Dependenta de Droguri

Motto:Sănătatea este darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să-l facă pentru că noi uităm prea des,în vanitatea pe care ne-o conferă cuceririle moderne ale științei,că timp de mii de ani înaintea noastră oamenii au observat și au meditat.

Michel de Montaigne și Lucas Championiere

INTRODUCERE

Păstrarea sănătății și lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale omului și de aceea din cele mai vechi timpuri și până în urmă cu câteva decenii , aproape toate cuceririle științifice medicale au fost utilizate în mod exclusiv pentru a folosi vindecării bolnavului .Din momentul în care medicina a avansat și a început să se orienteze către aspectul preventiv al activităților medicale ,obiectivele prioritare ale activității psihice joacă azi un rol deosebit de important .

Lucrarea DEPENDENȚA DE DROGURI ,reprezintă o temă de actualitate , deoarece consumul de droguri ,reprezintă în mare parte o provocare cu care se confruntă umanitatea ,întrucât efectele directe sau indirecte sunt instalate pe termen lung.

Literatura de specialitate ,menționează faptul că realizarea unor condiții psihologice ,spirituale și sociologice ,reprezintă factori cu influență negativă asupra individului condumator de droguri.

Drogurile produc tulburări psihice nu numai prin administrarea lor ,ci și prin suspendare,întreruperea administrării lor survenind în mod voit,terapeutic, sau prin imposibilitatea de a le mai procura.Fenomenele carențiale ,sunt tot atât de grave ,ca și cele produse de administrarea drogului.

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acestei lucrări, studiind și literatura de specialitate, am dorit să pun în lumină impactul negativ pe care îl are dependența de droguri și importanța studiilor care descriu amploarea pe care acestea au luat-o în ultimii ani.

Lucrarea de față are un caracter unicat sub aspectul abordării metodelor de intervenție, în ceea ce privește DEPENDENȚA DE DROGURI fiind structurată în IV capitole .

Menționez că parte finală este complexă și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii succeptibile

Bibliografia este selectivă și de actualitate , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în sesiunea din anul 2015

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE ȘI EFECTELE NEGATIVE

IMPLICATE ÎN CONSUMUL DE DROGURI

Pentru a aprofunda pe larg ,tema propusă,trebuie efectuată o scurtă incursiune în aspectele generale ale drogurilor deoarece acestea sunt substanțe utilizate mai mult sau mai puțin în medicină ,a cărei folosire abuzivă poate crea dependență fizică și psihică sau tulburări grave ale activității mintale ,ale percepției și comportamentului .

La indivizii dependenți de droguri ,definirea conceptelor psihologice prezintă un grad crescut de dificultate , deoarece ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă a acestora.

Raporturile dintre psihologie și medicina generală sunt însoțite de rezolvarea problemei fundamentale:

●viața psihică depinde de somatic, (atitudine somatopsihică);

●somaticul depinde de viața psihică (atitudine psihosomatică).

Ca știință a omului aflat în suferință ,psihologia a preconizat întotdeauna necesitatea abordării individuale și comprehensibile a ființei umane;privit inițial ca un deziderat ,acest mod de abordare prin continuă și constantă aplicare ,a devenit un postulat care a călăuzit gândirea clinică și practica medicală de-a lungul întregii sale istorii .( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.61)

În ultimele decenii implicațiile psihologice asupra medicinei clinice au devenit axiomatic , rolul psihologiei fiind recunoscut , nu numai în relația terapeutică și motivația de vindecare a individului dependent de droguri,ci și în faptul că psihoterapeuții au devenit conștienți de existența unor factori emoționali asociați . (Norbert Sillamy ,pg.161)

Acest fapt este acceptat de toți cercetătorii în domeniu,deoarece independent de caracterul specialității sale,orice materie care abordează o stare ,analizând particularitățile evoluției sale,studiiază totodată starea psihică a individului :Conștiința ;●Dispoziția ;●Conduita;●Atitudinea

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles .

Sănătatea și puterea de muncă a omului sunt posibile numai printr-o activitate normală ,coordonată a tuturor organelor și sistemelor corpului . ( Thomas More , pg.22)

Următoarele capitole și subcapitole consacrate acestei lucrări au menirea de a aduce în prim plan reacțiile indivizilor cu dependenți de droguri și invocarea stării atunci când individul consideră că nu este înțeles de societate , familie,anturaj,etc.,aici intervenind rolul primordial care le revine terapeuților.

Prin natura sa ,psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organismul animal al stimulilor ( semnalelor) mecanici-fizici,chimici ,din mediul extern și intern .La om, psihicul atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.El se caracterizează,în primul rând,printr-o mare diversificare a componentelor și prin creșterea complexității conținutului reflectoriu .

Funcțiile psihicului ca funcții informaționale,atribut al unei materii superior organizate ,realizează interdependența dialectică dintre substanță , energie și informație ,existentă la toate nivelele de organizare ale materiei .

Actul de comunicare interumană efectuat în scop psihoterapeutic sau din cadrul mult mai larg al dialogului purtat cu individul ,indiferent de convingerile lui religioase , poate avea două rezultate antagoniste care se exclud reciproc și anume, fie efectul pozitiv psihoterapeutic ,în consens cu întregul ansamblu de metode terapeutice utilizat ,fie efectul negativ iatrogen de agravare a stării . (Paul Popescu Neveanu,pg.122 )

,,Există adaptare ,spunea J.Piaget ,atunci când organismul se transformă în funcție de mediu -iar acesastă variație are ca efect un echilibru al schimburilor între mediu și el, favorabil conservării sale .

Potrivit lui Piaget , viața psihică ,ascultă de aceleași legi structurante ca viața organică .(Norbert Sillamy ,pg.185)

Principiul reflectării și modelării informaționale reclamă considerarea oricărui proces psihic ca ,,imagine,, sau ca model informațional,,de natură ideală (lipsit de propietăți substanțiale sensibile) al obiectului extern.

Obiectul există independent de imaginea lui psihică și o precede ; imaginea ( psihică) are un caracter secund ,producerea ei presupunând obligatoriu prezența obiectului și acțiunea lui asupra organelor de simț.Ca formă ideală de reflectare ,psihicul are caaracter subiectiv .

Prin aceasta trebuie să se înțeleagă următoarele :

●Orice proces psihic particular aparține unui individ concret,neexistând psihic în sine,exterior sau detașat de o organizare individual vie ;

Orice proces psihic particular are un caracter activ,el elaborându-se:

●pe baza acțiunilor directe ( măsurare ,sortare,descompunere , recompunere , transformare) ;

●sau mintantale ( comparare ,analiză,sinteză,clasificare ) ale subiectului asupra obiectului.

●Modul și nivelul de realizare al oricărui proces psihic sunt influențate de ansamblul condițiilor psihofiziologice interne ale individului :

particularitățile structural- funcționale ale creierului ;

organizarea psihică elaborată până în acel moment ;

starea generală a organismului

Orice proces psihic poartă în sine pecetea individualității și ,,unicității,, subiectului căruia îi aparține ,neexistând doi indivizi , care puși în aceeași situație obiectivă ,s-o reflecte absolute identic sub toate aspectele . (Constantin Portelli , pg.121)

Atât conținutul informațional extras ,cât și trăirile emoționale și atitudinile diferă mai mult sau mai puțin de la un individ la altul ,în funcție de vârstă,sex ,nivel de instruire,profesie,experiență anterioară ,stările de motivație sau necesitate.

Se consideră că există nivele calitative diferite de organizare a informației ,în cadrul cărora sistemul psihic constituie cel mai înalt grad de complexitate .

Tulburările și destructurările conștiinței, chiar în forma lor mai simplă , afectează profound buna adaptare și integrare a individului în mediul ambiant , reclamând din partea personalului medico-sanitar o permanentă activitate de supraveghere și ajutorare

Patologia conștiinței nu este legată însă numai de starea de vigilitarte , ci și de modul cum este reflectată realitatea exterioară .În central preocupării psihologiei stau :

Procesele psihice ;

Comportamentul ;

Personalitatea cu particularitățile ei .

Personalitatea este noțiunea psihologică care implică ansamblul tuturor proceselor psihice într-o integrare complex ,dinamică și armonioasă. (Rodica Ciurea Codreanu ,pg.188 )

În cadrul personalității ,diversele funcții și procese psihice nu sunt juxtapuse ci fuzionate intim între ele ,cu largi și multiple interinfluențe ,realizând un tot unic funcțional ,o adevărată configurație structurală. ( Frieda Fordham ,pg.101)

Personalitatea dă măsura individului,ea fiind cel mai bine reprezentată de stilul fiecărei persoane ,de amprenta particulară pe care acesta o lasă în toate manifestările sale. (Mihai Golu ,pg.135

Freud consideră că personalitatea umană este compusă din sinele care este considerat a fi prima parte a personalității care se dezvoltă conținând toate imboldurile lăuntrice,pulsiunile ,instinctele. De asemenea sinele are reacții foarte extremiste .

Cu alte cuvinte ,se poate spune că personalitatea exprimă ansamblul caracteristicilor temperamentale ,caracteriale și voliționale ale fiecărei persoane în parte ,ca rezultat al interacțiunii dinamice dintre primul și al doilea sistem de semnalizare ,determinând atitudinea liber-conștientă față de lume și propria persoană.

Concordanța reactivității individului cu realitatea (dispoziție , mimică ,modul de a intra în relație cu cei din jur ;acuzele preocupările și conducția în mediu) permite o primă orientare nosologică,ca diagnostic de aspect ,care se completează cu datele anamnestice, relatările anturajului și aprofundarea studiului funcțiilor psihice :●Afectivitate ;●Cunoaștere ;●Personalitate

În psihologia contemporană unitatea de bază este acțiunea care pornește dintr-un impuls lăuntric ,este orientată către un țel și este definită prin modul ei de organizare Contribuția lui Jung la psihologia spiritului conștient este în mare măsură cuprinsă în cartea sa ,,Tipuri psihologice ,,. ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.126,)

Încercarea de a clasifica ființele umane după tip are o lungă istorie ;sunt aproape două mii de ani de când medical grec Galen a căutat să distingă la oameni patru deosebiri temperamentale fundamentale ,iar termenii săi descriptivi ( deși naivi din punct de vedere psihologic)-sanguinul , colericul, și melancolicul-au trecut în limbajul comun .( Frieda Fordham ,pg.22)

Au existat diferite încercări care , luând în considerare cunoașterea modernă ,au aspirat la o mai precisă formulare –de exemplu încercarea lui Kretschmer –iar clasificarea lui Jung în ceea ce privește oamenii ( extravertiți și introvertiți ) a ajuns să fie larg cunoscută ,dacă nu pe deplin înțeleasă. ( Thomas More , pg.225).

Necesitatea cunoașterii adecvate a personalității indivizilor cu gânduri suicidal, s-a impus însă cu atât mai mult în cazul dereglărilor și bolilor psihice de unde pleacă maladiile părată configurație structurală. ( Frieda Fordham ,pg.101)

Personalitatea dă măsura individului,ea fiind cel mai bine reprezentată de stilul fiecărei persoane ,de amprenta particulară pe care acesta o lasă în toate manifestările sale. (Mihai Golu ,pg.135

Freud consideră că personalitatea umană este compusă din sinele care este considerat a fi prima parte a personalității care se dezvoltă conținând toate imboldurile lăuntrice,pulsiunile ,instinctele. De asemenea sinele are reacții foarte extremiste .

Cu alte cuvinte ,se poate spune că personalitatea exprimă ansamblul caracteristicilor temperamentale ,caracteriale și voliționale ale fiecărei persoane în parte ,ca rezultat al interacțiunii dinamice dintre primul și al doilea sistem de semnalizare ,determinând atitudinea liber-conștientă față de lume și propria persoană.

Concordanța reactivității individului cu realitatea (dispoziție , mimică ,modul de a intra în relație cu cei din jur ;acuzele preocupările și conducția în mediu) permite o primă orientare nosologică,ca diagnostic de aspect ,care se completează cu datele anamnestice, relatările anturajului și aprofundarea studiului funcțiilor psihice :●Afectivitate ;●Cunoaștere ;●Personalitate

În psihologia contemporană unitatea de bază este acțiunea care pornește dintr-un impuls lăuntric ,este orientată către un țel și este definită prin modul ei de organizare Contribuția lui Jung la psihologia spiritului conștient este în mare măsură cuprinsă în cartea sa ,,Tipuri psihologice ,,. ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.126,)

Încercarea de a clasifica ființele umane după tip are o lungă istorie ;sunt aproape două mii de ani de când medical grec Galen a căutat să distingă la oameni patru deosebiri temperamentale fundamentale ,iar termenii săi descriptivi ( deși naivi din punct de vedere psihologic)-sanguinul , colericul, și melancolicul-au trecut în limbajul comun .( Frieda Fordham ,pg.22)

Au existat diferite încercări care , luând în considerare cunoașterea modernă ,au aspirat la o mai precisă formulare –de exemplu încercarea lui Kretschmer –iar clasificarea lui Jung în ceea ce privește oamenii ( extravertiți și introvertiți ) a ajuns să fie larg cunoscută ,dacă nu pe deplin înțeleasă. ( Thomas More , pg.225).

Necesitatea cunoașterii adecvate a personalității indivizilor cu gânduri suicidal, s-a impus însă cu atât mai mult în cazul dereglărilor și bolilor psihice de unde pleacă maladiile psihice propiu-zise .

În măsura în care medicina în ansamblul ei devine din ce în ce mai individualizată , ține seama tot mai mult de istoria personală a fiecăruia ,psihologia clinică nu poate studia situațiile patogene și pe cele curative decât cunoscând structura în care se integrează mai mult sau mai puțin armonios istoria individului și situațiile ,adică personalitatea . (Aurelia Ionescu ,G.Ionescu,E.Papadima ,pg.331)

Jung distinge două atitudini diferite față de viață,două moduri de a reacționa la împrejurări ,pe care el le găsește suficient de pronunțate și de răspândite încât să le descrie ca fiind tipice .

,,Există o întreagă clasă de oameni –spunea el –care în momentul reacției față de o situație dată ,mai întâi dau puțin îndărăt ca la un neauzit ,,NU,, ca numai după aceea să fie capabili să reacționeze ;și există și o altă clasă de oameni care , în aceeași situație,pornesc înainte cu o acțiune imediată,în aparență încredințați că comportamentul lor este în mod cât se poate de correct . ( Frieda Fordham ,pg.42)

Prima clasă ar fi, în consecință ,caracterizată de o anume relație negativă cu obiectul ,iar cealaltă de o relație pozitivă.Prima clasă corespunde atitudinii introvertite,iar cea de-a doua atitudinii extrovertite (Lidia Nica –Udangiu ,p.45)

Într-o analiză finală, psihicul uman pune în prim plan abordările particulare și combinate în tratarea diverselor probleme ,și , de asemenea , plasează o prioritate asupra acelor factori comuni .

Pe de altă parte ,pune un accent deosebit pe o atitudine de respect , bunătaste ,onestitate și egalitate cu privire la personalitatea individului,într-o manieră care să afirme integritatea și umanitatea celuilalt dar și a sieși.( Lidia Nica –Udangiu ,pg.88,2003 )

Așadar ,Drogul este acea substanță care , odată absorbită de un organism viu,poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia .

Drogul este un termen cu o varietate largă de utilizări .În medicină,acesta face referire la orice substanță care are potențial de a preveni sau trata boala sau de a întări bunăstarea fizică sau psihică, iar în farmacologie face referire la orice agent chimic care alterează procesele biochimice sau fiziologice ale țesuturilor și organelor.Deci, drogul reprezintă o substanță care este ,sau ar putea fi înscrisă într-o farmacopee.În limbaj comun,termenul face referire în mod specific la drogurile psioactive și adesea,chiar mai specific,la drogurile ilicite care nu se folosesc în scopuri medicaleNecesitatea imperativă a individului de a-și administra un medicament,pe cale orală sau injectabilă,în mod repetat,devenind astfel dependent de acesta,se numește toxicomanie sau narcomanie.Sunt cunoscute tot atâtea toxicomanii, câte toxice există.Drogurile conțin substanțe chimice aparținând unor clase diferite, cu acțiune diferită asupra simptomatologiei. Interacțiunile drogurilor cele mai frecvente și mai numeroase care pot avea loc în sistemul nervos sunt cele de tipul combinațiilor complexe, de includere în micelele substanțelor tensioactive, de fibrioabsorție. Drogul acționează în mod deosebit la nivelul criteriului,ca stimulant sau sedative al activității mentale dar,după administrarea lui,apar modificări în întregul organism;acestea fiind specific fiecărui drog în parte.

Există droguri licite (tutunul,alcoolul) și droguri ilicite ,care la rândul lor,sunt natural și sintetice.

●Administrarea drogurilor se face prin:

●Prizare (cocaina);

●Fumare (opiul,hașișul,marijuana);

●Inhalare (solvenți,amfetamine);

●Masticare

●Ingerare (tranchilizante,barbiturice,amfetamine);

●Absorbție lingual (Ecstasy);

●Injectare subcutanat ,intramuscular,intravenous,în funcție de tipul drogului și de preferințele celui care se droghează (heroină,morfină,LSD,barbiturice).

Termenul de drogat subliniează două din aspectele esențiale ale bolii : starea confuzo- delirantă ,dar literatura de specialitate menționează faptul că în ultimii ani consumul de droguri a atins 25-30 % din consumatori.Condițiile în care se răspândesc incapacitățile legate de consumul de droguri,se sprijină pe un număr de fapte ce pot fi puse în evidență prin :

consumul de droguri în creștere și excesiv ;

diversificarea drogurilor;

extinderea în număr cât mai mare .

Cauzele cele mai importante sunt constituite din consumul excesiv și îndelungat de droguri.Oaltă cauză elocventă poate fi terenul psihologic somatic

Manifestările clinice în consumul îndelungat de droguri sunt însoțite de debut și evoluție funcțională cu deficit global semnificativ al capacităților cognitive :

posibile tulburări de percepție;

iluzii ,halucinații ;

afectarea memoriei ;

tulburări psihomotorii ;

tulburări de somn;

tulburare organic catotonică;●tulburare delirantă organic;

tulburare organic anxioasă; ● stare halucinatorie organic;

tablou psihic în contextual unei afecțiuni ;

tahicardie și hipertensiune;●deshidratare;dilatare pupilară

Consumatorii de droguri ,îndeosebi tinerii din întreaga lume,la care se adaugă anual din ce în ce mai mulți ,în necunoștință de cauză sau în totală confuzie ,continuă să se lase antrenați în acest obicei al morții neținând cont de faptul că la un moment dat acesta le poate fi fatal .În această situație cadrele sanitare și implicit toți factorii de răspundere au obligația să-i convingă pe oameni de adevărul elementar în ceea ce privește consumul de droguri .

Stimulate de datele epidemiologice ,care atestă răspândirea drogurilor și a consecințelor lor organice ,au fost inițiate cercetări experimentale și clinico- morfologice , care au ca fundament toxicitatea ce vizează consumul de droguri .

Toleranța este sensibilitatea redusă sau chiar absentă a unui organism la unele acțiuni ale substanțelor farmacologice asupra lui.Toleranța poate fi :

Dobândită (Obișnuința):pentru a obține efectul scontat se impune creșterea progresivă a dozei.După un anumit timp de la întreruperea definitivă a administrării,organismul își restabilește sensibilitatea inițială.

Toleranța dobândită este caracteristică numai unora dintre substanțe:amfetaminei,cocainei și celor mai multe opiacee.ca urmare a utilizării de cantități progresiv crescute,organismul se va adapta la efectele toxice,astfel încât dozele mari vor fi suportate apparent fără dificultate.

Toxicomanii pot suporta,la o singură administrare,o cantitate de droguri incompatibil mai mare decât subiecții normali.Din cercetările effectuate a rezultat că nu se creează o imunitate totală a organismului obișnuit cu toxicul.

Toleranța încrucișată –este capacitatea unui subiect,déjà tolerant față de o anumită substanță,de a suporta doze mari dintr-o altă substanță,pe care nu a mai utilizat-o anterior.Toate opiaceele prezintă toleranță între ele,iar consumatorii cronici de alcool pot suporta cantități mari de analgezice.

Gravidele care în tmpul sarcinii consumă droguri se confruntă cu riscuri crescute de a se îmbolnvi și ea și fătul. Dintre cele maifrecvente și variabile boli constatate la gravidele consumatoare de droguri sunt :anemia;infecții ale sângelui ;boli de cardiovasculare ;hepatita ;boli infecțioase ;crește riscul contractării unor boli cu transmitere sexuală. Importante sunt ,pentru severitatea efectelor și autenticitatea drogului ,doza administrată, aditivii , momentul din timpul sarcinii în care drogul este consumat ,durata consumului de droguri și consumul de droguri adiționle .Consumul matern de droguri are asupra fătului și nou-născutului ,mama consumatoare de droguri având de cele mai multe ori o stare de nutriție alterată, acces redus la îngrijiri medicale ,trăind într-unmediu social dificil .Heroina , cocaina și alte substanțe active afectează viitorul copil cauzându-i retard mental ,dezvoltarea fizică întârziată și apariția altor anomalii .

Substanța folosită ajunge nu numai în organismul mamei , ci și în organismul fătului trecând din placentă în sângele lui ajungând în sistemul lui nervos ,aflat în dezvoltare , interacționând cu substanțele necesare creirului .

Unele droguri pot avea acțiune toxică directă asupra fătului și pot determina dependența și după naștere .Mai mult , unele droguri pot fi trecute de la copil la mamă prin lactație . Consumul de droguri în perioada gestației poate cauza probleme severe .

Drogurile pot avea efecte distrugătoare pe toată perioada sarcinii , natura lor depinde de durata expunerii . Mai exact perioada critică de dezvoltare a embrionului, când organele majore se dezvoltă ,începe de la aproximativ 17 zile după concepție și devine completă la a 60-70 zi.

Expunerea la diferite droguri în cursul acestei perioade ,17-60 zile poate cauza defecte majore . Unele droguri pot interfera cu dezvoltarea diferitelor sisteme din organism și mai ales cu sistemul nervos în cel de-al II-lea și al-III-lea trimestru de sarcină având grave consecințe . Pe parcursul ultimelor 12 săptămâni de sarcină, drogul reprezintă cel mai mare risc care contribuie la stoparea dezvoltării fetusului și cauzarea nașterilor premature .

CAPITOLUL II

DEPENDENȚA DE DROGURI

Dependența (toxicomania) este starea psihică sau fizică ce rezultă din interacțiunea unui organism cu un anumit tip de drog,caracterizată prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite întotdeauna de nevoia de a lua substanța în mod continuu sau periodic pentru a-i resimți efectele sale psihice și,uneori, pentru a evita suferințele.Starea de dependență este însoțită sau nu de toleranță.

Dependența constă într-o tendință anormală și îndelungată de a consuma substanțe toxice și medicamentoase pe cale digestivă,prin mucoasa nazală (prize),pe cale respiratorie (inhalații) sau injectabilă,urmărind obținerea unor efecte de beatitudine,sedative sau dinamizante,devenind o obișnuință de care nu se mai poate debarasa și care necesită sporirea progresivă a cantității .

Dependența de droguri este acel individ care nu se poate lipsi de substanță,care este capabil de orice pentru a și-o procura și care trăiește un discomfort penibil atunci când se află în sevraj.

Criteriile dependenței sunt:

Dorința și nevoia imperioasă și continuă a substanței ( drogului);

Preocuparea acestuia prin orice mijloace;

Tendința de a crește progresiv dozele;

Dependența psihică și fizică.

Drogurile onirogene (LSD25) și ciupercile halucinogene nu se încadrează în aceste criteria ale toxicomaniei,cu excepția unei dependente psihologice,însă ele intră în cadrul politoxicomaniilor și determiner frecvent tulburări psihiatrice acute (confuzii,stări confuzionale,stări de agitație psihomotorie,bufee delirante),frecvența lor fiind mai mare la tinerii cu personalitate marginală.

Fazele toxicomaniilor medicale se succed stereotip:

Faza euforică ( luna de miere a morfinei) ;

●Faza de obișnuință ( efectele scad și necesită sporirea progresivă a dozelor);

●Faza de dependență psihosomatică ( întreruperea bruscă a toxicului dă o stare penibilă similară foamei și setei,cu căutarea pe orice cale a toxicului ) .

●Sevrajul sau privațiunea de toxic din diverse motive ( teerapeutic,detenție,lipsă de bani) generează un sindrom vegetative de necessitate celulară-organică ( cefalee,insomnia,transpirație,grețuri,vomă,diaree,astenie,palpitații,hiotensiune ,colaps cardiovascular,ce poate fi zgomotos la persoanele robust și foarte periculos ) chiar mortal la persoanele slăbite de toxic.

●faza de intoxicație cronică progresivă (tulburări somato-psihice ireversibile până la cașexie).

Sevrajul reprezintă totalitatea transformărilor care apar într-un organism viu la întreruperea bruscă a unui drog.La anumite droguri sevrajul este foarte greu de suportat de organism,de aceea,pentru a-i înlătura efectele neplăcute,consumatorul recurge la o nouă administrare.

Abuzul de droguri reprezintă o problemă de sănătate publică și nu una legală și este unul din riscurile majore ale obstetricii contemporane atât pentru mamă cât și pentru făt .

Influențarea reabsorbției drogurilor prezintă o varietate largă, dependentă de specificul interacțiunilor care au loc de la mamă la făt .Drogurile nelegate sunt excretate mai rapid prin rinichi și ficat și acesta compenseză efectul de creștere a volumului de distribuție.

Psihodependența se recunoaște , în primul rând, după atitudinea consumatorilor , care continuă să folosească drogul ,deși sunt pe deplin conștienți că acest lucru le dăunează sănătății , situației familiei și le impune numeroase eforturi materiale pentru obținerea lui .

Dependența psihică constă într-o stare psihică particular,manifestată prin dorința imperioasă și irezistibilă a subiectului de a continua utilizarea drogului și de a înlătura discomfortul psihic.Se întâlnește în toate cazurile de dependență, cu anumite particularități pentru fiecare drog în parte,putând fi însoțită ori nu de dependență fizică și toleranță.

Disconfortul psihic se întâlnește în toate cazurile de dependență , cu anumite particularități pentru fiecare drog în parte , putând fi însoțită ori nu de dependență fizică și toleranță .

Rolul instalării dependenței la un anumit individ rezultă totdeauna din acțiunea conjugată a mai multor factori:

●particularități personale ale subiectului (moștenirea genetic a individului,sistemul său enzimatic),aceeași doză de drog poate produce efecte diferite la doi subiecți (exemplu: trecerea drogului prin placentă de la mamă la făt);

●structura psihică a subiectului,capabilă să dea naștere la tensiuni nervoase;

●natura mediului socio-cultural general imediat ;

●factorii familiali;

●lipsa de comunicare între generații;

● lipsa de comunicare cu specialiștii în domeniu;

Tradițiile,practicile religioase,obiceiurile alimentare;

●propietățile farmacologice ale substanțelor în cauză,în corelație cu :

Cantitatea consumată

Frecvența utilizării

Modul de utilizare-ingerare,inhalare,injectare

Se poate vorbi de și de o dependență naturală ,care survine o dată cu nașterea individului,în cazul în care mama sa este toxicomană.La ora actual în SUA,unul din zece copii riscă să moară,sau prezintă grave malformații,deoarece mama a consumat droguri pe durata sarcinii.După unele statistici,în SUA,au fost născuți cel puțin 378.000 copii-cocaină.

Dependența fizică este rezultatul administrării îndelugate a unui drog.Dependența fizică se manifestă la reducerea dozelor ,la întreruperea completă a administrării ,sau la amânarea acesteia peste limitele suportabile ale organismului, situații ce vor genera o serie de tulburări fizice care,în ansamblul lor,îmbracă aspectul sindromului de abstinență specific toxicomanilor.

Sevrajul reprezintă totalitatea transformărilor care apar îîntr-un organism viu la întreruperea bruscă a unui drog.

La anumite droguri sevrajul este foarte greu de suportat de organism,de aceea,pentru a-I înlătura efectele neplăcute,consumatorul recurge la o nouă administrare.

În etiologia dependenței sunt implicați mai mulți factori:

Socio-culturali. În cadrul factorilor socio-culturali pot fi citate:

Ritualuri legate de obiceiuri și tradiții ale colectivitățiii;

Instabilitate profesională cu lipsă de lucru;

Integrare defectuoasă socio-familială ;

Eșecuri,nerealizări;

Mentalitatea microgrupului;

Conflictualitatea între generații cu atitudine de bravadă și curiozitate în rândul tinerilor;

Anumite profesiuni(medici,farmaciști,surori medicale).

Factorii patologici somatici pot fi :

a.Sindroamele dureroase ce necesită antalgice

b.Factorii psihici,cum ar fi :

●stările nevrotice sau psihotice depresive ce necesită tratament cu droguri euforizante,stări ciclotimice,inadaptări sociale,ca refugiu în reverie;

●indivizii originali și marginali (snobi,prostituate,unii artiști și literați ,ce încearcă a-și procura senzații noi și dornici de a urma moda timpului) ajung de la acest primum movens al prozelitismului,la dependență.

Factorii predispozanți sunt legați de personalitatea dezechilibrată a psihopaților cu apetența lor toxicofilică și cu trăsături impulsive,disforice,mazochiste,cu tulburări de character și relație socială

Psihanaliștii asimilează toxicomania unui mod de perversiune sexual,prin deplasarea scopului și al obiectului pulsiunii.

Trăsăturile dominante ale personalității lor sunt:

oralitatea ;

regresiunea narcistit;

,sexualitatea genitală săracă;

masochism cu tentative autodistructive;

stare distimică și stare anxios-impulsivă,realizând o personalitate marginal în relații sociale.

Clasificarea dependenței de droguri se face după dependența și nocivitatea drogurilor.După clasificarea OMS se întâlnesc:

●droguri nocive individului și societății,care produc toxicomanie;

● droguri toxice clasice (opium și derivații săi, hașișul,cocaine,alcoolul) ;

●droguro care generează nevoia impetuoasă ,dar sunt folosite de mulți;

●droguri toxice minore:cea,cafea,tutun,barbiturice,eter;

●droguri dinamizate:amfetaminele;

Clasificarea actuală cuprinde:

●dependențe cu efecte medicale:opium și derivații săi,cocaina,psihotrope;

●dependențe cu efecte sociale:cannabis,LSD 25 și halucinogene.

Euforicele cuprind calmante ale activității psihice,ce diminuează și,eventual,suspendă emotivitatea și percepțiile,conservă,reduce ori suprimă conștiința,induc euforie și calm interior,dau impresia unor senzații de plăcere,putere și superioritate,urmate uneori de o stare de somn,alteori de o stare de agitație.

La scurt timp apare însă:cefaleea,amețeala,confuzia,starea de rău mergând până la deprimarea centrului respirator.se poate produce o descărcare histaminică cu declanșarea unei tahicardii,cuplată cu hipertensiune.Cele mai utilizate euforice sunt:opiul,morfina,heroina,codeina.

Excitantele cuprind stimulente psihice, care determină,fără a altera conștiința,o excitare a activității cerebrale:cocaina (cu derivatele ei clorhidratul de cocaină,craku),khatul,amfetaminele,cafeinicele (cafeina,ceaiul,cola).Cocaina este considerată astăzi unul din cele mai periculoase droguri .

La întreruperea administrării cocainei se vor administra barbiturice cu durată scurtă de acțiune pentru a diminua efectele sevrajului.Sevrajul la cocainomani se manifestă prin:tulburări digestive și respiratorii,furnicături,creșterea pulsului și a tensiunii arteriale.

Depresivele sistemului nervos.Aceste droguri,care agită anumite părți ale sitstemului nervos central,au fost puse la punct pentru a influența comportamentul.Aproape toate depresivele sistemului nervos central,aflate actualmente sub control internațional,aparțin grupei chimice barbituricelor,cu care sunt strâns înrudite ca farmacologice.Aceste droguri au efecte sedative,iar la doze puternice,efecte hipnotice.

Reactivitatea afectivă crescută la unele gravide, lipsa unei experiențe , care să-i confere suficient spirit critic pentru elaborarea impactului negativ între ceea ce este grav și cu repercursiuni și ceea ce este efemer și fără importanță , pot provoca fătului diferite malformații.

Desigur , sunt mai mulți factori care , odată cu neînțelegerile familiale , care derivă din consumul de droguri , concură la declanșarea stărilor de dezechilibru psihic , deschizând , prin diferite mecanisme specifice , perspective devierilor de conduită asupra fătului.Reacțiile afective vor fi cu atât mai intense cu cât sensibilitatea mamei va fi mai crescută .

Mulți indivizi au dificultăți în a recunoaște consumul imediat de droguri , mai ales că multe semne și simptome care apar în cazul consumului de droguri li se pare a fi perfect normale:

sunt din ce în ce mai triști

Se îmbracă neglijent

Sunt ostili ,triști , mereu obosiți și plictisiți

Au ochii roșii ,tușesc , slăbesc;

Îi scade interesul pentru tot ce înseamnă starea în care se află

Dorm mai mult și au un somn agitat

Manifestă mereu agresivitat

Cocaina.Prin injectare,drogul este introdus direct în sistemul circulator,iar intensitatea efectelor sale este cea mai mare.

Fumatul acționează prin inhalarea vaporilor sau fumului de cocaină în plămâni ,de unde trece în sistemul circulator și este o cale la fel de rapidă,ca și injectarea.Luată în cantități mici,până la 100 mg,gravida este euforică,energică,logoreică.

Durata efectelor depinde de modul de administrare.Cu cât absorbția este mai rapidă,cu atât intensitatea efectelor este mai mare și durata de acțiune mai crescută.

După faza de euforie ,urmează faza de epuizare totală,când individul este deprimat,trist,neliniștit,are halucinații vizuale,este suspicios,are senzații tactile aderante ,delirează,este agresiv. Problemele apar însă datorită consumului de cocaină asociată cu alcool, tutun sau marijuana .

Drogurile inhalatorii .Sunt un grup de substanțe volatile ai căror vapori chimici pot fi inhalați și produc efcte psiho-avective alterează percepția ducând la hipoxie cerebrală.

Cel mai mare pericol al acestor substanțe constă în afectarea ficatului,rinichilor și inimii .Acestea sunt : eterul ●cloroformul ●solvenții ●izobutilnitritul ●toluenul●benzenul, butanul ●monoxidul de azot .

Droguri hipnoinductoare.Interferența drogurilor hipnoiductoare,efectele sumare sau de potențare a acțiunilor și cunoașterea complexă a indicațiilor,a contraindicațiilor și a efectelor secundare constituie o cale importantă împotriva reacțiilor adverse .

Tranchilizantele sunt calmante întrebuințate pentru tratarea diferitelor tulburări mentale.Aceste substanțe prezintă un potențial de dependență și simptomele de întrerupere a tratamentului survin după consumul continuu.

Tranchilizantele au devenit la noi în țară drogul numărul doi, după alcool, probabil datorită faptului ca facilitează depășirea situațiilor neplăcute și a stresului de la locul de muncă sau din mediul familial, ameliorează senzațiile de frică, de neliniște și de frustrare și permit relaxarea fizică și psihică.Exemplu sunt benzodiazepinele.Consumul cronic de benzodiazepine în doze mari poate duce, în cazuri individuale, la euforie, instalarea toleranței și în final la dependență. Tipul de dependență corespunde celui față de alcool și barbiturice.

Halucinogenele ( LSD) Halucinogenele agenți inductori ai somnului:cânepa indiană,LSD,ciupercile halucinogene,ketamina.Toate halucinogenele produc halucinații,euforie,urmate de depresie. Sunt substanțe care în mod obișnuit,sunt consumate pe cale orală.Ele alterează dispoziția consumatorului,modul în care acesta percepe lucrurile din jur și felul în care își vede propiul corp.

II.1.Dependențe cu efecte medicale

II.1.1.Opiul și derivații săi

Aceste substanțe generează cele mai frecvente forme de dependență fiind considerate ca un grup care pot îndepărta durerea fizică și pot produce o senzație plăcută de detașare și visare.

Ele pot fi consummate ca medicamente,dar și ca droguri.Opiaceele au capacitatea de a induce dependența fizică,conducând către simptomele de sevraj în momentul în care consumatorul întrerupe tratamentul.

Opiaceele produc același tip de dependență,însă în intensități diferite.

Heroina dă cele mai dramatice forme;opiul,morfina și celelalte dau forme mai moderate.

Potențialul de dependență al unor substanțe medicamentoase

Heroinomania este cea mai răspândită și cea periculoasă prin riscul mortal al sincopei bulbare la supradozaj,prin riscul degradării psihosomatice și al delicvenței în toxicomania mijlocie,ajungând la o prăbușire a sănătății psihomatice ,prin adăugarea carențelor alimentare,în cazul dependenței cornice.

Nu se mai folosește în terapeutică datorită riscului ce-l implică.Doza maximă pe priză este de 1 cg /zi de 2 cg /zi.

Se găsește sub formă de pudră albă pentru prize nazale,soluție de heroină,bază sau de clorhidrat injectabil și în pilule ,asociată cu alte droguri.

Dependenții de droguri prefer calea intravenoasă,ajungând și depășind un gram.Adesea ,heroina-bază este amestecată cu pudră de zaharoză sau de amidon.

Farmacodinamic are efecte similar morfinei.Experimentul s-a dovedit hipnotică;în doze mai ridicate produce agitație și effect analeptic respirator,iar în doză toxică produce agitație cu irascibilitate ,convulsii și o angoasă respiratorie particular.

Acționează bulbo-medular,pe când morfina acționează cortical.Alte efecte:analgezică,hipnotică,anafrodiziacă.Este de cinci ori mai toxică decât morfina .

Manifestările acute sunt :

●la început o scurtă lună de miere,după obișnuință;

●senzație de eliberare la satisfacerea necesității,repetate după un timp ,șu la supradozaj:

depresie,torpoare;

pierderea cunoștinței;

asfixie prin paralizie respiratorie.

Manifestările generale din cursul sevrajului sunt:

marcate de o angoasă cu dispnee;

agitație anxioasă mijlocie,cu transpirații;

durere abdominal și lombare interne

Manifestări cronice sunt similar cu ale celorlalte opiacee,constau în:

a. Tulburări generale:

astenie

deshidratare

precașexie

subfebrilități

b.Tulburări digestive :

anorexie

greață

vomă

diaree alternantă cu constipație

dureri abdominale

c.Tulburări nervoase :

cefalee

vertij

parestezii

tremurături

fasciculații musculare

miozis

Opium-ul ,morfina și derivații opiacei,inclusive cei sintetici,dau manifestări clinice moderate.

Opium-ul brut,extras din sucul de mac,papaver somniferum album,se află la baza alcaloizilor,dintre care cel mai utilizat este morfina.Inițial,produce o stare de beatitudine,estompând durerile la maximum.

Starea de necesitate variază de la individ la individ,unii iau doze slabe neprogresive,alții ajung rapid la 50 cg (30 %),50 cg-1,5 g (60 %) și peste această doză (10 %).

Măsurile terapeutice obligă la internarea în spital,la un control sever al hainelor cu interdicția oricăror vizite,un personal de toată încrederea,deoarece mijloacele de disimulare sunt dintre cele mai ingenioase.Se efectuează un examen somatic general.Sunt două metode:

●supresiunea bruscă ( sevrajul),ce impune măsuri de combatere a colapsului cardio-respirator;

●supresiunea lentă (cu 1 ctg pe zi),ce constituie,adesea,un alibi pentru ca dependentul să-și procure drogul,doza mărturisită de toxicomn fiind întotdeauna exagerată.

Se prefer sevrajul.Se administrează zilnic ½ din doza din ajun,adăugându-se la nevoie,o injecție suplimentară.La doze de 4-5 cg starea de necessitate este accentuată.

O altă perioadă critic survine la suprimarea totală a toxicului.Riscul colapsului respirator și cardiac combătându-se cu analgezice cardio –respiratorii central și cu o doză slabă de drog.

Pe parcursul dezintoxicării bolnavul trebuie să ignore doza primită.

●Se va administra timp de câteva zile ser fiziologic.Cură de 2-3 luni.

●Se adaugă vitamine din grupul B,LECITINĂ,CRELIZIN,PIRITINOL (ENCEPHABOL,ENERBOL),PIRACETAM (NOOTROPIL,PIRAMEN),

●acid glutanic .

●Insomnia va fi combătută cu bromuri,valeriană,băi calde.

●Barbituricele nu sunt indicate .

Odihnă,alimentație , substanțială

Sable a aplicat inițial cura de insulin în toxicomania morfinică,30 u.i. /zi în mai multe reprise,fără șoc hipoglicemie ,însă cu administrare de glucoză.

II.1.2.Cocainomania

Boala constă în prizarea cocainei,alkaloid,soluție,extras din frunzele arbustului peruan Erythroxylon coca și utilizat în anestezia locală ( mucoase ,piele).

Dependența de tip cocainic se caracterizează atât printr-o dependență psihică puternică și rapidă,cât și prin toleranță.Dependența fizică este mai puțin accentuată sau poate lipsi uneori.

Intoxicația acută,la 25-50 mg,produce anxietate,confuzie,delir,convulsii,tulburări cardio-respiratorii,colaps și moarte prin paralizie bulbar.

Intoxicația cronică este urmarea unei accentuate dependențe psihice și a creșterii progressive a dozelor.

Dozele mici au efect stimulator asupra funcțiilor psihice globale,cu scăderea senzației de oboseală.

Euphoria de beție inițială (erotism,iritabilitate,neliniște,senzație de forță ,amețeli,palpitații) poate fi urmată de :

●stări confuzionale și delirant-halucinatoare ;

●halucinații vizuale și auditive terifiante,specifice cocainomiei fiind halucinațiile tactile

●senzația de piele este năpădită de insecte,deviermi,de furnică,de păduchi, prin excitația terminațiilor sensitive a cocaine.

Mai apar:insomnia,greață,vomă,tremor.

Cu timpul se produce o prăbușire somatică (leziuni ale mucoasei nazale,perforarea septului,cașexie și o degradare psihosocială ( lipsă de autocontrol,capabil de orice de orice pentru a-și procura toxicul.

Tratamentul:intreruperea rapidă sau bruscă a toxicului,cu supravegherea funcțiilor cardiac.Abstinența produce o stare depresivă ce necesită a fi corectată.

II.1.3.Psihotropomania

Boala constă în apariția unei stări de dependență la unul dintre drogurile din această clasă de medicamente (monotoxicomania),cel mai adesea la două sau la mai multe dintre aceste droguri (politoxicomania),situația cea mai frecvent întâlnită.

Dintre cele trei mari grupe ale psihotropelor:

psiholeptice

psihoanaleptice

psihodisleptice

Drogurile cele mai cunoscute pentru efectul lor de dependență sunt:

●psiholeptice hipnotice (CICLOBARBITAL,AMOBARBITALUL)

●tranchilizante anxiolitice și antispastice :PROCALMADIOL (MEPROBAMAT),ROMPARKIN,CLORDIAZEPOXID (NAPOTON),DIAZEPAM ,ATROPINĂ,SCOPOLAMINĂ;

●psihoanalpticele nooanaleptice (amphetamine și derivatele analogice)

● psihoanalpticele ce produc toxicomanii cu efecte psihosociale:cannabis sativa indica ( cânepa indiană),lisergamida (L.S.D 25) și alte halucinogene (mescaline,psilocybina).

Psihoepilepticele enumerate :CICLOBARBITALUL,AMOBARBITALUL, ca și alte hipnotice ,MEPROBAMAT,ROMPARKIN,NAPOTON,DIAZEPAM, folsoite timp îndelungat și în doze mari creează o stare de dependență.

Aceasta apare sub forma sindromului de abstinență,ce poate surveni la una sau mai multe zile de la oprirea bruscă a drogului,constând în tulburări ce se întind pe o scară largă,de la tulburări minore:

●astenie;

●anxietate;

●indiferență;

●improductivitate intelectuală;

●tremor ;

●modificări electroencefalografice,convulsii cu stări de rău epileptic;

●stări psihotice ( stări delirante,confuzo-onirice)

●stări neurologice (sindrom ataxocerebelos,cu tremur intențional,nistagmus,diminuarea reflexelor osteotendinoase și abolirea reflexelor abdominale).

Therapeutic se recomandă reintroducerea drogului,diminuarea progresivă și,în final,întreuperea sa.

Amfetaminele (aminele psihotone):benzedrina și derivații analogi:perivitinul (metamfetamina),Ritalin (metilfenidat),silutin ( amfepramon) utilizați pentru dopajul sportivilor de performanță,al studenților în preajma examenelor și cu substanțe anorexifgene în caz de obezitate sau prevenirea acesteia,duc,atunci când sunt folosite timp îndelungat și în acestor produse poate fi exemplificat de o statistică fortuită:în 1958 s-au consumat în SUA,34 tone,adică 3 miliarde și jumătate comprimate ,adică 20 comprimate pe cap de locuitor în anul respectiv.Sunt utilizate oral sau injectabil.

Efectele acute ale toxicomaniei amfetaminice constau într-o dispariție a oboselii și a somnului,o forță intelectuală,o hipervigilență,acuitate senzorială ,o limpezime intelectuală și impresia unei euforii de intensitate hipomaniacală .

În doze mari ,mai ales injectabile,dau tulburări somato-psihice vegetative,cu predominanță simpaticotonică:tahicardie,tremurături,insomnia,anorexie,grețuri,vome,diaree și anxietat ,iluzii,halucinații auditive,obtuzie a conștiinței și stări schizofreniforme.

Efectele cornice interesează starea generală,aparatul digestive și starea psihică:tremor,tahicardie,obnubilare îndelungată a conștiinței, insomnia ,anorexie și precașexie.

Din punct de vedere psihiatric ,pe prim plan se află efectul parano: stări delirant- halucinatoare (vocile afirmă că va înnebuni,că este urmărit și supravegheat de poliție) repetarea gândirii,ghicirea gândirii,comportament adecvat acestora ,catatonie ,realizând un tablou de schizofrenie paranoidă sau de psihoză cronică delirant-halucinatoare.Stările psihotone amfetaminice sunt reversibile la suprimarea drogului și la tratament cu psihotrope antipsihotice.

II.2.Toxicomanii sociale

Consumul cronic de droguri încadrate în clasa toxicomaniilor sociale crește odată cu vârsta, fiind frecvent asociat cu cel de alcool și tutun.

Tendința de a lua droguri încadrate în clasa toxicomaniilor sociale într-un cadru neterapeutic pentru căutarea unui efect psihic resimțit ca agreabil este foarte mică (în comparație cu alți agenți psihoactivi) în cazul persoanelor în bună stare de sănătate psihică.

Există însă indivizi la care există pericolul unei utilizări neadecvate, cu tendința de a crește doza pentru căutarea unui efect psihic resimțit ca agreabil. Dintre aceștia fac parte alcoolicii și toxicomanii care manifestă tendința de a evada din realitatea vieții.

În cazul nevropaților și psihopaților, drogurile încadrate în clasa toxicomaniilor sociale pot crea o veritabilă dependență, inclusiv psihică la subiecții cu personalitate slabă sau prost structurată.

Efectul plăcut direct sau indirect (consecutiv clamării unor simptome neplăcute) îndeamnă la repetarea administrării ducând în cele din urmă, prin întărirea repetată a condiționării, la învățarea comportamentului ce caracterizează dependența.

La aceasta poate contribui și o reactivitate individuală particulară, care determină un răspuns mai intens la efectul favorabil (sau aparent favorabil) al drogului și creează o impresie pregnantă de satisfacție, crescând astfel efectul de reîntărire.

Abuzul de droguri încadrate în clasa toxicomaniilor sociale are de obicei origine extramedicală.

Conform definiției date de Landry și colaboratorii, abuzul de droguri încadrate în clasa toxicomaniilor sociale este acea utilizare de droguri care cauzează tulburări și disfuncții la indivizii în bună stare fizică, psihologică, emoțională sau socială.

Tulburările și disfuncțiile merg de la medii până la grave și sunt adeseori autolimitante.

Consumul repetat de droguri încadrate în clasa toxicomaniilor sociale produce toleranță, dependență psihică moderată, doar la doze mari se poate instala dependența fizică.

Mai caracteristice sunt tulburările de coordonare motorie (traduse și prin mers ebrios) datorate acțiunii miorelaxante.

Conform DSM IV dependența de droguri încadrate în clasa toxicomaniilor sociale este „un cluster de simptome cognitive, comportamentale și fiziologice indicând că individul continuă să folosească substanța în ciuda problemelor pe care le dezvoltă aceasta.”

Cumularea conduce la fenomene toxice ale supradozării, din cauza depășirii capacității de biotransformare și a eliminării lente. Toleranța și dependența sunt încrucișate pentru toți compușii aparținând acestei grupe chimice.

Dependența de droguri încadrate în clasa toxicomaniilor sociale este actualmente considerată un dezavantaj important al consumului îndelungat.

Ea apare după câteva săptămâni de tratament și în general este benignă, dar poate îmbrăca aspecte severe în condițiile consumului de lungă durată.

Separarea dependenței psihice de cea fizică este uneori greu de făcut. În cazul drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor sociale, ambele tipuri de dependență coexistă.

Dependență psihică a este definită ca o stare psihologică alterată care conduce la administrarea continua a drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor sociale pentru a preveni apariția sindromului de abstinență. Există două tipuri de dependență psihică:

dependența dozei crescute ;

dependența dozei scăzute ;

Sindromul de abstinență poate determina adesea folosirea cronică. O discontinuitate în administrare drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor sociale permite antagoniștilor endogeni să interacționeze cu receptorii hipertensivi.

În general, numărul cazurilor de dependență este mic în comparație cu numărul mare de indivizi care folosesc aceste droguri.

Doar o mică parte din indivizi tratați cu droguri încadrate în clasa toxicomaniilor sociale dezvoltă comportament compulsiv de consum (deși se poate dezvolta toleranță și dependență fizică la administrarea regulată pe perioade lungi). Toleranța la droguri încadrate în clasa toxicomaniilor sociale este parțială:

●se instalează destul de rapid pentru efectele sedative (somnolență, diminuarea atenției) și ataxice;

●mai lent și mai neregulat;

●toleranța pentru efectul hipnotic nu a fost dovedită.

În cazul drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor sociale simptomele sindromului de abstinență sunt de obicei minore, comparativ cu cele produse în cazul alcoolului si barbituricelor. Ele sunt în general opusul efectelor primare ale substanțelor:

●tulburări de somn,

●anxietate,

●tensiune musculară,

●în cazurile grave pot să apară episoadele epileptice (acestea pot interveni la oprirea bruscă a unui tratament prelungit și regulat cu benzodiazepine)

În funcție de tipul de droguri încadrate în clasa toxicomaniilor sociale simptomele apar după una până la mai multe zile de la oprirea administrării și pot persista timp de câteva zile sau săptămâni.

La întreruperea bruscă a drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor sociale, sindromul de abstinență începe după 2-3 zile, în cazul compușilor cu timp de înjumătățire scurt și după 1-3 săptămâni, pentru cei cu timp de înjumătățire lung Simptomele constau în:

anxietate, agitație,

tulburări de somn,

iritabilitate,

cefalee,

tremur, tresăriri musculare, mialgii,

sudorație, diaree.

Studii comparate privind uzul de droguri cât și morbiditatea psihiatrică sugerează că utilizarea actuală a acestora este în general corespunzătoare în cazul pacienților cu afectare emoțională crescută.

Pe de altă parte, marea majoritate a persoanelor afectate de probleme psihice nu solicită sau nu primesc tratament, deci, problema nu o constituie supramedicația ci mai degrabă lipsa tratamentului psihiatric.

Deși rata utilizării drogurikor încadrate în clasa toxicomaniilor sociale este larg răspândită pe mai multe arii geografice, împărțirea demografică și modurile de utilizare sunt destul de asemănătoare.

Reacțiile drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor sociale pot fi favorizate de , abuzul și asocieri,de droguri multiple administrate pe cale subcutanată sau mucoasă.

Omul contemporan ,din lipsă de autocontrol,din dorința excesivă de consum, dintr-o greșită informație în cee ce privește efectele drogurilor ,dar și din comoditate și din dorința de a îndepărta orice neplăcere ,fie ca o mică durere fizică sau rezultatul factorilor stresanți ,recurge la droguri,care devin de multe ori nelipsit din viața acestuia ,din ce în ce mai bogată și mai frecvent reânoită.

Nu trebuie uitat faptul că multe droguri au efecte prelungite asupra organismului și consecințe tardive din cele mai nefaste.

Trebuie avut în vedere că în utilizarea oricărui drog există un risc inevitabil ,generat pe de o parte de complexitatea organismului uman,iar pe de alta de factorii uneori imprevizibili ,care într-un fel sau altul ,tulbură sau modifică integritatea structurilor și homeostazia organismului ,având repercursiuni somatice și psihice din cele mai variate ,care la rândul lor influențează capacitatea de muncă și de creație a individului.

Deși nu s-a urmărit sistematic gradul în care diferite droguri influențează capacitatea de muncă și randamentul productiv al omului ,în administrarea acută sau mai ales cronică ,este binecunoscută influența negativă a hipnoticelor ,tranchilizantelor ,sedativelor ,antihistaminicelor,etc.

Studii efectuate în numeroase țări au arătat că administrarea ,dar mai ales autoadministrarea drogurilor ,este cauza multor accidente de circulație rutieră.

Prin amploarea datelor existente,dar mai ales prin vastitatea sferei de acțiune ,problematica interacțiunii cu alte droguri este greu de cuprins.

Datele statistice din ultimii ani au stabilit că drogurile încadrate în clasa toxicomaniilor pot interacționa încă înainte de a pătrunde în organism sau în interiorul acestuia.

Problema este cu atât mai complicată,cu cât efectele și interacțiunile drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor sunt mult modificate.

Utilizarea pe termen scurt a drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor afectează în mod negativ multiple domenii ale cogniției, mai ales, se interferează cu formarea și consolidarea de amintiri de noi materiale și pot induce amnezie anterogradă completă.

Cu toate acestea, cercetătorii au opinii contrare cu privire la efectele pe termen lung a administrării.

Un punct de vedere este că multe dintre efectele pe termen scurt continuă pe termen lung și se pot agrava chiar, și nu sunt rezolvate după ce se renunță la aceste droguri .

Un alt punct de vedere susține că deficitele cognitive la utilizatorii de droguri încadrate în clasa toxicomaniilor apar doar pentru o scurtă perioadă după doză, care este cauza acestor deficite.

În timp ce studiile definitive lipsesc, primul punct de vedere a primit recent sprijin din partea unei meta-analize a 13 studii de mici dimensiuni. Această meta-analiză a constatat că utilizarea pe termen lung a drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor a fost asociată cu efecte adverse moderate până la mari în toate domeniile de cunoaștere.

Unele dintre deficiențe par să scadă IQ, coordonarea motorie, de prelucrare a informațiilor de învățare verbală și de concentrare.

Autorii meta-analizei și apoi un referent au remarcat faptul că aplicabilitatea aceste meta-analize este limitată, deoarece subiecții au fost luați mai ales din clinici de recuperare (de droguri coexistente, consumul de alcool) și tulburări psihice care nu au fost definite.

Efectele adverse pe termen lung ale drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor includ o deteriorare generală fizică și mintală și tind să crească în timp.

Nu toți consumatorii au însă probleme cu utilizarea pe termen lung.Efecte adverse pot include tulburări cognitive, precum și afective și comportamentale.

Sentimente de frământări, dificultăți în gândirea constructivă, agorafobie și creșterea fobiei și anxietății, depresie, pierderea interesului în timp liber și urmăririi intereselor, precum și incapacitatea de a-și exprima sentimentele asemenea.

În plus, poate apărea o percepție modificată de sine, de mediu și relații.Efectele hipnotic, sedativ și tranchilizant ale drogurilor încadrate în clasa toxicomaniilor implică mecanismele din sistemul nervos central.

II.2.1.Canabisul

Este toxicomania cu principia active din cânepa indiană.Chimic este vorba de terahidrocanabinol.

Denumirea drogului este diferită după denumirea locală a plantei:hașiș,bhang,dagga,marihuana.

Planta cannabis-femelă conține o rășină extrasă din rădăcină,vârfuri uscate,Frunze și flori,hașișul,ce poate fi fumat sau inhalat și planta natural (Frunze,tulpină) adică iarba,marihuana,al cărei conținut în principia active este de cinci ori mai mic,putând fi fumată în amestec cu tutunul.

Hașișul mai poate fi ingerat,amestecat cu alimente,dulciuri,pateuri și alcool.

Comparativ cu alte droguri,dependența psihofiziologică este mai redusă,iar toleranța fizică mai mare.

Efectele toxicomaniei sunt resimțite parțial sau total după structura personalității consumatorilor.Inițial o stare de mulțumire,de veselie,de veselie liniștită,cu denaturarea percepției timpului și a spațiului,iritabilitate,alterarea memoriei, a gândirii și confuzie.

Efectele cronice duc la o scădere a funcțiilor psihice,la o alterare somatică și la o degradare etică.

Fazele psihozei canabice sunt descrise admirabil de către Ch Baudelaire,după care le-am considerat a fi,succesiv:

●o fază grotesc- maniacală:hipertermie euforică,calambuluri,schițe comice,gânduri obscene, hohote de râs ,o veritabilă nebunie cu dedublarea personalității ,oscilație spre polul depresiv al dispoziției;

●o fază cu mari tulburări vegetative,marcate de o imobilitate corporală ,o delicioasă catatonie;

● o fază delirant- halucinatoare cu iluzii și halucinații vizuale și auditive,cu fenomene de sinestezie și de audiție colorată (sunetele se îmbracă în culori și culorile conțin muzică),un elan panteistic ducând la o volatilizare a personalității:

●dimensiunile timpului și spațiului dispar,drogatul trăiește eternitatea într-o clipă,asistând la o multiplicare a vieții și a personalității,urmate de sentimentul unei expieri,de o halucinație morală,cu impulsiune suicidară;

● care survine o fază paranoiacă,cu o supraestimare ce poposește într-un delir de autoputernice teomanică.

În toate fazele canabisului se produce o inhibiție a voinței ,o abulie ,ce poate duce la o stare de epuizare psihomotorie ce trece pe nesimțite în somnul recuperator.

Tratamentul constăîn izolarea în spital în faza acută,cu sevraj total și supravegherea procurării clandestine,psihoterapie susținută,cu măsuri educativ-morale ale unei existențe acceptabilă și productivă.

II.2.2.Toxicomanii cu halucinogene

Halucinogenele ( LSD) Halucinogenele sunt agenți inductori ai somnului:cânepa indiană,LSD,ciupercile halucinogene,ketamina.Toate halucinogenele produc halucinații,euforie,urmate de depresie. Sunt substanțe care în mod obișnuit,sunt consumate pe cale orală.Ele alterează dispoziția consumatorului,modul în care acesta percepe lucrurile din jur și felul în care își vede propiul corp.

Plantele considerate magice,utilizate de preoții azteci în unele ritualuri de inițiere ,de comunicare cu divinitatea,conțineau substanțe ce produceau halucinații ,mai mult ,adevărate psihoze exogene ,ca peytol,ce conține mescalină ,teonanacatl,ce conține psylobicina,ololiuqui,ce conține derivați al acidului D-lisergic și amida acidului D-izolisergic.

Toxicomania lisergamidică este modelul toxicomaniei cu halucinogene.Lisergamida sau LSD 25 este un produs sintetic ,reprezentând a 25-a încercare de laborator ,pornit de la studiul derivaților de secară cornută.

Simptomele intoxicației acute sunt asemănătoare în parte cu cele ale hașișului:iluzii senzoriale,sentimentul modificării timpului ,distrofie;alte simtome sunt specifice: forme halucinatorii abstracte și viu colorate,stare de confuzie mintală,impresii de modificări corporale,trăite într-o atmosferă de intensă anxietate .

În cursul acestor experiențe disleptice pot surveni complicații : anxietate majoră paicardă,convulsii sau comă ,risc suicidar și frecvent ,un bufeu delirant atipic.

Simptomele intoxicației cronică sunt urmarea repetării în timp a experiențelor fără a mări dozele:slăbire cerebro-psihică,un risc genetic incert,declanșarea unei schizofrenii la cei predispuși.Lisergamida nu dă propriu-zis o dependență.

Caracteristică politoxicomania ,cu o dependență la mai multe droguri,ceea ce necesită aceleași măsuri de precauție și de tratament ca la fiecare toxicomanie.

Efectele lisergamidei la subiecții voluntari au resuscitat interesul pentru cercetarea biochimică a psihozelor,pornind de la metaboliți ai adrenalinei,de la compușii indolici ,etc .

Pe de altă parte,utilizarea pshybinei a evidențiat efectul explorator al inconștientului,prin oniroanaliză ,ce poate înlocui narconaliza și amfetaminele,fiind încercată terapeutic în nevrozele grave și în tulburări psihopatice.

Importanța medico-socială a dependenților a fost studiată de experți ai O.M.S,care au ajuns la o serie de concluzii:

●dependența de droguri derivă din degradarea psihomatică a individului și a implicațiilor socio-economice;

●din punct de vedere economic , dependența generează pierderi și deficite ce interesează deopotrivă;

●pe dependentul de droguri însuși familia sa și societatea în ansamblu ,îl condamnă;

Din punct de vedere socio-familial duce la degradarea relațiilor de familie prin incapacitatea dependentului de a-și exercita atributele de soț-soție sau de părinte.

Medico –legal apar mai multe aspecte legate de comportamentul delicvent al toxicomanului:

posesia legală de drog pentru uz propriu;

delicte comise pentru procurarea drogului;

infracțiuni la regulile circulației și la locul de muncă prin riscul accidentelor;

traficul drogurilor destinate a ajunge la dependent (uneori aceeași persoană poate fi în același timp consumator și traficant);

acte de violență comise sub influența unor substanțe.

Implicațiile medico-sociale directe:

abuzul de droguri sporește prestațiile medicale și sociale;

costul acestora fiind o povară bugetară suportată nu numai de către dependent ci de întreaga societate.

Przelitismul dependenților constă în aceea că pot deveni agenți de propagare a abuzului de droguri în mediul social imediat,iar în călătorii,în alte locuri naționale sau internaționale.

CAPITOLUL III

DEPENDENȚA ÎNDELUNGATĂ CU DROGURI

Consumul cronic de droguri crește odată cu vârsta, fiind frecvent asociat cu cel de alcool și tutun.

Tendința de a consuma droguri într-un cadru neterapeutic pentru căutarea unui efect psihic resimțit ca agreabil este foarte mică (în comparație cu alți agenți psihoactivi) în cazul persoanelor în bună stare de sănătate psihică.

Există însă indivizi la care există pericolul unei utilizări neadecvate, cu tendința de a crește doza pentru căutarea unui efect psihic resimțit ca agreabil. Dintre aceștia fac parte alcoolicii și toxicomanii care manifestă tendința de a evada din realitatea vieții.

În cazul nevropaților și psihopaților, drogurile pot crea o veritabilă dependență, inclusiv psihică la subiecții cu personalitate slabă sau prost structurată.

Efectul plăcut direct sau indirect (consecutiv calmării unor simptome neplăcute) îndeamnă la repetarea administrării ducând în cele din urmă, prin întărirea repetată a condiționării, la învățarea comportamentului ce caracterizează dependența.

La aceasta poate contribui și o reactivitate individuală particulară, care determină un răspuns mai intens la efectul favorabil (sau aparent favorabil) al drogului și creează o impresie pregnantă de satisfacție, crescând astfel efectul de reântărire.

Dependența de droguri are de obicei origine extramedicală (relativ puțini consumatori de droguri folosesc de multe ori în mod abuziv droguri).

Conform definiției date de Landry și colaboratorii, dependența de droguri este acea utilizare care cauzează tulburări și disfuncții la consumatori în bună stare fizică, psihologică, emoțională sau socială. Tulburările și disfuncțiile merg de la medii până la grave și sunt adeseori autolimitante.

O mențiune specială trebuie făcută pentru cocaină cu acțiune hipnotică. Cocaina determină o simptomatologie de circa 10 ore, caracterizată prin sedare ușoară, amețeli, confuzie, tulburări vizuale și un grad de amnezie, ceea ce face ca acest drog să fie utilizat frecvent .

Consumul repetat de droguri produce toleranță, dependență psihică moderată, doar la doze mari se poate instala dependența fizică.

Mai caracteristice sunt tulburările de coordonare motorie (traduse și prin mers ebrios) datorate acțiunii miorelaxante.

Conform literaturii de specialitate dependența de droguri pe termen lung este „un cluster de semne cognitive, comportamentale și fiziologice indicând că individul continuă să folosească substanța în ciuda problemelor pe care le dezvoltă aceasta.”

Cumularea conduce la fenomene toxice ale supradozării, din cauza depășirii capacității de biotransformare și a eliminării lente.

Toleranța și dependența sunt încrucișate pentru toți compușii aparținând diferitelor grupe chimice pe care le conțin drogurile.

Dependența pe termen lung a drogurilor este actualmente considerată un dezavantaj important al consumului îndelungat.

Ea apare după câteva săptămâni de tratament și în general este benignă, dar poate îmbrăca aspecte severe în condițiile consumului de lungă durată. Separarea dependenței psihice de cea fizică este uneori greu de făcut.

Dependența îndelungată cu droguri este definită ca o stare psihologică alterată care conduce la administrarea continua a drogurilor pentru a preveni apariția sindromului de abstinență. Există două tipuri de dependență psihică:

●dependența dozei crescute (tipul dependenței barbiturice);

●dependența dozei scăzute;

Sindromul de abstinență poate determina adesea folosirea cronică. O discontinuitate în administrarea diferitelor tipuri de droguri permite antagoniștilor endogeni să interacționeze cu receptorii hipertensivi.

În general, numărul cazurilor de dependență este mic în comparație cu numărul mare de consumatori care folosesc aceste droguri.

Doar o mică parte din indivizi dezvoltă comportament compulsiv de consum (deși se poate dezvolta toleranță și dependență fizică la administrarea regulată pe perioade lungi).

Toleranța la droguri este parțială ;se instalează destul de rapid pentru efectele sedative (somnolență, diminuarea atenției) și ataxice

Simptomele sindromului de abstinență sunt de obicei minore, comparativ cu cele produse în cazul alcoolului.și barbituricelor. Ele sunt în general opusul efectelor primare ale substanțelor:tulburări de somn,anxietate,tensiune musculară, în cazurile grave pot să apară episoadele epileptice (acestea pot interveni la oprirea bruscă a unui tratament prelungit și regulat cu droguri).

În funcție de tipul de droguri simptomele apar după una până la mai multe zile de la oprirea administrării și pot persista timp de câteva zile sau săptămâni.

La întreruperea bruscă a drogului sindromul de abstinență începe după 2-3 zile, în cazul compușilor cu timp de înjumătățire scurt și după 1-3 săptămâni, pentru cei cu timp de înjumătățire lung .

Simptomele constau în:anxietate, agitație,tulburări de somn,iritabilitate,cefalee,tremur, tresăriri musculare, mialgii,sudorație, diaree.

În cazul tratamentului prelungit cu doze mari pot apărea (la întrerupere):stări confuzionale,delir și alte manifestări psihotice,convulsii.

Întreruperea bruscă a administrării drogurilor după consum prelungit cu doze medii determină un sindrom de abstinență de mică intensitate, uneori greu de distins .Unii consumatori manifestă:cefalee,scădere ponderală,inapetență,grețuri, vomă,tremurături, insomnie, anxietate.

Mijloacele vizând împiedicarea sau diminuarea apariției acestor simptome constau în scăderea gradată a dozei și creșterea intervalului de timp între prize.

Consumul îndelungat de droguri la subiecții comportând un risc ridicat de dependență psihică și fizică (alcoolici, toxicomani), trebuie făcută cu o mare rezervă.

Printre efectele pe termen lung se numără dependența de droguri, precum și posibilitatea unor efecte adverse asupra funcției cognitive, sănătății fizice și a sănătății mintale.

Există dovezi că reducerea sau renunțarea la droguri poate duce la o reducere a simptomelor de anxietate. Există o serie de efecte secundare asociate cu dependența de droguri , cum ar fi depresia și simptome asemănătoare gripei.

Unele din aceste simptome care pot apărea ca urmare a utilizării pe termen lung a drogurilor includ afectarea emoțională, greață, dureri de cap, amețeli, iritabilitate, letargie, tulburări de somn, tulburări de memorie, modificări de personalitate, agresivitate, depresie, agorafobie, anxietate și atacuri de panică, deteriorare socială, precum și dificultăți de ocupare a forței de muncă.

În plus, o dependență fizică se poate dezvolta după câteva săptămâni sau luni de utilizare. Multe din aceste efecte negative ale utilizării pe termen lung a drogurilor începe să arate îmbunătățiri la aproximativ trei-șase luni de la renunțarea lor

Printre alte îngrijorări cu privire la efectele pe termen lung a drogurilor se numără creșterea dozei, abuzul de droguri, toleranța și dependența de droguri și probleme care apar la renunțarea la acestea.

Ambele toleranța fiziologică și dependența pot duce la o înrăutățire a efectelor adverse ale drogurilor.

Riscul crescut de deces a fost asociat cu utilizarea pe termen lung a drogurilor în mai multe studii, cu toate acestea, alte studii nu au găsit o mortalitate crescută. Având în vedere constatările contradictorii în ceea ce privește studierea drogurilor și riscurile crescute de deces, inclusiv de cancer, s-a recomandat continuarea cercetărilor în utilizarea pe termen lung a drogurilor și riscul de mortalitate.

Cele mai multe studii de cercetare au fost efectuate în ce privește utilizatorii de droguri; chiar mai puțin se știu despre riscul de mortalitate la utilizatorii de droguri ilicite.

Utilizarea pe termen lung a drogurilor este controversată și a generat controverse semnificative.

Opinii cu privire la natura și gravitatea problemelor cu utilizarea pe termen lung a drogurilor diferă de la expert la expert și chiar de la o țară la alta, unii experți chiar pun întrebarea dacă există vreo problemă cu utilizarea pe termen lung a drogurilor. Controverse politice, în special în Marea Britanie, înconjoară de asemenea utilizarea pe termen lung a drogurilor.

Stare mentală – drogurile utilizate pe termen lung pot duce la o depreciere a cogniției, inclusiv a atenției, a învățării și verbalizării, a memoriei și a activității psihomotorii. Atunci când consumatori de droguri încetează terapia pe termen lung, se îmbunătățește funcția cognitivă în primele șase luni, deși deficite pot fi permanente sau pot lua mai mult de șase luni pentru a reveni la valorile inițiale.

Efectul asupra somnului – arhitectura somnului poate fi afectată negativ de dependența de droguri. Posibilele efecte negative asupra somnului includ inducerea sau agravarea în somn a respirației dezordonate. Utilizarea pe termen lung este asociată cu creșterea alfa și beta, o scădere în complexe K și activitatea delta. Există, de asemenea, o scădere în etapa 1 NREM, NREM etapa 3 și 4 de somn si somn REM, precum și o scădere în somn REM mișcarea ochilor.

Efectele drogurilor asupra vârstiniclor – toxicitatea semnificativă a drogurilor poate apărea la persoanele în vârstă, ca urmare a utilizării pe termen lung.

Drogurile, care afectează sistemul colinergic sunt cauza cea mai comună de demență indusă și afectează peste 10 % dintre consumatori.

Utilizarea pe termen lung a drogurilor la vârstnici poate duce la un sindrom cu simptome, inclusiv somnolență, ataxie, oboseală, confuzie, slăbiciune, amețeală, vertij, sincopă, reversibilă demență, depresie, tulburări de intelect, psihomotorii și disfuncții sexuale, agitație, auditive și halucinații vizuale, idei paranoice, panică, delir, depersonalizare, somnambulism, agresivitate, hipotensiune arterial ortostatică și insomnie.

Se observă epuizarea anumitor neurotransmițători, când pot apărea, de asemenea și modificări ale funcției imune și markeri biologici. Persoanele în vârstă, care au fost pe termen lung consumatori de droguri au fost găsite de a avea o incidență.

Drogurile au fost asociate cu dependența la organismele în vârstă, ceea ce poate duce la accidente fatale, inclusiv căderi.

Întreruperea consumului de droguri duce la o îmbunătățire stării corpului și, de asemenea, conduce la îmbunătățirea funcțiilor cognitive la vârstnicii utilizatori de droguri, fără agravarea insomniei.

Efecte asupra stării de sănătate (fizică și mentală) – Utilizarea pe termen lung a drogurilor poate conduce la crearea sau la exacerbarea condițiilor de sănătate fizică și mentală care se îmbunătățește după 6 sau mai multe luni de abstinență.

După o perioadă de aproximativ 3 până la 6 luni de abstinență după finalizarea unui regim de reducere treptată, a marcat îmbunătățiri în fizice și mentale, iar starea de bunăstare devine evidentă.

De exemplu, la un lot de utilizatori de hipnotice la care au fost reduse treptat, se raportează că după 6 luni de abstinență au probleme de somn mai puțin severe și probleme de anxietate, au fost mai puțin în dificultate și au avut un sentiment general de îmbunătățire în ce privește insomnia, anxietatea sau starea de sănătate în general.

Un studiu a constatat că persoanele care au renunțat la droguri au arătat o reducere în utilizarea serviciilor de sănătate mentală și medicale.

Utilizarea pe termen lung a drogurilor este asociată cu un risc crescut de impulsivitatea, agresivitatea și de comportament violent.

Un studiu a arătat că 53% din utilizatorii de droguri pe termen lung prezintă caracteristici violente pe când, doar 5,3% din pacienții care au primit psihoterapie au dezvoltat modele de comportament agresiv sau violent.

Utilizatorii zilnici de droguri sunt, de asemenea, la un risc mai mare de apariție a simptomatologiei psihotice, cum ar fi iluzii și halucinații.

Un studiu pe 50 de pacienți care au renunțat la droguri a constatat că utilizarea pe termen lung a acestora provoacă o gamă largă de tulburări psihologice și fiziologice.

S-a constatat că, după mai mulți ani de utilizare a drogurilor o mare parte din pacienți au dezvoltat diverse probleme de sănătate fizică și mentală, inclusiv agorafobie, sindrom de colon iritabil, parestezii, creșterea anxietății și atacuri de panică, care nu au fost preexistente.

Sănătatea mintală și simptomele fizice induse de droguri pe termen lung s-au îmbunătățit în mod semnificativ la o perioadă de un an după încheierea renunțării treptate.

Cauza din care rezultă că sănătatea fizică și mentală se deteriorează într-o proporție semnificativă la consumatori ,indcată în studii de specialitate, a fost emisă în ipoteza că aceasta poate constitui o creștere a toleranței în care simptomele de tip de retragere au apărut în ciuda consumului de doze stabile.

O altă teorie este că utilizarea îndelungată de droguri produce creșterea toxicității, care, la rândul său, duce la creșterea psihopatologiei, la utilizatorii pe termen lung a drogurilor.

Utilizarea pe termen lung a drogurilor poate determina tulburări de percepție și de depersonalizare la unele persoane chiar și la cei care iau o doză zilnică stabilă și poate deveni de asemenea, o retragere prelungită caracteristică a sindromului de retragere.

Simptome induse de droguri care se aseamănă cu retragerea ca efecte pot apărea pe un dozaj stabilit ca urmare a utilizării prelungite, de asemenea, au fost documentare cu barbiturice, substanțe, cum ar fi alcoolul.

Risc de suicid și autoagresiune – drogurile utilizate în exces se asociază cu un risc crescut de sinucidere. La adolescenții depresivi care au luat droguri s-a observat un risc crescut de autoagresiune sau sinucidere. Abuzul de droguri sau abuzul de alte deprimante SNC crește riscul de suicid (11% dintre bărbați și 23% din femeile care folosesc un sedativ hipnotic au obiceiul de a se sinucide).

Efecte neonatale –drogurile au fost suspectate de a provoca malformații teratogene. În literatura de specialitate cu privire la siguranța utilizării de droguri în timpul sarcinii este neclară și controversată.

Inițial, temeri cu privire la consumul de droguri în timpul sarcinii a început cu constatările alarmante observate la studiile pe animale, dar nu s-au constatat și la om.

Constatări contradictorii au fost găsite în copii expuși la benzodiazepine. O analiză recentă a Swedish Medical Birth Register găsit o asociere cu nașteri premature, greutate mică la naștere și un risc crescut de malformații congenitale moderat.

O creștere a incidenței stenozei pilorice și a atreziei de tract digestiv a fost observată frecvent. O creștere a incidenței fisurilor orofaciale nu a fost demonstrată.

Tulburări de dezvoltare a sistemului nervos și simptomele clinice sunt frecvent întâlnite la copiii expuși la droguri în uter. Copiii expuși la droguri au o greutate mică la naștere, dar recuperează greutatea normală la vârstă fragedă, dar circumferințele mai mici ale capului persistă.

Alte efecte adverse ale drogurilor luate în timpul sarcinii se referă la anomalii de dezvoltare a sistemului nervos și simptome clinice, inclusiv anomalii craniofaciale, întârzieri de dezvoltare mentală, afectarea tonusului muscular și modului de mișcare.

Dezvoltarea motorie deficientă durează până la 18 luni pentru a reveni la normal, dar deficiențele motorii persistă. În plus, față de circumferința capului mai mică găsită la copiii expuși la droguri, retardul mintal, deficite funcționale, anomalii comportamentale de durată lungă sunt mai rar relatate.

Drogurile, ca multe alte medicamente sedative, hipnotice, pot cauza apoptoză la fel de gravă la nivelul creierului în curs de dezvoltare așa cum produce alcoolul.

Toxicitatea prenatală a drogurilor este cel mai probabil datorată efectelor acestora asupra sistemelor de neurotransmitere a membranelor celulare și a sintezei proteinelor.

Această problemă este complicată deoarece efectele drogurilor (neuropsihice sau neuropsihiatrice), dacă ele apar, nu pot evidente decât mai târziu, până la copilărie sau chiar adolescență.

O trecere în revistă a literaturii privind prescrierea pe termen lung și de urmărire cu privire la rezultatele neurocomportamentale este foarte limitată. Un studiu a fost realizat pe un lot de 550 copii expuși la droguri, a constatat că cei mai mulți copii s-au dezvoltat normal.

A existat un subset de copii expuși la droguri, care au fost suspectați de a dezvolta mai lent, dar după patru ani indicatorii acestui subgrup de copii s-au normalizat.

A existat un număr mic de copii expuși la droguri care au prezentat anomalii de dezvoltare continuă, la patru ani de la urmărire, dar nu a fost posibil să se concluzioneze dacă aceste deficite au fost rezultatul uzului de droguri sau dacă factorii sociali și de mediu au determinat deficitele.

Preocupările privind dacă drogurile în timpul sarcinii provoacă malformații majore, în special despicătura Mogyi au fost aprig dezbătute în literatura de specialitate.

O meta-analiză a datelor provenite din studii de sinteză nu au găsit nicio legătură, dar o analiză a studiilor de control a găsit o creștere semnificativă a malformațiilor majore.

Au fost, de asemenea, mai multe rapoarte care sugerează că drogurile au potențial de a provoca un sindrom similar cu sindromul alcoolic fetal, dar acest lucru a fost contestat de o serie de studii.

Ca urmare a constatărilor în conflict, utilizarea drogurilor în timpul sarcinii este controversată.

Cele mai bune dovezi disponibile sugerează că drogurilor nu sunt o cauză majoră de defecte de naștere, de exemplu, malformații majore sau labioschizis sau Mogyi cheiloschizis.

III 1.Supradozajul drogurilor

Moartea, ca urmare a consumului de droguri este mai puțin frecventă, dar se întâmplă din când în când. Decesele după internarea în spital sunt considerate a avea o rată scăzută.

Cu toate acestea, combinații de doze mari de droguri cu alcool, barbiturice, opioide sau antidepresive triciclice sunt deosebit de periculoase și pot duce la complicații severe, cum ar fi comă sau deces.

Simptomele cele mai comune de supradozaj includ afectări ale sistemului nervos central (SNC), depresie și intoxicație cu deprecierea echilibrului, ataxie.

Simptomele severe includ comă și deprimare respiratorie.

Tratamentul de susținere este pilonul principal al tratamentului supradozajului cu droguri.

Drogurile diferă în funcție de toxicitatea lor, deoarece acestea produc diferite nivele de sedare în supradozaj.

Coicaina ete cel mai frecvent drog implicat în decese și cauzează mai multe decese la un milion decât alte droguri. Luate în supradozaj, în combinație cu alcool, drogurile , opioide, antidepresive triciclice sau sedative-antipsihotice, sunt deosebit de periculoase.

În cazul consumului de alcool si droguri, nu numai că nu au un efect aditiv, ele cresc, de asemenea afinitatea de legare a acestora care duce la o potențare semnificativă a SNC și apar efecte de depresie respiratorie.

În plus, persoanele în vârstă și cele cu boli cronice sunt mult mai vulnerabile unei supradoze letale cu droguri (supradoze fatale pot apărea la doze mici).

În urma unei supradoze acute de droguri debutul simptomelor este de obicei rapid cu apariția simptomelor în decurs de 4 ore. Consumatorii se prezintă inițial cu o ușoară până la moderată disfuncție a sistemului nervos central.

Primele semne și simptome includ intoxicație, somnolență, diplopie, afectarea echilibrului, afectarea funcției motorii, amnezie, anterogradă, ataxie.Majoritatea consumatorilor cu supradozaj de droguri, de obicei, va expune doar simptome ușoare. Reacții paradoxale, cum ar fi anxietate, delir, combatative, halucinații și agresiune de asemenea, pot apărea în urma supradozajului cu droguri, simptome gastro-intestinale, cum ar fi greață și vărsături, de asemenea, au fost raportate ocazional.

În cazurile severe de supradozaj au fost raportate și simptome ce pot include comă profundă, apnee, depresie respiratorie, hipoxemie, hipotermie, hipertensiune arterială, bradicardie, stop cardiac și aspirație pulmonară, cu posibilitatea de deces.

Aceste consecințe grave sunt rare în supradozajul de droguri, dar gravitatea supradozajului este crescută în mod semnificativ în cazul în care drogurile sunt luate în combinație cu medicamente. Efecte semnificative de toxicitate pot avea ca rezultat următoarele: abuzul de droguri în combinație cu alte deprimante SNC, cum ar fi opioide sau etanol. Durata acestor simptome de supradozaj este, de obicei între 12 și 36 de ore în majoritatea cazurilor.

Majoritatea deceselor legate de consumul de droguri implică abuzul de heroină sau alte opioide în asociere cu benzodiazepine sau alte medicamente SNC depresive. În cele mai multe cazuri de supradozaj fatal este probabil că lipsa de toleranță la opioide combinată cu efectele de deprimare a drogurilor să fie cauza de deces.

Simptome ale unei supradoze, cum ar fi somnolența, agitație și ataxie apar mult mai frecvent și sever la copii, hipotonia poate să apară, de asemenea, în cazuri severe.Observația medicală și îngrijirea de susținere sunt esențiale în tratamentul supradozajului cu droguri. În cazurile în care drogurile au contribuit la moarte, dar nu au fost singura cauză; înecul, de obicei, în baie, a fost o metodă comună utilizată.

Drogurile au fost predominante în clasa de droguri de sinucidere în această examinare a certificatelor de deces din Suedia. În 72 % din cazuri drogurile au fost doar de droguri consumate.

Astfel, multe dintre decese asociate cu supradoze de droguri nu pot fi un rezultat direct al efectelor toxice, dar din cauză de a fi combinate cu medicamente sau să fie folosite ca instrumente pentru a finaliza sinuciderea folosesc o metodă diferită, de exemplu, înec. Într-un studiu retrospectiv suedez de decese din 1987, în 159 din 1587 cazuri, la autopsie au fost găsite droguri .

În 44 din aceste cazuri, cauza morții a fost cauze naturale sau neclare. Restul de 115 de decese au fost cauzate de accidente (N=16), suicid (N=60), dependența de droguri (N=29) sau alcoolism (N=10). Într-o comparație de sinucideri și decese naturale concentrațiile de droguri au fost semnificativ mai mari în rândul sinuciderilor. În Australia, un studiu de 16 de decese asociate cu concentrații toxice de droguri în cursul perioadei de 5 ani, până la 07.1004 s-au găsit boli preexistente ca o caracteristică a 11 cazuri, 14 .În 1993 un studiu britanic a constatat că consumul de cocaină pare să aibă cel mai mare număr de decese la un milion de consumatori.

III.2.Toleranța și dependența fizică

Folosirea zilnică a drogurilor la nivelurile prevăzute timp de șase săptămâni, se consideră suficient pentru a produce un risc semnificativ de dependență, cu rezultate în simptomele care apar la întreruperea bruscă .Cu toate acestea, cu retragerea bruscă după șase săptămâni de consum, nu a indicat simptome de retragere dezvoltate. Diferite studii au arătat între 2-10% dintre consumatorii care au consumat droguri ,pe termen lung sunt dependenți fizic și vor avea simptome de sevraj.

Semnele de sevraj la consumatorii care au primit doze mici s-au manifestat cu amețeli, vedere încețoșată, palpitații, sentimente de irealitate, înțepături, greață, sensibilitate la atingere. Într-un alt studiu, dependența fiziologică a fost demonstrată prin apariția simptomelor de sevraj în 100 % din cei care au consumat marihuana , iar cei din lotul care a primit placebo nu au avut nici un fel de simptome. S-a constatat, de asemenea că aceste dependențe de doze mici de droguri, cu o istorie de atacuri de panică au avut un risc crescut de atacuri de panică .

Unele controverse rămân totuși, în literatura de specialitate cu privire la natura exactă a dozelor mici de dependență și la dificultatea în obținerea întreruperii drogurilor, unele lucrări atribuie problema comportamentului de căutare de droguri, în timp ce alte lucrări au ajuns la concluzii opuse, atribuirea problemei la o problemă de dependență fizică cu consum de droguri și neliniște nu sunt tipice la utilizatorii de doze mici. Unii oameni fac abuz de droguri la doze foarte mari și își dedică o mulțime de timp în acest sens și ajung să îndeplinească criteriile de diagnosticare din DSM IV pentru abuzul de substanțe și de dependență. Un număr considerabil de persoane care consumă droguri pentru insomnie escaladează doza prescrisă, uneori cu mult peste nivelul dozelor consumate.

CAPITOLUL IV

DEPENDENȚA DE ALCOOL ȘI TUTUN LA GRAVIDE

Și pentru că în ultimii ani , societatea contemporană a ajuns mare consumatoare de alcool și tutun , acestea două făcând parte din categoria drogurilor,e drept licite ,dar cu mare risc pentru mamă și făt, în acest capitol , cu subcapitolele aferente , doresc să pun în discuție , pe scurt , efectele negative pe care le au acestea în cazul mamelor gravid dependente .

IV 1.Impactul negativ al alcoolului la gravide

Alcoolul este un excitant al activității nervoase.În cantitate redusă prin excitarea sistemului nervos se manifestă ca un stimulant care diminuă senzația de oboseală și prelungește,dar numai pentru scurt timp,capacitatea de efort fizic și intellectual,ducând la idea greșită că dă putere și bună dispoziție .

Alcoolul nu este un aliment.El nu conține substanțe nutritive (glucide ,lipide,proteine).Conține doar calorii.De aceea el nu se digeră,se absoarbe direct în sânge.Repercursiunile viscerale ale alcoolismului la, gravide ,se amplifică și ele, paralel cu creșterea consumului etanolic,producând unele mutații și în optica socială .

Stimulate de datele epidemiologice ,care atestă răspândirea alcoolismului și a consecințelor sale organice ,au fost inițiate cercetări experimentale și clinico- morfologice , care au ca fundament hepatotoxicitatea etanolului și diversele teritorii asupra cărora acesta produce leziuni .

În realitate,individul pierde limita capacității la efort,se produce o biciuire a organismului care afectuează eforturi suplimentare cu falsa senzație de forță.

Această acțiune se manifestă chiar în doze foarte mici de alcool ,de exemplu 20-30 g și privește în primul rând segmental superior al sistemului nervos-scoarța cerebrală ,de care este legat psihicul uman .

Ulterior acțiunea paralizantă a alcoolului se propagă și la segmentele inferioare ale creierului ; în acest stadiu de acțiune alcoolică se tulbură toate funcțiile organismului ,pe care creierul le controlează și le dirijează.

Cercetările lui Pavlov au arătat că la început alcoolul paralizează procesele nervoase cele mai fine ale inhibiției active interne .De aceea în creier încep să predomine procesele de excitație .Acestea explică particularitățile de comportament ale pacientului.

Alcoolismul constituie ,în prezent ,o problemă cu implicații care depășesc aspectele medicale ,interesând în special viața socială a colectivităților .

Se estimează ,în țările occidentale ,că aproximativ 40 % din populație consumă alcool ( în SUA ,sunt 95 milioane de personae alcoolice) .

Trebuie menționat faptul că semnificația negativă a consumului de alcool a fost demonstrată prin nenumărate cercetări statistice ,epidemiologice și de laborator că consumul excesiv de alcool are implicații negative pentru sănătatea populației ceea ce înseamnă că milioane de oameni mor anual prematur în lume datorită alcoolului.

Condițiile în care se răspândesc incapacitățile legate de alcool ,se sprijină pe un număr de fapte ce pot fi puse în evidență prin :

consumul de alcool în creștere și excesiv ;

băuturi mai bogate în alcool ;

toxicitate adițională ;

extinderea în număr cât mai mare .

Cauzele cele mai importante sunt constituite din consumul excesiv și îndelungat de băuturi alcoolice .O bună parte din cazurile de de alcoolism debutează în urma împregnării massive prin exacerbarea dereglărilor meolice și hidroelectrolitice existente în alcoolismul cronic .

O altă cauză elocventă poate fi terenul psihologic somatic .S-a insistat în mod deosebit asupra dereglării funcției de detoxifiere a ficatului ,considerându-se boala ca o autointoxicație deoarece produșii toxici care rezultă din consumul alcoolului acționează asupra creierului care constituie un loc de minimă rezistență.

Tipuri de beție la gravide (Ebrietas vulgaris) cunoaște 4 stadii:

Intoxiacație alcoolică acută-alcoolemia din sângele gravidei este între 0,3-1,5%0.

Efectul de intoxicare apare când alcoolul consumat de femeia însărcinată,indifferent de luna de gestație ,ajunge la creier și nu mai poate fi oxidat de ficat

Se caracterizează prin:

excitație psihomotorie;

scăderea discernământului critic.

O alcoolemie egală sau superioară cifrei de 1%0 mărește de cinci ori pericolul de a naște feți cu malformații congenital.

Stadiul ebrios-când alcoolemia gravidei are valori cuprinse între 1,5-3 %.Se caracterizează prin :

depresiunea activității neuropsihice;

tendința megalomanică;

scade percepția;

tendința de somn;

Stadiul paralitic- în această fază valorile gravidei sunt cuprinse între 3-4 %0..Se caracterizează prin :

abolirea reflexelor cotidiene;

perturbarea coordonării motorii;

Stadiul comatos –valorile sunt 4-5 %0 ,se caracterizează prin:

abolirea reflexelor spinale;

gravid prezintă pupile immobile și mărite;

scade tensiunea arterial;

pulsul este deprimat;

respirația rară;

colorație vineție a extremităților și mucoaselor-cianoza

În urma consumului de alcool manifestările clinice ,la gravide,sunt însoțite de debut și evoluție diurnă funcțională cu deficit global semnificativ al capacităților cognitive :

posibile tulburări de percepție ,iluzii ,halucinații ,afectarea memoriei

tulburări psihomotorii ,tulburări de somn , insomnie sau somnolență

agitație, febra ridicată , transpirații ,tulburări emoționale

stare halucinatorie organic ,tulburare organic catotonică

tulburare delirantă organic ,tulburare organic anxioasă

tablou psihic în contextual unei afecțiuni , roșeață

stare confuzo-delirantă și tremurături , deshidratare

tahicardie și hipertensiune, dilatare pupilară

Deși sunt conștiente de pericolul la care se expun ,atât ele cât și produsul de concepție ,multe grevide cred că o cantitate mică le face să se simtă mai relaxate,mai adormite,mai volubile,ceea ce înseamnă că este mult mai probabil ca unele dintre ele aflate sub influența alcoolului să facă lucruri pe care ,în mod normal,nu le-ar face.

Profilaxia are ca scop recuperarea gravidelor care consumă alcool.Aceste gravid cu dependență socială și familială pentru a fi recuperate necesită eforturi deosebite din partea personalului medical ,cât și din partea familiei.

De teama societății sau de jena față de familie sau apropiați, multe gravide nu își recunosc viciul ,neagând mereu că ar consuma alcool,uitând că ele însele își condamnă proprii copii.

Toleranța la alcool este foarte mică la copii,iar la femei mai mică decât la bărbați.Studii clinice au arătat că femeile care uzează de băuturi alcoolice în timpul sarcini nasc copii cu defecte grave (sindromul alcoolismului fetal).

Cele mai importante defecte sunt subponderalitatea, cu deficiența creșterii (în greutate ,în înălțime,circumferința capului),întârziere în dezvoltare intelectuală și fizică,anomalii cranio-faciale.Malformațiile cardiace pot apărea în 40-50 % din cazuri.

Consecințele pentru făt ale alcoolismului la gravide pot fi ușor prevenite,dacă femeia încetează să mai bea în cursul sarcinii și,mai ales,dacă renunță definitive la alcool.

Efectele consumului de alcool în sarcină sunt variate :

poate duce la deces fetal;

avort spontan ;malformații ;

creștere fetală insuficientă;

sindrom de abstinență neonatală ;

Sevrajul etanolic la nou-născutul cu sindrom de abstinență neonatală trebuie în mod obligatoriu să fie internat , pentru a evita evoluția fatală în caz de agravare a bolii, eventualitate care este imprevizibilă.Un sindrom de sevraj apare la nivelul de alcool din sânge în declin și poate fi atenuat prin reintroducerea de alcool .În sevrajul etanolic ,sindromul psihiatric se caracterizează în primul rând prin insomnii.

În sevraj accesul debutează printr-o fază prodormală dominată de depresie,anxietate,irascibilitate,cefalee, inapetență,tremurături.

IV.2.Premise negative ale consumului de tutun la gravide

Mecanismul fiziopatologic al acțiunii fumatului asupra produsului de concepție.Fumul de tutun induce unele efecte asupra organismului mamei și secundar asupra embrionului sau fătului ,ceea ce explică ,în primul rând ,prin acțiunea celor mai importante substanțe toxice pe care le conține:Nicotina,oxidulde carbon,HAP.

Cercetările privind mecanismul de acțiune a fumului de tutun la gravide și produsul de concepție au scos în evidență numeroase modificări:

●tahicardie la mamă care se instalează la 3 minute după începerea fumatului,urmată mai târziu și de tahicardie la făt (în unele cazuri se constată o tahicardie fetală chiar la aprinderea țigării denumită răspuns anticipat);

●egalarea pauzelor dintre bătăile inimii atât la mamă cât și la făt;

●scăderea mișcărilor totacice respiratorii la făt,care apare numai la fumarea de țigări cu nicotină și nu la fel de fum.

S.E au pus în eidență scăderea debitului sangvin placentar .Are loc scăderea metabolismului oxidativ al țesutului placentar , proporțională cu concentrația de COHb sangvină.

Această scădere are importante implicații în:

metabolizarea de către celulele placentei a hormonilor;

amino-acizilor și vitaminelor;

substanțe cu mare rol în funcțiile care participă la procesul de dezvoltare.

Examinând arterele ombilicare de la 13 mame fumătoare I.Asmussen și colab. Au constatat schimbări în intima vasculară :

celulele endoteliale neregulate;

tumefieri endoteliale;

dilatații ale reticulului endoplasmatic;

lizozomi anormali

edem subendotelial extins.

Membrane bazală apare îngroșată,indicând un process degenerative.

M.Tanaka a constatat de asemenea modificări vasculare în arterele ombilicale ale mamelor gravid fumătoare.

Modificări vasculare similar au loc și în placentă.Aceste modificări ale placentei și mai ales ale vaselor acesteia ,care suferă spasme,spiralări,ruperi cu apariția infarctelor ,sunt incriminate în frecvența ridicată a ruperilor de placentă ale femeilor fumătoare,ca și a altor manifestări patologice legate de acest organ ca:

placenta praevia;

ruperea prematură a organelor ;

moartea fătului;

diferite sângerări în perioada gravidității.

Prin blocarea hemoglobinei de către CO și hipoxia consecutivă care se creează,se împiedică dezvoltarea țesuturilor .Sângele fetal are mai puțin oxygen.

Totodată încărcarea sângelui cu COHb deviază curba de saturație a oxihemoglobinei spre stânga,ceea ce creează dificultăți de cedare a oxigenului către țesuturi.

Cele mai mari dificultăți de oxigenare tisulară survin în anumite zone ale organismului fetal, lipsite de scurtcircuite arterio-venoase compensatorii ,ca la adult.

Pe de altă parte,la făt nu are loc compensarea hipoxiei pe care o realizează adultul prin creșterea debitului cardiac și creșterea de 2-3 ori a fluxului sangvin.

La alte concentrații și pe alte durate de expunere ,decesele înregistrate au fost proporționale .Apare însă evident importanța CO în determinarea morții fătului expus la fumul de tutun.

Hypoxia postpartum a nou-născuților din mame fumătoare este demonstrată prin:

plans prelungit;

ritm respirator neregulat;

cianoză;

concentrație sangvină de COHb;

valori ridicate ale hematocritului;

scăderea bicarbonatului.

Alte consecințe ale fumatului asupra funcției reproducerii fac referire la faptul că unii componenți sangvini necesari organismului matern și fetal suferă o dezechilibrare.

Cercetându-se la fumătoarele mișcările respiratorii ale fătului în ultimele 10 săptăm=ni de sarcină,s-a constatat că după două țigări mișcările respiratorii ale fătului se reduc cu o treime,pentru o durată de două ore.

Avorturile spontane,precum și nașterile premature sunt de două ori mai frecvente la fumătoare decât la nefumătoare.Cercetări laborioase arată că riscurile bolii congenital sunt de două ori mai mari la copii proveniți din tată fumător ,ceea ce subliniează faptul că riscurile bolilor congenital sunt induse în egală măsură de tată sau mamă.

De asemenea ,studiile încriminează fumul de tutun ca unul din factorii ce produc modificări în materialul genetic în măsură să transmit ereditar la urmași malformații congenital printr-o serie de eroziuni cromozomiale.

În laptele mamelor fumătoare a fost depistată nicotină.Se citează din literatura de specialitate otrăvirea unui copil în vârstă de 6 săptămâni hrănit la sânul mamei sale care în timpul sarcinii fuma 20 de țigări pe zi.

Între aceștia sunt de menționat nivelurile scăzute ale vitaminei B12-proporțional cu intensitatea fumatului.

Fenomenul a fost implicat în capacitatea de a fost corelat cu scăderea în greutate a născuților în termen.

Acidul cianhidric din fum este detoxifiat în organism sub formă de cyancobalamină și de tiocianat.

Cianura interferează cu metabolismul vitaminei B12 a cărei concentrație scade în acest fel.În consecință este blocată activitatea unor enzyme ale respirației celulare.

Un alt component sangvin cu rol în dezvoltarea produsului de concepție a cărui concentrație diminuă la femeile gravid fumătoare este vitamina C (F.Venulet și colab).

Cauzele subdezvoltării copiilor din mame fumătoare pare să fie ineficiența și altor factori nutritive,îndeosebi unii aminoacizi ca triptofanul ,glucoza și acizii grași,a căror concentrație este mai redusă în sângele matern la fumătoare.

Crosby și colaboratorii susțin că în sângele femeilor gravid fumătoare se găsesc concentrații mai mici de ARN leucocitar sintetizat,de minerale și de 14 acizi aminați,în comparație cu gravidele nefumătoare.

Prin mecanismele de acest tip și încă altele neelucidate apar consecințele fumatului matern în timpul sarcinii și continuă să se manifeste și asupra nou-născutului

Primele constatări ale efectelor tutunului asupra sarcinii au fost făcute în urmă cu peste un secol,referindu-se la creșterea frecvenței cazurilor de avort la femeile muncitoare din fabricile de țigări și ale altor forme ale manufacturii tutunului

În 1935 s-a semnalat că fumatul în timpul sarcinii determină deficiențe în capacitatea de ducere la termen a sarcinii,desfășurarea normal a nașterii și alăptare.

În 1957 W.J.Simpson a pus în evidență la feții proveniți de la mamele fumătoare în timpul sarcinii o diminuare a greutății fătului la naștere.

În ultimele două decenii,cercetări sistematice au confirmat repetat că pe măsura extinderii tabagismului feminine efectele asupra sarcinii sunt cert multiple.

Una din cele mai importante consecințe ale fumatului la femei este creșterea riscului de avort.

În ultimele 20 de săptămâni de sarcină,ca și în prima lună după naștere ,consecințele fumatului la mamă continuă să se manifeste asupra copilului,determinând un număr crescut de decese în comparație cu absența fumatului.acestui aspect ,care constituie o problem deosebită pentru mortalitatea infantilă ,I s-a acordat o mare atenție în studiul cauzelor mortalității perinatale și neonatal în unele țări.

Din studiile lui D.Rush și colab,effectuate în anul 1982 pe un număr de 12 388 de decese perinatale și avorturi,cu o medie de fumătoare de 34,4% reiese o creștere a riscului cu 20 % pentru femeile care fumează sub un pachet de țigări pe zi și cu 30 -33 % pentru cele care fumează mai mult.

Legătura dintre fumat și mortalitatea fetală tardivă (morți în uter între 28 șitermen este foarte important la femeile cu antecedente de nou-născuți morți.La acestea ,dacă fumează în timpul altei sarcini,mortalitatea crește în mod considerabil.

Observații rezultate din studiile epidemiologice asupra efectelor fumatului în biologia reproducerii umane au pus în evidență pe lângă un număr crescut de decese și o proporție ridicată de nașteri precoce.Ambele urmări pot fi datorate acelorași cauze cum sunt placenta praevia,abruption placentae,hemoragii placentare ,ruperea prematură a membranelor.toate aceste accidente survin mai frecvent la fumătoare,cum s-a evidențiat în unele studii,

Frecvența cu care survin decesele provocate de hemoragii este asemănătoare în diferite studii:1,2-4 % sau chiar mai mult la fumătoare ,față de circa 0,5 % la nefumătoare.Ruperea placentei este raportată într-o proporție ridicată din cauze de deces perinatal.Printre cauzele deceselor copiilor în perioada perinatală care pot fi influențate de fumat face parte și sindromul de moarte subită pe care îl confirm numeroase studii ca fiind puternic asociat cu fumatul din timpul sarcinii.

Studii referitoare la mortalitatea perinatală indică frecvența mai ridicată a nașterilor premature ,care stau la originea acestui fenomen.și predominanța cazurilor la mamele fumătoare față de cele nefumătoare.

În ultimele două decenii observații pertinente,confirmate în repetate rânduri,au pus în evidență la feții proveniți din mamele fumătoare în timpul sarcinii ,o diminuare a greutății fătului la naștere.

Scăderea în greutate a feților proveniți din mame fumătoare este în medie de 200 g,iar greutatea lor medie este de aproximativ 2000-2500g.Corelația dintre fumatul la mamă și greutatea mamei,sexul copilului sau alți factori,fiind proporțională cu intensitatea fumatului.Relația dintre fumatul matern și scăderea greutății la naștere variază în raport cu existența altor factori,cum sunt caracteristicile biologice ale mamei,condițiile economice și educative,etc. Scăderea greutății fătului se poate datora,între altele, modificării greutății placentei la fumătoare.Pe parcursul sarcinii s-a urmărit siatematic numărul de hematii și conținutul de hemoglobin,constatându-se o corelație inversă a mărimii placentei cu rezultatele acestor teste ,ceea ce poate explica mecanismul de acțiune a fumatului mamei asupra fătului și anume hipoxie datorită CO.

Dezvoltarea mai redusă la naștere a fost confirmată de studiul lui J.B.Hardy și colab,care au găsit o greutate cu 250 g mai mică,o lungime cu 1,34 cm și o circumferință a capului cu 0,32 cm mai reduse la copii nou născuți proveniți din mame fumătoare de mai mult de 10 țigări/zi.

Dezvoltarea ulterioară a copiilor din mame fumătoare este marcată în continuare de o întârziere și deficiențe care privesc atât latura fizică cât și pe cea psihointelectuală Astfel,în studiile lui H.G.Dunn ,în care au fost folosite teste biologice și înregistrări electroencefalografice,au fost puse în evidență diferite modificări situate la limita normalului.Atât rezultatele studiilor efectuate prin teste psihologice,cât și cele bazate pe alte investigații neurologice au evidențiat valori diminuate ale funcțiilor cerebrale la copiii provenind din mame fumătoare,la diferite vârste.În studiul lui G.S.Wilson și colab.examenul copiilor la două zile de la naștere arată un răspuns mai slab la stimulii luminoși al nou-născuților din mame fumătoare.

Repetarea examenului la 30 de zile punea în evidență o stare de iritabilitate crescută,hipertonie,hiperflexie la o cohortă de copii din Regatul Unit compusă din 17 000 de copii (98 % din total),născuți în prima săptămână a lunii martie 1998,care au fost examinați la naștere și reexaminați la 7 și 11 ani .

Întârzierea dezvoltării intelectuale la copii proveninți din mame fumătoare de mai mult de 10 țigări /zi a fost evaluată la 3-5 luni,comparativ cu cei născuți din femei nefumătoare.

Hiperkinezia copiilor a fost pusă,de asemenea ,în legătură cu fumatul mamei (R.Denson și colab),media țigărilor fumate de mamele ai căror copiii aveau acest sindrom fiind de 23,3 ,cu oscilații între 13,4 și 28 de țigări /zi.Mecanismul ipotetic incriminat de autori este tot hipoxia dată de fumat.Cercetările care au urmărit să coloreze scăderea în greutate a nou-născutului cu creșterea în greutate a mamei nu au confirmat această ipoteză.(D.P.Davies și colab).Specialiștii sunt de acord să aprecieze că eforturile de a reduce fumatul în timpul sarcinii aduce beneficii mult mai mari pentru mamă ,ca și pentru copil,decât cele de a îmbunătăți starea copilului dând fumătoarei hrană suplimentară.Unii autori încriminează fumatul matern drept cauză a malformațiilor congenitale.Într-un studiu amplu,analizând factorii de risc la un număr de 3 300 malformații,A.A.Mitchell constată ca implicații fumatul și consumul de cafea în timpul sarcinii .Chiar și obiceiul fumatului la tată a fost corelat cu apariția malformațiilor la urmași,însă aceste aspecte sunt controversate de mulți auttori.

CAPITOLUL V

PACIENȚII DEPENDENȚI-PROVOCAREA SUPREMĂ PENTRU PSIHOTERAPEUȚI

V.1.Reacția socială împotriva dependenței de droguri

Orientarea către identificarea modalităților prin care fenomenul dependenței poate fi prevenit și controlat, nu poate exclude,din obiectul său de studiu,reacția socială formală și informală asupra persoanelor consumatoare .

Reacția socială ar trebui să intervină ,prin programe și măsuri de prevenire,prin tratamentul,resocializarea și reinserția socială a acestor persoane ,atunci când este cazul,pentru că de multe ori acestea pot fi imprevizibile.

Includerea reacției sociale în obiectul de studiu al dependenței de droguri este determinată de necesitatea stabilirii de adecvare a acesteia la realitatea acestui fenomen și la tendințele sale evolutive.( P.Elefterie .Problematica reacției sociale,pg332,1997)

Pentru persoanele cu dependente ,sesizarea inadvertențelor permite elaborarea unor studii utile, ,acțiunea concretă, fiind de prevenire și combatere a acestui fenomen .

În conformitate cu opțiunea teoretică prezentată ,obiectul sintetic al dependenței de droguri integrează elementele componente într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un întreg cu proprietăți și funcții proprii ,distincte calitativ de proprietățile și funcțiile părților componente.

În aceeași manieră,problematica reacției sociale în ceea ce privește fenomenul de dependenței de droguri,constituie obiectul de studiu al psihiatriei în măsura în care schimbarea socială accelerată determină rămânerea în urmă a sistemului de apărare ,după cum elaborarea unei strategii adecvate de prevenire ,constituie unul din scopurile specialiștilor din domeniu.

Fenomenul dependenței de droguri ,în societatea contemporană a fost și continuă să fie analizat în mod diferențiat de la un individ la altu fiind elaborate numeroase măsuri,orientări,teorii explicative,unele excluzându-se,altele completându-se reciproc,toate urmărind însă identificarea și evaluarea cauzelor și a mecanismelor de bază care determină producerea unor fapte și manifestări care degenerează în în consumul de droguri.

Unele dintre aceste teze și teorii nu au decât o capacitate de generalizare limitată la cadrul social particular în care se desfășoară dependența de droguri

,altele au o rază mai mare de generalizare,fiind valide în contexte diferite.

Deoarece fenomenul dependenței de dreoguri, în societatea contemporană are o serie de condiționări și determinări cauzale multiple,în cadrul diferitelor abordări intervin și se conjugă multiple definiții și explicații aparținând mai multor discipline științifice,fiecare din ele valorizând o anumită perspectivă teoretică,motiv pentru care,în momentul de față,există atât de multe tentative și modele etiologice în acest domeniu.

Din acest set de paradigme și teorii voi enumera succint pe cele reprezentative:teorii care supralicitează importanța cauzelor individuale,psihologice,considerând că manifestările care duc la dependența de droguri rezidă în comportamentul individual.

Întemeindu-se pe constatarea că unii indivizi se caracterizează prin tulburări de personalitate sau prin mentalități specifice (concretizate în adoptarea unor atitudini de negare a valorilor și normelor recunoscute) se poate considera că dependența de droguri este întâlnită,cu predilecție, la indivizi care violează normele morale neavând capacitatea de a li se supune și de a le respecta.

Toți acești factori se conjugă ,desigur ,cu cei particulari unei țări sau unei regiuni amplificând mai mult sau mai puțin vulnerabilitatea socială.

Prevenirea dependenței de droguri în rândul populației cuprinde acțiuni necoercitive asupra cauzelor.În ultimii ani,două modalități sunt mai utilizate:

●prima este prevenirea socială,care , apelând la educație,prin intermediul instituțiilor și specialiștilor,împiedică evoluția indivizilor spre inadaptare și antisocialitate.

●a doua,prevenirea situațională,urmărește protejarea persoanelor prin programe educative.

Atunci când un dependent este fundamental divizat,el nu își poate niciodată investi din toată inima energiile în ceva ,ci dorește întotdeauna să urmărească două sau mai multe scopuri incompatibile

Acesasta înseamnă fie că el își va dispersa energiile ,fie că își va zădărnici în mod active eforturile

Primul mod de a proceda este valabil pentru indivizii a căror imagine idealizată,îi amăgește cu credința că ei excelează în orice .există o aparentă excepție de la această lipsă de orientare clară .

Asemenea personae lasă impresia sincerității,dar ,după cum se specifică și în literatura de specialitate ,ei urmăresc în realitate un miraj care poate să ofere o soluție pentru conflictele lor interioare .Aparenta sinceritate este una a disperării mai degrabă decât una a integrării

Risipa sau greșita canalizare a energiei poate avea drept origine trei tulburări majore,toate fiind simtomatice pentru conflictele nerezolvate .

O decizie care trebuie luată și care este irevocabilă se dovedește a fi un adevărat chin și îl poate expune pe individ panicii și istovirii.

Cu toate că șovăiala lor poate fi vizibilă ,oamenii adesea ignoră faptul că acesta , deoarece eforturile lor de a evita decizia au lo în planul inconștientului.

Ei temporizează, procedează pe ocolite , se înred în șansă sau chiar lasă decizia pe seama altcuiva .

Pot de asemenea ,să încurce în așa fel problemele ,încât să nu mai lase nici o bază pe care să se ia decizia .Lipsa de finalitate care urmează din toate acestea probabil că de obicei nu este sesizată de persoana în cauză .

Multiplele stratageme inconștiente de ascundere a indeciziei explică relativ rarele plângeri pe care psihanalistul le aude în legătură cu ceea ce este de fapt o tulburare comună .

Tensiunea interioară ,ca și ineficiența , este prezentă nu numai în muncă ,ci este validă în relațiile cu oamenii .

Dacă cineva dorește să fie prietenos ,dar în același timp respinge ideea ,din cauză că socoate că lucrul acesta înseamnă a te vârâ în sufletul cuiva , el va fi pretențios ; dacă dorește să ceară ceva ,dar anticipează o respingere ,va fi timid.

Unii pacienți ,dependenți de droguri ,sunt conștienți de această tensiune interioară ,cel mai adesea ei devin conștienți de ea numai dacă ,în condiții speciale ,tensiunea crește ,uneori îi frapează doar prin contrast cu puținele ocazii când se pot relaxa ,se simt în largul lor și sunt spontani. ( Andrei Roth , 2002)

În ceea ce privește oboseala care rezultă de aici ,ei fac de obicei responsabili alți factori deoarece conflictele nerezolvate impun nu numai o risipă de energii și o scindare în problemele de natură morală,adică în principiile morale și în toate sentimentele ,atitudinile care fac referire la relațiile cu ceilalți și care afectează propria dezvoltare

.Așa cum în cazul energiilor diviziunea conduce la risipă,la fel,în problemele de morală ,ea conduce la pierderea sincerității morale sau , cu alte cuvinte,la deteriorarea integrității morale .În conflictul fundamental apar categorii de valori morale incompatibile,care fac pe indivizi să recurgă tot mai mult la droguri .În ciuda tuturor încercărilor de a le armoniza ,ele sunt împiedicate să funcționeze .

Nevroticul depresiv ,consumator de droguri în mod frecvent ,poate crede cu sinceritate că dă curs unor idealuri,se poate critica aspru pentru orice greșeală validă , lasând astfel impresia unei hiperconștimciozități pentru urmărirea standardelor sale .

În general caracteristicile deteriorării integrității morale sunt descreșterea sincerității și creșterea egocentrismului .( Karen Horney ,2008 , conflictele interioare ) . .( Constantin Enăchescu ,2006)

V.2.Rolul și locul metodelor psihoterapeutice

Oamenii trăiesc diferit solicitările de a acționa ,potrivit gradului de neâncredere pe care îl au în propria lor capacitate iar neplăcerile, pe care le resimt în exercitarea stărilor negative,profesiile și ambițiile care nu-i animă ,pot conduce la consum de droguri , care în timp degenerează în dependență,fenomen care nu va fi recunoacut vreodată,de aceea stăpânirea unei situații este determinată de ceea ce semnifică ea pentru fiecare subiect în parte. (Alexandru Ștefan Hrab,pg.74,2012)

O schiță a metodelor psihoterapeutice ,în cazul dependenților de droguri

,este dată de teoriile existente în literatura de specialitate care joacă un rol deosebit de important.

Psihoterapia dependenților de droguri este motivată de dorința de a privi dincolo de granițele unei singure perspective, pentru a vedea ce se poate face , și în ce fel aceștia pot beneficia de ajutor,scopul fiind acela de a preântâmpina eventualele aspecte nedorite .

Recenta și rapida creștere a interesului pentru psihoterapii ,în ceea ce privește numărul crescut al dependenților de droguri,duce la întrebarea ,, De ce acum ? . Răpunsul poate fi dat de cel puțin opt motive , care interacționează între ele și se potențează reciproc , contribuind la dezvoltarea acestei intebrări:

●proliferarea terapiilor – subiecții dependenți de droguri ,trebuie să-și depășească starea;

●neadecvarea unui singur sistem teoretic la toți dependențe de droguri și toate problemele cu care aceștia se confruntă;

●factorii socio-economici externi ;

●popularitatea în creștere a tratamentelor pe termen scurt și centrate pe problema concretă .

●oportunitățile pentru terapeuți de a observa și încerca diferite tratamente;

●insuficiența eficienței diferențiale în răndul terapiilor;

●recunoașterea faptului că elementele comune ale terapiilor au un rol major în determinarea rezultatului .

În ceea ce –i privește pe subiecții cu tendințe de sinucidere,integrarea teoretică implică o dedicare față de o creație conceptuală dincolo de a construi un cadru teoretic care să sintetizeze cele mai bune elemente aparținănd a două sau mai multe abordări terapeutice .

În literatura de specialitate sunt menționate două teorii,care contribuie la aplicarea cu succes a metodelor psihoterapeutice în ceea ce-i privește pe subiecții cu tendințe de sinucidere

V.3.Teoria personalității și psihopatologiei

Acest subcapitol ,consacrat prezentei lucrări, are menirea de a aduce în prim plan reacțiile dependenților de droguri (frică,agitație,angoasă,atac de panică ) atunci când aceștia consideră că nu sunt înțeleși de societate , familie,anturaj,etc.,aici intervenind terapeuții care au un rol primordial în prevenirea acestui fenomen.

Prin natura sa ,psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organismul animal al stimulilor ( semnalelor) mecanici-fizici,chimici ,din mediul extern și intern .La om, psihicul atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.El se caracterizează,în primul rând,printr-o mare diversificare a componentelor și prin creșterea complexității conținutului reflectoriu .

Funcțiile psihicului ca funcții informaționale,atribut al unei materii superior organizate ,realizează interdependența dialectică dintre substanță , energie și informație ,existentă la toate nivelele de organizare ale materiei .

Actul de comunicare interumană efectuat în scop psihoterapeutic sau din cadrul mult mai larg al dialogului purtat cu individul ,indiferent de convingerile lui religioase , poate avea două rezultate antagoniste care se exclud reciproc și anume, fie efectul pozitiv psihoterapeutic ,în consens cu întregul ansamblu de metode terapeutice utilizat ,fie efectul negativ iatrogen de agravare a stării . (Paul Popescu Neveanu,pg.122 )

,,Există adaptare ,spune J.Piaget ,atunci când organismul se transformă în funcție de mediu -iar acesastă variație are ca efect un echilibru al schimburilor între mediu și el, favorabil conservării sale .

Făcând deosebirea dintre presupozițiilor inițiale ale terapiilor psihanalitice și comportamentale , și modul lor practic de evoluție, la mulți dependenți de droguri pot fi văzute aspecte comune.Aceste presupoziții pot pune în aplicare strategiile sugerate de Wachtel .

Ceea ce este în mod special caracteristic perspectivei psihanalitice este accentul pus pe influența persistentă a anumitor dorințe și frici (spre exemplu,frici trăite în copilărie ) în ciuda experiențelor ulterioare , despre care ne-am putea aștepta să le modifice pe primele.

Perspectiva clasică freudiană despre influența trecutului asupra funcționării psihice prezente constituie un obstacol major pentru orice efort de a reconcilia abordările psihanalitice și comportamentale ,la subiecții cu tendințe de sinucidere care nu pot depăși momentul.

Însă dacă se reevaluează concepția despre dimensiunea istorică în crearea nevrozelor întâlnite în mod frecvent la dependenții de droguri, cu siguranță pot fi date multe explicații și intervenții ce au legătură cu aceștia.

Watchel a încercat să facă chiar acest lucru atunci cănd a argumentat împotriva perspectivei mamutului .

Tot el ,spunea că : Noi nu suntem înghețați fără scăpare ; ne schimbăm în timp fanteziile și dorințele originare și acționăm asupra lor .

Este obligatoriu ca nevrozele să fie vestigii ale trecutului blocate , ce pot fi modificate doar prin înlăturarea unui strat după altul din cadrul structurii intrapsihice ?Sau prezența acestor înclinații primitive poate da socoteală pentru modul în care pacientul trăiește în prezent i s-ar putea modifica înclinațiile dacă se schimbă modul de viață ?

Răspunzînd pozitiv la ultimele două întrebări Watchel oferă o alternativă interpersonală la găndirea psianalitică .

Această concepție se bazează mult pe formulările lui Karen Horney Stack Sullivan și Erik Erikson .

Watchtel susține că pretențiile primitive , care în primul rănd nu reacționează la realitatea înconjurătoare , se dovedesc , a fi la o cercetare mai îndeaproape și mai subtilă , pretenții ce răspund la realitatea concretă și care mai trebuie înlăturate complet din contractual perceptual al eului cu realitatea .

De aceea , a schimba modul de viață al oamenilor poate conduce la schimbări în cadrul acestor atitudini intrapsihice față de realitate . (Dafinoiu I., 2001)

Pentru Watchel conflictele care domină viața unei persoane pot fi înțelese ca decurgând din, și la fel de bine, influențând , modul ei de viață .

Conflictele intrapsihice creează comportamente problematice , care la rândul lor creează conflicte intrapsihice . Acest proces etiologic continuu poartă numele de psihodinamică clinică.

De exemplu , stilul de viață al unei persoane umile și autodenigratoare poate fi determinat de o furie reprimată ,care poate conduce în timp la act de sinucidere.

Însă un stil de viață umil și autodenigrator poate de asemenea genera furie . Este vorba de un cerc vicios care se perpetuează el însuși la nesfârșit .

Stilul de viață curent al unui dependent de droguri ,decurge din problema sa interioară și generează încontinuu astfel încât aceeași problemă poate lua amploare iar rezultatul poate fi un factor hotărâtor în decizia lui.

Imaginarul psihanalitic tradițional este unul arheologic –este vorba de straturi peste straturi de reziduuri , dispuse în manieră ierarhică .

Perspectiva comportamentală tradițională subliniează procesul determinant de generalizare de la un eveniment la altul .Watchel a conceput legătura dintre trecut și prezent drept o recreere ciclică a evenimentelor interpersonale .

În literatura de specialitate , este menționat faptul că pentru a apela la conceptul lui Piaget noi asimilăm experiențele noi printr-o paradigmă mai veche , ca mod mai familiar de a gândi lucrurile .

Astfel ,persoanele noi și relațiile noi tind să fie înțelese și abordate în termenii asemănării lor cu persoane și relații mai vechi .

V.4.Teoria proceselor terapeutice

Sunt acele evenimente interpersonale care perpetuează nevrozele implică nevoia unei intervenții active din partea terapeutului pentru ca tiparele nevrotice să poată fi modificate .Perspectiva psihodinamicii ciclice valorizează intervenția directă în cadrul vieții zi cu zi a pacientului .

Watchel ia distanță față de ideea psihanalitică conform căreia interpretarea este aurul pur al intervențiilor psihoterapeutice , precum și de pretenția nesusținută că eliminarea stării de anxietate și comunicarea unei cunoașteri autentice vor deschide calea spre schimbarea comportamentului a unui pacient decis să recurgă la sinucidere.

Efortul interpretativ ce are ca țintă cunoașterea originilor sau a motivelor curente nu reprezintă decât o modalitate printre multe altele care urmăresc ruperea ciclului distructiv al evenimentelor .

V.5.Psihotrapia cognitiv-comportamentală la pacienții

dependenți de droguri

În cazul la pacienților dependenți de droguri Hawton ,Sallovski,Kirk și Clark arată că abordarea cognitivă comportamentală pune un accent deosebit pe formularea conceptelor în termini operaționali și pe validarea rezultatelor.

Ea se poate utiliza în psihoterapia individuală cât și în cea de grup .Adesea se recurge și la indicator obiectivi pentru a valida eficiența demersului terapeutic .Rezolvarea problemelor și dorința de a învinge frica, reprezintă o latură importantă a tratamentului .

Toate aspectele psihoterapiei sunt descrise în mod explicit pacientului dependent de droguri, acesta colaborând cu terapeutul în planificarea unor strategii de rezolvare a problemelor care îl deranjează

Pentru ca psihoterapia să reușească eliminarea stărilor care au stat la baza motivelor determinante,este absolut necesar formularea precisă a obiectivelor, împreună cu pacientul, pe baza unor informații detaliate în legătură cu factorii care contribuie la menținerea problemei .

Principiul de bază al terapiei cognitiv compoortamentale face referire la modurile în care pacientul se comportă fiind determinat de situațiile imediate și de felul în care acesta le interpretează .În cursul psihoterapiei ,pacientul trebuie să se simtă securizat pentru a putea furniza informații despre evenimentele mai puțin plăcute din viața lui .

Aceasta se realizează prin crearea unei atmosfere calde , pline de încredere, terapeutul fiind empatic și gata să-l ajute pe pacient să dpășească dificultățile curente.În anul 1989, Hawton,Salkovski, Kirk și Clark, au evidențiat următoarele obiective :

Formularea problemelor . Primele ședințe sunt dedicate formulării unei ipoteze preliminare asupra problemei pacientului și elaborării unui plan terapeutic. Ipoteza este verificată în cursul ședințelor viitoare sau prin sarcinile trasate pentru acasă și dacă este necesar se poate modifica .

Pacientul trebuie informat că psihoterapia îl va ajuta să se ajute singur, să depășească momentele de frică,momentele de panică, moment pe care se află în subconștientul lui ,iar terapeutul îl va învăța să achiziționeze abilități prin care se rezolve nu numai problema prezentă ci și eventualele problemne similare ce pot să apară în viitor.Psihoterapia este potrivită pentru majoritatea pacienților cu tulburări anxioase.Întrebările terapeutului vizează, în această etapă a interviului, identificarea situațiilor și a comportamentelor ce pot declanșa comportamentul-simptom.

Identificarea factorilor cognitivi este mai dificilă decât acelor externi, deoarece pacienții au tendința de a face atribuiri externe pentru problemele lor și , pede altă parte, ei acordă o mică atenție gândurilor care le trec prin minte înainte sau în timpul situației problemă.

Alți pacienți sunt pe deplini conștienți de faptul că gândurile lor joacă un rol major în apariția simptomului , se blamează, dar consideră situația lor fără speranță .

În acest caz, putem evidenția posibilitatea realizării unui anumit control asupra simptomului , din moment ce cunoaștem cauza lui .Stările afective pot favoriza, și ele , apariția simptomului . Depresia și anxietatea sunt cele mai frecvente, dar și alte stări, precum iritabilitatea .Relațiile interpersonale, comportamentul membrilor familiei și al altor personae semnificative pot avea un effect notabil asupra problemei.

De exempplu , criticarea exagerată al unei personae apropiate poate accentua apariția ticurilor sau a unor ritualuri obsessive, după cum prezența unei persoane poate facilita un răspuns controlat din partea unui adult fobic Și factorii psihologici sunt elemente importante ale contextului în care se mainifestă problema .Astfel palpitațiile pot crește anxietatea unui pacient centrat asupra funcționării cardiace , iar hiperventilația, respirația în exces , declanșează o serie de manifestări fiziologice cu un impact deosebit asupra trăirilor anxioase .

Terapeutul trebuie să știe permanent că identificarea indicatorilor menționați este utilă doar în măsura în care se obține un feedback pozitiv din partea pacientului privind natura și rolul lor în manifestarea simptomelor .

În caz contrar, pacientul nu va adera la nici un program terapeutic ce își propune să influențeze factori care , pentru el, nu au nici o relevanță în raport cu problema sa .

Factorii de menținere .Interviul trebuie să se focalizeze asupra consecințelor immediate al problemei comportamentale . Teoriile învătării care fundamentează intervențiile cognitive- comportamentale au evidențiat , într-o manieră indubitabilă, faptul că orice comportament urmat de consecințe neplăcute are o mai mică probabilitate de a se repeta , în timp ce comportamentele urmate de evenimente plăcute au o mai mare probabilitate dea se manifesta în viitor .

Consecințele ce mențin problema trebuie identificate în domenii deja menționate în schema inițială:situațional , comportamental, cognitive , afectiv, interpersonal și fiziologic .Consecințele imediate sunt mult mai importante decât cele îndepărtate deoarece au un afect motivațional mult mai mare asupra pacientului.

Evitarea și prin aceasta creșterea în intensitate a unor tulburări anxioase sunt frecvent întâlnite.Multe planuri de tratament vor include etape de depășire a evitării și , de aceea , terapeutul va solicita o descriere detaliată a ceea ce pacientul dependent de droguri evită,dar are totuși frică de o anume problemă, pe care el o conștientizează ca fiind un real pericol pentru el. Dacă problema este cronică, pacientul poate să nu mai conștientizeze evitarea .Uneori pacienții ajung la temerile subtile .

CAPITOLUL VI

ORGANIZAREAȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

VI.1.OBIECTIVE TEORETICE

VI.1.1.Obiective generale

Obiectivele generale acestei lucrări au fost :

●Depistarea subiecților dependenți de droguri ;

●Formarea capacității de integrare la viața socială a subiecțiilor ;

●Necesitatea unei strategii de prevenire și control

●Prevenirea recidivelor .

VI.1.2.Obiectivele cercetării

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece monitorizarea pacienților dependenți de droguri, atunci când apelează la un psihoterapeut ,a jucat și joacă un rol deosebit de important în viața socială a acestora și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode din ce în mai perfecționate care vizează menținerea și reducerea acestora într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare.

În această idee obiectivele lucrării au fost :

●consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei propuse și nivelul la care se află cercetările în domeniu ;

●redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●îmbunătățirea statusului emoțional al pacienților dependenți de droguri ,supuși cercetării , motiv pentru care au apelat la psihoterapie, pentru a evita pe viitor alte recidive;

●ameliorarea funcției de coordonare și control a acestor pacienți;

●identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să fie evaluată imaginea și stima de sine a pacienților supuși cercetării , a pacienților dependenți de droguri;

●pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe integrarea socială și pe creșterea nivelului respectului de sine a pacienților dependenți , proveniți din diferite medii sociale.

VI.I.3.Obiective practice

Am ales această temă pentru lucrarea mea ,deoarece, pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei implicări profesionale și satisfacția pacienților dependenți ,proveniți din diferite medii sociale,atunci când se află în fața unui psihoterapeut.

O altă motivație care a contribuit la alegerea acestei teme a fost ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate care-i vizează pe pacienții dependenți, aflați în prezent sub influența tratamentului psihoterapeutic,ținând cont de faptul că motivul acestora a fost unul comun- racela de a renunța la droguri , dar sunt convinși că fără ajutor nu vor reuși singuri.

Astfel motivele acestei lucrări sunt :

●Studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a identifica pacienți dependenți neadaptați la diferite situații;

●Analiza diferențelor între datele de referință, existente în literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu ;

●Realizarea evaluării inițiale;

În urma interviurilor, situația impusă mi-a permis să utilizez metoda observației participative și să analizez cu mai multă atenție și mai mult interes aspecte ușor de evitat și întâlnite des la pacienții dependenți ,iar în prezent beneficiează de ședințe psihoterapeutice pentru a depăși momentul.

Pentru atingerea obiectivelor am stabilit următoarele tematici:

●Interviurile și discuțiile care au contribuit din plin la consilierea pacienților dependenți,pentru a afla motivele ,încercând astfel să-I ajut să depășească momentul;

●Reducerea și evitarea cât mai mult a recidivelor;

●Creșterea nivelului de integrare și adaptare la viața socială ,după ce aceștia au terminat ședințele de psihoterapie;

●Intensificarea activității de supraveghere minuțioasă ,din partea psihoterapeutului ,în vederea prevenirii recedivelor.

VI.2.Ipoteza lucrării

Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:

● În general , s pacienții dependenți ,au o imagine de sine negativă mai accentuată;

●Dacă prin aplicarea unui program de psihoterapie corespunzător conceput special pentru pacienții supuși cercetării, putem obține o scurtare a timpului de aplicare a acestuia.

VI.3.Motivele cercetării

La o primă întâlnire cu grupul de pacienți,supuși cercetării ,s-a urmărit observarea și evaluarea unor aspecte comportamentale cognitive deoarece pe lângă simptomele comune specifice pacienților dependenți ,unii din ei prezentau o serie de tulburări de comportament specifice.S-a încercat intervievarea și consilierea lor prin alte metode.

În urma cercetărilor efectuate am constatat că pacienții dependenți ,formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea nevoilor este diferită de la un pacient la altul.

VI.4.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării pacienților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile pacienților cu tentative de suicid în antecedente pentru a afla motivul ce i-a determinat să recurgă la astfel de metode.

Metoda anchetei s-a efectuat pe baza observației fișelor în care erau menționate motivele pacienților dependenți supuși cercetării.

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei;

Metoda experimentlă .Experimentul a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce a prelucrat fapte provenite din observație.Experimentul a presupus o stare activă a pacienților dependenți ,supuși cercetării și a implicat o activare metodică care a fost orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei .

VI.5.Eșantionul de subiecți

Cercetarea a fost efectuată pe un grup de 4 pacienți internați în spitalul .

La o primă întîlnire cu cei 4 pacienți, s-a urmărit observarea și evaluarea lor ,pentru că ei înșiși mărturiseau că au apelat ca cabinet pentru a fi ajutați.

VI.6.Desfășurare a cercetării

Pentru cercetare am selecționat 4 pacienți ,cu vârste cuprinse între 18,45 și 30 de ani, care au fost internați ,în perioada ianuarie -mai 2015 ( ultimii 5 luni) în cadrul Spitalului de Psihiatrie , dependența de droguri ca și motivele consumului ,variind de la caz la caz.

De asemenea cercetarea s-a efectuat sub forma interviului în care am urmărit particularitățile motivelor care au dus dependență ,deoarece la o primă întîlnire cu cei 3 pacienți supuși cercetării s-a urmărit observarea și evaluarea unor aspecte comportamentale, emoționale – sociale, cognitive.

Faptul că primul pacient supus cercetării are vârsta de 18 ani și principala sa trăsătură de personalitate este interpretativitatea, își pune puternic amprenta pe mesajul elaborat și transmis.

Reducerea cantitativă și calitativă a mesajului ,obținut de la cei 3 pacienți este evidentă, precum și influența particularităților psihologice, mai vizibilă la bărbați .

De asemenea, finalul povestirilor, redate de femei, este mai elaborat decât în cazul bărbaților, iar accentul pus pe stările afective ale personajelor prezentate este deosebit de marcat.

Implicarea sufletească în cele povestite de pacienții dependenți este o altă caracteristică a acestora, care îi diferențiează de cei care nu au reușit să-și depășească condiția.

Cu ocazia interviurilor a rezultat că pentru pacienții dependenți,este mai important să comunice pentru că în timpul ședințelor de psihoterapie ,cred ei că golul interior , pe care spun că îl resimt ,se diminuă ,și tot odată îi fac să reflecteze asupra faptelor lor.

Recunosc că pentru ei viața și gândurile lor suferă grade de comparație: înainte de a consuma droguri și după ce au început să consume ,pentru că acum totul este diferit, deoarece ( spun ei) trebuie mereu să fie atenți la tot ce se întâmplă în jurul lor.

Plăcerea de a transmite mesaje, conduita ca și când ar participa la un joc relevă faptul că funcția limbajului de evaziune (cel puțin simbolică) din mediul frustrant, este mai accentuată acum după ce dependența de droguri s-a accentuat .

PACIENTUL NR.I.

S.Ileana ,42 ani.Craiova,casnică,se internează,în ziua de 5.03.2015,pentru stare de epuizare,psihică,depresie,anxietate,pierdere accentuată în greutate.

Antecedentele persoanale evidențiează o sarcină la termen,copilul decedând la 14 zile,două întreruperi de sarcină.

În anul 2005 a fost diagnosticată cu tuberculoză, dar fiind plecată în Italia , nu a dat importanță, fapt ce a degenerate în complicații (pneumotorax spontan,,pentru care a urmat tratament în secția de TBC).

După acest accident a rămas cu o stare fobico-obsesivo,drept pentru care a fost internată în secția de psihiatrie a spitalului în anul 2005 și respective 2006.

Cu prilejul primei internări,între alte tratamente,I s-a administrat zilnic din poțiunea :amital Na 4 g,alcool 600-40 ml,sirop 60 g,apă distilată 200 ml și fiole de cofeină Na benzoic 25 % per os ( 1-2 fiole) și medicamente din grupa benzodiazepinelor

Simptomatologie prezentată:frică,tanatofobia,claustrophobia,insomnia s-au remiss au a trecut pe plan second .

De atunci,a urmat tratament cu poțiunea mai sus amintită,iar în lipsa acesteia cu Dormital.

Nu își mai poate procura drogul cu ușurință trecând prin unele dificultăți financiare,se internează din nou în secția de psihiatrie în 2007 și 2008.

Starea prezentă:bolnava precașectică-39 kg la 1,65 m înălțime.

Digestive-inapetență totală, durere epigastrică,constipație .Susține că nu are apetit fără a ingera în prealabil aperitivul: soluția de amital sodic.

Respirator-acuză senzații de sufocare pentru care ingerează conținutul fiolelor de cofeină Na benzoic 25 %.

Refuză radioscopia și radiografia pulmonară,susținând că suferă de tuberculoză fibrogazoasă și că evită a se mai radia.Clinic nu se percep la ascultație nici un semn de pneumopatie,iar VSH este de 4-9 mm3 la 1-2 ore.

Cardiovascular –zgomote asurzite,ușoară tahicardie 84/minut ,cu rare extrasistole,dureri precordiale.Nu se remarcă tulburări neurologice .

Examenul psihiatric relevă de la primul contact cu bolnava,dependența .Întreabă dacă în spital se găsește amital,fără de care nu se poate alimenta,și deci nu se poate alimenta și , deci nu poate trăi.

Nu o mai interesează nimic , nu își poate aduna gândurile,are o stare timică dominată de anxietate pe fondul căreia străbat umbrele tristeții și deznădejdii ,tablou accentuast în apropierea timpului când trebuie să I se dea porția de amita + benzodiazepine și ajungând la paroxism în sevraj,când este însoțit și de tremurături fine ale degetelor

.Agasează personalul medical solicitând mereu drogul.Ajunge la conflicte cu soțul ,manifestă idei prevalente de persecuție față de familie și de personalul medico-sanitar,deoarece nu-I satisfac totdeauna dorința .

În ziua de 5.03.2015 I se începe tratament dde dezintoxicare cu vit.B1 ,B6,multiglutin,glucoză,vitamina C, ȘI buerlecitin câte 5 doze zlnic ,reducându-i treptat doza de amital sodic.

Se introduce ca anxioliticHaloperidol soluție,pe care –l refuză pretextând o intoleranță.În ziua de 31.03.2015,negăsindu-se la aparat poțiunea de amital ,intră într-o mare disperare;I se administrează dormital;acesta singur nefiind efficient ,cere permisiunea pentru a merge în oraș,unde , probabil,consumă alcool și cofeină ,deoarece revine a doua zi mai liniștită.

Ca majoritatea dependenților versați ,în decursul dezintoxicării bolnava simte diminuarea dozei,devine refractară oricărei tentative psihoterapeutice și în ziua de 6.04.2015 solicită externarea ,în aceeași stare ,spitalul nereprezentând pentru ea decât rezolvarea provizorie a impulsului provocat de dificultatea de procurare a drogului .

Concluzii -Cazul prezentat exemplifică o polidependență ,substanțe utilizate larg în terapeutică și considerate în general fără potențial dependent,însă , care printr-o administrare îndelungată duc la o creștere a toleranței ,la dependență psihofiziologică cu o intoxicație cronică,sevrajul declanșând sindromul de abstinență ,cu simptomatologia specific toxicomaniei.

Gradul de dependență,manifestarea semiologică și eficiența terapeutică a toxicomaniei sunt legate de structura personalității bolnavei ,cel mai adesea psihopată.

Drogul de bază în această polidependență este amitalul ,alcoolul etilic fiind solventul amitalului în poțiune și cofeina fiind al doilea drog .

Toate trei sunt consummate pentru potențialul lor dependent,acționând cumulate pe o personalitate premorbidă ,stare anxioasă cu prevalența fobiilor și o suferință pulmonară îndelungată.

PACIENTUL NR.II

T.P.,40 de ani,profesor, la a 3 a internare în clinic (2002) pentru dependență toxic-medicamentoasă.

De 4-5 ani consumă zillnic Meprobamat5-6 cp,împreună cu diazepam 3-4 cp și un flacon de Pasinal,iar de la vârsta de28-30 ani consumă cantități apreciabile de alcool ( coniac , vodcă,wiski) și fumează 20 țigări /zi.

Somatic –venectazii conjuctive subicterice ,dureri abdominal în regiunea epigastrică și în hipocondrul drept,ficat mărit de volum ,disurie.

Neurologic-ortostațiune nesigură ,Romerg pozitiv ,mers nesigur cu baza lărgită,scăderea global a forței muscular,cu dureri spontane,exacerbate la presiune,reflexe osteotendinoase accentuate la membrele superioare,rotuliene și achiliene diminuate,tremor al extremităților , ce persist la o săptămână de la internare,cu semnul Noica present dreapta –stânga ,dizartrie,Bbinski absent .

Psihiatric-ținută neângrijită deficit intellectual moderat: hipoprosexie,hipoamnezie,bradisphie ,bradilalie,lentoare ideatoare , accentuată și de dizartrie ,alterare a comportamentului etico-social diminuare a vieții instinctual,stare distrofică,instabilitate afectivo- comportamentală marcată a randamentului professional,insomnia,fatigabilitate matinală

Recunoaște cu aroganță consumul de toxice,motivându-le hedonic:,, am mare nevoie de ele,îmi plăceau și îmi făceau și bine ,,.

Examenul psihologic evidențiează un C.I scăzut ,de aspect laminar,procese și funcțiuni psihice inerte,îngustarea câmpului perceptive,cu aspect dezorganizat haotic al percepțiilor și al reprezentărilor ,cu dificultăți de abstractizare și de generalizare ,hipoprosexie voluntară,tulburări verbo-motorii ,tendințe instabile,egocentric,epileptiforme , iar pulsiunile cu un polimorfism de reacții .

Tratament-●meprobamat și diazepam în doze crescânde până la supresiune,

●encefalotrope ( acid glutaminic,glucoză 33 % vitamina C,tiamină,piridoxină,

ciancobalamină),

●antidepresive ( antideprin,amitriptilin)

PACIENTUL NR.III.

Nume .-P.M.23 ani, elev, fostă student,actual casnică

Caracterizare psihologică: tendință de a se sacrifica, este obișnuit să piardă, este obișnuit să renunțe, nu exploatează imediatul, tip impulsiv, are moment de depresie, psihastenie, sintome isterice (plânge), pronunțat sentiment al limitelor, se adaptează greu, tendințe interpretative ridicate.

Relatare:Motivul pentru care am început să consum droguri ,a fost la început pură curiozitate .

Studentă fiind ,venită din provincie ,era mirajul de a ține pasul cu moda .Totul a început cu plimbări prelungite prin cluburi ( așa credeam eu că îmi fac noi prieteni) ,nopți multe nedormite ,beții prelungite .

Această perioadă a durat pe toată perioada studenției pe care nu am reușit să o termin . Știu doar că au fost 4 ani de nebunii , cu multă băutură,droguri și sex la liber oricând și cu oricine .

Nimic nu mai conta , atât timp cât mă simțeam bine .Pelerinajul meu , în lumea ascendentă a drogurilor s-a încheiat cu mine aruncată într-o râpă la margine de drum și găsită de niște copii .

Mai exact de câinele copiilor .Știu doar că m-am trezit la spital . Doctorii au spus că am dormit profund 4 zile , de credeau că sunt pe moarte .

Îmi aduc aminte că primul chip pe care l-am văzut a fost al mamei mele .Parcă îmbătrânise dintr-o dată.

Reacția mea a fost de rușine , știu că am făcut o criză nervoasă,pentru că trecuse ceva timp și nu luasem nici o substanță , iar vederea mamei mi-a atenuat și mai mult starea de nervozitate .

Acum dacă mă uit în urmă,văd și eu că nu își avea rostul ,să apuc pe acest drum și vă spun cu regret că îmi pare rău.

Consumând droguri am vrut să-l impresionez un amic de-al meu de care m-am îndrăgostit,dar se pare că am sfârșit prin a mă pedepsi pe mine.

PACIENTUL NR.IV.

Nume .-B.C.-30 de ani, fără meserie, agricultor 10 clase.

Caracterizare psihologică: Tip extravertit, se supraapreciează, se teme de boli, prezintă neîncredere, anxietate, nevroză excesivă, tendințe interpretative accentuate, este convins că toată lumea vrea să-l omoare.

Relatare: motivul pentru care am ajuns dependent de droguri ( consum frecvent de substanțe halucinogene), pentru mulți poate ar părea hilar , dar pentru mine era ceva serios .

Așadar în urmă cu 3 ani ,mă aflam într-o căsuță mică unde era și un grup de mai mulți prieteni. La un moment dat, tata, după ce a băut mult, mi-a spus că degeaba muncesc cu el pământurile și degeaba vreau să rămân cu el în casă că tot nu îmi va da niciodată mai mult decât mi-a dat. Adică doar 1 hectar de vie.Și tot el mi-a spus că toată averea și munca și pământurile lui le va da fratelui meu avut cu o altă femeie, pentru că pe el îl iubește mai mult, iar pe mine din cauza mamei mele care la acea dată se afla și ea în casă, mă urăște mult.Ș-așa eram supărat pe amândoi penâtru că,cu o toamnă înainte vroiam să mă însor cu o fată de la noi din sat care îmi purta pruncul, dar ei atât de răi au fost că nu au vrut-o, au bătut-o și au gonit-o, până când ea mai slabă de înger a pierdut copilul și a și plecat din sat și nu i-am mai dat de urmă.

Dar recunosc că îmi era tare dragă, iar pe ei din momentul ăla, recunosc că i-am urât. Și cu toate astea tot am tăcut și am îndurat toate ocărele lui. Și ea mă mai ocăra din când în când mai ales când era băută. Dar el era și mai rău.

Și cum vă spun,cu timpu am început să beau ,să iau pastille , de obicei luam Diazepam , iar cu timpu am cunoscut un prieten care a fost internat la psihiatrie și a început să îmi dea din porția lui de Haloperidol.Normal că în 3 ani , de când consum halucinogene ( am aflat între timp că așa se numesc ) cumulate cu mult alcool ,mă face să mă simt bine , să uit că viața asta este grea și eu numai așa pot face parte din ea ,pentru că recunosc , prin consumul meu zilnic , pot fi fericit și simt că așa trec mai ușor peste toate .

Și totuși de ce am recurs la ajutorul vostru ?Pentru că vreau să cred că pot fi fericit și altfel dacă nu imi mai iau doza zilnică de droguri cumulate cu alcool.

CAPITOLUL VII

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Inventarierea studiilor de caz, prezentate atestă că majoritatea pacienților, supuși cercetării, prezentau serioase deficiențe de socializare ,deficiențe care în timp au dus la dependență de droguri.

Până la un anumit punct aceste dependențe au putut fi considerate un fel de criză, când în general mulți pacienți afișează coflicte independente, , în care există, pericolul de consum de droguri .Studiile de caz prezentate au relevant faptul că în aceste momente, intervenția unor factori și circumstanțe determină ruperea de echilibrul comportamental, contribuind la luarea hotărârii de a consuma tot mai mult droguri,conștient fiind că în timp acesta va duce la dependență.

Fără a avea pretenția stabilirii ponderii și ierarhiei acestor factori delictogeni, cazurile prezentate au făcu referire la anumite situații și contexte ce au vizat motivele care au contribuit la dependența de droguri.

În cazul Disfuncțiilor și carențelor educative ale mediului familial, factorii de risc familial sunt cei mai prezenți și intenși în mecanismul cauzal al dependenției de droguri între aceștia situându-se, ca pondere și intensitate următorii factori :

●dezorganizarea vieții personale;

●deprecierea morală și afectivă a climatului conjugal;

●deprecierea relațiilor afective dintre pacienți și familie;

●delicvențe ale stilului educativ

Așadar ,cntrolul dependenței de droguri este o problemă care nu poate fi lăsată doar în seama persoanei direct implicată: instituțiile, școlile, părinții și toți cei apropiați , trebuie să-și ia măsurile necesare pentru a preveni aceste fapte.

În același timp,studiile epidemiologice demonstrează că bolile psihice exprimă o concentrare în focar a cauzelor de morbiditate general și a factorilor sociali negative,dinamica lor diferă în decursul timpului relevând în consecință și criteriile care se impugn în organizarea asistenței psihiatrice contemporane.

Cu alte cuvinte ,relația socio-epidemiologică ne relevă în plus că pe lângă cauzele biogene sau psihogene în provocarea tulburărilor pshice ,care duc la dependență de droguri,factorii economic- culturali se răsfrâng totodată în mod semnificativ asupra dinamicii acestora,caracterizând astfel integrativ însuși nivelul de sănătate mintală în evoluțiua unei anumite societăți.

Ca o analiză finală, psihicul uman pune în prim plan abordările particulare și combinate în tratarea diverselor probleme ,și , de asemenea , plasează o prioritate asupra acelor factori comuni .

Orientarea către identificarea modalităților prin care fenomenul dependenței de droguri poate fi prevenit și controlat, psihiatria nu poate exclude,din obiectul său de studiu,reacția socială formală și informală asupra fenomenului suicidal.

Reacția socială intervine atât ante-factum,prin programe și măsuri de prevenire,cât și post-factum, prin tratamentul,resocializarea și reinserția socială.

Includerea reacției sociale în obiectul de studiu în ceea ce privește dependența de droguri ,este determinată de necesitatea stabilirii de adecvare a acesteia la realitatea fenomenului și la tendințele sale evolutive.Sesizarea inadvertențelor permite elaborarea unor studii utile persoanelor în acțiunea concretă de prevenire și combatere a fenomenului suicidal.

Dat fiind faptul că dependența de droguri este o constatare după împlinirea acestuia,suntem obligați de etica prestației noastre medicale să căutăm a trata și a preveni acest flagel,realizarea sau recidiva actului printr-o audiere atentă a ceea ce ne relatează bolnavul și printr-o interpretare a elementelor pe care acesta ni le furnizează.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare menționez faptul că medicina contemporană are o orientare predominant profilactică,vizând nu numai pe indivizii bolnavi ci întreaga populație. Societatea alocă o parte importantă din mijloacele sale materiale pentru înfăptuirea unui complex de măsuri economice ,sociale,culturale și sanitare ,care să conducă la îmbunătățirea și consolidarea stării de sănătate a populației punându-se astfel mare accent pe prevenție

Acceptând natura sufletului ca ființă peste firea lucrurilor,mentalitatea arhaică i-a acordat totodată o anumită naivă amplasare,în corpul pe care îl animă. Din literatura de specialitate redau o listă de modalități concludente din punct de vedere practic care pot avea efecte în împiedicarea apariției fenomenelor ce pot duce la dependență:

●Promovarea unei atmosfere destinse: o vorbă bună spusă la timp, o glumă de calitate, o bătaie pe umăr, un compliment sincer, a te face că nu vezi o abatere fără consecințe și alte modalități asemănătoare;

●Eliminarea conduitelor și deciziilor arbitrare (injuste și ilegale în același timp): nimic nu poate înfuria mai mult și submima spiritul de dreptate și echitate decât ordinele absurde și excesele nemotivate;

●Eliminarea surselor de frustrare relativă ;

●Eliminarea ambiguităților în probleme semnificative ;

●Sondaje de opinie ,realizate periodic pe problemele esențiale;

●Pregătirea din timp a oricăror schimbări;

●Stabilirea clară a obiectivelor;●Eliminarea surselor de frustrare.

Așadar , itinerarul psihiatric are ca plan director un concept original bio-psiho-social,dinamic și totodată unitar ,privind procesualitatea psihică în condiții normale și psihologice .Acest concept tridimensional-elaborat și dezvoltat de autori în spiritual tradițional al orientării determinist științifice și umaniste ale psihologiei,se finalizează prin succesiunea dialectic a celor trei părți component ale itinerarului propus.

BIBLIOGRAFIE

V.ANGHELUȚĂ,ȘT.NICA-UDANGIU-Psihiatrie Epidemiologică,Editura Medicală,București ,2003

ALEXANDRU OLARU-Introducere în psihiatria practică,Editura All,2000

PETRE BRÂNZEI-Itinerar Psihiatric,Editura Junimea , București,1989

MITROFAN. I., C.CIUPERCĂ C. -Incursiune în psihosociologia familiei,Editura Mihaela Press, București,1998

ADLER A. – Cunoasterea omului, Editura științifică, București, 1991.

AJURIAGUERRA J. – Manual de psihiatrie, Masson, Paris, 1974, reeditată , la editura All, București ,2003

RUXANDRA RĂȘCANU – Tratat de psihanaliza si psihoterapie , Polirom, Iasi, 2002.

ENĂCHESCU C. – Igiena mintala si recuperarea bolnavilor psihici, Editura Medicala, Bucuresti, 1989.

ENĂCHESCU C. – Tratat de psihanaliza si psihoterapie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.

GHEORGHE NICULESCU,MIRCEA IFRIM,SILVIU DIACONESCU-Drogurile flagelul tăcut al nou născuților ,Editura Elii,București,2010

BIBLIOGRAFIE

V.ANGHELUȚĂ,ȘT.NICA-UDANGIU-Psihiatrie Epidemiologică,Editura Medicală,București ,2003

ALEXANDRU OLARU-Introducere în psihiatria practică,Editura All,2000

PETRE BRÂNZEI-Itinerar Psihiatric,Editura Junimea , București,1989

MITROFAN. I., C.CIUPERCĂ C. -Incursiune în psihosociologia familiei,Editura Mihaela Press, București,1998

ADLER A. – Cunoasterea omului, Editura științifică, București, 1991.

AJURIAGUERRA J. – Manual de psihiatrie, Masson, Paris, 1974, reeditată , la editura All, București ,2003

RUXANDRA RĂȘCANU – Tratat de psihanaliza si psihoterapie , Polirom, Iasi, 2002.

ENĂCHESCU C. – Igiena mintala si recuperarea bolnavilor psihici, Editura Medicala, Bucuresti, 1989.

ENĂCHESCU C. – Tratat de psihanaliza si psihoterapie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.

GHEORGHE NICULESCU,MIRCEA IFRIM,SILVIU DIACONESCU-Drogurile flagelul tăcut al nou născuților ,Editura Elii,București,2010