Depresiunea Severinului Studiu Fizico Geografic

Depresiunea Severinului: Studiu fizico-geografic

1

Cuprins

1 Introducere

2 Capitolul 1. Asezare si limite

3 Capitolul 2. Alcatuirea geologica si evolutia paleogeografica

4 Capitolul 3. Relieful

3.1 Morfometria

3.2 Intrfluviile. Versantii. Luncile. Terase. Procesele eoliene

5 Capitolul 4 Clima

6 Capitolul 5 Apele

5.1 Raurile

5.2 Apele subterane

7 Capitolul 6 Vegetatia, fauna si solurile

8 Capitolul 7 Resursele natural

7.1 Resurse de suprafata

7.2 Resurse de subsol

9 Concluziile

10 Bibliografia

2

Introducerea

Lucrarea de fața sub denumirea de, “Depresiunea Severinului”-caracteristici fizico-geografice,se înscrie in seria de studii de geomorfologie a teritoriului țării noastre.

Realizarea unui studiu geomorfologic presupune cunoașterea, inventarierea și cartarea proceselor geomorfologice, stabilirea cauzelor declanșarii și metodelor de prevenire și combatere a proceselor geomorfologice actuale, abordarea unei astfel de problematici contribuie la evidențierea caracterului practic-aplicativ al geografiei in general și al geomorfologiei in special.(Nicula-Maria, 2011, p. 4)

Lucrarea a fost aleasă datorită regiunii dezvoltate și structurării ei bine din punct de vedere al factorilor fizico-geografici.

Una dintre cele mai importante trăsături ale Depresiuni Severinului este hidrografia datorită prezenței fluviului Dunărea fiind cunoscut ca cel de-al doilea fluviu din lume ca lungime.

Lucrarea de față este structurată in șapte capitole:

Primul capitol al lucrării poartă denumirea de “Așezare si limite”.

Cel de-al doilea capitol este considerat un scurt istoric despre alcătuirea geografcă și evoluția paleogeografică.

Al teri-lea capitol se referă la relieful depresiunii.Acesta este împartit in două subcapitole:

3.1Morfometria

3.2Interfluviile. Versanții. Lincile. Terasele. Procesele eoliene.

4) Capitolul patru este in strânsă legatură cu, clima depresiunii in funcție de temperatura, precipitațiile și vânturile.

5) Hidrografia sau capitolul cinci împărțit în două subcapitole cuprinzând:

5.1Râurile cele mai importante fiind Dunărea și Topolnița

5.2 Apele subterane

6) Cel de-al șaselea capitol intitulat “Vegetația. Fauna și Solurile “având o mare importanță pentru această regiune.

7) Capitolul șapte se referă la resursele naturale atât de suprafața căt și de subsol.

3

Lucrarea se încheie prin concluzii și bibliografie.

Termenul de, depresiune comform Dicționorului explicative din 2009 provine din linba latina, de la, latinescul depression care se definește printr-o formă de relief negativă situată la un nivel mai jos decat regiunile inconjurătoare.

Numele de “Severin“este foarte vechi în Europa, presupunându-se că a fost adus din Asia în timpul celților. Rădacina acestui cuvânt este slav și înseamna deal, munte.

Numele de, Depresiunea Severinului poate avea trei origini:

Una latină asociată împăratului Septimius Severius.

Una slavă tradusă prin cuvântul “din nou“ sau “nordic“.

Una religioasă asociată sfântului Severin de Noricum. (Valcea Cristiana, 2011, p.7)

Atestarea ca regiune bine delimitată a depresiuni Severinului începe odată cu anul 1233.La începutul anului 1247 Tara Severinului, așa cum era cunoscută în acea vreme, este înscrisă în Diploma Cavalerilor Ioaniți. Datorită ocupațiilor străine precum:

Imperiul Austro-Ungar

Imperiul Otoman

Dominația Bulgară, toate acestea au dus la modificarea și restrângerea teritoriului, prezentându-se astăzi ca u teritoriu restrâns dar foarte bine individualizat.

Studiul geomorfologic a fost realizat în cadrul Depresiuni Severinului, pentru elaborarea acestei lucrări am apelat la o serie lungă de material bibliografice asupra Câmpiei Olteniei cât și asupra Piemontului Bălăciței. În elaborarea lucrării am folosit și o gamă de metode precum:

Metoda analizei

Metoda descrierii

Metoda sintezei.

4

Capitalul 1

Așezare și limite

Depresiunea Severinului este așezată în sud-vestul țării noastre, la contactul dintre Podișul Mehedinți și Piemontul Strehaiei de unde și denumirea de, depresiune de contact. Depresiunea este așezată pe malul stâng al Dunării.

Fig.1.1 Așezarea Depresiunii Severin

Ahttps://www.google.ro/search?q=depresiunea+severin&es_sm=122&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=x6cRVcCqA8HqUPmiguAO&ved=0CAgQ_AUoAg&biw=1366&bih=667#tbm=isch&q=depresiunea+severin+localizare&imgdii=Vy0P4MQlx71aVM%3A%3BPBgq2xKkK7ku3M%3BVy0P4MQlx71aVM%3A&imgrc=

Limita nordică Este una precisă fiind împărțită între jumătate din Subcarpații Getici. Limita

nordică este alcătuită

5

din depozite torențiale. Limita depresiuni este una largă și se poate urmării în lungul versanților

Specifice depresiuni sunt suprafețele înalte de eroziune. Elementul care dă nota definitorie depresiuni este cu exactitate cel morphologic. Diferența de altitudine a celor două unități

vecine(Podișul Mehedinți și Piemontul Strehaiei) este una foarte clară ea datorându-se în primul

rând Dunării unde eroziunea este prezentă în partea estică a depresiuni.

Limita sudica

Limita sudică a depresiuni este bine conturată datorită prezenței Dunării aceasta aflându-se p malul stâng. Malul drept al Dunării este unul prelung spre deosebire de cel stâng care este unul abrupt.

Valea asimetrică a Dunării sunt alcătuite din loess și nisipuri dar și argile dar și depozite din pleistocen.

Limita sudică a Depresiuni Severinului data de Dunăre devine hotarul de trecere a românilor către Serbia și Muntenegru. Eroziunea și acumulările de sedimente in parte de sud a depresiuni este cea mai coborâtă datorită prezenței Dunării.

Prezența levantinului pe cele două maluri ale Dunării cât și dezvoltarea teraselor duce la o puternică asimetrie a văii Dunării datorită unor factori precum eroziunea puternică dar și tectonic.

Limita de vest

Limita vestică este data de Podisul Mehedinți in totalitate această parte prezintă depozite sarmatice, Pliocene și cuaternare din care apar șisturile cristaline. Depozitele de sedimente sunt alcătuite din marne, gresii conglomerate dar și o masă continua de calcare.Stratele mai moi din terțiar aproape lipsesc in limita vestică a depresiuni Severinului, levantinul s-a erodat , iar dacianul lipsește.

Odată cu limita de vest se face trecerea de la altitudini de peste 700 de metri în Podișul Mehedinți și altitudini de peste 200 de metrii in depresiune.

Limita estică

În partea estică a depresiunii este present Pienontul Strehaiei. Această limită se face printr-o linie largă de cueste fiind prezenta si in Subcarpații Getici, adică in spatial montan.

Această formă de relief numită cuesta apare în Depresiunea Severinului datorită alternanței stratelor

6

cu roci moi prezente aici și rocilor dure prezente in Piemontul Strehaiei datorită eroziunii rețelei

hidrografice foarte răspandită.

Structura depresiuni este una monoclinala având aceeași direcție și același unghi de înclinare și

datorită cărora apar și cuestele

Depozitele prezente sunt cele nisipo-argiloase ale levantinului peste care s-au depus depozite de loess cu grosimi mari, dar și lutul roșu.

Limita estică face trecerea de la altitudini de peste 200 de metrii specific depresiuni și altitudini de peste 350 de metri in Piemontul Strehaiei (367 metri)

7

Capitolul 2

In acest capitol vom analiza evoluția Depresiuni Severinului ca un rezultat al acțiunii agenților externi dar și ca rezultat al dezvoltării geologice istorice. Această evoluție paleogeografică duce la precizarea mai bine a vârstei reliefului.

Datorită studiilor aproape neexistente din punct de vedere stratigrafic, genetic dar și al vârstei nu putem stabili cu exactitate vârsta, formarea și compoziția.

Sedimente de vârsta paleozoicăși mezozoică:

1.Ciclul Cambrian-Carbonifer

Ordovicianul. La vest de olt,primul ciclu de sedimentare, incepe în condițiile unei instabilități pronunțate a zonelor de alimentare cu preponderența mișcărilor pozitive,fapt reprezentat în suita sedimentară sedimentară prin complexe predominant detritice, formate din argilite și gresii siliciose, ordoviciene.(B.Sandu 2008, p. 20)

Silurian. În silurian Depresiuna Severinului este caracterizată prin prezența gresiilor argiloase de culoare verzuii dar și de cele roșcate-vișinii, acestea fiind mai puțin prezente, pe spații mai restrânse.

Devonoianul are un rol foarte important în această perioadă condițiile climatice se schimbă la fel și sedimentele, punându-se calcare și dolomite, anhidrite și gipsuri care își continuă drumul și in carboniferul inferior.

Carboniferul inferior – este reprezentat prin calcare negre sau cenușii cu accidente silicioase și numeroase specii de archaeoceatidae care atestă prezența etajului Dinanțian.(B.Sandu, 2008, p. 21)

Carboniferul mijlociu – in această perioadă a apărut o schimbare a sedimentelor, formațiunile detritice sunt așezate peste depozitele calcaroase. Depozitele acestei perioade în Câmpia Olteniei lipsesc.

In ansamblul formațiunea detritică indică o zonă de self. Structura este încrucișată și prezintă frecvente schimbări laterale de facies, relevând caractere de formațiune paralitica.(B.Sandu, 2008, p.21)

Carboniferul superior – este etapa alcătuită din gresii roșii. Facând o analiză asupra ciclului

8

Cambrian-Carbonifer putem afirma ca atât fauna cât și compoziția sunt specifice mediului oceanic și se sfârșește cu depozitele de gresii rosii.

2. Ciclul Permian-Triasic

Permianul – în permianul inferior sunt prezente formațiunile din carbonifer, conglomerate, argile roșii și gresii.

Triasicul – este reprezentat printr-o formațiune de culoare roșie dar care începe cu gresii asortate de șisturi argiloase, se continuă cu o suită de calcare, dolomite și anhidrite de aceeași culoatr roșiatică și se încheie cu o alternanță de gresii și nisipuri cu intercalații de calcare.(B.Sandu, 2008, p. 23)

Triasicul mediu – este reprezentat de calcare detritice, marne calcaroase și dolomite.Aceste depozite de sedimente au o grosime destul de mare în Depresiunea Severinului fiind cuprinsă între 180-200 metri.

Triasicul superior – sedimentele din această perioadă poartă denumirea și de “seria rosie superioară “ având o alcătuire din argile și marne roșii, dolomite nisipuri gălbui dar și calcare.

Ciclul Jurasic-Cretacic a găsit teritoriu actual al Platformei Valahe în plin proces de închedere a Oceanului Tethys la est de deschiderea Oceanului Atlantic de Nord la vest, timp în care teritoriul respective a evoluat ca un uscat desert arid cu ingresiuni de mare puțin adâncă.(B.Sandu, 2008, p. 23)

3. Jurasic-Cretacic

Jurasicul – începând cu această perioadă se insalează eroziunea în Depresiunea Severinului, relieful este nivelat, iar Platforma Valahă prinde conturul unui bloc rigid. Depozitele prezente în Jurasic sunt preponderant calcaroase.

Cretacicul – în această perioada are loc o schimbare a faciesului în facies pelagic.Depozitele ciclului Jurasic-Cretacic, predominant carbonatic până în Barremian și apoi carbonatic marnos în Cretacicul superior, indică un mediu de sedimentare pelagic.(B.Sandu, 2008, p.24)

Din punct de vedere tectonic depozitele depresiunii nu au fost afectate de mișcările orogenice ale terțiarului decât pe zone foarte mici acestea prezentând pe mari întinderi înclinări monoclinare.

Senonianul – este reprezentat prin roci detritice, ca conglomerate, gresii cenușii, marne cenușii și

9

uneori alburii, precum și calcare recifale. El este totdeauna transgresiv, stand în multe locuri directe pe cristalin.(P.Coteț 1957, p.189)

Grosimea depozitelor Cretacicului-superior variază in limite largi de la 150-670 metri.

La sfârșitul Cretacicului, a avut loc o nouă ridicare în paroxismul laramic care a dus la revărsarea unei părți a apelor fostului ocean spre nord de catena alpină și formarea Mării Parathetysuluidin care a fănări monoclinare.

Senonianul – este reprezentat prin roci detritice, ca conglomerate, gresii cenușii, marne cenușii și

9

uneori alburii, precum și calcare recifale. El este totdeauna transgresiv, stand în multe locuri directe pe cristalin.(P.Coteț 1957, p.189)

Grosimea depozitelor Cretacicului-superior variază in limite largi de la 150-670 metri.

La sfârșitul Cretacicului, a avut loc o nouă ridicare în paroxismul laramic care a dus la revărsarea unei părți a apelor fostului ocean spre nord de catena alpină și formarea Mării Parathetysuluidin care a făcut parte și territorial Platformei Valahe.(B.Sandu, 2008, p. 24)

Era neozoică începe de la sfârșiul Cretacicului și cuprinde ultimii 65,5 milioane de ani și este considerată cea mai noua eră dintre cele trei ere.

Perioada Tortonian – Levantin – datorită intensitătii mișcărilor pozitive a denudării au luat naștere formele de abraziune, eroziune și carstice în Depresiunea Severin. Faliile din depresiune au vârstă paleogenă dar au fost reactivate în neogen.

Tortonianul – în această perioadă Depresiunea Severinului este în mișcarea de coborâre din vest și nord-vest este mai accentuată in Sarmațian acesta fiind alcătuit din șisturi marnoase, gresii și pietrișuri, nisipuri care au o grosime mai mică de 45 de metri.

Sarmațianul – reprezintă o etapă în care este prezentă o mare întinsă care depășa cu mult linia actuală a Dunării. Specifice Sarmațianului sunt mișcările de ridicare mai slabe decât în Eocen și Birdigalian. Sunt prezentre argilele, nisipurile,care uneori pot depăși grosimea de 400 de metri.

Mențianul – este caracterizat prin retragerea apelor spre nord. Sedimentele prezente sunt:gresii, nisipuri,marne șistoase dar și gresii calcaroase pe unele locuri. Mențianul este prezent doar in malul Dunării.

Următoarea etapă, Ponțianul, este alcătuit din marne vinete nisipoase acestea fiind la zi pe malul stâng al Topolniței. În Ponțian apele s-au instalat din nou. Datorită unui facies argilos fauna prezentă este dulcicolă. Depozitele Ponțianului predominant prin marne ajung sa fie așezate peste cele de vârstă Sarmațiene, peste acestea depozite de marne se suprapune argilele nisipoase. Depozitele Ponțianului în Depresiunea Severinului sunt cuprinse între 300-400 de metri. Ponțianul este considerat cel mai adânc etaj întâlnit până în zilele noastre.

Danicianul – este caracterizat în Depresiunea Severinului prin faciesul nisipos cu strate de cărbuni, nisipuri roșcate deasupra cărora se află argilele nisipoase.

10

Dacianul este un strat care își are locul fie peste Ponțian fie peste Mențian. Este format din nisipuri fosiliere daciene, marne vinete nisipoase și strate de lignit.

Romanianul – este stratul cu cea mai mare raspândire în Depresiunea Severinului este Levantinul sau Romanianul fiind alcătuit din argile vinete și nisipuri dar și din pitrișuri și marne. Cu timpil atât marnele superioare cât și nisipuri au fost erodate rămânând marnele inferioare fiind acoperite din depozite cuaternare.

Ternemul de Levantin este folosit în Geologie de mai mulți autori, dintre aceștea putem aminti:N.S.Aur (1996), P.Coteț (1957) ș.a. Pentru termenul de Romanian folosit amintim următorii autori:C.Enache (2000), R.Cocârdel (1949), W.Teisseyre ș.a.

Pliocenul. După cum afirmă autorii, depozitele din pliocen sunt suprapuse peste formațiunile sarmațiene.În depresiune sunt prezente sedimente din pliocen cele mai vechi. Depresiunea Severinului, stratele au asimetrie datorită proceselor de lăsare cât și a proceselor de reducere a acestor strate fiind mai accentuate în sud și vest cu cât depozitele pliocene sunt mai vechi cu cât acestea se găsesc mai la adâncime și invers cu cât acestea sunt mai noi cu atât sunt poziționate mai la suprafață. Vale Dunării din depresiune este traversată din pricina direcțiilor de înclinare a depozitelor de sedimente din sarmațian dar și din pliocen.

Cuaternarul

Separate de depozitele levantine sunt depozitele cuaternare unde nisipurile și pietrișurile cuaternare sunt foarte deosebite atât ca așezare cât și ca raport granulometric fața de cele levantine.

Cuaternarul cuprinde două epoci:

1. Pleistocen: -Vilafranchian, Inferior, Mediu, Superior

2. Holocen.

În Cuaternar sunt întâlnite nisipuri, calcare, argile în această perioadă au apărut resturi faunistice care atestă tipul de mediu în care au trăit:păduri stepă calda, rece, cât și mediul acvatic.

Începând cu această perioadă a cuaternarului se reinstalează calota glaciară care duce la apariția stepei reci, depunerilor de loess și depozite loessoide în Depresiunea Severin.

11

Climatul în depresiune era unul uscat dar odată cu instalarea calotei glaciare a devenit umed cu oscilații anotimpuale.

Fazele calde, intergleciare, cu climă blândă dar umedă favorizau extinderea pădurilor, extinderea în câmpii a zonelor mlăștinuase, iar în fazele interglaciare cu climă blândă dar uscată extinderea stepelor calde în câmpii.(B.Sandu, 2008 p. 50)

În Europa au avut loc patru faze de racire a climei: Gunz, Mindel, Riss, Wurm.

Depozitele cuaternare în Depresiunea Severinului:

A. Aluviuni

B. Nisipuri eoliene

Depozitele aluvionare sunt rezultate ale acțiunii de eroziune, transport și depunere a apelor curgatoare. ( P.Coteț, 1957, p. 228)

Depozitele aluvionare se întâlnesc în luncile râurilor mici. Ele au în alcătuire mâluri, argile

dar și nisipuri și pietrișuri. Depozitele de pietrișuri și nisipuri se întâlnesc în depresiunea Severinului în lungul văilor mici.

Nisipurile eoliene. În depresiune nisipurile eoliene ocupă suprafețe foarte mari pe unele părți acoperind chiar depozitele loessoide.

Agentul de transport a nisipurilor și de formare a dunelor l-au constituit vânturilr de ves, iar sursele de alimentare cu nisipuri, au fost lumcile Dunării. (P. Coteț, 1957, p. 238).

Materialul dunelor a rezultat din alterarea rocilor, din, acțiunea de eroziune, transport și acumulare a rocilor friabile care apare în regiunea munților, dealurilor și chiar a câmpiei. ( P.Coteț, 1957, p. 238)

În depresiunea Severnului se întâlnesc și particule de cuarț și feldspat dar se pot observa și gresiile și conglomeratele albe, iar în luncile Dunării se întâlnesc materiale detritice.Încă din Pliocen în depresiune sunt prezente pe lângă nisipuri și pietrișuri, marnele nisipoase dar si gresii.

Întinsele terase ale Dunării , formate din nisipuri și pietrișuri ca și aluviunile recente ale luncilor contribuie intr.o mare măsură la formarea bazei de alimentare a vânturilor cu nisipuri.( P.Coteț, 1957, p.238)

12

În depresiune nuanța de culoare a mineralelor de nisip este cafeniu-închis îndreptânde-se spre cafeniu-roșcat din pricina prezenței hidroxizilor de fier dar și a materiei organice in proces de desfacere. Particulele de cuarț, cele mai frecvente, sunt puțin rotunjite, cu colțuri neregulate.Ele au fost mai întâi rulate de apele râurilor, apoi transportate și puțin uzate de vânt. Cele mai fine au dimensiuni0,10 mm și fețe cristaline, iar cele grosiere au pâna la 2 mm și sunt mai mult sau mai puțin rotunjite.(P. Coteț,1957, p. 239)

Structura acestor nisipuri a luat naștere din rocile Carpaților deplasate p Dunăre. Transportul s-a realizat odată cu crearea Dunării aceasta având loc la începutul cuaternarului, continuând și astăzi.

În concluzie dunele de nisip din depresiunea Severinului la fel ca și în toată Câmpia Olteniei s-au format datorită vânturilor de vest și nord-vest, având strânsă legătură și cu hidrografia bogată în nisipuri și roci modificate.

Tabelul 2.1. Diametrul particulelor de nisip.(P. Coteț, Câmpia Olteniei, Științifică, 1957, p. 241)

Nisipurile eoliene spre deosebire de nisipurile aluvionare sunt mai rotunjite datorită transportului cauzat de vânt.

După cum observăm în tabelul 1 diametrul particulelor de nisip cresc pe măsură ce intensitatea vântului este mai mare ajungând până la 11,5 m/s la 1,00 mm diametrul particulelor de nisip.

Peste aproximativ 89%dintre particulele de nisip au un diametru cuprins între 0,25-0,05 mm. Particulele cu un diametru sub 0,05 mm sunt practic spulberate procentul fiind foarte mic la fel și în cazul celor mai mari de 0,05.

Gradul de preluare eoliană este extrem de variat și depinde nu numai de factorul activ, intensitate de redepunere și regimul vânturilor ci și de durata acțiunii vântului, de întregul complex de condiții

fizico-geografice și în primul rând de vegetație.(P.Coteț, 1957, p. 240)

13

Transportul nisipurilor sub influența vânturilor nu se face peste tot în același mod. Intensitatea de transport depinde, nu numai de intensitatea vântului, ci și de temperatura aerului, de mărimea particulelor cât și de forma, greutatea, de prezența substanțelor de cimentare, de umiditate și gradul de rugozitate sau lustruirea particulelor de nisip, precum și de caracterul complexului nisipos supus spulberării și de relieful lui. (P. Coteț, 1957 p. 240)

În aproape toate studiile făcute, regimul vânturilor este cauza principală a transporturilor de nisip.Vânturile pot avea o mișcare progresivă sau în sens contrar mișcare progresivă-oscilantă.

În România afectate de ghețari au fost zonele montane înalte, cele joase având o vegetație asemănatoare cu cea a tundrei.

Datorită fazei cuaternară i-a naștere rețeaua hidrografică în depresiune fiind foarte restrânsă (Dunărea și Topolnița). Condițiile paleogeografice ale perioadei cuaternare diferite de condițiile de astăzi au influiențat în mod substanțial dezvoltarea reliefului. (P.Coteț, 1957, p. 205)

Mamiferele cuaternare cele mai multe au apărut in Pliocenși Pleistocen:

-Pliocen: Mammuthus, Tapirus arvernensis,etc.

-Pleistocen:Ursus etruscus, rinocer, reni, bour, zâmbru, cerbi, bizoni etc.

În depresiunea Severinului întâlnim mamifere precum:bizonii de câmpie, mamuții lânoși, rinocerii, zâmbrii etc.

Orogeneza alpină – analizează procesele de alterare dar și depozitele fluvio-glaciare și morenice. În timpul epocilor glaciare a avut loc înmagazinarea unei cantități enorme de apă pe continent, sub formă de calote. Acest fapt s-a răsfrânt în cuprinsul oceanelor și mărilor printr-o scădere a nivelului apei. (P. Coteț, 1957, p. 206)

Spre deosebire de epocile glaciare, în timpul epocilor interglaciare datorită climei calde, ghețarii s-au topit iar apa s-a reîntors în mări și oceane datorită căreia a crescut nivelul Oceanului Planetar.

Fiecare epocă glaciară duce lo o regresiune marină, care duce la o scădere a nivelului oceanic de bază dar și eroziune a văilor, iar fiecare epocă interglaciară corespunde unei transgresiuni marine.

O alternanță între cele două epoci se caracterizează prin eroziune și acumulare prin diferite schimburi de depozite ale teraselor, dar și a lossurilorși pietrișurilor în conuri de dijecție.

14

Capitolul 3

Rlieful.

Depresiunea Severinului este înconjurată de aproape toate formele de relief. La sud se află Supcarpații Getici, la nord o mică parte a Campiei Blahniței, în vest avem cea mai înaltă formă de relief și anume Podișul Mehedinți și spre est Piemontul Strehaiei.

Rlieful coboară dinspre nord-nord-vest spre sud-sud-est. Altitudinea maximă întâlnită în depresiune este cuprinsă între 100-200 metri. Cea mai scăzută altitudine este de aproximativ 49 de metrii fgață de nivelul mării acest punct aflandu-se situat lângă gara Drobeta Turnu Severin. Depresiunea are o ușoară înclinare spre Dunăre ceea ce îi dă atât o scurgere bună a apei de ploaie care nu permite inundarea dar are și o canalizare bună. Coborârea continuă a altitudini grindurilor se reflectă în scăderea treptată a diferențelor de nivel dintre formele pozitive și negative din cuprinsul luncii Dunării, adică în uniformizarea reliefului acestora. (Geografia văii Dunării românești, 1969, p. 30).

Între Baziaș și Drobeta posibilitățile de largire a văii sunt foarte limitate, astfel că suprafețele de luncă se reduc la cadrul restrâns al bazinelor din lungul defileului. În timp ce de la Turnu Severin la Calafat schimbările de direcție ale cursului Dunării determină o repartiție inegală și fragmentară a luncii. ( Geografia văii Dunării românești, 1969, p. 30)

3.1 Morfometria

Fragmentarea reliefului sau densitatea reliefului se defineșteca fiind lungimea totală a rețelei hidrografice într-o suprafață dată de regulă 1 kmp ori se poate face referire la suprafața totală a bazinului hidrografic, de unde și unitatea de măsură km/kmp.(sursa: https://gisro.wordpress.com/2013/10/18/densitatea-fragmentarii)

Fragmentarea cea mai intensă cât cele mai mari valori sunt prezente în partea de nord și vest spre deosebire de sud și est unde valorile sunt mai mici.

În bazinul Topolniței densitatea fragmentării reliefului prezintă valori cuprinse între 1,1-2 km/kmp fiind valori medii pentru toată depresiunea, cea mai mică valoare este cuprinsă între 0-1km/kmp aceasta fiind prezentă în sudul depresiunii.Cea mai mare valoare care reprezintă aproximativ jumătate din Depresiunea Severinului este fragmentarea de 1km/kmp. Asemănătoare cu Piemontul Bălăcițeiși în depresiunea Severinului, fragmentarea ajunge până la aproximativ 4km/kmp.

15

Adâncimea fragmentării reliefului numită și energia reliefului, reprezintă un indicator

geomorfologiccare se scade din”altitudinea maxima – altitudinea minimă “ dintr-un areal. Se realizează prin două metode:

Prin metoda pătratelor, se împarte teritoriul în celule de 1-2 km sau 1 ha și se calculează diferența maximă de altitudine din cadrul fiecărei celule și cea de-a doua este metoda izoliniilor este ouțin mai complicată, dar nu de neînțeles.(sursa: http://geografilia.blogspot.ro/2012/06/tutorial-saga-gis-adancimea-fragmentrii.html)

Adâncimea fragmentării reliefului în Depresiunea Severinului este grupată în patru categorii și a fost calculate cu ajutorul hărților la scara 1:40.000.

Prima categorie până la 40 de metri pe vundul văilor.

A doua categorie între 40-120 metri pe ambele părți ale versanților.

A treia categorie între 120-200 metri această energie a reliefului este întâlnită pe partea superioară a interflufiilor dar și cuestelor.

A patra categorie 200-400 metri această adâncime asa mare este prezentă în depresiune pe interfluviilor care alcătuiesc culmile.

Ca aspect practic, energia reliefului este favorabilă dezvoltării unor procese de eroziune destul de active, în special denudarea, șiroirea și torenții, iar în părțile mai joase favorizează dezvoltarea de glacisuri și acumulări de tip pluvial, coluvial și pluvio- coluvial.Se poate deduce din acest indice, că pentru o folosința maximă sunt necesare unele terasări, aratul pe curbele de nivel și un păsunat neintensiv .(sursa: http://cit-domasnea.ro/monografie/)

3.2 Interfluviile

Comform dicționarului explicative al limbii romane, ediția a doua a interfluviile sunt porțiuni de teren cuprinse între două văi vecine, care , după unitatea de relief pe care se dezvoltă, se numesc pod, camp, creastă etc.

Spre deosebire de Piemontul Getic, Depresiunea Severinului are altitudini mai mici, interfluvii largi

16

și o redusă adâncime a fragmentării. Depresiunea Severinului este o unitate de tranziție între Podișul Mehedinți și Campia Olteniei de teraseCulmile prezintă o caracteristică importantă, au paralelism față de cursurile de apă.

Bazinul Topolniței – în acest sector se află cel mai întins interfluviu fragmentează văile, prezentând atât ravene cât și ogașe.Apariția unor cueste intens degradate datorită eroziunii se întind pe mai mulți km.

În afara unor cueste principale, se observă prezența altor secundare situate de-a lungul afluențelor care sunt mult mai fragmentate de procese de pantă deosebit de active.( B. Sandu, 2008, p.79)

Pe alocuri interfluviile au aspect de muchii,datorită proceselor de versant și adâncirea treptată a rețelei hidrografice, acestea se lărgesc cu cât înaintează către culmi.

În acest bazin versanții sunt fragmentați de organisme torențiale dar și de ravane și ogașe care apar datorită pășunatului excesiv, defrișărilor dar și desțelenirilor. Reactivarea acestor fenomene devin active datorită topirii zăpezilor dar și ploilor torențiale.

Versanții

Termenul de versant nu a ajuns încă la o definiție unanimă recunoscută. Dicționarul de geografie fizică(1999)definește versantul ca “ suprafața înclinată ca formă variabilă desfășurată între nivelul interfluviilor la partea superioară și o bază cvasiorizontală reprezentată de podul terasei, luncă, vatra une depresiuni, câmpie“ etc. ( B.Sandu, 2008, p. 85)

Versantul se împarte în două sectoare:

un sector superior

un sector inferior

Sectorul superior este cuprins denudației adică dezagregarea și erodarea rocilor și transportarea acestora în alte regiuni joase.

Sectorul inferior este dominat de procese de acumulare a sedimentelor. În depresiunea Severinului versanții nu sunt delimitați de terase facând excepție Dunărea și Topolnița aici având o slabă redare.

Versantul stâng al Dunării

Pe sectorul care îl formează în Depresiunea Severin este foarte mic fiind secționat de câteva ogașe.

17

Înălțimea versantului nu este una precisă, ea variază foarte mult între 130-150 metri sud și 180-200 metri la nord.

Unghiul de pantă este de aproximativ 9 grade deși altitudinea versantului este mare acesta dă senzația unei pante drepte.Polivalența, care precumpănește, este efectul deosebirilor de duritate a nisipurilor față de marnele de la bază.

La Hinova terasa are o lățime de aproximativ 1km, tot pe această terasă se află și șoseaua Drobeta Turnu Severin – Vânju Mare – Calafat.

Luncile

Începând cu Pleistocenul versanții s-au retras datorită climei, văile continuă să se lărgească, iar pe acestea se instalează cursuri de apă actuale. Regimul climatic, înghețul și dezghețul, veri aride, secetoase, precipitații bogate au efect devastatoare asupra versanților. Aceste fenomene climatice stau la baza originalitații văilor largi, situate în actuala rețelei hidrografice.

Lunca Dunării

Această luncă s-a format prin acțiunrea de eroziune laterală și de acumulare, este cea mai nouă parte a văii Dunării. Prin lunca Dunării se poate înțelege aluviunile pe care Dunărea le supune acțiunii directe a apelor, atât lunca cât și delta.

Lunca împreunîă cu delta formează o singură unitate care are aceeași formare dar și vârstă. Atât Bălțile Borcei și Brăilei fac parte dintr-o luncă complexă având ca forme principale grindurile, depresiuni cât și luncă de tranziție spre deosebire de lunca propriu-zisă zonele depresiunilor sunt situate în centrul ei.

De aceea, procesele de aluvionare dominate acționează concentric dinspre fluviu situat la periferie către interiorul luncii. ( Geografia văii Dunării ronânești 1969, p. 27 )

Lunca Dunării îmbracă forme și aspecte variate, care prin modul lor de grupare crează, regional, adevărate individualități geografice. ( Geografia văii Dunării ronânești 1969, p. 27 )

În luncă intervine modificări care sunt datorate unui aspect sporit de aluviuni dar și apariția dunelor. Lunca din amonte spre aval este destul de precizat prin utilizarea terenurilor. Aceste configurații a terenurilor constă în prezența:

18

fâșiei înalte de grind

fâșia de tranziție

fâșia cea mai joasă unde la margine se găsește zona depresiunilor și cuvetelor lacustre.

Între zona depresiunilor și abruptul luncii se situează o fâșie mai înaltă fiind considerată ce-a de-a patra fâșie. Aceasta are formă asemănătoare unui tăpșan care s-a format nu datorită depunerilor de aluviuni ci datorită aluviunilor deluvio – coluviale.

Dimensiunile acestei fâșii variază de la câteva zeci până la câteva sute de metrii, gradul de dezvoltare fiind în funcție dw particularitățile locale ale abruptului care delimitează lunca (înălțime, fragmentare, procese de pantă) și particularitățile de manifestare a abraziunii lacustre. ( Geografia văii Dunării românești, 1969, p. 27 )

Modul de dispunere a fâșiilor rămân aceleași în orice parte a Dunării, schimbate fiind numai dimensiunile și cantitatea dintre ele. Denivelările cele mai mari sunt prezente în cuprinsul luncii dintre Turnu – Severin și Jiu până la 9 – 13 metri.

Între Baziaș și Turnu – Severin, posibilitățile de lărgire a văii sunt foarte limtate, astfel că suprafețele de luncă se reduic la cadrul restrâns al bazinetelor din lungul defileului. În timp ce de la Turnu – Severin la Calafat schimbările de direcție ale cursului Dunării determină o repartiție inegală și fracmentară a luncii. ( Geografia văii Dunării românești, 1969, p. 30 )

Datorită fenomenelor geomorfologice ale Dunării pe secțiunea Turnu – Severin – Calafat se pot face următoarele constatări:

Datorită așezării ei în partea de sus a Dunării lunca este în general foarte puțin dezvoltată, lărgirea ei fiind făcută prin meandrare și ostroave. Primul ostrov se află în dreptul gurii Topolniței. Acesta este alcătuit din nisipuri și pietrișuri pe care le aduce Topolnița. Nisipurile și pietrișurile formează, înainte de confluiență un con numit con de dijecție.

În această parte, Dunărea prezintă cea mai adâncă vale, dar și cel mai sinos curs.

Meandrările și ostroavele sunt principalele elemente geomorfologice.

Este cuprins și mersul evolutiv în dezvoltarea ostroavelor.

Modificarea reliefului în acest sector se datorează ostroavelor care sunt considerate centre de alimentare a vânturilor cu nisipuri.

19

În trecut meandrarea era mai prezentă în partea de est, astăzi datorită acumulării aluvionare, meandrarea este mai accentuată în partea stângă.

Fig. 3.1 Lunca Dunării

https://www.google.ro/search?q=lunca+dunarii+in+depresiunea+severin&biw=1366&bih=667&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=sZ8RVePgDcnzUMSyg5AK&ved=0CAcQ_AUoAg#tbm=isch&q=lunca+dunarii+in+turnu+severin&imgdii=_&imgrc=yGDR4vPaLCHHeM%253A%3B6gWcoXNNRoNCaM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.turism

Fig. 3.2 Lunca Dunării

https://www.google.ro/search?q=lunca+dunarii+in+depresiunea+severin&biw=1366&bih=667&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=sZ8RVePgDcnzUMSyg5AK&ved=0CAcQ_AUoAg#tbm=isch&q=lunca+dunarii+in+turnu+severin&imgdii=_&imgrc=SZmlfWesCOiCoM%253A%3BZmWW7uwQICA9uM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.infotour.ro%252Fuploads%252Fharti%252Flunca

Lunca Topolnița

Prezintă fenomene carstice, acestea fiind prezente doar în cursul superior azl râului. Caracterul

20

asimetric al Topolniței este mai pronunțat. Cei mai importanți afliuienți sunt cei de dreapta aceștia străbat prin terasele subterane bara de calcare.

Traseul Topolnița – Drobeta-Turnu-Severin

Acest traseu pornește din Turnu – Severin pe drumul spre comuna Cireșu de aici spre Jupinești aproximativ 1-2 km de aici până la 3 km și ajunge la “Varnițe“ de aici ajungem la cheile Topolniței și Peștera Tpolnița sau Peșterta Femeii.

De la Peștera Femeii se coboară pentru a ajunge la intrarea Gura Prosacului pe drum de pădure în Valea Topolniței de aici își continuă traseul până la portalul imens prin care dispare în subteran, Topolnița. De la Varnițe se coboară către sud pentru cea de-a treia intrare a Peșterii Topolnița. Gura lui Ciocirdie prin care apar la zi toate apele pătrunse în subteran prin diferite puncte.

Prin cea de-a patra deschidere prin care intră Piriu Gaurinti se corelează de la Varnițe în vale apoi începe urcușil pe Dealul Prosocu și se continuă pe firul văii până la deschiderea alcătuită de fapt din două guri de acces, dintre care una este situată mai sus și nu mai primește apă. În timpul secetelr prelungi atât Piriul Topolnița cât și Gaurinti își pierd apele nemaiajungând în rețeaua subterană a peșterii. Topolnița pierde în permanență o cantitate mare de apă la contactul cu bara de calcare de la Piatra Pirciului, situată mai în amonte. (http://www.scritub.com/geografie/BAZINUL-VAII-TOPOLNITA35924.php#)

Fig. 3.3 Lunca Topolnița thttps://www.google.ro/search?q=lunca+topolnita&biw=1366&bih=667&source=lnms&tbm=ischsa=X&ei=LaoRVfGkKYLdaMi2gbAN&ved=0CAcQ_AUoAg&dpr=1#tbm=isch&q

21

Terasele

În Depresiunea Severinului terasele Dunării sunt greu de precizat datorită acoperirii lor de dune de nisip această cauză este specifică întregii Câmpii a Olteniei.

După anumiți autori meandrarea este foarte accentuată în Drobeta – Turnu – Severin dar mai ales în Oltenia, această meandrare a dus la distrugerea unora dintre terase.

Datorită proceselor de tasare prezent în depresiune duce la o reprezentare neclară a podurilor. În ciuda condițiilor locale variate care conplică desfăsurarea “ normală “ a teraselor Dunării ( și care capătă cea mai mare diversitate între Topolnița și Jiu ) s-a făcut o recordare de ansamblu a acestora, caracterizată sintetic în fața teraselor dunărene de pe teritoriu țării noastre. ( Geografia văii Dunării românești, 1969, p. 31 )

Fig. 3.4 Profil morfologic în terasa Topolnița

( Gh. Niculescu, Geografia văii Dunării românești, Academia Republicii Socialiste, 1969, Anexa 2 )

22

Caracteristici generale ale teraselor:

Înâlțarea Carpaților de la sfârșitul Pliocenului și începutul Cuaternarului a stimulat adâncirea albiei Dunării și formarea unei văi înguste și adânci în raport cu spațiile muntoase apropiate, ceea ce a determinat fragmentarea accentuată a regiunii și nu a permis formarea și păstrarea pe suprafețe întinse a teraselor. Urmele adâncirii văii sunt înscrise prin pinteni și uneri etajați la diferite altitudini, care, cu greu pot fi racordate în nivele generale. Numai în cazuri foarte rare aceste nivele păstrează cuverturi de aluviuni, încât trebuie considerate în general, ca terase de eroziune. ( Geografia văii Dunării românești, 1969, p. 31 )

Terasa depresiunii Severinului este una cuprinsă între 27 – 35 metri. Imediat ce iese din zona muntoasă, o dată cu lărgirea bruscă a văii, terasele i-au o extensiune considerabilă, astfel că in avale de Gura Văii suprafața ocupată de terase reprezintă circa 60% din suprafața totală a văii, constituind mai ales în Oltenia, o întinsă câmpie etajată. ( P. Coteț, 1957, p. 82)

Terasa Corabia unde depresiunea are altitudini cuprinse între 15 – 25 metri, iar de la Turnu – Severin până la Jiu este foarte îngustă pe alocuri fiind întreruptă. Terasa este alcătuită din nisipuri, depozite loessoide, pietrișuri.

Pe podul terasei se găsește una din dunele cele mai mari din nordul Câmpiei Olteniei. Privită de pe Dunăre aceasta are aspectul unei adevărate coline. Altitudinea absolută ( dezvelită de nisipul dunelor ), cât și cele două loessuri în care găsim intercalat solul fosil ne îndreptățesc să atribuim terasei Corabia Wurm I ( P. Coteț, 1957, p. 85)

Terasa Corabia este acoperită aproape în întregime în tot lungul Dunării de dune în cea mai mare parte consolidată. Podul terasei ( depozitul plus loessul ) se află la +17 metri deasupra luncii.

Terasa Băilești alcătuiește fundul depresiunii. Extensiunea acestei terase este de aproximativ 20 de km în depresiune. Este foarte bine situată la Turnu – Severin. Partea de vest a orașului Turnu – Severin până în centru, stă pe această terasă. Structura terasei se poate vedea la vest de Severin. Sub stratul de sol roșu, foarte nisipos și cu păpuși de calcare la bază gros de 2 – 3 metri abundă pietrișurile și nisipurile fluviatile amestecate în bună parte cu sol roșcat. ( P. Coteț, 1957, p. 86 )

În depresiunea Severin terasa Băilești formează cele mai mari meandre. Podul terasei este acoperit de bălți ea gasindu-se la o altitudine de 70 – 80 de metri.

23

Fig. 3.5 Fruntea terasei Băilești la Maglavit (foto:V. Secu

( Geografia văii Dunării românești, Academia Republicii Socialiste, 1969, p.38 )

24

Fig. 3.6 Terasa Băilești în localitatea Turnu – Severin ( foto:Gh. Niculescu )

( P. Coteț, Câmpia Olteniei, Științifică, 1957, p. 86 )

Terasa Băilești are aspectul unei lunci uriașe cu toate că stă la circa 30 – 40 metri deasupra actuale albii a Dunării. ( P. Coteț, 1957, p. )

Terasa Băilești este de vârstă Riss.

25

Terasa Măceșul – prezintă în Depresiunea Severin la 50 de metri deasupra Dunării, capătă o dezvoltare considerabilă între cotul Dunării de la Ostrovul Corbului și valea Blahniței.( Geografia Văii Dunării românești, 1969, p. 37)

Terasa Căscioarele – lipsește cu desăvârșire în Depresiune Severin.

Terasa este oarecum dezvoltată inegal între Depresiunea Severin și Argeș. Ea poate avea și 80 de metri.

Terasa Perișor – este foarte puțin prezentă în depresiune având prezență redusă între Simian și Hinova. Este considerată cea mai înaltă dar și cea mai veche terasă a Dunării. În multe părți aceasta lipsește datorită erodării provocată de apele Dunării. Altitudinea absolută a terasei Perișoru este de 150 de metri în vest și 90 de metri în est, altitudinea relativă variază între 110 metri în vest și 70 de metri în est.

Terasa Perișoru este alcătuită din nisipuri, loessfoarte calcaros, pietrișuri, bolovănișuri și argile. Depozitele de terasăse găsesc la peste 70 de metri acest fapt rezultă că terasa este de vârstă Gunz.

Terasa Cearangul – în Depresiunea Severin domină cele două fragmente ale terasei a-VII-a care are o extensiune mare, constituind o treaptă bine individualizată mai ales între Simian și Batoți. Ea corespunde cu suprafața Ergheviței semnalată și denumită de P. Coteț, 1957, are o îmălțime de 150-170 metri și este sculptată în depozite villafranchiene. ( Geografia văii Dunării românești, 1969, p. 39)

Terasa Flămânda denumirea este dată de Aldem. Acesta fixsează și altitudinea relativă aceasta fiind greșită la 90 de metri. ( P. Coteț, 1957, p. 94)

Altitudinea absolută a terasei este cuprinsă între 86-98 de metri. Parametrii normali în care trebuie încadrată terasa sunt:

deasupra nivelului mării 93-100 de metri

deasupra albiei Dunării 51-60 metri

Înălțimea terasei este de 115 metri în partea de nord-vest, spre deosebire de 80 de metri în partea de est.

Podurile teraselor i-au aspectul unor suprafețe quasi-structurale, iar fruntea lor apare sub formă de cueste. ( P. Coteț, 1957, p. 94)

26

Terasa Flămânda în Depresiunea Severin apare sub formă de umeri. Astfel, o partea localității Magheru stă pe un asemenea umăr. ( P. Coteț, 1957, p. 95)

Fig 3.7 Terasa Flămânda la localitatea Magheru din depresiunea Severin

( P. Coteț, Câmpia Olteniei, Științifică, 1957, p. 95)

Alcătuirea terasei Flămânda:

Baza terasei este alcătuitădin marne, nisipuri și argile, peste aceste sedimente se adaugă depozitele loessoide.

Suprafața terasei este aproape în întregime acoperită de dune consolidate, care ajung în nord pânăla Risipiți. Ele fac ca loessul să nu poată fi observate nicăieri bine. ( P. Coteț, 1957, p. 98)

O dotare a vârstei terasei Flămânda cu ajutorul orizonturilor de loess nu este posibilă, deoarece

loessul apare lacunar, datorită spălării și dunelor. ( P. Coteț, 1957, p. 99)

Vârsta terasei Flămânda este de tip Mindel și este considerată mai veche decât terasa Băilești.

27

Terasele Dunării între Turnu – Severin și Batoți

Fig. 3.8 Terasele Dunării între Turnu – Severin și Batoți

(Răsvan Stroe,Piemontul Bălăcitei,MondoRo 2003, p. 70)

28

Procesele eoliene

În Depresiunea Severin procesele eoliene sunt prezente dovadă ce stă la baza proceselor de modelare eoliană. Fiind bogată în dune de nisip datorită vânturilor de vest și nord- vest acestea sunt spulberate, o parte din ele sunt dune vechi, iar cele actuale se găsesc pe suprafețe mai restrânse.

Procesele întâlnite în reactivarea dunelor de nisip în Depresiunea Severinului sunt:

pășunatul

despăduriri

circulația animalelor

cultivarea cerealelor

Acumulările nisipoase din depresiune prezintă o mare diversitate de forme dominante fiind mănunchiurile de dune datorită:

vânturilor și intensitatea acestora

cantitatea de nisip

depărtarea de sursă

Dimensiunile dintre dune apar fie prin simpla prezența a dunelor, fie prin concentrarea acțiunii de spulberare a nisipului pe anumite direcții și formarea unor culoare de diflație. Une dintre acestea sunt ocupate de lacuri ( supuse însă colmatării prin acumularea nisipurilor și prin dezvoltarea vegetației ) ( Geografia văii Dunării românești, 1969, p. 49)

29

Capitolul 4

Clima în Cuaternar

Importanța climei pentru geomorfologie este cu atât mai mare cu cât ea pune în mișcare însăși mașina generală a denudației, care acționează asupra scoarței terestre. ( P. Coteț , 1957, p. 210 )

Clima reprezintă un factor important, pe care studiile de geomorfologie l-au c-am neglijat ocupându-se mai mult de mișcările scoarței. Fiind un factor important clima ajută râurile să erodeze dar și să depună sedimente. Tot de aceasta depinde și debitul râurilor dar și nașterea depozitelor sedimentare cuaternare.

Clima este unul dintre factorii cei mai importanți ai mediului geografic ea poate modifica atât agenții externi dar poate să facă să dispară alții.

Clima joacă un rol important atât în transportul cât și în eroziunea proceselor dezagregării, acțiunea ei poate fi atât fizic sau chimic în alterarea rocilor.

Influența climei se vede bine în acțiunea de sedimentare, ale cărei rezultate diferă după cum aceasta se face în legătură cu ghețarii, la marginea lor sau mai departe de către apele curgătoare ale râurilor sau de către mare. Climatele deșertice, semideșertice și de stepice sunt favorabile dezvoltării dunelor, lossului și depozitelor lagunare. ( P. Coteț, 1957, p. 210 )

Reconstituirea climei se face cu dificultate, deoarece cunoașterea ei nu este posibilă de la cauză la efect, din lipsă de date directe, ci invers, de la efect la cauză, deci pe cale indirectă. ( P. Coteț, 1957, p. 211 )

Prezența glaciațiunilor în perioada cuaternară este considerată cel mai important eveniment. Clima în Depresiunea Severinului prezintă caracteristici asemănătoare Câmpiei Olteniei cu mici deosebiri datorită diferenței dintere câmpie și depresiune. Clima depresiunii este caracterizată prin veri calde și ierni moderate, cu precipitații nu prea bogate lipsite de viscole cu influiențe mediteraneene.

În Depresiunea Severinului radiația solară variază între 120-121 kcal/ în comparație cu, Câmpia Olteniei unde media este de 126-128 kcal/.

Regimul temperaturii aerului

Temperaturile medii anuale și lunare

Temperatura medie anuală

30

Depresiunea înregistrează valorile cele mai ridicate față de alte stații cum ar fi Vânju Mare, Craiova, Bâcleș, se înregistrează în acest parametru valorile, medii multianuale ale temperaturii aerului sunt cuprinse în jurul valorii de 1,7 . La stația meteorologică Drobeta – Turnu – Severin valoarea este de 12 fiind considerată cea mai ridicată spre deosebire de Bâcleș unde este de numai 10,3fiind considerată cea mai scăzută.

Tabelul 4. 1 Temperatura medie anuală la stația Severin în perioada 1981- 2002

( B. Sandu, Piemontul Bălăciței, Universitatea Craiova, 2008, p. 108 )

31

Fig. 4.1 Temperatura medie anuală la stația Severin

După cum observăm din graficul de mai sus temperaturile medii anuale înregistrate la stația meteorologică Drobeta – Turnu – Severin depășesc 13și nu sunt mai scăzute de 11. Temperatura medie anuală cea mai ridicată, în perioada 1981-2002, este prezentă în anul 2000 aceasta fiind de 13,4 Caea mai scăzută valoare a temperaturii medii multianuale la aceeași stație s-a înregistrat în anul 1985 aceasta fiind de numai 10,8

Valorile ridicate la stația meteorologică Drobeta – Turnu – Severin sunt datorate influiențelor mediteraneene cu invazii de aer cald spre deosebire de valorile scăzute care se datorează maselor de aer polar care afectează mai mult partea estică a depresiunii.

Temperatura medie lunară

Tabelul 4.2 Temperatura medie lunară la stația Drobeta-Turnu-Severin ( B. Sandu, Piemontul Bălăciței, Universitatea Craiova, 2008, p. 109 )

32

Din tabelul 3 valorile la stația meteorologică Drobeta – Turnu – Severin toate valorile pentru cele doisprezece luni sunt pozitive, Cea mai mare valoare la această stație s-a înregistrat în luna iulie 23,2. Cea mai scăzută valoare la aceeași stație îi aparține lunii ianuarie 0,2.

Datorită foehnizării în partea de vest și sud-vest a depresiunii stratul de zăpadă se topește, iar temperaturile înregistrate sunt peste media normală.

Fig. 4.2 Temperatura medie lunară la stația Drobeta-Turnu-Severin

După cum se observă din figura nunărul 2 lunile cu cele mai mari valori sunt iunie cu 20,5 , iulie cu 23,2 , și august cu 22,8 după care temperatura începe să scadă până în luna ianuarie 0,2 după care traseul este unul crescător.

Temperaturile maxime și minime absolute.

Temperaturile maxime și minime absolute se datorează pătrunderii unor mase de aer de origini diferite care au determinat producerea unor valori similare pe arii foarte vaste din perimetrul Câmpiei Române sau Piemontul Getic. ( B. Sandu, 2008, p. 110 )

Temperaturile maxime absolute, la stația meteorologică Drobeta – Turnu – Severin este mai mare de 40. În anul 1952 luna august temperatura a atins valoarea de 40,9 datorită aerului tropical continental din sudul Câmpiei Ruse care s-a instalat deasupra țării noastere. La 4 iulie 2000, la stația Turnu – Severin s-a înregistrat o valoare record aceasta fiind de 42,6 .

Temperaturile minime absolute, valorile temperaturii minime absolute nu sunt mai mici de -27 . În luna ianuarie temperatura este negativă aceasta fiind de -25,7 în anul 1988. În anul 1989 în

33

luna ianuarie valoarea era una negativă -3 .

Regimul pluviometric

Regimul pluviometric în Depresiunea Severinului este influiențat de o serie de factori climatici atât cei de suprafață cât și cei dinamici.

Astfel iarna, regiunea se află sub influența maselor de aer mai cald și mai umed aduse de ciclonii formații în parametrul Mării Mediterane, cu dezvoltare maximă în acest anotimp, iar procesele de convecție termică și frontogeneză sunt mai frecvente decât în alte zone. ( B. Sandu, 2008, p.111 )

Prezintă în acest spațiu este influiența Anticiclonului Siberian. În sezonul de vară activitățile ciclonice se reduc, dar în comparație cu alte regiuni ale țării noastre această activitate este destu de mare.

În anotimpul rece cicloni provin din sudul și sud-vestul țării noastre. În funcție de aceste caracteristici regimul pluviometric prezintă o serie de, deosebiri în funcție de zonalitate.

Cantitățile medii anuale

La stația meteorologică Turnu – Severin valorile depăseșc media aceste regiuni, peste 600 mm anual. Datorită așezării ei geografice, fiind situată în depresiune și aflată la poalele Podișului Mehedinți, se înregistrează o cantitate de precipitații de 670,7 mm anual. Creșterea cantitativă a precipitațiilor poate fi pusă pe seama concentrației sporite de nuclee de condensare din atmosfera urbană. ( B. Sandu, 2008, p. 111 )

Cantitățile medii semestioale de precipitații

În sezonul cald perioada 1 aprilie – 30 septembrie, datorită covecției termice cantitățile de precipitații sunt mai mari în sezonul cald decât în sezonul rece.

Spre deosebire de alte regiuni ale țării în Oltenia și inplicit în Depresiunea Severinului influențele estice sunt mai reduse. La stația meteorologică Drobeta – Turnu – Severins- înregistrat aproximativ 52,9 % din cantitatea medie anuală mai exact un procent de 354,3 mm.

În sezonul rece 1 octombrie – 31 martie cantitatea medie a precipitațiilor depășește peste 300 de mm. Valoarea înregistrată la stația Turnu – Severin reprezintă 42,2 % din cantitatea medie anuală și anume 316,4 mm.

34

În acest sezon cantitatea de precipitații este mai redusă datorită:

Pătrunderii ciclonilor avându-și originea în Marea Mediterană

Slăbirii convecției termice

Intensificarea regimului anticiclonal

Tabelul 4.3 Precipitațiile in sezonul cald și rece la stația Drobeta – Turnu – Severin

(B.Sandu,Piemontul,Bălăciței,UniversitateaCraiova,2008,p.113)
Precipitațiile sezonului cald la stația meteoralogică Drobeta – Turnu – Severin sunt foarte ridicate depășind 50 % (52,9 %) și peste 300 de mm (354,3 mm). În sezonul rece precipitațiile sunt mai scăzute ele cazând sub formă de zăpadă, acestea sunt în jurul cifrei de 306,4 mm reprezentând 47,1 % din totalul precipitațiilor.

Fig. 4.3 Precipitațiile in sezonul cald și rece la stația Drobeta – Turnu – Severin

Cantitatea medie anotimpuală de precipitații

După cum observăm din graficul de mai jos cât și din tabelul nr 4.4 cea mai mare valoare se

35

înregistrează primăvara 184,3 mm reprezentând 27,5 %, valoarea cea mai scăzută fiind de 156,7 mm înregistrându-se în anotimpul toamna.

Tabelul 4.4 Cantitatea medie anotimpuală de precipitații

( B. Sandu, Piemontul Bălăciței, Universitatea Craiova, 2008, p. 112 )

Fig 4.4 Cantitatea medie anotimpuală de precipitații

Cantitățile medii lunare a precipitațiilor

La stația meteorologică Drobeta – Turnu – Severin se înregistrează în luna mai, maximul iar apoi scade în intervalul, iulie, august, septembrie ( minimul secundar ) pentru a crește din nou în intervalul octombrie – decembrie ( maximul secundar ) creșterea cantitativă fiind însă semnificativă numai pentru ultimele două luni menționate. ( B. Sandu, 2008, p. 113 )

Tabelul 4.5 Cantitățile medii lunare a precipitațiilor ( B.Sandu Piemontul Bălăciței, Universitatea Craiova, 2008, p. 113 )

36

Fig. 4.5 Cantitățile medii lunare a precipitațiilor

Variabilitatea precipitațiilor atmosferice

În Depresiunea Severin cantitățile de precipitații variază de la un an la altul. Această variabilitate se datorează atât:

Activitate ciclonală

Excesul de umiditate

Expoziția versanților

Înclinarea pantelor

Culoarele de vale

În funcție de aceste cauze cantitățile de precipitații depășesc 350 mm. La stația Turnu – Severin s-a înregistrat o valoare de 1008,3 mm în anul 1969. În această regiune s-au înregistrat și inundații în intervalul 1972-2005.

Tabelul 4.6 Variabilitatea precipitațiilor atmosferice ( B. Sandu, Piemonul Bălăciței, Universitatea Craiova, 2008, p. 114 )

37

Fig. 4.6 Variabilitatea precipitațiilor atmosferice

Cantități minime de precipitații

Datorită cantității mari de precipitații la stația Turnu – Severin abaterea este una mare, peste 300 mm datorită influiențelor oceanice și submediteraneene și altitudinii reduse de 77 metri, a compoziției versanților cât și apropierii față de munte fiind considerat un baraj orografic.

Tabelul 4.7 Variabilitatea precipitațiilor atmosferice

( B. Sandu, Piemontul Bălăciței, Universitatea Craiova, 2008, p.115 )

Dacă comparăm cele două valorile celor doi ani observăm că în anul 1969 valoarea este pozitivă și estre una foarte mare 337, 6 datorită cantității mari de precipitații 1008,3mm, spre deosebire de anul 2000 unde abaterea este una negativă – 385,1 iar cantitatea de precipitații înregistrată este mai scăzută de 300 mm ( 285,6 mm ).

Abaterea este în strânsă legătură cu, cantitatea de precipitatii, cu cât aceasta este mai mare cu atât cantitatea de precipitații este mai ridicată.

După cum observăm atât altitudinea cât și media sunt aceleași.

38

Fig. 4.7 Variabilitatea precipitațiilor atmosferice

Mediile glisante

Cel mai elocvent exemplu de stație deficitară generalizată este dată de intervalul 1988-1990 la stația Drobeta – Turnu – Severin acest interval a fost deficitar începând chiar cu anul 1983. În anul 2000 la această stație a fost un an deficitar la toate lunile, abaterea fiind una negativă de – 385,1, precipitațiile în toate lunile fiind sub mediile multianuale.

Vânturile

Vânturile specifice aceste depresiunii sunt vânturile de vest. La stația Drobeta – Turnu – Severin se înregistrează o frecventă maximă a vânturilor de vest >50% din timp, datorită influienței Defileului Dunării. Variația periodică diurnă a vitezei vântului se accentuează pe timp senin în perioada caldă a anului, cunoscând un maxim de 5-7 m/s la amiază când se intensifică turbulența termică și un minim de 1-2 m/s noaptea când stratificația aerului devine stabilă.

Vitezele maxime anuale ale vânturilor de vest nu depășesc 20 m/s aproape în fiecare an. Numărul zilelor cu, calm variază foarte mult pe teritoriul Depresiunii Severin.

După cum observăm din tabelul de mai jos cea mai mare valoare a vântului este pe direcția V.

Cu toate ca mișcările aerului, determinate de procesele circulației generale a atmosferei, au pretutindeni o varietate deosebit de mare, cu caracter neperiodic, asupra lor acționează eficient și în

39

mod constant particularitățile suprafeței active. În general, viteza medie a vânturilor predominante este mai mare decât viteza celor care au frecvență redusă. ( Geografia văii Dunării românești, 1969, p. 79 )

În Severin vitezele medii ale vânturilor este de 5,9 m/s ale vânturilor din nord-vest și cele de 5,1 m/s.

Tabelul 4.8 Prezența vânturilor în Depresiunea Severin

( Date prelucrate după ANM )

Umezeala aerului

Apele Dunării, bălților, lacurilor, mlaștinilor etc. constituie sursa eficientă de evaporare care asigură umezeala locală a aerului. ( Geografia văii Dunării românești, 1969, p.80 )

La stația meteorologică Drobeta – Turnu – Severin tensiunea vaporilor au fost de 1,2 mb ele scăzând spre zona de câmpie. Valorile anuale ale umezelii relative în lungul văii Dunării la stația meteorologică Drobeta – Turnu – Severin este de 71 %

În luna ianuarie datorită scăderii temperaturii aerului, umezeala acestuia este în jurul valorii de 80 % .

40

Fig. 4.8 Zile senine si zile cu cer acoperit la stația Severin

Tabelul 4.9 Zile senine si zile cu cer acoperit la stația Severin

( Date prelucrate după ANM )

Tabelul4.10 Temperatura medie și umezeala relativă la stația Severin ( Date prelucrate după ANM )

41

Luna ianuarie prezintă o temperatură negativă fiind singura lună cu temperatură negativă -0,3 restul lunilor prezintă temperaturi pozitive cea mai ridicată fiind de 26,6 în luna august. Cea mai scăzută umezeală se înregistrează în luna iulie de 64, iar cea mai ridicată în luna decembrie și este de 83.

Fig. 4.9 Temperatura medie și umezeala relativă la stația Severin

42

Capitolul 5