurale: apă, aer, sol, date ce sunt transformate în informație .

Sistemul privind monitoringul calității solurilor are trei niveluri de intensitate a investigațiilor.

Nivelul I – efectuează circa 960 de profile de sol cu coordonate bine stabilite (720 amplasate pe terenuri agricole și 210 în soluri forestiere).

Nivelul II – constă în investigații mai detaliate în zonele în care s-au constatat concentrații sporite de poluanți.

Nivelul III – se mărește numărul punctelor de colectare în zonele afectate pentru a elabora recomandări în scopul combaterii proceselor de poluare.

Poluarea solului este consecința unor obiceiuri neigenice și practici necorespunzătoare. Poluarea se datorește îndepărtării și depozitării neigenice a reziduurilor lichide și solide rezultate din activitatea omului, a dejecțiilor animalelor și cadavrelor, a deșeurilor industriale sau a utilizăriin necorespunzătoare în practica agricolă a unor substanțe chimice. (L. Ghinea, 1978)

Fig. 7 – Procedura de monitorizare a calității solului

5.3.1 Determinarea cantității de substanță uscată din apă

Metoda Gravimetrică

Principiul metodei:

Determinarea umidității higroscopice a solului, se bazează pe pierderea apei higroscopice, aceasta se realizează prin uscarea solului într-o etuvă electică la temperatura de 105 5 oC, unde se ține până la masă constantă, 6 – 8 ore.

Modul de lucru:

Se cântărește la balanța analitică o fiolă de cântărire care se introduce descoperită, împreună cu capacul ei, într-o etuvă la temperatura de 105 5 oC, unde se ține timp de 15 minute, după care se lasă să se răcească într-un exicator cu clorură de calciu timp de 45 de minute. Apoi se cântărește la balanța analitică. Se repetă operația, până când diferența dintre două cântăriri succesive nu este mai mare de 0,0002 g (în cele mai multe cazuri sunt suficiente două uscări).

Fiola de cântarire este adusă la greutate constantă, se introduce aproximativ 10 g sol pregătit pentru analiză după care se cântărește la balanta analitică. Fiola de cântărire cu solul respectiv se introduce descoperită, împreună cu capacul ei, într-o etuvă electrică la temperatura de 105 5 oC, unde se ține timp de 6 – 8 ore. Se scoate fiola din etuvă, se acoperă cu capacul, se introduce într-un exicator cu clorură de calciu, unde se lasă să se răcească timp de 1 oră și apoi se cântărește la balanța analitică. Operațiunea uscării se repetă ținând proba de sol în etuvă la temper temperatura de 105 5 oC, câte 1-2 ore până când diferența dintre ultimele două cântăriri succesive este mai mică de 0,0002 g, adică masa rămâne practic constantă. (D. Constantin, 1974)

5.3.2 Determinarea pH-ului solului

Metoda Potențiometrică

Principiul metodei:

Determinarea potențiometrică a pH-ului se bazează pe măsurarea activității ionilor de hidrogen folosind un electrod indicator care răspunde la activitatea ionilor de H+ și un electrod de referință al cărui potențialeste independent de pH, ambii imersați în soluția de analizat.

În mod curet, electrodul de sticlă este folosit ca electrod indicator pentru activitatea ionilor de H+ din soluția de analizat. Ca electrod de referință se pot folosi fie electrodul de calomel saturat, fie electrodul de argint – clorura de argint.

Instrumentul de măsurat al potențiometrului se calibrează în unități pH cu un electrod indicator (electrodul de sticlă) și un electrod de referință, folosind soluții tampon etalon cu valoare pH stabilită și admisă de Birourile Naționale de Standardizare.

Modul de lucru:

Se verifică și se pregătește pH-metrul cu sistemul de electrozi. Necesitate verificării și pregătirii pH-metrului cu sistemul de electrozi în vederea măsurării pH-ului decurge din următoarele considerente principale:

ansamblul pH-metru – sistemul de electrozi indică o diferență

între valoarea pH-ului soluției tampon etalon și al soluției de măsurat, ambele aflându-se la aceeași temperatură;

precizia cu care pH-metrul indică diferența celor două valori pH

necesită să fie verificată prin determinarea pH-ului unei a doua soluții tampon etalon. Soluțiile tampon etalon pentru verificarea pH-metrului se aleg astfel încât să cuprindă domeniul de pH al probelor de determinat. (D. Constantin, 1974)

CAPITOLUL VI

Detereminări referitoare la valoarea parametrilor de calitate ai factorilor de mediu în perioada 2005-2008

6.1 Calitatea aerului

Rezultatele determinărilor experimentale în perioada 2005 – 2008 sunt prezentate în tabelele și graficele următoare.

Sațiile de control și supraveghere și supraveghere sunt amplasate în următoarele zone:

Sediul Agenției de Protecția Mediului Dolj

Stația Legumicolă Ișalnița

Comuna Ișalnița

Stația de Radioactivitate Craiova

Zona CFR Craiova

APM DOLJ, Str. Râului.

Parametrii analizați sunt urmatorii:

Amoniac (NH3);

Dioxid de azot (NO2);

Dioxid de sulf (SO2);

Pulberi sedimentabile.

Tab. 8 – Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona centrală a municipiului Craiova (Sediul APM) în anul 2005

Grafic 6.1.1 Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona centrală a municipiului Craiova ( Sediul APM)

CMA :

NH3 = 100 g/Nm3 NO2 = 100 g/Nm3 SO2 = 250 g/Nm3

Tab. 9 – Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona platformei industriale Ișalnița

Grafic 6.1.2 Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona platformei industriale Ișalnița

CMA :

NH3 = 100 g/Nm3 NO2 = 100 g/Nm3 SO2 = 250 g/Nm3

Tab. 10 – Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona centrală a municipiului Craiova ( Sediul APM) în anul 2006

Grafic 6.1.3 Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona centrală a municipiului Craiova ( Sediul APM)

CMA :

NH3 = 100 g/Nm3 NO2 = 100 g/Nm3 SO2 = 250 g/Nm3

Tab. 11 – Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona platformei industriale Ișalnița, în anul 2006

Grafic 6.1.4 Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona platformei industriale Ișalnița

CMA :

NH3 = 100 g/Nm3 NO2 = 100 g/Nm3 SO2 = 250 g/Nm3

Tab. 12 – Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona centrală a municipiului Craiova (Sediul APM), în anul 2007.

Grafic 6.1.5 Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona centrală a municipiului Craiova (Sediul APM)

CMA :

NH3 = 100 g/Nm3 NO2 = 100 g/Nm3 SO2 = 250 g/Nm3

Tab. 13 – Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona platformei industriale Ișalnița, în anul 2007.

Grafic 6.1.6 Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona platformei industriale Ișalnița

CMA :

NH3 = 100 g/Nm3 NO2 = 100 g/Nm3 SO2 = 250 g/Nm3

Tab. 14 – Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona centrală a municipiului Craiova (Sediul APM), în anul 2008

Grafic 6.1.7 Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona centrală a municipiului Craiova (Sediul APM)

CMA :

NH3 = 100 g/Nm3 NO2 = 100 g/Nm3 SO2 = 250 g/Nm3

Tab. 15 – Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona platformei industriale Ișalnița, în anul 2008.

Grafic 6.1.8 Valori medii lunare ale indicatorilor de calitate a aerului în zona platformei industriale Ișalnița

CMA :

NH3 = 100 g/Nm3 NO2 = 100 g/Nm3 SO2 = 250 g/Nm3

Tab. 16 – Variația concentrației de amoniac între anii 2005 – 2008

Grafic 6.1.9

Tab. 17 – Variația conentrațiilor de NO2 între anii 2005 – 2008

Grafic 6.1.10

Tab. 18 – Variația concentrației de S02 între anii 2005 – 2008

Grafic 6.1.11

Tab. 19 – Variația concentrației de pulberi sedimentabile între anii 2005 – 2008

Grafic 6.1.12

CAPITOLUL VII

Prelucrarea și interpretarea datelor obținute

7.1 AERUL

Aerul atmosferic reprezintă unul din factorii de mediu greu de controlat, deoarece poluanții, odată ajunși în atmosferă se dispersează si se transformă rapid și astfel nu mai pot fi captați pentru a fi tratați.

Din aceste cauze reținerea poluanților trebuie efectuată în tehnologiile de fabricație, înainte de a fi evacuați în mediul înconjurător.

În perioada 2005 – 2008 s-au selectat pentru prelucrare și interpretare următorii indicatori:

amoniac (NH3);

dioxid de sulf (SO2);

dioxidul de azot (NO2);

pulberi sedimentabile.

Pentru supravegherea calității aerului la nivelul municipiului Craiova au funcționat următoarele 6 stații (puncte) de control:

Stația nr.1 (Sediu Agenției de Protecția Mediului Dolj)

Stația nr. 2 (Garaj Agenției de Protecția Mediului Dolj, Str. Râului)

Stația nr. 3 (Stațiunea Legumicolă Ișalnița)

Stația nr. 4 (Comuna Ișalnița)

Stația nr. 5 (Zona CFR Craiova)

Stația nr. 6 (Stația de Radioactivitate Craiova)

Conform datelor preluate de la Agenția Pentru Protecția Mediului DOLJ, rezultatele determinărilor experimentale efectuate pentru monitorizarea indicatorilor de calitate ai aerului nu au înregistrat depășiri ale valorilor concentrației maxime admise prevăzute de STAS 12574/87 referitor la calitatea aerului din atmosfera cu următoarele excepții:

această situație este valabilă pentru valorile medii anuale înregistrate la stațiile de control în perioada 2005 – 2008.

valorile medii anuale înregistrate pentru amoniac (NH3) indică faptul că pe întreaga perioadă analizată concentrațiile sunt în continuă scădere, așa cum reiese din tabelul 16 și graficul 6.1.9 de la capitolul VI. La Stațiunea Legumicolă Ișalnița valorile medii anuale pentru NH3 au scăzut de la 47,4 g/m3 în 2005 la 25,6 g/m3 în 2008, iar la Stația APM Dolj de la 21,5 g/m3 în 2005 scad la 13,8 g/m3 în 2007, înregistrând o creștere în anul 2008 până la valoarea de 26,3g/m3, valori mult mai mici decât cele înregistrate la Stațiunea Legumicolă Ișalnița. Situații asemănătoare sunt și la celelalte 4 stații de control cu variații foarte mici. Sursele care generează emisiile de amoniac provin de pe Platforma Industrială Ișalnița (Combinatul DoljChim).

La Fabrica de azotat de amoniu se evacuează în medie 17,5 kg/h praf NH4NO3 și la cea de uree 32 kg/h praf NH4NO3 și uree. Făcând o comparație între emisiile de amoniac (pe întreaga perioadă analizată) și concentrația maximă admisă se observă că valorile se situează sub 30% din CMA care este de 100g/Nm3.

în ceea ce privește indicatorul bioxid de azot (NO2) în perioada 2005 – 2007 valorile medii anuale înregistrează o oscilație în jurul a cca 75% din CMA, spre deosebire de anul 2008 când valorile ajung la 45-50%, așa cum reiese din tabelul 17 și graficul 6.1.10 de la capitolul VI. Principalele surse care poluează atmosfera cu NO2 în municipiul Craiova provin de la Combinatul DOLJCHIM și CET IȘALNIȚA.

valorile înregistrate la bioxidul de sulf (SO2) indică faptul că pe întreaga perioadă analizată concentrațiile sunt într-o continuă scădere, așa cum reiese din tabelul 18 și graficul 6.1.11 de la capitolul VI. La Stația de Cercetare Legumicolă Ișalnița valorile medii anuale indicatorului SO2 scad de la 35g/m3 în 2005 la 18 g/m3 în 2008, iar la celelalte stații situația este asemănătoare, valoarea cea mai mică înregistrându-se la Stația APM Dolj în 2007 de 15 g/m3. Sursele principale de emisii de SO2 sunt reprezentate de CET Ișalnița mijloacele de transport rutier și feroviar cu emisii de oxizi de sulf, oxizi de azot, oxizi de carbon.

în privința pulberilor sedimentabile în perioada 2005 – 2008 acestea se încadrează în CMA (17 g/m2/lună) cu mici depășiri la Stația de control din Comuna Ișalnița unde a atins valoarea medie de 19 g/m2/lună în 2005, ajungând în 2008 la 11 g/m2/lună. În sprijinul acestor afirmații vin prezentările din tabelul 19 și graficul 6.1.12. Principalele surse de eliminare a pulberilor sedimentabile în municipiul Craiova sunt CET I Ișalnița și CET II Șimnic, în proporții mult mai mici evacuează în atmosferă pulberi și punctele termice de la alte industrii și din cartiere.

Parametrii de calitate ai aerului monitorizați în punctele de control menționate au înregistrat oscilații în perioada analizată în anumite secțiuni de control când sau înregistrat valori apropiate de cele ale concentrațiilor maxime admisibile stabilite de standardele și normativele în vigoare (SOX, NOX, amoniac-NH3), ori situații în care sau înregistrat depășiri ale concentrațiilor medii anuale pentru pulberile sedimentale, așa cum putem observa în tabelul și graficul 6.1.12 unde pulberile sedimentabile în anul 2005 au atins valori de 19 g/m2/lună depășind CMA care este 17 g/m2/lună cu 2 g/m2/lună.

CAPITOLUL VIII

Concluzii

În municipiul Craiova ca mare aglomerație urbană definită în contextul prevederilor directivelor U.E. transpuse și implementate prin reglementările legislative românești starea și evoluția parametrilor de calitate ai factorilor de mediu, prezintă o variație semnificativă datorată activităților economico – sociale (antropice) diverse ce se constituie în surse majore de poluare.

Principalele activități antropice generatoare de poluanți solizi, lichizi și gazoși care au afectat, afectează și/sau pot afecta în continuare în mod direct sau indirect pe termen scurt, mediu și lung parametrii de calitate ai factorilor de mediu (apă, aer, sol, vegetație etc.), care au contribuit și la afectarea stării de sănătate a organismelor umane, animale și vegetale sunt reprezentate de:

activități de producere îngrășeminte chimice pe bază de azot (amoniac, acid azotic, azotat și uree) și respectiv produse organice de sinteză (acetilenă, acetaldehidă, metanol, etc.)

producția de energie electrică și termică pe bază de combustibili fosili (cărbune,lignit din bazinul inferior al văii Jiu, păcură, gaze naturale)

Exemplu: CET Ișalnița, CET Șimnic.

foraj, extracție și prelucrare primară țiței și gaze

Exemplu: Schela de foraj Craiova, Schela de producție țiței Craiova (cu structurile Brădești, Melinești, Bodăiești, Cârcea), Depozitul de țiței Ghercești.

activitățile de producție agro-alimentară (bere, ulei, tutun, margarină, băuturi alcolice și răcoritoare, carne și produse din carne lapte și produse lactate, etc.)

Exemplu: SC Bere SA, SC OLPO SA, SC Tutun SA, SC Wiesana SA, SC Frigorifer SA,

SC Lactido SA.

activitatea de construcții de mașini (autoturisme, mașini agricole și tractoare, condensatoare și transformatoare, reparații locomotive și material rulant etc.)

Exemplu: SC DAEWOO SA, SC MATSA, SC RELOC SA, SC REUT SA, SC ELECTROPUTERE SA.

activitatea de materiale de construcții,construcții civile și industriale reprezentate de: SC Elpreco SA, SC Coremi SA, SC Atlas SA, SC Astra SA.

activitatea de producere, stocare, transport și distribuție apă potabilă și industrială, precum și energie electrică, termică și gaze naturale.

Exemplu: RA APĂ CRAIOVA, SC TRANSGAZ SA, SC DITRIGAZ SA,

SC ELECTRICA SA.

activitatea de salubrizare (colectare, transport, si eliminare deșeuri menajere)

Exemplu: Serviciul Public de Salubritate Craiova, SC RETIM SA.

activitatea de transport rutier și feroviar

Reprezentat de: SC RAT SA, SC BACRIZ SA, SN CFR marfă și calatori SA etc.

activitatea de stocare, transport și distribuție combustibili, carburanți și lubrefianți (benzină, motorină, păcură, uleiuri, vaselină).

Exemplu: SC PECO SA cu depozitul PECO Plaiul Vulcănești, Stația de îmbuteliere gaze lichefialte și cele 13 stații de distribuție benzină, SC ROMPETROL SA, și peste 15 stații de benzină cu capital privat etc.

activități comerciale și de prestări servicii

Reprezentate de: SC METRO SA, SC BILLA SA, SC MERCUR, SC SUCPI SA, SC PELENDAVA SA, SC TÂRGUL COMERCIAL BĂNIE SA, SC MALLOREX SA, SC SELGROS SA etc. (I. Leu, 2004)

Principalele surse și cauze generatoare de poluare a ecosistemelor acvatice și terestre sunt:

materiile prime, materialele, combustibilii, carburanții și lubrifianții utilizați în procesele de fabricație (productive) cu conținut de elemente și substanțe poluante (sulf, azot, fosfor; metale grele – cupru, fier, crom, nichel, zinc, plumb, arsen etc.), compuși organici volatili (COV) nonmetanici (solvenți, benzen, benzine, diluanți, etilbenzen, xilen etc.);

procese tehnice și/sau tehnologice de producție mari consumatoare de materii prime și materiale, materiale și energie uzate din punct de vedere fizic și moral cu randamente scăzute, realizate la nivelul informațional al tehnicii anilor ’60 – ’70;

instalații și echipamente de preepurare, epurare – reținere, neutralizare diluție și dispersie poluanți, exploatate și întreținute mai mult sau mai puțin corespunzător cu randamente mici, care nu pot respecta actualele limite și condiții impuse de reglementările comunitare sub aspectul valorilor CMA de poluanți în factorii de mediu;

reticența și lipsa de interes și preocupare manifestată de operatorii economici pentru înlocuirea sau completarea și modernizarea instalațiilor și echipamentelor tehnologice existente (de producție, de depoluare și dispersie) sau pentru îmbunătățirea performanțelor tehnologice ale acestora;

aplicarea cu indulgența a măsurilor coercitive – respectiv aplicarea de sancțiuni contravenționale persoanelor fizice și juridice vinovate de nerespectarea prevederilor și legislației în vigoare în baza principiului: “poluatorul plătește”;

generarea de deșeuri și respectiv substanțe chimice periculoase în cantități mari și un management defectuos al acestora;

diverse activități cotidiene de aprovizionare și transport generatoare de poluare sonoră (zgomote și vibrații);

poluări accidentale, avarii, incidente tehnice și/sau tehnologice datorate nesupravegherii instalațiilor și echipamentelor de fabricație și de depoluare. (S. Mănescu, 1994)

Pentru prevenirea, limitarea sau reducerea și acolo unde este posibil chiar eliminarea poluării factorilor de mediu în scopul diminuării gradului de afectare a populației, florei și faunei etc. se impun următoarele măsuri și acțiuni:

înlocuirea de materii prime și materiale, combustibili, carburanți și lubrefianți cu conținut ridicat de elemente și substanțe poluante cu materii prime și materiale mai puțin poluante;

completări și modernizări în instalațiile și echipamentele tehnice de producție pentru creșterea randamentului acestora;

îmbunătățirea performanțelor tehnologice a instalațiilor și echipamentelor de preepurare, epurare, reținere, purificare, neutralizare și dispersie a poluanților, ori realizarea de noi instalații cu tehnologii adecvate;

eliminarea utilizării de substanțe toxice periculoase și prioritar periculoase cu materiale și substanțe mai puțin periculoase;

exploatarea și întreținerea corespunzătoare și adecvată a instalațiilor tehnologice de fabricație și a celor de depoluare, pentru respectarea parametrilor proiectați;

reducerea cantității de deșeuri generate din activitățile de producție și adoptarea unui management adecvat al acestora;

sistematizarea traficului rutier și feroviar, precum și îmbunătățirea infrastructurii din domeniul acestor activități de transport;

respectarea prevederilor reglementărilor legislative în vigoare referitoare la prevenirea și limitarea poluărilor accidentale;

aplicarea drastică a principiilor coercitive și a principiului “poluatorul plătește” pentru situațiile de nerspectare a prevederilor legislației de mediu, ape și sănătate în vigoare;

elaborarea de planuri, strategii și programe de protecție a factorilor de mediu și asigurarea resurselor financiare necesare realizării de lucrări pe termen scurt, mediu și lung;

elaborarea și aplicarea (adoptarea) de planuri și programe pentru reducerea progresivă a emisiilor de poluanți în factorii de mediu;

realizarea de obiective și activități noi numai prin adoptarea celor mai bune tehnici disponibile, fără antrenarea de costuri excesive în contextul tanspunerii și implementării reglementărilor comunitare și al aderării la U.E. (în actualul proces de tranziție).

BIBLIOGRAFIE

Alimentarea cu apă la punctul de răscruce, Ed. Ceres, București, 1983 –. Vladimir Rojanschi;

Apărarea naturii, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1978 – Lucian Ghinea;

APM – Starea facorilor de mediu, 2005 – 2008;

Calitatea aerului, Ed. Tehnică, București,1989 – Sergiu Tumanov;

Chimia sanitară a Mediului, Ed. Medicală, 1994 – Sergiu Mănescu, Manole Cucu, Mona Ligia Diaconescu;

Direcția Ape Jiu – Sintezele de protecția calității apelor 2005 – 2008;

Ecologie și protecția mediului, Ed. Sitech revizuită, Craiova 2010, Constantin C.

Gospodărirea apelor, Ed. Ceres, București, 1973 – Ion Teodorescu, Andrei Filotti, Vasile Chiriac, Vintilă Ceașescu, Alexandru Florescu;

Introducere în ecotoxicologie., Ed. Ars Docendi București, 2000 – Postolache C., Postolache C;

Mediul înconjurător, termeni și expresii uzuale, Ed. Paideia, 2003 – Gabriel Burlacu, Vasilica Dăescu, Constantin Silinescu, Daniela Florea;

Mică enciclopedie de chimie, Ed. Enciclopedică română, București 1974 – Constantin D. Albu, Maria Brezean

Planul local de acțiune pentru mediu județul Dolj, 2004 – A.P.M. Craiova;

Poluarea mediului și sănătatea, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1978 –.. Sergiu Mănescu;

Poluarea și protecția mediului înconjurător, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1979 – Corneliu Răuță, Stelian Cârstea;

Protecția Mediului în regiunea Oltenia, Ed. „Oltenia Environmental Euro-Info Center”, 2004 – Ilie Leu, ing. Florea Emilia;

Protecția și Ingineria Mediului, 1997 – Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Gheorghiță Diaconu;

Realizări recente în combaterea poluării atmosferei în industrie, Ed. Tehnică, București 1977 – Victor Voicu, Eugen Casian, Ion Bărăscu;

Termoenergetica și mediul, Ed. Tehnică, București 1996 –Ioana Ionel, Cornel Ungureanu;