Descrierea Etno Monografica

Capitolul I: Motivul alegerii temei

Comuna Hudești este așezată în nordul județului Botoșani, fiind situată la 10 km de orașul Darabani și la 25 de km de orașul Dorohoi. Resursele naturale sunt în legătură cu diversitatea vegetației și a terenurilor, fiind propice pentru semănarea tuturor culturilor caracteristice zonei temperat continentale, apoi sunt cele 502 ha de apa ce formează mai multe iazuri bogate în pește, pădurile de foioase și importante cantități de nisip cuarțos de calitate superioară.

Comuna este cunoscută în documentele istorice încă din secolul XV-lea, când satele erau așezate în alte locații față de așezarea actualelor sate ce alcătuiesc actuala comună Hudești.

Comuna Hudești este alcătuită din cinci sate: Alba, Bașeu, Vatra, Mlenăuți, Baranca și doua cătune:Lișna-Nouă și Podiș (fost Cuzoaia).

Teritoriul comunei Hudești are o clima temperat-continentală. Totuși întinderile de păduri și iazuri, precum și influența râului Prut în partea de nord, moderează gerurile de iarnă, cât și căldurile de vară, umezeala aerului fiind sporită tot timpul, astfel încât nici secetele nu sunt prea accentuate.

Vânturile nu au o frecvență prea mare deoarece teritoriul comunei este bine adăpostit de dealuri înalte și de păduri.

Din punct de vedere al vegetației pe teritoriul comunei Hudești se găsesc formațiuni vegetale și elemente floristice comune zonei centrl-europene, specifice pădurilor de foioase și celei est-europene, specifice silvostepelor continentale. Prezența pădurii de foioase și a unei largi zone de silvostepă face ca lumea animalelor sălbatice și a păsărilor să fie mai numeroasă.

Bogăția folclorică a comunei Hudești mi-a însuflețit viața încă de la o vârsta fragedă. Obiceiurile și tradițiile formează asupra comunei un aer mitic, o atmosferă asemănătoare descrierilor basmelor. În comuna Hudești există foarte multe tradiții care sunt păstrate din strămoșii și care fac hudeștenilor viața mai frumoasă în pofida greutăților de zi cu zi.

Scopul acestei lucrări este aceea dea promova folclorul, de a promova lucrurile ce rămân în final copiilor, ceea mai importantă moștenire fiind cea spirituala, cea a cunoașterii obiceiurilor și tradițiilor din zona în care trăiesc. Folclorul este foarte important pentru comuna Hudești și de aceea voi încerca să scot la lumină obiceiurile, tradițiile, viața de zi cu zi, munca și bogăția sufletească a hudeștenilor care m-au facut să revin tot mai des la Hudești. Este foarte important ca fiecare om din Hudești să facă asta pentru nu a se uita tradițiile care ne aduc atâtea bucurii.

Comuna are numeroase obiceiuri care atrag oamenii prin energia pozitivă care o exprimă, fiecare obicei având o semnificație aparte. Cele mai multe sunt legate de sărbătorile religioase, dar și de momentele importante din viața omului: botezul, nunta, înmormântarea. Multe din obiceiuri sunt prezente și în ziua de azi.

Cu ajutorul acestei lucrări sper să atrag atenția asupra importanței folclorului în viața fiecărui om, dar mai ales în viața tinerilor care tind spre modern și uită de tradiții și să venerez amintirea bunicii mele care m-a invățat, mi-a insuflat iubirea pentru folclor. Celor din alte regiuni ale țarii sper să le atrag atenția asupra frumuseților Moldovei, asupra oamenilor care sunt calzi, buni, care își ajută la greu aproapele și care abia asteaptă să fie întrebat despre regiunea în care trăiește, dar și despre tradițiile și obiceiurile regiunii.

În nicio parte a țării repertoriul Anului Nou nu cunoaște o atât de mare bogăție și diversitate de manifestări folclorice ca în Moldova. Anul Nou moldovenesc fiind o fereastră spre lumea de demult, dar în același timp spre viitor.

Zestrea folclorică a satului este încununată de pădurile comunei, de iazurile precum: Iazul de la Calul Alb, Iazul lui Axinte, de dealurile întinse care te cheamă la contemplație toate acestea făcându-te să te bucuri de bogățiile pe care ni le oferă natura.

Capitolul II: Istoria și geografia așezării

Istoria și geografia comunei.Personalități ale comunei.Obiective turistice

Așezarea geografică

Comuna Hudești este așezată la zece kilometri sud-vest de orașul Darabani, un kilometru sud-vest de satul Concești, trei kilometri sud-vest de satul Alba și un kilometru nord-est de satul Bașeu. Comuna se mai învecinează în partea de nord și cu Ucraina, este la o distanță de 67 de kilometri de reședința județului Botoșani și la o distață de 25 de kilometri de Dorohoi, oraș cu cel mai apropiat nod feroviar..

Comuna Hudești are o suprafață de 10.449 ha fiind cea mai mare comună din județul Botoșani din punctul de vedere al suprafeței. Fondul agricol cuprinde 7.385 ha din care 5.495 ha teren arabil, 1.540 ha pășuni, 202 ha fânețe, 13 ha vii și 42 livezi. În august 2005, comuna Hudești împreuna cu satele sale, în urma evaluărilor facute, a fost declarată SAT EUROPEAN.

Comuna Hudești are multe terenuri foarte bune pentru agricultură și care dau recolte bogate: Lișna-Nouă, Dealul Crucii, Dealul Manolii, Puturoasa, Ceacâr, Cuzoaia, Dealul Grâie, Dealul Izvorului, etc. O zonă cunoscută și consemnată în documente încă din sec. al XVI-lea este Valea Bașeului formată pe cursul pârâului cu același nume.

Comuna are șase sate: Hudești, Alba, Bașeu, Vatra, Baranca, Mlenăuți și două catune, Lișna-Nouă și Podiș. Satele sunt grupate pe dealuri și în lungul văilor, această așezare fiind o protecție împotriva gerurilor, viscolelor, vânturilor puternice.

Satul Vatra din comuna Hudești a fost prima dată consemanat în anul 1891 ca fiind un sat pe moșia Hudeștii-Mari. Numele său se pare că provine de la expresia vatra satului, aceasta reprezentând centrul unei așezări.

Biserica din satul Vatra, ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi biserici din comuna Hudești. Școala din Vatra s-a înfințat în anul 1890, reînfințată în anul 1902. În anul 1968, în satul Vatra s-a înfințat și prima grădiniță.

Satul Alba își are denumirea de la numele pârâului Alba care a fost consemnat prima dată în documente în anul 1412. Biserica din Alba, având la început hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost ridicată în anul 1897, în același an în care a luat ființă și școala. Biserica are o formă dreptunghiulară și pe sfintele uși sunt cei patru evangheliști. În acest sat s-au născut oameni care au adus glorie și mândrie satului ca scriitorul Ion Istrate, basul Florin Hudeșteanu, profesorul Mirăuți Vasile, etc.

Satul Bașeu a fost consemat încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun în anul 1412. Biserica a fost contruită în anul 1902 și poartă hramul Sfăntului Mare Mucenic Pantelimon. Școala din Bașeu a fost înfințată în anul 1914.

Satul Mlenăuți a fost prima dată consemnat în documente în anul 1437. Biserica poartă hramul Sfântului Gheorghe, fiind construită din piatră și cărămidă. Școala din Mlenăuți a fost înfințată în anul 1914, în anul 1970 construindu-se o altă clădire în care funcționează și în ziua de azi. O personalitate marcantă a satului Mlenăuți este reprezentată de atleta Doina Melinte, multiplă campioană mondială și olimpică.

Satul Baranca a fost prima dată consemnat în documente în anul 1554. Biserica din sat a fost construită în anul 1994 având hramul de Rusalii. Școala din Baranca s-a înfințat în anul 1929 și a funcționat la început în diferite case închiriate ale sătenilor.

Clima

Comuna Hudești are o climă temperat-continentală, uneori cu nunanță excesivă, iarna frigul fiind deosebit de aspru, iar vara căldura fiind insuportabilă. Iarna în pârâul Bașeu se formează așa numitele inversiuni de temperatură ale aerului. Din cauza aerului rece și greu de pe dealuri coboară la seș unde stă și se răcește și mai tare formând brumă și ingheț accentuat care toamna timpuriu și primăvara târziu produc pagube culturilor, în special legumelor. Motivul principal pentru care frecvența vanturilor nu este ridicată este dat de dealurile si pădurile ce înconjoară comuna.

Comuna nu are probleme cu precipitațiile, ploile mai mari fiind frecvente primăvara și vara ,dar sunt și perioade de secetă în care oamenii întâmpina dificultăți în ceea ce privește hrana pentru animale. Cea mai mare secetă din perioada actuală a fost în anul 1946, a carei consecințe au fost agravate de seceta anterioara din 1945, recolta fiind copromisă, grâul și porumbul ne mai ajungând la maturitate.

Ninsorile sunt de obicei îmbelșugate, îmbrăcând tot teritoriul comunei în troiene de 1-2 metri grosime. În jurul datei de 25.10-05.11 se produce prima zi de îngheț, ultima fiind între 20.03-05.04. Deseori din cauza zăpezii sau a viscolul atât drumul Hudești-Darabani cât și drumul Hudești-Dorohoi sunt blocate, acest blocaj producându-se chiar și în prezent in iarna anului 2014.

Vegetația

Pe teritoriul comunei Hudești se întâlnesc formațiuni vegetale și elemente floristice comune zonei central-europene, specifice pădurilor de foioase și celei est-europene, specifice silvostepelor continentale.

În padurile de foioase din comuna Hudești se găsesc: gorunul (Quercus petra), fagul (Fagus silvatica), carpenul ( Carpinus betulus), paltinul ( Acer pseudoplatanus), teiul ( Tilia tomentosa), frasinul ( Fraxinus excelsior), ulmul ( Ulmus montana), stejarul ( Quercus robur). Se mai găsesc și arbuști ca alunul, cornul, dar și vegetație ierboasă ca umbra iepurelui (Asparagus oficinalis), laptele câinelui (Euphorbia amigdaloides), lăcrămioarele (Consallaria majalis), toporașii (Viola odorata),vioarelele (Scilla bifolia).

Pe pajiștile silvostepice, ca și pe terenurile agricole dezvoltate pe locul pădurilor de foioase pe lângă tufe de arbuști există multe plante ierboase comune în toată silvostepa Podișului Moldovei: paius (Festuca vallesiaca), pirul (Agropyrum cristatum), trifoi sălbatic (Trifolium pretenae), sânziene ( Melilotus officinalis), troscotul ( Polygonum eviculare), pălamida ( Cirsium arvense), volbura ( Covulvulus arvenais). În zonele cu multă umezeală se găsește: rogozul (Carex sp), pipirigul (Scirpus lacustris), stufărișul (Phragmites communis).

Fauna

În pădurea de foioase, dar și pe câmpul din marginea pădurii trăiesc multe animale sălbatice și păsări ca: mistreți (Sus scrofa), căprioare ( Capreolus capreolus) , vulpi (Vulpe vulpes) , jderi (Martes martes), bursuci (Meles meles) , diverși șoareci de pădure, iar ca și păsări avem corbi (Corvus corvus), ciocănitori (Picus viridis), granguri (Oriolus oriolus), privighetori (Luscinia luscinia), pițigoi (Parus caudatus), mierle (Turdus merula), cuci (Cuculus canorus), pupeze ( Upupa upupa), ciori (Coryus corone), bufnițe (Bubo bubo), ulii și vrăbii. Există și reptile ca: șopârle (Lacerta agilis), gușteri (Lacerta viridis), șerpi de pădure (Coluber longisimus), salamandre (Salamandra salamandra) .

Pe lângă acestea, se mai găsesc în silvostepă și în șesul pârâului Bașeu, popândăi (Citellus citellus), hârciogi (Cricetus cricetus), șoareci de câmp (Microtus arvalis), iepuri de câmp (Lepus europaeus), mai rar berze și rândunele, iar din rîndul insectelor abundă albinele.

Denumirea comunei Hudești

Numele de Hudești este legat de numele familiei marilor boieri moldoveni Hudici, încă din vremea lui Alexandru cel Bun, într-un act datat 13 decembrie 1421 fiind menționat panul Hudici, vornicul familiei. În calitate de consilier în divanul domnesc și sfetnic apropiat al domnului, Petru Hudici avea sigiliul său cu emblemă pe care erau imprimate săgeți și arcuri încordate.

În același document este menționat și Roman Hudici, fratele lui Petru Hudici, el fiind tot din Hudești. Iatco Hudici, fiul lui Petru Hudici a fost boier în Sfatul Domnesc, între 2 noiembrie 1464 și 2 noiembrie 1494, având un rol însemnat în divanul domnesc din timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Istoricul Mihai Costachescu consideră că „Hudinți” ( Hudineț sau Hudințai) este numele vechi al satului Hudești de mai târziu și că își trage numele de la familia vornicului Țarii Moldovei, Hudici, care a locuit și a stăpânit aceste locuri. „În anul 1439 tătarii au pătruns în partea de nord a Moldovei, jefuind și pustiind satele în calea lor, printre care și satul Hudineț” , ne spune cronicarul Grigore Ureche în “Letopisețul Țarii Moldovei, satul fiind expus navălirilor tătarilor ce veneau dinspre răsărit peste actualul teritoriu al istoricei Basarabii, care la aceea vreme era parte a Moldovei.

Iatco Hudici este predecesorul familiei Movila, care la sfârșitul secolului XVI-lea și la începutul secolului sec XVII-lea a ridicat pe tronul Moldovei nu mai puțin de șase domnitori: Ieremia, Simion, Constantin, Alexandru, Mihail, Moise, familia Movileștilor fiind colaboratoare prin femei din vechea familie Hudici.Astfel satul Hudineț a ajuns proprietatea boierilor din familia Movila care l-au stăpânit mai bine de 100 de ani.

Într-un document datat din 20 decembrie 1528, vornicul Ieremia Moghilă și Ioan Moghilă arătau că sunt coborâtori din Ioan Moghila logofăt, Iatco Hudici și Petru Hudici și că aveau în proprietate satul Hudineț pe Bașeu.

La 25 aprilie 1554, Alexandru Lapușneanu întărește lui Ioan Moghilă logofăt, domnia asupra mai multor sate printre care și satul Hudești pe Bașeu și poienile de fân, Baranca cu bălți de pește la Prut. La 20 ianuarie 1582, la Hudești erau curțile boierești ale familiei Ciogolea, confirmare făcută de istoricul C.C Giurescu.

În anul 27 martie 1635, voievodul Vasile Lupu, domn al Țarii Moldovei dăruiește lui Pătrașcuu Ciogolea „…satul Hudeștii Mari , care este în ținutul Dorohoiului pe Bașeu cu văduri de moară și loc de iaz în Bașeu…”. Tot în luna iunie a aceluiași an, domnitorul Vasile Lupu dă aceluiași Pătrașcu Ciogole parcalab de Hotin următorul hrisov de hotărnicie: . „…Dau-vă știre, dacă veți vide această carte a Domniei Meli, iar voi să aveți a strânge oameni buni și bătrâni , de pin pregiur megieși, să mergeți la satul Hudeștii cei Mari, ce-s pre Bașeu, și să aveți a socoti să alegiți hotarul acelui sat despre alte sate ce sânt pin pregiur și să alegeți și niște poieni cu fânu, ce sânt pe Baranca , ca să fie spre hotarul Hudeștilor, pe unde vor ști oameni buni că au fost știind și mai înainte hotarul Novasalița Hudeștilor încă să alegeți, să fie spre hotarul Hudeștilor, cum au fost și mai înainte vremi……Și cum veți afla cu oameni buni, voi să ridicați și stâlpi despre alte hotare și despre alți răzași.”

În anul 1659, Ileana, o strănepoată a logofătului Ioan Moghilă fiind căsătorită cu cronicarul Miron Costin a cerut domnitorului să i se înapoieze toate moșiile care au fost ale Movileștilor. Toate moșiile au fost restituite lui Miron Costin de față fiind slugerul Petriceico și Vasile de Mlenăuți. În perioada ce urmează , moșia Hudești cu satele respective a intrat în proprietatea familiei Costache Boldur-Lățescu, fiind stăpânită inițial de vornicul Ilie Costache, apoi de spătarul Mihail Costache Boldur-Lățescu și ulterior de Gheorghe Costache Boldur-Lățescu , fost vistiernic, logofăt și hatman în oștirea moldovenească până în 1857, când a murit lasând-o moștenire prin testament fiului său Ion.

În anul 1891, moșia Hudești a fost vândută de către Ion Lățescu fraților Gheorghe, Ioan, Ilie Ciolac, după ce din teritoriul său se făcuse împroprietarirea țăranilor, legiferată de Alexandru Ioan Cuza în 1864. Scopul urmărit de împroprietărirea țăranilor de la 1864 a fost acela de a li se asigura acestora teren agricol și loc de casă. Împroprietărirea a avut loc și în Hudești, din teritoriul deținut de familia Lățescu, majoritatea țăranilor au primit puțin pământ deoarece nu au fost mulți care să posede doi sau patru boi.

Războiul de independență 1877-1878

Locuitorii comunei Hudești au participat cu mijloace multiple la sacrificiile impuse de război. Pe lângă bărbații care au participat efectiv la război, trebuie menționat și ajutorul material acordat de cetățeni, prin trimiterea mijloacelor de transport de care dispuneau în acele vremuri, prin transportul militarilor și alimentelor și prin donații de bani, haine de iarnă, alimente pentru trupă și furaje pentru cai. Majoritatea tinerilor din Hudești executau stagiul militar la Regimentul 16 Dorobanți, Botoșani, care avea un batalion dislocat în garnizoana Dorohoi.

Răscoala din 1907

Răscoala din anul 1907 nu a început de la Flămânzi din județul Botoșani ci ea a început în comunele Hudeștii Mari, Ibănești și Darabani, localități aflate în componența fostului județ Dorohoi. Răscoala caracterizată prin adunări în grupuri mai mari sau mai mici, redactarea de cereri și adrese către autorități pentru a interveni pe lângă arendași sau moșieri pentru a le da pământ în condiții de învoială mai ușoare. Deși era liniștită din punct de vedere al formelor de manifestare, este însă profundă în conținut și dură în ton, în formularea revendicărilor și nu de puține ori țăranii au ajuns din această fază către forme superioare de acțiune cum ar fi: molestarea arendașilor, pătrunderea cu forța în incinta gospodăriilor acestora sau ale proprietarilor, atacarea primăriilor pentru a distruge vechile contracte de învoială agricolă. Până la urmă conflictul a căpătat accente dramatice, întrucât autorităților au renunțat la tactica medierii și a promisiunilor și au recurs la costrângerea prin forță armată.

Războiul de reîntregire a României 1916-1919

Hudești, alături de alte localități ale țării, a adus o importantă contribuție la sacrificiile impuse de război. Alături de bărbații care au luptat pe front la Oituz, Mărășești, populația locală a contribuit la aprovizionarea armatei cu bunuri și mijloace de transport. Perioada ianuarie-aprilie 1917 a fost cea mai grea perioada atât pentru locuitori cât și pentru armată din cauza epidemiei de tifos exantematic. Majoritatea militarilor proveniți din comuna Hudești au fost instruiți în regimentul 29 Dorobanți, iar mobilizarea a sunat încă din noapte de 14-15 august 1916 când au tras clopotele bisericilor din comuna.

Veteranii care mai trăiau în anii ’70 își aminteau de faptul că viața de militar era foarte grea în armata română: cu hrană puțină și proastă calitativ, fără echipament corespunzător, plini de păduchi, unicul argument pentru apărarea teritoriului ce mai rămăsese neocupat de trupele germano-austro-ungare era entuziasmul, dragostea de glie a soldatului român și promisiunea Regelui Ferdinand Întregitorul că dacă vor câștiga războiul va da pământ țăranilor. Mulți dintre soldați nu s-au mai întors acasă, iar cei care s-au întors au fost decorați cu ordine și medalii. În satul Vatra din comuna Hudești au căzut la datorie 49 de militari. După terminarea războiului, începând cu anul 1919, s-a demarat reforma agrară de împroprietărire a celor care fuseseră pe front, așa cum promisese regele. Satele comunei și așa cu o populație mică, după război apăreau aproape depopulate de bărbați. De exemplu în satul Vatra au căzut la datorie 56 de tineri.

Revolta țăranilor din satul Vatra

Revolta din satul Vatra a început spontan, fără a avea vreun lider ci pur și simplu deoarece oamenii s-au săturat să fie bătuți și fără mâncare. În perioada aceea, în anul 1953 era obligatorii cotele de cereale. Un sătean din satul Vatra pe nume Vasile Chițac a mers la terenul său pentru a lua niște orz ca să-i dea calului său, dar fiind surprins de primar și șef de post, acesta se sperie temându-se de condamnare, face un atac de cord și moare. Auzind întâmplarea, oamenii din sat s-au revoltat împotriva autorităților. Pe lângă sătenii din satul Vatra au venit alături de ei și sătenii din Alba, Concești și Comănești spre groaza autorităților. Revolta a pus pe gânduri autoritățile care au luat câteva măsuri în favoarea vătrenilor, dar după au desființat satul introducându-l în comuna Hudești cu conducerea la centru de comună.

Descoperiri arheologice

Descoperirile au fost întâmplătoare deoarece cercetări organizate cu săpături arheologice nu s-a efectuat pe teritoriul actual al comunei Hudești, găsindu-se urme de locuire din cele mai vechi timpuri.

Între satele Alba și Comănești (comuna Suharău) s-a găsit o așezare din care s-au cules fragmente ceramice foarte corodate aparținând culturii Cucuteni ( 5500 î. Hr.-2750 î. Hr.)

În vatra satului, la poalele Dealului Cetățuia, în grădina unui localnic pe nume Boca Vasile , s-au descoperit fragmente ceramice atipice din epoca fierului și din epoca migrațiilor-Informații Prof. Dumitru Jar. În punctul numit „Dealul Morii” s-au găsit fragmente ceramice, fusaiole și piese din silex atribuite culturii Cucuteni.

La locul numit „Pârâul Satului” au fost descoperite urme de vase ceramice, pahare tronconice din lut ars și două gâturi cu torți de amfore romane.

Diferite obiecte cum ar fi răzuitoare, vârfuri de săgeți din silex și fier, topoare din piatră găurite specifice epocii bronzului, topoare din gresie și silex, figuri antropomorfe și zoomorfe, precum și unele monede romane din bronz și argint, precum și monede medievale, au fost descoperite întâmplător pe teritoriul satelor din comuna Hudești, lucru care atestă vechimea și continuitatea de locuire a comunei.

Școala

Prima școală documentată in fostul județ Dorohoi a fost în Herța, un oraș din regiunea Cernăuți (Ucraina), la data de 28 iulie 1794 în care printre ale clădiri este si o “altă casă de școală de lângă biserică, făcută iarași cu banii bisericii”. În anul 1841 , la Darabani a fost înfințată „ prima școală de stat din Moldova” de către marele logofăt Teodor Balș, cursurile începând de la 1 septembrie 1841, în primul an școlar fiind înscriși 14 elevi.

În comuna Hudești a fost construită prima școală în anul 1861 fiind înfințată de Iordache Costache Boldur-Lățescu având un drapel din mătase pe care scria : „ Școala Costăchească , comuna Hudeștii Mari, județul Dorohoi, susținută din fondurile logofătului hatman și marele cavaler Iordache Costache Boldur-Lățescu” iar pe verso scria : „ Copii , învățați ca să fiți folositori patriei voastre, că școala e călăuza destinelor omenirii”.

Primii învățători au fost Ștefan Drăghici, Dimitrie Alexandrescu, Grigore Crăciun, primul profesor de muzică vocală și bisericească a fost Mardarie Gheorghiu absolvent al Conservatorului din Iași, urmat de Meletie Răuțu, Ion Pânzaru și Gh. Dimitriu.În ziua de azi comuna are 12 unități de învățamânt, din care 6 grădinițe și 6 școli, cu biblioteci și cu personal didactic bine pregătit.

Biserica

În localitatea Hudeștii Mari în anul 1930, comuna Hudești în prezent, cu satele componente Lupeni și Vatra avea parohia „Sfinții Voievozi” cu biserica construită din piatră și cărămidă în anul 1759 de către Mihalache Lășescu . Preotul Bisericii era Vasile Soceanu, iar după evidențele bisericii comuna avea atunci 630 de familii cu 2.640 suflete.

Meșteșuguri

Fiind împinși de necesitate sătenii comunei Hudești s-au obișnuit să își confecționeze atât unelte cât și îmbrăcăminte și încălțăminte. Îmbrăcămintea era confecționată în gospodăria proprie prin torsul, țesutul și cusutul materialelor. Hainele erau lucrate din lână, cânepă și in, iar din lăna de oi toarsă se țeseau stofe pentru ițari și sumane sau covoare foarte frumoase. Lăna era vopsită în diferite culori în cadrul gospodăriei. Locuitorii comunei Hudești purtau costume populare compuse din ițari, opinci din pile de porc fiind legate cu ață neagră din păr de cal, cojoc sau suman, cămașă de bumbac cu flori care erau cusute pe piept, la poale și la mâneci și gât, pe cap căciulă neagră sau brumărie sau vara pălărie.

Sătenii din Hudești sunt oameni muncitori care au făcut orice pentru pentru a supraviețui și pentru a-și aranja casele. Astfel ei ei au îmbrățișat diverse meserii: cojocari, căciulari, tăbăcari, dogari, cizmari, lingurari, fierari, croitori, lemnari. Astfel ei au asigurat tot ce aveau nevoie sătenii în schimb primind bani și produse alimentare. Deoarece comuna are o zonâ mare de teren împădurit, mulți dintre săteni s-au specializat și în prelucrarea lemnului.

Agricultura.Agricultura socialista

Înainte de anul 1989 teritoriul agricol al comunei Hudești cuprindea un singur sector, adică cel cooperatist fiind format din trei sectoare și anume cel vegetal, cel animal și cel de prestări servicii. Acțiunea de socializare a agriculturii după modelul colhozurilor rusești a început în Hudești ca și in toată țara din 1949 fiind organizată de organizația de partid, locală și județeană precum și de conducerea comunală. Anul 1949 a fost un an greu pentru sătenii din Hudești deoarece au fost deposedați de pamântul moștenit de la bunici și părinți. Scopul autorităților a fost colectivizarea totală sătenii încercând să se împotrivească, dar nu au reușit deoarece orice tentativă a acestora de recuperare a terenurilor a fost înăbușită de către poliție și securitate.

După revoluție organizațiile cooperatiste au fost desființate și pământul a revenit foștilor proprietari.

Astăzi fiecare sătean are bucata sa de pământ pe care își cultivă tot ce are nevoie. Aceștia cultiva: porumb, răsărită (floarea-soarelui), orz, grâu, soia, barabule (cartofi), pătlăgele (roșii), ardei, castraveți, etc.

Creșterea animalelor

Fiind oameni gospodari pe lângă cultivarea pământului ei mai cresc și animale, atât pentru vânzare cât și pentru consumul propriu. Aceștia cresc: tauri, cai, vaci, porci, capre, găini, rațe, curci, picheri, etc. În fiecare vară sătenii dau vacile la cireadă, ducându-le pe imaș (izlaz), unde oameni plătiți au grijă de ele toată ziua. La început de primavară și de toamnă până când începe cireada sătenii fac cu râdul pentru a avea grijă de aceastea. Pe timpul iernii le țin acasă dându-le mâncare fânul adunat peste vară.

Calul este un animal de bază din gospodăriile din Hudești el fiind necesar pentru muncile câmpului, la arat, semănat, cărat recolta și fânul și la alte treburi din gospodărie.

Oaia avea un rol important în viața hudeștenilor în trecut. Pe lângă faptul că creșteau oi pentru carnea și laptele lor, blana și pielea oilor era de mare ajutor. Hudeștenii foloseau pielea și blana oilor pentru a confecționa: căciuli, cojoace, flanele (bluze), ciorapi, mănuși, sumane ( cojoc mai gros țesut numai din fire de lână de oaie). În ziua de azi oaia este crescută mai ales pentru carne, lapte, brânză și mai puțin pentru lâna și pielea sa.

Piscicultura

Iazurile în comuna Hudești serveau ca acumulări de apă ce puneau în mișcare roțile morilor și serveau și pentru creșterea și înmulțirea peștilor. Iazurile Axinte, Calul Alb din Vatra, etc. sunt populate cu diferite specii de pește precum : crap românesc, albitură, somn, crap, etc. Dacă în trecut se pescuia cu volocul (pânză rară întinsă cu două bețe la capăt lung cam de 3 metri) sau cu năpalca acum se pescuiește cu undița sau cu plase.

Fii și ficele comunei Hudești

Iordache Costache Boldur-Lățescu

S-a născut în anul 1798, în Hudeștiii Mari actualul Hudești și a avut o descendență glorioasă provenită de la strămoșul său Sima Boldur care a fost mare vornic în Moldova în vremea lui Ștefan cel Mare. A dorit înființarea unei școli la Hudeștii Mari considerând că numai prin cultură omul poate devenii util societății. Această școală a fost construită de către frații Teodor, Iorgu și Ioan Costache Boldur-Lățescu după dispozițiile lăsate de Iordache Costache Boldur-Lățescu în testamentul său. A mai făcut și alte acte de sprijinire materială a țăranilor săraci și a tinerilor proaspăți căsătoriți. A murit în 1857 fiind înmormântat în cimitirul din Hudești.

Florin Hudeșteanul

Fost solist al Operei Române din București s-a născut în satul Alba în 20 februarie 1926. A avut multe roluri în operete printre care : dr. Grenvil din „Traviata”, generalul din „Silvia” de Emerich Kalman, etc. pe scenele din București, Iași, Cluj, Brașov, Galați.

Ion I. Istrati

Fost prozator, dramaturg, autor al unei vaste opere literare inspirate din viața satului născut în 19 ianuarie 1921 în satul Alba, primele poezii le-a publicat în ziarul Bucovina și Bucovina Literară între anii 1941-1942. De-a lungul vieții sale a scris multe poezii, romane, nuvele, povestiri, piese de teatru printre care: romanul „Grâu înfrățit, volumul de versuri „Trandafir de la Moldova”, comedia „Milionari”, “Tinerețe fără bătrânețe” și „Cu dragă inimă”. Lucrările sale au arătat o mare dragoste pentru oamenii, pentru problemele din perioada în care a trăit, fiind traduse în limbile rusă, germană, maghiară, franceză, engleză.

Doina Ofelia Melinte

Campioană olimpică și mondială născută în satul Mlenăuți din comuna Hudești în 27 decembrie 1956, Doina Ofelia Melinte a obținut prima performanță de excepție la Olimpiada de la Los-Angeles în anul 1984 când a devenit campionană la 800 m plat și a obținut argintul la 1.500 m. Alte succese interne și internaționale: 10 titluri de campionană naționlă, titlu de campionă mondială la 1.500m plat pe teren acoperit în anul 1987, campionă europeană în sală la 800 m la Milano în anul 1982.

Obiective turistice

La Cetățuie

Dealul numit La Cetățuie se află între satele Alba și Baranca, fiind o dovadă a unei vechi întărituri medievale de tip horodiștean care se crede că a fost construită în timpul domniei lui Ștefan cel Mare pentru apărarea satelor din jur și mai ales a drumului de la Dorohoi către Hotin. Se spune că în trecut tătarii și turcii atacau locurile de pe Valea Prutului, astfel că unii domnitori din Moldova au construit cetăți din materiale tari și durabile nu din lemn și pământ. În ziua de azi poiana din apropiere și urmele cetății construite constituie un punct de atracție turistică și un loc de agrement pentru o zi petrecută în liniște.

Iazul din pădurea Găureanca

Pădurea Găureanca din comuna Hudești constituie o oază de liniște, în care dacă păstrezi liniște poți vedea căprioare care beau apă din iaz. Iazul constituie un loc în care hudeștenii și cei din alte părți se pot bucura de natură, unde pot respira aer curat și se pot bucura de sunetul păsărilor. Este și un loc ideal pentru pasionații de pescuit care se adună în jurul bălții încă din zorii zilei sperănd să prindă un pește cât mai mare.

Parcul și curtea Ion Franc

Pe drumul ce duce spre satul Alba din comuna Hudești se află parcul dendrologic și curtea boierului Ion Franc. În parc pe lângă brazi și stejari mai pot fi văzuți și unele specii de molid, pini, thuia, salcâm galben, mesteceni, carpeni, arbuști ornamentali, având în sudul parcului trei alei ce duc spre iazul Velniței, dar și spre o livadă foarte frumoasă cu meri, peri, cireși. În prezent livezile și aleile de tei au făcut loc unui teren sportiv pe care se organizează diferite competiții spotive, dar și serbări cu fanfară. Lângă parc se află și curtea lui Ion Franc care a funcționat până nu de mult ca Dispensarul și maternitate a comunei Hudești.

Stejarul de la Ulce

Lângă satul Alba, în pădurea Floroi se află un stejar mare, cu crengile desfăcute și în care trăiesc diferite specii de păsări. Este un loc minunat pentru o zi plină de liniște, o zi în care vrei să revii în natură. Stejarul reprezintă un loc de refugiu pentru oamenii care doreasc să se adăpostească de soare într-o zi călduroasă.

Conacul Boldur-Lățescu

Conacul, situat pe teritoriul comunei Hudești a fost construit între anii 1745-1746 de către famila Mihalache Costache Boldur-Lățescu. Conacul a fost folosit ca școala, pentru început ca și Școala de Artă și Meserii apoi ca Școala de gimanziu și apoi ca Școala generală de 10 ani cu profil agroindustrial. În prezent în conac locuiește preotul satului Eugen Lăzărescu.

Capitolul III : Specificul zonei

Primele așezări de pe teritoriul comunei Hudești au fost Vatra și Hudești, Mlenăuți și Bobeștii de Jos. De atunci satele au suferit numeroase transformări în legătura cu dezvoltarea economică, socială, juridică. Casele dintre sate erau despărțite de de livezi frumoase și roditoare. Casele din comuna Hudești erau mici și săracăcioase. Erau alcătuite cam ca și acum din casa de locuit, șura, poiata în care se țin găinile, coșărul pentru depozitarea porumbului și coteț pentru porci. În trecut casele nu aveau mai mult de 1-2 camere și erau construite pe furci de stejar fără niciun fel de temelie, de furci fiind prinse brâie și aceste brâie erau împletite în picioare nuiele prin care se punea lutul amestecat cu paie. Pe lângă 1-2 camere casa mai avea și o tindă, iar familia care o locuia este numeroasă, având 4-5 copii. Casa avea camere mici, dar tavanul era înalt alcătuit din paie de secară, sau de stuf, cu prispe mari și late care erau erau date cu lut amestecat cu un praf negru la fiecare sărbătoare, ușile fiind din lemn cu încuietori din fier, zăvor sau un cârlig, ferestrele fiind mici băgate direct în lut. În cameră se mai găsea și un cuptor cu plită la care sătenii îl foloseau pentru a găti, dar și pentru a forma un loc în plus pentru a dormi, cuptorul fiind făcut cu un loc pentru a dormi, pe acesta dormind femeile cu copii și bătrâni. Lângă sobă se afla cotruța unde se țineau lingurile și strachinile (castroanele) facute din lut ars, și sub grindă se afla culișerul cu care se amesteca în mămăligă. Pe foc oamenii puneau ciocani de la strujeni, bețe de răsărită (floarea-soarelui) sau paie. Lemnele se foloseau atat la gătit cât și la încălzirea casei doar de sărbători pentru că erau scumpe și sătenii nu și le permiteau.

Mobila casei era confecționată din lemn și era compusă din lădiță care era o masă rotundă, joasă care avea trei sau patru picioare cu scaune joase, un cuier în care se puneau hainele și în unele case se găsea un duplap numit blidar ce era folosit pentru depozitarea vaselor (blidelor). Casele aveau două camere membrii familiei locuind doar într-o cameră. Cea de-a doua camera era camera de curat numită și „casa cea mare” și era folosită doar la hram pentru a primi musafirii, în cazul unui deces în familie când era priveghiul iar în cazul căsătoriei, mirele sau mireasa respecta tradițiile și cerea iertare părinților (iertăciunea). Acest obicei se ține și în ziua de azi, sătenii din Hudești avănd în casa lor indiferent câte camere are, o cameră de curat, cea mai frumoasă cameră, pregătită pentru a putea primi oricând oaspeții veniți în vizită. Această cameră este folosită ca loc de depozitare a zestrei pentru fetele de măritat.

Sătenii se deplasau pe distațe mari, la Dorohoi, Darabani pe jos, pe distațe apropiate deplasându-se cu carul cu boi, rar cu căruța. Cel care avea căruță și mergea la oraș lua și pe alți contra cost. Nu exista în acea perioadă ceas sau radio sau curent, oamenii orientându-se după soare și lună, iar în privința luminii în casă foloseau un opaiț, o lampă cu petrol sau lumânări. Îm prezent casele s-au schimbat foarte mult, se costruiesc din materiale mult mai rezistente, iar casele mici cu acoperiș de stuf sunt tot mai rare, fiind fie părăsite fie locuite de câtre bătrâni. Sătenii din Hudești trăiesc acum mult mai bine, au acces nelimitat la apă potabilă și se bucură de toate avantajele vieții moderne având acces și la internet.

Arta populară în comuna Hudești

Ceramica

Olăritul este un meșteșug cu o lungă tradiție în Județul Botoșani, prezentă în satele Trușești, Drăgușeni, Hudești, Ibănești, unde s-a descoperit ceramică de tip Cucuteni. În comuna Hudești exista un centru de ceramică, unde erau 2-3 olari, începând din jurul anului 1000. La centru s-a produs și încă se produce ceramică neagră și ceramică roșie. Grigore V. Cramariuc era un olar care se stabilise in 1937 în Hudești, învățând meserie de la tatăl său. Materia primă pentru produsele din ceramica provenea din gropi de pământ ce aveau mai multe straturi bogate în bioxid de siliciu, oxid de aluminiu, oxizi ai mai multor elemente chimice printre care oxidul feric și cel feros.

Uneltele folosite în proces sunt: maiul din lemn de fag folosit pentru bătul lutul, cuțitoaia, un cuțit cu care se taie lutul pentr a-l curăța de impurități și roata olarului compusă din roata mică numita de localnici „vereșnic”, și roata mare cunoscută sub denumirea de „talpă”.

În producerea ceramicii olarii țineau cont de două sărbători: moșii de iarnă și moșii de vară când se dădeau de pomană astfel de vase. Pentru aceaste sărbători olarii pregăteau cu multă vreme înainte străchini, ulcele și căni. Ceramica produsă de olarii din Hudești ajungea chiar până în Bucovina și Basarabia. Aceasta era vîndută pe bani sau în schimbul unor produse alimentare.

Scoarțe și lăicere

Țesutul a fost una dintre preocupările de bază ale țărăncilor din Moldova. În comuna Hudești țesăturile aveau un rol foarte important, atât funcțional cât și decorativ în casele țăranilor. Interiorul casei, atât de sărac în mobilier era înfrumușețat prin împodobirea cu lăicere și scoarțe. Pregătirea țesăturilor în trecut era preocuparea de bază a mamelor. La căătorie fata primea zestre lăicere și scoarțe, ce reprezentau harnicia mamei fetei, iar după căsătorie fata la răndul ei țesea pentru casa ei. Țesăturile din județul Botoșani, dar și din comuna Hudești sunt împărțite în două categorii: țesături din fibre vegetale din in, cânepă, bumbac, lână, din aceastea confecționându-se ștergarele (prosoapele), fețele de masă, fețele de pernă, și a doua categorie cu păretarele, lăicere și scoarțe.

Arborele vieții este un simbol des întâlnit pe lăicere, alături de motivul solar, iar culorile mai des folosite sunt brunul, verdele și galbenul. Țesărurile se făceau la războie de țesut care erau compuse din: stative, ițe, spete, vatalel, tălpic, letcă, suveică, ragilă, piepteni.

Împletiturile

Împletiturile făcute de gospodinele din Hudești erau utilizate de acestea pentru a se proteja de frigul din timpul iernii, ele împletind ciorapi, mănuși, pulovere, fulare, broboade, fuste, etc. Lâna a avut un rol foarte important în viața sătenilor din comuna Hudești până a apărut bumbacul. Lâna tunsă vara era spălată la treucă, uscată și scărmănată, dată prin pipteni, toarsă la furcă și vopsită sau folosită în culoarea naturală. Din lâna procesată se făceau articole de îmbrăcăminte. În trecut, în școlile din Hudești la orele de lucru manual, băieții învățau să împletească ștergători din pănuși de porumb sau din papură de baltă. În timpul verii barbații confecționau din paie de ovăz sau secară panglici împletite pentru pălării.

În ziua de astăzi atăt împletiturile cât și lăicereșe nu se utilizeaza în case acestea fiind înlocuite cu cele din fibre sintetice.

Podoabele

Singurele podoabe pe care le purtau femeile din Hudești erau mărgelele și cercei din metale ieftine. În zilele de sărbătoarele fetele tinere din Hudești își puneau cercei și mărgele și își împleteau părul lung în cosițe, așezându-l deasupra capului ca o coroană, iar în partea stângă își puneau o floare. Nevestele își frecau mâinile cu busuioc, flori de mentă, etc.

Zestrea

Conform tradiția din comuna Hudești toate fetele de măritat trebuiau să aibă zestre. Zestrea era formată din plapumă, perne, covoare-lăicere, prosoape, și pânză necesară pentru lenjeria de pat .Cu cât fata avea mai multă zestre cu atât avea mai multe șanse de a se mărita. Mamele erau cele care se ocupau de confecționarea zestrei. Pe lângă această zestre fata mai primea și o vacă. În ceea ce privește zestrea băieților, cei care vroiau să se însoare primeau ca zestre un car cu boi sau o căruță cu cai și o bucată de pământ.

Construcția caselor

Casele din comuna Hudești cu am spus și mai sus se construiau din lut, pe un schelet de lemn și nuiele împletite în picioare, acoperiș format din căpriori de tei sau plop și acoperit cu paie de secară și de stuf. Camerele aveau gemuri mici și în vremuri trecute unii săteni locuiau în bordeie foarte mici și foarte sărăcăcioase.

După cel de-al doilea război mondial au apărut cherpicii, făcuți din lut cu paie și pleavă, care se uscau la soare. Obiectele de uz casnic cum ar fi lingurile, polonicele, erau confecționate de țiganii din Baranca și erau vândute pe alimente necesare vieții de zi cu zi.

Ornamentarea caselor nu era foarte bogată din cauza sărăciei. Ornamentarea a apărut în comuna Hudești atunci când satenii au folosit șindrilă și au împodobit coamele caselor cu scânduri cu flori și păsări. Gardurile la început erau inexistente dar au apărut din necesitatea de a proteja culturile din grădinile sătenilor. Mai târziu casele au început să fie acoperită cu tablă.

Fântânile erau foarte rare în trecut și puțin ornamentate, în prezent fântânile fiind construite din tuburi de beton și ornamentate cu flori din tablă.

Portul

Costumul tradițional hudeștean este format din cămeșoi de cânepă, fără motive florare, larg și lung până la genunchi, încins cu un brâu de culoare roșie și o curea de piele și ițari făcuți în casă. Copii purtau o câmașă lungă chiar dacă erau fete sau băieți până mergeau la școală. Iarna sătenii purtau opinci făcute din piele de porc iar pentru a le spori rezistentența le dădeau cu piatră vânătă, iar pe cap, pentru a se proteja de frig, purtau câciulă de miel. Costumul femeilor era compus dintr-o cămașă de in înforată, care avea la gât nasturi, iar fusta era lungă și largă. La marginea fustei jos se vedea poala cămășii care uneori era din dantelă, iar în picioare purtau opinci. vara femeile purtau pe cap un batic și iarna un batic mai gros cunoscut ca bertă.

Acum costumele populare nu se mai poartă decăt de copiii la serbări școlare, pielea de porc din care se făceau opincile se aruncă, preferând papuci din materiale sintetice.

Particularități de vorbire ale populației din comuna Hudești

În vorbirea curentă a sătenilor din Hudești găsim fonetisme specifice graiului din vechi timpuri moldovenești care diferă de limba literară. Oamenii mai în vârstă din comună, făcând în trecut doar patru clase nu au un vocabular literar foarte bogat. Fondul principal de cuvinte folosit în limbajul de zi cu zi de căte sătenii din Hudești este de origine latină, având și unele cuvinte de origine slavă ca urmare a vecinătății cu popoare de origine slavă.

Atât în vorbire specifică săteniilor din Hudești, dar și a altor regiuni din Moldova de nord se poate observa cu ușurință existența unor particularități morfologice de: amu-acum, chiatră-piatră, chicior-picior, gios-jos, cărănidă-cărămidă, oleacă-puțin, poame-fructe, oghial-plapumă, omăt-zăpadă, harbuz-pepene verde, bostan-dovleac, păpușoi-porumb, gin-vin. Când se adresează unui om bătrân sătenii folosesc pronume în formă populară: mata, matale, mătăluță, mămuță, tătuță, bădie, bade, etc. În ceea ce privește numele folosite predominante diminutivele astfel că Maria se transformă în Marița, Smaranda în Maranda, Saveta în Tița, Florica în Floare, Constantin, Costel în Costică. De obicei numele de familie provin din denumirea unor plante, animale, locuri: Păpușoi, Bostan, Horeanu, Vișin, Cireș, Fasolă, Chipăruș, Curcan, Furtună, Cojocaru, Ciocan, etc. În comuna Hudești nu se vorbește o altă limbă decât limba română.

Capitolul IV : Obiceiuri tradiționale

„…orice obicei marchează un moment necotidian al vieții , un moment important , un început sau un sfârși, în orice caz, o trecere, o depășire, de la o stare la alta”.

Comuna Hudești, facând parte din Județul Botoșani, este alături de acesta o zonă de interferențe folclorice între specificul bucovinean și cel de influență basarabeană. Comuna se remarcă prin originalitatea și varietatea teatrului folcloric, prin obiceiurile de iarnă, vară, toamnă, primavară.

Prezența străvechilor lăcașe de cult, bogatele și variatele tradiții și obiceiuri populare ce se mai păstrează în bună măsură până în zilele noastre, vorbesc despre o intensă viață spirituală încă din timpuri îndepărtate. Populația din comuna Hudești este majoritară creștin-ortodoxă și ca urmare foarte multe obiceiuri și tradiții populare sunt legate de sărbătorile religioase.

Mihai Pop prezinta obiceiurile pentru cei necunoscători ca fiind „ pitorești manifestări, mari spectacole”, dar pentru cei care le înțeleg sensul „ele încifrează înțelesuri profunde asupra relațiilor omului cu lumea înconjurătoare, cu natura, asupra relațiilor interumane, asupra mersului normal al vieții sociale”.

Obiceiurile și tradițiile sunt cele care i-au făcut pe oamenii să meargă mai departe în perioadele grele prin spiritualitatea, simplitatea, euforia, fantezia lor. Începtul prezentării obiceiurilor și a tradițiilor poate fi lucrarea lui Dimitrie Cantemir, „Descrierea Moldovei” în care acesta prezintă: „Moldova, locuitorii săi, obiceiurile și năravurile lor”. Acesta „selectează când scrie despre datinile de demult și cele de azi la înscăunare domnilor Moldovei, „înmormântarea domilor”, „ceremoniile de logodnă și de nuntă a moldovenilor”.

Orice om, pentru a trăi are nevoie de un set de reguli fie ele religoase sau morale, aceste reguli dându-le stabilitate. Obiceiurile, tradițiile, datinile, sunt aceste reguli pe care oamenii le urmează cu sfințenie și care le aduce bucurie în suflet.

Satul românesc în ziua de azi se află undeva la mijloc, între tradiție și modern. Deși la țară oamenii mai bătâni luptă penru păstrarea datinilor, tinerii nu mai sunt așa interesați de ele ci sunt mai mult atrași de oraș, de noua tehnologie, de modern. Puțini mai luptă pentru păstrarea tadițiilor care ne fac sufletele mai frumoase, aceea magie a satului dispare încet, dar sigur.

Între datină și obicei există o diferentă, dacă datina vine de la ceva dat, din exterior, care este moștenit din generații în genereții , obiceiul este un act repetat care are scopul de a conserva și îndruma viața omului. Când ne referim la datină ne referim la ceva static ceva care dăinuie peste ani și ani, iar când ne gândim la obicei ne gândim ca la ceva dimanic, la o acțiune.

Obiceiurile folclorice se impart în:

a) obiceiuri de peste an, legate de momente ale muncii (obiceiuri din perioada de vară, primăvară, toamnă, iarnă);

b) obiceiuri legate de viața omului (ciclu familial).

Obiceiuri de peste an:

Comuna Hudești este păstrătoare de tradiții populare. Lăcașele de cult, bogatele tradiții și obiceiuri populare ce se mai păstrează vorbesc despre o viață spiritual intensă. Comuna are foarte multe obiceiuri și tradiții.

Obiceiurile de toamnă:

Toamna este un anotimp al bogăției, al recoltei bogate, 1 septembrie deschizând anul bisericesc. Din bătrâni se zice că așa cum va fi pe 1 septembrie așa va fi tot anul. Dacă este o zi frumoasă anul va fi bun, roditor, iar dacă este ploaie sau înnorat atunci va fi un an foarte ploios și recolta nu va mai putea fi culeasă. Dacă dimineața zilei de 1 septembrie e ploioasă, doar primăvara este ploioasă ceea ce va fi benefic pentru pământul ce va rodi. Dacă la prânz este frumos atunci vară nu va fi foarte secetoasă, va fi cald cât să fie bine pentru legume și fructe.

14 septembrie este o altă zi importantă pentru hudeșteni, fiind Ziua Sfintei Cruci. De ziua Cruci oamenii merg la biserică pentru a duce flori printre care și busuioc, pentru a le pune în jurul crucii din biserică. Crucea este considerată de oameni cea mai puternică armă a lui Dumnezeu care îi apără de rele. Pe lângă flori sătenii mai duc și fructe la biserică pentru a le sfinții preotul. Este o zi în care se postește. În trecut sătenii aveau obiceiul să ducă la biserică și cănițe noi de lut în care se punea apă curată și bună de la fântână, dar și mere și colaci, care după ce vor fi sfințite de preot vor fi împărțite copiilor.

Bucuria culegerii recoltei adună oamenii unu lângă altul. De obicei atunci când se culege popușoiul (porumbul), răsărita ( floarea-soarelui), fasolele, strugurii sau merele participă toată famila, chiar și vecinii . Este un obicei ca atunci când se aduce răsărita (floarea-soarelui) acasă toată lumea se strânge în curte pentru a o bate, adică pentru a scoate sâmburii, semințele din ea.

În afara de ceea ce reprezintă în fond, această activitate reprezintă și un act social, la sfârșit ajutoarele fiind răsplătite cu o masă bogată și cu un pahar de țuică. Dacă sfântul Gheorghe, sărbătorit pe 23 aprilie este cel care înverzește natura, Sfântul Dumitru sărbătorit pe 26 octombrie este cel care desfrunzește natura. Pe 26 octombrie mai sunt și Moșii de toamnă, zi în care gospodinele pregătec multe bunătăți și le impart copiilor și adulților.

Obiceiuri de iarnă:

Iarna este un anotimp bogat în tradiții și obiceiuri. Este sezonul în care sătenii după ce au muncit și au reușit să își adune roadele și să le pună la adăpost se odihnesc și așteptă cu multă bucurie sărbătorile de iarnă, prilej de sărbătoare.

Prima sărbătoare din timpul iernii este Sfântul Nicolae, ce se sărbătorește pe 6 decembrie fiind foarte așteptată de copii. Sfântul Nicolae este cunoscut de oamenii ca fiind iubitor față de Dumnezeu și față de oamenii . Este foarte cunoscută de către toată lumea binefacerea pe care a făcut-o față de un vecin de-al său, un om harnic ce a agonisit avere, dar după ce a a ajuns la pierzanie intentiona să își văândă fetele unui negustor. Sfântul Nicolae a condamnat acest gest și le-a dat fetelor o pungă cu banii, acestea ajungând într-un sfârșit să se căsătorescă cu oameni buni. De atunci și până în ziua de azi și mulți ani înainte se va practica obiceiul creștin ca toți copii care sunt cuminți să primească cadouri datoriă cumințeniei acestora. Se mai întâmplâ uneori să primescă și nuielușe semn că nu și-au ascultat părinții.

Crăciunul este o altă sărbătoare importantă, însoțită de multe obiceiuri. Atmosfera specific Crăciunului însă se simte începând cu Sfântul Andrei, sărbătoare celebrată în 30 noiembrie. Copii își pregătesc colindele cu 30 de zile înainte de Ajunul Crăciunului. Ziua de Crăciun este una dintre cele mai frumoase zile din an, în care oamenii uită de griji și de nevoi și se bucură de sărbătoare împreună cu familia. Sărbătoarea Crăciunului este o bucurie imensă ce îmbracă aceste zile prin cântări de slavă și obiceiuri strămoșești. Este o zi special, în care copii primesc cadouri de la Moș Crăciun, în care se cântă colinde și în care toată familia stă în jurul mesei îmbelșugate. În comuna Hudești se merge cu colinda din casă în casă în ajunul Crăciunului, colindele despre nașterea Domnului Iisus fiind cântate cu bucurie de copii, aceștia fiind purtătorii mesajului divin. Colindele sunt diverse, copii putând alege:

Am plecat să colindăm, Steaua sus răsare,

Domn, Domn să-nalțăm, Ca o taină mare,

Când boierii nu-s acasă, Steaua strălucește,

Domn, Domn să-nalțăm, Și lumii vestește,

C-au plecat la vânătoare, Și lumii vestește.

Domn, Domn sî-nalțăm,

Să vâneze căprioare,

Domn, Domn să-nalțăm, Că astăzi curata,

Căprioare n-au vânat, Preanevinovata,

Domn, Domn să-nalțăm, Fecioara Maria,

Și-au vânat un iepuraș, Naște pe Mesia,

Domn, Domn să-nâlțăm, Naște pe Mesia.

Să facă din pielea lui, (Colinda Steaua sus răsare)

Domn, Domn să-nalțăm,

Veșmânt frumos domnului,

Domn, Domn să-nalțăm.

(Colinda Domn, Domn să-nalțăm)

sau :

O, ce veste minunată, Astăzi s-a născut Hristos,

În Betleem ni s-arată , Mesia chip luminos,

Astăzi s-a născut, Lăudați și cântați,

Cel făr de început, Și vă bucurați

Cum au zis prorocii.

Că la Betleem Maria, Mititel înfășețel,

Săvârșind călătoria, În scutec de bumbăcel,

Într-un mic sălaș, Lăudați și cântați,

Lângă acel oraș, Și vă bucurați.

S-a născut Mesia.

(Colinda O, ce veste minunată) (Astăzi s-a născut)

Drept răsplată, copii primesc colaci, mere, nuci și bani. În trecut copii erau îmbrăcați cu ie, poale, catrință încinsă cu bârneață, cojocel din blană de oaie. Pe cap aveau batic și în picioare opinci. Băieții aveau ițari albi, cămașă cu flori încinsă cu brâu din lână cu flori, cu bundiță din piele cu flori, suman negru sau cojoc. Pe cap poartă căciulă neagră de miel și în picioare opinci. Mai aveau cu ei o traistă mică din lână cu flori în care colindătorii pun darurile. În prezent copii nu mai poartă costume populare decât la serbările de la școală sau grădiniță.

Un alt obicei răspândit în comuna Hudești este binecuvântarea masei de Craciun. Preotul umblă din casă în casă cu icoana pentru a vesti creștinilor Nașterea Domnului Iisus Hristos. Se pregătește masa pentru Ajunul Crăciunului cu mâncare și băutură, preotul binecuvântânt atât casa și masă casa cât și pe cei din casă.

Steaua este un obicei vechi care se găsește la toate popoarele creștine. Băieții de 10-12 ani se grupează și merg pe la casele gospodarilor cu steaua. Copii confecționează o stea din lemn cu 5-6 culori ce are un băț de susținere. Steaua este împodobită cu mărgele, hârtie colorată și clopoței, în mijlocul acesteia aflându-se o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul în brațe. Cei care primesc steaua se spune că în casa lor se revarsă harul divin ce îi va proteja pe toți membrii familiei.

Pomul de Crăciun este foarte important de Crăciun. De obicei în comuna Hudești pomul se împodobește cu două zile înainte de Crăciun. Bradul este un simbol el însemnând pomul vieții care apare în toate momentele importante ale vieții, cel al morții, cel al nunții și cel al nașterii. El mai apare și pe ștergare (prosoape), pe covoare, pe lemn și chiar pe ceramică. Bradul se împodobește în ziua de azi cu luminițe, cu beteală, cu globuri și diferite dulciuri și bomboane, dar în trecut se împodobea cu mere, nuci, și chiar cu lumânăr , globuri facute din hărtie în formă de stea, inimă, piramidă, săculeț și nu era așa bogat ca în ziua de azi.

Obiceiurile de Anul Nou au continuitate în comuna Hudești fiind practicate pe scară largă și includ: Plugușoru , Semănatul, Căiuții, Capra, Mascații, etc. Cel mai răspândit este plugușorul bineînțeles cu sunt mai multe variante ale acestuia. În biserici înainte de miezul nopții se fac slujbe și rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru anul care a trecut și pentru anul care începe. Trecerea de la anul vechi la Anul Nou este un moment important pentru toți românii, seara urărilor de bine, de belușug, de sănătate, de bucurie. Urările sunt însoțite de pocnetele bicelor, al clopoțeilor și al tălăngilor. Cete de tinerii și copii pornesc cu colinda prin comună pe la casele gospodarilor care îi răsplătesc pentru urări cu bani, nuci, mere și îi invită în casă pentru a le da prijituri, cozonac, etc. Toate aceste obiceiuri creează o atmosferă de bucurie, de feerie care încântă atât cei mici cât și pe cei mari.

Plugușorul este unul dintre cele mai vechi obiceiuri ce s-a păstrat și încă se mai păstrează în comuna Hudești. În vechime, Anul Nou se sărbătorea la 1 martie, odată cu sosirea primăverii, de aceea plugușorul și obiceiurile de Anul Nou vorbesc despre munciile câmpului, al speranțelor într-un an mai bun. În Ajunul Anului Nou grupuri de copii cu clopoței colindă ulițele pentru a le ura un an nou îmbelșugat, cu sănătate și fericire. În trecut aceștia se îmbrăcau în costume populare și aveau trăistuțe cu ei.

Plugușorul:

Bună vreme gospodari, Aho, ho, ho copii și frați,

Cu flăcai și fete mari, Stați puțin și nu mânați,

Mâine anul se înoiește, Și cuvântul mi-ascultați,

Plugușorul se pornește, Mâine anul se înoiește,

Și începe a colinda, Plugușorul se pornește,

Pe la case a ura. Și începe a colinda,

Pe la case a ura.

Semănatul este un obicei vechi încă practicat în comuna Hudești. În dimineața primei zile din Anul Nou, 1 ianuarie, copiii merg la semănat pe la casele gospodarilor. Semanătorii sunt fete și băieți care aruncă boabe de grău, orz , ovăz sau orez în fața casei sau în casă, urându-le un an nou mai bun, cu roade bogate, sănatate și împliniri. Copii sunt răsplătiți cu covrigi , nuci, bomboane, bani.

Semănat:

Sorcova, vesela,

Să trăiți,

Să înfloriți,

Ca un măr,

Ca un păr,

Ca un fir

De trandafir!

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata,

Tare ca fierul,

Iute ca oțelul.

Căiuții sunt foarte apreciați și asteptați în comuna Hudești. Accentul asupra caiuțiilor în comuna Hudești se pune pe dansul plin de viață. Grupuri de 2 , 4 , 6 , 8 baieți se costumeză și trec pe la casele gopodarilor. De obicei sunt acompaniați de o trompetă.

Capra este un moment plin de veselie și care amintește de o preocupare veche a românilor, cel de creștere a animalelor. Dansul lor este sprinten și sugerează neastâmpărul acestor animale. Capul poate fi confecționat din lemn sau poate să fie doar pătura care acoperă capra. Masca este împodobită cu lâna de culoare roșie și clopoței. Caprele sau Capra este de obicei acompaniată de muzica, de o trompetă.

Mascații sunt grupurile de tineri care poartă măști umane și creează o atmosferă de bucurie și încredere. Ei se îmbracă în haine vechi, rupte și peticite, purtând genți, ciocane, tălăngi, clopoței.

Nunta frumosă cum îi se zice în comuna Hudești este o parodie a nunții tradiționale. Este un obicei ce se practică atât în noaptea dinaintea Anului Nou, dar și în prima zi a Anului Nou. Tineri băieții se îmbraca în mire, mireasă, socrii, preot, primar, doctor, etc. Aceștia merg prima dată în data de 30 decembrie la Căminul Cultural pentru a primi „aprobarea” de la primar. În fața căminului aceștia ură acompaniați de trompete și tălăngi. După ce primesc „aprobarea” ei merg prin tot satul trecând pe la casa fiecărui gospodar fiind asteptați cu mare drag, ei mergând mai ales pe la casele în care erau fete nemăritate. În trecut cei care nu primeau Nunta frumoasă nu erau considerați gospodari.

Boboteaza este o altă sărbătoare importantă pentru sătenii din comuna Hudești în care avem multe obiceiuri. Boboteaza este ziua care ne amintește de botezul Domnului Iisus Hristos, apa fiind un simbol pentru purificare și reînoire. După Anul Nou este cea mai bogată în datini și obiceiuri. În Ajunul Bobotezei sătenii postesc și așteaptă preotul. Acesta însoțit de copii care striga „Chiralesa”, preotul având în mână crucea și busuiocul cu care stropește cu aghiazmă.

Sătenii îl invită în casă și îl întâmpină cu o lumânare aprinsă și cu o cană de apa pe care aceasta o va sfinți. Preotul stropește toate încăperile din casă binecuvântând familia și gospodăria. Crucea pe care o are preotul va fi sărutată de membrii familiei de la cel mai vârstnic la cel mai tânăr, dar întotdeauna întâi bărbații și după femeile. A doua zi de Bobotează preotul face în biserică Agheasma Mare, apoi merge la o apă curgătoare sau o fântână pentru a o sfinți. Din această zi toată apele sunt sfințiite, iar gospodinele nu au voie să spele timp de 8 zile. Dupa terminarea slujbei sătenii iau agheazmă și se duc acasă unde sfințesc toată gospodăria.

Ziua de 1 martie reprezintă începutul primăverii și spre deosebire de alte regiuni ale țării fetele dau mărțișoare băiețiilor, iar băieții dau fetelor în schimb de 8 martie câte o ciocolată sau o floare.

Floriile sunt în ultima duminică din postul Paștelui și are o semificație deosebită. De Florii, sătenii din Hudești, culeg flori de primăvară și le duc la biserică pentru a fi sfințite, apoi le duc acasă și o parte le pun în casă pentru noroc și sănătate și cu o parte ating animale din gospodărie pentru a fi sănătoase.

Paștele este o altă sărbătoare importantă pentru sătenii din Hudești și plină de obiceiuri. Noaptea Învierii este un prilej de luminare și îndreptare. Începând din Joia Mare, bărbații din Hudești lasă munciile câmpului și se ocupă de casă și de curtea casei. Curăță curtea, ard gunoaiele și repară gardurile, etc. Femeile văruiesc și vopsesc casele , dar și pregătesc alatul pentru pâine, cozonaci, pască și vopseaua pentru ouă. Pasca este făcută din aluat, în care se pune o umplutură formată din brânză de vacă, zahăr, ouă, mirodenii și se duce la sfințit în seara de Înviere. Alături de pască în paner (coș) se mai află ouă roșii, cozonac, vin ce vor fi sfințite și duse acasă pentru a fi mâncate împreună cu toată familia. Panerul este un coș din nuiele acoperit cu un ștergar (prosop) frumos.

După slujbă sătenii se întorc acasă cu lumânarea aprinsă pentru a aduce lumină curată în casă și cu panerul sfințit din care vor mânca cu toții. Dimineața, se pun într-o cană cu apă rece cu care se vor spăla toți membrii familiei, un ou roșu sfințit alături de un bănuț, acesta reprezentând un simbol al sănătății și al bogăției, cel care se spală ultimul ia bănuțul din cană. Ouăle de Paști se înroșesc cu colorant sau cu coji de ceapă ce le va da o culoare arămie. Ouale pot fi vopsite simplu sau se poate pune peste ele frunze de pătrunjel sau trifoi pentru a le înfrumuseța.

Înățarea Domnului se serbează la 40 de zile după Înviere. Aceștia duc la biserică colaci, colivă și vin pentru pomenirea celor morți. După slujbă aceștia se duc la cimitir și fac curățenie pentru a pune buchete de flori . Sătenii spun că până la Înălțarea Domnului nu se scot vitele la păscut , dar în această zi sunt lăsate să pască în voie.

Paștele este o sărbătoare a bucuriei în care oamenii se vizitează și se bucură de clipele minunate alături de familie.

Moșii de vară reprezintă un prilej de sărbătoare în care gospodinele pregătesc vase cu fel de fel de bunătăți și le dau de pomană.

Sănzienele este o altă mare sărbătoare , tradiția spunând că în noaptea de 23-24 iunie înfloresc florile de sânziene , dacă acestea înfloresc mai târziu cam tărziu pentru recolte și dacă înfloresc mai repede este prea înaintat.

Cele mai interesante, dar și cele mai bogate obiceiuri folclorice sunt cele legate de viața omului cum ar fi obiceiurile legate de nuntă, naștere, înmormântare.

Hramul în comuna Hudești:

În trecut, în satul Vatra erau cele mai multe și mai bogate obiceiuri și tradiții care din păcate s-au pierdut, singurul eveniment important legat de acest sat fiind hramul care are loc în 15 august.

Comuna Hudești este o comună plină de tradiții, de obiceiuri și de ceva magic care nu se găsește la oraș și este un loc care îți oferă ceva nou la fiecare reîntoarcere. Hramul Satului este o sărbătoare foarte importanta pentru locuitorii comunei Hudești. De proveniență slavă cuvântul hram semnificând lăcaș sfânt, biserică. Hramul satului în regiunea Moldovei de obicei este în ziua în care a fost sfințită biserica din sat. Atunci când o biserica este sfințită i se da numele sfântului din ziua în care a fost sfințită.

Hramul satului Hudești este în data de 8 noiembrie, ziua în care se sărbătoresc Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, cei care fac trecerea de la venerarea sfinților și a moștelor la cultul îngerilor. În folclorul religios, dintre cei doi arhangheli cel mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, fiind un înfocat luptător împotriva răului ce veghează la capul bolnavilor. Fiind o sarbătoare trecută cu cruce rosie în calendarul ortodox în această zi nu se lucrează slujba ținându-se în biserică la care sătenii merg pentru a se ruga și pentru pomenirea morțiilor în special cei ce poartă numele de Mihai și Gavril. Acest ritual de pomenire a morților căruia i se spune paos ,constă în aducerea de către sătenii la biserica a unui coș în care se pune un colac, o sticlă de vin și dulciuri și care sunt sfințite de catre preot și apoi împărțite oameniilor care sunt în biserică.

Pregătirile pentru ziua de hram se săvârșesc cu câteva zile înainte, poate chiar cu o saptamana înainte. Acestea încep prin curățenia care se face atât în casă cât și in restul gospodăriei. Dacă acum covoarele din case și celelalte lucruri se spală acasă la mașina de spălat, acum 20 sau chiar 30 de ani la orice sărbatoare mare sau chiar de hram acestea se spălau la cișmeaua care se gasea în centrul satului și la care se întâlneau majoritatea femeilor din satul Hudești, dar și din satele alăturate. Pe lânga curațarea covoarelor, carpetelor care se puneau pe pereți sau a păritarilor care se puneau tot pe pereți, dar în partea de jos aceasta întalnirea a femeilor reprezenta și un eveniment social.

Pregătirea mâncarii este un alt moment important care se finalizează cu o zi înainte de hram. În fiecare an se pregătește pentru hram răcituri care mai poate fi cunoscuta și sub numele de piftie. Pentru pregătirea acestei mancări se taie cocoșul din gospodărie care a fost ales cu multă vreme înainte fiind cel mai mare si cel mai frumos. Modul de preparare al răciturilor constă în fierberea cărnii în apă cu usturoi, foi de dafin alte condimente și legume. După ce această compoziție a fiert pentru câteva ore se pune in farfuirii și se duc în camera de curat, camera în care este rece si se lasă acolo pana a doua zi cand compoziția se va întări.

Alte feluri de mâncare pregatite sunt: piftele cu ceapa si maioneza, friptură de pui sau porc cu murături, ciorbă sau cum i se spune in regiunea Moldovei borș de pui sau porc, salata boeuf ,sarmale și un apertiv ce conține mai multe feluri de salam, sunca, piftele, snițele de pui sau porc și legume. Pe lângă aceste feluri de mâncare se mai pregătesc și multe feluri de prăjituri, cozonac si pâine de casă, dar și băutura ca vin, țuică, bere, suc, must, etc.

Cu doua zile înainte de hram se coace pâinea si cozonacul și se fac prăjiturile.În ajutorul gospodinei vin rude care o vor ajuta la pregătirea mâncării și la curățenie. Aceste ajutoare sunt vecine, rude, prietene ,etc. Vin pentru a ajuta pentru că la rândul lor aceștia vor primi același ajutor atunci când va fi hram și in satul acestora. După terminarea treburilor ajutoarele vor fi recompensate cu un pahar de suc sau de băutura, dar și cu un pachet plin cu bunătați ce îl vor lua acasă. În timp ce femeile gătesc și fac curățenie, bărbați se ocupa de animale și de muncă câmpului.

Ziua de hram începe respectându-se obiceiul, acela în care oamenii merg la biserică pentru slujbă și pentru a se ruga pentru bunăstarea gospodăriei și a familiei și care după ce se întorc acasă iau masa în familie. După masă aceștia așteapta oaspeții, rude, prieteni, colegi sau chiar vecini. Această zi este o oprtunitate de a se întâlni, de a descoperi unii despre alți ce curs a urmat viața acestora și pentru a se bucura de lucrurile pregătite pentru ei. Atmosfera este placută, iar la plecare fiecare dintre oaspeți va primi un pachet pentru acasa care va conține cozonac, pâine, prăjituri, sarmale și țuică.

Comuna Hudesti are 6 sate (Bașeu, Mlenăuți, Vatra, Baranca, Alba, Hudești fost sat Lupeni) și 2 cătune (Lișna-Nouă și Podiș fost Cuzoaia), fiecare sat celebrând hramul în zile diferite.

Satul Alba celebrează hramul în data de 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Cea mai însemnată realizare a Împăratului Constantin a fost Edictul de la Milano (anul 313) prin care creștinismul ajunge să fie recunoscut de stat, iar Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si alte lăcașuri sfinte. Fiind și aceasta sărbătoare trecută cu cruce roșie în calendarul ortodox, sătenii merg la biserică pentru slujbă și pentru pomenirea morțiilor în special cei cu numele de Constantin și Elena.

Satul Baranca celebrează hramul în data 08 iunie. Duminica de Rusalii sau Duminica Pogărâri Sântului Duh este sărbătoarea în care preotul iese cu credincioșii în câmp pentru a sfinții apa folosita la stropirea semănăturilor, iar oamenii împodobesc mormintele cu flori și frunze verzi. Mai este numită și Duminica Cincezecimii, deoarece acest eveniment a avut loc la cincizeci de zile de la Învierea lui Isus. Zi în care se respectă datinile la fel ca în celelalte sate.

Satul Bașeu are hramul în data 27 iulie, ziua Sfântului Pantelimon Călătorul, cunoscut și ca ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor, este trecut în calendarul ortodox cu cruce neagră, ceea ce le permite săteniilor, deși e slujbă in biserica să lucreze în gospodărie sau pe câmp.

Satul Mlenăuți are hramul de Înalțarea Domnului, sarbatoare trecuta cu cruce roșie în calendarul ortodox și care iși schimbă data celebrării de la an la an această sarbătoare având loc în Joia săptamânii a șasea după Paști, adică la 40 de zile dupa Înviere. Se respecta aceleași datini ca în celelalte sate.

Satul Vatra are hramul în data de 15 august, de Adormirea Maici Domnului, sărbătoare trecuta cu cruce roșie în calendarul ortodox. Se face slujbă în biserică și se pomenesc morții, în special cei ce au purtat numele de Maria. Fiind postul Adormirii Maicii Domnului cu o săptamână înainte nu se fac nunți.

Hramul satului Vatra este mai deosebit deoarece are loc vara. Mâncarea se face ca în celelalte sate, dar ceea ce face ca hramul să fie deosebit este terenul din centrul satului în care se aduc carusele și tot felul de jocuri pentru copii. În acest loc își fac apariția comercianții de jucării pentru copii și bătrânii care prepară o înghețată la căruță special pregătită acasă dintr-o spumă de ouă cu diferite arome și dulciuri. Acum 10 sau 15 ani, acest teren era un adevărat centru cultural în care se organizau spectacole, concerte și unde tinerii dansau în horă, dar acum a mai ramas doar mică parte din ceea ce a fost. Acum tinerii merg pe teren doar pentru a cumpara ceva sau pentru a mânca o înghețată după care seara merg la discotecă.

Cătunul Lișna-Nouă are hramul în data de 14 octombrie, de cuvioasa Parascheva cea care alunga suferința, mângâie pe cei întristați și izbăvește pe cei deznădajnuiți. Și în acest cătun se respectă datinile descrise mai sus.

Câtunul Podiș fost Cuzoaia nu are hram deoarece în acest cătun nu mai locuiește nimeni în el, ultimul locuitor decedând acum câțiva ani.

Hramul înca mai are aceea atmosferă caldă și plăcută, zi în care oameni se întâlnesc și se bucură, deși și-a pierdut din tradiții.

Obiceiuri de nuntă:

Nunta este un eveniment la care participă tot satul și care este foarte bogat în tradiții și obiceiuri. Acest eveniment trece prin mai multe momente până la evenimentul în sine: cunoașterea, logodna este împărțită în două momente, primul fiind logodna când băiatul o cere de la tată pe fata cu care dorește să se căsătorească și apoi „înțelesul”, o întâlnire a parinților fetei cu părinții băiatului pentru a stabili detaliile nunții. Abia dupa ce nu este nici o problema ce poate împiedica nunta sa se oficieze pot începe pregătirile.

În trecut, nunta ținea două zile și se făcea la cortul ce se așeza în curtea miresei sau mirelui. Toate pregătirile se făceau în gopodărie, mâncarea era pregătită de gospodinele comunei împreună cu o bucătăreasă pricepută care le coordona. Practic tot satul participa la pregătirile nunții, femeile la mâncare, prăjituri, și bărbații la construirea cortului , a meselor și băncilor din cort, la facerea băuturii pentru nuntă, băutura făcută în gospodărie.

În prima zi stăteau la masă invitații nașului și tinerii, iar în a doua zi după ce se mai odihneau stăteau invitații din partea socrilor. Acum însă tradițiile s-au schimbat și nunta are loc într-o singură zi.Tot în trecut părinții mirelui și a miresei trebuiau să caute nunii mari adică nași care îi cununa pe tineri și care trebuiau să fie oameni gospodari pentru a le da sfaturi bune și folositoare în viață.

Obiceiurile la nuntă se împart in trei categorii: obiceiurile de la casa miresei, de la casa mirelui și de la casa nașilor. Obiceiurile de la casa mirelui încep prin bărbierirea mirelui de către flăcai din sat, după care piptănarea lui și îmbrăcarea cu haine noi, cele de mire. Practic aceste obiceiuri sunt glume pe care le fac flăcai viitorului mire care renunță la burlăcie. Aceștia în glumă îl bărbieresc cu o coasă sau cu o sapă în timp ce muzica cântă și flăcăi îi dedică versuri:

Foaie verde ciucălău /Radeți barba de flăcău,

După ce te-ai însurat/Barba-i bună de aruncat.

La pieptănat aceștia aduc ori o greblă ori o furcă. Mai urmează un moment emoționant cel în care mirele își cere iertare de la părinții săi pentru greutățile pe care le-a facut până în acest moment, dar în același timp își ia bun rămas de la părinți. După ce mirele este aranjat, el împreună cu doi dintre flăcai și cu muzica merg la nași și la mireasă. Acasă la nași mirele este primit cu bucurie și muzica cântă cântece speciale pentru nașa și nașul mare. În curtea casei nașilor se fac hore și toata lumea participă la bucuria lor. După ce cinstesc și prevestesc nunta, mirele cu cei doi făcăi și cu nași merg la mireasă. În acest timp mireasa se aranjează și se îmbracă, voalul fiind pus mai târziu de nașă. La sosirea mirelui în calea lui apare o fetiță și o femeie în vârstă îmbracate în rochie de mireasa, mirele fiind nevoit să platească câțiva bani pentru a-și vedea adeavărata mireasă.

Mireasa la rândul ei își cere iertare la părinți, iar acest moment este acompaniat de un cântec specific:

Ia-ți mireasă ziua bună/De la tată , de la mumă/De la frați , de la surori/De la grădina cu flori.

După acest moment emoționant mirele cinstește socrii, aceștia oferind binecuvântarea fetei, tatăl său luând-o de mâna și dând-o mirelui. La ieșirea din casă mirii sunt blocați cu un băț lung de către rudele miresei, iar mirele trebuie să plătescă pentru a putea ieși cu mireasa.

În trecut mireasa după nuntă se muta la casa mirelui și după iertăciune se scotea din casă zestrea miresei ce se ducea cu căruța cu cai la casa mirelui. Dar în ziua de azi aceast obicei nu se mai practică. După ce mirele plătește pentru a ieși din casă cu mireasa, fiecare dintre ei va ieși, mirele cu o fată tânară, de obicei sora sau nepoata lui și mireasa cu un băiat tânăr, de obicei fratele, nepotul sau verișorul acesteia.

Aceștia ies dansând din casă și înconjoară masa ce este pregătită pentru gătirea miresei până când mireasa acceptă să se așeze la masă. Pe masă se află un colac mare făcut special pentru nuntă, o sticlă cu țuică care este ornată cu un fi de busuioc, o oglindă, un parfum și alte lucruri petru aranjarea miresei. Oglinda este ținută de către rudele miresei, de obicei copii mici ce primesc bani pentru a o ține în timp ce este aranjată mireasa. Mireasa este aranjată de către nașă care îi pune voalul și îi aranjează părul, după care mireasa aranjează mirele și îi pune floarea în piept și o bancnotă.

Urmează momentul în care mireasă pune flori în piept tuturor aflați în curtea sa după care tot alaiul se pregătește să mergă la biserică. Dar până să plece spre biserică poarta de la casă este legată de către vecinii miresei, mirele fiind nevoit să plătescă pentru a putea plece spre biserică.

Acesta plătește cu bani sau țuică. Drumul spre biserică îl parcurg pe jos, primii sunt doi tineri aleși de nași care duc lumânarile, după care mirele condus de două fete și mireasa condusă de doi tineri, după care vin părinții și restul invitaților, acompaniați de muzică.

În timpul slujbei în timp ce mirii și nașii se rotesc în jurul mesei, o rudă a miresei sau a mirelui aruncă cu bomboane pentru ca viața mirilor să fie plină de belșug și bucurii. După slujbă aceștia se îndreaptă spre locul în care se ține petrecerea.

La locul unde se ține petrecerea părinții mirelui ajung primii, și pun întru-un bol apă proaspătă și cu o legătură de busuioc, aruncă apa asupra mirilor binecuvântându-i și urîndu-le sănatate, fericire și copii sănătoși. Socra mare mai are si un colac ce este ținut de doi flăcăi deasupra uși, mirii urmând să treacă pe sub acesta de trei ori până să intre în local. Colacul după ce este rupt, este împărțit tuturor invitaților.

Urmează petrecerea care este însuflețită de jocurile și sârbele moldovenești la care participă toată lumea. Un obicei care nu mai este valabil în ziua de azi era acele în care în cadrul unei hore se puneau diferite materiale la gâtul nașilor, părinților, rudelor mirelui și miresei, dar și bucătăreselor care pregăteau mâncarea. Nașului mare i se mai punea și un prosop frumos la mâna pentru a se ști cine este nașul mare. Un alt obicei important este cel în care bucătăresele aduc nașilor în tonul muzicii o găină împodobită cu flori, busuioc și alte lucruri, iar nașii trebuie să le dea bani bucătăreselor pentru a putea lua găina. Acest adus al găini este acompaniat de un cântec specific:

Faceți-mi și mie loc,

Să mă duc la nașul mare,

Să-i duc ceva de mâncare,

Să-i sucesc mustățile,

Să-i placă nevestele,

Să i le sucesc mai bine,

Să mă placă și pe mine.

În trecut se făcea obiceiul paharelor dulci, pahare de țuică ce trebuie să fie băute de miri, nași și socrii. După obiceiul paharelor dulci se făcea darul, nașii împreună cu mirii și socrii merg pe la fiecare masă pentru a aduna darul. Banii se pun într-o găleată sau un borcan care era împodobit cu busuioc și alte flori. După adunarea banilor nașul avea datoria să îi numere și să anunțe invitațiilor suma strânsă, după care petrecerea continua până la momentul dezgătirii când mireasa schimbă voalul cu un batic, ea trecând la statutul de femeie căsătorită. După ce mireasa este dezgătită de către nașă, rudele aduc tot feluri de daruri ce le sunt oferite mirilor. Cu voalul miresei este gătită o altă fată necăsătorită, alegăndu-se și un băiat care va fi mirele fetei.

A doua zi se va ține Calea Primară, o petrecere mai restrânsă la care participă mirii, socrii, nașii și rudele apropiate.

Obiceiuri la nașterea:

Nașterea unui copil este un eveniment important în viața fiecărei famili acestafiind și motivul pentru care o femeie și un bărbat se cunună în fața lui Dumnezeu. Este momentul în care familia se împlinește și își trăiește o a două copilărie alături de copilul care va aduce sens vieții.

Nașterea încă mai are obiceiuri necunoscute pentru cei care trăiesc în mediu urban, unde botezul unui copil se concentrează mai mult spre petrecerea de după slujba de la biserică. În comuna Hudești mai există câteva obiceiuri care păstrează magia acestui moment. În trecut femeile din comuna Hudești nășteau acasă ajutate de moașa satul care știa toate ritualurile în legătură cu nașterea. În timpul nașterii mama nu avea voie să ia ceva fără să spună sau să culeagă fructe și legume în poală sau să lovească un animal pentru a nu apărea semne pe corp.

După ce naște, mama nu are voie să mergă la apă sau la fântână. Timp de șapte zile după naștere vine preotul acasă la leuză pentru a citi Molifta, o rugăciune ce are ca scop purificarea mamei. Data botezului este aleasă de părinți, copilul neavând voie să fie scos din casă înainte de a fi botezat. În timpul oficierii slujbei de botez mama nu trebuie să participe. La biserică merg nașii copilului, tatăl și bunicile. Nașii sunt aleși de părinți și practic sunt o a două pereche de părinți pentru copil. Aceștia îl vor ajuta pe copil de câte ori va fi nevoie și alături de părinții lui îi vor clădi o viața cât mai bună copilului.

În timpul slujbei de botez copilul este ținut de nașă în brațe. Aceasta va purta pe cap conform tradiției un batic sau o eșarfă. Alături de ea vor fi nașul, tatăl, bunicile, și celelalte rude. După ce este botezat, copilul este îmbrăcat de bunici și este dus acasă de către nașă. Când copilul este dat mamei nașa va spune de trei ori:

Mi-ai dat un păgân/Ți-am adus un creștin.

Alături de copil și de lumânarea aprinsă, nașa îi dă și un cadou simbolic mamei, împreună cu încurajările ei și cu promisiunile că o va ajuta să-l crească. A doua zi urmează Scăldătoarea, ziua în care copilul va fi scăldat de nașa sa, copilul trebuind să stea o noapte în mirul cu care l-a dat preotul la slujba de botez. În cada în care se va scălda copilul se pune bani, busuioc, petale de flori și o pană ca să aibă o viață ușoară, fără greutăți și necazuri, sub ea se pune un pix și un caiet astfel încât copilul să fie isteț și să se descurce bine la școală. În camera unde are loc scăldatul au voie numai femei, bărbații neavând voie să intre. După ce este scăldat copilul este îmbrăcat în cele mai frumoase haine și dat mamei.

Cu apa de la Scăldătoare se udă un copac tânăr din curtea părințiilor astfel încât copilul să crească la fel de frumos ca și copacul. Cada este întoarsă astfel încât o femeie tânară, căsătorită se urcă pe ea pentru a avea copiii, pentru a fi ea următoarea mămică. După acest obicei urmează petrecerea care celebrează bucuria părințiilor și bunicilor de a avea un nou membru în familie, la petrecere participând toți apropiații, făcând din acest moment un eveniment social foarte așteptat.

Obiceiuri în legătura cu moartea:

Moartea unui om este o mare pierdere pentru membrii familiei, dar și pentru satul, locul în care a trăit. Misterul morții și teama oamnilor de ceea ce nu cunosc a dat naștere diverselor obiceiuri și datini. Membrii familiei îndeplinesc obiceiurile pentru a face trecerea decedatului spre lumea cealaltă mai ușoară, dar și pentru a putea ei să treacă mai ușor peste această pierdere.

Dacă un om moare acasă, cei din familie cheamă doi bărbați și două femei pentru a-l scălda cu apă curată care aduce aminte de apa cu care a fost botezat decedatul când a fost creștinat, fiind îmbrăcat cu haine noi și pus în sicriu cu privirea spre răsărit unul dintre motive fiind cel religios, din această direcție va veni Hristos la Învierea oamenilor. Pe piept i se pune o icoană și mâinile stau încrucișate pe piept, trupul fiind acoperit cu o pânză albă.

Se mai pune și o găleată umplută cu făină de porumb în care fiecare persoană care vine la priveghi va aprinde o lumânare și va spune: „Dumnezeu să-l ierte.”

Priveghiul durează trei zile, la el participând tot satul, fiecare dorind să fie aproape de familie pentru a le alina suferința. În fiecare seară din aceste trei zile vine preotul pentru a citi Stâplii, o rugăciune specific acestui eveniment. Deaupra ușii se pune o pânză de culoare neagră care va rămâne acolo 40 de zile și se va ține lumina aprinsa din fața casei.

Toată familia și oameni care vin la priveghi sunt îmbrăcați în negru, femeile având și un batic sau eșarfă negră pe cap, iar bărbați nu se barbieresc pâna la îndeplinirea celor 40 de zile.

În ziua înmormântări se scoate mortul din casă și se dă de pomană copiilor și oamenilor care duc pomenele , 24 de colăcei și 24 de batiste semnificând cele 24 de punți. Pomenele sunt luate de la biserică de către vecinii sau rudele decedatului. Bărbații le vor duce tot drumul de acasă până la cimitir. Copii vor merge în față cu coroanele de flori pe care sunt prinse batiste pe care copii le vor lua când vor ajunge la cimitir pentru pomană.

Decedatul este condus pe ultimul drum într-o căruță, se alege din sat omul care are o căruță mare cu cai frumoși. Pe drum se dă de pomană femeilor. Decedatul este dus prima dată la biserică pentru slujba de 24 de Prohoduri, unde protul se roagă pentru sufletul mortului, dar și pentru cei care rămân în urma lui. Urmează momentul în care membrii familiei își iau rămas bun și se pregătesc să meargă spre cimitir. În trecut mortul mai era însoțit și de bocitoare care redau în cuvinte suferința familia, obicei ce în prezent nu mai este întâlnit în comună.

La cimitir preotul citește o rugăciune și după mortul este îngropat. După terminarea rugăciuni preotul stropește cu vin și aruncă o mână de pâmănt peste sicriu, gest care este urmat de toți membrii familiei și cei care se mai află la înmormîntare. Durearea este și mai mare în cazul în care moare un copil sau un tânăr necăsătorit sau o tănără necăsătorită. În cazul aceasta tânara este îmbracată în rochie de mireasă, iar tânărul în costum de mire și sunt însoțiți de fanfară care accentuează durerea pierderii. Aceștia sunt îmbrăcați în mire respectiv mireasă astfel încât acest ultim drum să fie ca o nuntă a ei sau a lui.

După înmormântare se face o masă acasă unde sunt invitați toți cei care au participat la înmormântare. Praznicul se face la 9 zile, la 6 săptămâni, la 6 luni, la 1 an, la 7 ani și după aceea când mai dorește familia. La o zi după înmormântare familia și cei apropiați se duc la cimitir pentru tămâiere. Praznicul se poate face acasă pregătindu-se diferite feluri de mâncare și chemând oamenii din sat pentru pomenirea celui decedat. Praznicul se poate face și la biserică ducând un colac, vin, sarmale și alte feluri de mâncare pe care le împarte celor care se află la biserică. Oamenii mai merg la cimitir pentru a îngriji mormintele și pentru a da de pomană pentru ca sufletul mortului să ajungă în rai de Înălțarea Domnului, la 40 de zile după Înviere sau în ziua a șasea după Paști.

Obiceiurile de peste an, cele legate de nuntă, de naștere și înmormânatare marchează evenimente importante din viața omului ce reprezintă un început, un sfărșit, un moment de tristețe, sau de fericire, un „set de reguli” după care își organizează viața, dar în același timp „un set de reguli” ce dau sens vieții, ce învață omul să se bucure de momentele pe care le oferă viața și să aprecieze ce au moștenit de la strămoși pentru a le transmită mai departe la răndul lor.

Folclorul-zestrea satului

„Folclorul trebuie să ne arate cum se răsfrânge în sufletui poporului de jos diferitele manifestații ale vieții, cum simte și gîndește el, fie sub influența ideilor, credințelor, superstițiilor moștenite din trecut, fie sub aceea impresiilor pe care i le deșteaptă împrejurările de fiecare zi”.

Hudeștenii au o bogăție spirituală, o bogăție a sentimentelor și a trăirilor sufletește care în ani și ani a dat naștere unui folclor cu multe reprezentări și care s-a transmis din generație în generație, care au bucurat sufletul sătenilor. Fiecare moment al vieții este reprezentat în folclorul hudeștean : bucuria, fericirea, succesul s-au exprimat în cântecele de nuntă, căntecele de joc, proverbe, cântece de leagăn, snoave, chuituri, suferința, tristețiile s-a exprimat prin balade, bocete, basme, proverbe, legende, etc .

Momentul nașterii unui nou membru în familie costituie un moment de bucurie pentru toată familia, copilul fiind semn de belșug și care aduce tot ce este mai bun noii familii. Cântecele de leagăn ale mamei sau bunicii sunt pline de sentimente de iubire și prețuire. Aceste au rolul de a liniști copil și de a îi oferi un somn lipsit de vise rele care să-l trezească. Multe dintre cântece sunt creații proprii născute din iubirea și prețuirea memelor și bunicilor:

“Nani, nani copiliță, „Nani, nani, puiul mamii,

Draga mami garofiță Culcă-mi-te mititel

Că mama te-a legăna Și te scoală măricel

Și pe fată te-a spăla Să te duci cu oile

Cu apă de la izvoroare Pe câmpul cu florile

Ca să fii ruptă din soare Să te duci cu vacile

Și să nu ai asemănare.” Pe câmpil cu fragile.”

În trecut când flăcai se întorceau de la horă cântau diferite cântece de dragoste care redau sentimentele lor pentru fata pe care o iubeau:

„Pădure, pădure verde

Frumos cântă cucu-n tine

Și mai gros și mai subțire

Și arde inima în mine.

Eu spun cucului să tacă

El se mută de pe cracă

Taci, cucule nu mai cânta

Că mi-ai rupt inima.

Cui îi cântă cucu sara

Amărât îi toată vara

Cui cântă dimineața

Amărât îi toată viața.”

Cântecele de dragoste sunt foarte variate, unele cântece fiind de dor:

„Și-am zis verde murele

Ia-mă în brațe, dorule,

Și mă treci pădurile

Pe la toate mandrel

Ochii și spâncenele

Fac pe lume relele

De n-ar fi ochi și sprâncene

N-ar fi pe lume rele…”.

Cântecele de dragoste sunt originale și inspirate din viața de zi cu zi, de locurile în care își împărtățeau iubirea:

„Sub un trandafir la poartă -Însoară-te sănătos

Doarme Ilenuța noastră Dacă nu știi ce-i frumos

Trece Ghiță și o trezește Că eu m-oi mărita

Ilenuța-i bănuiește. Mai la deal de casa ta

-Taci Ileană, nu bănui! Și ți-oi rupe inima

Că de-acuma n-oi mai veni Ție și lui maicăta.”

C-am venit să te întreb:

Să mă însor sa să-te aștept.

Sau:

„Păduricea-i verde

Mândra-n poartă ședea

Badea pe drum trecea

Cu ochii-l petrece.

Păduricea-i deasă

Mândra nu-i acasă

Și s-a dus devale

Să m-aștepte-n cale.”

Cântecele de nuntă exprimă experiențe de viață și întelepciunea lor, multe ele fiind ironii la adresa mirilor sau a părințiilor. De mire se râde deoarece acesta nu mai este flăcau, a trecut la casă lui și nu mai are voie să meargă la fete sau la cârciumă, iar de mireasă se zice de acum trebuie să învețe să fie gospodina și să nu mai stea cu flăcăi la poartă:

„Cine joacă și nu strigă „Hu, iu, iu pe dealul gol.

Face-i-s-ar gura strâmbă Că mireasa nu are văl

C-așa-i jocul românesc Și i-a face mirele

După el mă prăpădesc.” Când o tunde câinele.”

“Nu te uita la cojoc “Săracii boii cornuți

Ci te uită cum mai joc Cum se însoară niște muți.

Nu te uita la căciulă Săracele sutele

Ci te uită la făptură.” Cum se mărită slutele.”

„Câte fete sunt la joc „Tot pe roate, pe schimbate

Toate-s strâmbe la mijloc Și cu stângul mai departe,

Numai mândrulița mea Cu dreptul mai înapoi,

Îi dreaptă ca secera.” C-așa-I jocul pe la noi!”

Bocetele de la înmormântări exprimă sentimentele de tristețe și de durere față de pierderea suferită, în trecut la înmormântări erau chemate bocitoarele care alcătuiau textul bocetului după viața omului acest lucru dându-i o notă în plus de tristețe:

„Ia-ți Marie, ziua bună

De la soare, de la lună

Saracă Marie, dragă

Azi în pământ te bagă

Și te-i face țărnă neagră.”

Proverbele sunt învățături care se nasc din experiența omului și care este exprimată metaforic. Practic un proverb este o învățătură pe care un om a învățat-o prin propria sa experiența și pe care o transmite mai departe pentru a învăța și alți. De obicei proverbele sunt spuse în Hudești atunci când un om greșește și ceilalți doresc ca această greșeală să îi aducă o învățătură. Ele mai sunt numite în comuna Hudești și „vorbă bătrânescă”:

A fi cu minte este o avere.

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.

Apa trece, pietrele rămân.

Ai carte, ai parte.

Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură.

Nalt ca bradul, prost ca gardu.

Calul de dar nu se caută la dinți.

Țara arde, baba se piaptănă.

Capra sare masa, iada sare casa.

La așa cap, așa căciulă.

Cu bani cumperi și mamă și tată.

E bun de trimis după moarte.

Ce-și face omul cu mâna lui, nu i-o face nimeni.

Ce ți-e scris în frunte ți-e pus.

Ghicitorile alături de proverbe arată istețimea sătenilor :

Cine trece prin sat și câini nu bat?(Vântul)

Cine merge dar tot stă pe loc?(Ceasul)

Cine trece pe apă și nu se udă?(Umbra)

Nu e furcă, nu e fus

Însă pe tors mi s-a pus.(Pisica)

Am un bordel plin cu viței

Dacă nu sprag bordeiul, nu ies vițeii.(Bostanul cu sâmburi)

Există și foarte multe credințe populare în comuna Hudești care s-au păstrat din perioada în care sătenii își ghidau viața după semne, adică după soare, după lună, după cer, după vânt, etc:

Dacă pisica cască la soare este un semn că ziua va fi foarte călduroasă.

Dacă cocoșul cântă în pragul casei este semn că vor veni musafiri.

Dacă te mănânca mâna stângă este semn că vei primi bani.

Dacă te mănâncă mâna dreaptă este semn că dai mâna cu cineva, adică faci cunoștiință cu o persoană nouă.

Dacă îți taie calea o pisică neagră îți va merge rău.

Dacă îți taie calea cineva care merge la apă cu gălețile goale îți va merge rău.

Dacă îți iese în cale cineva care vine de la apă cu gălețile pline îți va merge bine.

Dacă cade ceva de pe masă de mâncat sau de băut înseamnă că morții cer de pomană.

Dacă este înnorat și vântut bate din jos nu va mai ploua.

Dacă pisica doarme pe cuptor este semn că vremea se va răci.

Obiceiurile, datinile și credințele sătenilor din Hudești sunt strânse legate de viața lor. Experiența de viață este transmisă din generație în generație sperând la continuitate, sperând să oglindească istoria populației de pe aceaste meleaguri.

Dansurile din comuna Hudești sunt cam aceleași dansuri ca în toate regiunile moldovei, având mici diferențe de la o regiune la alta. Ceea ce este caracteristic dansurilor moldovenești este temperamentul cu care se interpretează, iuțimea dansului. Sârba este un dans rapid, mișcări rapide efectuate de femei și bărbați în cerc ținându-se de mâini sau cu mâinile de umeri. Bătuta în horă este dansată mai ales de bărbați deoarece necesită o rapiditate și mișcări virtuoase. Horele sunt dansate de către femei și bărbați ce se țin de mână, ritmul fiind unul lent sau allegro în funcție de muzică. Hora mare este hora la care participă mai mulți oameni ținându-se de mâini care sunt ridicate la nivelul umerilor, ritmul fiind mai lent decât cel al unei hore obișnuitem pașii fiind mărunți sau largi, emanând o energie deosebită, bucurie și celebrare a vieții.

Capitolul V: Actualitatea tradițiilor folclorice

„…nu e datorie românescă mai vrednică de a fi îndeplinită și nu e osteneală mai de folos, decât ca să facem părtași pe cei mai tineri, pe cei ce vin după noi, de bunurile sufletești moștenite din vechime, să le predăm lor ca pe o zestre de mare preț. Iar zestre de preț nu e alta,ca averea de cuget și simțire, închisă și păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor, în adâncurile sufletului românesc și creștinesc al moșilor și strămoșilor noștri!..”

Folclorul ramâne o componentă importantă în cadrul satului românesc deși acesta este în curs de modernizare. Pentru oamenii din mediul rural înca mai sunt importante tradițiile moștenite din bătrâni și atât cât se poate aceștia luptă pentru păstrarea lor și pentru transmiterea acestora, copiilor, nepoțiilor.

În cadrul comunei Hudești exista un ansamblu care pregătește copii pentru spectacole în zilele de sărbătoare ale comunei. Ansamblul se numește Hudeșteanca și este o formație de dansuri și fanfara sub îndrumarea profesorul Mitoceanu Gheorghe din Mileanca un sat de lângă Hudești având și în satul natal o fanfară pe care o coordonează. Repetițiile de obicei se țin la școală, într-o sală de cursuri, copii având spectacole la serbări, de Crăciun, la hramul satelor, de Paști și alte evenimente speciale. Ultima reprezentație a acestora a fost pe 1 decembrie de ziua națională a României în care acești au prezentat o suită de dansuri specifice zonei Moldovei.

O altă tradiție care se ține în fiecare an este Balul Gospodarilor care în fiecare an este în luna decembrie sau ianuarie. Anul acesta a avut loc în data de 25 ianuarie. Balul Gospodarilor este un bal pentru sătenii comunei Hudești pe care îl organizează primăria. Acest bal este o mulțumire pentru gospodarii din sat, dar și un mijloc de distracție care să-i facă pe oamenii să mai uite de treburi și griji. Seara balului gospodarilor este o seara în care se dansează, se cânta, primaria aducând o formație muzicala în fiecare an. În unii ani, oameni s-au organizat și au adus și mâncare și bautură de acasă. Toată lumea din comnuă este prezentă, iar atmosfera fiind placută.

Obiceiurile de vară care se păstreaza din strămoșii sunt așteptate și în prezent de locuitorii comunei Hudești pentru că aduc zile de sărbătoare, prilej de mers la horă și de vizită la rude și prietenii în sezonul în care aceștia muncesc cel mai mult. Moșii de vară este o sărbătoare în care gospodinele pregătesc vase, sau ale lucruri casnice care le dăruiesc de pomană încărcate cu dulcuri, plăcinte tradiționale și alte bunătați.

Cele mai multe tradiții folclorice care încă se mai țin sunt în preajma Paștelui sau a Crăciunului. De Paști sătenii încă prepară Pasca, o prajitură specifică pentru sărbătorirea Paștelui. Este făcută din aluat, brănză de vaci amestecată cu zahăr și alte mirodenii și deasupra se pune ouă după care se bagă în cuptor. Pasca este așezată în Paner, coșul pregătit pentru noapte de Înviere. După slujba de Înviere sătenii se întorc acasă și gustă din Pască sfințită.

După 40 de zile de la Înviere sau în joia din saptămâna a șasea după Paști se păstrează sărbătorirea Înalțării Domnului sau Ispasul. Odată cu sărbătorirea Înălțarii Domnului atât pentru sătenii comunei Hudești cât și pentru restul românilor se sărbătorește Ziua Eroilor care au apărat cu prețul vieții patria. Cultul eroilor este marcat prin slujbe religioase sătenii aduc drept jertfă prosoape care se așează pe colaci mari, împodoboți cu flori de busuioc, colivă, vin.

Sătenii se duc și la cimitir unde pun flori pe morminte, fac curățenie și dau de de pomană pentru sufletul celor trecuți în veșnicie.

Ziua de 1 septembrie este o zi importantă pentru sătenii din comnuna Hudești pentru ca are o semnificație aparte ce se păstrează și in ziua de azi. Sătenii consideră că așa cum va fii ziua de 1 septembrie așa va fii tot anul. Dacă dimineața e ploioasă atunci primăvara va fii ploioasă, dacă la prânz va fi frumos, anul va fi bun. Dacă toată ziua e ploaie sau soare, tot anul va fii ploios sau secetos. Dacă ziua e posomorâtă, toată toamna va fii rea și sătenii nu vor putea culege recoltele și atunci va fii un an rău.

Sărbătoarea de Sfântul Nicolae este încă o sărbătoare așteptată de copii, dar și de adulți îndeosebi în comuna Hudești. De Sfântul Nicolae, pentru a primi cadouri, copii cuminți trebuie să își lustruiască cu grijă ghetele.

De Crăciun aproape toate obiceiurile folclorice încă se mai țin. Încă din timpul postului de Crăciun, copii până în 12-13 ani se adună și învață colinde moștenite vestind Nașterea Domnului. Un obicei răspândit în comuna Hudești este acela de binecuvântare a casei de către preot care vine din casă în casă.

Colindele sunt aceleași ca în vremea buniciilor și strabuniciilor, sunt păstrate și transmise mai departe. În comuna Hudești se colindă în ajun de Crăciun. Deși obiceiul de răsplătire a copiilor cu nuci, mere, colaci nu mai este așa de răspândit, bătrânii satului încă îl practică.

Steaua este un obicei vechi care se găsește la toate popoarele creștine și încă se practică cu bucurii de tinerii comunei Hudești. Deși copii nu se mai îmbracă în costume populare, steaua încă se mai confecționează. Steaua este din lemn, în 5-6 culori, cu un băț de susținere. Este împodobită și în mijlocul stelei este o icoană cu Maica Domnului.

Anul Nou sau Revelionul cum este cunoscut în ziua de azi este mult mai bogat în datini și obiceiuri care încă se mai păstrează și astăzi. Cele care se păstrează sunt: Plugușorul, Semănatul, Caiuții, Capra ,Mascații.

Plugușorul constă în cete de copii cu clopoței în mână care merg pe la casele gospodarilor și le urează un an nou mai bun, îmbelșugat, cu sănătate și bucurii. Căiuții este un joc cu măști animaliere care este pus în scenă de copii, in fiecare an de Crăciun. Căiuții sunt măștile cele mai admirate și mai așteptate pentru frumusețea împodobirii. În prezent sunt acompaniate de clarinet, trompetă, tobă.

Capra a fost și a rămas un dans dezlănțuit al căiuților, un căntec de fluier în care își fac apariția mândrele și săltărețe capre. Obiceiul este prezentat și astăzi pentru a stârni voia bună și se remarcă prin originalitatea costumului și a coregrafiei.

Ursul este un joc cu mască animalieră care este foarte popular în comuna Hudești jucat de copii și de cei maturii din Ajunul Anului Nou până în seara zilei de 1 ianuarie. Grupul se compune din urs, ursar(țigan) și țigancă(căldărăriță). Se joacă cu bucurie și în prezent, iar momentul preferat al oameniilor este intervenția țigăncii care îi face pe spectatori să râdă.

Mascații este jocul în care sunt purtate măști umane. Se joacă și în prezent și creează o atmosferă de bucurie și încredere. Măștile în prezent sunt din pălării rupte, cârpe vechi, panglici multicolore, împodobite cu nasturi, lână și dinții din fasole.

Tradițiile în comuna Hudești sunt duse mai departe de sătenii care încearcă pe cât se poate să transmită copiilor din cunoștiițele pe care le au sperând că aceștia le vor transmite mai departe la rândul acestora.

Concluzii

Tradițiile, obiceiurile ocupă un loc important în viața oamenilor. Ele sunt ceea ce moștenim din generație în generație, ele reprezintă identitatea noastră, ceea ce am fost, suntem și vom fi în viitor. Folclorul cu tot ce conține este o componentă importantă a oricărui popor, o componentă ce ar trebui valorificată și apreciată mai mult de locuitorii țării noastre pentru ca noi la rândul nostru să-l putem prezenta celor care ne vizitează țara.

Folclorul, tradițiile, obiceiurile sunt undeva la mijloc în zilele noastre. Există oameni care apreciază folclorul, care îl valorifică, care se luptă pentru a-l transmite mai departe și pentru a face alți oameni să înteleagă că de importante ar trebui să fie în viața noastră. Acești oameni sunt cei care promovează folclorul românesc în afara țării, care recondiționează case vechi pe care le transformă în muzee etno-folclorice, care păstrează tradiții și obiceiuri care se practicau în famililie lor din strămoși. Există și o a doua variantă, în care folclorul, tradițiile nu mai sunt păstrate sau sunt ignorate în detrimetul lucrurilor efemere. Tradițiile și obiceiurile sunt mai mult păstrate în mediul rural, oamenii ce locuiesc în mediul urban depărtându-se tot mai mult de ceea ce ține de folclor. În mediul rural sărbătorile, Crăciunul, Paștele, Anul Nou, au cu totul altă însemnatate decât în mediul urban. La țară de exemplu Crăciunul este așteptat cu mare bucurie de către oamenii, deoarece după o vară și toamnă plină de muncă, iarna reprezintă o perioadată a veseliei, a tradițiilor care sunt ținute cu sfințenie care crează parcă un atmosferă mitică.

Obiceiurile și tradițiile marchează întotdeauna un început și un sfârșit. Pentru fiecare moment din viața noastră avem un obicei sau o tradiție care ne ajută să trecem mai ușor peste acea experiență sau care intesifică bucuria pe care o simțim într-un moment important din viața noastră. Misiunea mea în alcătuirea aceastei licențe a fost să descoper oamenii care încă mai păstrează tradiții și obiceiuri, să le asimilez și eu la rândul meu pe cele pe care nu le știam și să le prezint și altor oameni care provin din alte părți ale țării. Bucuria unui om atunci când îl întrebi despre obiceiurile și tradițiile din zona în care locuiește este de neprețuit, iar eu la rândul meu voi păstra și transmite mai departe tot ce am aflat.

Cea mai importantă misiune a unui om ar trebui să fie să transmită mai departe bucuriile sufletești moștenite din strămoși deoarece nu există moștenirea mai mare pe care să o poți lasă urmașilor tai decât folclorul.

Bibliografie

Alexandru, Gonta-Satul în Moldova Medievală-Instituțiile, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1986;

Curs de Etnografie și folclor, Claudia Costin, Universitatea Suceava;

Alexandru Păunescu, Paul Sadurschi, Vasile Chirică-Repertoriul Arheologic al județului Botoșani, Volumele I-II, București, 1976;

Colectiv de Autori-Documenta Romaniae Historica-A)Moldova-Volumul XXIII(1635-1636), Editura Academiei Române, București, 1996;

Colectiv de Autori-Documente privind Marea Răscoală a Țăranilor din 1907-Vol.II, A.Moldova, Editura Acadamiei Române, București, 1983;

Ștefan Ciubotaru-Paginii din Istoria Învățământului Botosănean, 1759-1948, Editura Litera, 1987;

Ioan Alecu Iacobuță-Istorie și Legendă, Editura Graphix, Iași, 1994;

Ortansa A.Crașmaru, Aristotel V. Crașmaru-Drăgușeni-un semn al permanenței-Monografie, Editura Glasul Bucovinei, Iași-Rădăuți, 1992;

Protopopiatul Darabani-Contribuții monografice asupra așezărilor, bisericilor și învățământului, Editura Trinitas, Profesor Ioan Canciuc;

Elena Bucur, Florentina Dănilă, Mihaela Benciuc-Datini și obiceiuri populare, Editura Axa, Botoșani, 2002;

N. Jula, V. Mănăstireanu-Tradiții și obiceiuri românești, Editura Pentru Literatură, 1968;

Angela Paveliuc-Olariu, Arta popular din zona Botoșanilor, Ceramica populară, Comitetul pentru Cultură și Educație Socialistă al județului Botoșani, Muzeul Județean, 1981;

Angela Paveliuc-Olariu, Arta popular din zona Botoșanilor, Portul popular, 1980;

Angela Paveliuc-Olariu, Arat popular din zona Botoșanilor, Scoarțe și lăicere, 1976;

Mihai Pop-Obiceiuri tradiționale românești, București, 1976;

Ovidiu, Bârlea-Folclor Românesc, Editura Minerva, !981, Volumul I;

Culiusniuc-Olaru Ilie-Oamenii de seamă născuți pe plaiuri hudeștene(manuscris), București, 2006;

Romulus, Vuia-Studii de etnografie și folclor, Editura Minerva, București, 1975, p3;

Pavel, Ruxăndoiu-Folclor literar în contextual culturii populare românești, Editura Grai și Suflet-Cultura Națională, București, 2001, p46;

Iaconom, C. Ciocoiu-Locurile istorice din județul Dorohoi ce amintesc numele lui Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei, Tipografia N. Făinar, Dorohoi, 1904;

www.creștinortodox.ro;

monumenteuitate.org;

www.ebotoșani.ro;

www.moldovenii.md.

ANEXE

Comuna Hudești

Harta Comunei Hudești

Stema comunei Hudești

Imagine ansamblu sat Vatra, comuna Hudești

Primaria comunei Hudești

Conacul Boldur-Lățescu

Casă veche sat Vatra, comuna Hudești

Casă veche comuna Hudești

Casă veche comuna Hudești

Fântână veche

Fântână

Costum popular tradițional vechi

Costum popular tradițional bărbați

Costume populare tradiționale femei și bărbați

Fanfara comunei Hudești

Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou

Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou

Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou

Nunta mascata

Obiceiuri ziua Eroilor

Obiceiuri nuntă

Interiorul unei case tradiționale

Carpete tradiționale

Carpete tradiționale

Ștergare tradiționale

Covor tradițional

Căruță