DEPARATAMENTUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ [629861]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE
DEPARATAMENTUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ

Lector univ dr. Raul Felix Hodoș

DREPT COMERCIAL II
– NOTE DE CURS –

TÎRGU MUREȘ
2018

2

CUPRINS
Introducere 5
Descrierea cursului 5
Obiectivele 5
Formatul și tipul activităților implicate de curs 5
Tema 1 Banii și perspectiva juridică a creditului 6
Cuprins 6
Obiective 6
Test de autoevaluare 9
Bibliografie 9
Tema 2 Organizarea sistemului bancar 10
Cuprins 10
Obiective 10
Test de autoevaluare 13
Bibliografie 13
Tema 3 Contractele specifice activității bancare 14
Cuprins 14
Obiective 14
Test de autoevaluare 17
Bibliografie 17
Tema 4 Piața de capital 19
Cuprins 19
Obiective 19
Test de autoevaluare 22
Bibliografie 23
Tema 5 Reglementarea comerțului electronic 24
Cuprins 24
Obiective 24
Test de autoevaluare 25

3
Bibliografie 25
Tema 6 Titlurile de credit 27
Cuprins 27
Obiective 27
Test de autoevaluare 29
Bibliografie 29
Tema 7 Obligații specifice comercianților în contractele civile de
vânzare, furnizare, agenție, consignație, fiducie 30
Cuprins 30
Obiective 30
Test de autoevaluare 36
Bibliografie 36
Tema 8 Contracte specifice finanțării non-bancare a întreprinderii:
leasing, factoring, report. 37
Cuprins 37
Obiective 37
Test de autoevaluare 42
Bibliografie 42
Tema 9 Contracte specifice distribuției mărfurilor și serviciilor:
franciză, distribuție, concesiune comercială 43
Cuprin s 43
Obiective 43
Test de autoevaluare 44
Bibliografie 44
Tema 10 Procedurile de pre-insolvență 45
Cuprins 45
Obiective 45
Test de autoevaluare 47
Bibliografie 47
Tema 11 Teoria generală a procedurii insolvenței 49

4
Cuprins 48
Obiec tive 48
Test de autoevaluare 56
Bibliografie 56
Tema 12 Reorganizarea judiciară și falimentul 57
Cuprins 57
Obiective 57
Test de autoevaluare 59
Bibliografie 59

5

INTRODUCERE

Cursul de ”Drept comercial II” este o disciplină ce se predă în semestrul II din
anul 4 de studiu la specializarea Drept. Disciplina studiază partea specială a dreptului
comercial, parte integrantă a dreptului privat, respectiv ansamblul regulilor aplicabile
comerțului și comercianților .

Obiective

Formatul și tipul activităților implicate de curs

TI

Cursul este structurat pe patru teme de învățare în care se regăsesc cunoștințe

 Să prezinte importanța cunoașterii noțiunilor acestei discipline;
 Să familiarizeze studenții cu noțiunile și regulile fundamentale ale comerțului,
respectiv cu cele aplicabile actorilor în economia de piață.
 Să prezinte și să explice aspecte esențiale ale dreptului comercial;
 Cursul este structurat în 12 teme, cuprinzân d cele mai importante noțiuni ale
dreptului comercial, raportate la importanța lor practică.
 Studiul individual este activitatea premisă pentru însușirea cunoștințelor de
bază ale materiei dreptului comercial, atât prin parcurgerea materialelor
obligatorii , cât și prin rezolvarea spețelor și a aprofundării bibliografiei.
 Activitatea individuală se completează cu cea de la seminar, ore în care
noțiunile deja însușite de student vor fi utilizate, cu ajutorul profesorului și a
materialelor didactice adiționale , în cadrul exercițiilor practice.
 Pe parcursul semestrului, în cadrul orelor de seminar, profesorul va proceda
la verificarea cunoștințelor însușite de studenți, atât cu referire la partea
teoretică a cursului, cât și cu privire la partea aplicativă.

6

Tema 1. Banii și perspectiva juridică a creditului.

Obiective tema 1
Noțiune, clasificare, funcții
Autoevaluare tema 1
Bibliografie tema 1
Timp recomandat – 2 ore

Obiective:
– definirea și explicarea principalelor forme ale banilor și evoluția lor
– definirea creditului
– mecanismele si instituțiile de credita re

Competențe:
– utilizarea corectă a termenilor bani, hârtii de valoare
– înțelegerea și explicarea mecanismelor de creditare
– utilizarea cunoștințelor privind modul de funcționare al sinstituțiilor de creditare

Definiție: Banii sunt bunuri mobile, fără o valoare intrinsecă, ei primind
valoare prin faptul că pot fi oricând schimbați cu o marfă.
Într-o opinie moneda constituie un activ acceptat de către toți agenții
economici de pe un teritoriu, acordat în baza unei tranzacții sau ca stingere a unei
datorii.
Dintr -un alt punct de vedere, moneda este un ansamblu de semne simbolice
convenite în cadrul unei societăți pentru a reprezenta valori de schimb.
Banii nu mai reprezintă la acest moment valoare prin materialul din care sunt
fabricați, astfel cum prezentau valoare în Evul Mediu. Au la bază societatea bazată pe
credit și pe circulația rapidă a valorilor. Acesta ar fi și unul dintre motivele principale
pentru care bancnotele au înlocuit moneda pentru valori din ce în ce mai mici și a
determinat legătura dintre materialul utilizat în emiterea banilor și funcția acestora și
îndreptățește teza potrivit căreia moneda este un bun eminamente politic și social, iar
utilizarea sa depinde de adeziunea tuturor și de încrederea acordată de utilizatori
menți nerii valorilor și funcțiilor sale.
Funcțiile banilor
Banul este locul comun al interesului economic al fiecărui om în parte.
TEMA 1

7
Monedei îi sunt recunos cute trei funcții fundamentale:
 mijloc de comparare a valorilor eterogene
 intermediar al schimburilor
 instrument de rezervă a valorii.

Prima funcție a monedei permite determinarea valorii bunurilor, permițând
monedei să conducă la o comparare a bunurilor pe piață. Cronologic, funcția de
etalon au avut-o diverse bunuri des întâlnite, dar valorizate în acea perioadă istorică,
apoi metalele prețioase, pentru ca în cele din urmă această funcție să fie preluată de
monedă. Valorizarea bunurilor și serviciilor prin intermediul monedei conduce la
posibilitatea contabilizării operațiunilor economice, odată cu creșterea majoră a
eficienței acestora.
A doua funcție a monedei, strâns legată de funcția de etalon al valorii este cea
de intermediar în schimb. Momentul valorizării unui bun sau serviciu devine și
moment al nașterii unei posibilități de schimb cu alte bunuri sau servicii de aceeași
valoare. Dacă acest schimb s-ar face în mod direct, am discuta despre troc, sau, în
varianta modernă, barter. Existența și acceptarea monedei ca mijloc de schimb ne
permite să eliminăm trocul ca operațiune unică și strâns legată de timp, loc și
persoane și să îl înlocuim cu mai multe operațiuni succesive, dar care câștigă prin
eliminarea triplei condiții menționate anterior. Pentru a putea exercita funcția de
intermediere, moneda trebuie să îndeplineasca o serie de condiții: trebuie să fie
standardizată, pentru a fi recognoscibilă, să fie divizibilă, pentru a putea intermedia
bunuri și a putea stinge obligații de diferite valori și, în sfârșit, trebuie să fie
disponibilă într -o cantitate care să permită acoperirea valorii tuturor bunuri lor aflate
în schimb la un moment dat, respectiv pentru a se putea stinge toate obligațiile
existente simultan pe piața de circulație a monedei. Moneda trebuie să fie ușor
transportabilă și, în general, acceptată de cât mai multe persoane. Când ea este
recunoscută drept mijloc de plată oficial pe un anumit teritoriu, legiuitorul poate
impune acceptarea obligatorie a acesteia ca mijloc de stingere a obligațiilor.
A treia funcție a monedei este cea de rezervă de valoare. Tezaurizarea
monedei este efectul încrederii de care aceasta se bucură. Cu cât încrederea este mai
mare, cu atât valoarea monedei este mai mare. Aceasta se observă mai ales în
perioadele de criză economică, perioade în care potențialul de încredere al monedeo
consuce la o valorizare sau la o devalorizare a acesteia, raportat la alte monede sau
bunuri.
Este de remarcat și faptul că moneda tezaurizată este activul cel mai lichid,
imediat disponibil, fără cost de transformare și fără risc. Ea este imediat disponibilă
pentru a efectua o plată, spre deosebire de alte bunuri care au aceeași funcție de
tezaurizare, cum ar fi tablourile sau imobilele, mai eficiente în cele mai multe cazuri
din punct de vedere al prezervării raportului de schimb, însă mult mai puțin lichide.

În dreptul românesc, art.12 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii
Naționale a României statuează dreptul Băncii Naționale a României, ca unică
instituție autorizată, de a emite monede ca mijloc legal de plată pe teritoriul
României. Moneda națională (bancnotele și monedele em ise și neretrase din

8
circulație) trebuie acceptată la valoarea nominală pentru plata tuturor obligațiilor
publice și private (art.16 din Legea nr.312/2004).
Euro, pe de altă parte, este o monedă transnațională. Euro a fost introdus în
majoritatea statelor Comunității Europene de la 1 ianuarie 1999, odată cu intrarea în
vigoare în aceeași zi a Rezoluției de creare a ERM II – Mecanismul Ratei de Schimb
II. Inițial, între 1 ianuarie 1999 și 1 ianuarie 2002, Euro a existat doar ca monedă
scripturală, ulterior devenind și monedă fiduciară, concomitent cu retragerea treptată
a monedelor naționale ale statelor participante la zona euro. Potrivit ERM II, se
stabilea o paritate fixă între Euro și monedele naționale ale statelor participante,
urmând ca statele să uti lizeze Euro ca monedă națională. Băncile centrale ale statelor
și-au pierdut calitatea de emitent de monedă, atribuție preluată de Banca Centrală
Europeană.

Moneda fiduciară
În sens larg, prin monedă se înțelege mijlocul universal de schimb utilizat în
economie, iar în sens restrâns aceasta este o piesă de metal gravată cu însemne
specifice conform valorii atribuite de emitent. Atributul fiduciar provine din latinul
fiducia, încredere.
Bancnota este o a doua categorie de monedă fiduciară, în sens restrâns aceasta
reprezentând un înscris cu un tipar special, imprimat pe un tip de hârtie cu
caracteristici care nu permit multiplicarea de către persoane neautorizate.
Moneda fiduciară este singurul mijloc de schimb ce permite anonimizarea
utilizatorului, avân d în vedere că se prezumă ca proprietar posesorul de bună -credință
al acesteia, asemenea ca în cazul celorlalte bunuri mobile, conform prevederilor art.
935 din Noul Cod civil.

Moneda scripturală
Dezvoltarea sistemului bancar și a instrumentelor de plată utilizate de acestea,
în speță a cambiei, biletului la ordin, a cecului și a viramentului a condus la
transformarea monedei fiduciare în monedă de cont. Moneda de cont sau moneda
scripturală reprezintă o înscriere în registrele bancare, reprezentând soldul disponibil
al conturilor din bancă ale debitorului plății.

Moneda electronică
Moneda electronică este născută ca o consecință directă a dezvoltării
tehnologice, respectiv a comerțului electronic. Moneda electronică este un mijloc de
plată multifuncționa l, utilizat cu preponderență pe Internet sau prin intermediul
cardului. Spre deosebire de plata efectuată din contul personal, plata efectuată cu
monedă electronică este anonimă, din acest punct de vedere având același efect ca și
plata efectuată în monedă fiduciară. Cunoscută și sub denumirile de e-cash, digital
cash, e-money sau bani electronici , această monedă este utilizată pentru plăți cu
valoare mică.
Inexistența unui monopol al emitentului de monedă electronică, asemănător
băncii centrale, cu drept de batere de monedă, conduce la o concurență între
instituțiile cu această activitate de natură comercială. Acceptarea monedei

9
electronice de către agenții economici și de către consumatori nu poate fi, deci,
impusă, astfel încât mărirea arealului de circul ație a acesteia se va face doar pe baze
economice, ca efect al unei piețe concurențiale.
Contractul având ca obiect serviciile prestate privind emiterea de monedă
electronică este un contract nenumit, astfel încât sunt aplicabile condițiile generale
ale contractului prevăzute în legislația civilă.
Emitentul de monedă electronică trebuie să fie autorizat pentru această
activitate în condițiile art.7 și urm. din Legea nr. 127/2011, sau să aibă calitatea de
instituție de credit, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 99/2006 privind
instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

Test de autoevaluare tema 1

Rezolvare
– Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol

Bibliografie:
1. Revista română de drept privat nr. 2/2017 , Formele speciale ale creditului bancar ,
Editura Universul Juridic, București, 2017.
2. Stanciu D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial român . Ediția a 5-a
actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2016.
3. Petru LĂZĂROIU, Drept bancar și valutar. Partea I – reglementarea activităț ii
bancare în România, Editura Pro Universitaria , București, 2015.

➢ Enumerați funcțiile monedei
➢ Care este caractristica comună ale tipurilor de monedă
➢ Care sunt caracteristicile specifice fiecărui tip de monedă

10

Tema 2. Organiz area sistemului bancar

Obiective tema 2
Definiții, particularități, atribuții
Autoevaluare tema 2
Bibliografie tema 2
Timp recomandat – 2 ore

Obiective:
– definirea și explicarea elementelor sistemului bancar
– definirea, clasificarea, ierarhizarea instituțiilor bancare

Competențe:
– înțelegerea și explicarea mecanismelor de organizare a sistemului bancar
– utiliz area cunoștințelor privind modul de organizare a societăților bancare

Societatea bancară este o societate comercială cu statut special, diferit de cel a
altor societăți comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990 republicată.

Reglementări naționale și comunitare cu privire la societățile bancare :
 O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului;
 Legea nr. 297/2004 privind piața de capital;
 Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, republicată;
 Legea nr. 83/1997 pentru privatiz area societăților comerciale bancare la care statul
este acționar;
 Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României;
 Directiva nr. 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie
2006 privind accesul la activitate și desfăș urarea activității de către instituțiile de
credit;
 Directiva nr. 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie
2006 privind adecvarea capitalului firmelor de investiții și instituțiilor de credit
trebuie realizate până la finele anului 2006.

Obiectele de activitate ale societății bancare
TEMA 2

11
Conform art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006, societatea bancară poate
desfășura următoarele activități:
 atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile;
 acordare de credite, incluzând print re altele: credite de consum, credite
ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale,
inclusiv forfetare;
 leasing financiar;
 servicii de plată
 emitere de garanții și asumare de angajamente;
 tranzacționare în cont propriu și/sau pe contul clienților, în condițiile legii, cu:
➢ instrumente ale pieței monetare
➢ valută;
➢ contracte futures și options financiare;
➢ instrumente având la bază cursul de schimb și rata dobânzii;
➢ valori mobiliare și alte instrumente financiare transfer abile;
 participare la emisiunea de valori mobiliare și alte instrumente financiare,
prin subscrierea și plasamentul acestora ori prin plasament și prestarea de
servicii legate de astfel de emisiuni;
 servicii de consultanță cu privire la structura capital ului, strategia de afaceri
și alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni și achiziții
și prestarea altor servicii de consultanță;
 administrare de portofolii și consultanță legată de aceasta;
 custodie și administrare de instrume nte financiare;
 intermediere pe piața interbancară;
 prestare de servicii privind furnizarea de date și referințe în domeniul
creditării;
 închiriere de casete de siguranță;
 emitere de monedă electronică;
 operațiuni cu metale și pietre prețioase și obiecte confecționate din acestea;
 dobândirea de participații la capitalul altor entități;
 orice alte activități sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu
domeniului financiar.

Particularitățile de constituire a societății comerciale de tip bancar:
 societatea se poate constitui doar sub forma unei societăți comerciale pe
acțiuni;
 nu este permisă constituirea societății comerciale de tip bancar prin
subscripție publică (art. 32 din O.U.G. nr.99/2006);
 capitalul social minim este reprezentat de echivalentul în lei a sumei de 5
milioane de Euro;
 sediul social și, după caz, sediul real al societății bancare trebuie să fie
situate pe teritoriul României;

12
 înființarea unei societăți bancare este condiționată de acordarea în prealabil,
de către Banca Națională a României (B.N.R.), a unei autorizații;
În vederea autorizării unei societăți bancare, B.N.R. trebuie să fie informată cu
privire la:
 identitatea acționarilor sau a membrilor, persoane fizice sau juridice, care urmează
să dețină direct sau indirect participații calificate la instituția de credit
 valoarea acestor participații.

Banca Națională a României
 1880, consecință a Legii pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune (M.
Of. 17/29 aprilie 1880)
 deține privilegiul exclusiv de emitere de bancnote
 capital exclusiv românesc: 1/3 Statul Român, 2/3 privat
 1905 -1925 are capital exclusiv privat
 1946 – naționalizarea; 1948 devine Banca Națională a Republicii Populare
Române
 1990 – Banca Națională a României devine o bancă centrală, având ca obiectiv
“asigurarea și menținerea stbilității prețu rilor

Atribuțiile B.N.R. în desfășurarea și supravegherea activității societăților
bancare
Activitățile prevăzute de O.U.G. nr. 99/2006 pot fi desfășurate în limita
autorizației acordate de B.N.R.
B.N.R. acordă autorizație numai dacă, din perspectiva necesității asigurării
unui management prudent și sănătos al instituției de credit, calitatea persoanelor
respective este adecvat.
B.N.R. asigură supravegherea prudențială a societăților bancare, inclusiv a
sucursalelor acestora înființate în alte state membre ori în state terțe, poate face
recomandări instituției de credit, persoană juridică română, în vederea adoptării de
măsuri corespunzătoare de către aceasta pentru îmbunătățirea cadrului de
administrare și poate dispune măsuri de supraveghere și/sau aplicarea de sancțiuni
potrivit prezentei ordonanțe de urgență.
Societățile bancare sunt obligate să raporteze B.N.R. datele și informațiile
necesare pentru evaluarea respectării dispozițiilor O.U.G. nr. 99/2006, la termenele și
în forma stabilite de aceasta.

Instrumente de politică monetară
 Operațiunile de piață monetară
➤ operațiuni repo – destinate injectării de lichiditate
➤ atragerea de depozite – destinate absobției de lichiditate
➤ emitere de certificate de depozit – destinate absorbției de lichiditate
 Facilitățile permanente acordate instituțiilor de credit
➤ absorbire/furnizare lichiditate pe termen de o zi
➤ semnalizarea orientării generale a politicii monetare

13
➤ stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen foarte scurt
 Rezervele minime obligatorii
➤ disponibilitățile bănești ale instituțiilor de credit păstrate în conturi
deschise la B.N.R.

Test de autoevaluare tema 2

Rezolvare
– Pentru a găsi răspunsul la întrebăr i se va parcurge întregul capitol

Bibliografie:
1. Revista română de drept privat nr. 2/2017 , Formele speciale ale creditului bancar ,
Editura Universul Juridic, București, 2017.
2. Stanciu D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial român . Ediția a 5-a
actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2016.
3. Petru LĂZĂROIU, Drept bancar și valutar. Partea I – reglementarea activității
bancare în România, Editura Pro Universitaria, București, 2015.
4. Carmen Adriana GHEORGHE , Drept bancar , Ediția a 3-a, Editura C.H. Beck,
București, 2014.
5. Rada POSTOLACHE , Drept bancar , Editura C.H. Beck , București, 2012.
6. Lucian SAULEANU , Lavinia SMARANDACHE, Alina DODOCIOIU , Drept
bancar. Editia a 2-a, Editura Universul Juridic, București, 2011.

➢ Enumerați obiectele de activitate desfășurate de societățile bancare
➢ Care sunt caracteristicile societății comerciale de tip bancar
➢ Descrieți rolul și locul BNR în sistemul bancar românesc

14

Tema 3. Contractele specifice activității bancare

Obiective tema 3
Tipuri, părți, efecte
Autoevaluare tema 3
Bibliografie tema 3
Timp recomandat – 2 ore

Obiective:
– definirea și explicarea principalelor contracte bancare
– clauzele contractelor bancare

Competențe:
– definirea principalelor tipuri de contracte bancare
– analiza și înțelegerea drepturilor și obligațiilor ce curg dintr -un contract bancar

Contractul de cont curent
Definiție: Contractul de cont curent reprezintă convenția prin care părțile,
denumite curentiști, se obligă să înscrie într-un cont creanțele decurgând din remiteri
reciproce, considerându -le neexigibile și indisponibile până la închiderea contului.
Soldul creditor al contului la încheierea sa constituie o creanță exigibilă.
Dacă plata acestuia nu este cerută, soldu l constituie prima remitere dintr -un
nou cont și contractul este considerat reînnoit pe durată nedeterminată (art. 2171 din
Noul Cod Civil).
Caracteristici:
– Creanțele care nu pot face obiectul compensației nu pot face obiectul unui cont
curent și nu se vor înscrie în acesta sau, dacă sunt înscrise, înscrierea se consideră
nescrisă.
– În cazul contractului încheiat între profesioniști, se vor înscrie în cont exclusiv
creanțele derivând din exercițiul activității profesionale, dacă nu se prevede expres
contra riul.
Efectele încheierii contractului de cont curent:
– Proprietatea remiterilor se transferă primitorului, prin înregistrarea acestora în
cont.
TEMA 3

15
– Obligațiile născute din remiterile anterioare se novează și creanțele reciproce se
compensează până la concuren ța debitului și creditului, sub rezerva plății soldului
creditor.
– Dobânzile curg pentru fiecare sumă de la data înscrierii în cont până la încheierea
contului și se socotesc pe zile, dacă părțile nu convin altfel.
– Drepturile la plata comisioanelor și la restituirea cheltuielilor pentru operațiunile
înscrise în cont sunt incluse în cont, dacă nu se prevede expres contrariul.
– Înscrierea unei creanțe în cont curent nu împiedică exercițiul acțiunilor și
excepțiilor referitoare la validitatea actelor sau operațiunilor care au dat loc
remiterilor.
– Garanțiile reale sau personale aferente creanțelor înscrise în cont rămân în ființă și
vor fi exercitate asupra soldului creditor la încheierea contului, în limita creditului
garantat.
– Dacă o creanță garantată de un fideiusor sau de un coobligat a fost înscrisă în cont,
acesta rămâne obligat conform contractului de fideiusiune pentru cuantumul
datoriei garantate, față de curentistul care, la închiderea contului, are un sold
creditor.

Executarea și poprirea :
– Numai soldul creditor rezultat la încheierea contului curent poate fi supus
executării sau popririi pornite contra unuia dintre curentiști
– Creditorii oricăruia dintre curentiști pot solicita instanței să dispună, pe cale de
ordonanță președințială, încheierea înainte de termen a contului curent, pentru
executarea sau poprirea soldului rezultat în favoarea curentistului debitor.

Încetarea contractului de cont curent:
a) Încetarea de drept a contractului:
– la expirarea termenului convenit expres de părți în cuprinsul contractului
– prin convenție separată încheiată în formă scrisă.
b) încetarea contractului la solicitarea oricărei părți contractante
c) prin denunțare unilaterală, sub rezerva notificării celeilalte părți contractante cu cel
puțin 15 zile înainte .

Contractul de credit bancar
Definitie: Contractul de credit este contractul prin care o bancă, denumită
împrmutator, se obligă să pună la dispoziția unei persoane fizice sau juridice,
denumite împrumutat, o sumă de bani (creditul) pe o perioadă de timp convenită sau
își asumă un angajament bănesc prin aval (cambie, bilet la ordin, cec) sau printr -o
scrisoare de garanție în interesul acelei persoane, în schimbul unei remunerații . Este
reglementat de O.U.G. nr. 99/2006 (M.Of. nr. 1027/27.12.2006).
Prețul contractului de credit bancar este dobânda și comisionul bancar.

Caractere juridice : se încheie prin simplul acord al părților.
Caractere specifice :

16
● încetează de drept la expirarea duratei pentru care a fost încheiat sau la data
rezilierii unilaterale a acestuia de către împrumutator, în situa ția neexecut ării
obliga țiilor contractuale de către împrumutat ;
● Produce efecte juridice până la finalizarea ultimului act de recuperare a creditului,
dobânzilor și comisioanelor, inclusiv prin executare silită sau în cadrul procedurilor
de reorganizare și lichidare judiciar ă (faliment);
● Rezilierea are drept consecin ță încetarea efectelor contractului pentru viitor, adică
toate sumele viitoare datorate de împrumutat (rate din credit, dobânzi, comisioane)
devin scadente, se cumuleaza cu sumele restante și constituie obiectul execut ării
voluntare sau silite.

Publicitatea contractelor de credit trebuie să cuprindă informațiile standard
prevăzute de lege (art. 8 din ordonanță). Informațiile standard specifică, prin
intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele:
 rata dobânzii aferente creditului, fixă și/sau variabilă, împreună cu informații
privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
 valoarea totală a creditului;
 dobânda anuală efectivă;
 durata contractului de credit;
 prețul de achiziție și valoarea oricărei plăți în avans;
 valoarea totală plătibilă de către consumator și valoarea ratelor.
Informațiile standard trebuie scrise în mod clar; concis, vizibil și ușor de citit;
în acel ași câmp vizual și cu caractere de aceeași mărime (art. 9 alin. 2 din ordonanță).
Beneficiarul poate solicita detalii sau explicații suplimentare de la bancă, înainte de
semnarea contractului, care poate să ia forma unei note explicative sau a unei anexe
la contract.

Raportul juridic dintre bancă și debitor este un raport juridic cu un dublu
caracter intuitu personae . Creditul însuși, din punct de vedere etimologic, înseamn ă
încredere. În plus, contractul de credit înseamn ă asumarea unui risc de către ambele
părți. Deși ar putea părea că cele două noțiuni care caracterizeaz ă contractul de credit
(riscul și încrederea) se contrazic reciproc, în realitate, ele se presupun și se
condi ționeaz ă reciproc.

Contractul de servicii privind emiterea monedei electro nice
Contractul având ca obiect serviciile prestate privind emiterea de monedă
electronică este un contract nenumit, astfel încât sunt aplicabile condițiile generale
ale contractului prevăzute în legislația civilă. Emitentul de monedă electronică
trebuie să fie autorizat pentru această activitate în condițiile art.7 și urm. din Legea
nr. 127/2011, sau să aibă calitatea de instituție de credit, în conformitate cu
prevederile O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Deținăt orul de monedă electronică poate fi orice persoană fizică sau juridică.
În cazul persoanelor fizice, acestea trebuie să aibă capacitatea de a încheia cel puțin
acte de administrare. Natura juridică a contractului de servicii privind emiterea

17
monedei electr onice este aceea de act de administrare, din perspectiva deținătorului
de monedă electronică.
Obiectul contractului îl constituie emiterea de monedă electronică în valoare
egală cu cea a fondurilor primite în schimbul acesteia, cu respectarea întocmai a
principiilor acestei activități, astfel cum au fost anterior menționate. Pentru
activitatea sa, emitentul de monedă electronică va fi remunerat de către deținător,
prețul tranzacției fiind distinct stabilit față de valoarea fondurilor primite în
schimbul monedei electronice.
Art. 87 din Lege prevede în mod expres că este interzisă dobânda sau orice alt
beneficiu a cărei/cărui valoare este raportată la perioada în care moneda este
deținută de beneficiarul serviciului de emitere de monedă electronică. Pe de altă
parte, art. 97 din aceeași lege statuează că prețul ce este perceput periodic pentru
serviciile prestate urmează să fie suportat de către deținătorul de monedă electronică
doar proporțional cu perioada ce precede încetarea contractului, iar dacă este plătit
în avans, acesta trebuie rambursat proporțional. Astfel, legiuitorul a considerat că
deținerea de monedă electronică trebuie bonificată prin mărimea perioadei în care
este disponibil serviciul de emitere de monedă electronică. În caz contrar, am fi
asistat la un fenomen similar atragerii de fonduri, operațiune care este specifică
instituțiilor de credit și care are un regim juridic aparte.
Contractul poate fi încheiat pe durată nedeterminată, caz în care oricare dintre
părți poate, fără penalitate, denunța unilateral contractul. Pe de altă parte,
denunțarea contractului încheiat pe o perioadă mai mică de 12 luni de către
deținătorul de monedă electronică dă dreptul emitentului să solicite un „preț” pentru
încetarea unilaterală a contractului, care trebuie să corespundă costurilor efective pe
care cel din urmă le are și orice fel de venituri suplimentare nu sunt admise.
Modalitatea de stabilire a compensației trebuie să fie convenită de către părți înainte
de încheierea contractului, astfel încât deținăt orul de monedă electronică să aibă
cunoștință de toate cheltuielile ce urmează a le achita în această privință sau cel
puțin de modul de stabilire a acestora.

Test de autoevaluare tema 3

Rezolvare
– Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol
Bibliografie:
1. Petru LĂZĂROIU, Drept bancar și valutar. Partea I – reglementarea
activității bancare în România, Editura Pro Universitaria, București, 2015.
2. Carmen Adriana GHEORGHE , Drept bancar , Ediția a 3-a, Editura C.H. Beck,
București, 2014. ➢ Enumerați principalele contracte bancare
➢ Care sunt caracteristicile unui contract bancar de cont current/de
credit bancar/de emitere demonedă electronică

18
3. Lucian Bercea, Drept bancar. Studii , Editura Universul Juridic, București,
2014
4. Dumitru Andreiu Petre FLORESCU, Adrian BORDEA, Roxana POPA,
Contractul de credit bancar , Editura Universul Juridic, București, 2013.

19

Tema 4. Piața de capital

Obiective tema 4
Definiții, reglementare, clasificare
Autoevaluare tema 4
Bibliografie tema 4
Timp recomandat – 4 ore

Obiective:
– definirea și explicarea principalelor caracteristici ale pieței de capital
– definirea și explicarea principalelor caracteristici ale pieței reglementate
– identificarea participanților la piața de capital
– drepturile și obligațiile participanților la piața de capital
– elementele definitorii ale unei tranzacții mobiliare

Competențe:
– utilizarea cunoștințelor în aplicații practice privind piața de capital
– utilizarea cunoștințelor privind identificarea piețelor reglementate, a mecanismului
de organizare și funcționare
– înțelegerea și folosirea comprehensivă a termenilor specifici pieței de capital
– identificar ea stadiului unei tranzactii mobiliare la un moment dat și enunțarea
posibilelor scenarii de evoluție

Reglementare legală
– Legea nr. 297/2004 a pieței de capital
– Legea 126/2018 privind piețele de instrumente financiare.
– Legea 24/2017 privind emitenț ii de instrumente financiare și operațiuni de piață
– Ordonanta urgenta 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Autorității de Supraveghere Financiară

Definiția pieței de capital
– Ansamblu de norme care reglementează domeniul tranzacțiil or cu instrumente
financiare.
– Instituție care prilejuiește realizarea intermedierilor și asocierea dintre cerere și
ofertă.
TEMA 4

20
– Piața de capital are ca specific definirea, organizarea și reglementarea completă a
cadrului juridic și fizic în care se nasc raporturile juridice ce privesc instrumentele
financiare și serviciile de investiții.
– „Comerțul” cu valori mobiliare funcționează pe baza autonomiei de voință a
părților, care sunt libere să intre în raporturi juridice privind valorile mobiliare.

Caracter isticile pieței de capital
 Piață liberă și concurențială, fiind deschisă pentru promovarea cererii și a ofertei;
 Piață reglementată și supravegheată;
 Piață de monopol: societățile de serviciile de intermediere financiară au acces
direct la pârghiile pieței .

Clasificarea pieței de capital
În funcție de instrumentele financiare tranzacționate:
 Piața acțiunilor;
 Piața obligațiunilor;
 Piața titlurilor de participare la fonduri de investiții;
 Piața derivatelor, etc.

În funcție de modul de formare a prețului:
 Piața de licitație;
 Piața de negocieri;
 Piața automată (electronică).

În funcție de finalizarea tranzacției :
 Piața la vedere, căreia îi sunt specifice tranzațiile pure și simple, la care efectele
contractuale nu sunt amânate de beneficiul termenului.
 Piața la termen: tranzacțiile sunt afectate de modalitatea termenului, ca interval de
timp care amână stingerea efectelor raportului juridic.

În funcție de momentul emiterii instrumentelor financiare :
 Piața primară: instrumentele financiare sunt introduse în circuitul economic direct
de către emitenții lor.
 Piața secundară: subsecvent emiterii lor, instrumentele financiare trec din posesia
unui investitor către altul, care are calitatea de vânzător pe piața de capital.

Piața reglementată. Definiție.
În sens larg, noțiunea de piață reglementată include orice instituție juridică
care organizează, reglementează egalitatea de tratament a participanților în privința
nașterii și realizării complete a efectelor raporturilor juridice privind instrumentele
financiare acceptate la tranzacționare.
Din punct de vedere juridic, piața reglementată este sistem multilateral, operat
și/sau administrat de un operator de piață, care asigură sau facilitează reunirea, în
cadrul sistemului și în conformitate cu regulile cu caracter nediscreționar ale pieței

21
reglementate, a unor interese multiple de vânzare și cumpărare de instrumente
financiare ale unor terțe părți, într-un mod care conduce la încheierea de contracte cu
instrumente financiare admise la tranzacționare pe baza normelor și/sau a sistemelor
sale și care este autorizat și funcționează în condițiile legii.
Fiecare piața reglementată are o libertate de organizare și posibilitatea
prezervării unui specific propriu.
Motorul accesului la tranzacționare este voința investitorului sau emitentului,
lucru care creează concurență între piețele reglementate particulare.
Pentru a fi considerată o piață reglementată, o piață de pe teritoriul Uniunii
Europene trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
1. să fie autorizată de autoritatea competentă;
2. funcționează în mod regulat și în conformitate cu titlul III din Legea 126/2018;
3. să fie un sistem multilateral, exploatat și gestionat de un operator, care asigură
sau facilitează confruntarea unor interese multiple de vânzare și de cumpărare
exprimate de terți pentru instrumente financiare, într-un mod care conduce la
încheierea de contracte privind instrumente financiare admise la tranzacționare
în cadrul normelor sale și al sistemelor sale;
4. să adopte reglementări privind:
– cerințe organizatori ce de evitare a conflictului de interese, gestionare a riscurilor
la care sunt expuse, buna gestionare a operațiunilor tehnice ale sistemelor;
– admiterea la tranzacționare a instrumentelor financiare;
– suspendarea si retragerea instrumentelor de la tranzacți onare;
– accesul membrilor la piață;
– controlul respectării normelor și a altor obligații legale;
– cerințe de transparență înainte de tranzacționare și după tranzacționare;
– asigurarea unui mecanism juridic privind compensarea și decontarea tranzacțiilor
efectu ate pe piața respectivă

Participanții la piața de capital
– persoanele fizice sau juridice ori entitățile fără personalitate juridică, calificate ca
atare prin lege și care au drept de acces la piața de capital, fie pentru a emite valori
imobiliare (emit enții), fie pentru a efectua tranzacții cu valori (investitorii) sau a
intermedia astfel de tranzacții (intermediarii), fie pentru a constitui infrastructura
pieței (entitățile reglementate).

Emitentul – este entitatea cu sau fără personalitate juridică ce a emis, emite sau
intenționează să emită instrumente financiare.
Categorii de emitenți:
a) societăți emitente de instrumente financiare;
b) organismele de plasament colectiv în valori mobiliare;
c) statul, comunitățile locale, instituții publice, regii autonome.

Investitorii calificați – persoanele sau entitățile care:
a) se încadrează în categoria de clienți profesionali;

22
b) sunt tratate, la cerere, drept clienți profesionali sau sunt recunoscute drept
contrapărți eligibile, cu excepția cazului în care au solicitat să nu fie tratate drept
clienți profesionali.
Majoritatea investitorilor calificați sunt investitori instituționali, care
investesc în pachete semnificative de acțiuni, dar care nu depășesc pragurile
prevăzute de lege pentru a putea exercita controlul asupra emitentului.
Investitorul obișnuit este orice persoană care nu îndeplinește condițiile pentru
a fi considerat un investitor calificat.

Intermediarii :
– societăți de servicii de investiții financiare autorizate, instituții de credit
autori zate de B.N.R., în conformitate cu legislația bancară aplicabilă; Entități de
natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze servicii de
investiții financiare.
Sfera de activitare a intermediarilor autorizați în serviciile de investiți i
financiare nu se extinde și asupra serviciilor prestate în calitate de contraparte a
statului, a BNR sau a altor instituții și autorități publice care îndeplinesc funcții
similare în legătură cu politica monetară, cursul de schimb, datoria publică și
administrareaa rezervelor statului.
Societățile de servicii de investiții financiare sunt persoane juridice,
constituite sub forma unor societăți pe acțiuni, emitente de acțiuni nominative, care
au obiect exclusiv de activitate prestarea de servicii de invest iții financiare.

Tranzacțiile cu valori mobiliare
Ofertă publică de valori mobiliare este comunicarea adresată unor persoane,
făcută sub orice formă și prin orice mijloace, care prezintă informații suficiente
despre termenii ofertei și despre valorile mobiliare oferite, astfel încât să permită
investitorului să adopte o decizie cu privire la cumpărarea sau subscrierea
respectivelor valori mobiliare.
 Trăsătura publică a ofertei trebuie să includă aducerea ei la cunoștința unor
persoane nedeterminate ;
 Mijloc ul folosit trebuie să aibă vocația de a oferi informația unui număr
nedeterminate aprioric ;
 Expedierea ofertei strict unor destinatari particulari, total identificați, nu o
califică drept ofertă publică.
Orice persoană care intenționează să facă o ofertă publică înaintează
Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) o cerere de aprobare a prospectului,
în cazul ofertei publice de vânzare, sau a documentului de ofertă, însoțit de un anunț,
în cazul ofertei publice de cumpărare.
Modalitatea de aprobare a unei oferte publice de valori mobiliare este
reglementată de titlul II al Legii 24/2017.

23
Test de autoevaluare tema 4

Rezolvare
– Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol

Bibliografie:
1. Cristian GHEORGHE , Piața de capital , Editura Universul Juridic, 2018
2. Doris Alina SERBAN , Infrac țiuni privind piata de capital. Abuzul de piață,
Editura Universul Juridic, 2016
3. Dragoș CĂLIN , Regimul juridic al societăților de investiții , Editura Hamangiu,
2014
➢ Enumerați principalele tipuri de piețe de capital
➢ Enumerați caracteristicile pieței reglementate
➢ Enumerați participanții unei piețe de capital, drepturile și obligațiile
lor
➢ Ce sunt tranzacțiile mobiliare? Care sunt etapele realizării unei
tranz acții mobiliare?

24

Tema 5. Reglementarea comerțului electronic

Obiective tema 5
Definiție, caractere
Autoevaluare tema 5
Bibliografie tema 5
Timp recom andat – 2 ore

Obiective:
– definirea și explicarea principalelor caracteristici ale comerțului electronic
– condiții de validitate , vicii, litigii

Competențe:
– utilizarea cunoștințelor în aplicații practice privind comerțul electronic
– utilizarea cunoștințelor privind forma și condițiile de validitate a tranzacțiilor on-
line

Definiție . Scurt istoric
Comerțul electronic este acea parte a domeniului afacerilor ce implică desfășurarea a
cel puțin uneia dintre operațiuni în mediul virtual . În mod categoric, putem afirma că
dezvoltarea comerțului electronic a fost ingredientul necesar pentru a face
globalizarea dorită și de cetățeni, nu doar de state. Dacă internaționalizarea implică
dezvoltarea economică dincolo de granițele naționale, în timp ce globalizarea
presupune un sistem economic global integrat, comerțul electronic se folosește de
fiecare dintre aceste pârghii ale economiei moderne, pentru a crește apetitul
cetățenilor pentru consum, implicit pentru acceptarea sa ca una dintre comp onentele
obligatorii ale vieții moderne.
Comerțul electronic este divizat în două categorii: comerț indirect, ce
presupune livrarea unor bunuri în mod fizic, ca urmare a încheierii contractelor în
mediul electronic, și comerț direct, ce presupune atât încheierea contractelor în
mediul electronic, cât și livrarea bunurilor incorporale pe cale electronică.
Comerțul electronic a devenit o parte importantă recunoscută a vieții
economice mondiale după 1996, când Adunarea Generală O.N.U., în cea de-a 51-a
sesiun e, a adoptat Legea tip UNCITRAL asupra comerțului electronic și Ghidul de
încorporare a acesteia. Acest act a deschis calea spre apariția unor reglementări
compatibile în diferitele state membre ale O.N.U., astfel încât atributul de rețea
mondială a Intern etului să poată fi dublat de cel de piață globală .
TEMA 5

25

Caracterele comerțului electronic
Avantajele dematerializării sunt multiple, între care amintim rapiditatea
transmiterii informațiilor comerciale prin rețelele electronice și economia de
hârtie și de spațiu de stocare pentru documente. Înlocuirea suportului clasic cu
cel electronic a însemnat însă adevărata revoluție în ce privește modalitatea de
procesare a informației. Dacă începuturile procesării automate au fost
calculatoarele ce utilizau cartelele perforate de hârtie, timpurile actuale nu mai
pot fi imaginate în lipsa sistemelor informatice ce operează cu date înregistrate
pe medii ce se pot afla la mii de kilometrii departare, dar la care avem acces
instantaneu.
Comerțul electronic a urmat în dezvolta rea sa drumul comerțului clasic,
pornind de la vânzarea cu amănuntul. Anunțurile disparate de vânzări de bunuri
s-au transformat în mici magazine on-line, care ulterior au evoluat. Spre
deosebire de gestionarea economico -juridică a unui astfel de magazin, cele
electronice au și o componentă tehnică. În speță, marfa expusă spre vânzare va fi
expediată pe baza unor comenzi, ulterior confirmării ordinului de plată
electronic al cumpărătorului.
În ce privește piața de capital, dematerializarea titlurilor de valoare a
reprezentat un pas important pentru creșterea numărului operațiunilor efectuate
pe unitatea de timp ca urmare a automatizării proceselor de negociere și
tranzacționare. Ca urmare a necesității operării cu date informatice, valorile
mobiliare sunt dematerializate și sunt reprezentate de o înscriere în cont de către
organisme specializate, fără a mai exista, individual, pe înscrisuri clasice.
Extrem de important în această materie, din perspectiva principiului european al
libertății circulației capital urilor, este accesibilitatea și acuratețea informațiilor
despre companiile listate.

Test autoevaluare tema 5

Bibliografie:
1. Mihaela TUDORACHE Contractul încheiat prin mijloace electronice în
reglementa rea din Noul Cod Civil , Editura CH BECK, 2013
2. Marcel Ionel BOCSA , Încheierea contractelor de comert international prin
mijloace electronice , Editura Universul Juridic, 2010; ➢ Definiți comerțul electronic, enumerate caracteristicile definitorii ale
acestuia
➢ Noțiunea de monedă electronica, emisiunea monedei electronice,
cadrul legal al emitenților de monedă electronica, categorii de
emitenți de monedă electronică

26

Tema 6. Titurile de credit

Obiective tema 6
Definiție, condiții, efecte
Autoevaluare tema 6
Bibliografie tema 6
Timp recomandat – 2 ore

Obiective:
– definirea și explicarea principalelor titluri de credit și instrumente de plată
– caracteristici și condiții de validitate

Competențe:
– utilizarea cunoștințelor în aplicații practice privind titluri de credit și instrument e
de plată.
– utilizarea cunoștințelor privind forma și condițiile de validitate a instrumentelor de
plată.

Definiția efectului de comerț
Efect de comerț – termen generic utilizat în practica comercială pentru a
desemna un titlu negociabil care dă dreptu l la plata unei sume de bani, cum este
cambia sau un alt titlu de valoare, prin care se constată o creanță întemeiată pe o
livrare de mărfuri sau o prestare de servicii. Se disting:
 titluri care au vocație unică, respectiv doar de instrument de plată, cum este cazul
cecului;
 titluri cu o vocație dublă, respectiv de instrument de plată și de instrument de
credit, cum este cazul cambiei sau biletului la ordin;

Clasificare în funcție de conținut
 titluri ce conferă dreptul la o sumă de bani: cambia, cecul, biletul la ordin, titluri
de stat, etc.
 titluri ce conferă dreptul la ridicarea unei anume cantități de mărfuri:
conosamente, recipise de depozit, warante, etc.
 Titluri ce conferă drepturi complexe: acțiunile societăților comerciale;

Caracteristici
TEMA 6

27
– negociabi litatea,
– obiectul său să reprezinte o sumă de bani,
– angajamentul de plată,
– termenul scurt și
– posibilitatea de a fi acceptat pentru plată

Cerințe
– să aibă caracter constitutiv de drepturi,
– să aibă caracter formal,
– să aibă caracter literal și
– să confere un drept autonom.

Cambia
Înscrisul prin care o persoană (trăgătorul), dă mandat sau ordonă altei persoane
(trasul) să plătească unei a treia persoane (beneficiarul) sau la ordinul acesteia, o
sumă determinată de bani, în data și la locul înscrise pe suportul de hârtie.
Cuprinsul cambiei (art.1 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la
ordin): denumirea de cambie trecută în însuși textul titlului și exprimată în limba
întrebuințată pentru redactarea acestui titlu; ordinul necondiționat de a plăti o sumă
determinată; numele aceluia care trebue să plătească (tras); arătarea scadenț ei;
arătarea locului unde plata trebue făcută; numele acelui căruia sau la ordinul căruia
plata trebue făcută; arătarea datei și a locului emiterii; semnătura celui care emite
cambia (trăgător).
Cambia poate cuprinde și clauze facultative (accesorii), cum ar fi:
– “nu la ordin”, “fără gir”, netransmisibil prin gir”;
– “după aviz”
– “valoarea primită în mărfuri”, “în numerar”, etc.
– Nu se permite condiționarea printr -o clauză a ordinului de a plăti;
– Sunt considerate ca inexistente clauzele exoneratoare de plată și anumite clauze
privitoare la dobânzi.

Plata cambiei
 Cambia cu scadență trebuie prezentată la plată în acea zi sau în cel mult
următoarele două zile;
 Cambia fără scadență se achită la prezentare, dar nu mai târzie de un an;
 Refuzul de plată al trasului transformă obligația de garanție a trăgătorului,
girantului și avalistului în obligație de plată

Biletul la ordin
Un efect comercial, înscris prin care o persoană, numită emitent subscriitor ,
se obligă să plătească o sumă de bani la scadență unei alte persoane
numită beneficiar , sau la ordinul acesteia. Ca formă, biletul la ordin se aseamană cu o
recunoaștere de datorie de către debitor, față de creditorul său.

28
Este un titlu de credit, la ordin, formal și complet, care incorporează o
obligație abstractă, autonomă și necondiționată, de plată a unei sume de bani de către
semnatarii săi, ținuți solidar pentru executarea obligației.
Mențiunile esențiale pe care trebuie să le cuprindă un bilet la ordin sunt
următoarele: denu mirea de bilet la ordin; data emisiunii; scadența; menționarea
obligației personale și necondiționate de a plăti suma de bani; numele beneficiarului;
semnătura subscriitorului sau a emitentului; locul de plată. În lipsa unuia din aceste
elemente, biletul la ordin este nul.

Cecul
Cecul este un instrument de plată prin care titularul unui cont dă o
instrucțiune băncii sale de a pune la dispoziție o anumită sumă de bani unei alte
entități, persoană fizică sau juridică , la prezentarea inscrisului. Cecul este un
instrument de plată la vedere, ceea ce nu implică din partea băncii plătitoare
acceptarea lui, ci doar efectuarea serviciului de decontare.
Participanții la circuitul cecului sunt:
 Tragatorul – este partea care emite (scrie) cecul pe baza disponibilului aflat în
cont și car e dă o dispoziție de plată, neconditionată, băncii la care are deschis
contul bancar
 Trasul – este întotdeauna o bancă la care trăgătorul are deschis contul și care
efectuează plata pe baza cecului primit, numai dacă trăgatorul are suficient
disponibil în contul bancar
 Beneficiarul – este partea care primește suma transmisă de trăgător
În România ecul a fost reglementat prin Legea nr. 59/1934 asupra cecului,
lege care a fost valabilă până în 1994 când a fost modificată prin Legea nr. 83/1994.

Test de auto evaluare tema 6

Rezolvare
– Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol.
Bibliografie:
1. Vasile NEMEȘ, Drept comercial. Ediția a 3-a, Editura Hamangiu, Bucur ești,
2018.
2. Luminița TULEAȘCĂ, Drept comercial. Comercianții, Editura Universul Juridic,
București, 2018. ➢ Definiți efectul de comerț și enumerați caracteristicile acestuia
➢ Cambia
➢ Biletul la ordin
➢ Cecul

29
3. Olga -Andreea URDA, Drept comercial român. Ediția a 2-a, Editura Universul
Juridic, București, 2017.
4. Stanciu D. CĂRPENARU , Tratat de drept comercial român. Ediția a 5-a
actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2016.

30

Tema 7. Obligațiile specifice comercianților în contractele civile de vânzare –
cumpărare , furnizare, agenție, consignație, fiducie

Obiective tema 7
Noțiune, caracteristici , obligații și efecte
Autoevaluare tema 7
Bibliografie tema 7
Timp recomandat – 4 ore

Obiective :
– definirea și explicarea contractelor civile de vânzare, furnizare, agenție,
consignație, fiducie
– caracteristici, condiții de validitate, obligații, încetare și efecte ale fiecărui contract

Competențe:
– utilizarea cunoștințelor în aplica ții practice privind contractele civile de vânzare,
furnizare , agenție, consignație, fiducie
– posibilitatea utilizării cunoștințelor privind forma, condițiile de validitate, obligații,
efecte la încheierea efectivă a unui contract.

Potrivit Noului Cod Civil contractul este acordul de voințe dintre două sau mai
multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Principalele contracte folosite în activitatea comercială sunt:
a. Contractul de vânzare -cumpărare;
b. Contractul de furnizare;
c. Contractul de agenție;
d. Contractul de consignație;
e. Contractul de fiducie.

Contractul de vânzare -cumpărare
Vânzarea este definită în Noul Cod Civil ca fiind contractul prin care
vanzatorul transmite sau, dupa caz, se obliga sa transmita cumparatoru lui proprietatea
unui bun in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa il plateasca.
TEMA 7

31
Contractul de vânzare -cumpărare este un contract care prezintă următoarele
caracteristici :
– bilateral (sinalagmatic), adică dă naștere la obligații reciproce între părțile
contractante;
– consensual , fiind valabil prin simplul accord de voință al părților;
– comutativ : întinderea obligațiilor reciproce este cunoscută de părți din
momentul încheierii contractului;
– cu titlu oneros , ambele părți urmărind obținerea unui anumit interes,o
anumită contravaloare economic (bunul cumpărat, respectiv echivalentul
valoric -prețul;
– translativ de propietate : prin contract se transmite dreptul de propietate
asupra bunului de la vânzător la cumpărător;
– solemn : când este vorba de vânzare de terenuri agricole se prevede forma
autentică a contractului.
Obligațiile principale ale vânzătorului:
– să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut;
– să predea bunul;
– să îl garanteze pe cumpărător contra evicțiunii și viciilor bunului.
Cumpărătorul are următoarele obligații principale:
– să preia bunul vândut;
– să plătească prețul vânzării;

Contractul de furnizare
Contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumit ă furnizor, se
obligă să transmită propr ietatea asupra unei cantități determinate de bunuri și să le
predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod
continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare
ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia
bunurile sau să primească prestarea serviciilor și să plătească prețul lor.
Caractere juridice:
– contract sinalagmatic (bilateral) întrucât obligațiile născute din acesta sunt
reciproce și interdependen te;
– cu titlu oneros deoarece fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în
schimbul obligațiilor asumate;
– comutativ deoarece, la momentul încheierii sale, existența drepturilor și
obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determ inată;
– real întrucât, pentru validitatea sa, este necesară atât realizarea acordului de
voință, cât și remiterea bunului (bunurilor) sau prestarea serviciului;
– cu executare în timp, întrucât bunul poate fi predat la un singur termen sau la
mai multe termen e, însă ulterioare momentului încheierii contractului.

Obligațiile furnizorului :
– Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor furnizate;
– Predarea bunurilor și prestarea serviciilor;
– Suportarea riscului pieirii bunurilor până în momentul predării ;

32
– Obigația de garanție contra evicțiunii;
– Obligația de garanție contra viciilor bunurilor furnizate.
Obigațiile beneficiarului:
– Preluarea bunurilor;
– Plata prețului produselor sau serviciilor;
Încetarea contractului de furnizare:
– Prin denunțare unilaterală dacă nu s-a stabilit un termen contractual;
– La împlinirea termenului;
– Prin voința comună a părților;
– Prin imposibilitatea material sau juridică de furnizare sau de recepție a
bunurilor;
– Prin declanșarea procedurii insolvenței asupra uneia din părțile
contr actante.

Contractul de agenție
Contractul de agenție este contractul prin care o parte, denumita comitent,
împuternicește în mod statornic cealaltă parte, denumită agent, fie să negocieze, fie
atât să negocieze, cât și să încheie contracte, în numele și pe seama comitentului, în
schimbul unei remunerații, în una sau în mai multe regiuni determinate. (art. 2072
alin. 1 din Noul Cod civil).
Caracteristici:
– Activitate din cadrul contractului de agentie este o activitate cu caracter
profesional si este de durata.
– Agentul acționează cu titlu profesional; are impact in ceea ce priveste
criteriile particulare de apreciere a vinovăției.
– Activitatea agentului se va desfasura avand in vedere una sau în mai multe
regiuni determinate.
– Comitentul îl împuternicește în mod statornic pe agent.
– Agentul este un intermediar independent.
– Agentul nu este prepusul comitentului.

Obligațiile agentului:
– este ținut să îndeplinească obligațiile care decurg din împuternicirea primită
din partea comitentului;
– este obligat să-I comunice comitentului informațiile ce interesează afacerile
acestuia;
– este obligat să îndeplinească împuternicirea în condiții cât mai avantajoase
pentru comitent;
– este obligat să respecte instrucțiunile rezonabile primate de la comitent;
– este obligat să țină evidența operațiunilor efectuate în contul comitentului;
– este obligat să păstreze bunurile primate de la comitent în condiții
corespunzătoare.
Obligațiile comitentului:
– Este obligat să transmit agentului toate datele, informațiile și instrumentele
necesar e executării contractului de agenție;

33
– Este obigat să plătească agentului renumerația cuvenită.
Încetarea contractului:
– La expirarea termenului;
– Rezilierea contractului;
– Denunțarea unilaterală.

Contractul de consignație
Contractul de consignație reprezint ă o varietate a contractului de comision care
are ca obiect vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat
consignatarului în acest scop (art. 2.054 din Noul Cod Civil).
Caracteristici:
– Contractul de consignație se încheie în formă scrisă.
– Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai
pentru dovada contractului.
– Prețul la care bunul urmează să fie vândut este cel stabilit de părțile
contractului de consignație sau, în lipsă, prețul curent al mărfurilor de pe piața
relevantă, de la momentul vânzării.
– Consignantul poate modifica unilateral prețul de vânzare stabilit, iar
consignatarul va fi ținut de această modificare de la momentul la care i-a fost adusă la
cunoștință în scris.
– În lipsă de dispoziții contrare ale contractului sau ale instrucțiunilor scrise
ale consignantului, vânzarea se va face numai cu plata în numerar, prin virament sau
cec barat și numai la prețurile curente ale mărfurilor.
Drepturile și obligațiile consignantului:
– Consignantul va remite bunurile consignatarului pentru executarea
contractului, păstrând dreptul de a inspecta și controla starea acestora pe toată durata
contractului.
– Consignantul dispune de bunurile încredințate consignatarului, pe toată
durata contractului. El le poate relua oricând, chiar în cazul în care contractul a fost
încheiat pe durată determinată.
– are obligația de a achita consignatarului cheltuielile de conservare și
vânzare a bunurilor, dacă prin contract nu se prevede altfel.
– are obligația de plată a cheltu ielilor de întreținere și de depozitare a
bunurilor, ori de câte ori va ignora obligația de a relua bunurile.
– are obligația de a asigura bunurile la valoarea stabilită de către părți sau, în
lipsă, la valoarea de circulație de la data primirii lor în consignație.

Drepturile și obligațiile consignatarului:
– dreptul la o remunerație, care se stabilește prin contract sau, în lipsă, ca
diferența dintre prețul de vânzare stabilit de consignant și prețul efectiv al vânzării.
– dreptul să îi fie acoperite toate cheltuielile făcute pentru executarea
contractului dacă consignantul reia bunurile sau dispune luarea acestora din posesia
consignatarului, precum și în cazul în care contractul de consignație nu se poate
executa, fără vreo culpă din partea consignatar ului;

34
– obligația de a primi și a păstra bunurile ca un bun proprietar și le va remite
cumpărătorului sau consignantului, după caz, în starea în care le-a primit spre vânzare
– obligația de păstrare, asigurare și întreținere a bunurilor până când acestea
sunt reluate de consignant dacă, potrivit împrejurărilor, bunurile nu pot fi reluate
imediat de consignant, în caz de încetare a contractului prin renunțarea
consignatarului.
Încetarea contractului:
– prin revocarea consignatarului de către consignant,
– prin renunțarea consignatarului, din cauzele indicate în contract,
– prin moartea, dizolvarea, falimentul, interdicția sau radierea consignantului
ori a consignatarului.

Contractul de fiducie
Fiducia este operațiunea juridică prin care unul sau mai mulți constituitori
transferă drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale,
prezente ori viitoare, către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un scop
determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari.
Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte
drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor (art. 773 din Noul Cod Civil).

Caracteristici:
– Contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se
realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului.
– Beneficiarul fiduciei poate fi constituitorul, fiduciarul sau o terță persoană.
– Fiducia este stabilită prin lege sau prin contract încheiat în formă autentică.
– Ea trebuie să fie expresă.
– În absența unei stipulații contrare, constituitorul poate, în orice moment, să
desemneze un terț care să îi reprezinte interesele în executarea contractului și care să
îi exercite drepturile născut e din contractul de fiducie
– Sub sancțiunea nulității absolute, contractul de fiducie și modificările sale
trebuie să fie înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data
încheierii acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de
fiduciar bugetului general consolidat al statului.
– Când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare,
acestea sunt înregistrate la administrația publică locală competentă, sub sancțiunea
nulității absolute.
– Desemna rea ulterioară a beneficiarului, în cazul în care acesta nu este
precizat chiar în contractul de fiducie, trebuie să fie făcută, sub aceeași sancțiune,
printr -un act scris înregistrat în aceleași condiții.
– Dacă pentru transmiterea unor drepturi este necesară îndeplinirea unor
cerințe speciale de formă, se va încheia un act separat cu respectarea cerințelor legale.
– În aceste cazuri, lipsa înregistrării fiscale atrage aplicarea sancțiunilor
administrative prevăzute de lege.

Părțile contractului de fiducie:

35
Orice persoană fizică sau juridică poate fi constituitor.
Pot avea calitatea de fiduciari numai instituțiile de credit, societățile de
investiții și de administrare a investițiilor, societățile de servicii de investiții
financiare, societățile de asigurare și de reasigurare legal înființate.
De asemenea, pot avea calitatea de fiduciari notarii publici și avocații,
indiferent de forma de exercitare a profesiei.

Conținutul contractului de fiducie:
– drepturile reale, drepturile de creanță, garanț iile și orice alte drepturi
patrimoniale transferate;
– durata transferului, care nu poate depăși 33 de ani începând de la data
încheierii sale;
– identitatea constituitorului sau a constituitorilor;
– identitatea fiduciarului sau a fiduciarilor;
– identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor ori cel puțin regulile care
permit determinarea acestora;
– scopul fiduciei și întinderea puterilor de administrare și de dispoziție ale
fiduciarului ori ale fiduciarilor.

Drepturile și obligațiile fiducia rului:
– se prezumă că fiduciarul are puteri depline asupra masei patrimoniale
fiduciare, acționând ca un veritabil și unic titular al drepturilor în cauză,
– excepție: situația în care se dovedește că terții aveau cunoștință de limitarea
acestor puteri;
– fiduciarul are dreptul la o renumerație;
– fiduciarul este obligat să dea socoteală constituitorului cu privire la
îndeplinirea obligațiilor sale, precum și beneficiarului, la cererea acestuia
Pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a
masei patrimoniale fiduciare, fiduciarul răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse
în patrimoniul său.
Dacă fiduciarul nu își îndeplinește obligațiile sau pune în pericol interesele
care i-au fost încredințate, constituitorul, reprezentantu l său sau beneficiarul poate
cere în justiție înlocuirea fiduciarului.

Denunțarea, modificarea și revocarea contractului de fiducie:
– Cât timp nu a fost acceptat de către beneficiar, contractul de fiducie poate
fi denunțat unilateral de către constitui tor.
– După acceptarea de către beneficiar, contractul nu poate fi modificat sau
revocat de către părți ori denunțat unilateral de către constituitor decât cu acordul
beneficiarului sau, în absența acestuia, cu autorizarea instanței judecătorești.

Încet area contractului de fiducie:
– prin împlinirea termenului sau prin realizarea scopului urmărit când aceasta
intervine înainte de împlinirea termenului.

36
– prin renunțarea la fiducie de către toți beneficiarii, iar în contract nu s-a
precizat cum vor conti nua raporturile fiduciare într-o asemenea situație.
– în momentul în care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței
împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele
reorganizării persoanei juridice.
Când contractul de fiducie încetează, masa patrimonială fiduciară existentă în
acel moment se transferă la beneficiar, iar în absența acestuia, la constituitor.
Contopirea masei patrimoniale fiduciare în patrimoniul beneficiarului sau al
constituitorului se va produce numai după plata datoriilor fiduciare.

Test de autoevaluare tema 7

Rezolvare
– răspunsurile se găsesc în cuprinsul capitolului .
Bibliografie:
1. Vasile NEMEȘ, Drept comercial. Ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București,
2018.
2. Luminița TULEAȘCĂ, Drept comercial. Comercianții , Editura Universul Juridic,
București, 2018.
3. Andreea -Teodora STĂNESCU , Drept comercial. Contracte profesionale , Editura
Hamangiu, București, 2018.
4. Olga -Andreea URDA, Drept comercial român. Ediția a 2-a, Editura Universul
Juridic, București, 2017.
5. Stanciu D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial român. Ediția a 5-a
actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2016.
6. Maria DUMITRU, Camelia IGNĂTESCU, Dreptul afacerilor. Raportul juridic de
drept al afacerilor. Contractul, Editura Hamangiu, București, 2014.
7. Gheorghe PIPEREA , Introducere în Dreptul contractelor profesionale , Ed. C.H.
Beck, București, 2011
8. Ion TURCU , Vânzarea în Noul Cod civil, Ed. C.H. Beck, București, 2011
➢ Enunțați principalele contracte specific comercianților
➢ Contr actul de vânzare -cumpărare;
➢ Contractul de furnizare;
➢ Contractul de agenție;
➢ Contractul de fiducie;
➢ Contractul de consignație

37

Tema 8. Contracte specific finanțării non-bancare a întreprinderii: leasing,
factoring, report

Obiective tema 8
Noțiune, caracteristici, obligații și efecte
Autoevaluare tema 8
Bibliografie tema 8
Timp recomandat – 2 ore

Obiective:
– definirea și explicarea contractelor finanțării non-bancare: leasing, factoring,
report
– caracteristici, condiții de validitate, obligații, încetare și efecte ale fiecărui contract

Competențe:
– utilizarea cunoștințelor în aplicații practice privind contractele de finanțare non-
bancară: leasing, factoring, report
– posibilitatea utilizării cunoștințelor privind forma, condițiile de validitate, obligații,
efecte la încheierea efectivă a unui contract.

Potrivit Noului Cod Civil contractul este acordul de voințe dintre două sau mai
multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Contractele de finanțare non-bancară :
a. Contractul de leasing
b. Contractul de factoring
c. Contractul de report;

Contractul de leasing
Contractul în baza căruia o parte, denumi tă locator / finanțator, transmite
pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar
este, celeilalte părți, denumită locatar / utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei
plăți periodice, denumită rată de leasing , iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul
/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului / utilizatorului de a
cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului
ori de a înceta raporturile contractuale (art. 1 din OG nr. 51/1997).
TEMA 8

38
Pentru prima dată leasingul apare în S.U.A. în anul 1877 fiind utilizat de către
societatea Bell Telephone Company ca modalitate prin care abonații acesteia puteau
doar să închirieze aparatele telefonice în locul cumpărării.
Ulterior, în perioada interbelică se observă apariția primelor forme de leasing
imobiliar al căror obiect era constituit din exploatarea bunurilor pe o perioadă mai
lungă.
Deși în esență, toate aceste operațiuni juridice constau în simple locați uni,
totuși, condițiile și scopurile în vederea cărora au fost încheiate aceste contracte au
condus la posibilitatea de abordare a leasingului și ca operațiune de credit.
Din nevoia obținerii unor fonduri financiare necesare desfășurării unei
activități productive apare și prima formă concretă de leasing în anul 1950 în S.U.A.

Trăsăturile contractului de leasing
 Este un act juridic bilateral.
 Este un contract sinalagmatic, pentru că dă naștere la obligații corelative și
interdependente, fapt care permite aplicarea principiilor generale referitoare la
executarea sau neexecutarea contractelor sinalagmatice.
 Este un contract numit, fiind reglementat de legislația română prin O.G. nr.
51/1997 și prin Codul fiscal.
 Este un contract cu titlu oneros, având conți nut patrimonial;
 Este un contract cu executare succesivă, deoarece efectele sale se produc pe tot
parcursul derulării contractului;
 Este un contract intuitu personae în ce îl privește pe utilizator, societatea de
leasing încheind contractul în considerarea calităților utilizatorului;
– Este un contract consensual, simpla manifestare de voință a părților fiind
suficientă pentru realizarea acordului în mod valabil.

Clasificarea contractelor de leasing
a) După calitatea utilizatorului, leasingul este:
– Public , dacă cel care beneficiază de finanțare este statul;
– Privat , dacă cel care beneficiază de finanțare este o persoană de drept privat,
vizând bunuri cu destinație comercială sau industrială ori, pentru persoane
fizice, bunuri de folosință îndelungată sau imobile sau destinație de locuință.
b) După apartenența părților:
– leasing național , dacă părțile aparțin aceluiași stat;
– leasing internațional , dacă intervine un element de extraneitate. În special, este
vorba de leasingul echipamentului industrial sau alte bunuri mobile de mare valoare
(avioane, petroliere, sateliți, camioane, etc.). În acest caz, este relevant sistemul de
impunere fiscală și vamală.
c) După modul de calcul al redevențelor:
– contractul de leasing cu amortizare integrală , în care suma redevențelor plătite
locatorului, din care s-a scăzut cea cu titlu de marjă de profit, amortizează valoarea
bunului;

39
– contractul de leasing cu amortizare parțială , care se caracterizează printr -o
valoare reziduală considerabilă.
d) După natura obiectului contractului:
– leasing mobiliar , care poate avea ca obiect bunuri mobile (utilaje, echipamente,
mașini etc.), cu excepția celor prevăzute de art. 1 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 51/1997;
– leasing imobiliar , care poate avea ca obiect imobilele prin natura lor sau care
devin imobile prin destinație.
e) După natura operațiunii:
– Leasingul financiar – definit de art. 7 pct. 7 din Codul fiscal
– Leasingul operațional – definit de art. 7 pct. 8 din Codul fiscal.

Potrivit art. 7 pct. 7 din Codul fiscal, contractu l de leasing financiar este orice
contract de leasing care îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții :
a) riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul
leasingului sunt transferate utilizatorului la momentu l la care contractul de leasing
produce efecte;
b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra
bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării
contractului;
c) utilizatorul are opțiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar
valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferența dintre
durata normală de funcționare maximă și durata contractului de leasing, raportată la
durata normală de funcționare maximă, exprimată în procente
d) perioada de leasing depășește 80% din durata normală de funcționare maximă a
bunului care face obiectul leasingului; în înțelesul acestei definiții, perioada de
leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puțin cheltuielile accesorii, este mai mare
sau egală cu valoarea de intrare a bunului.
Potrivit art. 7 pct. 8 din Codul Fiscal, contractul de leasing operațional este un
contract de leasing încheiat între locator și locatar, care transferă locatarului riscurile
și beneficiile dreptului de proprietate, mai puțin riscul de valorificare a bunului la
valoarea reziduală, și care nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute la art. 7
pct. 7 lit. b)-e) din Codul Fiscal.
În cazul contractului de leasing operațional, riscul de valorificare a bunului la
valoarea reziduală există atunci când opțiunea de cumpărare nu este exercitată la
începutul contractului sau când contractul de leasing prevede expres restituirea
bunului la momentul expirării contractului.

Părțile contractului de leasing
a) Locatorul / finanțatorul
b) Locatarul / utilizatorul.
Locatorul / finanțatorul este partea care transmite dreptul de folosință asupra
bunului proprietatea sa celeil alte părți (locatarul / utilizatorul). Calitatea de locator /
finanțator o poate avea doar o societate de leasing, persoană juridică română sau
străină (art. 3 alin. 1 din OG nr. 51/1997) . Societatea de leasing, persoană juridică

40
română, funcționează în condițiile Legii 31/1990 și ale Legii 93/2009 privind
instituțiile financiare nebancare. Societățile de leasing se înscriu în registrul ținut de
Banca Națională a României.
Locatarul / utilizatorul este partea care dobândește dreptul de folosință asupra
bunu lui proprietate a locatorului / finanțatorului. Orice persoană fizică sau juridică,
română ori străină, poate avea calitatea de locatar/utilizator, în condițiile legii române
(art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 51/1997).

Contractul de factoring
Contractul de factoring este o convenție încheiată între un aderent și factor, în
temeiul căreia factorul, contra unui comision, cumpără de la aderent creanțele certe,
deținute de acesta asupra debitorilor săi.
Interesul major este al aderentului care își poate continua activitatea comercială
specifică, de producere sau de comercializare de mărfuri sau de prestare de servicii,
dispunând de îndată de lichidități fără a fi obligat la acordarea de garanții.
Factorul este interesat de operațiune, deoarece ca instituție financ iară – bancă
sau altă instituție de credit – își va putea fructifica lichiditățile percepând un comision
mai mare decât dobânda creditului aplicată pe piața creditului. El va percepe
comisionul de factoring și eventual și comisionul de finanțare. Factorul are
posibilitatea de a accepta dintre creanțele aderentului doar pe acelea pe care le
consideră ca fiind sigure cât privește achitarea lor la scadență.
Aderentul ester ținut să cesioneze toate creanțele doar factorului în cauză, relația fiind
astfel marcat ă și de exclusivitate.

Calificarea și funcțiile factoringului
 Factoringul poate fi calificat ca o tehnică de finanțare pe termen scurt a
comercializării de mărfuri sau a prestării de servicii.
 Tehnica de factoring reprezintă o tehnică de finanțare, factor ul finanțându -l pe
aderent în limita plafonului acceptat asupra creanțelor acceptate exprimate în
facturi agreate și cumpărate de la aderent și momentul încasării acestor creanțe de
la debitorii cedați.
 Prin acest mecanism este finanțată activitatea aderen tului de producție și de
comercializare de mărfuri ori de prest are de servicii.
 Acesta își poate continua activitatea cu lichiditățile primite de la factor, fără a
aștepta scadența creanțelor și plata factorilor de la debitorii cedați.
 Factorul reprezintă și o prestare de servicii de gestiune comercială a conturilor
clienți pentru aderent.
 Aderentul conferă factorului, de îndată ce a livrat marfa către debitori, sau le-a
prestat serviciile, dreptul de a gestiona operațiile materiale ulterioare acestor
livrări de mărfuri sau prestări de servicii, mai precis dreptul de a monitoriza și de a
înregistra contabil creanțele cumpărate.
 Tehnica de factoring mai implică o garanție împotriva riscului de insolvență a
debitorilor cedați, factorul asumându -și riscul de neplată de către aceștia, la

41
scadență, a facturilor preluate, plătind, de regulă, în avans creanțele cumpărate de
la aderent.

Caracterele juridice ale contractului de factoring :
– Este un contract nenumit: legislațiile naționale nu cunosc, până în prezent, legi
speciale care să reglementeze acest contract complex.
– Este un contract sinalagmatic, la care participă doi comercianți (factorul și
aderentul), între care se nasc obligații corelative.
– Este un contract oneros: în schimbul plății anticipate sau la scade nță, după caz,
a creanțelor cumpărate de factor de la aderent, acesta din urmă îl remunerează
pe factor cu comisionul de factoring și dobânda aferentă sumelor avansate
anticipat;
– este un contract comutativ, existența drepturilor și obligațiilor părților fiind
stabilită la încheierea contractului.
– Este un contract consensual, încheierea sa fiind valabilă prin simplul acord de
voință al părților;
– este un contract de adeziune;
– este un contract cu executare succesivă;
– este un contract intuitu personae în ce îl privește pe aderent, pe care factorul îl
acceptă după o serioasă verificare sub aspectul competenței profesionale, al
onorabilității și al bonității acestuia.

Contractul de report
Contractul de report reprezintă convenția prin care reportatorul cumpără de la
reportat cu plata imediată titluri de credit și valori mobiliare circulând în comerț.
În același timp, reportatorul se obligă să revândă reportatului titluri sau valori
mobiliare de aceeași specie, la o anumită scadență, în schimbul unei sume
determina te (art. 1772 alin. 1 și alin. 2 din Noul Codul Civil).

Caracteristici :
Contractul de report se încheie prin remiterea titlurilor sau valorilor
mobiliare, iar dacă acestea sunt nominative, prin îndeplinirea formalităților necesare
pentru transmiterea lor.
În lipsă de stipulație contrară, drepturile accesorii conferite de titlurile și
valorile mobiliare date în report, precum dobânzile și dividendele ajunse la scadență
în timpul duratei reportului, se cuvin reportatorului.
Obligațiile reportatorului :
– să exercite opțiunea pe seama reportatului în timpul reportului, dacă
titlurile acordă un asemenea drept în condițiile legii speciale
– să pună la dispoziția reportatorului fondurile necesare, cu cel puțin 3 zile
înainte de scadența termenului de opțiune.
Obli gațiile reportatului :
– pună la dispoziția reportatorului sumele necesare, cu cel puțin 3 zile înainte
de scadența vărsămintelor, dacă în timpul reportului urmează a se efectua vărsăminte
în contul titlurilor și valorilor mobiliare care fac obiectul report ului.

42
Lichidarea reportului :
– se va face înăuntrul celei de a doua zile de lucru ce urmează scadenței.
– Dacă la scadența termenului reportului părțile lichidează diferențele,
făcând plata, și reînnoiesc reportul asupra unor titluri sau valori mobiliare ce diferă
prin calitatea sau specia lor ori pe un alt preț, atunci se consideră că părțile au
încheiat un nou contract.

Test de autoevaluare tema 8

Rezolvare
– răspunsurile se găsesc în cuprinsul capitolului
Bibliografie:
1. Vasile NEMEȘ, Drept comercial. Ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București,
2018.
2. Luminița TULEAȘCĂ, Drept comercial. Comercianții , Editura Universul Juridic,
București, 2018. Andreea -Teodora STĂ NESCU , Drept comercial. Contracte
profesionale , Editura Hamangiu, București, 2018.
3. Olga -Andreea URDA, Drept comercial român. Ediția a 2-a, Editura Universul
Juridic, București, 2017.
4. Stanciu D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial român. Ediția a 5-a
actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2016.
5. Maria DUMITRU, Camelia IGNĂTESCU, Dreptul afacerilor. Raportul juridic de
drept al afacerilor. Contractul, Editura Hamangiu, București, 2014. ➢ Enunțați principalele contracte de finanțare non-bancară
➢ Caracteristicile juridice ale contractului de leasing
➢ Caracteristicile juridice ale contractul ui de factoring
➢ Caracteristicile juridice ale contractul de report

43

Tema 9. Contracte specifice distribuției mărfurilor și serviciilor: franciză,
distribuție, concesiune comercială

Obiective tema 9
Noțiune, caracteristici, obligații și efecte
Autoevaluare tema 9
Bibliografie tema 9
Timp recomandat – 2 ore

Obiective:
– definirea și explicarea contractelor specifice distribuției mărfurilor și serviciilor:
franciză, distribuție, concesiune comercială
– caracteristici, condiții de validitate, obligații, încetare și efecte ale fiecărui contract

Competențe:
– utilizarea cunoștințelor în aplicații practice privind contractele de distribuție a
mărfurilor și serviciilor
– posibilitatea utilizării cunoștințelor privind forma, condițiile de validitate, obligații,
efecte la încheierea efectivă a unui contract.

Potrivit Noului Cod Civil contractul este acordul de voințe dintre două sau mai
multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Cele mai cunoscute contracte de distribuție a mărfurilor și serviciilor sunt:
– Contractul de franciză
– Contractul de distribuție
– Contractul de conce siune comercială

Contractul de franciză
Contractul de franciză are ca obiect transmiterea dreptului de a exploata ori de
a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu în schimbul plății unei
redevențe din partea beneficiarului. Reprezintă un contract consensual, sinalagmatic,
cu executare succesivă, intuitu personae și de adeziune.
Francizorul este o persoană determinată care, pe de o parte, are calitatea de
profesionist , iar, pe de altă parte, este titularul drepturilor asupra unei mărci
înregistrate cu privire la afacerea ce o transmite beneficiarului spre exploatare sau
TEMA 9

44
dezvoltare , asigurându -i acestuia o pregătire inițială pentru exploatareamărcii
nregistrate .
Beneficiarul este un profesionist persoană fizică sau juridică ce aderă la
principiul omogenității rețelei de franciză. Se constată cu ușurință că, potrivit legii,
beneficiarul, în afară de faptul că este comerciant, nu trebuie să îndeplinească vreo
altă condiție specială. Deși beneficiarul acționează respectând marca, know -how-ul și
numele francizorului, între aceștia există o independență financiară și juridică.
Beneficiarul este subiect de drept de sine stătător, distinct, cu elemente de identificare
proprii : este înregistrat la registrul comerțului, are frmă, sediu, emblemă, capital,
obiect de activitate determinate.

Contractul de distribuție

Furnizorul este persoana care produce și comercializează o gamă de
produse/servicii și dorește să acorde dreptul distribuitorului în desfacerea
produselor către clienților acestuia din urmă în scopul creșterii constante a părții de
piață ocupate de repsctivele produse.

Contractul de concesiune comercială

Contr act încheiat între o persoan ă, denumit ă concedent și o alt ă persoan ă,
denumit ă concesionar , prin care concedentul convine s ă-i cedeze concesionarului
(să-i concesioneze) dreptul de a vinde pe un anumit teritoriu sau zon ă geografic ă
mărfurile specificate în contract, în condi ții determinate, pe o perioad ă prestabilit ă, în
limitele de pre ț indicate de concedent, contra unui avantaj de pre ț.
Pe durata contractului, furnizorul îl va aproviziona pe distribuitor la cererea
acestuia din urmă, iar distribuitorul se obligă să depună maxim de diligențe pentru a
vinde produsele/serviciile în teritoriu.

Test de autoevaluare tema 9

Bibliografie :
1. Vasile NEMEȘ, Drept comercial. Ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București,
2018.
2. Andreea -Teodora STĂNESCU , Drept comercial. Contracte profesionale , Editura
Hamangiu, București, 2018.
3. Luminița TULEAȘCĂ, Drept comercial. Comercianții , Editura Universul Juridic,
București, 2018. ➢ Enunțați principalele contracte specific distribuției de mărfuri și
servicii
➢ Caracteristicile juridice ale contractului de franciză
➢ Caracteristicile juridice ale contractului de distribuție
➢ Caracteristicile juridice ale contractului de concesiune comercială

45
4. Olga -Andreea URDA, Drept comercial român. Ediția a 2-a, Editura Universul
Juridic, București, 2017.
5. Stanciu D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial român. Ediția a 5-a
actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2016.
6. Maria DUMITRU, Camelia IGNĂTESCU, Dreptul afacerilor. Raportul juridic de
drept al afacerilor. Contractul, Editura Hamangiu, București, 2014.

46

Tema 10. Procedurile de pre-insolvență

Obiective tema 10
Definiții, participanți, drepturi și obligații
Autoevaluare tema 10
Bibliografie tema 10
Timp recoma ndat – 2 ore

Obiective:
– definirea și explicarea procedurilor de pre-insolvență: mandatul ad-hoc,
concordatul preventiv
– caracteristici, participanți, proceduri, drepturi și obligații

Competențe:
– utilizarea cunoștințelor în aplicații practice privind derularea unei proceduri de pre-
insolvență;
– capacitatea de a selecta opțiunea potrivită unui caz concret;
– posibilitatea utilizării cunoștințelor privind procedurile, evoluția, construirea
dosarului

Proceduri de prevenire a insolvenței
• Mandatul ad-hoc
O procedură confidențială, declanșată la cererea debitorului aflat în dificultate
financiară, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanță, negociază cu
creditorii în scopul realizării unei înțelegeri între unul sau mai mulți dintre aceștia și
debitor, în vederea depășirii stării de dificultate în care se află. Înțelegerea dintre
debitor și creditorii săi trebuie să fie semnată în termen de maxim 90 de zile de la
desemnarea mandatarului ad-hoc. Semnarea înțelegerii respective marchează
închiderea procedurii mandatului ad-hoc.

• Concordatul preventiv
O procedură cu un anumit grad de transparență, declanșată la cererea debitorului aflat
în dificultate finanicară, prin care debitorul propune spre aprobare creditorilor
concordatari un plan de redresare și de realizare a creanțelor acestor creditori, iar
TEMA 10

47
creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se
află. Varianta finală a planului de redresare este rezultatul negocierilor dintre părți
(schimb de adrese, voturi prin corespondență, ședințe de negociere), ofertei inițială
putându -i-se aplica amendamente. Administratorul concordatar împreună cu debitorul
va elabora o ofertă de concordat, care va include pe de o parte descrierea situației
patrimoniale și prognoze privind evoluția acesteia, iar pe de altă parte – planul de
redresare. Planul de redresare va avea o durată maximă de 24 de luni de la data
omologării, cu posibilitate de prelungire cu încă 12 luni.
Judecătorul sindic va omologa concor datul preventiv dacă vor fi îndeplinite
cumulativ două condiții:
1. Oferta de concordat este aprobată de creditori care dețin împreună cel puțin 75%
din valoarea creanțelor acceptate și necontestate;
2. Valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu nu depășește 25% din masa credală.

Închiderea procedurilor de prevenire a insolvenței
Mandatul ad-hoc încetează la cererea debitorului sau a mandatarului ad-hoc:
• – Prin denunțarea unilaterală a mandatului de către debitor sau de mandatarul
ad-hoc;
• – Prin încheierea înțelegerii între debitor și unul sau mai mulți creditori;
• – Dacă în termen de 60 e zile de la desemnare, mandatarul ad-hoc nu a reușit să
intermedieze încheierea înțelegerii
Procedura concordatul preventiv se închide la cererea debitorului, a
admin istratorului concordatar sau a creditorilor:
• În termen de 15 zile de la data omologării, creditorii care au votat împotriva
CP, pot cere anularea/suspendarea acestuia;
• Adunarea creditorilor poate decide introducerea acțiunii de rezoluțiune a CP
dacă se constată încălcarea gravă a obligațiilor asumate de debitor;
• La realizarea obiectului CP, administratorul concordatar poate cere închiderea
procedurii. În acest caz, modificările creanțelor prevăzute în CP rămân
definitive;
• dacă, anterior expirării termenului maxim prevăzut de lege, administratorul
concordatar va constata imosibilitatea realizării obiectului CP, va cere
închiderea procedurii.

Test de autoevaluare tema 10
➢ Enumerați caracteristicile commune ale procedurilor de pre-
insolvență
➢ Enumerate caracteristicile distincte ale fiecărei procedure de pre-
insolvență
➢ Închiderea procedurilor de pre-insolvență: condiții, efecte.

48

Rezolvare
– Pentru a găsi răspunsul la toate întrebările și pentru a cnoaște efectiv
procedura derulării procesului de insolvență este necesar parcurgerea întregului
capitol.

Bibliografie :
1. Csaba Bela NASZ , Dreptul insolvenței, Editura Universul Juridic, București,
2018
2. Sebastian BODU, Răspunderea civilă a administratorilor și managerilor
societ ăților comerciale , Editura Rosetti International , București, 2018
3. Cozmi n-Antoniu Obancia , Procedura insolvenței. Efectele juridice asupra
contractelor debitorului , Editura Universul Juridic, București, 2018
4. Codul insolvenței. Note, corelații, explicații , volum coordonat de Gheorghe
PIPEREA, Editura CH BECK, București, 2017 .
5. Andreea -Teodora STANESCU , Proceduri de insolvență, Editura Hamangiu ,
București, 2017.

49

Tema 11. Teoria generală a procedurii insolve nței

Obiective tema 11
Definiții, participanți, drepturi și obligații
Autoevaluare tema 11
Bibliografie tema 11
Timp recomandat – 2 ore

Obiective:
– identificarea participanților la procedura insolveneți: drepturi și obligații
– identificare a temeiului juridic și a dovezilor privind dreptul/obligația de a cere
deschiderea procedurilor de insolvență
– descrierea termenelor în procedură
– analiza etapelor procedurilor de insolvență
– analiza situațiilor de închidere a procedurilor de insolvență

Competențe:
– utilizarea cunoștințelor în aplicații practice privind derularea unei proceduri de
insolvență, de la deschidere, până la închiderea procedurilor respective
– posibilitatea utilizării cunoștințelor privind diversele etape și/sau situații posibile în
cursul derulării unei proceduri de insolvență

Participanții la procedura insolvenței
Organele care aplică procedura insolvenței sunt:
– instanțele judecătorești,
– judecătorul -sindic,
– administratorul judiciar
– lichidatorul.
Aceștia trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor
prevăzute de Legea nr. 85/2006, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor
și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni.

Instanțele judecătorești
TEMA 11

50
Toate procedurile prevăzute de Legea nr. 85/20 14 sunt de competența
tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripție își
are sediul debitorul.
Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în
B.P.I. înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea
actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces.
Curtea de apel va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de
judecătorul -sindic în exercitarea atribuțiilor sale.

Judecătorul -sindic
Principalele atribuții ale judecătorului sindic :
– pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere /închidere a proceduri lor de
insolvență ;
– judecarea opoziției creditorilor la deschiderea procedurii;
– desemnarea /confirmarea/înlocuirea administratorului judiciar provizoriu sau,
după caz, a lichidatorului,
– judecarea oricăror cereri/contestațiilor împotriva actelor emise în procedură
Atribuțiile judecătorului -sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al
activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile
de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Hotărârile judecătorului -sindic
sunt definitive și executorii.

Adunarea creditorilor . Comitetul creditorilor
Adunarea creditorilor se compune din toți creditorii înscriși la masa credală.
Judecătorul -sindic , iar ulterior, adunarea creditorilor, poate desemna, în raport cu
numărul creditorilor, și un comitet format din 3-5 creditori dintre cei cu creanțe
garantate, bugetare și chirografare cele mai mari, prin valoare.
Adunarea și comitetul creditorilor vor fi convocat e și prezidat e de
administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau judec ătorul -sindic
nu dispune altfel, în cazurile prevăzute expres de lege și ori de câte ori este necesar.
Adunarea creditorilor va putea fi convocată și de comitetul creditorilor sau la
cererea creditorilor deținând creanțe în valoare de cel puțin 30% din valoarea totală a
acestora.
Deliberările și hotărârile vor fi cuprinse într-un proces -verbal, care va fi semnat
de președintele ședinței, membrii comitetului creditorilor și de administratorul
judiciar sau de lichidator, după caz. Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse
în convocare este nulă, cu excepția cazului în care la ședință participă titularii tuturor
creanțelor.
Hotărârea adunării /comitetului creditorilor poate fi desființată de judecătorul –
sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării
hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul -verbal al
adunării.
Ședințele adunării creditorilor vor avea loc în prezența titularilor de creanțe
însumând cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor asupra averii debitorului,

51
Deciziile adunării credito rilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor
majorității, prin valoare, a creanțelor prezente.
Deciziile comitetului creditorilor se iau cu votul favorabil al titularilor
majorității, ca număr, a membrilor desemnați.

Administratorul judiciar
Adminis tratorul judiciar este practici anul în insolvență care gestionează
procedura insolvenței unui anumit debitor. Este desemnat provizoriu de judecătorul
sindic prin sentința de deschidere a procedurii, iar ulterior, în cadrul primei ședințe a
adunării credito rilor sau mai târziu , creditorii care dețin cel puțin 50% din valoarea
totală a creanțelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator,
stabilindu -i și remunerația.
Creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor poate să
decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar
sau lichidator în locul administratorului judiciar/lichidatorului provizoriu ori să
confirme administratorul judiciar/lichidatorul provizoriu.

Principalele atribu ții ale administratorului judiciar :
– examinarea situației economice a debitorului și a documentelor contabile
aparținând acestuia;
– întocmirea unui rapoartelor prevăzute de Legea 85/2014 ,
– elaborarea planului de reorganizare a activității
– supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
– conducerea activității debitorului,
– convocarea, prezidarea și asigurarea secretariatului ședințelor adunării
creditorilor sau ale acționarilor, asociaților ori membrilor debitorului persoană
juridică;
– verificarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiecțiuni
la acestea, precum și întocmirea tabelelor creanțelor .

Administratorul special
După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților
debitorului, persoan ă juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant,
persoană fizică sau juridică, ca administrator special,
Administratorul special reprezintă interesele societății și ale acestora și
participă la procedură, pe seama debitorului.
După ridica rea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de
administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar
mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele
acționarilor/asociaților.

Principale le atribuții ale administratorului special:
– exprimă intenția debitorului de a propune un plan de reorganizare
– formulează contestații;
– propune un plan de reorganizare;

52
– administrează activitatea debitorului, sub supravegherea adminis –
tratorului judiciar, după confirmarea planului;
– după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește
raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru
soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului;
– primește notificarea închiderii procedurii.

Lichidatorul
În cazul în care dispune intrarea la faliment, judecătorul -sindic va desemna un
lichidator, căruia i se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 85/20 14
referitoare la administratorul judiciar.
Atribuțiile administratorului judiciar încetează la momentul stabilirii
atribuțiilor lichidatorului de către judecătorul -sindic. Poate fi desemnat lichidator și
administratorul judiciar desemnat anterior.

Principalele atribuții ale lichidatorului:
– examinarea activității debitorului asupra căruia se inițiază procedura
simplificată în raport cu situația de fapt
– întocmirea unui rapoartelor prevăzute de Legea 85/2014;
– conducerea activității debitorului /operațiunilor de lichidare;
– introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de
debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter
patrimonial susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
– aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor și luarea măsurilor
corespunzătoare pentru conservarea lor;
– menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de debitor;
– verificarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiecțiuni
la acestea, precum și întocmirea tabele lor creanțelor.

Procedura insolvenței, ca proces civil
Prevederile Legii nr. 85/20 14 referitoare la soluționarea, de către judecătorul
sindic, a cererilor în cadrul procedurii insolvenței se completează, în măsura
compatibilității lor, cu cele ale Codului de Procedură Civilă;
Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică cu privire la:
– comunicarea actelor de procedură către participanții la proces, al căror
sediu, domiciliu sau reședință se află în străinătate.
– comunicarea actelor de procedură anterioare deschideri i procedurii și
notificarea deschiderii procedurii se vor realiza conform Codului de procedură civilă.
– comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se
introduce o acțiune, în temeiul Legii nr. 85/20 14, ulterior deschiderii proceduri i
insolvenței;
– citarea părților în vederea soluționării recursului formulat împotriva
hotărârii judecătorului -sindic și comunicarea deciziilor pronunțate de Curtea de Apel
în soluționarea acestei căi de atac;

53
De asemenea, Noul Cod de Procedură Civilă conține reglementări cu
privire la procedura insolvenței. Astfel, potrivit art. 120 din acest act normativ,
cererile în materia insolvenței sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui
circumscripție își are sediul debitorul.

Deschiderea procedurii insolvenței
Procedura insolvenței se va deschide fie la cererea debitorului, fie la cererea
unui creditor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Creanța debitorului pe care se întemeiază cererea trebuie să depășească
valoarea prag prevăzută de Legea 85/2014 (40 mii lei la acest moment) și scadența cu
minim 60 de zile.
La cererea debitorului, judecătorul -sindic îi poate obliga pe creditorii care au
introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o bancă, o cauțiune de cel
mult 10% din valoar ea creanțelor.
Deschiderea procedurii insolvenței se consideră la data când judecătorul sindic
emite încheierea de deschidere a procedurii generale ori, după caz, de deschidere a
procedurii simplificate.

Efectele deschiderii procedurii insolvenței:
De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare,
extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra
debitorului sau bunurilor sale, excepție făcând executările silite inițiate de creditorul
buget ar și cele rezultate dintr -o acțiune de drept penal .
Ca urmare a deschiderii procedurii și până la data confirmării planului de
reorganizare, acțiunile societăților emitente, în sensul Legii nr. 297/2004 privind
piața de capital, se suspendă de la tranzac ționare cu începere de la data primirii
comunicării de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.
Debitorul are obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar sau,
după caz, lichidatorului toate informațiile cerute de acesta, precum și toate
informațiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea și averea sa.
După rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii toate actele
și corespondența emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidator vor
cuprinde, în mod obligatoriu și cu caractere vizibile, în limbile română, engleză și
franceză, mențiunea în insolvență, in insolvency, en procedure collective .
Dacă debitorul deține sau administrează una sau mai multe pagini de internet,
organele de conducere ale acestuia sunt obligate să publice pe paginile de internet
proprii, în termen de 24 de ore de la data comunicării hotărârii de deschidere a
procedurii, informațiile referitoare la starea societății, precum și numărul, data și
instanța care a pronunțat hotărârea.
Deschiderea procedurii ridică debitorului , total sau parțial, dreptul de
administrare, respectiv dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile
din avere și de a dispune de acestea .
De la data intrării în procedura generală și, ulterior, în reorganizare, debitorul
va putea desfășura activități curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți,
care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente . De la data

54
intrării în faliment, debitorul va putea desfășu ra doar activitățile ce sunt necesare
derulării operațiunilor lichidării.
Deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a
invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când
condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data
deschiderii procedurii.
Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exercițiul
atribuțiilor sale prevăzute de Legea nr. 85/20 14, sunt dobândite libere de orice sarcini
ori măsuri asigurătorii, cu excepția măsurilor asigurătorii instituite în cursul
procesului penal.

Perioada de observație
Perioada de observație este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii
și data confirmării planului sau, după caz, a intrării în faliment.
În această perioadă, administratorul judiciar va întocmi rapoarte cu privire la
cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență, cu indicarea persoanelor
cărora le-ar fi imputabilă, precum și cu opțiunea de reorganizare sau faliment pe care
o consideră oportună raportat la starea de fapt a debitorului în cauză.

Cererea de admitere a creanțelor
Cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul
judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți credi tori, ale căror creanțe sunt
anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a
creanțelor în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii.
Creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi
admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de
sume în măsura îngăduită de prezenta lege.
Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație
sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care
rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.
Această prevedere se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în
procedura de faliment.
Cererea de admitere a creanței va cuprinde datele de identifica re a creditorului,
valoarea creanței și componența acesteia, mențiuni cu privire la eventualele drepturi
de preferință sau garanții . Cererea de admitere a creanței va fi însoțită de actele
doveditoare ale creanței și de dovada achitării taxei judiciare de timbru (200 lei).
Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de Legea
nr.85/20 14, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii și a creanțelor
bugetare necontestate în termen.

Tabelul de creanțe
Administratorul /lichidato rul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei
cereri și a documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili
legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe. Și va întocmi tabelul de
creanțe al debitoarei.

55
Tabelul preliminar de creanțe va cuprinde creanțele acceptate de
administratorul judiciar, ca urmare a verificărilor efectuate.
Tabelul definitiv de creanțe va cuprinde creanțele așa cum au rezultat din
soluționarea eventualelor contestații la tabelul preliminar.
Tabelul suplimentar de creanțe cuprinde creanțele născute din continuarea
activității după data deschiderii procedurii generale a insolvenței și până la
deschiderea procedurii falimentului.
Tabelul definitiv consolidat încorporează creanțele din tabelul definitiv și din
tabelul suplimentar, pentru a oferi o imagine de anamblu asupra masei credale a unui
debitor.
Categoriile de creanțe înscrise în tabelele de obligații sunt prevăzute la art. 161
din Legea 85/2014:
1. taxele, timbrele sau orice alte c heltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul
titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din
averea debitorului, pentru continuarea activității, precum și pentru plata
remunerațiilor persoanelor angajate p otrivit prevederilor art. 57 alin. (2), art. 61, 63 și
73, sub rezerva celor prevăzute la art. 140 alin. (6);
2. creanțele provenind din finanțări acordate potrivit art. 87 alin. (4);
3. creanțele izvorâte din raporturi de muncă;
4. creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea
procedurii, cele datorate cocontractanților potrivit prevederilor art. 123 alin. (4) și
cele datorate terților dobânditori de bună -credință sau subdobânditorilor care restituie
averii debitorului bunuri le ori contravaloarea acestora potrivit prevederilor art. 120
alin. (2), respectiv ale art. 121 alin. (1);
5. creanțele bugetare;
6. creanțele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terți, în baza unor
obligații de întreținere, alocații pentru minori sau de plată a unor sume periodice
destinate asigurării mijloacelor de existență;
7. creanțele reprezentând sumele stabilite de judecătorul -sindic pentru întreținerea
debitorului și a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
8. creanțele rep rezentând credite bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele
rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii,
creanțele corespunzătoare art. 123 alin. (11) lit. b), inclusiv obligațiunile;
9. alte creanțe chiro grafare;
10. creanțele subordonate, în ordinea de preferință stabilită de lege.
Plata creanțelor în procedura falimentului se efectuează cu respectarea ordinii
prevăzute mai sus.
Creditorii beneficiari de drepturi de preferință vor participa cu prioritate la
distribuția sumelor rezultate din valorificarea bunului ce face obiectul garanției, după
achitarea cheltuielilor ocazionate de expunerea pe piață și valorificare cestor bunuri,
precum și de plata cheltuielilor de procedură aferente.

Închiderea procedu rii

56
În orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea
debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile
administrative, judecătorul -sindic va da o sentință de închidere a procedurii.
Prin această hotăr âre se dispune și radierea debitorului din registrul în care este
înmatriculat.
O procedură de reorganizare prin continuarea activității sau lichidare pe bază
de plan va fi închisă, în urma îndeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate în
planul confirmat.
Sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul -sindic
organelor fiscale competente și oficiului registrului comerțului.
Prin închiderea procedurii, judecătorul -sindic, administratorul/lichidatorul și
toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau
responsabilități cu privire la procedură.

Răspunderea membrilor organelor de conducere
Dacă în raportul privind cauzele care au condus la apariția stării de insolvență
sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția acestei stări,
administratorul judiciar sau lichidatorul poate solicita judecătorului sindic atragerea
răspunderii membrilor organelor de conducere – art. 169 din Legea nr. 85/20 14.
Judecătorul sindic poate admite cererea admin istratorului/lichidatorului
judiciar dacă se constată că membrii organelor de conducere se face vinovate de
săvârșirea următoarelor fapte:
– au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau
în cel al unei alte persoane;
– au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei
juridice;
– au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în
mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
– au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente
contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
– au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au
mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
– au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei jurid ice fonduri,
în scopul întârzierii încetării de plăți;
– în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească
cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

Test de autoevaluare tema 11

57

Rezolvare
– Pentru a găsi răspunsul la toate întrebările și pentru a cnoaște efectiv
procedura derulării procesului de insolvență este necesar parcurgerea întregului
capitol.
Bibliografie:
1. Sebastian BODU, Răspunderea civilă a administratorilor și managerilor
societ ăților comerciale , Editura Rosetti International , București, 2018
2. Cozmi n-Antoniu Obancia , Procedura insolvenței. Efectele juridice asupra
contractelor debitorului , Editura Universul Juridic, București, 2018
3. Codul insolvenței. Note, corelații, explicații , volum coordonat de Gheorghe
PIPEREA, Editura CH BECK, București, 2017 .
4. Adriana Violeta NISTOR , Insolvență și lichidare, Editura Universul Juridic ,
București, 2017.
5. Stanciu D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial român . Ediția a 5-a
actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2016 . ➢ Enumerați participanții în cadrul procedurii insolvenței.
➢ Judecătorul -sindic. Principalele atribuții ale judecătorului -sindic.
➢ Adunarea și comitetul creditorilor.
➢ Principalele atribuții ale administratorului judiciar și ale
lichidatorului .
➢ Deschiderea procedurii insolvenței. Efecte.
➢ Cererea de admitere a creanțelor.
➢ Tabelele de creanțe
➢ Închiderea procedurii.
➢ Răspunderea membrilor organelor de conducere

58

Tema 12. Reorganizarea judiciară și falimentul

Obiective tema 12
Definiții, participanți, drepturi și obligații
Autoevaluare tema 12
Bibliografie tema 12
Timp recomandat – 2 ore

Reorganizarea judiciară
Reorganizarea judiciară este procedura ce se aplică debitorului, persoană
juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a
creanțelor.
Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea și
respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă:
– restructurarea operațională și/sau financiară a debitorului;
– restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;
– restrângerea activității prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului;

Planul de reoganizare
Persoanele care vor putea propune un plan de reorganizare sunt: debitorul
administratorul judiciar sau creditorii .
Executarea planului de reorganizare nu va putea depăși 3 ani, socotiți de la data
confirmării. Dar, în orice etapă a reorganizării, pentru motive temeinice, perioada de
reorganizare poate fi prelungită cu încă 12 luni. Modificarea trebuie aprobată de
creditori, parcurcând procedura de vot a planului de reorganizare.
Planul de reorganizare va menționa:
– strategia de redresa re economică;
– modalitatea de plată a creanțelor din tabelul definitiv de obligații
– bugetarea veniturilor și cheltuielilor în perioada de reorganizare și fluxul de
numerar aferent
Planul va stabili același tratament pentru fiecare creanță din cadrul unei
categorii distincte, cu excepția cazului în care deținătorul unei creanțe din categoria
respectivă consimte un tratament mai puțin favorabil pentru creanța sa.
Categoriile de creanțe ce votează planul de reorganizare sunt:
1. creditori indispensabili, dacă a fost creată o astfel de categorie;
2. salariații;
TEMA 12

59
3. creditorii garantați;
4. creditorii bugetari;
5. creditorii chirografari.
La votarea planului, fiecare categorie are un vot, în situații de paritate luându –
se în considerarea și valoarea creanțelor dintr -o anumită categorie.

Falimentul
Judecătorul -sindic va decide, prin sentință sau, după caz, prin încheiere,
intrarea în faliment în următoarele cazuri:
– debitorul și-a declarat intenția de a intra în procedura simplificată;
– debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare
– față de cererea creditorului de deschidere a procedurii, debitorul a contestat că
ar fi în stare de insolvență, iar contestația a fost respinsă de judecătorul -sindic;
– nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptățite nu a propus un plan de
reorganizare, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat și confirmat;
– debitorul și-a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de
reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat și confirmat;
– obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile
stipulate prin planul confirmat
– desfășurarea activității debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi
averii sale;
– a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după
caz, intrarea debitorului în faliment.
În cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare,
titularii creanțelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost
înscrise în tabelul definitiv de creanțe , mai puțin cota încasată în cursul reorganizării.

Efectuarea lichidării
Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator sub
controlul judecătorului -sindic. Lichidarea va începe îndată după finalizarea de către
lichidato r a inventarierii și depunerea raportului de evaluare.
Bunurile vor putea fi vândute în bloc sau individual. Metoda de vânzare a
bunurilor, respectiv licitație publică, negociere directă sau o combinație a celor două,
va fi aprobată de adunarea creditoril or, pe baza propunerii lichidatorului.

Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării
Fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului vor fi
distribuite în ordinea prevăzută la art. 159, pentru bunurile ce constituie garanții, sau
la art 161 pentru bunurile libere de sarcini.
La fiecare 3 luni, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor:
– un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de
creanțe;
– un plan de distribuire între creditori, dacă este cazul.

60
După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va
supune judecătorului -sindic un raport final. Raportul final va fi însoțit de situațiile
financiare finale.
Raportul finl trebuie să fie aprobat de adunarea creditorilor și confirmat de
judecătorul sindic. După ce judecătorul -sindic aprobă raportul final al lichidatorului,
acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului.

Test de autoevaluare tema 12

Rezolvare
– Pentru a găsi răspunsul la toate întrebările și pentru a cnoaște efectiv
procedura derulării procesului de insolvență este necesar parcurgerea întregului
capitol.

Bibliografie:
1. Cozmi n-Antoniu Obancia , Procedura insolvenței. Efectele juridice asupra
contractelor debitorului , Editura Universul Juridic, București, 2018
2. Codul insolvenței. Note, corelații, explicații , volum coordonat de Gheorghe
PIPEREA, Editura CH BECK, București, 2017 .
3. Adriana Violeta NISTOR , Insolvență și lichidare, Editura Universul Juridic ,
București, 2017.
4. Stanciu D. CĂRPENARU, Tratat de drept comercial român . Ediția a 5-a
actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2016 .
➢ Cuprinsul planului de reorganizare
➢ Procedura de vot a planului de reorganizar e
➢ Drepturile și obligațiile debitoarei în perioada de reorganizare
➢ Procedura falimentului: caracteristici, etape
➢ Lichidarea și raportul final