Depopularea Judetului Timis
LUCRARE DE LICENȚĂ
DEPOPULAREA JUDEȚULUI TIMIȘ
CUPRINS
Cuprins
Cuvânt înainte
Introducere
Capitolul I: Concepte și metode fundamentale în geodemografie
1 Concepte și noțiuni fundamentale
2 Populația ca sistem
3 Metode utilizate în studiul populației
4 Structura geodemografică
Capitolul II: Depopularea așezărilor rurale din județul Timil în prima jumătate a secolului
al XX-lea
1 Repartizarea teritorială a așezărilor rurale și distribuția etnică a populației pe teritoriul județului Timiș
2 Apariția semptomelor depopulării în mediul rural, la începutul secolului al XX-lea
3 Depopularea așezărilor rurale în perioada interbelică
4 Implicarea societății civile în cercetarea și combaterea fenomenului depopulării,
în perioada interbelică
Capitolul III: Evoluția demografică în perioada postbelică, 1945- 1989
1 Mutații geodemografice la începutul perioadei postbelice, 1945- 1956
2 Politica pronatalistă a regimului comunist, 1956- 1989
Capitolul IV: Situația demografică a județului Timiș, 1990- 2011
1 Evoluția numerică a populației în anii 1990- 1991
2 Depopularea accentuată a zonelor de est și sud a județului Timiș
între 1992- 2011
3 Prezența minorităților naționale în procesul de depopulare
4 Așezările rurale mici și foarte mici, de la 1 la 500 locuitori
5 Sate mari și foarte mari, după anul 2000
6 Mișcarea naturală a populației
Concluzii
Bibliografie
CUVÂNT ÎNAINTE
La sfârșitul ciclului de studii de licență, după trei ani de acumulare și consolidare a bagajului de cunoștințe și deprinderi, dobândite la cursuri și lucrări practice, în fața fiecărui student stă examenul de maturitate profesională. Din mulțimea de teme ce puteau fi alese pentru lucrarea de LICENȚĂ, am optat pentru o temă de geografia populației, cu titlul sugestiv de Depopularea județului Timiș pentru că suntem martori oculari ai procesului lent de depopulare a satelor, bănățene, cel puțin în ultimii 50 de ani. Scăderea natalității și îmbătrânirea populației rurale sunt fenomene demografice pe care le-am observat cu mult timp înainte de a deveni student la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie. M-am născut într-un sat cu populație eterogenă etnic care, din anii ’60 ai secolului trecut, se stinge de bătrânețe sau migrează spre oraș ca să învețe sau să muncească și rareori acești tineri mai revin pentru a trăi în sat și astfel schimbul de generații nu se mai face în ritm și în număr corespunzător păstrării echilibrului optim între grupe de vârstă. Satul bănățean se menține la un număr rezonabil de locuitori prin fenomenul de migrație internă din alte județe spre Timiș. O altă cauză majoră a depopulării în județul nostru a fost faptul că din anii ’70 ai secolului trecut a început să emigreze, în valuri succesive, populația de etnie germană spre Germania, ceea ce a dus la depopularea vizibilă a localităților rurale și urbane ale județului Timiș, aici elementul german fiind puternic reprezentat și masat în zone destul de compacte, în partea centrală și de nord-vest a județului. Problema depopulării Banatului a început să mă preocupe în ultimii ani și datorită textelor din presa locală care prezintă sate pustii sau pe cale de dispariție, mai ales cele din partea de est și din nordul sau sudul județului.
Pentru alcătuirea lucrării, am consultat, la Biblioteca Universității de Vest Timișoara lucrările existente pe tema geografiei populației, apoi am extins aria cercetărilor la Biblioteca Județeană Timiș, unde am consultat lucrările din domeniu, scrise mai ales de membri Institutului Social ,,Banat-Crișana”, între anii 1933- ’44, fapt care dovedește că problema depopulării Banatului a fost vizibilă încă din perioada interbelică, iar intelectualii bănățeni au atras atenția asupra acestei probleme cu consecințe negative pe termen lung. Mi-am îmbogățit informațiile asupra problemei și cu documente descoperite în fondurile arhivistice de la Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, apoi am vizitat Biblioteca Academiei Române și Biblioteca Națională a României, constatând că unele publicații necesare scrierii tezei de licență, nu le-am găsit la Timișoara. Pentru perioada postbelică, până la revoluția din 1989 n-am descoperit lucrări care să trateze problema depopulării satelor bănățene pentru că, deși procesul de depopulare poate fi observat prin studiul atent al rezultatelor recensămintelor din anii 1948- 1956- 1977- 1992, este perioada în care puternicul flux migratoriu intern din județele suprapopulate și mai slab dezvoltate spre județul Timiș, stabilirea acestora în satele bănățene a atenuat, numeric, procesul de depopulare a satelor din zona de câmpie, unde se simțea lipsa forței de muncă în agricultură.
O sursă importantă de informații despre dinamica populației au fost publicațiile Institutului Național de Statistică pe care le-am studiat la filiala Timiș, dar și la I.N.S. București. La strângerea materialului absolut necesar întocmirii lucrării am întâmpinat, uneori, greutăți datorate lipsei unor informații statistice în bibliotecile timișorene deoarece unele lucrări se află în depozite și nu sunt accesibile. În mod deosebit, am întâmpinat greutăți pentru culegerea informațiilor privind rezultatele recensământului din anul 1948 pentru că nici la I.N.S. București nu există volumul cu rezultatele pe județe și localități.
Analiza geodemografică a informațiilor culese din lucrări publicate, din fondurile arhivistice și din publicațiile I.N.S., ne-a ajutat să identificăm satele și orașele care, din 1968, se află în componența județului Timiș, iar până atunci au făcut parte din alte structuri administrativ-teritoriale și astfel am reușit să întocmim tabele cu așezările timișene și evoluția numerică a populației lor, între anii 1900- 2011. Așa am aflat care sunt satele vulnerabile (deși fenomenul este generalizat, dar nu e atât de acut în tot județul) la procesul de depopulare până la dispariție și cauzele care au determinat scăderea treptată a numărului locuitorilor. Pe baza acestor date, am întocmit tabele, grafice și hărți pe care este reprezentat fenomenul depopulării.
Munca de culegere de date și de alcătuire a lucrării a fost un proces laborios care ne-a oferit, însă, satisfacția cunoașterii unui fenomen demografic de actualitate care preocupă întreaga societate pentru că este un fenomen generalizat la nivelul țării și a întregului continent european, diferența făcând-o ritmul diferit de depopulare și cauzele predominante.
Totuși, toate acestea nu ar fi fost posibile fără cunoștințele de specialitate acumulate, la cursuri și la orele de laborator, de-a lungul anilor de studiu.
În mod direct, la alcătuirea tezei, am primit sfaturi și îndrumări de la domnul conf. univ. dr. Constantin Vert, îndrumătorul prezentei lucrări de licență. Ținem să aducem mulțumiri și să ne exprimăm toată gratitudinea față de disponibilitatea domnului profesor pentru întregul excurs al alcătuirii acestei lucrări.
Mulțumim onoratei comisii de examinare pentru răbdarea de a consulta lucrarea de licență și de a aprecia ideile expuse de către candidat.
Cu deosebit respect, Miodrag Ciurușchin
INTRODUCERE
Recensământul populației și locuințelor din România, efectuat în octombrie 2011, a relevat că țara noastră trece printr-o perioadă de regres a populației, al cărei număr total scade, treptat, în ultimii 25 de ani cu peste 3000000 locuitori. Zone geografice, altădată pline de viață, ca Munții Apuseni, Dealurile Lipovei, Munții Banatului, nordul Dobrogei și altele, se depopulează treptat, iar numărul așezărilor părăsite de locuitori este în continuă creștere. Semnalul de alarmă tras de intelectualii bănățeni, membri ai Institutului Social Banat- Crișana, în cursul deceniului al patrulea al secolului al XX-lea, privind fenomenul depopulării Banatului a trezit la realitate opinia publică și autoritățile publice locale care au căutat și au găsit soluții pentru diminuarea acestui fenomen demografic nociv. Vicisitudinile istoriei nu au permis ca soluțiile oferite de către reputați medici, ca dr. Petru Râmneanțu și dr. Iosif Nemoianu, alături de alți intelectuali fruntași ai societății civile bănățene, să fie aplicate. Al doilea război mondial, urmat de o perioadă de mari transformări pe plan economic, social, politic și cultural, între anii 1945- ’65, a fost o perioadă nefavorabilă pentru aplicarea unei politici publice pronataliste care să stimuleze creșterea numărului de copii în Banat (și actualul județ Arad) de la 1- 2 la mai mulți copii în fiecare familie. Constatarea scăderii natalității și, implicit, a numărului total al locuitorilor României a avut ca urmare nefastă promovarea unei politici pronataliste care nu ținea cont de drepturile omului, materializată prin prevederile Decretului numărul 62/ 1966 care a interzis avorturile, înăsprind legislația în acest sens, fapt ce a dus la un șir de consecințe grave pentru mii de familii, mai ales pentru femei, obligate să nască și copii nedoriți, mulți apoi abandonați în casele de copii, a căror creștere și educare revine instituțiilor de stat competente. Creșterea numărului de copii în țară, inclusiv în județul Timiș, între anii 1967- 1973 a dat speranțe că a crescut din nou șansa României de a atinge un număr optim de 25 milioane locuitori, în anul 2000. Scăderea treptată a natalității și îmbătrânirea populației țării a impus adoptarea de către conducerea statului a altor măsuri pronataliste forțate, în anul 1984, care, temporar, a oprit ritmul scăderii natalității, dar, după victoria revoluției din 1989, natalitatea a scăzut din nou până la cote alarmante, în timp ce mortalitatea generală, datorată îmbătrânirii populației, a fost în creștere, în ultimii 25 de ani.
Problematica populației constituie o preocupare de prim ordin pentru toate statele lumii contemporane, inclusiv România. Sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea a fost marcat de prefacerile adânci din perioada de tranziție de la regimul totalitar comunist la regimul democratic pe care-l parcurge România în prezent. Necesitatea abordării din punct de vedere științific a evoluției populației impune încercarea de a găsi căile de redresare a stărilor degradate. Ea apare ca o problemă acută, în contextul dezvoltării ulterioare a României, pe plan economic, social, politic și cultural, pentru că de numărul și distribuția teritorială a populației depinde măsura în care vor fi valorificate resursele naturale și umane precum și creșterea continuă a calității vieții sau, dimpotrivă, degradarea situației economice și sociale, având ca urmare stagnarea și regresul calității vieții. Depopularea a devenit, la începutul mileniului al treilea, o problemă cu care se confruntă atât statele vest-europene cât și fostele state comuniste din Europa. În ultimii 25 de ani, depopularea a devenit o problemă națională cu care se confruntă, în prezent, toate județele, inclusiv cele care erau până în 1990 bazine demografice suprapopulate care contribuiau la suplinirea deficitului demografic al județelor dezvoltate economic, dar mai slab populate, ca, de exemplu, județul Timiș.
Depopularea județului Timiș este, în opinia demografilor bănățeni, o temă de maximă importanță care prezintă un real interes pentru lumea academică, societatea civilă și pentru autoritățile publice, centrale și locale. În prezent, în județul Timiș există 323 localități, din care mediul urban, format din două municipii și opt orașe și mediul rural, structurat în 89 comune, cu 313 sate. Deoarece între anii 1900- 1968 împărțirea administrativ-teritorială a Banatului a cunoscut mai multe forme de organizare, unele dintre localitățile care, în prezent, aparțin județului Timiș, au fost arondate la alte unități administrativ-teritoriale, fapt ce ne-a obligat ca din listele de localități recenzate între anii 1900- 1966 să delimităm localitățile care, din 1968, au fost arondate actualului spațiu al județului Timiș. De exemplu, din 1919 nord-vestul județului, cu orașul Sânnicolau-Mare,opularea a devenit, la începutul mileniului al treilea, o problemă cu care se confruntă atât statele vest-europene cât și fostele state comuniste din Europa. În ultimii 25 de ani, depopularea a devenit o problemă națională cu care se confruntă, în prezent, toate județele, inclusiv cele care erau până în 1990 bazine demografice suprapopulate care contribuiau la suplinirea deficitului demografic al județelor dezvoltate economic, dar mai slab populate, ca, de exemplu, județul Timiș.
Depopularea județului Timiș este, în opinia demografilor bănățeni, o temă de maximă importanță care prezintă un real interes pentru lumea academică, societatea civilă și pentru autoritățile publice, centrale și locale. În prezent, în județul Timiș există 323 localități, din care mediul urban, format din două municipii și opt orașe și mediul rural, structurat în 89 comune, cu 313 sate. Deoarece între anii 1900- 1968 împărțirea administrativ-teritorială a Banatului a cunoscut mai multe forme de organizare, unele dintre localitățile care, în prezent, aparțin județului Timiș, au fost arondate la alte unități administrativ-teritoriale, fapt ce ne-a obligat ca din listele de localități recenzate între anii 1900- 1966 să delimităm localitățile care, din 1968, au fost arondate actualului spațiu al județului Timiș. De exemplu, din 1919 nord-vestul județului, cu orașul Sânnicolau-Mare, arondat până la acea dată la comitatul Torontal, a fost atribuit, la Conferința de Pace de la Paris, la 1 august 1919 României și a fost inclus în județul Timiș-Torontal. Partea de est a județului, colinară, de deal și munte, care gravitează în jurul municipiului Lugoj, a aparținut, până la anul 1918, comitatului Caraș-Severin, respectiv județului Caraș-Severin, până la 1925, iar între 1925- 1950 a aparținut județului Severin. Între 1950- 1968 localitățile actualului județ Timiș au aparținut regiunii Timișoara, până la 1960 și, apoi, regiunii Banat, până la 1968. În 1968, conform Legii pentru organizarea administrativ-teritorială a României/ 1968, s-au format noile județe, iar județul Timiș cuprinde toate cele 323 localități recenzate, începând cu recensământul din 1977, până la recensământul din 2011. Precizăm că în 1968 o salbă de sate, aflate la sud de râul Mureș, au fost arondate județului Arad și nu constituie obiectul cercetării noastre, deși se confruntă cu aceleași probleme de depopulare ca toate satele din fostele plase Vinga și Birchiș. Prezenta lucrare are ca obiect de cercetare fenomenul depopulării spațiului cuprins în prezent între limitele județului Timiș, chiar dacă au făcut parte, până la 1968, din alte structuri administrativ-teritoriale învecinate.
Ca obiect de cercetare și ca o problemă de decizie politică, depopularea are un caracter multidimensional, multi- și interdisciplinar. De aceea cercetarea fenomenului de depopulare a județului Timiș impune, cu necesitate, cooperarea în cadrul unor echipe de cercetare complexe, a specialiștilor din domeniul geografiei, demografiei, psihologiei, istoriei, sociologiei și medicinei care să permită cercetarea temeinică a cauzelor depopulării sub toate aspectele, repartiția teritorială a așezărilor rurale vulnerabile și adoptarea unor soluții optime pentru oprirea procesului de depopulare a satelor, de stimulare a natalității, crearea condițiilor de trai optime care să determine populația rurală să renunțe la migrația spre sate mai mari, orașe sau alte țări.
Tematica de cercetare a prezentei lucrări de licență este situată la interferența dintre geografie, demografie, sociologie, istorie, fapt care a determinat studiul multidisciplinar și interdisciplinar al problemei pentru că, privită unilateral, problema depopulării nu poate fi evaluată corect și nu se pot găsi soluții pentru rezolvarea ei. Depopularea județului Timiș, care este subiectul cercetării noastre, este o componentă a procesului de îmbătrânire a populației rurale, fenomen demografic care va duce, treptat, la depopularea totală a satelor izolate, fără perspective de dezvoltare, al căror număr este în continuă creștere, datorită mortalității generale ridicate și natalității reduse pentru că la sate nu mai locuiesc sau sunt puține familii tinere. În prezent este tot mai evident faptul că problemele grave puse de fenomenul depopulării mediului rural timișean nu trebuie să fie neglijate de către autoritățile publice locale și societatea civilă timișeană. Suntem întrutotul de acord cu reputatul jurist Adrian Brudariu, membru al Institutului Social Banat- Crișana, care, în 1936, scria în lucrarea ,,Depopularea Banatului că se impune în România, maximum de natalitate, minimum de mortalitate- iată, lapidar, care trebuie să fie, cincizeci de ani de acum înainte politica demografică a oricărui guvern într-adevăr românesc”. (Adrian Brudariu, 1936, p. 50)
Scopul final al lucrării este determinarea gradului de depopulare a localităților rurale și urbane din județul Timiș și stabilirea arealelor celor mai expuse la acest fenomen demografic.
Obiectivele urmărite pe parcursul cercetării și realizării prezentei lucrări de licență sunt:
delimitarea zonelor vulnerabile în care procesul de depopulare este ireversibil;
observarea evoluției numerice a populației fiecărei localități înregistrată la cele 10 recensăminte consecutive, între anii 1900- 2011;
determinarea cauzelor depopulării unor sate și consecințele depopulării, în plan economic, social, cultural;
analiza comparativă între depopularea unor sate/ grupuri de sate învecinate cu ,,creșterea” numerică a populației satelor din spațiul periurban;
reprezentarea grafică a evoluției numerice a populației așezărilor rurale și urbane pentru a ilustra fenomenul depopulării.
Lucrarea, în formă finală, prezintă următoarea structură:
Cuprins
Cuvânt înainte
Introducere
Capitolul I:
Concepte și metode fundamentale în geodemografie
Capitolul II:
Depopularea așezărilor rurale din județul Timiș, în prima jumătate a secolului al XX-lea
Capitolul III:
Evoluția demografică a populației județului Timiș, în perioada postbelică, 1948- 1989
Capitolul IV:
Situația demografică a județului Timiș între anii 1990- 2011
Concluzii
Lucrarea se încheie cu o bibliografie selectivă a problemei depopulării care ne-a oferit informații asupra apariției și evoluției acestui fenomen demografic care constituie o problemă gravă cu care se confruntă în prezent județul Timiș, ca și întreaga țară.
Capitolul I
CONCEPTE ȘI METODE FUNDAMENTALE
ÎN GEODEMOGRAFIE
I. 1. Concepte și noțiuni fundamentale
Evoluția demografică a populației României, în cursul secolului al XX-lea, demonstrează că s-au produs modificări importante în comportamentul demografic al populației, sub influența factorilor economici, sociali, psihologici, educativi și legislativi, fenomen înregistrat în toate statele europene, care a transformat Europa într-un continent îmbătrânit demografic. În județul Timiș situația demografică, modificată încă de la începutul secolului al XX-lea, în comparație cu secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, când populația Banatului era în continuă creștere, a dus la scăderea natalității și a sporului natural, concomitent cu scăderea nupțialității și creșterea numărului divorțurilor, a creșterii mortalității generale și infantile care mențin și în prezent țara noastră în topul țărilor membre U.E. cu o mortalitate generală și infantilă ridicată. Populația, sub variatele ei aspecte, a constituit obiect de studiu pentru oamenii de știință încă din epoca antică. Istoricii și geografii antici au cercetat ,,relația om- colectivitate umană, realitatea socială și materială caracteristică vremurilor respective”. (Constantin Vert, 2011, p. 11) Un rol important în cadrul acestor relații îl are natura sau mediul geografic.
Necesitatea de a cunoaște mecanismul acestor relații a impus, la sfârșitul secolului al XIX-lea, apariția unei noi ramuri a geografiei, denumită geografia populației. Factorul uman, ca principala forță de producție a societății, ocupă locul central în orice domeniu al abordării cercetării științifice. Omul constituie veriga de legătură între structurile naturale și economice, și de aceea trebuie să i se acorde o atenție deosebită din partea cercetătorilor din diverse domenii științifice, inclusiv din partea geografilor. Răspândirea populației pe suprafața țării noastre scoate în evidență disparități generate de anumite condiții, natuale și economice, în funcție de timp și spațiu. Studiile geodemografice al căror obiect de studiu este populația și habitatul uman au în vedere următoarele aspecte: ,,repartiția teritorială, dinamica numărului de locuitori, mișcarea naturală și migratorie, structura geodemografică, raportul cu celelalte componente ale mediului geografic”. (Constantin Vert, 2011, p. 12) Având în vedere aceste aspecte, înțelegem de ce populația unei localități (sat, oraș), a unei unități administrativ-teritoriale, UAT, (comună, oraș, municipiu, județ), a unei regiuni geografice sau țări nu este niciodată și niciunde statică, fiind în permanentă modificare datorită evenimentelor demografice. Studiul populației de către geografi nu poate fi limitat doar la fenomene demografice propriu-zise, ci cuprinde modul de organizare a teritoriului în care oamenii trăiesc și muncesc, precum și habitatul uman. Rolul geografului care studiază populația sub diferite aspecte, constă în aprecierea tipurilor de fenomene demografice ce se manifestă în respectiva colectivitate umană, prognozarea unor fenomene demografice, în raport cu alte fenomene demografice, în elucidarea legilor repartiției teritoriale a populației care sunt necesare în procesul decizional al activităților economice și sociale practice, la nivel de localitate, comună, județ, țară.
Deoarece populația umană poate fi studiată în dubla sa calitate, de ființă biologică și socială, s-a impus urmărirea diverselor aspecte ce privesc colectivitățile umane de către mai multe științe care au ca obiect de studiu omul și relațiile sale cu natura și structurile economice. Studiul populației umane are caracter interdisciplinar și de aceea geografia, demografia, sociologia, statistica, istoria, medicina, etnografia, științele economice, lingvistica, politologia, cooperează și se completează reciproc, oferind împreună o imagine de ansamblu a populației de pe un anumit teritoriu într-un moment/ interval de timp dat. Statistica este știința care studiază aspectele cantitative ale fenomenelor de masă ce se manifestă în condițiile concrete variabile în timp și spațiu. Statistica ,,oferă baza de date pe care geografii care studiază populația, le interpretează și descoperă cauzele și legitățile evoluției unei comunități umane, în general, sub toate aspectele geodemografice sau doar a unui fenomen demografic”. (Constantin Vert, 2011, p. 15) Geografia populației poate cuprinde legătura dintre fenomenele demografice și cele naturale, sociale și economice care nu intră în sfera de cercetare a demografiei. Geografia populației are o strânsă legătură cu sociologia, întemeiată pe rolul populației în sfera activităților sociale. Geografia populației este o știință a realității sociale prin raportarea obiectului său de studiu, considerat sistem, la celelalte sisteme ale realității geografice, natural, social și economic. (Vladimir Trebici, 1982)
Cele mai vechi legături cu geografia le are istoria pentru că permit încadrarea dezvoltării societății în timp și spațiu. De altfel, primii istorici au fost și geografi, ca de exemplu Herodot, Strabon, Ptolemeu. Istoria și geografia se completează reciproc în înțelegerea evoluției unor fenomene ca migrațiile populațiilor, evoluția tipurilor de așezări umane din diverse spații geografice, în epoci istorice diferite. De asemenea, cele două științe permit cunoașterea și răspândirea populațiilor de diverse rase și subrase umane, evoluția diverselor ocupații, în spații mai mult sau mai puțin întinse, cunoașterea rutelor de navigație și a căilor de comunicație terestre, precum și evoluția în timp și spațiu a statelor/ a organizării administrativ-teritoriale statale. Etnografia și geografia populației studiază formarea distribuției teritoriale a popoarelor sau a subpopulațiilor care fac parte din același popor, dar trăiesc în provincii istorice diferite care le imprimă caracteristici și manifestări culturale diferite. Geografii se ocupă, mai ales, de distribuția în spațiu a diverselor tradiții, obiceiuri populare, reușind să delimiteze zone și subzone etnografice. (Vladimir Trebici, Ion Ghinoiu, 1986) Științele economice studiază populația în dubla sa calitate, de producătoare și consumatoare de bunuri materiale, deoarece nu se poate studia raportul producție-consum, indifernt dacă este vorba de bunuri materiale sau spirituale, fără să se țină cont de populație. Cunoașterea numărului și structurii pe medii, sexe și vârste a populației este necesară pentru stabilirea nevoilor de hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, locuințe, obiecte casnice și alte produse, pentru a asigura producția de hrană și produse industriale, în raport cu cererea pe piața locală, regională, națională și internațională. Dacă aceste nevoi ale populației nu sunt cunoscute de către factorii de decizie, pe plan politic și economic, economia se va dezvolta haotic și se ajunge la crize economice de supraproducție sau subproducție de bunuri materiale, cu tot cortegiul de consecințe nefaste pentru populație și economie. Studiile de geografia populației oferă științelor economice informații despre caracteristicile populației care produce și consumă bunuri materiale, astfel încât deciziile privind producția și distribuția teritorială a bunurilor materiale să fie corecte și corespunzătoare cu nevoile populației dintr-un teritoriu anume, la un moment dat. Omul este o ființă biologică ce poate fi studiată sub diferite aspecte de către geografia populației, biologie și medicină. Fenomenele sociale, ca natalitatea și mortalitatea, au la bază evenimente biologice precum nașterea și decesul, obligându-l pe geograf să țină cont de succesele științelor medicale pentru că unele din cauzele morbidității pot fi evitate printr-o mai bună asistență medicală și adoptarea unui stil de viață sănătos. (Constantin Vert, 2011
Calitatea și amploarea analizei demografice este determinată de valoarea surselor de informații privind populația așezărilor rurale și urbane. De asemenea, este deosebit de important ca analiza demografică să se întemeieze pe concepte și definiții unanim acceptate de demografi, sociologi și geografi. (Ioan Miasnicov, Ilie Hristache, Vladimir Trebici, 1997) Deci, populația poate fi definită ca un ansamblu de persoane fizice care trăiesc pe un teritoriu delimitat în timp și spațiu. ,,Principalele caracteristici ce definesc populația sunt numărul sau efectivul, repartiția, dinamica și structura”. (Constantin Vert, 2011, p. 19) Obligatoriu, ,,în analiza populației trebuie specificat spațiul pe care trăiește populația umană studiată și precizat momentul în care s-a efectuat analiza”. (Dan Lucheș, 2002, p. 7) În funcție de dimensiunea spațiului de referință, distingem populația unei localități, a unei UAT ori populația totală a țării. Colectivitatea umană ,,ce urmează a fi studiată trebuie ca, înainte de începerea cercetării științifice, să fie riguros definită și corect delimitată, în spațiu și timp, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ”. (Constantin Vert, 2011, p. 19) Geografia populației, având ca obiect distribuția teritorială a persoanelor fizice, în corelație cu factorii naturali, se preocupă și de migrație, accentuând ceea ce este specific: latura spațialității, arealul geografic de plecare și sosire, distanțele și numărul de migranți. (Vasile Ciocodeică, 2006, p. 43)
Numărul populației este un indicator de maximă generalitate utilizat în descrierea unei anumite populații și privită întotdeauna în strânsă legătură cu timpul și spațiul. Numărul populației se referă la efectivul, volumul/ valoarea numerică a acesteia. Prin număr de populație se înțelege totalitatea numărului persoanelor în viață care trăiesc pe un teritoriu strict delimitat, după diverse criterii. (Virgil Șora, Ilie Hristache, Marcel Paul Despa, 1983, p. 41) Evoluția unei populații depinde de efectivul și structura sa inițială, de mișcarea sa naturală și migratorie. Studiul geodemografic al populației începe, obligatoriu, cu determinarea efectivului populației totale. Numărul înregistrat al populației, la un moment dat, este numărul determinat, nemijlocit, cu ocazia efectuării recensămintelor populației. Repartiția teritorială a populației reprezintă rezultatul interacțiunii factorilor fizico-geografici care ,,atrag populația spre un anumit teritoriu și factorii social-istorici care au caracter conjunctural, în funcție de condițiile sociale sau istorice, care apar la un moment dat, într-un anumit loc”. (Constantin Vert, 2011, p. 60) La aceștia, se adaugă factori economici, demografici și voluntari. Principalul indicator al repartiției populației, pe un anumit teritoriu, la un moment dat, este densitatea locuitorilor pe un km2. Reprezentând densitatea locuitorilor/ km2 pe harta densității populației, putem aprecia dacă este un sapțiu optim populat, suprapopulat sau slab populat. Prin comparația a două sau mai multe hărți ale densității populației pe un anumit spațiu, aflăm dacă acest spațiu se caracterizează prin creșterea numărului populației sau scăderea numerică.
I. 2. Populația ca sistem
Populația este cel mai important dintre subsistemle unui sistem social global pentru că fără populație niciunul din celelalte subsisteme nu poate funcționa. Populația poate constitui un sistem autonom, atât de tip deschis cât și închis. Sistemul demografic închis sau populațiile de tip închis sunt acelea în care atât intrările cât și ieșirile din sistem se datorează doar mișcărilor naturale, prin nașteri (N) și decese (M). Sistemul demografic deschis se caracterizează prin faptul că intrările în sistem se produc atât în interiorul sistemului, prin nașteri, cât și din exteriorul sistemului, prin imigrare (I), iar ieșirile au loc atât prin emigrare (E) cât și prin decese (M). (Constantin Vert, 2011, p. 22) Cele două tipuri de sisteme au elemente specifice care au în vedere structura populației. În cazul sistemelor închise, evoluția efectivului sau a volumului populației, la două sau mai multe momente succesive, se referă la diminuarea efectivelor populației prin creșterea numărului deceselor sau scăderea natalității ori la creșterea efectivului populației, datorată creșterii natalității sau scăderii mortalității generale și infantile, printr-o mai bună îngrijire medicală. ( Dan Lucheș, 2002) Dinamica sistemelor demografice deschise este determinată de creșterea efectivelor populației prin sporirea natalității sau a numărului persoanelor imigrate, ceea ce duce la întinerirea populației, iar scăderea efectivului populației este determinată de creșterea numărului deceselor sau a numărului persoanelor emigrate, fapt ce duce la îmbătrânirea populației (pentru că în sânul comunității nu se produc nașteri într-un număr suficient de mare). Mișcarea naturală și mișcarea migratorie, formează împreună dinamica sau mișcarea generală a unei populații. Cunoașterea și înțelegerea corectă a celor două concepte este importantă pentru o corectă analiză a populației de pe un anumit teritoriu, într-o perioadă prestabilită.
În funcție de anumite criterii, sistemul populației este format din mai multe subsisteme. După apartenența la sexul feminin sau masculin, se disting subsistemul populației feminine și masculine. În funcție de vârstă, se disting: subsistemul copiilor, adolescenților, adulților și al vârstnicilor. Din punct de vedere al stării civile a persoanelor adulte, mature sau vârstnice, se disting subsistemele persoanelor necăsătorite, căsătorite, divorțate și văduve. Dacă se are în vedere mediul de rezidență, se disting subsistemele persoanelor din mediul rural și urban. Nivelul educației persoanelor împarte populația în patru subsisteme: subsistemul persoanelor cu studii primare, gimnaziale, profesionale și liceale, superioare. Abordarea corectă, în viziune sistemică a populației, face necesară precizarea următoarelor noțiuni cu care se operează în acest sens. Evenimentul demografic este unitatea statistică simplă, cazul individual, a cărui producere modifică componentele populației din punct de vedere al efectivului și al structurii acesteia. Evenimentul demografic poate fi biologic, ca nașterea sau decesul ori social, precum nupțialitatea, divorțialitatea, migrația. Evenimentele demografice nu sunt obiect de studiu pentru geografia umană, dar prezintă interes științific pentru alte științe ca: biologia, medicina, sociologia, științele economice. (Constantin Vert, 2011, p. 23)
Fenomenul demografic este un concept care definește masa evenimentelor demografice de același fel, înregistrate într-o perioadă de timp, pe un anumit teritoriu locuit de populația supusă cercetării științifice. În funcție de natura evenimentelor demografice înregistrate, fenomenele demografice poartă denumiri specifice, cum sunt natalitatea, mortalitatea, nupțialitatea, divorțialitatea, migrația internă și externă. În analizele demografice fenomenele demografice pot fi exprimate fie prin cifre absolute și un anumit interval de timp, de regulă un an, fie prin măsuri relative care indică intensitatea fenomenului într-o populație: rata natalității, rata mortalității, rata nupțialității, rata divorțialității. Pentru compararea a două sau mai multe comunități umane se recomandă modul de exprimare relativă care indică intensitatea cu care se manifestă un fenomen demografic în rândul populației studiate deoarece permite compararea fenomenului în cadrul a două sau mai multe colectivități. (Constantin Vert, 2011) Trebuie să avem în vedere că unele fenomene demografice, în funcție de unele evenimente demografice, care le generează pot avea un caracter repetitiv ca nupțialitatea, divorțialitatea, migrația, iar altele au caracter unic, cum ar fi nașterea și decesul.
Procesul demografic ,,este un proces care indică modificarea în timp și spațiu a fenomenelor demografice sub influența unor factori sociali, economici, demografici și culturali”. (Dan Lucheș, 2002, p. 11) Procesele demografice scot în evidență caracterul dinamic al populației deoarece determină modificarea permanentă a stării populației sub aspect cantitativ sau numeric cât și sub aspect calitativ, adică a structurii și distribuției teritoriale.
Natalitatea reprezintă un fenomen demografic vital care se prezintă ca o relație de proporționalitate între numărul născuților vii la 1000 locuitori, într-un teritoriu dat, într-un interval de timp, în mod obișnuit, de un an calendaristic. Natalitatea ,,este fenomenul demografic de bază al creșterii populației, sporul populației fiind rezultatul excedentului numeric de nou-născuți asupra deceselor”. (Vasile Ciocodeică, 2006, p. 56) Fertilitatea generală a populației feminine în vârstă de procreere, este determinată de variabilele demografice ca: vârsta căsătoriei, structura populației pe grupe de vârstă, intervalul dintre nașteri, proporția celibatarilor, rata de divorțialitate, rata de nupțialitate, factorii economici și sociali, culturali și genetici. De asemenea, ,,fertilitatea generală depinde de anumite măsuri adoptate de autoritățile publice, de politicile demografice promovate de autorități, de statutul femeii în societate și religie”. (Mirela Mazilu, 2004, p. 110) Nupțialitatea este un fenomen demografic care definește masa căsătoriilor încheiate sau existente pe parcursul unei perioade de timp determinate, de obicei un an calendaristic. Pentru geodemografi studiul nupțialității este important ca să cunoască numărul de nașteri legitime și nelegitime, a vârstei la care are loc căsătoria, durata căsătoriei. Studiul nupțialității impune raportarea la factorii sociali și culturali specifici unei societăți și de aceea nupțialitatea prezintă interes și pentru alte științe ca dreptul, sociologia, antropologia, etnografia. (Dan Lucheș, 2002, p. 76) Divorțialitatea este un fenomen demografic apărut în ciclul de viață al familiei, la un moment dat, moment în care întrerupe legal o căsătorie și determină, implicit, efecte importante asupra fertilității. Cuprinde totalitatea divorțurilor care s-au produs într-o comunitate umană, într-o perioadă de timp, de obicei un an calendaristic. (Mirela Mazilu, 2004) Intensitatea fenomenului divorțialității se stabilește comparând numărul persoanelor care au divorțat în anul calendaristic respectiv (D) cu efectivul mediu anual al populației, după formula:
d = în care d= rata divorțialității; D= suma persoanelor care au divorțat într-un an calendaristic; P= totalul populației adulte și vârstnice. ,,Rata generală de divorțialitate asigură un prim contact cu scpecificul acestui fenomen demografic și se determină, nu numai pentru populația întregii țări, ci și pe medii, în profil teritorial, la nivelul localităților”. (Virgil Șora, Ilie Hristache, Marcel Paul Despa, 1983, p. 181) Analiza fenomenului divorțialității prezintă o mare importanță socială și demografică, mai ales prin implicațiile ulterioare ale evenimentului. Fenomenul demografic denumit mortalitate este unul vital și reprezintă masa deceselor produse în cadrul populației cercetate într-o anumită perioadă de timp, în mod obișnuit, într-un an calendaristic. Evenimentul demografic ,,care face obiectul înregistrării în Registrul stării civile este decesul definit ca încetare definitivă a funcțiilor vitale, după trecerea unei anumite perioade de la naștere”. (Constantin Vert, 2001, p. 92) Dintre factorii care determină variația spațială a mortalității identificăm nivelul de dezvoltare economică, sistemul de îngrijire medicală, nivelul de instruire-educație a populației, structura pe grupe de vârstă și sexe. (Mirela Mazilu, 2004)
Mortinatalitatea este fenomenul demografic care definește masa născuților morți într-o perioadă de timp, de obicei un an calendaristic. Rata mortinatalității este raportul între numărul de născuți morți la 100 de nascuți vii, într-un an calendaristic. Rata mortinatalității se calculează cu ajutorul formulei mn = N x m/ Nvii x 100, în care mn= rata mortinatalității; Nm= numărul născuților morți; Nvii= numărul născuților vii. (Virgil Șora, Ilie Hristache, Marcel Paul Despa, 1983, p. 125) Mortalitatea infantilă prezintă o importanță deosebită datorită intensității ridicate a acestui fenomen demografic, atât în mediul rural cât și în mediu urban. Intensitatea mortalității infantile se stabilește cu ajutorul ratei mortalității care se calculează prin raportarea deceselor la vârsta de 0 ani înregistrată în decursul unui an calendaristic la numărul de născuți vii. (Constantin Vert, 2001, p. 88) Morbiditatea reflectă starea de sănătate a populației și redă gradul de îmbolnăvire a populației cauzată de factori endogeni și de factori exogeni. Morbiditatea trebuie analizată în strânsă legătură cu condițiile mediului natural și social, cu starea economică în care are loc fenomenul.
Bilanțul demografic natural reprezintă diferența dintre numărul născuților vii și numărul celor decedați din cadrul unei populații într-un interval de un an calendaristic. În sistemele închise procesele care le caracterizează, adică intrările și ieșirile din sistem, prin naștere și deces, formează bilanțul demografic natural. Sistemele deschise se caracterizează prin bilanț demografic natural și bilanț demografic migratoriu, iar diferența dintre ele este bilanțul demografic general. Acesta este indicatorul cel mai sintetic ce reflectă starea a nu mai puțin de șase fenomene demografice: natalitatea, mortalitatea, mișcarea naturală, imigrația, emigrația, bilanțul migratoriu, redând, în același timp, intensitatea și sensul de evoluție a unei populații. (Constantin Vert, 2001)
I.3. Metode utilizate în studiul populației
Geodemografia utilizează o metodologie de cercetare a populației menită să-i evidențieze particularitățile în timp și spațiu. Metoda dialectică ca teorie generală asupra existenței, a dinamicii obiectelor și fenomenelor permite cunoașterea aprofundată a comunităților umane. Metoda inductivă ne permite ca, prin acumularea și prelucrarea unui vast material faptic, referitor la populația așezărilor umane și abordarea realității geografice, prin studiul singularului și particularului, prin găsirea trăsăturilor comune care exprimă generalul. Metoda deductivă permite ca, pe baza cunoașterii teoriei, a generalizării și a abstractizării, să se poată trage concluzia asupra unor aspecte ale comunității locale. Metoda analizei presupune cercetarea populației prin descompunerea în părți componente pentru a cunoaște caracteristicile și funcțiile fiecăreia dintre ele. Analiza geografică se face prin reprezentarea cartografică a fiecărei componente. Metoda sintezei presupune constituirea, sub formă abstractă sau fizică, a unui sistem care să aibă o anumită funcționalitate și anumite proprietăți. Utilizarea sintezei este importantă pentru că studiul populației impune cunoașterea acesteia, în unitatea și integritatea sa. Metoda ipotetică are în vedere cunoașterea faptelor în ordinea apariției și a dezvoltării lor istorice. Metoda cartografică, prin varietatea reprezentărilor grafice, permite ilustrarea populațiilor sub toate aspectele și surprinderea evoluției spațiale a acestora. Metoda matematică este cea mai adecvată metodă ce corespunde cel mai bine cu concepția sistemică asupra populației. Utilizarea unor formule matematice permite studierea și exprimarea dezvoltării populației și a așezărilor umane. Metoda comparativă permite identificarea unor proprietăți ale populației și a așezărilor umane analizate care reies din compararea unor fapte geografice ce le caractetizează. Clasificarea și ierarhizarea sunt modalități de tipologie care grupează împreună faptele geografice care au trăsături comune.
În demersul nostru, ne-am folosit de unele dintre aceste metode pentru cercetarea evoluției populației județului Timiș în ultimii 100 de ani. Deosebit de utile ne-au fost metoda comparativă, matematică, clasificarea și ierarhizarea precum și metoda cartografică. (Constantin Vert, 2001)
I. 4. STRUCTURA GEODEMOGRAFICĂ
Populația, considerată ca sistem, se compune dintr-o serie de subsisteme sau subpopulații constituite pe baza unor caracteristici semnificative. Pot exista tot atâtea subpopulații constituite pe baza unor caracteristici calitative și cantitative, câte pot fi asociate unei populații. După vârstă, distingem următoarele tipuri de subpopulații: tânără, adultă, vârstnică. Structura populației după vârstă trebuie să fie o prioritate pentru geodemografi cu ocazia efectuării cercetării asupra unei populații. Repartiția populației pe vârste permite stabilirea unor subpopulații după caracteristicile de vârstă, fiecare dintre ele subîmpărțită, apoi, în grupe de 4 ani, începând cu 0 ani până la 100 ani. Cunoașterea exactă a repartiției populației pe vârste, în teritoriu și, mai ales, a grupelor de vârstă de câte 4 ani este importantă pentru planificarea corectă a activității educaționale, planificarea și prognoza utilizării forței de muncă în diferite ramuri ale economiei și în alte domenii de activitate, organizarea de servicii pentru populație, de ocrotire a sănătății, pentru stabilirea volumului producției și a consumului de bunuri materiale. (Constantin Vert, 2011, p. 121) Structura pe sexe împarte populația în două subpopulații, masculină și feminină, între care există deosebiri biologice, dar au proprietăți complementare. Această separare se poate face la nivel de localitate, comună, oraș, județ sau pe țară. De asemenea, structura pe sexe poate fi determinată, pentru populația rurală și urbană, în populație activă și inactivă, pe etnie, religie. Toate sectoarele vieții social-economice sunt, deopotrivă, interesate de cunoașterea efectivului populației masculine și feminine și a structurii acesteia pe diverse criterii. (Constantin Vert, 2011, p. 117)
Structura matrimonială privește doar persoanele din grupa adulților și vârstnicilor. Populația în vârstă de căsătorie, de la 16 ani femeile și de la 18 ani bărbații, poartă denumirea de populație nupțială. (Constantin Vert, 2011, p. 136) Structura etnică a populației unui teritoriu dat, la un moment dat, este importantă pentru înțelegerea unor fenomene demografice. În România conviețuiesc, alături de poporul român, 22 etnii, din care în județul Timiș trăiesc 16 etnii: maghiarii, germanii, sârbii, bulgarii, rromii, ucrainienii, slovacii, croații, evreii și în număr mai mic sunt cehii, polonezii, italienii, turcii, tătarii, aromânii, rușii lipoveni. Structura pe medii este o caracteristică socială rezultată din intersectarea populației ca sistem cu sistemul habitatului, adică sistemul așezărilor umane care pot fi rurale și urbane. Mediul urban cuprinde așezările mari, cu statut de oraș sau municipiu, centre economice, administrative, comerciale, culturale, cu grad înalt de urbanizare.
Pentru elaborarea unui studiu de geodemografie este absolut necesar ca cercetătorul să-și însușească temeinic noțiunile și conceptele cu care operează geodemografia și să înțeleagă domeniul de cercetare specific geodemografiei precum și aspectele privind studiul populației de care se ocupă alte științe.
Capitolul II
DEPOPULAREA AȘEZĂRILOR RURALE
DIN JUDEȚUL TIMIȘ
ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA
II.1. Repartizarea teritorială a așezărilor rurale și distribuția etnică
a populației pe teritoriul județului Timiș
Banatul istoric, în limitele sale naturale, a oferit condiții optime de viață, fapt dovedit de cercetările arheologice din ultimii 150 de ani care au dus la descoperirea a numeroase așezări umane, începând cu epoca pietrei cioplite și în epocile istorice ulterioare. Deoarece se află la interferența între est și vest, mai ales între Europa Centrală și Peninsula Balcanică, Banatul a fost, în repetate rânduri, câmp de luptă între diverse populații sau state din spațiul central-european și balcanic. Depopularea Banatului a fost urmarea firească a războaielor, îndeosebi în Evul Mediu, epocă istorică în care s-au confruntat, inclusiv ăn spațiul bănățean, armatele Imperiului Bizantin și ale Regatului Ungaria (secolele al XI-lea- al XIII-lea), apoi armatele Imperiului Otoman cu ale Regatului Ungaria (secolele al XV-lea- al XVI-lea). Totuși, Banatul istoric a atras, în scurtele perioade de liniște și prosperitate, mase de refugiați sau coloniști din regiunile învecinate astfel încât depopularea era un fenomen demografic trecător și era urmat de o nouă repopulare. Acest fenomen demografic a atins apogeul cu atragerea în această provincie românească a zeci de mii de coloniști din Imperiul Habsburgic, din alte state germane, din provinciile franceze Alsacia și Lorena, din statele italiene, Spania, Portugalia, Croația. Din Bulgaria s-au refugiat în Banat bulgarii catolici, la fel ca și albanezii catolici, din nordul Albaniei. O parte din refugiații sârbi din Macedonia, Kosovo și Serbia s-au așezat, în valuri succesive, în cursul secolului al XVIII-lea, în Banat. Propaganda imperială austriacă prezenta Banatul ca ,,țara făgăduinței” și de aceea a primit cognomenul de EL-Dorado spre care s-au îndreptat coloniști de diverse etnii și confesiuni. În cursul secolului al XVIII-lea populația Banatului a crescut, treptat, de la 80000 locuitori, români și sârbi, care au supraviețuit războaielor austro-turce de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, la 375780 locuitori în 1774; în 1793 populația a crescut la 630357 locuitori. La începutul secolului al XIX-lea, în anul 1804, au fost înregistrați 786789 locuitori, iar în anul 1819 în Banat trăiau 812107 persoane, ca în 1836 populația să crească la 1031047. (Ioan Munteanu, 2006) Creșterea numerică a populației Banatului s-a datorat sporului natural, dar și fluxului migratoriu spre această provincie bogată, aflată în plină dezvoltare.
Din anul 1868 Banatul a fost anexat la Regatul Ungaria și împărțit, administrativ-teritorial, în trei comitate întinse între râul Mureș, la nord ți fluviul Dunărea, la sud. În cele trei comitate bănățene: Torontal, Timiș și Caraș-Severin, au fost recenzați, în anul 1880, 1165936 locuitori care au cunoscut o scurtă perioadă de greutăți materiale pricinuite de vitregii ale naturii (de exemplu filoxera a distrus viile) și au suportat epidemii care au secerat mii de vieți. O ușoară creștere a numărului populației a fost înregistrată la recensământul din 1890, când a atins numărul de 1276959 locuitori, iar în anul 1900 au fost înregistrați 1341969 locuitori (Ioan Munteanu, 2006) Recensămintele populației în Regatul Ungaria au fost organizate pe principii moderne și oferă informații bogate despre populație și starea ei materială, pe localități, plase și comitate. Până la anul 1900 procesul de sistematizare a așezărilor rurale s-a încheiat și de aceea au dispărut aproximativ 50 de sate mici (cătune). (Ioan Munteanu, 2006)
Repartiția teritorială a satelor din județul Timiș a fost influențată de factorii geografici și social-istorici. (Cătălina Ancuța, 2008) Factorii geografici cuprind relieful, bogățiile subsolului, solul, flora și fauna și resursele acvatice. Relieful influențează alegerea vetrei satului, într-o zonă ferită de vânturi puternice și inundații, dar și întinderea satului, precum și numărul locuitorilor, în funcție de posibilitățile de a valorifica terenul din hotarul satului. Locuitorii satelor s-au orientat spre diverse ocupații, funcție de calitatea solului, suprafața arabilă și de bogățiile subsolului. Resursele acvatice erau importante atât pentru locuitorii de la câmpie cât și pentru cei din zona de deal și munte pentru că aveau nevoie de apă potabilă și ca să-și asigure o sursă suplimentară de hrană, practicând pescuitul. Flora și fauna a influențat, în mod deosebit, modul de viață al locuitorilor din zonele de deal și munte pentru că le oferea resurse suplimentare de hrană, combustibil, materiale de construcții și materie primă pentru practicarea unor meșteșuguri (lemn, piatră, piei). (Ilieș Alexandru, Stașac Marcu, 2007)
Factorii social-istorici cuprind mobilitatea populației care se manifestă prin deplasări temporare sau definitive provocate de necesitatea de a dobândi noi resurse materiale, hrană pentru oameni și animale sau pentru îmbunătățirea calității vieții. Pe teritoriul județului Timiș repartiția teritorială a așezărilor locuite de români, germani, maghiari, sârbi, bulgari, slovaci și alte etnii a fost determinată de modul în care a fost organizată colonizarea populațiilor de diverse etnii, în cursul secolului al XVIII-lea de către autoritățile imperiale habsburgice. Românii băștinași din zona de câmpie au fost strămutați în alte așezări, unele atunci întemeiate, mai ales în comitatul Torontal (de exemplu: Toracul Mare, Toracul Mic, Uzdin, Ecika, Marghita, Doloave, Grebenaț…, sate aflate actualmente în Serbia), iar în fostele lor așezări au fost colonizați mai ales șvabi. Astfel se explică de ce majoritatea șvabilor din județul Timiș au locuit în nord-vestul județului unde suprafețele de pământ arabil, cu sol roditor, au dus la formarea unor sate mari și foarte mari, puternice din punct de vedere economic (de exemplu: Sânnicolau Mare, Jimbolia, Periam, Teremia Mare, Tomnatic, Lovrin, Biled, Variaș, Saravale…, adică așanumita ,,șosea a milionarilor”). În sudul Banatului, la sud de râul Bega, predomină satele mici și mijlocii, cu câteva excepții: Ciacova, Liebling, Deta, Gătaia. În zona de câmpie colinară, de deal și munte, din partea de est a județului Timiș, predomină satele foarte mici și mici deoarece terenul accidentat și resursele naturale, îndeosebi suprafața arabilă este redusă și predomină tipurile de sol de calitate inferioară, improprii practicării agriculturii de piață, intensive. Se observă o fluctuație migratorie a populației între diverse așezări rurale sau migrația din mediul rural spre mediul urban care a dus la treptata depopulare a satelor. Demografii care au studiat dinamica populației apreciază că ,,nivelul de dezvoltare a economiei și societății au avut și au o influență hotărâtoare asupra dinamicii populației”. (Ilieș Alexandru, Stașac Marcu, 2007, p. 63)
Repartiția teritorială a satelor a fost influențată și de factorii demografici care, prin indicatorii lor de bază, natalitatea, mortalitatea și sporul natural, au determinat, în funcție de manifestările lor, deplasări de populații din satele sau regiunile suprapopulate spre satele sau regiunile care le puteau oferi resurse de trai și puteau absorbi surplusul de populație necesar pentru dezvoltarea lor economică. Așezările din (actualul) județ Timiș au atras, încă de la începutul secolului al XX-lea, numeroși locuitori din alte zone, mai ales din Ardeal, iar în perioada interbelică colonizarea unor grupuri de locuitori din alte regiuni a dus la întemeierea de noi sate: Sălciua Nouă, Crai Nou, Rovinița Mică, Moșnița Nouă, Albina și la întărirea elementului românesc din unele vechi sate bănățene. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea în zona de deal-munte au fost colonizate câteva sute de familii de ucrainieni originari din Maramureș. De asemenea, pentru întărirea elementului maghiar din Banat au fost înființate, la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, câteva sate cu populație predominant maghiară, mai ales în zona de deal unde predomina elementul românesc, dar și la câmpie: Bunea Mică, Otvești, Dumbrava, Dumbrăvița, Valea Lungă Maghiară, Dejan Bodo, Petroasa Mare. (Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Severin, dosar 78, f. 47- 52) În aproape toate așezările rurale trăiau în comunități mici rromii, al căror număr a crescut treptat. Majoritatea lor, încă din secolul al XVIII-lea au fost obligați de către autoritățile habsburgice să renunțe la nomadism, să se sedentarizeze și să se integreze în comunitățile locale. De aceea o mare parte din rromi nu mai vorbesc limba rromani, ci au adoptat limba majorității populației din satul în care trăiau. Slovacii provin din satele majoritar slovace din sudul Ungariei de azi, colonizați în câteva sate pentru că erau cultivatori de tutun și puteau fi mai ușor maghiarizați datorită religiei și pentru că erau familiarizați cu tradiții și obiceiuri maghiare. Ei trăiesc, în prezent, în câteva comunități mici din satele Brestovăț, Teș, Vucova, Percosova, Butin. Bulgarii pavlicheni, refugiați din nord-vestul Bulgariei, au fost colonizați în câteva sate din Câmpia Banatului, între care două așezări se află, în prezent, pe teritoriul județului Timis, Dudeștii Vechi, Breștea, dar și Colonia Bulgară, sat care este însă pe cale de dispariție prin depopulare totală. Sârbii bănățeni sunt urmașii unei populații care s-a așezat pe aceste meleaguri, în valuri succesive, începând cu secolul al XII-lea până în secolul al XIX-lea. Ei trăiesc în 36 de așezări rurale bănățene, din care în Timiș sunt Dejan, Denta, Deta, Sângeorge, Soca, Gad, Livezile, Giera, Ciacova, Foeni, Cenei, Sânmartinu Sârbesc, Diniaș, Rudna, Beregsău Mic, Cenad, Saravale, Variaș, Gelu, Sâmpetru Mare, Checea, Becicherecu Mic, Satchinez, Peciu Nou, Stanciova, Cralovăț, Petrovaselo. Evreii, în prima jumătate a secolului al XX-lea, în mediul rural, trăiau dispersați în grupuri mici, fiind mai ales comercianți, meșteșugari sau medici. Croații, colonizați la începutul secolului al XIX-lea, trăiesc, în număr foarte mic, în comunele Cenei și Checea. În orașul Recaș a fost colonizată, în secolul al XVIII-lea, populație catolică slavă denumită șokții, care era încă puternică numeric la mijlocul secolului al XX-lea, iar în prezent este pe cale de dispariție din cauza natalității foarte reduse și a îmbătrânirii demografice excesive. Firesc, toate etniile se regăsesc și în populația din mediul urban timișean. (Silviu Truți, Remus Crețan, Cătălina Ancuța Sârbovan, 2000)
Distribuția teritorială a populației este influențată și de factorii economici. Dezvoltarea economiei unui oraș ca, de exemplu, Timișoara a atras, în mod constant, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar, mai ales în cursul secolului al XX-lea, un număr mare de locuitori ai satelor din județ, dar și din întreaga țară. Pe măsură ce economia se dezvolta, fluxul migratoriu spre centrele industriale era tot mai puternic și, la rândul său, a contribuit la dezvoltarea acestor centre industriale a căror populație a crescut în detrimentul localităților din care
Tabel nr. 1 Dispersia în teritoriu a satelor pe forme de relief în anul 1900 aflate în prezent în componența județului Timiș
Sursa: PATJ Timiș, vol. IV, Populația și rețeaua de localități, versiunea aprilie 2013
Fig. 1
Grafic: Dispersia în teritoriul județului Timiș a satelor, pe forme de relief, în anul 1900
Sursa: PATJ Timiș, vol. IV, Populația și rețeaua de localități, versiunea aprilie 2013
proveneau imigranții și care s-au depopulat treptat. (Ilieș Alexandru, Stașac Marcu, 2007, p. 64) Totodată, lipsa de brațe de muncă în agricultură a atras cetățeni din alte județe, suprapopulate și mai slab dezvoltate, spre județul Timiș, în perioada interbelică și, mai ales, în perioada postbelică. Foarte mulți cetățeni din alte județe s-au așezat în mediul rural din județul Timiș care, prin aceasta, este unicat în România, prin amploarea migrației de tip rural- rural. (Dumitru Sandu, 1984, p. 113) Pe baza numărului de locuitori, ,,așezările rurale au fost împărțite în așezări rurale foarte mici și mici, care au sub 500 de locuitori, așezări rurale mijlocii, care au între 501- 2000 locuitori, așezări rurale mari, între 2001- 6000 locuitori și așezări rurale foarte mari, cu peste 6000 locuitori”. (Silviu Truți, Remus Crețan, Cătălina Ancuța Sârbovan, 2000, p. 161)
TABEL 2 Evoluția numerică a populației din mediul rural- județul timiș, între anii 1900- 1930
Sursa: Varga E. Árpád, www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/tmetn02.pdf,
Temes megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemzetiségi) adatai (Date statistice după naționalitate pentru județul Timiș la recensămintele dintre 1880- 2002)
Observații
1. Până la 1920 nu existau localitățile: Bazoșu Nou, Moșnița Nouă, Albina, Crai Nou, Iosif, Sălciua Nouă, Rudicica, Rovinița Mică, Pădureni (V.V. Delamarina), Pini, Luncanii de Sus
2. Între anii 1919- 1924 nu aparțin României localitățile: Cenei, Checea, Jimbolia, Jamu Mare, Beba Veche, Cherestur, Soca, atribuite la Conferința de Pace de la Paris Regatului Sârbilor Croaților și Slovenilor. Prin rectificarea frontierei de stat româno-jugoslave satele mai sus numite au revenit României.
Din analiza tabelului nr. 2, rezultă: clasificarea așezărilor din mediul rural după numărul de locuitori ne permite să observăm că sate foarte mici nu existau, între 1900- 1930. Sate mici, concentrate în zona de deal și munte, 37 în 1900, cresc numeric până la 45, în 1930 datorită depopulării. Satele mijlocii predomină, fiind în număr de 210, în 1900 și 212, în 1930. Numărul satelor mari scade de la 61, în 1900 la 53, în 1930. Sate foarte mari erau, în 1900, 6, iar în 1930 erau 5.
Fig. 2 Structura populației pe medii în județul Timiș, 1920
Sursa: Iackabffy Elemer, 1923
În anul 1920 pe teritoriul județului Timiș existau doar două orașe, Timișoara și Lugoj, în care trăia aproximativ 20 % din populație și de aceea procesul de depopulare a mediului rural încă nu era o consecință a migrației rural- urban, ci avea cauze naturale, denatalitatea, mortalitatea infantilă, mortalitatea generală.
II.2. Apariția simptomelor depopulării mediului rural,
la începutul secolului al XX-lea
Populația județului Timiș a continuat să crească fără să atingă un spor natural spectaculos între 1890- 1900. (Ioan Munteanu, 2006) La recensământul populației din anul 1900 în așezările județului Timiș locuiau 531587 locuitori, din care 73298, în mediul urban (Timișoara și Lugoj), iar 458289, în mediul rural, în 308 localități. Recensământul populației din anul 1910 înregistreză un spor natural de 18185 persoane față de anul 1900. Au fost înregistrate 549772 persoane, din care 87597 în mediul urban și 462175, în mediul rural. Comparând rezultatele recensămintelor din anii 1900 și 1910 observăm că apar simptomele depopulării satelor bănățene, inclusiv a celor care în prezent se află în componența județtului Timiș. Primele semne ale acestui fenomen nefast au început să se manifeste, după opinia lui Gheorghe Birăescu, încă de la mijlocul secolului al XIX-lea în satele bogate locuite de șvabi, în nord-estul Banatului. Șvabii au ,,inventat” sistemul practicat la oraș și la sate de a limita la unu sau, cel mult, doi copii pentru o familie, cu scopul de a nu fărâmița proprietatea funciară, a păstra un standard economic ridicat și prestigiul social al familiei. (Enric Feichter, 1941) Acest sistem de planificare familială ,,a fost preluat de către românii și sârbii bănățeni din satele mixte și apoi s-a extins în tot Banatul și chiar la județele învecinate, Arad și Hunedoara”. (Enric Feichter, 1941, p. 86)
În primul deceniu al secolului al XX-lea sporul demografic s-a redus, în comparație cu ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea datorită puternicului val de emigrație internațională care s-a manifestat în Banat prin plecarea la muncă sau definitivă în străinătate, între anii 1899- 1913. În această perioadă, din Banat au emigrat 136343 (Ioan Munteanu, 2004- 2005, p. 294) persoane, majoritatea tineri și adulți, între 20 și 40 de ani, în deplină capacitate de muncă și fertilitate. Cei mai mulți dintre emigranți au ales ca țară de destinație S.U.A. și, în număr mai mic, Canada, Brazilia, Argentina, Australia, iar dintre statele europene, mai ales Germania și Franța. Scopul celor mai mulți dintre emigranți era să acumuleze sume mari de bani cu care să cumpere, la întoarcerea în țară, pământ, utilaje agricole, animale sau să-și deschidă magazine comerciale și ateliere meșteșugărești. S-au întors, până în 1913 din străinătate un număr de 30884 bănățeni, iar aproape ¾ din cei care au plecat în stăinătate nu s-au mai întors și, ca urmare a fluxului migratoriu internațional din Banat spre alte state ale lumii, ,,au fost pierduți 105461 locuitori”. (Ioan Munteanu, 2004- 2005, p. 396- 397) Perioada de dezvoltare și prosperitate, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea ale cărei urme sunt vizibile și în prezent la Timișoara și în alte așezări timișene, s-a încheiat brusc cu declanșarea primului război mondial, la 28 iulie 1914. La război au participat zeci de mii de locuitori din așezările județului Timiș care au luptat în cadrul armatei austro-ungare, pe frontul balcanic, italian și în Galiția. În toate satele timișene au fost ridicate monumente ale eroilor care atestă pierderile mari de vieți omenești, una din cauzele scăderii natalității în timpul războiului și în primii ani de după război. Și populația civilă a suferit pierderi mari din cauza penuriei de alimente, medicamente, a rechizițiilor pentru război. La natalitatea foarte redusă s-a adăugat mortalitatea generală ridicată care au dus la scăderea numărului locuitorilor, în cele mai multe sate și la orașe. Gripa spaniolă a făcut ravagii, în anii 1918- 1919 și în Banat, contribuind la depopularea așezărilor timișene. La 1 august 1919 Banatul istoric a fost împărțit, la Conferința de Pace de la Paris, între regatul România, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor și Republica Ungaria. 2/3 din suprafața Banatului istoric (18958 km2) a revenit României, 9302 km2 au fost atribuiți Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, ia Ungaria a preluat o singură plasă cu o suprafață de 271 km2. (XXX Papers Relating to the Foreign Relations of the United States. The Paris Peace Conference, vol. VII, http://digital.library.wisc.edu/1711.dl/FRUS pag454- 455, accesat 19 iulie 2014)
La recensământul din 1920 au fost înregistrați, în așezările județului Timiș, 510248 locuitori, din care 103861 în mediul urban și 406387 în mediul rural. (Elemer Iackabffy, 1923) Comparativ cu datele recensământulului din anul 1910, se constată că în 1920 erau cu 39524 locuitori mai puțini. O parte din ei trăiau în așezările atribuite Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor și de aceea nu se poate stabili cu exactitate numărul pierderilor de populație. Pe cale amiabilă, de comun acord, între cele două state vecine, la sfârșitul anului 1923, s-a făcut o rectificare a frontierei comune în Banat și, astfel, localitățile Cenei, Checea, Jimbolia, Jamu Mare, Beba Veche, Cherestur, Soca au revenit României, în cuprinsul județului Timiș.
II.3. Depopularea așezărilor rurale în perioada interbelică
Sfârșitul primului război mondial și epidemia de gripă spaniolă și-au luat tributul de sânge
și din așezările rurale ale județului Timiș. În primii ani de după Marea Unire s-a observat, în vestul României Mari, inclusiv în județul Timiș, o tendință de scădere a populației, fapt ce a determinat Biserica Ortodoxă Română să adopte măsuri pentru combaterea depopulării. Preotul Gheorghe Ciuhandu a rostit în mai multe biserici predici prin care căuta să-i convingă pe românii ortodocși din Episcopia Aradului că populația românească scade dramatic, în comparație cu situația din secolul al XIX-lea. Considera că ,,scăderea populației era cea mai mare nenorocire ce a dat peste Banat”. (Pr. Dr. Gheorghe Ciuhandu, 1925, p. 9) A dat ca exemplu semnificativ sporul natural nesemnificativ, în trei ani consecutivi, 1921- 1923: ,,la 130000 români ortodocși din Eparhia Aradului s-a întegistrat un spor natural de 518 suflete”. (Pr. Dr. Gheorghe Ciuhandu, 1925, p. 11) În Episcopia Caransebeșului situația demografică era catastrofală, ,,sporul natural fiind, în 1921, 811 suflete, în 1922- 439 și îm 1923 doar 4 suflete”. (Pr. Dr. Gheorghe Ciuhandu, 1925, p. 11) În cursul deceniului al treilea al secolului al XX-lea în mediul rural se înregistra scăderea natalității, creșterea mortalității infantile și generale, pe fondul îmbătrânirii populației, iar pe de altă parte, un număr tot mai mare de tineri migra spre cele două orașe, Timișoara și Lugoj, a căror populație sporea rapid, mai ales datorită fluxului migratoriu din rural în urban și mai puțin datorită sporului natural. Populația județului Timiș a crescut, între anii 1900- 1930, de la 531587 persoane la 558375. Deși, aparent, populația a crescut cu 26788 locuitori în 30 de ani, totuși sporul s-a datorat mai mult sporului migratoriu decât sporului natural, dacă avem în vedere că au fost înființate colonii în care au fost așezați locuitori din alte județe, iar grupuri de nou veniți în județ au întărit elementul românesc în mai multe sate vechi, mai ales în zona de câmpie, un exemplu ar putea fi localitatea Valcani în care au fost așezate numeroase familii provenite din Oltenia pentru că acest sat a pierdut, imediat după Marea Unire, o mare parte din populația maghiară care a optat pentru cetățenia maghiară, expatriindu-se. Dacă mediul urban a cunoscut o creștere a numărului populației de la 73298 locuitori, în 1900, la 125985 locuitori, în 1930, în mediul rural procesul de depopulare este evident, dacă vom compara rezultatele recensămintelor populației din anii 1900 și 1930.
TABELUL 3
Populația așezărilor rurale și urbane din județul timiș, între anii 1900- 1930
Sursa: varga e. árpád Temes megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemzetiségi) adatai 1880 – 2002
Internet accesat în 26 iulie 2014
Am comparat rezultatele recensămintelor populației din anii 1900 și 1930 pentru 308 localități rurale ale județului Timiș și am constatat că în 76 de sate s-a înregistrat creștere de populație, totalizând pe județ un număr de 14723 persoane. În 231 de sate s-au înregistrat descreșteri de populație, totalizând 44902 persoane și astfel se observă că în unele sate regresul este ușor, de până la 100 persoane, aceasta în 95 de localități rurale; în 52 de localități descreșterea înregistrată era de 101- 200 persoane; în 33 localiăți s-a înregistrat o descreștere între 201- 300 persoane; în 24 de localități s-a înregistrat un deficit de 301- 400 persoane; în 8 localități scăderea a fost între 401- 500 persoane; în 9 localități scăderea a fost între 501- 600 locuitori; în 3 localități pierderea de persoane a fost între 601- 700; în 3 localități scăderea a fost între 701- 800; iar în alte 3 localități s-a înregistrat o descreștere între 801- 900 persoane. Într-un singur sat, din nord-vestul județului, Valcani, s-a înregistrat un exod de populație- 1400 persoane, în mare pare parte maghiari optanți, care s-au strămutat în Ungaria, în anii 1919- 1920. După cum se observă, descreșteri mari de populație s-au înregistrat în zona de câmpie datorate emigrației în străinătate, la muncă sau definitive; migrarea spre centrele urbane și, în cazul maghiarilor este vorba despre optanți care s-au strămutat, după primul război mondial în Ungaria.
Un spor de populație, aproape o treime din numărul pierderilor, s-a înregistrat în sate dispersate pe toată suprafața județului. Creșteri de până la 100 de persoane s-au înregistrat în 41 de sate; 17 sate au înregistrat plusuri de 101- 200 persoane; 5 sate au cunoscut un spor de 301- 400 persoane; 2 sate au avut un spor de 401- 500 locuitori, alte 2 sate și-au mărit numărul de locuitori cu 501- 600. Foarte puține sate au înregistrat creșteri de valoare mai mare: 1, între 701- 800; 2 sate, între 801- 900 și doar 1 sat, între 2800- 2900. La nivelul județului, sporul de populație s-a înregistrat în mediul urban, ceea ce explică una din cauzele depopulării satelor. Creșteri semnificative de populație au înregistrat satele în care au fost colonizați români din alte județe, în special din 209 sate transilvănene. Au crescut numeric, de asemenea, satele care au înglobat cătunele din apropiere, ca de exemplu Stanciova și Rudna. Creștere spectaculoasă a înregistrat satul Ghiroda, care avea în 1930 4056 locuitori, cu 2872 mai mulți decât în 1900. (Varga E. Árpád, Forrás: www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/tmetn02.pdf) Sporul masiv de populație se explică prin afluirea spre Ghiroda a aproximativ 500 români, 1400 maghiari și peste 850 de germani, atrași de faprul că satul este așezat în imediata apropiere a Timișoarei, iar maghiarii și germanii erau preferați ca angajați de către patronii timișoreni, în majoritate maghiari și germani, până la 1930. Ca o curiozitate, semnalăm că în satul Botești numărul locuitorilor a rămas neschimbat, 215 persoane, la recensămintele de la 1900 și 1930.
În intervalul cuprins între anii 1910- 1930 populația celorlalte provincii istorice românești a crescut între 0,28- 1,41 % locuitori, în timp ce județele bănățene au suferit o descreștere anuală de 0,14 %. Chiar dacă descreșterea nu era foarte mare, ea atrage atenția asupra faptului că problema aceasta demografică există. Din cauza scăderii numărului de născuți vii, care s-a redus treptat, între 1910- 1930, ,,populația din Banat a îmbătrânit catastrofal, crescând proporția locuitorilor care au trecut de vârsta de douăzeci de ani, concomitent cu reducerea grupei de vârstă de la 0- 19 ani”. (Petru Râmneanțu, 1936, p. 6) Cea mai dramatică îmbătrânire demografică a suferit-o populația satelor din câmpie și cea din mediul urban. (Petru Râmneanțu, 1936) Comparând datele recensămintelor din anii 1900- 1910- 1920 și 1930, se observă că s-a modificat compoziția populației pe etnii, deoarece toate etniile, cu excepția ucrainienilor, al căror număr a crescut, datorită colonizărilor, în zona de deal și deal-munte, au înregistrat scăderi de populație. (Gheorghe Birăescu, 1939)
II.4. Implicarea societății civile în cercetarea și combaterea
fenomenului depopulării, în perioada interbelică
Problema depopulării Banatului a preocupat și Biserica Ortodoxă Română deoarece numărul enoriașilor din parohiile ortodoxe era în scădere, după primul război mondial. Eparhia Ortodoxă a Aradului, care cuprindea în perioada interbelică toate parohiile ortodoxe aflate la nord de râul Bega, s-a implicat activ în combaterea fenomenului depopulării. Cu acest scop, a fost organizată, la Timișoara, Conferința, din 29 martie 1929, la care au participat reprezentanții B.O.R., ai administrației locale și ai societății civile. (Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Severin, dosar 50, f. 181) Atunci s-a hotărât ca autoritățile publice locale, în colaborare cu B.O.R. și asociațiile culturale, să colaboreze și să impună măsuri care să oprescă procesul de depopulare. Sfântul Sinod, cu adresa numărul 1483/ 1934 se adresa Episcopiei Aradului și aducea la cunoștință că Sfântul Sinod s-a ocupat, în ședința sa din 26 nov. 1934 de problema îngrijorătoare a scăderii populației din lipsă de copii din cuprinsul Banatului. Se solicita adoptarea de măsuri ca această problemă să fie studiată pe teren de către comisii formate din delegații Episcopiei Aradului și ai autorităților civile locale ca să descopere cauzele denatalității. (Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Severin, dosar 50, f. 193) P.S. episcop Grigorie Gh. Comșa a dispus, la 31 decembrie 1934, să se constituie, în fiecare parohie, câte o comisie formată din preoți locali, învățătorul-director, medicul, notarul, primarul și doi membri din consiliul parohial. Comisia avea sarcina să se ocupe de stabilirea cauzelor denatalității în fiecare așezare rurală. Rezultatele cercetării și concluziile la care au ajuns comisiile locale trebuiau trimise protopopiatelor și, centalizate pe protopopiate, să fie trimise la Episcopie. (Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Severin, dosar 50, f. 193) De la Librăria Diecezană a Episcopiei Aradului au fost trimise la toate parohiile ortodoxe, la 18 ianuarie 1935, boroșurile cu titlurile Păcatul lipsei de prunci și Tuturor toate m-am făcut. Preoții ortodocși erau obligați să prezinte cele două broșuri la conferințe organizate pentru enoriași la Casele Naționale, până la 1 aprilie 1935. P.S. dr. Grigorie Gh. Comșa a solicitat ca rapoartele despre desfășurarea conferințelor pronataliste să fie trimise la Episcopie, cel tâtziu, la 1 mai 1935. (Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Severin, dosar 50, f. 181v) Preotul Melentie Șora, preocupat de problemele moral-religioase cu care se confrunta populația creștin-ortodoxă, sublinia că ,,Preotul, ca să poată îndeplini toate îndatoririle lui pastorale, trebuie să aibă, pe lângă o înaltă autoritate morală, colaborarea medicului, primarului, notarului, învățătorului care, constituiți într-un consiliu, să poată acorda, pe lângă premii morale, celor în stare chiar ajutoare materiale săracilor cinstiți și, mai ales, cu mulți copii”. (Pr. Melentie Șora, 1934, p. 5) În același studiu, M. Șora demonstrează că nu se poate nesocoti fondul psihologic în determinarea cauzelor stării demografice din Banat, ,,cu tot cortegiul lui de mizerii și fenomene morale, sociale legate de viața familială, cum sunt căsătoriile de probă, concubinajele, divorțurile, mulțimea cărora zdruncină căminul”. (Pr. Melentie Șora, 1934, p. 12)
Institutul Social Banat-Crișana s-a constituit, la adunarea generală, de la 21 mai 1932, cu participarea fruntașilor intelectualității bănățene, de la Timișoara, Lugoj, Arad și Oradea. La deschiderea lucrărilor de constituire, dr. Iosif Nemoianu, directorul Centrului pentru ocrotirea copiilor, din Timișoara a expus motivele pentru care era necesară conjugarea forțelor societății civile și ale autorității publice locale pentru combaterea flagelului depopulării Banatului și a județelor învecinate. Institutul Social Banat-Crișana și-a început activitatea la 27 noiembrie 1932 și avea ca scop principal cercetarea cauzelor depopulării și combaterea ei. (XXX, Revista Institutului Social Banat-Crișana, an I, nr. 1, ian.-febr. 1933) Secția de Politică Socială și Sociologie a Institutului Social Banat-Crișana ,,a decis, în ședința din 2 noiembre 1933, să înceapă cercetarea monografică a satelor bănățene de la celula societății omenești, familia”. (Adrian Brudariu, 1936, p. 5) Comitetul de conducere al Instututului Social Banat-Crișana a hotărât că trebuie să-și dedice studiile fenomenului alarmant care îngrijora opinia publică românească, adică fenomenul depopulării Banatului. Cercetarea cauzelor care au dus la depopulare, în primele trei decenii ale secolului al XX-lea, a pornit de la premisa că depopularea apare pretutindeni, ca un efect al dezorganizării familiei, iar ca un corolar al acesteia, a sporit procentul de mortalitate infantilă, unul dintre cele mai înalte din Europa. Dr. Iosif Nemoianu a susținut, la 18 februarie 1934, la Institutul Social Banat-Crișana, o conferință cu tema ,,Mortalitatea infantilă în Banat. A atras atenția că Banatul prezenta, de vreo optzeci de ani încoace, un fenomen unic în analele poporului român, scăderea natalității, fenomen ce se accentua tot mai mult în anii ’30 ai secolului al XX-lea, luând proporții de-a dreptul catastrofale prin consecințele sale”. (dr. Iosif Nemoianu, 1934, p. 3) Cele mai importante cauze
Fig. .3
Harta României: exedentul natural rural, anul 1933
Sursa: Petru Râmneanțu, 1936
ale mortalității infantile, în județele bănățene, erau debilitatea congenitală, tulburările alimentare-digestive și bolile aparatului respirator. (dr. Iosif Nemoianu, 1934) Pesimist în ceea ce privește mișcarea demografică a Banatului în viitor, dr. Iosif Nemoianu atrăgea atenția, la 18 februarie 1934, că epitetul conferit Banatului, acela de ,,cimitir bine îngrijit al neamului românesc” era justificat de o realitate crudă și îngrijorătoare. (dr. Iosif Nemoianu, 1934, p. 9) Pentru oprirea procesului de depopulare a Banatului, Nemoianu a propus ca autoritățile publice să-și concentreze eforturile asupra creșterii natalității și combaterea mortalității infantile. Depopularea așezărilor rurale din Banat era, în primii ani ai deceniului al IV-lea al secolului al XX-lea, o problemă care, ,,prin aspectul ei dramatic, a zguduit întreaga conștiință românească”. (Emil Botiș, 1939, p. 1) Sugestivă, în acest sens, este harta României pe care a fost reprezentat sporul natural înregistrat în fiecare județ. Județele cu spor natural, cu mult peste media națională, erau concentrate în Dobrogea, Buzău, Vrancea, Brăila, Galați, iar județele bănățene: Timiș, Severin și Caraș, alături de care se aflau județele Arad și Hunedoara, urmate îndeaproape de Bihor și Alba, au înregistrat spor natural între 0 și 4 %, foarte mic în comparație cu sporul natural înregistrat în județele din sud-estul României, unde s-a înregistrat spor natural între 25- 29 %.
Depopularea Banatului a fost semnalată și de către Astra care, prin președintele ei, prof. dr. Iuliu Moldovan, i-a convocat pe intelectualii bănățeni la ședințele Astrei la Timișoara și, la 19 decembrie 1935, toate asociațiile culturale din Banat, în colaborare cu Prefectura județului Timiș-Torontal, au decis federalizarea tuturor societăților culturale din Banat cu scopul de a lupta împreună contra depopulării. Succesul luptei pentru salvarea neamului românesc se putea asigura prin ridicarea natalității și reducerea mortalității. Rata natalității putea crește dacă se realize refacerea social și economic a familiei, reașezarea morală a societății și ridicarea energiei naționale și regionale a bănățenilor. (Petru Râmneanțu, 1936) Dr. Petru Râmneanțu a exprimat opinia că Banatul nu riscă să rămână nelocuit, dacă prin denatalitate, vechea populație ar dispărea pentru că are sol fertile și industrie dezvoltatăcare va atrage valuri de coloniști din alte județe, români sau de altă etnie, iar românii bănățeni își vor pierde graiul, obiceiurile, identitatea culturală. (Petru Râmneanțu, 1936) O cauză a depopulării Banatului a fost, în perioada interbelică, emigrarea tinerilor meșteșugari, comercianți, funcționari, intelectuali români spre alte provincii istorice românești, mai ales, Oltenia și Muntenia sau în străinătate, după primul război mondial. Această afirmație este susținută de datele statistice oficiale care atestă că în județul Timiș-Torontal, care cuprindea zona de câmpie a actualului județ Timiș, s-au făcut ușoare colonizări, în 45 de comune. Coloniștii au fost aduși din zona de deal și munte a Banatului, dar cei mai mulți provin din 109 sate din Transilvania. P. Râmneanțu își exprima opinia că ,,prin colonizare ne vom împestrița obiceiurile, portul și graiul, dar nu vom reuși să ne reface numărul, fiindcă, conform cercetărilor pe care le-am întreprins în acest an, am ajuns la concluzia că, în decurs de doi- trei ani, coloniștii români își însușesc plaga băștinașilor”. (Petru Râmneanțu, 1936, p. 8) În urma cercetărilor demografice efectuate în satele Iablanița, Banloc și Vărădia, reprezentative pentru cele trei județe bănățene, P. Râmneanțu a ajuns la concluzia că depopularea Banatului se manifestă prin deficit natural și migrație. Simultan cu cercetările inițiate de Astra, și Institutul Igienic din Cluj s-au desfășurat cercetările monografice în comunele Belinț și Sârbova, inițiate de Institutul Social Banat-Crișana. În paralel, s-a desfășurat acțiunea de cercetare demografică, inițiată de echipele Fundațiilor Regale, în cursul anului 1934, în satele Fibiș și Rudăria. (Emil Botiș, 1939) Depopularea se datora unui șir de cause economice, moral-religioase, biologice, medicale, psihologice și cultural pe care le-au sesizat echipele de cercetare complexe ale Astrei, Institutului de Igienă din Cluj, ale Institutului Social Banat-Crișana și ale Fundațiilor Regale. P. Râmneanțu a întocmit o schemă sugestivă privind cauzele depopulării Banatului. (vezi Tabel 4) Depopularea satelor era o consecință a natalității extreme de scăzute și a mortalității infantile. Comparativ cu media pe țară de 34 ‰, în 1935, în Banat s-a ajuns la o natalitate de 18,9 ‰. Natalitatea din satele bănățene, ,,pe lângă nivelul foarte redus, între anii 1930- 1935, mai avea o particularitate, scăderea suferită într-un interval scurt”. (Petru Râmneanțu, 1936, p. 16) În județul Timiș-Torontal natalitatea a scăzut de la 31,1 ‰, în 1910, la 18,2 ‰, în 1934, ca să atingă cel mai scăzut nivel în anul 1935. În anul
TABEL 4 Cauzele depopulării mediului rural
Sursa: Petru Râmneanțu, 1936
1936 s-a observant o ușoară creștere a natalității, de la 17,1 ‰, în 1935, la 18,1 ‰, cu mult sub nivelul mediei naționale pe anul 1936, de 31,5 ‰ (Stela Noaghea, 1938, p. 7)
Scăderea natalității se datora și avorturilor frecvente, practicate cu mijloacele cele mai barbare: fus, pană de gâscă, ace de croșetat. Avorturile induceau boli, sterilitate și îmbătrânire prematură. Bolile venerice, lipsa de igienă, promiscuitatea familial, ignoranța mamelor, alimentația grșită a copiilor erau principalele cause ale mortalității infantile. (Emil Botiș, 1939) Dr. Livius Gabor se pronunța, în anul 1935, împotriva legiferării avortului în condițiile în care procesul de depopulare a cuprins județele Timiș și Arad. El demonstra că avorturile sunt periculoase pentru că ,,prin moartea unei mame nu se distruge numai o familie, ci se întrerupe un șir întreg de generații”. (Dr. Livius Gabor, 1935, p. 33 ) Frecvența avorturilor era atât de strâns legată cu descreșterea populației, o realitate crudă care măcina forța vitală a bănățenilor.
Dr. Iosif Nemoianu a inițiat crearea de echipe de puericultură care aveau ca sarcină să examineze și să întocmească fișe medicale și sociale pentru copiii de la sate. Campania pronatalistă a început în anul 1935, prin activitatea echipelor de puericultură, sub conducerea directorului Centrului de ocrotire a copiilor din Timișoara. Echipa era compusă din un medic pediatru, două instructoare ambulante recrutate dintre surorile de ocrotire și profesoara de menaj. Membrii echipelor examinau toți copiii de la 0- 15 ani. Surorile de ocrotire au ținut cursuri de îngrijire a copiilor la care, obligatoriu, participau soțiile funcționarilor publici și ai intelectualilor satului alături de femeile mame și tinerele, viitoare mame. Profesoarele de menaj le învățau pe femei cum să-și hrănească pruncii și să-i îngrijească în mod corect ca să evite îmbolnăvirile și să asigure o dezvoltare armonioasă a copiilor. În acest mod s-a încercat ,,dezmorțirea stării de spirit nepăsătoare pe care populația rurală o avea față de problemele copiilor”. (Stela Noaghea, 1938, p. 47) După opinia autoarei, rezultatele acestei campanii pronataliste au fost încurajatoare pentru că au trezit interesul sătenilor față de problemele copiilor și sănătatea lor. Campania pronatalistă în favoarea îngrijirii copiilor se folosea de mijloace moderne de educație, conferințe și șezători, desene, afișe, broșuri, filme educative. În articolul Din activitatea de puericultură în mediul rural, publicat în 1936, Iosif Nemoianu a prezentat activitatea aparatului sanitar, în mediul rural, cu privire la ocrotirea minorilor. Activitatea de combatere a diferitelor boli infantile era strâns împletită cu activități educative de prevenire a îmbolnăvirilor. A analizat asistența medical la naștere, modul cum erau hrăniți copiii și bolile de care sufereau și, uneori, le provocau moartea prematură. Cu ocazia vizitelor de lucru prin satele din județ, echipele de medici și sociologi ale Institutului Social Banat-Crișana au descoperit faptul că printe cauzele depopulării erau și cele constituționale, morale și culturale. Autorul articolului a atras atenția că în România nu se poate vorbi, în deceniul al IV-lea al secolului al XX-lea, despre o politică de stat privind populația. De aceea pentru combaterea depopulării mediului rural bănățean, nu rămâneau decât mijloacele locale reduse: educația, prezența cadrelor medicale în mijlocul sătenilor, implicarea bisericii… După opinia lui Nemoianu, autoritățile publice central puteau contribui prin prime de natalitate și măsuri administrative la combaterea acestui flagel. (Iosif Nemoianu, 1936) Dr. Stela Noaghea constata, în 1938 că măsurile legislative pentru protecția familiei, a mamei și copilului sunt răzlețite în mai multe documente legislative, Codul civil, Codul penal, Legea pentru protecția muncii minorilor, Legea sanitară și regulamentul pentru protecția mamei și copilului, dar ,,nici aceste legi nu erau aplicate consecvent și, mai ales, nu puteau promova natalitatea”. (Stela Noaghea, 1938, p. 33)
Cercetările efectuate în lumea rurală sub egida asociațiilor cultural a dus la constatarea faptului că nu se acorda suficientă atenție viitoarelor mame în timpul gravidității în sensul că trebuia redus efortul depus, scutirea de munci grele, controlul și îmbunătățirea alimentației, precum și supravegherea medical în perioada sarcinii. Controlul medical se impunea mai ales în cazul mamelor bolnave de tuberculoză, sifilis sau alte boli venerice ori contagioase. (Stela Noaghea, 1938, p. 37) Îngrijirea mamei și copilului trebuia să fie în atenția medicilor pediatri și a moașelor și după naștere, mai ales în primul an de viață, perioadă în care se înregistrau cote înalte ale mortalității infantile, dar și pe toată durata copilăriei pentru că ,,mortalitatea juvenilă era reprezenta, în anii 1932- 1934, 27,9 % din numărul total de decese”. (P. Râmneanțu, 1936, p.19) Numărul moașelor era foarte mic și de aceea în multe sate bănățene moașele calificate lipseau. În toată țara, în anul 1938 funcționau doar trei școli de moașe și surori de ocrotire care nu puteau acoperi necesarul de cadre medicale calificate pentru toate satele. S-a observat că în așezările rurale în care moașele erau bine instruite și dedicate muncii lor mortalitatea infantilă a scăzut mult sub media națională. Din totalul de 700 de dispensare de puericultură din România, în cele trei județe bănățene funcționau, în 1938, doar 32 dintre ele, în mediul rural. (Stela Noaghea, 1938, p. 39) Adoptarea Regulamentului pentru ocrotirea mamei și copilului, la 30 decembrie 1937, era o măsură binevenită pentru combaterea mortalității infantile. (Ibidem)
O concluzie la care au ajuns toți cei care s-au ocupat de problema depopulării mediului rural, în perioada interbelică, a fost necesitatea combaterii mortalității infantile. În acest sens s-au adoptat măsuri pentru protecția tinerelor fete, educația lor și pregătirea pentru a deveni soții, gospodine și mame sănătoase și responsabile. Alături de cauzele economice, sociale și medicale depopularea se datora și cauzelor psihologice ca influența nefastă a mediului urban asupra psihologiei și modului de viață a populației din mediul rural, ,,adoptarea sistemului de unu sau doi copii, după exemplul șvabilor, la care se adaugă egoismul și teama de sărăcie”. (Emil Botiș, 1939, p. 5) Printre cauzele de ordin cultural, identificate de către observatorii lumii rurale, sunt și schimbările în modul de viață tradițional, cheltuielile inutile pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, bijuterii scumpe s-au consumul excesiv de alcool, știut fiind că alcoolul dăunează atât sănătății cât și stării economice a familiei. De asemenea, urbanizarea într-un ritm prea rapid a dezechilibrat modul de viață patriarchal și a impietat asupra valorilor morale ale familiei tărănești. În epocă s-a conturat și ideea că sistemul educative școlar nu a oferit țăranilor cunpștințele necesare care să le permită să-și îmbunătățească soarta, reproșânu-i-se învățământului nivelul prea teoretic și nefolositor pentru conducerea unei gospodării țărănești. O altă cauză a depopulării era nupțialitatea redusă și divorțialitatea prea lesne pusă în practică. În satele bănățene concubinajul era foarte frecvent și firesc fiind considerat ca o ortăcie, o căsătorie ,,pe încercate” sau ,,de probă” pentru a evita cheltuielile ocazionate de divorț și mai ales de nuntă pe care cele mai multe familii nu și le puteau permite. Juristul Adrian Brudariu, membru al echipei complexe care a cercetat cauzele depopulării satului Belinț, în 1935, scria, în 1936: ,,Egoismul și materialismul cras, lașitatea ca trăsătură a caracterului, frica de răspundere sunt semnele care-i caracterizează pe concubine”. (Adrian Brudariu, 1936, p. 24) Pentru că fenomenul concubinajului a luat proporții îngrijorătoare, Prefectura județului Severin a cerut prmpretorilor de plase să raporteze cazurile de concubinaj din satele aparținătoare. De exemplu, notarul din Bătești raporta, la 9 decembrie 1935, că în cele șase sate ale Notariatului Cercual Bătești s-au format 83 de cupluri de concubini, dar numărul lor era, probabil, mai mare pentru că nu erau cuprinși tinerii sub 20 de ani. În urma sesizărilor autorităților publice locale a fost adoptată de către Parlamentul României o lege prin care s-a încercat combaterea concubinajului obligându-i pe concubine să se căsătorească legal și s-a interzis concubinajul tinerilor la vârste fragede, 14- 16 ani, ca o măsură pentru creșterea natalității și a siguranței copiilor, a stării lor de sănătate și educare pentru că numărul copiilor nelegitimi era foarte mare, aproximativ 20% din totalul copiilor.
După ce au elucidat cauzele depopulării mediului rural și a denatalității mediului urban, cercetătorii implicați în activitatea de cercetare și combatere a acestui flagel a oferit soluții pentru rezolvarea acestei problem spinoase a Banatului. Dr. Petru Râmneanțu considera că succesul în lupta contra depopulării depindea de implicarea bisericii, școlii, corpului parlamentarilor din județele bănățene și a asociațiilor culturale. Era necesară aplicarea consecventă a Legii sanitare și de ocrotire/ 1930 care punea accent pe prevenție. Populația bănățeană ,,avea nevoie de prevenitori de acele boli fizice și plăgi sociale care, de fapt, îi produc o mortalitate evitabilă, aceștia fiind sora de caritate și medical igienist”. (Petru Râmneanțu, 1936, p. 32) De asemenea, aprecia că timpul dezbaterilor în cadrul ședințelor diverselor societăți cultural despre cauzele și posibilitățile de combatere a depopulării Banatului a trecut, anul 1935 fiind anul cu cea mai scăzută natalitate și cea mai mare rată a mortalității în banat. Soluția pentru rezolvarea acestei plăgi sociale era aplicarea principiilor medicine preventive în combaterea mortalității generale și a mortalității infantile, orice amânare în acest sens, fiind o crimă față de generațiile viitoare. (Petru Râmneanțu, 1936) Dr. Stela Noaghea considera că ,,Promovarea natalității este o problem de guvernare responsabilă care reclamă o acțiune concentric a autorității publice și a populației. Se impune ridicarea standardului familial prin improprietărirea țăranilor lipsiți de pământ sau cu pământ puțin prin crearea facilităților pentru țărani de a-și valorifica produsele agricole pe pia-a locală și europeană”. (dr. Stela Noaghea, 1938, p. 35) Emil Botiș a atras atenția, în 1939, că ,,declanșarea unei acțiuni de combatere a flagelului depopulării satelor bănățene nu trebuie amânată și că în primul rând era nevoie de intervenția legiuitorului, adică a guvernului și Parlamentului României”. (Emil Botiș, 1939, p. 1) Autoritățile publice au manifestat interes pentru problemele semnalate de intelectualii bănățeni și au adoptat măsuri pentru combaterea depopulării mediului rural. Medicul primar Ioan Pleșu, șeful Serviciului sanitar al județului Timiș-Torontal raporta, la 25 august 1941, prefectului, colonel Alexandru Nasta, că în județ au fost înființate 26 de dispensare de puericultură încadrate cu medici competenți, un progres evident, dacă se ține cont că în anul 1938 funcționau în cele trei județe bănățene doar 32 dispensare de puericultură. (Arhivele Naționale ale României, filial Timiș, fond Prefectura județului Timiș-Torontal, dosar 85/ 1941, f. 30)
S-a încheiat, la mijlocul anului 1941, perioada de pace, România intrând în al doilea război mondial, perioadă în care s-a observant că depopularea era periculoasă pentru că slăbea capacitatea de apărare a țării. Istoricul bănățean, conf. dr Carmen Albert, a sesizat, în studiul ,,Fenomenul depopulării Banatului interbelic, că Problema s-a pus doar în cazul populației românești, ignorându-se minoritățile care conviețuiau pe același teritoriu, constituind acea policromie specific Banatului”. (Carmen Albert, 2006, p. 344) Problema depopulării Banatului nu puteaq fi rezolvată într-un interval scurt, dar meritul că această problemă a fost sesizată și adusă la cunoștința opiniei publice revine intelectualilor, membri ai Institutului Social Banat-Crișana și ai Institutului de Igienă din Cluj. Totodată, trebuie remarcat interesul manifestat de B.O.R., implicarea preoților în ăncercarea de asanare morală a societății. Autoritățile publice locale și centrale au fost receptive la problemele demografice semnalate de societatea civilă, au adoptat măsuri administrative pentru ocrotirea familiei, mamelor și copiilor, fapt care a dus, treptat, la scăderea mortalității generale și infantile și la ușoara creștere a natalității. Intelectualii bănățeni au reușit să explice fenomenul depopulării, cu toate implicațiile sale.
Fig. nr. 4 și 5
Mortalitatea infantilă rurală, 1928- 1933;
Descreșterea reală a populației din Banat, 1910- 193
Sursa: Petru Râmnea
CAPITOLUL III
EVOLUȚIA DEMOGRAFICĂ ÎN PERIOADA POSTBELICĂ,
1945- 1989
III. 1 Mutații geodemografice la începul perioadei postbelice, 1945- 1956
Al doilea război mondial, cu tot cortegiul de nenorociri, izbucnit la 1 septembrie 1939, s-a abătut și asupra României, în 1940, când U.R.S.S. a răpit Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, iar Bulgaria a cerut și a primit de la România cele două județe din sudul Dobrogei, denumite Cadrilater. Din această cauză, un puternic val de refugiați a ajuns și în Banat. Răpirea Ardealului de Nord de către Ungaria hortistă, la 30 august 1940, a mărit numărul refugiaților alungați din ținuturile lor de baștină și așezați, cei mai mulți vremelnic, și în județele bănățene. De aceea considerăm că recensământul populației din 1941 nu este concludent pentru situația demografică reală din așezările bănățene. Mii de tineri și adulți, români și minoritari, din așezările timișene au participat la război, pe frontul de Răsărit, și de Vest, monumentele eroilor fiind dovada pierderilor omenești suferite. La sfârșitul războiului lipseau din satele locuite de șvabi aproximativ 75000 de personae, refugiate în Germania și Austria dintre care doar o parte s-au repatriat. În schimb, din Grecia de nord au ajuns și în Banat mii de greci și aromâni refugiați. Cei mai mulți dintre greci s-au repatriate, iar aromânii, răspândiți în mai multe așezări de câmpie (Jimbolia, Variaș, Carani, Dudeștii Noi, Sânandrei, Iohanisfeld), în mare parte s-au dus în Dobrogea și s-au stabilit acolo, în Timiș rămânând un grup destul de puternic la Dudeștii Noi. Din Jugoslavia câteva sute de familii de români s-au așezat în județul Timiș. O lovitură grea a suferit populația germană din Banat, în anii 1947- 1949, deoarece zeci de mii de tineri și adulți au fost deportați în U.R.S.S., la muncă forțată, fapt ce a impietat asupra numărului populației și a natalității. Golgota Bărăganului, între 1951- 1955, a răvășit satele din câmpie prin strămutarea forțată a țăranilor fruntași în Câmpia Bărăganului. (Marineasa, Viorel, Vighi, Daniel, 1997)
Primul recensământ al populației, în perioada postbelică, s-a desfășurat la 25 ianuarie 1948 pe un teritoriu redus, în urma desprinderii din teritoriul României a Bucovinei de Nord, a Ținutului Herța și Basarabiei, ocupate în iulie 1940 de către U.R.S.S., pe baza tratatului secret Ribentrop-Molotov, ca și a cedării Cadrilaterului, revendicat și obținut de Bulgaria. În august 1940. Au fost înregistrați 14872624 locuitori, cu 253000 mai puțini decât la recensământul din 1941. În Banat au fost înregistrați 948596 locuitori, adică 6% din totalul populației României. Dintre aceștia, pe teritoriul actual al județului Timiș, care cuprindea, în 1948, teritoriul județului Timiș-Torontal, sudul actualului județ Arad și jumătatea de nord a județului Severin, ,,au fost înregistrați 528662 locuitori”. (Ion Aexandrescu, 2007, p. 93) În anul 1948, pe teritoriul actualului județ Timiș, predomina populația din mediul rural pentru că existau doar două orașe, Timișoara și Lugoj. Timișoara era unul dintre orașele mari ale țării, cu 111987 locuitori. Comparativ cu anul 1930, în 1948 ponderea copiilor sub 7 ani a scăzut cu 1/3, de la 19,3 % la 12,7 %. A crescut, în schimb, ponderea copiilor în vârstă de 8-14 ani, de la 14,2 %, în 1930, la 16,2 %, în 1948. Ponderea grupelor de vârstă de 15- 44 ani a stagnat la valori apropiate înregistrate la recensămintele din 1930- 1948, iar ponderea grupelor de vârstă matură și vârstnică, între 45 și 60 ani, respectiv peste 60 ani a crescut, de la 19,1 %, în 1930, la 24,1 %, în 1948. Creșterea ponderii grupelor de vârstă matură și vârstnică în totalul populației prezenta o situație care arăta gradul de îmbătrânire a populației, fenomen demografic observat în Banat încă din perioada interbelică. Această situație necesita adoptarea de măsuri pronataliste pentru evitarea catastrofei demografice, dar în primii ani postbelici altele erau prioritățile guvernanților.
Datele de care dispunem despre evoluția numerică a populației din zona de deal și munte a județului Timiș, înregistrată în 1948 (107 sate), ne permite să comparăm situația demografică din 1948 cu cea din 1930. Am observat că în 85 de localități s-a înregistrat o descreștere a populației. Localități care au pierdut peste 100 de locuitori, număr destul de mare pentru așezări considerate, în mod obișnuit, mici au fost: Balinț, Bara, Bodo, Bulza, Cireșu, Coștei, Coșteiu de Sus, Curtea, Darova, Drăgșinești, Dumbrava, Făget, Gladna Română, Honorici, Nevrincea, Margina, Petroasa Mare, Poeni, Știuca, Tomești, Țipari, Zgribești. (Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Timiș, dosar 17/ 1948, f. 51- 58). Ușoare creșteri de populație s-au înregistrat în 22 localități, din care peste 100 persoane au acumulat satele Găvojdia, Măguri, Ohaba Lungă, Românești, Satu Mic (V.V. Delamarina), Sălciua Nouă, Vișag. Surprinzător, în satul Vișag a crescut numărul populației, între 1930- 1948, cu 873 persoane.
TABEL 5
Populația așezărilor rurale din zona de deal și munte a județului Timiș, la recensământul din 1948
Sursa: Arhivele Naționale ale României, filial Timiș, fond Prefectura județului Severin, dosar 17/ 1948, f. 51- 59
Obs. Din 1925 până în 1950 aceste localități timișene făceau parte din fostul județ Severin, capitala la Lugoj.
Fig. 6 Creșteri și descreșteri ale populației satelor din partea de est a județului Timiș/ 1930- 1948
Sursa: Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Severin, dosat 17/1948, f. 51- 59
Perioada 1948- 1956 s-a caracterizat prin frământări politice și sociale, transformări radicale în toate domeniile de activitate, cu urmări și asupra evoluției demografice. Este perioada deceniului negru în care un mare număr de cetățeni au fost arestați și privați de libertate, situație nefavorabilă pentru creșterea nupțialității și a natalității. Cu toate aceste condiții vitrege, totuși, natalitatea a crescut, iar mortalitatea generală s-a redus,, astfel încât la recensământul din 21 februarie 1956, au fost înregistrați, în total, pe țară, 17489450 locuitori, din care în județul Timiș trăiau 568881. (Ion Alexandrescu, 2007, p.136) Timișoara avea, în 1956, 142257 locuitori, deci cu 30270 locuitori mai mult decât în 1948. Creșterea se datora mai ales sporului migratoriu datorită fluxului rural- urban, intrajudețean și interjudețean, fapt ce explică una din cauzele scăderii populației din mediul rural.
TABEL 6
Evoluția demografică a populației județului Timiș pe localități în perioada 1948- 1992
Sursa: Varga E. Árpád Forrás www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/tmetn02.pdf
În perioada 1956- 1960 se înregistrează un spor natural pozitiv, dar redus, în schimb, crește ponderea sporului migratoriu în creșterea populației județului Timiș. Între anii 1961- 1966 se înregistrează un spor natural negativ și continuă creșterea sporului migratoriu la orașe pentru că în mediul rural sporul migratoriu este nesemnificativ pentru că procesul de colectivizare abia s-a încheiat și oamenii mai aveau sentimentul apartenenței unui loc prin averea pe care o posedaseră în locul de baștină, faptul acesta diminuând, până la dispariție, în anii care vor urma. După ce a înregistrat cel mai ridicat spor mediu anual, în 1956, de 12,1 %, treptat, natalitatea a început din nou să scadă, până la 1966, când a atins cel mai scăzut nivel in perioada postbelică. (V. Ardelean, 1976) În Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale al R.P. Române, nr. 28/ 30 septembrie 1957 a fost publicat Decretul 463 care legifera dreptul la întreruperea sarcinii. În articolul 1 al Decretului se preciza ,,întreruperea cursului normal al sarcinii se poate efectua la cererea femeii însărcinate”. (XXX, Colecția de Legi, Decrete, Hotărâri și Dispoziții 1 septembrie 31 octombrie 1957, p. 16) Această decizie politică controversată este greu de înțeles într-o perioadă în care, deși populația era în creștere, procesul de îmbătrânire a populației era evident și scăderea natalității putea avea consecințe negative în viitor. După opinia noastă se urmărea atragerea a cât mai multor femei în câmpul muncii și inocularea ideii că Partidul Comunist se preocupă de socială și economică a familiei și, în particular, a femeii. Gail Kligman suține că Decretul 463 din 1957 a fost adoptat ,,cu scopul de a fi distrusă structura familiei tradiționale”. (Gail Kligman, 2000, p. 33) Opinăm că legalizarea avortului a fost o măsură care exprima neputința autorităților de a controla viața intimă a familiei, iar în ceea ce privește avorturile în Banat, exista experiența tristă semnalată în anii ’30 de către membrii Institutului Social Banat-Crișana și a Institutului de Igienă Cluj.
III. 2. Politica pronatalistă a regimului comunist, 1956- 1989
Perioada 1956- 1966 a fost marcată de procesul rapid de dezvoltare a industriei, comerțului și transporturilor în județul Timiș, sectoare economice care au atras forță de muncă tânără de la sate. Procesul de depopulare a satelor, tot mai accentuat, pe măsura dezvoltării orașelor timișene se datora faptului că tinerii de la sate, după absolvirea școlilor profesionale, și a liceelor se încadrau în muncă la orașe și în centrele industriale, o parte dintre ei continuându-și studiile în învățământul superior. Natalitatea ,,a scăzut, treptat, de la 25,6 nașteri la mia de locuitori, în 1955, la 14,3 nașteri la mia de locuitori, în 1966”. (Gail Kligman, 2000, p. 34) În perioada1956-1966, datorită denatalității sporul natural mediu pe țară a scăzut, de la 220000 locuitori/ anual la 161371 locuitori/ anual. (Nicolae Ilinca, 2009, p. 117) Recensământul populației și locuințelor din 15 martie 1966 a înregistrat 19103163 persoane, din care 607596 în județul Timiș. Timișoara a atins, în 1966, un număr de 174243 locuitori, cu 31986 locuitori mai mult decât în 1956. (Ion Alexandrescu, 2007, p. 137) Recensământul populației a relevat că grupa de vârstă tânără (0- 14 ani) reprezintă 19 % din totalul populației județului, iar populația din grupa de vârstă peste 60 ani reprezintă 16,9 % din totalul populației, ori pentru un raport sănătos între grupele de vârstă, grupa vârstnicilor ar fi trebuit să fie sub 12 %. (Ion Alexandrescu, 2007) Nivelul fertilității era foarte scăzut în Timiș, cel mai scăzut din țară, cu 1614 copii născuți vii la 1000 femei, comparativ cu județul Vaslui (de exemplu) unde s-au înregistrat 3024 copii născuți vii la 1000 femei. Era o situație îngrijorătoare pentru că prevestea o catastrofă demografică într-un viitor apropiat în unul dintre cele mai dezvoltate județe din țară.
În martie 1965, în fruntea P.C.R. și a statului român se instalează Nicolae Ceaușescu, promotor al național-comunismului și, în acest context, al consolidării României pe toate planurile, proiect care se putea realiza doar dacă creștea populația țării. O primă măsură pentru oprirea denatalității tot mai accentuate, care în 1966 a ajuns la cote îngrijorătoare, fără niciun avetisment prealabil, a fost emis Decretul nr. 770, publicat în Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 60/ 1 octombrie 1966 care interzicea întreruperea cursului normal al sarcinii. În ,,Preambul se menționa că adoptarea acestui Decret era necesară având în vedere că întreruperea sarcinii reprezintă un act cu grave consecințe asupra femeii și aduce mari prejudicii natalității și sporului natural al populației”. (XXX Colecția de Legi, Decrete, Hotărâri și alte acte normative, 1 septembrie- 31 octombrie 1966, p. 31) Erau prevăzute pedepse cu privare de libertate pentru cei care executau întreruperea sarcinii, între 1- 3 ani, pentru femeile care-și provocau singure întreruperea de sarcină, închisoare de la șase luni la doi ani. De asemenea, erau pedepsite femeile însărcinate care consimțeau ca întreruperea de sarcină să fie efectuată de altă persoană. Erau pedepsite și persoanele care posedau instrumente (profesionale sau empirice) pentru înreruperea sarcinii cu închisoare de la trei luni la un an. Pedepse severe erau prevăzute pentru complicii și favorizatorii de întreruperi de sarcini.
Consecințele Decretului 770 asupra evoluției demografice a populației județului Timiș și, în general, la nivel național, s-a observat din anul 1967 când numărul nou-născuților s-a treptat față de 1966 și a continuat să crească și în anii următori. În anul 1968 nivelul natalității din România l-a depășit pe cel din majoritatea țărilor europene. Mortalitatea generală s-a redus, în 1968 față de 1910 cu 53 %, iar mortalitatea infantilă, în aceeași perioadă, s-a redus cu 95,1 %, adică de 21 de ori. (Marius Bizerea, 1969, p. 221) Aceasta a fost o consecință a dezvoltării sistemului sanitar, a apariției de medicamente antibiotice precum și a obligației ca toate nașterile să fie asistate de medici sau moașe calificate și a responsabilizării familiei față de copii. Creșterea natalității în mediul rural nu a dus la stabilizarea raportului între mediile urban și rural pentru că în 1965 s-a constatat că procesul de urbanizare a României cu 38,2 % din totalul populației era cel mai scăzut între statele socialiste europene, fapt care a impus transformarea unor localități în orașe, care aveau o populație de peste 5000 locuitori și erau capabile să dezvolte activități agro-industriale. La Plenara C.C. al P.C.R. din 5-6 octombrie 1967 s-a hotărât revenirea la organizarea tradițională a teritoriului României. Reforma administrativă s-a realizat la 16 februarie 1968, prin Legea nr. 2/ 1968 denumită LEGE nr.2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România (http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=15549) În județul Timiș au fost ridicate la rang de oraș localitățile Sânnicolau Mare și Deta, în 1968.
În perioada 1967- 1977 are loc generalizarea exodului rural spre mediul urban și pierderea populației în localitățile rurale izolate. Localitățile din vecinătatea orașelor își sporesc populația și se transformă, treptat, în așezări-dormitor. Deși populația județului Timiș era în creștere, sporul natural înregistrat, în anul 1974, a fost de doar 4,1 %, cu mult sub media pe țară, de 11,2 %. (V. Ardelean 1976, .4) Recensământul populației și al locuințelor din 5 ianuarie 1977 a înregistrat o populație de 21559416 locuitori, o creștere de 2456253 locuitori, adică 112,9 % față de 1966. Populația județului Timiș a crescut de la 607596 la 696884 locuitori (http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/tabele/t01.pdf ), cu 89288 persoane mai mult. Sporul natural a rămas scăzut, la 3,5 ‰, iar sporul migratoriu a fost de 8 ‰. Timișoara a devenit al treilea oraș din țară după numărul populației, cu 269353 locuitori, cu un spor de 95110 locuitori mai mult decât în 1966. Acest bilanț demografic se datora mai puțin sporului natural și mai mult sporului migratoriu din zona rurală a județului Timiș, dar și din alte județe. La recensământul din 5 ianuarie 1977, 516205persoane recenzate în Timiș, erau băștinașe, iar 180679 erau născute în alte județe. (Vladimir Trebici, Ilie Hristache, 1986, p. 123) Populația din mediul rural cuprindea, la ,,recensământul din 1977, 326737 locuitori, din care 245380 erau născuți în județul Timiș și 81357 proveneau din alte județe”. (Vladimir Trebici, Ilie Hristache, 1986, p. 135) Județul Timiș a beneficiat de exodul rural din alte județe, în principal populație tânără care a acoperit necesarul de forță de muncă în agricultură. (Mircea Bulgaru, 1974) Imigrația a avut efecte pozitive pentru satele în care s-au stabilit imigranții pentru că au contribuit la repopulare și la dezvoltare. Totodată, au apărut și ,,probleme de adaptare la noile condiții de muncă și viață, de înstrăinare, de spațiu locativ, nevoi sociale și de aprovizionare, precum și concurența cu băștinașii pentru locuri de muncă”. (Mircea Bulgaru, 1974, p. 85) Cel mai important factor care a determinat migrația intrajudețeană și interjudețeană a fost faptul că ,,localitatea de sosire a oferit imigranților avantaje economice, în raport cu localitatea de plecare”. (Dumitru Sandu, 1984, p. 121)
Natalitatea a scăzut, în anul 1983, pe plan național la nivelul atins în 1960. (Vladimir Trebici, Ilie Hristache, 1986, p. 90) Fertilitatea generală, de 1,4- 1,6 copii la o femeie este cu mult sub nivelul de înlocuire a generațiilor, de 2,3 copii la o femeie. Tipul de fertilitate a fost cel precoce, valoarea maximă înregistrată, la 20- 24 ani, iar după această vârstă scăderea era rapidă. În județul Timiș situația era și mai gravă deoarece practicarea planificării familiale avea o tradiție pe care alte județe nu o cunoșteau. (Vladimir Trebici, Ilie Hristache, 1986, p. 105) Între anii 1980- 1990 județul Timiș a avut cea mai mică rată de natalitate înregistrată în România, de 14,4 ‰, în 1980; 13,3 ‰, în 1985 și 13,2 ‰, în 1989. (dr. Petru Mureșan, Lucia Roznatowski, Ecaterina Barbu, 1991, p. 8) Situația îngrijorătoare datorată scăderii natalității a impus modificarea Decretului 470/ 1966 în sensul înăspririi pedepselor întreruperile de sarcină nelegale, conform deciziei C.C. al P.C.R., din martie 1984. Contextul economic și social pentru promovarea natalității nu era favorabil din cauza penuriei de alimente, medicamente și alte bunuri necesare pentru un trai decent. Această decizie politică ,,și-a atins obiectivul de a
ridica nivelul general al fertilității la valori superioare pragului de înlocuire a generațiilor”. (Cornelia Mureșan, 1992, p. 126) De problemele demografice ale României se preocupa și armata română pentru că doar o populație tânără putea asigura dezvoltarea și apărarea patriei. Piramida vârstelor ,,era deosebit de semnificativă pentru că permite să fie estimat echilibrul sau dezechilibrul între sexe sau între generații active și cele dependente economic, limitele de rezistență ale populației active la presiunile exercitate de populația inactivă în timp de război, baza de recrutare în funcție de dimensiunile populației și de vârsta de efort militar”. (col. Aurel Chiper, cpt. Cornel Codiță, col. (r.) Bela Iani, cpt. Nicolae Lăudatu, dr. Ion Marinescu, lt. col. Valentin Nicolau, 1983, p. 114) Ofițerii români considerau că ,,pentru țara noastă tineretul a constituit și constituie una din forțele principale de producție și de apărare a țării”. (col. Aurel Chiper, cpt. Cornel Codiță, col. (r.) Bela Iani, cpt. Nicolae Lăudatu, dr. Ion Marinescu, lt. col. Valentin Nicolau, 1983, p. 159) Scăderea natalității nu putea fi oprită prin mijloace coercitive, oricât de dure ar fi fost, fapt dovedit de statistica ce consemna scăderea ratei de fertilitate în județul Timiș după 1985, până la 13,2 ‰, în 1989. Scăderea natalității este fenomenul demografic care a determinat îmbătrânirea populației. După opinia demografului francez Roland Pressat, ,,persoanele în vârstă au crescut ca pondere în întreaga populație deoarece tinerii au devenit mai puțin numeroși”. (Roland Pressat, 1974, p. 230)
TABEL 7
Populația județului Timiș pe grupe de vârstă în anii 1981; 1986; 1990
Sursa: Nini Vasile, Breviarul Statistic al județului Timiș/ 1991
Am comparat grupele de vârstă corespunzătoare anilor 1981 și 1990 cu scopul de a evidenția procesul de depopulare prin îmbătrânirea populației datorată scăderii natalității și creșterii speranței de viață pentru populația vârstnică de peste 60 de ani. Datele statistice din tabelul Populația județului Timiș pe grupe de vârstă în anii 1981; 1986; 1990 arată că măsurile drastice pronataliste promovate de statul român, între anii 1966- 1989, chiar dacă nu și-a atins scopul propus, adică creșterea semnificativă a fertilității și natalității, a menținut rata natalității la limita reproducției simple pentru că altfel procesul de depopulare a țării, prin
scăderea natalității, ar fi îndepărtat România de obiectivul demografic pe care și l-a propus regimul comunist și anume atingerea numărului de 25000000 locuitori, în anul 2000. Se observă că în anul 1981, din totalul de locuitori în Timiș 149896 sunt copii (0-14 ani), iar 107346 locuitori fac parte din grupa vârstnică (peste 60 ani). Comparativ cu anul 1981, când în județ trăiau 701352 persoane, în anul 1990 populația a crescut cu 13329 persoane, o ușoară creștere, dar se mai observă că procesul de îmbătrânire a populației dezechilibrează raportul între structurile pe vârste. În 1990 numărul populației tinere (0-14 ani) este mai mare cu 42450
Fig. 8 Grafic, Raportul între grupe de vârstă
Sursa: Anuarul Statistic al României/ 1991
persoane față de grupa persoanelor vârstnice (peste 60 ani), dar ponderea grupei vârstnice în structura pe vârste a populației județului Timiș a depășit, cu mult, peste pragul de 12%, admis pentru ca grupul populațional să fie considerat viguros.
În perioada postbelică, până la revoluția din 1989, așezările rurale din județul Timiș s-au depopulat continuu din cauza emigrării tinerilor la orașe, în căutarea unui loc de muncă, iar populația rămasă a suferit, treptat, un proces de îmbătrânire biologică care, inevitabil, duce la scăderea populației pentru care nu există înlocuitori. Județul Timiș a beneficiat, între anii 1950- 1990, de un puternic flux de migrație interjudețeană pe seama altor 26 de județe din țară care au suplinit semnificativ pierdserea de populație prin denatalitate, mortalitate generală ridicată, ca și de emigrația populației de etnie germană și altele.
TABEL 8
Populația județului Timiș în mediu urban și în mediu rural, între anii 1948- 1989
Sursa: Anuarul statistic al României/ 1990, p. 7-8
Fig. 9
Grafic: Populația județului Timiș –urban/ rural, 1948- 1990
Sursa: Anuarul Statistic al României/ 1991, p. 7-8
Fig. 10 Evoluția numerică a populației municipiului Timișoara/ 1930- 1992
Sursa: Recensămintele populației din anii 1930- 1992
Figurile de mai sus (9 și 10) reflectă evoluția numerică a populației din mediile rural și urban în perioada postbelică, 1948- 1989, care se caracterizează prin creșterea ponderii populației din mediul urban și scăderea ponderii populației din mediul rural ca urmare a migrației intrajudețene rural-urban sau urban-urban care a dus, treptat, la depopularea satelor. Observăm că fluxul migratoriu rural- urban s-a orientat spre Timișoara, mai puțin spre Lugoj, iar micile orașe au atras populația din satele din jur pentru că nu puteau oferi locuri de muncă foarte multe și o calitate a vieții mult mai bună decât cea din satele furnizoare de migranți. Timișoara, ca centru regional s-a dezvoltat foarte repede datorită investițiilor uriașe în industrie, construcții de locuințe și alte domenii de activitate care au impus atragerea unui număr foarte mare de imigranți din mediul rural timișean și din alte județe.
La sfârșitul anului 1989 în județul Timiș erau 735523 persoane, maximum de populație atins de județ în cursul secolului al XX-lea. Aproximativ 2/3 din populație trăia în mediul urban ți 1/3- în mediul rural, situație mult deosebită de cea înregistrată la începutul secolului al XX-lea datorită procesului de urbanizare și, mai ales, a triplării populației municipiului Timișoara între 1920- 1989.
Fig. 11 Grafic: Structura populației județului Timiș, rural și urban în 1989
Sursa: Anuarul Statistic al României/ 1990
CAPITOLUL IV
SITUAȚIA DEMOGRAFICĂ A JUDEȚULUI TIMIȘ,
DIN 1990 PÂNĂ ÎN 2011
Revoluția din decembrie 1989 a marcat sfârșitul unui capitol din istoria românilor și începutul unei noi perioade de democratizare a societății românești în care s-au înregistrat mari transformări pe plan economic, social, politic, cultural cu urmări pozitive și negative pentru evoluția demografică a României, inclusiv a județului Timiș. Până la sfârșitul anului 1989 dinamica populației s-a desfășurat într-un sistem, practic, închis, făra migrație legală semnificativă dincolo de hotarele țării, cu excepția emigrării populației de etnie germană și unele cazuri de reîntregire a familiei. În evoluția demografică a județului Timiș se disting mai multe etape, marcate de evoluția sinuoasă a economiei. Liberalizarea migrației internaționale, imediat după victoria revoluției, a dus la creșterea curentului migratoriu a populației din județul Timiș spre alte state, mai dezvoltate, proces ce s-a reflectat în scăderea numărului populației, urbane și rurale. Mișcarea migratorie a antrenat, mai ales, tineri și adulți, la început mai ales persoane de sex masculin, iar apoi au migrat și persoane de sex feminin, iar în ultimii ani se constată că migrează familii întregi, cu tendința de a se stabili definitiv în străinătate. Migrația internațională are efecte negative asupra vieții economice din județul Timiș pentru că scade populația activă, bine pregătită profesional, receptivă la schimbări, iar în așezările rurale și urbane timișene se constată o îmbătrânăre a populației active, ocupată în diverse ramuri de activitate din sectoarele primar, secundar și terțiar. Evoluția numerică a populației județului Timiș a cunoscut, în primii doi ani de după revoluție, o descreștere în ce le mai multe localități rurale și în toate orașele, cu excepția municipiului Timișoara, deoarece populația germană a continuat să emigreze spre Germania, fapt care se reflectă în depopularea, mai ales, a satelor cu o numeroasă populație de etnie germană. Lipsite de numeroasa populație de vârstă tânără și adultă, care migrează spre orașe sau spre alte țări, așezările rurale sunt în mare pericol de a se depopula deoarece populația stabilă îmbătrânește biologic și, inevitabil, se îndreaptă spre extincție.
IV. 1 Evoluția numerică a populației în anii 1990- 1991în județul Timiș
Evenimentele din decembrie 1989 au marcat începutul perioadei de tranziție de la un regim politic totalitar la unul democratic cu impact deosebit asupra dinamicii natural și sociale a populației României. Acordarea dreptului de liberă circulație dincolo de hotarele țării a stimulat migrația internațională care s-a răsfrânt negativ și asupra evoluției numerice a populației județului Timiș. A continuat migrația populației germane spre Germania astfel încât numeroase sate timișene și-au pierdut o parte din populație, pierdere compensată, parțial, de migrația intra- și interjudețeană. Valul de emigranți în căutare de locuri de muncă în străinătate a contribuit la scăderea populației din județ. Am sintetizat, într-un tabel, tabloul creșterilor și descreșterilor de populație, în fiecare localitate, în perioada 1990- 1991 din care rezultă pierderile de populație ca fenomen general.
TABEL 9
Evoluție numerică a populației rurale pe anii 1990- 1991
Sursa: Breviar Statistic al județului Timiș/ 1991
TABEL 10
Evoluție numerică a populației urbane pe anii 1990- 1991
Sursa: Breviar Statistic al județului Timiș/ 1991
Se impun unele observații privind diferențele mari dintre numărul de locuitori, între 1 ianuarie 1990 și 1 ianuarie 1991: din cele 76 de comune ale județului Timiș, scăderi de populație au înregistrat 69 de comune, iar creșteri (nesemnificative) 6 comune și o comună (V.V. Delamarina) a cărei populație a crescut cu 376 locuitori. Creșterea a fost nesemnificativă, de doar 488 persoane, majoritatea în comuna V.V. Delamarina. În cursul anului 1990 mediul rural a pierdut 12948 locuitori. Cele mai mari pierderi de populație le-au suferit comunele Lenauheim- 898 locuitori; Becicherecu Mic- 503 locuitori; Orțișoara- 378 locuitori; Săcălaz- 389 locuitori; Sânandrei- 530 locuitori; Voiteg- 400 locuitori; Recaș- 457 locuitori; Banloc- 358 locuitori. Scăderea populației așezărilor rurale din zona de câmpie se explică mai ales prin emigrarea populației de etnie germană și plecarea definitivă din țară a celor ce-și reîntregeau familia în străinătate. O altă parte din numărul celor ce părăseau mediul rural se regăsesc în creșterile din Timișoara care, într-un an, și-a mărit populația cu 10212 locuitori. Această creștere se datorează, în mare parte, celor care locuiau la Timișoara cu domiciliu provizoriu (flotant) pentru că municipiul, ca și celelalte mari orașe, era închis până la evenimentele din decembrie 1989. Deci, este vorba doar de o legalizare a documentelor persoanelor. Desigur, au mai migrat spre oraș și alte persoane care au putut face acest lucru legal, după deschiderea orașului. Celelalte patru orașe și municipiul Lugoj au întregistrat scăderi de populație, în cea mai mare parte pe aceleași criterii ca și satele.
Trendul scăderii populației ca urmare a emigrației, denatalității și mortalității generale continuă și în anul 1991, fapt evidențiat de statistica populației, evidențiată în tabelul următor.
TABEL 11
Evoluție numerică a populației din mediul rural, pe anul 1991
Sursa: Breviar Statistic al județului Timiș/ 1991, 1992
TABEL 12
Evoluție numerică a populației pe anii 1990- 1991, în așezările urbane
Sursa: Breviar Statistic al județului Timiș/ 1991, 1992
TABEL 13 Clasificarea localităților rurale din județul Timiș după creșterea sau descreșterea populației la recensămintele din anii 1992- 2011
Sursa: Recensămintele populației din anii 1992- 2011
Obs. Satul Nadăș dispare din lipsă de locuitori stabili în 1992, reapare în 2002 și dispare în 2011.
În cursul anului 1991 în județul Timiș dinamica populației cunoaște o evoluție sinuoasă, cu creșteri și descreșteri de populație înregistrate în cele 76 comune și 6 centre urbane. Spre deosebire de anul 1990 nu se mai înregistrează pierderi foarte mari de populație în satele din partea centrală și de nord-vest a județului, unde predominau comunele cu populație germană. Creșteri se înregistrează în 28 de commune, cu un total de 4363 persoane mai mult decât în 1990. Creșteri între 101- 200 locuitori s-au înregistrat în comunele Banloc, Darova, Liebling, Orțișoara, Pișchia, Remetea Mare, Creșteri între 201- 300 locuitori s-au înregistrat la Făget, Jebel, Recaș și Sânandrei. În comunele Becicherecu Mic, Găvojdia și Săcălaz s-au înregistrat creșteri între 401- 500 locuitori. Cel mai mare spor de populație, de 600 persoane, s-a înregistrat la Giarmata. Creșterea s-ar putea explica prin faptul că în aceste comune, din care au emigrat în 1990 etnicii germani, s-au așezat cetățeni care au părăsit municipiul Timișoara sau au migrat între satele timișene ori au venit din alte județe.
Pe de altă parte, pierderi de populație au suferit 48 de comune, din care 31- pierderi, sub 100 locuitori, iar 15 comune au pierdut între 101- 475 persoane. Cele mai mari pierderi le-au suferit comunele Victor Vlad Delamarina- 779 și Mașloc- 950 locuitori. Pierderi între 100- 200 persoane au avut comunele Balinț, Beba Veche, Bârna, Boldur, Ciacova, Criciova, Denta, Dudeștii Vechi, Foeni, Giulvăz, Lovrin. La categoria pierderi între 201- 300 persoane se încadrează comunele Fârdea, Dumbrăvița și Belinț, iar comuna Cărpiniș a pierdut 318 persoane. Comunele Gătaia și Ghiroda se încadrează la pierderi de 401- 500 persoane, cu 481, respectiv 475. Cele 48 de comune au suferit în total pierderi de populație în sumă de 8516 locuitori.
Centrele urbane din județul Timiș au suferit, cu excepția orașului Buziaș, pierderi de populație. Spre deosebire de anul 1990, când a pierdut peste 10000 de locuitori în anul 1991 pierderea suferită de Timișoara este nesemnificativă, într-un oraș cu peste 300000 locuitori. Municipiul Lugoj a pierdut, în 1991, 2835 locuitori, urmare a restructurării industriei și a creșterii șomajului care a determinat o parte dintre locuitori să migreze în mediul rural. Orașul Buziaș și-a sporit populația cu 429 persoane, fiind singurul oraș care a înregistrat creștere. Orașul Deta a suferit o pierdere de 190 locuitori. Mari pierderi, la nivelul populației, au suferit orașele Jimbolia- 1782 și Sânnicolau Mare- 1020 persoane, ceea ce înseamnă 10- 15 % din totalul populației acestor orașe mici. Scăderea populației județului în anul 1991 se înscrie în trendul general al scăderii populației țării.
IV. 2 Depopularea accentuată a zonelor de est și sud a județului Timiș
între 1992- 2011
Cele mai expuse depopulării așezări rurale din județ sunt satele din zona Dealurilor
Lipovei care și în urmă cu 100 de ani aveau o populație redusă numeric, între 300- 1000 locuitori, iar la recensământul din 1911 în aceste sate isolate au fost înregistrate între 7- 200 persoane, iar unele precum Checheș și Vizma, nu s-au mai înregistrat cu populație stabilă. În mare pericol de depopulare totală sunt satele Spata, Rădmănești, Lăpușnic, Dobrești, Altringen, Hodoș, Topla, Sintești, Comeat, Sintar, Crivobara, Luncanii de Sus. Se impune să observăm că unele dintre aceste sate mici tind să se transforme în sate de vacanță, mai ales pentru timișoreni. Un exemplu ar putea fi satul Comeat. Proces de depopulare accentuat au suferit și localitățile rurale din jurul orașelor Lugoj și Făget, mai ales datorită închiderii intreprinderilor industriale din zonă și dispariția locurilor de muncă, fapt ce i-a obligat pe mulți locuitori să emigreze temporar sau definitiv în alte țări, în căutare de lucru. Între anii 1992- 2002 procesul de depopulare datorită emigrației a cuprins mai ales satele din sudul și sud-vestul județului, din jurul orașelor Deta, Gătaia și Ciacova. În nord-vestul județului mari pierderi de populație au suferit comunele Beba Veche și Dudeștii Vechi. În această zonă cele mai periclitate sunt așezările mici Colonia Bulgară și Pordeanu, aproape depopulate.
TABEL 14
Evoluția demografică
a populației județului Timiș pe localități, în perioada 1992- 2002- 2011
Sursa: Recensămintele din anii 1992; 2002; 2011
La recensământul populației și locuințelor din noiembrie 2011 au fost recenzate, în cele 313 localități din mediul rural cu 261121 persoane. Creșteri de populație, în comparație cu rezultatele recensământului din 1992, au înregistrat 203 localități.
Marile transformări din viața economică și socială a României în perioada de tranziție de la economia centralizată de tip socialist la economia de piață a dus la restructurarea marilor intreprinderi industriale și a altor sectoare ale economiei de stat care, mai ales la orașe, au avut urmări negative asupra cetățenilor care au pierdut locuri de muncă, unii dintre ei fiind obligați să părăsească orașele și să migreze în mediul rural sau în județele de baștină. Un număr destul de mare de orășeni s-au văzut nevoiți să emigreze în state cental și vest –europene, mai ales în Spania, Italia, Austria, Germania, Franța în căutarea unui loc de muncă. Toate municipiile și orașele din județ au suferit pierderi de populație, dar cele mai mari pierderi le-au înregistrat Timișoara, care, în comparație cu numărul populației din 1992, când avea 334115 locuitori, în 2011 a pierdut 14846 persoane, numărul locuitorilor recenzați în 2011 fiind de 319279. Municipiul Lugoj avea, în 1992, 50939 locuitori, iar în 2011 au fost recenzați doar 40361, o scădere de 10578 locuitori. În orașele mici pierderile de locuitori au fost, proporțional cu mărimea lor, mai reduse. Buziaș (din 5682 locuitori) și Deta (din 6489 locuitori) au pierdut câte 936 locuitori, iar Ciacova a pierdut 228 locuitori din 2949 înregistrați în 1992. Făget, oraș nou înființat în 1994, și-a redus populația de la 4085 la 3658, pierzând 427 persoane. Gătaia (oraș din 2004) avea în 1992 o populație de 4044 locuitori, iar în 2011 a recenzat 3998, o scădere de doar 46 persoane. Jimbolia (un mai vechi oraș, la câmpie- 1950) avea, în 1992, un număr de 11830 locuitori, iar în 2011 au fost înregistrați 10808 persoane, cu 1022 mai puțin. La Sânnicolau Mare (oraș din 1968) situația se prezintă astfel: 1992, 13083 persoane din care orașul a pierdut 771 locuitori, fiind recenzați doar 12312. Recaș (oraș din 2004) avea, în 1992, 5085 locuitori, iar în 2011 au fost recenzați 4722, pierzând 363 locuitori.
Așezările din zona Dealurilor Lipovei, din comunele Bogda, Brestovăț, Ghizela, Secaș, Bara, Ohaba Lungă, Bethausen, Mănăștiur, Dumbrava, și orașul Făget, cu satele din jurul său, deși nu înregistrează pierderi de sute de personae, ca satele de la câmpie, totuși, cu pirderi de câteva zeci de personae, procentajul pierderilor este mare: de exemplu, Spata, Sintar, Comeat, Topla, Secaș. Zona de sud a județului Timiș, în care predomină satele mici și mijlocii, între 500 și 2000 locuitori, a suferit mari pierderi de populație datorită emigrației, dar a reuțit să recupereze înainte de recensământul din 2011 aproape jumătate din pierderea suferită datorită reîntoarcerii unei părți a emigranților în satele lor. Pierderi mari au suferit satele Sculia- 342, Soca- 106, Șemlacu Mic- 113, Ferendia- 143, Gherman- 105, Lățunaș- 197, orașul Deta a pierdut 936, iar orașul Ciacova- 228. Cele mai grele pierderi le-a suferit Moravița care a pierdut 851 persoane din 1104, înregistrați în anul 1992. Pierderi ușoare de populație au suferit și așezările din vestul județului, de la frontiera cu Serbia ca: Lovrin,- 339, Dudeștii Vechi-802, Cenei- 390, Iecea Mică- 187, Cărpiniș- 128, Jimbolia- 1022, Sânnicolau Mare- 771, Uivar- 274. Aceste scăderi de populație se datorează natalității reduse și mortalității ridicate, având în vedere că procesul de îmbătrânire a populației este un fenomen demografic care se manifestă de decenii în toate zonele județului Timiș. În localitățile mari și foarte mari scăderile de peste 100 de personae afectează, dar nu sunt vitale pentru supraviețuirea satului așa cum se întâmplă în sate de 201- 500 persoane pentru care orice pierdere este greu/ imposibil de înlocuit.
IV. 3 Prezența minorităților naționale în procesul de depopulare
Banatul, un ținut multietnic, multicultural și intercultural, a suferit, în ultimii 100 de ani, un proces de depopulare continuă a mediului rural ca urmare a scăderii natalității, a îmbătrânirii populației cu corolarul ei mortalitatea generală, îndeosebi a persoanelor în vârstă, al căror număr, în ponderea totală a populației, este în creștere. Fenomenul depopulării este relevat de statisticile oficiale a celor 10 recensăminte, din perioada anilor 1900- 2011. Documentele statistice pun în evidență că fenomenul depopulării așezărilor rurale s-a manifestat, în cea mai mare parte, din cele 313 localități de pe teritoriul județului Timiș, de la începutul secolului al XX-lea până în prezent și a atins toate etniile, cu excepția etniei ucrainiene și cea a rromilor.
La recensământul din anul 1900 au fost înregistrați, pe teritoriul de azi al județului Timiș, un număr de 221305 români, concentrați, mai ales, în partea de răsărit, centrală și de sud a județului. Alături de români trăiau 70338 de maghiari. Numărul lor a crescut, la începutul secolului al XX-lea, prin colonizări cu scopul de a se întări elementul maghiar din Banat și, de asemenea, foarte mulți funcționari publici maghiari s-au așezat în Banat. Ei trăiau în sate majoritar maghiare (Tormac, Otvești, Otelec, Oloșag, Balinț, Valea Lungă Maghiară, Dumbrava, Dumbrăvița) sau în satele mixte, alături de români, de germani, sârbi…
Germanii sau șvabii, colonizați în secolul al XVIII-lea, trăiau în 130 de așezări rurale și la oraș. Aproximativ 2/3 din cei 201795 de etnici germani locuiau la Timișoara și în satele mari și bogate din partea centrală și de nord-vest a județului Timiș (Recaș, Giarmata, Liebling, Sânandrei, Carani, Covaci, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Biled, Șandra, Uihei, Lovrin, Grabaț, Gottlob, Leauheim, Bulgăruș, Jimbolia, Cărpiniș, Iecea Mare, Iecea Mică, Uivar, Iohanisfeld, Tomnatic, Cenad, Sânnicolau Mare, Teremia Mare, Teremia Mică, Variaș, Periam, Sâmpetru Mare, Saravale…) Din aceste sate s-a răspândit modelul familial de a avea cât mai puțini copii, de regulă unul sau doi, pentru a menține intactă averea familiei care ridica prestigiul social și ferea urmașii de sărăcie. Populația germană trăia și în celelalte zone ale județului, dar nu în mase compacte, cu mici excepții. Populația germană a fost prima etnie decimată de sistemul copiilor puțini în familie, aspect pe care l-au sesizat și l-au combătut intelectualii germani din perioada interbelică, dar fără succes. (Mihalache Dumitru, 1971) ,,Populația germană a scăzut numeric în timpul celui de al doilea război mondial datorită repatrierii multor familii în Germania, aproximativ 70000 de persoane. (Johann Tittenhofer, 2013, p. 17) În perioada postbelică populația germană scade la 114194, în 1956, 110339, în 1966, 98296, în 1977. Începe, de la mijlocul anilor ’70, exodul șvabilor spre Germania. La recensământul din 1992 au fost înregistrați, în așezările timișene, 26722 germani, iar în 2002 numărul lor a scăzut la 14174, ca în 2011 să fie recenzați doar 7525, din care 1976 mai locuiesc, dispersat, în satele timișene”. (http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/08/TS6.pdf) ,,Faptul că în anul 1900 în spațiul timișean trăiau 201795 germani, iar după 111 ani au mai fost înregistrați 7525 demonstrază clar că această etnie dispare din peisajul timișean, deși fostele sate șvăbești nu sunt părăsite, datorită migrației interne din alte județe spre Timiș. Numărul populației acestor sate a scăzut, dar multe din vechile tradiții germane au fost adoptate de noii locuitori care au conviețuit cu germanii, perioade de timp variabile, începând cu anii ’70, perioadă în care în locul populației germane care a emigrat s-au așezat cetățeni veniți din alte județe.
Evreii s-au așezat în județul Timiș în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, dar, deși au păstrat religia, obiceiurile și tradițiile naționale, după emanciparea evreilor din Regatul Ungaria, în 1868, o mare parte din evrei la recensăminte s-au declarat maghiari și au adoptat limba maghiară sau germană. În multe familii de evrei se folosea și limba idiș sau ebraica, familiile fiind, de regulă, poliglote”. (Victor Neumann, 1996) La recensământul din 1920 au fost recenzați în județul Timiș 11779 evrei, iar în 1930, 9768 persoane. În perioada interbelică majoritatea evreilor trăiau în orașe și târguri, dar în toate satele mai mari trăiau una sau mai multe familii de evrei, fiind comercianți, funcționari publici, medici sau mici meșteșugari. Evreii care locuiau la sate au fost obligați, în timpul celui de al doilea război mondial, să renunțe la proprietățile lor rurale și să trăiască la Timișoara sau la Lugoj. După război a început exodul evreilor spre Israel, fapt ce explică scăderea treptată a numărului lor în perioada postbelică: 1956- 7378; 1977- 1799; 1992- 625; 2002- 441, iar la recensământul din 2011 numărul lor era așa de mic încât au fost înregistați la compartimentul de etnici cu foarte puțini reprezentanți.
(http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/08/TS6.pdf)
Sârbii sunt, alături de români, cea mai veche populație din Banat. În anul 1900 trăiau în Timiș 30939 sârbi în 36 de așezări rurale și la oraș, iar în 1930 numărul lor a scăzut la 27075. În perioada postbelică natalitatea scăzută și mortalitatea generală ridicată, datorită îmbătrânirii populației, a dus la scăderea treptată a numărului de sârbi în toate așezările rurale, în timp ce populația de etnie sârbă din Timișoara s-a triplet, între 1948- 1992 deoarece tineretul a migrat spre oraș. (Varga E. Árpád, Forrás:www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/tmetn02.pdf) În 1966 au fost recenzați 21954; 1977- 20891; 1992- 17144; 2002- 13273 persoane. Trendul este, evident, descrescător.
Croații trăiesc în comunități compacte doar în satul Checea și orașul Recaș. În 1900 au fost recenzați 1054 croați; 1977- 579; 1992- 299; 2002- 371. (Varga E. Árpád, Forrás:www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/tmetn02.pdf)
Bulgarii pavlikeni trăiesc, din secolul al XVIII-lea, la Dudeștii Vechi, Colonia Bulgară (din păcate satul este aproape complet depopulate în prezent), Sânnicolau Mare, Denta, Breștea, Tomnatic, Timișoara. În 1910- 7147 și numărul lor crește treptat, la 7444- 1920; 1930- 7527. În perioada postbelică numărul lor descrește, dar nu dramatic pentru că se înregistrează, 1956- 7440; 1966- 7308; 1977- 7151; 1992- 6466; 2002- 5562. (Varga E. Árpád, Forrás:www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/tmetn02.pdf)
Slovacii au fost colonizați în câteva sate din județul Timiș: Brestovăț, Teș, Vucova, Șemlacu Mare, Butin. O parte dintre ei s-au maghiarizat. În anul 1900 au fost recenzați 2911 slovaci, iar în 1930- 3919. În 1946 aproximativ 1000 slovaci s-au repatriate împreună cu o parte din cehii din județul Caraș-Severin, în Cehoslovacia. (http://banatica.ro/media/b21/enap.pdf) Au fost recenzați, după cum urmează: 1956 – 2667; 1966- 1787; 1977- 2128; 1992- 2229; 2002- 1908. O parte din slovaci trăiesc dispersați în câteva zeci de localități timișene.
Rromii trăiesc în grupuri compacte sau răzleți în toate satele și la oraș. O mare parte dintre rromi, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, au adoptat limba populației majoritare din localitatea în care trăiau, o mică parte dintre ei, păstrându-și limba romani sau sunt bilingvi. Apar în recensăminte ca etnie în 1930 când au fost recenzați 8090 persoane. În primele două decenii din perioada postbelică numărul lor scade pentru că cei mai mulți nu-și mai asumă etnia, de aceea în 1956, au fost recenzați 6089 și în 1966- 4360. Numărul rromilor crește în 1977 la 9828; 1992- 14836; iar în 2002- 16084.
(Varga E. Árpád, Forrás:www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/tmetn02.pdf)
Ucrainienii sunt o populație slavă din Maramureș, care s-a așezat în Banat la începutul secolului al XX-lea, în zona de deal-munte: Știuca, Dragomirești, Pădureni, Petroasa Mare, Cireșu, Găvojdia, Bârna, Pogănești, Sălbăgel. În 1900- 69 persoane; 1910- 296; 1930- 1399; 1956- 1405; 1966- 1744; 1977- 3773; 1992- 6468; 2002- 7321 persoane. În present, crește numărul ucrainienilor care trăiesc la Timișoara și în sate ăn care a scăzut vechea populație: Soca, Sânmartinu Sârbesc, Diniaș, Becicherecu Mic, Gelu, Remetea Mică. Numărul ucrainienilor este în creștere datorită natalității ridicate și a valului de migranți tineri atrași de posibilitățile de a găsi resurse de trai mai sigure în județul Timiș. (http://www.uur-timis.ro/download/ucrainienii.pdf)
Procesul de depopulare a satelor mixte sau predominant locuite de o anumită etnie a fost observat în perioada interbelică de către Gheorghe Birăescu, autorul lucrării Infiltrațiunile maghiare din secolul al XIX-lea și depopularea Banatului, publicată în 1939. Procesul de depopulare a satelor locuite de diverse etnii se datorează atât mișcării naturale a populației în sistem închis, cât și migrației la orașe sau în străinătate. Etnia germană s-a redus la câteva mii de oameni, răspândiți în mai multe localități, etnia sârbă, excesiv îmbătrânită, ca și cea croată, se reduce treptat numeric datorită mortalității și foarte slabei natalități, iar căsătoriile mixte contribuie la asimilarea tinerilor sârbi, acceași situație întâlnindu-se și la alte etnii. Se constată doar creșterea numerică, în raport cu situația din anul 1900, a ucrainienilor și a rromilor.
Fig. nr 13 și 14
Grafic: Ponderea românilor și a etniilor minoritare în totalul populației județului Timiș, la 1900 și 2011
Sursa: Recensămintele populației din 1900 și 2011
STUDIU DE CAZ:
Evoluția numerică a populației de etnie sârbă în județul Timiș, 1900- 2011
TABEL 15
Evoluția numerică a populației de etnie sârbă între anii 1900- 2011
Sursa: Recensămintele populației din anii 1900, 1930, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002
La începutul secolului al XX-lea existau în Câmpia Banatului 36 de așezări rurale în care locuia și o destul de numeroasă populație de etnie sârbă, alături de români, germani, maghiari… Cele mai puternice comunități de sârbi trăiau la Cenad, Cenei, Diniaș, Beregsău
Mic, Petrovaselo, Rudna, Sânnicolau Mare, Saravale, Sâmpetru Mare, Soca, Variaș, Gelu, Ivanda. În alte sate numărul sârbilor era mai mic, dar în toate aceste sate, ca mărturie a trecutului multicultural al Banatului, stau bisericile ortodoxe sârbe și cimitirele, toponime, obiceiuru și tradiții, chiar dacă numărul și ponderea sârbilor în ponderea populației satelor nu mai este semnificativă. Populația de etnie sârbă, ca întreaga populație băștinașă din județele bănățene s-a redus, treptat, numeric, fenomen înregistrat la recensăminte, mai ales în ultimii 40 de ani. Scăderea numerică a populației de etnie sârbă s-a datorat natalității extrem de scăzute, mortalității generale ridicate și căsătoriilor mixte care au deznaționalizat tânăra generație. Migrația tineretului sârb spre Timișoara a dus la creșterea ponderii sârbilor în totalul populației municipiului, dar o parte dintre ei a pierdut conștiința apartenenței la o comunitate distinctă, deși în oraș există trei biserici ortodoxe sârbe, un liceu cu predare în limba sâarbă, o organizație culturală, reviste care apar în limba sârbă, emisiuni la radio și la televiziune, formații artistice.
Depopularea satelor în care sârbii constituiau comunități numeroase a dus la desființarea școlilor și a secțiilor cu predare în limba sârbă, de la învățămîntul preșcolar la gimnaziu. În 16 localități cu populație de etnie sârbă trăiesc comunități mici sârbești, de câte 7- 100 membri, cu media de vârstă 60 și peste 60 de ani, fapt ce va duce la dispariția etniei sârbe din aceste așezări, un exemplu fiind deja satele Grăniceri și Dejan.
IV. 4 Așezările rurale mici și foarte mici din județul Timiș,
de la 1 la 500 locuitori
La începutul secolului al XX-lea existau, pe teritoriul actual al județului Timiș, două orașe și 308 așezări rurale, din care cele mai multe erau satele foarte mici, mici și mijlocii care predominau în zona de cîmpie colinară, la deal, deal-munte și la munte, în partea de nord-est și est a județului. În prima jumătate a secolului al XX-lea aceste așezări erau viabile deoarece populația se ocupa cu agricultura, creșterea animalelor, mai puțin cu meșteșugurile și mineritul. Populația era stabilă pentru că cele două orașe nu puteau absorbi forță de muncă din mediul rural, iar locuitorii acestor sate se simțeau legați de modul de viață patriarhal, cu
obiceiurile și tradițiile ancestrale care le ofereau, în mod simbolic, siguranța zilei de mâine. Pe de altă parte, nici nu aveau exemplul unui alt stil de viață, legăturile cu orașul erau foarte slabe, aproape inexistente. În perioada interbelică a început procesul de depopulare a mediului
rural din județul Timiș, dovadă fiind scăderile de populație înregistrate la recensămintele din 1920, 1930, 1948. Scăderea natalității și îmbătrânirea demografică și biologică a populației a dus, treptat, la depopularea acestor sate, mai ales după migrarea tineretului spre așezările rurale mai mari sau spre orașe care le ofereau o altfel de viață. Tinerii au început să caute orașele pentru că aveau nevoie de locuri de muncă care să fie remunerate. Pătrunderea relațiilor capitaliste în viața satului cerea, printre altele, mai mulți bani pentru modernizarea caselor, pentru stilul de viață, pentru cumpărarea de unelte agricole performante, pentru școlarizarea copiilor la școli de rang superior școlii din sat, însă pentru toate acestea era nevoie de sume mai mari de bani decât puteau agonisi din vânzarea unor produse agricole din gospodărie. Deoarece zona nu a fost niciodată atractivă pentru migranții din alte județe, fluxul migratoriu interjudețean nu s-a simțit în partea de est a județului și, pe măsură ce grupa de vârstă matură și vârstnică, mai conservatoare, și legată de satul natal s-a redus pe cale naturală, schimbul de generații nu s-a mai produs, numărul tinerilor fiind în continuă scădere. Starea aceasta de fapt a continuat, lent, ajungându-se la situația negativă consemnată la ultimele recensăminte.
Recensămintele din anii 2002 și 2011 au consemnat o situație demografică îngrijorătoare, numărul satelor foarte mici fiind în creștere, iar unele sunt în prezent lipsite de populație stabilă. Sate foarte mici, în prezent, predomină în partea de est a județului, cu câteva excepții. Sate cu populație de până la 100 locuitori sunt : Rădmănești, Spata, Altringen, Comeat, Sintar, Groși, Nemeșești, Zorani, Crivobara, Topla, Bulza, Coșevița, Sălciua Nouă, Luncanii de Sus, Pini, Dobrești, Lăpușnic, Botești, Bogda. Sate cu o populație între 101 și 200 locuitori sunt: Homojdia, Jupânești, Povargina, Bara, Jurești, Buzad, Charlotenburg, Coșari, Lucareț, Teș, Valea Lungă Română, Dragomirești, Gladna Montană, Hăuzești, Mâtnicu Mic, Zolt, Hisiaș, Coșteiu de Sus, Blajova, Ierșnic, Baloșești, Cralovăț, Topolovățu Mic, Pădurani (Mănăștiur). În zona de câmpie așezări rurale foarte mici constiuie o excepție: Rovinița Mică, Colonia Bulgară, Rudicica, Șemlacu Mic, Gad, Berecuța, Mânăstire, Percosova, Gaiu Mic.
Satele cu populație între 201- 300 locuitori predomină în estul și sudul județului Timiș: Bunea Mare, Colonia Mică, Fădimac, Botinești, Drinova, Sărăzani, Babșa, Gruni, Nevrincea, Brestovăț (Dumbrava), Hezeriș, Păru, Sălbăgel, Paniova, Duboz, Dubești, Crivina de Sus, Crivina, Breazova, Fărășești, Căpăt, Petrovaselo, Secaș, Zgribești, Săceni. În sudul și sud-vestul județului, la câmpie, așezări între 201- 300 locuitori sunt: Șemlacu Mare, Grăniceri, Gherman, Lățunaș, Moravița, Dejan, Bazoșu Nou, Icloda, Unip, Sânmartinu Maghiar. Localitățile cu 301- 400 locuitori sunt concentrate tot în partea de est și sud-est a județului: Cireșu, Tapia, Begheiu Mic, Târgoviște, Pogănești, Cutina, Coșava, Gladna Română, Ghizela, Pietroasa, Poeni, Bencecu de Jos, Sârbova, Stanciova, Dragomirești, Oloșag, Tomești, Luncanii de Jos, Sudriaș, Surducu Mic, Susani, Victor Vlad Delamarina, Vișag, Herendești, Honorici. În zona de câmpie satele cu populație de 301- 400 locuitori sunt Ofsenița, Partoș, Toager, Cerna, Iosif, Vizejdea, Albina, Otvești, Stamora Română. Pe teritoriul județului sunt și sate cu 401- 500 locuitori, răspândite, preponderent, tot în est și sud: Botești, Brănești, Bodo, Cliciova, Leucușești, Șanovița, Remetea Luncă, Sintești, Remetea Mică, Ohaba Lungă, Drăgoiești, Ficătari, Herneacova, Ictar Budinț, Șuștra, Traian Vuia, Jupani. În zona de câmpie sate cu o populație între 401- 500 locuitori sunt puține: Jabăr, Vucova, Macedonia, Soca, Breștea, Butin, Sângeorge, Crai Nou, Ferendia, Lunga, Iosifalău.
Procesul de depopulare a acestor așezări rurale, unele pe cale de depopulare totală, iar altele disfuncționale, nu sunt atractive pentru eventualii migranți intra- și interjudețeni pentru că nu oferă posibilități de a dezvolta afaceri sau de a găsi locuri de muncă, având în vedere că în sectorul primar nu mai e nevoie de forță de muncă numeroasă datorită gradului înalt de mecanizare, chimizare a agriculturii.
IV. 5 Sate mari și foarte mari, după anul 2000
În zona de câmpie a Banatului, depopulată în urma emigrării populației germane mai multe comune mari și bogate, cu pământ arabil fertil și cu infrastructura modernizată care permitea o legătură rapidă și facilă cu orașele au continuat să atragă o numeroasă populație din așezările timișene mai izolate sau din alte județe, curentul migratoriu a contribuit la reechilibrarea structurii pe vârste în sensul întineririi populației, fapt consemnat la recensămintele din anii 2002 și 2011. Astfel, chiar satele în care s-a inventat sistemul de unu sau doi copii, în urmă cu peste 100 de ani, structura populației pe vârste este optimă, iar viitorul acestor așezări este asigurat, spre deosebire de numeroasele așezări în care populația e în continuă scădere și fără perspective de a se redresa. Cele mai importante creșteri de populație s-au înregistrat în spațiul periurban al municipiului Timișoara datorită migrației urban-rural, mai ales a populației potente financiar, nemulțumite de traiul în comun la bloc, care și-a permis să construiască noi locuințe în asemenea localități, chiar să dezvolte noi cartiere ale acestora ori să determine, prin amploarea acestor noi cartiere contopirea unor sate cu orașul. Migrația urban-rural nu produce, totuși, o creștere sănătoasă, reală de populație în mediul rural pentru că nu face decât să transfere o parte din populația orașelor la sat, creștere reală de populație însemnând doar afluirea persoanelor din alte județe spre Timiș ori reîntoarcerea definitivă a celor emigrați în Occident în căutarea unui loc de muncă.
Sate din perimetrul periurban al orașelor, în principal, al municipiului Timișoara care au înregistrat creșteri mari de populație sunt: Dumbrăvița- 5122, Moșnița Nouă- 1687, Moșnița Veche- 391 și Urseni- 210; Sânandrei- 583, Carani- 78, Covaci- 283; Sânmihaiu Român- 1224, Utvin- 779, Sânmihaiu German- 207; Șag- 423, Parța- 752; Săcălaz- 1239, Beregsău Mare- 176, Beregsău Mic- 73; Remetea Mare- 644, Pișchia- 173; Peciu Nou- 111; Teremia Mare- 168, Belinț- 1024, Biled- 232; Comloșu Mare- 159; Becicherecu Mic- 537, Dudeștii Noi- 914, Cenad- 216, Chevereșu Mare- 243, Ghiroda- 1383, Giarmata- 1338, Giroc- 3460, Chișoda- 907, Giulvăz- 190, Jebel- 372, Tomnatic- 240 și altele. Două comune aflate la sud de municipiul Lugoj, Știuca și Darova, au înregistrat creșteri de populație de 280, respectiv 403 persoane.
Observăm că evoluția contradictorie a fenomenului demografic, în sensul că depopularea se resimte în peste 2/3 din numărul așezărilor rurale din județul Timiș și doar 1/3 cunoaște stagnare, creșteri nesemnificative și, prin excepție, creșteri explozive, în 20 de sate, foarte mari. Este îmbucurător că localitățile enumerate au asigurată o structură pe vârste optimă în care se păstrează echilibrul normal între grupele de vârstă tânără, adultă și vârstnică, dar solicită o atenție deosebită din partea autorităților publice pentru menținerea în stare optimă de funcționare a acestor comunități umane ușor supradimensionate. O privire atentă asupra hărții județului Timiș prezintă o situație paradoxală, în timp ce unele așezări rurale mari, dezvoltate, de tradiție, care pot oferi condiții bune de muncă și viață eventualilor imigranți, nu mai sunt atractive, pierd populație pe cale naturală și, datorită emigrării locuitorilor lor spre alte așezări sau în străinătate, alte sate mari din proximitate își măresc populația, mai ales pe seama migrației urban-rural sau migrației interjudețene. Între anii 1992- 2011 satul Dudeștii Vechi a pierdut 802 locuitori, Lovrin- 286, Recaș- 363, Cenei- 394, Periam- 77, iar Variaș- 172. Privite în general, rezultatele recensământului din 2011 demonstrează că spectrul depopulării amenință mai ales, așezările mici din estul și sudul județului Timiș, afectate de fenomenele natalității reduse, a mortalității generale datorate îmbătrânirii biologice și demografice a populației locale, dar, totodată, se observă că în partea centrală și de nord-vest a județului, în care este concentrată mai mult de 50 % din populația rurală a județului Timiș, așezările sunt viabile, ba chiar în expansiune datorită menținerii unui echilibru optim între cele trei grupe de vârstă. (Recensământul populației și locuințelor/ 20 octombrie 2011)
IV. 6 Mișcarea naturală a populației
IV. 6. a. Natalitatea
Fenomenul depopulării așezărilor rurale ale județului Timiș, înregistrat la ultimele trei recensăminte ale populației, din anii 1992, 2002 și 2011, este determinat de evoluția celor trei componente ale dinamicii populației: natalitatea, mortalitatea și migrația externă. În peste 90 % din așezările rurale și în toate cele zece așezări urbane, la ultimul recensământ al populației, din octombrie 2011, s-a înregistrat stagnare sau reduceri ale numărului populației. Dr. Petru Mureșan, cercetător la Centrul de Calcul și Statistică Sanitară București, susține că scăderea natalității și a fertilității ,,este consecința modificărilor în comportamentul demografic al populației: scăderea mortalității, creșterea ponderii populației celibatare, chiar la vârste de peste 40 de ani, creșterea divorțialității, creșterea vârstei medii la data căsătoriei, amânarea nașterii copiilor până la vârste mai mari ale femeii”. (dr. Petru Mureșan, Lucia Roznatowski, Ecaterina Barbu, 1991, p. 35) Cauzele schimbării comportamentului demografic, identificate de P. Mureșan și colaboratorii săi, sunt de natură economică, socială, psihologică și culturală, ca de exemplu: influența mediului urban asupra mediului rural, scăderea numărului de femei casnice, creșterea numărului divorțurilor, concomitent cu scăderea nupțialității, dorința femeilor de a-și construi o carieră înainte de a naște primul copil. Familiile tinere, proaspăt căsătorite, își limitează voit fertilitatea cu scopul de a construi/ cumpăra o casă sau de a-și dota locuința cu obiecte. De asemenea, multe familii doresc să călătorească în țară și în străinătate, să se distreze, să socializeze ori unul sau mai mulți copii înseamnă griji în plus, cheltuieli și consum de timp care poate fi folosit pentru loisire. Unele femei se tem să mai nască alți copii după o naștere complicată sau consideră că nu vor avea posibilități materiale de a crește mai mulți copii. Femeile angajate în câmpul muncii evită să procreeze de teamă că-și vor pierde serviciul sau doresc să fie promovate în funcții de conducere. Alte motive pentru reducerea fertilității sunt șomajul, navetismul și situația de familie migrantă. (dr. Petru Mureșan, Lucia Roznatowski, Ecaterina Barbu, 1991)
O altă cauză a scăderii natalității, după 1990, a fost scăderea numerică a grupei de vârstă adultă formată din numeroasa populație născută între 1967- 1973 și a generațiilor mai puțin numeroase născute după 1973, perioadă în care natalitatea a fost în continuă scădere. De aceea, în ultimii 20 de ani, a scăzut rata nupțialității și, pe cale de consecință, a scăzut și rata natalității. În Banat conceptul de planificare familială a fost aplicat de la sfârșitul secolului al XIX-lea de către populația de etnie germană de la care a fost preluat și de către familiile de alte etnii. (Vladimit Trebici, Ilie Hristache, 1986) Reducerea voită a fertilității femeilor, inclusiv prin practicarea pe scară largă a avorturilor, cu toate consecințele negative pentru sănătatea femeilor și siguranța familiilor, a dus la scăderea natalității și menținerii ei la nivel inferior mediei pe țară, timp de peste 100 de ani. Încercarea regimului comunist de a promova o politică pronatalistă cu forța a avut rezultate pozitive timp de șase ani, între 1967- 1973, ca apoi natalitatea să scadă din nou, treptat și să atingă, în anul 1989, cea mai mică rată a natalității înregistrată în România, de 13,2 ‰. (dr. Petru Mureșan, Lucia Roznatowski, Ecaterina Barbu, 1991, p. 8) O politică pronatalistă trebuie promovată nu prin mijloace coercitive care încalcă drepturile omului, ci, dimpotrivă, ,,asigurând în cadrul unui stat de drept toate drepturile și libertățile fundamentale ale omului”. (Victor Dan Zlătescu, 1992, p. 15) Liberalizarea avorturilor, după evenimentele din 1989, a transformat România în campioana mondială la avorturi. Peste 350- 400 femei din România vizitau zilnic cabinetele medicale pentru întrerupere de sarcină, între anii 1990- 1996. Anual s-au înregistrat aproape 120000 de întreruperi de sarcină. Din acest punct de vedere, România a ocupat locul al patrulea, în Uniunea Europeană și locul al șaselea, la nivel mondial, în 2009. În România s-au născut, în 2009, doar 195000 de copii, record negativ de natalitate înregistrat din 1930 până la 2009. (http://www.frontpress.ro/2012/09/sinucidere-demografica-romania-campioana-mondiala-la-avorturi.html) Cu o rată a fertilității de 10,7 ‰ județul Timiș s-a afat, alături de județele Brașov, Brăila, Teleorman, Arad, Caraș-Severin, Giurugiu și Prahova, la limita minimă a natalității în România. (Cornelia Mureșan, 1999) Natalitatea este influențată ,,de rata fertilității cohortelor feminine, de comportamentul demografic, de creșterea nupțialității și de reducerea numărului de divorțuri”. (Maria Fulea, Georgeta Tamaș, 1989, p. 27) Scăderea natalității este una din cele mai importante cauze ale descreșterii populației României. Efectele ,,acestui trend negativ înregistrat, mai ales, între ani1990- 1996, se va resimți după anii 2010- 2015, când generațiile născute între 1990- 1996 vor ajunge la vârsta de fertilitate cea mai înaltă”. (Mihai Vișan, 2010, p. 141)
Ca urmare a fenomenului de denatalitate, se va reduce rata anuală de nupțialitate pentru că numărul persoanelor aflate la vârsta nubilității sunt puține, fapt ce va duce la o continuă scădere a natalității și a populației, cerc vivios din care se va ieși cu greu, doar în urma unor măsuri foarte bine gândite și ale căror efecte se vor vedea peste 20- 30 de ani. După opinia doctorului Marin Balaci, ,,scăderea natalității în România se înscrie într-o tendință specifică modelului demografic european, iar îmbătrânirea demografică, ca rezultat al acestei tendințe, reprezintă un proces normal care s-a dezvoltat și va evolua în concordanță cu specificul acestui model european”. (Marin Balaci, 1998, p. 125)
TABEL 16
Născuți vii și rata de natalitate în județul Timiș, între anii 1990- 2008
Sursa: Anuarele Statistice ale României/ 2006; 2009
IV. 6. b. Nupțialitatea și divorțialitatea
Nupțialitatea și divorțialitatea sunt componente ale mișcării naturale ale populației cu impact deosebit asupra natalității în sensul că de numărul cuplurilor căsătorite depinde, cel mai adesea, rata natalității și nașterea copiilor legitimi, cu o situație socială/ parentală clară. Stabilirea structurii populației ,,după starea civilă este importantă pentru determinarea ponderii populației necăsătorite, celibatare, căsătorite, văduve și divorțate, în totalul populației” unei așezări umane a unei UAT sau la nivelul întregii țări.(Constantin Vert, 2001, p. 135) Fenomenul demografic care ,,definește masa căsătoriilor încheiate pe parcursul unei perioade de timp determinate, de obicei un an calendaristic, poartă denumirea de nupțialitate”. (Dan Lucheș, 2002, 73) În România Codul Familiei stabilește vârsta minimă pentru căsătorie la 18 ani pentru bărbați și 16 ani pentru femei. Nu sunt prevăzute interdicții privind numărul de căsătorii pe care le poate încheia o persoană, vârsta maximă la care se poate încheia o căsătorie ori limita maximă de vârstă între soți. Principalele surse de informare privind ,,nupțialitatea sunt Buletinul Statistic de Căsătorii și recensământul populației”. (Dan Lucheș, 2002, p. 81)
Masa divorțurilor pronunțate în instanțele judecătorești sau la notariate în cursul unui an calendaristic sunt definite ca divorțialitate. Desfacerea căsătoriei este o decizie a celor doi soți și este reglementată juridic prin prevederile Codului Familiei. Există numeroase situații și motive pentru care un cuplu se decide să divorțeze: existența unui triunghi conjugal, violența în familie, alcoolismul, privarea de libertate a unuia dintre soți, conflictele datorate neînțelegerilor pe diverse subiecte și probleme, degradarea socială și fizică a unuia dintre soți. Studiul acestui fenomen demografic se realizează prin raportarea sa la anumite criterii: nivelul ,,de educație, medii dezordonate, durata căsătoriei, numărul de copii născuți ca urmare a mariajului, vârsta soților în momentul desfacerii căsătoriei”. (Dan Lucheș, 2002, 89)
TABEL 17
Mișcarea naturală a populației
Sursa: Anuarele Statistice ale României/ 1991- 2011
Notă: Informațiile pentru anii 2001- 2004 și 2010 nu sunt disponibile la Biblioteca Județeană Timiș, la Biblioteca INS Timiș
Privind numărul de copii născuți vii observăm că în 1990 mnumărul lor depășea 8000, iar în anii următori scade sub 7000, o rată a natalității foarte scăzută, dar explicabilă într-un județ în care timp de peste 100 de ani s-a practicat reducerea voită a fertilității, obicei cu urmări nefaste adoptat foarte repede și de către imigranții din alte județe. Numărul copiilor născuți vii a depășit numărul deceselor doar în anul 1990, din perioada de timp analizată. Între 1991- 2009 numărul deceselor depășește, constant, numărul născuților vii, înregistrându-se un spor natural negativ de peste 1500 persoane.
Îngrijorătoare este mortinatalitatea, în condițiile existenței unui sistem sanitar modern care permite urmărirea evoluției sarcinii de către cadrele medicale. De asemenea, mortinatalitatea sau mortalitatea infantilă foarte ridicată într-un județ cu o economie dezvoltată și populație cu nivel de educație ridicat este greu de înțeles și explicat, dar este un fenomen demografic care contribuie la depopularea județului pentru că acești copii decedați prematur fac să se întrerupă lanțul firesc al schimbului de generații. Se impune ca factorii de decizie, în colaborare cu societatea civilă, să caute soluții optime pentru creșterea natalității, descreșterea valorilor mortalității generale și infantile, pentru creșterea numărului de căsătorii și descurajarea divorțurilor cu scopul de a se mări numărul populației tinere și reechilibrarea raportului între grupele de vârstă tânără și vârstnică. Cercetătorul Victor Dan Zlătescu atrage atenția factorilor de decizie asupra problemei populației: ,,Conservarea ființei naționale reprezintă un obiectiv vital pentru poporul român și de aceea creșterea populației trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar către care trebuie tins în pofida dificultăților economice de moment”. (Victor Dan Zlătescu, 1992, p. 18)
IV. 6. c. Morbiditatea
Morbiditatea ca fenomen demografic ,,reflectă starea de sănătate a populației și, în esență, redă gradul de îmbolnăvire a populației care poate fi cauzat de factorii endogeni ca și de factorii exogeni”. (Constantin Vert, 2001, p. 87) Cercetarea și analiza cauzelor și intensității morbidității se face, obligatoriu, prin stabilirea legăturii între morbiditate, condițiile naturale și situația economică a așezării umane sau regiunii în care apare acest fenomen demografic. Cauzele morbidității diferă de la o așezare la alta și, mai ales, de la o regiune la alta, în funcție de factorii care determină îmbolnăvirile. Cu studiul morbidității se ocupă geografia medicală. ,,Morbiditatea este un fenomen demografic care reprezintă numărul de îmbolnăviri la 100000 de locuitori. Întensitatea se poate studia folosind metoda matematică: intensitatea se exprimă ca raport între numărul îmbolnăvirilor și numărul mediu al populației respective și poartă numele de indicator de morbiditate. Im= B/ Pm x 1000 în care Im= indicele de morbiditate; B= numărul îmbolnăvirilor; Pm= numărul mediu al populației respective”. (Constantin Vert, 2001, p. 87)
În anii ′90 România se situa pe unul dintre ultimele locuri în ierarhia țărilor europene în ceea ce privește speranța de viață la naștere și mortalitatea pe principalele cauze de deces. Cauzele acestei stări de fapt sunt legate de factorii de mediu, de starea economică precară care duce la subfinanțarea sistemului sanitar, sărăcia, alimentația nesănătoasă, iar pentru localitățile izolate se adaugă depărtarea prea mare de spitale și dispensare sau cabinete medicale private. Pentru geografi este importantă examinarea disparităților teritoriale la nivelul județului Timiș în ceea ce privește starea de sănătate, nevoile populației, resursele materiale alocate pentru organizarea și dotarea sistemului sanitar. (Valentina Mihăilă, 1995) Calitatea resurselor umane ale unei așezări sau a unui UAT se măsoară și prin starea de sănătate a populației pentru că aceasta este o resursă esențială pentru dezvoltarea fiecărei persoane fizice, dar și a economiei ori a altor sectoare ale vieții sociale, politice și culturale.
Pentru reducerea morbidității se impune adoptarea de măsuri pentru dotarea bazei tehnico-materiale a sistemului sanitar, la nivel european. Trebuie acordată atenție sporită stării
mediului înconjurător, mai ales poluării, care provoacă boli ale aparatului respirator și circulator. De asemenea, trebuie acordată atenție condițiilor de habitat, de muncă și educație. Se impune schimbarea obiceiurilor alimentare și adoptarea principiilor unei alimentații sănătoase. Renunțarea la modul de viață sedentar și practicarea zilnică a exercițiilor fizice duce la reducerea îmbolnăvirilor. Din analiza tabelului de mai jos se observă că principalele cauze de deces sunt bolile cardio-vasculare, tumorile, bolile aparatului respirator. Acestora li se adaugă accidentele.
Fig. 19
Grafic: Rata de natalitate 1975- 2009
Sursa: Anuarul Demografic al județului Timiș/ 2011
Fig. 15 Rata de fertilitate/ grupe de vârstă; născuți vii/ 1000 femei
Sursa: Anuarul Demografic al județului Timiș/ 2011
TABEL 18
Decedați, după principalele cauze de deces, anii 1990- 2009
Sursa: Anuarul Demografic al Județului Timiș/ 2006
Se impune reducerea numărului deceselor la vârsta tânără și adultă, prin reducerea cauzelor de deces evitabile, cum ar fi: consumul de alcool și fumatul excesiv, stresul și accidentele de circulație, la locul de muncă, casnice, sinuciderile și îmbolnăvirile aparatului digestiv, respirator și circulator prin adoptarea unui stil de viață sănătos. ,,Principala cauză a evoluției nefavorabile a speranței de viață a populației României constă în creșterea mortalității generale, din cauze biologice datorate îmbătrânirii populației și prin cauze evitabile, în rândul populației adulte și mature”. (dr. Mesaroș Emil, Mariana Ciobotaru, Claudia Popescu, 1988, p. 37)
O soluție optimă pentru oprirea declinului populației României, inclusiv a județului Timiș, ar fi adoptarea unor măsuri legislative care să încurajeze creșterea fertilității și a natalității, concomitant cu reducerea morbidității și mortalității generale printr-o mai bună organizare a sistemului sanitar. În județul Timiș, chiar în zonele periclitate, sistemul sanitar se confruntă cu probleme create chiar de dispersia în teritoriu a numeroaselor sate mici. Evoluția
Fig. 20 Rețeaua urbană a județului Timiș
Sursa: https://encrypted-tbn1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTnzHVZJfL9g6lW6g4WsAppu403cK74pQT6jTWouS6Sq5mizOkvg
accesat la 27 august 2014
Fig. 21 Evoluția populației județului Timiș comparative cu celelalte județe între anii 2002- 2012
https://www.google.ro/search?q=harta+densitatii+populatiei+in+banat&client=firefox-a&hs=wFg&rls=org.mozilla:ro:official&channel=np&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=xLANVL6lHIqVaovngRg&ved=0CGMQ7Ak&biw=1024&bih=639#rls=org.mozilla:ro:official&channel=np&tbm=isch&q=harta+densitatii+populatiei+in+jud.+timis&facrc=_&imgdii=_&imgrc=cep__yRahzyscM%253A%3Buq79N8vkhvoLhM%3Bhttp%253A%252F%252Fstorage0.dms.mpinteractiv.ro%252Fmedia%252F1%252F186%252F3927%252F9978083%252F1%252Fevolutie-populatie-10-ani1.png%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.gandul.info%252Fstiri%252Frecensamant-2012-harta-noii-romanii-9978083%3B900%3B768 accesat la 27 august 2014numerică a populației timișene, în ultimii 25 de ani a fost sinuoasă, cu creșteri și descreșteri de populație, chiar și în așezări apropiate, dar peste 70 % din numărul localităților au înregistrat, constant, pierderi de populație. În prezent Timișul este un județ în care sosesc și pleacă un număr aproape egal de migranți, ceea ce înseamnă că nu mai poate spera ca în viitor populația să crească pe seama imigranților din alte județe. De depopulare vor fi ferite satele mari de la câmpie, dar satele mici și foarte mici, din estul și sudul județului cu greu se vor mai redresa demografic deoarece nu oferă resurse și condiții de trai acceptabile pentru tânăra generație deoarece se află departe de principalele căi de comunicație și orașe mari.
CONCLUZII
Județul Timiș a evitat situația delicată cu care se confruntă alte județe în care depopularea așezărilor rurale a luat amploare după evenimentele din decembrie 1989 ca urmare a emigrației spre alte țări sau migrației interne ori a îmbătrânirii biologice a populației stabile care, inevitabil, ajungând la vârste înaintate, dispare. Deși rezultatele recensământului din 20 octombrie 2011 plasează județul Timiș pe locul al cincelea între județele cu cea mai numeroasă populație, totuși, simptomele depopulării sunt prezente în 9 orașe și 84 comune. Problema depopulării așezărilor rurale, dar și a unor așezări urbane, ca urmare a scăderii populației și a crizei economice, care duce la închiderea temporară sau definitivă a întreprinderilor industriale lăsând fără loc de muncă și venituri stabile mase mari de oameni, este o problemă cu care se confruntă Uniunea Europeană, dar și multe alte state din lume. După opinia cercetătorului demograf Vasile Ghețău, România se află în grupul celor 9 țări europene care au înregistrat, între 1990- 2005, un grad ridicat al procesului de depopulare. (Vasile Ghețău, 2007) În prezent 37 de județe din România se confruntă cu depopularea, ceea ce înseamnă că unele județe suprapopulate au fost surse de migranți care suplineau deficitul demografic din județele dezvoltate care puteau absorbi forță de muncă excedentară în județele mai slab dezvoltate, resimt în prezent consecințele îmbătrânirii demografice și biologice a populației care nu a migrat. Această situație gravă are consecințe negative și asupra județului Timiș care nu mai poate atrage mase de migranți tineri, atât pentru că nu mai poate oferi locuri de muncă și condiții de viață mult mai bune decât cele din alte județe.
Primele simptome ale procesului de depopulare a mediului rural al județului Timiș au apărut în primii ani ai secolului al XX-lea, odată cu adoptarea sistemului de unu- doi copii la o familie, în familiiele înstărite și, treptat, acest model s-a extins și în familiile cu posibilități materiale reduse. Mortalitatea infantilă și mortinatalitatea decimau numărul de copii. Morbiditatea, în lipsa unui sistem sanitar bine organizat, mai ales în mediul rural, făcea ravagii în rândurile copiilor și tineretului în prima jumătatea secolului al XX-lea. Fluxul migratoriu extern, din perioada 1899- 1913, a provocat pierderea a peste 100000 de bănățeni, majoritatea tineri și adulți. Primul război mondial și ,,gripa spaniolă” au decimat populația și au provocat pierderi irecuperabile. În perioada interbelică fertilitatea și natalitatea au fost aproape permanent sub nivelul mediu pe țară, iar între 1930- 1935 au atins nivelul minim pe țară și, în schimb, se înregistra un nivel ridicat al mortalității infantile și a mortalității generale.
Societatea civilă bănățeană, cu sprijinul autorităților publice locale și al Bisericii Ortodoxe Române, a declanșat, la mijlocul deceniului al IV-lea o campanie de propagandă pronatalistă și au adoptat măsuri pentru oprirea procesului de depopulare prin stimularea creșterii natalității și combaterea mortalității infantile și generale. Al doilea război mondial și perioada de mari frământări sociale și politice ce au urmat a dus la scăderea populației județului. ,,Explozia demografică” din perioada 1949- 1956, a dus la creșterea populației după care a urmat o perioadă de scădere a ratei natalității, între 1960- 1966, până la limita inferioară care nu mai putea asigura schimbul de generații. Măsurile drastice adoptate de regimul comunist pentru ridicarea nivelului de fertilitate și natalitate, în octombrie 1966, au dus la creșterea natalității. între anii 1967- 1973. Perioada 1974- 1983 s-a caracterizat printr-o nouă scădere a ratei de fertilitate și natalitate, iar consecința a fost o nouă intervenție a factorilor de decizie care a determinat o creștere a fertilității și natalității, între 1985- 1989. Deficitul demografic a fost suplinit, în perioada interbelică, dar mai ales în perioada postbelică, prin atragerea fluxului migratoriu interjudețean spre Timiș, mai ales la orașe, dar și în mediul rural pentru că lipsea forța de muncă necesară în sectorul primar ca urmare a migrației rural- urban, mai ales a tineretului, care muncea în fabrici și uzine. Fluxul migratoriu a ocolit însă tocmai zonele în care pericolul depopulării așezărilor rurale era mai mare, adică zona de deal și deal-munte pentru că nu ofereau surse de existență mai bune decât cele din care plecau migranții. Minoritățile naționale, care conviețuiau în comunități mixte, alături de români, dădeau Banatului un aspect diferit de alte zone ale țării, conferind aspectul de Europa în miniatură, reprezentau 59 % din populația județului, în anul 1900. Procesul de depopulare a așezărilor rurale timișene a dus la scăderea treptată a ponderii minorităților naționale în totalul populației județului, fenomen ce poate fi urmărit după rezultatele consemnate în recensămintele efectuate în cursul secolului al XX-lea și la începutul secolului al XXI-lea. Evreii și germanii au emigrat în masă spre Israel, respectiv Germania, provocând o modificare a tabloului etnic în favoarea elementului românesc, mai ales în satele locuite de comunități germane. Etniile sârbă, bulgară, croată, slovacă și-au redus ponderea numerică datorită natalității foarte reduse, mortalității mari și a căsătoriilor mixte. Ucrainienii și rromii, foare puțini sau neînregistrați în anul 1900, au crescut numeric, mai ales în perioada postbelică datorită imigrației ucrainienilor din Maramureș și a asumării identității naționale de către tot mai mulți rromi. Minoritatea maghiară, deși mai redusă numeric decât în 1900, este și în prezent numeroasă și trăiește în multe așezări rurale și urbane din județul nostru.
Revoluția din decembrie 1989 a acordat familiilor dreptul la planificare familială, drept de care au uzat excesiv familiile și mai ales femeile aflate în perioada de fertilitate. În loc să asistăm la o explozie demografică, între 1990 și 1996, natalitatea a scăzut continuu datorită numărului mare de avorturi, a folosirii mijloacelor de contracepție, migrației externe și a schimbării comportamentului demografic. Din 1997 s-au înregistrat mai puține întreruperi de sarcină datorită campaniei de educație sexuală cu scopul folosirii mijloacelor contraceptive și a planingului familial ca și a demonstrării consecințelor negative pentru sănătatea și viața femeilor care fac avorturi repetate sau abuzează de mijloace contraceptive orale. Totuși, fertilitatea și natalitatea au rămas la un nivel foarte scăzut, un reviriment ușor simțindu-se de când statul ajută, prin acordarea de concedii prelungite pentru îmgrijirea copilului și financiar mai mult, mama și copilul.
Depopularea așezărilor rurale a fost înregistrată la toate recensămintele, deși există și un număr, mic, de așezări rurale care și-au sporit populația. Situația cea mai gravă s-a înregistrat în zona Dealurilor Lipovei unde toate satele sunt mici și foarte mici, în curs de depopulare totală, din comunele Bogda, Secaș, Brestovăț, Ohaba Lungă, Margina, Ghizela. Chiar dacă urmașii locuitorilor acestor sate le-ar transforma în sate de vacanță sau așezări agroturistice situația nu s-ar schimba în bine din punct de vedere demografic pentru că populația nu ar fi stabilă. Încercările de repopulare a acestei zone geografice, în perioada postdecembristă, au eșuat pentru că familiile tinere nu se pot adapta la un mod de viață modest și, mai ales, lipsite de venituri stabile pentru că agricultura presupune investiții mari și riscuri, iar întreprinderi industriale nu există. Aproape toate așezările din jurul orașelor Lugoj și Făget se depopulează prin decese sau migrare spre alte așezări ori în străinătate. Satele din zona colinară, cu centrul la Recaș sau Buziaș, înregistreză scăderi de populație (Petrovaselo, Cralovăț, Stanciova, Topolovățu Mic, Căpăt, Sacoșu Mare, Silagiu). Sudul și sud-vestul județului Timiș care gravitează în jurul micilor orașe Gătaia, Deta și Ciacova, cu așezări predominant mici și mijlocii, s-a confruntat cu o depopulare accentuată în primul deceniu al secolului al XXI-lea datorită migrației externe, dar a reușit să recupereze aproximativ 50 % din pierderile suferite, ca urmare a repatrierii celor plecați. Satele mari și mijlocii din vestul și nord-vestul județului s-au depopulat în anul 1990 ca urmare a emigrației germanilor, dar au fost repopulate cu valuri de imigranți români din alte județe. Pierderi mai importante de populație au suferit, până la anul 2011 satele Uivar, Cenei, Cărpiniș, Beba Veche, Valcani, Dudeștii Vechi, Lenauheim, Iecea Mică, Lovrin. În aceste sate, având populație numeroasă, procesul de depopulare este lent și se observă doar după numărul caselor nelocuite (al căror număr este mult mai mic,totuși, decât cel al caselor nelocuite din satele cu populație de sub 1000 locuitori) pentru că, datorită migrației urban-rural, casele nelocuite un timp, sunt revitalizate, fiind cumpărate de orășeni sau reocupate de către membri ai familiei care revin în sat. Se constată că fenomenul depopulării a ocolit, în ultimii 20 de ani, satele din perimetrul periurban al orașelor Timișoara și Lugoj, sate în care au apărut ,,cartiere” de locuințe noi ai căror locuitori sporesc numărul populației, dar ei, în cea mai mare parte, nu se integrează în viața comunității locale, având serviciu în oraș, copii care învață în școli din oraș, ei sunt doar contribuabili la primăriile acestor localități.
Mișcarea naturală a populației, înregistrată în ultimii 25 de ani, arată că procesul de depopulare continuă datorită fertilității și natalității foarte reduse, atât în mediul rural cât și în cel urban, fenomene explicabile dacă ne gândim că nivelul fertilității și al natalității a fost redus între anii 1974- 1990, iar aceste generații reduse numeric nu pot acoperi deficitul demografic din perioada postdecembristă pentru că ar fi trebuit ca fiecare femeie să nască trei- patru copii ca să se asigure schimbul de generații. Numărul mic de tineri duce, treptat, la reducerea nupțialității care, la rândul ei, determină scăderea natalității și astfel cercul vicios duce spre un deficit demografic îngrijorător asupra căruia ne avertizează demografii. Un alt fenomen demografic îngrijorător este îmbătrânirea demografică și biologică a populației care, în perspectivă, va determina scăderea continuă a fertilității, natalității și nupțialității precum și a creșterii morbidității prin boli cronice și a mortalității generale naturale. Pentru oprirea procesului de depopulare a județului Timiș sunt necesare eforturi conjugate ale autorităților publice, centrale și locale, ale societății civile pentru găsirea soluțiilor optime și aplicarea acestora consecvent pe o perioadă lungă de timp pentru că redresarea situației demografice necesită timp de câteva zeci de ani pentru că și cauzele care au dus la această situație demografică negativă sunt profunde și pot fi urmărite cu zeci de ani în urmă. Depopularea mediului rural are consecințe nefaste asupra sistemului de învățământ deoarece în satele mici și foarte mici copii de vârstă școlară sunt tot mai puțini, fapt ce duce la închiderea grădinițelor și școlilor primare ca și a celor gimnaziale pentru care nu se poate asigura numărul minim de elevi ca să funcționeze în sistem simultan. Școlile se închid, iar puținii elevi sunt zilnic pe drumuri între casă și școala din alt sat, ceea ce-i expune la oboseală, pericole și pierderea multor activități extracurriculare. O altă consecință a închiderii școlilor din satele depopulate este scăderea numărului de posturi didactice. Satele aflate în situația de depopulare accentuată sunt cele izolate și neatractive pentru organizarea curselor de autobuze, iar liniile secundare CFR își reduc mult numărul de curse pe zi. Numărul mic al locuitorilor, lipsa unor mijloace de transport face ca nici sistemul sanitar să nu funcționeze la parametri optimi. În zonele defavorizate și depopulate lipsesc dispensare, cabinete medicale. Comerțul și alte activități economice se desfășoară cu mare dificultate pentru că în satele mici și mijlocii predomină populația matură și vârstnică ce nu poate asigura forța de muncă necesară în sectorul primar și secundar, iar comerțul suferă pentru că nu sunt suficienți consumatori de bunuri materiale, iar rulajul scăzut de mărfuri nu aduce profit și astfel devine neatractiv în asemenea localități.
Revitalizarea vieții social-economice a județului se poate realiza printr-o politică înțeleaptă de investiții pentru crearea a noi locuri de muncă, ceea va duce la sporirea siguranței familiilor și astfel s-ar putea naște mai mulți copii pentru că familiile tinere n-ar mai fi nevoite să emigreze sau să-și reducă drastic fertilitatea de teamă că nu-și vor putea crește copiii în bune condiții. Măsuri legislative pot duce la creșterea fertilității și natalității doar însoțite de o campanie de informare a populației asupra pericolelor depopulării și declinului populației României cu scopul de a schimba comportamentul demografic care în prezent pun în pericol populația județului Timiș, a României și a Europei. România are nevoie de o populație numeroasă ca să-și apere ființa națională, interesele naționale în cadrul Uniunii Europene și pe plan internațional. Considerăm că orice întârziere în adoptarea de către guvernanți a unor măsuri legislative viabile pentru ocrotirea familiei, mamei și copilului care să ducă la creșterea fertilității și natalității, la ocrtotirea și asistența sanitară a întregii populații, va duce la depopularea tot mai accentuată a satelor și a orașelor României.
BIBLIOGRAFIA
I.1.Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Severin, dosar 17/ 1948
2. Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Timiș-Torontal, dosar 85/ 1941
II. 3. Albert, Carmen, 2006, Fenomenul depopulării Banatului interbelic, în Populația României. Trecut, prezent, viitor, (coord. Bolovan, Paula, Ioana, Bolovan, Ioan), Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
4. Alexandrescu, Ion, 2007, Recensămintele României. Mica enciclopedie, Ed. Minerva, București
5. Ancușa, M., Zbârcea, A., Nistor, F., Lăzărescu G., Muntean, V., 1973, Aspecte ale structurii populației din zona de sud-vest a țării pe 100 de ani, (1869- 1973) și implicațiile medico-sociale ale acestora, în ,,Banatica” caiet de științe naturale, Timișoara
6. Ancuța, Cătălina, 2008, Studiul geografic al disparităților teritoriale din Banatul românesc, Ed. Mirton, Timișoara
7. Ardelean, V., 1976, Geografia economică a R.S.R. partea I. Populația și așezările omenești, Tipografia Universității din Timișoara
8. Balaci, Marin, 1998, Demografia vârstei a III-a. Concept. Metode. Rezultate, Ed. Medicală, București
9. Băloiu, Constantin, 1981, Evoluția demografică și creșterea economică, Ed. Academiei, București
10. Birăiescu, Gheorghe, 1939, Infiltrațiunile maghiare din secolul al XIX-lea și depopularea Banatului, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București
11. Bizerea, Marius, 1969, Populația și așezările omenești din Banat, Centrul de multiplicare a Universității din București
12. Blaga, Ion, 1979, Populația activă a României, Ed. Politică, București
13. Dr. Botiș, Emil, 1939, Aspectele depopulării Banatului sub prisma cercetărilor monograficee ale Institutului Social Banat-Crișana. Necesitatea intervenției legiuitorului în soluționarea problemei, tipografia și librăria Cooperativei Naționale, Timișoara
14. Bulgaru, Mircea, 1974, Populația și dezvoltarea economică, Ed. Politică, București
15. col. Chiper, Aurel, cpt. Codiță, Cornel, col. (r.) Iani, Bela, cpt. Lăudatu, Nicolae, dr. 16. 16. Marinescu, Ion, lt. col. Nicolau, Valentin, 1983, Factorul demografic și rolul său în întărirea capacității de apărare a patriei, Ed. Militară, București
17. Ciocodeică, Vasile, 2006, Demografie, Ed. Universității Petroșani, Petroșani
18. Pr. Cotoșman Gheorghe, Dușmanul Banatului- concubinajul, în ,,Revista Institutului Social Banat-Crișana”, nr. 21, an IV, 1938, Timișoara
19. Dr. Ciuhandu, Gheorghe, 1925, Calea vieții și calea morții. Câteva tâlcuiri statistico-morale din ținutul Aradului și din Banat, Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad
20. Dumitru, Sandu, 1984, Fluxurile de migrație în România, Ed. Academiei, București
21. Feichter, Enric, 1941, Problema descreșterii populației în șesul Banatului românesc, f.e., Timișoara
22. Fulea, Maria, Tamaș, Georgeta, 1989, Schimbări și tendințe în structura socio-demografică rurală, Ed. Academiei, București
23. Dr. Gabor, Livius, Reflexiuni referitoare la legiferarea avortului, în ,,Revista Institutului Social Banat-Crișana”, an III, nr. 13, Timișoara
24. Ghețău, Vasile, 2007, Declinul demografic și viitorul populației României, Ed. Alpha, M.D.N., Buzău
25. Kligman, Gail, 2000, Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceaușescu, Ed. Humanitas, București
26. Ilieș, Alexandru, Stașac, Marcu, 2007, Studiul geografic al populației- curs practic, Ed. Universității din Oradea, Oradea
27. Ilinca, Nicolae, 2009, Geografia umană. Populația și așezările, Ed. C.D. PRESS, București
28. Dr. Iackabffy, Elemer, 1923, Erdely Statisztikaja, Ed. Magyar Kisselibseg Nemzet Politikay Szemle, Lugos
29. Lucheș, Daniel, 2002, Introducere în demografie, partea I, Ed. Universității, Timișoara
30. Marineasa, Viorel, Vighi, Daniel, 1997, Rusalii 51: Deportarea în Bărăgan, Ed. Marineasa, Timișoara
31. Mazilu, Mirela, 2004, Noțiuni teoretice generale de demografie, Ed. Mirton, Timișoara
32. Measnicov, Ioan, Hristache, Ilie, Trebici, Vladimir, 1977, Demografia orașelor României, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
33. Mesaroș, Emil, Ciobotaru, Mariana, Popescu, Claudia, 1988, Speranța de viață a populației României, Ed. Centrul de calcul și Statistică Sanitară, București
34. Mihalache, Dumitru, 1971, Localitățile Județului Timiș, Ed. Facla, Timișoara
35. Mihăilă, Valentina, 1995, Variația teritorială a mortalității populației în România, Ed. Medicală, București
36. Munteanu, Ioan, 2006, Banatul istoric. 1967-1918. Așezările. Populația., vol I, Ed. Excelsior Art, Timișoara
37. Munteanu, Ioan, 2004- 2005, Emigrări din Banatul istoric la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în ,,Analele Banatului s.n. Arheologie- Istorie” vol XII- XIII, Timișoara
38. Mureșan, Cornelia, 1999, Evoluția demografică a României. Tendințe vechi, schimbări recente, perspective, Ed. Presa Universitară, Cluj-Napoca
39. dr Mureșan, Petru, Roznatowski, Lucia, Barbu, Ecaterina, 1991, Mortalitatea în România în context european și profil județean, Centrul de calcul și statistică sanitară, București
40. Dr. Nemoianu, Iosif, 1934, Mortalitatea infantilă în Banat, Tipografia Atheneum, Timișoara
41. Dr. Nemoianu, Iosif, Aspecte din depopularea Banatului, în ,,Revista Fundațiilor Regale” , nr. 4, apr. 1936, București
42. Nini, Vasile, (sub redacția), 1991, Breviar Statistic al județului Timiș, în ,,8154 de date statistice”, Direcția Județeană de Statistică Timiș, Timișoara
43. Neumann, Victor, 1996, Istoria evreilor din România. Studii documentare și teoretice, Ed. Amarcord, Timișoara)
44. Noaghea, Stela, 1938, Problema depopulării Banatului și combaterea ei, Tipografia ziarului ,,Universul”, București
45. Pressat, Roland, 1974, Analiza demografică. Concepte. Metode. Rezultate, Ed. Științifică, București
46. Dr. Râmneanțu, Petru, Soluțiuni în legătură cu problemele declinului etnic al populației românești din Banat, în ,,Revista Institutului Social Banat-Crișana”, nr. 14, an IV, 1936, Timișoara
47. Pr. Șora Melentie, Biserica, Familia și Natalitatea, în ,,Revista Institutului Social Banat-Crișana”, Timișoara, an II, nr. 10-12, iulie-dec., 1934
48. Tittenhofer, Johann, 2013, Acolo unde dunărea curge spre sud1etape în istoria germanilor din România, în ,,Oameni, evenimente, tradiții din Banatul de câmpie”, vol VII, Ed. Artpress, Timișoara
49. Trebici, Vladimir, 1982, Ce este demografia?, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
50. Trebici, Vladimir, 1979, Demografia, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
51. Trebici, Vladimir, Hristache, Ilie, 1986, Demografia teritorială a României, Ed. Academiei, București
52. Trebici, Vladimir, Ghinoiu, Ion, 1986, Demografie și etnografie, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
53. Truți, Silviu, Crețan, Remus, Ancuța Sârbovan Cătălina, 2000, Geografia umană și economică a României, Ed. Mirton, Timișoara
54. Vert, Constantin, 2002, Tipuri de peisaje rurale în Banat, Ed. Mirton, Timișoara
55. Vert, Constantin, 2001, Geografia populației. Teorie și metodologie, Ed. Mirton, Timișoara
56. Vișan, Mihai, 2010, Demografie. Mișcarea populației în România postdecembristă, Ed. Mirton, Timișoara
57. Zlătescu, Victor Dan, 1992, Popitica familială și dreptul la planificarea familiei, Ed. Instututului Român pentru Drepturile Omului, București
III. 58. INS, Anuarele Statistice al României/ 1991-2009
59. INS, Anuarul Demografic al României/ 2006
60. XXX Direcția Statistică a județului Timiș, Anuarul Demografic al județului Timiș/ 2011
61. XXX Direcția Statistică a județului Timiș, Anuarul Demografic al județului Timiș/ 2006
62. XXX, PATJ Timiș, vol. IV, Populația și rețeaua de localități, versiunea aprilie 2013
63. XXX, Colecția de Legi, Decrete, Hotărâri și Dispoziții 1 septembrie 31 octombrie 1957, Ed. Științifică, București
64. XXX Colecția de Legi, Decrete, Hotărâri și alte acte normative, 1 septembrie- 31 octombrie 1966, Ed. Științifică, București
IV. 65. XXX Papers Relating to the Foreign Relations of the United States. The Paris Peace Conference, vol. VII, http://digital.library.wisc.edu/1711.dl/FRUS pag454- 455, accesat 19 iulie 2014)
66. XXX LEGE nr.2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=15549, accesat 24 aug. 2014
67. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/08/TS6.pdf, accesat în 22 aug. 2014
68. http://banatica.ro/media/b21/enap.pdf, accesat în 22 aug. 2014
69. http://www.uur-timis.ro/download/ucrainienii.pdf, accesat în 22 aug. 2014
70. http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/tabele/t01.pdf, accesat în 26 aug. 2014
71. http://www.frontpress.ro/2012/09/sinucidere-demografica-romania-campioana-mondiala-la-avorturi.html, accesat în 18 august 2014
72. https://encrypted-tbn1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTnzHVZJfL9g6lW6g4WsAppu403cK74pQT6jTWouS6Sq5mizOkvg accesat la 27 august 2014
73. https://www.google.ro/search?q=harta+densitatii+populatiei+in+banat&client=firefox-a&hs=wFg&rls=org.mozilla:ro:official&channel=np&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=xLANVL6lHIqVaovngRg&ved=0CGMQ7Ak&biw=1024&bih=639#rls=org.mozilla:ro:official&channel=np&tbm=isch&q=harta+densitatii+populatiei+in+jud.+timis&facrc=_&imgdii=_&imgrc=cep__yRahzyscM%253A%3Buq79N8vkhvoLhM%3Bhttp%253A%252F%252Fstorage0.dms.mpinteractiv.ro%252Fmedia%252F1%252F186%252F3927%252F9978083%252F1%252Fevolutie-populatie-10-ani1.png%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.gandul.info%252Fstiri%252Frecensamant-2012-harta-noii-romanii-9978083%3B900%3B768 accesat la 27 august 2014
74. file:///C:/Documents%20and%20Settings/Administrator/Desktop/LICENTA/licenta-geografie2014.pdf creat și accesat în 9 septembrie 2014
BIBLIOGRAFIA
I.1.Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Severin, dosar 17/ 1948
2. Arhivele Naționale ale României, filiala Timiș, fond Prefectura județului Timiș-Torontal, dosar 85/ 1941
II. 3. Albert, Carmen, 2006, Fenomenul depopulării Banatului interbelic, în Populația României. Trecut, prezent, viitor, (coord. Bolovan, Paula, Ioana, Bolovan, Ioan), Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
4. Alexandrescu, Ion, 2007, Recensămintele României. Mica enciclopedie, Ed. Minerva, București
5. Ancușa, M., Zbârcea, A., Nistor, F., Lăzărescu G., Muntean, V., 1973, Aspecte ale structurii populației din zona de sud-vest a țării pe 100 de ani, (1869- 1973) și implicațiile medico-sociale ale acestora, în ,,Banatica” caiet de științe naturale, Timișoara
6. Ancuța, Cătălina, 2008, Studiul geografic al disparităților teritoriale din Banatul românesc, Ed. Mirton, Timișoara
7. Ardelean, V., 1976, Geografia economică a R.S.R. partea I. Populația și așezările omenești, Tipografia Universității din Timișoara
8. Balaci, Marin, 1998, Demografia vârstei a III-a. Concept. Metode. Rezultate, Ed. Medicală, București
9. Băloiu, Constantin, 1981, Evoluția demografică și creșterea economică, Ed. Academiei, București
10. Birăiescu, Gheorghe, 1939, Infiltrațiunile maghiare din secolul al XIX-lea și depopularea Banatului, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București
11. Bizerea, Marius, 1969, Populația și așezările omenești din Banat, Centrul de multiplicare a Universității din București
12. Blaga, Ion, 1979, Populația activă a României, Ed. Politică, București
13. Dr. Botiș, Emil, 1939, Aspectele depopulării Banatului sub prisma cercetărilor monograficee ale Institutului Social Banat-Crișana. Necesitatea intervenției legiuitorului în soluționarea problemei, tipografia și librăria Cooperativei Naționale, Timișoara
14. Bulgaru, Mircea, 1974, Populația și dezvoltarea economică, Ed. Politică, București
15. col. Chiper, Aurel, cpt. Codiță, Cornel, col. (r.) Iani, Bela, cpt. Lăudatu, Nicolae, dr. 16. 16. Marinescu, Ion, lt. col. Nicolau, Valentin, 1983, Factorul demografic și rolul său în întărirea capacității de apărare a patriei, Ed. Militară, București
17. Ciocodeică, Vasile, 2006, Demografie, Ed. Universității Petroșani, Petroșani
18. Pr. Cotoșman Gheorghe, Dușmanul Banatului- concubinajul, în ,,Revista Institutului Social Banat-Crișana”, nr. 21, an IV, 1938, Timișoara
19. Dr. Ciuhandu, Gheorghe, 1925, Calea vieții și calea morții. Câteva tâlcuiri statistico-morale din ținutul Aradului și din Banat, Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad
20. Dumitru, Sandu, 1984, Fluxurile de migrație în România, Ed. Academiei, București
21. Feichter, Enric, 1941, Problema descreșterii populației în șesul Banatului românesc, f.e., Timișoara
22. Fulea, Maria, Tamaș, Georgeta, 1989, Schimbări și tendințe în structura socio-demografică rurală, Ed. Academiei, București
23. Dr. Gabor, Livius, Reflexiuni referitoare la legiferarea avortului, în ,,Revista Institutului Social Banat-Crișana”, an III, nr. 13, Timișoara
24. Ghețău, Vasile, 2007, Declinul demografic și viitorul populației României, Ed. Alpha, M.D.N., Buzău
25. Kligman, Gail, 2000, Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceaușescu, Ed. Humanitas, București
26. Ilieș, Alexandru, Stașac, Marcu, 2007, Studiul geografic al populației- curs practic, Ed. Universității din Oradea, Oradea
27. Ilinca, Nicolae, 2009, Geografia umană. Populația și așezările, Ed. C.D. PRESS, București
28. Dr. Iackabffy, Elemer, 1923, Erdely Statisztikaja, Ed. Magyar Kisselibseg Nemzet Politikay Szemle, Lugos
29. Lucheș, Daniel, 2002, Introducere în demografie, partea I, Ed. Universității, Timișoara
30. Marineasa, Viorel, Vighi, Daniel, 1997, Rusalii 51: Deportarea în Bărăgan, Ed. Marineasa, Timișoara
31. Mazilu, Mirela, 2004, Noțiuni teoretice generale de demografie, Ed. Mirton, Timișoara
32. Measnicov, Ioan, Hristache, Ilie, Trebici, Vladimir, 1977, Demografia orașelor României, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
33. Mesaroș, Emil, Ciobotaru, Mariana, Popescu, Claudia, 1988, Speranța de viață a populației României, Ed. Centrul de calcul și Statistică Sanitară, București
34. Mihalache, Dumitru, 1971, Localitățile Județului Timiș, Ed. Facla, Timișoara
35. Mihăilă, Valentina, 1995, Variația teritorială a mortalității populației în România, Ed. Medicală, București
36. Munteanu, Ioan, 2006, Banatul istoric. 1967-1918. Așezările. Populația., vol I, Ed. Excelsior Art, Timișoara
37. Munteanu, Ioan, 2004- 2005, Emigrări din Banatul istoric la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în ,,Analele Banatului s.n. Arheologie- Istorie” vol XII- XIII, Timișoara
38. Mureșan, Cornelia, 1999, Evoluția demografică a României. Tendințe vechi, schimbări recente, perspective, Ed. Presa Universitară, Cluj-Napoca
39. dr Mureșan, Petru, Roznatowski, Lucia, Barbu, Ecaterina, 1991, Mortalitatea în România în context european și profil județean, Centrul de calcul și statistică sanitară, București
40. Dr. Nemoianu, Iosif, 1934, Mortalitatea infantilă în Banat, Tipografia Atheneum, Timișoara
41. Dr. Nemoianu, Iosif, Aspecte din depopularea Banatului, în ,,Revista Fundațiilor Regale” , nr. 4, apr. 1936, București
42. Nini, Vasile, (sub redacția), 1991, Breviar Statistic al județului Timiș, în ,,8154 de date statistice”, Direcția Județeană de Statistică Timiș, Timișoara
43. Neumann, Victor, 1996, Istoria evreilor din România. Studii documentare și teoretice, Ed. Amarcord, Timișoara)
44. Noaghea, Stela, 1938, Problema depopulării Banatului și combaterea ei, Tipografia ziarului ,,Universul”, București
45. Pressat, Roland, 1974, Analiza demografică. Concepte. Metode. Rezultate, Ed. Științifică, București
46. Dr. Râmneanțu, Petru, Soluțiuni în legătură cu problemele declinului etnic al populației românești din Banat, în ,,Revista Institutului Social Banat-Crișana”, nr. 14, an IV, 1936, Timișoara
47. Pr. Șora Melentie, Biserica, Familia și Natalitatea, în ,,Revista Institutului Social Banat-Crișana”, Timișoara, an II, nr. 10-12, iulie-dec., 1934
48. Tittenhofer, Johann, 2013, Acolo unde dunărea curge spre sud1etape în istoria germanilor din România, în ,,Oameni, evenimente, tradiții din Banatul de câmpie”, vol VII, Ed. Artpress, Timișoara
49. Trebici, Vladimir, 1982, Ce este demografia?, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
50. Trebici, Vladimir, 1979, Demografia, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
51. Trebici, Vladimir, Hristache, Ilie, 1986, Demografia teritorială a României, Ed. Academiei, București
52. Trebici, Vladimir, Ghinoiu, Ion, 1986, Demografie și etnografie, Ed. Științifică și Enciclopedică, București
53. Truți, Silviu, Crețan, Remus, Ancuța Sârbovan Cătălina, 2000, Geografia umană și economică a României, Ed. Mirton, Timișoara
54. Vert, Constantin, 2002, Tipuri de peisaje rurale în Banat, Ed. Mirton, Timișoara
55. Vert, Constantin, 2001, Geografia populației. Teorie și metodologie, Ed. Mirton, Timișoara
56. Vișan, Mihai, 2010, Demografie. Mișcarea populației în România postdecembristă, Ed. Mirton, Timișoara
57. Zlătescu, Victor Dan, 1992, Popitica familială și dreptul la planificarea familiei, Ed. Instututului Român pentru Drepturile Omului, București
III. 58. INS, Anuarele Statistice al României/ 1991-2009
59. INS, Anuarul Demografic al României/ 2006
60. XXX Direcția Statistică a județului Timiș, Anuarul Demografic al județului Timiș/ 2011
61. XXX Direcția Statistică a județului Timiș, Anuarul Demografic al județului Timiș/ 2006
62. XXX, PATJ Timiș, vol. IV, Populația și rețeaua de localități, versiunea aprilie 2013
63. XXX, Colecția de Legi, Decrete, Hotărâri și Dispoziții 1 septembrie 31 octombrie 1957, Ed. Științifică, București
64. XXX Colecția de Legi, Decrete, Hotărâri și alte acte normative, 1 septembrie- 31 octombrie 1966, Ed. Științifică, București
IV. 65. XXX Papers Relating to the Foreign Relations of the United States. The Paris Peace Conference, vol. VII, http://digital.library.wisc.edu/1711.dl/FRUS pag454- 455, accesat 19 iulie 2014)
66. XXX LEGE nr.2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=15549, accesat 24 aug. 2014
67. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/08/TS6.pdf, accesat în 22 aug. 2014
68. http://banatica.ro/media/b21/enap.pdf, accesat în 22 aug. 2014
69. http://www.uur-timis.ro/download/ucrainienii.pdf, accesat în 22 aug. 2014
70. http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/tabele/t01.pdf, accesat în 26 aug. 2014
71. http://www.frontpress.ro/2012/09/sinucidere-demografica-romania-campioana-mondiala-la-avorturi.html, accesat în 18 august 2014
72. https://encrypted-tbn1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTnzHVZJfL9g6lW6g4WsAppu403cK74pQT6jTWouS6Sq5mizOkvg accesat la 27 august 2014
73. https://www.google.ro/search?q=harta+densitatii+populatiei+in+banat&client=firefox-a&hs=wFg&rls=org.mozilla:ro:official&channel=np&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=xLANVL6lHIqVaovngRg&ved=0CGMQ7Ak&biw=1024&bih=639#rls=org.mozilla:ro:official&channel=np&tbm=isch&q=harta+densitatii+populatiei+in+jud.+timis&facrc=_&imgdii=_&imgrc=cep__yRahzyscM%253A%3Buq79N8vkhvoLhM%3Bhttp%253A%252F%252Fstorage0.dms.mpinteractiv.ro%252Fmedia%252F1%252F186%252F3927%252F9978083%252F1%252Fevolutie-populatie-10-ani1.png%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.gandul.info%252Fstiri%252Frecensamant-2012-harta-noii-romanii-9978083%3B900%3B768 accesat la 27 august 2014
74. file:///C:/Documents%20and%20Settings/Administrator/Desktop/LICENTA/licenta-geografie2014.pdf creat și accesat în 9 septembrie 2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Depopularea Judetului Timis (ID: 138937)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.