Destinatie Turistica

CUPRINS

Capitolul 1. Considerații introductive privind turismul

1.1. Definirea noțiunilor și conceptelor specifice activității de turism

Turismul reprezintă un fenomen economico-social specific civilizației moderne, puternic ancorat în viața societății și, ca atare, aflat într-o relație de intercondiționalitate cu aceasta.

Rolul tot mai important al turismului în cadrul economiilor nationale și, totodata, în economia globală mondială a necesitat găsirea unei definiții cât mai complete a acestui adevărat “fenomen de masă”.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul “TURISM” provine din termenul englezesc “TO TOUR” (a călători, a colinda), având deci semnificația de excursie. Creat în Anglia în secolul al XVIII-lea, desemnând inițial acțiunea de a voiaja în Europa, acest galicism derivă la rândul său din cuvântul francez “TOUR” (călătorie, mișcare în aer liber, plimbare, drumeție) și a fost preluat treptat de majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima forme de călătorie care urmăresc cu preponderență un scop de agrement, de recreere.

Termenul francez “TOUR” derivă din cuvântul grecesc “TOURNOS” și respectiv din cel latin “TURNUS”, păstrând semnificația de circuit, în sensul de călătorie. Unii experți (belgianul Arthur Haulot, de exemplu) acceptă și ipoteza originii ebraice a cuvântului, în ebraică antică “TUR” corespundea noțiunii de călătorie, descoperire, recunoastere, explorare.

Din cele prezentate mai sus, derivă faptul că fenomenul turistic este cel care “mobilizează” un numar important de persoane să-și părăsească temporar locurile de reședință, deplasându-se spre alte zone (localități sau țări), pentru a-și petrece timpul liber. Pe timpul deplasării la și de la locul de destinație, precum și pe timpul șederii temporare în aceste zone, vizitatorii, prin cumpărarea produselor turistice oferite, ajută la o creștere a veniturilor acestor locuri.

Pentru a stimula aceste cereri ale turistilor, ofertanții din domeniul turismului au început să-și lărgească și să-și îmbogătească continuu “paleta” de oferte, astfel încât acesta să se adreseze unui numar căt mai mare de consumatori; aceste oferte sunt astfel structurate încăt să “răspundă” necesitatilor turistilor în funcție de vărsta acestora, categoria sociala din care fac parte ș.a..

In turism se disting două categorii de relații: relații materiale, care apar atunci când turistii recurg la anumite servicii plătite, și relații imateriale (intangibile), rezultate din contractul cu populația locală, cu civilizația, cultura, tradițiile, instituțiile publice etc., din țara vizitată.

Dintre multele definiții care au fost date în secolul XX turismului demne a fi menționate sunt următoarele:

dr. W. Henziker (Elvetia) : “Turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și activitate lucrativă oarecare”.

dr. Claude Kaspar (Franța) : “Turismul este un ansamblu al relațiilor și al faptelor constituite din deplasarea și sejurul personajelor, pentru care locul de sejur nu este nici domiciliul, nici locul principal al activității profesionale”.

Astfel, turismul se referă la “activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședintei obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășeste un an, cu scopul de loisir, pentru afaceri sau alte motive”.

Pentru a reliefa rolul turismului național, Organizatia Mondiala a Turismului a definit acest concept astfel: “poate fi considerat turist national orice persoană care vizitează un loc ce nu constituie domiciliul său obisnuit, situat în exteriorul țării sale de resedinta și având un scop diferit de acela al exercitarii unei activități remunerate și efectuând o ședere cu o durată de cel puțin o înnoptare (adică 24 de ore) “

Pentru definirea turistului străin, la recomandarea Comitetului de statisticieni experți ai Ligii Națiunilor, în 1937 s-a acceptat următoarea definire : “orice persoana care se deplasează pentru o durată de cel putin 24 de ore într-o altă țara, diferită de cea în care se află domiciliul său stabil”.

Aceasta definire a fost necesară pentru a putea ajuta specialiștii în domeniu să poată măsura nivelul fluxurilor turistice în funcție de motivația de călătorie a fiecărui turist în parte.

Conceptul de călător este reprezentat de totalitatea persoanelor care se deplasează între două sau mai multe locații în orice scop.

De asemenea, s-a dovedit necesară definirea altor două concepte, și anume, cele de “excursionist”, respectiv de “vizitator”. Astfel, pe plan intern, “excursioniștii sunt considerate toate persoanele care călătoresc pentru plăcerea lor proprie, pe o durată mai mică de 24 de ore”, în timp ce vizitatorul este “orice persoană care călătoreste într-un loc, altul decât cel obișnuit, pentru mai puțin de 12 luni consecutive și al cărei scop principal nu este acea de prestare a unei activități lucrative la locul vizat.”

La conferința pentru turism și călătorii internaționale, desfășurată la Roma în anul 1963, s-a recomandat definirea conceptului de “vizitator temporar”. Astfel, termenul de vizitator este reprezentat de “orice persoană care se deplasează într-o altă țară, alta decât cea în care iși exercită o activitate remunerată în țara dată.”

Conform definiției, în categoria respectivă pot fi incluși turiștii care vizitează o țară cel putin 24 ore sau înnoptează cel puțin o dată în țara vizitată ( având ca scop al deplasării odihna, recreerea, distracția ș.a. ) și, de asemenea, vizitatorii temporari care petrec în țara respectivă mai puțin de 24 de ore.

Având în vedere cele prezentate anterior, vizitatori se pot împărți în următoarele gupuri, având drept criteriu de bază timpul petrecut pe teritoriu țării vizitate și numărul de înnoptări efectuate de acestia pe teritoriul respectiv:

vizitatorii care nu efectueaza nici o înnoptare

vizitatorii care efectueaza o singură înnoptare

vizitatorii ce efectuează mai mult de o înnoptare

Categorii distincte sunt reprezentate de :

vizitatorii țărilor aflate la granița cu statul de referință

pasagerii vaselor de croaziera care vizitează țara respectivă

Aceasta clasificare distinctă este necesară ca urmare a faptului că cele două categorii menționate mai sus nu apelează la serviciile de bază turistice din țara pe care o vizitează, deci nu exercită o influență importantă asupra încasărilor ce se realizează din turism la nivelul respectivei țări.

1.2. Forme de turism: criterii, componente și caracteristici, interdependențe și tendințe de diversificare

Similar circulației internaționale a bunurilor substanțiale, circulația turistică cuprinde o diversitate de produse, grupate în forme de turism – clase categoriale specifice activității turistice. Formele de turism s-au delimitat ca o rezultantă a preocupării de clasificare, în funcție de o serie de criterii, a circulației turistice pornind de la complexitatea și eterogenitatea acesteia și de la varietatea posibilităților de acces a consumatorilor la produsul turistic.

In funcție de modalitatea de angajare și de plată a consumului turistic, circulația turistică poate fi: neorganizată, organizată și semiorganizată. Turismul neorganizat reprezintă forma cu existență cea mai îndelungată, pe care s-a fundamentat apariția și dezvoltarea circulației turistice. El presupune o autonomie absolută a turistilor care își angajează prestațiile turistice pe parcurs și direct la prestatori, cărora le achită contravaloarea consumului pe măsura desfășurării acestuia. Turismul organizat, apărut la sfărșitul secolului al XIX-lea și amplificat în mod deosebit în epoca contemporană, este o alternativă pentru persoanele cu venituri mai mici, care în vederea unui consum turistic minim, achită un preț global unui comerciant care organizează voiajul. Avântul turismului organizat are drept fundament avantajele pe care le prezintă atât pentru organizator, care obține un profit din activitatea depusă, cât și pentru turiști, prin nivelul de preț mult mai accesibil, ambianța pe care o creează, certitudinea consumului etc. Si totuși, mobilitatea scăzută a turistului, cât și rigiditatea cantitativ-calitativă și structurală a consumului, la care se pot adăuga constrăngerile induse de politica și interesele organizatorului, au determinat o anumită plafonare în evoluția acestei forme de turism și apariția turismului semiorganizat care combină avantajele primelor două forme. Astfel, prestațiile turistice pot fi angajate anticipat, total sau parțial, de către turist la un întreprinzator care îi permite opțiunea între mai multe variante de consum turistic chiar pe parcursul călătoriei. Rămân ca avantaje prețurile accesibile, certitudinea consumului, autonomia relativă s.a.

In cadrul turismului organizat au apărut o varietate de aranjamente, ca variante ale voiajelor angajate și plătite global-anticipat, cum ar fi: “charter inclusive tour”, “fly and drive”, “package tour” etc.

Din punctul de vedere al gradului de mobilitate al consumului, circulația turistică poate fi: itinerantă, de sejur sau rezidențiala, corespunzatoare formelor de turism cu aceeași denumire. Turismului itinerant îi corespunde cea mai ridicată mobilitate a turistului, care parcurge un anumit traseu oprindu-se la intervale scurte de timp în diferite localități turistice. Ca particularizări ale turismului itinerant se practică turismul de circuit, de obicei organizat în interiorul unei țări de către rezidenții sau turiști străini, precum și turismul de croazieră organizat de obicei pe cale fluvială sau maritimă.

Turismul de sejur semnifică realizarea în întregime a consumului la locul destinației turistice un timp mai îndelungat în funcție de motivația turistului și reîntoarcerea la loculul de reședință. Datele statistice evidentiază faptul că el reprezintă forma de turism cea mai răspândită, deoarece corespunde motivației de vacanță și odihnă ca determinare psihologică preponderentă a consumului.

Turismul rezidential este alimentat de acea categorie de turisti care posedă o reședință secundară în altă țara sau localitate decât cea de origine, realitate determinată de rațiuni etnice sau de motive de natură economică. Destul de frecvent, acesta este specific celei de-a treia categorii de vârstă și are cea mai îndelungată durată de sejur.

In funcție de periodicitatea circulației turistice, consumul turistic este sezonier în cea mai mare parte, fiind totuși și motivații ce pot determina o etalare uniformă a sa pe parcursul unui an. Putem vorbi, deci, de: turism sezonier (ce poate fi monosezonier sau bisezonier) și de turism continuu.

Sezonalitatea în turism este o chestiune deosebit de acută și dificilă atât pe plan economic cât și pe plan social. De fapt, în circulatia turistică internatională predomină formele sezoniere de turism. Acestea determină, printre alte efecte, ocuparea incompletă a capacităților aparținând bazei materiale cu specific turistic și măresc durata de recuperare a investiției în obiectivele turistice. Iata de ce, determinarea indicelui de sezonalitate prezintă mare importanță pentru a relfecta și aplica în cunoștință de cauză măsurile de atenuare. Acest indice se poate calcula pentru diferite componente ale bazei materiale cu destinație turistică.

Sub acest aspect, dacă facem chiar și numai o scurtă radiografie a geografiei sezonalității turistice prin prisma serviciilor de cazare, constatăm că în țările în care forma de turism oferită este dependentă de factori naturali sezonalitatea este foarte acentuată (Grecia- 7%, Maroc – 10%, Italia – 11%, Bermude – 18%, etc.), în țările cu oferta diversificată sezonalitatea este de un nivel mediu (Mexic – 48%, Portugalia – 34%, Spania – 24%, Turcia – 24% etc.), iar în țările de ofertă de interese etalat pe perioade lungi de timp ale anului calendaristic, sezonalitatea înregistrează nivelurile cele mai scăzute (Hong-Kong – 71%, Singapore – 73pore – 73% sau Kenya – 55%)

Dupa criteriul acoperirii cheltuielilor turistice se înregistrează, de asemenea, două tipuri de turism: turism pe cont propriu și turism social. In principal, amplificarea circulației turistice în ultimele decenii se motivează și prin posibilitățile sporite de acces a unor categorii de persoane cu venituri mai reduse, al căror consum este finanțat de instituții și organizații obstești, atât de stat cât și private.

Folosind drept criteriu de clasificare tipul mijlocului de transport utilizat în efectuarea călătoriei, formele de turism se împart în: drumeție, feroviar, rutier, naval, aerian, precum și forme mixte de turism.

In conformitate cu criteriul locului de consum circulația turistică poate fi: națională și internațională. Cea națională, regăsită în ceea ce se cheamă turism intern sau național se desfășoară de către rezidenții unei țări în interiorul granițelor țării respective, pe când cea internațională, reprezentata prin turismul extern sau internațional, se desfășoară între mai multe țări prin persoanele care se deplasează peste granițele țării de reședință în scop turistic. Mai mult, chiar în funcție de direcția fluxurilor turistice, turismul international poate fi grupat în emițător – reprezentat de plecările autohtonilor peste graniță, și receptor (primitor) – consituit de sosirile de turiști din alte țări. In cazul unei anumite țări, turismul international înseamna deci, pe de o parte, plecările rezidenților în alte țări și, pe de altă parte, sosirile de turisti străini. Cele două tipuri de turism, intern și internațional, se găsesc într-o strânsă interdependență prin care se asigură promovarea în ansamblu a circulației turistice, valorificarea superioară a potențialului național și folosirea raționala a capacităților de primire.

In ultimile decenii, pe plan mondial s-a conturat și s-a accentuat tendința de crestere mai puternică a turismului intern față de cel international ca urmare, pe de o parte, a politicii promoționale adoptată de toate țările lumii față de propria ofertă turistică și, pe de altă parte, datorită efectelor crizei economice valutare și energetice care au atras implementarea și a unor măsuri protecționiste față de importul de turism în majoritatea țărilor mari importatoare. Așa se și explică de ce practic turismul național reprezintă circa 80% din volumul fizic al turismului mondial.

Scopul principal al calatoriei determină forma de voiaj, iar turismul ar putea fi clasificat în funcție de acesta. Deși scopurile pot să difere și călătoria poate fi dinamizată de o mare diversitate de dorințe umane și atitudini mentale, intenția și acțiunea rezultantă conturează următoarele forme distincte de turism.

Turismul de odihna și de relaxare. Acesta include turisti ce doresc să combine relaxarea fizică și mentală cu schimbarea temporară a domiciliului și, într-o societate a tensiunii, să evadeze din cotidian sau să încerce să-și diminueze problemele mentale și fizice.

Turismul cultural. Acesta are în vedere călătoria în scopul lărgirii cunostințelor (orizontului) despre alte locuri și oameni, despre nivelul lor de viață, cultura lor și include călătorii spre destinațiile cu vestigiile istorice, de artă, monumente, obiecte religioase și alte civilizații. Acesti turisti pot fi interesați în probleme ce țin de domeniul religiei, filosofiei, istoriei, antropologiei etc. și doresc să ia parte la acțiunea de cunoastere a unor evenimente trecute. Evoluțiile contemporane în diferite sfere de activitate umană și progresul în domeniile stiințifice, tehnologice, educaționale și sociologice sunt, de asemenea, subiecte de interes cultural pentru mulți turisti. Totuși, numai câteva dintre acestea pot îmbina odihna și relaxarea cu cultura, ca scop principal al călătoriei lor.

In structura motivațională a turismului urban ponderea cea mai mare revine turismului cultural.

Turismul sportiv. Călătoria pentru a participa la activități sportive, incluzând evenimente locale, regionale și internaționale, este un aspect al turismului. Participarea la astfel de acțiuni presupune interesul spectator sau susținător, iar concursurile importante atrag un mare număr de turisti din lumea întreagă. Marea varietate de activități sportive lărgeste domeniul de interes și participare a turistilor.

Turismul social și sociologic. Este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilități financiare relativ limitate și este specific turiștilor care solicită forme ieftine de cazare si forme de transport convenabile. Voiajul este subventionat de către organisme sociale și pentru care se acordă concesii și facilități speciale. Ei cuprind o mare parte a populației muncitoare.

Pe de altă parte, turismul sociologic are de-a face cu călătorii întreprinse pentru a vizita prieteni, cunostințe și rude, ca și călătorii din motive de prestigiu social. Ultimul factor are o importanță considerabilă în multe societăți, în special în cele influente.

Turismul de afaceri. Călătoria de afaceri sau realizată din motive profesionale, deși nu este considerată de unii analisti o călătorie pur turistică, implică folosirea de bunurii și servicii turistice și aduce venituri importante țărilor vizitate. Vizitarea târgurilor internaționale, expozitiilor comerciale, a seminariilor tehnice, participarea la conferințe și congrese internaționale presupun evenimente turistice și sociale ca: vizitarea orașului, distracție, cumpărături ș.a. ce au drept rezultat creșterea veniturilor pentru țările gazdă.

Deseori, astfel de evenimente generează călătorii turistice în plus și atrag nu numai cumpărători potențiali, ci și un mare număr de spectatori, din cauza facilităților speciale, tarifelor accesibile și a programelor speciale. Călătoria stimulativă pentru grupurile de oameni de afaceri, de negustori, distribuitori explică o bună parte a turismului comercial. Aceste conferințe și congrese internaționale oferă posibilitatea unei mari publicități pentru o țară și facilitățile ei, devenind astfel o avangardă pentru fluxul obișnuit de turiști.

Turismul politic. Această formă de călătorie ia în considerare participarea la evenimente politice însemnate sau la mari sărbători naționale, precum și atmosfera festivă firească generată de aceste întămplări. Evenimentele speciale legate de aceste acțiuni și atracții deosebite programate stimulează călătoriile spre astfel de locuri. De exemplu: nunta prințului britanic de Wales, sau încoronarea unei anume regine. Conferințele economice și politice sau sărbătorirea unor celebrități atrag un mare număr de turisti; un exemplu edificator, în acest sens, îl reprezintă afluxul deosebit de turisti cu ocazia comemorării, în 1969, a 200 de ani de la nașterea lui Napoleon. Afilierea la anumite ideologii poate fi, de asemenea, o atracție pentru călătorie.

În această privință, o altă formă de călătorie, ce reține tot mai mult atenția, este călătoria guvernamentală. Conform unor estimari, între 6 și 8 procente din totalul călătoriilor internaționale anuale sunt realizate de oficialități guvernamentale. În realitate, aceasta formă de voiaj presupune, de asemenea, bunuri și servicii pentru turisti și, drept urmare, ar trebui tratată ca o formă de turism politic.

Referindu-ne la formele de turism și clasificarea acestuia în funcție de scopul călătoriei, considerăm a fi deosebit de important a reține în continuare motivațiile pentru care sunt realizate călătoriile și ce anume stimulează pe oameni să aleagă anumite atracții și activități mai mult decât altele. Motivația este procesul de apariție sau menținere a comportamentului uman, și/sau de influențare a ritmului și modelului unei activități în desfășurare. Cu alte cuvinte, care este motivul acțiunii și ce căi deosebite de acces, comportament sau atmosfera stimulează răspunsurile dorite constituie o chestiune demnă de luat în considerare. Chintesența teoriei stimulent-răspuns a motivării se regăsește într-un mod deosebit de pregnant când e vorba de turism, iar atitudinea umană poate fi analizată în mod folositor în funcție de termenii ei. În general, o persoană este conștientă de dorințele, preferințele și alegerile sale și, astfel, ea posedă sentimente și emoții conștiente. Concret, există un sentiment care îi permite omului să răspundă, să fie decis, precum și activități realizate cu placere care să-i ofere bucurie și satisfacție. În acest sens, principalele categorii de motivații care îi determină pe oameni să călătorească include următoarele:

Motive educaționale și culturale, respectiv:

a vedea modul de viață al altor popoare, cum trăiesc și muncesc oamenii altor locuri, pentru a-și satisface curiozitatea.

a studia și explora țări deosebite, frumusețile lor naturale sau create și a-și satisface dorința de aventură

a dobândi cunostințe, întelegere și un cadru mai bun a ceea ce este prezentat prin diferitele mijloace de informare

a asista la evenimente interesante, deosebite;

a vizita instituții culturale, stiințifice și tehnice, a învata și a aprecia arta, muzica, literatura și patrimoniul cultural;

a face turnee de studiu în interes profesional și cultural

Motive religioase și etnice, între care:

vizitarea regiunilor cu religie comună sau a celor cu religie diferită, pelerinaje și reuniuni religioase;

vizitarea locurilor ce au legătură cu strămoșii sau familia cuiva

vizitarea locurilor unde familia și prietenii cuiva s-au mutat sau au emigrat

Motive sociale și istorice, cum ar fi:

vizitarea monumentelor istorice pentru a întelege și a aprecia mai bine evenimentele istorice;

satisfacerea imboldului sociologic de a vizita cât mai multe țări, de a întalni noi oameni, de a-și face noi prieteni și de a câstiga experiență

dorința de a reîntălni prieteni și rude, de a vizita familia și de a călători și rămâne împreuna cu aceasta în timpul vacanței

conformismul și moda, ținând pasul cu schimbarile sociale;

snobismul sau dorința de a alege trasee turistice necunoscute sau tururi pentru crearea stimei sau statutului personal.

Motive de relaxare și placere, respectiv

dorinta de odihna, relaxare și evadare din rutina și tensiune

bucuria de a petrece o vacanță frumoasă și un timp bun în cadrul unei destinații, alta decât localitatea de domiciliu

câstigarea unei noi experiențe psihologice sau schimbarea atitudinii, a modului de abordare și răspunsul la condiții noi și diferite; hrană, băuturi și amintiri noi

schimbarea regiunii și a atmosferei

recreere, înot, plimbare de agrement

realizarea hobiurilor, motivație care determina trecerea peste orice bariera pentru îndeplinirea ei

Motive de sanatate și sportive ca, de exemplu

vizitarea stațiunilor balneare, centrelor de sănătate, a stațiunilor montane și a altor locuri benefice pentru sănătate;

evitarea condiiților climaterice dăunătoare sănătățăii și folosirea, de căte ori există posibilitatea, a celor benefice acesteia;

satisfacerea dorinței de a beneficia de efectele curative helio-marine și montane, de a înota și de a se bucura de natură

sporturi, atât ca participanți cât și ca spectatori, pescuit, vânătoare

dorința de a explora noi teritorii, subiecți și locuri mai putin cunoscute

Motive stimulative de afaceri, cum ar fi

motive profesionale sau de afaceri

concesiile speciale și condițiile de trai ieftine la destinație, care pot influența călătoria în timpul vacanței

stimulentele și facilitățile sejurului pentru grupuri în anumite condiții

călătoria pentru evenimente politice și sărbători naționale, conferințe și congrese internaționale sau călătorie oficială.

Toate acestea și alte motive îi determină pe oameni să călătorească, dar cu intensități inegale. Cu toate acestea, sistemul motivațional este deosebit de important, în special pentru stabilirea cu succes a programelor de marketing și pentru a întelege semnificația și dinamica motivării călătoriei turistice.

1.3. Indicatorii folosiți în activitatea turistică

Fenomenele și aspectele reflectate de indicatorii turismului fac necesară clarificarea acestora în :

indicatori de bază, care se referă la cei doi factori ai pieței – oferta și cererea – și al căror scop este să urmărească repartiția, evoluția și modificarea în tendințele acestor mărimi, precum și a structurii lor în timp și spațiu

indicatorii corelației dintre diferitele laturi ale pieței turistice, care fac posibilă calcularea de exemplu, a gradului de utilizare a capacității turistice instalate sau a dependenței comerciale între ofertanți etc.

indicatori ai efectelor economice directe ale turismului asupra economiei în ansamblul său asupra anumitor sectoare

indicatori ai utilizării forței de muncă care reflectă situația, repartiția și evoluția ocupării forței de muncă pe ramuri de activitate și pe nivele profesionale

Finalitatea elaborării indicatorilor statistici, indiferent de fenomenul urmărit, este de a răspunde cerințelor practicii economice. In acest scop, oamenii de stiință din Comisia de Statistică a United Nations World Tourism Organization (UNWTO) au propus urmatorul sistem de indicatori:

Indicatorii cererii turistice globale, externe și interne

Indicatorii ofertei turistice, hoteluri, alte unități de cazare, agenții de voiaj și alte întreprinderi din sectorul turistic

Indicatorii relației cerere-ofertă și ofertă-cerere

Indicatorii efectelor economice

Indicatorii densității turistice: la nivelul teritoriului și populației

1.3.1. Indicatorii cererii turistice

Aceasta grupă de indicatori reflectă distribuția și evoluția în timp a cererii turistice globale, externe și interne. Ei reflectă de asemenea comportamentul cererii privind utilizarea mjloacelor de transport și a echipamentului de primire și pot fi folosiți pentru studierea provenientei și destinației cererii turistice, a motivelor de călătorie, a sejurului mediu și a fidelității față de o anumită destinație.

Intre principalii indicatori din această categorie se regăsesc:

Indicele modificării cererii turistice globale

, unde

CGi – cererea turistică în anul i

CG0 – cererea turistică în anul 0

Se poate calcula atât pe întreg reprezentând numărul total al turistilor soșiți, cât și separat ținând cont de numărul de turiști rezidenți și turiști străini.

Indicatorul duratei medii de sejur

Sunt grupați aici toți indicatorii ce se referă la numărul de zile de prezență turistică, atât la nivelul cererii turistice globale, cât și al cererii externe și interne. De asemenea, sunt posibile structurări la nivel geografic, corelate cu structuri ale cererii stratificate pe mijloace de cazare.

La nivel global, durata medie de sejur este rezultatul raportului între numărul de zile de prezență turistică la o anumită destinație și numărul total de turisti prezenți pe teritoriu.

, unde

ZT – număr de zile turistice

T – număr de turiști

1.3.2. Indicatorii ofertei turistice

Se calculează pentru oferta întreprinderilor și reflectă repartiția și variația în timp și în structură a ofertei acestora și în mod individual, pentru fiecare întreprindere ofertantă.

Indicatori ai ofertei totale de cazare

Oferta globala de cazare cuprinde unitățile hoteliere, unitățile nehoteliere, cabanele, campingurile, etc. Unitatea de măsură este numărul de locuri sau numărul de camere, rareori numărul de unități de cazare.

Indicele modificării numărului unităților de cazare

, unde :

UC1 – unități de cazare în anul 1

UC0 – unități de cazare în anul 0

Indicele modificării numărului locurilor de cazare

, unde:

LC1 – locuri de cazare în anul 1

LC0 – locuri de cazare în anul 0

1.3.3. Indicatorii relației cerere-ofertă

In această categorie intră indicatorii care informează asupra activității și dinamicii agenților economici din turism, respectiv firmele turistice. Acești indicatori sunt deosebit de utili în practică deoarece reflectă gradul de utilizare a fiecărei întreprinderi turistice, precum și legăturile dintre întreprinderi.

Trebuie precizat aici că în analiza utilizării capacităților ofertei se ia în calcul numai acea parte a cererii turistice care s-a materializat prin consum. Deci, pentru indicatorii din grupa C, semnificația noțiunii de cerere se referă la clientela propriu-zisă și nu la cererea potentială, ca în cazul indicatorilor din grupa A.

Exemplificarea metodelor de calcul se va face pentru hoteluri, indicii formulați putând fi aplicați la toate celelalte categorii de întreprinderi turistice.

Indicele evolutiei înnoptărilor

, unde :

N1 – înnoptări în anul 1

N0 – înnoptări în anul 0

Evoluția indicatorului durata medie de sejur la cazare

Pentru a se calcula indicele de variatie a duratei medii de sejur în perioada de timp 0-1, se aplica formula.

, unde :

– durata medie de sejur în anul 1

– durata medie de sejur în anul 0

1.3.4. Indicatorii efectelor economice

Acești indicatorii măsoară efectele economice absolute și relative datorate activității turistice in general (turism inter și internațional) precum și dinamica lor. In acest scop sunt calculați indicatorii cheltuielilor turistice, indicatorii prețurilor, indicatorul incidenței asupra balanței de plați, precum și indicatorii referitori la consum, investiții și valoarea adăugată.

Incasarea medie pe turist

, unde:

IT – încasări totale din turism

T – număr total de turiști

Incasarea medie pe locuitor

, unde:

IT – încasări totale din turism

1.3.5. Indicatorii densității turistice

Acest grup de indicatori cuantifică relația între cererea turistică, cheltuielile și oferta turistică, pe de o parte, și cheltuielile și populația care suportă încărcătura activității turistice, pe de altă parte. Acești indicatori sunt utili în elaborarea politicii turistice pe plan teritorial și social și pot fi calculați pentru orice categorie de cerere sau ofertă, pentru fiecare țară. Ei pun in evidență aspectele calitative și structurale ale exportului unei țari pe piața turistică.

Indicatorul densității turistice în raport cu populația

, unde:

T – număr total de turiști

Pop – populația

Cuantifică unul din aspectele sociale care decurg din circulatia turistică, respectiv presiunea turistică exercitată asupra populației.

Indicatorul densității turistice în raport cu suprafața

= indicatorul densității medii de turisti pe km²

= indicatorul numărului mediu de locuri de cazare pe km²

unde:

T – număr total de turiști

Supr. – suprafața

LC – locuri cazare

Indicatorul densității turistice în raport cu locurile de cazare

, unde:

T – număr total de turiști

LC – locuri cazare

1.3.6. Indicatorii de potențial al pieței

Acesti indicatori informează asupra evolutiei unor mărimi relative raportate la populație, consumul de turism al acesteia și permit desprinderea unor concluzii în legătură cu dinamica piețelor turistice.

Indicatorul intensității plecărilor în vacanță determină pentru o anumită țară predispoziția populației pentru călătoriile de vacanță.

, unde:

TV – turiști care pleacă in vacanță

Pop – populație

Indicatorul intesității plecărilor în străinatate reprezintă numărul de persoane care pleacă din țară în scop turistic turistic, număr ce este raportat la populația totală a țarii de proveniență a persoanelor respective.

, unde :

TS – turiști care pleacă în străinatate

Pop – populație

Toți indicatorii cuprinsi în categoriile de mai sus se calculează global sau descompus, pentru fiecare variabila sau mărime, atât în timp căt și în spațiu.

Capitolul 2. Fluxul turismului la nivel mondial și românesc

2.1. Fluxul turismului internațional

În anul 2011, s-au înregistrat 980 milioane sosiri de turiști în întreaga lume conform datelor furnizate de organizația internațională de turism.

Astfel în anul 2011 la nivel mondial s-au înregistrat următoarele date statistice:

Tabelul 1. Numărul sosirilor de turiști la nivel mondial

Fig. 1. Graficul sosirilor de turisti la nivel mondial

Din tabelul și graficul de mai sus se observă faptul că numărul turiștilor a crescut constant din anul 2000 până în 2011, cu toate că criza financiară globală s-a abătut asupra întregii lumi.

Evoluția creșterii se poate observa însă cel mai bine în graficul următor:

Fig. 2. Ritmul creșterii numărului de turiști

Cea mai spectaculoasă creștere s-a înregistrat în perioada 2000-2005, apoi ritmul de creștere a continuat, dar cu pași mai mici. Marea majoritate a sosirilor internaționale o reprezintă călătoriile către și dinspre Europa, acestea reprezentând peste 502,2 milioane de sosiri în anul 2011.

În anul 2012 un miliard de turiști internaționali care se preconizează să călătorească este forța vitală pentru creșterea economică și bunăstarea socială.

Tabelul 2. Fluxul turistic în Europa

Fig. 3. Sosirile turistilor la nivel european

Fig. 4. Procentajul turistilor la nivel european in 2011

Europa a fost star-ul turismului mondial din anul 2000 până în 2011. Sectorul turismului reprezintă 10 % din PIB și acoperă 12 % din numărul total al locurilor de muncă, fapt care plasează turismul pe locul trei în topul celor mai importante activități socioeconomice din cadrul UE. Uniunea Europeană reprezintă prima destinație turistică din lume pentru sosiri internaționale și este necesară consolidarea acestei poziții prin abordarea provocărilor generate, pe de o parte, de creșterea concurenței la nivel mondial și o piață a cererii în continuă schimbare, iar pe de altă parte, de necesitatea de a garanta o sustenabilitate mai mare și de durată.

În Europa turismul se confruntă cu multe provocări: criza economică globală, competitivitatea altor destinații din afara UE și a diversității de atracții turistice aflate în ofertă, efectele schimbărilor climatice și ale fluctuațiilor sezoniere ale activităților turistice, evoluțiile demografice din Europa, impactul din ce în ce mai mare al tehnologiilor informației și comunicării și multe alte evenimente neprevăzute care afectează ocazional acest sector. Totodată turismul contribuie la promovarea Europei și a patrimoniului său cultural și lingvistic, respectând totodată diversitatea, precum și la afirmarea valorilor comune și la consolidarea sentimentului de identitate, apartenență și cetățenie europeană, dezvoltarea turismului joacă un rol esențial în vederea îmbogățirii dimensiunii regionale în cadrul UE.

Diversitatea, varietatea și multiculturalismul Europei sporesc la maxim orice formă de turism tematic, iar dezvoltarea și promovarea unor forme de turism diversificat poate constitui unica soluție eficientă împotriva denaturărilor, problemelor și deteriorărilor determinate de modelul turismului de masă nereglementat și nediferențiat.

Îmbunătățirea competitivității sectorului turistic în Europa:

Este necesară relansarea inovării pentru ca sectorul și întreprinderile sale să se adapteze la noile tendințe ale comportamentului consumatorilor și să depășească modelele fixe din sector.În acest context, Comisia Europeană susține ideea unei „platforme de turism TIC” comune în rândul principalelor părți interesate din sectorul turismului (agenții de voiaj, hoteluri etc. …).

Prelungirea sezonului turistic.Facilitarea unei forme de program de schimb pentru a permite tinerilor, persoanelor în vârstă, familiilor cu dificultăți financiare și persoanelor cu handicap să călătorească în cursul extrasezonului.În al doilea rând, un mecanism de schimb de informații la nivel european ar putea contribui la o mai bună coordonare a vacanțelor școlare în rândul statele membre.

Este necesar să se îmbunătățească cunoștințele socio-economice privind turismul în vederea dezvoltării unei mai bune coordonări a activităților curente de cercetare în acest domeniu.Un observator european virtual al turismului ar putea furniza, pe termen mediu, o rețea de coordonare și de analiză a cercetării în domeniul turismului; observatorul ar putea servi de asemenea ca repertoriu centralizat al informațiilor referitoare la dezvoltarea industriei turistice la nivelul UE.

Promovarea dezvoltării unui turism durabil, responsabil și de calitate

Facilitarea schimburilor de bune practici între rețelele de destinații regionale și durabile în vederea elaborării unor indicatori de management durabili.

Crearea unei etichete „Turism de Calitate” pentru a recompensa eforturile îndeplinite în vederea creșterii calităților serviciilor oferite de întreprinderile și destinațiile europene.

Elaborarea unei etichete pe baza indicatorilor de management durabili pentru a promova destinațiile turistice care respectă criteriile de mediu, sociale și economice.

Propunerea unei carte care să stabilească criteriile pentru un turism durabil și responsabil pe baza căruia se va acorda un premiu european societăților și destinațiilor turistice.

Consolidarea imaginii și vizibilității Europei ca un ansamblu de destinații durabile și de înaltă calitate

Crearea și promovarea unei „mărci europene”, în strânsă cooperare cu statele membre va contribui la o mai bună evidențiere în raport cu alte destinații internaționale.

cooperare sporită cu organizațiile naționale și industria turismului european va contribui la promovarea produselor turistice europene prin intermediul portalului visiteurope.com.

Consolidarea integrării turismului în politicile și instrumentele financiare ale UE

Turismul este, în mod inevitabil, strâns legat de alte politici.Din acest motiv, Comisia va îmbunătăți integrarea și coordonarea politicilor care au impact asupra turismului, precum cele legate de drepturile călătorilor, protecția consumatorilor și piața internă.

2.2. Fluxul turismului în România

O mare parte a strategiei României se bazează pe promovare. Pe baza resurselor turistice, infrastructura de acces și principiile analizei de piată, s-a identificat un număr de zone de dezvoltare potentială a turismului. Zonele identificate sunt zone geografice întinse care trebuie dezvoltate ca zone prioritare. Zonele identificate au un spectru larg de atracții capabile să sustină activitatea turistică pe parcursul anului. Pentru a reflecta spectrul de activități și oportunități de dezvoltare în aceste zone, ne referim la ele denumindu-le grupări zonale. Următoarele zone de dezvoltare potentială a turismului, sau grupări zonale au fost identificate:

– City Break în București– Cultură, MICE și Divertisment

– Circuit turistic în Transilvania – Cultură, Natură, Ecoturism, Sănătate și tratament, Schi și Turism de aventură

– Litoralul Mării Negre – Plajă, Divertisment, Cultură, Sănătate și tratament, Croaziere pe Marea Neagră

– Bucovina – Cultură, Ecoturism, Natură, Tratament, Schi și Turism de aventură

– Maramureș – Cultură, Natură, Ecoturism, Schi și Turism de aventură

– Delta Dunării – Natură, Ecoturism, Croaziere pe fluviu, și Divertisment

In fiecare din grupările menționate este disponibilă o gamă largă de activităti turistice, de exemplu Transilvania are multiple resurse culturale, naturale, de ecoturism, sănătate si tratament, schi și turism de aventură. In cadrul fiecărei grupe de produse, există o gamă de oportunități și se creează oportunitatea de a forma o gamă de itinerarii de circuit, cum ar fi: biserici fortificate și orașe cetăți. In continuare va fi necesară planificarea detaliată pentru dezvoltarea și marketingul acestor circuite, precum și identificarea punctelor de legătură, a cerințelor de cazare, infrastructură și facilități.

România are șapte obiective turistice incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Unele din acestea sunt deosebite prin faptul că reprezintă grupuri de puncte de atracție într-o anumită zonă și nu un singur centru de interes:

– Delta Dunării (desemnată în 1991)

– Mănăstirile din Moldova (1993) – 7 puncte de interes

– Mănăstirea Horezu (1993)

– Satele cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999) – 7 puncte de interes

– Cetățile Dacice din Munții Orăștie (1999) – 6 puncte de interes

– Centrul istoric din Sighișoara (1999)

– Bisericile de Lemn din Maramureș (1999) – 8 puncte de interes

Varietatea și răspândirea acestor centre importante reprezintă un beneficiu major în încurajarea dispersiei vizitatorilor în țară și în special în zonele rurale. Faptul că aceste obiective fac parte din patrimoniul UNESCO ajută la cresterea gradului de constientizare a calității ridicate a numeroase monumente istorice din România.

La nivelul țării noastre în trimestrul I al anului 2012 s-a înregistrat următoarea fluctuație de turiști:

Tabelul 3. Numărul turiștilor in trimestrul I 2012 față de trimestul I 2011

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în trimestrul I 2012 au însumat 1251,1 mii, în creștere cu 11,3% față de cele din trimestrul I 2011. Sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în trimestrul I 2012 78,4% din numărul total de sosiri, în timp ce turiștii străini au reprezentat 21,6% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din trimestrul I 2011.

Sosirile în hoteluri dețin în trimestrul I 2012 o pondere de 77,3% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în creștere cu 11,7% față de trimestrul I 2011.

Fig. 5. Sosirile turiștilor în trimestrul I 2012 comparativ cu trimestrul I 2011

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în trimestrul I 2012 au însumat 2435,8 mii, în creștere cu 6,1% față de cele din trimestrul I 2011. Înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în trimestrul I 2012 78,1% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 21,9%.

Fig. 6. Înnoptările turiștilor în trimestrul I 2012 comparativ cu trimestrul I 2011

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în trimestrul I 2012 de 1388,0 mii, în creștere cu 0,5% față de trimestrul I 2011. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (95,3%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 64,9% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (36,1%), Bulgaria ( 21,5%), Germania ( 8,0%), Italia ( 7,7%) și Austria (4,6%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în trimestrul l 2012 de 2312,8 mii, în scădere cu 1,4%, comparativ cu trimestrul I 2011. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 73,8% din numărul total de plecări.

În luna martie 2012, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile, cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au înregistrat o creștere cu 17,5 %, respectiv cu 10,2 %.

Comparativ cu luna martie 2011, în luna martie 2012 s-au înregistrat creșteri atât la punctele de frontieră la sosirile vizitatorilor străini (5,4%), cât și la plecările în străinătate ale vizitatorilor români (4,1 %).

În trimestrul I 2012, comparativ cu perioada corespunzătoare, atât sosirile, cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au înregistrat creștere cu 11,3%, respectiv cu 6,1%.

Tabelul 4. Martie 2012 comparativ cu martie 2011

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2012 au însumat 479,0 mii, în creștere cu 17,5% față de cele din luna martie 2011. Sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în luna martie 2012 77,2% din numărul total de sosiri, în timp ce turiștii străini au reprezentat 22,8% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna martie 2011. Sosirile în hoteluri dețin în luna martie 2012 o pondere de 78,7% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în creștere cu 17,2% față de luna martie 2011.

Fig. 7. Sosirile turiștilor în marie 2012 comparativ cu marie 2011

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2012 au însumat 930,3 mii, în creștere cu 10,2% față de cele din luna martie 2011. Înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în luna martie 2012 77,1% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 22,9%.

Fig. 8. Înnoptările turiștilor în marie 2012 comparativ cu marie 2011

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2012 de 530,1 mii, în creștere cu 5,4% față de luna martie 2011. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (95,0%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 62,9% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (36,5%), Bulgaria (21,2%), Germania (8,5%), Italia (7,7%) și Austria (4,6%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2012 de 845,9 mii, în creștere cu 4,1%, comparativ cu luna martie 2011. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 75,0% din numărul total de plecări.

Capitolul 3. Prezentarea turismului grecesc. Insula Corfu

3.1. Caracteristici geografice ale Greciei

Grecia sau Republica Elenă este situată în sud-estul Europei ocupând partea sudică a Peninsulei Balcanice. E formată dintr-o parte continentală și o parte insulară (peste 3000 de insule în Marea Egee, Marea Ionica și Marea Mediterană).

In partea de nord se învecinează cu Macedonia, Bulgaria și Albania și în partea vestică se învecinează cu Turcia.

Căi de acces: Grecia are legături aeriene bune cu toate continentele și dispune de numeroase linii aeriene internaționale. Marea majoritate a călătorilor spre Grecia intră prin aeroportul Hellenikon din Atena. Al doilea aeroport ca importanță al Greciei se afla în Sparta.

Având o largă deschidere la mare, un număr mare de turisti aleg transportul maritim. Eleusis, Pireu, Thessaloniki, Megara, Volos sunt cele mai importante porturi ale Greciei.

Aproximativ 80% din teritoriul țării este muntos sau deluros, lucru care face din Grecia una din cele mai mutoase țări din Europa.

In Grecia Occidentală se găsesc lacuri și ținute umede. Lanțul muntos central al țării este reprezentat de Muntii Pindus, cu o înălțime medie de 2650 m. Lanțul se continuă cu insulele Kythera și Antikythera, până la Creta și Rodos. Insulele Mării Egee sunt piscuri ale munților subacvatici care reprezintă o extensie geologică a lanțului.

Grecia Occidentala și centrală cuprinde zone abrupte, înalte, intersectate de numeroase defilee și alte forme de relief carstic, cele mai cunoscute fiind Meteora și Defileul Vikos – ultimul fiind unul dintre cele mai mari din lume, al doilea ca adâncime după Marele Canion, cu 1100 m.

In lanțul Olimp se află cel mai înalt punct din Grecia, vârful Mytikas, cu o altitudine de 2919 m. In nordul țării se află un alt lanț muntos, munții Rodopi, la granița cu Bulgaria. Zona e acoperită cu păduri intinse vechi de secole.

Câmpiile ocupă suprafețe mai în nord, în special în Tesalia de Est, Macedonia centrala și Tracia.

Clima Greciei se împarte în trei categorii.

Climă mediteraneană, cu ierni blânde, umede și veri călduroase, secetoase. Temperaturile depășesc rareori extremele, deși uneori au loc ninsori chiar și în Atena sau Creta în timpul iernii.

Climă alpină în special în Grecia occidentală (Epir, Grecia Centrală, Tesalia, Macedonia occidentală precum și partile centrale ale Peloponezului, cum ar fi Ahaia, Arcadia și părți din Lakonia pe unde trece lanțul muntos)

Climă temperată în Macedonia centrală și estică, precum și în Tracia, în locuri precum Komotini, Xanthi și Evrosul de nord, cu ierni umede și geroase și veri secetoase și călduroase.

Rețeaua hidrografică. Râurile Greciei sunt relativ scurte și multe seacă pe durata verii. Niciunul din râuri nu este navigabil. Cele mai importante sunt Vardarul (Axios), Aliakmon, Struma (Strymon), Nestos care toate străbat regiunea Macedoniei vărsându-se în Egee. Măsurând 297 km, Aliakmon este cel mai lung râu al Greciei.

Flora și fauna. Grecia dispune de cea mai variata floră a Europei (au fost identificare în jur de 5500 de specii), o mulțime de specii fiind endemice. Florile sălbatice fascinează ochiul prin bogația culorilor în buchetul lor recunoscând anemone, gladiole, iriși, lalele, crini. Primavara, când pantele dealurilor sunt asternute cu flori, vegetația pare să crească și din pietre. Cele mai extinse păduri sunt cele nordice, din Tracia, Macedonia și Epir. De asemenea, insulele din nord-estul Mării Egee, precum și cele Ionice, sunt acoperite aproape în totalitate de paduri de pini și fagi. In total, se întalnesc peste 200 de specii de copaci, pădurile și crângurile fiind mai ales de conifere, fagii și castani venind pe locul al doilea.

In Grecia se găsesc o multime de zone protejate prin lege și cu sprijinul convențiilor internaționale. Dintre parcurile naționale, menționăm Olimpul, Parnasul și Iti (în Grecia centrală), Prespa și Vikos-Aoos (în Epir), Parnitha (în Attica) și Samaria (în Creta). In plus, se mai găsesc și 11 hidrotopuri, 51 de monumente naturale protejate, 113 rezervații pentru păsări și 300 de biotopuri Corinne.

Fauna este reprezentată de aproximativ 900 de specii, țara fiind un refugiu pentru multe specii pe cale de dispariție, care sunt protejate prin lege. Dintre acestea, menționăm țestoasa de Mediterana (Caretta-caretta) și foca monah (Monachus-monachus). Testoasa Caretta-caretta se întălneste în apele insulelor Zakynthos și Kefalonia, pe când foca monah se găseste în Marea Egee și în Marea Ionică. Pădurile bogate și regiunile stâncoase ale Pădurii Dadia (în amontele râului Ebru) din Tracia, cât și hidrotopurile deltei Ebrului reprezintă mediul păsărilor de pradă. Lacul Mikri Prespa din Macedonia este, de data aceasta, paradiul păsărilor pescar: cormorani, ibiși, egrete, cocostârci. Ursul brun – cel mai mare mamifer din Europa – se întalnește în munții Pind și în munții de graniță cu Albania, Macedonia și Bulgaria. In sfărșit, pădurile nordice sunt mediul pisicii sălbatice, al iepurilor și căprioarelelor, pe când șacalii, caprele sălbatice și aricii trăiesc în sud.

3.2. Strategia turistică a Greciei

Republica Elenă se află la intersectarea a trei continente: Europa, Asia și Africa. Are sute de insule splendide, care constituie aproximativ o cincime din suprafața totală a țării. Grecia a avut o evoluție rapidă după cel de-al doilea război mondial. S-a schimbat radical, economic și social. O țară cu priveliști de neuitat, turismul fiind dintre cele mai prospere domenii.

Grecia pare a avea totul pus la punct în materie de turism, dar întâlnim câteva probleme care reprezintă priorități ale Greek National Tourism Organization.

Deși este intens promovată Grecia, imaginea sa este catalogată drept o țară ieftină, simplă, nesoftisticată, prioritară ca o destinație pentru soare și mare. Datorită acestei catalogări greșite în Grecia crește numărul de turiști sosiți, dar scade încasarea pe turist.

Grecia este o țară în care se pot vizita un număr foarte mare de obiective culturale și istorice, dar acestea nu beneficiază de atenția turiștilor. Multi spun despre Grecia că este unică. Chiar și acum, după milenii, contribuția Greciei la dezvoltarea lumii moderne se vede, fie că este vorba despre politică, artă sau filozofie.

Pentru aceasta se vor creea publicații periodice specializate în turism și călătorii inclusiv în broșurile operatorilor de tururi. Se vor promova noi obiective și prin intermediul internetului, al campaniilor publicitare ale mass-mediei internaționale. Grecia este dependentă doar de promovarea si distributia de pachete turistice din partea marilor tour-operatori.

O nouă problemă întâlnită este ce a deteriorării produselor și unităților turistice și în multe cazuri lipsa reinvestirii banilor în îmbunătățiri.

In unele locuri infrastructura trebuie dezvoltată, deoarece a devenit inadecvată în comparative cu numărul din ce in ce mai mare de turiști care sosesc.

Datorită numărului mare de turiști, se angajează mai mult personal care nu are întotdeauna un grad ridicat de profesionalism. Acest lucru se întâlnește atât în unitățile de cazare de stat cât și în cele private. Pentru a remedia acest aspect, s-au creat programe pentru pregătirea personalului angajat în industria turistică.

Creșterea fluxului de turiști cauzează și deteriorarea resurselor naturale și culturale. Trebuie pus accentul pe un program de protejare a obiectivelor turistice. Statul trebuie să se implice mai mult și mai activ pentru a se asigura că pe termen lung obiectivele turistice încă să mai existe și să atragă în continuare turiști.

Principalele ținte ale turismului grecesc ar fi:

dezvoltarea cererii

promovarea continua a țării, ca o destinație complexă, nu doar ca o destinație de soare si mare

pregătirea angajaților din turism

creșterea sosirilor dar în același timp și a încasărilor pe turist

creșterea competitivității produselor turistice

îmbunătățirea serviciilor turistice

reducerea sezonalității

dezvoltarea formelor alternative de turism

dezvoltarea infrastructurii turistice, cu un accent pe transport

construirea mai multor facilității pentru atragerea clientilor de clasa superioara, prin construirea mai multor hoteluri de lux, de circuite de golf, de centre de congrese, de cazinouri redistribuția geografică a turismului.

3.3. Insula Corfu

3.3.1. Prezentare de ansamblu

În ultimii ani, Insula Corfu s-a dezvoltat într-un centru turistic internațional, având în vedere combinația de frumuseți naturale, trecutul istoric și facilitățile moderne pe care le oferă, care satisface chiar și gusturile și dorințele celor mai exigenți vizitatori.

Corfu este cea mai nordică insula dintre cele mai mai insule ale Marii Ionice, și este a doua ca mărime dintre aceste insule duoa Cephalonia, totodată fiind cele mai vestic punct al teritoriului grecesc. Împreună cu Cephalonia, Zakynthos, Lefkada, Paxoi, Ithaki și Kythera formează grupul administrativ cunoscut sub numele de Insulele Ionice. Prefectura Corfului este constituită din Corfu, Paxoi, Antipaxoi, Othoni, Ereikousa și Mathraki. Insula se afla situată la gura Marii Adriatice, aproape de coastă continentală a Greciei cu Albania, de care a fost separată geografic cu mult timp în urmă. Capul Ayios Stefanos, în partea de nord a insulei, are doar 2, 5 km distanță față de Albania. Corfu are o suprafață de 1592 km2 și o populație de 92.000 locuitori.

Forma insulei este alungită și în formă de seceră. În partea de nord, lățimea maximă de la est la vest este de 21 km, scăzând treptat pe măsură ce ne intreptam spre sud, unde lățimea ajunge la doar 7 km la extremiatatea sudică. Zona de coastă a insulei Corfu este foarte variată. În partea de est, solul aluneca ușor spre mici golfuri și golfulețe fermecătoare. Cele mai mari golfuri în partea de est sunt cele ale orașului Corfu și din Lefkimi, în timp ce în partea de vest, unde zona de coastă este abruptă și stâncoasă, întâlnim mici golfuri, multe dintre ele de o frumusețe uimitoare. De jur împrejurul insulei Corfu găsim insulițe, printre care Vido și Lazareto în golful orașului Corfu, și faimoasă Pontikonisi aproape de lagună Chalkiopoulou.

Din punct de vedere geografic insulă este divizată în trei părți de două lanțuri muntoase importante. Cel mai înalt vârf, Mt Pantokratoras (906 m), este situat în partea de nord – est a insulei, cu vârfurile Vistonas și Araklis mai spre vest. Un lanț mai scund cu cel mai înalt vârf Mt. Ayii Deka (576 m), traversează cruciș centrul insulei, cu Valea Ropa înspre nord și dealurile joase Chlomos (330 m) pe direcția sudică. Nu departe se afla Lacul Korission, cu o lungime de 12 km și o lățime maximă de 1,3 km, separat de mare printr-o limbă îngustă de nisip. Întâlnim puține râuri, dintre care aproape toate seacă în timpul verii. Cel mai mare este Raul Mesongi, care izvorăște din Mt. Ayii Deka și se varsa în mare prin golful orașului Corfu.

Clima insulei Corfu face parte din categoria climei cunoscută sub numele de maritimă mediteraneeana, cu veri răcoroase (când temperatură are o medie de 27ºC) și ierni blânde (temperatura medie 10ºC). În termeni grecești, umiditatea este relativ ridicată, datorită vânturilor predominante nord – vestice și vestice, care determină precipitații abundente tot timpul anului. Drept urmare, insulă este bine împădurita iar peisajele sale sunt predominant verzui. Solul este foarte fertil, favorizând în special cultivarea măslinilor, strugurilor, fructelor citrice, cerealelor și legumelor.

Incomparabila frumusețe naturală a insulei Corfu și marea varietate a … care pot și cultivate aici au făcut insula faimoasă încă din vremurile străvechi. Trăsătura principală a peisajului din Corfu sunt, bineînțeles, întinsele păduri de măslini, care sunt de asemenea o sursă importantă de venit pentru populația locală. Prima informație despre cultivarea măslinilor pe insula datează din perioada miceana, și provine din dovezi arheologice și din textele lui Homer. Totuși, se pare că vinul a fost cea mai importantă cultura în economia agricolă multe secole după această perioadă și ca măslinii au fost neglijați până la sosirea venețienilor în secolul al XIV-lea.

În 1386, venețienii au hotărât să încerce să monopolizeze piața uleiului de măsline și să concureze cu agaenoese, așa că au implementat o politică de plantare la scară mare a măslinilor. Decrete speciale ofereau stimulente economice pentru cultivarea măslinilor, iar unele sancțiuni au fost aplicate celor care refuzau să-și schimbe culturile existente cu măslini. Până în 1766, un număr de 1.900.000 de măslini fuseseră plantați în Corfu, majoritatea fiin plantați pe un sol care nu mai fusese cultivat până atunci deoarece nu se potrivea nici unei alte culturi. În ziua de azi, numărul de măslini din Corfu a ajuns la 3.500.000 și aparțin unei specii în care măslinii cresc foarte înalți. Fructul acestora este mic, iar uleiul produs din ele este de o calitate superioară.

Recoltarea măslinelor în Corfu durează șase luni, spre deosebire de restul Greciei, unde o lună sau cel mult două sunt alocate recoltării măslinelor. Acest lucru se datorează faptului că în Corfu fructele sunt lăsate să cadă de pe crengi pe măsură ce se coc și pomul nu este bătut, care deseori duce la stricarea fructului (Fig. 4.). Deși durează mai mult, această procedură adoptată în Corfu este o garanție a obținerii unei calități excelente a măslinelor și a uleiului.

Viticultura este acum ce-a dea-a doua importanta activitate agricolă din Corfu. Viile, acoperind aproximativ 7% din totalul zonelor cu pământ arabil, produc struguri care dau un vin roșu și alb de o înaltă calitate.

Insula Corfu este, de asemenea, cunoscut ca centru de producție a unei plante rare koum kwat care crește numai în Grecia, în Insula Chios. Pomul koum kwat , importat din Asia, crește până la o ianltime de 2,5 – 3,5 m, iar fructele au între 2,5 și 3,5 cm în diametru, asemănătoare unor portocale mici. Prin folosirea unor procese speciale se obține un lichior cu același nume obținut din delicioasele fructe koum kwat.

Agricultura este ocupată încă de 70% din forța de muncă a insulei. Celelalte ramuri ale economiei, în care este angajat un mare număr din populația locală, sunt creșterea vitelor și pescuitul. Printre produsele animale ale insulei se număra cârnații și salamurile, în timp ce delicioșii raci de Palaiokastrisa și Othoni sunt foarte renumiți. Industria grea și ușoară are o contribuție redusă la economia insulei, care se bazează acum foarte mult pe turism.

Poziția geografică a insulei Corfu, trecutul istoric și frumusețile naturale au transformat-o în una dintre cele mai importante zone turistice din Grecia. Vizitatorii care ajung în Corfu v-or găsi o gamă largă de servicii turistice (incluzând hoteluri luxoase și plaje cu o gamă variată de facilități), o bună rețea de drumuri, un sistem de transport public mai mult decât adecvat, o mulțime de locuri pentru practicarea a numeroase sporturi, frecvente evenimente culturale și artistice, restaurante, baruri și discoteci nenumărate.

Pe perioada lunilor de vară, populația din Corfu se triplează o dată cu sosirea fluxului de vizitatori, și totuși găsești locuri liniștite și plaje calme care așteaptă să fie descoperite, iar ospitalitatea corfiotilor, recunoscută încă din vremuri antice, este inepuizabilă.

Insula Corfu este una din cele mai frumoase insule ale Greciei, aflându-se situată la extremă de nord-vest a acesteia, vis-a-vis cu Epirul.Este insula cea mai nordică a Marii Ionice și a doua ca mărime în cadrul compoziției insulare Heptanisa, după Kefallonia, având o suprafață de 590 km pătrați. Din punct de vedere geologic,face parte din zona adriatico-ionica a Greciei Apusene, cu o mare asemănare, din punct de vedere al formațiunii geologice, cu partea de uscat epirotica de dincolo de mare, cu care a fost unit cândva, dar decare a fost despărțită prin fisurări și surpări.

Se prezintă sub o formă anungita, intinyandu-se de la NV spre SE, cu o lungime maximă de 33 de mile de la Capul Agila Ekaterini la Nord și până al Capul Asprokavos la Sud, având lățimea maximă de 15 mile, de la Capul Kefali al Răsărit și până la capul Aghios Stefanos la Apus și o laime minimă de 1,75 mile, intre golfuletele Megahori și Marathia. Yona nordică a insulei este montala, la partea de Răsărit a acesteia dezvoltându-se lanțuri muntoase având cel mai înalt pisc, denmit Viglă, cu o altitudine de 782 metri, în timp ce la Vest, se afla piscul Pantokrator, probabil fiind anticul Histonis, cel mai înalt vârf al insulei, având 906 merti, iar mai înspre Vest se afla vârfurile Stavoskiadi, de 849 merti, Tsouka, de 619 metri și Arakli, de o formă conică și de o înălțime de 506 metri, inaltandu.se deasupra golfului Palekastritsa. Un al doilea lanț muntos se afla în yona centrală a insulei, având cel mai înalt vârf de o înălțime de 529 metri, denumit Agii Dekamfiind despărțit în două ramificații, una îndreptată spre plajă răsăriteană, având ce, mai înalt vârf, Stavros, de 450 metri, iar cealaltă, îndreptată înspre apus, având doua piscuri consecutive, Garouna, de 442 metri și Aghios Matheos, de 465 metri. La parte sudică a insulei, se formaey mici lanțuri deluroase, excepție făcând muntele Chlomos, acoperit în intrgime de verdeață și având o înălțime de 330 metri, lanțuri a căror extremitate atinge capurile peninsulare Lefkimi și Asprokaravo.

Între munți, se prezintă o serie întreagă de mari văi, pline de verdeață, cele mai importante fiind în zona centrală a insulei, valea Ropa și marea vale, în partea se sud-vet a insulei, având o lungime de 12 km și o lățime de aproximativ 1500 metri și care înconjoară lacul de forma alungits Korission, în apropierea satului Chlomaiana, de o suptafata de 4 km pătrați. Pe insula xista multe râuri care însă în timtul verii, sunt secate. Cele mai mari sunt răul Tiflopotamos, care se revarsă în apropierea orașului Kerkyra, iar mai apoi, o serie întreagă de mici râulețe și pâraie care care ajung să se reverse pe plajele dantelate ale insulei.

Acestor plaje li se acordă o notă de o deosebită frumusețe din partea micilor insulete și a stâncilor izolate din mare aflate în apropiere, precum stânca de lângă mult cantata Paleokastritsa, alta în golful Hermonon iar altă în largul capului Kefali, unde, imaginația populară o dorește a fi corabia lui Ulisse, pe care ar fi incremenit-o însuși poseidon, înfuriatul zeu al mării. Insula Pontikonisi, fermecată insula a lui Ulisse, una din cele mai pitorești ale Greciei, se afla vis-a-vis de Kanoni, cunoscută fiind de aproape întreaga lume, iar în fața orașului Kerkyra se află două insule, Vido, cunoscută ca și Ptychia antică, și Layareto. În partea de nord-vest a insulei Kerkyra exista insulele locuite Ereikousa, Mathraki și Othonoi, iar mai la sud, la o distanță de 7,5 mile nautice, se afla insulele Paxoi și Antipaxoi.

Dintre capurile peninsulare ale Kerkyrei se disting: capul Cavo Sidero în orașul Kerkyra, capul Agia Varvra și Kassiopis la partea de nord-est a insulei, capul Agias Ekaterinis la extrema nordică, capul Asprokavos la extrema sudică, la sud-est și la Vest de localitatea Lefkimi se afla capurile Aghios Stefanos, Arilla, Falakro de lângă Paleokastritsa, și Aghios Isodoros.

Insula Kerkyra, de la un capăt la altul, este fără indoila, un verde paradis, unde, aproape pe întreaga durată a anului, proliferează o mare varietate florală. Condițiile de clima temperate permit practicarea culturii de măslini, care încă de pe vremea Venețienilor, constituia suesa de bogăție a locului. Pe lângă măsline, se mai cultiva și portocale precum și alte soiuri de fructe citrice. Mențiune specială trebuie făcută și la adresa culturii de migdale, a vinurilor alese și a binecunoscutului în intrega Grecie, unt proaspăt.

Bogăția solului, climă temperată cu ierni calde și veri răcoroase, și amplasarea actuală a insulei, au avut ca efect, din antichitate și până în vremurile de azi, o densiatet de populație impresionantă rar întâlnită în alte regiuni ale Greciei.Conform celui mai recent recensământ, populația județului Kerkyra depășește cifra de 92.000 de locuitori, din care orașului îi revin aproape 29.000.

Corfu este situat în partea nordică a Mării Ionice, la intrarea spre Marea Adriatică. Împreună cu mică insulă Paxi și altele și mai mici (Antipaxi, Othoni, Erikoussa, Mathraki), Corfu constituie o prefectură separată. Are o suprafață de 592 km². În lungime măsoară 60 km, în timp ce lățimea variază de la 4 la 30 km.

Este cea mai mare insulă ionică din punct de vedere al populației. Corfioții se ocupă în special cu agricultură, în ciuda locului important ocupat în economie de turism. Aproximativ 65% din suprafața insulei este cultivată și 59% din această suprafață este acoperită cu măslini, pomi fructiferi, fructe citrice și viță-de-vie.

Din punct de vedere geologic insula deține multe trăsături comune cu partea continentală a Greciei dincolo de strâmtoarea îngustă a mării. În vremuri preistorice Corfu a făcut parte din continent dar a fost despărțită de acesta printr-o serie de cutremure. Spre nord Corfu are o extensie în insulele Diapola, iar în sud în Paxi și Antipaxi. Terenul este în mare parte muntos, acoperit de trei lanțuri montane. Cea mai nordică și cea mai întinsă parte a Corfului este acoperită de cel mai înalt lanț care culminează în trei vârfuri: Pantokrator (914 m), Stravoskiadi (849 m) și Viglă (782m). Ca formă insula seamănă cu o seceră. Aceasta i-a făcut pe vechii locuitori să o numească 'Drepanon', cuvântul grecesc pentru seceră.

Între Corfu și coasta Epirusului de pe partea continentală se află Marea Corfului. Partea nordică formează strâmtoarea Ayios Stephanos (2 km în lățime). Partea sudică are o lățime de 10 km. De la nord spre sud, linia de coastă a insulei este neregulată. Principalele golfuri sunt: Ipsos, Garitsa, laguna Halkiopoulous (unde se află pitoreasca insuliță Pontikonisi) și Mandouki, care este principalul loc de ancorare al insulei.

Linia de coastă neregulată a ajutat la formarea a numeroase promontorii ca Azia Katerini (cel mai nordic punct al insulei), Kefali pe coasta vestică și Asprokavos și Lefkimi în sud. În jurul insulei Corfu se află câteva insule mici. Cea mai cunoscută este Vido, în nord este Lazareto și minunată insuliță Pontikonissi se află la intrarea în laguna Halkiopoulous.

Între lanțurile montane se află Valea Ropas și cea din regiunea Lefkimi, în sud, unde se află de asemenea Lacul Korission, cel mai important de pe insulă. Cele două văi menționate mai sus sunt cele mai importante. Din cauza mărimii reduse și a lipsei de lanțuri muntoase înalte, Corfu nu are râuri importante. Totuși, ploile puternice regulate din perioada lunilor de iarnă formează numeroși torenți: Messogis, Megalopotamos, Tiflopotamos, Gastouri și alții.

Vegetația densă, care este foarte variată în ceea ce privește culoarea și speciile, există datorită climei blânde a insulei și datorită nivelului ridicat de umiditate cauzată de frecvențele ploi din lunile noiembrie-februarie (precipitațiile fiind de aproximativ 1260 mm, printre cele mai mari valori din Grecia). Căldura verii este moderată de umiditate (temperatura medie a lunii iulie-27ºC), iar iernile sunt blânde, cu o medie minimă a lunii ianuarie de 10ºC.

3.3.2. Numele și legenda insulei

Istoria insulei și orsului se pierde în negura anilor adânci și întunecați ai legendei. În antichitate a posedat multe denumiri dintre care s-a păstrat cel de Kerkyra. Conform tradiției acordarea numelui se datorează nimfei Korkyra (Korkyra – Kerkyra), fiică a raului Asopos, pe care a îndrăgit-o și a adus-o pe insula Poseidon, zeul mărilor. Din uniunea lor, s-a născut Faiakas (Faiax) care a dat insulei una din denumirile sle mitologice ( Faiakaia – Faiakes), nume cu care se referă și Homer. Alte nume sub care mai apare sunt: Drepani ( seceră), deoarece are formă de seceră, Makrya ( lungă), deoarece are o formă alungită, Kassiopia, de la orașul Kassiopeea, apoi Keraina, Arpi, un loc important având numele de Sheria, menționată fiind astfel de Homer iar mai taryiu, cel de korfiou sau Korfoi, dat după numele celor două coline ale orașului. Numele Korfoi a fost transformat ulterior de străini în Corfu, denumire sub care este cunoscută până azi de către toți Europenii și de întreaga lume.

Insula Corfu, sau Kerkyra cum i se spune în Grecia actualmente, nu a fost cunoscută din totdeauna sub acest nume. În literatura o găsim sub o mare varietate de nume. Makris este unul dintre acestea, și probabil se referă la lungimea insulei (makri = lung).

Drepane („seceră”) este numele pe care îl da Apollonius din Rodhos în a lui „Agro-nautica”, unde menționează un incident descris de Hesiod în ‚Theogonia”: provocat de Gaia, mama lui, Cronos i-a tăiat organele genitale tatălui său, Uranus, cu o seceră, astfel răzbunându-se pe el pentru sacrilegiile comise de către acesta. Erinyes și Nymphs s-au născut din picăturile sângelui sau, după Apollonius, la fel și fenicienii, în ceea ce privește seceră, aceasta a fost furată de către Demeter, care a ascuns-o sub pământul din Corfu, care mai apoi, după inundația provocată de maree, a luat forma secerei.

„Scheria” este numele prin care Homer se referă la insulă, probabil pentru că Demeter l-a implorat pe Poseidon să oprească (schein în greaca veche) scurgerea de nămol a unui râu și lipirea insulei de continentul de vizavi. Unii cred că acest nume deriva de la cuvântul scheros (pământ, continent) iar alții cred că a evoluat de la cuvântul semitic secher, însemnând punct comercial.

Actualul nume, Kerkyra, vine de la cuvântul kerkouros (o corabie ușoară sau un pește) sau de la nimfa Cercyra (sau Corcyra în dialectul doric), fiica zeulu-rau Asopus, de care s-a îndrăgostit zeul Poseidon și a adus-o pe insulă cu el. Numele mitic al insulei și al locuitorilor ei (Phaeacia, Phaeacians) vine de la numele fiului lor, Phaeacos, care a trăit în Corfu în antichitate. După o altă versiune a poveștii, numele de Nimfa Cercyra este asociat cu vechea zeitate demonică Gorgyra sau Gorgo. Această variantă a fost întărită de descoperirile făcute la templul lui Artemis situat în apropierea capitalei insulei: pe fundația templului s-a descoperit o asemănare cu demonul Gorgo, care poate foarte bine să fi fost un fel de precursor mitologic al lui Artemis.

Numele „Corcyra”, folosit până în perioada venețiană, este probabil de origine iliriana, din moment ce poate fi găsit în râuri și pe o insulă în Dalmația, „Corcyra Nigra”, cunoscută azi ca Korcula

În perioada medievală Corfu era cunoscut sub numele de Corypho. Acest nume i-a fost dat de-a lungul perioadei bizantine, și se referea la dealul dublu ascuțit (coryphi = vârf) ocupat astăzi de Fortăreață Veche din orașul Corfu.

Legenda insulei

Sosirea lui Ulysses în Corfu a fost întârziată, dar care ar fi putut fi împiedicată, de furia lui Poseidon, care a stârnit o furtună puternică care i-a sfărâmat corabia transformând-o în așchii de lemn. Până la urmă, totuși, a făcut eforturi să ajungă la mal și, într-una din cele mai renumite scene ale lui Homer, a găsit-o pe prințesa Nausicaa și servitoarele sale jucându-se cu mingea pe plajă. Ulysses a avut parte de o primire călduroasă, părândui-se că a ajuns într-un paradis, și a fost transportat la Ithaca cu o corabie mare. Nausicaa i-a povestit despre insulă și locuitorii ei, care nu au nevoie de arc și tolbă cu săgeți, dar care își folosesc energia pentru a realiza catarge, vâsle și ambarcațiunil grațioase cu care le place să navigheze de-a lungul mărilor înspumate; și, pe măsură ce vorbea, introducea Corfu în istoria, literatură și civilizația Europei.

Este o poveste frumoasă, de departe mai frumoasă și mult mai credibilă decât legenda sinistră potrivit căreia insula nu este nimic altceva decât secera cu care Kronos, mai bine cunoscut că Saturn, în mod ingrat l-a castrat pe tatăl său Uranus, ale cărui testicule în cădere s-au pietrificat transformându-se în cele două roci uriașe de pe promontoriul Fortăreței Vechi. Aceste "vârfuri gemene" – în greacă, Koryphai – se spune că ar fi originea numelui Corfu.

Homer, în epopeea Odiseea, istorisește una din cele mai frumoase peripeții ale lui Ulise în Kerkyra cu Nausika, fiica lui Alcinou, regele Feacilor. Ulise, upa ce a scăpat de Kalypso, epuizat de luptă cu valurile mării, a eșuat pe una din plajele insulei. Sub îndrumarea zeiței Athena- protectoarea lui Ulise, Nausica, împreună cu alaiul ei, s-au dus să spele rufe, să se îmbăieze și să se joace în apropierea estuarului unui rău, loc unde se întâlnește cu chinuitul Ulise, pe care, după ce îi dă cele necesare, îl conduce în oraș unde cere ajutorul mamei sale Aritis pentru oblăduirea aborabilului cerșetor. A fost găzduit și onorat în bogatul palat al regelui Alcinou, așa cum se obișnuia feaciilor străini și bogați. Până la urmă, Ulise se destăinuie ca fiind regele insulei Ithaka, cel care a inspirat ideea Calului troian prin intermediul căruia, în final, a fost posibilă cucerirea Troiei, și termina (Homer) în rapsodia cu plecarea eroului din Kerkyra spre insula să natală Ithaka, unde a ajuns după o lipsă de 20 de ani.

Relatarea lui Homer a obligat mulți specialiști să caute rămășițele regatului feacilor în diferite locuri ale insulei, însă până astăzi, fără vreun rezultat. O altă poveste transpune Sheria homerica spre vest, în Mediterana, fără să se fi dat însă până azi un rezultat pozitiv; probabil cândva, cercetările arheologice bayate pe date vor putea găsi soluție asupra temei respective.

În afară de Homer, referire la Kerkyra face și Apollonios din Rodos în scrierea să "Argonautica". Comform descrierii acestei epopee, Argonauții împreună cu Iasonas și Medeea, fiind fugăriți de locuitorii Colhidei care au primit ordin de a reînturna pe Medeea tatălui ei, au fost găzduiți în regatul Feacilor de către Alcinuo și Areti. Acolo s-a celebrat nunta lui Iason cu Medeea. Ca urmare, atât Medeea cât și colhidenii, care să evite furia regelui lor, au rămas în Kerkyra.

Există un mit în ceea ce privește Pontikonisi. Al doilea mare poem homeric, Odisea, care la fel ca Iliada se presupune că a fost scris în jurul secolului al VIII-lea î. Hr. Deși se referă la evenimente semi legendare, cu 500 sau 600 de ani mai devreme, menționează o insulă în vest numită Scheria, care este numele folosit de alți scriitori antici făcând referire la Corfu.

Povestea este următoarea: Odiseu scăpând din Calypso, se îndreaptă în sfârșit spre casă, spre Ithaca. Dar zeul mării, Poseidon, îi zărește corabia și fie o scufundă, fie o transformă în piatră. Odiseu naufragiază pe coasta Scheriei, care este regatul fenicienilor, un popor prietenos, condus de regele Alkinoos. Fiica regelui, Nausicaa, a fost inspirată în acea zi de un vis să meargă cu slujitoarele sale pe o plajă îndepărtată pentru a spăla haine. Bineînțeles că acea plajă este aceeași cu cea pe care Odiseu zace dormind. În timp ce așteaptă să li se usuce hainele, fetele cântă și se joacă cu o minge, iar strigătele lor îl trezesc pe Odiseu. Fără să-și dezvăluie identitatea, el se împrietenește cu ele și este dus la palat, unde admiră clădirile, porturile și întreg restul orașului, rămânând plăcut surprins.

Într-adevăr, se poate să se fi gândit să se însoare cu Nausicaa și să rămână în Scheria, dar a simțit chemarea casei. Războiul troian îl obligă să-și dezvăluie identitatea și le spune fenicienilor despre călătoriile lui, după care pleacă.

Relevanța acestei povești pentru acest traseu este faptul că Pontikonisi este, după spusele legendei, corabia pe care Poseidon a transformat-o în piatră.

Capitolul 4. Studiu de caz – Insula Corfu

4.1. Tradiții și obiceiuri

Cele mai importante evenimente în Corfu sunt festivalurile religioase și sărbătorile sătești. În primul rând principalele sunt procesiunile în onoarea Sf. Spyridon, sfântul patron al insulei. Acestea au loc de patru ori pe an: în duminica Palm, în sâmbăta Good, în 11 august și în prima duminică din noiembrie. La aceste ocazii corpul îmbălsămat al sfântului este purtat prin oraș cu ritual, pompa și ceremonie, acompaniat de orchestrele filarmonice din toată insula.

Carnavalul corfiot este sărbătorit într-un mod particular colorat în oraș, iar în ultima duminica a carnavalului are loc parada ambarcațiilor în acompaniamentul orchestrelor filarmonice locale, după care Regele Carnaval este coborât și ars. Cele mai impresionante sunt ceremoniile religioase ale Săptămânii Sfinte, care ating apogeul în Duminica Pastelor.

La 21 mai, Corfu sărbătorește unirea Isulelor Ionice cu Grecia. În timpil verii se desfășoară festivalul de crichet la care participă echipe britanice, și concerte susținute de două orchestre municipale și trei orchestre filarmonice.

În septembrie are loc Festivalul Corfu, cu spectacole de balet, opera, teatru și concerte, la care participă artiști greci și străini. Spectacole de dans popular se desfășoară în Fortăreața Veche, pe durata lunilor de vară. Numeroase veritabile sărbători tradiționale sătești au loc în multe sate din insula. Pe lângă ceremoniile religioase, acestea includ muzica și dansurile populare.

Tradițiile și obiceiurile din Corfu au o puternică legătură cu Grecia antică.Linia care le unește pe cele două leads back într-un lanț aproape unbroken a omului timpuriu și fricile sale față în față cu imensa putere a naturii și elementele ei. De-a lungul anilor superstițiile umane au suferit o schimbare subtilă, ceea ce a dus la apariția obiceiurilor din ziua de azi transmise din generație în generație și care se datorează mai mult riturilor superstițioase și magice decât Creștinismului.

Putem menționa câteva dintre superstițiile care își au originea în Corfu și câteva care există și în alte părți ale Greciei.Vinul vărsat pe masa aduce noroc, dar în schimb aduce ghinion vărsarea uleiului pe masă. Fărâmiturile nu trebuie niciodată aruncate pe fereastra noaptea deoarece o dată cu ele va pleca și sănătatea celor din casă. Vei primi bani dacă ceașca ta cu cafea grecească are bule la suprafață sau dacă te mănâncă palma stângă. Foarfecele sau dulapurile lăsate întredeschise indică faptul că cineva te bârfește. Dacă cineva strănuta în timpul unei conversații, înseamnă că e de accord cu ceea ce se spune. Nu se începe niciodată un lucru sâmbăta deoarece se spune că va rămâne neterminat. Să nu înmânezi niciodată săpun unui prieten, deoarece înseamnă că ve-ți avea o ceartă. Chiar dacă o casă are două uși, musafirul va trebui să iasă pe aceeași ușă pe care a intrat.

Un obicei care îi ia pe vizitatori prin surprindere are loc la ora 11 dimineața, când în toate bisericile din Corfu este anunțată Învierea Domnului cu următoarele cuvinte: "Christos anesti" (Hristos a înviat) la care răspunsul este: "Alithos anesti" (Adevărat că a înviat). Acest lucru este proclamat printre puternice dangăte de clopote și veselele sunete ale fanfarelor în timp ce se plimba pe principalele străzi din Corfu.

Cea mai veche orchestra cânta un salut viguros sub cartierul general al noii orchestre și vice versa. De asemenea, fiecare orchestra se afla în competiție una cu alta pentru a vedea care poate produce cel mai strident sunet. În același timp, o aversă de vase de argila sau faianța vechi sunt aruncate de la cele mai înalte ferestre pentru a cădea zgomotos pe stradă. În trecut tunurile erau trase de pe fortăreața veche, și până de curând mieii erau uciși prin tăierea gatuluiin pragurile caselor și semnul crucii era uns pe lintel cu degetul însângerat.

Sunt mai multe explicații cu privire la ritualul de spargere a veselei. Se spune că a început ca o pedeapsă asupra iudeilor care treceau pe dedesuptul ferestrelor pentru că l-au răstignit pe Hristos. Deși, acest lucru contrazice puternic spiritulevanghelic de întoarcere și a celuilalt obraz. O altă explicație ar fi ca în vremurile antice vase de argila sau faianța erau sparte deasupra mormintelor după ritualurile de înmormântare. Poate, în același fel, ar trebui considerat simbolismul lui Hristos ridicându-se din mormânt.

În corfu, dansurile vechi obișnuiau să poarte numele regiunilor de unde au luat naștere. De exemplu, "Dansul lui Kaiser" sau "Gastouriotikos" deriva de la cântecul alsatian, a cărui ritm coincide cu cel al unui dans corfiot din regiunea Gastouri. Este un dans vesel, plin de sărituri vioaie și voie bună. A fost jucat pentru prima dată în Gastouri în timpul perioadei dinainte de primul război mondial, când Kaiser a locuit la Achilleion.

Orchestrat de muzicieni din garda imperială, este un dans circular, dansatorii așezați cu fața spre centru și mișcându-se în direcția inversă mișcării acelor de ceasornic. Dansatoarele se țin una de alta de degetele mici, iar conducătorul, un dansator care invita dansatoarea principală să danseze cu el este întotdeauna relativ.

Dansatoarea conducător, în onoarea căreia se realizează dansul, tine în mâna dreaptă liberă un batic de culori deschise, roșu fiind nuanța predominanta. Dansatorul prinde un colț al baticului și face semn orchestrei să înceapă să cânte. În timp ce dansează face diferite mișcări cu baticul, mândrindu-se cu capabilitățile sale de a dansa în fața celeilalte femei. Un alt bărbat sta în spate și dansează în principal în fața ultimei dansatoare. Ocazional el îl înlocuiește pe dansatorul conducător, dar numai când i se dă voie, și întotdeauna numai dovedind că este o persoană de încredere.

Când Kaiser Wilhelm a ocupat Achilleion-ul, urmarea deseori dansatorii și spunea că acest dans în special prezintă o imagine neobișnuită și impresionantă și care niciodată nu înceta să farmece spectatorul. Era de asemenea foarte convins că acest dans s-a născut în vremuri antice și era o recreere al vechiului rit sfânt desfășurat în jurul templului.

Printre costumele tradiționale purtate de femei, cel mai spectacular este cel purtat de țărăncile din centrul insulei. Acesta este cel mai impresionant costum în principal datorită culorilor sclipitoare și accesoriilor decorative.

O cămașă lungă cu mâneci din pânză de în de bună calitate cu manșete din dantela grea este decorată cu …. brodată cu pasării aurii, flori și desene. Culorile sunt deschise și nuanțe închise de albastru, roșu, mov și maro. O mică haină albă din pânză de in se zărește de sub o fustă sau "fustani" dintr-o țesătură plisată albastră închis sau neagră care se poartă cu un sorț de mătase, alb sau mulți colorat. Ciorapii albi atrag în special atenția asupra papucilor roșii de catifea brodați din plin cu auriu, cu catarame largi. Ca o rochie pentru cap, un batic alb este înfășurat în jurul capului și legat cu o mulțime de flori și panglici.

Costumul corespunzător bărbaților consta din pantaloni baggy negrii, acoperind genunchii, făcuți din pânză de în. O cămașă albă plisată se afla într-un contrast frumos cu o haină albastră cu piept dublu, cu două rânduri de nasturi argintii. O haină alternativă poate fi purtată uneori. Aceasta este neagră cu un model complicat, cusută cu ața aurie. O jachetă scurtă, strânsă la talie și o roșie de mătase cu franjuri care atârna completează costumul bărbatului. Ciorapii albi și pantofii cu catarama sunt încălțămintea tradițională.

Cantades

Cantades sunt serenade melodioase cantate pe mai multe voci, puternic influențate de cultura vestică. Aceste cântece au devenio o parte permanentă și foarte iubita din viața corfiotilor, cu melodiile dulci și versurile romantice. În satele îndepărtate intri în contact cu Cantades cantate de corurile locale care nu au o instruire formală, dara a căror voci sunt cu toate acestea armonioase datorită urechii muzicale înnăscute receptive a corfiotilor.

Sicomaida

Printre numeroasele obiceiuri neobișnuite din Corfu, una este cu siguranță prepararea deșertului "Sicomaida". Aceasta bomboană este făcută din smochine coapte culese în august, tăiate și uscate la soare, apoi amestecate cu puțin vin proaspăt. Se adăuga … cu migdale răzuite. Amestecul este apoi modelate în franzele plate și rotunde și împachetate simplu în frunze de smochin și legate de jur împrejur cu un șnur. Se păstrează apoi până la Paste, când se servește ca un deșert la cinele de post din timpul Postului Paștelui sadupa înaintea sărbătorilor religioase importante după masa. Sicomaida se vinde chiar și în ziua de azi în Corfu.

Vives

Vechiul obicei "Vives" are loc în partea de nord a insulei Corfu. O rudă apropiată a mirelui se ridica la petrecerea de nuntă și pune un pahar mare pe o tavă. Umple paharul cu vin și îl înmânează pe rând fiecărui invitat, rugând pe fiecarea să ia câte o înghițitură. Socrul ginereleui ridica paharul și urează proaspeților căsătoriți multă fericire. Apoi se întoarce către invitați și îi salută cu strigătul "Vives". După ce bea băutura până la ultima picătură, pune paharul din nou pe tavă, împreună cu o sumă de bani pentru cântăreți. De-a lungul întregii manifestări invitații bat ritmic în farfurii cu ligurile.

Numeroase obiceiuri, unele la fel cu cele sărbătorite peste tot în Grecia, unele diferite, au fost păstrate până în prezent, legate de muncile agricole importante sau recoltarea anumitor legume sau fructe (struguri) și muncile speciale sau de zi cu zi ale fermierilor și pescarilor din Corfu. Noul An este sărbătorit cu un obicei neobișnuit: localnicii oferă străinilor care se nimeresc să fie pe insulă în acea perioadă busuioc, în semn de afecțiune și ospitalitate. De ziua Sf. Teodora, în martie, corfioții fac modele ale Sfintei și îi pun un pepene în loc de cap. Pepenele este apoi împărțit celor care participă la festival.

La Paște, al doilea sunet de clopot al Învierii este însoțit de un zgomot mai neobișnuit: zgomotul produs de spargerea de ulcioare și alte vase de ceramică, pe care corfioții le aruncă de la balcoanele lor. Acest obicei este asociat, în mod tradițional, cu bucuria Maicii Domnului și a Mariei Magdalena când descoperă că mormântul lui Hristos înviat era gol. Învierea este sărbătorită dansuri și festivități în Spianada, care încep din momentul în care episcopul pronunță "Hristos a înviat!". Petrecerea se termină cu versiunea locală a supei speciale de Paște, care în Corfu este numită 'tsilichourela'.

În afară de sărbătorile religioase majore, multe dintre satele și alte părți ale insulei au propriile lor festivaluri, de obicei sărbători străvechi și religioase dedicate comemorării diferiților sfinți. Cele mai importante dintre aceste sărbători sunt după cum urmează: Vinerea din Săptămâna Paștelor (Maica Domnului – Izvor dătător de viață), Înălțarea Domnului, 8 mai – comemorarea unui miracol săvârșit de Maică Domnului, 8 iulie – ziua Sf. Procopios, 20 iulie – ziua Sf. Eliajah, 16 august – un pelerinaj de 6 zile la Muntele Pantokrator, pentru a marca transfigurarea Mântuitorului nostru, 6 august – o sărbătoare la mica biserică bizantină a Mântuitorului de la Pontikonisi, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, 23 august – Maica Domnului 'Hedeghetria', Sâmbăta Paștelor.

La aceste sărbători se poate observa dragostea corfioților pentru muzică. Muzica populară este cel mai des auzită la petrecerile populare ținute în aer liber. Cele mai utilizate instrumente sunt vioara și chitara, iar cântecele sunt în dialectul local, cu numeroase elemente parafrazate sau luate din modelele italiene. Chiar și când corfioții nu își folosesc dialectul, pronunția lor ritmată împrumută vocii lor un ton muzical.

Preferințele muzicale ale corfioților au fost puternic influențate de vest și în mod special de Italia: canzonetto, aria și bel canto al operei. De-a lungul secolului al XVII-lea, tradiția muzicală locală era puternică. După căderea Imperiului Bizantin, estul și vestul au fost separate, estul rămânând fidel stilului oriental cultivat încă acolo.Orga de biserică, inventată în Alexandria și perfecționată de bizantini a fost exclusă din biserică ortodoxă și în cele din urmă uitată. Cu toate aceste, în vest, folosirea ei a devenit răspândită în mănăstiri, de la care s-a format treptat un sistem de armonie polifonică și, în cele din urmă, muzica modernă.

Reprezentări tetrale au fost susținute în locuințele și piețele din Corfu începând din secolul al XVI-lea. Când Teatrul San Giacomo (acum Primăria) a fost construit în 1720, a existat un loc de întâlnire oficial pentru reprezentările muzicale și teatrale ale Corfului. Corfioții sunt cunoscuți în toată Grecia pentru pasiunea lor pentru teatru; în trecut, asistau cu mare interes nu doar la spectacole ci și la repetiții. În timpul asediului Corfului de către armata turcă și rusă (1798), teatrul a funcționat neîntrerupt, în fiecare seară.

Tradiția corfiotă a fost bine cunoscută chiar și în Europa vestică încât până la începutul secolului XX cântăreții din Italia nu considerau că aveau succes până nu erau aplaudați de publicul din Corfu. Împreună cu tradiția muzicală italienească, păstrată vie de operă și de numeroșii profesori de muzică, a avut loc o dezvoltare treptată a stilului muzical local.

Aici pioner a fost Nikolaos Mantzaros, care a pus pe note Imnul Libertății a lui Dionysios Solomos, ale cărui prime două versuri au devenit imnul național grecesc. În 1840, Societatea Filarmonică din Corfu a luat ființă, fiind prima asociație muzicală. Încă mai există numeroase fanfare în Corfu, o tradiție pur vestică. Băieți și fete de 13-14 ani pot fi admirați cum defilează pe străzi, cântând în stilul clasic cu mare pricepere în zilele sărbătorilor majore: procesiunea Sf. Spiridon, Vinerea Mare, ceremonia Învierii în Spianada, sărbătoarea Carnavalului și cântecele de Anul Nou, sunt acompaniate de muzica fanfarelor.

Insulă are de asemenea o puternică tradiție a dansului, datând din vechime până în prezent. Dansurile din Corfu sunt încântătoare și expresive, cu pași vioi, un ritm optimist și îndoiri grațioase ale taliei. Cele mai cunoscute dansuri tradiționale din Corfu sunt: 'gastouriotikos', 'rouga', 'korakianitikos', 'Ai Yorgis', 'mesis', 'siniotikos'. Sunt dansate de bărbați și femei de toate vârstele, în combinații atrăgătoare de perechi. Aceste dansuri oferă oportunitatea de a vedea fetele locale în atractivele costume locale, purtate cu mândrie și îmbogățite cu neobișnuitele pălării și baticurile multicolore legate în jurul taliei.

Aceste costume locale sunt printre cele mai interesante articole din folclorul local. Sunt foarte remarcabile, cu diferite elemente (începând de la pălăria sau șapca, purtate pe cap, până la pantofii sau papucii din picioare) și sunt ornamentate cu diferite bijuterii și alte decorațiuni. Sunt patru tipuri de costume feminine ('orous', 'agrou', 'mesi', 'Lefkimmi'), numite după diferite părți ale insulei. Informații despre costumele din Corfu – pentru a dovedi autenticitatea versiunilor moderne – se pot găsi în vechile înțelegeri pentru zestre, având în vedere că cea mai bună rochie a miresei era o parte esențială a zestrei.

Costumele masculine nu variază mult de la un capăt al insulei la celălalt, și sunt folosite în general și în îmbrăcămintea de zi cu zi și în special în cea de duminică. Numeroase tipuri de costume locale corfiote pot fi admirate la birourile NTOG, iar multe dintre familiile corfiote păstrează asemenea costume în camerele lor.

Corfu are de asemenea o bogată tradiție în arta populară. Produce țesături și broderii, carpete cu o bogăție de modele și combinații delicate de culori. Lemnul este prelucrat pentru mobilă, cufere, iconostase, etc și numeroase obiecte mici sunt fabricate din lemn de măslin. Obiectele din argint și bijuteriile sunt decorate cu ornamente inventive, arătând influențe clare atât ale stilului bizantin cât și a celui venețian.

Faptul că Corfu nu a fost niciodată expus încetinirii culturale a stăpânirii turcești, a lăsat urme profunde în caracterul corfioților. Faptul că a existat un sistem social legal și funcțional (în ciuda imperfecțiunilor, nedreptăților și a despotismului), a calmat pasiunile individuale și a stabilit un respect pentru proprietetea privată și pentru personalitatea celorlalți, caracteristici care au lipsit în restul Greciei. Împreună cu certitudinea locuitorilor insulei că sunt în siguranță față de atacurile invadatorilor, aceste trăsături au ajutat la stabilirea optimismului în vederea posibilității unei vieți mai bune.

Deci, peisajul liniștit și clima blândă au fost acompaniate de un stil de viață liniștit, optimism și prosperitate, care au favorizat rezolvarea tuturor problemelor apărute în viața locuitorilor insulei. Unul dintre elementele din caracterul corfiot explică ceea ce deseori îl intrigă pe vizitator. După ce atât de mulți cuceritori au poposit pe această insulă, corfioții au învățat să accepte și să asimileze tot ce e nou potrivindu-le cu propriul trecut tradițional, care este suportul identității lor culturale.

Deși mii de turiști vizitează insula în fiecare an, aducând inevitabile schimbări în viața insulei și în mentalitatea locuitorilor ei, corfioții au încă numeroase obiceiuri vechi și în acest fel reușesc să obțină o balanță între vechi și nou în viața lor.

4.2. Stațiuni și plaje pe insula Corfu

Insula Corfu este foarte bogată în stațiuni și plaje, ele fiind așezate de jur împrejurul insulei astfel:

în Nord: Sidari, Roda, Acharavi, Kassiopi;

în Est: Barbati, Ipsos, Dassia, Corfu Town, Kanoni, Perama, Gastouri, Benitses, Agios Ioannis, Messoghi;

în Sud-est: Lefkimi, Kavos;

în Vest: Paleokastritsa, Lyapades, Ermones, Glyfada, Agios Gordios.

Sidari

Sidari este o stațiune celebră pe coasta nordică a insulei, la aproximativ 40 de kilometri de Corfu Town. Înainte a fost un sat mic de pescari, dar din anii ’80 a început să se dezvolte și a devenit o stațiune turistică populară (astăzi Sidari poate oferi cazare pentru aproximativ 14 000 de persoane).

Sidari din restul de 285 de localități, câte există pe Corfu, reprezintă o viața de noapte bogată. În oraș există un număr mare de cluburi, baruri și cafenele, care oferă divertisment de seară bogat. Sidari este special și din cauza unui număr mare de golfuri și lagune mici, cu plaje mici.

Peisajul cu roci moi, predispuse la eroziune, prevede scenă cu adevărat uimitoare. Cele mai multe dintre plaje au primit steagul albastru, ca dovadă a calității apei. De asemenea, veți putea să vă bucurați de o mare varietate de sporturi de apă, cum ar fi schi pe apă, plimbări cu cu barca banana, zborul cu parapanta, parasailing, plimbări cu barca cu motor, pedaline sau scufundări.

Unul dintre cele mai bune locuri pentru înot este plaja Apotripiti în Melica, apoi Canal dragostei (Canal d amour), precum și plaja Sunset Beach (Logas beach), în localitatea Peroulades.

Roda

Roda se află la 45 de kilometri spre nord-vest de Corfu Town și la numai 3 kilometri spre vest de stațiunea Acharavi. Roda este o stațiune la mare foarte modernă, situată la capătul vestic al unui golf imens înconjurat de munți.

Roda a fost un sat de pescari, dar în ultimii ani a devenit o destinație de vacanță populată. Totuși, în centrul stațiunii mai poate fi admirată o mică parte din satul vechi.

Acharavi

Acharavi este o stațiune minunată în nordul insulei Corfu care oferă o priveliște deosebită a continentului European (Albania).

Această stațiune face parte din fosta comunitate Agios Panteleimonas. Fosta comunitate Agios Panteleimonas este astăzi una dintre cele 10 diviziuni ale Municipalității Thinali.

În anul 32 Î.Hr. a fost distrusă de Împăratul Roman Octavian. Numele inițial al stațiunii a fost Hebe, iar pe vremuri a fost un oraș antic grecesc, care este posibil să își fi luat numele de la Hebe, fiica lui Zeus.

Acharavi se afla pe coasta nordică a insulei Corfu, in apropiere de Kassiopi si Sidari, o zona de vegetatie luxurianta la 40 km de cel mai apropiat aeroport din Corfu. Reprezinta o calatorie prin peisajele montane exceptionale, precum și prin satele traditionale grecesti.

Totul este o combinatie plăcuta de plajă, dealuri si munti. Pantokrator, cel mai înalt munte pe care-l puteți vedea de pe întreaga insulă se gaseste la aproximativ 10 km distanță.

Acesta nu este doar o statiune, este principalul oras de pe partea de nord a insulei și mulți dintre localnici viziteaza Acharavi în mod regulat, deoarece aici există un oficiu poștal, bănci, medici și toate facilitățile de care va puteti bucura intr-un într-o oraș modern.

Benitses

Plaja din Benitses se află la o distanță de 12 kilometri spre sud de Kerkyra (Corfu Town). Pentru că a primit Steagul Albastru, este una dintre cele mai populare plaje din Corfu. Plaja și împrejurimile sunt foarte bine organizate și oferă o varietate de facilități, precum și multe taverne, restaurante, cafenele și baruri.

Legenda spune că stațiunea a fost numită “Benitses” după barca unui pirat sau chiar după însuși piratul care a poposit aici și a fost fermecat de frunusețea acestui loc.

Benitses a fost un sat de pescari renumit, dar în anii ‘70 a fost tansformat în stațiune turistică.

Kavos

Kavos este o plajă lungă cu nisip, situată în satul cu același nume, la 47 de kilometri spre sud de Corfu Town.

Aceasta este cea mai potrivită stațiune pentru petreceri, oferind peste 80 de baruri și cluburi de noapte. Mai mult, aici puteți găsi multe restaurante englezești, precum și taverne grecești.

Plaja din Kavos este una dintre cele mai mari de pe insulă (2 km lungime) și oferă o varietate de facilități și sporturi de apă.

Din Kavos, precum și din alte stațiuni de pe insulă, puteți să mergeți în tururi ale insulei cu autocarul sau în croaziere spre Corfu Town, Pârgă, Laguna Albastă și insulele Paxos și Antipaxos.

Paleokastritsa

Paleokastritsa este situată la o distanță de aproximativ 25 de kilometri la vest de capitala insulei. Este considerată una dintre cele mai frumoase stațiuni din Corfu, foarte populară printre englezi.

Această stațiune oferă șase plaje diferite înconjurate de stânci înalte și pâlcuri de măslini, lamai și chiparoși.

Paleokastritsa este cea mai impresionantă locație din Corfu. Șase golfuri fermecătoare înconjoară, stațiunea, care oferă trei plaje, cu ape limpezi care sunt ideale pentru practicarea snorkelingului și scufundărilor, precum și a multor altor sporturi acvatice. Poți închiria o barcă și explora grotele și plajele izolate din apropiere. Dealurile care se ridică deasupra stațiunii oferă o panoramă incredibilă asupra zonei, iar poteci de munte duc la fortăreața Angelokastro din sec. XIII și mănăstirea Paleokastritsa.

De aici puteți închiria bărcuțe pentru o plimbare în jurul stâncilor și golfulețelor, pentru a admira coasta dintr-un alt unghi. Nu uitați să vizitați Mănăstirea Teotokos și castelul venețian din secolul al XIII-lea, San Angelo.

Corfu Town (Kerkyra)

Kerkyra este un oraș din nord-vestul Greciei. Este capitala insulei și prefectura Corfu. Unul dintre cele mai interesante orașe din Grecia, Corfu este un amalgam de stiluri arhitecturale și culturi.

Orașul Corfu, care este probabil unul dintre cele mai atractive, pline de viață și variate orașe din Grecia, este situat la aproximativ la două treimi din distanța spre nord a coastei estice a insulei. Ocupă punctul unui teren care iese în canal între Corfu și partea continentală. Partea estică a insulei este în general protejată de furtuni; ca rezultat al poziției sale, orașul Corfu este în mod plăcut calm și răcoros chiar și în lunile călduroase ale verii.

Pe măsură ce ne apropiem de mare, umiditatea aerului ne oferă o imagine încețoșată a orașului; se ivește din mare mai degrabă ca un miraj. Pe măsură ce ne apropiem, densele blocuri ale clădirilor se pot vedea îngrămădite aproape unele lângă altele.

Planul complex al orașului are trei caracteristici principale: în primul rând, caracterul pitoresc, original, oarecum ciudat, în al doilea rând, organizarea cu măsură a spațiului (cu o lipsă completă a excesului și a exagerărilor în ceea ce privește rețeaua stradală, casele și monumentele), și în al treilea rând, modul rațional în care este amenajat, făcându-l ușor de înțeles. Casele vechi au o valoare estetică unică.

Urme ale prosperității trecutului sunt evidente peste tot, la fel și influențele culturale cu care orașul a intrat în contact, și modul în care acestea au fost asimilate. Părțile nu pot fi deosebite de întreg, iar unitatea este caracteristica fundamentală a orașului Corfu în general.

Primii colonisti care s-au stabilit în Corfu, din Eretria, și-au stabilit orașul în secolul al VIII-lea î. Hr. La capătul portului Hyllaean, acum cunoscut ca laguna Chalkiopoulo ocupata de aeroportul Corfu. Între acel port, care și-a luat numele de la Hyllus, fiul lui Heracles, și portul Alcinous, în partea orașului cunoscuta ca Anemomyloscorințienii sub conducerea Chesicrates și-au stabilit colonia. Puțin câte puțin, orașul s-a dezvoltat spre sud, spre Figareto și a ocupat aproape tot promontoriul numit Kanoni.

Orașul antic a fost fondat în secolulu al VIII- lea i.Hr., se situa mai la sud față de cel de astăzi, între golful Garitsas, cunoscut în denumirea veche ca golf al lui Alcinou și lacul Chalkiopoulou, denumit în trecut și Yllaikon Kolpa.Săpăturile arheologice au demonstrat că yona primului golf era diferită, fiind modificată în formă actuala prin lucrări de umpluturi.Centrul orașului trebuie să fi fost pe locul pe care, azi, îl numim Paleopolis și care se întinde înspre sud până la Kanoni. Vizavi de intrarea paletelor lui Mon Repo se situează piața orașului, în timp ce pe înșiruirea de coline și în Analipsi, trebuie să se fi aflat Acropolis. Numeroase date ne furnizează și Tucidide (cartea a III-a), unde descriind războiul civil din anii 427-425 i.Hr., se referă la cele două porturi, la piață și la templele zeiței Hera, al fraților Dioscuri și al lui Dionysos.

Cele mai mărețe monumente care le poate cunoaște azi vizitatorul, în căutarea Kerkyrei antice, sunt monumentul lui Menekrates, Turnul Nerantzichas, templul zeiței Artemis și două temple din spațiul din Mon Repo.

Templul lui Menekrates se găsește situat între străzile Menekratis și Marasli, este o construcție rotundă, executată din piatră cioplită, cu acoperiș conic și cu o inscripție arhaică care se citește de la draepta la stânga și că ne informează că Menekrates era consul al Kerkyrei în țara să Oianthea, un oraș lângă Galazeidi. Mormântul sau a fost construit de Kerkyreeni în semn de recunoștință pentru serviciile aduse. Acest monument este datat în jurul anilor 600 i.Hr.

Turnul Nerantzichas-ei, așa cum este denumit de localnici, este un turn rectangular drept situat în spatele actualului cimitir și aparținea anticului zid al Kerkyrei. Este datat în secolul IV i.Hr., și are o înălțime de 6 metri. Există și până astăzi, însă peretele acestuia a fost distrus, deoarece în turn a fost găzduita o biserică bizantină închinata Sfintei Maria.

Templul lui Artemis, din care s-au salvat doar câteva rămășițe, se situează lângă mănăstirea Aghion Theodoton. A fost construit din piatră poroasă, la începuturile secolului al VI- lea i.Hr. Și are dimensiunile de 47,50 x 22 m. Avea câte 17 coloane pe laturile lungi și câte 8 pe cele scurte. Din acest templu provine piesă din anticul acestuia reprezentând Gorgona, una din sculpturile caracteristice ale artei antice grecești. Din elemente arhitecturale găsite lângă templul Artemidei se concluyioneza că, acolo, existau și clădiri mai mici.

Pe moșia Mon Repo s-au salvat încă două temple, din epoca de glorie a Kerkyrei. Unul, în Kardaki, este în ritm doric(Fig. 12.), cu câte 11 coloane pe laturile lungi și câte 6 pe cele scurte. Partea răsăriteană a templului s-a prăbușit în mare și s-a pierdut.Trebuie să fi fost dedicat yeului Apollo. Din celălalt templu, mai mare și mai impunător, nu s-a găsit nici o parte din el la locul său, s-au salvat multe piese arhitecutrale aparținând secolului al VII- lea. Acest templu, care trebuie să fi fost dedicat zeiței Hera, a fost distrus la finele secolului al V-lea și a fost reconstituit în jurul anilor 400 i.H.

Templul lui Artemis

Aproape de portul Hyllaean, în cartierul Ayii Theodori al orașului Corfu, arheologii au descoperit un alt templu de o mare importanță. Acesta este templul lui Artemis, din care câteva părți au fost descoperite de soldații francezi în 1812 când era săpat un sunt. Partea vestică a pedimentului templului s-a conservat în condiții excelente; îl reprezintă pe Gorgon Medusa și este cea mai veche depiction care a rămas din antichitate. Templul lui Artemis, care ar părea după tema sculpturii pedimental să fi fost cunoscut în mod convențional sub numele de templul lui Gorgon, a fost construit din piatră de văr în jurul anilor 590-580 i. Hr.

În stil doric pseudo-dipteral, cu 8 coloane pe fiecare parte a lățimii și 17 pe ambele părți ale lungimii. Templul este neobișnuit de alungit, măsurând 22,40 metri în lățime și 47,60 metri în lungime.

În apropierea templului lui Artemis, au fost găsite urme ale unui templu dedicat lui Pythian Apollo datând din secolul al V-lea i. Hr. Pe lângă aceste temple deja descoperite, sursele literare menționează mult mai multe temple și sanctuare care ar fi existat undeva în vechea Cercyra: a lui Zeus, Poseidon, Hermes, Asclepius, Heracles, Castor și Pollux și Alcinous. Se poate presupune că au fost responsabile pentru … acestor monumente constantele stăpâniri și atacuri asupra insulei. Pe lângă toate acestea, materiale din clădirile majorității templelor au fost înlăturate în timpul perioadei bizantine și folosite pentru construcția unor noi biserici creștine.

Forma pe care orașul Corfu a luat-o în perioada venețiană este de o mult mai mare importanță pentru prezent, deoarece a rămas aproape neschimbată de-a lungul secolelor și este în mare măsură responsabilă pentru fizionomia orașului de astăzi. Plimbându-te de-a lungul aleilor înguste ale orașului Corfu (cunoscute ca „kantounia”), oprindu-te în micile piețe cu fântânile și bisericile lor în stil vestic, trecând pe sub pasajele și pe lângă conacele minunate și privind castelele și zidurile care se înalță înaintea ta, ai impresia că timpul s-a oprit în era venețiană. Toate trăsăturile lăsate de trecut și de perioada bizantină, tot ceea ce cuceritorii străini au adăugat mai apoi la mozaicul orașului și tot ceea ce corfioții înșiși au inventat și se îmbină armonios împreună fără contrafacere este în principal identitatea medievală, pe care o datorează venețienilor. În timpul perioadei venețiene, centrul orașului a continuat să fie în zona Fortăreței Vechi, unde s-a mutat înapoi în secolul al VI-lea.

Orașul Corfu, capitala insulei, are o populație de aproximativ 30.000 de locuitori și este centrul econimic, politic și cultural al corfioților. Este orașul conducător/principal al Prefecturii Corfului, fiind sediul majorității autorităților publice: bănci, tribunale, închisori, spitale, consulate, Organizația Naționala pentru Turism, etc. Este scaunul episcopului mitropolitan al insulei Corfu și Paxoi, al cărei biserică oficială este Sf. Spyridon. Un sistem educațional complet constă din școli primare și secundare, școli private, de limbi străine și o universitate – Universitatea Ionică – cu departamente de Limbi străine, Traducere și Interpretare, Muzică și Istorie. Are o rețea de transport public destul de dezvoltată, cu autobuse locale și service-uri aproape spre toate satele. Zboruri zilnice și curse cu bacul spre alte părți ale Greciei sau spre alte țări, facilitează comerțul și turismul foarte dezvoltat al insulei.

Numărul mare de turiști care vizitează Corfu în fiecare an dau insulei un aer cosmopolitan. Pentru a satisface nevoile pieței turistice, numeroase hoteluri și apartamente au fost construite de câteva decenii încoace, complet echipate și supuse cerințelor moderne. Magazine și alte instituții dedicate industriei turismului se pot întâlni peste tot în oraș, împreună cu taverne atrăgătoare și restaurante luxoase, magazine de cafea în stilul vechi și moderne cafenele exterioare, discoteci și baruri dechise până târziu în noapte. Terenuri de fotbal, golf și tenis, un stadion, o piscină și un Yacht Club sunt deschise pentru turiști cât și pentru populația locală. Hotelul Corfu Hilton International deține un cazinou. Plajele de la Mon Repos și Yacht Clubul sunt potrivite pentru înnot și sporturi nautice.

Centrul multor evenimente și în general a vieții sociale din Corfu, a fost timp de secole Spianada. Divizată de strada Dousmani în Piazza de Sus și de Jos, Spianada este înconjurată de unele dintre cele mai remarcabile monumente din Corfu și are o priveliște superbă asupra Grădinilor Municipale , Contrafossa și Fortăreța Veche, pe partea estică. Pe partea de vest, cafenele și restaurante sub bolțile Listonului, iar vizitatorii își pot savura cafeaua sau să guste una din specialitățile bucătăriei locale: "pastitsada" carne de vită cu spaghetti, "sofrito" carne de vită cu usturoi , pește în sos "bourdeto", stinse cu un vin local de calitate sau cu bere de ghimbir, unul din obiceiurile rămase din perioada stăpânirii britanice. În Spianada, tradiționale trăsuri trase de cai sunt puse la dispoziția turiștilor pentru închiriat, iar conducătorul oferă un tur al unora dintre cele mai frumoase părți ale orașului.

Nordul Spianadei – în spatele palatului – încpe de la strada Arseniou, care trece pe deasupra malului mării, prin cartierul numit Mourayia, de-a lungul zidurilor mării. De aici până la coasta Albaniei se desfășoară o priveliște superbă. Drumul din fața mării, acum numit strada Athinagora, duce la port, unul dintre cele mai ocupate din Grecia. Nu departe pe mare se află insulă numită Vido, vechea Ptychia, spre care …circulă în fiecare zi. Până ăn 1864, pe Vido se afla o fortăreță venețiană. În prezent este scoasă din uz. Mai sus de port se află dealul pe care este situată Fortăreața Nouă cu… venețiene.

Pe strada Solomou 7-9, aproape de intrarea Fortăreței Noi, se află un muzeu modern de un interes deosebit: Muzeul Maritim al lui Napoleondas Sayias. Fondat în 1989, cu exponate pe care deținătorul său le-a colecționat din toată lumea, conține scoici, bucăți de coral, crabi, raci, șerpi, stele de mare, bureți, micro-organisme și multe altele.

Cea mai de neuitat experiență ce îl așteaptă pe vizitator este, cu toate acestea, o plimbare prin centrul orașului Corfu dar mai ales prin vechea lume a cartierului Campiello. Aleile înguste ("kantounia") în linie cu clădirile înalte, deseori decorate cu bolte sau …, micile piețe atractive cu fântânile lor sculptate în piatră, bisericile cu elegantele turnuri clopotniță și ocazionalele conace cu balcoane ornamentate în mod priceput și felinare atârnate, ajută la crearea unei atmosfere medievale pe care nu o mai găsești nicăieri în Grecia. De un interes aproape la fel de mare este piața, pe străzile din partea vestică a Spianadei: strada Nikiforou Theotoki, împodobită cu bolte ("voltă"), păstrează încă multe urme ale perioadei stăpânirii venețiene. Clădirea Băncii Ionice, la intersecția străzilor N. Theotoki cu Filarmonikis, găzduiește o colecție de bancnote datând din perioada stăpânirii turcești și până în ziua de azi și o expoziție de fotografii arătând cum sunt bătute monezile.

În ciuda numărului de clădiri noi care au fost construite pentru a satisface nevoile turismului și distrugerile nemiloase pe care alții le-au provocat de-a lungul secolelor – culminând cu raidurile de bombardamente ale germanilor din 1943 – Corfu se poate încă mândri cu clădiri publice de o mare valoare pentru moștenirea culturală greacă. În fiecare colț al orașului sunt urme ale acelora a căror soartă a fost să calce în picioare insula și să adauge încă o piesă la mozaicul istoriei sale. Din 1976, orașul Corfu a fost pe lista orașelor cele mai istorice ale Europei, și eforturi sunt încă susținute pentru a-i păstra pe cât posibil atmosfera istorică. Un program enorm de muncă de menținere a monumentelor din Corfu a început în 1992-1994, cu ocazia alegerii orașului ca venue pentru înalta adunarea a Uniunii Europene în tmpul președinției grecești a comunității.

În zilele de astăzi, orașul Kerkyra a fost obligat să se extindă și în afara celui vechi, care este construit între cele două forturi, creând astfel, trei suburbii. Spre nord-vest Mandouki, Saroko între colinele Avrami și Sotiros, iar înspre sud Garitsa, de-a lungul marii. Între acestea, lipsește binenteles prezenta Veneției, care este intensă în întregul oraș prin arhitectura sa, străduțele strâmte cu pavaj de piatră (kandouina) și micile piețe din fata bisericilor. Vă vom da însă o imagine a formei orașului, cu cele mai interesante clădiri bublice și particulare, nu numai ale epocii Venețienilor dar și ale epocilor ocupațiilor Franceze și Engleze.

Străzile comerciale cum ar fi strada Nikiforou Theotocou, Syganeiou, Voulgareos, Mihail Theodokis și a Filarmonicii, se caracterizează prin „voltă”, arcadele unde plimbăreții circulau găsind umbra pe timp de vară și erau feriți de ploaie și frig pe timp de iarnă. Cea mai renumită strada a Kerkyrei era așa-zisul largul kandouni (Strață Largă), strada Moustouxidi de astăzi.

Dintre vechile clădiri publice ale Kerkyrei, cele mai interesante se afla în piață ce se întinde în fata Primăriei, care altădată, era piața cea mai importantă a orașului. Această clădire, care era sub pasajul nobolilor (Loggia Nobilei), a început să se construiască în 1663 iar construcția a durat 30 de ani. În anul 1720, sub pasajul devine teatru și a fost denumit San Giacomo. În final, Loggia a adăpostit Primăria. O altă interesantă clădire a pieței este locuința episcopului Latin, care a fost construită în secolul al XVII-lea, cu multe adăugări și schimbări în continuare. O perioadă de timp a adăpostit judecătoria Kerkyrei iar recent, sucursala Băncii Greciei.

Peisajul de la Pontikonisi (Insula Șoarece) este probabil una dintre cele mai faimoase din Grecia. Istoria sa este, de asemenea, familiară, Nausicaa și Odiseu în timpurile antice și urcușurile și coborâșurile, cu cuceritorii vestici în timpurile moderne, fără a menționa contribuția sa la partea culturală. Datorită acestori factori, și a frumuseților naturale ale insulei, a avut timp de mulți ani reputația de loc ideal pentru petrecerea vacanțelor. La început erau doar câțiva vizitatori, apoi numărul acestora a crescut și azi, pe o perioadă de șase luni din an, de multe ori, în Corfu sunt mai mulți turiști decât populația locală.

Mon Repos. Palatul de vară

Povestea proprietății Mon Repos a început în 1828, când Lady Palatianos-Adam (Nina) l-a rugat pe soțul ei, Sir Frederick, al doilea înalt comisar, să construiască un palat de vară pentru înaltul comisar al Insulelor ionice. Numele oficial dat la început palatului a fost "Casa Sf. Pandeleimon", avînd în vedere că a fost construit pe ruinele unei biserici cu acest nume. Totuși, numele ales în cele din urmă de lordul înalt comisar și lady Adam, soția sa născută corfioată, a fost "Cazinoul".

Construcția clădirii, în stil neo-clasic regency, a fost începută în 1828 și a terminată în 1831. Arhitectul a fost Sir George Whitmore, autor și a Palatului Sf. Michael și Sf. George din Corfu.

Situat la mică distanță de orașul Corfu, între Garitsa și Analipsis, și construit aproape de vechiul oraș Paleopolis, acum un site arheologic, porțile palatului cu boltele adânci ocru și palmierii se pot vedea cu ușurință de pe strada principală.

Din nefericire pentru Sir Frederick Adam și soția lui, nu au ajuns niciodată să se bucure de "Cazinou", deoarece înainte ca acesta sa fie gata, ei au plecat în India, unde el trebuia să devină Guvernator al Madras. După plecarea lui Adam, succesorul acestuia Lord Nugent a sugerat ca această clădire să fie folosită în scopuri publice, și petru o perioadă foarte scurtă a funcționat ca liceu particular. Pentru anii rămași din protectoratul britanic, clădirea a fost folosită de însăși Lordul Înalt Comisionar și de către membrii care făceau parte din personalul acestuia. După cedarea Corfului Greciei în 1864, britanicii au decis sa dea palatul regelui George I al Greciei. Până la această dată clădirea fusese renumită "Mon Repos". Aici a fost născut , în 1921, prințul Philip, Duce de Edinburgh.

După plebiscitul din 1974 care a stabilit o Republică, frumos proporționata claădire Regency a început să se deterioreze. Multe piese de mobilier au fost furate, altele vândute sau mutate în alte case. Frumoasele coloane și ferestrele mari cu vedere spre golf sunt aproape abandonate acum.

Minunate chiar și în paragină, grădinile romantice cu mulțimea de tufe de trandafiri se întind în jos spre mare. În jurul palatului frunzișul sălbatic se întinde tot mai sus cu fiecare an. O mică capelă frumosă se ascunde într-un colț îndepărtat al terenului, pictată înăuntru în alb și albastru, unde regi și regine și prințese s-au rugat odată. Acum pânzele de paianjen înconjoară altarul ca un giulgiu, îar un liliac somnoros se mișcă speriat de pașii străinilor.

Palatul Achilleio

Gastouri este un mic sat aproape de mare, la 11,5 km de orașul Corfu. În piața satului, sub un copac, se află Izvorul lui Elizabeth din Austria, care acum a secat. Toată zona are legătură cu Împărăteasa Elizabeth a Austriei, adesea cunoscută ca Sissy, al cărei palat de vara, faimosul Achilleio, este situat la doar doi kilometri de Gastouri.

Palatul Achilleion a fost construit între anii 1890-1891 pentru Împărăteasa Elizabeth a Austriei, cunoscută și ca Sissy, și și-a luat numele de la slăbiciunea ei mărturisită pentru Achilles.

Elizabeth (1837-1898) a fost o binecunoscută figură romantică, în tinerețe fiind cea mai frumoasă prințesă din Europa. Următorii ei ani au fost umpluți cu tragedii personale și familiale, care au culminat cu propria ei asasinare în Geneva.

Deși palatul a fost proiectat ca un loc retras pentru Elizabeth, pentru a o feri de intrigile curții imperiale din Viena, cu greu ar fi ghicit cineva acest lucru. Este o clădire impozantă în stil neo-clasic.

Elizabeth și-a numit palatul din Gastouri – Achilleio, dedicându-l eroului ei favorit, Achilles; după cum ea însăși a scris că "el reprezintă spiritul grecesc, frumusețea pământului" și este "la fel de puternic, mândru și încăpățânat ca un munte grecesc". Palatul Achilleio a fost construit în 1889-1891 de arhitecții italieni Rafael Corito și Antonio Lanti, sub supravegherea personală a împărătesei, care s-a ocupat de asemenea de ornamentația palatului cu tablouri și sculpturi, majoritate lor fiind cumpărate de la familia Borghese. Este o clădire luxoasă de trei etaje în "stilul pompeian", cu elemente neo-clasice, înconjurată de grădini pline de vegetație și împodobite cu importante lucrări de artă. În 1908, după moartea lui Elizabeth, Achilleio a fost cumpărat de Wilhelm al II-lea, kaiserul german, iar în 1914 – la izbucnirea Primului Război Mondial – a fost abandonat. În 1915, a fost folosit ca sediu central al armatei serbiene și ca spital, devenind proprietate a statului grec în 1919. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a servit ca spital din nou și ca sediu central al forțelor ocupante germane și italiene, iar după eliberare a găzduit o varietate de școli și instituții. Astăzi aparține Organizației Naționale pentru Turism și din 1962 până în 1992 cayinoul din Corfu a funcționat acolo. Parterul clădirii funcționează ca muzeu.

În palatul Achilleio se intră printr-o poartă de fier ornamentată cu două statui de bronz, a lui Zeus, la stânga și a lui Achilles, la dreapta. Prima cameră de la parter, sala de recepție, are în centrul tavanului o frescă, realizată de pictorul italian Galopi, după tema celor Patru Sezoane și Orele. De un interes deosebit în această cameră sunt și șemineul din marmură, două statuete ale lui Athena și Hebe (deasupra șemineului, realizate de sculptorul german Heinemann), și un tablou al lui Elizabeth făcut de artistul german Witterhalter. La capătul îndepărtat al sălii recepției, o scară magnifică având de o parte și de alta statui de bronz ale lui Zeus și Hera și o colecție mare de sculpturi de marmură și ghips (ale lui Zeus, Niobe, Artemis, Apollo, Aphrodite, Hermes și Pan) duce spre etajele superioare. Spre dreapta sălii recepției se află capela catolică a împărătesei. În sanctuarul apse sunt reprezentări ale lui Hristos și Pontius Pilate, dedesubtul cărora se află o icoană a lui Hristos și a Maicii Domnului, de Franz Matz. Sunt două colțuri cu statui ale lui Hristos și a Maicii Domnului, un altar. Lângă capelă se află o cameră cu amintiri ale lui Elizabeth: medalioane, fotografii, tablouri, sfeșnice, mobilă, un portret al împărătesei, două poeme scrise de ea și un bust al lui Franz Josef. Următoarea cameră conține câteva lucruri personale ale lui Wilhelm al II-lea: biroul său, o sobă, o chiuvetă pentru spălat mâinile, o oglindă, farfurii, medalii, documente, două tablouri cu oi și Kaiser, fotografii, etc. O cameră mică din aripa stângă a Muzeului duce spre sala de banchet a palatului, din care au rămas câteva părți din decorația originală. Aici sunt mai multe amintiri ale lui Elizabeth și Franz Josef: fotografii, o sabie, un ceas, o oglindă, etc. Mobilele în stil rococo sunt din vremea lui Kaiser Wilhelm. De interes în următoarea cămara mică sunt cinci sculpturi cu teme mitologice: Marul discordiei, Paris și Helen, Sappho, Orpheus și Eurydice, Dionysus cu anturajul său și două sculpturi.. Ultima cameră de la parter conține biroul, biblioteca, șezlongul și alte elemente de mobilă ale împărătesei: trei oglinzi sculptate, statui și busturi de bronz, fotografii, bijuterii și o pictură în ulei cu tema întâlnirii în Scheria dintre Odysseus și Nausicaa, realizată de către Ludwig Thiers.

Scară mare se termină, la ultimul etaj, cu un balcon în peristil ionic ornamentat cu busturi și statui ale celor Nouă Muze. Peretele de deasupra balconului este decorat cu o pictură impresionantă a Triumfului lui Achilles, de pictorul german Franz Matz. Achilles este reprezentat stând drept în caleașca să în timp ce gonește cu triumf în jurul zidurilor Troiei, trăgând trupul lui Hector după el și ținând în mână coiful acestuia. (După cum povestește Homer în Iliada, de unde s-a inspirat pictorul pentru această scenă, Achilles l-a omorât pe Hector și a dezonorat cadavrul său în acest fel pentru a se răzbuna pe Hector pentru că l-a omorât în luptă pe iubitul său prieten Patrocle).

Grădinile palatului Achilleio sunt printre cele mai frumoase locuri din Corfu și oferă o priveliște superbă asupra lagunei Chalkiopoulou, Kanoni, Pontikonisi și Muntele Pantokrator. Acestea, la rândul lor, sunt un fel de muzeu în aer liber, plin de sculpturi importante. Remarcabile printre acestea sunt cele reprezentându-l pe Apollo, Hermes, Artemis și pe Aphrodita, situate aproape de intrarea în palat, statuile celor Nouă Muze și Favoritele în peristil ionic de pe veranda din spatele palatului, busturile filozofilor și poeților antici din spatele coloanelor în peristil, statuia din marmură a Lordului Byron de pe cel mai important balcon de pe partea cu privire spre pădure, și statuia lui Elizabeth aproape de mare. Totuși, cele mai importante statui de pe teritoriul palatului sunt cele ale lui Achilles murind și Achilles triumfător. Prima dintre acestea a stat la început pe tarasa mare din grădini, unde este situată acum cea de-a doua, Achilles triumfător.

Kaiser Wilhelm s-a decis să mute Achilles murind era prea mică pentru a se putea vedea printre palmierii înalți. După ce a mutat-o, a instalat Achilles trumfator pe locul acesteia; aceasta este o statuie de bronz enormă, de 11 metri înălțime, situată pe un plinth înalt de marmură, care a fost creată în 1909 de către sculptorul german Getz și a fost atât de grea încât a trebuit să fie adusă în Corfu pe bucăți și ansamblată pe loc. Achilles este reprezentat triumfând – o postură potrivită pentru un conducător atât de puternic ca Achilles – stând drept, cu scutul, sulița și coiful său. Achilles murind este situată înaintea terasei și puțin mai în jos peristilul cu Muzele. Este o statuie de marmură realizată de sculptorul german Ernst Herder, făcută la comanda lui Elizabeth în 1884, și a fost original situată în palatul ei din Viena. În această statuie Achilles este reprezentat semi-culcat, aproape dezbrăcat, purtându-și coiful și încercând să scoată din călcâi săgeata fatală trasă de Paris. Această operă minunată, acum emblema stabilită a palatului Achilleio, este remarcabilă pentru îndemânarea cu care artistul a reprezentat suferința și durerea eroului în timp ce i se apropie moartea.

4.3. Cazarea în insula Corfu

În insula Corfu posibilitățile de cazare sunt practic nelimitate, de la hoteluri și moteluri de 2-3 stele până la cele foarte luxoase de 5*. Am ales să prezint o parte dintre acestea incluzând și prețurile practicate.

4.4. Analiza SWOT a insulei Corfu

Puncte tari

Număr mare de obiective turistice naturale și antropice.

Rețele stradale și pietonale bine dezvoltate.

Clima – deoarece permite desfășuraea activităților turistice pe tot parcursul anului.

Posibilitatea practicării curei heliomarine.

Numeroase baze de cazare.

Apropierea de mare.

Așezare geografică favorabilă.

Dispune de un aeroport internațional.

Posibilitatea practicării sporturilor nautice.

Transport intraurban.

Transport public spre diferitezone turistice ale insulei.

Dorința de a conserva patrimoniul istoric și cultural.

O bună calitate a serviciilor turistice.

Promovarea unei imagini pozitive a orașului.

Patrimoniul cultural și istoric oferă posibilitatea dezvoltării unui turism durabil.

Un număr relativ mare de agenții de turism și tour-operatori activi.

Puncte de informare turistică.

O varietate mare de produse turistice.

Instituțiile culturale și muzeale, monumentele de arhitectură se găsesc în stare bună de conservare și funcționare optimă.

Puncte slabe

Aglomerație de oameni și autovehicule

Lipsa simțului de reciclare și menținere a curățeniei în rândul populației

Depozitarea gunoiului în locuri neadecvate.

Oportunități

Creșterea numărului locurilor de muncă pentru populația locală datorită creșterii numărului de turiști.

Crearea unor circuite turistice ale bisericilor, clădirilor istorice sau muzeelor din Corfu.

Festivalurile și manifestările organizate în oraș pot atrage numeroși turiști.

Posibilitatea organizării unor conferințe importante.

Promovarea evenimentelor și festivalurilor din Corfu pot atrage numeroși investitori.

Crearea unui circuit al orașelor turistice de pe insule

Renovarea unor clădiri de interes turistic pentru a atrage mai mulți turiști.

Cererea crescândă de servicii.

Conservarea și protejarea prin turism organizat a unor resurse supuse degradării.

Amenințări

Competiție puternică pe piața turistică a destinațiilor europene.

Criza economică

Situația actuală pe piețele internașionale a Greciei

Nemulțumirea populației locale în legătură cu numărul tot mai mare de turiști.

Riscul pierderii tradițiilor etnografice și etnoculturale.

Tsunami

Puternică poluare a mediului datorită numărului tot mai mare de turiști

Intensificarea concurenței.

Afectarea resurselor turistice prin exploatarea inadecvată sau excesivă

Concluzii

Insula Corfu face parte din Insulele Ionice în apropierea graniței cu Albania. Are o suprafață de 593 km² și 100.000 locuitori. Are un climat temperat. Este un peisaj verde cu livezi de citrice, viță de vie, măslini.

Loc de vacanță renumit pentru clima să blândă, Corfu are tot ceea ce atrage și distrează pe vizitatori, fără să vorbim de frumusețea meleagurilor sale, de plajele sale de nisip auriu întinse la picioarele munților împăduriți și rocilor abrupte, asemănătoare unor castele ce țâșnesc la suprafața mării. Punct de legătură între Grecia continentală și Europa occidentală, poziție avantajoasă ce i-a permis să-și dezvolte o cultură, o literatură, pictură și muzică proprie.

Corfu a fost prima insula care a primit cu brațele deschise turiștii, devenind între timp un centru internațional de turism important care atrage mulți vizitatori și oferă facilități turistice moderne și bine echipate. În ciuda faptului că turismul este extrem de bine dezvoltat în ariile de coastă, nu a stricat încă saturile care au reușit să își păstreze autenticitatea și culorile locale.

Economia Corfului este în principal bazată pe turism dar agricultura încă este o mică parte – localnicii încă produc ulei de măsline și vinuri de înaltă calitate în satele de munte.

Capitala Corfului este numită tot Corfu și este portul principal; este cel mai mare oraș al ionienilor și unul dintre cele mai frumoase orașe grecești. Construit între două fortărețe și plin de superbe clădiri italiene și franceze, biserici bizantine și parcuri pline cu flori, orașul Corfu este o adevărată bijuterie plină de farmece și frumuseți nenumărate.

Propunerile pentru dezvoltarea turismului în insula Corfu sunt următoarele:

Realizarea unui calendar al evenimentelor pentru tot anul și promovarea acestuia în cadrul insulei și în afara ei.

Colaborare bună și comunicare între instituțiile implicate în dezvoltarea și promovarea turistică a orașului.

Realizarea unor circuite turistice tematice în cadrul orașului.

Promovare a evenimentelor bazată pe produse locale.

Restaurarea clădirilor – important pentru a crește valoarea culturală și profesională a acestor obiective.

Amenajarea unui parc de distracții.

Crearea unor programe interactive care să fie oferite tot anul.

Evitarea utilizării excesive a resurselor culturale.

Menținerea dezvoltării turismului moderat deoarece numărul ridicat a turiștilor unui obiectiv turistic sau a unei zone turistice poate dăuna mediului natural și cultural.

Creșterea calității serviciilor din cadrul turismului, personal calificat.

Bibliografie

Makrandreou, A., Eleni Palaska, Corfu. Tourist Guide • Useful Information • Map, Adam Editions, Attica;

Băltărețu A., Turismul internațional -de la teorie la practică-, Ed. Sylvi, Bucuresti 2004;

Christine Petr, Marketingul turismului, Ed. CH Beck, 2011;

Cosmescu I., Turismul – Fenomen complex contemporan, ed. II. Ed. Economică 2007;

Cristureanu C., Strategii și tranzacții în turismul internațional, Ed. C.H.Beck, București 2006;

Cruceanu M. și Săvulescu C. V., În jurul lumii. Grecia. Ghid turistic, Editura Vremea XXI, 2003, București;

Desipris G., Petris T., Corfu. Achilleio. The island of the Phaeacians., Toubi´s Editions, Attiki;

Gruescu R.C., Turism internațional, Ed. Sitech, Craiova 2005;

Mary Mc Callum (1993), Grecia. Istorie-Artă-Folclor-Itinerarii, Editura Libris, 2003, Brașov;

Minciu R., Economia turismului, Ed. Uranus, Bucuresti 2000;

Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Ed. Expert, București 2001;

Stoina C., Spânu M., Turism și marketing turistic, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2003;

Grecia. Ghid complet (1993), Editura Aquila ’93, Oradea 2004;

ec.europa.eu/romania/news/turism_ro.htm;

ghidcorfu.info;

insse.ro;

ro.wikipedia.org/wiki/Grecia;

unwto.org Update and Statistical Annex of the UNWTO World Tourism Barometer, March 2012.

Bibliografie

Makrandreou, A., Eleni Palaska, Corfu. Tourist Guide • Useful Information • Map, Adam Editions, Attica;

Băltărețu A., Turismul internațional -de la teorie la practică-, Ed. Sylvi, Bucuresti 2004;

Christine Petr, Marketingul turismului, Ed. CH Beck, 2011;

Cosmescu I., Turismul – Fenomen complex contemporan, ed. II. Ed. Economică 2007;

Cristureanu C., Strategii și tranzacții în turismul internațional, Ed. C.H.Beck, București 2006;

Cruceanu M. și Săvulescu C. V., În jurul lumii. Grecia. Ghid turistic, Editura Vremea XXI, 2003, București;

Desipris G., Petris T., Corfu. Achilleio. The island of the Phaeacians., Toubi´s Editions, Attiki;

Gruescu R.C., Turism internațional, Ed. Sitech, Craiova 2005;

Mary Mc Callum (1993), Grecia. Istorie-Artă-Folclor-Itinerarii, Editura Libris, 2003, Brașov;

Minciu R., Economia turismului, Ed. Uranus, Bucuresti 2000;

Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Ed. Expert, București 2001;

Stoina C., Spânu M., Turism și marketing turistic, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2003;

Grecia. Ghid complet (1993), Editura Aquila ’93, Oradea 2004;

ec.europa.eu/romania/news/turism_ro.htm;

ghidcorfu.info;

insse.ro;

ro.wikipedia.org/wiki/Grecia;

unwto.org Update and Statistical Annex of the UNWTO World Tourism Barometer, March 2012.