Depresie Si Probleme de Invatare la Adolescenti
Depresie și probleme de învățare la adolescenți
Lucrare de licență
– Cuprins
Introducere
I. Aspecte ale adolescenței
I.1. Adolescența – scurtă prezentare
I.2. Probleme de învățare la adolescenți
I.3. Rolul familiei în dezvoltarea adolescentului
I.4. Adolescența față în față cu migrația părinților
I.4.1. Migrația – un fenomen al timpurilor actuale
I.4.2. Efectele migrației asupra adolescenților
I.4.3. Modalități de eliminare a efectelor negative ale migrației
I.5. Concluzii
II. Depresia la adolescenți
II.1. Aspecte generale ale depresiei
II.2. Particularități ale depresiei la adolescenții din familii incomplete (cu părinți plecați în străinătate)
II.3. Concluzii
III. Design-ul și organizarea cercetării
III.1. Scopul și obiectivele cercetării
III.2. Ipotezele cercetării
III.3. Metodologia cercetării
III.3.1. Variabilele cercetării. Design
III.3.2. Descrierea loturilor de adolescenți investigate
III.3.3. Instrumentele utilizate. Colectarea datelor
III.4. Rezultatele obținute și interpretarea acestora
Concluzii. Limite. Direcții viitoare
Bibliografie
Anexe
Introducere
Introducere
Se știe că familia este celula de bază a societății. Însă, familia este și simbolul maturității, precum și cel al îndumnezeirii celor doi tineri care au hotărât să-și unească destinele pentru a da glas iubirii sălășluite în ei.
Viața în cadrul familiei este cea mai frumoasă poveste între cele câte sunt. Și sunt destule. Și nu poate fi altfel, atâta timp cât ea este un mister. Doamne, catedrală ai vrut să fie zidirea oricărei familii. Și ai hotărât să nu se dezlege ceea ce ai unit prin taina căsătoriei. În iubire, în armonie și unul lângă altul să fie soțul și soția mereu, oricâte ispite s-or ridica și oricâte greutăți se vor ivi.
Și totuși, realitatea este crudă și amenințătoare. După 1990, din cauza disponibilizărilor masive în diferite unități economice și bugetare, multe persoane, bărbați și femei, au pierdut locul de muncă (Andrioni, 2011). Neavând altă posibilitate de încadrare și, ca urmare, altă sursă de întreținere a familiilor, acești bărbați și aceste femei au fost sortite să ia drumul emigrării în țările Uniunii Europene, numai să aducă acasă banul necesar existenței celor dragi. După 2001, când nu a mai fost necesară viza pentru țările europene, sute de mii de români au plecat din propria țară pentru o viață mai bună (au zis ei). Pentru că cei care au părăsit România au fost din toate regiunile țării (numărul emigranților crescând considerabil în foarte scurt timp până la aproximativ 2 milioane), se poate vorbi de existența unui fenomen național, luând în considerare aspectul amintit anterior, cât și implicațiile sale. (Agenția Națională a Forței de Muncă).
Responsabili și cu grija zilei de mâine, părinții au pus pe locul întâi banul și abia pe locul al doilea dragostea, liantul care leagă pe toți membrii familiei. Pe ultimul loc au încăput copiii. „Aceștia trebuie să înțeleagă că pentru ei se fac aceste eforturi, ca să aibă tot ce le este necesar!” au zis cei mai mulți dintre părinții în cauză. S-a scos din ecuația „familie întreagă” dragostea cea adevărată, de la distanța zero, și mai ales nevoia stringentă de ea la toate vârstele. De fapt, s-a intrat într-un cerc vicios: nu poți să trăiești fără bani; nu poți să trăiești fără dragoste; nu poți să dovedești dragoste față de copil numai spunându-i „te iubesc!”, fără să-i asiguri cele necesare, pentru care îți trebuie bani. Iată că zicala „nu-i totul banul, dar fără bani nu poți să trăiești” are preț. De aceea, emigrarea părinților disponibilizați s-a accentuat an de an, ajungându-se ca în 2013, potrivit datelor UNICEF, peste 350 000 de copii din România să-și trăiască în mod reproșabil copilăria, fiind abandonați în brațele unui părinte, în cel mai bun caz, în grija bunicilor, a unor rude sau a altor persoane, uneori străine familiei de origine.
S-au făcut diverse studii cu privire la situația copiilor români care au părinții plecați în străinătate. Cu toate că importanța școlii în rândul acestor copii are tendința de a fi redusă (Toth & colab., 2007), sunt și studii care arată că aceștia sunt din ce în ce mai conștienți de rolul central al educației în viața lor (Bădescu & colab., 2009). Astfel, absența părinților pe perioada școlarizării nu este un factor de risc al performanței (Hatos, 2011), Hatos stabilind faptul că dacă unul din părinți este plecat, nu influențează semnificativ GPA (grade point average), dar dacă pleacă ambii atunci GPA scade drastic.
Dacă în ceea ce privește partea educativă, sunt studii uneori contradictorii (Popa-B, 2012), pe plan psihologic și social, s-a constatat o voce unanimă ce susține că acești copii, „lăsați în urmă”, sunt dispuși la anxietate, nivel înalt al depresiei (Robilă, 2011), slabă socializare (Sava, 2010).
Lucrarea de față își propune investigarea efectelor psihologice ale migrației părinților asupra adolescenților rămași acasă. Acestui obiectiv general i se subordonează două obiective particulare:
Investigarea dimensiunilor depresiei, a problemelor de învățare și a performanțelor școlare la copiii cu părinți plecați comparativ cu cei ai căror părinți sunt acasă. Voi considera patru grupe de migrație: mama plecată, tatăl plecat, ambii părinți plecați și părinți rămași acasă.
Identificarea eventualelor diferențe de gen în legătură cu dimensiunile mai sus menționate, analizate comparativ la fete și băieți.
Lucrarea este structurată în două părți: o parte care prezintă fundamentele teoretice ale problematicii abordate – migrația și consecințele acesteia asupra adolescenților – și o parte care prezintă cercetările realizate pe un lot de 306 de adolescenți, elevi la mai multe școli din orașele Galați, Bacău și Vaslui.
Prima parte conține două capitole: un capitol (capitolul I) dedicat adolescenței, în care se prezintă câteva linii definitorii ale acestei etape a vieții, problemele de învățare ale adolescenților, rolul familiei în dezvoltarea acestora și fenomenul timpurilor actuale – migrația, cu efectele sale asupra adolescenților. Capitolul II, intitulat Depresia la adolescenți, este axat pe aspecte generale ale depresiei, precum și particularitățile acesteia la adolescenții ce provin din familii incomplete (cu părinți plecați în străinătate).
Partea a doua a lucrării conține rezultatele cercetării asupra depresiei și problemelor de învățare la adolescenți. Astfel, metodologia cercetării cuprinde obiectivele (scopul) cercetării, ipotezele, variabilele, participanții, instrumentele folosite, precum și interpretarea rezultatelor. Sunt expuse, analizate și interpretate datele empirice cu privire la depresia si problemele de învățare la adolescenții care se află în situația neplăcută de a locui fără unul sau chiar fără ambii părinți, din cauza plecării acestora la muncă în străinătate.
Capitolul I
Aspecte ale adolescenței
I.1. Adolescența – scurtă prezentare
Dacă se deschide subiectul „adolescență”, majoritatea părinților definesc această perioada din viața propriilor copii ca fiind una problemă. La rândul lor, adolescenții consideră că părinții nu îi înțeleg, nu îi susțin etc. De ce se întâmplă așa?
Răspunsul este unul simplu: adolescența este o etapă de tranziție de la copilărie la maturitate, o etapă a schimbărilor biologice, sociale, emoționale și cognitive, marcată de un număr semnificativ de conflicte (cu părinții, cu cei din jur și unele, poate, chiar interioare). Aceste conflicte apar din cauza integrării cu dificultate în societatea adultă, practic trecerii cu greu de la perioada lipsită de griji a copilăriei la cea cu responsabilități, solicitări (sociale, familiale, profesionale) etc. Pentru asigurarea unei relații armonioase cu adolescentul, trebuie cunoscut fiecare copil în adâncul său: profilul său psihologic anterior, profilul psihologic actual, valoarea stimei de sine, punctele forte ale sufletului care pot fi transformate în pârghii de acționare, precum și punctele slabe, vulnerabile care ar putea împiedica ieșirea din impasul pe care acesta îl percepe atât de evident: că toată lumea e împotriva lui.
Organizația Mondială a Sănătății delimitează adolescența între 10 și 19 ani, unii autori considerând ca începând între 10-13 ani și încheindu-se între 18-22 ani la ambele sexe. (Nicolson & colab., 2004). Dicționarul de psihologie evidențiază faptul că aceste extreme de vârstă nu sunt precizate cu exactitate, deoarece apariția și durata etapei în discuție variază în funcție de sex (fetele sunt mai precoce), cât și de mediul socio-economic în care se dezvoltă individul.
Această dezvoltare se realizează pe mai multe planuri: în primul rând, fizic – ca urmare a schimbărilor hormonale, psihic și cognitiv. Adolescentul devine preocupat de imaginea sa, de cum este perceput de cei din jur, de relațiile cu aceștia. Dorința sa este să capete independență, libertate personală și, de aici se nasc probleme cu părinții care simt nevoia de protecție și control, poate uneori exagerat și nejustificat. Adolescentul încearcă să „scape” de părinți, nu îi place să îi aibă foarte aproape, să fie în compania lor; subiectul își creează propria lume, părerea prietenilor sau colegilor de clasă/școală fiind principala opinie pe care o acceptă. Astfel, tensiunea nu este resimțită doar acasă, de către familie, ci și în școală, de către cadrele didactice. Această tensiune scade sau chiar dispare în perioada adolescenței prelungite (spre vârsta de 25 ani).
Dar activitatea principală a perioadei în discuție rămâne totuși învățarea, adolescentul căutând deja un curs al viitorului său profesional, curiozitatea ajutându-l să descopere ocupația ce i-ar plăcea, educatorul având aici un rol esențial (însă depinde cum relaționează cu viitorul adult, cum îi expune opțiunile, astfel încât acesta să fie atras de domeniul în care „se pricepe”). Sunt situații în care competențele adolescentului nu sunt bine puse în valoare. Sunt și situații în care interesul pentru școală al individului scade drastic, totul devine neinteresant. Tot curiozitatea îl determină să exploreze tot ceea ce se află în jurul său: oameni, relații, comportamente, ajungând să imite ceea ce observă (vestimentar, stil de viață, conduite) (Șchiopu & colab., 1989). Această explorare (pe toate planurile) are ca rezultat final construirea unei identități sociale, a imaginii de sine, adolescentul își formează sentimente de responsabilitate și datorie, precum și propria imagine asupra lumii și asupra vieții.
Caracteristicile personalității sunt acum definitivate, se realizează o maturizare a copilului, o integrare a sa în grupul social din care face parte. Maturizarea se regăsește și pe plan intelectual, gândirea aflându-se în stadiul operațiilor formale, care, după Piaget sunt „punctul terminus” în evoluția ei și a inteligenței. Sentimentele de dragoste sunt trăite cu intensitate maximă de către adolescenți în această perioadă.
Se poate concluziona faptul că principalele caracteristici ale adolescenței sunt curiozitatea (nevoia de experiențe noi) și independența („eliberarea” de sub protecția părinților), adesea surse generatoare ale conflictelor. Pentru stingerea acestora, părinții, și poate și educatorii, trebuie să găsească metode de apropiere și comunicare cu copiii, astfel încât să nu se distrugă relațiile, ba din contră, să se deruleze armonios și, în același timp să le îndrume pașii, fără a le da senzația de control.
I.2. Probleme de învățare la adolescenți
Adolescența are ca activitate principală învățarea. Această perioadă din viața individului se remarcă printr-o creștere a capacităților individului. Astfel că, procesul de învățare este realizat cu ușurință față de etapele anterioare de dezvoltare, deoarece actualizarea este mai rapidă, procesarea informației este mai structurată, randamentul activității intelectuale crește, învățarea fiind mai eficientă (Șchiopu, 1963). Piaget afirma că, în această perioadă, subiectul este capabil să rezolve probleme mai complexe, ul că principalele caracteristici ale adolescenței sunt curiozitatea (nevoia de experiențe noi) și independența („eliberarea” de sub protecția părinților), adesea surse generatoare ale conflictelor. Pentru stingerea acestora, părinții, și poate și educatorii, trebuie să găsească metode de apropiere și comunicare cu copiii, astfel încât să nu se distrugă relațiile, ba din contră, să se deruleze armonios și, în același timp să le îndrume pașii, fără a le da senzația de control.
I.2. Probleme de învățare la adolescenți
Adolescența are ca activitate principală învățarea. Această perioadă din viața individului se remarcă printr-o creștere a capacităților individului. Astfel că, procesul de învățare este realizat cu ușurință față de etapele anterioare de dezvoltare, deoarece actualizarea este mai rapidă, procesarea informației este mai structurată, randamentul activității intelectuale crește, învățarea fiind mai eficientă (Șchiopu, 1963). Piaget afirma că, în această perioadă, subiectul este capabil să rezolve probleme mai complexe, să facă unele conexiuni între informațiile asimilate, unele raționamente logice, are capacitatea de argumentare, de demonstrare etc. (Oesterdiekhoff., 2009).
Problemele de învățare la care voi face referire nu sunt cele din categoria deficiențelor de învățare, cum ar fi: întârzieri sau tulburări de vorbire, dificultăți de scris sau citit, dificultăți în efectuarea operațiilor aritmetice sau în amintirea informațiilor memorate etc., ci sunt mai mult situații în care subiectul relatează probleme legate de învățare și instruire, în sensul de înțelegere a unei lecții, de rezolvare a temelor pentru acasă (Vedder & colab., 2005). Studiul realizat de autorii citați s-a bazat pe determinarea frecvenței de apariție a acestor situații problemă în procesul de învățare al elevilor olandezi, comparativ cu cei turci și marocani – imigranți. Principalul motiv al situațiilor problemă pe care îl invocă autorii ar fi acela al lipsei suportului, fie parental sau al profesorilor sau chiar al colegilor, la care se adaugă motivația, încrederea în sine. Astfel, cei motivați și care raportau cele mai puține probleme de învățare sunt elevii care percep suportul profesorilor. La elevii olandezi s-a observat că între problemele de învățare sunt strâns legate de suportul parental.
Înclin astfel să cred că multe dintre problemele unui adolescent, fie că sunt probleme de învățare (de genul celor enunțate mai sus) sau probleme de relaționare, apar pe fondul lipsei suportului parental. Acesta poate lipsi fie pentru că părinții nu sunt acasă, sunt plecați în străinătate pentru a munci, fie pentru că sunt alături de copii, dar nu-l oferă. Consecințele faptului descris mai sus sunt dificultățile ce apar în viața școlară a individului, o scădere a interesului pentru diverse activități.
Pe fondul migrării părinților, a unui interes scăzut față de școală, apar și performanțele slabe în procesul de învățare. Pot fi copii foarte dotați intelectual și totuși să aibă rezultate mai slabe față de cei inferiori lor, pentru că nu știu să învețe eficient (Dembo, 2004). Rezultatele slabe pot duce la o stimă de sine scăzută, depresie, anxietate, frustare, furie, agresivitate etc. Însă, pe lângă aceste ingrediente (inteligență și o strategie eficientă de învățare), mai sunt o serie de factori ce influențează succesul școlar: motivația (fie ea extrinsecă sau intrinsecă), familia de proveniență a elevului, profesia părinților, anturajul, organizarea timpului pe diverse activități, metodele de predare ale profesorilor (Motateanu & colab., 2007), mediul de proveniență, dotarea școlii etc.
Performanța școlară este practic determinată atât de factorii interni ce ghidează elevul (interese, motivație, perseverența, stabilitatea emoțională), cât și de cei externi: familiali, pedagogici, sociali (Motateanu & colab., 2007). Nu putem să ne așteptăm ca un elev care nu se implică în activitățile ce îi sunt destinate spre rezolvare, sub îndrumarea unui dascăl foarte competent, să aibă rezultate foarte bune. Dacă nu este motivat, atunci nu va face ceea ce trebuie sau va face dar nu cu simțul răspunderii, ci pentru că așa trebuie. Autorii mai sus amintiți au pus în evidență efectele succesului școlar asupra stimei de sine a elevului. Astfel, cei cu rezultate deosebite au o stimă de sine mai mare decât cei cu rezultate slabe, dar au o frică de evaluare negativă mai ridicată, comparativ cu ceilalți.
Problemele de învățare au deci surse multiple și consecințe asupra performanțelor elevilor, cât și a stimei de sine a acestora.
I.3. Rolul familiei în dezvoltarea adolescentului
Conform dicționarului explicativ al limbii române, familia este o „formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe descendenții acestora.”
De-a lungul timpului, familia s-a închegat și s-a manifestat diferit, în funcție de condițiile sociale, economice și culturale ale fiecărei epoci istorice.
Lucrările de specialitate evidențiază o tipologie largă a familiilor, în funcție de anumite criterii. Dacă luăm în seamă scopul alcătuirii unei familii, vom găsi familia de origine (aceea de care aparținem prin naștere și creștere) și familia de procreare (aceea care este constituită prin căsătorie). După numărul de membri și gradul de cuprindere al acestora, se pot deosebi familia nucleară (aceea care este formată din soț, soție și copiii acestora) și familia extinsă (aceea care cuprinde pe lângă membrii de bază și pe alte rude, în special bunicii). După modul de exercitare a autorității, se disting familiile patriarhale (acelea în care conducerea o deține bărbatul cel mai în vârstă), familiile matriarhale (acelea în care conducerea o asigură femeia cea mai în vârstă) și familiile egalitare (acelea în care autoritatea e asigurată de cei doi soți, în mod egal). Din punctul de vedere a părților cuplului, se remarcă familia biparentală (aceea care are în componență și soțul și soția) și familia monoparentală (aceea din care lipsește unul dintre soți, indiferent de motive). După criteriul urmași, întâlnim familii cu copii și familii fără copii. După modul de reașezare, în urma unor evenimente nedorite, avem de-a face cu familia amestecată (aceea în care unul dintre soți ajunge, de nevoie, în familia de unde a plecat sau în altă familie), familia reconstituită (aceea în care unul dintre soți, după o perioadă de despărțire, revine acasă), familia recombinată (aceea care se alcătuiește printr-un alt fel de cuplare: de coabitare, de concubinaj sau de căsătorie convențională). Ultimele trei au fost numite de sociologi familii postmoderne. Și tot în această categorie trebuie incluse și cuplurile sau familiile de homosexuali ori de lesbiene, în care cresc aproximativ 10 milioane de copii, numai în SUA. (Anastasiu, 2012).
Cred că familia în care unul din părinți este plecat sau chiar ambii poate fi încadrată în categoria celor postmoderne. Copiii acestui tip de familie vor fi obiectul de studiu al acestei lucrări.
Indiferent de tipologie, familia are câteva trăsături fundamentale: membrii ei locuiesc împreună; prestează activități comune; contribuie cu venituri necesare vieții; susțin ideea de a avea copii. (Anastasiu, 2012)
Potrivit teoriei interacționiste, acțiunile soților se află într-o interacțiune continuă, contribuind la clădirea identității personale a fiecăruia, precum și la formarea, la copii, a reprezentărilor despre sine. Teoria funcționalistă consideră familia „sistemul de transmitere a sistemului de valori și apoi a unui sistem relațional între soți. Copiii sunt pregătiți pentru obținerea autonomiei și pentru asumarea responsabilității prin atașamentul afectiv. E importantă dragostea părinților. Ce vede în familie este mult mai puternic decât toate doctrinele care i se inoculează mai târziu.” (T. Parsons)
De aceea putem afirma că familia este mediul cel mai prielnic și pentru împlinirea soților, dar și a copiilor, aspect ce ne interesează. Este destul de evident că familia are un rol important în dezvoltarea adolescentului și, de aceea, este necesar să observăm ce se întâmplă, care sunt efectele plecării părinților în străinătate.
Familia, potrivit funcțiilor sociale ale sale (funcția de reglare a comportamentului sexual, de reproducere, de cooperare economică și educațională) (Mihăilescu, 1999), împlinește variate roluri, avându-se în vedere mai multe aspecte: planul fizic, planul intelectual, planul moral, planul estetic, planul social.
Este principalul pion în formarea și socializarea copilului. Îl ajută pe adolescent să achiziționeze în mod corect normele, valorile și deprinderile care stimulează dezvoltarea sa ca individ care face parte dintr-o anume societate. Este principalul ziditor al sentimentului de siguranță pentru situația când se află în zona cu pericole, cu agresivități de tot felul. Îi satisface trebuințele de bază, fiziologice și de suflet, de dragoste, de respect față de membrii familiei și față de membrii grupurilor din care face parte (școlar, religios, de prieteni, de joc etc.) Este profesorul care face educația în vederea integrării fără dificultăți în viața socială.
Este sociologul care construiește prototipuri pentru toate tipurile de relații sociale, ea însăși fiind un model social care poate influența pozitiv adolescentul în formarea unei concepții sănătoase despre lume și viață, în însușirea unui set de valori, de credințe, de abilități, în structurarea unui comportament civilizat, în elaborarea unei strategii de relaționare conform cu normele considerate valori sociale. Este psihologul care stimulează cunoașterea de sine și încrederea în forțele proprii, calități de care are nevoie pentru parcursul școlar. Îl ajută să înțeleagă propria sexualitate, cum să devină autonom și responsabil pentru faptele de acum și de mai târziu.
În realizarea acestor sarcini, deloc ușoare, familia trebuie să găsească forța, dragostea, timpul și metodele de acțiune cele mai eficiente. În primul rând, o educație bine intenționată, cu măsură și la timp făcută, care să nu aibă nimic comun cu dădăceala; prezentarea periodică a unor modele de valori, de atitudini și comportamente, din preajmă, din mass-media ori din literatură etc.; dar cel mai mult cred că-l influențează pe adolescent climatul familial, căldura căminului părintesc, afecțiunea părinților, înțelegerea familială. Fiecare părinte poate oferi ceva aparte. Mama are mai multă înțelegere, dragoste, comunicare, organizare, angajare, altruism etc. Tata asigură încrederea, siguranța, partea financiară, abilitățile tehnice, hotărârea…
Este nevoie de tact, de o îmbinare corectă a înțelegerii și afecțiunii cu autoritatea părintească. E nevoie și de o colaborare strânsă cu școala. Familia poate face față acestor nevoi doarece are structura de grup primar, unde se pun primele amprente. Și aceasta se întâmplă pentru că adulții și copiii într-o familie își simt rolurile de subordonare. Este adevărată cugetarea formulată de Ioan Gyuri Pascu: „Familia este școala în care ești deopotrivă profesor și elev.”
I.4. Adolescența față în față cu migrația părinților
I.4.1. Migrația – un fenomen al timpurilor actuale
Întâi de toate, ar trebui să definesc migrația. Dicționarul explicativ al limbii române oferă această definiție; „deplasarea în masă a unor triburi sau populații de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali”. Termenul folosit în această lucrare se referă doar la o persoană, înțelesul său fiind acela de schimbarea reședinței stabile, fie în interiorul țării, fie dintr-un stat în altul (Cruceru, 2010). Cercetările realizate de noi au luat în considerare doar cazul în care unul din părinți sau ambii au părăsit România pentru a lucra în străinătate (și-au stabilit reședința într-o altă țară).
Migrația a existat în toate timpurile. Schimbările sociale și evoluția generală a societății au făcut din migrație un fenomen al lumii contemporane. Conform Hotărârii Guvernului nr. 498/18mai2011 pentru aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2011-2014, acest fenomen reprezintă o realitate care va continua să existe atât timp cât vor exista discrepanțe din punctul de vedere al bunăstării și al dezvoltării între diferitele regiuni ale lumii. Astfel, toate statele lumii sunt implicate în fluxurile migratorii, în 2010 numărul total de „migratori” internaționali în lume a fost estimat la 214 milioane de oameni, crescând din 2005 de la 191 de milioane (UNDESA, 2011).
În România, după căderea regimului comunist, țara a intrat într-un haos total și general, fapt ce i-a determinat pe mulți cetățeni să aleagă calea emigrării. Fenomenul s-a intensificat după 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, numărul românilor plecați să lucreze în statele membre UE ajungând astăzi la circa 2,1 milioane, după datele furnizate în cadrul proiectului Strategiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă 2013-2020, principalele state de destinație fiind Italia – 890.000, Spania – 825.000 și Germania – 110.000. Aceste date sunt oferite de Direcția Ocupare, Afaceri sociale și Incluziune din cadrul Comisiei Europene.
Statistica realizată de (UNDESA, 2011) până în 2010 arată că românii părăseau țara într-un număr de ordinul sutelor de mii, ca în figura II.1.
Figura II.1. Evoluția migrației în România, după 1990
Actualizând datele furnizate de UNDESA, cu cele ale Comisiei Europene, situația migrațiilor în România în anul 2013 arată corespunzător figurii de mai jos.
Figura II.2. Evoluția migrației în România în prezent
Este lesne de observat că de după revoluție și până în 2005 sau chiar 2007 are loc e scădere a numărului de români care părăsesc țara pentru a munci în străinătate. După aderarea României la Uniunea Europeană, are loc o explozie: migrația masivă într-un timp foarte scurt. Acest fenomen a dezechilibrat piața muncii, fiind foarte greu de gestionat.
Având în vedere cele menționate, consider că migrația este un fenomen al timpurilor actuale, fenomen cu numeroase consecințe, mai ales asupra copiilor rămași acasă. Aceste efecte sunt prezentate în paragraful ce urmează.
I.4.2. Efectele migrației asupra adolescenților
Deplasările sub forma migrărilor au adus modificări majore pe planetă. Efectul cel mai puternic al migrației internaționale (externe) se manifestă asupra familiei prin neînțelegeri, tensiuni, controlul slab asupra copiilor (eșecul școlar, droguri, absenteism, alcool, fumatul etc) și în final destrămarea familiei, divorțul. Interesul acestei lucrări cade asupra efectelor pe care le generează fenomenul amintit asupra adolescenților.
Efectele depărtării de părinți sunt multe, îngrijorătoare, uneori pustiitoare pentru acești copii lăsați în țară. Vorbitul la telefon, pe internet, prin skype sau whats”up nu înlocuiește afecțiunea simțită direct, inimă lângă inimă, energia pozitivă transmisă copilului prin apropierea fizică, prin respirația caldă și proteguitoare. Copilul rămas numai în grija unui părinte simte lipsa celuilalt părinte prin absența păcii, afectivității, iubirii față de părintele-stâlp, autoritate și confesor. Trăiește aproape starea unui copil orfan de un părinte. Mai gravă este situația când ambii părinți sunt plecați în străinătate, iar copilul este lăsat în grija bunicilor ori a unor rude sau vecini. Copilul trăiește sentimentul că este abandonat și, în consecință, apar stări afective negative precum tristețea, teama de a rămâne singur pe lume, furia, comportamentul antisocial și cel imoral, gândul de sinucidere etc. Relaționarea cu persoanele din jur, care se bucură de dragostea părintească, oxidează, se deteriorează până când, după fel de fel de ironii, se rupe definitiv. Studiile întreprinse, discuțiile cu acești copii semnalează existența unor forme de migrene, dureri de stomac, depresii, diabet, scăderi în greutate fără motive patologice doar din cauza poverii prea mari a dorului (Axente Iustinian, elev al Școlii 28, Galați). Anxietatea, concentrarea deficitară, comportamentul impulsiv completează tabloul acestor efecte care au, la rândul lor, alt efect: diminuarea evidentă a randamentului școlar.
„Binele” pentru care se iau astfel de decizii, concretizat în obiecte de îmbrăcăminte luxoasă și de încălțăminte mai bună, jocuri, aparatură de tot felul, obiecte de tip școlar, bani și multe alte lucruri nu se situează însă deasupra binelui pe care îl produce familia totdeauna întregită. De aceea, legislația românească, cea europeană și cea universală au creat cadrul care să asigure oricărui copil o dezvoltare armonioasă.
Au fost formulate drepturi și îndatoriri pentru copii, pentru părinți și pentru instituțiile statului care, prin respectare, ferește pe oricare copil de anumite asperități și vulnerabilități, de anumite forme de depresie. S-au creat aceste exigențe doarece s-a avut în vedere faptul că dezvoltarea individului este influențată de trei factori: viața de familie stabilă, mediul favorabil evoluției și educația cu impact pozitiv. Spre exemplu, ordinul ANPDC nr. 219/15.06.2006 reglementează pentru cetățenii români care au copii minori în îngrijire și doresc obținerea unui contract de muncă în străinătate obligația de a notifica Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS)/primăriei de domiciliu intenția de a pleca la muncă în străinătate, precum și nominalizarea persoanei în întreținerea și îngrijirea căreia vor rămâne copiii.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) are obligația de a identifica permanent cazurile de copii ai căror părinți se află la muncă în străinătate, de a lua măsuri în vederea prevenirii separării copilului de familia sa (va stabili modalitățile de menținere a relațiilor personale ale copilului cu părinții, precum și tipul de servicii de consiliere psihologică de care va beneficia copilul) și de a identifica serviciile de suport pe care comunitatea le poate oferi familiei/persoanei la care se află copilul în întreținere și îngrijire. Persoanele cu atribuții de asistență socială au obligația reevaluării situației acestora la fiecare 3 luni. Dacă există motive temeinice de natură să primejduiască dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, aceștia au obligația de a sesiza Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în vederea instituirii unei măsuri de protecție specială.
Consider că aceste măsuri sunt necesare, mai ales pentru că există riscul ca adolescenții în cauză să fie abuzați, exploatați la munca fizică; de cele mai multe ori, le sunt afectate performanțele școlare, crescând rata abandonului școlar (Cruceru, 2010).
În ceea ce privește absenteismul, studiile arată că doar 25% dintre elevi lipsesc de la școală când tatăl este plecat (tatăl fiind autoritatea), restul absentând când mama sau ambii părinți sunt plecați. Chiar dacă fetele au mai multe absențe decât băieții, aceste au rezultate mai bune. Concluzia studiului a fost aceea că performanțele adolescenților sunt foarte slabe în cazul copiilor cu părinți plecați (în special în situația în care ambii sunt migrați), comparativ cu ceilalți. (Prodanciuc, 2011)
Efectele migrației sunt multiple, ele plecând de la stimă de sine, anxietate, depresie, tulburări de comportament etc., producând inevitabil scăderea performanțelor școlare (Popa-A, 2012-2). Un nivel înalt al depresiei a fost descoperit la copiii proveniți din familii incomplete – unul sau ambii părinți plecați, într-un studiu realizat pe 382 de elevi români de (Robilă, 2011). La elevii americani nu s-au găsit diferențe semnificative în ceea ce privește depresia funcție de sex (Ornelas & colab., 2011)
Probleme cu care se confruntă adolescenții români nu sunt singulare, acestea sunt regăsite spre exemplu și în Mexic, unde cercetările au demonstrat aceeși ipoteză conform căreia elevii cu părinți plecați au rezultate mai slabe la învățătură (fiind nevoiți să se ocupe mai mult de treburile casnice și lăsând astfel pe locul 2 școala), au probleme emoționale, pot fi exploatați, abuzați etc. (Givaudan, 2013).
I.4.3. Modalități de eliminare a efectelor negative ale migrației
Cercetările din Asia realizate de E. Graham și Lucy Jordan au ajuns la concluzia că diminuarea efectelor negative ale migrației asupra adolescenților se poate face dacă familiile pot să compenseze cumva lipsa lor prin rețele sociale de susținere sau prin suportul celor care îi au în grijă – fie prieteni sau familia extinsă – oameni care de regulă nu locuiesc împreună cu elevii. (Givaudan, 2013). UNICEF-ul vine și el în sprijinul copiilor cu diverse politici și programe dezvoltate pentru a le acorda o atenție sporită celor ce trăiesc în condiții de risc, abuz sau abandon, scopul principal fiind acela de a diminua afectele psihologice ale migrației părinților.
În România, Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului nu reglementează situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Pentru a remedia acest lucru, Salvați Copiii România a înaintat propuneri de modificare a legii amintite, solicitând introducerea unui capitol separat care să se refere strict la acest segment al populației. În acest capitol, ar trebui să se regăsească: obligația SPAS de a identifica periodic cazurile și de a le monitoriza, obligația școlilor de a sesiza SPAS/DGASPC în legătură cu cazurile elevilor care au părinții plecați, găsirea unor modalități de menținere a relațiilor personale ale copilului cu părinții, enunțarea unor criterii pe care ar trebui să le îndeplinească persoana în grija căreia se află elevul, obligația SPAS de a se asigura că persoana are într-adevăr grijă de copil, oferire de sprijin acestor copii, dar și persoanelor în grija cărora se află.
I.5. Concluzii
Adolescența face trecerea de la perioada copilăriei la perioada de adult. Cel mai important este, însă, modul de caracterizare a psihicului copiilor de această vârstă. Simt un evantai de sentimente, de trăiri, de culori, de imagini, de idei, de neliniști, de acțiuni spontane, de un farmec anume. Se observă schimbări în plan intelectual: dezvoltarea gândirii logice, memoria de lungă durată, limbaj nuanțat cu mulți algoritmi verbali, curiozitate evoluată și împletită cu nevoia de a filozofa etc. Crește dorința de independență și de libertate, se maturizează instinctul sexual și apare dragostea față de sexul opus, se dezvoltă aptitudinile particulare, apar preocupări privind viitorul, se îmbunătățește piramida trebuințelor cu cele ale sinelui și cele de autorealizare, se identifică din ce în ce mai mult cu persoane deosebite sau cu valori consacrate, se dezvoltă stima de sine și, în consecință, apare necesitatea de a fi iubit, precum și aceea de a fi competent. Are loc o redeschidere spre familie, pentru a se valoriza în mod conștient.
Adolescența este supranumită cu un termen frumos „vârsta de aur”, iar cu un termen mai puțin plăcut, „vârsta crizelor”.
E „vârsta de aur” pentru că acum se întâlnesc marile elanuri, se zidesc marile visuri, se realizează autocunoașterea sinelui, autodescoperirea și autovalorizarea.
E „vârsta crizelor” pentru că tot acum au loc neliniștile, iubirile imposibile, visurile frânte înadins și, ca urmare, insatisfacțiile și dramele.
Adolescenții își doresc una și, de fapt, simt alta. Își doresc să fie considerate persoane apreciate, care merită încredere, care pot fi consultate în rezolvarea unor probleme legate de ei sau de familie, în luarea unor decizii. Simt mai tot timpul că sunt neînțeleși, că sunt vinovați, că sunt inferiori, că nu se pot descurca în toate situațiile etc.
Toate aceste aspecte se constituie în tot atâtea motive pentru care familia trebuie să fie alături de adolescent, să-l înțeleagă. Înțelegerea copilului „nu este altceva decât psihologia copilului, exprimată într-un mod simplu și practic.” (Kuzma, 2006)
Problema ce apare este aceea că familia nu este completă uneori în perioada aceasta de tranziție. Și atunci adolescentul are de suferit. Când vorbim despre familie incompletă, facem referire la familia în care unul din părinți sau ambii sunt plecați la muncă în străinătate. Aceste fenomen, al migrației internaționale a luat amploare în ultimii ani, existând e creștere explozivă chiar a numărului de persoane care părăsesc țara. Într-un astfel de context (al părintelui plecat) și în absența unei rețele de suport, consecințele migrării asupra membrilor familiei și, în special, asupra copiilor rămași acasă, pot fi nefaste.
Astfel, putem observa efecte ca: destrămarea familiilor (divorțul soților), depresie, anxietate, absenteismul, abandonul școlar, scăderea performanțelor școlare.
Capitolul II
Depresia la adolescenți
II.1. Aspecte generale ale depresiei
Depresia este apreciată ca fiind una dintre cele mai răspândite boli din lume. Din statisticile Organizației Mondiale a Sănătății reiese îngrijorătorul fapt că aproximativ 350 de milioane de oameni, de toate vârstele, sunt atinși de depresie. În 2004, era considerată a treia cauză de dizabilitate. În 2020, se estimează a fi principala cauză. (Lopez & colab., 1998) „Actualmente, suferința psihică este catalogată ca tulburare, și nu ca boală.” (Ene, 2011)
Tot Organizația Mondială a Sănătății a subliniat că, anual, aproximativ un milion de oameni se sinucid, dintre aceștia, un anumit procent suferă de depresie.
S-a constatat că această boală debutează în tinerețe, în jurul vârstei de 40 de ani, plaja propriu-zisă fiind 20-50 de ani. În unele cazuri, apare încă din copilărie, în altele, la vârste înaintate. Studiile au arătat că, după anul 2000, depresia a apărut la persoanele sub 20 de ani, cauza fiind consumul de droguri sau de alcool. Persoanele feminine, în proporție mai mare decât bărbații, fac o formă oarecare de depresie.
Cauzele depresiei
Depresia este o boală care are la bază interacțiunea a mai mulți factori interiori ți exteriori, cum ar fi cei de ordin social, de ordin psihologic, de ordin biologic, de ordin economic, geopolitic sau natural. Pot fi luate în calcul ți alte afecțiuni care au ca efect secundar anumite forme de depresie.
Cauze biologice:
Atunci când apar modificări ale concentrațiilor de substanțe de la nivel cerebral, numite neurotransmițători, se poate instala depresia. Neurotransmițătorii sunt noradrenalina și serotonina, la care se adaugă dopamina, acetilcolina, acidul gama aminobutiric, glutamatul.
Ce se întâmplă de fapt? La nivelul creierului, găsim neuronii. Aceștia sunt celule specializate în recepționarea și transmiterea informațiilor. Neurotransmițătorii mediază transmiterea mesajelor de la un neuron la altul, găsindu-se între axonul neuronal al primului neuron și dendritele următorului neuron, în spațiul numit sinapsă. Neurotransmițătorii se eliberează de către semnalul electric care vine dinspre corpul neuronal spre capătul axonului. Eliberarea acestor neurotransmmițători, la nivelul sinapsei, poate activa sau inhiba neuronul următor, în funcție de concentrația pe care o au. Legat de acest aspect, s-au concretizat două teorii:
Teoria monoaminelor (serotonina, noradrenalina, dopamina)
Nivelele diminuate de noradrenalină și serotonină pot contribui la producerea depresiei, dar nu au putut explica în totalitate apariția simptomelor depresive. În schimb, medicamentele care măresc cotele de serotonină și noradrenalină au fost considerate medicamente cu efecte antidepresive.
Teoria neuroplasticității
Neuroplasticitatea e constituită din circuitele neuronale de la nivel cerebral, conexiunile neuronale din diferite zone cerebrale și din creșterea neuronală. Numai anumite zone cerebrale sunt implicate în reglarea dispoziției. Acestea sunt amigdala, talamusul, hipocampul, cortexul cerebral. Când se produce o alterare a neuroplasticității acestor zone poate să apară depresia. Amigdala are rol în reglarea plăcerii, fricii, furiei. Omul devine depresiv când activitatea amigdalelor este prea bogată. Talamusul este răspunzător de reacțiile de comportament, precum și de funcțiile de gândire, implicit de învățare. Hipocampul se implică în procesele de memorie și în stările emoționale legate de evenimentele din trecut. În cazul depresivilor, are un volum mic, însă, revine la normal după administrarea de medicamente antidepresive.
Cauze genetice
Depresia este influențată de anumite gene. De aceea, jumătate dintre pacienții cu tulburare bipolară au cel puțin un părinte cu depresie. Dacă se întâmplă ca amândoi părinții să fi fost depresivi, riscul copilului de a face depresie este în proporție de 50-75%.
Cauze psihosociale:
Cel mai frecvent factor este stresul, mai ales dacă are predispoziție genetică peste care se așează anumite întâmplări stresante: moartea unui părinte ori a unei persoane dragi, divorțul, pierderea locului de muncă, gradul de îndatorare, pierderile financiare, pierderea casei, dobândirea unor boli severe, absența, din motive obiective sau nu, a unei persoane din familie, slaba susținere din partea celor dragi plecați la muncă în străinătate etc.
Depresiile secundare:
Pot cauza depresia și tulburările depresive instalate ca efect secundar al infarctului miocardic, hipotiroidiei, diabetului, tratamentului cu interferon etc.
Simptomele depresiei:
Cum nu are o singură cauză, ci este consecința unei interacțiuni de factori, depresia se prezintă cu un mănunchi de simptome: de tip emoțional, fizic, cognitiv, comportamental care sunt manifeste în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, timp de cel puțin două săptămâni, producând o deteriorare apreciabilă a individului în plan social, în plan profesional etc. Această schimbare în rău poate fi sesizată și povestită de persoana în cauză sau de către persoanele din anturaj.
Concret, simptomele sunt: dispoziția depresivă, tristețea, iritabilitatea, disperarea, descurajarea, lipsa de putere, absența chefului de viață; diminuarea plăcerii sau a interesului pentru o activitate anume sau pentru toate activitățile; nu mai merg la cumpărături, nu se mai joacă împreună cu copiii, nu mai citesc, nu mai practică hobby-urile, nu mai fac sport; pierderea în greutate cu mai mult de 5% într-o lună de zile; tendința de a consuma dulciuri; tulburarea somnului prin prezența insomniei; schimbarea ritmului mișcărilor: lentoare în mers, mersul fără rost, frământarea mâinilor etc.; ivirea oboselii, a lipsei de energie; prezența sentimentului de vinovăție sau de inutilitate; scăderea capacității de a gândi, de a lua decizii; apariția gândurilor negre, de moarte, de suicid; prezentarea unor dureri asociate: dureri de cap, de stomac, de articulații, atacuri de panică, dificultăți în relațiile intime, abuz de alcool sau de alte substanțe etc.
Evoluția depresiei:
Fiecare pacient are drumul său dar care trece prin mai multe etape: perioada prodromală (când se anunță și se instalează un episod depresiv); perioada de manifestare (de aproximativ 6 luni, când îți împlinește voia); perioada de dezvoltare a unei tulburări bipolare (pentru 5-10% dintre persoanele aflate la un prim episod depresiv major).
Tratamentul:
Tratamentul antidepresiv se face în trei etape: etapa acută ( când se urmărește reducerea simptomatologiei); etapa de continuitate (care are ca scop menținerea remisiei și prevenirea unei recăderi); etapa de mentenanță (când se face o supraveghere atentă în vederea prevenirii apariției unui nou episod depresiv).
Pentru a măsura depresia se utilizează niște instrumente care urmăresc în general două aspecte: severitatea tulburării și gradul de funcționare a subiectului. Scala folosită în acest studiu va fi detaliată în capitolul III.
Cum putem ajuta un depresiv?
În primul rând, trebuie să-l convingem că este în schimbare, că trebuie să fie văzut de un medic, de medicul de familie prima dată, apoi un medic de specialitate. În al doilea rând, e bine să avem o atitudine echilibrată cu el: nici să-l ironizăm, nici să-l respingem, nici să-i banalizăm suferința. Să-i arătăm înțelegere, că dorim să-i fim aproape, că vrem să-și recâștige calitatea vieții de altădată.
Medicul Sorin Ene propune realizarea „unui contract între familie și cel suferind, cu roluri și datorii precise pentru fiecare”, în felul acesta, în cadrul familiei s-ar restabili niște raporturi mai firești și depresia s-ar diminua. (Ene, 2011)
II.2. Particularități ale depresiei la adolescenții din familii incomplete (cu părinți plecați în străinătate)
Adolescenții care provin din familiile incomplete, cu părinții plecați la muncă în străinătate, aparent, sunt și fac ceea ce fac și colegii lor din familiile conjugale. Merg și ei la școală, participă la jocurile de grup, zâmbesc celor care le arată veselie, se plimbă pe stradă etc. În realitate, ei au sufletul atins de depresie, chiar dacă depresia „pare a fi o treabă care afectează persoanele mature”. „Mulți copii trec printr-o asemenea experiență extrem de dificilă”. (Hanibal Dumitrașcu – psiholog).
Absența părinților din peisajul familiei le dă sentimentul că sunt abandonați. Sentimentul e foarte dureros atunci când lipsește mama, tocmai cea care este înzestrată să asigure suportul de afectivitate și de îngrijire. Rămași singuri și simțindu-se singuri, acești copii ajung prada celor mai cutremurătoare trăiri, din mai multe puncte de vedere: afectiv, emoțional… Astfel, găsim la ei depresia, anxietatea, teama, starea de singurătate, starea de nesiguranță (Robilă, 2011). Toate acestea nu fac altceva decât să schițeze un destin neclar, de cele mai multe ori deschis eșecului.
Pe fondul acestor trăiri, să configurează destule fenomene negative: fuga de la anumite ore de la școală, abandonul școlar, fuga de acasă, vagabondajul, consumul de droguri și de alcool, prostituția etc. Apar momente nefericite, cu gânduri negre de suicid, așa cum s-a întâmplat în 2012 cu un băiat de 11 ani și în 2013 cu o fată de 13 ani, care ți-au pus capăt zilelor, pe motiv că nu mai pot suporta dorul de mamă. Unii copii se confruntă cu boli de stomac, cu migrene, cu diabet, cu pierderi în greutate alarmante, chiar dacă se alimentează cât trebuie. Din această cauză au fost destui copii care au afirmat plângând că vor să fie săraci, numai mama repede să se-ntoarcă acasă. În ultimul deceniu, se vorbește de „Sindromul Italia”, concretizat printr-o mâhnire permanentă, asociată cu dureri fizice cronice.
În cazul copiilor cu părinții plecați în străinătate, depresia se leagă de:
Cauze de ordin familial :
Copiii aceștia, fiind lăsați în grija altor persoane, locuiesc cu acestea, în locuințele acestora (unii dintre ei). Strămutarea din căminele lor familiale este percepută ca stres. Își pun amprenta noi factori exteriori, pe care părinții îi ignoră cu voie sau fără voie. Sunt alte condiții, alte energii, alte pretenții, alt mod de viață, de alimentație și alt mod de a pregăti hrana, alt orar al meselor. Alt pat aduce și adulților o stare de inconfort, dar mai ales copiilor. Grija exagerată cuplată cu teama de a nu strica, de a nu deranja ceva în interiorul locuinței sau pe o nouă persoană din „noua familie” constituie o sursă de stres. Trebuie să se obișnuiască necondiționat cu noul regim de viață și, acolo unde nu sunt prea multe puncte comune cu cel în care a crescut, apar probleme de adaptare. Strigă după ajutor la părinți, însă, le răspunde depresia.
Nici în cazul în care pleacă doar un membru al familiei, situația nu este prea favorabilă dezvoltării fără probleme psihice a adolescenților. Ei simt absența părintelui, a dragostei pe care le-o oferea acesta, a sprijinului în realizarea unor activități școlare, a modelului de comportament. Percep ca șchiopă educația în familia actuală și atunci adoptă un comportament pe măsură, plin de vulnerabilități. (Tomșa, 2010)
Cauze de ordin psihologic:
Fără suportul afectiv adevărat, oferit de părinți, acești copii trăiesc sentimentul unor copii orfani, de unul sau de ambii părinți. În alte țări, ei poartă numele de „orfani albi”. Alții, se simt abandonați. Abandonați în ograda bunicilor, a rudelor, a vecinilor, a prietenilor de familie ori în seama asistenților maternali. Nicio dragoste nu poate înlocui dragostea părintească. De aceea, a rostit atât de sfâșietor copilul acela: „vreau să fim săraci, numai mama să se-ntoarcă acasă.” Nici bunicii nu-i pot înlocui pe termen lung pe părinți. „Noile” pretenții, cerințe, comunicări, relaționări sunt luate de copii drept provocări. Ei cred că sunt aplicate lor ca unor intruși în familiile respective și sunt obligați să le respecte, altfel vor suporta consecințele conform învoielilor cu părinții. Vor să se adreseze părinților, dar nu sun aproape. Le vine în ajutor depresia.
Cauze de ordin școlar:
Școala pune azi pe umerii elevului sarcini din ce în ce mai dificile, teme cât mai multe, cerințe cât mai mari, activități extracurriculare variate, portofolii, proiecte și multe alte forme de lucru și de evaluare. Școlarul, singur, nu le poate realiza la nivelul pretențiilor. Părinții lipsesc, cei în grija cărora se află nu se pricep sau nu vor să se implice. Fără ajutor, copilul trăiește sentimente de frustrare, de vinovăție că s-a născut. Părăsește granița randamentului școlar înalt, bun, pe care îl avea odinioară.
Cauze de ordin social:
Copiii aceștia, îmbrăcați sau încălțați cu lucruri din străinătate, ori cu telefoane sau altă aparatură și jocuri diferite de cele de pe piața românească, simt ironia adulților sau a celorlalți copii. Sentimentele sunt amestecate. Nici ei nu știu ce să creadă și cum să se poarte. Dacă se bucură, stârnesc invidie. Dacă acceptă persiflările, creează precedentul pentru următoarele înțepături. Și-ntr-un caz și-n altul, tot sufletele acestor copii sunt ținta depresiei. „Bârfa lumii” îi deranjează mult, mai ales că nici nu știu cum să se apere.
Prietenii, fără posibilitățile lor materiale, adoptă o anume indiferență și procedează de cele mai multe ori la marginalizarea acestor copii. În felul acesta, se rup prieteniile și se ajunge la izolare ori la violență. Ar alerga la părinți, însă, cum sunt prea departe, devin neputincioși și aleargă către ei…depresia.
La școală, nu învață decât ce li se pare interesant sau consideră că-i va ajuta în relațiile interpersonale. Nu își fac temele. Nu citesc decât ce vor și nu ce se recomandă ca bibliografie școlară. Se „pun în gură” cu profesorii, pe ton de impertinență. Fac reproșuri când trebuie și cui nu trebuie. Se laudă în fața colegilor și a profesorilor cu obiectele de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, cu aparatura, cu tot ce i-au trimis părinții din străinătate. După momentul de laudă, trec foarte repede într-un moment de tristețe pentru că-i îneacă dorul de cei aflați la mare distanță.
II.3. Concluzii
Întrucât depresia a luat amploare în secolul pe care l-am început, consider că este important să cunoaștem cauzele depresiei la copiii cu părinți migrați și formele de manifestare ale acesteia. Consider că sunt diferite, în funcție de situațiile manifeste: când copilul a rămas numai cu mama, când numai cu tata, când numai cu bunicii, când numai în grija altor persoane. Unii dintre copiii cu astfel de dificultăți „necesită intervenții de specialitate care să faciliteze readaptarea lor socială și școlară, inclusiv realizarea unor schimbări atitudinale și comportamentale.”(Luca & colab, 2012). Investigațiile făcute și concluziile obținute fac obiectul acestei lucrări.
Crescând fără părinți, acești adolescenți, mai ales în ultimele clase de gimnaziu și în perioada liceului, afișează un caracter dur, de multe ori arogant, dus până la insolent. Sunt dornici de faimă, de recunoaștere. Se străduiesc să se impună cu orice preț. Nu au nici un fel de respect față de regulile stabilite, față de oameni și mai ales față de superiori, față de deciziile care se iau, fie pentru ei, fie pentru grup, fie pentru societate. Copie pe cei care se manifestă negativ și zgomotos. Se poartă și pretind orice după principiul „eu merit”. De aceea doresc și cer într-un mod necivilizat drepturi, dreptate, bani, recunoaștere, oportunități etc. Își pierd timpul cu utilizarea telefoanelor și a internetului, de care sunt dependenți.
Comportamentul lor este inadecvat doarece le-a lipsit la momentul potrivit modelul, exemplul din familie pe care să se sprijine și să-l imite. De aceea, psihologul Cristina Ion-Rădulescu atenționează pe părinții care vor să ia drumul străinătății pentru un câștig financiar mai mare decât în țară: „Pe măsură ce încep să crească, fetele își vor lua ca exemplu mama, iar băieții, tatăl. De aceea cel mai bine ar fi ca aceștia să fie lângă ei în perioada formării.” și „niciodată nu trebuie lăsați adolescenții să se descurce singuri sau chiar în rol de mamă sau de tată pentru frații mai mici.”
Previziunile specialiștilor față de acești adolescenți lipsiți de părinți în perioada formării sunt sumbre: „au toate șansele să devină șomerii, interlopii și infractorii de mâine.”
Capitolul III
Design-ul și organizarea cercetării
III.1. Scopul și obiectivele cercetării
Având în vedere amploarea fenomenului migrării părinților în ultimul timp în România și nevoia adolescenților de a-i avea aproape, am propus drept scop al prezentei lucrări evidențierea efectelor pe care le are migrația părinților asupra copiilor rămași acasă. Am ales spre investigare dimensiunile depresiei, problemele de învățare, dar și performanța școlară, absenteismul, deoarece acestea sunt câteva dintre cele mai răspândite consecințe ale separării elevului de cel puțin un părinte, din cauza migrației acestuia. Am considerat patru grupe de migrație: când mama este plecată, când tatăl este plecat, când ambii părinți nu sunt acasă și când familia este completă și stabilită în același loc cu toți membrii săi. Continuând o idee deja prezentă în studiile de specialitate, am propus să identific eventualele diferențe de gen atât în ceea ce privește depresia, dar și problemele de învățare ale elevilor.
Astfel, obiectivele lucrării pot fi sintetizate după cum urmează:
Investigarea dimensiunilor depresiei la elevii cu părinți plecați, comparativ cu cei la care părinții sunt acasă;
Investigarea problemelor de învățare, a performanțelor școlare, a absenteismului comparativ la copii care fac parte din cele patru grupe de migrațiune;
Identificarea eventualelor diferențe de gen în legătură cu dimensiunile mai sus menționate, analizate comparativ la fete și băieți.
Analizarea posibilelor aspecte relaționale dintre depresie și problemele de învățare ale adolescenților.
Pe baza observațiilor din literatură, precum și a rezultatelor cercetării, un obiectiv de viitor ar fi proiectarea unui program de intervenție pentru astfel de copii.
III.2. Ipotezele cercetării
Cercetarea efectelor migrației internaționale asupra copiilor rămași acasă, în România, a evidențiat faptul separarea minorilor de unul sau ambii părinți plecați în străinătate pentru o lungă perioadă de timp va genera probleme identificate atât în mediul școlar (Irimescu, 2006), cât și emoțional (Robilă, 2011).
Astfel, ipotezele nondirecționale ale acestui studiu sunt:
Migrația părinților influențează nivelul de depresie al adolescenților.
Există un efect al migrației părinților asupra problemelor de învățare ale adolescenților rămași acasă.
Există un efect al variabilei gen asupra depresiei si problemelor de învățare.
În investigarea dimensiunilor depresiei și a problemelor de învățare, comparativ la copiii cu părinți plecați și la copiii cu părinți acasă, am presupus următoarele:
adolescenții care au ambii părinți plecați în străinătate vor prezenta niveluri mai ridicate ale depresiei față de cei care mama plecată, tatăl plecat sau părinții acasă;
adolescenții care au ambii părinți în străinătate vor prezenta scoruri mai ridicate la problemele de învățare față de cei care au mama plecată sau tatăl plecat sau ambii părinți acasă;
adolescenții care au cel puțin un părinte plecat în străinătate au rezultate școlare mai slabe decât cei care au ambii părinți acasă;
adolescenții care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au absențe mai multe decât cei care provin din familii cu ambii părinți acasă.
În legătură cu identificare posibilelor diferențe de gen în ceea ce privește depresia, problemele de învățare, rezultatele școlare și absenteismul, am presupus:
fetele vor prezenta niveluri mai ridicate ale depresiei decât băieții;
fetele vor prezenta scoruri mai ridicate la problemele de învățare, dar vor avea rezultate școlare mai bune decât ei;
băieții vor avea mai multe absențe decât fetele.
III.3. Metodologia cercetării
III.3.1. Variabilele cercetării. Design
Variabilele independente ale studiului sunt:
VI1: migrația părinților, cu nivelurile: mama plecată (MP), tata plecat (TP); ambii părinți plecați (AP) și ambii părinți acasă (AA);
VI2: genul – masculin și feminin.
Variabilele dependente ale studiului sunt: depresia, problemele de învățare, rezultatele școlare și absenteismul.
Deoarece variabilele independente sunt invocate, metoda de cercetare este un cvasiexperiment. Comparațiile sunt de tip intergrup, în fiecare grupă experimentală sunt participanți diferiți (eșantioane independente).
Astfel, designul cercetării va fi de forma 4×2, cu comparații intergrup, deoarece toate VI presupun eșantioane independente:
III.3.2. Descrierea loturilor de adolescenți investigate
Cercetarea s-a desfășurat pe un lot de 306 de subiecți, cu vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani, copii din Galați (Școala „Mihai Eminescu” și Liceul Emil Racoviță), Vaslui (Școala „Ștefan cel Mare” ) și Bacău (Școala Nr. 10). Participanții care au răspuns la acest studiu sunt din clasele 5-7, după cum urmează. Se poate observa că repartiția subiecților este una aproximativ egală, nu sunt diferențe foarte mari între numărul de elevi chestionați de la fiecare nivel.
Tabel III.1. Lotul de subiecți
Per total, subiecții sunt repartizați pe clase după cum se arată în figura III.1.
Figura III.1. Repartiția pe clase a lotului de subiecți
III.3.3. Instrumentele utilizate. Colectarea datelor
Instrumentele utilizate în prezentul studiu au fost: un chestionar cu date personale construit de noi, Scala de depresie – CES-D (Centre for Epidemiological Studies Depression Scale, Raloff, 1997) și o scală pentru probleme de învățare – Frequency-of-Occurence-of-Problems-with-Instruction-and-Learning subscale (Vedder, 2005).
Chestionarul de „început” cuprinde date de identificare, precum date legate de vârsta copiilor, statutul părinților (separați, divorțați, plecați în străinătate, decedați), nivelul de educație al acestora, dar și o serie de itemi pentru evaluarea percepută a calității și cantității interacțiunilor adolescenților cu părinții (cum descriu relația cu părinții, de câte ori vorbesc cu cei plecați, prin ce metodă comunică, despre ce vorbesc, ce cadouri primesc de la părinții migrați etc.). Pe lângă aceste informații, sunt colectate și rezultate școlare și absențe (situația școlară practic). În urma aplicării acestui chestionar, am identificat 125 de subiecți ce au cel puțin un părinte plecat în străinătate pentru a munci, 34 de copii cu părinți divorțați, 8 decedați și 4 separați. Ultimele trei categorii de copii vor constitui un lot separat, pentru că, deși cel puțin unul din părinți nu locuiește cu familia, motivul nu este cel al migrării.
Scala de depresie CES-D este un instrument de măsurare a depresiei, realizat din 20 de itemi. Componentele depresiei au fost selectate de către autor din literatura clinică și din studiile analitice, acestea incluzând dispoziția depresivă, sentimentul de vină și inutilitate, de neputință, pierderea apetitului și tulburări ale somnului. Patru itemi au fost formulați în direcția pozitivă pentru a sparge tendința de răspunsuri „setate”, precum și pentru a evalua influența pozitivă a acestora (sau lipsa acesteia) (Radloff, 1997). Fiecare răspuns a fost cotat cu scor de la 0 la 3 pe o scală a frecvenței de apariție a simptomului în ultima săptămână (deloc, puțin, mult și foarte mult). Scorul total poate fi cuprins între 0 și 60.
Instrumentul pentru măsurarea problemelor de învățare este o subscală din The Perceived Need of Support Questionnaire (Vedder, 2005). Chestionarul cuprinde 10 itemi despre frecvența de apariție a problemelor de învățare și instruire (spre exemplu: „Cât de des se întâmplă să nu înțelegi o lecție?”). Răspunsurile sunt cotate cu ajutorul unui scale Likert în 4 puncte, astfel: niciodată, rar, des și foarte des. Un scor mare obținut la acest chestionar semnifică faptul că subiectul relatează probleme de învățare și instruire.
Metoda de colectare a datelor a fost următoarea: chestionarele au fost administrate grupat, în ordinea în care le-am prezentat, elevilor de la școlile menționate, în timpul orele de dirigenție. Adolescenții le-au completat individual în clasele lor.
III.4. Rezultatele obținute și interpretarea acestora
Din cei 306 subiecți, cei mai mulți au părinții acasă – 59,1%, restul de 41,9% având cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. O privire de ansamblu asupra situației părinților plecați, considerând cele patru grupe de migrațiune (mama plecată, tata plecat, ambii părinți plecați, respectiv ambii părinți acasă) este cea din figura de mai jos.
Figura III.2. Situația părinților
Procentual, situația părinților migrați este dată în figura III.3.
Figura III.3. Cele patru grupe de migrație (%)
Tabel III.2. Repartiția pe sexe a participanților
Figura III.4. Repartiția pe sexe a participanților
Tabel III.3. Repartiția pe vârste a participanților
Figura III.5. Repartiția pe vârste a participanților
În ceea ce privește mijloacele de comunicare cu părinții plecați în străinătate, acestea sunt prezentate în tabelul III.4 (%). Se observă că în cazul legăturii cu mama, cât și cu tata, aceasta este menținută cu ajutorul telefonului. Acesta este cel mai ușor mijloc de comunicare și este folosit în proporție de 36%, respectiv 42,6% pentru a vorbi cu mama, respectiv tata. După convorbirile telefonice urmează o opțiune mai ieftină, Skype și Facebook, la modă astăzi, internetul venin cu avantajul posibilității contactului vizual.
Tabel III.4. Mijloace de comunicare cu părintele/părinții plecați
Pentru testarea ipotezelor am utilizat ANOVA One Way, Independent Samples T test și corelația Pearson.
a) Pentru investigarea efectelor migrației asupra adolescenților, în ceea ce privește depresia, problemele de învățare, rezultatele școlare și absenteismul am utilizat ANOVA One Way. Rezultatele sunt date în tabelul de mai jos și în figurile III.6, III.7, III.8, III.9.
Tabelul III.5. Medii și abateri standard
În urma aplicării, rezultatele au infirmat ipotezele 1, 3 și 4. Astfel, elevii care au ambii părinți plecați au un nivel al depresiei mai ridicat față de cei care au doar un părinte plecat sau față de cei care au ambii părinți acasă; rezultatele școlare ale copiilor care au cel puțin un părinte plecat sunt mai slabe, iar numărul de absențe mai mare decât ale celor care au ambii părinți acasă. Ipoteza 2 este infirmată, în sensul că scorurile la variabila probleme de învățare pentru grupul cu ambii părinți plecați nu este mai mare decât pentru adolescenții care au doar un părinte plecat sau ambii sunt acasă. Se observă că media cea mai mare este în cazul copiilor care au mama plecată. Acest lucru se întâmplă deoarece mama este, de regulă, cea care se ocupă de temele elevilor, de îndrumare și ajutor în ceea ce privește școală. (Tomșa, 2010)
Figura III.6. Media nivelului de depresie pentru cele 4 grupe de migrații
Figura III.7. Media variabilei Probleme de învățare pentru cele 4 grupe de migrații
Figura III.8. Media variabilei Situație școlară pentru cele 4 grupe de migrații
Figura III.9. Media variabilei Absențe pentru cele 4 grupe de migrații
Situația școlară destul de bună, chiar și în cazul copiilor cu părinți migrați, poate fi explicată prin faptul că școlile alese sunt unele de frunte în orașele menționate. Din tabelul III.5., valorile pragului p sunt pentru depresie, probleme de învățare și absențe p>0.05, ceea ce înseamnă că nu există un efect semnificativ al variabilei migrație asupra variabilelor enumerate. În cazul situației școlare, p=0.031<0.05, fapt care are semnificația: există un efect semnificativ al variabilei migrație asupra variabilei situație școlară.
Pentru comparațiile multiple, valorile diferențelor și ale pragurilor de semnificație pentru cele 4 variabile dependente și al variabilei migrațiune sunt date în tabelul III.6.
Tabelul III.6. Comparații multiple ANOVA
* p<0.05
Rezultatele arată că media celor patru grupuri de migrație nu diferă semnificativ la variabilele depresie, probleme de învățare și absențe. Singura diferență semnificativă se regăsește la variabila situație școlară. Media la această variabilă este semnificativ mai mică pentru grupul cu mama plecată față de grupul tata plecat. Nu există diferențe semnificative între mama plecată și ambii părinți plecați, între mama plecată și ambii părinți plecați, precum și la tata plecat cu ambii părinți plecați, tata plecat cu ambii părinți acasă și nici între ambii părinți plecați cu ambii părinți acasă, la variabila situație școlară.
b) Pentru identificarea posibilelor diferențe de gen în evaluarea dimensiunilor
depresiei, problemelor de învățare, situației școlare (rezultate școlare) și a absențelor am utilizat Independent Samples T test. În urma aplicării, rezultatele au infirmat ipotezele 5, și 7, confirmând ipoteza 6. Astfel, fetele au nivel al depresiei mai mare decât băieții, scoruri mai mari la problemele de învățare și rezultate școlare mai bune; iar băieții au absențe mai multe. Testul a indicat faptul că nu există există diferențe între varianțele celor două grupuri la variabilele de mai sus.
Tabelul III.7. Rezultatele subiecților funcție de gen pentru cele 4 variabile
Media scorurilor subiecților de gen masculin diferă semnificativ de media scorurilor de gen feminin la variabilele probleme de învățare și situație școlară, în sensul că subiecții de gen feminin au scoruri semnificativ mai ridicate decât subiecții de gen masculin.
Nu există diferențe semnificative între media subiecților de gen masculin și media subiecților de gen feminin, la variabilele depresie și absențe.
c) Pentru identificarea corelațiilor dintre depresie, probleme de învățare, situație școlară și absențe am utilizat corelația Pearson, pentru fiecare grup de migrație: mama plecată, tata plecat, ambii părinți plecați și ambii părinți acasă.
c1) Migrație = Mama plecată
Tabelul III.8. Corelațiile dintre variabilele depresie, probleme de învățare, situație școlară și absențe pentru grupul mama plecată
* p<0,05; N=28
Prin aplicarea corelației Pearson s-au analizat legăturile dintre variabilele depresie, probleme de învățare, situație școlară și absențe. În urma acesteia au rezultat următoarele:
Între scorurile de la variabila depresie și cele de la variabila probleme de învățare s-a obținut o legătură nesemnificativă, pozitivă și slabă. Scorurilor mici de la variabila depresie se asociază cu scorurile mici de la variabila probleme de învățare, scorurile medii de la depresie cu scorurile medii de la probleme de învățare, iar scorurilor mici de la depresie le corespund scorurile mici de la probleme de învățare. Proporția de varianță este r2=0.0038, ceea ce înseamnă că la doar 0,38% din subiecți apare această legătură.
Între scorurile de la variabila situație școlară și variabilele depresie, probleme de învățare și absențe există o corelație negativă – relație invers proporțională, nesemnificativă și slabă. Astfel, scorurilor mici de la variabila situație școlară îi corespund scoruri mari la variabilele depresie, probleme de învățare și absențe, scorurile medii de la situație școlară se asociază cu scorurile medii de la celelalte trei variabile, iar scorurilor mari de la variabila situație școlară le corespund scoruri mici de la depresie, probleme de învățare și absențe. Proporțiile de varianță sunt: pentru depresie – 0,0008, ceea ce înseamnă că relația dintre variabilele depresie și situație școlară apare doar la 0,08% dintre subiecți; pentru probleme de învățare – doar 2,5% prezintă legătura, iar 2,4% dintre subiecți relatează o legătură între situație școlară și absențe.
O legătură nesemnificativă, medie și pozitivă se regăsește între scorurile de la variabila depresie și absențe. Așadar, scorurilor mici de la variabila depresie se asociază cu scorurile mici de la variabila absențe, scorurile medii de la depresie cu scorurile medii de la absențe, iar scorurilor mici de la depresie le corespund scorurile mici de la absențe. Proporția de varianță este r2=0,107, ceea ce înseamnă că la 10,7% din subiecți apare această legătură.
Între probleme de învățare și absențe există o legătură semnificativă, medie, negativă. Acest lucru semnifică o relație invers proporțională între scorurile celor două variabile: scorurile mici de la probleme de învățare le corespund scoruri mari de la absențe și invers. Această legătură se regăsește la 19,98% dintre subiecți.
c2) Migrație = Tata plecat
Tabelul III.9. Corelațiile dintre variabilele depresie, probleme de învățare, situație școlară și absențe pentru grupul tata plecat
** p<0,01; N=77
Pentru grupul tata plecat, intre variabilele depresie și probleme de învățare, depresie și situație școlară, precum și între scorurile de la variabila probleme de învățare și situație școlară există o legătură semnificativă, medie și negativă. Astfel la scorurile mici de la variabilele depresie se asociază scoruri mari la variabilele probleme de învățare și situație școlară, scorurilor mari de la depresie le corespund scoruri mici de la probleme de învățare și situație școlară. Analog, se definește relația dintre scorurile de la probleme de învățare și situație școlară.
Între scorurile de la variabila absențe și variabilele depresie și situație școlară există o legătură pozitivă, nesemnificativă, slabă. Scorurile mari de la variabila absențe se asociază cu cele mari de la depresie și situație școlară, scorurile medii de la absențe cu cele medii de la depresie și probleme de învățare, iar scorurilor mici de la absențe le corespund scoruri mici de la depresie și probleme de învățare.
În ceea ce privește legătura dintre variabila absențe și problemele de învățare, aceasta este una nesemnificativă, slabă și negativă. Scorurile de la cele două variabile sunt într-o relație invers proporțională: scorurilor mici de la absențe le corespund scorurile mari de la probleme de învățare și invers.
c3) Migrație = Ambii părinți plecați
Tabelul III.10. Corelațiile dintre variabilele depresie, probleme de învățare, situație școlară și absențe pentru grupul ambii părinți plecați
* p<0,05; N=20
Din rezultatele corelației Pearson pentru grupul ambii părinți plecați se pot extrage concluziile: între scorurile variabilei depresie și cele ale variabilelor probleme de învățare și absențe există o legătură semnificativă, medie și pozitivă. Astfel, scorurilor mici de la variabila depresie le corespund scoruri mici de la probleme de învățare și situație școlară, scorurilor medii de la depresie – scoruri medii de la celelalte variabile menționate, iar scorurile mari de la depresie se asociază cu scoruri mari de la variabilele probleme de învățare și absențe.
Între scorurile de la variabila situație școlară și depresie și probleme de învățare, precum și între scorurile de la absențe și probleme de învățare există o relație nesemnificativă, medie și negativă. Scorurilor mari de la situație școlară le corespund scoruri mici de la variabilele depresie și probleme de învățare, iar scorurilor mici de la situație școlară le corespund scoruri mari de la depresie și probleme de învățare. Scorurilor medii le corespund scoruri medii. Analog (adică o relație invers proporțională, medie, nesemnificativă) se definește și legătura dintre scorurile la variabila absențe și probleme de învățare.
Corelația Pearson pentru acest grup arată faptul că între scorurile de la variabil absențe și situație școlară este una nesemnificativă, slabă și pozitivă. Astfel, scorurilor mici de la variabila absențe se asociază cu scorurile mici de la variabila situație școlară, cele medii de la absențe cu scoruri medii de la situație școlară, iar scorurilor mari de la absențe le corespund scoruri mari de la situație școlară.
c4) Migrație = Ambii părinți acasă
Tabelul III.11. Corelațiile dintre variabilele depresie, probleme de învățare, situație școlară și absențe pentru grupul ambii părinți acasă
* p<0,05; **p<0,01; N=181
Rezultatele corelației Pearson între cele patru variabile pentru grupul ambii părinți acasă sunt prezentate în tabelul III.11. Concluziile sunt următoarele:
Între scorurile de la variabila situație școlară și scorurile de la variabilele depresie și probleme de învățare există o legătură semnificativă, slabă și negativă: scorurilor mici de la variabila situație școlară le corespund scoruri mari de la variabilele depresie și probleme de învățare, iar scorurile mari de la situație școlară se asociază cu scorurile mici de la depresie și probleme de învățare. Scorurile medii de la situație școlară se asociază cu scorurile medii de la depresie și probleme de învățare.
Între scorurile de la variabila probleme de învățare și depresie este o legătură semnificativă, medie, pozitivă: scorurile mari de la depresie se asociază cu cele mari de la probleme de învățare, cele mici de la depresie cu scorurile mici de la probleme de învățare, iar scorurile medii de la depresie cu scorurile medii de la probleme de învățare.
Și între depresie și absențe există o legătură semnificativă, pozitivă, dar slabă. Acest lucru înseamnă că scorurilor mari de la depresie le corespund scorurile mari de la absențe, scorurilor medii de la depresie – scorurile medii de la absențe, iar scorurile mici de la depresie se asociază cu scorurile mici de la absențe.
Între scorurile de la variabila absențe și probleme de învățare există o relație nesemnificativă, slabă și pozitivă. Scorurilor mici de la absențe le corespund scoruri mici de la probleme de învățare, scorurile medii de la variabila absențe se asociază cu scorurile medii de la variabila probleme de învățare, iar scorurile mari de la absențe, cu scoruri mari de la probleme de învățare.
Tot între variabila absențe și variabila situație școlară există o legătură semnificativă, slabă, negativă: scorurile mari de la variabila absențe sunt puse în asociere cu scorurile mici de la situație școlară, scorurilor mici de la variabila absențe le corespund scoruri mari de la variabila situație școlară, iar scorurile medii de la absențe se asociază cu scorurile medii de la variabila situație școlară.
Concluzii. Limite. Direcții viitoare
Concluzii. Limite. Direcții viitoare
Concluzii finale
Fenomen al timpurilor actuale, migrația este în atenția cercetătorilor atât din România, cât și pe plan mondial. Creșterea explozivă a numărului de părinți migrați a determinat efectuarea a nenumărate studii cu privire la efectele pe care le are aceasta asupra familiilor și, mai ales asupra adolescenților.
Principalul obiectiv al acestei lucrări a fost determinarea tocmai investigarea „urmelor” pe care le lasă acest fenomen asupra adolescenților. Spre studiu au fost alese depresia, problemele de învățare, situația școlară (rezultatele școlare) și absenteismul.
Astfel, ipoteza 1) : „adolescenții care au ambii părinți plecați în străinătate vor prezenta niveluri mai ridicate ale depresiei față de cei care mama plecată, tatăl plecat sau părinții acasă” a fost infirmată. Studiile din (Tomșa, 2010) au arătat faptul că nivelul depresiei este mai mare la copiii ce cel puțin un părinte migrat față de cei care îi au pe ambii acasă. Ipoteza 2): „adolescenții care au ambii părinți în străinătate vor prezenta scoruri mai ridicate la problemele de învățare față de cei care au mama plecată sau tatăl plecat sau ambii părinți acasă” nu a fost confirmată, cei care au scoruri mari la probleme de învățare sunt cei cu mama plecată. Acest lucru poate fi justificat prin faptul că mama este cea care se ocupă în principal de educație (Tomșa, 2010), în schimb se poate ca cei care au ambii părinți plecați să fie înscriși în diverse programe (After School, spre exemplu) sau bunicii să se ocupe foarte bine de acești copii. Ipoteza 3): „adolescenții care au cel puțin un părinte plecat în străinătate au rezultate școlare mai slabe decât cei care au ambii părinți acasă”; precum și ipoteza 4): ” adolescenții care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au absențe mai multe decât cei care provin din familii cu ambii părinți acasă” nu au fost confirmate.
Chiar dacă aceste ipoteze au fost confirmate, nu există diferențe semnificative între mediile celor patru grupe de migrație (mama plecată, tata plecat, ambii părinți plecați și ambii părinți acasă) la variabilele depresie, probleme de învățare și absențe, ci doar în cazul situației școlare. Media la această variabilă este semnificativ mai mică pentru grupul cu mama plecată față de grupul tata plecat. Nu există diferențe semnificative între mama plecată și ambii părinți plecați, între mama plecată și ambii părinți plecați, precum și la tata plecat cu ambii părinți plecați, tata plecat cu ambii părinți acasă și nici între ambii părinți plecați cu ambii părinți acasă, la variabila situație școlară.
Pe linia posibilelor diferențe de gen în legătură cu variabilele menționate mai sus, următoarele ipoteze nu au fost confirmate: ipoteza 5): „fetele vor prezenta niveluri mai ridicate ale depresiei decât băieții;”, și ipoteza 7): „băieții vor avea mai multe absențe decât fetele”. Ipoteza 6): „fetele vor prezenta scoruri mai ridicate la problemele de învățare, dar vor avea rezultate școlare mai bune decât băieții;” a fost confirmată. Media scorurilor subiecților de gen masculin diferă semnificativ de media scorurilor de gen feminin la variabilele probleme de învățare și situație școlară, în sensul că subiecții de gen feminin au scoruri semnificativ mai ridicate decât subiecții de gen masculin. Nu există diferențe semnificative între media subiecților de gen masculin și media subiecților de gen feminin, la variabilele depresie și absențe.
Depresia corelează pozitiv cu problemele de învățare și cu absențele și negativ cu situația școlară. Între scorurile de la variabila situație școlară și scorurile de la variabilele depresie și probleme de învățare există o legătură semnificativă negativă pentru grupurile tata plecat și ambii părinți acasă.
Limite:
Există mai multe limite ale acestui studiu, care trebuie avute în vedere. Trec în revistă: eșantionul poate nereprezentativ de adolescenți, subiectivitatea intervenită în completarea chestionarelor; neconcordanța între momentul zilei ales pentru investigare și starea emoțională a copilului în clipele acelea; statutul social al școlilor în care s-a desfășurat cercetarea, spre exemplu Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați este o școală de top a municipiului și județului, cu elevi buni și foarte buni, cu rezultate școlare deosebite, cu elementul concurență prezent la elevi și la familiile acestora. La acestea se mai adaugă și: ascunderea voită a unor informații; absența plăcerii adolescenților de a comunica deschis, oral sau în scris, tulburările lor depresive; starea emoțională produsă de faptul că acești copii au completat pentru prima dată un asemenea chestionar.
Toate aceste aspecte au putut influența, într-un fel sau altul, culegerea datelor și a informațiilor necesare cercetării.
Direcții viitoare
Având în vedere faptul că evoluția economică a României nu cunoaște încă o dezvoltare deosebită de natură a opri exodul adulților-părinți spre alte țări, după un loc de muncă bine plătit, că depresia îi cuprinde oricum pe copiii rămași acasă, că unele aspecte ale acestei boli au fost validate de studiul de față, propun și alte direcții de cercetare:
1. Investigarea psihologică a părinților cu intenția de porni la muncă în străinătate și a copiilor acestora, cu mai mult de cinci luni înainte de momentul plecării, pentru a se cunoaște gradul de suportabilitate a despărțirii pe termen mai lung, cu scopul luării deciziei celei mai bune, în raport cu sănătatea copiilor.
2. Găsirea și implementarea celor mai potrivite mijloace de adaptare la noile condiții de plasament, familiale sau instituționale, a copiilor rămași acasă.
3. Responsabilizarea guvernanților în ceea ce privește asigurarea sănătății psihice reale a întregului popor, prin crearea de locuri de muncă pentru toți locuitorii activi ai țării.
4. Acțiuni educative cu tinerii, înainte de căsătorie și după căsătorie, cu accent pe soliditatea și avantajele familiei, precum și pe păstrarea întregului ei, indiferent de greutățile prin care sunt obligați să treacă, la un moment dat, desfășurate de psihologii instituțiilor abilitate.
Bibliografie
Bibliografie
Anastasiu, I. (2012). The social functions of the family, Euromentor Journal – Studies about Education, Vol. III, No. 2, Iunie 2012, pag. 133-139
Andrioni F. (2011). The socio-economic effects of romanian parents’ emigration on their children’s destiny, Annals of the University of Petroșani, Economics, 11(4), pag. 5-12
Bădescu, G., Stoian, O., Tănase, A. (2009). Efectele culturale ale migrației forței de muncă din România, în Sociologia migrației. Teorii și studii de caz românești, Iași: Polirom Publishing House, pag. 268-285
Cruceru, A. A. (2010). Statistical Analysis of the Migration Phenomenon, Revista Română de Statistică, nr.11/2010, pag. 21-27
Dembo, M. (2004). Motivation and learning strategies for college success (second ed.), Mahwah, NJ: Erlbaum
Ene, S. (2011). Depresia: evadare din infern, Editura Herald, București
Givaudan, M., Pick, S. (2013). Children Left Behind: How to Mitigate the Effects and Facilitate Emotional and Psyhological Development, Child Abuse & Neglect, Elsevier, pag. 1080-1090, doi: 10.1016/j.chiabu.2013.10.019
Hatos, A. (2011). The (Little) Effect that Parents’ Labour Emigration ha son their Children’s School Performance: a study of Secondary School Students in Oradea (Romania), New Educational Review, 20(1), pag. 85-96
Irimescu, G. (2006). Singur acasă, Asociația Alternative Sociale, Iași
Kuzma, K. (2006). Înțelege-ți copilul, Editura Viață și Sănătate, București
Lopez, A.D., Murray, CC (1998). The global burden of disease 1990-2020, Nature Medicine, nov. 4(11), pag. 1241-1243
Luca, C., Foca L., Rotaru M.-N., Amaziliței O.-E.(2012). Asistența psihosocială a copiilor remigranți în METODOLOGIE de asistență psihosocială a copiilor remigranți, Editura SEDCOM LIBRIS, Iași, pag. 129
Mihăilescu, I. (1999). Familia în societățile europene, Editura Universității București
Motateanu, I., Popa, R. I., Ilie, M. (2007). Elemente fundamentale în determinarea reușitei școlare și efectele distribuirii pe specializări educaționale, Revista de Cercetare în Științe Ale Educației, http://www.rcsedu.info
Nicolson, D., Ayers, H. (2004). Adolescent Problems. A practical Guide for Parents, Teachers and Counsellors (Revised Edition), David Fulton Publishers, London
Oesterdiekhoff, G. (2009). Mintal Growth of Humankind in History, BoD – Books on Demand
Ornelas, J.I., Perreira, M.K., (2011). The role of migration in the development of depressive symptoms among latino immigrant parents in the USA, Social Science & Medicine, 73(2011), pag. 1169-1177
Popa-A, N. L. (2012). Perceptions of family support among children of Romanian migrants, Procedia-Social and Behavioral Sciences, 46, pag. 4097-4101
Popa-B, N. L. (2012). Perceptions of school climate among children of Romanian migrants, Procedia-Social and Behavioral Sciences, 33, pag. 119-123
Prodanciu, R. (2011). The Effects of Parents’ Work Migration Over the School Results of High School Pupils, Annals of the University of Petroșani, Economics, 11(2), pag. 221-232
Radloff, L.S. (1997). The CES-D Scale: A Self-Report Depression Scale for Research in the General Population, Applied Psyhological Measurement, vol. 1, no.3, pag. 385-401
Robilă, M. (2011). Parental Migration and Children’s Outcomes in Romania, Journal of Child Family Studies, 20(3), pag. 326-333
Sava, F. (2010). Timișoara’s adolescents left at home. A cross-sectional survey on the ICT role toward a better social inclusion,
http://www.dgaspctm.ro/files/doc_g0ntmuonbh.pdf
Șchiopu, U. (1963). Curs de psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București
Șchiopu, U., Verza, E. (1989). Adolescență, personalitatea și limbaj, Editura Albatros, București
Tomșa, R. (2010). Efectele psihologice ale migrației economice a părinților asupra preadolescenților, Teză de doctorat; București
Toth, G., Toth. A., Voicu, O., Ștefănescu, M. (2007). The effects of Migration: Children Left Behind, Soros Foundation Romania
UUNDESA (2011). (United Nations Departemenet of Economic and Social Affairs) World Migration Report 2011, www.un.org
Vedder, P., Boekaerts, M., Seegers, G. (2005), Perceived Social Support and Well Being in School; The Role of Students’ Ethnicity, Journal of Youth and Adlescence, vol. 34, no.3, pag. 269-278
http://ec.europa.eu
http://www.muncainstrainatate.anofm.ro
www.salvaticopiii.ro
www.cursdeguvernare.ro
Anexe
Anexe
Bibliografie
Anastasiu, I. (2012). The social functions of the family, Euromentor Journal – Studies about Education, Vol. III, No. 2, Iunie 2012, pag. 133-139
Andrioni F. (2011). The socio-economic effects of romanian parents’ emigration on their children’s destiny, Annals of the University of Petroșani, Economics, 11(4), pag. 5-12
Bădescu, G., Stoian, O., Tănase, A. (2009). Efectele culturale ale migrației forței de muncă din România, în Sociologia migrației. Teorii și studii de caz românești, Iași: Polirom Publishing House, pag. 268-285
Cruceru, A. A. (2010). Statistical Analysis of the Migration Phenomenon, Revista Română de Statistică, nr.11/2010, pag. 21-27
Dembo, M. (2004). Motivation and learning strategies for college success (second ed.), Mahwah, NJ: Erlbaum
Ene, S. (2011). Depresia: evadare din infern, Editura Herald, București
Givaudan, M., Pick, S. (2013). Children Left Behind: How to Mitigate the Effects and Facilitate Emotional and Psyhological Development, Child Abuse & Neglect, Elsevier, pag. 1080-1090, doi: 10.1016/j.chiabu.2013.10.019
Hatos, A. (2011). The (Little) Effect that Parents’ Labour Emigration ha son their Children’s School Performance: a study of Secondary School Students in Oradea (Romania), New Educational Review, 20(1), pag. 85-96
Irimescu, G. (2006). Singur acasă, Asociația Alternative Sociale, Iași
Kuzma, K. (2006). Înțelege-ți copilul, Editura Viață și Sănătate, București
Lopez, A.D., Murray, CC (1998). The global burden of disease 1990-2020, Nature Medicine, nov. 4(11), pag. 1241-1243
Luca, C., Foca L., Rotaru M.-N., Amaziliței O.-E.(2012). Asistența psihosocială a copiilor remigranți în METODOLOGIE de asistență psihosocială a copiilor remigranți, Editura SEDCOM LIBRIS, Iași, pag. 129
Mihăilescu, I. (1999). Familia în societățile europene, Editura Universității București
Motateanu, I., Popa, R. I., Ilie, M. (2007). Elemente fundamentale în determinarea reușitei școlare și efectele distribuirii pe specializări educaționale, Revista de Cercetare în Științe Ale Educației, http://www.rcsedu.info
Nicolson, D., Ayers, H. (2004). Adolescent Problems. A practical Guide for Parents, Teachers and Counsellors (Revised Edition), David Fulton Publishers, London
Oesterdiekhoff, G. (2009). Mintal Growth of Humankind in History, BoD – Books on Demand
Ornelas, J.I., Perreira, M.K., (2011). The role of migration in the development of depressive symptoms among latino immigrant parents in the USA, Social Science & Medicine, 73(2011), pag. 1169-1177
Popa-A, N. L. (2012). Perceptions of family support among children of Romanian migrants, Procedia-Social and Behavioral Sciences, 46, pag. 4097-4101
Popa-B, N. L. (2012). Perceptions of school climate among children of Romanian migrants, Procedia-Social and Behavioral Sciences, 33, pag. 119-123
Prodanciu, R. (2011). The Effects of Parents’ Work Migration Over the School Results of High School Pupils, Annals of the University of Petroșani, Economics, 11(2), pag. 221-232
Radloff, L.S. (1997). The CES-D Scale: A Self-Report Depression Scale for Research in the General Population, Applied Psyhological Measurement, vol. 1, no.3, pag. 385-401
Robilă, M. (2011). Parental Migration and Children’s Outcomes in Romania, Journal of Child Family Studies, 20(3), pag. 326-333
Sava, F. (2010). Timișoara’s adolescents left at home. A cross-sectional survey on the ICT role toward a better social inclusion,
http://www.dgaspctm.ro/files/doc_g0ntmuonbh.pdf
Șchiopu, U. (1963). Curs de psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București
Șchiopu, U., Verza, E. (1989). Adolescență, personalitatea și limbaj, Editura Albatros, București
Tomșa, R. (2010). Efectele psihologice ale migrației economice a părinților asupra preadolescenților, Teză de doctorat; București
Toth, G., Toth. A., Voicu, O., Ștefănescu, M. (2007). The effects of Migration: Children Left Behind, Soros Foundation Romania
UUNDESA (2011). (United Nations Departemenet of Economic and Social Affairs) World Migration Report 2011, www.un.org
Vedder, P., Boekaerts, M., Seegers, G. (2005), Perceived Social Support and Well Being in School; The Role of Students’ Ethnicity, Journal of Youth and Adlescence, vol. 34, no.3, pag. 269-278
http://ec.europa.eu
http://www.muncainstrainatate.anofm.ro
www.salvaticopiii.ro
www.cursdeguvernare.ro
Anexe
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Depresie Si Probleme de Invatare la Adolescenti (ID: 165013)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.