Deontologia universitară [613953]

Deontologia universitară

Deschiderea catre domeniul de studiu al Eticii si Deontologiei necesita – precum in
fundamentarea oricarui demers stiintific – clarificarea termen ilor de baza cu care vom solicita
fixarea „cu un minimum de rigoare a semnificatie i termenilor utilizati si a conditiilor in care
sunt utilizati”. Propriu -zis, explicarea si aproprierea notiunilor cel mai frecvent prezente in
discursul de fata: etica, morala, moralitate, deontologie.
Etimologia acestora aseaza in esenta fenomenelor dese mnate. Astfel, cuvantul etica
vine din limba greaca, cutuma, obicei, morav / moravuri, caracter, comportament habitual.
Obiectul de studiu al Eticii este morala.
Una dintre cele mai vechi discipline umaniste, ale carei contururi coboara cu peste
2000 ani i n urma, Etica, in sensul clasic, este stiinta ethos -ului – stiinta axata pe cercetarea
unui fenomen deosebit de complex si inalt semnificativ pentru existenta umana: morala. De
altfel, Aristotel se pare a fi fost primul ganditor care a folosit termenul eti ca in intelesul de
stiinta a moralei. Lucrarea sa Etica Nicomahica este un adevarat manual de etica, aceasta
fiind considerata de catre Stagirit a fi domeniu al cunoasterii „practice”; iar morala,
intelepciune si deprindere practica manifestate in comporta ment. Cu acceptiune e stiinta, etica
s-a impus ulterior, cu deosebire, prin stoici. De la Zenon, Cleante, Chrysip, pina la Epictet.
Seneca, Marc Aureliu, filosofia stoica a insemnat si delimitarea clara a domeniului eticii.
Cultivind o morala de eroi cu ap el la ratiune si elibarare de patimi, la rabdare, renuntare si
virtute sublima – este celebra deviza pusa in circulatie de catre Epictet: „sustine et abstine!” /
„rabda si stapineste -te!” -, ca indemn intru rezistenta la rau, printr -o conduita exceptionala ,
apreciind drept capitala problema idealului moral, a fericirii omenesti, stoici au contribuit
substantial la dezvoltarea eticii ca stiinta distincta, atribuindu -i un sens categorial.
In acest sens si limba romana a consacrat termenii amintiti, etica fiin d o stiinta si
ramura a filosofiei, iar morala constituind obiectul ei de studiu.
Morala reprezinta teoria etica. Corpus -ul ei integreaza valori si prescriptii admise
intr-un cadru social -istoric determinat.
Pana la crista lizarea in teorie etica, deci pa na la morala – acceptata prin ratiune -,
schimbarea la nivel de individ si societatea poarta insemnele: modei, dreptului si ale
moravurilor, suportand sanctionarea prin ridicol, coercitia prin institutionalizare si, respectiv,
controlul opiniei publice. termenul deontologie – de asemenea, din limba elena, e conjunctie
intre obligatie, datorie, trebuie -le; ceea ce trebuie, ce se cade, necesitatea, studiu, desemneaza

teoria datoriei; mai exact, Deontologia este teoria indatoririlor, deci a obligatiilor
constien tizate, interiorizate, asumate, in temeiul carora omul are a se manifesta.
Cuvantul deontologie desemneaza reguli, datorii, obligatii, ceea ce trebuie facut.
Etimologic, e un termen foarte apropiat celor de morala, etica. De altfel, in aceasta acceptie
larga este utilizat de catre Jeremy Bentham si reprezentantii Scolii utilitariste care i -au
consacrat.
Morala este teorie stiintifica si arta, totodata, de dirijare/indrumare a conduitei; ea
inseamna si efort de conformare la norme, dar si indemn de a le urma . Morala este conceptia,
care, ca aplicare practica constituie moralitatea.
Derivata din lat. moralitas, moralitatea semnifica morala in act. Ea se leaga, predilect,
de ideea de bine, moralitatea identificandu -se cu „bunele moravuri” (ca termen opus fiind
acela de imoralitate); deci e valoarea morala (pozitiva), conformitatea la idealul moral. In
acceptie extinsa, moralitatea exprima caracterul.
Etica cercetării științifice discută problemele etice care apar în toate fazele unei
cercetări, de la alegerea temei și a metodelor, la desfășurarea ei propriu -zisă și apoi la
publicarea și valorificarea rezultatelor. Termenul are însă o dublă utilizare. U neori este folosit
pentru a desemna o zonă a reflecției teoretice, în care sunt discutate dileme morale ce pot
apărea în activitatea de cercetare, sau sunt formulate și analizate propuneri normative de
abordare a ac estor dileme. Alteori, sintagma trimite m ai curând la o realitate instituțională,
configurată de mecanismele care asigură evaluarea și avizarea etică a proiectelor de cercetare,
dezvoltarea unor standarde și reglementări și monitorizarea respectării lor (comisii de etică a
cercetării, consilii na ționale de etică, cerințe de natură etică ale revistelor de specialitate etc).[3]

Activitatea didactica reprezinta dimensiunea concreta si operationala a procesului de
invatamant determinata, pe de o parte, de finalitatile si structurile sistemului, iar, pe de alta
parte, de capacitatea de proiectare pedagogica a profesorului asumat in functie de conditiile
specifice fiecarui colectiv de elevi sau de studenti.

Proiectarea didactică este procesul de anticipare a obiectivelor, conținuturilor,
metodelor și m ijloacelor de învățare, a instrumentelor de evaluare și a relațiilor ce se stabilesc
între toate aceste elemente în contextul unei modalități specifice de organizare a activității
didactice.[4]

In continuare sunt prezentate 6 discursuri asupra profesional ismului, cu scopul de a
evalua oportunitatea considerării profesionalismului didactic prin raportare la fiecare dintre

ele:profesionalismul clasic, profesionalismul flexibil, profesionalismul practic,
profesionalismul extins, profesionalismul complex, prof esionalismul postmodern
Profesionalismul clasic implică o cultură tehnică deosebită, o formare universitară pe
termen lung, un puternic control colegial.
Profesionalismul flexibil accentuează dezvoltarea comunității profesionale și cultura
colaborării.
Profesionalismul practic accentuează importanța cunoașterii personale, practice și
experențiale a profesorului.
Profesionalismul extins se raportează la considerarea cunoașterii profesionale ca
rezultat deopotrivă din teorie și practică, privind clasele de el evi ca fi ind în relație unele cu
altele.
Profesionalismul complex apreciază ocupațiile în conformitate cu complexitatea
sarcinilor de îndeplinit.
Profesionalismul postmodern apreciază complexitatea organizațională, flexibilitatea
economică și nesiguranța ș tiințifică și morală. [5]
Orice activitate de cercetare științifică implică o responsabilitate pe mai multe planuri:
științifică, morală, socială, politică etc. Cercetătorul științific care efectuează o cercetare este
direct răspunzător pentru descoperirea sa. Elementul central, al oricărei etici a activității de
cercetare științifică îl reprezintă responsabilitatea cercetătorului față de munca sa, dar mai
ales de rezultatele acesteia. Cercetătorul științific trebuie să justifice actul de cercetare, să
justifice utilitatea și valabilitatea rezultatelor obținute, să încerce să aducă prin cercetarea sa
un beneficiu societății. Având în vedere aceste aspecte, orice cercetare științifică trebuie pusă
sub semnul unei cenzuri morale.

Activitatea de cercetare este astăzi o activitate de înalt prestigiu profesional ce reclamă în
mod obligatoriu un stil de muncă sau un model de conduită ce implică următoarele
aspecte: seriozitate în alegerea și tratarea temei de cercetare;responsabilitate profesională,
morală și socială;respect față de muncă, față de tema cercetată, față de cercetător;inceritate și
modestie;o cooperare sinceră, corectă în cadrul colectivului de cercetare;respectarea
ierarhiilor, respectiv a statutelor și rolurilor, în colec tivul de cercetare respectiv;

Etica cercetării trebuie să aibă în vedere și “abaterile morale” ale cercetătorilor
științifici. Printre “abaterile morale” de la normele eticii cercetării științifice se pot menționa
următoarele aspecte mai frecvent întâlnit e:furtul de idei;cercetări cu caracter paralel care
urmăresc subminarea unei activități autentice de cercetare pentru a o devaloriza, a o face
lipsită de interes, de utilitate;comunicarea unor rezultate incorecte, false din punct de vedere

teoretic sau ofe rirea unor produse nesemnificative, inutile sau chiar periculoase;utilizarea
activității de cercetare științifică în scopuri contrare intereselor sau securității umanității, în
scopuri nocive, antisociale, distructive etc.[6]
Dilemele etice în procesul de învățământ sunt un concept vehiculat în etica
profesională. Dilema este definită drept raționament ce pune două concepte contradictorii. O
dilemă este diferită datorită unei simple alegeri a binelui de rău. Dilema etică este o categoriei
a dilemei profesio nale ce are în centru conflictul dintre 2 valori, principii și standarde morale.
Dilemele etice care le preocupă pe profesori sunt: acțiunile greșite ale superiorilor,
problemele legate de curriculum, incompetența și acțiunile greșite ale colegilor, desfășu rarea
activității în clasele multicolore, delictele elevilor din afara școlii, probleme legate de
confidențialitatea informațiilor, gestionarea pretențiilor și revendicărilor elevilor, intimitatea
elevilor și a colectivului de profesori, probleme ale etici i de birou. Orice model al eticii
profesionale în învățământ presupune înțelegerea rolurilor și atribuțiunilor complexe ale
educatorilor, centrul de greutate al modelului este perspectiva clientului, 6 orice model al
eticii profesionale nu poate face abstr acție de principiile etice din comunitate, modelul este o
construcție echilibrată, acordând importanța cuvenită. [4]

[1]”Etica Protestantă și spiritul capitalismului” -Max Weber
[2]https://biblioteca .regielive.ro/referate/stiintele -comunicarii/etica -si-deontologie -prof
esionala -33174.html
[3]http://mepopa .com/Pdfs/papadima_2017.pdf
[4]https://www .concursurilecomper.ro/rip/2018/ianuarie2018/22_Nistor%20Maria_etic
a%20profesiei%20didactice.pdf
[5]http://www .preferatele.com/docs/diverse/5/activitatea -didactic16.php
[6]https://biblioteca.regielive.ro/referate/chimie -generala/etica -cercetarii -stiintifice -soc
iologie -80763 .html