Destigmatizarea Si Integrarea Sociala a Persoanelor cu Tulburari Psihotice

Destigmatizarea și integrarea socială a persoanelor cu tulburări psihotice

-lucrare de licență-

Cuprins

Partea I. Desfășurarea teoretică a lucrării

CAPITOLUL 1- INTRODUCERE

Motivarea alegerii temei

Problematica abordată și scopul lucrării

Importanța și actualitatea temei

Încadrări paradigmatice și teorii științifice relevante

1.4.1 Încadrarea paradigmatică

1.4.2 Teorii sociologice privind stigmatizarea

CAPITOLUL 2- FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODOLOGICĂ A PROIECTULUI DE CERCETARE-INTERVENȚIE

2.1 Delimitări conceptuale

2.2 Perspective istorice de abordare a tulburarilor psihotice

CAPITOLUL 3- DESTIGMATIZAREA ȘI INTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU TULBURĂRI PSIHOTICE

3.1 Stigmatizarea persoanelor care suferă de tulburări psihotice

3.2 Cauzele și impactul stigmatizării asupra individului cu tulburări psihotice

3.2.1. Cauzele stigmatizării

3.2.2 Impactul stigmatizării asupra bolnavului mintal

3.3 Integrarea socială a persoanelor cu tulburări psihotice

3.3.1 Integrarea în comunitate

3.3.2 Integrarea profesională

3.4 Rolul asistentului social în destigmatizarea și integrarea socială a persoanelor cu tulburări psihotice

3.5 Art-terapia, ca modalitate de reintegrare socială

Partea aII-a: Prezentarea designului metodologic al cercetării

CAPITOLUL 4- PROIECT DE CERCETARE

4.1. Preliminarii de ordin metodologic

4.1.1. Problematica abordată și scopul cercetării

4.1.2. Întrebările și obiectivele cercetării

4.1.3. Populația/ lotul de subiecți investigați

4.1.4. Metode, instrumente și tehnici de cercetare utilizate

4.1.5. Localizare, repere organizaționale și de management

4.1.5.1. Accesul la subiecți

4.1.5.2.Metode de prelucrare a datelor

4.2. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

4.3. Concluziile cercetării

Partea a III-a: Activitatea de intervenție

CAPITOLUL 5: PREZENTAREA INTERVENȚIEI DE TIP ASISTENȚĂ SOCIALĂ

5.1 Scopul intervenției

5.2 Obiectivele operaționale ale intervenției

5.3 Grupul țintă și beneficiarii

5.4 Metode, tehnici și instrumente utilizate în intervenție

5.5. Limitele intervenției

5.6 Descrierea intervenției de tip asistență socială

5.6.1. Descrierea activităților

5.7 Evaluarea intervenției

5.7.1.Concluziile intervenției

CONCLUZII FINALE

BIBLIOGRAFIE

Anexa 1. Tabelul privind riscul perceput de violență

Anexa 2. Chestionarul

Anexa 3. Lista abilităților

Anexa 4. Lista abilităților necesare unui angajat

Anexa 5. Chestionarul privind abilitățile sociale

Partea I. Desfășurarea teoretică a lucrării

CAPITOLUL 1- INTRODUCERE

Motivarea alegerii temei

Alegerea acestei teme ca subiect de licență este motivată de interesul pe care mi-l stârnește conștientizarea existenței acestei probleme, de motivația pentru posibilitatea adaptării și intergrării acestor categorii de persoane. Consider că acesta poate fi un prim pas în rezolvarea problemei stigmatizării persoanelor cu tulburări psihotice.

Prima parte a lucrării de față conține noțiunile teoretice referitoare la tema abordată și scoate în evidență rolul asistentului social în destigmatizarea și integrarea socială a persoanelor cu tulburări psihotice, urmând ca a doua parte să cuprindă cercetarea iar în final, a treia parte, cea de intervenție, poate constitui un potențial început al procesului de destigmatizare și integrare socială a acestei categorii de persoane.

Așadar, conștientizarea stigmatizării persoanelor cu tulburări psihotice ca fiind o problemă de ordin social, poate fi un început în procesul de schimbare a atitudinilor sau cel puțin, a gândirii stereotipe a populației cu privire la această categorie de persoane. Pentru aceasta, am considerat necesară întocmirea unui proces de cercetare complex, prezentat în cea de-a doua parte a lucrării. Prin intermediul acestei cercetări cantitative realizată pe această temă, am identificat principalii factori care contribuie la dezvoltarea și menținerea fenomenului stigmatizării precum și comportamentele care alimentează acest fenomen.

Conform Strategiei Autorității de Sănătate Publică a Județului Cluj, în Cluj, în anul 2008 erau 15.333 bolnavi psihic, din care în mediul urban 12.913, iar în mediul rural 2.420. (Roth, M., Schmidt, P.O., 2008, p. 193). Astfel, după cum se observă, integrarea socială a persoanelor cu tulburări mentale reprezintă o problemă de maximă importanță ce poate fi soluționată numai prin efortul comun al tuturor cetățenilor.

Consider că participînd la activitatea de sensibilizare și conștientizare a populației dar și a autorităților, privind problema stigmatizării și marginalizării persoanelor cu tulburări psihotice putem contribui la integrarea socială dar și profesională, a acestor persoane.

Problematica abordată și scopul lucrării

Problematica abordată în această lucrare vizează destigmatizarea și integrarea persoanelor cu tulburări psihotice în societate, iar scopul constă în explorarea sistematică a modului de acțiune a barierelor asupra relațiilor ce se stabilesc între bolnavi și societate (familie, cercul de prieteni, instituții, etc.). Pentru a înțelege în profunzime problematica ce vizează fenomenul stigmatizării persoanelor cu tulburări psihotice, este necesară o analiză amănunțită a acesteia, începând de la definirea stigmatizării, prezentarea cauzelor și impactului stigmatizării asupra individului cu tulburări psihotice și rolul asistentului social în destigmatizarea și integrarea socială a acestor indivizi.

Scopul lucrării constă în studierea problematicii stigmatizării cu ajutorul cercetării cantitative și implementarea pe această bază, a unui proces de intervenție socială.

Importanța și actualitatea temei

Stigmatizarea persoanelor cu tulburări psihotice este o problemă de mare actualitate și importanță, în condițiile în care trăim într-o societate în care această categorie a populației este evident dezavantajată față de alte categorii de persoane și poate fi soluționată numai prin efortul comun al tuturor. Acest fapt suscită un interes aparte în vederea găsirii unei alternative de diminuare a acestui fenomen cu care se confruntă majoritatea persoanelor cu tulburări psihotice. Schimbarea atitudinii față de aceste persoane, reintegrarea lor în societate și includerea în activitățile desfășurate de comunități și grupuri constituie un obiectiv principal al acestui demers.

1.4. Încadrări paradigmatice și teorii științifice relevante

1.4.1 Încadrarea paradigmatică

Pentru a explica stigmatizarea, am considerat relevantă Paradigma interacționalismului-simbolic, conform căreia acțiunile sociale sunt rezultatul proceselor de interacțiune dintre membri societății iar constituirea personalității se realizează prin intermediul mecanismelor comunicării simbolice sub aspectul vieții colective. Sensul acțiunilor individului este determinat de semnificații, sinele dezvoltându-se în urma procesului social al interacțiunii. Cu alte cuvinte, boala psihică este un construct social care se conturează în funcție de semnificațiile acordate de indivizi acesteia, și este repezentată și ca un produs al mecanismelor de etichetare. (H. Blumer., 1969 apud Băican, E., 2003).

Pe de altă parte, Paradigma antipsihiatriei conturează ideea că boala psihică este un rol social pe care îl adoptă indivizii care nu se supun presiunii conformismului social. ( apud Băican, E., 2003, p.7).

1.4.2. Teorii sociologice privind stigmatizarea

Lucrarea de față poate fi privită din perspectiva teoriei Teoria etichetării sociale a lui Erving Goffman. Este bine cunoscut faptul că normele sunt un mecanism social la care se conformează indivizii, definind ceea ce este considerat comportament deviant, ce este corect sau greșit. Conform Teoriei etichetării, putem spune că niciun comportament în sine nu este deviant, ci este definit de către ceilalți indivizi în urma interacțiunilor sociale. Astfel, dacă modul în care se comportă un individ nu corespunde cu cel al majorității, comportamentul ajunge să fie etichetat ca deviant. Cu alte cuvinte, eticheta de schizofrenic, spre exemplu, determină în rândul societății o gândire stereotipă, urmând să acționeze în acord cu aceasta. (Scheff, 1960, apud Badale, F.S., Foldan, L.R.)

Badale și Foldan sunt de părere că o altă perspectivă care contrazice teoria etichetării se bazează pe ideea că stigmatizarea persoanelor cu tulburări psihotice este datorată tocmai comportamentului manifestat de acestea. Spre exemplu, ele pot avea semne fizice, mișcări faciale sau gesturi anormale care să indice prezența bolii, lucru care va scădea acceptabilitatea lor la nivel social.

CAPITOLUL 2- FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODOLOGICĂ A PROIECTULUI DE CERCETARE-INTERVENȚIE

Delimitări conceptuale

Având în vedere că subiectul lucrării mele îl reprezintă stigmatizarea și reintegrarea socială a persoanelor cu tulburări psihotice, înainte de a face referire la acesta, consider utile câteva precizări ce țin de clarificarea termenilor cheie pe care i-am utilizat în lucrare.

Un concept fundamental cu care operez in lucrarea de față este cel de „tulburări psihotice”, sau „tulburări mentale”. Diaconescu, definește această noțiune ca fiind probleme psihologice fundamentate pe structuri psihologice anormale de funcționare și anume pe funcționare psihologică marcată de distres, disfuncționalitate, periculozitate și devianță(note de curs Diaconescu, M., 2013).

Distresul face referire la stresul negativ pe care îl resimte persoana, situația tensionată și neplăcută. Devianța se referă atât la încălcarea propriu-zisă a legii, cât și la abaterile de la regulile de conviețiure ale societății sau ale unui grup social (Zamfir, C., Vlăsceanu, L., 1998, p.165).

O altă definiție a bolii mentale este dată de DSM-IV-TR, în care boala este definită ca fiind un sindrom psihologic sau comportamental care este asociat cu un anumit simptom, cu o incapacitate sau cu un risc crescut de durere, infirmitate sau chiar deces. Sindromul, manifestarea disfuncției trebuie considerată ca fiind biologică, psihologică sau comportamentală indiferent de cauza care l-a generat. Cu alte cuvinte, la fel cum susține APA, comportamentul deviant sau conflictele dintre individ și societate sunt văzute ca fiind tulburări mentale doar atunci când este simptom a unei disfuncții a individului.

Potrivit legislației în vigoare, prin persoană cu tulburări psihice se înțelege “persoana bolnavă psihic, persoană cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de alool sau droguri, precum și persoana care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în vigoare din practica medicală, ca fiind tulburări psihice.”

Astfel, cele mai frecvente tulburări psihice sunt următoarele: tulburări de anxietate, tulburări de panică și atacurile de panică, tulburările anxioase fobice (fobia simplă, agorafobia, fobia socială), tulburările obsesiv-compulsive, stresul post-traumatic, tulburările afective (despresia, mania, sinuciderea), schizofrenia, tulburări delirante. (Diaconescu, M., 2013, p.19-41). Toate aceste tulburări afectează gândirea, creând dificultăți de adaptare socială și totodată dezvoltând stigmatizare din partea celor din jur.

Pentru a clarifica sensul cuvântului „stigmatizare”, am considerat utilă prezentarea acestuia prin definiția dată de Zamfir C. și Vlasceanu L., care susțin că stigmatizarea este orice atribuire fizică sau socială care devalorizează identitatea unui individ, astfel încât el nu mai poate fi acceptat pe deplin de către ceilalți membri ai societății (Zamfir, C., Vlăsceanu, L., 1998). Cu alte cuvinte, prin stigmatizare, o persoană devine etichetată negativ și văzută ca fiind „altfel” decât ceilalți membri ai societății, fapt care duce la excluderea acesteia din societate, mai exact, la excluderea socială și profesională.

Inițial, sensul termenului „stigmat”, cuvânt de origine greacă, se referea la tăietura stresul negativ pe care îl resimte persoana, situația tensionată și neplăcută. Devianța se referă atât la încălcarea propriu-zisă a legii, cât și la abaterile de la regulile de conviețiure ale societății sau ale unui grup social (Zamfir, C., Vlăsceanu, L., 1998, p.165).

O altă definiție a bolii mentale este dată de DSM-IV-TR, în care boala este definită ca fiind un sindrom psihologic sau comportamental care este asociat cu un anumit simptom, cu o incapacitate sau cu un risc crescut de durere, infirmitate sau chiar deces. Sindromul, manifestarea disfuncției trebuie considerată ca fiind biologică, psihologică sau comportamentală indiferent de cauza care l-a generat. Cu alte cuvinte, la fel cum susține APA, comportamentul deviant sau conflictele dintre individ și societate sunt văzute ca fiind tulburări mentale doar atunci când este simptom a unei disfuncții a individului.

Potrivit legislației în vigoare, prin persoană cu tulburări psihice se înțelege “persoana bolnavă psihic, persoană cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de alool sau droguri, precum și persoana care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în vigoare din practica medicală, ca fiind tulburări psihice.”

Astfel, cele mai frecvente tulburări psihice sunt următoarele: tulburări de anxietate, tulburări de panică și atacurile de panică, tulburările anxioase fobice (fobia simplă, agorafobia, fobia socială), tulburările obsesiv-compulsive, stresul post-traumatic, tulburările afective (despresia, mania, sinuciderea), schizofrenia, tulburări delirante. (Diaconescu, M., 2013, p.19-41). Toate aceste tulburări afectează gândirea, creând dificultăți de adaptare socială și totodată dezvoltând stigmatizare din partea celor din jur.

Pentru a clarifica sensul cuvântului „stigmatizare”, am considerat utilă prezentarea acestuia prin definiția dată de Zamfir C. și Vlasceanu L., care susțin că stigmatizarea este orice atribuire fizică sau socială care devalorizează identitatea unui individ, astfel încât el nu mai poate fi acceptat pe deplin de către ceilalți membri ai societății (Zamfir, C., Vlăsceanu, L., 1998). Cu alte cuvinte, prin stigmatizare, o persoană devine etichetată negativ și văzută ca fiind „altfel” decât ceilalți membri ai societății, fapt care duce la excluderea acesteia din societate, mai exact, la excluderea socială și profesională.

Inițial, sensul termenului „stigmat”, cuvânt de origine greacă, se referea la tăieturile sau semnele efectuate pe corp cu fierul roșu, care erau semne distinctive pentru sclavi, criminali, hoți, trădători și prostituate, pentru a fi diferențiați de ceilalți oamenii. Aceste semne avertizau asupra caracterului deviant al respectivei persoane.

Recent, conceptul de stigmă a început să se utilizeze ca fiind reacția societății, sau chiar atitudinile și reacțiile față de victimă, care pot fi de excludere și discriminare (Roth, M., Schmidt, P.O., 2008, p.28). Boala mintală reprezintă, deci, o schimbare determinată de o tulburare a sistemului personalității individului, ce are consecințe atât asupra raporturilor individului cu cei din jur, cât și cu sine însuși (Enăchescu, C., 2005, p.32).

Raporturile bolnavului pshihic cu cei din jur se limitează, atitudinea socială față de bolnavul psihic fiind una de izolare, din cauza faptului că boala psihică are semnificația unei abateri de la niște norme și valori morale, religioase, sociale și culturale. Pe scurt, are semnificația unei abateri de la normalitate (Enăchescu, C., 2005, p.501). Totuși, normalitatea este un concept relativ, întrucât aceasta idee se modifică în timp și variază de la o societate la alta. Ceea ce pentru o societate este considerat normal, pentru alta poate fi anormal.

În raport cu sine însuși, bolnavii își trăiesc boala în funcție de tulburările pe care le au, o pot trăit ca o „experiență penibilă în cazul nevrozelor, ca pe o experiență dureroasă, sfâșietoare în cazul depresiilor, al melancoliei…..ca pe o confruntare directă cu o „lume ostilă””, în cazul paranoicilor (Enăchescu, C., 2005, p.85).

Perspective istorice de abordare a tulburărilor psihotice

Evoluția formelor de tratament în cazul tulburărilor psihice de-a lungul timpului impune abordarea lor și a atitudinii față de bolnavii psihic cu ajutorul modelelor teoretice istorice. Fiecărei perioade istorice a fost specifică o anumită viziune asupra bolnavului și a formelor de terapie. În ceea ce urmează am prezentat modelele de abordare a bolii, dependente cultural și situațional, variind în funcție de necesitățile mediului înconjurător:

Modelul divinizării arată că în Grecia Antică, bolnavul psihic era divinizat, iar simptomele bolii erau privite ca fiind o influență divină asupra omului, locul lor fiind mereu în apropierea preoților și a instituțiilor religioase. Privit în acest fel, nu se utiliza nicio terapie în tratarea bolnavului.

Pe de altă parte, modelul demonilor susținea exact opusul, și anume că bolnavii psihic sunt posedați de forțe misterioase, demoni sau diavoli care îi bântuie și le determină comportamentul amenințător pentru cei din jur. Această perspectivă impunea terapia prin exorcizare cu ajutorul incantațiilor, rugăciunilor, mirosurilor dezgustătoare, muzica disonantă, în unele cazuri, chiar bătaie, încătușare sau tortură. Dintre acestea, loviturile fizice în timpul exorcizării se utilizează și astăzi.

Modelul păcătosului: La baza modelului păcătosului stătea ideea că omul care a greșit, trebuie să platească, că Dumnezeu să îi trimită o boală pe care “niciun medic să nu o poată vindeca.” Pe baza acestor concepții se stabileau normele sociale și se reglementau relațiile interumane. Această perspectivă nu prespunea aplicarea unui tratament al bolii, pentru a nu încâlca cuvântul lui Dumnezeu.

Modelul stigmatului. Potrivit acestui model, în vremurile creștinismului timpuriu oamenii erau tolerați cu compasiune deoarece erau considerați loviți de soartă.

Modelul genetic susține faptul că noile generații posedă caracteristici asemănătoare sau identice cu ale generației precedente, astfel, se considera că boala mentală se moștenea genetic.

Modelul volitiv pune boala pe seama unei alegeri personale, conisderând că omul trebuie să fie capabil, prin voința proprie, să găsească vindecare la o anumită boală psihică. Acest model consideră psihoterapeutul ca fiind inutil în procesul de vindecare.

Modelul medical consideră că există o legătură între cauzele interne ale bolii și simptome. Se consideră că bolile au anumite cauze interne care influențează evoluția acesteia iar diagnosticarea și tratarea trebuie să se facă ținând cont de aceste simptome.

Modelul mediului înconjurător ia în considerare factorii de mediu în detrimentul științei, în ceea ce privește boala(Peseschkian, N., 2007, p. 35-40).

În concluzie, în ceea ce privește boala mentală, omul a fost dintotdeauna tratat, ceea ce s-a schimbat fiind doar formele de tratament. După cum am arătat mai sus, încă din occident percepțiile oamenilor erau bazate pe prejudecăți, spre exemplu, se credea că oamenii posedați erau bolnavi mintal, idee care ține, mai degrabă de ideile religioase. Michel Focault este însă de părere că era necesară obiectivitatea unei priviri medicale pentru a descoperi deteriorarea naturii acolo unde se credea că doar supranaturalul generează anumite comportamente.

Încă de la mijlocul secolului XVII se crează case de internare a persoanelor cu tulburări mentale, dar care cuprindeau însă o arie puțin largă de afecțiuni și deficiențe fără ca acestea să fie diferențiate și tratate distinct, în funcție de simptome și boală. În aceste centre trăiau împreună invalizi, bătrâni care trăiau în mizerie, șomeri, cerșetori, persoane cu boli venerice. Cu alte cuvinte, stigmatizarea persoanelor cu diverse boli era prezentă încă de pe atunci. În aceste case de internare însă, indivizii nu beneficiau de spitalizare și îngrijire, ci doar de un adăpost, în cazul în care erau excluși din societate. Aici confecționau diverse obiecte, torceau, țeseau materiale care mai apoi erau vândute. Aceste activități sunt prezente și astăzi în centrele de internare, sub domeniul art-terapiei, fără însă, a face obiectul vânzării lucrărilor.

Din secolul XVIII, vechile case de internare au fost transformate în centre destinate persoanelor cu tulburări mentale, căutându-se în același timp, o modalitate de îngrijire medicală la domiciliu, pentru ca acestea să poată petrece mai mult timp in familie și pentru a nu mai fi nevoiți să fie internați peste noapte.

Prin urmare, viziunea asupra persoanelor care suferă de tulburări mintale se schimbă în mare parte, însă rămâne atitudinea de stigmatizare asupra acestei categorii de persoane prin ritualuri de excludere cum ar fi separarea geografică (precum în societățile indoneziene în care omul ”diferit” trăiește singur, la câțiva kilometri de sat), separarea materială (ca în societățile noastre, prin procedura de internare), separarea virtuală, mai puțin vizibilă în exterior (Focault, M., 2000).

CAPITOLUL 3- DESTIGMATIZAREA ȘI INTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU TULBURĂRI PSIHOTICE

3.1. Stigmatizarea persoanelor cu tulburări psihotice

Stigmatizarea se referă la stereotipurile negative și etichetarea, venite din partea celor din jur, al mediului social, ce contribuie în mod indirect la agravarea stării de sănătate a bolnavilor mintal.

Fiind un proces social, stigmatizarea este un fenomen relativ, întrucât diferă de la o societate la alta și derivă în funcție de normele societății. Criteriile după care se face astăzi stigmatizarea variază de la tulburări de sănătate mintală, dizabilități fizice, boli (HIV/SIDA), orientare sexuală, identitate de gen, până la culoarea pielii, naționalitate, etnie, religie sau comportament (Livia Cătălina, Articol Cum îi percep oamenii pe bolnavii psihic).

Totuși, persoanele cu tulburări psihotice sunt mai stigmatizate decât cele cu tulburări somatice. Tulburările somatice sunt mai frecvente iar cei din jur înțeleg situația mai ușor. În schimb, o tulburare psihotică este adesea percepută ca fiind ceva indecent, ca o formă de pedeapsă, ideea care, în ciuda perioadei istorice mai este prezentă și astăzi (Pesseskian, N., 2009, p.291).

Prejudecățile care se nasc pe seama acestor criterii, stau la baza fenomenului de stigmatizare. Astfel, o atitudine negativă, o generalizare, va determina un comportament discriminatoriu, care va genera stigmatizarea persoanelor, fiind considerate „altfel” decât restul societății. În general, oamenii sunt cu greu capabili să treacă peste aceste diferențe existente între ei, să recunoască aceste persoane ca fiind egale, cu aceleași drepturi, fapt care duce la excluderea lor din grupuri, cercuri, evenimente sociale sau culturale, într-un cuvânt, din societate.

În viziunea oamenilor, bolnavii mintal sunt considerați izolați social, retrași, interiorizați, inutili social și chiar o povară pentru societate, incapabili să munească sau să ducă o viață normală. Din această cauză, cel mai des, reacția societății față de aceste persoane este una de respingere, evitare, marginalizare sau chiar amuzament, puțini fiind cei care conștientizează că bolnavii au nevoie de ajutor (Livia Cătălina, Articol Cum îi percep oamenii pe bolnavii psihic). În realitate, bolile mentale au cauze complexe, deseori un amestec de cauze genetice, biologice și experiențe de viață.

Deși de cele mai multe ori stigma este percepută ca fiind atitudinea de discriminare a societății asupra bolnavului, stigma mai poate îmbrăca încă o formă- stigma internă, sau autostigmatizarea. Când vorbim despre stigma internă, facem referire la reacția pacientului în raport cu boala sa, el o recunoaște și așteaptă oricând să fie discriminat și exclus, fapt care îl împiedică să solicite ajutor și îl determină să întrerupă relațiile sociale (Roth, M., Schmidt, P.O., 2008, p.27-29).

Cu alte cuvinte, stigma internă face referire la felul negativ în care bolnavul crede că este văzut de către ceilalți membri ai societății, lucru care determină formarea anumitor bariere și izolarea de ceilalți, chiar și înainte de a avea vreun contact cu cei din jur. Ambele forme ale stigmatizării împiedică individul să comunice și îl izolează de comunitate.

Unele tulburări mintale pot fi ascunse odată ce bolnavul intră în remisie, astfel că ei pot trece ca “normali” atât timp cât nu se știe de boala lor. Totuși, în această stare ei pot și trebuie să aleagă cât și cu cine vorbesc despre starea lor de sănătate mentală astfel încât să minimizeze rejecția socială și stigma externă. (Goffman, 1963 apud Bandale, F.S., și colab., p.3).

Sartorius (2001, apud Bandale), consideră stigmatizarea ca fiind un cerc vicios, afectând nu numai persoanele bolnave și familiile acestora, dar și serviciile de sănătate mentală și cercetările în domeniu, ceea ce duce la discriminarea și dezavantajarea persoanelor acestei categorii de persoane. Din această cauză, le va scădea stima de sine care va duce la creșterea dizabilității, astfel reducându-se accesul la serviciile sociale și financiare. Astfel, acest cerc vicios se repetă accentuându-se stigma.

3.2. Cauzele și impactul stigmatizării asupra individului cu tulburări psihotice

3.2.1. Cauzele stigmatizării

Există câteva cauze care duc la stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală printre care cele mai importante sunt lipsa de informare a populației, care duce la formarea prejudecăților și la intoleranță față de aceste persoane, lipsa de preocupare a specialiștilor în acest domeniu, lipsa unor programe de asistență și incluziune socială, dar și servicii servicii comunitare dedicate persoanelor cu probleme de sănătate mintală.

Una dintre cele mai relevante cauze ale stigmatizării determinată de lipsa de informare a populației este ideea că persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt agresive și violente, idee care este confirmată de literatura de specialitate precum și de un studiu calitativ, în cadrul proiectului PHARE. Campania a fost desfășurată în parteneriat, de Așezământul Cultural Academia Cațavencu, Asociația Română de Psihiatrie Comunitară și Fundația CONCEPT.

În vederea efectuării acestui studiu, pentru a analiza riscul perceput de violență a persoanelor cu tulburări psihotice în viziunea celorlalți, a fost utilizată o scală de la 1 la 4, iar termenul de referință este de 2,04. În urma analizei rezultatelor, se observă că persoanele alcoolice sunt asociate cu cel mai ridicat risc de violență (2,99). Indicele care indică percepția oamenilor în ceea ce privește riscul de violență la persoanele cu schizofrenie este de 2,55 iar la cele cu depresie majoră este de 2,13. Dintre cei care se așteaptă la violență din partea persoanelor cu tulburări psihotice, 62% din eșantion cred acestora le este specifică violența fizică și verbală, 31% doar violența verbală iar 7% doar violența fizică. (Stănculescu, M.S. și colab., articol Revista Calitatea Vieții, 2008).

Prin urmare, percepția publică asupra tulburărilor mintale este de comportament violent și periculozitate, însă în realitate persoanele cu tulburări psihotice nu comit mai multe agresiuni decât restul populației. Pe de altă parte însă, simptomele ca delirul de perspecuție și comportamentul halucinator cresc semnificativ riscul de violență (Imola A., apud Ștefănescu, 2002, p.89 ).

Pe de altă parte, distanța socială față de persoanele cu probleme de sănătate mintală depinde de boala avută în vedere. Potrivit aceluiași studiu, tendința de respingere este de 2,43 față de persoanele cu depresie majoră, 2,71 în cazul celor cu schizofrenie și 2,99 în cazul persoanelor dependente de alcool, în condițiile în care indicele de referință este de 2,27. Se poate observa astfel că persoanele cu depresie majoră sunt mai degrabă acceptate de societate deoarece sunt considerate persoane care ar avea nevoie de ajutor, pe când schizofrenicii și alcoolicii sunt mai degrabă respinși, fiind percepuți ca periculoși.

Potrivit aceluiași studiu, în România, 58% din populație crede că majoritatea oamenilor nu ar accepta o astfel de persoană ca prieten apropiat. Riscul perceput de violență este direct proporțional cu stigmatizarea percepută, cu alte cuvinte, cu cât oamenii percep persoana cu probleme de sănătate mintală ca fiind o persoană periculoasă, cu atât se așteaptă mai mult ca aceasta să fie stigmatizată mai puternic de către ceilalți oameni.

La susținerea ideii care alimentează acest stereotip contribuie și modul în care sunt prezentate știrile sau emisiunile referitoare la această categorie de persoane. Mass media, este, astfel, considerat un factor ce întreține stereotipurile negative prin promovarea senzaționalului, deși nu prezintă în mod realist problema persoanelor cu tulburări mintale. Mass media realizează „imaginea socială” a nebuniei întrucât o asociază cu violența. De asemenea, oamenii care obțin informațiile despre persoanele cu boli mintale doar din mass media și din ce aud de la cei din jur, sunt mai sceptici în ceea ce privește această categorie de persoane, însă oamenii care au suferit sau au avut în familie o persoană cu probleme de sănătate mintală sunt mai îngăduitori decât categoriile mai sus amintite. Prin urmare, lipsa de informare sau informarea greșită venită mai ales din partea mass media cu privire la aceste boli, la modul lor de apariție si de manifestare determină menținerea stereotipurilor cu privire la persoanele cu tulburări psihotice (Stănculescu, M.S. și colab., 2008).

Pe lângă ideea preconcepută cum că persoanele cu tulburări psihotice ar fi violente, prejudecățile se mențin și în ceea ce privește capacitățile intelectuale și posibilitatea acestora de a munci, lucru confirmat de un studiu realizat de Asociația de Sănătate Mintală din Canada (Canadian Mental Health Association, apud Corrigan, 2008)în 1993-1994. Acesta arată că 80% din respondenți au considerat că persoanele cu tulburări psihotice sunt violente și periculoase, 40% ca au un IQ scăzut, 32% că nu ar putea avea un loc de muncă și 20% că nu sunt responsabili pentru propria boală. (Roth, M., Baciu C.,și colab., 2010, p.88).

Unele afecțiuni sunt mai stigmatizate decât altele, spre exemplu, bolile psihice sunt mai stigmatizante comparativ cu cele somatice, una dintre cauze fiind faptul ca boala psihică este asociată cu noțiunea de “nebunie”. Schizofrenia este una dintre cele mai ridiculizate afecțiuni mentale fiind pusă, de cele mai multe ori, pe seama lipsei de voință, imprevizibilității, periculozității și imposibilității vindecării (Roth, M., Schmidt, P-O, 2008, p.30-32).

Dintre pacienții cu boli psihice, cei diagnosticați cu depresie, anxietate și tulburări de personalitate sunt mai afectați de sentimentul de stigmatizare chiar și în absența discriminării vizibile. Cei diagnosticați cu vreo formă de boală mentală suferă și de anxietate privind modul în care să gestioneze informația privind boala lor, de a o impartăși cu prietenii sau cei apropiați, cu familia sau cei de la serviciu.

O altă cauză cauză importantă de la care pornește fenomenul stigmatizării sunt chiar legile de protecție a persoanelor cu probleme de sănătate mintală care sunt insuficiente, dar mai mult, care chiar contribuie într-un anume fel la discriminarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală, mai ales în cazul celor cu o situație materială precară. Spre exemplu, putem lua cazul celor pensionați de boală, cărora li se exclude orice șansă de a munci legal, prin stipularea „fără drept de muncă”(M.S.Stănculescu și colab., 2008, p 314).

3.2.2. Impactul stigmatizării asupra individului

Cea mai importantă consecință negativă este cea care o are stigmatizarea asupra sănătății bolnavului, stigma fiind principala barieră care împiedică reducerea poverii bolii și chiar influențează evoluția acesteia. Ideile delirante sunt generate și întreținute chiar de această atitudine, lucru care duce la eșecuri pe plan social și profesional, ceea ce contribuie la accentuarea stigmatizării de către ceilalți.

Pe plan social, consecințele stigmatizării se exprimă prin marginalizare, izolare, detașare de realitate, lucru care duce la reducerea încrederii în sine, aflată deja la un nivel destul de scăzut. Totodată, acceptă că merită să fie tratat inechitabil și are așteptări tot mai reduse de la el și semenii săi. Stigmatizarea determină, de asemenea, numeroase consecințe și pe plan profesional, pierderea locului de muncă sau refuzul angajării cele mai frecvente. Din acest motiv se încurajează păstrarea locului de muncă de către bolnavii psihic, dacă acesta există deja.

În ceea ce privește serviciile medicale, bolnavii se pot confrunta chiar și aici cu fenomenul stigmatizării, în cazul în care medicii își pun toată încrederea în tratamentul medicamentos și refuză să mai asculte pacienții din considerente că nu sunt conștienți de ceea ce spun. Acest lucru poate contribui la mortalitatea crescută a bolnavilor schizofreni, spre exemplu, din cauza tratamentului inadecvat (Roth, M.,, Schmidt, P.O., 2008, p.32-34).

Astfel, conform lui M.S .Stănculescu și colab., (2008) discriminarea din Centrele medico-sociale dar și din familie, sunt formele de stigmatizare cu cele mai negative efecte asupra celor cu probleme de sănătate mintală, însă în aceste cazuri, de multe ori, pe lângă stigmatizare apar și abuzurile fizice și emoționale (Stănculescu, M.S., și colab., 2008, p.306).

Stigmatizarea bolnavului mintal pe planurile amintite mai sus are, asupra pacientului, un impact dramatic provocându-i umilință, stimă de sine scăzută, suferință, descurajare, amplificarea tulburărilor psihice, în unele cazuri, suicid. Pe plan social, permite menținerea prejudecăților și etichetarea, ceea ce duce la pierderea suportului social și excluderea din anumite domenii ale vieții sociale, lucru care le întărește comportamentul de evitare a serviciilor de specialitate. De aceea, ei vor apela cu întârziere la serviciile și profesioniștii din domeniul sănătății mentală ceea ce este un factor indirect de agravare a stării lor de sănătate, sau cazurile grave, vor cere ajutor psihologic sau psihiatric ca ultimă alternativă sau sunt aduse de către aparținători. În cele mai multe cazuri, ei vor prefera să se izoleze social, se vor integra cu dificultate în comunitate și vor întâmpina dificultăți în găsirea unui loc de muncă.

Pe lângă consecințele asupra evoluției bolii și a motivației pacientului de a urma tratamentul, printre efectele negative ale stigmatizării se numără, de asemenea, și încercarea de a pretinde că nu este nimic în neregulă, respingerea de către familie sau prieteni, posibilitatea de a deveni subiectul violenței sau hărțuirii. (Buda, O., Revista Română de Bioetică, 2008).

3.3. Integrarea socială a persoanelor cu tulburări psihotice

3.3.1. Integrarea în comunitate

Integrarea socială se referă atât la relațiile sociale dintre bolnavii mintal, cât și la relațiile acestora cu indivizii și grupurile sociale cu care aceștia vin în contact (familie – integrare personală- , vecini, colegi, membri ai comunității).

„Sănătatea mintală poate fi considerată o rezultantă a interacțiunii dinamice între factorii individuali și sociali. Ea este condiționată de disponibilitățile (calitățile) intelectuale și afective (înnăscute sau dobândite), care permit individului realizarea, integrarea socială și autodepășirea.”

(Ghidul angajatorului, material Estuar). Cu alte cuvinte, integrarea socială a persoanelor cu tulburări psihotice înseamnă atât acceptare din partea societății, dar și acceptarea din partea bolnavului a situației lui și a ideii de a trăi împreună cu boala în societate. Este nevoie ca acesta să fie deschis alternativelor în vederea schimbării, înlăturând barierele de comunicare, lucru care poate facilita procesul de integrare sau reintegrare, în cazul în care bolnavul mintal a fost exclus din societate în urma dobândirii pe parcurs a bolii.

Conform abordării rogersiene, comportamentul uman este ghidat de tendința fiecărei persoane de autorealizare, de dezvoltare. Astfel, reintegrarea socială presupune autodepășirea persoanei în lupta cu simptomele bolii sale care dăunează relației dintre aceasta și societate, dar și lupta pentru câștigarea autonomiei.

În unele cazuri însă, diagnosticarea unei tulburări împiedică acceptarea în societate indiferent de atitudinea bolnavului. Pentru majoritatea, tulburarea mintală are un impact negativ în relaționarea cu familia și cu prietenii dar și în menținerea locului de muncă și a unei locuințe sigure, adecvate.

Un prim pas în vederea solutionării problemelor stigmatizarea persoanelor cu tulburari psihotice este, in primul rand, schimbarea conceptiilor populatiei in ceea ce priveste aceasta categorie de personae. Cand spun asta, ma refer la faptul ca este necesara sensibilizarea, informarea si educarea populatiei prin diferite metode, spre exemplu, cu ajutorul campaniilor de destigmatizare si sensibilizare. Acestea ajuta nu doar la incluziuea sociala a persoanelor cu probleme de sanatate mintala, dar si la prevenirea bolilor mintale. Desigur, aceste campanii ar trebui sa se adreseze atat populatiei, cat si mass-mediei si autoritatilor (Focus grup experți CSM, sector 4, București).

De asemenea, se impun măsuri legislative și educaționale de luptă împotriva atitudinii stigmatizante asupra acestora și se încearcă integrarea acestora în activitățile societății. (Roth, M., Schmidt, P-O, 2008).

Consider că participînd la activitatea de sensibilizare și conștientizare a populației dar și a autorităților, privind problema stigmatizării și marginalizării persoanelor cu tulburări psihice putem contribui la integrarea socială a acestor persoane.

3.3.2. Integrarea profesională

În prezent, se vorbește mult despre integrarea socială a persoanelor cu tulburări mintale și prea puțin despre cea profesională. Acest aspect ar trebui adus în discuție mai des pentru ca persoanele cu tulburări mentale să poată beneficia de aceleași drepturi pe care le are un om sănătos, inclusiv dreptul la muncă.

Conform unui articol publicat de Andrea Fabian (2007), rata de angajare a persoanelor cu tulburări psihotice este de mai puțin de 11%, acestea având rar experiențe pozitive atunci când își caută un loc de muncă. Când o persoană cu probleme de sănătate mintală intenționeză să se angajeze pe piața muncii trebuie să depășească o serie de obstacole. Acestea pot fi la nivelul pacientului, la nivelul potențialului angajator, care stigmatizează bolnavii psihic din cauza lipsei de încredere în capacitatea lor de a munci și la nivelul serviciilor de sănătate mintală, care oferă prea puține servicii de reabilitare socială și vocațională.

La nivelul pacientului, principalele obstacole la care facem referire sunt boala cu care se confruntă și lipsa experienței în muncă. Ambele se rezumă la faptul că bolnavul trece de la inactivitate la activitate, de la situația în care preocuparea principală a bolnavului este urmarea tratamentului, la cea în care acestuia îi revin o serie de sarcini și responsabilități pe care le presupun munca unui angajat.

O altă problemă ar putea fi trecerea de la un mediu cunoscut și sigur la unul nou și aparent amenințător.

O treia problemă care ar putea îngreuna procesul de intergrare sau reintegrare profesională ar fi lipsa bruscă a sprijinului celor apropiați, după o perioadă în care au fost obișnuiți cu ajutorul acestora în aproape toate aspectele vieții lor.

Prin urmare, găsirea unui loc de muncă pentru o persoană cu probleme de sănătate mintală poate fi destul de dificilă uneori. Acest lucru este confirmat și de o cercetare realizată în 2009, într-o fundație din Cluj-Napoca. Studiul a fost realizat pe un număr de zece beneficiari și urmărea determinarea dificultăților și a factorilor de sprijin în căutarea și menținerea unui loc de muncă. În urma studiului, s-a constatat că principalele bariere care stau în calea găsirii unui loc de muncă sunt barierele interne cum ar fi lipsa încrederii în sine, simptomele bolii sau efectele secundare ale tratamentului, frica de a se îmbolnăvi. Printre barierele exerne, adică cele ale angajatorului și a colegilor, s-au numărat lipsa cunoștințelor despre tulburările mintale și despre bolnavi. În ceea ce privește stigmatizarea, toți subiecții au declarat că au avut experiențe sau cunosc persoane care s-au confruntat cu dificultăți în cautarea și menținerea locului de muncă din cauza bolii. În acest sens, s-au considerat a fi utile implicarea bolnavilor mintal în conducerea atelierelor lucrative, activitățile de informare în rândul angajatorilor, programele care au ca scop integrarea prin muncă, grupurile de dezvoltare a abilităților, consilierea psihologică. (Roth, M., Baciu, C., și colab., 2010, p. 94-96).

În concluzie, pentru integrarea profesională a persoanelor cu tulburări mintale este nevoie atât de pregătirea, motivarea și susținerea bolnavului în acest sens, cât și de informarea și sensibilizarea angajatorilor, reducându-se astfel obstacolele și riscul de stigmatizare din partea angajatorului.

În acest sens, pentru ca angajatul cu probleme de sănătate mintală să facă față normei de lucru într-o zi, și totodată, pentru a câstiga încrederea angajatorului, se recomandă facilitarea programului de lucru al acestuia. Câteva soluții ar putea fi acordarea posibilității de a lucra peste program, sau acasa, pentru a-și duce la bun sfârșit sarcinile, precum chiar și posibilitatea de a absenta atunci când angajatul nu se simte bine; împărțirea sarcinilor pe secvențe mai ușor de îndeplinit; normă separată de lucru la început, dar integrarea cu normă obișnuită după o perioadă de acomodare; program flexibil. ( material Estuar-Ghidul angajatorului)

3.4. Rolul asistentului social în destigmatizarea și integrarea socială a persoanelor cu tulburări psihotice

În vederea diminuării și chiar eliminării fenomenului stigmatizării, sunt necesare intervenții din partea specialiștilor în domeniu, îndeosebi din partea asistenților sociali.

În acest sens, este necesară implicarea asistenților sociali în informarea și sensibilizarea populației, educația publică și stimularea participării familiei. Mai exact, se face referire la informarea corectă a populației cu privire la boli prin diverse programe și proteste anti-discriminare, care se urmărește schimbarea atitudinii și comportamentului societății față de această categorie de persoane dar în același timp promovarea și protejarea drepturilor umane ale acestora. Pentru a fi eficiente acțiunile de destigmatizare, este necesar să fie diferențiate în funcție de tipul bolii pacientului, dar și de vârtsa, sexul, nivelul de educație populației(Roth, M., Schmidt, P-O, 2008, p. 34-35).

Conform OMS, (apud Weblink, 5 Octombrie 2006), pe lângă munca asistentului social, este nevoie și de alți factori în vedere producerii schimbării. Ministerele Sănătății, familiile și utilizatorii de servicii de sănătate mintală, cadrele din domeniul sănătății, ONG-urile, instituțiile universitare, organizațiile profesionale și alți factori implicați este necesar să-și unească eforturile de educare și schimbare a atitudinilor societății fațăde boala psihică. (Buda, O., Revista Română de Bioetică, 2008).

Asistenții sociali joacă un rol deosebit de important în viața persoanelor cu tulburări psihotice, fiind primii care pornesc acțiunile împotriva stigmatizării. Asistenții sociali îi însoțesc și îi sprijină pe o perioadă lungă de timp, chiar și atunci când nu se înregistrează niciun progres în ceea ce privește starea lor. Mai mult, ei fac mereu față situațiilor și cazurilor complexe și în continuă schimbare, identificând punctele forte și slabe, șansele de schimbare și facilitând accesul la resurse. De asemenea, este nevoie ca ei să exercite un control permanent asupra modului de adaptare și de manifestare a bolnavilor mintal, intervenind uneori chiar împotriva voinței lor (Revista de Asistență Socială, p. 30).

Munca asistenților sociali în acest domeniu este deci, foarte vastă și complexă, necesitând o abordare specifică. Toate aceste activități prezentate mai sus îi permit asistentului social să poată avea rolurile de consilier, facilitator de resurse, avocat, coordonator.

3.5. Art-terapia, ca modalitate de reintegrare socio-profesională

Când vine vorba despre persoanele cu tulburări psihotice, intervin dificultăți în ceea ce privește integrarea socială, dar mai ales profesională, a acestora. Unul dintre motive este, cum am specificat mai sus, lipsa de încredere a angajatorilor în aceste persoane. Deși anagajatorii sunt sunt încurajați, prin măsuri legislative, să angajeze persoane cu tulburări mentale, aceștia preferă să îi angajeze, mai degrabă, pe cei cu hadicap fizic sau senzorial. Totuși, persoanele cu tulburări psihotice pot fi angajate pe piața muncii atât timp cât sunt pregătiți profesional și dispun de capacitatea de autocontrol.

Art-terapia poate fi atât o modalitate temporară de control a anumitor afecțiuni a persoanelor cu tulburări psihotice, cât și o posibilă modalitate de integrare a acestora în societate.

Scopul art terapiei cognitiv-comportamentale este de a ajuta clienții să dezvolte un sentiment interior de control cu ajutorul materialelor cu care lucrează prin combinarea aspectelor interioare de construire a controlului cu anumite tehnici. Tehnicile pe care terapeuții le utilizează în acest demers presupun descoperirea, mărirea și reconfigurarea imaginilor mentale, compararea și contrastarea desenelor, alegerea cu grijă a situațiilor și evenimentelor cu probleme și crearea legăturii dintre desen și sentimentele și stările mentale.

Freud ( apud J.A.Rubin, p. 41) a utilizat art-terapia printre primele sale tratamente, prin care s-a străduit să obțină „catarsis-ul”, considerând-o modalitate de dezvăluire a evenimentelor traumatice și cheia recuperării din boala nevrotică.

Astfel, una dintre modalitățile de integrare socio-profesională ar putea fi pregătirea lor profesională, adecvată nivelului lor și angajarea într-un loc de muncă. În acest sens, persoanele cu tulburări psihotice ar fi util să frecventeze anumite centre de integrare prin terapie ocupațională unde pot beneficia de programe individualizate sau de grup de terapie ocupațională. Aceste centre colaborează de regulă cu alte centre sau cu organizații non-guvernamentale din țară și străinătate. (note de curs Șoitu, T., f.a). Prin urmare, prin art-terapie bolnavii își pot exterioriza trăirile dar pot, în același timp să își dezvolte abilitățile pentru o posibilă viitoare carieră.

Acestea fiind spuse, consider că am reușit să conturez cele mai importante aspecte de ordin teoretic cu privire la destigmatizare și integrarea socială a persoanelor cu tulburări psihotice, urmând ca în capitolul următor să prezint rezultatele cercetării desfășurate la Centrul de Sănătate Mintală pentru Adulți Cluj-Napoca.

Partea 2: Prezentarea designului metodologic al cercetării

CAPITOLUL 4- PROIECT DE CERCETARE

4.1. Preliminarii de ordin metodologic

4.1.1. Problematica abordată și scopul cercetării

Lucrarea de față este o cercetare care urmărește acceptarea bolnavilor psihic în comunitate.

Problematica abordată în cadrul acestei lucrări este relația bonav mintal-societate, din punctul de vedere al raportului ce se stabilește între aceștia sub presiunea factorilor stigmatizanți.

Obiectivul cercetării de față vizează în general aspecte legate de situația bolnavului mintal în societate.

Scopul cercetării: Prin prezenta cercetare am vrut să aflu care sunt dificultățile și barierele care împiedică integrarea în societate a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, mai exact, să identific principalii factori de risc care duc la apariția comportametului stigmatizant și să observ impactul pe care acest fenomen îl are asupra indivizilor cu probleme de sănătate mintală.

Mi-am pus problema în ce direcție trebuie să se intervină pentru a stimula autonomia persoanelor cu tulburări psihotice, pentru a-i ajuta să se reintegreze social și profesional.

În urma identificării principalilor factori de natură să împiedice formarea relații sociale între bolnavul mintal și societate, voi încerca conceperea unei intervenții cu scopul de a preveni și chiar diminua existența barierelor dintre societate și această categorie de persoane.

Întrebările și obiectivele cercetării

Care sunt principalele cauze pentru care sunt stigmatizate persoanele cu probleme de sanatate mintală, în viziunea respondenților?

Cum influențează comportamentul membrilor societății, dezvoltarea și menținerea stigmatizării persoanelor cu tuburări psihotice?

Cum influențează modul în care se simt persoanele cu tulburări psihotice cand sunt stigmatizate, comportamentul acestora?

În ce fel influențează barierele (interne si externe) relația bolnavului mintal cu societatea?

Cum influentează atitudinea societății față de bolnav faptul că acesta își recunoaște, acceptă și comunică situația celorlalți membri ai societății?

În ce fel influențează boala decizia de angajare a unei persoane cu tulburări psihotice?

Obiectivele cercetării sunt stabilite așa cum rezultă din definirea problemei de cercetat. Astfel, pornind de la obiectivul general de a studia aspecte legate de situația bolnavului mintal în societate, mi-am propus urmărirea următoarelor obiective specifice:

Determinarea principalelor cauze ale stigmatizării persoanelor cu tulburări psihotice;

Identificarea consecințelor stigmatizării acestei categorii de persoane;

Identificarea principalelor bariere care stau în calea interacțiunii dintre persoanele cu tulburări psihotice și ceilalți membri ai societății;

Populația/ lotul de subiecți investigați

În lotul cercetării au fost incluși adulții internați în centrul în cadrul căreia îmi desfășor practica și anume “Centrul de Sănătate Mintală pentru Adulți Cluj-Napoca”.

Eșantioul cercetării este reprezentat de un număr de 50 de subiecți, cu vârste începând de la 18 ani, de diferite etnii, statusuri sociale și nivele ale educației, dintre care, așa cum se observă în graficul de mai jos, 64% sunt femei și 36% sunt bărbați.

Pragul vârstei de 18 ani este motivat de faptul că acest centru este destinat adulților. După cum se observă și în grafic, 12% din respondenți au vârste cuprinse între 18 și 30 ani, 26% au vârste cuprinse între 41 și 50 ani, 30% au vârste cuprinse între 31 și 40 ani și cei mai mulți dintre respondenți, în procent de 32% au peste 50 de ani.

Pornind de la acest eșantion relativ restrâns, mi-am propus realizarea unei cercetări care să ofere rezultate care să poată fi generalizate pentru populația investigată de mine, și anume persoanele cu tulburări psihotice. Deși rezultatele sunt cu atât mai exacte cu cât eșantionul luat în studiu este mai mare, numărul indivizilor internați la Centrul de Sănătate Mintală nu este unul care să îmi permită să fac o cercetare foarte complexă, lucru care fost și una dintre limitele cercetării mele. Prin urmare, eșantionarea a fost una de disponibilitate, reprezentată doar de beneficiarii centrului.

Metode, instrumente și tehnici de cercetare utilizate

Pentru obținerea informațiilor am utilizat ca metoda ancheta pe baza de chestionar, iar ca instrument de cercetare, m-am folosit de chestionarul de date factuale. Ancheta pe bază de chestionar, metodă caracteristică științelor socio umane, este ……………………………

Chestionarul a fost alcătuit dintr-un set de 23 de întrebări de variate categorii: întrebări închide, deschide, întrebări dihotomice, multihotomice, și întrebări filtru. Am acordat atenție sporită calității întrebărilor, cu scopul de a fi clare și cât mai ușor de înțeles. În construcția chestionarului, am utilizat tehnica pâlniei, trecând de la general la particular. Astfel, am început chestionarul cu întrebările de identificare, urmate de întrebări generale care să includă respondentul în tema chestionarului pentru a le facilita răspunderea la următoarele întrebări, cele legate de situația personală.

Localizare, repere organizaționale și de management

Cercetarea s-a desfășurat în orașul Cluj-Napoca, în incinta Centrulu de Sănătate Mintală pentru Adulți. Alegerea aceastei locații pentru cercetare a fost motivată de faptul că mi-am desfășurat practica din primul semestru la acest centru, fiind deja familiarizată cu locul. De asemenea, interesul pe care mi-l stârnește acest domeniu a fost un alt motiv relevant care a stat la baza deciziei mele de a realiza o cercetare pe această categorie de persoane.

Cercetarea, care a avut la bază studiul factorilor care duc la apariția comportamentului stigmatizant a fost realizat în perioada 22 aprilie-16 mai 2014.

Modul de înregistrare a răspunsurilor s-a făcut prin înregistrarea răspunsurilor direct de către noi potrivit variantei alese de respondent, sau prin consemnarea variantei de răspuns chiar de către respondent.

Accesul la subiecți

Fiind o instituție care își bazează activitatea pe principiul confidențialității, atât pentru practica din semestrul I, cât și pentru cea din semestrul II, aferentă desfășurării cercetării și intervenției mele, am avut nevoie de o cerere în prealabil de către îndrumătorul licenței, pentru a face dovada că sunt studentă și vreau să realizez stagiul de practică aici.

Dat fiind faptul că la Centrul de Sănătate Mintală se prezintă beneficiari care urmează un anumit program în funcție de diagnostic, au intervenit dificultăți în ceea ce privește accesul la subiecți.

Atât informațiile care au fost obținute în urma anchetei realizate, cât și realizarea intervenției, au avut la bază principiul confidențialității, în sensul că numele subiecților și datele personale ale acestora nu vor fi cunoscute de alte persoane și nu vor apărea în cercetare. Pe parcursul realizării cercetării am respectat unicitatea și demnitatea fiecărui și am evitat atitudinile descriminatorii.

4.1.5.2. Metode de prelucrare a datelor

În vederea centralizării și prelucrării datelor statistice am utilizat programul ( Statistical Package for the Social Sciences), unul dintre cele mai populare programe folosite pentru analiza statistică a datelor. Am introdus cele 50 de grile, însă având în vedere că, fiecare chestionar conține anumiți itemi cu răspuns deschis pe care programul nu le poate procesa numeric, am recurs la un proces de categorizare a răspunsurilor. Așadar, diversitatea răspunsurilor beneficiarilor m-a determinat să includ răspunsurile asemănătoare în categorii, pentru a-mi facilita introducerea în programul de analiza iar mai apoi, pentru a le interpreta. Spre exemplu, la întrebarea “Daca sunteți/ați fost angajat, ce profesie aveți/ați avut?”, îi pot corespunde mai multe răspunsuri date de către respondent, cum ar fi: lăcătuș mecanic, tâmplar, mecanic mașinist rutier, confecționer cablaje auto, etc, pe care le-am introdus într-o singură categorie, și anume: “muncitori calificați și asimilați în orice domeniu”. După acest model, am preluat fiecare item din chestionar și le-am trecut prin acest proces de categorizare.

Prezentarea rezultatelor cercetării. Analiza și interpretarea datelor

Așa cum am mai precizat, eșantionul cercetării este reprezentat de 50 de persoane internați la Centrul de Sănătate Mintală pentru Adulți Cluj-Napoca. 32 dintre respondenți, reprezentând un procent de 64% sunt femei, iar 18, cu un procent de 36% sunt bărbați.

Întrebarea de cercetare nr.1: Care sunt principalele cauze pentru care sunt stigmatizate persoanele cu probleme de sănătate mentală, în opinia respondenților?

Privitor la prima întrebare a cercetării, după cum se poate observa și în graficul de mai sus, am identificat că dintr-un număr de 50 de respondenți, 16 respondenți, în procent de 32% consideră că în societate, persoanele cu probleme de sănătate mentală sunt evitate, fiind urmate de 12 persoane (24%) care consideră că acestea sunt tratate la fel ca ceilalți cetățeni iar apoi, de alte 11 persoane (22%) care consideră că acestea sunt discriminate. 12 respondenți consideră că persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt agresate (fizic sau verbal) și cei mai puțini dintre respondenți și anume 5 dintre aceștia (10%), consideră că aceste persoane sunt îngrijite excesiv.

Întrebați fiind, de ce cred că societatea are o asemenea atitudine au răspuns după cum urmează:

Așadar, cei mai mulți dintre cei care consideră că persoanele cu tulburări psihotice sunt evitate, discriminate și agresate, și anume 18%, pun boala pe seama motivului pentru care persoanele cu tulburări psihotice sunt stigmatizate iar un procent de 14% din respondenți consideră că motivul pentru care persoanele cu tulburări psihotice sunt stigmatizate este faptul că oamenii sunt neînțelegători. În același procent se află și cei care consideră că motivul pentru care societatea are o asemenea atitudine din cauza faptului că aceste persoane sunt incapabile. Puțini (8%) consideră că se întâmplă aceasta din cauză că oamenii sunt răi și doar 4% din cauza faptului că bolnavii psihic sunt considerați periculoși.

Dintre cei care consideră persoanele cu tulburări psihotice sunt tratate la fel ca și ceilalți cetățeni sau chiar sunt îngrijite excesiv, 12% sunt de părere că aceasta atitudine este motivată de faptul că oamenii sunt buni.

Întrebarea de cercetare nr. 2: Cum influențează comportamentul membrilor societății, dezvoltarea și menținerea stigmatizării persoanelor cu tuburări psihotice?

Pentru a-mi răspunde la această întrebare de cercetare m-am folosit atât de tabelul de frevcență cât și cel de corelații (realizat prin intermediul procedurii statistice “Crosstabs”).

Prin urmare, am analizat mai multe întrebări din chestionarul aplicat. În primul rând, m-am referit la felul în care se comportă membri societății cu persoanele cu probleme de sănătate mintală și cum se simt acestea atunci când se comportă în felul precizat iar mai apoi, cu ajutorul testului Hi-pătrat am analizat corelația dintre comportamentul membrilor societății și reacția persoanelor cu probleme de sănătate mintală la acesta. Alegerea acestor variabile pentru a-mi răspunde la această întrebare de cercetare a fost motivată de faptul că variabilele se influențează reciproc. Așa cum am precizat și în partea de cercetare, Sartorius (2001, apud Bandale), consideră stigmatizarea ca fiind un cerc vicios. Cu alte cuvinte, societatea are o atitudine discriminatorie și de dezavantajare a persoanelor cu tulburări psihotice, ceea ce duce la scăderea stimei de sine, închiderea în sine și la creșterea dizabilității acestor persoane, urmată de accentuarea comportamentului stigmatizant.

Astfel, se poate observa din tabelele de mai jos că cei mai mulți dintre respondenți, în procent de 32% (16) consideră că persoanele care știu că au probleme de sănătate mintală îi privesc ciudat, 28,57% (14) consideră că acestea se comportă normal iar 20,42% (10) se simt ignorate de către ceilalți. În proporții mai mici se află cei care consideră că persoanele care știu că au probleme de sănătate mintală îi atacă verbal sau fizic, sau încearcă în mod exagerat să le facă pe plac. Dintre cei care au răspuns la această întrebare, 40% (14) se simt marginalizați, 34,29% (12) se simt triști iar 14,29% (5) se simt furioși atunci când sunt priviți ciudat sau sunt ignorați.

Așa cum se observă din tabelul de asociere, dintr-un total de 16 respondenți care consideră că membri societății îi privesc ciudat, cei mai mulți (9 respondenți) aleg să evite aceste persoane iar 4 le răspund cu indiferență. La fel se întâmplă și în cazul celor 10 respondenți care consideră că sunt ignorați: cei mai mulți, (4 respondenți) îi evită la rândul lor, iar 3 le răspund înapoi cu indiferență.

Toruși, în urma aplicării testului Hi-pătrat se poate observa că valoarea lui Hi-pătrat este de 18.942a la 1 grad de libertate, având un prag de semnificație de 0,09 > 0,05. Se poate considera deci, că nu există legătură directă între comportamentul membrilor societății față de persoanele cu probleme de sănătate mintală și dezvoltarea și menținerea unui comportament stigmatizant, cu alte cuvinte, comportamentul societății față de această categorie de persoane nu influențează direct stigmatizarea acestora. Comportamentul persoanelor cu tulburări psihotice variază în funcție de anumiți factori printre care contextul, temperamentul, etc.

Întrebarea de cercetare nr. 3: Cum influențează modul în care se simt persoanele cu tulburări psihotice când sunt stigmatizate, comportamentul acestora?

Pentru a analiza această întrebare de cercetare, am făcut referire la acele persoane care s-au simțit discriminate pentru ca mai apoi să identific legătura dintre sentimentele pe care le-au avut atunci când s-au simțit discriminate și reacțiile care le-au precedat. Așadar, după cum reiese din graficul de mai sus, majoritatea respondenților, în procent de 80% s-au simțit cel puțin o dată stigmatizați.

Dintre beneficiarii care s-au simțit cel puțin odată stigmatizați, cei mai mulți și anume 17 subiecți s-au simțit triști, 11 s-au simțit marginalizați. Dintre cei care s-au simțit triști cei mai mulți au reacționat închizându-se în sine (5 persoane) sau plecând (4 persoane). La fel, dintre cei care s-au simțit marginalizați 4 au plecat atunci când s-au simțit astfel. Numai 4 respondenți au reacționat calm atunci când s-au simțit stigmatizați.

În urma aplicării testului Hi-pătrat, a rezultat o valoare de 57.475a , la 1 grad de libertate, având un nivel de semnificație de 0,001 < 0,05, ceea ce înseamnă că putem afirma faptul că există o corelație între felul în care se simt persoanele cu tulburări psihotice atunci când sunt stigmatizate, și felul în care reacționează. Prin urmare, se poate spune că modul în care se simt persoanele cu tulburări psihotice atunci când sunt stigmatizate infleunțează modul în care reacționează acestea.

Întrebarea de cercetare nr. 4: În ce fel influențează barierele (interne si externe) relația bolnavului mintal cu societatea?

Relația dintre persoanele cu probleme de sănătate mintală și societate este influențată de barierele care stau în calea interacțiunilor dintre acestea. Printre aceste bariere se pot număra felul neadecvat în care se comportă bolnavii în societate, felul în care interacționează cu persoanele necunoscute, felul în care reacționează în anumite situații, felul în care comunică, etc. Totuși, aceste bariere pot fi alimentate de o serie de factori care nu depind neapărat de bolnavul mintal, ci și de răspunsul societății la aceste comportamente.

Din cauza faptului că, o cercetare a reacțiilor membrilor societății la comportamentele bolnavilor psihic nu a fost posibilă, prin cercetarea mea am încercat să aflu în ce măsură sunt prezente aceste bariere la eșantionul analizat, adresându-le o serie de întrebări referitoare la comportamentul lor în general.

În urma analizei răspunsurilor la întrebarea “Respectați normele și valorile societății?”, majoritatea respondenților, în procent de 66% (33 respondenți) au răspuns afirmativ, iar 34% dintre ei (17 respondenți) au răspuns că le respectă uneori. Niciun subiect nu a răspuns negativ la această întrebare. 22 dintre subiecți însemnând 44%, susțin că interacționează moderat cu o perosoană pe care o întâlnesc pentru prima dată, 17 subiecți, însemnând 34% interacționează greu și doar 11 subiecți, reprezentând 22% interacționează ușor. Întrebați fiind, dacă acceptă să fie criticați fără să dezvolte mânie sau tristețe, mai mult de jumătate, în procent de 64% au răspuns afirmativ, iar 36% au răspuns negativ. La întrebarea “Faceți față supărării sau conflictului fără violență?”, 76% dintre subiecți au răspuns afirmativ iar 24% au răspuns negativ. În ceea ce privește utilizarea limbajului obscen și violent în proporții egale sunt răspunsurile “Nu” și “Uneori”, cu un procent de 48%. Numai 4% dintre respondenți au răspuns afirmativ la această întrebare. Se poate observa astfel că principala barieră este faptul că bolnavii psihic nu sunt destul de deschiși pentru a iniția și a menține interacțiuni cu ceilalți membri ai societății, lucru care poate contribui la marginalizarea acestei categorii de persoane. A doua problemă ca importanță este faptul că aceștia sunt prea puțin capabili să accepte critici din partea celorlalți fără să dezvolte mânie sau tristețe.

Întrebarea de cercetare nr.5: Cum influențează atitudinea societății față de bolnav faptul că acesta își recunoaște, acceptă și comunică situația celorlalți membri ai societății?

Graficul nr. 1 privind răspunsul la întrebarea “Ați încercat vreodată să vorbiți celorlați deschis despre boala dumneavoastră?”

Putem observa în graficele de mai sus că din cei 50 de respondenți, 43, reprezentând un procent de 86% au încercat cel puțin odată să vorbească cu o persoană înafară de asistent social despre boala lor. Dintre cei care au încercat, majoritatea (51,16%), susțin că acest lucru i-a făcut să se simtă înțeleși, iar după aceștia, în procente egale (20,93%) s-au simțit neînțeleși, respectiv împliniți. Cei mai puțini dintre respondenți susțin că vorbind altora despre boala lor s-au simțit intimidați, neînsemnați, respectiv în siguranță.

Pentru a putea observa cum anume influențează atitudinea societății faptul că acesta recunoaște și comunică celorlalți deschis despre boala sa, am recurs la testul hi –pătrat, deoarece în acest mod se poate determina dacă există o asociere între variabila dependentă (atitudinea societății) și cea independentă (expunerea deschisă a bolii în fața celorlalți).

În urma aplicării acestui test, se poate observa că valoarea lui Hi-pătrat de 79.760a la un grad de libertate de 1, are un nivel de semnificație de 0,003 < 0,05, pragul critic pentru a considera că există o relație semnificativă între două variabile. Putem deci, considera că există o relație semnificativă între cele două variabile.

După cum se observă în tabelul de mai sus, din totalul de 42 de subiecți care au vorbit deschis altora despre boala lor, 10 dintre ei susțin că au fost încurajați de către interlocutor iar 9 s-au simțit înțeleși. Pe de altă parte, puțini dintre cei care au vorbit despre boala lor s-au simțit respinși (2 persoane) și doar o persoană s-a simțit ignorată. De asemenea, se mai poate observa că cel mai frecvent, persoanele cu tulburări psihotice aleg să vorbească deschis cu familia, aceasta fiind și cea care le înțelege de cele mai multe ori. Astfel putem admite faptul că expunerea deschisă a bolii împreună cu simptomele sale altor persoane influențează atitudinea membrilor societății față de bolnavul mintal.

Întrebarea de cercetare nr. 6: În ce fel influențează boala decizia de angajare a unei persoane cu tulburări psihotice?

Pentru a-mi răspunde la această întrebare de cercetare am apelat atât la opțiunea “frecvența”, cât și la “analize”.

Cu ajutorul graficului de frecvențe am ilustrat principalele profesii pe care le-au avut beneficiarii chestionați. Precizez că, pentru a-mi facilita analiza profesiilor pe care le-au avut respondenții, am categorizat profesiile conform conform Ministerului Muncii. Așadar, în urma analizei întrebării “Dacă sunteți/ați fost angajat, ce profesie ați avut?”, 32% se încadrează în categoria muncitorilor calificați și asimilați în orice domeniu, cu profesii precum lăcătuș mecanic, tâmplar, mecanic mașinist rutier, confecționer cablaje auto, croitoreasă, zidar, tâmplar, 18% se încadrează în categoria „Muncitori în agricultură, silvicultură și pescuit”, 14% se încadrează în categoria „Muncitori necalificați” cu profesii precum ajutor de bucătar, 12% se se află în categoria „Lucrători în domeniul serviciilor” cu profesii ca ajutor de bucătar, agent de securitate, comercianți, 8% se încadrează în categoria „Operatori instalații, mașini, asamblori de mașini”, având ca profesie șofer. În același procent se află cei din categoria „Specialiști în diverse domenii de activitate cu studii superioare” în care există o singură profesie, cea de medic.

Doar 4% dintre respondenți se află în categoria „Tehnicieni și alți specialiști în domeniul tehnic” și au profesii precum agenți imobiliari, mineri, tehnicieni în industria încălțămintei, tehnicieni în industria confecțiilor și tricotajelor, tehnicieni în industria confecțiilor de piele și înlocuitori.

În urma aplicării testului Hi-pătrat, se poate observa că valoarea acestuia este 11.969a la 1 grad de libertate, având un nivel de semnificație de 0,018 < 0,05, ceea ce înseamnă că există o corelație între prezența bolii și o posibilă decizie a angajatorului de a angaja persoane cu probleme de sănătate mintală.

După cum reiese din tabelul de mai sus, dintr-un total de 50 de respondenți, 45 sunt pensionați de boală iar dintre aceștia, 18 susțin că sunt primiți cu indiferență atunci când se prezintă la un interviu iar 11 consideră că sunt primiți cu amabilitate. Doar 4 dintre respondenți sunt angajați, însă toți susțin că au fost primiți cu amabilitate la interviu. Prin urmare, se poate admite că prezența bolii mintale poate influența modul în care sunt primiți atunci când se prezintă la interviu.

4.3. Concluziile cercetării

Această cercetare a urmărit să identifice principalele cauze pentru care sunt stigmatizate persoanele cu probleme de sanatate mintală, incluzând barierele interne și externe, cum influențează comportamentul stigmatizant relația bolnav mintal-societate și în ce fel influențează boala decizia de angajare a unei persoane cu tulburări psihotice.

Astfel, după analiza chestionarelor și prelucrarea statistică a datelor putem concluziona următoarele: în general, persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt evitate, cei mai mulți dintre respondenți punând acest lucru pe seama bolii, însă și pe seama faptului că oamenii sunt de multe ori neînțelegători în ceea ce privește boala mintală, împreună cu simptomele ei. Există totuși, un număr destul de ridicat de respondenți care consideră că persoanele cu tulburări psihotice sunt tratate la fel ca ceilalți cetățeni, cele mai des specificate motive fiind faptul că oamenii sunt înțelegători sau buni. Fiind vorba despre o întrebare care vizează opinia respondentului în general și nu una care îl privește personal, se poate observa că răspunsurile diferă de cele care urmează. Cu alte cuvinte, la această întrebare s-au dovedit a fi mai puțin sceptici în ceea ce privește atitudinea societății față de persoanele cu tulburări psihotice în general, însă la întrebările care îi vizează pe ei înșiși au avut tendința de a învinui mai degrabă societatea pentru faptul că sunt stigmatizați.

De asemenea, am constatat că membri societății influențează, prin comportamentul lor, menținerea stigmatizării acestei categorii de persoane. Este bine știut faptul că, atitudinea discriminatorie asupra persoanelor cu tulburări psihotice duce la scăderea stimei de sine a acestora, închiderea în sine și implicit la creșterea dizabilității acestor persoane, urmată de accentuarea comportamentului stigmatizant. Astfel, după cum reiese și din cercetarea mea, majoritatea persoanelor cu tulburări psihotice simt că sunt privite ciudat de către persoanele care știu de boala lor, acest lucru făcându-le să se simtă marginalizate și triste. Simțindu-se astfel, ele aleg să evite aceste persoane și la rândul lor vor fi privite ciudat deoarece nu interacționează cu membri societății. Astfel, aceste comportamente se influnețează reciproc ducând la menținerea comportamentului stigmatizant față de persoanele cu tulburări psihotice. Cu toate acestea, atitudinea de evitare venită din partea societății nu este singura cauză care duce la stigmatizarea acestei categorii de persoane; o altă cauză ar fi barierele venite din partea bolnavului mintal care stau în calea interacțiunii dintre acesta și societate. Când spun bariere, mă refer la felul felul în care interacționează cu persoanele necunoscute, felul în care reacționează în anumite situații, felul în care comunică, etc. Totuși, aceste bariere pot fi alimentate de o serie de factori care nu depind neapărat de bolnavul mintal, ci și de răspunsul societății la aceste comportamente.

După cum a rezultat și în urma cercetării mele, cei mai mulți dintre bolnavii psihic interacționează greu și moderat cu persoane necunoscute și mai puțin de ¼ dintre ei interacționează ușor. Mai mult de ⅓ din cei chestionați nu acceptă să fie criticați fără să dezvolte mânie și ¼ dintre ei nu reușesc să facă față situațiilor conflictuale fără a fi violenți. Când vine vorba de limbaj, aproape jumătate dintre ei susțin că nu utilizează un limbaj obscen și în aceeași proporție se află și cei care susțin că utilizează un limbaj obscen doar uneori. Prin urmare, persoanele cu tulburări psihotice mențin și ele, prin comportamentul lor, aceste bariere existente. După cum rezultă și din cercetarea efectuată de mine, dacă acestea ar interacționa mai usor cu ceilalți și mai ales, dacă ar vorbi deschis despre boala lor ar putea să fie mai degrabă înțeleși și încurajați decât respinși, lucru care i-ar ajuta să își recapete încrederea în ei și prin urmare, să interacționeze mai ușor cu ceilalți. Cunoscându-se mai bine motivele bolii, simptomele și modul de manifestare, s-ar putea diminua atitudinea stigmatizantă față de această categorie de persoane.

În ceea ce privește atitudinea cu care sunt primite persoanele la interviu, aceasta este într-adevăr influențată de prezența bolii. Un prim pas necesar în procesul destigmatizării ar fi conștientizarea importanței comunicării deschise, prin care să arate că este conștient de boală, că o acceptă împreună cu simptomele sale și că dorește să fie considerat parte din societate la fel ca ceilalți cetățeni. Bolnavul mintal are nevoie să fie acceptat în cercuri de prieteni, în grupuri și activități culturale, să simtă că aparține societății dar pentru ca aceste lucruri să aibă un rezultat, este nevoie de un efort și din partea acestuia.

Așadar, așa cum este de așteptat în cele ce urmează va urma o parte de intervenție prin care se urmărește producerea unei schimbări cel puțin în planul comportamentului persoanei cu tulburări psihotice.

Partea 3: Activitatea de intervenție

CAPITOLUL 5- PREZENTAREA INTERVENȚIEI DE TIP ASISTENȚĂ SOCIALĂ

5.1. Scopul intervenției

Stigmatizarea este un fenomen care afectează societatea noastră și care a căpătat, în ultimii ani, proporții din ce în ce mai mari. Astfel, prin intervenția de față mi-am propus realizarea unui prim pas spre reducerea fenomenului stigmatizării.

Prin urmare, scopul intervenției de tip asistență socială este conștientizarea de către persoanele cu tulburări psihotice a factorilor care determină apariția și menținerea comportamentului stigmatizant și producerea unei schimbări în ceea ce privește integrarea acestora în societate.

Ca urmare a rezultatelor cercetării prezentate în capitolul anterior și anume principalii factori care duc la apariția și menținerea comportamentului stigmatizant – capacitatea redusă a persoanelor cu tulburări psihotice de a interacționa cu ceilalți membri ai societății, existența unor bariere în ceea ce privește limbajul utilizat de aceștia în comunicarea cu cei din jur, stima de sine redusă și atitudinea discriminatorie din partea societății- persoanele cu tulburări psihotice sunt predispuse la stigmatizare. Astfel, având ca și punct de plecare identificarea acestor factori în cazul fiecărui beneficiar inclus în eșantion, putem implementa un plan de intervenție specific asistenței sociale prin care să urmărim producerea unei schimbări în scopul diminuării stigmatizării sau cel puțin conștientizării factorilor enumerați mai sus. Această schimbare are ca punct de plecare tocmai atitudinea persoanelor cu probleme de sănătate mintală.

Având în vedere faptul că este mai accesibilă și facilă producerea unei schimbări la nivelul eșantionului de persoane cu tulburări mentale decât la nivelul societății, putem implementa un plan de intervenție care să vizeze schimbarea modului în care acestea interacționează cu ceilalți membri ai societății. Cu alte cuvinte, este dificilă schimbarea comportamentului sau cel puțin a percepției societății despre persoanele cu tulburări psihotice însă poate fi mai eficientă o schimbare a comportamentului acestei categorii de persoane cu privire la modul în care își percep boala, la modul în care cred că ceilalți le percep boala și la măsura în care doresc să se integreze în societate împreună cu boala.

5.2. Obiectivele operaționale ale intervenției

Îmbogățirea cunoștințelor persoanelor cu tulburări psihotice cu privire la fenomenul stigmatizării

Producerea unei schimbări în vederea depășirii barierelor care îngreunează relația cu membri societății.

Informarea pacienților despre abilitățile pe care le urmărește un angajator la angajat.

5.3. Grupul țintă și beneficiarii

Grupul țință este reprezentat de adulții din cadrul Centrului de Sănătate Mintală Cluj, cu vârste începând de la 18 ani, a căror problemă principală este aceeași cu scopul intervenției mele, și anume încercarea destigmatizării acestora și integrarea lor în societate. Astfel, grupul țintă este totodată și grupul de beneficiari direcți ai intervenției mele, la care s-a constatat, în urma cercetării, nevoia de integrare socială.

Beneficiarii indirecți ai activității de intervenție vor fi, începând cu personalul unității și continuând cu comunitatea locală sau chiar cu întreaga societate (care cuprinde familiile beneficiarilor, prietenii, necunoscuții, instituțiile, etc.).

Metode, tehnici și instrumente utilizate în intervenție

Metoda de intervenție utilizată a fost grupul educativ și de formare a abilităților.

Conform Deniziei Gal (2004), “Grupul, format din cel puțin două persoane, dar de regulă mai multe, reunește participanți cu scopuri sau interese comune, de natură cognitivă, afectivă sau relațională, în întâlniri unice sau repetate, dar suficiente pentru ca participanții să-și formeze o părere unii despre alții, să elaboreze un set comun de norme care să asigure funcționarea grupului, să stabilească scopuri pentru activitățile comune și să dezvolte un sentiment al coeziunii de grup, astfel încât ei înșiși să se perceapă și să fie percepuți de alții ca entitate distinctă în raport cu alte colectivități.”

Membrii grupurilor de formare a abilităților și educative interacționează în baza a ceea ce le este comun și anume, în baza confruntării cu stigmatizarea, având ca scop achiziționarea de cunoștințe și deprinderi cu privire la înlăturarea barierelor pentru a facilita interacțiunea dintre ei și comunitate.

Prin urmare, prin intermediul activităților, voi urmări implementarea unei intervenții ce vizează în primul rând producerea unei schimbări la nivelul percepției de sine a persoanei cu tulburări psihotice.

5.5. Limitele intervenției

Din cauza faptului că beneficiarii Centrului de Sănătate Mintală nu se prezintă la centru pentru o perioadă îndelungată, au intervenit dificultăți în ceea ce privește implementarea unei intervenții complexe de tip asistență socială care să acopere un număr mai mare de subiecți, cât și în ceea ce privește posibilitatea de a-i cunoaște foarte bine. Prin urmare, intervenția s-a axat asupra unui număr de 50 de persoane. Aceștia și-au dat acordul în ceea ce privește participarea la cercetarea și la deruluarea programului de intervenție de asistență socială.

5.6. Descrierea intervenției de tip asistență socială

Intervenția de tip asistență socială a început la sfârșitul lunii mai și s-a desfășurat pe parcursul a trei săptămâni, câte o ședință de consiliere de grup în fiecare săptămână, activitatea începând în data de 20 mai și a durat până în 3 iunie.

Desfășurarea intervenției de tip asistență socială a avut loc la Centrul de Sănătate Mintală pentru Adulți, Cluj-Napoca. După cum am specificat și în partea de cercetare, 64% dintre subiecți sunt de gen feminin iar 36% sunt de gen masculin.

Ca metodă am utilizat din nou ancheta pe bază de chestionar iar ca instrument, am utilizat chestionarul, alcătuit dintr-un set de 12 întrebări.

Intervenția de tip asistență socială a constat în trei activități cu beneficiarii incluși în eșantion, fiecare activitate desfășurându-se pe o perioadă de 60 de minute. Deși nu este vorba despre asistență și consiliere acordată confrom procedurii specificate în legislație, activitățile de asistență socială desfășurate pe baza metodei consilierii au constat în: identificarea problemelor, stabilirea scopului, stabilirea obiectivelor, prezentarea activității în vederea atingerii obiectivelor. În cele ce urmează voi prezenta demersul activității de consiliere de grup.

Scopul activității de consiliere de grup a fost conștientizarea propriei boli, acceptarea acesteia împreună cu simptomele și încercarea integrării în societate.

5.6.1. Descrierea activităților

Întâlnirea nr. 1

Scopul întâlnirii este clarificarea noțiunii de “stigmatizare”, ce presupune aceasta, care sunt comportamentele stigmatizante și care sunt consecințele acestora, astfel ca în urma întâlnirii aceștia să aibă o imagine clară asupra fenomenului stigmatizării.

Obiective specifice:

Captarea atenției și facilitarea comunicării

Înțelegerea de către beneficiari a fenomenului stigmatizării

Conștientizarea de către aceștia a consecințelor pe care acest fenomen le are asupra relațiilor sociale cu ceilalți membri ai comunității

Activități propuse pentru atingerea obiectivelor: discuții cu beneficiarii pe subiectul “stigma”, și anume ce înseamnă stigmatizarea, cum își dau seama că sunt stigmatizați, din partea cui poate veni și care sunt efectele stigmatizării asupra relațiilor sociale cu ceilalți membri ai comunității.

Înainte de începerea activității asistentul social a prezentat beneficiarilor intenția mea în legătură cu intervenția, astfel încât să întărească încrederea lor în acest proces și implicit, să fie capabili să se implice în activități. Următorul pas a fost informarea cu privire la scopul întâlnirii și anume îmbogățirea cunoștințelor cu privire la stigmatizare. Am început cu organizarea grupului. Astfel, am hotărât așezarea beneficiarilor în jurul mesei, deoarece sala nu permitea o altfel de aranjare a scaunelor. Poziționarea fiecărei persoane a oferit un contact vizual bun.

Obiectivul nr.1: Captarea atenției și facilitarea comunicării

Pentru a mă asigura că în cadrul acestui grup comunicarea va fi eficientă, am început prin destinderea atmosferei cu ajutorul discuțiilor libere legate de ce cum se simt de când ne-am văzut ultima oară, ce au făcut în timpul liber, ce activități au mai desfășurat, etc. Utilizând tehnica brainstormingului, am reușit să le captez atenția prin întrebările pe care le-am adresat cu privire la ce înțeleg ei prin stigmatizare, stimulându-i să se angajeze în discuții. Bineînțeles, am făcut referire la răspunsurile pe care le-au dat odată cu completarea chestionarului.

Obiectivul nr. 2: Înțelegerea de către beneficiari a fenomenului stigmatizării

Această discuție a avut ca scop dezvoltarea capacității persoanei cu tulburări psihotice de a conștientiza situația în care se află. Relația mea cu beneficiarii este consolidată încă de când am realizat cercetarea, lucru care mi-a facilitat inițierea discuției despre subiectul propus.

Astfel, le-am comunicat faptul că stigmatizarea este un proces care începe prin etichetarea cuiva care are o anumită boală, această etichetă fiind atribuită cu un motiv, sau dimpotrivă, fără un motiv bine întemeiat. Am exemplificat luând ca referință o persoană cu probleme de sănătate mintală, care, în urma unui incident, este etichetată ca fiind “delincventă” sau “agresivă”. Persoana care a etichetat, va generaliza atribuind eticheta de “delincvente” sau “agresive” tuturor persoanelor care au această boală, în acest caz, persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Mai mult, le-am explicat că, aplicând aceste etichete, persoana va discrimina această categorie de persoane, în sensul diferențierii, excluderii și tratamentului diferențiat în dezavantajul acestora. Am insistat asupra faptului că oamenii care trec prin experiențe care îi determină să aibă o atitudine discriminatorie nu sunt singurii responsabili de acest fenomen și că o mare implicare o are și mass-media, care, pentru a promova senzaționalul, prezintă uneori persoanele delincvente și agresive în termini vagi de “bolnavi mintal.” Le-am spus că un alt factor care menține acest comportament sunt chiar persoanele cu tulburări psihotice însă, spre surprinderea mea, nu s-au arătat mirați de acest lucru, în ciuda rezultatelor cercetării mele, din care reiese că în viziunea lor, principala cauză a stigmatizării este faptul că oamenii sunt neînțelegători în ceea ce privește boala.

Le-am explicat beneficiarilor că sunt stigmatizați atunci când sunt discriminați și excluși din anumite discuții, activități și grupuri, când nu beneficiază de un tratament egal cu restul membrilor comunității. Beneficiarii s-au angajat în discuții pe baza acestui subiect prezentând cazuri în care s-au simțit stigmatizați. De asemenea, am discutat despre faptul că stigmatizarea poate veni din partea familiei, a cercului de prieteni, a persoanelor necunoscute, a instituțiilor și chiar din partea cadrelor medicale reducând contactele sociale între cel care stigmatizează și cel stigmatizat.

Obiectivul nr. 3: Conștientizarea de către aceștia a consecințelor pe care acest fenomen le are asupra relațiilor sociale cu ceilalți membri ai comunității

Pentru a atinge acest obiectiv m-am axat, în discuția cu beneficiarii pe modul în care stigmatizarea influențează relațiile cu membrii societății. Le-am expus beneficiarilor faptul că stigmatizarea reduce contactele dintre bolnav mintal și societate atunci când nu se iau măsuri eficiente. Le-am explicat faptul că fiind expuși unor glume lipsite de sensibilitate este normal să nu se simtă bine în propria piele însă nu trebuie să se simtă rușinați și umiliți fiind vorba despre o boală la care există tratament. Astfel, am discutat despre importanța comportamentului lor atunci când sunt stigmatizați deoarece menținerea stigmatizării depinde, în mare parte și de reacțiile lor.

Am insistat asupra faptului că ascunderea bolii sau refuzul de a cere ajutor din motive de rușine sau jenă nu reprezintă o soluție ăn rezolvarea acestei probleme. La fel, izolarea de ceilalți poate duce la accentuarea stigmatizării. Discuția a decurs liber iar beneficiarii s-au arătat interesați despre acest subiect.

Întâlnirea nr. 2

Obiectivul este acela de a produce o schimbare în vederea depășirii barierelor care îngreunează relația cu membri societății.

Scopul acestei întâlniri a fost de a ajuta persoanele cu tulburări psihotice să conștientizeze faptul că barierele care stau în calea interacțiunii cu societatea provin atât din partea acesteia, cât și din partea lor și se referă la felul felul în care își percep boala, felul în care interacționează cu persoanele necunoscute, felul în care reacționează în anumite situații, felul în care comunică, etc.

Obiective specifice:

Dezvoltarea capacității de a-și conștientiza boala, de a o accepta și de a trăi cu ea

Conștientizarea de către persoanele cu tulburări psihotice a importanței pe care stima de sine o deține în calitatea relațiilor cu cei din jur

Conștientizarea, de către beneficiari, a barierelor care limitează interacțiunile acestora cu societatea și identificarea, împreună cu beneficiarii, de soluții în scopul reducerii acestor bariere.

Obiectivul nr.1: Dezvoltarea capacității de a-și conștientiza boala, de a o accepta și de a trăi cu ea

Un pas important în reducerea stigmatizării este acela ca persoanele cu tulburări psihotice sp fie capabile să recunoască faptul că au o problemă de sănătate mintală și să o accepte împreună cu simptomele sale. Astfel, în discuția mea cu beneficiarii m-am axat asupra faptului că este important ca ei să recunoască că au o boală , însă sunt capabili să trăiască cu ea, că nu sunt singurii în această situație și că „a greși este omenește.” De asemenea, am vorbit despre faptul că pentru a se putea integra în societate, este nevoie atât de acceptare din partea societății, cât și de acceptare din partea lui a propriei situații și a ideii de a trăi împreună cu boala în societate. Le-am explicat că este important ca ei să fie toleranți față de ei înșiși și față de greșelile pe care le fac, dar în același timp să fie răbdători pentru ca cei cu care intră în contact să se poată obișnui cu situația lor. Le-am spus că este important ca ei să fie deschiși alternativelor în vederea schimbării, să accepte ajutor, să conștientizeze importanța urmării tratamentului, lucru care poate facilita procesul de integrare sau reintegrare a lui în societate.

Obiectivul nr. 2: Conștientizarea de către persoanele cu tulburări psihotice a importanței pe care stima de sine o deține în calitatea relațiilor cu cei din jur

Atingerea acestui obiectiv este strict legată de obiectivul anterior deoarece stima de sine este în corelație cu conștientizarea și acceptarea bolii și dacă ele, ca persoane cu probleme de sănătate mintală conștientizează situația în care se află și se acceptă pe ele însele, acest lucru poate contribui la creșterea încrederii în sine. De asemenea, le-am explicat faptul că, urmând tratamentul medicamentos prescris pot dezvolta numeroase abilități și competențe care îi poate ajuta la consolidarea unei relații sănătoase cu cei din jur. În vederea creșterii stimei de sine este necesară schimbarea credințelor, ideilor și percepțiilor subconștiente despre ceea ce merită, despre cât de buni sunt, despre ce pot și ce nu pot să facă deoarece modul în care ei se vad le infleunțează comportamentele. O bună stimă de sine conduce la un fel pozitiv de a se privi pe ei înșiși, la conștientizarea punctelor forte și a calităților pe care le au și implicit, la comportamente constructive și la relații echitabile cu cei din jur. Pentru a iniția acest subiect am folosit o fișă de lucru care a constat listarea unor abilităților practice, de gândire și sociale, pe baza cărora am discutat. Această fișă le-a fost utilă pentru a-și conștientiza punctele forte și abilitățile și astfel, pentru a le crește stima de sine.

Obiectivul nr. 3: Conștientizarea, de către beneficiari, a barierelor care limitează interacțiunile acestora cu societatea și identificarea, împreună cu beneficiarii, de soluții în scopul reducerii acestor bariere.

Le-am comunicat beneficiarilor că în primul rând, cel mai important lucru este urmarea tratamentului, fără să le fie teamă că vor fi stigmatizați deoarece oamenii, cu atât mai mult vor aprecia faptul că deși bolnavă, persoana este responsabilă și conștientă că este nevoie de o schimbare și face ceva în acest sens.

În urma cercetării am identificat o serie de bariere care limitează interacțiunile dintre persoanele cu tulburări psihotice și societate, pe care le-am discutat în cadrul acestei întâlniri. Mai apoi, am identificat împreună cu beneficiarii câteva soluții în vederea eradicării stigmatizării. Astfel, le-am comunicat faptul că, pe lângă atitudinea discriminatorie rezultată din gândirea stereotipă, un alt lucru care menține stigmatizarea sunt barierele. Așadar, am vorbit cu beneficiarii despre fiecare barieră identificată în procesul de cercetare.

Am vorbit despre faptul că oamenii sunt sceptici când vine boli în general, și nu numai în cazul bolilor psihice, însă boala psihică este un lucru mai greu de înțeles, din cauza faptului că nu se discută deschis despre aceasta. În general, oamenii cred că boala psihică este o problemă cauzată de propriile alegeri ale bolnavului această atitudine datorându-se, în mare parte, lipsei de informare sau informării greșite despre boală. Am considerat util de comunicat acest lucru deoarece majoritatea persoanelor cu probleme de sănătate mintală consideră că oamenii îi blamează pentru ceea ce sunt și acționează în consecință, accentuând stigmatizarea. Am insistat asupra faptului că uneori, oricât de deschiși ar fi pacienții spre a face cunoscută boala și a discuta deschis despre ea, oricât de normal s-ar comporta, uneori atitudinea acestora nu poate fi explicată. Le-am spus, de asemenea, că acest lucru nu depinde de bolnavi ci pur și simplu, de modul oamenilor de a gândi.

În acest sens, am discutat despre importanța expunerii deschise a bolii, față de care beneficiarii s-au arătat puțin sceptici. Am insistat asupra faptului că acest lucru este destul de important pentru ca ceilalți să se familiarizeze cu simptomele bolii și un impact pozitiv în ceea ce privește atitudinea față de ei. Faptul că își expun deschis boala în fața celor din jur poate da dovadă de curaj și dorința persistentă de schimbare în bine. Le-am explicat că deși este dificil să expui o problemă personală unor străini, acest lucru va demonstra celuilalt că bolnavul are încredere în el, că nu este greu de abordat și va ajuta, în același timp la educarea în legătură cu bolile psihice. Prin urmare, va duce la schimbarea atitudinii societății.

De asemenea, am vorbit despre faptul că unele persoane au falsa percepție că un pacient cu o afecțiune mentală este periculos și violent, perceptive care se poate schimba pornind chiar de la ei, prin adoptarea unui comportament adecvat. În acest sens, le-am explicat că atunci când se simt ignorați sau priviți ciudat, cea mai bună soluție este de a acționa calm și cu toleranță, explicându-le că greșesc comportându-se astfel. Mai mult, i-am încurajat să aibă răbdare atunci când comunică cu o persoană străină, să utilizeze un limbaj adecvat și chiar să îl roage pe cel cu care vorbește să folosească la rândul lui, un limbaj respectuos și adecvat. În acest fel, oamenii vor observa că bolnavul este conștient de boala sa și este capabil să poate o discuție și să se comporte normal. De asemenea, am discutat despre importanța respectării normelor societății pentru a fi percepuți ca responsabili.

Întâlnirea nr. 3

Scopul întâlnirii este acela de a informa pacienții despre abilitățile pe care le urmărește un angajator la angajat.

Activități: În cadrul acestei întâlniri am discutat despre abilitățile pe care un angajator le urmărește la un angajat. În acest sens, le-am prezentat beneficiarilor o listă cu abilitățile pe care un angajator le apreciază la un angajat și am vorbit despre fiecare în parte. De asemenea le-am sugerat beneficiarilor că se pot adresa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar atâta timp cât sunt înregistrați ca fiind în căutarea unui loc de muncă poate participa la cursuri de formare profesională.

5.7. Evaluarea intervenției

În evaluarea intervenției mele, am aplicat câteva chestionare de evaluare beneficiarilor pentru a evalua în ce măsură intervenția mea a fost utilă. Mai exact, am dorit să aflu ce impact au avut asupra beneficiarilor activitățile desfășurate în cadrul întâlnirilor cu aceștia.

Chestionarul a conținut câteva întrebări referitoare la abilitățile sociale pe care și le-au dezvoltat.

Evaluarea intervenției s-a axat asupra unui număr mai mic de persoane și anume 40, din cauza faptului că beneficiarii nu se prezintă la centru pentru o perioadă îndelungată, lucru care a constituit și una dintre limitele evaluării intervenției.

5.7.1. Concluziile intervenției

Intervenția de tip asistentă socială prezentată în acest capitol a urmărit conștientizarea factorilor ce duc la menținerea și dezvoltarea fenomenului stigmatizării și producerea unei schimbări în acest sens. Având la bază rezultatele cercetării prezentate in capitolul IV, am considerat necesară o intervenție de tip asistență socială care poate fi un prim pas în procesul de destigmatizare și integrare socială a acestei categorii de persoane.

În cadrul acestei intervenții, am avut ca și punct de plecare informarea corectă a beneficiarilor cu privire la fenomenul stigmatizării și conștientizarea faptului că acest lucru afectează relațiile cu semenii.

Astfel, am elaborat un plan de intervenție pe care l-am pus și în aplicare, pe parcursul a trei întâlniri de grup, în care am utilizat ca metoda de intervenție utilizată grupul educativ și de și de formare a abilităților. Această metodă de intervenție mi-a oferit oportunitatea de a construi o relație relativ strânsă cu clienții, de a-i cunoaște mai bine și de a le observa comportamentul, dar și de a stimula inițiativa și interacțiunea dintre ei. În munca cu grupul am elaborat soluții alternative la problemele pe care membrii grupului le au în comun: “membrii grupurilor de formare a abilităților și educative interacționează în baza a ceea ce le este comun”( Gal, D., 2004).

Singurul dezavantaj al acestei intervenții a fost acela că, utilizând metoda de grup, nu m-am putut focaliza pe situația specifică a fiecărui caz.

Intervenția de tip asistență socială a urmărit sprijinirea beneficiarilor în identificarea unor soluții alternative la problemele cu care se confruntă și în conștientizarea consecințelor acestor soluții asupra sa și asupra celor din jur. De asemenea, prin intermediul intervenției beneficiarii și-au conștientizat importanța unui limbaj și comportament adecvat în relația cu ceilalți, importanța comunicării deschise și nu ăn ultimul rând, importanța abilităților pe care un angajator pune accent atunci când angajează personal.

Totodată, beneficiarii și-au dezvoltat stima de sine au conștientizat faptul aceasta influențează modul în care gândesc, care la rândul lui, influențează comportamentul și implicit, reacțiile celorlalți. De asemenea, au devenit conștienți de faptul că, comportamentul lor joacă un rol important în relația cu membri societății. Așa cum rezultă și din evaluarea intervenției, beneficiarii sunt de părere că acum sunt capabili să interacționeze și să comunice mai ușor cu persoanele din jur inclusiv cele necunoscute, pot să întrețină o conversație mai ușor, pot să vorbească mai deschis despre boală și pot să reacționeze calm atunci când se confruntă cu o situație neplăcută.

Pot afirma faptul că beneficiarii au manifestat interes față de temele discutate fapt evidențiat și prin implicarea în activitățile desfășurate, iar obiectivele intervenției au fost îndeplinite în mare măsură.

CONCLUZII FINALE

Lucrarea de față a fost structurată în trei părți și a urmărit să prezinte câteva aspecte teoretice cu privire la fenomenul stigmatizării persoanelor cu probleme de sănătate mintală și anume aspecte generale cu privire la stigmatizare, care sunt cauzele stigmatizării, ce impact are asupra bolnavului mintal, cum anume se poate realiza integrarea socială a acestor persoane și ce rol revine asistentului social în procesul de destigmatizare. De asemenea, am prezentat câteva aspecte referitoare la integrarea profesională.

În a doua parte am urmărit cercetarea aspectelor prezentate în partea teoretică. Astfel, pe baza eșantionului, am identificat care sunt principalele cauzele pentru care sunt stigmatizate persoanele cu probleme de sănătate mintală, cum influențează stigmatizarea comportamentul acestor persoane dar și relația lor cu societatea, ce anume ar putea contribui la reducerea stigmatizării și la integrarea socială și chiar profesională a acestor persoane.

A treia parte, cea de intervenție, a urmărit conștientizarea aspectelor mai-sus-amintite de către pacienți și producerea unei schimbări în ceea ce privește stoparea, sau cel puțin, reducerea acestui fenomen.

Rezultatele cercetării au arătat faptul că principalii factori care duc la menținerea stigmatizării sunt: capacitatea redusă a persoanelor cu tulburări psihotice de a interacționa cu ceilalți membri ai societății, existența unor bariere în ceea ce privește limbajul utilizat de aceștia în comunicarea cu cei din jur, stima de sine redusă și atitudinea discriminatorie din partea societății.

Astfel, având în vedere rezultatele intervenției, consider importantă îndreptarea atenției specialiștilor spre găsirea celor mai eficiente soluții și strategii care ar putea duce la reducerea stigmatizării. Este important ca asistența socială să utilizeze mijloace specifice prin care să intervină și să asigure integrarea socială a acestei categorii de persoane. Este necesară intervenția nu numai sfera lucrului cu persoanele cu tulburări psihotice, ci și în munca cu societatea, iar prin “societate” ma refer la familie, cercul de prieteni, instituții, etc. Acest lucru este motivat de faptul că boala psihică nu este numai a celui care o suferă, ci ea apare în relațiile persoanei cu cei din jur iar însănătoșirea depinde de acceptarea bolnavului în comunitate.

Mai mult, mass media ar trebui monitorizată în vederea promovării doar acelor materiale care informează și nu care ridiculizează sau blamează. Deoarece este bine de știut faptul că utilizarea exemplului celebrităților în diverse promovări are un impact mare asupra majorității persoanelor, mass media ar putea prezenta cazurile unor persoane celebre care discută deschis despre experiențele proprii cu afecțiuni psihice. Pe măsură ce se descoperă mai mult despre cauzele și manifestările tulburărilor mentale, stigmatizarea ar putea să scadă.

Prin urmare, pentru a se produce o schimbare în acest sens, este nevoie atât de efortul persoanelor cu tulburări psihotice și al celorlalți oameni cât și a sistemului. Cu alte cuvinte, ar trebui aduse modificări cadrului legal prin completarea legilor de protectie și stimulare a persoanelor cu probleme de sănătate mintală dar de asemenea, ar trebui aduse modificări și sistemului de îngrijiri. Acesta ar putea fi îmbunătățit în sensul angajării mai multor cadre medicale, calificării continue a personalului și implicării mai mari a personalului angajat. De asemenea, ar fi utilă dezvoltarea de centre de reintegrare și implicarea activă a ONG-urilor, cadrelor didactice și a mass-media. Campaniile de destigmatizare și de ocrotire a persoanelor cu probleme de sănătate mentală joacă un rol important duce la o cunoaștere mai bună a tulburărilor mentale de către societate și totodată la prevenirea apariției acestora. Este important de precizat că acestea trebuie să se adreseze atât populației, cât și autorităților.

În ceea ce mă privește, un prim pas în diminuarea acestui fenomen a fost acela de a desfășura activități care să îi informeze cu privire la fenomenul stigmatizării dar și care să ajute la creșterea stimei de sine. Pentru aceasta dar și pentru a le stimula implicarea am utilizat fișe de lucru.

În urma acestei intervenții de tip asistență socială, consider că beneficiarii au reușit să conștientizeze consecințele propriilor acțiuni, să își dezvolte abilități de interactiune și totodată sunt capabili să identifice factorii care duc la stigmatizare. Așa cum se poate observa și din partea de cercetare, oamenii tind să fie sensibilizați de faptul că persoanele cu tulburări psihotice aleg să vorbească deschis despre boala lor. Așadar, comunicarea deschisă poate fi un bun început în reducerea stigmatizării. Pentru a câstiga încredere în sine, pacientul poate începe să vorbească despre experiențele sale în cadrul unor grupuri mici sau în cadrul grupurilor de suport. Consider deci, că grupul educativ și de formare a abilităților a fost util din acest punct de vedere. Totuși, pacientul decide dacă să spună despre boală și dacă da, cui și cât. De asemenea, atunci când alege să spună despre boală, este important să nu se confunde cu boala, cu alte cuvinte, este mai indicat să spună despre el că este “o persoană cu schizofrenie” și nu “un schizofrenic”.

Întreaga perioadă de practică derulată la Centrul de Sănătate Mintală pentru Adulți Cluj, mi-a oferit oportunitatea de a pune în practică cunoștințele teoretice acumulate pe parcursul celor trei ani la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, respectând în același timp drepturile beneficiarilor, cât și principiile profesiei de asistent social.

Stagiul de practică desfășurat la CSM a fost o experință nouă, interesantă și captivantă, de unde am avut de învățat lucruri noi și utile pe care abia intrând în contact direct cu beneficiarii am putut să le înțeleg în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, pe de o parte am înțeles și am observat în mod direct ce presupune munca asistentului social cu persoanele care suferă de tulburări mentale, ce responsabilități implică această muncă și pe de altă partem, am reușit să îmi exersez abilitățile de relaționare și comunicare în cadrul unui mediu profesional.

Consider că elaborarea acestei lucrări m-a pus față în față cu munca propriu-zisă a unui asistent social și mi-a dat ocazia sa reflectez asupra a ceea ce înseamnă munca cu persoanele cu probleme de sănătate mintală.

În concluzie, în urma elaborării acestei lucrări consider că am reușit îmi îndeplinesc atât obiectivul general, cel de a produce o schimbare cât de mica în viața beneficiarilor, dar și obiectivele specifice propuse.

Bibliografie:

American Psychiatric Association, (2003), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, ediția a IV-a revizuită DSM IV TR, București: Asociația Psihiatrilor Liberi din România

Băican, E., (2003), Suport curs Psihosociologia Sănătății și Sănătate Publică, Cluj-Napoca, p.7

Bulgaru, M., (2002), Metode și Tehnici în Asistența Socială, Chișinău: Centrul Editorial al USM

Cauc, I., Manu, B., Pârlea, D., Goran, L., (2004), Metodologia cercetării sociologice. Metode și tehnici de cercetare, Ediția a II-a, Bucureși: România de Mâine

Chelcea, S., (2001), Curs Tehnici de cercetare Sociologică, p.73-125, Bucuresti

Diaconescu, M., (2013), Suport curs Noțiuni de Psihopatologie și Sănătate Mintală, Cluj-Napoca

Enăchescu, C., (2005), Tratat de psihopatologie, Iași: Polirom

Focault, M.,(2000), Boala mentală și psihologia, Timișoara: Amarcord

Gal, D., (2004), Suport Curs Metode de Grup în Asistența Socială, Cluj-Napoca

Roth, M., Schmidt, P-O., (2008), Societatea și bolnavii psihic. Perspective privind asistarea comunitară în psihiatrie, p. 193, Cluj Napoca: Presa Universitară Clujeană

Roth, M., (2008), Caiet de practică pentru studenți asistenți sociali- Metode și recomandări pentru proiecte de intervenție, Cluj Napoca: Presa Universitară Clujeană

J.A.Rubin, (2009), Art-terapia. Teorie și tehnică, București: Trei

Șoitu, T., Suport curs Elemente de psihopatologie și asistență socială a bolnavului psihic,f.a

Peseschkian, N., (2009), Psihoterapia vieții cotidiene, București: Trei

Peseschkian, N., (2007), Psihoterapie Pozitivă, București: Trei

Rotariu, T., Iluț, P. (1997). Ancheta Sociologică și Sondajul de Opinie: Polirom

Zamfir, C., Vlăsceanu, L., (1998) Dicționar de sociologie, p. 165, București: Babei

Articole publicate, reviste, materiale:

Buda, O., Revista Română de Bioetică, Vol. 6, Nr. 2, (aprilie- iunie 2008), Marginalizare versus boala psihică și stigmatizare. Dileme Bioetice

Buzducea, D., (2010), Revista de Asistență Socială, anul IX, Nr. 2/2010, 5-12

Ghidul angajatorului, material Estuar

Fabian, A., (2007), Incluziunea socială și accesul pe piața muncii a persoanelor cu boli psihice severe, AccesEgal

Stănculescu, M.S., Nițulescu, M.P., Ciumăgeanu, M., Sfetcu, R., (2008), Persoanele cu probleme de sănătate mintală în România: stereotipuri, cauze și modalități de îngrijire percepute, atitudini și distanță socială, Calitatea Vieții

Surse preluate de pe Internet:

Badale, F.S., Foldan, L.R., Stigma și discriminarea bolnavilor psihici, articol disponibil online la

http://centrudezioradea.webs.com/Lucrari/stigma%20si%20discriminarea%20bolnavilor%20psihici%20bun%20site.pdf (accesat în data de 02.05.2014)

Livia, C., (iunie, 2009), Cum îi percep oamenii pe bolnavii psihic, articol disponibil online la http://liviacatalina.blogspot.ro/2009/06/cum-ii-percep-oamenii-pe-bolnavii.html (accesat în data de 04.04.2014)

Legea nr. 487/11 iulie 2002 republicată 2012, a Sănătății Mintale și a Protecției Persoanelor cu Tulburări Psihice

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, disponibil online la www.mmuncii.ro (accesat în data de 25.05.2014)

ANEXE

Anexa 1

Riscul perceput de violență

Riscul perceput de violență – Valoare medie pe o scală de la 4 – foarte probabil, 3 – probabil, 2 – puțin probabil, 1 – foarte puțin probabil. Diferențele între valorile medii sunt semnificative, conform unor analize de varianță semnificative pentru p< 0,001. Simptome folosite în viniete pentru descrierea bolilor: (1) toleranța la alcool, retragere, neputință de a reduce și controla consumul de alcool; (2) deprimare, pierderea interesului și plăcerii, oboseală, sentiment de inutilitate, lipsă de concentrare, izolare socială; (3) deluzie, halucinații auditive, disfuncții sociale și ocupaționale; (4) tristețe, nervozitate, îngrijorare, insomnie la nivel subclinic, care nu afectează funcționarea normală a persoanei.

Anexa 2

Chestionar

Bună ziua! Numele meu este Anca Teodora, sunt studentă în anul III la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, secția Asistență Socială și îmi realizez lucrarea de diplomă pe o temă specifică asistenței sociale a persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Precizez că acest chestionar are caracter confidențial în sensul că numele și informațiile oferite de dumneavoastră nu vor fi cunoscute de nimeni.

Genul:

a) Feminin

b) Masculin

În ce categorie de vârstă vă încadrați?

a) 18-30

b) 31-40

c) 41-50

d) peste 51 de ani

Ce părere aveți despre felul în care sunt tratate persoanele cu probleme de sănătate mintală în societate?

a) Sunt îngrijite excesiv

b) Sunt tratate la fel ca ceilalți cetățeni

c) Sunt evitate

d) Sunt discriminate

e) Sunt agresate

De ce credeți că societatea are o asemenea atitudine?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Ce puteți spune despre starea dumneavoastră de sănătate mintală momentan?

…………………………………………………………………………………………….

Ați încercat vreodată să vorbiți celorlalți deschis despre boala dumneavoastră?

a) Da

b) Nu (Dacă nu, treceți la întrebarea 7)

Dacă da, cu cine ați vorbit inafară de asistent social?

…………………………………………………………………………….

6.2 Cum v-a făcut asta să vă simțiți?

a) Împlinit

b) Înțeles

c) Neînțeles

c)Altfel(Specificați cum)……………………………………………………………….

6.3 Cum au reacționat cei cu care ați vorbit?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Dacă nu, ați încerca? De ce?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Cum se comportă cu dumneavoastră persoanele care stiu că aveți probleme de sănătate mintală?

a) Se comportă normal (treceți la întrebarea 13)

b) Încearcă în mod exagerat să îmi facă pe plac

c) Mă ignoră

d) Mă privesc ciudat

e) Mă atacă verbal/fizic

f) Altfel (precizați cum)…………………………………………………………………………………………..

Ce credeți că îi determină să se comporte astfel?

Percepțiile proprii

b) Sistemul

c) Alte persoane (Care?)…………………………………………………………………..

Cum vă simțiți atunci când se comportă în acest fel? (în felul în care ați precizat la întrebarea 8).

a) Bucuros (Treceți la întrebarea 13)

b) Confortabil (Treceți la întrebarea 13)

c) Indiferent

d) Marginalizat

e) Trist

f) Furios

g) Altfel (Precizați cum)………………………………………………………………………………………….

Cum vă explicați faptul că vă ignoră/ vă privesc ciudat/ vă atacă etc.?

a) Nu le permit eu să se apropie de mine

b) Nu îmi înțeleg situația

c) Din cauza informării greșite sau a lipsei de informare despre boală

d) Lipsă de interes

e) Alt motiv……………………………………………………………………………………………………………

Cum reacționați atunci când aceste persoane vă ignoră/ vă privesc ciudat/ vă atacă?

a) Îi evit

b) Le explic că greșesc

c) Le răspund cu indiferență/dispreț

d) Îi agresez la rândul meu

e) Altfel (Precizați cum)……………………………………………………………………

Ce înțelegeți prin discriminare?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

V-ați simțit vreodată discriminat? (Dacă nu, treceți la întrebarea 15)

a) Da

b) Nu

14.1 Dacă da, din ce cauză? ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

14.2 De către cine?…………………………………………………………………………………..

14.3 Cum v-ați simțit?

a) Indiferent

b) Marginalizat

c) Trist

d) Furios

e) Altfel (Precizați cum)……………………………………………………………..

14.4 Cum ați reacționat?………………………………………………………………………….

Respectați normele și valorile societății?

a) Da

b) Nu

c) Uneori

Cu o persoană pe care o întâlniți pentru prima dată interacționați:

a) Ușor

b) Moderat

c) Greu

Puteți accepta să fiți criticat fără să dezvoltați mânie/tristețe?

a) Da

b) Nu

18. Faceți față supărării sau conflictului fără violență?

a) Da

b) Nu

19. Utilizați un limbaj obscen și violent:

a) Nu

b) Uneori

c) Da

20. Ce ați vrea să fie diferit la comportamentul celor din jur?

………………………………………………………………………………………………….

21. Ce ați putea face dumneavoastră în acest sens?

…………………………………………………………………………………………………

….………………………………………………………………………………………………

22. Care este situația dumneavoastră ocupațională?

a) Sunt angajat/ă

b) Sunt șomer/ă

c) Sunt pensionat/ă de boală

d) Sunt pensionat/ă de vârstă

22.1. De cât timp?………………………………………………………………………………………

22.2 Dacă sunteți/ați fost angajat, ce profesie aveți/ați avut?

………………………………………………………………………………………

23. Cum sunteți primit atunci când vă prezentați la interviu pentru o slujbă?

a) Cu amabilitate

b) Cu indiferență

c) În general nu ma prezint la interviu

Vă mulțumesc!

Anexa 3

Lista abilităților

Aceasta listă vă va ajuta să vă identificați abilitățile.

ABILITĂȚI PRACTICE :

Pot confecționa lucruri

Pot face reparații simple la instalații

Pot să gătesc

Mă pricep la grădinărit

Pot să decorez

Pot să cos/croșetez/etc

ABILITĂȚI DE GÂNDIRE

Pot să îmi rezolv problemele

Pot să lucrez cu cifre

Pot să iau decizii ușor

Înțeleg ce vor cei din jur să îmi comunice

Pot să îmi organizez munca

Pot să obțin informații

Pot să îmi controlez comportamentul

Pot să înțeleg că toți oamenii sunt diferiți în gândire și comportament

ABILITĂȚI SOCIALE

Pot să creez relații

Pot să ajut

Sunt comunicativ/ă

Pot să întrețin o conversație

Mă înțeleg bine cu persoane dificile

Pot să dau/să primesc afecțiune

Pot să vorbesc deschis despre mine

Pot să îi respect pe cei din jur

Pot să interacționez relativ ușor cu persoane necunoscute

Pot să accept să fiu criticat fără să dezvolt mânie

Pot să reacționez calm în cazul unui conflict

Pot să fac față supărării sau conflictului fără violență

Anexa 4

Abilități necesare unui angajat

Mai jos aveți listate calitățile pe care angajatorii le apreciază la un angajat. Această listă va ajuta să vă evaluați capacitatea de a putea ocupa și menține un loc de muncă din perspectiva calităților pe care le dețineți și să le îmbunătățiți.

Adaptare la schimbare

Inițiative în realizarea sarcinilor

Calm

Fermitate în apararea principiilor

Loialitate

Sinceritate

Toleranță

Spirit de observație

Capacitate de a-și planifica singur munca

Exprimare clară

Buna dispoziție

Entuziasm în muncă

Capacitate de a dobandi cu ușurință deprinderi noi

Respect fată de colegi

Discreție

Eficiență în realizarea sarcinilor de muncă

Anexa 5

Mai jos aveți listate cateva abilități sociale. Pentru fiecare abilitate, încercuiți răspunsul care vi se potrivește:

Pot să creez relații:

Ușor

Moderat

Greu

Pot să ajut persoanele din jur:

Da

Nu

Uneori

Sunt comunicativ/ă:

Da

Nu

Uneori

Pot să întrețin o conversație:

Ușor

Moderat

Greu

Mă înțeleg bine cu persoanele dificile:

Da

Nu

Uneori

Pot să dau/să primesc afecțiune:

Ușor

Moderat

Greu

Pot să vorbesc deschis despre mine:

Ușor

Moderat

Greu

Pot să îi respect pe cei din jur:

Da

Nu

Uneori

Pot să interacționez cu persoane necunoscute:

Ușor

Moderat

Greu

Pot să accept să fiu criticat/a fără să dezvolt mânie:

Da

Nu

Uneori

Pot să reacționez calm în cazul unui conflict:

Da

Nu

Uneori

Pot să utilizez un limbaj adecvat:

Da

Nu

Uneori

Bibliografie:

American Psychiatric Association, (2003), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, ediția a IV-a revizuită DSM IV TR, București: Asociația Psihiatrilor Liberi din România

Băican, E., (2003), Suport curs Psihosociologia Sănătății și Sănătate Publică, Cluj-Napoca, p.7

Bulgaru, M., (2002), Metode și Tehnici în Asistența Socială, Chișinău: Centrul Editorial al USM

Cauc, I., Manu, B., Pârlea, D., Goran, L., (2004), Metodologia cercetării sociologice. Metode și tehnici de cercetare, Ediția a II-a, Bucureși: România de Mâine

Chelcea, S., (2001), Curs Tehnici de cercetare Sociologică, p.73-125, Bucuresti

Diaconescu, M., (2013), Suport curs Noțiuni de Psihopatologie și Sănătate Mintală, Cluj-Napoca

Enăchescu, C., (2005), Tratat de psihopatologie, Iași: Polirom

Focault, M.,(2000), Boala mentală și psihologia, Timișoara: Amarcord

Gal, D., (2004), Suport Curs Metode de Grup în Asistența Socială, Cluj-Napoca

Roth, M., Schmidt, P-O., (2008), Societatea și bolnavii psihic. Perspective privind asistarea comunitară în psihiatrie, p. 193, Cluj Napoca: Presa Universitară Clujeană

Roth, M., (2008), Caiet de practică pentru studenți asistenți sociali- Metode și recomandări pentru proiecte de intervenție, Cluj Napoca: Presa Universitară Clujeană

J.A.Rubin, (2009), Art-terapia. Teorie și tehnică, București: Trei

Șoitu, T., Suport curs Elemente de psihopatologie și asistență socială a bolnavului psihic,f.a

Peseschkian, N., (2009), Psihoterapia vieții cotidiene, București: Trei

Peseschkian, N., (2007), Psihoterapie Pozitivă, București: Trei

Rotariu, T., Iluț, P. (1997). Ancheta Sociologică și Sondajul de Opinie: Polirom

Zamfir, C., Vlăsceanu, L., (1998) Dicționar de sociologie, p. 165, București: Babei

Articole publicate, reviste, materiale:

Buda, O., Revista Română de Bioetică, Vol. 6, Nr. 2, (aprilie- iunie 2008), Marginalizare versus boala psihică și stigmatizare. Dileme Bioetice

Buzducea, D., (2010), Revista de Asistență Socială, anul IX, Nr. 2/2010, 5-12

Ghidul angajatorului, material Estuar

Fabian, A., (2007), Incluziunea socială și accesul pe piața muncii a persoanelor cu boli psihice severe, AccesEgal

Stănculescu, M.S., Nițulescu, M.P., Ciumăgeanu, M., Sfetcu, R., (2008), Persoanele cu probleme de sănătate mintală în România: stereotipuri, cauze și modalități de îngrijire percepute, atitudini și distanță socială, Calitatea Vieții

Surse preluate de pe Internet:

Badale, F.S., Foldan, L.R., Stigma și discriminarea bolnavilor psihici, articol disponibil online la

http://centrudezioradea.webs.com/Lucrari/stigma%20si%20discriminarea%20bolnavilor%20psihici%20bun%20site.pdf (accesat în data de 02.05.2014)

Livia, C., (iunie, 2009), Cum îi percep oamenii pe bolnavii psihic, articol disponibil online la http://liviacatalina.blogspot.ro/2009/06/cum-ii-percep-oamenii-pe-bolnavii.html (accesat în data de 04.04.2014)

Legea nr. 487/11 iulie 2002 republicată 2012, a Sănătății Mintale și a Protecției Persoanelor cu Tulburări Psihice

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, disponibil online la www.mmuncii.ro (accesat în data de 25.05.2014)

ANEXE

Anexa 1

Riscul perceput de violență

Riscul perceput de violență – Valoare medie pe o scală de la 4 – foarte probabil, 3 – probabil, 2 – puțin probabil, 1 – foarte puțin probabil. Diferențele între valorile medii sunt semnificative, conform unor analize de varianță semnificative pentru p< 0,001. Simptome folosite în viniete pentru descrierea bolilor: (1) toleranța la alcool, retragere, neputință de a reduce și controla consumul de alcool; (2) deprimare, pierderea interesului și plăcerii, oboseală, sentiment de inutilitate, lipsă de concentrare, izolare socială; (3) deluzie, halucinații auditive, disfuncții sociale și ocupaționale; (4) tristețe, nervozitate, îngrijorare, insomnie la nivel subclinic, care nu afectează funcționarea normală a persoanei.

Anexa 2

Chestionar

Bună ziua! Numele meu este Anca Teodora, sunt studentă în anul III la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, secția Asistență Socială și îmi realizez lucrarea de diplomă pe o temă specifică asistenței sociale a persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Precizez că acest chestionar are caracter confidențial în sensul că numele și informațiile oferite de dumneavoastră nu vor fi cunoscute de nimeni.

Genul:

a) Feminin

b) Masculin

În ce categorie de vârstă vă încadrați?

a) 18-30

b) 31-40

c) 41-50

d) peste 51 de ani

Ce părere aveți despre felul în care sunt tratate persoanele cu probleme de sănătate mintală în societate?

a) Sunt îngrijite excesiv

b) Sunt tratate la fel ca ceilalți cetățeni

c) Sunt evitate

d) Sunt discriminate

e) Sunt agresate

De ce credeți că societatea are o asemenea atitudine?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Ce puteți spune despre starea dumneavoastră de sănătate mintală momentan?

…………………………………………………………………………………………….

Ați încercat vreodată să vorbiți celorlalți deschis despre boala dumneavoastră?

a) Da

b) Nu (Dacă nu, treceți la întrebarea 7)

Dacă da, cu cine ați vorbit inafară de asistent social?

…………………………………………………………………………….

6.2 Cum v-a făcut asta să vă simțiți?

a) Împlinit

b) Înțeles

c) Neînțeles

c)Altfel(Specificați cum)……………………………………………………………….

6.3 Cum au reacționat cei cu care ați vorbit?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Dacă nu, ați încerca? De ce?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Cum se comportă cu dumneavoastră persoanele care stiu că aveți probleme de sănătate mintală?

a) Se comportă normal (treceți la întrebarea 13)

b) Încearcă în mod exagerat să îmi facă pe plac

c) Mă ignoră

d) Mă privesc ciudat

e) Mă atacă verbal/fizic

f) Altfel (precizați cum)…………………………………………………………………………………………..

Ce credeți că îi determină să se comporte astfel?

Percepțiile proprii

b) Sistemul

c) Alte persoane (Care?)…………………………………………………………………..

Cum vă simțiți atunci când se comportă în acest fel? (în felul în care ați precizat la întrebarea 8).

a) Bucuros (Treceți la întrebarea 13)

b) Confortabil (Treceți la întrebarea 13)

c) Indiferent

d) Marginalizat

e) Trist

f) Furios

g) Altfel (Precizați cum)………………………………………………………………………………………….

Cum vă explicați faptul că vă ignoră/ vă privesc ciudat/ vă atacă etc.?

a) Nu le permit eu să se apropie de mine

b) Nu îmi înțeleg situația

c) Din cauza informării greșite sau a lipsei de informare despre boală

d) Lipsă de interes

e) Alt motiv……………………………………………………………………………………………………………

Cum reacționați atunci când aceste persoane vă ignoră/ vă privesc ciudat/ vă atacă?

a) Îi evit

b) Le explic că greșesc

c) Le răspund cu indiferență/dispreț

d) Îi agresez la rândul meu

e) Altfel (Precizați cum)……………………………………………………………………

Ce înțelegeți prin discriminare?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

V-ați simțit vreodată discriminat? (Dacă nu, treceți la întrebarea 15)

a) Da

b) Nu

14.1 Dacă da, din ce cauză? ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

14.2 De către cine?…………………………………………………………………………………..

14.3 Cum v-ați simțit?

a) Indiferent

b) Marginalizat

c) Trist

d) Furios

e) Altfel (Precizați cum)……………………………………………………………..

14.4 Cum ați reacționat?………………………………………………………………………….

Respectați normele și valorile societății?

a) Da

b) Nu

c) Uneori

Cu o persoană pe care o întâlniți pentru prima dată interacționați:

a) Ușor

b) Moderat

c) Greu

Puteți accepta să fiți criticat fără să dezvoltați mânie/tristețe?

a) Da

b) Nu

18. Faceți față supărării sau conflictului fără violență?

a) Da

b) Nu

19. Utilizați un limbaj obscen și violent:

a) Nu

b) Uneori

c) Da

20. Ce ați vrea să fie diferit la comportamentul celor din jur?

………………………………………………………………………………………………….

21. Ce ați putea face dumneavoastră în acest sens?

…………………………………………………………………………………………………

….………………………………………………………………………………………………

22. Care este situația dumneavoastră ocupațională?

a) Sunt angajat/ă

b) Sunt șomer/ă

c) Sunt pensionat/ă de boală

d) Sunt pensionat/ă de vârstă

22.1. De cât timp?………………………………………………………………………………………

22.2 Dacă sunteți/ați fost angajat, ce profesie aveți/ați avut?

………………………………………………………………………………………

23. Cum sunteți primit atunci când vă prezentați la interviu pentru o slujbă?

a) Cu amabilitate

b) Cu indiferență

c) În general nu ma prezint la interviu

Vă mulțumesc!

Anexa 3

Lista abilităților

Aceasta listă vă va ajuta să vă identificați abilitățile.

ABILITĂȚI PRACTICE :

Pot confecționa lucruri

Pot face reparații simple la instalații

Pot să gătesc

Mă pricep la grădinărit

Pot să decorez

Pot să cos/croșetez/etc

ABILITĂȚI DE GÂNDIRE

Pot să îmi rezolv problemele

Pot să lucrez cu cifre

Pot să iau decizii ușor

Înțeleg ce vor cei din jur să îmi comunice

Pot să îmi organizez munca

Pot să obțin informații

Pot să îmi controlez comportamentul

Pot să înțeleg că toți oamenii sunt diferiți în gândire și comportament

ABILITĂȚI SOCIALE

Pot să creez relații

Pot să ajut

Sunt comunicativ/ă

Pot să întrețin o conversație

Mă înțeleg bine cu persoane dificile

Pot să dau/să primesc afecțiune

Pot să vorbesc deschis despre mine

Pot să îi respect pe cei din jur

Pot să interacționez relativ ușor cu persoane necunoscute

Pot să accept să fiu criticat fără să dezvolt mânie

Pot să reacționez calm în cazul unui conflict

Pot să fac față supărării sau conflictului fără violență

Anexa 4

Abilități necesare unui angajat

Mai jos aveți listate calitățile pe care angajatorii le apreciază la un angajat. Această listă va ajuta să vă evaluați capacitatea de a putea ocupa și menține un loc de muncă din perspectiva calităților pe care le dețineți și să le îmbunătățiți.

Adaptare la schimbare

Inițiative în realizarea sarcinilor

Calm

Fermitate în apararea principiilor

Loialitate

Sinceritate

Toleranță

Spirit de observație

Capacitate de a-și planifica singur munca

Exprimare clară

Buna dispoziție

Entuziasm în muncă

Capacitate de a dobandi cu ușurință deprinderi noi

Respect fată de colegi

Discreție

Eficiență în realizarea sarcinilor de muncă

Anexa 5

Mai jos aveți listate cateva abilități sociale. Pentru fiecare abilitate, încercuiți răspunsul care vi se potrivește:

Pot să creez relații:

Ușor

Moderat

Greu

Pot să ajut persoanele din jur:

Da

Nu

Uneori

Sunt comunicativ/ă:

Da

Nu

Uneori

Pot să întrețin o conversație:

Ușor

Moderat

Greu

Mă înțeleg bine cu persoanele dificile:

Da

Nu

Uneori

Pot să dau/să primesc afecțiune:

Ușor

Moderat

Greu

Pot să vorbesc deschis despre mine:

Ușor

Moderat

Greu

Pot să îi respect pe cei din jur:

Da

Nu

Uneori

Pot să interacționez cu persoane necunoscute:

Ușor

Moderat

Greu

Pot să accept să fiu criticat/a fără să dezvolt mânie:

Da

Nu

Uneori

Pot să reacționez calm în cazul unui conflict:

Da

Nu

Uneori

Pot să utilizez un limbaj adecvat:

Da

Nu

Uneori