Detectarea Comportamentului Simulat In Voce
Considerații introductive
Dintre problemele cele mai des întâlnite în diversele cauze penale, de departe cea mai frecventă este comportamentul simulat al persoanelor implicate. Conduita simulată este în același timp și una dintre problemele complexe ale psihologiei judiciare. Simularea apare în viața de zi cu zi, rolul ei căpătând o importanță mult mai mare atunci când miza este răspunderea penală.
Prin comportament se înțelege maniera specifică în care un anumit subiect răspunde la solicitările care vin din mediul extern, solicitări de ordin fizic sau social, prin care individul încearcă să se adapteze la situația nou creată. Acțiunea de a simula se traduce prin a face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă; a se preface bolnav, nebun, beat, etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune).
Preocuparea pentru descoperirea adevărului s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, oamenii fiind mereu intrigați să găsească metode prin care să își dea seama dacă alții îi mint sau nu. Neadevărurile au în spate o serie de motive: de la evitarea unor probleme sau conflicte sociale, la câștigarea respectului altora, a unor avantaje , protejarea cuiva și până la aruncarea vinii asupra altei persoanei, când intervine instinctul de conservare. Se observă însă un numitor comun în cazul celor enumerate mai sus, și anume intenția. Simularea are în spate motivația, dorința, interesul. Fie se inventează, se exagerează, se diminuează faptele prezentate, fie se adaugă, se substituie, se transformă. Și tăcerea poate reprezenta o simulare, bine cunoscută fiind minciuna prin omisiune, aceasta din urmă strecurându-se nu numai în domeniul penalului ( drept material sau procedură), ci și în civil, manifestându-se prin dolul prin reticență.
Aflarea adevărului este și țelul procesului penal. Pentru aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările unei cauze , dar și la persoana făptuitorului este necesar ca organele de urmărire penală să apeleze la mijloacele tehnico-științifice și tactice pe care le pune la îndemână știința criminalistică. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
În nicio țară a lumii codurile penale și de procedură penală nu interzic și nu au interzis vreodată utilizarea tehnicilor de tip poligraf, care refuză orice apropiere cu tehnicile ce folosesc bromhidratul de scopolamină, penthotalul de sodiu sau alte produse narcoanalitice, folosirea hipnozei sau așa zisele metode de grad 3, unanim reprobate și în mod firesc prohibite.
Analiza comportamentului simulat în voce face parte dintre tehnicile de tip poligraf și este folosită cel mai adesea alături de acesta pentru a-i întări rezultatele. Este un mijloc de detecție a tensiunii psihice și se regăsește sub denumiri ca PSE sau psychological stress evaluator sau VSA voice stress analyzer. A fost descrisă ca fiind pseudoștiințifică și este o tehnică de detecție controversată. Unii merg și mai departe și o numesc pe față șarlatanie, argumentând că sunt numeroase rațiuni de etică și securitate pentru a cere autorităților și instituțiilor responsabile să nu folosească asemenea practici, dar vocea, ca și fața, este legată de zonele din creier răspunzătoare de emoție. Este foarte dificil să ascunzi unele schimbări în voce, care se petrec când emoția este stârnită.
S-au exprimat rezerve în ceea ce privește acceptarea ca mijloc de probă a tehnicilor de tip poligraf, care spre deosebire de alte tehnici, au o bază științifică. Raportat la prevederile Codului de procedură penală al României trebuie menționat că mijloacele de probă admise de legislația noastră sunt enumerate exemplificativ. Vechiul Cod le enumera strict și limitativ. Acestea sunt prevăzute la articolul 97 alin.2 și sunt : a) declarațiile suspectului sau ale inculpatului, b) declarațiile persoanei vătămate, c) declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente, d) declarațiile martorilor, e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă, f) orice alt mijloc care nu este interzis prin lege.
În acest fel, NCPP a avut în vedere evoluțiile tehnice continue care impun o abordare flexibilă și suplă în materia probațiunii, aptă de a conduce în mod eficient la aflarea adevărului în cauzele penale. O primă problemă care se ridică în legătură cu prevederile articolului 97 alin. 2 va fi aceea dacă acesta legitimează folosirea ca mijloc de probă a poligrafului. În logica principiului libertății probelor, Mihail Udroiu opinează că detectorul de minciuni nu poate fi considerat un mijloc de probă, constatările rezultate în urma folosirii acestuia neconstituind probe, ci doar indicii unei emotivități crescute sau reduse a persoanei supuse testului, părere susținută și de Decizia nr. 1894/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deși testarea sincerității cu poligraful, PSE-ul sau detectorul de stres emoțional în scris nu este prevăzută printre mijloacele de probă, nu există rațiuni care să împiedice considerarea acestora ca metode de investigare extrajudiciare prețioase, ele integrându-se în activitatea de anchetă judiciară, datorită indiciilor pe care le pot oferi. Se poate ajunge la mărirea sau micșorarea cercului de suspecți, plecând de la faptul că minciuna este însoțită de regulă de modificări fiziologice caracteristice unor reacții emoționale.
Din aceste considerente, o serie ce criminologi și tehnicieni dintre care Benussi, Burtt, Larson, Keller, Reid, Inbau, preocupați de linia fină dintre adevăr și minciună, au întreprins cercetări și au inventat aparate care să amplifice și să înregistreze fenomenele interioare care se petrec în corpul uman atunci când apare simularea.
Interesul practic al cercetării se referă la relevarea unor forme de reactivitate emoțională inaparentă, poate mai puțin cunoscute, care se înscriu în manifestarea fiziologică globală a organismului, aceea a patternului sau configurației fiziologice de răspuns specifică simulării. Interesul practic reiese din posibilitatea adaptării metodologiei și procedeelor astfel elaborate, la o metodologie cu un scop direct aplicativ, pentru cazurile în care problema detectării simulării la un individ se pune în mod acut ( pacienți sau infractori).
Chiar dacă există necunoscute în domeniu, ceea ce este sigur este că fenomenele fiziologice apar însoțite de fenomene psihologice bine determinate, de unde rezultă că apariția unuia este concluzia existenței celuilalt. Creșterea consumului de oxigen, creșterea tensiunii sanguine, dilatarea bronhiolelor, inhibarea mișcărilor peristaltice gastrice sunt controlate de sistemul nervos vegetativ, semnificând că nu sunt supuse voinței decât parțial și nesemnificativ, astfel încât înregistrarea lor la biodetector poate duce la identificarea comportamentului simulat în 85- 95% din cazuri.
John E. Reid și Fred E. Inbau, doi dintre cei ce sunt considerați specialiști competenți în domeniul tehnicii poligraf susțin că acestea, dacă sunt realizate de examinatori competenți, prezintă un grad mare de utilitate practică. Pe lângă procentele exprimate anterior cu privire la rata succesului aparatelor, aceștia erau convinși că instrumentele, testele și restul de proceduri auxiliare au efect marcant asupra psihicului uman, subiecții testați vinovați putând fi persuadați să facă mărturisiri.
În 1908, James MacKenzie, un cardiolog britanic, inventa un poligraf cu cerneală, care a servit drept model pentru John Augustus Larson. Acesta din urmă, convertit în psihiatru din ofițer de poliție, în 1922 realiza cardio-pneumo-psihograful, prima generație de poligraf, care preluase cercetările anterioare ale lui Vittorio Benussi și ale lui H. D. Burtt. Pentru prima dată se înregistrau trei parametri fiziologici, tensiune arterială, puls și respirație. Setul de echipamente cunoscut ca poligraf (din grecescul poli = mai multe, și graph = a scrie) măsoară diverse tipuri de activități corporale interne (puls, tensiune arterială, respirație și reacția electrodermică a pielii). În 1925 Keller, care urmărise lucrările lui J. A. Larson, reușește să îmbunătățească varianta acestuia de aparat, și astfel se pun bazele poligrafului industrial.
După aceste începuturi timide, a avut loc o perfecționare considerabilă a poligrafului, atât în sens tehnic, cât și în ceea ce privește metodologia de utilizare a aparaturii. Pe plan statistic, Laboratorul de detectare al poliției din Chicago a efectuat între 1938 și 1941 un număr de 1127 de teste, în registre fiind relevantă culpabilitatea în 84% dintre cazuri.
Opinia europeană cu privire la aspectul juridic al problemei, se ralia în majoritatea ei cu Marcel Sicot, care subliniază: “Reacțiile înregistrate la poligraf nu pot fi considerate nici ca declarații, nici ca mărturii, nici ca mărturisiri, pe care nimeni nu este, în mod legal, obligat să le facă. Mie mi se pare în actuala stare de lucruri că ar trebui să fie clasate în categoria indiciilor care rezultă mai curând din tehnica polițistă, decât din procedura penală. Ele nu au, desigur, valoarea urmelor relevate la fața locului, și, mai puțin încă, forța probantă a amprentelor digitale, recunoscută astăzi în mod universal. Dar justiției i-au trebuit numeroși ani ca să recunoască valoarea probatorie a dactilotehniei” .
Cu toate rezultatele indubitabile care s-au obținut cu ajutorul tehnicii poligraf, nici până astăzi nu există unanimitate în privința utilității, și mai ales în privința valorii sale. Fără a ne preocupa de părerea juriștilor, care acordă sau nu valoare de probă rezultatelor obținute pe calea poligrafului de psihologia judiciară, nu există decât o singură problemă de natură științifică. Este sau nu indicator al veridicității declarațiilor date de către subiecții testați această tehnică de depistare a comportamentului simulat se întreabă psihologul criminalist Tudorel Butoi alături de ceilalți doi coautori ai cărții.
Extrapolând la P.S.E. sau V.S.A. și eu la rându-mi mă întreb în ce măsură poate această tehnică, mult mai simplă decât poligraful și studiind doar vocea umană, să arunce concluzii cert pozitive sau negative asupra identificării conduitelor simulate. Dacă psihologii experți în limbajul corpului, sinergologii, pot atribui emoțiilor nu numai expresii faciale ci și tipare vocale, cu atât mai bine o va face o metodă având cercetare științifică în spate. Pentru frică, declanșatorul reacțiilor psihofiziologice din corp ce pot fi depistate cu ajutorul tehnicilor poligraf, specialiștii în paralimbaj susțin că volumul vocii este redus, dar intensitatea și debitul vor crește. Dar spre deosebire de paralimbaj, identificarea comportamentului simulat în voce presupune un suport tehnic vast, necesitând cunoștințe de fizică și anatomie. La noi în țară, Ion Anghelescu a fost primul criminalist care a descoperit metoda de expertiză a vocii și vorbirii și s-a preocupat de utilizarea ei cu privire la limba română, demonstrând caracterul științific ale metodei în cadrul procesului judiciar.
Aceasta este motivația personală pentru alegerea acestei teme. Lucrarea de față tratează detecția comportamentului simulat în răspunsurile furnizate vocal și înglobează noțiuni de psihologie privitoare la comportamentul simulat, formele acestuia și stimulii declanșatori de emoție; noțiuni de anatomie referitoare la aparatul fonator, noțiuni privind caracteristicile vocii și vorbirii și identificarea persoanei după aceste caracteristici; noțiuni tehnice prin referirea la aparatele și echipamentele utilizate în domeniu – istoricul, principiul de funcționare, tipurile de aparate și acuratețea lor. Nu în ultimul rând, se vor dezbate studiile științifice realizate în principal de cercetătorii americani.
Capitolul I Comportamentul simulat
După cum spuneam anterior, prin comportament se înțelege maniera specifică în care un anumit subiect răspunde lăspunde la solicitările care vin din mediul extern, solicitări de ordin fizic sau social, prin care individul încearcă să se adapteze la situația nou creată. În viața oricărei persoane apar la un moment dat situații care o solicită contradictoriu fie cu starea de moment, fie cu valorile personale ale persoanei în cauză. În acest fel apar dilemele de comportament a căror depășire presupune o anumită maturitate, dar și un grad de elasticitate comportamentală. Comportamentul ajunge să reprezinte rezultanta atitudinilor.
Statistic, devianța reprezintă o abatere de la medie. Media o constituie comportamentul conformist, în raport cu valorile sociale, iar comportamentul simulat, ca abatere reprezintă deviațiile cu sens negativ, antivaloric, de tipul a tot ceea ce este denumit în termeni generici de comportament antisocial, criminalitate, delicvență sau infracționalitate.
Comportamentul deviant în majoritatea cazurilor se învață. Și comportamentul clasic se învață, cel mai des prin raportare la sine și la atitudini anterioare în cazuri date. Celălalt folosește imitația selectivă și ierarhică. Se imită doar ceea ce ne atrage, chiar în detrimentul non valorii ce se promovează, individul este înclinat să imite ceea ce îl fascinează, mai ales la vârste tinere. O societate transmite prin socializare normele sale scrise sau nescrise, valorile, morala, dar și devianța. Uneori, aceasta ușurează funcționarea societății întrucât consolidează conformarea, ajută la identificarea sancțiunilor și certifică normalitatea.
Se disting două modalități de răspuns comportamental: comportamentul aparent și cel inaparent. Comportamentul aparent sau overt behavior, include reacțiile vizibile ale persoanei, ca limbajul vorbit, gesturile, mimica, felul în care își mișcă membrele sau corpul în general. Acestea sunt observabile direct de către toată lumea. Comportamentul inaparent este cel care interesează în metoda de detecție a comportamentului simulat prin mijloace tehnice de tip poligraf. Cunoscut și sub denumirea de covert behavior este cel care include modificările interne, care nu se văd cu ochiul liber. Însoțește procesele gândirii, emoției, limbajului. Include modificările interne, indirect decelabile, printre care se numără modificarea ritmului respirator, a ritmului cardiac, a secreției salivare, a glandelor sudoripare, a compoziției chimice a sângelui sau a conductanței electrice a pielii.
Secțiunea 1. Definiție și noțiuni generale
Conduita sau comportamentul simulat este o încercare de a ascunde sau falsifica sensul unei realități de fond psihosomatice. Individul dă un alt răspuns decât cel pe care îl gândește sau are o altă atitudine decât cea pe care o dorește. Se camuflează adevăratele intenții și sentimente. Una dintre formele formele de disimulare, atunci când este comunicată verbal este minciuna. O altă formă de simulare este refuzul, concretizat prin refuzul de a manifesta atitudinea reală față de o persoană sau de tine însuți sau omiterea unor informații. În oricare tip de simulare există intenția de a înșela. Intenția este extrem de importantă, ea făcând diferența între eroare și fals. Tipurile de simulare, mai mult sau mai puțin justificate, sunt tot mai numeroase pe măsură ce se complică viața socială. Așa se ajunge de la surâsul caracterizat de bucuria de a vedea o persoană, la cel convențional. Nu orice individ este capabil de simulare, iar care reușesc o vor face în mod distinct. Fiecare persoană în parte va încerca să își atingă scopul în funcție de structura sa psihică și de calitatea în care se află. Martorul induce în eroare organul judiciar din motivele cele mai diverse: pentru a se disculpa pe sine de comiterea infracțiunii, pentru a proteja altă persoană, din dorința de răzbunare, din cauza presiunii exercitate asupra lui.
Simularea se poate prezenta în diverse ipostaze:
simularea totală, în care falsitatea însoțește întreaga expunere;
simularea intercalată cu anumite părți din adevăr;
simularea prin omisiunea voită a informației adevărate;
prezentarea unei variante sau ipostaze greu verificabile ca fiind adevărul însuși;
recurgerea la demonstrații incongruente din punct de vedere formal (substituirea unei gândiri logice cu una pasională);
utilizarea abuzivă a unor demonstrații care nu concordă sau nu sunt relevante pentru situația concretă prezentată;
persiflarea adevărului prin mimică, gestualitate, dând de înțeles că ceea ce se spune este fals;
exagerarea sau absolutizarea unor aspecte neimportante în defavoarea esențialului;
adăugarea la mesajul transmis a unor conotații negative ce țin de profilul caracterial al emitentului;
prezentarea unui adevăr ca și cum acesta ar fi o minciună și a unei minciuni ca și cum ar fi adevăr;
crearea deliberată a unei derute interpretative prin joncțiunea dintre adevăr și falsitate, inducându-se prin aceasta dezinteresul interlocutorului pentru a mai cunoaște ceva.
În esență există denaturări fie prin adăugare, fie prin omitere, substituire, sau transformare. Simularea este o metodă de coping comportamental cu rolul de a ameliora reacția de stres cauzată de teama de a fi prins mințind. Persoana este sigură că poate controla starea stresantă sau măcar să reducă din aceasta, dar neprimind niciun răspuns cu privire la eficiența încercărilor sale și neavând nicio informație asupra situației stresante, incertitudinea legată de aceste chestiuni nu face decât să mențină starea de stres.
Între comportamentul aparent și cel inaparent există o interșanjabilitate, însemnând că celui aparent îi corespund obligatoriu forme de comportament inaparent, însă nu oricăror manifestări inaparente le corespund manifestări de comportament aparent. Legătura între aspectul aparent al simulării și cel inaparent este că prin ceea ce este aparent individul poate induce în eroare, iar prin ce este inaparent putem afla adevăratele lui intenții. Inaparența în simulare este până la urmă nu numai ceea ce se încearcă a fi ascuns, ci produsul dintre a) inaparența care corespunde cu ceea ce este lăsat să se vadă, și b) inaparența care trebuie să rămână secretul profesional.
Secțiunea 2. Corelate psihofiziologice ale comportamentului simulat
Emoția este definită de dicționarul explicativ al limbii române ca fiind o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate. Au loc modificări cognitive prin care se procesează informația stimul din mediul ambiant, modificări care pot avea rol activator sau nu; modificări comportamentale la nivelul gesturilor, mimicii, reacțiilor sau expresiilor vocale și modificări organice, vegetative care țin de partea sistemului nervos central ce reglează activitatea organelor interne fără controlul voluntar al individului. Cu alte cuvinte, pentru individul neantrenat este foarte dificilă controlarea conștientă a ritmului cardiac, a pulsului, a motilității gastrointestinale, a tensiunii musculare.
Sistemul nervos vegetativ are două pârghii prin care se reglează: sistemul nervos simpatic și cel parasimpatic, primul cu rol de excitație și cela de-al doilea cu rol de inhibiție. Toate manifestările pe care le are o persoană au și o componentă vegetativă manifestată când emoția este dominantă. Unele din aceste modificări sunt mai observabile, cum ar fi tremurul mâinilor sau înroșirea feței, însă cele mai multe rămân nedetectabile pentru ochiul uman, dar pot fi detectate în schimb de aparatură specializată.
Activitatea prin care se detectează comportamentul simulat își are baza în existența la nivel mental a două matrice: cea infracțională ce însumează totalitatea informațiilor referitoare la actul infracțional comis și trăirile aferente, atât înainte, în timpul, cât și după comitere și matricea morală care însumează informațiile referitoare la conduita morală a subiectului. Sub aspect psihologic avem patru secvențe în matricea infracțională care se diferențiază în intensitate și timp:
secvența primară înglobează procesele psihice care se nasc și se consumă până la momentul deliberării. În cadrul secvenței primare ia naștere ideea infracțională pornind de la dorința agentului infractor și în funcție de achiziționarea informațiilor. Ea se termină cu luarea deciziei;
secvența secundară cuprinde procesele psihice imediat următoare luării deciziei și se termină cu pregătirea materială și comiterea faptei. În etapa a doua consumul psihic interior este foarte mare, viitorul infractor gândindu-se constant la riscuri, la variante adiționale, se concepe planul în caz de reușită sau nereușită. Anxiozitatea este cuvântul de bază pentru această perioadă ;
secvența terțiară cuprinde procesele psihologice din timpul comiterii infracțiunii. Stările emoționale sunt deosebit de marcante. Aflat în criză de timp infractorul este mereu precipitat și preocupat să nu facă greșeli sau să repare cât mai repede și bine greșelile deja făcute. Autocontrolul se poate diminua pe considerentul celor menționate anterior;
secvența a patra se referă la procesele de după actul infracțional când toată atenția se îndreaptă către sustragerea de la identificare și implicit de la răspunderea penală. Se trec în revistă momentele cheie desfășurate înainte și se pot comite acte de derută ale anchetatorilor.
Având în vedere cele enumerate mai sus, actul infracțional nu rămâne undeva la periferia mentalului, ci este adânc infiltrat în memoria individului. În prezența stimulilor se vor reactiva atât amintirile acestuia cu privire la faptă, cât și avalanșa de trăiri și emoții experimentate în momentul comiterii faptei. Matricea morală este reprezentată de un cumul de exigențe și valori etice și morale cu rol de filtru selectiv, a căror încălcare dă naștere complexului de vinovăție. Practic, sistemul de valori al individului, transmis de către societate, este încălcat, ceea ce îl determină pe acesta să se simtă vinovat.
Dintre toate categoriile de răspuns emoțional aparent cea mai observabilă este expresia feței. Bucuria, mânia, tristețea se citesc de regulă foarte ușor pe fața persoanei. Expresia „alb ca varul” se datorează vasocontricției datorate trăirilor emoționale foarte intense. În cazul mâniei când se secretă adrenalina, efectul este invers, ea determină creșterea ritmului cardiac, a tensiunii sanguine, dilatarea bronhiilor și subiectul apare roșu la față.
Indicatorii utilizați pentru evidențierea gradului de trăire subiectivă a unei emoții sunt: electroencefalograma (EEG), electrocardiograma (EKG), rata respiratorie, tensiunea musculară, modificările conductanței electrice ale pielii, modificarea caracteristicilor normale ale vocii sau scrierii. Ritmul cardiac poate accelera, dar anticiparea prezenței stimulilor poate duce și la decelerare. Se pot înregistra aritmii, tahicardii. Tensiunea sanguină, sau volumul de sânge care trece printr-o anumită porțiune din vasul de sânge la un anumit moment, este de asemenea, foarte utilizat pentru depistarea emoției. Are loc o creștere temporară a tensiunii combinată cu modificări ale ritmicității cardiace și vasomotricității. Tensiunea musculară poate fi înregistrată local cu ajutorul unor înregistratori mecanici sau prin potențiale electrice musculare. Respirația este influențată de groază, mânie, agresivitate, etc. și poate duce fie la blocarea respirației, fie la respirație scalariformă, fie la mărirea amplitudinii primelor 2-3 unde respiratorii. La nivelul vocii emoția acționează modificând timbrul , tonalitatea, intensitatea, inflexiunile, accentul. Cel mai mult afectat de stresul psihologic este tremurul fiziologic sau microtremurul existent la nivelul mușchilor care acționează aparatul fonorespirator.
Secțiunea 3. Teorii ce stau la baza investigării comportamentului simulat
Există mai multe teorii care ar putea explica reacțiile psihofiziologice generate de corpul uman în momentul rostirii unui neadevăr. Prima este teoria răspunsului condiționat, ce susține că răspunsul psihofiziologic este consecința unui stimul anterior. Se aseamănă cu principiul acțiunii și reacțiunii din fizică, care statuează practic că orice acțiune va fi însoțită de o reacție egală ca forță cu prima. Prin această teorie nu se explică însă de ce detectarea comportamentului simulat se realizează mai bine în condiții mai puțin amenințătoare și cu motivație scăzută.
Teoria conflictului promovează relația conflictuală dintre motivația de a simula și intenția de a spune adevărul. Cu cât conflictul între cele două este mai mare cu atât răspunsul va fi mai intens. Este fundamentată pe studiile lui Luria din anii 1920, dar nu poate găsi răspuns la simularea în cazul testului cu cartonașe. Cea de-a treia teorie, a pedepsei se bazează pe frica de a fi prins și de a suporta consecințele. Aceste teorii aparțin lui Krapohl & Sturm ( Referințe terminologice pentru știința psihofiziologică a detecției simulării,1997).
Teoria prezumției de vinovăție a fost introdusă de Lykken (1960, 1974), și susține că reacția psihofiziologică este evidentă la întrebarea relevantă datorită conștiinței vinovate. Teoria focalizării atenției a lui Waid statuează că răspunsul psihofiziologic la un stimul este de fapt consecința gradului în care stimulul este expectat, iar teoria dihotomizării, dezvoltată de un grup de cercetători, afirmă că subiecții care dețin informații în legătură cu fapta se concentrează pe stimulul relevant, ingorându-l pe cel irelevant, transmițând astfel informații prețioase anchetatorului.
Secțiunea 4. Căi de detecție a comportamentului simulat
De la început trebuie menționat că există mai multe tipuri de mijloace de detecție a comportamentului simulat. Unul dintre acestea folosește factorul uman și intră în domeniul psihologiei, utilizând psihologia aplicată a microexpresiilor. Este o tehnică din ce în ce mai cunoscută datorită serialelor de televiziune care o promovează. Dintre metodele ce presupun suport tehnic, amprentarea creierului sau brain fingerprinting este cea mai puțin utilizată. Tehnologia inventată de Farwell măsoară impulsurile cerebrale ale creierului ca răspunsuri la cuvinte, imagini sau sunete specifice (afectogene), care sunt prezentate subiectului prin intermediul unui computer împreună cu alți stimuli neutri și de control. Practic, se verifică dacă o anumită informație se află sau nu în creierul unei persoane, însă nu pune în discuție și modul în care a ajuns acolo( se afla întâmplător la locul faptei sau a săvârșit fapta). Se înregistrează două tipuri de potențiale P300 și N400. Subiectul neimplicat în infracțiune nu prezintă potențial P300, toți stimulii având aceeași valoare, N400 apărând când subiectul procesează informația incriminată.
Imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) este un tip particular de scanare, prin rezonanță magnetică, în care se măsoară reacția hemodinamică asociată activității neuronale a creierului. Creșterea ratei metabolismului oxigenului din unele regiuni corticale, constituie un indicator al activității neuronale, care evidențiază dinamica unor procese cognitive în timpul efecutării unor sarcini. Cu ajutorul unor camere de filmat speciale se detectează creșterea de temperatură de la nivelul ochilor, asumpția din spatele tehnicii constând în aceea că mincinoșii vor avea o încălzire instantanee a acestei zone ca parte din reacția de luptă sau fugă.
Dintre mijloacele tehnice de detectare a tensiunii emoționale, cele mai utile în investigația penală sunt următoarele: poligraful, detectorul de stres emoțional în scris și detectorul de stres emoțional în voce.
Poligraful, impropriu denumit și detector de minciuni, deoarece el nu înregistrează decât emoția și nu minciuna ca atare, este un dispozitiv creat pentru înregistrarea următorilor parametri: puls- tensiune arterială, respirație, refluxul galvanic al pielii, și uneori tensiunea musculaturii. Toate modificările care survin la nivelul acestora se reflectă în mai multe diagrame. Indicatorii fiziologici sunt înregistrați simultan cu ajutorul unei penițe inscriptoare pe hârtie specială, dacă poligraful este clasic, electromecanic, sau cu ajutorul computerului dacă este modern. După ce își dă consimțământul și i se face instructajul cu privire la desfășurarea examinării, senzorii se atașează la subiectul testat, și i se pun întrebările concepute de către examinator pe baza materialului pus la dispoziție de poliție, angajator sau persoana care l-a contractat. Subiectul trebuie să stea nemișcat și să răspundă cu da sau nu. Cele trei tipuri de întrebări – neutre, de control și relevante – vor fi utilizate pentru interpretarea diagramelor și întocmirea raportului de expertiză sau de constatare tehnico- științifică.
Metoda detectării stresului emoțional în scris este o metodă prin care se înregistrează într-o formă grafică, modificările intervenite în scrisul unei persoane, aflată într-o stare de tensiune psihică. Se înregistrează trei caracteristici ale scrisului: timpul de latență, durata scrierii răspunsului și presiunea scrierii.
Pentru a se reduce la minim factorii de risc, testarea la poligraf este complementată cu tehnica stresului emoțional în voce și tehnica stresului psihologic în scris. Toate sunt cunoscute ca tehnici de tip poligraf și sunt utilizate la scara largă în lume de departamentele poliției judiciare și nu numai.
Alte metode
Metoda asociației libere
Reprezintă o tehnică de diagnosticare a comportamentului simulat ce pleacă de la premisa că o anumită semnificație a cuvântului stimul, care se prezintă persoanei investigate, determină o activare la nivelul rețelelor semantice, exercitând o influență specifică asupra stării sale emoționale, respectiv asupra asociațiilor pe care aceasta le stabilește ulterior. În legătură cu această metodă este înregistrarea timpului de latență, acesta fiind perioada care se scurge de la emiterea unui stimul și până la obținerea unui răspuns. Dacă viteza de reacție verbală este diferită la cuvintele relevante față de cele fără valoare afectogenă, dacă subiectul nu răspunde la întrebare sau repetă el însuși întrebarea se poate intui că este vinovat. Tot aici se încadrează și testul Abrahamsen Rassanof –Yung, care înregistrează timpii de răspuns atunci când subiectul asociază cuvinte (neutre și cu încărcătură).
Metoda experienței motrice
Pusă la punct de către psihologul rus, H. R. Luria și îmbunătățită de spaniolul Mira Y Lopez, experimentul constă în punerea unei întrebări la care subiectul trebuia pe lângă răspunsul verbal, să apese o clapă. Concentrându-și atenția pe reacția motorie a mâinii cu care trebuia să apese, îi scăpau din vedere modificările de la nivelul celeilalte mâini, care era înregistrată. Înregistrarea tremurului combinat cu răspunsul întârziat dădeau semnele unei tentative de simulare. Metoda prezentată s-a folosit în prima parte a secolului XX, fiind înlocuită cu alte metode mai precise.
Tehnici pentru suprimarea cenzurii conștiente
Scopul tehnicii este controlul conștient al declarațiilor, astfel încât răspunsurile să fie automate, fără control voluntar. Își are originea în antichitate, când pentru aflarea adevărului prizonierilor de război li se administra alcool.
Intră în această categorie hipnoza și metodele care folosesc substanțe ce obnubilează cenzura conștientă a voinței (eter, morfină, barbiturice, „serul adevărului”). Astfel de tehnici sunt interzise, Codul de procedură penală menționându-le în art. 101 alin. 2: nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicția se aplică chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare. Chiar în condițiile în care subiectul și-ar da acordul, tot se consideră că este o gravă încălcare a dreptului de apărare a individului în fața organelor judiciare.
Hipnoza a fost utilizată pentru prima dată în practica judiciară în 1905 de Sanchez Herrera, dar este de la sine înțeles de ce nu se poate aplica în domeniul investigației judiciare. Vinovații vor încerca să simuleze starea de transă sau se vor împotrivi furnizând astfel informații false anchetatorilor. La noi în țară tehnica de detecție a comportamentului simulat prin intermediul hipnozei se folosește alături de poligraf la Cluj, fiind aplicată de profesorii din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Ioan Buș și Daniel David.
Capitolul II Aparatul fonator
Secțiunea 1. Unele noțiuni privind anatomia, fiziologia și fiziopatia aparatului fonorespirator
Vocea poate fi definită ca fiind rezultatul variațiilor periodice de presiune ale aerului în cavitățile supraglotice cu participarea mecanismului linguopalatal.
În încercarea de a răspunde ce este vocea se poate spune că este un sunet format în laringe și scos pe calea gurii, dar acesta ar fi un bun exemplu de inadvertență semantică. Multor limbi, spre deosebire de engleză, franceză, germană, rusă și altele, le lipsesc un cuvânt polisemantic pentru voce. În chineză de exemplu, shengyin este polisemantic, dar poate corespunde atât vocii cât și sunetului. Într-o limbă ca aceasta înțelesul termenului voce nu este separat lexicalizat, ci este semnalat cu sunete care, depinzând de limbaj, se pot de asemenea referi la zgomot, gât, limbaj, etc. O acceptabilă parafrazare a semnificației cuvântului voce ar trebui să fie vocalizare ( sunet produs de tractul vocal).
O metodă mai bună de caracterizare a unei voci în scopuri criminalistice o reprezintă abordarea semiotică, de unde rezultă trei lucruri importante de discutat: distincția dintre calitatea vocii și calitatea foneticii, tonul vocii și modelul vocii. Primele două, s-ar putea prin extindere aprecia, că aparțin punctului de vedere al ascultătorului, iar ultima, vorbitorului.
Conform dicționarului de termeni muzicali, vocea este ansamblul de sunete emise de om datorită unei energii sonore create la nivelul aparatului fonorespirator. Organele care participă la procesul vorbirii sunt : plămânii, diafragma, traheea, laringele, corzile vocale, glota, cavitatea nazală și cea buco-laringiană. Motorul vorbirii este dat de respirație, iar sediul fonației este laringele. Curentul de aer care iese din plămâni, trece prin laringe și sub presiune, pune în vibrație corzile vocale care delimitează deschiderea glotei. Teoriile moderne stabilesc că vibrația corzilor vocale este un act neuro-muscular, comandat exclusiv de influxul motor al creierului și, deci geneza vibrațiilor corzilor vocale este una cerebrală. Diferența între vocea vorbită și cea cântată este foarte mare, diferă presiunea subglotică și centrii nervoși ce comandă, la nivelul subcortical vorbirea, la nivel cortical cântul.
Anatomia și fiziologia organelor vorbirii sunt foarte complexe. Se vor prezenta doar noțiunile care țin de criminalistică, pentru înțelegerea funcției fonatorii.
Sunetul este perceput ca o vibrație a aerului, recepționat de ureche și transmis mai departe spre creier sub formă de impuls nervos. Laringele are trei funcții : protecția căilor respiratorii, respirație și funcția de fonație. Laringele este organul vorbirii, acesta având în alcătuire corzile vocale, care vibrează și astfel ia naștere vorbirea. Acestea au o funcție asemănătoare unui clarinet. În figura 2.1 se pot observa componentele laringelui.
Corzile vocale vibrează în timpul vorbirii, nasul, faringele și gura modificând sunetele produse. Cele două pliuri ale corzilor se aseamănă cu buzele, și se deschid sau închid după cum aerul trece prin ele. Una dintre ele, după cum se poate observa și din imagine, este atașată unor cartilaje mobile, aritenoide, a doua fiind susținută de cartilajul tiroid, care formează mărul lui Adam. Cele aritenoide își pot modifica poziția formând un V, ce stă deschis în timpul vorbirii, în timpul deglutiției devenind o fantă îngustă.
Relația corzilor vocale cu cartilajul tiroid este importantă. Comisura anterioară a acestora se găsește undeva la jumătatea distanței dintre incizura tiroidiană și marginea de jos a cartilajului tiroid. Se găsesc la acest nivel, următoarele ligamente: ligamentul median tiro- epiglotic, ligamentele vestibulare sau corzile vocale false, ligamente vocale bilaterale sau corzile vocale adevărate. Cartilajul cricoid, acel inel cu pecete localizat în partea posterioară, înconjoară în totalitate calea respiratorie și conține mușchii cricoaritenoizi, care sunt separați de o mediană și au rol de abducție a corzilor vocale. Vibrația fiecărei corzi are loc de la linia mediană spre exterior, ceea ce împiedică ca marginile interne ale corzilor să se lovească între ele. La nivelul endolaringelui se află mușchii intrinseci, care modifică orificiul glotic și dimensiunile corzilor vocale. Există mai mulți mușchi aductori și unul abductor (cricoaritenoidian). Sunt necesare trei lucruri pentru vorbire: o forță pentru a pune în mișcare mecanismul fonator, forță dată de respirație și mușchii toracici, corzile vocale care realizează vibrația și un spațiu în care acestea să rezoneze reprezentat de cavitatea bucală, nazală, faringe, torace și vestibul laringian.
Vibrația corzilor vocale în timpul vorbirii apare atunci când spațiul dintre ele se îngustează și aerul din plămâni este expulzat prin acest spațiu în laringe. Aceasta este fonația. Când se șoptește corzile vocale sunt foarte îndepărtate nevibrând la trecerea aerului , ci comportându-se doar ca suprafață de frecare. Amplitudinea vocii este dată de forța cu care aerul este expulzat, iar tonalitatea – de lungimea și gradul de tensionare ale corzilor vocale. Profunzimea și timbrul natural al vocii sunt determinate de forma și mărimea faringelui și a laringelui, a nasului și a gurii; acesta este motivul pentru care bărbații care, în general, au corzile vocale mai lungi și cu mișcare mai liberă, tind să aibă voci mai profunde decât femeile care, de obicei, au un laringe mai mic decât bărbații.
Fiecare sunet implică o mișcare diferită a buzelor, dinților și a limbii. Datorită rolului pe care îl are cavitatea bucală în vorbire surzii pot citi pe buze. Controlul tuturor structurilor care intră în mecanismul vorbirii se realizează de sute de mușchi la viteze uimitoare. În raport de poziția pe care o au buzele, limba, vălul palatin, maxilarul inferior, iau naștere consoanele și vocalele.
Secțiunea 2. Caracteristicile vocii și vorbirii
Pentru aprecierea caracteristicilor vocii și vorbirii în criminalistică sunt necesare anumite aparate speciale de înregistrare. Aceste aparate vizualizează caracteristicile vocii prin transcrierea lor în vocograme.
Caracteristicile acustice generale ale vocii
Prin caracteristici generale se înțeleg particularitățile care rămân relativ neschimbate, proprii unui grup de vorbitori, cu ajutorul cărora se pot identifica vocile în litigiu:
a) desenul transcris de formanți în vocogramă, formanții fiind transcrierea vocalelor și consoanelor sub formă de desene caracteristice;
b) durata de pronunțare a unui cuvânt sau propoziție sau frază, ce permite deosebirea pronunției mai lungi de una mai scurtă. Durata se măsoară pe banda lată, de la prima intensitate care marchează începutul cuvântului până la ultimul sunet al cuvântului sau grupului de cuvinte analizat. Măsura se ia în milimetri ce sunt ulteriori transformați în milisecunde;
c) intensitatea vocii – aceasta reprezintă cantitatea de energie sonoră care trece într-o secundă printr-o suprafață de 1 m². Caracteristică este perpendicularitatea pe direcția de propagare. Pe vocogramă apare mai mult sau mai puțin înnegrită hârtia specială, electrosensibilă, dacă volumul rămâne în aceeași parametri.
Caracteristici acustice individuale
Sunt tot caracteristici neschimbătoare, dar proprii unui singur individ.
a) frecvența de rezonanță a cavității aparatului vocal – formanții sunt componente singulare, grupate după frecvențele centrale corespunzătoare frecvențelor de rezonanță ale cavității aparatului vocal. Printre caracteristici se regăsesc: 1) numărul, 2) distanța dintre formanți, 3) durata acestora, 4) intensitatea, 5) lățimea în Herzi a benzii formantului. Pentru efectuarea unor măsurători precise, lățimea de bandă formanțială nu poate fi apreciată mereu vizual cu exactitate, neputându-se distinge înnegrirea hârtiei, de aceea se apelează la banda îngustă.
b) frecvența specifică sunetelor nazale – sonagraful poate distorsiona în anumite condiții vibrațiile conducând la apariția unor formanți falși. Antiformanții apar alături de formanți și sunt specifici sunetelor nazale [m] și [n] sau vocalelor, fiind situați în jurul frecvenței de 500 Hz, având ca trăsătură definitorie minimele de energie acustică.
c) frecvența vocii – se traduce prin senzația de înălțime. Dacă frecvența este mică, atunci sunetul va fi mai grav, dacă frecvența este mare, sunetul este acut.
În examinarea criminalistică referitoare la frecvența vocii se ia în considerare frecvența formanților și în special frevența tonului fundamental. Frecvența formanțială este dată de vârful profilului de amplitudine al sunetului studiat, iar frecvența tonului fundamental redă variațiile complexe ale corzilor vocale, măsurarea făcându-se la mijlocul fiecărui sunet în parte. Minima frecvenței tonului fundamental se situează la 113 Hz, iar maxima la 260. Raportul între cele două este o caracteristică individuală relativ neschimbătoare. Frecvența medie a tonului se calculează cu ajutorul mediei ponderate.
Caracteristici generale și individuale ale vorbirii
Vorbirea reprezintă actul prin care se exteriorizează gândirea. Fiecare vorbitor are propria sa manieră de a vorbi deprinsă pe parcursul activității de vorbire, datorată particularităților aparatului său fonorespirator. Analiza fonetică, gramaticală și lexicală, ce poate duce la identificarea vorbitorului se face prin ascultarea repetată și comparativă a fonogramelor în cauză.
Prin caracteristici generale ale vorbirii se înțeleg particularitățile neschimbate aparținând unui grup de subiecți, care restrâng aria de căutare a suspecților. În această categorie se înscrie stilul funcțional al limbii. Stilul este un complex de procedee care caracterizează vorbirea unui grup de persoane. Se disting stilurile limbii literare și cele ale limbii neliterare. Din ultima categorie fac parte stilul familiar, vulgar și argotic.
Caracteristicile individuale ale vorbirii se împart în particularități fonetice, lexicale, gramaticale și dificultăți de pronunție.
Particularitățile fonetice includ accentul, ce pune în valoare anumite silabe sau cuvinte și rezultă din tăria, înălțimea sau durata unui cuvânt; intonația ce constă în ridicarea sau coborârea vocii care însoțește emiterea unor unde sonore; deprinderea de a prescurta anumite cuvinte, apariția unor corecturi, modul propriu de pronunțare a cuvintelor străine.
Particularitățile lexicale sunt cele cu ajutorul cărora se poate identifica regiunea de origine sau cea în care vorbitorul a trăit o bună perioadă de timp. Cele gramaticale se referă la abaterile de ordin morfologic și sintactic, iar defecțiunile de pronunție sunt rezultatul unor anomalii anatomice sau fiziopatologice ale aparatului fonorespirator.
Particularități determinate de modificarea aparatului fonator
Apar ca urmare a unor boli de genul laringitelor, faringitelor, paraliziilor și duc de la o simplă răgușeală la afonie, dar pot fi datorate și constituției dizarmonice a persoanei ( aparat respirator mare, laringe mic sau invers). Particularitățile enumerate se mențin o perioadă destul de lungă, de la pubertate până la vârsta la care apar modificările datorate îmbătrânirii. O dată cu înaintarea în vârstă, scade debitul verbal ( numărul mediu de sunete sau cuvinte în unitatea de timp), apare deformarea timbrului vocal, se lungește timpul de pronunție. La unele persoane apare și tremurul vocii deoarece răspunsul dat de mușchii corzilor vocale nu sunt în același pas cu stimulii primiți.
Orice modificare ce apare la nivelul aparatului respirator, corzilor vocale, laringe, faringe, sinusuri, cavitate nazală sau bucală produce modificarea vocii.
După sediul unde se găsește obstacolul, tulburările respiratorii pot fi laringiane sau traheobronșice. În dispneea laringeană are loc coborârea laringelui la inspirație, încetinirea ritmului respirator, producerea de zgomote laringiene, tiraj inferior, tulburări vocale sau apnee ascultatorie. La cea traheobronșică avem dispnee în ambele acte respiratorii, tuse frecventă, tiraj supra și substernal sau murmur vezicular diminuat.
Tulburările sunt importante atât în expertiza vocii și vorbirii, cât și în expertizele pentru depistarea comportamentului simulat deoarece ambele sunt influențate de către aceasta, în prima situație nefiind posibilă identificarea persoanei, iar în cea de a doua nefiind posibilă identificarea simulării.
Secțiunea 3. Identificarea persoanei după voce și vorbire
Obiectul expertizei vocii și vorbirii nu trebuie confudat cu detectarea comportamentului simulat în voce. Prima se referă la identificarea unei persoane pe baza particularităților generate de aparatul fonorespirator, construirea și pronunțarea sunetelor, cuvintelor, frazelor, în timp ce cea de a doua încearcă să stabilească dacă subiectul disimulează.
În 1962 Lawrence Kersta anunța la o conferință a Interpolului că poate identifica persoanele după amprenta lor vocală, termen foarte contestat și preluat prin analogie de la amprenta digitală. Prin calcularea frecvenței fundamentale și a cel puțin primilor trei formanți se estimează de fapt amprenta vocală a unui individ. Procedura este foarte complexă presupunând o bună stăpânire a unui aparat matematic de nivel ridicat, este laborioasă și cu un volum de muncă deosebită.
Această tehnică se bazează pe caracteristicile vocii și vorbirii enumerate mai sus. Vocea poate fi: după claritate, clară sau răgușită, după timbru, nazală, bărbătească, feminină sau infantilă, după vârstă, de copil, adult sau bătrân. Particularitățile de genul deviației de sept, obstrucțiilor nazale, polipii care să ducă la voci răgușite, înfundate sau pronunția șuierată, opacă pot de asemenea duce la identificare. Vorbirea scurtă sau în fraze lungi corecte sau incorecte, erorile gramaticale, fluența, intensitatea medie a sunetelor, intonația sau debitul sunt alte trăsături identificatoare. În mod obișnuit, când oamenii se găsesc în situații stresante, tind să își expună problema într-o manieră expeditivă, însemnând că debitul verbal este mult mai mare. În cazul identificării, pe baza celor expuse mai sus se poate alcătui un profil al persoanei căutate. Dacă vorbim de recunoaștere, atunci se va compara vocea în litigiu cu alte voci dintr-o bază de date sau cu modelul de comparație prelevat de la suspect.
Aparatura cu care se realizează identificarea persoanei după voce și vorbire este diferită de cea utilizată pentru detecția simulării. Prima ține cont de caracteristicile principale ale vocii, timbrul , frecvența și intensitatea axându-se și pe frecvența tonului fundamental ( 180-300 Hz pentru femei, 300-600 Hz la copii și 90-140 la bărbați), și trebuie să țină cont și de microfonul utilizat, aparatul de înregistrare precum și eventuala imitare sau deghizare a vocii. Ca asemănări, ambele lucrează cu vocea, rezultatele lor se concretizează în expertize, și pot constitui mijloace de probă în procesul penal dacă sunt de natură să contribuie la aflarea adevărului.
Identificarea persoanei după voce și vorbire are ca imperativ descoperirea de urme specifice, denumite urme sonore ale vocii și vorbirii, care reprezintă înregistrări purtătoare a caracteristicilor generale și individuale proprii ale vorbitorului pe suporturi magnetice de memorare a datelor sau pe sisteme multimedia.
Expertiza criminalistică a vocii și vorbirii, pe lângă partea de identificare a vorbitorului și de detectare a simulării mai cuprinde și stabilirea autenticității înregistrărilor audio. Potrivit literaturii și practicii, dacă înregistrarea nu este autentică aceasta nu poate fi acceptată ca mijloc de probă. Autenticitatea se stabilește dacă înregistrarea a fost realizată simultan cu evenimentele acustice conținute pe aceasta și nu este o copie, dacă nu conține eventuale intervenții ( ștersături, intercalări, inserări), a fost efectuată cu echipamentul tehnic prezentat de partea care a efectuat înregistrarea.
Secțiunea 4. Deghizarea vocii și a vorbirii
Deghizarea presupune o activitate conștientă de modificare a caracteristicilor vocii sau vorbirii. Aceasta se poate realiza prin mai multe metode:
deghizarea prin interpunerea unui obstacol între aparatul fonator și microfon- nu poate fi utilizată pentru împiedicarea identificării comportamentului simulat, examinatorul avându-l în față pe subiect. Poate fi experimentată de cei ce nu doresc să fie recunoscuți la telefon, care de cele mai multe ori folosesc un material textil , de regulă batistă. Într-un studiu făcut de profesorul Ion Anghelescu, acesta comparând fonogramele în litigiu, a descoperit că interpunerea batistei între aparatul fonorespirator și microfon, în timpul pronunțării cuvintelor transcrise pe vocograme ( poate e mai bine așa), n-a fost de natură să ducă la modificări ale caracteristicilor acustice generale și individuale. Din contră, batista a avut rol de filtru, înlăturând impuritățile sonore și reliefând traseele formanțiale, după cum se poate observa din figura 2.2.
Figura 2.2
Sursa imaginii: Ion Anghelescu, Expertiza criminalistică a vocii și vorbirii, 1974
obturarea cavității nazale – s-a procedat la același experiment, în care subiectul a fost rugat să repete aceleași cuvinte- poate e mai bine așa- de această dată prin astuparea cavității nazale. S-a constatat că majoritatea caracteristicilor coincid, referindu-se aici la desenul formanților și valorile frecvenței din figura 2.3 de mai jos.
Figura 2.3
Sursa imaginii: a se vedea mai sus
Modificarea tonalității – schimbarea tonalității s-a obținut prin coborârea tonului spre grav și prin urcarea tonului spre acut. S-a observat că la coborârea tonalității spre grav nu se prezintă modificări de esență, dar la urcarea tonalității spre acut, se remarcă modificări ale frecvenței formanțiale, ale distanței dintre formanți și distanța dintre formanți pe scara frecvenței.
Deghizarea vocii prin modificarea duratei și intonației – nici această formă nu are impact asupra identificării, caracteristicile individuale ale vocii redate putând fi recunoscute. Cu atât mai puțin este influențată descoperirea comportamentului simulat.
Vorbirea în șoaptă – prezintă cele mai serioase dificultăți. În afara problemelor de ordin tehnic cum ar fi intensitatea acustică slabă, în acest caz intervin alte proprietăți caracteristice. Figura 2.4 prezintă vocograma vorbirii în șoaptă, cuvintele rostite sunt noroc și noapte bună.
Figura 2.4
Sursa: a se vedea mai sus
Corzile vocale în timpul șoptirii sunt depărtate, aerul când trece de ele realizând mai mult o frecare și nu o vibrație; are loc un foșnet care îngreunează ascultarea corectă și blocarea laringelui, însoțită de un impuls caracteristic ce lasă impresia că înaintea vocalei se pronunță un alt sunet. Nazalizarea este slabă sau inexistentă, chestiune ce împiedică și identificarea sunetelor nazale. Mărindu-se și ritmul vorbirii în mod automat se va micșora durata pauzelor de unde rezultă o serie de dificultăți în identificarea cuvintelor și a sunetelor separate.
În figura 2.4 se observă o modificare la nivelul conturului formanților care devine mult mai difuz. Identificarea se poate face dacă proba de voce și vorbire este tot în șoaptă. În ceea ce privește tremurul fiziologic necesar expertizării comportamentului simulat, acesta este problematic. Tremurul ce inervează mușchii aductori și abductori, în cazul vorbirii în șoaptă nu se manifestă, întrucât corzile nu vibrează la trecerea aerului. Dacă subiectul testat vorbește în șoaptă trebuie identificat motivul. Dacă prezintă dureri de gât sau are alte afecțiuni trecătoare se va reprograma întâlnirea. Dacă încearcă să se sustragă, atunci, ca și în cazul poligrafului, se poate trage concluzia că subiectul are ceva de ascuns.
Imitarea vocii – semnifică încercarea unei persoane de a reproduce procesul vorbirii unei alte persoane. O persoană poate fi identificată și în cazul în care imită vocea altei persoane, deoarece această imitare se face într-o notă personală. Cu atât mai mult se va realiza identificarea comportamentului simulat, părerea mea fiind că imitarea vocii altei persoane creează un stres în plus pentru subiectul testat. Frica de a fi compromis dublată de stresul de a imita cât mai bine o altă persoană va reieși în diagrame.
Capitolul III Detectarea comportamentului simulat în voce
Secțiunea 1. Istoricul sistemelor de detecție a stresului în voce
Ani la rând, poligraful a fost singura metodă de detecție a simulării unei persoane. A fost utilizat și de forțele de poliție, și de angajatori la angajare sau pentru a testa loialitatea angajaților, ba chiar și de avocați pentru a ști ce cale să abordeze în cazul clienților asupra cărora planau serioase dubii. Totuși, în ultimii 40 de ani, a apărut o tehnologie nouă, căci rămâne nouă comparativ cu poligraful, a cărei susținători promiteau acuratețe ridicată și simplicitate față de tehnicile mai vechi ale poligrafului.
La sfârșitul anilor 1960, armata Statelor Unite ale Americii a întreprins ample cercetări de fezabilitate pentru detecția simulării prin măsurarea gradului de stres prezent în vocea unei persoane. Deși nu s-a găsit nicio documentație care să detalieze cercetările, este cunoscut faptul că armata nu a adoptat tehnologia VSA.
Metoda de detecție a stresului din voce a fost introdusă pentru prima dată în 1970, de o companie americană din statul Virginia, fondată de doi veterani și un cercetător VSA, Dektor Counterintelligence Inc. Directorii executivi ai companiei, Allen Bell (specializat pe contra spionaj) și Charles McQuinston (specialist poligraf), făcuseră parte din cadrul armatei și fuseseră opriți din cercetările lor asupra detecției comportamentului simulat. Înainte de pensionare, analizaseră trei posibilități ce puteau duce la împlinirea scopului lor, detecția comportamentului simulat : raze laser care să monitorizeze fizionomia de la distanță chiar fără știința persoanei, schimbări în mirosul propriu al unei persoanei datorate sentimentului de frică și schimbările în voce. Bill Ford, electronist specializat în VSA, inventase un aparat care se baza pe teoria lui Lippold, Halliday și Redfearn, cu care înregistrase pe o bandă vocea umană, îi încetinise ritmul de la trei până la patru ori, o trecuse prin mai multe filtre scăzute ce mai apoi trimiteau semnalul la un înregistrator de tip EKG. Înregistratorul desena diagramele pe hârtia sensibilă.
După pensionare au început fabricarea P.S.E.-ului, evaluatorului de stres în voce, despre care afirmau că poate detecta simularea cu ajutorul schimbărilor microtremurului în voce, generate de teamă. Primul aparat de acest tip a purtat numele de PSE 1, mai târziu apărând și PSE 1000, PSE 2000, sau analizorul telefonic Pheonix. Pentru cei care achiziționau aparatul PSE, Dektor Counterintelligence Inc. oferea o școlarizare de cinci zile, la finalul căreia i se oferea cumpărătorului un certificat care atesta că este analist al stresului în voce.
Progresul a continuat cu fabricarea unui alt dispozitiv, finanțat de armată și creat de Fred Fauer, analizatorul de voce Mark II, de mărimea unei valize. Acesta trebuia cuplat cu un magnetofon cu mai multe viteze cu ajutorul căruia se înregistrau răspunsurile persoanei ascultate în raport cu întrebările legate de cauză. Ulterior banda sonoră cu răspunsurile aferente se derulează la viteze de ¼ din viteza inițială de înregistrare, mesajul sonor al răspunsurilor celui testat fiind filtrat și înregistrat grafic de PSE.
În 1988 apărea pentru prima dată CVSA, the computerized voice stress analyzer, analizorul computerizat al stresului în voce, ce se baza pe aceeași tehnologie ca PSE-ul. A fost scos pe piață de NITV, National Institute for Truth Verification sau institutul național de verificare a adevărului din Florida. A fost fondat de Charles Humble, și la momentul la care au introdus CVSA pentru prima dată, acesta era accesibil publicului larg. Odată cu creșterea popularității sale s-a restricționat accesul la el, permițând doar agențiilor de poliție să îl achiziționeze. Din informațiile oferite de NITV, peste 700 de secții de poliție au în dotare acest aparat, într-una din cele două forme ale sale.
Primul instrument era analog, folosea o hârtie asemănătoare celei utilizate pentru electrocardiograme și înregistra modelul vocal produs fie prin vorbirea directă într-un microfon atașat la instrument, fie ținând un microfon aproape de casetofonul care reda vocea înregistrată anterior. Al doilea și actualul model de CVSA vede lumina zilei în anul 1996, și este dezvoltat de Humble după ce află că un competitor – Diogenes – a reușit să inventeze primul analizor de voce computerizat, utilizabil pe notebook. Acesta contractează o firmă creatoare de software pentru a dezvolta un program care să captureze vocea, folosind un computer de tip notebook, cu o placă de sunet integrată. După aproximativ un an reușește să comercializeze soft-ul ambalat într-un notebook foarte ieftin.
În ultima decadă industria VSA a stagnat. Când Jean Louis Gouin de la Alpes Software a creat Diogenes Lantern pentru Bill Ames, a început o nouă eră. Ultima tehnologie în domeniu este AVSA Pro, care utilizează o nouă tehnică de calculare a stresului, nu bazat direct pe analiza microtremurului vocii, ci mai degrabă pe o bază de date conținând cunoștințe colectate de la mai mulți experți în domeniu.
Secțiunea 2. Principiu de funcționare
Asumpția fundamentală ce constituie piatra de temelie a analizei stresului vocal este aceea că mincinoșii vor experimenta mai mult stres psihologic decât cei ce spun adevărul. Acest stres are ca rezultat modificări în circulația sanguină, ceea ce influențează diverse caracteristici ale vocii. La baza funcționării acestor tipuri de aparate stau modificările psihofiziologice de la nivelul organismului manifestate datorită stresului psihologic. La persoanele normale din punct de vedere psihofiziologic, comportamentul simulat este adesea asociat cu trăirile emoționale intense care se accentuează în momentul investigației criminalistice. În literatura de specialitate, datele demonstrează că printre indicatorii emoției se află și caracteristicile conturului, vitezei, amplitudinii frecvenței tonului fundamental al vocii, în timpul rostirii, ca urmare a modificărilor de ordin fiziologic în aducția și abducția corzilor vocale.
Expresia vocală oferă amănunte prețioase despre starea persoanei. Putem avea modificări de timbru, intensitate, inflexiune, accent sau tonalitate ce sunt determinate de nivelul ridicat al tensiunii musculaturii corpului, inclusiv a mușchilor laringelui care influențează la rândul lor tensiunea corzilor vocale. Activitatea laringelui și a corzilor vocale se află în directă legătură cu frecvența sunetelor și debitul sonor.
Cele mai afectate de starea emoțională a celui care vorbește sunt corzile vocale, ce influențează volumul de aer care trece prin glotă. Presiunea subglotică mărită, hipersalivația sau din contră, uscarea excesivă a gurii, modificarea controlului activităților motorii, pot influența forma ondulatorie pe care o posedă vibrațiile corzilor vocale.
Vocea umană comportă șase nivele de identificare: nivelul textual al cuvintelor utilizate, nivelul de identificare conținând elementele unice ale fiecărei voci, nivelul intonației, nivelul emotiv, element incontrolabil care dă nivelul de excitație și emoție pe care îl atașăm propozițiilor noastre, nivelul cognitiv ce dă coerență propozițiilor și nivelul psihofiziologic, indicativ al stresului sau al unor condiții fiziologice ale persoanei.
Microtremurul vocii sau tremurul fiziologic, există la nivelul tuturor mușchilor componenți ai sistemului fonorespirator, dar interesează cel mai mult în cazul mușchilor aductori și abductori.
Analiza stresului vocal se bazează pe ipoteza că există elemente subsonice în vocea umană, care nu se pot auzi de către ureche, cauzate de un fenomen inerent mușchilor vocali, numit microtremur, descoperit de Olaf Lippold în 1957. Microtremurului lui Lippold se manifestă în oscilații de la 8 la 12 Hz. Este un mecanism reflex care controlează lungimea și tensiunea unui mușchi întins, oricare mușchi din corpul uman. Analizele ulterioare ale altor cercetători au explorat posibilitatea prezenței microtremurului în voce. Experimentul a fost realizat prin atașarea unor electrozi la nivelul gâtului, în speță la nivelul mușchiului cricotiroid și al celui cricoaritenoid posterior pentru a măsura semnalele electromagnetice. Cu toate acestea nu a fost posibilă măsurarea microtremurului în timpul discursului, atât timp cât activitatea electromiografică se schimba rapid. Experimentul a fost extins la frecvență de 20000 de Herzi, dar tot nu a dat vreun rezultat util. S-a concluzionat prin urmare că energia electrică s-a distribuit în mod aleatoriu de-a lungul spectrului de frecvențe. Rezultatele cercetării s-au reluat ceva mai târziu pentru a demostra că fenomenul de microtremur se poate dovedi util în analiza semnelor minciunii.
După unii cercetători, tremurul fiziologic este o ondulație sau o oscilație corespunzătoare frecvenței între 8-14 Hz, în domeniul undelor alfa. Dacă persoana nu se află într-o situație stresantă, tremurul are o intensitate maximă. Din clipa în care se instalează stresul, tremurul începe să scadă ajungând chiar să fie eliminat complet. Scăderea sau eliminarea se menține pe parcursul situației stresante. Reducerea sau eliminarea tremurului fiziologic este invers proporțională cu intensitatea stresului.
Modificarea cantității, amplitudinii și a vitezei microtremurului ca urmare a reducerii sau eliminării sale duce la modificări în frecvența tonului fundamental (Fo), schimbări ce se manifestă în spectrul neaudibil și care sunt greu de controlat de conștiință.
Detectorul de stres psihologic, PSE, permite efectuarea unei analize al acestui spectru neaudibil al frecvenței tonului fundamental și scoate în evidență modificările produse la nivelul microtremurului. Modificări se pot produce și în frecvența formanțială a vocalelor, în conformația și intensitatea consoanelor explozive ( p,b,t,d, k,g).
Există două căi prin care VSA-ul funcționează: prima este bazată pe energie și urmează îndeaproape munca lui Lippold și a celorlalți, de detecție a microtremurului obținut în timpul unui răspuns deceptiv la o întrebare. Stresul va rezulta dintr-un anumit model măsurabil al undei acustice. Dacă persoana nu are intenția de a înșela, atunci ea nu va experimenta stresul, iar răspunsul rezultat va avea un model care să indice adevărul. Cel de-al doilea tip, bazat pe frecvență, focusează asupra modului în care frecvențele din banda de frecvență sunt distribuite.
Analiza vocală stratificată (AVS) sau Layered Voice Analysis (LVA) nu trebuie confundată cu analiza comportamentului simulat în voce, VSA. Prima presupune analiza tonalității vocii în părți minuscule de microsecunde. Lingviștii au caracterizat AVS ca fiind nu doar ineficientă, dar și neplauzibilă. Principala diferență între cele două metode este frecvența. Detecția stresului psihologic are loc între 8-14 Hz frecvență medie (FM), AVS utilizând în schimb componente ca tonalitatea sau intensitatea, controlabile de către vorbitor și variind în funcție de emoțiile sale la momentul vorbirii. De asemenea, AVS pretinde că poate identifica exact cauza stresului, în timp ce tehnologiile bazate pe energie pretind că identifică doar existența lui.
La apariția stresului sistemul nervos autonom devine dominant, producând inhibiția mușchilor fonatori cu repercursiuni la nivelul registrului frecvenței medii. Inhibiția este imediat depistată de detectorul de stres din voce și interpretată ca fiind o undă rectangulară, o caracteristică blocantă. Aparatura ce se utilizează pentru înregistrarea modificărilor frecvenței este alcătuită dintr-un magnetofon de înaltă performanță, tehnică ce înregistrează răspunsul dat de subiect, un sonagraf și un aparat PSE care transformă reprezentarea sonoră într-o vocogramă. Pattern-ul de stres apare astfel ca un traseu mișcător pe o hârtie specială. Existența emoției în voce este pusă în evidență de valorile frecvenței fundamentale, durata emisiei vocale, timpul de latență, viteza cu care se articulează sau intensitatea consoanelor explozive.
Folosirea unui magnetofon, a unui sonagraf de tipul 7029 A și a unui aparat PSE prezintă numeroase avantaje printre care:
înregistrarea semnalului sonor al răspunsului la întrebare la cele mai înalte standarde, la o viteză care va permite afișarea în diagramă a tuturor modificărilor datorate stărilor emoționale;
sonagraful menționat mai sus transcrie remarcabil în vocograme, atât din punct de vedere al calității, cât și al cantității, modificările din voce și vorbire datorate stresului;
se pot corela informațiile obținute prin intermediul poligrafului cu cele obținute cu ajutorul PSE-ului și astfel se pot obține rezultate mai bune;
În ceea ce privește transcrierea vocogramelor, există 32 de posibilități ce se datorează celor patru moduri de lucru ale aparatului și celor două viteze de derulare a hârtiei pe care le are. Pentru un singur răspuns există opt posibilități de transcriere, fiecare din ele putând fi folosită într-una din cele patru viteze de scriere ale magnetofonului. Pentru ca măsurătorile să fie efectuate corect se vor pune doar două tipuri de întrebări: întrebări despre un aspect verificabil și cunoscut, neutre și întrebări cu încărcătură pentru subiect, legate de chestiunea în cauză care trebuie lămurită. Se va răspunde doar cu da sau nu și se vor alege mai multe răspunsuri de nu date de cel testat atât la întrebările cu valoare afectogenă cât și la cele fără, din banda îngustă. Se stabilește frecvența minimă, maximă și apoi se calculează media frecvenței tonului fundamental. Interesează de altfel aici, și conturul frecvenței.
În figurile de mai jos, 3.1 și 3.2 sunt prezentate diagramele răspunsurilor negative sincere și nesincere în funcție de măsura în care stresul reduce tremurul fiziologic.
Figura 3.1
Sursa: Tratat practic de criminalistică, Constatarea tehnico- științifică și expertiza urmelor lăsate de om, volumul II, Serviciul editorial al Ministerului de interne, 1978, p. 398
Prima imagine din figura 3.1 ( stânga) este diagrama vocală a unui răspuns sincer aparținând unei persoane nestresate. A doua imagine (dreapta) desenul în formă de boltă este transcrierea unui nu nesincer, atunci când stresul reducător afectează în mică măsură tremurul fiziologic.
În figura 3.2, în partea stângă, avem diagrama răspunsului negativ nesincer în cazul în care reducerea stresului este moderată. Aceasta are o formă relativ romboidală. În partea dreaptă, atunci când cantitatea de stres este mare și tremurul practic dispare, se observă pe diagramă un desen conturând un dreptunghi sau pătrat.
Figura 3.2
Sursa: vezi mai sus
Există câteva motive pentru care modificările tonului fundamental oferă informații cu privire la starea emoțională a persoanei. De exemplu, respirația este folosită ca indicator frecvent al sensibilități emoționale. Când individul experimentează o situație stresantă, respirația lui accelerează. Se prezumă că și presiunea subglotală va crește în timpul vorbirii, ceea ce va duce la creșterea frecvenței tonului fundamental. O rată mărită a respirației duce și la durate mai scurte de vorbire între respirații fiind afectat astfel modelul creat pe vocogramă. Uscarea gurii în timpul stării de stres, frică, mânie, poate de asemenea afecta sistemul fonorespirator, cu consecințe mai ales asupra activității mușchiului laringian și a corzilor vocale. Acestea din urmă vor afecta în mod direct debitul sonor și frecvența tonului fundamental. Alți mușchi, cum ar fi cei care controlează limba, buzele sau maxilarul, configurează cavitatea rezonantă pentru sunet și nu au influență directă asupra tonului fundamental.
Cu alte cuvinte, teoria din spatele analizorului de stres în voce sau al evaluatorului de stres psihologic stă în analiza microtremurului, microtremur descris ca fiind vibrația inaudibilă care își mărește viteza incontrolabil când persoana minte. Tremurul variază în funcție de cantitatea de stres. Cu cât mai mare stresul, cu atât mai puțin tremur. Cât timp subiectul vorbește, echipamentul computerizat măsoară și arată orice schimbare în vibrație. Pentru fiecare model de voce, aparatul desenează un grafic. Dacă acesta are un vârf înalt, acesta este semnul unei afirmații adevărate. Dacă pare a fi un platou crestat, este semn de decepție. Echipamentele curente folosesc un microfon și pot fi utilizate deschis sau fără știința celui înregistrat, via telefon, casetofon sau orice alt instrument care înregistrează vocea.
Etapa examinării include elaborarea testelor, intervievarea subiectului și înregistrarea răspunsului, interpretarea vocogramelor și a diagramelor și formularea concluziei. În etapa elaborării testelor examinatorul, fie el poligraf, fie a metodei stabilirii stresului emoțional în voce, va conlucra cu organul de urmărire penală sau cu persoana care l-a contractat pentru stabilirea în primul rând a scopului testării și apoi a întrebărilor ce vor compune lista. Există trei categorii de întrebări care trebuie utilizate: întrebări pentru care să se obțină răspunsuri sincere, întrebări la care persoana testată să disimuleze și întrebări cu valoare afectogenă la care poate da un răspuns fals sau adevărat. Dacă se utilizează alături de poligraf se va avea în vedere ca răspunsurile să fie numai cu da sau nu. Pe lângă acestea există mai multe tehnici care se pot utiliza, precum tehnica întrebărilor generale, tehnica întrebărilor amestecate, tehnica testului sincerității față de testul minciunii, tehnica testului de simulare și altele.
În etapa luării interviului se va înregistra tot, inclusiv lămuririle date de subiect după răspunsul la ultima întrebare din listă. Se obține astfel un material mai bogat, care poate fi analizat ulterior când se procesează rezultatul testului. Pentru transcrierea în vocograme, la aparatele mai vechi se aleg trei tipuri de răspunsuri, cele cu da și nu sincere la întrebările verificate, cele cu da și nu acolo unde s-a disimulat și cele cu da și nu de la întrebările relevante. Se mai pot prelua propoziții unde a răspuns afirmativ sau negativ pentru comparație. Aparatele noi procesează singure datele colectate și nu este necesară intervenția examinatorului pentru calculul interpretativ. Interpretarea se face prin marcarea caracteristicilor fiecărui răspuns selectat. Se vor compara: frecvența minimă, medie și maximă a tonului fundamental (Fo) , creșterea vârfurilor ascendente ale frecvenței, discontinuitățile prezente în frecvența tonului fundamental de la o silabă la alta, prezența unei fluctuații rapide, durata emisiei vocalelor și consoanelor, intensitatea consoanelor explozive, viteza de articulare și timpul de latență.
Secțiunea 3. Tipuri de aparate disponibile
La ora actuală există mai multe tipuri de aparate disponibile pe piață. Producătorii majori de astfel de tehnologii, își vând produsul pe un laptop cu un software specific, în timp ce foarte puține sunt vândute ca aparat de sine stătător cu software-ul integrat în placa sa de date.
1) PSE, Psychological Stress Evaluator, aparținând Dektor Counterintelligence and Security Inc., a fost primul aparat de acest gen. După cum s-a vorbit și în secțiunea de istoric, a fost construit la începutul anilor 1970, și a intrat pe piață în martie 1971. A fost conceput în așa fel încât să fie folosit de manieră asemănătoare cu poligraful. Cei care l-au conceput au văzut nevoia de a avea un sistem de verificare a adevărului care să nu aibă limitările, invazivitatea și neconcludențele poligrafului. Invazivitatea se referă la firele lipite de subiect, manșonul de tensiune arterială sau pletismograful. Limitările se referă la tipul de întrebări și la respectarea strictă a instrucțiunilor primite de către subiect.
În opinia creatorilor, problemele poligrafului cauzau un grad de acuratețe scăzut. Aparatele de acest tip se pot încadra în categoria celor fundamentate pe energie. PSE-ul original, PSE 1, a fost creat în 1969. Modele următoare au fost PSE 101, modelul din imaginea 3.3, PSE Dek, PSE 2000, PSE 4202 și PSE 5128. Cele mai noi instrumente PSE sunt PSE 7010 Pro și PSE-Touch™ și PSE Leep, din imaginea 3.4. Ambele pot fi folosite cu orice tip de laptop sau desktop, transformând computerul propriu într-un instrument pentru verificarea adevărului.
O parte importantă a sistemului PSE a fost întotdeauna înregistrarea întregului interviu, incluzând întrebările și răspunsurile. Magnetofonul a fost înlocuit pentru PSE 7010 cu un software care permite înregistrarea directă pe computer. Un microfon de înaltă calitate este utilizat pentru cea mai bună preluare a vocii.
2) Lantern, de la grupul Diogenes este un sistem creat în 1995. Instrumentația sa consistă dintr-un magnetofon analog cu microfon integrat, un computer cu procesor Pentium pe bază de analizor de înaltă viteză și un software care să ușureze operațiunea. Software-ul este responsabil cu controlul tuturor operațiunilor de procesare, prezentare și imprimare a diagramelor microtremurului, dar și de setarea afișajului. Examinatorul este capabil de a controla cu un singur deget captura fiecărei diagrame a răspunsurilor. Dintre toate programele de acest tip Lantern a fost singurul care a primit un minim de validare științifică în revistele de specialitate, acum mai bine de o decadă în urmă. Algoritmul utilizat de Diogenes se bazează pe energie. Se măsoară schimbările de energie în cadrul spectrului cu valori între 20 si 40 de Hz. Cât timp individul vorbește, există puțină variație a energiei pe segmentul de bandă de 20 de Hz. Atunci când persoana nu este stresată, energia vocii se concretizează ușor într-un vârf la începutul vorbirii și variază până când începe să descrească la finalul exprimării.
Este precursorul și inspirația pentru AVSA Pro. Fereastra ce capturează spectrul în Diogenes și formatul afișajului general pot fi recunoscute și în AVSA Pro, dar aici se termină și similaritățile. Diogenes, redenumit TDT de la adevăr și tehnologii de dezvoltare (truth & development technologies) era un program manual, în timp ce AVSA Pro este automat. Compania producătoare vinde aparatura atât poliției și agențiilor guvernamentale, cât și investigatorilor privați sau corporațiilor.
3) CVSA sau computerized voice stress analyzer aparține celor de la NITV, institutul național pentru verificarea adevărului și este tot fundamentat pe modelul dat de energie. Examinatorii CVSA sunt formați profesional de asociația națională a analiștilor în analiza stresului computerizat în voce (NASCVA), singura asociație profesionistă din lume, și trec printr-un program de certificare. A apărut prima dată în 1988 și se bazează pe aceeași tehnologie ca PSE. Site-ul companiei este plin de testimoniale și povești de succes deși mulți cataloghează aparatul ca având rata succesului egală cu șansa.
În 1993 Curtea Supremă a Statelor Unite a statuat în decizia Daubert vs. Merrel Dow Pharmaceuticals că dovezile științifice sunt acele dovezi care pot fi testate și au urmat examinarea minuțioasă a comunității științifice. Până acum, de patru ori a fost examinată aparatura CVSA, fiecare studiu avându-l ca protagonist pe Victor Cestaro, om de știință din cadrul Departamentului de apărare american (DOD), ceea ce nu constituie cercetare științifică amănunțită.
Este cel mai popular dintre sistemele de detecție a simulării, NITV pretinzând că mai mult de 700 de secții de poliție îl au în dotare. Aceștia de asemenea pretind că îl vând doar forțelor de poliție, pentru a preveni folosirea lor de către infractorii care doresc să identifice agenții sub acoperire. Printre ultimele aparate se află CVSA II, ce se poate observa în imaginea de mai jos, instalat pe un notebook Dell, creat în două versiuni, pentru secțiile de poliție și pentru uz militar.
Imaginea 3.5 înfățișând ultimul model de CVSA, pe ecranul căruia se pot vedea mai multe diagrame ale răspunsurilor vocale.
Sursa: http://www.pravenue.com
4) Truster, Vericator sau LVA sunt tehnologii produse de Nemesysco, o companie israeliană. Toate produsele lor se bazează pe analiza vocală stratificată. După cum menționam anterior, această tehnologie este diferită de analiza stresului în voce, deoarece se axează pe anumiți parametri vocali care, prin intermediul cercetărilor au putut fi corelați cu emoțiile umane. Emoțiile au fost identificate dintr-o bază de date audio, în diferite limbi și cu diferite setări, incluzând interogatorii ale poliției, call-centere sau experimente controlate. Tehnologia este controversată întrucât susține că poate identifica până și tipul de emoție, spre deosebire de poligraf sau se analiza stresului în voce bazată pe energie care pretind doar identificarea existenței stresului.
În imaginea 3.6 de mai jos, este prezentată diagrama unui răspuns simulat investigat cu AVS.
Imaginea 3.6
Sursa: Kelly R. Damphousse, Laura Pointon, Deidra Upchurch, Rebecca Moore, Assesing the validity of voice stress analysis tools in jail setting, 2007, disponibil la adresa de Internet: https://www.ncjrs.gov/pdffiles1/nij/grants/219031.pdf
5) VSA Mark 1000 și VSA 15, ambele comercializate de CCS International, se diferențiază de celelalte modele computerizate prin faptul că este un dispozitiv de detectare a stresului emoțional de sine stătător. Furnizează analiza și rezultatele rapid, iar magnetofonul integrat permite analizarea datelor audio și mai târziu. Diferența între cele două este că VSA 15 este o versiune miniaturizată, de mână, țintind spre utilizatorul neprofesionist.
6) Xandi Electronics pune pe piață o întreagă trusă de analiză a stresului vocal la numai 59 de dolari. Modelul prezintă 10 LED-uri și o baterie de 9 volți. Pe măsură ce vorbești în analizor, LED-urile din partea stângă, poziția normală, trebuie să fie aprinse. În condiții de stres, mai multe LED-uri din partea dreaptă se vor aprinde, și mai puțin cele din poziția normală.
7) TVSA3 este un program care primește fișiere digitale audio, scoțând noi fișiere amestecate cu un ton de fundal schimbător. Aceste schimbări ale tonului de fundal oferă informații cu privire la modificarea nivelului de stres. Un ton înalt indică un nivel mare de stres.
8) AVSA Pro aparține TDT-ului, Truth and development technologies, fostul Diogenes. Elaborat de Clifton Coetzee analizorul automat de stres în voce ușurează munca examinatorului. Rotește singur întrebările relevante în test în modul automat, dar examinatorul are la dispoziție și modul manual. AVSA Pro este programat să tindă spre controlul cadenței, fiind consistent la fiecare întrebare pusă. Eroarea cauzată de factorul uman este înlăturată.
O altă mare inovație în domeniu este rețeaua neuronală. Notarea undelor vocii, automat capturate și numeric identificate se face în acord cu baza de date neuronală. Se poate afirma că este prima tehnologie a Departamentului American de Apărare ( DOD) care folosește inteligența artificială.
Imaginea 3.7 de mai jos este o reprezentare a afișajului ultimului model de AVSA, versiunea 2.0. Se prezintă facilitatea de adnotare oferită în notarea manuală.
Imaginea 3.7
Sursa: http://www.avsapro.com/avsapro-screenshots-v2.htm
În ultima perioadă, tehnologia a avansat într-atât de mult încât momentan se găsesc și aplicații android pentru telefon care să detecteze comportamentul simulat în voce. Autorul uneia dintre ele a implementat algoritmul utilizat de CVSA. După ce vocea este înregistrată, începe automat procesul de scanare, la finalul căruia este afișată o diagramă. Părțile colorate în verde semnifică lipsa stresului, cele cu galben arată stresul moderat, iar cele cu roșu sunt semn de nivel ridicat de stres adică simulare.
Secțiunea 4. Deosebiri și asemănări între VSA și Poligraf
Deși ambele sisteme au același scop, aflarea adevărului, și ar putea fi folosite împreună pentru a îmbunătăți procentul de acuratețe, majoritatea suporterilor celor două tabere preferă să discute în contradictoriu, evidențiind avantaje sau dezavantaje ale folosirii unuia sau altuia.
Analiștii stresului emoțional în voce susțin că cel mai mare avantaj al sistemelor de detecție a simulării în voce este non invazivitatea. Principiul de la care au pornit în 1970 creatorii primului aparat de acest tip se baza pe ideea de a nu conecta persoana investigată la aparat. Ei considerau că firele, manșonul, electrozii și statul nemișcat în timpul interviului jenează prea mult individul.
Astfel, analiza stresului în voce :
măsoară un răspuns subconștient, microtremurul vocii ținând de sistemul nervos vegetativ sau autonom, parte a sistemului nervos central care nu poate fi controlată în mod conștient de către o persoană; poligraful pe de altă parte măsoară răspunsul fizic la factorii de stres, se măsoară respirația, pulsul, tensiunea arterială și reacția electrodermică a pielii, chestiuni ce pot depinde într-o măsură mai mică sau mai mare de voința celui testat;
ia în considerare doar un singur parametru, vocea, în timp ce poligraful examinează mai mulți parametri ( respirația, pulsul, tensiunea arterială și reacția electrodermică, iar ocazional tensiunea musculară) ceea ce poate fi considerat un dezavantaj. Cu cât se testează mai mulți parametri cu atât analiza este mai precisă;
interviul și tehnica de examinare nu cauzează subiectului un stres atât de mare prin prisma celor discutate anterior la non invazivitate, în timp ce poligraful tinde să fie mai strict și prin urmare respectarea regulilor interviului poate stârni emoția celui testat;
alcoolul, drogurile și medicamentele nu au niciun fel de influență asupra rezultatului testului VSA, în timp ce în cazul poligrafului una dintre condițiile de bază pentru efectuarea testului este ca subiectului să nu fie sub tratament medical ce nu poate fi întrerupt, să nu fi băut înainte sau să fi ingerat alte substanțe care să denatureze rezultatul testului. Dacă se constată de către examinator că aceste cerințe nu sunt îndeplinite, se va reprograma testarea poligraf într-o altă zi;
nu există metode cunoscute de a combate analiza stresului în voce. Pentru poligraf în schimb există mai multe care implică fie folosirea unor substanțe fără ca examinatorul să își poată da seama, fie se bazează pe redirecționarea atenției subiectului în timpul întrebării relevante ( mușcarea limbii, încordarea unor mușchi, inserarea unei pioneze în pantof, controlul respirației, oboseală nervozitate excesivă, etc);
interviul poate fi înregistrat și chiar tradus în altă limbă pentru examinare. Metoda poligrafului presupune ca examinatorul să adreseze întrebările subiectului testat și să noteze răspunsurile sale, făcând astfel imperativă cerința ca cei doi să vorbească aceeași limbă;
interviul și examinarea pot dura în jur de 45 de minute; la poligraf este posibil ca testul să dureze și în jur de două ore, dacă subiectul nu înțelege instrucțiunile din prima, nu le respectă sau i se face un test de stimulare;
există posibilitatea de a analiza interviuri înregistrate; poligraful impune întrunirile tête-à-tête;
consimțământul nu este necesar pentru cazurile în care se analizează înregistrarea, ci doar pentru eventualitatea unei întâlniri directe. Cum poligraful vizează doar modalitatea directă de examinare, consimțământul trebuie obținut pentru fiecare interviu în parte. Fără semnătura subiectului testat prin care este de acord cu termenii și condițiile interviului, acesta nu se poate desfășura;
nu există rezultate neconcludente în urma examinării vocale. Concluziile sunt de trei tipuri: certe pozitive, sau biodiagramele pozitive, în care examinatorul poate spune clar că subiectul a manifestat stres emoțional, certe negative, biodiagramele negative, când nu se întâlnesc caracteristicile specifice stresului psihologic, starea de calm a subiectului este plenară și coerentă și de imposibilitate, când pe baza materialului studiat nu se poate stabili dacă persoana testată a experimentat sau nu stresul în timpul interviului. Aceste ultime concluzii sunt eliminate pentru analiza stresului în voce;
se poate diferenția între cantitatea de stres încercată. Pe baza conturului modelului diagramei se poate spune dacă există stres și dacă acesta este mic, moderat sau mare. Pentru analiza vocală stratificată, s-ar putea chiar identifica și emoția din spatele stresului (mânie, uimire, indignare,etc). Poligraful, impropriu denumit detector de minciuni, poate identifica dacă există stres, dar nu și cauza acestuia;
se pot analiza cazuri vechi nerezolvate sau înregistrări video dat fiind faptul că nu este necesară prezența persoanei testate;
referitor la costuri, sistemele VSA sunt mult mai ieftine. Taxele de școlarizare sunt mai mici și de asemenea salarizarea studentului în timpul școlarizării. Pregătirea durează pentru poligraf în jur de opt săptămâni, durata pentru VSA fiind de șase zile. Conform Studiului pentru utilitatea și validitatea analizei stresului în voce al Departamentului pentru regulamente profesionale și ocupaționale cifrele s-ar ridica la 9,250 de dolari pentru un aparat VSA, 1,215, pregătirea unui student și 769 salarizarea. Pentru poligraf costul aparatului se ridică la 13,000 de dolari, 3000, pregătirea studentului și 6, 153 salarizarea;
tehnica de examinare este mai permisibilă în cazul analizei stresului vocal. Răspunsurile pot fi și sub formă narativă întrucât aparatele permit examinarea propozițiilor sau frazelor;
având în vedere că sunt necesare doar un microfon atașat la un computer, un magnetofon sau un recorder digital, poate fi utilizat și în teren. Poligraful are nevoie de o cameră specială, izolată fonic, sobru mobilată și tapetată, fără ornamente care să îi distragă atenția. Testarea presupune liniște, luminozitate adecvată și atmosferă aerisită. Din acest motiv tinde să aibă popularitate mai mare decât poligraful.
Etapa elaborării testelor ar putea constitui o asemănare între cele două. Testele se vor întocmi de comun acord între examinatorii celor două metode, dacă lucrează împreună, sau de fiecare examinator în parte, dar în comun cu cel care dispune sau cere examinarea. Testele, de regulă, vor conține următoarele tipuri de întrebări: – întrebări neutre, despre fapte reale și verificate de examinator, în urma cărora să se obțină răspunsuri cu da sau nu sincere; așa numitele întrebări de control la care persoana testată să fie oligată să mintă și întrebările relevante, cu semnificație pentru subiect. La toate se va răspunde doar cu da sau nu. Se mai pot utiliza întrebări fictive, asemănătoare cu situația de fapt, pentru a vedea reacția persoanei sau se mai pot folosi anumite tactici cum ar fi: tehnica vârfului de tensiune, când se pun întrebări din aproape în aproape pentru depistarea unor obiecte ascunse, persoane răpite, sau ascunzători; tehnica complexului de vină, când se expun situații imaginare asemănătoare cu cazul fie pentru eliminarea celor foarte timizi, fie pentru a vedea răspunsul individului (indignare, furie, teamă).
Secțiunea 5. Studii despre acuratețea sistemelor
În cadrul site-ul de Internet dedicat analizei stresului în voce se regăsesc un număr de 20 de trimiteri către studii efectuate de cercetători asupra acestui subiect. Dintre acestea un număr de opt sunt redate în integralitatea lor. Acestea sunt considerate ca fiind cele mai importante nu numai de site-ul în cauză, ci și de literatura și practica de specialitate, ținând cont de imparțialitatea celor care le-au întocmit.
Cercetarea DODPI
Departamentul American de Apărare, filiala Institului Poligraf ( Department of Defense Polygraph Institute) a comandat un studiu diviziei de cercetare format din J. L. Meyerhoff., G. A. Saviolakis, M. L. Koening, și D. L. Yurick, în anul 2001. Studiul cu denumirea Măsuri fiziologice și biochimice comparate ale analizei stresului în voce utilizând analizorul computerizat de stres în voce CVSA s-a desfășurat la Institutul de cercetare al armatei – Walter Reed Army Institute of Research, din Washington.
Studiul a investigat CVSA-ul pentru abilitatea sa de a identifica schimbările datorate stresului din voce. Investigatorii au comparat modificările vocale indicate de CVSA cu alte schimbări fiziologice date de ritmul cardiac, tensiunea arterială sau hormonii cauzați de stres, pentru a verifica corespondențele dintre acestea. Rezultatele studiilor anterioare au fost neconcludente în ceea ce privește validitatea și siguranța instrumentelor ce pretind că identifică modificări în voce datorate stresului emoțional. Din contră, studiile anterioare au demonstrat că stresul are ca rezultat creșterea ritmului cardiac, a tensiunii arteriale și a hormonilor cauzați de stres. Astfel, dacă CVSA într-adevăr identifică transformările vocii puse pe seama microtremurului, atunci aceste transformări ar trebui să fie paralele cu cele menționate anterior.
În cadrul studiului au participat un număr de 22 de soldați de la Institutul Walter Reed. Aceștia s-a prezentat în fața unei comisii formată din ofițeri superiori și au dat interviuri. Fiecare interviu a fost realizat individual și s-a răspuns la întrebări privitoare la experiențele din carieră și obiectivele lor viitoare. Înainte, în timpul și după interviu s-au măsurat schimbările fiziologice iar răspunsurile date au fost înregistrate pentru a fi mai târziu analizate la CVSA. Trei dintre judecători, care nu aveau nicio idee despre CVSA, au fost puși să examineze rezultatele obținute de analizorul computerizat al stresului din voce și să ofere un scor numeric acestor rezolvări.
În timpul interviului, ritmul cardiac, tensiunea arterială și hormonii datorați stresului au manifestat creșteri, în vreme ce analiza vocală a stresului nu a arătat nimic concludent. Mai mult, au existat și nepotriviri între cei trei judecători. În concluzie se recomandau mai multe cercetări pentru a obține probe concludente despre validitatea și siguranța instrumentelor de analiză a simulării din voce.
Raportul NCJRS
Raportul a fost întocmit de Darren Haddad, Roy Ratley , Sharon Walter și Megan Smith pentru Institutul Național de Justiție, departamentul de Servicii de referință a justiției naționale penale ( National Criminal Justice Reference Service). Documentul conține 120 de pagini și a fost realizat în anul 2002.
Aparatele de tip VSA, sunt cunoscute ca fiind mult mai ieftine, mai ușor de folosit, mai puțin invazive și mai puțin coercitive în ceea ce privește operarea lor, decât poligraful. Cercetarea s-a facut ca un răspuns la cererile oficialilor din forțele de poliție, testarea și evaluarea realizându-se în Laboratorul Forțelor Aeriene. Evaluarea a cuprinse trei etape. În prima fază John Hansen de la Universitatea din Colorado, a investigat fezabilitatea detectării stresului din vorbire. Acesta și-a notat metoda, analiza și clasificarea stresului din voce în anexa raportului. A doua și a treia fază a studiului a abordat încrederea unităților comerciale VSA dintr-un punct de vedere teoretic și dintr-unul practic (al forțelor de poliție). Studiul s-a abătut asupra Vericator-ului și a VSA-ului celor de la Diogenes, Lantern. Departamentele poliției au fost bombardate cu oferte de vânzare a unor tehnologii care promit să reducă volumul de lucru al polițiștilor și chiar să salveze vieți, dar datorită bugetului limitat de care acestea beneficiază, au cerut efectuarea studiului.
După trecerea în revistă a costurilor, studiul continuă cu istoricul sistemelor VSA după care face trimitere la raportul Kubis, tot un studiu comparativ între două sisteme de detecție a simulării cu 174 de subiecți investigați. Se enumeră apoi lista aparatelor disponibile la momentul întocmirii studiului și se statuează obiectivul testării. După o primă serie de teste realizează că cele două aparate, Vericator și Lantern, nu posedă același algoritm în detectarea simulării. Sistemul Diogenes se bazează pe energia spectrului existent între 20 și 40 de Hz ( ce se pretinde a fi microtremurul), iar Vericator analizează multiple proprietăți ale vorbirii pentru a determina dacă o persoană minte sau nu. S-au luat apoi șase videocasete în care doi suspecți de crimă recunoșteau faptele comise. Datele au fost transformate pentru a putea fi verificate cu cele două aparate. 48 de segmente au fost introduse și pentru toate ambele sisteme au arătat semne mari de stres. Concluzia raportului a fost că aceste aparate VSA recunosc într-adevăr stresul , dar nu și originea lui, de aceea rezultatele trebuie interpretate într-o manieră circumspectă. S-au oferit sugestii de continuare a studiului pentru a putea afla dacă sistemele sunt în măsură să facă diferența între două tipuri de stres emoțional.
Raportul Texas
Realizat de Victor L. Cestaro în martie 2001, nu e în sine un raport ci o mărturie în fața legislativului din Texas asupra validității și acurateții analizorului computerizat al stresului din voce, având în spate ani de cercetare. Acesta statuează că în timpul cât a fost cercetător la filiala Institutului poligraf al Departamentului de Apărare American, între 1993 și 1999 a efectuat mai multe cercetări cu ajutorul CVSA-ului. Înainte de a întrebuința aparatul a urmat cursurile conduse de șeful instructor de la vremea respectivă a NITV-ului, căpitanul David Hughes. Cursurile au avut loc în Florida, la Fort Lauderdale. O mare parte din curs a fost dedicată recunoașterii cantității de blocaje – perpendicularitatea, și gradului de diagonalitate – rampa, modelelor de voce colectate de diagramele vocale ale CVSA-ului. După un număr semnificativ de ore, cei mai mulți studenți erau capabili să rezolve o diagramă cu un procent de eroare de 5-10 %. Dacă procentul de eroare era mai mare de atât, potențialul examinator mai trebuia instruit. Cu alte cuvinte, întregul proces nu stabilea validitatea metodei de detectare a simulării, ci se referea la aptitudinea examinatorului de a nota diagrama în mod corect. Nu s-au făcut studii de laborator care să valideze metoda, utilizând subiecți aflați într-un scenariu fictiv al unei infracțiuni, deoarece producătorul insista că nu există suficientă periculozitate pentru ca subiectul să experimenteze stres emoțional.
Aceste chestiuni nu l-au împiedicat pe Cestaro să încerce validarea metodei de analiză a stresului de unul singur. Pe o perioadă de aproximativ trei ani, cercetarea lui s-a dovedit incapabilă de a stabili că instrumentul folosit poate detecta diferite niveluri de stres sau să ofere vreo indicație că vorbitorii au fost mincinoși. Studiile adiționale independente pe care le-a întreprins folosind echipamente de laborator și programe de analiză a spectrelor vocale, nu au furnizat nicio informație că analiza vocii ar fi eficace pentru discriminarea nivelurilor de stres. Toate descoperirile anterioare au fost publicate în mai multe reviste tehnice ale guvernului și în revista Poligraful publicată de Asociația Americană a Poligrafului. Ca urmare, Institutul a emis o declarație referitoare la lipsa eficacității analizei stresului în voce. Concluzia cercetătorului a fost că CVSA-ul nu este capabil să facă deosebirea între adevăr și disimulare în vorbirea umană.
Raportul Virginia
În martie 2003, Guvernatorul Virginiei aprobase o lege prin care se permitea folosirea aparatelor alternative de tip poligraf în investigațiile penale, în speță analizorul computerizat al stresului în voce, dar la scurt timp Comisia consultativă a examinatorilor poligraf, după ce a remarcat lipsa de experiență în manevrarea acestei noi tehnologii, a cerut un studiu Comisiei pentru regulamente profesionale și ocupaționale cu privire la CVSA.
În prima parte a studiului se face trimitere la istoria poligrafului și la costurile pe care acesta le implică, trecându-se apoi la istoricul analizorului de stres în voce, modelele disponibile pe piață și costurile lor. Se examinează așa zisele avantaje (simplitatea în folosință, mai puțin timp pierdut, costuri infime și mediu relaxant pentru suspecți) și se urmărește în ce măsură poate fi validată metoda. Comisia analizează și studiile anterioare realizate pe acest subiect, cum ar fi Raportul NCJRS, Studiul DODPI sau studiul comparativ al lui Frank Horvath din 2002, care confrunta PSE-ul cu răspunsul galvanic al pielii.
Din cele 50 de state doar 9 nu recunosc și nu admit posibilitatea folosirii în investigațiile penale a analizoarelor de stres în voce. Altele în schimb îi atribuie aceeași valoare cu cea a poligrafului.
La concluzii și recomandări se ia notă de conflictul existent între comunitatea susținătorilor poligrafului și comunitatea analiștilor stresului vocal, conflict născut din istoria lungă și validată a primului și cea nevalidată și recentă a celui din urmă. Comisia sfătuiește directorul Departamentului de regulamente profesionale și ocupaționale să nu aprobe echipamentul în Virginia pentru acest moment. Ca urmare, se abrogă respectiva lege și se recomandă chiar, celor care au dorit să intre în poliție dar au picat testul analizei stresului în voce, să ia contact cu avocații.
Studiul Oklahoma
Este un alt studiu finanțat din fonduri federale, condus de Kelly R. Damphousse, Laura Pointon, Deidra Upchurch și Rebecca K. Moore de la Universitatea din Oklahoma în iunie 2007. Ca și celelalte studii, proiectul începe cu revizuirea literaturii în domeniu, întocmirea listei cu aparatele disponibile și clasica întrebare – funcționează într-adevăr VSA-ul? Se aleg două tipuri de aparate : CVSA-ul ( computer voice stress analyzer) și LVA-ul ( layered voice analysis) datorită popularității lor printre agențiile de poliție. Cercetătorii de la Universitatea din Oklahoma au observat că susținătorii CVSA se plâng că studiile anterioare nu au fost realizate corect, scenariile fictive în care subiecții au fost testați nefiind de natură să le producă acestora un stres real. Prin urmare, se hotărăște testarea echipamentelor în teren, în situații cât se poate de plauzibile.
Studiul, cu titlul Evaluarea validității instrumentelor de analiză a stresului în voce în arest, chestionează mai mult de 300 de arestați în legătură cu consumul de droguri. Rezultatele obținute cu ajutorul celor două echipamente sunt apoi confruntate cu testul de urină. Dintre respondenții mincinoși, care au afirmat că nu au ingerat droguri, dar care conform testului de urină au consumat, doar 15 % au fost identificați corect. De cealaltă parte, a respondenților sinceri, confirmați ulterior, s-a descoperit un procent de 8,5% ca fiind deceptiv. Bazat doar pe aceste statistici se poate conchide că aceste programe VSA nu au fost capabile să detecteze simularea în legătură cu consumul de droguri, cel puțin nu la nivelul la care poliția ar avea nevoie. S-a descoperit însă că arestații care au fost testați cu aparatele de analiză a stresului emoțional în voce au fost mai puțin înclinați să mintă despre utilizarea drogurilor ilegale decât arestații a căror răspunsuri au fost notate de examinator cu creionul pe hârtie.
Interviurile celor 319 arestați s-au desfășurat într-o cameră separată din închisoarea din Oklahoma. Arestații erau bărbați și se aflau în închisoare de mai puțin de 24 de ore. Întrebările vizau utilizarea marijuanei pe parcursul ultimelor 30 de zile și a cocainei, heroinei, metamfetaminei și PCP-ului în ultimele 72 de ore. Examinatorii erau persoane certificate de ambele companii. După fiecare interviu s-a luat o probă de urină și s-au comparat rezultatele celor două.
Concluzia la care au ajuns cercetătorii este că determinarea simulării cu aparatele utilizate este la fel de precisă ca aruncarea unei monede pentru cap sau pajură. Pentru a ajunge la această concluzie s-au luat în cosiderare două rate – rata sensibilității însemnând procentul arestaților nesinceri corect identificați de către VSA ca nesinceri și rata specificității adică procentul celor sinceri corect catalogați ca non simulanți. Dintre cele două, în ceea ce privește rata sensibilității, LVA-ul a identificat corect 21%, iar CVSA doar 8%. Făcând media s-a ajuns la un procent de 15% pentru această rată. Rata specificității, procentajul sincerilor identificați corect, a fost mult mai mare, cu o medie de 91,5 % acuratețe pentru cele cinci droguri. Din nou LVA a formulat corect concluziile în procent mai mare decât CVSA-ul, identificând 95% față de 90%. La final prin utilizarea unui algoritm de trasare rata acurateții pentru cele cinci droguri a fost de 50 %.
The bogus pipeline sau efectul conductei false a fost de asemenea analizat prin acest studiu. În speță, fenomenul constă în faptul că respondenții vor fi tentați să răspundă onest dacă au convingerea că răspunsurile lor vor fi identificate mai tarziu ca fiind false. Ca să se determine dacă acest efect s-a manifestat printre arestații chestionați, s-a luat un studiu realizat anterior, ADAM (arestee drug abuse monitoring) sau studiul monitorizării abuzului de droguri al încarceraților, ce a fost condus în perioada 1998- 2004 de către aceeași echipă de cercetători VSA, la aceeași închisoare. Singurele diferențe, exceptând grupul de arestați, au fost că inspecția ADAM a durat în jur de 20 de minute și nu a implicat aparatele de identificare a comportamentului simulat în voce. În ambele cazuri s-au prelevat probe de urină, doar că studiul mai recent înștiința subiecții asupra programului de identificare a simulării. S-a remarcat că perosoanele participantele la primul studiu ADAM, au mințit în proporție de 40% față de 14% cât fusese înregistrat la VSA. Prin urmare, arestații interogați cu VSA-ul, care au crezut că sunt supuși unui detector de minciuni, au fost înclinați să spună adevărul într-o proporție mai mare.
Așadar, nu este simplu de răspuns dacă VSA-ul este într-adevăr o unealtă eficace în investigațiile poliției având în vedere procentul de 50% și că simpla prezență a echipamentului ducea la împiedicarea persoanei de a da un răspuns fals.
Studiul Universității din Florida
Evaluarea instrumentației de analiză a stresului din voce îi aparține lui Harry Hollien și lui James D. Harnsberger, profesori universitari la Universitatea din Florida. Studiul din anul 2007, s-a dorit a fi imparțial față de celelalte studii anterioare și destul de riguros cu privire la validitatea metodei și acuratețea sistemelor. De la bun început a fost clar că un număr mare de respondenți va fi necesar, număr care să includă și femei și bărbați de vârste diferite și cu fundal socioeconomic diferit. 78 de voluntari de ambele sexe cu vârste între 18 și 55 s-au oferit. Dintre aceștia au fost excluși cei cu probleme medicale serioase sau cu probleme psihice. Subiecții au fost înregistrați citind materiale care le cauzau diverse niveluri de stres. Toate înregistrările s-au făcut într-o cameră liniștită din laborator, dar în același timp animată, cu microfoane de calitate cuplate cu un înregistrator DAT, un instrument de digitalizare atașat la computer și un casetofon. Subiecții erau filmați în partea superioară a corpului.
S-au efectuat cinci proceduri pentru evaluarea stresului, ori simultan cu înregistrarea audio și video, ori la scurt timp după: două teste de anxietate după fiecare experiment, un test de salivă în același timp, măsurarea răspunsului electrodermic al pielii și pulsul înregistrate în timpul efectuării experimentelor. S-au obținut șapte tipuri de mostre vocale de la fiecare voluntar. Prima mostră s-a folosit pentru calibrare și se obținea prin citirea unui pasaj adevărat fără condiții de stres, a doua presupunea un pasaj neutru adevărat, a treia unul unde vorbitorul trebuia să disimuleze, dar stresul nu era semnificativ, la a patra se spuneau neadevăruri în condiții riscante, a cincea cuprindea un pasaj adevărat într-o situație stresantă indusă de un mic curent electric, a șasea presupunea un neadevăr în condiții riscante dublat de frica de electrocutare, iar ultima includea propoziții adevărate, dar subiectul era nevoit să simuleze stresul.
După ce voluntarul devenea familiar cu pasajul de calibrare îl rostea în microfon. Urmau propoziții de genul : locuiesc la adresa X deși vorbitorul nu locuia acolo. Toți subiecții erau selectați din grupuri cu opinii foarte puternice despre o anumită temă (religie, politică, etc) și au fost înregistrați spunând fraze care veneau în opozanță directă cu convingerile lor. S-au administrat șocuri electrice cu electrozi de 30 de mm pentru a genera situația stresantă. Următoarea procedură combina neadevărul aflat în divergență cu părerile personale cu șocul electric.
S-au ales 48 de subiecți din tot lotul a căror linie din timpul stresului era dublă față de linia de bază jumătate femei, jumătate bărbați. Aparatele cu care s-a realizat testarea au fost tot analizorul computerizat al stresului în voce CVSA și analizorul vocal stratificat LVA.
Rezultatele studiului au dus la concluzia că niciunul din aparate nu prezintă sensibilitate în a detecta stresul sau decepția. S-a remarcat că ambele dispozitive au clasificat în mod greșit stresul minor cu afirmațiile adevărate dar cu frecvență mare. Se recomandă cercetări ulterioare pentru a verifica dacă există discrepanțe între stres și decepție și pentru a îmbogăți baza de date mai ales cu mostre de voce în alte limbi.
Articolul Eriksson și Lacerda
Este articolul care pretinde că analiza stresului în voce reprezintă de fapt o formă de escrocare. Autorii sunt de părere că domeniul științei forensice nu duce lipsă de persoane care doresc să se îmbogățească de pe urma unor tehnologii miraculoase. O metodă poate fi validă într-un anumit grad, iar acuratețea ei poate duce de la foarte precis la precizie zero. La acest capăt se află astrologia de exemplu, pe când la celălalt, al preciziei absolute se află analiza ADN. În ceea ce privește analiza stresului în voce, numeroase studii s-au inițiat pentru a măsura acuratețea, dar nu s-a realizat ceea ce era mai important și anume validarea metodei, primul pas pentru cercetările ulterioare.
S-au luat aceleași două modele de aparate ca în studiile anterioare. Rezumând cercetarea, se poate afirma că singurul studiu științific care implica mușchiul laringelui nu a găsit niciun microtremur. Explicația cea mai posibilă este că fie nu există deloc microtremur în această regiune, fie acesta nu se află în regiunea de 10 Hz ,ceea ce desființează VSA-ul. Privitor la LVA, se susține că programul va analiza orice sunet în același mod, fie că este motorul unei mașini, vocea unei persoane sau lătratul unui câine. În al doilea rând numărul de vârfuri sau platouri depind în mare măsură de felul în care este făcută digitizarea. Codul folosit de program este problematic, Kelly Damphousse, autorul studiului de la închisoarea din Oklahoma admițând că programul a cedat în repetate rânduri.
Dacă se consultă paginile vânzătorilor de astfel de aparate se vor putea citi povești de succes de genul : subiectul prezenta semne de simulare și la câteva ore de la intervievare a mărturisit. Aceștia pretind că aparatele lor sunt utilizate de poliție, bănci, companii de asigurare și în curând vor putea fi găsite și în aeroporturi pentru prevenirea terorismului.
Articolul Gerry Everding
Analiza stresului vocal, ca alternativă a poligrafului, este deja utilizată pe scară largă de poliție și companiile de asigurări. Este folosită de la scanarea potențialilor teroriști în aeroporturi, până la prinderea soților necredincioși. În ciuda popularității sale tot mai mari, un număr de studii sponsorizate federal au găsit că suportul științific este mic spre inexistent.
S-a testat unul dintre cele mai populare instrumente de detectarea a simulării în voce și s-au obținut rezultate descurajatoare atât în ceea ce privește abilitatea sistemului de a detecta simularea în voce, cât și în abilitatea de a îi exclude pe cei care nu aveau intenția de a înșela, a declarat profesorul asociat Mitchell Sommers de la catedra de psihologia artelor și științei de la Washington University din Saint Louis. În evaluarea sa acesta conchide că abilitatea aparatului de a stabili detecția decepției este în mod consistent mai mică decât șansa. Cercetarea lui Sommers a fost sprijinită de DODPI, iar verdictul a fost prezentat la Congresul Internațional de Psihofiziologie din iulie 2002. Un studiu a fost dat spre publicare într-o revistă academică.
Sursa imaginii: Joe Angeles, WUSTL
Studiul lui Sommers viza abilitatea aparatului Vericator, sistem bazat pe un computer, de a evalua credibilitatea cu anumite variații a vorbirii unei persoane într-un număr de scenarii diferite. Participanții au fost intervievați în diferite feluri de interogare și sub condiții variate inducătoare de stres.
Într-unul din scenarii, participanții au fost chestionați cu privire la o infracțiune fictivă la care au fost martori, dar analiza stresului din voce a identificat corect decepția într-un procent de doar 24% în cazul indivizilor care mințeau, și a identificat incorect disimularea pentru un procent de 18% din cei care spuneau adevărul. Într-un alt experiment, Sommers a indus un înalt nivel de stres participanților care jucau un joc video a cărui nivel părea imposibil de trecut. Deși niciunul dintre participanți nu a mințit, Vericator-ul a identificat un procent de 20% ca simulație. Analiza vocală a stresului este eficientă în a identifica anumite variații ale stresului din timpul vorbirii, dar niveluri ridicate de stres nu înseamnă neapărat că prezența simulării. Este posibil ca într-o zi analiza stresului vocal să fie rafinată în așa fel încât să fie capabilă de a discrimina între sursele de stres și de a îi identifica pe cei legați direct de minciună. Totuși, toate cercetările întreprinse până acum sugerează că a afirma că metodele curente de analiză a vocii sunt valide și sigure constituie mai mult gândire pozitivă.
Concluzii
Odată cu popularitatea serialelor de tipul „Lie to me” sau „CSI Crime Scene Investigation”, oamenii de pe întreg mapamondul au devenit interesați de ceea ce se întâmplă în spatele științei forensice computerizate.
Istoria ne povestește un subterfugiu amuzant pentru detectarea simulării în timpuri străvechi. Un măgar era plasat într-un cort întunecat, iar cel care era suspectat de o anumită faptă, era pus să intre în cort și să tragă măgarul de coadă. Dacă animalul zbiera rezulta că este vinovat. Teoria din spatele acestei idei era că persoana vinovată evita să pună mâna pe coada bietului animal, de teamă că acesta va zbiera. Majoritatea suspecților vinovați erau tentați să iasă din cort fără să atingă măgarul, proclamând la ieșire că l-au atins, dar fără cunoștința lor, coada acestuia era dată cu funingine. Cei care ieșeau din cort cu mâinile curate erau imediat pronunțați vinovați.
Cu cât cunoștințele omului și înțelepciunea au avansat, cu atât s-au folosit metode mai științifice. Trebuie să ne amintim că nici dermatoglifele nu au fost privite cu ochi bun la început. Știința a reușit să dovedească în timp că ele au un fundament solid. Chiar dacă momentan studiile arată mai mult că tehnica de analiză a stresului emoțional în voce nu este foarte precisă și din această cauză nu poate fi considerată probă în instanță decât coroborată cu alte probe din care să reiasă indubitabil vinovăția, este foarte probabil ca peste un număr de ani aceasta să fie îmbunătățită, sau pe măsură ce știința avansează să i se găsească suport solid astfel încât să poată sta în picioare singură în instanță și nu doar ca opinie întăritoare.
Analiza stresului emoțional în voce este un subiect controversat, declarat de unii psihoștiință. Atât timp cât metoda nu este validată diversele studii întreprinse de cercetători pentru a stabili gradul de acuratețe rămân forme fără fond. Cele mai multe studii atribuie microtremurului din voce același procent pe care îl acordă și șansei.
În teorie analiza stresului în voce funcționează prin măsurarea fluctuațiilor imperceptibile de către urechea umană, microtremurul fiziologic produs de starea de emoție. Dar emoțiile îmbracă multe forme, poate fi vorba de indignare, de frică, de mânie, de agresivitate sau de tristețe. Ar fi minunat dacă s-ar putea introduce într-un computer un fișier audio, poate chiar într-o altă limbă, și să detecteze nu numai simularea, dar și ce emoție are la bază.
O tehnologie care să poată identifica decepția cu asemenea ușurință , fără ca cel interogat să fie pus într-o situație incomodă, să fie și simplă de utilizat și să aibă și randament destul de mare, este fără îndoială o unealtă pe care orice secție de poliție și-ar dori-o și ar trebui să o aibă în dotare. În plus, ar putea fi utilizată la vamă, în aeroporturi, de securitatea națională. Dar de la vrut și până la avut este cale lungă, cale ce presupune ani de cercetare și progrese științifice în fizică și anatomie.
În viitor ar putea fi folosită nu numai alături de poligraf, ci și de alte mijloace de detecție a comportamentului simulat ca amprentarea creierului, imagistica termală sau altele care să arunce lumină asupra emoției și a sursei ei. S-ar putea de exemplu, inventa un procedeu prin care să se identifice neurotransmițătorii care sunt răspunzători de declanșarea mecanismelor fiziologice din corp ( noradrenalina, acetilcolina, serotonina, dopamină,etc) fără a fi necesar ca subiectului să i se ia sânge și combinat cu metodele anterior menționate să se obțină un aparat cu un grad ridicat de acuratețe.
Din punctul de vedere al apartenenței acestui mijloc de detecție a comportamentului simulat, teoria și practica îl plasează în cadrul mijloacelor pe care criminalistica le pune la dispoziția organelor de urmărire penală. În ceea ce privește momentul folosirii ei, aceasta se situează în cadrul ascultării persoanelor. Referitor la exigențele tehnicii, sunt necesare cunoștințe speciale ce pot fi achiziționate printr-un program de școlarizare sau prin citirea instrucțiunilor cu care vine aparatul.
Având în vedere cele expuse anterior, în cadrul procesului penal, unde dreptul fundamental la libertate al individului este pus în joc, această tehnică de detecție a comportamentului simulat nu trebuie să depășească granițele unui mijloc utilizat în ancheta penală pentru confirmarea sau infirmarea versiunilor de urmărire. Și chiar în alte domenii trebuie privită cu ochi critic și nu trebuie luate măsuri care să atragă consecințe grave.
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, cursuri universitare și alte lucrări de specialitate
Alămoreanu Sorin, Problematica expertizelor criminalistice, note de curs pentru studii de master, București, Editura Hamangiu, 2013;
Anghelescu Ion, Expertiza criminalistică a vocii și vorbirii, București, Editura Științifică și enciclopedică, 1978;
Bull Ray, Cooke Claire, Hatcher Ruth, Woodhams Jessica, Bilby Charlotte, Grant Tim, Criminal psychology, a beginner’s guide, Oxford, Editura Oneworld publications , 2006;
Buș Ioan, David Daniel, Psihologie judiciară, poligraf și hipnoză, ediția a II a, București, Editura Tritonic, 2003;
Butoi Tudorel, Crima sub lupa detectorului de minciuni, București, Editura Press Mihaela S.R.L., 1997;
Butoi Tudorel, Psihologie judiciară, curs universitar, București, Editura Trei, 2012;
Butoi Tudorel, Butoi Ioana Teodora, Tratat universitar de psihologie judiciară, teorie și practică, București, Editura Phobos, 2003;
Butoi Tudorel, Butoi Alexandru, Butoi Ioana Teodora, Psihologia comportamentului simulat- investigația duplicității suspecților în interogatoriul judiciar, București, Editura Enmar, 1999;
Cârjan Lazăr, Tratat de criminalistică, București, Editura Pinguin Book, 2005;
Cătuna Viorel Nelu, Criminalistică, București, Editura C.H.Beck, 2008;
Ciofu Ioan, Comportamentul simulat, cercetări psihofiziologice experimentale, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1974;
Ciopraga Aurel, Tratat de tactică criminalistică, Iași, Editura Gama, 1996;
Constantin Radu, Drăghici Pompil, Ioniță Mircea, Expertizele- mijloc de probă în procesul penal, București, Editura tehnică, 2000;
Cotul Gabriel, Gârbea Ștefan, Fonoaudiologie, fiziologia vocii vorbite și cântate, București, Editura didactică și pedagogică, 1967;
Cucoș Constantin, Minciună, contrafacere, simulare, Iași, Editura Polirom, 1997
Drăghici Constantin, Iacob Adrian, Iftimie Ciprian, Metode și tehnici moderne de cercetare și identificare criminalistică, București, Editura Lumina Lex, 2006;
Duțu Oana Adelina, Psihologie judiciară, curs universitar, București, Editura Universul Juridic, 2013;
Ekman Paul, Telling Lies, Clues to Deceit in the Marketplace, Politics, and Marriage, New York, Editura Norton & Company -New York-London, 1992
Gordon J. Nathan , Fleisher L. William, Effective interviewing and interrogation techniques , ediția a II a, Editura Elsevier, 2006
Miheș Cristian, Criminalistică- ascultarea martorului, București, Editura Lumina Lex, 2008;
Mocanu Lăcrămioara, Psihologie judiciară, Galați, Editura Zigotto, 2010;
Olteanu Gabriel, Ruiu Marin, Tactică Criminalistică, București, Editura AIT Laboratories, 2010.
Reiman Tonya, Limbajul trupului, București, Editura Curtea Veche, 2010;
Rose Philip, Forensic Speaker Identification, Editura Taylor & Francis London New York, 2002
Ruiu Marin, Criminalistică, București, Editura Universul Juridic, 2013;
Stancu Emilian, Criminalistică, volumul I, București, Editura Actami ,1995;
Stancu Emilian, Moise Cristian Adrian, Criminalistică, elemente de tehnică și tactică a investigării penale, București, Editura Universul Juridic, 2013;
Udroiu Mihail , Procedură penală, partea generală, noul cod de procedură penală, București, Editura C.H.Beck, 2014;
Vrij Aldert, Detecția minciunii și a comportamentului simulat, dileme și oportunități, Colecția psihologul expert, Cluj Napoca, Editura ASCR, 2012;
Zamfirescu Spirea Neculai, Tratat practic de psihocriminalistică, București, Editura Universul Juridic, 2010;
Zdrenghea Voicu, Butoi Tudorel, Investigația psihologică a comportamentului simulat, București, Serviciul editorial al Ministerului de Interne, 1991;
Tratat practic de criminalistică, Constatarea tehnico- științifică și expertiza urmelor lăsate de om, volumul II, Serviciul editorial al Ministerului de interne, Inspectoratul General al Miliției,1978
II. Legislație
Codul de procedură penală, Legea 135/ 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 486 din 15 iulie 2010;
III. Dicționare
Dicționar de termeni muzicali, Academia română, Institutul de istorie a artei George Oprescu, București, Editura Enciclopedică, 2010;
IV. Studii de specialitate
Board for professional & occupational regulation, Study of the utility and validity of voice stress analyzers, Richmond – Virginia, 2003;
Damphousse R. Kelly, Pointon Laura, Upchurch Deidra, Moore Rebecca, Assessing the Validity of Voice Stress Analysis Tools in a Jail Setting, Universitatea din Oklahoma, Oklahoma, 2007;
Haddad Darren, Walter Sharon, Ratley Roy, Smith Megan, Investigation and Evaluation of Voice Stress Analysis Technology, Departamentul de Justiție – SUA, Rome – New York, 2003;
Hansen H.L. John, Guojun Zhou, Pellom L. Bryan, Methods for voice stress analysis and classification, final technical report, University of Colorado, 1999;
Hopkins S. Clifford, Ratley J. Roy, Benincasa S. Daniel, Grieco J. John, Evaluation of Voice Stress Analysis Technology , Proceedings of the 38th Hawaii International Conference on System Sciences – 2005.
V. Articole din reviste
Butoi Tudorel, „Conduitele simulate în criminalistica modernă”, în „Revista Psihologia”, ediția a III a , mai-iunie, București,Editura Intergraph, 1995;
Eriksson Anders, Lacerda Francisco, „Charlatanry in forensic speech science: A problem to be taken seriously” în „The International Journal of Speech, Language and Law”,Sheffield, Editura Equinox Publishing, 2007;
Cârjan Lazăr, „Recunoștință”, în „Revista de criminalistică” numărul 4, București, 2006
VI. Site-uri web
http://www.cvsa1.com/cvsa.htm;
http://www.polygraph.org/;
https://www.americanbar.org/newsletter/publications/gp_solo_magazine_home/gp_solo_magazine_index/palmatr.html;
http://www.psihologiaonline.ro/download/art/A105_Detectia_comportamentului_simulat.pdf;
www.dexonline.ro;
http://www.utc.fr/~gapenne/Projets/A98/A98pr04.html;
www.ncjrs.gov;
http://it.wikipedia.org/wiki/Analisi_di_stress_vocale;
http://en.wikipedia.org/wiki/Voice_stress_analysis;
http://voicestressanalysis.blogspot.ro/2011/05/avsa-pro-18a-vsa-evoplution.html;
www.avsapro.com;
http://www.nij.gov/journals/259/Pages/voice-stress-analysis.aspx;
http://faculty.law.lsu.edu/ccorcos/researchmethodscoursematerials/voicestressanalysisstory.htm;
http://www.androidapps-reviews.com/t/voice-stress-analysis;
http://www.dektorpse.com/;
http://www.tdtvsa.com/index.htm;
http://www.forensicmag.com/articles/2010/10/solving-cases-technology-voice-stress-analysis#.UxW8zj9_snR;
http://anatomie.romedic.ro/laringe;
http://ro.scribd.com/doc/22971455/Aparatul-Fonator-Si-Muzica;
http://www.nemesysco.com/academic.html.
Cuprins
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, cursuri universitare și alte lucrări de specialitate
Alămoreanu Sorin, Problematica expertizelor criminalistice, note de curs pentru studii de master, București, Editura Hamangiu, 2013;
Anghelescu Ion, Expertiza criminalistică a vocii și vorbirii, București, Editura Științifică și enciclopedică, 1978;
Bull Ray, Cooke Claire, Hatcher Ruth, Woodhams Jessica, Bilby Charlotte, Grant Tim, Criminal psychology, a beginner’s guide, Oxford, Editura Oneworld publications , 2006;
Buș Ioan, David Daniel, Psihologie judiciară, poligraf și hipnoză, ediția a II a, București, Editura Tritonic, 2003;
Butoi Tudorel, Crima sub lupa detectorului de minciuni, București, Editura Press Mihaela S.R.L., 1997;
Butoi Tudorel, Psihologie judiciară, curs universitar, București, Editura Trei, 2012;
Butoi Tudorel, Butoi Ioana Teodora, Tratat universitar de psihologie judiciară, teorie și practică, București, Editura Phobos, 2003;
Butoi Tudorel, Butoi Alexandru, Butoi Ioana Teodora, Psihologia comportamentului simulat- investigația duplicității suspecților în interogatoriul judiciar, București, Editura Enmar, 1999;
Cârjan Lazăr, Tratat de criminalistică, București, Editura Pinguin Book, 2005;
Cătuna Viorel Nelu, Criminalistică, București, Editura C.H.Beck, 2008;
Ciofu Ioan, Comportamentul simulat, cercetări psihofiziologice experimentale, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1974;
Ciopraga Aurel, Tratat de tactică criminalistică, Iași, Editura Gama, 1996;
Constantin Radu, Drăghici Pompil, Ioniță Mircea, Expertizele- mijloc de probă în procesul penal, București, Editura tehnică, 2000;
Cotul Gabriel, Gârbea Ștefan, Fonoaudiologie, fiziologia vocii vorbite și cântate, București, Editura didactică și pedagogică, 1967;
Cucoș Constantin, Minciună, contrafacere, simulare, Iași, Editura Polirom, 1997
Drăghici Constantin, Iacob Adrian, Iftimie Ciprian, Metode și tehnici moderne de cercetare și identificare criminalistică, București, Editura Lumina Lex, 2006;
Duțu Oana Adelina, Psihologie judiciară, curs universitar, București, Editura Universul Juridic, 2013;
Ekman Paul, Telling Lies, Clues to Deceit in the Marketplace, Politics, and Marriage, New York, Editura Norton & Company -New York-London, 1992
Gordon J. Nathan , Fleisher L. William, Effective interviewing and interrogation techniques , ediția a II a, Editura Elsevier, 2006
Miheș Cristian, Criminalistică- ascultarea martorului, București, Editura Lumina Lex, 2008;
Mocanu Lăcrămioara, Psihologie judiciară, Galați, Editura Zigotto, 2010;
Olteanu Gabriel, Ruiu Marin, Tactică Criminalistică, București, Editura AIT Laboratories, 2010.
Reiman Tonya, Limbajul trupului, București, Editura Curtea Veche, 2010;
Rose Philip, Forensic Speaker Identification, Editura Taylor & Francis London New York, 2002
Ruiu Marin, Criminalistică, București, Editura Universul Juridic, 2013;
Stancu Emilian, Criminalistică, volumul I, București, Editura Actami ,1995;
Stancu Emilian, Moise Cristian Adrian, Criminalistică, elemente de tehnică și tactică a investigării penale, București, Editura Universul Juridic, 2013;
Udroiu Mihail , Procedură penală, partea generală, noul cod de procedură penală, București, Editura C.H.Beck, 2014;
Vrij Aldert, Detecția minciunii și a comportamentului simulat, dileme și oportunități, Colecția psihologul expert, Cluj Napoca, Editura ASCR, 2012;
Zamfirescu Spirea Neculai, Tratat practic de psihocriminalistică, București, Editura Universul Juridic, 2010;
Zdrenghea Voicu, Butoi Tudorel, Investigația psihologică a comportamentului simulat, București, Serviciul editorial al Ministerului de Interne, 1991;
Tratat practic de criminalistică, Constatarea tehnico- științifică și expertiza urmelor lăsate de om, volumul II, Serviciul editorial al Ministerului de interne, Inspectoratul General al Miliției,1978
II. Legislație
Codul de procedură penală, Legea 135/ 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 486 din 15 iulie 2010;
III. Dicționare
Dicționar de termeni muzicali, Academia română, Institutul de istorie a artei George Oprescu, București, Editura Enciclopedică, 2010;
IV. Studii de specialitate
Board for professional & occupational regulation, Study of the utility and validity of voice stress analyzers, Richmond – Virginia, 2003;
Damphousse R. Kelly, Pointon Laura, Upchurch Deidra, Moore Rebecca, Assessing the Validity of Voice Stress Analysis Tools in a Jail Setting, Universitatea din Oklahoma, Oklahoma, 2007;
Haddad Darren, Walter Sharon, Ratley Roy, Smith Megan, Investigation and Evaluation of Voice Stress Analysis Technology, Departamentul de Justiție – SUA, Rome – New York, 2003;
Hansen H.L. John, Guojun Zhou, Pellom L. Bryan, Methods for voice stress analysis and classification, final technical report, University of Colorado, 1999;
Hopkins S. Clifford, Ratley J. Roy, Benincasa S. Daniel, Grieco J. John, Evaluation of Voice Stress Analysis Technology , Proceedings of the 38th Hawaii International Conference on System Sciences – 2005.
V. Articole din reviste
Butoi Tudorel, „Conduitele simulate în criminalistica modernă”, în „Revista Psihologia”, ediția a III a , mai-iunie, București,Editura Intergraph, 1995;
Eriksson Anders, Lacerda Francisco, „Charlatanry in forensic speech science: A problem to be taken seriously” în „The International Journal of Speech, Language and Law”,Sheffield, Editura Equinox Publishing, 2007;
Cârjan Lazăr, „Recunoștință”, în „Revista de criminalistică” numărul 4, București, 2006
VI. Site-uri web
http://www.cvsa1.com/cvsa.htm;
http://www.polygraph.org/;
https://www.americanbar.org/newsletter/publications/gp_solo_magazine_home/gp_solo_magazine_index/palmatr.html;
http://www.psihologiaonline.ro/download/art/A105_Detectia_comportamentului_simulat.pdf;
www.dexonline.ro;
http://www.utc.fr/~gapenne/Projets/A98/A98pr04.html;
www.ncjrs.gov;
http://it.wikipedia.org/wiki/Analisi_di_stress_vocale;
http://en.wikipedia.org/wiki/Voice_stress_analysis;
http://voicestressanalysis.blogspot.ro/2011/05/avsa-pro-18a-vsa-evoplution.html;
www.avsapro.com;
http://www.nij.gov/journals/259/Pages/voice-stress-analysis.aspx;
http://faculty.law.lsu.edu/ccorcos/researchmethodscoursematerials/voicestressanalysisstory.htm;
http://www.androidapps-reviews.com/t/voice-stress-analysis;
http://www.dektorpse.com/;
http://www.tdtvsa.com/index.htm;
http://www.forensicmag.com/articles/2010/10/solving-cases-technology-voice-stress-analysis#.UxW8zj9_snR;
http://anatomie.romedic.ro/laringe;
http://ro.scribd.com/doc/22971455/Aparatul-Fonator-Si-Muzica;
http://www.nemesysco.com/academic.html.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Detectarea Comportamentului Simulat In Voce (ID: 165020)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.