Dependenta de Munca Reflecte Tendinte Obsesiv Compulsive,o Stima de Sine Scazuta Si O Personalitate Introverta Instabil

=== 6c5783692d0edfc662daa95b7b9093b5165afeec_194085_1 ===

ABREVIERI

ACT Attentional Control Theory (Teoria Controlului Atențional)

AN Afectivitate Negativă

AS Abatere Standard

RE Reglare emoțională (în lucrare: Emotion regulation – ER)

TI Temperament Inhibat (în lucrare: Behavioral inhibition – BI)

TR Timp de reacție

TOC – tulburare obsesiv compulsivă

REZUMAT

Studiul urmărește să demonstreze dacă există o legătură puternică între workaholismul și tendințele obsesiv-compulsive, o stimă de sine scăzută si o personalitate introvertă-instabilă. Pentru aceasta am stabilit cinci ipoteze de demonstrat: xxistă diferențe de gen în ceea ce privește dependența de muncă, cu cât vechimea în muncă a lucrătorilor este mai mare, cu atât creste nivelul de workaholism, persoanele cu workaholism ridicat au tendințe obsesiv compulsive, nivelul mare de workaholism este caracteristic persoanelor cu stimă de sine scăzută, persoanele cu workaholism au o personalitate introvertă-instabilă.

Ca instrumente de lucru în verificarea acestor ipoteze s-au utilizat patru chestionare: Obsessive Beliefs Questionnaire-44(OBQ-44),Testul WART(Work Addiction Risk Test),Chestionarul EPQ(Eisenk), si Chestionarul Self-Esteem Scale(SES)Rosenberg.

În urma rezultatelor s-a evidențiat faptul că nici bărbații și nici femeile nu sunt mai predispuși spre a manifesta comportamente workaholice. De asemenea, cu cât vechimea la locul de munca este mai mare, nivelul dependenței de munca nu s-a demonstrat a fi mai mare.

Studiului actual a arătat că schimbările în cazul simptomelor OC, evenimentele de viață negative sunt mai importante decât workoalims-ul. Convingerile legate de TOC, evenimentele de viață negative și interacțiunea lor cu workoalism-ul au arătat schimbări de perspectivă.

În ceea ce privește stima de sine, putem spune ca subiecții dependenți de muncăi au arătat dispreț pentru „slăbiciunea de caracter” dovedită; la rândul ei,prin ideea „sunt slab pentru că nu pot rezista” induce un cerc vicios cu ideea „sunt slab, deci nu pot rezista”, repetându-se ciclul.

Cei cu dependență de muncă este mai mare, cei care au această adicție sunt mai introvertiți decât subiecții fără și manifestările psihotice și nevrotice sunt mai pronunțate la cei cu dependență de muncă. De asemenea tulburările de comportament la cei cu dependență de muncă sunt mai numeroase față de subiecții aubiecții normali. Ca urmare a adicției, observăm la acești subiecți un comportament infantil, relații sociale instabile, impulsivitate, duritate, lipsă de control.

SUMMARY

The study tried to demonstrate the possibility of the existence of a strong link between the workalchoolism and the obsessive-compulsive tendencies, a low self-esteem and an introvert-instable personality.

For this purpose we choosed to demonstrate five hypothesis – there are genus differences regarding the workalchoolism / the grater the length of work , the higher the level of workalchoolism is/ the increasing of the workalchoolism level determines obsessive-compulsive tendencies / the high level of workalchoolism is characteristic for persons with low self-esteem / the workalchoolic persons have introvert-instable personality.

As worktools for verifying these hypothesis, were used four questionnaire – Obssesive Beliefs Questionnaire-, 44( OBQ-44) / theWART ( Work Addiction Risk Test)/EPQ (Eisenk) and Self-Esteem Scale Rosenberg Questionnaire.

In the end was demonstrated that neither men, nor women are more inclined to workalchoolic behovior. Also, there is no connection between the length of work and the increasing of the workalchoolic level.

The current study demonstrated that the changes in the obssesive-compulsive symtoms are much more influenced by the negative life events than the workalchoolism.

The beliefs related to TOC , negative life events and the interraction with the workalchoolism revealed new hopes eor the future. Regarding the self-esteem we can say that the workalchoolic subjects showed disregard for their own weakness of character, being generated this way a vicious cicle.

The workalchoolics are more introvert than other people and psychotic and neurotic manifestations are emphasized in their case.

Also, behavioral disorders are much more numerous for the workalchoolics. As a result of this addiction, the subjects behave childishly, they have instable social eelationships , are impulsive, tough and easily losing control.

INTRODUCERE

Workaholismul este un termen vag și greu de definit, intrat de puțină vreme în vocabularul omului modern. Cu greu poate fi considerat un concept științific, în condițiile în care nu dispune de o literatură de specialitate și de un număr de teoreticieni care să-l definească. Puținele studii asupra fenomenului sunt bazate mai puțin pe cercetare și mai mult pe experiența practică. Dependenți de muncă au existat dintotdeauna, doar că nu au căpătat această denumire până la finele secolului al XX-lea. Simona Simion-Popescu, HR&Lean Six Sigma Manager la Xerox Romania, ni-l amintește în acest sens pe Plinius cel Bătrân, gânditorul Romei antice care „își începea ziua de muncă la miezul nopții, iar în timpul meselor cerea să i se citească ceva, astfel încât să nu piardă timpul”. În epoca modernă însă – care înseamnă șomaj de masă, mijloace de comunicare la tot pasul, dorința de succes pe plan profesional – numărul celor care muncesc până la epuizare a crescut simțitor. Ceea ce altădată era specific oamenilor de știință și artiștilor care îsi dedicau viața bunăstării și îmbogățirii spirituale a umanității, a început să se manifeste și în cazul oamenilor obișnuiți, care muncesc pentru țeluri mai puțin nobile.

Într-adevăr, chiar dacă suna a oximoron, dependența de muncă este una pozitivă, singura acceptată de societate – spre deosebire de alcoolism sau dependența de droguri. Munca și eficiența sunt virtuți ale lumii moderne, iar persoanele care muncesc mult câștigă respectul colegilor si aprecierea șefilor, așa cum remarca HR Managerul de la Xerox România: „Dependența de muncă «dă bine» în comparație cu dependența de alcool sau de droguri. Când ești categorisit ca workaholic, poate fi chiar “compliment!”

Pentru a întelege mai bine ce este un dependent de muncă, trebuie să-l comparăm cu un angajat conștiincios, așa-numitul hard worker. „Acesta lucrează dorindu-și timp liber pentru a se odihni, pe când workaholicul se teme de timpul liber și face totul pentru a evita să aibă zile libere sau concediu”, explică Lena Rusti. Simona Simion-Popescu (2006) adaugă: „Să fii dependent de muncă nu înseamnă să muncești din greu și cu tragere de inimă. Nu e nimic anormal în a-ți plăcea ceea ce faci și a lucra cu pasiune. E rău doar când ajungi să nu mai faci nimic în afară de muncă, când din cauza asta îți distrugi sănătatea și te izolezi social”. Pentru Anca Crahmaliuc, Marketing Manager la SIVECO România, există o distincție clară între dependentul de muncă și angajatul pasionat de munca: „Fără doar și poate, a lucra mult reflectă dorința omului modern de a se realiza și de a atinge performanțe extraordinare. Dacă ceea ce faci te pasionează, munca este motiv de bucurie, nu de lamentare”.

Cauzele dependenței de muncă ar putea fi multiple. Pe de-o parte poate fi vorba despre o stimă de sine scăzută, de nevoia permanentă de a face cât mai mult și cât mai bine pentru a-și demonstra că este o persoană de valoare. O altă cauză ar fi teama de eșec, teama că oricând cineva mai bun îi poate lua locul așa că trebuie să fie mereu în top. De altfel, dependența de muncă poate fi o modalitate prin care fugim de noi înșine sau de viața personală care nu ne oferă nici un fel de satisfacție. Cu atât mai mult cu cât este mai ușor să-ți gestionezi munca decât viața privată. La origine, dependenții de muncă pot fi copii care au fost excesiv răsfățati și se trezesc într-o lume ostilă la care nu știu să se raporteze.

Astfel aleg să se refugieze în muncă. Sau sunt foști copii crescuți fără iubire și drept urmare

nu cunosc și partea emoțională a vieții. Persoanele dependente de muncă pun accent pe logică și intelect mai degrabă decât pe sentimente. Le lipseste entuziasmul, fiind detașați de partea sentimentală din ei.( GLEN O. Gabbard, Tratat de psihiatrie psihodinamica, Editura Trei, 2007.)
În timp dependența de muncă duce la absența vieții sociale și la pierderea prietenilor; dificultăți de comunicare; stări depresive; tulburări intestinale; tulburări de somn; probleme cardiace; atacuri de panică; accidente vasculare cerebrale; pierdere excesivă în greutate etc.
Primul pas în tratare, ca în orice dependența, este recunoașterea. Se va reduce treptat volumul de muncă, renunțând la statul peste program și la munca din weekend. (Oates W. Confessions of a workaholic: The facts about work addiction. New York: World Publishing, 1987).

Din punct de vedere științific, lucrarea își propune surprinderea unor aspecte al vieții

profesionale a indivizilor care este pe cale să devina un adevărat fenomen care influențează și domină alte aspecte ale vietii, cum ar fi cele personale si cele sociale, determinate de cele psihologice. În mod normal, activitatea profesionala este una fundamentală pentru o societate modernă. Din această cauză, ar trebui să decurgă în niste parametri organizați pentru a fi cu adevărat funcțională și pentru a nu produce un dezechilibru în celelalte activități esențiale ale omului.

În cazul în care cei dependenți de munca sunt obsesivi, cu o stimă de sine scăzută sau cu

un temperament introvert, ei sunt incapabili să se relaxeze. Devini mult prea centrați pe propria persoană, ceea ce conduce la rezultate profesionale sărace si chiar la conflicte/tensiuni în interiorul echipei. Ipotezele care stau la baza acestei lucrări sunt acelea că dependența de muncă reflectă stima de sine scăzută, trasăturile obsesiv-compulsive și o personalitate introvertă.

CAPITOLUL 1 – Cadrul teoretic privind relatia dintre dependența de muncă și tulburările obsesiv-compulsive

1.1 Dependența de muncă și definirea conceptului

Termenul uzitat în materie este de workaholism. Nu este clar definit, dar în genere, se referă la persoane cu trăsături de personalitate compulsivă, care tind să lucreze mai greu decât îl necesită locul de muncă. Cele mai multe abordări de măsurare se bazează pe chestionarele auto-raport, testat în primul rând cu probe de comoditate.

Daniel Lucescu definea dependența de muncă astfel: ”Gândul de a fi în vacanță și de a nu avea de lucru pentru cineva cu adicție fata de muncă,este la fel ca și cum nu ai avea sticlă cu băutură atunci când ești alcoolic. În situația în care cineva cu adicție fata de muncă nu mai este posibil să muncească, poate avea aceleași simptome ca și un alcoolic lipsit de băutură: depresie și dureri de cap.”

Specialiștii definesc un workaholic ca pe o persoană dependentă de muncă. În general termenul implică faptul că o persoană își iubește munca însă în aceelași timp poate însemna că o persoană se simte constrânsă să își îndeplinească munca. La ora actuală nu există o definiție medicală acceptată pentru aceasta condiție, dar unele forme de stres, tulburarile de personalitate obsesiv-compulsive precum și tulburările obsesiv-compulsive pot fi cauzate de muncă..

Dependența de munca este un simptom psihologic patologic considerat de mulți psihologi ca fiind o problemă destul de serioasă și, din nefericire, sancționată din punct de vedere social. Prin definiție, dependența de muncă este recunoscută drept nevoia obsesivă de a munci sau obsesia asupra serviciului, cu tendința de tulburare obsesiv-compulsivă – un tip de obsesie mai amplu, legat de ordine, perfecțiune și control, în detrimentul flexibilității, deschiderii și eficienței.
Deși nu este recunoscută de biblia Asociației Americane de Psihiatrie – Manualul de

Diagnostic și Statistică ca și adicție, „workaholismul”este considerat ca un simptom privind o varietate de probleme emoționale incluzând anxietatea și depresia. Adicția față de munca este greu de a fi recunoscută ca și problema personală pentru ca simptomele workaholismului sunt confundate cu comportamentul cuiva care este harnic, care este dedicat muncii sale. Tuck T. Saul, doctor în psihologie, arată care sunt câteva din diferențele dintre cei care au adicție față de muncă și cei care muncesc cu dedicare.

Cel harnic vede munca ca și o necesitate și o obligație pe care trebuie să o îndeplinească; pentru cel care are adicție, munca este ca un refugiu față de problemele vieții, un loc în care se

simte în siguranță, departe de sentimente neplăcute sau alte îndatoriri. Cel harnic poate să-și controleze apetitul față de muncă, cel cu adicție față de muncă, nu poate să nu lucreze, vorbește tot timpul despre lucru, se gândește la lucru și când este în vacanță sau acasă. Dacă nu poate să lucreze cade în panică sau depresie. Un „workaholic” nu este în stare să se bucure de realizările

muncii sale. El are nevoie mereu de obiective pe care sa le îndeplinească și când este aproape de final are nevoie de alt obiectiv care să-i țină adrenalină în mișcare.

1.1.2. Simptome ale dependentei de muncă

Workaholicii sunt de obicei angajați pe posturi competitive sau de creație și nu efectuează muncă de rutină. Iată câteva tipuri de angajați ce riscă să devină dependenți de propria muncă:

• au propria afacere sau ocupă poziții manageriale într-o afacere.

• sunt angajați în domenii precum medicina, avocatura sau învățământ.

• fac carieră în domeniul artistic : scriitori, compozitori, cântăreți etc.
Semne și simptome ale dependenței de muncă

• ultra-atașamentul de muncă – peste 50% mai multă muncă decât standardul de 40 de ore pe săptamână.

• lipsa unei separații între muncă și familie – de exemplu, vorbitul încontinuu despre muncă o dată ajuns acasă

• munca este în mintea individului constant, lucrând chiar și în momentele în care este bolnav.

• plictiseală și neliniște în timpul unui concediu.

• obținerea tuturor satisfacțiilor emoționale de pe urma muncii.

• sentimentul de vinovăție în momentul în care nu muncește.

• gândirea de tipul ” fac toate astea pentru binele tau/vostru”

• convingerea că ceilalți sunt incompetenți.

• impresia că va muri tânăr.
Cea mai comună problemă ce apare drept urmare a dependenței de muncă este

înstrăinarea de familie, alături de problemele de sănătate. Fiind prea preocupați de propria

muncă, cei afectați de acest sindrom își neglijează sănătatea, igienă personală, sar peste mese, nu consumă suficientă apa, stau în poziții greșite s.a.m.d. Toate acestea conduc treptat la scăderea eficienței workaholicilor. Problemele de sănătate curente ale acestora sunt halitoza ( respirația neplacută), deshidratare, probleme de gastrită, dureri de cap și diverse afecțiuni pe baza de stres.
Un vechi proverb german spunea ” ce rost are să alergi, daca alergi pe drumul greșit”.

Atitudinea de tip “mă grăbesc, am o groază de făcut” a workaholicilor este adesea slab productivă. Agitația pentru fiecare lucru mărunt nu este calea cea mai potrivită de a-l rezolva.Un ajutor de specialitate poate face diferență în viața workaholicilor. (http://psychologyfacts.blogspot.com/2008/04/workaholism.html ).

Specialistul american Bryan Robinson este de părere ca dependență de muncă dăunează,

fiind un comportament deviant, cu repercursiuni foarte grave uneori. . Mai mult, potrivit studiilor, dependență de muncă nu trebuie confundată cu efortul greu depus la locul de muncă.

Persoanele dependente de locul de munca nu se pot gândi la altceva, iar daca au câteva

clipe libere se concentrează asupra a ceea ce mai trebuie sa facă. Slujba le ocupa toate relațiile sociale, personale și profesionale și de multe ori nici nu își dau seama de stadiul la care au ajuns.

"Aceste persoane nu merg la serviciu la sfârșitul săptămânii pentru că vor să rezolve ceva

urgent ci simt nevoia să fie acolo. Își neglijează sănătatea, familia și prietenii și evită să

meargă în vacanță pentru a-și rezolva problemele de la muncă. În puținele cazuri când

accepta un concediu, în zilele libere nu se pot gândi decât la ceea ce au lăsat la birou", a

spus psihoterapeutul Tuck T. Saul.

El a spus că aceste persoane au nevoie de adrenalină continuu și acesta este motivul pentru care caută mult un loc de muncă, dar cel potrivit este cel unde își pot exersa dependența, foarte stresant, cu multe termene limită și solicitant. Potrivit studiilor specialiștilor, femeile sunt cele mai predispuse către aceasta dependenta, iar tendința este de a dezvolta acest simptom și daca se lucrează de acasă. De cele mai multe ori sunt ineficienți pentru că nu sunt oameni de echipa, vor să facă doar ei totul și cred că pot reuși. Nu au încredere în cei de lângă ei și nu le încredințează nimic fără ca ei să supravegheze atent activitatea lor. Potrivit specialiștilor americani sunt patru stiluri de dependenți de muncă.

Perfectioniștii, cei care nu dorm noaptea până când proiectele și termenele limita nu sunt respectate,

Cei care nu se tem de nimic și aduc acest ritm aproape de ei, pentru a face parte din viața lor

Contemplatorii.

Cei cu deficit de atenție își concentrează întregul interes asupra unui singur lucru și tocmai de aceea nu duc la bun sfârșit întotdeauna un proiect, iar contemplatorii sunt cei mai metodici,

analitici și duri dependenți de muncă.

1.1.3. Workaholism-ul în România

Tot mai mulți angajați din companiile private românești devin workaholici. Cel puțin așa arată un studiu recent realizat de HR-Romania (resurse umane). Problema creșterii foarte mari a numărului workaholicilor în rândul angajaților ar trebui să devină principala preocupare a departamentelor de resurse umane din cadrul companiilor. A fi workaholic înseamnă să fii dependent de muncă pe care o prestezi. Un workaholic nu conștientizează stresul la locul de muncă pentru că el consideră că muncește de plăcere.

Studiul care vorbește despre volumul și timpul de munca al angajaților din mediul privat

arată că circa un sfert dintre aceștia se simt stresați tot timpul. Majoritatea respondenților incluși în studiul "Balanța Work – Life" au declarat că petrec circa 50-60 de ore pe săptămână la serviciu, aceasta incluzând orele peste program. Totodată, peste 70% dintre aceștia sunt stresați și spun că "s-au confruntat cu cel puțin o boală provocata de stres în ultimul an". Cu toate acestea, circa 79% dintre respondenți sunt "mulțumiți atunci când își îndeplinesc obiectivele profesionale", iar aproximativ 66% consideră că activitatea profesională reprezintă o parte importantă a vieții lor. Respondentii studiului sunt manageri de nivel mediu si de top și specialiști din departamentele de resurse umane.

Motivele pentru care angajații sunt stresați la locul de muncă se referă în principal la

relațiile acestora cu colegii, cât și la presiunea unor factori interni sau externi, cum ar fi schimbările organizaționale (reduceri, fuziuni, achiziții sau reorganizări), care determină o creștere a nivelului de anxietate cu privire la securitatea locului de muncă. Alți factori de stres la locul de munca provin din erorile de organizare și din managementul deficitar al proiectelor. De aceea, apar tensiuni și neînțelegeri între membrii echipei, competiția pentru resurse ia locul colaborării, iar timpul necesar derulării activităților și atingerii obiectivelor devine insuficient.
1.1.4. Dependența de muncă în S.U.A și Europa

Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA) trage un semnal

de alarmă, într-un nou raport, asupra faptului că stresul legat de munca este una dintre cele mai mari provocări în materie de securitate și sănătate în munca cu care se confruntă Europa, iar numărul persoanelor care suferă de afecțiuni legate de stres, cauzate sau înrăutățite de muncă, este posibil sa crească. Stresul se află pe locul doi în topul celor mai raportate probleme de sănătate legate de muncă, afectând 22% dintre angajații din UE . Studiile sugerează ca între 50% si 60% dintre toate zilele de lucru pierdute au legătură cu stresul. În 2002, costul economic anual al stresului legat de munca, in UE15, a fost estimat la 20.000 de milioane euro.

Potrivit raportului, peste 40% dintre angajații din UE27 care au avut un program de lucru prelungit au declarat ca nu sunt mulțumiți de raportul dintre viața profesională și cea de familie.

Ca soluție, în statele Uniunii începe să se aplice extensiv sistemul Flexi-Time. Acest sistem prevede ore flexibile de lucru, în coordonare cu ceilalți angajați, astfel încât angajatul să își poată programa cât mai bine orarul de muncă și cel dedicat familiei sau altor activități. Sistemul are la bază un management bazat pe rezultate, nu pe pontajul prezentei fizice la birou. Atâta timp cât rezultatele firmei nu au de suferit, angajatul are libertatea de a se organiza cât mai bine posibil.

1.2. Perspective asupra naturii, cauzelor și efectelor dependenței de muncă

Cauzele workaholismului  au fost identificate ca fiind

stima de sine scăzută, sentiment de nemulțumire față de propria persoană;

nevoia permanentă de a face cît mai mult și cît mai bine pentru a-și demonstra că este o persoană de valoare;

teama de eșec, teama că oricând cineva mai bun îi poate lua locul așa că trebuie să fie mereu în top;

insatisfacție în viața personală;

transferul psihic a unor privațiuni din viața personală;

eșec într-o relație amoroasă;

la origine pot fi copii care au fost excesiv de răsfățați și se trezesc într-o lume ostilă la care nu știu să se raporteze și astfel acum să se refugieze în muncă;

copii crescuți fără iubire și drept urmare nu cunosc și partea emoțională a vieții;−

coincidența muncii profesionale cu pasiunile și hobby-urile.

Consecințele workaholism-ului 

Una dintre consecințele workaholim-ului este  pierderea conotației pozitive pentru care

muncim. Această adiție duce la absența vieții sociale și pierderea prietenilor și la multiple  probleme în familie.

Cei care suferă de workaholism au dificultăți de comunicare și stări depresive . Din punct de vedere organic, somatic, prezintă tulburări intestinale, tulburări de somn, probleme cardiace, atacuri de panica, accidente vasculare cerebrale, pierdere excesiva in greutate etc.

De asemenea cei dependenți de muncă au  probleme de relaționare cu colegii de muncă, munca în echipă îi tensionează și preferă să lucreze singuri.

1.3. Tulburările de personalitate

1.3.1. Personalitatea

În primele sale modelări ale psihicului uman, Freud (1856-1939) a definit structura

personalității în termeni de inconștient, preconștient și conștient – modelul topografic. Mai

precis, el a încercat să schițeze o imagine a psihicului prin prisma nivelelor de conștientă, considerând că viața psihică poate fi descrisă prin concepte ce reflectă gradul de conștientizare a unui fenomen. Astfel, Freud a identificat trei nivele ale conștientei: conștient, preconștient și inconștient. Conștientul se relaționează cu toate acele fenomene de care noi suntem "conștienți" la un moment dat. Ceea ce el a descoperit a fost un "spațiu" psihic în care totul devine posibil. Inconștientul este ilogic (ideile contrare pot coabita fără conflict aici), atemporal (evenimente din perioade diferite de timp coexistă și se suprapun) și aspațial (relațiile spațiale și de mărime sunt eludate așa încât obiecte imense pot fi găzduite de cele minuscule, iar cele obiectiv distanțate se pot regăsi în același loc). La origini, teoria psihanalitică este o teorie motivațională a comportamentului uman. Ea sugerează că cele mai multe dintre comportamentele noastre sunt inițiate și susținute de motive inconștiente. Anumite gânduri, sentimente și motive se află în inconștient din rațiuni bine justificate, iar pătrunderea lor în conștient nu ar face altceva decât să ne producă disconfort și supărare. Spre exemplu, reamintirea unor evenimente dureroase din trecutul personal, recunoașterea sentimentelor de ostilitate și invidie, ori recunoașterea dorinței de a întreține relații sexuale cu persoane moral interzise ar putea conduce la un real disconfort pentru cei mai mulți dintre noi. Pentru a evita asemenea experiențe neplăcute psihicul nostru caută să blocheze pătrunderea lor în conștient. Pe de altă parte, însă, toate aceste conținuturi ale inconștientului se pot releva prin conduita cotidiană, regăsindu-le în acte ratate, lapsus, false percepții, comportamente iraționale etc. Ca atare, în ciuda tuturor eforturilor depuse de către conștient pentru a le păstra ascunse, sentimentele și motivele inconștientului ghidează disimulat comportamentele noastre. în conformitate cu modelul topografic, toate emoțiile sunt conștiente.

Prima desprindere clară de teoria analitică a survenit în anii 1930, când Gordon Allport a început să lucreze la ceea ce acum este cunoscută ca fiind "teoria trăsăturilor". Allport susținea că Freud a supraaccentuat importanța proceselor inconștientului, în loc să se concentreze asupra aspectelor vizibile ale personalității: "Dacă vrei să știi ceva despre o persoană, de ce n-o întrebi mai întâi ?" Conceptele lui Allport, mai degrabă decât cele ale lui Murray, Galton (pionierii teoriei trăsăturilor), s-au dovedit a fi mult mai recunoscute printre psihologii, cercetătorii și practicienii ultimelor patru decenii, .

Allport a încercat să descrie și să explice personalitatea folosind o serie de concepte familiare ce etichetează trăsături, precum: prietenos, ambițios, entuziast, timid, punctual, vorbăreț, dominant, generos etc. El a estimat că există circa 4000 – 5000 de trăsături și 18000 de nume de trăsături). Asemeni lui Jung, Allport a susținut că suntem motivați de planurile noastre de viitor, la fel de mult ca și de cauzele anterioare. El a împărtășit, de asemenea, credința lui Adler potrivit căreia fiecare personalitate este unică. Allport și Murray au fost primii teoreticieni ai personalității preocupați de găsirea unui suport empiric pentru ideile lor, conducând experimente formale și analize statistice. Allport este autorul unei respectate metode de evaluare a personalității (Studiul Valorilor – The Study of Values), iar cursul său despre personalitate, susținut la Universitatea Harvard, este considerat ca fiind primul curs predat vreodată într-un colegiu american care aborda acest subiect. Sunt demne de reținut câteva dintre ideile lui Allport, care în fapt i-au conferit binecunoscuta notorietate. Spre deosebire de psihanaliști, el a diminuat importanța primilor ani din viața individului asupra dezvoltării sale psihice ulterioare. De asemenea, Allport a susținut existența unor diferențe calitative între sistemele motivaționale ale copilului și, respectiv, ale adultului. Aceleași diferențe le-a invocat și atunci când a discutat relația normal -patologic.

În teoria sa, ca de altfel în propria viață, Allport a accentuat în mod repetat unicitatea fiecărui individ; în cea mai mare parte, munca sa a fost o perpetuă căutare a propriei identități.

Perspectiva teoretică și practică a lui Eysenck a fost influențată de: evoluția metodologică a tehnicilor statistice prin analiza factorială, gândirea tipologiștilor europeni (Jung și Kretschemer), studiile privind ereditatea realizate de Șir Cyril Burt, experimentele lui Pavlov privind condiționarea clasică și teoria învățării propusă de Clark Huli.

Eysenck a pus un accent foarte mare pe claritatea conceptuală și pe măsurare. Din acest motiv, el este considerat ca unul dintre cei mai aspri critici ai teoriei psihanalitice. Eysenck a atras atenția asupra necesității de a dezvolta tehnici adecvate de măsurare a trăsăturilor, necesitatea unei teorii ușor testabile și deschise la critici, precum și asupra importanței stabilirii fundamentelor biologice ale fiecărei trăsături. Prin acestea, afirma el, s-ar evita caracterul circular al explicațiilor, adică invocarea trăsăturii ca justificare a unui comportament care, în fapt, a stat la baza conceptualizării ei.

Procesul descris conduce la factori, în acest caz la trăsături. Ele sunt etichetate prin termenii acelei caracteristici care este comună tuturor itemilor sau comportamentelor aflate în relație unul cu celălalt. Prin intermediul unor proceduri statistice suplimentare, Eysenck determină dimensiunile ce stau la baza acestor trăsături. Aceste dimensiuni bâzâie sunt numite de către Eysenck tipuri. Spre exemplu,

• trăsături precum sociabilitatea, impulsivitatea, excitabilitatea și

• dinamismul pot fi grupate împreună sub conceptul (tipul) de extraversiune. Termenul de tip desemnează o dimensiune cu două valori extreme care delimitează un continuum de-a lungul căruia persoanele, prin particularitățile lor, ocupă diverse poziții.

Chiar și cel mai dedicat teoretician al trăsăturilor va fi în mod sigur de acord că lista de 4000-5000 de trăsături a lui Allport este greu gestionabilă, iar uneori chiar inutilă. Pare mai rezonabil să tragem concluzia că natura umană nu poate fi atât de diversă și că trebuie să existe un număr mai mic de trăsături, care reprezintă miezul personalității. Cattell, încercând să pună ordine în diversitatea trăsăturilor, a susținut că psihologia trebuie să devină mult mai obiectivă matematic pentru a dobândi credibilitate. Cattell și-a bazat vastele cercetări asupra dimensiunilor personalității pe aceeași tehnică statistică pe care a folosit-o și Eysenck – analiza factorială. .

Teoreticienii personalității au încercat să explice comportamentul uman în termeni ai cauzelor interioare: instincte, 11 arhetipuri, sentimente de inferioritate, trăsături, nevoi, conflicte și multe altele. Totuși, validitatea acestor motive care provin din interiorul psihicului nu este sub nici o formă general acceptată.

Aproximativ în aceeași perioadă în care Freud introducea conceptele de id, ego, și supra- ego, cunoscutul psiholog american J. B. Watson căuta să discrediteze astfel de teorii, demonstrând că o fobie (frica irațională față de un obiect sau de o situație, care nu este periculoasă în mod obiectiv) poate fi indusă doar prin forțe externe. Watson a fost favorabil impresionat de munca lui Pavlov, care a fost primul cercetător ce a elucidat mecanismele celei mai simple forme de învățare: condiționarea clasică. .

Skinner a fost de acord cu Pavlov și Watson în ceea ce privește faptul că unele comportamente sunt învățate prin condiționare clasică, așa cum scaunul dentistului devine sursă de anxietate, deoarece a fost în mod repetat asociat frezei dureroase, în condiționarea pavloviană, stimulul neutru precede și solicită răspunsul condiționat, permițând învățarea. Cu toate acestea, Skinner a susținut că marea majoritate a actelor de învățare depind de ceea ce se întâmplă după ce survine comportamentul. Comportamentul nostru operează asupra mediului și produce anumite efecte, iar aceste consecințe, la rândul lor, determină frecvența ulterioară de apariție a acelui comportament . Modelul propus de Skinner pentru a explica acest tip de învățare este cunoscut sub numele de condiționare operantă.

Bandura susține că noi învățăm adesea doar observând ceea ce fac ceilalți și care sunt consecințele comportamentului lor. Acest tip de învățare a fost denumită învățare socială sau observațională. Astfel, cel ce învață să șofeze sau studentul la medicină va privi un expert lucrând și va trage diverse concluzii, înainte de a-și asuma sarcina respectivă. Spre deosebire de Skinner, Bandura a accentuat rolul cauzelor interioare ale comportamentului uman, cum sunt gândurile, credințele și așteptările.

George Kelly a susținut că noi toți ne comportăm asemănător oamenilor de știință. Asta înseamnă că fiecare dintre noi își creează propriile concepte, "predicții" și "ipoteze experimentale", pentru a înțelege și a se descurca în lumea în care trăiește. Aceste concepte necunoscute, pe care Kelly le-a numit constructe personale, sunt cele pe care psihologii trebuie să le înțeleagă, mai degrabă decât să încerce să-și impună propriile seturi conceptuale asupra întregii umanități. Printre contribuțiile remarcabile ale lui Kelly, menționăm concepția conform căreia teoriile sunt unelte limitate, care, în lumina noilor cunoștințe trebuie să fie mai degrabă ignorate; el oferă, astfel, o alternativă revigorantă la pretențiile exagerate ale unor teoreticieni de orientare analitică. Kelly a atras atenția asupra importanței determinanților cognitivi ai comportamentului uman.

Nu există până acum nici o definiție universal acceptată a personalității. Intr-o accepțiune mai larg utilizată, personalitatea se referă la caracteristicile cele mai importante, relativ stabile în timp, ale individului și care justifică consecvența comportamentului său. Aspectele personalității pot fi observabile sau neobservabile și, respectiv, conștiente sau inconștiente.

2. O teorie este o asumpție nedemonstrată asupra realității, una care va trebui supusătestului valorii de adevăr. Ea constă într-un set de termeni și principii, cunoscute ca concepte, care sunt elaborate sau aplicate de teoreticieni.

3. Adesea teoreticienii personalității nu sunt de acord unul cu celălalt. Ei explorează o lume relativ nouă și dificil de descifrat -psihicul și, ca atare, au de-a face cu aspecte deosebit de delicate ale ființei umane, fapt ce explică diferențele lor interpretative.

4. Cele mai cunoscute teorii ale personalității pot fi grupate în șase categorii: psihanaliza freudiană, teoriile neofreudiene (Jung, Adler, Horney, Fromm, Sullivan, Erickson, Murray), teoriile trăsăturilor (Allport, Eysenck, Cattel), teoriile umaniste (Rogers, Maslow) și versiunile behavioriste (Skinner, Bandura), teoria constructelor personale (Kelly).

5. în ultimele decade, accentul a trecut de la teoriile globale ale personalității spre cercetări care se preocupă de subiecte particulare cu scopuri limitate.

Schimbarea paradigmatică se datorează, în primul rând, faptului că motivele și obiectivele primilor teoreticieni ai personalității diferă de cele ale cercetătorilor actuali.

1.3.2. Tipuri de tulburări de personalitate

Tulburările de personalitate reprezintă deviațiile de la normă. Ele se caracterizează prin dizarmonie reflectata în patternuri afective, cognitive și comportamentale. Persoana care are tulburări de personalitate prezintă trasaturi rigide și dezadaptate, stabile, cristalizate încă din copilărie, evidente la adolescență și menținându-se pe întregul parcurs al vieții. Ea alterează adaptarea și relaționarea socială.

Tulburările de personalitate sunt extreme ale comportamentului normal (unde normalitatea este data de media in cultura respectiva) cu trăsături pervazive ( extinse și persistente).

Pacientul prezintă istoric de dificultăți în toate domeniile (afectiv + munca), relatiile sale interpersonale sunt dificil de stabilit și pline de tensiune, producând suferință. Trăsăturile sunt egosintonice (acceptabile pentru Eu), nu egodistonice (nu sunt străine Eu-lui, motiv pentru care subiectul dă întotdeauna vina pe alții). Aceste trăsături sunt sunt alloplastice (pacientul vrea să schimbe mediul), nu autoplastice (nu vrea să se schimbe pe el).

Protejarea împotriva pulsiunilor interioare și a stressului extern implică patternuri idiosincratice ale defenselor. În spatele armurii protectoare exista anxietate, defensele pot sau nu sa stăpânească anxietatea. Crește riscul pentru alte boli psihice, influențează negativ evoluția acestora și răspunsul la tratament.

Pacientul are o inteligență normală și nu poate fi considerat bolnav. Organizarea cognitivă este modificată în raport cu norma social. Valorile subiectului sunt în dezacord cu cele ale societății, modificările afectivității sunt complexe – instabilitate la frustrare, rejecție și critică, reversibilă imediat dacă subiectul este recompensat; răspunsul emoțional poate fi aplatizat – la schizotipali; nu există modulare afectiva la borderline, narcisici si antisociali.

Impulsivitatea și agresivitatea sunt modalități de externalizare a conflictelor (auto- sau hetero- ); se datorează incapacității de a suporta anxietatea și vinovăția și nevoii inconștiente de stimuli excitanți (la antisociali si borderline). Exista fixatii în dezvoltare, imaturitate iar subiecții nu apreciază impactul pe care îl au asupra altora, nu-și conștientizează problemele și nu cer ajutor. Toleranta lor la stress este minimă. Daca în situații medicale apar probleme, prin comportamentul lor trezesc reacții negative din partea personalului calificat.

Prevalența este de 6-15%. Raportul femei-bărbați = 1:1.

A. Tulburarea de personalitate paranoidă – paranoică

Subiecții au tendința de a atribui altora motivații răuvoitoare, sunt suspicioși, neîncrezători, ostili, iritabili, mânioși, bigoți, “colecționari” de nedreptăți, geloși pe partener, procesomani. Paranoicii nu fac confidențe, văd înțelesuri ascunse, ranchiunoși, contraatacă rapid. De asemenea au o purtare formală, din care rezultă tensiune musculară și faptul că nu se pot relaxa. Ei “scanează” mediul cautând nereguli, amenințări. Sunt serioși, fără umor și folosesc proiecția.

Paranoicii au idei preconcepute, au idei de referință și îi văd pe alții dispretuițori sau amenințători. Nu cred in loialitate, fidelitate sunt restrictionați, fără caldură, mândri ca sunt rationali si obiectivi, îi curteaza pe cei puternici și au dispret fata de cei slabi, bolnavi. De asemenea par practice și eficienți dar generează frică și conflicte.

B. Tulburarea de personalitate schizoidă

Cei care au o astfel de tulburare de personalitate au un stil de viață izolat, fără dorință de ceilalți. Majoritatea au slujbe solitare, nu le place compania altora, se simt mai bine în lumea ideilor și a lucrurilor decât a persoanelor (sunt interesați de obiecte neînsuflețite, constructe metafizice, matematică, astronomie, mișcări filozofice). Contactul vizual este deficitar cu un afect constricționat, distant. În prezenta altor sunt foarte serioși, temători sau indiferenți, umorul lor e nelalocul lui. De regulă dau răspunsuri scurte, evită vorbirea spontană, folosesc metafore ciudate și sunt rezervați. .

Astfel de persoane nu se implică în evenimente cotidiene sau, din contra au o senzație nejustificată de intimitate cu alții, nu au nevoie de legături cu alții. În schimb sunt atașați de animale. Se caracterizează prin a fi pasivi, necompetitivi, cu interese solitare. În ceea ce privește relațiile cu sexul opus, sexualitatea se exprimă prin fantasme, bărbații sunt burlaci iar femeile acceptă pasiv căsătoria. Sunt incapabili să-și exprime mania, amenințările din partea altora sunt rezolvate prin fantasme de omnipotență și resemnare.

C. Tulburarea de personalitate schizotipală.

Se manifestă prin ciudățenii, excentrități de caracter, gândire, afect, vorbire, prezentare. Gândirea este magică cu idei de referință. Au iluzii, derealizări și par stranii cu o vorbire deosebită, idiosincratică, ciudată. Pot să nu-și cunoască sentimentele, Sunt superstițioși și sensibili față de afectele negative ale altora. Cred în percepția extrasenzoriala și au viață imaginară foarte activă. Trăiesc izolați, sub stress fac simptome psihotice tranzitorii. Mulți dintre ei sunt implicați în culturi, practici religioase stranii, ocultism. Foarte puțini au prieteni apropriați. Anxietatea lor socială este crescută.

D. Tulburarea de personalitate antisocială comportament maladaptativ

Subiectul nu recunoaște drepturile altora, au o atitudine este diferită față de criminalitate. Prezintă „elemente psihopatice”cu o „mască de sanitate” . Sunt manipulativi, par de încredere și întreprind activități necinstite (minciuna, chiul, fuga de acasă, violența, promiscuitate, abuz marital, infantil). Nu au nici un fel de remușcări, controlul impulsurilor. Nu au planuri și nici sensibilitate pentru alții. Sunt iritabili, agresivi, înșelători, iresponsabili și sunt nepăsători față de siguranța proprie și a altora.

E. Tulburarea de personalitate narcisică

Subiectul prezintă grandiozitate, hiperpreocupare pentru stima de sine. Are senzația de a fi special, de a i se cuveni, de a avea dreptul la critică și înfrângere, reacționează cu furie sau depresie. stima de sine este fragila. Subiectul este exploatativ, fără empatie cu preocupări crescute pentru aparență, nu pentru substanță și vrea admirație crescută.

F. Tulburarea de personalitate histrionică

Subiectul are un stil dramatic, emoțional, impresionant. Este cooperant, dorește să fie ajutat. În genere, persoanele care suferă de o astfel de tulburare de personalitate sunt plini de culoare, flamboianți, seducători, caută atenție și au un comportament dependent. Din punct de vedere emoțional sunt superficiali, nesinceri, poichilotimi (preiau starea de spirit a anturajului și o trăiesc amplificat). Vorbirea le este dramatică, sunt sugestionabili, simpatici, plăcuți, superficiali și sociabili.

G. Tulburare de personalitate borderline

Clasic era considerată o tulburare la granița dintre psihoze, nevroze și tulburări de personalitate. Problemele sunt legate de raportul separare – individualizare, controlul afectelor, atașamente personale intense, imagine de sine neclară. Pacientul este mereu în criză. Există episoade micropsihotice cu paranoia sau cu simptome disociative tranzitorii. Frecvent fac gesturi, amenințări cu suicidul, acte autodistructive, automutilante, relatțile cu alte sunt tumultoase. Există o reactivitate dispoziționala ( furtuni de afecte). Nu tolerează să fie singuri , “foame obiectuală”, eforturi frenetice de evitare a abandonului (real sau imaginar ) se infurie ușor. Are o imagine de sine, identificare instabilă, impulsivi în legătură cu banii, sexul, abuzul de substanțe, șofatul periculos, hiperfagia compulsivă. Subiecții prezintă pananxietate și sexualitate haotică.

1.4 Tulburarile obsesiv-compulsive

Tulburarea obsesiv compulsivă (TOC) beneficiază de o deosebită atenție în ultimele trei decenii inclusiv datorită frecvenței sale. Se consideră azi că se află pe locul patru ca prevalență între bolile psihice fiind depășită doar de depresie, abuzul de substanțe psihoactive și fobii. .

Se vorbește chiar de trei revoluții succesive în această perioadă . Prima consta în constatarea frecvenței sale crescute la adulți și copii, în urma depistării prin

instrumente standardizate. A doua ar fi dovedirea eficienței terapeutice a inhibitorilor de recaptare a serotoninei și a terapiei comportamental cognitive, iar a treia, luarea în considerare a spectrului TOC.

Tulburarea obsesiv compulsivă a fost cunoscută și studiată în tot cursul sec.XX, conceptul medical al obsesionalității fiind construit în a doua jumătate a sec.XIX. Diagnosticul de tulburare obsesivă nu e deci așa vechi ca cel de histerie sau hipocondrie dar se plasează înaintea schizofreniei, paranoiei sau  a demenței Alzheimer. Cadrul teoretic de interpretare a fenomenului obsesiv patologic a variat de-a lungul timpului în funcție de doctrinele dominante iar delimitarea sa de alte tulburări nu a fost întotdeauna clară. În sec.XX a prevalat conceptul de “nevroză obsesională” lansat deFreud. Cu timpul s-a identificat și o tulburare de personalitate de tip obsesiv denumită și anankastă.

Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă se manifestă prin perfectionism, ordine, lipsă de flexibilitate, reguli, reglementari, sistematizari. Persoana manifestă perseverență ce poate merge până la încăpățânare. Când deciziile trebuie luate intuitiv se ajunge la indecizie, constricție emoțională. Se caută a se a dețină controlul asupra lor și asupra situațiilor. Prezența este rigidă, formal. Subiecții sunt serioși circumstanțiali, sclavi ai amănuntelor, preferă rutina, ritualul, nu noutatea, , nu există spontaneitate. Se constată o lipsă a abilităților interpersonale, umorului, căldurii, capacitatea de a face compromisuri. Sunt autoritari și au un devotament crescut față de muncă. Se străduiesc “să strângă” obiecte, să “adune” și sunt zgârciți. .

Criteriile stabilite pentru diagnosticarea tulburării obsesiv-compulsive sunt următoarele:

A. Fie obsesii sau compulsii:

Obsesii:

(1) gânduri, impulsuri sau imagini persistente și recurente care sunt experimentate, la un moment dat în cursul tulburării, ca intrusive și inadecvate, și care cauzează o anxietate sau o detresă considerabilă;

(2) gândurile, impulsurile sau imaginile nu sunt pur și simplu preocupări excesive în legătură cu problemele reale de viață;

(3) persoana încearcă să ignore sau să suprime astfel de gânduri, impulsuri sau imagini, ori să le neutralizeze cu alte gânduri sau acțiuni;

(4) persoana recunoaște că gândurile, impulsurile sau imaginile obsesive sunt un produs al propriei sale minți (nu impuse din afară, ca în inserția de gânduri).

Compulsii:

(1) comportamente repetitive (de ex. spălatul mâinilor, ordonatul, verificatul) sau acte mentale (de ex. rugatul, calculatul, repetarea de cuvinte în gând) pe care persoana se simte constrânsă să le efectueze ca răspuns la o obsesie, ori conform unor reguli care trebuie să fie aplicate în mod rigid;

(2) comportamentele sau actele mentale sunt destinate să prevină sau să reducă detresa, ori să prevină un eveniment sau o situație temută oarecare; însă aceste comportamente sau acte mentale sunt sau nu conectate în mod realist cu ceea ce sunt destinate să neutralizeze sau să prevină, ori sunt clar excesive.

B. Compulsiile sunt excesive sau iraționale.

C. Obsesiile sau compulsiile cauzează o detresă marcată, sunt consumatoare de timp (iau mai mult de o oră pe zi) sau interferează semnificativ cu rutina normală a persoanei, cu funcționarea profesională ori cu activitățile sau relațiile sociale uzuale.

Numeroși autori au căutat să explice modelul cognitiv al acestei tulburări. Holdevici (2005) face o sinteză a acestor explicații, prezentând teoriile care subliniau fie rolul convingerilor de tip perfecționist în declanșarea tulburării, fie o exacerbare a sentimentului responsabilității, fie o dezvoltare anormală a procesului de luare a deciziilor sau o fuziune între gândire și acțiune.

Aceeași autoare prezintă modelul elaborat de Salkovskis (1989), conform căruia pacienții cu tulburare obsesiv-compulsivă pun apariția cognițiilor intrusive pe seama faptului că ei ar putea fi responsabili de producerea unui eveniment negativ dacă nu realizează anumite acțiuni pentru a-l preveni. Evaluările cognițiilor intruzive se manifestă sub forma gândurilor negative automate și sunt amplificate de dispoziția depresivă a subiectului, care nu le poate controla. O dată declanșate evaluările negative legate de obsesii, începe să se manifeste și inițierea comportamentelor de neutralizare, care pot fi interne (subiectul se străduiește să gândească pozitiv) sau externe (realizează comportamente compulsive ca reacție la gândul obsesiv). Reacțiile de neutralizare reduc disconfortul și tendința de asumare a unor responsabilități diverse și punerea în acțiune a acestor reacții nu face altceva decât să activeze cognițiile cu caracter intruziv, sub forma unui cerc vicios.

O explicație a acestui fenomen ar putea fi faptul că, cu cât subiectul se străduiește să înlăture gândurile nedorite, cu atât ele devin mai puternice și mai frecvente (Wegner, Schneider, Carter și White, 1987, apud. Holdevici, 2005), reacțiile de neutralizare fiind motivate de convingerile referitoare la asumarea responsabilităților. 

Gândurile intruzive activează convingerile legate de semnificația acestora, iar aceste convingeri conțin informații despre gândurile obsesive (intruzive), dar și despre reacțiile comportamentale. 

Rachman (1993) a propus conceptul de fuziune între gând și acțiune (convingerea de tip metacognitiv), conform căruia gândurile reprezintă același lucru cu acțiunile propriu-zise. Metacognițiile se referă la consecințele posibile ale gândurilor (pacientul crede că gândurile pot provoca evenimente reale), dar și la efectele acestora asupra unor acțiuni trecute ("dacă mă gândesc ca am făcut ceva, inseamna ca probabil l-am făcut"). Această fuziune reprezintă sursa motivațională a unor acțiuni comportamentale, cum ar fi tentativele de controlare a acțiunilor și a gândurilor.

Reducerea disconfortului în urma comportamentelor desfășurate pentru prevenirea așa-ziselor consecințe negative ale gândurilor obsesive nu face decât să întărească reacțiile respective de verificare sau neutralizare. În același timp, ritualurile de prevenire devin, la rândul lor, o sursă de stres sau disconfort, pentru că necesită un mare consum de timp și sunt apreciate de subiect ca fiind greu de controlat și periculoase. Mai mult, neutralizările cu caracter deschis sunt considerate de autori ca fiind forme comportamentale concrete de ruminații care, la rândul lor, pot fi obiectul unor evaluări negative din partea subiectului.

După alți autori, reacțiile comportamentale, care pot acționa ca declanșatori,  astfel  încât  unii  subiecți  vor  fi  convinși că stările afective negative nu vor dispărea până nu vor fi declanșate ritualurile de neutralizare, mențin problema-simptom prin intermediul unor conexiuni inverse. Astfel, ritualurile împiedică infirmarea convingerilor negative referitoare la evaluările negative ale gândurilor obsesive. Faptul că acțiunile catastrofale puse pe seama gândurilor obsesive nu se produc este rezultatul ritualurilor declanșate.

1.5. Considerații privind stima de sine

Stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sinelui și se referă la trăirea afectivă, emoțiile pe care le încearcă persoana atunci când se referă la propria persoană.

Stima de sine reprezintă o evaluare pe care o facem despre noi înșine și care poate avea diferite forme (globale sau multidimensionale, de stare sau dispoziționale, personale sau colective). De exemplu Rosenberg (1979) face distincția dintre stimă de sine ridicată(pozitivă) și stimă de sine scăzută (negativă). Lutanen și Crocker, în 1992, vorbesc de stimă de sine personală – cu trimitere la evaluarea subiectivă a atributelor care îi sunt proprii, specifice individului și stimă de sine colectivă – cu trimitere la judecăți de valoare asupra caracteristicilor grupului sau grupurilor cu care persoana se identifică. Pornind de la "Scala stimei de sine " a lui Rosenberg, Heatherton și Polivy construiesc în 1991, un instrument pentru a măsura stima de sine generală sau ca „trăsătură” și stima de sine ca „stare” sau momentană.

Cei mai mulți psihologi definesc stima de sine ca fiind evaluarea globală a valorii proprii în calitate de persoană. Este vorba de evaluarea pe care o persoana o face cu privire la propria sa valoare, cu alte cuvinte, asupra gradului de mulțumire față de propria persoană. (Harter, 1998). Stima de sine poate fi definită și ca tonalitatea afectivă a reprezentării conceptului de sine. (Tap, 1998). Rosenberg (1979) definește stima de sine ca o sinteză cognitivă și afectivă complexă. El consideră că stima de sine dictează atitudinea mai mult sau mai puțin bună a individului față de propria persoană. Baumeister (1998) definește stima de sine folosind termeni sinonimi ca: mândrie, egoism, aroganță, narcisism, un fel de superioritate.

Rosenberg și Harter (1990) consideră că stima de sine este influențată de maniera în care persoana percepe competențele sale in domeniile în care reușita este importantă pentru el. Indivizii cu o stimă de sine ridicată se simt competenți în domeniile în care cred că reușita ar fi importantă și deasemenea sunt capabili să considere ca având o importanță mai mică domeniile in care se simt mai puțin competenți. Ei reușesc să anuleze discordanța dintre Sinele ideal și Sinele real. Cu cât această discordanță dintre Sinele ideal și cel real este mai mare, cu atât stima de sine are un nivel mai scăzut .

Pe de altă parte, o persoană are mai multe identități, fiecare asociată unui anume rol (de gen, de vârstă, școlar, familial, profesional etc.). Persoana se autoevaluează parțial în fiecare dintre aceste roluri. De exemplu identitatea școlară determină o stimă de sine în context școlar. Se pune deci întrebarea dacă sentimentul de valoare personală este suma evaluări parțiale sau este rezultatul unor evaluări globale. Este recunoscută însă și posibilitatea ca o trăsătură contextuală a individului (o identitate de rol) să se difuzeze in ansamblul personalității. De exemplu, faptul că un copil este un elev strălucit poate sau nu să se difuzeze în reprezentarea sa globală despre sine. (Harter, 1998) Există două perspective asupra modului de definire a conținutului stimei de sine.

Unii autori o văd ca fiind unidimensională, stima de sine globală(Coopersmith, Piers, Haris, apud Tap, 1998). Aceasta perspectivă este însă contestată de adepții modelelor multidimensionale și este susținută de cercetări care demonstrează multidimensionalitatea stimei de sine și a evaluării de sine pe baza analizei factoriale. Modelele multidimensionale susțin în esență faptul că individul se autoevaluează diferit in funcție de domeniu de viață sau fațeta identității personale activate de un context anume. Însă stima de sine ca dimensiune globală își menține o poziție solidă în această dispută și în procesul autoevaluării personale fiind măsurată prin chestionare ce conțin itemi generali și alimentându-se tot din sentimentul de competență a persoanei în anumite domenii particulare.

Dintr-o aceeași perspectivă, de definire sau de organizare a conținutului stimei de sine, F. Sordes-Ader, G. Leveque, N. Oubrayrie și C. Safont-Mottay (1998), plecând de la modelele de reevaluare a dimensiunilor identitate construite de Tap, Massonnat și Perron și de la modelul de reglare a conflictelor descrise de Baubion-Broye, au ajuns la definirea a 5 subdimensiuni ale stimei de sine. În opinia acestor autori, stima de sine globală se construiește din evaluarea făcută asupra fiecăreia din următoarele dimensiuni:

1. Sinele emoțional – este reprezentarea individului cu privire la gradul de control pe care îl are asupra emoțiilor sale și asupra impulsivității. Este imaginea pe care o are persoana cu privire la gradul său de stăpânire de sine imaginea pe care o are persoana cu privire la gradul său de stăpânire de sine care este considerată a permite o mai bună organizare în activități, o mai bună

planificare.

2. Sinele social – este vorba de reprezentarea interacțiunii cu ceilalți și de sentimental de recunoaștere socială.

3. Sinele profesional – se raportează la reprezentările, comportamentele și performanța la locul de muncă sau in context școlar. Percepția asupra propriilor competențe este incorporată în imaginea pe care și-o construiește persoana despre propria persoană.

4. Sinele fizic – include imaginea corporală, percepția părerilor celor din jur cu privire la aspectul fizic și aptitudinile fizice și atletice.

5. Sinele anticipativ – modul în care persoana privește spre viitor, atitudinea față de ceea ce îl așteaptă in viitor.

CAPITOLUL 2 – Metodologia cercetării

2.1 Obiectivele cercetării

Obiectivul studiului este de a cerceta dacă există o legatură puternică între workaholismul și tendințele obsesiv-compulsive, o stimă de sine scăzută si o personalitate introvertă-instabilă, dar și de a verifica dacă vechimea la locul de munca și genul influențează nivelul dependenței de muncă.

2.2 Ipotezele cercetării

Studiul cercetează următoarele ipoteze:

1.Există diferențe de gen în ceea ce privește dependența de muncă.
2.Cu cât vechimea în muncă a lucrătorilor este mai mare, cu atât creste nivelul de workaholism.

3. Persoanele cu workaholism ridicat au tendințe obsesiv compulsive

4. Nivelul mare de workaholism este caracteristic persoanelor cu stimă de sine scăzută

5. Persoanele cu workaholism au o personalitate introvert-instabilă.

2.3 Variabilele cercetării

Ca variabilă dependentă avem în cazul primei ipoteze scorul workaholismului, iar ca

variabilă independentă genul.

Pentru cea de-a doua ipoteza variabila dependenta este scorul workaholismului, iar variabila independenta este vechimea în munca a subiecților.

Pentru cea de-a treia ipoteză pentru o mai mare relevanță a rezultatelor s-au utilizat cinci episoade negative din viața unui om ca variabile și timpul dependente. Variabila independentă este workaholismul.

2.4 Participanții la studiu

La acest studiu a participat un număr de 78 de subiecți, cu vârste cuprinse între 20-55 de ani, având o medie de vârsta de 30 de ani. Intrucât cercetarea noastra îsi propune sa identifice daca exista diferente de gen în ceea ce priveste workaholismul, numărul participanților de gen masculin (38) a fost aproximativ egal cu cel de gen feminin (40).

Populația implicată în cercetare provine atât din mediul urban cât si din cel rural, prestând servicii în cadrul unei companii de telemarketing.

S-au selecționat subiecți din domeniul telemarketing-ului pentru că această meserie este predispusă la adicție. Recompensarea bănească vine în urma unei munci susținute.

2.5 Descrierea metodei de investigare

Pentru ca s-au utilizat cehstionare s-a cerut permisiunea conducăriie societății de telemarketing. Subiecții au completat chestionatele în zile diferite, în funcție de program și dispoziție.

În cazul primei ipoteze, ca instrument am folosit chestionarul elaborat de Brian E. Robinson în anul 1999 numit “WART”. Bryan E. Robinson prezintă un instrument de evaluare a workaholismului (WART), aratând ca este necesar sa se realizeze un ghid de diagnoză a celor ”prinși în lanțuri” la muncă si a găsi remedii celor care trebuie să se ferească de acest fenomen”: însăși workaholicii, părinții și copiii lor, dar și clinicienii ce îi verifică. Scala utilizata este scala Likert si are patru trepte (1-deloc …4- întotdeauna)..

.Procedura pentru acest studiu a fost selectat un eșantion de 78 de subiecți, 40 de sex feminin, iar 38 de sex masculin, având vârste cuprinse între 20-55 de ani, provenind din toate mediile sociale.

Subiecții au fost selectați aleatoriu, aceștia lucrând în cadrul unei companii de

telemarketing.
S-a folosit un chestionar elaborat de Brian E. Robinson (WART), chestionarul,

prezentat în Anexa 1, cuprinzând un număr total de 24 de itemi, iar participanții având ca modalitate de răspuns de la 1-foarte rar la 4-foarte des.

Pentru utilizarea clinică, scorurile de testare sunt împărțite în trei intervale. Scorurile , din

intervalul superior (67-100) sunt considerate personele extrem de dependente de muncă. Cei care au marcat în gama de mijloc (57-66), sunt considerate persoane cu o usoara dependență de muncă. Cei care au notat, în cel mai mic interval (25-56) sunt considerate a nu fi dependente de muncă

Ȋn această  cercetare nu s-a solicitat numele și prenumele respondenților. Fiecare respondent a beneficiat de confidențialitate absolută a datelor personale conform normelor deontologice avizate de Colegiul Psihologilor din România și conform legii protejării datelor personale.

Repondenților li s-a explicat că datele recoltate vor fi utilizate doar cu scop de cercetare

Științifică . De asemenea li s-au prezentat instrucțiuni de completare: ”Vă  rugăm citiți cu atenție fiecare afirmație de mai jos și stabiliți măsura ȋn care vă caracterizează . Indicați răspunsul dumneavoastră  ȋn spațiul corespunzător, acordând note de la 1 la 4, după  cum urmează:

1 – deloc adevărat 

2 – uneori adevărat 

3 – deseori adevărat

 4 – ȋntotdeauna adevărat

Pentru ipoteza 3 s-a aplicat Obsessive Beliefs Questionnaire-44 și un chestionar cu 5 întrebări privitoare la evenimente negative din viața personală.

Subiecții au răspuns la întrebări, de 10 ori, la intervale de timp egale, timp de 6 luni.

Pentru ipoteza 4 s-a aplicat „Scala stimei de sine” („Self -Esteem Scale”, M. Rosenberg, 1965) – 10 itemi, chestionar unidimensional, cu răspus pe o scală în 4 trepte pentru aceeași 78 de subiecți. Chestionarul este prezentat în Anexa 3 a lucrării.

Subiecților li s-a precizat: –  ”Mai jos, aveți o listă de afirmații referitoare la sentimentele generale cu privire la propria dumneavoastră persoană. Daca sunteți perfect de acord cu afirmația, încercuiți A (absolut acord), dacă sunteți de acord cu afirmația încercuiți B (de acord), dacă nu sunteți de acord încercuiți C (nu sunt de acord), iar dacă nu sunteți deloc de acord încercuiți D (categoric nu).  Pentru scala stimei de sine Rosenberg:

– scorurile de la 0 – 15 indică o stimă de sine scăzută;

– scorurile de la 15 – 30  indică un nivel normal al stimei de sine.

Datele obținute vor fi corelate, pentru a fi sesizată relația (în cazul în care se confirmă

că există) sucbiecții dependenți de muncă și nivelul stimei de sine, comparativ cu nivelul stimei de sine la subiecții cu -workaholism, măsurarea fiind făcută pe o scară de interval.

Pentru stabilirea corelației existente între cele două variabile va fi obținut un scor prin

măsurarea cu Pearson’s (r), care este cel mai eficient coeficient de corelație. Corelația este o

metodă statistică utilizată pentru a determina relațiile dintre două sau mai multe variabile.

Există mai multe tipuri de corelații atât parametrice cât și neparametrice.

Coeficientul de corelație este o valoare cantitativă ce descrie relația dintre două sau

mai multe variabile. El variază între (-1 si +1), unde valorile extreme presupun o relatie

perfectă între variabile în timp ce 0 înseamna o lipsă totală de relație liniară. O interpretare mai

adecvată a valorilor obținute s-a făcut prin compararea rezultatului obtinut cu anumite valori

prestabilite în tabele de corelații în funcție de numărul de subiecți, tipul de legătură și pragul

de semnificație dorit. În cazul acestei teme de cercetare, vom opera cu două variabile corelate

negativ: dacă una crește, cealaltă tinde să descrească. Gradul acesta de corelație lineară poate

fi reprezentat cantitativ prin coeficientul de corelație. Acest coeficient a fost obținut prin

transformarea scorului neprelucrat într-un scor sigma și găsirea valorilor medii ale produsului

lor vectorial.

Probele parametrice sunt preferate în cazul îndeplinirii acestor condiții deoarece sunt

mai solide, ceea ce înseamnă creșterea posibilității de a respinge o ipoteză falsă. Aceste

condiții pot fi verificate prin localizarea mediei în cadrul distribuției normale a datelor cât și

prin calcularea indicatorilor de omogenitate a eșantionului cercetat.

Pentru verificarea ipotezei 5 a fost aplicat Inventarul de personalitate Eysenck. Conform lui Eysenck indivizii se distribuie de-a lungul unei axe introversie-extroversie, iar cei mai mulți oameni prezintă ambele tendințe (introvertite și extrovertite). Autorul subliniază că extroversiunea este generată de starea generală de excitație a cortexului cerebral. La extrovertiți sistemul nervos este puternic, iar la introvertiți sistemul nervos este delicat. Principalul avantaj al EPQ (Eysenck & Eysenck, 1975) a fost introducerea unei noi scale, numita P, (Psihotism}. Subliniem faptul că acest termen împrumutat din psihiatrie nu sugerează prezența unor caracteristici tipice tulburărilor de tip psihotic. Scala este așadar foarte utila în măsurarea dimensiunilor de personalitate ale unor persoane normale, iar termenul de psihotism se refera la o trasătură de personalitate fundamentală, dispozițională, care este prezentă în grade diferite la toate persoanele. Aceasta trăsatură poate predispune o persoană la a dezvolta anomalii psihiatrice.

În modelul factorial al personalității dezvoltat de Eysenck, în esență, există trei factori tipologici cu o importantă contribuție ereditară în gradientul de normalitate – anormalitate: extraversie vs. introversie, stabilitatea emoțională – vs. instabilitate (nevrotism) și adaptabilitate vs. psihotism

2.6 Descrierea procedurilor de recoltare a datelor

S-a început prin verificarea validității chestionarului elaborat de candidat. Prin validitatea unui instrument de masurare se întelege capacitatea instrumentului de a măsura ceea ce urmărește să se obțină din cercetare (May, 1993).

Instrumentele de cercetare psihologica sunt examinate în general sub aspectul mai multor tipuri de validitate:

–                validitate formala prin care se face trecerea în revistă a calitpții itemilor de către persoane nespecializate în domeniu;

–                validitate de conținut: evaluarea itemilor se face de către persoane specializate sau de către experți în domeniu

–                validitate criterială concurentă: compară instrumentul ce se validează cu un alt instrument, deja validat, care măsoara acelașii concept

–                validitate criterială predictivă: măsoară gradul de precizie al predicției făcute pe baza instrumentului respectiv pentru viitoare comportamente sau performanțe ale persoanelor investigate;

–                validitate conceptuală sau de construct: măsoară semnificația teoretică a unui instrument de investigatie: în ce grad itemii scalei corespund conceptului supus investigației, îl operationalizează în mod adecvat.

Factorii care afectează validitatea unui instrument de mîsurare:

–                Gradul de fidelitate, respectiv omogenitatea itemilor (Cronbach a) și stabilitatea măsurătorii (metoda test-retest);

–                Validitatea convergentă pentru scalele care conțin subscale și calculează scoruri totale;

–                Validitatea discriminantă tot pentru scalele ce conțin subscale;

–                Calitatea itemilor ce compun instrumentul, referitoare la:

         Reprezentativitatea pentru conținutul conceptului măsurat, acuratețea operaționalizării conceptului;

         Simplitatea și claritatea itemilor;

         Analiza factorială a itemilor;

–                Gradul de reprezentativitate al eșantionului pe care s-a facut validarea;

–                Existența datelor normative ale etalonării testului (norme populaționale, medie, mediana, abatere standard);

–                Ține seama de limitele inerente memoriei umane.

Din factorii de mai sus, cea mai mare parte nu este aplicabilă (chestionarul nu conține subscale, nu există norme populaționale, chestionarul s-a aplicat o singură data, etc).

Singura metodă de verificare a validității aplicabile în acest caz o constituie determinarea gradului de fidelitate a chestionarului, omogenitatea inter-itemi prin calculul coeficientului α Cronbach .

Fidelitatea unui instrument de măsurare este dată de acordul sau stabilitatea așteptată a măsurătorilor analoge și se poate constata prin:

–          utilizarea unor forme paralele ale instrumentul de cercetare (chestionar, interviu);

–          metoda prin înjumătațire (split-half reliability) în care testul aplicat este se împarte aleator in doua grupe aproximativ egale;

–          repetarea aceluiasi test pe acelasi eșantion, dupa scurgerea unei anumite perioade de timp, adica metoda test-retest.

–          aplicarea unei singure probe, cand se cerceteaza consistență inter-itemi.

Fidelitatea interna sau consistenta (omogenitatea) unui instrument de măsurare în cazul aplicării unei singure probe se calculeazăcu ajutorul coeficientului α a lui Cronbach. Se apreciază că acesta este și cea mai performantă metodă pentru estimarea fidelității (preciziei măsurării) unui instrument de cercetare sociologică ori psihologică Coeficientul  pune în lumină gradul de congruență al răspunsurilor date de către subiecți la diferite întrebări dintr-un instrument de măsurare care explorează o anumită problemă. Valorile acestui coeficient sunt cuprinse între 0 și 1, în care 1 reprezintă maximul de consistență internă. În general, consistența internă a unui chestionar depinde de numărul de itemi din care se compune.

Fidelitatea influențează puternic validitatea instrumentului de masurare, adica utilitatea științifica  a instrumentului de măsurare. Din perspectiva modernă a cercetărilor evaluative, criteriile validității unui instrument de măsurare sunt:

–          concordanța cu datele obținute în cercetările anterioare care măsurau același concept;

–          concordanța instrumentului de măsurare cu masuratorile alternative sau discordante cu el;

–          consistența internă a instrumentului de măsurare;

–          capacitatea predictivă a instrumentului de măsurare.

Ținând cont de faptul ca testele standard utilizate (calculează scoruri totale, s-a optat pentru aplicarea următoarelor teste statistice:

–          Calcul de frecvențe, simple și cumulate, exprimate numeric și procentual;

–          Calculul mediilor și abaterilor patratice standard pentru datele care permit acest lucru.

–          Testul de diferență a mediilor T (Student) pentru eșantioane independente, cu variabile de grupare.

–          Testul de diferenta a frecventelor (c2) pentru datele de tip calitativ din chestionarul elaborat de candidat.

Rezultatele au fost considerate semnificative statistic la un prag de semnificatie p< 0.05.

Rezultatele au fost prezentate sub formă de tabele utilizând un editor de text.

Ipoteza 1

Analiza datelor s-a făcut utilizând programul statistic SPSS.

Rezultate Interpretarea Statistică

Chestionarul de workaholism a fost aplicat pe un eșantion de 78 de subiecți, dintre care 40 de femei si 38 de bărbăți, cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani, media fiind de 33.88 și abaterea standard de 8.89. Scorurile la scala de workaholism au fost cuprinse între 36 si 76.

La femei, scorul minim a fost de 36 si cel maxim de 75, cu o medie de 60.03 si abatere standard de 10.51, intervalul de încredere 95% fiind cuprins intre 56.66 – 63.39, iar la barbati, scorul minim a fost de 44 si cel maxim de 76, cu o medie de 59.68 si abatere standard de 9.17, intervalul de încredere 95% fiind cuprins între 56.67 – 62.70 conform Tabelului nr.1

Dorim să aflăm dacă există diferențe de gen în ceea ce privește scorul la workaholism, conform primei ipoteze. Avem deci, o variabilă măsurată pe scala nominală și una pe scala de interval/raport. Pentru a vedea dacă vom folosi un test statistic parametric sau neparametric, vom calcula testul de normalitate. Valoarea testului de normalitate are valori p (Sig.) mai mari decât 0.05, ceea ce confirmă faptul ca distribuția are o formă normală. În concluzie, vom folosi un test parametric. Având in vedere tipul variabilelor, vom folosi testul t pentru eșantioane independente. Variantele celor doua grupuri sunt egale (sig.=0.78 > 0.05).

Avem t=0.15, df=76, p=0.87, iar intervalul de incredere este cuprins intre -4.11 i 4.80, exprimând o precizie înaltă a estimării diferenței dintre medii (0.34). Anexa: 5

Mijloace, abateri Standard, și corelații între variabila dependentă și cele indepenedente

Ipoteza 2

Conform celei de-a doua ipoteze, dorim sa verificăm dacă există o relație între vechimea în munca și scorul la workaholism. Pentru a ne fi mai ușor, am grupat anii de vechime pe categorii după cum urmează:

categoria 1= 0-10 ani (m1=59.2, s1=9.79),

categoria 2=11-20 ani (m2=61.60, s1=8.76), Tabelul nr.2

Vom calcula testul de normalitate pentru a vedea ce tip de test statistic vom folosi. Categoriile 1 si 2 au o distribuție normala, dar nu și categoria 2.

Având in vedere ca dorim sa aflăm variația workaholismului în funcție de categoriile de vechime în muncă, vom folosi testul ANOVA One Wa, prezentat în Tabelul nr.3 și Anexa 5.

Ipoteza 3

Pentru a se confirma ipoteza 3 am utilizat Obsessive Beliefs Questionnaire-44.

Obsesiv Belief Questionnaire (OBQ) a fost conceput pentru a evalua credințe și evaluări considerate critice pentru patogeneza obsesiilor. A fost aplicat pe aceeași 83 de subiecți, de 10 ori în decursul a șase luni.

Cele 44 de scale OBQ s-au dovedit a avea o consistență internă puternică în probe clinice (o scală completă = 0.95, scale gama 0.89 – 0.95). OBQ-44 a fost demonstrat, de asemenea, să aibă valabilitate convergentă puternic cu măsuri de simptome obsesiv-compulsive, și persoane cu TOC.

Mijloace și deviații standard pentru variabilele de studiu în conformitate vechimea în muncă sunt prezentate în Tabelul 3 

Tabel descriptiv pentru măsurile de studiu și corelații

Nota T1 = Timp de 1; T2 = Timp de 2; OBQ = Convingeri obsesiv Chestionar-44 versiune element;

OCI = obsesiv-compulsivă Inventarul; F = frecvența; D = primejdie; BDI-II = Beck Depression

-Inventar 2; LES # evenimente negative = experiențe de viață Ancheta-Numărul de evenimente negative

Toate corelații semnificative la p <.001

Am raportat, împreună cu numărul și proporția participanților favorabil fiecare evenimentt negativ (N = 117, 20%), schimbare majoră în obiceiurile de dormit (N = 107, 19%), schimbare majoră în obiceiurile alimentare (N = 82, 14%), lipsa la un eveniment important la muncă (N = 80, 14%), și de divorț (N = 67, 12%).  Au fost raportate, de asemenea, inclusiv moartea unui prieten apropiat sau un membru al familiei (N = 49, 9%) și auto / sotia / prietena cu un avort (N = 4, 0.7%).

Am analizat corelațiile între măsurile de studiu . Timp de 1 TOC-

convingerile legate (OBQ-44) s-au corelat semnificativ cu atât frecvența de TOC

simptome și suferința asociate cu ele, iar aceste corelații au fost de mare

magnitudine.

Așa cum se arată în Tabelul 3 , scorurile medii ale OCI a scăzut ușor de la Time 1 față de Time 2. S-a examinat, prin urmare, natura scorurilor de schimbare mai bine. Schimbarea scorurilor au fost distribuite relativ în mod normal atât pentru scorurile OCI-D și OCI-F. Cu privire la OCI-F, 40,9% dintre participanți au arătat creșteri ale simptomelor TOC de la Timpul 1 la Timpul 2, 3,3% dintre participanti au avut același scor la ambele puncte de timp, iar 55,8% din participanți au scăzut la scorurile de la Time 1 la 2. Pentru OCI-D, 38,8% dintre participanți au avut creșteri ale simptomelor TOC de la Time 1 la Time 2, 6,5% dintre participanti au avut aceeași scorul la ambele puncte de timp, iar 54,7% dintre participanți au scăzut de scoruri de la Time 1 la 2

Tabelul 4  Descrierea măsurilor de studiu și corelațiile în conformitate cu punctul timp

Nota T1 = Timp de 1; T2 = Timp de 2; OBQ = Convingeri obsesive Chestionar-44 versiune element; OCI = obsesiv-compulsivă

Inventarul; F = frecvența; D = primejdie; BDI-II = Beck Depression-Inventar 2; LES # evenimente negative = experiențe de viață Ancheta-Numărul de evenimente negative.

Toate corelații semnificative la p <.001

Analiza pentru reducerea multicoliniarității

  Scorurile totale au fost introduse în primul pas al regresiei și au fost semnificative (a se vedea tabelul 4 , t (83) = 32,86, p <.001, b = .81

În a doua etapă s-a evidențiat o tendință de semnificație, t (83) = 1,87, p = 0.06, b = 0.06.

Tabelul nr.5

Rezumatul analizei de regresie liniară primejdie estimarea asociată cu simptome OC la Time 2

Notă. pr = corelație parțială; OCI-D = obsesiv-compulsivă Inventarul-primejdie; OBQ = obsesiv

Convingeri Chestionar; LES = Life Experiențe Sondaj

R2= 0.65 pentru etapa 1 ( p <.001); R2= 0.00 pentru etapa 2 ( p = .05), R2= 0.02 pentru pasul 3 ( p <.001);  R2= 0.00

Pentru etapa 4 ( p = 0.06) * p .05 , ** p  .01, *** p .001 

Numărul de Evenimente negative a fost semnificativ atunci când s-a intrat în a treia etapă, t(83)  = 5,01, p <.001, b = .13. 

În al patrulea pas, nu s-a reușit să se ajungă la semnificație, t(83) = – 0.70,

p = .49, b = – .02.

La Timp 1 OBQ-44 a avut scoruri totale apoi în cea de a doua etapă au fost, de asemenea,semnificativ, t (83) = 2,01, p = .05, b = .06.  Numărul de evenimente negative a fostsemnificativ atunci când s-a intrat în a treia etapă, t (83) = 5.66, p <.001, b = 0.14. În sfârșit,interacțiune OBQ-44 cu scorurile totale și Numărul de evenimente negative a fost înscris în al patrulea pas și au arătat o tendință de semnificație, t (83) = -1.86, p = 0.06,b = – .05.

Am testat capacitatea scorurilor de OBQ-44 și interacțiunea lor cu , workaholism-ul.

Tabelul 6

Ipoteza 4

Nivelul de depresie este prezentat în tabelul de mai jos:

Tabelul 7

Nivelul stimei de sine (Scala Rosenberg):

Tabelul 8

Testul testul ANOVA One a relevat următoarele date:

Ipoteza 5

S-a aplicat Inventarul de personalitate Eysenck – Eysenck Personality Inventory (E.P.I.) Chestionarul 57 de intrebari (itemi) grupate în trei scari: scara de extraversiune-intraversiune (E), scara de neuroticism (N) și scara de minciuna (L), aceasta din urmă permițând identificarea gradului de dezirabilitate a răspunsurilor subiectilor.

Întrebările corespunzătoare fiecăreia dintre cele trei scări sunt:

–         scara E (24 itemi): 1, 3, 5, 8, 10, 13, 15, 17, 20, 22, 25, 27, 29, 32, 34, 37, 39, 41, 44, 46, 46, 49, 51, 53, 56;

–         scara N (24 itemi): 2, 4, 7, 9, 11, 14, 16, 19, 21, 23, 26, 28, 31, 33, 35, 40, 43, 45, 47, 50, 52, 55, 57;

–         scara L (9 itemi): 6, 12, 18, 24, 30, 36, 42, 48, 54.

Itemii chestionarului E.P.I. sunt prezentați sub formă de întrebări cu răspuns binar forțat. Întrebările chestionarului sunt redactate într-un limbaj accesibil, care nu ridică dificultăți de înțelegere. Din acest motiv el poate fi aplicat tuturor subiecților, începând de la 16-18 ani, indiferent de mediul socio-cultural. Chestionarul cuprinde un numar relativ mic de întrebări și deci nu apare pericolul ca subiectul să obosească sau să se plictisească.

La întreg grupul de subiecți s-a observat o motivație scăzută pentru disimulare, pentru că corelația dintre scalele N și L este minoră de 0,10, respectiv -0,27.

La scala minciunii majoritatea respondenților se încadrează în intervalul 8-10, astfel că 67% dintre subiecți au obținut un scor L din acest interval. Valoarea maximă de 17 a fost înregistrată o singură dată, ceea ce denotă faptul ca subiecții incluși în studiu tind să declare adevărul (cel puțin în majoritatea cazurilor).

Tabel nr.9. Analizele efectuate pe baza scorurilor L

Tabel nr.10. Media scorurilor pentru subiecți

La subiecții fără dependență între variabilele nevrotism și psihotism există o corelație medie, pozitivă r=0,365, la un prag p=0,00<0,05, unde N=57.

La cei cu dependență de muncă între variabilele nevrotism și psihotism există o corelație mică, pozitivă r=0,166, la un prag p=0,21>0,05, unde N=57. Subiecții cu scoruri mari la nevrotism manifestă credințe negative despre sine și au tendința de a trata situațiile dificile eronat.

La toți subiecții corelația dintre nevrotism și workaholism este foarte ridicată și pozitivă r=0,823, N=57, p=0,00<0,05; respectiv r=0,740, N=57, p=0,00<0,05. Intensificarea tulburărilor de comportament duce la înmulțirea manifestărilor nevrotice. Subiecții cu dependență de muncă manifestă o dispoziție negativă.

O corelație majoră pozitivă avem între psihotism și workaholism r=0,675.

N=57, p=0,00<0,05; la subiecții normali iar la cu deficiențe mintale corelația este moderată, pozitivă r=0,411, N=57, p=0,001. Odată cu creșterea variabilei psihotism crește și variabila tulburări de comportament.

La ambele categorii de subiecți corelația dintre tulburările de comportament și minciună este medie și negativă r=-0,309, N=57, p=0,01<0,05 (normali) și r=-0,472, N=57, p=0,00<0,05 (deficienți). Disimularea scade odată cu creșterea gravității adicției. corelația este moderată, pozitivă r=0,411, N=57, p=0,001. Odată cu creșterea variabilei psihotism crește și variabila workaholism.

La ambele categorii de subiecți corelația dintre workaholism și minciună este medie și negativă r=-0,309, N=57, p=0,01<0,05 (normali) și r=-0,472, N=57, p=0,00<0,05 (deficienți). Disimularea scade odată cu creșterea gravității adicției.

Prin compararea rezultatelor mediilor obținute de subiecții cercetați la scalele: E, N și P

ale Chestionarului de personalitate E.P.Q., rezultă că:

Pentru scala E: subiecții normali obțin media M=5,05 și valoarea abaterii standard: σE = 1,94, iar subiecții cu dependență de muncă obțin media M=4,54 și valoarea abaterii standard: σE = 1,69 conform Tabelului 9

CAPITOLUL 3 – Interpretarea rezultatelor

3.1 Prezentarea și analiza datelor

Ipoteza 1

În concluzie, datele cercetării nu permit acceptarea ipotezei conform căreia există diferențe de gen în funcție de dependența de muncă (mfemei=60.03, mbărbați=59.68, t=0.15, df=76, p=0.87). Conform rezultatelor statistice, barbatii nu sunt mai predispuși spre a manifesta comportamente workaholice în comparatie cu femeile și de asemenea.

Ipoteza 2

Conform rezultatelor statistice, vechimea în munca nu este un predictor al dependeței de muncă. Implicațiile psihologice ale acestor date sunt semnificative întrucât workaholismul presupune un număr mare de ore petrecute la job, precum și implicarea excesiva în activitpțile ce țin de acesta, ceea ce duce la o schimbare la nivelul rețtiilor interpersonale în mediul familial, dar si la o usoară izolare sociala.

Ipoteza 3

Este confirmată. Modele cognitive ale TOC propune ca credințe dezadaptative și evenimente de viață negative sunt importante în estimarea atât în ceea ce privește debutul și evoluția tulburării. Deși datele de la studiile transversale au demonstrat o relație între acestea au confirmat ipoteza, studiul a demonstrat că factorii de risc și simptomele OC au fost testați prospectiv. 

Rezultatele au aratat că evenimente de viață negative, au prezis schimbări semnificative atât în frecvența simptomelor OC timp de șase luni.

 Mai mult, convingerile inițiale legate de TOC au prezis in mod semnificativ schimbare reziduale în ceea ce privește simptomele OC, și a existat o tendință nesemnificativă când prezice schimbări în frecvența simptomelor OC peste șase luni de urmărire.

Aceste rezultate oferă sprijin mixt pentru predicțiile longitudinale de modele cognitive

de TOC, dar nu sugerează ca evenimente negative de viata joaca un rol în anticiparea modificărilor în OC în timp.

Rezultatele actuale sunt amestecate cu privire la conformitatea acestora cu modele cognitive de TOC ccu variabila workoalism și vizualize credințe dezadaptative în dezvoltarea și întreținerea tulburării. Rezultatele studiului actual au oferi sprijin modest pentru utilitatea OBQ-44, o măsură de auto-raport scurt de convingeri legate de TOC, în anticiparea modificărilor în primejdie asociate cu un nivel de simptom OC-de-a lungul timpului. Într-adevăr, OBQ-44 a prezis semnificativ schimbări în primejdie asociate cu simptome OC, dar nu frecvența lor. 

  Cu toate acestea, este important de menționat că OBQ-44 nu a fost identificată a prezice schimbări semnificative în frecvența simptomelor TOC în studiul curent. Atunci când toate variabilele sunt introduse apare anticiparea modificărilor în frecvență sau stres a simptomelor OC, variabilitate este substanțială în OC modificări simptom în ceea ce privește workoalism-ul și rămâne în inventar.

   Cercetare transversală arată că aceste stiluri de prelucrare sunt semnificativ corelate cu simptome OC, și sugerează că evaluarea acestor stiluri de procesare poate crește procentul de variație în simptom OC și poate fi prezis.

Ipoteza 4

Conform studiului se poate observa ca cea mai mare parte a subiecților care nu nu sunt depedenți de muncă au un nivel normal (84.3%) sau chiar ridicat (13.5%) al stimei de sine. Comparativ, marea majoritate (96.7%) a subiecților cu adicție de muncă au un nivel scazut al stimei de sine.

Ipoteza 5

Rezultatele obținute la Testul de personalitate Eysenck au dovedit că cei cu dependență de muncă sunt mai introvertiți decât subiecții fără și manifestările psihotice și nevrotice sunt mai pronunțate la cei cu dependență de muncă. De asemenea tulburările de comportament la cei cu dependență de muncă intale sunt mai numeroase față de subiecții adolescenții normali.

Ca urmare a adicție observăm la acești subiecți un comportament infantil, relații sociale instabile, impulsivitate, duritate, lipsă de control.

Pentru dimensiunea Extraversie-Introversie studiul a relevat 59,7% la subiecții normali și 57,9% la cei cu dependență de muncă. În ceea ce privește introversia, cei careprezintă workoholism sunt într-un procent mult mai mare 17,5% față de cei normali 7%.

3.2 Interpretare psihologică a rezultatelor

 Cercetarea de față și-a propus să studieze nivelul dependenței de muncă, atât din punct de vedere al genului, cât și a vechimii în muncă. În urma rezultatelor s-a evidențiat faptul că nici bărbații și nici femeile nu sunt mai predispuși spre a manifesta comportamente workaholice. De asemenea, cu cât vechimea la locul de munca este mai mare, nivelul dependenței de munca nu s-a demonstrat a fi mai mare.

În ceea ce privește ipoteza 3, rezultatele studiului actual arată că schimbările în cazul simptomelor OC evenimentele de viață negative sunt mai importante decât workoalims-ul. Convingerile legate de TOC, evenimentele de viață negative și interacțiunea lor cu workoalism-ul au arătat schimbări de perspectivă. S-au reluat aplicarea chestionarelor timp de șase luni, de 10 ori pentru o acuratețe a rezultatelor. Împreună cu evenimentele negative s-a putut realiza o mai bună apreciere a modului în care workaholism-ul determină schimbări ale OC.

În ceea ce privește stima de sine, putem spune ca subiecții dependenți de muncăi să se disprețuiasca pentru „slăbiciunea de caracter” dovedită; la rândul ei,prin ideea „sunt slab pentru că nu pot rezista” induce un cerc vicios cu ideea „sunt slab, deci nu pot rezista”, repetându-se ciclul.

Studiul a demonstrat că subiecții cu dependență de muncă s-au dovedit a fi solitari și epăsători față de oameni. De asemenea sunt lipsiți de sentimente și de empatie. Au manifestat ostilitate față de ceilalți. Sunt atrași de lucrurile stranii și neobișnuite și nu percep frică în fața pericolului. În ceea ce privește nevrotismul individului au arătat instabilitate emoțională. Indivizi cu accente nevrotice puternice, cu o emoționalitate accentuată, în special în partea sa negativa, indivizi cu frici, angoase,temători, cu depresii și care necesita deseori sprijin afectiv pentru a trece peste astfel de faze.

În urma interpretării cantitative putem observa asocierea introversiei cu comportamentul addicțiv. Pe fondul acestei combinații subiectul are tendința de a adopta mai ușor comportamente riscante și scandaloase, un control mai scăzut al reacțiilor emoționale și o toleranță mai scăzută la frustrare, pe care le asociază ca fiind proprii stilului de viață și nici de cum ca pe o problemă psihologică (locus de control external).

De asemenea subiecții workaholici au prezentat tipologia introvertitului tipic: o persoana tăcută, retrasă și introspectivă, care preferă cărțile mai degrabă decât oamenii. Este rezervat și distant cu oamenii, exceptând prietenii apropiati. El tinde să planifice în avans, este atent, rezistă tentțiilor și nu se încrede în impulsurile de moment. Nu îi place incitarea, gălăgia și forfota, tratează cu seriozitate chstiunile vieții cotidiene și preferă un mod de viață organizat. Își ține sentimentele sub control strict, se comporta rareori într-o manieră agresivă și nu-și pierde firea cu ușurință. Este o persoană responsabilă, conștiincioasă și de încredere, oarecum pesimistă și prețuiește standardele etice.

CAPITOLUL 4

4.1 Concluzii

În concluzie, studiul nostru, în prima sa parte, a încercat să surprindă nivelul de workaholism în rândul femeilor și bărbaților, și cu relatia cu vechimea la locul de munca. De asemenea, subliniază importanța impunerii unor limite între viața profesională și cea personală, astfel evitându-se conflictele interioare, dar și exterioare.

Rezultatele acestei cercetări au fost influențate de anumite limite, spre exemplu: 1.Volumul eșantionului prea mic;

2.Lipsa unui studiu pilot;

3.Dificultate în a pătrunde în sistemul de corporație, acolo unde tendința de workaholism este crescândă.

Propunem ca cei care vor să cerceteze această temă pe viitor, să efectueze și un studiu pilot. Se recomandă ca numărul participanților să fie unul mai semnificativ; cu cât volumul eșantionului este mai mare cu atât posibilitatea ca ipoteza să se confirme crește.

O primă problemă a verificării ipotezei 3 o constituie eșentionul prea mic. Ar fi fost nevoie de cel puțin 200 de participanți pentru o concluzie mai sigură. Deși la intelegerea de predictori ale modificării simptomelor OC-a lungul timpului, este important să se ia în considerare limitări. limitări. În primul rând, în timp ce includerea a două puncte de timp reprezintă în mod clar un progres dincolo de studii transversale, în capacitatea de a examina schimbarea, acest design nu se poate furniza o estimare a traiectorie de creștere a individului. Estimările sunt dificil de obținut.

În studiu s-au utilizat doar două puncte de timp. Utilizarea de mai mult de două puncte de timp, în activitatea viitoare va permite modelarea atât între-subiect și în interiorul-subiect schimbare, și s-ar fi asociat cu creșteri substanțiale ale putere statistică. O altă limitare a studiului actual este rata de uzură ridicat. Subiecții au avut aceeași meserie și studiul a fost efectuat în aceeași perioadă.

Cercetările viitoare ar trebui să testeze separabilitate a domeniilor de TOC-credințe legate în probele non-clinice. Este posibilă o vulnerabilitate cognitivă la OC.

Simptomele pot fi reflectate într-o lățime de convingeri, cu o mai mare diferențiere între tipuri de convingeri pentru că indivizii dezvoltă mai multe simptome OC. În al patrulea rând, Studiul actual nu a abordat consumul de alcool. Având în vedere natura eșantionului curent. schimbări în consumul de alcool poate atât influența și rezultatul privind la evenimentele de viață negative și modificări în funcționarea psihologică determinare de workaholism. Studiile viitoare se pot efectua incluzând și consumul de alcool sau de alte substanțe. În cele din urmă, studiul actual nu a abordat potențial de interacțiune între vulnerabilități biologice și cele cognitive. Deși cognitive, modele genetice, și neuro-comportamentale de TOC diferă în moduri importante (de exemplu, de accentul relativ pe un model de boală). Lucrările recente au corelat prin genetică variabilitatea și trăsăturile de personalitate, cum ar fi nevroza, și au demonstrat o relație între variabilitatea genetică în transportorului serotoninei. Pentru viitor studiile pot introduce interacțiunea dintre potențialul genetic, neuro-comportamentul, și modele cognitive de TOC.

În ceea ce privește ultima ipoteză, studiul nu a inclus alte variabile care ar putea determina tipologia introvertitului tipic și nevrotismul.

Dependența de muncă este, probabil, printre puținele adicții acceptate de societate, fiindcă efectele ei negative nu sunt atât de evidente . Nu trebuie confundată o persoana care muncește mult cu una dependentă de muncă. Persoanele care sunt pasionate de ceea ce fac și muncesc din greu pentru a-și atinge scopurile nu sunt neaparat dependente de muncă.

Conceptul de dependent de muncă nu se aplică acelor indivizi care trebuie să lucreze ore în șir ca o necesitate. Un părinte singur care pe lângă faptul că lucrează multe ore, mai urmează și cursuri de perfecționare în dorința de a asigura mai mult copilului său, nu este victima acestei afecțiuni. Cauzele dependenței de muncă ar putea fi multiple. Pe de-o parte poate fi vorba despre O altă cauză ar fi teama de eșec, teama ca oricând cineva mai bun îi poate lua locul așa că trebuie sa fie mereu în top și determină o stimă de sine scăzută, de nevoia permanentă de a face cât mai mult și cât mai bine pentru a-și demonstra că este o persoană de valoare. O altă cauză ar fi teama de eșec, teama ca oricând cineva mai bun îi poate lua locul așa că trebuie sa fie mereu în top.

Aceste probleme nu au fost luate în calcul în acest studiu.

4.2. Cum se evită dependența de muncă

Pentru a se evita dependența de muncă este necesar a se realiza un echilibru bun în viață. Toate persoanele au nevoie de a se identifica și a căuta care îi sunt prioritățile. Pentru aceasta este nevoie de ajutor, din partea familiei, a prietenilor și a colegilor de muncă. Una dintre principalele activități care conduc la evitarea dependenței de muncă este relaxarea.

O persoană pentru a nu deveni dependentă de muncă trebuie să aibă grijă de nevoile sale. Asta înseamnă un echilibru mai bun între viață și muncă și chiar conduce la creșterea calității vieții. Specialiștii au identificat o serie de reguli pentru a se evita dependența de muncă.

1. Fixarea unor limite clare. Orele de muncă să fie consecvente. Spre exemplu dacă programul de muncă este de la 8 la 5, să se plece de la serviciu la ora 5, nu mai târziu.

2. Somn suficient. Nu trebuie să se stea seara pentru a se munci la un proiect și poi să urmeze un trezit foarte dimineață.

3. Deconectarea de la Internet și închiderea telefonului. Este o metodă de a implica creativitatea proprie.

4. Petrecerea timpului în natură. Timpul petrecut în natură duce la deconectarea de la grijile zilnice, reduce stresul și, mai ales, deconectarea de la problemele de serviciu.

5. Petrecerea timpului cu prietenii și familia. Este necesar ac acest timp să fie acordat cu adevărat acestora și nu expunerii problemelor de serviciu.

6. Ore de masă și mâncare adecvată. Trebuie a se evita a mânca și munci în acelașii timp.

7. Găsirea unui hobby. O astfel de activitate reduce stresul.

8. Ascultarea corpului. Corpul dă indicii despre orice fel de boală și dacă este nevoie de mai multă odihnă sau deconectare.

9. Punerea sub semnul întrebării a obiectivelor și scopurilor. Spre exmplu evaluarea dacă se stă prea târziu la serviciu nu se modifică comportamentul față de cei apropiați.

10. Continuarea obiceiurilor sănătoase. Încorporarea unor schimbari mici în rutina zilnică precum a face jumatate de ora de exercitii fizice in fiecare sunt numai câteva din obicieiurile sănătoase.

11. Căutarea altor persoane care au un echilibru bun între muncă și viață personală.

GLOSSAR

Analiză de item, analiza în detaliu a itemilor individuali ai unui test sau chestionar cu scopul de a evalua fidelitatea și validitatea fiecăruia.

Addiction-este identificată cu o serie de comportamente stereotipale

Adicție- nevoia de a consuma, suferința derivată din scăderea concentrației drogului în sânge și nu în ultimul rând din faptul că individul addict își sacrifică întreaga existență în satisfacerea acestei nevoi

Analizele se centrează pe conținutul itemilor și pe forma acestora și se pot desfășura cantitativ sau calitativ, stabilind cât contribuie efectiv fiecare la fidelitatea generală și validitatea testului.

Analiza calitativă se preocupă și de aspecte precum ambiguitatea, dificultatea etc.

Analiză factorială, metodă statistică ce încearcă să pună în evidență factorii comuni unui ansamblu de variabile care au între ele anumite corelații. Analiza rezultatelor obținute prin administrarea mai multor teste mentale.

Atitudini, Cattell are o viziune mai largă asupra atitudinilor considerînd că ele reprezintă atât interesele (opinii) unui individ, cât și emoțiile și comportamentul său față de o persoană, obiect sau eveniment chestionar de personalitate, în sens larg, un set de întrebări -itemi care se referă la o temă (aspect al personalității) comportament interpersonal, pentru Gough, personalitatea unui individ se relevă în cadrul comportamentului acestuia în relația cu altă sau alte persoane

Devianță, orice model de comportament care este evident diferit de standardele acceptate în cadrul societății;

Dinamica personalității, studiul aspectelor dinamice, complexe, factor de personalitate, caracteristicile implicației și investițiilor psihice în comportamente și activități.

Factorul reprezintă o clusterizare statistică de itemi obținută în urma derulării unei analize factoriale, a cărei consistență și denumire psihologică necesită o activitate specializată factor general, factor de grup, factor specific, factor de eroare, sunt nivele ale analizei factoriale care, din perspectiva teoriei lui Eysenck, corespund tipului de personalitate, trăsăturii de personalitate, deprinderilor sau răspunsurilor habituale și, respectiv, răspunsurilor specifice unui subiect .

Imaginea de sine, ca o subdiviziune a adaptărilor caracteristice persoanei. Răspunsurile la chestionarul de personalitate sunt legate cel mai mult și, desigur, cel mai direct, de acest nivel al imaginii de sine. Imaginea de sine nu este un aspect singular, ci o organizare de idei. În sens psihologic specific, se referă la condiția psihologică de non-boală, absență a tulburărilor mentale. retardului mintal sau a altor disfuncții psihologice .

Personalitatea include caracteristici care fac referire la metode stabile de percepție și gândire (care se referă la cadrul individual și la mediul extern). În conformitate cu Akiskal, "temperamentele sunt fenotipuri de bază, care reflectă dispoziția genetică de tulburări bipolare" (

Organizarea trăsăturilor, un termen care se referă la un set ipotetic de interrelaționări între diferitele trăsături de personalitate ale unei persoane scală de evaluare, instrument de cercetare clinic inițial, apoi extins și în alte tipuri de studii, care sunt completate de un observator clinician având ca obiectiv: distingerea claselor sau categoriilor de diagnostic – scale diferențiale; prevederea unei evoluții – scale predictive; descrierea unei stări clinice sau distribuției unei variabile într-o populație – scale descriptive

Persoană introvertă se spune despre o persoana a cărei afectivitate, centri de interes sunt orientați de preferința spre ei înșiși. Tipul introvertit este lipsit de încredere in sine. În relațiile cu oameni și lucruri, tinde să fie nesociabil de aceea nu prea are prieteni. Preferă reflecția în locul activității, de aceea paremeditativ. Atitudinea introvertită este una de retragere, concentrându-se asupra factorilor subiectivi. Nu iubesc societatea, simțindu-se stingheri și pierduți în marile adunări. Sunt ușor impresionabili, tind să fie hiperconstiincioși, pesimiști și critici. Se simt în largul lor în singurătate sau în grupuri mici șifamiliare. Își fac adesea prieteni loiali și plini de incredere. Propria lor judecata este mai importantă decât opinia general acceptată. Desi atitudinea introvertită se bazează pe o condiție absolut indispensabilă a adaptarii psihice, nu o putem confunda cu „egocentrismul” cum ar spune un extravert. Introvertul ajunge la o identificare a Eu-lui cu Sinele datorită prejudecătii generale și a propriei înclinații, ceea ce duce la ridicarea Eului la rang de subiect al procesuluipsihic, ajungând astfel la aceea subiectivizare a conștientului, care îl înstrăinează de obiect.

Scală, în sens general, orice procedură sau instrument folosit cu scopul de a aranja obiectele sau evenimentele în serii progresive, astfel că în fiecare caz în parte există o regulă pentru a permite atribuirea unui număr sau unei valori obiectelor sau evenimentelor scalate. În mod specific, indică un instrument de testare care are itemii sau sarcinile aranjate de-a lungul. unei dimensiuni; dimensiunea poate fi una dintre mai multe, precum cea a dificultății (de exemplu în scalele de inteligență), sau preferinței (ca de exemplu în scalele de atitudini).

O scală psihologică specifică un sistem de măsurare a unei variabile psihologice. Orice scală necesită un număr de calități: printre acestea validitatea semnifică faptul că instrumentul măsoară corect obiectul studiat, într-o modalitate specifică.

Tip de personalitate, în genere orice denumire utilizată pentru a clasifica personalitatea unui om există diferite tipologii, fiecare având un sistem propriu de categorializare, dar toate pleacă de la presupunerea că există modele coerente de comportament sau stiluri consistente de a acționa care sunt suficient de bine definite ca să permită clasificarea indivizilor. De fapt, presupunerea are o valoare e ristică, deși ca adevăr absolut rămâne încă o incertitudine trăsătură – abilitate, autorul se referă la trăsături care descriu abilitatea unui persoane și gradul de eficiență cu care este capabilă să lucreze pentru un anume scop (de exemplu, factorul B).

Trăsătură de personalitate, reprezintă o dispoziție sau caracteristică subiacentă presupusă care poate fi folosită ca o explicație pentru regularitățile sau aspectele consistente ale comportamentului acesteia. În sens mai larg, o descriere a modurilor de comportament, percepere, gândire caracteristice pentru o persoană; acest sens este folosit strict descriptiv, fără existența unei intenții explicative ..

BIBLIOGRAFIE

Allport, G. Allport, G., Structura și dezvoltarea personalității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991.

Angleitner A. (1991). Personality Psychology. Trends and Development , pg. 36-38.

Anitei, M. (2007). Psihologie experimentală. București: Polirom.

Atkinson, R. (2002). Introducere în psihologie. București: Edutira Tehnică.

Aziz, S. Z. (2006). A cluster analysis investigation of workaholidm as a syndrome. Journal of Occupational Health Psychology ,

Birch, A. (2000). Psihologia dezvoltării. București: Editura Tehnică.

Chapman J P, C. L. (1994). Does the Eysenk. London: Chambridge.

Clark M A, L. A. (2010). How narcissism, perfectionism and dispositional affect relare to workaholism. Personality and Individual Diffecrences

Coopersmith, P. H. (fără an). apud Tap.

Flowers, C. P. (2002, 62 2). A structural and discriminant analysis of the Work. Educational and Psychological Measurement , pg. 570-.

Iluț, P. ,. (2001). Sinele si cunoasterea lui. Teme actuale de psihosociologie. Iași : Polirom.

Lăzărescu, M. I. (2009). Tulburarea obsesiv compulsivă: Circumscriere, modele și intervenții. Iași: Polirom.

Lucescu, D. Workaholimsmul.

Machlowitz M., (1980), Workaholics: Living with them, working with them. Reading, MA: Addison-Wesley, 1980

Myers S.G. & Wells A. (2005). Obsessive-compulsive symptoms: the contribution of metacognitions and responsability. Journal of Anxiety Disorders, 19, 806-817

O, W. (1968). On Being a Workaholic. New York: Pastoral Psychology.

Oates W. Confessions of a workaholic: The facts about work addiction. New York: World Publishing, 1987

Poltel, J. (1998). Dicționar de psihiatrie și de psihopatie clinică. București: Univers Enciclopedic.

Popescu-Neveanu, P., (1978)Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978.

Popescu-Neveanu, P., Teodorescu, S., Coordonate teoretico-metodologice în

abordarea personalității, în: Zörgö, B.(Coord.), Probleme

fundamentale ale psihologiei, Editura Academiei Române, București, 1980.
R., A. (2002). Introducere în psihologie. București: Editura Tehnică.

REUCHLIN, M. (1999). Psihologie generală. București: Științifică.

Springer-Verlag. (1987). Questionnaires. Berlin: Scopole.

Wells, A. (1995). Meta-cognition and worry: a cognitive model of generalized anxiety disorder. Behavioural and Cognitive Psychotherapy, 23, 301–320. doi: 10.1017/S1352465800015897

ANEXA 1

WORK ADDICTION SELF TEST

1.Sex

Femeie 

Barbat2.

2. Vechime în muncă

0-10 ani

11-20 ani

20-32 ani

3. Prefer să  fac eu  ȋnsumi/ ȋnsămi lucrurile decât să cer ajutor.

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

4. Sunt neliniștit/neliniștită când aștept după cineva sau când ceva durează  prea mult.*

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

5.Sunt ȋntr-o mare luptă cu timpul.

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

6. Sunt iritat/iritată  dacă  mă  ȋntrerupe cineva din lucru.

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

7. Bat fierul cât e cald și mă  ocup de mai multe proiecte  ȋn același timp.

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

8. Mă  găsesc făcând lucruri  ȋn același timp – de pildă, scriu, mănânc, vorbesc la telefon

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

9. Mă  implic foarte mult  ȋn sarcini pe care nu le pot face

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

10. Mă  simt vinovat/vinovată  când nu lucrez la ceva

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

11. Este important să  văd rezultatul concret a ceea ce fac.

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

12. Sunt mai interesat/interesată de rezultat decât de procesul muncii  ȋn sine

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

13. Lucrurile pentru mine niciodată  nu se mișcă  suficient de repede, nu se finalizează  suficient de repede

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

14. Ȋmi pierd calmul când lucrurile nu merg așa cum vreau eu

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

15. Pun aceeași ȋntrebare, deși am mai pus-o, fără să  realizez că  mi s-a dat deja răspunsul

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

16. Petrec mult timp gândindu-mă  la proiecte de viitor și scăpând din vedere prezentul

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

17. Colegii mei pleacă , dar eu tot lucrez

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

18. Mă  enervez când nu mi se  ȋmpărtășesc standardele

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

19. Am tendința de a mă  pune  ȋn situația de a lucra sub presiune, stabilindu-mi termene

autoimpuse

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

20.  Ȋmi este dificil să  mă  relaxez atunci când nu lucrez

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

21. Acord mai mult timp lucrului decât socializării, hobby-urilor sau timpului liber

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

22. Mă  implic ȋntr-un nou proiect abia după  ce toate stadiile anteriorului proiect au fost finalizate

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

23. Mă supăr pe mine  ȋnsumi/ ȋnsămi la cea mai mică  greșeală

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

24. Investesc mai multe gânduri,timp și energie  ȋn muncă  decât  ȋn relațiile interpersonale

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

25. Ignor sau pur și simplu / nu vă de ce a fiind prea importante onomasticile, euniunile,vacanțele

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

26. Iau decizii importante după  ce am toate datele și le cântăresc cum trebuie

1 – deloc adevărat

2 – uneori adevărat

3 – deseori adevărat

4 –  ȋntotdeauna adevărat

1 2 3 4

Scorurile testului sunt împărțite în trei dispuneri. Scorurile cuprinse între 67-100 sunt

considerate ca semnificând o puternică dependență de muncă.

Scorurile situate în zona mediană (57-66) sunt atribuite persoanelor dependente de

muncă dar într-o formă moderată. Aceste persoane sunt într-o fază a dependenței care poate fi

relative ușor corectată.

A treia categorie cu scorurile încadrate între 25-56 este considerată ca fiind specifică celor care nu prezintă indicii ale dependenței de muncă.

Sursa acestei scale: Flowers și Robinson (2002).

.

ANEXA 2

Obsessive Beliefs Questionnaire-44

Mă gândesc adesea lucrurile din jurul meu sunt nesigure.

1 2 3 4 5 6 7

În cazul în care nu sunt absolut sigur de ceva, eu sunt obligat să fac o greșeală

1 2 3 4 5 6 7

Lucrurile ar trebui să fie perfecte în funcție de propriile standarde.

1 2 3 4 5 6 7

Pentru a fi un om valoros, trebuie să fie perfect în tot ceea ce face.

1 2 3 4 5 6 7

Când nu văd nici o oportunitate de a face acest lucru, trebuie să acționez pentru a preveni lucrurile rele care se întâmplă

1 2 3 4 5 6 7

6.Chiar dacă este foarte puțin probabil rău, ar trebui să încercați să-l împiedicați cu orice preț.

1 2 3 4 5 6 7

7. Pentru mine, având pornirile rele este la fel de rău ca de fapt a le efectua.

1 2 3 4 5 6 7

8. Dacă nu acționez atunci când am prevăd pericol, atunci eu sunt de vina pentru orice consecințe

1 2 3 4 5 6 7

9. În cazul în care nu pot face ceva perfect, ar trebui să nu o fac deloc.

1 2 3 4 5 6 7

10. Eu trebuie să lucrez la întregul meu potențial în orice moment.

1 2 3 4 5 6 7

11. Este esențial pentru mine să ia în considerare toate rezultatele posibile ale unei situații.

1 2 3 4 5 6 7

12. Dacă am gânduri agresive sau impulsuri despre cei dragi, acest lucru înseamnă că s-ar putea dori în secret să le facă rău.

1 2 3 4 5 6 7

13. Trebuie să fiu sigur de deciziile mele.

1 2 3 4 5 6 7

14. În toate tipurile de situații de zi cu zi, incapacitatea de a preveni daune este la fel de rea ca și cum cauzează în mod deliberat rău.

1 2 3 4 5 6 7

15. Evitarea probleme grave (de exemplu, boala sau accident) necesită efort constant din partea mea.

1 2 3 4 5 6 7

16. Pentru mine, nu prevenirea efectelor nocive este la fel de rea ca și cele cauzatoare de prejudicii.

1 2 3 4 5 6 7

17. Ar trebui să fie supărat dacă am făcut o greșeală.

1 2 3 4 5 6 7

18. Ar trebui să mă asigur că ceilalți sunt protejați de orice consecințe negative din deciziile sau acțiunile mele

1 2 3 4 5 6 7

19. Pentru mine, lucrurile nu sunt bune dacă acestea nu sunt perfecte.

1 2 3 4 5 6 7

20. Având gânduri urât înseamnă că eu sunt o persoană îngrozitoare.

1 2 3 4 5 6 7

21. Dacă nu iau măsuri suplimentare de precauție, sunt mai multe sanse decat altele de a avea sau de a provoca un dezastru serios.

1 2 3 4 5 6 7

22. În scopul de a mă simțiîn siguranță, trebuie să fiu la fel de pregatit pentru orice pentru că este ca posibil să meargă prost.

1 2 3 4 5 6 7

23. Eu nu ar trebui să am gânduri bizare sau dezgustătoare.

1 2 3 4 5 6 7

24. Pentru mine, a face o greșeală este la fel de rău ca și faptul că am greșit complet.

1 2 3 4 5 6 7

25. Este esențial pentru ca totul să fie clar, chiar și în probleme minore.

1 2 3 4 5 6 7

26. Având un gând blasfemie înseeamnă să fiu la fel de păcătos ca și cum am comis un sacrilegiu.

1 2 3 4 5 6 7

27. Ar trebui să fie în măsură ca mintea mea să scape de gânduri nedorite.

1 2 3 4 5 6 7

28. Sunt mai multe șanse ca la alte persoane să provocun accident rău mie sau altora.

1 2 3 4 5 6 7

29. Având gânduri rele înseamnă că sunt ciudat sau anormal.

1 2 3 4 5 6 7

30. Trebuie să fie cel mai bun în lucrurile care sunt importante pentru mine.

1 2 3 4 5 6 7

31. Avand un gând sexual nedorit sau o imagine înseamnă chiar vreau să-l fac.

1 2 3 4 5 6 7

32. În cazul în care acțiunile mele ar putea avea chiar un efect mic asupra unui potențial nenorocire, eu sunt responsabil pentru rezultat.

1 2 3 4 5 6 7

33. Chiar și atunci când sunt atent, de multe ori cred că lucruri rele se vor întâmpla.

1 2 3 4 5 6 7

34. Având gândurile intruzive înseamna ca sunt scos de sub control.

1 2 3 4 5 6 7

35. Evenimente dăunătoare se vor întâmpla dacă nu eu sunt foarte atent.

1 2 3 4 5 6 7

36. Trebuie să continue să lucrez la ceva până se face exact corect.

1 2 3 4 5 6 7

37. Având gândurile violente înseamnă că voi pierde controlul și voi devini violent.

1 2 3 4 5 6 7

38. Pentru mine, faptul a nu preveni un dezastru este la fel de rău ca și cum l-aș fi determinat.

1 2 3 4 5 6 7

39. Dacă nu am un loc de muncă perfect, oamenii nu mă vor respecta.

1 2 3 4 5 6 7

40. Chiar dacă par a fi obișnuite, experiențele din viața mea sunt pline de risc.

1 2 3 4 5 6 7

41. Având un gând rău din punct de vedere moral nu este diferit de a face o faptă rea.

1 2 3 4 5 6 7

42. Indiferent de ceea ce fac, acest nu va fi suficient de bun.

1 2 3 4 5 6 7

43. În cazul în care nu-mi controla gândurile mele, voi fi pedepsit.

1 2 3 4 5 6 7

44. Trebuie să fie cel mai bun la lucruri care sunt importante pentru mine

1 2 3 4 5 6 7

ANEXA 3

Scala ROSENBERG

ANEXA 4

Chestionarul de personalitate Eysenck – E.P.I.

=== 6c5783692d0edfc662daa95b7b9093b5165afeec_194085_2 ===

CUPRINS

Rezumat

Introducere…………………………………………………………………………..……pag. 4-5

CAPITOLUL 1 – Cadrul teoretic privind relația dintre dependența de muncă și tulburările obsesiv-compulsive………………………………………………………………………pag. 6-24

1.1 Dependența de muncă și definirea conceptului ………………………………………pag. 6-10

1.2 Perspective asupra naturii, cauzelor și efectelor dependenței de muncă…………….pag. 10-12

1.3 Tulburările de personalitate………………………………………………………….pag. 12-18

1.4 Tulburările obsesiv-compulsive …………………………………………………….pag. 18-22

1.5. Considerații privind stima de sine………………………………………………….pag. 22-24

CAPITOLUL 2 – Metodologia cercetării……………………………………………..pag. 25-39

2.1 Obiectivele cercetării ………………………………………………………………….pag. 25

2.2 Ipoteza cercetării ……………………………………………………………………….pag. 25

2.3 Variabilele cercetării ………………………………………………………………..pag. 25-26

2.4 Participanții la studiu ……………………………………………………………………pag. 26

2.5 Descrierea metodei de investigare………………………………………………….pag. 26-29

2.6 Descrierea procedurilor de recoltare a datelor …………………………………….pag. 29-38

CAPITOLUL 3 – Interpretarea rezultatelor …………………………………………pag. 39-43

3.1 Prezentarea și analiza datelor ………………………………………………………pag. 39-41

3.2 Interpretarea psihologică a rezultatelor …………………………………………….pag. 41-43

CAPITOLUL 4…………………………………………………………………………pag. 44-46

4.1 Concluzii……………………………………………………………………………pag. 44-45

4.2. Cum se evită dependența de muncă…………………………………………………pag.45-46

Gossar

Abrevieri

Bibliografie

Anexe

=== 6c5783692d0edfc662daa95b7b9093b5165afeec_194086_1 ===

Studiul cercetează următoarele ipoteze:

1.Există diferențe de gen în ceea ce privește dependența de muncă.
2.Cu cât vechimea în muncă a lucrătorilor este mai mare, cu atât creste nivelul de workaholism.

3. Persoanele cu workaholism ridicat au tendințe obsesiv compulsive

4. Nivelul mare de workaholism este caracteristic persoanelor cu stimă de sine scăzută

5. Persoanele cu workaholism au o personalitate introvert-instabilă

La acest studiu a participat un număr de 78 de subiecți, cu vârste cuprinse între 20-55 de ani, având o medie de vârsta de 30 de ani, numărul participanților de gen masculin (38) a fost aproximativ egal cu cel de gen feminin (40).

Populația implicată în cercetare provine atât din mediul urban cât si din cel rural, prestând servicii în cadrul unei companii de telemarketing.

Ipoteza 1 infirmată cercetărea nu a permis acceptarea ipotezei conform căreia există diferențe de gen în funcție de dependența de muncă

Ipoteza 2 Conform rezultatelor statistice, vechimea în munca nu este un predictor al dependenței de muncă.

Ipoteza 3 confirmată. Deși datele de la studiile transversale au demonstrat o relație între acestea au confirmat ipoteza, studiul a demonstrat că factorii de risc și simptomele OC au fost testați prospectiv. 

Ipoteza 4 Conform studiului se poate observa ca cea mai mare parte a subiecților care nu nu sunt depedenți de muncă au un nivel normal (84.3%) sau chiar ridicat (13.5%) al stimei de sine. Comparativ, marea majoritate (96.7%) a subiecților cu adicție de muncă au un nivel scazut al stimei de sine.

Ipoteza 5 Rezultatele obținute la Testul de personalitate Eysenck au dovedit că cei cu dependență de muncă sunt mai introvertiți decât subiecții fără