Descentralizarea Impozitului pe Profit In Statele Membre ale Uniunii Europene

LISTA TABELELOR ȘI GRAFICELOR

Tabel nr.1 Sumele încasate din impozitul pe profit la bugetul statal…………………….pag. 22

Grafic nr.1 Valoarea sumelor încasate din impozitului pe profit la bugetul statal (mil euro)…………………………………………………………………………………………………………….pag.22

Grafic nr.2 Valoarea sumelor încasate din impozitului pe profit la bugetul statal (mil euro)……………………………………………………………………………………………………………pag. 23

Tabel nr.2 Impozitul pe profit la nivelul bugetului statal…………………………………….pag. 24

Grafic nr.3 Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului statal (ponderi)………………………………………………………………………………………………………pag. 24

Grafic nr.4 Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului statal (ponderi)………………………………………………………………………………………………………pag. 25

Grafic nr.5 Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului statal (ponderi)………………………………………………………………………………………………………pag. 26

Tabel nr.3 Sumele încasate din impozitul pe profit la nivelul bugetului local……….pag. 28

Grafic nr.6 Valoarea sumelor încasate din impozitului pe profit la bugetul local (mil euro)……………………………………………………………………………………………………………pag. 29

Grafic nr.7 Valoarea sumelor încasate din impozitului pe profit la bugetul de stat ( mil euro)……………………………………………………………………………………………………………pag. 30

Tabel nr.4 Impozitul pe profit la nivelul bugetului local…………………………………….pag. 31

Grafic nr.8 Descentralizarea impozitului pe profit la nivel local (ponderi)……………pag. 32

Grafic nr.9 Descentralizarea impozitului pe profit la nivel local (ponderi)……………pag. 33

Grafic nr.10 Descentralizarea impozitului pe profit la nivel local (ponderi)………….pag. 34

Tabel nr.5 Sumele încasate din impozitul pe profit la nivelul fondurilor de asigurări sociale………………………………………………………………………………………………………….pag. 37

Grafic nr.11 Valoarea sumelor încasate din impozitului pe profit la nivelul fondurilor de asigurări sociale (mil euro)……………………………………………………………………………..pag. 38

Tabel nr.6 Impozitul pe profit la nivelul fondurilor de asigurări sociale……………….pag. 39

Grafic nr.12 Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul fondurilor de asigurări sociale (ponderi)……………………………………………………………………………………………pag. 39

INTRODUCERE

Impozitarea este un instrument important al suveranității naționale, deoarece dacă nu ar avea venituri, guvernele nu ar putea să-și pună în aplicare politicile în anumite domenii. În același timp, ca instrument de reglare economică, impozitarea poate fi folosită la influențarea consumului, la încurajarea economisirii sau la ajustarea modului de organizare a societăților comerciale. Politica în domeniul impozitării este esențială pentru toate statele membre, iar acțiunile unei țări pot avea impact nu numai în acea țară dar și în țările învecinate. Din acest motiv, în piața unică a Uniunii Europene, statele membre trebuie să coopereze și nu să întreprindă acțiuni în direcții diferite.

Nevoile sociale în continuă schimbare, precum și creșterea mediei de viață a populației din Uniunea Europeană, reprezintă provocări ce depășesc granițele naționale. Statele membre ca și UE trebuie să le facă față prin luarea unor decizii comune, în care sistemele de impozitare proprii fiecărui stat să fie armonizate cu aceste decizii, astfel încât să asigure că politica impozitării dintr-un stat membru nu are un impact nedorit asupra altui stat membru, și de asemenea să asigure o suveranitate reală cetățenilor Uniunii Europene și reprezentanților acestora, suveranitate manifestată prin acțiuni comune ale statelor membre.

Experiența comunitară de o jumătate de secol a determinat analizarea atentă a problematicii impozitării directe în spațiul comunitar. În cadrul impozitelor directe, s-a vorbit mereu de coordonare, deoarece acestora li s-a acordat doar o atenție secundară, rezultată indirect din impactul acestora asupra concurenței. S-a dorit mereu ca impozitele directe să nu afecteze echilibrele pieței unice și să nu aducă atingere obiectivelor trasate de tratatele Uniunii Europene.

MOTIVAȚIA, IMPORTANȚA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

Această lucrare abordează problematica descentralizării impzitului pe profit în statele membre ale Uniunii Europene. Actualitatea acestei teme este de necontestat în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene s-au făcut pași importanți în direcția descentralizării impozitelor directe și în special al impozitului pe profit. Aceste schimbări s-au impus și în sistemul fiscal românesc odată cu aderarea României la spațiul european. Procesul descentralizării nu este un simplu proces de aliniere a problemelor de asietă fiscală, ci are implicații mult mai largi, fapt pentru care această lucrare încearcă să surprindă nu doar aspectele privind realizarea procesului de descentralizare a impozitului pe profit, ci mai ales să analizeze impactul acestui proces asupra sumelor care s-au încasat din aceste impozite.

Lucrarea de diserație este structurată în trei capitole. Primul capitol abordează aspectele generale privind descentralizarea impozitului pe profit la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, acest capitol fiind unul teoretic. În cadrul celui de al-doilea capitol sunt prezentate principalele aspecte legislative privind impozitul pe profit la nivelul României și a Uniunii Europene. Capitolul trei prezintă o analiză a descentralizării impozitului pe profit în statele membre ale Uniunii Europene. Descentralizarea impozitului pe profit s-a realizat la nivelul titiror statelor membre ale Uniunii Europene, descentralizarea fiind la nivelul bugetului statal, la nivelul bugetului local și la nivelul fondurilor de asigurări sociale. Această analiză a fost realizată pe baza datelor de pe eurostat folosind anumiți indicatori precum: sumele absolute și ponderi în PIB, analiza fiind realizată pe parcursul perioadei 2000-2013.

CAP. 1. DESCENTRALIZAREA IMPOZITULUI PE PROFIT

Fiscalitatea reprezintă cumulul totalității impozitelor și taxelor, a reglementărilor de natură fiscală, precum și a aparatului fiscal care influențează direct sau indirect activitatea economică națională a fiecărui agent economic care supunându-se acestora devine contribuabil. (Conform dicționarului Larousse)

„Impozitul este o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație directă, imediată și cu titlu nerambursabil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și/sau juridice, în vedere acoperirii unor necesități publice.” (Adrian Mihai Inceu, 2006:43)

Impozitul direct prin forma impozitului pe profit are un rol financiar important, acela de a procura venituri fiscale la bugetul de stat prin prisma taxării companiilor naționale si/sau străine care au un sediu permanent în cadrul unui stat.

Prin descentralizarea impozitului pe profit vom analiza importanța veniturilor fiscale încasate la bugetul de stat, bugetul local și fondurile de asigurări sociale. Descentralizarea, reprezintă un sistem de organizare administrativă care permite colectivităților umane sau serviciilor publice să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare.

Impozitele reprezintată o formă de prelevare a unei părți din veniturile persoanelor fizice sau juridice, cu caracter obligatoriu și cu titlu nerambursabil, la dispoziția statului și care nu presupune o contraprestație din partea acestuia. Potrivit art. 138 alin. 1 din Constitutia României, impozitele datorate bugetului de stat se stabilesc numai prin lege. Caracterul obligatoriu presupune ca plata impozitelor către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și juridice care realizeză venituri din salarii, profit,veniturile realizate de liber profesionisti. Rolul principal al impozitelor datorate statului este acela de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. Pe plan social, rolul impozitelor este acela de redistribuire a unei părți din produsul intern brut între clasele și paturile sociale, între persoanele fizice și cele juridice.

Profitul este o forma de venit obținut prin intermediul unei activități economice, ca urmare a investirii unui capital. Pentru ca venitul realizat să poată fi calificat profit este necesar ca activitatea economică să fie desfașurată cu scopul obținerii de beneficiu. Această subliniere este foarte importantă, întrucât, în practică, există situația în care o entitate desfășoară o activitate producătoare de venit ce nu este calificată drept profit, pentru că nu există intenția obținerii unui beneficiu, ci veniturile destinate susținerii unei alte activității proprie entității respective. Este cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ. Impozitul pe profit este un impozit direct care se aplică beneficiului obținut din desfășurarea unei activități economice. El reprezintă una din principalele surse de venituri ale bugetului de stat.

Descentralizarea fiscală este necesară în contextul unui centralism financiar al statului exagerat. Administrarea resurselor dispersate în teritoriu reprezintă temeiul conceptului descentralizării.

Aceste practici sunt ghidate de 3 mari variabile:

politicile fiscale, sau nivelului fiscalității:

unitar pe întreaga țară;

la nivel regional;

colectarea contribuțiilor:

de către autoritățile regionale;

de către un organism central cu agenții în regiune;

consumarea sau redistribuirea taxelor și impozitelor colectate:

din surse proprii ale regiunii;

din redistribuirea de la un fond central;

din surse atrase.

Descentralizarea, reprezintă un sistem de organizare administrativă care permite colectivităților umane sau serviciilor publice să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare.

Astfel că analiza asupra celor trei categorii: bugetul local, bugetul statal și fondurile de asigurări sociale, a dezvăluit gradul de descentralizare aplicat în fiecare stat al Uniunii Europene, din impozitul pe profit.

Pentru bugetul local, țările care aplică această formă de descentralizare sunt: Republica Cehă, Danemarca, Germania, Spania, Franța, Croația, Italia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia și România. Diferențe semnificative se pot observa între gradul mare de descentralizare al Germaniei de până la 55% și cel minimal al României de sub 1%.

În cazul bugetului statal, țările care aplică această formă de descentralizare sunt: Germania, Austria și Spania. Și între aceste țări se văd diferențe notabile, Germania fiind pe primul loc ca și grad al descentralizării și către acest buget de până în 30%.

Cum doar Franța aplică descentralizarea impozitului pe profit către fondurile de asigurări sociale, aceasta este o situație deosebită față de celelalte țări. Deși nu alocă o mare parte către acest fond, totuși nicio altă țară din Uniunea Europeană nu realizează acest lucru.

În cazul României, comparativ cu media Uniunii Europene, gradul de descentralizare este foarte mic. Așadar descentralizarea impozitului pe profit în țările din Uniunea Europeană, diferă de la un stat la altul, în funcție de mai mulți factori: sistem fiscal, sistemul de guvernământ.

CAP. 2. IMPOZITUL PE PROFIT ÎN ȚĂRILE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Impozitul reprezintă un produs al istoriei, pornind în dezvoltarea lui încă de la începuturile civilizației umane, de la apariția primelor forme de organizare statală și până în prezent, având multiple implicații în decursul ultimelor trei secole în sfera economico-socială. Nu se poate discuta despre o dezvoltare puternică a finanțelor publice și a sistemelor fiscale decât odată cu apariția și răspândirea modului de producție capitalist. Deci, sistemele fiscale actuale sunt rezultatul evoluției ultimilor trei sute de ani, dar modernizate și actualizate la timpurile prezente care cer o dezvoltare, o perfecționare și un echilibru cât mai exacte.

Impozitarea în Uniunea Europeană

În Tratatul UE nu se specifică ca impozitele directe (inclusiv cele pe profit), comparativ cu cele indirecte sa fie armonizate ci este lăsat la libera alegere a statelor până în punctul în care nu încalcă libertățile fundamentale oferite de Tratat.

Pe parcursul trecerii timpului, începând cu anul 1962 s-a încercat „armonizarea” impozitelor directe. În 2001 Comisia Europeană a prezentat planul pentru impozitarea profitului companiilor identificând câțiva pași care ar trebui urmați pentru a înlătura obstacolele. În 2005 s-a propus relansarea strategiei Lisabona.

Cotele de impozitare din Uniunea Europeană sunt următoarele:

Astfel după cum se poate observa cele mai mari cote de impozitare sunt în cadrul Austriei, Belgiei, Franța, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia și Spania. La polul opus se află țările ce recurg la o cotă de impozitare ceva mai redusă, acestea sunt Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia și Marea Britania.

După cum se poate observa România nu are ceea mai ridicată cotă de impozitare a profitului, țara noastră recurgănd la o cotă unică de impozitare de 16%, țara cu ceea mai mare cotă de impozitare este Franța aceasta având o cotă de impozitare de 38,9%, iar țara cu ceea mai redusă cotă de impozitare este Bulgaria, aceasta practică o cotă de 10%.

Impozitarea în România

Impozitul pe profit a fost introdus în România prima dată cu titlu experimental în anul 1990, dorindu-se renunțarea la vechiul sistem, acela al vărsămintelor din beneficii. S-a impozitat astfel prin acesta beneficiul unităților economice de stat din toate ramurile economice, cu excepția celor producătoare de energie electrică, cărbune și minereu. (Hotărârea Guvernului României privind impozitului pe beneficiile unităților economice de stat nr 741 din 3 iulie 1990)

În forma sa inițială, Legea nr. 12/199 a instituit impozitul pe profit concepându-l ca un instrument fiscal nou, menit să înlocuiască mai multe impozite existente anterior în vigoare în acesată materie. Pe parcurs au fost adoptate reglementări distincte privind spre pildă impozitul pe dividende sau impozitul pe sumele obținute din vânzarea activelor societăților privatizate. Așadar, Legea nr. 12/1991 a asigurat – la momentul adoptării ei – participarea tuturor agenților economici persoane juridice la formarea veniturilor bugetului public în raport cu mărimea profitului obținut. Prin modul în care s-a reglementat impozitul pe profit s-a realizat și o simplificare legislativă. Astfel, au fost abrogate numeroase reglementări anterioare, fiind adoptată o lege care aducea prevederi noi, bazată pe legislațiile fiscale moderne. De asemenea, reglementarea a fost mai elaborată atât în ceea ce privește stabilirea clară a subiecților impozabili și a bazei impozabile, precum și cu privire la stabilirea unor facilități fiscale relativ stimulative.

Legea nr. 12/1991 a fost științific elaborată, însă a prezentat și o serie de dezavantaje mai ales în ceea ce privea ponderea impozitului pe profit în produsul intern brut care a scăzut în mod simțitor, de la 5,3% în anul 1991 la 3,6% în anul 1993. De asemenea, s-a apreciat că a fost favorizată proliferarea scutirilor de impozit pe profit, a lipsit un sistem de ajustare neutră, în raport cu evoluția inflației, a activelor și pasivelor societăților comerciale, în scopuri fiscale, ceea ce a avut drept consecință erodarea bazei de impunere.

Se recurge la Standardul de Contabilitate International IAS 12 „ Impozitul pe profit” pentru rezolvarea acestei situații. Elementele definitorii conform IAS 12 (Standarde Internaționale de Contabilitate 2002,p.235) sunt:

profitul contabil este profitul net sau pierderea netă pe o perioada înainte de scăderea cheltuielilor cu impozitul pe profit;

profitul impozabil/pierderea fiscală este profitul/pierderea pe perioada exercițiului determinat în concordanță cu reguli stabilite de autoritatea fiscală, pe baza cărora impozitul pe profit este plătibil/recuperabil;

cheltuielile cu impozitul/venituri fiscale reprezintă valoarea globală inclusă în determinarea profitului net sau a pierderii pe perioada exercițiului în ceea ce privește impozitul curent și pe cel amânat;

impozitul curent este valoarea impozitului pe profit plătibil/recuperabil în raport cu profitul impozabil (pierderea fiscala) pe o perioadă;

datoriile privind impozitul amânat reprezintă valorile impozitului pe profit, plătibile în perioadele contabile viitoare, în ceea ce privește diferențele temporare impozabile;

creanțele privind impozitul amânat reprezintă valorile impozitului pe profit, recuperabile în perioadele contabile viitoare în ceea ce privește: diferențele temporare deductibile; raportarea pierderilor fiscale nefolosite; raportarea creditelor fiscale nefolosite;

diferențele temporare sunt diferențele dintre valoarea contabilă a unui activ sau datorie din bilanț și baza acestora de impozitare.

Impozitul pe profit este un impozit direct. Plătitori de impozit pe profit sunt: companii românești, companii străine ce lucrează în România cu sediu permanent, persoane fizice ce lucrează în România prin intermediul unei societăți mixte, companii străine ce înregistrează venituri din tranzacții imobiliare sau din tranzacții cu titlurile de participare ale unei societăți romanești, persoane fizice din România ce formează o societate mixtă cu companii românești pentru veniturile provenite din România sau străinătate.

Cota standard este în România este de 16%. Impozitul este plătibil în fiecare trimestru, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se plătește. Excepții există în următoarele cazuri: 5% pentru profiturile cluburilor de noapte și a jocurilor de noroc provenite din activitățile specifice acestor societăți; în cazul Băncii Naționale a României, cota de impozit pe profit este de 80%, iar societățile ce întrunesc condițiile pentru a fi considerate microîntreprinderi pot alege să plătească, în locul impozitului pe profit, impozit pe veniturile obținute la o cote de 3%.

Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile impozabile și cheltuielile aferente acestora obținute pe parcursul anului fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Venituri neimpozabile:

dividendele primite de la o persoană juridică română; dividendele primite de la o persoană juridică străină din statele Uniunii Europene, dacă persoana juridică română deține minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridică străină, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 2 ani;

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare, precum și diferențele de evaluare ale investițiilor financiare pe termen lung.

veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum și veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri și memorandumuri aprobate prin acte normative.

Sunt considerate a fi cheltuieli deductibile doar cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Cheltuieli cu deductibilitate limitată, sunt:

cheltuielile cu protocolul în limita a 2% din diferența dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor deductibile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit;

cheltuielile pentru indemnizațiile de deplasare acordate salariaților pentru deplasări în România sau străinătate în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

cheltuielile sociale sunt deductibile în limita a 2% din fondul de salarii realizat;

perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administrației centrale, împreună cu instituțiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice;

cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;

cheltuielile cu provizioane și rezerve, în limita prevăzută de lege;

cheltuielile cu dobânzi și diferențele de curs valutar, în limita prevăzută de lege;

amortizarea, în limita prevăzută de lege;

cheltuielile cu primele de asigurare privată de sănătate și primele de pensii private sunt deductibile până la limita de 200€ pe an de persoană;

cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop.

Din categoria cheltuielilor nedeductibile fac parte:

impozitul pe profit și pe venit plătite în străinătate;

dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățle de întârziere datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile;

cheltuielile cu taxa pe valoarea adaugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;

sponsorizarea sau cheltuieli pentru burse private;

cheltuieli cu primele plătite de angajator în numele angajatului;

cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractual;

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte;

pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion, precum și pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu, neîncasate;

cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;

cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii.

CAP. 3. COTELE DE IMPOZITARE A IMPOZITULUI PE PROFIT LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE

Tendința generală la nivelul Uniunii Europene este una de diminuare a nivelului de taxare directă și mutarea poverii fiscale spre taxele indirecte, diminuarea cotelor de impozit fiind însă adesea însoțită de lărgirea bazei de impozitare La nivelul anilor 2010-2011 această tendință este mai putin evidențiată, majoritatea statelor menținandu-și constante cotele de impozit pe profit; așadar, ritmul scăderii cotelor de impozit pe profit a scăzut fațaă de perioada pre-criză, când țările erau într-o competiție mai accentuată în privința oferirii unui mediu invesițional atractiv pe considerente pur fiscale.

Criza a temperat astfel aceată tendință. Totuși, state precum Cehia, Ungaria, Lituania, Marea Britanie, Grecia au redus cotele de impozit pe profit. Cehia a redus cota de impozit pe profit în 2010 de la 20% la 19%, Grecia a redus cota standard de impozit pe profit de la 25% la 24% în 2010 și la 20% în 2011, de asemenea Marea Britanie și-a redus cota standard de impozit pe profit în 2011 de la 28% la 27% și cota redusă de impozit pe profit de la 21% la 20%. In schimb state precum Lituania, Olanda, Germania au luat măsuri în sensul restrângerii bazei de impozitare, iar anumite state membre (precum Austria, Ungaria, Portugalia, Cipru, Marea Britanie) au considerat introducerea sau au implementarea a sistemelor de impozitare suplimentare instituțiilor financiare.

Cotele de impozitare din Uniunea Europeană sunt următoarele:

În România din anul 2005 se aplică o cotă unică de 16%, aceasta este aplicată asupra profitului impozabil. Persoana juridică română care distribuie sau plătește dividende către o altă persoană juridică română are obligația să rețină, să declare și să plătească impozitul pe dividende stabilit prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut distribuit sau plătit unei persoane juridice române. Inainte de 2005 cota de impozitare era de 25%. Câștigurile din capital reprezintă venituri supuse reglementărilor privind impozitul pe profit, neexistând reglementări separate ale acestui impozit. Începând cu 1 mai 2009 până în octombrie 2010 a existat o alternativă de calcul pentru plata impozitului pe profit, reprezentată de impozitul minim anual stabilit în funcție de veniturile totale anuale.In prezent IMM-urile pot opta intre plata imp pe profit si a imp pe venit (cifra de afaceri).

În ultimii ani a existat o tendință puternică de reducere a cotelor impozitului pe profit, în special în noile state membre. În acest context, Ungaria a introdus o cotă a impozitului pe profit de 18% în 1995, diminuată până la 16% în 2004. Deși începând cu 1 ianuarie 2010, a fost lărgită baza de impozitare, iar cota a fost majorată până la 19% (cu excepția cotei de 10% încă aplicabilă pentru baza de impozitare mai mică de 500 mil HUF3 ), aplicarea taxei de solidaritate de 4% a fost întreruptă, conducând la scăderea poverii fiscale cu 1 pp. Întreprinderile mici pot alege regimul simplificat de impozitare al profitului cu o cotă totală de 37% din cifra de afaceri. Municipalitățile mai pot percepe o taxă pe afacerile locale de până la 2% pentru anumite activități. Începând cu anul 2010 o fost introdusă o suprataxă pe activitatea instituțiilor financiare.

În Danemarca cota impozitului pe profit a fost redusă de la 30% în 2005 la 25% în 2007. Deși nu există nicio taxă pe profit la nivel local, municipalitățile primesc o parte din veniturile încasate din impozitul pe profit. Începând cu 2004 s-au introdus norme de consolidare fiscală naționale obligatorii pentru unitățile permanente și filialele rezidente, în timp ce grupurile rezidente legate de filiale ale societăților nerezidente pot aplica pentru consolidarea internațională. Amortizarea se realizează în line dreaptă pentru o perioadă de peste 20 de ani pentru clădirile folosite pentru afaceri (nu birouri) și descrescător pentru mașini și echipamente (până la 25%). Rata de amortizare pentru clădiri a fost redusă de la 5% la 4% în 2008 ca parte a reformei impozitului pe profit, prin extinderea perioadei până la 25 de ani. Rata de amortizare a infrastructurii a fost de asemenea redusă de la 25% la 7% în 2008. Rata de amortizare pentru bărci, sonde de foraj, aeronave și trenuri este redusă treptat de la 25% în 2007 la 15% în 2016.

În cadrul impozitului pe profit Marea Britanie există două cote: o cotă standard de 24% începând cu aprilie 2012 și o cotă pentru profituri reduse de 20% începând cu aprilie 2011. Un credit fiscal pentru R&D este disponibil pe baza a două scheme în funcție de mărimea companiei/ organizației.

Impozitul pe profit se aplică tuturor profiturile realizate în Franța de către companii și alte entități juridice. Cota standard este de 33,33%. IMM-urile sunt impozitate cu o cotă redusă de 15% pentru primii 38.120 € din profit. Companiile mari sunt supuse la o cotă suplimentară de 3,3%. Rata efectivă de impozitare este de 34.43%. Pentru 2012 și 2013, se aplică o cotă suplimentară de 5% la societățile cu venitul brut de peste 250 mil. de euro (înainte de a folosi creditele fiscale).

În Germania în ianuarie 2008 s-au luat două măsuri legate de baza de impozitare a impozitului pe profit: o așa-numită regulă a pragului de dobândă (Zinsschranke), care introduce o limită a bazei impozabile prin deducerea cheltuielilor cu dobânzile în cazul în care cheltuielile nete cu dobânzile depășesc 3 milioane € și o regulă modificată a bazei de impozitare, prin care se adaugă în vederea impozitării cheltuielile cu dobânzile, cu chiriile, cheltuielile de leasing și drepturi de licență. Impozitul comercial, cum ar fi impozitul pe tranzacții imobiliare, face parte din categoria impozitelor non-personale. Orice afacere comercială care se efectuează pe teritoriul Germaniei intră în categoria impozitului comercial. Începând din ianuarie 2008, cota impozitului pe profit a crescut de la 15% la 15,83%, cu o suprataxă de solidaritate de 5,5%. Împreună cu impozitul local comercial, cota de impozitare generală este de aproximativ 30%. Două alte aspecte ale reformei, aplicate de la 1 ianuarie 2009, sunt: noul tratament preferențial al rezultatului reportat în întreprinderile individuale și asociațiile (non-juridice încorporate) și introducerea unui impozit reținut la sursă final de 25% care se aplică la plățile de dobânzi, dividende și la cele mai multe forme de câștiguri de capital.

Astfel, după cum se poate observa cota de impozitare în România este una destul de redusă comparativ cu celelalte state din Uniunea Europeană, Franța fiind țara cu ceea mai mare cotă de impozitare, iar Bulgaria țara cu ceea mai redusă cotă de impozitare.

CAP. 4. STUDIU DE CAZ: DESCENTRALIZAREA IMPOZITULUI PE PROFIT ÎN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

Prin descentralizarea impozitului pe profit vom analiza importanța veniturilor fiscale încasate la bugetul de stat, bugetul local și fondurile de asigurări sociale. Descentralizarea, reprezintă un sistem de organizare administrativă care permite colectivităților umane sau serviciilor publice să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare.

În ceea ce privește descentralizarea veniturilor încasate din impozitul pe profit la bugetul de stat în cadrul țărilor din Uniunea Europeană se poate observa că sunt state în cadrul cărora descentralizarea are loc la un nivel ridicat și altele în cadrul cărora descentralizarea este foarte redusă. Țările din Uninea Europeană ar putea fii împărțite în trei categorii din punct de vedere al gradului de descentralizare al impozitului pe profit la bugetul statal. Astfel prima categorie ar fii formată din țările care au parte de o descentralizare a impozitului pe profit ridicată, acestea în această categorie intră doar Germania, a doua categorie este formată din țările care au parte de o descentralizare medie a impozitului pe profit către bugetul statal, în această categorie pot fii incluse țări precum Spania și Austria. În cadrul celei de a treia categorie sunt incluse țările în cadrul cărora descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului statal nu există, aici intră restul țărilor din Uniunea Europeană.

Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului local are loc diferit în cadrul fiecărei țări din Uniunea Europeană, astfel țările care au parte de o descentralizare mai ridicată sunt Cehia, Danemarca, Germania, Spania, Italia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia și Finlanda, iar cele care au parte de o descentralizare mai redusă sunt Bulgaria, Franța, Lituania, România și Slovacia, de asemenea sunt și țări care nu au parte de o descentralizare a veniturilor la nivelul bugetului local.

În ceea ce privește descentralizarea impozitului pe profit la nivelul fondurilor de asigurări sociale acest lucru are loc doar în Franța dintre toate țările Uniunii Europene.

4.1. Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul Bugetului Statal

În prezent, are loc o descentralizare politică și fiscală extensivă în mai multe țări din Europa. Din punct de vedere politic, această descentralizare are două aspecte: pe de o parte, pledarea la nivel local împotriva controlului excesiv din partea administrației centrale, iar pe de altă parte, intenția celei din urmă de a continua procesul privatizării proprietății de stat și îmbunătățirii situației financiare existente. Din punct de vedere economic, descentralizarea este motivată parțial prin recunoașterea necesității de a utiliza resursele publice mai eficiente decât în trecut.

În ceea ce privește descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului Statal în țările din Uniunea Europeană se poate observa că sunt doar căteva țări care au parte de o descentralizare a impozitului pe profit către bugetul de stat, acestea sunt Germania, Spania și Austria.

Germania are cele mai mari încasări din impozitul pe profit la bugetul de stat în perioada analizată. Chiar dacă în perioada 2000-2004 pentru această țară nu avem date, din anul 2005 sumele încasate la nivelul bugetului de stat din impozitul pe profit sunt semnificative. Astfel, în anul 2005 se încasează la bugetul de stat din impozitul pe profit 15.940 mil euro urmând ca în anul 2006 să se încaseze 20.150 mil euro, iar în anul 2007 20.140 mil euro, anul 2008 aduce o scădere a sumelor încasate la bugetul statal ajungându-se la valoarea de 17.720 mil euro, din anul 2009 sumele încasate din impozitul pe profit înregistrează din nou o creștere astfel în anul 2009 se încasează 11.450 mil euro, în anul 2010 se încasează 14.160 mil euro, iar în final în anul 2011 și 2012 să se încaseze 18.320 mil euro respectiv 19.670 mil euro.

Germania este țara cu una din cele mai puternice economii dintre țările din Uniunea Europeană, aceasta de-a lungul timpului a suferit diverse modificări, din anul 2012 și până în perzent ponderea impozitului pe profit este de 29,48%, fiind astfel una din țările cu cele mai mari cote de impozitare. În această țară are loc o descentralizare a impozitului pe profit atât la nivel statal cât și la nivel local.

Tabel nr. 1 Sumele încasate din impozitul pe profit la bugetul statal

Sursa: prelucrările autorului

După cum se poate observa în cadrul tabelului de mai sus sunt doar trei țări din cadrul Uniunii Europene care recurg la descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului de stat. Ceea mai puternică descentralizare la nivelul bugetului statal are loc în Germnia, aceasta fiind urmată de Austria și Spania.

Grafic nr. 1 Valoarea sumelor încasate din impozitului pe profit la bugetul statal (mil euro)

Sursa: prelucrările autorului

În ceea ce privește valoarea sumelor încasate din impozitul pe profit la bugetul statal în Spania este în medie de 367,6 mil euro în perioada 2000-2013, în sumă absolută aceste venituri înregistrează o scădere de la valoarea inițială de 291 mil euro la valoarea de 191 mil euro în ultimul an de analiză. După cum se poate observa și pe graficul de mai jos la nivelul Austriei are loc o descentralizare mai puternică decât în Spania. Cota de impozitare a profitului în Spania este de 30%, fiind una dintre țările cu cele mai mari cote de impozitare, fiscalitatea fiind foarte ridicată în aceeastă țară.

Grafic nr. 2 Valoarea sumelor încasate din impozitului pe profit la bugetul statal (mil euro)

Sursa: prelucrările autorului

În Austria sumele încasate din impozitarea profitului la nivelul bugetului de stat au urmat un trend oscialnt în perioada 2010-2013, astfel în Austria sumele încasate în anul 2000 au fost în valoare de 644,8 mil euro urmând ca în anul 2012 să ajungă la 1.148,6 mil euro, încasându-se în medie 824,4 mil euro în perioada analizată. În Austria cota de impozitare a profitului este de 25%, această țară având o fiscalitate destul de ridicată, fiind printre țările din Uniunea Europeană cu cele mai mari cote de impozitare. austria se remarcă printr-o descentralizare a impozitului pe profit atât la nivelul bugetului de stat cât și la nivelul bugetului local.

Tabel nr. 2 Impozitul pe profit la nivelul bugetului statal

Sursa: prelucrările autorului

În ceea ce privește gradul de descentralizare a impozitului pe profit la nivelul bugetului statal în cele trei state din Uniunea Europeană se poate observa foarte bine în tabelul redat mai sus că Germania este țara cu ceea mai puternică descentralizare a impozitului pe profit către bugetul de stat.

Grafic nr. 3 Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului statal (ponderi)

Sursa: prelucrările autorului

În ceea ce privește descentralizarea impozitului pe profit la bugetul statal în cadrul Germaniei se poate observa că în medie 27,32% din veniturile încasate din impozitul pe profit merg către bugetul de stat, restul mergând către bugetul local și general. În perioada 2000-2005 în Germania nu s-a încasat nimic din impozitul pe profit la bugetul de stat, această perioadă fiind caracterizată prin încasarea sumelor din impozitul pe profit la bugetul general. În perioada 2005-2012 descentralizarea ceea mai mare a impozitului pe profit către bugetul statal s-a făcut în anii 2005-2008 ponderile fiind de 28,93%, 29,58% și respectiv 28,60%. În perioada 2008-2012 descentralizarea impozitului pe profit la bugetul de stat a fost în proporție de 26,6%, 24,27%, 25,91% și respectiv de 27,38% și 27,27%. Putem concluziona că în Germania sumele încasate din impozitarea profitului nu merg doar către gugetul general ci merg și către bugetul statal, în medie în proporție de 27,32% în perioada 2005-2012.

Grafic nr. 4 Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului statal (ponderi)

Sursa: prelucrările autorului

Descentralizarea impozitului pe profit în Spania în perioada 2000-2013 are loc la un nivel destul de scăzut, în medie doar 1,34% din impozitul pe profit merge către bugetul statal în cei 14 ani de analiză. Anul cu ceea mai ridicată descentralizare a impozitului pe profit este 2009 când 2,36% din impozitul pe profit se încasează la nivelul bugetului statal, iar anul cu ceea mai redusă descentralizare este anul 2008, când doar 0,86% din veniturile din impozitul pe profit merg către bugetl statal.

Grafic nr. 5 Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului statal (ponderi)

Sursa: prelucrările autorului

În ceea ce privește descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului statal în Austria se poate observa că aceasta este destul de scăzută, în medie în perioada 2000-2013 doar 13,57% din veniturile încasate din impozitarea profitului merg către bugetul statal, restul mergând către bugetul local și bugetul general. Ceea mai mare descentralizare a impozitului pe profit a avut loc în perioada 2009-2011 când 16,29%, 16,25% și respectiv 16,48% din veniturile obținute din impozitul pe profit au mers către bugetul de stat. Ceea mai redusă descentralizare a impozitului pe profit în cadrul Austriei a avut loc în perioada 2004-2007.

În ultima perioadă de timp s-a observat o tendință de sporire a descentralizării fiscale în statele membre ale Uniunii Europene, cheltuielile și veniturile de la nivel local sau regional având o pondere din ce în ce mai mare. Astfel, veniturile proprii, în sensul unor taxe sau impozite percepute în mod autonom la nivel subnațional, reprezintă instrumente de finanțare mai eficiente decât transferurile dinspre guvernul central, dar și faptul că perceperea unor taxe și impozite proprii ale nivelurilor subnaționale are loc în mai puțin de 50% din cazuri, fără ca cota lor să fi crescut din 1995 până astăzi.

Un proces de descentralizare coerent nu poate fi încununat cu succes decât atunci când transferul de competențe către autoritățile subnaționale este acompaniat de o alocare corespunzătoare și suficientă de mijloace financiare. Descentralizarea nu contribuie prin ea însăși la o creștere exagerată a cheltuielilor la nivelul autorităților subnaționale; aceasta este mai degrabă cauzată de o punere în aplicare eronată a măsurilor de descentralizare, fără o descentralizare fiscală corespunzătoare.

4.2. Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul Bugetului Local

Nu există țară în care să nu aibă loc transferuri ale statului către bugetele locale, deși dimensiunea și scopul acestor suveranității diferă de la o țară la alta. Cantitatea și reglementarea transferului depinde de distribuirea responsabilităților în rândul nivelelor de guvernare și de alte surse de venit ale administrațiilor locale. Astfel se pune problema rolului bugetelor locale în cadrul bugetului general consolidat, pentru a putea reflecta eficacitatea cu care administrațiile publice locale își construiesc bugetele și sustenabilitatea proprie a cheltuielilor bugetare locale, dar și cum este afectat bugetul general consolidat de acțiunile administrațiilor publice locale.

Se remarcă faptul că țările nordice au parte de o descentralizare mai puternică comparativ cu țările sudice, de asemenea nu toate țările din Uniunea Europeană au parte de o descentralizare a veniturilor din impozitul pe profit la nivelul bugetului local, acest lucru se întâmplă doar în cadrul a 15 țări, aceste țări sunt:

Tabel nr. 3 Sumele încasate din impozitul pe profit la nivelul bugetului local

Sursa: prelucrările autorului

Tabelul de mai sus redă țările din Uniunea Europeană care recurg la descentralizarea impozitului pe profit la nivel local, astfel se poate vorbi despre 15 state care își descentralizează veniturile încasate din impozitul pe profit la nivelul bugetului local. În Germania descentralizarea veniturilor din impozitul pe profit are loc doar din anul 2005, astfel la nivel local fiind țara cu ceea mai puternică descentralizare comparativ cu restul statelor din Uniunea Europenană. Sumele care se încasează la nivelul bugetului local din impozitul pe profit cresc de la valoarea inițială de 24.870 mil euro la valoarea de 34.060 mil euro. Germania este una dintre țările care au ceea mai puternică descentralizare a impozitului pe profit atât la nivelul bugetului statal cât și la niveulul bugetului local.

Grafic nr. 6 Valoarea sumelor încasate din impozitului pe profit la bugetul local (mil euro)

Sursa: prelucrările autorului

O descentralizare a impozitului pe profit la nivelul bugetului local are loc și în cadrul Finlandei, aici sumele încasate din acest impozit în perioada analizată înregistrează un trend fluctuant, valoarea maximă a fost încasată în anul 2000 și anume de 2.900,4 mil euro, iar ceea minimă în anul 2003 și anume de 997,0 mil euro. În Italia se poate vorbi de o descentralizare a impozitului pe profit la nivel local destul de redusă, cu o tendință de accentuare în timp, astfel sumele încasate din acest impozit în anul 2000 au fost în valoare de 1.043 mil euro, urmând ca în anul 2012 să fie de 2.067 mil euro. În Cehia și Spania se poate vorbi de o descentralizare mai redusă a impozitului pe profit în cadrul bugetului local, astfel cele mai mari sume din acest impozit au fost încasate în anii 2008 respectiv 2007, iar cele mai reduse în anul 2000 în ambele cazuri.

Descentralizarea sumelor încasate din impozitul pe profit în Danemarca se face la un nivel foarte redus, de altfel aproape că nu putem vorbi de o descentralizare, cele mai mari venituri au fost încasate în anul 2006 (907,8 mil euro) și cele mai reduse în anul 2009 (477,3 mil euro). În Luxemburg și Portugalia sumele încasate din impozitul pe profit sunt foarte reduse astfel nu prea se poate vorbi de o descentralizare în cadrul acestor două țări.

În Austria sumele încasate din impozitul pe profit la nivelul bugetului local sunt în medie de 863,3 mil euro pe când în Polonia sunt în medie de 1.180 mil euro. În România, Slovacia, Franța, Lituania și Bulgaria nu se poate vorbi de o descentralizare a impozitului pe profit la nivelul bugetului local.

România parcurge o perioadă în care reforma sistemului fiscal este în plină desfășurare de aceea gestionarea patrimoniului fiecărei întreprinderi a devenit o problemă deosebit decomplexă care necesită armonizarea legislației fiscale românești cu cea existentă pe planinternațional, proces aflat într -o continuă dezvoltare și adaptare. Angrenarea țării noastre în acest proces de integrare europeană are ca pilon de bază înlăturarea inconsecvențelor și nereușitelor reformelor anterioare, precum și conciliereaobiectivelor randamentului, eficienței și echității care caracterizează un sistem fiscal optim.

Grafic nr. 7 Valoarea sumelor încasate din impozitului pe profit la bugetul de stat ( mil euro)

Sursa: prelucrările autorului

Descentralizarea impozitului pe profit la niveul bugetului local în Danemarca are loc la un nivel destul de scăzut, în medie 9,84% din veniturile încasate din impozitul pe profit merg către bugetul local în perioada 2000-2013. Descentralizarea ceea mai ridicată a avut loc în anul 2000 (11,53%), iar ceea mai scăzută în anul 2011 (8,3%). După cum am putut observa și mai sus Germania este țara în cadrul căreia veniturile din impozitul pe profit sunt descentralizate doar la nivel local.

În ceea ce privește descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului local în Spania se poate observa că doar 4,69% merge în medie din veniturile obținute la nivelul general către bugetul local. Spania este țara în cadrul căreia impozitul pe profit este descentralizat la nivel statal dar și local.

În cadrul Italiei descentralizarea impozitului pe profit la nivel local are loc în proporție de 4,52% în perioada 2000-2013, ceea ce înseamnă că restul veniturilor se încasează doar la nivel general.

Tabel nr. 4 Impozitul pe profit la nivelul bugetului local

Sursa: prelucrările autorului

Grafic nr. 8 Descentralizarea impozitului pe profit la nivel local (ponderi)

Sursa: prelucrările autorului

Descentralizarea impozitului pe profit în la nivelul bugetului local Cehia are loc în proporție de 30,62% în perioada 2000-2013, ceea ce înseamnă că în medie 30,62% din veniturile obținute din impozitul pe profit merg către bugetul local. În această țară nu avem parte și de o descentralizare la nivel statal, ceea ce ne arată că restul veniturile obținute din impozitul pe profit merg către bugetul general.

Grafic nr. 9 Descentralizarea impozitului pe profit la nivel local (ponderi)

Sursa: prelucrările autorului

Luxemburg și Finlanda sunt alte două țări din Uniunea Europeană care recurg la descentralizarea impozitului pe profit către bugetl local într-o proporție ridicată. Astfel, Luxemburg alocă în medie 28,37% din impozitul pe profit către bugetul local pe când Finlanda alocă în medie 26,99%. Ambele state nu recurg la descentralizarea impozitului pe profit către bugetul statal, ceea ce înseamnă că restul veniturilor se încasează la nivelul bugetului general.

În ceea ce privește descentralizarea impozitului pe profit la niveul bugetului local în Germania se poate observa că aici gradul de descentralizare este destul de ridicat, astfel în medie de 48,46% din impozitul pe profit merge către bugetul local. Germania se află printre țările care recurg la descentralizarea impozitului pe profit și la niveul bugetului statal, astfel în această țară sumele încasate din impozitul pe profit la niveulul bugetului general sunt descentralizate către bugetul statal și bugetul local. Există o legătura pozitivă între descentralizare și o politică regională solidă și durabilă la nivel european, drept urmare politica de coeziune dă rezultate mai bune în statele membre descentralizate

Grafic nr. 10 Descentralizarea impozitului pe profit la nivel local (ponderi)

Sursa: prelucrările autorului

Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului local are loc în Bulgaria în perioada 2000-2002, în medie în acești trei ani 8,55% din veniturile încasate din impozitul pe profit sunt descentralizate către bugetul local, restul sumelor încasându-se doar la nivelul bugetului general. Un caz aparte are loc și în Franța, aici doar 0,04% din impozitul pe profit este descentralizat la niveul bugetului local în perioada 2011-2012. În Lituania are loc descentralizarea impozitului pe profit doar în anul 2002, în proporție de 14,17%.

Descentralizarea corect înțeleasă poate contribui subsanțial la satisfacția cetățenilor din regiuni și localități și întări statul în ansamblu. Un stat modern și democratic presupune existența unei administrații publice puternice și autonome față de grupurile clientelare; o participare cetățenească crescută si relevantă; un pluralism politic real, atât la nivel local cât și central; sisteme administrative integrate care pot gestiona și dezvolta infrastructura socială; instituții viabile care asigură respectarea proprietății și contractelor; mecanisme redistributive care asigură temperarea inegalităților. Descentralizarea lărgește agenda politică județeană și locală dar nu oferă societății instrumentele să o influențeze. Coroborată cu obstacolele puse în calea participării politice și sistemul electoral restrictiv, va întări poziția liderilor locali și a rețelelor clientelare pe care le întrețin. Puterea se va concentra la nivel local, va deveni din ce în ce mai izolată de cetățeni și vulnerabilă în raport cu interesele private. 

În ceea ce privește descentralizarea impozitului pe profit în Austria și Polonia se poate observa că 14,31% din impozitul pe profit și respectiv 16,98% merg către bugetul local. Austria este țara care își descentralizează impozitul pe profit și la nivelul bugetului de stat. astfel în cadrul acestei țări descentralizarea impozitului pe profit are loc la nivel local dar și la nivel statal, restul sumelor din impozitul pe profit fiind încasate la nivelul bugetului general. Pe când în Polonia impozitul pe profit este descentralizat doar la nivel local, restul sumelor fiind încasate la nivelul bugetului general.

Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului local are loc în Portugalia și Slovacia într-o proporție scăzută, astfel în medie 8,5% din impozitul pe profit este descentralizat către bugetul local în cadrul Portugaliei și doar 2,34% în cadrul Slovaciei. Ceea ce înseamnă că în cadrul acestor țări descentralizarea impozitului pe profit are loc la niveulul bugetului local, restul sumelor fiind încasate la nivelul bugetului general.

Descentralizarea poate fi și „o iluzie” dacă nu se are în vedere latura financiară a acesteia, și de cele mai multe ori se manifestă prin unele efecte negative la nivel local, putându-se ajunge chiar la o instabilitate națională. Procesul de descentralizare se desfășoară în beneficiul cetățeanului prin întărirea puterii și rolului administrației publice locale în scopul dezvoltării economico-sociale a unităților administrativ-teritoriale. Principiile care guvernează procesul de descentralizare, în general, și orice inițiativă sectorială, în special sunt următoarele: principiul subsidiarității, principiul asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate, principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil și predictibil, principiul responsabilității autorităților administrației publice locale în raport cu competențele care le revin, principiul echității în asigurarea accesului tuturor cetățenilor la serviciile publice și principiul constrângerii bugetare.

În analiza descentralizării cheltuielilor vor fi urmărite procentele deținute de toate tipurile de cheltuieli la nivelul bugetului central, la nivelul federal dacă este cazul, la nivelul bugetului local și la nivelul fondului social. Procentele calculate reflectă practic modul de plasare a tuturor tipurilor de cheltuieli pe cele patru paliere menționate mai sus. Un procent ridicat la nivelul bugetelor locale arată faptul că, categoriile de cheltuieli sunt descentralizate la nivel local. Situația inversă în care diversele tipuri de cheltuieli sunt plasate la nivelul bugetului central arata un grad ridicat de centralizare a acestor categorii de cheltuieli. Ultimele tendințe de descentralizare și regionalizare care au avut loc în Uniunea Europeană au determinat transferarea unor responsabilități către comunitățile locale. Cele mai de succes reforme în acest sens au avut loc în Belgia, Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania și Danemarca.

România rîmâne în continuare țara cu una dintre cele mai scăzute cote de impozit pe profit (16%), atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în Europa Centrală și de Est. Cota medie ajustată la nivel regional, de 17,2%, se află în prezent cu aproape 6 puncte procentuale sub media Uniunii Europene (23,1% în 2014). Dintre țările din Uniunea Europeană, România se apropie cel mai mult de Polonia, atât ca nivel al cotei aplicate (Polonia – 19%), cât și ca variație, cele doua țări pastrând nemodificată rata de impozitare în ultimii 5 ani. Este de luat în calcul posibilitatea ca pe termen mediu România să schimbe detaliile acestei comparații, dacă mediatizata trecere la impozitarea progresivă va deveni realitate. Față de Uniunea Europeana, unde impozitul pe profit variază între 10% (Bulgaria) și 38% (Franța), Europa Centrală și de Est se caracterizează prin variații mai mici de la un stat la altul ale cotelor aplicate.

Un aspect primar în analiza descentralizării fiscale este reprezentat de echilibrul între competențele autorităților locale și resursele financiare necesare exercitării acestor competențe. În România, fiscalitatea exclusiv locală, asupra căreia autoritățile locale au marja de manevră și pe care o încasează prin intermediul compartimentelor proprii de taxe și impozite și a căror cotă de impozitare o pot modifica cu +50%, este prezentată de impozitele pe proprietate: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și taxa pe mijloace de transport. Dar aceste taxe și impozite exclusiv locale nu acoperă decât în mică măsură nevoia de cheltuieli locale. Ca urmare, cea mai mare parte a veniturilor autorităților locale provin din transferuri din partea statului, sub forma impozitelor partajate (cote defalcate din impozitul pe venit), alocațiilor (sume de echilibrare sub forma sumelor defalcate din Impozitul pe venit, din TVA), subvențiilor sau transferurilor consolidabile la bugetele locale (transferuri pentru investiții).

4.3. Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul Fondurilor de Asigurări Sociale

Descentralizarea veniturilor încasate din impozitul pe profit la nivelul fondurilor de asigurarări sociale are loc doar în Franța dintre toate țările Uniunii Europene. În anii 2000-2002 și anul 2006 are loc o descentralizare mai mare a acestor venituri către fondurile de asigurări sociale, urmând ca în restul anilor descentralizarea să fie foarte redusă, aproape inexistentă. Valoarea ceea mai mare a fost încasată în anul 2001 (1.431 mil euro), iar ceea mai redusă în anii 2008 și 2009 (29 mil euro), anul 2007 se remarcă prin factul că nu există nici o descentralizare a veniturilor din impozitul pe profit către fondurile de asigurări sociale.

Tabel nr. 5 Sumele încasate din impozitul pe profit la nivelul fondurilor de asigurări sociale

Sursa: prelucrările autorului

Tabelul de mai sus redă evoluția descentralizării impozitului pe profit la nivelul asigurărilor sociale în Franța. Aceasta este singura țară din Uniunea Europeană care recurge la descentralizarea impozitului pe profit la nivelul asigurărilor sociale. Evoluția sumelor descentralizate către fondurile de asigurări sociale în perioada 2000-2013 în Franța este sunb următoarea formă: în anul 2000 se descentralizează 1.116 milioane euro, apoi în anul 2001 1.431 milioane euro, urmând ca în 2002 să se descentralizeze 1.245 milioane euro, apoi în anul 2004 și 2005 434 milioane euro și respectiv 36 milioane euro, anul 2006 aduce o descentralizare a impozitului pe profit de 1.168 milioane euro, în anul 2008 și 2009 se descentralizează 29 milioane euro, iar apoi în anii 2010, 2011 și 2012 se descentralizează 82 milioane euro, 96 milioane euro și respectiv 245,3 milioane euro.

Descentralizarea reprezintă un sistem de organizare administrativa care permite colectivitatilor umane sau serviciilor publice să se administreze între ele insele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridica, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare. Esența descentralizării administrative constă în transferarea unor atribuții ale diverselor autorități centrale unor autorități care functionează în unitățile administrativ-teritoriale și chiar autorităților colectivitatilor locale. Prin descentralizare, administrația publica devine mai eficientă și mai operativa, problemele care intereseaza populația nu se mai indosariaza in birourile ministeriale, ci ele se solutioneaza la nivele inferioare, in conditii de oportunitate si de operativitate sporita.

Grafic nr. 11 Valoarea sumelor încasate din impozitului pe profit la nivelul fondurilor de asigurări sociale (mil euro)

Sursa: prelucrările autorului

Chiar dacă în Franța există o situația mai diferență a descentralizării, aceea a alocării din încasările din impozitul pe profit către fondurile de asigurări sociale, totuși doar o mică parte merge către acest buget, sub 0,05%. Raportat la anul 2005, doar în 2006 s-a înregistrat o creștere a descentralizării impozitului pe profit către fondurile de asigurări sociale.

Tabel nr. 6 Impozitul pe profit la nivelul fondurilor de asigurări sociale

Sursa: prelucrările autorului

În ceea ce privește descentralizarea impozitului pe profit la nivelul asigurărilor sociale se poate observa că aceasta este destul de redusă în Franța, în această țară cota de impozitare fiind de 33,33%, poziționându-se astfel printre țările cu o cotă de impozitare ridicată.

Grafic nr. 12 Descentralizarea impozitului pe profit la nivelul fondurilor de asigurări sociale (ponderi)

Sursa: prelucrările autorului

După cum se poate observa pe graficul de mai sus Franța recurge la descentralizarea impozitului pe profit către fondurile de asigurări sociale, aceasta fiind singura țară din Uniunea Europeană care recurge la acest lucru.

Schimbările din perioada 2013-2014 ale mediului fiscal din Europa Centrală și de Est indică faptul că la nivelul regiunii se păstrează o ușoară tendință de reducere a impozitarii directe. In perioada 2013-2014, două state din regiune au redus cu câte un procent nivelul impozitului pe profit: Slovacia, la 22% și Ucraina, la 18%. La nivelul Uniunii Europene, în afară de Slovacia, alte două state membre au decis să relaxeze impozitarea directă în aceeași perioadă. Potrivit ultimului raport Eurostat, cea mai mare reducere, de 2 procente, a fost aplicată de Marea Britanie (de la 23% la 21%), aceasta fiind urmată de Slovacia (de la 23% la 22%) și Danemarca (de la 25% la 24.5%).

Colectivitatea locală a reprezentat dintotdeauna un reper în societatea umană indiferent de forma de organizare socială sau de regimul politic aflat la un moment dat în acea țară. Se poate spune că acțiunile clasei politice în domeniul social, economic sau cultural, au un efect puternic la nivelul fiecărei comunități locale numai dacă acestea se pot implementa cu succes la acea comunitate. Având la baza constituirii lor legături puternice între membrii, comunitățile locale au reușit în decursul timpului să determine o conștiință a locului, fapt ce a generat o serie întreagă de manifestări din partea membrilor acelei comunități, care pe de o parte, au conștientizat apartenența la acea comunitate, iar pe de altă parte, atunci când au vrut și au putut, au considerat ce necesar să întoarcă comunității de unde provin un beneficiu ce putea fi o donație, realizarea unei lucrări sau promovarea acelei comunități la nivel național sau internațional, ca semn al recunoștinței lor.

Schimbările produse în societatea românască nu puteau ocoli și administrația publică.Ca urmare a transformărilor produse administrația publică a evoluat de la o administrație rigidă deconcentrată spre o administrație descentraizată, acționând conform principiului autonomiei locale și a principiului subsiadiarității. A fost o consecință a schimbărilor produse în societatea europeană și au determinat regândirea rolului administrației publice locale. Pentru a putea aplica autonomia locală și descentralizarea a fost necesar ca să regândească rolul administrației publice, a funcției publice dar și a transferului de competențe de la centru spre teritoriu.

Principiul descentralizării presupune ca o mare parte din puterea decizională în materie administrativă să fie transferată de la administrația de stat la către persoane juridice distincte față stat, care se bucură față de acesta de autonomie având o putere de decizie asupra unei colectivități determinate teritorial, putere neflată în raporturi ierarhice cu puterea centrală. Descentralizarea presupune, potrivit cadrului legal în vigoare, transferul de competență administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice locale sau către sectorul privat. Procesul de descentralizare administrativă presupune existența unor colectivități teritoriale locale, persoane de drept public (persoane juridice politico-teritoriale) în care autorități liber alese de cetățenii colectivității respective să administreze interesele locale, comunale, orășănești sau județene. Descentralizarea privește numai rezolvarea unor probleme locale de către autoritățile administrative alese de către colectivitatea locală. Rezolvarea problemelor colectivităților locale este asigurată de către funcționari publici care nu mai sunt numiți de la centru ci sunt aleși de către electori. Participarea locuitorilor prin alegeri la desemnarea autorităților locale accentuează spiritul de inițiativă și responsabilitate pentru viața publică a localității unde ei locuiesc.

Realizarea unui echilibru adecvat între centralizare și descentralizare precum și între autonomie și repsonsabilitate este considerat în literatura de specialitate o provocare continuă pentru administrația publică. Descentralizarea nu se confundă cu deconcentrarea prin care are loc un transfer de competențe de la centru spre teritoriu dar care vizează raporturile dintre puterea centrală și diferitele structuri ale acesteia în teritoriu.

După cum s-a putut observa descentralizarea impozitului pe profit la nivelul statelor Uniunii Europene se realizează la trei nivele, sunt state care recurg la descentralizarea impozitului pe profit la nivel statal, altele recurg la descentralizarea impozitului pe profit la nivel local, iar a trei-a categorie recurg la descentralizarea impozitului pe profit la nivelul fondurilor de asigurări sociale.

Descentralizarea impozitului pe profit la niveulul bugetului statal are loc în trei țări din Uniunea Europeană, acestea sunt Germania, Spania și Austria. Germania este țara cu ceea mai puternică descentralizare a impozitului pe profit la nivelul bugetului de stat, fiind urmată de Austria și Spania. În Germania în medie 17.215 milioane euro sunt descentralizați către bugetul statal în perioada 2000-2013 având în vedere că pentru perioada 2000-2005 nu sunt date, în schimb în Spania 367,61 milioane de euro sunt descentralizați către bugetul de stat, iar în Austria 824,43 milioane de euro. Descentralizarea urmărește să ofere colectivităților locale o anumită autonomie permițându-le să-și definească singure normele de acțiune și să-și aleagă modalitățile de intervenție. Descentralizarea reprezintă principiul care conferă administrației publice locale posibilitatea de manifestare a unui grad de originalitate în desfășurarea activităților sale.

Descentralizarea poate determina și unele efecte negative ce pot fi anticipate și evitate: abuzul de putere al autorităților publice locale care poate merge până la a pune în pericol unitatea națională, soluții neadecvate la problemele locale, perfecționarea funcționarilor publici locali poate fi deficitară mergând până la plafonarea lor în comparație cu cei din administrația publică centrală care beneficiază permanent de perfecționare și informatizare la nivel mondial. Procesul de descentralizare se desfășoară în beneficiul cetățeanului prin întărirea puterii și rolului administrației publice locale în scopul dezvoltării economico-sociale durabile a unităților administrativ-teritoriale. Descentralizarea, analizată prin prisma efectelor ce le produce, în funcție de politica generală a statului, este factor al dezvoltării într-o economie de piață deoarece bunurile colective generează efecte la nivel local.

În ceea ce privește descentralizarea la niveului bugetului local sunt 15 state care recurg la aceasta. În România, deciziile administrației publice centrale privind implementarea procesului de descentralizare au fost puse în practică odată cu adoptarea Legii privind taxele și impozitele locale în 1994, moment care a marcat constituirea veniturilor proprii ale unităților administrativ-teritoriale. Pentru realizarea și monitorizarea procesului de descentralizare au fost înființate structuri tehnice specifice la nivel ministerial, interministerial, județean și interjudețean. Implementarea acestui proces se face continuu pe fondul unei strategii care face trecerea spre etapa autosusținerii financiare.

În prezent, există anumite divergențe de opinii privind capacitatea administrației publice locale de a asigura o anumită calitate a serviciilor preluate în procesul descentralizării. Reprezentanții administrației publice locale își asumă responsabilitatea preluării serviciilor descentralizate pe baza unui mecanism de negociere și consultare între administrația centrală și structurile asociative din administrația publică locală, având drept principal scop corelarea modalităților de transferare a responsabilității furnizării unor servicii de interes comunitar cu sursele de finanțare aferente acestora. Impactul descentralizării pe termen lung, și în România însă, este clar unul pozitiv dacă avem în vedere că fiecare colectivitate dintr-o anumită unitate administrativ-teritorială are nevoi specifice manifestând o cerere mai mare pentru un anumit bun public.

Aceste nevoi reies din cultura zonei geografice respective, din condițiile naturale existente, din situația finanțelor publice locale și din specificul activităților unității administrativ-teritoriale în cauză. Cererea pentru anumite bunuri publice este diferită într-o unitate administrativteritorială cu specific turistic față de una cu specific industrial. Fiecare dintre ele va produce, în cunoștință de cauză, bunuri publice pentru creșterea bunăstării în funcție de cererea avută.

În Germania descentralizarea veniturilor din impozitul pe profit are loc doar din anul 2005, astfel la nivel local fiind țara cu ceea mai puternică descentralizare comparativ cu restul statelor din Uniunea Europenană. Sumele care se încasează la nivelul bugetului local din impozitul pe profit cresc de la valoarea inițială de 24.870 mil euro la valoarea de 34.060 mil euro. Germania este una dintre țările care au ceea mai puternică descentralizare a impozitului pe profit atât la nivelul bugetului statal cât și la niveulul bugetului local. O descentralizare a impozitului pe profit la nivelul bugetului local are loc și în cadrul Finlandei, aici sumele încasate din acest impozit în perioada analizată înregistrează un trend fluctuant, valoarea maximă a fost încasată în anul 2000 și anume de 2.900,4 mil euro, iar ceea minimă în anul 2003 și anume de 997,0 mil euro. În Italia se poate vorbi de o descentralizare a impozitului pe profit la nivel local destul de redusă, cu o tendință de accentuare în timp, astfel sumele încasate din acest impozit în anul 2000 au fost în valoare de 1.043 mil euro, urmând ca în anul 2012 să fie de 2.067 mil euro. În Cehia și Spania se poate vorbi de o descentralizare mai redusă a impozitului pe profit în cadrul bugetului local, astfel cele mai mari sume din acest impozit au fost încasate în anii 2008 respectiv 2007, iar cele mai reduse în anul 2000 în ambele cazuri.

Descentralizarea sumelor încasate din impozitul pe profit în Danemarca se face la un nivel foarte redus, de altfel aproape că nu putem vorbi de o descentralizare, cele mai mari venituri au fost încasate în anul 2006 (907,8 mil euro) și cele mai reduse în anul 2009 (477,3 mil euro). În Luxemburg și Portugalia sumele încasate din impozitul pe profit sunt foarte reduse astfel nu prea se poate vorbi de o descentralizare în cadrul acestor două țări.

În Austria sumele încasate din impozitul pe profit la nivelul bugetului local sunt în medie de 863,3 mil euro pe când în Polonia sunt în medie de 1.180 mil euro. În România, Slovacia, Franța, Lituania și Bulgaria nu se poate vorbi de o descentralizare a impozitului pe profit la nivelul bugetului local.

Descentralizarea impozitului pe profit la niveul bugetului local în Danemarca are loc la un nivel destul de scăzut, în medie 9,84% din veniturile încasate din impozitul pe profit merg către bugetul local în perioada 2000-2013. Descentralizarea ceea mai ridicată a avut loc în anul 2000 (11,53%), iar ceea mai scăzută în anul 2011 (8,3%). După cum am putut observa și mai sus Germania este țara în cadrul căreia veniturile din impozitul pe profit sunt descentralizate doar la nivel local. În ceea ce privește descentralizarea impozitului pe profit la nivelul bugetului local în Spania se poate observa că doar 4,69% merge în medie din veniturile obținute la nivelul general către bugetul local. Spania este țara în cadrul căreia impozitul pe profit este descentralizat la nivel statal dar și local. În cadrul Italiei descentralizarea impozitului pe profit la nivel local are loc în proporție de 4,52% în perioada 2000-2013, ceea ce înseamnă că restul veniturilor se încasează doar la nivel general.

CONCLUZII

Descentralizarea este suma tuturor măsurilor luate la nivel politic pentru a consolida rolul autorităților subnaționale în procesul de luare a deciziilor la nivel național și european și pentru a realiza un transfer al competențelor de la nivelul administrației centrale către instituții aflate la nivel local și regional.

Descentralizarea financiară a generat, dincolo de consecințele socio-economice benefice pentru anumite comunități, și efecte în plan cultural, psihologic și al managementului. Aceste legi presupun o nouă abordare managerială din partea aleșilor locali, mai multă știință și conștiință în reprezentarea și gestionarea directă și responsabilitatea intereselor locale. Noile acte normative au creat, pe de altă parte, și o serie de dezechilibre pe verticală și orizontală, o distribuire sau redistribuire de resurse, mai ales financiare, uneori inechitabilă și ineficientă, adăugându-se la aceste fenomene și insuficienta predictibilitate și transparență a alocării de resurse, fundamentarea uneori subiectivă, alteori aleatorie, a atribuirii de responsabilități, fără alocarea de resurse corespunzătoare, pe lângă o prea mare mobilitate în stabilirea bazei de impunere, precum și a impozitelor și taxelor locale, dar și o imobilitate în urmărirea și încasarea acestora.

Descentralizarea financiară a generat, dincolo de consecințele socio-economice benefice pentru anumite comunități, și efecte în plan cultural, psihologic și al managementului. Aceste legi presupun o nouă abordare managerială din partea aleșilor locali, mai multă știință și conștiință în reprezentarea și gestionarea directă și responsabilitatea intereselor locale. Noile acte normative au creat, pe de altă parte, și o serie de dezechilibre pe verticală și orizontală, o distribuire sau redistribuire de resurse, mai ales financiare, uneori inechitabilă și ineficientă, adăugându-se la aceste fenomene și insuficienta predictibilitate și transparență a alocării de resurse, fundamentarea uneori subiectivă, alteori aleatorie, a atribuirii de responsabilități, fără alocarea de resurse corespunzătoare, pe lângă o prea mare mobilitate în stabilirea bazei de impunere, precum și a impozitelor și taxelor locale, dar și o imobilitate în urmărirea și încasarea acestora.

Descentralizarea financiară începe să funcționeze dincolo de limita de la care aria utilizării bunurilor și serviciilor publice de interes național începe să se restrângă, iar costul comparativ al luării deciziilor la nivel central devine prea ridicat. În acest context, utilizarea finanțelor locale implică nu numai preluarea unor atribuții ale finanțelor centrale, ci și eforturi pentru creșterea resurselor locale (în special prin autofinanțare), fapt ce a dus la câștigarea unor largi competențe în materie de control juridic și bugetar. Instrumentul prin care se realizează finanțarea comunităților locale este bugetul public local. Prin acesta se stabilește un raport între veniturile publice (reprezentate în special prin impozite și taxe locale) și nevoile sociale, urmărindu-se evitarea inechităților în repartiția sarcinilor fiscale asupra nevoilor comunităților locale, concomitent cu satisfacerea necesităților sociale ale acestora.

Descentralizarea financiară a generat, dincolo de consecințele socio-economice benefice pentru anumite comunități, și efecte în plan cultural, psihologic și al managementului. Aceste legi presupun o nouă abordare managerială din partea aleșilor locali, mai multă știință și conștiință în reprezentarea și gestionarea directă și responsabilitatea intereselor locale. Noile acte normative au creat, pe de altă parte, și o serie de dezechilibre pe verticală și orizontală, o distribuire sau redistribuire de resurse, mai ales financiare, uneori inechitabilă și ineficientă, adăugându-se la aceste fenomene și insuficienta predictibilitate și transparență a alocării de resurse, fundamentarea uneori subiectivă, alteori aleatorie, a atribuirii de responsabilități, fără alocarea de resurse corespunzătoare, pe lângă o prea mare mobilitate în stabilirea bazei de impunere, precum și a impozitelor și taxelor locale, dar și o imobilitate în urmărirea și încasarea acestora.

BIBLIOGRAFIE

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database

Adrian Mihai Inceu, Finanțe și bugete publice, Ed. Accent, 2006

Dicționarul Larousse, 2007

Drăcea Ciurezu T., Buget și trezorerie publică, Ed. Universitaria, Craiova, 2003

European Commission “Taxation trends in the European Union”

Hotărârea Guvernului României privind impozitului pe beneficiile unităților economice de stat nr 741 din 3 iulie 1990, publicată în MO nr. 86 din 7 mai 1992

Legea privind impozitului pe profit nr. 12 din 30 ianuarie 1991, publicată în MO nr. 25 din 31 ianuarie 1991

Moșteanu T. coord., „Buget și trezorerie publică”, Ed. Universitară, București 2004

Standarde Internaționale de Contabilitate, 2002, Ed.Economica, Bucuresți 2002

Stoica E.C. și colectiv, „Buget și trezorerie publică”, Ed. Universitară, București, 2009

Tatiana Moșteanu și colectiv, „Finanțe publice” , Editura Universitara București 2004

Văcărel I. coord., „Finanțe publice”, Ediția a 6-a, Ed. Didactică și pedagogică, București 2007

ANEXE

Impozitul pe profit – bugetul de stat

Impozitul pe profit – bugetul de stat (ponderi)

Impozitul pe profit – bugetul local

Impozitul pe profit – bugetul local (ponderi)

Impozitul pe profit – bugetul fondurilor de asigurări

Impozitul pe profit – bugetul fondurilor de asigurări (ponderi)