Designul Interior AL Salii DE Fitness Mun. Chisinau

PROIECT DE LICENȚĂ

Tema: DESIGNUL INTERIOR AL SĂLII DE FITNESS MUN. CHIȘINĂU

CUPRINS:

INTRODUCERE

1. PRINCIPII GENERALE PRIVIND PROIECTAREA SĂLILOR DE SPORT

1.1. Principii privind orientarea, amplasarea și proiectarea zonelor și spațiilor funcționale

ale sălilor de sport

1.2. Componența sălilor de sport pentru competiții și antrenament

1.3. Condițiile de modificare a structurii existente a clădirii și de formare a interiorului

1.4. Principiile arhitecturale de sistematizare și construire a interiorului

1.5. Proiectarea planșeelor

Concluzii la capitolul 1

2. ANALIZA CERINȚELOR ERGONOMICE ÎN DESIGN INTERIOR

2.1. Cerințele ergonomice pentru încăperile centrelor sportive

2.2. Necesitatea organizării ergonomice a muncii, producției și odihnei

2.3. Soluționarea și organizarea ergonomică a mobilierului

2.4. Condițiile și mijloacele de iluminare a interiorului

2.4.1. Iluminarea naturală și artificială

2.4.2. Corpurile de iluminat

Concluzii la capitolul 2

3. DETERMINAREA STILULUI ȘI EXAMINAREA PROBLEMELOR ESTETICE ALE INTERIORULUI

3.1. Determinarea alegerii stilului și structura organizatorică a interiorului

3.2. Soluționarea cromatică a interiorului

3.3. Soluționări de sistematizare a mobilierului

3.4. Cercetarea materialelor utilizate și aplicarea materialelor de finisaj

Concluzii la capitolul 3

CONCLUZII FINALE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE GRAFICE

INTRODUCERE

DESIGNERUL DE INTERIOR este persoana calificată prin studii și experiență, și care realizează designul și implementează proiectele de interior, precum și mobilierul necesar.

Designerul de interior este cel care identifică și rezolvă creativ problemele legate de funcțiunile și calitatea mediului interior. Oferă servicii complete de consultanță privind analiza designului dorit, planificarea spațiului, estetica interiorului, supervizarea implementării proiectului la fața locului, în toate acestea utilizând cunoștințele despre construcții și dinamica lor, sisteme de construire, echipamente, materiale, mobilier, decorațiuni. Și nu în ultimul rând oferă vizualizări arhitecturale realistice cu privire la forma finală a proiectului de interior.

Designerul de interior realizează amenajarea, decorarea și funcționalitatea spațiului unui client, spațiu commercial, rezidențial sau industrial. De obicei, acesta colaborează cu arhitecții și cu clienții pentru a determina structura spațiului, așteptările ocupanților și stilul care se prestează cel mai bine. Profesional, acesta combină calitatea unui inginer cu cele ale unui artist: trebuie să știe mai mult decât informația ce ține de culori, țesături, mobilier, trebuie să cunoască și legătura materialelor de construcții ce pot fi utilizate, să gestioneze bugete, să comunice eficient, să programeze lucrările, obiectele, instalerea acestora în spațiu. De asemenea, designerul are cunoștințe despre alcătuirea rețelei electrice de interior și modalitățile concrete de amenajare interioară. Organizarea și implementarea funcțiunilor și esteticii acestora este ceea ce indică profesionalismul și interdisciplinaritatea cunoștințelor unui designer de interior.

Este esențial să existe un echilibru între aspectele practice și cele estetice în ceea ce înseamnă un designer de interior de succes.

PROIECTUL DE LICENȚĂ poate aborda problematica spațiilor interioare al diverselor programe arhitecturale în diferite tipuri de clădiri, fie în faza de proiect de arhitectură, fie în clădiri existente.

Proiectul la specialitatea "DESIGN INTERIOR" este o soluționare creativă a spațiului interior, acesta va avea toate atributele necesare al unui proiect, de la concept stilistic la funcționalitate specifică.

TEMA selectată pentru prezentul proiect de licență cu titlul:“DESIGNUL INTERIOR AL SĂLII DE FITNESS MUN. CHIȘINĂU”, aduce în discuție problematica arhitecturii interiorului în special al sălii de fitness al Complexului Sportiv “Gonvaro-SportClub”. Tema selectată, propune designul amenajării unui spațiu interior, dedicat activității sportive, întreținerii sănătății precum și relaxare.

SCOPUL LUCRĂRII este de a pune un accent deosebit pe aspectele legate de expresie în asigurarea unei ambiențe specifice cu valoare estetică ridicată a spațiului interior studiat.

Pe parcursul desfășurării acestui proiect autoarea a încercat să demonstreze cunoștințe legate de: organizarea fluxurilor funcționale și tehnice (relația corectă dintre spațiile dedicate activității sportive, spațiile de primire, spațiile de relaxare și cele tehnice), amenajarea ergonomică și estetică în cadrul unui centru de sport.

CENTRUL DE CULTURĂ FIZICĂ, care va fi studiat pe parcursul proiectului de față este compus din: RECEPȚIE, VESTIAR, SALA DE FITNESS, SALA DE FORTĂ, SALĂ CU BAZIN, SOLAR, încăperi administrative și auxiliare.

CENTRUL DE CULTURĂ FIZICĂ este situat în cartierul Buiucani a Chișinăului, pe strada Cornului 5/4 cu o suprafață totală de 489,52 m².

Deși inițial centrele de cultură fizică (fitness – wellness) s-au dezvoltat pe lângă bazele sportive (stadioane, săli de sport, piscine), fiind o dotare utilizată în special de sportivii de performanță, de-a lungul anilor, acest program s-a adresat nu numai sportivilor ci și publicului larg.

Pe lângă caracterul lor de menținerea și îngrijire a sănătății, centrele de cultură fizică (FITNESS; BODY-BUILDING) au și rolul de loisir social. Amplasarea acestora este foarte variată, începând cu imediata apropiere a bazelor sportive dar și în zone rezidențiale, mall-uri, parcuri etc.

Conținutul proiectului de licență a fost structurat pe trei capitole:

În CAPITOLUL 1 sunt descrise criteriile fundamentale a proiectării interiorului.

În CAPITOLUL 2 sunt detaliate principiile ergonomice a spațiului interior.

În CAPITOLUL 3 sunt examinate problemele estetice ale designului interior.

În finalul lucrării sau anexat materiale privind soluționarea designului interior cu destinație sportivă.

PLANȘA DE CONCEPT (6 m²) a proiectului a cuprins spațiul interior de circa 397,66 m², în care proiectul este detaliat și prezentat prin intermediul imaginilor tridimensionale fotorealiste.

Eventual este prezentată o machetă de studiu, care ilustrează cristalizarea unei idei, conform SARCINII DE PROIECTARE.

Lucrând la acest proiect, autoarei i s-a oferit șansa de a extinde și aprofunda orizonturile cunoștințelor în domeniul proiectării designului interior, în cazul de față, al unui centru de cultură fizică cu titlul “DESIGNUL INTERIOR AL SĂLII DE FITNESS MUN. CHIȘINĂU”, precum și a aplicării cunoștințelor acumulate pe parcursul anilor de studii.

Pentru elaborarea proiectului de licență autorul a utilizat literatura de specialitate, a studiat informațiile necesare cu privire la arhitectură și design interior cu destinație sportivă, a căutat prin broșuri și reviste specializate în domeniu, precum și a explorat și a analizat proiecte similare, ale designerilor locali și internaționali.

1. PRINCIPII GENERALE PRIVIND PROIECTAREA SĂLILOR DE SPORT

1.1. Principii privind orientarea, amplasarea și proiectarea zonelor și spațiilor funcționale ale sălilor de sport

Prin definiție, sala de gimnastică/sport este ansamblul architectural, care asigură toate spațiile necesare bunei desfășurări a activității de bază, respectiv practicarea uneia sau mai multor discipline sportive, precum și a celorlalte activități complementare ce ar decurge din datele de temă [7].

Sala de gimnastică/sport trebuie să fie realizată și utilată astfel încât să asigure practicarea activității sportive de către utilizatori în condiții de siguranță, igienă și confort după exigențele corespunzătoare nivelului de practică.

Utilizatori:

• sportiv – persoană de orice vârstă care practică sau participă la desfășurarea unei activități sportive în scopul inițierii, perfecționării sau performanței;

• spectator – persoană care urmăresc o manifestare sportivă, de regulă competițiile sportive.

În funcție de scopul practicii sportive, există trei familii de săli de sport:

a) activitate cu scop didactic – săli de sport școlare;

b) activitate cu scop de inițiere/perfecționare – săli de antrenament;

c) activitate sportivă de performanță – săli de competiții.

Sălile de antrenament, fiind în general destinate activității de antrenament pentru o singură diciplină sportivă, au dimensiuni reduse, adaptate la cerințele minime ale respectivei discipline (Anexa 1, figura1).

Sălile de competiții sunt săli de sport care au cel puțin teren de sport omologat pentru competiții oficiale și spații specializate pentru spectator (cu anexe aferente).

Sălile de competiții se pot clasifica după următoarele criterii:

a) capacitatea tribunelor:

• săli mici, cu mai puțin de 1000 locuri (Anexa 1, figura 2);

• săli mijlocii, având între 1000 și 3000 locuri;

• săli mari, având între 3000 și 5000 locuri (Anexa 1, figura 3);

• săli foarte mari (palatul sportului) cu peste 5000 locuri.

b) nivelul competiției: local; național; internațional.

În funcție de disciplina sportivă care se poate practica în interiorul sălilor e dificil de făcut o clasificare riguroasă deoarece, în general în cea mai mare parte din săli se pot practica mai multe discipline. Din acest punct de vedere sălile de sport se împart în două mari grupe:

a) săli specializate:

• săli pentru gimnastică (gimnastică sportivă și cea ritmică), (Anexa 1, figura 4);

• săli pentru scrimă (Anexa 1, figura 5);

• săli pentru atletică ușoară (alergări, sărituri, aruncare), (Anexa 2, figura 6);

• săli pentru atletică grea (lupte/ box/ haltere), (Anexa 2, figura 7);

• săli pentru jocuri (handbal/baschet/ volei/ hochei/ tenis), (Anexa 2, figura 8).

b) săli polisportive (multifuncționale).

Aceeași sală de sport care îndeplinește condițiile de omologare reclamate de diferite federații pe discipline sportive pentru nivelul scontat (local, național, internațional) poate servi pentru competițiile tuturor acelor discipline sportive. O astfel de sală are caracter polisportiv (este și cazul sălilor "polivalente" din țara noastră).

În cazul sălilor de competiții de nivel înalt și foarte înalt caracterul "polisportiv" este de evitat în favoarea specializării pentru o singură disciplină sportivă.

Tipul cel mai răspândit de sală de sport multifuncțională este sala de gimnastică și sport, care are în incinta de joc o pardoseală suficient dimensionată pentru a permite practicarea (în alternanță) a două sau mai multora din următoarele discipline :

• jocuri cu mingea (handbal, baschet, volei etc.);

• gimnastică (prin aducerea pe pardoseala sălii a aparatelor specifice disciplinei eventual și a unor podiumuri);

• jocuri cu racheta (tenis, badminton).

În general sălile de sport se orientează cu axa mare pe direcția est-vest sau nord-est, sud-vest. În orientarea sălilor de sport, elementul cel mai important îl constitue orientarea prizelor de lumina de zi. Sălile de gimnastică și sport se amplasează de preferință în zone verzi, nepoluante.

Alegerea amplasamentului unei săli de sport e condiționată de:

• suprafețele necesare pentru sala propriu zisă;

• echipările funcționale anexă, cât și pentru parcările aferente;

• calitatea solului și relieful;

• calitatea mediului înconjurător al zonei de implantare;

• accesibilitate (mijloace de acces existente și/sau posibilități de amenajare).

Amplasamentul trebuie să permită organizarea în trei zone funcționale dimensionate conform capacității sălii, astfel: zona pentru construcții și amenajări sportive, POT max = 50%; zona pentru spații verzi, POT max = 30%; zona pentru acces (alei, drumuri, parcaje), POT max = 20%.

Suprafețe necesare pentru săli de sport:

1) sala de antrenament, suprafețele sunt foarte variabile, ele depind în principal de dimensiunea necesară.

2) sala de competiție cuprinde incinta de joc/sport, tribunele și diferitele spații anexe (vestiare, serviciul administrativ, presa, servicii, securitaaschet, volei etc.);

• gimnastică (prin aducerea pe pardoseala sălii a aparatelor specifice disciplinei eventual și a unor podiumuri);

• jocuri cu racheta (tenis, badminton).

În general sălile de sport se orientează cu axa mare pe direcția est-vest sau nord-est, sud-vest. În orientarea sălilor de sport, elementul cel mai important îl constitue orientarea prizelor de lumina de zi. Sălile de gimnastică și sport se amplasează de preferință în zone verzi, nepoluante.

Alegerea amplasamentului unei săli de sport e condiționată de:

• suprafețele necesare pentru sala propriu zisă;

• echipările funcționale anexă, cât și pentru parcările aferente;

• calitatea solului și relieful;

• calitatea mediului înconjurător al zonei de implantare;

• accesibilitate (mijloace de acces existente și/sau posibilități de amenajare).

Amplasamentul trebuie să permită organizarea în trei zone funcționale dimensionate conform capacității sălii, astfel: zona pentru construcții și amenajări sportive, POT max = 50%; zona pentru spații verzi, POT max = 30%; zona pentru acces (alei, drumuri, parcaje), POT max = 20%.

Suprafețe necesare pentru săli de sport:

1) sala de antrenament, suprafețele sunt foarte variabile, ele depind în principal de dimensiunea necesară.

2) sala de competiție cuprinde incinta de joc/sport, tribunele și diferitele spații anexe (vestiare, serviciul administrativ, presa, servicii, securitate, spații tehnice, etc.). Suprafața construită depinde de numărul de spectatori estimat și, pentru sălile foarte mari, de dispoziția gradenelor (1, 2 nivele).

Se dau orientativ următoarele estimări de suprafețe necesare sălilor de competiție pentru jocuri cu suprafața de evoluție sportivă de 22 m x 44 m și un număr de spectatori (fără spații de parcare):

• pentru o sală mică o suprafață de 1100 – 1500 m²;

• pentru o sală mijlocie o suprafață de 1500 – 3000 m²;

• pentru o sală mare o suprafață de 2500 – 6000 m².

Suprafețele necesare pe grupe mari de discipline pentru terenurile de jocuri:

̵ suprafața de 45 m x 22 m acoperă necesarul pentru toate jocurile cu mingea în competiții;

̵ suprafața de 45 m x 30 m permite o folosire eficientă a terenului de joc pentru antrenamente, prin posibilitatea dispunerii transversale a trei terenuri pentru volei, gimnastică și baschet;

̵ pentru terenuri de atletism, suprafețe cuprinse între 2600 m² și 3900 m²;

̵ pentru piste de 160 m și respectiv 200 m;

̵ pentru gimnastică: suprafața minimă pentru competiții este de 44 m x 29 m;

̵ suprafața totală minimă a podiumurilor de competiție de nivel înalt (europene, internaționale) este de 47,5 m x 23 m ceea ce conduce la o suprafață a incintei sportive de minimum 1800 m² (60 m x 30 m);

̵ pentru antrenamente, suprafața minimă recomandată este de 35 m x 20 m.

Acces și suprafață de degajament. Pentru sălile de competiție, între închiderea exterioară (amenajări exterioare sălii) și incinta construită, este necesară o suprafață de degajament și de acces la sală, de minimum 1 m²/2,5 persoane.

Săli anexă și de încălzire. Aceste săli se prevăd cel puțin pentru sălile de competiții de nivel superior. Este util să se dispună de 12 săli concepute pentru încălzire în timpul competițiilor și pentru antrenament în restul timpului.

Parcări:

a) circulația carosabilă va fi separată de cea pietonală. Aleile carosabile de decongestionare se vor dimensiona în funcție de capacitatea sălii, dar nu mai puțin de 7 m lățime. Alei carosabile de circulație curentă de min 3,5 m lățime. Alei carosabile de serviciu și întreținere de min. 6 m lățime.

b) în relație cu destinația sălii și nivelul de practică sportivă, se vor prevedea spații de parcare destinate vehiculelor de transport individual sau colectiv al utilizatorilor.

În funcție de capacitatea sălii și de datele rezultate din studiul modalităților de acces la sală, suprafețele de parcare se disting pe tipuri de utilizatori și vor fi dimensionate corespunzător, având în vedere următoarele date convenționale de utilizare și suprafețe de manevră necesare diferitelor vehicule : biciclete/motociclete : 1 utilizator 3 m²; autoturism 3 utilizatori 20 m²; autocar 60 utilizatori 50 m².

c) în mod corespunzător, în cazul sălilor de competiție mari și foarte mari, parcările vor fi diferențiate după cum urmează:

1. parcări pentru sportivi, oficiali (arbitrii, antrenori, etc.). Se va prevedea spațiu pentru cel puțin: 2 autobuze; 10 autoturisme, în imediata apropiere a vestiarelor, izolate de cele pentru public;

2. parcările specializate, destinate poliției, pompierilor, salvărilor, trebuie să fie amplasate în spațiul imediat adiacent sălii, astfel încât să furnizeze mijloace directe și nerestricționate de acces la sală, cu totul separate de căile de acces ale publicului;

3. parcări pentru V.I.P. Acestea sunt în relație directă cu intrarea în sala rezervată V.I.P., și sunt dimensionate în funcție de numărul programat de locuri pentru V.I.P. al sălii;

4. parcări pentru mass media sunt parcări amplasate în relație directă cu accesul media în sală, și sunt dimensionate corespunzător numărului de mașini grele utilizate de serviciile

de televiziune și radio;

5. parcări pentru personalul de serviciu sunt suficient dimensionate pentru a cuprinde vehiculele utilizate de această categorie de utilizatori (personal de întreținere, pază, portari, serviciu pentru public catering etc.);

6. parcări pentru publicul spectator. Pentru parcările publicului se prevăd în general: 1 autoturism / 30 spectatori; 1ha / 400 autoturisme.

1.2. Componența sălilor de sport pentru competiții și antrenament

Sala de sport are în componența sa două tipuri principale de zone funcționale, și anume:

• zona funcțională de bază, caracterizată prin spațiul special amenajat pentru practicarea sportului și spațiul amenajat pentru spectatori (tribune/gradene) această zonă reprezentând volumul major și dominant al întregii săli de sport;

• zonele spațiilor anexe, compuse din zona servicii suport ale activității de bază (anexele pentru sportivi);

• zona anexelor pentru spectatori;

• zona spațiilor (echipare) tehnice, de întreținere și administrație;

• zona spațiilor complementare.

Zona funcțională de bază este alcătuită din următoarele spații:

a. incinta de sport: spațiul special amenajat pentru practicarea sportului, caracterizat printr-o suprafață (sol/pardoseală) cu structura, finisaj, dimensiuni, marcaje și utilări conforme cu cerințele disciplinelor sportive ce se pot practica pe aceasta. Vom numi în continuare această suprafață suprafață de sport. Volumul delimitat de suprafață de sport și închiderile perimetrale (în cazul sălilor fără spectatori) sau împrejmuirile/barierele (prevăzute pentru a separa acest spațiu de cel al spectatorilor) alcătuiește incinta de sport.

Incinta de sport este alcătuită din: "Suprafața de sport”, care include:

• "aria de evoluție” (la rândul ei alcătuită din suprafața de joc și suprafețele de siguranță gardă/degajament);

• arie complementară (fâșia de suprafață necesară, în cazul competițiiilor, pentru amplasarea băncilor de rezervă și a meselor oficialilor);

• accesul la terenul de competiție ;

• imprejmuirea suprafeței de sport (delimitarea incintei de joc).

b. tribuna este spațiul destinat vizionării de către spectatori a manifestării sportive care se află în zona imediat exterioară incintei de sport (pe una sau mai multe laturi, în funcție de mărimea sălii) și cuprinde locurile pentru privit spectacolul sportiv și circulațiile de acces la acestea (Anexa 2, figura 9).

Zona servicii suport ale activității de bază (anexele pentru sportivi) conțin:

a. spații pentru servicii suport ale activității de bază și instalații tehnologice pentru activitatea sportivă:

• anexele pentru sportivi /arbitri/antrenori (depozit material sportiv, vestiare, grupuri sanitare, serviciul medical, alte spatii cu funcțiuni specific;

• instalații tehnologice, sunt echipările care asigură funcționarea construcției și desfășurarea competiției (iluminat, transmisii TV, etc.).

b. Spații funcționale anexă.

Spații/suprafețe de sport pentru încălzire și antrenament, aflate în imediata apropiere a sălii propriuzise (a incintei de joc cu tribune).

Zona anexelor pentru spectator conține spațiile necesare pentru servicii igienice, prim ajutor și circulațiile aferente. Acolo unde este posibil, aceste spații se pot amplasa sub tribune.

Zonă spații tehnice, de întreținere și administrație cuprinde instalațiile tehnice esențiale (hidrosanitare, producere apă caldă pentru dușuri, încălzire, iluminat, ventilație a diferitelor spații, în funcție de cerințele lor ambientale, precum și spațiile necesare activităților de întreținere și administrare (birouri, oficii, etc.)

Sala de antrenament este o sală care nu este destinată competițiilor de nici un fel, ele fiind destinate exercițiului sportiv, deci având valențe de interes social și de promovare a activității sportive.

Capacitatea sălilor de sport:

a. Sălile de antrenament au capacitatea maximă dată de capacitatea maximă instantanee a suprafaței de activitate sportivă, respectiv (în lipsa altor precizări) se consideră:

1 utilizator la 4,00 m² de suprafață de sport;

b. Sălile de competiții – capacitatea sălilor de competiții se va calcula însumând următoarele date: capacitatea maximă instantanee a suprafaței de activitate sportivă, respectiv (în lipsa altor precizări) se consideră:

1 utilizator la 8,00 m² de suprafața de sport, plus capacitatea tribunelor, respectiv numărul de locuri (scaune) în tribune.

Organizarea funcțională a sălilor de sport au o însemnatate majoră. Planul unei săli de sport, indiferent de tipul și nivelul activității sportive, va respecta următoarele principii generale, generate de specificitatea activității sportive precum și de necesitatea funcționării și întreținerii cât mai ușoare a sălii:

• separarea utilizatorilor (sportivi/spectatori) atât în ceea ce privește spațiul funcțional cât și circulațiile aferente;

• în cadrul relației dintre unitatea funcțională de bază (incinta de sport) și zona spațiilor servicii suport ale activității de bază (anexe sportivi) se va separa circulația sportivilor;

• depozitul material sportiv va avea deschidere directă și bine proporționată spre (sala) incinta de joc (soluție recomandată, sau în cazul în care aceasta nu e posibilă cel puțin un acces direct și facil).

c. anexele pentru sportivi vor avea următoarele caracteristici :

̵ separație pe tipuri și categorii de utilizatori (respectiv separat pentru sportivi/antrenori;

̵ grupurile sanitare vor avea accesul dintr-un spațiu de circulație, nu direct din vestiare [12].

Caracteristici ale suprafeței de practică a activității sportive (pardoseală/solul de sport). De la etapa de stabilire a temei de proiectare trebuie avut în vedere următoarele:

a) alegerea tipului de pardoseală de sport care este în fond una din cele mai importante părți componente ale sălii de sport va fi făcută în funcție de următoarele criterii: disciplinele de sport ce se vor practica pe această suprafață, și unde este cazul, dacă se are în vedere predominanța uneia din discipline; nivelul de practică;

b) dacă se au în vedere, în utilizarea sălii și alte funcțiuni decât cele sportive, apare o situație, în care se recomandă să nu se sacrifice calitatea de sol de sport a pardoselii, ci să se prevadă modalități de protecție a acesteia, cum ar fi îmbrăcămințile amovibile);

c) la planificarea etapelor de construcție a sălii trebuie să țină cont de faptul că execuția stratului suport (stratul suport poate fi de beton, bituminos sau asfalt) se face cu utilaje grele și de gabarit mare și totodată de faptul că, de calitatea execuției stratului suport depinde și calitatea suprafeței de uzură [40].

Calitățile pardoselei/solului de sport. Pardoseala/solul de sport este de fapt o structură complexă alcătuită dintrun strat suport și un strat de uzură (Anexa 2, figura 10), care împreună trebuie să confere întregii structuri specificitatea, și anume să prezinte cele trei tipuri de calități:

a. calități sportive:

• restituirea energiei este calitatea solului de a restitui aproape integral energia înmagazinată din impulsurile sportivilor în evoluție; calitatea de restituire a energiei este caracterizată de "viteza de restituție" (posibil de măsurat prin metoda accelerometrică);

• suplețea (elasticitatea) este caracterizată prin măsura deformației verticale maxime sub acțiunea unui impuls normalizat;

• siguranța pasului sportiv, este o calitate care conferă confortul piciorului la contactul cu solul;

• alunecarea caracterizează siguranța pasului, ea trebuie să fie omogenă în toate direcțiile;

• planeitatea;

• respingerea (saltul) mingii se poate aprecia prin simpla încercare acceptată de toate federațiile (mingea de baschet trebuie să aibe o înălțime de respingere de peste 90% din cea obținută pe dala de beton) [40].

b. strălucirea: sportivii nu trebuie să fie jenați de reflexiile de lumină pe sol, trebuind să poată distinge traseele marcate;

c. calități de protecție contra traumatismelor și de confort: amortizarea șocurilor.

Alcătuirea solului de sport. Solul de sport/pardoseala este alcătuită din două straturi după cum urmează:

a) stratul suport, care poate fi dala de beton cu grosime min. de 10 cm și cu rosturi tratate, beton bituminos cu grosime de min.5 cm sau asfalt grosime 22,5 cm;

Pentru toate aceste tipuri de suport este comun același tip de infrastructură: strat anticontaminant (eventual), plus strat de fundare alcătuit din pietriș (15 cm), sau pietriș tratat cu lianți hidraulici (12 cm), sau pietriș cu bitum (8 cm).

b) stratul de uzură (îmbrăcămintea) cu deformare punctuală (suprafața de deformare este aproximativ aceea a tălpii pantofului de sport), în această categorie intră îmbrăcămințile sintetice cu grosimi peste 6 mm [9].

În zilele noastre se pune din ce în ce mai mult accent nu atât pe frumusețea fizică, cât pe un fizic sănătos și cât mai bine intreținut. Republica Moldova, din cadrul ultimilor ani, s-a alăturat acestei tendințe, vedem din ce în ce mai multe CENTRE SPORTTIVE cu săli de fitness, care își demarează activitatea, mai ales în Chișinău și Bălți.

În componența unui centru sportiv contemporan poate fi:

─ sală de forță: dublă, echipată cu aparatură ultramodernă, profesională, concepută special pentru fiecare grupă de mușchi. Poate, fi folosită atât de cei care vor să practice culturism (fără a apela la steroizi), cât și pentru menținerea sau cresterea masei și a tonusului muscular (Anexa 2, figura 10);

─ sală de fitness: dotată cu aer condiționat, aparatură ultramodernă, multifuncțională, furnizată de firme de specialitate, climat audio-video muzical, pentru a efectua cu plăcere exercițiile, personal specializat în domeniu (Anexa 2, figura 11);

─ sală de gimnastică-aerobică: echipată în mod corespunzător, pentru ca exercițiile să fie executate cât mai corect, aer condiționat, exercitiile fiind usor de efectuat (Anexa 3, figura 12);

─ piscină: bazin semiolimpic acoperit, modern, toate accesoriile, apă tratată corespunzător, cu sistem de improspătare, filtrare, recirculare continuă, temperatură constantă 28-29 de grade, funcționabil tot anul. Instructori specializați, cursuri de inițiere înot, pentru toate vârstele (Anexa 3, figura 13).

Condițiile de modificare a structurii existente a clădirii și de formare a interiorului

Clădirile publice, inclusiv cu dedicatie sportive, se formează sub influența reciprocă a factorilor socio-economici, urbani, ecologici, funcționali, spațial-volumetrici, de construcție, compoziționali și artistici. În funcție de mai multe condiții pentru diferite tipuri de clădiri, în diferite perioade de timp prevalează influența unui anumit factor (urbani, sociali, ecologici, etc).

Forma (forma-lat.) – este organizarea structural morfologică și spațial-volumetrică a obiectului, care rezultă dintr-o transformare semnificativă a materialului.

Problema formei a preocupat din totdeauna un număr mare de gânditori. S-a făcut de la început distincția între formele naturale între care și cele ale ființelor vii și formele create de om. Secretul formelor naturale nu a putut fi elucidat, cu toate cercetările științifice și speculațiile filozofice care s-au efectuat pînă acum. Se presupune că forma ființelor vii ar fi programată în însăși structura celulei vii. Toți marii teoreticieni ai artei sau a designului sunt unanimi în a recunoaște că forma este elementul funcțional esențial de comunicare [30].

Se consideră că există trei categorii de forme: forme naturale, forme geometrice, forme create de om adesea din combinarea formelor naturale și a celor geometrice [11].

Formele obiectelor sunt generate de linie. Menționăm două stiluri de linii: linii imitative și linii geometrice. Liniile imitative imită obiectele din natură, fiind drepte, curbe sau alternante. Liniile geometrice rezultă dintr-o aranjare simplă, prin reducerea unor linii la un centru, care formează un anumit desen geometric.

Desenul este în același timp și proiect și interpretare sau improvizație. El nu este reproducere în sensul restrâns al cuvântului, el rămâne semnul unei idei, ideea unei forme, comunicarea vizuală a unei vederi, în care poate fi dotat cu un sens sub forma unei abstracții.

Caracteristic pentru formarea interiorului este: raportul dimensiunilor interioare – verticale și orizontale; funcția încăperii, pentru care este destinată.

Formele în interior pot fi statice și dinamice. Formele statice includ pătratul, cercul, triunghiul echilateral. Forma dinamică organizează întotdeauna spațiul, în care oamenii se simt dependenți și sunt în așteptarea unui lucru [30].

Design-ul interior al salii de sport trebuie să fie în deplină concordanță cu poziționarea și conceptul interiorului intreg.

Proiectarea designului interior se bazează pe cîteva principii esențiale:

1. Design-ul interior trebuie să fie elaborat până la sfârșit, până la cele mai mici detalii. Fiecare element de interior sau accesoriu trebuie să completeze în mod armonios imaginea interiorului.

2. Proiectul de design interior trebuie să respecte pe deplin toate legile de ergonomie. Astfel încât, nu ar trebui să creeze inconveniențe pentru clienți și personal. În proiect este necesar să se repartizeze logic tot spațiul liber al încăperii [26].

3. Proiectarea design-ului interior, în sine poate fi împărțită în două părți principale: proiectarea zonei de serviciu (tehnice) și zonei (zonelor) pentru clienți. Interiorul zonei clienților ar trebui să impresioneze în modul cel mai plăcut. Design-ul interior ar trebui să creeze pentru vizitator o atmosferă confortabilă.

Cea mai importantă condiție care trebuie respectată la crearea unui proiect – compatibilitatea tuturor elementelor de design: finisarea, iluminarea, mobilierul, ușile, ferestrele, elementele de decor, accesoriile. Acesta este obiectivul principal al elaborării proiectului de design interior – armonia tuturor elementelor, care creează o atmosferă de confort și relaxare în combinație cu stilul unic al SĂLII DE FITNESS.

Orice proiect de design interior începe cu planificarea spațiului interior. Fără de amenajarea internă a spațiului, nu poate exista nici un obiect. Există câteva elemente de bază ale unei planificări bune de design: culoarea, iluminatul și amplasarea mobilierului [8].

Zonarea funcțională reprezintă împărțirea clădirii pe zone, în grupuri de spații, pe baza funcției lor comune. Blocurile funcționale sunt grupuri de încăperi cu funcții comune.

Deosebim următoarele tipuri de zonare funcțională:

̵ zonarea orizontală – toate blocurile funcționale sunt situate la același nivel și sunt legate între ele prin comunicațiile pe orizontală;

̵ zonarea verticală – toate blocurile funcționale sunt localizate la diferite niveluri și legate între ele prin comunicațiile pe verticală;

̵ zonarea orizontal – verticală se bazează pe combinația celor două tipuri de mai sus și este cel mai des întîlnită.

Pricipalele grupuri funcționale de încăperi trebuie să aibă o zonare clară și o legătură funcțional-tehnologică comodă, prin coridoare, cu evitarea intersectărilor fluxurilor de oameni și a utilajului.

Înălțimea etajului pentru SALA DE FITNESS ar trebui să fie de 3,3 m sau 4,2 m.

Lățimea trecerii libere în sălile de sport: trecerea principală – 1,5 m; treceri suplimentare, de distribuție a fluxurilor de vizitatori – 1,2 m; și treceri la mesele individuale – 0,6m.

Suprafața sălii de sport se calculează în funcție de un singur loc în sală, – 1,8m2 pentru o persoană.

Clădirea proiectată cuprinde nivelul 1 (parter) și nivelul 2. Ventilația încăperilor este mecanică și de condiționare a aerului. Dimensiunea ferestrelor oferă iluminarea necesară a spațiului în timpul zilei. Înălțimea de la pardosea la tavan, la parter și la nivelul 2 este de 304 mm.

Parterul include – tamburul, recepția, vestiarul, sala cu bazin, sala de forță, secția bar, scara și blocul sanitar (pentru bărbați și femei). Tamburul este spațiul amenajat la intrarea într-o clădire, situat între uși, care servește pentru protejarea împotriva pătrunderii aerului rece, fumului și mirosurilor din exterior. Zona de acces este alcătuită dintr-un hol interior numit și vestibul. Vestibulul este spațiul de legătură între exterior și încăperile interioare ale clădirii.

Nivelul 2 include sala de fitness, solariul, scara, camera antrenorului, blocul sanitar (pentru bărbați și femei) și încăperi auxiliare.

Caracteristic acestor încăperi este prezența geamurilor, care se întind de la podea la tavan și coloanele, care susțin tavanul suspendat. Intrarea în sală se face prin intermediul unei scări cu balustrade din sticlă și inox, ce leagă nivelurile clădirii între ele.

În calitate de elemente principale ale clădirii sunt pereții portanți, coloanele și scara. Dar, există, de asemenea și construcții pur decorative, sub formă de tavane suspendate și elemente pe pereți din panouri gips-carton.

Proiectarea designului interior a centrelor sportive ar trebui să se bazeze pe specificul fiecărei sali de sport în parte. În plus, designul interior depinde în mare măsură, de elementele arhitecturale amplificate in spatiu interior (coloane, grinzi, forma ferestrelor, forma scarilor etc.) [5].

Pentru a avea condiții optime de funcționare un centru sportiv trebuie să dispună de instalațiile tehnice necesare: electrică, încălzire, sanitară, ventilație precum și o dotare corespunzătoare.

Instalația electrică asigură alimentarea cu energie electrică a corpurilor de iluminat și a unor utilaje, ceea ce presupune stabilirea locurilor pentru lămpi, prize sau utilaje în toate spațiile destinate amplasării lor, respectîndu-se la executarea lucrărilor, normele tehnologice de profil pentru evitarea electrocutărilor, a surselor de incendii și consumul peste nivelurile corespunzătoare normelor.

Instalația de încălzire, centrală sau locală, are o deosebită importanță, deoarece temperatura optimă este un element principal de confort într-un centru de sport.

Încălzirea electrică, mai costisitoare, poate fi intermitentă sau permanentă. Încălzirea intermitentă este folosită în unitățile cu caracter sezonier, în demisezon sau ca sursă suplimentară de căldură în sezonul rece. Instalațiile sanitare cuprind: alimentarea cu apă rece și caldă și canalizarea pentru evacuarea apei menajere. Ele diferă în funcție de criteriile și condițiile de confort ale fiecărei unități [20].

Instalația de ventilație-condiționare este apreciată ca indispensabilă în localurile publice, ea asigurînd senzația de confort materializată prin temperatură, umiditate constantă, aer purificat. Pentru buna desfașurare a activității în spațiile de servire, temperatura recomandată este în jur de 20-22ºC, iar umiditatea relativă a aerului, între 30 și 75% [21].

Dotarea cu mobilier și utilaje constitue o problemă delicată deoarece trebuie făcută pentru a corespunde tipului și profilului de sport. Mobilierul, pe lîngă cerințele de ordin estetic pe care trebuie să le îndeplinească, trebuie să răspundă unor exigențe funcționale, ergonomice și financiare.

Principiile arhitecturale de sistematizare și construire a interiorului

Toate procesele din interiorul unei clădiri publice, indiferent de tipul acesteia, pot fi împărțite în generale, specifice, și de ajutor. Pentru ca toate aceste procese să funcționeze în mod normal, într-o clădire publică trebuie să fie prezente anumite unități structurale [7].

Fiecare clădire publică are următoarele unități structurale:

• încăperi de intrare: tambur, vestibul, garderobă;

• încăperi de bază: săli pentru diferite scopuri, audiențe, claseîncăperi auxiliare și secundare, blocuri sanitare;

• încăperi de vară: terasă, balcon;

• încăperi tehnice: cazangerie, de ventilație, camere video, pompare, sălile mașinilor de ascensoare;

• comunicarea orizontală: coridoare, galerii, holuri, care au ca scop de a lega toate grupurile de încăperi enumerate mai sus într-un tot întreg;

• comunicarea verticală: scări, rampe, lifturi, scări rulante, excalatoare.

Fiecare încăpere în clădire are anumite cerințe funcționale, și anume fiecare încăpere execută o oarecare funcție.

Tambur – spațiul amenajat la intrarea într-o clădire, situat între uși, care servește pentru protejarea împotriva pătrunderii aerului rece, fumului și mirosurilor din exterior, la intrarea în clădire, casa scării sau alte încăperi. Scopul tamburului este de a proteja interiorul de aerul rece din exterior și a împiedica formarea curentilor de aer în timpul deschiderii usilor (Anexa 3, figura 14).

Vestibul – principalele încăperi de distribuție în clădirile publice, care se învecinează cu principalele grupe de comunicare orizontale și verticale. Anume vestibulul este nucleul principal, unde se formează fluxurile umane, astfel de regulă, el include o serie de încăperi auxiliare, al căror scop este orientarea persoanelor în structura complexă a unei clădiri publice, de exemplu, în funcție de caracteristicile clădirii, birouri de informare, încăperi pentru operatori, chioșcuri de vînzare, etc (Anexa 3, figura 15). Garderoba este concepută pentru a găzdui articolele de îmbrăcăminte în funcție de numărul de persoane: 0,08 m.p. – pentru cuiere tip consolă; 0,1m.p. – pentru cuiere tip standart și suspendate [8].

În funcție de planificarea vestibulului există diferite scheme de plasare a garderobelor: laterală (unilaterală sau bilaterală); de adîncime; pe perimetru; insulară.

Blocurile sanitare în clădirile publice ar trebui să fie amplasate la fiecare etaj, la o distanță de cel mult 75 m de la locurile cele mai îndepărtate de ședere permanentă a oamenilor [36]. Lățimea minimă a toaletei: 800-850 mm, adâncimea minimă: 1200 mm, cu deschiderea spre exterior a ușii (Anexa 4, figura 16).

Comunicarea pe orizontală: coridoare, galerii, treceri, exercită legătura dintre spații și comunicațiile pe verticală într-un singur etaj. Lățimea minimă a coridoarelor principale în clădirile publice se recomandă a fi de 1,8 m, secundare de – 1,2 m (cu lungimea nu mai mare de 10 m).

Coridoarele sunt împărțite în următoarele tipuri: coridoare cu încăperi laterale, bilaterale, combinate, cuplate cu încăperi din părțile exterioare, precum și între acestea.

În coridoare este necesar de a se proiecta lumina naturală, pentru lungimea maximă a coridorului iluminat din două capete – 48 m, iluminat de un capăt – 24 m, la o lungime mai mare este necesar să se organizeze buzunare de lumină, distanța dintre ele nu trebuie să fie mai mare de 24 m, iar distanța dintre buzunarul de lumină și fereastra de la capătul coridorului – nu mai mult de 30 m (Anexa 4, figura 17).

Comunicarea pe verticală include scări, rampe, lifturi, scări rulante.

Scările sunt elemente de construcție care realizează legătura între clădire și nivelul terenului exterior sau între nivele diferite ale spațiului interior al clădirii.

Scările trebuie să satisfacă o serie de condiții privind:

̵ confortul circulației, care depinde de efortul necesar parcugerii diferenței de nivel și de senzația de siguranță a circulației;

̵ rezistența și stabilitatea scării la solicitările rezultate din sarcinile de exploatare (greutatea elementelor componente, greutatea oamenilor);

̵ aspectul plastic, prin folosirea scării și ca element decorativ al spațiului interior sau exterior.

Înălțimea etajelor în clădirile publice pot fi, de regulă, 3,3 m, 3,6 m, 4,2 m. Din acest calcul, este proiectată și scara.

Scările pot fi cu o rampă, două, trei și patru rampe. Scara este compusă din trepte și contratrepte. Lățimea treptei este de 300 mm iar înălțimea contratreptei de 150 mm [41].

Lățimea rampei scării într-o clădire publică trebuie să fie de:

̵ 1,35 m – pentru scări principale, care duc în spațiile principale de aflare a oamenilor;

̵ 1,2 m – pentru scările de evacuare.

Scările se pot clasifica după destinație și rolul lor:

• scările monumentale – urmăresc realizarea unui efect arhitectonic deosebit; în caz de incendiu sau cutremur, servesc la evacuarea rapidă a oamenilor din clădiri (maximum două nivele);

• scările principale – servesc la circulația normală în clădire;

• scările secundare – servesc la circulația de serviciu între diferite nivele sau numai la unele dintre ele, cum ar fi scări de pod, de pivniță. Aceste scări, în general, nu se iau în considerare în caz de evacuare la incendiu sau la cutremur.

Elementele componenete ale unei scări sunt: treapta, contratreapta, rampa, podestul, balustrada.

Treapta reprezintă suprafața orizontală pe care se circulă. Treptele au între ele aceeași diferență de nivel. Lungimea liberă a treptei este egală cu lățimea scării și este în funcție de debitul curent al circulației și de dimensiunile obiectelor ce urmează a fi transportate pe scară.

Contratreapta reprezintă suprafața verticală care leagă două trepte consecutive, formînd înălțimea treptei. Raportul dintre înălțimea h și lățimea l a treptei dă panta scării. Panta scării este elementul determinant al confortului circulației.

În funcție de înălțimea contratreptei, scările pot fi: joase – cu h<16,5 cm, mijlocii – cu h=16,5…17,5 cm și înalte – cu h=17,6…22,5 cm. Treptele joase sunt recomandate pentru scări secundare, iar cele mijlocii – pentru scări principale și secundare. Treptele înalte sunt indicate numai pentru scări secundare, iar cele cu h>19,5 cm sunt admise doar la scări de serviciu [41].

Rampa este porțiunea înclinată a scării, ce poate fi dreaptă sau curbă. Numărul de trepte al unei rampe este de cel puțin 3 – pentru o circulație comodă și în condiții de securitate, și de cel mult 16 trepte. Linia pasului este proiecția în plan orizontal a liniei de călcare normală a treptelor. Această linie este paralelă cu parapetul rampei, la o distanță de 50…60 cm de acesta [35].

Înălțimea liberă între două rampe suprapuse sau o rampă și podestul superior este de cel puțin 2,20 m – la scări principale și 1,90 m – la scări de serviciu, măsurat pe o rază ce pleacă de la muchia treptei.

Podestul face trecerea de la o rampă la alta sau de la o scară la nivelul unor suprafețe plane orizontale. Lățimea podestului este egală cu lățimea scării, pentru a asigura circulația numărului de fluxuri (Anexa 4, figura 18).

Balustrada se prevede la partea liberă a rampei sau podestului, trebuind să reziste la solicitările mecanice (evacuarea oamenilor). Înălțimea de siguranță a balustradelor e necesar să fie 0,8…0,9 m, putîndu-se reduce în funcție de lățimea balustradei. Mâna curentă este o piesă profilată, situată în mod obligatoriu la partea superioară a balustradei. Ea este fixată solid de balustradă sau de pereții scărilor, pe o singură parte a rampelor, la scările care deservesc 1…3 fluxuri, iar la scările mai late – pe ambele părți. Forma și secțiunea mîinii curente urmează a fi astfel concepută, încît să fie ușor cuprinsă cu mâna [38].

După materialele frecvent folosite la execuție, scările interioare pot fi: scări de lemn, scări metalice, scări din beton armat monolit sau prefabricate.

În spațiul proiectat întâlnim o scară de legătură între două nivele. Scara – elementul, situat la intersecția dintre diferite zone, nu doar funcționale, ci și spațiale, acest element de arhitectură, este și un element dinamic în interiorul acestui centru sportiv.

Autoarea folosește în interior scara din cu două rampe, ritmul scărilor în formă de Π și un podest intermediar. Lățimea scării este de 1500 mm.

Proiectarea planșeelor

Planșeele sunt elemente de construcții plane, orizontale (înclinate la amfiteatre, rampe de acces), ce compartimentează clădirea pe verticală și fac parte din structura de rezistență împreună cu elementele portante verticale (stâlpi, pereți).

Planșeele îndeplinesc rolul de diafragmă orizontală (contravîntuire), prin preluarea forțelor orizontale și transmiterea acestora la elementele verticale din structura de rezistență. În anumite cazuri, planșeele intră în componența anvelopei (suprafața clădirii ce desparte medii cu gradient termic), prin planșeul peste subsol și planșeul terasă [5].

Planșeul este alcătuit din trei părți principale: pardoseala, structura de rezistență și tavanul.

Pardoseala este alcătuită dintr-un strat de uzură, strat suport, un strat izolator termic și fonic. Stratul de uzură poate fi alcătuit, în funcție de destinația încăperii, din parchet, mozaic sau plăci ceramic.

Pardoseala – element important nu numai pentru decorarea camerei, cît și pentru securitate, este suprafața cea mai solicitată dintr-o încăpere, pentru că presupune acțiunea de mers și așezarea diferitelor obiecte, care exercită o presiune asupra acesteia și au ca rezultat uzura mai rapidă decît în cazul tavanelor sau a pereților.

Piața materialelor de construcții și finisaj oferă o gamă largă de materiale pentru podea. De aceea, trebuie studiată foarte bine piața și proprietățile fiecărui material în parte. Principalele diferențe dintre ele se referă la costul, domeniul de aplicare, longevitate și uzura, complexitatea de instalare și aspectul estetic în interior (Anexa 4, figura 19). Fiecare tip de pardosea are caracteristicile, avantajele și dezavantajele sale, și pentru a selecta un anumit tip, ar trebui să se știe în mod clar răspunsul la mai multe întrebări: pentru ce încăpere este destinat fiecare tip de pardosea, care este destinația încăperii, cât de mult este dispus să cheltuie cumpărătorul pe acest material [22].

Pentru finisarea pardoselei, autoarea a apelat atît la ajutorul placajelor ceramice: faianță și mosaic, cît și la parchet sportiv. Placajele sunt un înlocuitor al zugrăvelilor și al vopsitoriilor alcătuind un finisaj de calitate superioară. Se definește ca placaj orice material de acoperire a cărui grosime variază de la 0,1 mm la 120 mm.

Placajele sunt diferite, ele variază după natura materialelor utilizate, placaje din materiale ceramice, placaje din material lemons, placaje din piatră naturală, placaje din plăci din beton decorative. Placajele de ceramică sunt unele dintre cele mai vechi și mai rezistente materiale pentru pardosele. Plăcile de ceramică sunt o alegere potrivită pentru orice pardosea din interior, dar se potrivesc în special pentru zonele de la intrare, blocuri sanitare, holuri și alte zone în care traficul este mare [9].

Plăcile de ceramică au dimensiuni variate, mici (mozaic) și mari. Forma acestora poate fi pătrată, rectangulară, diamant, hexagon, octogan, triunghiulară, rotundă, etc. Placajele ceramice cuprind următoarele materiale de placat: plăci din faianță, gresie; plăci ceramice smălțuite; plăci ceramice din argilă arsă.

Autoarea a folosit plăci din faianță „Ariston” de culoare deschisă, ce imită marmora, cu dimensiuni 600x300mm în recepție și în sala cu piscină; pentru placarea scărilor autoarea a ales plăci de faianță de dimensiuni mai mici 20x30mm. În blocurile sanitare, au fost folosite plăci ceramice pentru interior, de dimensiuni: 30x30mm. Pereții sălii cu bazin au fost prelucrați cu plăci de mozaic „Glamur 4C”, de dimensiuni 400x400mm.

Plăcile din faianță au oferit întotdeauna personalitate, stil și rafinament încăperilor unde au fost utilizate. Contrastul între tonurile plăcilor ceramice, este folosit pentru aspectul cald și primitor pe care îl degajă în ambientul decorat.

Tavanul reprezintă partea inferioară a planșeului și poate fi: simplu, acustic, antifoc, luminos, ventilat sau estetic. Tavanul realizat dintr-un strat de tencuială și/sau zugrăveală (numai zugrăveală la plăci prefabricate din beton) este simplu, ușor și ieftin. Tavanul cu funcție de izolare acustică este alcătuit din plăci perforate din ipsos armat, pe care se reazemă un strat fonoabsorbant, de exemplu din vată mineral [27].

Autoarea utilizează în proiect un tip de tavane suspendate din ghips-carton, care pot fi: într-un singur nivel și câteva nivele (Anexa 5, figura 21).

În general, tavanele suspendate sunt instalate pentru a crea un tavan decorativ sub scafa sau spațiul gol al acoperișului. Cu toate acestea, montarea unui tavan suspendat va crea în mod inevitabil un loc gol între tavan și scaful podelei sau acoperiș.

Tavanele extensibile sunt cunoscute din timpuri vechi, erau utilizate sub altă denumire, dar utilitatea și tehnologia lor a rămas în principiu aceeași – ele reprezintă un material, care este întins pe tavanul încăperii.

Odată instalat tavanul extensibil, suprafața lui devine perfect netedă, acest efect este obținut prin extinderea peliculei PVC (policlorura de vinil) cu o compoziție specială. Această metodă este ideală pentru a ascunde defectele tavanului de bază, a traseelor tehnice, a lămpilor și a orificiilor de ventilare. El poate fi utilizat practic în orice încăpere, incluzând cele sportive, deoarece materialul utilizat este certificat pentru folosirea în astfel de scopuri, nu se decolorează, se montează și se demontează foarte ușor și există o gamă vastă de culori și texturi.

Pelicula, din care este fabricat materialul podului întins, reprezintă o peliculă PVC (policlorura de vinil) de diferite texture (mată, satin, lucioasă, metalică, marmură, piele), care nu conține cadmiu, cu o grosime de 0,17 – 0,22 mm, posedînd calități fizice specifice (Anexa 5, figura 23).

Tavanele extensibile prezintă un strat subțire de peliculă sau țesătură, croită conform mărimii încaperii și luând în considerare toate neregularitățile, întinsă pe un carcas special (baghetă). Sistemul universal de prindere permite obținerea atât a suprafețelor perfect drepte cât și construcția tavanelor în mai multe nivele, construcții în formă de arc, boltă, con, ș.a. Distanța minimă de la tavanul de bază la care se montează tavanele extensibile este de 2,5 – 3 cm, dar dacă este nevoie de a instala corpuri de iluminat încorporate, atunci tavanul se coboară la 8 – 10 cm.

În proiect, autoarea a găsit soluționarea tavanelor, prin aplicarea tavanelor suspendate din gips-carton. Acest tip de tavan, pare a fi cel mai practic pentru centrele sportive. La nivelul 1, s-a apelat la tavanul suspendat din gips-carton într-un nivel pe tot perimetrul: în recepție, vestiar, sala cu bazin și sala de forță. Nivelul 2, reprezintă un spațiu mare; pentru o mai bună percepere vizuală, autoarea a zonat suprafața tvanului cu ajutorul tavanului suspendat din gips-carton, în doua nivele, astfel obținînd un efect plăcut.

1.6. Concluzii la capitolul 1

Ideea principală a proiectului de licență, constă în crearea unui spațiu comod și de relaxare pentru a practica fitnessul, care ar îndeplini toate cerințele funcționale, ergonomice și estetice specifice unui spațiu modern.

Autoarea a ales să lucreze asupra unui proiect de design interior a unui complex sportiv „Gonvaro Sport-Club”, deoarece în prezent multe dintre sălile sportive din Chișinău, au interior decorat în mod uniform și nu diferă de interiorul salilor polivalente. Autorul va încerca în proiectul dat să reflecte cu precizie specializarea concretă a acestui tip de centru sportiv pentru relaxare și odihnă. Iar design-ul interior al centrului sportiv trebuie să corespundă cerințelor clientului. Autoarea consideră, că odată ce clientul a pășit pragul centrului, el trebuie să simtă atmosfera de relaxare, să se simte confortabil și comod în această încăpere. Clientul trebuie să aibă posibilitatea să-și petreacă plăcut și liniștit timpul.

În prezent, asupra lucrului cu design-ul interior se cer cerințe estetice, funcționale, ergonomice și tehnice maxime. Specialistul în design interior trebuie să fie bine informat despre materialele de finisaj, care sunt prezente pe piața locală, să urmărească noutațile în design-ul mobilier, accesoriilor, obiectelor sanitare, textilelor, materialelor de finisaj, în tendințele moderne europene. Numai în aceste condiții, obiectul proiectat poate fi implementat cu succes spre folosire. Armonia tuturor elementelor, crează o atmosferă de confort și relaxare în combinație cu stilul ales [44].

Autorul folosește în interior scara cu doua rampe, ritmul scărilor în formă de Π și două podeste intermediare. Lățimea scării este de 1500 mm. Construcția scării în interiorul centrului sportiv se face în conformitate cu trei principii: rezistență, siguranță și confort.

Autorul a luat decizii asupra design-ului interior al acestui proiect. El trebuie să fie funcțional, confortabil, comod și frumos, pentru ca clienții să continue să folosească serviciile acestui centru de sport.

Pentru finisarea pardoselei, autorul a apelat la ajutorul placajelor ceramice.

Autorul utilizează doua tipuri de tavane în proiectarea designului interior al centrului sportiv: tavane extensibile și suspendate din gips-carton.

Datorită zonării spațiului, alegerea culorilor, mobilierului adecvat, proiectarea tavanului și pardoselei, autorul a reușit să obțină o unitate a unui singur stil de design. Datorită folosirii unei game de culori calde spațiul interior sa umplut cu lumină și a devenit mai ușor.

Cel mai important lucru în interior – este de a asigura integritatea compoziției interiorului. Această integritate a interiorului, influențează cu o putere mare asupra omului. Una dintre regulile importante atunci când se lucrează cu interiorul este – îndeplinirea cu strictețe a cerințelor economice, tehnice, ecologice, precum și de a crea o atmosferă psihologic favorabilă.

Lucrând asupra proiectului, autoarea are șansa de a-și extinde și de a-și aprofunda orizonturile cunoștințelor în domeniul design-ului interior al unui centru sportiv, precum și de a aplica cunoștințele acumulate pe parcursul anilor de studii.

2. ANALIZA CERINȚELOR ERGONOMICE ÎN DESIGN INTERIOR

2.1. Cerințele ergonomice pentru încăperile centrelor sportive

Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos=muncă și nomos=lege, normă). Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (știința muncii, psihologia muncii, chiar și psihologie inginerească), astăzi denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea specialiștilor [16]. Deși sensul etimologic este mai larg, el s-a circumscris la început tot mai mult la o sferă care cuprindea numai lumea muncii mecanice, efectuată cu ajutorul mașinilor. În concluzie, ergonomia este o știință complexă care sintetizează anumite principii ale unor științe precum: științele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului și la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de muncă [26].

Ergonomia a apărut în legătură cu complexitatea mijloacelor tehnologice și condițiile de funcționare într-o producție modernă. Prin urmare, ergonomia s-a format la intersecția mai multor științe – de la psihologie, igienă și anatomie până la un număr de discipline tehnice.

Ergonomia în interior este destinată pentru a crea confort în spațiul interior al oricărei încăperi. Când se proiectează un mediu, în care oamenii trăiesc, muncesc și se odihnesc, nu trebuie uitate conceptele, cum ar fi „eficiența”, „confortul”, „securitatea”, „satisfacția”, etc. Cu alte cuvinte, în proiectarea contemporană a mediului (arhitectură, design) este necesar luarea în considerare a factorului uman [24].

Sub factorul uman în ergonomie se subânțelg o serie de aspecte anatomice, fiziologice, psihologice și psihofiziologice umane și deasemenea momente socio-psihologice, care afectează eficiența vieții în contact cu mediul.

Ergonomia este organic legată de design interior, unul din principalele scopuri este de a forma un mediu armonios, care răspunde nevoilor spirituale și materiale ale omului.

În limbajul curent, de specialitate, „ergonomia este considerată știința care se ocupă de relațiile om-mașină-mediu, căutînd să optimize aceste relații astfel ca sănătatea muncitorilor să fie păstrată, avînd totodată o mai mare eficiență în muncă”.

Cerințele ergonomice – sunt cerințele, care se aplică la sistemul „om – mașină – mediu” pentru a optimiza activitatea omului-operator, având în vedere caracteristicile lui socio-psihologice, fiziologice, psihologice, antropologice, psihofiziologice. În locul termenului de „mașină”, se utilizează și termenul „produs”, „obiect”, iar în loc de termenul „operator”, care se aplică denumirilor adecvate pentru această acțiune – „utilizator”, „spectator”, etc.

Ergonomia rezolvă o mulțime de probleme posibile, oferă confort clienților și personalului și adaugă vitalitate și libertate de mișcare. Prin încorporarea efectivă a ergonomiei în designul interior al centrului sportiv, structurile economice sau culturale își pot satisface nevoile proprii cât și pe cele ale angajaților prevenind factorii de risc, rezolvând unele probleme sociale, dând posibilitatea indivizilor să-și maximizeze potențialul.

Pentru toate încăperile centrului sportiv se prezintă o serie de cerințe ergonomice:

• combinarea elementelor în baza amplasării în interior;

• menținerea sănătății umane;

• reducerea oboselii;

• asigurarea unei bune dipoziții;

• asigurarea unui mediu psihologic confortabil;

• calilăți sigure de izolare termică a construcției;

• calități de izolare fonică.

Sarcina principală rezolvată de ergonomie – a fost crearea unor astfel de condiții pentru om, care ar promova sănătatea și ar reduce oboseala, pentru a îmbunătăți eficiența de muncă și de odihnă, păstrînd o bună dispoziție pe tot parcursul zilei.

Principalele ramuri ale științei, apropiate cu ergonomia: ingineria psihologică; psihologia muncii; fiziologia muncii; igiena muncii [18].

Elementele factorului de igienă pot fi grupați în blocuri funcționale. Principalele elemente sunt următoarele: microclima (starea aerului); iluminarea (naturală și artificială); substanțele nocive (vapori, gaze, aerosoli); vibrații mecanice (sunet, ultrasunete, vibrații); radiații (electromagnetice, infraroșii, ultraviolete, ionizante), agenții biologici (microorganisme, macroorganisme), etc.

Caracteristicile de bază ale igienei includ astfel de parametri de mediu, cum ar fi temperatura, umiditatea și viteza circulării aerului.

Pentru buna desfașurare a activității în spațiile de servire, temperatura recomandată este în jur de 20 – 22ºC (± 2ºC). Atunci cînd temperatura medie este mai mare decât cea optimă, organizarea încearcă să se adapteze prin consumare de apă și în același timp prin pierderi de apă din organism. În același timp se crează o stare de discomfort fizic care suprasolicită organismul, micșorând eficiența sau randamentul. O temperatură prea mare provoacă indispoziție.

Umiditatea relativă a aerului, se socoate a fi cea mai confortabilă între 30 – 75%. Umiditatea relativă este cantitatea de vapori de apă din aer comparată cu cantitatea pe care aerul o poate ține. Problemele de condensație apar atunci când umiditatea relativă este prea mare. Aerul cald poate conține mai multă umezeală decît aerul rece. Așadar, dacă aerul rece și cel cald conțin aceeași cantitate de umezeală, aerul cald va avea o umiditate relativă mai scăzută.

Sunt două cauze care pot determina creșterea relativă a umidității. Primul caz, este atunci când temperatura scade, iar al doilea motiv este umezeala, care se adaugă aerului. Suprafețele reci, ca de exemplu ferestrele sau interiorul unui perete, crează puncte reci, care sporesc cantitatea de umezeală, pe care aerul o poate conține. Producerea vaporilor de apă, care nu ies din interior, contribuie la creșterea umidității relative.

O componentă importantă a microclimatului într-o încăpere este viteza de circulație a aerului. În spații închise aceasta este mică și nu este subiectiv simțită, dar influențează în mod direct activitatea funcțională a omului, deoarece mișcarea aerului stimuleaza pielea, reflexele cardiovasculare și îmbunătățește reglarea temperaturii [21].

Instalația de ventilație-condiționare este apreciată ca indispensabilă în localurile publice, ea asigurînd senzația de confort materializată prin temperatură, umiditate constantă, aer purificat.

Climatizarea (aerul condiționat) și ventilarea sunt, în același timp, știință și artă. Stiință, fiind inginerie dovedită, artă, deoarece rezultatul dorit poate fi atins pe mai multe căi. O instalație de climatizare (aer condiționat) și ventilare produce și menține condiții indispensabile de confort în interior.

Anemostatele sunt dispozitive speciale de distribuție a aerului, montate în tavanul fals al unei încăperi climatizate, care întroduc aerul climatizat la rasul tavanului, evitând formarea curenților de aer. Amplasarea anemostatelor trebuie bine studiată, din punctul de vedere al circulației aerului, tocmai pentru a nu crea disconfort.

Aerul proaspăt are urmatoarea compoziție medie la un metru cub: 78% azot, 21% oxigen, 0,04% bioxid de carbon, 1% gaze inerte și între 5 și 25 grame de apă sub formă de vapori. Analize medicale detaliate arată că aerul expirat de o persoană adultă are o altă compoziție față de aerul proaspat: oxigenul este în scădere cu aprox. 8%, bioxidul de carbon crește cu peste 100%, azotul crește cu aprox. 2%, gazele inerte ramîn cam la fel, iar vaporii de apă înregistrează o creștere cu 20-40 grame de apă la fiecare metru cub de aer expirat (aproape un litru în 24 ore).

Astfel, aerul aflat într-o incintă neventilată corespunzator poate deveni foarte poluat. Principalele probleme care apar sunt poluarea aerului respirat și creșterea nivelului de apă din aer (iarna, din cauza neaerisirii corespunzătoare pot apărea fenomene de condens, igrasie, etc).

Un punct important în rezolvarea ergonomică a interiorului, este soluționarea planificării corecte a spațiului interior al centrului de sport. Parterul este împărțit în diferite zone funcționale, în care este menținut regimuri diferite de temperatură și de umiditate. Spațiul etajului doi este plin de lumină, bogat în oxigen, temperatură și umiditate optimă pentru funcționarea normală a corpului uman.

2.2. Necesitatea organizării ergonomice a muncii, producției și odihnei

Baza științifică a aplicațiilor ergonomiei la organizarea muncii și a producției, o constituie coopererea cu următoarele științe:

̵ științe biopsiho-medicale (ecologie biologică, filozofia și psihologia muncii, antropologia biomecanică, medicina muncii);

̵ științe tehnico-economice (conducerea și organizarea producției, ingineriei industriale, știința și tehnica construcțiilor, a utilajelor și mașinilor, cibernetica tehnică, studiul muncii);

̵ științe sociale (sociologia muncii, etica și politica muncii, pedagogia și legislația muncii).

Cunoașterea principiilor ergonomice, prezintă o importanță deosebită pentru activitatea centrului de sport, fiind unul din cele mai eficiente mijloace în rezolvarea relațiilor dintre prestatorii de servicii și mijloacele muncii, în optimizarea proceselor de producție și servire, astfel încât, întreaga activitate să fie eficientă, realizată rațional, cu eforturi minime din partea oamenilor și cu posibilități concrete, în așa mod, ca activitatea să fie continuată în aceeași manieră sau să se gasească soluții mai bune, pentru adaptarea lucrătorilor la meseria lor, obținînd o eficiență sporită a forței de muncă și o reducere de consum energetic a lucrătorului [18].

Îmbunătățirea procesului de muncă din orișicare domeniu și cel al centrului de sport, se face pe baza principiilor ergonomice. La început, sfera de cercetare a ergonomiei s-a axat prioritar pe procesele de muncă din industrie, pe relațiile om-mașină. Ulterior, aria s-a extins, cuprinzând și alte activități, cum sunt cele din sfera serviciilor, în care sunt antrenați un numar tot mai mare de lucrători. De astfel, această categorie de lucrători are o contribuție deosebită, prin asigurarea unor servicii corespunzătoare cererii clientelei, contribuind la creșterea productivității sociale.

Primii pași i-au constituit cercetările privind solicitarea fizică și nervoasă a lucrătorilor din comerț pe baza analogiei făcute între relațiile om-mașini, cu relațiile reciproce vânzător-client. Acest lucru a fost posibil deoarece munca din comerț, în general, și acea din restaurante, în special, are un caracter ambivalent și implică o comunicare permanentă între vânzătorul prestator de servicii (chelner) și client. Din punct de vedere ergonomic prezintă importanță tocmai acțiunea lucrătorului asupra clientului și concretizarea acesteia prin rezultatul muncii, care este serviciul prestat. Totodata, ergonomia privește procesul de muncă ca un proces complex.

Absolut necesare în centru sportiv sunt vestiarele pentru personal, separate pentru bărbați și femei, cu cabine sau dulapuri, individuale sau comune.

Amenajarea spațiilor de muncă din centru sportiv, dotarea acestora cu utilaje, mobilier și inventar pentru servire și de lucru pot asigura un randament sporit din partea lucrătorilor, care prestează serviciile. Trebuie găsite cele mai bune soluții pentru adaptarea mijloacelor de muncă la posibilitățile și comportamentele umane, la dimensiunile, limitele și posibilitățile funcționale ale omului, astfel încît în timpul lucrului într-o poziție normală a corpului, prin mișcări raționale (deplasări, întinderi) să se depună un efort normal și în final să se asigure confort, siguranță și randament în munca desfășurată [24].

Dimensionarea și dotarea spațiilor trebuie să asigure confortul atît pentru lucrător, cât și pentru client în scopul folosirii optime a capacității fizice de servire, asigurarea unui flux de servire rațional, comoditatea în antrenament, condiții optime pentru respectarea tehnologiei de servire.

2.3. Soluționarea și organizarea ergonomică a mobilierului

Mobilierul se clasifică în funcție de următoarele criterii: după exploatare, funcționalitate, construcția tehnologică, după materiale, precum și natura producției.

În funcție de gradul de exploatare distingem următoarele tipuri de mobilier: mobilier de uz casnic (pentru salon, pentru dormitor, sufragerie, living, birou, bucatarie, holuri, bai); mobilier pentru clădiri publice (centre sportive, pentru spitale, clinici, grădinițe, școli, universități, restaurante, cafenele, cantine, cofetării, etc); mobilier pentru mediul urban și spații deschise în zone de agrement; mobilier de transport (produse concepute pentru mobilarea diferitor mijloace de transport); mobilier pentru clădiri industriale [26].

După funcționalitate distingem următoarele tipuri de mobilier: pentru stocare, scopul principal – depozitarea și plasarea diverselor produse: dulapuri, sertare, birou, comode, rafturi; mobilier pentru ședere verticală și orizontală: paturi pentru o persoană, o persoană și jumătate, două personae; canapele, canapele extensibile, fotolii, scaune, bănci, balansoare; mobilier pentru lucru și pentru luat masa – de regulă, sunt mese de birou, de scris, de luat masa, de servire, de cafea, de ziare.

Mobilierul poate fi nu numai un produs pur funcțional, dar și un produs de design artistic, fiind considerat o formă de artă decorativă. În acest caz valoarea acestor tipuri de piese de mobilier depășește cu mult valoarea obișnuită a unor piese de mobilier ce sunt doar funcționale.

Mobilierul pentru centrul sportiv “Gonvaro Sport-Club” este un mobilier creat în exclusivitate pentru acest domeniu, sport public și care corespunde cerințelor ergonomice.

Dimensiunile principale ale pieselor de mobilier, depind de dimensiunea corpului uman (date antropometrice), precum și dimensiunile obiectelor depozitate, pentru care este proiectat mobilierul.

Antropometria este știința care se ocupă cu stabilirea exactă a dimensiunilor umane, în funcție de rasă, sex sau vârstă. Ergonomia este strîns legată de cunoștințele oferite de medicină și psihologie și poate fi definită ca disciplina adaptării omului la muncă, având ca obiect raționalizarea efortului la locul de muncă.

Poziția predominantă pentru multe tipuri de profesii, precum și pentru diferite tipuri de recreere, este poziția șezând. Poziția șezând, spre deosebire de cea ortostatică, determină o puternică presiune, uneori periculoasă, asupra coloanei vertebrale. Confortul obiectelor se datorează mărimii corpului uman și relației cu alte obiecte. Astfel, înălțimea șezutului scaunului de la podea, depinde de înălțimea mesei: la o înălțime a mesei de 720 – 780 mm, este comod un scaun de 420 – 480 mm [32].

Producțiile de serie mare utilizează, cum e și firesc, materii prime artificiale, în egală măsură rezistente și spectaculoase. Pentru seriile mici sau produsele de lux se întrebuințează materiile naturale cum sânt: lemnul, pielea, bumbacul, mătasea sau bambusul [22].

Respectarea principiilor și regulilor ergonomice, crearea unei abianțe plăcute, alegerea mobilierului adecvat, adoptarea unor măsuri eficiente de securitate, de motivare materială și morală sunt cîteva căi de eliminare a stresului și oboselii.

Câteva din cerințele ergonomice se referă la mobilier:

• amplasarea și combinarea adecvată a mobilierului, din punct de vedere funcțional și estetic;

• mobilierul să fie simplu, să asigure poziția corectă a părților corpului în timpul executării operațiilor și să corespundă cerințelor ergonomice și estetice;

• parametri de siguranță (colțuri netede, evitarea celor ascuțite, dimensiunile corecte de mobilier, durabilitatea, ușurința în utilizare);

• mobila nu trebuie să se murdărească repede, să fie ușor de curățat de praf și murdărie, să aibă cît mai puține locuri, unde s-ar putea așeza praful.

În opinia multor specialiști, cele mai importante piese de mobilier într-un centru sportiv sunt scaunele și mesele.

Scaunul este o piesă de mobilier, de cele mai multe ori mobilă, realizată în scopul așezării unei persoane, care constă din șezut, spătar, picioare și elemente de legătură. Scaunele au cel mai adesea patru picioare (dar pot avea uneori și trei sau chiar unul, în cazul celor rotative) pentru a sușține șezutul la o oarecare înălțime deasupra podelei sau deasupra nivelului de bază.

Există scaune, care nu au spătar sau brațe de odihnire a mâinilor, care se numesc taburete sau, popular „scaune de bar”. O sofă sau un fotoliu reprezintă scaune mai mari și mai confortabile, marcând o tranziție între scaun și pat, care pot susține una, două sau chiar mai multe persoane. O bancă reprezintă un scaun extins, care poate susține mai multe persoane atât în interior cît și în exterior. Un scaun dintr-un vehicul este numit pur și simplu „scaun”, în timp ce scaunul din spatele oricărui vehicol, este mai degrabă o canapea decît un scaun. Spătarele unor scaune pot fi extinse deasupra înălțimii capetelor celor ce le folosesc.

Scaunul trebuie să fie prevăzut cu un spătar potrivit, ce încurajează o poziție bună și menținerea dreaptă a coloanei. Un șezut ce menține coapsele la nivel orizontal și genunchii la un unghi de 90 de grade față de acestea este cel mai potrivit. Șezutul trebuie să fie făcut în așa fel încît tălpile să atingă în totalitate pardoseala [16].

Statul pe scaun o perioadă mare de timp poate provoca diverse probleme cum ar fi: dureri ale picioarelor, din cauza marginilor platformei; dureri de spate, cauzate de poziția încordată a coloanei și a mușchilor dorsali, poziție care provoacă vasoconstricții, ce încetinesc circulația sîngelui, deci și oxigenarea.

Un scaun ergonomic ar trebui să ofere spatelui, în special zonei lombare, un suport. Scaunul trebuie, de asemenea, să ofere, în special pentru oamenii mai scunzi, posibilitatea de sprijin a picioarelor pe podea sau pe un suport. Înălțimea corectă a platformei scaunului este cînd se stă confortabil cu picioarele pe podea sau pe un suport.

Dimensiunile scaunului pentru birouri după GOST 17524.2-93, „Mobilier pentru instituțiile publice. Dimensiunile funcționale mobilierului pentru șezut”:

• înălțimea picioarelor 450 mm;

• lățimea șezutului să nu fie mai mică de 400 mm;

• lățimea scaunului sa nu fie mai mare de 550 mm;

• adîncimea scaunului 420-450 mm;

• înălțimea spetezei de la nivelul șezutului între 420-600 mm [32].

Aceste dimensiuni sunt proiectate să asigure poziția confortabilă pe scaun cu spatele rezemat de spătar și cu picioarele sprijinite pe podea.

Masa trebuie să fie realizată în așa fel, încât brațul să stea vertical, iar antebrațul să fie poziționat față de acesta la un unghi de 90 de grade. Masa trebuie dispună de suficient spațiu în funcție de numarul de persoane.

Dimensiunile mesei pentru birouri (oficii) după GOST 17524.1-93, „Mobilier pentru instituțiile publice. Dimensiunile funcționale ale meselor”: înălțimea 720-750 mm; lungimea (după numărul de locuri) nu mai puțin de 600 mm; lățimea (după numărul de locuri) nu mai puțin de 420 mm; dimensiunile mesei de lucru pentru chelner: înălțimea de 730 mm, lungimea de 600 mm și lățimea de 450 mm [31].

În proiectul de față, s-a optat pentru un mobilier estetic și adecvat, din punct de vedere ergonomic, ținând cont de legile antropometriei.

Zona recepției include piesele necesare de mobilier pentru recepție și pentru zona de așteptare a clienților. Pentru vestiar s-a optat pentru un set de mobilă moale din piele, adaptată peretelui în formă de semicerc și a băncuței, ce servește schimbului de haine a clienților. Sala cu bazin este amenajată cu șezlonguri și o măsuță din sticlă, pentru băuturi răcoritoare și energizante. Sala de forță este amenajată cu utilajele necesare.

La nivelul 2, în sala de fitness și solar s-a optat pentru utilaje moderne, necesare sportului, exercițiilor sportive și bronzului artificial, corespunzătoare normelor ergonomice.

2.4. Condițiile și mijloacele de iluminare a interiorului

Lumina este indispensabilă omului, deoarece peste 80% din informațiile despre mediul înconjurător, el o primește vizual. În proiectele de design interior un rol major il joacă lumina [13]. Lumina zilei a stat întotdeauna la baza vieții. Bunăstarea dezvoltării și sănătății omului depind de ea. Aceasta definește ambientul și creează atmosfera, accentuează sau estompează volumele, iar dacă este dirijată într-o manieră corecta produce efecte spectaculoase. Iluminarea nu este necesară numai pentru efectuarea proceselor vitale, dar are, de asemenea, un impact semnificativ asupra stării fizice și psihice în general. Lumina are asupra organismului uman efect de tonifiere, îmbunătățește transferul de căldură, influențează procesele imunobiologice.

Condițiile minime care asigură gradul de confort din punct de vedere al iluminatului în clădirile de locuit, social culturale și industriale sunt influențate de:

̵ modul de pătrundere a luminii solare;

̵ cantitatea de lumină;

̵ dimensiunile golurilor (ferestre, uși) în raport cu cele ale plinurilor.

Iluminarea este de trei tipuri: naturală, artificială și filtrată.

2.4.1. Iluminarea naturală și artificială

Soarele reprezintă bogata sursă de lumină naturală pentru iluminarea formelor și spațiilor în arhitectură. Iluminarea naturală se face prin ferestre, uși, etc. Suprafața ferestrei trebuie să fie 1/8…1/10 din suprafața încăperii. Ferestrele murdare fură din lumina naturală circa 60%. Forma, mărimea și poziția ferestrelor sunt factori foarte importanți, deoarece au efecte majore nu doar asupra iluminării spațiului interior, ci și asupra relației cu lumea exterioară, asupra înfățișării exterioare a construcției și, nu în ultimul rând, asupra eficienței energetice a acesteia. Cu toate că oamenii preferă încăperi luminate natural, trebuie să se asigure și iluminarea artificială, deoarece lumina naturală nu e disponibilă întotdeauna sau poate fi inadecvată [28].

Toate încăperile din clădire trebuie să primească lumină naturală. Fac excepție următoarele spații: garderobele, blocurile sanitare, expoziții, săli de spectacole, care necesită și o lumină artificială și în timpul zilei.

Asigurarea luminii necesare în încăperile clădirilor civile va conduce la mărirea capacității de a distinge detalii mici și la creșterea vitezei de percepție.

Nivelul de iluminare naturală este influențat de:

• constanța condițiilor de iluminare în aer liber, care depind de amplasarea geografică, orientarea clădirii, anotimp, ora zilei, nebulozitate;

• culoarea suprafețelor încăperii (culorile deschise conduc la sporirea luminii indirecte reflectate);

• starea de curățenie a geamurilor.

Iluminatul natural din interiorul încăperii se compune din iluminatul direct (de la bolta cerească) și cel indirect.

Iluminarea naturală indirectă este compusă din lumina reflectată de la suprafețele interioare (pereți, tavane, pardoseală), de la suprafețele exterioare ale clădirilor învecinate sau ale terenului. Modul de iluminare naturală a unei încăperi se împarte în: iluminare laterală, iluminare de sus, iluminare combinată, care se alege în raport cu destinația încăperilor (specificul muncii) și mărimea acestora.

În proiectul de față s-a optat pentru iluminarea naturală combinată (iluminarea verticală și iluminarea de sus).

Valorile iluminatului natural care trebuie asigurat în diferite încăperi, sunt indicate în standarde, în funcție de categoriile de lucrări vizuale.

Dimensiunile ferestrelor în funcție de suprafața pardoselii a încăperii trebuie să satisfacă valorile minime normate funcție de precizia lucrării (distingerea detaliilor de diferite mărimi) și destinația încăperii. Iluminarea naturală nu este proporțională cu suprafața ferestrelor. Mărind suprafața ferestrelor la (1/6…1/3) iluminarea naturală medie v-a crește numai cu 60%.

Grosimea mare a pereților diminuează uniformitatea iluminării naturale interioare. Se recomandă ca la încăperile cu suprafață mare de lucru, aria pardoselii să nu depășească un sfert din suprafața ferestrei. Amplasarea ferestrei în spațiul superior al peretelui va conduce la scăderea randamentului iluminării naturale, dar se va obține o uniformitate sporită, deoarece valorile iluminării naturale cresc spre partea opusă a ferestrei, sporind totodată utilizarea avantajoasă a acestei părți a încăperii [13].

Nivelul iluminării medii normate este determinat în raport cu contrastul între fond și detalii (care poate fi: mic, mediu, mare) și luminozitatea fondului (luminos, mediu, întunecos).

Intensitatea luminoasă în spațiul liber este variabilă în funcție de anotimp, ora zilei, condițiile meteorologice (sau gradul de poluare); intensitatea luminii solare variază în cazul bolții cerești acoperite, în cîteva minute, de la 100% la 200%, iar în cazul soarelui strălucitor și al norilor rapizi în câteva secunde de mai multe ori 100%. Lumina naturală exterioară este considerată pentru simplificare, lumina difuză a bolții cerești complet acoperite (cer uniform luminos); în ziua solstițiului de iarnă (între orele 9h și 30h și 14h și 30h) se neglijează eventualul surplus de lumină produs de razele directe ale soarelui.

În cazul încăperilor la care valorile normate depășesc pe cele calculate, se utilizează iluminatul mixt: iluminatul natural general și iluminatul artificial local.

Sistemele de iluminare artificială s-au schimbat de-a lungul istoriei, pe măsură ce tehnologia avansa, iar nevoile se schimbau [43]. Sursele de lumină folosite au fost diverse: torțe, opaițe, lumânări sau lămpi improvizate, candelabre, lustre, etc.

Rapida dezvoltare a surselor de lumină artificială și a tehnicilor corespunzătoare folosirii lor, a dus la apariția unui element de o importanță uriașă pentru viața omului și anume crearea condițiilor pentru continuarea activităților pe tot parcursul celor 24 de ore ale zilei [34].

Iluminatul artificial are rolul de a compensa lipsa luminii după apusul soarelui.

Lumina artificială, poate fi, la rândul ei, de trei feluri:

Iluminarea ambientală – este cea mai simplă metoda și cea mai practică, lumina ambientală încearcă să imite calitățile luminii naturale;

Iluminarea dirijată (direcționată) – este destinată pentru a lumina o anumită zonă din încăpere sau un loc în care urmează să se realizeze o anumită activitate (de exemplu în birou);

Iluminarea decorativă – este folosită pentru a crea o atmosferă deosebită în interior. În această categorie intră și lumina folosită pentru a scoate în evidență un anumit obiect de artă sau element arhitectural de interior (Anexa 5, figura 25). Deși, nu are capacitatea și nici rolul de a ilumina intreaga încăpere, sursele de lumină decorativă trebuie folosite în combinație cu iluminatul ambiental și cel dirijat [28].

Încăperile cu tavane înalte au nevoie de lumini mai puternice, pentru că și spațiul care trebuie luminat este mai mare. Spațiile cu tavane înalte au nevoie, de cele mai multe ori, de lumină blândă, pentru ca aceasta să nu se reflecte pe pereți.

Iluminatul natural este cel mai sănătos: reduce efortul ochilor, arată lumea în adevăratele ei culori. Cel mai puternic iluminate sunt accesele: intrarea, holurile și scările.

Un sistem de iluminat modern trebuie să îndeplinească în același timp următoarele cerințe: să fie funcțional, estetic și rentabil. O dată cu dezvoltarea tehnologiei, lumina artificială a devenit un simbol al ambianței ori al designului, pentru a pune în valoare particularitățile spațiului construit.

La parter, autorul a folosit iluminarea ambientală de sus, cu ajutorul lustrelor. Deasemenea este prezentă și lumina naturală, efectuată prin ferestrele care se întind de la pardosea pînă la tavan.

În blocurile sanitare, autorul a folosit lumina ambientală prin spoturi și lumina dirijată, din jurul oglinzii, cu ajutorul unor aplice.

La nivelul doi s-a propus combinarea celor trei tipuri de iluminat artificial: iluminatul ambiental, iluminatul decorativ și iluminatul de accent.

2.4.2. Corpurile de iluminat

Corpurile de iluminat crează o ambianță elegantă și sunt prezente sub formă de: veioze, lampadare, lămpi de birou, lămpi de podea cu picior, lustre, aplice, torțe, sfeșnice, candelabre, etc [34].

Pentru fiecare tip de iluminat artificial, ambiental, direcționat, decorativ, de accent, se folosesc diferite tipuri de corpuri de iluminare.

Iluminatul general este folosit pentru a creea o arie cu un iluminat uniform. Cunoscut ca iluminat ambiental, iluminatul general radiază un nivel de strălucire confortabil. O lumină care poate înlocui lumina soarelui este iluminatul general, care reprezintă o piesă fundamentală a planului de iluminat.

Iluminatul de accent adaugă dramă unei încăperi prin crearea unui interes vizual. O parte din schema de decorare este folosirea luminii spot pentru picturi, tablouri, sau pentru a ilumina textura unui perete, draperii, havuz. Lumina de accent trebuie să fie cel puțin de trei ori mai mare în punctul focal decât lumina generală în jurul lui. Acest lucru se face în general cu lumina spot, lumina ascunsă, sau aplice, lămpi cu raze luminoase (lămpi cu halogen).

Iluminatul decorativ atrage atenția mai mult asupra spectacolului luminos pe care îl face, decât asupra obiectelor care îi stau în cale. Lumina poate fi statică (aplice de perete) sau kinetică; în mișcare (lumina din șemineu sau de la lumânări) [43].

Un iluminat ergonomic bine ales poate schimba total atmosfera unei încăperi și va pune în valoare un design modern. Corpurile de iluminat se achiziționează conform atmosferei încăperii în care urmează amplasarea lor, la stilul arhitectural și la decorul spațiilor interioare.

Există o gamă largă de corpuri de iluminat de diverse dimensiuni, forme și stiluri.

Candelabrul (cuvânt de origine latină – candelabrum) este un suport frumos ornamentat, cu mai multe brațe pentru lumînări sau becuri electrice, suspendat de plafon. Candelabrele adaugă strălucire și stil camerei asigurând lumina generală necesară.

Pandantivele pot da lumină generală sau de lucru. Echipate cu abajur sau glob sunt suspendate de tavan deasupra meselor fie ele de luat masa, de gătit, sau alte spații de lucru.

Plafonierele dau lumină generală. Sunt practice în zonele cu trafic intens. Sunt disponibile cu surse de lumină incandescente, fluorescente și fluorescent economic compact.

Aplicile sunt adesea folosite pentru a induce lumina generală sau de accent. Majoritatea sunt desenate pereche cu candelabrele pentru a suplimenta lumina în spații alăturate. Sursele de lumină sunt: incandescente, halogen și becuri fluorescente economice. Aplicile, care orientează fasciculul de lumină în sus, conferă tavanului rolul unui reflector. Aplicile, ce orientează conul de lumină în jos, sunt ideale pentru a crea efecte de umbră și lumină deasupra unei plante sau obiect decorativ [20].

Lămpi portabile dau lumina de lucru și de accent, permițînd mutarea acesteia unde este dorită. Lămpile de masă și lampadarele sunt disponibile într-o varietate de stiluri pentru a completa decorul. Lămpile de mici dimensiuni, cum ar fi: lămpille cu clips, lămpi reglabile, lămpi de pian, satisfac o varietate de activități și necesități de lumină de accent.

Spoturile pot fi încastrate în tavanul fals, asigurând iluminatul fals sau aplicate, asigurând atât iluminat general, cât și de lucru. Spoturile pe șină asigură lumina generală, de lucru și de accent, datorită unui sistem flexibil de iluminat. Șina poate suporta voltaj normal sau voltaj mic pentru surse de lumină cu incandescență, halogen, becuri fluorescente economice.

Lumina ascunsă poate genera lumină de lucru sau de accent. Instalată în tavan lumina ascunsă poate fi flolosită oriunde în clădire, în portice acoperite. Sunt ideale pentru tavane joase.

Lumina sub mobilă oferă lumină de lucru cât și de accent. Includ surse de lumină fluorescente subțiri, fluorescente economice, spoturi miniatură, benzi de lumină la voltaj mic.

Lampadarele sunt utile pentru iluminatul general, dar la fel de bune pentru a pune în valoare ornamente ale încăperilor înalte sau decorații sofisticate ale tavanului [43].

Becurile electrice destinate pentru iluminarea interioarelor, se dezvoltă după spectrul cromatic în 3 grupe, dar cu hotare neclare. Acestea sunt: lumina albă de ziuă, culoarea albă neutră și culoarea albă caldă. Becul electric este o lampă electrică cu incandescență, care produce lumină prin trecerea curentului electric printr-un filament. Este alcătuit dintr-un soclu și un balon de sticlă vidat sau umplut cu un gaz inert, în interiorul căruia se află filamentul.

Tipurile de becuri pentru iluminarea artificială sunt:

̵ becurile incandescente: sunt tipurile obișnuite. Ele emit un spectru de lumină continuă, sau, mai bine zis, o lumină care conține toate culorile. Ele oferă o strălucire caldă, potrivită pentru aproape orice situație, dar, în realitate, nu sunt atît de eficiente, deoarece o mare parte din energia emisă crează caldură, nu lumină [20];

̵ becurile fluorescente: acestea sunt eficiente din punctul de vedere al energiei consumate și emit o lumină difuză, care nu lasă umbre; sunt potrivite pentru iluminatul general. Lămpile fluorescente dau o lumină care se apropie de tonalitatea naturală a luminii, ele pot fi: de culoare albă – nu se recomandă, deoarece dau o lumină rece; de culoare bleu – se folosesc ziua pentru a completa un iluminat natural insuficient; de culoare roz;

̵ becurile cu halogen: sunt un fel de lămpi incandescente, care produc o lumină mai puternică și mai albă, la o cantitate de energie mai mică, eficiența lor din acest punct de vedere fiind mult mai mare. Forma lor compactă și raza de lumină tăioasă pe care o emit, fac din becurile cu halogen opțiunea perfectă pentru iluminatul de accent.

Pentru o iluminare eficientă trebuie să se țină seama de: calitatea luminii (adică tipul sursei: cu incandescență, halogen și fluorescent), fiabilitatea, ușurința în întreținere, eficiența energetică.

2.5. Concluzii la capitolul 2

Ergonomia este știința prin care se studiază adaptarea condițiilor optime între om și activitatea sa, rezultatele fiind măsurate prin indicatori de eficiență a activității desfășurate cu menținerea stării de sănătate.

Ergonomia este organic legată de design, unul din principalele scopuri este de a forma un mediu armonios, care răspunde nevoilor spirituale și materiale ale omului. Aici sunt prelucrate nu numai caracteristicile exterioare ale obiectelor, dar mai ales legăturile lor structurale, ceea ce face sistemul și compoziția unitate funcțională [16].

Pentru activitatea desfășurată în sfera serviciilor de cultură fizică, sunt necesare condiții speciale de desfășurare a activității, luîndu-se în considerare două categorii de factori:

1. Factori legați de resurse umane: se impune o selecție și recrutare a personalului, urmărind perfecționarea și pregătirea profesională corespunzătoare. Acest factor este cel mai important în obținerea eficienței și randamentului activității unei echipe de lucru. În cazul resurselor umane trebuie aplicate principii ale științei biopsihomedicale, principii ale medicinii, care tratează reguli de etică profesională;

2. Aspectele legate de condițiile optime de muncă: trebuie asigurate astfel încât să reducă consumul de energie a lucrătorului, să micșoreze consumul psihic prin adaptarea mijloacelor de lucru, prin micșorarea factorilor perturbatori (zgomot). Temperatura trebuie să asigure valori de confort.

Ergonomia în interior este destinată pentru a crea confort în spațiul interior al oricărei încăperi. În proiectarea unui mediu, design, arhitectură, trebuie respectate conceptele, cum ar fi eficiența, confortul, securitatea, satisfacția, etc. Deasemenea, în proiectarea contemporană a mediului este necesar luarea în considerare a factorului uman. Sub factorul uman în ergonomie se subânțelg o serie de aspecte anatomice, fiziologice, psihologice și psihofiziologice umane și deasemenea momente socio-psihologice, care afectează eficiența vieții în contact cu mediul.

Ergonomia a căpătat un rol important în amenajarea interiorului centrului sportiv „SALA DE FITNESS”. Designul interior , corectat din punct de vedere ergonomic, integrează mediul, sarcinile, mobilierul, echipamentele, clienții și personalul într-o manieră, care protejează sănătatea, crește confortul și productivitatea, iar ambianța devine mai plăcută.

Ergonomia rezolvă o mulțime de probleme posibile, oferă confort clienților și personalului, și adaugă vitalitate și libertate de mișcare. Prin încorporarea efectivă a ergonomiei în designul interior, structurile economice sau culturale își pot satisface nevoile proprii, cât și pe cele ale angajaților prevenind factorii de risc, rezolvând unele probleme sociale, dând posibilitatea indivizilor să-și maximizeze potențialul [18].

Pentru toate încăperile se prezintă o serie de cerințe ergonomice, pentru a optimiza activitatea omului: combinarea elementelor în baza amplasării în interior; menținerea sănătății umane; reducerea oboselii; asigurarea unei bune dipoziții; asigurarea unui mediu psihologic confortabil; calilăți sigure de izolare termică a construcției; calități de izolare fonică.

În designul interior proiectat, autoarea a încercat să creeze un interior nu numai functional, estetic, dar si confortabil din punct de vedere ergonomic. Curățenia sanitară a spațiilor, instalațiile de aerare, aerul îmbogățit cu oxigen, iluminarea naturală suficientă, mobilierul confortabil, iluminatul decorativ, precum și alte cerințe ergonomice, sunt capabile de a crea un mediu confortabil, funcțioal și estetic.

În urma studierii materialul specializat, în proiectul de față, s-a încercat să se ia în considerare caracteristicile funcționale, ergonomice și estetice, ale spațiilor și a elementelor mediului înconjurător.

Mobilierul este și el la rândul lui ergonomic. Dimensiunile principale ale pieselor de mobilier, depind de dimensiunea corpului uman, de antropometrie, precum și dimensiunile obiectelor depozitate, pentru care este proiectat mobilierul.

În proiectul dat, o atenție deosebită s-a acordat designului iluminatului interior. Iluminarea joacă un rol major în organizarea spațiului interior, în crearea unui mediu favorabil psihologic pentru personalului și clientelă. În dependență de zonarea funcțională a spațiului, în fiecare încăpere, a fost aplicată în mod individual o combinație de iluminat natural și artificial.

3. DETERMINAREA STILULUI ȘI EXAMINAREA PROBLEMELOR

ESTETICE ALE INTERIORULUI

3.1. Determinarea alegerii stilului și structura organizatorică a interiorului

O planificare de succes a spațiului interior v-a avea un impact major asupra modului de funcționare și va fi în cele din urmă un spațiu plăcut pentru orice fel de activitate.

Stilul în designul interior, ca și stilul arhitectural, este un concept vast, destul de dificil de definit. Stilurile din designul interior sunt propuse de istorie (baroc, clasic, modern, contemporan etc.), de regiune (unele particularități pentru anumite țări, de exemplu stilul oriental, spaniol sau italian) sau de tehnologie (ecodesign, hi-tech) [2].

Pentru a iniția un proiect de design interior, trebuie făcute studii asupra mesajului pe care îl va transmite designul, despre activitatea și funcția obiectului proiectat.

Definirea stilului presupune o cunoaștere a esenței spațiului proiectat, a persoanelor care vor beneficia de serviciile acestui spațiu, a noilor tendințe din sfera activității obiectului.

Pentru soluționarea problemei estetice a interiorului centrului de sport ”SALĂ DE FITNESS”, autoarea a apelat la stilul CONTEMPORAN URBAN, combinând culorile, textura, accesoriile, mobilierul, etc. Paleta cromatică este foarte variată, dar este bine ca aceasta să fie legată prin câtevă culori neutre. Mobilierul ia în considerare elementele comune de finisaj și materialele pieselor ce se combină sau crează elemente (vopsea, textile) și structure, care să le apropie.

Stilul ales, astăzi atrage prin originalitatea sa. De aceea el este cel mai des folosit în designul de interior. Stilul contemporan poate fi tradus ca concept de a trăi în present. Acest stil este în mare parte neutru, destul de simplu și curat, cu anumite tendințe minimaliste [42].

Preponderent urban, stilul contemporan sa diversificat din necesitatea funcționalității și simplității. Gama coloristică este preponderant neutră (deși pot fi aplicate după necesitate și cromatica de contrast), detaliile decorative și formele din interior se profilează în baza liniilor și siluetei personale.

Culoarea pereților sunt în mare parte în tonuri deschise, uneori nu fără accente contrastante ce scot în evidență un centru de interes. Cu toate acestea, un rol deosebit îl joacă lumina naturală.

Stilul contemporan urban este înrăurit de aspectul minimalist ce impune utilizarea la minim a obiectelor de mobilier. Acesta este multifuncțional și deseori alcătuit după principiul modular [6].

Din punct de vedere al decorațiunii compoziționale, se aplică asimetria, iar materialele des folosite sunt: lemnul, metalul, argila, piatra și sticla. Foarte masiv sunt aplicate și texturile naturale (piele, bumbac).

Pentru ca consumatorii să se simtă bine într-o unitate sportivă publică, club de sport, un rol important îl are ambientul. Un ambient plăcut se poate obține prin folosirea unui mobilier confortabil, prin aranjamente și decorațiuni .

De asemenea, o muzică de fond poate contribui la realizarea ambientului. Se pot folosi decorațiuni florale așezate în vase speciale [23].

Spațiul interior al centrului de sport este compus din spațiile pentru primire și servire:

• Intrarea în unitatea de sport îndeplinește în principal două funcții: asigură intrarea și ieșirea din unitate și constituie loc de întâlnire sau așteptare pentru clienți. Accesul într-o unitate poate fi direct din stradă, hol sau vestibul.

În proiectul respectiv intrarea se face direct din stradă, holul este dotat cu spațiu pentru așteptare, garderobă și grupuri sanitare pentru clienți.

Grupuri sanitare separate pentru clienți și personal, menținute într-o stare de curățenie ireproșabilă, asigură o bună impresie privind gospodărirea unității respective. Toaletele trebuie proiectate și realizate conform reglementărilor existente, îndeplinind următoarele cerințe: compartimente cu cabine separate pentru bărbați și femei, echipament minim din dotare; scaune, wc, chiuvete, suporturi pentru hârtia igienică, uscătoare pentru mâini.

Garderoba unităților de categorie superioară trebuie să aibă spații amenajate corespunzător, pentru păstarea îmbrăcămintei (paltoane, pardesie). Garderoba se amenajează în imediata apropiere a intrării, ea avînd capacitate corespunzătoare numărului maxim de locuri. Aici trebuie să existe numere de ordine (fișe,jetoane sau chei) înmînate clieților la sosire, iar la plecare clienții le restituie, luîndu-și preventiv lucrurile. De asemenea, la garderobă trebuie să existe perii pentru haine și încălțăminte, umbrele pentru conducerea clienților la mașină în caz de intemperii.

Distribuirea spațiului se face astfel, încât să asigure caracterul de intimitate, să lase fiecărui client senzația că ocupă cea mai bună parte a spațiului oferit pentru antrenament, că serviciul executat nu îl incomodează, ci din contra îl delectează. Ideal este ca sălile de sport să fie amplasate astfel încât, să evidențieze peisajul înconjurător, sau în cazul în care nu există astfel de cadru, să se recurgă la diversele soluții prin efecte de sunet, lumină și culoare, pentru a creea o ambianță placută în concordanță cu tipul și profilul fiecărui local pentru a da consumatorilor posibilitatea de relaxare [39].

Secția bar-serviciu, asigură executarea comenzilor făcute de chelneri cu toate asortimentele înscrise în lista de băuturi a unității. Sunt necesare condiții pentru depozitarea în siguranță a mărfurilor și ambalajelor, pentru răcirea băuturilor. Dotarea după caz, cu camere sau dulapuri frigorifice, mașină de fabricat cuburi de gheață, storcător de fructe și citrice, tejghea de bar, rafturi și dulapuri pentru prezentarea și depozitarea sticlelor cu băuturi, a tăvilor cu diferite pahare, mașină pentru scos dopuri și alte utilaje necesare servirii corecte a tuturor asortimentelor de băuturi răcoritoare și energizante oferite.

3.2. Soluționarea cromatică a interiorului

Spațiul și forma obiectelor mediului înconjurător sunt percepute de către om, prin intermediul luminii, precum și de diferențele de culoare.

Conceptul de „lumină” și „culoare” sunt inseparabile atât în fizică, cât și în psihofiziologie [15]. Există culori calde: roșu, galben și portocaliu. Culorile de pe partea albastră a spectrului sunt cunoscute drept culori reci și includ albastrul, violetul și verdele.

Culoarea, este o componentă esențială în interior, în practică, pentru proiectare este organizată în conformitate cu condițiile specifice în funcție de psihofiziologie, psihologie, și estetică. Problemele rezolvate prin utilizarea culorii, pot fi împărțite în trei grupe: culoare ca un factor de confort psihofiziologic; culoare ca un factor de impact emoțional și estetic; culoarea în sistemul de informații vizuale [29].

Pentru decorarea spațiilor interioare, designerul trebuie să respecte „Regula proporțiilor 60-30-10”, din care 60% reprezintă culoarea dominantă, 30% culoare secundară, 10% culoare de accent.

În proiectul de față, s-a apelat la acestă regulă, unde culoarea pereților reprezintă 60% din încăpere, reprezintă o nuanță unificatoare, în care se încadrează tot, 30% – elementele vizuale care stîrnesc interesul, mobilierul, și restul de 10% din încăpere sunt reprezentați de accentele decorative precum aranjamente florale, vase decorative, etc.

Alegerea unei scheme de culori pentru decorarea unei încăperi sau, mai mult, pentru întreg spațiul clădirii, este destul de dificilă. De regulă, alegerea se face cu ajutorul cercului de culori. Pentru început, se aleg două scheme de culori principale.

• schema de culori complementare: culorile complementare se afla întotdeauna pe poziții opuse: roșu – verde, galben – albastru, portocaliu – violet. Încăperile decorate după regula culorilor complementare au un aer mai formal și sunt mai interesante din punct de vedere vizual, pentru că are loc o demarcație foarte clară a culorilor folosite;

• schema de culori alăturate: culorile alăturate sunt, cele care se află una lângă alta pe cerc: verde – galben, albastru – violet, roșu – portocaliu. Încăperile în care se aplică această soluție au un aer mai liber, mai practic și liniștitor.

Din punct de vedere coloristic, trebuie să existe o legătură între toate nuanțele de culori din interior, o trecere cromatică de la o încăpere la alta. Pentru a crea o trecere cromatică între încăperi, se alege culoarea pe care s-a folosit în una din incaperile principale și se face în așa fel încît ea să se regăsească și în celelalte.

În proiectul dat, fiecare cameră în parte are gama sa de culoare, mai puțin au fost aplicate culorile contrastante.

Culorile au diferite efecte fiziologice și psihologice asupra organismelor vii, inclusiv asupra omului. Unele culori sunt calmante, relaxante, altele sunt excitante, stimulante [15].

Caracteristicile generale ale influenței culorii asupra psihicului uman:

• culoarea roșie – are un efect stimulator, provoacă reacții severe și tensiune musculară, este iritantă, stimulează apetitul. Culoarea roșie oferă un aspect rezonant și stimulant interiorului unde este folosită;

• culoarea portocalie – creează senzația de căldură, veselie, fericire și de distracție, excită. Efectele psihologice ale culorii portocalii se folosesc pentru a crea un aspect cald și energizant al interiorului. Portocaliul este o culoare senzuală, care este percepută a fi stimulatoare din punct de vedere emoțional, o culoare energetică, rezonantă și distractivă;

• culoarea galbenă – de asemenea, are un efect stimulator, sporește capacitatea de muncă mental, senzație de apropiere în spațiu, culoarea cea mai veselă; stimulează vederea. Efectele culorii galbene sunt folosite pentru a da un aer strălucitor și optimist interiorului;

• culoarea verde – stare de proaspăt, calm, scade tensiunea arterială. Efectele culorii verzi sunt folosite pentru a crea o atmosferă calmă și relaxantă în interior. Cea mai bună modalitate de a folosi culoarea verde în amenajările interioare este combinarea mai multor nuanțe, sau combinarea cu alte culori;

• culoarea albastră – contribuie la odihnă liniștită, somn, scade tensiunea arterială și ritmul cardiac, scade apetitul. Cu ajutorul culorii albastre se creează un loc răcoros și senin. Ea este folosită în design pentru a mări spațiul din cameră printr-o nuanță foarte deschisă de albastru;

• culoarea violet – rece, tristete, dă senzația de pasivitate;

• culoarea maro – naturalețe, confort, siguranță și stabilitate. Cu ajutorul culorii maro se induce interiorului senzația de naturalețe și confort. La aranjamentele interioare, culoarea maro poate să adauge profunzime și căldură. Este solid, de încredere și ajută la crearea unei atmosfere neutre;

• culoarea bej – flexibil și utilizabil, bejul este cameleon, deoarece preia atributele puternice ale unor culori calde sau reci pe care le acompaniază. Bejul este o culoare neutră cu un pic din căldura brunului copt și din recele albului. Poate fi o culoare relaxantă pentru o camera;

• culoarea albă – crează un aspect inviorător și curat, aerisit, liniștit și pur. Pentru a profita de avantajele psihologice ale culorii alb, ea nu trebuie folosită în exces;

• culoarea gri – dă amenajărilor interioare o formalitate elegantă, care este subtilă fără să fie prea conservatoire;

• culoarea negră – elegant și îndrăzneț. Dacă este folosit într-un mod isteț, negrul va da amenajării interioare un aer elegant și sofisticat. Culoarea neagră este ideală pentru a scoate în evidență anumite lucruri într-o cameră.

În proiectul de față, s-au folosit în interior culori neutre, uneori cu accent cromatic de contrast. Astfel interiorul capătă noblețe, fast și calmitate. Culorile folosite pentru pereți și pardosea, practic în toate încăperile mențin unitatea aceluiași stil. S-a apelat la culorile sus numite pentru a oferi spațiului un plus de personalitate și originalitate.

Soluționarea unei relații armonioase între culori este una dintre sarcinile importante în design-ul de interior. Acele îmbinări de culori, care sunt favorabile pentru odihna liniștită, sunt nefavorabile pentru recreere activă sau activități de muncă.

O încăpere poate fi descrisă în funcție de culoarea dominanta. De obicei, culoarea de bază este aplicată pe suprafețe mai mari: pereți, pardosea sau mobilă, iar nuanțele corespunzătoare sunt regăsite în tapiteria canapelelor, scaunelor, draperiilor, obiectelor decorative [29].

Culoarea poate avea un efect vizual neașteptat asupra dimensiunilor unei încăperi: o culoare închisă și rece poate da senzația de micșorare a spațiului, în timp ce o culoare deschisă și caldă mărește spațiul.

Ambianța cromatică, prin efectele sale fiziologice și psihologice, are un rol important în desfășurarea activității umane, prin influențele ei asupra consumului de energie ale organismului, asupra stării de oboseală, precum și asupra rezultatelor muncii.

Alegerea culorilor in amenajarea interiorului urmărește îndeplinirea următoarelor funcții:

• funcția de realizare a senzației de confort: prin realizarea unei ambianțe favorabile, care să apropie ambianța interiorului de armonia și echilibrul culorilor din natură;

• funcția de micșorare a oboselii: neutralizarea senzațiilor neplăcute prin efecte psihice și fiziologice contrarii;

• funcția de semnalizare: precizarea conținutului și funcției diferitelor componente din mediul interior, care prezintă pericol;

• funcția de securitate: se deosebește de funcția de semnalizare prin rolul precis și obligatoriu al semnificației în ceea ce privește aplicarea lor.

În vederea creării unei ambianțe optime, specialiștii în ergonomie i-au în considerare proprietățile de reflectanță a diferitelor culori, proprietate care se măsoară cu fotometrul. La un capăt al scalei se află culoare albă (care reflectă lumina în proporție de 84%), iar la celălalt capăt se află culoarea roșu închis (care reflectă 16% din lumină).

Valoarea estetică a culorii este concretizată în diferite proprietăți, astfel ca: intensitatea, saturația, calitatea.

Intensitatea este gradul de colorare care face o culoare să apară mai mult sau mai puțin intensă.

Saturația sau puritatea este raportul unei culori față de culoarea cenușie, adică raportul de depărtare față de alb sau negru.

Calitatea, redă proprietatea culorii de a fi roșie, verde, albastră, etc., fiind apreciată diferit în funcție de gust [15].

Valoarea culorii este dată de lumină. Făcând uz de elementele luminii, culoarea poate fi mai luminată sau mai puțin luminată. Sursele luminoase modifică apreciabil aspectul culorilor. Principalii factori care determină un design interior cu o structură reușită sunt: echilibrul, proporția, ritmul, armonia, accentul, mișcarea.

3.3. Soluționări de sistematizare a mobilierului

Alegerea mobilierului poate fi influențată de formă, funcționalitate, confort, măiestria execuției, preț, stil. Există multe stiluri de mobilier. Începând cu antichitatea, până în zilele noastre, se pot defini peste 30 de stiluri distincte în conceperea mobilierului, gotic, baroc, colonial, clasic, neoclasic, eclectic, art nouveau, art deco, modern, hi-tech, etc.

Atmosfera pe care o degajă amenajarea dintr-un spațiu influențează psihicul și moralul omului. Mobilierul trebuie să fie atât funcțional, cât și estetic. Este bine ca un spațiu să fie frumos, să fie plăcut privirii, să existe o armonie între forme și culori. Totuși este esențial ca amenajarea și în special mobilierul, să fie funcțional și ergonomic și să fie aranjat, astfel încît să ofere confort și utilitate maximă spațiului decorat [24].

Evident, apar diferențe majore în conceperea obiectelor de mobilier în funcție de destinația lor. Mobila este axată pe frumusețe, confort, utilitate și ergonomie. Ergonomia descrie informația despre oameni în situații „de lucru”. Antropometria se referă la informații despre dimensiuni și forme statistice ale corpului omenesc. Cum un obiect de mobilier este rareori folosit doar de o singură persoană, majoritatea corpurilor de mobilier sunt adaptate unei mari variații de utilizatori finali. Persoana „medie” este un ideal. Când se iau măsuri într-un grup pentru un design particular, media absolută împarte utilizatorii în două grupuri: unul peste „medie”, altul sub „medie”. Idealul este ca fiecare obiect sa fie ajustabil în funcție de necesități.

Piața de mobilă din Republica Moldova a înregistrat în ultimii ani o creștere semnificativă, fiind favorizată, în principal, de dinamizarea pieței imobiliare. Producătorii locali de mobilă spun că pentru a rezista concurenței tot mai mari din exterior, strategiile de dezvoltare prevăd, în primul rând, sporirea competitivității mărfurilor, prin creșterea calității și lărgirea sortimentului oferit pe piață. Printre companiile mari producătoare de mobilă se numără fabricile Viitorul, ICAM-Super, Stejaur, Nord-Mobila, Creator, Ergolemn și Casa Modernă.

Dezvoltarea tehnologică a permis întroducerea în ultimii ani a multor materiale și accesorii originale în producția de mobilier. Se poate crea mobilă din orice. În prezent un success în utilizare îl au PAL-ul melaminat sau MDF-ul.

Parterul din proiectul de față, include vestibulul, garderoba, o zonă de așteptare, o scară ce face legătura cu nivelul al doilea și blocurile sanitare (femei, bărbați).

La parter (suprafața 205,12 m²) prezența mobilierului este: în recepție, ce constă din mobilă moale, masa de recepție si o canapea „Barcelona”; în vestiar – constă din dulapuri, canapele, dispuse după forma peretelui și o bancuță pentru schimbul de haine a clienților; în sala cu bazin, mobila constă din două șezlonguri și o măsuță de sticlă pe bază de inox, pentru ziare. Sala de forță este amenajată cu utilajele necesare, pentru exerciții de forță și antrenarea fiecărui grup de mușchi în parte. Pe pereți sunt dispuse vizualizării panouri informative și de motivație.

Scara este mijlocul de comunicare între nivelurile clădirii. Deoarece acesta este un domeniu foarte activ pentru circulație nu se propunre mobilier pentru acest spațiu.

Nivelul 2 (suprafața 192,54 m²) este un spațiu ce include sala de fitness și solarul. Solarul dispune de seturi de mobilier compus din: fotoliu moale, măsuța de ziare, rafturi pentru prosoape și soluții de bronz, solariul. Sala de fitness este utilată cu utilaje și trenajoare moderne pentru exerciții de fitness și sport, cu panouri informative și de motivație.

În proiectul de față, s-a propus un mobilier corespunzător stilului ales. Canapelele, scaunele și mesele sunt de culori deschise.

Culorile influențează vizual modul în care percepem un anumit spațiu, motiv pentru care, în alegerea mobilierului, trebuie de studiat, pe lîngă materiale, forme, dimensiuni, modele și texturi, și acest aspect. Piesele de mobilier reprezintă principalele elemente componente ale unei încăperi, conferind acesteia, prin caracteristicile lor, personalitate și stil. Un lucru important de care se ține cont, este acela că între cromatica mobilierului, finisaje și decorațiuni trebuie neapărat să existe corespondețe.

Alegerea pieselor de mobilier se face în funcție de cromatică generală a spațiului. Paleta coloristă devine din ce în ce mai largă și mai diversă. Pe lângă aspectul ergonomic sau confortabil, mobilierul trebuie integrat din punct de vedere coloristic și stilistic cadrului general.

Mobilierul în culori reci este evidențiat de un fond alb, iar culorile calde ale mobilei sunt accentuate de un fond închis. În funcție de gradul de armonizare cromatică a mobilierului cu ansamblul, spațiul va avea un aspect neutru sau dinamic. Pentru o atmosferă liniștită, echilibrată și calmă cele mai recomandate de specialiști sunt piesele de mobilier în culori calde, naturale (nuanțe și tonuri de bej, brun sau maroniu).

3.4. Cercetarea materialelor utilizate și aplicarea materialelor de finisaj

Omul își petrece toată viața printre lucruri, obiecte, care într-un fel sau altul determină și afectează starea lui. Prin urmare, este foarte important ca mediul în care oamenii se află, să reflecte lumea lor interioară și ar contribui la menținerea armoniei.

În afară de selectarea elementelor din spațiului interior, designerul studiaza materialele pentru fabricarea acestor elemente. Din puctul de vedere al tendințelor, sunt la modă materialele naturale, poate și ca o reacție la multele aspecte artificiale din lumea care ne înconjoară [22].

Ferestrele nu reprezintă numai modalitatea de a privi lumea de dincolo de ele, dar și felul în care lumea privește înăuntru, prin intermediul lor. Astfel decorarea ferestrelor este un lucru la fel de important. În dependență de funcționalitatea încăperii, de dimensiunile ei se aleg și accesoriile pentru geam [25].

Furnitura pentru mobilier este confecționată din lemn masiv și MDF de o calitate înaltă. Aceste materiale au fost selectate pentru proiectul de fata, datorită caracteristicilor tehnice bune.

Lipsa lemnului, dispariția lui treptată, noile mișcări ecologiste au dus la apariția unor materiale compozite care-l pot înlocui cum ar fi, de exemplu, PAL și MDF. Aceste materiale prezintă avantajul stabilității în timp și a ușurinței prelucrării.

Într-o primă etapă, PAL-ul furniruit și cel melaminat sau caserat, au fost cele mai des utilizate. PAL-ul melaminat a fost și este în continuare foarte mult utilizat pentru mobilierul de birou, bucătărie și chiar mobilier classic (dormitoare, biblioteci, etc.). În ultima vreme PAL-ul este din ce în ce mai mult înlocuit cu MDF-ul, un material care se prelucrează mecanic foarte ușor, putîndu-se crea modele foarte variate de mobilier. În acest fel se realizează aproape toate tipurile de mobilier: birou, bucătărie, baie, dormitor, living, mobilier mic, mobilier pentru copii, etc [33].

Mobila din lemn natural are un avantaj incontestabil: lemnul de orice specie este un material cald, plin de viață și foarte frumos. Lemnul în interior este acel material atât de semnificativ, textura, culoarea și căldura căruia, creează o atmosferă de relaxare psihologică.

Crearea unui spațiu confortabil este disponibil, facând alegerea corectă a materialelor de construcții moderne. Calitatea și proprietățile lor au acțiune direct asupra durabilității. Este necesar să se cunoască caracteristicile tehnice ale materialelor, astfel încât să nu afecteze în mod negativ integritatea structurală și funcțională a interiorului, deoarece clădirea este în mod constant expusă la diferiți factori [37].

Materialele nestructurale care acoperă construcțiile propriu zise, denumite și materiale de finisaj, sunt folosite în funcție de programul de arhitectură căruia i se aplică, avînd roluri multiple: protejează elementele de rezistență, sporesc gradul de izolare a spațiilor contra frigului sau a zgomotului, estompează unele defecte sau contribuie la estetizarea construcțiilor, etc.

Finisajele cuprind lucrări de pardoseli, tencuieli, placaje, zugrăveli, vopsitorii, tapete, tîmplărie, pentru care se folosesc diverse materiale.

Inițial au fost utilizate materiale naturale prelucrate, precum: lemnul, piatra, țesăturile, pielea de animale etc., unele dintre ele fiind abandonate treptat. Altele se folosesc mai rar, fiind epuizabile sau sunt recreate artificial, imitând mai mult aspectul exterior decât materialul în esență.

Locurile de aplicare a materialelor de finisaj sunt stabilite în funcție de folosirea lor în interiorul sau în exteriorul construcției, fiind apreciate în legătură cu scara obiectului, concepția stilistică, textura materialelor și culoare.

Odată cu dezvoltarea științelor umaniste s-au descoperit o serie de calități psihologice, pe care finisajele le pot transmite, calități confirmate de-a lungul timpului, care s-au extins la toate programele de arhitectură și design indiferent de complexitatea acestora. Astfel, materialele de finisaj au fost grupate în funcție de impresiile produse la nivelul psihicului uman, diferențiindu-se materiale reci (piatra) sau calde (lemnul), cele cu aspect sobru (caramida, piatra de carieră) sau vesel (lemn încrustat, piatra de rîu), cele care transmit intimitate (lemn) sau exteriorizare (caramida) etc [4].

Materilele de finisaj naturale, devenite clasice: lemnul, piatra și caramida se folosesc și astăzi, valoarea lor estetică depinzînd de modul în care sunt tratate și de profesionalismul executanților. Alături de acestea mai pot fi folosite: textile, piei, blănuri, bambus etc.

Lemnul este folosit ca placaj pentru pereți (lambriuri, pardoseli, plafoane), calitatea finisajelor fiind apreciată în funcție de gradul de dezhidratare, proporțiile scîndurilor și distanța dintre acestea, mărimea rosturilor, eventualele ornamente sau profile sculptate/aplicate.

Finisaje din piatră (de carieră sau de râu) se diferențiază între ele după formă, mărime, culoare și textură. Duritatea, rezistența la uzură, întreținerea și curățenia finisajelor din piatră determină distribuția în plan a acestora [22].

Materialele de finisaj contemporane, extrem de numeroase au fost create prin folosirea de înlocuitori, care reproduc aspectul materialelor naturale: plăci din deșeuri lemnoase, plăci ceramice de diferite dimensiuni, tapete pe bază de hîrtie sau materiale plastice, fototapete, folii autocolante etc.

Diversitatea materialelor atrage după sine dificultăți în alegerea acestora. Este, prin urmare, necesar un studiu concomitent al tuturor componentelor implicate într-o construcție.

3.5. Concluzii la capitolul 3

Definirea stilului presupune o cunoaștere a esenței obiectului proiectat, a persoanelor care vor beneficia de serviciile acestui spațiu, a noilor tendințe din sfera activității obiectului.

Pentru soluționarea problemei estetice a interiorului centrului de sport autorul a apelat la stilul CONTEMPORAN URBAN. Acest stil este cel mai des folosit în design-ul de interior pentru asemenea spații.

Culoarea constitue una din componentele importante nu numai ale echilibrului ambianței interioare, ci și a stării afective a omului. Culorile au putere de influențare asupra stării fiziologice a organismului, proceselor psihice și stării noastre afective, lucru dovedit printr-o serie de cercetări științifice.

În proiectul de față, în spațiile destinate relaxării, s-a folosit în interior culori neutre, stabilind o ambianță de frumusețe și liniște, iar în spațiile destinate activităților sportive, s-au aplicat nuanțe contrastante și calde, redînd un aspect vesel și energizant. Aceste culori, autorul le-a folosit pentru pereți și pardosea, practic în toate încăperile, menținând unitatea aceluiași stil. Alegerea culorilor încăperilor, mobilierului și echipamentelor urmărește atât un scop utilitar, care contribuie la îmbunătățirea performanțelor, cât și unul estetic.

Având în vedere orientarea ferestrelor, s-a propus o combinație de nuanțe calde și neutre la pereți și pardosele, în combinație cu culori mai saturate accentual folosite la mobilier.

Partea cea mai creativă a proiectului de design interior a fost soluționarea compozițional artistică a interiorului proiectat.

Mobilierul este unul dintre cele mai importante aspecte ale unei amenajări interioare reușite. Alegerea lui v-a influența întreaga ambianță și, implicit, starea de spirit a utilizatorului. În consecință, alegerea trebuie sa aibă în vedere atât aspectul funcțional, ergonomic și pe cel estetic, cât și să se urmarească îmbinarea utilului cu plăcutul într-un mod optim.

Estetica este forma cea mai înaltă formă de recreare prin intelect și emoții, o adevărată terapie psihică. Trebuința estetică are un rol important în ridicarea nivelului vieții.

Ceea ce definim ca trebuințe estetice, vizează calități precum armonia, simetria, echilibru, ordinea estetică realizată prin forme și culoare.

Activitatea de design își atinge scopul dacă obiectele realizate declanșează plăcerea estetică. Liniile verticale, orizontale, unghiul drept, simetria, sistemul culorilor complementare, unele fenomene ale contrastului de culoare sunt metode de stimulare a plăcerii estetice.

Designerul, ca și proiectantul, desenatorul, inventatorul, face parte din grupa profesiilor creative.

Se poate menționa, că ar exista un antrenament al capacității creatoare. În procesul de estetică își găsește locul și spiritul de creație. Spiritul creator pornește de la o idee și se dezvoltă pe o cale proprie pînă la practica tehnico-economică.

Estetica este o unealtă, una dintre cele mai importante din repertoriul designerului, o unealtă care ajută la modelarea formelor și culorilor în entități care emoționează și sunt frumoase, pline de încântare și înțeles. Deoarece nu există nici o unitate de măsură pregătită pentru analiza estetică, ea este pur și simplu considerată o expresie personală. Noi știm ce ne place și ce ne displace [23].

În proiectul de față, s-a apelat și la cerințele estetice. Toate elementele de interior se îmbină armonios și formează un tot întreg.

Condițiile esteticii sunt caracterizate prin:

• caracterul expresiv al compoziției;

• caracterul rațional al formei;

• unitatea de stil și armonizare cu ansamblul;

• alegerea corectă a culorii;

• calitatea decorațiunilor și a finisajelor.

Toate elementele trebuie să se îmbine armonios și să formeze un întreg, se alcătuiește integral, pentru că fiind alcătuită din elemente individuale nu ar putea fi înțeleasă.

Spiritul creator înseamnă, a cuprinde, a ordona, a utiliza; mai înseamnă a gândi și a realiza deosebit, sensibil, dinamic, spontan, a putea hotărî cu „emancipare”.

CONCLUZII FINALE

Ca rezultat al executării proiectului de licență ”DESIGNUL INTERIOR AL SĂLII DE FITNESS MUN. CHIȘINĂU”, s-au acumulat cunoștințe vaste în ceea ce priveste realizarea unui proiect real de amenajare artistică a unui centru sportiv în stilul contemporan urban. În timpul lucrului autorul s-a documentat cu normele generale de proiectare a unei clădiri. În paralel s-a petrecut familiarizarea cu noile tendințe în design interior, prin studiul de cărți, reviste, site-uri web. Au fost studiate principiile de bază ale regulilor ergonomice, fapt care oferă comfort și buna dispoziție atât vizitatorilor cât și personalului.

Designul interior se definește ca un domeniu complex al activității umane de cercetare și modelare artistică și tehnologică al spațiului interior. Astfel, primim o ambianță de comfort, armonios adaptată cerințelor actuale și o integrare echilibrată între universului intim al omului cu lumea înconjurătoare. Designul interior reprezintă manifestarea creativității umane în raport cu spațiul său existențial în care-și petrece cea mai mare parte a timpului.

În proiectul de licență s-a încercat o îmbinare proporțional între stilul ales, cu elementele de eleganță și rafinament ale principiilor contemporane de realizare. A fost creată o concordanță între arhitectura unica a clădirii și sălile sportive din interiorul proiectat, unde se instaurează o atmosferă caldă, relaxantă și totodată festivă. Soluționarea compozitional-artistică a interiorului proiectat depinde de întreaga ambianță a încăperilor, de starea de spirit a utilizatorului și cerințele soluționate.

Una dintre elementele cele mai importante soluționări ale proiectului sus numit, ține de mobilier și aparatajul sportiv, care trebuie să corespundă cerințelor și normelor în vigoare. O atenție deosebită a fost acordată elementelor de decor și organizării luminii artificiale. Autorul a folosit iluminatul general și local, care vizual sprijină zonarea spatiului. O rezolvare reușită în amenajarea interioarelor duce la elaborarea unui aspect atrăgător, functional, ergonomic bine găsit și o îmbinare satisfăcătoare a utilului cu esteticul.

În acest mod, designul interior al proiectului de licență propus, presupune îmbinarea condițiilor vieții cotidiene prin crearea unui ambient ce îmbină atât principii estetice, cât și de ergonomie și antropologie ce cresc funcționalitatea și calitatea spațiilor interioare.

Astfel, după o analiză riguroasă de studiu și cercetări, putem constata că scopul principal al proiectului de licență a fost atins, prin propunerea unui design al sălii de fitness, cu o abordare confortabilă, funcțională, ergonomică, estetică și modernă.

BIBLIOGRAFIE

1. Alincăi C. Introducere în gramatica limbajului vizual. București: Polirom, 2010. 227p.

2. Amanda D. Arhitectură – evoluție, stiluri, personalități. Secolul XX. București: Litera, 2010. 144p.

3. Andrieș A. Desen și arhitectură. București: Vellant, 2011. 96p.

4. Arheim R. Arta și percepția vizuală. O psihologie a văzului creator. București: Polirom, 2011. 500p.

5. Barron L. Arhitectura. Elemente de stil architectonic. București: Litera, 2010. 400p.

6. Caciuc C. Stilurile propuse de istorie: de la modernism la minimalism. București: Asociația Zeppelin & Ed. Universitară "Ion Mincu”, 2010. 260p.

7. Caciuc C. Transdisciplinaritate si arhitectură. București: Paideia, 2014. 190p.

8. Cassell J. Tehnica designului interior. București: Aquila, 2012. 140p.

9. Cărauși T. Placajul pardoselilor. În: Domus, nr. 11 din 2009. 220p.

10. Daghi I. Compoziția decorativă frontal. Chișinău: Prim SRL, 2010. 240p.

11. Daghi I. Compoziția decorativă volumetrică. Chișinău: Tehnica-Info, 2013. 175p.

12. Gombrich E. Principii arhitecturale. București.: ART, 2012. 688p.

13. Iliescu A. Lumina în interior. București.: Tracus Arte, 2014. 464p.

14. Imirescu R. Istoria artei – de la pictura rupestră la arta urbană. București: Rao, 2012. 576p.

15. Lăzărescu L. Culoare în artă. București.: Polirom, 2009. 212p.

16. Lefter V. Ergonomie în interior. București: Economică, 2011. 440p.

17. Mirosnic L. Totul despre textil și stil, tapetul. În: ELLE Decor, nr. 83 din 2009. 170p.

18. Naum A. Principiile ergonomice. București: Paideia, 2014. 280p.

19. Pryce W. Arhitectura lumii. București: Vellant, 2012. 320p.

20. Stoica L. Instalațiile electrice. București: Tehnică, 2010. 180p.

21. Stoichița V. Sisteme de aeresire și ventilație. București: Humanitas, 2015. 300p.

22. Stoiciu F. Caracteristica materialelor de finisaj. București: Polirom, 2010. 264p.

23. Truică I. Arta compoziției. Iași: Polirom, 2011. 221p.

24. Волкова Д. Школа современного дизайна от А до Я. М: Эксмо, 2008. 288с.

25. Коффран Ф. Стильные шторы в дизайне интерьера. М: Альбом, 2008. 64с.

26. Манусевич Ю. Эргономика в дизайне среды. М: Архитектура-C, 2009. 327с.

27. Назаров В. Перегородки и потолки из гипсокартона. М: Оникс, 2007. 32c.

28. Соррэл К. Пространство и свет. М: Кладезь-Букс, 2007. 139с.

29. Стармер А. Цвет. М: Арт-Родник, 2008. 255с.

30. Франсис Д. Архитектура: форма, пространство, композиция. М: АCT, 2007. 399с.

31. GOST 17524.2-93 Mobilier pentru instituțiile publice. Dimensiunile funcționale ale mobilierului pentru șezut.

32. GOST 17524.1-93 Mobilier pentru instituțiile publice. Dimensiunile funcționale ale meselor.

33. NP- 061/2002 Sisteme de iluminat artificial în clădiri.

34. NP- 063/2002 Rampele scărilor pentru circulație pietonală în construcții.

35. NP 084/2003 Instalații sanitare.

36. MD 2-134/19.06.2003, MD 3-194/09.09.2004, MD 10-91/12.12.2008 Lucrări de reparații la construcții civile, industriale și social-culturale.

37. Arhitectura și interiorul. http://www.design-laboratory.md (accesat 12.05.2015).

38. Balustrade din inox cu sticlă. http://sudometal.com/balustrade-din-inox-cu-sticla (accesat 23.05.2015).

39. Designul industrial. http://www.scribd.com/doc/47973969/design (accesat 18.04.2015).

40. Pardoseli sportive. http://www.spatiulconstruit.ro/gama-de-produse/pardoseli-sportive-turnate (accesat 08.05.2015).

41. Scări: noțiuni generale, clasificări. http://www.spatiulconstruit.ro/ghid-de-constructii-scari-notiuni-generale/htm (accesat 16.05.2015).

42. Stilul contemporan în designul interior. http://www.homedecomag.ro/stilul-contemporan-in-designul-interior (accesat 02.05.2015).

43. Искусственное освещение. http://electricvdome.ru/osvechenie/vidi-osvechenia.html (accesat 12.05.2015).

44. Композиция в интерьере. http://rsm77.ru/kompozicia.html (accesat 09.05.2015).

45. Спортзал Своими Руками – Схемы и Чертежи. http://global-hoping.ru-kulturizm/goods-sportzal-svoimi-rukami-sxemy-i-chertezhi.html (accesat 29.04.2015).

ANEXE GRAFICE

LA PROIECTUL DE LICENȚĂ

DESIGNUL INTERIOR AL SĂLII DE FITNESS MUN. CHIȘINĂU

Anexa 1

Fig. 1 Sală de antrenament Fig. 2 Sală de competiții mici

Fig. 3

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

BIBLIOGRAFIE

1. Alincăi C. Introducere în gramatica limbajului vizual. București: Polirom, 2010. 227p.

2. Amanda D. Arhitectură – evoluție, stiluri, personalități. Secolul XX. București: Litera, 2010. 144p.

3. Andrieș A. Desen și arhitectură. București: Vellant, 2011. 96p.

4. Arheim R. Arta și percepția vizuală. O psihologie a văzului creator. București: Polirom, 2011. 500p.

5. Barron L. Arhitectura. Elemente de stil architectonic. București: Litera, 2010. 400p.

6. Caciuc C. Stilurile propuse de istorie: de la modernism la minimalism. București: Asociația Zeppelin & Ed. Universitară "Ion Mincu”, 2010. 260p.

7. Caciuc C. Transdisciplinaritate si arhitectură. București: Paideia, 2014. 190p.

8. Cassell J. Tehnica designului interior. București: Aquila, 2012. 140p.

9. Cărauși T. Placajul pardoselilor. În: Domus, nr. 11 din 2009. 220p.

10. Daghi I. Compoziția decorativă frontal. Chișinău: Prim SRL, 2010. 240p.

11. Daghi I. Compoziția decorativă volumetrică. Chișinău: Tehnica-Info, 2013. 175p.

12. Gombrich E. Principii arhitecturale. București.: ART, 2012. 688p.

13. Iliescu A. Lumina în interior. București.: Tracus Arte, 2014. 464p.

14. Imirescu R. Istoria artei – de la pictura rupestră la arta urbană. București: Rao, 2012. 576p.

15. Lăzărescu L. Culoare în artă. București.: Polirom, 2009. 212p.

16. Lefter V. Ergonomie în interior. București: Economică, 2011. 440p.

17. Mirosnic L. Totul despre textil și stil, tapetul. În: ELLE Decor, nr. 83 din 2009. 170p.

18. Naum A. Principiile ergonomice. București: Paideia, 2014. 280p.

19. Pryce W. Arhitectura lumii. București: Vellant, 2012. 320p.

20. Stoica L. Instalațiile electrice. București: Tehnică, 2010. 180p.

21. Stoichița V. Sisteme de aeresire și ventilație. București: Humanitas, 2015. 300p.

22. Stoiciu F. Caracteristica materialelor de finisaj. București: Polirom, 2010. 264p.

23. Truică I. Arta compoziției. Iași: Polirom, 2011. 221p.

24. Волкова Д. Школа современного дизайна от А до Я. М: Эксмо, 2008. 288с.

25. Коффран Ф. Стильные шторы в дизайне интерьера. М: Альбом, 2008. 64с.

26. Манусевич Ю. Эргономика в дизайне среды. М: Архитектура-C, 2009. 327с.

27. Назаров В. Перегородки и потолки из гипсокартона. М: Оникс, 2007. 32c.

28. Соррэл К. Пространство и свет. М: Кладезь-Букс, 2007. 139с.

29. Стармер А. Цвет. М: Арт-Родник, 2008. 255с.

30. Франсис Д. Архитектура: форма, пространство, композиция. М: АCT, 2007. 399с.

31. GOST 17524.2-93 Mobilier pentru instituțiile publice. Dimensiunile funcționale ale mobilierului pentru șezut.

32. GOST 17524.1-93 Mobilier pentru instituțiile publice. Dimensiunile funcționale ale meselor.

33. NP- 061/2002 Sisteme de iluminat artificial în clădiri.

34. NP- 063/2002 Rampele scărilor pentru circulație pietonală în construcții.

35. NP 084/2003 Instalații sanitare.

36. MD 2-134/19.06.2003, MD 3-194/09.09.2004, MD 10-91/12.12.2008 Lucrări de reparații la construcții civile, industriale și social-culturale.

37. Arhitectura și interiorul. http://www.design-laboratory.md (accesat 12.05.2015).

38. Balustrade din inox cu sticlă. http://sudometal.com/balustrade-din-inox-cu-sticla (accesat 23.05.2015).

39. Designul industrial. http://www.scribd.com/doc/47973969/design (accesat 18.04.2015).

40. Pardoseli sportive. http://www.spatiulconstruit.ro/gama-de-produse/pardoseli-sportive-turnate (accesat 08.05.2015).

41. Scări: noțiuni generale, clasificări. http://www.spatiulconstruit.ro/ghid-de-constructii-scari-notiuni-generale/htm (accesat 16.05.2015).

42. Stilul contemporan în designul interior. http://www.homedecomag.ro/stilul-contemporan-in-designul-interior (accesat 02.05.2015).

43. Искусственное освещение. http://electricvdome.ru/osvechenie/vidi-osvechenia.html (accesat 12.05.2015).

44. Композиция в интерьере. http://rsm77.ru/kompozicia.html (accesat 09.05.2015).

45. Спортзал Своими Руками – Схемы и Чертежи. http://global-hoping.ru-kulturizm/goods-sportzal-svoimi-rukami-sxemy-i-chertezhi.html (accesat 29.04.2015).

ANEXE GRAFICE

LA PROIECTUL DE LICENȚĂ

DESIGNUL INTERIOR AL SĂLII DE FITNESS MUN. CHIȘINĂU

Anexa 1

Fig. 1 Sală de antrenament Fig. 2 Sală de competiții mici

Fig. 3

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5