Demersuri Romanesti de Integrare In N.a.t.o. Evolutii pe Termen Lung Si Scurt

LUCRARE DE

DISERTAȚIE

DEMERSURI ROMÂNEȘTI DE INTEGRARE ÎN NATO. EVOLUȚII PE TERMEN LUNG ȘI SCURT

CUPRINS

LISTA NOTAȚIILOR (ABREVIERIILOR)

CFE – Forțele Convenționale in Europa

EAPC – Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic

EARDCC – Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Reactiilor în Situatii de Dezastru

IFOR – Forta de Implementare

MAE – Ministerul Afaceriilor Externe

MAP – Planul de actiune pentru aderare

MApN – Ministerul Apărării Naționale

NATO – Alianța Tratatului Nord Atlantic

NCS – Comitetul NATO pentru Standardizare

NSA – Agenția NATO pentru Standardizare

NSSG – Comitetul Executiv al NATO

ORNISS – Oficiul Registrului National de Informatii Secrete si de Stat

PNA – Parchetul National Anticoruptie

PpP – Parteneriatul pentru Pace

SFOR – Forta de Stabilizare

UE – Uniunea Europeană

SIE – Serviciul de Informații Externe

SRI – Serviciul Român de Informații

INTRODUCERE

Cuvinte cheie: drept internațional, securitate colectivă, tratat internațional, asistență militară, parteneriat, scut antirachetă

În cadrul Tratatului, statele membre se obligă să-și mențină și să-și dezvolte capacitățile de apărare, colectiv și individual, oferind bază pentru planificarea apărării colective. Așa cum este afirmat în preambulul Tratatului, “membrii Alianței se angajează să protejeze libertatea, moștenirea comună și civilizația popoarelor lor, bazate pe normele democrației, libertății individuale și domniei legii”. Articolul 5 făcând referire la dreptul la apărare colectivă, așa cum este menționat în Carta Națiunilor Unite.

Deși are o istorie de o jumătate de secol și a cunoscut un proces spectaculos de transformare, NATO nu și-a schimbat Conceptul Strategic decât de patru ori: în 1952, 1967, 1991 și 1999. Plecând de la "Conceptul Strategic pentru Apărarea Regiunii Nord-Atlantice", din 1949, bazat pe operațiuni de apărare teritorială la scară mare, împotriva unei potențiale invazii sovietice, în 1952 a fost propus Conceptul Strategic al "ripostei masive", descurajând orice tentativă de atac împotriva oricărui membru NATO, prin amenințarea cu riposta întregului potențial militar, inclusiv prin folosirea armelor nucleare.

România a semnat Protocolul de Aderare la NATO pe data de 26 martie 2003

Odată cu semnarea acestor protocoale, se demarează și procesul de ratificare a extinderii de către parlamentele tuturor celor 19 state membre ale NATO, potrivit cu procedurile interne ale fiecăruia dintre ele. Procesul de ratificare a început în luna mai a anului 2003 și se va încheia în primul trimestru al anului 2004.

Introducerea candidatelor în procesul de ratificare se va face în bloc, însă evaluarea va fi individuală. La sfârșițul acestui proces, statele respective vor deveni membre cu drepturi depline în Alianță Nord-Atlantica.România și Bulgaria au fost printre singurele țări care au susținut total poziția SUA față de intervenția militară din Irak.

CAPITOLUL I

DELIMITAREA CONCEPTUALE PRIVIND ALIANȚA TRATATULUI NORD ATLANTIC

1.1 Noțiuni introductive

Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington pe 4 aprilie 1949, a constituit o alianță de state independente, care avea ca interes comun menținerea păcii și apărarea libertății de sine. Organizația este denumită Alianța Tratatului Nord Atlantic (NATO), inițial a fost formată din 10 țări europene și două țări din America de Nord. Între anii 1952 și 1982 alte patru țări europene s-au alăturat Alianței, mărind numărul la 16 state membre. Alăturarea Republicii Cehe, a Poloniei și a Ungariei pe data de 12 martie 1999 a crescut numărul membrilor la 19 state.

România devenind membră NATO pe data de 29 martie 2004, după un greu și anevoios proces de pregătire în vederea aderării.

În cadrul Tratatului, statele membre se obligă să-și mențină și să-și dezvolte capacitățile de apărare, colectiv și individual, oferind bază pentru planificarea apărării colective. Așa cum este afirmat în preambulul Tratatului, “membrii Alianței se angajează să protejeze libertatea, moștenirea comună și civilizația popoarelor lor, bazate pe normele democrației, libertății individuale și domniei legii”. Articolul 5 făcând referire la dreptul la apărare colectivă, așa cum este menționat în Carta Națiunilor Unite. El prevede că un atac armat asupra unuia sau a mai multor membri NATO va fi considerat ca fiind un atac împotriva tuturor membrilor. Admiterea noilor membri în cadrul Alianței corespunde articolului 10 al Tratatului, care stipulează că “alte țări europene care sunt în măsură să urmeze normele Tratatului și să contribuie la securitatea nord-atlantică pot fi invitate la aderare”, scopul Alianței fiind acela de a se extinde în partea de est a Europei. În alte articole ale Tratatului se precizează că fiecare dintre țările membre se angajează să contribuie la dezvoltarea unor relații internaționale de pace și prietenie într-o serie de moduri, inclusiv prin întărirea instituțiilor lor private și promovarea condițiilor de bunăstare și stabilitate. Tratatul include și eforturile de eliminare a conflictelor în politicile economice internaționale ale statelor membre și de încurajare a cooperării între ele. Hotărârile NATO sunt luate după o prealabilă consultare între membri, alianța neavând autoritate supranațională.

1.2 Cronologia apariției și evoluției NATO

• Luna aprilie anul anul 1949 – miniștrii de Externe din anul 12 țări (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franța, Marea Britanie, Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia, Portugalia, Canada și țările Unite) au semnat la Washington Tratatul Atlanticului de Nord, care instituia o alianță de cooperare colectivă.

• Luna ianuarie anul 1952 – Grecia și Turcia au devenit membre NATO.

• Luna mai anul 1955 – Republica Federală Germania (RFG) devenind membră NATO.

• Luna mai anul 1955 – a apărut Pactul de la Varșovia, ca reacție la aderarea RFG la NATO.

• Lună martie anul 1966 – Franța a anunțat prin vocea președintelui Charles de Gaulle intenția de a se retrage din structura militară a Alianței.

• Luna mai anul 1982 – a aderat Spania.

• Luna noiembrie anul 1990 – membrii NATO și cei ai Pactului de la Varșovia au semnat la Paris Tratatul CFE (Forțele Convenționale în Europa). Prin acest tratat, cele două părți s-au angajat să nu desfășoare acțiuni agresive una împotriva celeilalte.

• Luna iulie anul 1991 – Pactul de la Varșovia a fost dizolvat, din acest moment au apărut primele întrebări referitoare la rolul Alianței în perioada post -Război Rece.

• Luna noiembrie anul 1991 – Organizația a adoptat primul Concept Strategic public. NATO nu a mai fost considerat un inamic al blocului comunist.

• Luna decembrie anul 1991 – Rusia s-a alăturat Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic, care a funcționat ca forum de consultare între membrii NATO și țările din Europa Centrală și de Est.

• Luna iunie anul 1994 – NATO a oferit Parteneriatul pentru Pace, care permite cooperarea bilaterală dintre Alianță și țările partenere. În perioada anilor 1994-1996, în Parteneriatul pentru Pace au fost incluse 33 de țări, printre care și Federația Rusă.

• Luna ianuarie anul 1994 – membrii Alianței au semnat Declarația de la Bruxelles, care a stabilit deschiderea NATO pentru aderarea altor țări europene din Parteneriatul pentru Pace.

• Luna decembrie anul 1995, NATO a bombardat Bosnia-Herțegovina pentru a proteja "zonele libere" ale ONU (Alianța Națiunilor Unite) din Bosnia de atacurile armatei sârbo-bosniace a Republicii Srpska.

• Luna mai anul 1997 – Rusia și NATO au semnat Actul Fondator NATO-Rusia și au stabilit un cadru de cooperare prin Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia.

• Luna iulie anul 1997 – la Summit-ul de la Madrid, Organizația a oferit prima invitație de aderare pentru țări foste comuniste (Ungaria, Cehia și Polonia).

• Lună martie anul 1999 – Ungaria, Cehia și Polonia au devenit în mod formal membri ai Alianței Nord-Atlantice.

• Lună martie – Luna iunie anul 1999 – Organizația a bombardat Kosovo pentru a pune capăt acțiunilor de purificare etnică declanșate de sârbi împotriva albanezilor kosovari. În semn de protest, Rusia și-a întrerupt temporar contribuirea la Consiliul Permanent Comun NATO-Rusia.

• Luna septembrie anul 2001 – după atacurile teroriste împotriva SUA, George Robertson, secretarul general al NATO, a invocat pentru prima dată articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Washingtonul a refuzat însă activarea prevederilor acestui articol.

• Luna mai anul 2002 – la Summit-ul de la Roma, Rusia și NATO au creat Consiliul NATO-Rusia.

• Luna noiembrie anul 2002 – la Summit-ul de la Praga, Organizația a oferit invitația de aderare pentru România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia și Estonia.

• Luna noiembrie anul 2002 – a fost adoptat Planul de Acțiuni pentru Ucraina, care a deschis perspectiva unei cooperări intensificate și extinse între Alianță și statul est- european.

• Luna august anul 2003 – NATO a început prima operațiune majoră în afara Europei, prin preluarea comenzii ISAF (Forța de Securitate și Asistentă) în Afganistan.

• Lună martie anul 2004 – România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia și Estonia au devenit membri de facto ai Alianței.

• Luna octombrie anul 2004 – Georgia a început procesul de cooperare cu NATO în cadrul IPAP (Planul Individual de Acțiune cu Partenerii).

• Luna mai anul 2005 – NATO și Armenia au semnat acordul pentru IPAP.

• Luna decembrie anul 2005 – Organizația a încheiat acordul pentru IPAP cu Azerbaidjanul.

• Luna aprilie anul 2005 – Organizația a oferit Dialogul Intensificat cu Ucraina.

• Luna septembrie anul 2006 – pentru a răspunde aspirațiilor Georgiei la statutul de membru, NATO a inițiat cu acesta un Dialog Intensificat.

• Luna noiembrie anul 2006 – la Summit-ul de la Riga, șefii de stat și de guvern ai membrilor NATO au declarat că Albania, Macedonia și Croația ar putea primi invitația de aderare la Summit-ul de la București din anul 2008. Albania și Macedonia au primit MAP în anul 1999, iar Croația în anul 2002.

Deși are o istorie de o jumătate de secol și a cunoscut un proces spectaculos de transformare, NATO nu și-a schimbat Conceptul Strategic decât de patru ori: în 1952, 1967, 1991 și 1999. Plecând de la "Conceptul Strategic pentru Apărarea Regiunii Nord-Atlantice", din 1949, bazat pe operațiuni de apărare teritorială la scară mare, împotriva unei potențiale invazii sovietice, în 1952 a fost propus Conceptul Strategic al "ripostei masive", descurajând orice tentativă de atac împotriva oricărui membru NATO, prin amenințarea cu riposta întregului potențial militar, inclusiv prin folosirea armelor nucleare. După ce numărul posesorilor de arsenal nuclear a ridicat și descurajarea nucleară a pălit, NATO și-a fundamentat Conceptul Strategic pe normeul "ripostei flexibile", creând incertitudine în mintea potențialului agresor asupra tipului de răspuns strategic.

De la înființarea să, prin Tratatul de la Washington, din 1949, și până la Summit-ul de la București, NATO a parcurs schimbări dramatice și este considerată organizația politico-militară cu cel mai mare succes. O scurtă analiză geopolitică ne arată că scopul inițial, declarat informal de către primul secretar general al NATO, Lord Ismay, de a "menține America în (Europa n.r.), Rusia afară și Germania la pământ" nu mai are niciun fundament. Rusia are un parteneriat special cu NATO și este curtată pentru acceptarea scutului antirachetă, Germania este rugată să fie mai activă în misiuni în afara Europei, iar America se simte izolată de vechii membri ai NATO. Pentru a înțelege acest lucru, fac o scurtă prezentare a evoluției conceptelor strategice ale NATO. 

Sfârșitul Războiului Rece a oferit condiții pentru elaborarea unui nou Concept Strategic, transparent, bazat pe normele securității multidimensionale și cooperării. Noul Concept a fost adoptat la Roma, în 1991. După prima extindere a NATO a fost elaborat, la Summit-ul de la Washington, în 1999, un nou Concept Strategic, concept care stabileș stabilește scopurile și ghidează acțiunile NATO și astăzi. Principalele prevederi ale conceptului din 1999 sunt legate de: prezervarea relației transatlantice, menținerea unor capabilități credibile, dezvoltarea unei dimensiuni europene, concentrarea pe misiuni de managementul crizelor și prevenirea conflictelor, dezvoltarea parteneriatelor euroatlantice, extinderea pe baza articolului 10 din Tratat și dezvoltarea unei politici de neproliferare nucleară și control al armamentelor. În final, Conceptul Strategic stipulează că NATO va menține în Europa un mixt de arme nucleare și arme convenționale.

După adoptarea Conceptului din 1999, mediul de securitate s-a schimbat fundamental, au avut loc evenimentele din septembrie 2001, a fost invocat pentru prima dată articolul 5 al Tratatului, s-a produs o puternică dispută transatlantică, iar fereastra de oportunitate pentru extinderea în Eurasia se închide, odată cu revenirea Rusiei. De aceea se impune elaborarea unui nou Concept Strategic. Însa, la Summit-ul de la Riga, din 2006, nu a putut fi adoptat decât un act de tranziție numit Comprehensive Political Guidance, bazat tot pe normele Conceptului de la Washington, din 1999, dar care recunoaște că principalele amenințări pentru NATO sunt terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere în masă, instabilitatea generată de țările fragile, crizele regionale, folosirea improprie a noilor tehnologii și blocarea accesului la resursele vitale.

La nivelul Alianței funcționează Alianța NATO pentru Standardizare (NSO), ea cuprinzând Comitetul NATO pentru Standardizare (NCS), Comitetul Executiv al NATO (nssg) pentru standardizare și Agenția NATO pentru Standardizare (nsa).

NSA are rolul de a îmbunătăți interoperabilitatea și de a contribui la capacitatea forțelor Alianței de a se instrui, exersa și opera eficient împreună sau, când este cazul, alături de forțele statelor partenere sau ale altor state, în executarea misiunilor care le-au fost încredințate. Alianța realizează toate ele prin armonizarea și coordonarea eforturilor pentru standardizare în întreaga Alianță, precum și prin acordarea sprijinului în activitățile de standardizare.

NCS asigură armonizarea și consultanța la nivelul delegațiilor, sub direcția și administrarea generală a Comitetului. Principalul obiectiv al activităților întreprinse de NCSREP îl constituie armonizarea standardizării dintre NATO și organismele naționale, precum și promovarea interacțiunii dintre ele, în domeniul standardizării.

Comitetul executiv al NATO pentru Standardizare este subordonat Comitetului NATO pentru standardizare. Principalele sale îndatoriri sunt armonizarea politicilor și procedurilor de standardizare și coordonarea activităților de standardizare. Este responsabil cu legăturile dintre țările majore și cu pregătirea actației în domeniu, contribuind, printre altele, la formularea cerințelor militare de standardizare de către comandamentele strategice și la schițarea obiectivelor de standardizare pentru Programul NATO de standardizare.

Agenția NATO pentru standardizare (NSA) este un organism unic și integrat, stabilit de către Consiliul Nord-Atlantic și are în componență personal militar și civil. Răspunde în fața Comitetului NATO pentru standardizare de coordonarea în probleme care privesc toate domeniile standardizării. Stabilește funcțiile procedurale, de planificare și execuție ale standardizării, care vor fi aplicate în întreaga Alianță.

CAPITOLUL II

POLITICI DE ADERARE A ROMÂNIEI IN NATO

2.1. Activitățiile premergătoare și aderarea României în NATO

Bulgaria, România, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia au semnat la Bruxelles, protocoalele de aderare la Organizația Nord-Atlantică. După cum a remarcat secretarul general al alianței, George Robertson, aceasta a fost o zi istorică nu numai pentru România sau celelalte state invitate pentru a se alăture Alianței, ci și pentru întregul spațiu euro-atlantic, care și-a redefinit obiectivele, strategiile și alianțele, ca urmare a atacurilor teroriste din New Zork și Washington. Prin semnarea protocoalelor de aderare, miniștrii de externe ai țărilor nominalizate încă cu un an în urmă. La Summitul Atlantic de la Praga, noii invitați au confirmat, prin intermediul scrisorilor de intenție, acceptarea obligațiilor politice, economice și bugetare, legate de includerea lor în Alianță.

România a semnat Protocolul de Aderare la NATO pe data de 26 martie 2003.

Odată cu semnarea acestor protocoale, se demarează și procesul de ratificare a extinderii de către parlamentele tuturor celor 19 state membre ale NATO, potrivit cu procedurile interne ale fiecăruia dintre ele. Procesul de ratificare a început în luna mai a anului 2003 și se va încheia în primul trimestru al anului 2004. Introducerea candidatelor în procesul de ratificare se va face în bloc, însă evaluarea va fi individuală. La sfârșițul acestui proces, statele respective vor deveni membre cu drepturi depline în Alianță Nord-Atlantica.România și Bulgaria au fost printre singurele țări care au susținut total poziția SUA față de intervenția militară din Irak, în contextul divergentelor care au apărut între americani și unii dintre aliații lor europeni, ceea ce, în opinia unor analișți politici, ar putea fi obstrucționate în ratificarea protocoalelor de aderare de către unele state membre ale Uniunii Europene.

Din partea României protocolul a fost semnat de ministrul afacerilor externe, Mircea Geoana. Odată cu acest moment, devine oficial și programul pentru finalizarea reformelor, elaborat de guvernul roman, în restrânsă legătura cu NATO. Planul cuprinde numeroase angajamente legate de reformă militară și a serviciilor de informații, însă și în domenii precum economia, administrația publică, lupta împotriva corupției. Cea mai mare parte a obiectivelor incluse în programul de reformă au avut ca termen de realizare anul 2003. Conform planului de reformă asumat de guvernul roman, două instituții urmau să-și dezvolte în mod deosebit activitatea în acel an: Parchetul Național Anticorupție (PNA) și Oficiul Registrului Național de Informații Secrete și de Stat (ORNISS). PNA își va dezvolta structura de personal și îmbunătățirea dotărilor.

ORNISS va deveni autoritate națională de securitate a României în vederea protecției informațiilor clasificate NATO, iar instituția trebuie să devină funcțională în cursul anului 2003. Tot în această perioadă vor fi verificate și persoanele care urmează să ocupe funcții în cadrul NATO. România se angajează să pregătească serviciile de securitate și contra-informatii în vederea colaborării cu structurile similare ale NATO și să aplice programe de pregătire a personalului ce urmează să aibă acces la informațiile clasificate NATO.

După căderea blocului comunist, România începe demersurile pentru aderarea la organizațiile politico-militare occidentale, ceea ce a dus la o intensificare a procesului de standardizare în domeniul militar, implicându-se activ, începând cu 1994, în activitățile Comitetului NATO pentru Standardizare. În urma participărilor la acțiunile Programului Parteneriatului pentru Pace urmat de posibilitatea aderării în alianța Nord – Atlantică a adus în atenție problema interoperabilității și, implicit, a standardizării, ca principalul instrument de realizare a acesteia. Ca urmare, în 1998 s-a format Biroul de Standardizare (Bstd) din Direcția Planificare Strategică a țaraui Major General, iar în 2001 se înființează Agenția Militară de Standardizare (AMS) din cadrul Departamentului pentru Armamente. Ele sunt structurile de specialitate din cadrul Ministerului Apărării Naționale, care organizează și coordonează activitatea de elaborare, aprobare, păstrare, multiplicare și distribuire a standardelor militare operaționale, tehnice și administrative în scopul asigurării interoperabiliății între forțele armate ale țării noastre și cele ale NATO.

Principalele responsabilități ale Bstd sunt următoarele:

-elaborarea politicilor, direcțiilor și orientărilor în domeniul standardizării militare;

-coordonarea procesului de standardizare în mod direct – pentru domeniile operațional și administrativ și indirect, prin AMS, – pentru domeniul tehnico-material;

-întocmirea programelor anuale de standardizare;

-înaintarea spre aprobare, președintelui CSI, a proiectelor de standarde care se elaborează și a propunerilor privind acceptarea standardelor;

-alcătuirea, actualizarea și administrarea bazei de date conținând standardele și alte acte de standardizare;

-colaborarea permanentă cu autoritățile internaționale de standardizare prin intermediul ofițerului de țară major pe probleme de standardizare de la reprezentanța Militară a României la NATO și UE.

Cealaltă structură de specialitate, AMS, are următoarele răspunde de:

-întocmește, împreună cu Biroul Standardizare din țara Major General, programele anuale și de perspectivă privind elaborarea și revizuirea standardelor militare; evaluează, pe această bază, sarcinile de standardizare anuale și prevede în buget sumele necesare finanțării acestor sarcini;

-organizează și coordonează, împreună cu Biroul Standardizare din țara Major General, elaborarea/ revizuirea standardelor cuprinse în programul anual de elaborare și revizuire a standardelor militare;

-coordonează și îndrumă activitatea Comitetelor de standardizare și interoperabilitate, precum și pe cea a responsabililor cu activitatea de standardizare în domeniul tehnico-material;

-examinează proiectele standardelor militare tehnice și le înaintează spre aprobare;

-stabilește, împreună cu Biroul Standardizare din țara Major General, normele și metodologia pe baza cărora se desfășoară activitatea de standardizare în Ministerul Apărării Naționale;

-reprezintă, împreună cu Biroul Standardizare din țara Major General, interesele Ministerului Apărării Naționale în domeniul standardizării militare, în cadrul NATO și al altor organisme militare internaționale;

-colaborează cu organismele similare din alte țări;

Evenimentele tragice din 11 septembrie 2001 și 11 martie 2004 cer cu insistență reacții noi și ferme în domeniul reiterării angajamentului întregii lumi civilizate în lupta împotriva terorismului. În acest cadru evoluția conceptului de interoperabilitate a jucat un rol central, el fiind asociat cu mai multe interpretări și avea atribuite înțelesuri diferite. De la nivel al standardizării, adică de la nevoia limitată a forțelor NATO de a fi interoperabile, în principal, doar pentru echipamentele comune, ca în domeniul apărării antiaeriene comune, Organizația a ajuns să definească o cerință crescândă de interoperabilitate pentru a permite cooperarea NATO – PfP (Partnership for Peace).

Relația dintre standardizare și interoperabilitate este evidentă din definiția dată standardizării. Ierarhia este următoarea: standardizarea, interoperabilitatea, misiunea. Standa1rdizarea sporește interoperabilitatea, iar interoperabilitatea facilitează îndeplinirea misiunilor încredințate. Acordurile de Standardizare și Publicațiile Aliate reprezintă unul dintre răspunsurile la cerințele de interoperabilitate.

Mulți specialiști consideră interoperabilitatea un mijloc de exprimare a standardizării. Într-adevăr, planificarea și cooperarea în domeniul armamentelor, având ca obiectiv realizarea abordării multinaționale a chestiunii armamentelor prin elaborarea de programe comune, pot fi neîndoielnic privite ca o încercare către atingerea nivelului de comulitate a standardizării.

2.2. Avantajele aderării României la NATO

Ca aliat NATO, România a participat și contribuie activ la securitatea spațiului transatlantic, la promovarea valorilor și obiectivelor Alianței prin contribuirea la operațiunile și misiunile NATO, din Balcanii de Vest, Afganistan, Irak, precum și prin contribuția sa la dezvoltarea parteneriatelor Alianței cu statele din regiunea Mării Negre, nordul Africii și Orientul Mijlociu. În calitate de membru NATO, România beneficiază de o garanție de securitate extrem de importantă și participă direct la luarea unor decizii politice esențiale pentru securitatea Europei. Fără îndoială, integrarea în NATO implică un efort financiar mult mai redus decât cel pe care România ar trebui să-l facă pentru a-și asigura singură securitatea.

“Anumite beneficii indirecte sunt vizibile, de exemplu, firmele romanești de profil au posibilitatea să participe la licitații pentru realizarea unor lucrări de infrastructură în alte state aliate, finanțate prin intermediul programelor NATO”.

Dar principalul avantaj pe care România îl are este obținerea unui plus de credibilitate pe plan internațional, care se va reflecta asupra tuturor obiectivelor de politică externă, în primul rând asupra procesului de aderare la UE.

Din punct de vedere militar, contribuția României la Alianță are că principală coordonată contribuirea cu trupe la misiuni și operațiuni militare. Această contribuire la misiunile și operațiunile aliate trebuie să se diversifice treptat și să includă un spectru mai larg de contribuții, ceea ce implică necesitatea continuării reformei armatei române.

Vor fi necesare eforturi financiare și de personal importante, din partea mai multor instituții romanești. România este chemată să acopere, posturi în cadrul structurilor civile și militare ale Alianței. Pregătirea personalului pentru ocuparea acestor posturi – diplomați, militari, experți, personal de secretariat – începuse cu mult timp înaintea aderării și reprezintă, în continuare, o prioritate pentru România.

Sprijinul societății civile a avut un rol deosebit de important în procesul de pregătire a României pentru aderarea la NATO. Integrarea în NATO înseamnă și aderarea tuturor cetățenilor României, a întregii societăți civile, a națiunii române, la o comunitate de valori și de acțiuni.

“Societății civile îi revine un rol la fel de important în continuarea eforturilor de desăvârșire a țarăutului României de țară membru al NATO. Societatea civilă poate aduce un plus de imagine României și poate contribui la creșterea prestigiului României ca membru NATO”. Prin legăturile directe dintre societatea civilă din România și cea din țările membre NATO se poate genera consolidarea rolului României în cadrul Alianței.

Organizația Nord-Atlantică încorporează, de asemenea, un parteneriat transatlantic între memrii europeni și SUA și Canada, destinat să aducă pace și stabilitate în întreaga Europă. Obiectivele acestui parteneriat sunt în principal politice, consolidate de planificarea în comun a apărării și de cooperarea militară, dar și de cooperarea în domeniul economic, științific,sau alte domenii de interes comun.

Organizația Nord-Atlantică încorporează, un parteneriat transatlantic între memrii europeni și SUA și Canada, destinat să aducă pace și stabilitate în întreaga Europă. Obiectivele acestui parteneriat sunt în principal politice, consolidate de planificarea în comun a apărării și de cooperarea militară, dar și de cooperarea în domeniul economic, științific,sau alte domenii de interes comun. Securitatea Europei și a Americii de Nord este indivizibilă. Menținerea unei capabilități militare adecvate în vederea acțiunii colective pentru apărarea comună rămâne punctul central al obiectivelor de securitate ale Alianței.

Aliații europeni au luat decizii care să le permită să-și asigure responsabilități mai mari în domeniul securității și apărării în scopul întăririi păcii și stabilității în spațiul euroatlantic și implicit al securității tuturor aliaților. Acest proces va necesita o strânsă cooperare între NATO și Uniunea Europeană. Procesul de elaborare și implementare a Politicii Europene de Securitate și Apărare, menită să întărească capabilitățile Uniunii Europene în ceea ce privește managementul crizelor, trebuie să vizeze și întărirea Identității Europene de Securitate și Apărare în cadrul NATO, păstrând nealterată legătura transatlantică. În acest context, NATO rămâne piatră de temelie a securității europene și fundamentul apărării colective în spațiul euroatlantic, iar realizarea Politicii Europene de Securitate și Apărare trebuie subsumată normeilor aprobate în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de la Berlin, din 1996.

Urmărind politica sa de prezervare a păcii, prevenire a războiului, întărire a securității și stabilității, în conformitate cu sarcinile sale de securitate fundamentale, NATO va căuta, în cooperare cu celelalte organizații, să prevină conflictele, sau, în situația apariției unei crize, să contribuie la gestionarea să efectivă, cu aplicarea principilor dreptului internațional, inclusiv prin posibilitatea executării de operațiuni non-Art. 5 de răspuns la crize. Pregătirea Alianței pentru îndeplinirea unor astfel de operațiuni vine în sprijinul obiectivului mai larg de întărire și extindere a stabilității și implică adeseori contribuirea partenerilor Alianței.

Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC) reprezintă cadrul politico-militar de consultări între Alianță și partenerii săi. El reunește cei 19 aliați și 25 de parteneri într-un forum de consultări periodice. EAPC a realizat un "Plan de acțiune" conform căruia au loc consultări politice pe următoarele teme: probleme politice și cele legate de securitate, gestiunea crizelor, probleme regionale, probleme de control al armamentelor, de proliferare nucleară, biologică și chimică, terorism internațional, planificarea apărării, strategia și politica de apărare și bugetară, impactul dezvoltării economice asupra securității. Au loc consultări și cooperare și pe alte probleme cum ar fi: urgențe civile și pregătirea la dezastre, cooperarea privind armamentele sub egida Conferinței Directorilor Naționali pentru Armamente, securitatea nucleară, probleme de mediu legate de apărare, coordonarea civili-militari în controlul și mangementul traficului aerian, cooperarea științifică, probleme legate de operațiuni de sprijin a păcii. Cooperarea practică are loc în cadrul diferitelor comitete de lucru cu partenerii.

2.3. Dezavantajele aderării

Dezavantajele au fost servite la pachet cu avantajele. Cei ce au adus securitatea au adus și frânturi de insecuritate. Astfel, pierdem militari în deșerturile arabe, am trăit cu teama atentatelor teroriste și suportăm presiunile Rusiei atunci când insistăm pentru scutul european anti-rachetă. Dar o alianță tocmai aceasta presupune: acceptarea unei solidarități ce nu se verifică doar la bine, ci, mai ales, în momente critice. Așa se face că vecinii slavi ne privesc circumspecți. Am fost de acord cu bombardarea Serbiei comuniste în 1999, și lucrul acesta nu e uitat ușor de sârbii de rând. La est, Ucraina înțelege că bazele din Dobrogea sunt îndreptate și împotriva ei. Pentru puterea de la Chișinău nu suntem altceva decât Răul suprem. Vecinii așadar, cel puțin până la totala lor democratizare, ne percep ca pe un instrument docil al Occidentului, o rampă de lansare a unor noi acțiuni „portocalii”, destabilizatoare, către stepele estice.

 Dar partea cea mai vizibilă a acestei dezbateri se referă, fără doar și poate, la dizlocarea forțelor românești pe fronturi îndepărtate. Lăsând la o parte argumentele jalnice, idealist-umaniste, lansate din unghiuri diferite – ba că se pierde sânge românesc tocmai în Mesopotamia, ba că suntem eroi ce luminăm zona arabă cu „darurile” democrației și libertății –, constatăm existența a suficiente argumente pro și contra participării românești la misiuni îndepărtate. Pe de o parte, DA – cheltuim prea multe resurse față de cât își permite un țară sărac, precum România, doar pentru a ne menține Organizația și pentru a arăta ce parteneri grozavi suntem. Pe de altă parte, câștigurile profesionale și strategice ale militarilor români sunt incalculabile, ca și avantajele aduse de stabilirea unor relații umane adânci cu americanii, britanicii, musulmanii. Occidentalii ne pot oferi, pe viitor, securitate (în sens multiplu); arabii ne pot deschide calea unor debușee economice în zonă. Ne-am minți frumos dacă ne-am simți exportatori de stabilitate și democrație, dar am fi realiști dacă am cădea de acord că prin NATO ne putem servi interesele naționale și la mii de kilometri distanță de casă. Relația România-NATO este o relație bilaterală de exploatare, rece și calculată. Fiecare e instrumentul celuilalt și cei inteligenți, oricare ar fi ei, au de câștigat mai mult decât au de pierdut.

2.4. Momentul integrării României în Alianța Tratatului Nord Atlantic

Alăturarea României la comunitatea țărilor ce alcătuiesc NATO a însemnat includerea ei în toate procesele, mecanismele și deciziile din interiorul alianței. Acest nou statut îi oferă un nivel crescut de securitate și șanse pentru derularea progresivă a strategiilor de modernizare profundă a societății românești, dar și responsabilități ce vor solicita aptitudinile fiecărui membru al său. Este demonstrare a adevăratei sale măsuri, a potențialului sau stabilizator, generator de securitate regională și continentală.

Din punct de vedere politic, România se prezintă cu suportul cvasiunanim al societății pentru integrarea euroatlantică. Sistemul politic românesc constituit pe baza principilor democratice împărtășite de întreaga comunitate a țărilor occidentale, a unor instituții consolidate și unui exercițiu politic funcțional constituie garanția pentru o eficientă implementare în spațiul Europei Centrale și de Sud Est a valorilor Alianței. Ele vor fi diseminate, astfel, în zone ce nu de puține ori au generat instabilitate.

Politica de bună vecinătate în regiune și de respectare a intereselor celorlalte țări promovată de România multiplică avantajele geopolitice rezultate din dispunerea să geografică.

Controlul gurilor Dunării și a unei bune părti a cursului fluviului creează premisele transformării sale într-o arteră unificatoare a continentului european, într-o cale de promovare a comerțului și schimbului de valori de civilizație cum rareori a fost în istoria Europei.

Așezarea României la intersecția unor deschideri majore către OrientuI Apropiat, Asia Centrală și teritoriul Rusiei oferă Alianței oportunități sporite în întărirea parteneriatelor cu țări din aceste zone pentru gestionarea împreună cu ele a situațiilor destabilizatoare, pentru lupta comună împotriva terorismului și pentru combaterea altor riscuri și amenințări la adresa securității mondiale. Astfel, NATO își va spori potențialul său de generalizare a valorilor ce au creat-o în spații aflate la mari distanțe de zona sa de responsabilitate.

Potențialul militar al României, demonstrat în exerciții și în teatrele de operații în ce structurile sale militare au fost și sunt în continuare prezente, oferă imaginea responsabilității cu ce statul român va acționa pentru a-și îndeplini misiunile ce-i vor reveni în cadrul NATO. Profundele procese de reformă a armatei, inițiate cu ani în urmă, spre a o adapta la noile realități continuă chiar și după integrarea deplină în Alianță și se înscriu în procesele generale ce se desfășoară în toate țările membre pentru ca alianța să-și îndeplinească eficient rolul.

Infrastructura teritorială a statului român (căile de comunicație feroviare și rutiere, porturile și aeroporturile, infrastructura logistică, ansamblul informaticii și comunicațiilor etc.) oferă facilități concrete pentru realizarea și potențare capabilității necesare îndeplinirii misiunilor pe ce Organizația și le asumă și ce vor deveni, cu siguranță, tot mai diversificate în viitor. Punerea la dispoziție a unor facilități ale României pentru construirea unor baze militare americane, ce în perspectivă vor fi folosite și de către NATO, demonstrează că avantajele sunt analizate cu atenție și vor fi incluse în viitoarele procese de planificare.

2.5. Cronologia relațiilor între România și NATO din perioada de preaderare până în momentul aderării

1990 

În luna iulie a anului 1990 Primul Ministru al României, domnul Petre Roman, adresează, în scris, Secretarului General al NATO, domnul Manfred Worner, invitația de a vizita România. În scrisoare, propune și acreditarea unui ambasador român la NATO.

În luna octombrie Ambasadorul roman în Belgia este autorizat să inițieze relații diplomatice cu NATO.

Tot atunci, primul ministru român se întâlnește, la Bruxelles, cu Secretarul General al NATO

În decembrie 1990 Șeful Statului Major general român vizitează Cartierul General al NATO de la Bruxelles și se întâlnește cu Secretarul general al NATO și cu reprezentații permanenți militari ai țărilor membre NATO.

1991 

În iulie 1991 Secretarul general al NATO, Manfred Wörner, vizitează România

În pctombrie 1991 Președintele român, Ion Iliescu, trimite secretarului general NATO un mesaj în care afirmă disponibilitatea României de a se angaja într-o cooperare strânsă cu NATO, aceasta fiind singura organizație capabilă, din punct de vedere politic și militar, să asigure stabilitatea și securitatea noilor democrații europene, aflate într-o stare incipientă.

În decembrie 1991 Ministrul român al afacerilor externe participă la prima întâlnire a Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic (NACC). Propune intensificarea cooperării cu NATO.

1992 

În februarie 1992 Secretarul general al NATO, Manfred Wörner, efectuează o vizită în România. Este inaugurat Centrul euro-atlantic.

1993 

În februarie 1993 Președintele Ion Iliescu vizitează Cartierul General al NATO. Este reafirmată dorința României de a se integra în structurile euro-atlantice.

În octombrie 1993 Adjunctul secretarului apărării al SUA efectuează o vizită la București și prezintă propunerea americană de stabilire a unui Parteneriat pentru Pace.

1994 

În ianuarie 1994 România este prima țară post-comunistă care se alătură programului Parteneriatului pentru Pace (26 ianuarie 1994); programul individual este semnat în mai 1995.

1995 

În octombrie 1995 România semnează Acordul privind Statutul Forțelor între membrii NATO și participanții la PfP.

1996 

În Mai 1996 Secretarul general al NATO, Javier Solana, efectuează o vizită în România

În iunie 1996 Parlamentul român adresează un apel parlamentelor țărilor membre NATO în care solicită sprijin pentru aspirațiile României de a deveni membru NATO. Apelul subliniază consensul politic intern asupra acestui obiectiv major al politicii externe românești.

1997 

În februarie 1997 Președintele român, Emil Constantinescu, se întâlnește, la Bruxelles, cu membrii Consiliului Nord-Atlantic și cu secretarul general al NATO, Javier Solana. Cu acest prilej, subliniază voința fermă a României de a se alătura Alianței Nord-Atlantice.

În aprilie 1997 Parlamentul român adoptă, în unanimitate, un mesaj adresat celor 16 membri NATO, solicitând sprijin pentru o decizie favorabilă României, cu prilejul summit-ului de la Madrid.

În iulie 1997 În cadrul summit-ului NATO de la Madrid, Republica Cehă, Ungaria și Polonia primesc invitația de a se alătura Alianței. Comunicatul final confirmă continuarea procesului de lărgire; textul nominalizează România printre țările candidate care au realizat progrese semnificative în îndeplinirea criteriilor de aderare la NATO.

1998 

În aprilie 1998 Secretarul general al NATO, Javier Solana, efectuează o vizită oficială în România.

În octombrie 1998 Parlamentul român aprobă cererea NATO ca avioanele Alianței să poată utiliza spațiul aerian al statei noastre pentru posibile operațiuni militare împotriva Iugoslaviei, numai în situații excepționale și de urgență.

1999 

În februarie 1999 Militari din România și țările Unite stabilesc un centru de monitorizare a traficului aerian care să acopere, în afara teritoriului românesc, și ariile învecinate.

În martie 1999, Ca urmare a unei solicitări NATO, România închide trei aeroporturi în vestul statei – Timișoara, Arad, Caransebeș – până la sfârșitul operațiunilor Alianței împotriva Iugoslaviei.

În 18 aprilie 1999 NATO solicită României deschiderea spațiului aerian pentru avioanele aliate.

În 20 aprilie 1999 Consiliul Suprem de Apărare al statei (CSAT) și Guvernul României dau curs acestei solicitări.

În 22 aprilie 1999 Parlamentul autorizează avioanele NATO să utilizeze spațiul aerian românesc în timpul operațiunilor din Iugoslavia.

În 23-25 aprilie 1999 Summit-ul NATO de la Washington; NATO prezintă MAP (Membership Action Plan) care pune bazele unui mecanism de pregătire și evaluare individuală a statelor candidate.

În mai 1999 Ministerul Apărării Naționale confirmă faptul că forțele aeriene NATO au dreptul să utilizeze aeroporturile românești pe durata operațiunilor din Iugoslavia.

În mai 1999 Reprezentanții guvernului român și cei ai NATO semnează un acord referitor la condițiile în care avioanele aliate vor putea utiliza spațiul aerian românesc.

În 17 iunie 1999 Parlamentul român aprobă, cu majoritate de voturi, cererea președintelui Emil Constantinescu de a permite tranzitul spre Iugoslavia via România al contingentelor cehe și poloneze din cadrul trupelor internaționale de menținere a păcii pentru Kosovo (KFOR).

În iulie 1999 Secretarul general al NATO, Javier Solana, vizitează România.

2000 

În februarie 2000 Secretarul general al NATO, George Robertson, efectuează o vizită la București

În iunie 2000 Noul Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Joseph Ralston, efectuează o vizită în România.

2001 

În mai 2001 are loc Reuniunea NAC – România. Este analizat progresul realizat în îndeplinirea obiectivelor Planului Național de Aderare la NATO, ciclul ÎI.

În mai 2001 are loc Reuniunea ministerială EAPC, Budapesta

În septembrie 2001 Parlamentul decide, cu o majoritate copleșitoare, contribuirea României, ca aliat de facto al NATO, la luptă împotriva terorismului internațional cu toate mijloacele, inclusiv cele militare. România va asigura acces la spațiul său aerian, aeroporturi, facilități terestre și maritime, în cazul în care va exista o cerere NATO în acest sens.

În decembrie 2001 are loc Reuniunea ministerială EAPC, Bruxelles  

În decembrie 2001 Secretarul general al NATO, Lordul George Robertson, efectuează o vizită la București.

2002 

În ianuarie 2002 Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Joseph Ralston, face o vizită în România și apreciază progresul realizat în reforma sectorului militar.

În martie 2002 are loc la București summit-ul "Primăvara noilor aliați" al statelor candidate la NATO.

În aprilie 2002 are loc Reuniunea NAC – România. Au fost analizate ultimele progrese ale României în îndeplinirea obiectivelor Planului Național Anual de Aderare la NATO, ciclul III. Delegația română a fost condusă de Primul Ministru, domnul Adrian Năstase.

În aprilie 2002 are loc întâlnirea dintre președintele Ion Iliescu și secretatul general NATO, Lordul George Robertson, la Bruxelles.

În mai 2002 are loc Reuniunea ministerială EAPC, Reykjavik.  

În 21 noiembrie 2002 are loc Summit-ul NATO de la Praga – România este invitată să înceapă convorbirile de aderare.

În 22 noiembrie 2002 se desfășoară Reuniunea ministerială EAPC, Praga

În 13 decembrie 2002 s-a desfășurat, la Bruxelles, prima rundă a convorbirilor de aderare a României la NATO. Delegația română a fost condusă de domnul Mihnea Motoc, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

2003 

În 9 ianuarie 2003 s-a desfășurat, la Bruxelles, a doua rundă a convorbirilor de aderare a României la NATO.

În 27-29 ianuarie 2003 echipele de experți NATO în probleme de apărare, securitate și economice s-au aflat în vizită în România  

În 18 februarie 2003 are loc, la Bruxelles, reuniunea SPC(R) + România. Este luat în discuție calendarul României pentru finalizarea reformelor.

În 3 martie 2003 secretarul general al NATO, Lordul George Robertson, efectuează o vizită în România.

În 21 martie 2003 ministrul român al afacerilor externe a trimis secretarului general NATO o scrisoare care confirmă voința și capacitatea României de a îndeplini obligațiile și angajamentele statei noastre de a deveni membru cu drepturi depline al NATO. La această scrisoare, a fost anexat calendarul României de finalizare a reformelor.

În 26 martie 2003 ministrul român al afacerilor externe participă, la Bruxelles, la Ceremonia de semnare a protocoalelor de aderare.

În 4-5 aprilie 2003 are loc, la Snagov, reuniunea informală a primilor miniștri din cele șapte țări invitate să adere la NATO.  

În 7 mai 2003 are loc Reuniunea NAC + 7, Bruxelles  

În 7-8 mai 2003 are loc vizita în SUA a celor șapte miniștri ai afacerilor externe din statele invitate să adere la NATO, cu ocazia votului din Senat asupra rezoluției de ratificare a Protocolului de aderare  

În 8 mai 2003 se desfășoară ratificarea protocoalelor de aderare de către Congresul SUA  

În 19 mai 2003 are loc vizita adjunctului secretarului apărării al SUA, Paul Wolfowitz, în România

În 20 mai 2003 are loc reuniunea la nivelul președinților parlamentelor din țările membre ale Grupului Vilnius și din statele membre NATO

În 3 iunie 2003 are loc reuniunea ministerială NAC și EAPC la nivel de miniștri de externe de la Madrid  

În 12 iunie 2003 are loc reuniunea ministerială la nivel de miniștri ai apărării, Bruxelles  

În 1 iulie 2003 are loc conferința finală de planificare a Exercițiului NATO / PfP DACIA – 2003, axat pe domeniul protecției civile.

În 7 iulie 2003 are loc vizita ministrului norvegian al apărării la București

În 25 iulie 2003 se desfășoară ceremonia de predare-primirea președinției Comitetului de Coordonare a Procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM-CC) și a Comitetului Director Politico-Militar (PMSC) al Forței Multinaționale de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE) și comenzii brigăzii multinaționale SEEBRIG și de mutare la Constanța a Cartierului General al SEEBRIG. La acest eveniment, a contribuit amiralul Gregory Johnson, comandantul flancului sudic al NATO, AFSOUTH.

În 4-5 august 2003 are loc vizita oficială în România a Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul James L. Jones.

În 6-10 octombrie 2003 se desfășoară exercițiul NATO/PfP DACIA – 2003, Pitești. 5 noiembrie 2003 – depunerea PNA V  

În 18 noiembrie 2003 are loc reuniunea SPC(R) și România, Bruxelles, pentru discutarea PNA V  

În 2 decembrie 2003 are loc reuniunea ministerială EAPC la nivel de miniștri ai apărării, Bruxelles  

În 4 decembrie 2003 se desfășoară reuniunea ministerială NAC+7 la nivel de miniștri de externe, Bruxelles

2004 

În 26 februarie 2004 are loc adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord  

În 1 martie 2004 se desfășoară promulgarea legii de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord de către Președintele Ion Iliescu  

În 4 martie 2004 are loc semnarea de către domnul Ion Iliescu a instrumentului de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord  

În 29 martie 2004 are loc depunerea de către domnul Adrian Năstase, prim-ministrul României, a instrumentului de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord, Washington, SUA   

În 2 aprilie 2004 se desfășoară ceremonia înălțării drapelelor de stat la Cartierul General al NATO, Bruxelles, și reuniunea informală a miniștrilor de externe ai țărilor membre NATO. 

CAPITOLUL III

MAI BINE DE UN DECENIU DE LA DOBÂNDIREA STATUTULUI DE ALIAT ÎN CADRUL NATO A ROMÂNIEI. STUDIU DE CAZ

3.1. Generalități

România a dobândit statutul de Aliat în 2004. După ce, la 29 martie 2004, la Washington, a fost depus instrumentul de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, la 2 aprilie 2004 a avut loc, la Bruxelles, ceremonia arborării drapelului de stat la Cartierul general al NATO și reuniunea miniștrilor de externe Aliați, marcând simbolic aderarea statei noastre la Alianță.

La un deceniu de la acest moment, profilul României în NATO reflectă continuitate, coerență și dinamism în susținerea intereselor naționale în materie de securitate. România este un Aliat respectat, având contribuții substanțiale în domenii importante pentru securitatea euro-atlantică. România și-a menținut implicarea activă în fundamentarea deciziilor NATO pe dimensiunile civilă și militară, pe întreg parcursul procesului de maturizare organizațională și operațională. Găzduirea de către țara noastră a Summit-ului NATO din 2008 a reprezentat o confirmare a eforturilor României de a deveni furnizor net de securitate.

România a fost și continuă să fie prezentă alături de Aliați în operațiile și misiunile NATO, menite să promoveze stabilitatea și securitatea la nivel global. Contribuirea militarilor și a experților români a fost de-a lungul anilor distinct notată din perspectiva nivelului înalt de pregătire și profesionalism, de către oficialii NATO și liderii comunității euro-atlantice.

3.2. Obiectivele României, ca stat membru al NATO

1.  O Alianță robustă și relevantă, bazată pe un parteneriat transatlantic solid

Sprijinim o Alianță puternică și capabilă să răspundă eficient noilor amenințări la adresa securității. Un parteneriat transatlantic dinamic și robust reprezintă un factor crucial în articularea unor răspunsuri eficiente la noile riscuri de securitate cu ce se confruntă comunitatea democrațiilor transatlantice.

2.  Îndeplinirea responsabilităților de membru NATO legate de contribuirea la operațiunile și misiunile Alianței

România contribuie la toate misiunile și operațiunile Alianței, inclusiv la cele din afara spațiului euro-atlantic.

Contribuirea statei noastre la operațiunile și misiunile NATO oferă o susținere concretă a angajamentelor politice asumate de România ca membru al Alianței Nord-Atlantice, amplificându-i credibilitatea de aliat.

3.  Promovarea rolului NATO de furnizor de stabilitate, promotor al reformelor și cooperării regionale în vecinătatea imediată a României (Balcanii și regiunea Mării Negre)

România consideră că frontiera comunității euro-atlantice, bazate pe democrație, libertate și securitate nu trebuie să se oprească la frontiera estică a României.

Considerăm că Europa nu poate fi completă fără integrarea Balcanilor de Vest în structurile europene și euro-atlantice. Prin sprjinirea fermă a acestei perspective și a reformelor derulate de țările din regiune, vom putea contribui la modelarea unui climat de stabilitate pe termen lung.  

La estul Alianței, România a fost și va continua să fie un avocat ferm și activ al consolidării parteneriatului cu Republica Moldova, în sprijinul evoluției democratice și vocației sale europene și al integrării Georgiei în cadrul structurilor euro-atlantice.

Parte a Europei și punte către Asia Centrală și Afganistan, regiunea Mării Negre este importantă pentru stabilitatea euro-atlantică. România va contribui la dezvoltarea modalităților prin ce NATO poate susține eforturile țărilor riverane de consolidare a securității regionale.

4.  Dezvoltarea parteneriatelor NATO cu UE și ONU

·Parteneriatele NATO cu UE și ONU asigură cooperarea în problemele de interes comun și contribuie semnificativ la contracararea amenințărilor și provocărilor   la adresa securității internaționale.

România a sprijinit constant dezvoltarea dialogului și cooperării NATO – UE în cât mai multe domenii de interes comun, cu respectarea specificității și autonomiei de decizie a fiecăreia dintre cele două organizații.

Relația Alianței Nord-Atlantice cu Alianța Națiunilor Unite este una de o relevanță deosebită. Susținem continuarea cooperării dintre NATO și ONU în domeniul menținerii păcii și securității internaționale.

5.  Susținerea procesului de transformare a NATO

Vom continua să contribuim la procesul de transformare a NATO, menit să ofere Alianței Nord-Atlantice capacități flexibile, capabile să se desfășoare rapid și să răspundă noilor tipuri de amenințări (terorism, proliferarea armelor de distrugere în masă).

3.3. Contribuțiile României în calitate de menbru al Alianței Nord Atlantice în cei zece ani

Înainte de a deveni membră NATO, România a contribuit la misiunea din Afganistan, desfășurată în luna iunie 2002, pentru ca în anul 2003 să înregistreze primele două victime în această misiune.

Alți 24 de soldați români aveau să-și piardă viața, în cei 10 ani de apartenență la NATO.

Deși dureroase, aceste pierderi de vieți omenești nu au dus la discuții și dezbateri privind contribuirea României la misiunile militare ale NATO, așa cum se întâmplă în țările membre vechi, precum Germania.

În cei 10 ani de NATO, 40.000 de militari, 30 de batalioane și 150 de microstructuri au contribuit în misiuni externe de menținere a păcii, potrivit datelor Ministerului Apărării. Plus, 400 de militari în misiuni de reprezentare în structurile de comandă ale NATO și 80 de structuri militare certificate pentru contribuirea la misiuni și operații ale Alianței.

Misiunea din Afganistan, aflată sub comanda NATO, a însemnat cel mai mare efort depus de Armata română într-un teatru de operații, mai ales că multe forțe românești au fost concentrate. Din luna august 2006 s-au stabilit effective de soldați români în provincia Zabul, o zonă foarte instabilă din sudul acestei statei. Momentul de vârf al participării românești la Forța de Asistență de Securitate din Afganistan (ISAF) a fost în 2011, an în ce au fost dislocați, pentru o perioadă de câteva luni, peste 2.000 de militari. De altfel, România a fost a șaptea țară contributoare la misiunea ISAF, din punctul de vedere al numărului de militari dislocați și al complexității misiunilor executate.

În anul 2003, Forțele Aeriene Române aveau în dotare 101 avioane MIG 21 Lăncer modernizate, dintre ce doar 58 zburau, și alte 100 de aparate MIG 21 nemodernizate, ce își epuizaseră resursele de zbor.

În 2004, bugetul Apărării a ridicat semnificativ, cu 8,4% față de anul precedent, cele 50.000 de miliarde de lei (1,4 milioane de dolari) reprezentând 2,38% din PIB. A urmat o creștere în 2005, când MApN a primit 60.000 de miliarde de lei (1,6 miliarde de dolari).

La 21 septembrie 2005, ministrul Apărării de atunci, Teodor Atanasiu, declara, într-un interviu pentru Reuters, că România va selecționa noi avioane de vânătoare, în 2006, pentru a înlocui flota aeriană învechită de aeronave MiG-21. Teodor Atanasiu preciza că România are nevoie de cel puțin 24 de avioane noi, ce ar putea fi achiziționate inclusiv în sistem leasing în urma unor licitații, sau ar putea fi obținute prin contribuirea la proiectul forțelor aeriene americane F-35 Joint Strike Fighter (JSF), dezvoltat de Lockheed Martin.

În 2006, suma crește cu circa 400 de milioane de dolari, dar reprezintă doar 2,1% din PIB. Același lucru se întâmplă și în 2007, când bugetul Apărării reprezintă 2,05% din PIB (7,7 miliarde de lei), după o propunere inițială de 1,78%.

Când economia "duduia", MApN a primit 8,3 miliarde de lei în 2008, adică o creștere cu 12,28% față de 2007, dar reprezentând doar 1,89% din Produsul Intern Brut, în timp ce în 2009 alocarea a scăzut la 7,3 miliarde de lei (în jur de 1,3% din PIB).

După aderare au fost aduse și o serie de modificări legislative pentru armonizarea legislației naționale cu acquis-ul NATO, inclusiv în Constituția revizuită din 2003. Aceste modificări aduse unor texte constituționale au creat temeiul pentru eliminarea, pe timp de pace, a serviciului militar obligatoriu și, totodată, trecerea la o armată de profesioniști, începând cu 1 ianuarie 2007. În caz de război însă, stare de mobilizare și stare de asediu, serviciul militar redevine obligatoriu.

Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare, a marcat o realizare semnificativă în cadrul procesului de formare și dezvoltare a unei armate moderne, suple, cu o capacitate operațională sporită, interoperabilă cu armatele altor țări membre NATO.

Unicul "incident" în relația România-NATO a fost declanșat de premierul Călin Popescu Tăriceanu, ce, în 2006, a propus retragerea trupelor din Irak. CSAT a respins însă, în ședința din 30 iunie, actul ce viza retragerea trupelor din Afganistan, Bosnia, Kosovo și cerea reducerea participării în Irak cu doar 20 de militari, premierul și ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, fiind singurii ce au votat "pentru".

Strategia de Transformare a Armatei României (STAR) cuprinde trei etape distincte, în prezent derulându-se cea de-a doua fază, "Etapa integrării operaționale în NATO și Uniunea Europeană", prevăzută a se derula în perioada 2008-2015. Pe parcursul acestei etape este proiectată îndeplinirea unor obiective pe termen mediu, precum continuarea operaționalizării forțelor, desfășurarea programelor majore de înzestrare, reorganizarea învățământului militar, extinderea implementării, la nivelul unităților nedislocabile, a unor cerințe de interoperabilitate ale Obiectivelor Forței.

România se prezintă bine și la capitolul schimb de informații. Astfel, în perioada 2008-2012, Direcția Informații Militare (DIM) s-a situat între primii cinci contributori ai Diviziei informații a Statului Major Militar Internațional al NATO și s-a aflat pe primul loc la contribuții în sprijinul Diviziei informații, anul trecut.

La 3 noiembrie 2009, deputații au adoptat, în pofida opoziției PDL, o propunere legislativă ce stabilea că bugetul Ministerului Apărării Naționale să fie anual de minimum 2%din PIB, dar reducerea bugetului a continuat și în 2010, când apărarea a primit circa 7 miliarde de lei, adică 1,31% din PIB.

Din 2010, România este membră a Unității Multinaționale de Logistică pentru Controlul Mișcării – Mov Con MILU, în această calitate urmând să asigure, prin componenta națională, desfășurarea operațiunilor de mișcare și transport în teatrul de operații Kosovo, în trimestrul ÎI din 2014 și în trimestrele I și ÎI din 2015.

În calitate de aliat fidel al SUA în cadrul NATO, România a beneficiat de modernizarea bazei de la Mihail Kogălniceanu, unde s-au instalat, în vara anului 2010, militarii americani din Joint Task Force East. Modernizarea a costat 50 de milioane de dolari, plătiți de Washington, dar baza, ce poate găzdui până la 1.600 de militari, este folosită în comun de militarii români și americani.

Totodată, baza de la Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esențial pentru echipamentele americane ce se reîntorc din Afganistan, după ce Kîrgîzstan nu a mai dorit să reînnoiască acordul pentru folosirea bazei de la Mânaș de către trupele SUA.

Ca urmare a situației din Crimeea, țările Unite au cerut României permisiunea de a suplimenta numărul soldaților americani de la Kogălniceanu. Președintele Traian Băsescu a aprobat solicitarea Ambasadei SUA privind dislocarea la aerodromul Mihail Kogălniceanu a unor elemente ale unei unități de infanterie marină denumită "Special Purpose Marine Air-Ground Task Force-Crises Response (SP MAGTF-CR)", cu până la 600 de militari, precum și cu "un număr de aeronave militare necesare pentru îndeplinirea minisunilor specifice". Astfel, numărul militarilor americani dislocați va fi de maximum 1.600.

Cel mai scăzut buget a fost alocat în 2011, când MApN a primit numai 4,8 miliarde de lei (0,81% din PIB), ca urmare a faptului că fondurile pentru plata pensiilor militare au fost trecute la Ministerul Muncii.

La 31 martie 2011, Ministerul Apărării Naționale a solicitat Ministerului Finanțelor Publice majorarea bugetului instituției, începând din anul 2012, la 2,38% din Produsul Intern Brut, potrivit angajamentului asumat de ministrul Gabriel Oprea la preluarea mandatului. Solicitare în van, bugetul MApN pentru 2012 fiind de 7,57 miliarde de lei, reprezentând 1,31% din PIB.

Dar abia în septembrie 2012, Consiliul Suprem de Apărare a statei a aprobat proiectul de "realizare graduală a capabilității de apărare aeriană" în cadrul programului "Avion multirol al Forțelor Aeriene".

În luna iunie a anului 2013, Guvernul a anunțat aprobarea proiectului de lege privind achiziția a 12 avioane vechi de tip F-16, pentru ce se vor plăti 628 milioane euro.

Pe data de 11 octombrie anul trecut, MApN a afirmat că Guvernul României și cel al Portugaliei au încheiat contractul de achiziție pentru F-16.

Pe data de 10 ianuarie 2014, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dusă, a anunțat că peste 90 de soldați și cadre vor pleca, în vara acestui an, în Portugalia și SUA, în vedea pregătirii operării avioanelor multirol F-16, ce vor sosi în România în 2016.

"Poliția Aeriană se asigură cu avioane MIG 21 Lăncer care își consumă resursa de zbor în 2017. De aceea, a fost imperios necesar ca anul trecut să demarăm programul de înzestrare a aviației de vânătoare cu avioane care să poată realiza misiuni de poliție aeriană. Primele avioane din programul de înzestrare cu avioane multirol vor sosi în România în 2016", a precizat Dusă.

La capitolul înzestrare, Departamentul pentru Armament a achiziționat, în cei 10 ani, două fregate tip T22R "Regele Ferdinand" și "Regina Maria", avioane de transport scurt/mediu curier "C-27J Spartan", sisteme de artilerie reactivă tip "LAROM", sisteme de artilerie antiaeriană 2×35 mm, "Viforul" și "Gepard B2L".

Pe listă se mai află elicopterele IAR-330 modernizate, în variantele ȘOCAT, Transport și MEDEVAC, elicopterele IAR-330 navalizate, ambarcate la bordul fregatelor tip T-22R, autovehicule 4×4 tip "VAMTAC", în variantele blindată și neblindată, transportoare blindate pentru trupe 8×8 tip "Piranha III-C", radare pentru supraveghere la înălțimi mici și medii tip "Gap Filler", precum și echipamente de război electronic pentru avioanele de transport "C-130 Hercules".

Un domeniu nou, dezvoltat după accederea României, îl reprezintă programul NATO de Investiții în Securitate – NSIP. România este desemnată ca autoritate de implementare (calitate de țară gazdă) pentru un număr total de 50 de proiecte NSIP, care fac parte din 10 pachete de capabilități. Aceste pachete de capabilități vizează furnizarea de facilități operaționale, îndeosebi în domeniul infrastructurii de aerodrom, asigurarea și întreținerea capabilităților incluse în Sistemul Integrat NATO de Apărare Antiaeriană – NADINADS și îmbunătățirea sistemelor de comunicații în rețea, de interes major la nivelul NATO.

Avioanele au reprezentat însă o problemă importantă și amplu dezbătută, care nu s-a încheiat încă.

Pricipalele contribuții/aporturi:

1. Securitatea României va fi întărită și mai mult după amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu.

România a urmărit ca noul Concept Strategic, adoptat cu prilejul Summit-ului de la Lisabona (19-20 noiembrie 2010), să fie un act de viziune, care să stabilească principalele repere ale acțiunii NATO pe termen mediu și un mijloc de informare a  opiniei publice din statele Aliate asupra priorităților Organizației.

Pe parcursul procesului de consultări inter-Aliate, România a pledat pentru:

reafirmarea, de o manieră ne-echivocă, a apărării colective și Articolului 5 drept responsabilități centrale ale NATO;

menținerea reperelor fundamentale ale NATO: securitate, descurajare, consultare, regula consensului, managementul crizelor, parteneriate, la care să se adauge răspunsul la noile provocări, cu accent asupra insecurității energetice și proliferării tehnologiilor pentru rachete;

acordarea atenției necesare pentru menținerea normeilor indivizibilității securității Aliaților, respectiv solidarității și coeziunii Aliate;

întărirea rolului NATO ca forum de consultare transatlantică, în conformitate cu Articolul 4 al Tratatului de la Washington;

atenție sporită asupra evoluțiilor de securitate din vecinătatea NATO; menținerea interesului NATO și dezvoltarea cooperării cu partenerii din imediata vecinătate a Alianței și a României, din Balcanii de Vest și zona extinsă a Mării Negre; Conceptul Strategic al NATO trebuie, de asemenea, să sublinieze menținerea, în continuare, a relevanței politicii “ușilor deschise” pentru consolidarea unui climat de unitate, libertate și pace în Europa;

echilibru între dimensiunea nucleară, cea convențională și apărarea antirachetă, în vederea asigurării unei descurajări eficiente a NATO împotriva unei game largi de amenințări;

confirmarea apărării antirachetă drept misiune strategică a Alianței Nord-Atlantice.

România a urmărit cu consecvență creșterea capacității Alianței de a se adapta la un mediu de securitate internațional tot mai complex și dinamic, iar Conceptul Strategic din 2010 a răspuns obiectivelor generale urmărite de țara noastră, fiind remarcate atenția acordată formulelor de echilibru și caracterul concis și pragmatic al actului, ceea ce a facilitat obținerea consensului la Lisabona.

Domeniile de interes particular pentru România, cum ar fi apărarea antirachetă, securitatea energetică, parteneriatele și politica NATO a ușilor deschise au fost reflectate într-un mod corespunzător preocupărilor statei noastre. Dezvoltarea unei capacități de apărare a populațiilor și teritoriilor împotriva atacurilor cu rachete balistice a fost prezentată drept un element-cheie pentru asigurarea securității colective. A fost, de asemenea, evidențiată importanța securității energetice, inclusiv prin protecția infrastructurii energetice critice și a zonelor de tranzit.

2. Resurse umane

După integrarea în NATO, cetățenii români cu pregătire profesională în domeniile de activitate specifice Alianței au avut posibilitatea de a participa la selecțiile pentru ocuparea unor funcții vacante. România deține în prezent postul de asistent al Secretarului General al NATO pentru Riscuri de Securitate Emergente (poziție obținută, prin concurs, de către ambasadorul Sorin Ducaru), în timp ce funcția de vicepreședinte al Adunării Parlamentare a NATO este exercitată de deputatul român Gabriel Vlase. Țara noastră este reprezentată și la nivel managerial mediu, precum și prin experți, în cadrul diferitelor departamente ale Alianței, atingând un procent care depășește cota de țară.

3. KFOR

NATO a fost implicată în Kosovo din 1999, ca urmare a Rezoluției 1244 a CS ONU, având misiunea de a asigura un mediu de securitate sigur și stabil. În acest scop, a desfășurat în provincie o forță militară (KFOR).

După declarația de independență a fostei provincii Kosovo din 17 februarie 2008, Organizația a reafirmat că forța militară KFOR va staționa în Kosovo pe baza Rezoluției 1244 a CS ONU, conform celor hotărâte în cadrul Reuniunii miniștrilor de externe ai statelor NATO, din decembrie 2007, cu excepția cazului în care CS ONU nu ia o altă decizie. Menținerea KFOR în Kosovo pe baza Rezoluției CS ONU 1244/1999 a fost reabordată în Declarația Summit-ului NATO de la Lisabona, în luna noiembrie 2010. Tranziția KFOR spre "postura de descurajare” s-a făcut în ritmul permis de condițiile din teren și sub controlul politic. Pe tot parcursul procesului, va fi menținută capacitatea KFOR necesară pentru îndeplinirea misiunii sale.  

KFOR continuă să coopereze restrâns cu populația din Kosovo, ONU, UE și alți factori internaționali privind securitatea.

Actualmente, Organizația își continuă eforturile în vederea asigurării unei dezvoltări stabile, democratice și multietnice a zonei Kosovo. România și-a menținut și după prezentarea de către CIJ, la 22.07.2010, a Avizului Consultativ privind Kosovo, poziția privind nerecunoașterea statalității Kosovo.

După declarația unilaterală de independență a Kosovo, România își menține angajamentul față de KFOR. Militarii români își continuă îndeplinirea misiunilor în baza mandatului încredințat, acela de a asigura securitatea populației civile. Contribuția României la KFOR este, în prezent, de 60 de militari.

4. Forța Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF)

ISAF reprezintă prioritatea operațională cea mai importantă a NATO și, în același timp, este cea mai amplă operație din istoria Alianței Nord-Atlantice.

A fost lansată în 2001, prin Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU 1386, după îndepărtarea de la putere a regimului taliban. Inițial a reprezentat o forță multinațională sub egidă ONU, limitată la asigurarea securității capitalei Kabul și a împrejurimilor sale. În 2003, NATO a preluat comanda operației, cu obiectivul de a sprijini extinderea autorității Guvernului afgan pe întreg teritoriul statei și instaurarea unui climat de securitate propice reconstrucției economice și a statului de drept.

Contribuirea României la ISAF a fost aprobată prin Hotărârea nr. 38 din 21 decembrie 2001 a Parlamentului României, care acordă Guvernului împuternicirea de a stabili forțele, mijloacele, finanțarea și condițiile în care se va asigura această contribuire. Inițial, România s-a alăturat coaliției conduse de SUA, având drept scop reinstaurarea libertății în Afganistan și înlăturarea terorismului din această țară. După preluarea de către NATO a conducerii operației ISAF, România și-a sporit gradual contribuția la efortul Alianței, în paralel cu continuarea participării la operația “Enduring Freedom”, condusă de SUA.

Contribuția României în Afganistan se fundamentează pe multiple rațiuni: angajamentul statei noastre de a contribui la reușita celei mai ample operații a NATO; asigurarea unui mediu stabil în Afganistan este esențială pentru ca poporul afgan să trăiască în pace și să poată decide singur asupra propriului viitor; securitatea euro-atlantică și internațională este legată de stabilitatea din Asia Centrală și de Sud, în asigurarea căreia Afganistanul joacă un rol-cheie.

Operația ISAF se va încheia până la sfârșitul anului 2014. În acest context, s-au diminuat gradual efectivele contingentului național din teatrul de operații Afganistan, de la cca. 2.000 de militari în perioada 2011-2013, la puțin peste 1.000, cât sunt în prezent. Militarii români contribuie la realizarea obiectivelor NATO în Afganistan: sprijinirea extinderii și exercitării autorității Guvernului afgan pe tot teritoriul statei, edificarea climatului de securitate necesar pentru activitățile de stabilizare și reconstrucție și instruirea Forțelor Naționale Afgane de Securitate. În conformitate cu actele de planificare agreate la nivelul NATO, până la sfârșitul anului 2014 efectivele românești din Afganistan vor fi retrase integral.

România susține permanent activitatea Înaltului Reprezentant Civil al NATO în Afganistan, în eforturile sale de coordonare cu reprezentanții Guvernului afgan, ai altor organizații internaționale implicate, în special ONU și UE, precum și cu țările vecine Afganistanului.

Cu prilejul Summit-ului NATO de la Chicago din 2012, țările membre NATO au anunțat disponibilitatea de a continua sprijinirea statului afgan și după 2014, inclusiv prin lansarea unei noi misiuni, intitulată sugestiv Resolute Support. Viitoarea misiune a NATO nu va fi o misiune de luptă, ci va avea ca obiectiv principal consilierea Forțelor Naționale Afgane de Securitate.

Subiectul implicării NATO în Afganistan reprezintă una din temele Summit-ului din Marea Britanie, încheierea celui mai important angajament operațional al NATO reprezentând un moment important în istoria recentă a Organizației.

5. Misiunea NATO de Pregătire – Irak (NTM-I)

Decizia de a înființa NTM-I a fost luată de șefii de stat și de guvern reuniți la Summit-ul NATO de la Istanbul, din 2004, ca urmare a unei solicitări a Guvernului interimar irakian. Misiunea a acordat asistență Aliată în pregătirea, de către autoritățile irakiene, a unor forțe de securitate. NATO a furnizat programe de pregătire, echipamente și asistență tehnică.

Încă de la început (14 august 2004), România a susținut, atât politic cât și operațional, activitatea Misiunii NTM-I și, ulterior, activitatea Celulei de Tranziție NATO, prin: detașarea de personal diplomatic și militar; oferirea de donații în vederea asigurării securității alegerilor din Irak; antrenarea a numeroși ofițeri irakieni în cadrul naționale de resort. Această contribuție a urmărit susținerea obiectivelor NATO în Irak, contribuirea la reconstrucția capacității statului irakian și asigurarea cooperării autorităților de la Bagdad cu Organizația Nord-Atlantică. Prin eforturile sale, România a sprijinit procesul de tranziție democratică din Irak, partener-cheie al Alianței la nivel regional.

6. Operația NATO de combatere a terorismului “Active Endeavour”

Prin Operația Active Endeavour (OAE) NATO a oferit răspuns imediat la atacurile teroriste asupra țărilor Unite din 11 septembrie 2001. Operația a fost inițiată ca urmare a invocării, pentru prima dată în istoria Alianței, a Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Operația a fost lansată în luna octombrie 2001, cu scopul combaterii terorismului, al detectării și prevenirii acțiunilor teroriste în Marea Mediterană

Navele țărilor participante la OAE desfășoară activități de patrulare, monitorizare a traficului naval și control și oferă escortă navelor civile prin strâmtoarea Gibraltar. Din luna aprilie 2003 au fost realizate operațiuni de inspectare a vaselor, pentru a descuraja proliferarea armelor de distrugere în masă și a activităților teroriste.

Începând din 2004, la Operația Active Endeavour participă și țări partenere, ofertele primite fiind evaluate de NATO de la caz la caz. Operația Active Endeavour constituie astfel un cadru concret de consolidare a relațiilor NATO cu țările partenere din regiune, în special cele șapte țări care fac parte din Dialogul Mediteranean (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Mauritania, Măroc și Tunisia).

În prezent, se realizează tranziția OAE, de la o operație bazată pe platforme (nave/aeronave) la o operație bazată pe rețea. În acest sens, forțele dislocate permanent vor fi înlocuite de un sistem care reduce cerințele pentru resurse, prin utilizarea eficientă a capacităților din domeniul supravegherii și al schimbului de informații.

România participă la eforturile NATO de contracarare a terorismului, eforturi vizând creșterea capacității de reacție și cunoașterea cât mai amănunțită a fenomenului/amenințării teroriste, dezvoltarea unor modalități adecvate de răspuns, precum și amplificarea cooperării și angajării țărilor partenere și a altor actori internațional în acest efort comun.

În acest context, anul 2013 a marcat cea de-a VIII-a contribuire anuală a României (cu o fregată) la operația NATO de combatere a terorismului. Această contribuire a demonstrat angajamentul statei noastre la efortul internațional de luptă împotriva terorismului, precum și capacitatea de a executa acțiuni de supraveghere navală, inclusiv în mări altele decât Marea Mediterană.

7. Contribuirea României la Operația Unified Protector din Libia (OUP)

Prin Rezoluțiile 1970 și 1973 ale Consiliul de Securitate al ONU, s-a afirmat dreptul poporului libian de a-și hotărî singur soarta și s-a cerut NATO să intervină pentru a stopa continuarea violențelor îndreptate, de conducerea politică a Libiei, împotriva propriului popor.

Pentru inițierea operației NATO din Libia, diplomația românească a depus eforturi constante în vederea adoptării, de către Aliați, a setului de normei privind intervenția în zone în care securitatea globală este amenințată: necesitatea demonstrabilă; susținerea legală dată prin Rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU; sprijinul larg al țărilor din zonă. 

În calitate de stat membru al Alianței, România a contribuit la OUP cu o fregată având la bord 205 ofițeri și marinari. De asemenea, România a furnizat Comandamentului Aliat 2 ofițeri de stat major pe tot parcursul desfășurării OUP.

8. Operația „Active Fence”

România a contribuit, între aprilie 2013 și iulie 2013, la eforturile Aliate de întărire a capacității de apărare antiaeriană a Turciei, cu scopul de a apăra populația și teritoriul acestei state împotriva amenințărilor cu rachete provenind din Siria. În acest sens, 11 militari români au asigurat sprijin de comunicații unităților americane de apărare aeriană, sub egida NATO Active Fence.

9. Combaterea pirateriei în largul Cornului Africii

Bazându-se pe experiența anterioară de combatere a pirateriei (misiunile NATO Allied Provider și Allied Protector), Operația Ocean Shield (OOS) se concentrează pe executarea de pe mare a acțiunilor de combatere a pirateriei în largul Cornului Africii.

Operația a fost aprobată la 17 august 2009, de către Consiliul Nord-Atlantic, cu scopul de a contribui la eforturile internaționale de combatere a pirateriei în această zonă. De asemenea, NATO oferă, la solicitarea țărilor din această regiune, asistență în dezvoltarea capacităților proprii de combatere a activităților de piraterie. Operația Ocean Shield are următoarele obiective principale: descurajarea acțiunilor de piraterie, neutralizarea capacităților piraterești și protecția navelor care tranzitează zona. Ca urmare a acțiunilor desfășurate de NATO, combinate cu activitățile desfășurate de alți actori internaționali, în ultimul an nici un vas nu a mai fost piratat.

În cadrul NAC, forumul politic și decizional principal al Alianței, România a sprijinit creșterea contribuției NATO la securizarea rutelor maritime importante care tranzitează Cornul Africii.

10. Centrul HUMINT, Oradea

România găzduiește, la Oradea, Centrul de Excelență NATO HUMINT, instituție unică în cadrul Alianței, prin intermediul căreia se acordă sprijin pentru dezvoltarea capabilităților operaționale și a politicilor NATO în domeniul capacităților human intelligence (HUMINT).

11. Vecinătatea estică a NATO

Imediat după aderare, România a acționat ca principal promotor al activismului Alianței în vecinătatea să estică, cu accent pe regiunea Mării Negre. Interesul României privind regiunea Mării Negre a fost promovat cu succes în Comunicatele finale ale reuniunilor Aliate la vârf, începând cu Summit-ul NATO de la Istanbul (2004). De asemenea, Comunicatul final al Summit-ului NATO de la București (2-4 aprilie 2008) a inclus, la propunerea României, un paragraf distinct privind semnificația acestei regiuni.

Încă din anul 2005, țara noastră s-a implicat activ în susținerea rețelei Ambasadelor Punct de Contact (CPE) NATO în țările partenere din vecinătatea estică a NATO, prin asumarea unor mandate notabile în Republica Moldova, Azerbaidjan și Georgia. Obiectivele avute în vedere din perspectiva acestei calități au vizat susținerea și consolidarea relației NATO cu cei trei parteneri sus-menționați. Astăzi, România este un Aliat cu expertiză în domeniu, fapt care îi permite să își asume îndeplinirea, în paralel, a responsabilităților CPE în două țări partenere, Georgia și Azerbaidjan, în perioada 2013 – 2014.

12. Sistemul de apărare antirachetă

Misiune-cheie și obiectiv strategic al Alianței Nord-Atlantice, dezvoltarea arhitecturii Aliate de apărare antirachetă transpune deciziile luate la ultimele Summit-uri NATO, având la bază normele indivizibilității securității, solidarității și apărării întregului teritoriu Aliat: București (2008), Strasbourg-Kehl (2009), Lisabona (2010) și, ulterior, Chicago (2012).

Contribuirea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă reprezintă un succes al statei noastre, care își consolidează, astfel, poziția de Aliat de încredere în cadrul NATO. Proiectul bilateral cu SUA va reprezenta o contribuție valoroasă la dezvoltarea sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice. 

România participă la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă, parte integrantă a sistemului NATO de apărare antirachetă, care ar trebui să devină operațional în 2015. Un raport recent al Government Accountability Office (GAO) arăta că estimările Pentagonului privind planificarea amplasării scutului antirachetă în România și Polonia sunt "optimiste" și că vor exista întârzieri în livrarea unor componente și capabilități. Ambasada SUA a precizat, la 20 martie, că implementarea sistemelor de interceptori în România se desfășoară conform calendarului și este complet bugetată pentru orizontul de timp 2015.

Scutul de la Deveselu nu este, însă, pe placul Moscovei, care susține, în pofida asigurărilor de la Washington și de la București, că este îndreptat împotriva sa.

Totodată, criza din Crimeea ar putea face că România să fie unul dintre beneficiarii repoziționării forțelor NATO în regiune. Dezavantajul, semnalat de președintele Traian Băsescu, constă în posibila intensificare a activităților de spionaj.

Președintele Băsescu a declarat, la 26 martie, după bilanțul SRI, că este posibil că România să fie unul dintre beneficiarii repoziționării forțelor NATO, urmare a evoluțiilor din regiune, ceea ce o va face "mult mai atractivă" pentru spionaj, astfel că trebuie consolidată componentă de contraspionaj.

Și tot situația din Ucraina a readus în atenție faptul că România este protejată de un eventual atac, în baza normeului solidarității colective înscris în Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic.

13. Sporirea securității la Marea Neagră

Ultimul val a adus NATO în 2004 ca prezență fizică la Marea Neagră. Din acest moment, NATO este un actor major în bazinul Mării Negre, iar ceea ce se întâmplă în Marea Neagră preocupă NATO din două perspective. O primă perspectivă este aceea a Planurilor Individuale de Acțiune cu Partenerii care sunt riverani Mării Negre sau se află în regiunea extinsă a Mării Negre. O a doua perspectivă este aceea a lărgirii Alianței Nord-Atlantice către Est. Cu ocazia Summit-ului de la București, agenda include  acordarea statutului de MAP (Planul de Acțiune pentru Aderare) Ucrainei și Georgiei. Am mai putea adăuga și o a treia perspectivă dată de luptă antiteroristă în bazinul Mării Negre, cooperarea pe care NATO o face între operațiunea Mediteraneană și operațiunea Blackseafor (Forța Mării Negre) din Marea Neagră. Trebuie observat și faptul că bazinul Mării Negre este contignuu cu Marele Orient Mijlociu, care este una dintre zonele cele mai volatile ale lumii. Din această perspectivă, importanța strategică a Mării Negre crește. Astfel, importanța strategică este dată de un cuplu definit în felul următor: rolul regiunii în securitatea internațională și impactul pe care acțiunea actorilor regionali îl are asupra securității din zonă și asupra altor zone. În plus, zona este un coridor strategic pentru transportul energetic, iar NATO, încă de la Summit-ul de la Riga, din 2006, ia în considerare cu toată atenția problematică securității energetice.

Ne întrebăm ce vrea Rusia și ce vrea NATO. Este evident că Rusia este nemulțumită de acțiunea unora dintre membrii Alianței la Marea Neagră, având în vedere retragerea din CFE (Tratatul Forțelor Convenționale în Europa) și protestul fată de intenția SUA de a amplasa un sistem antirachetă în Polonia și Cehia. NATO susține o acțiune dinamiă și eficientă, în sensul sporirii securității și stabilității la Marea Neagră. Cum pot fi conciliate cele două perspective? Rusia susține că acordarea statutului MAP Georgiei sau Ucrainei ar determina o destabilizare a situației de securitate la Marea Neagră și se declară clar împotriva oricărei extinderi a NATO în această regiune. NATO menține deschis normeul lărgirii către Est. Dacă, la prima vedere, se poate pronostica un conflict în viitor, în realitate lucrurile nu stau așa, pentru că trendul general este acela al evitării unor situații conflictuale, prevalând normele securității cooperative.

Elementul esențial este bunăvoința ambelor părți. Rusia va trebui să nu mai considere extinderea Alianței către est ca pe o amenințare pentru propria securitate, iar NATO trebuie să ia în considerare și preocupările de securitate ale Rusiei și mai ales să combată sindromul rusesc post Război Rece al recuperării imperiale, pe care elita politică rusească îl etalează în ultima vreme.

3.4. Cronologia relațiilor între România și NATO din momentul aderării până în prezent

În 20 aprilie 2004 a avut loc întâlnirea ministrului român al afacerilor externe, Mircea Geoană, cu ambasadorii țărilor membre NATO acreditați în România.

În 10-12 mai 2004 adjunctul secretarului general al NATO pentru diplomația publică, Jean Fournet, a vizitat România și a contribuit la seminarul “Changing Perceptions în South Eastern Europe".

În 13-14 mai 2004 România a primit vizita , la București, Secretarului General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer.

În 28 mai-1 iunie 2004 s-a desfășurat sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare NATO, la Bratislava.

În 14-15 iunie 2004 s-a desfășurat , la București, Reuniunea anuală a Consorțiului PfP al Academiilor de Apărare și Institutelor de Studii de Securitate.

În 28-29 iunie 2004 a avut loc Summit-ul NATO de la Istanbul

În 13 octombrie 2004 s-a organizat, la Poiana Brașov, Reuniunea informală a Miniștrilor apărării din țările membre NATO.

În 23-31 octombrie 2004 a avut loc vizita de actare în România (și Bulgaria) a Comitetului NATO pentru bugetul militar.

În 12-16 noiembrie 2004 s-a desfășurat Sesiunea anuală a Adunării Parlamentare NATO, în Veneția.

În 8-9 decembrie 2004 a avut loc Reuniunea miniștrilor de externe ai țărilor membre NATO, la Bruxelles.

În 9-11 februarie 2004 s-a desfășurat Reuniunea informală a Miniștrilor apărării din țările membre NATO, Nișă (Franța).

În 9-11 februarie 2005 a avut loc Reuniunea informală a Miniștrilor apărării din țările membre NATO, Nișă, în Franța.

În 3 aprilie 2006, cu prilejul Zilei NATO, Ministerul Afacerilor Externe a organizat, în parteneriat cu Institutul Diplomatic Român, conferința "NATO în perspectiva Summitului de la Riga". NATO a fost reprezentat la eveniment de domnul Jean Fournet, Asistent al Secretarului General al NATO pentru Diplomație Publica.

În 27-28 aprilie 2006 au avut loc Reuniunile informale ale miniștrilor de externe din țările membre NATO, la Sofia.

În 12 mai 2006 România a semnat actele de lansare a Fondului de Asistență NATO/ Parteneriatul pentru Pace – OSCE/ENVSEC (Inițiativa de Mediu și Securitate) pentru distrugerea de substanțe chimice periculoase și pesticide din Republica Moldova. România a preluat rolul de țară coordonatoare pentru faza I a acestui proiect, împreună cu Belgia, în contextul deținerii mandatului de Ambasadă Punct de Contact NATO la Chișinău (CPE), în perioada 2005-2006.

În 26 ianuarie 2007 a avut loc Reuniunea miniștrilor de externe ai țărilor membre NATO, la Bruxelles.

În 28 martie 2007 s-a desfășurat Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la Bruxelles, care adoptă decizia privind găzduirea de către România a Summit-ului NATO din 2008 (2-4 aprilie)

În 26-27 aprilie 2007 a avut loc Reuniunea informală a miniștrilor de externe din statele NATO, la Oslo

În 29 octombrie 2007 România a primit vizita, la București, Secretarului General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer.

În 6-7 decembrie 2007 a avut loc Reuniunea miniștrilor de externe ai NATO, la Bruxelles.

În Ianuarie 2007-decembrie 2008 România a deținut al doilea mandat de Ambasadă Punct de Contact NATO la Chișinău; România a avut o contribuție substanțială la finalizarea proiectului deschiderii unui Centru de Informare și Actare al NATO la Chișinău.

În 11 ianuarie 2008 România a primit vizita Secretarului General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer.

În 31 ianuarie 2008 Traian Băsescu, președintele României, a vizitat sediul NATO de la Bruxelles.

În 6 martie 2008 se desfășoară Reuniunea informală a miniștrilor de externe din statele NATO, la Bruxelles.

În 2-4 aprilie 2008 a avut loc Summit-ul NATO de la București.

În 12-13 iunie 2008 s-a desfășurat Reuniunea miniștrilor apărării ai țărilor membre NATO,  la Bruxelles.

În 18 august 2008 a avut loc Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de miniștri ai afacerilor externe, la Bruxelles.

În 18-19 septembrie 2008 s-a desfășurat Reuniunea miniștrilor apărării din țările membre NATO, la Londra.

În 9-10 octombrie 2008 a avut loc Reuniunea informală a miniștrilor apărării din țările membre NATO, la Budapesta.

În 2-3 decembrie 2008 s-a desfășurat Reuniunea miniștrilor de externe ai NATO, la Bruxelles.

În ianuarie 2009 Ambasada României, la Baku, a preluat mandatul de Ambasadă Punct de Contact NATO în Azerbaijan (până în decembrie 2010).

În 4-5 martie 2009 s-a desfășurat Reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai țărilor membre ale NATO, Bruxelles, în Belgia.

În 3-4 aprilie 2009 a avut loc Summit-ul NATO de la Strasbourg-Kehl.

În 11– 12 iunie 2009 s-a desfășurat Reuniunea miniștrilor apărării din țările membre NATO, la Bruxelles.

În 7 iulie 2009 a avut loc Lansarea noului Concept Strategic al NATO

În 3-4 decembrie 2009 s-a desfășurat Reuniunea miniștrilor de externe ai NATO, la Bruxelles.

În 14 ianuarie 2010, la Oslo, secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a contribuit la al treilea seminar oficial al NATO pe tema noului Concept Strategic „NATO’s Partnerships and beyond”.

În 14-15 ianuarie 2010, la Trakai, Lituania, ministrul român al afacerilor externe Teodor Baconschi a contribuit la reuniunea “Snow Meeting”, alături de miniștrii de externe ai Suediei, Slovaciei, Ungariei, Greciei și Republicii Moldova.  

În 28 ianuarie 2010, ministrul român al Afacerilor Externe, domnul Teodor Baconschi a contribuit la Conferința Internațională privind Afganistanul, organizată de către Marea Britanie;

În 4-5 februarie 2010 a avut loc, la Istanbul, reuniunea informală a miniștrilor apărării din țările membre NATO.

În 22 martie 2010 a avut loc, la sediul NATO ( Bruxelles) prima întrevedere oficială a ministrului român al afacerilor externe, domnul Teodor Baconschi, cu secretarul general al Alianței, domnul Anders Fogh Rasmussen;

În 26-28 martie 2010, ministrul român al Afacerilor Externe, domnul Teodor Baconschi a contribuit în calitate de vorbitor principal, la cea de a cincea ediție a Conferinței Internaționale “Brussels Forum”, organizată la Bruxelles de German Marshall Fund UȘ, în cooperare cu Guvernul Belgiei și cu Delegația Comisiei Europene în SUA;

În 7-9 aprilie 2010 a avut loc vizita în România a domnilor Ümit Pamir (Turcia) și Bruno Racine (Franța), membri în Grupul de personalități pentru elaborarea Noului Concept Strategic al NATO;

În 22-23 aprilie 2010 ministrul român al Afacerilor Externe, domnul Teodor Baconschi a contribuit la Tallinn, la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din țările membre NATO.

În 6-7 mai 2010 a avut loc vizită oficială la București a Secretarului General al NATO, prima efectuată în România de Anders Fogh Rasmussen de la preluarea mandatului de Secretar General al NATO;

În 10-11 iunie 2010 a avut loc la sediul NATO ( Bruxelles), reuniunea miniștrilor apărării din țările membre NATO.

În 14 octombrie 2010 ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a contribuit la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe și ai Apărării din țările membre NATO, consacrată pregătirii Summit-ului Alianței de la Lisabona.

În 19-20 noiembrie 2010 a avut loc Summitul NATO de la Lisabona. Delegația României la Summitul de la Lisabona a fost condusă de președintele Traian Băsescu; din delegație au făcut parte ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, și ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea.

În 14-15 aprilie 2011 ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a contribuit la reuniunea informală a miniștrilor de externe din țările membre NATO, care s-a desfășurat la Berlin.

În 7-8 decembrie 2011 ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a contribuit la reuniunea miniștrilor de externe din țările membre NATO (Bruxelles).

În 19 aprilie 2012, șeful diplomației române, Cristian Diaconescu, a contribuit la reuniunea comună a miniștrilor de externe și ai apărării din țările membre NATO (Bruxelles).

În 10 octombrie 2011 Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen a contribuit la reuniunea Adunării Parlamentare a NATO, care s-a desfășurat la București.

În 27 ianuarie 2012 președintele României, Traian Băsescu, a vizitat Cartierul General al NATO.

În 8 martie 2012 ministrul român al afacerilor externe a vizitat Cartierul General al NATO.

În 18-19 aprilie 2012 a avut loc reuniunea comună a miniștrilor de externe și ai apărării din țările membre NATO (Bruxelles).

În 10 mai 2012 Prim-ministrul României, Victor Viorel Ponta, a vizitat Cartierul General al NATO.

În 22 mai 2012 Președintele României, Traian Băsescu, a condus delegația oficială a României la Summit-ul NATO de la Chicago. Din delegație a făcut parte și ministrul afacerilor externe, Andrei Marga.

În 15-16 octombrie 2012 ministrul român al afacerilor externe a vizitat Cartierul General al NATO (Bruxelles).

În 3-4 decembrie 2012 ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a contribuit la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO (Bruxelles).

În 1 ianuarie 2013  România a preluat rolul de Ambasadă Punct de Contact NATO (CPE) la Tbilisi și a început cel de-al treilea mandat de CPE la Baku

În 18 februarie 2013 ministrul educației naționale, Remus Pricopie, a vizitat Cartierul General al NATO (Bruxelles)

În 23 aprilie 2013  ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a contribuit la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO (Bruxelles)

În 23 mai 2013  ambasadorul Sorin Ducaru a fost desemnat în funcția de asistent al Secretarului General al NATO pentru riscuri emergente

În 24 mai 2013 ministrul afacerilor Externe, Titus Corlățean, a avut o întrevedere la București cu Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen. Înaltul reprezentant NATO a efectuat o vizită oficială în țara noastră, la invitația Președintelui României, Traian Băsescu

În 15 octombrie 2013 a avut loc alegerea șefului Delegației României la Adunarea Parlamentară NATO, Gabriel Vlase, în funcția de vicepreședinte al Adunării Parlamentare NATO

În 28 octombrie 2013 ambasadorul Alexander Vershbow, Secretar General adjunct al NATO, a contribuit la ceremonia de marcare a începerii lucrărilor principale de construcție la Facilitatea antirachetă din cadrul Bazei Militare Deveselu

​În 3-4 decembrie 2013 ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean,  a contribuit la reuniunea miniștrilor de externe din țările membre NATO

În 30 ianuarie 2014 ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlățean, a avut o întrevedere cu generalul Phillip M. Breedlove, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), la sediul MAE​

În 13 februarie 2014 secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, a vizitat sediul NATO

În 3 martie 2014 ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, s-a întâlnit la Bruxelles cu Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen

În 1-2 aprilie 2014 ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a contribuit la reuniunea miniștrilor de externe din țările membre NATO (Bruxelles).

3.5. Implicarea României, în calitate de membru NATO, în conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina

Președintele României, Traian Băsescu a susținut o declarație de presă pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni, înainte de plecarea spre Bruxelles, unde a contribuit la reuniunea Consiliului European pe subiectul situației delicate din Ucraina.

Băsescu a afirmat că, în cazul în care se decide crearea unui format de negociere în vederea soluționării tensiunilor dintre Ucraina și Rusia, România trebuie inclusă în această formulă.

"România consideră că cea făcut Federația Rusă este o agresiune la adresa suveranității Ucrainei. Considerăm că SUA și Marea Britanie trebuie să-și facă obligațiile de garant al securității și integrității teritoriale ucrainene. Ucraina trebuie să intre urgent într-un program cu FMI, CE și cu Banca Mondială, în vederea finanțării pe termen mediu, astfel încât țara să nu intre în incapacitate de plăți și să parcurgă un set de reforme accelerat. Afirmăm că Ucraina poate semna acordul de asociere și de liber schimb cu Uniunea Europeană", a declarat președintele Traian Băsescu.

Vicepreședintele American, Joe Biden, a făcut o vizită oficială pe fondul uriaselor tenisiuni din Europa de Est: Rusia și-a anexat, abuziv, Crimeea, iar Ucraina se află în pragul razboiului civil. În tot acest context, România, țară membră NATO, găzduiește baze americane, scutul anti-racheta, precum și avioane de vânătoare aparținând Aliantei. Joe Biden a venit pentru a ne asigura, încăodată că România este în siguranță, sub umbrela NATO.

În cadrul aceleași vizite, Joe Biden, a mai declarat că Fortele americane au găsit în România aliați de nadejde, țara noastră fiind un partener serios și foarte ferm din prima zi. Vicepreședintele American a mai afirmat că România poate conta pe SUA și NATO în conflictele dintre Rusia și Ucraina, dar și în cazul unui eventual atac din partea Federației Ruse.

În cadrul aceleiași conferințe de presă a susținut o declarație și Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, acesta afirmând că România devenind un furnizor de securitate în partea de Est a Europei. Acesta a mai declarat că “Situatia din Ucraina continuă să prezinte o îngrijorare, în deosebi pentru partenerii estici”.

CONCLUZII

Dinamizarea și atașarea politicilor proprii ale țărilor partenere la politica europeană și euro-atlantică de securitate, adecvarea acestora la provocările și politicile de securitate ale viitorului depind, decisiv de pregătirea clasei politice, de dinamismul și angajarea sa în activitățile parteneriale, de modernizare și reformă.

După 11 septembrie 2001, efortul integrativ politic și militar al țărilor partenere s-a amplificat, pe fondul multiplicării riscurilor și provocărilor terorist-fundamentaliste din Caucaz, al evenimentelor post conflict din Afganistan și Irak, al tensiunilor și confruntărilor dintre israelieni și palestinieni, al apariției altor zone de conflict, al pericolului proliferării armelor de nimicire în masă.

Analiza economică a acestor țări indică faptul că ele vor trebui să facă efortul de a depăși dificultățile tranziției și a întări baza materială a realizării reformelor pe plan militar. În ansamblu, desfășurarea coerentă a procesului general de reformă democratică, dezvoltarea unor politici realiste de creștere economică și a calității vieții, reformarea mai rapidă a sistemului militar, realizarea interoperabilității și compatibilității cu structurile armatelor țărilor NATO au menirea de a fi factori decisivi ai integrării în structurile de securitate europene și euro-atlantice.

Este de așteptat ca puterile regionale să apeleze la condiționări și presiuni, să folosească mecanismul pârghiilor economice și politice pentru a influența deciziile țărilor partenere, pentru a pune stăpânire pe noile frontiere europene, pe accesul la resursele lor de materii prime și energie.

Consider că procesul de aliniere la standardele euro-atlantice și europene se poate accelera, dacă se manifestă unitate și coerență în perimetrul strategiei de reformă a armatelor. Îndeplinirea ritmică a obiectivelor de parteneriat asigură intensificarea interoperabilității unităților și capacităților nominalizate pentru operațiuni PpP conduse de NATO (inclusiv unitățile multinaționale) și pentru apărare colectivă, precum și dezvoltarea capacităților necesare unui viitor membru al Alianței.

Restructurarea și modernizarea armatelor, hotărâte de factorii de decizie politică din aceste țări, conduc, prin măsurile de transpunere a lor în realitate de către conducerea militară, la restructurarea și operaționalizarea forțelor, în funcție de resursele alocate, compatibilizarea cu structurile NATO, direcționarea și coordonarea activităților de elaborare a standardelor operaționale și administrative.

Este inevitabil că, în situația în care factorii de decizie la nivel național nu vor percepe corect dimensiunea transformărilor ce ar urma să aibă loc în instituția militară în ansamblul său și nu vor realiza o justă evaluare a costurilor implicate și alocarea resurselor necesare, ele să eșueze.

Nu pot să afirm că acțiunile românești în regiunea Mării Negre nu au reușit. După asumarea calității de membru al NATO și al UE și prin armonizarea propriilor interese cu interesele acestor organizații, România este într-un proces de definire a unui nou profil strategic și geopolitic în vecinătatea să răsăriteană. România sprijină, în continuare, acțiunea celor două organizații. Statul român susține NATO în sensul dinamizării procesului de extindere a Alianței către răsărit, pentru că acest lucru presupune extinderea stabilității și securității la estul granițelor noastre.

Dacă există și există, țări partenere care, obiectiv, nu pot avea un aport militar semnificativ la efortul Alianței, ele se specializează pe anumite misiuni și activități ce le permit o contribuție apreciabilă la securitatea europeană și euro-atlantică. Importanța lor strategica în concertul statelor NATO și partenere nu este mai redusă și ea se poate schimba în timp.

Complexitatea schimbărilor din sistemul militar creează dificultăți numeroase, poate încetini chiar viteza de înfăptuire a reformei. Aici intervine sprijinul amplu al țărilor membre, mai ales al acelora cu care există parteneriate strategice privilegiate, datorate unor legături bilaterale tradiționale, poziției geostrategice importante sau rolului de factor stabilizator al statului partener.

Facilități ca ajutorul financiar și logistic, aplicarea unor programe și proiecte comune pe domenii prioritare ale reformei, transferul de armamente și tehnologii aferente, permit o derulare mai rapidă a pregătirii integrării în structurile europene și euro-atlantice.

Efortul propriu, cumulat cu sprijinul multilateral acordat de țările NATO, elimină treptat incompatibilitățile, asigurând o configurație structurală și un nivel operațional tot mai adecvat îndeplinirii unor misiuni în comun la standardele Alianței.

Apropierea de NATO este stimulată de faptul că, pe baza noului Concept Strategic, Organizația privește cu un plus de grijă la dimensiunea operațională a cooperării militare cu partenerii, în cadrul PpP operațional, și sprijină țările partenere din Europa Centrală și de Sud-Est să-și stabilească cele mai potrivite capacități de contribuire la acțiuni comune și să asigure efective pentru formațiuni multinaționale regionale.

Transpunând concepția post Praga privind capabilitățile, țările partenere se instruiesc pentru anumite genuri de misiuni, ceea ce le face să evolueze la un nivel crescut de performantă acțională.

Apreciem că ar fi contraproductiv ca accelerarea reformei să afecteze flexibilitatea și modularitatea structurilor, calitatea instruirii, să ignore caracterul asimetric al confruntărilor viitoare, filozofia războiului bazat pe rețea.

Dezvoltarea reformei potrivit noilor concepte și orientări strategice ale războiului viitorului este un demers productiv, necesar, căruia statele partenere trebuie să-i acorde cea mai mare atenție. Structurarea forței în această viziune va fi multiplicatoare de putere și adecvată acțiunilor aliate.

BIBLIOGRAFIE

Alexandrescu Gr., Vaduva Gh., Dinu M., Studii de Securitate si Aparate, vol. 3, Editura Universității Naționale de Apărate, București 2005

Ardelean V., et.al., Operațiunile pentru menținerea păcii, IRSI, București, 1994

Carta Albă a apărării, Capitolul 2, Politica de Apărare a României, MapN, București 2010;

Comunicatul Consiliului Atlanticului de Nord în șesiunea miniștrilor apararii, Bruxelles, 12 iunie 2003;

Conceptul Strategic al Aliantei, Consiliul Atlanticului de Nord, Washington, 23-24 aprilie 1999;

Filipescu A. I., Tratat de drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București 2007

Fuerea A., Drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București 2005

Gândirea militară românească: nr. 1/ianuarie-februarie 2003; nr. 2/martie-aprilie, 2004; nr. 1/ianuarie-februarie, 2005

Ionescu V., Consecințele pe termen lung ale loviturilor teroriste de la 11 septembrie 2001, în Drept și Relații Internaționale, București, 2002

Integrarea Euro Atlantică. Prioritați post-Praga, Editura Academiei de Inalte Studii Militare, București, 2002

International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, September 2005

Konstantin DIMITROV, Joerg FORBRIG (editori), „O nouă strategie euro-atlantică pentru regiunea Mării Negre”, Editura IRSI, București, 2004

Liteanu, T., Toma, Gh., Degeratu, C. (coord.), Evoluția arhitecturilor de securitate sub impactul globalizării. Editura Academiei Naționale de Informații, București 2007;

Liteanu, T., Degeratu, C., Toma, Gh., Excurs în funcționarea structurilor de securitate, Editura Academiei Naționale de Informații, București 2007;

Liteanu, T., Onișor, C., Mihalache, V., NATO – securitate integrată, Editura Academiei Naționale de Informații, București 2006;

Manualul NATO, editia 2001, Oficiul de Informatie si Presa, NATO, Bruxelles;

MINCHEV, Ognyan, et. Al., Strategia transatlantică pentru stabilizarea și integrarea zonei Mării Negre (Strategia SIMN), în Ronald D. ASMUS,

Miroiu Andrei, Radu Sebastian Ungureanu, Manual de Relații Internaționale, București, 2006

PAPAZU, Monica, țările Unite și noua "luptă pentru pace", articol publicat în revista Puncte Cardinale, ianuarie 2004

PAUL, Vasile, COȘCODARU, Ion, Mediul de securitate actual, lucrare publicată pe site-ul www.presamil.ro/OM/2003

POPA, Vasile, DINU Mihai-Ștefan, România și procesul de stabilizare regională, Editura UNAp, București, 2004;

POPESCU, Andrei, et.al., Organizații europene și euroatlntice, Editura Economică, București, 2005;

Radu Paul, An Opportunity Seized, In its zeal to please U.S., Romania tramples foreigners' rights, International Consortium of Investigative Journalists, 5/24/2007

ROMÂNIA – NATO. 1990 – 2002, Central de Studii Strategice de Securitate, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2002

România. Opțiune strategică națională – integrarea în NATO, Editura Militară, 1997

SARCINSCHI, Alexandra, BĂHNĂREANU Cristian, Redimensionări și configurări ale mediului de securitate regional (Zona Mării Negre și Balcani), Editura UNAp, București, 2005 ;

Sava, I.N., Studii de securitate, Centrul de Studii Regionale, București 2005;

Securitatea națională la început de secol XXI, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2001

STROEA Adrian, Transformarea forțelor terestre în raport cu provocările actualului mediu de securitate, Revista Forțelor Terestre, Nr.1/2010

Ungureanu O., Jugastru C., Circa A., Manual de drept internațional privat, Editura Hamangiu, București 2007;

VĂDUVA, Gheorghe, Geostrategii euroasiatice, în „A X-a sesiune de comunicări științifice Securitate și societate: provocările mileniului trei”, Editura Academiei Naționale de Informații, 2004.

VLAD, Constantin, Relații internaționale politico-diplomatice contemporane, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001

***Buletinul Universității Naționale de Apărare nr. din 2005 și 2006

***Impact strategic, nr. 1/2005, 3/2006

http://www.nato.int/docu/speech/2004/s040402d.htm

http://www.nato.int/docu/update/2004/03-march/e0302a.htm

http://www.nato.int/docu/update/2004/12-december/e1209c.htm

http://www.nato.int/docu/speech/2004/s040513a.htm

http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=34715&idlnk=1&cat=3

http://www.mae.ro/node/25856

http://en.wikipedia.org/wiki/Partnership_for_Peace

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/vizita-politica-extrem-de-importanta-pentru-romania-al-2-lea-om-ca-functie-in-sua-vicepresedintele-joe-biden-la-bucuresti.html

BIBLIOGRAFIE

Alexandrescu Gr., Vaduva Gh., Dinu M., Studii de Securitate si Aparate, vol. 3, Editura Universității Naționale de Apărate, București 2005

Ardelean V., et.al., Operațiunile pentru menținerea păcii, IRSI, București, 1994

Carta Albă a apărării, Capitolul 2, Politica de Apărare a României, MapN, București 2010;

Comunicatul Consiliului Atlanticului de Nord în șesiunea miniștrilor apararii, Bruxelles, 12 iunie 2003;

Conceptul Strategic al Aliantei, Consiliul Atlanticului de Nord, Washington, 23-24 aprilie 1999;

Filipescu A. I., Tratat de drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București 2007

Fuerea A., Drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București 2005

Gândirea militară românească: nr. 1/ianuarie-februarie 2003; nr. 2/martie-aprilie, 2004; nr. 1/ianuarie-februarie, 2005

Ionescu V., Consecințele pe termen lung ale loviturilor teroriste de la 11 septembrie 2001, în Drept și Relații Internaționale, București, 2002

Integrarea Euro Atlantică. Prioritați post-Praga, Editura Academiei de Inalte Studii Militare, București, 2002

International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, September 2005

Konstantin DIMITROV, Joerg FORBRIG (editori), „O nouă strategie euro-atlantică pentru regiunea Mării Negre”, Editura IRSI, București, 2004

Liteanu, T., Toma, Gh., Degeratu, C. (coord.), Evoluția arhitecturilor de securitate sub impactul globalizării. Editura Academiei Naționale de Informații, București 2007;

Liteanu, T., Degeratu, C., Toma, Gh., Excurs în funcționarea structurilor de securitate, Editura Academiei Naționale de Informații, București 2007;

Liteanu, T., Onișor, C., Mihalache, V., NATO – securitate integrată, Editura Academiei Naționale de Informații, București 2006;

Manualul NATO, editia 2001, Oficiul de Informatie si Presa, NATO, Bruxelles;

MINCHEV, Ognyan, et. Al., Strategia transatlantică pentru stabilizarea și integrarea zonei Mării Negre (Strategia SIMN), în Ronald D. ASMUS,

Miroiu Andrei, Radu Sebastian Ungureanu, Manual de Relații Internaționale, București, 2006

PAPAZU, Monica, țările Unite și noua "luptă pentru pace", articol publicat în revista Puncte Cardinale, ianuarie 2004

PAUL, Vasile, COȘCODARU, Ion, Mediul de securitate actual, lucrare publicată pe site-ul www.presamil.ro/OM/2003

POPA, Vasile, DINU Mihai-Ștefan, România și procesul de stabilizare regională, Editura UNAp, București, 2004;

POPESCU, Andrei, et.al., Organizații europene și euroatlntice, Editura Economică, București, 2005;

Radu Paul, An Opportunity Seized, In its zeal to please U.S., Romania tramples foreigners' rights, International Consortium of Investigative Journalists, 5/24/2007

ROMÂNIA – NATO. 1990 – 2002, Central de Studii Strategice de Securitate, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 2002

România. Opțiune strategică națională – integrarea în NATO, Editura Militară, 1997

SARCINSCHI, Alexandra, BĂHNĂREANU Cristian, Redimensionări și configurări ale mediului de securitate regional (Zona Mării Negre și Balcani), Editura UNAp, București, 2005 ;

Sava, I.N., Studii de securitate, Centrul de Studii Regionale, București 2005;

Securitatea națională la început de secol XXI, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2001

STROEA Adrian, Transformarea forțelor terestre în raport cu provocările actualului mediu de securitate, Revista Forțelor Terestre, Nr.1/2010

Ungureanu O., Jugastru C., Circa A., Manual de drept internațional privat, Editura Hamangiu, București 2007;

VĂDUVA, Gheorghe, Geostrategii euroasiatice, în „A X-a sesiune de comunicări științifice Securitate și societate: provocările mileniului trei”, Editura Academiei Naționale de Informații, 2004.

VLAD, Constantin, Relații internaționale politico-diplomatice contemporane, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001

***Buletinul Universității Naționale de Apărare nr. din 2005 și 2006

***Impact strategic, nr. 1/2005, 3/2006

http://www.nato.int/docu/speech/2004/s040402d.htm

http://www.nato.int/docu/update/2004/03-march/e0302a.htm

http://www.nato.int/docu/update/2004/12-december/e1209c.htm

http://www.nato.int/docu/speech/2004/s040513a.htm

http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=34715&idlnk=1&cat=3

http://www.mae.ro/node/25856

http://en.wikipedia.org/wiki/Partnership_for_Peace

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/vizita-politica-extrem-de-importanta-pentru-romania-al-2-lea-om-ca-functie-in-sua-vicepresedintele-joe-biden-la-bucuresti.html