Derivarea Si Compunerea Parasintetica In Limba Romana

Cuprins

Argument

Introducere în studiul formării cuvintelor

Importanța formării cuvintelor pentru lexicologie

Principalele procedee de formare a cuvintelor în limba română

Termenul parasintetic în lucrări lexicografice și de specialitate

Lucrări lexicografice

Dicționare generale

a) Dicționare generale ale limbii române

b) Dicționare generale ale limbii franceze

c) Dicționare generale ale limbii engleze

Dicționare de terminologie lingvistică

a) Dicționare generale de terminologie lingvistică

b) Dicționare românești de terminologie lingvistică

Lucrări de specialitate

a) Lucrări de specialitate din lingvistica generală

b) Lucrări de specialitate din lingvistica romanică

c) Lucrări de specialitate din lingvistica românească

Derivarea și compunerea parasintetică

Locul derivării parasintetice în ansamblul tipurilor de derivare

Locul compunerii parasintetice în ansamblul tipurilor de compunere

Compunerea parasintetică

Tipuri de compuse parasintetice

4.1.1. Substantive compuse parasintetice

4.1.2. Adjective compuse parasintetice

4.1.3. Verbe compuse parasintetice

Alte criterii de clasificare 4.2.1. Criteriul originii 4.2.2. Criteriul vechimii 4.2.3. Criteriul răspândirii 4.2.4. Criteriul normativ

Studii de caz

Compuse parasintetice adjectivale care denumesc locuitorii

Derivate și compuse parasintetice în structura cărora apare formantul în-

6. Considerații finale

6. 1. Concluzii

6. 2. Limite

6. 3. Perspective

Sigle și abrevieri lexicografice

Bibliografie selectivă

Argument

În perioada 1970–1989 au fost publicate trei volume din Tratatul de formare a cuvintelor în limba română (FCLR), după cum urmează: volumul I. Compunerea (1970), volumul II. Prefixele (1978) și volumul III. Sufixele. Din seria consacrată sufixelor a apărut numai prima parte care are ca titlu Derivarea verbală (1989).

Din păcate, în perioada postdecembristă, dificultățile de ordin material au făcut imposibilă publicarea unor volume care să continue prezentarea principalelor procedee de formare a cuvintelor sau de îmbogățire a vocabularului. Lipsește astfel (și) volumul consacrat derivării parasintetice, de aceea ne-am propus ca în lucrarea noastră cu titlul Derivarea și compunerea parasintetică în limba română. Tipuri de formații parasintetice să definim conceptul parasintetic, să prezentăm principalele caracteristici ale acestor două procedee mixte de îmbogățire a vocabularului, să aducem în discuție criterii de diferențiere a derivatelor și compuselor parasintetice și să realizăm o clasificare a compuselor parasintetice românești pe baza unor criterii diverse, altele decât cel gramatical, care țin seama de următoarele aspecte: originea, vechimea, aria de răspândire și raportarea lor la normele în vigoare ale limbii române actuale.

Punctul de plecare al lucrării îl constituie importanța formării cuvintelor pentru lexicologie. În primul capitol vom vorbi de aceea într-un subcapitol despre lexic, care constituie compartimentul cel mai instabil și mai deschis al limbii, iar într-un alt subcapitol, despre pricipalele procedee interne de formare a cuvintelor în limba română: derivarea, compunerea și conversiunea, pe care le vom prezenta mai pe larg, cu tipurile și subtipurile lor.

Discutarea a două procedee sui-generis de formare a cuvintelor: derivarea parasintetică și compunerea parasintetică, va conduce, în mod firesc, la un al doilea capitol care va fi consacrat definirii termenului parasintetic. Acest concept este discutat în dicționarele de terminologie lingvistică și în alte lucrări de specialitate și explicat în mod diferit în lucrări lexicografice cu caracter general și în dicționare de lingvistică românești, dar și străine, de aceea ne propunem să trecem în revistă cele mai importante dintre abordările existente.

Prezentarea diverselor accepții ale conceptului parasintetic va fi însoțită aici de analiza unor fapte de limbă relevante – derivate și compuse parasintetice – selectate din domeniul lexical.

În capitolul al treilea vom vorbi despre locul derivării parasintetice și al compunerii parasintetice în ansamblul procedeelor interne de formare a cuvintelor, încercând astfel să surprindem mult mai bine specificul celor două procedee prin raportarea lor la clasa din care fac parte și la celelalte subtipuri care sunt în aceeași clasă cu ele.

În următorul capitol, al patrulea, ne propunem să realizăm un tabloul cât mai complet al compunerii parasintetice, începând cu implicarea în această încercare taxonomică a unui criteriu gramatical care va duce la delimitarea a trei subtipuri de compuse parasintetice: substantivale, adjectivale și verbale, ajungând într-un alt subcapitol la alte criterii de clasificare: criteriul etimologic, criteriul vechimii, criteriul geografic și criteriul normativ. Nu vor lipsi însă nici referirile la sfera semantică pe care o ilustrează într-un mod atât de divers formațiile parasintetice din limba română.

După cum se vede, avem intenția de a prezenta aspecte diferite ale compunerii și derivării parasintetice, prin urmare în acest capitol al lucrării noastre ne vom concentra asupra a ceea ce rezultă concret în urma celor două modalități de formare a unităților lexicale de tip derivate și compuse parasintetice, cu alte cuvinte, asupra materialului lexical care se încadrează în cele două categorii menționate mai sus.

Materialul lexical pe care ne vom întemeia cercetarea lingvistică include adjective compuse parasintetice care denumesc locuitorii și derivate parasintetice cu prefixul în- și cu un sufix verbal, care s-au atașat simultan la o bază nominală. După ce au fost adunate în primul rând din DA/DLR și raportate în privința explicațiilor etimologice la lucrări lexicografice mai noi ca DEX2 sau mai vechi ca TDRG și CADE, faptele de limbă vor fi examinate critic în capitolul al cincilea, mai ales sub aspectul formării sau apariției lor în limba română și, implicit, al originii care le este indicată în dicționare și în unele studii de specialitate.

Concluziile cercetării noastre vor fi menționate într-un capitol special, în care vom arăta și limitele acestei lucrări.

În rezumat, lucrarea este consacrată unui procedeu semnificativ de formare a cuvintelor în limba română care are ca rezultat formațiile parasintetice, iar clasele prezentate vor ilustra diversitatea acestui procedeu de îmbogățire a vocabularului în diferite etape din evoluția limbii noastre.

I. Introducere în studiul formării cuvintelor

1. Importanța formării cuvintelor pentru lexicologie

Asemenea altor limbi, româna a evoluat de la o epocă la alta, cele mai multe modificări fiind suferite de lexicul sau vocabularul ei. Vocabularul reprezintă totalitatea cuvintelor care există și au existat cândva în limbă, iar disciplina care studiază modificările suferite de aceasta se numește lexicologie. Lexicul este considerat compartimentul cel mai instabil și mai deschis al limbii, deoarece toate schimbările și progresele științei au o mare influență asupra vocabularului. De asemenea, este indiscutabil faptul că bogăția unei limbi este dată, în primul rând, de diversitatea și de varietatea vocabularului ei, alături de cea a frazeologiei și de cea sinonimică (Hristea 1984: 7).

Pentru a putea studia modificările suferite de vocabularul limbii române, este necesar să cunoaștem mai întâi unitatea de bază a lexicului, cuvântul. Orice fenomen poate fi denumit ca unitate, dacă i se pot stabili limitele, dacă își poate îndeplini sau nu funcția și dacă elementele sale componente se comportă altfel decât întregul. Pentru a putea fi numită unitate, cuvântul trebuie să corespundă unor condiții, printre care se numără și aceea potrivit căreia stabilirea limitelor se face prin izolare, aceasta fiind asigurată prin trei procedee: permutarea, substituirea (substituția) și distribuția. Permutarea permite așezarea unității presupuse a fi cuvânt in alt loc al enunțului. Substituția este procedeul înlocuirii unității presupuse a fi cuvânt cu o altă unitate. Distribuția reprezintă capacitatea de combinare a unității presupuse a fi cuvânt, cu alte unități din limbă. De exemplu: Ion scrie tema. Scrie tema Ion. Tema scrie Ion. Tema Ion scrie. Ion tema scrie. Aceste enunțuri, considerate propoziții, au același înteles global, deoarece toate comunică faptul că o anumită persoană (Ion) realizează o anumită acțiune (scrie tema). Păstrarea înțelesului global este principala condiție a valabilității unei permutări. Enunțul dat îndeplinește și cea de-a doua condiție, aceea a substituției, oricare dintre unități putând fi înlocuite. Dacă substituim scrie cu citește, rezultă Ion citește tema, condiția fiind astel îndeplinită. Însă, din cauza deosebirii incontestabile dintre înțelesul global al celor două enunțuri, scrie și citește trebuie considerate unități lexicale diferite (Dobridor 1980: 167). Distribuția este legată de asocierea unității analizate cu alte unități. Astfel, verbul scrie se asociază cu un nume de ființă, și nu cu unul de lucru: Ion scrie, dar nu și lingura scrie.

Consecința aplicării celor trei procedee de analiză enumerate mai sus este delimitarea cuvântului de enunț și, implicit, dovada autonomiei lui. Autonomia cuvântului nu poate fi însă pe deplin convingătoare dacă nu se demonstrează că acesta nu se mai împarte în alte unități –tot autonome – de același fel. Spre exemplu, în cuvântul cotitură recunoaștem două părți componente: un verb la participiu cotit și un sufix -ură. Însă și sufixul este o unitate și are autonomie. El este autonom numai față de participiu, deoarece poate trece de la un participiu la altul: de la cotit la murat, pocit, adunat etc., dar nu și față de enunț. Rezultă astfel că un cuvânt este autonom față de enunț, iar părțile constitutive sunt autonome față de morfemul de bază. Prin urmare, „numim cuvânt orice fragment care are autonomie față de enunț, prezință o distribuție proprie, poate fi substituit cu o unitate similară și este adesea permutabil.”

Totuși, conform celei mai cunoscute definiții date acestui concept, cuvântul „reprezintă asocierea unuia sau mai multor sensuri cu un complex sau înveliș sonor susceptibil de o întrebuințare gramaticală în procesul comunicării”. Ca unitate lexicală, el este constituit nu numai din așa-zisa „formă-tip” care se regăsește inserată în dicționare, ci și din toate formele gramaticale sau flexionare pe care le cunoaște în procesul comunicării.

„Prin formarea cuvintelor se înțelege obținerea unor noi unități lexicale de la materialul lingvistic evident deja existent, printr-un ansamblu de procedee specifice limbii respective.” Cuvântul format este alcătuit din cuvântul de bază sau primitiv la care se pot adăuga sufixe și/sau prefixe.

Din punctul de vedere al criteriului etimologic, cuvintele formate pot fi creații interne sau moștenite, calchiate ori împrumutate.

Creațiile interne pot fi studiate din punctul de vedere al procedeului de obținere, iar din punctul de vedere al factorului productivitate se disting procedee principale, procedee secundare și procedee mixte de formare a cuvintelor (Groza 2004: 128).

Toate creațiile interne care au o rădăcină comună sunt deductibile dintr-un cuvânt de bază și sunt înrudite ca înțeles. Acestea fac parte din familia lui lexicală.

2. Principalele procedee de formare a cuvintelor în limba română

Principalele procedee interne de formare a cuvintelor în limba română sunt: derivarea, compunerea și conversiunea.

Derivarea poate fi: propriu-zisă (denumită și derivare progresivă), care se realizează prin adăugare de afixe lexicale și lexico-gramaticale, de exemplu: singurătate (derivat cu sufix) și străbun (derivat cu prefix) și regresivă (denumită și derivare inversă), care se realizează prin suprimarea afixelor sau a unor segmente interpretate ca afixe (de exemplu: mașter <mașteră).

Compunerea este un procedeu intern de formare a cuvintelor care constă în îmbinarea regăsește inserată în dicționare, ci și din toate formele gramaticale sau flexionare pe care le cunoaște în procesul comunicării.

„Prin formarea cuvintelor se înțelege obținerea unor noi unități lexicale de la materialul lingvistic evident deja existent, printr-un ansamblu de procedee specifice limbii respective.” Cuvântul format este alcătuit din cuvântul de bază sau primitiv la care se pot adăuga sufixe și/sau prefixe.

Din punctul de vedere al criteriului etimologic, cuvintele formate pot fi creații interne sau moștenite, calchiate ori împrumutate.

Creațiile interne pot fi studiate din punctul de vedere al procedeului de obținere, iar din punctul de vedere al factorului productivitate se disting procedee principale, procedee secundare și procedee mixte de formare a cuvintelor (Groza 2004: 128).

Toate creațiile interne care au o rădăcină comună sunt deductibile dintr-un cuvânt de bază și sunt înrudite ca înțeles. Acestea fac parte din familia lui lexicală.

2. Principalele procedee de formare a cuvintelor în limba română

Principalele procedee interne de formare a cuvintelor în limba română sunt: derivarea, compunerea și conversiunea.

Derivarea poate fi: propriu-zisă (denumită și derivare progresivă), care se realizează prin adăugare de afixe lexicale și lexico-gramaticale, de exemplu: singurătate (derivat cu sufix) și străbun (derivat cu prefix) și regresivă (denumită și derivare inversă), care se realizează prin suprimarea afixelor sau a unor segmente interpretate ca afixe (de exemplu: mașter <mașteră).

Compunerea este un procedeu intern de formare a cuvintelor care constă în îmbinarea a două sau mai multe cuvinte de bază care există și independent în limbă sau a unui cuvânt cu elemente de tip tematic (botgros, floarea-soarelui și, respectiv, megastar sau biolog).

Schimbarea valorii gramaticale se realizează prin trecerea de la o parte de vorbire la alta (de exemplu: adjectivul frumos devine substantiv cu forma articulată frumosul) sau la altă clasă lexico-morfologică (de exemplu, de la substantive proprii se poate trece la substantive comune și invers).

Alte procedee de formare a cuvintelor sunt considerate secundare și includ trunchierea sau fragmentarea cuvintelor, contaminarea sau încrucișarea cuvintelor, reduplicarea sau alte tipuri mixte.

Trunchierea (scurtarea sau fragmentarea) constă în folosirea unor frânturi de cuvinte în locul unor cuvinte întregi: buni pentru bunică, dermato pentru dermatologie, prof pentru profesor, mate pentru matematică, geogra pentru geografie etc. Ea nu trebuie confundată însă cu simpla abreviere, un procedeu utilizat pentru cuvintele prea lungi care apar în mod repetat într-un text: acad. (pentru academician), adj. (pentru adjectiv), subst. (pentru substantiv), vb. (pentru verb), bd. (pentru bulevard), fr. (pentru franceză) etc.

Reduplicarea este procedeul de formare a unui cuvânt prin repetarea unei silabe. Pot fi citate unele creații ale limbajului copiilor: bobo (pentru bomboane), pipi (pentru urină), cuvinte care au fost preluate și de adulți. Acest procedeu poate fi utilizat și în cazul formării numelor de alint: Gigi, Titi, Mimi, Lili etc.

Contaminația sau încrucișarea este un procedeu de formare a cuvintelor doar în măsura în care dă naștere unor unități lexicale propriu-zise, și nu unor variante ale cuvintelor. Se încadrează în această categorie așa-numitele compuse tautologice de tipul cocostârc <cocor + stârc, rotocol <roată + ocol etc. (FCLR I 1970: VI).

Dintre tipurile mixte de formare a cuvintelor, cel mai important este reprezentat de formațiile parasintetice create prin folosirea simultană a celor două feluri de derivare progresivă: cu sufixe si cu prefixe (în acest caz formațiile se numesc derivate parasintetice),ca și prin folosirea simultană a derivării și a compunerii (în acest ultim caz formațiile se numesc compuse parasintetice).

Alte tipuri mixte de formare a cuvintelor sunt constituite de formațiile reduse la un element de compunere tematică și un afix, de cele realizate prin derivarea regresivă și adăugarea unui afix sau prin reduplicare și un afix, ca și prin compunere și schimbarea valorii gramaticale.

Un ultim tip mixt îl constituie compunerea prin abrevieri, în care compunerea se împletește cu procedeul numit fragmentare, trunchiere sau scurtare, de exemplu: aprozar din aprovizionare cu zarzavaturi (FCLR I 1970: IV–IX). În tipurile mixte de formare a cuvintelor avem uneori de-a face cu acțiunea simultană a două procedee diferite care intervin succesiv, spre exemplu derivarea progresivă sau regresivă de la un compus prexistent ca atare (de exemplu: cincizecime din cincizeci), de la un cuvânt format prin trunchiere (Sănducu), ori prin reduplicare (Titi) sau prin schimbarea valorii gramaticale a unui compus (atotștiutor, care trece de la adjectiv la substantiv).

Unele compuse sunt susceptibile de două interpretări diferite: din punctul de vedere al procedeelor folosite sau din punctul de vedere al ordinii acestora (Avram 1970: 125). De exemplu, sinucidere poate fi considerat atât compus direct din sin(e) + ucidere, cât și creat prin schimbarea valorii gramaticale a unei forme a verbului compus (a se) sinucide.

În cadrul aceluiași procedeu trebuie distinse trepte succesive de derivare și compunere. Spre exemplu, spălătorie este derivat cu sufixul -ie de la spălător (<spăla + -(ă)tor), și nu direct din spăla, cu un sufix compus -(ă)torie.

Derivarea regresivă, redusă uneori la forma substantivală postverbală, este considerată de unii autori un procedeu cu totul aparte în raport cu derivarea. Delimitarea procedeelor de formare a cuvintelor poate prezenta diverse dificultăți de natură obiectivă, datorate unor asemănări între procedee diferite în anumite cazuri speciale sau în general.

Se întâlnesc astfel de dificultăți și între derivare (cu sufixe sau prefixe) și compunere, între derivarea regresivă și trunchiere, între schimbarea valorii gramaticale și derivare/compunere, între contaminare și compunere/ derivare, între compunere și reduplicare.

La delimitarea compunerii în raport cu derivarea, primele probleme sunt cauzate de așa-zisele „elemente de compunere” care prezintă asemănări cu afixele (sufixe și prefixe).

Criteriul semantic noțional, cel pe care se bazează distincția sincronică dintre cele două procedee, criteriul provenienței din cuvinte autosemantice sau din instrumente gramaticale nu este mereu la fel de operant, din cauza situațiilor întâlnite, în care unele elemente își pierd conținutul noțional (de exemplu: sufixul -col în cuvinte ca vinicol, unde nu mai înseamnă „de cultură”, ca în pomicol, ci formează un adjectiv de la substantiv). La fel se întâmplă în cazul unor afixe care capătă conținut, spre exemplu acelea cu sensuri speciale de terminologii: -iță, -oză, -om, în terminologia medicală; -at, -ură, -an,-on, în terminologia chimică etc. (FCLR I 1970: 20).

Diferențele de delimitare sunt adesea accentuate de omonimia unor elemente de compunere (neologice) cu afixe (mai vechi), ca și în cazul lui -(o)log, -(o)man.

Compunerea tematică reprezintă un procedeu de tranziție între compunere și derivarea progresivă. La compunerea din cuvinte întregi se pune problema distingerii termenilor, ca de exemplu: prepoziții și adverbe, de prefixele omonime.

Acceptarea compuselor cu prepoziție sau adverbe lipsite de sens noțional complică, la rândul ei, criteriile delimitării elementelor de compunere tematică de afixe.

Distincția dintre derivarea regresivă și trunchiere este clară atunci când se realizează o delimitare între elemente cu și fără valoare noțională (tele pentru televiziune) sau între alte fragmente insuficient de semnificative: circă, tușă etc. Ele ilustrează trunchierea, în timp ce reducerea la temă (de exemplu: plictis) este derivare regresivă. Însă ea se poate complica în unele situații precum parc <parcelare, care se încadrează la trunchiere și nu la derivare regresivă, deoarece se știe că provine de la o abreviere folosită în scris (FCLR 1970: IX). O delimitare între schimbarea valorii gramaticale și derivarea progresivă este dificil de realizat în toate situațiile în care o formație cu afix aparține la două părți de vorbire, fără a se putea dovedi proveniența uneia din cealaltă (de exemplu, la adjectiv și substantiv).

Prezintă dificultăți de interpretare mai ales substantivele cu forma infinitivului lung, deoarece se explică greu prin substituirea acestuia atunci când e vorba de neologisme, de formații fără corespondent verbal atestat sau cu verbul de bază la altă conjugare; dificultăți sunt și în legătură cu unele adjective de formă gerunzială care se pot explica drept calcuri după franceza (murind, -ă, după mourant, -e), ca și la substantivele și adjectivele provenite din participii cu formă negativă (de exemplu: nesimțit).

Procedeul schimbării valorii gramaticale se confundă cu derivarea regresivă în situațiile în care un asemenea derivat coincide cu o formă flexionară a unui cuvânt de bază (de exemplu, la un substantiv postverbal de tipul alint).

În mod special, derivarea este legată de morfologie, iar compunerea, de sintaxă, iar schimbarea valorii gramaticale este legată, în egală măsură, de amândouă.

Formarea cuvintelor are însă legătură și cu fonetica, dar mai ales cu ortografia. Cea mai mare problemă în materie de ortografie o ridică principiul morfologic al gradului de sudură a termenilor componenți (bunăvoință față de rea-voință), principiul tradițional (treizeci față de trei sute), ca și principiul sintactic (numai față de nu mai). Despărțirea grafică în silabe ține seama în prezent și de identificarea unui prefix sau a unui termen de compunere.

2. Termenul parasintetic în lucrări lexicografice generale și

de terminologie lingvistică și în studii de specialitate

2.1. Lucrări lexicografice

În ceea ce privește abordarea conceptului parasintetic în dicționare, precizăm încă de la început faptul că ne-am oprit la cele mai importante lucrări lexicografice românești și generale.

În câteva dintre dicționarele analizate, atât în cele românești, cât și în cele străine, am constatat absența definirii conceptului parasintetic sau definirea acestuia drept derivare progresivă realizată prin atașarea simultană a unui prefix și a unui sufix lexico-gramatical la un radical sau la o temă.

2.1.1. Dicționare generale

a) Dicționare generale ale limbii române

Conceptul parasintetic este înregistrat atât în DEX2, la p. 774, col. 1, cât și în DEXI la p. 1378, col. 1, cu precizarea că în ambele lucrări conceptul este glosat într-un mod foarte general, atribuindu-i-se înțelesul de „cuvânt derivat, format atât cu sufix, cât și cu prefix”.

De asemenea, termenul parasintetic se găsește și în NDULR, la p. 129, col. 1, unde este tratat la fel de simplu ca și în celelalte două dicționare de mai sus. Toate fac trimitere pentru etimologia acestui substantiv abstract la fr. parasynthétique. După cum se vede, noțiunea de parasintetic este tratată extrem de simplu, prin referirea la un cuvânt derivat, format atât cu sufix, cât și cu prefix.

În DLR, care, fără îndoială, e cea mai importantă lucrare lexicografică românească, termenul parasintetic este discutat mult mai detaliat în Tomul VIII, Litera P, Partea I, p. 104, col. 1. Pe lângă definiția de bază, se găsesc aici mențiuni, cu privire la verbele denumite parasintetice, de tipul lui îmblânzi, împietri, îmbolnăvi etc., care sunt considerate de Fischer (1954: 297) „derivate cu o acumulare de mijloace de derivație”, citat extras din SCL, nr. 3–4 din 1954, p. 297. De asemenea, pe lângă citatul din SCL există în DLR (s.v. parasintetic) și mențiunea cu privire la numeralele multiplicative despre care se afirmă următoarele: „La baza numeralelor multiplicative trebuie socotite derivatele parasintetice de tipul «în cinci»”, o precizare preluată din SFC I, 45 și în dreptul căreia stă scris „cf. DN2”, ca primă atestare a termenului în limba română. Prin ceea ce este notat aici SFC I, 45 înțelegem de fapt SMFC I: 45. Din DN2 s-a perpetuat o greșeală, deoarece nu se găsește citatul la p. 45 în volumul I, ci în volumul al II-lea, unde se găsește studiul lui Șuteu (1960: 37–65). Acest lucru este confirmat la p. 162, col. 3 de Indicele vol. I–IV, întocmit de Cristina Gherman și publicat în SMFC V: 91–231.

La fel ca DLR, MDA citează la p. 900, col. 2 aceeași sursă, cu deosebirea că tratează conceptul la fel de lapidar ca și celelalte dicționare generale.

De notat că în DLRM sau în DLRLC nu este înregistrat conceptul parasintetic, ceea ce ar putea fi un argument pentru o circulație foarte specializată a acestui termen în limba română, iar în DN3 și în DGLR la p. 736, col. 2 este menționată aceeași definiție ca și în celelalte dicționare amintite mai sus.

b) Dicționare generale ale limbii franceze

În LITTRÉ1, vol. I, la p. 254, col. 2 (s.v. parasynthétique) termenului parasintetic îi este atribuită următoarea definiție: „Terme de grammaire. Se dit des mots composés qui sont le résultat d'une composition et d'une dérivation agissant ensemble sur le même radical, de telle sorte que l'une ou l'autre ne peut être supprimée sans amener la perte du mot. Embarquer et débarquer sont des composés parasynthétiques, par rapport à barque”. De asemenea, aici se face trimitere la Darmesteter (1874: 81), care are ca obiect formarea cuvintelor și unde apare chiar conceptul parasynthétique atunci când se analizează următorul exemplu din limba franceză: „Border ayant un tout autre sens que aborder et déborder, ceux-ci sont les parasynthétiques, et non les composés de border.”.

DGLF înregistrează la p. 1674, col. 2 termenul parasynthétique, limitându-se însă la o definiție sumară, imprecisă sau destul de vagă, fiindcă nu face o mențiune clară cu privire la condiția simultaneității: „Composé par l’addition combinée d’un préfixe et d’un suffixe. Etablement est un mot (composé de table, du préfixe en et du suffixe ment).

În LAROUSSE, p. 746, col. 3, adjectivul parasynthétique este inserat cu următoarea definiție: „se dit d’un mot formé par l’addition à une base d’un prefix et d’un suffixe”, definiție pe care o ilustrează cu exemplul adjectivului invivable. Aici este mult mai clar că lexicograful francez omite să menționeze condiția simultaneității, din moment ce nu menționează nici măcar ideea atașării combinate a celor două tipuri de afixe. În plus, exemplul dat este unul sec, fără indicarea structurii derivative.

LAROUSSE nu indică nici etimologia pentru acest exemplu, așa cum nu precizează nimic nici cu privire la originea cuvântului-titlu, care este fr. parasynthétique.

În schimb, LEXIS face la p. 1265, col. 1 pentru termenul parasynthétique o trimitere la etimonul grecesc parasunthetos. Aici conceptul este definit într-un mod asemănător cu ceea ce se putea citi în dicționarul citat anterior, dar mult mai clar, punctându-se necesitatea combinării celor două afixe derivative: „se dit d’un mot composé par l’addition combinée d’un prefix et d’un suffixe”. LEXIS completează definiția cu un exemplu analizat foarte succint, dar elocvent, ca să vedem implicarea celor două categorii de afixe derivative – prefixul și sufixul: „Intercostal, formé d’un prefix inter-, du rad. -COST- et du suff. -al”.

c) Dicționare generale ale limbii engleze

În dicționarele limbii engleze se face o distincție între substantivul parasynthesis, prin care se înțelege procesul de obținere a derivatelor și compuselor parasintetice, și adjectivul parasynthetic, care, atașat unor substantive care desemnează diferite părți de vorbire, ca de exemplu: parasynthetic verbs, indică rezultatele acestui proces, adică formații cu structură analizabilă.

În HERITAGE, la p. 991, col. 2 (s.v.), substantivul parasynthesis este definit astfel: „the formation of words by both compounding and adding an affix as in downhearted”. După cum se vede exemplificarea se face aici chiar printr-un compus de tip parasintetic, explicat de la „down plus heart plus -ed, not down plus hearted”. Spre deosebire de celelalte dicțonare generale ale limbii engleze citate, aici găsim menționată ideea că participă cele două procese sau mecanisme: compunerea și derivarea, dar nu e foarte clar dacă ele o fac simultan. Din păcate, se omite, în acest dicționar indicarea etimologiei atât pentru substantivul parasynthesis, cât și pentru adjectivul parasynthetic, pentru a vedea dacă acesta din urmă are sau nu vreo legătură cu corespondentul lui franțuzesc, adjectivul parasynthétique.

În OXFORD (s.v. parasynthesis), termenul este explicat astfel: „A process by which a term is formed by adding a bound morpheme (e.g. -ed) to a combination of existing words (e.g. black-eyed from black eye(s) + -ed)”, însă din punctul de vedere al pătrunderii în limba engleză, acesta îi atribuie conceptului parasynthesis următoarea etimologie: „mid 19th century, from Greek parasunthesis, from para- 'subsidiary' + synthesis”, ultimul termen invocat în citatul din dicționar, și anume synthesis apare cu accepția specializată de „procedeu de a face cuvinte compuse și cuvinte derivate”.

De notat că a XI-a ediție a acestui dicționar englez, cunoscut sub titulatura CONCISE OXFORD înregistrează la p. 1040, col. 1 termenul parasynthesis, nu însă și pe cel de parasynthetic. Aici parasynthesis apare cu aceeași definiție și ilustrat prin același exemplu de adjectiv parasintetic: „A process by which a term is formed by adding a bound morpheme (e.g. -ed) to a combination of existing words (e.g. black-eyed from black eye(s) + -ed”.

Un alt dicționar general al limbii engleze care înregistrează conceptul parasynthesis este MERRIAM-WEBSTER, care îi atribuie următoarea definiție: „the formation of words by adding a derivative ending and prefixing a particle (as in denationalize)” , dându-i termenului parasynthesis, căruia îi indică drept primă atestare în limba engleză anul 1862, următoarea etimologie: „origin: New Latin, first known use: 1862 ”.

2.1.2. Dicționare de terminologie lingvistică

a) Dicționare generale de terminologie lingvistică

Natura acestui termen de specialitate și principalele sale aspecte au făcut obiectul celor mai cunoscute dicționare de terminologie lingvistică românești sau străine.

La Dubois (1994: 344, col. 1, s.v. parasynthétique) termenul este definit astfel: „un mot parasynthétique est formé par l’addition combinée d’un préfixe et d’un suffixe”, autorul francez completând definiția cu un exemplu analizat mai pe larg: „dévitaliser est formé avec lé prefix dé et le suffixe -iser, alors que dévital et vitaliser ne sont pas attestés.”

Spre deosebire de Dubois (1994: 344, col. 1, s.v. parasynthétique), Trask (1993: 198, col. 1) ia în discuție specificul formațiilor parasintetice de tip compus, ci doar notează o definiție lapidară cu privire la parasynthesis, arătând s.v. că „A type of word formation in which a phrase is combined with an affix, as in red-haired.”

La fel ca Dubois, Neveu (2011: 261, col. 1) înregistrează termenul parasynthèse, despre care afirmă că s-a format de la grecescul para «a côté de» și sunthesis «réunion, composition» și că este folosit prima dată de același lexicolog francez Arséne Darmesteter. Termenul parasynthèse, despre care se afirmă în dicționarul lui Neveu (2011: 261, col. 1) că se utilizează în morfologia derivațională franceză, este definit astfel: „la notion de parasynthèse est employée en morphologie dérivationnelle du français pour décrire la formation de certains dérivés issus d’un couplage préfixe/suffixe, dérivés qualifiés de parasynthétique par Arséne Darmesteter (1846-1888)”. Neveu (2011: 261, col. 1) definește foarte bine conceptul, după cum urmează: „La parasynthèse se caractérise par l’agglutination simultanée à une base d’un préfixe et d’un suffixe” (subl. n.). Pentru a explica acest procedeu sui-generis de formare a cuvintelor, autorul apelează la o formație parasintetică de felul lui encolure, despre care afirmă următoarele: „dans encolure, par exemple, ni la forme encol- (préfixe + base), ni la forme -colure (base + suffixe) ne peuvent être attestées”. Despre noțiunea parasynthése, autorul susține că se aplică nu numai derivatelor nominale, ci și celor adjectivale ( de exemplu: imparable) și verbale (de exemplu: embellir).

b) Dicționare românești de terminologie lingvistică

Termenul parasintetic este înregistrat și în DSL2, la p. 157, cu o definiție care implică referirea la derivarea parasintetică: „Modalitate de a forma cuvinte noi prin atașarea simultană (subl.n.) a unui sufix lexical și a unui prefix la același cuvânt-bază: îm-bărbăt-a., în-chip-ui, în-durer-a, în-negr-i, în-zăpez-i, stră-luci-tor etc.”.

Un alt dicționar de terminologie lingvistică unde apare conceptul de derivare parasintetică este cel al lui Constantinescu-Dobridor (1980: 150, col. 1, s.v. derivare). Autorul se ocupă aici de specificul, dar nu și de condiția derivării parasintetice pe care o consideră – într-o manieră foarte largă – un tip de „d.[erivare] proprie prin care se formează un cuvânt nou atașând simultan sau succesiv un sufix și un prefix la același cuvânt-bază”. Acesta aduce în sprijinul definiției, în ultima parte a articolului de dicționar următoarele exemple: „îmbărbăta (<în + bărbat + -a), închipui (<în + chip + ui), îndurera (<în + durere + -a), încuietoare (<în- + cuia + -toare ), descuietoare (<des- + cuia + -itoare), îmbucurător (<îm- + bucura + -ător)”, pe care le analizează după modelul prefix + bază + sufix. Din păcate, autorul nu notează în dicționarul său de terminologie lingvistică prefixele în maniera standard, adică în cazul nostru în-, ci îl scrie ca și când prefixul ar fi unul și același lucru cu prepoziția omonimă.

Cu excepția lui îmbărbăta și îndurera, la care se respectă cerința ca derivarea cu prefix și cu sufix să se realizeze în mod simultan, astfel încât ele sunt veritabile derivate parasintetice, în cazul lui închipui, deși are aparent aceeași structură redată prin prefixul în- (care la Constantinescu-Dobridor am stabilit că apare notat simplu în) și sufixul -ui, nu se poate vorbi de o derivare, ci de compunere parasintetică, deoarece punctul de plecare în crearea acestei formații parasintetice nu l-a constituit substantivul chip, luat în mod izolat, independent, ci indiscutabil ca parte integrantă a unei construcții nominale prepoziționale cu structura în + substantiv. Această situație se argumentează prin existența în limba română a unor enunțuri în care se utilizează locuțiunea prepozițională în chipul sau în chip de ori construcții verbale de tipul a avea sau a-i veni ceva în chip cuiva. În ceea ce privește perechea antominică reprezentată de substantivele încuietoare – descuietoare, acestea nu sunt în mod clar nici derivate parasintetice, dacă rămânem în sfera faptelor la care trebuie să se atașeze simultan prefixul și sufixul, nici compuse parasintetice, ci derivate care ilustrează, ultimul, subtipul derivării realizate prin substituție de afixe, iar primul, tipul progresiv, realizat însă în etape succesive. Mai întâi derivarea a avut loc pornindu-se de la substantivul cui, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul -a, obținându-se singurul derivat parasintetic veritabil, care este verbul a încuia, dacă nu îl socotim un element moștenit din limba latină, așa cum îl explică DA (s.v. încuia), menționând că provine „din lat. cuneo, -are «a fixa cu cuiu». (Derivarea cu pref. în- pare a data din epoca latină, căci se găsește și în alte limbi romanice […])”. De la verbul încuia s-a format apoi prin derivare cu sufixul -ătoare substantivul încuietoare, așa cum recunoaște și Constantinescu-Dobridor 1998: 109, col. 2, însă nu trebuia să îl socotească pe acesta derivat parasintetic, ci derivat în etape la care nu se respectă deci condiția atașării succesive a celor două afixe derivative: prefixul în- și sufixul verbal.

În ceea ce privește termenul îmbucurător, el nu reprezintă, ca și cele de mai sus, un veritabil derivat parasintetic, deoarece derivarea s-a produs în cazul lui indiscutabil în mai multe etape. Punctul de plecare l-a reprezentat cu siguranță adjectivul bucur, care nu se mai folosește astăzi în limba română decât ca nume propriu, nu și ca adjectiv, deoarece a cedat locul derivatului bucuros. Cu sensul de „frumos” se păstrează de asemenea și în toponimul București, ca dovadă a legendei ciobanului Bucur care și-a legat numele de întemeierea acestui oraș. La rândul său verbul a bucura care s-a obținut prin derivare cu sufix de la vechiul adjectiv bucur a dus la formarea altui verb, dar derivat cu prefix, și anume îmbucura, care stă la baza unui „adjectiv verbal” îmbucurător. Prin urmare ceea ce s-a obținut nu reprezintă nici el un derivat parasintetic în accepția dată în majoritatea studiilor de specialitate, deoarece prefixul îm- și sufixul -ător nu s-au atașat simultan, ci succesiv.

Același lexicolog înregistrează separat termenul parasintetic cu trimitere la fr. parasinthétique, în sintagma derivare parasintetică și în următoarea sa lucrare lexicografică (vezi Constantinescu-Dobridor 1998: 238, col. 1). Nici de această dată el nu restrânge condiția derivării parasintetice, ci ia în considerare la p. 109, col. 2 (s.v. derivare) atât condiția simultaneității, cât și pe cea a succesivității, notând aceeași definiție ca și în lucrarea sa lexicografică anterioră: „d.[erivare] proprie prin care se formează un cuvânt nou, atașând simultan sau succesiv un sufix și un prefix la același cuvânt-bază, ca în exemplele îmbărbăta (< în- + bărbat + -a), închipui (< în- + chip + -ui), îndurera (<în- + durere + -a), încuietoare (< încuia + -toare), descuietoare (<descuia + -toare), îmbucurător (<îmbucura + -ător)”. În ceea ce privește exemplele folosite pentru a ilustra conceptul, acesta revine asupra celor citate în prima lucrare, la p.150, col. 1 și le va explica atât după modelul prefix + bază + sufix, ca în cazul lui îmbărbăta, închipui, îndurera, cât și după modelul bază derivată + sufix, ca în cazul lui încuietoare, descuietoare, cu singura deosebire că nu mai invocă în mencanismul derivării un sufix -itoare, ca în prima ediție a dicționarului său, ci un sufix de forma -toare. Seria enumerativă se încheie aici cu trimitere la același adjectiv îmbucurător menit probabil să ilustreze condiția succesivității.

După părerea noastră, pentru a vorbi de compunere sau derivare parasintetică este obligatorie condiția simultaneității, fiind excluse din acest tip mixt de formare a cuvintelor derivatele și compusele la care procesul s-a realizat în etape succesive. Ne raliem în acest fel opiniei exprimate de Hristea (1984: 71), potrivit căruia „cuvintele formate, în același timp, cu un prefix și un sufix se numesc derivate parasintetice”.

Din păcate, mai există încă lucrări lexicografice în care nu este înțeleasă foarte bine natura acestui concept, fiindcă numai așa se explică faptul că în ele nu se vorbește despre o condiție fundamentală, și anume necesitatea ca atașarea prefixului și a sufixului la cuvântul-bază să fie simultană, și nu succesivă.

2.1.3. Lucrări de specialitate

a) Lucrări de specialitate din lingvistica generală

Așa cum lasă să se înțeleagă LITTRÉ, conceptul parasintetic a fost folosit pentru prima dată de Darmesteter (1874: 81). După părerea autorului francez citat de Drincu (1999: 100) derivatele parasintetice «offrent ce remarquable caractère d’être le résultat d’une composition et d’une dérivation agissant ensemble sur un même radical, de telle sorte que l’une et l’autre ne peut être supprimée sans amener la perte du mot. Parasynthetics are verbs created by decategorization from nominal bases, nouns and adjectives, to which a prefix and a suffix are simultaneously attached, e.g.: «cor, cordis donne ac-cord-are, *cordare n’existe pas; femina donne ef-femin-are, *feminare n’existe pas; ferus donne ef-fer-are, *ferare n’existe pas; rudis donne e-rud-ire, *rudire n’existe pas.”

Constatăm astfel că Darmesteter (1894) a încadrat prefixarea la compunere, concepție admisă în lingvistica tradițională, dar și în unele studii de lingvistică modernă. În altă lucrare, bazată pe argumentele curentului structuralist, Malkiel (1966: 309) consideră că derivarea și compunerea formează o parte a morfologiei, iar la p. 314 definește derivarea parasintetică astfel: „Certain derivational formulas known as parasyntethic call for the simultaneous enlistment of two affixes, typically one prefix and one suffix”.

Într-o altă lucrare de gramatică din lingvistica generală, Booij (2000: 1706) vorbește despre procesul prin care se obțin formațiile parasintetice, menționând, la rândul său, condiția simultaneității. Acesta afirmă că „Parasynthesis is a term used in Romance word formation for what seems to be simultaneous application of two word-formation rules to a base” (subl. n.) și completează definiția cu un exemplu care este foarte bine analizat în limba engleză: „Enrichir ’to enrich’ e.g., where neither *enrich or richir are independents existing words of the language, is generally believed to be formed by the simultaneous adjunction of en- or -ir to the base riche ’rich’.”

Nu numai în lucrările de gramatică din lingvistica generală se face trimitere la specificul derivării și/sau al compunerii parasintetice, ci și în tratatele de lexicologie care au ca obiect formarea cuvintelor, așa cum este și firesc să se întâmple, din moment ce acest procedeu mixt de formare a cuvintelor duce la o evidentă îmbogățire a lexicului unei limbi.

O altă lucrare care are ca obiect de studiu formarea cuvintelor și care acordă o atenție deosebită formațiilor parasintetice este SWFLC. În această lucrare este pusă la p. 108 aceeași condiție a simultaneității, conceptul parasynthesis fiind definit așa: „a mechanism of simultaneous suffixation and prefinxing”. În opinia lui Pena (1991: 116), la care se face referire în SWFLC, „parasynthesis is a particular kind of derivation characterized by a double affixation, the simultaneous addition of a prefix and a suffix.”. Acest autor argumentează că este normal să se menționeze condiția simultaneității, deoarece limba nu are o bază derivativă intermediară care să fie un punct de plecare în obținerea unui cuvânt creat cu un singur afix: „does not have a intermediate base upon which to derivate this word formation with a single affix”.

Nu în ultimul rând, conceptul este înregistrat și definit alături de alți termeni de specialitate care fac parte din aceeași familie lexicală și într-un glosar dintr-o lucrare de lingvistică generală a limbii franceze, scrisă în limba engleză. Este vorba de FLI, unde el apare în următoarea serie enumerativă: „parasynthetic, parasynthesis, parasynthethique- word formed by the simultaneous addition of a prefix (em-) and a suffix (-ment) e.g. empicement (yok of a dress)”.

b) Lucrări de specialitate din lingvistica romanică

Mulțumită lui Reinheimer-Râpeanu (1974) dispunem de o cercetare cvasicompletă – comparativă și sincronică – asupra derivării parasintetice în limbile romanice. Conform lui Reinheimer-Râpeanu (1974: 9), descrierea sincronică trebuie să facă abstracție de procesele diacronice ale constituirii derivatelor, deoarece aceasta ia în considerare starea de fapt dintr-o limbă la un moment dat: „Dans la synchronie, on ne conçoit plus la dérivation comme un procédé, mais comme le résultat – á un moment donné – de l' application de ce procédé; il ne s'y agit pas d'un processus, mais de la conséquence de ce processus […]. Par conséquent les dérivés ne sont de mots nouveaux, formés à partir d'autres mots, préexistants; ce sont les unités lexicales qui, en vertu des rapports associatifs, entrent en relation avec d'autres unités lexicales ”. Mai mult, Reinheimer-Rîpeanu (1974: 12) atribuie termenului rădăcină definiția următoare: „la racine (le radical) est un fragment de la séquence phonique qui consitute le mot, la partie qui reste par suite de l`eloignment des affixes et des éléments de flexion, qui a un sens lexical et se retrouve dans toutes les formes flexionnelles d`un mot et dans toutes les formes de sa série dérivative.”. Se pot distinge astfel rădăcini legate, cum este -chid- din seria închide/deschide, cu varianta -chiz- în închizătură, și rădăcini libere, cu variante legate: prost, prostie, prostuț, deci prost-, sau cu variante libere: alb, albeață, albioară, deci alb-. Aceeași autoare consideră important și raportul dintre radical și prefix, menționând diverse situații în care radicalul nu poate realiza o derivare spre dreapta, prin sufix, decât în cazul în care se produce și o derivare spre stânga, prin prefix. În această situație se află formații ca înțepeni, înrăma etc., unde sufixele lexico-gramaticale nu pot opera singure schimbarea clasei morfologice. Astfel se demonstrează faptul că și prefixele participă la modificări de încadrare morfologică. O altă problemă discutată este cea a rădăcinilor care nu se actualizează decât condiționat, prin derivare simultană la stânga și la dreapta, ca în cazul lui îmbrăca/dezbrăca: „Cette sitution particulière – afirmă Reinheimer-Rîpeanu (1974: 31) – n`a pas été prise en considération dans l`analyse de la fonctionnalité des prefixes; pourtant elle est caractéristique d`un nombre assez grand de dérivés des langues romanes.On a ignoré le fait que l`adjonction d`un préfix peut favoriser la combinaison d`une racine avec des types de dérivatifs (nominaux ou verbaux), qui ne s`acualiserait pas autrement, et qu`elle permet même l`actualisation d`une racine à l`intérieur d`une unité lexicale, autrement impossible à se réaliser”. Din această perspectivă se conturează problema valențelor combinatorii ale radicalului în urma derivării cu un formant prefixal. Autoarea stabilește astfel trei posibilități: radicalul își păstrează nealterate posibilitățile combinatorii; radicalul își diminuează valențele combinatorii spre dreapta și radicalul își mărește numărul de combinații spre dreapta.

În urma acestor precizări finale, Reinheimer-Râpeanu (1974: 37) definește derivarea parasintetică astfel: „Il est donc caractéristique pour les dérivés parasynthétiques le fait que la racine acquiert en combinaison avec un dérivatif antéposé des posibilités combinatoires à droit qui ne lui sont pas spécifiques en l`absence de ce dérivatif (ces combinaisons peuvent se réaliser soit avec des dérivatifs à réalisation zéro différents- et implicitement flexifs différents-, soit avec des suffixes à realisation différente de zéro et différents entre eux au point de vue morphophonémique )”. Conform afirmațiilor de mai sus, radicalul nu ar putea contacta combinații la dreapta decât în prezența prefixului, însă din exemplele autoarei se pot observa în opinia lui Drincu (1999: 118) mici neajunsuri ale acestei definiții: de exemplu veseli (<vesel + ø + -i) înseamnă același lucru cu înveseli (<în- + vesel+ ø + i), la fel, albi și înalbi etc. Dacă respectăm datele definiției și adăugăm restricțiile gramaticale amintite, atunci înjumătăți – care este tranzitiv – și asurzi – care este intranzitiv – nu mai pot fi încadrate în categoria derivatelor parasintetice. Astfel, ar rămâne în afara derivării parasintetice perechile prefixate cu în- din dubletele analizate de Sextil Pușcariu, Iorgu Iordan și Flora Șuteu, deoarece, așa cum consideră Drincu (1999: 118), în setul de trăsături semantice distinctive nu este menționat indicele [+hipercaracterizare/expresivitate]. Acesta este aspectul formal al derivării parasintetice.

Prin urmare, Reinheimer-Rîpeanu (1974) lămurește în mare parte problemele derivării parasintetice și indică totodată direcții noi de cercetare în domeniul formării cuvintelor.

c) Lucrări de specialitate din lingvistica românească

Reinheimer-Rîpeanu (1974) este citată și în lucrările de gramatică, în care se face referire și la formarea cuvintelor prin derivarea sau compunerea parasintetică. Astfel Pană Dindelegan (2013: 605) vorbește, pe bună dreptate, despre formații parasintetice obținute prin atașarea simultană (subl. n.) a unui sufix și a unui prefix: „Parasynthetic formations, obtained by the simultaneous attachament of a suffix and a prefix, are verbs with nominal or adjectival bases: îndurera ’grieve’ < în- + durere ’grief’ + -a, a (se) înnegri ’turn black’ < în- + negru + -i” (subl. n.), trimițând totodată pentru derivarea parasintetică în limbile romanice, la Reinheimer-Rîpeanu (1974).

O primă abordare, mai puțin cunoscută în opinia lui Drincu (1999: 101), este cea a lui Drăganu (1906). În varianta tradusă a acestei lucrări și publicată în anul 1998 se spune la p. 53 că „trebuie să facem distincția între compuse din rădăcini și așa numitele compuse parasintetice. Dacă, în cazul celor dintâi, adăugăm la rădăcinile alăturate doar o terminație, o desinență, în cazul celor din urmă adăugăm sufixe, deci acestea sunt compuse parasintetice, ceea ce și exprimă cuvântul parasintetic, deoarece grecescul para- desemnează combinația parasintetică a trei elemente diferite pe calea sintezei într-un singur cuvânt.” Drăganu (1998: 53-54) precizează următoarele: „Cuvintele compuse cu ajutorul prefixării au trăsături proprii. Astfel, în afara prefixelor ele pot primi în componența lor și sufixe, deci sunt în același timp și derivate și compuse, ca, de exemplu, înjug, încrest sau încrestez etc.; compunerea parasintetică este deci o trăsătură a lor”.

Ceva mai târziu, Pușcariu (1924–1926: 671–738) dezbate problema parasinteticelor și analizează etimologia unor cuvinte precum încurca. Pornind de la etimologia acestui cuvânt, lingvistul clujean va realiza un studiu amplu despre derivarea cu prefixul în-, cu numeroase trimiteri la limba latină. Pe baza unor numeroase analize ale sensurilor lui în-, acesta a constatat la p. 696 că: „S-au putut deci naște părechi de verbe, unele derivate direct și altele derivate cu prefixul în-, exprimând același lucru: arma = înarma «a prevedea cu arme» […] Astfel prefixul în- deveni cu timpul, ca și ad- și ex-, aproape fără nici un conținut semantic, ci mai mult unul protetic”. Menționăm însă și alte asemenea perechi discutate de Pușcariu în acest studiu: înbârfi, care s-ar ortografia astăzi îmbârfi, îmbătrâni, împăienjeni, înacoperi, încăpăta, învinui, învălui etc. Asemenea derivate sunt specifice și altor limbi romanice, spre exemplu lat. inflorire( >înflori). Sextil Pușcariu mai menționează și valoarea intensivă a lui în-, foarte apropiată de calitatea lui de „element protetic”: lui firmare îi corespunde un *infirmare >înfărâma. O altă valoare a lui in- este cea asemantică. Aceasta indică „intrarea în starea sau în raportul exprimat prin adjectivul sau substantivul tulpinei”: îmbăta, îmblânzi etc., însă cel mai des întâlnite sunt verbele derivate de la adjective: înalbi „a deveni alb”, îngălbeni „a deveni galben” etc.

Mai târziu, Fischer (1954: 293–310) va lega termenul parasintetic de verbele denominative care indică trecerea de la o stare la alta, spre exemplu: îmbolnăvi, împietri, împâsli etc.

Problema formațiilor parasintetice simultan prefixate și sufixate este reluată de Fischer (1985: 173). Aici se discută despre prefixele latinești ad- și in-, care erau foarte productive în cazul derivării parasintetice. Autorul ajunge la concluzia că perechile formate cu în- sunt o inovație românească: *indulcire< in- + dulcis > îndulci.

Șuteu (1960: 37–65) discută, de asemenea, problemele întâlnite în cazul derivării cu în-, un prefix foarte productiv. Autoarea analizează 1141 de derivate, dintre care încadrează în categoria mai sus menționată 117 perechi de tipul: bârfi – îmbârfi, pietri – împietri etc.

În FCLR I și II sunt analizate două categorii de formații parasintetice: compuse parasintetice în primul volum și derivate parasintetice în cel de-al doilea volum. În FCLR II: V, derivarea parasintetică este încadrată la tipurile mixte de derivare și se afirmă că ea se realizează „prin folosirea simultană a celor două feluri de derivare progresivă – cu prefixe și sufixe – de tipul îmbuna.”. În cazul obținerii de formații noi prin utilizarea derivării și compunerii, ele se numesc compuse parasintetice, cum este și cazul lui mărinimie, antonpannesc etc.

Într-un alt studiu, care este însă dedicat exclusiv derivării parasintetice în limba română, Asan (1965: 87–97), menționează și diferitele definiții pe care le-a primit acest concept în lingvistica generală și în cea românească. Mai întâi, autoarea își delimitează aria de cercetare, afirmând: „Limba noastră posedă o serie de parasintetice moștenite, împrumutate sau calchiate […] nu mă voi opri asupra acestora, ci voi lua în considerare formațiile românești că numai pe baza lor se pot deduce caracterele specifice ale derivării parasintetice din limba română.[…] Voi deosebi în cadrul parasinteticelor formele care au luat naștere prin adăugarea simultană a unui prefix și a unui sufix (de la față la răsfăța, de la verde la înverzi etc.) de cele la care procesul a avut loc în două etape: s-a format mai întâi un cuvânt nou, prin adăugarea unui sufix sau a unui prefix, apoi, de la acesta un al doilea derivat prin alipirea unui prefix la cuvântul sufixat sau a unui sufix la forma prefixată (școală – școlar – conșcolar, moș – strămoș – strămoșesc etc.). Nu extind denumirea de «parasintetice» și asupra derivatelor de la compuse ”.

În studiul său, derivatele parasintetice sunt împărțite în două clase: derivatele formate simultan cu prefix și cu sufix, singura categorie pe care o avem și noi în vedere când ne referim la derivatele de tip parasintetic, și derivatele formate printr-o derivare succesivă de la cuvinte deja derivate cu sufix sau cu prefix. Prin urmare, derivarea parasintetică cuprinde în viziunea acestei autoare formațiile simultane de genul asurzi, dezgoli, împerechea, îndoi etc., dar și formații succesive de genul: conglăsui < glăsui, revalorifica < valorifica etc, pe care noi le excludem din cercetarea de față ca nerespectând condiția esențială a simultaneității pe care am pus-o încă de la început.

Coteanu (1985: 244), ia în considerare această definiție afirmând: „Derivarea parasintetică denumește formarea de cuvinte noi prin atașarea simultană – după unii și prin atașarea succesivă – a unui sufix și unui prefix la același cuvânt-bază, de exemplu îmbărbăta, închipui etc. Dacă în derivarea parasintetică se include și atașarea succesivă a formativelor, derivate ca încuietoare, descuietoare etc. sunt și ele parasintetice.”.

Din cauza sferei sale mult prea extinse în raport cu esența fenomenului sau a propriului său conținut, termenul parasintetic este încă ambiguu, de aceea denumirea, definirea și specificul acestui procedeu derivativ au rămas până astăzi subiecte de discuție.

3. Derivarea și compunerea parasintetică

3.1. Locul derivării parasintetice în ansamblul tipurilor de derivare

Derivarea este procedeul principal de formare a cuvintelor care constă în adăugarea/ suprimarea sau substituția afixelor lexicale la un cuvânt de bază. Aceasta este un mijloc intern de îmbogățire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi cu ajutorul sufixelor (de exemplu: copilaș <copil + sufixul -aș) sau al prefixelor (de exemplu: indecis <prefixul in- + decis).

Pe lângă sufixe și prefixe, mai există ca elemente derivative o categorie specială de afixe care au fost denumite interfixe. Se numește interfix o porțiune dintr-un derivat care nu intră nici în temă, nici în sufix. De exemplu, în noduros, tema este nor, sufixul este -os, iar elementul intermediar -ur- reprezintă ceea ce Y. Malkiel a denumit interfix.

Derivarea cu sufixe

În cazul derivării, cel mai productiv procedeu în limba română este cel al derivării cu sufixe. Derivatele cu sufixe se pot obține de la cuvântul de bază de care aparțin sau în interiorul aceleiași clase lexico-gramaticale la care se adaugă un sufix.

Se numește sufix lexical particula plasată la sfârșitul unei teme care are capacitatea de a forma un nou cuvânt. Sufixul lexical poate fi deosebit în raport cu desinența și cu sufixele gramaticale prin capacitatea lui de a produce cuvinte noi.

Sufixele lexicale se suprapun cu cele gramaticale în cazul moțiunii, de aceea sunt considerate sufixe moționale cele care formează genul masculin de la feminin și invers, de exemplu: – an din curcan, care s-a format de la femininul curcă (Hristea 1984: 80).

Datorită numărului mare de sufixe existente în limbă și al varietății acestora se impun două clasificări: clasificarea morfologică și clasificarea semantică.

Clasificarea morfologică distinge sufixele după partea de vorbire în care se încadrează cuvântul nou format, adică după rezultatul morfologic al atașării sufixului la temă, rezultând următoarele tipuri de sufixe: substantivale: -ar (dogar), -easă (florăeasă), -ime (muncitorime), -iță (fetiță), -uș (urcuș), -iș/-îș (brădiș), -et (tineret); adjectivale: -esc (ceresc), -iu (argintiu), -os (bucuros); verbale: -a (învăța), -i (înstăpâni), -ui (învălui), -iza (socializa); adverbiale: -ește (bărbătește), -iș/-îș (pieziș, târâș); pronominale: -uță (mătăluță), -ică (mătălică), -ica (atâtica); care formează numerale: -ime (noime); care formează interjecții: -ică (aolică).

Din punctul de vedere al clasificării semantice se disting următoarele tipuri de sufixe: augmentative: -andru (copilandru), -an/-ean (băietan), sau când formează și nume proprii: Gheorghițoiu <Gheorghiță), -ovan, -oran (prostovan, chițoran, „șoarece de câmp”); diminutivale: -aș (copilaș, trandafiraș), -or/-ior/-ioară/-cior/-cioară (repejor, roșior, prostioară, oscior, căscioară, crăticioară), -iță (bluzuliță), -ișor/-ișoară/-șor (mărișor, fețișoară, încetișor, binișor), – -uț/-uță (grăsuț, mătăluță) etc; de agent: -ar/-er (plugar, oier), -aș /-eș (arcaș, cimpoieș), -giu/-agiu (reclamagiu, camionagiu), -ist (ceferist, ceaușist), -tor (ghicitor) etc; pentru denumirea însușirii din obiecte: -al (vamal), -ar (mărfar), -aș (fruntaș), -eț/-ăreț (glumeț, iubăreț), -ist (microbist,), -nic (fățarnic), -et/-it (urlet, grădinărit) etc; pentru denumirea plantelor: -aș (toporaș), -el/-ea (ghiocel, albăstrea), -ică (răchițică), -ior, -ioară/-șior/-cior (finior, „ienupăr” cuscrișor, „mierea-ursului”, lăcrămioară, cimbrișor, ovăscior), -oi (usturoi), -easă (cârciumăreasă) sau animalelor, păsărilor și peștilor: -ar (țipar), -aș (morunaș), -ean(că) (boulean, -iu (arămiu, un soi de lipan”), -oi/-oaică (pițigoi, cojoaică, codoi, un pește), -os (bălos, o specie de pește), -uț (lătuț, un pește), -ete (orbete), -uică (nevăstuică), -elniță (urechelniță) etc; pentru denumirea instrumentelor: -ar (alfabetar, „repertoar”, cenușar), -niță (botniță, zaharniță), -tor/-toare (încălțător, ascuțitoare, strecurătoare) etc; pentru denumiri abstracte: -are (adunare), -ere (părere), -ire/-îre (coborâre), -ătate (puținătate, bunătate), -ism (ardelenism, pașoptism), -eață (dulceață) etc; colective: -ărie/-ăraie (apărie, prăfăraie), -ime (studențime), -iște (porumbiște) etc; locative: -ie/-ărie/-erie (domnie, cofetărie, blănărie, cazangerie), -ean (arădean); pentru indicarea modalității: -ește (copilărește), -iș/-îș (pieptiș, chiorâș), -mente (actualmente); pentru nume proprii de familie: -escu (Ionescu ), -eanu (Pruteanu).

Derivarea cu prefixe

Derivarea cu prefixe este un procedeu mai puțin productiv în limba română, așa cum o arată și cele 90 de prefixe ale limbii, comparativ cu cele aproximativ 600 de sufixe.

Prefixele pot fi adesea confundate cu prepozițiile din cauza unei asemănari formale, dar și cu elementele de compunere savantă (de exemplu: prefixul anti- și ante- și prefixoidele: radio- și foto-, însă nu trebuie uitat că prefixele sunt lipsite de autonomie, iar sensul lor este determinat de cuvântul de bază la care se adaugă, rezultând astfel:

1. Substantive derivate cu unul dintre prefixele: ante- (antetitlu); anti- (anticalcar); contra- (contraindicație); des- (desfacere); inter- (interregn); în- (înveninare); ne- (neatenție); post- (postmodernism); pre (prescriere); răs-(răscruce); re- (renume); stră- (străbunic);

2. Adjective derivate cu unul dintre prefixele: anti- (antirăzboinc); extra- (extraurban); în- (îngălbenit), ne- (neatent); post- (postmaiorescian); pre- (preslav); stră- (străvechi);

3. Verbe derivate cu unul dintre prefixele: con- (conlucra); dez- (dezlipi) cu varinata de(s)- (despăduchia); în- (înzestra) cu varianta îm- (împăduri); pre-(prelucra); ră(s)- (răscula); re- (relua); stră- (strămuta); ză- (zăuita).

Derivatele cu prefixe se încadrează de regulă în clasa lexico-gramaticală a termenilor de bază, care pot fi la rândul lor simpli sau compuși. Aceștia din urmă pot fi, la rândul lor, derivate cu sufixe sau cu prefixe, astfel încât se poate ajunge chiar la o suprafixare sau la un cumul de prefixe, ca în cazul verbului dezrăsuci .

Există însă și o serie largă de prefixe savante care au pătruns în limbajul tehnico-științific românesc. Acestea se numesc prefixe privative și au sensul general de „fără, lipsit de, a lipsi ceva de”.

Derivarea prin substituție de afixe

Derivarea prin substituție de afixe se realizează atunci când în cuvântul de bază un afix lexical este înlocuit cu un altul echivalent ca valoare. În urma acestui procedeu, cele mai multe derivate obținute în limba română sunt verbe antonime formate de la același radical prin înlocuirea lui în- sau îm- cu de(s)- sau dez-, de exemplu: descătușa, format de la (în)cătușa prin substituția prefixelor în- și des-.

Cuvântul de bază este un derivat parasintetic format după modelul: prefixul în- + cătușă + sufixul -at, iar antonimul său exprimă o acțiune posterioară celeilalte (cine descătușează pe cineva trebuie mai întâi să-l fi încătușat).

Din FCLR II: 9 aflăm că prefixele sunt afixe adăugate înaintea unui cuvânt întreg existent în limbă, înaintea rădăcinii unui cuvânt, la care se adaugă și un sufix pentru derivarea parasintetică de tip progresiv, sau înaintea unor teme deja existente în limbă, de obicei, elemente de compunere. Ceea ce nu se precizează aici este faptul că prefixele sunt afixe care se adaugă înaintea temei rămase după ce a fost suprimat un alt prefix, cuvintele rezultate fiind tot derivate, dar prin substituție de prefix.

Derivarea regresivă

Derivarea regresivă sau inversă este un procedeu care constă în suprimarea unor afixe cu valoare lexicală din structura termenului de bază, de exemplu: câștig <câștiga, pisic <pisică în raport cu vis> visa, prieten> prietenă.

În funcție de clasa lexico-gramaticală a termenului de bază de la care sunt suprimate afixele, derivarea regresivă poate fi postsubstantivală, postadjectivală și postverbală.

Din punctul de vedere al clasei lexico-gramaticale, derivatele obținute prin suprimarea sufixelor și, mai rar, a prefixelor sunt substantive și verbe.

1. Substantive formate prin derivare regresivă postsubstantivală, ca urmare a suprimării sufixului -ă de la numele fructului autohton: corcoduș(ă), prun(ă), piersic(ă), căpșun(ă), alun(ă) sau de la nume de ființe: pisic(ă) ori prin eliminarea sufixului -ie de la denumirea unei științe sau îndeletniciri: geograf <geografie, sociolog <sociologie, cartolog <cartologie, tâmplar <tâmplărie, postadjectivală, ca de exemplu substantivul (rar) cineget, „vânător” <cinegetic sau postverbală, ca urmare a suprimării sufixelor verbale: -a, -i, -ui (accept <accepta, învăț <învăța, sfat <sfătui, greș <greși) etc.

2. Verbe formate prin derivare regresivă postsubstantivală, ca urmare a suprimării sufixului -re, specific infinitivului lung (de exemplu: autoapăra <autoapărare), postadjectivală, ca urmare a suprimării sufixului -(a)t, -(i)t de la un adjectiv cu forma de participiu (catifela <catifelat, împestrița <împestrițat, arunca <aruncat etc.) sau și postsubstantivală, și postadjectivală de la mai multe cuvinte de bază, ca urmare a suprimării sufixelor: -re, -tură, – tor, -(a), -(i)t: (lovi[tură], aniversa[re], apărăt[or], neferici[t]; aniversa din aniversare[re], aniversat[t]).

Derivarea parasintetică

Derivarea parasintetică este întâlnită atunci când prefixarea este simultană cu sufixarea, iar formațiile rezultate se numesc derivate parasintetice. Un derivat parasintetic interesează din punct de vedere strict lexical prin formativul dominant, adică prin prefix. Cel mai adesea este vorba de prefixul delocutiv în-: îmbărbăta, întruchipa, îndurera, încuietoare, îmbucurător etc.

De cele mai multe ori, cuvintele formate cu prefixe aparțin aceleiași categorii lexico-gramaticale ca și baza de la care a pornit derivarea. Astfel, încrede este format din prefixul în + crede (care este tot un verb). Alteori cuvintele formate cu ajutorul prefixelor pot aparține altei clase morfologice decât primitivele, dar în acest caz este nevoie și de un sufix. Spre exemplu îngălbeni și încreți sunt formate din adjectivele galben și creț, cu prefixul în- și cu sufixul -i; tot așa, încolăci și îndrăgosti provin din substantivele colac și dragoste, la care s-au adăugat prefixul în- și sufixul -i.

3.2. Locul compunerii parasintetice în ansamblul tipurilor de compunere

Compunerea este un procedeu de formare a cuvintelor, care constă în crearea unei noi unități lexicale din mai multe cuvinte întregi existente și independent în limbă sau din mai multe elemente de compunere, fără ca acestea să existe independent, ori chiar din abrevieri ale unor cuvinte.

Compunerea poate fi: propriu-zisă și tematică. Aceasta din urmă se poate realiza folosind elemente de compunere, teme ale unor cuvinte sau cuvinte care au autonomie.

De cele mai multe ori se pune problema că în limba română anumite cuvinte formate cu elemente ca a, de, în, întru, care funcționează atât ca prefixe, cât și ca prepoziții, pot fi considerate atât compuse, cât și derivate.

În FCLR I: 19 se menționează din punct de vedere lexical, următoarea observație „nu poate face o diferență între cele două categorii de cuvinte, deoarece la fiecare dintre ele numai o rădăcină are sens lexical deplin, exprimând o noțiune, iar prepoziția sau prefixul nu are sens lexical deplin, neavând la bază o noțiune, ci un înțeles foarte abstract.” uneori foarte vag.– Singurul criteriu despre care se afirmă că poate ajuta este cel gramatical.

Se consideră compuse formațiile care au luat naștere dintr-un grup sintactic sau care au fost create după modelul unei asemenea construcții (de exemplu: acasă, îndată, demâncare, alcătuite din a, în, de, între, spre + substantiv, respectiv adesea, demult, întocmai, alcătuite din a, de, în + adverb).

Se consideră derivate formațiile în care primul element atașat la cuvânt nu precedă nicio construcție sintactică normală (de exemplu: a-, marcă a infinitivului, de-, în-, întru-, pre-, sub- + verb: adormi, încondeia, prezice etc.). Formațiile rezultate prin adăugarea unui sufix la un grup sintactic la care se sudează (de exemplu: în lături + sufix verbal> înlătura) constituie o categorie aparte. Cuvintele de acest tip iau naștere simultan, atât prin compunere, cât și prin derivare, și sunt de aceea numite compuse parasintetice. Acestea trebuie deosebite în raport cu derivatele parasintetice, cum sunt: amuți, întineri, sfâși etc. și cu derivatele de la compuse (de exemplu: burtăverzime <burtăverde).

În FCLR I: XI se întâlnește următoarea observație: „Un cuvânt compus nu se opune numai unui cuvânt necompus (așa cum un derivat se opune numai unui nederivat – fie el simplu sau compus–), ci și unui grup de cuvinte stabil sau nu”.

Statutul de cuvânt compus în care pot fi distinse unități lexicale autonome este unul incert în limba română. În DEX2 (s.v. lapte) sunt înregistrate și explicate formații ca: laptele-câinelui, laptele-cucului, lapte-de-pasăre, laptele stâncii, denumiri ale unor plante erbacee, locuțiunea adjectivală de lapte (referitoare la animale care dau lapte și care sugerează creșterea acestora pentru producția de lapte).

În aceeași lucrare, la p. XI–XII, se găsește definiția dată cuvintelor compuse, conform căreia ele sunt asocieri de două sau mai multe unități lexicale între care se stabilesc relații sintactice firești realizate prin juxtapunere (înlănțuire cu ajutorul unor cuvinte de legătură; ca în exemplul lapte-de-pasăre), dar și prin joncțiune (alăturare sau parataxă, de exemplu: laptele-cucului). Aceste cuvinte tind să își piardă autonomia, deoarece elementele din care sunt alcătuite au tendința să se contopească. Acceptând că aglutinarea este ultima fază a compunerii, dar și cea mai avansată, se poate afirma că sunt suscceptibile de a intra în categoria compuselor grupurile de cuvinte la care acest fenomen s-a finalizat ori se manifestă în mod evident.

Compunerea prin aglutinare sau prin alăturare cu cratimă

În ciuda numeroaselor dificultăți de a defini și de a clasifica în limba română cuvintele compuse, pot fi încadrate în această categorie următoarele creații interne: substantive – denumiri ale unor vietăți și plante, cele mai multe din flora și din fauna autohtonă: botgros, bou-de-baltă, codroș, coada-calului, coada-șoricelului, iarbă-mare, limba-apei, ochiul boului, limba-soacrei, traista-ciobanului etc. sau referitoare la alte realități: rea-credință, deasupra, zi-lumină, mujdei, acesta din urmă cu structură neanalizabilă astăzi, dar alcătuit la originea sa din must + de + ai, ultimul un regionalism cu sensul de „usturoi”, adjective: alb-cenușiu, verde-închis, cuminte etc., adverbe: cândva (când + vrea), destul (de + sătul), ieri-noapte, mâine-noapte etc., prepoziții: dincolo (de + încolo), dinspre (de + înspre) etc., conjuncții: căci (că + ce), dacă (de + că), măcar că etc., pronume: ceea ce, orice, oricine, orișicare, orișice, vreunul, vreuna etc., numerale: treizeci și patru, șaizeci și nouă etc.

Compunerea tematică

Elementele de compunere sunt asemănătoare cu afixele de natură lexicală, deoarece nu au independență în limbă și se adaugă la tema/ rădăcina unui cuvânt, acestea din urmă fiind numite afixoide sau pseudoafixe (sufixoide și prefixoide, precum și pseudosufixe și pseudoprefixe). Spre deosebire de afixele cu valoare lexicală, elementele de compunere se pot combina între ele formând astfel unități lexicale noi care au și o relativă autonomie semantică, adică sensul nu depinde de cel al cuvântului la care se adaugă. Sunt excluse însă din această categorie așa-numitele omonime afixoidale, care își precizează sensul în funcție de tema la care sunt adăugate (de exemplu: -man, redus în ultimă analiza la gr. mania, cu sensul de „nebunie, obsesie, pasiune”; cleptoman, piroman etc.).

În structura compuselor intră elemente fără existență independentă în limba română, cum sunt printre altele: agro-, micro-, tele- sau cuvinte întregi existente și independent în alte limbi (de exemplu: cvasi-, din lat. quasi, deca, din gr. δέκα „zece”) sau termeni cu aspect de cuvinte, dar care sunt folosiți numai în compuse (-gramă, -litic etc.).

Compunerea parasintetică

Compusele parasintetice constau în alăturarea a doi termeni de compunere, a două cuvinte sau teme, la care se adaugă un sufix sau un prefix, însă condiția principală este simultaneitatea compunerii și a derivării cu sufixe (pur lexicale sau lexico-gramaticale). Compusele parasintetice din limba română, indiferent de natura lor morfologică: substantivale, adjectivale ori verbale, pot fi formații populare sau savante, așa cum se va vedea și din clasificarea pe care o vom detalia în următorul capitol al lucrării noastre.

4. Compunerea parasintetică

4.1. Tipuri de compuse parasintetice

Printre cuvintele care sunt, în același timp, compuse și derivate cu sufix lexical, se includ trei categorii de formații parasintetice, clasificate pe baza criteriului morfologic: substantive compuse parasintetice, adjective compuse parasintetice și verbe compuse parasintetice.

4.1.1. Substantive compuse parasintetice

În FCLR I: 165–166 sunt analizate câteva substantive compuse parasintetice formate „din alăturarea a doi termeni de compunere (cuvinte sau teme lexicale) și un sufix.”. Din punctul de vedere al registrului lexical, aceste substantive compuse se clasifică în două categorii: populare și savante.

În seria formațiilor populare sunt analizate denumiri ale unor păsări, cum sunt: codobatură și capîntortură. În dreptul ultimului dintre ele sunt enumerate, între paranteze, variantele capîntortoră, capdentortură și capîntortur. De asemenea se mai precizează faptul că „reprezintă probabil un derivat din compusul cap-întort, cu același sens” și trimite la discuția pe care o face Drăganu (1906: 20, 72).

În ceea ce privește celălalt substantiv folosit la nivelul limbii populare ca nume de pasăre, codobatură, FCLR I: 165 nu îi precizează în mod clar etimologia, ci trimite la opinii ale celor mai cunoscuți lexicologi și lexicografi români. Astfel se arată că termenul „este considerat de unii lingviști ca fiind format pe teren românesc din substantivul coadă (sub forma codo-, întâlnită și în alte compuse: codoroș(u), codoberc), verbul bate (mai exact tema acestuia) + sufixul -ur(ă)”. Autoarele acestui tratat de formare a cuvintelor nu uită însă să precizeze și faptul că, „după majoritatea lingviștilor însă, codobatură este moștenit din lat. *codabattula”. Din moment ce în limba latină nu apare atesat derivatul *battula, autoarele presupun că „formația latinească propusă ar fi și ea un compus parasintetic”.

În fine, un alt substantiv compus parasintetic discutat în FCLR I: 166 este mânăștergură, despre care se afirmă că este „un compus parasintetic apărut pe teren românesc sau o formație moștenită dintr-un etimon latin neatestat”. În cazul lui însă autoarele presupun și faptul că „existența derivatului ștergură, cu același sens, face posibilă și o altă explicație, conform căreia ar putea fi vorba de un compus din două substantive juxtapuse, cu formă de nominativ-acuzativ[…] La rândul său, substantivul ștergură, derivat de la o temă verbală + -ură neaccentuat, este izolat în sistemul nostru de derivare.”. Prin urmare, acestea afirmă că, „pare mai verosimil ca mînăștergură să fie o formație parasintetică din care s-a desprins ulterior ștergură”.

Există și compuse parasintetice de origine savantă care nu s-au păstrat în limba română, așa cum este cazul lui nas-ștergău „batistă” și gât-legău „cravată”. Autoarele afirmă că aceste formații parasintetice au fost create de puriști în secolul al XIX-lea, „cu scopul de a înlocui neologismele, dar nu au reușit să se impună”. Ambele compuse parasintetice amintite mai sus sunt explicate în FCLR I: 166 ca formate „dintr-un substantiv + temă verbală + sufixul -ău”, în timp ce pentru binescriință „ortografie”, binesunânță „eufonie” și „altele de acest fel” se arată că „sunt alcătuite din adverb + temă verbală + sufixul -(i/î)nță”.

Singurul substantiv compus parasintetic care s-a păstrat la nivelul limbii literare este mărinimie, despre care se afirmă că este „alcătuit din tema adjectivului mare și cea a substantivului inimă + sufixul -ie, după lat. magnanimitas, fr. magnaimité, alături de care apare și adjectivul mărinimos”.

4.1.2. Adjective compuse parasintetice

Adjectivele compuse parasintetice sunt încadrate de FCLR I: 194 în aceeași categorie specială, deoarece s-au format „simultan prin compunere și derivare” cu sufix, de exemplu: pidosnic <pe dos + sufixul -nic. În ceea ce privește ajdectivul mărinimos, autoarele consideră că „felul cum a naștere cuvântul nu este sigur: din adjectivul mare + substantivul inimă + sufixul -os sau din adjectivele mare + inimos”, dar renunță la această ultimă explicație, după ce anterior afirmaseră în mod categoric despre mărinimos că este un calc după lat. magnanimus. Concluzia la care se ajunge în FCLR I: 194 este aceea că mărinimos trebuie considerat un compus parasintetic.

În categoria compuselor parasintetice analizate în acest de tratat de formare a cuvintelor se includ și adjectivele „create prin compunerea prenumelui cu numele de familie și adăugarea unui sufix”. Ca exemple de adjective compuse parasintetice care denumesc stilul unor autori se pot da următoarele formații: adyendreian, anatolfrancian, antonpannesc (despre care se crede că a fost folosit pentru prima dată de G. Călinescu), camilpetrescian, cezarpetrescian, geobogzian, julesvernian, marinsorescian, nichitastănescian etc., despre care se afirmă în FCLR I: 194 că „sunt frecvente în limbajul criticii literare”.

Cel mai bine reprezentate în limba română sunt însă adjectivele compuse parasintetice care denumesc locuitori. Pe acestea însă autoarele tratatului de formare a cuvintelor nu le menționează în niciun fel, dar ele trebuie incluse după părerea noastră în categoria adjectivelor parasintetice, așa cum procedează, de exemplu, Popescu (1960). Contribuția acestei autoare a servit ca punct de plecare în realizarea primului studiu de caz inclus în lucrarea noastră. În vederea indicării etimologiei acestor adjective compuse parasintetice, ne-am folosit de Popescu (1960), iar acolo unde nu figurau formații parasintetice din lista existentă în DOOM, am căutat originea lor în DEX2. Am constatat astfel că ele au fost formate pe baza unor substantive proprii compuse la care s-a adăugat un sufix adjectival, după cum urmează: albaiulian <Alba Iulia + sufixul -ean, băimărean <Baia Mare + sufixul -ean, negruvodean <Negru Vodă + sufixul -ean, srilankez <Sri Lanka + sufixul -ez, sătmărean <Satu Mare + sufixul -ean, târgujian <Târgu-Jiu + sufixul -ean, târgumureșean <Târgu-Mureș + sufixul -ean etc.

4.1.3. Verbe compuse parasintetice

Tot în acest tip mixt de formare a cuvintelor se încadrează o serie de verbe, însă numai unele s-au păstrat până astăzi în limba română, în timp ce altele, cum este, de exemplu, verbul întroloca este ieșit din uz. Acest verb este încadrat de Popescu-Marin (2007: 259) în seria formațiilor care „au luat naștere în urma sudării unu grup sintactic la care s-a atașat un sufix verbal”. Autoarea îl explică pe întroloca „a se aduna la un loc” într-un mod complet și foarte exact ca „format din prepoziția întru și substantivul loc + sufixul verbal -a”. Spre deosebire de întroloca <întru + loc + sufixul -a sau îmboi <în- + bou + sufixul verbal -i, îmbuta <în + but + sufixul verbal -a, împuteri <în + putere + -i, încina <în + cină + sufixul -a, înciuda <în- + ciudă + sufixul -a, încurmezișa <în + curmeziș + sufixul -a, înscăuna <în + scaun + sufixul -a, înspina <în + spin + sufixul -a, întreochia <între + ochi + sufixul -a, întropărta <într-o + parte + sufixul -a, pefuga <pe fugă + sufixul -a, care nu s-au menținut în limba română, alte compuse verbale parasintetice continuă să rămână în uz: dedulci <de dulce + sufixul -i, închiria <în- + chirie + sufixul -a, încleșta <în + clește + sufixul -a, încrucișa <în + cruciș + sufixul -a, îngenuchea <în genunchi + sufixul -a, înjuga <în + jug + sufixul -a, înlătura <în lături + sufixul -a, înlocui <în loc + sufixul -ui, înmâna <în mână + sufixul -a, înșira <în + șir + sufixul -a, înșirui <în + șir + sufixul -ui, întruchipa <întru + chip + sufixul -a, întruni <într-una+ sufixul -i, înțepa <în + țeapă + sufixul -a, prescurta <pre + scurt + sufixul -a etc.

După ce consideră că verbe de felul celor amintite mai sus sunt „compuse și derivate în același timp”, autoarele FCLR I: 213–214 arată la modul concret că „majoritatea au la bază un grup sintactic format dintr-o prepoziție și un substantiv (sau o altă parte de vorbire substantivală), la care s-a atașat un sufix verbal (de obicei -a, mai rar -i)”. Când trebuie să indice însă concret modul lor de formare numai menționează însă nimic despre sufix, ci se limitează să indice numai construcția sintactică de la care s-a realizat obținerea compusului verbal parasintetic, după cum urmează „dedulci «a mânca de dulce în zilele de post, a se deprinde cu un lucru bun» <de dulce, delătura «a da la o parte» <de lături, dupăci „a coase după ac” <după ac, îngenunchea < în genunchi, înlătura< în lături, înmîna < în mînă, întreochea „a cădea bolnav, (despre vite) a căpăta boala de sîngerat” < între ochi, întropărta „a da într-o parte” < într-o parte, întruchipa <întru chip, întroloca „a se aduna într-un loc” <întru loc, întruni <într-una, pefuga «a goni, a fugări» și păfuga < (a pune) pe fugă”.

Dintre acestea, numai unele dintre verbele compuse parasintetice s-au menținut în limbă, precum îngenunchea, înlătura, înmîna, întruchipa, întruni, mulțumi, prescurta etc., celelalte sunt fie regionale sau învechite și regionale.

După cum se vede din exemplele prezentate, la care noi am completat etimologia invocând și contribuția sufixului verbal în crearea acestor compuse parasintetice, așa cum vom proceda și în al doilea studiu de caz din lucrarea noastră, lista inclusă în FCLR I: 213–214 conține atât formații verbale învechite, cât și verbe care s-au menținut până astăzi în limba română.

La fel de actual este și verbul mulțumi <(la) multi ani + sufixul -i, despre care au existat mai multe explicații etimologice. Popescu-Marin (2007: 259) se limitează la indicarea originii lui imediate, indicând, după TDRG, s.v., că „provine din adjectivul multi și substantivul ani (din formula de urare la multi ani) și sufixul -i”.

În schimb, Bogdan Oprea (2011: 245–246) explică mai pe larg modul de formare a verbului parasintetic mulțumi. Aceasta afirmă că „verbul a mulțumi, un compus despre care lexicografii noștri au afirmat că are la bază urarea la multi ani, în care toate cele trei componente sunt de origine latină (cf. la <lat. illac, mult <lat.multus și an <lat. annus) a apărut în strânsă legătură cu un model existent în slava veche”. Se menționează totodată că „lexicologii au analizat, în special, evoluția de sens și modificările formale datorate diverselor accidente foentice, care au însoțit trecerea de la perifrază la cuvânt compus și au identificat la baza acestei unități lexicale un calc frazeologic după expresia grecească εις πoλλά ετη”. Acest compus este denumit în FCLR I: 214 parasintetic. De asemenea, Bogdan Oprea (2011: 246) trimite la DLR pentru a stabili faptul că prima atestare a verbului românesc a mulțumi, cu valoare intranzitivă, se leagă de Diaconul Coresi, Carte cu învățătură (1581).

4.2. Alte criterii de clasificare

În afara criteriului gramatical care conduce la identificarea celor trei clase de compuse parasintetice analizate în primul subcapitol din această parte a lucrării noastre, se mai pot aduce în discuție și alte criterii de clasificare, dintre care cele mai importante și mai cunoscute în literatura de specialitate sunt următoarele: originea sau etimologia acestor fapte de limbă, vechimea lor în limba română, aflată în strânsă legătură cu gradul de actualitate ori cu dispariția lor din româna contemporană sau actuală, apoi răspândirea geografică a acestor formații parasintetice la nivelul dialectului dacoromân, fie într-un registru popular sau familiar, fie într-un registru cult, savant și, nu în ultimul rând, felul în care ele respectă sau nu normele în vigoare ale limbii române literare fie prin structura lor sonoră, fie prin modul cum sunt ortografiate în texte aparținând diverselor stiluri funcționale.

4.2.1. Criteriul originii

Din punctul de vedere al originii, compusele parasintetice sunt, în cea mai mare parte a lor, create pe teren românesc în urma asocierii unui sufix la un nume compus, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui: capîntortură <cap-întort + sufixul -ură, nas-ștergău și gât-legău, creații interne ale puriștilor români.

Tot creații interne sunt și compusele adjectivale parasintetice prin care se desemnează stilul unor autori, ca de exemplu: antonpannesc (despre care se crede că ar fi o creație savantă a lui G. Călinescu), camilpetrescian, cezarpetrescian, geobogzian, marinsorescian, nichitastănescian, care nu par a fi totuși create independent de un model străin, iar acesta din urmă se regăsește în structura unui prototip franțuzesc julesvernien, despre care putem afirma cu certitudine că se găsește la baza rom. julesvernian, poate chiar și a engl. julesvernian.

Atunci când baza derivativă a fost un compus care indica realități geografice românești, adjectivul apărut în urma atașării unui sufix care a contribuit la obținerea unor nume de locuitori, putem afirma cu certitudine că avem de-a face cu formații parasintetice create în interiorul limbii române, de felul lui albaiulian <Alba Iulia + sufixul -ean, băimărean <Baia Mare + sufixul -ean, negruvodean <Negru Vodă + sufixul -ean, sătmărean <Satu Mare + sufixul -ean, târgujian <Târgu-Jiu + sufixul -ean, târgumureșean <Târgu-Mureș + sufixul -ean etc.

În ceea ce privește compusele verbale parasintetice, cele mai multe dintre acestea au fost create în interiorul limbii române pornindu-se de la structuri sintactice alcătuite din prepoziție + substantiv. Din seria acestora menționăm pe dedulci «a mânca de dulce în zilele de post, a se deprinde cu un lucru bun» <de dulce, delătura «a da la o parte» <de lături, dupăci „a coase după ac” <după ac, îngenunchea < în genunchi, înlătura <în lături, înmîna < în mînă, întreochea „a cădea bolnav, (despre vite) a căpăta boala de sîngerat” < între ochi, întropărta „a da într-o parte” < într-o parte, întruchipa <întru chip, întroloca „a se aduna într-un loc” <întru loc, întruni <într-una, pefuga «a goni, a fugări» și păfuga < (a pune) pe fugă.

Lor li se adaugă binecunoscutul verb a mulțumi, care provine din urarea (la) multi ani + sufixul -i. La baza urării se găsește, probabil, expresia grecească εις πoλλά ετη, care a fost calchiată în limba română veche, eventual printr-un intermediar slav.

Tot despre calcuri vorbim și în cazul unor formații parasintetice care au în structura lor material lingivistic românesc, turnat însă în tipare străine. Așa au apărut spre exemplu mărinimie și mărinimos. Primul poate fi explicat printr-un calc multiplu în limba română, după lat. magnanimitas și fr. magnanimité, iar al doilea prin calc după lat. manganimus.

Cu siguranță nu au apărut în limba română independent de un model străin, neologic, mai exact latino-romanic nici substantivele compuse învechite binescriință și binesunânță, din moment ce ele respectă cu fidelitate stuctura morfematică a corespondentelor franțuzești și latinești savante orthographe, respectiv orthographia și euphonie, respectiv euphonia.

În alte situații, mai puține la număr, s-a putut ajunge la același rezultat pe două căi, însă una internă și alta ca urmare a moștenirii unui etimon latinesc care avea aceeași structură. Așa au stat lucrurile în cazul lui codobatură sau mânăștergură. Primul se poate explica și ca format pe teren românesc din substantivul coadă (sub forma codo-) + verbul bate (mai exact tema acestuia) + sufixul -ur(ă), dar și ca moștenit din lat. *codabattula, în timp ce al doilea pare mai probabil o creație internă din substantivul mână + verbul șterge + sufixul -ură decât un reflex al unui termen latinesc neatestat.

În fine, o ultimă categorie de formații parasintetice existente în limba română o reprezintă împrumuturile neologice cu structură analizabilă. Ele pot fi de origine franceză, ca în cazul lui amerindian <fr. amérindien, centrafrican <fr. centrafrican, groenlandez <fr. groenlandais, neozeelandez <fr. néo-zélandais, new-yorkez <fr. New-Yorkais, nord-american <nord + american, după modelul fr. nord-américain, nord-coreean <nord + coreean, după modelul fr. nord-coréen piemontez <fr. piémontais, portlandian <fr. portlandien, sanfranciscan <fr. Saint-Franciscain, sanmarinez <fr. saint-marinais, sud-african <fr. sud-africain, sud-american <fr. sud-americain, sud-coreean <fr. sud-coreean.

Uneori, un termen de acest tip poate avea origine multiplă externă în limba română: franceză și latină, ca în cazul lui constantinopolitan <lat. constantinopolitanus, fr. constantinopolitain sau franceză și engleză, ca în exemplul: eurasian <fr. eurasien, engl. Eurasian sau transnistrian <engl. Transnistrian, fr. transnistrien ori franceză și italiană ca în exemplul costarican, care nu s-a format, după părerea noastră, pe teren românesc din Costa Rica + sufixul -an, așa cum se arată în DEX2, ci reprezintă în limba română un împrumut cu structură analizabilă din it. costaricano și din fr. costaricain, acesta din urmă fiind adaptat în poziție finală după modelul celorlalte denumiri de locuitori de origine franceză.

În alte situații, proveniența unui compus adjectival parasintetic se explică prin fenomenul etimologiei multiple mixte, fiind în egală măsură posibilă apariția lui prin procedeul intern al compunerii parasintetice și ca urmare a adaptării unui împrumut neologic de origine franceză. Este și cazul numelui de locuitori cehoslovac <din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchécoslovaque.

Alte denumiri de locuitori au origine engleză în limba română, ca de exemplu: capverdian <engl. Capverdian sau alte origini, ca în cazul lui cuțovlah <ngr. kutsóvlahos „nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică”.

4.2.2. Criteriul vechimii

Un alt criteriu pe baza căruia pot fi clasificate formațiile parasintetice existente în limba română în diverse faze din evoluția ei istorică este reprezentat de vechimea pe care o au și, implicit, de măsura în care ele își mai păstrează sau nu actualitatea.

Se pot identifica astfel două categorii de compuse parasintetice: arhaice sau doar învechite prin raportare la stadiul actual al limbii române și, respectiv, actuale încă în sistemul lexical românesc.

În prima categorie se pot include atât formații parasintetice, cum sunt substantivele învechite binescriință și binesunânță, alături de savuroasele creații nas-ștergău și gât-legău ale puriștilor din secolul al XIX-lea, care stau alăturii de adjectivul arhaic pidosnic și de verbele arhaice sau numai învechite în limba română: întroloca, împuteri, îmboi, îmbuta, împuteri, încina, înciuda, încurmezișa, înscăuna, înspina, întreochia, întropărta, pefuga.

În cea de-a doua categorie, care este, fără îndoială, și cea mai numeroasă se regăsesc substantive, adjective și verbe parasintetice, care s-au menținut în uz până astăzi și dintre care amintim pe: mărinimie și mărinimos, antonpannesc, camilpetrescian, nichitastănescian, geobogzian, julesvernian, alături de toate compusele adjectivale care desemnează locuitorii și de majoritatea verbelor create prin atașarea unui sufix la o construcție sintactică alcătuită din prepoziție + substantiv în acuzativ. Din categoria ultimelor fapte lexicale menționăm: dedulci, închiria, încleșta, încrucișa, îngenuchea, înjuga, înlătura, înlocui, înmâna, înșira, înșirui, întruchipa, întruni, înțepa, prescurta, la care se adaugă indiscutabil cel mai folosit verb din româna actuală, și anume compusul parasintetic a mulțumi, cu structură semianalizabilă astăzi. Această configurație particulară în ceea ce privește învelișul lui sonor a fost de altfel și principala cauză care a făcut să nu mai fie resimțită astăzi ca pleonastică o structură de tipul mulțumesc mult sau mulțumesc foarte mult, ca și expresia multe mulțumiri, calchiate toate după corespondente similare și la fel de răspândite din limba engleză: thank you so much, thank you very much, respectiv many thanks.

4.2.3. Criteriul răspândirii

Din punctul de vedere al răspândirii lor în aria dacoromână se pot delimita trei categorii de fapte lexicale: regionale, populare sau culte, savante, în cuprinsul cărora se includ și formații parasintetice, indiferent de natura lor morfologică. Astfel, sunt regionale sau chiar populare, în sensul că apar utilizate la nivelul limbii comune, în variantă neliterară însă, atât substantive compuse parasintetice, ca de exemplu: capîntortură, codobatură, mânăștergură, cât și verbe de același fel, printre care se numără dupăci „a coase după ac”.

Într-o altă categorie se regăsesc formații parasintetice culte ori savante, care, alături de cele atestate în limbajul cotidian sau uzual, au în comun faptul că respectă normele limbii române literare, opunându-se creațiilor savante învechite, inovații ale lingviștilor puriști: binescriință, binesunânță etc.

4.2.4. Criteriul normativ

Ultima categorie de compuse parasintetice invocată la sfârșitul precedentului subcapitol al lucrării îngolbează, în același timp, formații substantivale, adjectivale și verbale care se supun normelor în vigoare ale limbii literare. Prin urmare, o primă categorie de fapte lexicale care se identifică pe baza acestui criteriu normativ va include substantive compuse parasintetice de felul lui mărinimie, adjective compuse parasintetice ca mărinimos, verbe compuse parasintetice cum este a mulțumi, caracterizate toate prin faptul că respectă normele de scriere existente în vigoare.

Nu același lucru se poate spune și în cazul următoarelor adjective compuse parasintetice: băimărean, sătmărean sau julesvernian, pe care le mai găsim scrise astăzi, din păcate, și băi-mărean, săt-mărean ori julvernian, ceea ce dovedește o flagrantă încălcare a celor mai elementare norme de scriere și de pronunțare. O posibilă explicație a producerii acestor abateri de la norma ortografică actuală este fenomenul etimologiei populare care se traduce prin dorința vorbitorilor mai puțin cultivați de a-și motiva formarea acestor termeni în limba română.

5. Studii de caz

Compuse parasintetice adjectivale care denumesc locuitorii

Studii despre sufixele care derivă nume de locuitori există, însă sunt consacrate fie problemei derivării numelor de locuitori de la teme străine, fie formării numelor de locuitori de la toponime românești.

Popescu (1960: 214) afirma că, de cele mai multe ori, numele de locuitori sunt derivate de la numele locului, al țării sau al provinciei, însă există și situații când numele locuitorilor este dat după o caracteristică a lor: negri, piei-roșii etc. Sunt și cazuri în care numele de locuitor nu conține un nume propriu/radical de la care a derivat, ci sunt idiomuri, etnii sau nume de popoare migratoare care astăzi au dispărut: azteci, basci, goți, huni etc.

În ceea ce privește raportul dinre numele tării și denumirea populației respective, autoarea distinge trei situații:

a) numele țării este derivat de la numele poporului: bulgar> Bulgaria, român> România, turc> Turcia, grec> Grecia etc.

b) numele de popoare provin de la numele țării: italian <Italia, mexican <Mexic, olandez <Olanda etc.

c) numele locuitorilor este obținut prin derivare regresivă de la numele locului: Boemia >boem, Birmania >birman, Polabia >polab etc.

În anumite cazuri există în limbă mai multe denumiri pentru aceiași locuitori, acestea putând fi explicate prin proveniența lor din izvoare diferite, ca de exemplu: polon (ca derivat regresiv) <Polonia <polonez (din fr. polonais). Popescu (1960: 215) analizează și exemplul lituan> Lituania> lituanian, însă acesta nu mai este valabil, deoarece termenul lituan nu mai există în limbă acum.

Fiind provenite din împrumuturi, multe dintre numele de locuitori formate de la toponime străine sunt neanalizabile în limba română. De exemplu, locuitorul Madridului se numește madrilen și provine din sp. madrileño sau din fr. madrilène. Dacă ar fi fost derivat pe teren românesc, autoarea este de părere că acel locuitor s-ar fi numit madrilean sau madrilez. Există și denumiri de locuitori pentru care ea recunoaște faptul că nu avem în limbă derivate corespunzătoare, ca de exemplu în cazul populației din Tenerife, membrii acestei comunități fiind denumiți prin perifraza locuitorii din Tenerife.

Se pare că româna nu a moștenit nume de locuitori din limba latină, cu excepția numelui român <lat. romanus. Dacă au existat la un moment dat nume vechi latinești, acestea s-au pierdut din motive istorice.

Din perspectiva existenței în limba română a unor nume de locuitori, împrumuturi sau nu, Popescu (1960: 213) distinge următoarele două tipuri:

a. nume de locuitori împrumutate din franceză sau în primul rând din limba franceză: peruvian <fr. péruvien; bordelez <fr. bordelais; londonez <fr. londonais, it. londonese; algerian <fr. algérien; cipriot <fr. cypriote, it. cipriotto; finlandez <fr. finlandais, it. finlandese;

b. nume de locuitori împrumutate din italiană sau în primul rând din limba italiană: american < it. americano sau fr. americain; berlinez < it. berlinese sau fr. berlinois; genovez < it. genovese.

Tot la Popescu (1960: 216) sunt menționate sufixele care derivă nume de locuitori de la teme străine, după cum urmează: -an, -ean, -ian, -ez , -iot , -it , -ac.

În limba română cele mai productive pentru numele de locuitori sunt sufixele de la teme străine -ean, -ian, -an și -ez, celelalte: -iot, -it, -in și -ac, fiind mai puțin productive.

Ele se regăsesc și în structura unor compuse parasintetice adjectivale care denumesc locuitorii unei regiuni, țări, așezări sau ai unui continent, ținut, oraș, stat etc. În vederea completării listei de unități lexicale cu formații adjectivale parasintetice am folosit inventarul existent pe site-ul http://www.scribd.com/doc/34003207/Nume-de-locuitori. Pentru indicarea etimologiilor am apelat, acolo unde existau precizate, la Popescu (1960), iar pentru celelalte fapte de limbă similare, la DEX2.

În ceea ce ne privește, vom exclude din categoria compuselor parasintetice formațiile la care punctul de plecare nu l-a constituit un compus ci o parte unui nume propriu compus în care s-a produs o elipsă ca în exemplele de mai jos:

câmpulungean <Câmpulung (Moldovenesc) + sufixul -ean,,persoană originară sau locuitor din municipiul Câmpulung Moldovenesc”;

dornean <(Vatra) Dorn(ei) + sufixul -ean „persoană originară sau locuitor din Vatra Dornei”;

gheorghidan <(Sfântu(l) Gheorghe + sufixul -ean „ (locuitor) din municipiul Sfântul Gheorghe”;

humorean <(Gura Humor(ului) + sufixul -ean „persoană originară sau locuitor din Gura Humorului”;

miercurean <Miercurea-Ciuc + sufixul -ean „persoană originară sau locuitor din Miercurea-Ciuc”;

râmnicean <Râmnic(u Sărat) + sufixul -ean „persoană originară sau locuitor din Râmnicu Sărat”.

roșiorean <Roșiori (de Vede) + sufixul -ean,,persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede”;

întorsurean <Întorsur(a Buzăului) + sufixul -ean „persoană originară sau locuitor din Întorsura Buzăului”;

severinean < (Turnu-)Severin + sufixul -ean,,persoană originară sau locuitor din municipiul Drobeta-Turnu Severin sau din județul Caraș-Severin ”;

vâlcean <(Râmnicu) Vâlcea + sufixul -ean „persoană originară sau locuitor din municipiul Râmnicu Vâlcea”.

Prezentăm în continuare compuse parasintetice adjectivale care denumesc locuitori și care au fost create prin atașarea la un substantiv propriu compus, fie de orgine română, fie împrumutat la noi dintr-o altă limbă.

Din prima categorie menționăm, în ordine alfabetică, o primă clasă de compuse adjectivale parasintetice create de la substantive proprii compuse care desemnează localități sau zone românești:

albaiulian <Alba Iulia + sufixul -ean,,persoană originară sau locuitor din municipiul Alba Iulia”;

băimărean <Baia Mare + sufixul -ean,,persoană originară sau locuitor din municipiul Baia Mare”;

caransebeșan <Caransebeș (nume propriu) + sufixul -ean,,persoană originară sau locuitor din municipiul Caransebeș”;

negruvodean <Negru-Vodă + sufixul -ean „persoană originară din Negru-Vodă sau locuitor”;

nord-dunărean <nord + Dunăre + sufixul-ean „care aparține teritoriului situat în nordul Dunării sau popoarelor de aici, privitor la acest teritoriu sau la popoarele care locuiesc aici”;

sânnicolăean <Sânnicolau Mare + sufixul-ean „persoană originară sau locuitor din orașul Sânnicolau Mare”;

satlungean <Sat(u) lung + sufixul -ean „persoană originară sau locuitor din comuna Satulung”;

sud-dunărean <sud + Dunăre + sufixul -ean „persoana originară sau locuitor din teritoriile aflate în Sudul Dunării”;

târgujian <Târgu-Jiu + sufixul -ean,,persoană originară sau locuitor din Târgu-Jiu”;

târgumureșean <Târgu-Mureș + sufixul -ean „persoană originară sau locuitor din Târgu-Mureș”.

O altă subclasă include compuse parasintetice adjectivale de același tip, dar care au ca punct de plecare un substantiv propriu compus care desemnează localități sau așezări din altă parte a lumii și pe care limba română l-a împrumutat sau l-a calchiat după modele existente în alte limbi:

guineobissauan <Guineea-Bissau + sufixul -an „persoană care face parte din populația de bază a statului Guineea-Bissau sau este originară de acolo”;

guineaecuatorian < Guineea Ecuatorială + sufixul -an „persoană care face parte din populația de bază a statului Guineea Ecuatorială sau este originară de acolo”;

muntenegrean <Muntenegru + sufixul-ean „persoană originară sau locuitor din Muntenegru”;

papua-neoguineean <Papua-Noua Guinee + sufixul -ean „persoană care face parte din populația statului Papua-Noua Guinee sau este originară de acolo”;

saint-lucian <Saint Lucia + sufixul -ian „persoană care face parte din populația statului Saint Lucia sau care este originară de acolo”;

sierraleonez <Sierra Leone + sufixul-ez „persoană care face parte din populația statului Sierra Leone sau este originară de acolo”;

sanpaulian <San Paul (substantiv propriu compus provenit din fr. Saint Paul) + sufixul -ian „persoană originară sau locuitor din orașul Saint Paul”;

sansalvadorian <San Salvador + sufixul -ian „persoană originară sau locuitor din capitala San Salvador”;

santiaghez <Santiago + sufixul-ez „persoană originară sau locuitor din orașul Santiago de Chile”;

singaporez <Singapore + sufixul-ez,,persoană care face parte din populația statului Singapore sau este originară de acolo”;

srilankez <Sri Lanka + sufixul -ez ,,persoană originară sau locuitor din Sri Lanka”.

În procesul compunerii parasintetice s-a format și un al treilea subtip de adjective parasintetice în care se regăsesc cuvinte sau elemente de compunere românești atașate la un nume propriu străin:

asiro-babilonian <asiro + Babilon + sufixul -ian,,persoană originară sau locuitor din Imperiul Asiro-babilonian”;

sud-vietnamez <sud + Vietnam + sufixul -ez „persoană care face parte din populația Vietnamului de Sud sau este originară de acolo”.

După cum se vede din prezentarea acestei prime categorii de compuse parasintetice adjectivale, în procesul compunerii au avut loc și anumite modificări față de forma compuselor care denumesc localitatea respectivă, fapt care a condus la impunerea prin normă a unei scrieri cu sau fără cratimă a numelor de locuitori din zona respectivă.

A doua categorie de compuse adjectivale parasintetice existente în limba română conține denumiri de locuitori care nu au fost create pe teren românesc, ci împrumutate sau calchiate după modele existente în alte limbi.

Din seria împrumuturilor neologice amintim, în primul rând, formații parasintetice de origine franceză:

amerindian <fr. amérindien,,populații băștinașe din America, de rasă mongoloidă, numite și piei roșii sau indieni”;

centrafrican <fr. centrafrican „care este situat în centrul Africii”;

groenlandez <fr. groenlandais,,persoană care face parte din populația insulei Groenlanda sau este originară de acolo”;

neozeelandez <fr. néo-zélandais „persoană care face parte din populația Noii Zeelande sau este originară de acolo”;

new-yorkez <fr. New-Yorkais „persoană care face parte din populația New-York-ului sau este originară de acolo”;

nord-american <nord + american, după modelul fr. nord-américain, „persoană care face parte din populația Americii de Nord sau a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo”. Cf. fr. nord-américain, germ. nord-amerikanisch;

nord-coreean <nord + coreean, după modelul fr. nord-coréen „persoană care face parte din populația de bază a Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo”;

piemontez <fr. piémontais „locuitor din Piemont”;

portlandian <fr. portlandien „persoană originară sau locuitor din peninsulei Portland”;

sanfranciscan <fr. Saint-Franciscain ,,persoană care face parte din populația orașului sau a regiunii San Francisco sau este originară de acolo”;

sanmarinez <fr. saint-marinais „persoană originară sau locuitor din San Marino”;

sud-african <fr. sud-africain,,persoană care face parte din una dintre populațiile indigene ale Africii de Sud sau este originară de acolo; persoană care face parte din populația Republicii Africa de Sud sau este originară de acolo”;

sud-american <fr. sud-americain,,persoană care face parte din una dintre populațiile țărilor din America de Sud sau este originară de acolo”;

sud-coreean <fr. sud-coreean „persoană care face parte din populația Coreei de Sud sau este originară de acolo”.

Uneori, un termen de acest tip poate avea origine multiplă externă în limba română: franceză și latină, ca în cazul lui constantinopolitan <lat. constantinopolitanus, fr. constantinopolitain „persoană care face parte din populația Constantinopolului sau este originară de acolo, astăzi Istanbul” sau franceză și engleză, ca în exemplul: eurasian <fr. eurasien, engl. Eurasian „persoană care face parte din populația Eurasiei” sau transnistrian <engl. Transnistrian, fr. transnistrien,,persoană originară sau locuitor din al regiunii Transnistria”. Există și o categorie mai restrânsă de nume de locuitori care se explică în limba română prin etimologie multiplă, franceză și italiană. Este cazul lui costarican <it. costaricano, fr. costaricain „persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo”.

În alte situații, proveniența unui compus adjectival parasintetic se explică prin fenomenul etimologiei multiple mixte, fiind în egală măsură posibilă apariția lui prin procedeul intern al compunerii parasintetice și ca urmare a adaptării unui împrumut neologic de origine franceză. Este și cazul numelui de locuitori cehoslovac <din Cehoslovacia (derivat regresiv),,persoană care făcea parte din populația fostei Cehoslovacii”. Cf. fr. tchécoslovaque.

Alte denumiri de locuitori au origine engleză în limba română, ca de exemplu: capverdian <engl. Capverdian,,persoană care face parte din populația statului Capul Verde sau este originară de acolo” sau alte origini, ca în cazul lui cuțovlah <ngr. kutsóvlahos „nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia”.

Alteori, punctul de plecare al compunerii parasintetice în limba română l-a constituit existența unui nume propriu internațional a cărui formă avea o structură analizabilă sau semianalizabilă și care a fost împrumutat, la rândul lui, într-o fază anterioară în limba română. La acesta s-a atașat ulterior un sufix românesc productiv. Elementele din structura numelor proprii compuse care indică localitatea sunt din seria: burg, grad, pesta, pol sau vodă cu sensul de „apă”, ultimul de origine slavă:

belgrădean <Belgrad + sufixul -ean,,persoană originară sau locuitor din Belgrad”;

brandenburghez <Brandenburg + sufixul -ez,,locuitor al Brandenburgului”;

budapestan <Budapesta + sufixul -an,,persoană care locuiește în Budapesta (capitala Ungariei) sau care este originară de acolo”. Cf. fr. budapestois;

cernăvodean <Cernavodă + sufixul -ean „persoană originară sau locuitor din orașul Cernavodă”;

leningrădean <Leningrad (cu sensul originar „Orașul (lui) Lenin”) + sufixul -ean „după fosta denumire a orașului Sankt Petersburg (Petrograd); persoană care face parte din populația orașului Leningrad (azi Sankt Petersburg) sau este originară de acolo”. Cf. rus. leningradskiĩ, germ. Leningrader;

luxemburghez <Luxemburg + sufixul -ez „persoană care face parte din populația Luxemburgului sau este originară de acolo”;

tiraspolean < Tiraspol + sufixul -ean,,persoană originară sau locuitor din municipiul Tiraspol”.

Din prezentarea numelor de locuitori care au făcut obiectul acestui prim studiu de caz reiese nu numai cantitatea impresionantă de fapte lingvistice de acest tip, ci și diversitatea lor sub aspectul realității extralingvistice desemnate și al etimologiei lor imediate sau mai îndepărtate în limba română.

Derivate și compuse parasintetice în structura cărora apare formantul în-

Așa cum se arată în FCLR II: 137, prefixul în- este continuatorul latinescului in- și are o variantă fonetică îm-, atunci când se află înaintea labialelor p și b. În limba română, prefixul în- are 6 valori:

1. valoare eventivă, adică face trecerea de la o stare la alta, arătând:

a) dobândirea însușirii denumite de temă, ca de exemplu: îmbăta, îmbătrâni, îmblânzi, îmbogăți, îmbolnăvi, înăcri, înălbi, înalbăstri, încărunți, îndulci, înlenoșa, întineri, învia etc. ;

b) dobândirea unei însușiri asemănătoare cu cea a temei, ca în cazul lui înnoda „ a lega, a uni prin nod” sau împietri „a se preface în piatră” etc. ;

c) transformarea obiectului denumit de bază ca: încenușa „a se preface în cenușă”, îmbucăți „a se preface în bucăți” etc.

2. dobândirea obiectului denumit de temă: înflori „a se umple de flori”, înfrunzi „a face multe frunze”, înrămuri „a se umple de ramuri”, îmburuiena „a se umple de buruieni”, încercăna „a face cearcăne la ochi”, înomeți „a se acoperi cu omăt”;

3. realizarea unei acțiuni cu ajutorul obiectului denumit de temă: încleia „a lipi/a unge cu clei”, înșeua „a pune șaua pe un animal”, înzăua „a îmbrăca în zale” etc.;

4. asemănarea cu obiectul denumit de temă: învăpăia „a se aprinde ca o văpaie” etc.;

5. interioriatea: îngloDA înnopta etc. ;

6. transformarea unui obiect: înarginți, înalbăstri, înfăptui etc.

Prefixul în- poate da mai multe valori aceluiași derivat. Spre exemplu, în FCLR II: 138 este analizat cuvântul însera, căruia i se atribuie atât sensul de „a petrece seara undeva”, cât si un sens eventiv de „a se face seară, a amurgi”. Un alt exemplu este cel al verbului încercui, care este explicat atât prin sensul de „a strânge într-un cerc”, cât și prin cel de „a strânge ca într-un cerc”, în acest caz cuvântul putând fi explicat prin compunere parasintetică, și nu prin derivare.

În afară de formațiile derivate cu prefixul în-, în limba română există și derivate în care prefixul a fost moștenit, unele dintre ele putând fi ușor încadrate în categoria derivatelor analizabile: lat. infrangere > rom. înfrânge, lat. intendere > rom. întinde, iar altele în categoria celor semianalizabile- lat. incalciare > rom. încălța, lat. incipere > rom. începe, lat. inclinare > rom. înclina. Alte derivate și-au pierdut baza, iar ele sunt încadrate în FCLR II: 139 în categoria celor neanalizabile, precum: întuneric <în-+ tuneric (< lat. tenebricus).

Există însă și cazuri când cuvâtnul este greu de încadrat în categoria derivatelor formate pe teren românesc sau în categoria cuvintelor moștenite din latină, spre exemplu: îngheța <în + gheață (+-a) <lat. inglaciare, învenina <în- + venin (+ -a) <lat. invenenare.

Etimologiile cuvintelor folosite ca exemple pentru explicarea mecanismelor derivării parasintetice în raport cu compusele parasintetice sunt date după DA/DLR și raportate la DEX2.

FCLR II: 136 clasifică verbele derivate cu prefixul în-/îm- astfel: verbe analizabile în raport cu un verb: înarginți, îmbârliga, îmbucura, îmbuzunări, împărea, împielima, împietri, împrinde, înacoperi, înalbi, înalbăstri, încălca, încatifela, înconcintra, încrede, încrunta etc., cu un substantiv (formații parasintetice): îmbăbuși, îmbăla, îmbălsăma, îmbălța, îmbărbăta, îmbârna, îmbelșuga, îmberbeca, îmbeti, îmbezna, îmbiserici, îmboboci, îmboi, îmboldi, îmbotfora, îmboura, îmbrâna, îmbrânci, îmbrobodi, înarginți, înarenDA înaripa, înarmura, înaura, înauri, înavuți, încenușa, încercui, încetățeni, înceti, încheaburi, închinga, închipui, îndumnezei, îndurera, înfăptui, înfelia, înfia, înfiora, înfira, înflora, înfoca, înfometa, înfrăți, înfrica, înfrumuseța, înfrunți, înfuria, înfurnica, îngândura, înghemui, înghesui, însărcina, înscena, înscorți, însera, înseta, înșeua, însoți, înștiința, înstrăina, însuma, înșuruba, înțărușa, înțeleni, întemeia, întemnița, învâltora, învălui, învălura, învâlvăta, învăpăia, învecina, învedera, înveri, înveșmânta, învia, înviețui, învinui, învolbura, învrăjbi, învrășmăși, înzăhări, înzăpezi, înzestra, înzgărDA înzili, înziua, înzorzona etc., cu un adjectiv (formații parasintetice): îmbătrâni, îmbățoșa, îmblânzi, îmbogăți, îmbuna, împăroșa, împestrița, împietroșa, împrăfoșa, împrospăta, împuternici, împuțina, înăcri, înăspri, încărunți, încețoșa, încleioșa, încleioși, încrâncena, încredincioșa, încreți, încrunta, încuraja, îndrepta, îndeplini, îndulci, înfățișa, înfierbânta, înflocoșa, înfrăgezi, înfricoșa, înlemnoșa, înmărunți, înmulți, înrăi, înroși, însănătoși, înscorțoșa, însetoșa, însingura, întări, întrista etc, cu un verb sau (parasintetic) un substantiv: îmblăni, împietrui, împușca, înarma, îngâtui etc., cu un verb sau (parasintetic) un adjectiv: îmbolnăvi, înăcri, înălbi, îndatora, înroși etc., cu un numeral (formații parasintetice): împătri, îndoi, încinci, înmii, înșesi, însuti, întrei, înzeci etc., cu o interjecție (formații parasintetice): înhăpa, înhăța etc.

Se întâlnesc însă și formații semianalizabile: îmbina, cf. dezbina; împresura, cf. despresura; încălța, cf. descălța etc. Cele mai multe dintre aceste derivate semianalizabile cu prefixul des- se raportează la derivate semianalizabile cu prefixul în-.

Observațiile și sugestiile de față vin în continuarea notelor etimologice preluate din DA și verificate în DEX2.

Prezentăm în cele ce urmează mai multe tipuri de formații parasintetice având în componența lor prefixul în-.

Materialul lexical pe care ne vom întemeia cercetarea lingvistică include verbe compuse parasintetice derivate cu prefixul în-. Acest material a fost adunat din DA tomul II, partea I (F-I). El va fi examinat critic mai ales sub aspect etimologic folosindu-ne de DA DEX2 iar uneori și de TDRG sau CADE și clasificat în mai multe categorii.

Cea mai numeroasă (sub)clasă o reprezintă derivatele parasintetice create pe teren românesc, prin atașarea simultană a prefixului în- și a unui sufix verbal la o temă care poate avea origini diferite, începând de la cele moștenite din latină și până la neologismele latino-romanice.

Îmbăbușa. Cu sensul de „a se încălța cu babuși”, DA (s. v. ) consideră termenul derivat din babuși „papuci”, cu ajutorul prefixului în-. În DEX2 termenul nu este înregistrat. Ceea ce nu menționează DA este implicarea unui sufix verbal -a. După părerea noastră, acest cuvânt, ieșit azi din uz, este derivat astfel: în- + babuș(i) + -a.

Îmbăia. În DA cuvântul apare ca derivat din băia, cu ajutorul prefixului în-, iar potrivit DEX2 din în + baie1. Însă ținând seama de modul de derivare din cele două dicționare, remarcăm faptul că în DEX2 nu se menționează derivarea cu sufixul verbal -a. Prin urmare, spunem că verbul s-a format din rădăcina băi(e), cu prefixul în- și sufixul verbal -a. în- + băia + -a.

Îmbăiera. Derivat vechi (cf. arom. mbairu, mbăieredzu<leg. >) din baieră, cu ajutorul prefixul în-, exprimă sensul de „a lega cu un baier, a înnădi, a înșira”. În DEX2 verbul este considerat derivat astfel: în + baieră. Ceea ce nu este menționat în dicționarele consultate, este implicarea sufixului verbal -a. După părerea noastră, verbul s-a format astfel: în- + baieră + sufixul verbal -a. Cf. băieri, desbăiera.

Îmbăla. Cu sensul de „a umple de bale”, în DA termenul este considerat derivat din bale, cu ajutorul prefixului în-, iar în DEX2 termenul este notat cu mențiunea: „în + bale”. Din păcate ceea ce nu menționează dicționarele consultate, este implicarea sufixului verbal -a. Prin urmare considerăm verbul îmbăla, un derivat parasintetic format astfel: în + bale + -a.

Îmbălegăra. termenul este înregistrat în DA cu sensul „a unge cu balegă”, fiind considerat derivat din bălegar, cu prefixul în-, dar neatestat în DEX2. Din păcate, dicționarele consultate nu menționează sufixul verbal -a, astfel considerăm că termenul s-a format prin derivare simultană cu prefixul în- și sufixul verbal -a, de la rădăcina bălegar. în- + bălegar + -a.

Îmbălsăma. DEX2 consideră că s-a format din balsam, cu prefixul în-; DA explică termenul atât prin it. imbalsamare și fr. embaumer, cât și prin derivare de la substantivul balsam. Ceea ce nu menționează însă, niciunul dintre cele două dicționare, sufixul verbal -a. După părerea noastră, verbul s-a format astfel: în- + balsam + -a.

Îmbălța. Cu sensul de „a pune balțul (voalul) pe capul miresei”, DA consideră că verbul este derivat din balț, cu ajutorul prefixul în-, însă DEX2 nu îl menționează. În ceea ce privește sufixul verbal -a, acesta nu este menționat în DA. Prin urmare, consideră că termenul este un derivat parasintetic: în- + balț + sufixul verbal -a.

Îmbărbăta. Cu sensul de „a încuraja”, termenul este înregistrat, atât în DA cât și în DEX2. termeul este considerat derivat din bărbat, cu ajutorul prefixul în-, dar în niciunul dintre dicționare nu este menționat sufixul verbal -a. Considerăm că verbul s-a format astfel: în- + bărbat + -a.

Îmbățoșa. Cu sensul de „a deveni inflexibil, rigid”, termenul este înregistrat ca derivat din bățos, cu ajutorul prefixul în-, în DA, dar și DEX2. Din păcate niciunul dintre dicționare nu menționează sufixul verbal -a. După părerea noastră, cuvântul s-a format din adjectivul bățos, cu prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + bățos + sufixul verbal -a.

Îmbătrâni. Cu sensul de „a deveni bătrân”, potrivit dicționarelor consultate DEX2 și DA acest termen este derivat din adjectivul bătrân, cu ajutorul prefixul în-, dar fără a indica însă, sufixul verbal -i. Prin urmare, conform celor indicate mai sus suntem de părere că termenul s-a format astfel de la adjectivul bătrân, cu prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + bătrân + -i.

Îmbârca. Cu sensul de „a ajuta pe cineva să se cațăre, să se suie”, DA consideră că termenul s-a format din aburca, cu schimbare de prefix (și apropiere de cârcă), însă fiind un termen vechi, ieșit din uz, DEX2 nu îl mai menționează.

Îmbârliga.2 SDLR (1939: 669, col. 2) consideră că termenul s-a format prin metateză de la bg. vǔrgáleam, însă DEX2 presupun că s-a format de la verbul bârliga „despre animale; a-și îndoi coada și a îndrepta în sus”, cu ajutorul prefixului în-. În DA nu se oferă nicio explicație cu privire la modul de formare. Prin urmare considerăm că termenul s-a format de la verbul bârliga, cu prefixul în-: în- + bârliga.

Îmbârna. Cu sensul de „a pune bârnele (grinzile) la casă”, DA înregistrează acest termen și îl explică prin derivare din bârnă, cu ajutorul prefixul în-. Însă DEX2 nu înregistrează acest termen, fiind un verb învechit, ieșit din uz. Ceea ce nu menționează însă DA este implicarea sufixului verbal -a. Prin urmare considerăm termenul derivat astfel: în- + bârnă + -a. Cf. desbârna.

Îmbâzoi. Cu sensul de „(despre coada animalelor) a o ținea dreaptă”, DA înregistrează termenul, explicându-l prin derivare cu prefixul în-, de la bâzoi „ridicat în sus”. În DEX2 termenul nu este menționat, iar în DA nu se menționează sufixul verbal -i. Considerăm că termenul este un derivat parasintetic de la bârzoi, cu prefixul în- și sufixul verbal -i. După părerea noastră, termenul s-a format astfel: în- + bâzoi + -i.

Îmbelșuga. Cu sensul de „a face să fie plin de belșug”, termenul este înregistrat, atât în DA cât și în DEX2. Acestea consideră verbul derivat din belșug, cu ajutorul prefixului în-, însă niciunul dintre dicționare nu menționează sufixul verbal -a. După părerea noastră, considerăm că termenul s-a format prin derivare parasintetică de la cuvântul belșug: în- + belșug + -a.

Îmberbeca. Cu sensul de „a împinge cu putere, a azvârli”, DA înregistrează termenul și îl consideră derivat din berbece, cu ajutorul prefixul în-. Spre deosebire de DA DEX2 nu îl menționează. În niciunul dintre dicționarele consultate nu este menționat sufixul verbal -a. După părerea noastră considerăm că termenul s-a format prin derivare parasintetică, prin urmare trebuia înregistrat astfel: în- + berbec(e) + -a

Îmbeti. DA consideră că s-a format din bată, cu prefixul în-, după modelul vebului a îndoi. Însă DEX2 nu îl înregistrează, fiind un cuvânt învechit, ieșit din uz. Ceea ce nu menționează DA este sufixul verbal -i, prin urmare considerăm termenul derivat astfel: în- + bată + -i.

Îmbezna. Cu sensul de „a azvârli (pe cineva) în beznă; a arunca în prăpastie”, cuvântul este înregistrat în DA care consideră că, termenul s-a format din substantivul beznă, cu ajutorul prefixul în-. În DEX2 termenul nu apare. Trebuie menționat faptul că în dicționare nu este luat în considerare sufixul verbal -a, prin urmare, considerăm verbul derivat parasintetic: în- + beznă + -a.

Îmbiserici. Cu sensul de „a fi primit în biserică, a introduce în rândul credincioșilor” DA înregistrează termenul și îl consideră derivat din biserică, cu ajutorul prefixul în- (cf. paleosl. vŭ crŭkŭiviti „a se duce în biserică”). În DEX2 termenul nu este înregistrat, și mai surpinzător este faptul că, DA menționează sufixul verbal -i. Prin urmare, propunem un mod de formare diferit, din care rezultă că verbul îmbiserici este derivat parasintetic: în- + biserică + -i. Cf. biserică.

Îmboboci. Cu sensul de „despre plante, a face boboci”, atât DA cât și DEX2 consideră verbul format din substantivul boboc, cu ajutorul prefixul în-. Din nefericire, niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu menționează sufixul verbal -i. După părerea noastră, termenul trebuia analizat, atât din perspectiva prefixului în-, cât și a sufixului -i, acesta din urmă sugerând în mod clar faptul că, verbul analizat este un derivat parasintetic: în- + boboc + -i.

Îmbogăți. Dicționarele consultate, DA și DEX2 înregistrează termenul cu sensul de „a deveni sau a face să devină bogat”,considerându-l derivat din bogat, cu ajutorul prefixul în-. Din păcate, niciuna dintre cele două lucrări lexicografice de prestigiu, nu menționează sufixul -i, prin urmare considerăm termenul derivat parasintetic: în- + bogat + -i.

Îmboldi. Cu sensul de „ a împunge pe cineva cu boldul; a împinge pe cineva la ceva „; în cele două lucrări lexicografice DA și DEX2 termenul este considerat derivat din bold, cu ajutorul prefixul în-. În mod surprinzător, autorii lucrărilor menționate mai sus nu precizează sufixul verbal -i, care în mod cert a ajutat la formarea cuvântului îmboldi, prin urmare, considerăm că termenul s-a format astfel din substantivul bold, cu prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + bold + -i.

Îmboldori. DA sugerează că forma originară a verbului pare a fi îmbondori „a se înfofoli, a se îmbrăca în haine multe și groase”, aceasta din urmă fiind derivată din substantivul bondă (= bundă), cu sufixul -uri și prefixul în-, DR. I 231-232. În schimb, DEX2 nu înregistrează verbul, cel mai probabil din cauza vechimii acestuia. După părerea noastră, termenul s-a format de la cuvântul bundă, cu prefixul în- și sufixul -uri: în- + bondă + -uri.

Îmbotfora. Spre deosebire de DEX2 care nu înregistrează termenul, DA îl înregistrează cu sensul de „a încălța cu botfori (cizme)», și îl derivă din substantivul botfor, cu ajutorul prefixul în-, dar fără a menționa însă, sufixul verbal -a. În concluzie, considerăm că termenul s-a format de la substantivul botfor, cu prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + botfor + -a.

Îmboura. Din păcate DEX2 nu menționează termenul, în schimb DA înregistrează termenul cu sensul de „a însemna vitele cu bourului (fierul încins)» și consideră că s-a format din bour, cu prefixul în-. Ceea ce nu menționează DA este implicarea sufixului verbal -a. Conform indicațiilor oferite mai sus, considerăm că termenul s-a format de la rădăcina bour, cu prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + bour + -a. Cf. înfiera.

Îmbrăcina. Cu sensul de „a se încinge; a-și lega pantalonii cu brăcinarul”, DA îl consideră derivat din brăcină, cu ajutorul prefixul în-. În ceea ce privește explicațiile oferite în lucrarea lexicografică, cu privire la modul de formare al cuvântului, atragem atenția asupra faptului că, termenul îmbrăcina trebuia analizat atât din perspectiva formării cu prefixul în-, cât și din perspectiva formării cu sufixul -a: în- + bracină + -a. Ca și în alte cazuri, din cauza vechimii cuvântului, DEX2 nu îl mai menționează. Cf. desbrăcina.

Îmbrățișa. Termenul este înregistrat în DEX2 cu sensul de „a (se) strange în brațe; a-și însuși o doctrină, o idee”, și se consideră ca este derivat din brățiș, cu prefixul în-. Spre deosebire de acesta, DA afirmă că termenul este derivat din brățiș, cu prefixul în- după locuțiunea a lua în brațe. În niciuna dintre cele două lucrări lexicografice consultate nu este menționat sufixul verbal -a, care în opinia noastră ar ajuta la formarea derivatului îmbrățișa. În mod evident, termenul s-a format din brățiș, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + brățiș + -a.

Îmbrâna. Cuvântul nu este înregistrat în DEX2 însă DA îl înregistrează cu sensul de „a încinge cu brâul” și îl consideră derivat din brâu (pl. brâne), cu ajutorul prefixului în-, analizându-l astfel doar din perspectiva unei derivări cu prefix. În opinia noastră, verbul este un derivat parasintetic format de la substantivul brână, cu prefixul în- și sufixul -a, deci trebuie analizat atât din perspectiva formării cu prefix, cât și cu sufix: în-+ brână + -a.

Îmbrânca. DA înregistrează termenul cu sensul de „a da în brânci, a cădea pe brânci”, și îl analizează sub aspectul derivării cu prefix, considerându-l astfel, derivat din brâncă, cu ajutorul prefixului în-. Considerăm că ar fi mult mai corect ca verbul să fie analizat din perspectiva atașarii a două afixe, prefixul în-, respectiv sufixul verbal -a. Lucrarea lexicografică DEX2 nu înregistrează termenul. Prin urmare, considerăm că verbul îmbrânca este un derivat parasintetic format astfel: în-+ brâncă + -a. Cf. îmbrânci.

Îmbrânci. În DA termenul este înregistrat cu sensul de „a cădea în brânci, a da brânci”, și se afirmă despre el că este derivat din substantivul brâncă, cu ajutorul prefixului în-. Spre deosebire de lucrarea lexiocgrafică citată anterior, DEX2 consideră termenul derivat din verbul brânci „a împinge cu mâinile ceva, sau pe cineva”, cu prefixul în-. În opinia noastră, termenul s-a format prin derivare din brânci (pl. lui brâncă), cu prefixul în- și sufixul -i: în- + brânci + -i.

Îmbrebena. Cu sensul de „a împodobi, a orna”, termenul este înregistrat atât în DA cât și DEX2 și îl consideră derivat din breabăn (reg. brebenel), cu ajutor prefixului în-. Este mai mult decât evident că, termenul este un derivat parasintetic format de la cuvântul de bază, breabăn, cu prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + breabăn + -a.

îmbredeli- cu sensul de „a strânge cu un bredel; a lega provizoriu; a trăi în concubinaj”, conform DA termenul s-a format din substantivul bredel, cu prefixul în-. Este mai mult decât evident că DA se limitează să analizeze cuvântul doar din perspectiva formării sale cu prefix, dar omite în mod evident sufixul verbal -i. În ceea ce privește lucrarea lexicografică DEX2 aceasta nu menționează cuvântul, cel mai probabil din cauză că, acesta se folosea într-o perioada veche a limbii române. în- + bredel + -i

Îmbrezăia. Cu sensul de „a împodobi ca pe o brezaie”, DA înregistrează termenul, indicând faptul că, termenul este derivat din brezaie, cu ajutorul prefixul în-. În DEX2 termenul nu este înregistrat. Din păcate, DA omite să menționeze faptul că, verbul s-a format cu prefix și sufix, aceasta limitându-se doar la derivarea cu prefixul în-. În opinia noastră, verbul îmbrezăia s-a format de la brezaie, cu prefixul în- și sufixul -ă: în-+ brezaie + -a.

Îmbrobodi. Cu sensul de „a-și înfășura capul cu o broboadă, a (se) acoperi cu o broboadă; fig. a învălui, a ascunde”, verbul este menționat în ambele lucrări lexicografice, DA și DEX2 acestea îl scotesc derivat din substantivul broboadă, cu ajutorul prefixul în-. Spre deosebire de cele două lucrări lexicografice citate anterior, SDLR (1939: 670, col. 2) indică pe lângă substantivul broboadă și un posibil etimon străin: bg. podbradĭy. Ca și în cazul altor cuvinte analizate mai sus, niciuna dintre cele trei lucrări lexicografice nu explică termenul prin derivare cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, însă este necesar ca termenul să fie considerat derivat de la substantivul broboadă, cu prefixul în- și sufixul verbal -i: în-+ broboadă + -i.

Îmbruji. Cu sensul de „a se bate cu bulgări de zăpadă”, DA discută termenul, considerându-l derivat din bruj, cu ajutorul prefixului în-. În ceea ce privește modul de formare al verbului, nu excludem posibilitate unei derivări din verbul bruji „a se bate cu bulgări de zăpadă”, cu prefixul în-, dar nu respingem nici indicațiile oferite de DA. În schimb, DEX2 nu înregistrază termenul.

Îmbucăți. Cu sensul de „a tăia, a face bucăți”, DA și DEX2 înregistrează acest termen și îl explică sub aspectul prin derivării de la verbul bucăți, cu ajutorul prefixului în-.

îmbucura- cu sensul de „a face să se bucure, a se bucura”, lucrările lexicografice DA și DEX2 consideră termenul derivat din verbul bucura, cu ajutorul prefixului în. Este în afară de orice îndoială că, acest verb nu a fost corect examinat în ambele lucrări lexicografice. în + bucura.

Îmbujora. Cu sensul de „a se înroși (la față)», lucrările lexicografice DA și DEX2 consideră termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul bujor. Din păcate, niciuna dintre lucrările mai sus menționate nu ia în considerare posibilitatea derivării cu sufixul verbal -a. După părerea noastră, termenul s-a format de la substantivul bujor, cu prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + bujor + -a.

Îmbulzi. Sensul originar a fost „a face (din ceva) bulz, a forma un cocoloș”, însă acesta nu s-a păstrat, ci numai cele derivate: „a strânge cu putere la un loc, a buluci; a (se) înghesui”. Termenul este înregistrat atât în DA cât și în DEX2 fiind considerat derivat din bulz, cu ajutorul prefixul în-. După părerea noastră, termenul trebuia analizat și din perspectiva existenței unui sufix verbal -i, fapt pe care lucrările lexicografice citate mai sus nu îl menționează: în-+ bulz + -i.

Îmbumba. Cu sensul de „(mai rar. ) a coase; a pune nasturi; a (se) închide la nasturi”, DA și DEX2 explică verbul prin derivare din bumb „nasture”, cu ajutorul prefixul în-, însă din păcate, niciuna dintre cele două lucrări lexicografice citate anterior nu menționează pentru acest termen sufixul verbal -a. În opinia noastră, termenul s-a format prin derivare parasintetică, de la substantivul bumb, cu prefixul în- și sufixul verbal -a: în-+ bumb + -a. Cf. bumbi, desbumbi.

Îmbumbi. Cu sensul de „a înmuguri”, DA înregistrează acest termen, pe care îl pune în legătură cu ung. bomb „mugure” (Cf. bombovalni, bombozni „înmuguri” bimbo „boboc”). În DEX2 termenul nu este menționat. Cf. bumbi, bombi, desbumbi.

îmbuna- cu sensul de „a face pe cineva (mai) bun; a împăca; a liniști”, dar și cu înțelesul de „a potoli; a linguși”, termenul este înregistrat în DA și DEX2. Conform celor două lucrări lexicografice, termenul este derivat din adjectivul bun, ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul îmbuna este un derivat parasintetic, format din adjectivul bun, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + bun + -a.

Îmbunătăți. Termenul este înregistrat în lucrările lexicografice, DA și DEX2 cu sensul de „a aduce într-o stare mai bună; a ameliora”, dar și cu sensul de „a aproba; a admite; a consimți”. Pe baza atestărilor existente aici și a variantei lexicale întâlnite în româna veche (îmbunățăța), autorii acestor dicționare analizează termenul și îl consideră derivat din substantivul bunătate, cu ajutorul prefixul în-. Însă, dicționarele citate anterior nu iau în considerație pentru acest termen vreo posibilitate de derivare cu sufixul verbal -i. După părerea noastră, termenul s-a format din substantivul bunătate, cu prefixul în- și sufixul -i, prin urmare, acesta trebuie considerat derivat parasintetic: în- + bunătate + -i.

Îmbura. Termenul este înregistrat în DA cu sensul de „a acoperi ceva cu ceață, cu brumă”, însă în cealaltă lucrare lexicografică, multă mai recent apărută, DEX2 termenul nu mai apare. În DA se afirmă că, termenul s-a format prin derivare de la substantivul bură, cu ajutorul prefixul în-. În opinia noastră, termenul s-a format de la substantivul bură cu prefixul în-, și sufixul verbal -a: în- + bură+ -a.

Îmburghezi. Cu sensul de „a deveni burghez; a deprinde obiceiuri de burghez”, termenul este înregistrat în DEX2 însă în DA termenul nu apare. În DEX2 termenul este considerat derivat din burghez, cu ajutorul prefixul în-. După părerea noastră verbul îmburghezi, trebuie explicat prin proveniență străină, mai exact prin etimonul it. imborghesire.

Îmburuiena. Cu sensul de „a se umple de buruieni”, DA înregistrează termenul, pe care îl consideră derivat din substantivul buruiană, cu ajutorul prefixului în-, însă lucrare DEX2 nu menționează termenul. În mod surpinzător, DA nu aduce în discuție sufixul verbal -a. După părerea noastră, verbul îmburuiena s-a format de la substantivul buruiană cu prefixul în-, și sufixul verbal -a: în- + buruiană + -a.

Îmbușona. În DEX2 termenul este înregistrat cu sensul de „a închide o sticlă cu un bușon”, și îl consideră derivat de la substantivul bușon, cu prefixul în-. Având în vedere faptul că termenul s-a format de la substantivul bușon, cuvânt de proveniență franceză, propunem o altă explicație, mult mai relevantă pentru explicarea verbului îmbușona, și anume fr. bouchonner. În DA termenul nu este menționat, cel mai probabil din cauza faptului că avem de -a face cu un neolgosim.

Îmbutoia. Termenul este înregistrat în DA cu sensul de „a pune vinul în butoi”. Acesta îl notează în dreptul lui următoarea indicație: derivat din butoi, cu ajutorul prefixul în-. Din nefericire DEX2 nu înregistrează termenul, iar DA omite să menționeze că verbul îmbutoia, s-a format prin derivare atât cu prefix, dar și cu sufix. În opinia noastră, termenul s-a format de la substantivul butoi, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + butoi + -a

Îmbutuși. Cu sensul de „a urni pe cineva din loc cu forța, a lovi”, DA afirmă că termenul este derivat cu prefixul în-, din butuși. Având în vedere atestările existente și prezența sa doar în limba veche, este mult mai justificabilă posibilitatea ca termenul să se fi format de la verbul a buși „a împinge pe cineva cu putere, a izbi”, care are ca etimon sb. bušiti „ a lovi cu pumnul, a izbi”, cu prefixul în-. Din păcate DEX2 nu menționează termenul, în mod evident acest lucru se datorează vechimii acestui cuvânt.

Împăciui. Cu sensul de „a împăca, a pacifica, a convinge să facă pace; a încheia pace”, DA înregistrează termenul, și îi atribuie următoarea indicație etimologică: derivat din pace, cu ajutorul sufixul -ui, și compus cu ajutorul prefixul în- după analogia lui împăca. În DEX2 termenul este explicat exclusive, prin derivare de la pace cu prefixul în și sufixul -ui. Suntem întru totul de accord cu afirmațiile făcute de autorii DA prin urmare considerăm că termenul s-a format prin derivare din pace cu sufixul -ui, rezultând verbul păciui și apoi prin compunere cu prefixul în-: în- + păciui

Împăduri. Cu sensul de „a acoperi cu păduri, a planta păduri”, termenul este înregistrat în ambele lucrări lexicografice, DA și DEX2 fiind considerat derivat cu prefixul în-, din substantivul padure. Din păcate, niciuna dintre cele două lucrări nu aduce în discuție sufixul verbal -i, care după părerea noastră, este necesar pentru a putea preciza modul de formare al verbului analizat. Prin urmare, termenul împăduri s-a format prin derivare de la pădure, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + pădure + -i. În limba română este atestat și verbul reg. a păduri „a tăia lemn din pădure pentru propria gospodărie”, care însă a apărut mult mai târziu în limbă.

Împăgâna. Cu sensul de „a sili pe cineva să se facă păgân; a face păgân”, DA înregistrează termenul, și îl explică prin derivare din păgân, cu ajutorul prefixului în-, cu mențiunea că este atestată numai forma adj. part. împăgânat. Însă, din păcate autorii DA au explicat termenul exclusiv prin derivare cu prefixul în-, dar fără a lua în considerare sufixul verbal -a. După părerea noastră, termenul s-a format de la substantivul păgân, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + păgân + -a. În lucrarea lexicografică DEX2 nu se menționează termenul.

Împăienjeni. Atât DA cât și DEX2 înregistrează termenul considerându-l derivat cu prefixul în-, din substantivul păianjen, cu sensul de „a (se) acoperi cu pânze de păianjen; (despre ochi) a vedea încețoșat”. După părerea noastră, verbul împăienjeni este posibil să se fi format prin derivare, de la substantivul păianjen, cu prefixul în- și sufixul -i, cât și de la verbul păienjeni, cu prefixul în-. Cf. despăienjeni. în- + păianjen + -i

Împăivăni. Cu sensul de „a lega calul de păivan (pripon); a priponi”, DA consideră termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul paivan, dar fără a menționa sufixul verbal -i. De asemenea DA menționează și verbul neatestat păivăni. Considerăm că, termenul s-a format prin derivare de la de la substantivul păivan cu prefixul în-, și cu sufixul verbal -a, însă nu excludem nici varianta unei derivări de la verbul păivăni: în- + păivăn + -i. În schimb DEX2 nu înregistrează termenul. Cf. despăivăna.

Împăjești. Cu sensul de „a (se) acoperi cu iarbă”, DA înregistrează termenul ca fiind un regionalism din Maramureș, și îl consideră derivat din pajiște, cu ajutorul prefixului în-, dar ca și în cazurile analizate mai sus, DA omite să menționeze sufixul verbal -i. În concluzie, considerăm că, termenul s-a format de la substantivul pajiște, cu prefixul în- și sufixul -i: în- + pajiște + -i. Spre deosebire de DA DEX2 nu conține acest cuvânt.

Împământeni. DA și DEX2 înregistrează termenul cu sensul de „a se stabili într-un loc; a face să fie pământean; a împropietări”, și îl consideră derivat, cu prefixul în-, de la substantivul pământean. Pentru sensul de „a împroprietări”, DA indică varianta populară pământeni. Din păcate, niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu ia în considerare sufixul verbal -i. După părerea noastră, termenul s-a format prin derivare de la pământean, cu prefixul în- și sufixul -i, și nu este exclus ca cele două afixe să fie atașate succesiv și nu simultan: în- + ( pământean + -i)] Cf. împământa, pământa.

Împăpuri. Cu sensul de „a acoperi cu papură”, DA și DEX2 explică termenul prin derivare din substantivul papură, cu prefixul în-. Însă niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu menționaează sufixul verbal -i. Considerăm că, verbul împăpuri s-a format prin atașarea succesivă la substantivul papură, a sufixul -i, și mai apoi a prefixului în-, însă nu excludem nici varianta propusă în cele două lucrări lexicografice: în- + (papură + -i)].

Împăpușa. Cu sensul de „(despre porumb)a lega păpuși, a rodi”, DA consideră termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul păpușă. Datorită vechimii acestui cuvânt, lucrarea lexicografică DEX2 nu îl mai menționează. Într-un mod similar, propunem o altă metoda de analiza a cuvântului, din care rezultă că, termenul s-a format prin derivare de la substantivul păpușă, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul verbal -a: în- + păpușă + sufixul verbal -a. ]

Împănușa. Cu sensul de „(despre porumb) a se înveli în pănușă”, DA înregistrează termenul, pe care îl consideră derivat din substantivul pănușă, cu ajutorul prefixului în-. Ca și în cazul altor cuvinte menționate mai sus, DA omite să menționeze sufixul verbal -a. În DEX2 termenul nu este înregistrat. În opinia noastră, termenul s-a format în mod cert de la substantivul pănușă, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + pănușă + -a. Cf. pănuși.

Împăroșa. Cu sensul de „a se acoperi cu păr”, DA și DEX2 înregistrează termenul, menționând analogia unor verbe ca vârtos- învârtoșa. Pe baza atestărilor existente aici și a variantelor lexicale întâlnite în româna veche (împărușa și împăroși „a umple cu păr lăsat să crească în voie”), autorii acestor dicționare analizează termenul și îl consideră derivat din păros, cu prefixul în-, după analogia verbe ca vârtos- învârtoșa. Însă, dicționarele citate anterior nu iau în considerație pentru acest termen vreo posibilitate de derivare cu sufixul verbal -a. După părerea noastră, afirmăm că verbul împăroșa, s-a format de la adjectivul păros, cu prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + păros + -a.

Împărtăși. Cu sensul de „a face pe cineva părtaș la (s. de) ceva; a destăinui cuiva ceva; a lua parte; a da sau a lua împărtășanie; a se molipsi;», lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul împreuna cu variantele sale lexicale, împărtășa și împărtoșa, și îl consideră derivat cu prefixul în-, din substantivul părtaș. Pentru ultimul sens pe care îl dezvoltă verbul împărtăși, de „a se cumineca, a primi împărtășanie”, DA (2010: 497, col. 2) trimite la o altă etimologie, și anume „descalcat după slav. pričękiati „participem case” – pričęštovati „comunicare”, de la čęštĭ „pars””. În opinia noastră, considerăm că verbul împărtăși s-a format prin atașarea prefixului în- și a sufixului -i, la cuvântul de bază părtaș: în- + părtaș+ -i.

Împătimi. Cu sensul de „a pasiona; a se umple de patimă”. DA și DEX2 îl socotesc ca fiind un termen derivat din substantivul pătimă, cu prefixul în-. Însă pentru a motiva încadrarea teremenului în grupa derivatelor parasintetice, propunem o altă variantă de analiză din care rezultă că, verbul s-a format de la substantivul patimă, cu prefixul în- și sufixul verbal -i. în- + pătimă + -i.

Împătri. Cu sensul de „a mări de patru ori; a tăia în patru”, DEX2 si DA înregistrează termenul și îl analizează din perspectiva derivării, cu prefixul în-, de la numeralul patru, fără a menționa însă, sufixul verbal -i. În opinia noastră, termenul s-a format prin derivare de la patru, cu prefixul în- și sufixul -i: în- + patru + -i.

Împături. DA și DEX2 înregistrează termenul cu sensul de „a îndoi (o pânză, o hârtie, o haină etc. ), a așeza în pături; a o lua la sănătoasa”. Acestea îl discută, considerându-l termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul pătură. Pentru sensul de „a fugi, a o lua la sănătoasa”, DA indică o etimologie străină, și anume fr. plier bagages „a-și lua catrafusele”. De asemenea, autorii DA menționează și verbul popular pături, atestat în limbă română în 1911. Spre deosebire de acesta, verbul împături este atestat mult mai devreme, mai precis în anul 1814, prin urmare respinge ideea ca verbul împături să se fi format de la popularul pături. În concluzie, termenul împături s-a format de la substantivul pătură, cu prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + pături. Cf. despătura.

Împăuna. Cu sensul de „a pune pene de păun sau de la alte păsări la pălărie; a se mândri, a se fuduli”, lucrările lexicografice DA și DEX2 notează termenul ca derivat din substantivul păun, cu prefixul în-. Însă pentru sensul de „a se umfla în pene; a se mândri”, acestea indică un etimon străin, mai precis fr. pavaner. SDLR (1939: 672, col. 2 ) nu face trimitere decât la substantivul păun, fără a oferi alte explicații etimologice, iar TDRG (1911: 763, col. 1) trimite doar la etimonul fr. pavaner.

Împânzi. Cu sensul de „a acoperi (ca o pânză) o întindere; a invada; a (se) răspândi”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul, și consideră că a apărut în limba română în urma derivării substantivului pânză, cu prefixul în-. În schimb, noi considerăm că, verbul împânzi, s-a format prin derivare de la pânză, cu prefixul în- și sufixul verbal -i, și este puțin probabil ca verbul împânzi să se fi format de la verbul reg. pânzi „ a țese”: în- + pânză + -i. Cf. pânzui.

Împâcli. Cu sensul de „a-și pierde claritatea; a se acoperi cu o pâclă”, DEX2 îl consideră derivat din substantivul pâclă, cu prefixul în-. Spre deosebire de acesta, DA menționează termenul doar pentru a explica adjectivul împâclit, cu explicația „verb neatestat”. Din păcate, DEX2 nu analizează complet acest termen, ci în mod inexplicabil omite să menționeze faptul că, verbul este derivat atât cu prefix, cât și cu sufix. Prin urmare, pentru a lămuri proveniența și tipul derivatului propunem analizarea acestuia din perspectiva formării cu prefixul în-, respectiv cu sufixul verbal -i. În concluzie, termenul împâcli s-a format de la substantivul pâclă, la care s-au adăugat prefixul în- și sufixul -i: în- + pâclă + -i

Împâsli. Cu sensul de „(depre păr, barbă) a se face ca o pâslă; (despre haine) a căptuși cu pâslă; a o băga pe mânecă”, DA și DEX2 înregistrează termenul, considerându-l derivat din pâslă, cu prefixul în-. După părerea noastră termenul s-a format prin derivare de la substantivul pâslă, cu prefixul în-, și cu sufixul verbal -i: în- + pâslă + -i.

Împelina. Cu sensul de „a deveni amar ca pelinul”, DA înregistrează termenul și îl consideră derivat cu prefixul în-, din substantivul pelin. În schimb, în DEX2 termenul lipsește. În opinia noastră, termenul s-a format din substantivul pelin, cu prefixul în- și sufixul -a, acest ultim afix nefiind notat în DA: în- + pelin + -a.

Împelița. Cu sensul de „a se întrupa, a se încarna, a lua chip de om”, lucrările lexicografice DA și DEX2 consideră termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul peliță (= pieliță și cu înțelesul de „trup”). Nu se precizează însă nimic cu privire la sufixul -a. Considerăm că, termenul s-a format prin derivare de la substantivul peliță, cu prefixul în – și sufixul -a: în- + peliță + -a.

Împerciuna. DA socotește termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul perciune, și îl înregistrează cu înțelesul primitiv de „a îndoi un perciune”, însă menționează și un alt înțeles înregistrat în TDRG, și anume „a îndoi cu ciocanul vârful cuiului care a ieșit pe cealaltă parte a lemnului, și îl bate apoi lățindu-l, ca să nu mai poată fi scos”. SDLR (1939: 963, col. 1) trimite la verbul perciuna „turc. perčin acțiunea de a percĭuna” și îi atribuie sensul de a „îndoi (ca să numai iasă) capătul unui piron care a străpuns lemnul”. Fiind un cuvânt vechi, ieșit din uz, DEX2 nu îl mai menționează. Considerăm, că termenul s-a format de la substantivul perciune, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + perciune + -a. Însă pentru sensul înregistrat în lucrările lexicografice, TDRG și SDLR , aceptăm indicațiile oferite de acestea.

Împerechea. Cu sensul de „a se uni pentru a forma o pereche; a uni pentru reproducere; a se asocia”, termenul este înregistrat în DEX2 și DA. Acestea consideră că termenul s-a format prin derivare cu prefixul în-, din substantivul pereche (cu varinata est. păreche). Din păcate niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu ia în considerare sufixul verbal -a. În opinia noastră, termenul împerechea (cu varianta învechită împărechea) s-a format prin derivare de la substantivul pereche, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + pereche + -a. Cf. desperechea.

Împestrița. Cu sensul de „a (se) face pestriț; a se colora în diferite culori”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul cu variantele împistrița și împistriți, și îl consideră derivat, cu prefixul în-, din pestriț. După părerea noastră, nu trebuie respinsă nici posibilitatea ca termenul să se fi format din verbul pestrița, cu prefixul în-, însă dacă luăm în considerare doar explicațiile menționate anterior, trebuie de asemenea să aducem în discuție și sufixul verbal -a: în- + pestriț + -a. Ca variante ale acestui verb, menționăm verbele: împistrița (în nord) pe care îl explicăm din sl. pĩstrĩti, și împopistra (în sud) cu etimonul bg. popistrĕam. Cf. împistri.

Împicioroga. Cu sensul de „a (se) pune pe picioare, a se întrema după boală; fig. a ajunge la o oarecare bunăstare materială”, este înregistrat în DA cu varianta: împicioronga, și este considerat derivat cu prefixul în-, din picioroa(n)gă. Potrivit SDLR (1939: 672, col. 2), acest termen este derivat din substantivul picioroange, iar în TDRG, termenul este considerat derivat din substantvul picior, și îl compară cu substantivul picioroanga. În schimb, în DEX2 termenul nu este menționat. Cf. întrăma din întrarma, din întru + arm, DR I 237 și ung. labadni, labadozni derivat din lab. «picior”.

Împielma. Cu sensul de „a înveli aluatul de pâine în pielm; a amesteca făina de grâu cu mălai, pentru a fi mai dulce; a închega, a întări”, DA înregistrează termenul ca regionalism cu variantele împelma și închelma, și îl consideră derivat cu prefixul în-, din substantivul pielm. Mult mai correct ar fi să considerăm că, termenul s-a format prin derivare de la substantivul pielm, cu prefixul în- și cu sufixul -a: în- + pielm + -a. În DEX2 termenul nu este menționat.

Împieptoșa. Cu sensul de „a-și încorda mușchii pieptului”, lucrarea lexicografică DEX2 înregistrează termenul ca derivat cu prefixul în-, din adjectivul pieptos, fără a menționa însă, sufixul verbal -a. Considerăm că, termenul s-a format prin derivare de la adjectivul pieptos, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + pieptos + -a.

Împietri. Cu sensul de „a (se) schimba în stană de piatră; a (se) întări; a deveni insensibil; a înlemni (de spaimă)». Potrivit dicționarelor DA și DEX2 acest termen este derivat cu prefixul în-, din substantivul piatra. Din nefericire, cele două lucrări lexicografice menționate anterior nu iau în discuție sufixul verbal -i. În concluzie, verbul împietri s-a format de la substantivul piatră, cu prefixul în- și sufixul -i: în- + piatră + -i. Cf. împietroșa.

Împietroșa. Cu sensul de „a se împietri”, cuvântul este înregistrat în DA ca derivat cu prefixul în-, din adjectivul pietros. Se mai menționează, de asemenea că verbul s-a format după modelul vârtos- învârtoșa, în schimb nu ia în discuție sufixul verbal -a. După părerea noastră, verbul împietroșa s-a format de la adjectivul pietros, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + pietros + -a. În DEX2 termenul lipsește.

Împintena. Cu sensul de „a da pinteni, a înțepa cu pinteni”, DA consideră termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul pinten, aceleași mențiuni fiind redate și în DEX2. Însă niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu indică sufixul verbal -a. În concluzie, considerăm că termenul s-a format din substantivul pinten, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + pinten + -a.

Împlășca. Cu sensul de „a așeza o haină pe umeri, dar fără a o îmbrăca”, DA consideră termenul derivat din plașcă, cu prefixul în-. În DEX2 cuvântul nu este menționat. După părerea noastră, verbul împlășca s-a format din substantivul plașcă „umăr”, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + plașcă + -a

Împlătoșa. Cu sensul de „a se înarma cu o platoșă; a se îmbrăca”, termenul este înregistrat în lucrările lexicografice, DA și în DEX2 fiind considerat derivat cu prefixul în-, din substantivul platoșă „armură de zale”. Din nefericire, niciuna dintre cele două lucrări lexicografice citate anterior nu notează sufixul verbal -a, în concluzie considerăm că, termenul împlătoșa s-a format de la substantivul platoșă, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + platoșă + -a.

Împleteci. Cu sensul de „(despre picioare) a se împiedica unul de altul; (despre oameni) a merge împleticindu-se; (despre limbă) a se încurca în timpul vorbitului; a se încolăci în jurul unui obiect”, DEX2 înregistrează termenul cu mențiunea „etimologie necunoscută”. DA consideră că termenul s-a format cu schimbare de conjugare din *impleteca, iar acesta din lat. impletico, -are, derivat din implecto, -ere, rezultând astfel verbul a împleteci. În TDRG este indicată o încrucișare între verbele încolăci și împletici, după încolătăci. Chiar și în SDLR (1939: 673; col. 2) găsim menționat că termenul este derivat din împleti, cu terminația din încolăci.

Împleti. Cu sensul de „a întrețese firele de păr (in, cânepă etc) pentru a forma o coadă; a prepara colaci împletiți; (despre brațe) a le pune unele peste altele, a le încrucișa; a urzi, a unelti”, DA înregistrează termenul și îl explică din paleosl. plesti, derivat cu prefixul în-, de la împleteci. În DEX2 termenul este înregistrat cu mențiunea „etimologie necunoscută”. Cf. despleti, pleată.

Împodobi. Cu sensul de „a se găti, a (-și) pune podoabe; a înfrumuseța”, DA și DEX2 înregistrează termenul, și îl consideră derivat cu prefixul în-, din podoabă. SDLR (1939:673, col. 2) consideră termenul derivat din verbul podobi „înv. a (se) împodobi „ care are ca etimon sl. podobati, iar în TDRG, Tiktin îi atribuie următoarele etimoane: sl. pdoba „decor”, rom. podoabă „bijuterii, ornamente”, și îl compară cu sl. sŭpodobiti și românescul spodobi.

Împontori. Cu sensul de „a împunge, a necăji cu vorba”, DA înregistrează termenul ca regionalism, explicându-l prin derivare cu prefixul în-, din substantivul puntură „împunsătura”. DEX2 nu mai menționează termenul, cel mai probabil din cauza vechimii și ieșirii din limbă a acestui. Este posibil ca verbul să se fi format de la un alt regionalism – cu care împărtășește același sens – verbul pontori, considerăm mai relevante explicațiile oferite în lucrarea lexicografică DA la care adăugăm faptul că, împontori s-a format de la puntură, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul -i: în- + puntură + -i

Împopora. Cu sensul de „a (se) popula un teritriu”, DEX2 înregistrează termenul, și îl consideră derivat din substantivul popor, cu prefixul în-. În DA nu este însă discutat. Din păcate lucrarea lexicografică citată mai sus, nu menționează sufixul verbal -a. După părerea noastră, cuvântul împopora s-a format prin derivare de la substantivul popor, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + popor + -a.

Împopoțona. Cu sensul de „a se înzorzona, a se găti cu prea multe podoabe” DA înregistrează termenul cu următoarele mențiuni: forma cea mai veche e împupăza, derivă din pupăză, cu prefixul în- (cf. a se împăuna, a se rățoi). Prin înlocuirea lui z cu ț- și o posibilă apropiere de înțoțona- s-au născut formele înrudite: împupuța, împopuța, iar prin contaminare cu împopona; împoțona și împopoțona. În DEX2 termenul este înregistrat cu mențiunea “etimologie necunoscută”. SDLR (1939: 674, col. 1) indică numeroase variante regionale ale verbului: împopoțéz (Mold. Munt. ), împupuțéz (Trans. ), înțoponéz (Munt. ), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt. ) și țorțonéz (Trans. ) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). După părerea noastră, este dificil de stabilit dacă termenul este o contaminare între împupăză și var. înțoțona, însă pare a fi cea mai logică explicație dată cu privire la formarea acestui cuvânt.

Împotmoli. Cu sensul de „a se înțepeni în nămol, în nisip; a se îngloDA a se înnămoli; a nu putea fi dus la capăt”, lucrările lexicografice DA și DEX2 consideră termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul potmol. Din păcate, niciuna dintre lucrările lexicografice citate mai sus nu ia în considerare sufixul verbal -i. După părerea noastră verbul împotomoli, s-a format prin derivare de la substantivul potmol, cu prefixul în- și sufixul -i. Este în afară de orice discuție că la cuvântul de baza, potmol, s-ar fi adăugat simultan cele două afixe, ci în mod succesiv, rezultând astfel varianta populară potmoli, și mai apoi verbul împotmoli: în- + (potmol + -i)]. Cf. despotmoli.

Împovăra. Cu sensul de „a pune o povara asupra cuiva sau a lua o povara asupra sa; a încărca, a îngreuna; a însărcina”, DA și DEX2 ca și multe alte lucrări lexicografice (SDLR , TDRG, DEI), înregistrează termenul și îl consideră derivat cu prefixul în-, din substantivul povăra. Din nefericire, niciuna dintre lucrările lexicografice citate anterior nu aduce în discuție sufixul verbal -a. După părerea noastră, verbul împovăra s-a format de la substantivul povară, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + povară + -a.

Împrăfoșa. Cu sensul de „a umple de praf; a face praf”, DA înregistrează termenul și îl consideră derivat cu prefixul în-, din adejctivul prăfos (ca învârtoșa din vârtos), o explicație asemănătoare regăsindu-se și în SDLR (1939: 674, col. 1). În DEX2 termenul nu este menționat. Ca și în cazurile discutate mai sus, lucrările lexicografice citate nu iau în discuție sufixul verbal -a, însă după părerea noastră, termenul s-a format din adjectivul prăfos, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + prăfos + -a.

Împrăsili. Derivat învechit din verbul prăsi (sârb. prasiti, bg. prasaja), cu prefixul în-, SDLR (1939: 674, col. 1) explică termenul în mod diferit față de celelalte lucrări lexicografice consultate. În DA termenul este înregistrat cu sensul de „a se reproduce; a se înmulți”. și este considerat derivat de la substantivul prăsilă, cu prefixul în-. Fiind un regionalism învechit, verbul împrăsili lipsește din lucrarea lexicografică recent apărută, DEX2. După părerea noastră, verbul împrăsili s-a format din substantivul prăsilă, la care s-au adăugat în mod succesiv, sufixul verbal -i și prefixul în-: în- + prăsilă + -i

Împrăștia. La origine termenul însemna „a lua în praștie, a lovi cu praștia”, însă acest sens nu s-a mai păstrat deoarece praștia a ajuns o simpla jucărie pentru copii. În ziua de azi, verbul s-a paăstrat cu sensul de „a se răsfira, a se dispersa, a se risipi”. Termenul figurează atât în DA cât și în DEX2 însă niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu aduce în discuție sufixul verbal -a, ci doar îl consideră derivat din praștie, cu prefixul în-. După părerea noastră, termenul s-a format prin derivare de la substantivul praștie, la care s-au adăugat prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + praștie + -a.

Împrejmui. Cu sensul de „a închide, a înconjura, a îngrădi, a înțărcui”, DA consideră termenul derivat din loc. adv. în preajmă,. De asemenea, SDLR (1939: 674, col. 1) și TDRG (1911: 767, col. 2) îi atribuie ca etimon substantivul preajmă, iar DEX2 îl explică prin derivare de la preajmă, cu sufixul -ui și prefixul în-: în- + preajmă + -ui.

Împricina. Cu sensul de „a găsi pricină (cu cineva); a se judeca”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat cu prefixul în-, din substantivul pricină. Însă niciuna dintre cele două lucrări lexicografice menționate anterior nu ia în discuție sufixul verbal -a. După părerea noastră, verbul împricina s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul pricină, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + pricină + -a. Cf. împrici, împricinui, pricini.

Împrieteni. Cu sensul de „a face pe cineva prieten; a deveni prieten cu cineva”, pentru autorii lucrărilor lexicografice DA și DEX2 termenul este considerat derivat cu prefixul în-, din prieten. Din nefericire, niciuna dintre lucrările lexicografice citate anterior, nu menționează sufixul verbal -i, prin urmare propunem o altă explicație cu privire la formarea termenului, și anume verbul împrieteni s-a format de la substantivul prieten, cu prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + prieten + -i

Împrimăvăra. Cu sensul de „a se face primăvară”, autorii DA și DEX2 consideră termenul derivat din primăvară, cu prefixul în-. În schimb, nu găsim nimic menționat cu privire la sufixul verbal -a, care a ajutat la formarea cuvântului. După părerea noastră, verbul împrimăvăra s-a format din substantivul primăvară, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + primăvară + -a. Cf. desprimăvăra.

Împrimieza. Cu varianta împrimeza, DA înregistrează termenul cu sensul de „a despărți cu un zid” și îl consideră derivat cu prefixul în-, din primez „zid despărțitor”, dar fără a menționa însă, sufixul verbal -a. În DEX2 termenul nu este înregistrat. După părerea noastră, cuvântul împrimieza s-a format de la substantivul primez, cu prefixul în- și sufixul -a: în- + primez + -a.

Împrocesua. Cu sensul de „a acționa în judecată; a da în judecată”, DA consideră termenul o formație literară formată cu prefixul în- și substantivul proces, după germ. prozessieren. În DEX2 termenul nu este menționat. Cât privește lucrarea lucrarea lexicografică DEX2 aceasta nu notează termenul.

Împroprietări. Cu sensul de „a (se) face proprietar; a împărți țăranilor proprietăți (rurale), a-i pune în stăpânirea terenurilor expropriate”, termenul este înregistrat atât în DA cât și în DEX2. Ambele lucrări lexicografice explică termenul prin derivare de la substantivul proprietar, cu prefixul în-. În ceea ce privește sufixul verbal -i, niciuna dintre lucrările citate mai sus nu îl menționează, considerăm însă, că termenul s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul proprietar, cu prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + proprietar + -i.

Împrospăta. Cu sensul de „a face să devină proaspăt”, DA și DEX2 înregistrează termenul și îl analizează din perspectiva derivării cu prefixul în-, de la adjectivul proaspăt. Nu intră însă în discuție derivarea de la adjectivul proaspăt, cu prefixul în- și sufixul verbal -a, însă după părerea noastră, analiza este neconformă cu realitatea. Considerăm că verbul împrospăta s-a format prin derivare parasintetică de la adjectivul proaspăt, cu prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + proaspăt + -a.

Împuia. Cu sensul de „a repeta cuiva insistent un lucru, a bate la cap; a face să intre în mintea cuiva o idee; a face ouă; a se înmulți”, lucrările lexicografice DA și DEX2 consideră termenul derivat cu prefixul în-, din pui. Însă după părerea noastră, considerăm că termenul s-a format prin derivare de la pui, cu prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + pui + -a.

Împulbera. Cu sensul de „a umple de pulbere; a prăfui”, DA menționează termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul pulbere. În DEX2 termenul lipsește. În opinia noastră, termenul s-a format prin derivare de la pulbere, cu prefixul în-, și cu sufixul verbal -a: în- + pulbera + -a. Cf. spulbera.

Împupi. Cu sensul de „a face muguri; a înmuguri; a îmboboci”, termenul este considerat derivat cu prefixul în-, din pupi și înregistrat în dicționarele DA și DEX2. Acestea îl compară cu sârb. pupiti „îmboboci”).

Împurpura. Cu sensul de „a se înroși; a căpăta culoare purpurie”, termenul este înregistrat în DEX2 ca derivat cu prefixul în-, de la substantivul purpură. În DA termenul lipsește. În opinia noastră, verbul împurpura s-a format de la substantivul purpura, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + purpură + -a.

Împușca. Cu sensul de „a trage cu pușca, sau cu orice arma de foc; a răni sau a ucide pe cineva cu proiectilul tras de o armă de foc; a nimeri cu ceva într-un lucru”, lucările lexicografice DA și DEX2 consideră termenul derivat, cu prefixul în-, din pușcă. În DA se indică varianta a pușca, iar pentru perfectivul împușc notează germ. erschissen. După părerea noastră, verbul împușca s-a format prin derivare de la substantivul pușcă, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + pușcă + -a.

Împuternici. Cu sensul de „a întări; a fortifica; a prinde putere; a da cuiva puteri depline, a autoriza”, dicționarele DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat cu prefixul în-, din adjectivul puternic. Având în vedere atestările de care dispunem și existența în limba veche a variantei populare puternici, trebuie să analizăm termenul din perspectiva unei derivări de la cuvântul puternic, la care s-au adăugat prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + puternic + -i.

Împuțina. Cu sensul de „a lua din ceva ca să rămână puțin, a scădea, a reduce”, DA și DEX2 îl înregistrează pe împuțina și îl explică prin derivare cu prefixul în-, din puțin. În opinia noastră, considerăm că verbul împuțina s-a format prin derivare de la rădăcina puțin, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + puțin + -a.

Înaripa. Cu sensul de „a pune (cuiva) aripi, a înzestra cu aripi; fig. a însufleți” și cu varianta întraripa, dicționarele DA și DEX2 consideră termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul aripă. Pentru acest termen trebuie să admitem că pe lângă derivarea cu prefixul în-, indicată în DA este necesară și menționarea sufixului verbal -a, care a ajutat la formarea cuvântului: în- + aripă + -a. Cf. aripa, întraripa.

Înarma. Cu sensul de „a înzestra cu arme, a da arme, a arma” și cu varianta întrarma, termenul este înregistrat în DA și DEX2. Autorii acestor lucrări lexicografice au considerat că termenul s-a format prin derivare cu prefixul în-, din substantivul armă armă. DA mai menționează că termenul a înlocuit din cele mai vechi timpuri pe verbul arma. În opinia noastră, verbul înarma s-a format prin derivare de la rădăcina armă, cu prefixul în-, dar și cu sufixul verbal -a: în- + armă + -a. Cf. arma.

Înavuți. Cu sensul de „a se îmbogăți, a deveni avut”, DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat din avut, dar compus cu prefixul în-, după modelul lui îmbogăți.

Înăclăi. Cu sensul de „a se face acru, a se acri”, termenul este înregistrat în DA și în DEX2. Autorii acestor lucrări consideră că termenul s-a format prin derivare cu prefixul în-, de la năclăi. în- + năclăi

Înăcri. Cu sensul de „a se altera; a se strica; a se face acru”, termenul este înregistrat în DA și în DEX2. Autorii acestor lucrări consideră că termenul s-a format prin derivare cu prefixul în-, de la cuvântul de bază acru. După părerea noastră, termenul s-a format prin derivare de la adjectivul acru, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + acru + -i.

Înagurida. Cu sensul de „(despre struguri) a rămâne aguridă”, DA înregistrează termenul, considerându-l derivat din substantivul aguridă, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul s-a format prin derivare de la cuvântul de bază aguridă, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + aguridă + -a. În DEX2 termenul nu este înregistrat.

Înăspri. Cu sensul de „a face să fie aspru, a deveni aspru; (despre glas)a răguși; (despre vreme)a face să fie mai rece”, DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat cu prefixul în-, din adjectivul aspru. Așa cum se menționează în lucrările lexicografice citate anterior, termenul s-a format prin derivare de la cuvântul de bază aspru, cu prefixul în-, în schimb trebuie să luam în considerare sufixul verbal -i, pe care acestea nu îl mai menționează: în- + aspru + -i. Cf. aspri.

Înarginti. Cu sensul de „a sufla cu argint, a arginta, a arginti”, DA consideră termenul derivat cu prefixul în-, din argint. După părerea noastră, termenul s-a format prin derivare de la cuvântul de bază argint, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + argint + -i. În DEX2 termenul nu este menționat.

Înarenda. Cu sensul de „a da sau a lua pământ în arendă”, DA înregistrează termenul și consideră că s-a format prin derivare de la verbul arenDA cu ajutorul prefixul în-. În DEX2 termenul lipsește.

Înaura. Formațiune literară rar întrebuințată, DA notează termenul cu mențiunea că s-a format ca și aura, după modelul fr. dorer, din aur și prefixul în- (ca lat. inaurare). În DEX2 termenul nu este înregistrat. Cf. aura, întrauri, destrauri.

Încartirui. Cu sensul de „a instala temporar într-un cantonament; a caza; a cantona”, DEX2 înregistrează termenul cu mențiunea că s-a format prin derivare, din cartirui, cu prefixul în-. În DA termenul este menționat, ca variantă a verbului încartiera.

Încazarma. Cu sensul de „a instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă”, DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din substantivul cazarmă, cu prefixul în-, fără a menționa însă sufixul verbal -a. În DA termenul este menționat cu trimitere la substantivul cazarmă. Considerăm că termenul s-a format de la substantivul cazarmă, cu prefixul în-, dar și cu sufixul verbal -a: în- + cazarmă + -a.

Încăiera. Cu sensul de „a se părui; a se lua la harță, a se lupta; a face să se încaiere”, dar și cu sensul neobișnuit de „a face caier de in, cânepă etc. »,DA înregistrează termenul și îi atribuie următoarea indicație etimologică: etimologie nesigură, ar putea fi derivat din caier, dar s-ar putea să vină dintr-un lat. pop. incavellare, din cavella „coș”, însemnând la origine „a închide în coș sau colivie”. Sub influența antonimului descăiera „a scoate păsările din cușcă” pentru a le despărți, ar fi putut lua naștere înțelesul actual de „a se lua la bătaie”. În DEX2 termenul este considerat derivat, cu prefixul în-, din substantivul caier.

Încălăra. Cu sensul de „a urca pe cineva pe cal, a-l face călăreț; a încăleca”, lucrările lexicografice DA și DEX2 notează termenul și îl consideră derivat cu prefixul în-, din adverbul călare. După părerea noastră, verbul încălăra s-a format prin derivare din adverbul călare, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a.

Încălca. Termenul a avut inițial sensul de „a sili, a obliga”, dar mai apoi a dezvoltat sensul de „a călca (hotarul, moșia cuiva); a da năvală; a nesocoti”. Verbul încălca este înregistrat în DA și DEX2 fiind considerat derivat cu prefixul în-, din călca. Pentru sensul dezvoltat ulterior, DA preia explicața din TDGR, și îl notează ca element cu origine multiplă și trimite în acest sens la două etimoane străine: după fr. envahir „a invada”, sau din lat. invadare.

Încălușa. Cu sensul de „a pune unei persoane la gură un căluș”, DEX2 consideră termenul derivat cu prefixul în-, din substantivul căluș. În DA termenul este menționat facându-se trimitere la substantivul căluș. După părerea noastră, verbul încălușa s-a format prin derivare de la substantivul căluș, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + căluș + -a.

Încăpățâna. Cu sensul de „a stărui cu îndârjire într-o comportare voluntară; a se îndărătnici, a se ambiționa”, termenul este înregistrat în lucrările lexicografice DA și DEX2 însă DEX2 consideră că termenul este derivat cu prefixul în-, din căpățână, iar lucrarea lexicografică DA consideră că termenul s-a format din căpățână, cu prefixul în-, după fr. s’ entêter. Cf. descăpățâna.

Încăpui. Cu sensul de „a obține ceva; a prinde, a căpui”, DEX2 consideră termenul derivat cu prefixul în-, din căpui. În DA termenul este înregistrat cu trimitere la verbul căpui, din magh. kapni.

Încăputa. Cu sensul de „a pune căpute la încălțăminte”, termenul este menționat atât în DA cât și în DEX2. Autorii lucrărilor lexicografice citate anterior consideră că termenul s-a format prin derivare cu prefixul în-, de la căpută. După părerea noastră, termenul s-a format prin derivare de la substantivul căpută, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + căpută + -a.

Incarna. Cu sensul de „a pune carne, a se îngrășa; a se întrupa”, DA consideră termenul derivat, din substantivul carne cu ajutorul prefixului în-. Pentru sensul de „a se întrupa”, DA consideră termenul neologism după franceză. Având în vedere indicațiile notate în DA propunem o nouă explicație, conform căreia verbul încărna s-a format prin derivare de la substantivul carne, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a. În DEX2 termenul nu este menționat. în- + carne + -a

Încârpui. Cu sensul de „a îmbrobodi pe cineva cu o cârpă”, DA înregistrează termenul și îl consideră derivat din substantivul cârpă, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, mult mai aproape de realitate este explicația conform căreia termenul încârpui s-a format prin derivare de la cârpă, cu prefixul în- și cu sufixul -ui: în- + cârpă + -ui. În DEX2 termenul lipsește.

Încărunți. Cu sensul de „(despre păr capului) a începe să albească; a se face cărunt”, termenul este derivat din cărunt, cu ajutorul prefixului în-. Acesta este înregistrat atât în DA cât și în DEX2. Considerăm că este necesar să menționăm că verbul încărunți, s-a format prin derivare, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul -I, acesta din urmă nemaifiind menționat de lucările lexicografice citate anterior: în- + cărunt + -i.

Încătărăma. Cu sensul de „a prinde (încălțămintea sau îmbrăcămintea) în catarame”, termenul este înregistrat în DEX2 dar și în DA fiind explicat prin derivare de la cataramă, cu prefixul în-. În opinia noastră, termenul încătărăma s-a format prin derivare de la cataramă, cu prefixul în-, dar și cu sufixul verbal -a. în- + cătaramă + -a

Încătușa. Cu sensul de „a pune pe cineva în cătușe sau în lanțuri, a ține strâns”, lucrările lexicografice DA și DEX2 consideră termenul derivat, din cătușă, cu ajutorul prefixului în-. Menționăm însă că la formarea cuvântului încătușa, a ajutat atât prefixul în-, cât și sufixul verbal -a, acesta din urmă nemaifiind menționat în lucrările lexicografice citate anterior: în- + cătușă + -a.

Încâina. Cu varinata încâini și cu sensul de „a se face câinos, rău ca un câine”. Lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat cu prefixul în-, din substantivul câine. După părerea noastră, termenul s-a format prin derivare de la cuvântul de bază câine, cu prefixul în-, dar și cu sufixul verbal -a. în- + câine + -a

Încârliga. Cu sensul de „a (se) îndoi, a (se) strâmba”, DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat din cârlig, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul încârliga s-a format de la substantivul cârlig, cu prefixul în-, și cu sufixul verbal -a: în- + cârlig + -a.

Încercui. DEX2 consideră termenul derivat, din cerc cu ajutorul prefixul în- și al sufixul -ui, probabil după fr. encercler. În DA termenul este menționat cu trimitere la cercui. Pentru sensul de „a strânge într-un cerc” vorbim despre derivare parasintetică, însă în cazul sensului de „ a strânge ca într-un cerc „, cuvântul poate fi explicat prin compunere parasintetică, și nu prin derivare.

Încetățeni. Cu sensul de „a acorda unui străin drepturile de cetățean”, DA și DEX2 consideră verbul derivat din cetățean cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul încetățeni s-a format de la cetățean, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + cetățean + -i.

Înceti. Cu sensul de „a întovărăși; a aduce pe cineva în ceata altora”, DA consideră termenul derivat din substantivul ceată cu ajutorul prefixului în-: în- + ceată + -i. În opinia noastră, verbul înceti s-a format prin derivare de la substantivul ceată, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i. În DEX2 termenul nu este menționat.

Încețoșa. Cu sensul de „a se lăsa ceață; (despre ochi) a se împăienjeni; a se tulbura”, DEX2 consideră că termenul s-a format prin derivare de la cețos, cu prefixul în-. În schimb DA menționează verbul cu trimitere la substantivul ceață. După părerea noastră termenul s-a format prin derivare de la adjectivul cețos, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + ceațos + -a.

Încheaburi. Cu sensul de „ a face cheabur, a îmbogăți”, DA înregistrează termenul derivat, pe care îl consideră derivat din cheabur, cu ajutorul prefixului în-. Considerăm că termenul s-a format prin derivare de la substantivul cheabur, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i. În DEX2 termenul nu este înregistrat. în- + cheabur + -i

Încheotora. DA consideră termenul derivat, din cheotoare cu ajutorul prefixul în-. În DEX2 termenul nu este menționat. în- + cheotoare + -a

Închinga. Cu sensul de „a lega în chingi (calul, măgarul); a strânge în chingi”, termenul este înregistrat atât DA cât și DEX2. Acestea îl consideră derivat din substantivul chingă, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul închinga s-a format de la substantivul chingă, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + chingă + -a. Cf. încinga, deschinga.

Închiondora. Cu sensul de „a se uita urât la cineva, încruntat; a se uita chiorâș”, verbul este menționat în DA dar și în DEX2. Termenul este considerat derivat din chiondorî(ș), cu prefixul în-. Considerăm necesară menționarea sufixului verbal -a, care a contribuit la formarea verbului închiondora, prin urmare termenul s-a format de la chiondorî(ș), cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a.

Închipa. Cu sensul de „a lua o formă, a întruchipa”, DA înregistrează termenul și îl consideră derivat din chip, cu prefixul în-. După părerea noastră, termenul închipa s-a format de la substantivul chip, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + chip + -a. DEX2 nu menționează termenul. Cf. închipui, întruchipa.

Închipui. Cu sensul de „a-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina;a se imagina (pe sine) într-o împrejurare; a plăsmui; a imagin; a simboliza; a forma, a întocmi, a înjgheba”, DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din chip, cu prefixul în- și sufixul -ui: în- + chip + -ui.

Încifra. Cu sensul de „ a reda o idee, un sentiment în mod indirect, simbolic, metaforic; a încurca, a complica” DEX2 consideră că termenul s-a format prin derivare de la cifră, cu prefixul în-. În DA termenul este menționat, cu trimitere la substantivul cifră. După părerea noastră, verbul încifra s-a format de la cifră, cu prefixul în-, după fr. chiffrer.

Încinci. Cu sensul de „a se înmulți cu cinci, a se repeta de cinci ori”, DA și DEX2 consideră termenul derivat din numeralul cinci, cu prefixul în-.

Încinia. Cu sensul de „a pune pe cal toate cele necesare”, DA înregistrează termenul și îl consideră derivat din cinie, cu prefixul în-. În DEX2 termenul nu este înregistrat. După părerea noastră, verbul încinia s-a format prin derivare de la cinie, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + cinie + -a.

Înciocăla. Cu sensul de „a lega ceva împreuna, a înjgheba”, DEX2 consideră că termenul este probabil derivat din ciocălău, cu prefixul în-. Spre deosebire de DEX2 DA îl explică prin săsescul tschachel „za de lanț”. Cf. înjgheba, înciripi, închelbăra.

Încleia. Cu sensul de „a lipi cu clei; a unge cu cleu și a îmbina pentru a fixa anumite obiecte; a se încleșta,» termenul este înregistrat ca derivat din clei, cu ajutorul prefixului în-, în DA și în DEX2. După părerea noastră, verbul încleia s-a format prin derivare de la clei, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + clei + -a. Cf. descleia, încleioșa.

Încleioșa. Cu sensul de „a mânji, a spoi, a unge cu clei”, DA consideră termenul derivat din cleios cu ajutorul prefixului în-, însă DEX2 nu menționează termenul. Considerăm că termenul s-a format din adjectivul cleios, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, din păcate pe acesta din urmă autorii DA nu îl mai menționează: în- + cleios + -a.

Înclicoși. Cu sensul de „a deveni cleios, clicos”, DA înregistrează termenul, pe care îl consideră derivat din clicos, cu ajutorul prefixul în-. În opinia noastră, verbul înclicoși s-a format de la ajdectivul clicos, cu prefixul în-, și cu sufixul verbal -i. În schimb DEX2 nu menționează termenul. în- + clicos + -i

Înclina. Cu sensul de „a pune clini la cămașă”, DA consideră termenul derivat din clin cu ajutorul prefixului în-, însă DEX2 nu menționează termenul cu acest sens. Considerăm că termenul s-a format de la substantivul clin, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + clin + -a.

Încocleța. Cu sensul de „a apuca strâns, cum se apucă cocleții”, DA consideră termenul derivat din cocleți (pluralul lui coclete), cu ajutorul prefixului în-. În DEX2 termenul nu este menționat. După părerea noastră, verbul încocleța s-a format de la susbtantivul cocleți, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + cocleți + -a.

Încolăci. Cu sensul de „a așeza ceva, a învârti în formă de colac; a înfășura în formă de cerc; a încovriga; a înconjura” și cu varianta pop. colăci, dicționarele DA și DEX2 consideră termenul derivat de la substantivul colac, cu prefixului în-. Având în vedere indicațiile oferite de cele două lucări lexicografice menționate anterior, trebuie să luăm în discuție și sufixul verbal -i, care după părerea noastră a ajutat la formarea verbului încolăci: în- + colac + -i.

Încolona. DEX2 înregistrează termenul, considerând că s-a format prin derivare de la coloană, cu prefixul în-. În DA termenul este înregistrat cu aceeași explicație etimologică, însă niciunul dintre dicționare nu menționează sufixul verbal -a, despre care putem afirma că s-a atașat simultan cu prefixul în- la cuvântul-bază: în- + coloană + -a.

Încolți. Cu sensul de „a înfige colții în…, a mușca; a înhăța; a prinde la strâmtoare; a înghesui; a strânge cu ușa; (despre plante) a răsări din pământ”, termenul este considerat derivat din colț(i), cu prefixului în-, și este înregistrat atât în DA cât și în DEX2. După părerea noastră, verbul încolți s-a format prin derivare de la substantivul colț, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i.

Încondeia. Cu sensul de „a vopsi ouăle de Paște, a vopsi sprâncene; a vorbi pe cineva de rău”, DA și DEX2 consideră termenul derivat din condei, cu prefixului în-, fără a menționa însă sufixul verbal -a. Prin urmare, considerăm că verbul încondeia s-a format din substantivul condei, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + condei + -a.

Încondura. Cu sensul de „a se umfla în pene, a se mândri”, DA înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din condur(i), cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul încondura s-a format de la substantivul condur, cu ajutorul prefixului în- și al sufixului verbal -a: în- + condur + -a. În DEX2 termenul nu este menționat.

Înconjura. Cu sensul de „a face ocolul unui lucru, sau al unui loc; a sta de jur împrejurul unei fiinte, sau al unui lucru; a asedia; a aduna în jurul său; a cuprinde într-un cerc; a încercui”, termenul este menționat atât în DA cât și în DEX2. Aacesta din urmă consideră că verbul s-a format prin derivare de la conjura (înv. înconjura< lat. ), cu prefixul în-, în schimb, DA face trimitere la verbul încunjura, pe care îl explică și după fr. s´entourer pentru sensul modern „a se afla în mijlocul unor oameni” și din latinescul conjurare.

Încontra. Cu sensul de „a se împotrivi, a se răzvrăti; a se lua la harță (cu cineva)», DA consideră termenul derivat din neologismul (păturns în popor) în contra. Aceeași explicație poate fi regăsită și în DEX2.

Încopcia. Cu sensul de „a prinde hainele în copci”, DA explică termenul derivat din copcie (= copcă), cu ajutorul prefixului în-, comparându-l cu. ung. (be)kapcsolni. În DEX2 regăsim aceeași explicație, fară a face însă trimiteri la o etimologie străină. În opinia noastră, verbul încopcia s-a format de la substantivul copcie, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + copcie + -a.

Încorda. Cu sensul de „ a-și încorda mușchii corpului; a-și concentra memoria, atenția; a stimula, a întări; a întinde un arc, o coardă, un cablu; (despre oameni) a ajunge la starea de tensiune maximă”, termenul este înregistrat în dicționarele DA și DEX2 fiind considerat derivat din coardă cu ajutorul prefixului în-. DA sugerează că formația ar putea fi străveche, deoarece se găsește în albaneză și în alte limbi romanice. Cf. descorda. După părerea noastră, verbul încorda s-a format prin derivare de la substantivul coardă, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + coardă + -a

Încornora. Cu sensul de „a pune cuiva coarne; a(-și) înșela soțul sau soția „, DA consideră termenul derivat din corn, cu ajutorul prefixului în-, după analogia unor verbe ca îngândura. Spre deosebire de acesta, DEX2 sugerează că verbul s-a format prin derivare regresivă de la încornorat. După părerea noastră, verbul încornora s-a format prin derivare de la substantivul corn, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + corn + -a.

Încortela. Cu sensul de „a da locuință cuiva; a cartirui”, DA înregistrează termenul pe care âl condiseră derivat din cortel, cu ajutorul prefixului în-. În DEX2 termenul lipsește. În opinia noastra, verbul încortela s-a format prin derivare de la cortel „gazdă”, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + cortel + -a.

Încosori. Cu sensul de „a înfige cosorul (sau orice obiect ascuți și tăios) în cineva”, DA înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din cosor, cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este înregistrat. Pe baza indicațiilor oferite în lucrările consultate, propunem următoarea explicație: verbul încosori s-a format de la substantivul cosor, prin atașarea simultană a prefixului în- și a sufixului verbal -i: în- + cosor + -i.

Încota. Cu sensul de „a se sprijini în coate”, DA notează termenul și îl consideră derivat din substantivul cot, cu ajutorul prefixului în-. În privința formării sale, suntem de părere că, verbul încota s-a format de la cuvântul cot, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + cot + -a. DEX2 nu menționează acest termen.

Încovora. Cu sensul de „(despre pereții casei) a îmbrăca cu covoare”, DA consideră termenul derivat din covor, cu ajutorul prefixului în-. În schimb, DEX2 nu notează termenul. În afară de explicația oferită în DA considerăm că este necesară o altă care să aducă în discuție atât prefixul în-, cât și sufixul -a, prin urmare notăm faptul că verbul Încovora, s-a format de la substantivul covor, cu prefixul în- și cu sufixul verval -a: în- + covor + -a.

Încovriga. Termenul a dezvoltat sensul de „a se îndoi în formă de covrig, a se încolăci”. Dicționarele DA și DEX2 consideră termenul derivat din covrig, cu ajutorul prefixului în-. Pentru a explica formarea acestui cuvânt, menționăm următoarea explicațe: verbul încovriga s-a format de la substantivul covrig, cu prefixul în-, dar și cu sufixul verbal -a: în- + covrig + -a.

Încrâncena. Cu sensul de „a încremeni, a înmărmuri de frică; a se îngrozi, a se înfiora; a fi cuprins de groază”m termenul derivat din crâncen cu ajutorul prefixului în-, fiind menționat atât în DEX2 cât și în DA. Nu este exclus ca explicația oferită în cele două lucrări lexicografice consultate, să nu fie conformă cu realitatea, prin urmare indicăm următoarea explicație: termenul încrâncena s-a format prin atașarea simultană a prefixului în- și a sufixului -a, la adjectivul crâncen: în- + crâncen + -a.

Încredincioșa. Cu sensul de „a se încrede; a se încredința”, DA notează termenul pe care îl consideră derivat din adjectivul credincios, cu ajutorul prefixului în-, după modelul ca vârtos – învârtoșa, însănătoșa etc. În schimb, în DEX2 termenul nu este menționat. După părerea noastră, termenul învechit încredincioșa s-a format de la adjectivul credincios, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + credincios + -a.

încremeni- așa cum arată dicționarele DA și DEX2 verbul încremeni a dezvoltat sensurile „a rămâne nemișcat, a înmărmuri, a înlemni de spaimă”. Acestea consideră termenul derivat din substantivul cremene, cu ajutorul prefixului în-. Având în vedere modul modul în care analizează lucrările lexicografice termenul încremeni, mai corect ar fi să analizăm termenul atât din perspectiva derivării cu prefixul în-, cât și cu sufixul -i. Aceste două afixe s-au atașat în mod simultan la substantivul cremene, rezultând astfel verbul parasintetic încremeni: în- + cremene + -i.

Încreți. Cu sensul de „a face crețuri, cute; a se zbârci; (despre păr) a se ondula, a se cârlionța; a se încrunta”, termenul este înregistrat în DA și DEX2 fiind considerat derivat din adjectivul creț, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, termenul s-a format de la adjectivul creț, prin atașarea simultană a prefixul în- și a sufixul verbal -i: în- + creț + -i.

Încuiba. Dicționarele DA și DEX2 consideră termenul derivat din cuib, cu ajutorul prefixul în-, însă DA compară termenul cu comasc. Kobia. în- + cuib + -a

Încujba. Cu sensul de „a (se) îndoi, a (se) încovoia; a (se) strâmnba; a (se) îndupleca; a (se) convinge”, DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din cujbă (gujbă) cu ajutorul prefixului în-. Este mai mult decât evident că, acest termen s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul cujbă, la care s-au atașat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + cujbă + -a.

Încumetri. Cu sensul de „a se înrudi prin cumetrie; a se întovărăși”, termenul derivat din cumătru cu ajutorul prefixului în- și este înregistrat în lucrările lexicografice DA și DEX2. Este în afară de orice discuție că indicațiile oferite în lucrările lexicografice citate anterior sunt complete și corecte, prin urmare propunem următoarea explicație: verbul încumetri s-a format prin derivare de la substantivul masculin cumătru, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + cumătr(u) + -i.

Încumnăți. Cu sensul de „a se face cumnat sau cumnată cu cineva”, DA consideră termenul derivat din cumnat cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este menționat. După părerea noastră, verbul încumnăți s-a format de la substantivul cumnat, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + cumnat + -i.

Încununa. Cu sensul de „a-i pune cuiva coroana pe cap, a încorona; a(-și) pune cununa pe cap; a face ceva până la capăt”, lucrările lexiocgrafice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat din substantivul cunună cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, indicațiile oferite de cele două lucrări lexicografice citate anterior sunt incomplete, trebuie să menționăm faptul că pe lângă prefixul în-, la substantivul cunună se atașează în mod simultan și sufixul verbal -a: în- + cunună + -a.

Încuraja. Cu sensul de „a da curaj; a stimula; a sprijini; a însufleți”, DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din curaj, cu ajutorul prefixului în-, după fr. encourager. DA înregistrează termenul și îi atribuie următoarea explicație etimologică: N. după fr. Se impune cu necesitate, după părerea noastră să menționăm că verbul s-a format de la curaj, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + curaj + -a

Încurela. Cu sensul de „a se încinge cu curele”, termenul derivat din curele (pluralul lui curea), cu ajutorul prefixului în-, este menționat atât în DA cât și în DEX2. În opinia noastră, verbul încurela s-a format de la curele, la care s-au atașat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + curel(e) + -a.

Încuscri. Cu sensul de „a se face cuscru (s. cuscră) cu cineva; a se înrudi prin cuscrenie” DA și DEX2 înregistrează termenul cu variant încuscra, și îl considerivat derivat din cuscru cu ajutorul prefixului în-. În ceea ce privește modul de formare al cuvântului încuscri, considerăm că s-a format prin derivare de la substantivul cuscru, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + cuscr(u) + -i.

Încuviința. Cu sensul de „a aproba; a acorda; a da voie, a permite”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul, pe care îl consideră derivat din cuviință, cu ajutorul prefixului în-. Acest verb, după părerea noastră, s-a format prin derivare de la substantivul cuviință, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + cuviință + -a.

Îndătina. Cu sensul de „a avea obiceiul, datina; a se deprinde; a se obișnui”, DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat din datină, cu ajutorul prefixului în-. Ca și în cazul lui încuviința, discutat mai sus, verbul îndătina s-a format de la substantivul datină, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + datină + -a.

Îndatori. Cu sensul de „a împrumuta pe cineva cu ceva; a obliga pe cineva să dea ceva; a face datorii; a constrânge pe cineva la ceva”, DA înregistrează termenul cu varianta îndatora, fără a oferi însă explicații etimologice. În schimb, DEX2 îl explică prin derivare din termenul dator, cu ajutorul prefixului în-. Ceea ce indică cele două lucrări lexicografice consultate, nu este conform cu realitatea, după părerea noastră, verbul îndatori s-a format de la adjectivul dator, prin derivare parasintetică, cu prefixul în- și sufixul verbal -i, cu mențiunea că acestea s-au atașat simultan: în- + dator + -i.

Îndârji. Cu sensul de „a face pe cineva să fie dârz, a ațâța; a înfuria”, DA înregistrează termenul și îl explică printr-un etimon bg. draziti „a irita; a se înfuria”, apropiat de cuvântul dârz. În schimb DEX2 consideră termenul derivat din adj. dârz, cu prefixul în-. Având în vedere indicațiile oferite în cele două lucrări lexicografice consultate, considerăm că termenul s-a format prin derivare de la adjectivul dârz, cu atașarea simultană a celor două afixe: prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + dârz + -i.

Îndesa. Cu sensul de „a îngrămădi undeva; a forța; a înghesui; a apăsa să încapă; a înfunda; a deveni des; (despre oameni) a se înghesui; a se îmbulzi;», DEX2 înregistrează termenul, considerându-l derivat din des, cu prefixul în-. În DA termenul este de asemenea, înregistrat, însă autorii acestei lucrări explică termenul din lat. densare „a face des; a îngrămădi” sau din lat. condensare „a face să fie des”, cu schimbare de prefix. După părerea noastră, verbul îndesa s-a format prin derivare parasintetică de la adjectival des, cu prefixul în și cu sufixul verbal -a: în- + des + -a

Îndigui. Cu sensul de „a mărgini o apă; a ridica un dig; „ DEX2 înregistrează termenul si îl consideră termenul derivat din dig cu prefixul în- și sufixul -ui. În schimb în DA termenul nu este menționat. Consideră că termenul s-a format de la dig, cu prefixul în- și cu sufixul -ui, poate după fr. endiguer: în- + dig + -ui

Îndoctrina. Cu sensul de „a introduce, sau a iniția într-o doctrină”, DA înregistrează termenul și îl explică prin următoarea indicație etimologică: N. după fr.. DEX2 consideră termenul derivat din doctrină, cu ajutorul prefixului în-, după fr. endoctriner. Având în vedere explicațiile oferite în lucrările lexicografice citate anterior, considerăm că termenul s-a format de la doctrină, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că afixele s-au atașat în mod simultan: în- + doctrină + -a.

Îndoldora. Cu sensul de „a face doldora; a umple de tot”, DA consideră termenul derivat din adjectivul doldora, cu ajutorul prefixului în-, iar în DEX2 termenul nu este menționat. Considerăm verbul îndoldora, un derivat cu prefixul -în și cu sufixul -a, de la adjectivul doldora: în- + doldora + -a.

Îndolia. Cu sensul de „a purta doliu; a se îmbrăca în doliu”, DA înregistrează termenul și îl consideră derivat din doliu cu ajutorul prefixului în-. Aceeași explicație poate fi regăsită și în DEX2. În opinia noastră, termenul îndolia s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul doliu, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + doliu + -a. Cf. endeuiller.

Îndopa. Cu sensul originar, dar neuzitat „a astupa cu dopul”, a dezvoltat mai târziu sensul de „a hrăni peste măsură; a hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa; a îndesa”, DA și DEX2 consideră termenul derivat din dop cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul îndopa s-a format de la substantivul dop, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + dop + -a.

Îndrăci. Termenul a intrat în română cu sensul de „a fi posedat, chinuit de draci; a înnebuni; a turba de mânie, de ciudă; a se înfuria; „. Lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat din drac, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul îndrăci s-a format de la substantivul drac, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + drac + -i.

Îndrăgi. Cu sensul de „a simți atracție, a se îndrăgosti; a începe să iubești”, DA și DEX2 notează termenul și îl consideră derivat din drag, cu ajutorul prefixului în-. Pe baza atestărilor existente și a explicațiilor oferite, considerăm termenul îndrăgi derivat de la adjectivul drag, cu prefixul în- și sufixul verbal -i, cu mențiunea că, cele două afixe s-au atașat în mod simultan: în- + drag + -i.

Îndrăgosti. DA înregistrează termenul cu sensul de „a prinde dragoste de cineva; a îndrăgi; a începe să iubești”. De asemenea DA și DEX2 consideră termenul derivat din substantivul dragoste, cu ajutorul prefixului în-. Este în afară de orice discuție că verbul îndrăgosti este derivat din dragoste, cu prefixul în-, ci mai degrabă s-a format de la substantivul dragoste la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + dragoste + -i.

Îndrepta. Cu sensul de „a face drept un obiect care era strâmb; a repara; a da corpului o ținută dreaptă; a se drege; a se repara a (se) îmbunătăți; a schimba în bine;a rectifica; a îndruma, a conduce; ; a ochi, a ținti”, DA înregistrează termenul cu variantele înderepta, îndirepta și drepta, pe care îl explică din lat. pop. *derecto, -are (derivat din *derectus= dirrectus „drept”), și compus mai târziu cu prefixul în-. În schimb, DEX2 consideră că termenul s-a format de la drept, cu prefixul în-. După părerea noastră, verbul îndrepta s-a format cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, de la adjectivul drept, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan: în- + drept + -a.

Îndreptăți. Cu sensul de „a da dreptate cuiva (pentru o vină ce i se aduce); a declara pe cineva nevinovat; a autoriza”, lucrările lexicografice DA și DEX2 consideră termenul derivat din dreptate, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul îndreptăți s-a format de la substantivul dreptate, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i. Menționăm că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la rădăcina dreptăț: în- + dreptate + -i.

Îndritui. Cu sensul de „a da cuiva dreptul de a face un lucru, a îndreptăți, a autoriza”, termenul este înregistrat în ambele dicționare consultate, DA și DEX2 fiind explicat prin derivare de la drit, cu prefixul în-, spre deosebire de DA DEX2 analizează verbul mult mai corect, deoarece, acesta menționează și sufixul sufixul -ui: în- + drit + -ui

Îndruga. Cu sensul de „a toarce, a răsuci cu druga; a (se) exprima prost în vorbire; a înșira verzi și uscate, fleacuri, minciuni”, DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră termenul din subst. drugă, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul îndruga s-a format prin derivare parasintetică, de la substantivul drugă, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + drugă + -a

Îndruma. Cu sensul de „a arăta cuiva drumul; a îndrepta în direcția potrivită”, termenul este considerat derivat din drum cu ajutorul prefixului în-, fiind înregistrat în ambele dicționare consultate, DA și DEX2. În opinia noastră, verbul îndruma s-a format de la substantivul drum, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a. Menționăm că cele două afixe s-au atașat în mod simultan: în- + drum + -a.

Înduioșa. Cu sensul de „a face pe cineva să fie duios; a fi cuprins de duioșie”, DA consideră că termenul este format după modelul învârtoșa, fiind derivat din duios cu ajutorul prefixului în-. O explicație asemănătoare este menționată și în DEX2. Considerăm că termenul înduioșa, s-a format de la adjectivul duios, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + duios + -a.

Îndulci. Cu sensul de „a face să fie dulce la gust, prin adaos de miere, zahăr, îndulcitori; a face să fie mai gustos; a se desfăta; a liniști, a îmblânzi; a se îmbuna”, și cu varianta dulci (rar). Atât în DA cât și în DEX2 termenul este considerat derivat din dulce cu prefixul în-. Și mai corect ar fi să explicăm verbul îndulci prin derivare parasintetică de la dulce, cu prefixul în- și cu sufixul -i; în- + dulce + -i.

Îndumnezei. Cu sensul „a glorifica, a preamări, adora ca pe Dumnezeu”, DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat din Dumnezeu, cu ajutorul prefixului în-. Pe baza atestărilor existente și a explicațiilor oferite, considerăm termenul derivat de la substantivul propriu Dumnezeu, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan: în- + Dumnezeu + -i.

Îndupleca. Cu sensul de „a face pe cineva să se supună; să cedeze; a determina; a convinge sau a se lăsa convins; reg. a se încovoia, a se curba”, DEX2 consideră termenul derivat din verbul dupleca (înv. îndupleca <lat. ) cu prefixul în-. În schimb, DA termenul este considerat derivat din lat. duplicare „a îndoi”. În cuvântul românesc ar putea să se continue și un deplicare, compus cu prefixul de- și din plicare „a îndoi”, însă aceste explicații par, fără îndoială, să se îndepărteze de realitate.

Îndurera. Cu sensul de „a provoca cuiva o durere fizică; a întrista, a amărî”, lucrările lexicografice DA și DEX2 consideră termenul derivat din durere, cu ajutorul prefixului în-, după fr. endolorir. Cât privește modul de formare al verbului, oferim o altă explicație etimologică asemănătoare cu cea oferită în lucrările lexicografice consultate anterior, și anume: verbul îndurera s+ a format de la substantivul durere, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că, cele două afixe s-au atașat în mod simultan: în- + durere + -a.

Înfăptui. Cu sensul de „a îndeplini; a duce la sfârșit; a realiza”, termenul este înregistrat atât în DA fiind considerat derivat din fapt, cu ajutorul prefixului în-. În DEX2 termenul este explicat mult mai correct, autorii acestei lucrări lexicografice îl consideră derivat din fapt, cu prefixul în- și cu sufixul -ui: în- + făpt + -ui

Înfăța. Cu sensul de „a schimba lenjeria patului; a schimba o față de pernă, plapumă”, termenul este menționat în dicționarele consultate, DA și DEX2 fiind considerat derivat din față cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul înfăța s-a format de la substantivul față, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + față + -a.

Înfățișa. Cu sensul de „a aduce, a pune pe cineva în fața cuiva; a (se) prezenta; a se ivi” și cu variantele înfățoși și înfățoșa, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul și îl considerat derivat din fățiș cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul înfățișa s-a format de la fățiș, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul de bază: în- + fățiș + -a.

Înfia. Cu sensul de „a lua pe cineva ca fiu sau fiica; a adopta”, lucrările lexicografice DA și DEX2 notează termenul și îl explică prin derivare din fiu cu ajutorul prefixului în-. Mult mai aproape corect ar fi să menționăm și sufixul verbal -a, care împreuna cu prefixul în- s-au atașat în mod simultan la substantivul fiu: în- + fiu + -a

Înfiera. Termenul este înregistrat în ambele lucrări lexicografice consultate, fiind considerat derivat din fier cu ajutorul prefixului în-. În DA pe lângă sensul de bază de „A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit”, se mai menționeaz un al doilea sens din lat. pop. *in-filare „despre păr, mustață – a DA a miji”. Având în vedere explicațiile oferite de DA și DEX2 considerăm că, verbul înfiera s-a format de la substantivul fier, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, prin derivare parasintetică: în- + fier + -a.

Înfierbânta. Cu sensul originar dezvoltat cu privire la substanțele lichide „a face să fie fierbine; a crește temperatura”, și- a generalizat mai apoi sensul „a (se) aprinde; a (se) înflăcăra; a (se) irita; (despre cai) a obosi, a transpira; a se încălzi”, DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din fierbinte, cu ajutorul prefixului în-. Considerăm că, verbul înfierbânta s-a format prin derivare de la adjectivul fierbinte, cu ajutorul prefixului în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul de bază: în- + fierbinte + -a.

Înființa. Cele mai multe dicționare românești îl înregistrează cu sensul de „a da ființă; a lua naștere; a crea, a fonda; a face; a realiza; a se prezenta”. În DA și DEX2 termenul este considerat derivat din ființă, cu ajutorul prefixului în-, fiind explicat doar prin derivarea cu prefixul în-. După părerea noastră, verbul înființa s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul ființă, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + ființă + -a.

Înfiora. Cu sensul de „ a face pe cineva să fie cuprins de fiori; a (se) speria; a (se) înfricoșa; a înspăimânta” și cu variantele înhiora și înfiori, termenul derivat din fior cu ajutorul prefixului în-, fiind înregistrat atât în DA cât și în DEX2. Ca și în cazul verbului analizat anterior, dicționarele DA și DEX2 omit să menționeze sufixul verbal -a, care împreună cu prefixul în- s-au atașat în mod simultan la substantivul fior: în- + fior + -a.

Înfira. Cu sensul de „a băga ață în ac”, termenul este indicat în dicționarele consultate, DA și DEX2 și este considerat derivat din fir, cu ajutorul prefixului în-. La fel ca pe înfiora, DA îl explică pe înfira doar prin derivare cu prefix, mult mai corect ar fi să se menționeze și sufixul verbal -a, care s-a atașat în mod simultan cu prefixul în-, la substantivul fir: în- + fir + -a.

Înflocoșa. Cu sensul de „a se acoperi cu păr”, DA consideră termenul derivat din flocos cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este înregistrat. După părerea noastră, verbul înflocoșa s-a format de la adjectivul flocos, la care s-au adăugat simultan, prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + flocos + -a.

Înflora. Cu sensul de „a împodobi cu flori brodate, țesute; pictate”, termenul este menționat în dicționarele consultate DA și DEX2. DA consideră verbul derivat din floare cu ajutorul prefixului în-, în schimb DEX2 îl consideră derivat de la pl. flori (floare), cu prefixul în-. În opinia noastră, verbul înflora s-a format de la pl. flori, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că, cele două afixe s-au adăugat simultan la cuvântul de bază: în- + flor(i) + -a.

Înfoca. Cu sensul de „a pune foc la ceva; a înfierbânta; a se aprinde de patimp, de mânie; a se pasiona”, termenul este considerat derivat din foc cu ajutorul prefixului în- și este menționat în ambele dicționare consultate. La fel ca pe înflori, DA și DEX2 îl consideră pe înfoca derivat cu prefixul în-, dar fără a menționa sufixul -a, care după părerea noastră s-a atașat în mod simultan la substantivul foc: în- + foc + -a.

Înfometa. Cu sensul de „a flămânzi; a face pe cineva să sufere de foame”, DA și DEX2 consideră termenul derivat din foamete, cu ajutorul prefixului în-. Considerăm că, termenul înfometa s-a format de la substantivul foamete, cu prefixul în- și cu sufixul -a. Menționăm că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul de bază: în- + foamete + -a.

Înfrăți. Cu sensul de „ a face frate pe cineva; a se împrieteni; (despre plante) a crește înmulțindu-se de la rădăcină”, DA și DEX2 consideră termenul derivat din frate cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul înfrăți s-a format de la substantivul frate, cu prefixul în- și cu sufixul -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul bază: în- + frate + -i.

Înfrica. Cu sensul de „a speria pe cineva, a băga frica; a înfricoșa”, dicționarele consultate DA și DEX2 consideră termenul derivat din frică, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul înfrica s-a format de la substantivul frică, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + frică + -a.

Înfricoșa. Cu sensul de „a amenința; a băga frica în cineva; a intimida; a fi cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) speria”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat din fricos cu ajutorul prefixului în-, după modelul vârtos – învârtoșa. Având în vedere indicațiile oferite în lucrările lexicografice consultate, considerăm că termenul s-a format de la adjectivul fricos, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + fricos + -a.

Înfrumușa. Cu sensul de „a se înfrumuseța; a se împodobi”, termenul este considerat derivat după modelul lui învârtoșa, din adj. frumos, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul înfrumușa s-a format de la adjectivul frumos, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a. Despre cele două afixe se poate spune că s-au atașat în mod simultan la cuvântul de bază: în- + frumos + -a.

Înfrumuseța. Cu sensul de „a (se) face frumos; a (se) împodobi”, în dicționarele consultate DA și DEX termenul este considerat derivat din frumusețe cu ajutorul prefixului în-, însă mult mai corect ar fi să se menționeze atât prefixul în-, cât și sufixul -a. Cele două afixe s-au atașat simultan la substantivul frumusețe: în- + frumusețe + -a.

Înfumura. Cu sensul de „ a se îngâmfa; a băga fumuri în capul cuiva; a fi vanitinos; a fi fudul; închipuit”, dicționarele consultate DA și DEX2 consideră termenul derivat din fumuri (pl. lui fum), cu ajutorul prefixului în-. Considerăm că verbul, înfumura s-a format de la pl. fumuri, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan: în- + fumur(i) + -a.

Înfunda. Cu sensul de „a pune fund la butoi, putină; a astupa; a închide ermetic; a îndesa; a umple; a înnăbuși un zgomot; a umple bine; a pune pe cineva într-o situație grea”, DEX2 explică termenul atât prin lat. infundare, cât și prin derivare din fund, cu ajutorul prefixului în-, în schimb DA explică termenul doar din termenul fund, cu prefixul în-. După părerea noastră verbul înfunda s-a format de la termenul fund, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + fund + -a.

Înfurca. Cu sensul de „a lua fân în furcă; a avea de furcă cu cineva; „ DEX2 consideră termenul derivat din furcă cu ajutorul prefixului în-, însă în DA termenul este explicat atât din furcă cu prefixul în-, cât și din lat. pop. *in-furcare. În opinia noastră, verbul înfurca s-a format de la furcă, la care s-au adăugat simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + furcă + -a.

Înfuria. Cu sensul de „a face pe cineva să fie cuprins de furie; a mânia, a enerva”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este considerat derivat din furie cu ajutorul prefixului în-. La fel ca și în cazul lui înfurca, lucrările lexicografice consultate omit să menționeze sufixul verbal -a, care s-a atașat în mod simultan cu prefixul în- la cuvântul de bază furie: în- + furie + -a.

Înfurnica. Cu sensul de „ a fi cuprins de furnicături; a simți fiori, înțepături pe piele”, termenul este considerat derivat din furnică cu ajutorul prefixului în-, acesta fiind menționat atât în DA cât și în DEX2. Având în vedere indicațiile oferite în lucările lexicografice consultate, considerăm că, termenul înfurnica s-a format de la furnică, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + furnică + -a.

Îngălbeni. Cu sensul de „a deveni galben; a da culoare galbenă; a se usca; se se vesteji”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este considerat derivat din galben, cu prefixul în-. După părerea noastră, termenul îngălbeni s-a format de la adjectivul galben cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + galbeni + -i.

Îngâmfa. Cu sensul de „a se mândri; a se fuduli; a se făli; a se infatua; (despre păsări) a se umfla în pene” atât DA cât și DEX2 consideră termenul derivat din gâmfa (înv. și reg. „a se umfla”< lat. conflare) cu ajutorul prefixului în-: în- + gâmfa.

Îngândura. Cu sensul de „a cădea pe gânduri”, lucrările lexicografice consultate DA și DEX2 consideră termenul derivat din gânduri (pluralul lui gând) cu ajutorul prefixului în-, însă trebuie să menționăm că pe lângă prefixul în-, la cuvîntul gânduri s-a adăugat în mod simultan sufixul -a: în- + gândur(i) + -a.

Înghera. Cu sensul de „a apuca cu lăcomie; a ține cu ghearele; a înfige ghearele”, în DA termenul este considerat derivat din gheară, cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este menționat. După părerea noastră, verbul înghera s-a format de la gheară cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că, afixele s-au atașat în mod simultan la cuvântul de bază: în- + gheară + -a.

Înghesui. Cu sensul de „a se îmbulzi; a se îngrămădi; a se grămădi; a bagă pe cineva într-un loc strâmt”, în DA termenul este înregistrat ca derivat din ghes, cu prefixul în-, în schimb mult mai corect analizează lucrarea lexicografică DEX2 care consideră că termenul este derivat din ghes cu ajutorul prefixului în- si a sufixul -ui: în- + ghes + -ui.

Înghimpa. Cu sensul de „ a se înțepa; a împunge; a îmboldi” cu varianta ghimpa, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul, și îl consideră derivat din ghimpe, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, termenul înghimpa s-a format de la substantivul ghimpe, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + ghimpe + -a.

Înghiorțăi. Cu sensul de „(despre mațe) a chiorăi; a ghhiorțăi”, DA înregistrează termenul, considerându-l derivat din înghiorț, însă în DEX2 termenul nu este menționat. Este posibil ca, termenul înghiorțăi să se fi format de la interjecția ghiorț cu sufixul -ăi și cu prefixul în-: înghiorț + -ăi

Îngloti. Cu sensul de „a strânge gloatele; a aduna; a concentra; a îngrămădi;a (se) înmulți; a se aduna în grămadă; a se băga în mulțime”, cu varianta înglota, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat din gloată, cu prefixul în-. După părerea noastră, verbul îngloti s-a format de la gloată, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul de bază: în- + gloată + -i.

Îngrăunța. Cu sensul de „a da grăunțe unui animal”, DA înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din grăunț cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este menționat. După părerea noastră, verbul îngrăunța s-a format de la grăunț, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a; cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul de bază: în- + grăunț + -a.

Îngrețoșa. Cu sensul de „a avea sau a produce cuiva o senzație de greață; a se scârbi; a se dezgusta”; DA consideră termenul derivat din grețos, cu ajutorul prefixului în-, după modelul vârtos-învârtoșa. În DEX2 termenul este menționat și explicat la fel ca în primul dicționar. În opinia noastră, termenul îngrețoșa s-a format de la adjectivul grețos, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + grețos + -a.

Îngreuia. Cu sensul de „a deveni mai greoi; a se îngreuna; a produce o senzație de greutate; de apăsare; a face să devină mai anevoios; a pricinui cuiva greutăți”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este notat și considerat derivat din greoi, cu prefixul în-. După părerea noastră, verbul îngreuia s-a format de la adjectivul greoi la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + greoi + -a.

Îngreutăți. Cu sensul de „a îngreuna; a crea greutăți”, DA consideră termenul derivat din greutate, cu ajutorul prefixului în-, iar în DEX2 termenul nu este menționat. Considerăm că, verbul îngreutăți s-a format de la substantivul greutate, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul bază: în- + greutate + -i.

Îngriji. Termenul a dezvoltat sensurile următoare:«a fi îngrijorat; a avea grijă; a se teme că.. ; a intra la griji; a băga la griji; a fi cu băgare de seamă; a purta de grijă cuiva; a vedea de sănătatea cuiva; a urma un tratament”. Atât în DA cât și în DEX2 termenul este înregistrat, fiind considerat derivat din grijă, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, termenul îngriji s-a format de la substantivul grijă, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + grijă + -i

Îngropa. Cu sensul de „a pune în groapă mortul; a înmormânta; a nimici; a distruge; a semăna adânc în pământ; a săpa șanțuri, tranșee”, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul, pe care îl consideră derivat din groapă, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, cuvântul îngropa s-a format prin atașarea simultană a celor două afixe: prefixul în- și cu sufixul -a, la substantivul groapă: în- + groapă + -a.

Îngrozi. Cu sensul de „a băga groază; a insufla frica în cineva; a se înfricoșa; a amenința; „și cu varianta înglozi, termenul este considerat derivat din groază, cu ajutorul prefixului în-. Acesta este înregistrat atât în DA cât și în DEX2. În schimb DA sugerează și un posibil împrumut din paleosl. groziti „a amenința” sau sârb. groziti se „a se îngrozi; a amenința”, compus pe urmă cu prefixul în-. Ca și în cazul verbului îngriji, niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu menționează sufixul verbal -i, care s-a atașat simultan cu prefixul în-, la cuvântul de bază groază: în- + groază + -i

Îngurlui. Cu sensul de „a intra în relații de dragoste cu cineva; a se încurca; a se înhăita; a se uni cu cineva; a trăi în concubinaj”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din gurlui cu ajutorul prefixului în-, însă în DA se face trimitere și la sl. gъrijъ, păstrat în forma bulg. zagъrluvam se „mă îmbrățișez”.

Îngurzi. Cu sensul de „a confecționa din piele udă opincile; a strânge, a încreți marginile opincilor cu o sfoară, curelușă trecută prin mai multe găuri; a coase în mod provizoriu ruptura unui sac; a desena în linii curbe” și cu varintele îngruzi și îngorzi, lucrarea lexicografică DA înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din *gurz-, – care s-a păstrat în forma gurzuiu, iar acesta s-a format din lat. pop. gurgeus (termenul s-a păstrat și în alte limbi cu forma fr. gorge, it. gorgia, port. gorja) – cu ajutorul prefixului în-. Sensul originar al acestui verb era „a da formă gurguiului (țâței)». În schimb DEX2 consideră că termenul s-a format prin derivare de la pluralul gurgui, cu prefixul în-, dar fără a menționa însă sufixul verbal -i, care după părea noastră s-a atașat în mod simultan cu prefixul, la cuvântul de bază.

Înhăita. La început a dezvoltat doar pentru animale sensul de „a intra în tovărășie; a se încârdoșa; a forma o bandă împreună cu alti răufăcători”, însă mai apoi s-a generalizat. În dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este considerat derivat din haită, cu ajutorul prefixului în-, fără a menționa sufixul verbal -a. După părerea noastră verbul înhăita s-a format de la haită, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + haită + -a.

Înhăma. Cu sensul de „a pune hamul pe cal pentru a-l prinde la căruță, sau trăsură; a se angaja la un lucru greu”, atât DA cât și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din ham cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul înhăma s-a format prin derivare de la ham, la care s-au adăugat, respectând condiția simultaneității, prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + ham + -a.

Înhăpa. Cu sensul de „a apuca cu gura; a prinde cu gura; a lua cu lăcomie și a mânca”, DA înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din onomatopeea hap cu prefixul în-. În schimb, în DEX2 termenul nu este menționat. Considerăm că verbul înhăpa, s-a format prin derivare parasintetică de la termenul hap, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + hap + -a. Cf. plaeosl. chapati.

Înhăța. Cu sensul de „a apuca; a prinde cu putere pe cineva pe neașteptate și cu violență; a înfășca”, DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din interjecția haț cu ajutorul prefixului în-. Ca și în cazul lui înhăpa, termenul înhăța s-a format prin derivare parasintetică de la interjecția haț, la care s-au adăugat, simultan, prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + haț + -a.

Înierba. Cu sensul de „a trata un animal bolnav cu rădăcină de spânz; a arunca peștilor o otravă făcută din buruieni pentru a-i pescui de la suprafață; a planta iarbă pe un teren; a pune praf de pușcă pentru a provoca o explozie; a se supăra; a se mânia”, termenul este considerat derivat din iarbă cu ajutorul prefixului în-, fiind înregistrat atât în DA cât și în DEX2. După părerea noastră, termenul înierba s-a format de la substantivul iarbă, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + iarbă + -a.

Înierna. Cu sensul de „a petrece iarna undeva; a începe frigul”, DA înregistrează termenul și îl considerat derivat din iarnă cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este menționat. Având în vedere indicațiile oferite în DA dar și cazurile termenilor analizați anterior, propunem ca analiză următoarea indicație etimologică: verbul înierna s-a format de la substantivul iarnă, la care s-au adăugat prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + iarnă + -a. În acest caz condiția simultaneității nu mai este respectată.

Înjgheba. Cu sensul de „a face ceva la repezeală; a încropi; a construi ceva din lucruri fără preț; a porni o acțiune fără prea multă pregătire”, dicționarele consultate DA și DEX2 consideră termenul derivat din jgheab, cu ajutorul prefixului în-. După TDRG, sensul original al verbului ar fi „a se compune din mai multe părți”. După părerea noastră, termenul înjgheba s-a format de la substantivul jgheab, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + jgheab + -a.

Înjintița. Termenul este înregistrat în DA cu sensul de „a înmagazia în jintiță”, fiind considerat derivat din jintiță, cu ajutorul prefixul în-, însă în DEX2 termenul nu este menționt. În opinia noastră, termenul înjintița, s-a format de la jintiță la care s-au adăugat, respectând condiția simultaneității, prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + jintiță + -a.

Înjunghia. Cu sensul de „a introduce un cuțit sau o altă armă în cineva; a introduce o armă în gâtul unui animal pentru a-l ucide; a sacrifica; a jertfi; a se sinucide; a simți un junghi într-o parte a corpului”, în DEX2 termenul este înregistrat fiind considerat derivat din junghi, cu ajutorul prefixului în-, însă DA face trimitere și la etimonul lat. jugulare, care s-a derivat cu prefixul în-. După părerea noastră, verbul înjunghia s-a format de la junghi, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a în- + junghi + -a.

Înlănțui. Cu sensul de „a pune în lanțuri; a încătușa; a lega cu lanțul; a lega împreună (prin asemănare cu zalele unui lanț)», termenul este înregistrat în DEX2 fiind considerat derivat din lanț, cu ajutorul prefixului în- și sufixul -ui: în- + lanț + -ui. Spre deosebire de DEX2 DA consideră că, termenul este un derivat nou, de proveniență literară format din lanț, cu prefixul în-, după fr. enchainer. În opinia noastră considerăm că, verbul înlănțui s-a format de la lanț, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul -ui.

Înlemni. Cu sensul de „a rămâne nemișcat; a face să rămână nemișcat de spaimă, de frică; a deveni insensibil, neîndurător”, termenul este considerat derivat din lemn, cu ajutorul prefixului în-, fiind înregistrat atât în DA cât și în DEX2. Din păcate, niciuna dintre cele două lucrări lexicografice consultate nu indică sufixul -i, care împreună cu prefixul în- s-au atașat în mod simultan la cuvântul-bază lemn: în- + lemn + -i.

Înmănunchia. Cu sensul de „a strânge într-un mănunchi, a lega în mănunchi; a lega la un loc”, dicționarele consulate DA și DEX2 înregistrează termenul, considerându-l derivat din mănunchi, cu prefixul în-. În opinia noastră, indicațiile oferite de cele două dicționare consultate sunt insuficiente, trebuie meționat și sufixul verbal -a, care s-a atașat în mod simultan cu prefixul în-, la substantivul mănunchi: în- + mănunchi + -a.

Înmăguri. Cu sensul de „a se întuneca”, DA înregistrează termenul, pe care îl consideră derivat din măgură, cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este menționat. După părerea noastră, verbul înmăguri s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul măgură, la care s-au adăugat simultan, prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + măgură + -i.

Înmănoșa. Cu sensul de „a face să fie mănos, roditor, fertil”, DA notează termenul și îl consideră derivat din mănos cu ajutorul prefixului în-. În schimb, în DEX2 termenul nu este menționat. Având în vedere indicațiile oferite cu privire la formarea acestui termen, considerăm că verbul înmănoșa s-a format de la adjectivul mănos, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan: în- + mănos + -a.

Înmelcui. Cu sensul de „a forma ceva în formă de melc, a strânge; a învârti în forma de melc”, DA înregistrează termenul, pe care îl consideră derivat din melc, cu ajutorul prefixului în-. Din nefericire, DA nu ia în considerare sufixul -ui care a ajutat la formarea termenului înmelcui, și care s-a atașat simultan cu prefixul în-, la substantivul melc: în- + melc + -ui. În DEX2 termenul nu este înregistrat.

Înmii. Cu sensul de „a face de o mie de ori mai mare, mai mult”, dicționarele consultate DA și DEX2 consideră termenul derivat din mie, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul înmii s-a format de la mie, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul verbal -i: în- + mie + -i.

Înmoina. Cu sensul de „a se face moină; a se încălzi; a se moina”,atât DA cât și DEX2 consideră termenul derivat din moină, cu ajutorul prefixului în-, dar fără a menționa însă sufixul verbal-a. Acesta, după părerea noastră, s-a atașat simultan cu prefixul în-, la substantivul moină: în- + moină + -a.

Înmormânta. Cu sensul de „a pune un mort în mormânt; a îngropa; a inhuma; a acoperi cu pământ”, dicționarele consultate înregistrează termenul și îl consideră derivat din mormânt, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul înmormânta s-a format de la mormânt cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul-bază: în- + mormânt + -a.

Înmuguri. Cu sensul de „a face mugui; a-i da mugurii; a încolți; a împupi”, în dicționarele DA și DEX2 termenul este înregistrat cu varianta înmugura, fiind considerat derivat din mugur, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul înmuguri s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul mugur, la care s-au adăugat simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + mugur + -i.

Înmulți. Cu sensul de „a face mai mult; a spori; a mări cantitatea; a se reproduce; a multiplica; a face operația matematică numită înmulțire; a face să crească”, termenul este înregistrat în DA și în DEX2 fiind considerat derivat din mult cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul înmulți s-a format de la mult, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul-bază: în- + mult + -i.

Înnădi. Cu sensul de „ a adăuga la un întreg o bucată asemănătoare; a lungi ceva legând; a lipi, a coase; a pune o nadă; a prinde poftă de ceva bun”, dicționarele DA și DEX2 înregistrează termenul, pe care îl consideră derivat din nadă, cu ajutorul prefixului în-. Considerăm că, termenul înnădi s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul nadă, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + nadă + -i. DA mai menționează o variantă ulterioară a lui înnădi, nădi, dar și varianta înădi.

Înnebuni. Cu sensul de „a fi atins de nebunie; de demență; a deveni nebun; a-și pierde calmul; a agasa; a enerva; a face pe cineva să își piardă calmul”, termenul este înregistrat în dicționarele consultate, DA și DEX2 fiind considerat derivat din nebun, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul înnebuni s-a format de la adjectivul nebun, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + nebun + -i.

Înnegri. Cu sensul de „a face ceva să pară negru, obscur, sumbru; a vopsi în negru; (despre rufe) a se murdări; (despre piele) a se pârli din cauza soarelui, a deveni vânătă din cauza unei lovituri; a vorbi pe cineva de rău; a ponegri”, lucrarea lexicografică DEX2 consideră termenul derivat din negru, cu ajutorul prefixului în-. În DA sunt indicate variantele înegri și negri, și se explică termenul printr-un etimon latinesc, lat. nigresco, -ire, compus mai târziu cu prefixul în-. Având în vedere indicațiile oferite în cele două lucrări lexicografice citate anterior, considerăm că verbul înnegri s-a format de la adjectivul negru, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul vebal -i: în- + negru + -i.

Înnegura. Cu sensul de „a acoperi cu negură; a se întuneca; a se posomorî”, termenul este înregistrat în dicționarele consultate, DA și DEX2 fiind considerat derivat din negură cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul înnegura s-a format de la cuvântul negură, la care s-au atașat simultan, atât prefixul în-, cât și sufixul -a: în- + negură + -a.

Înneoa. Cu sensul de „a se acoperi cu nea; a se zăpezi”, în DA termenul este înregistrat, fiind considerat derivat din nea (neaua), cu ajutorul prefixului în-, iar în DEX2 termenul nu este înregistrat. După părerea noastră, verbul înneoa s-a format de la substantivul nea, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul verbal -a, acesta din urmă nefiind menționat în lucrarea lexicografică citată anterior. în- + nea + -a

Înnisipa. Cu sensul de „a se înțepeni; a se împotmoli în nisip; a se umple de nisip; a numai fi navigabil”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este înregistrat, fiind considerat derivat din nisip, cu ajutorul prefixul în-. În opinia noastră, verbul înnisipa s-a format de la substantivul nisip, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + nisip + -a.

Înnobila. Cu sensul de „a face nobil; a da titlu de noblețe unei persoane; „, în DA termenul este înregistrat cu mențiunea: N. după fr. În schimb, DEX2 consideră că termenul s-a format prin derivat din nobil, cu ajutorul prefixului în-, după fr. anoblir și ennoblir. După părerea noastră, termenul înnobila s-a format de la substantivul nobil, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul verbal -a: în- + nobil + -a.

Înnoda. Cu sensul de „a face nod la capătul aței; a lega fixând cu nod; a se încurca; a improviza; a închipui”, DEX2 înregistrează termenul, considerându-l derivat din nod, cu ajutorul prefixului în-. În schimb, DA înregistrează termenul cu variantele noda și înoDA și trimite la etimonul lat. innodare. în- + nod + -a

Înnoi. Cu sensul de „a face să fie ca nou; a (se) face nou; a repara; a înlocui; a reface; a repeta; a renova; a cumpăra haine noi”,atât DA care înregistrează și variantele înoi și noi, cât și DEX2 consideră termenul derivat din nou, cu ajutorul prefixului în-. Având în vedere indicațiile oferite în cele două lucrări lexicografice considerăm că, verbul înnoi s-a format prin atașarea simultană a prefixului în- și a sufixului verbal -i, la cuvântul-bază, nou: în- + nou + -i.

Înnopta. Cu sensul de „ a se face noapte; a se întuneca; a prinde pe cineva noaptea într-un loc și a rămâne acolo”, în DA dar și în DEX2 termenul este considerat derivat din noapte, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul înnopta s-a format de la substantivul noapte, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul bază: în- + noapte + -a.

Înnora. Cu sensul de „a se acoperi cerul cu nori; a se întuneca din cauza norilor”, lucrărle lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică, după cum urmează: în DA termenul este explicat prin lat. innubilare „a se acoperi cu nori”, iar în DEX2 termenul derivat din nor, cu ajutorul prefixului în-, fără a menționa însă sufixul verbal -a, care după părerea noastră s-a atașat împreună cu prefixul, la cuvântul-bază, nor: în- + nor + -a.

Înnoroi. Cu sensul de „a intra în noroi; a face pe cineva să intre în noroi; a rămâne blocat în noroi”, în dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din noroi, cu ajutorul prefixul în-. După părerea noastră, termenul înnoroia s-a format de la substantivul noroi, la care s-au adăugat simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + noroi + -a.

Înomeți. Cu sensul de „a se acoperi cu omăt; a se înzăpezi”, în DA termenul este înregistrat, fiind considerat derivat din omăt, cu ajutorul prefixului în-, iar în DEX2 termenul nu este menționat. În opinia noastră, verbul înomeți s-a format de la substantivul omăt, la care s-au adăugat simultan, prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + omăt + -i.

Înrădăcina. Cu sensul de „a prinde rădăcini în pământ; a face să prindă rădăcini; a sădi; a introduce”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este notat, fiind considerat derivat din rădăcină, cu ajutorul prefixului în-. Având în vedere explicațiile oferite de cele două lucrări lexicografice, citate anterior, considerăm că verbul înrădăcina s-a format de la substantivul rădăcină, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul-bază: în- + rădăcină + -a.

Înrăi. Cu sensul de „a deveni mai rău; a se agrava; a se înrăutăți”, termenul este înregistrat atât în DA cât și în DEX2 fiind considerat derivat din rău, cu ajutorul prefixului în-. Considerăm că, termenul înrăi s-a format de la cuvântul rău, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + rău + -i.

Înrămura. Cu sensul de „a-i crește ramuri; a se umple, a se acoperi de ramuri”, termenul este considerat derivat din ramură, cu ajutorul prefixului în-, fiind notat atât în DA cât și în DEX2. În opinia noastră, verbul înrămura s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul ramură, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + ramură + -a.

Înrăutăți. Cu sensul de „a se face mai rău; a se înrăi; a se agrava”, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din răutate, cu ajutorul prefixului în-. După părea noastră, cuvântul înrăutăți s-a format prin derivare parasintetică de la răutate, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + răutate + -i.

Însăila. DA consideră termenul derivat din saia „ață pentru însăilat”, cu ajutorul prefixului în-, însă DEX2 îl compară cu termenul saia. în- + saia

Însănătoșa. Cu sensul de „a se face sănătos; a lecui; a vindeca; a înzdrăveni”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este considerat derivat din sănătos, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, termenul însănătoși s-a format de la adjectivul sănătos, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + sanatos + -i.

Însărcina. Cu sensul de „a încărca cu o sarcină, greutate; a (se) împovăra; a lasă însărcinată o femeie; a da cuiva o sarcină (după fr. charger)», Dași DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat din sarcină, cu prefixul în-. Pentru sensul de „a da cuiva o sarcină de îndeplinit”, DA sugerează că s-a format după fr. charger. În opinia noastră, verbul însărcina s-a format de la sarcină, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + sarcină + -a.

Înscena. Cu sensul de „a pune în scenă o piesă de teatru; a pune ceva la cale împotriva cuiva pentru a-i aduce prejudicii”, lucrarea lexicografică DEX2 explică termenul din it din it. inscenare, în schimb DA indică următoarea explicație etimologică: N. din germ. inscenieren.

Înscorți. Cu sensul de „a se preface în scoarță; a se întări ca scoarța”, DA înregistrează termenul pe care îl consideră termenul derivat din scoarță, cu ajutorul prefixului în-, însă DEX2 nu înregistrează termenul. În opinia noastră, termeul înscorți s-a format de la scoarță, cu prefixul în-, dar și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul-bază: în- + scoarță + -i.

Însera. Cu sensul de „a se face seară; (despre om) a rămâne până seara undeva”, dicționarele DA și DEX2 consideră termenul derivat din seară, cu ajutorul prefixului în-. După părearea noastră, termenul însera s-a format de la substantivul seară, la care s-au atașat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + seară + -a.

Înșesi. Cu sensul de „a înmulti cu șase”, DA înregistrează termenul, considerându-l derivat din șase, cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este înregistrat. Considerăm că, verbul înșesi s-a format de la numeralul șase, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul -i: în- + șase + -i.

Înseta. Cu sensul de „a suferi de sete; a avea dorința să bea; a face pe cineva să sufere de sete; a-și dori ceva cu ardoare;» DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din sete, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul înseta s-a format de la sete cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul bază: în- + sete + -a.

Însetoșa. Înlocuiește în mare parte verbul înseta, înregistrând aceleași sensuri ca verbul menționat anterior. În dicționarele consultate, DA și DEX2 termenul este considerat derivat din setos, cu ajutorul prefixului în-, fără a se menționa însă sufixul verbal -a, care în opinia noastră s-a atașat în mod simultan cu prefixul la cuvântul de bază: în- + setos + -a.

Însfora, Cu sensul de „ a pune șnur la o carte, la un registru; a lega marginile unei plase de pescuit cu sfoara”, DA consideră termenul derivat din sfoară, cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este înregistrat. După părerea noastră, verbul însfora s-a format de la sfoară, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul bază: în- + sfoară + -a.

Însingura. Cu sensul de „a (se) izola;a rămâne singur în afara societății”, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul, pe care îl consideră termenul derivat din singur, cu ajutorul prefixului în-. Însă după părerea noastră, mult mai corect ar fi să se menționeze și sufixul verbal -a, care împreună cu sufixul în-, s-au atașat simultan la cuvântul de bază singur: în- + singur + -a.

Însorări. Cu sensul de „a împreuna; a comasa o moșie”, DA înregistrează termenul, pe care îl consideră derivat din soră(pl. surori), cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul însorări s-a format de la soră, cu prefixul în- și cu sufixul -ări, cu mențiunea că, cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul bază: în- + soră + -ări.

Însoți. Cu sensul de „a mergem împreună; a întovărăși; a acompania într-o călătorie; a se asocia cu cineva; a se căsători; a se împerechea”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este considerat derivat din soț, cu prefixul în-. Considerăm că, verbul însoți s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul soț, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + soț + -i.

Înspica. Cu sensul de „(despre plante) a face spic, a da în spic; (despre părul capului) a sta țeapăn, ca țepele spicului”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este înregistrat, după cum urmează: DEX2 considerat din spic, cu prefixul în-, fără a menționa însă sufixul verbal -a, care s-a atașat împreuna cu prefixul la cuvântul de bază: în- + spic + -a; în schimb DA explică termenul din lat inspicare „a ascuți ca spicul”.

Înspița. Cu sensul de „a pune spițe la roată”, lucrările lexicografice consultate, DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din spiță, cu prefixul în-. În opinia noastră, verbul înspița s-a format de la substantivul spiță, la care s-au atașat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + spiță + -a.

Înstări. Cu sensul de „a face pe cineva mai bogat; a (se) îmbogăți”, în dicționarele consultate DA și DEX2 se consideră că termenul este derivat din stare, cu prefixul în-, fără a menționa însă sufixul verbal -i, care în opinia noastră s-a atașat în mod simultan cu prefixul în-, la substantivul stare: în- + stare + -i.

Înstruna. Cu sensul de „a acorda un instrument muzical; a strânge în chingă șaua; a prinde în laț; a ține în frâu, a stăpâni”, atât DA cât și DEX2 consideră termenul derivat din strună, cu ajutorul prefixului în-, fără a menționa însă sufixul verbal -a. Considerăm mult mai aproape de realitate explicația: verbul înstruna s-a format de la substantivul strună, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul bază: în- + strună + -a

Însuma. Cu sensul de „a face suma; a aduna totalul; a scrie în registre; a încorpora”, dicționarele DA și DEX2 consideră termenul derivat din sumă, cu ajutorul prefixului în-, fară a menționa în sufixul -a. În opinia noastră, termenul însuma s-a format de la sumă, cu prefixul în- și cu sufixul -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul de bază: în- + sumă + -a.

Înșeua. Cu sensul de „a pune șaua pe cal sau pe un alt animal de călărit”, atât în DA cât și în DEX2 termenul este considerat derivat din șa, cu prefixul în-, însă niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu menționează sufixul -ua, ca s-a atașat simultan cu prefixul în- la cuvântul-bază șa: în- + șa + -ua.

Înștiința. Cu sensul de „a comunica; a încunoștința; a informa; a anunța; a lua la cunoștință”, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din știință, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul înștiința s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul știință, la care s-au adăugat prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + știință + -a.

Înșuruba. Cu sensul de „a strânge cu un șurub; a fixa; a înfileta”, dicționarele DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl considerat derivat din șurub (germ. dial. Schrube), cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul înșuruba s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul șurub, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a: în- + șurub + -a.

Însuti. Cu sensul de „a înmulți cu o sută; a mări de o sută de ori”, DA înregistrează termenul, considerându-l derivat din sută, cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este menționat. Având în vedere explicațiile oferite de lucrarea lexicografică DA considerăm mult mai corectă explicația conform căreia termenul însuti s-a format prin derivare parasintetică de la numeralul sută, cu prefixul în și cu sufixul verbal -i: în- + sută + -i.

Înțărâna. Cu sensul de „a acoperi cu țărână; a îngropa în pământ; a semăna grâul cu sapa din cauza secetei”, DA consideră termenul derivat din țărână, cu ajutorul prefixului în-, însă în DEX2 termenul nu este înregistrat. Considerăm că, termenul înțărâna s-a format de la substantivul țărână, cu prefixul în- și cu sufixul -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul-bază: în- + țărână + -a.

Întări. Cu sensul de „a se face mai tare, mai rigid; a deveni mai dens; a fortifica un loc; a face să prindă puteri după o boală; a reconforta; a consolida; a se înteți; a legaliza o acțiune”, dicțioanrele consultate DA și DEX2 consideră termenul derivat din tare, cu ajutorul prefixului în-. Mult mai corectă este explicația conform căreia verbul întări s-a format de la termenul tare, la care s-au atașat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + tare + -i.

Înțărușa. Cu sensul de „a pune țăruși; a întări cu țărușe”, DA consideră termenul derivat din țăruș, cu ajutorul prefixului în-, iar în DEX2 termenul nu este înregistrat. În opinia noastră, verbul înțărușa s-a format de la substantivul țăruș cu prefixul în- și cu sufixul verbal- a, cu mențiunea că cele două afixe s-au adăugat simultan la cuvântul-bază: în- + țăruș + -a.

Întârzia. Cu sensul de „a face ceva după termenul fixat; a apărea, a se ivi după timpul prevăzut; a împiedica pe cineva să săvârșească la timp o acțiune, a face ca ceva să nu se îndeplinească în termen; a zăbovi mai mult decât e necesar”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din târziu, cu prefixul în-. După părerea noastră, verbul întârzia s-a format de la termenul târziu, la care s-au atașat simultan, prefixul în- și sufixul -a: în- + târziu + -a.

Întina. Cu sensul de „a murdări cu noroi; a (se) păta; a pângări”, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul și îl considerat derivat din tină, cu ajutorul prefixului în-, fără a menționa însă sufixul verbal -a. După părera noastră, verbul întina s-a format de la substantivul tină „lut, nămol”, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + tină + -a

Întineri. Cu sensul de „a redeveni tânăr (în putere); a revitaliza; a se declara mai tânăr decât este în realitate”, atât DA cât și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră termenul din tânăr, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul întineri s-a format de la adjectivul tânăr, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că cele două prefixe s-au atașat simultan la cuvântul-bază: în- + tânăr + -i.

Întovărăși. Cu sensul de „a mergem împreună; a întovărăși; a acompania într-o călătorie; a se asocia cu cineva; a se căsători; a se împerechea”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul se consideră derivat din tovarăș, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul întovărăși s-a format de la substantivul tovarăș, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan: în- + tovarăș + -i.

Întrebuința. Cu sensul de „a folosi; a utiliza; a servi; a sluji; a da de lucru”, DA menționează termenul, considerându-l derivat din trebuință, cu prefixul în-, pentru a reda mai întâi pe germ. gebrauchen verwenden și mai apoi pe fr. employer. DEX2 înregistrează termenul cu aceeași explicație etimologică. Considerăm că, verbul întrebuința s-a format de la trebuință, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan: în- + trebuință + -a.

Întrei. Cu sensul de „a tripla; a înmulti cu trei; a face sau a repeta de trei ori”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este considerat derivat din trei, cu prefixul în-. în- + trei.

Întrupa. Cu sensul de „a da sau a lua formă concretă de trup omenesc; a se concretiza; a se încarna; a uni; a încorpora într-un singur tot; a zămisli; a personifica”, lucrările lexicografice DA și DEX2 termenul este considerat derivat din trup, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul întrupa s-a format de la trup, la care s-au atașat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + trup + -a.

Înțeleni. Cu sensul de „a se preface în țelina; a se întări; a lăsa sau a sta în nemișcare; a înțepeni; a fixa; a rămâne nemișcat; împietri; a încremeni; a se înrădăcina”, în DA dar și în DEX2 termenul este considerat derivat din țelină, cu prefixul în-. În opinia noastră, verbul înțeleni s-a format de la țelină, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + țelină + -i.

Înțepeni. Cu sensul „cu sensul de a rămâne țeapăn; a rămâne imobil; rigid; inert; a încremeni; a (se) prinde bine în ceva; a (se) încăpățâna; a stabiliza; a întări”, DA dar și DEX2 înregistrează termenul, cosiderându-l derivat din țeapăn, cu ajutorul prefixului în-. Considerăm că, termenul înțepeni s-a format de la țeapăn cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul-bază: în- + țeapăn + -i.

Înțoli. Cu sensul de „a se îmbrăca în haine noi; a parveni”, termenul este considerat derivat din țol, cu prefixul în-, fiind înregistrat atât în DA cât și în DEX2. Având în vedere explicațiie oferite în cele două lucrări lexicografice, propunem următoarea explicație etimologică: verbul s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul țol, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + țol + -i.

Învălătuci. Cu sensul de „a se face ghem; a se încolăci; a se înfășura”, dicționarele consultate DA și DEX2 consideră termenul derivat din vălătuc, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul învălătuci s-a format de la termenul vălătuc, la care s-au adăugat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + vălătuc + -i.

Învălui. Cu sensul de „a se acoperi cu văl; a înveli; a înfășura; a înconjura; a încercui”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este înregistrat și considerat derivat din val, cu ajutorul prefixului în- și al sufixul -ui: în- + val + -ui.

Învălura. Cu sensul de „a se mișca în valuri; a se ondula; a face valuri”, în DA, dar și în DEX2 termenul este considerat derivat din valuri( pl. lui val) cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul învălura s-a format de la cuvântul valuri, la care s-au atașat simultan, prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + valur(i) + -a.

Învăpăia. Cu sensul de „a se aprinde ca o văpaie; a se înroși; a se înflăcăra; a se entuziasma”, în DA, dar și în DEX2 termenul este considerat derivat din văpaie cu ajutorul prefixului în-. Termenul învăpăia, după părerea noastră, s-a format de la văpaie cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul bază: în- + văpaie + -a.

Învârtoșa. Cu sensul de „a se face vârtos, a se solidifica; a se întări; a fortifica”, termenul este înregistrat în lucrările lexicografice DA și DEX2 fiind considerat derivat din adjectivul vârtos cu prefixul în-. Din păcate, niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu menționează sufixul -a, acesta – după părerea noastră – s-a atașat în mod simultan cu prefixul în-, la cuvântul-bază, vârtos: în-+ vârtos + -a

Învecina. Cu sensul de „a trăia ca vecin, în vecinătatea cuiva”, atât DA cât și DEX2 îregistrează termenul, pe care îl consideră termenul derivat din vecin, cu ajutorul prefixului în-. După părera noastră, termenul învecina s-a format de la vecin, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul-bază: în- + vecin + -a.

Învedera. Cu sensul de „a se face vizibil; a clarifica; a deveni evident; a prezenta; a face cunoscut; a demonstra”, DA și DEX2 consideră termenul derivat din vedere, cu ajutorul prefixului în-, însă după părerea noastră termenul s-a format de la vedere, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul -a: în- + vedere + -a. Din păcate, ca și în cazurile menționate anterior niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu notează sufixul verbal -a.

Înveseli. Cu sensul de „a bucura pe cineva; a face să fie fericit; a binedispune”, în DA dar și în DEX2 termenul este considerat derivat din vesel, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul înveseli s-a format de la vesel, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i; cele două afixe s-au atașat în mod simultan la cuvântul bază: în- + vesel + -i.

Înveșmânta. Cu sensul de „a acoperi cu veșminte, a îmbrăca”, în dicționarele consultate DA și DEX22, termenul este considerat derivat din veșmânt, cu ajutorul prefixului în-. Având în vedere explicațiile oferite în cele două lucrări lexicografice, considerăm că, termenul înveșmânta s-a format de la veșmânt, la care s-au atașat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + veșmânt + -a.

Învia. Cu sensul de „a reveni sau a readuce la viață; a renaște; a da sau a căpăta putere; a se înviora, a se anima”, în DA termenul este explicat invῑvāre, derivat din lat. vivus. În DEX2 termenul este înregistrat, fiind considerat derivat din viu, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul s-a format de la cuvântul viu, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul de bază: în- + viu + -a

Înviețui. DA consideră termenul derivat din viață, cu ajutorul prefixului în-, fara a menționa însă sufixul -ui, care după părera noastră s-a atașat în mod simultn cu prefixul, la cuvântul de bază, viață: în- + viață + -ui.

Învigora. Cu sensul de „a DA a dobândi vigoare”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este considerat derivat din vigoare, cu ajutorul prefixului în-. Considerăm că, termenul învigora s-a format de la vigoare, cu prefixul în- și cu sufixul -a: în- + vigoare + -a, prin urmare definiția oferita de cele două lucrări lexicografice este incompletă.

Învineți. Cu sensul de „a deveni vânăt; a face vânătăi lovind pe cineva; a vopsi vânăt”, termenul este înregistrat în DA dar și în DEX2 fiind considerat derivat din vânăt, cu ajutorul prefixului în-. Din păcate, definiția oferita de DA și DEX2 este incompletă, după părerea noastră, verbul învineți s-a format de la adjectivul vânăt, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + vânăt + -i.

Învinui. Cu sensul de „a acuza pe cineva de ceva; a găsi pe cineva vinovat; a învinovăți”, termenul este înregistrat atât în DA cât și în DEX2 fiind considerat derivat din vină, cu ajutorul prefixului în- și al sufixul -ui: în- + vină + -ui.

Învoinici. Cu sensul de „a prinde putere; a se înzdrăveni”, atât DA cât și DEX2 înregistrează termenul, considerându-l derivat din voinic, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul învoinici s-a format de la voinic, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul -a, cele două afixe respectând condiția simultaneității caracteristică derivării parasintetice: în- + voinic + -i.

Învolbura. Cu sensul de „(despre ape, furtuni) a se mișca în valuri; a se învârteji; a cuprinde din toate părțile”, în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este considerat derivat din volbură, cu ajutorul prefixului în-, însă după părerea noastră, este necesară menționarea sufixului verbal -a. Acesta s-a atașat în mod simultan cu prefixul în-, la cuvântul de bază, volbură: în- + volbură + -a.

Învrăjbi. Cu sensul de „a intra în vrajbă cu cineva; a se dușmăni; a semăna vrajba; a face să se dușmănească”, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul și îl consideră derivat din vrajbă, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, termenul învrăjbi s-a format de la substantivul vrajbă, la care s-au atașat simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + vrajbă + -i.

Învrednici. Cu sensul de „a deveni vrednic; a fi capabil să…; a reuși; a avea norocul să…; a găsi de cuviință; a binevoi”, dicționarele DA și DEX2 consideră termenul derivat din vrednic, cu ajutorul prefixului în-, însă după părera noastră, termenul învrednici s-a format de la adjectivul vrednic, la care s-au atașat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -i: în- + vrednic + -i.

Înzăhări. Cu sensul de „a fierbe cu zahăr”, DA înregistrează termenul considerând-l derivat din zahar, cu ajutorul prefixului în-, după germ. einzuckern. Considerăm că, termenul înzăhări s-a format de la zahăr, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul de bază: în- + zahăr + -i.

Înzăpezi. Cu sensul de „a (se) acoperi cu zăpadă; a rămâne imobilizat în zăpadă; a se întroieni”, dicționarele DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl consideră derivat din zăpadă, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul înzăpezi s-a format prin derivare parasintetică de la substantivul zăpadă cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i: în- + zăpadă + -i.

Înzdrăveni. Cu sensul de „a se însănătoși după o boală; a deveni puternic; a se întrema; a se voinici” în dicționarele consultate DA și DEX2 termenul este considerat derivat din zdravăn, cu ajutorul prefixului în-. Mult mai corect ar fi să afirmăm că, verbul înzdrăveni s-a format de la adjectivul zdravăn cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul bază, iar indicațiile etimologice oferite în cele două dicționare consultate sunt incomplete: în- + zdravăn + -i.

Înzeci. Cu sensul de „a multiplica cu zece; a mări de zece ori”, termenul este înregistrat atât în DA cât și în DEX2 termenul fiind derivat din zece, cu ajutorul prefixului în-. Având în vedere că, explicația indicată de cele două lucrări lexicografice este incompletă, acestea nemenționând sufixul verbal -i, considerăm că termenul s-a format de la zece, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i. Despre cele două afixe, putem afirma că s-au atașat simultan la cuvântul de bază: în- + zece + -i.

Înzestra. Cu sensul de „a da zestre unei fete când se mărtiă; a acorda cuiva un bun; a dota pe cineva cu calități morale fizice”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și consideră termenul derivat din zestre, cu ajutorul prefixului în-. După părerea noastră, verbul înzestra s-a format de la zestre cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat simultan la cuvântul de bază: în- + zestre + -a.

Înzorzona. Cu sensul de „a împodobi peste măsură cu zorzonane, a împodobi fără gust; a (se) împopoțona”, atât DA cât și DEX2 consideră termenul derivat din zorzoane, cu ajutorul prefixului în-. În opinia noastră, verbul înzorzona s-a format de la substantivul zorzoane, cu prefixul în- și sufixul verbal -a. Menționăm despre cele două afixe că s-au atașat simulan la cuvântul de bază, însă niciuna dintre cele două lucrări lexicografice nu notează acest fapt: în- + zorzoane + -a.

Mai puțin numeroase sunt verbele derivare parasintetice care au apărut în limba română ca fapte moștenite din latină, de obicei de la formații verbale care ilustrau aceeași structură de tip derivativ. Sunt semnificative în acest următoarele cuvinte cu etimon latin:

îmbăgiua- derivă dintr-un substantiv pierdut *îmbăgea(uă) care ar putea corespunde unui latin ambagella, diminutiv din ambages „a duce cu vorba”. N. Draganu, DR I 297-299;

îmbăta- pe baza atestărilor existente, atât în DA cât și în DEX2 explică termenul prin lat. *imbibitare (derivat din lat. bibitus „beat”). Cf. desbăta.

Îmbia. DEX2 îl explică cel mai probabil din lat. *inviare cu sensul de „a îndemna (stăruitor) pe cineva să facă sau să primească ceva; a invita, a pofti”, însă DA îi atribuie următoarea explicație: lat. *inviare (de la aceeași tulpină cu vĭs „putere” și vĭs „tu vrei ” lat. invitius „fără voie” – cu in- negativ – și de la care invitare ar fi derivat cu prefixul in- „în”. Înțelesul originar al lui inviare ar fi putut fi „a împinge spre ceva (cu forța)”, de unde -germ. drägen, nötigen – „a îmbia”).

Îmbina. Cu sensul de „a uni, a combina”, DA respinge etimologia propusă în LB – din lat. *imbinare – și îi atribuie indicația „etimologie necunoscută”, însă DEX2 propune etimonul latinesc *imbinare.

Îmblânzi. DA înregistrează acest termen și îl explică prin etimonul lat. *blandiri (= blandior, -iri) „a mângâia”. Spre deosebire de aceasta, DEX2 îl consideră pe îmblânzi că s-a format de la adjectivul blând, cu prefixul în-.

Îmbrăca. În DA se află următoarea indicație etimologică: „ lat. pop. imbracare”, cu mențiunea că la început cuvântul ar fi putut avea sensul de „a (se) îmbrăca în pantaloni sau izmene (=braca, bracue, cf. bracatus „a se îmbrăca în pantaloni”), apoi prin generalizare cuvântul și-a largit sensul „a (se) îmbrăca cu orice fel de haină”. Pentru acest termen, DA mai menționează faptul că este posibil ca înțelesul lui *imbracare să fi fost „a înfășa”, deoarece întreaga familie lexicală a lui brăcie se leagă de sensul de „cingătoare, brâu subțire”, iar în italiană se găsesc următoarele înțelesuri: imbracare „a înfășa”, imbracarsi „a se încinge” și imbracatura „brâu”. În schimb, DEX2 explică succint termenul din lat. imbracare (< braca pantaloni), cu sensul de „a-și acoperi corpul cu haine”.

Îmbuca. Potrivit lucărilor lexicografice, DA și DEX2 termenul se explică din lat. *imbuccare de la lat. bucca „gură”, cu sensul de „a mânca, a pune ceva în gură; a uni două lucruri, prin extremitățile lor, care intră una în alta; „. SDLR ( 1939: 667, col 2) însă, analizează în mod diferit etimologia acestui cuvânt și îl explică atât prin lat. bucca „gură, obraz”, cât și prin etimoanele it. imboccare, fr. emboucher, sp. bg. embocar.

Îmbufna. Cu sensul de „a se bosumfla”, DA înregistrează acest termen și îl explică prin etimonul lat. pop. *im-bufonare „ a sta ursuz ca o bufniță”, derivat din lat. bufo „bufniță”). În schimb DEX2 preia indicațiile oferite în Tiktin II ( 1911: 758, col. 1) și explică termenul prin derivare de la bufnă, cu ajutorul prefixul în-, iar SDLR (1939: 671, col. 1) îl consideră pe îmbufna derivat din substantivul bufniță.

Îmbumbica. DA înregistrează acest termen cu sensul de „a îndemna, a instiga” dar și cu înțelesul de „a ameți pe cineva de cap”. Pe baza atestărilor existente aici, autorii acestui dicționar îl explică pe îmbumbica prin lat. in + bombico, -are „(despre albină) a bâzâi” cu aceeași trecere de sens ca la rom. bâzâi.

Împăca. Cu sensul de „a face pe cineva să fie satisfăcut; a satisface, a mulțumi; a împlini pofta cuiva”, DA explică termenul prin lat. paco,-are, pe care îl consideră compus cu prefixul în-, cu care se derivă toate factivele. Pe lângă indicațiile etimologice, DA menționează că numai în limba română și în albaneză s-a păstrat înțelesul latin „a face pace”, în celelalte limbi romanice dezvoltându-se sensul de „a satisface plătind, a plăti”. Spre deosebire de DA DEX2 explică termenul prin lat. *impacare. Cf. împăciui, împăcelui.

Împăna. Cu sensul de „(despre păsări)a le crește penele; a pune pene unei săgeți; a astupa cu pene; a se împodobi, a (se) orna cu pene; a străpunge carnea cu pene de slănina și usturoi”, DA și DEX2 îl explică prin etimologie multiplă, dintr-un lat. vulgar impenno, -are, sau impinno, -are (cf. pinnatus), sau derivat din substantivul pană, cu prefixul în-. În schimb, TDRG (1911: 760, col. 2) îl explică exclusiv din substantivul pană. Cf. despăna.

Împăra. Cu sensul de „a bate, a înfinge, a planta pari în pământ”, DA îl explică prin lat. impalo, -are (despre care afirmă că este compus din palo« a hărăci o vie” și prefixul in-). În DEX2 termenul nu este menționat. Cf. părui.

Împărăți. Cu sensul de „a pune, a face pe cineva împărat; a stăpâni, a guverna în calitate de împărat”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și consideră că s-a format exclusiv prin derivare regresivă de la din substantivul împărat.

Împărți. Cu sensul de „a desface un lucru sau o colectivitate în părți; a vedea de câte ori se divide un număr; a separa; a despărți (o persoană de alta); a divorța; a diviza; a distribui și altora; a împărtăși cu cineva o idee, o părere”, dicționarele DA și DEX2 acceptă pentru acest verb o etimologie multiplă. Pentru ultimul sens pe care îl dezvoltă verbul, acela de „a împărtăși cu cineva o idee, o părere” DA îl explică după fr. partager și germ. teilen, însă pentru celelalte sensuri apare următoarea indicație etimologică: din lat. impartio, -ire (= impertio) „a da partea cuvenită, a comunica, a dărui”.

Împătra. Cu sensul de „a o păți, a da de bucluc”, DA înregistrează termenul și îl socotește exclusiv de origine latină. Acesta explică verbul din lat. impatrare, despre care afirmă că s-a refăcut din lat. impetrare „a face, a săvârși prin sforțări, a obține”. În DEX2 termenul nu este înregistrat.

Împiedica. Cu sensul de „a pune cuiva piedici la picioare, a-i lega picioarele cu lanțuri; a pune piedică; a pune piedica sub roată ca să nu se deplaseze; a opri (prin orice mijloace) pe cineva; a se lovi cu piciorul de ceva în mers”, atât DA cât și DEX2 admit pentru acest termen un etimon latinesc, și anume lat. impedico, -are „a se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (și a cădea)». Pentru sensul de „a opri prin orice mijloace pe cineva să facă ceva”, DA face trimitere și la fr. empêcher. Cf. despiedica.

Împila. Termenul a dezvoltat sensul de „a bate în piuă”, sens care nu s-a păstrat și sensurile derivate „a rămâne nedezvoltat; a călca în picioare; a îndesa, a presa; a împovăra peste măsură cu dări”. DA îl consideră un element cu origine latină și îl explică din lat. impillare „a bate apa în piuă”. În DEX2 termenul este menționat cu indicația “etimologie necunoscută”.

Împinge. Cu sensul de „a mișca în mod violent; a urni cu putere pe cineva sau ceva din loc; a îndemna la ceva”, lucrările lexicografice DA și DEX2 îl explică din lat. lat. impingo, -ngĕre „a mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare”. De asemenea în DA termenul mai este explicat din lat. impendo, -ĕre pentru sensul de „a cheltui”. Acesta s-a confundat cu împinge „a mișca; a urni din loc”, cu care avea aceeași formă participială. Cf. respinge.

Împlânta. Cu sensul de „a sădi; a planta în pământ; a străpunge cu arma; a fixa; „ DA consideră termenul un element cu origine latină și îl explică din lat. planto, -are „planta” și prefixul rom. în-. În schimb în DEX2 termenul nu este menționat. Cf. dubletului implanta.

Împletici. DA explică termenul, din lat. *impleteca, cu schimbare de conjugare, iar acesta din lat. implectico, -are, derivat din implecto, -are „a împletici”. În din DEX2 termenul este înregistrat cu mențiunea “etimologie necunoscută”.

Împlini. Cu sensul de „a face să fie plin; a umple; a completa; a ajunge la numărul cerut de zile, de ani; a deveni dolofan; a duce la îndeplinire, a executa; a îndeplini; a finaliza; a se adeveri (despre profeții)», DA îl explică din lat. plesco, -ire cu adăugarea prefixului în- (duc la în plinire = împlinesc). În schimb în DEX2 termenul este explicat din lat. implenire (< plenus „plin”) sau în- + plini (înv. “împlini” < plin). Cf. îndeplini.

Împrejura. DA îl explică din lat. vulg. pergyo, -are, spre deosebire de DEX2 care îl explică din lat. pop. impergyare „a cuprinde din toate părțile, a înconjura” sau din împrejur. Cf. împrejurare, desprejură.

Împresura. Cu sensul de „a apăsa pe ceva, a strivi sub propria greutate; a înnăbuși, a sugruma; a îngropa; a năpădi; a înconjura din toate părțile; a cuprinde; a copleși”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îi atribuie etimonul lat. pop. *pressuro, -are (din presura „apărare”), derivat cu prefixul în-.

Împrinde. Cu sensul de „a prinde; a se agăța”, DA îl consideră un element cu origine latină și trimite în acest sens la un etimon latinesc: lat. pop. imprenedere (cf. imprensibilis). În DEX2 termenul lipsește. Cf. desprinde.

Împrumuta. Cu sensul de „a da cuiva ceva (cu) împrumut; a lua ceva (cu) împrumut”, DA înregistrează termenul, pe care îl explică din lat. impromuto, -are. Spre deosebire de acesta DEX2 îl consideră element cu origine multiplă și trimite în acest sens la lat. impromutare, dar și la românescul împrumut.

Împulpa. Cu sensul de „a prinde putere; a se întrema după boală; a prinde curaj; a se îndesa”, DA explică termenul din lat. impulpo, -are (de la pulpa, cu înțelesul de carne, partea cărnoasă a corpului sau a unui fruct). Despre acesta DA afirmă că sensul etimologic trebuie să fi fost „vaca are pulpa”, adică are ugerul plin de lapte, și în it. impolparsi „a pune, a prinde carne”. În DEX2 termenul lipsește.

Împunge. Cu sensul de „a înțepa; a îmboldi un animal; a ironiza; a lovi cu coarnele”, lucrările lexicografice DA și DEX2 explică termenul din lat. (im)pungĕre care a dezvoltat același înțeles. Cf. străpunge.

Împuta. Cu sensul originar de „a ține socoteală” s-a dezvoltat în latină și cu sensul de „a lua în nume de rău; a ține socoteală pentru faptele cuiva”, însă având în vedere atestările de care dispunem DA îi mai tribuie termenului sensurile „a dezaproba faptele rele ale cuiva; a învinui; a trece (sumă, cheltuială, datorie) în socoteala altei sume”. Pentru acest ultim sens DA îl notează ca neologism din fr. imputer. De asemenea, tot în DA se află următoarea indicație etimologică: din lat. imputo, -are, în parte neologism după fr. imputer. Verbul împuta provenit din etimonul lat. imputare a dispărut din limbă, astăzi fiind socotit neologism din fr. imputer (schimbat în imputa). În DEX2 termenul nu este înregistrat.

Înălța. Cu sensul de „a se face înalt; a ridica; a se înnobila; a se mândri; a progresa, a se perfecționa”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează acest termen, pe care îl explică din lat. pop. inaltiare (<derivat din altus).

Încăibăra. Cu sensul de „a se lupta; a se încăiera; a înhăța”, DA înregistrează termenul cu variantele îngăibăra, găibăra și îl atribuie următoarea indicație etimologică: din lat. pop. (in)caviolare „a închide în colivie”. În DEX2 termenul este înregistrat cu mențiunea „etimologie necunoscută”. Cf. încheibăra.

Încăla. Cu sensul de „a se îngrășa”, DA înregistrează termenul cu varianta îngăia și sugerează o posibilă formare din lat. pop. incallare „a face să fie umflat, tare”, din callum (callus) „piele îngroșată”. Pentru varianta cu g, este posibil ca aceasta să fi rezultat din amestecul lui incallare cu galla „gogoasă de ristic”, deci ar fi putut rezulta un lat. pop. *ingallare. În DEX2 termenul lipsește.

Încăleca. Cu sensul de „a sui călare pe cal, a pune a așeza călare; a călări; (despre cai)a săvârși actul sexual; fig. a stăpâni pe cineva” DA înregistrează termenul, pe care îl explică din lat. caballico, -are „a călări” compus cu prefixul în-. Pentru sensul de „a călări”, DA trimite la un etimon străin, si anume după fr. monter. Spre deosebire de DA DEX2 înregistrează termenul și îl explică direct din lat. incaballicare. Cf. descăleca.

Încălța. Cu sensul de „a trage încălțămintea pe picior; a îmbrăca talpa plugului cu fier; fig. a înșela, a păcăli”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. incalceare „încălța”.

Încălzi. Cu sensul de „a ține de cald; a împrăștia căldură; (despre mâncare) a expune la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura; (despre locuință) a face ca în încăpere să se ridice temperatura; a se pregăti cu exerciții fizice înaintea unui efort sportiv”, DA înregistrează termenul, pe care îl explică printr-o formă lat. vulg. incaldesco, -ire (din in-calesco + caldus). În schimb, DEX2 afirmă că, termenul s-a format prin derivare de la cald, cu prefixul în-.

Încăpăstra. Cu sensul de „a pune căpăstrul unui cal”, DA explică termenul din lat. incapistare, format cel mai probabil pe teren românesc din în și căpăstra. Spre deosebire de DA DEX2 consideră termenul derivat din substantivul căpăstru, cu prefixul în-. Considerăm că, verbul încăpăstra s-a format prin derivare de la căpăstru, la care s-au atașat în mod simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + căpăstru + -a

Încărca. Cu sensul de „a umple carul cu (…); a umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva; a pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat; a introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv; a acumula energie într-o baterie electrică; a împovăra, a îngreuna; înv. a însărcina pe cineva cu o treaba”, DA și DEX2 înregistrează termenul pe care îl explică din lat. incarricare, care în limbile romanice îl înlocuiește pe clasicul onerare. Pentru sensul învechit „a însărcina pe cineva cu o treabă”, DA îl explică după fr. charger sau it. caricare. Cf. descărca.

Încări. Cu sensul de „a se încălzi, a se înfierbânta”, lucrarea lexicografică DA înregistrează termenul, pe care îl explică din lat. incalescire „a încălzi, a înmuia”. În DEX2 termenul nu este menționat.

Începe. Cu sensul de „a lua ființă; a pleca; a porni; a face ceva să se realizeze, a porni o acțiune, un lucru; a concepe; a zămisli; (despre stări, fenomene) a se ivi; a se arăta; a se manifesta”, dicționarele DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. incipere.

Încerca. Sensul originar de „a cuprinde întru-un cerc; a încercui” a suferit schimbări și după sec. XIX a dezvoltat sensuri noi „a examina, a supune unei cercetări; a-și da silința, a trudi să.. ; a face o încercare, a avea o tentativă, a proba; a proba pe cineva, a-l pune la încercare; a face simțit, a cuprinde pe cineva”. Termenul este menționat în DA și DEX2 acestea explicându-l din lat. pop. in-circare (din in circum) „încercui”.

Înceta. Cu sensul de „ a se liniști, a se potoli, a se domoli; a se calma; a face pauză; a se opri, a conteni”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. qu(i)etare (derivat din quietus).

Încetini. Cu sensul de „a micșora, a reduce viteza, a domoli, a potoli”, DA înregistrează termenul și sugerează despre acesta că ar putea proveni din lat. quietare. În DEX2 termenul este considerat derivat din încet (după încetinel ).

Închega. Cu sensul de „(despre lapte) a se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula; (despre sânge) a se întări, a se coagula” lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. pop. incoagulare „a închega”. După părerea noastră, verbul închega s-a format de la substantivul cheag, cu prefixul în- și sufixul -a, cu mențiunea ca afixele s-au atașat în mod simultan.

Încheia. Termenul a dezvoltat numeroase sensuri, notăm în primul rând înțelesul etimologic „a fixa cu ajutorul unui cui”, de unde s-a păstrat în limbă expresia „a încheia grinzile”, cu sensul de „a le potrivi una de alta”, dar și sensurile „a alcătui, a lega împreună; a finaliza o construcție; a termina o acțiune; a se sfârși; a se mărgini, a se limita; a hotărî printr-un act; a întregi, a completa; (despre haine) a se închide la nasturi”. DA și DEX2 înregistrează termenul cu varinata închia și îl explică din lat. pop. inclavare (din clavu < cuiu) „a bate cu cuie”.

Închelba. Cu sensul de „a aduna la un loc”, DA înregistrează termenul cu varianta închelbăra și îl explică din lat. pop. incalvare, și *incalvariare pentru închelbăra. În DEX2 termenul nu este înregistrat.

Închide. Cu sensul de „a încuia cu cheia; a acoperi o deschizătură, un spațiu al unei încăperi; a strange marginile unui obiect pentru a numai putea fi deschise; a încheia; (despre drum) a pune o barieră, a bloca; (despre culoare, sunet) a nu mai fi deschis, viu, sonor, colorat; a pune la închisoare; a izola; a trage concluzia, a încheia.. (după lat. concludere)», lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. includere. Pentru înțelesul de „a concluziona, a încheia, a conchide”, DA îl explică după latinescul concludere.

Închina. Cu sensul de „a se apleca, a se pleca (spre pământ); a îngenunchea; a se ruga; a se pleca înaintea cuiva în semn de respect, supunere, devotament; a ridica paharul în cinstea cuiva” termenul este înregistrat atât în DA cât și în DEX2. Autorii acestor lucrări lexicografice explică termenul din lat. inclinare „a se apleca, a se înclina”. DA afirmă despre acesta că întreaga dezvoltare semantică i se datorează bisericii orientale, deoarece întâlnim o parte din sensuri și la greci, dar și la slavi, unde klanjati și kloniti „a se apleca, ajunge la înțelesul de a se ruga”, rus. klanjatь sja și bg. klanam se „a dărui”.

Încinde. Cu sensul de „a aprinde, a cuprinde cu flăcări; fig. a (se) aprinde, a (se) inflama, a (se) consuma, a (se) mistui; a se înfierbânta; a fermenta din cauza căldurii „, DA explică termenul din lat. incendere. În DEX2 termenul este înregistrat cu forma încinge „a arde cu flacără, a se aprinde bine”.

Încinge. Termenul este înregistrat în DA și DEX2 fiind explicat din lat. incingere, cu sensul de „a se înfășura peste mijloc cu o cingătoare, cu un brâu”. Cf. cingătoare.

Înclina. Cu sensul de „a se apleca în jos sau într-o parte; a se îndoi (spre pământ); a se pleca înaintea cuiva în semn de admirație sau devotament; a avea înclinație spre ceva.. „, dicționarele DA și DEX2 explică termenul din fr. incliner, dar și din lat. inclinare. Cf. dubletul lui închina.

Încorona. Cu sensul de „a pune coroana pe cap; a dărui, a înzestra; a împodobi cu ceva” termenul este înregistrat în DA dar și în DEX2 fiind explicat din lat. incoronare, neologism intrat timpuriu în limbă. Cf. cunună.

Încrunta. Lat. cruentare, forma cu prefixul în- pare să fi fost creată pe teren românesc din locuțiunea precem (a crunta în sânge).

Încuia. Cu sensul de „a închide cu ajutorul unui zăvor; a reține pe cineva într-o încăpere; a (se) izola”, DA explică termenul „din lat. cuneo, -are „a fixa cu cuiu”. (Derivarea cu prefixul în- pare a data din epoca latină, căci se găsește și în alte limbi romanice …])”. În DEX2 este notată aceeași etimologie, în schimb SDLR (1939: 684, col. 2) îl consideră derivat din cui, ca latinescul claudere „a închide”, derivat din clavus „cui”.

Încumeta. Cu sensul de „a îndrăzni; a cuteza; a încrede, a se baza”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul cu variantele lexicale încumăta, încumete și încumeți, și îl explică din lat committere, care, ca verb reflexiv are sensul de „a cuteza”.

Încura. Cu sensul de „a da drumul calului să alerge; a face să alerge; a face întrecere cu caii; a zburda; a alunga (neologism format din lat. incurrere)», DA și DEX2 consideră că termenul s-a format din lat. *incurrare (<currere). Originea acestui verb românesc este admisă în cele mai multe dicționare ale noastre, precum DA DEX2 SDLR , TDRG îl explică numai prin latină.

Încurca. La origine termenul era întâlnit doar în vorbirea torcătoarelor, însă astăzi dezvoltă sensurile „(despre ițe, ațe, fire de tors) a încâlci; a înnoda; a amesteca; a crea confuzii; a ezita în vorbire; a urzi; a unelti împotriva cuiva”. În dicționarele consultate, DA și DEX2 termenul este explicat din lat. pop. *incolĭcare (<colus „caier, fir”).

Îndemna. Înțelesul etimologic al acestui verb este „a mâna un animal”, însă pe lângă acest sens verbul îndemna a mai dezvoltat și alte sensuri, precum „a sili la drum; a înainta trăgând; a mâna; a îmboldi; a stimula (pe cineva să facă ceva); a sfătui; a porni; a se apuca de ceva”. Lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. *indeminare.

Înfășa. Cu sensul de „a pune un copil în fașă, în scutece; a înfășura corpul sau o parte a corpului în fașă; a bandaja;» și cu varinatele înfășia și înfășiua, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică după cum urmează: DA ne indică următoarea explicație etimologică: din lat. in + fascio, -are, iar în DEX2 termenul este explicat mult mai simplificat prin rezultatul final al derivării, lat. infasciare.

Înfășura. Cu sensul de „a acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, fașă; a înveli; a lega ceva (strâns) în jurul unui obiect; a împacheta”, termenul este notat atât în DA cât și în DEX2 fiind explicat din lat. in-fasciolare( derivat din fasciola „legătură mică”).

Înfeuda. Cu sensul de „a da pământ, cu drept de feud; a supune principiilor vasalului; a robi „, DA înregistrează termenul și îl consideră neologism din med. lat. infeudare. În schimb DEX2 îl explică, deopotriv,ă prin etimonul latinesc infeudare dar și prin fr. inféoder.

Înfige. Cu sensul de a „a face ca un obiect ascuțit să intre adânc în ceva; a vârî; a împlanta ceva cu un obiect ascuțit”, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. infigere „a bate în…; a înfige”. Cf. infipta.

Înflori. Cu sensul de „a face flori; a prospera; a fi în floare; a crește; a fi ca o floare; a împodobi cu flori; (despre vin) a prinde floare” și cu variantele înfluri și flori, DA și DEX2 înregistrează termenul și îl din lat. inflorire. Considerăm că termenul înflori s-a format de la substantivul pl. flori, cu prefixul în- și sufixul -i, acestea atașându-se simultană la cuvântul bază.

Înfoia. Cu sensul de „a se umfla asemenea foalelor; a crește; a-și mări volumul; a se umple de apă; (despre păr) a se încreți, a se umfla, a se zbârli; (despre păsări)a se umfla în pene; (despre varză) a se acoperi cu foi, frunze” și cu varianta înfoi, DA explică din lat. pop. infolliare ( format din in și lat. follis „un fel de încălțăminte largă imitând foalele fierarului”). DEX2 îl consideră, însă, derivat din foi (pl. foaie) cu prefixul în- sau din lat. infolliare. După părerea noastră, verbul înfoia s-a format de la termenul foi, cu prefixul în- și cu sufixul -a, cu mențiunea că cele două afixe s-au atașat în mod simultan:

Înfrana. Cu sensul de „a ține în frâu; a îmblânzi; a domestici; a (se) stăpâni; a (se) domoli”, lucrările lexicografice DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. infrenare.

Înfrânge. Cu sensul de „a învinge; a birui; a bate în luptă; a frânge; a zdrobi; a fărâma; a nimic”, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. pop. infrangere.

Înfrunta. Cu sensul de „ a mustra; a dojeni; a ține piept cuiva; a opune rezistență; a-i arunca cuiva în față o vină „, lucrările lexicografice consultate DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică termenul din lat. pop. infruntare. Pentru sensul de „a ține piept cuiva; a opune rezistență” DA îl consideră derivat după fr. affronter.

Înfrunzi. Cu sensul de „a-i da frunzele; a face frunze; a înverzi”, DA înregistrează termenul și îl explică termenul din lat. pop. infrondire sau derivat din frunză cu prefixul în-, însă în DEX2 termenul este explicat doar prin derivare, de la substantivul frunză, cu prefixul în-. După părerea noastră verbul înfrunzi s-a format de la frunză, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -i, cu mențiunea că, afixele s-au atașat în mod simultan la cuvântul de bază.

Înfuleca. Cu sensul de „a îmbuca cu lăcomie; a mânca cu pofta; a mânca mult deodată; a înghiți pe nemestecate” și cu varianta înfulica, DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. infollicare „a se umfla; a se strânge ca un cimpoi; a mânca mult” (<lat. folliolus).

Îngâna. Cu sensul de „a articula sunetele nedeslușite; a rosti; a cânta cu jumătate de glas; a vorbi pentru sine; a îndruga; a reproduce sunetele altcuiva; a imita sunetele unui animal; a mișca ușor, a legăna; a imita o persoană în bătaie de joc”, dicționarele consultate, DA și DEX2 înregistrează termenul și îl explică termenul din lat. ingannare, cu formele atesate lat. gannare și ingannatura.

Îngemăna. Cu sensul de „a uni strâns; a îmbina; a amesteca”, lucrările lexicografice consultate DA și DEX2 înregistrează termenul, pe care îl consideră că termenul s-a format din lat. ingeminare „a se înmulți, a repeta”.

Îngheța. Cu sensul de „a se preface în gheață; a înlemni; a încremeni de frică, de emoție; a se întări; a degera”, atât DA cât și DEX2 explică termenul din lat. inglaciare. După părerea noastră, verbul îngheța s-a format de la gheață, cu prefixul în- și cu sufixul verbal -a, afixele atașându-se simultan la cuvântul de bază.

Înghiți. Cu sensul de „a face să treacă mâncarea sau băutura în stomac; a mânca; a devora; a suporta o neplăcere; a-și stăpâni plânsul; a inhala; a absorbi; a fi păcălit”, în dicționarele DA și DEX2 termenul este înregistrat și explicat din lat. ingluttire.

Îngrășa. Cu sensul de „a se face gras; a deveni fertil, mănos, roditor; a se îngroșa; a deveni mai gras; a pune grăsime; „, lucrările lexicografice DA dar și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din lat. pop. *ingrassiare (< grasus = crasus).

Îngreca. Cu sensul de „a îngreuna; a apăsa; a împovăra;; a începe; a zămisli în pântece”, DA înregistrează termenul și indică pentru acesta un etimon de origine latină, și anume lat. pop. ingrevicare „a face greu/ grea” (de la *grevis pentru gravis), însă în DEX2 termenul nu este menționat.

Îngreuna. Cu sensul de „a se face mai greu; a se îngreuia; a se împovăra, a face să devină anevoios, greu de îndeplinit; a asupri; a lasă însărcinată”, lucrările lexicografice consultate DA și DEX2 consideră că termenul s-a format din lat. pop. *in-grevinare.

Îngroșa. Cu sensul de „a face mai gros; a deveni mai voluminos; a se umfla; (despre lichide) a se întări; a deveni vâscos; a însărcina”, DA înregistrează termenul și îl explică din lat. ingrossiare, derivat din grossus, iar în DEX2 termenul este explicat fie din lat. ingrossiare, sau din în- + gros. Având în vedere indicațiile oferite în cele două lucrări lexicografice, considerăm că verbul îngroșa s-a format de la adjectivul gros, la care s-au adăugat simultan prefixul în- și sufixul verbal -a: în- + gros + -a

Îniepta. Cu sensul de „a (se ) repezi; a (se) împinge; a (se) arunca cu năvală”, DA explică termenul din lat. injectare „a se arunca în ceva; a se lansa, a se precipita; a-și lua elan, a se forța”. În schimb, DEX2 nu înregistrează termenul.

Înjura. Cu sensul de „a spune cuvinte injurioase; profanatoare la adresa celor sfinte; a-și vărsa mânia pe cineva insultându-l cu cuvinte injurioase; a vorbi de rău; a bârfi pe cineva”, dicționarele consultate DA si DEX2 înregistrează termenul pe care îl explică din lat. injuriare „a trata pe cineva în mod brutal”.

Înota. Cu sensul de „a se mișca ritmic pentru a pluti și a se menține la suprafața apei; a pluti; a se cufunda într-un lichid; a înainta cu greu (prin zăpadă, noroi etc. )», în DEX2 termenul este înregistrat cu indicația etimologică: din lat. pop. *innotare. De asemenea DA explică termenul după lat. noto, -are, alb. noton, ital. nuotare și engl. noder. Despre compusul innotare afirmă că, acesta înlocuiește clasicul lat. nato, -are.

Însenina. Cu sensul de „(despre cer) a deveni senin; a se limpezi, a se lumina; (despre om) a se face senin; a se liniști; a apărea pe neașteptate”, în lucrările lexicografice DA și DEX2 termenul este înregistrat și explicat din lat. (in)serenare.

Înșela. Cu sensul de „a câștiga, a agonisi prin viclenie; a minți pe cineva să i se pară altfel decât realitatea; a pune șaua pe cal; a dezamăgi; a încălca fidelitatea conjugală; a ademeni”,în dicționarele consultate, termenul este explicat în DEX2 din lat. in- sellare „ termenul vine de la momirea calului sălbatic, pentru a-i pune șaua”. În schimb DA explică termenul din paleosl. mŭšelŭ, mŭšelĭ „câștig rușinos, uzură”.

Învăța. Cu sensul de „a sfătui, a povătui pe cineva arătându-i cum să procedeze; a acumula cunoștine prin studiu; a iniția pe cineva într-o meserie; a întipări înminte pentru a putea reproduce; a se deprinde, a se obișnui”, dicționarele consultate DA și DEX2 explică termenul din lat. *invitiare, < care s-a derivat din vitium „viciu", cu prefixul in-.

Învenina. Cu sensul de „a otrăvi cu venin, a face să devină otrăvitor; a (se) umple de supărare, de invidie, de ură”, dicționarele consultate DA și DEX2 explică termenul din etimonul lat. invenenare, însă se poate afirma că termenul s-a format de la substantivul venin, cu prefixul în-, care s-a atașat în simultan cu sufixul verbal -a.

În fine, o altă categorie de verbe derivate parasintetice au apărut în limba română prin împrumutarea sau calchierea unor formații cu structură similară care existau în alte limbi, mai ales în franceză sau în germană.

Sunt de origine franceză, mai precis calcuri totale sau parțiale, următoarele verbe neologice:

Îmbarca. Cu sensul de „a pune în barcă; a urca pe vas pentru un drum pe apa; a pleca cu barca”, în DA este considerat neologism după fr. și îl compară cu ambarcader, iar în DEX2 termenl este explicat din fr. embarquer.

Îmbutelia. Cu sensul de „a umple (sub presiune) o butelie sau o sticlă, închizând-o apoi ermetic”, DA nu înregistrează termenul, însă în DEX2 este explicat prin fr. embouteiller.

Împăia. Termenul dezvoltă mai multe sensuri și anume: „(despre oi) a năpârli primăvara; a schimba lâna” pentru care autorii DA atribuie următoarea indicație etimologică: din *impalliare (derivat din pallium „mască, acoperământ”).Pentru cel de-al doilea sens, acela de „a umple cu paie; a conserva”, lucrările lexicografice DA și DEX2 îl explică exclusiv prin derivare de la paie cu prefixul în, după fr. empailler.

Îmbuzunări. Cuvânt cu origine multiplă și cu înțelesuri multiple: pentru sensul de „a scoate pe ascuns din buzunare, a fura, a șterpeli, a buzunări” DA îl consideră derivat din buzunar, cu prefixul în-, însă pentru cel de-al doilea sens „a băga în buzunar”, acesta indică un etimon de proveniență franceză, respectiv fr. empocher. Cf. buzunări.

Împacheta. Cu sensul de „a pune în pachet, a strânge, a aduna; a înfășura (în hărtie)», DA consideră termenul derivat din pachet, cu prefixul în-. În schimb, pentru autorii DEX2 verbul împacheta, este considerat derivat din pachet, cu prefixul în-, după fr. empaqueter.

Înamora. Franțuzism răspândit cu sensul de „ a se îndrăgosti; a îndrăgi; a se amoreza”, DA înregistrează termenul cu următoarea indicație etimologică: neologism după fr., în schimb în lucrarea lexiocgrafică DEX2 se procedează mult mai corect, aceasta oferind o explicație mult mai amplă. DEX2 consideră termenul derivat din amor cu prefixul în-, după fr. s´énamourer.

Încarcera. În DEX2 termenul este explicat din lat. incarcerare și fr. incarcérer. DA îl consideră N. fr. incarcérer (m. lat. incarcérare, compus din in- și carcer).

Încătrăni. DA explică termenul după fr. gudronner „a unge, a îmbiba cu catran”, cătrăni, mai rar încătr-. În DEX2 termenul nu este menționat.

Închista. În DEX2 termenul este explicat din fr. enkyster, însă și în DA termenul este explicat prin același etimon.

Îngloba. Cu sensul de „a include într-un tot; a cuprinde; a introduce”, atât în DA cât și în DEX2 îi atribuie termenului o origine franceză, fiind considerat neologism din fr. englober.

Înmagazina. Cu sensul de „a pune în magazie; a acumula; a aduna (cunoștințe; energie etc)», în lucrările lexicografice DA și DEX2 este înregistrat termenul ca neologism după franceză, în prima lucrare lexicografică, iar în cea de-a două se indică fr. enmagasiner.

Înregimenta. Cu sensul de „a băga într-un regiment; a forma un regiment”, atât DA cât și DEX2 înregistrează termenul și îl explică din fr. enrégimenter.

Înregistra. Cu sensul de „a înscrie, a trece într-un registru; a observa; a nota; a însemna”, DEX2 înregistrează termenul și îl explică după un etiomn francez, fr. enregistrer. În schimb, DA înregistrează termenul cu următoarea indicație etimologică: N. după fr.

Însămânța. Cu sensul de „a semăna un teren cu semințe; a pune culturi; a pune în apă icre sau pești de reproducție; a fecunda pe cale artificială”, DEX2 înregistrează termenul și consideră că s-a format din sămânță, cu prefixul în- după fr. ensemencer. În schimb, DA înregistrează termenul cu indicația: N după fr. În opinia noastră, termenul însămânța s-a format de la sămânță, atât cu prefixul în-, cât și cu sufixul verbal -a: în- + sămânță + -a.

Întrista. Cu sensul de „a deveni sau a face să devină trist; a se mâhni”, dicționarele consultate DA și DEX2 înregistrează termeul pe care îl cosideră derivat din trist, cu ajutorul prefixului în-, sau din lat. intristare.

Ca formații calchiate după germană pot fi exemplificate următoarele verbe neologice:

Împroțăni. DA trimite la germ. protzen „a se fuduli”, în DEX2 termenul nefiind menționat.

Împrocesua. Cu sensul de „a acționa, a face proces, a da în judecată”, DA consideră termenul o formație literară formată din prefixul în- și substantivul proces, după germ. prozessieren. În DEX2 termenul nu este menționat.

Împrotocola. DA consideră termenul o formație literară dupa germ. improtokollieren. În DEX2 termenul nu este înregistrat.

Înarticula. Cu sensul de „a introduce în codul unei țări un articol de lege”, DA înregistrează termenul cu următoarea indicație etimologică: N. după germ. (austr. )inartikulieren. În DEX2 termenul lipsește.

Încartiera. DA explică termenul din germ. einquartieren, însă DEX2 nu îl menționează.

Îndegeta. DA explică termenul după germ. fingerzeig, însă DEX2 nu menționează termenul. Îndoca. DEX2 explică termenul din germ. eindocken, însa în DA termenul nu este menționat.

Nu lipsesc nici verbele derivate parasintetice care au în limba română un model italian:

Împatroni. Cu sensul de „a se face stăpân pe ceva, sau pe cineva; a lua în posesie”, DA înregistrează termenul și îl consideră neolgism după it. impadronirsi „a se face stăpân (pe ceva)». În schimb, DEX2 nu menționează termenul.

Încasa. DEX2 explică termenul din it. incassare. În DA termenul este menționat cu forma incasa.

Înfruta. Cu sensul de „a munci degeaba; a se sili în zadar”, DA explică termenul după. it. infruttuoso „neroditor”, însă DEX2 nu menționează termenul.

Înveriga. Cu sensul de „a prinde cu verigi; a lega cu verigi; a înlănțui”, atât DA consideră că termenul s-a format din substantivul verigă cu prefixul în-, fără a menționa însă sufixul verbal -a. După părerea noastră, termenul poate fi explicat din it. invergare, sau prin indicația etimologică oferită în DA cu mențiunea că, împreuna cu prefixul în- s-a atașat și sufixul -a. În DEX2 termenul lipsește.

O ultimă categorie de verbe românești de tip derivate parasintetice include unități cu etimologie multiplă, ca dovadă a faptului că limba română a cunoscut numeroase influențe directe sau prin filieră care s-au exercitat din partea limbilor romanice sau neromanice cu care ea a intrat în contact cultural de-a lungul timpului. Dintre verbele parasintetice cu etimologie multiplă în limba română pot fi exemplificate următoarele:

Îmbiba. DA îl consideră neologism după fr. imbiber (< lat. imbibere„a sorbi în sine”), iar DEX2 îi atribuie o dublă origine din fr. imbiber și lat. imbibere.

Împuți. Cu sensul de „a începe să intre în putrefacție, să se strice; să miroase rău”, DA înregistrează acest termen și îi atribuie un etimon latin, lat. imputesco, -ĭre. În schimb, DEX2 nu admite nicio filieră consideră stăină și consideră că termenul s-a format prin derivare cu prefixul în-, de la verbul puți. Cf. despuți.

Încânta. Cu sensul de „pop. a fermeca; lit. a captiva pe cineva printr-un farmec; a fascina; a vrăji”, lucrarea lexicografică DEX2 consideră termenul derivat din cânta, cu ajutorul prefixul în-, după fr. enchanter. În schimb, DA înregistrează termenul cu următoarea indicație etimologică: din lat. incantare „a fermeca”. Pentru sensul literar „a captiva pe cineva; a fascina; a vrăji”, DA îl explică după fr. enchanter.

Îndura. Sensul originar al verbului este de „a întări”, sens care se mai păstrează și astăzi. Pe lângă sensul originar termenul îndura a dezvoltat următoarele sensuri „a suporta cu răbdare, a pătimi, a suferi; a se milostivi, a se îndupleca”. DEX2 explică termenul din lat. indurare. În schimb, în DA termenul este notat mult mai corect, fiind explicat prin lat. indurare „a face tare; a oțeli”, fr. endurer și alb. duron, nduris „a răbDA a suferi”.

Înmatricula. Atât DA cât și DEX2 înregistrează termenul, explicândul din fr. inmatriculer și lat. inmatriculare.

Înnobila. Dicționarele consultate cosideră termenul derivat din nobil cu ajutorul prefixului în- după fr. anoblir și ennoblir.

Înrâuri. Dicționarele consultate cosideră termenul derivat din râuri (pl. lui râu) cu ajutorul prefixului în-, după fr. influer, influence sau germ. beeinflussen.

Cele mai multe calcuri și semicalcuri s-au format însă după derivate franceze, prefixul în- traducând pe fr. en-: încadra, după fr. encadrer; îndoctrina, după fr. endoctriner; îngloba, după fr. englober; înhuma, din fr. inhumer; înregistra, din fr. enregistrer; însămânța, după fr. ensemencer; înmagazina, după fr. enmagasiner. Alte calcuri și semicalcuri s-au format din din latină: îmbina, probabil lat. *imbinare, îmbrăca, din lat. imbracare, îmbuca, din lat. *imbuccare, îmbufna, din lat. im-bufonare, îmbumbica, din lat. *inbombicare, împăna, din lat. *impinnare, împăra, din lat. impalare, împărți, din lat. impartire, împiedica, din lat. impiedicarare, împinge, din lat. impingere, încurca, din lat. pop. *incolĭcare, înfrâna, din lat. infrenare, înfrânge, din lat. pop. infrangere, înfunda din lat. infundare, înhuma- din lat. inhumare etc., din germană împrotăni- germ. protzen, împrotocola, dupa germ. improtokollieren, înarticula, după germ. inartikulieren, încartiera, din germ. einquartieren, înțugui, din germ. anzeigen, însă de cele mai multe ori nu putem stabili cu precizie modelul care a stat la baza unor împrumuturi adaptate: îmbarca, după fr. embarquer, it. imbarcare, îndelunga, din lat. clongare, it. dilungare, încorpora, după fr. incorporer, lat. incorporare, înscena, din it. inscenare, germ. inscenieren.

Din cele 86 de prefixe simple menționate în FCLR II, ne interesează doar procedeul substituirii lui în- cu des-. Aceste prefixe au exclusiv funcție de formare a cuvintelor și nu au o prezență autonomă.

Substituția de prefixe se realizează atât în cazul cuvintelor bază moștenite sau împrumutate (împacheta <fr. empaqueter, împărți <lat. impartire), cât și în cazul unor cuvinte bază formate pe teren românesc(împături <îm- + pătură, încleia <în- + clei).

După suprimarea prefixului în- de la cuvintele împături, încleia, au rămas temele -pături, -cleia, care se aseamănă cu cele trei cuvinte de la care s-a făcut derivarea: pătură și clei. Astfel putem afirma că verbele descleia și despături s-au format de la unitățile lexicale de la care s-au format și derivatele cu prefixul în-, criteriul semantic confirmând faptul că derivatele analizate mai sus s-au format prin substituție de prefixe și nu prin derivare progresivă. Pentru a putea exista acțiunea de despăturire a unui lucru, sau acțiunea de descleiere, trebuie să fi existat mai întâi acțiunea de împăturire, acțiunea de încleire.

Cele mai multe verbe formate prin subsituție de prefixe sunt verbele formate prin substituția lui în- cu des-, apoi lui în- cu prefixul con-, în- cu răs-.

Cele două prefixe sunt moștenite din latină, în- fiind înlcuitorul lui in, iar des- continuându-l pe dis.

În limba română, prefixul în- are diferite valori:

a) valoare eventivă, adică face trecerea de la o stare la alta :

– dobândirea însușirii denumite de temă, ca de exemplu îmbăta, a îmbătrâni, îmblânzi, îmbogăți, îmbolnăvi, înăcri, înălbi, înalbăstri, încărunți, îndulci, înlenoșa, întineri, învia etc.

– dobândirea unei însușiri asemănătoare cu cea a temei: a înnoda „a lega, a uni prin nod”; îmbujora; împâsli; împietri „ a se preface în piatră” etc.

– transformarea obiectului denumit de bază: a încenușa „a se preface în cenușă”, îmbucăți „a se preface în bucăți” etc.

b) dobândirea obiectului de numit de temă: a înflori „a se umple de flori”, înfrunzi „a face multe frunze”, înrămuri „a se umple de ramuri”, îmburuiena „a se umple de buruieni”, încercăna „a face cearcăne la ochi”, înomeți „a se acoperi cu omăt”;

c) realizarea unei acțiuni cu ajutorul obiectului denumit de temă: a încleia „a lipi/a unge cu clei”, înșeua „a pune șaua pe un animal”, înzăua „a îmbrăca în zale” etc.

d) asemănarea cu obiectul denumit de temă: învăpăia „a se aprinde ca o văpaie”, învâltora „a se învârti ca o vâltoare” etc.

e) interioriatea: a îngloda înnopta etc.

f) transformarea unui obiect: înarginți, înalbăstri, înfăptui etc.

Prefixul des- este moștenit din latină prin unele verbe derivate precum descăleca <*discaballicare, descălța <discalciare. Acesta este un prefix de tip privativ si are două variante literare: dez- folosit înaintea temelor care încep cu o (semi)vocală sau o consoană sonoră- dezvălui- și varianta de- oligatorie înaintea temelor care încep cu j și z: dezdrobi.

Prefixul des- poate avea următoarele valori:

1. Desfacerea, dezlipirea, separarea:

a. a obiectului denumit de bază: despreuna, deznoda.

b. de obiectul denumit de bază: deruta „a părăsi ruta”.

2. Negația:

a. opusul, contrariul cuvântului de bază: debloca, dezgheța.

b. absența, sau îndepărtarea obiectului sau a calității denumite de cuvântul de bază: dezordine, dezrobi.

c. insuficiența, diminuare: descentrare, defocalizare.

d. negație indirectă: despovățui.

e. modificarea, transformarea în sens negativ a obiectului denumit de bază: denatura „a schimba intenționat natura obiectului”.

3. intrarea, pătrunderea într-o anumită perioadă de timp: desprimăvăra.

4. rol de indicator:

a. al negației:descoji.

b. al separării, al desfacerii: dezridica.

Verbele formate cu des- prin subsituție cu prefixul în- au sens negativ, fiind astfel opuse verbelor de la care s-au format. Fiecare cuvânt moștenit din latină are un sens opus pentru corespondentul său derivat cu prefixul în-, pe acest tipar fiind formate numeroase verbe cu des- antonime ale celor formate cu în-, prin procedeul despre care vorbim. Vom menționa următoarele verbe descâlci, descheia, deschinga, descleșta, descolăci, descotoșmăni, descovoia, descreți, descrucișa, descrunta, descurca, desfăța, desfia, desființa, desfoia, desfrâna, desfrunzi, desfunDA deshăma, deshuma, despăienjeni, despături, desperechea, despiedica, despleti, despodobi, despotmoli, despovăra, desprejmui, despresura, desproprietări, destărnița, destroieni, destruna, desțeleni, deszăpezi, deșeua, deșuruba, dezbăiera, dezbăta, dezbina, dezbrobodi, dezbumba, dezdoi, dezgrădi, dezgropa, dezlocui, deznoDA dezvălui, dezvăța, dezveli și dezvinui- despre care putem afirma cu certitudine că s-au format prin substituție de prefix de la cuvinte moștenite, sau împrumutate, sau de la cuvinte formate pe teren românesc, deci fie de la derivate cu prefixe sau de la derivate parasintetice: încâlci, încheia, închinga, încleșta, încolăci, încotoșmăni, încovoia, încreți, încrucișa, încrunta, încurca, înfăța, înfia, înființa, înfoia, înfrâna, înfrunzi, înfunDA deshăma, înhuma, înpăienjeni, înpături, înperechea, înpiedica, înpleti, înpodobi, înpotmoli, înpovăra, înprejmui, înpresura, înproprietări, întărnița, întroieni, întruna, înțeleni, înzăpezi, înșeua, înșuruba, înbăiera, înbăta, îmbina, îmbrobodi, îmbumba, îndoi, îngrădi, îngropa, înlocui, înnoDA învălui, învăța, înveli și învinui.

Verbe formate de la împrumuturi din slavă:

Încovoia împrumutat din sl. kovati- a făuri, este etimonul lui descovoia, un verb tranzitiv și reflexiv. Verbul încovoia a intrat în limbă ca împrumut și este mult mai vechi decât corespondentul său, descovoia.

Vorbitorii de limbă română au recunoscut în structura lui încovoia un element care se aseamănă cu prefixul românesc în-. Asemenea altor verbe formate în limba română veche, descovoia a apărut cu sens opus cu ajutorul prefixului des- care sugera ieșirea din acea stare denumită de verbul încovoia. Astfel criteriul semantic demonstrează substituția de prefix, din încovoia formându-se verbul descovoia, prefixul des- având valoarea de a anula acțiunea verbului de bază și revenirea la starea anterioară. Mai mult, definiția de dicționar a lui încovoia este „a face să devină sau a deveni curb, a (se) îndoi, a (se) arcui”, verbul opus lui presupunând ieșirea din starea de îndoire, de arcuire.

Prin același procedeu poate fi explicat și verbul îngrădi, care este etimonul verbul dezîngrădi, și este împrumutat din sl. graditi. După modelul perechilor antonimice din latină in- și dis- a fost derivat dezgrădi de la îngrădi, prin substituția prefixului în- cu dez-. Conform definiției din dicționar, verbul îngrădi- presupune acțiunea de a împrejmui un teren, a pune limite, a stăvili, iar opusul acestuia ridicarea limitelor, a lasa locul fara îngrăditură, astfel dezgrădi este recunoscut ca și opusul lui îngrădi, datorită valorii de îndepărtate a obiectului denumit de cuvântul bază, pe care o are prefixul des-.

Cel de-al treilea verb, înveli, a ajutat la formarea în limba română a verbului desveli. Acesta dintâi este un împrumut din sl. valiti. Verbul desveli s-a format prin substituția prefixului în- cu des-. Conform definiției din dicționar, verbul înveli presupune acțiunea „de a (se) acoperi ceva, a (se) înfășura cu ceva”, opusul acestuia, desveli, format prin substituirea prefixului în- cu prefixul des-, presupune acțiunea de „a (se) descoperi, a despacheta, a da la o parte de pe sine o învelitoare”. Chiar dacă opusul verbului înveli dezvoltă și sensuri figurate, sensul principal este acela de a îndepărta ceva care acoperă.

Verbe formate de la cuvinte-bază moștenite din latină, prin substituția lui în- cu des-: descurca, desfrâna, desfunDA deshuma, despiedica, despresura, dezbăta, dezbina și dezvăța.

Încurca este un derivat, care a ajutat la formarea lui descurca, prin substituția prefixului în- cu des-, lucru confirmat de criteriul semantic. Descurca este opus verbului moștenit încurca, deoarce des- are valoare de îndepărtare a calității denumite de cuvântul bază. Chiar dacă verbul moștenit presupune acțiunea de încâlcire la modul propriu sau figurat a unor obiecte, situații, probleme, descurca este negația acestor sensuri, astfel verbul descurca este definit cu ajutorul verbului de la care s-a format prin substituția prefixului în- cu des-, de altfel opusul său.

descurca <des- + încurca

Înfrâna este un verb moștenit din lat. infrenare cu sensul de „a stăvili, a pune capăt, a domina pornirile imorale” și este opusul verbului desfrâna, care este un verb folosit pentru a reda sensul de destrăbălare, al vieții necumpătate.

Pentru a analiza verbul desfrâna, vom folosi criteriul cronologic, care sugerează existența mai veche a lui înfrâna în limbă, fapt dovedit prin proveniența latină. Criteriul structural presupune că înfrâna și desfrâna sunt perechi antonimice, singura diferență dintre acestea fiind prefixul, ceea ce demonstrează că verbul desfrâna este derivat prin substituție de prefix de la înfrâna.

desfrâna <des- + înfrâna

Înfunda <lat. infundare, care are ca sens acțiunea de a astupa un orificiu, a pune fund la butoi, acesta a dat în limba română verbul desfunDA care este un verb derivat prin substituție de prefix de la acesta. Conform definiției din dicționar, desfunda are sensul de a a deschide, a deschide ceva astupat, a destupa, demonstrând astfel că datorită valorii de anulare a acțiunii verbului-bază, este opus lui înfunda. Astfel toate cele trei criterii cronologic, semantic, și structural argumentează existența lui înfunda înaintea lui desfunDA explicând astfel derivarea lui desfunda de la înfunda prin substituție de prefixului în- cu des-.

desfunda <des- + înfunda

De la verbul înhuma este derivat verbul desfunDA prin substutuție de prefix. Verbul înhuma <lat. inhumare (DEX2 nu exclude posibilitatea unui împrumut din fr. inhumer ) are ca sens acțiunea de a îngropa, de a înmormânta, spre deosebire de acesta, verbul deshuma are ca sens dezgroparea osemintelor unui mort, exhumarea, fiind opusul primului. Astfel sensul verbului deshuma, este opus celui lui înhuma, datorită valorii prefixului des-, de ieșire din starea denumită de verbul bază.

deshuma <des- + înhuma

Tot prin substituție de prefix, de la verbul împiedica <lat. impiedicare, s-a format și verbul despiedica. Prefixul în- are valoarea de realizare a unei acțiuni cu ajutorul obiectului denumit de temă. Conform definiției din dicționar, verbul împiedica are următoarele sensuri: de a pune piedică unui animal la picioare, a înfrâna roțile unui vechiul, a pune piedică de siguranță la mecanismul armelor de foc, a opri, a ține în loc pe cineva de la ceva. Opusul său, verbul despiedica, are ca sens ridicarea piedicii, scoaterea piedicii de la picioarele unui animal sau de la roțile unui vehicul, acesta având sensul impus de valoarea pe care o are prefixul des- de îndepărtare a obiectului de bază. În concluzie cele două derivate fac referire la același referent, piedică <lat. pedica, verbul despiedica având o strânsă legătură cu verbul împiedica, deoarece pentru a putea realiza acțiunea de îndepărtare a piedicii, trebuie să fi existat înainte acțiunea de punere a piedicii, de împiedicare.

despiedica <des- + [împiedica.

Verbul împresura, este moștenit din lat. impersssoriare., iar perechia sa, verbul despresura<des- + [împresura, este un derivat prin substituție de prefix de la verbul împresura. Explicarea sensului său se face prin opoziția cu sensul antonimului și etimonului său. Astfel conform definiției din dicționar despresura are sensul de a elibera o unitate militară sau o cetate aflată sub asediu, îndepărtând elementul asediator, iar antonimul său, împresura, are sensul de a înconjura din toate părțile, a încadra, a îmbrățișa, a prinde, a încercui pentru a cuceri. Prefixul des- din cadrul primului verb are valoarea de anulare a acțiunii verrbului de bază, prin urmare pentru a exista acțiunea de despresurare, trebuie să existe mai întâi acțiunea de împresurare, deci verbul depresura este format prin subsituție de prefix de la verbul împresura.

Verbul îmbăta <lat. imbibitare(<bibitus „beat”), a format prin subsituție de prefix verbul desbăta. Conform definiției din dicționar verbul îmbăta presupune acțiunea de a ajunge în stare de beție,de a dobândi însușirea denumită de cuvântul-bază(beat), însă verbul dezbăta presupune sensul de trezire din beție, deci anularea acțiunii verbului care stă la bază. Așadar dezbăta este opus verbului îmbăta, lucru demonstrat atât prin criteriul semantic- nu se poate dezbăta ceva dacă înainte nu a existat acțiunea de îmbătare, prin urmare dezbăta este format prin substituție de prefix de la verbul îmbăta.

dezbăta <des- + [îmbăta

Verbul îmbina <lat. *imbinare presupune acțiunea de unire, legare, împreunare, iar dezbina este refăcut după îmbina. Fiind opusul său, dezbina, presupune acțiunea de a desface, a separa, a rupe etc., prin urmare dezbina este refăcut după bază prin intermediul procedeului de substituție a prefixului în- cu des-.

îmbina <lat. *imbinare

dezbina <dez- + înbina

Învăța <lat. invitiare (<vitium „viciu”) este etimonul verbului dezvăța <des- + învăța, și este derivat prin substituție de prefix de la acesta său. Conform definiției din dicționar, dezvăța a dezvoltat numai unul dintre sensurile etimonului său, adică acela de a se familiariza, a se obișnui, a se deprinde cu un viciu, astfel prin sensul său a dezvoltat sensul de a face pe cineva să își piardă o deprindere, un obicei, un viciu, a se dezobișnui.

învăța <lat. invitiare

dezvăța <des- + învăța

Verbe formate prin substituția prefixului în- cu des-. Verbe cu etimoane formate pe teren românesc. Derivate parasintetice, derivate cu prefixe, derivate cu prefixe și sufixe.

Verbe derivate realizate prin substituție de prefix de la alte derivate cu prefix din limba româna: descâlci, descolăci, descreți, descrucișa, descrunta, desfăța, desfia, desființa, desfoia, desfrunzi, deshăma, despăienjeni, despături, desperechea, despleti, despodobi, despotmoli, despovăra, desproprietări, destărnița, destroieni, destruna, desțeleni, deszăpezi, deșeua, deșuruba, dezbăiera, dezbrobodi, dezbumba, dezdoi, dezgropa, deznoDA descleia. Verbe formate de la derivate parasintetice: desprejmui, dezvălui și dezvinui.

În cazul acestor verbe derivate prin substituție de prefixe putem afirma următoarele: sunt antonime corespondentelor lor, deoarece prefixul des- indică anularea acțiunii verbelor derivate cu prefixul în-, și de asemenea derivatele cu prefixul des- sunt formate mai târziu în limbă decât derivatele care conțin prefixul în-. Prin urmare toate cuvintele analizate mai jos trec prin filtrul criteriului cronologic, structural și semantic, cel din urmă consolidând afirmația că derivatele de mai jos s-au format prin substituție de prefix.

Prin schimbarea prefixului de la verbul încâlci s-a format verbul descâlci <des- + încâlci. Aceste verbe sunt caracterizate prin relația de opoziție, primul verb, încâlci, are sensul de a încurca fire de ață, de păr, de a deveni confuz, iar opusul său, descâlci exprimă acțiunea de a desface fire de ață, de păr încâlcite, încurcate. Încâlci este derivat de la substantivul câlți cu prefixul în-, după definiția din DEX2 iar după definiția din DA: din sl. klЪciti.

descâlci <des- + încâlci

încâlci <sl. klЪciti

Închinga prin substituția prefixului în- cu des-, s-a creat verbul deschinga. Închinga este derivat de la substantivul chingă și reflectă realizarea unei acțiuni cu ajutorul obiectului denumit de temă: punerea chingii, legarea cu cingătoarea etc., opusul său, deschinga presupune anularea acțiunii verbului de la care s-a format: a îndepărta, a slăbi chinga.

deschinga <des- + închinga

Un derivat format prin substituția prefixului de la verbul parasintetic încleșta, este verbul descleșta. Acesta dintâi presupune acțiunea de a strânge puternic precum cleștele un obiect, a rămâne prins de ceva. Opusul său, descleșta, se definește prin acțiunea de degajare dintr-o strânsoare, desprindere etc, prin urmare dacă nu existp acțiunea de încleștare nu poate exista nici cea de descleștare.

încleșta <[în- + clește + -a

descleșta <[încleșta

Încolăci se definește prin acțiunea de a se încovriga, a se încârliga, a lua forma unui colac, fiind un derivat cu prefix de la substantivul colac. Verbul descolăci s-a format prin substituție de prefix de la verbul încolăci, și presupune acțiunea de a se desface din încolăcire. Prin urmare încolăci este derivat cu prefix de la substantivul colac, iar opusul său, descolăci este derivat prin substituție de prefix de la încolăci.

descolăci <des- + încolăci

De la verbul încreți a fost creat prin substituție de prefix verbul descreți. Acestea sunt caracterizate prin relație de antonimie, încreți presupunând acțiunea de a face crețuri, a ondula, a încârlionța, a face cute, zbârcituri, iar opusul său, descreți, presupune acțiunea de a netezi, a desface crețurile, a destinde, a însenina, prin urmare descreți s-a format prin schimbarea prefixului în- cu prefixul des-.

descreți <des- + încreți

încreți <în- + creț+ sufixul verbal -i

Prin substituție de prefix, verbul încrucișa a format verbul descrucișa. Conform definiției din dicționar, încrucișa presupune acțiunea de a așeza, a pune ceva în cruciș, iar opusul său, descrucișa are sensul de a face să nu mai fie așezat în cruciș, prin urmare descrucișa s-a format prin substituția prefixului în- cu des- la baza antonimului prin care este definit.

încrucișa <în- + cruciș

descrucișa <des- + încrucișa

De la verbul încrunta s-a format prin schimbarea prefixului în- cu prefixul des-, verbul descrunta. La rândul său, verbul încrunta este format din verbul crunta (lat. cruentare) cu prefixul în-. Sensul verbului descrunta este definit prin anularea acțiunii verbului bază de la care s-a format și anume acțiunea de descrețire a frunții, a expresiei etc, iar opusul său are sensul de a apropia sprâncenele, a face cute între sprâncene, ori spre frunte. În concluzie, verbul descrunta a dezvoltat sensuri opuse verbului de la care s-a format prin substituție de prefix.

descrunta <des- + încrunta

încrunta <în- + crunta (lat. cruentare)

De la înfăța <în-+ față este derivat verbul desfăța. Acesta dintâi poate fi definit prin acțiunea de a îmbrăca o față de pernă, de plapumă, iar opusul său, desfăța, dezvoltă două sensuri, unul de a scoate fețele sau învelitorile fețelor de perne sau de la plăpumi. Desfăța este derivat prin substituție de prefix de la verbul antonim, înfăța.

înfăța <în- + față

desfăța <des – + înfăța

Verbul înfia a format prin substituție de prefix, verbul desfia. Verbul înfia exprimă acțiunea de a adopta un copil cu forme legale, antonimul său, desfia poate fi definit prin acțiunea de anulare a înfierii, prin urmare nu poate exista o acțiune de desfiere dacă înainte nu a existat acțiunea de înfiere.

înfia <în- + fiu

desfia <des- + înfia

De la verbul înființa s-a format prin substituție de prefix verbul desființa, acesta dintâi fiind derivat de la ființă cu prefixul în- și dezvoltă sensul de a face să ia ființă, a crea, a întemeia, a fonDA a alcătui etc. Antonimul său, desființa poate fi definit prin acțiunea de a face ceva sau pe cineva să nu mai existe, a suprima, a distruge, a nimici etc. Prin urmare nu poate exista acțiunea de desființare, daca înainte nu a existat acțiunea de înființare.

desființa <des- + înființa

Un alt verb derivat prin substituție de prefix de la înfoia, este verbul desfoia. Acesta dintâi este derivat de la pluralul bazei sale, substantivul foaie. Desfoia definiește ca acțiunea de cădere, desprindere, smulgere a petalelor unei flori, iar opusul său, înfoia dezvoltă sensul de formare a petalelor unei flori.

înfoia <în + foi

desfoia <des- + înfoia

De la înfrunzi s-a format prin substituție de prefix, verbul desfrunzi. Prefixul în- are valoarea de a reflecta dobîndirea obiectului denumit de temă, iar prefixul des- indică negația acestuia. Verbul înfrunzi s-a format de la frunză cu prefixul în- și sufixul verbal -i si se referă la acțiunea de a face frunze, opusul său, desfrunzi, are ca sens pierderea frunzelor, despuierea de frunze. Acțiunea de desfrunzire poate avea loc doar dacă în prealabil a avut loc acțiunea de înfrunzire.

înfrunzi <în- + frunză + sufixul verbal -i

desfrunzi <des- + înfrunzi

Înhăma <în- + ham + morfelul -a a format prin substituție de prefix, verbul deshăma. Verbul înhăma dezvoltă sensul de a pune hamurile pe cal, sau pe alte animale de tracțiune, a înjuga, opusul său, verbul deshăma are sensul de a scoate hamul de pe cal sau de pe alte animale de tracțiune. Acțiunea de deshămare există doar dacă în prealabil a existat acțiunea de înhămare.

înhăma <în-+ ham + sufixulverbal -a

deshăma <des- + înhăma

Împăienjeni dezvoltă sensul de a-și pierde claritatea, a vedea în ceață, a- și pierde claritatea etc., iar opusul său, despăienjeni are sensul de a începe să zărească, să vadă bine, a se limpezi. De la împăienjeni <în+ păianjen+ morfemul-i s-a format prin substituție de prefix, verbul despăienjeni. Acest lucru este dovedit și de sensul opus al verbului pe care îl are față de verbul bază.

împăienjeni <în-+ păianjen + sufixul verbal -i

despăienjeni <des- + împăienjeni

De la verbul împături s-a format prin substituție de prefix, verbul despături. Prefixul în- (varianta fonetică îm-) are valoarea de dobândire a unei însușiri asemănătoare cu obiectul denumit de bază. Verbul despături are sensul de a desface ceva ce este îndoit, strâns sau împachetat, adică anularea acțiunii verbului de bază, a împături.

împături <în- + pătură + sufixul verbal -i

despături <des- + împături

Verbul desperechea s-a format prin substituție de prefix de la verbul împerechea <în-(variantă fonetică îm-) + pereche + -a. Desperechea este opus ca sens lui împerechea, astfel împerechea are sensul de unire într-o pereche, iar desperechia are sensul de despărțire, de desfacere a unei perechi, adică dezvoltă acțiunea de anulare a acțiunii verbului de bază.

desperechea <des- + împerechea

împerechea <în- + pereche + sufixul verbal -a

Despleti este opus ca sens lui împleti și s-a format prin substituție de prefix. Împleti exprimă acțiunea de strângere a părului, a firelor, fibrelor în cozi, de întretăiere, încrucișare, îmbinare, iar opusul său despleti exprimă acțiunea de a se desface din împletitură, a se deșira. Prefixul des- presupune valoarea de anulare a acțiunii verbului bază bază pe care acesta o impune.

împleti <în- + plete + -i

despleti <des- + împleti

De la verbul împodobi s-a format prin substituție de prefix, un alt verb, și anume verbul despodobi. Despodobi presupune acțiunea inversă lui împodobi, adică scoaterea podoabelor, îndepărtarea obiectului cu care se realizează acțiunea verbului de bază, prin urmare împodobi presupune acțiunea de punere a podoabelor. Acțiunea de despodobire nu poate exista dacă înainte nu a existat acțiunea de împodobire, deci despodobi este derivat de la verbul împodobi prin substituția prefixului în- cu prefixul des-.

despodobi <des- + împodobi

împodobi <în- + podoabă

Verbul despotmoli s-a format prin substituție de prefix de la verbul împotmoli. Acesta din urmă exprimă acțiunea de înțepenire în namol, nisip etc. Opusul său, verbul despotmoli exprimă acțiunea de a scoate ceva sau pe cineva din împotmolire. Prefixul în- exprimă valoarea de dobândire a unei însușiri asemănătoare cu cea a temei care stă la bază, prin urmare despodobi exprimă acțiunea inversă lui împotmoli.

împotmoli <în- + potmol + sufixul verbal -i

despotmoli <des- + împotmoli

Verbul împovăra a format prin substituție de prefix, derivatul despovăra. Acesta reflectă acțiunea de ușurare a cuiva, de luare a poverii, adică acțiunea inversă exprimată de verbul împovăra „a pune o povară, a îngreuna pe cineva etc. ”. Pentru a exista acțiunea de despovărare trebuie mai întâi să existe acțiunea de împovărare.

despovăra <des- + împovăra

De la împroprietări <în- + proprietar + sufixul verbal -i s-a format prin substituție de prefix, verbul despropietări, acesta dintâi are sensul de a atribui drepturi de proprietate asupra unei locuințe sau teren, iar opusul său presupune acțiunea inversă verbului de bază, adică a lua dreptul de proprietate cuiva.

desproprietări <des- + împroprietări

împroprietări <în- + proprietar + sufixul verbal -i.

Asemenea verbelor analizate mai sus și verbele destărnița, destroieni, destruna, desțeleni, deszăpezi, deșeua, deșuruba, dezbăiera, dezbrobodi, dezbumba, dezdoi, dezgropa, deznoDA descleia, s-au format prin substituție prefixului în- cu prefixul des- de la verbele întărnița, întroieni, înstruna, înțeleni, înzăpezi, înșeua, înșuruba, înbrobodi, îmbumba, îndoi, îngropa, înnoDA încleia. Acesta din urmă exprimă acțiunea inversă celei a verbului de bază sau anularea acțiunii verbului de bază.

De asemenea și verbele desprejmui, desvălui și desvinui s-au format prin substituție de prefix de la un derivat parasintetic: împrejmui, învălui și învinui. De la derivatul parasintetic împrejmui <în- + preajma + -ui s-a format prin substituție de prefix, verbul desprejmui. Acesta din urmă exprimă acțiunea inversă verbului de la care s-a format: a scoate din împrejmuire, a desființa împrejmuirea unui loc etc. Verbul desvălui <des- + val + -ui, are ca sens acțiunea de a da la iveală, a face cunoscut, a divulga, a destăinui etc, iar opusul său învălui<în- + val + -ui presupune acțiunea inversă a verbului derivat.

Ultimul verb încadrat în această categorie a parasinteticelor formate prin substituție de prefix este verbul desvinui <des- + vină + -ui. Acesta s-a format de la derivatul parasintetic învinui <în- + vină + -ui și presupune acțiunea de desvinovățire. Pentru a putea exista acțiunea de desvinuire trebuie să fi existat în prealabil acțiunea de învinuire.

împrejmui <în- + preajmă + sufixul-ui, despejmui <des- + împrejmui.

învălui <în + val + -ui, dezvălui <des – + învălui.

învinui <în- + vină+ sufixul-ui, dezvinui <des- + învinui.

Ca și în cazul lui în-, prefixul între-, cu variantă vocalică într-, se delimitează de prepoziția între, aceasta din urmă alcătuind cuvinte compuse, inclusiv compuse parasintetice.

Derivatele cu între- sunt: verbe, analizabile în raport cu un verb: întreciocni, întredeschide, întrepătrunde, întreprinde, întrerupe, întretăia, întrețese, întreținea, întrevedea, întrevorbi, întrezări etc. sau substantive, analizabile în raport cu un substantiv: întrajutora, întrecleti etc.

Prefixul între- poate indica: reciprocitatea (întretăia, întrețese, întreciocni etc. ), îndeplinirea aproximativă a unei acțiuni pe jumătate (întredeschide, întrevedea, întrevorbi, întrezări etc. ) întreruperea unei acțiuni (întrerupe) ori intervalul spațial sau temporal dintre două obiecte sau momente.

Prefixul între- este unul neologic la baza lui stând lat. inter-. Prefixul latinesc a fost moștenit și în franceză, iar mai rar, și în alte limbi. Atât fr. entre- (corespondent al rom. antre-), cât și lat. inter- au fost calchiate în limba română prin între-, sub influența propoziției între. Se pare că prefixul între- manifestă o preferință pentru teme moștenite ca în cazul lui întretăia, întrevedea, întreciocni etc.

Prefixul întru- provine din prepoziția omonimă întru-, care este moștenită din lat. intro „înăuntru” intră în alcătuirea unor derivate ca: întrarginta, întrauri, iar prepoziția întru, în alcătuirea unor cuvinte compuse parasintetice: întrapora, întroloca, întropărta, întruchipa, întruni. După DA formarea unor derivate cu prefixul întru- se datorează unor cauze de ordin fonetic pentru verbe ca întraripa – înaripa, întrarginta – înarginta, întrarma – înarma etc., iar temele derivatelor cu acest prefix sunt moștenite în română din limba latină.

6. Considerații finale

6. 1. Concluzii

1. Vocabularul sau lexicul este compartimentul cel mai instabil și mai deschis al unei limbi. El a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, determinate de mai mulți factori lingvistici și extralingvistici și oglindite nemijlocit în sporirea inventarului de fapte lexicale.

2. O parte dintre unitățile care apar la un moment dat într-o limbă se justifică și prin mecanisme sau procedee interne de formare a cuvintelor, cum sunt: derivarea compunerea și conversiunea și având fiecare mai multe tipuri și subtipuri extrem de importante și foarte interesante ca obiect de studiu.

Unul dintre aceste subtipuri este reprezentat în limba română, spre exemplu, de compunerea și derivarea parasintetică.

3. În ceea ce privește conceptul parasintetic, în unele dicționare românești, dar și străine se constată fie absența lui, fie definirea sa ca derivare progresivă realizată prin atașarea simultană sau suucesivă a unui prefix și a unui sufix lexico-gramatical la un radical sau la o temă. Din păcate, au existat și mai există încă lucrări lexicografice generale sau de terminologie lingvistică în care nu este înțeleasă foarte bine natura acestui concept, fiindcă numai așa se explică faptul că în paginile lor nu se vorbește despre o condiție fundamentală, și anume despre simultaneitate ca principală trăsătură a formării unui derivat parasintetic. Această condiție fie este omisă, fie este menționată, dar într-un raport de tip disjunctiv cu succesivitatea. Există însă, din fericire, un număr mult mai mare de lucrări de specialitate prestigioase în care natura acestui concept a fost înțeleasă foarte bine.

4. Sfera noastră de analiză s-a raportat de aceea exclusiv la derivatele parasintetice în producerea cărora se respectă condiția simultaneității, fiind eliminată din definiția sintagmei derivat parasintetic și, implicit, din analiza faptelor de limbă care o exemplifică, obținerea unui derivat cu prefix și cu sufix care nu au fost atașate simultan la o bază derivativă.

Având în vedere faptul că această concepție a stat la baza întregii lucrări, nu am luat prin urmare în calcul derivatele care au fost create în etape, prin atașarea succesivă a unor elemente derivative, ci numai pe acelea la care atașarea unui prefix și a unui sufix s-a realizat simultan.

5. Atât locul derivării parasintetice în ansamblul tipurilor de derivare, cât și locul compunerii parasintetice în ansamblul tipurilor de compunere este unul foarte important, ele implicând asocierea mai multor procedee definitorii pentru celelalte tipuri și subtipuri. Astfel, derivatele parasintetice presupun deopotrivă participarea simultană a derivării cu prefixe și cu sufixe, iar compunerea parasintetică implică atât compunerea, cât și derivarea cu sufixe în producerea unor formații diverse sub raport semantic și gramatical.

6. Pe baza criteriului gramatical, compusele parasintetice se pot clasifica în trei categorii: substantive compuse parasintetice, adjective compuse parasintetice și verbe compuse parasintetice. Alte criterii de clasificare a lor vizează originea, vechimea, răspândirea și raportarea la normă.

Cele mai multe compuse parasintetice s-au format pe teren românesc, așa cum sunt, de exemplu, și capîntortură, albaiulian, dedulci, întreochea, înlătura etc., iar altele sunt rezultatul unor împrumuturi și calcuri, în special neologice, mai cu seamă latino-romanice: mărinimie și mărinimos, julesvernian, anatolfrancian, costarican, sanmarinez, sanfranciscan, new-yorkez, neozeelandez etc. Clasificate mai departe în funcție de criteriul vechimii, ele au condus la identificarea de formații parasintetice învechite, precum întreochea, întroloca, întropărta, pefuga, dar și a unora actuale, existente încă în uz: îngenunchea, înlătura, întruchipa, mulțumi etc. Altele sunt fie populare sau regionale, ca de exemplu substantivele compuse parasintetice capîntortură, codobatură, mânăștergură, fie creații culte, savante, cum sunt, printre altele, binescriință, binesunânță, nas-ștergău, gât-legău etc., care nu s-au menținut în uz.

Criteriul normativ ne-a indicat existența unor oscilații în ortografierea unor formații parasintetice create în interiorul limbii române ca băimărean, sătmărean, notate greșit și cu cratimă, în maniera băi-mărean, respectiv săt-mărean, precum și în privința scrierii unor adjective compuse parasintetice neologice ca julesvernian sub forma julvernian, neconformă cu grafia numelui scriitorului francez de la care s-a format.

7. Cu ajutorul materialului lexical excerptat din DA/DLR și analizat etimologic prin raportare la DEX2, iar acolo unde a fost cazul, și la alte lucrări lexicografice mai vechi ori mai recente, s-a demonstat că rezultatul procedeului derivării parasintetice și al compunerii parasintetice poate fi găsit în limba română în cele mai importante etape din evoluția ei, atât în perioada veche, cât și în cea actuală, atât la nivelul vorbirii populare sau regionale, cât și în româna cultă, savantă.

8. Mai mult, punctul de plecare în formarea unor derivate și compuse parasintetice se află de fapt în limba latină, confirmând încă o dată ipoteza că româna continuă ca limbă de tip derivativ o situație preexistentă și că inventarul de fapte create sau împrumutate ori calchiate de-a lungul evoluției sale istorice a lărgit și a diversificat continuu clasele de unități lexicale parasintetice.

9. Procedeul de formare a parasinteticelor este unul de tip special, de aceea și dificil de delimitat în diacronie, din moment ce combinarea a două elemente afixale este rezultatul unui proces de gramaticalizare care acționează la baza fiecăruia dintre cele două elemente considerate în mod independent, iar ceea ce rezultă sunt niște funcții parțial diferite de cele apărute în procesul formării parasintetice, spre exemplu funcția delocutivă a prefixului în-.

10. Cercetarea a dovedit, în esență, marea diversitate a derivatelor și compuselor parasintetice din limba română veche și contemporană, confirmând astfel productivitatea celor două procedee mixte de formare a cuvintelor care au făcut obiectul lucrării noastre: derivarea și compunerea parasintetică.

6. 2. Limite

La sfârșitul cercetării întreprinse, considerăm că două limite sunt de menționat în ceea ce privește atingerea obiectivelor fixate la începutul lucrării.

Prima se leagă de imposibilitatea urmăririi accepției care se acordă conceptului parasintetic în lucrări lexicografice și de specialitate scrise în alte limbi decât franceza, engleza și italiana, de exemplu în germană sau în rusă, din cauza necunoașterii acestor două limbi de circulație internațională.

O altă limită se raportează la examinarea unui număr mai redus de dicționare în scopul analizei indicațiilor etimologice existente aici pentru faptele de limbă supuse investigației. În ciuda acestui fapt, ne exprimăm speranța că etimologiile propuse de noi pentru o serie de formații parasintetice – derivate și compuse – discutate în lucrare vor continua să fie valabile.

6. 3. Perspective

Complexitatea și productivitatea unor asemenea procedee sui-generis de formare a cuvintelor fac ca investigarea claselor de unități lexicale parasintetice să nu se oprească aici și să continue nu numai prin completarea surselor utilizate de noi cu aducerea în discuție a unor lucrări scrise în limbi străine mai puțin cunoscute, ci și prin folosirea mai aprofundată a informațiilor care se află pe internet. Acestuia din urmă nu i-am dat o importanță prea mare în cercetarea noastră, preferând sursele bibliografice în detrimentul celor site-ografice.

În plus, fiecare categorie sau subcategorie delimitată în lucrare, indiferent de procedeul generic în care se încadrează – derivarea sau compunerea parasintetică – sau de unul sau altul dintre criteriile de clasificare aplicate ulterior: etimologic, istoric, geografic, normativ, ar putea să constituie în viitorul mai mult ori mai puțin îndepărtat puncte de plecare în elaborarea altor studii de caz individuale, autonome. Acestea sunt menite, la rândul lor, să surprindă aceeași bogăție și diversitate a formațiilor parasintetice din limba română, așa cum o dovedesc și cele două studii de caz incluse în penultimul capitol din lucrarea noastră.

SIGLE și ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

CADE = I.-A. Candrea – Gh. Adamescu, Dicționarul enciclopedic ilustrat, București, Editura ,,Cartea românească”, 1926–1931;

CDER = Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române. Ediție îngrijită de

Tudora Sandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, Editura Saeculum, I.O., București,

2001. Prima ediție, Diccionario Etimologico Rumano. Biblioteca Filologica, Universidad de

la Laguna, Tenerife, 1958–1966.

CONCISE OXFORD = Concise Oxford English Dictionary, Luxury Edition, edited by Angus Stevenson, Maurice Waite, Oxford University Press, New York, 2011, accesat de pe http://books.google.ro/books?id=sYScAQAAQBAJ&lpg=PR17&dq=concise%20oxford%20english%20dictionary&hl=ro&pg=PA1040#v=onepage&q&f=false/ în data de 6 iunie 2014, la ora 16:00.

DA – Dicționarul limbii române, Tom. VI (F – I/Î) București, 2010, Editura Academiei.

DCR2 – Florica Dimitrescu, Dicționar de cuvinte recente, ediția a II-a, București, Editura ,,Logos”, 1997;

DEI – Lăcrămioara Chihaia, Lucia Cifor, Alina Cibanu, Mircea Ciubotaru, Doina Corbeț, Eugenia Dima, Cristina Florescu, Maria Teodorovici, Constantin Teodorovici, Dicționar enciclopedic ilustrat: DEI, prefață: Mioara Avram, București, Editura Cartier, 1999;

DER – Dicționar enciclopedic român (vol. I–IV), București, Editura Politică, 1962–1966;

DEX2 – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, București, Editura ,,Univers Enciclopedic”, 1996;

DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române (Coordonator științific: Eugenia Dima), Chișinău, Arc și Gunivas, 2007;

DGLF = Hatzfeld, Adolphe, Darmesteter, Arsène, Thomas, Antoine, Dictionnaire général de la langue Française du commencement du XVIIe siècle à nos jours : précédé d'un traité de la formation de la langue, vol. II (G–Z), Paris, Ch. Delagrave, 1926, accesat de pe site-ul http://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb40100454p/ în data de 6 iunie 2014, la ora 12:15.

DGLR – Vasile Breban, Dicționar general al limbii române, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987.

DLR – Dicționarul limbii române. Tomul VIII, Litera P, Partea I, Serie nouă. București, Editura Academiei, 1965.

DLRC = Vasile Breban, Dictionar al limbii române contemporane, București, Editura Știintifica si Enciclopedică, 1980

DLRLC = Dicționarul limbii române literare contemporane, vol. I–IV, București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955–1957;

DLRM = Dicționarul limbii române moderne, București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1958;

DN2 = Florin Marcu și Constant Maneca, Dicționar de neologisme, ediția a doua, revizuită și adăugită, București, Editura Științifică, 1966;

DN3 = Florin Marcu și Constant Maneca, Dicționar de neologisme, ediția a treia, București, Editura Academiei, 1978;

DOOM = Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (Redactor responsabil: Mioara Avram), București, Editura Academiei, 1982;

DOOM2 = Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, (Coordonator: Ioana Vintilă-Rădulescu). Ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005;

DR = Dacoromania. Buletinul Muzeului limbei române condus de Sextil Pușcariu, Cluj, 1920-1948;

DSL2 = Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călărașu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană-Dindelegan, Dicționar general de științe ale limbajului, ediția a II-a, București, Editura Nemira, 2001;

FCLR I = Fulvia Ciobanu și Finuța Hasan, Formarea cuvintelor în limba română, vol. I. Compunerea, București, Editura Academiei, 1970;

FCLR II = Formarea cuvintelor în limba română, vol. al II-lea, Prefixele (redactori responsabili: Al. Graur și Mioara Avram), București, Editura Academiei, 1978;

FLI = Zsuzsuanna Fragyal, Douglas Kibbe, Frederic Jekins, 2006, A French Linguistic Introduction, Cambrige, Cambrige University Press, accesat de pe site-ul http://books.google.ro/books/about/French.html?id=4yTA6SvGuekC&redir_esc=y/, în data de 6 iunie 2014, la ora 17:40.

HERITAGE = Anne H. Soukhanov, The American Heritage Dictionary of the English Language, 3rd edition, Boston, Houghton Mifflin, 1994;

LAROUSSE = Le Petit Larousse (en couleurs), Nouvelle édition, Paris, 1995;

LEXIS = Lexis. Dictionnaire de la langue française (Direction de Jean Dubois), Paris, Librairie Larousse, 1975;

LITTRÉ1 = Littré, Émile (1801-1881), Dictionnaire de la langue française : supplément… / par Marcel Devic, vol.1 (IV-375-85 p.); Paris, 1886, Hachette, accesat de pe site-ul http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k5406583t/ în data de 6 iunie 2014, la ora 14:30.

MDA= Micul dictionar academic, Academia Româna, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 2002.

MERRIAM-WEBSTER = Merriam-Webster.com. Merriam-Webster, n.d. Web, accesat de pe site-ul http://www.merriam-webster.com/dictionary/ în data de 13 mai 2014, la ora 12:30.

NDN = Florin Marcu, Constantin Maneca, Noul dicționar de neologisme, ediția a III-a, București, Editura Academiei Republicii Socialiste, 1978;

NDULR = Lazăr Șăineanu, Dicționar universal al limbii române. Vocabular general (vol. I-V). Ediție revăzută și adăugită de Alexandru Dobrescu, Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu și Victoria Zăstoiu, Iași, Mydo-Center, 1995–1996;

NEVEU = Franck Neveu, Dictionnaire des sciences du langage, 2e édition revue et argumentée, Paris, Armand Collin, 2011.

OXFORD = Oxford Dictionaries. Oxford University Press, n.d. Web, accesat de pe site-ul http://www.oxforddictionaries.com/ în data de 13 mai 2014, la ora 11:45.

ROBERT = Le Nouveau Petit Robert. Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, Paris, 2007;

SCL = Studii și cecetări lingvistice, V, Institutul de Lingvistică, București, nr. III-IV din 1954;

SDLR = August Scriban, Dicționaru limbii românești, Iași, 1939;

SMFC = Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, vol. I (1959), vol. al II-lea (1960), vol. al III-lea (1962), vol. al IV-lea (1967), vol. al V-lea (1969) și vol. al VI-lea (1972), București, Editura Academiei;

SWFLC = José Luis Cifuentes Honrubia, Susana Rodríguez Rosique, 2011, Spanish Word Formation and Lexical Creation, Amsterdam/Philadelphia, John Benjamins Publising, accesat de pe site-ul http://books.google.ro/books?id=-02Szsnfo78C&lpg=PP1&dq=spanish%20word%20formation&hl=ro&pg=PP1#v=onepage&q=spanish%20word%20formation&f=false, în data de 10 iunie 2014, la ora 14:00.

TDRG = H. Tiktin, Dicționar român-german (Rumänisch-deutsches Wörterbuch), vol. II, București, 1911.

Bibliografie selectivă

Asan, Finuța, 1965, „Formații parasintetice în limba română”, în LR, XVI, nr.1 din 1965, p.87–97.

Bidu-Vrânceanu Angela, Forăscu, Narcisa, 1985, Limba română contemporană: vocabularul, ediția a II-a revizuită și adăugită, București, Editura Didactică și Pedagogică.

Bogdan Oprea, Helga, 2011, Relatinizarea limbii române, București, Editura Universității din București.

Booij, Geert, Christian Lehmann, Joachim Mugdan, 2000, Morphologie: ein internationales Handbuch zur Flexion und Wortbildung/Morphology: an international handbook on inflection and word-formation, vol. II, Berlin, Gruyter, cap. 32.2. Parasynthesis, p. 1706, accesat de pe site-ul http://books.google.ro/books?id=wqikmIpNjjYC&lpg=PP1&dq=Morphologie%3A%20ein%20internationales%20Handbuch%20zur%20Flexion%20und%20Wortbildung%2FMorphology%3A&hl=ro&pg=PP1#v=onepage&q=Morphologie:%20ein%20internationales%20Handbuch%20zur%20Flexion%20und%20Wortbildung/Morphology:&f=false/ în data de 6 iunie 2014, la ora 17:00.

Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, 1980, Mic dicționar de terminologie lingivstică, București, Editura Albatros.

Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, 1998, Dicționar de termeni lingvistici, București, Editura Teora.

Coteanu, Ion, 2007, Formarea cuvintelor în limba română, București, EUB.

Crocco Galèas, Grazia, Iacobini, Claudio, 1993, „Parasintesi e doppio stadio derivativo nella formazione verbale del latino”, în Archivio glottologico italiano, 78, pp. 167–199, accesat de pe site-ul http://catalog.hathitrust.org/Record/000676284/, în data de 11 iunie 2014, la ora 22:45.

Darmesteter, Arsène, 1874, Traité de la formation des mots composés dans la langue française comparée aux autres langues romanes et au latin, Paris.

Dimitrescu, Florica, 1958, Locuțiunile verbale în limba română, București, Editura Academiei, p. 154.

Drăganu, Nicolae, 1906, A román szóösszetétel, Bistrița. Pentru citate s-a folosit traducerea realizată de Maria Kiraly și Gabriela Ekes-Grün, publicată la Editua Amphora, Timișoara, 1998.

Drincu, Sergiu, 1999, Compunerea și prefixarea: repere teoretice în lingvistica româneasca, Timișoara, Amphora.

Dubois, Jean, Mathée Giacomo, Louis Guespin, Christiane Marcellesi, Jean-Baptise Marcellesi, Jean-Pierre Mével, 1994, Dictionnaire de linguistique et des sciences du langage (sous la direction de Jean Dubois), Paris, Larousse.

Dumistrăcel, Stelian, 1980, Lexic românesc. Cuvinte. Metafore. Expresii, București, Editura științifică și Enciclopedică, p. 121–245.

Dumitru, Nica, 1963, Locuțiunile substantivale în limba română, în LR, XII, nr. 5, p. 514–526.

Elliott, A.M., „Verbal Parasynthetics in -A in the Romance Languages”, în The American Journal of Philology 5, 1894, pp. 186–199, acesat de pe site-ul https://archive.org/details/jstor-287495 , în data de 1 iunie 2014, la ora 13:25.

Fischer, I., 1954, „Unele probleme ale formării cuvintelor în limba română”, în SCL V, nr.3–4 din 1954, p. 293–310.

Fischer, I., 1985, Latina dunăreană, București, Editura Științifică și Enciclopedică.

Graur, Alexandru (coord.), Introducere în lingvistică, București, Editura științifică, 1965, p. 134–135.

Groza, Liviu, 2004, Elemente de lexicologie, Bucuresti, Editura Humanitas Educational.

Hristea 1968 = Theodor Hristea, Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, București, Editura Științifică;

Hristea 1984a = Theodor Hristea (coord.), Sinteze de limba română (ediția a treia, revăzută și din nou îmbogățită), București, Editura „Albatros”;

Iacobini, Claudio, 2004, „Parasintesi”, în La formazione delle parole in italiano, edited by Grossmann, Maria, Rainer, Franz, DE GRUYTER, pp. 165–189, accesat de pe site-ul http://books.google.ro/books?id=ITchAAAAQBAJ&lpg=PR1&hl=ro&pg=PR1#v=onepage&q&f=false/ în data de 10 iunie 2014, la ora 14:00.

Iacobini, Claudio, 2011, „Parasintetici”, în Enciclopedia dell'Italiano, accesat de pe site-ul http://www.treccani.it/enciclopedia/parasintetici_(Enciclopedia_dell'Italiano)/, în data de 11 iunie 2014, la ora 16:00.

Iordan, Iorgu, 1956, Limba română contemporană (ediția a II-a), București, Editura Ministerului Învățământului.

Saramandu Nicolae, Manuela Nevaci, Carmen Ioana Radu, Lucrările Primului Simpozion Internațional de Lingvistică, (București 13–14 noiembrie 2007), Editura Universității din București, 2008;

Saramandu, Nicolae, Manuela Nevaci, Carmen Ioana Radu (eds.), 2009 Lucrările celui de al Doilea Simpozion Internațional de Lingvistică, (București 28–29 noiembrie 2008), Editura Universității din București,;

Malkiel, Yakov, 1966, ,,Genetic Analysis of Word Formation”, în Current Trends in Linguistics, vol. III, editată de Thomas A. Sebeok, Paris.

Moroianu, Cristian, 1999, Omonimia în sfera lexicului, în „Limbă și literatură”, Anul XLIV, vol. II, p. 31–32.

Moroianu, Cristian, 2005, Dublete și triplete etimologice în limba română, București, Editura Universității din București.

Neveu, Franck, 2011, Dictionnaire des sciences du langage, 2e édition revue et argumentée, Paris, Armand Collin.

Pană Dindelegan, Gabriela, 2013, The Grammar of Romanian, Oxford, Oxford University Press, accesată de pe site-ul http://books.google.ro/books?id=DlrPPUCQmk4C&lpg=PP1&dq=the%20grammar%20of%20romanian&hl=ro&pg=PP1#v=onepage&q=the%20grammar%20of%20romanian&f=false/ în data de 6 iunie 2014, la ora 16:30.

Penna, Jesus, 1991, La palabra: estructura y procesos morfológicos, accesat de pe site-ul http://dspace.usc.es/bitstream/10347/3151/1/pg_071-130_verba18.pdf, în data de 6 iunie 2014 10:15.

Popescu, Magdalena, 1960, Nume de locuitori derivate de la teme străine, în Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, vol. al II-lea, București, Editura Academiei Republicii Populare Romane, p. 214–224.

Popescu-Marin, Magdalena (coord.), 2007, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea, București, Editura Academiei Române.

Pușcariu, Sexitl, 1924–1926, ,,cerca; chercui; tierc; certat; cheșmeci; colări; arom. ciupare; alb. k’ipare; fluștura; galfăd; încura; înțesa; cheotoare; înfiripa (înciripa); închelba (închelbăra), chelbe (chelbos); laie-bucălaie; licări; licuriciu”, în Dacoromania IV, partea 2 din 1924–1926, p. 671–738.

Reinheimer-Rîpeanu, Sanda, 1974, Les dérivés parasynthétiques dans les langues romanes: Roumain, italien, français, espagnol, The Hague, Paris: Mouton.

Stoichițoiu-Ichim, Adriana, 2001, Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influențe, creativitate, București;

Stoichițoiu-Ichim, Adriana 2006a, Creativitate lexicală în limba română actuală, București, Editura Universității din București;

Șuteu, Flora, 1960, „Prefixul în-/in-/”, în SMFC, vol. al II-lea, p. 37-65.

Trask, Robert Lawerance, 1993, A dictionary of Gramatical Terms in Linguistics, New York: Routledge, Psihologie Press, accesat de pe site-ul http://books.google.ro/books?id=AMoqjJkP8KkC&lpg=PP1&dq=robert%20trask&hl=ro&pg=PP1#v=onepage&q=robert%20trask&f=false/ în data de 6 iunie 2014, la ora 16:15.

Sitologie

http://dexonline.ro/definitie/frazeologie, consultat în 19 aprilie 2013, ora 16:00.

http://www.scribd.com/doc/34003207/Nume-de-locuitori, consultat în data de 25 aprilie, la ora 14:45.

SIGLE și ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

CADE = I.-A. Candrea – Gh. Adamescu, Dicționarul enciclopedic ilustrat, București, Editura ,,Cartea românească”, 1926–1931;

CDER = Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române. Ediție îngrijită de

Tudora Sandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, Editura Saeculum, I.O., București,

2001. Prima ediție, Diccionario Etimologico Rumano. Biblioteca Filologica, Universidad de

la Laguna, Tenerife, 1958–1966.

CONCISE OXFORD = Concise Oxford English Dictionary, Luxury Edition, edited by Angus Stevenson, Maurice Waite, Oxford University Press, New York, 2011, accesat de pe http://books.google.ro/books?id=sYScAQAAQBAJ&lpg=PR17&dq=concise%20oxford%20english%20dictionary&hl=ro&pg=PA1040#v=onepage&q&f=false/ în data de 6 iunie 2014, la ora 16:00.

DA – Dicționarul limbii române, Tom. VI (F – I/Î) București, 2010, Editura Academiei.

DCR2 – Florica Dimitrescu, Dicționar de cuvinte recente, ediția a II-a, București, Editura ,,Logos”, 1997;

DEI – Lăcrămioara Chihaia, Lucia Cifor, Alina Cibanu, Mircea Ciubotaru, Doina Corbeț, Eugenia Dima, Cristina Florescu, Maria Teodorovici, Constantin Teodorovici, Dicționar enciclopedic ilustrat: DEI, prefață: Mioara Avram, București, Editura Cartier, 1999;

DER – Dicționar enciclopedic român (vol. I–IV), București, Editura Politică, 1962–1966;

DEX2 – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, București, Editura ,,Univers Enciclopedic”, 1996;

DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române (Coordonator științific: Eugenia Dima), Chișinău, Arc și Gunivas, 2007;

DGLF = Hatzfeld, Adolphe, Darmesteter, Arsène, Thomas, Antoine, Dictionnaire général de la langue Française du commencement du XVIIe siècle à nos jours : précédé d'un traité de la formation de la langue, vol. II (G–Z), Paris, Ch. Delagrave, 1926, accesat de pe site-ul http://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb40100454p/ în data de 6 iunie 2014, la ora 12:15.

DGLR – Vasile Breban, Dicționar general al limbii române, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987.

DLR – Dicționarul limbii române. Tomul VIII, Litera P, Partea I, Serie nouă. București, Editura Academiei, 1965.

DLRC = Vasile Breban, Dictionar al limbii române contemporane, București, Editura Știintifica si Enciclopedică, 1980

DLRLC = Dicționarul limbii române literare contemporane, vol. I–IV, București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1955–1957;

DLRM = Dicționarul limbii române moderne, București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1958;

DN2 = Florin Marcu și Constant Maneca, Dicționar de neologisme, ediția a doua, revizuită și adăugită, București, Editura Științifică, 1966;

DN3 = Florin Marcu și Constant Maneca, Dicționar de neologisme, ediția a treia, București, Editura Academiei, 1978;

DOOM = Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (Redactor responsabil: Mioara Avram), București, Editura Academiei, 1982;

DOOM2 = Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, (Coordonator: Ioana Vintilă-Rădulescu). Ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005;

DR = Dacoromania. Buletinul Muzeului limbei române condus de Sextil Pușcariu, Cluj, 1920-1948;

DSL2 = Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călărașu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană-Dindelegan, Dicționar general de științe ale limbajului, ediția a II-a, București, Editura Nemira, 2001;

FCLR I = Fulvia Ciobanu și Finuța Hasan, Formarea cuvintelor în limba română, vol. I. Compunerea, București, Editura Academiei, 1970;

FCLR II = Formarea cuvintelor în limba română, vol. al II-lea, Prefixele (redactori responsabili: Al. Graur și Mioara Avram), București, Editura Academiei, 1978;

FLI = Zsuzsuanna Fragyal, Douglas Kibbe, Frederic Jekins, 2006, A French Linguistic Introduction, Cambrige, Cambrige University Press, accesat de pe site-ul http://books.google.ro/books/about/French.html?id=4yTA6SvGuekC&redir_esc=y/, în data de 6 iunie 2014, la ora 17:40.

HERITAGE = Anne H. Soukhanov, The American Heritage Dictionary of the English Language, 3rd edition, Boston, Houghton Mifflin, 1994;

LAROUSSE = Le Petit Larousse (en couleurs), Nouvelle édition, Paris, 1995;

LEXIS = Lexis. Dictionnaire de la langue française (Direction de Jean Dubois), Paris, Librairie Larousse, 1975;

LITTRÉ1 = Littré, Émile (1801-1881), Dictionnaire de la langue française : supplément… / par Marcel Devic, vol.1 (IV-375-85 p.); Paris, 1886, Hachette, accesat de pe site-ul http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k5406583t/ în data de 6 iunie 2014, la ora 14:30.

MDA= Micul dictionar academic, Academia Româna, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 2002.

MERRIAM-WEBSTER = Merriam-Webster.com. Merriam-Webster, n.d. Web, accesat de pe site-ul http://www.merriam-webster.com/dictionary/ în data de 13 mai 2014, la ora 12:30.

NDN = Florin Marcu, Constantin Maneca, Noul dicționar de neologisme, ediția a III-a, București, Editura Academiei Republicii Socialiste, 1978;

NDULR = Lazăr Șăineanu, Dicționar universal al limbii române. Vocabular general (vol. I-V). Ediție revăzută și adăugită de Alexandru Dobrescu, Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu și Victoria Zăstoiu, Iași, Mydo-Center, 1995–1996;

NEVEU = Franck Neveu, Dictionnaire des sciences du langage, 2e édition revue et argumentée, Paris, Armand Collin, 2011.

OXFORD = Oxford Dictionaries. Oxford University Press, n.d. Web, accesat de pe site-ul http://www.oxforddictionaries.com/ în data de 13 mai 2014, la ora 11:45.

ROBERT = Le Nouveau Petit Robert. Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, Paris, 2007;

SCL = Studii și cecetări lingvistice, V, Institutul de Lingvistică, București, nr. III-IV din 1954;

SDLR = August Scriban, Dicționaru limbii românești, Iași, 1939;

SMFC = Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, vol. I (1959), vol. al II-lea (1960), vol. al III-lea (1962), vol. al IV-lea (1967), vol. al V-lea (1969) și vol. al VI-lea (1972), București, Editura Academiei;

SWFLC = José Luis Cifuentes Honrubia, Susana Rodríguez Rosique, 2011, Spanish Word Formation and Lexical Creation, Amsterdam/Philadelphia, John Benjamins Publising, accesat de pe site-ul http://books.google.ro/books?id=-02Szsnfo78C&lpg=PP1&dq=spanish%20word%20formation&hl=ro&pg=PP1#v=onepage&q=spanish%20word%20formation&f=false, în data de 10 iunie 2014, la ora 14:00.

TDRG = H. Tiktin, Dicționar român-german (Rumänisch-deutsches Wörterbuch), vol. II, București, 1911.

Bibliografie selectivă

Asan, Finuța, 1965, „Formații parasintetice în limba română”, în LR, XVI, nr.1 din 1965, p.87–97.

Bidu-Vrânceanu Angela, Forăscu, Narcisa, 1985, Limba română contemporană: vocabularul, ediția a II-a revizuită și adăugită, București, Editura Didactică și Pedagogică.

Bogdan Oprea, Helga, 2011, Relatinizarea limbii române, București, Editura Universității din București.

Booij, Geert, Christian Lehmann, Joachim Mugdan, 2000, Morphologie: ein internationales Handbuch zur Flexion und Wortbildung/Morphology: an international handbook on inflection and word-formation, vol. II, Berlin, Gruyter, cap. 32.2. Parasynthesis, p. 1706, accesat de pe site-ul http://books.google.ro/books?id=wqikmIpNjjYC&lpg=PP1&dq=Morphologie%3A%20ein%20internationales%20Handbuch%20zur%20Flexion%20und%20Wortbildung%2FMorphology%3A&hl=ro&pg=PP1#v=onepage&q=Morphologie:%20ein%20internationales%20Handbuch%20zur%20Flexion%20und%20Wortbildung/Morphology:&f=false/ în data de 6 iunie 2014, la ora 17:00.

Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, 1980, Mic dicționar de terminologie lingivstică, București, Editura Albatros.

Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, 1998, Dicționar de termeni lingvistici, București, Editura Teora.

Coteanu, Ion, 2007, Formarea cuvintelor în limba română, București, EUB.

Crocco Galèas, Grazia, Iacobini, Claudio, 1993, „Parasintesi e doppio stadio derivativo nella formazione verbale del latino”, în Archivio glottologico italiano, 78, pp. 167–199, accesat de pe site-ul http://catalog.hathitrust.org/Record/000676284/, în data de 11 iunie 2014, la ora 22:45.

Darmesteter, Arsène, 1874, Traité de la formation des mots composés dans la langue française comparée aux autres langues romanes et au latin, Paris.

Dimitrescu, Florica, 1958, Locuțiunile verbale în limba română, București, Editura Academiei, p. 154.

Drăganu, Nicolae, 1906, A román szóösszetétel, Bistrița. Pentru citate s-a folosit traducerea realizată de Maria Kiraly și Gabriela Ekes-Grün, publicată la Editua Amphora, Timișoara, 1998.

Drincu, Sergiu, 1999, Compunerea și prefixarea: repere teoretice în lingvistica româneasca, Timișoara, Amphora.

Dubois, Jean, Mathée Giacomo, Louis Guespin, Christiane Marcellesi, Jean-Baptise Marcellesi, Jean-Pierre Mével, 1994, Dictionnaire de linguistique et des sciences du langage (sous la direction de Jean Dubois), Paris, Larousse.

Dumistrăcel, Stelian, 1980, Lexic românesc. Cuvinte. Metafore. Expresii, București, Editura științifică și Enciclopedică, p. 121–245.

Dumitru, Nica, 1963, Locuțiunile substantivale în limba română, în LR, XII, nr. 5, p. 514–526.

Elliott, A.M., „Verbal Parasynthetics in -A in the Romance Languages”, în The American Journal of Philology 5, 1894, pp. 186–199, acesat de pe site-ul https://archive.org/details/jstor-287495 , în data de 1 iunie 2014, la ora 13:25.

Fischer, I., 1954, „Unele probleme ale formării cuvintelor în limba română”, în SCL V, nr.3–4 din 1954, p. 293–310.

Fischer, I., 1985, Latina dunăreană, București, Editura Științifică și Enciclopedică.

Graur, Alexandru (coord.), Introducere în lingvistică, București, Editura științifică, 1965, p. 134–135.

Groza, Liviu, 2004, Elemente de lexicologie, Bucuresti, Editura Humanitas Educational.

Hristea 1968 = Theodor Hristea, Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, București, Editura Științifică;

Hristea 1984a = Theodor Hristea (coord.), Sinteze de limba română (ediția a treia, revăzută și din nou îmbogățită), București, Editura „Albatros”;

Iacobini, Claudio, 2004, „Parasintesi”, în La formazione delle parole in italiano, edited by Grossmann, Maria, Rainer, Franz, DE GRUYTER, pp. 165–189, accesat de pe site-ul http://books.google.ro/books?id=ITchAAAAQBAJ&lpg=PR1&hl=ro&pg=PR1#v=onepage&q&f=false/ în data de 10 iunie 2014, la ora 14:00.

Iacobini, Claudio, 2011, „Parasintetici”, în Enciclopedia dell'Italiano, accesat de pe site-ul http://www.treccani.it/enciclopedia/parasintetici_(Enciclopedia_dell'Italiano)/, în data de 11 iunie 2014, la ora 16:00.

Iordan, Iorgu, 1956, Limba română contemporană (ediția a II-a), București, Editura Ministerului Învățământului.

Saramandu Nicolae, Manuela Nevaci, Carmen Ioana Radu, Lucrările Primului Simpozion Internațional de Lingvistică, (București 13–14 noiembrie 2007), Editura Universității din București, 2008;

Saramandu, Nicolae, Manuela Nevaci, Carmen Ioana Radu (eds.), 2009 Lucrările celui de al Doilea Simpozion Internațional de Lingvistică, (București 28–29 noiembrie 2008), Editura Universității din București,;

Malkiel, Yakov, 1966, ,,Genetic Analysis of Word Formation”, în Current Trends in Linguistics, vol. III, editată de Thomas A. Sebeok, Paris.

Moroianu, Cristian, 1999, Omonimia în sfera lexicului, în „Limbă și literatură”, Anul XLIV, vol. II, p. 31–32.

Moroianu, Cristian, 2005, Dublete și triplete etimologice în limba română, București, Editura Universității din București.

Neveu, Franck, 2011, Dictionnaire des sciences du langage, 2e édition revue et argumentée, Paris, Armand Collin.

Pană Dindelegan, Gabriela, 2013, The Grammar of Romanian, Oxford, Oxford University Press, accesată de pe site-ul http://books.google.ro/books?id=DlrPPUCQmk4C&lpg=PP1&dq=the%20grammar%20of%20romanian&hl=ro&pg=PP1#v=onepage&q=the%20grammar%20of%20romanian&f=false/ în data de 6 iunie 2014, la ora 16:30.

Penna, Jesus, 1991, La palabra: estructura y procesos morfológicos, accesat de pe site-ul http://dspace.usc.es/bitstream/10347/3151/1/pg_071-130_verba18.pdf, în data de 6 iunie 2014 10:15.

Popescu, Magdalena, 1960, Nume de locuitori derivate de la teme străine, în Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, vol. al II-lea, București, Editura Academiei Republicii Populare Romane, p. 214–224.

Popescu-Marin, Magdalena (coord.), 2007, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea, București, Editura Academiei Române.

Pușcariu, Sexitl, 1924–1926, ,,cerca; chercui; tierc; certat; cheșmeci; colări; arom. ciupare; alb. k’ipare; fluștura; galfăd; încura; înțesa; cheotoare; înfiripa (înciripa); închelba (închelbăra), chelbe (chelbos); laie-bucălaie; licări; licuriciu”, în Dacoromania IV, partea 2 din 1924–1926, p. 671–738.

Reinheimer-Rîpeanu, Sanda, 1974, Les dérivés parasynthétiques dans les langues romanes: Roumain, italien, français, espagnol, The Hague, Paris: Mouton.

Stoichițoiu-Ichim, Adriana, 2001, Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influențe, creativitate, București;

Stoichițoiu-Ichim, Adriana 2006a, Creativitate lexicală în limba română actuală, București, Editura Universității din București;

Șuteu, Flora, 1960, „Prefixul în-/in-/”, în SMFC, vol. al II-lea, p. 37-65.

Trask, Robert Lawerance, 1993, A dictionary of Gramatical Terms in Linguistics, New York: Routledge, Psihologie Press, accesat de pe site-ul http://books.google.ro/books?id=AMoqjJkP8KkC&lpg=PP1&dq=robert%20trask&hl=ro&pg=PP1#v=onepage&q=robert%20trask&f=false/ în data de 6 iunie 2014, la ora 16:15.

Sitologie

http://dexonline.ro/definitie/frazeologie, consultat în 19 aprilie 2013, ora 16:00.

http://www.scribd.com/doc/34003207/Nume-de-locuitori, consultat în data de 25 aprilie, la ora 14:45.