Descentralizarea Si Evolutia Invatamantului din Romania
Cuprins
LISTĂ TABELE
SUMMARY
INTRODUCERE
LISTĂ DE ABREVIERI
CAPITOLUL I DESCENTRALIZAREA ȘI EVOLUȚIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI DIN ROMÂNIA
1. Descentralizarea în România
1.1. Noțiunea de descentralizare
1.2. Limitele descentralizării
1.3. Formele descentralizări
1.3.1. Descentralizarea teritorială administrativă
1.3.2. Descentralizarea tehnică
1.4. Trăsăturile descentralizării
1.5. Principiile procesului de descetralizare
1.6. Avantajele și dezavantajele descentralizării administrative
1.6.1. Avantajele descentralizării
1.6.2. Dezavantajele descentralizării
2. Evoluția învățământului în România
2.1. Apariția și dezvoltarea învățământului în România
2.2. Dezvoltarea instituțională.
2.3. Învățământul preuniversitar
2.4. Structura învățământului preuniversitar
2.4.1. Structura funcțională
2.4.2. Funcțiunile învățământului preuniversitar
2.5. Cicluri curriculare
2.6. Niveluri de învățământ
2 .6.1. Filiere și profiluri/domenii de pregătire
2.7. Formele învățământului preuniversitar
CAPITOLUL II DESCENTRALIZAREA SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR
2.1. Obiectivele procesului de descentralizare
2.2. Domenii ale sistemului care vor fi supuse descentralizării
2.3. Principiile procesului de descentralizare
2.4. Controlul și monitorizarea calități învățământului
2.5. Descentralizarea financiară și administrativă
2.6. Dezavantaje ale descentralizări și politicilor de diminuare a acestora
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ – DESCENTRALIZAREA SERVICIULUI DE
ÎNVĂȚĂMÂNT DIN SUCEAVA
1.Analiza SWOT a serviciului descentralizat de învățământ din Suceava
2. Indicatorii pentru măsurarea evoluție serviciului de învățământ din Suceava
CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE
Listă tabele
Tabel și figura nr. 1 – Indicatori pentru măsurarea populației școlare de toate gradele;
Tabel și figura nr. 2 – Indicatori pentru măsurarea populației școlare, pe medii de rezidență;
Figura nr. 3 – Indicatori pentru măsurare a ratei de cuprindere pe forme de învățământ;
Tabel nr. 3 și figura nr. 4 – Indicatori pentru măsurarea populației școlare din învățămânul preuniversitar, pe sexe;
Tabel nnnr. 4 – Indicatori de măsurare a evoluției ratei de succes;
Summary
Education is the most important component of human society.
When we talk about decentralization in general , we must bear in mind that this is, above all, completely restored democratic principles based on the philosophical doctrine and state structures, which we consider to be true for the Romanian state.
In this context, decentralization of administrative organization which means that admits of human (or public service) to manage themselves under state control which attributes legal personality allows the establishment of their authority and equip them with the necessary resources.
From the perspective of sustainable development and globalization of education, to create the necessary prerequisites for quality assurance in education and efficient use of resources, decentralization is a dynamic approach that requires the involvement and accountability, on the one hand, and strategic thinking and control on the other hand.
Effectiveness of decentralization should be reflected in the value added in education, reflected by the ability to integrate young graduates in society based on professional skills and depending on the labor market locally, nationally and internationally.
Decentralization must not cause imbalances and distortions in the organization, management and support national education system. This will ensure clear allocation, balanced and well-defined decision-making power between bodies and representative institution of local and regional communities, on the one hand and the national Ministry of Education, Research and Youth, on the other hand. Also, decentralization decision not exclude, but implies the development of the monitoring, control and evaluation, both from the local community, but also specialized institution and government bodies.
Decentralization of education service involves redistribution of responsibilities, decision-making authority and accountability for specific educational functions from the central to the local level.
In this paper we intend to analyze the main theoretical and practical aspects related to the decentralization of education service in Romania.
Content paper is structured in three chapters.
In this first section of this paper entitled "Decentralization and development of education in Romania" is about the emergence and development of the teaching service and the notion of decentralization.
In the second chapter entitled "Decentralization service university education" are given controlling and monitoring the quality of education and decentralization of university education service.
In the last chapter of this thesis called "Education Decentralization in Suceava service" is the main substance of the works presented here are practical issues regarding the decentralization of university education service Suceava and statistics about the service of education.
In the aspect of educational service decentralization is the transfer of decision-making powers from central to local levels and / or organizational decision to close the public service education beneficiaries.
Decentralization also involves the participation of the non-administrative decision-making.
School education decentralization is the transfer of authority, responsibility and resources in decision-making and general and financial management to schools and the local community. Quality assurance in education and initial training intervention means an area that requires especially dezvoltatrea and implement systems and procedures for evaluation, quality assurance, education and training activities.
Introducere
”Educația este cea mai importantă componentă din societatea umană”.
Educația este fenomenul extrem de complex ce poatefi studiat din numeroasele perspective, fiecare dintre acestea dezvăluindu-i noi sensuri și înțelesuri.
Una din accepțiunile termenului, identificată și conceptualizată de fondatorul sociologiei educației, E. Durkheim, este cea de socializare: ” Educația este socializarea metodică a tinerei generații; este acțiunea exercitată de către generațiile adulte asupra celor care sunt coapte încă pentru viața socială…..Ea are ca obiect nu omul așa cum l-a creat natura, ci omul pe care îl vrea societatea, iar ea îl vrea așa cum îi cere structura sa interioară: pentru a exista, orice societate are nevoie de omogenitate iar educația este mijlocul prin care societate își reînoiește treptat condițiile propriei sale existențe, sădind în sufletul copilului similitudinile esențiale care sunt cele mai adecvate tipului respectiv de societate,”
În domeniul învățământului, descentralizarea învățământului preuniversitar se înscrie în strategia națională de descentralizare și are ca scop crearea unui sistem de învățământ organizat, administrat și finanțat conform rigorilor europene, în ceia ce privește asigurarea calității procesului instructiv-educativ, accesului liber, egal și deplin al tuturor copiilor și tinerilor la actul educațional.
În lucrarea de fața ne-am propus să analizăm principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu descentralizarea serviciului de învățământ din România.
Conținutul lucrări este structurat pe trei capitole.
În acest prim capitol al acestei lucrări intitulat ”Descentralizarea și evoluția sistemului de învățământ din românia” este vorba despre apariția și dezvoltarea serviciului de învățământ precum și despre noțiunea de descentralizare.
În al doilea capitol intitulat ”Descentralizarea serviciului de învățământ preuniversitar” sunt prezentate controlul și monitorizarea calității învățământului precum și descentralizarea serviciului de învățământ preuniversitar.
În ultimul capitol al acestei lucrări denumit ”Descentralizarea serviciului de învățământ din județul Suceava” reprezintă substanța principală a lucrări, aici sunt prezentate aspectele practice cu privire la descentralizarea serviciului de învățământ preuniversitar din județul Suceava, precum și date statistice în legătură cu serviciul de învățământ.
Calitatea în învățământul preuniversitar desemnează un complex de principii și practici ce tranversează întregul mediu educațional, în totalitatea componentelor sale, orientat spre obținerea de rezultate superioare, raportate la standarde și spre satisfacerea nevoilor și așteptărilor beneficiarilor educației.
Tratând dintr-o perspectivă unică, problematica asociată descentralizări serviciului educațional preuniversitar românesc, lucrarea se caracterizează atât prin limitele de natură teoretică, cât și prin multitudinea de implicații practice denotate.
Cu toate că se poate afirma faptul că lucrarea integrează o temă îndelung dezbătută în decursul timpului, referințele făcând trimitere la un bagaj consistent de opinii de dată recentă, elementele în măsură a asigura caracterul de diferențiere vizează modul de raportare a situației actuale la factorii situaționali a căror reflectare în plan practic vizează o etapizare distributivă pe termen mediu și lung.
Listă de abrevieri
CLDPS – Comitetul local de Dezvoltare a Parteneriatelor Sociale;
ARACIP – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;
PRAI – Planul Regional de Acțiune pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic;
PLAI – Planul Local de Acțiune pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic;
PAS – Planul de Acțiune al Școlii pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic;
IȘJ – Inspectoratul Școlar Județian;
SNEE –Serviciul Național de Evaluare și Examinare;
MEDCT – Ministerul Educației Cercetări și Tineretului;
MAI – Ministerul Afacerilor Interne;
MFP – Ministerul Finanțelor Publice;
CNFIP – Consiliul Național al finanțări Învățământului Preuniversitar;
INS – Institutul Național de Statistică;
Capitolul I Descentralizarea și evoluția învățământului din România
Descentralizarea în România
Descentralizarea și centralizarea reprezintă cele două tipuri de soluții ale problemei organizării administrative de la nivelul oricărui stat, deci, implicit și al României.
Există, desigur, trăsături și aspecte specifice diferențiate în funcție de structura sa, dacă este un stat federal sau unitar; de forma de guvernământ, monarhie sau republică; de regim politic, dacă este totalitar sau democratic.
Inițial, descentralizarea nu a fost o noțiune juridică, ci exprima tendințele politicii administrative, legate de istoie, de regimul constituțional, de cerințele practice. Ca orice tendință, ea comportă grade și modalități. Prin dreptul administrativ, descentralizarea și centralizarea au luat forme prin care se concretizează.
Centralizarea concentrează asamblul sarcinilor administrative din teritoriul național la nivelul statului, sarcini a căror îndeplinire și-o asumă printr-o addministrație ierarhizată și unificată. Prin descentralizare se renunță la această unitate, rezervându-se, în special colectivităților locale sarcina de a-și rezolva problemele și de a-și satisface interesele lor specifice.
Trăsăturile caracteristice ale unui stat unitar impun, printre altele, existența unui singur rând de autorități publice centrale, o singură autoritate legislaivă, un singur guvern, un singur for judecătoresc suprem, dar și autorități publice organizate în unitățile administrative – teritoriale care să fie subordonate uiform față de cele centrale.
Autoritățile publice locale se pot îns;
MFP – Ministerul Finanțelor Publice;
CNFIP – Consiliul Național al finanțări Învățământului Preuniversitar;
INS – Institutul Național de Statistică;
Capitolul I Descentralizarea și evoluția învățământului din România
Descentralizarea în România
Descentralizarea și centralizarea reprezintă cele două tipuri de soluții ale problemei organizării administrative de la nivelul oricărui stat, deci, implicit și al României.
Există, desigur, trăsături și aspecte specifice diferențiate în funcție de structura sa, dacă este un stat federal sau unitar; de forma de guvernământ, monarhie sau republică; de regim politic, dacă este totalitar sau democratic.
Inițial, descentralizarea nu a fost o noțiune juridică, ci exprima tendințele politicii administrative, legate de istoie, de regimul constituțional, de cerințele practice. Ca orice tendință, ea comportă grade și modalități. Prin dreptul administrativ, descentralizarea și centralizarea au luat forme prin care se concretizează.
Centralizarea concentrează asamblul sarcinilor administrative din teritoriul național la nivelul statului, sarcini a căror îndeplinire și-o asumă printr-o addministrație ierarhizată și unificată. Prin descentralizare se renunță la această unitate, rezervându-se, în special colectivităților locale sarcina de a-și rezolva problemele și de a-și satisface interesele lor specifice.
Trăsăturile caracteristice ale unui stat unitar impun, printre altele, existența unui singur rând de autorități publice centrale, o singură autoritate legislaivă, un singur guvern, un singur for judecătoresc suprem, dar și autorități publice organizate în unitățile administrative – teritoriale care să fie subordonate uiform față de cele centrale.
Autoritățile publice locale se pot însă afla și în alte raporturi fașă de autoritățile centrale, raporturi care se caracterizează printr-un grad diferit de dependență față de centru. Astfel, este cunoscut regimul descentralizare administrativă, regimul administrativ de centralizare și regimul de desconcentrare; acestea se pot constitui concomitent și în principii care stau la baza administrației publice.
În acest context, regimul administrativ care oglindește modul cum sunt reglementate raporturile dintre autoritatea centrală ( executivă) și cea locală (administrația publică locală), în general, oscilează între principiile de autoritate și libertate.
Prin aceste principii se încearcă a se rezolva cele două tendințe care se manifestă în guvernarea și administrarea unei țări: tendința de unitate și tendința de diversitate.
Cu alte cuvinte, este vorba de tendința descentralizatoare și tendința centralizatoare; organizarea administrativă, nu exprimă niciodată nuami descentralizare sau numai centralizare, existând întotdeauna un dozaj între una și alta, diferența dintre o țară sau alta constând în partea recunoscută descentralizării, ceea ce determină originalitatea administrației din fiecare țară.
În toate cazurile, însă, raporturile dintre autoritățile centrale și cele teritoriale se caracterizau prin grade diferite de dependență fașă de centru, respectiv, fie prin centralizare( concentrare), fie prin desconcentrare sau descentralizare administrativă, principii care domină organizarea administrației publice.
Potrivit principiilor care guvernează statul unitar, saluționarea problemelor administrației de stat, pe întreg teritoriul, este dependentă de existența unei administrații centrale și a unei administrații locale, organizate în toate unitățiile administrativ-teritoriale. Gradul de dependență a administrației locale de administrația centrală reprezintă criteriul care separă sistemele centralizate de cele descentralizate.
Pe aceste coordonate se cristalizează, de altfel, și una din cele două mari sisteme care pot sta la baza unor asemenea raporturi: descentralizarea administrativă.
Noțiunea de descentralizare
Descentralizarea. Atunci când vorbim despre descentralizarea în general, trebuie să avem în vedere că aceasta reprezintă, mai înainte de toate, repunerea completă a principiilor democrației la baza doctrinei filozofice și a structurilor statului, ceea ce considerăm că este valabil și în cazul statului român, odată cu intrarea în vigoare a Constituției din 1991.
În acest context, descentralizarea semnifică acea organizare administrativă care admite colectivităților umane ( sau serviciilor publice ) să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le atribuie personalitate juridică, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare.
Privită sub acest aspect, descentralizarea este acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale ( comunale, orășenești sau județene ) se realizează de către autorități liber alese de către și dintre cetățenii colectivităților respective, care au la dispoziție, conform normelor constituționale, mijloace financiare proprii și putere autonomă de decizie motive pentru care se consideră că acest sistem răspunde ideii de libertate.
Descentralizarea apare, astfel, ca un regim administrativ opus centralizării, care tinde să creeze centre de administrațiune publică, cu drept de auto-legiferare auspra materiilor ce interesează localitatea și în care rezolvarea problemelor locale nu se face de către autorități (sau funcționari) numite de la centru, ci prin organe pluripersonale alese de corpul electoral din acea localitate. În acest regim juridic, autoritățile locale nu mai sunt subordonate ierarhic celor centrale, ci au o anumită autonomie, iar actele lor nu vor mai putea fi anulate de autoritățile centrale, în cadrul sistemului administrativ, ci de cătrealte autorități din sfera altei puteri, autorității judecătorești,de pildă, sau în cadrul unui sistem jurisdicțional special constituit, așa cum este organizat în Franța sau, altfel spus, statul își rezervă un drept de control asupra activității acestor autorități.
În această formă de organizare administrativă, statul poate conferi, unor autorități publice locale și dreptul de a exercita competențe în unele probleme legate de ordinea publică sau de stabilirea impozitelor ori a celor de învățământ, sănătate și altele.
Acest regim administrativ se fundamentează pe un patrimoniu propriu al unităților administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigură mijloacele materiale și financiare necesare satisfacerii intereselor și nevoilor locale.
Descentralizarea administrativă reprezintă, în esență, recunoașterea personalității juridice unităților administrativ-teritoriale și a colectivităților locale respective precum și a existenței autorităților locale, alese, care le reprezintă și care nu fac parte din sistemul autorităților statale dar supuse unei forme de control stabilite de lege.
Deci, alegerile constituie criteriul descentralizării care se fundamentează pe liberul exercițiu al drepturilor și libertăților cetățenilor la nivel local. Cu alte cuvinte, descentralizarea se asigurăde către cetățeni prin participarea lor la rezolvarea problemelor locale, prin alegerea reprezentanților lor care vor constitui autoritățile administrației publice locale, ceea ce susține afirmația că descentralizarea este ”democrația aplicată la administrație”. Ea este mai amplă și mai profundă, exprimând o filosofie democratică și liberă.
Descentralizarea constituie corolarul indispensabil al democrației, ea corespunde, pentru organizarea administrativă, la ceea ce este democrația reprezentativă pentru organizarea constituțională. Descentralizarea administrativă apare, astfel, drept consecință logică a regimului parlamentar care stă la temelia însăși a statului democrat.
Ea apare ca un proces politic, caracteristic societăților democratice, în care, între autoritățile centrale și cele locale trebuie să se constituie relații de parteneriat, evitându-se contrapunerea și conflictul.
Limitele descentralizării
Regimul descentralizării are și el anumite limite, după cum statul este unitar, dar descentralizat, sau federal. În statul federal, colectiviățile componente care îl alcătuiesc își fundamentează competențele de la Constituția federală; aceste competențe determină forma instituților locale. În statul descentralizat, asamblul statului juridic decurge prin lege. Drept urmare, colectivitățile locale nu au competența să adopte modificări la organizarea administrativă locală și nici să creeze alte autorități administrative în locul lor ori pe lângă cele stabilite de lege. În acest sens, autoritățile administrației publice locale urmează să respecte riguros dispozițiile legii. În schimb, prin lege organică statutul lor juridic ori competențele autorităților locale pot fi oricând modificate.
În statul federal, colectivitățile care le compun sunt asociate la exercitarea puterii cetrale, ceea ce nu este cazul în statul unitar descentralizat. În statul federal competențele se întind în domeniul legislativ și judecătoresc, pe când colectivitățile locale, care au un regim descentralizat, nu au autonomie decât în domeniul administrativ. În timp ce în statul federal, statele membre sunt suverane în ceea ce privește reglementarea materiilor pe care Constituția le-a stabilit în competența lor, colectivitățile locale ră,ân tot timpul sub controlul statului care verifică legalitatea activităților lor.
În același timp, în fruntea statului component al satului federal nu se află simple autorități locale, ci o veritabilă structură proprie oricărui stat, legislativă, executivă și judecătorească. În felul acesta, federalismul apare ca un fenomen politic, în timp ce descentralizarea este un fenomen administrativ.
În sfârșit, deosebirile dintre federalism și descentralizare îmbracă cea mai autentică separare prin faptul că elementul esențial al descentralizării îl constituie tutela administrativă, fenomen necunoscut în raporturile dintre statul federal și statele componente ale federației.
Din cele arătate decurge concluzia că acolo unde dispare dreptul de control al statului (tutela administrativă) asupra colectivităților locale, începe federalismul.
Formele descentralizări
Descentralizarea se exprimă prin două forme:
Descentralizarea teritorială ( administrativă )
Descentralizarea tehnică
Descentralizarea care are ca obiect colectivitățile locale (teritoriale) este denumită și descentralizare teritorială, pe când cea care privește serviciile publice administrative ale statului, poartă numele de descentralizare tehnică.
1.3.1. Descentralizarea teritorială administrativă
Teritoriul statului este împărțit în unități administrativ-teritoriale, dar acestea nu sunt doar simple fracțiuni geografice ale statului, dimpotrivă, sunt perrsoane juridice de drept public.
Presupune existența unei comunități de interese între cetățenii unei unități administrativ-teritoriale și recunoașterea colectivității locale ca și dreptul acestea de a-și rezolva ele însele problemele locale.
În acest sens, Paul Negulescu definea principiul descentralizării ca un regim administrativ care admite ”……ca îngrijirea intereselor locale sau specifice să fie încredințate la autorități ai căror titulari aleși de corpul electoral local pot stabili norme valabile pentru locuitorii din acea localitate….”.
Ca atare, o colectivitate locală poate fi considerată descentralizată, în măsura în care îndeplinește anumite condiții, și anume:
Colectivitatea locală ese dotată cu personalitate juridică;
Recunoașterea existenței problemelor locale în mod distinct de problemele naționale;
Colectivitatea locală dispune de autorități locale proprii, alese;
Colectivitatea locală este supravegheată de autoritățile statale numai printr-o formă de control specific, stabilit prin lege;
Descentralizarea este, astfel, regimul care permite nașterea de unități autonome care realizează democrația locală, în contextul existenței problemelor specifice ale colectivităților locale, ce presupune implicit și existența unor mijloace materiale de realizare a acestora, cum ar fi, un patrimoniu propriu, un corp de funcționari aleși care să gestioneze treburile publice, precum și o anumită autonomie financiară care se bazează pe existența unor anumite surse proprii și un buget propriu.
De fapt, pe această bază, colectivităților locale existente în unitățile administrativ-teritoriale, li se și acordă personalitate juridică și ale cărei atribuții sunt exercitate de către autoritățile locale alese.
Descentralizarea teritorială administrativă nu presupune, așa cum arătăm, independența colectivităților locale față de statul în care ele sunt organizate. Ca atare, având în vedere dependența sa față destat, autoritățile centrale își exercită dreptul de a supraveghea activitatea colectiviăților locale, printr-o anumită formă de control, denumită tutelă administrativă.
Tutela administrativă desemnează atât un control asupra persoanelor care sunt titulare în funcțiile autorității locale (exprimată prin posibilitatea de a se demite sau suspenda din funcție), cât și un control asupra actelor adoptate sai emise de către aceste autorități, ce constă în aprobarea lor, dar și în anularea, suspendarea sau modificarea acestora.
Această noțiune a căpătat însă, și un alt conținut, astfel că tutela administrativă nu mai presupune aprobarea actelor autorităților autonome locale sau anularea lor pe cale administrativă, ci contolul se exercită de către instanțele judecătorești, fapt ce a făcut ca termenul de tutelă să fie înlocuit prin acela de control jurisdicțional, care are drept obiect doar verificarea legalității actelor, nu și oportunitatea acestora.
1.3.2. Descentralizarea tehnică
Descentralizarea tehnică desemnează acordarea unei anumite autonomii unui serviciu public determinat, căruia i se conferă personalitatea juridică.
Descentralizarea tehnică se realizează prin constituirea unor instituții publice sau a unor instituții de utilitate publică care au dobândit personalitate juridică și care au la bază proprietatea privată a statului ori a unei persoane fizice sau juridice. Ea corespunde mai mult exigențelor unei repartiții armonioase între diferitele ramuri ale administrației, care presupune existența unui control de tutelă.
Deci, descentralizarea servicilor publice implică personalitate juridică și existența unui control de tutelă. Ea corespunde, în situația în care aceste condiții sunt realizate, servicile publice ale administrației publice centrale nu pot fi servicii descentralizate, ci doar servicii deconcentrate ale acestora.
Aricolul 120 alin. (1) din Constituție, republicată, se referă expres la principiile descentralizării autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice, pe care se întemeiază administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale.
În esență, principiul autonomiei locale de întemeiază pe descentralizarea administrativă, deoarece comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public, care posedă un patrimoniu propriu și au inițiativă în tot ceia ce privește administrarea intereselor locale; totodată, consiliile locale, consiliile județene, primării și președinții consiliilor județene se aleg în mod direct de către cetățenii di unitățile administrativ-teritoriale și funcționează ca autorități administrative deliberative, respectiv executive, prin care se realizează auonomia locală în comune și orașe.
Totodată, este valabilă și reciproca, în sensul că autonomia locală este forma modernă de realizare a descentralizării administrative.
1.4. Trăsăturile descentralizării
Acestea sunt următoarele:
rezolvarea problemelor locale care interesează comuna, orașul sau județul este dată în competența autorităților publice locale alese, acestea având o competență materială generală, dreptul și obligația de a rezolva practic cea mai mare parte din problemele care interesează unitatea administrativ-teritorială respectiva;
persoanele care compun autoritățile administrației publice locale – consilierii locali și cei județeni, precum și primarii – sunt aleși de corpul electoral, iar funcționarii publici din aparatul propriu al acestor autorități sunt desemnați de către acestea;
în privința raporturilor acestor unități cu autoritățile centrale, precum și a raporturilor dintre ele, este de subliniat faptul că însăși Constituția prevede că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale deci pe inexistența unei subordonări a acestor autorități față de autoritățile centrale, principiu preluat și înscris de Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
dacă ne referim la un alt element specific descentralizării administrative și anume imposibilitatea autorității centrale de a anula actele ale autorităților locale alese, se poate releva că și acest element este prevăzut de actuala legislație a României.
fiecare dintre unitățile administrativ-teritoriale comună, oraș, municipiu, județ – dispune de un patrimoniu, distinct de cel al statului și de un buget propriu, pe care le gestionează condițiile legii, în vederea satisfacerii intereselor și trebuințelor locale.
1.5. Principiile procesului de descetralizare
Principiile pe baza cărora se desfășoară procesul de descentralizare sunt următoarele:
1. Principiul subsidiarității, care constă în exercitarea competentelor de către autoritatea administrației publice locale situată la nivelul administrative cel mai apropiat de cetățean și care dispune de capacitate administrative necesară;
2. Principiul asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate;
3. Principiul responsabilității autorităților administrației publice locale în raport cu competentele ce le revin, care impune obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică;
4. Principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii și reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităților administrației publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară;
Principiul echității, care implică asigurarea accesului tuturor cetățenilor la serviciile publice și de utilitate publică;
6. Principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de către autoritățile administrației publice centrale a transferurilor speciale sau a subvențiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.
1.6. Avantajele și dezavantajele descentralizării administrative
1.6.1. Avantajele descentralizării
într-un regim de descentralizare administrativă se pot rezolva în condiții mai bune interes locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de autoritățile locale alese, deoarece acestea nu au obligația să se conformeze ordinelor și instrucțiunilor de la centru;
măsurile și deciziile pot fi luate mai operativ de către autoritățile locale, întrucât acestea nu mai sunt nevoite să aștepte aprobări , în acest sens, de la centru;
într-un regim de descentralizare, resursele materiale și financiare și chiar și forța de muncă pot fi folosite cu mai mare eficiență și să răspundă unor nevoi prioritare, pe care autoritățile locale le cunosc și „le simt" mai bine decât autoritățile centrale;
alegerea sau numirea funcționarilor publici, pe un termen limitat, înlătură în măsură mai mare fenomenele birocratice și rutiniere în activitatea locală, aducând de fiecare dată un suflu nou în gestionarea treburilor locale;
participarea locuitorilor la desemnarea autorităților locale le accentuează spiritul de responsabilitate și inițiativă pentru viața publică a „cetății" și-i determine să găsească ei înșiși soluții la problemele cu care se confruntă.
1.6.2. Dezavantajele descentralizării
într-un regim puternic descentralizat, acțiunea puterii centrale este mai îngreunată, deoarece nu în toate cazurile acesta se racordează la interesele și la acțiunile autorităților locale;
alegerea autorităților descentralizate, „introduce în administrația locală politica de partid, care acaparează și viciază totul. Lipsa de competență și de răspundere, demagogia și servilismul sunt unele din cele mai mari inconveniente ale acestui mod de recrutare a autorităților descentralizate";
uneori, în localitățile mici, este greu de găsit buni specialiști în administrația publică, care să poată gira serviciile publice, pe care descentralizarea o conferă autorităților locale;
pe planul gestionării patrimoniului și al finanțelor, descentralizarea sporește numărul colectivităților cu patrimoniu propriu și buget propriu, fapt ce îngreunează realizarea unui control eficient asupra utilizării banului public și formarea unei viziuni corecte, cât mai reală asupra finanțelor țării și a avuției naționale.
Gradul descentralizării administrative
-numărul serviciilor publice date în competența autorităților publice locale alese. Cu cât numărul acestor servicii publice va fi mai mare, cu atât va fi mai mare și descentralizarea, și invers, cu cât numărul acestor servicii publice va fi mai mic, cu atât și descentralizarea este mai mică;
-modul cum sunt organizate autoritățile publice locale și raporturile lor cu cele centrale. Autoritățile locale pot fi alese prin vot universal și direct, sau alese prin vot indirect.
Totodată, dacă autoritatea centrală are și dreptul de a dizolva, a demite, suspenda, etc., autoritatea locală, și cu cât aceste drepturi se exercită mai frecvent, descentralizarea va fi mai mică;
forma în care se exercită controlul special efectuat de autoritatea centrală.
2. Evoluția învățământului în România
2.1. Apariția și dezvoltarea învățământului în România
Prima școală latină cunoscută este cea prezentată în „Legenda Sfântului Gerard“ care funcționa în Cenad (Banat), încă din anul 1028. A fost înființată cu scopul pregătirii personalului de cult și a misionarilor având aproximativ 30 de elevi. În această școală tinerii, sub îndrumarea „magiștrilor“, într-o clădire amenajată special pentru acest scop, învățau scrisul, cititul, gramatica elementară a limbii latine, precum și muzica bisericească. Odată cu începerea invaziei tătare, din anul 1241, porțile școlii se închid. Tot în Banat, călugării de la mănăstirea burgundă din Pontigny întemeiază la Igriș (Timiș) și la Cârța (Făgăraș) câte o „abație“ care aveau organizate, pe lângă școală, câte o bibliotecă care cuprindea, pe lângă scrieri teologice și de cult și opereale clasicilor latini: Cicero, Seneca, Quintilian și alții.
Între anii 1200 și 1300, iau ființă școlile de pe lângă episcopiile din Oradea șiAlba Iulia, școli cu predare în limba latină. Scrierea și citirea în limba latină, introduse de biserica catolică, au fost un monopol al clerului, la început al clerului superior, mai târziu al preoțimii de rând. Pregătirea „țiutorilor de carte“ a avut loc prin trimiterea tinerilor în școlile din străinătate cât și în cele din Transilvania, în școlile episcopale. Numărul tinerilor din școlile episcopale a crescut repede, deoarece, văzându-i utilitatea, mulți nobili au obținut aprobarea episcopilor pentru înscrierea la această școală a fiilor lor. În Transilvania școli asemănătoare funcționau la Sebeș (1352), Oradea (1374), Arad și Baia Mare (1337), Mediaș (1392) etc. În aceste școli educația era asigurată de „lectori canonici“. Școlile românești sătești și orășenești se înmulțesc sensibil în secolul al XVII-lea, în Transilvania școli confesionale, și școli de stat în Moldova și Țara Românească. Școala Domnească din București, construită de domnitorul Grigore Ghica era o școală de nivel mediu pentru învățarea limbilor slavone și române, depășind nivelul școlilor organizate pe lângă mănăstiri. Numărul mare al știutorilor de carte care apar în această perioadă, nivelul activității desfășurate de slujbașii statului pregătiți aici, duc la concluzia că școala avea două niveluri de pregătire. Una pentru pregătirea diecilor, gramaticilor și slujbașilor și alta pentru pregătirea clerului. În prima secție se punea accentul pe studiul gramaticii necesară la redactarea documentelor, pe cunoașterea celor patru operațiuni aritmetice de care aveau nevoie slujbașii de la vămi și negustori.Ucenicii din secția a doua, în afară de scriere și citire, erau siliți să memoreze texte religioase și muzica de cult.
În Țara Românească și Moldova erau organizate școli de nivel inferior în care se predau noțiuni de citire, scriere și aritmetică, și școli de nivel mediu în carese punea accent pe gramatica limbii române și slavone, pe studiul aritmeticii, geometriei și caligrafiei pentru redactat acte. Existau și școli de nivel superior (academii) în care se studia gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria și muzica. Avem descrieri ale școlilor mănăstirești care erau organizate și funcționau pe lângă mănăstiri, episcopii sau biserici, în scopul pregătirii personalului de cult îngeneral nu numai a preoților. Întâlnim și școli domnești care, după denumire, erau organizate și susținute prin grija domniei, în care se pregăteau slujbași pentru cancelaria domnească, vameși și dascăli. Mai funcționau școli orășenești prin care se pregăteau, pe lângă fii familiilor bogate, viitori slujbași ai administrației orașului, logofeți, sau strângători de biruri.
2.2. Dezvoltarea instituțională.
De un învățământ modern se vorbește în jurul anilor 1700. În a doua jumătatea sec. XVIII școlile domnești sunt organizate și funcționează în aproape toate ținuturile. În „Hrisoavele școalelor“ din anul 1766 se menționează că „s-au orânduit dascăli în toată țara, la fiecare eparhie și ținut „pentru ca toți creștinii țării aceștia, mirenii și copii preoților să se procopsească cu învățătura“.
În Moldova numărul școlilor ținutale și al elevilor era mai mic. În 1832 se deschiseseră doar șase școli „ținutale“ (Roman, Botoșani, Galați, Huși, Bârlad și Focșani) cu un total de 207 elevi. Numărul elevilor din școlile naționale începătoare din Moldova a crescut simțitor după 1842. Astfel, în 1843/1844 școlile erau frecventate de 1025 elevi; în anul 1844/1845 de 1660 elevi, iar peste doi ani de 1831 elevi. Dacă la acest număr adăugăm pe cei 556 elevi de la cele patru școli începătoare din Iași și pe cele 161 eleve ale școlii de fete tot de aici, numărul total al elevilor din școlile începătoare din Moldova se ridică la 2 548. De altfel, după 1844 se organizează astfel de școli și la Tg. Ocna, Tg. Neamț, Mihăileni. Un număr însemnat de școli particulare funcționau în județe (la Ploiești 17școli, la Craiova 9, Argeș 9, Buzău, Brăila etc.). În Țara Românească se aflau 205 școli particulare frecventate de 5688 elevi.
Revizorii școlari, în urma vizitelor făcute, subliniau necesitatea școlilor particulare românești care au avut meritul de a păstra învățătură în limba națională.Răspândirea acestor școli rezultă din următorul tabel:
Școlile orășenești din Principate, create între 1832-1848, arată că în această perioadă a existat o instituție școlară orășenească bine organizată, care a constituitun pas important în istoria învățământului românesc. Atât școlile naționale orășenești cât și cele particulare au funcționat având la bază legiuiri elaborate de instituțiile centrale – Eforia școlilor și Epitropia învățăturilor publice – bineconduse, mai ales de directorii lor – Petrache Poenaru și Gheorghe Asachi. Prin slujitorii ei, pregătiți în spiritul ideilor noi, școala orășenească a militat permanent pentru luminarea poporului, ridicarea lui culturală și pregătirea pentru revoluția de la 1848. Nu același lucru se poate spune despre legiferarea învățământului sătesc la începutul acestei perioade.
O perioadă înfloritoare pentru învățământ a reprezentat-o mandatul ministerial al lui Spiru Haret care, a militat și a reușit să dezvolte rețeaua școlară la sate astfel încât de la 3446 școli existente în anul 1896 s-a ajuns la organizarea a peste 4685 de școli în anul de învățământ 1909/1910. Nu a fost deloc neglijată rețeaua școlilor din mediu urban, care a crescut în același interval de la 129 la 146, iar numărul elevilor de la 26150 la 36821.
Educația între 1945-1990
Această perioadă poate fi împărțită în trei perioade mai mici, bazate pe cele trei reforme. Prima dintre ele a fost reforma din 1948/1949, care în esență a instalat un sistem copie a sistemului educațional din URSS, cea de-a doua a fost de reforma din 1958, care a liberalizat mai multe segmente ale sistemului de învățământ, precum și cel de-al treilea din 1972, care din nou restricționa sistemul, precum și readucerea ideologiei național-stalinistă în sistemul educațional. Acestea reforme urmau modelul schimbărilor din societatea românească, după vizita lui Nicolae Ceaușescu din China și Corea de Nord.
În prima perioadă (1949-1958) întregul sistem educațional a fost sub controlul Partidului Comunist Român, sprijinit de Uniunea Sovietică. Educația a fost considerată de către guvernul comunist, ca un instrument important de a controla oamenii și de a crea “omul nou”. Reformele din 1949 au fost esențiale în distrugerea sistemului vechi și crearea unei noi versiuni. În primul rând, un număr mare de educatori și profesori au fost arestați sau uciși, iar cei mai puțini calificați, dar cadre ascultătoare de partid le-au luat locul. Clasică divizare între liceele tehnice, clasice și școlile profesionale au fost eliminate complet – școlile au fost segmentate pe trei niveluri (grupuri școlare, școli și universități de mijloc), care ofereau o educație identice la toata lumea. Cele mai multe universități au fost retrogradate la nivelul de institute tehnice. Toate scolile private și religioase au fost închise și au fost preluat de către stat (care le-au limitat sever). Noi materii au fost introduse – rusa a devenit obligatorie la toate nivelurile iar franceza a fost eliminată. Ateismul stințific a luat locul religiei, iar materia despre studiul sovietic a devenit foarte răspândită. Cele mai multe științe sociale au fost suprimate complet, sau comasate – sociologia a fost aproape interzisă, psihologia, dreptul și filozofia au fost reformate pe baza dogmei staliniste. Cenzura a devenit foarte răspândită – mulți autori clasici fiind interziși pe loc, iar proletariatul si realismul socialist au devenit normă în artă, știință și educație. Școlară obligatorie a crescut la 7 ani. Partidul Comunist Român sa implicat în procesul educațional prin crearea de organizații în interiorul școlilor (ca de exemplu Pionierii și Uniunea de Muncă pentru Tineret). Cu toate acestea, au existat unele realizări – unul, tipic pentru regimurile totalitare, alfabetizarea în masă, fiind realizate campanii de educație pentru adulți (alfabetizarea a sarit la peste 90% în această perioada) precum și apariția educației în limbile minorităților (în special în limba maghiară).
Educația după 1990
Înca de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. În conformitate cu legea educației (adoptată în 1995), sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI). Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare. Grădinița este opțională între 3 și 6 ani. Școlarizarea începe la vârsta de 7 ani (câteodată la 6 ani) și este obligatorie până în clasa a 10-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17). Învățământul primar și secundar este împărțit în 12 sau 13 clase. Învățământul superior este aliniat la spațiul european al învățământului superior. Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire (absolvirea școlii generale, fără examen), Bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de Bacalaureat), licență (Cadru de absolvirea a Universității, după un examen și / sau a tezei), Masterat (diplomă de master, după o teză și, eventual, un examen), Doctorat (doctor, după o teză).
Primii patru ani sunt predați de către un singur profesor (învățător), pentru majoritatea elevilor. Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de limbi Străine, informatică, etc.). Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a parta, pe baza performanțelor academice. Selecția pentru clase se face pe baza testelor locale. Începând cu clasa a 5-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a 9-a și a 10-a ), doi neobligatorii (a 11-a și a 12-a). Nu există examene între a 10-a și a 11-a ani.
Sistemul național de învățământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare:
• studii universitare de licență,
• de masterat
• de doctorat.
În 2004, aproximativ 4.4 milioane din populație era înscrisă la școală. Dintre aceștea, 650.000, în grădiniță, 3.11 milioane (14% din populație), în învățământul primar și secundar și 650.000 (3% din populație) la nivel terțiar (universități). În același an, rata de alfabetizare a adulților români era de 97,3% (al 45-lea la nivel mondial), în timp ce raportul combinat brut de înscriere în sistemul educațional primar, secundar și terțiar a fost de 75% (al 52-a din întreaga lume).
Asociația Ad Astra a cercetătorilor români a publicat ediția din 2007 a topului universităților din România. Acest top, aflat la a 3-a ediție, cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii științifice, care reflectă pregătirea și performanța științifică a cadrelor didactice ale universităților. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor științifice publicate de personalul universităților în reviste științifice recunoscute pe plan internațional. În clasamentul general, pe primele locuri se situează Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (locul 1), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (locul 2) și Universitatea din București (locul 3). Comparativ cu țările UE, competitivitatea forței de muncă din România din punct de vedere al educației și competențelor (abilităților) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanțe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, față de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind educația în România este scăzut comparativ cu al celor din UE.
2.3. Învățământul preuniversitar
În România, învățământul preuniversitar constituie prioritate națională.
Statul promovează principiile învățământului democratic și garantează dreptul la educație diferențiată, pe baza pluralismului educațional, în beneficiul individului și al întregii societăți. Statul promovează principiile educației permanente.
Cetățenii României au drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ, indiferent de condiția socială și materială, de sex, rasă, naționalitate, mediul de locuit, apartenență politică sau religioasă.
Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română și, după caz, în limbile minorităților naționale, precum și în limbi de circulație internațională.
Învățarea în școală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie pentru toți cetățenii români, indiferent de naționalitate. Planurile de învățământ vor cuprinde numărul necesar de ore și se vor asigura condițiile care să permită însușirea limbii oficiale de stat.
Învățământul preuniversitar nu se subordonează scopurilor și doctrinelor promovate de partide sau de alte formațiuni politice.
În unitățile și spațiile de învățământ preuniversitar se interzic crearea și funcționarea partidelor sau altor formațiuni politice, precum și desfășurarea activităților de organizare și propagandă politică.
În învățământul preuniversitar se interzice prozelitismul religios.
În spațiile destinate procesului de învățământ, biblioteci școlare, în cămine, internate, cantine, cluburi, case ale corpului didactic, tabere școlare, baze și complexe cultural-sportive, palate și cluburi ale copiilor și elevilor sunt interzise activitățile care încalcă normele generale de moralitate, primejduind sănătatea fizică sau psihică a elevilor.
Organizarea și conținutul învățământului preuniversitar nu pot fi structurate după criterii exclusiviste și discriminatorii de ordin ideologic și politic.
Nu sunt considerate a fi structurate după criterii exclusiviste și discriminatorii unitățile și instituțiile de învățământ create din nevoi de ordin religios sau lingvistic, în care predarea corespunde alegerii părinților sau tutorilor legal instituiți ai elevilor.
Ministerul Educației și Cercetării poate aproba organizarea de unități și instituții de învățământ în care predarea să se facă în limbi de circulație internațională, în condițiile prezentei legi.
În condițiile prezentei legi, este posibilă cooperarea europeană/internațională în cadrul educației și se pot organiza unități de învățământ cu predarea în limba română, pe lângă oficiile diplomatice și instituțiile culturale ale României în străinătate.
Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, are obligația să sprijine învățământul în limba maternă în țările în care trăiesc români, cu respectarea legislației statului respectiv.
Atât în învățământul preuniversitar de stat, particular și confesional documentele școlare, oficiale, nominalizate prin ordinul ministrului educației naționale, se întocmesc în limba română. Celelalte înscrisuri școlare pot fi redactate și în limbile minorităților naționale
Unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar pot efectua și emite, la cerere, traduceri oficiale ale documentelor și ale altor înscrisuri școlare proprii.
Conform prezentei legi în România fiecare copil are obligația de a frecventa învățământul, forma de zi. Frecventarea obligatorie a învățământului, forma de zi, începe la vârsta de 6/7 ani și încetează la vârsta de 19 ani. Durata învățământul preuniversitar obligatoriu este de 10 ani de studii la forma de zi, respectiv echivalentul acestora la celelalte forme de învățământ.
Obligativitatea frecventării învățământului până la vârsta de 19 ani nu include obligativitatea parcurgerii tuturor celor 10 clase/ani de studii. Nu există promovare obligatorie la nivelul niciunui an de studiu.
Sistemul de învățământ preuniversitar are caracter deschis. În învățământul preuniversitar trecerea elevilor de la o unitate școlară la alta, de la o filieră la alta, de la un profil/domeniu de pregătire la altul este posibilă în condițiile stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin ordin de ministru.
Elevii cu aptitudini și performanțe școlare excepționale pot promova 2 ani de studiu într-un an școlar.
În cazul intreruperii studiilor se recunoaște fiecare an școlar promovat. La cerere, se eliberează un document de certificare a studiilor efectuate și portofoliul personal pentru educație permanentă, completat la zi.
Ministerul Educației și Cercetării poate aproba organizarea de unități de învățământ sau clase constituite pentru elevi capabili de performanțe.
2.4. Structura învățământului preuniversitar
2.4.1. Structura funcțională
Învățământul preuniversitar urmărește realizarea idealului educațional întemeiat pe tradițiile umaniste, pe valorile democrației și pe aspirațiile societății românești și contribuie la păstrarea identității naționale.
Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea individualității umane prin formarea persoanelor autonome, capabile să creeze și formeze valori și prin formarea cetățeanului activ, responsabil, capabil să comunice, să gândească critic, să ia decizii pentru sine, să participe le deciziile comunității și să integreze activ în grupuri sociale diferite.
Învățământul preuniversitar asigură cultivarea dragostei față de țară, față de trecutul istoric și de tradițiile cetățenilor români, a receptivității și deschiderii la valorile culturii europene și universale.
Învățământul preuniversitar asigură tinerilor români șanse egale în vederea integrării și afirmării personale pe plan național și european/internațional.
2.4.2. Funcțiunile învățământului preuniversitar
Pentru realizarea idealului educațional al școlii românești învățământul preuniversitar îndeplinește următoarele funcțiuni:
a) formarea competențelor-cheie corespunzătoare obiectivelor asumate pentru dezvoltarea sistemelor educaționale și de formare profesională în Europa:
• comunicare în limba maternă,
• comunicare în limbi străine,
• matematică, științe și tehnologii,
• tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC),
• competențe interpersonale, interculturale, sociale și civice,
• cultură antreprenorială,
• sensibilizarea la cultură,
• „a învăța să înveți”.
b) pregătirea și orientarea pentru alegerea unei profesii cât mai adecvate capacităților native ale fiecărei persoane
c) formarea profesională inițială de nivel I, II și/sau III conform standardelor europene.
Funcțiunile învățământului preuniversitar se realizează prin strategii și tehnici moderne de instruire și educare, susținute de științele educației și practica școlară.
Învățământul preuniversitar este organizat pe niveluri și forme asigurând coerența și continuitatea instruirii și educației, în concordanță cu particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor.
2.5. Cicluri curriculare
În scopul de a focaliza obiectivul major al fiecărei etape școlare și de a regla procesul de învățământ prin intervenții de natură curriculară, durata școlarității se structurează în cicluri curriculare. Ciclurile curriculare reprezintă periodizări ale școlarității care au în comun obiective specifice și grupează mai mulți ani de studiu, aparținând uneori de niveluri școlare diferite.
Ciclurile curriculare în învățământul preuniversitar sunt:
a) de achiziții fundamentale – grupa mare, clasele I și a II-a – are ca obiective majore acomodarea la cerințele sistemului școlar și alfabetizarea inițială. Acest ciclu curricular vizează asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenționale (scris, citit, calcul aritmetic), stimularea copilului în vederea perceperii, cunoașterii și stăpânirii mediului apropiat, stimularea potențialului creativ al copilului, a intuiției și a imaginației acestuia, formarea motivării pentru învățare, înțeleasă ca o activitate socială.
b) de dezvoltare – clasele a III-a -a VI-a – are ca obiectiv major formarea capacităților de bază necesare pentru continuarea studiilor. Ciclul de dezvoltare vizează dezvoltarea achizițiilor lingvistice și încurajarea folosirii limbii române, a limbii materne și a limbilor străine pentru exprimarea în situații variate de comunicare, dezvoltarea unei gândiri structurate și a competenței de a aplica în practică rezolvarea de probleme, familiarizarea cu o abordare pluridisciplinară a domeniilor cunoașterii, constituirea unui set de valori consonante cu o societate democratică și pluralistă, încurajarea talentului, a experienței și a expresiei în diferite forme de artă, formarea responsabilității pentru propria dezvoltare și sănătate, formarea unei atitudini responsabile față de mediu.
c) de observare și orientare – clasele a VII-a–a VIII-a – are ca obiectiv major orientarea în vederea optimizării opțiunii școlare și profesionale ulterioare. El vizează: descoperirea de către elev a propriilor afinități, aspirații și valori în scopul construirii unei imagini de sine positive, formarea capacității de analiză a setului de competențe dobândite prin învățare în scopul orientării spre o anumită carieră profesională, dezvoltarea capacității de a comunica, inclusiv prin folosirea diferitelor limbaje specializate, dezvoltarea gândirii autonome și a responsabilității față de integrarea în mediul social.
d) de aprofundare – clasele a IX- a – a X-a – are ca obiectiv major adâncirea studiului în profilul și specializarea aleasă, asigurând, în același timp, o pregătire generală pe baza opțiunilor din celelalte arii curriculare. Acesta vizează: dezvoltarea competențelor cognitive ce permit relaționarea informațiilor din domenii înrudite ale cunoașterii, dezvoltarea competențelor socioculturale ce permit integrarea activă în diferite grupuri sociale, formarea unei atitudini pozitive și responsabile față de acțiunile personale cu impact asupra mediului social, exersarea imaginației și a creativității ca surse ale unei vieți personale și sociale de calitate.
e) de specializare – clasele a XI- a – a XII-a/a-XIII-a – are ca obiectiv major pregătirea în vederea integrării eficiente în învățământul universitar de profil sau pe piața muncii. Acesta vizează: dobândirea încrederii în sine și construirea unei imagini pozitive asupra reușitei personale, luarea unor decizii adecvate în contextul mobilității condițiilor sociale și profesionale, înțelegerea și utilizarea modelelor de funcționare a societății și de schimbare socială.
Trecerea de la un ciclu curricular la altul se va realiza prin evaluări succesive pe baza standardelor naționale după o metodologie elaborată de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar și Serviciul Național de Evaluare și Examinare și aprobată prin hotărâre de guvern.
2.6. Niveluri de învățământ
Sistemul de învățământ reprezintă subsistemul principal al sistemului de educație.
Învățământul preuniversitar este structurat pe niveluri după cum urmează:
a) învățământul preșcolar: grupa mică; grupa mijlocie; grupa mare/pregătitoare pentru școală;
b) învățământul primar: clasele I-IV ;
c) învățământul secundar inferior: clasele V-VIII;
d) învățământul secundar superior, clasele IX-XII/XIII liceu, școala de arte și meserii sau an de completare;
e) învățământul postliceal/terțiar-nonuniversitar;
f) educația permanentă.
Învățământ gimnazial
10-11 ani Clasa a IV-a
9-10 ani Clasa a III-a
8-9 ani Clasa a II-a
7-8 ani Clasa I
6-7 ani Clasa pregătitoare (zero)
Învățământul preșcolar este primul nivel al sistemului național de învățământ. Învățământul preșcolar se organizează pentru copii în vârstă de 3 – 7 ani.
• 5-6 ani Grupa mare
• 4-5 ani Grupa mijlocie
• 3-4 ani Grupa mică
Pentru facilitarea trecerii copiilor în învățământul primar se generalizează grupa mare ca grupă pregătitoare pentru școală.
Se constituie educația timpurie pentru educarea copiilor de 1-2 ani ca prima treaptă de pregătire pentru educația formală și asigurarea intrării copilului în sistemul de învățământ preșcolar prin formarea abilităților de a se adapta, de a se integra și de a comunica.
Învățământul primar este al doilea nivel al învățământului preuniversitar și primul nivel al învățământului obligatoriu. Este format din clasele a I-a – a IV-a.
Învățământul primar se organizează ca învățământ de zi și funcționează numai în program de dimineață.
În clasa I pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar.
La cererea scrisă a părinților, tutorilor sau a susținătorilor legali, pot fi înscriși în clasa I și copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârșitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihomotrică este corespunzătoare.
La cererea scrisă a părinților, tutorilor sau a susținătorilor legali, înscrierea în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar va fi amânată cu un an.
În situația în care există solicitări din partea unor copii/tineri care, din diferite motive, nu au absolvit cele patru clase ale învățământului primar și au depășit cu cel puțin patru ani vârsta corespunzătoare învățământului primar, Ministerul Educației și Cercetării poate aproba organizarea Programului A doua șansă pentru învățământul primar. Vârsta de încheiere a învățământului primar este de 10-11 ani.
Învățământul secundar inferior – învățământul gimnazial – este al treilea nivel a învățământului preuniversitar și al doilea nivel al învățământului obligatoriu. Este format din clasele V-VIII.
Învățământul primar se organizează ca învățământ de zi și funcționează, de regulă, în program de dimineață. În cazuri justificate se poate organiza și în program de după-amiază.
În clasa a V-a pot fi înscriși absolvenți ai învățământului primar din anul în curs sau din anii anteriori, care nu depășesc cu mai mult de patru ani vârsta seriei curente.
Învățământul secundar inferior poate fi organizat și ca învățământ cu frecvență redusă sau la distanță, în condițiile legii, pentru absolvenți ai învățământului primar, care depășesc cu mai mult de patru ani vârsta corespunzătoare clasei a V-a.
Învățământ obligatoriu
15-16 ani – Clasa a IX-a
14-15 ani – Clasa a VIII-a
13-14 ani – Clasa a VII-a
12-13 ani – Clasa a VI-a
11-12 ani – Clasa a V-a
Învățământul secundar superior este al patrulea nivel al învățământului ppreuniversitar. Este format din:
• învățământ profesional,
• învățământul liceal.
Învățământul profesional are rolul de a asigura formarea competențelor de bază și a celor specifice unei anumite calificări. Este constituit din școala de arte și meserii și anul de completare.Școala de arte și meserii cuprinde clasele a IX-a și a X-a și este parte a învățământului obligatoriu. Anul de completare cuprinde clasa a XI-a.
Învățământul profesional asigură formarea competențelor de bază și formarea profesională inițială de nivel I și II, conform standardelor europene, pe domenii ocupaționale și calificări profesionale.
Organizarea învățământului profesional prin școala de arte și meserii și anul de completare se reglementează de Ministerul Educației și Cercetării, prin metodologie specifică.
Absolvenții școlilor de arte și meserii cu certificat de absolvire au dreptul la continuarea studiilor în ciclul secundar superior. Accesul la anul de completare, respectiv clasa a XI-a ciclul secundar superior, filiera tehnologică, este condiționat de obținerea certificatului de competențe profesionale.
Absolvenții anului de completare cu certificat de absolvire și certificat de competențe profesionale au dreptul la continuarea studiilor în clasele XII-XIII din ciclul secundar superior.
Învățământul liceal are ca scop formarea unui absolvent cu o largă cultură generală, cu competențe superioare de muncă intelectuală, în măsură să decidă asupra propriei cariere, să contribuie la articularea propriilor trasee de dezvoltare intelectuală și profesională, să se integreze activ în viața socială.
Învățământul liceal se structurează pe două cicluri:
• ciclul liceal inferior (clasele IX-X) – parte a învățământului obligatoriu;
• ciclul liceal superior superior (clasele XI/XII-XII/XIII/XIV).
Accesul în ciclul superior al liceului se poate face pe două rute:
• ruta directă, prin ciclul inferior al liceului;
• ruta progresivă, prin învățământul profesional.
Organizarea învățământului liceal se reglementează de Ministerul Educației și Cercetării, prin metodologie specifică.
Trecerea din învățământul secundar inferior în învățământul secundar superior este reglementată prin metodologie elaborată de către Ministerul Educației și Cercetării și aprobată prin ordin al ministrului educației.
Înscrierea în ciclul superior al liceului, cursuri de zi, se face în primii 2 ani de la absolvirea ciclului inferior, respectiv a anului de completare, dacă la data începerii anului școlar elevul nu a depășit vârsta de 19 ani.
Învățământul postliceal/terțiar-nonuniversitar este ultimul nivel al învățământului preuniversitar. Școlile de maiștri sunt școli postliceale.
Învățământul postliceal/are o durată de 1-3 ani, în funcție de specificul calificării în care se realizează pregătirea. Durata pregătirii se stabilește prin actul normativ care aprobă calificările specifice acestui nivel.
În învățământul postliceal se pot înscrie absolvenți ai învățământului liceal cu sau fără diplomă de bacalaureat. Criteriile și metodologia de admitere se stabilesc prin ordin al ministrului educației și cercetării. Pentru anumite calificări, în special din domeniul educației și sănătății, se poate prevedea obligativitatea diplomei de bacalaureat
2 .6.1. Filiere și profiluri/domenii de pregătire
Învățământul liceal funcționează cu următoarele filiere și profiluri:
a) filiera teoretică, cu profilurile: umanist și real;
b) filiera tehnologică, cu profilurile: tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului;
c) filiera vocațională cu profilurile militar, ordine și securitate publică, teologic, sportiv, și artistic.
În cadrul fiecărui profil se organizează mai multe specializări/calificări. Specializările filierei teoretice sunt stabilite prin ordin al ministrului educației și cercetării. Calificările filierelor tehnologice și vocaționale, finalizate cu certificarea calificării, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului României, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, și a Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu consultarea partenerilor sociali interesați, în raport cu dinamica meseriilor și ocupațiilor de pe piața forței de muncă și în concordanță cu standardele europene. Nomenclatoarele de specializări se dau publicității cu cel puțin 6 luni înainte de începerea anului școlar în care se aplică.
Învățământul profesional și cel postliceal/terțiar-nonuniversitar funcționează pe domenii de pregătire. În cadrul fiecărui domeniu se stabilesc calificări de nivel I pentru școala de arte și meserii și calificări de nivel II pentru anul de completare, respectiv de nivel III pentru învățământul postliceal.
2.7. Formele învățământului preuniversitar
Formele de organizare a învățământului preuniversitar sunt:
• învățământ de zi,
• învățământ seral,
• învățământ cu frecvență redusă,
• învățământ la distanță,
• învățământ comasat
• școlarizare la domiciliu/pregătire în particular.
Învățământul de zi se desfășoară între orele 7-19, de regulă cu începere la ora 8. În cazul în care, din motive justificate, învățământul de zi trebuie organizat în două schimburi, cursurile pot începe la ora 7.
Învățământul seral se desfășoară între orele 16/17 și 22. Învățământul cu frecvență redusă se desfășoară într-un număr redus de ore la sfărșit de săptămână, cea mai mare parte a pregătirii fiind în sarcina elevilor.
Învățământul la distanță se realizează prin utilizarea tehnicilor moderne de instruire de tip e-learning, unitatea de învățământ asigurând elevilor suporturile de curs necesare pregătirii.
Școlarizarea la domiciliu/pregătirea în particular se utilizează în cazul elevilor nedeplasabili sau în cazul elevilor care nu pot frecventa învățământul de zi din motive obiective: părinți detașați în alte localități sau în străinătate pe perioade lungi de timp, boli contagioase, etc. În această formă unitatea de învățământ la care sunt înscriși elevii le asigură acestora programe școlare, suporturi de curs și consultații periodice. În cazul elevilor care sunt înscriși în învățământul obligatoriu, asistența școlară este gratuită.
Durata orei de curs la formele de învățământ de zi, seral și cu frecvență redusă este de 50 de minute. În cazuri excepționale, cu aprobarea inspectoratului școlar și a susținătorului financiar al școlii, pe perioade limitate, durata orei de curs poate fi redusă cu maxim 5 minute.
Învățământul preuniversitar obligatoriu este învățământ de zi. Învățământul secundar superior se pot organiza și ca învățământ seral, cu frecvență redusă sau la distanță, pentru persoanele care au depășit, cu mai mult de 2 ani, vârsta corespunzătoare clasei. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță din cadrul învățământului secundar superior pot funcționa, în unități de învățământ la cererea consiliilor de administrație ale liceelor, cu avizul susținătorului financiar și cu aprobarea inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București.
Învățământul secundar inferior poate fi organizat și ca învățământ cu frecvență redusă și la distanță, în condițiile legii, în unități de învățământ stabilite de inspectoratele școlare județene/al municipiului București.
Învățământul liceal tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal-terțiar nonuniversitar se organizează, de regulă, ca învățământ cu frecvență, de zi sau seral. Excepțiile se stabilesc prin nomenclatorul calificărilor profesionale.
Detaliile privind organizarea și funcționarea tuturor formelor de învățământ preuniversitar se stabilesc de ministerul educației prin Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Numărul maxim de ore obligatorii pe săptămână pe niveluri de învățământ, forma de zi, este:
a) pentru învățămîntul preșcolar: 20 de ore, dar nu mai mult de 5 ore/zi;
b) pentru învățămîntul primar: 24 de ore, dar nu mai mult de 5 ore/zi;
c) pentru învățămîntul secundar inferior-gimnazial: 27 de ore, dar nu mai mult de 6 ore/zi;
d) pentru învățămîntul secundar superior și pentru învățămîntul postliceal: 29 de ore, dar nu mai mult de 7 ore/zi.
Durata învățământului secundar superior și postliceal-terțiar nonuniversitar, formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță este mai mare decât la forma de zi, astfel încât să nu se depășească 5 ore/zi.
Capitolul II Descentralizarea sistemului de învățământ preuniversitar
Descentralizarea se înscrie în strategia națională și are menirea creării unui sistem de învățământ organizat, administrat și finanțat conform rigorilor europene în ce privește asigurarea calității procesului instructiv- educativ, accesului liber, egal și deplin al tuturor copiilor și tinerilor la actul educațional, adecvarea ofertei educaționale la interesele și nevoile beneficiarilor direcți și indirecți.
Eficiența descentralizării trebuie să se regăsească în valoarea adăugată în educație, materializată prin capacitatea de integrare a tinerilor absolvenți în societate pe baza competențelor profesionale dobândite și în funcție de piața forței de muncă la nivel local, național și internațional.
Descentralizarea serviciului de învățământ nu trebuie să producă dezechilibre și distorsiuni în organizarea, conducerea și susținerea de la nivel național a sistemului de învățământ. Acest proces va asigura repartizarea clară, echilibrată și bine delimitată a puterii de decizie între organismele și instituțile reprezentative ale comunităților locale și regionale, pe de o parte și cele de la nivel național- MEDC, MAI, MFP pe de altă parte. De asemenea, descentralizarea deciziei nu exclude, ci implică dezvoltarea sistemului de monitorizare, control și evaluare, deopotrivă din partea comunității locale, dar și a instituților și organismelor guvernamentale de specialitate.
Descentralizarea în învățământ presupune redistribuirea responsabilităților, a autorității decizionale și a răspunderii publice pentru funcții educaționale specifice, de la nivelul central către nivelul local.
Descentralizarea în educație reprezintă procesul de transfer al competențelor decizionale de la nivelurile centrale către cele locale și/sau organizaționale, pentru a apropia decizia de beneficiarii serviciului public de educație. Descentralizarea presupune și participarea factorilor non-administrativi în procesul de luare a decizilor.
Descentralizarea învățământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate, responsabilitate și resurse în privința luării deciziilor și a managementului general și financiar către unitățile de învățământ și comunitatea locală.
Viziune
Din punctual de vedere al dezvoltării durabile și a globalizării educației, pentru a crea premisele necesare asigurării calității în educație și a utilizării eficiente a resurselor , descentralizarea se constituie într-un demers dinamic ce presupune implicare și responsabilizare, pe de o parte, precum și gândire strategică și control, pe de altă parte.
Modelul de descentralizare pe care îl propunem conferă școlii rolul de principal factor de decizie, asigurând participarea și consultarea tuturor actorilor sociali interesați.
2.1. Obiectivele procesului de descentralizare
Eficientizarea activității și creșterea performanțelor instituțiilor educaționale;
– la nivel central – prin degrevarea acestora de sarcinile de administrare curentă și concentrarea pe elaborarea și monitorizarea implementării politicilor educaționale;
– la nivel local – prin creșterea gradului de responsabilizare a comunității locale și a școlii;
– la nivelul unității de învățământ – prin consolidarea autonomiei și a capacității de a gestiona resursele financiare și umane.
Rezultate măsurabile:
existența unui cadru legal care să prevadă roluri distincte pentru toate instituțiile care lucrează într-un cadru descentralizat, conform Anexei nr. 2
elaborarea de politici educaționale eficiente, care să satisfacă standardele de sistem – conform capitolului IX „Monitorizarea și evaluarea calității“
creșterea implicării și a efortului bugetar al autorităților locale în domeniul învățământului
elaborarea actelor normative, manualelor și procedurilor, instruirea personalului școlilor, al administrației locale și centrale pentru a opera într-un cadru descentralizat, care acordă autonomie sporită școlilor.
b.) Democratizarea sistemului educațional prin consultarea / implicarea comunității și a celorlalți beneficiari ai actului educativ în luarea deciziilor și în asigurarea calității bazată pe autoevaluare, evaluare externă și responsabilitate publică. Mecanismele decizionale și de consultare vor implica atât structurile sistemului de educație, cât și partenerii externi sau beneficiarii serviciilor educaționale (părinții, elevii, patronate, sindicate, autorități publice locale, sectorul non-profit, asociațiile profesionale).
Rezultate măsurabile:
numărul de școli în care consiliile de administrație asigură implicarea comunității și a celorlalți beneficiari ai procesului instructiv-educativ în stabilirea priorităților
numărul de școli în care funcționează comisiile și procedurile de autoevaluare prevăzute de reglementările privind asigurarea calității în educație.
c.) Asigurarea transparenței în luarea deciziilor și în gestionarea fondurilor publice destinate educației, prin: asigurarea accesului public la datele privind bugetele unităților de învățământ, statisticile privind rezultatele elevilor, deciziile consiliilor de administrație ale școlilor, rapoartele periodice ale școlii.
Rezultate măsurabile:
existența procedurilor privind transparența deciziilor privind solicitările, fundamentările și alocările bugetare, la toate nivelele
existența procedurilor care să impună finanțarea obiectivelor educaționale precise ale instituțiilor și rețelelor educaționale la toate nivelele de agregare, măsurarea atingerii acestor obiective prin indicatori de performanță; publicitatea rapoartelor care să ateste nivelul de atingere a obiectivelor.
d.) Asigurarea accesului și a echității în educație pe de o parte prin alocarea fondurilor pe baza costurilor pe elev, iar pe de altă parte, prin finanțarea programelor orientate către acoperirea nevoilor educaționale diferite ale elevilor, determinate de diversitatea culturală și etnică, creșterea participării, abordările incluzive, discrepanțele socio-economice. Noul sistem de finanțare va permite alocări egale pentru elevii cu aceleași nevoi, indiferent de zona geografică sau capacitatea financiară a localităților în care învață elevii.
Rezultate măsurabile:
existența și publicarea formulelor și standardelor de finanțare care să conțină criterii și mecanisme interne de alocare a fondurilor la specificul localităților și comunităților
publicarea rapoartelor privind rezultatele în județele pilot, rapoarte care să conțină explicit evaluarea gradului de adecvare a sistemului de finanțare la contextul social, local și al comunităților.
e.) Creșterea relevanței ofertei de servicii educaționale pentru toate categoriile de copii și elevi, prin asigurarea unei mai bune corelări cu nevoile locale, cu diversele situații și probleme ale comunităților, cu nevoile și interesele individuale ale elevilor. Asigurarea accesului și a echității în educație se va realiza prin oferte educaționale relevante pentru segmentele vulnerabile ale populației – copii și elevi romi, copii și elevi din medii sociale și economice dezavantajate, copii și elevi cu nevoi speciale – urmărindu-se în mod special creșterea participării acestora la educație.
Rezultate măsurabile:
rezultatele educaționale și beneficiile, măsurate prin gradul de integrare socio-profesională, care să evidențieze impactul politicilor, programelor și acțiunilor la nivel național, regional, local și la nivel de școală asupra tuturor categoriilor de copii și elevi, cu o focalizare deosebită pe categoriile vulnerabile
măsurarea participării și a accesului la educație a tuturor beneficiarilor sistemelor de educație
f.) Stimularea inovației, a responsabilității profesionale și a răspunderii publice la nivelul cadrelor didactice, al managerilor școlari și al elevilor, prin transferul la nivel de școală a puterii de decizie cu privire la execuția bugetară și politicile de personal, dar și prin creșterea ponderii curriculumului la decizia școlii. Apropierea deciziilor financiare, administrative, educaționale (curriculare), precum și cele privind resursele umane, de nevoile și interesele beneficiarilor va conduce la o mai bună alocare a resurselor, la stimularea parteneriatului în educație și la diversificarea funcțiilor educaționale ale școlii.
Rezultate măsurabile:
capacitatea școlilor și administrației locale de a primi noi competențe decizionale, în urma îndeplinirii unor cerințe de etapă/stadiu de dezvoltare, măsurată prin valoarea adăugată în educație
existența reglementărilor și a normelor care să permită delegarea unei libertăți decizionale mai mari școlilor care au un management performant și rezultate deosebite, pentru a facilita manifestarea inovațiilor și a capacității acestora de a gestiona și atrage resurse.
2.2. Domenii ale sistemului care vor fi supuse descentralizării
Mutarea de decizie de la nivelul central la cel local s-a desfășurat în ritmuri diferite pe diversele domenii ale sistemului – curriculum, resurse, administrarea unității de învățământ, politici de personal etc, într-un cadru legislativ în care persistă prevederi contradictorii, generând astfel unele incoerențe și disfuncționalități în sistem.
a.) Curriculum
Curriculumul Național din România are două componente: curriculum nucleu,care corespunde trunchiului comun din planurile de învățământ și curriculum la decizia școlii (numit curriculum în dezvoltare locală în cazul învățământului profesional și tehnic). Raportul dintre cele două componente a fost mereu modificat de schimbările aduse planurilor de învățământ, iar, în ultima perioadă, această schimbare a dus la o reducere substanțială a curriculum-ului la decizia școlii.
În prezent, curriculumul la decizia școlii se stabilește, în multe cazuri, în funcție de “nevoile” de menținere/vacantare a unor posturi didactice și nu în concordanță cu opțiunile elevilor/părinților, ale agenților economici sau ale politicii de dezvoltare a zonei. Ponderea acestuia este redusă și nu există o logică clară a distribuirii în funcție de nivelul de școlaritate.
Planurile de învățământ și programele școlare sunt elaborate de Comisiile Naționale care se constituie și sunt aprobate la nivelul MEDC. Consiliul Național pentru Curriculum avizează aceste documente, iar aprobarea se face prin ordin de ministru de către MEDC.
Există o serie de disfuncționalități legislative în privința distribuirii rolurilor și responsabilităților în elaborarea și aprobarea curriculum-ului. Deși există o agenție profesionalizată în subordinea MEDC care ar trebui să aibă responsabilitatea elaborării și revizuirii curriculum-ului, a elaborării politicilor curriculare, aceasta are doar atribuția de a aviza documentele propuse de Comisii Naționale constituite la nivelul ministerului. Astfel, ministerul are dublu rol: constituie comisiile de elaborare și aprobă produsul acestor comisii.
Pentru a fi utilizate în școli Manualele școlare sunt aprobate de MEdC, pe baza unor criterii care vizează calitatea conținutului și prețul. Achiziția de manuale se face la nivelul MEDC,prin licitație publică, în baza comenzilor făcute de profesori (din lista aprobată) și centralizate de IȘJ.
Situația existentă conduce la situații în care prețul manualelor prevalează în fața calității acestora.
În momentul de față există două agenții independente: una pentru curriculum și una pentru manuale, care nu reușesc de fiecare dată să-și coreleze activitatea în mod eficient.
b.) Evaluarea și certificarea
MEDC este responsabil pentru elaborarea metodologiilor specifice referitoare la evaluarea prin teste și examene naționale. Serviciul Național de Evaluare și Examinare (SNEE) elaborează subiectele pentru aceste teste și examene, iar administrarea lor se realizează prin IȘJ și centrele de testare / examinare / evaluare.
În ceea ce privește certificarea pregătiri profesionale, în prezent evaluarea este realizată de personalul didactic care asigură și formarea și care nu este în toate cazurile certificat pentru a realiza această activitate, intrând în contradicție cu prevederile normei europene EN 45013.
c.) Rețeaua școlară și fluxurile de elevi
Conform procedurii curente, școlile înaintează IȘJ propunerile de plan de școlarizare, în vederea aprobării. Până la nivelul clasei a VIII-a aceste propuneri se bazează pe analiza situației demografice.
Rolul IȘJ este de a sigura accesul la educație pentru toți elevii de vârstă școlară (asigură corespondența dintre numărul de elevi și locurile existente în școli).
Planurile de școlarizare sunt încă fundamentate pe situația existentă, în termeni de filiere, profiluri și specializări, precum și de norme didactice. Rolul consilierii și orientării școlare și profesionale, deși important, nu își face simțite efectele la nivelul necesar.
Politicile privind structura filierelor, a profilurilor și a specializărilor, precum și cifrele de școlarizare păstrează încă un grad ridicat de centralizare, acest tip de decizii luându-se în cadrul structurilor superioare de organizare a învățământului – IȘJ sau MEDC.
Înființarea și închiderea școlilor se face la propunerea IȘJ, cu aprobarea MEDC, pentru instituțiile de învățământ post-obligatoriu, iar pentru celelalte, decizia aparține IȘJ.
Cu privire la politicile privind rețeaua școlară, actele normative adoptate în anul 2004 au adus prevederi care asigură includerea în unitățile de învățământ cu personalitate juridică a structurilor școlare cu număr mic de elevi, ineficiente din punct de vedere al managementului financiar și administrativ și cu o slabă capacitate de dialog în fața autorităților publice locale.
Este necesar ca pentru viitor să se precizeze mai clar atribuțiile autorităților publice locale la deciziile cu privire la înființarea, reorganizarea, restructurarea și desființatea unităților de învățământ, MEDC urmând să își asume responsabilitățile cu privire la autorizarea și acreditarea funcționării acestora pe bază de standarde și indicatori stabiliți prin lege, precum și evaluarea calității educației.
d.) Conducere și administrare
În conformitate cu actualul cadru legislativ, patrimoniul școlilor – terenurile și clădirile – aparține domeniului public al comunelor, orașelor și municipiilor și este în administrarea consiliilor locale/județene în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea. Prin bugetele locale se asigură finanțarea școlilor. Administrarea curentă a patrimoniului și a fondurilor școlii se realizează la nivelul consiliilor locale; doar în județele-pilot administrarea și execuția bugetară se realizează la nivelul școlii.
Finanțarea școlilor nu este corelată cu obiectivele de dezvoltare ale acesteia, stabilite prin planurile de dezvoltare instituțională, corelate cu planurile de dezvoltare ale comunității. Decizia privind prioritățile de dezvoltare ale școlii nu implică de fiecare dată participarea administrației publice locale, prin care vine finanțarea. Excepție de la această situație fac județele pilot.
În structura consiliilor de administrație ale școlilor ponderea covârșitoare o au cadrele didactice și salariați ai acestora – contabili, secretari șefi etc, comunitatea locală fiind simbolic prezentă printr-un reprezentant al comitetului de părinți și unul al unui agent economic. Sarcina de numire a directorului unității de învățământ este un atribut exclusiv al IȘJ și/sau al MEDC. Legile nr. 354/2004 și nr. 349/2004 de modificare și completare a Legii învățământului nr. 84/1995 și Statutului Personalului Didactic au adus modificări importante în modul de alegere și în structura consiliului de administrație al școlii. Conform acestor legi, în prezent în structura Consiliului de administrație, în proporție de 40-50% sunt reprezentanți ai consiliului local, primarului, părinților și agenților economici. De asemenea, selectarea și numirea directorului de școală se face cu avizul consiliului de administrație al școlii și al consiliului local.
Aceste prevederi nu înlătură pe deplin unele contradicții. Astfel, în timp ce, prin lege se afirmă că școala este o instituție a comunității locale și că aceasta din urmă, prin organismele ei reprezentative și de autoritate exercită calitatea de proprietar și administrator al patrimoniului școlii, directorul unității, respectiv ordonatorul ei de credite este numit de IȘJ sau MEDC.
Prin lege se prevede că școala este condusă de un consiliu de administrație iar directorul care ar trebui să se subordoneze și să aplice deciziile consiliului de administrație, este președintele acestui organism. De asemenea, în continuare, consiliul de administrație este format în majoritatea sa din cadre didactice a căror preocupare esențială stabilită prin lege este îndeplinirea atribuțiilor profesionale de instruire și educație și nu conducere, administrare și finanțare a școlii.
Această situație diminuează participarea la decizie a actorilor sociali din afara școlii.
e.) Resursele umane
Efectele procesului de învățământ sunt date, în măsură covârșitoare, de calitățile profesionale ale personalului didactic, de gradul de angajare al acestora în îndeplinirea responsabilităților privind educarea elevilor. Și, deși comunitatea locală și conducerea școlii sunt primele interesate de calitatea și efectele procesului educativ din școală, acestea sunt lipsite, în prezent, de orice drept de decizie în legătură cu numirea, normarea și salarizarea personalului.
Conducerile de școli sunt primele responsabile pentru calitatea și efectele procesului instructiv-educativ dar deciziile privind selecția, angajarea și eliberarea personalului didactic aparțin Ministerului Educației și Cercetării și IȘJ, iar salarizarea și normarea personalului didactic sunt rigid stabilite prin lege, conducerea școlii neavând posibilitatea ca printr-o normare și salarizare flexibile să răspundă nevoilor de mobilitate, schimbare curriculară sau de stimulare a cadrelor didactice cu performanțe.
Sistemul de acordare a gradelor didactice este, de asemenea, centralizat și nu este relevant în raport cu competențele profesionale, pedagogice și manageriale ale personalului didactic.
Eliminarea acestor contradicții presupune crearea unui cadru legislativ care să ofere conducerii școlii – directorului, consiliului de administrație – capacitatea de decizie/autonomie în legătură cu angajarea, eliberarea din funcție și motivarea și evaluarea personalului didactic în condițiile respectării stricte a criteriilor de asigurare a calității conform metodologiilor elaborate de MEDC.
Formarea și dezvoltarea profesională a resurselor umane din sistemul de învățământ este centralizată și nu se corelează întotdeauna cu nevoile și interesele beneficiarilor individuali (cadre didactice, manageri) și instituționali. Nu există un sistem ascendent de identificare a nevoilor de formare ale cadrelor didactice, care să fundamenteze investițiile și programele în acest domeniu.
f.) Politicile de finanțare
În conformitate cu Legea nr. 354/2004 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 și metodologiile de aplicare a prevederilor acesteia, baza de calcul a fondurilor alocate unităților de învățământ prin și din bugetele locale o constituie costul standard/elev sau preșcolar determinate pe bază de indicatori fizici de consum, pe nivele și tipuri/filiere de învățământ. La alocarea fondurilor, alături de costul standard / elev, se vor lua în calcul, de asemenea, indicatori de corecție care țin seama de densitatea de elevi din zonă, severitatea unor dezavantaje de ordin economic și social, ponderea în diferite unități de învățământ a elevilor aparținând unor minorități naționale etc.
Prin introducerea acestor indicatori de alocare se evită folosirea costurilor medii istorice sau a numărului de personal didactic ca indicatori exclusivi de fundamentare a necesarului de fonduri pentru învățământ, precum și de alocare arbitrară a fondurilor către școli.
Legea menționată preconizează în continuare că principalul efort pentru finanțarea învățământului îi revine bugetului de stat, dar numai pentru cheltuielile de personal, burse și manuale. Aceste fonduri ajung în bugetele locale prin intermediul consiliilor județene.
Sistemul de finanțare conturat de prevederile actelor normative adoptate prezintă însă unele limite, generatoare de disfuncționalități, și anume:
alocarea fondurilor de la bugetul de stat către bugetele locale nu poate lua în calcul costurile standard, și cu atât mai mult, indicatorii de corecție atâta timp cât acele fonduri se referă exclusiv la burse și la cheltuielile de personal;
alocarea către consilii locale și școli a fondurilor pentru salarii pe bază de costuri standard/elev nu se poate face fără a provoca serioase disfuncționalități în plata salariilor, atâta timp cât normarea și salarizarea sunt stabilite rigid prin lege pe grade și tranșe de vechime a personalului didactic;
alocarea fondurilor de la bugetul de stat către bugetele locale prin intermediul consiliilor județene conferă acestora din urmă, statutul de verigi intermediare de alocare care ar putea îngreuna sau/și altera procesul de repartizare obiectivă a fondurilor;
metodologia de calcul și fundamentare a costurilor standard și a indicatorilor de corecție, elaborată de CNFIP care se folosește în prezent în județele-pilot ca instrument de simulare a proiectării bugetare și în alocarea fondurilor nu răspunde complet criteriilor de alocare stabilite de lege și în primul rând al criteriilor de calitate și performanță educațională;
actualul sistem de fundamentare a proiecțiilor bugetare și alocare a fondurilor nu este susținut de un sistem de culegere, transmitere și prelucrare a datelor care să confere obiectivitate și siguranță în legătură cu gradul de finanțare al fiecărei unități de învățământ și cu nevoile ei reale de fonduri.
Pornind de la recunoașterea acestor disfuncții, strategia de descentralizare a învățământului preuniversitar a procesului de transfer de decizie, responsabilitate și resurse cu privire la organizarea, administrarea și finanțarea activității unităților de învățământ, de la nivel central la nivelul școlilor.
2.3. Principiile procesului de descentralizare
1. Răspunderea publică. Toate instituțiile și organizațiile care participă la realizarea serviciilor educaționale, indiferent de statutul lor juridic, vor fi răspunzătoare, în mod public, pentru calitatea serviciilor educaționale oferite, în raport cu funcțiile și responsabilitățile care le revin.
2. Autonomia instituțională. Descentralizarea are ca scop dezvoltarea autonomiei instituționale, a capacității școlii de a lua singură decizii pertinente.
3. Apropierea centrului de decizie de locul actului de educație pentru a conferi consistență deciziei și pentru a responsabiliza actorii la nivel local.
4. Transparența actului decizional, bazat atât pe accesul cetățenilor la tot ceea ce
înseamnă informație publică, cât și pe participarea celor interesați la luarea deciziei.
5. Valorizarea resursei umane. Atât profesia didactică, cât și resursa umană trebuie să fie recunoscută ca element esențial al dezvoltării comunitare. Din cauza aceasta se va acorda o importanță mult mai mare formării inițiale și continue, precum și dezvoltării profesionale a cadrelor didactice. La nivelul școlii, managementul educațional trebuie perfecționat treptat pentru a reuși să-și exercite cum trebuie funcțiile care îi revin.
6. Subsidiaritatea, care face referire la complementaritate în transferul și asumarea responsabilității decizionale la nivel local, pentru a reduce distanța dintre decizia luată și cei care sunt direct interesați și influențați de aceasta.
7. Diversitatea culturală și etnică. La nivelul unităților de învățământ, vor fi încurajate acțiunile de identificare a unor grupuri socio-culturale care aparțin comunității respective.
8. Abordarea serviciului educațional în manieră etică, prin respectarea codurilor deontologice pentru cadrele didactice, precum și pentru cei din sistemele de control, asigurarea calității și management.
2.4. Controlul și monitorizarea calități învățământului
Calitatea educației este asamblul de caracteristici ale unui programde studio și ale furnizorulul acestuia, prin care sunt satisfăcute așteptările beneficiarilor, precum și standardele de calitate.
Caracteristicile calității pentru un serviciu educational pot fi de obicei descompuse până la un nivel mai detaliat și astfel, calitatea este dificil de definit la nivel general pentru că termenul este oarecum nebulos pentru mulți și oamenii îl înțeleg în diferite feluri în funcție de așteptările și percepția fiecăruia despre calitate.
O data cu integrarea în Uniunea Europeană calitatea educației reprezintă o prioritate permanentă pentru orice unitate de învățământ. Numai predarea și învățarea de calitate pot contribui, cu adevărat, la dezvoltarea personală a elevilor sau a altor beneficiari de educație, la bunăstarea societății și la păstrarea și ameliorarea mediului înconjurător.
Persoanele implicate în procesul educational, indifferent de locul și funcția pe care o ocupă într-o școală, sunt răspunzătoare de producerea și generarea unei educații de calitate. Conducerea fiecărei unități de învățământ, cât și întreg corpul profesoral trebuie să-ți assume misiunea de a pregăti elevi din toate punctele de vedere.
Calitatea procesului educational din instituțile de învățământ se poate realiza prin următoarele procese:
planificarea și realizarea afectivă a rezultatelor așteptate de la procesul educational;
monitorizarea rezultatelor;
evaluarea internă a rezultatelor;
evaluarea externă a rezultatelor;
îmbunățățirea continua a rezultatelor în educație;
Procesul de descentralizare va fi însoțit de un sistem de control și monitorizare a calității care va asigura următoarele:
coerența politicilor privind dezvoltarea curriculară, predarea-învățarea-evaluarea pe baza standardelor specifice;
respectarea cerințelor legale prevăzute în Regulamentul privind procedurile de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel central;
asigurarea stabilității și continuității politicilor educaționale în conformitate cu standardele aprobate;
revizuirea periodică a politicilor pentru eliminarea efectelor perverse;
asumarea de către corpul profesoral a viziunii privind asigurarea calității promovate de ARACIP;
Politicile educaționale vor fi coordonate intra- și interministerial de către MEDC prin Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar /ARACIP.
ARACIP va elabora standarde, standarde de referință, indicatori de calitate, metodologii și instrumente de evaluare, ghiduri de bune practici.
2.5. Descentralizarea financiară și administrativă
Descentralizarea serviciului de finanțare și administrare a unităților de învățământ preuniversitar de statpresupune mutarea centrului de decizie de la nivelul central către cel al școlilor, mai prescis transferul deciziei financiare și de resurse umane la nivelul conducerii unității de învățământ și al reprezentanților comunității locale.
Scopul acestui proces democratic este cerut de legile economiei de piață, de realizarea unei repartizări relativ ecchitabile a fondurilor financiare și al transferului decizional al puterii către unitățile de învățământ, iar pe altă parte, de participarea și implicarea nemijlocită a comunității și autorității locale în viața scolii.
Obiectivele unui astfel de reforme complexe sunt:
Mutarea centrului decizional din domeniul educațional la nivelul unității de învățământ pentru apropierea conținutului procesului educațional de interesele elevilor și de nevoile comunității locale;
Accesul relativ egal la calitatea educației prin raportarea la standardele educaționale naționale;
Mutarea centrului de greutate al educației de la nivelul central la cel al comunității locale, care își cunoaște cel mai bine interesele și nevoile;
Complexitatea procesului financiar și de administrare a unităților de învățământ, diversitatea nevoilor ce trebuie satisfăcute pentrubuna funcționare a procesului educațional, cât și factorii ce influențează activitatea educațională au impus un sistem legislativ, armonizat cu cel european, un sistem de fundamentare a necesarului de fonduri financiare destinate învățământului preuniversitar de stat, de repartizare și alocare a acestora fiecărei unități de învățământ în funcție de anumite considerente economice și sociale. Ca urmare, decizia cu privire la managementul financiar și administrativ se plasează la nivelul directorilor unitățoo de învățământ, care au aun anumit grad de libertate și flexibilitate în proiectarea și execuția bugetară și răspund față de comunitatea locală de realizarea acestuia.
Pentru a înțelege complexitatea reformei de descentralizare financiară și administrativă a uniăților de învățământ preuniversitar de stat este necesară cunoașterea semnificației și rolul principalilor actori implicați în acest proces. Astfel în conformitate cu legislația ce fundamentează procesul de învățământ și în special cu cea ce guvernează procesul de descentralizare educațională, acești actori sunt:
Unitatea de învățământ este oinstituție publică furnizoare de servicii educaționale către comunitate, iar în demersul ei trebuie sprijinită de toți membrii acestei comunități;
Directorul sau managerul unității de învățământ este conducătorul procesului instructiv-educativ, ordonator terțiar de credite, deoarece aceasta are conturi de trezorăria statului și propria ei activitate financiar-contabilă, deci este principalul ei administrator;
Primarul este conducătorul comunității locale care duce la îndeplinirea hotărârilor consiliului local cu privire la finanțarea și administrarea unității de învățământ și ordonatorul principal de credite al acesteia;
Consiliul local în noul context, al descentralizării, este principalul responsabil pentru
asigurarea condițiilor financiare și materiale necesare funcționării unității de învățământ;
Comunitatea locală participă prin reprezentanții săi în Consiliul de Administrație al unității de învățământ la conducerea și administrarea acesteia și susține material și financiar activitatea sa educațională;
Inspectoratul școlar monitorizează și evaluiază calitatea procesului educațional din unitatea de învățământ, precum și politica de numire și de evaluare a personalului didactic și a celui de conducere;
Ministerul Educației și Cercetării monitorizează și evaluiază, la nivel național, buna funcționare a sistemului de învățământ, formulează strategii și politici de dezvoltare și asigură cadrul legislativ de funcționare a acestuia.
În conformitate cu prevederile legale, la baza sistemului descentralizare financiară și administrare a unității de învățământ preuniversitar de stat stau următoarele principii:
Indicatorul principal utilizat în calculul de fonduri financiare pentru o unitate de învățământ este numărul de elevi în untatea respectivă, deoarece cifra de școlarizare trebuie să joace rolul de stimulent al alocării în conformitate cu scopul descentralizării și creșterii calității educaționale;
Criteriul fundamental de alocare a fondurilor financiare îl reprezintă costul standard pe elev școlar sau preșcolar, corelat cu anumiți indicatori de corelare cu scopul armonizării șanselor;
Alocarea fondurilor financiare destinate finanțării unităților de învățământ trebuie să răspundă la următoarele criterii de calitate:
Eficiență, determină alocarea suplimentară de fonduri financiare disponibile după nevoi fapt ce stimulează managementul performant al directorilor unității de învățământ;
Eficacitate, determină calitatea actului educațional, deci realizarea obiectivelor propuse din planul managerial al unității de învățământ;
Ecgitatea, caracterizează egalitatea între oportunitățile oferite fiecărui elev, respectiv șansele și accesul la un învățământ de calitate, în mod legal, indiferent de mediu de proveniență, categorie socială, religie etc.;
Descentralizarea financiară și administrativă se aplică, în conformitate cu prevederile legale din domeniul învățământului, numai unităților de învățământ de stat care sunt personalitate juridică, adică cele ce au înscriși minimum 200 de elvi pentru unitățile școlare și 100 de preșcolari pentru unitățile preșcolare. Unitățile de îmvățământ cu un număr mai mic de 200 de elevi sau 100 de preșcolari, intră în componența unității de învățământ cu personalitate juridică aparținând aceluiași ordonator principal de credite. În mod excepțional, în baza prevederilor legale cuprinse în regumalentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, autoritățile administrației publice locale pot aproba în cazuri speciale, cu avizul Ministerului educației și Cercetării, funcționarea ca persone juridice a unor unități cu un număr mai mic de 200 de elvi sau 100 de preșcolari. Avizul de funcționare a acestor unități se acordă pe baza memorii de fundamentare întocmite de autoritățile locale din localitățile în care se găsesc unitățile de învățământ respective.
2.6. Dezavantaje ale descentralizări și politicilor de diminuare a acestora
Există riscul unor disfuncționalități datorate rezistenței unor factori la procesul de înnoire sau datorate intervenției neadecvate a politicului în procesele de angajare și promovare a personalului, fie în modul de alocare a fondurilor.
Riscurile se pot înregistra în măsura în care etapele descentralizării nu vor fi bine definite și nu se vor derula coerent, controlat și la termenele stabilite. Punctele slabe ale acestui proces ar putea fi:
insuficienta pregătire managerială a personalului implicat;
ineficiența unora dintre structurile de cooperare locale și naționale;
insuficienta atractivitate și varietate a ofertei educaționale;
gradul redus de mobilitate în sistemul de educație;
nivelul scăzut al competiției intra- și interinstituționale;
lipsa de atractivitate a profesiei de profesor;
dificultăți de înțelegere a problematicii educaționale a factorilor decizionali de la nivel local;
date incomplete sau eronate care sunt folosite pentru fundamentarea deciziilor la diferite nivele generate de personal insuficient sau neinstruit, lipsa logisticii, a normelor etc.
șocul de ajustare, care survine atunci când o școală sau autoritate locală primește fonduri mai mici decât anul anterior;
riscul unor capacități de audit, control și monitorizare insuficiente, care să conducă la scăderea accesului sau calității ofertei educaționale pentru grupurile vulnerabile;
insuficienta alocare de resurse în infrastructură, logistică, sisteme de comunicare etc.;
formarea inițială și continuă deficitară a cadrelor didactice;
apariția unor dezechilibre între școli-localități-regiuni;
interpretarea eronată și aplicarea abuzivă a prevederilor legale.
Pentru atenuarea acestor riscuri, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul
instituțional și metodologic de exercitare la toate nivelurile a unui audit și control eficient. Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice, societatea civilă, ceilalți factori implicați vor trebui să acționeze ca procesul de descentralizare să se desfășoare pe baza unei bune cunoașteri de către toți cei care îl pun în practică a principiilor de bază și a actelor normative care guvernează acest proces. Se impune informarea largă și sensibilizarea opiniei publice în legătură cu instituțiile implicate și avantajele acestui proces.
O descentralizare bruscă ar putea avea efecte nedorite și care, scăpate de sub control, ar putea duce la destabilizarea sistemului educațional.
Descentralizarea impune îmbunătățirea capacității instituționale la toate nivelurileîn vederea gestionării noilor funcții care decurg din sistemul de planificare și execuție bugetară, de consultare a beneficiarilor, de construire a consensului și managementul informației.
Este, de asemenea, imperios necesar să se creeze un cadru
Politici de diminuare a riscurilor
constituirea unui puternic sprijin politic atât la nivel central cât și local, cu o angajare a beneficiarilor direcți și indirecți atât în planul descentralizarii cât și a procesului de dezvoltare a capacității organizaționale;
colaborarea interministerială în domeniul descentralizării, conform legii;
susținerea obiectivelor politice de către cadrul legal si instituțional, structurarea responsabilităților în ceea ce privește furnizarea serviciilor și sistemul de transferuri fiscale interguvernamentale;
armonizarea legislației specifice învățământului cu legislația națională în domeniul administrației publice;
elaborarea de metodologii / ghiduri clare, coerente și adecvate grupurilor țintă;
extinderea procesului de reorganizare a rețelei școlare, de constituire a consiliilor de administrație, de numire și salarizare a directorilor și directorilor adjuncți din școli;
asigurarea cadrului formativ unitar pentru toți factorii implicați;
promovarea, comunicare, dezbaterea periodică a informațiilor privind conținutul și efectele descentralizării;
distribuirea adecvată a rolurilor și funcțiilor specifice managementului între instituțiile și organismele participante la procesul descentralizării;
etapizarea procesului de descentralizare;
alocarea de resurse suficiente în cadrul activităților de audit, control și monitorizare, întărirea sistemelor de audit și de control financiar la nivelul local și județean, în vederea prevenirii abuzurilor;
reducerea riscului financiar, prin existența unor mecanisme de creare a rezervelor de intervenție în cazuri speciale;
acordarea unei atenții deosebite sistemelor de management a informației privind sistemul educațional (EMIS);
respectarea etapelor reformei privind descentralizarea învățământului preuniversitar, transparența rezultatelor privind monitorizarea și evaluarea.
informarea comunităților locale cu date privind costul serviciilor, opțiuni de furnizare și disponibilitatea resurselor astfel încât luarea deciziilor sa fie fundamentată, responsabilă și semnificativă;
monitorizarea și evaluarea internă și externă a procesului de descentralizare pe durata implementării strategiei, pe baza unui sistem de indicatori.
Impactul estimat al procesului de descentralizare
a) la nivelul școlii:
democratizarea vieții școlii;
inovație și diversificare a ofertei școlare;
asumarea responsabilă a deciziilor privind calitatea procesului instructiv-educativ și a condițiilor de realizare a acestuia;
b) la nivelul consiliului local:
implicarea reală și efectivă în funcționarea și dezvoltarea serviciului educațional;
asumarea de către autoritățile locale a responsabilității privind furnizarea de servicii educaționale;
dezvoltarea comunității prin transformarea școlii în centru de informare și dezvoltare pentru comunitate;
c) la nivelul societății:
corelarea mai bună dintre oferta și cererea pe piața muncii;
integrarea socială prin diferențiere a absolvenților, în funcție de competențe și opțiuni;
promovarea valorilor autentice și a tradițiilor specifice.
Capitolul 3. Studiu de caz – Descentralizarea serviciului de
învățământ din Suceava
Descentralizarea serviciului educațional este un demers necesar și îndelung asteptat, pe de o parte, din perspectiva democratizării vieții interne și a eficientizării administrației serviciilor publice și, pe de altă parte, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană nu numai la nivel retoric, teoretic sau conceptual ci și, mai ales, la nivel operațional, al practicilor curente.
Descentralizarea învățământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate, responsabilitate și resurse în privința luării deciziilor și a managementului general și financiar către unitățile de învățământ și comunitatea locală.
Idealul educațional al sistemului de învățământ preuniversitar constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane și în asumarea reală a unei scale de valori necesară pentru construcția unei economii și societăți ale cunoașterii.
Serviciului de învățământ are în vedere principalele două componente ale descentralizării – cel administrativ și cel financiar – precum și calitatea învățământului, îmbinând autonomia unităților de învățământ cu evaluarea externă.
Perspectiva dezvoltării durabile a învățământului incumbă asumarea principiilor transparenței, răspunderii publice, diversității culturale și etnice, egalității de șanse, incluziunii sociale, centrării educației pe beneficiarii acestei,fundamentării deciziilor pe dialog și consultare, îmbunătățirea calității și a eficacității sistemului de educație și formare profesională.
Strategia de descentralizare a învățământului preuniversitar vizează transferul de autoritate, responsabilitate și resurse în privința luării deciziilor și a managementului general și financiar către unitățile de învățământ și comunitatea locală.
Descentralizarea funcțională implică și antrenarea sporită în mecanismele decizionale a partenerilor sociali, pentru a garanta apropierea deciziei de beneficiarii serviciului public de educație.
Școala a implementat sistemul de asigurare a calității în învățământ care permite școlii să asigure, să monitorizeze și să îmbunătățească permanent calitatea ofertei educaționale.
Calitatea resurselor umane și baza materială de care dispune școala asigură calitatea procesului instructiv educativ. Aplicarea metodelor moderne de învățare – centrate pe elev, a metodelor active de predare, utilizarea echipamentelor moderne, a echipamentelor IT, a softului specializat, au ca efect creșterea motivației învățării, creșterea eficienței procesului instructiv educativ și a rezultatelor învățării.
Analiza SWOT a serviciului descentralizat de învățământ din Suceava
Analiza SWOT pe domeniul educației și formării profesionale a fost realizată pe baza categoriilor de indicatori din PRAO, considerați relevanți din perspectiva corelației educație/formare profesională.
Astfel, analiza a avut în atenție următoarele categorii de indicatori, în cadrul cărora au fost urmăriți doar indicatorii incluși, la momentul actual, în bazele de date existente.
Analiza SWOT a serviciului descentralizat de învățământ din Suceava:
Obiectivele prioritare pentru domeniul educație-formare profesională pe plan local, derivate din documentele de planificare strategică naționale și regionale, sunt:
Transformarea educației permanente într-o practică socială curentă la nivelul fiecărei instituții, publice sau private;
Formarea continuă adaptată necesităților individuale și organizaționale.
Eliminarea diferențelor esențiale dintre învățământul rural și cel urban, dintre oportunitățile de învățare oferite grupurilor dezavantajate (grupuri minoritare, copii cu nevoi speciale etc.) și cele oferite majorității;
Centrarea școlii pe nevoile beneficiarului (elevi/studenți, angajatori, comunitate).
Implementarea tehnologiei e Learning, ca resursă pentru educație, aducând problemele vieții reale în școală.
Utilizarea oportunităților de finanțare prin accesarea fondurilor structurale, pentru realizarea unor programe de formare a personalului din sisteme.
Extinderea parteneriatelor educaționale interinstituționale la nivel local, județean, național și alternative de învățare.
Promovarea valorilor interculturalității, sprijinirea programelor/ proiectelor focalizate pe cunoașterea, respectarea și valorificarea diversității culturale a copiilor și tinerilor provenind din rândul minorităților existente în județ.
2. Indicatorii pentru măsurarea evoluție serviciului de învățământ din Suceava
Tabel 1. Indicatori pentru măsurarea populației școlare de toate gradele;
Surse de date: Direcția de statistică Suceava;
Figura 1.
Analizând evoluția acestui indicator, din figura 1. constatăm că există tendință de scădere a populației școlarizate, ca urmare a scăderii natalității și a migrației în țările europene.
Tabel 2. Indicatori pentru măsurarea populației școlare, pe medii de rezidență;
Figura 2.
Sursă de date: INS și Anuarul Statistic al Județului Suceava;
Dacă analizăm indicatorul pe medii de rezidență (fig. 2.) constatăm diferența dintre numărul populației școlarizate în mediul urban, față de cel din mediul rural. Putem observa că populația școlarizată pe cel două medii oscilează, dar populația din mediul urban predomină.
Indicatori de măsurare a ratei de cuprindere, pe forme de învățământ
Figura 3.
Sursă de date: Direcția de statistică I.S.J. Suceava;
Analizând rata de cuprindere în perioada 2002-2012 (fig. 3) pe toate formele de învățământ a populației școlare se constată:
rata netă de cuprindere în învățământul obligatoriu (7-16 ani) a cunoscut o ușoară creștere la nivel județean datorită creșterii gradului de cuprindere în învățământul primar și secundar inferior;
rata netă de cuprindere pentru grupa de vârstă 15-18 ani a cunoscut o creștere semnificativă datorită creșterii gradului de cuprindere din învățământul secundar superior (apariția rutei progresive de profesionalizare).
Indicatori de măsurare populației școlare din învățământul preuniversitar, pe sexe;
Tabel nr.3
Sursă de data: Direcția de statistică I.S.J. Suceava;
Figura nr.4
Așa cum se poate vedea în tabelul nr. 3 sau din figura nr. 4 începând din anul 2010 până în 2013 populația școlară femină scade față de populația școlară masculină.
Tabel nr. 4. Indicatori de măsurare a evoluția ratei de succes
Sursă de date : Direcția de statistică I.S.J. Suceava
Așa cum se poate vedea din tabelul nr. 4 evoluția ratei de success la examenul de bacalaureat din 2011/2012 scade față de anii 2010/2011 și 2012/2013. La testele de evaluare națională în anii 2011/2012 scade față de 2010/2011 și în anii 2012/2013 crește procentajul de promovabilitate față de anii 2010/2012.
Concluzie
În lucrarea de față am prezentat principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu descentralizarea serviciului de învățământ preuniversitar din România.
Atunci când vorbim despre descentralizarea în general, trebuie să avem în vedere că aceasta reprezintă, mai înainte de toate, repunerea completă a principiilor democrației la baza doctrinei filozofice și a structurilor statului, ceea ce considerăm că este valabil și în cazul statului român.
În acest context, descentralizarea semnifică acea organizare administrativă care admite colectivităților umane ( sau serviciilor publice ) să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le atribuie personalitate juridică, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare.
Din perspeciva dezvoltării durabile și a globalizării educației, pentru a crea premisele necesare asigurării calității în educație și a utilizării eficiente a resurselor, descentralizarea se constituie într-un demers dinamic ce presupune implicarea și responsabilizare, pe de o parte, precum și gândirea strategică și control, pe de altă parte.
Descentralizarea se înscrie în strategia națională și are menirea creării unui sistem de învățământ organizat, administrat și finanțat conform rigorilor europene în ce privește asigurarea calității procesului instructiv- educativ, accesului liber, egal și deplin al tuturor copiilor și tinerilor la actul educațional, adecvarea ofertei educaționale la interesele și nevoile beneficiarilor direcți și indirecți.
Eficiența descentralizării trebuie să se regăsească în valoarea adăugată în educație, materializată prin capacitatea de integrare a tinerilor absolvenți în societate pe baza competențelor profesionale dobândite și în funcție de piața forței de muncă la nivel local, național și internațional.
Descentralizarea nu trebuie să producă dezechilibre și distorsiuni în organizarea, conducerea și susținerea de la nivel național a sistemului de învățământ. Acest proces va asigura repartizarea clară, echilibrată și bine delimitată a puterii de decizie între organismele și instituțile reprezentative ale comunităților locale și regionale, pe de o parte și cele de la nivel național- Ministerul Educației Cercetări și Tineretului, pe de altă parte. De asemenea, descentralizarea deciziei nu exclude, ci implică dezvoltarea sistemului de monitorizare, control și evaluare, deopotrivă din partea comunității locale, dar și a instituților și organismelor guvernamentale de specialitate.
Descentralizarea serviciului de învățământ presupune redistribuirea responsabilităților, a autorității decizionale și a răspunderii publice pentru funcții educaționale specifice, de la nivelul central către nivelul local.
În ceia ce privește descentralizarea serviciului de învățământ reprezintă procesul de transfer al competențelor decizionale de la nivelurile centrale către cele locale și/sau organizaționale, pentru a apropia decizia de beneficiarii serviciului public de educație. Descentralizarea presupune și participarea factorilor non-administrativi în procesul de luare a decizilor.
Descentralizarea serviciului învățământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate, responsabilitate și resurse în privința luării deciziilor și a managementului general și financiar către unitățile de învățământ și comunitatea locală.
Bibliografie
I. Tratate, manuale, cursuri:
Antonie Iorgovan, (2001), Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, București;
Anton Trăilescu, (2010), Drept administrativ, Ediția a IV a, Editura C.H. Beck;
Andrei Marga, (2005), Anii Reformei și ceia ce a urmat, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj Napoca;
Corneliu Manda, (2002), Drept administrativ – Tratat elementar, Editura Lumina Lex;
Corneliu Manda, (2002), Drept administrativ – Tratat elementar volumul II, Ediția a II a, revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex;
Florin Diac, ( 2010), O istorie a învățământului românrsc, Editura Hamgiu;
Ioan Țoca, (2007), Managementul educațional, Editura Didactică și Pedagogică R.A.;
Ion Corbeanu, (2010), Drept administrativ, Editura A.S.E., București;
Ioan Alexandru, Matei Lucia, (2000), Servicii publice, Editura Economică, București;
Jean Vogler, (2002), Evaluarea în învățământul preuniversitar, Editura Lumina Lex;
Lazăr Vlăsceanu, (2001), Învățământ, producție, cercetare, Editura Didactică și Pedagogică București;
Ovidiu Măntăluță, (2007), Competențe partajate și politicile de descentralizare a învățământului preuniversitar, Editura Hamgiu;
Paul Negulescu,(1934), Tratat de drept administrativ, vol. I, Ediția a IV-a, Editura Mârvan, București;
Rodica Narcisa Petrescu, (2009), Drept administrativ volumul I, Editura Hamgiu;
Valentin Prisacaru, (1993), Tratat de drept administrativ român, partea generală, Editura Lumina Lex, București
II. Legislație:
Legea Educației Naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
Constituția româniei;
Legea 215/2001 privind administrația publică locală;
Legea 354/2004 cu modificările și completările ulterioare;
III. Resurse web:
www.suceava.insse.ro
www.ișj.sv.edu.ro
www.edu.ro
www.insse.ro
Bibliografie
I. Tratate, manuale, cursuri:
Antonie Iorgovan, (2001), Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, București;
Anton Trăilescu, (2010), Drept administrativ, Ediția a IV a, Editura C.H. Beck;
Andrei Marga, (2005), Anii Reformei și ceia ce a urmat, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj Napoca;
Corneliu Manda, (2002), Drept administrativ – Tratat elementar, Editura Lumina Lex;
Corneliu Manda, (2002), Drept administrativ – Tratat elementar volumul II, Ediția a II a, revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex;
Florin Diac, ( 2010), O istorie a învățământului românrsc, Editura Hamgiu;
Ioan Țoca, (2007), Managementul educațional, Editura Didactică și Pedagogică R.A.;
Ion Corbeanu, (2010), Drept administrativ, Editura A.S.E., București;
Ioan Alexandru, Matei Lucia, (2000), Servicii publice, Editura Economică, București;
Jean Vogler, (2002), Evaluarea în învățământul preuniversitar, Editura Lumina Lex;
Lazăr Vlăsceanu, (2001), Învățământ, producție, cercetare, Editura Didactică și Pedagogică București;
Ovidiu Măntăluță, (2007), Competențe partajate și politicile de descentralizare a învățământului preuniversitar, Editura Hamgiu;
Paul Negulescu,(1934), Tratat de drept administrativ, vol. I, Ediția a IV-a, Editura Mârvan, București;
Rodica Narcisa Petrescu, (2009), Drept administrativ volumul I, Editura Hamgiu;
Valentin Prisacaru, (1993), Tratat de drept administrativ român, partea generală, Editura Lumina Lex, București
II. Legislație:
Legea Educației Naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
Constituția româniei;
Legea 215/2001 privind administrația publică locală;
Legea 354/2004 cu modificările și completările ulterioare;
III. Resurse web:
www.suceava.insse.ro
www.ișj.sv.edu.ro
www.edu.ro
www.insse.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Descentralizarea Si Evolutia Invatamantului din Romania (ID: 159058)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.