Derularea Operațiunilor DE Export. Comparație Între Derularea Operațiunii DE Export Intra ȘI Extra Comunitare
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE
DERULAREA OPERAȚIUNILOR DE EXPORT. COMPARAȚIE ÎNTRE DERULAREA OPERAȚIUNII DE EXPORT INTRA ȘI EXTRA COMUNITARE.
Coordonator științific:
Prof.univ.dr.
OVIDIU RUJAN
Absolvent:
MIHALEA C. ȘTEFAN EUGEN
BUCUREȘTI
2014
CUPRINS
PAG.
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………… 4
CAPITOLUL I STRUCTURA COMERȚULUI EXTERIOR ROMÂNESC… 6
EXPORTUL ………………………………………………………………………………….. 6
Extracomunitar
Intracomunitar (livrări comunitare)
IMPORTUL ………………………………………………………………………………….. 8
CAPITOLUL II DERULAREA UNEI OPERAȚIUNI DE EXPORT INTRACOMUNITAR (LIVRARE COMUNITARĂ) – ETAPE ……………………. 11
2.1 Cererea de ofertă/comanda …………………………………………………………… 11
2.2 Pregătirea mărfii de export; verificarea bonității cumpărătorului ………. 13
2.3 Contactarea firmei de expediție …………………………………………………….. 15
2.4 Transportul intern și extern …………………………………………………………… 16
2.5 Livrarea mărfurilor ………………………………………………………………………. 17
2.6 Tranzacții financiare: plata ……………………………………………………………. 19
2.7 Completarea declarației statistice Intrastat ………………………………………. 20
CAPITOLUL III DERULAREA UNEI OPERAȚIUNI DE EXPORT EXTRACOMUNITAR – ETAPE …………………………………………………………………. 22
3.1 Cererea de ofertă/comanda …………………………………………………………….. 22
3.2 Pregătirea mărfii de export; verificarea bonității cumpărătorului ………… 24
3.3 Contactarea firmei de expediție ……………………………………………………… 27
3.4 Transportul intern …………………………………………………………………………. 29
3.5 Asigurarea, vamuirea mărfii, alte controale ale autorităților ………………. 30
3.5.1. Asigurarea ………………………………………………………………………. 30
3.5.2. Vămuirea mărfii ………………………………………………………………. 32
3.5.3. Alte controale ale autorităților …………………………………………… 36
3.6 Transportul extern, vămuirea mărfii la import, alte controale ale autorităților în țara importatoare …………………………………………………………………………………….. 37
3.6.1. Transport extern ……………………………………………………………… 37
3.6.2. Vămuirea mărfii la import ………………………………………………… 43
3.6.3. Alte controale ale autorităților în țara importatoare ……………… 46
3.7 Tranzacții financiare: plata ……………………………………………………………. 46
3.7.1 Mijloace de plată ……………………………………………………………… 47
3.7.2 Instrumente de plată și de credit …………………………………………. 48
CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ …………………………………………………………… 57
4.1 La exportul intracomunitar (livrare comunitară România – Franța) ……. 57
4.1.1 Prezentarea generală a S.C. A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L. …………………………………………………………………………………………… 57
4.1.2 Istoricul S.C. A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L. 57
4.1.3 Evoluția economică a S.C. A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L. …………………………………………………………………………………………… 58
4.2 La exportul extracomunitar (România – Serbia) ………………………………. 64
4.2.1 Prezentarea generală, istoric și evoluția economică a S.C. CESIRO S.A……………………………………………………………………………………………………………. 64
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………… 69
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………… 70
ANEXE
INTRODUCERE
Progresul tehnologic și globalizarea, determinantele dozvoltării economice și sociale la începutul secolului XXI, conduc la stabilirea unui rol din ce în ce mai important competitivității actorilor economici atât pe plan microeconomic cât și macroeconomic.
În contextul economic mondial, european și național, după ce criza economică din anii 2008-2012 și-a făcut efectul și fiecare țară încearcă să își revină și să restabilească relațiile cu partenerii tradiționali sau să își găsească noi oportunități, gândesc a fi firească o lucrare în care să se prezinte comparația dintre exportul propriu-zis, extracomunitar, și o particularitate a acestuia, livrarea comunitară de marfă (export intracomunitar).
În prezenta lucrare, voi încerca efectuarea unei comparații între modul de derulare al unei operațiuni de export pur, extracomunitar și ceea ce înseamnă export intracomunitar – livrare comunitară.
Comparația va fi efectuată la toate nivelele, plecând de la situația comerțului exterior românesc, până la etapele derulării operațiunilor propriu-zise, știut fiind că livrarea comunitară este o particularitate a exportului întâlnită în relațiile economice dintre țările membre ale Uniunii Europene.
Mai concret, lucrarea pe care o supun atenției Dumneavoastră este structurată pe patru capitole cuprinzând atât aspecte cu caracter general, teoretic, cât și studii de caz aplicate la teoria expusă.
Capitolul 1 prezintă structura comerțului exterior românesc, făcând o distincție clară între export și import.
Capitolul 2 face trecerea de la prezentarea de ansamblu a comerțului exterior la capitolul de studii, prezentând derularea unei operațiuni de export intracomunitar plecând de la cererea de ofertă până la completarea declarației statistice.
Capitolul 3 prezintă derularea unei operațiuni de export extracomunitar, de fapt export propriu-zis.
De asemenea, lucrarea va cuprinde un capitol, capitolul 4, cu studii de caz care vor reflecta principalele componente ale activității practice de comerț exterior, iar în anexele lucrării se vor regăsi exemple ale documentelor întocmite pentru ambele activități precum și câteva planșe cu datele statistice lunare publicate de Institutul Național de Statistică pentru reflectarea structurii comerțului exterior românesc.
La finalul lucrării de licență voi sintetiza principalele concluzii desprinse din cercetarea acestei teme.
Lucrarea va fi elaborată având în vedere reguli cu privire la dreptul comerțului internațional conform UNCITRAL, INCOTERMS 2010, a Tratatelor Uniunii Europene, regulamentelor și directivelor, respectiv UNIDROIT, precum și a legislației românești aplicabilă materiei.
CAPITOLUL I
STRUCTURA COMERȚULUI EXTERIOR ROMÂNESC
În epoca noastră, nici o țară, indiferent de mărimea sau bogățiile sale, nu-și poate asigura toate produsele de care are nevoie numai din producția proprie. Ca urmare, fiecare țară este nevoită să desfășoare o activitate de comerț exterior.
Activitatea de comerț exterior cuprinde: în raporturile cu străinătatea, activitățile privind vânzarea-cumpărarea sau schimburile de mărfuri, prestările de servicii, transporturile și expedițiile internaționale, proiectarea și executarea de lucrări, asistență sau colaborare tehnică, vânzarea sau cumpărarea de licențe pentru folosirea brevetelor de invenții sau a procedeelor tehnologice, consignația sau depozitul, reprezentarea și comisionul, operațiunule financiare, asigurările și turismul și, în general, orice acte sau fapte de comerț.
După cum observăm, activității de comerț exterior i se atribuie un conținut foarte larg: alături de formele tradiționale de comerț exterior se include și cooperarea economică și tehnico-știițifică.
Formele tradiționale de comerț exterior care alcătuiesc structura comerțului exterior românesc sunt:
a) exportul de mărfuri, care reprezintă totalitatea operațiunilor
cu caracter comercial prin care o parte din mărfurile produse sau prelucrate într-o țară se vând în alte țări; într-un sens mai larg, și exportul cuprinde așa-numitul export invizibil.
b) importul de mărfuri, care reprezintă totalitatea operațiunilor
cu caracter comercial prin care se cumpără mărfuri din alte țări și se aduc în țară pentru consumul productiv sau neproductiv; într-un sens mai larg, în cadrul importului se include și așa-numitul import invizibil, adică serviciile procurate de o anumită țară din alte țări în domeniile transporturilor, asigurărilor, creditului, turismului, licențelor etc.;
1.1 Exportul
În funcție de accesul pe piețele externe, se practică operațiuni efectuate direct de către firma producătoare sau se apelează la o casă de comerț, de unde rezulta două forme de export:
Exportul direct – acea formă de operațiune de import/export în care producătorul încheie și execută contractul de vanzare internațională prin stabilirea unor relații nemijlocite cu clientul extern. Această formă presupune crearea unor structuri organizatorice proprii, dar și unele cu o anumită interdependență, atât in țară cât și în străinătate.
Exportul indirect – formă ce presupune separarea funcției de comercializare de cea de producție, în unități separate. Producătorul intern vinde marfa unei unități specializate – casă de comerț – care efectuează exportul în nume și pe cont propriu.
Deoarece începând cu anul 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene, în funcție de țara de destinație a mărfii putem vorbii de două tipologii de export:
Extracomunitar – prin care se înțelege vânzarea de bunuri și servicii aparținând economiei României în alte țări dar care nu sunt membre ale Uniunii Europene.
Intracomunitar (livrare comunitară) – care reprezintă o livrare de bunuri, adică transferul dreptului de a dispune ca și un proprietar, care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru U.E. în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea, ori de altă persoană în contul acestora.
Livrarea comunitară reprezintă o particularitate a practicii de export, aceasta desfășurându-se pe un teritoriu vamal definit vis-a-vis de exterior, cu reguli uniforme relative la intrarea mărfurilor in statele membre, deoarece nu este necesară efectuarea formalităților vamale nici în țara de expediție, nici în cea de destinație, între acestea aplicându-se Convenția de liber schimb și de liberă circulație a mărfurilor, persoanelor și serviciilor, și a capitalurilor, în interiorul spațiului denumit „Piață comună” care a devenit „Piață internă”.
Dreptul vamal comunitar, conform art. 3 al Regulamentului nr. 2913/92 ce instituie Codul Vamal Comunitar, delimitează:
a) teritoriul vamal al Comunitații ca fiind teritoriile tuturor statelor membre aflate pe continentul european cu urmatoarele excepții:
– Danemarca cu excepția Insulelor Feroe si Groenlanda
– Germania cu excepția Insulelor Heligoland si teritoriul Busingen
– Spania cu excepția Ceuta si Melida
– Franța cu excepția teritoriilor de peste mări si a „collectivites territoriales”
– Italia cu excepția municipiilor Livigno și Campione d’Italia
– Marea Britanie cu excepția Insulelor Canalului si a Insulei Man
Dar și a teritoriilor aflate în afara teritoriilor statelor membre:
– Germania cu teritoriile Jungholz si Mittelberg
– Franța cu Principatul Monaco
– Italia cu Republica San Marino
Teritoriul vamal al Uniunii mai include și apele teritoriale, maritime teritoriale și spațiul aerian al statelor, iar începând cu anul 1995, teritoriul vamal cuprinde și teritoriile statelor membre AELS.
b) legislația vamală formată din Codul Vamal Comunitar, tariful vamal comun, valoarea în vamă și valoarea tranzacțională, originea produselor și formalitățile la fronierele spațiului European.
Importul
Prin import se înțelege cumpărarea pentru economia românească de bunuri și servicii din alte țări.
În vederea favorizării schimburilor noastre economice cu diferite state s-a decis introducerea tarifului vamal. Acesta reprezintă un sistem de taxe vamale care se aplică, de regulă, asupra mărfurilor importate, diferențiat, pe categorii de mărfuri și pe țări, în funcție de interesele economice ale țării noastre.
Tariful vamal cuprinde:
nomenclatura mărfurilor – clasificarea mărfurilor în tariful vamal de import
taxele vamale – fiecărei poziții a nomenclatorului îi este asociată taxa vamală corespunzătoare
valoarea în vamă – este atribuită mărfurilor în vederea determinării cuantumului taxei vamale
originea mărfurilor – prin aplicarea principiilor de politică comercială, regimul de acces al mărfurilor străine pe teritoriul vamal al unei țări poate fi diferențiat in funcție de originea mărfurilor, prin certificate de origine eliberate de Camera de Comerț a țării de proveniență.
teritoriu vamal – care de regulă este identic cu teritoriul național
regimuri vamale suspensive, de scutire și de restituire – în toate țările sunt instituite asemenea regimuri care au rolul de a ocroti și stimula comerțul internațional.
În ceea ce privește importurile către Uniune, principiul este acela al interdicției restricțiilor cantitative, în conformitate cu principiile GATT, fiind suficient tariful vamal comun. Totuși, pentru anumite produse, statele membre pot fi autorizate să adopte contingente cantitative. Contingentele tarifare sunt, de asemenea, posibile în situația în care statele percep la import tarifele inferioare TVC până la un anumit prag.
Alături de formele tradiționale de comerț exterior, o extindere din ce în ce mai mare cunoaște în zilele noastre, cooperarea economică internațională. Aceasta reprezintă o formă superioară a legăturilor economice dintre state, în care se împletesc elemente din domeniul producției cu cele din sfera circulației, cele din economie cu cele din știință și tehnică, presupunând existența unei legături mai strânse și pe perioade mai lungi între parteneri.
Realizarea cooperării economice internaționale poate avea loc într-o gamă variată de forme, cum sunt:
a) construirea de obiective economice pe teritoriul unei țări;
b) cooperarea în fabricarea de utilaje, mașini, subansamble și piese;
c) fabricarea unor produse pe baza folosirii licențelor, brevetelor sau documentației tehnice a partenerului;
d) efectuarea de prospecțiuni și explorări de către o țară în altă țară;
e) cooperarea cu firme comerciale străine;
f) cooperarea în realizarea unor obiective turistice;
g) fondarea de societăți mixte.
Dintr-o analiză efectuată în baza datelor statistice publicate de INS, se poate constata că structura comerțului exterior românesc în luna februarie 2014 este formată din 51,74% importuri și 48,26% exporturi. Din importuri, 74% provin din Piața internă, rămânând 26% importuri provenind din spațiul extracomunitar. Exporturile spre U.E. ocupă o pondere de 69,53%, iar cele spre destinații extracomunitare 30,47%.
De asemenea, tot dintr-o analiză statistică se poate constata o continuă creștere generală a comerțului exterior al României în lunile februarie începând cu anul 2011 până în prezent.
Creșterea economică a oricărei țări este rezultatul acțiuni conjugate a două categorii de factori: interni și externi. Cei interni, legați de eforturile pe care le face fiecare popor pentru a-și dezvolta economia, au un rol determinant. Cei externi, legați de participarea țărilor la circuitul economic mondial influențează creșterea economică în mod nemijlocit, prin intermediul factorilor interni multiplicându-le sau diminuându-le forța.
Printre factorii externi, un rol deosebit de important și în continuă creștere are comerțul exterior. Influența acestui factor asupra creșterii economice se exercită sub mai multe forme.
În primul rând, comerțul exterior asigură înfăptuirea realizării produsului social chiar în condițiile în care structura cererii diferă de structura ofertei.
Se știe că asigurarea unei eficiențe a producției presupune un anumit volum minim al acesteia. Dacă acest volum depășește capacitatea de absorbție a pieței interne, asigurarea unei producții eficiente impune apelarea la piața externă. Pe de altă parte, anumite produse fie că nu pot fi obținute în producția internă fie că nu se justifică din punct de vedere economic a se obține din producția internă. Și într-un caz și în celălalt aceste produse se pot obține numai de pe piața externă.
În al doilea rând, comerțul exterior determină sporirea sau diminuarea venitului național produs în exterior, în funcție de raportul dintre valoarea națională și valoarea internațională a mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior.
CAPITOLUL II
DERULAREA UNEI OPERAȚIUNI DE EXPORT INTRACOMUNITAR
(LIVRARE COMUNITARĂ)
2.1 CEREREA DE OFERTĂ/COMANDA
În economia de piață decizia de a exporta se întemeiază pe cunoașterea posibilităților de export (a ofertei), precum și a cerințelor piețelor externe (cererea de ofertă) ca urmare a prospectării permanente și sistematice a acestora, definiție valabilă și pentru piața internă a Uniunii Europene.
Cererea de ofertă vine întotdeauna ca un răspuns la stimulii generați de campania de promovare făcută de un producător pe o piață luată în considerare în cadrul unui program de promovare. Dacă este eficientă, intensitatea campaniei promoționale va atinge punctul în care unul sau mai mulți importatori potențiali vor raspunde la ea. În mod obișnuit, acest răspuns îmbracă forma unei cereri de ofertă în care se solicită informații cu privire la preț, condiții de comercializare și alte elemente specifice produsului, sau remiterea unei oferte ferme de către exportatorul în cauză.
Pentru exportator primirea răspunsului importatorului semnalează perspectiva unei negocieri cu privire la elementele conținute în cererea de ofertă, iar pentru desfășurarea unor negocieri eficiente, exportatorul trebuie să dispună de o serie de informații concrete cu privire la factorii și condițiile principale ale tranzacției. În același timp, va trebui să își definească cât mai exact anumite elemente variabile pentru a se pune la adăpost împotriva eventualelor modificări nefavorabile.
De aceea, cererea de ofertă înseamnă pentru exportator declanșarea unui proces de comunicări multiple cu o serie de alte organizații și instituții ce pot să faciliteze realizarea operațiunii de export.
Sinteza conținutului ofertei:
produsul – se definesc parametrii tehnici și de calitate
cantitatea – se măsoară în funcție de natura produselor de a fi sau a nu fi disociabile
prețul – se va menționa prețul unitar care urmează să fie plătit și care se stabilește în funcție de condiția de livrare utilizată.
Ca parte a eficienței economice în general, eficiența economică a comerțului exterior este oglindită de raportul dintre efectele obținute de pe urma schimburilor de pe piețele externe și eforturile făcute în acest domeniu, ca urmare a stabilirii prețului.
În condițiile unor efecte numeroase și eficiența economică a comerțului exterior se oglindește prin intermediul mai multor indicatori. Din această multitudine, o importanță deosebită prezintă indicatorii rentabilității. În condițiile existenței unor cursuri comerciale diferite, principalii indicatori ai rentabilității comerțului exterior sunt următorii:
cursul de revenire brut la export (Cre), care se determină ca un raport între prețul intern de producție sau livrare (Pp) plus cheltuielile de cir-culație până la frontieră (Ce) și prețul extern în valută franco-frontiera țării noastre (Pe), adică:
Cre = (Pp + Ce) / Pe
cursul de revenire brut la import (Cri), care se determină ca un raport între prețul produsului pe piața internă în lei (Pi) plus taxele de import percepute pe marfa respectivă (Ti) și costul în valută al acestei mărfi franco-frontieră (Pe), adică:
Cri = (Pi + Ti) / Pe
indicele raportuluide schimb (Irs), care se determină ca un raport între indicele prețului mediu la export (Ipe) și indicele prețului mediu la import (Ipi), adică:
Irs = Ipe / Ipi
aportul net în devize (And), care se determină prin raportarea diferenței dintre prețul de vânzare la extern în lei valută a unui produs (Pe) și valoarea în lei valută a materiilor prime și combustibilului importate (mi) și exportabile (me), la prețul vânzare în lei valută (Pe), adică:
And = [Pe – (mi + me)] / Pe
indicatorul rentabilității unei cooperări tehnico-științifice (Rcts), care se determină prin raportarea cheltuielilor interne de realizare a proiectului respectiv în moneda națională (C) la diferența dintre prețul în valută a proiectului respectiv (P) și cheltuielile în valută pentru realizarea în țară a proiectului (V), adică:
Rcts = C / (P – V)
Aprecierea eficienței comerțului exterior nu se reduce însă la indicatorii rentabilității, care oglindesc doar o parte a eficienței economice a comerțului exterior. În timp ce rentabilitatea reflectă doar efectele bănești directe și imediate înregistrate pe măsura efectuării operațiilor de import-export, eficiența exprimă efectul total al comerțului exterior asupra accelerării creșterii economice, contribuția acestuia la asigurarea unor proporții judicioase în cadrul economiei naționale, la folosirea completă și rațională a forței de muncă, la valorificarea superioară a resurselor naturale, la folosirea rațională a capacităților de producție.
condițiile de expediție – felul ambalajului exterior și interior, marcajul si modul de transport
modalitățile de plată
termenul de livrare – se va stabili în funcție de posibilitățile producției sau stocurilor existente (niciodată nu se vor angaja termene calendaristice certe, fară marje de toleranță de +/- 6 zile)
durata de valabilitate de ofertei – maximum 15 zile de la data emiterii
clauze specifice – în funcție de natura mărfii și de complextitatea tranzacției, vor fi adăugate în ofertă și alte clauze.
Ulterior, comanda poate fi emisa ca o confirmare a ofertei, și se trece direct la derularea contractului încheiat, sau sunt situații când oferta nu a fost acceptată (mai ales prețul), caz în care cumpărătorul lansează comanda care să cuprindă noile prețuri negociate, sau situații când comanda trimisă de cumpărător nu are la bază o ofertă fermă, ci se bazează pe informațiile deținute de cumpărător, rezultate mai ales din materialul publicitar al vânzătorului, caz în care comanda trebuie atent verificată și eventual negociată, procedându-se astfel:
analizarea comenzii primite ținându-se cont dacă clientul este tradițional, clientul este nou sau este o filială
confirmarea comenzii – comanda poate fi acceptată în forma lansată, sau în urma negocierii unor elemente
2.2 PREGĂTIREA MĂRFII DE EXPORT; VERIFICAREA BONITĂȚII CUMPĂRĂTORULUI
În cadrul obligației de livrare prevăzute în contractul extern, vânzătorul trebuie să asigure livrarea fizică a mărfurilor care fac obiectul tranzacției, să respecte cantitatea și calitatea stipulate în contract și să respecte termenul și condiția de livrare.
Dovada cantității livrate se face, în general, prin documentul de transport (conosament, scrisoare de trăsură tip CMR, scrisoare de trăsură tip CIM, fracht aerian).
Termenul la care s-a livrat marfa este cel din documentul care marchează momentul începerii transportului intracomunitar.
În ceea ce privește calitatea, de regulă se solicita un certificat de calitate (document eliberat de către producător, ce poate fi atestat de un organism de control al calității). Pentru livrările comunitare certificatele pot fi emise pe baza mostrelor puse la dispoziție de către producător, de către organisme terțe de control aflate fie pe teritoriul expeditorului, fie al destinatarului.
Referitor la ambalaj, acesta asigură protecția mărfii și reprezintă totodată un suport promoțional.
Ambalarea trebuie să aibă în vedere:
Valoarea mărfurilor
Mijlocul de transport folosit
Operațiunile de încărcare – descărcare
Durata transportului și a staționărilor
Clima zonei de tranzit
Ambalarea mărfurilor cade în sarcina producătorului, acesta fiind răspunzător conform uzanțelor internaționale de toate urmările lipsei sau stării defectuoase a ambalajului, fiind obligat să acopere eventualele prejudicii ale transportatorilor și ale terților
Marcarea privește atât mărfurile, cât și ambalajele și se disting două tipuri de marcare:
cea necesară pentru a individualiza o expediție;
cea impusă de reglementările țării importatoare – în ceea ce privesc livrările comunitare, trebuie avute în vedere prevederile Regulamentelor CEE, precum și a normelor ISO 9001:2008 cu privire la trasabilitatea produselor.
Elemente uzuale: date de identificare ale expeditorului și destinatarului, modul de manipulare, greutate, stația de expediție și cea de destinație, etc.
În același timp cu pregătirea mărfii de export, se va verifica bonitatea cumpărătorului, astfel încât să se minimizeze riscul.
Bonitatea financiară este o formă de evaluare a încrederii pe care o prezintă o persoană juridică sau fizică în momentul solicitării unui credit.
Bonitatea financiară se calculează ținând cont de situația economico-financiară a instituției sau persoanei fizice, garanția pe care o prezintă entitatea că va rambursa la scadență creditul solicitat, sau că își va îndeplini obligațiile contractuale față de parteneri. În cazul companiilor, bonitatea financiară se apreciază pe baza bilanțului contabil și a indicatorilor financiari calculați pentru companie. Bonitatea firmei presupune soliditate financiară și operațională și asigură promptitudine în stingerea obligațiilor pe care firma și le asuma față de parteneri și creditori.
Solvabilitatea este capacitatea firmei de a plăti la scadență datoriile față de creditorii săi. Un agent economic este solvabil când suma activelor sale investite în mijloace fixe, active circulante, creanțe certe, resurse bănești este mai mare sau cel puțin egală cu totalul pasivului reprezentând obligații față de parteneri, salariați, bugetul statului, bancă.
Un agent economic poate fi solvabil chiar dacă la un moment dat nu are capacitate de plată. Lipsa capacității de plată și a lichidităților financiare pot fi temporare dacă se bazeaza pe o solvabilitate certă a agentului economic. Pentru agentul economic solvabilitatea se asigură numai prin desfășurarea unei activiăți eficiente din care se obține profit. Daca activitatea nu este profitabilă pierderile din patrimoniu duc la starea de insolvabilitate.
Solvabilitatea patrimonială este un indicator care se determină prin raportarea capitalului social la totatul elementelor patrimoniale, inclusiv capitalul social.
2.3 CONTACTAREA FIRMEI DE EXPEDIȚIE
Pentru deplasarea mărfii din depozitele sale și până la punctele de destinație convenite cu importatorul, exportatorul se va adresa direct unui cărăuș, sau de cele mai multe ori el va folosi un tranzitar, respectiv o companie de expediții intracomunitare, specializată în operațiuni de intermediere între exportator și cărăuș.
În cazul în care livrarea se face în condiția ExW, exportatorul trebuie să pună la dispoziția cărăușului mandatar al importatorului sau tranzitarului, elementele necesare care să permită preluarea și încărcarea mărfii în mijlocul de transport angajat de importator.
În toate celelalte cazuri, ridicarea mărfii și încărcarea ei în primul sau unicul mijloc de transport se face în numele și pe contul exportatorului, până la locul de unde urmează să fie preluată de importator.
Exportatorul utilizează un tranzitar căruia îi trimite un borderou cu instrucțiuni de transport și expediere la care poate anexa și:
factură
packing list (bon de livrare)
certificat fito-sanitar sau sanitar veterinar
poliță de asigurare – la condițiile CIF si C&F exportatorul este obligat să efectueze asigurarea mărfii
alte documente convenite contractual
2.4 TRANSPORTUL INTERN ȘI EXTERN
În cadrul operațiunilor de livrări comunitare se consideră transport intern, partea de transport efectuată pe teritoriul unui stat, iar transportul extern reprezintă transportul efectuat de la granița statului expeditor, până la destinație, cu sau fără tranzitarea altor state membre U.E. sau terțe extracomunitare.
Transportul intern al României este format din:
transport rutier
transport feroviar
transport fluvial
transport maritim
transport aerian
transport special (conducte, linii de tensiune, etc.)
În funcție de condiția de livrare și de marfa ce face obiectul transportului, se stabilește ce tip de transport trebuie utilizat.
În cazul transportului extern comunitar, din punct de vedere al documentelor, procedura este cu mult simplificată față de transportul internațional.
De exemplu, pentru transportul rutier de mărfuri, este suficientă doar întocmirea documentului de transport propriu-zis, nemaifiind necesară completarea carnetului TIR sau a documentului de transport T1/T2.
2.5 LIVRAREA MĂRFURILOR
În cazul livrărilor comunitare, livrarea mărfurilor se efectuează fără a se mai completa declarație vamală de export, respectiv fără a se mai efectua vămuirea mărfurilor și fără a mai fi necesară obținerea unei licențe de export. De asemenea, nu este necesară emiterea unui certificat de origine prin care să se ateste originea mărfurilor.
Pentru livrările comunitare a mărfurilor, trebuiesc întocmite următoarele documente:
Factura comercială – pe care trebuie menționat codul de identificare a clientului plătitor de TVA, precum și menționarea expresă că valoarea bunurilor livrate este exprimată „fără TVA”. Factura comercială rezumă toate condițiile esențiale ale unei afaceri încheiate:
clauze privind partenerii
obiectul
prețul
condiția de livrare
În condițiile dreptului continental, se admite că tăcerea partenerului care a primit factura echivalează cu acceptarea integrală a clauzelor pe care aceasta le cuprinde, în cazul în care nu există un acord scris între părți.
Pe lângă factura comercială, în practica livrărilor comunitare se mai utilizează factura pro formă care îi servește importatorului pentru realizarea unor formalități prealabile.
Specificația de marfă (lista de colisaj) – este documentul pe care se menționează explicit conținutul partiției de marfă, modul de ambalare și marcare al acesteia. De exemplu, denumirea reperelor de marfă care se găsesc în fiecare colet, cu specificarea denumirilor, cantităților, etc., dar fără indicarea valorii acestora.
Specificația de marfă poate fi înlocuită cu bonul de livrare sau avizul de expediție, în cazul livrărilor comunitare.
Documentul de transport – se completează în funcție de modalitatea de transport aleasă:
Transportul rutier – scrisoare de trăsură (CMR) – în cazul livrărilor comunitare se caracterizează printr-o mare flexibilitate și adaptabilitate la cerințele clienților.
Transportul aerian – scrisoare de transport aerian (AWB) – se caracterizează prin două avantaje majore rapiditate și securitate, dar are și un dezavantaj mare, având un cost ridicat
Transportul fluvial – contract de navlosire (conosament) – are multe elemente comune cu transportul maritim și este utilizat cu precădere la livrările comunitare.
Transportul maritim – contract de navlosire (conosament) – se poate realiza cu nave de linie, din portul Constanța către marile porturi europene, sau cu nave tramp.
Transportul feroviar – scrisoare de transport feroviar (C.I.M) – concurează cu transporturile rutiere prin două avantaje specifice oferind securitate mai mare și durată redusă.
Transport multimodal – documentul de transport combinat – presupune realizarea deplasării mărfii „din poartă în poartă” prin utilizarea a două sau mai multe modalități de transport.
Alte documente
Certificat de sănătate – se folosește la livrarea produselor agro-alimentare (în special animale vii și carne) și poate fi emis de un organism de specialitate terț.
Certificat fito-sanitar – este folosit pentru produse agricole vegetale.
Certificat de calitate – document eliberat de producătorul mărfurilor livrate și poate fi atestat de către o instituție specializată de control al calității.
2.6 TRANZACȚII FINANCIARE: PLATA
Pentru livrările comunitare, plățile se efectuează în principal prin:
transfer bancar – se efectuează în baza facturii comerciale și a documentului de transport, la o dată scadentă menționată pe factură și stabilită de părți în cadrul termenilor contractuali. Este cea mai utilizată și rapidă formă de plată acceptată în cadrul tranzacțiilor comunitare de ambii parteneri deoarece nu implică imobilizare anticipată de fonduri (vezi acreditivul) și nici costuri ridicate la momentul efectuării tranzacției, costuri care pot fi chiar suportate de ambii parteneri. (SHA)
plată cu cec – cecul este un înscris prin care o persoană fizică sau juricică denumită emitent sau trăgător dă ordin unei bănci, numită tras, să plătească o sumă de bani unei terțe persoane, numită beneficiar, documentul fiind plătibil, în cele mai multe cazuri la vedere. Cecurile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere:
după modul de indicare a beneficiarului:
nominative
la ordin
la purtător
după modul ce încasare
cecul nebarat
cecul barat
cecul de călătorie
plată cu cardul – cardul este un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informație standardizat, securizat si individualizat, care permite deținătorului său să utilizeze disponibilitățile bănești proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului, ori să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă d eemitent în favoarea deținătorului cardului. Cardul poate fi de debit, care permite titularului să efectueze o decontare către comerciant, și de credit, care dă deținătorului său dreptul de a obține de la banca emitentă un credit, în suma necesară efectuării unor anumite plăți.
Utilizarea cardului s-a extins în relațiile între firme îndeosebi pentru plata de mostre sau achiziții de valoare redusă.
2.7 COMPLETAREA DECLARAȚIEI STATISTICE INTRASTAT
Urmare efectuării livrărilor comunitare de mărfuri, pentru a avea o evidență cât mai exactă a expeditorilor și destinatarilor acestor tranzacții, este obligatorie completarea declarației statistice INTRASTAT la nivelul fiecărui stat membru, privind schimburile de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene.
Formularul are predefinite următoarele categorii de date:
nomenclatorul combinat comun
perioada (luna, anul)
felul declarației (declarație de expediere/achiziție)
condiția de livrare
felul tranzacției (vânzare-cumpărare definitivă, în regim temporar, etc)
modalitatea de transport
țările membre ale U.E.
unitățile de măsură
natura tranzacției
tip declarație (nouă sau nulă)
Declarația se completează lunar de către societățile comerciale a căror cifră de afaceri depășește 30.000 €.
În cazul în care, într-o lună societatea comercială nu a avut livrări, ea trebuie să transmită o declarație INTRASTAT tip nulă (în lunile cu livrări declarația transmisă va fi de tip nouă.
Declarațiile INTRASTAT din fiecare stat membru, la nivel european, se grupează în EUROSTAT, organismul oferind o dimensiune economică a fiecărui
stat membru în parte, precum și a Uniunii Europene, în ansamblul ei, vis-a-vis de alte economii ale lumii.
La nivel național, declarația INTRASTAT trebuie să coincidă ca și valori cu declarația A.N.A.F. D390, astfel încât pe baza acesteia să se poată împerechea T.V.A.-ul.
CAPITOLUL III
DERULAREA UNEI OPERAȚIUNI DE EXPORT EXTRACOMUNITAR
3.1 CEREREA DE OFERTĂ/COMANDĂ
La realizarea unei afaceri de export, concură o serie de operații individuale și activități funcționale.
Examinarea unei tranzacții de export poate fi făcută utilizând o variantă a metodei „analizei drumului critic” ce identifică în mod grafic etapele și elementele critice ale procesului de export, evidențiind ordinea lor relativă și interdependența dintre ele.
Decizia de a exporta pe o anumită piață poate să fie consecința a mai multor factori:
cunoașterea posibilităților de absorbție ale acesteia
dorința obținerii unui profit ridicat
capacitatea insuficientă de absorbție a pieței interne
dorința de a pătrunde pe o piață necunoscută în vederea extinderii afacerilor economice, etc.
Decizia de a exporta se întemeiază pe cunoașterea posibilităților de export (a ofertei), precum și a cerințelor piețelor externe ca urmare a prospectării permanente și sistematice a acestora.
Pentru întreprinderea exportatoare primirea răspunsului importatorului semnalează perspectiva unor negocieri cu privire la elementele conținute de cererea de ofertă. Pentru desfășurarea unor negocieri eficiente, întreprinderea exportatoare trebuie să dispună și de o serie de informații concrete cu privire la factorii și condițiile principale ale tranzacției.
Va trebui să își definească cât mai exact anumite elemente variabile pentru a se pune la adăpost împotriva eventualelor modificări nefavorabile. De aceea cererea de ofertă înseamnă pentru exportator declanșarea unui proces de comunicări multiple cu o serie de alte organizații și instituții ce pot să faciliteze realizarea operațiunii de export.
În vederea elaborării unei oferte ferme, nepurtătoare a unor riscuri neprevăzute, întreprinderea exportatoare va trebui să își asigure confirmarea furnizării produsului în condițiile de preț, cantitate și calitate necesare. În cazul în care întreprinderea exportatoare nu este și producătoare, confirmarea furnizării produsului se face prin avizarea cererii de ofertă sau a comenzii pe care prima o trimite celei din urmă.
O altă condiție absolut necesară este ca întreprinderea exportatoare să dispună de capacitatea de transport necesară a asigura livrarea la timp și în condiții de competitivitate a produsului.
În urma analizei cererii de ofertă primită din partea importatorului și a obținerii avizului furnizorului, întreprinderea exportatoare trece la elaborarea unei oferte ferme.
Oferta este propunerea pe care o societate o adresează în scopul încheierii unui contract, ceea ce reprezintă că aceasta este o manifestare de voință în vederea încheierii contractului.
În relațiile comerciale practice termenul „ofertă” este folosit pentru propunerea făcută de exportator
Oferta poate fi redactată sub forma unei scrisori sau sub forma unei facturi pro-formă.
Oferta fermă constituie o prupunere de încheiere a unui contract care se realizează în cazul în care ea este acceptată necondiționat de către importator, caz în care ofertantul are obligația de a păstra oferta pe toată perioada de valabilitate, retragerea ei dând dreptul importatorului de a pretinde daune.
La primirea ofertei importatorul o va evalua și compara cu diferite alte oferte pentru același produs, urmând ca în funcție de evaluare oferta să fie acceptată, respinsă sau modificată printr-o contraofertă făcută de importator. Exportatorul poate să răspundă la rândul său cu o nouă ofertă în care va căuta să mențină condițiile inițiale, în măsura posibilităților.
În cazul acceptării ofertei, importatorul întocmește comanda fermă pe care o transmite întreprinderii exportatoare, letric sau în format electronic și cuprinde, în general¸ următoarele elemente:
denumirea exactă a mărfii;
cantitatea;
calitatea;
specificația tehnică;
modul de ambalare și marcare;
instrucțiuni referitoare la expediere (modul și mijlocul de transport, locul de destinație, condițiile și termenul de livrare);
modalitatea de plată, etc.
În cazul în care în comanda fermă nu sunt menționate clar toate informațiile, exportatorul va trebui ca înainte de a transmite comanda furnizorului, să le clarifice prin corespondență cu importatorul.
Comanda fermă trebuie să-i parvină exportatorului la o dată care să îi permită acestuia să livreze marfa la termenul de livrare stabilit prin contract sau solicitat de importator prin comanda sa.
3.2 PREGĂTIREA MĂRFII DE EXPORT; VERIFICAREA BONITĂȚII CUMPĂRĂTORULUI
Concomitent cu lansarea produsului în fabricație, întreprinderea exportatoare va lua măsurile necesare pentru asigurarea mijloacelor de transport necesare în cadrul termenului de livrare stabilit cu cumpărătorul extern prin contract sau comandă.
Problemele de care se ocupă exportatorul de îndată ce a fost declanșat procesul de derulare sunt pregătirea mărfii în vederea exportului, care presupune fabricarea sau procurarea bunului, ambalarea și marcarea, livrarea propriu-zisă și facturarea la extern, precum și verificarea bonității cumpărătorului.
Un rol deosebit de important au ambalarea și marcarea.
Prin ambalarea mărfii înțelegem introducerea mărfii într-un ambalaj interior, în cadrul operațiunii de condiționare, introducerea mărfii condiționate sau nu într-un ambalaj exterior, respectiv, introducerea mărfurilor care se pretează, ambalate sau nu, într-un container
Deoarece vânzătorul exportator are obligația de a livra marfa în bune condiții în conformitate cu prevederile contractuale sau cererile importatorului, ambalarea mărfii este considerată de specialiști ca o componentă deosebit de importantă a livrării pentru că fiabilitatea transportului depinde de ambalaj, funcțiile ambalajului fiind:
asigurarea protecției mărfurilor și a conservării acestora pe timpul transportului;
asigurarea inviolabilității mărfurilor și protecția acestora împotriva furtului;
facilitarea operațiunilor de încărcare/descărcare, transbordare și alte manipulări, precum și operațiuni de verificare a partiției de marfă;
facilitarea vânzării produselor prin aspectul promoțional.
Ținând cont de natura mărfurilor, ambalajul poate fi realizat în diferite moduri:
mărfuri ce pot fi transportate neambalate: cherestea, fier vechi, tevi, bare, piei de animale netăbăcite, etc;
mărfuri transportate în vrac: de regulă mărfuri cu greutate mare, cărbuni, cereale, etc;
mărfuri transportate în saci: sunt mărfuri transportate fără răspunderea cărăușului pentru eventualele pierderi în cursul transportului;
mărfuri transportate sub forma baloților: mărfuri sub forma mai multor pachete legate la un loc; în acest caz, cărăușul nu răspunde de numărul de pachete din baloți.
Lichidele sunt transportate în butoaie sau cisterne;
Mărfurile cu volum redus sunt transportate în pachete care pot fi din lemn sau carton.
În alegerea ambalajului, trebuie să se țină cont de mai mulți parametri, și anume:
riscul la care este expusă marfa – luând în considerare atât natura mărfii, cât și de mediul în care tranzitează marfa;
costul ambalajului – având în vedere raportul dintre costul ambalajului și valoarea mărfii, dar și economia pe care ambalajul o permite în privirea transportului, manipulării și asigurării mărfii;
aspectul tehnic;
aspectul comercial;
aspectul juridic și financiar.
În cazul mărfurilor pentru export, vânzătorul are în sarcina sa și condiționarea mărfii, pe lângă ambalare.
Cea de a doua componentă legată de pregătirea mărfii la export, marcarea, reprezintă o obligație a producătorului și privește atât mărfurile cât și ambalajele; de aceea se disting două tipuri de marcare:
marcarea necesară pentru individualizarea unei expediții;
marcarea cerută de reglementările țării importatoare.
Exportatorul va înscrie lizibil și de neșters, în litere și cifre elementele de indentificare a mărfii, destinatarul și locul de destinație.
Pe lângă funcția de individualizare a mărfii, marcarea joacă și rolul de a evidenția locul de origine a mărfii.
Este recomandat ca marcarea să fie făcută pe trei părți a ambalajului, sus, jos și într-o parte.
În cazul exportului extracomunitar, în procesul livrării este necesară procurarea/eliberarea și utilizarea mai multor documente care au ca rol autorizarea exportului, certificarea cantității și calității mărfii livrate, identificarea mărfii, originea și starea de sănătate a acesteia.
Pentru toate condițiile INCOTERMS, cu excepția ExW, cade în sarcina exportatorului obținerea licenței de export.
În general, dovada cantității livrate se face prin documentul de transport, iar în ceea ce privește respectarea calității, în comerțul internațional, se solicită un certificat de calitate.
În ceea ce privește indentificarea mărfii, un document important este lista de colisaj care cuprinde numărul coletelor în ordinea marcării lor, denumirea reperelor de marfă care se regăsesc în fiecare colet cu specificarea denumirilor, cantitătilor, dar fără indicarea valorii mărfii.
În tranzacțiile internaționale, respectiv export extracomunitar, se solicită o atestare oficială a locului de origine a mărfii, și starea de sănătate a mărfii.
Pentru livrarea mărfurilor, un alt moment important îl reprezintă facturarea la export. Pentru livrările internaționale, factura se numește factură externă. Aceasta poate fi de mai multe feluri, astfel:
factură comercială – factura care este emisă la momentul livrării mărfii și este emisă întrunind toate condițiile esențiale ale unei afaceri încheiate;
factură proformă – factura care este cerută de către importator exportatorului în vederea efectuării unor proceduri prealabile importului (de exemplu pentru o licență sau un acreditiv);
factură consulară – factura vizată de consulatul țării importatorului care are ca scop confirmarea că marfa importată este eoriginară din țara exportatourlui;
factură vamală – factura cerută la import în anumite țări pentru a determina structura prețurilor pe piața țării de origine. Servește ca element de referință pentru calculul taxelor vamale.
Ca și la livrările comunitare, pentru a înlătura riscul unei afaceri, se poate verifica bonitatea cumpărătorului după aceeași procedură, pe baza informațiilor obținute de la organisme terțe.
3.3 CONTACTAREA FIRMEI DE EXPEDIȚIE
Pentru deplasarea mărfii din depozitele sale până la punctele de destinație convenite cu importatorul, exportatorul se va adresa direct unui cărăuș sau, de cele mai multe ori, unei companii de expediții specializată în operațiuni de intermediere între exportator și cărăuș, în funcție de condiția de livrare stabilită între exportator și importator.
În cazul în care livrarea se face în condiția ExW, exportatorul trebuie să pună la dispoziția cărăușului mandatat de către importator sau tranzitarului, toate elementele necesare ca să permită preluarea și încărcarea mărfii în mijlocul de transport angajat de către importator.
În toate celelalte cazuri, ridicarea mărfii și încărcarea ei în mijlocul de transport se face în numele și pe contul exportatorului , până la locul unde urmează să fie preluată de către importator. În acest scop, exportatorul utilizează un tranzitar căruia îi trimite un borderou cu instrucțiuni de transport și expediere la care atașează factura, lista de colisaj, certificatul de origine, certificatul fito-sanitar sau de sănătate a mărfii, polița de asigurare a mărfii (dacă este cazul), precum și oricare alt document cerut de către importator.
Un lucru deosebit de important care trebuie avut în vedere de către orice cărăuș, înainte de încărcarea mărfii în mijloacele de transport, este verificarea numărului coletelor, a containerelor, starea aparentă a mărfii și a ambalajului, marcajul, conținutul coletelor (selectiv și facultativ), greutatea mărfii, precum și concordanța dintre realitate și mențiunile din documentele primite.
Confirmarea luării în sarcină a mărfurilor este dată de cărăuș sau de către tranzitar printr-un document de transport astfel:
Tranzitarul eliberează:
Forwarding Agent’s Certificate of Receipt – se utilizează cu precădere în operațiunile de transport feroviar de tip grupaj (consolidat); tranzitarul atestă preluarea mărfii în vederea expedierii;
Forwarding Agent’s Certificate of Transport – tranzitarul atestă că a expediat marfa;
House Air Way Bill – este o scrisoare aeriană de grupaj ce se întocmește în cadrul transporturilor aeriene în 2 exemplare.
Cărăușii pot elibera:
agentul de transport aerian – eliberează scrisoare de transport aerian în 3 exemplare, unul pentru însoțirea mărfii, unul pentru exportator, unul pentru a rămâne în aeroportul în care se face expediția;
agentul de transport rutier – eliberează scrisoare de transport tip C.M.R. în 3 exemplare;
agentul de transport feroviar – eliberează scrisoare de trasură în 7 exemplare pentru fiecare vagon:
unicatul – însoțește marfa spre a fi predat destinatarului;
deplicatul – se înmânează exportatorului sper a îi servi la bancă;
foaia de expediție – se întocmește într-un număr egal cu numărul căilor ferate participante la expediție, servind la decontarea cheltuielilor de trasport prin partajare proporțională;
copia scrisorii de trăsură – rămâne în stația de expediție;
matca scrisorii de trăsură – rămâne în stația de frontieră a țării exportatorului;
avizul și adeverința de primire – prin care se notifică destinatarului sosirea mărfii, destinatarul urmând să semneze pe aceasta primirea mărfii;
certificatul de expediție – este un document facultativ care însoțește marfa pe teritoriul țării exportatorului.
agentul de transport maritim – eliberează conosamentul maritim sau un document echivalent. Acesta se eliberează într-unul sau mai multe exemplare (joc complet) și mai multe copii, dintre care originalul se predă transportatorului spre a îi servi la încasarea contravalorii mărfii, acesta fiind un titlu de credit transmisibil pe calea girului. Conosamentul este eliberat de către comandantul navei în baza Mate’s Receipt (document eliberat de prim ofițerul navei care confirmă primirea mărfurilor pentru încărcare) și poate fi de 2 feluri:
Shipped on Board B/L – încărcat la bord;
Received for Shipment B/L – primit la bord pentru încărcare.
Agentul de transport fluvial – eliberează scrisoare de transport fluvial în două exemplare, unul pentru exportator, al doilea însoțește marfa, iar la cererea importatorului, aceasta poate fi substituită cu conosamentul fluvial.
3.4 TRANSPORTUL INTERN
Activitatea de transport se definește ca fiind totalitatea acțiunilor prin care se organizează și se realizează deplasarea călătorilor și a mărfii în spațiu și timp.
Producția unei întreprinderi este deservită nu numai de transportul intern ci și de transportul care realizează legăturile externe ale acesteia cu celelalte întreprinderi, cu întreaga economie națională, respectiv internațională, de aici decurgând funcția importantă a transporturilor de a susține legăturile de producție între întreprinderi, comunicațiile între marile centre industriale, între economiile naționale și internaționale, etc., transporturile având un rol important exercitat asupra amplificărilor relațiilor dintre state.
Transportul intern de mărfuri este o activitate care se desfășoară atât în sfera producției, cât și în cea a circulației mărfurilor la nivel intern. Astfel se disting:
transporturi interioare – prin care se realizează deplasarea materiilor prime, materialelor, forței de muncă de la o secție de producție la alta în cadrul producerii mărfii destinate exportului;
transporturi comerciale – prin care se continuă activitățile de producție în sfera circulației mărfurilor.
Transportul intern se desfășoară prin sisteme de transport care pot fi definite ca totalitatea mijloacelor și instalațiilor întrebuințate în vederea înlăturării distanțelor.
ASIGURAREA, VĂMUIREA MĂRFII, ALTE CONTROALE ALE AUTORITĂȚILOR
3.5.1 ASIGURAREA
Mărfurile care circulă în trafic internațional sunt supuse unor riscuri legate de operațiunile de manevrare, depozitare, transbordare ca și de cele care țin de transportul propriu-zis. În plus, pot să se producă riscuri speciale datorită unor fapte ca greva, revoltă, sabotaj, conflicte armate, etc.
În traficul internațional, marfa circulă pe riscul unuia sau altuia dintre partenerii contractuali, asigurarea având ca scop obținerea unei despăgubiri, în cazul pagubelor produse de risc, din partea unui terț (asiguratorul).
Exportatorul asigură marfa transportată împotriva riscurilor, facultativ, în cazul condițiilor de livrare CPT, FCA, etc. și obligatoriu, pentru condițiile de livrare CIF și CIP. În cazul condiției CIF, exportatorul asigură marfa în nume propriu, iar în cazul condiției CIP exportatorul asigură marfa în numele importatorului, îndeplinind numai rolul de mandatar.
Asigurarea se bazează pe o relație contractuală între asigurat și asigurator, prin care asiguratul transferă anumite riscuri asiguratorului, plătindu-i acestuia o sumă de bani, urmând ca în cazul producerii daunelor asiguratorul să îl despăgubească pe asigurat conform condițiilor stabilite prin contract, asigurarea fiind încheiată în baza unor principii:
principiul de bază – după plata despăgubirii, asiguratul trebuie să se afle într-o situație patrimonială echivalentă cu ce a avut înaintea producerii pagubei;
principiul subrogării – permite partajarea responsabilității și a plății între toți cei care au concurat la realizarea transportului (încărcător, expeditor, cărăuș, asigurator);
principiul maximei bunei credințe – datoria asiguratului de al informa pe asigurator, fără ca acesta să întrebe, în legătură cu toate circumstanțele materiale privind riscul.
Asigurarea se încheie sub forma contractului de asigurare (poliță de asigurare), care reprezintă documentul ce atestă acordul de voință dintre asigurat (care se obligă să plătească prețul contractului – prima de asigurare) si asigurator (care se obligă să îl despăgubească pe asigurat pentru daunele pe care le-ar putea suferi în cazul producerii riscurilor asigurate, contra unei sume de bani – prima de asgurare).
Polița poate fi nominativă sau la ordin. Polița la ordin poate fi transmisibilă către terți prin andosare.
Polița maritimă are ca obiect acoperirea pierderilor materiale suferite de marfă pe parcursul transportului pe mare dar și a celui din amonte și aval, acoperind perioada ce se scurge de la remiterea bunurilor către cărăuș până la predarea mărfii la destinatar.
Polița aeriană acoperă toate riscurile neexcluse întinzându-se de la punctul inițial de expediție până la punctul final de destinație, incluzând și transporturile complementare. Aceasta este valabilă de la remiterea mărfii către transportator, până la predarea către destinatar, și încetează în maximum 15 zile de la data sosirii avionului la destinație. Nu este folosită noțiunea de avarie comună, iar polița asigură avaria particulară reprezentată de cheltuielile în legătură cu avaria propiru-zisă, furtul parțial sau total, putând fi extinsă la riscul de grevă, război, etc.
Polița cu privire la transportul rutier si feroviar este similară celei aeriene cuprinzând perioada dintre remiterea mărfii către transportator și predarea acesteia destinatarului, dar nu mai mul de 15 zile de la data ajungerii mijlocului de transport la destinație.
Polițele de asigurare CARGO sunt de mai multe feluri:
polița de călătorie – se asigură un transport determinat de marfă și trebuie subscrisă la fiecare expediție;
polița de alimentare – se stabilește un plafon valoric în limita căruia se pot face mai multe transporturi urmând ca pentru fiecare transport să se facă un aviz de alimentare, astfel încât asiguratorul să fie înștiințat în legătură cu fiecare expediere;
polița de evaluare – constă în evaluarea mărfurilor transportate, pe baza facturilor, făcându-se ulterior după producerea daunei;
polița de abonament – se asigură mărfurile într-un anumit interval de timp, indiferent de modul de transport destinație sau natura mărfii.
Pentru transporturile în flux, programate pe perioade îndelungate, exportatorul va folosi o poliță de asigurare care urmează să fie completată la fiecare voiaj, în funcție de specificul expediției.
Pe fiecare poliță de asigurare, trebuie precizate riscurile ce urmează să fie acoperite prin inserarea unor clauze consacrate (FPA, All Risks, A, B, C, etc.).
VĂMUIREA MĂRFII
Vămuirea mărfurilor este un principiu de bază al reglementărilor vamale și privește mărfurile, mijloacele de transport și orice alte bunuri introduse sau scoase din țară de catre o persoană fizică sau juridică.
Noțiunea de vămuire este una complexa și trebuie abordată sub mai multe aspecte legate de îndeplinirea formalităților vamale și de punerea în circulație a acestor bunuri, adică în circuitul economic sau al plasării lor sub un regim vamal.
În general, regimurile naționale de control vamal împart mărfurile de export în:
mărfuri liberalizate – mărfurile nesupuse controlului vamal;
mărfurile liberalizate, dar supravegheate – mărfurile pentru care se cere întocmirea unei declarații de export;
mărfurile prohibite – acele mărfuri care nu pot fi exportate decât pe baza licenței de export.
Introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor sau a mijloacelor de transport este posibilă doar prin punctele de control a trecerii frontierei de stat.
Vămuirea mărfurilor se efectuează în birouri specializate situate atât în punctele de trecere a frontierei de stat, cât și pe terotoriul țării, de altfel, vămuirea mărfurilor nu se efectuează într-un singur loc, ci secvențial de la încărcare până la trecerea frontierei sau de la trecerea frontierei unui stat până la destinație.
Până la acordarea liberului de vamă, atât exportatorul, cât și importatorul au o serie de obligații și răspunderi de îndeplinit.
Pentru obținerea licenței de export, exportatorul trebuie să depună o cerere cu cel puțin o lună înainte de efectuarea exportului propriu-zis. Licențele se acordă cu valabilitate pe termene lungi de până la un an.
Există mai multe tipuri de regimuri de vămuire, astfel:
exportul definitiv – marfa exportată nu se mai întoarce pe teritoriul național al exportatorului, caz în care se întocmeste numai o declarație vamală cu caracter statistic;
exportul temporar – se referă la produse trimise la expozițiile și târgurile internaționale sau trimise în străinătate pentru diverse probe și încercări. Reimportul se poate realiza numai dacă se întrunesc următoarele condiții:
mărfurile reimportate sunt cele care au fost exportate;
mărfurile sunt importate în starea lor inițială;
reimportul trebuie să se realizeze în termene prevăzute de legislația națională.
Există mai multe regimuri vamale aplicabile marfurilor:
regimul de depozit vamal – se utilizează atunci când există decalaje în timp între circulația mărfurilor și comercializarea acestora. Este un regim care se aplică atât exporturilor cât și importurilor. La import depozitul vamal este un regim suspensiv. La export, marfa aflată în depozit vamal se consideră din punct de vedere juridic ca fiind exportată, chiar dacă din punct de vedere fizic, ea nu a depășit frontiera statului exportator;
regimul de admitere temporară – se aplică mărfurilor importate (admitere temporară propriu-zisă), mărfurilor de export (regim de retur) și mărfurilor aflate în circuit internațional (regimul ATA). Admiterea temporară la import este aplicabilă mărfurilor importate pentru o durată limitată urmărindu-se utilizarea pentru activități comerciale determinate (targuri și expoziții, etc.), apoi având loc un reexport. Condiția de bază este ca mărfurile să nu suporte niciun fel de prelucrare sau transformare, să fie reexportate în aceeași stare într-un termen determinat. Admiterea temporară încetează în momentul reexportului sau prin extensie în momentul dobândirii regimului de depozit vamal la export;
regimul de retur – este aplicabil mărfurilor care au fost exportate temporar și sunt reimportate.
Pentru stabilirea și aplicarea taxelor vamale, marfa trebuie să aibe o valoare în vamă. La export, valoarea vamală se ințelege liberă de taxe la punctul de ieșire a mărfii de pe teritoriul național, la care eventual se adaugă cheltuielile de tranport până la frontieră, urmând ca T.V.A.-ul să se restituie exportatorului. La import, valoarea în vamă se determină la locul de intrare a mărfii în țara de import, sub forma valorii de tranzacție a mărfii care reprezintă valoarea comercială a mărfii calculată la punctul de trecere a frontierei pentru import. Aceasta poate fi de două feluri:
valoarea de tranzacție a mărfurilor identice – pentru a fi considerate identice, mărfurile trebuie să fie aceleași din toate punctele de vedere, să fie produse în aceeași țară și de același producător);
valoarea de tranzacție a mărfurilor similare – sunt mărfurile care nu sunt la fel, au caracteristici asemănătoare și îndeplinesc aceleași funcții, sunt produse în aceeași țară și de același producător.
Dacă nu se poate stabili valoarea mărfii în vamă prin metodele enumerate, se aplică metoda deductivă. Valoarea calculată în vamă se face pe baza însumării elementelor care compun valoarea tranzacției pentru mărfurile importate, suma pentru beneficiile și cheltuielile generale plus costul asigurării pe parcurs extern.
Un alt element important al politicii vamale îl reprezintă originea mărfurilor, deoarece în baza acesteia se poate determina nivelul taxelor vamale aplicabile la import, statisticile privind evoluția comerțului exterior pe zone geografice, aplicarea reglementărilor și punerea în practică a măsurilor de politică comercială.
În vederea inițierii formalităților vamale, se întocmește dosarul de vămuire care conține declarația vamală și alte documente solicitate de autoritățile din țara unde are loc vămuirea.
Documentele de bază anexate la declarația vamală sunt:
factura comercială;
lista de colisaj;
documentele de transport/tranzit;
documentul de origine;
certificate sanitare, fito-sanitare, veterinare, etc.
La export, mărfurile trebuie declarate imediat ce au ajuns la vamă, în timp ce la import, termenul de declarare este de 1-3 zile lucrătoare.
Vămuirea se desfășoară conform următoarelor etape:
verificarea declarației vamale – se face de către serviciul vamal unde a fost depus documentul;
înregistrarea declarației vamale – se face după ce se constată că dosarul de vămuire este corect întocmit, declarația primind un număr de înregistrare la care se specifică data și se menționează în registrul vămii, după care se aplică ștampila vămii pe D.V.E.(D.V.I.);
controlul – se efectuează de către vamă atât documentar, cât și fizic asupra mărfii;
plata taxelor (lichidarea vamală) – se face doar pentru importuri înainte de ridicarea mărfurilor, principiul fiind al plății imediate;
ridicarea mărfii – după controale și plata taxelor, inspectorul vamal autorizează ieșirea mărfurilor din vamă.
Taxele vamale se calculează în funcție de poziția tarifară, originea mărfii și valoarea în vamă. Cel mai des, taxele se stabilesc ad valorem, aplicându-se un procent la valoarea în vamă.
În unele țări pot exista taxe para fiscale care sunt calculate la valoarea mărfii importate considerată la locul de intrare pe teritoriul național.
Taxa pe valoare adăugată (T.V.A.) reprezentând taxa fiscală națională, se aplică la valoarea în vamă, majorată cu toate impozitele legate de import plus toate cheltuielile accesorii ale mărfii până la primul loc de destinație pe teritoriul național sau la prima transbordare.
Marfa de import mai poate fi supusă și altor taxe cum ar fi:
taxa anti dumping;
taxa compensatorie;
acciza.
ALTE CONTROALE ALE AUTORITĂȚILOR
În cardul exporturilor de mărfuri, pe lângă controlul vamal, un rol deosebit de important îl are sistemul de control al exportului, un sistem arhitectural dezvoltat de Comisia Europeană având la bază schimbul de mesaje și date referitoare la export. Astfel, în anul 2007, a devenit obligatorie utilizarea fazei I a sistemului de control al exportului care are la bază schimbul electronic de mesaje între biroul de export și biroul de ieșire din cardul Comunității. În anul 2009, intervine obligativitatea utilizării fazei a II-a, fază ce presupune instituirea unui nivel comun de protecție în cazul controalelor vamale efectuate asupra mărfurilor care ies de pe teritoriul vamal al Comunității, distribuirea rezultatelor analizei de risc și gestionarea declarațiilor sumare de ieșire.
Legistația comunitară a prevăzut ca pentru oate mărfurile care se scot de pe teritoriul vamal al Comunității, indiferent de destinația lor finală, să fie supusă analizei de risc și controlului vamal, ceea ce impune necesitatea instituirii unui nivel comun de protecție și aplicare uniformă a controalelor de către fiecare stat membru.
S-a impus o altă noutate prevăzută de legislația vamală Comunitară, care constă în introducerea obligatorie a prezentării informațiilor inainte de plecare pentru toate mărfurile care urmează să părăsească teritoriul vamal al Comunității., diferențiat ca timp în funcție de mijlocul de transport utilizat astfel:
– în cazul transportului maritim – când încărcătura este în container – prezentarea informațiilor trebuie făcută cu cel puțin 24 de ore înainte ca mărfurile să fie încărcate la bordul navei.
– când încărcătura este vrac/ fracționată – prezentarea informațiilor trebuie făcută cu cel puțin 4 ore înaintea plecării din portul situat pe teritoriul vamal al Comunității.
– în cazul transportului aerian – prezentarea se face cu cel puțin 30 de minute înaintea plecării de pe aeroport.
– în cazul transportului feroviar și pe cursul apelor interioare – prezentarea se face cu cel puțin 2 ore înaintea plecării de la biroul vamal de ieșire.
– în cazul transportului rutier – prezentarea se face cu cel puțin o oră înaintea plecării.
– în cazul furnizorilor de piese de schimb destinate a fi încorporate în nave și aeronave în scopul reparării și întreținerii lor, al carburanților, lubrifianților și gazelor care sunt necesare funcționării mașinilor și aparatelor utilizate la bord, precum și în cazul produselor alimentare destinate a fi consumate la bord – prezentarea se face cu cel puțin 15 minute înaintea plecării.
Acest sistem de control al exportului s-a impus ca o piedică în proliferarea armelor de distrugere în masă, de combatere a terorismului, etc.
TRANSPORTUL EXTERN, VĂMUIREA MĂRFII LA IMPORT, ALTE CONTROALE ALE AUTORITĂȚILOR ÎN ȚARA IMPORTATOARE
TRANSPORTUL EXTERN
În cadrul logisticii, un rol deosbeit revine transportului internațional, cărăușul fiind un prestator de servicii care se obligă prin contract să realizeze deplasarea efectivă a mărfurilor de la locul de expediție până la cel de descărcare.
Cărăușul (transportatorul) răspunde pentru transportul în bune condiții a mărfii la destinație, însă este exonerat de răspundere în caz de forță majoră și nu este răspunzător atunci când eventuala culpă poate fi imputabilă unui terț (viciile ascunse ale mărfii care duc la deterioararea acesteia în timpul transportului se consideră culpa producătorului).
În operațiunile de export-import, se pot utiliza 8 modalități de transport: maritim, fluvial, aeran, rutier, feroviar, poștal, prin intermediul conductelor (special) și multimodal. Din toate cele 8 modalități, cel mai răspândit este cel maritim, care acoperă între 65-75% din traficul total mondial.
Transportul maritim.
În economia mondială, majoritatea țărilor lumii se bazează pe transportul maritim.
Pentru a optimiza exploatarea rutelor, companiile de transport maritim sunt grupate sau alcătuiesc consorții astfel încât să poată dezvolta servicii complete, după cum există și companii care nu au aderat la acestea, ci încearcă să exploateze nișe de piață, practicând tarife mai scăzute.
Transporturile maritime pot fi realizate prin 2 moduri: cu nave de linie sau cu nave tramp.
Transportul maritim cu nave de linie presupune existența unor nave care au curse regulate, pe un anumit traseu și pe o perioadă prestabilite. Transportul maritim cu nave tramp reprezintă transportul efectuat ocazional, când cel care închiriază nava, stabilește și ruta de transport. De obicei acest mod de transport este folosit la transportul mărfurilor în cantități mari, iar itinerariul se stabilește în cadrul fiecărui contract.
În cadrul transporturilor maritime cu nave de linie, închirierea spațiului de pe navă se realizează în baza unui contract de navlosire care poate fi conform următoarelor:
contractul de călătorie – o convenție încheiată direct (între armator și navlositor) prin care armatorul se obligă să transporte navlositorului, cu o navă proprie, o cantitate determinată de marfă, de la portul de încărcare până la portul de descărcare, în schimbul unui preț care se numește navlu. Acest contract are numeroase clauze cu privire la navă, la marfa care face obiectul transportului, la portul de încărcare, navlu, modalitate de plată a acestuia, etc.
contractul pe timp – contractul de transport maritim al cărui obiect îl consituie închirierea navei și a serviciilor echipajului pentru o perioadă determinată de timp. acest contract este utilizat frecvent în practica internațională, încheindu-se de obicei pe termen mediu și lung astfel conferindu-se siguranță și stabilitate atât armatorilor cât și navlositorilor.
contractul pe navă goală – reprezintă un tip special al contractului de navlosire, prin care navlositorul obține pe o perioadă determinată de timp, posesia și controlul complet al navei închiriate în schimbul plății armatorului unei anumite sume de bani numită chirie. Pe timpul acestui contract navlositorul devine armator-chiriaș, timp în care își asumă întreaga responsabilitate pentru navigație în bune condiții a navei, exploatarea și conducerea acesteia.
Toate condițiile contractului de transport maritim sunt prevăzute, total sau parțial, în conosament, acesta fiind un document scris prin care armatorul sau un împuternicit al acestuia (căpitanul vasului), certifică sub semnătură preluarea mărfii în vederea transportului și predarea acesteia către destinatar, la locul și în condițiile stabilite prin contractul de transport, precizând starea aparentă a mărfii în momentul încărcării la bord. Așa se face că în tranportul cu nave de linie conosamentul este aproape singurul document în care sunt menționate condițiile esențiale ale contractului de transport maritim; în cazul transportului cu nave tramp, conosamentul este însoțit de un „charter party”.
În cadrul contractelor de navlosire pentru navele de linie, se menționează clauze referitoare la contrastalii și stalii. Contrastaliile reprezintă timpul folosit pentru încărcarea sau descărcarea mărfurilor care intervine după perioada de stalii. Perioada de stalii reprezintă o perioadă de timp în care, potrivit contractului sau uzanțelor portuare, nava trebuie să stea la dispoziția navlositorului fără a se pretinde o plată suplimentară navlului.
În cazul navelor de linie, prețul transportului maritim se determină având în considerare 3 elemente:
navlul de bază – este prețul propriu-zis al transportului stabilit în funcție de alte 2 elemente: natura mărfii (în funcție de clasa tarifară, pe un traseu determinat – navlu pe unitate de plată aplicabil la expediție) și masa (volumul) mărfii (determină unitatea de plată);
ajustările de preț;
condițiile de linie.
În cazul navelor tramp, prețul transportului este datorat de navlositor armatorului pentru seriviciul prestat, adică deplasarea mărfurilor la destinaație prin închirierea navei. De altfel, pentru ambele cazuri, companiile de transport martim își publică tarifele și le revizuiesc în funcție de modificările conjuncturale.
După funcțiile sale, conosamentul poate fi:
de tipul unei adeverințe semnate de armator (sau în numele acestuia de un împuternicit al său);
de tipul unui titlu de proprietate asupra mărfii specificate;
de tipul unei dovezi a existenței și conținutului contractului de transport.
După cum am mai explicat, conosamentul nu este un contract de transport propriu-zis, deoarece el se eliberează în baza unui contract de transport încheiat anterior, dar conține toate elementele unui contract de transport maritim.
Pentru un exportator, dintre documentele prezentate la plată, conosamentul are cea mai mare importanță în fața băncii, deoarece acesta constituie gajul operațiunii, astfel încât în cazul în care importatorul refuză plata, banca, având posesie asupra conosamentului, poate ridica mărfurile sau poate negocia conosamentul astfel încât să își poată recupera suma plătită exportatorului.
Transportul fluvial
Fiind foarte asemănător cu transportul maritim, transportul fluvial este utilizat cu precădere în Europa pentru transporturile de masă mare, hidrocarburi, autovehicule, etc. făcând legătura între Marea Neagră – Marea Nordului.
Mijloacele de transport utilizate sunt:
șalupe cu motor – pot transporta peste 300 de tone;
nave fluviale (cargo liners) – mai puternice, pot naviga și în amonte;
barje – care pot fi grupate în trenuri, fiind deplasate de un „împingător”.
Tipurile de contract pot fi, ca și la transporturile maritime, pe voiaj sau pe timp, în plus cunoscându-se și:
contractul de navlosire cu voiaje multiple – prin care se angajează o navă pentru un anumit număr de curse cu tonaj determinat;
contractul de tonaj – se prevede transportul pe o perioadă determinată a unui tonaj de mărfuri, caz în care navlul se calculează pe greutate;
Tot ca la transportul maritim, principalul document de transport este conosamentul fluvial, și acesta negociabil, și titlul la ordin. Un document secundar și facultativ este scrisoarea de trăsură care poate fi prezentat ca o dovadă a executării obligațiilor.
Transportul aerian
În ultimul timp, se constată o expansiune a transporturilor aeriene având la bază două avantaje majore: rapiditate și securitate. Dezavantajul major îl reprezintă costul ridicat, care îl face adecvat doar livrărilor urgente a mărfurilor cu valoare ridicată.
Ca și în cazul armatorilor, majoritatea marilor companii aeriene s-au grupat prin semnarea acordurilor IATA în vederea asigurării respectării normelor de operare a navelor aeriene și adaptarea acestor norme în funcție de evoluția condițiilor de operare. Și în cazul transporturilor aeriene există companii independente care acționează în zone care nu sunt deservite de către marile companii oferind totodată facilități clienților.
Pentru dovedirea primirii mărfii la transport de către compania aeriană precum și condițiile transportului, în cadrul transportului aerian se încheie contractul de transport internațional aerian de forma unei scriosori de transport aerian, sau fraht aerian, care are următoarele caracteristici:
este un document de bază în transportul aerian, dar care nu este obligatoriu;
nu este un document negociabil;
se constituie ca o dovadă a existenței contractului de transport;
expedierea mărfii este atestată de către compania aeriană numai dacă scrisoarea este semnată și pe ea se menționează numărul zborului;
pentru mențiunile cuprinse în scrisoare, răspunderea este a expeditorului.
Pentru tarifele de transport aerian, modul de determinare este controlat de IATA, deoarece toate marile companii aeriene fac parte din convenție și cu toate acestea IATA nu are nicio influență asupra tarifelor interne din țările respective.
Pentru transportul mărfurilor, tarifele aeriene se calculează în funcție de greutatea efectivă (brută) a mărfii sau unitatea de volum a acesteia (greutate teoretică), luându-se în calcul cea mai mare din cele două măsuri. Tariful se înțelege de la aeroportul de expediție până la cel de destinație și este cotat pe kilogram.
Transport rutier
Transportul internațional rutier este cel mai flexibil mod de transport și cel mai adaptat cerințelor clienților permițând operațiuni de transport „door to door”, respectiv efectuare de transporturi complementare altor moduri de transport, atât în aval cât și în amonte de transportul principal.
În transportul rutier firmele cărăuș sunt întreprinderi mici, neexistând forme specifice asociative internaționale.
Tehnicile de transport rutier cunoscute în practica internațională sunt dupa cum urmează:
transportul pe cont propriu – furnizorul se ocupă cu realizarea transportului pe baza mijloacelor de transport proprii;
transportul pe baza închirierii de spațiu de transport – spațiul se închiriază de la firme care dețin parcuri de camioane;
transportul de tip grupaj – marfa este colectată la un punct geografic (depozit) din țara de expediție de unde este preluată de către un transportator internațional care o livrează la destinații.
Contractul de transport rutier internațional reprezintă contractul prin care un cărăuș profesionist se obligă să transporte unei persoane (exportator sau importator) o cantitate determinată de mărfuri de la locul de expediere până la locul de destinație în schimbul unei sume de bani, numită taxă de transport. Poate fi încheiat telefonic, în format electronic, sau sub forma unei comenzi de transport urmată de confirmarea comenzii.
Prețul transportului este format pe baza elementelor de cost compuse din consumul de carburant, lubrifianți și alte consumabile (anvelope, filtre, etc.), costuri de întreținere și uzură a autovehiculului, salariul conducătorilor auto și cheltuielile de deplasare ale acestora, cota-parte din cheltuielile generale ale întreprinderii, etc., formarea prețului în transportul rutier internaționalk nefiind reglementat de convenții. În România prețul transportului auto internațional se stabilește prin negociere între expeditor și cărăuș. Când între țări partenere există convenții prin care se stabilesc tarife bilaterale, acestea sunt stabilite pe baza tabelelor care indică distanțele din interiorul fiecărei țări.
Transportul feroviar
În cadrul transporturilor internaționale, transportul feroviar intră în concurs cu transportul rutier, având două avantaje specifice: siguranță mai mare și durată redusă.
Potrivit convenției C.I.M., taxele de transport și taxele accesorii sunt calculate conform tarifelor în vigoare și regulamentar publicate în fiecare stat, valabile la momentul încheierii contractului de transport, însumându-se tarifele țărilor pe teritoriul cărora se desfășoară transportul, rezultând un tarif internațional de la tația de predare până la cea de destinație.
În funcție de mențiunile înscrise în scrisoarea de trăsură, C.I.M. a stabilit că taxele de transport, precum și cele accesorii, se plătesc fie de către expeditor, fie de către destinatar.
VĂMUIREA MĂRFII LA IMPORT
În afară de condițiile de livrare DDP și DAT, importatorul este obligat să îndeplinească formalitățile de vămuire la intrarea mărfurilor pe teritoriul vamal național și să plătească taxele vamale cuvenite, calculate de autoritătile vamale în funcție de originea mărfii.
Plata taxelor vamale
Importatorul plătește taxele vamale și efectuează formalitățile de vămuire pentru mărfurile importate, iar de cele mai multe ori, el recurge la serviciile unui tranzitar în vamă.
În unele țări, în același timp cu taxele vamale trebuiesc plătite și alte taxe legiferate precum: prelevări agricole, taxe vamale suplimentare anti-dumping, etc.
În cazul importurilor contingentate, importatorul va trebui să prezinte organelor vamale licența de import, iar după efectuarea vămuirii importatorul obține libera practică, respectiv dreptul de a ridica marfa din vamă.
Pentru a pune în consum marfa importată, importatorul trebuie să plătească taxele fiscale instituite prin lege (de exemplu T.V.A.), accize, taxe instituite pentru articole de lux, etc.
Admisiunea temporară (admisibilitatea temporară)
În unele cazuri, mărfurile sunt importate temporar, fie pentru a fi reexportate, fie pentru a fi returnate după un anumit timp, după care importul în cauză și-a îndeplinit funcția contractuală, de exemplu echipamente folosite pentru anumite lucrări, bunuri închiriate, bunuri aduse la expozițiile și târgurile internaționale, etc.
Pentru aceste bunuri, în declarația vamală pe care o întocmește, importatorul cere aplicarea regimului vamal temporar sau „cu admisiune temporară”.
Sistemul „Drawback”
Este sistemul aplicabil importurilor de componente și materii prime ce urmează să fie integrate în produse finite destinate exportului, caz în care declarația vamală va consemna acest lucru. Odată cu exportul produsului finit integrat, vor fi restituite furnizorului taxele vamale percepute în regim de drawback.
Procedura vămuirii
Declarația vamală de import (D.V.I.), întocmită de importator sau de mandatarul său, se depune împreună cu documentele comerciale solicitate de legislația națională vamală, în locul desemnat de autoritatea vamală, într-un anumit termen (de refulă 3 zile de la sosirea mărfii).
În cazurile excepționale de importuri complexe, se admite depozitarea temporară a mărfurilor în cauză, pe baza documentului de transport, depozitare temporară care este limitată la 45 de zile în cazul transporturilor maritime, și la 20 de zile în celelalte cazuri.
Dacă autoritatea vamală acceptă D.V.I.-ul și documentele comerciale însoțitoare, face controlul documentelor și mărfurilor în cauză și eliberează bonul de ridicare a mărfurilor (autorizația de liberă practică).
Este de remarcat faptul că începând cu anul 1981 UNCTAD a pus la dispoziția mai multor state un sistem computerizat prin care se simplifică operațiounile de vămuire și se scurtează durata operațiunilor vamale (ASYCUDA), procedura desfășurându-se astfel:
declarantul adresează biroului un mesaj codificat;
biroul respectiv informează rapid cu privire la suma de plată și documentele necesare;
declarantul validează declarația și aceasta este înregistrată (sunt cazuri când declarația nu se validează, mesajul declarantului către birou fiind doar pentru documentare)
biroul editează D.A.U. (document administrativ unic) în care se menționează dacă D.V.I.-ul este admis pentru conformitate, sau dacă ea face și obiectul unui control;
declarantul remite D.A.U.-ul semnat împreună cu documentele comerciale necesare biroului de vămuire.
În unele cazuri, serviciul vamal se limitează la un control documentar, în alte cazuri, face atât control documentar cât și control fizic al mărfurilor, iar în cazul în care se constată discrepanțe între mărfuri și D.V.E. îl notifică pe declarant, îl invită să recunoască și se aplică sancțiunile vamale prevăzute de lege.
Dacă declarantul nu este de acord cu concluziile serviciului vamal, iar contestarea declarantului privește elemente ușor de identificat (greutate, volum, etc.), se redactează un proces verbal și se aplică contenciosul vamal. Dacă contestarea este mai sofisticată, referindu-se la originea mărfii, valoarea acestora, natura mărfurilor, se ajunge la Comisia de Conciliere și Expertiză Vamală, iar dacă una dintre părți contestă concluziile comisiei, se poate ajunge la Tribunalul Comercial.
Procedura simplificată de vămuire
Aceasta se poate efectua în 2 moduri:
procedura de vămuire domiciliată – vămuirea se face la locul de destinație, serviciul vamal primind o declarație de import obișnuită sau una simplificată – declarația simplificată poate fi însoțită de un document care să ateste importul (documentul de transport, factură, etc.) și se depune în maximum 5 zile de la sosirea mărfii, iar controlul vamal se desfășoară la fața locului. În acest fel este sprijinită operativitatea importatorului de a elibera cât mai repede mijlocul de transport și de a intra în posesia mărfurilor. Unele legislații prevăd obligativitatea întocmirii unei D.V.I. complementare, globale, la sfârșitul unei perioade, cu caracter recapitulativ;
procedura de vămuire accelerată, generalizată, la domiciliu – este efectuată de marii importatori și constă în:
descărcarea mărfii îmediat ce a sosit și eliberarea mijlocului de transport – marfa se depozitează în locuri speciale și se înregistrează contabil separat;
se trimite serviciului vamal D.V.I. simplificată;
serviciul vamal are dreptul să verifice marfa dacă consideră oportun.
ALTE CONTROALE ALE AUTORITĂȚILOR ÎN ȚARA IMPORTATOARE
Pe măsura descărcării mărfurilor la destinație, acestea sunt supuse unor controale riguroase:
controlul sigiliilor containerelor, camioanelor sau vagoanelor;
controlul calității încărcăturilor interioare – în cazul stivuirii necorespunzătoare care a dus la răsutrnări de containere, colete, lăzi, etc. se vor face fotografii de către organisme terțe;
controlul numărului de colete pe bază de punctaj cu lista de colisaj – controlul stării fiecărui colet, semnalând avariile reprezentantului cărăușului.
Se va elibera cărăușului un bon de recepție în care se vor menționa numele furnizorului, numărul comenzii, cantitatea recepționată, cantitatea avariată, sau aceste mențiuni pot fi trecute în documentul de transport sub forma rezervelor.
Dacă în contractul extern este prevăzută obligația exportatorului să facă controlul de calitate și cantitate, imporatorul va face numai selectiv un control prin sondaj, iar dacă nu este prevăzută obligația exportatorului, importatorul are obligația sa facă o verificare mai mult sau mai puțin complexă în funcție de natura mărfurilor, verificare făcută de către un terț, caz în care dacă se constată defecțiuni de calitate nedatorate cărăușului, va fi notificat exportatorul și i se va returna marfa dacă nu se ajunge la o soluționare pe cale amiabilă.
TRANZACȚII FINANCIARE: PLATA
Relațiile financiar – monetare au dobândit în ultimile decenii o dimensiune considerabilă, situându-se ferm în centrul problematicii complexe a economiei mondiale contemporane. Amplificarea rolului relațiilor financiar – monetare interne și externe se află în strânsă legătură cu extinderea și intensificarea raporturilor de piață, cu predominanța economiei de piață în cadrul economiei mondiale. Ofensiva economiei de piață după anii 1970 și până în prezent, s-a realizat în mod prioritar cu ajutorul următoarelor două „canale” financiar – monetare: trecerea de la cursurile valutare fixe la cele flotante, privatizarea în proporții considerabile a creditului internațional, etc. La rândul lor, relațiile specifice pieței s-au extins în domeniul financiar – monetar și au influențat și influențează într-o măsură considerabilă, în sensul potențării, deplasarea către o economie de piață a economiei mondiale.
În literatura de specialitate, se folosesc 3 noțiuni importante pentru instrumentele și modalitățile de plată și anume:
mijloc de plată – se înțelege totalitatea posibilitățiilor materiale cu ajutorul cărora se poate lichida o creanță internațională (aur, devize, valută, troc);
instrument de plată și de credit – se înțelege totalitatea înscrisurilor comerciale în valută care înlocuiesc mijloacelor internaționale și cu ajutorul cărora se reglementează lichidarea unor creanțe internaționale (trata, biletul la ordin și cecul);
modalitate de plată – se înțelege totalitatea mecanismelor sau tehnicilor bancare prin intermediul cărora se poate transmite de la debitor creanța către creditor (client extern – contravaloarea mărfurilor livrate – exportator).
MIJLOACE DE PLATĂ
AURUL – este considerat în schimburile economice internaționale ca un mijloc universal de plată, ca echivalent general al tuturor mărfurilor. Folosit încă din trecut, în vremurile actuale se recurge la acest mijloc de plată, numai atunci când nu există altă posibilitate de a lichida o datorie în străinătate, respectiv când nu există disponibilități de valută adecvată.
În calitatea sa de „bani universali”, aurul este folosit efectiv ca mijloc universal de plată numai atunci când condițiile schimburilor economice internaționale sunt de așa natură încât impun prezența sa ca marfă – bani efectivă și când echilibrul schimburilor internaționale mijlocite în forma sa ideală nu se poate realiza prin mișcarea curentă a bunurilor și serviciilor intrate în circuitul economic mondial.
În strânsă legătură cu aurul ca mijloc de plată, trebuie să explicăm noțiunea de convertibilitate, ce reprezintă obligațiunea legală a băncii centrale de emisiune dintr-o țară de a elibera, la cerere, prezentatorului bancnotelor emise de această bancă, cantitatea de aur definită prin legea monetară drept conținutul aur al monedei respective.
DEVIZE – prin care se înțeleg mijloacele de plată exprimate în monedă străină și care înlocuiesc numerarul, respectiv banii lichizi. În sens mai larg, devizele cuprind atât vakluta în cont sau efectivă, cât și orice instrument de plată și de credit sau hârtii de valoare, exprimate în valută și putând fi transformate în valută. Există devize de cliring sau devize de cont, care provin din exporturi efectuate în cadrul unui acord comercial și de plăți și care nu pot avea altă destinație decât cea prevăzută în acordul de cliring, decontarea făcându-se pe calea cliringului, fără deplasare de numerar, până la egalizarea obligațiilor de plată reciproce, respectiv devize liber convertibile sau „devize libere” care nu suferă nicio restricție de schimb și care nu sunt legate de prevederile vreunui acord de cliring.
În accepțiune mai largă, devizele se divid în valută efectivă și efecte de comerț.
VALUTA – reprezintă moneda națională a unui stat obținută de o persoană juridică sau fizică străină. Valuta efectivă se folosește foarte rar ca mijloc de plată in relațiile de schimb internaționale datorită, pe de-o parte, faptului că transportul bancnotelor prezintă o serie de inconveniente, iar pe de altă parte, în unele țări nu se acceptă plata cu bancnotele altei țări.
Principalele monede convertibile folosite în decontarea sau finanțarea comerțului internațional sunt: dolarul SUA, lira sterlină, francul elvețian, EURO, etc.
Valutele convertibile folosite în decontările internaționale îmbracă de obicei forma unor disponibilități în cont.
O monedă a unei țări se preschimbă, în principiu, în moneda oriărei alte țări, această operațiune fiind o necesitate în vederea efectuării decontării internaționale.
INSTRUMENTE DE PLATĂ ȘI DE CREDIT
CAMBIA – reprezintă un înscris care conține ordinul necondițional dat de o persoană numită trăgător, altei persoane numită tras, de a plăti o anumită sumă unei terțe persoane, numită beneficiar, la un anumit termen și într-un anumit loc. Ca efect de comerț, cambia se subdivide în:
trată – un ordin scris, necondiționat, dat de trăgător trasului de a plăti la vedere sau la un anumit termen, o sumă de bani beneficiarului, sau la ordinul acestuia, sau la purtător;
bilet la ordin – un înscris prin care o persoană sau firmă, denumită emitent sau subscriitor, se obligă să plătească o sumă de bani la un anumit beneficiar.
Din definiția cambiei rezultă participarea a 3 persoane:
trăgătorul – poate fi exportator, vânzător sau creditor;
trasul – fiind de regulă importator, cumpărător sau debitorul trăgătorului;
beneficiarul – care poate fi orice terță persoană.
Acceptarea cambiei reprezintă angajamentul ferm pe care trasul și-l asumă de a plăti cambia la data scadentă, iar odată acceptată de către tras, acesta devine principalul debitor.
În cazul plății pirn cambie, pot fi întâlnite următoarele operațiuni internaționale:
avalizarea – dacă trăgătorul nu are garanția plății din partea trasului, poate apela la o garanție numită aval din partea unei terțe persoane (bancă) prin menționarea pe față sau pe dosul cambiei „pentru aval” sau „pentru garanție”;
andosarea – transmiterea cambiei prin andosare sau gir are loc atunci când beneficiarul este debitor față de un girator, cu aceeași sumă;
scontarea – este operațiunea prin care posesorul unei cambii obține de la o bancă comercială, înainte de scadență, suma înscrisă în titlu reprezentând valoarea nominală, diminuată cu dobânda aferentă sumei din acel moment până la scadență și cu comisionul băncii;
rescontarea – presupune ca băncile comerciale să transforme cambiile pe care le dețin în bani la banca centrală;
forfetarea – reprezintă vânzarea unei cambii către instituții specializate care preiau, la scontare, riscurile de neplată către debitor.
BILETUL LA ORDIN – un înscris prin care o persoană fizică sau juridică numită emitent se obligă să plătească o sumă de bani, la un anumit termen, unei alte persoane numită beneficiar.
Spre deosebire de cambie, la biletul la ordin vorbim doar de emitent și beneficiar, dintre care:
beneficiarul poate fi: furnizorul exportatorul sau creditorul;
emitentul poate fi: debitorul, importatorul sau cumpărătorul.
CECUL – un înscris, prin care o persoană (trăgător sau emitent) dă ordin unei bănci (tras), să plătească o sumă de bani unei terțe persoane (beneficiar), documentul fiind plătibil în cele mai multe cazuri la vedere.
În cazul cecului vorbim de 3 părți implicate:
trăgătorul – persoana care dă odrin de plată sau care dispune plata;
trasul – cel care efectuează plata în urma dispoziției primite și care de cele mai multe ori este o bancă;
beneficiarul – persoana în favoarea căreia se face plata, putând exista cazul în care beneficiarul poate fi însuși trăgătorul.
Cecul prezintă o serie de avantaje cum ar fi:
simplitatea utilizării;
posibilitaea atunci când este la ordin, de a fi transmis unor terți prin simplă girare ca plată a unei datorii;
permite evitarea plăților în numerar și evitarea riscurilor datorate acestora.
CARDUL – un instrument de plată electronică, un suport de informație standardizat, securizat și individualizat, care permite deținătorului său să utilizeze disponibilitățile bănești proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului, ori să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deținătorului cardului.
La operațiunile de plată prin card vom găsi 3 participanți:
deținătorul (beneficiarul cardului) – care este titular al unui cont la banca emitentă;
banca emitentă – cea care administrează și operează plățile în conturile bancare ale beneficiarilor;
comercianții – cei care acceptă plata prin carduri.
Pot exista 2 feluri de carduri:
cardul de debit (de plată) – permite titularului să efectueze o plată către comerciant, debitarea contului cumpărătorului făcându-se de către banca unde este ținut contul de îndată ce banca a primit documentul semnat și de titularul de card;
cardul de credit – oferă deținătorului său dreptul de a obține de la banca emitentă un credit, în suma necesară efectuării unor anumite plăți. Beneficiarul plății va primi contravaloarea bănească a tuturor facturilor sale printr-o reglementare lunară cu banca emitentă.
CREDITUL DOCUMENTAR – angajamentul asumat de către o bancă pe baza ordinului cumpărătorului, de a vărsa (vira) o anumită sumă vânzătorului (beneficiarului), într-un interval de timp contra remiterii documentelor care dovedesc că o marfă a fost expediată.
Creditul documentar cunoaște 2 variante principale:
acreditivul documentar;
scrisoarea de credit comercială.
ACREDITIVUL DOCUMENTAR – un angajament prin care o bancă (emitentă, ordonatoare), acționând la cererea și în conformitate cu instrucțiunile clientului său (ordonatorul acreditivului, cumpărătorul), se obligă să efectueze o plată către o terță persoană (beneficiarul acreditivului, vânzătorul) sau să plătească, ori să accepte, ca urmare a ordinului dat de beneficiarul acreditivului, cambii care au fost trase de către beneficiar, sau să autorizeze o altă bancă să efectueze o plată către beneficiar, să accepte ori să negocieze cambii.
Pentru exportator (vânzător) acreditivul documentar apare ca o promisiune irevocabilă de plată din partea unei bănci, condiționată de prezentarea de către el, într-un anumit termen, a setului de documente care atestă expediția mărfii.
Pentru importator (cumpărător) acreditivul constă dintr-o dispoziție de plată irevocabilă, în favoarea exportatorului, condiționată de prezentarea de către beneficiar la banca sa a documentelor. Importatorul în calitate de ordonator al acreditivului, formulează în ordinul de deschidere al acestuia (dat băncii sale) exigențele asupra documentelor pe care trebuie să le depună beneficiarul la banca sa, ținând seama de clauzele stabilite în contractul de vânzare-cumpărare, privind derularea tranzacției comerciale, precum și de normele acceptate pe plan internațional, care reglementează conținutul acreditivului.
Acreditivul documentar cuprinde următoarele elemente:
denumirea și sediul băncii care deschide acreditivul;
denumirea și sediul ordonatorului;
momentul deschiderii acreditivului;
valoarea acreditivului și moneda în care se exprimă, precum și documentele în baza cărora se face plata;
denumirea mărfii și menționarea principalelor caracteristici, documentele care fac dovada livrării;
confirmarea acreditivului;
felul acreditivului;
Clasificarea acreditivelor:
după natura lor:
acreditiv documentar revocabil – poate fi anulat sau modificat de către banca emitentă în intervalul de la deschidere și până la prezentarea documentelor, fără a fi nevoie de un acord prealabil al beneficiarului;
acreditiv documentar irevocabil – este cea mai uzuală formă a acreditivului documentar utilizat în comerțul internațional, banca ordonatoare angajându-se irevocabil să plătească beneficiarului suma stabilită ca urmare a prezentării documentelor conforme cu condițiile acreditivului. Aceditivul irevocabil poate fi confirmat sau neconfirmat.
după locul unde se va efectua plata:
acreditiv documetar domiciliat în țara cumpărătorului – stabilește locul de efectuare a plății la o bancă din țara cumpărătorului, de regulă, la banca ordonatoare, iar vânzătorul va putea să încaseze contravaloarea documentelor numai după ce acestea vor ajunge la banca străină și vor fi controlate de aceasta;
acreditiv documetar domiciliat în țara vânzătorului – este întâlnit de regulă pe piețele în care există puternice centre financiar-bancare și prezintă avantajul pentru vânzător că în principiu poate să încaseze valorarea documentelor imediat după depunerea documentelor la banca sa, și nu va avea de suportat cheltuieli sub formă de comisioane și speze bancare care sunt suportate de către cumpărător.
după clauzele aferente modului lor de executare sau de livrare a mărfurilor:
acreditiv documentar transferabil – conține în mod expres clauza de transferabilitate cu următorul conținut: vânzătorul, beneficiarul inițial al acreditivului, poate să își substituie un alt beneficiar, sau mai mulți, respectiv un alt furnizor sau mai mulți, operația de substituire având loc, de regulă, pentru întreaga cantitate de mărfuri ce face obiectul acreditivului. Se pot transfera condițiile inițiale cu posibile excepții: valoarea totală și prețul unitar, data la care expiră valabilitatea acreditivului și termenul de încărcare a mărfii, elemente care pot fi modificate în fucnție de acordul intervenit între primul și al doilea beneficiar. Cheltuielile de transfer se suportă de către primul beneficiar și pot fi efectuate o singură dată;
acreditiv documentar netransferabil – nu se menționează alt beneficiar decât exportatorul;
acreditiv divizibil – suma de încasat se împarte între beneficiar și alte persoane indicate de acesta;
acreditiv indivizibil – nu conține mențiunea de împărțire a sumei;
acreditiv utilizabil total – conține clauza în baza căreia el se poate utiliza o singură dată, în mod total;
acreditiv parțial (plătibil în tranșe) – utilizabil în cazul livrărilor eșalonate a mărfurilor, pentru fiecare tranșă fiind prevăzută atât cantitatea mărfii, cât și termenul de încasare, fiecare livrare fiind privită ca operațiune distinctă una de alta;
acreditiv revolving – variantă a acreditivului plătibil în tranșe care se deschide numai pentru contravaloarea unei tranșe dintr-un contract de comerț exterior și își reîntregește valoarea pe măsura utilizării lui, până la limita valorii la care a fost deschis;
acreditiv utilizabil prin cambii – este oportun atunci când exportatorul neavând suficientă încredere în cumpărător, trage cambii de regulă nu asupra acestuia ci asupra unei bănci;
acreditiv cu clauză roșie – reprezintă o favoare specială acordată vânzătorului care permite băncii ordonatoare să-i avanseze beneficiarului, în contul viitoarei livrări, o parte din valoarea tranzacției permițând exportatorului să se aprovizioneze cu materii prime, materiale, etc., în vederea efectuării exportului, iar importatorul poate solicita de la exportator o garanție până la livrarea mărfurilor;
acreditiv documentar subsidiar – pe baza unei acreditiv extern pe care l-a primit un exportator, acesta urmează să deschidă pe piața sa națională un acreditiv (intern) în favoarea producătorului de mărfuri. Acest acreditiv se utilizează în situațiile în care exportatorul nu este el însuși producătorul mărfurilor ce urmează să se exporte;
acreditiv documentar back-to-back – acreditivul de import deschis pe baza unui acreditiv de export. Se utilizează de regulă de către firmele care intermediază cumpărarea-vânzarea unor mărfuri între furnizori și cumpărători străini care fac operațiuni de reexport.
acreditiv documentar de rambursare – este ordinul scris emis de către o bancă ordonatoare unei bănci corespondente din străinătate, la care are cont și disponibil valutar pentru ca aceasta să țină la dispoziția unei terțe bănci o sumă determinată. Din această sumă, banca terță va rambursa ca urmare a executării unui acreditiv sau a unui ordin de plată pe care l-a primit de la banca ordonatoare.
după momentul plății:
acreditiv cu plată la vedere – efectuarea plății se face imediat ce documentele au fost prezentate și verificate;
acreditiv cu plată la termen – plata se face la o dată ulterioară menționată în acreditiv;
acreditiv de acceptare – plata se va efectua la o dată în viitor;
acreditiv de negociere – se poate obține valoarea documentelor de la banca nominalizată cu autoritatea de a negocia, caz în care orice bancă poate fi privită ca bancă nominalizată;
SCRISOAREA DE CREDIT – modalitate de plată prin care banca emitentă se angajează, în mod irevocabil față de exportator, să efectueze plata cu respectarea condițiilor curpinse în textul scrisorii. Este un document emis de banca importatorului. Este o variantă a acreditivului documentar emisă de către banca importatorului, la ordinul clientului său și adresat direct exportatorului, pe care îl autorizează să tragă cambii la termen sau la vedere.
Spre deosebire de acreditiv, prezintă următoarele trăsături particulare:
este remisă de banca emitentă direct beneficiarului, respectiv vânzătorului;
este domiciliată în toate cazurile în străinătate;
fructificarea scrisorii de credit se face prin intermediul tratelor care sunt trase asupra băncii emitente și se nogociază de beneficiar la banca unde își are contul (pe baza mecanismelor scontării).
INCASSO DOCUMENTAR – constă în faptul că importatorul (cumpărătorul) acceptă plata documentelor remise de către exportator (vânzător), remiterea realizându-se prin băncile celor 2 parteneri: banca exportatorului la care acesta depune documentele de expediție și cea a importatorului care ține contul acestuia. Incasso-ul este folosit în cazul in care există incredere între parteneri, având siguranța din partea exportatorului că va încasa contravaloarea mărfii în timp util, în cadrul duratei obișnuitei a circuitului bancar al documentelor.
Este totuși o modalitate mai puțin sigură pentru exportator decât acreditivul documentar deoarece mafa este livrată pe adresa cumpărătorului fără o garanție de plată. Domicilierea incasso-ului în țara cumpărătorului poate determina întârzierea încasării prețului, iar perioada respectivă în care exportatorul a livrat marfa dar nu a încasat prețul ei se poate aprecia ca fiind perioada unui credit fără dobândă acordat de acesta importatorului.
ORDINUL DE PLATĂ – dispoziția dată de o persoană (ordonator) unei bănci de a plăti o sumă determinată în favoarea unei alte persoane (beneficiar), în vederea stingerii unei obligații bănești provenind dintr-o relație directă între ordonator și beneficiar. Plata propriu-zisă se derulează prin conturi bancare, in scopul de a realiza transmiterea efectivă a banilor către beneficiar.
Ordinul de plată este prin natura sa revocabil, putând fi anulat de către ordonator chiar și înainte de a fi încasat de beneficiar deoarece până în momentul plății sumele se află la dispoziția ordonatorului.
SCRISOAREA DE GARANȚIE BANCARĂ – reprezintă un înscris prin care o bancă denumită „garantă”, se angajează în mod irevocabil că, în cazul în care o anumită persoană fizică sau juridică, denumită „debitor principal”, nu va plăti la un anumit termen o sumă determinată și indicată expres în scrisoare, să plătescă suma neachitată în favoarea unei alte persoane fizice sau juridice, denumită „beneficiar”.
Prin acest înscris banca nu garantează fapte, ci preia întotdeauna obligația de plată a debitorului principal.
Având în vedere criteriul de clasificare „angajamentul băncii garante”, scrisorile de garanție bancare pot fi:
simple – banca garantă poate cere beneficiarului să urmărească mai întâi pe debitorul principal și numai dacă acesa nu poate să achite suma, ea să efectueze plata;
solidare – beneficiarul poate cere executarea plății de către bancă, fără ca în prealabil să urmărească debitorul principal garantat și fără ca banca garantă să poată obiecta;
După „obiectivul garantat”, scrisorile de garanție pot acoperi următoarele situații:
garantează că până la o dată stabilită, importatorul va deschide un acreditiv documentar în favoarea eportatorului;
o bancă se angajează să plătească documentele primite la plată prin incasso documentar, îmbinându-se modalitatea de plată incasso documentar cu scrisoarea de garanție bancară, caz în care se creează avantaj pentru exportator;
o bancă garantează executarea de către furnizor a unui contract în bune condiții;
se garantează cumpărătorului străin restituirea avansului acordat furnizorului, dacă acesta nu livrează mărfurile din culpa lui;
în privința participării la licitațiile internaționale, se garantează că societatea care și-a adjudecat oferta, va încheia și contractul.
Ținând cont de explicațiile de mai sus, putem considera că scrisoarea de garanție bancară reprezintă asigurarea față de riscurile specifice plăților internaționale.
CAPITOLUL IV
4.1 STUDIU DE CAZ LA EXPORT INTRACOMUNITAR (LIVRARE COMUNITARĂ)
4.1.1 Prezentarea generală a S.C. A&S INTERNATIONAL
TRADE IMPEX S.R.L.
S.C. A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L. este o societate comercială cu răspundere limitată, cu sediul social în București, care are ca principal obiect de activitate livrarea intracomunitară de produse pentru menaj și decorative din sticlă, porțelan și ceramică, fiind o societate comercială comisionară, efectuând un export indirect.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, moment începând cu 01.01.2007, conceptul de activitate de export efectuată de către societățile comerciale românești către țări ale Uniunii Europene poartă denumirea de livrare intracomunitară, iar denumirea inițială, de activitate de export, s-a păstrat doar pentru livrările efectuate către țările extracomunitare.
Din punct de vedere al numărului de angajați, societatea se clasifică în întreprindere mică, dar din punct de vedere al cifrei de afaceri, aceasta se situează între întreprinderile mijlocii, cu o cifră de afaceri anuală de peste 1.000.000 Euro.
Istoricul S.C. A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L.
Societatea comercială A&S INTENATIONAL TRADE IMPEX S.R.L. a fost
înființată în anul 1998, sub numărul de înregistrare la Registrul Comerțului J40/5210/1998.
Încă de la început, societatea și-a creat un portofoliu de parteneri cu care colaborează, în mare măsură, și în prezent.
Primele exporturi au fost efectuate către Grecia și le putem denumi “exporturi” pentru că la momentul 1998 încă vorbeam de activitatea de export.
Ca orice început și începutul activității societății comerciale A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L. a fost unul timid. Deși exporturile se efectuau către mai multe firme din Grecia, volumul tranzacționat era unul modest, constituit în principal din articole ceramice pentru menaj.
Ulterior, începând cu anul 2000, societatea comercială A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L. își majorează portofoliul de clienți și de asemenea, își lărgește și oferta de mărfuri și servicii.
Vorbim practic de o triplare a clienților, de o diversificare a piețelor de desfacere și evident, de o majorare a ofertei. Astfel, apar în nomenclatorul de produse noi articole din ceramică pentru menaj, articole din ceramică pentru decorațiuni interioare, articole din sticlă pentru menaj, dar și decorative și ca o noutate absolută, societatea comercială începe să exporte articole de mic mobilier din lemn, precum și alte articole.
Din anul 2000 și până în 2003, societatea comercială își deschide noi perspective de export, astfel că la sfârșitul anului 2003, exporturile A&S INTERNATIONAL ajungeau în Grecia, Franța, Spania, Portugalia, iar în fiecare dintre aceste țări existau câte 2-3 parteneri.
De asemenea, odată cu majorarea portofoliului, se majorează și cifra de afaceri a societății comerciale A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L., care de la 100.000 DM în 1998, ajunge în 2003 la peste 2.000.000 Euro, această majorare datorându-se în mare măsura creșterii volumului de tranzacționare.
Din anul 2003 până în anul 2008 societatea comercială A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L. reușește să-și diversifice gama sortimentală de mărfuri.
Este momentul în care se ia o decizie importantă pentru societatea comercială, în sensul că se păstrează pentru continuitate piețele Greciei și Franței, urmănd ca celelalte piețe să se elimine.
În acest moment, societatea comercială reușește pe cât posibil să se mențină pe piața Franței, deoarece dată fiind conjunctura economică actuală, piața Greciei este aproape inexistentă.
Evoluția economică a S.C. A&S INTERNATIONAL
TRADE IMPEX S.R.L.
Așa cum am făcut deja anumite referiri în subcapitolul anterior, cu privire la evoluția economică a societății comerciale A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L., se poate observa că din punct de vedere al evoluției economice, societatea a avut un trend ascendent până în anul 2008, după care, intervenind criza economică la nivelul țărilor europene, societatea comercială A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L. a fost afectată atât din punct de vedere al diminuării cererii, cât și din punct de vedere al diminuării propriei sale oferte.
Dacă ar fi să reprezentăm grafic evoluția economică a societății comerciale A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L., aceasta ar apărea ca în fig. 4.1.
Fig.4.1
La sfârșitul anului 2010, societatea comercială stabilește un prag de minimum absolut de la înființarea acesteia, cu o cifră de afaceri ce nu depășește 500.000 Euro.
Începând cu primul semestru al anului 2011, se întrezărește un nou reviriment datorat depășirii crizei economice în Europa care a dus la deblocarea consumului, cooptării în portofoliul firmei a unor noi clienți externi și creșterii capacității de producție a partenerilor autohtoni, respectiv diversificării gamei sortimentale.
Gama sortimentală comercializată de către S.C. A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX S.R.L. este alcătuită din articole de menaj, respectiv articole decorative din ceramică și sticlă.
Articolele din ceramică pentru menaj, din care categorie fac parte porțelanul și ceramica, sunt reprezentate prin:
farfurii și salatiere
căni de lapte sau supă
cești de ceai sau cafea
cafetiere, ceainice, salatiere
boluri și suporți de ou
platouri, căni de apă, solnițe etc.
Articolele ceramice decorative sunt reprezentate prin:
vaze
bomboniere
bibelouri etc.
Pentru elaborarea studiului de caz cu privire la operațiunea de export intracomunitar, din portofoliul firmei A&S INTERNATIONAL TRADE IMPEX am selectat un client din Franța (Compagnie Francaise de Commerce International – CFCI) de la care s-a primit comanda externă nr. BCF140014/21.01.2014, pe care apar următoarele informații:
data emiterii;
furnizorul;
clientul final și varianta de program de vânzări;
termen de livrare cerut;
destinația mărfii;
produsul cerut și descrierea lui;
cantitatea în număr de bucăți;
modalitatea de ambalare și paletizare;
modalitatea de etichetare pe produs;
modalitatea de marcare a coletelor finale;
o fotografie a produsului.
Deoarece CFCI este un client tradițional și de încredere, verificarea bonității cumpărătorului nu mai constituie o necesitate.
Ca formă, comanda externă nr. BCF140014 poate fi considerată o cerere de ofertă, deoarece nu se menționează prețul articolelor, condiția de livrare și condițiile de plată.
Întrucât A&S INT’L nu este producător, urmând a efectua o livrare comunitară indirectă, trebuie să își asigure fondul de marfă de la un producător specializat, pentru a satisface cererea clientului.
În acest caz, A&S INT’L emite către CESIRO S.A. – Sighișoara comanda internă nr. BCF140014/21.01.2014 și către CASTRUM PRINT – Sighișoara emite o cerere de ofertă. În comanda către CESIRO, pe lângă elementele preluate de pe cererea clientului extern (comanda externă) sunt menționate descrierea amănunțită a fiecărui articol cu privire la modelul acestuia (md.3070), culoarea glazurii (G010 – alb), decorul produsului si culoarea acestuia (decalc „LOFT” – cool grey 8C), prețurile articolelor în condiția ExW, respectiv certitudinea comenzii și toleranțele la livrare: „Comanda este fermă și se consideră livrată cu cantitățile exacte din fiecare articol”.
Întrucât în comanda externă este vorba de articole decorate cu decalc s-a emis către CASTRUM PRINT cererea de ofertă, unde se menționează, printre altele, că plusul de tiraj al decalcomaniilor îl va stabili CESIRO în fincție de pierderile în producție, cantitățile menționate în cererea de ofertă fiind cele care vor fi livrate către firma franceză.
Conform contractului de comision încheiat în prealabil cu CESIRO, orice comandă care nu este infirmată în 48 de ore de la emitere, se consideră confirmată tacit și lansată în producție.
Cum CESIRO nu a infirmat comanda, A&S consideră fondul de marfă asigurat și emite CFCI factura proformă nr. 564/24.01.2014 ca o confirmare a cererii de ofertă (comanda externă nr. BCF140014).
În factura proformă sunt menționate următoarele elemente:
numărul și valabilitatea contractului extern;
cumpărătorul, cu adresa completă și număr de cont TVA;
emitentul comenzii, cu adresa completă;
numele și adresa completă a depozitului unde se va livra marfa;
condiția de livrare;
modul și mijlocul de transport;
locul și data prevăzute pentru încărcare;
condiția de plată;
dreptul de proprietate al exportatorului asupra mărfii până la încasarea contravalorii acesteia;
asigurarea mărfii – conform CMR;
urmărirea mărfii pe timpul transportului – în sarcina cumpărătorului;
descrierea mărfii – încadrând-o în nomeclatorul combinat în vederea întocmirii ulterioare a delcarației INTRASTAT;
greutate netă/brută și cubaj aproximative;
descrierea în amănunt al fiecărui articol + cifrele codului de bare ;
unitate de măsură;
cantitate, preț/bucată, valoare totală/produs;
total general;
mențiuni referitoare la calitate, cantitate, ambalaj, marcaj, termen de livrare (negociat și confirmat), loc de livrare.
Factura proformă este semnată și ștampilată de către A&S INT'L, iar în cazul în care este acceptată de către CFCI, o retransmite semnată și ștampilată.
De regulă, între termenul de livrare cerut la CESIRO și cel confirmat clientului, din uzanță se ia o marjă de 10 – 15 zile.
Urmare comenzii lansate către CASTRUM, aceștia livrează marfa la CESIRO în data de 04.02.2014 și emit factura fiscală nr. 650/04.02.2014 către A&S INT’L în sumă de 1.317,46 € (5.920,00 RON) + 1.420,80 RON TVA, ceea ce reprezintă 0,057 €/decalc.
În baza comenzii interne nr. BCF140014 CESIRO emite factura invoice în valută nr. CES1416010/28.02.2014 unde, printre altele, se menționează țara de origine a mărfii, însoțită de factura fiscală cu același număr emisă în RON la cursul zilei de facturare cu cotă de TVA de 24%.
Având în vedere că cei doi producători au emis facturile cu data de 28.02.2014, A&S trebuie să emită către CFCI factura externă astfel încât să nu apară discrepanțe în declarațiile INTRASTAT, astfel se emite factura externă nr. 099311 în data de 28.02.2014, însoțită de lista de colisaj.
În data de 12.03.2014 se livrează un palet de marfă, marfă care nu face obiectul acestui studiu de caz, fiind livrată împreună cu alte 5 partiții de marfă, în data de 13.03.2014 se livrează o a doua partiție de 6 paleți din comanda CFCI, A&S emițând bonul pentru cea de-a doua livrare(vezi anexa 14 – 15) și completând documentul de transport CMR.
Ținând cont de condiția de livrare stabilită cu firma franceză anume CPT Grans en Provence, si de condiția de livrare stabilită cu CESIRO anume ExW, A&S INT’L are obligativitatea de a contacta firma de expediție în vederea asigurării transportului de la Sighișoara – România până la Grans en Provence – Franța.
A&S INT’L contactează firma de transport ORIZONT – Sighetul Marmației, societate de transport rutier cu care A&S a încheiat anterior un contract de prestări servicii, și emite comanda convenție de transport în care sunt menționate:
felul mijlocului de transport solicitat;
data și locul încărcării;
persoana de contact de la locul încărcării;
data, ora și locul descărcării;
tariful convenit;
modalitatea de plată;
instrucțiuni cu privire la confirmarea documentului de transport al destinație;
instrucțiuni cu privire la încărcarea și securizarea mărfii în camion;
În data de 19.03.2014 se livrează ultimii 8 paleți cu marfă din comanda CFCI pentru care A&S în baza dispoziției de livrare CESIRO emite cel de-al 3-lea bon de livrare și CMR-ul aferent.
Pentru a considera încheiată livrarea intracomunitară a comenzii BCF140014, schimbarea dreptului de proprietate asupra mărfii făcându-se de la transportator la depozitul indicat de client, în speță VEOLOG – Grans en Provence, Franța, proba acestui schimb de proprietate se face în baza confirmării prin semnătură și ștampilă atât a bonurilor de livrare cât și a documentelor de transport, pe care ulterior firma de transport le va returna în original A&S-ului.
Având condiția de plată prin transfer bancar (ordin de plată) la 30 de zile după data facturării la banca beneficiarului din București, în data de 24.04.2014 s-a încasat integral contravaloarea mărfii facturate pe factura externă nr. 099311.
Din punct de vedere statistic, livrarea intracomunitară este considerată a fi efectuată în momentul declarației INTRASTAT. În data de 11.03.2014 este întocmită și transmisă declarația statistică INTRASTAT privind schimburile de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene, în speța noastră declarație cu privire la expediere, pentru perioada de referință februarie 2014, tipul declarației fiind „nouă”, si tot în data de 11.03.2014 este primită și confirmarea înregistrării acestei declarații primită de la INTRASTAT.
Din punct de vedere economico – financiar, livrarea intracomunitară a comenzii CFCI nr. BCF140014 (livrarările a doua și a treia) poate fi reprezentată astfel:
valoare totală CPT: 16.311,40 €
valoare totală ExW ceramică: 10.461,52 €
comision intern (CESIRO 3%): 313,85 €
preț ExW decalc: 1.317,46 €
preț transport Sighișoara – Grans en Provence: 14 x 89,40 €/pal. = 1.250,00 €
profit brut operațiune CFCI (livrările 2 și 3): 16.311,40 € – 10.461,52 € + 313,85 € – 1.317,46€ – 1.250,00 € = 3.596,27 €
4.2 STUDIU DE CAZ LA EXPORT EXTRACOMUNITAR
4.2.1 Prezentarea generală, istoric și evoluția economică a SC CESIRO S.A.
Fondată în anul 1957, în orașul Sighișoara, fabrica de faianță menaj CESIRO este continuatoarea tradiției ceramice specifice spațiului cultural și spiritual al Transilvaniei, numarându-se printre primele societăți din Romania în acest domeniu. Descoperirile arheologice din diverse puncte ale Sighișoarei atestă faptul că încă din primul mileniu înainte de Hristos exista aici știința prelucrării lutului.
Denumirea CESIRO – CEramică, SIghișoara, ROmânia – a primit-o la 1 ianuarie 1991 odată cu desprinderea din fosta Întreprindere de Sticlărie și Faianță Sighișoara.
Înzestrarea tehnică în acel moment era la nivelul anilor de pornire, cu perfecționări aduse în această lungă perioadă mai mult prin inovare și autodotare, decât prin achiziționări de utilaje și tehnologii performante. Producția actuală a societății este de 4,5 milioane produse pe lună, în mare majoritate farfurii, platouri, cești și boluri, dar se mai produc și accesorii pentru masă cum ar fi: ceainice, cafetiere, suporturi de ouă, șervețele, unt, doze, scrumiere cât și obiecte decorative: vaze, ghivece, coșuri de fructe; toate produse în peste 100 de culori în fiecare lună, unele dintre acestea fiind decorate cu decalcomanii, sitografii, pictură manuală, etc.
Societatea exportă peste 85% din ceea ce produce în principal către țări europene precum: Anglia, Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Serbia, Spania și Ungaria, fiind prezenți în cele mai mari supermarketuri și hiperrmarketuri în toată Europa și nu numai, din care 60% export direct și livrări intracomunitare directe și 40% export indirect prin comisionari.
Deși obiectul de activitate principal îl reprezintă producția de ceramică, CESIRO și-a dezvoltat în ultimii ani și o serie de servicii complementare ca de exemplu: serviciu de livrări pe piața internă și magazin de desfacere en-detail sub denumirea de CESIRO „House All”, transport rutier CESIRO TRANS, importă și produce materii prime pentru alte societăți cu același domeniu de activitate.
Având în vedere că o societate comercială autorizată să exercite activități de comerț exterior trebuie să își creeze structuri organizatorice adecvate obiectului său de activitate, neexistând totuși rețete consacrate pentru structuri organizatorice în tehnica comerțului internațional, se va ține seama de organizarea științifică a muncii și de legislația națională în materie de comerț exterior. În cazul CESIRO, fiind o societate comercială de producție abilitată să întreprindă activități de comerț internațional, și-a creat un departament de export care funcționează ca o întreprindere cu atribuții în export. Acest departament este unul integrat în structura organizatorică generală a societății, operațional, deservit de sectoarele funcționale ale societății. La rândul lui, departamentul de export este compartimentat în servicii de export profilate pe produse și zone geografice care au ca atribuții:
activitatea de marketing;
pregătirea materialelor documentare;
corespondența cu partenerii de afaceri;
lansarea ofertelor și comenzilor în producție;
negocierea și încheierea contractelor de vânzare – cumpărare sau de intermediere și comisionare;
emiterea documentelor comerciale contractuale;
derularea exportului;
activitatea post-vânzare;
În cadrul studiului de caz cu privire la derularea unei operațiuni de export extracomunitar am ales o operațiune de export direct efectuată de CESIRO către Serbia.
În urma cererii de ofertă primite de la firma LOGICCA D.O.O. – Belgrad, Serbia, CESIRO prezintă oferta sa, negociază prețurile și primește comanda externă pentru 5 paleți de farfurii desert albe cu decor decalcomanie „YO DORO”. Marfa este produsă, etichetată și ambalată conform instrucțiunilor din comanda clientului, adică 12 bucăți într-o cutie după care marfa s-a paletizat pe 5 paleți.
Întrucât CESIRO este producătorul mărfii, de regulă, își negociază exporturile în condiția de livrare FCA Sighișoara, ceea ce presupune ca partenerul să își preia marfa asigurându-și transportatorul și încheiând contracte de transport, respectiv suportând cheltuielile și riscurile aferente operațiunilor induse de deplasarea mărfurilor la destinație, din momentul predării acestora cărăușului, CESIRO având obligația livrării mărfii ambalată transportatorului ales și dislocat de către cumpărător, respectiv să vămuiască marfa la export.
La momentul livrării comenzii către LOGICCA – Serbia, CESIRO emite invoice (factura externă) nr. CES1415058/25.03.2014 pe care sunt menționate următoarele elemente:
numele vânzătorului, adresa și codul de TVA;
numele cumpărătorului, adresa și codul de TVA;
modalitatea și mijlocul de transport (camion), însoțit de numărul de inmatriculare;
data și locul de încărcare;
condiția de livrare;
condiția de plată;
țara de origine;
descrierea articolului, cantitatea, prețul și valoarea totală;
număr de paleți;
greutate netă și brută;
banca și numărul de cont pentru încasarea contravalorii.
În cazul studiat condiția de plată, conform contractului dintre CESIRO S.A. și LOGICCA D.O.O., apare menționată pe factură ca fiind „transfer bancar efectuat în avans” fiind o comandă mică, pesonalizată, pentru a fi asigurată plata mărfii și a fi imposibil clientului să se răzgândească sau să diminueze cantitatea comandată, întotdeauna este de preferat ca plata să fie cerută și efecutată în avans față de momentul producției.
Tot la momentul livrării este întocmită lista de colisaj (packing list) care însoțește invoice-ul.
Fiind vorba de o livrare extracomunitară, pentru certificarea originii mărfii, nu este suficientă doar menționarea țării de origine pe factura externă, ci mai trebuie întocmit un certificat de circulație a mărfurilor, EUR. 1, utilizat în schimburile preferențiale dintre Uniunea Europeană și țările, grupurile de țări sau teritoriile extracomunitare, în cazul nostru Serbia, menționându-se țara în care produsele sunt considerate originare, în speța noastră România, și țara de destinație a acestora – Serbia.
Pe certificatul de circulație a mărfurilor se menționează, pe lângă denumirea exportatorului, importatorului, a mărfurilor, greutăți sau alte unități de măsură, viza vămii. Aceasta presupune că pe certificatul EUR. 1 se trece felul documentului de export, în cazul nostru DVE, cu numărul aferent și data emiterii, unitatea vamală care l-a emis, în cazul nostru Târgu Mureș, țara și locul de eliberare, și este emis sub declarația exportatorului. Certificatul este parafat atât de vama română, cât și de exportator.
Ca în orice operațiune de export extracomunitar, trebuie întocmită declarația vamală de export. CESIRO transmite instrucțiunile declarantului său vamal, care introduce în sistemul ASYCUDA informațiile primite și întocmește declarația vamală de export nr. 14ROBV8800E0024564/25.03.2014 pe care apar următoarele informații:
denumire, adresă și cod TVA și limbă exportator;
denumire, adresă și limbă importator;
numărul de exemplare emise;
birou vamal;
numărul de referință;
identitatea și naționalitatea mijlocului de transport la plecare;
mod de transport;
localizarea mărfurilor;
greutate brută;
birou vamal de ieșire de pe teritoriul țării (în cazul nostru Stamora Moravița ROTM5510);
mențiuni cu privire la nr. de colete, descrierea mărfurilor, documentul atașat de exportator, alte certificate prezentate, etc.
Declarația este controlată la biroul vamal de expediție unde este parafată de acesta, iar la ieșirea din țară este recontrolată de către biroul vamal de ieșire.
De asemenea mijlocului de transport i se întocmește de către exportator un document de transport CMR și i se completează documentul de transport T1.
CONCLUZII
Studiind în amănunt atât structura comerțului exterior al României cât și derularea operațiunilor de export intra și extra comunitar în lucrarea cu titlul „DERULAREA OPERAȚIUNILOR DE EXPORT. COMPARAȚIE ÎNTRE DERULAREA OPERAȚIUNII DE EXPORT INTRA ȘI EXTRA COMUNITARE”, se poate concluziona că în sens extins al termenului, derularea unei operațiuni de export, fie el ori intracomunitar ori extracomunitar, se efectuează în același fel.
Pornind de la primul capitol am arătat structura comerțului exterior românesc care la începutul anului 2014 era ușor bazat pe importuri (51,74%), exporturile reprezentând 48,26%, ceea ce arată o continuă creștere a ponderii exporturilor. Aceeași statistică la începutul anului 2008 arăta comerțul exterior al României ca fiind preponderent bazat pe importuri (aproximativ 61%).
Dacă am studiat mai amănunțit aceste date, la începutul anului 2014 din total importuri, 74% reprezentau importuri U.E., iar din total exporturi aproximativ 70% merg din România către țările U.E.
Concluzia care de desprinde este aceea că Piața Comună Europeană reușește să-și acopere aproape ¾ din necesarul acesteia.
Din capitolele 2 și 3 în care am studiat din punct de vedere teoretic derularea unei operațiuni de export intra și extra comunitar desprind concluzia că operațiunea principală este aceea de export la care, din perspectiva comerțului exterior românesc, a apărut particularitatea sa, livrarea comunitară.
Principalele diferențe dintre operațiunea principală și particularitatea sa sunt:
pentru exportul propriu-zis se cere întocmirea unui certificat de origine pentru a se arăta originea mărfii, pe când la livrarea comunitară nu este necesar;
pentru livrarea comunitară trebuie întocmită declarația INTRASTAT ;
pentru export, mărfurile trebuiesc vămuite, moment în care se emite declarația vamală de export sau import, pe când la livrarea comunitară teritoriul vamal al Uniunii Europene este considerat ca fiind format din teritoriile tuturor statelor membre, motiv pentru care nu trebuie efectuat control vamal;
la livrarea comunitară se emite factură pentru vânzarea mărfurilor fără TVA, conform Codului Fiscal (art.143 alin. 2 lit. A) mărfurile fiind scutite cu drept de deducere, fiind obligatorie menționarea în factură a codului de TVA atât al livratorului cât și al destinatarului mărfii;
Din capitolul 4 în care am arătat, pe baza studiilor de caz, efectiv derularea unei operațiuni de export propriu-zis (extracomunitar) și derularea unei operațiuni de livrare comunitară concluzia care s-ar desprinde este aceea că pentru ambele exporturi cererea de ofertă sau comanda este tratată identic pentru ambele cazuri, modalitatea de plată se stabilește de comun acord în ambele cazuri, contactarea firmei de expediție și efectuarea transportului se face identic pentru ambele cazuri, la fel și pregătirea mărfii de export și verificarea bonității cumpărătorului, diferențele majore dintre cele două fiind legate în principal de raportarea statistică care trebuie efectuată și anume, la livrarea comunitară declarația INTRASTAT, iar la export declarația EXTRASTAT, și de formalitățile vamale din țara de expediție și din țara de destinație.
BIBLIOGRAFIE
LUCRĂRI DE AUTORI
Aurelian P. S. Opere economice, Ed. Academiei, București, 1967
Basno C., Dardac N. Operațiuni bancare. Instrumente și tehnici de plată. Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996
Cristureanu C., Popa I. Tranzacții internaționale, Ed. Economică, București, 1998
Deteșan A., Albu A. D., Puiu A., Țigăieru Gh., Probleme de drept și tehnică comercială internațională, vol. II, Ed.
Moțiu A., Jipescu C. T., Bibicescu Gh., Viața Economică, supliment, București, 1973
Rădoi Gh., Imireanu M. Gh., Nestor I.
Dinu A. M., Rujan O. A. Tranzacții economice internaționale, Ed. Pro Universitaria, București, 2011
Enescu C. Calculul rentabilității în comerțul exterior, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1977
Fuerea A. Drept comunitar al afacerilor, ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București 2006
Fuerea A. Drept internațional privat, Ed. Actami, București 2002
Gavalda C., Parleani G. Droites des affaires de l’Union Europeenne, 3eme, Ed. Litec, 1999
Ilie G. Investiții străine directe, Ed. Pro Universitaria, București, 2012
Kotler Ph. La concurence totale, Le Edition d’Organisation, Paris, 1987
Kotler Ph. Managementul marketingului, Ed. Teora, București, 1998
Laurant L. Le management des temps dificiles, Ed. Sydemore, Paris, 1994
Mazilu D. Dreptul comerțului internațional – parte specială, ediția a V-a, Ed. Lumina Lex, București, 2006
Olaru O. L. Tehnica operațiunilor de comerț exterior, Ed. Pro Universitaria, București, 2010
Petre T., Iordache G. Studiul calității produselor și serviciilor, Ed. NICULESCU ABC, București, 2003
Puiu A. Management în afacerile economice internaționale, Ed. Independența Economică, București, 1992
Stoian I. Cartea specialistului în comerț exterior, vol I-II, Ed. Caraiman, București, 1994
Sută N. Curs de comerț internațional și politici comerciale, Ed. Ceres, București, 1992
Voiculescu D. Competitivitatea întreprinderilor și a națiunilor, Ed. Intact, București 2007
STUDII ȘI RAPOARTE
*** Buletin Statistic de Comerț Internațional lunile februarie 2008, 2012, 2013, 2014 editat de Institutul Național de Statistică, disponibil pe www.intrastat.ro
*** Sistemul de Control al Exportului – ECS, editat de Autoritatea Națională a Vămilor România, disponibil pe www.customs.ro
*** SR ISO 9001 – Trasabilitate, sisteme de management al calității. Cerințe, 2008
SURSE INTERNET
http://www.mfinante.ro – site-ul oficial al Ministerului Finanțelor Publice
http://epp.eurostat.ec.europa.eu – site-ul oficial al EUROSTAT
http://eur-lex.europa.eu – site-ul oficial pentru ligislație europeană
http://www.houseall.ro
http://ro.wikipedia.org/
http://www.google.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Derularea Operațiunilor DE Export. Comparație Între Derularea Operațiunii DE Export Intra ȘI Extra Comunitare (ID: 113664)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.