DETECTAREA TIMPURIE A CRIZELOR HIBRIDE DE SECURITATE [600992]

DETECTAREA TIMPURIE A CRIZELOR HIBRIDE DE SECURITATE
EARLY DETECTION OF HYBRID -TYPE SECURITY CRISIS

UDROIU , Iuliana
Academia Română – Institutul de Economie Mondială
iulia.udroiu @gmail.com

Rezuma t: Noțiunea de război hibrid a intrat în terminologia spec ifică teoriei
conflictelor de la începutul anilor 2000, însă a intrat în atenția publicului larg abia în 2014,
odată cu izbucnirea crizei de securitate din sudul și estul Ucrainei.
Această lucrare abordează conceptul de război h ibrid din perspectivă teore tică și are ca
scop identificarea elementelor care particularizează acest tip de criză , prin analiza
literaturii de specialitate și studierea unor cazuri selectate. De asemenea, evidențiază
provocările pe care apariția și dezvoltarea acestor crize le gener ează în activitatea
specifică a serviciilor de informații pe dimensiunea creării de indicatori și detectare
timpurie a vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale .
Abstract: The term of hybrid warfare has gained access in the specific terminology of
conflict theory in early 2000’s, but it has become a reality for the wide audience in 2014,
once the security crisis in southern and eastern Ukraine has burst.
This paper approaches the concept of hybrid warfare from a theoret ical point of view,
aiming at identifying the particular elements of this type of crisis by analyzing the specific
literature and studying selected cases. It also highlight s the challenges this type of crisis
poses to national intelligence , especially in t he indicators building activities and early
detection of vulnerabilities, risks and threats to national security .
Cuvinte -cheie : criză de securitate, război hibrid, servicii de informații, indicatori, avertizare .
Key-Words: security crisis, hybrid warfare, intelligence, indicators, warning .
Clasificare JEL / JEL Classification: A10, A30

1. Literatura de specialitate despre a spectul hibrid al c rizelor de securitate .
Termeni precum amenințare/ co nflict/ război hibrid1 și-au găsit ecou în literatura de
specialitate în anii ’90, în încercarea strategilor militar i amenicani de a caracteriza pericole care nu
intrau în nicio categorie cunoscută și de a găsi răspunsuri la acțiuni ofensive din ce în ce mai
comple xe ale actorilor statali și non statali meni te a proiecta și impune propriile obiective și interese
asupra altor entități.
Promovarea conceptului de „hibriditate” propus de cercetătorii militari în discursurile
publice ale oficialilor Armatei SUA (generalul Mattis, 2009 ) a potențat intrarea sa în s pațiul public,
în paralel cu alte perspective relativ similare asupra „războaielor prezentului și viitorului ”.

1 Cuvântul „hibrid” provine din latinescul hybrida și este un adjectiv care arată însușirea de a aparține în două categorii,
tehnologii, clase diferite ori de a fi format din elemente eterogene, d isparate; lipsit de armonie.

Definițiile propuse pentru a individualiza amenințarea hibrid ă sunt însă supuse unor ample
dezbateri, nefiind suficient de puternice pentru a f ace diferența de gen față de amenințările
asimetrice.
Amenințare a hibridă este definită în literatura militară anglo -saxonă2 drept „un adversar
care, simultan și adaptativ, folosește o combinație de (1) mijloace politice, militare, economice,
sociale și in formaționale și (2) metode de luptă convenționale, neregulate, catastrofice, teroriste și
disruptive/criminal e. Poate include o combinație de actori statali și nonstatali” (Glenn, 2009); „o rice
adversar care simultan și adaptativ, folosește o combinație de arme convenționale, tactici
neregulate, terorism și comportamente criminale în spațiul de luptă pentru a -și îndeplini obiective
politice (Hoffman, 2009 a).
NATO a creat, de asemenea, o definiție de lucru a amenințării hibride: este creată de orice
adversar actual sau potențial, inclusiv state, actori non statal i sau entități teroriste, cu abilitatea
demonstrată sau verosimilă de a angaja simultan și adaptativ mijloace convenționale sau
neconvenționale, în atingerea obiectivelor lor3.
De-a lungul timpului, comandanții militari și liderii politici au inclus în permanență
mijloacele și metodele cele mai noi de luptă pentru a câștiga con flictele în care erau implicați , ceea
ce face ca fiecare epocă istorică să aibă conflictele sale „hibride”. De la Sun Tzu până în prezent,
strategii militari au combinat tacticile și instrumentele de luptă convenționale cu cele
neconvenționale, menite a distruge fizic și mai ales psihic adversarul, pentru a disrupe lanțurile de
comandă și control. De fiecare dată, mijloacele folo site au fost cele inventate în perioada respectivă
– de la Calul Troian la bomba atomică, de la propagandă și manipulare la operațiuni psihologice.
Dileme similare se manifestă și în cazul conflictelor moderne, fiind identificate, pe rând,
războaie neregu late, combinate, nerestricționate, nonlineare, de generația a patra, de insurgență,
centrate pe efecte ori pe rețea etc. Dificultatea este potențată de faptul că fiecare dintre tipurile de
conflict menționate a fost identificat și individualizat într -o per ioadă mult prea scurtă de timp în
plan istoric, uneori chiar simultan , generând dispute publice cu privire la originalitatea, noutatea sau
utilitatea conceptelor (cazul Huber versus Hoffman4).
Spre exemplu, c onflictul combinat a fost monetizat de Thomas H uber (1996) ca fiind
combinarea sistematică, deliberată, simultană de forțe regulate și ne regulate . Din punctul său de
vedere, acesta este doar un cadru conceptual de înțelegere a fenomenului prin care forțe
convenționale regulate și forțe neconvenționale neregulate operează sub comandă unificată pentru a
se îndeplini un scop.
Hoffman (2009b) și Huber (1996) exemplifică această formă de agresiune militară prin
conflictul din Vietnam, menționând ca argument mixul dintre tacticile neregulate al Viet Cong și
capabilitățile convenționale ale armatei nord -vietnameze, primul susținând că diferența între cele
două forme este dată de nivelul la care sunt dezvoltate și combinate modalitățile convenționale și

2 Definiții asemănătoare au fost formulate în literatura americană, britanică, australiană.
3 Government Accountability Office (2010). Hybrid Warfare , GAO -10-1036R. Briefing to the Subcommittee on
Terrorism, Unconventional Thr eats and Capabilities, Committee on Armed Services, House of Representatives,
Washington, DC.
4 Thomas Huber (2011) , Huber Comments on Hybrid Warfare and Compound Warfare , CGSC Blog response, 12
February 2009, Fort Leavenworth, KS, apud Fleming , p. 15.

neconvenționale de luptă: în conflictele combinate, acesta se manifes tă la nivel strategic, în
confl ictele hibride, la toate nivelele: operațional, tactic și strategic.
Termenul de conflict nerestricționat a fost introdu s în circuitul ideatic de strate gii militari
chinezi (Qiao & Wang, 1999) drept o potențială schimbare de paradigmă în modul în care actorii
nonstatali intenționează să contracare ze avantajul tehnologic militar al SUA, respectiv o metodă
grandioasă de luptă care combină toate dimensiunile și metodele din zona militară și nonmilitară
astfel încât s ă ducă la capăt lupta . Aceștia au exemplificat prin războiul dus de SUA împotriva
terorismului global, drept “război național terorist + război prin intelligence + război financiar +
război rețea + război regulat".
Elaborând pe marginea conceptului de amen ințare hibrid, Hoffman (2007) a conceptualizat
războiul hibrid analizând conflictul dintre Hezbollah și Israel din 2006, extr ăgând elementele
esențiale care au creat „superioritatea” tactică a organizației șiite: fuziunea între unități de miliție,
luptător i instru iți special și echipe de operare a rachetelor antitanc, elaborarea de operațiuni
informaționale moderne, utilizarea SIGINT, a rachetelor tactice și operaționale, a dronelor și a
rachetelor antinavale . Pentru a diferenția conflictul complex de cel h ibrid, Hoffman a argumentat
că, în primul caz, forțele regulate și cele neregulate sunt utilizate distinct, în teatre de operațiuni
diferite și complementar, în timp ce în cel de -al doilea caz, gradul de fuziune este atât de ridicat,
încât nu se poate face distincție între cele două componente ( Hoffman, 2009 a).
Conflictul hibrid a mai fost definit ca război complex, cu dimensiune deopotrivă fizică și
conceptuală: prima vizează lupta împotriva unui inamic înarmat iar cea din urmă o luptă mai
comp lexă, pentru controlul și susținerea populației indigene din zona combatantă, susținerea
fronturilor interne ale națiunilor interveniente și susținerea comunității internaționale. Pentru
securizarea și stabilizarea populației autohtone, forțele intervenien te trebuie să restabil ească sau
să reconstruiască imediat securitatea, serviciile de bază, guvernarea locală, forțele de autoapărare
și elementele esențiale ale economiei (McCuen, 2008).
În viziunea lui Sean McWilliams (2009), războaiele hibride reprezintă o combinație de
confl icte simetrice și asimetrice în care forțele interveniente realizează operațiuni militare
tradițional e împotriva forțelor militare inamice și a țintelor simultan cu încercarea decisivă de a
obține controlul.
Doctrina mil itară britani că a reținut, de asemenea, încă din 2011, elementele care
caracterizează noțiunea de conflict hibrid : violență concurent ă intercomunal ă, terorism, insurgen ță,
criminalitate pervazivă și dezordine la scară largă; convergența între tactici, tehnici și tehnol ogii de
către adversar i care se adaptează rapid pentru a obține avantaj și influen ță, inclusiv prin mijloace
economic e, financia re, legal e și diplomatic e. Pentru Armata britanică, “hibriditatea” vizează o
schimbare a modului de gândire al adversarilor, car e doresc să exploateze slăbiciunile noastre
utilizând o largă varietate de tehnici asimetrice sofisticate și rudimentare5.
Hoffman (2009 b) a exemplificat activitățile criminale posibil a fi realizate pentru
destabilizarea guvernelor ori instigarea insurgen ței și ob ținerea de resurse în astfel de conflicte:
trafic illegal, contrabandă, narcoterorism, exploatarea rețelelor urbane de bande criminale.

5 United Kingdom, Ministry of Defence (2010) , Future Character of Conflict , HQ Land Forces, London.

În prezentul articol, termenii „conflict” și „război” sunt tratați ca fiind materializarea cea
mai gravă a cri zei de securitate, reflectând dezechilibre majore în starea de echilibru intern și/ sau
extern unui stat, în fiecare ori în toate aspectele sale – social, politic, econo mic, militar, diplomatic
etc.
Brahm (2003) punctează faze de evoluție a conflictelor s imilare cu cele proprii crizelor de
securitate: stabilitate; conflict latent – existența unui potențial de conflict ca urmare a apariției de
nevoi, valori , interese diferite ale părților; urgența – apariția unui eveniment declanșator ce poate
genera un con flict; escaladare; impas – situație în care niciuna dintre părți nu câștigă; de -escaladare;
stabilizare/rezoluție; reconciliere/ construirea păcii post -conflict.
Alte modele de evoluție a conflictelor (Alker, Gurr&Rupesinghe6, Complex Emergency
Response a nd Transition Initiative/ CERTI7, Health as a Bridge for Peace/ HBP) includ criza ca
etapă în dezvoltarea conflictelor.
Sintetizând definițiile și d escrieri le identificate în literatura de specialitate ale c rizelor
„hibrid e” de securitate , se relevă următo arele trăsături comune :
 caracterul flexibil și ușor adaptabil al actorilor implicați , statali și / sau nonstatali ;
 utilizarea simultană a unui mix de instrumente (armament) și tactici de distrugere, de la
simple la sofisticate (Flournoy&Brimley, 2008; Gat es, 2009) , respectiv utilizarea simultană
a mai multor tipuri de luptă, în mod complementar: forme neregulate, concomitent cu
susținerea, încurajarea și participarea la conflicte convenționale (Hoffman, 2007 ; Fleming,
2011);
 exploatarea inteligentă a tehnologie i moderne la nivel de comandă și control, dar și
operațional (sisteme de comandă criptate, rachete cu raze diferite de acțiune portabile și
nonportabile, tactici de insurgență, ambuscadă, pla ntarea de dispozitive expozive, asasinări
coercitive, arme antisatelit, atacuri cibernetice, presiuni financiare și economice, operațiuni
psihologice, influență, propagandă, manipulare etc.) ;
 convergența între aspectele fizice și cele psihologice, kinectice și nonkinectice, combatante
și noncombatante , de către un ități diferite sau una singură, într -un singur câmp de luptă sau
mai multe (Hoffman, 2009 b);
 caracterul transnațional al crizei ;
 absența unor repere clare privind începutul sau sfârșitul acestor crize severe, precum
declarația de război ori tratatele de pa ce, dar și a liniilor de demarcație între categoriile de
agresori și agresați, aceștia putând fi simultan soldați , civili, teroriști, insurgenți, fanatici
religioși sau ucigași de drept comun (Korkisch, 2010);
 existența unui factor extern de sprijin;
 proiectarea tuturor elementelor de putere națională, împreună cu un continuum de activități,
de la operațiuni de stabilizare, securizare și reconstrucție la luptă armată, respectiv
combinația între o varietate ridicată și exhaustivă de activități militare, res urse, programe și
aplicații (Bond, 2007).

6 Alker, H.R., Gurr, R.T., Rupesinghe, K. ( 2001 ). Three Journeys through Conflict: Narratives and Lessons , Rowman
& Littlefield Publishers.
7 http://www.cert i.org/publications/policy/gwc -12a-brief.PDF

Sadowski (2010) a remarcat, în mod obiectiv, că noțiunea de amenințare hibridă a fost utilă
în impulsionarea gândirii militare dincolo de „zona de comfort” în abordarea con structului de
victorie în majoritatea tea trelor de război împotriva adversarilor statali, însă nu a reprezentat o
revoluție în doctrina ori strategiile militare. Are însă meritul de a explica amenințări de tip asimetric
și de a evidenția complexitatea viitoarelor amenințări.
În fapt, sistemele de tipul C4ISR ( Command, Control, Communications, Computers,
Intelligence, Surveillance and Reconnaissance8) sau C4ISTAR ( Command, Control,
Communications, Computers, Intelligence, Surveillance, Target Acquisition, and Reconnaissance )
au fost create de str ategii militari tocmai pentru a gestio na acest tip de amenințare complexă.

2. Crize hibride de securitate . Elemente de cazuistică
În literatura de specialitate, au fost considerate conflicte de tip hibrid cele duse în Cecenia
(1996 ), Liban (2006), Afganistan (2001 ), Georgia (2008) și, recent , în Ucraina (2014) .
Conflictul dintre Israel (actor statal, utilizând forțele armate regulate ) și Hezbollah (entitate
non statal ă, adepta tacticilor de luptă asimetrice), pe teritoriul Libanului, în 2006, a fost primul care
a primit atributul de „hibrid”. Este menționată utilizarea mixtă a tacticilor convenționale, precum
ambuscadele pentru vehicolele blindate, cu cele neregulate, respectiv fortificarea pozițiilor
rachetelor și plasarea lansatoarelor în apartamente .
A contat sub aspect tactic și pregătirea anterioară, respectiv stabilirea de poziții fixe,
ascunse, buncăre întărite și tuneluri subterane complexe, utilizate apoi pentru a lansa manevre
convenționale de luptă de infanterie în satele libaneze cu arme moderne rusești, dar și spargerea
rețelei de comunicații a telefoanelor mobile a soldaților israelieni, care a permis obținerea de
informații despre mișcarea trupelor inamice.
Aceste tactici nu au fost inventate de Hezbollah și nici nu au fost folosite într -un mod
absolut inovativ, însă succesul util izării lor, în 2006, poate fi pus pe seama deficiențelor în strategia
de atac a Israelului și a sprijinului extern consistent de care au beneficiat (Glenn, 2009), cel mai
probabil din partea Iranului (Bruno, 2007) .
Conflictul din estul și sudul Ucrain ei a impus, mai repede decât oricând, în spațiul pu blic,
noțiunea de război hibrid. Vizibilitatea sa a fost maximă pentru că a fost primul conflict din spațiul
european care întrunește elemente de criză hibridă, actorii fiind, pe de o parte, statul ucrainean și , pe
de altă parte, separatiștii pror uși sprijiniți din umbră de statul rus. Mark Galleoti (2014) a susținut
că operațiunile Rusiei în Crimeea și în estul și sudul Ucrainei sunt subsumate conflictelor de tip
hibrid, noile tactici ale Moscovei având ca sco p focalizarea pe vulnerabilitățile inamicului și
evitarea confruntării directe și deschise. Strategia Rusiei față de Ucraina se bazează, potrivit lui
Galleoti, pe “doctrina ” lansată de șeful Statului Major General rus, Valeri Gerasimov, expusă în
articol ul “Valoarea științei în predicție”, publicat de revista “Curierul miliar -industrial”, în 27
februarie 2013.
Acțiunile Rusiei din Crimeea conțin elemente de conflict hibrid, precum utilizarea
mijloacelor politice, diplomatice, economice, umanitare, informați onale, cibernetice, complementar
cu sprijinirea militară a separatiștilor și operațiuni speciale de infiltrare pentru a asigura

8 Comandă, control, comunicații, computere, intelligence, supraveghere și recunoaștere

superioritatea operațională și tactică a acestora. Câștigarea minților și sufletelor populației prin așa
numita coloană a cincea infiltrată anterior a făcut parte, de asemenea, din același arsenal non
combatant.
“Omuleții verzi”9, respectiv soldații fără uniforme, expresie care a făcut deliciul
televiziunilor de știri, au contribuit semnificativ la împiedicare rec âștigării, de cătr e Kiev, a
controlului asupra teritoriilor separatiste , concomite nt cu grupările mobile, mixte , de forțe militare
acționând într -un singur spațiu controlat informațional de către serviciile de intelligence . Această
situație a fost posibilă datorită noilor f acilități oferite de sistemele moderne de comandă și control,
care fac activitățile militare să devină mai dinamice și mai eficiente (Galleoti, 2014).
Rusia s -a perfecționat, pe acest front, în a duce un război fără a f i declarat stare de
beligeranță , iar această stare de fapt reprezintă, poate, pentru strategii militari, o nouă ocazie pentru
a argumenta și fundamenta noi concepte de doctrină militară.

3. Rolul intelligence în crizele hibride de securitate . Prevenirea ca funcție principală
Analizând cazuistica, dar și argumentația strategilor militari, se evidențiază faptul că
amenințarea și criza hibridă de securitate nu sunt concepte noi, ci doar modul în care se derulează și
actorii implicați au alte caracteristici care comportă o abordare integrat ă și metode noi de
contracarare, în plan militar, dar mai ales în planul luptei invizibile duse de serviciile de informa ții
pentru prevenirea acestora.
Prin atribuțiile ce le revin, serviciile de informații sunt printre instituțiile care anticipează,
infor mează, previn și contracarează crizele de securitate, acestea l a rândul lor fiind
multidimensio nale și având potențialul de a afecta o parte importantă a unui sistem național sau
chiar sistemul de securitate însuși. Crizele de securitate presupun o gestion are integrată,
responsabilități stabilite prin normă juridică, planuri de activare a acestora și de acțiune, în funcție
de natură, complexitate, amploare și intensitate, rolul principal în gestionarea lor revenind
decidenților politici.
Rolul serviciilor d e informații în identificarea timpurie a acestor crize este cu atât mai mare
cu cât importanța mijloacelor de luptă nonmilitare (politice, economice, informaționale, umanitare)
a crescut treptat în atingerea scopurilor politice și strategice, întrecând în eficiență utilizarea
coercitivă a forței militare (Galeotti, 2014). Lupta s -a mutat, treptat, pe un front mai puțin vizibil ,
dar mult mai sensibil și mai important, în care informația a devenit arma principală, iar lansatoarele
de rachete sunt necesare doa r pentru a o manipula.
Într-un inte rviu acordat CBS, președintele SUA, Barack Obama, a ca racterizat Statul
Islamic / SI drept „o amenințare hibridă ” – „o rețea a terorii cu ambiții teritoriale și câteva strategii și
tactici din armată”. Mai important, a acuzat serviciile de informații americane că au subestimat
capabilitățile S I dar le -au supraevaluat pe cele ale armatei irakiene10.

9 Termen utilizat de generalul Philip Breedlove – „forțele rusești au trecut de la războiul hibrid al omuleților verzi la o
acțiune deschisă , prin deplasarea a 3 coloane blindate rusești de -a lungul liniei de comunicație în Donetsk, Luhansk și
pe coasta spre Mariupol”, http://www.atlanticcouncil.org/events/past -events/breedlove -nato-has-begun -shaping -rapid –
response -force.
10 Interviu acordat CBS, "60 Minutes", la 28.09.2014 .

Declarația președintelui american relevă cel puțin două aspecte majore importante :
amenințările de tip hibrid se materializ ează și au succes în condițiile în care adversarul manifestă
vulnerabilități de ordin operațional, tactic și strategic ; serviciile de intelligence sunt în prima linie
de apărare împotriva situațiilor potențial destabilizatoare ce derivă din acestea , iar în cazul de față
acestea au înregistrat un eșec strategic .
Detectarea timpurie a crizelor reprezintă una dintre cele mai importante provocări ale
serviciilor de informații în general, însă devine și mai dificilă în cazul amenințărilor de tip hibrid și,
în mod subsecvent, și în cazul prevenirii crizelor ce apar ca urmare a materializării acestor forme de
pericol. Protejarea informativă a unui stat de către structurile proprii de informații e ste dificilă și
prin prisma faptului că adversarul utilizează propri ile capabilități informative pentru organizarea,
coordonarea, susținerea operațiunilor subsumate amenințărilor hibride. Deseori, în literatura de
specialitate, sunt invocate cazul Iranului – brigăzile Quds, al Chinei – spionaj ul cibernetic derulat
prin int ermediul unor departamente speciale, al Rusiei – atacuri le cibernetice și acțiunile combinate
derulate în Ucraina (2014) sau Georgia (2008) , al Israelului – contracararea acțiunilor Hamas și
Hezbollah, chiar și al SUA – în operațiunile din America Latină. Dintre entitățile nonstatale, cele
care dețin multiple capabilități de a derula un război hibrid și prin intermediul aparatelor de
securitate se numără Al -Qaeda, Hezbollah și Statul Islamic.
Terorismul, arma utilizată de actorii nonstatali menționați, a căpătat forme din ce în ce mai
diverse, trecând din categoria amenințărilor asimetrice la cele de tip hibrid. Un parcurs similar îl au
amenințările cibernetice, discutându -se tot mai des în mediile de expertiză despre probabilitatea
materializării „teroris mului cibernetic”. Serviciile de informații, focalizate prioritar pe pr evenirea și
contracararea acestor fenomen e, sunt obligate astfel să își reconfigureze rapid modalitățile de
acțiune, misiune extrem de grea pentru astfel de organizații puternic ierarhi zate și birocratice.
Motivul pentru care detectarea timpurie a crizelor hibride de securitate este atât de dificilă
este, potrivit lui Galeotti (2014), faptul că fiecare conflict este un caz unic, necesitând înțelegerea
logicii sale particulare. Nexusul între provocările de securitate – terorism, narcotice, contrabandă,
rețele crimiale internaționale, etc. – nu po ate fi gestionat prin programe individuale ale unei agenții ,
ci integrate în programe guvernamentale comprehensive (M arks, 2010). În acest efor t național sunt
angrenate însă resurse ce excedă p e cele ale unui serviciu de inf ormații, fiind nevoie de un cadru
legislativ coerent, de aportul specialiștilor în domenii sociale (sociologi, antropologi, psihologi ) și
experți în tehnologie etc. , mai ales că astfe l de crize au cel mai puternic i mpact asupra intereselor
naționale, valorilor patrimoniale și nepatrimoniale pe care statul le protejează prioritar .
Însă adaptarea constantă a serviciilor de informații la schimbările din mediul de securitate
este, de multă vreme, o misiune intrinsecă a acestora, mai ales pentru a face față provocărilor
ridicate de „amenințările hibride”, a căror însușire principală este însăși impredictibilitatea,
respectiv, potrivit lui Fleming (2011), „caracterul haotic și complex ”.
Prevenirea unor astfel de amenințări și a crizelor de securitate subsecvent e nu este
imposibilă. În fapt, așa cum remarcă Fleming (2011 : 4-5), noțiunea de amenințare hibrid oferă un
cadru pentru descrierea caracterului evolutiv al pericolelor contempor ane la adresa securității,
pentru testarea metodologiilor de evaluare a amenințărilor în condițiile unui nou mediu de
securitate, pent ru înțelegerea anomaliilor ce apar în acest nou cadru de referință și, drept urmare,

contribuie la imaginarea v iitorului m ediu operațional și la conceperea de strategii și politici, la
formularea priorităților și la alocarea de resurse pentru gestionarea potențialelor crize „hibride” .
Abordarea preventivă a crizelor ”hibride ” de securitate presupune, în primul rând, o atentă
analiză a mediului de securitate, evaluarea realistică a vulnerabilităților proprii, cunoașterea cât mai
completă a potențialilor inamici și a capabilităților acest ora de a -și promova interesele , dar și o
constantă comunicare cu populația potențial afectat ă.
Avantaje le tactice și operaționale pu n serviciile de informații în prima linie de apărare a
statului împotriva unor astfel de agresiuni, forțându -le să se adapteze rapid pentru a putea preveni
și, în ultimă instanță, contracara, crizele „hibride” de se curitate. Eficiența și succesul structurilor
informative în gestionarea acestui tip de criză sunt potențate, printre altele, de versatilitatea, în
raport cu forțele militare regulate, flexibilitatea, accesul la tehnologia necesară și conexarea
acestora la „rețele de încredere”.
În particular, str ucturile informative din România au parcurs, în ultiii 25 de ani, un proces
intens de reformare care se reflectă în mod pozitiv în societatea românească. Acest proces a vizat
inclusiv crearea de capabilități de anti cipare și prevenire a crizelor de securitate , respectiv ge nerarea
unui răspuns prompt și direct proporțional cu amenințările, riscurile și vulnerabilitățile proprii
sistemului de securitate națională a României. Chiar dacă, dintre acestea, sunt puține cele care pot fi
caracterizate ca fiind de origine militară, hard power , din care a rezultat conceptual de amenințare
hibridă, elemente ale acesteia au fost detectate și gestionate proactiv de serviciile națion ale de
securitate. Spre exemplu , atacul cibernetic Octombrie Roșu (2007) a fost caracterizat de SRI ca
fiind cel mai puternic atact cibernetic la adresa României în ultimii 20 de ani, urmărind obținerea
accesului la rețele informatice de interes național, culegerea de informații confidențiale, informații
de politică externă a României, resursele naturale, politica în Zona Mării Negre, politica în
domeniul economic11.

4. Concluzii
O postură proactivă este condiția esențială pentru ca serviciile de informații să nu fie
surprinse de dezvoltarea unor crize pot ențiale, latente sau manifeste în forme c e nu mai pot fi
gestionate ușor și care pot schimba paradigme de securitate, așa cum este cazul conflictelor din
Ucraina sau din Siria. Deși, până în momentul 2015, aceste crize de securitate nu au afectat în mod
direct statul român, efectele lor s -au extins și asupra intereselor sale de securitate, a căror afirmare
este direct dependentă de evoluțiile din vecinătatea sa apropiată, dar și cele de interes global.
Răspunsul la astfel de crize de securitate hibride nu p oate fi decât unul simetric, hibrid, care
implică un mix de forțe pentru prevenirea și contracararea lor, înarmate cu un set nou de abilități,
capacitate de adaptare și învățare super ioare, precum și flexibilitate.
Organizațiile de intelligence înțeleg fap tul că prevenirea este nu doar o misiune, ci și un
proces al cărui succes implică utilizarea judicioasă a tehnologiei, o g ândire inovativă care să
genereze strategii și planuri de acțiune originale , capabilități m ilitare și nonmilitare care să l e
permită s ă contracareze acțiuni ale actorilor statali și nonstatali .

11 http://www.mediafax.ro/social/sri -octombrie -rosu-cel-mai-puternic -atac-cibernetic -la-adresa -romaniei -in-ultimii -20-
de-ani-10497740

Mulțumiri
Lucrarea a beneficiat de suport financiar prin proiectul cu titlul “Studii doctorale și
postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și
responsabilitate în cercetarea științifică fundamentală și aplicată românească", număr de
identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social
European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 20 07-2013 .
Investește în Oameni!

Bibliografie
Arquilla, John (2007). The End of War As We Knew It, „Third World Quarterly” 28, no. 2 (March 2007).
Bond, Margaret S. (2007). Hybrid War: A New Paradigm for Stability Operations in Failing States , Carlisle
Barracks, PA: U.S. Army War College.
Brahm, Eric (2003). Conflict Stages , Guy Burgess&Heidi Burgess (ed.). „Beyond Intractability ”, Conflict
Information Cons ortium, Boulder : University of Colorado
http://www.beyondintractability.org/essay/conflict -stages [30.10.2014] .
Bruno, Greg (2011), State Sponsors: Iran, Council on Foreign Relations, http://www.cfr.org/iran/state –
sponsors -iran/p9362 [30.10.2014].
Fleming, Brian P. (2011). The Hybrid Threat Concept: Contemporary War, Military Planning and the
Advent of Un restricted Operational Art , Fort Leavenworth, Kansas, School of Advanced Military
Studies.
Flournoy Michèle A.& Brimley, Shawn (2008). The Defense Inheritance: Challenges and Choices for the
Next Pentagon Team , “The Washington Quarterly” nr. 31, toamna 200 8,
http://csis.org/publication/twq -defense -inheritance -challenges -and-choices -next-pentagon -team -fall-
2008 [30.10.2014] .
Galeotti, Mark (2014). The ‘Gerasimov Doctrine’ and Russian Non -Linear War , disponibil la
http://inmoscowsshadows.wordpress.com/2014/0 7/06/the -gerasimov -doctrine -and-russian -non-
linear -war/, 6 iulie 2014 [07.10.2014]
Gates, Robert M. (2009). A Balanced Strategy: Reprogramming the Pentagon for a New Age , “Foreign
Affairs” , ianuarie/februarie 2009,
http://www.foreignaffairs.org/20090101fae ssay88103 -p20/robert -m-gates/a -balanced -strategy.html
[30.10.2014] .
Glenn , Russell (2009) . Thoughts on “Hybrid” Conflict , “Small Wars Journal”, Small Wars Journal LLC.
Hoffman, Frank G. (2007). Conflict in the 21st Century: The Rise of Hybrid Wars , Arlingt on: The Potomac
Institute for Policy Studies.
Hoffman , Frank G. (2009 a). “Hybrid” vs. Compound War: The Janus Choice: Defining Today's
Multifaceted Conflict , Armed Forces Journal International, October 2009.
Hoffman, Frank G. (2009 b). Hybrid Warfare and C hallenges, JFQ, issue 52, 1st quarter 2009.
Huber, Thomas M. (1996). Compound Warfare: A Conceptual Framework , in Thomas M. Huber, ed.,
Compound Warfare: That Fatal Knot, Fort Leavenworth, KS: US Army Command and General
Staff College Press.
Huovinen, Ka ri-Petri Oskari (2013). Hezbollah and taliban – hybrid adversaries in contemporary confli cts?,
NATIONAL DEFENCE UNIVERSITY,
https://www.doria.fi/bitstream/handle/10024/92639/Y2622_HuovinenKPO_YEK56.pdf?sequence=2
[30.10.2014].
Joint Irregular Warfare Cente r, Irregular adversaries and Hybrid Threats. An Assessment – 2011 ,

https://publicintelligence.net/u -s-joint-irregular -warfare -center -irregular -adversaries -and-hybrid –
threats -2011 -assessment [30.10.2014].
Korkisch, Friedrich W. (2010). NATO Gets Better Int elligence. New Challenges Require New Answers to
Satisfy Intelligence Needs for Headquarters and Deployed/Employed Forces , Institut für Außen – und
Sicherheitspolitik (IAS), Vienna.
Marks Edward (2010). Rethinking the Geographic Combatant Commands , în “ InterAgency Journal” , Vol. 1
nr.1, toamna 2010.
Mattis James N., Hoffman, Frank (2005). Future Warfare: The Rise of Hybrid Wars , în „Proceedings
Magazine”, US Naval Institute, November 2005, nr. 2.
McCuen, John J. (2008). Hybrid War s, “Military Review ”, martie -aprilie 2008, 107-113.
McWilliams, Sean (2009). Hybrid War Beyond Lebanon: Lessons from the South African Campaign 1976 to
1989 , Fort Leavenworth, KS.
Murray, Williamson& Mansoor, Peter eds. (2012). Hybrid Warfare: Fighting Complex Opponents from the
Ancient World to the Present . New York, NY: Cambridge University Press.
Nemeth , William J. (2002). Future war and chechnya: a case for hybrid warfare , Monterey – CA : Naval
Postgraduate School .
Qiao Liang & Wang Xiangsui (1999). Unrestricted Warfare, Beijing, China: People’s Liberation Army.
Snyder, M.D. (2009). Information Strategies Against a Hybrid Threat: What the Recent
Experience of Israel Versus Hezbollah/Hamas Tell the US Army , în „Back to Basics: A Study of the
Second Lebanon War and Operation Cast L ead”, ed. Lt. Col. S.C. Farquhar, 103 -142. Fort
Leavenworth, KS: Combat Studies Institute Press.
United Kingdom, Ministry of Defence (2010) , Future Character of Conflict , London : HQ Land Forces .
https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachm ent_data/file/33685/FCOCReadactedFinal
Web.pdf [30.10.2014].