Despre ierarhia cerească, ierarhia Bisericească, numirile dumnezeiești. Epistole Cîrdei Roberto Antonio George anul II, grupa 2, TEOLOGIE ORTODOXĂ… [609910]

Sfântul Dionisie Areopagitul
Despre ierarhia cerească, ierarhia Bisericească,
numirile dumnezeiești. Epistole
Cîrdei Roberto Antonio George
anul II, grupa 2,
TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

1. Viața Sfântului Dionisie Areopagitul
Sfântul Dionisie Areopagitul provenea dintr-o familie cu părinți necredinci oși, dar de neam
bun, petrecându-și copilăria în preamărita cetate. Încă din , din copilărie a fost trimis să studieze
învățătura elenistică, în care atât de mult a sporit, încât în douăzeci și cinci de ani a întrecut pe toți
învățații săi vârstnici filozofi, devenind membru al Areopagului.
Atunci când Sfântul Apostol Pavel a mers în mijlocul Areopagului, l a Atena, propovăduind
învățătura lăsată de Mântuitorul Hristos înaintea celor mari, atunci Dionisie, ascultând cu luare
aminte cuvintele Sfântului Apostol Pavel, le-a pus pe ele în inima sa.
Auzind de minunea pe care Sfântul Apostol Pavel a făcut-o cu orbul ce s e afla la ieșirea din
cetatea Atenei, Sfântul Dionisie, alături de întreaga familie , au fugit la Sfântul Pavel pentru a primi
dotezul.
După convertirea Sa la creștinism, își lasă femeia și copii ș i îi urmează Sfântului Pavel timp
de trei ani în toate călătoriile misionare, învănd de la el t ainele lui Dumnezeu. Astfel, a mers la
Ierusalim la Mormântul Mântuitorului și a văzut pe Iacob, fratele Domnului, pe P etru verhovnicul și
pe Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, de la care a învățat tainele credin ței, așa cum mărturisesc acum
toți cuvântătorii de Dumnezeu. Acolo a văzut-o și pe Maica Domnului, și a scris despre această
întâlnire în una din cărțile sale. Sfântul Dionsie a fost printre A postolii și Episcopii prezenți la
Adormirea Maicii Domnului, pentru acest fapt fiind reprezentat și în Ic oana Adormirii Maicii
Domnului.
La scurt timp a fost așezat episcop de către Sfântul Pavel fiind trimis la Atena, ca acolo să
poarte grijă de mântuirea omenească. Dionisie a ascultat nu numai de cele propovăduite de lui
Sfântul Pavel, ci și de învățăturile celorlalți apostoli cu care a participat la cinstita adormire a
Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu.
În perioada în care s-a aflat în Atena, acesta a extins Biserica lui Dumnezeu, luc ru început de
Apostolul Pavel și de ceilalți apostoli. La fel ca ei, Sfântul D ionisie și-a dorit să propovăduiască
Sfânta Evanghelie și prin alte ținuturi și fiind dispus chiar să se jertfeas că pentru numele lui Hristos,
urmând exemplul învățătotului său, Apostolului Pavel care a pătimit ș i s-a jertfit pentru Hristos în
timpul persecuțiilor desfășurate de împăratul Nero.
Luând seama de hotărârea și de credința cu care Sfântul Pavel a primit mucenicia, Sfântul
Dionisie s-a umplut și el de dorința de a fi mucenic pentru Iisus Hristos . După ce a fost instalat alt
episcop la Atena, Sfântul Dionisie își îndreaptă pașii spre Roma, unde Sfântul Clement îl întâmpină
cu mare bucurie. În Roma a petrecut foarte puțin timp, fiind trimis de către Sfântul Clement în zona
Galiei., fiind însoțit de episcopul Luchian, de preotul Rustic, de E lefterie diaconul, dar și de alți
frați, pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Prin misiunea desfășurată de ei în acest ținut,
mulțime mare de popor s-a întors către Dumnezeu, lepădând închinarea la idoli.
Văzând rapiditatea cu care se răspândesc învățăturile Mântuitorului, Cezarul Domițian
pornește o prigoană împotriva creștinilor, trimițând pe slujitoorii săi î n Galia, acolo unde vor chinui
mulțime mare de creștini. Ajungând aceștia în cetatea Parisul ui, ighemonul a poruncit să fie chinuit
mai întâi Sfântul Dionisie, împreună Rustic și Elefterie, cei care râmâseseră să propovăduiască
acolo, timp în care ceilalți frați se duseseră în alte părți.
Cei trei au fost legați cu frânghii șitârâți până în fața ighemonului , cu toate că Sfântul
Dionisie era foarte bătrân când s-au întâmplat toate acestea. Chiar daăa erau supuși unor chinuri

înfiorătoare, aceștia nu au încetat a-L mărturisi pe Hristos. "C u toate că acum am îmbătrânit cu
trupul, precum mă vezi, totuși credința mea înflorește ca tinerețea și mărturisirea mea întotdeauna
va naște lui Iisus Hristos fii noi".
Văzând că Sfântul Dionisie nu se lasă înduplecat, ighemonul a poruncit să fie dezbrăcat și
bătut fără milă cu frânghii. În tot acest timp, Sfântul răbda și îi m ulțumea lui Dumnezeu pentru că i-
a dat să poarte răni pe trupul său. La aceleași chinuri au fost supuș i și Elefterie și Rustic, fiind
îmbărbătați de Dionisie și de Dumnezeu, preamărind pe Iisus Hristos.
După toate aceste chinuri, observând că cei trei nu slăbesc în c redințalor, aceștia au fost
aruncați în temniță. A doua zi, Sfântul Dionisie a fost scos din temniță și întins pe un pat de fier sub
care era aprins focul, dar acesta îi mulțumea lui Dumnezeu și c ânta psalmul: "Cu foc este lămurit
cuvântul Tău și robul Tău l-a iubit pe El"
Cei trei au stat multă vreme închiși, iar, în tot acest t imp, Sfântul Dionisie săvârșea
Dumnezeiasca Liturghie pentru toți creștinii ce se aflau cu el, împărtășindu-i cu Trupul și Sângele
lui Hristos. În momentul în care Dionisie slujea, ceilalți vede au deasupra lui o lumină mare și cete
de îngeri care se rugau împreună cu el.
Auzind acestea, ighemonul s-a mâniat și a poruncit să fie bătuți fără cruțare, osândindu-i la
tăiere cu sabia. Pe parcursul întregului drum, de la cetate la lo cul în care urmau să fie uciși, Sfântul
Dionisie se ruga neîncetat, iar, când a terminat rugăciune, și-a ple cat capul, fiindu-i tăiat cu secura.
Acest lucru s-a întâmplat și cu ceilalți doi, punând capetele lor sub sabie pentru Hrist os.
La câteva minute după moartea Sfântului, trupul lui, fiind fără cap, s-a ridicat prin puterea
lui Dumnezeu, și-a luat capul în mână și a mers două stadii, până la o femeie dreptcredincioasă pe
nume Catulia, căreia i l-a dat, căzând la picioarele ei.
Femeia, luând capul Sfântului, a vrut să îî ia și trupul, dar a fost împiedic ată de necredincioși
și de slugile Cezarului. În timp ce îi ospăta pe aceștia, cre dincioșii au reulșit să ia trupul Sfântului
Dionisie și să îl îngroape în locul în care Sfântul a primit mrtiriul.
Vazând minunea aceasta, mulți oameni necredincioși au început să creadă în puterea lui
Dumnezeu și să își însușească învățăturile lăsate de Hristos, ridicând chiar o biserică pe locul în
care au fost martirizați cei trei.
2. Opera
În ceea ce privește opera Sfântului Dionisie Areopagitul, putem spune că este una aparte,
uimind atât prin cantitate, cât și prin consistența și profunzimea acesteia. În literatura de
specialitate, opera Sfântului se găsește sub denumirea de Corpus aeropag iticum, fiind compusă din
patru lucrări și 10 scrisori, cunoscute și sub numele de Corpus Dyonissiacum.

I. DESPRE IERARHIA CERESCĂ
Tratatul “Despre ierarhia cerească” este prima dintre cele patru m ari opere ale Sfântului
Dionisie, de traducerea acesteia în limba română ocupându-se părintele Dumitru Stăniloae. Este
împărțită în 15 capitole, tema centrală a acestora fiind î ndumnezeirea omului în trei etape:
purificarea, iluminarea și desăvârșirea.
Tot în această operă, Sfântul vorbește despre îngeri, împărțindu-i în nouă cete, împărțite la
rândul lor în trei triade, după cum urmează: în cea dintâi Heruvimi, Serafimi, Tronuri, în ce-a de-a
doua, Domnii, Puteri și Stăpâniri, iar în cea de-a treia Principii (începătorii), Arhanghel i și Îngeri.
Prima triadă este concentrată spre măreția infinită a lui Dumnezeu. Ea este alcătuită din cei
în a căror iubire se odihnește Dumnezeu și care rămân nemișcați î n bucuria de a-l avea pe
Dumnezeu care se odihnește în ei și de a se odihni ei înșiși în El. Prima ceată, a Tronurilor, se
numește așa pentru că pe ei se odihnește Dumnezeu ca pe niște sca une înțelegătoare. Prorocul Isaia
menționează că Serafimii, cei cu câte șase aripi, care st au în jurul Tronului lui Dumnezeu și îi
luminează pe oameni cu dragostea cea dumnezeiască. Aceștia ard de focul dragostei lui Dumnezeu
față de ei și a lor față de El. Heruvimii adaugă la acest foc al dragostei și lumina arzătoare a
înțelepciunii. Heruvimii, cei cu ochi mulți, stau înaintea lui Dumnezeu și strălucesc neîncetat cu
lumina înțelegerii și a cunoștinței de Dumnezeu.
A doua triadă se împărtășește cu deosebire de caracterul lui Dumneze u de Domn, de
Puternic și de Stăpân. Ceata Domniilor domnește peste ceilalți îngeri și revarsă puterea stăpânirii
cu bună înțelegere peste cei pe care Dumnezeu îi alege ca stăpâ nitori. Ceata Puterilor stăpânește
planetele și stelele și dă oamenilor darul facerii de minuni ș i îi ajută pe creștini să rabde încercările
vieții, păzind poruncile lui Hristos. Ceata Stapânirilor are putere mare asupra diavolilor,risipind
stăpânirea lor, ajutându-i pe oameni să nu cadă în ispitele cum plite ce ii duc la moarte și osândă
veșnică.
Cea de-a treia triadă are sarcina de a le veSti oamenilor, fii nd în legătură nemijlocită cu ei.
Ceața Începătoriilor face parte din cea de-a treia triadă, alături de Arhangheli și de Îngeri. Aceștia au
primit misiunea de a îndrepta lumea și îi ajută pe oameni să fa că voia lui Dumnezeu și să nu îi
batjocorească pe cei ce se află sub ascultarea lor. Arhanghelii sunt cei ce vestesc oamenilor tainele
cele mari ale Lui Dumnezeu. Ultimii, dar nu cei din urmă, Înge rii, vestesc oamenilor tainele cele
mai mici ale lui Dumnezeu, povățuindu-i să trăiască în dragoste, împlinind voia lui D umnezeu.
Pe tot parcursul operelor sale, Sfântul Dionisie Areopagitul evidențiază taina lui Dumnezeu
ca pe un izvor al tuturor celor bune pe care le avem, dar, mai presus de asta, El este izvorul ființei,
al existenței și al desăvârșirii, fiind mai presus de ființă și de existență.
II. DESPRE IERARHIA BISERICEASCĂ
Aceasta este cea de-a doua operă importantă a Sfântului Dionisie Areopagi tul, operă ce a
fost tradusă tot de părintele Dumitru Stăniloae.
Din această operă reiese ideea conform căreia, ierarhia bisericeas că, pământească, este o
reflectare a ierarhiei cerești, Dumnezeu fiind izvorul ierarhiei prin care urcă toate spre unirea cu El
și spre îndumnezeire. De altfel, cu privire la aceasta este deosebit de importantă opera lui Dionisie,
care atestă existența într-o formă similară celei de astăzi a Tainei Botezului, a celei a Mirului și a
celei Euharistice, dar și a funcțiilor liturgice ale episcopului , precum și a frumuseții și bogăției

cultului bisericesc, care încă din timpul său se săvârșea într-o formă ce nu este cu mult diferită de
cea de astăzi.
Punctul de început al ierarhiei bisericești coincide cu momentul inst ituirii bisericii creștine,
prin taina hirotoniei, cei aleși primeau darul și misiunea de a-i sfi nți pe oameni și de a-i lumina prin
cuvânt. Alegându-i pe cei doisprezece apostoli și pe cei 70 de ucenici, Mântuitorul Hristos i-a
pregătit pe aceștia pentru a exercita întreita slujire în biserică : vestirea cuvântului Evangheliei,
săvârșirea lucrurilor sfinte și conducerea creștinilor la mântuire. După pogorârea Sfântului Duh,
pentru a satisface nevoile celor ce se botezau și intrau în sâ nul Bisericii, apostolii au hirotonit
episcopi, preoți și diaconi, pentru a-i lăsa pe aceștia ca urmași în slujirea apostolească. Biserica nici
nu poate să fie concepută fără ierarhie sacramentală prin care să se exercite întreita slujire a
Mântuitorului, pe care a încredințat-o mai apoi bisericii.
Scopul vieții noastre este îndumnezeirea noastră, înfăptuită prin iubirea noastră față de
Dumnezeu, scopul ierarhiei fiind deprinderea în iubirea față de Dumnezeu. Membrii acesteia ne pot
face să sporim în iubire, să ne îndumnezeim, nu numai vorbindu-ne despre aceasta, ci făcându-ne să
o vedem realizată în ei, ca iubire față de Dumnezeu și de oameni.
Preotul e omul ridicat la cinstea de slujitor al lui Dumnezeu, deci este chemat la o apropiere
tot mai mare de Dumnezeu. Veșmintele preotului îl prezintă ca chip a l lui Dumnezeu cel simplu, dar
cuprinzând totul în simplitatea lui infinită.
În toată lucrarea ierarhiei sfințitoare și înălțătoare a noastră în Hristos, este prezent cu
lucrarea lui Hristos însuși, nevăzut, ca izvor al ierarhiei și ca real lucrător prin ea. A nega ierarhia
bisericească înseamnă a-l nega pe însuși Hristos ca Dumnezeu făcut om, adică Ierarh sau mijlocitor
activ între noi și Dumnezeu, ca unificator al nostru cu Dumnezeu și între noi. Nu ne putem apropia
de Dumnezeu, uniți de Hristos ca om, decât retrăind prin lucrările ier arhice faptele mărturisitoare
ale lui Hristos, săvârșite din iubirea Sfintei Treimi față de noi.
Slujirea ierarhiei bisericești, repartizată pe cele trei trepte, diaconi, preoți și ierarhi, constă în
curăția, luminarea și desăvârșirea venite de la Dumnezeu. În teol ogia mistică s-a creat obițnuința de
a privi creșterea duhovnicească a omului prin simplul efort al înaintăr ii individuale prin cele trei
trepte: curățire, iluminare, desăvârșire.
Pe de altă parte și din punct de vedere filosofic, opera este importantă prin ideile privitoare
la ordine, la îngeri, ea reliefând influențe ale clasicilor, cărora li s-au suprapus ideile creștine. În
viziunea Sfântului Dionisie, ierarhia întregii creații unește și lum ea îngerească cu cea pământească,
dar și toate treptele lumii îngerești și lumii pământești între ele.
Dacă am analiza primele două tratate scrise Sfântul Dionisie, a m putea observa că există
multe asemănări între cele materiale și cele spirituale, fi ind o dovadă a faptului că materia nu este
ceva total neorganizat, ci este organizată în mod diferit de ființ e spirituale în grade și forme diferite.
Există o unitate în creație, fiind opera aceluiași Creator.
Cea mai înaltă formă de organizare o primește materia în corpul omenesc, de venind în el cea
mai intimă sufletului. Omul a primit cinstea deosebită de a da materiei înțeles uri și funcții spirituale,
de a o spiritualiza, de a o face să se transfigureze deplin, în Dumnezeu, prin el.

III. DESPRE NUMELE DIVINE
„Despre numele divine” este cea de-a treia operă scrisă de Sfântul Dionisei Are opagitul.
Constantin V oicu, un patrolog contemporan, spune despre această operă că „ explică numele
divine din Sfânta Scriptură și arată ce se poate deduce din ele des pre ființa lui Dumnezeu. Aceste
nume nu exprimă ființa lui Dumnezeu, ci sunt numai atribute. Numele s e aplică atât firii, cât și
Persoanelor divine”.53 Dincolo de această prezentare succintă, trebuie apodictic precizat faptul că
această operă se distinge prin profunzimea stilului și a abordării și prin ideile pe care le aduce cu
privire la numirile și ființa divină. De exemplu: „Capitolul I insist ă asupra transcendenței absolute a
lui Dumnezeu față de toate ființele și, prin urmare, asupra incognoscibilității și inefa bilității sale.”
Opera aceasta se distinge prin abordarea profundă a temei și prin ideile pe care le aduce cu
privire la numirile și ființa divină. În capitolul I se insistă a supra transcendenței absolute a lui
Dumnezeu față de toate ființele și, prin urmare, asupra incognoscibilității și inefabil ității sale.
Dumnezeu a mers cu iubirea lui față de oameni până la a se îm părtăși cu ale noastre, ca și
noi să ne împărtășim cu ale Lui. El, cel simplu, s-a făcut om ca să îl ridice la unitatea cu El ca
persoană. „Cel veșnic s-a făcut temporal ca să dea valoare veșnica fa ptelor noastre din timp.” prin
aceasta a rămas și Dumnezeu, dar s-a făcut și om care indepli nește deplin poruncile date omului.
Omul nu este un obiect, ci subiect dator să împlinească legile creației și voia lui Dumnezeu.
Dumnezeu a făcut din firea omenească un mediu capabil de cuprindere a universului întreg,
pentru că ea este centrul creației, având o relație conștientă cu îngerii. Dumnezeu Cuvântul poate
uni prin firea omenească toată creația în Sine, o poate îndumnezei întreagă.
IV . DESPRE TEOLOGIA MISTICĂ
Ultimul tratat al Sfântului Dionisie cuprinde șase meditații în legătură cu neputința noastră
de a determina, fie prin termeni pozitivi, fie prin termeni negativi, c alitățile superioare ale lui
Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu despre care autorul vorbește aici est e superioară celei
prezentate în tratatul „Despre numele divine”, fiind o cunoaștere ca re unește sufletul cu Dumnezeu
prin rugăciune, tăcere și negația desăvârșirilor din lumea creată. O cunoaștere apofatică, adică prin
negație.
Cunoașterea apofatică se caracterizează prin negarea oricărei imperfec țiuni în Dumnezeu,
ceea ce înseamnă afirmarea tuturor perfecțiunilor în El. În transcende nța ființei Sale personale,
Dumnezeu rămâne necunoscut ți necuprins. Dumnezeu nu poate fi cunoscut în a celași chip în care
sunt cunoscute realitățile din lumea creată, folosind noțiunile sau ideile de timp și spațiu, pentru că
Dumnezeu le transcede pe toate.
Acestea sunt cele patru mari teme pe care Sfântul ionisie Areopa gitul le-a abordat în
Corpusul său cvadripartit. Atât ierarhia cerească, cât și cea pământească, numirile divine și
cunoașterea lui Dumnezeu, cât și teologia liturgică sau cea sac ramentală îi sunt tributare Sfântului
Dionisie pentru opiniile lui, pentru contribuțiile exegetice.
Din punct de vedere al mesajului și al conținutului, trebuie menționa t faptul că ele reunesc
elemente de teologie morală, dogmatică dar și chestiuni de practică bisericească.
În ceea ce privește scrisorile Sfântului Dionisie Areopagitul, voi înce rca să fac un scurt
rezumat pentruu fiecare.

– prima face să coincidă cunoașterea lui Dumnezeu cu necunoașterea sa.
– doua consideră principiul prim mai presus de divinitate și de bine.
– a treia precizează că natura divină a lui Iisus rămâne ascunsă și după întruparea Sa.
– a patra afirmă că Iisus întrupat este om adevărat, dar că, în a celași timp, rămâne natură divină,
după cum ne arată lucrarea sa.
– a cincea reia tema întunericului divin, în care trebuie să păt rundă cine vrea să ajungă la
cunoașterea lui Dumnezeu.
– a șasea ne îndeamnă stăruitor să rămânem neclintiți întru adevă r, fără să ne irosim timpul în
respingerea erorilor altuia.
– a șaptea afirmă că demonstrarea adevărului este pentru a respinge tezele contrare
– a opta elogiază blândețea și îl evocă pe monahul Demofil, care, cri ticând un preot, nu a respectat
ordinea ierarhică a Bisericii, în care criticile pot să fie formula te numai de membrii superiori, nu și
de cei inferiori.
– a noua vorbește despre simbolismul din Scriptură și despre divinitatea care rămâne transcendentă,
manifestându-se totuși prin ființe.
– a zecea îi prezice Sfântului Ioan Evanghelistul sfârșitul întem nițării lui în Patmos și reîntoarcerea
în Asia
În Orient, Corpus areopagiticum s-a bucurat de o răspândire foarte rapidă, deveni nd foarte
cunoscut pentru calitățile teologice proprii și pentru explicațiile m arilor teologi ai vremii,printre
care se numără și Sfântul Maxim Mărturisitorul. Nu putem spune că a avut așa mare succes și în
Occident. Aici a ajuns abia în anul 586, fiind dus de cître Sfântul Grigorie cel Mare pe când se
întorcea din misiunea pastorală desfășurată la Constantinopol.
Aceste scrieri au ca temă principală apărarea învățăturii despre Dumnezeu în treime,
deosebit de lume, apărând credința creștină împotriva gândirii filosofice a timpului. S fântul Dionisie
Areopagitul face o diferență clară între ființa oamenilor și Cel mai presu s de Ființă. Acesta folosește
termenul de “Cel mai presus de ființă” nu cu sensulde ființa ce a mai înaltă, ci pentru a-L desemna
pe Cel de dincolo de Existență. Dumnezeu nu este o simplă exist ență, ci este dincolo de aceasta.
Sfântul Dionisie apără astfel ideea existenței lui Dumnezeu deosebit de lume, împotri va filosofiei de
dinainte de Hristos.

BIBLIOGRAFIE
1. Sfântul Dionisie Areopagitul – Despre ierarhia cerească, ier arhia Bisericească,
numirile dumnezeiești. Epistole
2. Biblia sau Sfânta Scriptură
3. Manual de Dogmatică ortodoxă, Ioan Zăgrean, Isidor Todoran, Editura Renașterea .
4. The Importance of Holy Dionysius the Areopagite and his theological t eachings in
today’s perspective
5. DOXOLOGIA.RO