Depistarea Si Evaluarea Afectiunilor Coloanei Vertebrale In Plan Sagital

Cuprins

Pag.

INTRODUCERE……………………………………………………………………………. 2

Generalități……………………………………………………………………………2

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ………………………………………………….3

Anatomia si biomecanica coloanei vertebrale…………………………………….3

Anatomia patologică………………………………………………………………..3

Biomecanica………………………………………………………………………….11

Deficiențe fizice ale coloanei vertebrale in plan sagital…………………….13

Cifoza…………………………………………………………………………………..13

Lordoza………………………………………………………………………………..20

Cifo-lordoza………………………………………………………………………….27

Spate plan……………………………………………………………………………..29

Inversarea curburilor fiziologice (cifoza lombară si lordoza dorsală)……………………………………………………………………………….. 30

Evaluarea deficiențelor coloanei vertebrale in plan sagital……………….30

Examen clinic………………………………………………………………………..31

Examen cinetic…………………………………………………………………….. 35

Examen radiologic…………………………………………………………………36

Tratamentul complex al deficiențelor coloanei vertebrale in plan. sagital………………………………………………………………………………………….38

Tratamenul cifozei…………………………………………………………………38

Tratamentul lordozei………………………………………………………………45

Tratamentul cifo-lordozei……………………………………………………….50

Tratamentul spatelui plan………………………………………………………..54

Tratamentul in inversarea curburilor fiziologice(cifoza lombară si lordoza dorsală)……………………………………………………………………..56

CONCLUZII ȘI PROPUNERI…………………………………………………………56

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………….60

1. Introducere

1.1 Generalități

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor , având rol static și dinamic. De ea sunt legate celelalte elemente ale trunchiului membrele superioare și membrele inferioare.

In mod normal , coloana vertebrală prezintă in ortostatism , curburi fiziologice ( dau rezistență acesteia la presiune, tracțiuni, șocuri sau trepidații exercitate in direcția axului longitudinal al acesteia ), cifoză și lordoză in plan sagital și scolioză in plan frontal.

In plan sagital:

– la aproximativ 3 luni de viață, apare in regiunea cervicalặ o curbură lordoticặ care permite ridicarea capului;

-in regiunea dorsală se menține din timpul vieții intrauterine o ușoară curbură cifotică;

-in jurul vârstei de 8-10luni, când copilul incepe să meargă, in regiunea lombară se formează o curbură lordotică datorită proiecției anterioare a bazinului.

In plan frontal pot să apară curburi de tip scoliotic in regiunile dorsală, dorsolombară sau lombară.

Se discută de deficiențe ale coloanei vertebrale când apar exagerări ale curburilor fizilogice sau curburile apar in alte regiuni decât cele tipice.

Deficiențele coloanei vertebrale se pot prezenta sub urmatoarele forme: cifoze, lordoze, cifolordoze, scolioze și cifoscolioze.

Multe sechele, după imbolnăviri sau intervenții chirurgicale, iși lasă amprenta prin modificări ale atitudinii in totalitate sau numai a unor segmente ale corpului omenesc. Chiar și organele de simț pot altera această atitudine, in sensul ca având auzul defectuos la o ureche aceasta il obligă pe cel in cauză la o atitudine asimetrică a capului, rotat intr-o parte, pentru a auzi mai bine. Văzul, la rândul lui, influențează atitudinea capului și a trunchiului prin aplecarea inainte, pentru a apropia ochii de obiect.

Inițial, atitudinile greșite ale coloanei vertebrale nu produc dureri care să-l determine pe individ să se adreseze medicului, dar acestea cu timpul vor duce la oboseala organismului și la schimbări mecanice și fiziologice care se repercutează atât asupra aparatului locomotor, cât și a celorlalte funcții ale corpului omenesc.

De mare importanță pentru recuperare sunt programele de kinetoterapie întocmite individualizat.

2. Fundamentarea teoretică

2.1 Anatomia si biomecanica coloanei vertebrale

2.1.1 Anatomia patologică

Descrierea coloanei vertebrale

Coloana vertebrală constituie scheletul solid al trunchiului. Este situată in plan median in regiunea posterioară a trunchiului, fiind formată la om din 33-34 de vertebre, grupate in 5 regiuni: cervicală, toracală, lombară, sacrală și coccigiană. Intre vertebre se găsesc discurile intervertebrale.

In interior de-a lungul ei, coloana vertebrală este străbatută de un canal numit canalul vertebral (neural) care adăpostește măduva spinării cu invelișurile sale.

Segmentele coloanei vertebrale sunt:

Segmentul cervical este format din 7 vertebre. Vertebra cervicală prezintă unele deosebiri față de vertebra tip. Corpul este mai mic și mai alungit transversal. In segmentul cervical găsim 4 vertebre de tranziție : atlas, axis, vertebra L6 și L7. Aceste vertebre prezintă particularități deosebite prin adaptarea lor la funcții speciale.

Segmentul toracal este format din 12 vertebre. Caracteristicile acestor vertebre sunt articularea lor cu coastele, pe fețele laterale. Apofiza transversală prezintă către vârf, pe fața ei anterioară, o fațetă articulară corespunzătoare de pe coastă.

Segmentul lombar este format din 5 vertebre. Vertebra lombară este mai mare decât celalalte vertebre. Corpul este lat, mai inalt și cu perimetrul transversal mai mare. La baza apofizei transverse, posterior și inferior, se află un tubercul care reprezintă cu adevarat apofiză transversă. In partea laterală lombară a apofizelor articulare superioare se află o proeminență numită apofiza maxilară.

Segmentul sacral este format din 5 vertebre sudate intre ele purtând denumirea de os sacru. Intre ele se află două oase iliace cu care se articulează lateral formând bazinul osos. Sacrul prezintă o față anterioară concavă, una posterioară convexă, o bază, un vârf orientat central și două fețe laterale.

Segmentul coccigian este format prin sudarea a 4-5 rudimente vertebrale. Coccisul prezintă la bază două proeminențe (coarnele coccisului), care se unesc cu coarnele sacrale. Baza se articulează cu osul sacru.

Articulațiile coloanei vertebrale se pot clasifică in :

articulațiile corpilor vertebrali ;

articulațiile apofizelor articulare ;

articulațiile lamelor vertebrale ;

articulațiile apofizelor spinoase ;

articulațiile apofizelor transverse ;

Articulațiile corpilor vertebrali  sunt articulații semimobile. Suprafețele articulare sunt reprezentate de fața articulară inferioară a a unui corp vertebral și de fața articulară superioară a corpului vertebral subiacent . Suprafața articulară are o formă concavă și se interpune cu discul intervertebral care are multiple roluri : menținerea curburilor coloanei vertebrale, conferă o mai mare elasticitate coloanei vertebrale, repartizează uniform forțele de presiune care apar intre cele două corpuri vertebrale, amortizează șocurile primite de coloana vertebrală.

Articulațiile apofizelor articulare sunt articulații plane ce permit numai simpla alunecare a suprafețelor articulare una față de cealaltă. Suparfețele articulare sunt reprezentate de apofizele articulare care joacă rolul unui adevărat ghid al mișcărilor limitând deplasarea excesivă a vertebrelor una fața de alta. Pentru fiecare vertebră există două articulații apofizarea superioare și două inferioare.

Articulațiile lamelor vertebrale-intre lamele vertebrale nu există articulații propriu-zise.ele sunt unite prin ‘‘ligamente galbene’’ alcătuite din fibre conjunctive elastice. Structura lor elastică permite apropierea și indepărtarea lamelor vertebrale una față de alta in timpul mișcărilor coloanei vertebrale.

Articulațiile apofizelor spinoase-apofizele spinoase sunt unite prin două ligamente interspinoase, situate intre baza apofizelor spinoase și vârful lor și ligamentul supraspinos, situat la nivelul vârfului apofizelor spinoase și intinzându-se de-a lungul intregii coloane.

Articulațiile apofizelor transverse-apofizele transverse sunt unite prin ligamentele intertransversare care se intind de la baza apofizelor până la vârful lor.

Mușchii coloanei vertebrale

Coloana este menținută de mușchii spinali poliarticulari care, pornind de la sacru și iliac, merg până la occipital. Sunt astfel dispuși incât formează un trunchi lombar care se subțiază pe masură ce se apropie de torace și un altul cervical care se subțiază de asemenea, coborând spre torace, rezultând din aceasta o comasare a mușchilor spinali in zonele lordotice(lombar și cervical).

Masa lombară are in special un rol static, iar cea cervicală asigură și mobilitatea capului și menținerea privirii pe orizontală.

Mișcările coloanei vertebrale sunt : flexia, extensia, inclinările laterale, rotația și circumducția, miscări ce sunt executate de un mare numar de mușchi situați atât pe coloana vertebrală, cât și pe bazin și pe cap.

Mușchii extensori ai coloanei sunt așezați pe partea dorsală a coloanei, in șanțurile vertebrale, fixați intre apofizele spinoase și cele transversale.

Folosind sistematizarea lui Braus avem patru sisteme importante de mușchi :

sistemul interspinos este format din mușchi scurți, situați in regiunea cervicală și lombară, cu inserții pe apofizele spinoase. Fac extensia coloanei cervicale și lombare, iar când se contractă numai de o parte fac și inclinarea laterală a coloanei ;

sistemul intertransvers este format tot din mușchi scurți, prezenți tot in cele două regiuni, cervicală și lombară, cu inserții intre apofizele transverse ale vertebrelor din aceste regiuni. Fac pe langă extensia coloanei și inclinarea laterală de partea contracției ;

sistemul transverso-spinos este format din mușchi fusiformi, dispuși de-a lungul intregii coloane in șanțurile vertebrale. Au o inserție pe apofizele transverse ale vertebrelor apoi merg oblic in sus și se inseră pe apofizele spinoase ale vertebrelor superioare. Acest grup de mușchi se imparte la rândul lui in : rotatori interni cu inserții pe apofiza spinoasă a urmatoarei vertebre superioare ; rotatori lungi la care inserția se face peste o vertebra ; multifizi, cu mai multe tendoane, care se inseră pe apofiza spinoasă a vertebrei superioare, dar sărind peste 2-3 vertebre.

Mușchii sistemului transverso-spinos fac in afara extensiei coloanei și rotația de partea opusă contracției.

sistemul spino-transvers il găsim in regiunea cervicală. Acești mușchi se fixează de apofizele spinoase cervicale și de primele toracale apoi merg oblic in sus, pentru a se fixă cu celalalt capăt de apofizele transverse cervicale și de osul occipital. Fac extensia capului, dar și rotația de aceeași parte cu mușchii care se contractă.

Mușchii flexori ai coloanei vertebrale, situați pe partea anterioară a trunchiului și gâtului, sunt următorii :

sterno-cleido-mastoidianul. Acest mușchi este flexor al capului pe gât și al gâtului pe torace când se contractă bilateral. Când contracțzelor până la vârful lor.

Mușchii coloanei vertebrale

Coloana este menținută de mușchii spinali poliarticulari care, pornind de la sacru și iliac, merg până la occipital. Sunt astfel dispuși incât formează un trunchi lombar care se subțiază pe masură ce se apropie de torace și un altul cervical care se subțiază de asemenea, coborând spre torace, rezultând din aceasta o comasare a mușchilor spinali in zonele lordotice(lombar și cervical).

Masa lombară are in special un rol static, iar cea cervicală asigură și mobilitatea capului și menținerea privirii pe orizontală.

Mișcările coloanei vertebrale sunt : flexia, extensia, inclinările laterale, rotația și circumducția, miscări ce sunt executate de un mare numar de mușchi situați atât pe coloana vertebrală, cât și pe bazin și pe cap.

Mușchii extensori ai coloanei sunt așezați pe partea dorsală a coloanei, in șanțurile vertebrale, fixați intre apofizele spinoase și cele transversale.

Folosind sistematizarea lui Braus avem patru sisteme importante de mușchi :

sistemul interspinos este format din mușchi scurți, situați in regiunea cervicală și lombară, cu inserții pe apofizele spinoase. Fac extensia coloanei cervicale și lombare, iar când se contractă numai de o parte fac și inclinarea laterală a coloanei ;

sistemul intertransvers este format tot din mușchi scurți, prezenți tot in cele două regiuni, cervicală și lombară, cu inserții intre apofizele transverse ale vertebrelor din aceste regiuni. Fac pe langă extensia coloanei și inclinarea laterală de partea contracției ;

sistemul transverso-spinos este format din mușchi fusiformi, dispuși de-a lungul intregii coloane in șanțurile vertebrale. Au o inserție pe apofizele transverse ale vertebrelor apoi merg oblic in sus și se inseră pe apofizele spinoase ale vertebrelor superioare. Acest grup de mușchi se imparte la rândul lui in : rotatori interni cu inserții pe apofiza spinoasă a urmatoarei vertebre superioare ; rotatori lungi la care inserția se face peste o vertebra ; multifizi, cu mai multe tendoane, care se inseră pe apofiza spinoasă a vertebrei superioare, dar sărind peste 2-3 vertebre.

Mușchii sistemului transverso-spinos fac in afara extensiei coloanei și rotația de partea opusă contracției.

sistemul spino-transvers il găsim in regiunea cervicală. Acești mușchi se fixează de apofizele spinoase cervicale și de primele toracale apoi merg oblic in sus, pentru a se fixă cu celalalt capăt de apofizele transverse cervicale și de osul occipital. Fac extensia capului, dar și rotația de aceeași parte cu mușchii care se contractă.

Mușchii flexori ai coloanei vertebrale, situați pe partea anterioară a trunchiului și gâtului, sunt următorii :

sterno-cleido-mastoidianul. Acest mușchi este flexor al capului pe gât și al gâtului pe torace când se contractă bilateral. Când contracția este numai de o parte, flexează capul, il inclină de aceeași parte și-l rotează de parte opusă ;

lungul gâtului, fixat intre atlas și vertebra a 3-a toracală, flexează coloana cervicală ;

dreptul abdominal este un mușchi lat, situat simetric de o parte și de alta a liniei albe. Are o inserție pe cartilajul costal al vertebrelor 5, 6, 7 și pe apendicele xifoid, iar cealaltă inserție, jos pe pubis și simfiza pubiană. Este un mușchi fragmentat in 3-4 părți cu tendoane intre ele, ceea ce ii dau o mare forță de contracție, având fibre scurte. Face flexia trunchiului, trăgând de coaste, când ia punct fix pe bazin și retroversia bazinului când ia punct fix pe coaste, dar numai in pozițiile culcat pe spate sau lateral. Are și un rol in presa abdominală ;

oblicul mare(extern) al abdomenului are inserțiiile pe ultimele 7-8 coaste și pe coxal Este flexor al trunchiului, dar când se contracță numai de o parte, pe lângă flexie mai face și rotația trunchiului de parte opusă. Când ia punct fix pe coxal, cu trunchiul fixat pe verticală, coboară coastele ajutând la expirație ;

oblicul mic(intern) al abdomenului are fibrele orientate invers decât oblicul extern și este situat mai profund sub acesta. Originea să este creasta iliacă și ligamentul inghinal, apoi fibrele merg spre torace unde se inseră pe fața interna a ultimelor coaste și pe linia albă, prin intermediul unei aponevroze. Când ia punct fix pe bazin coboară coastele și flexează trunchiul, iar când se contractă numai de o parte (cu trunchiul atârnat), rotează trunchiul de partea contracției și bazinul de parte opusă (invers ca oblicul extern) Când ia punct fix pe torace ridică bazinul. Ajută și la presa abdominală ;

transversul este situat cel mai profund față de ceilalți mușchi abdominali Acțiunea principală este de presă a abdomenului, determinând creșterea presiunii intraabdominale, ceea ce ajută la expirația forțată (tuse, strănut), la defecați și micțiune ;

psoasul-iliac este format din doi mușchi, psoasul și iliacul. Primul se inseră pe discurile intervertebrale, pornind de la al 12-lea disc toracal până la ultimul lombar. Mușchiul iliac se inseră pe creasta iliacă și cele două spine iliace anterioare. Inserția inferioară a ambilor mușchi este pe trocanterul mic al femurului. Psoasul-iliac este flexor al coapsei pe bazin și rotator extern al coapsei, când ia punct fix pe coloană și bazin și, invers, face flexia coloanei și a bazinului, când ia punct fix pe femur ;

scalenii anterior, mijlociu, posterior au inserții pe apofizele transverse ale vertebrelor 2-7 cervicale și pe primele două coaste. Când au punct fix pe coloana cervicală sunt mușchi inspiratori și invers, fac flexia coloanei cervicale când punctul fix este pe coaste. Când se contractă numai de o parte inclină lateral coloana cervicală și o rotează pe partea opusă.

Mușchii flexori laterali ai coloanei.La cei prezentați, ca fiind și flexori ai coloanei mai sunt :

marele drept posterior al capului. Acest mușchi, pe lângă extensie și rotație, face și inclinarea laterală a capului de partea contracției ;

oblicul superior al capului este extensor și flexor lateral al capului ;

supracostalii, cu inserții pe apofizele transverse și pe coaste, fac extensia coloanei dorsale, când se contractă bilateral și ajută inspirația și inclină lateral coloana, când se contractă de o parte ;

ridicâtorul scapulei il găsim inserat intre apofizele transverse ale vertebrelor coloanei cervicale 1-4, 5 și pe marginea spinei omoplatului. Când ia punct fix pe scapulă face extensia coloanei cervicale sau inclinarea laterala a gâtului și capului. Când ia punct fix pe coloana cervicală ridică și basculează scapula ;

ilio-costalul merge de la sacru până la vertebra a 3-a cervicală, fixându-se de apofizele transverse. Face extensia coloanei și flexia laterală, când se contractă pe o parte .

Mușchii rotatori ai coloanei vertebrale au fost prezentați odata cu descriere mușchilor care fac celelalte mișcări.

Curburile coloanei vertebrale

Coloana vertebrală prezintă in plan sagital patru curburi alternative, fiecare cu maximum de curbură, astfel :

curbura cervicală, cu convexitate ventrală, are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 6-7 cervicale ;

curbura dorsală, cu convexitate dorsală, are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 5-6 toracale ;

curbura lombară, cu convexitate ventrală, are maximum de curbură la nivelul vertebrelor 3-4 lombare ;

curbura pelviană, cu convexitatea dorsală, are maximum de curbură la nivelul 3-4 sacrate.

Toate aceste curburi normale, in afara rolului de susținere, dau o elasticitate coloanei in cazul șocurilor, amortizandu-le.

Pravaz explica rolul curburilor in a păstra centru de gravitație in interiorul poligonului de sprijin.

Delmas a sistematizat diferitele curburi in urmatorul fel :

curburi accentuate, in cazul unui sacru foarte mobil, având maximum de curbură in regiunea lombară la L2 sau L3, in regiunea dorsală la D5 sau D6 și in regiunea cervicală la C5 sau C6 ;

curburi sterse, in cazul unui sacru putin mobil, având maximum de curbură in regiunea lombară la L4, in regiunea dorsală la D10 și in regiunea cervicală la C6 sau C7 ;

curburii medii, intermediare celor descrise anterior, având maximum de curbură in regiunea lombară la L3, sau L4, in regiunea dorsală la D7, și in regiunea cervicală la C6 sau C7.

Tot Delmas a arăta ca există modificări ale curburilor vertebrale in urmatoarele cazuri : folosirea incălțămintei cu toc inalt, poziția obisnuită individului, la rasa negroidă curburile sunt mai puțin accentuate, femeile au curburile mai pronunțate datorită inclinării mai mari a bazinului.

Curburile normale ale coloanei vertebrale sunt rezultatul turtirii ușoare a discului posterior in regiunea cervicală și lombară și a turtirii ușoare a corpului vertebral anterior in regiunea dorsală(Lappiere). Acest lucru explică dificultatea cu care se corectează cifoza dorsală.

2.1.2 Biomecanica

Mișcarea locomotorie este rezultatul interacțiunii dintre forțele interne, ale organismului și forțele externe, ale mediului de deplasare.

Forțele interne intervin in realizarea mișcării corpului omenesc, ele fiind reprezentate de : impulsul nervos, contracția musculară, pârghiile osoase și mobilitatea articulară

Forțele externe trebuie să fie invinse de forțele interne, din care fac parte : forța gravitațională, greutatea corpului sau a segmentelor in mișcare, presiune atmosferică, rezistența mediului, inerția, forțele de accelerare, forța de reacție a suprafețelor de sprijin, forțele de frecare și alte forme de rezistență, exterioare.

Biomecanica articulară

Coloana vertebrală, in ansamblu, poate execută 5 tipuri de mișcări : flexie/ extensie, inclinare laterală dreapta-stanga/ circumducție/ rotație.

Flexia-in mișcarea de flexie, coloana vertebrală se inclină inainte, in plan medio-sagital. In timul acestei mișcări, partea anterioară a discului intervertebral se subțiază, se aplatizează, in timul ce partea posterioară crește in inalțime.

Din punct de vedere al ligamentelor, toate ligamentele vertebrale sunt puse in tensiune, cu excepția ligamentului vertebral comun anterior, care se relaxează.

In timpul flexiei, coloana vertebrală se comportă ca o parghie de gradul III, in care punctul de sprijin se afla la nivelul articulației sacro-vertebrale, rezistența corespunde extremității superioare a coloanei și forța este reprezentată de mușchii abdomenului și de mușchiul psoas.

Extensia-in mișcarea de extensie, coloana vertebrală se inclină inapoi, in plan medio-sagital.

In comparație cu mișcarea de flexie, extensia este mult mai redusă ca amplitudine.

In timpul extensiei, partea posterioară a discului intervertebral se subțiază, in timp ce partea anterioară a acestuia crește in inalțime. Ligamentul vertebral comun anterior este pus in tensiune și toate celelalte ligamente vertebrale se relaxează.

Ca și in mișcarea de flexie, in mișcarea de extensie, coloana vertebrală se comportă ca o pârghie de grad III, punctul de sprijin și rezistența rămânând aceleași și forța fiind reprezentată de mușchii spinali.

Inclinarea vertebrală-mișcarea de inclinare laterală a coloanei vertebrale se realizează in plan frontal.

Ea poate fi dreaptă sau stangă. In această mișcare, discul intervertebral se turtește de partea spre care se face inclinarea și iși marește inalțimea de partea opusă.

Mișcarea de inclinare laterală este limitată de ligamentele intertransverse de partea opusă inclinării și de contactul dintre apofizele transverse de acceași parte cu inclinarea.

In această mișcare, coloana vertebrală se comportă tot ca o pârghi de gradul III, cu puncul de sprijin și rezistența aceeași ca in flexie și extensie, singura deosebire fiind forța, care este reprezentată in acest caz, de mușchii spinali de aceeași parte cu inclinarea laterală.

Rotația-poate fi executată fie la dreapta, fie la stanga. Se realizează in urma unei torsiuni a discurilor intervertebrale, la nivelul unei singure articulații intervertebrale.

Mișcarea de rotatie este foarte limitată, aproape imperceptibilă. Efectuată la nivelul intregii coloane, amplitudinea ei devine apreciabilă, realizându-se printr-o sumare a mișcărilor de rotație, ce se fac la nivelul fiecarei articulații intervertebrale.

Axul in jurul căruia se efectuează acest tip de mișcare este axul longitudinal al coloanei vertebrale.

Circumducția-rezultă din succesiunea mișcărilor de : flexie/ extensie/ inclinare laterală dreapta/ inclinare laterală stanga.

In timpul acestei mișări, coloana vertebrală descrie un con cu baza orientată superior (cranial) și vârful orientat inferior (caudal), acesta corespunzând articulației lombo-sacrate.Cele trei regiuni mobile ale coloanei vertebrale : regiunea cervicală, toracală și lombară, nu participă in mod egal la diferitele mișcări ale acesteia.

Cea mai mobilă regiune este regiunea cervicală, urmează regiunea lombară și apoi regiunea toracală.

De asemenea mobilitatea coloanei vertebrale variază și cu vârsta. Ea este foarte mare la copii și se micșorează la trecerea anilor, ajungând la bătranțe, să fie mult mai mică.

Pierderea mobilității coloanei vertebrale la bătrâni este datorată proceselor degenerative ce au loc la nivelul discurilor intervertebrale, a suprafețelor articulare a corpilor vertebrali, precum și la nivelul ligamentelor intervertebrale.

2.2 Deficiențe fizice ale coloanei vertebrale in plan sagital

Descoperirea deviației coloanei poate avea unele caracteristici :

– descoperirea deficienței poate fi intamplătoare, cu ocazia unui consult pentru o altă afecțiune(o cifoză sau scolioza descoperită in timpul unei asculații pulmonare) ;

– descoperirea deficienței, ca schela a unei alte afecțiuni sau traumatism ;

2.2.1 Cifoza

Cifoza este o deviație a coloanei vertebrale in plan sagital cu convexitatea curburii indreptată spre posterior.

Cifoza dorsală se compensează superior prin inclinarea gâtului și capului inainte, iar inferior prin accentuarea curburii lombare.

Omoplații sunt depărtați de torace prin intinderea mușchiului trapez și a romboizilor și scurtarea marelui pectoral. Toracele este infundat și umerii duși inante.

Cifozele au cauze multiple, unele predispozante ca : insuficiența musculară, cum este cazul la adolescenții care au crescut repede in inalțime, fără a avea un tonus muscular și ligamentar suficient ; jena fetițelor ajunse la pubertate, care-și ascund sânii, ducând umerii inainte, cifozând spatele; poziția greșită in bancă sau la locul de muncă, precum și miopia. La adult, spondilita anchilozată este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor cervico-dorsale progresive și ireductibile.

Persoanele in vârsta cu osteoporoză sau osteomalacie(tulburări in aportul calciului) și tasarea anterioară a discurilor intervertebrale prin hipotonia paravertebralilor, prezintă, de asemenea, la nivelul coloanei coloanei dorsale, o cifoză mai mult sau mai puțin accentuată, localizată de obicei cervico-dorsal la bărbați și dorso-lombar la femei.

Poate fi numai atitudine cifotică, când curbura se redresează in poziția culcat cu fața-n jos sau se hipercorectează la contracția voluntară a musculaturii spatelui, iar când nu se poate corecta, avem de a face cu cifoză fixă sau rigidă.

Cifozele se pot clasifica in funcție de urmatoarele criterii :

După localizare cifozele pot fi :

– tipice-situație in care deficiența apare ca o exagerare a curburii normale a coloanei vertebrale dorsale ;

– atipice-situație in care, curbura cifotică este localizată in regiunea lombară, cervicală, n zonele de trecere cervico-dorsale sau dorso-lombare sau când curbura cifotică cuprinde intreaga coloană vertebrală ;

După numarul vertebrelor  implicate, cifozele pot fi :

– scurte(angulare)-când deficiența se intinde la 2-3 vertebre ;

Tipicele sunt cifozele posttraumatice sau cele potice :

– mijlocii-când deficiența cuprinde o regiune (dorsală) prezentând o formă rotunjită ;

– lungi-când deficiența cuprinde intreaga coloană vertebrală, prezentând o formă ovală ;

După momentul apariției, cifozele pot fi :

– primare-când deficiența apare ca primă afectiune ;

– secundare-când deficiența apare ca urmare a altei deficiențe sau afecțiuni ;

După mărimea unghiului Cabb, cifozele pot fi :

– ușoare-când unghiul Cabb are o valoare sub 30º ;

– medii-când unghiul Cabb variază intre 30º și 60 º ;

– grave-când unghiul Cabb variază intre 60º și 90º ;

După cauze și modificările anatomo-funcționale, cifozele pot fi :

– funcționale-când nu apar modificări anatomice de structură ale elementelor coloanei vertebrale ;

– patologice-când apar modificări patologice de structură la nivelul coloanei vertebrale ;

Cifoza joasă-ỉn cazul cifozei joase, inversarea curburii fiziologice lombare este gravă in sine din cauza dezechilibrelor mecanice care o insoțesc.

Frecvența cifozei joase este mai mare la femei decât la barbați. Eiologia variată prezintă inclinare spre cauze ereditare și malformații congenitale. Cifoza joasă este adesea corelată la tipul limfatic sau astenic.

Poziția șezând poate fi un factor favorizant in producerea sau dezvoltarea unui proces de cifozare a coloanei vertebrale lombare, cu condiția existenței unui dezechilibru patologic neuro-muscular.

La examenul clinic, cifoza joasă este studiată static, din diferite poziții, și dinamic prin mișcări ale trunchiului. Aprecierea clinică a unei devieri in sensul cifozării lombare se face observând aspectul coloanei vertebrale in ortostatism.

Pozițiile derivate din stând (inclinarea trunchiului, aplecarea sau indoirea lui, extensia), poziția șezând (din gimnastica sau șezând pe scaun la diferite niveluri) pot contribui la confirmarea sau ifirmarea diagnosticului de cifoză joasă stabilit la examenul in poziție stând.

Acordarea unei valori exagerate poziției șezând in producerea unei cifoze joase nu este motivată. Se știe că in șezând relaxat pe scaun, in mod normal, regiunea lombară se incurbează cu convexitatea orientată posterior.

Cifoza joasă presupune o inversare cu caracter permanent a curburii vertebrale lombare și o turtire a corpilor vertebrali in porțiunea lor anterioară.

Cifoza joasă nu trebuie privită numai ca un produs al hipotoniei și distensiei funcționale a spinlilor lombari, ca urmare a poziției șezând. Cifoza lombară rezultă, de fapt, dintr-un complex de modificări mecanice și fiziologice ale aparatului locomotor.

Cifozele funcționale-sunt deficiențe ale coloanei care, radiografic, nu prezintă modificări structurale la nivelul vertebrelor și articulațiilor intervertebrale. Cel mai frecvent localizate in regiunea dorsală, dar putându-se prelungi spre regiunile invecinate și care netratate corespunzator pot evolua către cifoze patologice.

Cifoza funcțională este parte componentă a atitudinii globale cifotice. Pe lângă exagerarea curburii cifotice din regiunea dorsală atitudinea cifotică mai cuprinde și alte deficiențe :

cap și gât inclinat anterior ;

umerii proiectați anterior ;

trunchi flectat, deoarece uneori curbura cifotică din regiunea dorsală se poate prelungi uneori până in regiunea lombară ;

bazin cu tendință la orizontală ;

genunchi in ușoară flexie ;

Cifoza funcțională poate apare datorită menținerii unei poziții deficiente timp indelungat, fie in perioada de odihnă (decubit dorsal pe un pat moale și cu perna sub cap) fie in timupl activității profesionale (ceasornicari, croitori, informaticieni ) de asemenea, cifoza funcținală poate apare compensator, secundar unei curburi lordotice primare.

Cifozele habituale-numite și de obisnuință sau de deprindere sunt consecința adaptării și menținerii indelungate a pozițiilor cifozante, in activitățile cotidiene.

Cifozele de creștere-se produc in urma disproporției intre creșterea exagerată in inălțime și dezvoltarea insuficientă a forței mușchilor de susținere.

Cifozele profesionale-sunt consecința exercitătrii activităților profesionale, ca rezultat al menținerii unor poziții cu trunchiul inclinat anterior, spatele incurbat și umerii proiectati anterior. In această câtegorie sunt incluse urmatoarele profesii : ceasornicari, opticieni, croitori, cicliști.

Cifozele compensatorii-se instalează pentru compensarea unei lordoze primare ajunsă la un anumit stadiu de dezvoltare sau a unor defecte ale analizatorilor (cifoza miopilor).

Cifozele patologice-sunt deficiențe ale coloanei vertebrale care radiografic, prezintă modificări structurale la nivelul vertebrelor și articulațiilor intervertebrale.

Cifozele in cadrul maladiei Scheuermann-Maladia Scheuermann este cunoscută și sub denumirea de epifizita vertebrală sau cifoza adolescenților. Ea se caracterizează clinic printr-o cifoză dorsală sau lombară, care apare in perioada de crestere și care se insoțește de dureri mai mult sau mai puțin intense. Boala produce o distrofie a platourilor cartilaginoase ale vertebrelor.

Boala debuteaza la vârsta de 12-18 ani, cu o rigiditate localizată la nivelul coloanei vertebrale, nivel la care ulterior se va dezvolta cifoza caracteristică. Cifoza apare prin cuneiformizarea corpilor verticali in regiunea dorsală medie sau inferioară. Durerea este un alt semn care apare spre sfarșitul evoluției sau in stadiul de sechelă.

Cifoze congenitive-sunt deformațe ale coloanei vertebrale datorate unor malformații de la nivelul elementelor coloanei vertebrale sau de la nivelul coastelor :

la nivelul corpurilor vertebrali pot apare atrofii, turtiri sau lipsa unuia sau mai multor corpuri vertebrale ;

la nivelul articulațiilor intervertebrale pot apare sudări ale vertebrelor sau discuri intervertebrale ingustate ;

la nivelul coastelor pot apare coaste supranumerar, coaste lațite sau sinostaze costale.

Cifozele traumatice-sunt consecința unui traumatism, uneori minor, la nivelul coloanei vertebrale in urma caruia se produc fracturi sau deplasări ale corpilor vertebrali.

După un interval liber, de minimum 4-5 luni de la accidentul traumatic apare un proces de rarefiere osoasă manifestat inițial prin dureri vertebrale localizate, urmate de turtirea vertebrelor și instalarea unei cifoze scurte insoțită de cele mai multe ori de tulburari motorii și senzitive.

Diagnosticul de certitudine se stabilește prin examen radiologic.

Cifozele neuro-musculare-deficiența apare datorită paraliziei mușchilor paravertebrali. Deficienț apare din poliomielită, datorită distrugerii neuronilor motori din coarnele anterioare ale maduvei din regiunea dorsală. Deviația coloanei are o evoluție rapidă, ducând la deformații grave, putând apare și o cifoscolioză.

Cifoze posttraumatice-deficiența apare in urma unui accident, care chiar foarte mic se insoțește de tulburări circulatorii, care duc la o rarefiere a structurii corpului vertebral, și, in final la turtirea vertebrei.

Evoluția deformației cuprinde trei etape :

etapa I-reprezentată de accident-urmat de fenomene dureroase, cu sau fară contractări musculare și compresie medulară;

etapa a II –a-cu o durată de la 6 săptămâni până la 4 luni in care dispare durerea și pacientul iși poate relua activitatea;

etapa a III-a-când reapar durerile din zona traumatizată și obiectiv se evidențiază deformația vertebrală, insoțită de tulburări nervoase și senzitive.

Cifoze postinfecțioase-cea mai frecventă infecție care poate afecta corpul vertebral este tuberculoza corpilor vertebrali sau Morbul lui Pott. Localizarea predilectă se face in regiunea toracală mijlocie, toracolombară sau lombară. Infecția, produce distrugerea vertebrelor datorită localizării bacilului Koch in spongioasa corpului vertebral. Datorită contracției mușchilor paraventrali și a greutații corpului, cele 2-3 vertebre afectate se turtesc și se prăbușesc anterior, formându-se cifoza potică. Deoarece, deficiența cuprinde 1-3 vertebre, cifoza este scurtă, angulară, fixă. In mod frecvent, deviatia coloanei vertebrale se insoțește de pareze și paralizii la nivelul musculaturii toracelui. Semnul precoce al deficiețtei il constituie durerea, urmat de imobilitatea coloanei vertebrale și deformarea regiunii afectate.

Cifoze postinflamatorii-tipic pentru această categorie de cifoză este cifoza reumatică Aceasta apare in cadrul spondilitei anchilopoetice, boală autoimună caratcterizată prin anchiloza articulațiilor. Boala evoluează lent, cu pusee de acutizare, care accentuează deficitul articular. Boala debutează la adultii tineri, cu dureri in regiunile sacroiliace. In timp, prin fixarea articulațiilor intervertebrale, coloana isi pierde mobilitatea și se deformează in sens cifotic. Deficiența se localizează cel mai frecvent in regiunea dorsală. Boala are o evolutie lungă, ireversibilă.

Cifozele tumorale-sunt consecința unor tumori vertebrale primitive sau secundare (metastaze) care produc liza osoasă cu prăbușirea anterioară a corpilor vertebrali, urmată de instalarea unei cifoze unghiulare.

Cifozele endocrine-sunt secundare procesului de osteoporoză care apare in sindromul Cushing, postmenopauză sau in hipertiroidie. Medicul este cel care stabilește etiologia cifozei precum și tratamentul.

Cifozele carențiale-au multiple cause: rahitism, osteomalacie, osteoporoza dureroasă a digestivilor.

Rahitismul este o afectiune metabolică, in care apar multiple deformații ale capului, torace, membre superioare și membre inferioare.Cea mai răspândită este cifoza rahitică și are urmatoarele caracteristici:

se localizează de regulă in regiunea lombară, deci este atipică;

tegumentul devine aspru, gros și se pigmentează la nivelul apofizelor spinoase;

este nedureroasă;

coloana vertebrală isi păstrează mobilitatea: cifoza se accentuează in poziția șezând, se reduce și uneori dispare in poziția stând;

coexistă cu alte semne de rahitism: torace infundat, mătanii costale, genu varum.

Cifozele paralitice-sunt cele mai periculaose datorită evoluției rapide și posibilității generării unor deformații grave. Cauza cea mai frecventă este poliomielita, care determină distrugerea neuronilor motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării urmată de paralizii musculare.

Caracteristică: deviația vertebrală rămâne mult timp mobilă, dar se accentuează treptat sub acțiunea gravitației și a musculaturii regiunii anterioare a toracelui (antagonista) neafectatț. De multe ori, se complicț și cu o scoliozț realizând cifoscolioza.

Cifozele neuropsihice-apar la copii nervoși și debutează brusc cu durere violentă la nivelul spatelui insoțită de contracțură musculară paravertebrală.

Caracteristică: incurbarea cifotică dispare in decubit și in timpul somnului (prin relaxare musculară) și reapare in poziția stând.

Cifoze senile-deficiența apare la persoanele vârstnice, mai frecvent la bărbați. Localizarea la bărbați este in regiunea dorsală, iar la femei in regiunea lombară. Deviația coloanei apare datorită scțderii tonusului musculaturii spatelui și datorită unor microfacturi care apar la nivelul vertebrelor, pe fondul proceselor degenerative.

Cifoză posttetanică-apare după o anumită perioadă de evoluție a bolii, datorită microfrăcturilor de la nivelul vertebrelor. Aceste microtraumatisme pot apare ca o consecință a contracțiilor foarte violente a musculaturii paravertebrale, contracții specifice tetanosului.

Cifoze medicamentoase-pot apare după tratamente indelungate cu produse cortizonice, care duc la apariția osteoporozei. Microfracturile vertebrale produse după traumatisme minore pot duce la deformări ale coloanei vertebrale.

2.2.2 Lordoza

Lordoza este o deviație a coloanei vertebrale, in plan sagital cu convexitatea anterioară, prin accentuarea curburilor fiziologice. Gâtul și capul rămân pe verticală sau se inclină inainte, pentru a compensa curbura lordotică cervicală. In regiunea lombară bazinul prezintă o anteversie accentuată tinzând să se culce pe orizonatalâ. Abdomenul proeminâ, iar membrele inferioare sunt intinse din genunchi sau cu genunchii in hiperextensie (genu recurvatum). Cu timpul, hiperlordoza va avea repercursiuni asupra apofizelor spinoase la care se vor produce leziuni de uzură (sindromul Baastrup)

Lordoza o intâlnim mai des la gimnaste, inotatoare, gravide, personae grase, la balerine (din cauza mersului pe vârfuri) ; la persoanele care poartă incălțăminte cu tocuri inalte se produce un dezechilibru ce se compensează prin inclinarea trunchiului inainte cu incurbare lombară.

Anumite afectiuni se insotesc de lordoză: luxația congenitală de șold bilaterală, spondilolistezisul și miopatiile prin lezarea mușchilor fesieri.

Devine patologică, când curbura lordotică fiziologică este depașită ca amplitudine, sau când sunt localizate in regiunea dorsală..

După Mezieres, lordoza este la originea tuturor devierilor coloanei vertebrale, deorece omul prin ridicarea sa la verticală, de la poziția de patruped și prin mișcările membrelor, pornind de la o amplitudine medie, nu face altceva decât să accentueze lordozele fiziologice.Prin ridicarea la verticală corpul trebuie să-și găsească un echilibru care nu se realizează atat prin contracția mușchilor posteriori, care ar fi antagonistii greutații că trage corpul inainte, ci prin deplasarea maselor-abdomenul inainte (lordoză lombară), spatele inapoi (cifoză dorsală) , capul inante (lordoză cervicală), pentru a-și crea un mare poligon de susținere in care să cadă centrul de gravitație. In felul acesta, greutatea n-ar avea o acțiune asupra poziției verticale (care nu este niciodata verticală), căci pentru menținerea ei nu este nevoie de efort muscular, insă pentru o mai mare stabilitate a corpului in această poziție este nevoie de compensări lordotice.

Pe de altă parte, mișcările de proiecție anterioară a brațelor și de extensie a coapselor peste o anumită limită, nu se pot face decât cu compensare lordotică

Tot Mezieres a constatat că lordoza este insoțită și de rotare internă a membrelor inferioare și superioare.

Clasificarea lordozelor se face după urămtoarele criterii:

După momentul apariiei, lordozele pot fi:

primare-când deviatia coloanei apare ca prim semn;

secundare-când deviația coloanei apare după o alta afecțiune care poate induce deficiența coloanei;

După prognosticul evolutiv, lordozele se clasifică in funcție de gradul curburii:

gradul I (usoare)-intre 20º-40º;

gradul II (medii)-intre 40º-60º;

gradul III (grave)-peste 60º;

După prezența durerii-lordozele pot fi:

dureroase-in cazul atitudinilor lordotice sau a lordozelor posttraumatice;

nedureroase-in cazul lordozelor congenitale;

După topografie, lordozele pot fi:

tipice-când deviația lordotică apare ca o accentuare a lordozei fiziologice din regiunea lombară;

atipice-când deviația lordoticăă apare in alte regiuni ale coloanei vertebrale: cervico-dorsală, dorsală sau dorso-lombară.

După lungimea segmentului de coloană afectat și numărul vertebrelor implicate in deficiență, lordozele pot fi:

scurte-când deficiența coloanei se limitează la 3-4 vertebre;

lungi-când deficiența cuprinde toată coloana vertebrală.

După mecanismul de producere și afectare structurală, lordozele pot fi:

funcționale-când deviația coloanei nu prezintă modificări de structură ale elementelor coloanei vertebrale;

patologice- când deviația prezintă modificări structurale.

Cauzele aparițiilor lordozelor, pot fi impărțite in predispozante, favorizante și determinante.

Cauze predispozante:

transmitere ereditară-uneori predispoziția pentru devierea coloanei se poate transmite de la părinți la copii;

sexul-femeile au o predispoziție natural către lordoza lombară, datorită anteversiei bazinului;

– creșterea de volum a abdomenului cu scăderea tonusului musculaturii peretelui abdominal.

Cauze favorizante:

creșterea rapidă in inălțime, in special in perioada pubertății;

creșteri accentuate in greutate cu hipotonia musculaturii abdominale;

laxitate ligamentară accentuate care poate duce la o mobilitate exagerată a coloanei lombare;

igiena defectuoasă a incălțămintei, intâlnită la femeile obișnuite să poarte permanent tocuri inalte și in special la fete in perioada prepubertară și pubertară.

Cauze determinate:

traumatisme lombare;

boli congenitale;

paralizia musculaturii peretelui abdominal;

tumori abdominale;

boli metabolice-rahitismul;

femeia gravidă cu sarcina in luna 6-9.

Clasificarea ce imparte lordozele și in funcție de posibilitățile de tratament: lordozele pot fi funcționale și patologice.

Lordozele funcționale sunt deviații ușoare ale coloanei vertebrale cu evolutțe lentă. Regiunea lombară iși păstrează mobilitatea normală. Deviatia coloanei lombare (unde apare cel mai frecvent) se accentuează in poziția stând cu brațele la verticală și in poziția pe genunchi, diminuându-se in poziția șezând.

Lordoza funcțională se manifestă in cadrul atitudinii lordotice, caracterizate și prin apariția altor deficiențe in regiunile invecinate: gât in ușoară hiperextensie, umeri proiectați posterior, abdomen proeminent, bazin anteroversat, genunchi in hiperextensie.

Atitudinea lordotică apare datorită obișnuinței de a păstra timp indelungat poziția deficientă. Există profesiuni (ospătari, electricieni, zugravi) care, datorită poziției de lucru, cu trunchiul in extensie și membrele superioare in plan anterior peste orizontală, predispun la aparițția atitudinii lordotice.

Lordozele patologice sunt caracterizate de modificări structurale la nivelul coloanei vertebrale. In funcție de etiologie, lordozele se pot prezenta sub urmatoarele forme:

Lordozele habituale:

Lordoza primei copilării apare la copii intre 1 și 5ani, care mențin in ortostatism o poziție deficientă, cu lordoză lombară accentuată urmată de bombarea abdomenului; se asociază frecvent cu picioare plate și genunchi in hiperextensie (genu recurvatum) și alte semne de hiperlaxitate articulară. Aceste deficiențe statice regresează odata cu creșterea.

Lordoza vârstei prepubertare și pubertare: se instalează datorită lipsei controlului voluntar. Caracteristici: la proba functională de flexie a coloanei vertebrale curbura lordotică se corectează, dar nu hipercorectează; se poate corecta chiar la școală in bancă, in poziția asezat.

Lordozele profesionale apar la persoanele care lucrează cu trunchiul in extensie și membrele superioare in plan anterior (la nivelul sau deasupra liniei umerilor): zidari, vopsitori, ospătari, electricieni, balerine. Caracteristici: incurbarea nu are tendință de agravare, coloana păstrându-și mobilitatea.

Lordozele compensatorii se instalează secundar, in urma unei cifoze primare sau basculării anterioare a bazinului. Corectarea nu ridică probleme deosebite și se realizeaz parallel cu corectarea deficienței primare.

Lordozele patologice numite și adevarate, structurale sau deformații au urmatoarele caracteristici:

prezintă la nivelul coloanei vertebrale modificări morfologice detectabile prin examen radiologic;

nu corectează sau hipercorectează prin autoredresare, adoptarea unor poziții (așezat) sau efectuarea probei de control (flexia trunchiului), dovedind astfel ca axul vertebral este fix, rigid;

au prognostic favorabil cu condiția inlăturării cauzelor generatoare și prelungirii duratei terapiei;

Lordoze congenitale-deficiența apare in urma unor malformații congenitale la nivelul vertebrelor și articulațiilor intervertebrale.

Localizarea cea mai frecventă este in regiunea lombară sau lombosacrală. Deficiența apare datorită modificărilor vertebrale din regiunea lombosacrată. Cele mai frecvente modificări sunt reprezentate de sacralizări ale vertebrei L5 (sudarea vertebrei L5 de corpul osului sacrum) sau lombalizări ale vertebrei S1 (separarea vertebrei S1 de corpul osului sacrum).

Lordozele traumatice se produc după traumatisme la nivelul coloanei vertebrale sau articulației coxofemurale.

Lordozele secundare traumatismelor coloanei vertebrale sau chiar microtraumatismelor repetate apar prin alterarea discurilor intervertebrale și spondiloliza (topirea) pediculilor vertebrali, urmată de spondilolisteză (alunecarea anterioară) corpilor vertebrale lombare.

Frecvent este interesată vertebra L5, rar L4 și excepțional L3.. Spondilolisteza apare prin suprasolicitarea coloanei in hiperlor doze datorită ridicării unor greutăți mari (la halterofili, hamali) sau in momentul aterizării (la gimnaști, sărituri in inălțime).

Lordoz este accentuată, dureroasă, cu contratură musculara și uneori cu deficit senzitivo-motor.

Lordoze in boli metabolice-lordoza rahitică este tipică pentru această categorie de deficiente. Pe lângă celelalte deficiențe (la cap,torace, membre inferioare), rahitismul se caracterizează și de existența unei lordoze lungi, nedureroase apărute in prima copilarie. Cauza deficienței o constituie hipotonia musculară a peretelui abdominal și insuficiență ligamentară de la nivelul coloanei vertebrale.

Lordoze neuropatice-deficiența apare prin pareza mușchilor peretelui abdominal datorită unei leziuni de neuron motor periferic (poliomielita) sau prin leziune de neuron motor central (paralizie cerebrală).Datorită compromiterii atât a funcției statice cât și dinamice a coloanei lombare, pentru menținerea poziției corecte a coloanei este necesar corsetul (lombostat).

Lordoze miopatice-miopatiile sunt afeciuni musculare progresive (distrofiile musculare) sau degenerative, care apar la copii de sex masculin cu vârsta de 7-14 ani. Afecțiunea se localizează pe musculatura regiunii lombare și musculatura membrelor inferioare, manifestându-se prin atrofii, retracție și contracțură musculară.

Lordoze reumatice-in spondiloza lombară, datorită durerilor, apare contractura musculară la nivel lombar. Contractura musculaturii paravertebrale lombare, dacă este bilaterală, va produce o accentuare a curburii lordotice din regiunea lombară.

Netratată corespunzator spondiloza lombară poate lasă ca sechelă o lordoză lombară fixă, dureroasă.

Lordoză prin spondilolistezis-datorită unor microtraumatisme la nivelul colanei lombare (căderi in picioare, sărituri repetate) se pot produce alterări ale discului intervertebral intre L4-L5 sau L5-S1. Corpul vertebral al vertebrei L5 poate aluneca anterior, producându-se o lordoză scurtăă, insoțită de contratțura musculară. Prin micșșorarea posterioară a spațiului dintre vertebrele L4-L5-S1 apare o pensare a răădăcinilor nervilor spinali corespunzători cu simptomele de lombosciatică.

Lordoze in tumori abdominale-existența unor tumori abdominale poate produce prin creșterea lor in dimensiune o creștere de volum a abdomenului cu deviații consecutive a coloanei lombare. De asemenea, in cazul tumorilor maligne (in special de ovar), pot apare metastaze osoase in vertebrele lombare cu distrugerea acestora și prabușirea coloanei lombare, accentuând curbura fiziologică.

Lordoza din luxație congenitală de șold-luxația congenitală de șold este o malformație congenitalăă care afectează capsula și ligamenatele coxofemurale, determinând dislocarea capului femoral din acetabul. Dacâ subiectul nu a fost diagnosticat in timp util și a mers pentru echilibrarea trunchiului, bazinul se inclină anterior. Consecutiv, apare și o accentuare in sens lordotic a coloanei lombare.

Lordoza din deficiențele genunchilor-existența deviației de genunchi in hiperextensie (genu recurvatum), induce apariția lordozei lombare, cu scopul echilibrării corpului.

Lordoze diverse-există diverse fecțiuni care in mod secundar pot duce la apariția lordozelor lombare:

lordozele de cauza extra vertebrală-arsuri, cicatrici, toracoplastii;

lordoze după dezechilibre sacrococcigiene;

lordoza dureroasă a adolescenților.

Lordozele carențiale sunt secundare rahitismului , fiind determinate de hipitonia musculară și insuficiența aparatului ligamentar. Se insoțesc și de alte manifestări: modificări ale formei capului, ale implantării și dispoziției dinților, ale toracelui, abdomenului și memebrelor inferioare.

Caracteristici:

sunt lungi, depășesc zona lombară;

compensează deaspura cu o cifoză, realizând o cifolordoză;

sunt nedureroase.

Tratamentul este complex și necesită mai intai corectarea deficitului de vitamina D..

2.2.3 Cifo-loroza

Cifo-lordoza este o deviație cu deviație a coloanei vertebrale, caracterizată clinic prin accentuarea curburilor fiziologice din planul sagital și reducerea mobilității regiunilor dorsală și lombară in același plan. Amplitudinea mișcărilor este redusă unilateral, adică intr-un singur sens (extensia ori flexia) sau bilateral, când este vorba de reducerea mobilității atât a flexiei, cât și a extensiei. Indoirile laterale și rotirile sunt, de asemenea, reduse in regiunile dorsale și lombare.

Modificările morfostructurale vertebrale presupuse clinic sunt puse in evidență radiographic și exprimate prin ingustarea spatiilor intervertebrale spre concavitate și turtirea corpilor vertebrali in același sens.

Etiologia cifo-lordozelor este variată in funcție de vârsta de creștere (afecțuni congenitale, dereglări metabolice, tulburări de creștere, afecțiuni neurologice) și mai restransă la vârsta adultă (cauze traumatice, afecțiuni osteo-articulare degenerative).

In funcție de etiolgie, curbura poate fi primar lombară și secundar de compensare dorsală și invers. In anumite afecțiuni (cifoza Scheuermann) ambele curburi cu deformațiile respective pot să apară simultan. Intâlnim cazuri rare in care atât curbura dorsală, cât și cea lombară sunt secundare unor devieri sau deformări accentuate ale bazinului, ori secundare unor deformații ale membrelor inferioare (coxo-vara, coxo-valga, genunchi recurbați), transmite coloanei vertebrale prin intermediul bazinului.

Curburii dorsale cifotice ii corespund uneori in plan toracic anterior deformații costale și ale sternului, de tipul infundărilor ‘’in pâlnie’’, toracelui ‘’strangulat la bază’’, ‘’sternului carent’’.

Curburii lordotice lombare ii corespunde inapoi o inșeuare cu accentuarea reliefului fesier, iar in plan anterior abdomenul apare proeminent sau bombat.

Capul și gâtul au poziție caracteristică datorită fie poziției lordozate a gâtului, fie ștergerii curburii gâtului, umerii sunt aduși, iar mobilitatea in extensia brațelor este, de asemenea, resusă datorită angulației claviculare și basculării in afară și sus a omoplaților. Mișcările membrelor inferioare pe bazin sunt modificate in sensul reducerii extensiei.

Chiar daca majoritatea cifo-lordozelor sunt bine tolerate in perioada de crestere, inconvenientele lor apar după această perioadă. Multe din algiile paravertebrale sunt rezultatul solicitărilor mecanice statice și dinamice care acționează asupra unei coloane vertebrale cu curburi exagerate și amortizate deficitar din cauza reducerii mobilității. Astfel, cifo-lordoza este inclusă in etiologia unor afecțiuni osteo-articulare vertebrale și toracale ca: discopatiile, artrozele, spondiloza, hernia de disc.

2.2.4 Spate plan

Mișcările trunchiului și cele ale coloanei vertebrale se confundă, intre forma trunchiului și cea a coloanei vertebrale existând, in mod normal, anumite relații. Deci, intre curburile fiziologice in plan sagital ale coloanei vertebrale și forma toracelui există o interdependență. Coastele sunt ancorate de apofizele transverse ale vertebrelor regiunii dorsale.Dacă in această regiune curbura fiziologică dorsală a coloanei vertebrale dispare, coastele vor suferi modificări poziționale, determinând o aplatizare a cutiei toracice. La rândul lor, modificările morfologice ale coastelor, la vârsta de creștere (in cazul rahitismului), pot determina modificări poziționale ale vertebrelor datorită tracțiunilor exercitate asupra acestora prin intermediul articulațiilor costo-vertebrale.

In etiologia spatelui primează cea congenitală, prin malformații ale membrelor inferioare, bazinului sau vertebrelor. La acestea se adaugă cauze ereditare și, in ultimă instanță, toată gama etiologiei deviațțiilor coloanei vertebrale, in general.

Dacă procesul de diminuare sau dispariție a curburilor fiziologice se extinde la cele trei regiuni, cervicală, dorsală și lombară, toracele are aspect caracteristic de ‘’torace plat’’. Diametrul și elasticitatea toracică antero-posterioară sunt reduse. Datorită dispariției curburilor fiziologice in plan sagital se reduce rezistența elastică a coloanei vertebrale și implicit rezistența la solicitări mecanice in direcția longitudinală a coloanei vertebrale. Din acest motiv, in cazul spatelui plan sunt contraindicate săriturile și, in special, cele in adâncime, trepidațiile exercitate pe direcția inălțimii corpilor vertebrali, solicitarea mecanică a suprafețelor de contact ale vertebrelor și a discurilor vertebrale fiind de câteva ori mai mare la o coloana vertebrală rectilinie decât la una cu curburile fiziologice normale.

2.2.5 Inversarea curburilor fiziologice(cifoza lombară si lordoza dorsală)

Deviația curburilor coloanei vertebrale din câtegoria inversării curburilor fiziologice este intotdeauna structurală. In majoritatea cazurilor ea este produsul unei cifoze lombare. Există insă și cazuri in care curbura dorsală lordotică este primară, iar cea cifotică lombară este compensatorie.

Inversarea curburilor fiziologice este intâlnită destul de rar, de obicei ea constituind rezultatul final al evoluției unei cifoze joase.

Producerea inversării curburilor este determinată de o curbură primară foarte accentuată sau de una mai putin accentuată, dar dublată de o redoare marcată.

Persoanele cu o mobilitate mare a coloanei vertebrale (copiii și femei) pot realiza, din anumite poziții (stând, șezând, pe genunchi, culcat), inversarea voluntară a curburilor.

Din toate deviațiile structurale neevolutive ale coloanei vertebrale in plan sagital, cifoza joasă și inversarea curburilor fiziologice sunt cele care produc, mai ales la vârsta adultă, o serie de neajunsuri de ordinal algiilor vertebrale, lombalgii, sciatică.

Corpii vertebrali și discurile intervertebrale preiau lombar, in concavitate, incarcătura care in mod fiiologic ar trebui să revină și articulațiilor intervertebrale.

2.3 Evaluarea deficiențelor coloanei vertebrale in plan sagital

Deviațiile accentuate ale coloanei vertebrale sunt sesizate adeseori și de către nespecialiști. Formele de deviații mai putin evidente sunt depistate, de obicei, la examenele medicale periodice din școală sau cu ocazia examenelor medico-sportive.

Posibilitățile de corectare a deviațiilor coloanei se complică prin faptul ca majoritatea lor sunt descoperite tardiv, după instalarea unor dezechilibre ireversibile. Prin depistare precoce și prin elucidarea etiologiei deviațiilor in stadiul inițial se poate preveni apariția unor deformații și deficiențe grave ale coloanei vertebrale.

Pentru stabilirea diagnosticului este necesar un examen medical complex bazat pe examenul clinic și radiologic, de la caz la caz, cu investigații funcționale cardio-respiratorii, examen de laborator.

2.3.1 Exemenul clinic

Anamneza trebuie să fie orientată sper direcții din care pot rezulta legături cu deficiența coloanei vertebrale. Se stabilesc antecedentele heredo-colaterale și personale pentru a preciza eventualele implicații de ereditate și pentru a putea face anumite relații intre boli sau traumatisme suferite și starea prezentă.

Somatoscopia incepe de la primul contact cu subiectul și continuă pe tot parcursul examenului clinic. In afara observațiilor cu caracter general, asupra ținutei și comportamentului celui examinat, la examenul somatoscopic propriu-zis sunt inregistrate aspectele morfo-poziționale ale corpului privit din față, profil și spate in poziția stând, cu trunchiul, membrele superioare și inferioare descoperite.

La examinarea din față se fac observații in legătură cu:

proporționalitatea lungimii segmentelor-trunchiul raportat la membrele superioare și inferioare;

devieri ale corpului in plan frontal fațaăde linia mediană;

devieri ale cap-gâtului sper stânga sau dreapta;

deformații toracice-infundări simetrice sau asimetrice;

deformații ale abdomenului-abdomen destines uniform sau regional, bombat supra sau subombilic, diferite hernieri ale peretelui abdominal;

deviații ale bazinului;

poziții vicioase sau deformații ale membrelor inferioare-genunchi recurbați, genuchi var sau valg, gambe var, picioare valgi, picioare adduse sau abduse;

poziții vicioase sau deviații poziționale ale membrelor superioare-coate in flexie, coate in hiperextensie, coate valgi;

deviatii ale umerilor-umeri aduși, simetrici sau asimetrici.

La examneul din profil se inregistrează devierile in plan sagital față de linia imaginară gravitațională (tragus-planul de sprijin al picioarelor):

trunchi proiectat inainte sau inapoi;

diferite curbări ale spatelui-spate cifotic, spate rotund, spate cifo-lordotic, spate lordotic, spate cu cifoză joasă, spate cu inversare de curburi.

Tot la examenul din profil se fac observații care infirmă sau confirmă pe cele inregistrate la examneul din față:

cap-gât inclinat inainte;

torace plat, torace globules, torace infundat la bază;

abdomen proeminent sau supt;

bazin inclinat inainte sau inapoi;

relief fesis șters sau pronunțat;

genunchi recurbați sau in flexie;

member superioare cu coate in flexie;

umeri aduși.

Pentru depistarea asimetriilor este bine să fie examinate ambele profiluri ale corpului.

La e xamenul din spate se constată asimetriile față de linia mediană, se confirmă sau se infirmă asimetriile și celelete deformații observate la examenul din față:

cap-gât inclinat sper stânga sau spre dreapta;

umeri asimetrici, stângul sau dreptul coborât;

omoplați depărtați, desprinși, basculați in afară sau in sus, simetric sau asimetric;

trunchi translatat sper stânga sau dreapta;

spații brahio-toracice, simetrice sau asimetrice;

șolduri simetrice sau asimetrice, stângul sau dreptul coborât;

asimetrii ale reliefului muscular paravertebral;

genunchi valg, simetric sau asimetric;

picior plat.

Intre datele obținute la examinarea corpului din față, profil și spate există, de obicei, o concordanță. Astfel, in cazul unei devieri a liniei mediane toracice anterioare (furculița sternală, linia sternală, apendicele xifoid, linia albă) va fi observată o curbare a liniei mediane din planul toracic posterior, șantul apofizelor spinoase fiind deviat in acceai direcție cu curbarea planului anterior toracic.

Examinarea suferă inevitabil de artificializare prin faptul că subiectul este examinat in poziția drepți, așezat eventual inainte sau in spatele unor cadre antropometrice. Subiectul, mai ales cu ocazia controlului inițial, isi modifică poziția sa obișnuită, habituală, modificând astfel reprezentarea poziției naturale a corpului său.

Trebuie ținut cont insă de faptul ca poziția stând din gimnastică, utilizată ca poziție de control in examenul clinic, nu este o poziție naturală. In mod obișnuit, in ortostatism, sprijinul picioarelor este depărtat, de cele mai multe ori asimetric față de planul frontal. De asemenea, greutatea corpului este repartizată asimetric pentru cele doua picioare, datorită translației laterale a bazinului și șoldurilor, cu sau fară indoirea unui genunchi. Din acest motiv consideram necesar ca in cadrul examenului clinic, subiectul să fie examinat și in timpul unor poziții și mișcări habituale. Inainte de acest lucru este necesar, insă, să continuăm examinarea subiectului in diverse alte poziții, pentru a se putea pune in evidență și acele deviații și eventuale deformații toracale ce nu sunt observate in poziția stând. De exemplu, pentru punerea in evidență a devierilor coloanei vertebrale in plan sagital, poziția șezând cu triplă flexie a membrelor inferioare la 90º poate furniza elemente care să confirme sau să infirme observațiile făcute in ortostatism.

După investigațiile somatoscopice se incearcă ‘’corectarea’’ deviației coloanei vertebrale prin redresarea voluntară a acesteia. Pe aceasta corectare se intervine, indicând subiectului modalitatea cea mai simplă, și cu minim efort, de a realiza o poziție globală și segmentară cât mai apropiată de cea normală, in funcție de calitățile fizice de care dispune subiectul. In timpul stabilirii cauzelor care determină dificultatea redresării coloanei vertebrale sau a menținerii acestei poziții redresate, incercarea de corectare se repetă de mai multe ori.

In completarea examenului somatoscopic, prin palpare se pot constata devieri in plan frontal sau sagital ale traseului apofizelor spinoase sau anumite deformații ale acestora. Tot prin palpare se pot deosebi deformațiile costale ale spatelui, gibozitățile costale, de eventuale inegalități date de hipotrofii și hipertrofii musculare uneori asimetrice. Se pot constata, de asemenea, contracțuri simetrice sau asimetrice și inegalități ale volumului mușchilor paravertebrali.

Foarte utilă este inregistrarea fotografică a corpului, global sau in detaliu, in condiții de relaxare și redresare voluntară. Fotografiile pot servi ca reper obiectiv atunci când sunt comparate cu inregistrările făcute la examene periodice.

Antropometria .Examenul somatoscopic este limitat la investigații pur subiective.

Din această cauză valoarea datelor obținute la acest examen este strict legată de experiența și priceperea examinatorului.

Pentru obținerea unor date ceva mai precise in cadrul examneului clinic, se recurge la măsuratorile antropometrice. Observațiile de la examenul somatoscopic referitoare la asimetriile morfologice, disproporțiile somatice și tulburările funcționale se concretizează prin diferite măsuratori. Se efectuează o serie de măsuratori șablon (inălțime, greutate, perimetru toracic, perimetru abdominal) care fixează anumiți parametri somatici existenți la un moment dat. Intre acești parametri s-au stabilit, in funcție de vârsta și de sex, anumite rapoarte și s-au fixat limitele intre care variațiile acestora se incadrează in normal.

Presupunând că la examneul somatoscopic s-au descoperit vicii poziționale și funcționale ale coloanei vertebrale, măsuratorile vor fi in așa fel orientate incât să contribuie la precizarea acestor deficiențe.

2.3.2 Examenul cinetic

Permite realizarea diagnosticului difernțial intre deviații și deformații prin aprecierea:

adaptării coloanei vertebrale la pozițiile așezat și decubit;

mobilizării coloanei vertebrale in plan sagital;

Adaptarea coloanei vertebrale in pozițiile așezat și decubit

Pentru aprecierea adaptării coloanei vertebrale in poziția așezat subiectul se așează pe un scaun care să-i permită realizarea unei flexii de 90º a coapselor pe bazin.

In cazul lordozelor, prin această probă se face diagnosticul difernețial dintre lordoza funcțională și cea patologică: in lordoza funcțională incurbarea se reduce sau dispare, in timp ce in lordoza patologică persistă.

In cifoza dorsală, tipică, indiferent de forma structurală sau funcțională, incurbarea se accentuează cu atât mai mult cu cât scaunul pe care este așezat subiectul este mai jos și nu permite realizarea unghiului de 90º intre coapse și bazin.

Uneori, in poziția așezat incurbarea cifotică este lungă, cuprinde și coloana lombară realizând o cifoză atipică, totală. In ortostatism insă, cifoza lombară dispare, coloana reluându-și aspectul ei cifotic tipic.

O cifoză atipică de tip lombar se accentuează sau se evidențiază in poziția așezat, indiferent de forma ei.

Mobilizarea coloanei vertebrale in plan sagital

Mobilizarea coloanei vertebrale in plan sagital se efectuează din poziția stând și constă din efectuarea unor mișcări test, de flexie-extensie.

Aprecierile se fac in ansamblu și pe segmente.

Flexia de ansamblu se consideră insuficientă când degetele mâinilor nu le ating pe cele ale picioarelor, situație in care se măsoară distanța degete-sol și supranormală, semn de hiperlaxitate, când pacientul plasează palmele pe sol fără dificultate.

In cifoze, proba funcțională constă in executarea mișcării de extensie a trunchiului. Pe baza ei se realizează diagnosticul diferențial intre cifoza funcțională, nestructurală, situație in care curbura corectează sau hipercorectează (se inversează) și o cifoză patologică, structurală in care curbarea rămâne fixă sau se corectează nesemnificativ.

In lordoze răspunsul va fi același ca și in cazul cifozelor nestructurate și structurate, numai ca probă funcțională va consta din executarea mișcării de flexie a trunchiului.

2.3.3 Examenul radiologic

Are un dublu scop. In primul rând, prin punerea in evidență a unor modificări structurale el inlesnește stabilirea etiologiei deficiențelor coloanei vertebrale, dând astfel posibilitatea precizării diagnosticului. In al doilea rând reprezintă unul din puținele criterii obiective de urmărire și control ale evoluției unei deviații de coloană.

Semnele care pot fi puse in evidență prin examen radiologic sunt deformații din categoria malformații congenitale: spina bifidă, vertebre supranumerare, sacralizări, lombalizări, deformații in urma rahitismului, deformații ale corpilor vertebrali, prin turtiri unilaterale, modificări artrozice ale articulațiilor intervertebrale, modificări ale discurilor intervertebrale prin turtiri.

Tot cu ajutorul radiografiei se pot constata modificări ale structurii corpilor vertebrali, privind densitatea (depistând eventualele osteoporoze) și organizarea traseelor pe anumite linii de forță in deviațiile foarte accentuate ale coloanei vertebrale.

Radiografia furnizează date necesare pentru stabilirea zonei afectate primar, in cadrul unei devieri a coloanei vertebrale, de aceea ea este obligatorie. Desemnarea curburii primare in urma examenului clinic, fără confimare radiologică, poate da naștere la erori. Unii autori minimalizează valoarea radiografiei pentru scopul menționt, considerând ca primară intotdeauna acea curbură care produce rotarea vertebrală cea mai accentuată, in poziție de flexie a trunchiului. Forma și masivitatea corpilor vertebrali, ca și modul de articulare a lor, nu sunt uniforme pe tot traseul coloanei vertebrale. Vertebrele unei zone cu curbură primară se pot angaja intr-o rotare mai redusă decât rotarea desfășurată de vertebrele curburii de compensație, când aceasta din urma este localizată intr-un segment vertebral mobil. Unei sacralizări lombare asimetrice cu turtire a vertebrei L5 ii corespunde o rotație vertebrală lombară redusă și una masivă a zonei curburii de compensație, situate dorsal..

Diferițe tehnici de radiografiere a coloanei vertebrale au evoluat odata cu perfecționarea aparatelor roentgen.

Foarte utile sunt datele ce se obțin prin radiografii efectuate in ortostatism fără autocontrol, in relexare, comparative cu cele din ortostatism cu autocontrol, adică cu redresare active. Ele reprezintă imaginea reală a posibilităților organice ale staticii pasive și ale capacității de redresare active in condițiile inevitabile ale gravitației..

Examenul radiologic pune in evidență date referitor la morfologia pozițională a curburilor, vizibile și la examneul clinic. Foarte importante insă sunt datele privind modificările de formă și structură, singurele in măsură să explice etiologia și evoluția devierilor coloanei vertebrale. Numai după examenul radiologic, anumite deviații pot fi incadrate in categoria deviațiilor nestructurale sau a celor structurale.

Cunoașterea etiologiei și a stării morfo-structurale și funcționale a coloanei vertebrale afectate este esențială in abordarea corectă a tratamentului. Nu in toate deviațiile coloanei vertebrale dublate de o reducere a mobilității acestora este automat indicată mobilizarea articulară. Anumite afecțiuni inflamatorii ale coloanei vertebrale sau deviații evolutive, necesită imobilizarea realizată prin mijloace ortopedice, iar exercițiile fizice aplicate in aceste sitații urmăresc stabilitatea coloanei vertebrale și nu mărimea mobilității acesteia.

Complicații

Insuficiența respiratorie-constatată in toate deviațiile coloanei vertebrale, chiar dacă nu sunt insoțite de deformații toracice.

Incurbarea exagerată a coloanei vertebrale se răsfrânge asupra mecanismului convergenței coastelor și in consecință scade amplitudinea lor in mișcare. Ca urmare, bronșitele și tuberculoza pulmonară găsesc un teren favorabil.

cardiopatie ischemică-secundară compresiei, deviației cordului și suprasolicitării miocardului;

complicații dureroase-secundare comprimării rădăcinilor nervoase (nevrite radiculare) sau contracturii musculare;

complexe psihice de inferioritate sau chiar tulburări psihice severe, generate prin conștientizarea atitudinii deficiente.

2.4 Tratamentul complex al deformațiilor coloanei vertebrale in plan sagital

2.4.1 Tratamantul cifozei

Tratament pentru cifoza lungă (totală)-prin gimnastică urmărește tonificarea in condiții de scurtare a grupelor musculare ale spatelui, tonificarea in condiții de lungire a grupelor musculare anterioare ale toracelui și abdomenului, corectarea atitudinii de flexie a toracelui, a umerilor aduși și formarea reflexului de atitudine corectă a corpului in atitudinile statice și dinamice.

Pentru corectarea cifozei totale sunt exercițiile:

1.Exerciții statice sub formă de poziții corective, hipercorective, inițiale și menținute, care angreneaza in lucru static toate grupele musculare ale trunchiului. In cadrul pozițiilor folosite pentru corectarea cifozei totale un rol important il au pozițiile brațelor și picioarelor, deoarece acestea amplifică redresarea coloanei vertebrale la extremități. Se utilizează poziții derivate din stând, pe genunchi, culcat și atârnat.

2.Exerciții dinamice care constau din mișcări corective ale trunchiului, bazinului și membrelor, efectuate in sensul redresării, sub formă activă liberă sau cu rezistentă, astfel:

exerciții pentru trunchi sub forma mișcărilor de extensie totală, indoiri laterale, răsuciri spre stânga și spre dreapta , rotări efectuate inapoi și mișcări de intindere a coloanei vertebrale;

exerciții pentru cap și gât sub forma mișcărilor de extensie, răsuciri spre dreapta și spre stânga și rotări numai inapoi;

exerciții specifice de respirație sau legate de mișcările corective ale trunchiului și membrelor din poziții inițiale favorabile inspirației și expirației;

exerciții cu obiecte portative care măresc rezistența periferică in timpul executării mișcărilor corective, amplificând in acest fel efectul morpologic al exercițiilor corective. Ca obiecte se folosesc: mingea medicinală, bastonul, halterele, banda elastică;

exerciții la aparate de gimnastică. Se intrebuințează in scopul localizării mișcărilor la segmentele deficiente. Dintre aparatele care se folosesc : scară fixă, prajina, frânghia, inele, trapezul, bârna;

Exerciții corective din poziția stând și derivatele acesteia:

mers pe vârfuri cu pași mici și mijlocii, cu mâinile pe umeri, la ceafă sau pe creștet, ori cu brațele intinse lateral, oblic-sus sau sus;

mers pe vârfuri, cu o minge medicinală pe creștet, sprijinită din lateral cu ambele mâini: extensia picioarelor la fiecare pas și arcuire;

mers pe partea ingustă a băncii de gimnastică cu un săculeț de nisip pe frunte sau cu o minge medicinală pe creștet, susținută cu mâinile din lateral;

Stând:

depărtat cu mâinile la ceafă: ducerea coatelor inapoi cu arcuire simultan cu extensia trunchiului și a unui picior cu arcuire;

cumpăna pe un picior, brațele intinse lateral și capul in extensie;

cu fața la scara fixă, apucat cu brațele intinse la nivelul umerilor: indoirea brațelor cu ducerea trunchiului inainte și in sus in val, atingând scara fixă cu toracele și si inspirație, revenire cu expirație;

cu spatele la scara fixă, cu o șa la spate așezată la nivelul curburii maxime: extensia capului, gâtului și umerilor;

Exerciții corective din poziția pe genunchi și derivatele acesteia:

Pe genunchi:

depărtat, apucat cu mâinile de glezne: extensia amplă a capului și trunchiului cu inspirație; revenire cu expirație;

cu fața la scara fixă, mâinile sprijinite pe o șipcă la niveul umerilor: extensia alternative a picioarelor, simultan cu extensia capului și gâtului, cu arcuire; alunecarea mâinilor lateral pe scara fixă, simultan cu extensia alternativă a picioarelor.

Exerciții corective din poziția culcat și derivatele acesteia:

Culcat inainte:

cu brațele intinse sus: rularea corpului pe abdomen, inainte și inapoi, liber sau cu ajutor;

apucat de șipca de jos a scării fixe: mutarea brațelor alternativ până la șipca 7-8 și revenire;

târâre inainte cu braț și picior opus;

cu mâinile incleștate la spate: târâre inainte numai cu ajutorul picioarelor și al umerilor;

Culcat pe spate:

ridicare in pod in sprijin pe călcâie și pe mâini;

culcat transversal pe o banca de gimnastică, deplasare spre dreapta sau spre stanga cu ajutorul brațelor și al picioarelor;

Exerciții corective din poziția atârnat și derivatele acesteia:

Atârnat la bară, inele, trapez..:

extensia alternativă a picioarelor intinse simultan cu o ușoară tracțiune in brațe și cu extensia amplă a capului și gâtului;

cu o minge medicinală ținută intre glezne: extensia amplă a trunchiului și picioarelor, pastrând mingea intre glezne sau aruncând-o inapoi;

Atrânat la scară fixă:

cu fața la scară fixă: extensia alternativă și simultană a picioarelor intinse sau indoite din genunchi, cu călcâiele la șezută;

cu fața la scara fixă: urcare și coborâre in brațe cu picioarele indoite din genunchi, călcâiele cât mai aproape de șezută ;

cu spatele la scara fixă, cu o șa la nivelul curburii maxime: balnsarea corpului spre stânga și spre dreapta;

Atârnat pe un plan obilc:

cu fața in jos, extensia amplă a trunchiului cu picioarele intinse;

cu fața in jos: urcare și coborare cu ajutorul brațelor.

Tratamenul pentru cifoza dorsală-exercițiile folosite pentru corectarea cifozei dorsale urmăresc să realizeze tonificarea in condiții de scurtare a grupelor musculare ale spatelui din regiunea dorsală, tonificarea in condiții de lungire a grupelor musculare anterioare ale toracelui, prevenirea creării unei curburi compensatorii lordotice. De asemenea se urmărește formarea unui reflex stabil de atitudine corectă a corpului atât in acțiunile statice, cât și in cele dinamice, precum și corectarea atitudinilor deficiente ale umerilor, omoplaților și ale torcacelui, care insoțesc, de obicei, cifoza dorsală.

Fiind o deviație a coloanei vertebrale frecvent intâlnită, cifoza dorsală a determinat preocupări deosebite pentru găsirea mijloacelor de corectare cu eficacitate crescută. Exerciții corective:

1. Exerciții statice sub formă de poziții corective și hipercorective, realizate cu participarea trunchiului, brațelor și picioarelor, in deplină concordanță cu cerințele mecanismului de corectare a acestei deficiențe. Se folosesc poziții derivate din stând, pe genunchi, șezând, culcat și atârnat, astfel concepute incât să previna in pemanență crearea unei curburi compensatorii in regiunea lombară a coloanei vertebrale. (lordoza)

2. Exerciții dinamice sub formă de mișcări corective, efectuate in sensul redresării coloanei vertebrale și al altor segmente deficiente care insoțesc cifoza. Cele mai importante:

exerciții efectuate cu brațele, cu mâinile la umeri, la ceafă sau pe creștet, duceri inapoi peste nivelul umerilor (lateral, oblic, sus, rotări). Exercițiile efectuate cu brațele urmăresc să amplifice mobilitatea segmentului dorsal al coloanei vertebrale și să corecteze deficiențele umerilor care insoțesc cifoza;

exercițiile efectuate cu membrele inferioare se folosesc pentru tonificarea musculaturii abdominale, opunându-se in acest fel tendinței de lordozare a coloanei vertebrale in regiune lombară. Din acest motiv mișcările membrelor inferioare vor fi efectuate inainte, sub formă de intinderi și indoiri, depărtări și apropieri, forfecări;

exerciții cu obiecte portative: bastoane, mingi medicinale, măciuci;

exerciții la aparate de gimnastică: banca, bancheta, lada, scara, inelul, bara, paralele;

Exerciții corective din poziția stând și derivatele acesteia:

mers pe toată talpa sau pe călcâie cu pași mici, cu trunchiul drept și mâinile la ceafă, cu arcuirea coatelor inapoi la fiecare pas;

mers pe vârfuri cu ducerea alternativă a genunchilor indoiți la piept, simultan cu ducerea brațelor lateral sau oblic-sus cu arcuire;

Stând:

cu o minge medicinlă pe cap sprijinită cu mâinile, intinderea brațelor (privirea urmărește mingea), simultan cu ducerea unui genunchi indoit la piept și inspirație; revenire in poziția inințială cu expirație;

cu un picior intins inainte pe un suport, brațele intinse sus: rotarea trunchiului de la stânga la dreapta;

depărtat cu trunchiul inclinat inainte cu sprijin la scara fixă: extensia capului și gâtului cu arcuire, simultan cu ducerea alternativă a genunchilor indoiți la piept;

Exerciții corective din poziția pe genunchi și derivatele acesteia:

Pe genunchi:

cu picioarele fixate: inclinarea trunchiului inainte cu ducerea brațelor oblic-sus sau lateral prin inainte cu capul și gâtul in extensie;

depărtat cu picioarele sprijinite, inclinarea trunchiului inainte, simultan cu extensia capului și gâtului, cu intinderea brațelor sus și indoirea lor.

Pe genunchi, pe călcâie șezând:

cu mâinile la ceafă: ducerea coatelor inapoi cu arcuire, liber sau cu rezistență maunală (profesorul opune rezstență inapoi coatelor); extensia trunchiului cu rezistență manuală;

cu spatele la scara fixă, apucat cu brațele obic: extensia amplă a trunchiului, capului și gâtului cu inspirație; revenire cu expirație;

Pe genucnhi cu sprijin pe palme:

ducerea alternative a brațelor inainte și in sus in extensie cu arcuire; cu trunchiul sub orizonatală: ducerea brațelor lateral, alunecând pe sol, cu extensia amplă a capului și gâtului;

deplasarea inapoi cu intinderea câte unui picior in prelungirea trunchiului, cu impulsul piciorului opus;

trunchiul sub orizontală, brațele intinse oblic inainte: târâre inainte impingând o minge medicinală cu capul;

Exerciții corective in poziția șezând și derivatele acesteia:

Culcat inainte:

cu mâinile la ceafă: extensia trunchiului din coloana dorsală cu arcuire (se poate așeza o perna sub abdomen);

cu trunchiul in extensie din coloana dorsală, brațele intinse inainte: rotarea brațelor in cerc mic;

târâre inainte cu braț și picior opus;

Culcat pe spate:

cu oșa sau o minge medicinală de mărime mică sub regiuna dorsală, genunchii indoiți cu tălpile pe sol: ducerea brațelor peste cap cu inspirație, menținând poziția finală, revenire cu extensie;

cu o minge medicinală ținută pe sol deasupra capului, cu brațele indoite sau intinse: ridicarea trunchiului la verticală păstrând spatele drept;

Exerciții corective din poziția atârnat și derviatele acesteia:

Atârnat:

cu spatele la scara fixă, ridicarea genunchilor indoiți la piept și ducerea picoarelor la 90º alternative sau simultan. Se menține poziția finală la toate aceste mișcări. Exercițiul se poate ingreuna punând o șa la nivelul regiunii dorsale;

la bară sau la inele, cu vârful picioarelor atingând solul(pentru realizarea acestei poziții se reglează inălțimea barei sau a inelelor): rulări pe talpă, călcâie, talpă, vârf, incercând atingerea solului cu călcâiele; capul și gâtul se mentin in extensie;

Atârnat pe un plan oblic:

cu fața in jos: extensia amplă a capului și gâtului;

cu fața in sus, cu o șa in regiunea dorsală: indoirea alternativă a genunchilor la piept;

Tratamentul pentru cifoze traumatice-este complex ortopedic sau chirurgical, consolidateprin mijloace kinetice, care au ca scop tonifierea musculaturii paravertebrale.

Tratamenul pentru cifoze tumorale-este de competența medicilor specialiști; programul de recuperare trebuie dozat cu prudență datorită riscului fracturării cu interesare medulară.

Tratamentul de reeducare a cifozelor carențiale prin mijloace kinetice se efectuează concomitent cu cel patogen, care se adresează cauzelor generatoare ale rahitismului.

Tratamentul pentru cifoze din maladia Scheuermann- diferă in funcție de stadiul bolii:

este medical kinetic cu supraveghere permanentă in stadiul inițial, când sunt asimptomatice și se descoperă intâmplător, prin examen radiologic de rutină;

este complex, ortopedico-kinetic in stadiile avansate și se aplică sub această formă până la inchiderea completă a osificării

P. Stagnara a stabilit tratament complex ambulatoru constând in gips anticifoză și reeducare prin mijloace kinetice. Corsetul gipsat trebuie să scadă solicitările presionale la nivelul platourilor vertebrale. El se aplică in doi timpi: inițial se confecționează in cifoză lombară și apoi in extensie dorsală. Gipsurile se schimbă succesiv până la obținerea unei corecții satisfăcătoare.

Tratamentul continuă cu exerciții de asuplizare a coloanei și exerciții de posturare.

Tratament pentru cifoze paralitice-tratamentul este complex, ortopedico-chirurgical, dublat de reeducare prin mijloace kinetice. Rezultatele sunt indoielnice, chiar dacă se aplică in stadiile precoce.

Tratamenutul pentru cifoze neuropsihice-tratamentul vizează in primul rând inlăturarea cauzelor declanșatoare și este dublat de reeducare medicala.

2.4.2 Tratamentul lordozei

Exercițiile folosite pentru corectarea lordozei trebuie să urmărească tonificarea in condiții de scurtare a grupelor musculare anterioare ale abdomenului, tonificarea in condiții de lungire a grupelor musculare ale spatelui din regiunea sacro-lombară, corectarea atitudiniii bazinului, prevenirea instalării unei curburi cifotice compensatorii a coloanei vertebrale in regiunea dorsală și formarea unui reflex corect și stabil de atitudinea corectă a corpului atât in acțiunile statice, cât și in cele dinamice.

Lordoza este o deficiență frecvent intâlnită la ambele sexe, predominând la fețe și la persoanele inalte. Pentru corectarea ei dispunem de următoarele mijloace:

1.Exerciții statice sub formă de poziții corecte, corective și hipercorective, care pot fi inițiale sau menținute; acestea din urmă declanșează un efort isomeric cu efecte pozitive morfoplastice și morfogenetice. Pozițiile trebuie să favorizeze efectuarea exercițiilor dinamice corective și in același timp să prevină instalarea unor curburi compensatorii in celelalte segmente ale coloanei vertebrale. Se folosesc poziții derivate din stând, pe genunchi, șezând culcat și atârnat.

2.Exerciții dinamice care constau in mișcări ale trunchiului și segmentelor in sensul redresării corective, după cum urmează:

exerciții pentru trunchi sub forma mișcărilor de flexie (inclinare, aplecare, indoire), indoiri laterale și răsuciri spre stânga și spre dreapta, efectuate din poziția de inclinare, aplecare sau indoirea trunchiului, rotări efectuate numai in față și intinderi ale coloanei vertebrale;

exerciții pentru abdomen sub formă de contracții izomerice realizate prin intermediul mișcărilor membrelor inferioare, și contracții izotonice, realizate prin intermediu mișcărilor de trunchi;

exerciții pentru brațe cu ajutorul cărora urmărim să ne opunem tendinței de formare a unei curburi cifotice a coloanei vertebrale in segmental ei dorsal;

exerciții aplicative sub formă de mers, echilibru și târâre corectivă;

exerciții de redresare, pasive și active, care urmăresc formarea reflexului de atitudine corectă a segmentelor și a corpului. Acestea se execută cu autocontrol.

Exerciții corective din poziția stând și derivatele acesteia:

mers cu trunchiul inclinat inainte, cu mâinile pe umeri, la ceafă și pe creștet;

mers pe călcâie cu o minge medicinală ținută inainte sus;

mers cu un baston, apucat de capete, ținut inainte la nivelul coapselor: trecerea alternativă a picioarelor printer brațe;

mers cu trunchiul indoit inainte, apucat de glezne;

Stând depărtat:

cu trunchiul inclinat inainte, răsucirea trunchiului alternativă spre stânga și spre dreapta, cu ducerea brațelor intinse lateral;

aplecarea trunchiului inainte cu arcuire, simultan cu ducerea brațelor sus la ceafă sau lateral;

Stând cu un picior sprijinit inainte:

inclinarea trunchiului inainte cu intinderea și indoirea brațelor in prelungirea trunchiului;

cu trunchiul inclinat inante: indoiri laterale, alternative spre stanga și spre dreapta, cu ducerea brațelor oblic-sus;

Cu spatele la scară fixă:

apucat la nivelul bazinului: inclinarea, aplecarea sau indoirea trunchiului inainte cu arcuire;

Exerciții corective din poziția pe genunchi și derivatele acesteia:

Pe genunchi depărtat:

cu brațele intinse lateral: indoirea trunchiului inainte, simultan cu ducerea unui picior indoit inainte in trepte, in sprijin pe toată talpa;

Pe genunchi pe călcâie șezând:

cu brațele intinse lateral, indoirea sau răsucirea trunchiului, alternative spre stânga și spre dreapta cu arcuire;

cu brațele intinse sus, mâinile incleștate: semirotarea trunchiului in fața de la stânga la dreapta și invers;

Pe genunchi cu sprijin:

cu sprijin pe palme, trunchiul deasupra orizontalei (spate de pisică) :apropierea simultană a mâinilor de genunchi prin pășirea cu mâinile inainte și cu genunchii inainte, menținând poziția finală;

cu sprijin pe palme pe un plan inclinat: urcare și coborâre cu braț și picior opuse au de acceași parte, păstrând trunchiul deasupra orizontalei;

Exerciții corective din poziția șezând și derivatele acesteia:

Șezând călare pe o bancă sau bachetă:

indoirea trunchiului inainte, simultan cu ducerea picioarelor inainte, atingând vârfurile cu mâinile și arcuire;

indoirea trunchiului inainte, simultan cu ducerea genunchilor indoiți la piept și arcuire;

Șezând depărtat:

cu sprijinul mâinilor pe sol la nivelul șoldurilor, ducerea genunchilor indoiți la piept alternativ sau simutan cu arcuire și expirație: revenire cu inspirație;

cu sprijinul mâinilor inapoi: ducerea brațelor inainte simultan cu ridicarea picioarelor la 45º, menținere;

Șezând:

șezând cu un baston ținut inainte apucat de capete: trecerea alternativă a picioarelor prinrer baston și brațe și revenire;

șezând cu picioarele intinse și apropiate cu un baston la spate, susținut cu brațele indoite la nivelul coatelor: indoirea amplă a trunchiului inainte simultan cu departarea picioarelor;

Exerciții corective din poziția culcat și derivatele acesteia:

Culcat pe spate:

cu mâinile pe șolduri: ridicarea trunchiului la verticală și răsucire alternativă spre stânga și spre dreapta: revenire in poziția inițială;

cu brațele intinse sus: ridicarea și indoirea amplă a trunchiului inainte, simultan cu depărtarea picioarelor și ducerea mâinilor la vârfuri cu arcuire;

cu picioarele intinse la 90º: coborârea picioarelor alternative spre stânga și spre dreapta cu genunchii indoiți; revenire in poziția inițială;

cu brațele intinse sus, ținând o minge medicinală: ridicarea trunchiului la verticală cu brațele instinse, revenire lentă la poziția inițială;

Culcat inainte cu sprijin:

cu bazinul deasupra orizontalei: apropierea simultană a mâinilor și picioarelor prin pășire succesivă;

cu bazinul deasupra orizontalei, un picior indoit, in sprijin: schimbarea picioarelor inainte și inapoi prin săritură;

Culcat pe spate cu sprijin:

cu bazinul sub orizontală, cu sprijin pe brațe: ducereă alternativă a genunchilor indoiți la piept; ducerea alternativă a picioarelor la 45-90 grade cu arcuire;

cu picioarele intinse in afara suprafeței de sprijin: rotarea picioarelor numai in față;

Exerciții corective din poziția atârnat și derivatele acesteia:

Atârnat:

cu spatele la scara fixă, cu picioarele ridicate la 90grade: departarea și apropierea (forfecarea) picioarelor la orizontală;

cu spatele la scara fixă, având intre genunchii indoiți la piept o minge medicinală: deplasarea corpului spre stânga sau spre dreapta, mutând mâinile succesiv din aproape in aproape;

Atârnat pe un plan oblic:

atârnat cu fața in jos, cu o pernă sub abdomen, depărtarea picioarelor și incrucișarea lor;

atârnat cu fața in sus, cu o minge medicinală intre glezne: rotarea picioarelor numai in față, de la stânga spre dreapta și invers.

Tratament pentru lordoze patologice-tratamentul este complex,ortopedico-chirurgical și kinetic.

Tratament pentru lordoze traumatice -ratamentul este ortopedic și constă in purtarea unui corset de tip lombostat, inalt până la unghiurile inferiaore ale scapulelor. Prezența fenomenenlor neurologice impune recurgerea la tratament chirurgical.

2.4.3 Tratamentul cifo-lordozei

Exercițiile folosite pentru corectăaea cifo-lordozei urmăresc tonifierea in condiții de scurtare a grupelor musculare din regiunea dorsală a spatelui, tonifierea in condiții de lungire a grupelor musculare din regiunea sacro-lombară a spatelui, tonifierea in condiții de scurate a musculaturii abdominale, corectarea atitudinii deficiente a toracelui și bazinului, precum și formarea reflexului de atitudine corectă a coloanei vertebrale și a corpului in intregime.

Cifo-lordoza este o deficiență frecventă, ce se instalează treptat din necesitățile mecanice de echilibrare a coloanei vertebrale și a trunchiului.

Pentru corectarea acestei deficiențe se folosește ca procedeu metodic principal fixarea uneia dintre curburi in poziția corectă sau hipercorectă și mobilizarea dinamică a celeilalte in sensul redresării. Acest procedeu metodic se folosește atunci când nu se pot mobiliza dinamic simultan ambele curburi și pentru a indepărta orice pericol de accentuare a celeilalte curburi.

Ca mijloace se folosesc:

1. Exerciții statice sub formă de poziții corecte sau hipercorecte pentru fixarea unei curburi; sub formă de poziții inițiale sau menținute care să ofere in același timp posibilitatea de a mobiliza cealaltă curbură. In alegerea pozițiilor, spre deosebire de celelalte deficiențe, un rol important revine brațelor și picioarelor.

2. Exerciții dinamice:

exerciții pentru trunchi, sub forma mișcărilor de extensie dorsală, flexie lombară (inclinare, aplecare), indoiri laterale și răsuciri, spre stânga și spre dreapta, rotări inainte și mișcări de intindere a coloanei vertebrale in axul său lung;

exerciții de brațe efectuate deasupra nivelului umerilor. Se utilizează, in special, mișcări executate inapoi, și anume: duceri laterale, oblic sus, sus cu arcuiri inapoi și rotări prin inainte, precum și fixări ale mâinilor pe umeri, la ceafă si pe creștet. Exercițiile pentru brațe urmăresc să amplifice mișcările coloanei vertebrale la acest nivel al trunchiului;

exerciții pentru bazin sub forma mișcărilor de proiecție inapoi (ridicare);

exerciții specifice de respiratie sau legate de mișcările corective ale trunchiului și membrelor. In cazul cifo-lordozei, importanța exercițiilor de respirație crește, intrucât ele contribuie la corectarea deficienșelor toracelui, care insoșesc cifo-lordoza;

exerciți cu obiecte portative și la aparate fixe (de gimnastică), incadrate in structura generală a conținutului de exerciții necesare corectării cifo-lordozei;

exerciții de redresare; pasive și active, efectuate liber sau la aparate, cu autocontrolul deficientului sau prin intervenția directă a profesorului.

Exerciții corective din poziția stând și derivatele acesteia:

mers cu mâinile la ceafă, cu ducerea alternativă a genunchilor indoii la piept, simultan cu ducerea coatelor inapoi și arcuire la fiecare pas;

mers cu un baston la spate, transversal pe umeri sau susținându-l, cu brațele indoite, la nivelul coatelor: ducerea amplă și alternativă a genunchilor indoiți la piept, cu arcuire la fiecare pas;

mers pe toată talpa cu o minge pe cap, ținută cu mâinile din lateral: ducerea alternativă a genunchilor indoiți la piept, cu arcuire la fiecare pas;

Stând depărtat:

inclinarea trunchiului inainte cu un baston la spate, susținut, cu brațele indoite, la nivelul coatelor, simultan cu extensia capului și gâtului cu arcuire;

cu fața la scara fixă, apucat cu mâinile de șipcă la nivelul umerilor: aplecarea trunchiului inainte cu arcuire, simultan cu extensia capului și a gâtului (se execută liber sau cu ajutorul profesorului care execută presiuni pe coloana dorsală);

Stând cu un picior sprijinit inainte:

cu un picior sprijinit in treaptă, aplecarea trunchiului inainte, simultan cu intinderea brațelor in prelungirea trunchiului și inspirație; revenire cu expirație;

cu un picior sprijinit pe un suport inalt (40-50 cm), cu mâinile la ceafă: ridicare in stând pe suport pe piciorul de sprjin, cu ducerea piciorului opus inainte cu genunchiul indoit la piept și inspirație; revenire cu expirație.

Exerciții corective din poziția pe genunchi și derivatele acesteia:

Pe genunchi depărtat:

inclinarea trunchiului inante, simultan cu ducerea brațelor sus și trecere in poziția pe călcâie șezând;

inclinarea trunchiului inainte, simultan cu ducerea brațelor lateral și a unui picior intins inainte in sprijin pe călcâie, cu arcuire;

cu fața la scară fixă, la un pas distanță, apucat de sus la nivelul umerilor: inclinarea trunchiului inainte, urmată de trecerea in poziția pe călcâie șezând;

Pe genunchi pe călcâie șezând:

cu un baston la spate, brațele indoite la nivelul coatelor: rotarea trunchiului numai in față, menținându-l in permanență intins;

Pe genunchi cu sprijin:

pe palme: ducerea brațelor inainte alunecând pe șolduri, simultan cu extensia capului cu arcuire și trecere in poziția pe călcâie șezând (profesorul efectuează presiuni pe regiunea dorsală);

Exerciții corective din poziția șezând cu derivatele acesteia:

Șezând pe un taburet:

cu mâinile la ceafă: ducerea coatelor inapoi cu rezistaență maunală; intinderea și indoirea brațelor in prelungirea trunchiului și rezistaența maunala; inclinarea trunchiului inante din regiunea lombară, cu rezistența manuala care se aplică la baza toracelui.

Șezând depărtat:

cu mâinile sprijinite in dreptul sezutei: intinderea trunchiului in axul vertical, presând cu mâinile in sol, simultan cu extensia capului și umerilor cu arcuire;

cu o minge medicinală in mâini, brațele intinse sus, trunchiul inclinat inainte: intinderea și indoirea brațelor in prelungirea trunchiului; privirea urmărește brațele;

cu spatele la scara fixă, apucat de o șipcă cu brațele intinse, cu o șa in regiunea dorsală: ridicarea alternativă a picioarelor la 45 grade și revenire;

Exerciții corective din poziția culcat și derivatele acesteia:

Culcat pe spate;

cu brațele intinse lateral, cu o minge medicinală sub regiunea dorsală: deplasarea corpului inainte-inapoi, rulând mingea pe sol;

cu vârful picioarelor fixate la scara fixă, brațele pe lângă corp: ridicarea trunchiului la verticală, păstrând spatele drept;

pe o bancă, cu genunchii indoiți: târâre cu ajutorul picioarelor, brațele in prelungirea trunchiului;

Culcat inainte:

cu picioarele in afara suprafeței de sprijin, culcat pe o masă orizontală inaltă: coboraâea picioarelor la verticală, liber sau cu ajutor, cu arcuire;

Exerciții corective din poziția atârnat și derivatele acesteia:

Atârnat pe un plan oblic:

cu fața in jos: depărtarea picioarelor și coborârea lor in afara suprafeței de sprijin, incrucișându-le sub planul oblic;

cu fața in jos: ducerea alternativă a picioarelor lateral, simultan cu ușoară indoire laterală a trunchiului și desfacerea prizei mâinii de aceeași parte;

cu fața in sus (pe un plan inclinat la 30-45 grade) cu o șa la spate: ridicarea picioarelor la 90 grade.

Atârnat:

atârnat intre două frânghii sau intre două prăjini: urcare și coborare in brațe cu genunchii indoiți la piept;

cu spatele la scara fixă, cu o șa la nivelul regiunii dorsale a spatelui: ducerea alternativă și simultană a genunchilor indoiți la piept sau a picioarelor la 90 grade, menținere.

2.4.4 Tratamentul spatelui plan

In timpul programului de exerciții pentru corectarea spatelui plan urmărim să creăm condiții mecanice corespunzătoare apariției curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale, să dezvoltăm mobilitatea articulară a intregului corp și suplețea mișcărilor pentru a fi mai coordonate și potrivite scopului pentru care sunt efectuate. O atenție deosebită se acordă dezvolătrii elasticității toracelui și măririi capacității vitale a plămânilor.

Pentru corectarea spatelui plan se folosesc exerciții corective cu caracter analitic și sinetic, exerciții ce se efectuează de pe loc și mai ales in deplasare, liber sau cu obiecte sportative. Se folosesc, de asemenea, exerciții sub formă de joc, care solicită in aceeași măsură suplețea, indemânarea generală și coordonarea mișcărilor, contribuind astfel la indepărtarea rigidității, caracteristică acestei deficiențe. Cele mai importante mijloace:

1. Exerciții statice sub formă de poziții derivate din pozițiile de bază, pe genunchi și culcat.

2. Exerciții dinamice:

exerciții pentru trunchi sub forma mișcărilor de flexie din regiunea dorsală, extensie din regiunea lombară, rotări, indoiri laterale spre dreapta și spre stânga;

exerciții specifice de respirație sau legate de mișcările corective ale trunchiului și membrelor;

exerciții cu brațele, sub forma mișcărilor de ducere inainte, lateral și rotări prin inainte jos, astfel incât să amplifice mișcarea de flexie dorsală a trunchiului;

exerciții aplicative sub forma mișcărilor de târâre, rostogoliri, escaladări, mers, alergare, sărituri. Sunt contraindicate exercițiile de suspensii și de echilibru;

Exerciții corective din poziția stând și derivatele acesteia:

mers pe vârfuri cu pași mici, mijlocii sau mari, cu brațele intinse inainte, oblic inainte sau oblic inainte sus;

mers cu indoirea sau răsucirea trunchiului alternativă spre stânga sau dreapta; mers fandat pe câte un picior, cu ducerea brațelor intinse lateral;

Stând depărtat cu mâinile pe șolduri:

rotarea bazinului numai in față;

extensia alternativă a picioarelor cu arcuire, simultan cu extensia trunchiului din regiunea lombară;

rotarea trunchiului in ambele sensuri;

Exerciții corective din poziția pe genunchi și derivatele acesteia:

Pe genunchi depărtat:

cu un baston la spate, apucat de capete: ducerea bazinului inainte simultan cu ducerea brațelor inapoi și a capului inainte cu bărbia la piept;

indoirea brațelor simultan cu ducerea alternativă a picioarelor inapoi cu arcuire;

Exerciții corective din poziția culcat și derivatele acesteia:

Culcat inainte;

cu sprijin pe palme, brațele intinse: indoirea brațelor simultan cu extensia alternativă a picioarelor cu arcuire;

Culcat pe spate:

cu o șa sub regiunea lombară: ridicarea capului, gâtului și a regiunii dorsale la 45º cu inspirație, revenire cu expirație, păstrând bărbia la piept;

cu o minge medicinală așezată pe sol in dreptul bazinului: ridicarea corpului in sprijin pe călcâie și pe umeri și trecerea peste minge in partea opusă prin mutarea succesivă a călcâielor;

2.4.5 Tratament in inversarea curburilor fiziologice(cifoza lombară și lordoza dorsală)

Tratamentul interesează cifoza lombară. Se urmărește formarea curburii lombare, intinzând mușchii ischigambieri și abdominalii inferiori care sunt scurtați. De asemenea, extensii de trunchi localizate la regiunea lombară, pe cea dorsală fixând-o in cifoză prin incrucișarea brațelor pe piept.

Scurtarea mușchiului psoas-iliac care se lordozează.

Tonificarea musculaturii paravertebrale se face diferențiat pe regiuni: mușchii dorsali vor fi intinși lucrând in contracție incompletă și intindere completă pentru a crea curbura dorsală; cei lombari vor fi scurtați lucrând in contracție completă și intindere incompletă.

Gimnastică respiratorie pentru modelarea posterioară a cutiei torcice.

Se recomandă dormitul cu fața in jos pe abdomen și purtarea incălțămintei cu tocuri inalte. (sexul feminin)

Dintre sporturi sunt indicate alergările de vitează, care dezvoltă mușchiul psoas, gimnastica la aparate, boxul și inotul bras și liber.

3. Concluzii si propuneri

A preveni este mai ușor decât a vindeca. In cazul prevenirii atitudinilor vicioase, Adrian Ionescu recomndă urmatoarele măsuri:

– cunoașterea cazurilor și a imprejurărilor care determină atitudinea vicioasă și inlăturarea lor la timp;

– imbunătățirea stării de sănătate, obținerea vigorii și rezistenței a celor predispuși la atitudini defectuoase, prin procedee de călire, exerciții fizice și măsuri de igienă;

– imbunatățirea factorilor și condițiilor activității și odihnei zilnice (banca pentru școlari și masa de lucru pentru oamenii muncii)

Părinții, educatorii și medicii sunt cei care pot contribui la evitarea atitudinilor vicioase, având in vedere că acestea se produc in perioada de creștere, deci acea perioadă din viață când copiii iși formează deprinderile și obiceiurile, in famile și la școală.

Și la omul adult contează poziția in care el șade la birou sau in mașina cu care se deplasează. Mulți obișnuiesc să șadă cifozați, cu bazinul răsturnat inapoi, presând discurile anterioare și intinzând posterior mușchii și tendoanele, poziție care cu timpul devine obositoare și chiar dureroasă din cauza unei proaste irigații sanguine.Nici poziția dreaptă nu este recomandată căci este greu de suportat, cu excepția celor care au spatele plan (fără curburi). De aici necesitatea unor scaune care să țină coloana vertebrală in poziția cea mai comodă. Sunt indicate scaunele cu sprijin lombar și care să aiba partea pe care se șade inclinată inapoi cu 30º, pentru a fixa mai bine regiunea lombară.

In cazul deplasărilor cu mașina, poziția conducătorului la volan are o mare importanță pentru coloană, ea fiind supusă solicitărilor din ce in ce mai mari in autobuz, camion sau tractor, la care amortizarea este mai proastă.

Poziția optimă la volan este aceea cu coloana lombară ușor răsturnată, cu un unghi de 110-120º intre trunchi și coapse. Aceasta se obține printr-o inclinare a spătarului la 20-30º ceea ce ar perimte preluarea a 30% din greutatea corpului de către spătar. O pernă rigidă fixată la lombe completează poziția corectă la volan.

Omul are un lanț de mușchi posteriori poliarticulari, care prin tonusul lor asigură statica și prin contracția lor in urma reflexelor posturale raspund de echilibrul trunchiului. Stabilitatea vertebrală este dată deci de masa comun a sistemelor de mușchi interspinoși, intertransverși, transverse-spinoși și spino-transverși (ultimii numai pentru regiunea cervicală), la care se adaugă ceilalți mușchi ai spatelui: lungul dorsal și supracostalii care contribuie la stabilitatea vertebro-costală; mușchii sacro-lombari care fixează coastele și in plus trapezul, marele dorsal, dințatul mic posterior și superior, posterior și inferior, psoasul-iliac.

Urmărind dispunerea mușchilor paravertebrali fața de curburile coloanei vertebrale, vedem că in regiunea cervicală și lombară sunt in fața (sau aproape) liniei de gravitație, ceea ce demonstrează că in cazul contracției lor produc extensia coloanei, contribuind la corectarea cifozei dorsale dar accentuând curburile lordotice.

In cazul sistemului transverso-spinos, prin inserțiile mușchilor determină extensia coloanei (ca și intertransverșii) și inclinarea laterală de aceeași parte și rotarea de partea opusă contracției. Putem afirma că acest sistem de mușchi este responsabil in producerea scoliozei.

Deviațiile coloanei vertebrale se tratează printr-o gimnastică corectivă susținută. In aplicarea acesteia vom ține seama de principiile generale:

lectia de gimnastică corectivă este in primul rand respiratorie, căci există legătură intre coloană și torace și insuficiența respiratorie insoțește deformația vertebrală. Roederer cere să se opereze vegetațiile adenoide inaintea inceperii tratamentului corectiv.

Gimnastica corectivă folosește exerciții care hipercorectează, iar după aceea vine cu exerciții de tonificare in poziție corectă. Nu se merge mai departe cu hipercorectța căci există riscul de a produce o inversare a curburilor coloanei vertebrale.

O cubură a coloanei este mai suplă in direcția in care se accentuează decât in cea in care se corectează. Vom fixa mai intâi coloana pentru a corecta o altă curbură.

Ființa umană este un tot; din acest considerent o deformație nu este niciodată singura. Balland a remarcat ca o deformație tipantrenează o compensație in segementele de deasupra, și că cea mai accentuată nu este totdeauna deformația primitivă.

Redresarea se face inaintea tonificării, pentru a obține suplețea și lungirea mușchiului inainte de a-l tonifica.

Gimnastica corectivă incepe din culcat pentru a se ajunge la poziția stând.

O deformare a coloanei nu se mai corectează la adult.

Un corset susține uneori dar nu vindecă niciodată.

O anchiloză terapeutică (artrodeza) nu se mobilizează.

Să favorizăm decontractarea.

Puține exerciții, dar bine executate, au valoare mai mare decât exercițiile numeroase și prost executate.

Bibliografie

Dr.BUZESCU ALEXANDRU-lector universitar – ’’Anatomie si Biomecanică’’,Ministerul Educației si Cercetării Academia Națională de Educație Fizică si Sport-București , pag.23-25;pag.119-121;

ȘTEFAN A. BIRTOLON – ’’Exerciții fizice si coloana vertebrală’’, București Sport – Turism 1978 , pag.36-48;

IONEL BRATU – ’’Gimnastica pentru prevenirea si corectarea deficiențelor fizice’’ , Editura Sport – Turism 1977 , pag.50-79;

DUMITRU DUMITRU – ’’Reeducarea funcțională in afecțiunile coloanei vertebrale’’ , Editura Sport – Turism, București 1984 , pag.33-56

Dr.MARIANA CORDUN – ’’Posturarea corporală normală și patologică’’ , 1999 , pag.33-45;

Conferentiar Dr.CHRISTIAN ISPAS – ’’Kinetoterapia in afecțiunile ortopedico-traumatice’’, Partea I ’’Deficiențele fizice’’ , București 2005 , pag..5-20;

Conferențiar Dr.CHRISTIAN ISPAS, Asistent Universitar OCTAVIAN CUCULICI– ’’Kinetoterpia in afecțiunile vârtsei a treia’’ , București 1997 , pag.12-44;

www.deficientelecoloaneivertebrale.ro

www.coloanavertebrala.ro