Descrierea Ariei Naturale Protejate,,parcul Natural Bucegi”

Capitolul II

Descrierea Ariei Naturale Protejate,,Parcul Natural Bucegi’’

Muntii Bucegi constituie unul dintre cele mai reprezentative lanțuri muntoase din Carpații Meridionali, caracterizați fiind de o mare complexitate biogeografică. Diversitatea formelor de relief, structura geologică cât și altitudinea oferă condiții variate care au dus in mod direct la dezvoltarea unei flore și faune bogate și diversificate.

2.1 Structura parcului natural Bucegi

In urma studiilor efectuate asupra lucrarilor de specialitate ce se refera la aceasta zona, a materialelor din colectii, precum si a cercetarilor din teren efectuate a reiesit ca numarul de specii vegetale este de 3037 iar cel al speciilor animale este de aproximativ 3500. Structura interioara Parcului National Bucegi a fost stabilita pe baza caracteristicilor geologice, geomorfologice, hidrologice si a tipurilor de sisteme ecologice existente. De asemenea unitatile componente ale parcului au fost incadrate in diferite categorii in raport cu o serie de criterii: obiectul conservarii, suprafata, statutul legal, etc. Criteriile utilizate sunt in concordanta cu criteriile stabilite de IUCN.

In zona Valea Ialomitei si proximitatea viitorului amplasament al statiunii turistice exista trei categorii de arii protejate conform IUCN: categoria I – Rezervatii Naturale Stiintifice – reprezinta arii protejate administrate preponderent pentru cercetare sau protectie; categoria IV – Arii de Management pentru specii/habitate – ce reprezinta arii protejate administrate pentru conservare prin interventi si activitati de management activ si categoria

Detaliem structura interna a Parcului National Bucegi asa cum apare in planul de management al acestuia.

Structura Parcului National Bucegi

Delimitare interioara

Suprafata viitorului amplasament al statiuni turistice, se afla in afara ariilor strict protejate sau cu regim special. Se caracterizeaza printr-un nivel de diversitate specifica si a tipurilor de ecosisteme/habitate mai scazuta decat in restul parcului national fiind o arie restransa, pe o suprafata ce reprezinta mai putin de 1% din suprafata Parcului National Bucegi. Desigur, pentru acesta zona turistica, este importanta evaluarea biodiversitatii pana la limita accesului turistilor ceea ce necesita luarea in consideratie a unei multitudini de habitate si formatiuni vegetale ce sunt tipice Muntilor Bucegi, in special pe Valea Ialomitei.

Din elementele de flora si vegetatie, subliniem ca din totalul numarului de taxoni si cetotaxoni de la nivelul intregului parc national doar un numar limitat se regasesc in apropierea amplasamentului. De asemenea prezentam elemenetele de interes stiintific care fac obiectul masurilor de protectie si conservare stricte care se afla in zona Vaii Ialomitei in raport cu elementele de flora, vegetatie si fauna prezente in Parcul National Bucegi si care constituie obiective de mediu (protectie si conservare) relevante in raport cu obiectivele programului.

2.2 Biodiversitatea parcului natural Bucegi

Flora

Flora algala este reprezentata intregului parc national in mai multe biotopuri: ape, roci, soluri, pesteri. Dintre acestia Sinaiella terricola, Gruia si Oxicoccus irregularis, Gruia, precum si formele morfologice Hydrurus vaucherii, C.Ag. morpha amorpha, Gruia si Hydrurus vaucherii C.Ag. morpha caulinara, Gruia sunt unitati sistematice noi pentru stiinta, semnalate in decursul mai multor ani de catre cercetatorul Lucian Gruia (1962-1979). Algele cuprind 375 de taxoni ce apartin la 8 filumuri: Cyanophyta = 138 taxoni, Chlorophyta = 78 taxoni, Xanthophyta = 49 taxoni, Bacillariophyta=81 taxoni, Chrysophyta=6 taxoni, Flagellata = 1 taxon, Euglenophyta = 2 taxoni, Pyrophyta = 2 taxoni.

Flora micologica este extrem de variata fiind reprezentata la nivelul masivului de peste 800 specii, identificate pe diferite substraturi. Acestea apartin la mai mult de 270 de genuri atat saprofite cat si parazite.

Flora lichenologica este formata din 141 de taxoni corticoli, 35 muscicoli, 48 lignicoli, 183 saxicoli, 78 tericoli. Dintre acestia, 4 specii si o varietate sunt endemice pentru M-tii Bucegi (Verrucaria bucegiensis, Polyblastia butschetschensis, Microglaena butschetschensis, Thelidium bucegiensis, Lecanora verrucosa var. bucegica) si doua specii sunt descrise noi pentru stiinta, cu “locus classicus” in aceasta regiune (Calicium cretzoiui Nadv. si Caloplaca calcivora Zasch.).

Brioflora este in mare parte reprezentata de elementele montane (36,7 %), polizonale (25,1%), montan alpine (16,6%), si respectiv alpine (13,1%). Din punct de vedere al substratului predomina speciile tericole (27,7%) si saxicole (23,1%). In cursul superior al Ialomitei formatiunile turboase de Sphagnaceae contin numeroase elemente relicte care fac obiectul protectiei. Astfel asociatiile turficole si turficol-saxicole ce contin 6 % din numarul de specii de muschi sunt bine reprezentate in Turbaria Laptici si reprezinta un obiectiv special de protectie.

Numarul mic al speciilor corticole se explica prin prezenta lor si pe alte substraturi ceea ce a dus la incadrarea acestora in categoria poliedaficelor. In privinta exigentelor hidrice predomina net speciile mezofile (53,2%), si higrofile (15,4%). Stefureac (1955, 1963) mentioneaza o serie de elemente boreale, cum sunt: Grimmia alpicola, Catoscopium nigritum, iar dintre speciile gasite numai in Bucegi sunt citate Riccia sorocarpa var. nana, Tayloria tenuis, s.a. Multe elemente sunt de origine tertiar cuaternara, fiind relicte arctice si subarctice (Conostomum boreale).

Briofitele sunt prezente in toate etajele cat si in toate formatiunile de vegetatie, cu variatii in functie de conditiile de mediu. Se intalnesc, in etajul pajistilor alpine, grupari raslete de Polytrichum juniperinum, Polytrichum communae, Distichium montanum s.a. Pe vaile reci, este prezenta Bucegia romanica, descrisa in 1899 de Radian si despre care s-a crezut ca este endemism din Bucegi dar ulterior a fost semnalata si in alte masive muntoase. In padurile de molid si de amestec predomina specii de Hylocomium splendens, Pleurozium schreiberi, s.a.

Majoritatea statiunilor cu elemente briofloristice importante se afla preponderent in rezervatiile naturale. In Rezervatia botanica Turbaria Laptici, pe cursul superior al raului Ialomita, exista formatiuni turboase de Sphagnaceae pe care se dezvolta numeroase elemente relictare ce fac obiectul conservarii.

Cormofite – Numarul speciilor semnalate din Bucegi reprezinta aproximativ o treime din totalul taxonilor cunoscuti in flora Romaniei. Cormofitele sunt reprezentate de 1183 de specii apartinand la 407 genuri si 86 de familii. Cele mai bine reprezentate sunt: Compositele cu 179 de specii si Gramineele cu 103 specii. Cu peste 50 de taxoni sunt patru familii: Cruciferae – 56 de specii, Caryophyllaceae – 53 de specii, Leguminosae – 51 de specii si Cyperaceae – 52 de specii. Impreuna cu familiile Rosaceae – 49 de specii, Scrophulariaceae – 49 de specii, Ranunculaceae – 44 de specii si Labiatae – 41 de specii numarul de taxoni reprezinta peste 55% din totalul speciilor cunoscute din M-tii Bucegi.

Elementul fitogeografic cel mai bine reprezentat este cel eurasiatic, cu un numar de 339 specii, ceea ce corespunde la 27,08% din totalul taxonilor analizati. Urmeaza in ordine ca numar de specii, elementul european cu 106 taxoni, adica 12,78% din numarul total. Deosebit de bine reprezentat este elementul central-european cu 147 specii, respectiv 11,47% precum si cel circumpolar cu 154 de specii, adica 12,30%. Numarul mare de specii circumpolare se explica prin conditiile de clima din Masivul Bucegi, ce se caracterizeaza prin temperaturi mai scazute si precipitatii mai abundente. Speciile lemnoase arborescente (macrofanerofite) sunt reprezentate prin 16 taxoni iar cele arbustive prin 42 de unitati realizand un procent de doar 4.57 % din totalul de specii prezente in parc. Acesti taxoni realizeaza vegetatia padurilor sia tufarisurilor din zona forestiera. Tufarisurile scunde cuprind un numar de 23 de taxoni echivaland cu 1,8% din totalul speciilor. Acetea sunt prezente predominant in etajul subalpin dar exemplare isolate patrund si in structura padurilor.

Endemitele reprezinta 5,6 % din flora masivului totalizand 60 de specii sau subspecii. In flora masivului se intalnesc 22 de endemisme carpatice generale (Beldie, 1967). Acestea se gasesc distribuite astfel: 7 taxoni in zona forestira, 9 in zona forestira si alpine si 6 in zona alpina.

Din endemismele specifice Bucegilor si muntilor invecinati (Piatra Craiului, Postavaru, Piatra Mare) 2 taxoni se afla in Bucegi si 5 in masivele alaturate (Astragalus australis ssp bucsecsi si Poa molinerii ssp. glacialis). Astragalus australis ssp. bucsecsi Jáv., apare sporadic in zona alpina, pe platouri, coame, varfuri, brane, prin pajisti, locuri pietroase sau pe stancarii. A fost semnalata in Caraiman, Costila, in Valea Malinului si pe Brana Mare, Babele, Vf. Omu, Bucsoiu, Padina Crucii, Galbinarile Gaurei. Poa molinerii ssp. glacialis (Beldie), este frecventa in zona alpina, cu deosebire in etajul alpin superior, prin pajisti din statiuni vantuite si in tundra alpina, pe soluri scheletice si pe bolovanisuri. Element oligoterm, adesea pionier in eroziuni eoliene. A fost semnalata la Babele, Caraiman, Costila pe Brana de Sus 2430m si Brana de Mijloc 2350 m, Coltii Obarsiei 2330 m “La Cerdac”; Vf. Omu, Moraru, Bucsoiu, V. Tiganesti, Scara, Doamnele, Valea Obarsiei, Cocora pe creasta 2020 m.

Speciile relicte prezente in masiv sunt in numar de 11 dintre care 10 din perioada glaciara si unul din tertiar. Sunt considerate specii de interes deosebit cele cantonate in etajul alpin, in pajistile reci, supuse pericolului de disparitie datorita stresului termic si datorita pericolului reprezentat de pasunat. Pentru intreaga zona se considera periclitate speciile familei Orchidaceae prezenta pe Abruptul Prahovean din zona Sinaia si Busteni pana pe platou la Vf. cu Dor, Jepii Mici, Piatra Arsa. Specia Orchis mascula ssp. signifera este singurul taxon din aceasta familie care este prezent in zona V. Horoabei.

Elementele endemice reprezinta 5,6 % din flora Bucegilor. Dintre speciile ocrotite prin lege care se intalnesc in Parcul National Bucegi sunt: Trollius europeus, Daphne blagayana (in zona Sf. Ana), Nigritella nigra (zona Furnica, Piatra Arsa, Babele, Caraiman, Costila) si Nigritella rubra (zona Furnica, Piatra Arsa, Jepii Mari, Jepii Mici, Dichiu). Trollius europeus are o larga raspandire in prezent in zona Furnica, Piatra Arsa, Jepii Mici, Costila, Omu, Moraru insa a fost semnalata si la Pestera Ialomitei. De asemenea Nigritella nigra este prezenta in acesta zona. Dintre relictele glaciare cele reprezentative sunt: Woodsia glabella (cantonata in zona Bucsoiu), Carex cordorhiza (prezenta in Turbaria Laptici), Salix myrtilloides (prezenta in Turbaria Laptici), Thalictrum alpinum (Costila, Coltii Obarsiei, Piatra Arsa), Draba phladnizensis (Coltii Obarsiei, Obarsia, Omu, Bucsoiu), Saxifraga cernua (Caraiman, Bucsoiu, Valea Malaesti) si Astragalus frigidus prezent in toata zona platoului Bucegi.

Alte elemente protejate sunt: Taxus baccata L. (tisa), prezenta in padurile din etajul montan mijlociu, in arborete de amestec de fag cu brad sau bradete, in locuri stancoase sau pe grohotisuri de calcare, in exemplare izolate sau mici palcuri; Larix decidua Mill. (larice), frecventa in etajul montan superior si subalpin, sporadica in etajul alpin inferior, in palcuri, raristi, arborete mici sau exemplare izolate, cu deosebire pe versantul prahovean al masivului (masivul Bucegi reprezinta una dintre cele cinci statiuni cu larice natural din tara); Gentiana lutea L. (ghintura galbena), sporadica in etajul alpin inferior si etajul subalpin, exceptional pana in etajul montan mijlociu, prin pajistile de pe branele si coastele versantilor abrupti insoriti, prin buruienisuri de coasta si pe stancarii inierbate;

Rhododendron myrtifolium Auct. (smirdarul), frecvent in zona alpina si etajul subalpin, atat pe coastele usor inclinate de pe platoul Bucegilor, cat si pe versantii abrupti, in tot cuprinsul masivului (in etajul alpin superior pe versanti insoriti, adapostiti, prin raristi de padure de pe versantii nordici sau prin chei); Salix myrtilloides L. (salcia de turba), specie endemica, semnalata in Rezervatia Naturala Laptici, in turbarie, intr-un singur palc, pe stratul gros de Sphagnum (Beldie, 1956); Angelica archangelica L. (angelica), sporadica in etajele montan superior si subalpin, pe langa paraie si in chei, in locuri stancoase si umede (rara in etajul alpin inferior, prin buruienisurile de sub jnepenisuri).

Vegetatia

Pentru evaluarea potentialelor efecte ale planului propus asupra sitului protejabil ca întreg, în termeni de interferență cu relațiile fundamentale care definesc structura sitului si interferență cu relațiile fundamentale care definesc funcțiile sitului este prezentata abordarea utilizata in studiul vegetatiei.

Datorită structurii și dinamicii sale precum și acțiunii factorului antropic, sistemele ecologice ridică dificultăți particulare în definirea unor concepte operatorii, fundamentale în studiile fitocenotice.

Pentru depasirea acestei dificultăți, luarea în considerare a influenței umane din optica unei evoluții dinamice trecute și viitoare a vegetatiei se dovedește a fi necesară. Luarea în considerare a criteriilor ecologice și dinamice, cuprinderea sistemică a nivelurilor superioare individului, de organizare și funcționare, reflectată în teoria ecosistemică, precum și integrarea nivelurilor primare în unități din ce în ce mai mari (peisaj, teritorii fitogeografice), au condus spre o polarizare a preocupărilor de studiul vegetației.

În gândirea ecosistemică ce interesează vegetatia în mod special, suportul integrării biocenotice este comunitatea vegetală definită ca ansamblul populațiilor din diverse specii interconectate și încadrate într-un complex de relații biotice și abiotice.

Vegetatia extrem de bogata a masivului reprezentata printr-o mare bogatie a cetotaxonilor fiind semnalate aproximativ 78 de asociatii si 25 de subasociatii. Abordarea si realizarea caracterizarii vegetatiei masivului a avut la baza calea fitosociologică clasică, fondată de către Braun-Blanquet și Pavillard la Școala din Zürich – Montpellier. Aceasta este bazată pe ansamblul cortegiului floristic. Problematica privește, deci, covorul vegetal și discontinuitățile lui, iar punctul de plecare este individul vegetal ce aparține unei specii. Suma indivizilor ce prezintă anumite particularități constituie forma elementară a comunităților vegetale – individul de asociație – acesta fiind inclus în unitatea sintetică de bază, asociația vegetală. Asociația este elementul conceptual ce se găsește la baza fitosociologiei și ea are un caracter floristico-statistic. Ea se exprimă printr-un tablou ce cuprinde speciile, coeficientul lor de abundență-dominanță, sociabilitatea lor si fidelitatea lor in condiții staționale.

Trebuie făcuta o distincție neta între: – formația vegetală, care poate fi o pădure, o pășune etc., – gruparea vegetală,ce desemnează ansamblul plantelor reunite în același loc și – asociația vegetală, care este o unitate abstractă cu o arie geografică delimitată și care traduce condiții ecologice relativ precise. Aceste condiții sunt definite prin amplitudinea diferiților factori ecologici și de către toate speciile ce constituie ansamblul specific normal al asociației (Delpech et al., 1985). Ea se înscrie în dinamica grupărilor vegetale și este percepută prin intermediul individului de asociație, entitate concretă delimitabilă pe teren.

Particularitatea acestei sistematici constă în determinismul ei: în sociologia vegetală, vegetația este un efect, modul său de grupare avându-și cauzalitatea în ansamblul factorilor ecologici, dinamici și istorici (Rameau, 1988).

Vegetatia extrem de bogata a masivului reprezentata printr-o mare bogatie a cetotaxonilor fiind semnalate aproximativ 78 de asociatii si 25 de subasociatii. Cea mai mare parte a cetotaxonilor valorosi semnalati si descrisi in studiile de specialitate, au un areal destul de restrans, fiind limitati la arii din masiv fara a fi prezente in vaile din etajul montan mijlociu (Beldie, 1967).

Din acestea cenozele alpine sunt bine reprezentate continand un numar ridicat de endemite carpatice. Mentionam ca studiile efectuate pana in prezent au conturat cetotaxoni specifici alpini prin interpretari si comparatii cu alte fitocenoze similare din lantul carpatic. Astfel s-a conturat o vegetatie nivala ce a fost circumscrisa arealelor unor taxoni critici si a unor zone endemogene si endemoconservatoare. Subliniem ca majoritatea acestor elemente sunt alpine si nu subalpine sau montane. De asemenea o dificultate majora o reprezinta faptul ca asociatii apartinand aceleiasi formatii difera intre ele prin conditiile din siturile ocupate si distributia lor. Astfel diferentele floristice nu pot furniza informatii atata timp cat nu pot fi interpretate ca un rezultat al unui habitat diferit sau a unei istorii diferite a vegetatiei. Procesele populationale, variatia intrapecifica, autocorelatia, conditiile de microclimat si evenimentele stohastice ridica dificultati mari in stabilirea asociatiilor si a dinamicii acestora.

 Zona Pestera – Padina nu prezinta in aria amplasamentului formatiuni vegetale valoroase dar la nivelul intregii vai a Ialomitei sunt numeroase formatiuni specifice etajului montan si alpin si in mod special al M-tilor Bucegi.

Fagetele .Speciile dominante fiind: fagul (Fagus sylvatica), bradul (Abies alba), molidul (Picea abies) si laricele sau zada (Larix decidua)., asociatia caracteristica fiind cea de Symphyto cordati – Fagetum Vida, ce reprezinta climaxul fagetelor pure sau cu diseminatii de Abies alba si Picea abies din etajul montan. Este raspandita pe toate expozitiile, pe versantii slab inclinati.

Molidisurile ce caracterizeaza etajul alpin superior sunt de tip Hieracio rotundati-Picetum (Pawl. et Br.), ocupa suprafete mari in bazinul superior al Ialomitei si pe versantul transilvanean, unde aceasta fasie este mult mai ingusta. Bradetele Bazanio-Abietum albae (Wraber) sunt instalate pe versantii moderat inclinati, pe suprafete relativ restranse, in preajma localitatii Sinaia si Poiana Tapului.

Alte asociatii caracteristice vegetatiei de padure sunt cele de Poaeto-Pinetum sylvestris (Borza), Piceto-Laricetum carpaticae (Beldie), Vaccinio-Pinetum sylvestris (Kobensa).

Deasupra padurilor se intinde o fasie de tranzitie catre golul alpin, care pe versantul prahovean are pe alocuri, o mare intindere (Furnica, Jepi, Caraiman, Costila, Morarul, Bucsoiul). Palcurile si raristile din aceasta zona sunt formate din molid sau din larice, printre care se instaleaza adeseori tufarisuri de jneapan si anin de munte. Intre Claia Mare si Valea Jepilor, raristea de larice cuprinde si numeroase exemplare de zambru (Pinus cembra), arbore rar care reprezinta un relict glaciar.

Vegetatie de stancarie

Grupeaza fitocenozele cosmofitice cu rol important in colonizarea fisurilor de stanci si in pregatirea substratului pentru instalarea noii vegetatii cu specii mai pretentioase fata de natura substratului. Ca asociatie caracteristica mentionam Asplenio-Cystopteridetum Oberd., asociatie sciafila, ce vegeteaza in fisurile si politele calcaroase ale masivului Leaota, in Vala Cheii si Cheile Crovului. Se remarca frecventa mare a speciei Poa nemoralis care poate fi considerata ca o diferentiala pentru masiv.

Vegetatia de grohotisuri si bolovanisuri

Asociatiile de grohotisuri calcaroase din etajul alpin grupate in aliantele Papavero-Tymion-pulcherrimae, Teucrion montani, Androsacion alpinae, alcatuiesc un stadiu incipient de colonizare, legat de mentinerea unei mobilitati relativ active a substratului. Calamintho baumgarteni – Galietum anisophylli (Beldie) reprezinta una dintre cele mai reprezentative asociatii ale grohotisurilor calcaroase. Populeaza grohotisurile marunte de la baza sancariilor. Se dezvolta cu precadere pe coastele insorite, marginile caldarilor glaciare bine luminate.

Vegetatia de tufarisuri montane si subalpine

Cuprinde fitocenoze de origine primara sau secundara cu rol important in reglarea proceselor erozionale prin fixarea substratului si mentinerea stratului de zapada un timp mai indelungat, topirea acestuia facandu-se treptat.

Cele mai importante tufarisuri in Bucegi sunt alcatuite mai ales din jneapan (Pinus mugo), anin de munte (Alnus viridis) sau din amestecaturi din aceste doua si mai putin ienupar (Juniperus nana).

Dintre tufarisurile pitice smirdarul sau rododendronul (Rhododendron myrtifolium) formeaza una dintre cele mai remarcabile asociatii din Bucegi si se asociaza cu alti arbusti scunzi ca afinul si merisorul dar si cu Pinus mugo, ca de exemplu Rhododendro myrtifolii – Pinetum mugi (Borza si Coldea), distribuite cu un optim ecologic pe platouri si versanti acoperiti abundent cu zapada in cursul iernii si expusi vanturilor umede.

Tufarisurile pitice de azalee de munte (Loiseleuria procumbens) formeaza covoare dese si scunde, continue sau intrerupte de eroziuni de vant, pe coastele si seile puternic vantuite din zona alpina, pe soluri sarace si acide.

Vegetatia buruienisurilor inalte de munte

Se caracterizeaza prin abundenta speciilor care acopera complet solul, vegetand in statiuni adapostite, cu umiditate atmosferica relativ ridicata, fiind cantonate de regula in zona forestiera. Fiind frecvente in zona forestiera sunt instalate in lungul paraielor, cheilor, vailor inguste si hornurilor. In cheile stancoase din calcare, pe Valea Pelesului, se gasesc buruienisuri luxuriant dezvoltate precum Petasites albus, Petasites kablikianus si Aconitum toxicum. Heracleum palmatum (talpa ursului), endemism al Carpatilor, este bine reprezentata in etajul molidisurilor.

Rumex arifolius, Geranium silvaticum dar si numeroase palcuri de urzici se intalnesc pe poteca Vaii Jepilor sau in dreptul Cascadei Caraimanului.

Vegetatia pajistilor mezofile montane si subalpine

Sunt raspandite in etajul nemoral pe coaste domoale, insorite, vai, pe solurile brune de padure pana la podzoluri, reavane si relativ bogate in substrate nutritive (Agrosti -Festucetum rubrae Horv., Trifolio – Festucetum rubrae Oberd.). Dintre tipurile generale de pajisti in Parcul Natural Bucegi, pajistile de taposica (Nardus stricta) ocupa suprafete insemnate, continue, pe coastele slab inclinate din portiunea inferioara si mijlocie a platoului: pe podisul Muntilor Dichiu, Oboarele, Nucet, Blana, Laptici, Piatra Arsa si Cocora.

Pajistile de pe versantii abrupti reprezinta cele mai interesante unitati de vegetatie din Bucegi. Aici sunt intalnite majoritatea elementelor specifice masivului, precum si cele mai multe endemisme si raritati floristice.

Vegetatia specifica branelor de pe versantii insoriti se caracterizeza prin dominanta ierburilor: Sesleria haynaldiana, Carex sempervirens, Festuca saxatilis, Festuca amethystina, Festuca versicolor si Poa violacea.

Dintre asociatii mai mentionam Poa (alpinae) – Prunelletum Oberd. ce alcatuieste pajisti compacte pe versanti moderat inclinati si in lungul vailor largi, Deschampsietum caespitoasee Horvatić sau Melico – Phleetum montani (Boscaiu, Gergely et al.).

Tundrele alpine

Prin “tundra alpina” intelegem o serie de grupari vegetale cu caracter strict alpin, cu maxima extindere in etajul alpin superior si adaptate la conditiile de clima dintre cele mai aspre. Astfel asociatiile sunt alcatuite din plante pitice, alipite de sol, taratoare sau rozulare, ca de exemplu Silene acaulis, Minuartia sedoides, Minuartia recurva, Minuartia gerardii. Spre deosebire de pajisti alpine, vegetatia de tundra alpina formeaza covoare intre rupte, in care ierburile fie lipsesc, fie sunt reprezentate prin specii scunde (Festuca glacialis, Luzula spicata, Luzula campestris s.a.). Tundrele alpine le gasim pe Vf. Omul, Creasta Coltilor Obarsiei, Creasta Morarului, Culmea Scara, Vf. Bucsoiu.

Vegetatia izvoarelor si paraielor subalpine si alpine

Cenozele fontinale, relativ restranse in Masivul Bucegi, prezinta o homeostazie ecologica asigurata atat din debitul neintrerupt al apei cat si din temperatura relativ constanta a acesteia in decursul intregii perioade de vegetatie. Asociatia muscinala Cratoneuretum filicino – commutati (Kuhn) Oberd. este caracteristica izvoarelor de altitudine, intre 1500 si 2000 m, alcatuind suprefete mici, pe marginile de rauri slab inclinate. Pe langa briofite se intalnesc si numeroase fanerofite ca Silene pussila sau Cardamine rivularis.

Vegetatia de mlastini oligotrofe si eutrofe

Substratul geologic bogat in calcar si foarte permeabil, cat si seceta mai pronuntata fata de alte masive, au facut ca turbariile si mlastinile din Masivul Bucegi sa fie mai rare si reduse ca suprafata insumand un procent de sub 0,5 % din suprafata pasunilor masivului. Caracteristice sunt asociatiile de Caricetum canescenti – nigrae (fuscae) (Vlieger) si Carici -Blysmetum compressi (Eggler).

2.3 Tipuri de habitate caracteristice zonei Bucegi

Trebuie precizat ca in Valea Ialomitei numarul de tipuri de habitate naturale a caror conservare necesita arii speciale de conservare se afla in rezervatiile cu regim de protectie special. Zona amplasamentului statiunii si zonele pana la care turismul montan isi face simtita prezenta include habitatele:

Tufarisuri sud-est carpatice de anin verde (Alnus viridis) – specii alpine si boreale; habitat de valoare moderata.

Tufarisuri sud-est carpatice de soc rosu (Sambucus racemosa) – habitat format in ochiuri de padure ca un stadiu succesional antropic; valoare redusa.

Taieturi de padure cu zmeur (Rubus idaeus) – fitocenoza formata in locul padurilor taiate ras, este un stadiu succesional normal spre padurea de fag.

Paduri sud-est carpatice de molid (Picea abies), fag (Fagus sylvatica) si brad (Abies alba) cu Pulmonaria rubra – habitat de suprafete foarte mari, valoare moderata.

Paduri sud-est carpatice de molid (Picea abies), fag (Fagus sylvatica) si brad (Abies alba) cu Hieracium rotundatum – suprafete mari, valoare moderata.

Paduri sud-est carpatice de fag (Fagus sylvatica) si brad (Abies alba) cu Pulmonaria rubra – habitat frecvent, valoare moderata.

Pajisti sud-est carpatice – habitat extins pe suprafete mari, valoare moderata

Pajisti antropizate prin activitati de pasunat sau cosiri.

Fauna

Fauna de nevertebrate din zona amplasamentului este reprezentata de specii cosmopolite, multe fiind eurioice.

Fauna de gasteropode ce se caracterizeaza prin prezenta speciilor: Dauderbardia transsylvanica, Arga bielzii, Cochlodina marginata, Alopia intercedesens, Alopia livida var. minor. Datorita marilor adaptari, speciile din aceasta clasa ocupa aproape toate mediile, caracter ce le inca dreaza ca elemente cosmopolite.

Oligochetele, cunoscute ca specii deosebit de importante in procesele de pedogeneza se gasesc in etajele de vegetatie forestiera. Prezente in zona Padina – Pestera sunt: Fridericia ratzeli (specie cosmopolita), Enchytreus albidus (specie cosmopolita), Octolasium lacteum (specie ubicvista), Lumbricus improvisus (specie cosmopolita).

Tardigradele sunt reprezentate printr-un numar mic de specii, unele fiind semnalate in briofite. Dintre speciile prezente pe Valea Ialomitei se pot mentiona: Alopecosa trabalis frecventa in zonele umbroase si specii ale genului Hypsidius comune, prezente in briofite mezofile si higrofile.

Crustaceele sunt reprezentate prin specii comune ce populeaza lacurile oligotrofe sau ape reci sau muschi: Daphnia rosea (Zanoaga si alte lacuri oligotrofe), Chyrodus sphaericus, Biapertura affinis, Bryocamptus zschokkei, Hypocamptus carpaticus, Gammarus balcanicus.

Miriapodele (diplopode si chilopode) sunt reprezentate prin specii caracteristice ecosistemelor forestiere, ele apartinand genurilor Lithobius, Geophilius, Scolopendra.

Cele mai reprezentative nevertebrate semnalate in Bucegi sunt insectele. Clasa Insecta cuprinde 1300 specii dintre care cele mai reprezentative apartin urmatoarelor ordine: Hymenoptera, Coleoptera, Lepidoptera (Parnassius mnemosyne, Anthocaris cardamines, Aporia crataegi, Pontia daplidice, Erebia aethiops, Erebia montanus) si Diptera.

Fauna de vertebrate

Din fauna acvatica specia Salmo trutta fario (pastravul de munte) este slab reprezentata in raul Ialomita datorita conditiilor hidrologice specifice, fiind prezenta in special in zona lacurilor Zanoaga si Bolboci.

Cele 11 specii de amfibieni semnalate in Bucegi, sunt reprezentative lantului carpatic, deci si acestui masiv. Din aceasta clasa specifice zonei montane sunt: Salamandra salamandra, Triturus cristatus, Triturus montandoni, Bombina variegata, Bufo bufo, Rana temporaria. Datorita vulnerabilitatii acestor specii in perioada de reproducere numarul lor s-a diminuat semnificativ si se impune in viitor adoptarea unei strategii de conservare, care sa includa identificarea siturilor de reproducere si cartarea habitatelor. Reptilele, de asemenea prezente in fauna Masivului Bucegi sunt reprezentate de ordinul Sauria si ordinul Ophidia. Speciile citate sunt tipice ecosistemelor forestiere montane. Specia Lacerta agilis a fost semnalata in fagete iar specia Lacerta vivipara in zona alpina. Mai amintim prezenta speciilor: Coronella austriaca si Vipera berus pe platoul Bucegilor, prin jnepenisuri.

Dintre vertebrate clasa pasarilor este reprezentata prin 129 specii. Avifauna masivului poate fi impartita dupa criterii de vegetatie si dupa criterii etologice. In primul caz avifauna se imparte in: avifauna alpina si avifauna forestiera, fiecare categorie avand specii caracteristice. Dupa criteriul etologic avifauna masivului poate fi impartita in: specii care cuibaresc in aceasta zona, specii de pasaj si specii care vIn si cauta hrana in aceasta zona. Din cele 129 specii semnalate, 50 apartin categoriei celor care cuibaresc in aceasta zona si pe care le putem considera specifice Bucegilor: Corvus corax, Troglodytes troglodytes, Saxicola rubetra, Oenanthe oenanthe, Phoenicus ochruros, Turdus merula, Phyloscopus collybita, Prunella collaris, Prunella modularis, Lanius collurio. Majoritatea speciilor din aceasta clasa au o raspandire palearctica.

Fauna de mamifere este reprezentata de 45 de specii care populeaza padurile ce inconjoara poalele masivului cat si in cele din etajul subalpin: Cervus elaphus, Capreolus capreolus, Sus scrofa attila, Lynx lynx, Canis lupus, Vulpes vulpes, Felis silvestris, Ursus arctos, Rupicapra rupicapra, Sciurus vulgaris, Muscardinus avellanarius, Microtus arvalis, Apodemus sylvaticus, Clethrionomis glareolus. Se mai intalnesc parsul comun (Glis glis), destul de frecvent, si mai rar parsul cu coada stufoasa (Dryomis nitedula). Majoritatea speciilor de mamifere au o reprezentare biogeografica palearctica.

In acest masiv exista o mare varietate de specii care constituie elemente de o reala valoare stiintifica. In primul rand, din punct de vedere biogeografic, intalnim specii strict europene: Manioba tetraodum, Habrotracha elegans, Lepadella rottemburgii, Sena obscura, Sena montana, Meles meles.

De o mare diversitate se bucura si speciile euroasiatice: Rivulogammarus balcanicus, Briocamptus zschoukkei, Dendrobaena byblica, Leuctra fusca, Geotrupes pomonae, Bibio clavipes, Aporia crataegi, Triturus vulgaris vulgaris.

Ca elemente eurosiberiene semnalate si in aceasta zona citam cateva specii din numarul mare existent: Tropacarus carinatus, Notrus palustris, Iacarus coracinus, Eupelops duplex, Capnia vidua, Bombus subteraneus, Turdus pilaris. Speciile de pasari Columba palumbus, Columba oenas, Streptopelia turtur, Coracios garrulus sunt semnalate in arealul euro-turchestanic.

Un alt criteriu care aduce argumente convingatoare in privinta aplicarii strategiilor de conservare a rezervatiilor din cuprinsul parcului este prezenta multor specii endemice montane: Allothrombium fuliginosum, Ena obscura Montana, Allolobophora dacica, Leuctra carpatica, Nemoura carpathica, Nemoura fusca, Erebia pharte romaniae.

O parte din speciile identificate in Bucegi sunt considerate rare: Hermanniela dolosa, Macrobiotus hibernicus, Hypsibius clavatus, H. nodosus, H. tuberculatus, Vipera berus.

De o deosebita importanta sunt speciile relicte glaciare semnalate in aceasta zona: Pachimerium tristanicum, Ena obscura montana, Amara erratica, Biapertura affinis, Lacerta vivipara.

Efectivele de mamifere mari aflate in Parcul National in zona jud. Dambovita sunt urmatoarele:

Cerb comun- 26

Caprior- 65

Capre negre- 56

Mistret- 36

Ursi- 9

Lupi- 7

Rasi- 3

Datele prezente nu reprezinta efectivele populatiilor speciilor ci doar un inventar al indivizilor pe o suprafata delimitata administrativ. Teritoriul ocupat de populatiile speciilor indicate este vast acestea avand o mobilitate ridicata. Indivizii inventariati nu reprezinta populatii ci fac parte din populatii si ansambluri populationale ce ocupa zone largi si pe masivele invecinate intre acestea existand un proces activ de migratie sezoniera.

2.4 Habitate si ecosisteme

Ecosistemele principale ale Parcului sunt tipice zonei continental-boreale. Se poate observa o zonalitate clara, care porneste de la padurile montane de foioase, paduri de conifere si ajunge in zona alpina la pasunile alpine si stancariile din golul alpin. Aceste ecosisteme sunt unele dintre cele mai complexe intalnite in Europa, fiind foarte bine conservate.

In urma inventarului de baza a florei si faunei din Parc se poate constata prezenta unor ecosisteme foarte importante si diverse, care au un grad de sensibilitate ridicata. Astfel, pasunile alpine sunt acele complexe ecologice care sufera cel mai mult in urma activitatilor legate de prezenta omului, respectiv din cauza pasunatului excesiv. Speciile care traiesc pe aceste pasuni depind foarte mult de starea ecosistemelor, aici gasindu-se cele mai multe specii vulnerabile si rare.

Privind in plan vertical, distingem urmatoarele etaje de vegetatie: etajul montan inferior, etajul montan mijlociu, etajul montan superior, etajul subalpin, etajul alpin inferior, etajul alpin superior. Aceste etaje altitudinale, in raport cu conditiile de mediu au o vegetatie caracteristica.

Padurile ocupa cea mai mare suprafata, aproximativ 60% din teritoriul ariei protejate.

In ultimele doua decenii au fost elaborate la nivel european mai multe sisteme de clasificare a habitatelor, avand ca scop evidentierea diversitatii ecosistemelor ce alcatuiesc invelisul viu care s-a mai pastrat pe continent, de exemplu : CORINE, PALEARCTIC HABITATS, EUNIS. Incepand cu Programul CORINE (1991), s-a incetatenit in Europa termenul de habitat care, in sensul strict, inseamna loc de viata, adica mediul biologic in care traieste un organism sau o biocenoza distincta. In acceptiunea care i s-a dat in programul CORINE si apoi in celelalte sisteme de clasificare ce au urmat, prin habitat s-a inteles de fapt un ecosistem, adica un habitat in sensul strict si biocenoza corespnzatoare care il ocupa.

Cunoasterea diferitelor tipuri de habitate cat si distributia si suprafata lor este de importanta deosebita pentru managementul Parcului. Astfel se impune identificarea, cartarea lor si stabilirea masurilor de conservare. In linii mari disting cateva categorii mari de habitate, ce cuprind si alte tipuri, cu suprafete reduse, dar cu valoare conservativa mare. Tipurile de habitate din Parc si corespondenta lor cu principalele sisteme de clasificare europene sunt prezentate în

Anexa 6.5. Biocenozele au putut fi caracterizate doar prin compozitia, structura si specificul ecologic al fitocenozei deoarece, pana in prezent, datele referitoare la zoocenoza si microcenoza sunt relativ putine si disparate. Habitatele reprezentative pentru Parc sunt urmatoarele:

• Habitatele de tufarisuri si pajisti, dintre care amintim tufarisurile de smardar (Rhododendron myrtifolium) cu afin (Vaccinium myrtillus), de jneapan (Pinus mugo) cu smardar, tufarisuri de ienupar pitic (Juniperus sibirica), de alun (Corylus avellana), sau de soc negru (Sambucus nigra), toate avand valoare conservativa mare ;

• Pajistile alpine si subalpine reprezentate de pajistile de parusca (Festuca supina) si Potentilla ternata, paius cu colti (Festuca versicolor) si Sesleria rigida ssp. haynaldiana, de taposica (Nardus stricta) si Viola declinata. Sunt alcatuite din asociatii variate, cu caracter higrofit pana la xerofit, care in mod normal acopera complet sau aproape complet solul si se caracterizeaza prin dominanta ierburilor (graminee, cyperacee, juncacee), de statura mijlocie sau scunda;

• Pajisti umede si comunitati de ierburi inalte (buruienisuri) ;

• Paduri temperate de foioase cu frunze cazatoare, in care predomina fagul (Fagus sylvatica), in amestec cu rasinoase: molid (Picea abies) si brad (Abies alba), cu vegetatie ierboasa (Pulmonaria rubra, Hieracium rotundatum, Festuca drymeria, Leucanthemum waldsteinii), ocupand aproximativ 2700 ha din suprafata Parcului, situandu-se la altitudini intre 600 si 1400 m, pe versanti cu inclinari medii si expozitii diferite, platouri, culmi, pe soluri de tip eutricamposol, luvosol, slab scheletice, moderat-slab acide ;

• Paduri temperate de conifere, de molid (Picea abies) cu Soldanella hungarica si Oxalis acetosella, de molid (Picea abies) si brad (Abies alba) cu Hieracium rotundatum, cu Luzula sylvatica sau cu Leucanthemum waldsteinii, ce ocupa statiuni la altitudini mari (1350-1850 m). Dintre habitatele cu valoare conservativa mare mentionam padurile si raristile de larice (Larix decidua) cu Saxifraga cuneifolia, ce ocupa versanti inclinati cu expozitii diverse, creste sau stancarii, de tip conglomerate calcaroase. O mare suprafata o ocupa molidisurile pure localizate in etajul boreal, la altitudini intre 1400-1600 m;

• Paduri si tufarisuri de lunca si de mlastina;

• Mlastini, turbarii, izvoare si paraie, cu Carex nigra ssp. dacica si Platago gentianoides, Blysmus compressus, Glyceria nemoralis s.a. Un habitat aparte il reprezinta Turbaria acida de la Laptici, unde pe stratul de turba format din Sphagnaceae se dezvolta o vegetatie specifica, cum este endemitul Salix myrtilloides ;

• Grohotisuri, alcatuite din pietrisuri silicioase cu Silene acaulis si Minuartia sedoides, habitat particular, situat la inaltimi de 2300-2500 m, care se prezinta sub forma unor rozete pe pietrisuri, caracterizandu-se printr-o structura floristica alcatuita din plante scunde (5-10 cm); stancarii calcaroase cu Oxyria dygina, Cardaminopsis neglecta, Papaver corona-sancti-stephani si Doronicum carpaticum, habitat endemic, cu valoare conservativa mare; stancarii cu Acinos alpinus si Galium anisophyllon;

• Stanci continentale si roci pe care intalnim de exemplu comunitati de Saxifraga moschata si Darba kotschyi pe stancile calcaroase, in etajul subalpin, acesta fiind habitat endemic pentru Muntii Carpati ;

• Habitate acvatice, reprezentate de lacuri, paraie subalpine si alpine in care traiesc populatii importante de nevertebrate acvatice, pesti si amfibieni. Vegetatia este alcatuita dintr-o serie de briofite higrofite, care determina o asociatie muscinala; lacurile de acumulare: Bolboci, Scropoasa, Dobresti, reprezeinta habitate artificiale ;

• Pesteri, cu valoare conservativa foarte mare, in special daca adapostesc colonii de lilieci, dintre cei mentionati in Directiva Habitate.

2.5 Arii protejate aflate in apropierea amplasamentului

Platoul Strunga – Horoaba – categoria ariei IUCN – I – rezervatie naturala.

Aspecte geologice/geomorfologice: Rezervatia include un relief complex dezvoltat pe calcare si conglomerate cuprinzand Pestera Ialomitei si imprejurimile, cheile Ursilor, cheile Pesterii, Valea Horoabei (care apare ca zona protejata distincta, pe lista Academiei Romane, sub numele de “Canionul Horoabei” dar majoritatea autorilor o includ intr-o singura rezervatie).

Aval de confluenta cu paraul Doamnei, Ialomita traverseaza pe aproape 1, 5 km lungime marginea estica a unei mase de calcar jurasic care intra in alcatuirea muntilor Batrana si Strungile. Carstul bogat, cu variate forme de suprafata si subterane (chei, grote, pesteri, pereti inalti si tancuri stancoase) este rezultat in urma proceselor de dizolvare si eroziune. De la nord spre sud succesiunea este urmatoarea: cheile Ursilor, in nord – vest, relativ lungi (1 km), cheile Pesterii, mai scurte (250 m), insa deosebit de inguste, Pestera Ialomitei, Pestera Pustnicul. Rezervatia cuprinde si sistemul carstic Valea Horoabei: lapiezuri, cheile (canionul) Horoabei, Turnul Seciului.

Aspecte climatologice: temperatura medie anuala: 3oC, precipitatii medii anuale: cca. 1100 mm, directia predominanta a vanturilor: sud – vest, nord – vest, vest, viteza medie anuala: 8-10 m/s

Flora si vegetatia cuprinde habitate de padure (molidisuri cu Picea abies) si pajistile de pe muntii Batrana, precum si vegetatia subalpina de pe muntele Batrana si Valea Horoabei: Festuca apennina (paius), Viola biflora, Valeriana Montana, Arabis alpina, Poa alpina, Carduus personata, etc. se intalnesc palcuri de larice (Larix decidua) pe stancile din Cheile Ialomitei, jnepenisuri (Pinus mugo) pe Valea Horoabei, muntele Batrana, palcuri sau exemplare de zambru (Pinus cembra) pe Valea Horoabei si muntele Batrana. Dintre speciile endemice sunt prezente: Festuca apennina, Hesperis moniliformis (endemism relictar – nopticoasa), Iris dacica (endemism pentru Carpatii sudici – stanjenelul de munte), Secale montanum, Dianthus gelidus (garofita), Draba haynaldii, Hepatica transsilvanica (crucea voinicului), Saxifraga demissa, Trisetum macrotrichum, etc.

Fauna este reprezentata de Cervus elaphus (cerbul), Ursus arctos (ursul brun), Capreolus capreolus (caprioara), Lynx lynx (rasul), Felis silvestris (pisica salbatica), etc.

Dintre pasari mentionam: Corvus corax (corbul), Turdus merula (mierla), Prunella modularis (brumarita), Tetrao urogallus (cocosul de munte), Troglodytes troglodytes (ochiuboului), Alauda arvensis (ciocarlia), Anthus spinoletta (fasa de munte), etc.

O bogata fauna fosila de amoniti, cefalopode si brahiopode a fost identificata in orizontul de calcare jurasice din Valea Horoabei. Situl paleontologic contine amoniti: Phylloceras antecedens si Holcophylloceras zignoianum.

TURBARIA LAPTICI – Categoria ariei IUCN – I – rezervatie naturala.

Aspecte geologice/geomorfologice: Turba, de 1 m grosime este asezata pe gresii micacee, la poalele muntelui Laptici.

Aspecte hidrologice: Rezervatia naturala Turbaria Laptici – tipic oligotrofa – se afla pe malul stang al Paraului Scandurarilor. Apele curgatoare din amonte de rezervatie, o strabat divizandu-se, apoi se colecteaza in vai mai adanci, cele mai multe varsandu-se in raul Ialomita. Apa mlastinei oligotrofe, de culoare usor galbuie are un pH cuprins intre 4,5 – 5,5.

Aspecte climatologice: temperatura medie anuala: 3oC, precipitatii medii anuale: cca. 1100 mm, directia predominanta a vanturilor: sud – vest, nord – vest, vest, viteza medie anuala: 7-9 m/s.

Flora si vegetatia este formata in principal din aglomerarile de Sphagnum ce formeaza depozite de turba. Flora Sphagnetului este dominata de diferitele specii de Sphagnum ssp. (genul Sphagnum cu numeroase specii – S. acutifolium var. verisicolor, S. plumulosum, S. fuscum, S. recurvum, S. magellanicum var. roseum), Tayloria (Tayloria acumulata si Tayloria tenuis), Polytrichum commune, Polytrichu strictum, Polytrichu gracile, Dicranum scoparium, etc.

Criptogamele vasculare cuprind speciile: Lycopodium selago (bradisor), Selaginella selaginoides (strutusori), Equisetum palustre (barba ursului), Equisetum variegatum.

Flora fanerogama este reprezentata prin specii care s-au adaptat mediului oligotrof (inclusiv specii de plante lemnoase): Agrostis rupestris (iarba stancilor), Alchemilla alpestris, Chalta laeta, Carex ssp. (rogoz), Eriophorum ssp. (bumbacarita), Hieracium auricula (opintic), Juncus articulatus (rugina), Juncus triglumis (rugina), Juniperus sibirica (ienupar pitic), Pinus mugo, Picea abies, Betula pendula, Betula pubescens (mesteacan), Pinguicula alpina (foaie grasa), Pinguicula vulgaris (foaie grasa), Trifolium pratense ssp. nivale (trifoi rosu), Salix myrtilloides (salcie de turba), Salix phylicifolium (salcie pitica), Vaccinium myrtillus (afin), Vaccinum uliginosum, Vaccinum vitis idaea (merisor de munte), Valeriana simplicifolia.

Fauna reofila, bogata in specii este caracteristica tuturor apelor de munte. Majoritatea speciilor sunt sfagnobionte si sfagnofile. Principalele clase sunt: Ciliata, Turbellaria, Nematoda, Oligochaeta, Tardigrada, Rotifera. Dintre Thecamoebae gasim reprezentanti ai genurilor: Arcella, Centropyxis, Corythion, Difflugiella, Difflugia, Euglypha, Nebela, Sphenoderia. Totodata se gasesc si reprezentanti din Copepoda, Ostracoda, Amphipoda, Ephemeroptera, Plecoptera, Trichoptera, Coleoptera, Diptera (familiile: Chironomidae, Simulidae, Culicide, Tabanide).

Specii protejate: Salix myrtilloides, Salix phylicifolium, Swertia punctata

Specii endemice: Salix myrtilloides (salcie de turba) – relict glaciar, de origine nordica, aflat in unica statiune din tara, la limita cea mai sudica a arealului european (numai in Coreea si Manciuria se gaseste in statiuni mai sudice decat aici), Salix phylicifolium (salcie pitica), Valeriana simplicifolis si oreofitul balcanic foarte rar in Romania, Swertia punctata.

CHEILE TATARULUI – Categoria ariei IUCN – IV – rezervatie naturala.

Aspecte geologice/geomorfologice: Rezervatia cuprinde un relief dezvoltat pe calcare jurasice, fiind dezvoltat un sistem carstic alcatuit din lapiezuri, doline, chei (Tatarului) si grote, dintre care cea mai importanta este Pestera Ursilor. Pestera Ursilor – cea mai inalta statiune paleolitica de la noi din tara – este excavata in calcarul tictonic al muntelui Tataru, la inaltimea de 1548m.

Stratele doggerului superior, apar pe ambii pereti ai cheilor, la baza calcarelor albe – cenusii, fiind inzestrate cu o fauna fosila abundenta. Pe versantul drept al Ialomitei, apar atat bathonianul, cat si callovianul inferior. Stratul ce apartine bathonianului este format din calcare galbui si brun – roscate cu multe fosile. El se iveste si in malul stang al Ialomitei. Calcarul callovianului inferior din versantul drept al Ialomitei prezinta si concretiuni de limonit. Solurile sunt brune podzolite feriiluviale si podzoluri.

Aspecte hidrologice: Rezervatia cheile Tatarului este strabatuta de raul Ialomita, limita sudica a rezervatiei imbracand ramura de nord a lacului Bolboci (lac de acumulare pe Ialomita). Aspecte climatologice: temperatura medie anuala: 3oC, precipitatii medii anuale: cca. 1100 mm, directia predominanta a vanturilor: sud – vest, nord – vest, vest, viteza medie anuala: 8-10 m/s.

Se intalneste un arboret virgin de molid (Picea abies), precum si o vegetatie termofila cu elemente sud – mediteraneene si balcanice, ocrotite: Hesperis moniliformis (specie endemica – nopticoasa); Iris dacica (endemism – stanjenelul de munte); Lonicera caerulea, etc.

Stratele de calcar ce apartin bathonianului si callovianului superior contin o bogata si diversa fauna fosila. In calcarele ce apartin bathonianului superior de pe versantii Ialomitei se gasesc fosile de Phylloceratidae si Litoceratidae. Sunt abundente si speciile de Procerites, printre care se gasesc si speciile de talie mare (Procerites clausiprocerus, Procerites imitator) si forme de Choffatia. Totodata se intalnesc numerosi reprezentanti ai familiei Macrocephalitidae (Macrocephalites sp. si Pleurocephalites sp. ).

Calcarul callovianului inferior contine o interesanta fauna de amoniti, la partea superioara a stratului fiind numeroase exemplare de talie mare ale speciei Macrocephalites, iar la partea superioaraa a stratului se gaseste specia Proplanulites in calcarul callovian se mai gasesc si formele de: Choffatia sp., Loboplanulites sp., Sowerbiceras subtortisulcatus.