Despre Psaltire
Cuprins
Prefață
I. Despre Psaltire
II. Psalmii în Cultul Vechiului Testament
II.1 Titlul Psalmilor
II.2. Autorii și datarea Psalmilor
II.3 Cuprinsul Psalmilor
II. 4 Psalmii în tradiția iudaică
II.4.1 Psalmii în cultul templului
II.4.2 Psalmii în sinagogă
III. Psalmii în Noul Testament
IV. Psalmii în comentariile patristice
V. Psalmii în Cultul Bisericii Creștine
V.1. Psalmii în Cultul Bisericii Ortodoxe
V.2.Constituirea psalmilor în catisme
V.3.Rânduieli tipiconale pentru citirea Psaltirii în decursul anului liturgic ortodox
V.3.1 De la Duminica Tomii până la 21 Septembrie.
V.3.2. De la 22 Septembrie până la 20 Decembrie
V.3.3. De la 21 Decembrie până la 14 Ianuarie inclusiv
V.3.4.De la 15 Ianuarie până în Sâmbăta dinaintea Duminecii Fiului Risipitor
V.3.5. În cele două săptămâni dintre Duminica Fiului Risipitor și Duminica Lăsatului Sec de
Brânză
V.3.6.În săptămânile: 1, 2, 3, 4, și 6 ale Sfântului și Marelui Post
V.3.7. În săptămâna a 5-a a Sfântului și Marelui Post
V.3.8. În Săptămâna Patimilor
V.4. Psalmii care intră în componența Ceasurilor Împărătești
V.4.1.La Nașterea Domnului
V.4.2.La Botezul Domnului
V.4.3.La Învierea Domnului
V.5. Slujbele divine și psalmii ce intră în componența lor
V.6.Versete din psalmi cuprinse în cultul Bisericii Ortodoxe (Sfânta Liturghie)
VI . Psaltirea în monahism
VII. Manuscrise și traduceri ale Psaltirii în spațiul românesc
VIII. Concluzii
Bibliografie
Prefață
Cultul Bisericii Ortodoxe – Sfânta Liturghie, Cele Șapte Laude, Sfintele Taine și Ierurgiile ș.a. – a reprezentat, încă înainte de apariția tiparului, mijlocul cel mai la potrivit pentru cunoașterea cuvântului lui Dumnezeu cuprins în Sfânta Scriptură.
Sfintele slujbe cuprind multe învățături din cărțile Sfintei Scripturi. Prin participarea la viața liturgică a Bisericii, credincioșii ortodocși au putut să se familiarizeze cu textul biblic și cu învățătura acestuia.
Prin folosirea lor în cult, textele biblice, traduse și tâlcuite credincioșilor de slujitorii Bisericii au dobândit o claritate și o expresivitate proprii textelor care se citesc des și îndelung din ușa Sfântului Altar sau de la strană, intrând în conștiința ascultătorilor.
În Biserica Ortodoxă, Psalmii poate mai mult decât alte texte ale Sfintei Scripturi au fost mai întâi rugăciune, parte a slujbelor bisericești, parte dintr-un întreg viu al evlaviei trăită împreună de toți credincioșii ortodocși.
În felul acesta, prin slujbele bisericești, adevărurile Sfintei Scripturi sunt nu numai cunoscute, dar și curat înțelese prin lucrarea harului Duhului Sfânt, care se revarsă asupra credincioșilor în biserică.
Biserica este deci cea care, prin intermediul cultului, face cunoscut într-un mod unic, cuvântul lui Dumnezeu curat, ferindu-l de răstălmăciri și interpretări eronate.
Pornind de la aceste considerente, voi încerca să prezint în lucrarea de față importanța și valoarea psalmilor în cultul Bisericii Ortodoxe, mulțumind în același timp P.C. Pr. Lect. Dr. Dumitru Vanca, care mi-a propus acest subiect de licență, mi-a recomandat bibliografia și m-a îndrumat spre a putea duce la bun sfârșit munca începută.
Mulțumesc de asemenea, părinților profesori îndrumători din cei patru ani de studii, care mi-au îmbogățit cunoștințele teologice, contribuind la formarea mea teologică și pastorală, pentru a putea fi un slujitor vrednic al Bisericii noastre ortodoxe și a neamului nostru românesc.
I. Despre Psaltire
În Biserica noastră, psalmii au reprezentat permanent nu doar cea mai înmiresmată carte din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, ci și cea mai iubită carte de rugăciune și laudă adusă de un credincios lui Dumnezeu, fie în însingurarea cămării sale, fie în mijlocul comunității dreptmăritoare adunată în sfântul locaș de închinare.
De altfel întreaga tradiție liturgică mărturisește despre prețuirea specială arătată Cărții Psalmilor, căci aceștia se găsesc în cuprinsul tuturor slujbelor cultului divin. Un loc privilegiat îl ocupă însă scrierea Psalmistului în conținutul rugăciunilor și cântărilor ce compun sfintele slujbe ce se săvârșesc zilnic în mănăstirile și catedralele ortodoxe și pe care le numim Cele Șapte Laude.
În Epistola adresată credincioșilor din Efes, Sfântul Apostol Pavel, pentru a-i determina la o viață de sfințenie și de vrednicie, le dă îndemnuri: „Vorbiți între voi în psalmi, în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând în inima voastră Domnului” (Efes. 5,19)
Cuvintele Apostolului ne pun înainte două lucruri: pe de o parte că în Biserica veche creștinii cântau psalmi și imne de slavă lui Dumnezeu, iar pe de alta rolul deosebit al psalmilor și a imnelor religioase pentru întărirea credinței, sporirea evlaviei și consolidarea legăturilor frățești dintre creștini.
Se recitau mai ales cei 150 psalmi alcătuiți de bărbați luminați de Sfântul Duh, care au dat cea mai vie expresie sentimentelor ce le înveșmântau sufletul. Acești psalmi formează Cartea Psalmilor sau Psaltirea, carte scrisă în majoritatea ei de proorocul David, despre care profetul Amos afirmă că a fost iscusit în arta poeziei și a muzicii (Amos 6, 5) și pe care aghiograful îl numește „unsul lui Dumnezeu” și „dulcele cântăreț al lui Israel” (II Regi.23, 1). Pe cât de mare este numărul acestor psalmi, tot pe atât de variat este și, cuprinsul lor și tot pe atât de măreață este și forma în care psalmistul a turnat toată dăruirea inimii sale, toate sentimentele sublime care-i stăpâneau sufletul. Psalmii îmbracă, cu o expresivitate și cu un lirism neegalat, tot ceea ce sufletul credinciosului a putut crea mai măreț, mai înalt și mai sublim. Căci ce ar putea fi mai sublim pentru un credincios decât cugetarea înaripată care-i poartă sufletul spre Creatorul a toată făptura, în lauda de preamărire, precum este scris : „Laudă, suflete al meu, pe Domnul, lăuda-voi pe Domnul în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi” (Ps.145, 1). Ce ar putea fi mai măreț pentru cel ce crede în Hristos Domnul păcii decât dorința fierbinte ca mesajul păcii și al înfrățirii, vestit la Nașterea Domnului, să fie realizat în lume, așa cum îl anunță și psalmistul când spune : „Cât este de bine și cât este de frumos să locuiască frații împreună” (Ps.122, 1). Sau, ce ar putea fi mai înălțător decât inima curată și smerită care se îndreaptă cu pocăință și imploră iertarea și îndurarea lui Dumnezeu, zicând cu psalmistul : „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea” (Ps. 50,1).
Nimeni, ca proorocul David, n-a realizat sublimul cugetării și măiestria artei de a alcătui imne de slavă și rugăciune. Era firesc acest lucru, deoarece numai un bărbat insuflat de Sfântul Duh putea face să vibreze sufletul omenesc cu toată puterea și ardoarea lui. Numai un suflet copleșit de sentimente născute dintr-o credință și o dragoste deplină față de Dumnezeu se putea ridica pe cele mai înalte culmi ale cugetării, ale poeziei și ale muzicii, ca să ne dea psalmi atât de măreți încât să ni se pară că în ei vibrează nu numai sufletul omenesc, ci însuși darul Sfântului Duh. Orice psalm am citi, el dovedește deplin puterea de credință și măiestria psalmodiei a celui care și-a închinat toată ființa, dăruindu-se pe sine, suflet și trup, Celui de la care așteaptă mântuirea, zicând : „Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea, Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu… Domnul este stânca mea de scăpare și nădejdea mea… El este scutul meu; puterea care mă mântuiește și ocrotitorul meu” (Ps. 17, 1-3). Spre Dumnezeu se îndreaptă totdeauna psalmistul în imnele de laudă sau de mulțumire, precum și în cele de cerere, de pocăință și de izbăvire. Dumnezeu stă în centrul Psaltirii. Orice psalm am citi, el va scoate în relief, direct sau indirect, slava, înțelepciunea, puterea și mai, ales dreptatea și îndurarea lui Dumnezeu față de om.
Însoțiți de meditații adecvate Psalmii au fost rostiți și sunt rostiți de către credincioșii laici și călugări ca rugăciuni inspirate de Dumnezeu.
Psaltirea este un fel de Biblie în miniatură. Îl vezi pe Hristos și Biserica Sa într-un tablou de mici dimensiuni. Psaltirea este o oglindă clară a vieții și activității Domnului nostru Iisus Hristos ,ceea ce ia determinat pe comentatorii patristici să stăruie asupra textului inspirat de Duhul Sfânt.
Psaltirea este textul care a fost cel mai mult tâlcuit și comentat în tradiția creștină. Tâlcuirile patristice care au ajuns până la noi, deși multe sunt incomplete sau modificate, prin amploarea lor au o valoare incontestabila pentru Biserică.
În rândurile de mai jos vom încerca să prezentăm aprecierile și elogiile aduse de Sfinții Părinți și Scriitori Bisericești la Psaltire.
Sfântul Vasile cel Mare în cuvinte pline de sensibilitate elogiază frumusețea și bogăția Psalmilor precum și folosul duhovnicesc al celor ce îi citesc sau îi cântă: „ Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și folositoare” ( II Tim. 3 16). De aceea ea a fost scrisă de Duhul: pentru ca toți oamenii să luăm fiecare leac pentru suferința proprie ca dintr-un spital de obște, […] Într-adevăr, profeții ne învață unele și cărțile istorice altele; altele Legea, și altele chipul în care ne sfătuiesc proverbele; dar Cartea Psalmilor cuprinde ceea ce este folositor din toate: profețește cele viitoare, ne aduce aminte de istorii și, într-un cuvânt este o visterie obștească de învățături bune, aflând pentru fiecare ce i se potrivește, după strădania lui. Tămăduiește rănile vechi ale sufletelor, iar celui de curând rănit îi aduce grabnică îndreptare; celui bolnav îi redă sănătatea, iar pe cel nevătămat îl păstrează astfel; pe scurt, îndepărtează, pe cât e cu putință, patimile care pun stăpânire în felurite chipuri pe suflete[…]. Și aceasta o face îndrumând armonios sufletele și în chip plăcut, punând în ele cugetare chibzuită. Când a văzut Duhul Sfânt că neamul omenesc e greu de îndrumat spre virtute și că din pricina aplecării spre plăcere lăsăm la o parte cu totul trăirea dreaptă, ce a făcut? A împletit cu învățăturile farmecul melodiei, pentru ca odată cu sunetul dulce și lin să primim fără să băgăm de seamă folosul cel din cuvinte[…] De aceea s-au alcătuit pentru noi aceste melodii armonioase a psalmilor, pentru ca cei care sunt copii ca vârstă. Sau cei cu totul tineri în felul de a se purta, părându-li-se că ei cântă, în fapt să primească educație pentru suflet. Într-adevăr, nimeni din cei delăsători n-a plecat vreodată de la biserică ținând minte vreo învățătură apostolică sau profetică, dar cuvinte psalmilor le cântă și acasă și le poartă și în piață[…] Psalmul este seninătate sufletelor, aducător de pace, îndepărtând zarva și furtuna gândurilor; înmoaie mânia sufletului, iar pe cel neorânduit îl face cumpătat. Psalmul leagă prietenii, e unirea celor dezbinați și împăcarea celor învrăjbiți. Într-adevăr, cine se mai poate socoti dușman al celui care a înălțat același cânt către Dumnezeu. Prin urmare psalmodia aduce binele cel mai de seamă, iubirea […] În psalm se află învățătura desăvârșită despre Dumnezeu, prevestirea despre venirea în trup al lui Hristos, amenințarea Judecății, nădejdea învierii, teama de pedeapsă, făgăduințele slavei, dezvăluirile tainelor: ca într-o mare și obștească vistierie sunt strânse toate laolaltă în Cartea Psalmilor”.
Iată ce spune Sf. Atanasie cel Mare : „Pe lângă asemănarea pe care Psaltirea o are cu celelalte cărți ale Sf. Scripturi, că fiecare psalm are un scop (pe care Sf. Atanasie îl arătă), mai găsim o însușire minunată: cuprinde în sine zugrăvite și descrise toate simțămintele oricărui suflet omenesc, schimbările și înoirile lui, așa că dacă cineva voiește, poate să-și ia și să-și însușească zugrăvirea ce i se potrivește Așa dar, ca să ne pronunțăm mai hotărât, toată Sf. Scriptură este ca un dascăl al virtuții și dreptei credințe, Cartea Psalmilor, însă, cuprinde pe cât se pare, o icoană a vieții sufletelor…Așa unii dintre psalmi, cuprind povestiri istoricecă sau profetică, dar cuvinte psalmilor le cântă și acasă și le poartă și în piață[…] Psalmul este seninătate sufletelor, aducător de pace, îndepărtând zarva și furtuna gândurilor; înmoaie mânia sufletului, iar pe cel neorânduit îl face cumpătat. Psalmul leagă prietenii, e unirea celor dezbinați și împăcarea celor învrăjbiți. Într-adevăr, cine se mai poate socoti dușman al celui care a înălțat același cânt către Dumnezeu. Prin urmare psalmodia aduce binele cel mai de seamă, iubirea […] În psalm se află învățătura desăvârșită despre Dumnezeu, prevestirea despre venirea în trup al lui Hristos, amenințarea Judecății, nădejdea învierii, teama de pedeapsă, făgăduințele slavei, dezvăluirile tainelor: ca într-o mare și obștească vistierie sunt strânse toate laolaltă în Cartea Psalmilor”.
Iată ce spune Sf. Atanasie cel Mare : „Pe lângă asemănarea pe care Psaltirea o are cu celelalte cărți ale Sf. Scripturi, că fiecare psalm are un scop (pe care Sf. Atanasie îl arătă), mai găsim o însușire minunată: cuprinde în sine zugrăvite și descrise toate simțămintele oricărui suflet omenesc, schimbările și înoirile lui, așa că dacă cineva voiește, poate să-și ia și să-și însușească zugrăvirea ce i se potrivește Așa dar, ca să ne pronunțăm mai hotărât, toată Sf. Scriptură este ca un dascăl al virtuții și dreptei credințe, Cartea Psalmilor, însă, cuprinde pe cât se pare, o icoană a vieții sufletelor…Așa unii dintre psalmi, cuprind povestiri istorice alții cântări de laudă; unii cuprind o proorocie, alții o rugăciune, alții o mărturisire Precum se vede, astfel fiind psalmii puși în rânduială, cetitorii pot să afle în ei mișcările și simțămintele sufletelor lor înșiși. Ești nedreptățit de ai tăi sau se ridică contra ta mulți, ia și cântă psalmul 3. Ești în strâmtoare și vrei să ceri, cu căldură, ajutorul lui Dumnezeu, ia pe 4 și 114.Te prigonesc cei cu inima plină de răutate și voiești ca rugăciunea ta să fie ascultată de Dumnezeu, cântă dimineața psalmul 5”.
Și așa Sfântul Atanasie ne arată ce psalmi să citim pentru stările sufletești în care ne putem afla.
Sf. Ambrozie episcopul Mediolanului, ca și Sf. Vasile are cuvinte pline de mireasmă duhovnicească pentru psalm și Psaltire: „Psalmul este binecuvântarea poporului, lauda lui Dumnezeu, lauda adusă de mulțime, bătaia din mâini și cuvântarea tuturor, glasul bisericii mărturisirea credinței prin cântare, legământul deplin al voinței, bucuria libertății, strigarea veselei, răsunarea bucurii. Liniștește de mânie, depărtează de turburare, ușurează de întristare. Armă de noapte, învățătură de zi, scut de frică, sărbătoare de sfințenie, icoana liniștii, garanția păcii și înțelegerii, în melodia chitarei din deosebirile și schimbările vocilor o singură cântare Psalmul leagă pe cei învrăjbiți, unește pe cei în discordie, împacă pe cei supărați….Mare legătură de unitate; într-un singur cor se alătură toată mulțimea (numerum plebis)…”
Tot așa de plăcut ne vorbește și Sf. Ioan Hrisostom, când spune: „Toate scripturile sunt sfinte. Dar psalmii au ceva mai mult…"
„Dacă ești sărac și din pricina sărăciei n-ai cu ce să-ți cumperi cărți sau dacă ai cărți, n-ai timp să le citești, ia aminte, numai, la răspunsurile psalmilor pe care i-ai auzit aici, nu odată, nu a doua oară, nu a treia oară, ci de foarte multe ori și vei simți o mare mângâiere. Ai sa vezi ce tezaur ne scoate la iveală această ascultare. Să nu-mi spună cineva: înainte de explicarea lor nu le pot cunoaște puterea, căci chiar înainte de tălmăcire, ascultarea lor cu luare aminte îi face înțeleși de orișicine. O! numai de ai vrea să înveți, ceea ce vrea să spună cuvintele: „In ce chip dorește cerbul după izvoarele de apă, așa dorește sufletul meu, după Tine, Dumnezeule ! Când voi ajunge și voi vedea fața lui Dumnezeu ?” Dacă tu cânți cu proorocul: „Fericit bărbatul care se teme de Domnul” și te sârguiești să înțelegi ceea ce zici, vei pricepe că nici cel bogat, nici cel cu rang, nici cel cu frumusețe, nici cel dăruit cu vitejie, nici cel cu palate, nici cel ce domnește nu sunt fericiți, nici in veacul de acum nici cel ce va să vină, ci cel cu evlavie, cu înțelepciune creștinească, cu frică de Dumnezeu aceștia sunt fericiți și de aceea vei cere lui Dumnezeu să te facă să disprețuiești asemenea lucruri, ce nu te pot face fericit și să întipărească în inima ta frica de El, singura temelie a adevăratei fericiri"
Clement Alexandrinul ne spune: ,,căci după cum este cuviincios ca înainte de a mânca să binecuvântăm pe Făcătorul tuturor lucrurilor, tot așa se cuvine să-i cântăm psalmi,și când bem pentru ca să ne împărtășim din cele pe care el le-a creat. Psalmul este o binecuvântare armonioasă și înțeleaptă. Apostolul a numit psalmul ,,cântare duhovnicească" (Ef. 5, 19). Pe lângă toate acestea, cuvios lucru este ca înainte de a ne duce la culcare să mulțumim lui Dumnezeu, ci ne-am bucurat de harul și iubirea lui de oameni. Se cuvine, deci când mergem la culcare să mergem cu Dumnezeu”.
Fericitul Teodoret al Cirului spune: ,,că mai înainte de celelalte dumnezeiești cuvinte îmi era a tâlcui proorocia marelui David, fiindcă ucenicii binecredincioși și orășenii și sătenii, cu deosebire la aceasta s-au sârguit a lua aminte. Dar nu mai puțin și cei ce au împărtășit viața pustnicească ziua și noaptea, o poartă pe limbă, lăudându-L pe Dumnezeul tuturor și domolind patimile trupului…Dintre celelalte Scripturi, citesc sau nu citesc, însă cântările dumnezeiescului David mult și de multe ori le rostesc, în case și chiar pe ulițe și pe căi, prin aceasta dobândind folosul”. De aceea, voia el (Teodoret) să tâlcuiască Psaltirea cea dintâi. A fost însă împiedecat, fiindcă i s-a cerut, de către alții să tâlcuiască alte dumnezeiești Scripturi și astfel a început cu „Cântarea Cântărilor.
Casiodor, influențat de Sf. Atanasie cel Mare, are și el cuvinte frumoase pentru psalmi și Psaltire. Iată ce ne spune și el: „Căci cine nu găsește în această carte, cuvinte cu care se poate mângâia, plăcut, neamul omenesc ? Psaltirea este tezaur ce crește mereu în pieptul omenirii; mângâiere după oricât de mare jale; nădejde fericită a celor drepți, refugiu nimerit a celor din pericol; de unde se ia mereu ceea ce sa consumat; fântână nestricată care te servește veșnic…”
Eftimie Zigabenul, ținându-se strâns de Sf. Vasile cel Mare, ne spune : „Ca să zic peste tot cuprinzător, Psaltirea este o obștească vindecare care cuprinde doctoria fiecărei patimi, după Marele Vasile ; și dar nu este la oameni nici faptă, nici cuvânt, nici patimă, nici cugetare căreia să nu îi poată a afla omul leacul, în cartea aceasta, fiindcă aceasta este o adunare plină de tot felul de petrecere și de privire( duhovnicească) cu mintea; este o vistierie obștească de învățături, care fiecăruia îi dăruiește ceea ce îi trebuiește, pentru că și rănile cele vechi ale patimilor le curăță și celui ce de curând s-a rănit de vreo patimă în grabă îi dă vindecare, și pe cel întreg după fapta bună îl păzește și toată patima cu totul i-o ridică, și toate acestea le lucrează cu oare care dulce mângâiere.,, cu dulceața glasului… și cântării…
Deci, psalmul este cuvânt către Dumnezeu, venire a îngerilor, izgonire a demonilor; psalmul este așezare lină a sufletelor, odihnă a ostenelilor celor de zi, depărtare a fricilor nopții; psalmul este întărire a începătorilor, creștere a celor ce sporesc și împuternicire a celor deplini, psalmul este armă nebiruită, odor nejefuit, împodobire de suflet prea bună, deopotrivă împăraților și celor simpli, stăpânitorilor și celor stăpâniți, ostașilor și neostașilor, înțelepților și neînvățaților, monahilor și chinoviarhilor, preoților și celor din lume, locuitorilor uscatului și celor de pe insule, lucrătorilor de pământ și corăbierilor, bătrânilor și tinerilor; pe scurt fiecărei vârste, și stări, și voințe, și obștește, și în parte și totdeauna…”
Pentru această frumusețe și bogăție de învățături ce cuprinde Psaltirea, doi fericiți părinți ai bisericii noastre, îndeamnă pe preoți și credincioși să o cunoască, de este cu putință chiar pe de rost.
Iată ce ne spune Fericitul Augustin: „ Dacă preotul nu cunoaște psaltirea nu merită numele de preot”
Fericitul Ieronim spune și el următoarele: „ Cartea nicicând să n-o lași din mâini și din ochi. Psaltirea să se învețe din cuvânt în cuvânt”
Cât de prețuită este Psaltirea și ce valoare are ea pentru creștini ne-o dovedește deci, în mare măsură, folosirea ei la sfintele slujbe ale Bisericii. Ritualul sfintelor noastre slujbe bisericești este presărat cu cei mai frumoși și mai instructivi psalmi. Ei sunt așezați în ritualul liturgic, cu scopul de a ne lumina mintea cu lumina cunoștinței celei de sus și a ne încălzi inima cu focul dragostei față de Dumnezeu și față de aproapele.
Psalmii au pătruns atât de adânc în cultul creștin, tocmai pentru că oglindesc orice stare sufletească a credinciosului și prezintă modele de rugăciune și întărire duhovnicească pentru orice împrejurări din viață.
Apostolii și Sfinții Părinți au ales din Psaltire cele mai frumoase și mai expresive părți ca modele de rugăciune, de evlavie și de pocăință sinceră, cu care apoi au îmbogățit și înfrumusețat cultul Bisericii noastre. Dar Psaltirea a stat și ca model și pentru celelalte rugăciuni și cântări ale bisericești. Această carte sfântă este atât de mult împletită cu sfintele slujbe ale Bisericii, încât dacă psalmii s-ar scoate din cult, ar produce un mare gol, multe rugăciuni și cântări neavând cu ce să fie înlocuite.
Ținând seama de folosul deosebit pe care-l are Psaltirea pentru viața religioasă a credinciosului, se cade să stăruim și noi cu aceeași sârguință in citirea ei zilnică. Asemenea strămoșilor noștri, să nu ne lipsim niciodată de rugăciunile și imnele Psaltirii, ci să zăbovim cu multă răbdare pe filele acestei cărți, citind laude către Dumnezeu și rugăciuni de izbăvire pentru sufletele noastre. Nu trebuie să uităm niciodată că Psaltirea ne apropie cugetul de Dumnezeu, ne călăuzește pașii pe calea izbăvirii, ne însuflețește în biruința împotriva răului și a ispitei. Cu bucuria și cu mângâierea pe care le va revărsa în sufletul nostru citirea psalmilor, vom putea spune și noi împreună cu psalmistul, care zice : „Lăudați pe Domnul că este bun, căci în veac este mila Lui” (Ps.136, 1), sau : „Cu Domnul se va lăuda sufletul meu, audă cei blânzi și să se veselească. Slăviți pe Domnul împreună cu mine și să înălțăm numele Lui împreună” (Ps. 33, 2 – 3).
II. Psalmii în Cultul Vechiului Testament
Am văzut în rândurile de mai sus , ce înseamnă sau ce ar trebui să însemne Psaltirea pentru un creștin al Bisericii ortodoxe. În rândurile de mai jos voi încerca o prezentare a originii, importanței, folosirii și prețuirii psalmilor în Vechiul Testament. Desigur nu este ușor, căci din nefericire odată cu trecerea timpului s-a pierdut tipicul după care se oficiau serviciile divine la templul din Ierusalim.
II.1 Titlul Psalmilor.
Numele ebraic tradițional al Psaltirii este Sepher Tehillim („Cartea Laudelor”), ceea ce sugerează importanța acordată acestui tip de rugăciune în toate împrejurările vieții la care se referă psalmii. În Septuaginta, cartea este intitulată, în codicele Vaticanus, Psalmoi sau Biblos Psalmon. Gr. psăllo înseamnă, la origine, „a trage", „a smulge", „a ciupi (coarda arcului sau a unui instrument muzical)"; se specializează pentru „a cânta la un instrument cu coarde" (ciupindu-le cu degetele, nu cu plectrul), mai ales la harfă; de aici, psălma, „melodie cântată la un instrument cu coarde", psalmos, „melodie cântată la harfă sau la liră/alăută", „psalm = cântec cu acompaniament de harfă". În codicele Alexandrinus apare numele de Psalterion, termen care, la origine, desemnează un instrument cu coarde (un fel de harfă) ce acompania aceste cântări. Aceste nume corespund ebraicului mizemor, „psalm", (substantiv derivat de la zamar, „a cânta la un instrument cu coarde"), care apare în titlul a cincizeci și șapte de psalmi în TM. Rezultă de aici că psalmii, destinați mai ales cultului, erau cântați: avem informații despre cetele de cântăreți de la Templu (cf., de ex., I Par. 25), despre diverse tipuri de execuție, în titlurile psalmilor, iar Ps. 150 oferă inventarul instrumentelor muzicale, pe lângă care amintește și dansul. Din păcate, indicațiile muzicale sunt insuficiente pentru a da o idee despre melodiile psalmilor, chiar dacă există actualmente încercări de reconstituire.
II.2. Autorii și datarea Psalmilor.
Atât Tradiția ebraică cât și cea creștină, atribuie proorocului și împăratului David originea cărții Psalmilor sub numele de “Psalmii lui David” sau “Psaltirea Împăratului și Proorocului David.”
Rabinii atribuiau întreaga Psaltire lui David. La fel credeau și unii Părinți și scriitori bisericești, ca de exemplu Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Ambrozie al Milanului, Fericitul Augustin, Teodoret de Cir ș.a. Alții, precum Sfântul Ilarie, Origen, Eusebiu, Sfântul Atanasie cel Mare, recunosc mai mulți autori ai psalmilor pe baza informației date în titlurile acestora.
Chiar Psaltirea ne dă pe David ca autor a 72 de psalmi, din cei 150 cîți sunt de toți. După unii comentatori, toți psalmii cuprind elemente davidice, dar alții spun că în marea ei majoritate, Psaltirea este de origine mult mai târzie decât David, unii psalmi aparținând epocii postexilice, iar alții chiar epocii macabeice. În general se admite că în Psaltire sunt destule elemente preexilice, pentru că poezia ebraică a existat chiar în antichitatea cea mai îndepărtată și pare lucru sigur că, psalmii erau folosiți chiar la primul templu.
David a avut reputația de a fi „dulcele psalmist al lui Israel”( II Regi 23,1) și nu-i nimic exagerat în ideea că unele poezii, compuse de el, s-au transmis din generație în generație, până ce ele au fost încorporate, desigur mult mai adăogite, în cartea oficială a Psalmilor. Pe de altă parte, există mulți psalmi din epoca macabeică, epocă ce datează între 166—163 î.d.Hr. După cum se știe, traducerea Septuagintei era terminată pe la începutul secolului al II-lea î.d.Hr. și deci, Psaltirea își căpătase deja forma ei cea de astăzi. Cu destulă probabilitate, se poate accepta că, psalmii provin din mai multe perioade și din împrejurări deosebite, iar colecțiile de psalmi au fost formate cu timpul și din atari colecții a luat ființă Psaltirea actuală.
Mai departe, în Psaltire, aflăm psalmi atribuiți „fiilor lui Korah”, alții atribuiți lui Asaf, apoi colecția psalmilor treptelor și psalmi numiți Haleluia. Mai apar ca autori Aiman și Ethan. Aceștia sunt numiți în Paralipomene ( I Par. 15, 16-19) în calitate de cântăreți în slujba templului. În ultimă instanță trebuie să fim conștienți că psalmii au circulat din generație în generație, fiecare dintre acestea simțind că textul o exprimă, și de aceea trebuie să presupunem existența a nenumărate remodelări actualizate în decursul timpului, până la forma rămasă definitivă.
II.3. Cuprinsul Psalmilor
Fiecare psalm își are cuprinsul său propriu, trăsăturile lui specifice, de aceea au fost clasificați în mod diferit, după cuprinsul lor înrudit. Diferitele clasificări ce s-au făcut psalmilor au avut în vedere sentimentele psalmistului, tema tratată de diferiți psalmi etc. Cuprinsul Psaltirii este foarte bogat și variat în teme religioase, care oglindesc puterea sentimentelor pioase ale fiilor lui Israel în curs de atâtea veacuri. Marile teme religioase ce se cuprind în psalmi sunt: Dumnezeu și opera Lui, îngerii, universul, omul cu strălucirea și slăbiciunile lui, precum și starea lui după moarte; Legea, sărbătorile și alte manifestări religioase. Așa se explică deosebirile și varietatea clasificării psalmilor. După cuprinsul lor psalmii se împart în:
Psalmi dogmatici sau de adorare. În general, acești psalmi sunt adevărate imne închinate lui Dumnezeu, cu evidențierea atributelor Sale. Așa de pildă avem psalmul 144 unde este celebrată veșnicia dumnezeiască („împărăția Ta este împărăția tuturor veacurilor, iar stăpânirea Ta din neam în neam”). Despre același lucru se tratează în psalmul 89/90, unde citim : „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut și ca straja nopții”.
In psalmul 17 este pusă în lumină măreția sau majestatea divină : „De strălucirea feței Lui norii au fugit, glasul Lui prin grindină și cărbuni de foc…”. Tot despre același lucru tratează și psalmii : 28, 45, 46, 47, 49, 65, 67, 76, 92, 93, 95, 96, 110, 113 etc.
Sfințenia lui Dumnezeu este arătată în psalmii 23 și 33.
În psalmul 138 se vorbește despre prestanța și atotștiința dumnezeiască.
Bunătatea lui Dumnezeu este evidențiată în psalmii : 33, 47, 50, 99, 112, 144.
Dreptatea dumnezeiască este pusă în lumină în psalmii : 10, 17, 35, 49,74, 75, 118.
Psalmul 8 vorbește despre valoarea omului și superioritatea sa în raport cu celelalte creaturi.
Psalmul 18/19 ne prezintă un tablou restrâns al creației, pe când psalmul 103/104 prezintă dezvoltat același tablou. Aici este înfățișată și Providența dumnezeiască.
Psalmii 80/81 și 134/135 condamnă deșertăciunea închinării la idoli.
In general, psalmii dogmatici sunt ecoul fidel al întregii revelații mozaice asupra firii și însușirilor lui Dumnezeu, ei nu spun nimic care să nu fi fost deja explicit expus în Pentateuh. Ceea ce realizează acești psalmi este prezentarea mai concretă și mai penetrantă a doctrinei revelate.
Psalmi de cuprins moral. Superioritatea Legii Domnului este expusă în a doua jumătate a psalmului 18 („Legea Domnului este fără prihană…”), ca și în lungul poem alfabetic al psalmului 118.
Portretul dreptului este descris în psalmii: 14/15, 23/24, 61/62, 111/ 112, 113, 121, 127, iar al hulitorului și al păcătosului este conturat în psalmii: 1, 11/12, 13/14, 51, 57. Diferența de conduită a unuia și a celuilalt este indicată în psalmii : 5, 14, 26, 38, 48, 124. Chipul păcătosului pocăit este înfățișat în celebrul psalm 50.
Datoriile judecătorilor sunt amintite în psalmul 81/82, iar ale guvernatorilor în psalmul 100. Pedepsele și răsplătirile divine sunt expuse în psalmii: 1, 9, 35, 51, 72/73, 80/81, 91/92. Psalmul 49 insistă asupra necesității cultului intern.
Psalmi de laudă și de mulțumire, în care se cântă slava,puterea lui Dumnezeu și frumusețea lucrurilor Lui. Exemplu de laudă: Ps. 135, 145, 33; de mulțumire: Ps. 18, 20 și alții. Muți psalmi constituie adevărate rugăciuni înălțate către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate cu îmbelșugare peste poporul Său ( psalmii: 45, 47, 65, 67, 75, 80, 97, 123, 125, 128, 149)
Binefacerile dumnezeiești și acțiunea proniatoare care se manifestă către indivizi, în particular, sunt de asemenea evidențiate în psalmii: 22, 33, 35, 90, 102, 115, 144, 145.
În psalmi se aduce mulțumire pentru binecuvântarea roadelor pământului ( psalmii 64 și 84)
Rugăciuni de mulțumire pentru scăparea de necazuri și strâmtorări se exprimă în psalmii: 9, 17, 20, 29, 74, 106, 117, 120, 137, 143.
Marea milostivire dumnezeiască este lăudată în psalmul 102.
Psalmi de rugăciune și de cereri, în care se imploră ajutorul lui Dumnezeu în nevoi, necazuri și strâmtorări. De exemplu: Ps. 3, 6, 30, 35, 140 și alții. Un mare număr de psalmi sunt prin excelență rugăciuni de cerere ce pot fi folosite în orice împrejurare. Astfel sunt psalmii: 3, 4, 5, 7, 16, 25, 27, 30, 34, 40, 43, 51, 53, 54, 55, 58, 59, 63, 69, 85, 108, 124, 128, 139, 141, 142.
Mulți psalmi îi vizează pe vrăjmașii lui Israel, care au invadat în nenumărate rânduri țara și au săvârșit multe nelegiuiri. Împotriva lor se cere răzbunarea dumnezeiască ( psalmii 73, 78, 79, 82).
În psalmii 19, 60, 119, 120, 140 se cer haruri speciale pentru felurite împrejurări ale vieții. Psalmul 11 este o rugăciune pentru scăparea din nevoi, iar psalmii 12, 87, 101, 122, 142 sunt cereri ale unui suflet în restriște.
În alți psalmi se dă expresie dorinței sincere se a vedea s-au a fi în preajma templului lui Dumnezeu ( psalmii 41, 62, 83, 121)
Psalmii de încredințare proniei dumnezeiești sunt următorii: psalmii 26, 46, 61, 70, 89, 90.
Psalmi de tânguire și căință, în care se exprimă zdrobirea inimii pentru păcatele comise și se imploră iertare de la Dumnezeu. Psalmul 50 este socotit primul act de pocăință pe care îl face David după căderea în păcat. Psalmul 31, scris după obținerea iertării de către Dumnezeu celebrează bucuria nevinovăției recâștigate. În psalmul 6, scris în timpul revoltei lui Abesalom se cere eliberarea din necazuri pe care David le pune în legătură cu păcatele sale anterioare. Prin psalmul 37, David se roagă din nou la Dumnezeu să-l scape din încercările care l-au copleșit în ultimele sale zile. În psalmul 142 se abandonează în fața lui Dumnezeu care l-a pedepsit.
Psalmul 101 este rugăciunea evreilor duși în robia babilonică, prin care cer Domnului eliberarea.
În psalmul 129, scris după reîntoarcerea din exil, ei îl roagă pe Dumnezeu să-I trateze cu milostivire, nu după faptele săvârșite.
Psalmi istorici, în care se prezintă soarta poporului Israel și se descrie providența specială a lui Dumnezeu față de poporul Său. De exemplu: Ps. 77, 104, 105, 136. Sunt veritabile poeme care vizează etapele principale ale istorie lui Israel, cu scopul de a trage concluzii cu caracter moral.
În psalmul 77 Asaf descrie perioada eliberării evreilor din robia egipteană și a rătăcirii lor prin pustia Sinai, cu arătarea tuturor dovezilor de fidelitate din partea lui Dumnezeu față de poporul Său. Și psalmul 104 istorisește aceleași binefaceri revărsate asupra lui Israel până la reașezarea în Canaan. Psalmul 105 descrie alternativ necredincioșia lui Israel și marea milostivire a lui Dumnezeu, din aceeași perioadă istorică. Psalmul 136 este un psalm scris în timpul exilului babilonic, el reflectând vremurile de restriște pe care le-au cunoscut evreii în starea de robie
Alți psalmi amintesc mai mult sau mai puțin explicit faptele istorice cu ocazia cărora au fost compuși. Astfel psalmul 70/71 s-a scris în timpul invaziei lui Nabucodonosor; psalmul 107 , după eliberarea din captivitate, etc.
Psalmi liturgici.
Acest nume se dă acelor psalmi care au fost compuși în mod special pentru ceremoniile religioase sau pentru serviciul de la templu. Astfel avem : psalmul 14 care amintește condițiile cerute pentru a fi admis la sanctuar. Psalmul 23 era recitat în toate ocaziile când un cortegiu procesional se apropia de templu. Psalmul 65 se citea la aducerea unei jertfe, iar psalmul 67 la reîntoarcerea sicriului Legii la cortul sfânt după o victorie repurtată împotriva năvălitorilor sau răufăcătorilor. Cea mai mare parte a psalmilor din cărțile a IV-a și a V-a au acest caracter liturgic. De altfel, chiar dacă nu toți psalmii au avut de la început o destinație liturgică, până la urmă, atât în sinagogă cât și în Biserică ei au căpătat o astfel de întrebuințare. Diferite indicații pe care le găsim în titlurile unor psalmi dezvăluie de asemenea caracterul lor liturgic. Așa de exemplu la începutul unor psalmi se întâlnește notat cuvântul „Alamot” — ceea ce indică modalitatea cântării lor pe o voce de tenor (vezi psalmul 45). Alții au marcat cuvântul „Ghitit”, de la un instrument muzical cu care era acompaniată cântarea acestor psalmi (ex. psalmii 8, 80, 83). Alți psalmi au indicația „machalat” — ceea ce se pare că însemna fluier, deci acești psalmi trebuiau executați cu acompaniament de fluier (ex. psalmii 52 și 87).
Cuvântul „mictam” de la începutul unor psalmi indică genul cântării, adică o cântare excelentă sau deosebită. Șase psalmi poartă această suprascriere.
Cuvîntul „mizmor” se traduce cu cântare ritmică și el se află în fruntea a 57 de psalmi.
Expresia le „menațeah”- constituie un indiciu pentru dirijorul de cor de felul cum trebuie executată cântarea unor psalmi. Cincizeci și cinci de psalmi au această indicație.
Cuvintele „nechilot” și „neghinot” definesc alte două genuri de psalmi liturgici și anume cei desemnați prin prima numire trebuind a fi acompaniați de fluiere, ceilalți de un instrument cu coarde.
Psalmul 7 are drept indicație liturgică termenul „șigaion” ceea ce se traduce cu cântare ditirambică.
Cuvântul „șir”, acolo unde se află, indică faptul că psalmul respectiv trebuie cântat, nu recitat.
Cuvântul „șiminit” arată că psalmul trebuie executat în octavă gravă.
Suprascrierea „tehilah” se traduce cu cântare de laudă, iar cea de „tohad” cu cântare de mulțumită (vezi Psalmi 29 și 144).
Psalmi didactici, care conțin sfaturi și învățături. De exemplu: Ps. 15 și 119.
Psalmi mesianici, direct mesianici sau tipologici, în care se profețește despre viața, Patimile și preamărirea lui Mesia. Acești psalmi sunt cei mai importanți din întreaga Psaltire. Caracterul lor mesianic este atestat de către însuși Mântuitorul Hristos sau de către autorii biblici neo-testamentari. Se împart în două categorii: psalmi direct mesianici și psalmi indirect mesianici.
Din prima categorie fac parte psalmii 2, 21, 45, 71, 109, și o parte din psalmul 15. psalmii indirect mesianici sunt psalmii: 8, 18, 34, 39, 40, 67, 77, 96, 101, 108, 116, 117. se numesc indirect mesianici pentru că ei îl simbolizează pe Mesia prin persoanele de care fac amintire.
Psalmii treptelor sau cântarea treptelor (șir ha maalot). Cincisprezece psalmi, de la psalmul 119 la psalmul 133, poartă acest titlu. După cea mai verosimilă explicație, acești psalmi erau cântați de pelerinii iudei când se apropiau de Ierusalim, ținta pelerinajului lor. Orașul sfânt este într-adevăr așezat pe un loc mai înalt al Țării Sfinte și anume în munții Iudeii, încât toți cei ce se îndreptau spre el spuneau obișnuit că «urcă la Ierusalim» (Să se vadă Matei 20, 18 ; Marcu 10, 32 ; Luca 2, 42 , Ioan 2, 18). Cuprinsul acestor psalmi este adecvat scopului pentru care au fost alcătuiți. Astfel, psalmul 120 îi asigură pe pelerini că Dumnezeu veghează asupra lor ; psalmul 121 exprimă bucuria sosirii în cetatea sfântă ; prin psalmul 123 se aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru scăparea de pericole în călătoria săvârșită până la Ierusalim psalmul 127 amintește binecuvântările rezervate celor care Îl slujesc pe Domnul; psalmul 128 este un imn de preamărire al muntelui sfânt (Sionul). Psalmul 130 este o cântare de umilință. Psalmul 132 exprimă bucuria pelerinilor de a se fi adunat la un loc cu frații lor de un sânge și o credință. Cuprinsul său este de o frumusețe și o profunzime inegalabile : „Iată acum ce este bun și ce este frumos decât numai a locui frații împreună ! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veșmintelor lui. Aceasta este ca roua Hermonului, ce se coboară pe munții Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântare și viață până în veac”.
Psalmul 133 este un îndemn din partea pelerinilor adresat preoților și leviților de a îndeplini cu toată conștiinciozitatea slujirea lor la templu, ca unii care au acest privilegiu deosebit de a fi permanent în casa Domnului.
Iată, prin urmare cum, în întregime acești psalmi au fost desemnați să acompanieze călătoria celor din împrăștiere la Ierusalim.
II. 4 Psalmii în tradiția iudaică
După clasificarea de mai sus, este evident că, unii psalmi sunt psalmi de obște, adică erau destinați să fie cântați la templul din Ierusalim, fie de un preot ori solist antrenat, fie de un corp de cântăreți ai templului, fie de toată comunitatea. Alții erau priviți ca psalmi individuali, fiind scriși pentru uzul personal. Aci intră psalmii „eu” (în care autorul vorbește la persoana I), ce aparent sunt pentru uzul personal, dar mulți l-au privit pe acest „eu”, ca pe o personificare a națiunii. Dar sunt cazuri când acești psalmi puteau fi rostiți în timpul săvârșirii serviciilor divine, când cineva era scăpat, să zicem de o boală ori vreo altă suferință și atunci aducea mulțumiri la altar, ori când cineva, încă bolnav, anticipa vindecarea sa și dădea mulțumiri pentru cele ce aveau să se întâmple. Sunt psalmi ce nu par să aibă legătură directă cu cultul public, ci sunt mai mult niște poeme de meditație, cum sunt cei care laudă Tora, în special psalmii acrostihi. Totuși și aceștia puteau fi utilizați la cultul sinagogii unde se punea multă greutate pe adâncirea în învățătură. Este clar însă că un mare număr de psalmi aveau legătură cu cultul și erau priviți ca psalmi liturgici. Totuși oricare ar fi originea reală a psalmilor, este neîndoielnic faptul că, mulți dintre ei au fost colecționați în direcție liturgică, pentru ca astfel să fie puși la dispoziția comunității. Unii dintre psalmi, priviți ca individuali la origine, cu timpul au fost adaptați ca să se potrivească națiunii întregi. Acesta pare să fie cazul psalmilor 90.102,142. Aceste adaptări au putut apare și datorită unei viziuni religioase ce se adâncea ori ca să se păstreze armonia cu ideile teologice, ce se dezvoltau.
Din cuvintele ce definesc titlurile psalmilor, unele conțin îndrumări cu privire la redarea muzicală, altele indicații conducătorului de cor și cu privire la instrumente de sunat (Ps.5 cuvântul nechiloth = instrument de sunat), alte cuvinte din titluri indică melodiile după care să fie cântați psalmii ( Ps. 57, 58, 59). Aceste cuvinte cu privire la titlurile psalmilor, sugerează că psalmii erau folosiți pentru cântarea comunității, adesea acompaniați de instrumente muzicale, iar în anumite cazuri erau aplicate psalmilor melodii populare.
Din utilizarea instrumentelor muzicale, a celor de lovire, cu coarde și pentru suflat tragem concluzia ca muzica și melodiile ce însoțeau cuvintele psalmilor, era un element important în cultul ebraic.
Din cele spuse mai sus vedem că elementul muzical era foarte important în recitarea psalmilor. În muzica evreilor antici, melodia poate fi descrisă ca un fel de declamare recitativă cum se mai poate vedea la arabi. Melodiile erau foarte scurte și se repetau continuu.
Exista de asemenea în cultul ebraic cântarea antifonică. În I Regi 18,7 citim că femeile răspundeau una alteia, cântând,dănțuind și grăind: Saul a bătut miile iar David zecile de mii. Cele două fraze, una referindu-se la Saul, iar alta la David se potrivesc unei cântări antifonale. De asemenea Psalmul 118, 1-4 și Psalmul 136, este sigur că au fost compuși pentru cântarea antifonică cu refrenul ce se repetă „Căci în veac e mila Lui”. Posibil ca și unii din psalmii treptelor (119-133) să fi fost cântați antifonal, de un grup de pelerini ce se apropia de muntele Sion și un cor ce se afla în valea de lângă Ierusalim.
II.4.1 Psalmii în cultul templului
După unii cercetători Psaltirea a fost cartea de rugăciuni al celui de al doilea templu. Ei neagă orice legătură a psalmilor cu templul I. Alții pledează pentru o utilizare timpurie a psalmilor. H Gressman susține că „ sărbătorile religioase, sacrificiile și riturile, întreg cultul sacrificial public și privat sunt de neconceput fără un ceremonial sacru însoțit de psalmi”. De altfel în Ezdra 2,41 și Neemia 7,44 se află referințe la un grup de oameni, reîntorși din exil, numit „cântăreții, fiii lui Asaf”. Aceștia erau descendenții persoanelor, altădată în corul de la templul I. Din Amos 5,23 și Isaia 30,29 se poate observa că exista un anumit tip de cântare religioasă la templul I, de unde se poate concluziona că, chiar dacă psalmii în forma lor prezentă n-au fost utilizați la templu I, trebuie să fi existat compoziții de natură similară, folosite la cult.
In ce privește templul al doilea, situația este mult mai clară. În serviciul din fiecare zi, când se oferea sacrificiul zilnic, preoții suflau în trompete, iar cântăreții templului cântau psalmi cu instrumente muzicale. După sacrificiu se cânta psalmul zilei. Aceasta se făcea atât dimineața, cât și la sacrificiul de seara, iar zilele de sărbătoare și alte ocazii importante, erau cântați psalmii prescriși.
Astfel, psalmii 113—118 erau cântați la Paști, la sărbătoarea Săptămânilor și la sărbătoarea Tabernacolelor, la sărbătoarea Hanukka și la sărbătorile de Lună nouă. Psalmii treptelor erau cântați de cei care urcau spre Ierusalim, la cele trei mari sărbători: Azime, Săptămânilor și Tabernacolelor. Psalmul 30 era cântat la Hanukka (târnosirea templului) de către Iuda Macabeul, după dărâmarea templului de către Antioh Epifaniu, în 165 î.d.Hr. Psalmul 81 era cântat la celebrarea slujbei pentru Luna nouă, când erau aduse sacrificii speciale. Cea mai importantă ocazie, pentru cântarea de psalmi, era sărbătoarea Tabernacolelor sau Colibelor, celebrată la luna plină din Tișri, luna a șaptea a anului iudaic. Psalmul 135, al cărui text spune clar că se citea la templu, era cântat în dimineața sărbătorii de Paște.
Deci Psaltirea era utilizată liturgic la templu și, de sigur, uzul psalmilor trebuie să fi fost reglat cu grijă mare.
Existența cântăreților levitici și a altor cete de cântăreți ai templului este clar probată, cel puțin la serviciile de mai târziu ale templului.
II.4.2 Psalmii în sinagogă.
Cu privire la originea sinagogii, au fost sugerate mai multe teorii. După iudeii din timpul lui Iisus, fondatorul sinagogii a fost Moise, căci tendința era să i se atribuie lui instituțiile religioase esențiale. Unii au spus că sinagoga datează din perioada exilică și a luat ființă în Babilon, ca o înlocuire a templului. O altă sugestie este că ea a fost fondată de către Ezdra, cu ocazia marii adunări. Totuși, sunt alții care cred că sinagoga a fost creația iudaismului elenistic, având originea în diaspora, iar mai târziu fiind introdusă în Palestina. Din nefericire, nici Vechiul Testament nici cărțile apocrife, din timpurile macabeice, nu ne dau nici o informație
Sinagoga a luat ființă cu scopul principal de a se citi și explica Legea în ea, totuși încetul cu încetul, sinagoga a fost utilizată în scopul cultului. Și acest proces se va dezvolta după obiceiul de la templu. Se știe că, cântarea psalmilor ocupa o parte importantă în liturghia de la templu și azi se acceptă că, obiceiul a fost luat de la templu și introdus în liturghia de la sinagogă.
În evul mediu psalmii au fost mai puțin utilizați în cult. Au fost creați așa numiții pyyutim. În aceste compoziții – piyyutim- se află multe reminiscențe din psalmi. Spre sfârșitul secolului al XVIII- lea se renunță la aceste poeme pyyutim,și se revine la folosirea psalmilor.
Despre modul folosirii Psaltirii în cultul sinagogal, avem informații că psalmi întregi erau cântați ori citiți la diferite servicii religioase. În felul acesta Psaltirea era utilizată în același mod cum este și în cartea de rugăciuni modernă.
De exemplu în Shaharit ori rugăciunea de dimineață, se află trei serii de psalmi, separați prin rugăciuni, citiri din Scriptură, citiri din Mișna și altele. Psalmii zilnici, de care am amintit, sunt încă în uzul sinagogii, în timp ce Hallel (Ps. 113—118) se află utilizat numai la marile sărbători. În ajunul sărbătorii de Sukkoth, (sărb. Corturilor), iudeii pioși au de recitat întreaga Psaltire, în mod particular.
În serviciile de după masă (Minhah), din zilele săptămânii. Psalmul 145 se găsește regulat laolaltă cu ceilalți psalmi, ce variază după diferitele rituri. Serviciul de după masă și timpul dintre el și serviciul de seara sunt socotite ca timpul cel mai potrivit pentru recitarea de psalmi. Psalmul 104 și cei ai treptelor (120—134) fiind cei mai frecvenți.
Serviciul de seara (Maariv) începe cu Psalmul 134, urmat de versete luate din alți psalmi, iar Psalmii 24, 28 și 29 sunt fixați să fie rostiți după acest serviciu. În anumite perioade ale anului liturgic sunt prescriși psalmi adiționali. Serviciile de Sabbat sunt mai lungi, ziua începând după ritualul așkenazith cu Psalmii 95—99 și 29. Psalmul Sabbatului prin excelență este 92, iar serviciul de dimineață include Psalmii 19, 34, 90, 91, 135, 136, 33, 92 și 93. Serviciul pentru închiderea Sabbatului include Psalmii 144, 67 și 128. Aceste exemple ar fi suficiente să ne arate uzul întregii Psaltiri la serviciile ordinare.
Serviciile ocazionale utilizează și ele psalmi. Astfel la serviciul „ rugăciunea înaintea mergerii la odihna de noapte” se află psalmii 91, 3 și 128. Slujba nunții are psalmii 100 și 150. la binecuvântarea unei case se citesc psalmii 30 ; 15; 101; 121 și 119. La serviciul înmormântării – acasă – se citesc psalmii 23 și 130 și selecții din psalmii 90; 95 și 103, în timp ce înmormântarea propriu-zisă are psalmul 16.
Se știe că fiecare zi a săptămânii își avea psalmul ei special, cântat la templu, cu prilejul sacrificiului de dimineața și seara, obicei continuat și de sinagogă. Psalmii pentru cele șapte zile ale săptămânii sunt:24, 48, 82, 94, 81, 93 și 92. S-a ales Psalmul 24 pentru ziua întâi a săptămânii „al Domnului este pământul și plinirea lui”, pentru a comemora prima zi a creației, iar psalmii la celelalte zile pentru presupusele legături pe care le-ar avea ziua săptămânii cu creația. Cel al zilei a șasea, Psalmul 93 „Domnul a împărățit” pare potrivit pentru ziua în care Domnul a completat creația Sa dar e greu de priceput rațiunea pentru ceilalți psalmi.
Similar, se află psalmi pentru sărbători. Grupul de psalmi, numit Hallel (113—118) este utilizat la marile sărbători: Luna nouă, Paște, Cincizecime, Tabernacole și Hanukka, căci acest grup este cel mai potrivit pentru aceste ocazii. În plus, Psalmul 7 a fost ales pentru sărbătoarea Purim; Psalmul 12 pentru ziua a opta a sărbătorii Corturilor sau Tabernacolelor; Psalmul 30 pentru sărbătoarea Hanukka; Psalmul 47 pentru sărbătoarea de Anul nou; Psalmii 98 și 104 pentru sărbătoarea de Luna nouă, iar pentru Yom Kippur (Ziua ispășirii) au fost aleși Psalmii penitențiali 103 și 130. Evident, se urma practica templului. În multe momente ale serviciilor religioase erau recitate versetulețe, adică erau rostite versete răzlețe din psalmi. Astfel, la serviciul de dimineața, după ce se punea thalith se citea Psalmul 36, 7—10. Când conducătorul rugăciunii aducea sulul Torei din arcă, pe platformă, el ridica sulul zicând: „Măriți pe Domnul cu mine, împreună să slăvim numele Lui” (Ps. 34, 3), iar când sulul era înapoiat în arcă, se rostea Psalmul 148, 13—14 antifonic, adică zicea oficiantul: „Lăudați numele Domnului, că înalt este numele Lui”, iar poporul răspundea: „Strălucirea Lui este peste pământ și cer, El înalță cornul poporului său spre lauda tuturor cuvioșilor Lui, a fiilor lui Israel, a poporului ce stă aproape. Alleluiah”. Versete sunt recitate, de asemenea înainte și după rugăciunea Amidah, adică rugăciunea de „optsprezece”, una din cele mai importante rugi ale cultului sinagogal de astăzi. Versetele dinainte sunt din Psalmul 51, 17: „Deschide, Doamne, buzele mele, ca gura mea să vestească lauda Ta”, iar versetele ce închid sunt din Psalmul 19, 14: „Fie cuvintele gurii mele și cugetarea inimii mele să fie plăcute în fața ta, o, Doamne, stânca mea și izbăvitorul meu”. Serviciul cununiei începe cu versetele Psalmul 118, 26; 95, 6 și 100, 2. În realitate, aceste versete sunt rugi scurte ori mai bine zis un fel de felicitări, potrivite cu actul ce se săvârșește.
Antifonul este foarte răspândit în cultul sinagogii moderne. Se pare că și în vechime au fost multe răspunsurile date de popor la rugăciuni, la binecuvântări și la alte părți ale serviciului. Aceste răspunsuri antifonale fac diferența între cultul public și cel privat, pentru iudeul modern. Baza principală a cultului public încă și acum este aceea că unul vorbește și alții răspund.
Uzul antifonal este foarte vechi și există referiri la el, în Vechiul Testament ( I Paral. 16,36). În această privință, în legătură cu psalmii, sunt de semnalat următoarele puncte: La anumite momente din cultul sinagogii, sunt puse doxologiile ce conchid capitolele de încheiere ale celor cinci cărți ale psalmilor (41, 72, 89, 106 și 150), toate fiind în esență una și aceeași evloghie (binecuvântare), posibil să reprezinte formule sinagogale din timpul templului, pe care poporul le intona după terminarea cântării diferitelor cărți . Doxologia era desemnată să fie utilizată ca încheiere a fiecărui psalm din serviciul liturgic.
Cuvântul Halleluia ori Hallel era frecvent repetat la anumite servicii. Halleluia era spus de 123 de ori, de către popor la cântarea psalmilor ce compun Hallel. Cuvântul era spus ca un răspuns, după fiecare verset al grupului Hallel.
Răspunsul Amin, de asemenea, ocupa un loc important. El era pronunțat de către popor, la finele multor doxologii, cum și la încheierea psalmilor și cea a rugăciunilor. Chiar este de observat că, unii din psalmi par să fi fost compuși în scopul recitării antifonice. Astfel este cazul Psalmului 136, unde partea a doua a fiecărui verset este aceiași „că în veac e mila lui”, cazul acesta fiind cel mai vechi, pentru refrenul psalmic
În concluzie, mai presus de orice altă carte a Bibliei, Psaltirea este sursa rugăciunilor și frazeologiei rugăciunilor. De sigur, multe rugăciuni, din cartea de ritual modernă, sunt aproape complet compuse din cuvintele Psaltirii. Astfel, rugăciunea ce trebuie spusă la intrarea în sinagogă este alcătuită din Psalmii 5, 8; 55, 15; 26, 8; 95, 6 și 69, 14 cu o citație din cartea Numeri. De asemenea, rugăciunea ce trebuie spusă după lectura pericopelor biblice include Psalmii 99, 5-9; 78, 38; 40, 12; 25, 6; 68, 35; 94, 1; 3, 9; 46, 8; 84, 13; 20, 10; 28, 9; 33, 20; 85, 8; 44, 27; 81, 11; 114, 15 și 13, 6. Același lucru se întâlnește aproape în întreaga carte de rugăciuni de astăzi. Aceasta nu trebuie să surprindă, dat fiindcă, psalmii exprimă așa de multe simțăminte și au intrat așa de adânc în ființa spirituală a credincioșilor, încât ei au procurat gânduri și inspirații pentru oricine a voit să-și înalțe inima către Dumnezeu.
În rândurile de mai sus am prezentat rolul și utilizarea Psaltirii în cultul ebraic. Psaltirea, fiind izvorul principal al rugăciunilor aflate în cultul Bisericii noastre de Răsărit, era firesc ca să fie tot atât de importantă, dacă nu chiar mai mult, pentru cultul ebraic al Vechiului Testament.
III. Psalmii în Noul Testament
Căutând să înțeleagă și să exprime misterul lui Iisus, autorii textelor Noului Testament au cercetat Scripturile, și mai ales psalmii, și totodată au subliniat rolul acestora în învățătura și în rugăciunea Mântuitorului.
Acest demers izvorăște din lunga tradiție iudaică a „actualizării": citire a Scripturilor spre a le aplica la evenimente actuale, din convingerea că ele, în calitatea lor de cuvânt inspirat de Dumnezeu și adresat la un moment dat unei comunități, rămân valabile și pentru toate momentele ulterioare trăite de poporul lui Dumnezeu. Psalmii înșiși stau mărturie pentru această atitudine. De pildă, Ps. 94, amintind răzvrătirea poporului împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise în pustiu și urmările ei, lansează îndemnul: „Astăzi… nu vă împietriți inimile ca la răzvrătire, ca în ziua încercării din pustiu…", iar Epistola către Evrei îl reia, pentru iudeo-creștini.
Un model de actualizare este și cuvântul lui Iisus în sinagoga din Nazaret (Luca 4,17-21), pornind de la Isaia 61,1. În acest din urmă exemplu e însă vorba de mai mult decât de o simplă actualizare: Iisus vorbește de o „împlinire" o dată cu venirea Sa: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta…". Convinși fiind că planul lui Dumnezeu cu neamul omenesc și cu lumea se împlinește definitiv în evenimentul Hristos, creștinii au cercetat în Scripturi vestirea, prefigurarea, făgăduirea Lui. În Evanghelia după Luca, Iisus înviat le spune apostolilor: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit când eram cu voi: că trebuie să se împlinească toate cele scrise în Legea lui Moise, în profeți și în psalmi despre Mine" (24,44). Lectura nouă, în lumina credinței pascale în învierea și în dumnezeirea lui Iisus, a descoperit, pe de o parte, sensuri noi, actuale, în vechile Scripturi, iar, pe de altă parte, a lărgit înțelegerea misterului hristic.
Psalmii sunt un izvor nespus de prețios pentru acest tip de lectură. În primul rând ei au slujit la aprofundarea și exprimarea misterului morții și învierii Mântuitorului. Psalmul 15,10 este citat de Apostolul Pavel în predica sa din Antiohia Pisidiei (Fp. 13,35) ca o profeție a învierii: „Că nu vei lăsa sufletul meu în iad , nici nu vei pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea." Iar Petru, răspunzând membrilor Sinedriului care îl întrebaseră cu ce putere vindecase un olog (Fp. 3,1-10), le spune: „Prin numele lui Iisus Hristos Nazarineanul pe care voi l-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat" și face referire la Ps. 117,22: „El este Piatra pe care ați lepădat-o voi, ziditorii, și care a ajuns în capul unghiului." În osândirea lui Iisus, creștinii au văzut împlinirea Ps. 2,2 interpretat ca o profeție: „Împărații pământului și căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său", profeție ce se reactualiza la începutul prigonirii Bisericii (Fp. 4,26-30). După înviere și înălțare Iisus „sade de-a dreapta lui Dumnezeu" sau, după expresia din Evr. 1,3, „S-a așezat de-a dreapta măririi întru cele de sus". Formularea se inspiră din cuvintele Ps. 109,1: „Zis-a Domnul către Domnul meu: «Șezi de-a dreapta Mea…»." Ca „Domn", Iisus exercită o stăpânire universală. Și pentru formularea acestei idei a slujit Ps. 8,7b („toate le-ai așezat sub picioarele lui"), iar 109,1b („… voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor tale") a ilustrat biruința eshatologică a lui Hristos. O profeție despre înălțarea la cer a lui Hristos este văzută și în Ps. 67,19: „Te-ai urcat întru înălțime, ai dus în robie robia, ai luat daruri pentru om", iar Efes. 4,7-8 aplică cele spuse despre „daruri" revărsării Duhului Sfânt asupra credincioșilor. Fp. 2,33-34 asociază în același fel înălțarea lui Iisus și revărsarea Duhului.
Psalmii au jucat un rol important și în aprofundarea sensului în care Iisus este numit Mesia-Hristos, adică „Unsul lui Dumnezeu". Evr. 1,8-9 îi aplică Ps. 44,8: „Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; de aceea te-a uns, Dumnezeule, Dumnezeul tău [cu] untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtașii tăi." Pentru autorul Faptelor, El este „Unsul" despre care vorbește și Ps. 2,2 deja citat. Făgăduința pe care o cântă Ps. 131,11 („Juratu-S-a Domnul lui David adevărul și nu-l va lepăda: «Din rodul pântecelui tău voi pune pe scaunul tău»") și Ps. 88,21-30 se referă la El (cf. Fp. 13,22-23). Acest titlu ajunge sinonim cu „Fiul lui Dumnezeu", iar Ps. 2,7 („Fiul Meu ești tu, Eu astăzi te-am născut") este văzut ca o profeție. Ulterior, reflecția teologică formulează explicit că acest „Fiu al lui Dumnezeu" e de o ființă cu Dumnezeu și preexistent Creației (cf. Evr. 5,8; Fii. 2,6).
Reflecția asupra lui Hristos-Marele Preot din Epistola către evrei se întemeiază pe Ps. 109,4: „Jurat-a Domnul și nu-I va părea rău: «Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec»."
Numeroase sunt referirile la psalmi în relatările despre pătimirea lui Iisus, în special în legătură cu răstignirea și moartea Lui. Ps. 21,19 e citat ca prevestire a împărțirii hainelor lui Iisus între ostașii romani; v. 8 al aceluiași psalm e văzut ca o descriere a atitudinii martorilor răstignirii (Lc. 23,35; Mc. 15,29; Mt. 27,39), iar Mt. 27,42 citează explicit Ps. 21,9: „A nădăjduit în Domnul: să-l elibereze, să-l mântuiască, de vreme ce-l voiește!" Descrierea băuturii îmbiate lui Iisus răstignit este, la Matei 27,34, cea din Ps. 68,22: „Au pus în mâncarea mea fiere și în setea mea mi-au dat să beau oțet." La Lc. 23,46, ultimele cuvinte ale lui Iisus pe cruce sunt din Ps. 30,6: „în mâinile Tale încredințez duhul meu." Iar când, după moartea lui Iisus, evanghelistul spune despre cunoscuții Lui și despre femei că priveau de departe (Lc. 23,49) recunoaștem cu ușurință aluzia la Ps. 37,12: „Prietenii și cunoscuții mei s-au apropiat de mine și s-au oprit; cei apropiați mi-au stat departe." Relatările despre pătimirile lui Iisus abundă în citate din psalmi și aluzii la ei deoarece își propun să arate realizarea planului lui Dumnezeu și totodată identitatea Aceluia care îl duce la îndeplinire: Iisus este Dreptul prin excelență care suferă, Nevinovatul prigonit fără vină care, în psalmi, își strigă nenorocirea, dar și nădejdea și încrederea în „Cel care-L putea scăpa de la moarte" (Evr. 5,7).
Această înțelegere a identității profunde a lui Iisus a determinat apoi o reexaminare a întregii Lui vieți, pentru a-i pătrunde mai bine semnificația. Și în acest demers, psalmii au oferit sugestii importante. De pildă, în episodul în care relatează alungarea negustorilor din Templu (In. 2,14-17), evanghelistul precizează sensul celor întâmplate spunând că ucenicii și-au amintit de cuvintele „râvna Casei Tale mă mistuie" (Ps. 68,10a). Matei consideră faptul că Iisus vorbea în parabole o împlinire a celor profețite în Ps 77,2: „Deschide-voi în pilde gura mea…" Relatările despre botezul în Iordan și despre schimbarea la față conțin formula: „Acesta este/Tu ești Fiul Meu…" care evocă Ps. 2,7 („Domnul mi-a spus: «Fiul Meu ești tu, Eu astăzi (te-am născut»"). Iar ispitirea lui Iisus în pustiu este prezentată de Matei și Luca sub forma unui dialog făcut din referiri la Scriptură. Ispititorul citează Ps. 90,11-12: „îngerilor Săi le va porunci pentru tine să te păzească în toate Căile tale. Pe mâini te vor ridica, nu cumva să-ți izbești de piatră piciorul…"; Iisus refuză ispita de a-L pune pe Dumnezeu la încercare, dar profeția psalmului se împlinește deja la sfârșitul ispitirii, căci se spune: „Niște îngeri s-au apropiat și îl slujeau" (Mt. 4,11).
Întreaga semnificație a persoanei și misiunii lui Iisus este ilustrată de Epistola către evrei cu ajutorul a două citate din psalmi. Autorul îi atribuie, la venirea în lume, cuvintele Ps. 39,7-9: „Jertfă și prinos nu ai voit, dar mi-ai întocmit un trup (psalmul are aici «urechi»); arderi de tot și jertfă pentru păcat nu ai binevoit (în ps. «ai cerut»). Atunci am zis: Iată, vin. În sulul cărții este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule…" (Evr. 10,5). Misiunea lui Hristos a fost să-i înalțe pe oameni la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, să facă din ei frați ai Săi: autorul epistolei îi pune pe buze cuvintele Ps. 21,23: „Voi povesti Numele Tău fraților mei, în mijlocul adunării te voi lăuda" (Evr. 2,12).
De asemenea, Evangheliile subliniază rolul important al psalmilor în rugăciunea și în propovăduirea lui Iisus. Cercetătorii au evidențiat 16 citate din psalmi puse pe buzele Lui. Dintre acestea, 13 se situează între intrarea triumfală în Ierusalim și moartea pe cruce. Este interesant de urmărit în ce sens le folosește Iisus, ce semnificație le dă și ce spune astfel despre Sine.
Arhiereilor și cărturarilor indignați că Iisus se lasă aclamat în Templu de copii (Mt. 21,15-16), Iisus le amintește Ps. 8,3 („Din gura copiilor și a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă" – cf. Mt. 21,17). Evanghelistul subliniază astfel că Iisus este „Domnul".
După acest eveniment, sinopticii plasează parabola lucrătorilor ucigași (Mt. 21,33-44; Mc. 12,1-12; Lc. 20,9-19), la sfârșitul căreia Iisus se identifică cu fiul ucis citând ca pe o profeție a parcursului Său pascal și eshatologic Ps. 117,22-23: „Piatra pe care au disprețuit-o ziditorii, aceea a ajuns în capul unghiului."
În polemica Sa cu cărturarii privind identitatea lui Mesia (Mt. 22,41-46; Mc. 12,35-37; Lc. 20,41-47), Iisus citează Ps. 109,1 („Zis-a Domnul către Domnul meu: «Șezi de-a dreapta Mea…»"), atrăgând atenția că „David îl numește Domn", deci nu poate fi un simplu urmaș al lui, așa cum îl concepeau interlocutorii.
După cuvintele aspre la adresa cărturarilor și fariseilor, Evanghelia după Matei îl arată pe Iisus plângând pentru cetatea Ierusalimului din pricina nenorocirilor ce aveau să vină asupra ei și spunând că locuitorii nu-L vor mai vedea până ce nu vor spune „Binecuvântat cel care vine în numele Domnului!" (Ps. 117,26). Plasat în acest loc, citatul pare a se referi la a doua venire a lui Iisus, în vreme ce același verset pus pe buzele lui Iisus în Lc. 13,33, într-un moment în care Iisus se îndrepta spre Ierusalim, pare o profeție care se împlinește nu după multă vreme, când mulțimea ucenicilor îl întâmpină cu această aclamație la intrarea în Ierusalim (19,38).
În Evanghelia după Marcu, la Cina de pe urmă, Iisus spune: „Adevăr vă spun, unul dintre voi Mă va vinde, unul care mănâncă cu Mine" (14,18). Această spusă este o aluzie la Ps. 40,10: „Chiar și prietenul apropiat, în care nădăjduiam, cel care mânca pâinea mea, și-a ridicat asupra mea călcâiul." Rostul ei este să arate că și actul odios al ucenicului trădător face parte, în chip misterios, din planul lui Dumnezeu. Iar la Ioan, Iisus, după plecarea lui luda, le vorbește ucenicilor despre ce avea să I se întâmple și citează, din Ps. 68, care este cea mai amară plângere a dreptului prigonit, v.5: „… M-au urât fără pricină."
Când Evangheliile după Matei și Marcu descriu rugăciunea lui Iisus din Grădina Măslinilor, îi pun pe buze o mărturisire: „întristat e sufletul Meu până la moarte" (Mt. 26,38; Mc. 14,34), expresie ce amintește de Ps. 41,6: „Pentru ce ești mâhnit, suflete, și de ce mă tulburi?" Iar In. 12,27 evocă același verset într-o rugăciune similară: „Acum sufletul Meu e tulburat." Răspunsul lui Iisus în fața Sinedriului, care a fost considerat o hulă și I-a adus osândirea la moarte, este identificarea cu misteriosul personaj din Ps.109,1, suprapus peste „Fiul omului" din Daniel 7: „De acum înainte îl veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Puterii…" (Mt. , 10,64; Mc. 14,62; cf. Lc. 22,69).
Dintre cele „șapte cuvinte" ale lui Iisus pe cruce, pe care pietatea creștina Ie-a cules din Evanghelii, două sunt luate din psalmi: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, […] de ce m-ai părăsit?" (Ps. 21,2 – Mt. 27,46; Mc. 15,34); 1,] Tată în mâinile Tale încredințez duhul meu" (Ps. 30,6 – Lc. 23,46b). Un al treilea, „Mi-e sete" (In. 19,28), face aluzie la Ps. 21 și 68, care menționează setea printre cele mai mari chinuri ale dreptului prigonit: „Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, limba mi s-a lipit de gâtlej…" (Ps. 21,16); „Au pus în mâncarea mea fiere și în setea mea mi-au dat să beau oțet" (Ps. 68,22).
Această trecere în revistă a pasajelor evanghelice în care Iisus face referiri explicite sau aluzii la psalmi sugerează într-o oarecare măsură rolul psalmilor în viața Sa, dar mai ales aruncă o lumină asupra înțelegerii pe care acești psalmi, citiți ca o profeție despre El, le-au oferit-o primilor creștini și autorilor Evangheliilor.
IV. Psalmii în comentariile patristice
Dat fiind că psaltirea stă la temelia întregii lucrări duhovnicești destul de devreme au apărut tâlcuiri, ale unor stihuri sau chiar ale unor psalmi întregi, din nevoia de a-i ajuta pe cei nevoitori să se roage și să cânte psalmi „și cu duhul și cu mintea” (I Cor. 14,15). Aceste tâlcuiri au făcut parte din tradiția orală, pe care mai apoi Părinții și Dascălii Bisericii au așezat-o în scris. Aproape toată Psaltirea este tâlcuită de Sfinții Părinți și Dascăli ai Bisericii, și poate că ar merita osteneala de a aduna la un loc aceste tâlcuiri din scrieri precum Păstorul lui Hermas, din scrierile Sfântului Clement Romanul, ale Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, ale Sfântului Irineu de Lugdunum, ale lui Tertulian, ale lui Clement Alexandrinul, ale Sfântului Ippolit Romanul, ale Sfântului Ciprian al Cartaginei, ale altor Dascăli ai Bisericii primelor veacuri, și de asemenea din primele acte martirice și vieți ale Sfinților.
Origen (~185-253). Primul care a scris o tâlcuire sistematică a Psalmilor a fost Origen. Tot el a influențat exegeza ulterioară, mai cu seamă pe cea alexandrină, caracterizată prin alegorism (chiar dacă sensul termenului se va modifica mult de la o epocă la alta) și aplicarea la viața spirituală. Din păcate, o bună parte din opera lui imensă s-a pierdut, mai ales după Sinodul V Ecumenic de la Constantinopol din 553, care i-a condamnat teologia.
Eusebiu al Cezareii († 340), marele istoric al Bisericii, a fost ucenic al lui Origen și propovăduitor al semiarianismului. Între scrierile sale exegetice are o tâlcuire uriașă la Psalmi, istorică și filologică, din care s-a păstrat circa o treime. Paternitatea fragmentelor atribuite lui în catene este mult disputată de cercetători. Este privită ca una din cele mai importante opere exegetice, distingându-se prin erudiție și spirit critic. Ea a fost tradusă de două ori în limba latină și s-a bucurat de apreciere din partea scriitorilor patristici.
Asterie Capadocianul (†~342). O primă încercare de a tâlcui duhovnicește Psalmii a făcut-o sofistul Asterie din Capadocia, menționat la Sinodul din 341 de la Constantinopol ca adversar al arianului Marcel din Ancira. Asterie a încercat la acel sinod să ajungă episcop al unei eparhii, dar pentru că jertfise idolilor în vremea prigoanei lui Maximian nu a fost primit între arhierei. Se pare că mai târziu a fost dat uitării, ca făcând parte dintre semiarieni. Însă o parte din tâlcuirea sa la Psalmi, scrisă sub formă de omilii, a străbătut veacurile avându-l ca așa-zis autor pe Sfântul Ioan Gură de Aur. S-au păstrat 31 de omilii la primii 18 Psalmi, scrise într-un frumos stil retoric, în care se vede și însemnătatea proorocească și duhovnicească a Psalmilor.
Sfântul Athanasie cel Mare (-295-373). Sfântul Athanasie – ucenicul Sfântului Antonie cel Mare, apărătorul și teologul Ortodoxiei de la primul Sinod Ecumenic de la Niceia (325) – a scris o tâlcuire la întreaga Psaltire, în care a pus la un loc tradiția Bisericii de până atunci și lămuririle primite de la marii nevoitori ai pustiei Egiptului din acea vreme. Tâlcuirea sa este întâi una profetică și duhovnicească, și apoi una istorică. Din această tâlcuire nu s-au păstrat decât unele fragmente, de cele mai multe ori în diferite Catene. A lucrat la ea probabil în ultimii ani ai vieții ( 366-373).
Sfântul Vasile cel Mare (329-379). Sfântul Vasile, ca și alți Sfinți Părinți și Dascăli, a tâlcuit întreaga Psaltire în scrierile sale, însă sistematic nu a adunat decât tâlcuirile a 14 Psalmi, mai grei și mai adânci în înțelesuri. Cei 14 psalmi tâlcuiți sunt următorii: 1, 7, 14, 28, 29. 32, 44, 45, 48, 59, 61, 114. Psalmului 14 îi consacră două omilii: în omilia întâi comentează versetele 1-4; în a doua comentează versetul 5: „ argintul tău să nu-l dai cu camătă” și-și intitulează această omilie: „ Omilie la o parte a Psalmului XIV și împotriva cămătarilor”.
Sfântul Grigorie de Nyssa (331-394). Sfântul Grigorie, frate al marelui Vasile, a întregit, prin multe din lucrările sale, scrierile acestuia. Așa stau lucrurile și cu tâlcuirile Psalmilor, care, dacă ar fi adunate din scrierile Sfântului Vasilie, ar putea ieși o tâlcuire întreagă a lor. La aceștia, Sfântul Grigorie de Nyssa ne-a lăsat o foarte adâncă tâlcuire a suprascrierilor.La titlurile psalmilor constă din două părți: în prima parte ( cinci capitole), prezintă totalitatea psalmilor ca fiind orânduită după un plan unitar și prezentând urcușul duhovnicesc ce duce spre desăvârșire prin cinci trepte; în a doua (șaptesprezece capitole) vede și în titlurile psalmilor din Septuaginta urmărindu-de același scop.
Apolinarie din Laodiceea (~310-392). Acest mare eretic al veacului al IV-lea a scris o tâlcuire la Psalmi, distrusă de Biserică încă din acele zile, din care ni s-au mai păstrat scurte fragmente, în care se vede că a încercat o tâlcuire profetică și duhovnicească.
Diodor din Tars (~392). Profesor la școala antiohiană, dascăl al Sfântului Ioan Gură de Aur și al ereticului Theodor de Mopsuestia, Diodor a încercat să lupte cu lumea păgână, eretică și iudaică a acelei vremi scriind tâlcuiri la aproape toată Sfânta Scriptură. A scris și un amplu comentariu al Psalmilor. Excesul de metodă istorico-gramaticală a tâlcuirii sale și câteva păreri greșite l-au dus la erezie și aceasta i-a adus mai apoi osândirea Bisericii. Nu se mai păstrează decât fragmente din scrierile sale. Unii cercetători afirmă că mai mult decât Eusebiu din Cezareea și Theodor de Mopsuestia, tâlcuirea ierarhului din Tars a fost cea care I-a îndemnat pe Fericitul Theodorit să-și scrie tâlcuirea la Psalmi.
Didim cel Orb (~313-398). Didim a fost ultimul mare conducător al școlii catehetice din Alexandria. A fost foarte preocupat de a tâlcui duhovnicește cărțile Sfintei Scripturi. Din cele ce se păstrează se poate vedea că a scris într-un stil filosofic alegoric.
Theodor de Mopsuestia (-350-428). Theodor, coleg de școală cu Sfântul Ioan Gură de Aur, nu s-a ridicat peste tradiția școlii antiohiene. Tâlcuirea pe care a făcut-o la Psalmi este scurtă. Reprezintă direcția exegetică antiohiană, literalist-spirituală; are meritul de a situa psalmii în contextul lor istoric.
Evagrie Ponticul (†399) A compus un Comentariu la psalmi care a fost atribuit de critica modernă lui Origen. I-a fost restituit în ultima vreme.
Sfântul Ioan Gură de Aur (344-407). Pentru a îndrepta rătăcirile lui Teodor, Sfântul loan Gură de Aur a scris pe larg, sub formă de omilii, o tâlcuire la întreaga Psaltire, în care folosește cele patru feluri de tâlcuire. El adaugă la tâlcuirea Psalmilor istorisiri din Sfânta Scriptură și din istoria creștinismului (și nu numai), pilde din viața morală a acelui veac. După metoda origeniană compară diverse versiuni grecești ale psaltirii. De asemenea conține note filologice foarte interesante. Se presupune că sunt omilii reelaborate metodic.
Sfântul Chiril al Alexandriei (375-444). După Sfântul Ioan Gură de Aur, un alt mare ierarh al Bisericii, luptând prin scrierile sale împotriva rătăcirilor din vremea sa, a fost Sfântul Chiril. Se presupune că și-a scris tâlcuirea pe la anul 428. Tâlcuirea sa vorbește aproape peste tot de Mântuitorul Hristos, ca Proniator, Ziditor, Lucrător mai înainte de vremi și sub vremi, cu alte cuvinte, lucrarea Sfântului Chiril este orientată aproape cu totul hristologic. Din păcate, nu are tâlcuite toate stihurile Psalmilor, iar din pricina lungimii ei și a greutății de a fi înțeleasă de toți, nu ni s-a păstrat în întregime, ultima parte (Psalmii 11 9-1 50) fiind aproape în totalitate pierdută.
Fericitul Teodorit al Cirului (393-460). A scris un Comentariu la psalmi .
Au mai scris comentarii la psalmi și alți autori, ca:
Sfântul Isihie al Ierusalimului († ~450)
Sfântul Ghenadie al Constantinopolului († 471 )
Eftimie Zigabenos (†1118)
Nichifor Vlemmides (†1272)
Au mai fost și alți tâlcuitori ai Psalmilor, după anul 1453, considerat de referință și pentru istoria literaturii bizantine, nu numai pentru istoria Bizanțului, dar nu îi mai pomenim aici, pentru că lucrările lor nu s-au bucurat de aceeași autoritate în lumea ortodoxă.
Biserica a avut și scriitori de limbă latină care au tâlcuit Psalmii, însă de cele mai multe ori ei au fost tributari Răsăritului. Îi amintim pe cei mai importanți dintre ei:
Ilarie din Pictavium (31 5-367)
Rufin (345-410)
Fer. Augustin (354-430)
Ambrozie(†397)
Ieronim († 419) Rămâne în istorie ca marele traducător al Psaltirii în limba latină. Mai întâi i s-a încredințat misiunea de a revizui traducerea existentă deja ( după cea greacă); a corectat textul confruntându-l cu cel al LXX. Aceasta a ajuns cunoscută sub numele de Psaltirea romană. Mai târziu el a făcut o revizuire pe baza Hexaplei lui Origen. Această Psaltire care a primit ulterior numele de Psaltirea galicană, după teritoriul unde a fost mai bine primită, este cea care a intrat în Vulgata latină și a fost folosită în liturghia latină de-a lungul timpului. A mai realizat și o a treia traducere a psaltirii din ebraică.
Arnobie cel Tânăr († 455)
Cassiodor (~485-580)
După veacul al șaselea, au mai scris comentarii la psalmi și scriitori ca Alquin, Albert Magnus, Toma din Aquino, Bonaventura, Petru Lombardul. În afară de operele ce comentează în mod expres psalmii, aproape toate operele Părinților și ale scriitorilor bisericești medievali sunt presărate cu referințe la psalmi.
Psaltirea este cea mai utilizată carte a Bibliei și, datorită folosirii ei la rugăciunea liturgică și personală, a fost constant publicată și în ediții separate. De ea se leagă și începuturile traducerilor românești ( Psaltirea Șcheiană, Psaltirea Voronețiană, Psaltirea Hurmuzachi.).
O imensă literatură exegetică privind psalmii s-a adunat de-a lungul veacurilor și se scrie mult și astăzi, fie într-o continuare critică a metodelor mai vechi, fie prin analiza comparativă cu literaturile antice din aceeași zonă geografică, fie prin aplicarea metodelor moderne de analiză de text: poetică, simbolică, retorică etc. Toate comentariile sunt bune în măsura în care îl fac pe cititor să se apropie de text cu afecțiune și înțelegere spre a dobândi un real folos duhovnicesc
V. Psalmii în Cultul Bisericii Creștine
Din toată dumnezeiască Scriptura, nici o altă carte nu este mai întrebuințată la serviciile divine, decât Psaltirea. Ea ocupă un loc foarte însemnat în cultul dumnezeiesc al Bisericii Ortodoxe. Desigur, folosirea ei, la cultul nostru ortodox – într-o măsură așa de mare – se datorează în primul rând faptului că în Psaltire se găsesc cuvintele cele mai potrivite pentru toate stările sufletești ale omului.
În Psaltire găsești cuvintele cele mai potrivite pentru a exprima aceste experiențe și trăiri omenești. Găsești cuvinte de laudă lui Dumnezeu, de cerere sau rugăciune, de mulțumire, de umilință, de pocăință, etc.
Scrisă într-o minunată formă poetică, de către de Dumnezeu insuflații autori, cuvintele Psaltirii au mișcat inimile cititorilor din toate timpurile și din toate locurile. Pentru acest motiv, Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, au ales psalmii ce li s-au părut mai potriviți și mai reprezentativi și au împodobit cu ei cultul Bisericii creștine.
Sfântul Vasile cel Mare, zice despre Psaltire că ea cuprinde tot ce este mai folositor în toate . Profetizează cele viitoare, face aluzii istorice, dă legi pentru viață, arată ce trebuie să facem. Este o comoară de învățături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguința lui, tot ceea ce îi este de folos. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului și aduce cât se poate de grabnic însănătoșirea celui rănit de curând. Îngrijește de bolnav și păstrează sănătos pe cel bolnav.
Iată acum ce spune autorul „Cuvântului înainte” din Psaltirea românească. „Ceea ce este soarele între celelalte lumini ale cerului, aceea este Psaltirea între celelalte cărți insuflate de Dumnezeu. Cum soarele luminează toate marginile lumii, așa Psaltirea luminează toate simțurile inimii, toate cugetele sufletului și toate mișcările minții… îl încălzește pe om și îl înveselește; îl luminează întru cunoștința adevărului și întru descoperirea dumnezeieștilor Taine, îl aprinde de dragostea către Dumnezeu, în căldura Duhului Sfânt… îl înveselește cu aducerea aminte către Dumnezeu și cu făgăduința vecinicelor bunătăți ale Ierusalimului ceresc, încât nu este așa de trebuincioasă lumii călătoria soarelui, cât îi este omului citirea Psaltirii”
Netăgăduit, că, pentru cuvintele Psaltirii ce se potrivesc cu toată ierarhia simțămintelor sufletului omenesc, Sfinții Părinți și dascălii bisericii Ortodoxe au folosit psalmii, aproape la toate serviciile divine și slujbele religioase din casele creștinilor.
Psaltirea a fost, este și va fi, cartea cu care creștinii ortodocși se vor simții cei mai prieteni. Ea va mângâia pe cei amărâți, va însenina pe cei întunecați, va lumina pe cei posomorâți, va liniști pe cei întristați, va odihni pe cei tulburați, va domoli pe cei mâniați. Ea va rămâne de asemenea, prietenul cel mai bun al bolnavilor din paturile de suferință și va alina pe cei ce îngenunchiați vor citi cuvintele ei. Ea va îmbărbăta pe mama ce-și așteaptă copilul dus departe. Ea va fi cartea nedespărțită a bunicii, care în ceasul de adânc al nopții își pregătește „canonul”.
Psaltirea va fi merinde de fiecare zi a evlavioșilor creștini, care de șapte ori în zi, laudă numele cel Sfânt al Domnului ( Ps. 118,164).
V.1 Psalmii în Cultul Bisericii Ortodoxe
Dintru începuturile istoriei Bisericii, psalmii au ocupat un loc central în spiritualitatea și cultul creștin. Lucrul acesta nu este surprinzător, dacă ne gândim că primii creștini au provenit din rândurile iudeilor, care, după cum am putut observa mai sus, au avut drept carte de zidire sufletească și de cult Psaltirea.
Mântuitorul însuși a preluat din tradiția poporului său obiceiul de a utiliza în rugăciunile sale psalmii. Sf. Ev. Matei, martor ocular al evenimentelor ultime din viața și activitatea pământească a Mântuitorului, ne relatează că la Cina cea de Taină, de pildă, s-a oficiat în încheiere un scurt ceremonial religios, în cadrul căruia s-au cântat laude, adică psalmi, după care cei prezenți acolo au ieșit la Muntele Măslinilor (cf. Matei 26, 30). Mai mult, așa cum am menționat, în timpul patimilor Sale, Domnul a fost auzit rostind versete din Psalmi, care dobândeau astfel valoare de profeții ce tocmai își aflau împlinirea.
Apostolii fiind și ei iudei de neam au primit ca pe ceva firesc folosirea psalmilor în adunările de cult. Ei însuși au rânduit din primele zile ale existenței Bisericii, citirea și cântarea psalmilor la cultul creștin.
Scriind comunităților creștine pe care le-a întemeiat, Sf. Ap. Pavel nu uită să facă recomandări ca acestea:”Vorbiți între voi în psalmi și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului în inimile voastre" (Efes. 5,19) sau : "Cântați în inimile voastre lui Dumnezeu, mulțumindu-I în psalmi, în laude și în cântări duhovnicești". (Colos.3, 16). La fel scrie și Sf. Iacob destinatari-lor epistolei Sale să nu pregete a cânta psalmi(cap.5, 13).
0 prezență masivă a psalmilor poate fi constatată și în scrierile Noului Testament. Este mai mult decât sugestiv faptul că dintre cele 283 citate din Vechiul Testament, pe care le întâlnim în Noul Testament, 116 sunt luate din Psalmi.
Psalmii n-au lipsit din preocupările și cultul creștin nici după ce Biserica s-a separat de sinagogă. Din contră, au dobândit parcă o și mai mare preponderență. Clement Alexandrinul, ne informează că în timpul său, (sec. II d.Hr.) psalmii erau folosiți masiv în adunările creștine.
Cunoscutul document creștin, intitulat Constituțiile Apostolice, care datează din sec. III ne încredințează de asemenea, despre același lucru. La fel era situația și în secolul al IV-lea, când în Bisericile orientale, creștinii se adunau și noaptea spre a cânta psalmi.
Cântarea alternativă de psalmi, a fost introdusă în Apus din vremea Sf .Ambrozie, când poporul din Milano veghea în Biserică pentru a împiedica ocuparea ei de către arieni. Sf. Ambrozie se afla în mijlocul poporului și-i încuraja, dispunând să se cânte psalmi la cele două strane. Fer. Augustin atestă de asemenea, locul însemnat pe care îl deținea cântarea psalmilor în cultul public.
Când Biserica a cunoscut libertatea și și-a putut dezvolta în pace cultul său, psalmii au dat contribuția cea mai mare la dezvoltarea și alcătuirea cultului divin (a serviciilor și ierurgiilor divine).
Biserica a mai folosit psalmii și pentru moralizarea creștină încurajând recitirea, studiul și meditarea lor.
Este cert de asemenea faptul că psalmii au îmbrăcat întreg cultul, Biserica folosindu-i nu ca pe ceva împrumutat, ci ca pe un bun propriu.
În afară de liturghie și cult în general, psalmii au fost priviți ca proprii prin excelență pentru formarea morală a credincioșilor și pentru dezvoltarea pietății în sufletele lor.
Astfel, Biserica a încurajat constant recitarea psalmilor, precum și studiul și meditația asupra lor. Educația religioasă se citea și în Biserică și în familie prin citirea Psaltirii și de multe ori, pe măsură ce se progresa în viața duhovnicească se mergea până la învățarea Psaltiri pe de rost.
În acest sens, Sf. Vasile cel Mare scrie: „Început pentru începători, psalmul este creștere pentru cei care progresează pe calea virtuții și sprijin pentru cei care merg pe calea desăvârșirii”.
Nu este de mirare deci că primii creștini ca și cei din secolele următoare aveau Psaltirea nu numai în memorie ci și pe buze, rostind-o mereu când se dedicau ocupațiilor lor zilnice.
Cu cântarea psalmilor își întăreau sufletele și martirii în mijlocul suferințelor și a batjocurilor la care erau supuși.
V.2.Constituirea psalmilor în catisme
În cadrul serviciilor religioase care alcătuiesc cultul Bisericii Ortodoxe, cei 150 de psalmi au fost împărțiți în 20 de catisme sau șezânde ( timp în care credincioșii pot să stea în străni sau pe scaune; cuvântul catismă provine de la cuvântul grecesc κατισμα = ședere, de la κατιζο = a ședea), astfel:
Catisma I : ps. 1-8
Catisma a II-a : ps. 9-16,
Catisma a III-a : ps. 17-23,
Catisma a IV-a : ps. 24-31,
Catisma a V-a : ps. 32-36,
Catisma a VI-a : ps. 37-45,
Catisma a VII-a : ps. 46-54,
Catisma a VIII-a : ps. 55-63,
Catisma a IX-a : ps. 64-69,
Catisma a X-a : ps. 70-76,
Catisma a XI-a : ps. 77-84,
Catisma a XII-a : ps. 85-90,
Catisma a XIII-a : ps. 91-100,
Catisma a XIV-a : ps. 101-104,
Catisma a XV-a : ps. 105-108,
Catisma a XVI-a : ps.109-117,
Catisma a XVII-a : ps. 118,
Catisma a XVIII-a : ps. 119-133,
Catisma a XIX-a : ps. 134-141,
Catisma a XX-a : ps. 142-150.
În decursul anului bisericesc aceste 20 de catisme sunt repartizate astfel:
V.3 Rânduieli tipiconale ale citirii Psaltirii în cursul anului liturgic ortodox
V.3.1. De la Duminica Tomii până la 21 Septembrie (odovania Praznicului Înălțării Sfintei Cruci), se citește așa:
În Sâmbăta Săptămânii Luminate la vecernie, catisma 1.
Duminică dimineața la utrenie : catismele 2, 3 și polieleul în locul catismei 17, pentru că e sărbătoare împărătească, în toate celelalte duminici se citește catisma 17, dar dacă în vreuna din aceste duminici cade vreo sărbătoare împărătească, sau sărbătoarea vreunui sfânt cu polieleu, atunci în locul catismei a 17-a se cântă polieleul și Mărimurile sărbătorii aceleia.
Duminică la vecernie peste tot anul nu se citește catisma, decât numai când se întâmplă să fie luni sărbătoare împărătească, sau sfânt cu polieleu ; atunci se pune duminică la vecernie catisma 1, starea întâia, cântându-se «Fericit bărbatul…».
Luni la utrenie se citesc : catismele 4 și 5, iar la vecernie, a 6-a.
Marți la utrenie : catismele 7 și 8, iar la vecernie, a 9-a.
Miercuri la utrenie : catismele 10 și 11, iar la vecernie, a 12-a.
Joi la utrenie : catismele 13 și 14, iar la vecernie, a 15-a.
Vineri la utrenie : catismele 19 și 20, iar la vecernie, a 18-a.
Sâmbătă la utrenie : catismele 16 și 17.
V.3.2. De la 22 Septembrie până la 20 Decembrie(începutul preserbării Nașterii Domnului)se citește așa:
În toate duminicile la utrenie, în locul catismei a 17-a,se cântă polieleul, iar peste săptămână luni, marți, miercuri și Joi la utrenie, se citesc câte trei catisme, iar la vecernie in toate zilele de peste săptămână (luni — vineri inclusiv) se pune catisma 18. De se va întâmpla vreo zi de sărbătoare împărătească sau sfânt cu polieleu; sau și numai cu slavoslovie, atunci la utrenie se citesc două catisme și a treia la vecernie. Și se urmează așa:
Sâmbătă la vecernie, catisma 1.
Duminică la utrenie, catismele 2, 3 și polieleu.
Luni la utrenie, catismele 4, 5 și 6.
Marți la utrenie, catismele 7, 8 și 9.
Miercuri, catismele 10, 11 și 12.
Joi catismele 13, 14 și 15.
Vineri, catismele 19 și 20, iar
Sâmbătă catismele 16 și 17.
V.3.3. De la 21 Decembrie până la 14 Ianuarie inclusiv (odovania Praznicului Botezului Domnului)
Catismele se citesc ca în intervalul de la Duminica Tomii până la 21 septembrie (vezi mai sus).
V.3.4. De la 15 Ianuarie până în Sâmbăta dinaintea Duminecii Fiului Risipitor
Catismele se citesc ca în răstimpul dintre 22 septembrie — 20 decembrie. În duminicile din acest răstimp se citesc la utrenie, catismele 2 și 3, iar în loc de catisma 17 se cântă polieleul «Robii Domnului…».
V.3.5. În cele două săptămâni dintre Duminica Fiului Risipitor și Duminica Lăsatului Sec de Brânză
Catismele se citesc iarăși ca în răstimpul dintre Duminica Tomii și 21 septembrie, cu deosebirea că în cele două duminici din această perioadă (Duminica Fiului risipitor și Duminica înfricoșătoarei judecăți), după Catismele 2 și 3 și polieleul obișnuit (Robii Domnului…) se adaugă și polieleul «La râul Babilonului…» după care urmează «Binecuvântările învierii» (Soborul îngeresc.) ectenie mică, ipacoi al glasului de rând, antifoanele și celelalte.
V.3.6. În săptămânile: 1, 2, 3, 4, și 6 ale Sfântului și Marelui Post se urmează așa:
Sâmbătă seara : catisma 1, iar duminică dimineața, catismele 2, 3 și 17.
Luni la utrenie : catismele 4, 5 și 6.
La Ceasul întâi nu se pune catisma.
La Ceasul al treilea, catisma 7.
La ceasul al șaselea catisma 8.
La Ceasul al nouălea, catisma 9.
La vecernie, catisma 18.
Marți la utrenie catismele 10, 11 și 12.
La Ceasul întâi, catisma 13.
La Ceasul al treilea, catisma 14.
La Ceasul al șaselea, catisma 15.
La Ceasul al nouălea, catisma 16.
La vecernie, catisma 18.
Miercuri la utrenie : catismele 19, 20 și 1.
La Ceasul întâi, catisma 2.
La Ceasul al treilea, catisma 3.
La Ceasul al șaselea, catisma 4.
La Ceasul al nouălea, catisma 5.
La vecernie catisma 18.
Joi la utrenie : catismele 6, 7 și 8.
La Ceasul întâi, catisma 9.
La Ceasul al treilea, catisma 10.
La Ceasul al șaselea, catisma 11.
La Ceasul al nouălea, catisma 12.
La vecernie, catisma 18.
Vineri la utrenie : catismele 13, 14 și 15.
La Ceasul întâi, catisma nu se pune.
La Ceasul al treilea, catisma 19. La Ceasul al șaselea, catisma 20.
La Ceasul al nouălea catisma nu se pune.
La vecernie, catisma 18.
Sâmbătă la utrenie : catismele 16 și 17.
V.3.7. În săptămâna a 5-a a Sfântului și Marelui Post se urmează așa:
Sâmbătă seara : catisma 1.
Duminică dimineața : catismele 2, 3 și 17.
Luni dimineața: catismele 4, 5 și 6.
La Ceasul întâi, nu se pune catisma.
La Ceasul al treilea, catisma 7.
La Ceasul al șaselea, catisma 8.
La Ceasul al nouălea, catisma 9.
La vecernie, catisma 10.
Marți la utrenie : catismele 11, 12 și 13.
La Ceasul întâi, catisma 14.
La Ceasul al treilea, catisma 15.
La Ceasul al șaselea, catisma 16.
La Ceasul al nouălea, catisma 18.
La vecernie, catisma 19.
Miercuri la utrenie : catismele 20, 1 și 2.
La Ceasul întâi, catisma 3.
La Ceasul al treilea, catisma 4.
La Ceasul al șaselea, catisma 5.
La Ceasul al nouălea, catisma 6.
La vecernie, catisma 7.
Joi la utrenie: catisma 8.
La Ceasul întâi nu se pune catisma.
La Ceasul al treilea, catisma 9.
La Ceasul al șaselea, catisma 10.
La Ceasul al nouălea, catisma 11.
La vecernie, catisma 12.
Vineri la utrenie : catismele 13, 14 și 15.
La Ceasul întâi nu se pune catismă.
La Ceasul al treilea, catisma 19.
La Ceasul al șaselea, catisma 20.
La Ceasul al nouălea nu se pune catismă.
La vecernie, catisma 18.
Sâmbătă la utrenie : catismele 16 și 17.
Iar de se va întâmpla să cadă Praznicul Bunei Vestiri în Joia Săptămânii a 5-a a Postului Mare, atunci Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se mută mai înainte și anume marți în aceeași săptămână (vezi Triod, ediția 1970, pag. 783, la Capetele lui Marco), adică slujba Canonului cel Mare se săvârșește ca denie luni seara spre marți, iar citirea catismelor se face așa:
Sâmbătă seara la vecernie : catisma 1.
Duminică la utrenie : catismele 2, 3 și 17.
La vecernie nu se citește catismă.
Luni la utrenie : catismele 4, 5 și 6.
La Ceasul întâi, catisma 7.
La Ceasul al treilea, catisma 8.
La Ceasul al șaselea, catisma 9.
La Ceasul al nouălea, catisma 10.
La vecernie, catisma 11.
Marți la utrenie : catisma 12. (Se citește o singură catismă. A se vedea la Triod utrenia de joi din săptămînă a 5-a, care se mută însă marți).
La Ceasul întâi nu se citește catismă.
La Ceasul al treilea, catisma 13,
La Ceasul al șaselea catisma 14.
La Ceasul al nouălea, catisma 15.
La vecernie, catisma 16.
Miercuri la utrenie : catismele 19, 20 și 1.
La Ceasul întâi, catisma 2.
La Ceasul al treilea, catisma 3.
La Ceasul al șaselea, catisma 4.
La Ceasul al nouălea, catisma 5.
La Vecernie se cântă «Fericit bărbatul…», a doua zi fiind Praznicul Buneivestiri.
Joi la utrenie : catismele 6, 7 și 8.
La Ceasul întâi, catisma 9.
La Ceasul al treilea, catisma 10.
La Ceasul al șaselea, catisma 11.
La Ceasul al nouălea, catisma 12.
La vecernie nu se citește catismă (Vecernia fiind unită cu Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom).
Vineri la utrenie : catismele 13, 14 și 15.
La Ceasul întâi nu se citește catismă.
La Ceasul al treilea, catisma 19.
La Ceasul al șaselea, catisma 20.
La Ceasul al nouălea nu este catismă.
La Vecernie, catisma 18.
Sâmbătă la utrenie : catismele 16 și 17.
V.3.8. În Săptămâna Patimilor se urmează așa:
În Sâmbătă lui Lazăr, seara. se pune catisma 1.
În Duminica Floriilor, la utrenie: catismele 2 și 3 și Polieleul.
Luni la utrenie: catismele 4, 5 și 6.
La Ceasul întâi nu se pune catismă.
La Ceasul al treilea, catisma 7.
La Ceasul al șaselea, catisma 8.
La Ceasul al nouălea nu se pune catismă.
La vecernie, catisma 18.
Marți la utrenie : catismele 9, 10 și 11.
La Ceasul întâi nu se pune catismă.
La Ceasul al treilea, catisma 12.
La Ceasul al șaselea, catisma 13.
La Ceasul al nouălea nu se pune catisma.
La vecernie, catisma 18.
Miercuri la utrenie : catismele 14, 15 și 16.
La Ceasul întâi nu se pune catismă.
La Ceasul al treilea, catisma 19.
La ceasul al șaselea, catisma 20.
La Ceasul al nouălea, nu se pune catismă.
La vecernie, catisma 18, fără metanii.
De aici înainte până la Sâmbătă Tomii nu se mai citește Psaltirea, decât numai la utrenia Sâmbetei celei Mari (denia din seara Vinerii Patimilor), când se citește catisma 17 în trei stări, ca stihuri printre strofele Prohodului, după cum se arată la Triod.
V.4. Psalmii care intră în componența Ceasurilor Împărătești
Psalmii care intră în componența ceasurilor împărătești sunt repartizați în funcție de cele trei praznice împărătești, Nașterea, Botezul și Învierea Domnului, astfel:
V.4.1. La Nașterea Domnului
Ceasul I Psalmii 5; 44; 45;
Ceasul III Psalmii 66; 88; 50;
Ceasul VI Psalmii 71; 131; 90;
Ceasul IX Psalmii 109; 110; 85;
V.4.2. La Botezul Domnului
Ceasul I Psalmii 5; 22; 26;
Ceasul III Psalmii 28;41; 50;
Ceasul VI Psalmii 73; 76; 90;
Ceasul IX Psalmii 98; 113; 85;
V.4.3. La Învierea Domnului
Ceasul I Psalmii 5; 2; 21;
Ceasul III Psalmii 34; 108; 50;
Ceasul VI Psalmii 53; 139; 90;
Ceasul IX Psalmii 68; 69; 85;
Psalmii, grupați în catisme sau luați în parte, sunt prezenți în toate slujbele bisericești. Așa se face că auzim de mai multe ori la aceeași slujbă la care participăm, expresii, cuvinte, stihuri, deosebit de frumoase, fără să ne dăm seama întotdeauna, care le este proveniența. Cele mai multe dintre aceste stiluri sunt luate din psalmi.
Spre exemplificare vor reda câteva, texte care ni s-au întipărit în memorie pentru frumusețea și profunzimea lor, dar în legătură cu care, probabil, credincioșii nu s-au întrebat aproape niciodată, de unde sunt luate sau de cine au fost alcătuite.
Astfel, avem textul: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea", text care constituie al IV-lea stih de la Utrenia Învierii, de la stihira laudelor Paștelui, de la Antifonul al III-lea de la Liturghia Paștilor, din aceeași zi, de la prochimenul apostolului și stihoavna Vecerniei, tot în această zi.
Tot textul acesta este de asemenea stih la pripeala polieleului din Duminica Tomii. Textul acesta pe care l-am invocat mai sus și care, după cum am putut observa, este utilizat în cadrul atâtor servicii divine este luat din Ps.117, 23.
Alt text binecunoscut este: " al Domnului este cerul și pământul și toată plinirea lor" formulă pe care o rostește preotul de fiecare dată la pecetluirea mormântului, și care este luată din Ps.23,1.
Tot din Psaltire este luat textul: "Binecuvântează suflete al meu pe Domnul și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel Sfânt al Lui". Acest text, formează Antifonul I din cadrul Sfintei Liturghii și este luat din Ps.102, 1.
Cuvintele: "Mântuiește Doamne poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta", pe care le auzim la fiecare Sf .Liturghie, atunci când preotul – după împărtășire -, arată Sfintele Daruri credincioșilor, sunt luate din Psalmul 27,p. 12.
Expresia : "Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă", expresie care formează răspunsul credincioșilor la Sfânta Liturghie, când preotul arată din fața ușilor împărătești, pentru ultima dată Sfintele Daruri, sunt luate din Psalmul l17, 24-25.
De asemenea, formula: "Fie numele Domnului binecuvântat, de acum și până-n veac", pe care o cântăm de trei ori, după ce preotul rostește rugăciunea Anvonului , înainte de încheierea Sfintei Liturghii, este luată din Ps. 112,2.
Textul : "Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul; cei ce-L caută la Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului" și care constituie rugăciunea de la masa de seară (cină) este luat din Psalmul 21,30.
Pe lângă aceste texte din Psalmi, pe care le-am prezentat mai sus, există o serie de servicii divine ( ierurgii, rugăciuni, dezlegări, canoane de pocăință și umilință) etc, care utilizează psalmi sau texte din psalmi.
V.5. Slujbele divine și psalmii ce intră în componența lor
Intenționăm să prezentăm în acest capitol, în linii mari, psalmii care intră în componența serviciilor cultului divin, pentru a arăta că Psaltirea este o carte care a ocupat și ocupă un loc central în cultul divin ortodox.
Astfel, Psalmul 2 se citește și intră în componența ceasurilor împărătești de la Paște împreună cu psalmii: 5; 21; 34; 50; 53; 90; 108 și 139. Aceste ceasuri nu se citesc în ajun, cum se face la Crăciun și Bobotează, ci cu o zi înainte, adică în Sfânta și Marea Vineri dimineața ( Ceasul I ), care este zi aliturgică.
Într-o zi în care Biserica Ortodoxă își aduce aminte de toate fărădelegile nelegiuiților răstignitori ai Domnului Biserica Ortodoxă nu putea găsi un psalm, care să zugrăvească, mai bine aceste gânduri, decât Ps. 2. ”S-au ridicat împărații pământului si căpeteniile s-au adunat împreuna împotriva Domnului și a unsului Său, zicând: „Să rupem legăturile lor și sa lepădăm de la noi jugul lor”. Cel ce locuiește în ceruri va râde de dânșii și Domnul îi va batjocori pe ei … „Le vei paște pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi. Și acum împărați înțelegeți. Învățați-vă toți, care judecați pământul”
Psalmul 3, face parte din Exapsalm sau cei șase psalmi de la Utrenie. Cântat de David când a fugit din fața lui Abesalom, acest psalm citit la Utrenie, care urmează după Miezonoptică, este o rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu, Care îl păzește pe om de primejdiile nopții. Dobândind dumnezeiescul ajutor, omul s-a înălțat peste relele ce cad asupra lui. Ceilalți cinci psalmi care urmează sunt psalmii 37, 62, 87,102, 142. Tot în cadrul Utreniei se mai citesc psalmii: 19; 20; 50; 148; 149 și 150
Psalmul 4 Se citește la Pavecernița Mare dimpreună cu psalmii: 6; 12; 24; 30;50; 69; 90; 101;142. Acest psalm citit în cadrul acestei slujbe exprimă recunoștința și mulțumirea omului credincios pentru toate darurile primite de la Dumnezeu. Mai conține în sine și rugăciunea de mulțumire de după masa de seară cuprinsă în versetele 6-8.
Psalmul 5 Se citește la Ceasul I împreună cu psalmii: 89 și 100 care încheie ciclul laudelor de noapte( dimineață) și se citește întotdeauna îndată după utrenie ca o continuare sau completare a ei, precum și la Ceasurile împărătești de la Crăciun ( împreună cu psalmii: 44; 45; 50; 66; 71; 86; 90și 131), Bobotează ( împreună cu psalmii:22; 26; 28; 41; 50; 73; 76; 85; 90și 113) și Paște.
Versetele 7 și 8 formează rugăciunea preotului și a diaconului când intră în altar spre a se îmbrăca și a începe Sfânta Proscomidie. În rugăciunea de dimineață omul trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu, pentru a-l călăuzi în toate și a-l scăpa de vrăjmașii văzuți și nevăzuți: povățuiește-mă Doamne întru dreptatea ta… Îndreptează calea Ta înaintea mea… Izbăvește-mă de vrăjmașii mei… Se citește în ajunul Crăciunului, a Bobotezei și la Paști, la Ceasurile Împărătești, deoarece cuprinde și cuvinte de pocăință .
Psalmul 6 se citește la Pavecernița Mare. Se citește numai în marele Post și cuprinde cuvinte de pocăință specifice acestei perioade.
Psalmul 8 se citește la Botezul iudeilor ( catehizarea I).
Psalmul 12 se citește la Pavecernița Mare.
Psalmul 16 se citește la Ceasul III împreună cu psalmii 24 și 50. Acest ceas face parte din ciclul laudelor de zi și exprimă ideea de mulțumire pentru că omul cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns la lumina zilei. De asemenea cuprinde și cererea ca Dumnezeu să-i îndrepte pașii pe calea poruncilor Lui și să-l scape de rău.
Psalmul 17. Se citește la sfințirea steagului ostășesc împreună cu psalmii 143; 44, 4-7; 27,9-12. Acest psalm vorbește despre război iar Dumnezeu este ocrotitorul celor ce cer ajutor de la El. prin steag vrăjmașii vor fi biruiți pentru că Dumnezeu este acum luptătorul: Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeul meu, ajutorul meu și voi nădăjdui spre Dânsul, apărătorul meu și puterea mântuirii mele și sprijinitorul meu… Izbăvește-mă de vrăjmașii mei cei tari și de cei ce mă urăsc pe mine, că s-au întărit mai mult decât mine. Întâmpinatu-m-au ei în ziua necazului meu, dar Domnul a fost întărirea mea…Urmări-voi pe vrăjmașii mei și-i voi prinde pe dânșii și nu mă voi întoarce până ce se vor sfârși. Îi voi zdrobi pe ei și nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele. Și m-ai încins cu putere spre război și ai împiedicat pe toți cei ce se sculau împotriva mea. Și pe vrăjmașii mei i-ai făcut să fugă, iar pe cei ce mă urăsc pe mine i-ai nimicit…
Psalmul 18. se citește la slujba Tedeum-ului, ce se face cu ocazia deschiderii SF. Sinod. În el se cere ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca prin lumina și harul Sfântului Duh, să lumineze mințile sinodalilor prezenți la lucrări.
Psalmul 19 este o rugăciune de cerere si este așezat la începutul Utreniei. Psalmul este rugăciunea poporului israelit pentru regele David, când se afla în luptă cu dușmanii nației sale.
Psalmul 20 Urmează imediat după psalmul 19 si are același conținut. Biserica ortodoxă, fiind o biserică națională ce își îndeplinește chemarea și misiunea ei în mijlocul poporului la găsit potrivit ca rugăciune pentru popor și conducători.
Psalmul 21 se citește la Ceasurile Împărătești ( Ceasul I), din Vinerea Patimilor Mântuitorului. Este un psalm profetic: „ Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?… Toți cei ce M-au văzut M-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând: “Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voiește pe el”… Adunarea celor vicleni m-a împresurat. Străpuns-au mâinile mele și picioarele mele. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau și se uitau la mine. Împărțit-au hainele mele loruși și pentru cămașa mea au aruncat sorți…”
Psalmul 22 este unul dintre cei mai folosiți psalmi. Se citește la Rânduiala Sfintei Împărtășanii, la Ceasurile Împărătești de la Bobotează ( Ceasul I), la sfințirea sfintelor vase, la Botezul evreilor, s.a.
Psalmul 23 Se citește la Rânduiala Sfintei Împărtășanii în continuarea Psalmului 22.
Psalmul 24. Se citește la Ceasul III și la Pavecernița Mare. Biserica îl folosește ca rugăciune de pocăință.
Psalmul 25 se citește la sfințirea sfintelor vase: cădelnița, tava pentru anaforă, copia, vasele pentru vin și apă. Biserica administrând Sfintele Taine și ierurgii folosește acest psalm în scopul sfințirii și curățirii obiectelor sacre ce utilizează în cult.
Psalmul 26 se citește la Ceasurile Împărătești de la botezul Domnului ( Ceasul I), la rânduiala rasoforului, la botezul evreilor. Conține ideea lepădării de lume și încredințarea în mâinile lui Dumnezeu.
Psalmul 27 se citește parțial la sfințirea steagului ostășesc ( v. 10-12).
Psalmul 28 se citește la Ceasurile Împărătești de la Bobotează, la botezul evreilor și la binecuvântarea clopotelor bisericii împreună cu psalmii 148 și 150. „ Glasul Domnului peste ape; Domnul slavei a tunat peste ape multe…”
Psalmul 29 se citește la mijloceasul al III-lea împreună cu psalmii: 31și 60. Este o rugăciune de mulțumire adresată lui Dumnezeu, pentru izbăvirea de vrăjmași.
Psalmul 30 se citește la Pavecernița Mare. Este o rugăciune de pocăință și de izbăvire din mâinile vrăjmașilor.
Psalmul 31 se citește la Mijloceasul al III-lea și la taina Sfântului Botez ( la spălarea mâinilor). Psalmistul arată că adevărata fericire stă în iertarea păcatelor și curățenia gândurilor.
Psalmul 33. este psalmul Sfintei Liturghii. Se citește la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite; la Tedeumul dinaintea începerii anului școlar și la botezul evreilor. Este un imn de laudă a lui Dumnezeu fiindcă ascultă rugăciunea celor umiliți. De aceea să-l gustăm toți și vom vedea cât este de bun.
Psalmul 34 se citește la binecuvântarea armelor în timp de război, la Ceasurile Împărătești de la Paști ( Ceasul III). Psalmul vorbește de judecata strâmbă și mărturiile mincinoase aduse Mântuitorului.
Psalmul 36 se citește la Tedeumul de la deschiderea corpurilor legiuitoare. Conține ideea de dreptate. „ Tânăr am fost și am îmbătrânit și nu am văzut pe cel drept părăsit și nici pe urmașii lui cerând pâine”.
Psalmul 37 se citește la Utrenie la cei șase psalmi, în prima parte. Creștinul cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a putea împlini poruncile și a învinge ispitele.
Psalmul 41 se citește la Ceasurile Împărătești de la Bobotează ( Ceasul III) și la botezul evreilor( cateheza a cincia)
Psalmul 44 este un psalm ce oglindește venirea în lume a Mântuitorului Hristos de aceea se citește la Ceasurile Împărătești de la Crăciun ( Ceasul I). Se mai citește la sfințirea steagului armatei.
Psalmul 45 Se citește la Ceasurile Împărătești ale Crăciunului (Ceasul I) și la Mijloceasul I împreună cu psalmii: 91 și 92. Este o rugăciune de preamărire a puterii lui Dumnezeu.
Psalmul 50. este cel mai utilizat dintre toți psalmii. Nu se poate începe citirea nici unui canon fără acest psalm. Dintre slujbele la cere se folosește menționăm câteva: Pavecernița Mare și mică, Miezonoptica de toate zilele precum și la aceea de Sâmbătă și de Duminică, la Sfințirea Apei mici, la Taina Sfintei Spovedanii, la Acatiste, la Rugăciunile dimineții, la Rânduielile Tunderii în cinul monahal, la Rânduiala Sfintei Împărtășanii, la Ceasurile Împărătești de la Crăciun, Bobotează și Paști. Este o rugăciune de pocăință.
Psalmul 53 se citește la ceasul al VI-lea (împreună cu psalmii: 54 și 90) și la Ceasurile Împărătești din Vinerea Patimilor( Ceasul VI). Acest psalm corespunde cu timpul răstignirii Mântuitorului. Că străinii s-au ridicat împotriva mea și cei tari au căutat sufletul meu…
Psalmul 54 ca și psalmul 53 se citește la Ceasul al VI-lea. Biserica îl citește pentru a arăta credincioșilor că numai Dumnezeu ne poate scăpa de săgețile dușmanilor noștri.
Psalmul 55 se citește la Mijloceasul al VI-lea împreună cu psalmii 56 și 69.
Psalmul 62 face parte din cei șase psalmi aleși ai Utreniei sau psalmii judecății.
Psalmul 64 se citește la Miezonoptica de Sâmbătă împreună cu psalmii: 65; 66; 67; 68; 69; 120 și 133 și la Tedeumul ce se oficiază la Anul Nou, precum și la începerea semănatului.
Psalmul 65 se citește ca și precedentul la Mizonoptica de Sâmbătă.
Psalmul 68 se citește atâtât la Miezonoptica de Sâmbătă cât și la Ceasurile Împărătești din Vinerea Patimilor ( Ceasul IX). Acest psalm vorbește profetic de patimile Mântuitorului. Fiere mi-au dat să mănânc și în setea Mea m-au adăpat cu oțet… Că pentru tine am suferit ocara, și rușinea a acoperit obrazul Meu…
Psalmul 69 se citește la Miezonoptica Sâmbetei, la Mijloceasul al VI-lea, la Pavecernița Mare și cea mică, la casa supărată de duhuri rele împreună cu psalmii: 22; 26; 50 și 142, la binecuvântarea clopotului și la Ceasurile Împărătești din Vinerea Patimilor.
Psalmul 70. Cu el începe catisma a zecea.
Psalmul 71 se citește la Ceasurile Împărătești de la Crăciun. Tradiția îl atribuie lui Solomon, însă este recunoscut ca o profeție mesianică a Nașterii Mântuitorului. Prin El se vor binecuvânta toate neamurile și toate popoarele îl vor fericii…
Psalmul 73 se citește la Ceasurile Împărătești de la Bobotează (Ceasul VI) împreună cu psalmul 76. În ele este prezentă ideea curățirii prin apă și prin duh.
Psalmul 83 se citește la Ceasul al IX-lea de la Laude împreună cu psalmii 84 și 85 și la slujba de punere a temeliei bisericii împreună cu psalmii: 86; 121; 131; 126;142 și 50.
Psalmul 85 se citește la Ceasul al IX-lea de la Laude dar și la Ceasurile Împărătești de la Crăciun, Bobotează și Paști.
Psalmul 86 se citește la temelia bisericii și la Ceasurile Împărătești de la Crăciun ( Ceasul III)
Psalmul 87 face parte din cei șase psalmi aleși ai Utreniei.
Psalmul 88 se citește la sfințirea icoanei.
Psalmul 89 se citește la Ceasul I de la Laude. Acest ceas este unit cu Utrenia și este prima rugăciune ce se citește după scularea din somn.
Psalmul 90 se citește la Ceasul al VI-lea de la Laude, la Pavecernița Mare, la intrarea în casă nouă, la Ceasurile Împărătești de la Crăciun, Bobotează și Paști ( Ceasul VI) și la înmormântare.
Psalmul 91 se citește la Mijloceasul I.
Psalmul 92 se citește la Mijloceasul I și la Proscomidie la acoperirea Sfântului Disc.
Psalmul 98 se citește la Ceasurile Împărătești de la Bobotează ( Ceasul IX).
Psalmul 100 se citește la Ceasul I de la Laude și la intrarea în casă nouă.
Psalmul 101 se citește la Pavecernița Mare.
Psalmul 102 se citește la Obedniță dar face parte și din cei șase psalmi aleși ai Utreniei.
Psalmul 103 este psalmul Vecerniei și cuprinde cuvinte de laudă către Dumnezeu Creatorul cerului și al pământului. Tot la slujba Vecerniei mai sunt utilizați psalmii: 140; 141; 129; 116 și 122. .
Psalmul 106 se citește la binecuvântarea corăbiei.
Psalmul 108 se citește la Ceasurile Împărătești de la Paști ( Ceasul III). Rele mi-au răsplătit în loc de bune… M-au văzut și au clătinat cu capetele lor…
Psalmul 109 se citește la Ceasurile Împărătești de la Crăciun continuându-se cu psalmul 110 ( Ceasul IX). Din pântece mai înainte de luceafăr te-am născut…Mântuire a trimis poporului Său. Întemeiat-a legământul Său pe vecie. Înfricoșat și sfânt este numele Lui.
Psalmul 112 se citește la Mijloceasul al IX-lea.
Psalmul 113 se citește la Ceasurile Împărătești de la Bobotează. Biserica l-a ales să fie citit în acest timp, pentru frumoasele cuvinte în care este prezentată puterea și slava lui Dumnezeu, la ieșirea din Egipt a poporului, referindu-se acum la Mesia, Cel ce S-a botezat în Iordan de la Ioan. Marea a văzut și a fugit. Iordanul s-a întors înapoi. Ce-și este ție mare că ai fugit? Și ție Iordane că te-ai întors înapoi?
Psalmul 115 se citește la Rânduiala Sfintei Împărtășanii. Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema…cuvinte care se rostesc și la Sfânta Taină a cununiei, când se dă mirilor să guste din pahar.
Psalmul 116 se citește la Vecernie și anume, fiind compus numai din două versete, formează cele două stihuri ultime ce se recită înaintea stihirilor ce preced slava Vecerniei. Este un imn de laudă lui Dumnezeu, pentru mila ce o are față de lume.
Psalmul 117 se citește la Tedeumul de mulțumire.
Psalmul 118 se citește la Miezonoptica din toate zilele împreună cu psalmii: 120 și 133 și la înmormântare. Este o rugăciune de pocăință și de cerere. Este cel mai lung psalm din toată psaltirea, are 176 de versete, de aceea singur formează catisma a XVII-a
Psalmul 120 se citește la Miezonoptica de toate zilele precum și la cea de Sâmbătă. Acest psalm vorbește de grija lui Dumnezeu față de cei aleși ai Lui.
Psalmul 121 se citește la Temelia Bisericii și la Rânduiala Panaghiei.
Psalmul 122 se citește la Stihoavnă unde este împărțit în două stihuri. Versetele 1și 2 formează primul stih, iar versetele 3 și 4, stihul al doilea. Este o rugăciune de seară.
Psalmul 126 se citește la Temelia Bisericii și anume când se sfințește latura de apus. În acest psalm se arată că fără de Dumnezeu nu putem face nimic. De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc! De n-ar păzi Domnul cetatea, în deșert ar priveghea cel ce o păzește…
Psalmul 129 se citește la Vecernie. Formează stihurile pe 8 , pe 6 și pe 4.
Psalmul 131 se citește la Temelia Bisericii, la Tedeumul ce se face de ziua Mitropoliților și la Ceasurile Împărătești de la Crăciun ( Ceasul VI).
Psalmul 132 se citește la sfințirea veșmintelor bisericești noi, ca: stihar, epitrahil, felon. Se rostește de către preot și ca rugăciune când îmbracă epitrahilul: Ca mirul pe cap, ce se pogoară pe barbă pe barba lui Aron; care se pogoară pe marginea veșmintelor lui…
Psalmul 133 se citește la Miezonoptica de toate zilele și la cea de Sâmbătă. Psalmul este un imn e laudă lui Dumnezeu.
Psalmul 134 se citește împreună cu psalmii 135 și 136 la Polieleul praznicelor împărătești și ale sfinților. Ele sunt niște panegirice sau imne de preamărire a puterii lui Dumnezeu, care a făcut lucruri minunate și și-a arătat mila Lui față de lume.
Psalmul 137 se citește la Mijloceasul al IX-lea împreună cu psalmii 112 și 139.
Psalmul 139 se citește la Mijloceasul al IX-lea și la Ceasurile împărătești de la Paști (Ceasul VI)
Psalmul 140 se cântă (citește) la Vecernie, este cântarea „Doamne strigat-am”. Stihuri din acest psalm se mai rostesc la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, când preotul înconjoară Sfânta Masă cu lumânarea și cu cădelnița, în timp ce cântăreții cântă la strană: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”.
Psalmul 141 se citește tot la Vecernie în continuarea psalmului 140.
Psalmul 142 face parte din cei șase psalmi aleși ai Utreniei. Se mai citește la Pavecernița Mare, Acatiste, Paraclisele Maicii Domnului, Pavecernița Mică, Sfințirea Apei Mici și la Temelia Bisericii. După psalmul 50 este printre cei mai folosiți psalmi.
Psalmul 143 se citește la sfințirea steagului ostășesc împreună cu psalmii 17, 27, 44.
Psalmul 144 se citește la masa de obște în mănăstiri înainte de binecuvântarea mesei de către superior.
Psalmul 145 se citește la Obedniță. Este un imn de slavă a lui Dumnezeu și un îndemn către credincioși să-și pună nădejdea în El.
Psalmul 148 ca și psalmii 149 și 150 se citesc sau se cântă la laudele Utreniei, precum și la binecuvântarea clopotului. Psalmul este unul din cele lai frumoase imne de preamărire a lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului.
Psalmul 150 se mai citește în afară de laudele Utreniei și la Pavecernița Mare ca stihuri la cântarea Doamne al puterilor și la binecuvântarea clopotului.
V.6.Versete din psalmi cuprinse în cultul Bisericii Ortodoxe – în Sfânta Liturghie.
Pe lângă acești psalmi enumerați mai sus, în cultul Bisericii Ortodoxe, sunt folosite foarte multe versete din psalmi. Nu ne propunem să cuprindem în această lucrare toate versetele, expresiile și cuvintele din psalmi, datorită caracterului restrâns al unei lucrări de licență, însă vom aminti versetele și psalmii ce compun cea mai importantă slujbă a Bisericii noastre Sfânta Liturghie.
Psalmii fiind cartea de rugăciuni Vechiului Testament, Sfinții Părinți i-au folosit la compunerea serviciilor divine ale noului cult creștin. În rândurile de mai jos vom prezenta psalmii și versetele din psalmi ce intră în componența Sfintei Liturghii, cel mai important serviciu divin al Bisericii Ortodoxe.
Chiar de la intrarea în biserică și la intrarea în Sfântul Altar, preotul slujitor repetă cuvintele psalmistului: „ Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi spre Sfântă Biserica Ta, întru frica ta. Doamne povățuiește-mă întru dreptatea Ta; pentru vrăjmașii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea ( Ps. 5, 7-8)”
Când preotul îmbracă veșmintele preoțești, rostește cuvinte din psalmi sau din Sfânta Scriptură potrivite fiecărui obiect vestimentar.
Pentru stihar rostește versetul 10 din Isaia, capitolul 61. Pentru mânecuța din dreapta, rostește versetul 6 din cântarea lui Moise ( Ieșire 15), iar pentru mânecuța din stânga rostește versetul 73 din psalmul 118: „ Mâinile tale m-au făcut și m-au zidit. Înțelepțește-mă și voi învăța cuvintele tale”.
La îmbrăcarea epitrahilului rugăciune rostită de preot se termină cu versetele 2și 3 ale psalmului 132: „ ca mirul pe cap, ce se coboară pe barbă, pe barba lui Aron, ce se coboară pe marginea veșmintelor lui”.
La încingerea cu brâul preotul rostește versetele 35și 36 din psalmul 17: „ Dumnezeu cel ce mă încinge cu putere și a pus fără prihană calea mea; Cel ce întocmește picioarele mele ca ale cerbului și peste cele înalte mă pune”. La punerea epigonatului preoții cu grade superioare rostesc versetele 4-6 ale psalmului 44: „ Încinge sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice, cu podoaba și cu frumusețea Ta; și încordează și bine sporește și împărățește, pentru adevăr și blândețe și dreptate și te va povățui minunat dreapta Ta”
La îmbrăcarea felonului, este rostit versetul 9 al psalmului 131: „Preoții tăi Doamne se vor îmbrăca întru dreptate și cuvioșii tăi întru bucurie se vor bucura”
La spălarea mâinilor preotul rostește versetele 6-12 ale psalmului 25: „ Spăla-voi întru cei nevinovați mâinile mele și voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne, ca să aud glasul laudei Tale și să spun toate minunile Tale…”
Binecuvântarea mică pe care o rostește la începutul Sfintei Proscomidii și a altor slujbe își are originea în psalmii 40, 13; 105, 48 și 92, 2: „ Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israel, din veac și până în veac. Amin, Amin”. Repetarea binecuvântării este cuprinsă în psalmul 33 versetul 1: „ Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea”
La Sfânta Proscomidie când așează pe Sfântul Disc, părticica Maicii Domnului, preotul spune versetul 11 al psalmului 44: „ De față a stat Împărăteasa de-a dreapta ta în haină aurită îmbrăcată și prea înfrumusețată”.
La acoperirea Sfântului Disc preotul rostește întreg psalmul 92: „ Domnul a împărățit întru podoabă s-a îmbrăcat…” iar când acoperă darurile rostește cuvinte din psalmul 16,8: „Acoperă-mă cu acoperământul aripilor Tale…”
La închinarea sfințiților slujitori mai înainte de rostirea binecuvântării mari a Sfintei Liturghii, după al treilea Împărate ceresc…, urmează stihul: „Doamne buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta” , care este versetul 126 al psalmului 118. Tot acum preotul se roagă pentru diacon cu cuvintele psalmului 118, 133 ca „pașii s-ăi fie îndreptați după cuvântul Domnului”
Și Binecuvântarea mare cu care se începe Sfânta Liturghie își are originea în psalmi. Astfel psalmistul în psalmul 104, 3 spune: „ Că Dumnezeu mare este Domnul și Împărat peste tot Pământul”. Psalmul 21 versetul 33 cuprinde: „Că a Domnului este împărăția și El stăpânește peste neamuri” și „Împărăția Ta este Împărăția tuturor veacurilor” în psalmul 114, 13. iar în psalmul 102 se spune: „ Domnul în cer a gătit scaunul Său și împărăția lui peste toți stăpânește”
Ecteniile cu răspunsul Doamne miluiește dat de popor imită rugăciunea psalmistului din psalmii 6, 20; 9, 13: „Miluiește-mă Doamne” și „Caută spre mine și mă miluiește” al psalmului 34, 15. De asemenea versetele: „ Miluiește-mă Doamne că strâmtorat sunt”( Ps 33,9); „ Iar Tu Doamne miluiește-mă” ( Ps. 40, 4,10); „ Miluiește-mă Dumnezeule” ( Ps. 50,1 ; 55,1 și 56,1) precum și „ Miluiește-mă Doamne că spre Tine voi striga toată ziua” (Ps. 84, 3), sunt elocvente pentru a ilustra acest răspuns liturgic.
La Vohodul mic, cântarea „Veniți să ne închinăm și să cădem” ( Ps. 94,6) la Hristos. „Mântuiește-ne pe noi „ ( Ps. !05, 46) Fiul lui Dumnezeu „ Cel ce ești minunat întru sfinți” (Ps. 67, 36), pe noi cei ce-ți cântăm Ție Aliluia este alcătuită din versete ale psalmilor.
La citirea Apostolului, prochimenul este alcătuit din versete ale psalmilor.
Binecuvântarea diaconului de către preot pentru citirea Sfintei Evanghelii este redată de versetul 12 al psalmului 67: „ Domnul va da cuvânt celor ce bine vestesc cu putere multă”
Rugăciunea de dezlegare a morților Dumnezeul duhurilor…, are finalul: „ Dreptatea Ta este dreptate în veac și cuvântul Tău este adevărul”, ce este versetul 142 al psalmului 118.
La Vohodul mare când preotul pune Sfântul Aer pe umerii diaconului rostește versetul 3 din psalmul 133: „ Ridicați mâinile voastre spre cele sfinte și binecuvântați pe Domnul”. De asemenea la punerea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masă, când preotul le tămâiază rostește de trei ori ultimele 2 versete ale psalmului 50: „ Fă bine Doamne întru bună voirea Ta Sionului și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot, atunci vor pune pe altarul tău viței” ( Ps. 50, 19-20)
Înainte de rostirea Crezului, preoții spun în taină: „ Iubite-voi Doamne vârtutea mea; Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu” ( Ps. 17, 1)
Răspunsul „Mila păcii, jertfa laudei” se regăsește în versetele: „ Jertfește lui Dumnezeu jertfă de laudă” ( Ps. 49. 15); „ Jertfa de laudă Mă va slăvi” ( vers.24); „ Mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și pacea s-au sărutat” ( Ps. 84,11); „ De mila Domnului este plin pământul” ( Ps. 32, 5) și alte versete din psalmii 118, 64; 32, 22; 48, 19; 22, 8; 6, 4; 28, 11; 33, 13.
Imnul Pe Tine te lăudăm își are originea în versetele 2 și 22 ale Psalmului144: „ În toate zilele bine te voi cuvânta și voi lăuda numele Tău” și „ Lauda Domnului va grăi gura mea…”
Ecfonisul „Și să fie milele Marelui Dumnezeu…” își are temeiul în versetul 6 al Psalmului 24: „ Adu-ți aminte de îndurările Tale…”
Sfârșitul Sfintei Liturghii la fel ca începutul cuprinde versete din psalmi. Când strana cântă Bine este cuvântat… repetă partea a doua din versetele 24 și 25 din psalmul 117. Cuvintele Mântuiește Dumnezeule poporul tău …sunt din psalmul 27, 12. „ Înalță-te peste ceruri Dumnezeule și peste tot pământul slava Ta” sunt din psalmii 56, 7,14 și 107,5.
Cântarea Să se umple gurile noastre… este luată din psalmul 70, 9.
Rugăciunea Amvonului cuprinde de asemenea cuvinte din psalmul 27 versetul 12.
Răspunsul „Fie numele Domnului binecuvântat…” este cuprins în psalmul 107, 2.
Cuvintele Binecuvântarea Domnului peste voi… se regăsesc în psalmul 138, 8.
Am încercat prin aceste rânduri de mai sus să evidențiem importanța psalmilor în slujba Sfintei Liturghii. Dar și celelalte slujbe bisericești conțin versete ale psalmilor și nu este aproape nici un serviciu religios care să nu conțină într-un număr mai mare sau mai redus versete ale Psaltirii. Deci folosirea psalmilor în cultul Bisericii Ortodoxe este impresionantă.
VI. Psaltirea în monahism
Astăzi monahismul poate nu mai are strălucirea de odinioară, nu mai exercită o influență directă asupra Bisericii, nu mai influențează dezvoltarea anumitor forme de cult, cum a făcut-o în trecut. Meritul incontestabil al monahismului, ca instituție, este acela de a păstra și menține în uz, în mare parte și astăzi tezaurul liturgic al Bisericii, dezvoltat de-a lungul a două milenii de creștinism în formele ajunse până la noi.
Psaltirea este și astăzi, ca și în trecut, mai mult decât o alcătuire liturgică, mai mult decât o carte de rugăciuni, mai mult decât un canon de împlinit pentru un viețuitor de mănăstire, ea este sufletul celui ce și-a ales să petreacă o viață întreagă în slujirea lui Dumnezeu în deplină ascultare, sărăcie și curăție.
Mulți monahi învățau Psaltirea pe de rost și o rosteau în timp ce făceau ascultarea la care erau trimiși sau în timp ce se deplasau pe cale. Înalt Prea Sfințitul Andrei, în introducerea Psaltirii de la Alba Iulia – 1651, dă un frumos citat al unui mare duhovnic și monah român din vremea noastră, Părintele Paisie de la Sihla, citat care ilustrează ideea de mai sus. Referitor la citirea psalmilor spunea: „ părinții noștri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o știau pe de rost, și o spuneau în șoaptă la muncă. Sau mergând pe cale. Puțini din credincioși de azi o mai știu, doar psalmul 50. Este păcat că noi nu mai cunoaștem puterea Psaltirii, frumusețea duhovnicească a psalmilor. Cândva o rosteau în ison, sau o cântau imitând pe îngeri. Dar să nu uităm că cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înțelesul adânc al psalmilor este sufletul rugăciunii. Trupul fără suflet este mort. Adică citirea psalmilor fără cugetare și atenție aduce puțin folos” În rândurile de mai jos voi încerca o scurtă prezentare a importanței Psaltirii în monahismul ortodox.
La început în monahismul anahoretic, nu exista un anumit tipic sau pravilă cu referire la psalmii sau numărul lor, ce trebuiau rostiți în anumite perioade ale zilei. Pentru ei ceasurile liturgice nu erau delimitate cum sunt azi, fiindcă ei se rugau ziua și noaptea neîncetat. Aveau totuși o „ pravilă”, trebuiau rostiți un număr de doisprezece psalmi. La anahoreți, „ pravila” dimineții se recita în a doua parte a nopții, iar cea de seară la apusul soarelui. În viața Sfintei Maria Egipteanca, starețul Zosima, după un anumit timp de mers prin pustie se oprește și își rostește numărul de rugăciuni ce-l avea ca „pravilă”. Când doi sau trei monahi se găseau împreună la ceasul „pravilei”, fiecare psalmodia în picioare o parte din cei doisprezece psalmi, ceilalți rămânând așezați și unindu-se în tăcere cu rugăciunea lui. Alți părinți rosteau cei doisprezece psalmi seara după apusul soarelui. Paladie spune că înainte de ceasul al nouălea, mai înainte de timpul mesei, în Nitria se auzea în fiecare chilie cântarea psalmilor. O „ pravilă” de trei psalmi la ceasul al nouălea este amintită și la monahii pahomieni.
În mod normal monahii erau obligați să recite Psaltirea întreagă în fiecare zi. Sfântul Chiril Fileotul a învățat Psaltirea pe de rost și recomanda și pe alții să o facă: „ Chiar când mâna ta lucrează, limba să cânte laude și mintea ta să se ocupe cu rugăciunea”
În mănăstirea Avei Marcel, egumenul Mănăstirii Achimiților ( Neadormiților), psaltirea se rostea neîncetat, fără întrerupere ziua și noaptea. Iar atunci când călătoreau pe cale o rosteau antifonic. Un grup cânta un stih, iar celălat grup stihul următor.
În rânduiala chinovială a Sfântului Pahomie, rugăciunea în comun avea loc seara, noaptea și spre dimineață. Ea cuprindea un ciclu de câte șase rugăciuni însoțite de lecturi din psalmi. Nu avem multe elemente privind forma și conținutul rugăciunilor comune. Un mare accent se punea pe rostirea pe de rost a psalmilor și a celor șase rugăciuni. Cel însărcinat cu conducerea serviciului divin respectiv, recita un psalm, dădea un semnal, toți ceilalți se ridicau, se închinau, îngenuncheau, se plecau cu fața la pământ; la un nou semnal, se ridicau, rosteau o rugăciune și se așezau din nou pe niște scăunele mici. Lucrul acesta se repeta până se terminau de rostit cele șase rugăciuni și psalmii rânduiți să fie rostiți.
Sfântul Ioan Casian organizând monahismul apusean, ne dă informații valoroase cu privire la numărul psalmilor rostiți în mănăstirile Egiptului. El amintește, mai înainte de a da o regulă generală a psalmilor citiți în monahismul egiptean, că în mănăstirile vizitate de el a întâlnit o diversitate de rânduieli în ce privește numărul psalmilor citiți în timpul orelor de rugăciune. Unii citeau un număr de șase psalmi, ații doisprezece, alții optsprezece, iar cei cu o râvnă exagerată ajungeau să citească treizeci sau ajungeau până la epuizare citind șaizeci și chiar mai mulți. Unele mănăstiri își rânduiau numărul psalmilor citiți în funcție de ceasul din zi sau din noapte în care se făcea citirea. De exemplu, dacă citirea se făcea la ceasul al șaselea din zi, numărul era de șase psalmi, iar la ceasul al nouălea era de nouă psalmi.
Regula generală era rostirea a doisprezece psalmi, atât la rugăciunea de seară cât și de noapte urmată de citirea a două pericope din Sfânta Scriptură, una din Vechiul Testament și alta din Noul Testament. Sâmbăta și Duminica ambele pericope citite erau din Noul Testament.
Această normă de rugăciune, respectiv cei „doisprezece psalmi, menționați mai sus, îi împart în așa fel ca, dacă sunt doi frați, să cânte fiecare câte șase, dacă sunt trei, să cânte câte patru, iar dacă sunt patru, să rămână câtre trei de fiecare. În adunările de slujire nu cântă niciodată un număr mai mic decât acesta, dar nici mai mult de patru frați, oricât de mare ar fi numărul celor adunați la slujbă.
Desigur acest număr canonic de doisprezece psalmi, de care am pomenit mai sus, îl fac ușor de suportat printr-o poziție odihnitoare a corpului. Săvârșind în adunările lor aceleași slujbe, numai unul se ridică în picioare la mijloc sa rostească psalmii, pe când toți ceilalți, potrivit obiceiului, stau pe scăunele foarte joase, cu inima îndreptată într-o mare încordare spre glasul psaltului. De altfel, sunt atât de istoviți de postiri și de munca neîntreruptă de zi și noapte, încât, de n-ar fi ajutați de o astfel de poziție, nici măcar acest număr de psalmi n-ar fi în stare să-1 ducă până la capăt, dacă ar sta în picioare”. Deci norma rugăciunilor de seară și de noapte în monahismul egiptean era astfel alcătuită pentru a nu fi împovărătoare pentru cei prezenți, ci una de mijloc, care ține cont de slăbiciunile, ostenelile și postirile monahilor.
Tot Sfântul Ioan Casian ne dă informații și în ce privește rânduiala citirii psalmilor în rugăciunea de dimineață. El afirmă că atât în mănăstirile din Egipt, cât și în cele din Mesopotamia și Palestina, la fiecare ceas din zi, respectiv ceasurile trei, șase și nouă se citeau câte trei psalmi urmați de rugăciuni. Acești psalmi făceau referire la simbolismul liturgic al ceasului respectiv. De asemenea în zilele de sărbătoare la masa de seară nu se mai citeau psalmi sau alte rugăciuni pe motiv că această masă nu este obligatorie pentru toți monahii. Se făcea doar o singură rugăciune.
Din cele prezentate în rândurile de mai sus vedem că mai ales în ce privește ceasurile rugăciunilor de dimineață si de zi acestea se regăsesc și astăzi în cultul Bisericii Ortodoxe. Desigur odată cu dezvoltarea cultului, și numărul psalmilor incluși în diferitele slujbe și rânduieli s-a schimbat. Vecernia, utrenia și alte servicii religioase nu mai respectă numărul de psalmi rostiți odinioară.
Astăzi mai sunt mănăstiri în care Psaltirea, după Sfânta Liturghie, are un loc central în ciclul liturgic al unei zile. În aceste mănăstiri, Psaltirea se citește fără întrerupere, monahii fiind rânduiți de superior să citească un anumit număr de psalmii în intervalul orar în care nu se oficiază celelalte servicii religioase în biserică.
Desigur monahismul nu este o instituție independentă, ci este parte integrantă a Bisericii și a influențat hotărâtor dezvoltarea cultului și a tipicului. Tipicul Savaitic, cel de la Studion, tipicul Atonit sunt norme liturgice dezvoltate în mediile monahale care au influențat ulterior cultul întregii Biserici. Deci monahismul și-a adus o contribuție foarte importantă la dezvoltarea cultului Bisericii noastre.
VII. Manuscrise și traduceri ale Psaltirii în spațiul românesc
Aruncând o privire în trecutul culturii românești, se poate constata că Psaltirea a fost cartea cea mai răspândită – numai între 1508-1830 apare în 91 de ediții – urmată îndeaproape de Evanghelie. Pe lângă cerințele legate de cultul Bisericii, răspândirea și multiplicarea Psaltirii prin copieri și traduceri, a avut și alte scopuri ce întregeau funcția strict liturgică.
Psaltirea era cerută de popor, ea fiind mai întâi o carte de literatură, – posibil singura operă literară citită înaintea romanului popular. De altfel, numeroasele ediții arată că Psaltirea era mult mai răspândită în popor decât toate aceste romane luate în totalitate. Acest primat al Psaltirii era sprijinit de necesitățile didactice, de școlile care funcționau în mănăstiri, care aveau ca și dascăli pe călugări. Biserica a fost factorul motor al societății feudale, deținătoarea monopolului asupra pregătirii intelectuale. Biserica a avut chiar monopolul culturii, pe secole, pentru a cărui dezvoltare a creat școli în mănăstiri. Explicația acestei răspândiri a Psaltirii în spațiul românesc stă în triplul rol pe care l-a jucat în epoca feudală a culturii românești și a altor literaturi.
Psaltirea este cartea poetică a credinței. Structura sa internă permitea ca versul să fie cântat, psalmodiat. Omul aflat în restriște recurgea la psalmodierea imnurilor lui David, ce cuprind profeții, norme de viață, poezie, mit, credință și se potrivesc la fel de bine atât îndureratului cât și tânărului însetat de viață. Psaltirea în versuri, tipărită de mitropolitul Dosoftei, respectă acest „canon”.
Psaltirea e și manual școlar. Prin cântare și poezie, se învață cu ușurință primele noțiuni de citire și scriere. O bună perioadă de timp școala s-a redus la învățarea Psaltirii și a Ceaslovului. Le învăța modestul călugăr caligraf, artistul care copia și înflorea cartea de cult, cât ți fiul de boier și de domn. Ștefan, fiul lui Petru Șchiopul, învăța carte cu Teodosie Barbovchi, începând cu citirea Psaltirii.
Psaltirea era și manual de muzică bisericească, după ea învățându-se și cele opt glasuri ale cântărilor bisericești. De la Psalt pornește și noțiunea de a psaltichia.
Prin aceste roluri ce le-a îndeplinit Psaltirea în cultura poporului nostru, era firesc să devină cea mai răspândită carte a epocii și prima carte tradusă în limba română, devenind astfel un mijloc progresist de unificare a culturii Țării Românești.
Primele Psaltiri ale secolului XV. Pentru prima dată când întâlnim în literatura liturgică de la noi o Psaltire, este anul 1470, adică Psaltirea de la Putna, scrisă din porunca lui Ștefan cel Mare, de către călugărul Casian, păstrată astăzi în Biblioteca din Petersburg. Cartea e un exemplar de lux, de o frumusețe rară, cu titluri de capitole caligrafiate în aur și în verde, cu vignete geometrice în aceleași culori. Prin luxul ei extern, această Psaltire, era destinată unei înalte fețe bisericești sau pentru necesitățile curții voievodului.
Psaltirea de la Munkacs. Păstrată în biblioteca episcopiei din Munkacs, a fost scrisă în secolul XV, undeva în Moldova și conține pe dosul primei pagini o miniatură cu Mântuitorul șezând pe tron, însoțit de proorocul David și un alt personaj sub care apare textul „ Primește Doamne, ofranda robului Tău, Ion logofătul”. Probabil este vorba de Ion Tăutul, un logofăt credincios al lui Ștefan cel Mare.
O a treia Psaltire, de la sfârșitul secolului al XV-lea, aparține Tării Românești, și a fost scrisă la mănăstirea Bistrița -Vâlcea, după cum reiese dintr-o însemnare făcută pe manuscris: „ Din mila lui Dumnezeu Io Mircea Voievod. Dă domnia mea această poruncă a domnii sale părintelui egumen de la sfânta mănăstire Bistrița”. Pe lângă cei 151 de psalmi mai conține Ceaslovul, tropare, șa. Se păstrează în Biblioteca Academiei Române.
Primele texte de limbă românească sunt: Psaltirea Șcheiană, Psaltirea Voronețiană și Psaltirea Hurmuzachi.
Psaltirea Șcheiană, este prima Psaltire tradusă în limba română. Limba Psaltirii este cea rotacizată, iar traducerea s-ar părea că a fost făcută după o versiune a Psaltirii lui Branco Mladenovici de la 1346. Exemplarul a făcut parte din biblioteca lui D.C. Sturdza – Scheianul după ce fusese în proprietatea lui Gh. Asachi. Manuscrisul are 365 de foi și cuprinde pe lângă psalmii lui David și Cântările lui Moise, Avacum, Isaia, Ioan, Zaharia, etc. Se presupune că a fost scrisă în Maramureș.
Psaltirea Voronețiană, ca și la Psaltirea Scheiană, limba este caracterizată de rotacism. A aparținut mănăstirii Voroneț. Și aceasta este o copie după târzie.
Psaltirea Hurmuzachi, nu mai este o copie ci este chiar originalul. Poartă acest nume după numele donatorului ce a donat-o Bibliotecii Academiei.
Psaltirile diaconului Coresi. Prima carte tipărită în limba română este Psaltirea diaconului Coresi de la anul 1570. Pe lângă această psaltire Coresi a mai tipărit și alte nouă ediții ajunse până la noi în limbile română, slavonă și slavono-română. Tot în 1570 apare la Cluj o Carte de cântări, socotită prima carte românească cu litere latine dar în ortografie maghiară. Cartea cuprinde cântări din psalmi, versificate traduse din cartea de cântece a lui Francisc David. Între această Carte de cântece și Psaltirea lui Coresi nu există nici o legătură. Psaltirea lui Coresi de la 1570 a cunoscut cea mai mare răspândire în Ardeal, numai un exemplar s-a păstrat la mănăstirea Bistriță-Vâlcea. Celelalte ediții le-a tipărit în anii 1574, 1576, 1577 și 1580. Psaltirea în slavo-română a fost tipărită în anul 1577.
Psaltiri slavone ale secolului XVI
În acest secol Psaltirile cunosc o largă circulație. Mitropolitul Macarie al Romanului scrie în anul 1512 o Psaltire în slavonă, pe care o reeditează în anii 1523 și 1554.
Psaltirea de la mănăstirea Bistrița-Vâlcea, scrisă de ierodiaconul Theofil în anul 1531. această psaltire este scrisă pe hârtie venețiană și este împodobită cu ornamente în culori.
Tot în Țara Românească mai apar trei manuscrise ale Psaltirii. Unul scris de călugărul Macarie de la schitul Cioclovina pe la anul 1574, și alte două fără a ști cui au aparținut.
Din Moldova cunoaștem șapte Psaltiri: un exemplar de lux, nedatat, cu litere ornate și cu ornamente geometrice; un altul aflat la Mănăstirea Neamț și care conține o însemnare a lui Petru Voievod; un altul din 1579 tot de la Neamț, scris de monahul Mihail; un altul nedatat și aparținând lui Barnovschi Moghilă și un altul din 1583 scris de „ mult păcătosul monah Selevestru” pentru „ fratele” său monahul Evloghie; ultimele două probabil că aparțin tot mănăstirii Neamț.
Tot în acest secol mai este menționată și o Psaltire slavă care a fost scrisă în Transilvania. Dacă secolul XV a pus în circulație primele Psaltiri în limba română, secolul următor cunoaște o înflorire a acestei literaturi atât în limba română cât și în cea slavonă.
Între anii 1589 și 1590 apare la Brașov Psaltirea slavo-română și Psaltirea slavonă a lui Șerban.
Psaltirea în secolul XVII. Tipografiile din Țara Românească în acest secol dau aproape în unanimitate texte ale Psaltirii numai în limba slavonă. În anul 1637 se tipărește la Govora o Psaltire slavonească, din porunca lui Matei Basarab, cu o prefață aparținând domnitorului muntean. Un exemplar se află în biblioteca academiei din Petersburg și un altul în Biblioteca Academiei Române. Tot la Govora apare o altă Psaltire slavonă cu Ceaslov, între anii 1638-1641, tipărită din porunca și cu cheltuiala aceluiași voievod muntean, de către ieromonahul Ștefan din Ohrida sub egumenia lui Silvestru Taha.
La aceste două Psaltiri se mai adaugă o a treia ediție, aflată la mănăstirea Neamț, nedatată, dar care trebuie să se fi tipărit cam în același timp cu celelalte. La Biblioteca publică din Petersburg se află un exemplar al unei Psaltiri slavone, tipărită la Câmpulung în anul 1650, din ordinul lui Matei Basarab, în atelierul „preacuviosului părinte Kyr Melchisedec”, corector fiind „ smeritul ieromonah Dionisie Eclesiarhul”, și „cel mic în tipografie Preda Stancevici din Câmpulung”
Alături de cărțile tipărite mai circulă și manuscrisele. În Moldova, Matei diacul, scrie în 1612 o frumoasă Psaltire, împodobind-o cu inițiale și ornamente în culori. Tot în această perioadă, se mai copiază în Moldova încă alte trei Psaltiri nedatate, dintre care una din ele aparținând lui Barnovchi Movilă.
Monahul Mardarie scrie în 1617, la Bistrița – Vâlcea, o Psaltire, având inițiale si ornamente în mai multe culori, cu vulturi și coroane. În afara Psaltirilor în limba slavonă, circulau și altele în limba română, dar tot în manuscrise. În biserica Mediia din Mehadia, Iorga a găsit un manuscris de psalmi româno-slavi, datat în jurul anului 1600, care derivă din textul Psaltirii Scheiane. Aceeași sursă o au alte trei Psaltiri aflate în Biblioteca Academiei. Din biserica Icușești-Roman, episcopul Melchisedec a ridicat o Psaltire românească frumos scrisă și care a fost donată Bibliotecii Academiei. O Psaltire românească nedatată a aparținut Bibliotecii din Blaj.
Psaltirea de la Alba Iulia din anul 1651, este prima Psaltire tipărită în limba română din veacul al XVII-lea. Este tipărită în timpul Mitropolitului Simion Ștefan și a Principelui Gheorghe Racoți. În „predoslovia către Măria Sa Craiul Ardealului” se insistă asupra însemnătății tipăririi cărților sfinte „ întru limba lor ca să înțeleagă”: „ ști că credința este pentru auzit, iar auzitul este den cuvântul lui Dumnezeu, cuvântului de propovăduire, iar propovedania trebuie să fie în limbă, ca să o poată înțelege și să o știe ascultătorii. Frumos dar al lui Dumnezeu este a ști în limbi, numai să viază cu dânsele, ca să înțeleagă și alții ce zice, că altminterea nimeni nu va lua întrămare den cuvântul sfânt” .
Psaltirea în versuri a mitropolitului Dosoftei. La Uniev, în anul 1673, mitropolitul Dosoftei, tipărește Psaltirea în versuri, care a avut o largă circulație, pătrunzând prin forma populară a versurilor în păturile de jos ale poporului. A circulat și prin numeroase copii scrise de mână de către credincioși. Psaltirea în versuri a mitropolitului Dosoftei a intrat în Biblia lui Șerban, cât și în Biblia de la Petersburg din 1819. Dosoftei, pe lângă alte tipărituri, mai tipărește în anul 1680 Psaltirea de-nțeles a sfântului împărat proroc David( Psaltirea slavo-română).
Psaltirea românească a lui Antim Ivirianul. Mitropolitul Antim Ivirianu, ajungând la cârma Bisericii din Țara Românească, pornește la drum cu un vast plan de românizare a cărților de ritual după exemplul marilor săi înaintași: Coresi, Varlaam și Dosoftei. Chiar mai înainte de a ajunge mitropolit, pe la anul 1694, pe când era numai simplu tipograf, în tipografia din București, tipărește o Psaltire românească, cu o prefață dedicată domnitorului Constantin Brâncoveanu. Psalmii lui Antim Ivirianu, reproduc Cartea Psalmilor din Biblia lui Șerban de la anul 1688, catismele fiind însoțite pentru prima dată de tropare și rugăciuni.
Psaltirea în secolul XVIII. În acest secol apar nu mai puțin de 41 ediții ale Psaltirii, dintre care 35 în limba română, 2 în limba slavonă, 2 ediții slavo-române, 1 ăn greacă și 1 în limba arabă. În anul 1700, Antim Ivirianu tipărește o Psaltire în limba greacă, iar în anul 1706 se tipărește o Psaltire arabă, la Alep, cu stema lui Constantin Brâncoveanu..
Psaltirile în limba slavonă sunt în număr de două. Una s-atipărit la Iași în anul 1731, cu o predoslovie a mitropolitului Antonie adresată lui Grigorie Ghica, domnitorul Moldovei. Cea de-a doua s-a tipărit la București în anul 1745. în slavo-română s-au tipărit două ediții, una la Buzău, în anul 1703 de către episcopul Damaschin și una la București de către preotul Stoica Iacovici.
Prima Psaltire în limba română cu care începe secolul XVIII, se tipărește la Buzău în anul 1701, de către episcopul și tipograful Mitrofan și e retipărită în 1703 de către ierodiaconul Grigorie Râmniceanul. În anul 1710 a apărut Psaltirea de la Târgoviște, tipărită de Gheorghe Radovici și care se află în Biblioteca din Moscova.
La Râmnic apare în 1735 o Psaltire tipărită de Ilie Cernăvodeanul. Urmează Psaltirea din 1746 tipărită de tipograful Mihail Athanasievici Râmniceanul. Peste cinci ani apare o nouă ediție care o repetă pe cea precedentă. Ediția din 1764 este diortosită de monahul Rafail de la Hurezi. Psaltirea din 1779 e retipărirea celei din 1764 însoțită de o prefață a episcopului Chesarie și lucrată de tipograful Ioachim din Sfânta Mitropolie. În București s-au tipărit șapte ediții în anii: 1735,1745, 1754,1756, 1758, 1780 și 1796. În Moldova au ieșit de sub teascurile ieșene opt Psaltiri în anii: 1731,1743, 1748,1757, 1766, 1782, 1790 și 1794. Această ultimă Psaltire din anul 1794, cuprinde și o cronologie a domnitorilor Moldovei. În Ardeal, în secolul XVIII, s-au tipărit șase ediții ale Psaltirii astfel: 3 la Blaj în anii 1764, 1775 și 1780; 2 la Sibiu în anii 1791și 1799 și 1 la Viena în anul 1793.
Psaltirea în prima jumătate a secolului XIX. În această primă jumătate a secolului XIX s-au tipărit 30 de ediții ale Psaltirii în tipografiile din București, Râmnic, Neamț, Iași, Brașov, Sibiu, Blaj și Buda.
Edițiile de la Sibiu din 1801, 1804, 1805, 1806, 1811 și 1826 reproduc ediția de la Râmnic din 1779. Râmnicul publică în 1817și 1819. La București apar ediții în 1806, 1820, 1827, 1829 și 1830 și una în 1820 în limba greacă. Ultima ediție din 1830 este în limba rusă. La Iași s-au publicat ediții ale psaltirii în 1802, 1807 și 1818, iar la Neamț în anii 1807 și 1817.
De la Brașov cunoaștem trei ediții tipărite în anii 1806, 1810 și 1820. La Blaj s-a tipărit o singură ediție în anul 1909, iar la Buda s-au tipărit patru ediții în 1802, 1808, 1817 și 1818, reproducând după modelul Sibiului ediția de la Râmnic din 1779.
Până în anul 1860 când are loc trecerea la alfabetul cu caractere latine se mai tipăresc alte 23 ediții ale Psaltirii în centrele tipografice menționate mai sus. După această dată numărul Psaltirilor tipărite este mare, manifestând nevoile credincioșilor din diferitele eparhii ale Țărilor Române.
Deși tipărite într-un număr impresionant, prea puține Psaltiri au ajuns până la noi. Unele s-au distrus prin folosire îndelungată și intensă, altele sunt păstrate în diferite biblioteci din afara tării noastre.
Fiind o carte de cult s-au o carte citită în anumite împrejurări, folosită ca manual școlar sau citită ca operă literară, a făcut ca Psaltirea să fie cartea cea mai răspândită și cea mai căutată în epoca feudală a culturii românești. Pentru lingviști, Psaltirea rămâne un document de limbă românească, o carte din care se naște limba literară a poporului nostru.
VIII. Concluzii
Fiecare psalm în parte are o importanță deosebită în Cultul Bisericii Ortodoxe, aceea de a descoperi legătura omului cu Dumnezeu, cu ceilalți dimprejurul nostru, cu lumea. Dacă fiecare din celelalte cărți ale Sfintei Scripturi ne învață ceva, psalmii au rolul de a ne învăța tot ceea ce e mai folositor. Așa cum am văzut la Sfântul Vasile cel Mare: „ Altceva ne învață cărțile profetice, altceva cele istorice, altceva Legea și altceva îndemnurile date prin Proverbe. Cartea psalmilor cuprinde însă tot ceea ce este mai folositor din toate”
În psalmi găsim învățături privind istoria lumii și creația universului, găsim norme de comportare în societate, profeții viitoare, dar mai ales îndemnuri spre săvârșirea faptelor bune. Deci psalmii au rolul nu numai de a ne adânci gândirea noastră în învățătura despre crearea lumii și în cea despre istoria lumii, ci ne dă și norme, reguli de comportament în relațiile noastre cu lumea. Cuprinde de asemenea profeții viitoare pe care se punea un accent deosebit, pentru că ele vorbeau despre Mesia – Eliberatorul – care va veni și va întemeia împărăția cea nouă, dar pe lângă toate acestea ne îndeamnă la săvârșirea faptelor bune.
Psalmii mai au rolul de a potoli patimile, slăbește mânia, înfrânează poftele păcătoase, îmblânzește vrăjmașii, înveselește inimile zdrobite, dă liniște sufletească. Ea are un multiplu rol în viața credincioșilor.
Psalmii citiți în cultul Bisericii noastre, au rolul de a încununa fiecare zi și de a naște în sufletul omului dorul după Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare: „ Psalmul este glasul Bisericii, el înveselește sărbătorile și face să se nască în inima omului dorul după Dumnezeu”
Citirea psaltirii este una din cele mai frumoase îndeletniciri din viața credinciosului, citind-o. Ea cultivă în om cele mai alese virtuți. Ea te face să fii mai bun și mai drept în toate împrejurările vieții. Prin rolul pe care îl joacă, Psaltirea face ca pustiurile să se arate locuite și patimile să fie înfrânate. Acestea sunt doar câteva din rolurile pe care le are psaltirea în viața credinciosului.
Un lucru important pe care trebuie să-l reținem este că „psalmii sunt lucrarea unor vremi care nu cunoștea încă Evanghelia și în gura celor prigoniți reprezintă o interpelare adresată dreptății divine”. Dumnezeu nu poate să-și lase numele disprețuit de nedreptatea făcută celor nevinovați. În ceea ce ne privește trebuie să recunoaștem că psalmii prezintă și anumite sentimente tulburi care se nasc în diferite perioade ale vieții în inimile noastre sfâșiate de ură; ei ne aduc aminte că în ființa noastră, deși botezată, mai există locuri nestrăbătute de sentimentele lui Hristos. Desigur este vorba de psalmii care au un sens de răzbunare, însă această răzbunare se referea la origine la dușmanii poporului ales, păgânii, adică dușmanii lui Dumnezeu. Acum ei proclamă o altă ură: aceea pe care creștinul trebuie să o nutrească împotriva răului și a diavolului pe care Hristos a venit să-l zdrobească prin moartea Sa.
Psaltirea are de asemenea rolul unei oglinzi, ce reflectă o imagine a noastră mai frumoasă și mai luminoasă decât tipurile noastre luminate sau crispate. Este muzica ce dă glas experienței noastre și îi dezvăluie tainica densitate. Este cuvântul nostru în fața lui Dumnezeu, uneori într-o luptă aprigă, și atunci nimic nu poate sfărâma încrederea celui credincios și nici nu-i poate zdrobi nădejdea. Fiecare psalm este viața unui om, a unei comunități, a unui popor care-L descoperă pe Dumnezeu în mod tainic, uneori înspăimântător, dar întotdeauna pe un Dumnezeu al împăcării.
.Cât privește locul psalmilor în cultul Bisericii Ortodoxe putem afirma că ei au un loc principal. În toate slujbele Bisericii noastre, în cele Șapte Laude, în Sfânta Liturghie, în Sfintele Taine și Ierurgii, după cum am arătat întâlnim fie versete din psalmi, fie psalmi în întregime. Ei ocupă un loc central în spiritualitatea și cultul creștin. Lucrul acesta nu trebuie să ne mire dacă ne gândim că primii creștini au provenit din rândurile iudeilor care au avut drept carte de zidire sufletească și de cult, Psaltirea. Mântuitorul însuși a preluat această tradiție a neamului său de a folosi în rugăciunile Sale, psalmii. Sfântul evanghelist Matei, care a luat parte la ultimele evenimente din viața Mântuitorului, ne relatează faptul că la Cina cea de Taină, s-a oficiat o scurtă rânduială religioasă, în cadrul căreia s-au cântat laude, adică psalmi, după care cei prezenți au ieșit la Muntele Măslinilor ( conf. Matei 26,30). La fel în timpul patimilor Sale, Mântuitorul a fost auzit rostind versete din psalmi, care dobândeau astfel valoarea de profeții ce tocmai își aflau împlinirea.
Sfinții Apostoli, fiind și ei de evrei de neam, au primit ca ceva obișnuit folosirea psalmilor în întâlnirile cu caracter cultic. Ei au fost cei care au rânduit din primele zile ale Bisericii cântarea și citirea psalmilor în cultul creștin. Sfântul Apostol Pavel, scriind comunităților creștine pe care le întemeiase în cursul călătoriilor sale misionare, nu uită să le facă și recomandări de felul acesta: „ Vorbiți între voi în psalmi și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului în inimile voastre” ( Efeseni 5, 19) sau „ Cântați în inimile voastre lui Dumnezeu, mulțumindu-i în psalmi, în laude și în cântări duhovnicești” ( Coloseni 3.16). De asemenea Sfântul Iacov îndeamnă pe creștinii cărora le este adresată epistola sa cânte psalmi (Iacov 5, 13)
O prezență masivă a psalmilor poate fi constatată și în Noul Testament. Din cele 283 de citate din Vechiul Testament pe care le întâlnim în Noul Testament, 116 sunt luate din psalmi. Faptul că versete din psalmi sunt întâlnite în Noul Testament, că însuși Mântuitorul citează din aceștia precum și Sfinții Apostoli îi îndeamnă în Epistolele lor pe cei cărora le erau adresate, acestea ne arată că psalmii au avut și trebuie să aibă locul lor în cult. De asemenea muzica compusă pe versete din psalmi nu poate fi comparată cu nici o altă muzică ca și profunzime.
Psaltirea pe lângă cult își mai are locul în familiile credincioșilor fiind folosită ca o carte de rugăciuni De aceea este necesar ca preoții să-și îndrume pe păstoriții lor să citească Psaltirea după rânduială adică după cum este indicat să se citească catismele în cadrul celor Șapte Laude. Credincioși trebuie să mai știe că pe lângă faptul că psalmii sunt citiți ca rugăciuni zilnice, ei mai pot fi citiți și atunci când sunt tulburați de grijile cotidiene, când sunt tulburați sufletește sau când se simt neîmpăcați cu Dumnezeu.
O altă dovadă a importanței locului pe care Psaltirea îl are în cultul Bisericii noastre Ortodoxe, trebuie să fie vechile traduceri românești. Aceasta numai pentru a arăta cât de timpurie a putut fi preocuparea pentru a avea tradusă Psaltirea în fiecare biserică.
La început cu siguranță că Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, nu a fost tradusă în întregime ci numai cărțile care erau folosite cel mai mult. Cartea folosită cel mai mult nu era alta decât Psaltirea. De aceea bisericile naționale, chiar dacă erau dependente de unele din patriarhiile existente, își aveau o oarecare independență în ce privește cultul ( fiind vorba aici de tradițiile locale). De aceea ele au recurs la traducerea în limba din care era scris Vechiul Testament a unor cărți. Acestea erau în mod deosebit Pentateuhul lui Moise, Psaltirea și Cărțile Profetice. Dintre acestea psaltirea era folosită cel mai mult.
În biserca noastră, preocuparea pentru traducerea sau copierea Psaltirii în limba greacă sau slavonă a existat imediat după formarea sau întemeierea Țărilor Românești și odată cu acestea a înființării episcopiilor și mitropoliilor aferente.
Pentru folosirea acestor cărți în cadrul cultului, trebuie să amintim tipărirea în anul 1570 de către diaconul Coresi a Psaltirii în limba română. În 1577 tipărește o altă Psaltire în limba slavonă. Această Psaltire o tipărește din porunca lui Alexandru al II-lea, a fiului său Mihnea și a mitropolitului Serafim al Ungrovlahiei. În același an Coresi mai tipărește o psaltire slavo-română.
Mitropolitul Anstasie Crimca, a copiat în 1616 o Psaltire pe care a dăruit-o mănăstirii Dragomirna, cu peste 50 de scene, mai les din istoria poporului evreu în care apar și o serie de elemente locale, cum sunt o serie de instrumente muzicale folosite în Moldova.
Nu trebuie să uităm Psaltirea în versuri a mitropolitului Dosoftei, care a apărut în 1673. acesta a avut un rol major în viața credincioșilor. A fost rodul unei munci grele, lucrând cum el însuși spunea: „ cu multă trudă și vreme îndelungată, cinci ani cu foarte mate osârdie”
A fost prima încercare de versificare în limba noastră, fiind o lucrare de peste 8600 de versuri, care îl arata pe Mitropolitul Dosoftei ca un poet foarte talentat. Deși a avut de luptat cu greutățile începutului când limba literară românească nu era încă mlădiată pentru a fi folosită în versuri, Mitropolitul Dosoftei a adus multă mângâiere în sufletele credincioșilor români de pretutindeni, unii din ei ajungând să pătrundă în cântecele de stea și în colinde.
În 1680, Dosoftei tipărește o Psaltire de-nțeles în limba slavonă și în română. Mai amintim traducerea Psaltirii făcute de Mitropolitul Antim Ivirianul în anul 1694.
Pe lângă toate aceste tipărituri nu putem să nu amintim de cele mai vechi manuscrise ale psaltirii ca: Psaltire Hurmuzachi, care cuprinde o parte a psalmilor lui David. Acesta este o copie după o traducere din slavonă care s-a făcut între anii 1501-1520.
Psaltirea Scheiană este un manuscris din secolul XIV. E o copie după o Psaltire din 1346. mai există Psaltirea slavo-română ( 1578-1588). S-a păstrat un singur exemplar, tipărit probabil la Brașov. Este o retipărire a Psaltirii din 1577 a lui Coresi.
Psaltirea Voronețiană este un manuscris găsit la mănăstirea Voroneț și cuprinde o parte din psalmii lui David. E o copie din secolul XVI după o traducere românească din slavonă, făcută în Maramureș.
Este de asemenea importantă apariția în anul 1651 la numai trei ani de la tipărirea Noului Testament al Mitropolitului Simion Ștefan, a Psaltirii de la Bălgrad. Traducătorii insistând asupra importanței limbii naționale în cultul Bisericii noastre.
Datorită locului și rolului deosebit de important ce la avut Psaltirea în cultul Bisericii Ortodoxe, aceasta a stârnit interesul multora pentru a fi tradusă și comentată. Încă din primele veacuri ale creștinismului avem tâlcuiri ale Psaltirii făcute de mari sfinți ai Bisericii ca: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Fericitul Teodoret al Cirului, Fericitul Augustin, ș.a.
În iconografie, în afară de arborele genealogic, proorocul David este prezentat cântând la harfă, la psalterion. Psalterionul închipuind cele zece porunci ale Legii Vechiului Testament, după numărul corzilor pe care acesta le are.
În pictura bisericească de la noi, în special a mănăstirilor din Moldova, Proorocul David nu are un instrument antic, ci un produs al lăutieriei moldovenești din secolul XIV. Un exemplu elocvent în acest sen este mănăstirea Voroneț.
Din toate cele prezentate mai sus vedem locul și importanța psalmilor în cultul Bisericii Ortodoxe.
Bibliografie
Izvoare
1. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București ,1993.
2. Ceaslov, ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993
3. Clement Alexandrinul, Pedagogul, în vol. Scrieri, partea întâi, traducere, introducere, note și indici de Pr. D Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București ,1982
4. Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți, vol. I, transliterare, diortosire, revizuire după ediția grecească și dote de Ștefan Voronca, Editura Cartea Ortodoxă – Editura Egumenița, Galați, 2006
5. Eusebiu de Cezareea, Scrieri – partea a doua, Viața lui Constantin cel Mare, studiu introductiv de Prof. Dr. Emilian Popescu, traducere și note de Radu Alexandrescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București ,1991
6. Fericitul Teodoret al Kirului, Tâlcuirea celor 150 de Psalmi ai Proorocului Împărat David, Sfânta Mănăstire Sfinții Arhangheli-Petru Vodă, 8 noiembrie 7511-2003
7. Liturghier, cuprinzând Dumnezeieștile Liturghii ale Sfinților noștri Părinți Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare și a Darurilor mai înainte sfințite precum și Rânduiala Vecerniei, Utreniei, Dumnezeieștii Proscomidii, Liturghiei cu Arhiereu ca și alte de trebuință la Sfânta Slujbă Dumnezeiască din Biserică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000
8. Mineiul pe Decembrie, editia a V-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1975
9. Mineiul pe Ianuarie, editia a V-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1975
10. Molitfelnic, cuprinzând Slujbe, Rânduieli și Rugăciuni săvârșite de preot la diferite trebuințe din viața creștinilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002
11. Psaltire, București, 1992
12. Psaltirea de la Alba Iulia 1651, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001,
13. Psalmii, Editura Biblioteca Scripturii, București, 1993
14. Sfântul Atanasie cel Mare, Scrieri, (PSB 15) traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,1988
15. Sfântul Ioan Casian, Așezăminte mânăstirești și Convorbiri duhovnicești, traducere de prof. Vasile Cojocaru și prof. David Popescu, prefață, studiu introductiv și note de prof. Nicolae Chițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,1980
16. Sfântul Vasile cel Mare, Comentar la Psalmi, trad. de Pr. Dr. Olimp N. Căciulă, Editura Cărților Bisercești, București, 1939
17. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, traducere, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, colecția Părinți și Scriitori Bisericești ( P S B 17 ), Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, București,1986
18. Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire Duhovnicească la Psalmi, traducere și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,2000
19. Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri – partea întâi,( PSB 29) traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae și Preot Ioan Buga, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București , 1982
20. Triodul care cuprinde slujbele bisericești de la Duminica Vameșului și a Fariseului până la Sfânta Înviere, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,2000
21. Viețile Sfinților pe luna Decembrie, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1993
22. Viețile Sfinților pe luna Aprilie, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1994
Cărți
23. Bădiliță Cristian, Băltăceanu Francisca, Broșteanu Monica, Septuaginta 4/I – Psalmii, Odele, Proverbele, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor, Editura Polirom, Iași, 2006
24. Braniște, Preot Prof. Dr. Ene, Liturgica Specială – pentru facultățile de teologie, ediția a III-a, Editura Nemira, București, 2002
25. Chialda Pr Prof. Mircea, Prelipcean Pr.Prof. Vladimir, Neaga Pr. Prof. Nicolae, Barna Pr. Prof. Gheorghe,., Studiul Vechiului Testament, ediția a III-a, Editura Renașterea, Cluj-Napoca 2003, p.291
26. Ciudin, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Studiul Vechiului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002
27. Dosoftei, Psaltirea în versuri, Editura LITERA, Chișinău, 1998
28. Negoiță Pr. dr. T., Psaltirea În Cultul Bisericii Ortodoxe, Tipografia Cărților Bisericești, București,1940
29. Olariu Dr Iulian, Explicarea psalmilor din Orologiu, Caransebeș, 1901
30. Păcurariu Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române,vol I., Editura Trinitas, Iași, 2004
31. Păcurariu Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române ,vol. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994
32. Lucian Predescu , Enciclopedia, Editura Cugetarea, București, 1940
33. Regnault Lucien, Viața cotidiană a Părinților deșertului în Egiptul secolului IV, trad. Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1997
34. Răducă Pr. Prof. Dr. Vasile, Monahismul egiptean – De la singurătate la viața de obște, Editura Nemira, 2003
35. Špidlik Tomas, S.J. ,Michelina Tenace – Richard Čemus,S.J. , Spiritualitatea RăsărituluiI Creștin – III. Monahismul, traducere diac. Ioan I. Ică jr, Editura DEISIS, Sibiu,2000
Articole
36. Abrudan,Pr. Prof. Dr. Dumitru, Cartea Psalmilor în Spiritualitatea Ortodoxă, articol în rev. Studii Teologice, Anul XXXVII, Nr. 7-8 ( Iulie-Octombrie) 1985, pp. 453-471
37. Chialda, Pr. Prof. Mircea, Despre Psaltire. Conținutul, frumusețea, valoarea ei pentru credincioșii din orice timp,carte de cult, articol în rev. Glasul Bisericii, nr. 7-8 ( iulie-august) 1964, pp. 645-649
38. Constantinescu Pr. Al. N., Sfânta Liturghie și Cartea Psalmilor, articol în rev. Glasul Bisericii,nr. 1-2 (ianuarie- februarie), 1969, pp. 49-53
39. Gherasim Hunedoreanul, Folosul citirii psalmilor articol în Îndrumătorul Bisericesc nr. 1, 1984, pp. 5-9
40. Marcu Pr. Prof. Dr. Grigorie, Sfânta Scriptură în pom românesc, 100 de ani de la apariția Bibliei lui Șaguna articol în rev. Mitropolia Ardealului, Nr.11-12, 1958, pp. 782-812
41. Neaga Pr. Prof. Dr. Nicolae, Textele psalmilor mesianici în lumina scrierilor Sfinților Părinți, articol în rev. Mitropolia Ardealului, nr. 3 -4 ( martie – aprilie) 1956, pp.234-239
42. Negoiță Pr. Athanasie, Psalmii în cultul Vechiului Testament, articol în rev. Glasul Bisericii, nr. 11-12 ( noiembrie-decembrie), 1965, pp.1015-1030
43. Popescu Magistr. Gabriel, Psalmii în predica Fericitului Augustin, articol în rev. Studii Teologice, Nr. 3-4 , 1963, pp. 155-170
44. Theodorescu Barbu, Psaltirea, însemnări bibliografice, articol în rev. Glasul Bisericii, nr. 5-6 ( mai-iunie), 1961, pp. 496-527.
45. Theodorescu Barbu, Carte veche românească, articol în rev. Mitropolia Olteniei, nr. 9-12 ( septembrie – decembrie), Anul XI (1959), pp.589-602
Bibliografie
Izvoare
1. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București ,1993.
2. Ceaslov, ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993
3. Clement Alexandrinul, Pedagogul, în vol. Scrieri, partea întâi, traducere, introducere, note și indici de Pr. D Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București ,1982
4. Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți, vol. I, transliterare, diortosire, revizuire după ediția grecească și dote de Ștefan Voronca, Editura Cartea Ortodoxă – Editura Egumenița, Galați, 2006
5. Eusebiu de Cezareea, Scrieri – partea a doua, Viața lui Constantin cel Mare, studiu introductiv de Prof. Dr. Emilian Popescu, traducere și note de Radu Alexandrescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București ,1991
6. Fericitul Teodoret al Kirului, Tâlcuirea celor 150 de Psalmi ai Proorocului Împărat David, Sfânta Mănăstire Sfinții Arhangheli-Petru Vodă, 8 noiembrie 7511-2003
7. Liturghier, cuprinzând Dumnezeieștile Liturghii ale Sfinților noștri Părinți Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare și a Darurilor mai înainte sfințite precum și Rânduiala Vecerniei, Utreniei, Dumnezeieștii Proscomidii, Liturghiei cu Arhiereu ca și alte de trebuință la Sfânta Slujbă Dumnezeiască din Biserică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000
8. Mineiul pe Decembrie, editia a V-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1975
9. Mineiul pe Ianuarie, editia a V-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1975
10. Molitfelnic, cuprinzând Slujbe, Rânduieli și Rugăciuni săvârșite de preot la diferite trebuințe din viața creștinilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002
11. Psaltire, București, 1992
12. Psaltirea de la Alba Iulia 1651, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001,
13. Psalmii, Editura Biblioteca Scripturii, București, 1993
14. Sfântul Atanasie cel Mare, Scrieri, (PSB 15) traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,1988
15. Sfântul Ioan Casian, Așezăminte mânăstirești și Convorbiri duhovnicești, traducere de prof. Vasile Cojocaru și prof. David Popescu, prefață, studiu introductiv și note de prof. Nicolae Chițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,1980
16. Sfântul Vasile cel Mare, Comentar la Psalmi, trad. de Pr. Dr. Olimp N. Căciulă, Editura Cărților Bisercești, București, 1939
17. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, traducere, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, colecția Părinți și Scriitori Bisericești ( P S B 17 ), Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, București,1986
18. Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire Duhovnicească la Psalmi, traducere și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,2000
19. Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri – partea întâi,( PSB 29) traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae și Preot Ioan Buga, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București , 1982
20. Triodul care cuprinde slujbele bisericești de la Duminica Vameșului și a Fariseului până la Sfânta Înviere, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,2000
21. Viețile Sfinților pe luna Decembrie, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1993
22. Viețile Sfinților pe luna Aprilie, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1994
Cărți
23. Bădiliță Cristian, Băltăceanu Francisca, Broșteanu Monica, Septuaginta 4/I – Psalmii, Odele, Proverbele, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor, Editura Polirom, Iași, 2006
24. Braniște, Preot Prof. Dr. Ene, Liturgica Specială – pentru facultățile de teologie, ediția a III-a, Editura Nemira, București, 2002
25. Chialda Pr Prof. Mircea, Prelipcean Pr.Prof. Vladimir, Neaga Pr. Prof. Nicolae, Barna Pr. Prof. Gheorghe,., Studiul Vechiului Testament, ediția a III-a, Editura Renașterea, Cluj-Napoca 2003, p.291
26. Ciudin, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Studiul Vechiului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002
27. Dosoftei, Psaltirea în versuri, Editura LITERA, Chișinău, 1998
28. Negoiță Pr. dr. T., Psaltirea În Cultul Bisericii Ortodoxe, Tipografia Cărților Bisericești, București,1940
29. Olariu Dr Iulian, Explicarea psalmilor din Orologiu, Caransebeș, 1901
30. Păcurariu Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române,vol I., Editura Trinitas, Iași, 2004
31. Păcurariu Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române ,vol. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994
32. Lucian Predescu , Enciclopedia, Editura Cugetarea, București, 1940
33. Regnault Lucien, Viața cotidiană a Părinților deșertului în Egiptul secolului IV, trad. Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1997
34. Răducă Pr. Prof. Dr. Vasile, Monahismul egiptean – De la singurătate la viața de obște, Editura Nemira, 2003
35. Špidlik Tomas, S.J. ,Michelina Tenace – Richard Čemus,S.J. , Spiritualitatea RăsărituluiI Creștin – III. Monahismul, traducere diac. Ioan I. Ică jr, Editura DEISIS, Sibiu,2000
Articole
36. Abrudan,Pr. Prof. Dr. Dumitru, Cartea Psalmilor în Spiritualitatea Ortodoxă, articol în rev. Studii Teologice, Anul XXXVII, Nr. 7-8 ( Iulie-Octombrie) 1985, pp. 453-471
37. Chialda, Pr. Prof. Mircea, Despre Psaltire. Conținutul, frumusețea, valoarea ei pentru credincioșii din orice timp,carte de cult, articol în rev. Glasul Bisericii, nr. 7-8 ( iulie-august) 1964, pp. 645-649
38. Constantinescu Pr. Al. N., Sfânta Liturghie și Cartea Psalmilor, articol în rev. Glasul Bisericii,nr. 1-2 (ianuarie- februarie), 1969, pp. 49-53
39. Gherasim Hunedoreanul, Folosul citirii psalmilor articol în Îndrumătorul Bisericesc nr. 1, 1984, pp. 5-9
40. Marcu Pr. Prof. Dr. Grigorie, Sfânta Scriptură în pom românesc, 100 de ani de la apariția Bibliei lui Șaguna articol în rev. Mitropolia Ardealului, Nr.11-12, 1958, pp. 782-812
41. Neaga Pr. Prof. Dr. Nicolae, Textele psalmilor mesianici în lumina scrierilor Sfinților Părinți, articol în rev. Mitropolia Ardealului, nr. 3 -4 ( martie – aprilie) 1956, pp.234-239
42. Negoiță Pr. Athanasie, Psalmii în cultul Vechiului Testament, articol în rev. Glasul Bisericii, nr. 11-12 ( noiembrie-decembrie), 1965, pp.1015-1030
43. Popescu Magistr. Gabriel, Psalmii în predica Fericitului Augustin, articol în rev. Studii Teologice, Nr. 3-4 , 1963, pp. 155-170
44. Theodorescu Barbu, Psaltirea, însemnări bibliografice, articol în rev. Glasul Bisericii, nr. 5-6 ( mai-iunie), 1961, pp. 496-527.
45. Theodorescu Barbu, Carte veche românească, articol în rev. Mitropolia Olteniei, nr. 9-12 ( septembrie – decembrie), Anul XI (1959), pp.589-602
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Despre Psaltire (ID: 167523)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.