Despre Saracia din Romania

Cuprins

INTRODUCERE

Sărăcia reprezintă o problema globală a lumii contemporane, o problemă ce devine din ce în ce mai presantă chiar și pentru țări cu nivele înalte de dezvoltare tehnologică și economică.
Motivul pentru care am ales această tema este că fenomenul sărăciei nu este străin niciunei societăți, dimpotrivă el pare să se fi instalat în cotidian. Potrivit cifrelor Eurostat 2013, România se plasează pe locul 21 în Uniunea Europeană în funcție de media venitului pe persoană, acesta fiind de doar 157.5 euro, în comparație cu cel din Luxemburg, care este de 12 ori mai mare. Dacă va fi alimentat sistemul cu bani se va crea numai inflație și asta nu face ca societatea să scape de sărăcie. Așadar, răspunsul în lupta contra sărăciei ca problema socială nu este adăugarea de bani, ci crearea sau generarea bunăstării.

Definirea sărăciei nu este deloc simplă și univocal atunci când se pune problema transpunerii ei în termeni operaționali, adică atunci când este necesară indentificarea concretă a celor săraci, pentru a fi ajutați sau pentru a evalua proporțiile acestui fenomen la scară națională sau mondială. Sărăcia este definită, în general, o stare de lipsă. Definițiile diferă însă, în mod semnificativ, în funcție de conținutul conceptului de bunăstare și de importanța care se acordă diferitelor sale dimensiuni, precum și de scopul în care se face evaluarea sărăciei.

Bunăstarea apare ca o stare optimă la care aspiră individul, prin modul lui de a produce, economisi și de a consuma. Se impune o diferențiere între bunăstarea colectivă care reprezintă acel “tip de bunăstare înțeleasă în sensul că toți membrii colectivității trebuie să dispună de un stoc minim de bunuri economice considerat a fi decent, normal” si bunăstarea individuală ce reprezintă modelarea sistemului de nevoi propriu fiecărui individ potrivit cadrului social-economic în care este integrat.

Obiectivul acestei lucrări este definirea sărăciei, depistarea modificărilor regimului alimentar și influența prețurilor produselor alimentare asupra populației sărace din România.

Prezenta lucrare cuprinde trei capitole ce doresc a aduce la cunoștință problemele legate de alimentația populației sărace sau cea asistată social, explică termenul de “sărăcie” și cum se manifestă această în țara noastră, precum și dezechilibrele în structura consumului populației. Studiul de caz doește să tragă un semnal de alarmă privind calitatea inferioară a alimentației populației asistate social, prin comparație cu coșul zilnic de consum al unei persoane obișnuite.

CAPITOLUL 1. DATE GENERALE PRIVIND SĂRĂCIA ÎN ROMÂNIA

În perioada imediat următoare revoluției din decembrie 1989 s-a produs o serie de dezechilibre ale nivelului de trăi în țară noastră. Astfel, a apărut o serie de preocupări cu privire la deteriorarea bunăstării populației. Având la bază definitia solidaritătii, Uniunea Europeana a decis ca anul 2010 să fie anul luptei împotriva sărăciei si a excluziunii sociale. Principalele obiective sunt acelea de sensibilizare a populatiei cu privire la aceste probleme si reînnoirea angajamentului politic al Uniunii Europene si al statelor membre în combaterea sărăciei si a excluderii sociale.

Ce înseamnă sărăcia?

Sărăcia reprezintă unul dintre conceptele preluate de către științele sociale din limbajul comun. Aici, sensul acestui concept era suficient de exact, deși era mai mult conceptual decât explicit. Intrată în sfera preocupărilor morale și politice ale colectivității, sărăcia s-a bucurat de un interes special din partea cercetătorilor din domeniul științelor sociale. Sărăcia face parte din conceptele înșelătoare. Larg utilizată în cunoașterea comună, sărăcia pare fiecăruia dintre noi un concept foarte clar. La nivel general, sensul conceptului este legat puternic de percepția cazurilor individuale. Știm cu toții că x și y sunt săraci. Problema este însă de a defini, în condițiile unei abordări științifice, categoria tuturor persoanelor sărace. Această problema se pune atât la nivel universal – săracii indiferent de timpul și locul în care se află – cât și la nivel de colectivitate, respectiv săracii dintr-un colectiv dat. Ceea ce se regăsește, totuși, în cele mai multe dintre studii, este definirea sărăciei ca o privare economică. Susținerea acestui concept se face prin faptul că sărăcia caracterizează persoanele lipsite de resursele materiale care să le poată asigura consumul necesar de bunuri și servicii.

Sărăcia a fost definită de-a lungul secolelor in mod oarecum diferit de majoritatea economiștilor lumii. Dintre aceste definiții menționam:

1. Adam Smith (1776 – economist, om politic, filozof scoțian):

„Prin necesar, înțeleg nu numai mărfurile, care sunt indispensabil necesare pentru susținerea vieții, dar orice obicei, oricât de neînsemnat, dar care e considerat, de către oamenii credibili, că este nepotrivit să lipsească. O cămașă, de exemplu, strict vorbind nu este o necesitate vitală… Dar, în ziua de azi… pentru un muncitor zilier onorabil ar fi rușine să apară în public fără o cămașă, lipsa acestuia fiind calificată ca o stare scandaloasă de sărăcie.”

2. Seebohm Rowntree (1899 – cercetător sociolog britanic):

“O familie este considerată săracă dacă… veniturile total sunt insuficiente pentru a obține minimul necesar pentru a întruni doar eficiența fizică.”

3. William Beveridge (1942 – economist britanic):

„În ceea ce privește venitul minim necesar unei persoane în vârstă aptă de muncă pentru subzistență pe perioada sistării câștigurilor salariale, este suficient să se țină seama de alimente, îmbrăcăminte, combustibil, lumină și diverse cheltuieli de uz casnic, precum și chiria, plus o marjă ce trebuie admisă pentru ineficiența cheltuielilor”

4. Ronald Henderson (1975 – soldat englez):

„În măsura în care sărăcia este definită prin referire la un standard de trai minim acceptabil, este un concept relativ. Ea cere o judecată de valoare care trebuie să țină cont de productivitatea din economie și de atitudinea comunității. Sarcina de a stabili un standard minim de trai este dificilă având în vedere diversitatea de stiluri de viață și valorile societății australiene, cât și multitudinea de aspecte care trebuie să fie luate în considerare, cum ar fi: mâncare, adăpost, îmbrăcăminte, sănătate și educație.”

5. Peter Townsend (1979 – sociolog britanic, profesor de Politici Sociale Internaționale, cofondator al Alianței pentru persoanele cu handicap):

„Persoane fizice familiile și grupele din populație se poate spune că sunt în sărăcie, atunci când acestea nu au resurse pentru a obține tipuri de dietă, să participe la activități și să aibă condiții de locuit și înlesniri care sunt obișnuite, sau cel puțin pe scară largă încurajate sau aprobate, în cadrul societăților cărora le aparțin.”

6. Joanna Mack și Stewart Lansley (1985 – economist si jurnalist financiar):

„Sărăcia este o lipsa forțată a necesităților percepute social.”

7. Amartya Sen (1992 – economist indian, Premiul Nobel pentru Economie, 1998):

„Sărăcia este eșecul în a ajunge la anumite niveluri minim acceptabile în ceea ce privește capabilitățile de bază. Funcționarea relevantă pentru aceasta… poate varia de la cele elementare fizice cum ar fi bine hrănite, îmbrăcate și adăpostite în mod adecvat, evitând îmbolnăvirile ce pot fi prevenite, etc. Pentru realizări sociale mai complexe, cum ar fi participarea la viața comunității, fiind în stare să apară fără jenă în public, și așa mai departe.” ₇

1.2 Praguri ale sărăciei

Evaluarea sărăciei presupune, și se bazează în general pe existența unor niveluri bine definite ale standardului de viață pe care se consideră că trebuie să le atingă orice persoană pentru a nu fi considerată săracă, denumite praguri de sărăcie. Există anumite niveluri de consum din diferite categorii de bunuri sub care supraviețuirea este pusă în pericol, deși este greu de determinat ce anume reprezintă aceste niveluri pentru fiecare persoană în parte. Nu numai atât dar, în cele mai multe societăți, și aici le avem în vedere chiar și pe cele mai sărace, noțiunea de "sărăcie" depășește noțiunea de minim de supraviețuire.

Literatura de specialitate face diferența între două categorii de praguri ale sărăciei, praguri „absolute “și praguri de sărăcie „relative “. Din punct de vedere al veniturilor, pragurile absolute de sărăcie presupun un nivel fix al puterii de cumpărare, nivel care este suficient pentru a cumpăra un anume pachet fix, bine determinat, de necesități de bază. De cealaltă parte, pragul de sărăcie relativ este definit în termeni de nivel de venituri sau consum tipice în cea mai mare parte a societății. Puterea de cumpărare a pragului relativ de sărăcie se schimbă în timp odată cu nivelul veniturilor, cheltuielilor sau al consumului societății.

Pentru estimarea necesităților, s-a ținut cont de cele două tipuri majore de cheltuieli. Cele neelastice, considerate obligatorii, imposibil de evitat, cum ar fi cele de întreținere, energie electrică, telefon, transport etc., respectiv cele elastice,dependente de resursele disponibile ale gospodăriei.

1.2.1 Praguri absolute ale sărăciei

Pragurile de sărăcie absolută derivă din evaluarea nevoilor umane considerate a fi esențiale și reprezintă nivelul minim estimat al cheltuielilor necesare satisfacerii acestor nevoi. În acest fel ele exprima limita minimă a resurselor considerate a fi necesare asigurării existenței unei persoane sau gospodării.

Metodele de determinare al pragului absolut de sărăcie au la baza normele de consum recomandate de nutriționiști. Metodele absolute cele mai des utilizate sunt aportul de energie alimentară, costul nevoilor de baza, metodă insuficienței consumului și metodă bugetului standard. Aceste metode definesc un set de bunuri alimentare, nealimentare și servicii, care se consideră că asigura un nivel de trăi adecvat societății pentru care se face estimarea. Setul de bunuri definite se convertește apoi în valori monetare, definind astfel un prag al sărăciei sub care o persoană este considerată a fi săracă. În anexă 1 sunt prezentate principalele caracteristici ale acestor patru metode cu accent pe definirea fiecăreia dintre ele. Tabelul conține de asemenea modul de măsurare al pragului de sărăcie aferent fiecărei metode. În afară de metodele prezentate, se utilizează și altele care de multe ori sunt derivate din una dintre ele sau din combinarea lor. Un exemplu de metodă care utilizează o combinative între metodă aportului energiei alimentare și cea a proporției cheltuielilor alimentare, este metoda Băncii Mondiale. Această pleacă de la un coș alimentar mediu determinat pe baza consumurilor efective ale celor mai sărace gospodării (primele 30%). Luând în considerare consumul gospodăriilor ni se oferă avantajul că elimina caracterul subiectiv indus de utilizarea unei diete prestabilite și se iau în calcul obiceiurile alimentare specific populației pentru care se calculează ratele de sărăcie.

1.2.2 Praguri relative ale sărăciei

Prin contrast față de pragurile de sărăcie absolute, pragurile de sărăcie relative, așa cum sunt cel mai des definite, se calculează de regulă prin referire la veniturile sau cheltuielile curente ale populației, mai precis un anumit procent din acestea.

Cel mai des utilizate în această abordare sunt două metode: prima vizând nivelul veniturilor, iar cea de-a doua poziția veniturilor. Metodele se bazează pe definirea unui prag relativ în vederea estimării bunăstării în sensul larg acceptat de societatea pentru care se face estimarea. Pragul relativ se bazează fie pe veniturile, fie pe cheltuielile individuale sau ale gospodăriei. Scopul final este estimarea unui prag al sărăciei. În cazul ambelor metode, definiția „relativă” a sărăciei poate face pragul sărăciei sensibil atât la modul în care este distribuit venitul în rândul populației, precum și la nivelul veniturilor medii.

Cel mai frecvent argument folosit pentru a susține utilizarea acestor praguri este că persoanele sunt elementele sociale angrenate în cadrul unui sistem de relații sociale. Participarea integrală la relațiile din cadrul unei societăți presupune ca ei să activeze și să se manifeste în concordanță cu ceilalți. Persoanele care dispun de resurse considerabil mai mici decât ale celorlalți membri ai societății, chiar dacă își pot asigura strictul necesar supraviețuirii din punct de vedere fizic, nu reușesc să participe în mod adecvat în relațiile sociale, și de aceea nu participă integral în societate.

În tabelul nr. 1 sunt prezentate principalele caracteristici ale acestor două metode cu accent pe definirea fiecăreia dintre ele. Tabelul conține de asemenea modul de calcul al pragului de sărăcie aferent fiecărei metode.

Tabelul nr. 1. Pragul de sărăcie în perspectiva relativă

Sursa: Institutul Național de Statistică 2012

Tabelul prezintă schematic cele două metode. Metoda bazată pe nivelul veniturilor se definește ca procent din media veniturilor sub care persoană este considerate săraca. Cu ajutorul acestei metode se determina măsurarea locației din distribuția veniturilor care să fie luată că referință, dar și procentul aferent din ea. Metoda veniturilor este unidimensionala, așadar ignora alte dimensiuni ale sărăciei. Pragul sărăcie se măsoară în unități de venit.

A doua metodă, și anume poziția veniturilor este a suta parte de venit sub care un individ este considerat a fi sărac. Poziția veniturilor determina centile de venit care reprezintă cel mai bine pragul de sărăcie. Metoda critică sărăcia ca fiind întotdeauna prezenta și se măsoară în unități de venit, la fel ca metoda nivelului veniturilor.

Sărăcia urbană si sărăcia rurală

Studiile referitoare la sărăcie au cunoscut o amploare deosebită, în special după 1995, Aceste studii pun în evident dinamică, dimensiunea, profunzimea, profilul sărăciei și factorii structurali, individuali sau regionali ai acesteia.

Diferența majoră dintre mediul rural și mediul urban, constituie una dintre concluziile principale accentuată de cele mai multe studii. Totuși, mediul de rezidență reprezintă, de obicei, doar una dintre multele dimensiuni sau doar unul dintre factorii influenți ai sărăciei din România, fără să existe vreun studiu sistematic al diferențelor/asemănărilor dintre sărăcia urbană și sărăcia rurală.

Sărăcia de consum, adică sărăcia estimată în funcție de consumul gospodăriilor, este mult mai extinsă în mediul rural, prin comparație cu mediul urban (tabelul nr. 2). Cu alte cuvinte, distanță dintre pragul de sărăcie și consumul mediu al gospodăriilor sărace este aproximativ de trei ori mai mare în mediul rural față de mediul urban.

Cele cinci caracteristici ale sărăciei de consum sunt următoarele:
1. este extinsă
2. este elastică la creșterea economică
3. este în scădere
4. este superficială
5. este temporară (în perioada 1995 – 1998, doar 22% din persoanele sărace nu au reușit să iasă din sărăcie în anii de creștere economică, iar în 2013 produsul intern brut a crescut semnificativ (conform datelor INS; economia României a avansat cu 3,5% în 2013, față de 2012).

Tabelul nr. 2 “Saracia in Romania in anul 2006”

Sursa: Prelucrari proprii dupa „Romania: Evaluarea saraciei”, Banca Mondiala, 2006,; cursul valutar in anul 2006: 1 euro = 3,5 RON (www.bnr.ro, scurt istoric).

Sărăcia de consum este un fenomen care se manifestă în toate țările de tranziție, dar nu în țările dezvoltate. Spre deosebire de această “nouă sărăcie” (denumită astfel în literatură de specialitate este sărăcia profundă, multidimensională, care nu “trece de la sine” odată cu creșterea economică) este o realitate atât în țările de tranziție cât și în țările dezvoltate. Dacă pentru sărăcia de consum sunt promovate o serie de soluții, principala fiind creșterea economică, pentru sărăcia persistența, soluțiile nu sunt clare nici în democrațiile avansate.

Președintele Băncii Mondiale propune să elimine sărăcia extremă din lume. Cu ajutorul celor 188 de state memebre, Banca Mondială doredte să reducă proporția persoanelor care trăiesc cu sub 1.25 dolari pe zi, de la 21% în 2010 la 3 % în 2030.

România a făcut un progres considerabil în dezvoltarea instituțiilor compatibile cu o economie de piață în ultimii 20 de ani, iar aderarea la Uniunea Europeană (UE) în anul 2007 a constituit un motor pentru reforma și modernizare. Cele mai recente proiecții ale României estimează o rată reală de creștere a PIB în jur de 1,2% în 2012, în principal datorită exporturilor mai mari și recoltelor agricole mai bune, creșterea ajungând la 3% în 2013.
Rată sărăciei în România a scăzut dramatic între 2000 – 2008, de la 36% în 2000 la 5,7% în 2008. În anul 2009, sărăcia a scăzut în continuare la 4,4%, datorită cheltuielilor crescute în domeniul protecției și asigurărilor sociale. Cu toate acestea, în ciuda pașilor mari făcuți, rată sărăciei în România este în continuare printre cele mai mari din UE.

Analiză sărăciei rurale și sărăciei urbane se referă la problemele – cheie pentru România: sărăcia de consum din mediul rural și sărăcia extremă, multidimensională în mediul urban.

Tabelul Nr. 3 “Saracia rurala si saracia urbana”

Sursa: PNUD, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare

Abordări teoretice privind esența și necesitatea eradicării sărăciei

Acest subcapitol prezintă aspecte de analiză privind principalele teorii și concepte despre eradicarea saraciei .O atenție deosebită se acordă materialelor științifice publicate în ultimii ani unde sunt evidentiate natura, cauzele, caracteristicile de baza, variabilele de evaluare și analiză comparativă a eradicării sărăciei. Acestea prezinta problemele de cercetare, scopul și obiectivele conturându-se in esența noțiunii.

Reducerea sărăciei a fost și este un obiectiv major al puterilor guvernamentale atât la nivel internațional, cât și național. Acesta este cuprins în diverse programe de guvernare adoptate în ultimii ani, fiind puse în practică mai multe măsuri care să conducă la prevenirea sărăciei. Prin intermediul obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, comunitatea internațional abordează majoritatea dimensiunilor dezvoltării umane, inclusiv reducerea cu jumătate, până în anul 2015, a ponderii persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă.

Problematica sărăciei devine un subiect a multor studii și cercetări, care s-a materializat prin mai multe explicații cu privire la cauzalitatea sărăciei, începând cu explicațiile ce puneau accent pe individ că fiind singurul vinovat de starea în care se află și terminând cu explicațiile potrivit cărora sistemul social ar fi de vină în ceea ce-i privește pe săraci și starea acestora. (Anexa nr. 2).

Abordarea prin noțiunea de deprivare sau excluziune socială necesită evident unui șir de indici nu doar de ordin material, dar și de ordin social cu scopul de a determina “pragul” calitativ, mai jos de care micșorarea venitului mediu pe o persoană accelerează brusc scăderea niveluilui de trăi. Aceste aspecte metodologice sunt repere de elaborarea strategiilor de eradicare a sărăciei.

1.5 Strategii de prevenire și de combatere a sărăciei pentru perioada 2014 – 2020

În țara noastră sărăcia este percepută nu numai ca o stare a unui segment marginal, ci mai degrabă că o stare a majorității colectivității. Ea este asociată cu grupuri sociale mari: pensionari, șomeri, familii cu copii, tineri fără un sprijin suficient din partea părinților și chiar familii active cu un singur salariu sau cu două salarii mici. Majoritatea populației se simte afectată de sărăcie, considerând că resursele abia ajung unui trai la limita minimului necesar. Sărăcia este percepută pe fondul general al căderii economice, tranziția fiind considerată generatoarea unui proces de sărăcire în masă.

Prin urmare, pentru a combate sărăcia nu înseamnă în momentul de față pentru România doar ajutorarea celor săraci, ci a face ceva pentru standardul de viață al întregii colectivități. O strategie care s-ar limita la a ușura situația celor mai săraci, riscă să nu primească suportul necesar al restului populației care se simte ea însăși a fi într-o anumită măsură săracă. Ca atare o astfel de strategie nu este viabilă.

Se pot evidenția două motive distincte care susțin necesitatea unei strategii de prevenire și combatere a sărăciei în România: primul este dat de amploarea sărăciei care a afectat societatea românească de preocupările tot mai explicite ale întregii colectivități în legătură cu ce ar trebui făcut în această situație. Al doilea motiv este generat de noutatea problemei. Sărăcia produsă de criză economiei socialiste și amplificată de tranziție este un tip nou, necunoscut, de sărăcie. De altfel în ultimele două decenii a survenit o criză a strategiilor fundamentale specifice statului bunăstării care a modificat întregul context al problemei, impunând căutarea activă de soluții noi:

ajutorul dat consumatorilor pentru a alege produsele și serviciile în cunoștință de cauză;

ocuparea forței de muncă și creșterea nivelului de competențe;

sprijinirea accesului tinerilor pe piața muncii;

modernizarea piețelor muncii și a sistemelor de protecție socială;

garantarea accesului tuturor la beneficiile creșterii economice;

3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetarea – dezvoltarea bunăstării populației;

creșterea calității educației;

reducerea abandonului școlar timpuriu;

o administrație publică mai puternică;

măsuri în lupta împotriva discriminării atat prin protecție juridică, cat și prin măsuri stimulative;

absorbția treptată a sărăciei persoanelor active și a celor care și-au încheiat ciclul vieții active (pensionari);

investiție în noua generație: asigurarea condițiilor decente de viață pentru copii și a accesului lor la oportunitățile de dezvoltare;

dezvoltarea capacității autorităților publice naționale, județene și locale de indentificare a problemelor sociale, de dezvoltare și implementarea de politici și programe sociale, de evaluare și monitorizare a politicilor și programelor;

eradicarea completă a sărăciei extreme.

CAPITOLUL 2 DEZECHILIBRE ÎN STRUCTURA CONSUMULUI POPULAȚIEI

Fenomenul cu cel mai profund impact socio – economic în sfera consumului a fost polarizarea acestuia ca urmare a diminuării accesului economic la consum pentru categorii largi ale populației, pe fondul unei relative creșteri și diversificări a ofertei de bunuri și servicii, comparative cu anii ’80. Simultan, a avut loc și un proces de sărăcire a majorității populației, ca urmare a scăderii veniturilor reale și a degradării acumulărilor anterioare de bunuri.

După anul 1990, odată cu explozia inflației și diminuarea veniturilor reale ale populației, dinamica structurii inflației și diminuarea veniturilor reale ale populației, dinamică structurii cheltuielilor totale de consum ale gospodăriilor semnifică o deteriorare accentuate a calității vieții și o creștere a tensiunilor în planul distributiei veniturilor spre consum (Tabel nr. 4).

Se pot observa în categoria alimentelor și băuturilor, îmbrăcămintei și a încălțămintei și a medicamentelor și a îngrijirii medicale fluctuații ale cheltuielilor de la an la an, de la categorie socială la alta.

După un simplu calcul matematic, o dată cu venirea inflației, vedem cum cheltuielile salariaților față de țărani, pensionari, șomeri și patroni sunt mai semnificative. Astfel, până în 2011 începând cu anul 2007, adică din perioada în care societățile comerciale și nu numai, înregistrau profit și economia era stabilă și până în anul în care inflația se stabilise de ceva vreme, salariații consumau cu o pondere de -5,2 % mai puține alimente, iar în anul următor în 2012 cresc cheltuielile cu 1,2%. În tot acest timp, țăranii își diminuează chetuielile cu 2,6%, pensionarii cu 2%, șomerii cu 3,6% și patronii cu 0,5%.

La capitolul îmbrăcăminte și încălțăminte, singurii care și-au înnoit garderoba au fost salariații și patronii, în timp ce șomerii au cheltuit din venituri mai puțin cu 2,2%, pensionarii cu 1,2%, iar țăranii cu 0,6%.

Tabelul Nr.4 Distribuția veniturilor spre consum

Sursa: Stănculescu Manuela Sofia și Berevoescu Ionică (coord.), 2004, Sărac lipit, caut altă viață! Fenomenul sărăciei extreme și a zonelor sărace în România 2001, Ed. Nemira, București,pagina 157.

Din punctul de vedere al sănătății, cheltuielile au crescut cu 1,6% la general. Salariații sunt cei care scot mai mulți bani din buzunar cu 1,2%, locul doi este ocupat de șomeri cu o creștere de 1,1%, după care urmează patronii cu pensionarii, 0,7%, respective 0,3%. Țăranii sunt cei care își diminuează cheltuielile la această categorie de consum cu 0.2%.

În urma acestor statistici, observăm cum din cauza economiei categoriile sociale suferă modificări în ceea ce privește consumul alimentar, îngrijirea medicală și confortul personal.

2.1. Consumul populației din România în ultimul sfert de secol

Pentru consumatorii de bunuri și servicii din România, începutul anilor ’90 a adus mai puține schimbări în mai bine decât s-ar fi cuvenit după o perioada de austeritate economică extremă, cum au fost anii ’80. Practic deteriorarea sensibilă a standardului de viață din anii ’80 s-a menținut că tendința dominantă încă 15-16 ani, după 1990 . Vulnerabilitatea social – economică extremă a ruralului și dependent tot mai intensă de urban au făcut ca trecerea României la economia de piață să fie mult mai dificilă decât în alte state europene. În România anilor ’90, orice demers reformator s-a realizat cu mari întârzieri și ezitări, frecvent sub presiunea manifestațiilor de stradă.

În anul 1990, când au fost mărite salariile și pensiile, s-au reinstituit unele prime și sporuri ori au fost returnate “părțile sociale” acumulate în perioada comunistă. Toate acestea s-au adăugat surplusului monetar moștenit din vechiul regim – bani acumulați de populația salariată. Pe de altă parte, din necesități de restructurare economică, un mare număr de angajați au fost pensionați anticipat, în schimbul unor plăti compensatorii.

În esență tranziția, la economia de piață, s-a realizat în funcție de două coordonate principale:

– dimensiunile financiare critice ale împrumuturilor de la unele instituții internaționale care au ca facilitate finanțarea deficitului bugetar al statului;

– condițiile impuse de creditori, care au dictat direcțiile principalelor politici sociale și guvernamentale.

Dificultățile majore ce au persistat în viața economică a țării noastre, în ultimele două decenii, au schimbat fundamental unele coordonate ale societății românești, cum ar fi profilul demografic, fluxurile migratorii, distribuția socială a bunăstării și starea de sănătate a populației.

În anul 2009, România se înscria, totuși, în grupul țărilor cu dezvoltare umană înaltă, situându-se pe locul 63 în topul mondial realizat de PNUD, dar pe ultimul loc între țările UE.

În perioada anilor 1990 – 2012 au existat trei etape de recensiune accentuată (1990 – 1992; 1997 – 1999; 2008 – 2012) și două de relativă creștere economică (1993 – 1995; 2000 – 2004). În România a existat și creștere economică relativă ridicată între anii 2004 – 2008. Cel putin două fenomene remarcabile s-au manifestat in domeniul consumului populației, in ultimii 24 de ani:

– polarizarea accesului la bunurile și serviciile de larg consum încă din primii ani ai tranziției;

– manifestarea unor tendințe consumeriste, prin intermediul creditelor bancare, îndeosebi în familiile de salariați și patroni, in intervalul 2002 – 2007.

Pe de altă parte, deși în condiții economice normale, apelarea populației la credite în vederea satisfacerii unor trebuințe de consum ar trebui să fie cel mai facil și natural lucru, în fapt nu este așa. Sistemul bancar românesc este acuzat frecvent de către utilizatori că ar impune clienților garanții financiare mult mai mari decât în alte țări europene, fiind calificat drept lipsit de transparență și neadaptat la necesitățile de dezvoltare ale societății românești.

Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, doar 30% dintre români credeau că situația lor s-a îmbunătățit după anul 1989, în timp ce 40% credeau că perioada comunistă a fost mult mai bună pentru economie, nivelul de trăi și nivelul veniturilor.

După anul 1990 destul de mulți români și-au asumat enorme riscuri și dificultăți, plecând la muncă în străinătate pentru a câștigă ceva mai bine. Creșterea nivelului de trai pentru românii care au lucrat în străinătate a devenit vizibilă, mai ales că mulți trăiau în sărăcie, înainte de a pleca peste granița. În țările pe unde au lucrat, aceștia au câștigat nu numai bani, ci și o nouă experiență în calitate de consumatori.

La jumătatea anului 2009 însă, nivelul remitențelor era cu circa 10% mai redus decât în aceeași perioada a anului 2008. Acestea erau semne clare ale crizei economice importante de România prin intermediul pieței internaționale a muncii. Dar valul de prosperitate respectiv a durat prea puțin pentru a scoate România din sărăcie. Astfel, după două decenii de reforma economică, România gravitează în jurul ultimului loc din UE, în privința calității vieții și accesului populației la bunurile și serviciile necesare vieții normale în societatea modernă.

2.2. Modificări în regimul de consum al populației

În general, consumatorii care dispun de cuantumuri relativ mari ale veniturilor destinate consumului, se bucură de libertate în exprimarea opțiunilor de consum și în structurarea unor stiluri de consum.

Cu privire la modelele de consum, sărăcia extremă are o caracteristică comună, în toate zonele sărace studiate. Acest fapt se poate constata cel mai ușor în domeniul alimentar.

În perioada de tranziție, în cazul mai multor produse alimentare, dintre care unele chiar de strictă necesitate, cantitățile medii consumate au scăzut sub valoriile aferente perioadei anilor 2000. Acest fapt a decurs din diminuarea accesului la consum al majorității populației prin creșterea prețurilor la produsele alimentare, conjugată cu diminuarea veniturilor reale ale majorității populației.

În principiu, consumul de bunuri și servicii al populației interesează, în primul rând, dimensiunea economică a procesului de producție, repartiție și consum. În ultimul deceniu, în țările vest europene, chiar și consumul de servicii sociale, care se adresează direct dezvoltării umane – precum învățământul și sănătatea publică – au fost examinate și apoi reformate din perspective beneficiilor economice pe care acestea le induc ori produc, pe termen mediu și lung. Procesele de reformă respective au avut în vedere, pe lângă creșterea rentablității economice și mărirea eficacității lor sociale, deși acele țări nu se mai confruntă cu probleme sociale grave de tipul sărăciei severe extreme.

Potrivit unei firme de cercetare, un român a cheltuit in anul 2013, in medie, 779 lei pe luna pentru produse alimentare, de băcănie si îngrijire personală, valoare similară cu cea din 2012, din care 488 lei au fost alocați pentru alimente proaspete (legume, fructe, carne, lactate, peste). În ciuda creșterii continue a prețurilor, cumpărătorii par a fi găsit modalitățile potrivite de a-și distribui bugetul astfel încât să fie afectați cât mai puțin de fluctuațiile economice. Ca urmare, cumpărătorul anului 2013 pare să își găsească echilibrul în deciziile de zi cu zi. În 2013 s-a constatat o scădere a ponderii romanilor care spun că au cumpărat doar lucruri de strictă necesitate (56% vs. 62% în 2012), cantități mai mici per total (29% vs. 31% în 2012), au căutat promoțiile (23% vs. 26%) și au schimbat mărcile cu unele mai ieftine (11% vs. 17% în 2012). De asemenea, ponderea românilor care au declarat că nu sunt afectați de creșterea prețurilor a crescut anul trecut la 11%, de la 7% în anul anterior.

În 2013, deși percepția asupra creșterii prețurilor a rămas constantă față de anii anteriori, comportamentul cumpărătorului pare să se fi schimbat în privința unor aspecte. În acest sens, respondenții au declarat că au cumpărat doar lucruri de strictă necesitate într-o mai mică măsură în comparație cu valul anterior. Acest lucru poate fi un semn al obișnuinței consumatorului cu prețurile în creștere continuă, mai ales că, față de anul precedent, a crescut semnificativ numărul celor care declară că nu sunt afectați de creșterea prețurilor la alimente. Anul trecut, singura creștere în consum a venit din zona categoriilor alimentare, a căror pondere la nivelul întregii piețe FMCG a crescut cu 1,1 puncte procentuale. Vânzările de produse sub marca privată a retailerilor au crescut în valoare cu 27,5% anul trecut, ajungând să dețină 13% din valoare pieței de profil.

2.3. Influența prețurilor produselor alimentare asupra bunăstării/sărăcirii bugetului de consum al populației

Creșterea sau reducerea prețurilor la o parte din produsele alimentare a influențat direct nivelul de consum al populației, respective și nivelul de bunăstare al ei. Creșterea prețurilor la carne și produsele din carne, la ulei vegetal și margarină a influențat negativ consumul acestor tipuri de produse, acestea fiind în anul 2012 în descreștere față de anul 2010.

Totodată, consumul populației a fost compensate de alte produse care au un preț mai mic, cum sunt: pâinea și produsele de panificație, produsele lactate, legumele și fructele. Este necesar să evidențiem că deși prețurile la cartofi și produsele din cartofi, la zahăr și dulciuri au fost în scădere pe parcursul anului 2011, consumul acestora a scăzut esențial. Acest fapt demonstrează, nu doar influența prețurilor și a altor factori complementari a consumului populației. Un factor destul de important a fost seceta din 2011. Consumul mic de alimente a fost cauzat de recolta mică de produse agricole înregistrată pe tot parcursul anului.

Nivelul înalt al prețurilor a influențat negativ calitatea alimentației populației sărace. Structura populației mai înstărite diferă de structura consumului celor săraci. Astfel, pe primul loc în structura consumului populației nesărace predomină carnea și produsele din carne, pe când structura persoanelor sărace primul loc este ocupat de produsele de panificație, urmat apoi de legume și produse lactate. Cei bogați consumă carne în suma de circa 8 ori mai mare decât cei săraci. Astfel, creșterea prețurilor a influențat, în primul rând, calitatea alimentației celor săraci. (figura nr. 1.)

Figura nr. 1. Dinamica prețurilor la produsele alimentare și a consumului populației pe parcursul anului 2011

Sursa: CBGC (Cercetarea bugetelor gospodariilor casnice), calculul inflatiei in ianuarie 2011 – ianuarie 2012

Creșterea prețurilor la mărfurile nealimentare a avut ca efect limitarea accesului populației sărace la o parte din bunuri și servicii. Totodată au crescut prețurile la serviciile de sănătate. Aceste produse și servicii intră în categoria produselor/serviciilor de prima necesitate a populației, de aceea creșterea prețurilor are impact direct asupra nivelului de trai al populației.

Fluctuațiile taxei pe valoare adăugată (TVA)

De la 1 iulie 2010 pana la 1 iunie 2015, România are o cota standard de TVA de 24%. Cu alte cuvinte, prețul pe care îl plătește un român pentru un bun sau un serviciu în România este practic formată din costul acelui produs, la care adaugă marja de profit a vânzătorului și TVA-ul. Prin urmare, fiecare contribuabil din România, contribuie la bugetul statului român cu 24% prin fiecare achiziție de bunuri sau servicii pe care o realizează.

Creșterea TVA de la 19% la 24% din data de 1 iulie 2010 a condus la întârzierea ieșirii din recesiune a economiei românești, la majorarea inflației până la o rată de 8,5%, cea mai ridicată din Uniunea Europeană. În schimb, creșterea TVA a avut o influență pozitivă doar asupra veniturilor bugetare.

Populația săracă a fost cea mai afectată deoarece, în 2010, aproape toate bunurile și serviciile s-au scumpit. Majorarea TVA a afectat în principal populația săracă, dar și clasa medie, aceștia fiind nevoiți să-și reducă consumul și din alte cauze, cum ar fi: diminuarea veniturilor, blocarea creditării, creșterea gradului de îndatorare ca urmare a deprecierii leului, deteriorarea perspectivelor de dezvoltare economică.

În mod teoretic, între prețuri și consum există o relație invers proporțională, adică o creștere a prețurilor ar însemna o diminuare a consumului. Această relație se adeverește în cazul orașelor mici și a satelor, unde nivelul consumului de carne a scăzut semnificativ. Contrar celor menționate anterior, evoluează consumul persoanelor din orașele mari. Cu toate că prețurile sunt în creștere consumul acestora este, de asemenea, în creștere.

Începând cu 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe țara garantat se stabilește la 700 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de aproximativ 169 de ore în medie pe lună. Față de nivelul salariului minim valabil în 2011 de 670 de lei aceasta înseamnă o majorare cu 4,47%.

Începând cu 1 ianuarie 2013, salariul de bază minim crește cu 50 de lei, iar pentru a doua oară în același an, de la cu 1 iulie acesta se va majora cu încă 50 de lei, în urma modificărilor acesta ajungând la suma de 800 de lei.

De la 1 ianuarie 2014, salariul minim pe economie crește de la 800 de lei brut pe lună, la suma de 850 de lei brut pe lună, conform prevederilor HG nr. 871/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 703 din 15 noiembrie.

Începând cu 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țara garantat se va stabili la 900 de lei, pentru un program de 168 de ore pe lună.

Luând în calcul valorile existente în anul 2012, adică ținând cont de salariul de 700 de lei și prețul unui litru de lapte de 1,1 lei, o persoană putea achiziționa lunar 636 l lapte. Anul următor, în prima jumătate a anului, în pofida creșterii salariului brut cu 50 de lei, aceeași persoană putea achiziționa mai puțin cu un litru de lapte lunar din cauza majorării prețului până la 1,18 lei pe litrul de lapte. Situația este mult mai dramatică în cazul șomerilor și a persoanelor asistate social, din cauza veniturilor mult mai mici obținute. În acest caz, se observă o sărăcire a acestora, cauzată în special de creșterea prețurilor bunurilor de consum. În ceea ce privește cea de a doua jumătate a anului 2013, salariul ajunge la 800 de lei lunar, prețul pe un litru de lapte rămâne constant, iar persoana în cauză poate cumpăra 677 l lapte.

În anul 2014, aceiași persoană, dar cu un salariu minim brut de 900 de lei va putea cumpăra 725 l lapte lunar la prețul de 1,24 lei pe litru.

În cazul produselor din faină, mai exact în cazul pâinii, în anul 2012 un salariat putea cumpăra pe lună 635 de bucăți de pâine, dar în anul următor prețul scade cu 10% și în prima jumătate a anului persoana respectivă poate cumpăra lunar 750 de bucăți de pâine, în cea de a doua jumătate prețul rămâne constant și reușește să cumpere 800 de bucăți de pâine, doar că în anul 2014 prețul pâinii va crește din nou cu 10%, oamenii fiind nevoiți să se confrunte din nou cu aceiași problemă că cea din urmă cu doi ani.

Începând cu 1 iunie 2015 taxa pe valoare adăugata s-a diminuat cu 5% la produsele alimentare și la băuturile nealcoolice,dar și la serviciile de alimentație publică. Așadar, societățile comerciale precum restaurantele nu vor putea cumpăra carnea cu 9% mai ieftină și o vor vinde cu 24%. Decizia de micșorare a tva-ului produselor agroalimentare de la 24% la 9% echivalează cu o reducere de preț de până la 12%. De exemplu, kilogramul de pui grill s-a ieftinit de la 20lei la mai puțin de 18 lei, ceafa de porc de la 15lei la 13 lei, salamul de vară s-a ieftinit cu 3 lei pe kilogram, telemeaua cu mai mult de 2 lei, iar un litru de ulei cu aproape 70 de bani.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ: CONSUMUL ALIMENTAR AL POPULAȚIEI ASISTATE SOCIAL DIN ROMÂNIA

Corpul uman este incredibil de complex: în fiecare secundă au loc în el milioane de reacții fiziologice și chimice. El produce căldură mușchilor, proteine, păr, enzime, grăsimi, țesuturi și descompune alimente, grăsimi depozitate. Aceste procese anabolice și catabolice ce au loc în organe și sisteme, necesită combustibil pentru a funcționa, în cazul omului acest combustibil fiind mâncarea și băuturile ce se consumă în cadrul procesului de hrănire. Indiferent din ce clasă socială faci parte, de mărimea venitului de care dispui, trebuie să te hrănești corespunzător.

Cu toții știm că persoanele asistate social, indiferent că sunt copii sau vârstnici fac parte dintr-o societate în care nu se găsesc toate cele necesare traiului decent și corect. Cu toate acestea, pentru acordarea serviciilor sociale este necesar să se bazeze pe următoarele cerințe:

– egalitatea de șanse;

– libertatea de alegere;

– independența și individualitatea fiecărei persoane;

-servicii de calitate, accesibile, flexibile, adaptate nevoilor sociale;

– transparență și participarea membrilor comunității la acordarea serviciilor sociale;

– confidențialitatea cu privire la beneficiarii serviciilor sociale;

– respectarea demnității umane.

Sistemul actual de asistență socială reunește, în principal:

– transferurile bănești de la bugetul statului;

– facilitățile diverse;

– serviciile de îngrijire la domiciliu;

– serviciile de găzduire, supraveghere, recuperare în unități specializate;

– personalul specializat pentru acordarea serviciilor;

– descentralizarea acțiunilor sociale până la nivelul comunităților;

– finanțarea județeană și locală;

– parteneriatul și solidaritatea socială a membrilor comunităților;

– identificarea beneficiarilor și stabilirea formelor de sprijin.

3.1. Consumul alimentar al copiilor instituționalizați

În anul 2014, alocația de plasament a fost indexată cu 4,5 procente, cuantumul lunar ajungând la 90 de lei. Banii se acordă pentru fiecare copil încredințat, dat în plasament sau asupra căruia s-a instituit tutela.

Statul alocă, lunar, circa 1.200 de lei pentru întreținerea unui copil aflat în asistență maternală. Pentru un singur asistent maternal, care are în îngrijire un copil, lunar, statul, prin Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, cheltuiește circa 855 de lei numai cu plata personalului care îngrijește de copil, la care se adaugă alți 368 de lei din care se asigura hrană, utilitățile și echipamentele necesare îngrijirii copilului.

Din cei 368 de lei doar o parte este folosită pentru hrana efectivă. Considerând că intreaga suma s-ar folosi pentru hrana unui copil de opt luni, aceasta ar ajunge doar pentru aproximativ 8 cutii de lapte praf pe lună. Dar un copil mai mic de opt luni nu consumă numai lapte, așadar alimentația lui trebuie să fie diversificată.

Meniul zilnic al unui copil de opt luni, conform specialiștilor trebuie să conțină:

– dimineața: 210-240ml lapte și cereale sau biscuit;

– prânz: piure de legume cu puțin unt, 30 g carne, pește sau jambon (tocate) sau un ou fiert moale alături de câteva crudități și desert;

– gustare: 200ml lapte cu biscuit sau fructe cu biscuiți;

– cina: supă de legume și compot de fructe sau un fruct proaspăt;

– seara: 210ml lapte.

Dacă o cutie de lapte praf e suficientă pentru șaze zile atunci într-o lună s-ar consuma pentru laptele praf 210 lei, în medie.

Copilul primește zilnic 30g carne, adică aproximativ 1kg de carne pe lună, adică 18lei în medie. Pentru legumele și fructele consumate lunar s-ar aloca 40 de lei, pentru biscuiti în jur de 10 lei, iar pentru unt și ouă incă vreo 20 de lei.

Aceasta inseamnă că pentru un copil mic de opt luni hrana lunară consumă 300 de lei din bugetul alocat. Din cei 368 de lei alocati lunar, o bună parte se duc pe scutece, produse de igienă, medicamente și îmbrăcăminte. Drept urmare, un copil asistat social care provine dintr-o familie asistată social nu va avea parte de o alimentație corectă, sănătoasă și variată, totodată.

Consumul alimentar influențează negreșit procesele de creștere și dezvoltare aflate sub directă influență a complexului de factori socio-economici.

Privit în ansamblu, copiii asistați social prezintă abateri calorice importante față de necesarul recomandat de specialiști. Cu toate că aceștia se află sub strictă supraveghere din punct de vedere al meniului alimentar zilnic, consumă în exces produse făinoase, cum ar fi pâinea, pastele făinoase, produsele de patiserie (covrigi, biscuiți, napolitane). Problemele nutriționale, indiferent dacă acestea sunt de subnutritie sau de excedent trofic, sunt, în principal, rezultatul dezechilibrului dietetic, care poate fi legat de o serie de factori fiziologici, socio-economici ori psihosociali.

3.2. Consumul alimentar al vârstnicilor instituționalizati.

Bugetul personal complementar lunar, acordat persoanelor cu handicap, indiferent de veniturile pe care le realizează acestea, va fi de 215 de lei, plus 400 de lei acordați persoanei ce îl însoțește (în cazul adultului cu handicap grav), de 120 de lei (în cazul adultului cu handicap accentuat) și de 40 de lei (în cazul adultului cu handicap mediu).

Căminele pentru persoane vârstnice, centrele de îngrijire și asistență, centrele de recuperare și reabilitare, finanțate de la bugetele locale, sunt puține la număr și nu acoperă nici pe departe solicitările, acestea fiind cu mult mai mari decât capacitatea acestor instituții.

Căminele pentru persoane vârstnice finanțate de organizațiile neguvernamentale au de asemenea puține locuri, iar cererea pentru asistare este foarte mare deși costurile de întreținere în aceste instituții de asistență socială sunt mari.

Ținând cont de faptul că populația vârstnică înregistrează o creștere rapidă și
constantă în întreaga lume, iar consecințele socio – economice ale acestui fenomen afectează și România, asistența socială a persoanelor vârstnice trebuie considerată o activitate importantă de protecție socială și de îmbunătățire a calității vieții acestui segment de populație.

Se constată existența unor greșeli alimentare care constau în: deficit în consumul de lapte și produse lactate, fructe, carne și preparate din carne și ouă, precum și exces în consumul cartofilor, derivatelor cerealiere, grăsimilor vegetale și zahărului.

Elaborând un studiu adaptat unei persoane în vârstă, am constatat că o persoană asistată social consumă la micul dejun: 1 ou cu prețul de 50 de bani, o felie de pâine neagră cu 30g de unt de masă ce valorează 2 lei și o cană de 250 ml de ceai 1 leu. Micul dejul însumează 3 lei și 50 de bani.

La prânz poate consuma ciorbă de pui cu smântana 200 ml 10 lei, o pulpă de pui gătită fără pielită 6 lei, 200g orez fiert 3 lei și o salată de crudități 2 lei. În urma unui astfel de meniu sunt alocați 21 lei pentru masa de prânz al unui om asistat social. Drept gustare poate consuma biscuiți din cereale 100g 3 lei, la cina poate avea o salată Caesar 200g a cărei valoare ajunge la 10 lei.

În urma stabilirii acestui meniu, o persoană în vârstă cheltuie pe lună în jur de 37 de lei și 50 de bani pentru a acoperi necesarul în fiecare zi. Indiferent de gradul de handicap dobândit, niciun adult astfel diagnosticat nu își poate diminua minusul caloric cu ajutorul bugetului personal acordat de către stat.

Unul dintre cele mai importante dezavantaje ale unui vârstnic din azil este acela că din cauza fondurilor bănești insuficiente, nu au parte de o alimentație corectă și diversificată.

Comparație între bugetul normal de consum alimentar al unei persoane cu venituri medii, bugetul unui copil și al unui vârstnic asistați social

Tabelul Nr.5 Consumul mediu lunar la alimentele de bază si băuturi alcoolice și nealcoolice

Sursa: Cantități medii lunare pe o persoană (din gospodăriile individuale)

Prezentul tabel informează despre consumul lunar la anumite alimente și băuturi alcoolice și nealcoolice ale unei persoane. Se poate observa destul de ușor faptul că în România, consumul de carne se situează la un nivel relativ scăzut comparativ cu standardele din țările dezvoltate. Consumul mediu lunar de carne proaspătă pe o persoană a fost de 3,1 kg în anul 2012. Consumul lunar de lapte și de grăsimi a scăzut în perioada analizată.

În anul 2012, consumul de băuturi alcoolice și nealcoolice a reprezentat în medie lunar pe o persoană 4,5 litri apă minerală și alte băuturi nealcoolice, însă, în cazul băuturilor alcoolice consumurile lunare au fost de 1,1 litri bere, 0,9 litri vin, 0,2 litri țuică și rachiuri naturale.

Comparativ cu anul 2009 aceste niveluri au fost mai mici astfel: la apă minerală și alte băuturi nealcoolice cu 5,8%, la bere cu 3,4%, la vin și țuică și rachiuri naturale cu 9,8% respectiv cu 10,9%.

Tabelul Nr.6 Indicele prețurilor de consum în luna decembrie 2013 la principalele mărfuri

Sursa: Institutul National de Statistică, Comunicat de Presă nr. 17/2014

Tabelul anterior cuprinde modificările prețurilor de la un an la altul. Comparativ cu luna decembrie a anului 2012, prețurile din anul 2013 la anumite produse au scăzut substanțial, mai puțin la ouă unde a crescut prețul cu 21,92%, zahărul s-a scumpit, de asemenea, cu 6,91%, la legume s-a majorat cu 2,51%, iar fructele s-au scumpit cu 9,61%. Motivul acestor creșteri de prețuri au fost problemele cauzate de ploi și canicula și alte probleme naturale climatice ce au dus la pierderi cantitative din categoria produselor agricole ce urmau a fi recoltate.

Pentru a putea compara valoarea coșului zilnic de produse alimentare necesare omului cu venituri medii și cel al unui copil sau vârstnic asistat social vom lua în calcul resursele financiare puse la dispoziția acestora de către statul român și venitul mediu al unei persoane, stabilit la 2000 de lei în urma unor cercetări personale.

Având în vedere că o persoană cu salariul mediu pe economie lucrează, de regulă, 5 zile pe săptămână, acesta își face cumpărăturile în zilele libere. Își stabilește meniul săptămânal și lista de cumpărături cuprinde cantitățile de produse consumate în decursul săptămânii. Astfel că, pentru micul dejun stabilește să cumpere 3l de lapte, o cutie de cereale integrale de 500g, 10 ouă, un pachet de unt de 200g, 500g brânză de vacă și 250g iaurt și 3kg de portocale pentru sucul de dimineață, 250g de cafea. Ținând cont că 3l de lapte înseamnă 12 de lei, o cutie de cereale integrale costă 24 de lei, 10 ouă costă 5 lei, un pachet de unt de 200g costă 7lei, 500g brânză de vacă înseamnă 7lei și 125g de iaurt costă 1leu, cele 3kg de portocale însumează 12lei, iar cafeaua 14lei, bugetul alocat pentru micul dejun este de 82 de lei pe săptămână.

Pentru că persoana respectivă se afla la locul de muncă până la ora 16-18, aceasta servește prânzul în pauză de masă alocată acolo unde își desfășoară activitatea profesională. Prin urmare, individul va achiziționa 1kg de piept de pui cu prețul de 18lei, 500g de orez cu prețul de 5lei și legume pentru prepararea unei salate în valoare de 12lei. Făcând un simplu calcul matematic, pentru masa de prânz se consuma 35 de lei pe săptămână.

Gustarea dintre mese poate fi alcătuită dintr-un pachet de biscuiți digestivi de 50g cu prețul de 3lei, fructe confiate 100g în valoare de 15lei sau proaspete, de exemplu mere cu prețul de 3lei kg și miez de nuci 200g în valoare de 7,5 lei etc. Toate aceste gustări însumează suma de 28,50lei.

Ajungând acasă, individul este liber să-și prepare cina. Pentru aceasta are nevoie de 1kg de carne de vită care se găsește la prețul de 20de lei, 1kg de pește ce costa 15lei, legume proaspete preparate pe grătar în valoare de 15lei, cum ar fi ardei gras, ciuperci champignon și altele și 500g de telemea de capră la prețul de 18lei. Costul alimentelor alocat mesei de seară este de 68 de lei.

La aceste mese se adăugă 15litri de apă plată pentru care sunt cheltuiți 20 lei, 2litri de vin roșu/alb pe săptămână consumat la cină ce valorează 35lei. Pentru băuturile alcoolice și nealcoolice se consumă din bugetul alocat 55 de lei.

Totalul coșului de produse alimentare achiziționat săptămânal ajunge la valoarea de 277,50 lei, adică 1110 lei lunar. Din salariul de 2000 de lei, acesta se poate hrăni corespunzător, rămânându-i bani și pentru alte cheltuieli lunare, precum taxe și impozite locale și hobby-uri.

Spre deosebire de persoanele asistate social, o persoană cu salariul mediu lunar de 2000 de lei are beneficii multiple față de aceștia, astfel că se poate hrăni corect, își poate satisfice nevoile culturale prin vizitarea muzeelor, vizionarea scenetelor de teatru și chiar înnoirea garderobei la un interval scurt de timp.

În urma studiului de caz, putem observa diferențele semnificative dintre cele două clase sociale și stilul de viață diferit.

Concluzii

În lucrarea “Modificări în consumul alimentar al populației sărace” au fost efectuate trei studii de caz, și anume : consumul alimentar al copiilor asistați social, respectiv consumul alimentar al vârstnicilor asistați social și diferențele dintre bugetul unei persoane cu venituri medii si bugetele persoanelor asistate social. Studiile de caz au fost elaborate ținând cont de ajutorul alocat de stat persoanelor în cauză si bugetul stabilit in urma unor cercetări personale.

În urma studiilor realizate, s-a dovedit că și vârstnicii și copiii asistați social nu primesc destule fonduri bănești spre o alimentație corectă. Cu sumele de bani primite, adică cu 368 de lei pentru un copil de opt luni și cu 215 lei, 120 lei sau 40 de lei oamenii nu își pot hrăni organismele corespunzător, fiind nevoiți să se priveze de anumite bunuri necesare. Spre deosebire de aceștia, un individ cu venitul mediu lunar de 2000 de lei are parte de anumite avantaje reușind sa își asigure condiții optime de viață.

Ar fi indicat din partea statului să remodeleze normele ce țin seama de populația asistată social și să majoreze ajutoarele,de exemplu prin creșterea sumelor bănești sau prin scutirea acestora de anumite taxe ori să le ofere lunar o cantitate de hrană spre un trai mai bun.

Oricare dintre noi care am rămas fără bani la un moment dat credem că știm ce înseamnă privarea de un trai decent, dar experiența sărăciei individuale, care este aliniată de primirea unor sume de bani, este diferită de problema socială a sărăciei și este una a întregii economii.

Ce cauzează sărăcia? Din punctul meu de vedere, problema socială a sărăciei este chiar lipsa banilor. L-aș putea denumi chiar un simptom al sărăciei,nu neapărat o cauză.

Pentru persoanele cu venituri reduse, sărăcia reprezintă modul în care bunăstarea este distribuită în societate. Un risc mai mare de sărăcie extremă îl au locuitorii zonelor sărace urbane care trăiesc în gospodarii în care educația adulților atinge nivelul a opt clase. Să nu uităm însă și de populația zonelor rurale în care, din cauza nivelului minim de cunoștințe, adulții își îndeamnă copiii să muncească de mici pământul și să părăsească studiul.

Probabil, România și nu numai, face parte din grupul țărilor sărace din cauza vârstei populației. După părerea mea, românii sunt și obosiți psihic, sunt și îmbătrâniți din punct de vedere cultural-social și chiar depresivi. Astfel, se crează un hazard la nivel individual, unindu-ne pe toți într-o comunitate tristă, debusolată și ne face renunțăm la valori precum educația părintească sau cea oferită de unitățile de învățământ. În ziua de astăzi, sunt foarte puțini cei care investesc în propria lor persoană și sunt tot mai mulți cei care aleg să părăsească țara, fără a termina studiile, cu speranța că își vor găsi un loc de muncă pe pământul străinilor.

Avem și noi campioni, minți luminate și talente. Ei de ce pot și restul nu? Poate ei au avut norocul să se nască la locul și în momentul potrivit ar spune unii, însă eu sunt de parere că au știut care e scopul ambiției și au luptat să reușească în viață.

Statul român are obligația să vegheze asupra întregii națiuni și să pună accentul pe populația tânără, să le sporească interesul distribuind proiecte de cercetare-dezvoltare, să le deschidă tinerilor ușa spre evitarea sărăciei atât morale, cât și sociale.

“Dacă nu pentru ei și pentru copiii lor, atunci pentru noi și copiii nostri, trebuie imaginate măsuri și acțiuni de intervenție dedicate zonelor sărace și persoanelor sărace, mult mai complexe decât cele actuale,… pentru că România este și a lor și a noastră.”

Bibliografie

Chirică, Molnar M, Pârciog S, Metode și tehnici de evaluare a sărăciei, INS, București, 2008

Stănculescu M. S., Berevoescu I ,Sărac lipit, caut altă viață!

Saunders P, Towards a Credible Poverty Framework: From Income Poverty to Deprivation, 2004

Strategia Europa 2020, Strategia națională de prevenire și combaterea sărăciei. Capitolul 4.5 Recomandări și soluții alternative, Romania, 2011, pagina 253

http://constientizarerurala.ro

http://www.revistacalitateavietii.ro/2010/

http://www.insse.ro/cms/

CBGC (Cercetarea bugetelor gospodariilor casnice), calculul inflatiei in ianuarie 2011 – ianuarie 2012

Guvernul României, Comisia Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale, Planul Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale, 31 iulie 2002

Institutul National de Statistică, Comunicat de Presă nr. 17/2014

Ministerul finanțelor publice

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare

România, Evaluarea sărăciei, banca mondială, 2003

Stretegia națională de prevenire și combaterea sărăciei. Recomandări și soluții alternative, România, 2011 Sheldon Danziger, Robert H. Haveman, Understanding Poverty, 2001