Despre Problematica Economiei Romanesti In Viziunea Lui Virgil Madgearu

=== 5f49863fa7fded8ca919ab21e750e41010a64e8d_3729_1 ===

Facultatea de economie și administrarea afacerilor

Specializare: Afaceri internaționale

Despre problematica economiei românești în viziunea lui Virgil Madgearu

Prof. Coord.: Andreea Iacobuță

CUPRINS

INTRODUCERE

Cap. 1 Reprezentativitatea lui Virgil Madgearu în perioada interbelică

Repere biografice

Activitate

Principalele lucrări

Valoarea adaugata

Cap. 2 Contribuții științifice

2.1 Economie politică

2.2 Probleme demo – economice în operă lui Virgil Madgearu

2.3 Rolul pieței în procesul de industrializare în general și al României în special

2.4 Comerțul exterior și politicile comerciale în operă lui Virgil Madgearu

Cap. 3 Probleme ale economiei românești în viziunea lui Virgil Madgearu

3.1 Moneda

3.2 Creditul

3.3. Finanțele publice

CONCLUZII PERSONALE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Unul dintre cei mai apreciați economiști interbelici, Virgil Madgearu a prezentat, de-a lungul carierei sale didactice, un interes raportat la funcția pe care știința economică trebuie să o aibă.

Cursurile sale predate studenților săi, la Academia Comercială din București, între anii 1916 – 1940, a avut drept scop declarat, formarea specialiștilor capabili să cunoască și să rezolve problemele economiei precum și a societății interbelice românești cu care se confruntau, acțiuni prin intermediul cărora au putut să își folosească aptitudinile dobândite, în scopul progresării economice a țării.

Totodată, cunoștințele speciale pe care aceștia le-au dobândit au fost înrădăcinate în fundamentul realităților românești.

Virgil Madgearu a urmat concepția conform căreia scopul unui curs academic este acela de a face elevii să dobândească nu doar noi informații dintr-un anumit domeniu științific ci, totodată, maniere în care aceste cunoștințe pot fi dobândite, precum și capabilități de a face conexiuni cu alte științe.

Personalitate multilaterală, Virgil Madgearu apare în perspectiva timpului sub identitatea celui mai reprezentativ economist român al perioadei interbelice”. Spirit pătrunzător, acesta a cuprins în arealul preocupărilor sale tot ceea ce putea să-i ușureze interpretarea celor mai diverse chestiuni de ordin sociologic, economic, vamal și financiar.

Totodată, economistul s-a identificat într-un ingenios statistician. Opera sa impresionează și astăzi prin multilateralitatea sa tematică și, totodată, prin amplitudinea cercetărilor. Competența sa economică, atât teoretică cât și practică, îl individualizează prin raportare la toți economiștii perioadei interbelice.

Cap. 1 Reprezentativitatea lui Virgil Madgearu în perioada interbelică

Repere biografice

Născut la data de 27 decembrie, 1887, Virgil Madgearu a făcut parte din familia unui negustor de origine macedo – română. Atât cursurile primare cât și cele liceale au fost urmate în orașul natal, la liceul Vasile Alecsandri, examenul de bacalaureat fiind susținut în anul 1907. Întâmplările care au avut loc în acel an în societatea românească l-au marcat intens pe Madgearu, plecat să își continue studiile la Universitatea din Leipzig, considerată unul din cele mai puternice centre culturale ale vremurilor respective. Influențat fiind într-o manieră reprezentativă de mediul universitar german, viitorul economist s-a făcut rapid remarcat prin puterea sa de muncă.

Potrivit profesorului Karl Bücher, notoriu pentru severitatea sa, tânărul student era văzut ca fiind foarte silitor. În Germania, Madgearu a fost specializat în Științe economice, luându-și doctoratul în anul 1911 cu lucrarea „Cu privire la dezvoltarea industrială a României” – Zur industriellen Entwicklung Rumäniens – obținând, în acest context, cel mai mare calificativ (summa cum laudae). Pe perioada studiilor universitare, Virgil Madgearu a intrat în contact cu mari economiști germani, sprijinitori ai ideii introducerii unei norme a asigurărilor muncitorești și promotori ai politicii sociale.

De-a lungul vieții, Madgearu s-a identificat într-un permanent susținător al expunerii unei politici sociale concrete de către guvernele de la București, această preocupare având drept fundament anii petrecuți în Germania. Ulterior finalizării studiilor universitare, Virgil Madgearu a plecat timp de un an în Anglia spre o mai bună conturare a cunoștințelor de limbă engleză. În același timp, a studiat în cadrul bibliotecii de la British Museum realizând, în același timp, un stagiu de specializare într-o bancă.

În acest context, el a reușit să ajungă să fie la curent cu literatura economică engleză și, în același timp, să obțină anumite dexterități profesionale pe care doar punerea în practică a cunoștințelor teoretice i le putea oferi.

Odată cu întoarcerea sa, în anul 1912, Madgearu s-a stabilit la București și a fost angajat ca șef de serviciu în cadrul Casei Centrale a Meseriilor și Asigurărilor Muncitorești.

Prin prisma calităților de care a dat dovadă, după doar un an a devenit redactor – șef al revistei editate de această instituție, („Monitorul asigurărilor muncitorești”), în care au fost publicate și cele dintâi studii ale sale. Madgearu a fost cel ce a susținut înființarea unui birou de studii în cadrul instituției, birou ce a servit ulterior drept model pentru toate oficiile de studii din ministerele cu profil economic. În anul 1916, ca urmare a unui concurs, Virgil Madgearu a inițiat o nouă etapă a carierei sale, mai exact, aceea de profesor în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale.

Din anul 1913, Madgearu a încercat, fără succes, să intre printre membrii corpului profesoral al Academiei, pentru un post de profesor la catedra de istoria comerțului. Ulterior acestui prim eșec, tânărul economist a devenit la 29 de ani, profesor la catedra de Studiul Întreprinderilor și Transporturilor, specializare nou – înființată. Începerea primului război mondial l-a găsit în această poziție.

Odată cu ocuparea sudului Ġării de armatele germane, Virgil Madgearu s-a refugiat la Iași, loc în care și-a continuat activitatea de la catedră, însă cu un număr relativ mic de studenți. Anii refugiului s-au identificat într-o perioadă fastă, în mod expres pe plan profesional, aici cunoscându-i pe cei cu care a colaborat pe parcursul întregii sale cariere:

Dimitrie Guști;

Victor Slăvescu;

Vasile Pârvan.

Împreună cu Răducanu, Madgearu a pus fundamentele revistei „Independența economică”, văzută drept o publicație de referință utilă pentru economiștii români din perioada interbelică. În același timp, a participat activ la conturarea Asociației pentru Știință și reformă socială, inițiată de Dimitrie Guști, asociație ce s-a transformat în anul 1921 în Institutul Social Român. Ulterior războiului, societatea românească a fost cuprinsă de efervescentă, prin raportare la credința populației în inițierea unei noi etape istorice, în care trebuia ascultată, pe lângă elita societății și vocea celor mulți.

Manifestarea acestui fenomen a avut loc la nivel european, întrucât conflagrația mondială indicase care este forța maselor populare și câtă necesitate este de participarea acestora în condițiile în care conducătorii politici doreau întreprinderea unor cerințe. În România, acest curent de opinie a fost manifestat prin înființarea a noi formațiuni politice și, totodată, prin apariția unor identități carismatice. Cea mai relevantă forță politică apăruta pe scena românească a fost Partidul țărănesc, condus de învățătorul Ion Mihalache.

Înființat în luna decembrie a anului 1918, a atras în rândurile sale mai mulți intelectuali de marcă precum Paul Bujor și Constantin I. Parhon. Totodată, în partid semnau nume ca Cezar Petrescu. Aici a apărut în primă instanță numele lui Madgearu, în luna octombrie a anului 1919, viitorul economist începând, astfel să facă parte din Partidul țărănesc.

În acest context, Virgil Madgearu a devenit secretarul general al acestei formațiuni politice, funcție ce a păstrat-o și ulterior fuziunii din anul 1926 dintre Partidul țărănesc și Partidul Național, în urma căreia a apărut Partidul Național-Țărănesc, una din cele mai reprezentative forțe politice a României interbelice. Pe parcursul celor două războaie, Madgearu a fost deputat în Parlamentul Ġării. Activitatea politică a acestuia a fost încoronata în anii în care la conducerea României erau poziționate guvernele național-țărăniste, în condițiile în care Virgil Madgearu făcea parte din cele mai multe dintre acestea.

În luna noiembrie a anului 1928 a fost instaurat primul guvern al Partidului Național – Țărănesc, iar Madgearu a fost numit ministru al industriei și comerțului – în perioada cuprinsă între 10 noiembrie 1928 și 14 noiembrie 1929. Acest fapt, însă, a fost pentru Madgearu prima experientă în spațiul administrației centrale, întrucât în lună martie a anului 1918 a ocupat, pentru o perioadă scurtă de timp, funcția de secretar general al aceluiași minister, la recomandarea lui Vintilă Brătianu, ce fusese impresionat de pregătirea sa economică. În același prim guvern național-țărănesc, între 15 mai și 15 octombrie 1929, Madgearu a îndeplinit funcția de ministru ad-interim la Ministerul Comunicațiilor.

De pe data de 14 noiembrie 1929 a devenit ministru de finanțe, poziție pe care a deținut-o până la data de 7 iunie a anului 1930. În cel de-al doilea guvern aflat sub egida lui Iuliu Maniu, Madgearu a fost încă o dată ministrul industriei și comerțului pe o perioadă de 5 luni. Din luna octombrie a anului 1930 până în luna aprilie a anului 1931, a preluat funcția de ministru al agriculturii și domeniilor.

În ultimele trei guverne Partidul Național – Țărănesc, Virgil Madgearu a ocupat poziția de ministru al finanțelor, într-o perioadă dificilă pentru economia României, în condițiile în care efectele crizei economice mondiale s-au resimțit pe plan național. Ulterior plecării național-țărăniștilor de la guvernare, Madgearu a avut în continuare o viață politică activă, încercând să bareze în mod expres acțiunile tumultoase ale mișcării legionare, atrăgând atenția asupra pericolului posibil care exista asupra Ġării, identificat în instalarea unui regim dictatorial.

Din pricina atitudinii sale hotărâte, Madgearu a intrat în conflict și cu regele Carol al II-lea, ce i-a fixat pentru o scurtă perioadă – cuprinsă între 22 martie și 20 aprilie 1940 -, domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Bistriță. Bătălia dusă de Madgearu contra oricărei forme de regim autoritar i-a atras sfârșitul violent. Ulterior venirii legionarilor la putere, în luna septembrie a anului 1940, amenințările la adresa vieții sale au fost tot mai frecvente.

În ciuda insistențelor apropiaților, Madgearu a refuzat părăsirea Bucureștiului în scopul de a se adăposti din calea răzbunării legionarilor, ce nu a întârziat să apară. În acest context, la data de 27 noiembrie a anului 1940 profesorul a fost răpit de la masa de lucru și transportat în pădurea Snagov unde a fost ucis de către o echipă de legionari, întâmplare petrecută în aceeași zi cu uciderea cărturarului român Nicolae Iorga.

Activitate

Reîntors în țară, Virgil Madgearu a intrat, în primă instanță, într-o intensă activitate publicistică, sub identitatea de redactor – șef al unor reviste economice, fiind simultan prezent pe tribune distincte ale timpului, prin conferințe de specialitate, concentrat, în mod expres, pe probleme de politică socială.

În paralel cu munca de la catedră, Virgil Madgearu a desfășurat și o productivă activitate publicistică, fiind autorul unei opere științifice nemărginite – ca de exemplu, "Evoluția economiei românești după primul război mondial”, apărută în anul 1940 -, concretizată în peste 40 de lucrări – cele mai multe dintre acestea în limbi străine -, dar și a sute de articole publicate în presa de specialitate.

Conform concepției sale, direcțiile de dezvoltare a industriei românești se identificau atât în folosirea resurselor de materii prime anorganice cât și în apariția unor predispoziții monopoliste care, prin intermediul politicii prețurilor ridicate au condus industria spre un cerc vicios.

Stadiul economiei românești a fost explicat de Virgil Madgearu prin următoarele:

absența unei piețe de desfacere interne din cauza regimului de mizerie rurală;

lipsa în România a unui capitalism comercial autohton apt în a se transforma în capitalism comercial;

dezvoltarea anemică a industriei naționale românești;

formarea foarte lentă a capitalului comercial autohton pricinuită de regimul agrar, cu activitate preponderentă în cămătărie;

impunerea unei politici protecționiste, în mod expres, în ceea ce privește situația precară a balanței de plăți externe.

Virgil Madgearu a fost cel dintâi profesor de management al Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, unde și-a început activitatea didactică în anul 1916, când, prin intermediul Decretului Regal nr. 170 din 1 februarie, a fost numit profesor la Catedra de "Studiul practic al întreprinderilor comerciale și industriale, studiul transporturilor și tarifelor".

Pe lângă activitatea didactică, Madgearu a fost implicat s-a implicat intens și în viața politică.

Activitatea de tip ministerial a lui Virgil Madgearu a fost dublată de o activitate legislativă sprijinită, concretizată în legi ce au avut o importanță reprezentativă în progresul economiei românești în perioada crizei economice a anilor 1929 – 1933. Sub identitatea de delegat al conferințelor economice internaționale, Madgearu a fost sprijinitor al cauzei țărilor agrare afectate de criză economică globală.

Activitatea la catedră a lui Virgil Madgearu a fost dublată de o colaborare cu diverse asociații profesionale al cărui membru fondator economistul a fost, printre care și Institutul pentru studiul conjuncturii economice.

Cu privire la activitatea politică, Virgil Madgearu a fost un membru reprezentativ al Partidului Țărănesc și ulterior al Partidului Național Țărănesc”.

Aspectele despre mediul:

tehnic;

politic;

social în care Virgil Madgearu și-a desfășurat activitatea au ajutat la înțelegerea valorii profesionale a acestuia.

În calcul sunt luate și contribuțiile lui Madgearu în spațiul protecției sociale, în aceeași manieră în care reies din activitatea profesională desfășurată la Asociația pentru studiul și reforma socială și la Casa Centrală a Meseriilor și Asigurărilor Muncitorești.

Activitatea profesională a economistului a fost mereu corelată cu activitatea de cercetare și, totodată, de reformare a economiei și a societății românești. În acest context, studii ca „Industria la domiciliu și asigurările sociale” conturează conjuncturile reale în care lucrează muncitorii români, aspectele legate de plata disproporționată raportată la efortul depus s.a.

Principalele lucrări

Prin raportare la toate domeniile mai sus – menționate, vor fi expuse în continuare unele dintre cele mai importante creații ale lui Virgil Madgearu care l-au propulsat printre cei mai prolifici economiști:

apărută în anul 1911, „Despre dezvoltarea economică a României”;

apărută în anul 1913, „Industria la domiciliu și asigurările sociale”;

apărută în anul 1915, „Ocrotirea muncitorilor în România”;

apărută în anul 1916, „Studiul transporturilor în economia socială”;

apărută în anul 1921, „Țărănismul”;

apărută în anul 1923, „Revoluția agrară și evoluția clasei țărănești”;

apărută în 1930, „Noua politică economică a României”;

apărută în anul 1933, „Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice”;

apărută în anul 1934, „Pentru apărarea avuției statului”;

apărută în anul 1936, „Agrarianism, capitalism, imperialism”;

apărută în anul 1939, "Politica externă a României 1927-1938";

apărută (post – mortem) în anul 1944, „Studiul întreprinderilor industriale și comerciale”.