Deseurile Si Reciclarea

2. Deșeuri. Considerații generale

2.1 Noțiuni de bază

Dezvoltarea urbanistică și industriala, creșterea populației, a nivelului de civilizație precum

și asigurarea nevoilor de consum din ce în ce mai mari conduc, pe de o parte la diminuarea și

epuizara resurselor și rezervelor naturale de materii prime, material, combustie și energie, iar pe de

alta parte așa zisele "deșeuri" ce rezultă din activitățile cotidiene accentuează poluarea mediului

ambient și influențează negativ echilibrul biologic.     

Deșeul reprezintă restul dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a

unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv.

Deșeurile reprezintă nu numai o potențială sursă de poluare dar, în același timp, pot constitui

și o sursă importantă de materii prime secundare cât și o sursă de energie.     

Reciclarea este reprezentată de activitățile organizate, întreprinse în cadrul unor societăți,

întreprinderi etc., care au ca scop pe de o parte, utilizarea deșeurilor pentru obținerea unor produse,

materii, materiale sau a energiei secundare, iar pe de altă parte, neutralizarea deșeurilor în vederea

reducerii efectelor nocive, reducerea volumului ocupat de acestea și depozitarea în locuri special

amenajate.

Reciclarea materialelor reprezintă o operațiune importantă, deoarece natura și volumul

materiilor prime de care are nevoie economia depind de mijloacele de producție și tehnologiile

utilizate.

Reciclarea trebuie considerată ca fiind ansamblul fluxurilor materiale de revenire, o dată sau

de mai multe ori în ciclul producție – consum, a tuturor resurselor incorporate în bunuri scoase din

uz, în componente ale acestora sau diferite reziduuri provenite din procesele de prelucrare și de

consum individual.     

Din punct de vedere tehnic, noțiunea de reciclare semnifică acțiunea de reintroducere, într-o

fracțiune de circuit sau într-un ciclu de tratare, a unor materiale care au mai parcurs, anterior, ciclul

respectiv, deci, reciclarea înseamnă atât recuperarea, cât și reintroducerea materialelor într-un

circuit de utilizare.

Operațiunile de reciclare vizează două obiective fundamentale:

a) Valorificarea totală sau parțială a deșeurilor prin realizarea unor produse sau materiale

care să reintre în circuitul economic precum și prin obținerea energiei secundare sau a unor

combustibili.

b) Neutralizarea deșeurilor sau a părților acestora care nu pot fi valorificate, în vederea

reducerii la maximum a posibilităților de poluare a mediului (aer, apă, sol) în care acestea pot fi

depozitate.

Cele două componente ale reciclării, valorificarea și neutralizarea, sunt strâns legate între

ele, practic în marea majoritate a operațiunilor de reciclare fiind necesar a fi abordate împreună, în

orice proces de acest gen rezultând reziduuri care trebuiesc depozitate.

În condițiile actuale ale dezvoltării economice și exploziei demografice, a existenței marilor

aglomerări urbane, gestionarea corectă a deșeurilor devine o problemă prioritară datorită creșterii

impresionante a volumului lor și a imposibilității distrugerii la locul de producere.

Reciclarea deșeurilor în epoca modernă nu se poate realiza fără existența unei puternice

activități de concepere, cercetare și producere a unor instalații eficiente și performante, capabile să

prelucreze un volum cât mai mare de deșeuri, la un preț de cost cât mai mic.

Strategia modernă privind gospodărirea deșeurilor include o ierarhizare a opțiunilor de

management al acestora, în care primul accent este pus pe prevenirea producerii lor. Aceasta este

urmată de promovarea acțiunilor de reciclare și refolosire și apoi de optimizarea metodelor de

stocare finală a deșeurilor.

Se recomandă, din punctul de vedere al eficientei reciclări, separarea deșeurilor chiar la

sursă, acordarea de priorități pentru traseul urmat de diferite deșeuri și promovarea securității

depunerii finale. [1]

2.2 Clasificarea deșeurilor   

La nivel european s-a încercat elaborarea unor criterii de clasificare ale deșeurilor precum și

metode standard de gestionare a deșeurilor, sarcină ce întâmpină dificultăți datorită unor cauze

cumulative, printre care se pot enumera: lipsa unei baze de date complete, a unui sistem de

monitoring integrat, stadiile diferite de dezvoltare socio-economică a unor state. Ca un exemplu

concludent, în România până în anul 2007, anul aderării la UE, nu a existat o bază credibilă de date,

pentru monitoringul deșeurilor la nivel național.

a) Din punct de vedere al naturii și locurilor de producere, deșeurile se clasifică astfel:

– deșeuri din industria minieră – sunt reprezentate de fragmente de roci și minereuri

sărace. Acestea sunt depuse de regulă la gura minei în zone neamenajate, expuse periodic eroziunii

și spălării de către apele de suprafață.   

– deșeuri din industria energetică și metalurgică – pot fi zguri, nămoluri, prafuri și cenuși.

Zgura și cenușa de la termocentrale reprezintă o mare cantitate de deșeuri, în special în țara

noastră, unde industria energetică utilizează cu precădere cărbune inferior. Deșeurile provenite de

la termocentrale și din metalurgia neferoasă au un conținut ridicat în metale grele și o anumită

cantitate de sulfați care pot polua grav mediul înconjurator.

– deșeuri industriale – provin în general din industria prelucrătoare (textilă, a lemnului,

alimentară) și în special din prelucrarea metalelor.   

– deșeuri din construcții – reprezintă materialele provenite din demolarea construcțiilor și

din resturile de materiale rămase de la șantierele de construcții civile și industriale.   

– deșeuri stradale – sunt reprezentate de hârtie, plastic, resturi ceramice și sticle, moloz,

resturi alimentare, resturi vegetale, metale și praf, acumulate în zonele stradale din activități

cotidiene.   

– deșeuri menajere – sunt reziduurile solide colectate de la locuințele populației

și sunt reprezentate prin: hârtie, plastic, material textil, ceramică, metal, sticlă, ambalaje, diverse

substanțe chimice, baterii, anvelope, uleiuri și nu în ultimul rând resturi alimentare.   

– deșeuri agricole – sunt constituite din resturi vegetale, precum cocenii și paiele. Din

zootehnie rezultă mari cantități de gunoi de grajd și dejecții animaliere.   

– deșeuri periculoase – provin în cea mai mare parte din industria chimică, metalurgică, a

rafinării, ateliere auto și stații de benzină. Aceste substanțe nu se folosesc direct de către om, însă

cele mai multe sunt utilizate la fabricarea multor produse finite necesare omului. Dintre acestea

amintim: vopsele, solvenți, insecticide, pesticide, acizi, compuși metalici etc.   

– deșeuri radioactive – sunt rezultate din activități industriale, medicale și de cercetare. Cele

mai mari cantități provin din activitatea de producere a energiei electrice.   

b) Din punctul de vedere al compoziției, deșeurile sunt divizate în:

– deșeuri cu compoziție anorganică: metale și nemetale, sticlă, ceramică, zgură, cenușă,

diverse agregate, nămoluri anorganice, etc.;

– deșeuri cu compoziție organică: resturi vegetale, resturi animaliere, hârtie, cartoane,

textile, mase plastice, lemn, resturi de la prelucrarea pieilor și blănurilor, nămoluri organice.

c) După caracteristicile principale de tratare:

– deșeuri combustibile: resturi de hârtie, cartoane, textile, mase plastice, lemn;

– deșeuri fermentabile: resturi alimentare, legume, fructe;

– deșeuri inerte: resturi metalice feroase și neferoase, sticlă, ceramică, zgură, cenușă, pământ

d) După posibilitățile de refolosire:

    – deșeuri refolosibile ca atare: sticla, metale feroase și neferoase, textile, mase plastice,

lemn, cauciuc;

– deșeuri refolosibile ca materii prime secundare: resturi de hârtie, carton, sticlă, metale

feroase și neferoase, textile, mase plastice, lemn, cauciuc, resturi alimentare, resturi vegetale, etc.

e) Din punctul de vedere al gradului de agresivitate față de mediu:

– deșeuri periculoase – cele care sunt explozive, oxidante, inflamabile, iritante, nocive,

toxice, cancerigene, corozive, infecțioase, mutagene, ecotoxice (dacă nu sunt gestionate adecvat

afectează echilibrul ecosistemelor), etc.;   

– deșeuri inerte – cele care nu suferă nicio transformare fizică, chimică sau biologică, cu

potențial redus de poluare.   

Deșeurile, în marea lor majoritate, pot deveni periculoase în condiții precare de depozitare

sau de transport. Astfel ele pot deveni explozive, oxidante, inflamabile, iritante, toxice, cancerigene,

corozive, infecțioase, mutagene, radioactive și pot emite gaze toxice în contact cu apa, aerul sau un

acid. [2]

2.3 Efectele deșeurilor

• Răspândirea bolilor si infecțiilor. Reziduurile conțin o serie de agenți patogeni ce pot

produce o serie de boli infecțioase si parazitare: viruși, bacterii, ciuperci, protozoare, ouă de

viermi care fără o neutralizare corespunzătoare a deșeurilor pot rezista timp îndelungat în acest

mediu. Transmiterea către populație se poate face fie direct prin pătrunderea acestora prin sol, în

apele freatice si apele de suprafață care ajung la populație, fie prin gazdele intermediare, în special

insecte si rozătoare. Muștele, țânțarii si șobolanii sunt organismele care se proliferează în jurul

gunoaielor și care sunt purtători de agenți patogeni periculoși.

• Poluarea solului, a apelor freatice si de suprafață. Reziduurile necorespunzator tratate,

prin produșii    lor de descompunere, în special cloruri, nitrați, sulfați, metale grele poluează solul și

apele din apropiere răspândindu-se pe suprafețe mari prin intermediul apelor și ducând la

perturbarea echilibrelor naturale din apă ăi sol, sau chiar pot ajunge în organismul uman prin

procesul de circulație a materiei în ecosistemele în care ajung.

• Poluarea atmosferei. Procesul de descompunere anaerobă a substanțelor organice din

gropile de gunoi este însoțit de degajarea unor gaze rău mirositoare (metan,    amoniac,    hidrogen   

sulfurat),    procesul    de    autoaprindere    și    ardere incompletă a deșeurilor poluează atmosfera cu

turn, funingine, cenușa, vântul ridică în atmosferă praful și hârtiile împrăștiindu-le pe suprafețe

mari.     

•    Deprecierea aspectului estetic al cadrului natural. Gropile de gunoi prin natura lor nu

reprezintă un loc de atracție, fiind de obicei amplasate departe de zonele de circulație, de acces. În

schimb, aruncarea întâmplătoare, ocazională a deșeurilor în special în locurile de agrement, în

spațiile naturale creează un aspect dezolant, provoacă disconfort psihic diminuând funcția de bază

a acestor peisaje naturale, aceea de recreare.

2.4 Gestiunea deșeurilor   

2.4.1 Necesitatea gestiunii deșeurilor

Gospodărirea integrată a deșeurilor este o activitate vitală pentru comunitate dictată de

următoarele imperative:

• suprafețele de depozitare scad continuu, construirea de noi zone de depozitare fiind un

proces scump și dificil;

• multe din materialele ce se găsesc în deșeuri pot fi o materie primă

valoroasă și ieftină pentru unele afaceri;

•    recuperarea unor materiale    din deșeuri scade presiunea asupra unor materii prime rare,

sau greu regenerabile (ex. unele metale rare, lemnul);

•      utilizarea      energiei    rezultate      prin      incinerarea    deșeurilor,    sau      din instalațiile de

biogaz, reprezintă o sursa alternativă de energie; etc.

Principalele obiective ale gestiunii deșeurilor sunt:

– protejarea sănătății populației;

– protejarea mediului;

– conservarea resurselor naturale prin politicile de reducere a deșeurilor si prin reciclare;

– menținerea valorilor estetice a peisajelor naturale și antropice.     

2.4.2 Etapele gestionarii deșeurilor

Gestionarea deșeurilor cuprinde următoarele faze:

1. Colectarea deșeurilor;

2. Transportul deșeurilor;

3. Tratarea deșeurilor.

2.4.2.1 Colectarea deșeurilor

In locurile de producere deșeurile se colectează        în recipiente speciale, amplasate în spații

speciale. Deșeurile pot fi colectate in mod tradițional sau special. Există situații când se realizează

o preselecție a deșeurilor pentru recuperarea materialelor potențial reutilizabile sau reciclabile.

Pentru aceasta este necesară introducerea unui sistem de colectare diferențiată.

Colectarea deșeurilor poate fi făcută în una din variantele:

• colectare neselectivă, când deșeurile provenite din activitățile casnice precum și cele de

la diferiți agenți economici și instituții publice conțin amestecate în diferite proporții hârtii,

materiale plastice, metale, materiale organice, etc. Este modul cel mai frecvent întâlnit la noi în

țară;     

    • colectarea selectivă are drept scop colectarea materialelor refolosibile (hârtie, cartoane,   

textile,    mase    plastice,    cauciuc,    metale)    direct    de    la populație prin dotarea locuințelor cu saci

de plastic și amplasarea la fiecare loc de depozitare a resturilor menajere a containerelor de

recepționare pe diferite tipuri de materiale. Preluarea și transportul materialelor refolosibile direct

de la populație se face prin grija municipalității care livrează aceste materii uzinelor de

prelucrare,    avantajele    fiind    atât    de    partea    locuitorilor    prin    micșorarea cheltuielilor cu gunoiul

menajer, cât și de partea municipalității prin veniturile realizate din vânzarea materialelor

refolosibile, dar mai ales de partea mediului care nu mai este agresat prin volume mari de deșeuri

ce nu se descompun ușor, și prin scăderea presiunii asupra materiilor prime necesare producerii de

hârtie,    textile, etc.[3]

2.4.2.2 Transportul deșeurilor

După modul in care sunt încărcate și transportate deșeurile în prezent se practică două

moduri de transporturi:

• sistem semiînchis: încărcare deschisă – transport închis, prezintă un nivel tehnic foarte

scăzut, inacceptabil în zilele noastre;

• sistem închis: încărcare închisă – transport închis, este cel mai modem sistem ce se

bazează pe colectarea gunoaielor la locul de producere în recipienți de construcții unitare

amplasați în spații de stocare corespunzătoare sau în saci de hârtie sau de plastic.

Cel mai ecologic transport se face cu mașini specializate, care să respecte exigentele

riguroase privind protecția sănătății publice și a mediului, printr-un transport complet închis,

eficient, sigur, cu o încărcare și o descărcare rapidă a gunoaielor. În acest sens, [NUME_REDACTAT] a elaborat norme pentru producătorii de Mașini de construcții și    [NUME_REDACTAT], care conțin exigentele fundamentale ce trebuiesc satisfăcute.

2.4.2.3 Tratarea deșeurilor

Tratarea deșeurilor, atât pentru neutralizarea acestora cât și pentru valorificarea unor

materiale sau subproduse obținute se poate face astfel:

Depozitarea controlată a deșeurilor.                                                                                                                                                                             

Alegerea gropilor de gunoi se face având în vedere câteva criterii referitoare la distanța față

de apele de suprafață și subterane, distanța față de localități, drumuri de acces.

Pregătirea terenului trebuie să albă în vedere, acolo unde nu există un strat impermeabil

natural, crearea lui prin: compactarea suprafeței fundului, printr-un strat de argilă compactă de 30

cm, cu mortar de ciment, cu    mal de carbid, sau chiar cu folii de material    plastic sudabile.

Rampa de gunoi trebuie sa fie împrejmuită cu gard, să fie prevăzută cu instalații

sanitare necesare personalului muncitor, să aibă la intrare cântare tip bascula pentru a se ține

evidența volumelor descărcate, să aibă conducte sau șanțuri de evacuare a apelor reziduale rezultate

spre cursurile de apă cele mai apropiate.   

După terminarea umplerii gropii de gunoi, suprafața ei trebuie acoperită cu materiale

adecvate pentru utilizarea ulterioară a terenului respectiv în agricultură, silvicultură, parcuri sau

terenuri sportive, construirea de depozite.

Soluția cea mai răspândită pe plan mondial este depozitarea gunoaielor prin așezarea lor direct pe

sol, în gropi care trebuie asanate, această soluție nu impune practic nici o investiție.   

Soluția cea mai simplă este depozitarea deschisă a gunoaielor, fără nivelare și acoperire. [NUME_REDACTAT], suprafața ocupată de aceste rampe de depozitare a reziduurilor menajere este de cea. 500

ha, din care pentru municipiul București, cea. 50 ha.   

Cu excepția orașelor Cluj si Constanta, care au o depozitare controlată a deșeurilor urbane,

în celelalte centre urbane din România depozitarea deșeurilor se face în halde mixte, care constituie

zone periculoase, insalubre, cu pericol de impurificare a apelor subterane și de suprafață, degajând

mirosuri neplăcute, favorizând menținerea și înmulțirea unor focare    generatoare de boli pentru

oameni și animale, afectând confortul și estetica urbană.

2.5 Valorificarea deșeurilor

Cu    excepția unor deșeuri    greu valorificabile    sau nevalorificabile cum ar fi: sterilul

minier, cenușa și zgura de termocentrală, deșeurile chimice, deșeurile radioactive, deșeurile

periculoase, o mare parte din deșeurile rezultate din sectorul industrial, municipal și agricol pot fi

valorificate în diferite moduri.

Unitățile care valorifică deșeurile în România sunt fie:

– unitățile producătoare, prin reutilizarea în alte procese tehnologice, ceea ce duce la o

minimalizare a volumelor de deșeuri. Din totalul deșeurilor valorificate în țara noastră,

circa 45 % au această destinație.

-    alți agenți economici, care cumpără de la unitățile producătoare deșeurile acestora și le

valorifică în diferite procese. Din totalul deșeurilor valorificate în țara noastră, circa 30 % au

aceasta destinație.

– unitățile specializate (tip REMAT). Din totalul deșeurilor valorificate în țara noastră, circa

5% au această destinație.

După caracteristicile lor, deșeurile pot fi valorificate prin diferite metode prezentate mai

jos.

– Compostarea deșeurilor și transformarea lor în îngrășământ agricol, cu selectarea

prealabilă a unor deșeuri de fier, hârtie, este o modalitate de valorificare a deșeurilor organice.

Deșeurile organice alimentare și de grădină reprezintă cea. 40 % din totalul deșeurilor

menajere. Când sunt evacuate în rampele de gunoi ele pot crea grave probleme mediului

înconjurător deoarece se descompun anaerob eliberând    metan    și    dioxid    de    carbon.       

Aceste deșeuri organice nu ar trebui să se regăsească nici în gropile de gunoi, nici în uzinele

de incinerare, ci ar trebui să fie reintegrate în circuitul elementelor nutritive, prin utilizarea

compostului obținut din materiile organice, la îngrășarea pământului. În acest fel, pe de o parte

volumul deșeurilor se reduce considerabil, iar pe de altă parte se poate obține un îngrășământ de

înaltă calitate, reducând astfel utilizarea îngrășămintelor minerale și poluarea mediului

înconjurător legată de producerea și utilizarea lor.

• Incinerarea deșeurilor cu sau fără recuperarea energiei termice și a fierului reprezintă

procesul de ardere a gunoaielor în cuptoare speciale. Acest tratament permite cea mai

considerabilă reducere a volumului deșeurilor, generând cele    mai puține reziduuri finale, dar

prezintă unele inconveniente,vlegate de gazele de ardere rezultate.

• Metanizarea deșeurilor reprezintă degradarea componentelor organice în lipsa oxigenului

cu producere de biogaz, folosit ca sursă de energie neconvențională.

• Recuperarea și reciclarea deșeurilor prezintă o foarte mare importanță referitor la modul

cum sunt tratate deșeurile. Modul risipitor în care sunt astăzi consumate și aruncate materialele și

energia, potențial utile, generând totodată și o poluare în continuă creștere a aerului apei și solului,

reflectă existența unor modele de consum și practici sociale nedurabile. Principalele grupe de

deșeuri care se pretează proceselor de recuperare și reciclare sunt:

– deșeuri din plastic;

– deșeuri de metale neferoase;

– deșeuri de metale feroase;

– deșeuri de hârtie / carton;

– deșeuri lemnoase;

    – deșeuri textile;

Recuperarea și reutilizarea resurselor reciclabile reprezintă mijloace de soluționare a

contradicției dintre cerințele procesului de creștere economică și caracterul restrictiv al resurselor.

În același timp activitatea de reciclare interferează profund cu activitatea de protecția

mediului, intensificarea reciclării diminuând sensibil presiunea poluantă asupra mediului. În acest

sens, încă din 1948 s-a constituit la Paris, [NUME_REDACTAT] al Recuperării.

Au apărut și s-au dezvoltat cu succes în întreaga lume firme private care acționează în acest

domeniu. [NUME_REDACTAT], primele unități de recuperare au apărut în 1949, astăzi funcționează efectiv în

domeniul recuperării cca. 250 de firme cu capital de stat și privat.

Organizarea și gestiunea mai eficientă a materialelor refolosibile în țara noastră se impune

ca o prioritate pornind de la următoarele premise:

– potențialul de materiale refolosibile este ridicat, ceea ce este o premisă în asigurarea unei

eficiențe economice;   

– nivelul tehnic și tehnologic la nivel național al acestei activități este modest, dar poate fi

îmbunătățit fără eforturi investiționale deosebite;

– nivelul de sensibilizare a agenților economici și a populației cu privire la importanța și

imperativele reciclării materialelor este redus, dar poate fi îmbunătățit prin acțiuni concertate de     

mediatizare susținută și educație ecologică. La noi în țară există posibilități de a aduce în circuitul

productiv cantități mari de deșeuri metalice, zguri metalurgice și cenușă de la centralele

energetice care funcționează cu cărbune.

Acestea ar putea fi folosite ca material de construcție, amendamente în agricultura sau, în

cazul deșeurilor metalice să se reducă cantitățile de resurse minerale exploatate. [3]