Deschideri Prilejuite de Terapia Realitatii In Comportamentul Deviant
DESCHIDERI PRILEJUITE DE TERAPIA REALITĂȚII
ÎN COMPORTAMENTUL DEVIANT
CUPRINS:
Introducere
Cap. I Edificiul terapiei realității
I.1. Pragmatismul
I.2. Psihoterapia cognitiv-comportamentală
I.3. Terapia centrată pe realitate
I.3.1. Abordarea terapiei centrate pe realitate
I.3.2. Terapia realității de William Glasser
I.4. Psihopatologia în terapia realității
Cap. II Comportamentul deviant
II.1. Comportamentul – prezentare generală
II.2. Devianța socială vs Delicvență
II.3. Comportamentul deviant
II.3.1. Comportamentul deviant- forme particulare ale
comportamentului deviant
II.4. Devianța de Emile Durkeim
Cap. III Terapia realității în comportamentele
deviante
Cap. VI Metodologia cercetării
IV.1. Obiectivul general
IV.2. Obiectivele specifice
IV.3. Ipotezele cercetării
IV.4.1. Procedura de lucru
IV.4.2. Subiecții cercetării
III.4.3. Instrumente
IV.4. Analiza și interpretarea datelor
IV.5. Concluzii
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Terapia realității deși relativ nouă oferă soluții în rezolvarea problemelor comportamentale centrându-se pe, prezentul clientului și nu pe trecutul lui, pune accent pe responsabilitatea personală în schimbarea propriului comportament ajutând clientul să facă alegerile potrivite și adaptate la nevoile sale, responsabilizându-l pentru propriul destin. Când ne referim la comportamentul deviant terapia realității deși o terapie de scurtă durată crează un mediu prielnic în găsirea modalităților celor mai eficiente în înțelegerea și acceptarea propriului comportament și în felul acesta fiind pregatit pentru schimbare.
Terapia realității își propune reducerea până la anularea completă a acestui tip de comportament “nesănătos” pentru individ, astfel încât trasformările comportamentale să fie radicale în modul de gândire și purtare a clientului.
Terapia realității are la bază teoria alegerii “ aici și acum” iar scopul acestei psihoterapii scurte este a crea un viitor cât mai bun clientului, de a focaliza persoana pe prezent și pe găsirea de soluții cât mai eficiente în optimizarea relației cu sine dar și cu cei din jurul său.
În lucrarea prezentă mi-am propus aplicarea terapiei realității în comportamentele deviante și observarea modului în care această formă de psihoterapie optimizează comportamenul de tip deviant.
Partea teoretică constă în abordarea celor două domenii avute în vedere și anume comportamentul deviant și terapia realității. Capitolul 1 l-am rezervat terapiei realității, cel de-al doilea cuprine comportamentul deviant și ultimul capitol al acestei părți face referire la aplicabilitatea terapiei realității în comportamentele deviante.
Partea aplicativă a lucrării o reprezintă cercetarea efectuată pe un lot de cinci subiecți. Motivele prezentării la cabinet au fost schimbările comportamentale implicit schimbarea stilului de viață.
Scopul acestei cercetări a constat în optimizarea comportamentului prin terapia realității; în acest sens se utilizează metode și instrumente pentru modelarea comportamentului.
Din datele obținute a reieșit că cele mai reprezentative tulburări de comportament s-au îmbunătățit. Datele obținute au confirmat ambele ipoteze indicând faptul că terapia realității oferă soluții eficiente în schimbarea comportamentului deviant.
Capitolul 1
EDIFICIUL TERAPIEI REALITĂȚII
1.1. PRAGMATISMUL
Pragmatismul este o tradiție filozofică întemeiată de Eh. S. Pierce si W. James. Pragma- (prassein=a face), cuvânt de origine greacă, înseamnă faptă, acțiune. Pragmatismul se ridică împotriva noțiunii raționaliste de realitate, unde realitatea este înțeleasă ca un corespondent al adevărului absolut.
Pragmatismul și-a denumit propria concepție – empirism radical.
Această filozofie este considerată o metodă de a rezolva problemele, de a privi faptele și de a le interpreta. Această metodă este înainte de toate o atitudine față de fapte, consecințe deci orientarea către rezultat.
Pe de altă parte pragmatismul suține că adevarul face parte din experiența proprie.
“ Adevărul este un eveniment ce se produce pentru o idee. Aceasta devine adevărată ; ea este facută adevarată de anumite fapte.”
Opinia lui H. Bergson despre pragamtismul în viziunea lui James: ”Pragmtismul lui James s-ar înțelege greșit dacă nu s-ar modifica ideea formată în mod curent despre realitate în general. Vorbim despre lume sau despre cosmos, iar aceste cuvinte conform originii lor desemnează ceva simplu sau cel puțin bine organizat. Când spunem univers ne gândim la o unificare posibilă a lucrurilor. Fie că suntem spiritualiști, materialiși, panteiști sau chiar indiferenți față de filozofie și mulțumiți de simțul comun, mereu ne reprezentăm unul sau mai multe principii simple prin care s-ar explica ansamblul lucrurilor materiale și morale.”
Pragmatismul nu este decât o metodă, putem spune că prin pragmatism o teorie devine un instrument de cercetare, pentru a favoriza la timp refacerea. Metoda pragmatică constă în îndreptarea atenției de la ceea ce reprezintă principiul prim către fapte, rezultate sau consecințe.
Ideile de bază ale pragmatismului dupa Pierce sunt:
– Viața este temeiul cunoașterii;
– Cunoașterea este activitatea;
– Adevărul unei judecăți este dat de reușita acțiunii;
– Realitatea este rezultatul operațiilor logice, ipotetice operate de oamenii de știință, sau ceea ce numește pragmatismul comunitate nelimitată de oameni, (ceea ce în pragmatism întruchipează rațiunea).
„Pragmatismul se detașează de abstracție, de tot ceea ce face gândirea neadecvată- soluții verbale, raționamente apropric greșite, sisteme închise- de tot ceea ce este un așa zis absolut sau are o origine falsă, pentru a se îndrepta spre gândirea concretă și adecvată, spre fapte, spre acțiunea eficace.”
Pragmatismul unește discursul teoretic cu cel practic, reducându-l la reușita acțiunii pe care o ghidează.
1.2. PSIHOTERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ
Terapia coginitiv-comportamentală este o formă de terapie de scurtă durată ce acordă o mare atenție felului în care gândurile pot influența comportamentul și trăirile persoanei. Daniel David spune despre terapia cognitiv-comportamentală astfel: ”Ce este terapia cognitiv- comportamentală? Scurt și simplu spus, terapia cognitiv-comportamentală este o combinare teoretico-metodologică fundamentată stiințific a terapiei comportamentale cu terapia cognitivă, cu aplicații în patologie și sănătate; așadar ea are pe lângă un caracter clinic și un profund caracter educațional și preventiv” .
Terapia cognitiv-comportamentală este formată, de fapt, din îmbinarea a doua terapii : psihoterapia comportamentală și psihoterapia cognitivă.
Unirea terapiilor comportamentale cu cele cognitive s-a produs destul de rapid, elementul esențial care a facilitat această integrare a fost că amândouă se bazează pe cercetări teoretico-metodologice riguroase.
Bazele psihoterapiei comportamentale au fost puse de Watson; și s-a dezvoltat ca o reacție la psihoterapia bazată pe analiza fenomenelor inconștiente.
Tehnica comportamentală este importantă atât pentru schimbarea comportamentelor cât și a cognițiilor; în plus schimbarea cognițiilor duce la schimbarea comportamentelor și invers schimbarea comportamentului schimbă cognițiile.
Terapiile comportamentale susțin că personalitatea se structurează în funcție de situația cu, care se confruntă și interacțiunile sociale; așadar baza teoretică își are originea din teoria învațării.
Ideea de bază de la care pornesc Skinner și Watson o reprezintă reacțiile organismului ce sunt conceptualizate ca fiind comportamente exteriorizate și interiorizate, iar comportamentele indiferent dacă sunt interiorizate sau exteriorizate sunt dominate de două principii ale învățării:
1.Principiul condiționării clasice;
2.Principiul condiționării operante;
Condiționarea clasică este un proces prin care organismul învață că apariția unui stimul este urmată de apariția unui alt stimul. Despre fobii se crede că sunt dobândite astfel; fobia fiind reacția de teamă declanșată de un stimul.
Corectarea acestei temeri se face prin expunerea la stimulul condiționat fie treptat sau dintr-o dată.
Două tehnici bazate pe condiționarea clasică sunt:
a). desensibilizarea sistematică- prin expunerea progresivă la stimul.
b). tehnica aversivă- asocierea unor stimuli neplăcuți cu stimului plăcuți dar nocivi;
Condiționarea operantă- comportamentul este influențat de consecințele acestuia;
Repetarea unor comportamente depinde de consecințele plăcute și beneficiile sau consecințele negative.
O metodă bazată pe condiționarea operantă este: Recompensarea- tehnica constă în a oferi ceva ce își dorește clientul/pacientul ori de câte ori se comportă cum trebuie. Această tehnică este utilizată mai ales în cazul pacientilor psihiatrici.
Terapia comportamentală se ocupă de comportamentul observabil și de condițiile de mediu ce îl modelează, fiind un proces de învățare, mediul social are rolul de a întării comportamente. Întărirea se referă la utilizarea stimulilor din mediu și manipularea lor astfel încât anumite comportamente își măresc posibilitatea de manifestare. Astfel psihoterapia devine un proces de control al comportamentelor ce se bazează pe cunoașterea condițiilor ce permit modificarea comportamentului nedorit.
Începând cu anii ’50 teoria comportamentală își fundamentează aplicația clinică.
Debutul Psihoterapie Cognitive are loc la mijlocul anilor ’60 . Terapia cognitivă interesează gândurile automate, schemele.
Gândurile automate sunt cele ce apar la un anumit stimul, sunt concrete, considerate plauzibile și sunt specifice unei anumite persoane deoarece țin de propria experiență, de evenimemtele personale.
Ideea de bază a lui Beck și Ellis este că prelucrările informaționale dau naștere la răspunsuri comportamentale, cognitive, subiective dar și reacții biologice ale individului și schimbarea acestor reacții se face prin modificarea prelucrărilor informaționale care le-a generat.
În anii ’80 terapia comportamentală și terapia cognitivă fuzionează intr-o formă integrată de terapie.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală are scopul de a modifica gândurile iraționale și comportamentele nedorite, pune accent pe cogniții și pe optimizarea comportamentului uman.
Această formă de psihoterapie pornește de la ideea că modul în care gândim influențează sentimentele și determină comportamente.
Gândurile, percepțiile, convingerile, evaluările proprii determină reacții fiziologice, reacții emoționale și comportamentale.
Principalele avantaje în terapia cognitiv-comportamentală:
Structura terapiei în etape clare, este un suport important și pentru terapeutul începător, deoarece are un grad mare de structurare a ședințelor prin simplitatea teoriei subiacente;
Concentrarea pe un număr limitat de simptome și pe rezolvarea de probleme;
Pragmatică; cost redus;
Tehnici specifice de rezolvarece pot fi deprinse cu relativă ușurință;
Pune accent atât pe schimbare cât și pe dezvoltare și autocunoaștere;
Psihoterapia cognitiv- comportamentală este utilizată pentru a trata o gamă largă de probleme; se recomandă atât în cazul bolilor cronice; dar și în bolile psihice: tratarea tulburărilor anxioase:
Fobii
Atac de panică
Tulburarea obsesiv-compulsivă
Anxietatea generalizată
Anxietatea socială
În tratamentul: depresiei, tulburărilor de personalitate, stres post-traumatic, tulburări a comportamentului alimentar, tulburări sexuale, abuz de substanțe, etc.
Însă terapia cognitiv- comportamentală este utilizată în combaterea gândurilor și comportamentelor negative pentru subiect.
Strategiile de identificare a gândurilor negative:
Clientului i se cere să discute o experiență emoțională recentă;
În cursul ședinței se utilizează modificările de dispozitie ale clientului;
Identificarea semnficației unui eveniment;
Modalități pentru modificarea gândurilor negative și comportamentelor atare și autocunoaștere;
Psihoterapia cognitiv- comportamentală este utilizată pentru a trata o gamă largă de probleme; se recomandă atât în cazul bolilor cronice; dar și în bolile psihice: tratarea tulburărilor anxioase:
Fobii
Atac de panică
Tulburarea obsesiv-compulsivă
Anxietatea generalizată
Anxietatea socială
În tratamentul: depresiei, tulburărilor de personalitate, stres post-traumatic, tulburări a comportamentului alimentar, tulburări sexuale, abuz de substanțe, etc.
Însă terapia cognitiv- comportamentală este utilizată în combaterea gândurilor și comportamentelor negative pentru subiect.
Strategiile de identificare a gândurilor negative:
Clientului i se cere să discute o experiență emoțională recentă;
În cursul ședinței se utilizează modificările de dispozitie ale clientului;
Identificarea semnficației unui eveniment;
Modalități pentru modificarea gândurilor negative și comportamentelor aferente:
Raționalizarea
Furnizarea de informații
Distragerea
Programarea activității
Verificarea veridicității gândurilor disfuncționale
Reevaluarea gândurilor și sentimentelor
Combaterea gândurilor negative
Înlocuirea cu gânduri mai raționale
În timp clienții învață să aplice principiile terapiei în viața de zi cu zi, iar îndrumarea terapeutului scade în timp, în felul acesta beneficiile acumulate pe parcursul psihoterapiei să se mențină și după încheierea terapiei.
Demersul terapeutic în psihoterapia cognitiv-comportamentală:
Etapa I: clientului i se cere să identifice elementul perturbator extern- prin descrierea cât mai precisă.
Etapa II: evaluarea stărilor negative pe care le trăiește pe o scală de la 0-10.
Etapa III: identificarea distorsiunilor cognitive ce stau la baza gândurilor negative.
Etapa IV: combaterea gândurilor negative, disfuncționale prin tehnica dialogului socratic: „Ce dovadă am eu că acest gând este adevărat”?
Tehnici pentru combaterea gândului negativ:
Tehnica unui caz similar: „Ce sfat i-aș da unui prieten care îmi seamănă și care are o problemă asemănătoare cu a mea”?
Tehnica experimentală: Când are un gând negativ clientul verifică, sub forma unui experiment, în ce măsură gândul disfuncțional este adevărat.
Stilul de gândire „nuanțe de cenușiu”. Dacă nu cumva nu gândește în alb și negru și reevaluează situația pe o scală de la 0-100.
Metoda interviului: verificarea veridicității gândului întrebând și alte persoane ce părere au.
Metoda reducerii la absurd: „ Nu cumva recurg la etichete vagi”?
Metoda semantică: combaterea afirmațiilor categorice de tipul „trebuie neapărat„.
Reatribuirea: este eficientă în cazul în care clientul utilizează autoblamarea.
Analiza costurilor și beneficiilor.
Etapa V: înlocuirea cu gânduri alternative, realiste.
Etapa VI: Reevaluarea: „Cât mai crede clientul în adevărul gândului său disfuncțional”?
Terapia cognitiv- comportamentală pleacă de la ideea că cele mai multe din tulburările psihologice își au originea din învățări greșite, în urma a doua psibilități: fie persoanele au dobândit comportamente și aptitudini inadecvate, fie nu au dobândit deloc anumite comportamente și aptitudini pentru soluționarea anumitor probleme din viața de zi cu zi.
Terapia cognitiv-comportamentală are drept scop învățarea clientului în a-și evalua gândurile, restructurându-le pentru a fi mai raționale, mai adaptative și de a fi conștient de faptul că schimbând modul de gândire se schimbă atât sentimentele cât și tiparele de comportament; deoarece terapia vizează înlocuirea comportamentelor nedorite cu tipare de comportament mai sănătoase și benefice pentru client, pentru că un comportament este determinat de anumite situații și este întărit de consecințele ce rezultă din acestea, dacă vrem să modificăm comportamentul trebuie acționat la nivelul situațiilor declanșatoare sau prin manipularea întăririlor, iar rolul terapeutului este acela de a învăța clientul cum să schimbe comportamentul nesatisfăcător.
Concentrarea pe simptome și pe rezolvarea de probleme, durata scurtă dar și costul redus sunt principalele avantaje ce corespund cerințelor actuale în rezolvarea de probleme.
1.3. TERAPIA CENTRATĂ PE REALITATE
În anul 1967, William Glasser pune bazele unei noi teorii, Teoria centrată pe Realitate. Această psihoterapie are la bază teoria alegerii, centrându-se pe „aici și acum”, iar scopul este de a crea un viitor mai bun.
Este o formă de psihoterapie cognitiv-comportamentală ce se centrează pe facilitarea schimbării gândurilor și comportamentului clientului.
PRINCIPIILE :
– de cele mai multe ori la baza problemelor este o relație umana nesatisfăcătoare;
– procesul intervenției este centrat pe prezentul clientului, iar nu pe trecutul lui;
– psihoterapia realității centrează clientul pe ceea ce alege el să facă în prezent și nu încurajează plângerile excesive;
– această abordare pune accent pe responsabilitatea personală pentru tot ceea ce ni se întâmplă;
– rolul consilierului este acela de a asista clienții în planificarea unui comportament responsabil;
Este una din cele mai eficiente terapii scurte, având rezultate rapide mai ales in tulburările comportamentale.
Terapia Realității are ca scop învățarea clienților să facă alegerile cele mai bune pentru a corespunde nevoilor sale, în acest mod responsabilizând clientul pentru propriul destin.
Terapia Realității susține că nevoile fundamentale nu sunt satisfăcute direct, ci prin relațiile calitative din mediul în care trăim; Glasser crede că orice persoană normală trebuie să aibă cel puțin o astfel de relație care să satisfacă nevoile personale ale fiecăruia.
Cele cinci nevoi fundamentale psihologice ar fi: supraviețuirea, iubirea, afecțiunea, puterea, libertatea și distracția.
De exemplu nevoia de iubire ne determină să ținem unii la alții dar și să încercăm relații satisfăcătoare cu cei din jur. Evoluția a înzestrat oamneii cu capacitatea de a simți, de aceea primul lucru pe care îl știm când ne confruntăm cu o situație este: cum ne simțim? Și pentru că avem cele mai complexe nevoi, avem și cea mai vastă gamă de sentimente și întodeauna corelăm sentimentele cu amintirile- ne amintim cum ne-am simțit. Mereu încercăm să creem relații în care să ne simțim bine și să evităm neplăcerile. Relațiile noastre cu oamenii ce știm că ne sunt necesari au un mare efect în ceea ce alegem să facem. Uneori pentru a ne păstra unele relații suntem dispuși să suportăm durerea, pentru că o relație este mai importantă pentru noi decât propria suferință: ” Pentru a câștiga, a păstra și a îmbunătății relațiile interumane, suntem dispuși să ne angajăm în activități neplăcute pe termen lung, deoarece suntem convinși că în cele din urmă ne vom simții mai bine și vom fi mai apropiați persoanelor de care avem nevoie. Chiar și fără promisiunea unei relații mai bune, majoritatea dintre noi suntem dispuși să amânăm plăcerea sau să suportăm suferința în speranța că ne vom simți mai bine sau vom suferi mai puțin mai târziu.”
Nevoia de supraviețuire
Încă din copilărie oamenii devin conștienți de nevoia de supraviețuire. Întodeauna facem eforturi pentru a fi cât mai longevivi, fie că facem sport, mâncăm sănătos sau avem grijă de sănătate; însă nevoia de supraviețuire nu se rezumă doar aici, nevoia de supraviețuire este și atunci când ne sunt amenințate și celelalte nevoi; sunt oameni care suferă din pricina foametei, bolilor sau războiului.
„ Teoria alegerii poate fi aplicată tuturor activităților umane, inclusiv supraviețuirii.”
Comportamentul dezadaptativ face de cele mai multe ori obiectul solicitărilor de asistență psihologică, deoarece, adesea o încercare neadecvată de a face față frustrării generate de o distorsiune a unei relații nu mai reușește să acopere o nevoie fundamentală.
Iubirea și afecțiunea
Iubirea și afecțiunea există în genele noastre. Iar când aceste nevoi nu sunt satisfăcute starea noastră de bine este amenințată. Cărțile sau filmele chiar dacă uneori exagerează în descrierea acestei suferințe o prezintă totuși cu acuratețe. În fruntea listei d nefericire se află eșecul în dragoste.
Puterea
Puterea se poate spune că este nevoia umană distinctivă. W. Glasser afirmă: „ puterea pe care o doresc oamenii- puterea de dragul puterii- este o trăsătură unică a speciei noastre.”
Nevoia de putere determină existența pe care ne-o alegem. Întodeauna vrem să conducem, să fim superiori celorlalți, să fie totul așa cum vrem noi și ceilalți să facă ceea ce spunem noi că e bine. Dorința de putere îi face pe unii oameni să nu se dea înapoi de la nimic și să facă tot ceea ce cred ei că este necesar doar pentru a obține putere.
Libertatea
Libertatea ne preocupă atunci când existența ne este amenințată. Libertatea poate fi privită ca o îngăduință oferită oamenilor de a se exprima liber, de a trăii fără a fi constrânși de cineva sau ceva.
Glasser spune: „ Cred că nevoia noastră de libertate este tentativa evoluției noastre de a furniza un echilibru corect între nevoia ta de a încerca să mă forțezi să-mi trăiesc viața în felul în care vrei tu și nevoia de a mă elibera de această constrângere.”
Distracția
„Distracția este răsplata genetică pentru învățătură. Noi suntem descendenții celor care au învățat mai mult și mai bine decât alții. Învățătura le-a dat acestor oameni un avantaj în supraviețuire și nevoia de distracție a devenit o componentă a genelor noastre.”
Pentru a putea funcționa la parametrii optimi avem nevoie de relaxare, de distracție pentru a ne reface.
1.3.1. ABORDAREA CONSILIERII CENTRATE PE REALITATE
Se bazează pe dezvoltatrea unei filozofii pozitive a educației, pe implementarea unui stil de viață constructiv, responsabil. Conceptele fundamentale în Reality Therapy sunt: comportamentul responsabil și nevoia de identitate.
În structurarea comportamentului responsabil clientul trebuie să respecte :
1. realitatea
2. corectitudinea
3. responsabilitatea
(comportamentul responsabil este sinonim cu sănătatea mintală).
Această formă de psihoterapie poate fi aplicată atât în cadrul de consiliere/ psihoterapie dar și în relații familiale sau sfera educațională.
Glasser cele zece anxiome ale teoriei alegerii:
„Singura persoană al cărei comportament îl putem controla suntem noi.
Tot ceea ce putem oferi sau primi de la alții este informația. Ceea ce facem cu aceasta este alegerea noastră.
Toate problemele psihologice de durată sunt probleme de relații afective.
Relația problemă este întodeauna parte a vieții noastre prezente.
Retrăirea trecutului dureros nu ajută prea mult la ceeea ce trebuie să știm și anume că trebuie să îmbunătățim relația importantă actuală.
Noi suntem călăuziți de cinci nevoi genetice.
Ne putem satisface aceste nevoi doar satisfăcând acea imagine sau acele imagini din lumile noastre speciale.
Singurul lucru pe care îl putem face de la naștere până la moarte este să ne comportăm.
Alegerile este important să le desemnăm prin verbe.
Comportamentul total este întodeauna unul ales, dar nu avem un control direct decât asupra componentelor acțiunii și gândirii.”
Cele 10 anxiome ne ajută să ne îmbunătățim comportamentul și în felul acesta și relațiile sociale.
1.3.2. TERAPIA REALITĂȚII DE WILLIAM GLASSER
William Glasser s-a născut în 1925, fiind un renumit psihiatru american dar și doctor în științe medicale.
În 1967 înfiintează Institute for Reality Therapy, fundație ce are la bază promovarea unei noi psihologii asupra libertății personale.
Dr. Glasser este autorul cărților, Reality Therapy, The Quality School, Staying Togheter și Choice Therapy.
Glasser crede că, fiecare persoană alege să fie anxioasă, psihotică, depresivă, pentru a evita experiențele dureroase sau pentru a beneficia în permanență de ajutorul celorlalți.
Aceasta fiind o modalitate de a face față problemelor interpersonale sau de a înlocui neadecvat lipsa acestor relații.
Potrivit lui Glasser, problemele psihologice provin din interior, prin faptele pe care alegem să le facem, – creierul reacționând la acțiunile și gândirea individului, de aceea el susține că pacienții nu necesită medicamente psihotrope ci au nevoie de tratament psihoterapeutic. Deoarece în procesul terapeutic, terapeutul nu judecă pacientul, ci rolul lui este acela de mentor sau educator, pentru că procesul terapeutic are drept scop ajutarea clientului să găsească modalități mai bune pentru a-și realiza necesitățile de bază și relaționarea eficientă cu persoanele din viața lor.
Potrivit teorii realității, comportamentul uman este declanșat de cinci necesități genetice: – supraviețuirea
– iubirea
– puterea
– libertatea
– distracția (nevoile și relațiile)
Aceste necesități sunt satisfăcute în cadrul relațiilor noastre interpersonale, iar un eventual eșec a uneia sau a mai multora dintre ele duce la nefericire- tulburare psihică, iar rezolvarea vine tot din interiorul nostru prin schimbarea propriului comportament și a gândirii.
Terapia realității vede trecutul ca sursă de inspirație în procesul schimbării a comportamentului de azi.
De asemenea învață clientul că ceea ce poate controla este doar el însuși.
O întrebare importantă este : “Ce vrea clientul în viață, ce îl aduce mai aproape de obiectivele lui ? “
Clientul este încurajat să își facă un plan pentru atingerea obiectivelor, nu doar să asiste neajutorat.
O regulă importantă este, fără scuze, fără abandon, fără pedepse.
Principii de bază:
– focusarea pe prezent și evitarea, pe cât posibil a discuțiilor despre trecut;
– evitarea lamentărilor, învinovățirii de sine sau învinovățirea altora;
– focus pe problemă și pe modul de a o rezolva direct prin ceea ce se poate simți-gândi-acționa “aici-acum “;
– să nu facă presiuni asupra altora;
– evitarea scuzelor în relații;
– deconectarea (crearea unor conexiuni noi, diferite de cele vechi);
– ceea ce fac EU mă aduce mai aproape de obiective sau perosane pe care le vreau în viața mea?
Dacă emoțiile sunt mai greu de schimbat atunci focusul pe încercarea schimbării gândurilor este mai practic.
Concentrarea clientului pe ceea ce poate face și schimba îi redă puterea de acțiune asupra propriei vieți.
1.4. PSIHOPATOLOGIA ÎN TERAPIA REALITĂȚII
Teoria cognitiv-comportamentală ne învață că psihopatologia este rezultatul cognițiilor disfuncționale și iraționale. Emoțiile negative, starea de spirit depresivă sunt rezultatul unui mod de gândire greșit deoarece în loc să reacționăm la situație, la evenimentul real actual, reacționăm la propriul punct de vedere distorsional.
Terapia realității poate fi aplicată atât în cadrul sistemului educațional, familial, dar are aplicabilitate și în psihopatologie.
În psihoze profilul pacientului este acela de “veșnic șomer” pentru că cei mai mulți din cei care „au ales” psihoza doresc ca cineva să le poarte de grijă.
Ei doresc relații bune, dar nu sunt capabili să ofere afecțiune pentru a le reuși astfel de relații. Pot fi ajutați prin situații practice, introducându-i ușor în lumea reală, mulți au nevoie de un loc în care să se simtă în siguranță și de cel puțin o persoană care să le poată vorbi.
Psihozele de tip bipolar reprezintă o altă formă de creativitate anormală și nu se referă exclusiv la veșnicul șomer; sunt și persoane care reușesc în relațiile lor și care aleg acest comportament când relațiile devin extrem de nemulțumitoare.
În cazul psihozelor bipolare pacientul încearcă să evite înfruntarea realității faptului că o anumită relație pe termen lung nu funcționează.
Un alt grup de comportamente totale, creative sunt nevrozele.
Cei ce aleg acest comportament au probleme cu adaptatrea la realitate dar nu o neagă ca în cazul psihozelor. Stările de anxietate, fobiile, stările de panică, de obsesie, stresul posttraumatic sau dorințele neânfrânate sunt exemple ale acestui tip de alegere creativă.
Capitolul 2
COMPORTAMENTUL DEVIANT
2.1. COMPORTAMENTUL- PREZENTARE GENERALĂ
Comportamentul ca și termen are o vastă utilizare în vorbirea psihologiei judiciare cercetându-l sub aspectele normale sau deviante.
Comportamentul reprezintă reacția globală a unui individ în mediul său într-o situație anume.
Referința pentru comportamentul uman o reprezintă contextul social la care orice persoană răspunde prin gesturi proprii și este în legătură atât cu situația dată, cât și cu trăsăturile personalității lui. Obiectele, fenomenele și evenimentele care acționează asupra persoanei au o anumită rezonanță în conștiința sa și corespund sau nu anumitor interese sau idealuri. Corelarea tuturor factorilor prezenți la un moment dat, dau naștere la un anumit context sau împrejurare de viață .
Din interacțiunea persoanelor rezultă fenomene psihosociale, care nu sunt altceva decât manifestări de natură spirituală și de conștiință socială în care se împletesc elementele ideologice, mai mult sau mai puțin sistematizate cu elementele psihologice.
Fenomenele psihosociale nu pot fi desprinse de persoană, pentru că ele se manifestă și au la bază normele de conduită pe care le aplică, atitudiniile pe care le adoptă și opiniile pe care acestea le formulează.
Fenomenele psihosociale apar la interacțiunea persoanei cu mediul social în care trăiește individul, din interacțiunea cu situațiile și evenimentele cu care el intră în contact.
Comportamentul obișnuit al unei persoane reprezintă gradul în care aceasta reușeste să ofere un răspuns semnificativ unei situații date. Această reușită poate apărea numai în condițiile integrității funcțiilor psihice, care intervin în grade diferite, atât în evaluarea situației, cât și în elaborarea unui răspuns semnificativ și adecvat față de aceasta.
Expectanțele noastre sunt ca personalitatea să comporte în limitele unei game de posibilități scontate, consistența internă a formelor sale de conduită fiind complementară cu, constanța reacțiilor sale semnificative și adecvate în anumite situații date.
Din cauza situațiilor pe care o persoană le trăiește de-a lungul vietii sale, comportamentul suportă și el un proces de specializare și diferențiere, în functie de anumiți factori : spațiu și timp, de vârstă și sex, de mediu și cultură, de statusul socio-profesional ș.a.m.d.
Comportamentul unei persoane apare ca un traductor de atitudinii, fiind de fapt rezultanță a configurației totale a atitudiniilor. Atitudiniile nefiind egale ca intensitate și valoare, în interiorul sistemului atitudinial are loc o selecție, în urma căreia este desemnată și promovată atitudiniea cu implicațiile cele mai profunde în formă de comportament dat.
Modificarea comportametului uman depinde de :
a) – situația generatoare de fenomenele psihosociale specifice.
b) – persoana sau colectivitatea cu care se confruntă această situație.
Prin natura, conținutul și gradul ei de periculozitate, situația generatoare de fenomene psihosociale afectează unitatea organism-mediu, care incepe să devină extrem de contradictorie, provocând schimbări în comportamentul persoanei.
În aceste situații organismul uman face eforturi de reechilibrare a relației organism-mediu,pentru a se reechilibra își amplifică funcțiile de adaptare. Și adaptarea este influențată de: labilitatea proceselor nervoase, de temperament, de instinctul de apărare și conservare, de gradul de implicare a eului, de afectarea sentimentului siguranței și nu în cele din urmă de experiență de viață .
Înțelegerea conduitei unei persoane într-o imprejurare sau alta presupune în mod necesar cunoașterea motivelor care o animă, precum și a scopurilor sale care prefigurează și orientează anticipat comportamentul individului. Prin mijlocirea motivelor și a scopurilor, comportamentul uman se afla în conexiune directă cu conștiința sub al carei control se află.
O particularitate specifică când vorbim de comportamentul uman o constituie caracterul învățat, dobândit al acestuia. În procesul interacțiunii oamenii își furnizează reciproc modele comportamentale corespunzatoare tot atator categorii de activități:
– activități necesare existenței noastre, cum ar fi: învățarea mersului, a vorbirii, a alegerii și preparării hranei etc.;
– activități necesăre integrării în comunitatea în care trăim: învățăm să sălutam, să ne comportăm civilizat, să ne îmbrăcăm conform tradiției sau modei, să ajutăm, să respectăm etc.;
– ”activități inutile și chiar dăunatoare atât pentru individ cât și pentru comunitate: consumul de alcool, fumatul, minciuna, practicile infracționale de tot felul, începând de la calomnie, însușirea unor bunuri care aparțin altora, pana la comportamentele grave ce intră sub incidența legii” (Dumitrescu, 1991).
Procesul de învățare este un fenomen care se extinde de-a lungul întregii vieți, prin învățare înțelegând orice achiziții, care prin exercițiu și repetare ne modifică comportamentul. Un rol important în învățarea unor comportamente îl are atât recompensa cât și sancționarea, ce contribuie fie la facilitarea noilor achiziții, fie la eliminarea celor necorespunzătoare. Acestea ocupă un rol important în învățarea dar și în elaborarea comportamentelor, pe lângă aceasta mai există și alte metode cu același grad de importanță utilizate de factorul uman în procesul de învățare.
Psihologia judiciară este interesată, în primul rând de ceea ce reprezintă devianța în materie de comportament. Statistic, devianța reprezintă o abatere de la medie. Media o constituie comportamentul conformist,ceea ce numim în limbaj popular normal, în raport cu normele și reglementările sociale, iar comportamentul deviant ca abatere, semnifică deviațiile cu sens negativ de tipul a tot ceea ce este denumit în termeni generici comportament antisocial, criminalitate sau infracționalitate.
Noțiunea de comportament infracțional are mai multe denumiri: comportament delicvent, deviant chiar și aberant, denumiri date de Banciu, Radulescu și Voicu.
În realitate, comportamentul deviant include abaterile de la normele social-morale în general, iar cel delincvent se referă la abaterile și incălcările normelor juridice, penale în timp ce comportamentul aberant include aspectele medico-legale, psihopatologice, psihiatrice.
Așa cum vorbeam și mai sus, comportamentele deviante, în marea lor majoritate se învață prin imitație. Primele succese ale unor astfel de comportamente nu constituie doar gratificații dar și incitații pentru învățare din partea celui care imită.
Imitația este selectivă și ierarhică. Nu imităm orice și oricum, imităm doar ceea ce ne atrage, impresionează, de multe ori chiar și atunci când nonvaloarea socială este evidentă la modelul ce o reprezintă. Observația este valabilă mai ales pentru cei de tineri deoarece la ei imitarea ierarhică negativă este adesea hotărâtoare în procesul genezei comportamentului infracțional.
2.2. DEVIANȚĂ SOCIALĂ VS. DELINCVENȚĂ – PREZENTARE GENERALĂ
După anii 1990 problema devianței sociale a început să fie abordată din ce în ce mai amplu existând preocupări pentru elaborarea și fundamentarea unui cadru teoretic și metodologic pentru aceasta.
În planul teoretic-conceptual s-au redefinit noțiuni de bază ale criminologiei, fundamentându-se un cadru general al infractionalității, iar în planul metodologic s-au elaborat metode de investigare a diferitelor tipuri de manifestări și comportamente antisociale ce indentifică modul ce favorizează apariția, la nivel de grup sau individual.
Împreună cu celelalte ramuri ale științelor sociale, psihologia judiciară își propune să contribuie la aprofundarea cunoașterii structurii și functionalității grupurilor infracționale pentru contracararea lor când este cazul.
Prin intermediul procesului de socializare, societatea transmite membrilor săi un anume model normativ, facilitându-le integrarea socială. Acesta permite existența normală a vieții sociale, asigurând atât raționalitatea comportamentului, cât și stabilitatea sistemului social. Socializarea reprezintă un proces fundamental care facilitează integrarea individului în societate, prin asimilarea culturii grupului din care face parte și a rolurilor sociale pe care le îndeplinește în cadrul acestui grup. Ca rezultat al socializarii, individul aderă la normele și valorile grupului, făcând din acestea un etalon al propriului comportament.
La rândul ei, societatea apreciază indivizii după acest etalon, așteptand ca ei să se comporte în moduri predictibile și conforme cu modelul cultural , normativ.
Orice societate are norme scrise sau nescrise prin intermediul cărora poate aprecia dacă o anumită conduită sau un anumit act este adecvat sau nu în cadrul societății și culturii în care activează. Aceste norme stabilesc modalitățile de sancțiune pentru toate conduitele sau actele care nu corespund așteptărilor societății în care trăiesc.
Dacă am defini toate aceste conduite, acte ca și abateri de la normele de orice fel, am putea afirma ca orice societate se confruntă inevitabil în cursul dezvoltarii ei cu manifestări de devianță. ”Devianța desemnează încălcarea regulilor și normelor social-morale, nonconformitatea indivizilor dintr-o societate. Devianța se întinde pe o sferă mai largă decat criminalitatea, infracționalitatea sau delincvența denumită și devianța penală, deoarece include nu numai încălcările legii penale dar și toate deviațiile de la comportamentul socialmente acceptat până la cel dezirabil” .
În orice societate și în orice moment al evoluției unei societăți inevitabil există devianță. Dincolo de grupurile infracționale care încalcă normativul penal, există marea masă a populației care se abate de la exigențele convenționale sau morale. Nici un individ nu se poate supune tuturor exigențelor normative ale unei societăți. În funcție de anumite criterii, comportamentul acestuia poate lua forme de devianță socială sau de delincvență.
Comportamentul deviant este un comportament atipic, ce se îndepartează destul de sensibil de la poziția standard și transformă valorile sociale. Diagnosticarea comportamentului deviant depinde de gradul de toleranță al societății respective, ca și de posibilul pericol pe care il prezintă devianța față de stabilitatea vieții sociale.
Comportamentul deviant poate fi înțeles în doua moduri:
-fie ca produs al incapacității funcționale a individului, datorită unor deviații fiziologice sau anormalității psihice;
-fie ca rezultat al unui comportament perfect normal, dar incompatibil cu standardele de normalitate ale grupului .
”Sancționarea sau acceptarea acestor comportamente ține de criteriile utilizate de diferite societăți în definirea devianței” . Evaluat fie ca problemă socială sau comportament disfuncțional, fie ca produs tranzacțional al relațiilor de interacțiune între indivizi acest fenomen de devianță se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, distincte pentru o societate sau alta, care derivă din condițiile social-economice și culturale din modul de viață și existența al societății respective.
Comportamentele normale ale membrilor unei societăți emană din cultura proprie,cea de apartenență, care modelează personalitatea de bază din punct de vedere psiho-socio-cultural. Personalitatea este o structură fundamental culturală ce reprezintă un sistem dinamic și bine organizat în cadrul căruia impulsurile biopsihice sunt puse în concordanță cu normele și valorile sociale ce individul le interiorizează prin socializare.
Devianța nu poate fi înțeleasă doar ca fenomen sau ca și comportament detașat de contextul social. Fiind legată de condițiile fundamentale ale oricărei societăți, ”devianța reprezintă un fenomen normal în cadrul evoluției unei culturi, unei societăți vizând morala și principiile, iar individul deviant nu trebuie considerat neapărat ca o ființă nesocializată, sau un element parazitar, introdus în corpul societății el având uneori rolul unui agent reglator al vieții sociale” . Devianță, desemnând distanțarea semnificativă de la normele de conduită și de la valorile social-morale acceptate într-un spațiu cultural determinat, într-o anumită societate și la un moment dat având atât o semnificație negativă cât și una pozitivă.
Dar sunt și situații în care devianța poate face o societate să funcționeze în parametrii normali. Pentru că cei care se abat de la norme îi pot determina pe cei „ normali” să își păstreze normalitatea. Putem spune că devianță consolidează și certifică normalitatea.
Devianța socială depinde în mare măsură de însemnătatea, forța și profunzimea, de normele și valorile care sunt încălcate, precum și de reacția publică față de aceste abateri și incălcări. De aceea, evaluarea devianței sociale se face de la procesul de elaborare a normelor de conduită și termină cu intensitatea reacției sociale față de încălcarea acestora.
Dacă ne referim la literatura de specialitate, aceasta oferă numeroase criterii, teorii, concepții și puncte de vedere cu privire la etiologia comportamentului deviant.
Un prim punct de vedere susține că etiologia devianței rezidă în structura biologică sau în personalitatea individului .
Un al doilea punct de vedere susține devianța ca și fenomen de inadaptare ori nonintegrare socială, generat de conflictele între idealul individului, sistemul său de valori și ceea ce oferă de fapt societatea.
Când ne referim la devianța socială includem și delincvența ce zdruncină valorile importante și relații sociale protejate de regulile juridice cu caracter penal. Și aceasta o reprezintă totalitatea faptelor ce încalcă regulile juridice și impun adoptarea unor sancțiuni din partea agenților specializăți ai controlului social.
Chiar dacă delincvența apare ca un fenomen juridic reglementat prin normele dreptului penal, totuși primordial este un fenomen social și are consecințe negative, distructive pentru securitatea individzilor și grupurilor.
„Un fenomen deosebit de complex este delicvența și include o serie de aspecte și dimensiuni de natura juridica, sociologica, psihologica, economică și culturală.”
Aceasta cuprinde:
a).dimensiunea statistică – reprezintă starea și dinamica delincvenței în timp și spațiu, prin evaluarea și măsurarea în procente, medii de distribuție și indici ai diferitelor delicte, crime, și corelarea acestora cu o serie de variabile și indicatori cu caracter social, ecologic, cultural, geografic, ș.a.m.d.
b).dimensiunea juridică – se referă la faptele antisociale, periculozitatea socială a acestora, gravitatea prejudiciilor aduse;
c).dimensiunea sociologică – este centrată pe identificarea și prevenirea socială a delictelor și crimelor, în raport cu multiple aspecte de inadaptare, dezorganizare și devianță existente în societate dar și cu formele de reacție socială față de diferite delicte;
d).dimensiunea psihologică –se referă la structura personalității individului delincvent dar și individului normal, motivația și mobilurile comiterii delictului și atitudinea delincventului față de fapta comisă ;
e).dimensiunea economică sau “costul crimei” – se referă la consecințele directe și indirecte ale diferitelor delicte din punct de vedere moral dar și material : costurile financiare acordate victimelor, martorilor, reparatiei bunurilor și tot ce implica aceasta;
f).dimensiunea prospectivă – reprezentând atât tendința generală de evoluție a delincvenței cât și tendința anumitor individzi și grupuri sociale cu înclinație spre delincvența;
g).dimensiunea culturală – se referă la relativitatea criteriilor normative și culturale cu,care este împuternicită delincvența în diverse societăți și culturi. Există diferențe destul de sensibile din punct de vedere cultural, în definirea anumitor acte ca periculoase și în evaluarea intensității și gravității lor. Gradul de periculozitate al comportamentului antisocial depinde în cea mai mare măsură, de caracterul rigid sau permisiv al normelor sociale.
Normalul este reprezentat de comportamentele socialmente acceptate, compatibile cu modelele culturii și societății din care individul face parte.
Delictul este o faptă antisocială ilicită ce lezează o serie de valori și relații sociale, faptă reproșabilă care generează consecințe și efecte juridice. Pentru a exista deci, raspundere penală, trebuie să existe, în primul rând, o faptă antisocială reală, săvârșită de o anumită persoană care este responsabilă, iar în al doilea rând, fapta respectivă trebuie incriminată de legea penală. Inexistență uneia sau a mai multora dintre aceste trasături și anume, ilicitatea, vinovația, incriminarea, conduce la inexistența delictului.
„Din punct de vedere psihologic, infracțiunea reprezintă o manifestare comportamentală deviantă ce constă în încălcarea regulilor sociale, față de care se iau anumite atitudinii prin aplicarea sancțiunilor penale” .
Majoritatea sistemelor de sancționare și prevenire a criminalității urmăresc în mod prioritar controlul efectiv asupra crimei ca și mijloc de protecție și apărare socială a individzilor, grupurilor și instituțiilor sociale prin organizarea unor activități specifice și utilizarea unor mijloace tocmai menite să asigure atât represiunea și constrângerea penală dar și prevenirea și diminuarea surselor potențiale de criminalitate prin adoptarea de măsuri profilactice sociale, culturale cât și educative.
O cercetare psihologică trebuie să aibă în domeniul său de activitate descifrarea diferitelor dimensiuni psihologice cu accent pe motivație, afectivitate de fapt pe descifrarea personalității în întreg ansamblul său.
De fapt, a înțelege omul înseamnă a recunoaște inegalitatea înzestrării native a oamenilor, fapt ce trebuie să ne conducă la diversificarea, nuanțarea și individualizarea cantitativă dar și calitativă a acțiunilor educative.
De asemenea, neomogenitatea mediilor sociale de proveniență exercită diferite presiuni, cantitative cât și calitative asupra individzilor ceea ce le conferă anumite limite individuale în privința rezistenței față de restricții, fie ele morale ori legale.
2.3. COMPORTAMENTUL DEVIANT
Devianța desemnează încălcarea normelor sociale, deviații de la comportamentul social acceptat. De fapt comportamentul deviant este un comportament atipic, care se îndepărtează de la valorile acceptate în societate. Diagnosticarea acestui tip de comportament depinde în mare parte de gradul de toleranță și de eventualul pericol ce poate perturba stabilitatea societății respective.
Comportamentul deviant poate fi perceput diferit de la o societate la alta. Dacă pentru unii chiar și fumatul poate fi o abatere de la norme, pentru alții homosexualitatea este un comportament respins , iar pentru o altă societate un comportament deviant trebuie să se extindă către delicvență pentru a fi perceput ca o abatare de la normă.
2.3.1. COMPORTAMENTUL DEVIANT – FORME PARTICULARE ALE COMPORTAMENTULUI DEVIANT
A. Conduita deviantă de simulare –
Se referă la o formă particulară a blamării, înfierării sociale. Această conduită a devianței este situată la limita dintre normal și patologic și scoate în evidență patologicul, din punct de vedere somatic, neuropsihic.
Simularea folosește predominant forme subiective de exprimare pornite uneori dintr-o necesitate instinctuală.
În lucrarea sa “Psihologia comportamentului deviant”, Virgil T. Dragomirescu, doctor în medicina legală face distincția celor trei categorii particulare :
1. simularea preventivă;
2. simularea contaminativă;
3. forma de disimulare.
Cea dintâi, formă de simulare preventivă subliniază caracterul premeditat și conștient de inducere în eroare ce anticipează un act ca fiind o formă predeviantă, preinfracțională.
Specifică colectivităților cu regim special, cum ar fi detenții și alte medii restrictive , este forma de stimulare contaminativă, determinată de situații de frustrare, această formă vizează în primul rând personalitățile dizarmonice.
Conduita deviantă care reflectă motivația psihopatologică particulară este disimularea, la aceasta se adaugă, ca o condiție favorizantă o situație psihologică sau de ordin social de frustrare chiar și de îngrădire a drepturilor subiectului.
B. Conduită deviantă autodistructivă – aceasta se referă la comportamentul agresiv susținând că este îndreptată atât către propria persoană cât și către cei din jur.
Ca element important de a face diferența este considerată prezența intenției autodistructive.
Forma particulară ce face face trecerea către conduitele autodistructive, este comportamentul deliberat de autoagresivitate și autorănirea. Și se explică prin impulsivitate, dezinhibarea instinctiv-emoțională ce se manifestă prin automutilări și autoagresări.
Comportamentul deliberat de autorănire este determinat și de anumite condiții de mediu și situație, în care se află persoana deviantă la un moment dat.
Exemple de comportamente deviante ale delicvenților:
1. M.I. condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în timp ce se afla încarcerat în Penitenciarul Cluj, și-a produs tăieturi la nivelul membrele superioare pentru ca să fie internat într-o unitate spitalicească din sistemul sanitar civil, cu speranța că va putea intra în legătură cu complicii săi;
2. N.D. infractor recidivist arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și viol în dimineața zilei în care urma să se prezinte în fața procurorului și-a legat buzele cu o sârmă provenită de la grilajul metalic al curții de plimbare.
Un tip particular și semnificativ, atât ca acuitate de exprimare, cât și ca reacție socială a manierei deviante autodistructive, este suicidul.
Din punct de vedere psihopatologic și psihiatric , suicidul este o decizie deliberată de încetare din viață, produs cu intenție proprie, văzut ca o scăpare, fugă din probleme sau ca un abandon, are diferite cauze:singurătatea, schimbarea și neacceptarea noului mod de viață, răzbunare și altele.
Astfel putem clasa sinuciderea în:
sinuciderea egoista
sinuciderea altruistă
sinuciderea anomică
sinuciderea fatalistă
sinucidera maniacă
sinuciderea obsesivă
sinuciderea impulsivă
sinuciderea melancolică
„Structural, pot fi diferențiate trei categorii de suicid și anume:
– Suicidul amenințare
– Suicidul tentativă
– Suicidul reușit”
C. Conduita deviantă heterodistructivă – această conduită face referire la personalitatea specifică persoanei dar este influențată de temperamental individului. Pentru a se stabili clar această problemă a conduitei trebuie să definim clar termenii de violență și agresivitate. Virgil Dragomirescu definește tipul agresiv de comportament deviant drept distructiv.
Virgil Dragomirescu sistematizează comportamentul distructiv prin stabilirea de relații între agresivitate și delicvență :
„- comportamentul agresiv nediferențiat;
– comportamentul agresiv delictual propriu zis ;
– comportamentul agresiv ca fiind înnăscut sau dobândit;
Specialiștii susțin că agresivitatea este înăscută această presiune ereditară nu poate fi înlăturată este necesar ca în procesul influențării educațional – cultural , să se găsească modalități nedistructive de canalizare a acestor tendințe agresive” ;
– agresivitatea este un răspuns la frustrare aceasta este susținută de teoria frustrări, descrisă de J. Dollard în concepția căruia:
”agresivitatea este determinată de condițiile externe: agresivitatea este o consecință a frustrării și frustrarea întotdeauna conduce către o anumită formă de agresivitate ” .
– agresivitatea este un comportament social învățat, fiind un răspuns care are la bază teoria învățării sociale a agresivității conform căreia comportamentul agresiv se învață prin direct prin învățare, fie prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente și prin observarea și imitarea unor modele de conduită ale altora mai ales ale adulților .
2.4. DEVIANȚA DE EMILE DURKEIM
În lucrarea Teorii sociologice ale educației E. Durkeim susține că starea de dezorganizare socială, caracterizată prin lipsa unei reglementări morale, clare, a comportamentului indivizilor, are drept impact conduite iraționale și deviante ale acestora. În contextul sociologic devianța a fost definită ca și ansamblul comportamentelor care amenință echilibrul sistemului său prin violarea normelor sociale. O definiție mai largă a devianței a fost propusă mai târziu de alți doi sociologi și anume Sellin și Merton. Aceștia defineau devianța ca ansamblul comportamentelor îndreptate contra normelor de conduită sau ale ordinii instituționale din cadrul unei societăți.
Omul depinde de ceilalți oameni și are nevoie de sprijinul celorlalți semeni ai lui. Omul are nevoie de o relație personală și de o relație socială de grup, adică de familie, cerc de prieteni, grupul de muncă.
Copii cu un comportament deviant au fost obligați să crească și să se dezvolte de cele mai multe ori fără relații personale clare. De cele mai multe ori ei au fost respinși de unii membri ai familiei, de colegi sau alți indivizi cu, care au venit în contact din motive variate. Copilul cu un comportament deviant nu este pregătit pentru o relație personală ce presupune o calitate afectivă, căci aceasta reprezintă cel mai important vector al conviețuirii.
Relațiile sociale au lipsit frecvent din viața unor persoane cu comportament deviant. În viața acestor persoane nu au existat cerințe și reguli obligatorii în familie, acesta n-a fost introdus într-un mod adecvat în cultura societății în care trăiește de aceea apare la ei tendința de supraevaluare, nesiguranța sau lipsa de orientare. Datorită comportamentului lor discordant în raport cu normele comunității sociale, persoanele cu tulburări de comportament sunt, de regulă, respinse de către societate. Aceste persoane sunt puse in situația de a renunța la ajutorul societății cu instituțiile sale, trăind în familii problema, care nu se preocupă de bunăstarea copilului.
În școală, copilul cu, comportament deviant aparține de obicei unui grup de elevi slabi sau indisciplinați, el încălcând deseori regulamentul școlar și normele social-morale, fiind mereu sancționat de către cadrele didactice. Din asemenea motive, copilul cu un asemenea comportament se simte respins de către mediul școlar, profesori, colegi. Acest tip de elev intră în relații cu alte persoane marginalizate, intră în grupuri sub-culturale și trăiește în cadrul acestora tot ceea ce nu-i oferă societatea.
Iar mai târziu comportamentul său deviant fiind din ce in ce mai pronunțat, îndepărtându-se tot mai mult de la regulile morale devine un viitor delicvent.
Capitolul 3
TERAPIA REALITĂȚII ÎN COMPORTAMENTELE DEVIANTE
Ca obiect al psihologiei comportamentul reprezintă reacția globală a unei persoane într-o împrejurare dată.
Comportamentul deviant este definit ca „ orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societății ori ale unui grup social particular”.
Comportamentul deviant poate fi împărțit astfel:
ca produs al incapacității funcționalității individului datorate unor anormalități psihice sau fiziologice;
ca rezultat al unui comportament incomptaibil cu standardele de normalitate ale societății în care trăiește individul;
Termenul de comportament deviant nu reprezintă, în sine, un diagnostic, cel mai adesea devianța este încadrată în tulburări mai ample cum ar fi tulburararea de adaptare cu perturbare de conduită, tulburarea de personalitate antisocială și altele. Psihologul poate intervenii în funcție de tehnicile pe care le deține și de gravitatea tulburării.
Atunci când vrem să schimbăm graficul progresului uman, prevenirea este o bună soluție, prin schimbarea controlului exterior printr-un sistem al alegerii.
De multe ori când o problemă destul de gravă intervine rareori lucrurile se îmbunătățesc considerabil, de aceea de cele mai multe ori soluția este prevenirea și soluționarea lor cât mai rapidă.
Una din cele mai influente cauze ale schimbării sau degenerării comportamentale pleacă din mediul familial. Principalele cauze care duc la dezechilibre ar fi:
dezorganizarea vieții de familie (cel mai adesea datorată divorțului);
climat familial conflictual;
climat familial imoral;
lipsa de autoritate a părinților/ autoritate excesivă;
climat familial foarte permisiv;
divergențe sau necorcondanțe în metodele educative;
Dacă familia ar alege la momentul potrivit soluțiile eficiente pentru schimbare sau dacă ar sesiza disfuncțiile la momentul potrivit și ar alege schimbarea proprei atitudini și activarea resurselor necesare optimizării comportamentului rata comportamentului deviant ar scădea. Devianța nu este altceva decât abaterea de la valorile de bază ale unei societăți. Societatea judecă mai ales gradul și modul de conformare a comprtamentului indivizilor la norme. Cei a căror tulburări de comportament se află în sfera intermediară toxicomanii, alcoolici, cei cu orientări sexuale deviante și alții odată instalate aceste deviații ei nu mai pot fi complet liberi, deci nu mai pot lua decizii optime pentru propria exitență. Dacă ar fi aplicat teoria alegerii poate ar fi luat deciziile mai potrivite.
Terapia realității are la bază teoria alegerii, fiecare individ este diferit, nevoile lui sunt diferite și de aceea soluția de aplicare în procesul schimbării este adaptată în funcție de client. De exemplu în cazul unui client depresiv în care cauza este o relație umană nesatisfăcătoare, alege să se deprime din această cauză, pentru a putea face o relație mai bună este nevoie să se concentreze asupra unui lucru neinclus în conflictul propriu-zi, atâta timp cât se află într-o stare conflictuală orice soluție ar alege nu ar fi o rezolvare.
Majoritatea oamenilor care au nevoie de ajutor nu își pot permite luni întregi de terapie, tocmai de aceea terapia realității își propune rezolvarea de probleme într-un număr limitat de ședințe.
Unul din principiile de bază îl reprezintă axarea pe prezent. Atunci când subiectul se raportează prea mult la trecut e posibil să nu poată rezolva problema prezentă și să aibă continuu relații prezente nesatisfăcătoare.
O lungă examinare a trecutului îl poate determina să creadă că s-a întâmplat ceva atât de grav în trecutul său încât niciodată nu va putea depășii acea problemă.
Clientul trebuie să înțeleagă că trecutul s-a dus și nu mai poate schimba nimic din trecut și tot ceea ce poate face este să conștientizeze greșelile făcute și să-și clădească un prezent mult mai eficient.
Terapia realității subliniază că subiectul se poate ajuta singur îmbunătățindu-și astfel comportamnetul prezent, procetând așa pe parcursul terapiei se câștigă mult timp și în felul acesta terapeutul devine mai eficient.
Astfel durata scurtă a terapiei evitarea plângerilor excesive, concentrarea pe ceea ce face în prezent clientul îl ajută să înțeleagă că este liber să ducă o viață mult mai eficientă.
Fondatorul terapiei relaității William Glassser, susține că persoanele aleg să fie depresive, anxioase, psihotice, etc, pentru a evita experiențele dureroase sau pentru a aștepta ajutor doar de la ceilalți. Necesitățile psihologice fundamentale sunt satisfăcute în cadrul relațiilor interpersonale iar eșecul acesor relații reprezintă sursa nefericirii și a tulburărilor psihice, aceasta se poate schimba dacă schimbăm propriul comportament și stilul de a gândi.
Psihoterapia realității se concentrează pe lucrurile pe care le poate schimba clientul, propriile acțiuni, gânduri, propriul comportament și nu pe cele ale celor din jur. Terapeutul încearcă sa creeze o relație bună cu pacientul pentru a crea un exemplu de relaționare și cu alte persoane. Pacientul este întrebat ce își dorește și ce face pentru a obține aceasta, este ajutat să își analizeze comportamentul prezent, să stabilească planuri pentru schimbare și să fie devotat acestor planuri.
Procesul terapeutic are scopul de a-l ajuta pe individ să găsească noi modalități mai bune de a-și realiza nevoile de bază în optimizarea propriului comportament și de a relaționa cu persoane importante din viața lor.
Capitolul 4
METODOLOGIA CERCETĂRII
4.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII
Obiectiv general
Obiectivul general al acestei lucrări îl constituie optimizarea comportamentului prin terapia realității; în acest sens se utilizează metode și instrumente pentru modelarea comportamentului.
4. 2. Obiective specifice
În lucrarea prezentă s-au stabilit următoarele obiective:
Identificarea soluțiilor oferite de terapia centrată pe realitate în comportamnetul deviant.
Un alt obiectiv este identificarea comportamentului deviant și îndreptarea comportamentului deviant printr-o terapie centrată pe realitate.
Identificarea efectelor pozitive ale terapiei centrate pe realitate în creșterea acțiunilor responsabile a subiectului cu tulburări deviante.
4.3. IPOTEZELE CERCETĂRII
Ipoteza specifică Hs1
• Se prezumă că terapia centrată pe realitate oferă soluții eficiente pentru schimbarea comportamentului deviant.
Ipoteza specifică Hs2
• Se prezumă că terapia centrată pe realitate are efecte pozitive în creșterea acțiunilor responsabile a subiectului cu tulburări deviante.
4.4. PROCEDURA DE LUCRU
În cercetarea prezentă am investigat 1 lot de subiecți dintre care: o femeie în vârstă de 42 de ani, 2 tineri studenți o fată în vârstă de 21 ani și 1 băiat de 25 de ani; 1 adolescent în vârstă de 14 ani și un copil în vârstă de 8 ani.
Colectarea datelor a fost realizată în perioada ianurie-aprilie la cabinetul psihologic.
Motivele prezentării la cabinet au fost schimbările comportamentale implicit schimbarea stilului de viață și neînțelegerea/neacceptarea acestor noi comportamente.
4.4.1. SUBIECȚII CERCETĂRII
Am realizat studiu de caz pe un eșantion de cinci persoane. Dintre care trei sunt persoane de sex masculin și două sunt persoane de sex feminin.
Din punct de vedere al vârstei, lotul de cinci subiecți este reprezentat astfel: la 8 de ani câte un subiect, la 14 de ani un subiect, la 21 un subiect, la 25 de ani este un subiect și la 43 de ani unul.
Tabelul 1. Distribuția pe vârstă a lotului de subiecți
Figura 1. Diagrama de structură pe dimensiunea vârstă
Din puncte de vedere procentual, distribuția de vârstă este reprezentat astfel: la 8 ani de câte 20%, la 14 ani 20%, la 21 ani 20%, la 25 ani 20% și la 43 ani 20%.
Tabelul 2. Distribuția pe gen biologic a lotului de subiecți
În lotul de cinci persoane: trei sunt de sex masculin și două de sex feminin.
Figura 2. Diagrama de structură pe dimensiunea gen biologic
Din punct de vedere procentual, lotul de cinci persoane este reprezentat astfel: 3 sunt bărbați, 60 % și două sunt femei 40%.
4.4.2. INSTRUMENTE
Pentru colectarea datelor referitoare la deviații comportamentale și metodele terapeutice am aplicat următoarele: testul Schmieschek, testul 16PF, testul Raven pentru copii și testele proiective: testul Arborelui, Persoanei și testul Familiei, testul Friedman, scala de integrare psiho-socială, scala anxietate/depresie;
Testul personalității accentuate- Schmiescheck
Chestionarul cuprinde 10 scale, fiecare cu un număr de 12, 8, 4 itemi, ce corespund celor 10 tipuri de trăsături accentuate: demonstrativitatea, hiperexcatitatea, hiperperseverența, nestăpânirea, hipertimia, distimia, ciclotimia, exaltatrea, anxietate, emotivitate.
Chestionarul Friedman
Chestionarul evaluează gradul de maturizare emoțională în termeni de echilibru sau neechilibru emoțional. Cotarea se realizează prin însumarea punctajelor din dreptul răspunsului dat după care se împarte la media aritmetică a valorilor de răspuns(25).
Matricile progresive Raven
Este un test de inteligență; este alcătuit din 5 serii a câte 12 itemi care cresc progresiv în dificultate.
Evaluarea inteligenței persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6-80 de ani.
Raven pentru copii
Investighează procesele intelectuale a copiilor, persoanelor retardate mintal, vârstniclor.
Este alcătuit din seturile A și B și setul Ab introdus special pentru a evalua inteligența persoanelor cu retard menatal, copiilor și vârstnicilor.
Scala de integrare psiho-socială
Evaluează integrare psiho-socială în 3 dimensiuni: tulburarea de integrare în activitate, tulburarea de relații interpersonale, impulsivitate, comportament antisocial.
Scala de anxietate și depresie Hamilton
Conține 2 subscale: una pentru evaluarea anxietății (7 itemi), cea de-a doua pentru evaluarea depresiei (7 itemi). Scorurile celor 2 scale sunt înregistrate separat de la 0-21. Fiecare item are 4 variante care reflectă severitatea, notate de la 0-3 ordinea crescătoare alternând cu cea descrscrescătoare.
Chestionarul 16 PF
Este un chestionar de personalitate multifazic.
Alcătuit din 187 de itemi care urmăresc evidențierea a 16 trăsături de personalitate de prim ordin + 4 factori de personalitate de ordinul doi.
Întrebările permit 3 variante de răspuns, mai puțin la factorul B ce solicită o singură variantă de răspuns, cea corectă.
Testele proiective
Testele proiective de producție
Aceste teste cer subiectului să deseneze liber punctul de stimulare fiind materialul sau eventual tema.
Testul arborelui
Constă în desenarea a oricărui tip de copac, exceptând bradul.
Aplicarea testului: o foaie de hârtie și un creion.
Testul poate fi aplicat în două varinate:
1) Desenul unui copac (la alegere)
2) Desenul a trei arbori:
Deseanați un arbore așa cum vreți dumneavoastră;
Desenați un alt arbore diferit decăt primul;
Desenați un arbore de vis.
Desenul comportă 2 nivele de analiză; unul formal, centrat pe simptom iar al doilea centrat pe analiza calitativă.
Desenarea unui arbore va reprezenta proiecția conținuturilor inconștiente ale imaginii de sine: relația dintre nivelele psihismului.
Testul persoanei
Aplicarea testului: o foaie de hârtie și creion.
Instructajul:
Desenați o persoană;
Desenați o altă persoană de sex opus primei persoane desenate.
Desenul poate fi utilizat ca test de personalitate sau de inteligență.
1) Ca test de personalitate, desenul este luat drept oglindă a personalității.
2) Ca test de inteligență prin detaliile anatomice și vestimentare arată vârsta mentală a copilului.
Testul desenul familiei
Este un test specific copiilor, este folosit ca probă de evaluare în cadrul examenului psihologic.
Administrarea probei: o foaie de hârtie, creion simplu și creioane colorate;
Intructajul:
Desenează familia ta ( o familie).
La sfârșitul desenului subiectul este solicitat să dea un nume familiei, să indice fiecărui personaj numele, vârsta, sexul și să arate cu ce personaj se identifică.
4.5. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
În cercetarea prezentă am investigat 1 lot de subiecți dintre care: o femeie în vârstă de 42 de ani, 2 tineri studenți o fată în vârstă de 21 ani și 1 băiat de 25 de ani; 1 adolescent în vârstă de 14 ani și un copil în vârstă de 8 ani.
Colectarea datelor a fost realizată în perioada ianuarie-aprilie la cabinetul psihologic.
Studiu de caz 1
Date personale:
Nume: R.E.
Vârstă: 43 ani
Sex: feminin
Profesie: femeie de serviciu
Studii: liceale
Anamneză
Doamna R.E. se prezintă la cabinet singură.
Motivul examinării- neînțelegerea propriului comportament;
Și susține ca este îndrăgostită de o femeie.
Ne-am propus să constatăm cauza comportamentului deviant și soluții pentru schimbarea acestui comportament.
Pacienta este divorțată și are un fiu de 17 ani, în urma divorțului fiul rămâne în grija ei.
Este angajată ca femeie de serviciu la cabinetul medical din localitate, dar are probleme de adaptare și relaționare cu majoritatea angajaților.
După divorț spune că are o puternică stare de tristețe și vinovăție; interes scăzut față de activitățile cotidiene, somn întrerupt până la insomnii.
La ceva timp de la divorț încercă o relație cu un bărbat dar spune că nu poate avea încredere și nu se mai simte atrasă de un bărbat ci simte dezgust.
Ședința 1
Stabilirea obiectivelor împreună cu clienta;
Interviu psihologic;
Ședința 2
Se utilizează convorbirea;
Susține că s-a îndrăgostit de o femeie și că dragostea pe care o simte față de aceea femeie este doar platonică și că nu vrea vreo apropiere fizică cu această femeie.
Se simte vinovată pentru acest sentiment, încearcă să-și impună limite dar zice că nu se poate controla și noaptea iese pe stradă lângă secția de poliție de unde lucrează “Anca” doar pentru a o vedea, însă nemărturisindu-i niciodată despre ceea ce simte.
În același timp se simte vinovată și pentru divorț deoarece se gândește că fiul ei o va acuza în timp că nu a crescut lângă tatăl lui.
Aceste două aspecte dar și faptul că nu „a ajuns cineva în viață” , considerând-o vinovată pe mama pentru aceasta, duc la izolare, lipsa somnului, lipsa poftei de mâncare și credința că singurul sentiment care o mai poate face fericită este aceasta iubire pentru această femeie.
Ședința 3
Observația;
Convorbirea;
Terapia realității
Testul arborelui;
Testul 16 PF;
Ședința 4
„ Ce facem în situația prezentă?”
Programul de control al comportamentului, tehnici de modificare a comportamentelor nedorite;
Discutarea despre sentimentelor față de aceea femeie;
Ședința 5
Conștientizarea separării de fostul soț;
Conștientizarea sentimentelor despre aceea femeie, spune că „ este dragostea vieții ei”. Susține că nu dorește vreo apropiere fizică doar „simte fericire când o vede”.
Ședința 6
„ Ceea ce faci acum te aduce mai apropape de obiectivele sau de persoanele pe care le vrei în viața ta?”
Ședința 7
Finalizarea terapiei- ședința comună
Orientare temporo-spațială: orientată bine în timp și spațiu;
Funcția prosexică: nu își susține mult atenția concentrată;
Comunicarea: comunică bine, dar cu vocabular sărac și limbaj greoi;
Structura psiho-afectivă și de personalitate: interviul structurat și testul Arborelui au evidențiat devianțe comportamentale.
Metodologia:
– Date biografice;
– Anamneza;
– Observația;
– Interviul psihologic;
– Testul arborelui;
– terapia realității;
Interpretare testul arborelui:
Desen în partea stângă: agățare de trecut;
Teama de a se implica în relațiile cu alții;
Obiecte desenate în jurul arborelui: nevoie de contact/ schimbare;
Imaturitate / imaturitate afectivă;
Anxietate
Agresivitate, impulsivitate
Nevoia de sprijin
Probleme sexuale (linia solului hașurată, rădăcini importante, ramuri tubulare)
Trunchi împărțit în 2: divizare a personalității.
Recomandări:
– Să se implice în relații satisfăcătoare;
– Crearea unor noi conexiuni;
– Clarificarea propriilor sentimente dar și acceptatrea acestora indiferent care ar fi ele;
– Îmbunătățirea relației cu părinții, în special cu mama;
– Îmbunătățirea relației cu fiul prin comunicare mai deschisă;
– Încercarea de a stabilii relații cu, colegii de muncă și încercarea de a nu îi mai evita pe cei din jur;
– Ținerea unui jurnal;
– Regăsirea echilibrului personalității
– Organizarea activităților zilnice printr-un „program” în așa fel încât să se îmbunătățească somnul dar și pofta de mâncare; iar pentru a putea dormi și relaxa să privească seara la un film, emisiune sau să asculte muzică care să o liniștească.
GRAFIC IV 1 R.E.
Conform graficului IV 1, subiectul R.E. avea tulburarea de orientare sexuală de 90%, aceasta s-a diminuat la 85%. Tulburarea de integrare în grupul social a fost inițial 50%, diminuându-se la 30%. Tulburarea de integrare în activitate având 50% s-a diminuat la 20%.
În mod semnificativ s-a schimbat tulburarea de adaptare de la 60% diminuându-se la 30%.
Studiu de caz 2
Date personale:
Nume: C. B.
Vârstă: 8 ani
Sex: masculin
Clasa a-II-a
Anamneză:
Doamna C. împreună cu soțul s-au prezentat la cabinetul psihologic în caliate de părinți în vederea evaluării psihologice a copilului.
Evaluarea problemei
Întâmpină greutăți în rezolvarea cerințelor la școală, are conflicte mari cu ceilalți colegi.
Tatăl este bun și permisiv, mama cicălitoare.
Tată studii superioare; mama studii medii.
Locuiesc cu bunicul pattern dar acesta nu se implică deloc în educarea copilului, bunica este decedată. Bunicii materni locuiesc în alt județ.
Mama i-a creat o dependență fără să vrea și fără să își dea seama, deși cu intenții bune; când nu își făcea lecțiile sau întărzia să le termine, mama fiind obosită îi dicta cerințele și uneori rezolvarea temelor.
Mama a rămas fără loc de muncă și a început o școală postliceală deoarece în tinerețe nu a încheiat studiile pentru că mama ei a fost cea care i-a ales domeniul de studii și faptul că a început acum la maturitate studiile o face să fie mai tensionată și să nu aibă aceeași răbdare cu, copilul în special.
Copilul are conflicte majore la școală, vorbește în timpul orei fără motiv, deranjează învățătoarea și colegii, este invidios pe cei care ocupă poziții mai mari și iau note mai mare decât ale lui. Are conflict în special cu o colegă, deoarece spune el :”este o mincionoasă pentru că nu este deșteaptă dar ceilalți o favorizează sau ea copiază la lucrări”. Ori de cîte ori fata iese la tablă o deranjează și îi vorbește urât de față cu învățătoarea.
Se bate cu ceilalți copii mai ales cu un alt băiat din clasa lui pentru că acesta îi ține mai mereu partea colegei lor. Spune că îi bate pe ceilalți copii pentru că în trecut a fost mușcat și bătut de copilul unui cadru didactic din școală dar problema a fost acoperită.
În cele cinci ședințe au fost prezenti ambii părinți; mama implicată în timpul ședinței; tatăl pasiv pe parcursul ședințelor.
Ședința 1
Anamneza
Interviu psihologic
Ședința 2
Test raven
Test proiectiv
Ședința 3
Tehnici comportamentale;
” Ce facem în situația prezentă?”
Ședința 4
Terapia realității;
Tehnică de relaxare;
Ședința 5
Joc de rol
Terapia realității
Rezultate teste:
Test Raven, scor: 27;
Testul desenul familiei: desen schematic, în linii;(desenează familia extinsă).
Se desenează pe el și pe tată mai apropiati unul de altul și ușor la distanță de ceilalți membrii ai familiei; totuși între membrii familiei este o distanță.
Testul arborelui:
Agresivitate, impulsivitate;
Extraversiune;
Lipsa creativității, superficialitate;
Linia dreaptă a trunchiului reprezintă eficiența activității dar și agresivitate;
Depășirea în sus: vrea să compenseze un sentiment de insuficiență printr-o dorință de putere;
Frunzișul: încă nesigur de propria valoare; își pune la îndoială inteligența;
Raportul dintre trunchi și frunziș: trunchiul mai înalt decât frunzișul: dependent, agresivitate, impulsivitate;
Lipsa ramurilor: dificultatea de a stabili contacte.
Orientare temporo-spațială: orientat bine în timp și spațiu;
Funcția prosexică: nu își susține mult atenția concentrată;
Comunicarea: comunică bine, dar cu vocabular sărac pentru un copil de vărsta lui ;
Structura psiho-afectivă și de personalitate: observația, interviul și testul Arborelui au evidențiat devianțe comportamentale.
Funcția operațional-logică: testul Raven pentru copii a aratat scor mediu;
Metodologia:
– Date biografice;
– Anamneza;
– Observația;
– Test de inteligență pentru copii;
– Testul arborelui;
– Terapia realității;
Recomandări:
– Să fie lăsat să suporte ”consecințele”: când termină temele atunci va dormi ( se va juca, etc); nu contează cât de târziu va termina temele dimineață va trebui să se trezească pentru a merge la școală;
– Mama să nu îi mai încurajeze purtarea, să nu îi mai dicteze și să il lase singur să își rezolve temele;
– Joc de rol: el profesor și să fie și el deranjat în timp ce încearcă să explice ceva;
– Colaborare mai strânsă între părinți și profesori;
– Mod de a gestiona problemele: „ Când se enervează să respire profund și să spună stop cu litere mari, să vadă capul și inima într-un ecran al minții ori de câte ori vrea să jignească, bată sau să își întrerupă profesorul;
GRAFIC IV 2 C.B.
Conform graficului IV 2, subiectul prezenta tulburare de integrare în grupul social de 80%, aceasta diminuându-se la 55%. Impulsivitatea având 70% se diminuează la 50%. În mod semnificativ s-au schimbat agresivitatea de la 70% la 40%, tulburarea de adaptare de la 70% la 40% și tulburarea de integrare în activitatea de la 60% la 30%.
Studiu de caz 3
Date personale:
Nume: L. T.
Vârstă: 25 ani
Sex: masculin
Profesie: student străin
Anamneză:
Domnul L.T. a venit singur la cabinetul psihologic.
Motivul examinării: a început să consume alcool destul de mult. Nu mai are interes pentru studii, nu mai are rezultate la fel de bune ca înainte.
Evaluarea problemei:
Nu se mai întâlnește cu prietenii sau rudele, se izolează social. Însă își face noi cunoștințe cu, care consumă alcool.
Evită ieșirile cu, colegii sau cu verișorii lui și în puținele dăți în care iese nu face decât sa bea.
Își vede viitorul cu pesimism; crede că se va întâmpla ceva foarte rău cu el sau cu persoanele la care ține.
Relația cu părinții s-a deteriorat foarte mult în ultima perioadă.
Nu poate avea o prietenă stabilă, are relații sexuale ocazionale.
A avut o relație dar după câteva luni de la începutul relației i-a spus prietenei că vrea să se răzbune pe o fostă pentru că a vrut în trecut să profite de el din punct de vedere material, îi spune actualei prietene să îl aștepte până se răzbună pe acea fată și după își pot continua relația, dar dupa perioada aceea de pauză prietena nu se mai împacă cu el.
Pleacă în vacanță la părinți și după ce revine în oraș starea de tristețe și singurătate se accentuează. Și-a făcut prieteni noi cu, care iese ca să poată consuma alcool. Interesul față de învățat scade, are restanțe, începe să consume alcool în fiecare zi deoarece spune el”nu se mai simte bine cu el”.
Ședința 1
Anamneza;
Stabilirea obiectivelor;
Interviul psihologic;
Ședința 2
Testul Schmieschek;
Scala de integrare socială;
Observația;
Terapia centrată pe realitate;
Convorbirea;
Ședința 3
Terapia realității;
Tehnici de schimbarea a comportamentului;
Programul de control al comportamentului;
Ședința 4
Conștientizarea problemei cu alcoolul;
Conștientizarea izolării sociale;
Programul de control al comportamentului;
Terapia centrată pe soluții;
Ședința 5
Tehnici din terapia realității:
„ Ce te aduce mai aproape de obiectivele tale?”
„ Ce facem în situația actuală, cum alegi să o îmbunătățești?”
Ședința 6
Încheierea terapiei- ședința comună;
Rezultat test Schmieschek :
Demonstrativitate: 8
Hiperexactitate: 10
Hiperperseverență: 20
Nestăpânit: 21
Hipertim: 15
Distimic: 15
Ciclotim: 24
Exaltat: 24
Anxios: 12
Emotiv: 15
Rezultat Scala de integrare socială:
Scor : 26
Analiza pe cele 3 dimensiuni ale integrării psiho-sociale:
Tulburări de integrare în activitate: 18
Tulburări de relații interpersonale: 22
Impulsivitate, comportament antisocial: 17
Orientare temporo-spațială: orientată bine în timp și spațiu;
Funcția prosexică: își susține atenția concentrată;
Comunicarea: comunică bine, vocabular bogat;
Structura psiho-afectivă și de personalitate: observația și testul Schmieschek au evidențiat devianțe comportamentale.
Metodologia:
– Date biografice;
– Anamneza;
– Observația;
– Testul Schmieschek;
– Terapia realității;
Recomandări:
– Să se implice în relații satisfăcătoare;
– Să socializeze mai mult cu, colegii și rudele din România;
– Îmbunătățirea relației cu parinții;
– Să se mențină activ, să facă altceva cu banii și timpul pe care îl aloca alcoolului;
– Să încerce să aibă o relație stabilă;
– Crearea de noi conexiuni;
– Să evite ieșirile cu prietenii noi pentru a reduce consumul de alcool;
– Să găsească o motivație în ceea ce face, să încerce să participe la cât mai multe activități în facultate pentru a obține premii sau laude din partea celorlalți pentru a regăsii plăcerea de a învăța;
GRAFIC IV 3 L.T.
Conform graficului IV 3 subiectul L.T. având tulburarea de integrare în activitate de 70% aceasta s-a diminuat la 45%, impulsivitatea fiind de 60% s-a diminuat la 50%, consumul de alcool de la 55% la 35%, agresivitatea de la 30% la 25%. În mod semnificativ s-a schimbat tulburarea de adaptatre de la 70% la 35% și tulburarea de integrare în grupul social de la 60% la 25%.
Studiu de caz 4
Date personale:
Nume: P. I.
Vârstă: 14 ani
Sex: masculin
Elev, clasa a-VIII-a
Anamneza:
Doamna P. împreună cu soțul s-au prezentat la cabinetul psihologic în calitate de părinți în vederea evaluării psihologice a fiului lor I.
Motivul examinării:
Absenteism școlar nemotivat; conflicte între el și cadrele didactice în special diriginte. Întâmpină dificultăți în a face față cerințelor școlare.
Ne-am propus să constatăm cauza absenteismului și de asemenea a conflictelor dintre elev și profesorii lui.
Mama studii medii;
Tatăl studii medii,
Doar mama este cea care are serviciu, iar tatăl deși nu lucrează nu se ocupă deloc de educația copilului.
Istoria problemei: conflictul dintre elev și diriginte a început în urmă cu 1 an pentru că dirigintele îi atrăgea atenția asupra absențelor și a dialogului neadecvat dintre el și unii profesori.
Pentru a rezolva aceste probleme dirigintele a încercat să abordeze situația pe bază de relații de cooperare și negociere dar fără nici un rezultat.
A avut mai multe întălniri cu părinții dar comportamentul elevului nu s-a îmbunătățit, deoarece, susține mama, tatăl alimenteză starea de tensiune și conflictuală a copilului.
Ședința 1
Anamneza;
Stabilirea obiectivelor;
Interviul psihologic;
Ședința 2
Testul arborelui
Testul persoanei
Observația
Ședința 3
Terapia centrată pe soluții;
Tehnici de schimbarea a comportamentului;
Programul de control al comportamentului
Ședința 4
Terapia centrată pe soluții;
Tehnici de schimbarea a comportamentului;
Programul de control al comportamentului
Ședința 5
Ședința finală
Orientare temporo-spațială: orientat bine în timp și spațiu;
Funcția prosexică: nu își susține mult atenția concentrată;
Comunicarea: comunică bine, dar cu vocabular sărac;
Structura psiho-afectivă și de personalitate: Observația și testul Arborelui au evidențiat devianțe comportamentale.
Metodologia:
– Date biografice;
– Anamneza;
– Observția;
– Testul arborelui;
– Terapia centrată pe soluții;
Interpretare teste proiective
Testul arborelui
Impulsivitate, agresivitate;
Frunziș depășit în sus: vrea să compenseze un sentiment de insuficiență printr-o dorință de putere;
Frunziș: încă nesigur de propria valoare;
Introvertit;
Teama de implicare afectivă/ accent pe trecut;
Dorința de a se simți protejat;
Testul desenul familiei
Sus în pagină desenul: se simte în aer/ fără bază solidă;
Desen către partea stângă: dominanță emoțională, accent pe trecut/ orientat către sine;
Marimea desenului: mică- sentiment de inferioritate;
Linii apăsate: tensiune excesivă;
Recomandări:
– Supravegherea înaintea orelor la care absentează;
– Un program pe care să îl și respecte;
– Părinții să încurajeze și să favorizeze performațele școlare ale copilului, ajutându-l la îmbunătățirea rezultatelor prin alocarea unui timp mai mare pe care să îl petreacă cu fiul lor;
– O colaborare mai strânsă între părinți și cadrele didactice;
– Crearea de noi conexiuni;
– Să se implice în relații satisfăcătoare; să socializeze mai mult cu, colegii lui;
GRAFIC IV 4 P.I.
Conform graficului IV 4, subiectul P.I. având impulsivitatea de 70% aceasta scade la 40%, tulburarea de integrare în activitate s-a diminuat de la 60% la 30%. În mod semnificativ s-a schimbat tulburarea de adaptare de la 80% la 45% și agresivitatea de la 70% la 35%.
Studiu de caz 5
Date personale:
Nume: M. A.
Vârsta: 21 ani
Sex: feminin
Profesie: studentă
Anamneză:
Domnul I. R. împreună cu M.A. s-au prezentat la cabinetul psihologic în vederea evaluării psihologice a domnișoarei M. deoarece prietenul ei spune că în ultimul timp M. amenință că se sinucide.
Evaluarea problemei
Are conflicte cu părinții în special cu mama, pentru că mama este negativistă, posesivă, o critică și descurajează în tot ceea ce face.
Este timidă, nu are încredere în ea; de ceva timp nu mai doarme bine, nu are poftă de mâncare și nu mai are rezultate la fel de bune ca înainte la facultate.
Conflictele se răsfrâng destul de des în ultimul timp și în relația cu prietenul.
A venit și cu prietenul la o ședință, pentru că acesta vroia să pună punct relației deoarece îi atrage atenția din orice, îl controlează și critică mereu iar el nu suportă să fie controlat. El spune că de fapt începe să adopte comportamentul mamei.
După terapie au hotărât să își continue relația dar ea să nu mai fie atât de critică, posesivă și să încerce să aibă încredere în el.
A demisionat de la locul de muncă, lucra în vânzări, pentru că un client fiind nemulțumit de un produs a țipat la ea, nu a știut cum să gestioneze situația și a preferat să nu mai meargă la muncă și acum spune că nu mai vrea să muncească o perioadă ca să nu se mai întâmple un incident de genul acela.
Ședința 1
Anamneza;
Stabilirea obiectivelor;
Interviul psihologic;
Ședința 2
Scala anxietate/ depresie
Scala de integrare socială
Testul Schmiescheck
Ședința 3
Observația
Tehnici de schimbarea a comportamentului;
Programul de control al comportamentului
Ședința 4
Testul Friedman
Terapia realității;
Tehnici de schimbarea a comportamentului;
Programul de control al comportamentului;
Ședința 5
Clienta a venit la terapie împreună cu prietenul ei pentru terapie.
„ Ce facem în relațiile actuale?”
Ședința 6
Terapia realității
„ Ce facem în situația prezentă?”
„ Ceea ce faci acum te aduce mai aproape de obiectivele sau de persoanele care le vrei în viața ta?”
Ședința 7
Ședința finală
Orientare temporo-spațială: orientată bine în timp și spațiu;
Funcția prosexică: își susține atenția concentrată;
Comunicarea: comunică bine, vocabular bogat;
Structura psiho-afectivă și de personalitate: observația și testul Schmieschek au evidențiat devianțe comportamentale.
Metodologia:
– Date biografice;
– Anamneza;
– Observația;
– Testul Schmieschek;
– Terapia realității;
Rezultate teste:
Schmieschek
Scala de integrare socială
Scor: 20
Analiza pe cele 3 dimensiuni ale integrării
Tulburare de integrare în activitate: 19
Tulburare de relații interpersonale: 22
Impulsivitate, comportamente antisociale: 6
Scala anxietate/ depresie
Scor: 17 (sever)
Test Friedman
Scor. 16, 76 – tendințe către imaturizare emoțională;
Recomandări:
– Să socializeze mai mult cu, colegii, să își facă prieteni noi;
– Comunicare deschisă cu mama;
– Să țină un jurnal;
– Să îi spună nemulțumirile prietenului fără să îl mai critice;
– Să își găsească un hobby;
– Încredera în sine;
– Găsirea de soluții eficiente care să o aducă mai aproape de obiectivele sale;
GRAFIC IV 5 M.A.
Conform graficului IV 5, subiectul M.A. având tulburarea de integrare în grupul social de 70% aceasta s-a diminuat la 40%, tulburarea de integrare în activitate de la 60% la 40%, tulburarea de adaptare de la 50% la 30%. În mod semnficativ s-a diminuat tendința suicidară de la 75% la 10%.
4.6. CONCLUZII
Comportamentul deviant este o problemă tot mai des întâlnită în societatea contemporană. Blamat de unele societăți și tolerat atât de bine de altele, ajunge să devină parte din normalitate iar pentru a se constata că ceva nu este în regulă este nevoie de multe ori să se ajungă la un comportament de tip delincvent, termen de altfel confundat adesea cu devianța, ceea ce nu este total greșit sau nu se îndepărtează în totalitate de adevăr, deoarece un comportament deviant „netratat” poate duce mai târziu către delicvență.
Aspecte care conduc către deviația comportamentală sunt întodeauna în relație directă cu o schimbare radicală de viață(schimbarea mediului,țară.oraș,etc), un eveniment stresant sau traumatizant, cum ar fi o experiență de viață impresionantă asociată cu pierderea de multe ori sau o criză tranzitorie din perioada de dezvoltare(pubertate, adolescentă ).
Tulburărilor de conduită li se asociază de multe ori stări depressive, anxiose, dezinteres în relațiile sociale și personale.
Modificările comportamentale au fost arătate în lucrarea prezentă prin reprezentările grafice a celor mai reprezentative tulburări de comportament. Astfel:
GRAFIC IV 1 R.E.
Conform graficului IV 1, subiectul R.E. avea tulburarea de orientare sexuală de 90%, aceasta s-a diminuat la 85%. Tulburarea de integrare în grupul social a fost inițial 50%, diminuându-se la 30%. Tulburarea de integrare în activitate având 50% s-a diminuat la 20%.
În mod semnificativ s-a schimbat tulburarea de adaptare de la 60% diminuându-se la 30%.
GRAFIC IV 2 C.B.
Conform graficului IV 2, subiectul prezenta tulburare de integrare în grupul social de 80%, aceasta diminuându-se la 55%. Impulsivitatea având 70% se diminuează la 50%. În mod semnificativ s-au schimbat agresivitatea de la 70% la 40%, tulburarea de adaptare de la 70% la 40% și tulburarea de integrare în activitatea de la 60% la 30%.
GRAFIC IV 3 L.T.
Conform graficului IV 3 subiectul L.T. având tulburarea de integrare în activitate de 70% aceasta s-a diminuat la 45%, impulsivitatea fiind de 60% s-a diminuat la 50%, consumul de alcool de la 55% la 35%, agresivitatea de la 30% la 25%. În mod semnificativ s-a schimbat tulburarea de adaptatre de la 70% la 35% și tulburarea de integrare în grupul social de la 60% la 25%.
GRAFIC IV 4 P.I.
Conform graficului IV 4, subiectul P.I. având impulsivitatea de 70% aceasta scade la 40%, tulburarea de integrare în activitate s-a diminuat de la 60% la 30%. În mod semnificativ s-a schimbat tulburarea de adaptare de la 80% la 45% și agresivitatea de la 70% la 35%.
GRAFIC IV 5 M.A.
Conform graficului IV 5, subiectul M.A. având tulburarea de integrare în grupul social de 70% aceasta s-a diminuat la 40%, tulburarea de integrare în activitate de la 60% la 40%, tulburarea de adaptare de la 50% la 30%. În mod semnficativ s-a diminuat tendința suicidară de la 75% la 10%.
Din reprezentarea grafică ce s-a realizat înainte și după aplicarea terapiei realității, a reieșit că opt din cele mai reprezentative tulburări de comportament s-au îmbunătățit semnificativ.
BIBLIOGRAFIE
1.Banciu D, Rădulescu S.M., (1985) Introducere în sociologia devianței, Editura științifică și Enciclopedică, București,
2. Beck, A.T., Davis, D.D., Freeman, A., (2011) Terapia cognitivă a tulburărilor de personalitate, Editura ASCR, București;
3. David, D. (2006), Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Editura Polirom, Iași;
4. Durkeim, E.,(1974), Teorii sociologice ale educației, Editura EDP, București;
5. Glasser, W. (2008), Cum să alegem fericirea, Editura Curtea Veche, București;
6. Iamandescu, I.B., (2010), Manual de psihologie medicală, Editura InfoMedica, București;
7. James, W. (2000), Pragmatismul, Editura Timpul, București;
8. Kennerley, H., Westbrook,D., Kirk, J., (2010), Introducere în terapia cognitiv-comportamentală, Editura Polirom, București;
9. Mitrofan, I. (2008), Psihoterapie, repere teoretice, metodologice și aplicative, Editura SPER, București;
10. N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi (1992), Psihologia judiciară, Editura Șansa, București;
11. Miroiu, A. (2003), Manula de filozofie, Editura Humanitas, București;
12. Papari, A., Chiriță, V., Chiriță, R. (2009), Tratat de psihiatrie vol I, Editura Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța;
13. Popescu- Neveanu (1978), Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București;
14. S.M. Radulescu, M. Piticariu (1989), Devianța comportamentală și boala psihică; Editura ARSR, Bucuresti;
15. V. Dragomirescu.( 1976) , Deviant behavior, Editura Științifică și Enciclopedică, București;
Site-uri:
http://www.psihogen.ro
http://www.e-psiho.ro
http://www.cognia.ro/articole/devianta-sociala-si-delicventa
http://www.preferatele.com/docs/psihologie/1/notiuni-fundamentale
BIBLIOGRAFIE
1.Banciu D, Rădulescu S.M., (1985) Introducere în sociologia devianței, Editura științifică și Enciclopedică, București,
2. Beck, A.T., Davis, D.D., Freeman, A., (2011) Terapia cognitivă a tulburărilor de personalitate, Editura ASCR, București;
3. David, D. (2006), Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Editura Polirom, Iași;
4. Durkeim, E.,(1974), Teorii sociologice ale educației, Editura EDP, București;
5. Glasser, W. (2008), Cum să alegem fericirea, Editura Curtea Veche, București;
6. Iamandescu, I.B., (2010), Manual de psihologie medicală, Editura InfoMedica, București;
7. James, W. (2000), Pragmatismul, Editura Timpul, București;
8. Kennerley, H., Westbrook,D., Kirk, J., (2010), Introducere în terapia cognitiv-comportamentală, Editura Polirom, București;
9. Mitrofan, I. (2008), Psihoterapie, repere teoretice, metodologice și aplicative, Editura SPER, București;
10. N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi (1992), Psihologia judiciară, Editura Șansa, București;
11. Miroiu, A. (2003), Manula de filozofie, Editura Humanitas, București;
12. Papari, A., Chiriță, V., Chiriță, R. (2009), Tratat de psihiatrie vol I, Editura Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța;
13. Popescu- Neveanu (1978), Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București;
14. S.M. Radulescu, M. Piticariu (1989), Devianța comportamentală și boala psihică; Editura ARSR, Bucuresti;
15. V. Dragomirescu.( 1976) , Deviant behavior, Editura Științifică și Enciclopedică, București;
Site-uri:
http://www.psihogen.ro
http://www.e-psiho.ro
http://www.cognia.ro/articole/devianta-sociala-si-delicventa
http://www.preferatele.com/docs/psihologie/1/notiuni-fundamentale
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Deschideri Prilejuite de Terapia Realitatii In Comportamentul Deviant (ID: 156468)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.