Despagubirea Pentru Pagube Produse Prin Accidente
Introducere
Capitolul I
Noțiunea și caracterele contractului de asigurare
I.1. Definiția contractului de asigurare
I.2. Caracterele juridice ale contractului de asigurare
I.2.1. Contract consensual
I.2.2. Contract aleatoriu
I.2.3. Contract oneros
I.2.4. Contract sinalagmatic
I.2.5. Contract cu executare succesivă
I.2.6. Contract de adeziune
Capitolul II
Structura contractului de asigurare
II.1. Părțile contractante și beneficiarul asigurării
II.2. Obiectul asigurării
II.3. Riscurile ce se asigură
II.4. Momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului
II.5. Primele de asigurare
II.6. Sumele asigurate
II.7. Sancțiunile
II.8. Alte elemente cuprinse în contractul de asigurare
Capitolul III
Tipuri de contracte de asigurare
III.1. Asigurarea de bunuri
III.2. Asigurarea de persoane
III.3. Asigurările de credite, asigurările de garanții și asigurările de riscuri financiare
III.4. Asigurarea de răspundere civilă
Capitolul IV
Studiu de caz – Despăgubirea pentru pagube produse prin accidente la S.C Omniasig
Vienna Insurance Group S.A
IV.1. Prezentarea societății de asigurare-reasigurare S.C. Omniasig
IV.2. Condițiile de asigurare RCA la S.C. Omniasig Vienna
IV.3. Instrumentarea dosarului de daună
Concluzii
Bibliografie
Listă de abrevieri
art. articol
alin. alineat
Ed. Editura
H.G. Hotarare de Guvern
Jud. județ
lit. literă
M. Of. Monitorul Oficial
nr. număr
op.cit. operă citată
O.U.G Ordonanța de Urgență a Guvernului
p. pagină
Trib. Tribunal
Vol. volum
Introducere
Contractul de asigurare prezintă o importanță deosebită pentru materia asigurărilor, deoarece constituie principala modalitate de exercitare a comerțului cu asigurări, într-adevăr, raporturile de asigurare se leagă, iau ființă între asigurător și asigurat doar prin încheierea unui contract de asigurare.
Remarca este valabilă și pentru asigurările obligatorii, pentru că legea doar obligă destinatarii vizați să încheie anumite forme de asigurare, instituind și eventuale reguli directoare, dar asigurarea ia ființă tot prin perfectarea contractului de asigurare. Aceasta întrucât, după știința noastră, în dreptul pozitiv al asigurărilor nu mai există asigurări prin efectul legii.
Când folosim noțiunea de contract avem în vedere ambele sensuri ale acestuia, de negotium și de instrumentum.
Precizarea este importantă deoarece, așa cum vom vedea în cele ce urmează, existența raporturilor de asigurare se poate proba exclusiv cu înscrisuri, dintre care, evident cel mai important este însuși contractul încheiat în formă scrisă.
Regulile care guvernează contractul de asigurare sunt cuprinse, în principal, în Codul civil, în Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, reglementările emise în aplicarea acesteia de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar unde acestea nu prevăd, se vor aplica normele dreptului comun al convențiilor. Contractul de asigurare va avea, în principiu, aceeași structură cu cea ale contractelor sinalagmatice cu clauze impuse de normele speciale și, implicit, de specificul activității de asigurare.
Istoria asigurărilor este destul de veche, primele forme ale acesteia datând de circa 6500 de ani. Meșteșugarii tăietori de piatră din Egiptul de jos au constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contribuția tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau membrii colectivității.
O altă formă incipientă a asigurării se regăsește în Babilon. Aici negustorii și finanțatorii au inventat un sistem de contracte în care finanțatorul unei operațiuni comerciale se obliga să șteargă datoria negustorului dacă în timpul călătoriei acesta era jefuit. Comerciantul care împrumuta banii plătea o sumă în plus la împrumut, sumă ce era cerută pentru această formă de protecție. Aceasta reprezenta în fapt prima de asigurare, pe care împrumutătorul o percepea de la toți negustorii. Acesta nu pierdea din vedere faptul că nu mai primea banii împrumutați, pentru că suma percepută în plus de la toți comercianții acoperea pierderile. Forma aceasta de asigurare era legală, ea fiind scrisă în Codul lui Hammurabi.
În legislația maritimă a insulei Rhodos (aprox. 916 î. Hr.), se prevedea că pierderile produse prin aruncarea peste bord a unei părți din încărcătură, pentru a salva restul încărcăturii, nava și echipajul, erau repartizate în mod proporțional, fiind suportate de toți participanții la expediție, pe principiul avariei comune. Aceste principii se mențin până în zilele noastre. Au fost codificate în colecția de reguli York-Anvers elaborată în anul 1890 și a fost modificată în anii 1924 și 1950.
Și în Roma antică, existau asociații bazate tot pe principiul solidarității, care interveneau după producerea pagubelor datorate unor anumite evenimente. Tot aici, apar și elementele unui contract incipient de asigurare, un gen de contract de împrumut, împrumutul respectiv acoperind sau garantând un transport de mărfuri la mare distanță.
Dacă mărfurile nu ajungeau la destinație, creditorul pierdea suma împrumutată. Această practică se extinde și în Evul Mediu timpuriu sub forma „împrumutului pentru marea aventură“. Pentru a efectua un transport maritim, negustorii aveau nevoie de mari sume de bani, pe care le împrumutau de la bancheri.
Dacă nava naufragia, bancherul pierdea suma împrumutată, dar în caz de reușită, împrumutul era rambursat, cu o dobândă corespunzătoare riscului asumat (până la 40%). Acest gen de împrumut a fost interzis de biserică (papa Grigore al IX-lea) în anul 1237, datorită abuzurilor pe care le genera prin practicarea de dobânzi excesive.
Asigurările s-au dezvoltat atât cantitativ, prin creșterea numărului societăților de asigurare și volumului activității lor, cât și structural, prin diversificarea și modificarea ponderii diferitelor forme de asigurare. Au apărut noi forme de asigurare cu dezvoltare rapidă, ca de exemplu, asigurarea autovehiculelor, născută în perioada primului război mondial, dar care deține, în prezent, unul dintre primele locuri ca pondere în ansamblul activității de asigurare pe plan mondial.
În prezent, diversificarea continuă a obiectelor și riscurilor asigurate a făcut ca în această activitate să fie cuprinse riscuri și bunuri din cele mai variate domenii.
Astfel, se practică asigurări ale mașinilor și instalațiilor, filmelor, cinematografelor, creditelor, asigurări de fidelitate a angajaților întreprinderilor, asigurări pentru riscuri financiare și politice, asigurări ale navelor cosmice etc.
Aceleași fenomene se manifestă și în domeniul asigurărilor de persoane, unde, alături de asigurările „clasice“ de viață și de accidente, sunt larg răspândite asigurări de sănătate, natalitate, nupțialitate, asigurări de asistență etc.
Întreaga lucrare de licență are la bază surse bibliografice ale cunoscuților autori din domeniu.
Capitolul I
Noțiunea și trăsăturile contractului de asigurare
I.1. Definiția contractului de asigurare
Legislația din domeniul asigurărilor a suferit anumite modificări prin intrarea în vigoare a noului Cod civil. Până la adoptarea Codului civil, contractul de asigurare, precum și principalele forme de asigurare, au constituit obiect de reglementare al Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România. Prin adoptarea actualului Cod civil, reglementările contractului de asigurare din Legea nr. 136/1995 au fost abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Mai exact, prin Legea nr. 71/2011 au fost abrogate art. 9-47 din Legea nr. 136/1995 și conținutul lor a fost preluat în termeni aproape identici în art. 2199-2241 C. civ.
Normele legale mai sus menționate nu conțin o definiție expresă a contractului de asigurare, dar cuprind suficiente reglementări pe baza cărora se poate formula o definiție a acestuia.
Astfel, potrivit prevederilor art. 2199 C. civ., prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit.
Apoi, art. 2223 C. civ. dispune că în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă sa plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane îndreptățite.
În sfârșit, art. 2227 C. civ. prevede că, prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizația de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parțială oh în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competență, potrivit legii, intră supravegherea activității din domeniul asigurărilor.
Pe baza textelor de lege citate, definim contractul de asigurare ca fiind contractul în temeiul căruia asiguratul se obligă să plătească o sumă de bani, denumită primă de asigurare, unui asigurător, cu obligația acestuia ca, la producerea riscului asigurat, să acorde asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizație de asigurare. în limitele și la termenele convenite.
I.2. Caracterele juridice ale contractului de asigurare
Contractul de asigurare prezintă unele caractere juridice asemănătoare dreptului comun al contractelor, dar și unele caractere specifice. În esență, contractul de asigurare este consensual, aleatoriu, oneros, sinalagmatic, cu executare succesivă și de adeziune.
I.2.1. Contract consensual
Contractul de asigurare este un contract consensual, deoarece valabilitatea sa nu presupune exprimarea consimțământului într-o anumită formă.
Codul civil definește semnificația juridică a contractului consensual în art. 1174. Astfel, potrivit textului menționat „(1) Contractul poate fi consensual, solemn sau real. (2) Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voință al părților”.
În legătură cu caracterul consensual al contractului de asigurare trebuie reținute și dispozițiile art. 2200 C. civ., care stipulează că „pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forță majoră sau caz fortuit și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, existența și conținutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă”. Din textul de lege mai sus reprodus se observă că forma scrisă privește proba și nu valabilitatea contractului de asigurare, fiind deci o condiție ad proba-tionem. iar nu ad validitatem.
Voința părților se materializează în contracte tip pe care le redactează asigurătorii și astfel sunt aproape inexistente situațiile în care contractul de asigurare să nu îmbrace forma scrisă.
Forma scrisă a contractului de asigurare realizează obligația privind conținutul contractului de asigurare, consacrată în art. 2201 C. civ. care enumera principalele mențiuni pe care polița de asigurare trebuie să le cuprindă.
I.2.2. Contract aleatoriu
Contractul de asigurare este un contract aleatoriu, deoarece existența și întinderea obligației asigurătorului nu este cunoscută la momentul contractării, ci depinde de un element viitor și incert.
Codul civil definește contractul aleatoriu în antiteză cu contractul comutativ. Astfel, potrivit prevederilor art. 1173 alin. (1). „este comutativ contractul în care, ctul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forță majoră sau caz fortuit și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, existența și conținutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă”. Din textul de lege mai sus reprodus se observă că forma scrisă privește proba și nu valabilitatea contractului de asigurare, fiind deci o condiție ad proba-tionem. iar nu ad validitatem.
Voința părților se materializează în contracte tip pe care le redactează asigurătorii și astfel sunt aproape inexistente situațiile în care contractul de asigurare să nu îmbrace forma scrisă.
Forma scrisă a contractului de asigurare realizează obligația privind conținutul contractului de asigurare, consacrată în art. 2201 C. civ. care enumera principalele mențiuni pe care polița de asigurare trebuie să le cuprindă.
I.2.2. Contract aleatoriu
Contractul de asigurare este un contract aleatoriu, deoarece existența și întinderea obligației asigurătorului nu este cunoscută la momentul contractării, ci depinde de un element viitor și incert.
Codul civil definește contractul aleatoriu în antiteză cu contractul comutativ. Astfel, potrivit prevederilor art. 1173 alin. (1). „este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale. existența drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor și incert.
Elementul incert constă în evenimentul viitor – prevăzut în contract – la care sunt expuse bunurile, patrimoniul, viața sau sănătatea asiguratului, incendiul, inundația moartea, insolvabilitatea sau insolvența debitorului etc, împotriva căruia s-a asigurat. Caracterul incert al contractului de asigurare este dat doar de obligația asigurătorului, nu și de cea a asiguratului. Obligația de plată a primei de asigurare este certă în ceea ce îl privește pe asigurat, în sensul că, dacă nu și-o execută, fie contractul nu mai ia ființă, fie se reziliază în cazul în care neexecutarea acestor obligații survine după perfectarea contractului de asigurare.
Trebuie făcută precizarea că în doctrina de specialitate se distinge între obligația asigurătorului de despăgubire și de plată a indemnizației și cea de asigurare a protecției continue a asiguratului pe durata contractului de asigurare. Această protecție se materializează prin plata despăgubirilor. Deci. doar plata despăgubirilor este aleatorie, pentru că aleatorie este însăși producerea cazului asigurat, dar protecția este certă pe întreaga durată de executare a contractului. Cu alte cuvinte, pe tot parcursul derulării contractului de asigurare, asiguratul beneficiază de protecția asigurătorului cu care a contractat asigurarea care se exprimă în garanția (promisiunea fermă) că în caz de sinistru îl va indemniza pe asigurat.
Caracterul aleatoriu, fundamentat pe incertitudinea survenirii cazului asigurat, este de esența contractului de asigurare, deoarece așa cum am arătat și în cele de mai sus, potrivit legii, în cazul în care riscul asigurat s-a produs sau este sigur că acesta nu se va produce, contractul se reziliază ope legis.
Este de esența contractului de asigurare, deoarece așa cum am aratat și in cele de mai sus, potrivit legii, în cazul în care riscul asigurat s-a produs sau este sigur că acesta nu se va produce, contractul se reziliază ope legis.
Tot expresie a caracterului aleatoriu al contractului de asigurare este și prevederea cuprinsă în art. 2208 alin. (2)-(3) C. civ. potrivit căreia, în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizație dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat: de beneficiarul asigurării; de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate; de persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul asigurării; de prepușii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării.
De asemenea, pentru asigurările de persoane, art. 2233 C. civ. dispune că asigurătorul nu datorează indemnizația de asigurare dacă riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare și nici când riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat.
Contractul de asigurare rămâne aleatoriu și în situația în care obiectul asigurării îl constituie decesul, deoarece incertitudinea planează asupra momentului producerii acestui eveniment”.
I.2.3. Contract oneros
Caracterul oneros constă în împrejurarea că atât asiguratul cât și asigurătorul urmăresc o contraprestatie.
Și contractul oneros este definit în Codul civil prin comparare cu contractul cu titlu gratuit. Cele două categorii de contracte își găsesc reglementarea în cuprinsul art. 1172, potrivit căruia „(1) Contractul prin care fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate este cu titlu oneros. (2) Contractul prin care una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un beneficiu, fără a obține în schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit”.
În temeiul contractului de asigurare, asiguratul urmărește să obțină protecția asigurătorului materializată în plata indemnizației sau despăgubirilor la producerea cazului asigurat; asigurătorul urmărește încasarea sumelor de bani cu titlu de primă de asigurare, ca preț al obligației pe care și-o asumă.
Deși oneroase, obligațiile părților din contractul de asigurare nu sunt și echivalente, deoarece, pe de o parte, asigurarea este aleatorie și, pe de altă parte, când se produce riscul asigurat despăgubirile depășesc cuantumul primelor de asigurare. În prima situație, cea a neproducerii cazului asigurat, lipsa echivalenței prestațiilor izvorăște din inexistența obligației de despăgubire, iar cea de-a doua situație, în cea a survenirii evenimentului asigurat, lipsa echivalenței este dată de cuantumul disproporționat al despăgubirilor sau al indemnizației de asigurare comparativ cu sumele de bani plătite de asigurat cu titlu de primă.
Caracterul oneros al contractului de asigurare nu este suprimat în cazul coasigurării și nici când se asigură riscurile ce privesc o altă persoană sau când se stipulează persoana care, în calitate de beneficiar, va încasa indemnizația de asigurare.
I.2.4. Contract sinalagmatic
Contractul de asigurare este sinatagmatic (bilateral), deoarece ambele părți, atât asiguratul cât și asigurătorul se obligă la câte o prestație fiecare.
Noua reglementare a Codului civil consacră elementele definitorii stabilite de literatura de specialitate conceptului de contract sinalagmatic prin raportare, cum era și firesc, la contractul unilateral. în acest sens, art. 1171 C. civ. dispune; „Contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute din acesta sunt reciproce și interdependente, in caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligații în sarcina ambelor părți”.
Obligațiile părților din contractul de asigurare sunt reciproce și interdependente. Principala obligație a asiguratului este aceea de plată a primei de asigurare, iar principala obligație a asigurătorului constă din plata indemnizației de asigurare sau acordarea despăgubirilor după caz, în momentul survenirii evenimentului asigurat.
Chiar dacă plata indemnizației/acordarea despăgubirilor este sub condiție suspensivă și aleatorie (aceea a producerii cazului asigurat) ea nu este de natură a afecta caracterul sinalagmatic și bilateral al contractului.
În literatura de specialitate s-a precizat, pe bună dreptate, că, datorită specificului pe care-l prezintă, invocarea excepției de neexecutare a contractului este atenuată în contractul de asigurare. Excepția de neexecutare a contractului este atenuată deoarece prestațiile la care dă naștere contractul de asigurare nu sunt simultane. Aceasta întrucât asiguratul plătește prima de asigurare în momentul încheierii contractului sau în tranșe pe parcursul executării, iar asigurătorul plătește indemnizația în momentul producerii cazului asigurat sau este absolvit dacă acesta nu se produce.
Așadar, contractul de asigurare este caracterizat de lipsa simultaneității dintre obligația de plată a primei și cea de despăgubire a asigurătorului, mai ales în situația neproducerii cazului asigurat. Lipsa simultaneității este dată de obligația asigurătorului de plată a indemnizației sau de acordare a despăgubirilor, după caz. Dacă avem însă în vedere obligația asigurătorului de garantare a protecției continue a asiguratului pentru despăgubire în caz de producere a evenimentului asigurat, observăm că simultaneitatea persistă și se înfățișează ca o obligație continuă și din partea asigurătorului. Interdependența prestațiilor părților din contractul de asigurare se exprimă prin aceea că existența obligației asigurătorului, care cuprinde și protecția asiguratului, depinde de existența obligației asiguratului și invers.
S-a pus problema de asemenea, dacă se mai poate vorbi de o corelație între obligațiile reciproce asumate de fiecare dintre părți cât timp riscul nu s-a realizat. Răspunsul a fost afirmativ, în sensul că nu se înlătură caracterul sinalagmatic al contractului, deoarece el dă naștere la obligații reciproce, fiecare dintre ele servind drept cauză pentru cealaltă. Aceasta cu atât mai mult cu cât producerea evenimentului asigurat nu afectează validitatea sau existența contractului de asigurare.
Atât conținutul caracterului sinalagmatic cât și al celui oneros rezultă cu evidență și din reglementarea art, 2199 C. civ. care prevede câ, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit.
În mod corect s-a făcut observația în literatura de specialitate că o particularitate a raporturilor de asigurare specifică caracterului sinalagmatic este obligația asiguratului de a-și executa el mai întâi obligația de plată a primelor de asigurare, prestația asigurătorului fiind condiționată de această operațiune prealabilă.
I.2.5. Contract cu executare succesivă
Caracterul contractului de asigurare de a fi cu executare succesivă rezidă în împrejurarea că obligațiile părților se execută în timp și nu uno icto.
În primul rând, merită reținut faptul că asigurarea este pe o anumită perioadă de timp, cea ce înseamnă că polița de asigurare are o anumită durată de existență. Cu excepția asigurărilor de viață, de regulă, unitatea de timp folosită ca durată a contractului de asigurare este de un an de zile.
Apoi, din împrejurarea că asigurarea se derulează pe un interval de timp rezultă și modalitatea de executare a obligațiilor părților contractante. Asigurătorul își asumă obligația de protecție a asiguratului în sensul de a-l despăgubi la producerea cazului asigurat pe întreaga perioadă asigurată, iar asiguratul are posibilitatea plății primei de asigurare în mai multe rate lunare sau pe alte unități de timp. În doctrină s-a afirmat că nu este abolit caracterul de executare succesivă al contractului de asigurare chiar dacă prima se plătește o singură dată, de regulă la încheierea contractului de asigurare ca primă unica (globala).
Caracterul succesiv al contractului de asigurare este dat în principal de obligația permanentă de protecție din partea asigurătorului, dar acest caracter este generat și de obligația asiguratului, mai cu seamă în cazul asigurărilor de bunuri.
Potrivit art. 2216 C. civ., în cazul asigurărilor de bunuri, asiguratul este obligat să întrețină bunul asigurat în condiții corespunzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat. Tot astfel, art. 2203 alin. (2) C. civ. dispune că, dacă împrejurările esențiale privind riscul se modifica în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului modificarea survenită. Aceeași obligație îi revine și contractantului asigurării care a luat cunoștință de modificarea survenită.
Obligația asiguratului de a se comporta și exploata bunul ca un bun proprietar subzistă pe întreaga durată a contractului de asigurare și are drept scop evitarea producerii prejudiciilor terțelor persoane. Altfel spus, asiguratul trebuie să exploateze bunul cu stricta respectare a instrucțiunilor de utilizare și cu preocuparea continuă de a nu crea prejudicii terțelor persoane. Legea prevede în mod expres că asigurătorul poate refuza plata despăgubirilor când prejudiciul, evenimentul asigurat, a fost produs cu intenție de către asigurat.
O consecință importantă ce decurge din executarea succesivă a contractului este aceea că pentru neexecuiarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor părților contractante, sancțiunea aplicabilă este rezilierea iar mi rezoluțiunea. Unii autori, pornind de la caracterul cu executare succesivă al contractului de asigurare afirmă că, deși prestațiile se execută în timp, contractul este unic, determinându-i să susțină „caracterul unic” al contractului de asigurare.
I.2.6. Contract de adeziune
În mod tradițional contractul de asigurare a fosl considerat ca făcând parte din categoria contractelor de adeziune.
În reglementarea Codului civil este stabilită și semnificația juridică a contractului de adeziune. Astfel, potrivit prevederilor art. 1175, „Contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părți, pentru aceasta sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare”.
Caracterul de adeziune al contractului de asigurare își are fundamentul în faptul că asigurătorul impune principalele clauze ale contractului, pe care asiguratul fie le acceptă și atunci asigurarea ia ființă, fie le respinge și contractul nu se mai perfectează. Cu alte cuvinte, asiguratul nu are opțiunea negocierii principalelor clauze ale contractului de asigurare.
Redactarea elementelor esențiale ale contractului de asigurare de către asigurător reprezintă o obligație impusă de lege. Într-adevăr, potrivit Legii nr. 32/2000, art. 20 alin. (2). societățile de asigurarea au îndatorirea elaborării propriilor condiții și clauze de asigurare în funcție de formele sau clasele de asigurare pe care și le propun să le practice.
Legea impune de asemenea asigurătorului obligația de a prezenta asiguratului sau potențialului asigurat principalele elemente ale asigurării pe care urmează să o încheie și care vor constitui clauzele esențiale ale contractului de asigurare. Astfel, potrivit Ordinului nr. 23/2009 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asigurătorii și împuterniciții lor au obligația de a pune la dispoziția asiguraților sau contractanților asigurării informații în legătură cu contractele de asigurare, atât înaintea încheierii cât și pe durata derulării acestora. Aceste informații vor fi prezentate în scris, în limba română, vor fi redactate într-o formă clară și vor cuprinde cel puțin următoarele elemente:
a) definirea fiecărui eveniment asigurat, a indemnizației de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat;
b) excluderile din asigurare;
c) momentul începerii și cel al încetării contractului de asigurare;
d) modalitățile de executare, suspendare sau încetare a contractului de asigurare;
e) informații privind orice drepturi pe care le pot avea părțile de a rezilia contractul înainte de termen sau unilateral, inclusiv orice penalități impuse de contract in astfel de cazuri;
f) modalitatea prin care se plătesc primele și termenele de plată a primelor de asigurare;
g) modalitățile și termenele de plată a indemnizațiilor de asigurare, a sumelor de răscumpărare și a sumelor asigurate;
h) informații despre perioada de grație;
i) procedurile de soluționare a evenlualelor litigii rezultate din executarea contractului, respectiv informații despre modalitățile de rezolvare pe cale amiabilă a reclamațiilor formulate de asigurați sau de beneficiarii contractelor de asigurare, după caz, acestea neconstituind o restrângere a dreptului clientului de a recurge la procedurile judiciare legale;
j) informații generale privind deducerile prevăzute de legislația fiscală aplicabilă contractelor de asigurare;
k) legea aplicabilă contractului de asigurare;
l) existența Fondului de garantare.
Așa se explică situația practică în care asigurătorii întrebuințează contracte tip cu clauze predeterminate.
În afară de prevederile cu caracter special al clauzelor prestabilite de către asigurători, în cadrul condițiilor de asigurare și al contractelor propuse spre perfectare, la încheierea contractului de asigurare, vor fi avute în vedere și reglementările din domeniul protecției consumatorului, legiferate, în principal, de Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului. Legea nr. 296/2004 are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create intre operatorii economici și consumatori, cu privire la achiziționarea de produse și servicii, inclusiv a serviciilor financiare (art. 1). În concepția Legii nr. 296/2004, noțiunea de servicii financiare include unele servicii de natură bancară, credite, asigurări, pensii private și investiții sau plăți.
Capitolul II
Structura contractului de asigurare
Datorită gradului ridicat de tehnicitate și complexitate al contractului de asigurare, precum și din perspectiva protecției consumatorilor operațiunilor de asigurare, legea instituie un conținut minim al contractului de asigurare.
Potrivit art. 2201 C. civ., polița de asigurare va cuprinde: părțile contractante și beneficiarul asigurării, obiectul asigurării, riscurile ce se asigură, momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului, primele de asigurare, sumele asigurate, sancțiunile, alte elemente cuprinse în contractul de asigurare și clauzele abuzive în contractul de asigurare.
II.1. Părțile contractante și beneficiarul asigurării
Polița de asigurare va cuprinde „numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părților contractante, precum și numele beneficiarului, dacă acesta nu este parte la contract”. Aceste mențiuni privesc elementele de identificare ale părților contractante, care pentru asigurător vor fi denumirea și sediul, iar pentru asigurat vor diferi după cum acesta esle persoană fizică sau persoană juridică. Precizările sunt valabile și în ceea ce îl privește pe beneficiarul asigurării.
II.2. Obiectul asigurării
Am făcut mențiunea că obiectul asigurării nu se confundă cu obiectul contractului de asigurare. în concret, obiectul asigurării poate privi bunuri, persoane, răspundere civilă, credite și garanții, asigurări de pierderi financiare, alte asigurări.
Prin urmare, obiectul asigurării îl reprezintă valorile ce se asigură și nu obligațiile părților, neconfundându-se, deci, cu obiectul contractului de asigurare, care este alcătuit din drepturile și obligațiile părților contractante. în contextul acestor precizări, trebuie avut în vedere că persoana fizică nu poate fi obiect al contractului, aceasta nu „se contractează”, ea este parte a contractului și. ca atare, persoana fizică nu poate fi obiect al asigurării, ci doar valorile ei, sănătatea, integritatea corporală etc.
5.3. Riscurile ce se asigură
Riscul asigurat are o semnificație diferită de cea de risc din dreptul comun și reprezintă un eveniment determinat, viitor, posibil dar incert – prevăzut în contract -la care sunt expuse bunurile, ori patrimoniul unei persoane, precum: incendiu, inundație, despăgubiri datorate terților, cutremur etc.
Excluderile de riscuri. Determinarea și stabilirea riscului în contractul de asigurare este necesară, deoarece doar producerea riscurilor contractate vor obliga asigurătorul la plata indemnizației. Prin urmare, pentru a se activa răspunderea asigurătorului este necesar ca riscurile să iie descrise în contractul de asigurare.
Desigur că, indiferent de forma sau clasa de asigurare, este imposibil să fie subscrise toate riscurile ce planează asupra bunurilor sau valorilor asigurate. Se întâlnesc astfel în practica asigurărilor excluderi de riscuri atât legale cât și convenționale de la acoperire. Se înțelege că riscurile necuprinse în contractul de asigurare nu pot deveni caz asigurat iar în situația în care survin nu obligă asigurătorul la indemnizație sau despăgubire, după caz.
Dintre riscurile excluse de lege de la acoperire cel mai important îl constituie producerea riscului cu intenție de către persoanele prevăzute în mod expres de prescripțiile legii. Sunt demne de reținut, de pilda, prevederile art. 2208 alin. (2) C. civ. potrivit cărora, în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizație dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.
În cazul în care părțile convin, dispozițiile alin. (2) se aplică și atunci când riscul asigurat a fost produs de către: a) persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul asigurării; b) prepușii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării.
Tot astfel, în conformitate cu prevederile art. 2233 C. civ., în asigurările de persoane, asigurătorul nu datorează indemnizația de asigurare dacă: a) riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare: b) riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat.
Excluderile convenționale sunt mult mai numeroase decât excluderile legale și aceasta se datorează. În principal, asigurătorilor care. dominați de ideea speculației comerțului cu asigurări în vederea obținerii de profit, inserează în contractele tipărite o serie de evenimente pe care refuză să le subscrie. Sunt astfel excluse de la acoperire riscuri precum războiul, atentatele și actele de terorism, riscurile provenite din bolile sau infirmitățile preexistente la data încheierii contractului de asigurare, pagubele produse în timpul săvârșirii unor infracțiuni etc.
Excluderile de la acoperire nu se confundă cu cazurile (situațiile) de recuperare a indemnizațiilor sau despăgubirilor de la persoana vinovată de producerea cazului asigurat.
Pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 58 din Legea nr. 136/1995 statuează că asigurătorul recuperează sumele plătite cu titlu de despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei în cazul în care accidentul a fost produs cu intenție; accidentul s-a produs în timpul comiterii unor infracțiuni cu intenție: persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimțământul asiguratului.
Tot astfel, art. 666 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că asigurătorul de răspundere civilă medicală recuperează contravaloarea despăgubirilor plătite în următoarele cazuri: a) vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intenționate a standardelor de asistență medicală; b) vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte secundare necunoscute ale medicamentelor administrate: c) asistența medicală a părții vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimțământul acestuia.
În consecință, excluderile legale sau convenționale de la acoperire scutesc asigurătorul de răspundere în ipoteza producerii a unor astfel de riscuri, pe când cazurile de recuperare obligă asigurătorul la plata despăgubirilor, dar conferă acestuia dreptul de regres împotriva autorului cazului asigurat pentru recuperarea sumelor plătite cu littu de despăgubiri. Desigur că excluderile pe cale convențională impuse de societățile de asigurare trebuie să fie fundamentale pe motive întemeiate în vederea evitării unor practici abuzive de golire a conținutului obligației de garanție a protecției de asigurare. Cu alte cuvinte, trebuie evitate excluderile riscurilor și circumstanțelor de producere in modalitatea în care practic asiguratul se vede descoperit în fața multor evenimente asigurabile.
Condițiile de acoperire a riscurilor. În practica asigurărilor, riscurile subscrise de asigurători sunt circumstanțiale la acoperire, în sensul că se indemnizează doar dacă se produc în condițiile stabilite prin contractul de asigurare.
De exemplu, în cazul asigurărilor de bunuri, nu se acoperă riscul furtului dacă deținătorul vehiculului nu predă toate exemplarele cheilor originale, furtul din locuință nu este acoperit dacă aceasta nu este prevăzută cu sistem de alarmă, incendiul nu este despăgubit dacă instalația de energie nu este bine întreținută etc. Tot astfel, pentru asigurările de credite se poate stipula că riscul de neplată nu se acoperă decât în cazul probării ca împotriva debitorului s-a pronunțat sentința de deschidere a procedurii insolvenței. Deci, în astfel de situații riscurile se despăgubesc numai dacă producerea lor nu a avut loc în circumstanțele care îl fac neasigurabil potrivit clauzelor contractului de asigurare.
Practica onestă a societăților de asigurare și buna-credință de care trebuie să dea dovadă în raporturile cu asigurații obligă asigurătorii la abținerea inserării în contracte a riscurilor și circumstanțelor de producere exagerate, făcând din polița de asigurare un simplu înscris care nu-i protejează pe asigurați de adevăratele evenimente periculoase pentru viața, sănătatea și patrimoniul lor.
Comunicarea informațiilor și împrejurărilor esențiale ale riscului asigurat. Așa cum precizam și în cele de mai sus, potrivit dispozițiilor art. 2203 C. civ., persoana care încheie asigurarea este obligată să declare, la data încheierii contractului, orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și care sunt, în mod obiectiv, esențiale pentru evaluarea riscului. Aceeași obligație de informare o are asiguratul și pe parcursul derulării contractului de asigurare, în sensul că trebuie să aducă la cunoștința asigurătorului modificările survenite cu privire la riscul asigurat. Această obligație esle consacrată în alin. (2) al art. 2203 C. civ.. care stipulează că, dacă împrejurările esențiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris schimbarea.
Se observă că nu orice circumstanțe ale riscului se comunică asigurătorului, ci doar cele care au o anumită relevanță în economia contractului de asigurare, cel care influențează protecția de asigurare prin influențarea elementelor esențiale ale raportului de asigurare, precum prima de asigurare, suma asigurată condițiile indemnizării, perioada asigurată etc. Deși prevederile legale citate folosesc singularul, este fără îndoială că vor trebui comunicate împrejurările și informațiile esențiale ale tuturor riscurilor subscrise prin polița de asigurare.
Apoi, obligația informării în legătură cu împrejurările esențiale ale riscului este o obligație ope legis, ceea ce înseamnă că ea trebuie executată chiar dacă nu este consemnată în contractul de asigurare.
În sfârșit, în ceea ce privește modalitatea de comunicare a modificării circumstanțelor riscurilor contractate, aceasta va fi făcută în scris, legiuitorul păstrând consecvența principiului probațiunii existenței contractului de asigurare.
Consecințele necomunicării informațiilor și circumstanțelor esențiale ale riscului. Una dintre problemele ce se ridică în legătură cu obligația asiguratului de informare asupra circumstanțelor esențiale ale riscului o constituie efectele neexecutării sau executării necorespunzătoare a unei astfel de obligații. Normele legale legiferează obligația de informare, dar nu reglementează și sancțiunile neexecutării acestei obligații de către asigurat. Așa stând lucrurile, soluția trebuie căutată în teoria generală a obligațiilor din dreptul comun, in literatura de specialitate s-a precizat, pe bună dreptate, că soluțiile diferă în raport de momentul încălcării acestei obligații și după cum asiguratul este de bună sau de rea-credință în relația juridică cu asigurătorul.
Astfel, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare (nu au fost comunicate în scris sau suficient de clare) a obligației de informare a circumstanțelor esențiale ale riscului se situează în perioada de încheiere a contractului și asiauratul a fost de rea credință, sancțiunea aplicabilă o constituie nulitatea contractului. În asemenea situații suntem în prezența dolului prin reticență manifestat prin necomunicarea (ascunderea) unor elemente esențiale ale riscului, care dacă ar fi fost cunoscute de călre asigurător nu le-ar fi subscris sau ar fi contractat în alte condiții.
Dacă asiguratul a fost de bună credință cu prilejul perfectării contractului și din eroare sau din motive subiective nu a comunicat circumstanțele esențiale ale riscului (a considerat că nu sunt de o importanță deosebită pentru economia raporturilor de asigurare), soluția pe care o preconizăm este refuzul asigurătorului de a indemniza producerea riscului în circumstanțele necomunicate.
Desigur că efectele celor două sancțiuni sunt diferite, dacă asiguratul de rea-credință iese de tot din raporturile de asigurare ca urmare a nulității contractului, asiguratul de bună-credință păstrează calitatea de asigurat, numai că va fi despăgubit doar dacă riscurile se vor produce în împrejurările care au fost înfățișate asigurătorului la momentul contractării. Luând la cunoștință împrejurările esențiale ale riscului necomunicate la momentul perfectării contractului ori intervenite ulterior și netransmise asigurătorului, o posibilitate este aceea a declarării rezilierii contractului sau denunțarea acestuia. Aceasta întrucât obligația de informare asupra împrejurărilor esențiale ale riscului este o obligație continuă a asiguratului, fapt ce-l îndreptățește să invoce rezilierea, iar potrivit dispozițiilor art. 2209 C. civ.. asigurătorul, cu respectarea termenului de preaviz de 20 de zile poate denunța contractul, chiar fără a-și motiva opțiunea.
În ipoteza în care nu s-a produs riscul asigurat, nimic nu împiedică pe asigurător să adapteze contractul potrivit cu informațiile șl împrejurările necomunicate cu prilejul subscrierii sau modificate pe parcurs.
II.4. Momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului
În materia asigurărilor se face distincție între încheierea contractului de asigurare și începerea răspunderii asigurătorului. Mai exact, nu se confundă momentul încheierii contractului cu momentul începerii răspunderii asigurătorului. Aceasta deoarece în practică sunt situații, în funcție de tipul de asigurare, în care se stipulează în mod expres că răspunderea asigurătorului începe după un anumit timp de la încheierea poliței de asigurare; de exemplu, în 48 de ore pentru asigurarea obligatorie auto, de la momentul încărcării mărfurilor în mijlocul de transport în asigurările cargo etc.
Deci, pentru această situație contractul este în vigoare, asiguratul trebuie să plătească prima de asigurare, numai că asigurătorul nu răspunde decât de la data prevăzută în contract. Altfel spus, dacă evenimentul asigurat se produce după încheierea contractului de asigurare dar înaintea începerii răspunderii asigurătorului, acesta nu va acorda despăgubiri. Așadar, în raporturile specifice asigurărilor putem vorbi de durata contractului de asigurare și de perioada de asigurare sau perioada asigurată, cele două noțiuni având semnificații diferite.
Numai dacă survenirea riscului are loc în perioada asigurată, asigurătorul va fi obligat la indemnizație. Important este ca riscul să se producă în perioada asigurată, asiguratul va fi indemnizat chiar dacă efectele se produc sau se agravează ulterior sau comunicarea riscului și solicitarea despăgubirilor are loc după încetarea contractului de asigurare.
II.5. Primele de asigurare
S-a arătat în cele de mai sus că primele de asigurare reprezintă sumele de bani pe care asiguratul trebuie să le plătească în temeiul contractului de asigurare, fiind una din principalele obligații ale acestuia.
Prima de asigurare diferă în raport de numeroși factori, precum: tipul sau forma de asigurare, perioada asigurată, riscurile ce se asigură, suma asigurată, întinderea franșizei etc.
De asemenea, trebuie reținut că, potrivit reglementărilor aplicabile în materia asigurărilor, prima de asigurare constă întotdeauna în sume de bani, cu excluderea altor prestații din partea asiguratului.
Fiind principala obligație a asiguratului, prima de asigurare trebuie specificată în contractului de asigurare, precum și mențiunea dacă se plătește integral în momentul încheierii contractului sau ulterior, în mai multe tranșe.
II.6. Sumele asigurate
Suma asigurată reprezintă limita maximă ce va fi acoperită de către asigurător în cazul survenirii evenimentului asigurat. Așa cum sugerează însăși denumirea, suma asigurată, la fel ca prima de asigurare, este exprimată în bani. Suma asigurată constituie un element definitoriu pentru calcularea primei de asigurare.
II.7. Sancțiune
Neîndoielnic că, în concepția legiuitorului, elementele mai sus enumerate sunt esențiale pentru orice contract de asigurare. De aceea, se pune problema de a ști care vor fi urmările în împrejurarea în care vreunul din aceste elemente lipsește din contractul de asigurare.
În ceea ce ne privește, suntem de părere că sancțiunea aplicabilă nu ar trebui să fie nulitatea contractului, deoarece, pe de o parte, nu este prevăzută în mod expres de normele legale și, pe de altă parte, așa cum arătam în cele de mai sus, conținutul în formă scrisă al contractului de asigurare este necesar in vederea probațiunii și nu pentru valabilitatea contractului. Așa fiind, lipsa vreunui element din cele arătate, va genera probleme din punct de vedere probatoriu și nu sub aspectul valabilității asigurării.
II.8. Alte elemente cuprinse în contractul de asigurare
În aplicarea Legii nr. 136/1995, Ordinul nr. 23/2009 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea in aplicare a Normelor privind informațiile pe care asigurătorii și intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienților, precum și alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare. În art. 10 consacră obligația cuprinderii în contractul de asigurare și a următoarelor elemente, cum și alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, în art. 10 consacră obligația cuprinderii în contractul de asigurare și a următoarelor elemente:
a) modalitatea și termenele de plată a indemnizațiilor de asigurare, a sumelor de răscumpărare și a sumelor asigurate;
b) excluderile din asigurare;
c) informații privind orice drepturi pe care le pot avea părțile de a rezilia contractul înainte de termen sau unilateral, inclusiv orice penalități impuse de contract în astfel de cazuri;
d) informații despre situațiile în care valoarea de răscumpărare a poliței este 0.
Capitolul III
Tipuri de contracte de asigurare
III.1. Asigurarea de bunuri
Această formă de asigurare poate avea ca obiect, în principiu, orice fel de bunuri: mobile, imobile, corporale, incorporale, indiferent de destinația lor civilă, comercială, administrativă sau de altă natură. Inclusiv bunurile proprietate publică ale statului sau ale unităților administrative centrale sau locale pot fi asigurate, deoarece, asigurarea reprezintă un act de administrare a bunului și nu de dispoziție a acestuia.
Asigurarea de bunuri face parte din categoria asigurărilor generale și prezintă anumite particularități pe care le voi înfățișa în cele ce urmează.
Astfel, asigurarea de bunuri este o asigurare facultativă, dar există situații în care normele legale impun proprietarilor sau deținătorilor obligația de a încheia un contract de asigurare. Astfel, de asigurări se prezintă mai degrabă ca asigurări de răspundere civilă, deoarece au drept scop protecția terților împotriva riscurilor produse de exploatarea unor bunuri periculoase. Sunt avute în vedere, în principal, bunurile a căror deținere și întrebuințare prezintă un grad ridicat de pericol social. Asigurarea unor astfel de bunuri este obligatorie, fie că sunt în stare statică (bunuri nucleare), fie în stare de funcționare, de exploatare. Un astfel de caz este cel al deținătorilor de vehicule. Asigurarea obligatorie a deținătorilor de vehicule este însă calificată de legiuitor ca o asigurare de răspundere civilă și nu ca o asigurare de bunuri.
Asigurarea de bunuri are ca obiect protecția proprie a asiguratului împotriva riscurilor ce planează asupra bunului, precum incendiul, inundația, furtul, etc. și a cărei pieire totală sau parțială ar crea consecințe negative în patrimoniul asiguratului. În schimb, asigurarea obligatorie a deținătorilor de bunuri periculoase poartă asupra pagubelor produse de bunuri în formă statică sau dinamică terțelor persoane. Deci, prin asigurările obligatorii nu se indemnizează pagubele suferite de către proprietarul sau detentorul bunului asigurat, ci exclusiv prejudiciile materiale și morale suferite de către terțele persoane. Pentru ca și asiguratul să fie depăgubit este necesar să incheie o asigurare facultativă asupra bunului în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 2214 C. Civ., în cazul asigurării de bunuri, asiguratorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o depăgubire asiguratului, beneficiarul asigurării sau altor persoane îndreptățite.
Asigurarea de bunuri prezintă anumite particularități în raport cu celelalte forme de asigurare, care privesc existența unui interes de asigurare, riscurile asigurate și obligațiile părților contractante.
III.2. Asigurarea de persoane
Asigurarea de persoane se referă la categoria asigurărilor de viață, iar din categoria asigurărilor generale, la asigurările de accidente și boală și la asigurările de sănătate.
Potrivit dispozițiilor art. 2227 C. Civ., prin contractul de asigurare de persoane, asiguratorul se obligă să plătească indemnizația de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parțială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competență, potrivit legii, intră supravegherea activității din domeniul asigurărilor.
Analizând calsele de asigurări specifice categoriei asigurărilor de viață, precum și formele de asigurare ce aparțin asigurărilor de boală, accidente și sănătate deducem riscurile acoperite de aceste forme de asigurare. Printre riscurile specifice asigurărilor de mai sus enunțate se enumără: decesul, supraviețuirea și decesul, vătămările corporale, incapacitatea permanentă, incapacitatea temporară, spitalizarea și cheltuielile medicale, bolile grave, șomajul, etc.
Părțile contractului de asigurare de persoane sunt aceleați cu cele din orice contract de asigurare, adică asiguratul și asiguratorul.
Asigurările de persoane prezintă însă o particularitate sub aspectul părților contractante, care constă în aceea că se pot asigura riscuri ce privesc o altă persoană decât cel ce încheie contractul de asigurare. În acest sens, art. 2228 C. Civ. dispune: „asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de asigurare este valabilă numai dacă a fost consimțită în scris de acea persoană”. Cel care a încheiar contractul se numește contractantul asigurării, iar persoana asigurată poartă denumirea de beneficiar al asigurării. La survenirea evenimentului asigurat, beneficiarul va fi cel care va incasa indemnizația de asigurare.
III.3. Asigurările de credite, asigurările de garanții și asigurările de riscuri financiare
Asigurările de credite, asigurările de garanții și asigurările de riscuri financiare fac parte din marea categorie a asigurărilor generale și sunt reglementate de Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor.
Fiecare dintre cele trei forme de asigurare alcătuiesc câte o clasă distinctă de asigurări, cu riscuri proprii de acoperire. Astfel, potrivit Anexei 1 de la Legea nr. 32/2000, asigurările de credite alcătuiesc clasa a paisprezecea din asigurările generale și acoperă următoarele riscuri: insolvabilitate, credit de export, vânzare în rate, credit ipotecar și credit agricol.
Asigurările de garanții formează clasa a cinsprezecea și acoperă două tipuri de garanții: directe și indirecte.
Asigurările de pierderi financiare constituie grupa a șaisprezecea a asigurărilor generale și acoperă: riscuri de șomaj, insuficiența veniturilor, pierderi datorate condițiilor meteorologice nefavorabile, nerealizarea beneficiilor, riscurile aferente cheltuielilor curente, cheltuielile comerciale neprevăzute, deprecierea valorii de piață, pierderile de rentă sau alte venituri similare, pierderile comerciale indirecte, altele decât cele menționate anterior, pierderile financiare necomerciale, alte pierderi financiare, conforme clauzelor contractelor de asigurare.
În sfârșit codul civil stabilește și el obiectul asigurărilor de credite și garanții în cuprinsul art. 2221 alin. 1, potrivit căruia asigurările de credite și garanții pot avea ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export, de vânzare cu plata prețului în rate, de credit ipotecar, de credit agricol, de garanții directe sau indirecte, precum și altele asemenea, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competență, potrivit legii, intră supravegherea activității din domeniul asigurărilor.
După cum se observă din prezentarea celor trei clase de asigurări și a riscurilor pe care le acoperă, aceste asigurări au un pronunțat caracter comercial, derivat din legătura strânsă cu activitatea comercială și financiar-bancară.
III.4. Asigurarea de răspundere civilă
În concepția Legii nr. 136/1995, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Există și alte acte normative care reglementează diferite profesii și care legiferează obligația încheierii unui contract de asigurare înaintea începerii exercițiului profesiei respective. Se are în vedere reglementările privind exercitarea profesiei de avocat, de expert de diferite specialități, de practicieni de insolvență, adiministratorilor și directorilor societăților comerciale, a medicilor, farmaciștilor și altor furnizori de asistență medicală, a brokerilor în domeniul asigurărilor etc.
Indiferent dacă este facultativă sau obligatorie, în asigurarea de răspundere civilă, asiguratorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute în procesul civil.
Prin urmare, această formă de asigurare acoperă prejudiciile produse terților și nu prejudiciile asiguraților.
Pentru că asiguratorul să acopere prejudiciile produse terților și nu prejudiciile asiguraților. Pentru ca asiguratorul să acopere prejudiciul suferit de asigurat este necesar ca acesta din urmă să aibă o asigurare de persoane pentru riscuri proprii, de invaliditate, vătămari corporale, etc., astfel răspunderea asiguratorului se va limita la despăgubirea doar a persoanei păgubite. Asigurarea de persoane pentru riscuri proprii poate fi încheiată cu asiguratorul de răspundere civilă sau cu un alt asigurator, iar despăgubirile se vor acoperi de către asiguratori în raport de riscuri subscrise.
Merită a fi reținut că, această formă de asigurare se fundamentează pe răspundere civilă delictuală, reglementată în principal de Codul civil.
Capitolul IV
Despăgubirea pentru pagube produse prin accidente la S.C Omniasig Vienna Insurance Group S.A
IV.1. Prezentarea societății de asigurare-reasigurare S.C. Omniasig
OMNIASIG este de 19 ani unul din indicatorii principali ale industriei de asigurări din România, având o cifră de afaceri ce o plasează pe piață direct pe poziția a doua, fiind foarte aproape de deținătorul locului întâi.
Cota de piață (17-19% de pe piața asigurărilor non-viață), precum și bogatele portofolii de clienți și produse confirmă poziția de top pe care OMNIASIG o are astăzi în ierarhia asigurătorilor din industria de profil.
Odată cu începerea activității,având doar o singură sucursală și 12 angajați, Omniasig a luptat pentru a reprezenta astăzi unul dintre principalii furnizori de produse și servicii de asigurare la nivel național, fiind ocupanta locului 2 pe țară. Omniasig deține în țară peste 43 de sucursale, agenții și puncte de vânzare, iar echipa sa este alcătuiă din aproximativ 1500 de persoane. Societatea fost membră a TBIH FINANCIAL SERVICES GROUP NV, acesta fiind unul dintre operatorii principali ai pieței financiare din Europa Centrală și de Est și acționar majoritar al unei companii de asigurare și fonduri de pensii care își desfășoară momentan activitatea în 6 țari. La data de 4.08.2005 pachetul majoritar de acțiuni a fost preluat de către grupul WINER STANDISCHE. Au trecut 15 ani de când Omniasig este un jucător important pe piața asigurărilor din România.
Una dintre acțiunile principale ale Omniasig este continuarea politicii de onorare cu promptitudine a obligațiilor asumate prin accelerarea procedurilor de lichidare a daunelor. Pentru soluționarea operativă a problemelor și respectarea termenelor de plată prevăzute în condițiile de asigurare, Omniasig a păstrat o relație constantă cu clienții și a constituit o echipă a sa de investigații care coopereayă cu organismele și instituțiile specializate în recunoașterea încercărilor de fraudă în asigurări.
Obiectul de activitate al societății îl reprezintă:
Comercializarea de asigurări obligatorii, conform prevederilor legale aflate în vigoare;
Comercializarea de asigurări opționale, de toate tipurile(de viață, de persoane, de autovehicule, de transport, de incendiu, de credite și garanții, etc);
Comercializarea de reasigurări ce includ toate categoriile de asigurări prevăzute mai sus;
Practicarea de activități de mijlocire și prestări servicii în domeniul asigurărilor.
IV.2. Condițiile de asigurare RCA la S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A.
Generalități
Asigurarea RCA se încheie pentru vehicule înmatriculate/înregistrate în România (definitiv, provizoriu sau temporar).Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, mașinile și utilajele autopropulsate utilizate în lucrări de construcții, agricole, forestiere, tractoarele care nu se supun înmatriculării, se înregistrează de către consiliile locale, care țin și evidența acestora.
Proprietarii/utilizatorii vehiculelor precizate mai sus au obligația să încheie asigurarea obligatorie RCA. Primele de asigurare se stabilesc potrivit tarifului de primă RCA al OMNIASIG VIG.
Limitele teritoriale de acoperire ale asigurării RCA OMNIASIG VIG sunt următoarele:
teritoriul României;
teritoriul celorlalte state membre ale Sistemului Carte Verde (mai puțin Rusia) – conform documentului Carte Verde.
Contractul de asigurare se compune din: Polița de asigurare RCA și după caz, actele adiționale la polița RCA, împreună cu vigneta și documentul internațional de asigurare – Carte Verde, pentru fiecare vehicul pentru care se solicită preluarea în asigurare.
Documentele, inclusiv vigneta, se eliberează pentru întreaga perioadă asigurată indiferent de modul de plată al primei de asigurare. În cazul plăților în rate, Asiguratul va semna o Convenție de plată la polița de răspundere civilă auto (RCA).
Polițele de asigurare RCA se emit obligatoriu numai în sistem electronic.
Definitie: emiterea electronică înseamnă subscrierea poliței RCA simultan cu înregistrarea datelor cuprinse în poliță și stocarea instantanee a acestora în sistemul informatic al OMNIASIG VIG.
Pentru polițele RCA emise pentru proprietari persoane fizice si utilizatori persoane fizice, OMNIASIG VIG va corecta prima de asigurare cu coeficientul aferent clasei de bonus-malus. În cazul persoanelor fizice care detin mai multe vehicule, sistemul bonus/malus se aplică individual, pentru fiecare vehicul. Sistemul bonus-malus este un sistem de corectare a primei de asigurare de bază, stabilită pentru vehiculul asigurat, respectiv acordarea unei reduceri (bonus) sau aplicarea unei majorări (malus) în funcție de istoricul de daune plătite pentru vehiculul asigurat în perioada de referință (anul calendaristic anterior celui în care se încheie asigurarea).
PRIMELE DE ASIGURARE
Primele de asigurare aferente polițelor RCA se calculează în conformitate cu portalul de emitere electronică la adresa www.omniasigonline.ro sau INSIS, valabil la data încheierii asigurării RCA și se stabilesc și se achită integral în RON.
Primele de asigurare se calculează în funcție de următorii factori determinanți :
A – Pentru persoanele fizice:
categoria autovehiculului
caracteristicile tehnice ale autovehiculului (ex. Cilindri, putere, masa)
vârsta asiguratului;
județul de domiciliu;
tipul localității de domiciliu;
pensionar sau persoana cu deficiente locomotorii – pe baza documentelor doveditoare (talon de pensie, carte de identitate vehicul cu mentiunea sub forma "dotată corespunzător pentru persoană cu dizabilități …") care se atașează în copie la exemplarul 2 al poliței;
clasa Bonus/Malus.
NIVELUL primelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule pentru anul 2014
I*) În cazul persoanelor care dețin autovehicule înmatriculate în Romania :
B – Pentru persoane juridice:
categoria autovehiculului
caracteristicile tehnice ale autovehiculului (ex. Cilindree, putere, masa)
domeniul de activitate al asiguratului – pe baza codului CAEN pentru activitatea principală (descrierea codului CAEN al unei firme se poate afla de pe pagina internet a Ministerului de Finanțe, la adresa http://217.156.52.41/codfiscal/pjuridice.html, căutând firma după CUI, iar la rubrica „Indicatorii financiari conform bilantului depus pentru anul:” se alege cel mai recent an);
județul în care asiguratul are sediul;
tipul localității în care asiguratul are sediul;
numărul de vehicule asigurate.
Pentru persoanele juridice care au sunt deținători de parcuri auto constituite din cel puțin 6 vehicule înmatriculate/înregistrate sau supuse înmatriculării/înregistrării în România, este posibilă tratarea plății primelor de asigurare în rate. Polița de asigurare se va elabora conform următoarelor aspecte:
Numărul recomandat de rate pentru asigurarea de 12 luni este de 4 rate lunare consecutive, astfel:
rata I– 50 % din prima totală, la încheierea contractului;
rata a II– 20 % din prima totală, după 1 lună;
rata a III– 20 % din prima totală, după 2 luni;
rata a IV-a– 10 % din prima totală, după 3 luni.
Numărul recomandat de rate pentru asigurarea de 6 luni este de 2 rate lunare consecutive, astfel:
rata I – 60 % din prima totală, la încheierea contractului;
rata a II-a – 40 % din prima totală, după 1 lună.
Dacă prima de asigurare se plătește în rate, se va încheia o ”Convenție de plată” la polițele emise, în care se vor înregistra datele scadente ale ratelor de primă, precum și valoarea acestora.
*) Primele de asigurare se platesc numai pentru autovehicule. Pentru remorci, semiremorci si atase nu se platesc prime de asigurare.
LIMITE DE DESPĂGUBIRE
Limitele maxime de despăgubire stabilite de Omniasig VIG pentru accidente produse pe teritoriul Romaniei sunt următoarele:
Pentru accidente produse in anul ANUL 2013:
În caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale produse doar dacă au avut loc în cadrul aceluiași accident: 750.000 EUR, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Nationala a României la data producerii accidentului, pasiv de numărul persoanelor care au fost accidentate;
În cazul unei vătămări corporale sau deces, chiar și pentru prejudicii ce nu au caracter patrimonial realiyate în unul și același accident: 3.500.000 EUR, echivalentul în lei la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României la data producerii accidentului, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.
Pentru accidente produse în anul ANUL 2014:
În caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale produse oar dacă au avut loc în cadrul aceluiași accident :1.000.000 EUR, echivalent in lei la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României la data constituirii accidentului, neținând cont de numărul persoanelor păgubite;
În caz de vătămare corporală sau deces, dar și pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în cadrul aceluiași accident: 5.000.000 EUR, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României la data producerii accidentului, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.
Termenele de despăgubire pentru pagubele întreprinse în afara teritoriului României sunt cele stabilite în legislația de răspundere civilă auto în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul. Atunci când limitele de despăgubire impuse de OMNIASIG VIG sunt mai mari decât cele în vigoare în legislația de răspundere civilă auto din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul, atunci acoperirea prejudiciilor se face în limitele stabilite de OMNIASIG VIG.
PERIOADA DE VALABILITATE
Data de la care asigurarea începe să fie valabilă se fixeayă în funcție de tipul înmatriculării autovehiculului și de momentul încheierii asigurării. Polițele RCA pot fi rezilitate numai în cazul transmiterii dreptului de proprietate a vehiculului sau radierii din circulație a acestuia.
DOCUMENTELE DE ASIGURARE
Contractul de asigurare RCA – originalul și copia acestuia conțin următoarele documente:
a) Documentul Carte Verde – repreyintă partea de sus a formularului;
b) Polița de asigurare RCA – aceasta este partea de jos a formularului;
c) Vigneta RCA o întâlnim sub formă de autocolant, ce se va aplica pe parbrizul vehiculului, într-un loc perfect vizibil din exterior;
d) formularul de Constatare amiabilă de accident;
e) dovada achitării primei de asigurare (chitanța/ordinul de plată);
f) certificatul ce are înscrise daunele consemnate în perioada de referință sau, depinde de caz, declarația pe propria răspundere a proprietarului/utilizatorului privind daunele înregistrate în perioada de referință.
Polița RCA,alături de documentul Carte Verde, au alocate o serie unică RO/10/U4/CA urmată de nr. de ordine al poliței alcătuit din 9 cifre și sunt tipărite pe același formular având format 210×290 mm, de unde rezultă că în continuare chiar dacă tratăm modul de întocmire a polițelor individual, documentele trebuie să fie privite ca un tot. Ex. RO/10/U4/CA 000123458. Forma și conținutul vignetei sunt în conformitate cu prevederile Normelor privind asigurarea obligatorie RCA puse în aplicare prin ordin al CSA.
Documentele mentionate, inclusiv vigneta, se eliberează pentru întreaga perioadă asigurată indiferent de modul de plată al primei de asigurare. În cazul plăților în rate, Asiguratul va semna o „Convenție de plată” la polița de asigurare RCA.
ATENȚIE! nu se vor elibera sub nici un motiv polițe pentru care nu s-a încasat prima de asigurare sau, după caz, prima rată.
Prin Decizia CSA/407/2007 s-a hotărât că:
– asiguratorul va achita toate daunele centripete polițelor de asigurare obligatorie RCA declarate nule și comunicate în presă și/sau Monitorul Oficial;
– societatea de asigurare este responsabilă de plata obligațiilor care decurg din emiterea polițelor sus-menționate până la expirarea lor;
– responsabilitatea OMNIASIG VIG este angajată pentru absolut toate polițele de asigurare elaborate, chiar și pentru cele elaborate de către intermediari după data rezilierii contractelor de colaborare;
Mai mult decât atât, prin Ordinul CSA privind punerea în aplicare a Normelor în ceea ce privește asigurarea obligatorie RCA, se impune ca asiguratorii autorizați care uttilizează asigurarea obligatorie RCA să își asume responsabilitatea pentru toate erorile sau omisiunile apărute la emiterea polițelor RCA fie direct, fie prin intermediarii în asigurări. În concluzie este necesară o atenție sporită la modul de întocmire, de distribuire și de gestionare a polițelor și vignetelor.
Atunci când se finalizează un contract de asigurare RCA, asiguratul este cel care primește originalul poliței de asigurare RCA precum și cel al documentului Carte Verde, alături cu vigneta, formularul de Constatare amiabilă de accident, dar și chitanța aferentă achitării plății (în cazul plății primei în numerar). Exemplarele copie ale acestor documente (împreună cu copia ordinului de plată, când nu se plătește în numerar), rămân la OMNIASIG VIG.
POLIȚA DE ASIGURARE
Polița de asigurare se elaborează în format electronic în 2 exemplare din portalul de emitere electronică/INSIS proform ghidului de folosință transmis de către Direcția Vânzări/Direcția IT. Exemplarul nr. 1 al poliței (originalul) va fi acordat asiguratului, iar exemplarul nr. 2 (copia) va rămâne în custodia OMNIASIG VIG.
Toate datele de care este nevoie pentru completarea câmpurilor aferente informațiilor privind vehiculul asigurat și proprietarului /utilizatorului se pot identifica ușor conform tabelului de mai jos:
DOCUMENTUL INTERNAȚIONAL ”CARTE VERDE”
Actul de asigurare se elaborează în format electronic neaparat în 2 exemplare din portalul de emitere electronica/INSIS, odată cu polița RCA (acesta făcând parte din formularul poliței RCA, conform Normelor CSA).
Documentul Carte Verde se eliberează odată cu polița RCA, cu valabilitate pentru toate țările membre ale sistemului Carte Verde mai puțin RUSIA! (simbolul „RUS”, este barat din tipar).
În cazul în care se solicită emiterea unei asigurări Carte Verde pentru teritoriul Rusiei se va proceda conform metodologiei si tarifului produsului Carte Verde – cod 10.02.01.
VIGNETA.
Vigneta este inimitabilă, neținând cont de perioada pentru care se încheie asigurarea (6 sau 12 luni) și se acordă asiguratului împreună cu asigurarea RCA.
Pentru polițele a căror valabilitate începe după 01.01.2011 (inclusiv), vignetele sunt inseriate, iar numărul vignetei se trece pe polița RCA (nu există nicio legătură între numărul vignetei și numărul poliței RCA, acestea fiind diferite).
Pe fiecare vignietă se va marca data până la care polița de asigurare este valabilă, respectiv ziua, luna și anul:
luna și ziua se vor însemna prin ruperea cu vârful pixului a marginii corespunzătoare zilei și lunii de expirare (marginea este franjurată pentru a ușura marcarea).
anul în care valabilitatea poliței ia sfârșit, rămâne stanțat pe vignetă, după dezlipirea celuilalt an pretipărit, astfel: dacă polița expiră în anul 2013 se înlătură prin dezlipire anul 2013; dacă polița expiră în anul 2014 se înlătură prin dezlipire anul 2013.
Exemple:
Dacă data de încetare a valabilității poliței RCA este 31.12.2013, se înlătură cu vârful pixului marginea corespunzătoare a zilei de 31, luna XII și se dezlipește concomitent colantul care conține anul 2013. În acest fel pe vignetă va rămâne marcată data de expirare a poliței de asigurare: 31.XII. 2013.
Dacă data de încetare a valabilității poliței RCA este15.04.2014, se înlătură cu vârful pixului marginea corespunzătoare a zilei de 15, luna IV și se dezlipește în același timp colantul care conține anul 2014. În acest fel pe vignetă va rămâne însemnată data de expirare a poliței de asigurare: 15.04.2014.
Indicații privind derularea asigurării RCA
În momentul în care plata primelor de asigurare se face printr-un Ordin de Plată, polițele de asigurare se realizează și se emit doar după primirea Ordinului de Plată avizat de către bancă.
La orice operațiune de tip vânzare–cumpărare a aceluiași autovehicul în decursul unui an, fiecare cumpărător va plăti asigurarea obligatorie RCA, eliberându-se în acest caz polițe noi.
Trebuie avută o mare atenție în cayul în care pentru protejarea persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule, în cazul înstrăinării unui vehicul pe baza unor acte civile date sub semnătură privată, pentru care există o asigurare obligatorie RCA valabilă, această asigurare rămâne în vigoare până la data în care se dobândește calitatea de titular al înmatriculării/înregistrării vehiculului de către noul proprietar. Există și posibilitatea în care noul proprietar deține o asigurare obligatorie RCA pe numele său,iar în acest caz aceasta va fi considerată valabilă chiar dacă nu s-a efectuat procedura de înmatriculare/înregistrare pe numele său.
Atunci când facem referire la numerele de circulație de probe, polițele vor fi elaborate din INSIS, iar prima se fixează în funcție de categoriile de vehicule cărora le este atribuit numărul de probe, la nivelul cel mai mare din tariful propriu OMNIASIG VIG (Ex.: Daewoo Auto Trading folosește 10 numere de probe sub care circulă autoturisme cu capacitate cilindrică de 798, 1495, 1890 cmc și autoutilitare cu masa max. de 3500 kg). În cazul acesta prima de asigurare este fixată la nivelul prevăzut pentru autoutilitare cu masa maximă de 3500 kg (care au tariful cel mai mare).
În cazul remorcilor/semiremorcilor tractate de vehicule înmatriculate/înregistrate se plătesc prime de asigurare conforme cu tariful impus de către OMNIASIG VIG.
În ceea ce privește vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state subscrierea polițelor RCA în vederea înmatriculării/înregistrării în România, se poate face astfel:
În cazul în care autovehiculul este înmatriculat/înregistrat într-un stat membru ce face parte din Spațiul Economic European (exceptând România) și Confederația Elvețienă , polița RCA se poate elibera având o valablitate de 30 de zile, pe baza documentelor justificative de dobândire a proprietății, care se anexează în copie la exemplarul 2 al poliței RCA;
Dacă autovehiculul este înmatriculat/înregistrat într-un alt stat decât într-unul din cele membre ale Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, polița RCA se va elibera având valablitate de 1 lună, dar în acest cay nu pot fi emise mai mult de 3 polițe consecutive de câte o lună, pe baza documentelor justificative de achiziționare a proprietății, care se anexează în copie la exemplarul 2 al poliței RCA.
Automobilele mixte (marfă și pasageri), înmatriculate în România, a căror masă totală maximă autorizată nu depășește 3.500 kg. se vor încadra la categoria A-autoturisme (conform nomenclator Portal/Insis OMNIASIG VIG). Cele care depășesc 3.500 kg. se vor încadra la categoria C1-autocamioane (autoutilitare, autospeciale).
Postulatorii unei asigurări RCA vor fi socotiți din punctul de vedere al încadrării în tarif:
Cabinetele particulare (de avocatură, notariat, medicină etc.) sunt dobândite persoanelor fizice, chiar dacă sunt înscrise fiscal (au atribuit un cod fiscal);
clientul se introduce cu denumirea Cabinetului si CNP-ul persoanei pe numele căreia este înregistrat Cabinetul;
dacă clientul are pretenția ca pe poliță să fie consemnat în mod clar codul fiscal al Cabinetului, în acest caz acesta se înregistrează ca fiind persoana juridică, fiindu-i atribuit un tarif de persoană juridică;
Unitățile fără personalitate juridică sunt persoane fizice;
Baroul de avocați, Societatea Civilă de Avocați sunt persoane juridice;
Uniunea avocaților, Camerele notarilor publici, Uniunea Națională a Notarilor Publici sunt persoane juridice;
Fundațiile, asociațiile sportive și bisericile sunt persoane juridice.
Circuitul documentelor este același ca pentru celelalte polițe de asigurare.
CEDAM – BAZA DE DATE CENTRALIZATĂ
. Conform prevederilor Ordinului nr. 3108/2004, CEDAM are următoarele atribuții:
stocarea următoarelor informații:
– numerele de înmatriculare ale autovehiculelor pe teritoriul României și seriile cărților de identitate ale vehiculelor, ce include și datele tehnice ale acestora, datele personale ale proprietarului sau ale utilizatorilor, depinde foarte mult de fiecare caz în parte ;
– numerele documentelor de asigurare RCA, inclusiv data de expirare a acoperirii asigurării;
– denumirea și sediul asigurătorilor RCA emitenți de documente de asigurare.
– coordonarea colectării și furnizării acestor informații;
– asistarea persoanelor îndreptățite și garantarea obținerii de către aceștia a informațiilor solicitate.
În vederea actualizării permanente a bazei de date, Asigurătorii sunt obligați conform prevederilor art. 1, alin. (3) din O.U.G. nr. 189/2005, să transmită către CEDAM, în maxim 5 zile de la încheierea poliței, informații complete referitoare la polițele de asigurare încheiate direct sau prin intermediari.
Prin Ordinul CSA privind punerea în aplicare a Normelor cu privire la asigurarea obligatorie RCA, OMNIASIG VIG este datoare să transmită către baza de date prin sistem informatic, folosind un mediu de comunicare electronic, absolut toate datele privind încheierea asigurării RCA și data de încetare a valabilității sau de reziliere a actelor de asigurare, precum informațiile ce țin de pagubele înregistrate în baza polițelor de asigurare RCA ca urmare a unor evenimente produse pe parcursul contractului de asigurare.
IV.3. Instrumentarea dosarului de daună
Inaugurarea dosarului de daună se face de către inspectorul de daune la informarea daunei și prezentarea, de către asigurat/ păgubit / împuternicit, personal sau prin comunicarea prin poștă/ fax/ e-mail (dacă păgubitul nu se prezintă în persoană), a următoarelor documente ce sunt necesare pentru instrumentarea dosarului de daună:
-documentele care atestă calitatea acestuia;
-act de indentitate;
-înștiințarea de adună conținand informații privind polița RCA emisă
Anchetarea dosarului de daună se continuă doar în cazul în care se verifică valabilitatea poliței la data daunei. Polița este considerată valabilă doar în cazul în care data producerii daunei este inclusă în perioada de valabilitate înscrisă în poliță și doar în cayul în care este plătită prima de asigurare, adică rata scadentă.
La început acesta recepționează de la asigurat o copie după polița de asigurare, după permisul de conducere dar și după documentul de proprietate al automobilului. Stabilirea realizată va cuprinde exclusiv avariile rezultate în urma evenimentului asigurat reclamat de client, fixate în conformitate cu prevederile de natură tehnică, ce rezultă din condițiile de asigurare și ale normelor ce reglementează modul de acordare a despăgubirilor în vigoare la data evenimentului.
Constatarea are loc la locul și ora care au fost stabilite cu asigurătorul. Inspectorul constatator trebuie să înscrie în sistemul informatic pe care îl folosește următoarele elemente, kilometrajul autovehiculului, numarul de înmatriculare al acestuia, updatează locul constatării în cazul în care acesta diferă, seria de șasiu, însemnată pe mașină, reperele avariate, soluția de remediere, precum și starea anvelopelor, doar dacă este cazul. Ulterior se vor face maxim 20 de poze cu vehiculul avariat, care vor fi preluate de birou cu un program de compilare specializat, înainte de introducerea lor în aplicație, pentru a nu depăși 500 kb fiecare.
Nota de constatare se înscrie în sistemul informatic, se tipărește în două exemplare, se semnează de către inspector și client și se înmnează un exemplar asiguratului pentru a putea începe demersurile de reparație. Dacă la constatare se identifică elemente ce pot crea probleme la acordarea despăgubirii, inspectorul constatator va trece pe nota de constatare mențiunea „ necesită acordul asigurătorului”. Indiciul unei astfel de probleme poate fi neclaritatea poliței.
Atunci când dosarele instrumentate se finalizează în baza unui constat amiabil se va analiza dinamica realizării evenimentului pe baza protocolului încheiat între societățile de asigurare ce utilizează RCA și se vor depune la dosar. Toate precizările cu privire la vinovăție sunt informale.
Dosarele cu valori ridicate, ce depășesc 15.000 lei sunt confirmate de către Directorul Zonal prin emiterea de comandă de verificare în care se înscriu mențiunile și observațiile avute, iar în funcție de problemele observate transmite comenzi pentru a se efectua operațiuni suplimentare în dosar.
Ultima etapă a instrumentării dosarului de daună o reprezintă reconstatarea, aceasta fiind necesară pentru service-ul la care se realizează reparația.
Societatea Omniasig nu acoperă pagubele produse în urmatoarele circumstanțe:
-Conducătorul autovehiculului asigurat se afla sub influența băuturilor alcoolice, a produselor sau substanțelor stupefiante ori medicamentelor cu efecte similare, ori s-a sustras de la recoltarea probelor biologice sau toxicologice sau a părăsit locul accidentului, în situațiile în care acest fapt nu este permis prin dispoziții legale.
-Autovehiculul circula fără a avea certificat de înmatriculare valabil sau altă autorizație de circulație valabilă la data producerii evenimentului asigurat.
-Autovehiculul, în momentul accidentului, era condus de o persoană fără permis de conducere valabil pentru categoria respectivă, ori cu permisul de conducere retras ori anulat sau avea suspendat dreptul de a conduce, cu excepția cazurilor când autovehiculul adaptat cu comandă dublă, a fost condus de o persoană asistată de către instructorul auto sau de examinator.
-Dauna s-a produs în timpul sau ca urmare a participării autovehiculului la concursuri, întreceri sau antrenamente pentru acestea.
-Dauna s-a produs în timpul comiterii cu intenție a unor infracțiuni ori în timpul în care persoana care conducea sau acționa autovehiculul era autoare a unei infracțiuni sau contravenții și încerca să se sustragă de la controlul poliției.
-Dauna s-a produs ca urmare a unei coliziuni cu un vehicul feroviar (exclusiv tramvai).
OMNIASIG nu acordă compensații pentru:
Pagubele autovehiculului, ale unor părți componente sau piese ale acestuia, produse de alte cauze decât cele prevăzute la art. 1, cum sunt pagubele cauzate prin:
-întrebuințare, funcționare sau uzare (ex.: ruperea fuzetelor, a amortizoarelor, a arcurilor, a supapelor, a pinioanelor, spargerea pistoanelor, deschiderea capotei, explozia pneurilor în timpul mersului, griparea motorului sau a cutiei de viteze);
-defecte de fabricație (de ex.: fisuri, goluri de turnare, tratament termic necorespunzător, tensiuni interne, ajustaje și toleranțe necorespunzătoare etc).
Dacă însă datorită defectării din orice cauză a unor piese ale autovehiculului, inclusiv ale pneurilor, se produc pagube din riscuri, aceste pagube se despăgubesc (ex.: dacă din cauza ruperii barei de direcție sau datorită exploziei unui pneu în timpul mersului, autovehiculul se răstoarnă, se despăgubesc pagubele produse prin răsturnare dar nu se despăgubesc pagubele produse la bara de direcție sau pneul explodat).
Pagube produse într-un eveniment numai anvelopelor sau/și camerelor de aer.
Pagube produse ca urmare a unor reparații necorespunzătoare ori datorate reparațiilor sau intervențiilor executate de persoane neautorizate.
Pagube produse prin influența temperaturii asupra motorului autovehiculului (ex. avarii la blocul motor, chiulasă sau la sistemul de răcire, produse ca urmare a înghețării apei sau a agenului de răcire) și cele produse elementelor mecanice ca urmare a lipsei sau insuficienței ungerii, supraîncălzirii oricăror ansambluri sau subansambluri ale autovehiculului din orice alte cauze decît cele cuprinse în asigurare, precum și pagube produse prin aspirarea apei în motor.
Pagube produse de coroziuni cauzate de electrolitul bateriei de acumulatori, combustibili, apă, alte substanțe ce se află în instalațiile autovehiculului.
Pagube produse ca urmare a acțiunii acizilor, oricăror substanțe chimice sau ca urmare a poluării/contaminării de orice natură și din orice cauză.
Pagube produse acelor părți componente ale autovehiculului ce erau avariate la încheierea asigurării și sunt menționate în raportul inspecție de risc, care nu au fost remediate și avizate la OMNIASIG ca atare, până la data producerii evenimentului asigurat.
Pagube produse autovehiculului datorită încărcării și/sau ancorării necorespunzătoare a mărfii pe timpul transportului.
Pagube produse autovehiculului, unor părți componente sau piese ale acestuia cauzate de trepidații în timpul mersului.
Pagube produse pieselor de rezervă, combustibililor, huselor, prelatelor, păturilor sau altor bunuri existente în autovehicul cu excepția prelatelor montate la autovehiculele cu coviltir.
Pagube cauzate de incendiul sau explozia produsă prin folosirea în încăperea în care se afla autovehiculul, în interiorul sau în apropierea autovehiculului, a focului deschis, inclusiv a luminii cu flacără deschisă (neapărată de sticlă sau sită) ori ca urmare a depozitării necorespunzătoare a unor substanțe periculoase sau combustibile.
Pagube produse instalațiilor și aparaturii electrice numai prin acțiunea curentului electric, dacă acestea nu au fost urmate de incendiu.
Pagube provocate de explozii, incendii cauzate de materialele și substanțele periculoase transportate, inclusiv în timpul operațiunilor de încărcare/descărcare, dacă nu există avize ADR pentru autovehicul și conducătorul auto, precum și pentru operațiunile respective, eliberate de autoritatea competentă. Prezenta excludere validează și în cazul utilizării unor dispozitive improvizate sau neomologate.
Pagube produse cu prilejul distrugerii sau avarierii clădirii, în care s-a aflat autovehiculul, din vina deținătorului autovehiculului, a prepușilor săi sau a persoanelor care au consimțămîntul Asiguratului de a conduce respectivul autovehicul, precum și a persoanelor fizice care în mod statornic locuiesc și gospodăresc împreună cu Asiguratul sau Beneficiarul.
Pagubele de orice fel produse autovehiculului prin pătrunderea voluntară a acestuia în locuri acoperite de apă.
Pagube produse terților (răspundere civilă).
Să presupunem următorul caz: Iamandi Victor, proprietarul autovehicului Dacia 1310 Gl 81 LAU, încheie la data de 20.03.2014 o asigurare obligatorie auto RCA la Omniasig. Autovehiculul are o capacitate de 1 600 cmc. și va plăti o Pa = 384RON, pentru limita de răspundere de 150.000 EUR pentru daune materiale și 750.000 EUR pentru vătămări corporale.
În data de 25.08.2014 în comuna Peretu str. Salcamilor 23 A județul Teleorman , la ora 14.00, s-a produs un accident în care a fost avariat un Maybach cu nr B01EUR (înmatriculat în 2010, stare de întreținere bună, valoare de nou 300.000 EURO), numele proprietarului Popescu Ion, vinovat de producerea accidentului fiind conducătorul Daciei. S-au produs numai daune materiale.
În urma analizei documentelor s-au constatat următoarele daune: aripa stângă spate, lunetă, parbriz, geam lateral stânga față, oglinda și disc de frână ce necesită înlocuire, jante, aripa dreaptă spate și traversă spate ce necesită reparație.
Păgubitul apelează la asigurătorul său de bunuri, care în urma analizei constată daunele.
Valoarea de nou = 300.000 EURO = 1.200.000 RON
Coeficient de uzură = 10% ( 3 ani, stare de întreținere bună)
Valoarea vehiculului la data producerii accidentului = Valoarea de nou – Uzura valorică
= Valoarea de nou – 10%*Valoarea de nou = 12.000.000.000*(1-10%)=1.080.000RON
Conform facturii întocmite de service-ul autorizat:
piesele au costat 400.000 RON (aripa stângă spate 90.000 RON, 50.000 luneta, parbriz 55.000RON, geam lateral stânga față 35.000 RON, oglinda 10.000 RON, disc de frână 55.000 RON, jante 45.000 RON, aripa dreaptă spate 45.000 RON, traversă spate 15.000RON)
manopera 250.000 RON,
deșeuri recuperabile 43.200 RON (0,1%*1.080.000 RON )
= > Total reparație = 400.000 + 250.000 – 43.200 = 606.800 RON.
Păgubitul își va repara autovehiculul pe baza contractului încheiat cu asigurătorul său. Asigurătorul își va recupera la rândul său banii de la asigurătorul vinovatului de accident și de la vinovat. De la asigurator va recupera suma de 150.000EURO (600.000) -limita de despăgubire pentru pagubele materiale, iar de la vinovatul accidentului suma de 1.700 EURO (6.800 RON). Curs RON / EURO = 4 lei
Valoarea rămasă = 0.9% * valoarea vehiculului la data producerii accidentului
= 0,9% * 1.080.000 = 9.720 RON
În conformitate cu prevederile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.11/2012, în vederea asigurării transparenței modului de înregistrare și soluționare a petițiilor de către Societatea Comercială S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A., vă punem la dispoziție următoarele informații:
Concluzii
Ca o concluzie la cele prezentate mai sus pot spune că apariția asigurărilor este legată de existența unor evenimente posibile, dar incerte, care amenință bunurile materiale, precum și integritatea corporală și chiar viața oamenilor, așa cum sunt calamitățile naturale, incendiile, bolile, accidentele.
Ca urmare, oamenii s-au solidarizat pentru a găsi în comun mijloace de prevenire, dar și de eliminare sau atenuare a consecințelor unor asemenea evenimente (riscuri). Deși pe parcursul evoluției societății, a științei și tehnicii, au apărut mijloace eficiente de prevenire și limitare a consecințelor evenimentelor ce amenință bunurile și persoanele, există încă asemenea evenimente ce nu pot fi prevăzute, prevenite sau oprite în desfășurarea lor. Mai mult, însăși evoluția societății a produs noi evenimente generatoare de pagube semnificative ca mărime, datorate, de exemplu, apariției marilor aglomerări urbane, intensificării transporturilor rutiere și aeriene, concentrării pe spații restrânse a unor instalații și utilaje de mare valoare etc.
În adoptarea unor măsuri de protecție pentru acoperirea pagubelor materiale sau pentru asigurarea unor condiții de viață decente persoanelor care și-au pierdut capacitatea de muncă, s-au conturat două căi, care au apărut încă din antichitate și coexistă și în prezent: solidaritatea și asigurarea.
În condițiile în care diferite evenimente amenință întreaga colectivitate, dar nu se produc efectiv decât asupra unor bunuri sau a unor membri ai colectivității, solidaritatea are în vedere acoperirea de către colectivitate a pagubelor suferite de către unii membri, după producerea lor. În acest caz, funcționează principiul reciprocității, în sensul că o persoană, ajutând sinistrații, poate spera la o contribuție asemănătoare din partea celorlalți membri ai societății.
Spre deosebire de aceasta, asigurarea are în vedere constituirea prealabilă, prin contribuția membrilor colectivității, a unui fond destinat să acopere pagubele viitoare ale persoanelor afectate de producerea riscurilor.
Piata asigurarilor din Romania detine o paleta extrem de larga privind produsele si serviciile oferite clientilor, insa exista minusuri cu privire la calitatea, transparenta si pretul produselor oferite catre client. Asiguratorii din ziua de azi spun ca fac consultanta, vin in sprijinul clientului in alegerea celui mai bun produs, insa exista si companii/consultanti care ofera produce clientilor doar pentru a vinde si un pentru ca ar avea nevoie clientul. Transparenta oferita de anumiti asiguratori cu privire la beneficiile, minusurile, pe care le aduce o asigurare pentru un client un intotdeauna sunt reliefate de catre consultant, o greseala fiind si din partea Asiguratului ca un citeste contractul.
Exista problema pe partea de informare/promovare a potentialilor clienti cu referire la nevoia unei asigurari, indiferent de care ar fi aceasta, in ideea ca sunt multe persoane care un cunosc ce inseamna o asigurare, nu au incredere intr- asigurare, astfel ca se ajunge sa se piarda o gama larga de posibili asigurati.
Dupa cum am vazut in lucrare produsele oferite de Omniasig vin in intampinarea clientului cu o gama foarte larga de beneficii, acoperind in principal cele mai intalnite riscuri si cauze aparute in diferitele evenimente provocate sau suferite de client.
Astra incearca sa ofere o transparenta aparte in informatiile pe care le furnizeaza clientului la incheierea unei polite de asigurare acest lucru fiind reliefat in sedintele de consultanta pe care clientul le are cu consilierul sau de asigurari.
Dezvoltarea de care a dat dovada Omniasig in ultmii ani demonstreaza dorinta de schimbare, iar acest lucru este reprezentat in mare parte de portofoliul sau de asigurari oferite care se dezvolta pe zi ce trece incercad sa cumuleze o gama cat mai larga de nevoi ale clientului sau.
O problema pe care o are orice Asigurator este mentinerea clientilor, Omniasig a demonstrat faptul ca printr-o promovare ampla, deschidere catre public si oferire de informatii concrete poti atrage atat clienti noi cat si mentinerea celor vechi prin programele de sponsorizare/reducere a tarifelor pentru asigurari.
Cu totii stim ca anul 2014 va fi un an si mai greu in ceea ce priveste domeniul asigurarilor, consider ca este necesar ca Omniasig sa incerce sa:
– isi mentina portofoliul de clienti prin oferte cat mai atractive
– arate transparenta informatiile oferite
– ofere consultanta cat mai profesionista bazata pe nevoile clientului
– isi largeasca gamea de asigurari oferita
– se inspire in crearea de noi produse din toata gama de asigurari oferita in Europa si in Uniniunea Europeana
– ofere asigurari cu extindere mai larga in ceea ce priveste exteriorul tarii
– incerce sa patrunda in intreprinderile mici si mijlocii cu oferte de asigurari de grup care din punctul meu de vedere sunt mult mai avantajoase
– se implice in mediul social, prin proiecte de caritate in parteneriat cu anumite ONG’uri existente in tara pentru o mai buna notorietate si vizibilitate
– se implice in informarea si constientizarea publicului despre nevoia si necesitatea de a detine o asigurare
– incerce sa creasca potentialul fiecarui consultant astfel incat clientul sa se simta prietenul si nu inamicul unei asigurari.
Bibliografie
I. Tratate, cursuri, monografii
Boroi G., L Stănciulescu, Instituții de Drept civil în reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2012.
Catana R.N., Dreptul asigurărilor, Editura Sfera Juridică, București, 2007.
Dinca Răzvan, Contracte civile speciale în Noul cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2013.
Deak Francisk, Tratat de drept civil. Contractele speciale, Editura Universul Juridic, București, 2001.
Lupașcu D., Drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2008.
Macovei C., Contracte civile, Editura Hamangiu, București, 2006.
Moțiu Florin, Contracte speciale în noul cod civil, Editura Wolters Kluwer, București, 2013.
Nemeș Vasile, Dreptul asigurărilor conform Noului Cod civil, ediția a IV-a, Editura Hamangiu, București, 2012.
Prescure, A. Ciurea, Contracte civile, Editura Hamangiu, București, 2007.
Sferdian I., Dreptul asigurărilor, Editura C.H. Beck, București, 2007.
Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil. Contracte, Editura Hamangiu, București, 2012.
Toader C., Drept civil. Contracte speciale, Editura All Beck, București, 2005.
Vasilescu P., Drept civil. Obligații, Editura Hamangiu, București, 2012.
II. Articole, studii în reviste de specialitate
Dinu C., Interferențele asigurării cu Dreptul comerțului internațional, in R.D.C. nr. 11/2010.
III. Legislație
Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil a fost, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 și rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011 republicat in Monitorul Oficial 505/2011, aplicabil din 1.10.2011.
Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului publicată în M.Of. nr. 593/1 iul. 2004 republicată în M.Of. nr. 224/24 mar. 2008 modificată prin Legea nr.161 din 12 iulie 2010 publicată în M.Of. nr. 497/19 iul. 2010.
Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor publicată în M.Of. nr. 148/10 apr. 2000 modificată prin Legea nr.272 din 21 octombrie 2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr-un conglomerat financiar, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și a Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor publicată în M.Of. nr. 656/25 oct. 2013.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății publicată în M. Of. Nr. 372/2006.
IV. Practica judiciară
ICC J.. s. com., dec. nr. 535 din 2 februarie 2007.
V. Pagini internet
http://www.omniasig.ro/
https://www.omniasigonline.ro/portalAsiguratori/ accesat la data de 17.04.2015.
Bibliografie
I. Tratate, cursuri, monografii
Boroi G., L Stănciulescu, Instituții de Drept civil în reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2012.
Catana R.N., Dreptul asigurărilor, Editura Sfera Juridică, București, 2007.
Dinca Răzvan, Contracte civile speciale în Noul cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2013.
Deak Francisk, Tratat de drept civil. Contractele speciale, Editura Universul Juridic, București, 2001.
Lupașcu D., Drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2008.
Macovei C., Contracte civile, Editura Hamangiu, București, 2006.
Moțiu Florin, Contracte speciale în noul cod civil, Editura Wolters Kluwer, București, 2013.
Nemeș Vasile, Dreptul asigurărilor conform Noului Cod civil, ediția a IV-a, Editura Hamangiu, București, 2012.
Prescure, A. Ciurea, Contracte civile, Editura Hamangiu, București, 2007.
Sferdian I., Dreptul asigurărilor, Editura C.H. Beck, București, 2007.
Stănciulescu Liviu, Curs de drept civil. Contracte, Editura Hamangiu, București, 2012.
Toader C., Drept civil. Contracte speciale, Editura All Beck, București, 2005.
Vasilescu P., Drept civil. Obligații, Editura Hamangiu, București, 2012.
II. Articole, studii în reviste de specialitate
Dinu C., Interferențele asigurării cu Dreptul comerțului internațional, in R.D.C. nr. 11/2010.
III. Legislație
Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil a fost, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 și rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011 republicat in Monitorul Oficial 505/2011, aplicabil din 1.10.2011.
Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului publicată în M.Of. nr. 593/1 iul. 2004 republicată în M.Of. nr. 224/24 mar. 2008 modificată prin Legea nr.161 din 12 iulie 2010 publicată în M.Of. nr. 497/19 iul. 2010.
Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor publicată în M.Of. nr. 148/10 apr. 2000 modificată prin Legea nr.272 din 21 octombrie 2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr-un conglomerat financiar, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și a Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor publicată în M.Of. nr. 656/25 oct. 2013.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății publicată în M. Of. Nr. 372/2006.
IV. Practica judiciară
ICC J.. s. com., dec. nr. 535 din 2 februarie 2007.
V. Pagini internet
http://www.omniasig.ro/
https://www.omniasigonline.ro/portalAsiguratori/ accesat la data de 17.04.2015.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Despagubirea Pentru Pagube Produse Prin Accidente (ID: 127357)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.