Democratie 2.0

=== f15cecdd72cb17ea7d1be2c366011f310ca0061f_301567_1 ===

Facultatea de Științe Politice – UCDC București

Specializare: Științe politice

Democrație 2.0

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. 1

Definiții ale conceptului

Evoluția democrației – perspectivă istorică

Status actual al democrației

CAP. 2

2.1 Evoluția accesului la informație în plan social, economic și politic

2.2 Necesitatea evoluției modului în care se face politică, a evoluției democrației

2.3 Eforturile vizibile pe plan mondial în evoluția și dezvoltarea platformelor online în plan politic, a e – guvernării

CAP. 3 – Studiu de caz

3.1 Democrație 2.0 – modele existente de e – democrație, analiza modelului DemocracyOS

3.2 Alte exemple după modelul DemocracyOS

3.3 E – guvernare – modelul estonian

3.4 E – forumuri România

CAP 4

4.1 Obstacole de depășit în dezvoltarea Democrației 2.0

4.2 Securitatea informației

4.3 Manipularea opiniei publice

4.4 Limitarea accesului la tehnologie și informație

4.5 Nealinierea aparatului de guvernare la viteza secolului informației și dezinteresul clasei politice în implementarea, susținerea și dezvoltarea "agorei online" permanente

CAP. 5

5.1 Argumente pro și contra în ceea ce privește noul model de a face politică

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Sistemul politic înglobează interacțiuni politice, sisteme de partide și raporturi speciale ce se stabilesc între elemente unui astfel de sistem.

Pe de o parte, puterea politică, pe de altă parte statul implică ideea de relații politice între instituții politice și indivizi, între lumea socială și sistemul politic, în totalitatea sa. Unii văd în politică un sistem de interacțiuni de tip conflictual, alții, un raport de interacțiuni cu rol de liant. Politică mai este văzută ca un fenomen în care există raporturi de dominare, de cooperare sau ca o activitate direcționată spre realizarea ordinii sociale.

Sub identitatea de “forțe politice”, structurile socio – culturale presupun existența unui membru al unei comunități văzut ca cetățean, ca reprezentant al unor formațiuni politice, ca reprezentant al unor partide sau organizații politice, grupuri oculte ce influențează acțiunile guvernamentale sau grupuri de presiune ce influențează puterea politică.

Aceste grupuri politice au aspirații și se legitimează printr-o ideologie politică.

Aspirația lor primordială este influențarea puterii politice.

Pe fundamentul neîncrederii în clasa politică, tot mai multe voci cer reinstaurarea monarhiei în România.

Astăzi, în România, unde stânga politică reprezintă un Partid Social Democrat neoliberal cu tentă ortodox – naționalistă, sindicatele sunt pasive iar supremația culturală a Dreptei e una tot mai agresivă, condiții în care totul trebuie construit aproape de la zero.

În acest context, există un clivaj între ce practica tranziției pusă în joc de către clasa politică oferă ca imagine politizată a tranziției și ceea ce imaginarul tranziției reprezintă pentru societate ca schimbare de profunzime.

Înțelegerea modului în care este perceput modelul cultural românesc, sub forma unei descrieri a identității naționale poate deveni utilă, în condițiile în care se observă legăturile dintre ceea ce se susține a fi un asemenea model, ca formă politică în tranziție, cât și în condițiile în care se ia în seamă performanța politică românească în ceea ce a unit Europa ulterior căderii comunismului, după unii indivizi integrarea europeană, după alți indivizi integrarea euro-atlantică și impactul globalizării.

Ulterior anului 1990 până în preajma anului 2004, performanța politică românească a fost indecisă întrucât a fost pus sub semnul îndoielii sensul tranziției și gradul de participare în cadrul unui proces identificat ca tranziție.

Îndepărtarea de politică a specialiștilor ce, în prezent, gravitează în jurul structurilor politice actuale, va conduce la o scădere mai accentuată a calității soluțiilor și a calității politicilor iar această îndepărtare este determinată de lipsa resurselor legitime.

Puterea statului a fost împărțită în așa măsură că scopul să fie cel de a nu se ajunge la dictatură, iar pentru a garanta libertățile oamenilor de către puterea politică ce pune în aplicare toate regulile jocului în societate și care nu trebuie să facă acest lucru numai în avantajul său și urmărind numai profiturile de imagine și de perpetuare a autorității sale a fost decisă și o a treia putere, cea judecătorească, ce nu deține niciunul din atributele puterii politice, ce nu conduce, însă ce trebuie să urmărească continuu și să atragă atenția asupra funcționării normale a societății, căutând să refacă permanent echilibrul între exercitarea oricărei puteri și drepturile oamenilor.

Legitimitatea puterii politice este oferită de votul obținut de aceasta de la oameni. În România, puterea judecătorească nu are un astfel de temei, așadar într-o manieră defectuoasă, legitimitatea acestei puteri provine tot de la puterea politică doar în condițiile ca aceasta să i-o recunoască.

Când puterea politică este prima ce contestă puterea judecătorească prin orice metode pornind de la o discursivitate critică expusă la maxim până la măsuri propriu-zise luate contra acesteia, aspectul acesta nu face decât ca puterea judecătorească să fie percepută altfel decât ca o adevărată putere așa cum o prevede Constituția și să își piardă orice autoritate, fiind transformată într-o organizație condusă de puterea politică și aflată sub egida acesteia.

Există un pericol în condițiile în care puterea politică nu poate să mai asigure funcționarea în parametri a societății, conjunctura în care aceasta își pierde autoritatea și odată cu aceasta și legitimitatea câștigată iar indivizii pierd orice siguranță în exercitarea libertăților avute.

O politică asumată ar trebui să fie una legată de proiecte pe termen lung în ceea ce privește domeniul energetic iar o politică pe termen lung în învățământ trebuie asumată de toate forțele politice.

În ceea ce privește alte state, evoluțiile de pe scena internațională sunt impunătoare și forțează clasa politică din statele respective să reacționeze mai prompt.

În politică este susținută de cele mai multe ori dreptatea socială cu prețul libertății umane ori este ocrotită libertatea umană cu prețul nedreptății sociale sau al abuzului, într-o formă sau alta.

În condițiile în care ar avea o politică economică sincronizată, țări precum India și Indonezia ar atrage un număr impresionant de locuri de muncă iar companiile lor ar deveni din ce în ce mai eficiente.

Cu privire la cerere și la ofertă, se vehiculează că piața va cădea total și că vor veni companiile asiatice ce vor crea un nou mecanism al cererii și ofertei, fundamentat pe o stabilitate a prețurilor mult mai ridicată și, totodată, pe găsirea pârghiilor utile pentru existența unui profit, mai mic, însă suficient și pentru a reinvesti în condiții de taxe care în rândul acesta vor fi impuse de ei, fiind imposibil de refuzat de către clasa politică ce își va vedea o oportunitate de supraviețuire în companiile asiatice din țările emergente în curs de evoluție. 

Capitalismul cu piețe libere alcătuiește o pereche funcțională cu libertatea politică lipsită de orice viziune politică.

În ceea ce privește spațiul american, protestantismul reprezintă o formă a libertății negative deoarece a vrut să scape de influența catolicismului – o formă a libertății pozitive – însă când protestanții au aderat la libertatea pozitivă. Astăzi, protestanții evanghelici încearcă întotdeauna să își impună valorile în politica americană.

Toate evenimentele politice sunt împărțite într-o dimensiune instrumentală cu o valoare nominală (consecințe ale activității politice) și o dimensiune expresivă cu o valoare simbolică teatrală (proiectarea acestor activități în fața opiniei publice). 

Ulrich Sarcinelli diferențiază dimensiunile producerii și dimensiunile intermedierii politicii, cu alte cuvinte, distinge între valoarea simbolică și valoarea nominală a politicii.

Sarcinelli promovează ideea conform căreia politica producătoare și-a pierdut, în această era a mass – media (în mod expres în era televiziunii), conexiunea cu elementele hotărâtoare. În altă ordine de idei, reprezentarea în mass – media – în mod expres la televizor – a politicii se transformă într-un aspect esențial în ceea ce privește mimarea abilității de conducere politică.

Pentru că mare parte din populație nu poate intra în contact direct cu ce se întâmplă în politică, reprezentarea fenomenului în mass – media (implicit stereotipiile și ritualurile) se transformă într-o imagine general acceptată, cunoscută sub identitatea de „realitate politică”.

Există, potrivit autoarei Cohen, un proces ce privește în primă instanță reprezentarea politică, ce are drept scop delimitarea, instrumentul său primordial fiind prezentarea „propriei culturi”.

Politica economică descurajantă pentru investitorii strategici străini și ineficientă politicii economice sunt două riscuri economice interne ce pot să afecteze mediul intern de securitate.

Abordarea de ordin științific a proceselor socio – politice este dependentă de răspunsul la patru întrebări esențiale:

Are acest proces un obiect de studiu delimitabil?

Există metode de cercetare a evenimentelor și a proceselor ce aparțin domeniului identificat?

Este posibilă descoperirea regularităților în domeniul de studiat, prin aplicarea modelelor de cercetare?

Este posibilă o cercetare asupra obiectului de cercetat, prin separarea de percepții subiective și de impresii? 

CAP. I

Definiții ale conceptului

Democrația reprezintă un regim politic ce se bazează pe încuviințarea poporului.

Principiile fundamentale ale democrației se identifică în independența națiunii și în votul universal.

Dependența de esența democrației moderne este dreptul la opinie și echivalentă în fața legii (cu alte cuvinte, respectarea drepturilor omului), separarea puterilor în stat și pluripartidismul.

Astăzi, termenul „democrație” este, în cele mai multe dintre cazuri utilizat cu sensul de „democrație liberală” însă există și alte varietăți, iar maniera de a guverna poate diferi. În ciuda faptului că noțiunea de „democrație” este folosită, în genere, în conjunctura unui stat politic, principiile sale sunt aplicabile și altor entități, precum organizațiile civice, universitățile sau companiile publice. La nivel politic, democrația este definită că regimul politic bazat pe principiul suveranității naționale – națiunea conduce statul cu ajutorul reprezentanților săi aleși, pe principiul egalității tuturor în fața legii.

Democrația este de neseparat de respectarea drepturilor cetățeanului. Democrația modernă are drept fundament trei modele istorice care aparțin perioadei cuprinsă între secolele al XVII-lea – al XVIII-lea – francez, englez și american.

Un element esențial al democrației îl reprezintă constituția. Acest act, votat de popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează libertățile individului într-o țară, decide puterea și structura guvernului, conturează limitele puterii conducătorilor din diverse funcții din guvern și definește politicile reprezentative.

Principiile democrației se identifică în următoarele:

Reprezentativitatea;

Autoritatea – prezentă în relațiile dintre oameni, pe de o parte, în viața privată, pe de altă parte, în viața publică. Autoritatea reprezintă puterea legitimă a unui individ de a își impune propria voință celorlalți. Într-un stat democratic, autoritatea este foarte distinctă de exercitarea puterii într-un regim autoritar;

Libertatea;

Separarea puterilor în stat;

Responsabilitatea;

Pluralismul politic;

Dreptatea;

Proprietatea.

Democrația, formă de guvernământ organizată pe baza principiului conform căruia puterea aparține poporului, are un caracter de clasă și este o formă politică a dictaturii claselor dominante.

Democrația capitalistă este o formă de guvernare ce sprijină interesele burgheziei, interesele unei minorități a populației. Cu alte cuvinte, democrația este o dictatură burgheză, cu limite istorice conturate, determinate de interesele dezvoltării sistemului de asuprire asupra indivizilor și de interesele menținerii capitalismului, barează participarea lor deplină la viața politică și îi supune la forme de manipulare ideologică.

Democrația socialistă, este echivalent al termenului de dictatură a proletariatului, este o formă de guvernare ce cuprinde interesele majorității populației. Pe lângă democrația reprezentativă, cea proletară este și directă. Cea dintâi formă de democrație proletară a fost Comuna din Paris (în perioada cuprinsă între 26 martie și 30 mai 1871).

Democrația socialistă reprezintă un gen superior de democrație, într-o societate în care se crează condiții subiective ale egalității între oameni (în domeniul social-economic, în domeniul culturii și al instrucției), posibilitatea pentru membrii societății de participare la viața socială și, totodată, exercitarea propriu-zisă a libertăților. Democrația socialistă implică, pe de o parte, libertățile politice – dreptul de a alege și de a fi ales pe fundamentul votului universal, libertatea cuvântului, libertatea adunărilor și a presei – iar pe de altă parte drepturile sociale – dreptul la asigurarea materială în caz de pierdere a capacității de muncă, dreptul la muncă sau la învățământ.

A fost nevoie de un abuz masiv al statului împotriva propriilor cetățeni în scopul de a îi face conștienți de puterea lor. Schimbarea structurii alegătorilor și dezvoltarea generației Facebook a făcut posibilă mobilizarea rapidă în scopul apărării unei cauze.

Cele dintâi semne ale trezirii societății s-au văzut mai devreme, la protestele din 2012 și la cele din toamnă anului 2013 contra proiectului Roșia Montana. Acestea au arătat că nimic nu este câștigat definitiv fără o implicare permanentă.

În condițiile în care nu va deveni urgentă, ecartul dintre România și țările occidentale se va mări în următorii ani.

Prăpastia dintre maniera de funcționare a administrației (identică celei din secolul al XIX-lea) și progresul tehnologic este uriașă, motiv pentru care trebuie căutați ca reprezentanți figuri noi și oameni integri.