Descoperirea Textelor de la Nag Hammadi și Locul Lor în Istoria Literaturii Universale

Descoperirea textelor de la Nag Hammadi și locul lor în istoria literaturii universale

Drd. Stelian Manolache

Facultatea de Teologie Ortodoxă Justin Patriarhul

București

Abstract

Descoperirea din luna decembrie a anului 1945 a documentelor de la Nag Hammadi, a atras atenția nu numai oamenilor de știință, preoți și laici, preocupați de cunoașterea izvoarelor literaturii Antichității târzii, ci și a publicului larg de pe întreg mapamondul, avid de mister și senzațional. A fost una dintre cele mai importante descoperiri ale sfârșitului modernității secolului XX, prin implicațiile discuțiilor asupra redeschiderii dosarului literaturii creștine primare despre Persoana Mântuitorului Iisus Hristos și a învățăturilor Sale, din perspectivă dualist-gnostică, perspectivă ce pare să-și ia o nesperată revanșă în zorii celui de al treilea mileniu creștin cu ajutorul gândirii post-moderne și mass-mediei.

Key Words: Nag Hammadi, literatură gnostică, literatură creștină primară

Introducere

Din cauza complexității problematicilor apărute, asupra discuțiilor acestui subiect pro și contra, discuții ce se regăsesc imprimate de-a lungul întregii istorii a culturii omului european, odată cu anul 1945, prin descoperirea documentelor de la Nag Hammadi, acest voluminos dosar va încerca să fie abordat dintr-o triplă perspectivă a cercetării:

1. Prima perspectivă se va axa asupra istoriei evenimentelor legate de descoperirea și recuperarea manuscriselor, ce vor fi supuse analizei literar-paleografice și formal-critice, făcându-se apel la metoda comparativ-literară. Cercetători de elită, precum James Robinson și H. Koester au fost adepții acestei metode. Alți autori, precum Michel Tardieu, vor face un pas înainte, în această cercetare, plecând în investigațiile lor, fie de la analiza miturilor gnostice, fie de la cercetarea stilului și imaginilor acestor mituri – P. Perkins – ; alții vor pleca în investigațiile lor de la descriptarea metaforele miturilor gnostice și formei literare a acestora – prof. George McRae.

2. Cea de a doua abordare de cercetare, va fi de natură existențialist-fenomenologică savanți de renume, precum Hans Jonas, Bentley Layton, I. P. Culianu, J. Menard, Charles Puech, Ugo Bianchi, Gilles Quispel, Juliene Ries sau Jean Danielou, fiind preocupați de perspectiva relației gnosticismului cu filosofia elenismului. Prin această metodă originală ei au dorit să scoată, în evidență, atât originile evreiești ale surselor gnostice, cât și alte surse care valorificau alte tradiții decât moștenirea iudeo-creștină. 3. Alți cercetători, precum R.M. Grant, Charles Puech, Martin Krause, Simone Petrement, J. Menard, vor extinde aria cercetării existențialist-fenomenologice, printr-o nouă perspectivă a relației dintre gnosticism și mediul său religios contemporan. Această investigație/abordare, va fi extinsă, inclusiv, la o perspectivă social-religios-economică a surselor gnostice, ce va avea implicații directe asupra înțelegerii mai profunde a creștinismului primar.

1. Descoperirea textelor Bibliotecii de la Nag Hammadi

Pornind de la miza imensă asupra interpretării unor noi evanghelii pierdute și regăsite, aparținătoare unor creștinisme heterodoxe, perspectivele de abordare și interpretare a textelor gnostice de la Nag Hammadi, ascund, în fapt, mai mult sau mai puțin camuflat, agende socio-religioase și economico-politice de schimbare a vechii paradigme moderne și creștine primare, prin noua paradigmă a post-modernității. Istoria descoperirii acestor documente a fost, de la început, pusă sub semnul mai multor întâmplări nefericite – unele de natură personală egoistă, altele de natură politică -, ce au degenerat într-o chronique scandalause, prin pasiunile cercetătorilor, ce se vor constitui în monopoluri de cercetare, confiscând intelectual, un bun cultural-universal ce aparținea, în fapt nu numai poporului egiptean, ci și întregului mapamond. Primele surse de informație cu privire la anul descoperirii de la Nag Hammadi aparțin francezului Jean Doresse, invitat de Institutul Francez de Arheologie din Cairo, pentru a explora vestigiile creștine, dintr-o regiune aflată la 480 de km la sud de Cairo în Egiptul de Sus, și Togo Mina, directorul Muzeului Copt din Cairo. Acesta i-a propus lui Doresse cercetarea, într-o primă fază, a unui pachet voluminos, care conținea 5 tratate gnostice. Un manuscris avea două titluri Cartea sacră a Marelui Spirit Nevăzut și Cartea Egiptenilor, celelalte manuscrise fiind Apocrifa lui Ioan, Dialogul Mântuitorului, Eugnostos cel Binecuvântat și Sophia lui Iisus Hristos. Pachetul de texte era prins într-o copertă de piele fină, foile de papirus fiind scrise în limba coptă, cu litere mari și frumoase, limbă care a luat naștere în Egipt în jurul secolului II e.n., plecând de la alfabetul grecesc, la care s-au adăugat 6 caractere pentru sunete care nu se găseau în limba greacă. Acest teanc de literatură veche de secole, conservată surpinzator de bine, a deschis dintr-o dată noi uși către enigmaticii gnostici. Destul de ciudat, două dintre textele citite de Doresse nu erau primele exemplare descoperite. Apocrifa lui Ioan – carte secretă în care Iisus îi vorbește lui Ioan despre o mulțime de puteri cerești și despre originea oamenilor într-o bizară versiune gnostică a Genezei creștine, după Învierea Sa – și Sophia lui Iisus Hristos – care nu era o altă femeie discipol al lui Iisus, ci pur și simplu termenul grecesc pentru înțelepciune, cuvânt pe care scribii nu l-au tradus în limba coptă – făceau parte din cele 4 texte copte scrise pe papirusuri și găsite în 1896. Despre această achiziție va fi informat, mentorul lui Doresse, părintele Henry-Charles Puech – profesor de Istoria Religiilor la College de France – care după parcurgerea celor 5 texte – dându-și seama de conținutul gnostic -, vor susține împreună, în perioada dintre 20 februarie și 8 martie 1948 la Paris la Academie des Inscriptiones et Belles-Lettres și Institutul Copt din Cairo, două conferințe – care au stârnit un interes moderat – în care se va avansa ca primă dată a descoperirii anul 1946. Această dată care nu a putut fi confirmată cu exactitate. Problema datării despre anul și locul descoperirii de la Nag Hammadi va fi reluată, ulterior, de părintele Charles Puech, într-o impresionantă lucrare la Paris în anul 1953. După data avansată de Puech, Doresse și Togo Mina, respectiv anul 1946, vor urma noi date asupra descoperirii, respectiv anul 1945, 1947 sau chiar anul 1948. Despre locul descoperirii va vorbi și cercetătorul german Kurt Rudolf, din care redăm, mai jos, câteva pasaje pentru stilul concis și ineditul informațiilor aduse: Djebel el-Tarif este o stâncă înaltă de calcar ale cărei pante sudice dau înspre cotul format de Nil, la vreo 60 de mile în avale de Luxor. Peretele alb și golaș al stâncii domină câmpia, pe malul stâng al fluviului, unde se găsește cătunul Nag Hammadi, iar în dreapta se întind câmpurile de trestie, care înconjoară satele Debba, El-Qasr și El-Sayyad, chiar pe locul vechiului Chenoboskion, unde sfântul Pahomie și-a ridicat prima mânăstire în secolul al IV-lea. Spre est, stânca se răsucește brusc spre Nord și privește în jos, spre deșert, mereu abruptă și dezolantă, fiind străpunsă de cavități care sunt tot atâtea intrări de morminte (150 de grote s.n.). La jumătate, în înălțime, se găsesc dispuse mormintele faraonilor din dinastia a VI-a (4300 i.e.n. s.n.), pe când la poale, și mai puțin sus, cam la 300 de picioare se află mormintele mai modeste care aparțin perioadei greco-romane. Dintr-un studiu făcut de Jean Doresse, asupra acestor locuri, acum trei ani, se pare că aici s-ar fi făcut în 1945 una dintre cele mai remarcabile descoperiri ale vremurilor noastre. Aceste informații vor fi fructificate, în continuare, prin munca de detectiv-cercetător a americanului James M. Robinson, care va porni în investigația sa de la inventarul Registrului de Achiziții al Muzeului Copt din Cairo. Aici el a găsit numele lui Raghib Andarawus al–Qiss Abd al-Sayyd, persoana care a vândut primul codex – Codex III – muzeului din Cairo. Profesor de istorie, acesta, va fi cheia de acces la întreaga povestire nespusă, până atunci timp de câteva decenii, poveste ce va începe cu descoperitorul manuscriselor pe numele său, Muhammad Ali al Samman, din cătunul Qasr, aflat la aproximativ 2 km de Nag Hammadi. În urma cercetărilor sale, James Robinson va ridica vălul de ceață al descoperirii acestor inegalabile documente, prin publicarea mai multor studii, ce acoperă două perioade distincte: una va fi din 1945 până în 1970, iar cealaltă va începe din septembrie 1970 până în 1995, an când a avut loc simpozionul internațional al Societății de Literatură Biblică. El va prezenta, la 50 de ani de la descoperirea manuscriselor, pe baza informațiilor primite de la Muhammad și Khalifah Ali al-Samman, o amplă istorie ascunsă a descoperirii textelor de la Nag Hammadi, care începe cu luna decembrie a anului 1945. Atunci au avut loc o serie de evenimente tragice petrecute în familia celor doi frați, când tatăl lor, pe nume Ali, în noaptea de 7 mai 1945, a ucis un jefuitor, în timp ce păzea echipamentele de irigație din zona unde locuiau. În dimineața următoare, Ali va fi și el ucis, ca răzbunare pentru sângele vărsat, de Ahmad Ismail, fiul comandantului poliției, pe nume Ismail Hussain din clanul Hawara, aflat în conflict cu clanul al-Samman. Acest clan, Hawara, care trăia la baza muntelui Djebel al-Tarif, în satul Hamra-Dum, avea, ca bogăție naturală, așa numitul sabakh folosit ca și îngrășământ la fertilizarea solului, îngrășământ, pe care aceștia îl considerau proprietatea lor. Moartea lui Ali va fi răzbunată, de cei doi frați, Muhammad și Khalifah, împreună cu familia lor, la aproximativ o lună de la descoperirea manuscriselor copte de la Nag Hammadi, când ’’îi tăiară mâinile și picioarele lui Ahmad în bucățele… smulgându-i inima și devorând-o împreună ca un ultim act al răzbunării sângelui’’. Cei doi frați, din clanul al-Samman, din satul El-Qasr, fostul Chenoboskion – unde Sfântul Pahomie, ca ucenic al bătrânului eremit Palemon, și-a început călugăria în jurul anilor 315-320 e.n. întemeind o serie de obști monahale -, i-au povestit lui James Robinson că, mergând în zona muntelui Djebel al-Tarif, de lângă Nag Hammadi – situat într-un con amplu al Nilului între Oxyrhnicos și Luxor –, au făcut o descoperire arheologică inedită. Săpând după acel sabakh – amintit mai sus, necesar grădinii gospodăriei familiei lor -, într-o peșteră la locul numit Hamra-Dom, au dat peste un vas de ceramică roșie de aproape un metru înălțime. Dacă într-o primă fază ei au ezitat să spargă vasul-ulcior, gândindu-se că ar putea sălășlui în el un spirit rău, în următoarele momente, gândul că ar putea să găsească o mare comoară i-au făcut să ridice săpăligile și să-l spargă. Mare le-a fost mirarea când în locul unei comori, au găsit 12 codexuri plus 8 pagini dintr-un al 13-lea codex de papirus. Acestea sunt structurate 52 de tratate distincte cu 45 de titluri, unele texte (6) fiind duplicate – Codex N.H. III,1, Codex IV,1, Codex IV,2 Codex V,1, Codex XII,2, Codex XIII,2, iar 10 tratate sunt grav deteriorate. Toate codexurile sunt legate în piele de capră și piele de oaie, frumos încrustrate, cu însemne religioase. Dezamăgit de descoperirea lor, după ce a ajuns la casa lui din al-Qasar, Muhammad Ali, va arunca foile de papirus pe grămada de paie a mamei sale, Umm-Ahmad, care va recunoaște, după 30 de ani, de la această importantă descoperire, că o bună parte din papirusuri au fost rupte și aruncate în cuptor (probabil codexul XII), împreună cu paiele pe care le folosea la aprinsul focului. Deoarece satul clanului Hawara, Hamra Dom, era situat la baza stâncii lui Jabel al-Tarif, Muhammad nu s-a mai dus, ulterior, să-și continue săpăturile la locul descoperirii ulciorului plin cu papirusuri, temându-se că răzbunarea tatălui lor va fi la rândul ei răzbunată. Deși Muhammad a fost rugat să arate autorităților locul descoperirii arheologice, la început, de teamă, a refuzat, dar în cele din urmă a acceptat, însoțit de o escortă guvernamentală – primind un premiu substanțial, drept recompensă -, întorcându-se la locul descoperirii sale, care l-a făcut, ulterior, celebru pe întreg mapamondul. Cu toate acestea, el va afirma, că temându-se de investigațiile poliției, care putea să-i percheziționeze casa, pentru descoperirea armei crimei împotriva ucigașului tatălui lor, și indirect la descoperirea papirusurilor găsite, îl va ruga pe preotul satului, Basilyus Abd al-Masih, să le păstreze el pentru o anumită perioadă de timp. Muhammad și Khalifah Ali se gândeau că locuința unui preot cu greu este supusă unei precheziții oficiale. Aflat într-o vizită de curtuoazie la acest preot, care îi era și cumnat, profesorul de istorie al satului, Raghib Andarawus ,,al Qiss’’ Abd al-Sayyid, va observa aceste papirusuri deosebite (Codexul III) și, bănuind că sunt valoroase, cu permisiunea lui Basiliyus, va merge la doctorul copt George Sobhi – membru al Consiliului de Administrație al Muzeului Copt din Cairo, care încerca să răspândească folosirea limbii copte în cercurile creștine – pe care i le prezentă. Împreună, vor merge, în data de 4 octombrie 1946, la Muzeul copt din vechiul Cairo, pentru a stabili valoarea lor și a le vinde. Aici era curator Togo Mina care va cumpăra unul dintre aceste papirusuri, aflat într-o stare incompletă și degradare avansată, pentru 250 de lire egiptene. Registrul muzeului va înregistra data depunerii Codexului la Departamentul de Antichități a Muzeului coptic la 4 octombrie 1946. Acest manuscris s-a dovedit, mai târziu, a fi Codexul al Treilea al Bibliotecii de la Nag Hammadi. Celelalte papirusuri au fost vândute pentru 3 lire egiptene căutătorilor de comori, precum Bahij Ali, un proscris chior din al-Qasr, sau luate la schimb de vecinii musulmani neștiutori de carte. Alții precum Nashid Bisadah, va cumpărat un Codex pe care îl va încredința unui negustor de aur din Nag Hammadi care să-l vândă în Cairo. Un alt vecin, Fikri Jabra’il, la fel, din banii primiți la tranzacționarea vânzării unui alt codex își va deschide ’’Magazinul Nag Hammadi’’ din Cairo. Ulterior, Bahij Ali se va asocia cu un cunoscut vânător de antichități din regiune, Dakhi Basta, cu care va merge la Cairo, oferind papirusurile achiziționate la două magazine pentru tranzacționare: magazinului Mansur de la Hotel Sheperds, apoi magazinului Phokion J. Tano care va cumpăra toate papirusurile.

Cea mai mare parte a Codexului I, conținând 5 texte de o valoare inestimabilă, va fi scoasă ilegal din Egipt, prin intermediul unui negustor de antichități belgian din Cairo, pe nume Albert Eid și a soției sale Simone. El va pune o parte din acest Codex, la dispoziție, spre cercetare, lui Jean Doresse și lui Togo Mina la sfârșitul anului 1947. În același timp, cu ajutorul profesorului Gilles Quispel – profesor de liceu, olandez -, în 1949, el va oferi o parte din acest Codex spre vânzare, fundației Bollingen din orașul New York și Universității din Michigan, pentru suma de douăzeci și două de mii de dolari și respectiv doisprezece mii de dolari, ca ulterior să înainteze această ofertă inclusiv Bibliotecii Naționale din Paris. Soții se vor întorce nemulțumiți, la Cairo, datorită eșuării tranzacțiilor. La moartea anticarului, survenită la scurt timp, a apărut, însă, și pericolul ca o parte din acest Codex, depozitat până în 1950 în seiful unei bănci din Bruxelles, să fie pierdut pentru totdeauna.

2. Recuperarea textelor Bibliotecii de la Nag Hammadi

Informate de aceste tranzacții ciudate, oficialitățiile guvernamentale egiptene, vor intra în alertă și vor declanșa o amplă acțiune de recuperare, în care se vor implica numeroase nume celebre al lumii științifice, precum Charles Puech, Gilles Quispel, Jean Doresse, Carl Gustav Jung, Togo Mina, Francois Daumas, Henry Corbain Anton Gaulliaumond și Etienne Driotron. În final, după această acțiune de recuperare, un papirus va fi cumpărat de oficialitățiile egiptene, iar alte 10 și jumătate din cele 13 Codexuri, vor fi predate Muzeului copt din Cairo. Dintre numele celebre implicate în această epopee a recuperării, profesorul Gilles Quispel, distins istoric al religiilor în Olanda, la Utrecht, și preotul Charles Puech s-au impus, prin abnegația și eforturile lor de a reda umanității unele dintre cele mai importante texte ale omenirii. Primul, Gilles Quispel, într-o primă fază, îl va ruga pe celebrul psiholog Carl Gustav Jung, să favorizeze tranzacționarea Codexului I către o fundație din New York, prin intermediul văduvei lui Albert Eid, Simmone. În anul 1951, după ce primele acte de tranzacționare au fost încheiate, Codexul va fi supus unei expertize de autenticitatea, ca după această operațiune în luna martie 1952, trebuia să se definitiveze acest proces de vânzare pentru suma de 8000 de dolari. Acest lucru nu se va întâmpla, deoarece agentul de negociere C.A. Meyer, un apropiat al lui Carl Gustav Jung, va afla de un alt colecționar celebru din Elveția, George H. Page, căruia îi va oferi suma de treizeci și cinci de mii de franci elvețieni, pentru 50 de papirusuri. În cele din urmă, după mai multe peripeții, în care au fost antrenați moștenitorii manuscrisului și membrii Institutului Carl Gustav Jung din Bruxelles, manuscrisul va fi dat, în cele din urmă, pe 10 mai 1952, acestui institut, drept cadou de aniversare marelui profesor pshianalist. De atunci acest Codex a fost numit Codex Jung. Cei care vor perfecta, în final, acest cadou vor fi preoții H.C. Puech și G. Quispell pe data de 15 noiembrie 1953.

Deoarece din Codexul I lipseau mai mult pagini, Gilles Quispel, în 1955, va pleca spre Egipt la Muzeul Copt din Cairo pentru a pune în paralel acest text cu celelalte descoperiri de la Nag Hammadi. Mare i-a fost surpriza, când, după ce a cumpărat câteva fotografii din celălalte texte, uitându-se peste ele, va regăsi rândurile introductive ale Evangheliei gnostice a lui Toma, descoperită încă din anul 1890 și cercetată de francezul Jean Doresse și părintele Charles Puech. Această evanghelie, spre deosebire de Evangheliile Noului Testament, se prezenta ca o evanghelie secretă, multe dintre datele și evenimentele conținutului său, fiind cunoscute din Noul Testament clasic, evenimente și date care erau, însă, plasate în alte contexte, ce sugerau alte dimensiuni cultural-religioase și semnificații legate de Persoana lui Iisus Hristos. După o trecere în revistă asupra celorlalte texte aflate în Codexul adus de la Zurich, precum Evanghelia lui Filip sau Apocrifonul lui Ioan, Gilles Quispel își va da seama că ceea ce ține el în mână este unul din cele 52 de texte descoperite la Nag Hammadi de Muhammed și Khalifah Ali, documente pe care le va publica în perioada imediat următoare. Descrierea detaliată și tipărirea conținutului, Codexului I, chiar cu lipsa paginilor lipsă, se va face începând cu 1959. Atunci va apare Evanghelia lui Toma, iar volumul intitulat The Codex Jung. A Newly recovered Gnostic Papyrus, va fi publicat în mai multe etape, în 6 volume, între anii 1956-1975. Printr-un acord dintre Muzeul Copt din Egipt și proprietarii Codexului Jung, s-a hotărât, apoi ulterior, așa cum era firesc și normal, ca manuscrisul să fie dus înapoi la Cairo alături de întreaga Bibliotecă de la Nag Hammadi, aceasta aparținând de drept poporului egiptean. Ca un lucru inedit, minunata copertă de piele în care a fost legat acest Codex, copertă, mult timp crezută pierdută, a devenit proprietatea Institutului pentru Antichități și Creștinismului din Claremont, California, care se va angaja, constant, în cercetarea acestor manuscrise legate de fenomenul gnostic prin investigațiile arheologice dintre anii 1975, 1976, 1978.

Concluzii

Trebuie să amintim că în anul 1948, nouă manuscrise din papirus, mai mult sau mai puțin complete, au fost aduse la Cairo de către intermediari a căror identitate a rămas necunoscută. Ele au fost adunate de pasionatul colecționar de antichități Phokion J. Tano, reprezentat la negociere de fiica unui cunoscut numismat italian Maria Dattari. Situația nesigură a drepturilor de proprietate ale antichitățiilor descoperite în Egipt, când statul egiptean încerca să-și protejeze valorile, făcea, însă, ca negocierile tranzacțiilor, pe piața neagră, să fie făcute cu delicatețe și fără mare vâlvă. La urma urmei descoperirea de la Nag Hammadi a fost urmarea, în fapt, a unui jaf intelectual, întreaga afacere de recuperare trebuind, în aceste condiții, să fie pusă sub semnul tăcerii, iar publicitatea trebuind să fie evitată. Maria Dattari a luat legătura, și ea, cu Jean Doresse care a început să facă o cercetare de autentificare și analiză asupra celor nouă manuscrise. Au fost identificate mai multe titluri precum Revelația lui Adam către fiul său Seth și Parafraza lui Sem, care s-au dovedit a fi, și ele, părți constitutive ale Bibliotecii de la Nag Hammadi. În primăvara anului 1949, la sugestia lui Jean Doresse, manuscrisele au fost date lui Togo Mina, care i-a cerut, într-o primă fază, lui Doresse să facă un inventar mai amănunțit al conținutului scrierilor din Codex. Inventarul, întocmit de acesta, a constituit, la vremea respectivă, singura sursa de informație despre conținutul lucrărilor descoperite, pe care s-au bazat, ulterior, studiile publicate de Togo Mina (decedat în 1949), Doresse și Puech. În același timp, Togo Mina, la începutul lunii decembrie a anului 1946, va arăta o parte din noua sa achiziție de codexuri cumpărate pentru Muzeul Copt din Cairo, orientaliștilor francezi, celebrii Francois Daumas și Henry Corbain, care vor fi fascinați de această descoperire uluitoare. În fața ochilor lor de specialiști se găsea una dintre cele mai vechi manuscrise ale primelor secole creștine, manuscris amintit cu predilecție de ereziologii perioadei primare. Este vorba de Apocrifonul lui Ioan. Francois Daumas, primul care s-a întors la Paris, îl va informa pe un alt cercetător celebru în gnosticism, Anton Gaulliaumond, de descoperirea făcută. Împreună, vor plănui să scoată o ediție critică pentru anul ce urma. Vestea despre această descoperire epocală, va ajunge publică prin intermediul mass-mediei egipteane, veste care va trezi un interes imens atât din partea clericilor cercetători, cât și a oamenilor de știință. Ei vor fi informați de această descoperire printr-un raport detaliat al părintelui Puech și Doresse, raport susținut la Academia de Inscripții și Litere din Paris din data de 11-12 februarie 1948. La fel va proceda și partea Egipteană, reprezentată de curatorul Togo Mina, care va prezenta și el un raport în cadrul Buletinului Institutului din Egipt. În anul 1950 va apare, astfel, primul mare studiu asupra gnosticismului sub pana lui Puech. Inventarul pregătit de Jean Doresse și Charles Puech va fi completat, în viitori ani, de marea contribuție venită din partea coptologului german Martin Krause și Alexander Bohling, care în perioada dintre anii 1959-1961, au colaborat cu Muzeul copt din Cairo, revizuind și reclasificând descoperirea manuscriselor de la Nag Hammadi, a căror publicare integrală în 1977, va fi definitivată datorită lui James M. Robinson, în anul 1996.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994

2. Bianchi, Ugo, The Origins of Gnosticism: Colloquium of Messina, 13-18 April 1966. Texts and Discussions, Numen Books Series, No.12, ed. Brill, 1970

3. Culianu, I.P., Gnozele dualiste ale Occidentului, trad. de Thereza Petrescu, ed. Nemira, București, 1995

4. Danielou, Jean, The theology of the Jewish Christianity, vol. I din A history of Early Christian Doctrine, ed. Longman and Todd, Londra, 1964

5.Dart, John, The Jesus of Heresy and History: The Discovery and Meaning of the Nag Hammadi Gnostic Library, ed. Harperscollins, 1988,

6. Grant, R.M., Gnosticism and Early Christianity, Columbia University Press, 1967

7. Jonas, Hans, The Gnostic religion, ed. Beacon Press, Boston, Massachusetts, 2001

8. Jonas, Hans, Journal of Religion, 1962, citat în James Robinson, The Jung Codex: The Rise and Fall of a Monopoly, în Religious Studies Review, Ianuarie 1977,

9. Koester, Helmut, One Jesus and four primitive Gospels, în Trajectories Throught Early Christianiy, ed. Wipf&Stock, Philadelphia, 1971

10. Krause, Martin, The Christinization of gnostic texts, în The New Testament and Gnosis, ed. T&T Clark International, New York, 2004

11. Layton, Bentley, The Gnostic scriptures. A new Translation with annotations and introductions, ed. Dumbleday, New York, 1987

12. MacRae, George, Sleep and Awakening in the Gnostic Texts’’ în simpozionul de la Messina, Le Origini dello Gnosticismo, ed. Brill, Leiden, 1970

13.Manolache, Stelian, Dualismul gnostic și maniheic din perspectivă teologică, ed. Universității Transilvania, Brașov, 2009,

14. Menard, Jaques, La biblioteque copte de Nag Hammadi, în Nag Hammadi and Gnosis. Papers read at the First International Congress of Coptology (Cairo, December 1976), ed. Brill, Leiden, 1978

15. Menard, Jaques, L’Evangile de Verite, ed. Brill, Leiden, 1972

16. Pagels, Elain, Evangheliile Gnostice, ed. Herald, București, 2013,

17. Perkins, P., Deceiving the deity: Self-Transcedent and the Nouminous in Gnosticism’’, în volumul Preceedings of the Tenth Annual Institute of Philosophy and Religion, Boston, 1981

18. Petrement, Simone, A Separate God : The Christian origins of Gnosticism, ed. Harpercollins, 1993

19. Puech, Henri-Charles, Despre gnoză și gnosticism, ed. Herald, București, 2007

20. Reis, Julien, John the Gnostic : The Figure of the Baptism in Origen and Heterodox Gnosticism, în Studia Patristica, vol XIX, ed. Peeters Press, Leuven, 1989

21. Revista Le Monde, numărul din 23 Februarie 1948

22. Robinson James și Helmut Koester, Trajectories Throught Early Christianiy, ed. Wipf&Stock, Philadelphia, 1971,

23. Robinson, James, Kerygma and History in the New Testament, în Trajectories Throught Early Christianiy, ed. Wipf&Stock, Philadelphia, 1971

24. Robinson, James, LOGOI SOPHON: On the Gattung of Q, în Trajectories Throught Early Christianiy, ed. Wipf&Stock, Philadelphia, 1971

25. Robinson, James, Nag Hammadi: The First Fifty Years, în The Nag Hammadi Library after fifty years. Proceedings of the 1995 Society of Biblical Literature Commemoration, editori John D. Turner și Anne McGuire, ed. Brill, New York, 1997,

26. Rudolf, Kurt, The Nature and History of Gnosticism, ed. Harper & Row, New York, 1987

27. Tardieu, Michel, Trois Myths Gnostiques: Adam, Eros et les animaux dans une ecrite de Nag Hammadi, Paris, 1974

28. Quispel, Gilles, Gnostica, Judaica, Catholica. Collected Essays of Gilles Quispel, ed. Brill, 2008