Demografie Si Forta de Muncadocx

Diverse

Demografie Si Forta de Muncadocx

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== Demografie si forta de munca ===

DEMOGRAFIE ȘI FORȚĂ DE MUNCĂ

-instrument metodologic și didactic în concordanță cu prevederile RUR-

Etapa premergătoare

1.1 Importanța demografiei pentru analizele teritoriale

Demografia este o știință socială care are ca obiect de studiu populațiile umane privite din perspectiva dimensiunii lor numerice și a schimbărilor de volum. Orice aspect demografic am aborda, forma lui concretă de manifestaare este rezultatul unor determinări sociale și al acțiunii omului ca ființă socială.

Dacă reducem studiul populației la o știință explicativă putem admite (la fel ca majoritatea autorilor) că studiul populației are ca obiect de analiză interrelațiile între sistemele socio-economice și culturale și dinamica populației.

Această opinie subliniază două aspecte:

Analiza inerrelațiilor între mișcarea populației și sistemul socio-economic și cultural implică identificarea legăturilor de cauzalitate și într-un sens și în altul.

Identificarea interrelațiilor presupune două planuri distincte: dependența și independeța populației față de planul socio-economic șicultural.

Aspectele legate de populație sau de datele legate de aceasta, sunt, de fapt, părți integrante ale sistemului socio-economic și cultural, și, pentru necesități de analiză noi putem considera ca alcătuind un subsistem particular.

Din acest punct de vedere, Louis Rousset a prezentat legătura dintre demografie și sociologie subliniind utilitatea studierii comportamentelor demografice nu de o manieră izolată, ci ținând cont de ansamblul elementelor demografice, de regulă asociate, rezultând, la acest nivel, subpopulații, în final remarcându-se „tipuri de comportament” și modalități de analiză ale logicii sociale de care țin.

În consecință, studiul populației trebuie:

să construiască aspecte legate de populație ținând cont de faptele sociale, economice și culturale.

să analizeze interrelațiile între aspectele legate de populație astfel definite și alte elemente ale sistemului social sau economic.

A doua precizare este legată de termenul de “populație”. Este evident că nu orice colecție de indivizi umani formează o populație în sensul demografic al cuvântului. Aceasta trebuie să îmbrace forma unei comunități, fiind deci vorba despre totalitatea persoanelor care conviețuiesc pe un anumit teritoriu și care formează o entitate supraindividuală definită prin relațiile dintre indiviziși normele care reglementează aceste relații.

Populația reprezintă, deci, un ansamblu de persoane care se bucură de una sau mai multe proprietăți sau caracteristici esențiale comune. Studiul populației poate fi abordat într-o viziune sistemică, ca un sistem demografic relativ autonom, caracterizat printr-o serie de proprietăți, cum sunt: integritatea, autoreglarea, autoorganizarea și ierarhizarea.

În cadrul populației se produc modificări permanenete efectivului și a structurilor ca urmare a intrărilor și ieșirilor din sistem. Intrările în sistem se produc prin născuții vii în cadrul populației studiate și ca urmare a imigrărilor de persoane din alte sisteme demografice, iar ieșirile au loc prin decese ale populației sistemului și prin plecări spre alte sisteme demografice.

Populația constituie un sistem demografic deschis în cadrul căruia schimbările de efectiv și de structură se datorează influenței exercitate de: creșterea efectivului ca urmare a nașterilor și a imigrărilor, diminuarea numerică datorită deceselor și emigrărilor și îmbătrânirea cu un an a tuturor supraviețuitorilor. Modificarea stării acestui sistem are loc ca urmare a mișcării generale a populației, formată din mișcarea naturală și mișcarea migratorie.

Dinamica populaței include toate fenomenele legate de mișcarea naturală și mobilitatea teritorială a populației. Factorii principali de care depinde modificarea, de-a lungul timpului, a numărului de locuitori sunt natalitatea și mortalitatea, cât și schimburile de populație. Dinamica populației poate fi analizată prin două direcții metodologice: calea inductivă, pornind de la cauză și efect sau cea deductivă prin care, cunoscând efectul se ajunge la explicarea fenomenelor.

Analiza geodemografică- obiective si etape de realizare

Analiza geodemografică reprezintă o parte importanta pentru orice studiu economic fiind parte integrata a planificarii spatiale. O astfel de analiză are la bază identificarea transformărilor populației dintr-un teritoriu, raportandu-se într-o foarte mare măsură la modul de viață al persoanelor care este influențat datorita schimbarilor sociale, economice, administrative sau altor factori perturbatori.

Analiza geodemografică presupune mai multe etape principale care au în vedere în primul rând spațiul asupra caruia se face analiza, orizontul de timp stabilit și fenomenele demografice cu care se confrunta societatea în prezent.

Fenomenele demografice și modificarea lor în timp au drept consecință continuă schimbarea stării populației, sub aspectul numărului și structurii acesteia. Pe de altă parte, populația se află într-o strânsă legătură cu celelalte subsisteme ale economiei naționale, constituind obiect al politicii de dezvoltare social-economică. Astfel, pornindu-se de la prezentarea spatiului și a perioadei, aplicandu-se o analiză multivariata asupra variabilelor demografice reiese o ierarhie a spațiilor, evidențiindu-se atât riscurile cât și perspectivele

Într-o analiză geodemografică se pornește de la:

determinarile geografice colective de ordin demografic, punându-se accent pe studiul colectivităților umane, pe factorii evoluției numerice a populației (mișcarea naturală și mișcarea migratorie internă și externă);

determinarea spațiului și a perioadei, unde se va realiza studiul societăților în relațiile lor cu mediul, iar aici se doreste identificarea inegalităților spațiale de repartiție (poli de dezvoltare) și dinamica sistemului de populare.

Scopul sau obiectivele unei analize a componentei demografice poate fi:

Evidentierea unor variatii sau transformari/modificari in repartitia, numarul si structura populatiei pe baza unor indicatori demografici ;

Evidentierea factorilor care determina aceste transformari, de ordin natural, social, economic, cultural, și legislativ.

Evidentierea consecințele actuale sau viitoare a acestor variații sau tranformari asupra spatiului geografic, la diferite nivele local, regional, national

Pentru îndeplinirea acestor obiective pe care și le propune demografia, cercetarea demografică presupune :

observarea evenimentelor demografice și prezetarea lor într-o formă adecvată, care să evidențieze caracterul de masă ale acestora;

prelucrarea prin mijloace specifice a informațiilor culese în urma observării, în scopul stabilirii indicatorilor demografici generalizatori;

cercetarea cauzalității, a tendințelor ce se manifestă în evoluția fenomenelor demografice, a influenței, factorilor social-economici și demografici asupra stării și dinamicii populației.

Astfel, analiza demografică, reprezentată în principal modul de “prelucarea a datelor observării”, se regăsește, prin metodele pe care le oferă, în conținutul celor două faze, influențând atât modul de organizare a cercetării cât și posibilitaea despinderii unor concluzii științifice fundamentate.

Concluzionand, din punct de vedere practic , studiul componentei demografice presupune cateva etape si anume:

1. Determinarea spațiului si nivelului de analiza: local, judetean,regional, national. Potrivit Legii nr.2/1968, republicată, comuna este unitatea administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese, tradiții, fiind alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice. Satele în care își are sediul consiliul local al comunei sunt sate reședință.

Orașul este centrul de populație mai dezvoltat din punct de vedere economic, socialcultural și edilitar-gospodăresc. În prezent sunt organizate un număr de 217 orașe.

Municipiul este localitatea urbană cu un număr mai mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viața economică, social-politică și cultural-științifică a țării. Municipiile în care își au sediile autoritățile publice ale județului sunt municipii-reședință.

Schimbarile, uneori semnificative care s-au produs la nivel de organizare administrativă din 1968 pana in prezent pot face dificila analiza longitudinala a unor fenomene sau procese demografice, existand limitari de ordin statistic. Infiintarea/desfiintarea unor judete, declararea unor noi orase, disparitia/aparitia unor comune, disparitia unor sate creeaza dificultati in cazul analizei dinamicii unor indicatori demografici la nivel judetean sau local, cand orizontul de timp se extinde pe mai multi ani.

2. Analiza colectivităților umane identificate dar și a factorilor de evoluție intr-un orizont de timp stabilit.

Aceasta etapa este una deosebit de importanta care presupune in ansamblu :

colectarea unor date/informatii statistice referitoare la fenomnene sau procese demografice pentru un orizont de timp determinat si stabilirea unor modalitati de analiza a acestora: transversala sau longitudinala.

prelucrarea informatiilor statistice, functie de tipul/modalitatea de analiza-si orizontul de timp stabilit;

calculul unor indicatori demografici;

interpretarea primara a rezultatelor.

Cateva elemente sunt foarte importante si trebuiesc considerate inca de la inceput, cand se defineste cadrul de analiza:

Dimensiunea temporala – perioada de timp ce urmează a fi supusă analizei. Trebuie avut in vedere ca cu cât intervalul de timp analizat/considerat va fi mai mare, cu atât mai numeroase vor fi informațiile disponibile și cu atât este mai probabil de a identifica modele ale evoluției

Prezența observațiilor extreme sau a valorilor aberante – dacă la momentul desfășurării analizei au fost identificate astfel de situații, este extrem de important să se determine dacă acestea sunt datorate variabilității aleatorii sau dacă reflectă într-adevăr abateri reale față de trendul general.

Disponibilitatea datelor – acuratețea informațiilor de-a lungul timpului este extrem de importantă atunci când se doresc interpretări semnificative ale modului de evolutie

Modificările înregistrate în timp de către factori ce au legătură cu indicatorul studiat – mai ales atunci când analiza trendurilor este aplicată unor arii sau populații mici, trebuie luați în considerare și alți factori ce pot relaționa cu indicatorul de interes. În general, contabilizarea modificărilor suferite de alți factori ce au legătură cu indicatorul crește în importanță cu cât perioada de timp este mai mare și / sau mai populația și zona studiate sunt mai mici.

Gruparea ariilor geografice – deși există o pierdere de informații atunci când ariile sunt grupate, dacă acestea sunt similare în ceea ce privește caracteristicile populației și / sau caracteristicile sistemului medical, această variată poate fi viabilă. Gruparea zonelor geografice poate depăși problemele legate de disponibilitatea datelor și poate oferi o imagine mai precisă a tendinței.

Alegerea unei strategii în vederea analizei dinamicii sau repartitie spatiale a unor indicatori depinde si de nivelul de analiza. O dată ce cadrul conceptual este stabilit, tabelele, graficele și analiza statistică sunt instrumentele ce vor fi aplicate. În mod particular, graficele sunt un instrument eficient pentru a prezenta tiparul – modelul schimbărilor înregistrate în timp.

3. Studiul colectivitatii în relație cu spațiul, pentru orizontul de timp luat în calcul

Observarea inegalităților spațiale dar și a dinamici sistemului de populare

Crearea unor tipologii relavante pentru spațiul analizat

Introducerea dimensiunii spatiale constituie o modalitate suplimentară de a aduce elemente noi pentru înțelegerea dinamicii fenomenelor demografice. Identificarea continuităților și discontinuităților spatiale poate ajuta la sublinierea determinanților sociali, economici, culturali sau a decalajelor existente la nivel teritorial.

Comparațiile între diferitele elemente grafice construite cu ajutorul seturilor de date ce marcheză momente diferite în timp, relevă modificări semnificative în distribuția spațială a indicatorilor luați în studiu. Deteriorarea sau îmbunătățirea relativă este concentrată în regiuni și locuri specifice.

De exemplu, schimbările înregistrate în nivelul mortalității pot reflecta modificările mediului fizic, socio –economic și cultural. Modificarile care au avut loc in societate in ultimii cincizeci de ani respectiv cresterea gradul de urbanizare , redistribuirea activităților economice , descentralizarea /restructurarea activităților agricole, industriale si de servicii, schimbarile de ordin politic si legislativ si-au pus amprenta asupra modului de evolutie a unor fenomene demografice.

4. Evidențierea rezultatelor prin metode grafice sau cartografice

Reprezentarile grafice si cartorafice au numeroase avantaje în prezentarea informațiilor privind evolutia sau distributia unor fenomene demografice Reprezentările cartografice pot ilustra puncte importante într-un mod succint, demonstrându-și utilitatea pentru scopuri descriptive și în procesul de luare a deciziilor. Acestea pot afișa variații locale ale unor indicatori demografici și permit evidențierea de clustere sau concentrații pentru pentru anumiti indicatori. Ele pot fi de asemenea folosite și în cadrul abordărilor analitice, pentru a explora impactul in plan demografic al anumitor decizii sau evenimente. Deasemenea, aceste reprezentări pot evidentia anumite inegalităti sau discontinuitati in evolutia unor fenomene demografice.

5. Trasarea unor concluzii generale ce rezulta în urma acestei analize geodemografice.

Acestea pot evidentia modificarile care au avut loc in cadrul populatiei analizate in sens pozitiv sau negativ, in orizontul de timp ales, pot genera predictii asupra evolutiei unor indicatori geodemografici , consecintele unor asemenea evolutii, masurile care trebuiesc luate pe termen scurt sau lung in vederea corectarii unor disfunctionalitati sau a reducerii inegalitatilor.

Astfel, analiza geodemografică, reprezentată în principal o cercetare „grafică” a colectivități umane în funcție de spațiul geografic unde locuiește la un moment dat .

Analiza tendințelor, a modului de evolutie a unor fenomene demografice implică – presupune îndreptarea atenției către următoarele direcții ce pot fi analizate separat sau în combinație :

1. Modelul general al schimbărilor înregistrate de un indicator de-a lungul timpului – scopul cel mai general al analizei trendințelor este acela de a discerne dacă nivelul unui indicator sau al unui sistem de indicatori a crescut sau s-a diminuat în timp și care a fost ritmul modificărilor semnalate.

2. Compararea a două intervale diferite de timp – este aplicată atunci când se dorește evaluarea unui indicator înainte sau după producerea unui eveniment

3. Compararea a două areale geografice. Interpretarea valorii unui indicator în cadrul unui anumit areal, doar la un anumit moment în timp, poate fi destul de înșelătoare. Analiza trendurilor pe parcursul mai multor ani poate oferi o imagine și poate constitui o bază de comparație mai precisă între cele două areale.

4. Compararea a două grupuri populationale- atunci când se are în vedere compararea nivelului unui indicator în cadrul unui populații, atât diferențele absolute, cât și cele relative sunt importante. De exemplu, o anumită populație poate avea rate semnificativ mai mari de-a lungul timpului, în comparație cu alt grup, și ratele ce caracterizează ambele grupuri descresc, disparitățile între rate în cadrul celor două populații la același moment în timp se pot mări sau micșora. Analiza tendințelor poate oferi informații despre schimbările ratelor și modificările în nivelul disparităților dintre rate.

5. Realizarea de predicții – realizarea de predicții ale ratelor este un mijloc de a monitoriza progresele înregistrate la nivel național sau local sau doar pentru a face estimări ale ratelor, fiind un element indispensabil pentru factorii decizionali în vederea luarii unor masuri, a adoptarii unor bugete sau orientarii unor resurse financiare.

Indiferent de modul în care se efectuează, analiza demografică este precedată de înregistrarea evenimentelor demografice, prin intermediul sistemului informațional statistic.

Calitatea analizei este determinată, printre altele, de îndeplinirea a două condiții fundamentale:

caracterul complet al informațiilor despre un anumit fenomen demografic;

delimitarea cu precizie a colectivității care face obiectul analizei, în funcție de diverse caracteristici demografice și a momentului în care s-a produs evenimentul.

Sursele de informare și instrumente de analiză demografică

1.3.1Sursele de informare demografică

Sursele de informații demografice sunt in prezent numeroase, caltatea datelor obtinute prin intermediul acestora fiind considerata buna sau foarte buna. Cel mai des se utilizeaza informatii colectate prin:

recensămintele populației;

statistica stării civile și a migranților;

registrele de populație;

anchetele demografice.

Prin utilizarea surselor de informații se obțin date cu privire la numărul populației, evolutia unor fenomene demografice, strucura demografica.

Recensămintele populației. Cele mai complete surse de informații pentru demografie sunt reprezentate de recensăminte, dar studiul fenomenelor demografice nu se limitează la această modalitate.

În România, primul recensãmânt organizat pe baze moderne a avut loc în anul 1838 în Muntenia, urmãtorul în decembrie 1850 – martie 1860, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad în Moldova si a lui Dionisie Pop Martian în Muntenia.

Al treilea recensãmânt a avut loc în anul 1899 sub coordonarea lui Leonida Colescu ce avea un program mai complex si se baza pe o metodologie unitarã, cel de-al patrulea în 1912, al cincilea în 1930, care reprezintã cel mai cuprinzãtor si mai bine pregãtit recensãmânt pânã la cel de-al doilea rãzboi mondial, sub conducerea statisticianului Sabin Manuilã.

Urmatorul recensamant a avut loc în anul 1941, în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, prelucrat provizoriu si numai cu date sumare tot provizorii.

În perioada postbelicã, celelalte recensãminte s-au succedat astfel: în anul 1948, 1956, 1966, 1977, 1992 si respectiv 2011.

Pe parcursul timpului, la recensãmintele efectuate în diferite perioade s-au adus numeroase perfectionãri de ordin teoretic si practic, sub aspectul sferei de cuprindere, al calitãtii si comparabilitãtii datelor, ceea ce a condus la o relativã standardizare a metodologiei. Recensamantul din 2011 dealtfel s-a desfasurat concomitent in toate tarile Uniunii Europene, pe baza unei metodologii complexe si a uniformizarii informatiilor colectate prin intermediul acestora, in ansamblu acestea vizand:Informatii demografice propriu zise; informatii socio-economice; informatii referitoare la mobilitate; informatii etno-culturale; informatii referitoare la locuinta; informatii referitoare la incapacitate.

Recensãmintele populatiei asigurã îndeosebi informatii care se referã la numãrul si structura populatiei oferind o imagine secventialã a acesteia la un moment dat si într-un anumit teritoriu. Este o înregistrare de tip static, calitatea datelor obtinute fiind in concordanta cu modul in care acesta a fost pregatit, mediatizat, metoda de colectare a datelor si tipul/complexitatea informatiilor colectate si nu in ultimul rand de modul de prelucrare al acestora.

Recensãmintele generale ale populatiei reprezintã forma principalã de observare statisticã totalã si periodicã a colectivitãtilor umane, pe baza unui program complex, întotdeauna recensãmintele au rãspuns unor necesitãti de cunoastere de ordin politic (electoral), militar, fiscal sau economic în general. Important este si faptul cã acestea furnizeazã informatiile de bazã cercetãrii stiintifice asupra principalelor fenomene demo- grafice pentru evidentierea modului si tendintelor de evolutie a acestora atât în trecut, cât si în viitor.

Alte surse de informare importante în studiul populatiei sunt:

Statistica stãrii civile reprezintã o sursã fundamentalã de informatie în studiul populatiei, folositã în perioadele interrecensitare si a apãrut din considerente de ordin teo- retic si metodologic.

Considerând populatia un sistem în continuã miscare în cadrul cãreia au loc permanent evenimente demografice care modificã numãrul si structura colectivitãtii studiate, este necesarã o înregistrare continuã în diferite etape ale vietii umane: nasteri, cãsãtorii, eventuale divorturi, decese, completate cu informatii privind situatia economica,varsta, sexul, apartenenta etnic asau religioasa a celor implicati.

La început, evidenta stãrii civile sau evidenta curentã a evenimentelor miscãri! naturale a populatiei era tinutã de cãtre biserici; astãzi ea se face prin intermediul Registrelor de Stare Civilã. Rezultatele prelucrãrii informatiilor statistice cu privire la starea civilã a populatiei se publicã periodic în buletine demografice trimestriale , in Anuare statistice si demografice.

Statistica migratiei oferã importante informatii cu privire la mobilitatea teritorialã (geograficã) a populatiei. În diferite tãri, evidenta miscãrii migratorii este cuprinsã în buletine statistice care permit stabilirea intensitãtii fenomenului, a fluxurilor migratorii, a repartitiei migrantilor dupã caracteristici demografice si social-economice etc.

Anchetele demografice oferã informatii de profunzime asupra populatiei, dar reduse spatial; în majoritatea cazurilor acestea se efectueazã prin sondaj, pe bazã de esantioane si completeazã, îmbogãtind informational, datele rezultate pe baza recensãmintelor populatiei. Din punct de vedere metodologic, unele anchete demografice sunt asociate recensãmântului. Acestea contribuie la studiul populatiei pe de o parte, prin cercetarea detaliatã a unui numãr de caracteristici ale populatiei, iar pe de altã parte, prin urmãrirea unui esantion din fisele recensãmântului.

Monografiile demografice. Studiile întreprinse prin intermediul lor au caracter exhaustiv (se studiazã fenomenul demografic sub toate aspectele). Ele au în atentie fie un singur fenomen demografic în cadrul întregii populatii sau al unei pãrti a acestuia, fie toate fenomenele demografice independente în cadrul unei anumite unitãti teritoriale sau zone geografice.

Registrele de populatie reprezintã cea mai modernã sursã de informatii în domeniul populatiei care îmbinã trãsãturile celor douã verigi fundamentale, recensãmântul cu evidenta curentã a miscãrii naturale si migratorii. În acest fel, prin prelucrarea centralizatã continuã se poate asigura o cunoastere curentã a numãrului, structurii si evolutiei populatiei. În totalitate, Registrul national al populatiei se constituie într-o veritabilã „bancã de date” în domeniu, menitã sã ofere, într-un timp foarte scurt, cele mai variate informatii referitoare la populatia unei tãri.Deasemenea, in perioadele inter-cenzitare în studiile demografice se utilizează procedee matematice de evaluare constantă a fenomenelor demografice.

1.3.2. Instrumente de analiză demografică

DE FACUT O INTRODUCERE SCURTA

Numarul : Mãrimea absolutã a unei populații sau a oricãrui fenomen demografic care are loc într-un spațiu definit și pe o perioadã de timp definitã. (De exemplu, în anul 2006, în România, s-au înregistrat 221.000 nãscuți-vii). Cantitatea brutã de evenimente demografice stã la baza tuturor celorlalte rafinãri și analize statistice.

Rata: Frecvența evenimentelor demografice care au loc în cadrul unei populații într-o perioadã de timp specificatã (de obicei un an) raportatã la populația expusã la „riscul” de a trece prin acele evenimente în aceeași perioadã de timp. Ratele exprimã frecvența unui fenomen într-o perioadã de timp. (De exemplu, în 2005, în România au fost 10,2 nãscuți-vii la 1.000 de locuitori.) Majoritatea ratelor sunt exprimate la 1.000 de locuitori.

Ratele brute sunt calculate pentru întreaga populație. Ratele specifice sunt calculate pentru subgrupe, de obicei pentru subgrupa de populație expusã „riscului” de a înregistra acel eveniment. (De exemplu, rata fertilitãții este numãrul de nãscuți-vii la 1.000 de femei din grupa de vârstã 15-49 de ani). Astfel, ratele se pot calcula pe grupe de vârstã, pe sexe, pe ocupație și așa mai departe. În practicã, unii indicatori calculați ca rate ar fi mai corect exprimați în termeni de raport

Raportul : Relația dintre o subgrupã de populație și populația totalã sau altã subgrupã de populație; se calculeazã prin împãrțirea a douã numere și se exprimã în procente, promile etc. (De exemplu, în România în anul 2005, raportul de masculinitate a fost de 95 bãrbați la 100 de femei.)

Proporția : Relația în care se aflã o subgrupã de populație fațã de populația totalã, ca parte a acesteia; adicã, o subgrupã de populație împãrțitã la populația totalã, exprimatã, de obicei, procentual. (De exemplu, la 1 ianuarie 2005, în România, proporția populației din mediul urban era de 55,2% din populația totalã.)

Constanta : Un numãr neschimbat, arbitrar (de exemplu 100, 1.000 sau 100.000) cu care ratele, rapoartele sau proporțiile potfi înmulțite pentru a exprima acești indicatori într-un mod mai explicit. De exemplu, în România, în anul 2005, s-au înregistrat 0,0102 nãscuți-vii pe locuitor. Înmulțind aceastã ratã cu o constantã (1.000), rezultã același indicator statistic dar raportat la 1.000 de locuitori. Aceasta este o metodã mai clarã de a exprima același lucru: s-au înre- gistrat 10,2 nãscuți-vii la 1.000 de locuitori.

Indicatori de cohortă : Statistici care mãsoarã evenimentele care se petrec în cadrul unei cohorte (un grup de persoane care au trãit același eveniment demografic în decursul unui interval detimp). Cea mai folositã cohortã este generația -persoanele nãscute în același an sau în aceeași perioadã. Alte feluri de cohorte sunt cele ale cuplurilor cãsãtorite în același an și promoțiile școlare. Asemenea indicatori se utilizeazã pentru analize longitudinale.

Indicatori pe perioada: Statistici care mãsoarã evenimentele ce se petrec în cadrul unei populații în timpul unei perioade de timp; se poate spune cã aceste statistici „fotografiazã” o populație. (De exemplu, în România în anul 2005, rata mortalitãții a fost de 12,1 la 1.000 locuitori.) Acești indicatori se utilizeazã pentru analize transversale

ETAPA I Analiza situației existente și identificarea elementelor care condiționează dezvoltarea.

Obiectivul de bază al etapei 1 este reprezintat de analiza situației prezente cu evidențierea problemelor și disfuncționalităților, în vederea identificării elementelor care condiționează dezvoltarea.

Evoluția populației și potențialul demografic

Efectivul unei populații sau numărul acesteia reprezintă un indicator de maximă generalitate, utilizat în statistiă și în analiza demografică pentru a desemna volumul colectivităților umane. El este privit întotdeauna în stransă legătură cu caracteristicile de spațiu și timp. Populațiile sunt colectivități complexe și eterogene, în funcție de caracteristicile esențiale pe care le poartă. În cadrul lor se pot individualiza subcolectivități sau subpopulații, care se caracterizează printr-un grad mai ridicat de omogenitate decât ansamblul din care fac parte.

Distribuția populațiilor pe subcolectivități în funcție de caracteristici diferite, proporțiile dintre subpopulații, ca și dintre acestea și ansamblu, reprezintă structura sau starea populațiilor.

Întreaga evoluție și devenire a populațiiilor, trecerea lor de la o stare la alta depend de efectivul și structural lor inițială, pe de o parte, și de mișcarea lor naturală și migratorie, pe de altă parte. Urmărirea evoluției în timp a fectivului unei populații permite descoperirea modelului ei statistic de creștere.

Termenul "transformări geodemografice" este în prezent folosit pentru a semnala modificări în procesele demografice cu implicații pentru zonele geografice (cu referire la supraaglomerarea și subpopulare) în bunăstare (scăderea fertilității și îmbătrânirea), și dezvoltarea economică (șomaj), aplicat pe un teritoriu . Transformările sunt întotdeauna evaluate de o bază inițială; de fapt, ele reprezintă o abatere în raport cu o situație normală.

Transformările geodemografice sunt determinate de condițiile sociale ale populației într-o regiune. Aceste condiții se referă la: relația dintre populație și alte componente socialei (accesibilitatea serviciilor sociale, a instituțiilor de învățământ, infrastructură locală), funcționalitatea și situația economică într+un spațiu de referință. Condițiile sociale sunt strâns legate de toate organismele teritoriale (economice, culturale, politice și ideologice).

Există mai multe tipuri de transformări care sunt in relație-legatură cu componenta demografică:

transformări locale in teritoriu – extinderea spațiului pentru clădiri in dauna suprafețelor agricole.

transformări sociale legate de infrastructură și de condițiile de viață locale (infrastructura de transport, asistență medicală și educație).

transformări economice legate de restructurarea sau disparitia unor activități economice generatoare de venituri

Aceste transformări sunt însoțite de alte fenomene, cum ar fi accentuarea inegalitatilor, intre grupuri de populatie sau la nivel teritorial ; intensificarea mișcărilor migratorii; schimbari in structura demografica. Astfel, principalele transformari-modificari in plan demografic vor fi urmarite in stransa legatura cu transformarile economice, sociale, legislative etc. In mod special vor fi evidentiate :

transformări în numărul și repartitia populatiei;

transformări privind mișcarea naturală și migrația;

transformări în structura populatiei

În cadrul fiecărei categorii de transformare sunt analizate triggere, progresul de transformări, efectele acestor modificări, precum și evidențierea zonele în care impactul a fost major prin crearea unor tipologii, cu zone demografice favorizate sau defavorizate.

2.1.1 Mărimea demografică și densitatea populației

2.1.1.1. Mărimea demografică

Orice studiu demografic începe sistematic cu determinarea numărului populației totale, acesta fiind de altfel un agregat macroeconomic și poate fi stabilit la recensământ, poate fi estimat prin calcule sau determinat la mijlocul unui interval de timp etc.

Efectivul sau numărul total al unei populații este format din totalitatea persoanelor în viață la un moment dat, care trăiesc într-o anumită unitate teritorială și se determină în mod obișnuit pe bază de recensământ. Numărul unei populații se poate referi la populația stabilă (legală sau de drept) sau la populația prezentă sau de fapt. Dacă nu se face nici o altă precizare atunci când se vorbește de efectivul unei populații, se înțelege populația stabilă a unității teritoriale respective.

Se realizează o analiză a UAT-urilor din punctul de vedere al numărului de locuitori (atât în anul de referință dar și schimbările survenite pe în ultimii 25 de ani) subliniindu-se diferențierile urban-rural (dacă este cazul) dar și localitățile care au o populație mai mică de 100 de locuitori (și gruparea acestora pe UAT-uri).

2.1.1.2. Densitatea populației

Se realizează o analiză a densității populației, măsurată prin indicatorul densității generale a populației, se subliniază cele mai dens populate areale, dar și cele cu cele mai mici densități.

Densitatea populației – intensitate a populație în raport cu suprafața sau resursele, de obicei determină ca raport între numărul populației la un moment oarecare (P) și suprafața teritoriului locuit de aceasta (S), exprimat ca număr de locuitori pe kilometrul pătrat.

Mai rar se determină indicele de arealitate, ca raport între suprafața teritoriului locuit de aceasta și numărul populației la un moment oarecare, în care suprafața se exprimăn însă în hectare.

2.1.2. Dinamica populației

2.1.2.1 Evoluția populației

Efectivul unei populații poate fi privit și ca un indicator de interval și reprezintă numărul mediu al populației (persoanelor) determinat pentru o anumită perioadă de timp (lună, trimestru, semestru, an calendaristic, cincinal, etc.) și utilizat în analiza demografică pentru măsurarea intensității fenomenelor.

Acest proces de schimbare în timp a populației, se măsoară prin diferența dintre numărul populației la anumite momente

Evoluția populației se analizează atât la nivelul teritorial general (județ, regiune) dar și la nivelul UAT-urilor componente. Perioada de analiză ar trebui să cuprindă, pe de o parte ultimii 10 ani (plecând din anul în care se realizează analiza) dar și o evoluție pe ani de regensământ (începând cu cel din 1912). Se vor identifica cauzele creșterilor, descreșterilor accentuate, a ruperilor de ritm, dar și a pragurilor care pot fi considerate critice.

Pentru ilustrarea completă a evoluției se va calcula indicele de evoluție demografică și se vor stabili arealele critice).

Indicele de evoluție demografică se calculează pe baza următoarei relații:

unde:

Id – indicele de evoluție demografică,

(C)2 – suma patratelor creșterilor dintre recensăminte,

(D)2 – suma patratelor descreșterilor dintre recensăminte,

P – populația totală a localității X.

2.1.2.2.Mișcarea naturală a populației

Mișcarea naturală a populației se va analiza prin prisma mai multor indicatori, respectiv rata natalității, rata mortalității generale , bilanțul natural al populației. Pentru analizele mai profunde se vor utiliza, în plus, speranța de viață la naștere și rata fertilității. Toți indicatorii vor fi calculați în dinamica lor din ultimii zece ani (cel puțin). Se vor sublinia arealele critice constituite din UAT-urile cu rate ale natalității (fertilității) scăzute, rate ale mortalității generale ridicate (sau speranță de viață la naștere redusă). Bilanțul natural, calculat pentru aceeași perioadă, va reflecta corelația dintre cele două rate (natalității și mortalității), putându-se distinge cele mai problematice areale (cu bilanț negativ). Se vor identifica factorii responsabili (în special în cazul mortalității și speranței de viață), cunoscut fiind că cei ai natalității (fertilității) se regăsesc într-un context mai larg (la nivel național).

În plus, în cadrul acestui subcapitol, se poate calcula indicele de vitalitate, a cărui cunoaștere poate conduce la realizarea unor estimări privind evoluția numerică, dar și privind structura pe grupe de vârste a populației.

Mișcarea naturală a populației constituie, alături de mișcarea migratorie, una dintre componentele care determină evoluția în timp a unei populații. Mișcarea naturală surprinde două fenomene demografice: natalitatea și mortalitatea.

A. Natalitatea reprezintă frecvența sau intensitatea nașterilor într-o populație oarecare, fiind măsurată pe baza raportului dintrev numărul total al nașterilor (născuților vii) și numărul populației totale .

Natalitatea este exprimată cantitativ prin rata brută a natalității care reprezintă numărul născuților vii la 1000 de locuitori într-o perioadă determinată de timp (în general un an calendaristic). Natalitatea este un fenomen sensibil la schimbările de ordin socio-economic.

Rata brută de natalitate (RBN sau n) este un indicator care măsoară frecvența nașterilor în sânul unei populații totale (ambele sexe, toate vârstele), fiind calculat după formula

B. Fertilitatea

Fertilitatea merita atenție nu numai datoritã faptului cã reprezintã un element al dinamismului geografic, ci și pentru cã nivelul acesteia este un bun indicator al mentalitãților, exprimând în fapt atitudinea populațiilor fațã de viața modernã.

Fertilitatea se referã numai la acea parte a populației care participã direct la procesul de reproducere, respectiv la populația femininã de vârstã fertilã sau în vârsta de procreare, consideratã între 15 și 49 de ani. Aceasta se exprimã prin rata fertilitãții, indicator calculat prin raportarea numãrului total de nașteri la populația femininã de vârstã fertilã.

în care:

f = rata fertilitãții;

N = numãrul total de nașteri;

Pfl5 – 49 = populația femininã de vârstã fertilã.

Indicele sintetic de fertilitate (Is) este de asemenea folosit pentru a arãta nivelul fertilitãții; acesta reflectã numãrul total de copii ce revin unei femei de vârstã fertilã (15-49 de ani) și se exprimã sub forma unui raport direct – numãr copii/femeie.

Rata fertilitãții eliminã diferențele date de structura pe grupe de vârstã, fiind consideratã un indicator mult mai semnificativ decât rata natalitãții. De altfel, analizând harta natalitãții și a fertilitãții, se poate observa cum areale care prezintã rate identice de natalitate înregistreazã rate diferite ale fertilitãții, ca urmare, și premise diferite de creștere a numãrului populației.

În funcție de condițiile de mortalitate, o ratã de circa 2,1 copii/femeie este consideratã ca fiind necesarã, pentru ca sã se producã înlocuirea generațiilor. Niveluri mai reduse de 2,1 presupun, dacã ignorãm componenta migratorie, o stagnare a numãrului populației sau chiar un declin.

Rata de nupțialitate (engl. marriage rate) numitã și reprezintă numãrul de cãsãtorii ce revin la 1.000 persoane. Aceastã ratã este calculatã folosind numãrul de cãsãtorii, nu numãrul de persoane ce se cãsãtoresc și cuprinde atât prima cãsãtorie cât și recãsãtoriile.

Rata de divorțialitate (engl. divorce rate) sau rata divorțialitate brutã de divorțialitate este numãrul de divorțuri ce revin la 1.000 de locuitori într-un an. Aceastã ratã este calculatã folosind numãrul de divorțuri și nu numãrul de persoane ce divorțeazã.

C. Mortalitatea ca fenomen demografic este influențată de o serie de factori ecologici, sociali și economici cum ar fi de exemplu, nivelul de educație șii accesul la serviciile medicale. Mortalitatea exprimă în esență intensitatea deceselor în ansamblul unei populații. Ea se măsoară prin rata brută a mortalității – numărul de decedați la 1000 de locuitori.

în care:

m = rata mortalitãții;

M = numãrul total de decese

PM = populația medie

Modalitati de analiza si indicatori ai mortalitații

Mortalitatea se referă la totalitatea deceselor care se produc în cadrul unei populații. Evenimentul demografic care face obiectul înregistrării este „decesul”, definit ca încetarea definitivă a funcțiilor vitale după trecerea unei anumite perioade la naștere.

Analiza mortalității se poate realiza în manieră transversală, într-un an caracteristic sau într-o anumită perioadă de timp și în manieră longitudinală, prospectiv sau retrospectiv.

Analiza transversală a mortalității este cea mai simplă și cea mai comună, deși este mai puțin exactă, deoarece sunt luate în studiu decese aparținând mai multor generații, fiecare dintre acestea având factori de risc și de protecție diferită.

Principalele aspecte care sunt urmărite în analiza transversală a mortalității sunt:

-mortalitatea specifică pe sexe și vârste;

-mortalitatea pe medii de viață și categorii sociale;

-mortalitatea pe cauze de deces;

-sezonalitatea mortalității

Analiza longitudinală a mortalității are în vedere determinarea probabilității de deces pe generații, având în vedere că fiecare generație acumulează influențe specifice diverselor perioade parcurse de-a lungul vieții.

Indicatorii utilizați în măsurarea acestor aspecte , pe langa rata de mortalitate generală (indicele brut de mortalitate), sunt ratele specifice de mortalitate (pe sexe, grupe de vârstă, medii de rezidență). Ratele specifice de mortalitate pe vârste și sexe aduc un aport considerabil la descrierea analitică a fenomenului pentru a evidenția anumite legi sau forme specifice de manifestare.

Stabilirea ratei specifice de mortalitate se realizează prin raportarea deceselor înregistrate în perioada analizată, repartizate pe sexe sau pe grupe de vârste la efectivul mediu al subpopulației corespunzătoare.

Rata mortalității pe sexe. Determinarea intensității mortalității specifice pe sexe se face prin raportarea numărului total de decese înregistrate în rândul persoanelor de sex masculin și respectiv feminin într-o anumită perioadă de timp la efectivul mediu al populației masculine și feminine:

Sau

unde:

mm, mf – rate ale mortalității masculine și feminine

Mm, Mf – numărul decedaților de sex masculin sau feminin

Pm,Pf -efectivul mediu al populației masculine și feminine

În mod obișnuit, mm > mf sau > 1, iar rata brută de mortalitate pentru o anumită populație este cuprinsă între cele două rate specifice pe sexe rezultă .

La analiza acestui indicator trebuie luat în considerare fenomenul de supramortalitate masculină, prezent în cadrul tuturor categoriilor de vârstă.

Rata mortalității pe grupe de vârste. Vârsta este una din caracteristicile demografice de care nu se poate face abstracție în analiza intensității fenomenului de mortalitate. Ca urmare, este necesar să se stabilească indicatori și metode de analiză care să releve particularități de manifestare a fenomenului în funcție de vârstă. Analiza colectivităților de decedați, precum și colectivitatea populației din care provin decesele este structurată pe vârste sau pe grupe de vârste, în funcție de scopul urmărit.

Intensitatea diferită a mortalității pe vârste se poate evalua cu ajutorul ratelor specifice de mortalitate de vârste, mx, calculate prin raportarea numărului de decese Mx care au avut loc în cadrul unei subpopulații de vârsta x ani împliniți, în decursul unui an calendaristic, la efectivul mediu al populației de acea vârstă , după formula:

Între ratele specifice de mortalitate pe vârste și rata brută de mortalitate există o relație bine determinată, rata brută de mortalitate generală fiind egală cu media aritmetică a ratelor de mortalitate specifice pe vârste ponderate cu efectivele medii ale populației de diferite vârste. Acesta permite identificarea factorilor calitativi și cantitativi structurați care determină dinamica mortalității populației de la o perioadă la alta, dar în același timp atrage atenția asupra erorilor care pot apărea, atunci când se folosește rata generală a mortalității, în compararea intensității fenomenului în cadrul a două colectivități diferite.

Rata mortalității pe medii de viață sau pe categorii socio-economice. Studierea mortalității pe medii de viață sau pe categorii sociale este importantă, astfel facilitându-se înțelegerea unor mecanisme subtile care condiționează evoluția acestui fenomen. Aceasta reprezintă de fapt o analiză de detaliu a unor subpopulații considerate în funcție de mediul de rezidență, rural sau urban, și în funcție de ocupație sau ramuri de activitate.

Stabilirea intensității mortalității pe subcolectivități specifice permite, ca prin comparare să se stabilească legăturile de cauzalitate și de interdependență dintre fenomen și factorii săi determinanți. Aceasta se realizează folosind formula:

sau

în care:

mu,mr reprezintă rata mortalității populației din mediul urban, respectiv rural.

D.Durata medie a vieții (speranța de viață la naștere) reprezintă un indicator sintetic al mortalității și în același timp a sănătății. Acesta se referă la numărul de ani pe care speră să-i trăiască o generație fictivă, în condițiile în care, condițiile de mortalitate din anul în care s-a făcut calculul, nu se schimbă.

Acesta se regăsește în tabela de mortalitate, ca fiind speranța matematică de viață ca o prezentare a vârste de „0” ani. Tabela de mortalitate reprezintă o metodă de măsurare, analiză și comparare a mortalității. Aceasta permite calcularea unor indicatori numiți funcții biometrice. Aceștia sunt numărul de supraviețuitori (1x sau Sx , numărul de decese (dx), reprezentând numărul de decese înregistrate în generația fictivă de 100.000, dacă această generație ar fi fost supusă riscurilor de deces din modelul de mortalitate înregistrat în anul de calcul, probabilitățile de deces (qx), probabilitățile de supraviețuire (px) și speranța de viață de diferite vârste (ex). Formula de calcul a speranței de viață este:

în care:

Tx – numărul total de om-ani trăiți de întreaga colectivitate

Sx – numărul de supraviețuitori la vârsta x.

Speranța matematică de viață este cel mai important indicator al tabelei de mortalitate, sintetizând prin nivelul său, influența unui complex de factori de natură economică, biologică, socială, sanitară etc., fiind utilizat și ca indicator al gradului de dezvoltare și civilizație al societății.

Acest indicator poate fi utilizat in analizele la nivel national, regional si judetean, evidentiind diferentieri la nivel teritorial. Deasemena, poate fi detaliat in functie de sex: durata medie a vietii masculine si durata medie a vietii fenminine

E.Soldul natural este un indicator care reflctă echilibrul între două componente ale mișcării naturale: natalității și moratalitatea. Soldul natural indică cu cât crește în mod natural o populație și se calculează ca diferență între numărul de nașteri și numărul de decese care au avut loc într-un an, raportată la volumul populației. Diferențele care există între nivelul natalității și cel al mortalității unei populații sunt redate de sporul natural sau creșterea naturala.

în care:

S = Soldul natural;

n = rata natalității;

m = rata mortalității.

Rata de creștere naturalã (engl. the rate of natural increase) sau rata sporului natural mãsoarã intensitatea creșterii/descreșterii unei populații din cauza unui surplus (sau a unui deficit) de nașteri fațã de decese. Este exprimatã ca un procentaj din populația de bazã. Aceastã ratã nu include efectele imigrației sau emigrației.

în care:

= rata de crestere naturala

N=numarul de nasteri

D=numarul de decese

P=populatia totala

Rata de creștere naturalã poate fi calculatã, deasemenea, din ratele de natalitate și mortalitate:

Bilanțul natural poate fi pozitiv, când numărul născuților este mai mare decât numărul decedaților, însă poate fi și negativ, dacă nivelul natalității este mai redus decât nivelul mortalității- în acest caz preferându-se însă termenul de deficit natural ori cel de declin demografic-sau “0” când valorile ratei natalității sunt egale cu cele ale ratei mortalității.

Indicele de vitalitate (indicele lui Pearl) (engl. vital index, fr. indice vital), raport între numărul născuților vii (N) și numărul deceselor (M) exprimat în procente, într-o anumită perioadă.

Indicele de vitalitate se utilizează în situațile când nu se cunosc date despre numărul mediu al populației și se folosește la aprecierea influenței nașterilor și deceselor asupra numărului populației. În funcție de numărul născuților vii care poate fi mai mic, egal sau mai mare decât numărul deceselor, indicele vitalității ia valori mai mici, egale sau mai mari decât 100. Prima situație reflectă tendința de scădere a numărului populației analizate, ca urmare a neasigurării reproducerii simple. Când indicele se menține egal cu 100, mai mulți ani consecutivi, populația tinde să devină staționară, în ipoteza absenței migrației, numărul rămâne neschimbat. Când indicele este mai mare de 100, populația se reproduce lărgit, numărul născuților vii depășește pe cel al decedaților, deci numărul populației are tendința să crească.

2.1.2.3.Mișcarea migratorie

La fel de importantă ca și mișcarea naturală, mișcarea migratorie se reflectă în creșterile și descreșterile populației dintr-un areal, în funcție de intensitatea imigrației (sau a sosirilor) și a emigrației (sau a plecărilor). Mișcarea migratorie trebuie analizată cel puțin pe ultimii zece ani (în dinamica sa) și poate fi defalcată pe migrații interne și migrații internaționale. Un aspect important care necesită o analiză de detaliu îl reprezintă navetismul. Din analiza întreprinsă va rezulta care sunt cele mai afectate areale de un bilanț migratoriu negativ și vor trebui identificate cauzele (de natură economică, de mediu, infrastructură etc) care conduc la astfel de situații.

Mobilitatea populației reprezintă o componentă importantă a dinamicii populației, sporul migratoriu fiind complementar sporului natural; dacă la nivel mondial mobilitatea spațială este nulă, ea nefiind luată în calcul, iar la nivel macro- teritorial are mai mică importanță, în schimb, la nivel micro- teritorial – stat, regiune geografică – aceasta are un rol foarte important, fiind un factor al creșterii sau descreșterii numărului populației.

Mobilitatea populației trebuie considerată o consecință a inegalităților existente la nivel teritorial .Aceasta are la bază motivațiile persoanelor angrenate în această acțiune, este selectivă, în funcție de o serie de caracteristici precum vârsta, genul (masculin/feminin) sau profesiunea și determină consecințe importante atât în zona de sosire, cât și în zona de plecare.

Migrația este deplasarea geograficã a persoanelor peste o anumitã granițã în scopul stabilirii unui domiciliu permanent sau temporar. Alãturi de ferti-litate și mortalitate, migrația este o componentã a mișcãrii populației. Termenii „imigrare” și „emigrare” sunt folosiți pentru a face referire la deplasãrile între țãri (migrație internaționalã). Termenul de “migrație internã” se referã la deplasãrile între zone (regiuni) din aceeași țarã (urban/rural, județe, localitãți).

Rata de imigrare (engl. immigration rate) este numãrul de imigranți care ajung la destinație, care revin la 1.000 de locuitori din zona de destinație într-un an de referințã.

în care:

im = rata imigratiei

Im= numarul de imigranti care ajung la destinatie

P=numarul de locuitori din zona de destinatie intr-un an de referinta

Rata de emigrare (engl. emigration rate) reprezintã numãrul de emigranți care pleacã din zona de origine care revin la 1.000 de locuitori din aceeași zonã, într-un an dat.

în care:

em = rata emigratiei

Em= numarul de emigranti care pleaca din zona de origine

P=numarul de locuitori din zona de origine intr-un an de referinta.

Migrația netã (engl. net migration) este efectul net al imigrației și emigrației asupra populației unei regiuni (de creștere sau descreștere). Numitã și sold migratoriu, aceasta reprezintã diferența dintre numãrul de imigranți și cel al emigranților unei regiuni.

Rata netã de migrație (engl. net migration rate)aratã efectul net al imigrației și emigrației asupra populației unei regiuni, exprimat ca o creștere sau o descreștere a populației care revine la 1.000 delocuitori ai regiunii respective într-un an.

m = rata migratiei nete

E= numarul de emigranti

I=numarul de imigranti

P=numarul de locuitori din zona de origine intr-un an de referinta.

2.1.2.4. Ritmul de creștere al populației

Totuși, indicatorul care indică dinamica unei populații, în ansamblul său, este ritmul mediu anual de creștere, calculat pe perioade intercensitare începând cu perioada 1912-1930. Se calculează atât pentru întreg arealul vizat, cât și la nivel de UAT, observându-se care sunt cele afectate de descreșteri pe parcursul întregii perioade, care înregistrează scăderi sau creșteri lente (sau accentuate).

Ritmul (rata) mediu anual de creștere (engl. mean annual rate of increase, fr. taux annuel moyen d'acroissement), redă dinamica unei populații în decurs de mai multe perioade, calculată ca o medie geometrică a ratelor (ritmului) anual de creștere. El reiese din extragerea rădăcinii de ordinul n din ritmul creșterii pe întreaga perioadă, exprimat în procente, după formula:

unde:

Rmac = ritmul mediu anual de creștere a populației

Rc = ritmul creșterii pe întreaga perioadă

n = numărul anilor ce alcătuiesc perioadă

Acest indice demografic indică dinamica unei populații fiind folosit la nivel universal și se calculează după următoarea formulă:

, unde

R este ritmul mediu anual de creștere,

Pn este populația la un momnet dat

P0 este populația la o dată anterioară

n este numărul de ani dinre Pn și P0.

De văzut care este formula corectă!!!!

2.1.2.5. Comportamentul demografic

Comportamentul demografic este un element esențial care influențează repartiția și evoluția numerică a populației. Se poate cunatifica prin intermediul a doi indicatori (indicele de potențial demografic și indicele de stabilitate a cuplurilor.

Potențialul demografic poate fi apreciat prin relația dintre numărul persoanelor feminine cu vârste cuprinse între 15-49 de ani și numărul total al acestora. Ca urmare, indicele de potențial demografic poate fi calculat pe baza următoarei formule:

Stabilitatea cuplurilor poate fi măsurată prin raportul dintre numărul de divorțuri și cel al căsătoriilor, deci putem spune că, de fapt, stabilitatea se apreciază prin indicele de instabilitate, după formula:

2.1.2.5. Bilanțul total/Tipuri de evoluție demografică

Bilanțul total (rata de creștere totală) al populației (rezultat din cele două componente bilanțul natural și bilanțul migratoriu) reflecă arealele cele mai afectate din punct de vedere demografic (acolo unde valorile sunt negative), dar și cele în care se înregistrează stagnări (cu valori apropiate de zero).

Rata de creștere (engl. growth rate) este procentajul de creștere/scãdere a unei populații, într-un an dat, din cauza sporului natural și al migrației nete, fațã de populația de bazã.

Rata de creștere totala sau rata de crestere demografica ia în considerare toate componentele creșterii populației: nașterile, decesele și migrația. Nu trebuie confundatã cu rata de natalitate.

O ratã de creștere în declin nu înseamnã neapãrat cã populația unei regiuni este în scãdere. Mai degrabã, poate indica doar cã numãrul populației crește mai încet. O ratã de creștere negativã înseamnã cã o regiune pierde din numãrul populației. În prezent, aproape toate țãrile din Europa înregistreazã un declin al populației totale și multe dintre acestea înregistreazã și un declin al ratelor de creștere.

În funcție de valorile bilanțului total al populației se pot identifica și analiza tipurile de evoluție demografică (descendentă, ascendentă sau stagnare). ???????

2.1.3. Structura populației

Efectivul unei populații sau numărul acesteia reprezintă un indicator de maximă generalitate, utilizat în statistiă și în analiza demografică pentru a desemna volumul colectivităților umane. El este privit întotdeauna în stransă legătură cu caracteristicile de spațiu și timp. Populațiile sunt colectivități complexe și eterogene, în funcție de caracteristicile esențiale pe care le poartă. În cadrul lor se pot individualiza subcolectivități sau subpopulații, care se caracterizează printr-un grad mai ridicat de omogenitate decât ansamblul din care fac parte.

Distribuția populațiilor pe subcolectivități în funcție de caracteristici diferite, proporțiile dintre subpopulații, ca și dintre acestea și ansamblu, reprezintă structura sau starea populațiilor.

Structura geodemografică, are un caracter dinamic și este specifică oricărei comunități umane, fiind influențată de un complex de factori. Analiza ei se va face ținând cont de mai multe aspecte, pe baza unor indicatori proprii pentru fiecare tip de structură.

Este foarte importantă evidențierea corelaților și a interdependenței dintre diferitele tipuri de structuri. Aceste corelații definesc starea socială și economică a unei populații. Analiza detaliată a structurii geodemografice evidențiază în final o serie de tendințe pe care le poate avea comunitatea respectivă și anume de:

întinerire sau îmbătrânire;

feminizare;

creștere sau scădere a raportului de dependență, pe vârste, economică;

urbanizare sau ruralizare;

omogenitate sau eterogenitate etnică sau confesională.

Fiecare caracteristică și tendința acesteia va fi reprezentată grafic prin modalități specifice.

2.1.3.1. Structura pe medii

Structura pe medii (urban și rural) este foarte importantă prin prisma ponderii populației urbane, populație cu nevoi specifice. Se va analiza această structură atât la un moment dat (ultimul an disponibil statistic) dar și în dinamică (cel puțin 10 ani), pentru a putea observa, dacă este cazul, declinul unui anumit tip de populație și cauzele care îl determină.

Analiza populației în funcție de mediul de rezidență urban/rural prezintă o importanță deosebită în practica geografică, la nivel mondial, înregistrându-se numeroase disparități sau diferențieri generate în special de nivelul de evoluție a societăților umane.

Deși pare foarte simpla, distincția dintre populația urbană și populația rurală impune numeroase probleme datorită dificultăților care apar în precizarea limitelor ce separă cele două medii de viață.

Varietatea criteriilor utilizate precum și abordarea sau interpretarea diferită a acestora de la țară la țară, face aproape imposibilă comparabilitatea internațională; astfel, pentru a caracteriza unitățile urbane, seviciile statistice folosesc, fie criteriul numeric (un anume număr de locuitori în circumscripția de bază), fie criteriul funcțional (un anume procent al activilor ocupați în activități non-agricole) sau criteriul administrativ (anumite “trăsături” considerate urbane de către autoritățile din țara respectivă) sau o combinație de mai multe criterii.

Cel mai frecvent criteriu utilizat este numărul de locuitori, și în acest caz, însă, comparabilitatea internațională este dificilă, datorită variabilității pragului statistic considerat, fie la un nivel redus (200 locuitori în Suedia, 300 locuitori în Islanda ), fie la un nivel foarte ridicat (40.000. în Coreea de Sud).

Din acest motiv, serviciile statistice din numeroase țări utilizează criterii complexe, precum: densitatea rezidențială, structura populației active, migrația zilnică a forței de muncă, prezența anumitor servicii considerate urbane.

Rezultă, așadar, că pentru efectuarea unei analize complexe a populației în funcție de mediul rezidențial, este necesară raportarea la definițiile naționale.

Pentru a reda, totuși, diferențele majore care există la nivel mondial, din acest punct de vedere, vom aprecia ca fiind populație urbană, populația care trăiește în zonele considerate urbane și populație rurală, populația ce trăiește în zonele apreciate ca fiind rurale, indiferent de criteriul utilizat.

Disparitățile existente între state și regiuni geografice sunt, însă, cel mai corect reliefate prin analiza ponderii populației urbane în cadrul populației totale a fiecărei țări.

Acest raport (P.u./P.t) este cunoscut în literatura de specialitate sub diverse denumiri, ca: grad de urbanizare, nivel de urbanizare, rata urbanizării, indice de urbanizare.

Gradul de urbanizare (engl. percent urban), evidentiaza proportia populațtiei care locuieste în mediul urban exprimatã ca un procent din populatia totalã a unei anumite regiuni, este un indicator al urbanizãrii. De obicei, restul populatiei este consideratã ca fãcând parte din mediul rural, cu toate cã unele tãri au o categorie de mijloc denumitã „semiurban”.

Nu trebuie confundată cu creșterea urbanã care se referã la cresterea dimensiunii fizice a unei zone urbane.

în care:

Ru= rata/grad de urbanizare

Pu=populatia urbana

P=populatia totala

2.1.3.2. Structura pe grupe de vârste și sexe

Caracteristicile demografice constituie un element major de diferențiere a populațiilor. Între acestea, vârsta și “sexul” (genul), numite și “caracteristici demografice fundamentale” prezintă o importanță deosebită, dată fiind semnificația lor pentru analiza demografică, economică sau socială. Astfel, natalitatea, mortalitatea sau fertilitatea variază în funcție de vârsta populației, genul, rata de activitate, gradul de ocupare a populației, ca și de mobilitatea acesteia în teritoriu.

Analiza structurii pe grupe de vârstă și sexe permite evidențierea unor tipologii regionale și, de asemenea, evaluarea potențialului demografic al diferitelor regiuni

Structura pe grupe de vârstă este expresia divizării populației totale a unui stat/regiuni/localitati în efective anuale, cincinale, decenale sau, cel mai adesea, în trei categorii semnificative, corespunzătoare populației tinere, adulte și vârstnice.

Caracteristicile demografice constituie un element major de diferențiere a populațiilor. Între acestea, vârsta și “sexul” (genul), numite și “caracteristici demografice fundamentale” prezintă o importanță deosebită, dată fiind semnificația lor pentru analiza demografică, economică sau socială. Astfel, natalitatea, mortalitatea sau fertilitatea variază în funcție de vârsta populației, genul, rata de activitate, gradul de ocupare a populației, ca și de mobilitatea acesteia în teritoriu.

Analiza structurii pe grupe de vârstă și sexe permite evidențierea unor tipologii regionale și, de asemenea, evaluarea potențialului demografic al diferitelor regiuni

Structura pe grupe de vârstă este expresia divizării populației totale a unui stat/regiuni/localitati în efective anuale, cincinale, decenale sau, cel mai adesea, în trei categorii semnificative, corespunzătoare populației tinere, adulte și vârstnice.

a. Grupa tânără, în care se încadrează populația de la 0 la 15 ani, 0-18 ani sau 0-20 ani. In statisticile internationale exista discordante în privința repartiției populației tinere, acestea datorandu-se modului diferit de apreciere al acesteia în țările dezvoltate și în cele subdezvoltate. Având drept element de referință inserția pe piața muncii, deci intrarea în viața activă, în statele subdezvoltate grupa tânără cuprinde persoanele de la 0 la15 ani, în timp ce în statele dezvoltate, unde perioada de formare, de școlarizare este mai lungă, intrarea în rândurile populației active se produce mai târziu și, ca urmare, populația tânără este apreciată între 0 și 20 ani. Desigur, în statisticile internaționale, aceste date sunt uniformizate, pentru a face posibilă comparabilitatea corectă.

In Romania aceasta este considerata cel mai adese aintre 0-20 ani.

Grupa tânără este în cea mai mare parte non-productivă, mai ales în societățile eonomic avansate, unde, de altfel, proporția acesteia prezintă o tendință marcantă de scădere.

b. Grupa adultă considerată între 15 și 59 ani, 15-65 ani sau 20-65 ani reprezintă grupa productivă și, de asemenea, reproductivă fiind cea mobilă dintre grupele de vârstă.

c. Grupa vârstnică cuprinde populația ce depăsește 60 sau 65 ani; populația vârstnică este non-productivă, iar proporția acesteia prezintă tendințe ascendente în statele dezvoltate. Având ca element de referință încetarea activității, respectiv ieșirea din viața activă și, în acest caz, apar, după cum s-a remarcat, diferențieri în modul de apreciere a populației ce se încadrează în categoria vârstnicilor.

Având în vedere faptul că, prima și ultima grupă depind în cea mai mare parte de cea de-a doua grupă, trebuie să se acorde o atenție sporită unor măsuri care pot influența durata vieții productive, cum ar fi întârzierea intrării în rândurile populației active, datorită prelungirii procesului de școlarizare sau schimbarea (în sensul reducerii sau prelungirii) vârstei de pensionare.

Structura pe grupe de vârste este influențată de fertilitate, mortalitate și migrații și cunoaște variații importante la nivel regional.

Din punct de vedere demografic, dar și economic o importanță deosebită o prezintă analiza ponderii populației vârstnice și a populației tinere în cadrul populației totale, raportul dintre acestea relevând tendințele de îmbătrânire și, uneori de întinerire a populației. Astfel, se apreciază că populația tânără este dominantă, când vârstele sub 20 de ani dețin peste 35% din totalul populației. Când vârstnicii reprezintă peste 12% din populația totală, putem vorbi despre îmbătrânirea populației. Analiza repartiției grupelor tinere și vârstnice la scară nationala evidentiaza uneori diferentieri insemante intre regiuni, judete sau localitati, acestea tinzand sa se omogenizeze in ultimele decenii.

Procesul de tranziție demografică ce a implicat trecerea de la un nivel ridicat al fertilității și mortalității la unul mai redus ; In Romania, deciziile politice precum Decretul nr. 463/1957, Decretul nr. 770/1966 și Decretul 485/1985 care vizau accesul la contracepție modernă, accesul la întreruperea de sarcină, măsurile socio-economice de stimulare a natalității și sprijinire a familiilor și nu în ultimul rând, cele de promovarea natalității și familiei prin propagandă ca si abrogarea decretului 770/1966 in 1990 si-au lasat profund amprenta asupra evoloutiei si structurii populatiei, determinand schimbări profunde în structura pe grupe de vârste a populației. Aceste schimbări s-au produs brusc dar consecintele au devenit evidente după lungi perioade de timp. Inițial, reducerea nivelului mortalității a implicat o diminuare a riscurilor de deces la vârste mici (de regulă sub 5 ani), aceasta având ca efect creșterea ponderii copiilor în totalul populației.

Declinul mortalității a avut impact și la vârstele înaintate ducând la creșterea longevității și, ca urmare, la creșterea numărului vârstnicilor în cadrul unei populații. Ulterior, reducerea nivelului fertilității a determinat scăderea lentă a numărului total al copiilor și, în timp, a condus la scăderea ponderii grupei tinere în totalul populației, rezultatul fiind îmbătrânirea demografică.

Acest proces s-a accentuat concomitent cu cresterea sperantei de viata la nastere sau prelungirea duratei medii a vietii, având ca efect extensia cohortelor vârstnicilor. În consecință, o populație caracterizată de o fertilitate redusă și de o mortalitate în declin se va confrunta mai devreme sau mai târziu, în funcție de data la care a început acest proces, cu fenomenul de îmbătrânire demografică.

Pentru vizualizarea repartiției pe grupe de vârstă a populației se utilizează piramida vârstelor. Aceasta nu reflectă numai tendințele pe termen lung ale fertilității și mortalității, ci și efectele de scurtă durată ale războaielor, migrațiilor, epidemiilor, “baby-boom”-urilor, politicilor demografice ori schimbărilor intervenite într-un secol de istorie demografică (piramida cuprinde grupele de vârstă de la 0 la 100 de ani).

Vârsta mediană constituie un indicator foarte util în analiza structurii populației pe grupe de vârstă. Aceasta este vârsta care împarte populația în două grupe egale, una reprezentată de persoanele tinere, cealaltă de persoanele vârstnice și constituind, de asemenea, un indicator al îmbătrânirii sau întineririi demografice.

O analiză mai amănunțită ar arăta, de asemenea, că vârsta mediană prezintă variații și în interiorul aceleiași țări. În România, de exemplu, populația din Moldova este mai tânără, datorită natalității mai ridicate, pe când în Banat sau în unele județe din Transilvania populația prezintă tendințe de îmbătrânire, consecință a scăderii fertilității.

De asemenea, peste tot în lume, orașele prezintă o structură pe grupe de vârste diferită de cea a satelor, populația urbană fiind sensibil mai tânără decât cea rurală; aceste variații sunt determinate de diferențele înregistrate în nivelul fertilității, dar sunt influențate și de migrația de la sate a tinerilor adulți, în căutarea unui loc de muncă. Diferențieri există și între orașe sau chiar în interiorul aceluiași oraș. Populația este mai tânără în centrele urbane cu funcții industriale sau miniere și prezintă tendințe de îmbătrânire în orașele cu funcții terțiare . Mai mult, vârsta mediană este mai ridicată în cartierele centrale ale orașelor și mai redusă la periferie.

În România, în practicã se utilizeazã șindicatorul vârstã medie (engl. mean age) care se determinã ca medie aritmeticã ponderatã a vârstelor exprimate în ani.

În care:

= numărul populației de vârstă x

x = vârsta medie

0,5 = jumătate de an considerat drept echivalent mediu al abaterii vârstei față de data exactă a împlinirii unei vârste oarecare

În cazul acestui tip de structură se calculează mai mulți indicatori relevanți și anume: rata de dependență demografică (dependența grupelor tinere și vârstnice de cea adultă), indicele de îmbătrânire demografică (pentru a putea stabili atât arealele cu populație îmbătrânită dar și tendințele de îmbătrânire care rezultă din dinamica acestui indice).

Raportul de dependențã demograficã (engl. age dependency ratio) este raportul dintre numãrul pers-oanelor de vârstã „dependentã” (persoane de sub 15 ani și de peste 64 ani) și populația în vârstã de muncã (15-64 ani) exprimat la 100 de persoane*.

În cazul în care lipsesc datele mai detaliate pentru calculul raportului de dependențã economicã, raportul de dependențã demograficã este de obicei folosit ca un indicator al poverii economice pe care populația productivã o poartã chiar dacã unele persoane definite ca „dependente” sunt active, iar alte persoane în vârstã productivã (de muncã) sunt întreținute (dependente din punct de vedere economic).

Diferențierile înregistrate în structura pe grupe de vârste sunt determinate în general, de trei factori, respectiv de fertilitate (natalitate), mortalitate și mobilitate. Ultimii doi factori afectează mai ales adulții, care pot în anumite cazuri să determine întinerirea sau îmbătrânirea populației însă efectul acestora nu se face simțit decât în cazul în care emigrația sau imigrația este masivă .Fertilitatea este însă, în mod clar, factorul “cheie” al structurii pe grupe de vârste.

Procesul de îmbătrânire demografică nu implică doar schimbări ale ponderii grupelor de vârstă în cadrul populației totale, ci generează transformări ale relațiilor existente între diferite grupe de vârstă, relații cu profunde implicații economice și sociale. După cum este cunoscut, grupele de vârstă de 0-14 ani, respectiv tinerii, precum și cele de 60 de ani și peste, adică vârstnicii sunt considerați dependenți economic de grupele productive, respectiv adulții, cu vârste între 15 și 59 de ani.

Există numeroși indicatori care evaluează raporturile dintre aceste grupe de vârstă în cadrul unei populații, cei mai cunoscuți fiind rata de dependență generală, care raportează numărul total al tinerilor și vârstnicilor la numărul adulților,

Rata de dependență tineri-adulți,

precum și rata de dependență vârstnici/adulți.

Un alt aspect al dependenței care merită atenție îl constituie dezechilibrele marcante existente între cele două sexe în cazul grupei vârstnice, probabilitatea de supraviețuire fiind mai mare la femei decât la bărbați. Importantă este, de asemenea, dinamica unor categorii de vârste în cadrul grupei de 60 de ani și peste: cresterea numarului si ponderii sexagearilor , octogenarilor si nonagenarilor

Creșterea ponderii categoriei de populație de peste 80 de ani în cadrul grupei vârstnice merită o atenție deosebită și implică investiții speciale, având în vedere că mare parte a acestora vor avea nevoie de îngrijiri speciale și nu se vor putea descurca singuri.

Variația continuă în timp a fenomenelor demografice determină modificarea structurii pe vârste și sexe a populației în sensul creșterii unor grupe și reducerii corespunzătoare a ponderii altor grupe față de total populație.

Tendința de lungă durată de creștere a proporției populației vârstnice (de 65 de ani și peste) paralel cu reducerea proporțiilor populației tinere și uneori a celei adulte în cadrul efectivului populației poartă denumirea de îmbătrânire demografică și este un fenomen determinat de evoluția natalității, mortalității și migrației.

Pentru a putea cuantifica procesul de îmbătrânire demografică se utilizează un indice calculat după formula:

în care:

Iid este indicele de îmbătrânire demografică

P65 reprezintă populația în vârstă de 65 de ani și peste

P14 reprezintă populația cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani.

Convențional se consideră că o populație este tânără dacă proporția grupei vârstnice este mai mică de 7%; procesul de îmbătrânire demografică este în desfășurare dacă ponderea populației vârstnice este cuprinsă între 7 – 12%, iar o pondere mai mare de 12% corespunde unei populații îmbătrânite demografic.

Pentru structura pe sexe este relevant a se calcula raportul de masculinitate sau indicele de feminitate (unul din cei doi opțional) care relevă arealele cu populație feminizată. Se pot corela cu ponderea populației vârstnice (de 65 de ani și peste) pentru a determina arealele cele mai problematice din punctul de vedere al structurii pe grupe de vârstă și sexe (cele cu popuțaie îmbătrânită și feminizată).

Structura pe sexe reprezintă expresia proporției bărbați/femei în totalul populației și se identifică raportând, fie numărul total al bărbaților la numărul total al femeilor (raport de masculinitate), fie numărul total al femeilor la numărul total al bărbaților (raport de feminitate).

Studiul spațial al structurii pe sexe relevă, ca și în cazul structurii pe grupe de vârstă, caracteristici și diferențieri interesante.

Factorii care determină echilibrele sau dezechilibrele dintre cele două sexe sunt foarte diferiți:

In tara noastra, mișcările migratorii ca si supramortalitatea masculină explică principalele diferențe observate la nivel regional, fie că sunt temporare, fie că sunt de lungă durată;

Dezechilibrele înregistrate în raportul numeric dintre cele două sexe prezintă consecințe însemnate asupra pieței matrimoniale, mai ales atunci când acestea se înregistrează la tinerii adulți, în special la grupa 20-35 ani.

Raportul de masculinitate (engl. sex ratio) este raportul dintre numãrul bãrbaților și cel al femeilor dintr-o populație datã, de obicei exprimat ca numãrul de bãrbați la 100 de femei.

În majoritatea țãrilor, raportul de masculinitate la naștere este de 105 sau 106 bãrbați la 100 de femei. Dupã naștere, raportul de masculinitate variazã din cauza modelelor de mortalitate și migrație diferite ale bãrbaților și ale femeilor din acea populatie

2.1.3.3. Structura populației ocupate ( de restructurat/ordonat mai bine)

Acest tip de structură se referă la participarea populației la o activitate economică. Gradul de participare, de implicare a populației într-o activitate economică cunoaște mari diferențieri spațiale, diferențieri generate de nivelul general de dezvoltare economică, de factori demografici- natalitate, mortalitate, migrații, factori politici sau sociali.

Pentru a avea o imagine cât mai clară se va calcula mai întâi rata de activitate a populației (atât la nivelul ultimului an disponibil cât și în dinamică) pentru a vedea care este populația economic activă de care dispune atât teritoriul de analiză în ansamblu dar și fiecare UAT individual, dar și tendința de evoluție a acesteia.

În cadrul populației active putem discuta despre populația ocupată și cea neocupată (categorie din care fac parte șomerii dar și cei aflați într-o formă de pregătire care nu permite concomitent prestarea unei activități remunerate). Importantă la nivel teritorial este rata de ocupare care reflectă gradul de ocupare al populației active. Aceasta se calculează atât pentru ultimul an disponibil cât și pentru o perioadă mai lungă pentru a putea desprinde tendințele. Atunci când se înregistrează o scădere majară a ratei de ocupare pentru un interval de timp determinat se vor identifica factorii care au condus la apariția acestei probleme (demografici, economici).

Acest tip de structură se referă la participarea populației la o activitate economică. Gradul de participare, de implicare a populației într-o activitate economică cunoaște mari diferențieri spațiale, diferențieri generate de nivelul general de dezvoltare economică, de factori demografici- natalitate, mortalitate, migrații, factori politici sau sociali.

Tebuie remarcat faptul că numai o parte a populației unei țări este economic activă. Această parte corespunde populației de vârstă activă, respectiv populației adulte; vârsta limită de intrare sau retragere din viața activă se situează în medie între 19-20 ani și respectiv 61-62 ani. Cu toate acestea, mai ales în statele mai puțin dezvoltate, mulți tineri desfășoară, deja, o activitate economică cu mult înainte de a atinge vârsta minimă legală, considerată de Națiunile Unite ca fiind de 16 ani, în timp ce în statele dezvoltate se înregistrează fenomenul invers, de prelungire a vieții active cu mult peste vârsta de 65 ani.Schema de mai jos evidentiaza mai bine categoriile de populatie din punct de vedere al participarii la viata economica.

Abordările teoretice ale ofertei de forță de muncă au fundament relațiile de interdependență dintre dezvoltarea socio-economică și procesele demografice.

Presiunea demografică rămâne o restricție importantă pentru mediul economic, care este chemat să asigure premisele îmbunătățirii stării de sănătate, educației, ocupării și veniturilor indivizilor. În același timp însă, populația reprezintă o resursă de necontestat pentru activitatea economică.

Din punct de vedere economic cea mai importantă categorie demografică este populația activă, denumită forță de muncă potențială a societății. Numărul, structura, nivelul de instruire și formare profesională a acestei forțe de muncă au o mare influență asupra dezvoltării economice, sociale și culturale de ansamblu. În același timp, proporțiile, structura și evoluția ocupării sunt determinate de acțiunea conjugată a mai multor factori dintre care cei mai importanți sunt cei demografici, economici, educaționali, socio-psihologici, factori de politici demografice, economice sau sociale și factori instituționli.

Delimitarea diferitelor categorii de populație în funcție de participarea sa pe piața muncii se face ținând cont de vârsta și participarea efectivă la activitățile economice rezultând cele două mari categorii: populație activă (ocupată și neocupată) și populație inactivă.

Populația în funcție de participarea la activitatea economică (după C. Mihăescu, 2001)

Populația activă propriu-zisă cuprinde atât populația care desfășoară o activitate economică retribuită cât și populația aflată în căutarea unui loc de muncă; această categorie include, deci: salariații, muncitorii independenți, dar și șomeri sau tineri în căutarea primului loc de muncă, pentru că și unii și ceilalți sunt potențial activi.

În cadrul populației active se disting, însă; populația ocupată, care reprezintă partea din populația activă ce este efectiv angajată într-o activitate productivă și populația neocupată- respectiv acea parte a populației active aflată în căutarea unui loc de muncă.

Populația inactivă cuprinde persoanele care nu au atins încă vârsta adultă sau care sunt în curs de formare, ca de exemplu, studenții și militarii în termen, femeile casnice, pensionarii rentieri.

Populatia activa:

In definirea populatiei active exista numeroase diferente la nivel international ceea ce determina precautii in comparatiile internationale –

In care:

PA= Populatiea activa

POC=Populatia ocupata

M= Militari

S=someri

O.N.U. recomanda perioada de referinta este (saptamana determinarea populatiei active in 2 variante:

populatia obisnuit activa -se determina la recensamant iar perioada de referinta- (anul-12 luni precedente) iar unitate de referinta este saptamana respectiv saptamanile lucrate sa fie preponderente

populatia curent activa.- se determina prin Ancheta asupra fortei de munca, iar)

in timp ce unitatea de referinta este ora (cel putin o ora lucrata in saptamana de referinta)

Astfel, populatia activa , in cele doua variante, se calculeaza pe baza a trei surse de date:

1. Recensamantul populatiei, (populatia obisnuit activa)

2. Ancheta asupra fortei de munca –(populatia curent activa.)

3. Sursele administrative :

populatia ocupata civila – POC, -informatii inregistrate la Ministerul Finantelor (in special in bilanturile contabile ale agentilor economici);

efectivele militare (militari de cariera, militari in termen)– M-informatii furnizate de (MApN, MI, SRI);

numarul somerilor – S, inregistrat la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale

Populatia ocupata

în care:

Poc=Populatia ocupata

Pa= Populatiea activa

S=Someri

Definirea populatiei ocupate la ancheta are un caracter extensiv, criteriul impus fiind

indeplinit si de numeroase persoane inscrise la oficiile de forta de munca si somaj, dar care desfasoara activitati in timp redus, ocazionale sau sezoniere.

-Altfel spus pot s aapara diferente intre populatia ocupata inregistrata la recensamant si la ancheta

Populatia ocupata astfel include atat personele prezente la lucru, cat si persoane temporar absente de la lucru, (dar care isi pastreaza legatura formata cu locul de munca – concedii de odihna, de boala, de maternitate, fara plata, de studii, pentru incapacitate temporara de munca; greve; cursuri de perfectionare profesionala; suspendare temporara a lucrului datorita conditiilor meteorologice, conjuncturi economice, penurie de materii prime si energie etc.).

Structura populației ocupate pe ramuri de activitate se calculează prin ponderi ale celor trei (sau patru sectoare după unii autori) din total și reflectă principalele activități economice din teritoriul respectiv. Câteodată, însă, această pondere este deformată de fenomenul de navetism, astfel încât nu întotdeauna populația ocupată este în concordanță cu activitățile economice desfășurate la nivel de UAT.

2.1.3.4. Structura socio culturală

Structura socio-culturală are două componente: structura etnică și cea confesională, care se cuantifică prin ponderea populației care aparține unei anumite etnii sau religii.

La recensaminte sunt colectate in general date referitoare la aparteneta etnica, confesionala si limba materna .

Analiza acestor aspecte se limiteaza la aprecierea dimensiunii numerice a grupului/subpopulatiei respective, a ponderii acestora in cadrul populatie totale, repartitia spatiala in sensul dispersarii sau concentrarii in anumite areale.

în care:

Px= populatia de origine etnica x

P=populatia totala

2.2.Resursele umane

2.2.1. Starea de sănătate

Starea de sănătate a populației este un element important pentru a putea realiza (într-o etapă ulterioară) o dimensionare corectă a nevoilor populației din acest punct de vedere (a resurselor sanitare de exemplu).

Starea de sănătate se poate cuantifica în multe modalități, dar, pentru această etapă este necesar să cunoaștem evoluția morbidității (pe cauze de boală) și mortalității (pe cauze de deces), pentru cel puțin cinci ani (în funcție de disponibilitatea datelor. Acestea se pot determina prin calculul incidenței diferitelor afecțiuni (la 100000 de persoane).

De asemenea, atât morbiditatea, cât și mortalitatea ar trebui analizate prin prisma structurii pe grupe de vârste și sexe a celor în cauză, de asemenea pe cauze de deces (îmbolnăvire). Această structură este foarte utilă în asigurarea asistenței medicale și depistarea cauzelor care conduc la un anumit tip de îmbolnăvire (deces) într-un anumit areal (constituit din mai multe UAT-uri).

Se poate calcula și un indice mai complex al stării de sănătate (care cuprinde cel puțin trei indicatori standardizați).

2.2.1.1.Rata MORBIDITĂȚII

Dintre indicatorii de sănătate, cel mai greu de determinat sunt cei care se referă la morbiditate. Nu există surse de informație cu caracter general care să ne indice afecțiunile de care suferă întreaga populație, mai ales în cazul în care acestea se încadrează în categoria cronică-degenerativă, pentru care o mare parte a populației nu apelează la medic și deci nu sunt diagnosticate ca atare. Dealtfel, este greu de susținut că există persoane perfect sănătoase și care nu au contractat de-a lungul vieții nici un fel de afecțiune.

Starea de morbiditate se exprimă mai ales prin indicatori posibil a fi calculați, cum ar fi:

Rata generală a morbidității cu incapacitate de muncă, care raportează numărul total de afecțiuni înregistrate într-o anumită perioadă, de obicei într-un an calendaristic și numărul mediu al populației.

Numărul mediu al zilelor de boală cu incapacitate exprimă numărul de zile pierdute din cauza bolii. Acesta se poate studia cu ajutorul unor indici de frecvență, gravitate, durata medie a unei îmbolnăviri, care se urmăresc pe cauze de boli și pe ramuri de activitate.

Cazuri văzute (numărul vizitelor medicale) per total și pe grupe de afecțiuni

Rata de incidență a diferitelor afecțiuni, determinate prin numărul de îmbolnăviri, diagnosticate ca atare în cursul anului, raportate la 100.000 de locuitori.

Prezintă importanță astfel, incidența (cazurile noi) de îmbolnăviri prin boli ale aparatului circulator (se referă la cei care au fost detectați ca având această boală pentru prima dată în decursul vieții lor, în anul calendaristic respectiv), prin tumori, incidența îmbolnăvirilor prin boli ale aparatului respirator și digestiv. De asemenea, o importanță deosebită se acordă mai ales încă bolilor infecțioase și parazitare.

2.2.1.2..Rata mortalității pe cauze de deces

Prezintă o importanță deosebită în studiul analizei mortalității, identificarea unor cauze particulare de deces, reprezentând un punct de plecare în orientarea politicilor sanitare sau în alocarea resurselor sanitare. Folosind Sistemul Internațional de Clasificare a Bolilor, se stabilește intensitatea mortalității pe cauze relativ omogene:

Exprimarea ratei de mortalitate în procentimile se justifică prin umărul redus de decese fapt care ar imprima o valoare nesemnificativă intensității exprimate în promile.datorită faptului că numeroase cauze de deces se pot reuni în grupe omogene, în practică, atât intensitatea mortalității cât și structura deceselor se determină pe grupe de cauze de deces.acestea sunt: decese datorate bolilor aparatului circulator, decese datorate bolilor aparatului respirator, digestiv, tumori, decese datorate acidentelor, alte cauze.

În practică, se folosesc indicatori ce vizează mortalitatea pe cauzele principale de deces, în funcție de modelul general de mortalitate. Acestea sunt: rata standardizată a mortalității prin boli ale aparatului circulator (RSMapc), rata standardizată a mortalității prin boli ale aparatului respirator (RSMapr), rata standardizată a mortalității prin boli ale aparatului digestiv (RSMapd), rata standardizată a tumorilor (RSMtumori).

Analiza mortalității pe cauze de deces trebuie, prin abordarea specificității manifestării acestei laturi, a fenomenelor în subcolectivitățile de populații, structurate după sex, grupe de vârstă, stare civilă, mediu, ocupație.

Un element important care poate fi corelat cu analiza pe cauze de deces este sezonalitatea mortalității. Aceasta se referă la intensitatea fenomenului de mortalitate, respectiv distribuția deceselor pe luni ale anului și se poate realiza prin determinarea indicilor de sezonalitate. În acest scop, se pot utiliza, fie ratele lunare ale mortalității, fie totalul deceselor repartizate pe luni ale anului. Pentru a ajunge însă la rezultate concludente, în legătură cu manifestarea sezonalității mortalității, indicii de sezonalitate calculați trebuie supuși unor procedee de ajustare analitică.

Influența pe care o exercită vârsta și sexul asupra mortalității împiedică o comparabilitate corectă a intensității fenomenului între colectivități diferite. Pe de altă parte, folosirea ratelor specifice de mortalitate este foarte dificilă, datorită numărului mare de niveluri care ar trebui comparate. Pentru a elimina efectul vârstei asupra mortalității generale, se folosește rata standardizată a mortalității.

Alți indicatori de asemenea utilizați, sunt:

Rata externărilor, respectiv numărul de externați din spitale, pe secții de specialitate, în cursul unui an calendaristic. Acesta se referă la numărul total de pacienți externați, în cursul unui an, și al căror diagnostic principal se regăsește în cadrul unor grupe de boli, precum bolile infecțioase, boli ale aparatului circulator, boli ale aparatului digestiv, boli ale aparatului respirator, cancer. Externarea se referă la pacienții care pleacă acasă, sunt transferați la alt spital sau mor după o perioadă petrecută într-un spital, indiferent de tipul acestuia, public sau privat. Transferul de la o secție la alta a aceluiași spital nu se consideră a fi „externare”. Acest indicator trebuie totuși tratat cu precauție, pentru că rata externărilor nu este egală cu rata morbidității

Rata medie de internare, care exprimă un raport între numărul de zile de boală și numărul persoanelor internate.

Rata de prevalență a morbidității, care se referă la proporția bolnavilor, exprimând un raport între numărul total de bolnavi (cazuri vechi și noi) de o anumită boală și numărul mediu al populației.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă analiza incidenței unor boli infecțioase pentru care există criterii clare de diagnosticare și care se regăsesc în registrele speciale de morbiditate:

Incidența îmbolnăvirilor prin tuberculoză (cazuri noi la 100.000 de locuitori);

Incidența îmbolnăvirilor prin hepatita virală (tip A, B) (cazuri noi la 100.000 de locuitori);

Incidența îmbolnăvirilor prin HIV/SIDA (cazuri noi la 100.000 de locuitori);

Incidența îmbolnăvirilor prin rubeolă, scarlatină, sifilis, tetanos, poliomielită etc. (cazuri noi la 100.000 de locuitori);

Incidența îmbolnăvirilor prin boli infecțioase este folosită și în comparațiile internaționale, atunci când se evaluează starea de sănătate a populației.

Indicele de sănătate a populației

Starea de sănătate a populației poate fi evaluată pe baza unui indice sintetic, complex al sănătății, care să sintetizeze un ansamblu de caracteristici care definesc starea de sănătate a populației. Aceste caracteristici sunt relevate de indicatorii mortalității, morbidității și respectiv incapacității. Cei mai expresivi indicatori sunt considerați: rata standardizată a mortalității, rata standardizată a mortalității datorată bolilor aparatului circulator, bolilor aparatului respirator, digestiv și tumorilor (acestea fiind considerate principalele cauze de deces în România), rata mortalității infantile, speranța de viață la naștere, incidența îmbolnăvirilor prin tuberculoză, hepatită și HIV. Anumiți indicatori referitori la incapacitate sunt dificil de evaluat, în țara noastră aceștia nefiind înregistrați la nivel teritorial.

Pentru a evidenția situația sănătăți la nivel teritorial este necesar calculul unor indici relativi, care să reflecte poziția fiecărei unități teritoriale în raport cu unitățile teritoriale în care se înregistrează valoarea maximă și minimă a fiecărei caracteristici. Calculul acestor indici relativi se poate realiza folosind formula:

Ir = , în cazul indicatorului cu conotații negative, sau

Ie = , în cazul caracteristicilor cu conotații pozitive, în care:

Ir – indice relativ

Vr – valoarea reală a indicatorului la nivel teritorial

Vmin – valoarea minimă înregistrată a indicatorului la nivel teritorial

Vmax – valoarea maximă înregistrată a indicatorului la nivel teritorial

Fiind vorba despre indicatori cu conotație negativă, cu cât valoare relativă obținută este mai mare, cu atât situația este mai gravă. Calculați în acest mod, indicii teritoriali corespunzători fiecărei caracteristici variază între 0 și 1, apropierea de limita superioară însemnând o stare de sănătate precară.

Indicele de sănătate se poate calcula pentru fiecare unitate teritorială, cu medie aritmetică simplă a indicilor teritoriali corespunzători fiecărei caracteristici, după formula:

Ir = , în care:

Is – indicele de sănătate

n- numărul total de indici luați în calcul

Calculul acestui indice permite ulterior evidențierea diferențierilor care se înregistrează la nivel teritorial sub aspectul sănătății. De asemenea, acesta permite o ierarhizare a statusului de sănătate și identificarea acelor areale cu sănătate precară care necesită o atenție specială sub raportul alocării resurselor sanitare și o abordare diferită a problemelor de natură economică sau socială.

2.2.2. Accesibilitatea la asistență medicală;

Accesibilitatea la asistența medicală este foarte importantă în contextul menținării stării de sănătate. În acest sens se va face un inventar al resurselor sanitare (infrastructură și personal medical) raportat la 1000 de locuitori.

Indicatori ai asistentei sanitare

Numărul de medici ce revin la 100.000 de locuitori sau numărul de locuitori ce revine unui medic;

Populația ce revine unui cadru sanitar mediu;

Numărul de unități sanitare și numărul de paturi în valori absolute și la 1.000 de locuitori, pe categorii de unități (spitale, dispensare, policlinici). Spitalul se referă la acel stabiliment echipat cu facilități de investigații, diagnoză, tratament, în vederea reabilitării sănătății pacienților, care are personal calificat, respectiv personal sanitar mediu și medici. În categoria spitalelor sunt incluse unitățile de tratament balneologice, sanatoriile, căminele pentru persoane cu nevoi speciale sa centre de zi.

Numărul de paturi în spitale pe specialități și în dinamică. În cadrul diverselor specialități, se urmărește numărul de paturi destinat bolilor interne: chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie, nou-născuți și imaturi, boli infecțioase, TBC și pneumologie, psihiatrie și neurologie, ORL, dermato-venerice. Acesta reprezintă o măsură a capacității spitalelor de a acorda îngrijiri medicale pentru anumite categorii de boli.

Numărul de dispensare medicale la 100.000 de locuitori. Acestea includ unitățile sanitare care acordă îngrijiri pacienților în afara spitalului, policlinicilor sau ambulatoriilor, care au cel puțin un medic sau o asistentă medicală.

Ponderea medicilor care practică medicina în spitale din totalul acestora.

Ponderea medicilor de familie în totalul medicilor.

Numărul stomatologilor la 100.000 de locuitori.

Numărul farmaciștilor la 100.000 de locuitori. Acesta se referă la acele persoane care au absolvit studii superioare sau facultăți de farmacie și care lucrează în sectorul farmaceutic, public sau privat, în spitale sau laboratoare. La aceștia se mai pot adăuga: distanța medie față de cel mai apropiat spital, numărul de farmacii de care dispune populația, numărul stațiilor de salvare urgență și dotarea acestora cu ambulanțe, indicele prețului medicamentelor și al tarifelor pentru asistență sanitară.

Pe baza acestor indicatori se pot calcula indici parțiali cu ajutorul cărora poate calculat indicele asistenței sanitare, după formula:

Iss = , în care:

Iss – indicele serviciilor sanitare

Ir1,…Irn – indici parțiali ai asistenței sanitare

n – numărul indicilor parțiali

Acest indice poate fi folosit atât în evidențierea diferențelor existente la nivel național în repartizarea resurselor sanitare cât și identificarea anumitor areale defavorizate. De asemenea, acesta poate fi folosit pentru a evalua influența pe care serviciile sanitare o au asupra stării de sănătate, respectiv măsura în care starea de sănătate este dependentă de serviciile sanitare.

De asemenea, se va avea în vedere calculul distanțelor până la cea mai apropiată unitate medicală de îngrijire primară (cabinet de medicină generală) și, respectiv, până la cea mai apropiată unitate medicală complexă (spital). Accesul la serviciile sanitare de calitate poate fi măsurat prin intermediul unor întrebări referitoare la distanța pe care trebuie să o parcurgă pacienții până la cel mai apropiat spital, la încrederea pe care o are în serviciile oferite pe plan local, și de asemenea, în cuantumul plăților directe pe care le-a efectuat în momentul în care a apelat la serviciile de sănătate.

Cu cât distanța parcursă este mai mare, iar cuantumul plăților directe este mai mare cu atât accesul va fi mai limitat, acest lucru defavorizând persoanele cu venituri sau posibilități de deplasare relativ limitate.

În plus, se vor determina arealele cu cele mai mari necesități de îngrijire medicală (îmbătrânirea populației sau un număr ridicat de copii, incidență ridicată a bolilor cronice, condiții de mediu sau sociale precare, etc.) și gradul de deservire al acestora cu nități medicale și personal sanitar (medici și personal mediu).

2.2.3. Nivelul de instruire

Nivelul de instruire al populației are o importanță covârșitoare în ceea ce privește calitatea resurselor umane, exprimată, în primul rând, prin statutul educațional. Nivelul studiilor absolvite favorizează atât ocuparea forței de muncă cât și mobilitatea profesională ridicată. Analiza acestui tip de structură se poate face doar în anii de recensământ, realizându-se atât în ultimul an disponibil cât și pe parcursul a cel puțin două recensăminte succesive. Se realizează ponderi ale populației după ultima școală absolvită (studii primare, medii și superioare), dar se calculează și rata de analfabetism din totalul populației de 12 (10) ani și peste.

DE COMPLETAT!!!!!!

2.2.4. Structura și dinamica resurselor de muncă ;

Populația în vârstă de muncă (15-64 de ani) reprezintă segmentul principal al ofertei de forță de muncă și este cunoscută în literatura de specialitate și ca populaîia potențial activă. Ea cuprinde populația din acele grupe de vârstă în cadrul cărora se înregistrează rate de activitate semnificative.

În cazul structurii forței de muncă se utilizează ponderea salariaților (din total populație activă sau ocupată) dar și structura acestora pe ramuri de activitate. În plus, pentru a putea realiza ulterior o prognoză asupra resurselor de muncă, se calculează indicele de înnoire al forței de muncă (raportând populația de vârstă cuprinsă între 15-29 de ani la cea cuprinsă între 30-44 ani).

2.3. Nivel de trai/sărăcie

Pentru a cuantifica nivelul de trai (respectiv populația afectată de sărăcie și excluziune socială), pe lângă nivelul veniturilor (de multe ori dificil de cuantificat la nivel de UAT) se pot lua în calcul alte aspecte care să fie relevante pentru analiză.

2.3.1. Mortalitatea infantilă

Este foarte importantă pentru că dă o imagine asupra condițiilor de trai, dar și a resurselor sanitare de care dispune un teritoriu. Cu cât mortalitatea infantilă are proporții mai ridicate, cu atât nivelul de trai poate fi mai scăzut sau condițiile igienico-sanitare mai precare. În plus, se poate calcula și mortalitatea juvenilă (a celor cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani), care, de asemenea este relevantă în ceea ce privește sistemul de îngrijire al copilului.

Mortalitatea infantilă se referă la totalitatea deceselor, înregistrate într-o anumită perioadă de timp la populația de vârstă de sub 1 an.

Datorită importanței pe care o prezintă din punct de vedere social cât și prin specificul colectivității la care ne referim, mortalitatea infantilă are metode proprii de analiză.

Intensitatea mortalității infantile în cadrul populației se studiază prin relația:

în care:

mi – rata mortalității infantile

M0-1 – numărul decedaților sub 1 an

N – numărul total de nașteri vii

Un loc aparte, prin importanța pe care o prezintă, revine analizei mortalității infantile pe grupe de vârste și cauze de deces.

2.3.2. Rata de sărăciei DEPRIVATION?????

Rata sărăciei, având o multitudine de variante de calcul (în funcție și de datele disponibile la nivel de UAT) poate fi considerată printre cele mai relevante în ceea ce privește nivelul de trai al unei populații. Se pot idendifica anumite areale (constituite din UAT-uri) unde trebuie intervenit pentru atenuarea acesteia.

2.3.3. Rata șomajului

Este relevantă din perspectiva nivelului de trai. Se va analiza și șomajul structural (populație care nu mai este înregistrată în plata ajutorului de șomaj dar care continuă să nu aibă un loc de muncă).

Neconcordanța între oferta demografică și cererea de forță de muncă generează șomajul.

Șomerii sunt persoanele în vârstă de munca care îndeplinesc simultan 3 condiții :

nu au un loc de muncă;

sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni;

s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Orice țară, indiferent de nivelul de dezvoltare prezintă un anume procent de șomeri; când rata șomajului-respectiv raportul între numărul șomerilor și numărul total al activilor nu depășește 3%, este considerată normală, această valoare indicând o bună folosire a forței de muncă.

în care:

Rs=rata somajului

S= numarul de someri

PA=populatia activa

Există mai multe tipuri de șomaj, functie de tipul de activitati aafectate, perioada, numarul celor afectati:

a.șomajul general-afectează toate tipurile de activități,

b.șomajul temporar-afectează un anume sector al populației în anumite perioade ale anului; în general, este vorba de ocupații dependente de starea vremii (climă), cum ar fi: turismul, agricultura, construcțiile.

c.șomajul structural-afectează anumite activități industriale și este determinat de scăderea cererii pe piață a anumitor bunuri sau produse.

2.3.4. Alte aspecte privind excluziunea socială

Aceatea pot fi: familii monoparentale, copii ai căror părinți sunt plecați mai mult de 12 luni, infracționalitate ridicată etc.

Vor fi evidențiate:

Areale sau UAT-uri cu fenomene de depopulare (evoluție negativă, bilanț total negativ).

Areale sau UAT-uri cu fenomene accentuate de îmbătrînire a populației.

Areale sau UAT-uri cu rate scăzute de ocupare a populației și a resurselor de muncă.

Areale sau UAT-uri cu ponderi ridicate de ocupare a populației în agricultură.

Areale sau UAT-uri cu densitate scăzută de populație.

Areale sau UAT-uri afectate de sărăcirea populației.

Areale sau UAT-uri cu rate ridicate ale șomajului.

Areale sau UAT-uri cu rate de analfabetism ridicate sau cu ponderi foarte mici ale populației cu studii superioare.

Areale sau UAT-uri cu mai mult de trei localități sub 100 de locuitori

Areale sau UAT-uri cu un nivel al morbidității ridicat.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Demografie Si Forta de Muncadocx (ID: 113611)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Demografie Si Forta de Muncadocx

Copyright Notice

Proiect Masini Electricedoc

Management Generaldocx

Preamplificator Stereo cu Tda 1524 ( Corector de Ton)

Analiza Manangementului Calitatii In Cadrul Organizatiei ,,norwest Romania”

Contabilitatea Decontărilor cu Salariații

Conflictul Israeliano Arab ÎN Contextul Războiului DIN 1948 1949

Copyright Notice

Similar Posts