Delincventa, Consumul de Droguri Si Mitul Bandelor
CAPITOLUL 1. Introducere. Prezentarea temei și a obiectivului de cercetare
Consecințele medicale, socio-economice, culturale și politice nefaste ale consumului și traficului de stupefiante potențează din cele mai vechi timpuri eforturile pentru stoparea acestui fenomen.
Transformările radicale ale societății de-a lungul istoriei sale, evoluția mijloacelor de producție și apariția noilor tehnologii, crearea și dezvoltarea continuă ale rețelelor de căi de comunicație intercontinentală, necesitând perioade de timp din ce în ce mai reduse pentru parcurgerea distanțelor, au determinat extinderea „anatemei” drogurilor la nivel mondial, nici o națiune nemaiputându-se considera apărată de efectele distructive ale stupefiantelor.
Consolidarea structurilor crimei organizate, care – funcționând în mod similar unei entități economice legale, dar în domenii ale cerinței de mărfuri și servicii prohibite de către societate prin norme juridice – trebuie să fie competitivă pentru a se autoproteja, și-a găsit expresia în acutizarea fenomenului traficului ilicit de stupefiante, în ciuda repetatelor și a tot mai deselor încercări ale comunității internaționale de elaborare a unor strategii eficiente de luptă în vederea prevenirii și a combaterii acestui flagel.
Internaționalizarea activităților infracționale a provocat apariția unor noi grupări organizate care, în loc să lupte între ele pentru impunerea dominației lor asupra unui anumit teritoriu, își unesc forțele, urmând modelul fuzionărilor care operează în cadrul economiei ilicite.
Contextul geopolitic și social al României, aflată la răscrucea principalelor rute de trafic de droguri între Orient și vestul Europei (pe „ruta balcanică” Turcia – Bulgaria – România – Europa Occidentală, prelungire a „căii africane’’ Egipt – Iran și Irak – Turcia; pe „ruta baltică” Letonia, Estonia și Lituania – România și Polonia – Germania; pe ‚,drumul asiatic’’ China – Rusia – Ucraina – Republica Moldova– România; pe ,,calea Americii de Sud’’ de unde vine cocaina pe cale maritimă, prin Mediterana, și pe cale aeriană, prin aeroportul Otopeni), este marcat de dificultățile inerente perioadei de tranziție prelungită între sistemul economiei de stat centralizate și crearea mecanismelor specifice economiei de piață.
Izolarea timp de mulți ani, prin constrângeri politice și economice, a României, una dintre rarele zone de pe mapamond care nu prezintă în cultura ei tradițională modele de comportament care să includă consumul de droguri, criza economică și larga deschidere a frontierelor statale ce facilitează tranzitul în continuă creștere al persoanelor, mărfurilor și serviciilor pe teritoriul statului român sunt factori ce favorizează traficul și consumul de stupefiante în țara noastră.
Situația actuală a creșterii în progresie geometrică de la an la an a numărului consumatorilor și a cantităților de droguri confiscate tinde să se transforme într-un fenomen social spre al cărui control trebuie să se îndrepte toate acțiunile organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale specializate, precum și rezultatele cooperării cu instituțiile și organismele Uniunii Europene și ale Organizației Națiunilor Unite.
CAPITOLUL 2. Delincvența.Corelația dintre consumul de droguri și delincvența conexă-Mitul bandelor.
Subcapitolul 1. Noțiunea și dimensiunile delincvenței
Devianta privește transgresarea normelor sociale dominante într-o societate și include acele conduite și comportamente care se abat de la standardele valorice și normative acceptate și recunoscute în cadrul unui anumit grup sau sistem social.. Evaluarea deviantei sociale se face în funcție de valorile sociale lezate și de normele sociale violate de anumiți indivizi și grupuri.
Delincvența, este o formă particulară a deviantei sociale care include comportament și conduită cu un grad ridicat de periculozitate socială, deoarece încalcă și violează regulile și normele juridice penale prin care sunt apărate și protejate cele mai importante valori și relații sociale (proprietatea, familia, viața, sănătatea, libertatea, demnitatea, statul, societatea etc.).
Devianta cuprinde și delincvența sau criminalitatea, acțiune de distrugere a valorilor și relațiilor sociale protejate de normele juridice penale, sancționată în mod organizat de către agenți specializați ai controlului social.
Caracteristicile delincvenței sunt: violarea legilor și a prescripțiilor juridice care interzic asemenea acțiuni; comportament contrar regulilor morale și de conviețuire socială; acțiuni antisociale ce atentează la siguranța instituțiilor și grupurilor sociale, provocând sentimente de teama și insecuritate în rândul populației . Delincvența se distinge prin acte intenționate de agresiune și de atentare la cele mai importante valori umane și sociale, prin încălcări ale normelor penale și ale normelor de conviețuire colectivă care apără ordinea publică, drepturile și libertățile individuale, viața, sănătatea, integritatea fizică și morală a persoanei. Delincvența este o problemă socială datorită efectelor profunde pe care le are asupra unor structuri sociale sau asupra întregii societăți, dintre care amintim dezorganizarea socială, creșterea tensiunilor sociale și a nesiguranței, alienare și stres, haos s.a.
În acest fel scopurile și idealurile unei societăți sunt deformate sau împiedicate a se afirma. Dacă ne referim, de pildă, la țelul urmărit, într-o societate, de a organiza viața socială prin cooperare, manifestarile delincvente afectează puternic această activitate, introducând blocaje în mecanismele de comunicare între oameni, de manifestare a raporturilor sociale bazate pe cooperare.
Definirea și evaluarea delicvenței impune după unii autori circumscrierea acesteia numai la ansamblul actelor și faptelor săvârșite în mod real și concret într-o anumită societate, fără considerarea și includerea acestor acte si fapte care, desi sunt incriminate de normele penale, fie ca nu au fost reclamate si inregistrate,fie nu au fost descoperite. Multe delicte sunt necunoscute sau clandestine, altele nu sunt niciodata descoperite,unii delicventi nu sunt indentificati si judecati (asa numitele “crime perfecte” sau crime cu “autori necunoscuti”).
Unele delicte nu sunt semnalate organelor penale din motive de teamă (răzbunarea făptașului) sau jenă (viol sau corupție socială), fie datorită procedurii (de multe ori anevoioasă și indelungată) de judecare a proceselor penale. O parte a delictelor sesizate poliției nu sunt înregistrate oficial, altele sunt considerate minore (furtul unor obiecte sau bani sub o anumită limită, din buzunare, furturi auto, biciclete).
În ansamblul formelor de devianță socială se include și delincvența (criminalitatea), care afectează cele mai importante valori și relații sociale protejate de normele juridice cu caracter penal. Aceasta reprezintă ansamblul actelor și faptelor care, încălcând regulile juridice penale, impun adoptarea unor sancțiuni negative, organizate, din partea agenților specializați ai controlului social (poliție, justiție etc.).Chiar dacă delincvența apare ca un fenomen juridic, reglementat prin normele dreptului penal, ea este primordial, un fenomen social având consecințe negative și distructive pentru securitatea indivizilor și grupurilor.
Subpunctul 1.1. Delincvența din perspectiva sociologică și psihologică
Fenomenul delicvent include dimensiuni și aspecte diferite în funcție de săvârșirea, descoperirea, înregistrarea și judecarea delictelor și crimelor:
a) delicvența (criminalitatea) reală, “cifra neagra” a criminalității, totalitatea actelor si faptelor antisociale cu caracter penal săvârșite în realitate. Criminalitatea reală reprezintă adevărata dimensiune a ilicitului penal; estimarea ei este aproape imposibilă, datorită impedimentelor de natură tehnico-criminalistice, operaționale și statistice
b) delicvența (criminalitatea) descoperită, care include numai acea parte a actelor antisociale săvârșite în realitate și care au fost indentificate și instrumentate de către organele specializate de control social. Cifra delicvenței descoperite este inferioară celei reale; nu toate delictele comise sunt depistate și nu toți delicvenții sunt indentificați; de asemenea, unele delicte nu sunt reclamate, altele nu sunt înregistrate, în timp ce altele sunt soluționate necontencios, printr-un proces de negociere între delicvent și victimă.
c) delicvența (criminalitatea) judecată, parte din delicvența descoperită și înregistrată de organele de poliție care este judecată și sancționată de instantele penale. Volumul ei este mult diminuat, nu toate delictele descoperite ajung să fie judecate, altele sunt grațiate sau administrate, unii delicvenți nu mai sunt judecați fie datorită prescrierii delictului, sustragerii de la judecată sau decesului intervenit pe parcursul sau după terminarea judecății.
Sociologia delicvenței (sau a criminalității) studiază ansamblul manifestărilor și actelor de delicvență săvârșite în realitate. Dreptul penal se ocupă în special de aspectele delicvenței judecate (legale). Sociologia delicvenței studiaza criminalitatea ca fenomen social, prin evidentierea și explicarea factorilor generali și particulari, obiectivi și subiectivi, sociali și individuali care generează acte și fapte antisociale.
Spre deosebire de devianța socială, delincvența, are o serie de trăsături specifice :
a) este un fenomen social, obiectiv și material, dar în același timp, antisocial și deosebit de periculos, atât prin consecințele sale negative și distructive care privesc ordinea socială și normativă, integritatea și siguranța indivizilor și grupurilor sociale, cât și prin reacția socială pe care o provoaca și prin sancțiunile represiv-coercitive adoptate;
b) delincvența include acele acte și fapte care, violând regulile de drept cu caracter penal impun adoptarea unor sancțiuni organizate, de cele mai multe ori, represive, care sunt aplicate prin intermediul agenților specializți ai controlului social (poliție, justiție, tribunale). Delincvența numită și deviantă socială penală este definită nu în funcție de “etichetă” sau “reacția socială” a membrilor, ci în raport cu normele juridice penale care sunt violate și care protejează, de fapt, cele mai importante valori și relații sociale dintr-o societate;
c) delincvența este constituită din ansamblul actelor și faptelor antisociale care intră sub incidența normelor penale, săvârșite de diferiți indivizi într-o anumită societate (sau dintr-o anumită tara), într-un anumit interval de timp (de regulă un an) putând fi definită ca fiind “ansamblul infracțiunilor penale de toate felurile, comise într-o societate, într-o perioadă dată”…delincvența este un ansamblu de fapte, în timp ce crimele ce o compun sunt acte particulare comise de un singur individ sau de mai mulți”
Ea include totalitatea delictelor și crimelor săvârșite, care sunt însă diferite ca natură, intensitate și gravitate (delicte contra persoanei, contra patrimoniului, contra autorității, contra familiei și bunelor moravuri, contra statului și institutiilor acestuia etc.). Intrucât trăsăturile generale și specifice ale delictelor și crimelor sunt evaluate în funcție de legislația penală, există diferențe sensibile de la o țară la alta și de la un sistem juridic la altul, diferențe care țin de natura și forma regimului social-politic, de tradițiile istorice, juridice și culturale, de moravurile și spiritualitatea fiecărei societăți. Lipsa de uniformitate a diferitelor jurisdicții penale impiedică, astfel, aducerea la un numitor comun a diferitelor tipuri si forme de delicte si crime. Trăsături specifice delincvenței:
a. Este un fenomen social,obiectiv și material,dar în același timp,antisocial și deosebit de periculos,atât prin consecințele sale negative și distructive ce privesc ordinea socială și normativă,integritatea și siguranța indivizilor și grupurilor sociale,cât și prin reacția socială ce o provoacă și prin sancțiunile represive adoptate. descoperită, care include numai acea parte a actelor antisociale săvârșite în realitate și care au fost indentificate și instrumentate de către organele specializate de control social. Cifra delicvenței descoperite este inferioară celei reale; nu toate delictele comise sunt depistate și nu toți delicvenții sunt indentificați; de asemenea, unele delicte nu sunt reclamate, altele nu sunt înregistrate, în timp ce altele sunt soluționate necontencios, printr-un proces de negociere între delicvent și victimă.
c) delicvența (criminalitatea) judecată, parte din delicvența descoperită și înregistrată de organele de poliție care este judecată și sancționată de instantele penale. Volumul ei este mult diminuat, nu toate delictele descoperite ajung să fie judecate, altele sunt grațiate sau administrate, unii delicvenți nu mai sunt judecați fie datorită prescrierii delictului, sustragerii de la judecată sau decesului intervenit pe parcursul sau după terminarea judecății.
Sociologia delicvenței (sau a criminalității) studiază ansamblul manifestărilor și actelor de delicvență săvârșite în realitate. Dreptul penal se ocupă în special de aspectele delicvenței judecate (legale). Sociologia delicvenței studiaza criminalitatea ca fenomen social, prin evidentierea și explicarea factorilor generali și particulari, obiectivi și subiectivi, sociali și individuali care generează acte și fapte antisociale.
Spre deosebire de devianța socială, delincvența, are o serie de trăsături specifice :
a) este un fenomen social, obiectiv și material, dar în același timp, antisocial și deosebit de periculos, atât prin consecințele sale negative și distructive care privesc ordinea socială și normativă, integritatea și siguranța indivizilor și grupurilor sociale, cât și prin reacția socială pe care o provoaca și prin sancțiunile represiv-coercitive adoptate;
b) delincvența include acele acte și fapte care, violând regulile de drept cu caracter penal impun adoptarea unor sancțiuni organizate, de cele mai multe ori, represive, care sunt aplicate prin intermediul agenților specializți ai controlului social (poliție, justiție, tribunale). Delincvența numită și deviantă socială penală este definită nu în funcție de “etichetă” sau “reacția socială” a membrilor, ci în raport cu normele juridice penale care sunt violate și care protejează, de fapt, cele mai importante valori și relații sociale dintr-o societate;
c) delincvența este constituită din ansamblul actelor și faptelor antisociale care intră sub incidența normelor penale, săvârșite de diferiți indivizi într-o anumită societate (sau dintr-o anumită tara), într-un anumit interval de timp (de regulă un an) putând fi definită ca fiind “ansamblul infracțiunilor penale de toate felurile, comise într-o societate, într-o perioadă dată”…delincvența este un ansamblu de fapte, în timp ce crimele ce o compun sunt acte particulare comise de un singur individ sau de mai mulți”
Ea include totalitatea delictelor și crimelor săvârșite, care sunt însă diferite ca natură, intensitate și gravitate (delicte contra persoanei, contra patrimoniului, contra autorității, contra familiei și bunelor moravuri, contra statului și institutiilor acestuia etc.). Intrucât trăsăturile generale și specifice ale delictelor și crimelor sunt evaluate în funcție de legislația penală, există diferențe sensibile de la o țară la alta și de la un sistem juridic la altul, diferențe care țin de natura și forma regimului social-politic, de tradițiile istorice, juridice și culturale, de moravurile și spiritualitatea fiecărei societăți. Lipsa de uniformitate a diferitelor jurisdicții penale impiedică, astfel, aducerea la un numitor comun a diferitelor tipuri si forme de delicte si crime. Trăsături specifice delincvenței:
a. Este un fenomen social,obiectiv și material,dar în același timp,antisocial și deosebit de periculos,atât prin consecințele sale negative și distructive ce privesc ordinea socială și normativă,integritatea și siguranța indivizilor și grupurilor sociale,cât și prin reacția socială ce o provoacă și prin sancțiunile represive adoptate.
b.Delincvența include acele acte și fapte care,violând regulile de drept cu caracter penal impun adoptarea unor sacțiuni organizate,de cele mai multe ori,represive,care sunt aplicate prin intermediul agenților specializați ai controlului social.
c.Delincvența este constituită din ansamblul actelor și faptelor antisociale care intră sub incidența normelor penale săvârșite de diferiți indivizi într-o anumită societate,într-un anumit interval de timp.Ea include totalitatea delictelor și crimelor, săvârșite care sunt însă diferite ca natură,intensitate și gravitate.
Factorii de risc amplifică riscul realizării, frecvenței, persistenței sau duratei delincvenței. Sunt necesare date longitudinale pentru clasificarea factorilor de risc și a trăsăturilor carierei criminale.Este dificil de stabilit dacă orice factor de risc este un indicator (simptom)sau o cauză posibilă a delicvenței. De exemplu :
-consumul excesiv de alcool, droguri, absenteismul, șomajul și divorțul sunt simptome ale unei personalități antisociale sau îi fac pe oameni să devină mai antisociali
– desi delincvența este o activitate de grup iar delincvenții au, de obicei, prieteni delincvenți , acest lucru nu arată, în mod necesar, ca prietenii delincvenți provoacă delincvență.
-este important să nu includem variabile dependente (ex., prieteni delicvenți) drept variabilă independentă în analizele cauzale pentru ca acest lucru ar conduce la concluzii false (tautologice) și la o supraestimare a puterii explicatorii sau predictive.
-anumiți factori pot fi atât indicatori cât și cauze ( consumul excesiv de alcool sau droguri poate fi văzut ca un declanșator situațional mai degrabă decât ca o cauză pe termen lung).
Delictul este primordial un fenomen social care se produce în societate având consecințe negative și distructive, chiar dacă aparent, este un fenomen juridic, reglementat prin normele dreptului penal.
Unii autori disting următoarele trăsături specifice ale delincvenței pornind de la caracteristicile comune ale acestei forme particulare de deviantă :
a) violarea unei anumite legi (de regulă penală, sau civilă, administrativă), care interzice săvârșirea anumitor acte și fapte, considerate ca periculoase pentru ordinea socială și normativă a societății;
b) săvârșirea unor acțiuni care periclitează siguranța indivizilor și grupurilor sociale;
c) manifestarea unui comportament care contravine regulilor morale și de convietuire socială.
Conform opiniei unui autor , un comportament delincvent comportă următoarele caracteristici:
a) are o serie de consecințe sociale negative, pentru că prejudiciază interesele întregii societăți;
b) face obiectul unor interdictii sau constrângeri formulate de legea penală;
c) prezintă o intenție antisocială deliberată, urmărind un scop destructiv;
d) cuprinde fuzionarea intenției cu acțiunea cuplabilă;
e) fapta este probată juridic și sancționată ca atare.
Delincvența este un fenomen deosebit de complex, incluzând o serie de aspecte și dimensiuni de natură statistică, juridică, sociologică, psihologică, economică, prospectivă și culturală
a) dimensiunea statistică- evidențiază starea și dinamica delincvenței în timp și spațiu, prin evaluarea și măsurarea în procente, medii, serii de distribuție și indici ai diferitelor delicte și crime, și corelarea acestora cu o serie de variabile și indicatori cucaracter social, ecologic, cultural, geografic etc.;
b) dimensiunea juridică- evidențiază tipul normelor juridice violate prin acte și f apte antisociale, periculozitatea socială a acestora, gravitatea prejudiciilor produse,intensitatea și felul sancțiunilor adoptate, modalitățile de resocializare a persoanelordelincvente;
c) dimensiunea sociologică- centrată pe identificarea și prevenirea socială adelictelor și crimelor, în raport cu multiple aspecte de inadaptare, dezorganizare șidevianță existente în societate și cu formele de reacție socială față de diferitele delicte;
d) dimensiunea psihologică- evidențiază structura personalității individului delincvent și individului normal, motivația și mobilurile comiterii delictului, atitudineadelincventului față de fapta comisă (răspunderea, discernământul etc.);
e) dimensiunea economică sau “costul crimei”- evidențiază consecințeledirecte și indirecte ale diferitelor delicte din punct de vedere material și moral (costurile financiare acordate victimelor, martorilor, reparației bunurilor etc.);
f) dimensiunea prospectivă- evidențiază atât tendința generală de evoluție a delincvenței, cât și tendința anumitor indivizi și grupuri sociale spre delincvență;
g) dimensiunea culturală– se referă la relativitatea criteriilor normative și culturale cu care este investită delincvența în diverse societăți și culturi. Există diferențe sensibile din punct de vedere cultural, în definirea anumitor acte ca periculoase și în evaluarea intensității și gravității acestora.
Gradul de periculozitate al unui comportament antisocial depinde, în mare măsură, de caracterul coercitiv sau ,dimpotrivă, permisiv al normelor sociale. Marea diversitate și variabilitate a culturilor implică deci, comportamente eterogene din punct de vedere al semnificației lor sociale,moralitatea, imoralitatea, binele sau răul fiind într-o strânsă legătură cu normele și valorile grupului respectiv. ”Normalul” este reprezentat de comportamentele socialmente acceptabile, compatibile cu modelele culturii din care face parte individul.
Reprezentând o instituție de bază a dreptului penal, delictul este o faptă antisocială, ilicită, care lezează o serie de valori și relații sociale, faptă imputabilă caregenerează o serie de consecințe și efecte juridice, adică o răspundere penală. Pentru acest motiv, numai în prezența unei anumite fapte, considerată ilicită sau ilegală, norma prevede sancționarea persoanei vinovate. Pentru a exista deci, răspundere penală, trebuie să existe, în primul rând, o faptă antisocială reală, săvârșită de o anumită persoană care este responsabilă, iar în al doilea rând, fapta respectivă trebuie incriminată de legea penală. Inexistența uneia sau a mai multora dintre aceste trăsături(ilicitatea, vinovăția, incriminarea) conduce, practic la inexistența infracțiunii ca atare.Sistemul nostru penal utilizează expres noțiunea de infracțiune, nu de delict sau crimă. Prin articolul 17 din Codul Penal al României, infracțiunea este definită ca o “faptă care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală“.
Întrucat nu poate exista o societate “în care indivizii să nu se abată mai mult sau mai putin de la tipul colectiv, este inevitabil ca printre aceste abateri să fie unele care prezintă caracter criminal”
Cercetarea psihologică trebuie să cuprindă în aria sa descifrarea diferitelor dimensiuni psihologice cu accent pe motivație, afectivitate, pe descifrarea personalității în ansamblul său.A înțelege omul înseamnă a recunoaște inegalitatea înzestrării native a indivizilor, fapt ce trebuie să ne conducă la diversificarea, nuanțarea și individualizarea cantitativă și calitativă a acțiunilor educative.De asemenea, inegalitatea și neomogenitatea mediilor sociale, de proveniență,exercită presiuni diferite cantitativ și calitativ asupra indivizilor, ceea ce le conferă anumite limite individuale în privința rezistenței față de restricții, fie ele morale sau legale
Evidențierea acestor dimensiuni atestă caracterul interdisciplinar al fenomenului de delincvența, dificultățile abordarii și studierii ansamblului de delicte și crime care se produc într-o societate. Pentru revelarea diferitelor caracteristici și trăsături ale delincvenței, cele mai importante aspecte sunt sunt cele de natură juridică, sociologică și psihologică.
Din punct de vedere sociologic, delincvența reprezintă o problemă socială, deoarece presupune o discrepanță semnificativă între sistemele de referință valorice și normative ale societății și asteptările indivizilor. Ea implică încălcarea flagrantă a modelelor și schemelor valorice și normative asteptate și dorite, o dislocare a tiparelor și relațiilor tradiționale dintr-o societate, precum și o abatere sensibilă de la ceea ce societatea definește ca fiind moral, decent, licit și corect. Generând consecințe negative, directe sau indirecte, asupra structurii și stabilității grupurilor sociale, delincvența conduce la creșterea tensiunilor sociale și a nesiguranței în societate.
Ca tendința generală se consideră că, cu cât actele delincvente se acumulează și se agravează într-o comunitate, cu atât membrii acesteia sunt supuși unor forme de alienare, stres, nesiguranță și demoralizare.
În plus, o parte importantă a celor implicați în asemenea acte antisociale nu iși percep propria situație, nu îi interesează opinia celorlalți și se retrag într-o “subcultură” specifică.
Marea varietate culturală și socială a diverselor societăți, structura lor economică, politică și juridică diferită se reflectă în multiplele variații în definirea delincvenței și a legii, în sistemul sancțiunilor și chiar în formele de manifestare a atitudinilor opiniei publice față de acest fenomen.
De exemplu, nu în toate societățile omorul este considerat drept crimă deliberată, existând sisteme penale în care, chiar dacă el nu este justificat, este sensibil “dezincriminat” (cazul omorului în legitimă apărare sau a omorului săvârșit “în stare de război” sau de “necesitate”). În alte sisteme legislative, dimpotrivă, omorul săvârșit asupra unor anumite persoane este considerat o crimă odioasă și sancționat extrem de sever (omorul asupra unui părinte, unui copil, unei femei gravide, omorul comis îimpotriva unui preot, șef militar, conducător politic etc.).
Criteriul normativului penal care privește aspectul socialmente periculos al delictului și responsabilitatea, vinovăția delincventului, trebuie completat cu criteriul sociologic care vizează semnificația socială și reacția socială a încălcării normelor juridice și cu criteriul psihologic, care încearcă să evidențieze și să explice rolul personalității individului delincvent și nondelincvent. Așa cum pentru a evalua sau judeca un delict trebuie să îl înțelegi, “pentru a-l înțelege trebuie să cunoști antecedentele situației și valoarea tuturor factorilor determinanti ai reacției personale”
Perspectiva psihologică a delincvenței încearcă să explice în ce măsură individul dispune de o capacitate intelectivă, afectiă și volitivă, capabilaă să mențina un echilibru între interesele, nevoile și aspiratiile sale și mijloacele legitime de realizare a acestora. Din aceasta perspectivă, delincventul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficiente de integrare socială, care intră în conflict cu cerințele sistemului valorico-normativ și cultural al societății în care trăiește. Pe această bază, punerea în evidență a personalității delincventului, a mecanismelor interne (mobiluri, motivații, scopuri) care declanșează trecerea la actul delincvent ca atare.
Subpunctul 1.2.Delimitări conceptuale
Termenii utilizați pentru decsrierea tulburărilor induse de consumul de droguri au fost revizuite in mod repetat.
Drogurile sunt substanțe naturale sau sintetice care afectează direct sistemul nervos central al individului ,îi modifică comportamentul, determinâdu-i fenomenul de dependentă și toleranță .
Consumul abuziv de droguri poate provoca mai multe tipuri de tulburări: fizice, atunci când, ca urmare a gradului lor de toxicitate, dăunează organismului persoanei care le consumă, psihologice, atunci când au un efect negativ asupra echilibrului personal, psihologic sau de adaptare socială , sociale, atunci cand consumul de droguri are efecte asupra comunității .
Dependența este comportamentul unei persoane care consumă zilnic droguri și are dificultăți în a renunța la acest consum .Este un comportament tipic al cărui unic scop este obținerea unei noi doze de drog indiferent de mijloacele folosite .
Organizația Mondiala a Sanatații definește dependența “ca un sindrom manifestat printr-un patern comportamental în care uzul de substanță psihoactivă este cel mai important,spre deosebire de alte comportamente care au avut înainte o mare însemnătate pentru subiect.”Dependența generează creșterea dozelor de drog dar și imposibilitatea de a oprii administrarea lor deoarece consumatorul intră în sevraj .Dependența este fizică și psihică
Dependența fizică descrie o constrângere puternică de a continua administrarea drogului pentru a se putea simții normal și a evita apariția sevrajului.
Dependența psihică poate fi definită ca o stare adaptativă care are consecințe tulburări fiziologice intense . Aceste tulburări apar atunci când se reduc dozele, când se intrerupe complet administrarea drogului sau când se amâna administrarea acestuia peste limitele suportate de organism. Astfel se impune continuarea folosirii substanței psiho-active pentru a prevenii teribilele simptome de abstinență. Dependența psihică respectiv necesitatea emoțională dobândită față de consumul de droguri este determinată de un complex de factori de ordin farmaceologic psihologic și social. Modificarea funcțiilor psiho-afective sub influiența drogurilor determină o stare de bine, relaxare, detașare de preocupările zilnice, fenomene onirice.
Drogatul are o impresie de satisfacție de rezolvare a dificultăților dar și o dorință imperioasă de a repeta doza.Lipsa de informații ,deformarea realității, tendința de evadare dintr-un sistem social considerat nedrept reprezintă cateva dintre elementele de ordin social care explică extindrea considerabilă a abuzului și dependenței de drog. Substanțele capabile să provoace dependența au acțiuni psihofarmaceologice precum :acțiune euforizantă , liniștitoare , stimulanță psihomotorie,halucinogenă.
După întreruperea consumului , subiectul va acuza mult timp , chiar ani de zile,neplăceri de ordin psihic (nervozitate , agitație, insomnii,etc).
“Craving “sau “apetență ”( =sete de drog ) reprezintă dorința de a experimenta din nou efectele substanței consumate anterior .Comportamentul consumatorului devine expresia acestei trăiri , considerându-se , in pofida oricăror riscuri și neajunsuri spre procurarea drogului .
“Sevrajul” sau ” sindromul de abstinență “ reprezintă răspunsul organismului printr-o diversitate de simptoame fizice ( greață vărsaturi , crampe , dureri, musculare și articulare, frisoane lacrimație ) și psihice ( agitație , iritabilitate nervozitate insomnie ) intense atunci cand consumatorul este privat de drog sau atunci cand are loc scăderea bruscă a dozelor.
‘’ Supradoza’’ reprezintă consumul de droguri în cantitate mare urmat de apariția unor efecte adverse de ordin psihic și fizic garve . Poate fi accidentală și urmată de consecințe fatale dacă nu se acordă ajutor medical la timp.
“Toleranța “se referă la modul în care organismul se adptează la prezența repetată a drogului. Aceasta inseamnă că este necesar să se administreze doze din ce in ce mai mari pentru a obține un efect placut , asemanator primelor doze.
Dacă se intrerupe consumul pentru o anumită perioadă de timp, toleranța scade . Toleranța este importantă pentru consumatorii de heroină Ei se pot întoxica ușor după o perioadă de abstinență, atunci când incep să consume aceleași doze folosite anterior.
Heroina și cocaina pură sunt considerate droguri tari și sunt periculoase deoarece dau ușor dependență . Canabisul și unele anfetamine sunt considerate droguri ușoare deoarece sut mai putin problematice .
“Toxicomania” este un consum patologic cronic sau periodic impulsiv de droguri care modifică afectivitatea și constiința. Toxicomanul consumă substanțele nu numai pentru a dobândii efectele psihice ci și pentru a evita starea de rau consecutivă abstinenței
“Recăderea “ inseamnă reânceperea consumului de droguri după o perioada de abstinență.
“Psihoactiv” reprezinta un termen generic pentru a descrie drogurile care produc modificarea stării de spirit .
Subcapitolul 2. Considerații generale privind drogurile
DEX-ul arată că “drogul este o substanță de sorginte vegetală, animală sau minerală care se întrebuințează la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant”.
În Dicționarul Enciclopedic Român, drogului i se conferă aceeași sorginte însă, destinația este doar pentru “prepararea anumitor medicamente”
Referindu-ne, în general, la droguri în acest capitol tratăm în primul rând aspecte cu privire la consumul de droguri ce este considerat de către specialiștii în criminologie și sociologie o crimă fără victime, care nu aduce prejudicii societății în ansamblul său ci doar indivizilor implicați în consum. Cu toate acestea, există argumente suficiente pentru a defini consumul de droguri ca un delict cu un impact negativ asupra societății ca întreg. Relevant este punctul de vedere conform căruia individul nu este singurul care suferă.
Una dintre cele mai importante noțiuni în ceea ce privește drogul, este însăși definirea conceptului. Termenul de drog se referă la substanțe psihoactive, adică substanțele chimice care influențează funcționarea sistemului nervos uman.
Legea 522/2004 ce modifică Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, definește drogurile ca fiind „plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I-III”.
Din punct de vedere psihologic termenul de drog este prezentat ca substanță lichidă, solidă sau gazoasă, care odată introdusă în organism, modifică imaginea asupra realității înconjurătoare iar folosirea abuzivă poate crea dependență sau producerea unor tulburări grave ale activității mentale și ale comportamentului.
Subpunctul 2.1 Clasificarea drogurilor
În literatura de specialitate și în practică există numeroase clasificări ale drogurilor, având la bază diferite criterii, cele mai cunoscute fiind: după efectul produs asupra SNC, după originea lor, după regimul juridic al substanțelor sau după dependența generată.
A. O primă clasificare a drogurilor este realizată în funcție de originea produsului.
B. În funcție de regimul juridic al substanțelor
C. Clasificarea drogurilor în funcție de efectul asupra SNC
D. Un alt criteriu important de clasificare, îl constituie dependența generată (clasificare de ordin medical
E. Una dintre principalele clasificări este aceea statuată în dreptul internațional conform căreia în funcție de plasarea pe unul dintre cele două tablouri ale Convenției unice privind stupefiantele din anul 1961 și respectiv patru tablouri din Convenția privind substanțele psihotrope din anul 1971, drogurile se împart în stupefiante și substanțe psihotrope.
F. În funcție de modul de administrare (de consum) drogurile pot fi clasificate în: injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot administra și sub forma de supozitoare
Prezentarea generală a drogurilor
Droguri licite
Alcoolul -De obicei când rostim cuvântul alcool ne gândim la spirtul medicinal sau la băuturile spirtoase, dar aceste tipuri de alcool conțin o anumită substanță organică numită etanol. Alcoolii sunt unii dintre cei mai utilizați și cunoscuți compuși chimici. De fapt un alcool este un compus organic care are cel puțin o grupare hidroxil legată de un atom de carbon saturat. Dintre aceștia fac parte metanolul, etanolul, butanolul și propanolul, aceștia formând serii omoloage. Alcoolul acționează predominant asupra sistemului nervos al omului, mai ales pe centrii ce coordonează funcțiile cerebrale complexe cum ar fi conștiența și emoțiile, și mai puțin pe funcțiile inferioare, vegetative.
Cât de tare este și cât de mult ține acest efect, depinde de concentrația de alcool din organism (alcoolemia) și se măsoară în grame de alcool la litrul de sânge. Cele mai multe decese survenite în urma unei intoxicații etanolice au evidențiat o alcoolemie cuprinsă între 1,8 și 6,7 grame/l. Concentrațiile letale sunt cuprinse între 5,0 și 8,0 g/l; 90% dintre persoanele ce prezintă aceste valori decedează
Tutunul . Fumatul -este cunoscut de acum 300 de ani,dar a început să se răspândească după cel de-al II-lea război mondial în toate țările lumii. În lume,la ora actuală,au loc mai mult de 1 milion de decese anual din cauza fumatului. În ultimi 40-50 de ani s- a dovedit tot mai clar că tutunul conține substanțe nocive.În frunze se găsesc diverse componente chimice: celuloza, proteine, amidon,steroli, minerale etc. Aceste substanțe se mai găsesc și în alte plante, dar tutunul are ca substanțe specifice nicotina și isoprenoizii
Dependența de nicotină trebuie tratată ca o boală cronică. Ea este un fenomen bio-psiho-social complex în care intervin factori generici, famacologici, psihologici și de mediu, care combinați, duc la consumul de tutun cronic și tenace.
Oprirea bruscă a fumatului conduce la starea de sevraj cu toate consecințele ei. Pentru eliberarea organismului de nevoia de tutun, fără efectele fizice ale lipsei, toxicomanii pot apela la un sevraj sub control medical
Droguri ilicite
Canabisul
Canabis satira este o plantă care crește în multe regiuni ale globului, fiind cultivată și valorificată financiar de unele țări. În zonele mediteraneene este însămânțată primăvara și recoltată la sfârșitul verii.
În accepțiunea legii, cannabis sativa reprezintă inflorescențele florale și fructifere ale plantei, însoțite sau nu de frunze sau de alte părți ale inflorescenței , din care s-au scos semințele.
Sub formă de drog, canabisul este traficat și consumat ca: marijuana(iarbă), la început oferită gratis, hașiș (rășină) și ulei vegetal.
Marihuana
Este denumită și cânepă indiană. Este un drog ușor iar efectele ei asupra organismului au reprezentat un subiect foarte dezbătut. De altfel există țări în care consumul de marijuana este legal permis. Măsura depenalizării consumului de marijuana a fost determinată de încercarea autorităților de a diminua consumul acestui drog foarte răspândit în toate mediile sociale. Succesul nu a fost pe măsura așteptărilor statelor care au decis depenalizarea, numărul consumatorilor nereducându-se, dimpotrivă chiar crescând.
Alte state au preferat sistemul sancționării dar nici efectele acestor măsuri nu au fost încununate de succes.În mod cert, mariahuana nu creează o dependență fizică, așa cum se întâmplă în cazul heroinei sau morfinei dar din păcate creează dependență psihologică, aceasta fiind cauza pentru care nu e foarte ușor ca persoana să renunțe la acest obicei. Efectele fiziologice sunt creșterea ritmului cardiac și înroșirea pupilelor. De multe ori consumul de marijuana este primul pas spre niște droguri mai puternice iar din acel punct aproape nu mai e cale de întoarcere.De obicei se consumă prin fumare. O țigară cu marijuana este de 2 ori mai toxică decât oțigară obișnuită.
Publicul potențial sunt tinerii cu atitudini rebele,nonconformiste.Consumul este influențat de grupul de prieteni unde se bucură de o mare popularitate.
Morfina este obținută din opiu. Este un drog sintetic sedativ și care creeazăo stare de dependență. Cel mai frecvent ea se administrează prin injecții subcutanate sau intravenoase. Odată cu injectarea, consumatorul simte niște senzații dezagreabile(mâncărimi, țiuie urechile, etc.), iar apoi simte o stare de somnolență, de beatitudine.După consum se declasează două mecanisme fiziologice principale: toleranța la drog,și dependența de drog.
Toleranța înseamnă capacitatea organismului de a se adapta și de aceea este nevoie de o cantitate din ce în ce mai mare pentru a obține starea de euforie.
Dependența presupune faptul că individul nu mai consumă drogul pentru a obține starea de euforie, ci consumă drogul pentru a înlătura efectele neplăcute generate de lipsa drogului ( sindromul de abstinență). Efectele sindromului de abstinență în cazul morfinei se produc în 8-14 ore de la ultima doză de drog.Efectele dezagreabile constau în senzații de frig, crampe musculare, nasul îi va curge, ochii îi vor lăcrima, va transpira abundent.
Treptat situația se va înrăutăți ajungându-se la convulsii ale membrelor, sufocări, greață, vărsături, diaree, pierderi în greutate. O singură doză de drog este suficientă pentru a înlătura efectele sindromului de abstinență, care vor reapare după epuizarea efectelor dozei administrate. Abia după 48 de ore simptomele regresează, drogatul având doar stări de insomnii, iritare slăbiciune care pot dura 3-4 luni.
Efectele dezagreabile sunt determinatede dependența fizică de drog. Odată cu regresul efectelor dezagreabile nu înseamnă că a dispărutși dependența psihologică , mult mai dificil de înlăturat, chiar după o perioadă mare deabstinență.
Cocaina este un drog excitant natural. Se poate administra oral, intravenos,sau prin prizare în nas. Este un drog foarte scump, un gram comercializându-se la prețuri de peste 100 de dolari SUA, și de aceea este considerat ca fiind un drog al celor bogați, al celor cu un grad ridicat de instrucție ( actori, medici, avocați, sportivi, politicieni). Ea nu creează dependență fizică însă creează o puternică dependență psihologică.Se consideră că producerea de droguri este cea mai eficientă activitate economică,raportat la costurile de producție și la cele de desfacere. Exemplificativ un 1 g de cocaină costă între 100 și 150 de dolari SUA, iar un 1 de aur costă în jur de 10 dolari SUA. Evident am ales prețurile medii existând și droguri mai scumpe ( Ice,etc).
Drogurile sintetice sunt cele mai puternice droguri, el implică costuri foarte scăzute de producție și de aceea sunt la îndemâna oricărui doritor. De acea se constată o creștere a consumului de droguri sintetice ( Extasy, LSD, etc).
O altă problemă generată de drogurile sintetice este și faptul că se produc noi și noi droguri, chimia modernă oferind multiple variante.
Heroina este tot un drog sintetic, un derivat al morfinei, pe care trebuia să o înlocuiască ca și efect sedativ în scopuri terapeutice, dar care nu trebuia să provoace dependență. După ce a fost utilizată ca medicament aproape 30 de ani 1870-1900, a fost înlăturată de pe piața farmaceutică, producerea și traficul cu acesta substanță fiind apoi incriminată.
Are efecte la fel ca și morfina doar că acestea sunt mult mai intense.Există un număr mare de decese determinat de faptul că este foarte ușor ca dependentul să se supradozeze.
Acesta trebuie să întindă din ce în ce mai mult coarda, din cauza fenomenului de toleranță a organismului, și de multe ori această dorință de a atinge maximul rezistenței organismului se soldează cu o tragedie. Este un drog al mediul defavorizat, fiind considerat, până la apariția drogurilor sintetice de astăzi, unul destul de ieftin.
Din cauza administrării injectabile au existat cazuri de transmitere a anumitor boli prin intermediul seringilor infectate
Subpunctul 2.2. Factorii de risc și factori de protecție în consumul de droguri
Trebuie semnalat faptul că și în legătură cu problema analizată, – cauzele consumului de droguri – constă în numeroase abordări, mai mult sau mai puțin fundamentate științific.
Comun acestor puncte de vedere este premisa potrivit căreia nu există un anumit tip de personalitate asociat cu consumul de droguri. Oamenii, provenind din toate paturile sociale, cu probleme familiale sau fără astfel de probleme, cu bani sau fără posibilități financiare, cu studii sau fără, încearcă drogurile dintr-o mulțime de motive, cum ar fi curiozitatea, dorința de a trăi o nouă stare de conștiință, de a evada din realitate, de a scapă de durerea fizică sau de necazuri, de a se adapta vieții cotidiene sau de a fi acceptați de către ceilalți ori pur și simplu de a se elibera de plictiseală.
Toți spun că la început au făcut acest lucru în urma unui impuls ocazional, când drogurile le-au oferit exact ceea ce căutau, după care nu au mai putut renunța și au devenit dependenți. Deci, cauzele consumului de droguri sunt complexe. Nu țin nici de nivelul de educație, nici de situația materială. Totuși, sunt autori care disting câteva dintre ele: curiozitatea, plictiseală, teribilismul (provocarea, tocmai pentru riscurile pe care le implică), presiunea grupului de prieteni, a „găștii", probleme în familie, școală, prieteni, la serviciu, neintegrarea în colectivitate și societate (unii consideră consumul de droguri un răspuns la singurătate).
Walter Reakless a făcut o clasificare a factorilor ce influențează comportamentul, împletind perspectivele socială și psihologică în cadrul teoriei înfrânării, în:
– factori de presiune socială (condiții de locuit și economice precare, status social scăzut, lipsa oportunităților, conflicte familiale);
– factori de atragere — doar 10% din consumatori încep în mod solitar consumul (anturajul rău, subcultură delincventă și criminală, grupuri deviante); înfrânare externă (grupuri sportive, familie);
– înfrânare internă (produs al internalizărilor – forța eului, autoconceptualizare, rezistența în fața diversiunilor);
– presiunile interne (tensiuni interne, ostilitate, agresivitate, sentimente de inadecvanță și inferioritate, afecțiuni organice).
Citându-i pe J. Molto și C. Radel, autorii Sociologiei medicale susțin că, „fără îndoială, nu există o etiologie pentru toxicomanie, ci există, totuși, o serie de factori care adeseori coexistă". Acești factori – culturali, economici, sociali, religioși ș.a. – sunt grupați de autori în două categorii: factori socio-culturali și factori individuali.
Factorii socio-culturali se referă la: căutarea unei plăceri insolite prin transgresarea interdicției și gustul riscului; apartenența la un grup favorabil utilizării drogului; în căutarea unei spiritualități în izolarea de lume; un mod de a protesta; precaritate, izolare socială, neintegrare, trăirea exclusiv în prezent.
Factorii individuali – nu se referă la existența unei personalități proprii toxicomanului, ci vizează, cel mai adesea, anumiți indivizi „fragilizați" înaintea întâlnirii cu drogul și care prezintă:
– intoleranță la frustrare;
-nevoia imperioasă de satisfacție;
– agresivitate patologică;
– inadaptare ce poate merge până la comportamente deviante;
– relații părinte – copil perturbate (adesea precoce);
– tulburări psihopatologice de gravitate variabilă: crize de adolescență, psihopatie, schizofrenie.
De asemenea, presiunea grupului social și disponibilitatea drogului sunt calificați factori determinanți majori în inițierea și menținerea consumului de droguri. În general, utilizarea tutunului, alcoolului și cannabisului precede uzul de cocaina și opioide. Acele persoane care încep să consume drogurile cele mai dezaprobate social, cum ar fi heroina, provin din familii dezorganizate sau au o relaționare deficitară cu părinții și prezintă adesea o stimă de sine redusă.
Printre concluziile rezultate la studiile relevate mai sus apreciez ca fiind semnificative: Conduitele adictive nu sunt rezultatul doar al acțiunii factorilor externi subiectului (factori sociologici și potențialul adictiv al substanței), fără a avea și o legătură cu personalitatea lui. Pe de altă parte nu există o ,,personalitate toxicomană" în sensul unei structuri univoce, dar există un ansamblu de factori psiho-dinamici cu o importanță relativă în dobândirea dependenței.
Și, în sfârșit, motivația pentru inițierea consumului de drog, în dependență și în precădere după o perioadă de abstinență sunt implicați și factori psihopatologici. Unii consumatori au mari dificultăți în a diferenția și a descrie ceea ce simt (sentimente), dificultate numită alexitimie. Pe de altă parte, atât din punct de vedere farmacologic, cât și simbolic, utilizarea drogului îi ajută pe toxicomani în controlul ego-ului asupra actelor, astfel drogul putând fi privit ca o forma de automedicație.
Hawkins și colaboratorii au grupat diferitele categorii de factori de risc în doua mari grupe:
– factorii sociali și culturali amplii (contextuali), adică factorii relațional sau încadrați prin aspecte legale și normativele sociale explicite sau percepute în relație cu comportamentele de consum sau abuz de droguri;
– factorii cu caracter individual și interpersonal.
Concluzionând, se poate constata că cercetarea disponibilă asupra factorilor de risc și de protecție în consumul și abuzul de droguri constituie baza care oferă posibilitatea creării unei științe preventive bazată pe evidențe și, în mod consecutiv, permite progrese importante pentru cunoașterea strategiilor eficiente în reducerea cererii de droguri. Fără îndoială, rămâne încă un lung drum de parcurs.
Subpunctul 2.3. Incriminarea consumului de droguri. Elemente de drept comparat
Referitor la infracțiunile de deținere și consum de droguri, există o recunoaștere aproape universală a gravității problemei, dar și o diferență substanțială în ceea ce privește conținutul și traiectoria politicii drogurilor. Nu se poate vorbi însă de o uniformizare în ceea ce privește legislația privind drogurile în țările U.E.. Posesia, folosirea, producerea, fabricarea, importul, exportul de droguri atrage încă sancțiuni distincte după cum cel care realizează o asemenea activitate se supune unui sistem legislativ sau altuia.
Astfel, această persoană se poate supune unui sistem în care:
1.este dezaprobată o asemenea activitate, dar statul nu intervine –denumită generic dezincriminare:
– toleranță în ceea ce privește acuzarea unor activități minore, deși legea prevede sancționarea săvârșirii lor: posesia și folosirea în scop personal aunor cantități foarte mici de drog;
– toleranță legislativă – legile nici măcar nu interzic o asemenea conduită:folosirea (nu posesia) drogurilor în Germania, Italia și Olanda.
2. statul intervine, dar nu penal, ci administrativ sau civil De exemplu, în Spania, posesia și folosirea drogurilor în scop personal atrage sancțiuni administrative.
3. statul intervine sancționând penal : pedeapsa cu închisoarea avându-se în vedere tipul și cantitatea drogului.
Este evident că, legislația în materia drogurilor are un caracter complex și necesită o atenție deosebită prin prisma problemelor pe care le ridică interpretarea și aplicarea unor prevederi ale legii cu consecințe în antrenarea răspunderii penale a celor care se fac vinovați de încălcări ale dispozițiilor care reglementează regimul drogurilor.
Diversificarea incriminărilor pentru acțiuni diferite, precum consumul sau traficul ilicit de droguri, distincții între categorii de droguri (de risc sau de mare risc) nu numai că reflectă realitățile sociale pe care le găsim în ceea ce a devenit din păcate, fenomenul reprezentat de droguri, dar se circumscrie și legislației internaționale care sancționează traficul și consumul ilicit de droguri.
Așadar acest capitol este „consacrat” tratamentului juridico-penal al infracțiunilor din Legea nr. 143/2000 și aduce în atenție nu numai aspectele de ordin teoretic, comune sau specifice fiecăreia din infracțiunile incriminate în respectiva lege, dar și pe cele de ordin practic, cu care se confruntă atât organele de urmărire penală cât și instanțele de judecată și cărora le-a fost dată o rezolvare diferită, practica nefiind unitară în multe situații identice.
Pentru existența infracțiunilor prevăzute în articolul 5 și articolul 11, consumul, cultivarea, producerea sau fabricarea de droguri să fie „ilicită”. În articolul 7, se prevede că administrarea de droguri trebuie făcută „în afara condițiilor legale”.
Urmarea imediată a acestor infracțiuni, constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, adică în existența unei stări obiective de a se vătăma sănătatea uneia sau a mai multor persoane, care achiziționează ilicit substanțe aflate sub control național spre a le consuma, iar în secundar faptele prevăzute în articolele 2, 6-8 și 11 pot avea ca urmare moartea victimei.
Toate infracțiunile la regimul drogurilor, implică din partea subiectului activ, intenție directă sau indirectă sub forma vinovăției (art. 19 alin.2 Cod penal), cu anumite particularități.
Astfel, forma de vinovăție cerută pentru infracțiunea prevăzută la articolul 4 din lege (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu fără drept) este numai intenția directă, făptuitorul realizând acțiunile ce formează elementul material al infracțiunii în scopul consumului propriu, iar inexistența acestui scop duce la o altă încadrare juridică (articolul 2 din lege).
Important pentru existența acestor infracțiuni, este ca persoana care trafică aceste produse sau substanțe să cunoască faptul că sunt substanțe aflate sub control național.
Actele pregătitoare sunt posibile și se pedepsesc fiind asimilate ca regim juridic sancționator tentativei (art.13 alin.2 – se consideră tentativa și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 2-7 și 10).
Tentativa la infracțiunile prevăzute la articolele 2-7 și 10 se pedepsește (art. 13 alin.1 din lege).Actele pregătitoare și tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 8 și 11, deși posibile, nu se sancționează.Infracțiunile se consumă, în momentul când executarea oricăreia dintre acțiunile incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol pentru sănătatea publică.În cazul agravantei prevăzută de articolul 12, infracțiunile de la articolele 2-7 și 11, se consumă în momentul producerii rezultatului cerut de norma de incriminare, respectiv moartea victimei.
Această modificare conține și abrogarea implicită a alineatului (1), care incrimina participația constituită a unui grup infracțional în scopul săvârșirii de infracțiuni legate de droguri, chiar dacă normele penale ar trebui să fie abrogate în mod explicit, noua configurație a textului de la articolul 12, nu mai face posibilă încadrarea juridică a faptei de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni în temeiul acestui articol, ci în temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003, de altfel și instanța supremă pronunțându-se în același sens.
De asemenea, infracțiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000, se comit în mai multe modalități normative (cultivarea, producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, transformarea, circulația, importul, exportul, tolerarea, prescrierea, administrarea, îndemnul la consum, organizarea, conducerea, finanțarea), iar fiecare dintre aceste modalități poate prezenta variate modalități faptice determinate de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta.
Pentru infracțiunile din prezenta lege pedeapsa principală este închisoarea cu limite care variază de la infracțiune la infracțiune, cuprinse între 6 luni și 25 de ani. Pentru infracțiunile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (2), pedeapsa închisorii alternează cu pedeapsa amenzii.
În modalitatea agravată, prevăzută la articolul 10 din lege (organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la articolele 2-8) limitele maxime ale pedepselor sporesc cu 3 ani.
În cazul în care faptele prevăzute la articolul 2, 6-8 și 11, au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10-20 ani și interzicerea unor drepturi.
Și circumstanța agravantă prevăzută de articolul 14 alineatul (1) litera c, determină la maximul special prevăzut de lege un spor care nu poate depăși 5 ani, în cazul închisorii sau maximul general în cazul amenzii.
Pentru faptele prevăzute în articolele 2, 3, 5 și 12 se prevede, pe lângă pedeapsa principală și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 C.p.Este evident că, în practica judiciară, problemele care s-au ridicat, în cazul infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 143/2000, nu se rezumă numai la confiscare, ci vizează și alte aspecte referitoare la obiectul material, subiecții, formele infracțiunii, încadrare juridică.
Sub aspectul obiectului material, a existat o lipsă de coerență în ceea ce privește aprecierea plantei de cannabis ca fiind drog de risc sau mare risc.
Din analiza dispozițiilor legale incidente, rezultă că printre drogurile de risc sunt enumerate cannabisul, rășina de cannabis, iar traficarea acestora se încadrează în prevederile articolului 2 alineatul (7) din lege, chiar dacă la analiză se evidențiază tetrahidrocannabinolul (THC), deoarece în raport cu factorii de sol și de temperatură, precum și de alți factori, planta biosintetizează în mod natural acest produs chimic.
Tetrahidrocannabinolul (THC), constituie drog de mare risc prevăzut în Tabelul II anexă la legea menționată și se încadrează în prevederile articolului 2 alineatul (2) din lege, numai dacă se prezintă sub formă de extract, obținut prin anumite proceduri chimice, iar nu și dacă se găsește în planta cannabis sativa în mod natural.
O altă problemă, cu care se „confruntă” instanțele, este determinată de cantitatea deținută și de natura drogului deținut (tare sau slab), mai ales că legiuitorul nu face nici o distincție în privința cantităților deținute ilicit și traficate, chiar dacă traficul cu droguri, are ca autor pe un dependent și este în scopul obținerii unor sume de bani necesare finanțării propriului consum.
În această situație, neexistând o dispoziție derogatorie pentru reglementarea unei astfel de situații, înseamnă că faptele dependentului de a deține ilicit droguri pentru propriul consum și de a efectua acte de comercializare cu acestea, în scopul obțineri banilor necesari procurării de droguri pentru consumul propriu, vor fi încadrate în dispozițiile articolului 2 din Legea nr. 143/2000.
În concepția legiuitorului, deci fapta de deținere ilicită de droguri pentru consum și traficare de către un dependent de droguri în vederea finanțării propriului consum, constituie trafic ilicit de droguri și va fi sancționat ca atare.
De asemenea, legea penală nu face nici o deosebire cu privire la pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri, după cum fapta este săvârșită de un dependent de droguri, sau de o persoană care nu consumă droguri.
Dar deși, nu există nici un fel de prevederi legale, cu privire la cantitățile de drog deținute, în ce privește scopul deținerii (pentru consumul propriu sau trafic), legiuitorul a instituit, totuși, prin dispozițiile art.4 din Legea nr. 143/2000 o incriminare distinctă, reglementând o variantă atenuată a infracțiunii de trafic ilicit de droguri prevăzută de articolul 1 din Legea nr. 143/2000.
Prin această incriminare, legiuitorul român a înțeles să sancționeze mai ușor în plan penal pe deținătorul dependent de droguri care le trafică și care este sancționat în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Din conținutul juridic al infracțiunii prevăzute de articolul 4, dar și al altor infracțiuni la regimul drogurilor, se poate observa că legiuitorul român, în funcție de natura drogului deținut pentru propriul consum, a fixat un tratament penal mai aspru sau mai ușor. Astfel, în ipoteza deținerii pentru propriul consum a unor droguri de risc, sancțiunea este mai ușoară decât în ipoteza deținerii în același scop a unor droguri de mare risc.Dacă în plan legal, dispozițiile Legii nr. 143/2000, în legătură cu deținerea ilegală de droguri sunt clare, dificultăți majore sunt identificate în practica judiciară în aplicarea articolului 4, în ce privește aprecierea cantității de drog deținută ilegal și destinată consumului propriu și departajarea acesteia de aceea destinată traficului ilicit în ipoteza în care deținătorul este consumator dependent, dar în același timp execută și operații de trafic ilicit în scopul procurării sumelor de bani necesare finanțării propriului consum. În această privință, legislația este deficitară și nu cuprinde nici o dispoziție pentru a se putea face departajarea corectă a celor două situații de deținere ilegală de droguri.
În opinia noastră, problema cantității naturii drogului deținut și scopul pentru care se face deținerea ilicită de către făptuitor, trebuie să prezinte interes pentru judecător în opera de încadrare juridică a faptei și individualizarea sancțiunii.
În legătură cu incriminarea din art. 4 al Legii nr. 143/2000, în literatura juridică s-a subliniat: „consumul de droguri fără prescripție medicală este interzis, însă nu atrage răspunderea penală”.
Cu toate acestea „producerea sau procurarea de droguri este incriminată deoarece prezintă pericol ca drogul destinat consumului propriu să ajungă și la alți consumatori.”
În doctrină, referitor la consumul ilicit de droguri s-au susținut diverse opinii, majoritară fiind în sensul că legiuitorul „a acoperit” prin modalitățile elementului material al infracțiunii prevăzute în articolul 4 din lege, toate posibilitățile prin care eventualul consumator ar putea intra în posesia drogurilor și astfel, indirect, consumul ar fi în orice ipostază sancționat.
Cu toate acestea, în realitate se întâlnesc situații când se consumă droguri care exclud realizarea infracțiunii prevăzute de articolul 4, chiar și în modalitatea deținerii, astfel că persoana consumatoare nu poate fi trasă la răspundere penală în baza Legii nr. 143/2000.
În acest sens, este relevantă situația când drogurile au fost consumate de o persoană fără a le cultiva, produce sau cumpăra, ci fiind-i oferite fără plată de o altă persoană.
Față de instalarea dependenței ce atrage consumul repetat de droguri, în practică s-a ridicat problema încadrării juridice a acestei fapte, în sensul aprecierii dacă infracțiunea prevăzută de articolul 4 are caracter continuu sau continuat.
S-a apreciat că „infracțiunea prevăzută de articolul 4 din Legea nr. 143/2000, nu este o infracțiune continuă, întrucât infracțiunea continuată de consum de droguri, are ca element material o acțiune care se prelungește (continuă, durează) în timp în chip natural, chiar după momentul consumării până când încetează activitatea infracțională.
Ceea ce caracterizează elementul material al acestei infracțiuni este faptul că aceasta se realizează printr-o dublă atitudine a făptuitorului și anume una comisivă, prin care se creează starea infracțională și una omisivă prin care se lasă ca starea infracțională să dureze, nu i se pune capăt.”
Nu împărtășim acest punct de vedere promovat de instanța superioară, deoarece se rezumă numai la o singură modalitate de înfăptuire a acestei infracțiuni și anume „deținerea de droguri”, ipoteză în care într-adevăr suntem în prezența unei infracțiuni cu caracter continuu, însă infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cunoaște și alte modalități de săvârșire precum cumpărarea, extragerea, etc., în cazul cărora infracțiunea nu se poate săvârși în formă continuă, din contră aceste elemente materiale permit forma continuată a infracțiunii.
Subcapitolul 3. Delincvența conexă consumului de droguri-mitul bandelor
Subpunctul 3.1. Infracționalitatea conexă consumului de droguri
Criminalitatea legată de stupefiante este una din cele mai periculoase probleme cu care se confruntă societatea.
Traficul de stupefiante reprezintă una dintre cele mai grave infracțiuni contra umanității cunoscute fiind riscurile si consecințele asociate în domeniu. Pentru a demonstra corelația consum de droguri-criminalitate trebuie să abordăm în primul rand mica criminalitate.
Analiza acestei relații poate fi concepută prin corelația dintre consumul de droguri și predelincvență, sens în care aproximativ 50% dintre elevii care abandonează școala sau dintre cei care absentează nemotivat de la ore consumă în mod regulat droguri64.
Din perspectiva criminologică trebuie stabilit clar care este raportul dintre droguri și infracționalitate. Un recent studiu focalizat pe problematica drogurilor definea toxicomania: “… un fenomen social negativ ce cuprinde elemente sociale propriu-zise, juridice, criminologice, economice, biologice și ecologice”65.
Astfel,concluzionăm, ca indiferent că e vorba de trafic sau consum,drogurile reprezintă o reală amenințare la adresa ordinii si siguranței publice ,amenințare reală și extrem de gravă fiindcă ignoranța și indiferența se preschimbă în arme letale atunci când este vorba de droguri. Așadar, legătura dintre criminalitate și consumul de droguri este
biunivocă în sensul în care persoanele care se droghează intră în conflict cu sistemul normativ și viceversa.
Prin crima organizată se intelege orice asociație de persone care, în vederea atingerii scopurilor ilicite, recurge la violență și la intimidare, creând la nivelul populației o situație de supunere .
Crima organizată se răspândește , combaterea ei devenind o preocupare a guvernelor , națiunilor , și organizațiior internaționale .Grupurile criminale se implică în migrația ilegală în acte de corupție la nivel guvernamental ,în scopul subjugării sistemelor financiare subminării puterilor politice și aservirii națiunilor .Statele lumii au sesizat aceste atacuri periculoase și au luat măsuri , semnând acorduri și elaborând documente, care să permită combaterea criminalității organizate .
Traficul de droguri este cel mai frecvent asemanat cu crima organizată deoarece se află în topul celor mai profitabile activități criminale și s-a extins la scară planetară , cuprinzând zone sărace , unde se cultivă plante și se extrag stupefiante cât și zone bogate ale lumii unde sunt valorificate produsele finite.
În traficul de droguri sunt implicate milioane de persoane . Programul Națiunilor pentru Controlul Internațional al Drogurilor(PNUCID) preciază ca sunt peste 200 milioane de persone care consumă droguri pe planetă ).Pe lângă organizațiile mafiote cu vechime in domeniu în traficul de droguri se implică tot mai mult bandele , grupurile nou formate construindu-se rețele bine ierarhizate care extind traficul de droguri în fostele state comuniste dar și in alte zone .
Profiturile considerabile obținute în traficul de droguri a permis organizațiilor criminale să reinvestească pentru lărgirea fluxului economic , astfel iși pemit să dețină în posesie mii de hectare de teren arbil utilizt pentru cultivarea plantelor din care se obțin astfel de substanțe , tehnică de vârf pentru laboratoarele chimice , mijloace de transpor moderne și specilaiști în domeniul chimiei , informaticii , bancar, economico-financiar. Totodată trficanții au cele mai moderne sisteme informatice , radare dintre cele mai performante și mijloace de transport sigure și rapide . De asemenea sunt dotați cu armament superior politiei cu care se confruntă.
Asistăm in prezent, odată cu globalizarea consumului de droguri la o cooperare tot mai strânsă între organizațiile criminale .
Tendintele actuale ale crimei organizate transnaționale în Uniunea Europeană, sunt recunoscute grupările criminale transnaționale .Aceste grupări sunt:
predispuse la crimă ;
sunt structurate ierarhic intr-un sistem complex de relații personale menite să intărească în permanență structurile existente;
folosesc violența, intimidarea și corupția, controlând teritorii, oameni și piețe de pe urma cărora obtin profituri fabuloase;
folosesc procedeie complexe pentru a mării averile și a înfiltra economiile legale ;
se extind în noi activități peste frontierele naționale;
finanțează terorismul;
cooperează cu alte structuri criminale ,în scopul slăbirii puterilor politice ;
infiltrează guverne parlamente sisteme de poliție justiție și vămi.
Grupările criminale între care și grupările traficanților de droguri instituie monopoluri locale de prețuri prin orice mijloace, inclusiv prin eliminarea fizică a concurenței. Diversificarea activității și exploatarea noilor prețuri oferă grupărilor naționale organizate nenumărate posibilități de a elabora strategii de afaeri , studii de marketing pentru a obține profit finaciar sigur.
Arsenalul de mijloace folosit de organizațiile criminale este deosebit de variat , incepând cu traficul de droguri care a fost și rămâne activitatea predominantă și coloana vertebrală financiară a dezvoltării gruparilor criminale . Celelalte activități criminale au fost întodeauna complementare traficului de droguri. Piața neagă a inflorit acolo unde autoritatea statului de drept și resursele sale nu au fost suficente pentru a contracara activitații grupurilor criminale .De multe ori organizațiile criminale au controlat tot procesul de tranziție , au obținut controlul activelor comerciale de stat și au influențat cadrul legislativ pentru privatizare.Falimentul intenționat, evaluarea nereală a valorilor intreprinderilor , licitații trucate , jefuirea proprietății de stat, dovedesc că componenții grupărilor de crimă organizată sunt profesioniști și au știința descurajării , contracarării și eliminării funcționarilor onești care au înecercat să apere statul .
Subpunctul 3.2.Traficul de droguri element de crimă organizată
Organizația Internationala a Poliției Criminale (INTERPOL) s-a consolidat drept instrumentul cheie de luptă impotriva traficului de droguri. Din anul 1996,când s-a adoptat , planul de acțiune pentru combaterea crimei organizate și a traficului de droguri , statele membre au creat Europol-ul, un organism care a inclus integrarea activitaților juridice și politienești ale țărilor membre ale UE și ale tărilor candidate , organism prin intermediul căruia s-au putut intreprinde acțiuni de combatere a traficului de droguri pe teritoriul statelor care s-au asociate inpotriva criminalității organizate.
Parlamentele europene au elaborat legi pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.Mai mult decât atât Organzația Națiunilor Unite sesizând efectul drogurilor in schimbarea gândirii comportamentelor și al simțurilor dar și creșterea alarmantă a consumului de droguri care afectează in principal populația tânără s-a mobilizat elaborând norme și directive astfel au fost inființate organisme între care un Centru Pentru Prevenirea Crimei Internaționale și un Oficiu Pentru Controlul Drogurilor și Prevenirea crimelor .Se estimează că în prezent există peste 250.000.000 de utlizatori de droguri numai in SUA cantitatea de drog consumată pe populație atingând peste 70 miliarde de dolari anual.
Subpunctul 3.3. Dinamica infracționalității la regimul drogurilor
În perioada 2007-2008, la nivel național s-au organizat o serie de întâlniri cu profesioniști ai agențiilor de aplicare a legii (ofițeri de poliție, procurori, judecători) având ca temă urmărirea penală a consumatorilor de droguri care aveau asupra lor cantități mici de droguri. Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public și Inspectoratului General al Poliției Române au elaborat un set de concluzii și recomandări în vederea punerii în practică a reglementărilor legislației în vigoare într-o manieră unitară, dar și de îmbunătățire a legislației în domeniul drogurilor în scopul promovării abordării europene.
Similar anilor anteriori, preponderența infracțiunilor la Legea nr.143/2000 66 se reflectă în procentul de 96, 25 din totalul de 3.872 infracțiuni constatate la regimul drogurilor și recursorilor. Astfel, în cursul anului 2008 au fost constatate 3.727 infracțiuni prevăzute în Legea nr. 143/2000, cu 35, 57% mai mult comparativ cu anul 2007, cu 38,29% mai mult decât în 2006 și cu 61,69% mai mult față de anul 2005.
Se poate conchide că, pe parcursul ultimilor 8 ani, indicatorul a avut o tendința de creștere constantă astfel încât în 2008 se înregistrează o valoare de5,6 ori mai mare față de 2001. Faptele care au fost incriminate de Legea nr. 143/2000 au reprezentat:
în procent de 59,37% (2.213 infracțiuni) încălcări ale dispozițiilor privind operațiunile de cumpărare și deținere de droguri pentru consum propriu (art. 4);
restul de 40,63%, incluzând, în mare parte, activitățile ce privesc cultivarea, producerea, vânzarea, distribuirea, cumpărarea și deținerea fără drept a drogurilor (art.2).
Pe parcursul anului 2008, din cele 3.872 de infracțiuni prevăzute de legile ce cuprind incriminări referitoare la droguri și precursori, 12 infracțiuni (0,31%din totalul infracțiunilor constatate la regimul drogurilor și precursorilor) au fost în legătură cu prevederile O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor aprobată prin Legea nr.186/2007.Aceste valori urmează tendința descrescătoare a ultimilor ani, ajungându-se, în prezent, la 12 infracțiuni constatate, cu 92% mai puțin comparativ cu anul2005 și cu 58,62% mai puțin față de anul 2007 .
În anul 2008, pentru comiterea celor 3.872 de infracțiuni la legile privind drogurile și precursorii au fost cercetate 3.147 de persoane, dintre care:
– 2.936 de persoane pentru încălcarea prevederilor privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri67;
-3 persoane pentru săvârșirea infracțiunilor privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor68;
-186 de persoane pentru nerespectarea dispozițiilor privind prevenirea și combaterea criminalității organizate69;
-iar 22 de persoane pentru infracțiuni asociate traficului și consumuluiilicit de droguri.
În anul 2008 se evidențiază o creștere cu 21,97% a numărului de persoane cercetate față de anul 2007 (2.580 persoane)70. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Parchetelor de pe lângă cele 15 Curți de Apel existente in România, au soluționat, pe parcursul anului 2008, un număr de 2.575 cauze penale privind infracțiuni referitoare la droguri și precursori, cu 13% mai puțin decât în cursul anului 2007 când au fost soluționate 2.960 de dosare penale. Deși numărul de cauze soluționate a scăzut față de anul precedent, se remarcă o creștere, cu 14,82%, a numărului de rechizitorii,de la 344 la 395 rechizitorii.
Comparativ cu anul precedent, se remarcă o creștere a procentului de cauze soluționate cu soluție de trimitere în judecată (de la 11,62% la 15,34%) precum și a celui de cauze penale cu soluție de scoatere de sub urmărire penală conform art. 18¹ (de la 35,74% la 48,97%).
Nu se poate spune același lucru despre cauzele penale cu soluție de neîncepere a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală unde se constată o scădere, de la 52,63% la 35,69%.
Referitor la situația persoanelor arestate preventiv, conform datelor furnizate de către Direcția Cazier Judiciar, Statistica si Evidente Operative din cadrul Inspectoratul General al Politiei Române, în cursul anului 2008 au fost arestate preventiv, pentru comiterea de infracțiuni la legea privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri 71, 520 persoane dintre care:
-441 persoane (367 bărbați si 74 femei) pentru activități de cultivare,producere, vânzare, distribuire, cumpărare si deținere fără drept a drogurilor72;
-79 persoane (60 bărbați si 19 femei) pentru operațiuni ilegale de cumpărare si deținere de droguri pentru consum propriu73.
Capitolul 3. Obiective și ipoteze.
Subcapitolul 1.Obiective în ce privește delincvența conexă consumului de droguri
Subpunctul 1.1.Legislația de specialitate din țara noastră
Evoluția legislației române în materie
Preocuparea pentru reglementarea juridică română a combaterii traficului ilicit de droguri apare încă din secolul al XVII-lea, odată cu Pravila lui Vasile Lupu și capătă amploare pe măsura trecerii timpului .Astfel, diferite regulamente (1830-1864) privind exercitarea profesiunii de spițer sau farmacist, legile sanitare din 1874, 1885, 1893 și revizuirile lor din 1886 si 1893, referitoare la regimul toxicelor, impuneau autorizarea prin obținerea unei diplome de specialitate; „Regulamentul drogurilor și vânzării substanțelor medicamentoase brute”, edictat la 21 aprilie 1921, dispunea instituirea controlului asupra drogurilor de către Direcțiunea Generală a Serviciului Sanitar din cadrul Ministerului Sănătății și Ocrotirii Sociale, înființat în același an.România va adera la „Convenția internațională asupra opiului” din 1925, de la Geneva, prin Decretul nr.1578 din 21 iunie 1928, promulgând apoi Legea nr.58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante – în categoria cărora sunt incluse opiul și derivatele sale – care interzicea consumul în public ori cel abuziv, deținerea, producerea, comercializarea fără autorizație medicală și facilitarea traficului ilicit de stupefiante, prevăzând și necesitatea coroborării proceselor-verbale constatatoare ale infracțiunii flagrante cu alte mijloace de probă. În iulie 1933 va fi instituit monopolul de stat al stupefiantelor.
Prin Legea nr.84 din 9 aprilie 1933, România aderă la „Convenția internațională privind limitarea fabricării și reglementarea distribuirii narcoticelor” semnată la Geneva, la data de 13 iulie 1931.
Decretul nr.456 din 18 decembrie 1952 prevedea obligativitatea înregistrării la organul Miliției a agenților economici ce urmau a desfășura activități în care se folosesc substanțe și produse toxice; la 7 noiembrie 1960, HCM nr.1626 ratifica Protocoalele încheiate la 11 decembrie 1946 și 19 noiembrie 1948, care amendaseră convențiile anterioare, privind instituirea controlului drogurilor; Decretul nr.12 din 27 ianuarie 1965 prevede sancțiunile aplicabile în cazul săvârșirii faptei de comercializare a drogurilor.
Decretul nr.476/1979 privind regimul produselor și substanțelor toxice va preciza distincția între stupefiante, pe de o parte, și produsele și substanțele toxice, pe de altă parte.România a aderat, prin Legea nr.118/1992 din 8 decembrie 1992, la „Convenția asupra substanțelor psihotrope” – încheiată la 28 februarie 1971 la Viena – și la „Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope” semnată la 20 decembrie 1988 la Viena.
Până la apariția Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, traficul de stupefiante era sancționat prin art.312 din Codul penal, modificat prin Legea nr140/1996; inclus în capitolul II -„Infracțiuni contra sănătății publice” – al titlului IX („Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”) din Codul penal, acest articol avea următorul conținut:„Producerea, deținerea sau orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârșită organizat, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanțelor stupefiante, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse ori substanțe în locuri anumite se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește.”
Acțiunile diferitelor organizații internaționale constituie un adevărat catalizator al răspunsurilor naționale la fenomenul drogurilor, dovedind necesitatea unui cadru legislativ pan-european și chiar mondial, ce beneficiază de o sferă de cuprindere infinit mai largă decât reglementările juridice specifice fiecărui stat, justificând participarea României la politica antidrog internațională. Însăși Constituția României prevede în art.11 că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”Astfel, pe lângă aderarea la convențiile internaționale din 1925, 1931, 1961, 1971 și 1988, România a încheiat numeroase protocoale, memorandumuri de înțelegere și acorduri bi- sau multilaterale privind eradicarea traficului ilicit de stupefiante și reprimarea celor ce se fac vinovați de proliferarea lui.
Comitetul Interministerial de luptă împotriva drogurilor, înființat prin H.G. nr.534/1999, se constituie într-un organism național menit să asigure durabilitatea, înlesnirea și coordonarea lucrărilor dialogului dintre Ministerul de Interne și alte autorități statale în ceea ce privește eficientizarea măsurilor ce se impun a fi luate în cadrul războiului declarat stupefiantelor.
În cadrul Poliției Române, la nivelul Inspectoratului General al Poliției, funcționează Direcția de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog,D.C.C.O.A., alcătuită din două brigăzi (Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Brigada Antidrog); potrivit dispozițiilor legale, D.C.C.O.A. este singura instituție română competentă a centraliza și valorifica totalitatea informațiilor referitoare la droguri, substanțele chimice esențiale, precursori și inhalanții chimici toxici, în vederea coordonării acțiunilor luptei împotriva traficului și consumului ilicit de droguri.
„Inițiativa de cooperare pentru Europa de Sud-Est” a înființat, la București, Centrul de luptă împotriva criminalității transfrontaliere, care folosește o bază comună de date a statelor din această parte a continentului pentru a trasa liniile directoare generale ale luptei antidrog la nivel zonal.
Incriminarea actuală a traficului ilicit de stupefiante în România
Fenomenul drogurilor în România a început să dobândească în perioada actuală proporții deosebit de îngrijorătoare, care ar trebui să pună pe gânduri toți factorii din țara noastră implicați în prevenirea și contracararea flagelului morții albe. Se remarcă o severă accentuare a problematicii drogurilor traficate în mod ilicit pe teritoriul statului român, cu precizarea necesară – și deloc liniștitoare – că numărul constatărilor efectuate, separat ori în comun, de către vameși și poliție nu se identifică, niciodată și în nici o țară de pe mapamond, situațiilor reale de trafic ilicit de droguri ce se desfășoară în mod efectiv de către organizațiile infracționale ori de persoane în interes propriu. Masiva și surprinzătoarea implicare a cetățenilor români în comiterea infracțiunii de trafic de stupefiante, în continuă creștere, a făcut necesare o actualizare și o reglementare juridică mai amănunțită în această materie.
Astfel a fost adoptată de către Parlamentul României Legea nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, care abrogă dispozițiile art.312 din Codul Penal în ceea ce privește produsele sau substanțele stupefiante, precum și alte dispoziții contrare. Astfel, din capitolul II intitulat „Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național” din Legea nr.143/2000 subliniem următoarele articole :
Art.2. (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art.3. (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art.4. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Art.5. Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Art.6. (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și eliberarea sau obținerea, cu intenție, de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute la alin (1) sau a unei rețete medicale falsificate.
Art.7. Administrarea de droguri de mare risc unei persoane în afara condițiilor legale, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
Art.8. Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanți chimici toxici unui minor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art.9. Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, producerea, cumpărarea sau deținerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Art.10. Organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art.2-9 se pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani.
Art.13. (1) Tentativa la infracțiunile prevăzute la art.2-7, la art.9 și art.10 se pedepsește.
(2) Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la alin. (1).
Prin dispozițiile procedurale din Legea nr.143/2000 se înființează instituția investigatorilor acoperiți. Considerăm necesară sublinierea următoarelor articole :
Art.20. Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție poate autoriza, la solicitarea instituțiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a drogurilor ori a precursorilor.
Art.21. (1) Procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în situațiile în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau că se pregătește comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege.
(2)Autorizația este dată în formulă scrisă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile și poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile.
Art.22. (1) Polițiștii din formațiunile de specialitate, care acționează ca investigatori acoperiți, precum și colaboratorii acestora pot procura droguri, substanțe chimice esențiale și precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii activităților infracționale și a identificării persoanelor implicate în astfel de activități.
(2) Actele încheiate de polițiști și colaboratorii acestora, prevăzuți la alin. (1), pot constitui materiale de probă.
Art.23. (1) Când sunt indicii temeinice că o persoană care pregătește comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege sau care a comis o asemenea infracțiune folosește sisteme de telecomunicații sau informatice, organul de urmărire penală poate , cu autorizarea prealabilă a procurorului, să aibă acces pe o perioadă determinată la aceste sisteme și să le supravegheze.
(2) Dispozițiile art.91 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.
Art.24. (1) Percheziția se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori că se pregătește săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute în prezenta lege, cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală.
Art.25. (1) În cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri ascunse în corpul său, pe baza consimțământului scris, organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale, în vederea depistării acestora. În caz de refuz se va solicita autorizarea procurorului, care va menționa și unitatea medicală ce urmează să efectueze aceste investigații medicale.
(2) Actele consemnând rezultatul investigațiilor medicale, precum și cele privind modul în care acestea s-au efectuat se transmit de îndată procurorului sau, după caz, organului de urmărire penală care le-a solicitat.
Art.26. Formațiunea centrală de reprimare a traficului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliției este unica formațiune care coordonează și centralizează toate datele care vizează drogurile, substanțele chimice esențiale, precursorii și inhalanții chimici toxici.
Elemente generale care trebuie stabilite prin anchetarea infracțiunilor de trafic de stupefiante.
Dispozițiile Legii nr.143/2000 incriminează traficul de stupefiante prin trei categorii de modalități normative:
traficul propriu-zis : fabricarea, deținerea și circulația produselor sau substanțelor toxice ori stupefiante;
înlesnirea traficului : cultivarea de plante ce conțin astfel de substanțe și experimentarea acestora;
favorizarea traficului : prescripții medicale fără acoperire, organizarea sau îngăduirea consumului de droguri, importul sau exportul lor.
Fabricarea. Culturile clandestine de mac opiaceu, cannabis, „Indica” sau „Sativa”, plantă de coca și ciuperci halucinogene furnizează materia primă pentru obținerea stupefiantelor. În unele țări, culturile clandestine sporesc adesea în detrimentul culturilor alimentare, acest lucru ducând la o dependență a fermierilor de banii proveniți de la traficanții de droguri și bineînțeles în conflict cu autoritățile.
Dacă plantațiile de coca, cannabis, ș.a. erau înainte mai lesne de depistat și de distrus, rețelele de traficanți au găsit acum cheia unei soluții mai comode : drogurile sintetice, ingineria chimică dând ofertanților posibilitatea unei extraordinare mobilități. Așa s-a ajuns ca țări care erau doar consumatoare de droguri naturale – mai cu seamă țările Uniunii Europene – să fie împânzite de laboratoare ce produc droguri sintetice, alimentând mai ales tineretul, dar pătrunzând și în mediul familial. Echipamentul folosit pentru producerea drogurilor sintetice este improvizat, foarte ieftin, fiind cumpărat din magazine fără a trezi suspiciuni. Practica a dovedit că traficanții nu folosesc prea des aceeași încăpere pentru producerea de stupefiante, ci schimbă frecvent laboratorul, pentru nu a fi identificați de poliție.Existența unui laborator clandestin este trădată de mirosul de acetonă, amoniac sau alte substanțe chimice, care sunt indispensabile în procesul de fabricare a morfinei sau heroinei.
Transportul. Transportul drogurilor se face pe căi aeriene, rutiere și maritime.
Traficanții folosesc tot mai des autovehicule cu numere false de înmatriculare sau numere de tranzit de tip Z sau W pentru transportarea mărfurilor de contrabandă și, implicit, a drogurilor. Uneori contrabandiștii ascund drogurile în autovehicule aflate în traficul internațional, fără ca personalul de deservire al acestora să cunoască acest fapt.De obicei, drogurile se transportă cu autovehicule de tip TIR, cu trenuri, aeronave sau nave. Spre exemplu, în data de 23 ianuarie 1997, organele vamale, în colaborare cu cadre ale Inspectoratului General de Poliție din Direcția de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, au identificat în Portul Constanța un container care prezenta caracteristici generatoare de suspiciuni cu privire la marfa conținută și la modul cum era stivuită. În spatele containerului care conținea ceai, într-un perete dublu, s-au descoperit 1,5 tone de hașiș, valorând atunci pe piața noastră 10.000 de dolari/kg. În cazul transporturilor de droguri efectuate cu autovehicule TIR, traficanții profită de faptul că acestea sunt încărcate de cele mai multe ori cu alimente perisabile (carne, fructe, legume), neputând fi oprite și controlate timp îndelungat.
Transbordarea drogurilor în estul și centrul Europei se face cu ajutorul autoturismelor particulare care nu apar pe listele organelor de poliție, astfel încât dacă acestea din urmă au unele informații, urmăresc camionul, iar transportul de droguri este dus la destinație de autoturism. În alte împrejurări, mașina este abandonată de traficanți într-un oraș timp de câteva zile, după care marfa va fi preluată de către alți infractori și predată la destinație, în special în vestul Europei.
Pentru lovituri mai mari, drogul este lăsat să treacă, pentru a permite „livrarea controlată”. Statisticile arată însă că, din întreaga cantitate ce se transportă ilicit, doar 10% este interceptată de organele de control.
Distribuirea și consumul. În multe țări drogurile nu se vând pe ascuns. Spre exemplu în Asia de Sud-Est opiul se vinde în mod deschis. În America de Sud sacii cu frunze de coca sunt scoși în plină stradă. Unele persoane vând hașiș prin bodegi, iar altele își expun marfa – marihuana sau hașiș – chiar pe caldarâmul străzii.
O chestiune importantă pentru traficanți este ambalarea și prezentarea spre desfacere a drogurilor. Producătorii de opiu îl ambalează în săculețe de pânză și îi dau forma unei turte. Pe marfa ambalată (opiu sau morfină) se aplică și o marcă de recunoaștere. Aceasta marcă poate consta într-un desen reprezentând un păun, fluturi, cărți de joc, etc. Pe unele pachete se poate citi : „de cea mai bună calitate”, „opiul este cel mai bun”, „opiul are un gust excelent”, „refuzați alte produse”.
Narcomanii folosesc diverse metode pentru a obține droguri, de la cele mai pașnice la cele extrem de violente. De fapt, traficanții recurg la o metodă deja cunoscută. Ei încep să distribuie gratuit pliculețe cu droguri, mai ales dintre cele care provoacă dependența într-un timp relativ scurt, asigurându-și clientela. Cei care încep să consume stupefiante au certitudinea că vor putea renunța oricând la ele și, deci, că ar putea încerca să facă uz de acestea pentru a le simți efectele „binefăcătoare”, dar stupefiantele pun stăpânire pe întreg sistemul nervos central, pe care îl afectează, astfel că voința individului de a se abține de la consumul de stupefiante este anulată.
Nevoia sistemului nervos, a celulelor nervoase, în speță, este de o intensitate deosebită; „este o sete mai mare decat cea a unui om care ar merge câteva zile, fără avea apă, prin pustiurile Saharei”. Atâta timp cât toxicomanii au la îndemână sau își pot procura constant stupefiantul,ei sunt, de regulă, liniștiți și pașnici, gânditori la fericirea artificial obținută. Când nu mai au drogul dorit sau ajung la un grad de intoxicație deosebit, pot deveni periculoși, manifestându-se specific elementelor antisociale și intrând,în cele din urmă, în marea criminalitate.
.
Subpunctul 1.2.Aspecte juridice, și unele considerații referitoare la politicile aplicate în domeniul reducerii cererii de droguri în România
Consumul de droguri reprezintă o părovocare pentru umanitate , efectele lui directe sau indirecte producând fenomene ingrijorătoare .Populatia tânără lipsită de experința dar deschisa la nou este expusa la acest risc .
Tinerii din statele fostului bloc comunist sunt vulnerabili, deoarece nu au informații despre pericolul prezentat despre consumul de droguri, la fel ca în societatea capitalistă care a investit multi bani in lupta anti-drog. Flagelul drogurilor este un fenomen complex profund și tragic care preocupa guverne și personalitați.
În România până în anul 1990 , noțiunea de drog era vagă deoarece în sistemul totalitar închis se putea practica cel mult trafic de droguri nu și consum .
În aniii 1990-1996 România a devenit ținta unei trafic organizat de droguri din orient spre occident , cuiburi de traficanți și consumatori de droguri înregistrâdu-se în căminele studentești. Heroina din Asia Centrală ajungea la noi prin Moldova și Ucraina .
Din căminele studențești drogurile au ajuns în baruri,discoteci la rețele de rromi care le-au adus la colt de stradă.În scurt timp traficul de droguri a devenit cea mai rentabilă afacere din România câștigurile obținute de traficanți fiind de-a dreptul fabuloase.În paralel in locul cenzurii politice a mass-mediei s-a instalat o explozie nediscriminativă a informatiei pe piața audio-vizualului.Tinerii au devenit ținta unui bombardament informațional masiv , în care consumul de droguri este prezentat ca o alternativă indezirabilă din punct de vedere social de a face față problemelor vieții.
Este important cum este prezintată publicului larg informația deoarece se impune cu necesitate o ținută corectă în ceea ce privește expunerea ei . Exagerată sau diminuată informația induce un deserviciu publicului exigent și avid de cunoaștere dar dezarmat de necunoașterea complexității pericolului consumului de droguri care afectează personalitatea umană în ansamblu caracteristicelor sale bio -psiho –sociale.
În doar 17 ani Romania a devenit o zonă importantă de tranzit pentru droguri și in același timp o vastă piață de consum . Drogurile cele mai consumate sunt heroina și extazy.
Escaladarea consumului de droguri a luat prin surprindere societatea românească care nu era organizată instituțional nu avea legi și nu era pregatită medical și social să infrunte aceste pericole complexe.Autoritațile au acționat lent și neprofesionist ,cauze datorită cărora toxicomania a ajuns un fenomen devastator.
Clinicile de dezintoxicare din Romania sunt insuficente, în acestea nu ajung decat 30% din numarul total al consumatorilor estimați a se afla în diverse stadii ale toxico dependentei .
Drogul cel mai folosit este heroina injectabilă.Distribuitorii de droguri sunt recrutați din randul consumatorilor care ajung in această dublă postură pentru a-și castiga banii necesari procurarii dozelor personale .
Urmând exemplul altor state ale Uniunii Europene, România a creat mai multe structuri ce au avut și au ca obiectiv elaborarea strategiei naționale antidrog împotriva traficului și consumului ilicit de droguri.
Astfel, prima etapa a constituit înființarea Comitetului interministerial de luptă împotriva drogurilor (în continuare Comitetul), o structură colectivă(formată din membrii ai autorităților, dar și din reprezentanți ai societății civile)ce avea ca sarcină principală lupta antidrog , coordonarea tuturor activităților de luptă împotriva fenomenului infracțional al drogurilor. Din păcate acest Comitet a activat o perioadă destul de scurtă (aproximativ 3 ani) deoarece nu a avut capacitatea și forța organizatorică pentru ducerea la îndeplinire a misiunii sale.
Prin înființarea Agenției Naționale Antidrog (în continuare A.N.A), ca organism specializat în prevenirea și combaterea traficului ilicit, atribuțiile Comitetului au fost preluate de noua instituție creată, Hotărârea de Guvern nr.534/1999 fiind abrogată.
Agenția a avut la rândul ei rolul de a coordona activitățile desfășurate de autoritățile naționale ce au atribuții în domeniul drogurilor, cât și de alte instituții ale statului și de organizațiile neguvernamentale, centralizând și monitorizând rezultatele cooperării dintre instituțiile abilitate și instituțiile străine cu atribuții în domeniul drogurilor.
Subcapitolul 2.Ipoteze
Subpunctul 2.1. Tendințe de evoluție ale traficului și consumului ilicit de drog
Traficul de droguri prezintă o serie de caracteristici generale desprinse din numeroasele anchete efectuate de organismele naționale și internaționale însărcinate cu prevenirea și reprimarea acestui flagel al lumii contemporane.
Caracterul clandestin este ilustrat de faptul că cei care dirijează acest trafic sunt necunoscuți pentru marea masă a traficanților de rând, camuflându-și activitățile ilegale în anumite acțiuni permise de lege.
Intermediarii în acest trafic sunt aleși în funcție de posibilitățile de deplasare pe care le oferă profesia sau calitatea lor uzând frecvent de identități false.
Profiturile obținute de pe urma afacerilor cu droguri sunt plasate, în general, în țări ale căror bănci admit practicarea unor conturi bancare anonime și le garantează secretul.
Legătura cu mediile criminale este o altă caracteristică importantă a traficului ilicit de droguri. Sunt foarte multe cazurile în care traficanții de droguri au legături cu bande organizate specializate în exploatarea prostituției, a jocurilor clandestine, precum și în falsificarea și plasarea de monedă falsă. Pe de altă parte, foștii specialiști ai hold-up-urilor ori proxeneții se reconvertesc în traficanți de droguri..
În anul 2008, România a continuat sa fie un spațiu de tranzit al drogurilor de mare risc, provenite din Turcia si Orientul Mijlociu, situație datorată poziției geografice a tarii, aflată la intersecția culoarelor de trafic de droguri si poziționată în cadrul rutei balcanice, precum și conexiunilor stabilite de membrii grupărilor criminale autohtone cu cei ai crimei organizate transfrontaliere externe (în special turce, dar si din Europa Occidentală-Germania, Marea Britanie, Olanda).
Este de remarcat că pe teritoriul național nu au fost descoperite laboratoare clandestine destinate fabricării de droguri.De asemenea,comparativ cu anul 2006 când formațiunile antidrog au descoperit câteva culture ilicite de plante cu conținut stupefiant, în anii 2007 si 2008 nu au mai fost descoperite astfel de culture ca și în anii precedenți , în anul 2008, România a continuat sa fie un spațiu de tranzit al drogurilor de mare risc.
Pentru tranzitarea drogurilor este utilizată infrastructura firmelor private specializate în transporturi internaționale de mărfuri si disimularea în operațiuni comerciale licite (de exemplu exportul unor produse petroliere în cisterne sau de produse alimentare perisabile).
În anul 2008, au fost descoperite si ridicate în vederea confiscării 634,41 kg,60.010 comprimate, 71 timbre si 213 fiole droguri din care:
droguri de mare risc: 392,316 kg, 57.831 comprimate, 71 timbre si 213 fiole;
droguri de risc: 242,097 kg, 2.179 comprimate.(captură din 2009 de la Constanța).
Reducerea cererii de droguri
În domeniul reducerii cererii Strategia Europeană pe Droguri 2005-2012 va urmări următoarele rezultate concrete și măsurabile:
Reducerea măsurabilă a consumului de droguri, a dependenței și a riscurilor medicale și sociale prin dezvoltarea și îmbunătățirea unui sistem de reucere a cererii care să fie efectiv și integrat, bazat pe rezultate științifice care să includă prevenirea, intervenția rapidă, tratamentul, prevenirea riscurilor și reintegrarea socială în statele membre ale UE. Măsurile de reducere a cererii trebuie să ia în considerare toate problemele sociale și medicale produse de consumul și abuzul de droguri precum și de policonsum, împreună cu substanțe psihoactive "legale" cum sunt alcoolul și tutunul.
Un astfel de sistem de reducere a cererii implică următoarele măsuri:
Prevenirea oamenilor să înceapă să consume droguri;
Prevenirea consumului experimental să devină consum regulat;
Intervenții rapide pentru comportamentele la risc;
Asigurarea de programe de tratament conform ultimelor informații științifice, care să ofere toată gama de măsuri terapeutice existente;
Asigurarea de programe de reabilitare și reintegrare socială;
Reducerea consecințelor medicale asociate consumului de droguri.
Toate aceste măsuri sunt complementare și de importanță egală și trebuie oferite într-o manieră integrată pentru ca în final să contribuie la reducerea consumului de droguri și a dependenței și să reducă consecințele medicale și sociale ascociate consumului.
Pentru a promova aceleași valori la nivel european, Consiliul și Comisia sunt invitate să acorde prioritate următoarelor domenii și să le abordeze în viitoarele Planuri de Acțiune prin acțiuni comune, transfer de informații și experiență, intensificarea cooperării în special în ariile operative între statele membre. Pentru aceasta este de asemenea necesar să se ia în considerare diferitele riscuri pentru sănătate asociate cu diferitele moduri de consum al drogurilor (policonsumul) sau intervale de timp și situații speciale (adolescența, sarcina, condusul sub influența drogurilor).
În domeniul reducerii cererii au fost identificate următoarele priorități:
Îmbunătățirea accesului la programe de prevenție și creșterea eficienței acestora (de la
primele faze până la reabilitarea pe termen lung) și creșterea gradului de conștientizare asupra riscurilor consumului de substanțe psihoactive și a consecințelor acestora. Pentru aceasta, măsurile de prevenire trebuie să includă factorii timpurii de risc, depistarea, prevenirea țintită și cea bazată pe familie și comunitate.
Îmbunătățirea accesului la programe precoce de intevenție (măsuri) în special pentru
tineri care consumă experimental substanțe psihoactive.
Îmbunătățirea accesului la programe de tratament țintite și diversificate, inclusiv
tratament integrat psihosocial și farmacologic. Standardele și eficiența programelor de tratament ar trebui evaluate continuu. De asemenea, tratamentul problemelor medicale rezultate în urma abuzului de substanțe psihoactive ar trebui să fie o parte integrată a politicilor de sănătate.
Să îmbunătățească accesul la programe de reducere a riscurilor (harm reduction) și să
se acorde prioritate prevenirii și tratamentului HIV/SIDA, hepatitelor și altor boli infecțioase sau neinfecțioase cauzate de abuzul de droguri precum și costurilor sociale.
Reducerea ofertei de droguri
În domeniul reducerii ofertei, Strategia UE 2005-2012 și Planul de Acțiune trebuie să producă următorul rezultat concret și identificabil, până în 2012:
O îmbunătățire a eficienței, eficacității și a cunoștințelor de bază în intervențiile și acțiunile de aplicare a legii de către Uniunea Europeană și Statele Membre având ca țintă producerea, traficul de droguri, deturnarea precursorilor din cursul legal, incluzând deturnarea precursorilor utilizați pentru fabricarea drogurilor sintetice importați în Uniunea Europeană, traficul de droguri și finanțarea actelor de terorism, spălarea banilor în legătură cu infracțiunile la regimul juridic al drogurilor. Aceasta trebuie realizată prin concentrarea asupra criminalității organizate legate de droguri, utilizând instrumentele și cadrul de lucru existent, acolo unde există opțiuni pentru cooperarea regională sau tematică și căutări pentru găsirea de căi pentru intensificarea acțiunilor preventive în legătură cu infracțiunile legate de droguri.
În domeniul politicii judiciare și de aplicare a legii a Uniunii Europene, aceasta trebuie concentrate pe următoarele priorități și activități selecționate pentru a fi introduse în Planul de acțiune, după cum urmează:
a) Intărirea cooperării în domeniul aplicării legii atât la nivelele strategice cât și la cele de prevenire a criminalității, cu scopul de a dezvolta activitățile operative în domeniul drogurilor și al deturnării precursorilor din circuitul legal de producție, al traficului de droguri atât peste frontierele interne cât și la cele externe ale Uniunii Europene, al rețelelor criminale angajate în aceste activități și celelalte infracțiuni grave legate de acestea, respectând, în același timp, principiul subsidiarității.
Cooperarea strategică la nivelul Uniunii Europene în domeniul aplicării legii cu privire la droguri și precursori ai drogurilor, trebuie să acorde prioritate acelor probleme și forme ale criminalității care pot avea impact asupra întregii Uniuni Europene, precum și acelea care asigură obținerea unui progres în Statele Membre. Acestea includ producerea, traficul ilicit de droguri peste frontierele interne și externe ale UE, rețelele criminale angajate în aceste activități și infracțiuni conexe grave. Pentru a implementa aceasta prioritate este necesar ca factorii politici si agentiile de implementare a legiii- atat la nivelul UE cat si la nivel national, sa isi imbunatateasca si sa isi imparta cunostintele. Identificarea celor mai noi dezvoltări ale criminalității drogurilor în domeniile mai sus menționate vor avea consecințe în luarea deciziei politice și în consecință în prioritizarea aplicării legii în UE din acest domeniu.
Acest obiectiv nu se poate realiza fără întărirea, în cadrul UE, a cooperării și structurilor de cooperare dintre agențiile de aplicare a legii. Aplicarea legii referitoare la spălarea banilor în relație cu traficul ilicit de droguri, traficul de droguri și finanțarea terorismului și confiscarea bunurilor reprezintă domenii prioriatre. Implicarea Eurojust în această privință trebuie să fie explorată. Mai mult, in afara actiunilor strategice necesare pentru a opri fluxul de droguri din țările terțe către UE, sunt de asemenea necesare actiuni pentru a opri fluxul drogurilor din UE spre țările terțe.
Prioritizarea formelor grave ale criminalității în elaborarea politicii nu înseamnă că Statele membre nu sunt complet libere să întreprindă acțiuni suplimentare (de exemplu direcționate împotriva criminalității la nivel stradal), singure sau în colaborarea cu alte State Membre și/sau țări terțe.
b) Intensificarea cooperării efective în aplicarea legii între Statele membre prin utilizarea actualelor instrumente și cadre de lucru.
Numeroase instrumente și cadre de lucru au fost create în ultimii ani, cum ar fi Decizia cadru ce stipulează prevederile minime ale elementelor constitutive ale actelor criminale și sancțiunile în domeniul traficului de droguri, Echipe comune de investigație, Mandatul European de arestare, Europol și Eurojust, Unitatea de Informații Financiare (Financial Intelligence Unit), măsuri de confiscări a bunurilor și Convenția ONU privind combaterea criminalității organizate transnaționale și protocoalele sale. Rolul pe care EUROPOL trebuie să-l joace în coordonarea colectării și diseminării datelor și informațiilor operative depinde în mod hotărâtor de informațiile primite de la statele membre. Trebuie căutate căile de a spori, în mod sistematic, raportarea, de către Statele Membre, a materialelor de acest fel.
Opțiunile create prin Convenția asupra Asistenței Juridice Mutuale în Materii Penale, semnată în anul 2000, trebuie considerate de o importanță majoră în această privință și totodată trebuie privite ca instrumente de lucru propriu-zise atunci când se aplică criminalității legate de droguri. Aceste instrumente și cadre de lucru ar trebui utilizate la potențial maxim. Uniunea și Statele membre ar trerbui să învețe mai mult despre eficiența, impactul și potențialul maxim îninte de a introduce măsuri și dispoziții la nivelul UE. Dublarea și suprapunerea ar trebui să fie evitate și resursele utilizate la potentialul maxim.
c) Lărgirea cooperării, între Statele Membre, în domeniul aplicării legii, al investigațiilor în cauze penale și al criminalisticii, în cadrul de lucru al Uniunii Europene, care au interese comune și se confruntă cu aceleași probleme legate de droguri.
O oportunitate majoră o poate reprezenta, pentru Statele Membre care se confruntă cu aceeași problemă (de exemplu: deturnarea precursorilor, contrabanda cu cocaină, heroină sau cannabis, producerea ilegală de droguri sintetice, probleme legate de investigații în cauze penale și de cercetarea criminalistică), unirea eforturilor într-un proiect care să aibă ca bază găsirea de soluții. Aceste eforturi au ca rezultat așteptat creșterea eficienței acțiunilor de aplicare a legii, a celor ale vămii și a celor judiciare, în domeniul drogurilor. Astfel de proiecte trebuie, spre exemplu, să ia forma unor investigații comune, a unor echipe comune de investigație, stabilirea unor rețele de schimburi de date în orice domeniu, proiecte profilate pe domeniul drogurilor, cursuri de pregătire, seminarii sau conferințe pe teme specifice. În acest domeniu, trebuie utilizate în totalitate capacitățile Europol, Eurojust și CEPOL. Cunoștințele și experiența câștigate prin proiectele comune ar trebui împărtășite cu toate statele membre ale UE, Comisia, Europol-ul și Eurojust-ul într-un cadru adecvat al Consiliului, astfel încât cele mai bune practici să fie aplicate peste tot.
d) Intensificarea aplicării legii direcționată către țările care nu sunt membre ale UE, în special țările producătoare și regiunile aflate de-a lungul rutelor de trafic.
Dispariția majorității controalelor la frontierele interne a făcut ca UE să fie o piață și mai atractivă pentru drogurile ilicite și pentru precursori. O dată intrate înăuntrul frontierelor Uniunii, produsele ilicite pot fi traficate, mai mult sau mai puțin liber, fără a atrage atenția autorităților vamale sau a autorităților naționale pentru aplicarea legii.
Crima organizată internațională nu respectă granițele naționale sau autoritățile naționale. Astfel, cooperarea europeană în ceea ce privește intrarea bunurilor de mare risc în Uniune, precum și activitățile de aplicare a legii cu privire la traficul de droguri în cadrul UE, ar trebui îmbunătățite. Pentru ca Uniunea să fie mai puțin atractivă pentru organizațiile criminale, este imperativ ca prin autoritățile vamale și de aplicarea legii să se îmbunătățescă controalele pe teritoriile respective. Controalele naționale completează măsurile luate la granițele exterioare ale UE.
Vămile și alte servicii de aplicare a legii ar trebui să conlucreze pentru a sprijini această politică. În cazul eforturilor de aplicare a legii în afara UE, este foarte important să se monitorizeze, îmbunătățească și – acolo unde este necesar – să se extindă rețelele ofițerilor de legătură ai statelor membre UE în țările terțe. Ținând seama de principiile fundamentale ale UE, ar trebui întreprinse acțiuni majore pentru încurajarea și extinderea cooperării cu instituțiile de aplicare a legii din țările terțe, oferindu-le sprijin financiar și logistic cât și proiecte comune în care statele membre pot contribui cu expertiza și cunoștințele lor în gestionarea problemei comune.
Pentru ca implementarea aceste priorități să fie pe deplin folositoare ar trebui să se realizeze prin instrumentele Politicii Externe de Securitate Comună.
Subpunctul 2.2.Principalele rute de trafic care vizează România
Din cazuistica instrumentată la nivelul forțelor antidrog din cadrul I.G.P.R., am desprins unele concluzii generale referitoare la rutele internaționale de trafic de droguri.
Astfel, heroina produsă și prelucrată în zona Asiei de Sud- Est, folosind ruta balcanică sau ruta prin statele fostei Uniunii Sovietice, este transportată către țările Europei de Vest și Anglia.
Cea mai mare parte a cocainei ce pătrunde în Europa trece prin țările de tranzit situate în America de Sud și zona Caraibelor. Principalele puncte de intrare în Europa a transporturilor de cocaină sunt Spania, Olanda si Portugalia. Organizațiile traficanților folosesc și statele central- și est-europene pentru a trimite cocaina în Europa Occidentală, dar consumul acestui drog este limitat din cauza prețului relativ ridicat, deși Europa reprezintă a doua piață ilicită de pe mapamond pentru cocaină, după America de Nord.Europa este o importantă sursă de stupefiante sintetice, destinate consumului local – în special de către tineri – sau exportului.
În mare, aceleași rute sunt folosite și pentru opium, cu precizarea că piețele de consum sunt dominate de comunitățile arabe din țările Europei. Drogurile sintetice, în special ecstasy,se produc în Olanda, și Belgia și de acolo se transportă către piețele de consum din Europa Centrală și de Est.
Hașișul și marijuana pătrund, în cea mai mare parte, pe cale maritimă prin Spania, și, mai nou prin Italia, și, de aici, se transportă și se distribuie către toate țările Europei.
Referitor la rutele de trafic ale cocainei, portul Constanța este considerat un punct important de pătrundere, pe cale maritimă , către țările Europei. La toate aceste rute, considerate clasice, se adaugă și rutele mai puțin uzitate, inclusiv cele prin coletărie, dar și alte modalități atipice de trafic. În ceea ce privește traficul cu precursori, rutele de trafic, sunt orientate în sens invers față de rutele de trafic de droguri.
Astfel, România este traversată de ruta de trafic a cantităților de anhidridă acetică produsă in zona țărilor fostei Iugoslavii, având ca destinație Asia de Sud – Est, pentru producerea heroinei.Pe baza cazuisticii rezolvate în cursul anului 2006, coroborata cu datele înregistrate în perioadele precedente, poliția antidrog a reusit să identifice câteva trasee ale celor mai importante droguri ce tranzitează țara noastră, dar pentru care există, în același timp, și o importantă piață de desfacere în România.
Astfel, din analiza rutelor de trafic, s-a stabilit că heroina capturată pe teritoriul României a fost fabricată, în principal, în Afganistan și într-o mai mică măsură în Turcia și Iran. Ca țări de destinație finală au fost stabilite Germania, Marea Britanie și Olanda.
Marijuana capturată în România provine într-o proporție semnificativă, de aproximativ 70% chiar de pe teritoriul țării noastre și într-o masură mai mica – 30% de pe teritoriul Moldovei.Din datele disponibile, acest drog a fost destinat exclusiv consumului intern, nefiind înregistrate alte țări de destinație pentru acest drog în afara României. Pe de alta parte,întreaga cantitate de hașis confiscată în România provine în principal din Maroc, Spania și Portugalia. Ca țări de tranzit sunt menționate Franța, Germania și Ungaria, iar ca destinație finală România.
În ceea ce privește cocaina, analiza capturilor realizate pe teritoriul național a pus în evidență faptul că, în marea majoritate a cazurilor acestea urmau a fi comercializate pe piața ilicită din țările Europei Centrale și de Vest (Ungaria, Spania, Italia, Olanda), România fiind doar țara de tranzit.Astfel, prin țara noastră sunt expediate cantități de cocaină, atât din țările Americii de Sud (provenite de regula de la cartelurile de droguri Medelin si Cali din Columbia), cât si dinMexic,Boliviasi Venezuela.
Grupul ecstasy si amfetamina ajung în România prin tranzitarea Germaniei si Ungariei, având ca tari de origine Olanda si Belgia.
Confiscările de opiu, înregistrate în perioada 2001 -2006 se mențin la un nivel redus. Opiul brut provine din Iran, tranziteaza Siria, Turcia și Bulgaria și are ca țări principale de destinațieRomânia și Germania.
În ceea ce priveste mijloacele de transport al drogurilor, în aproape toate situațiile a fost utilizată calea terestră, cu excepția cocainei care a fost transportată în egală măsură prin mijloace aeriene, terestre și maritime.
În anul 2006, structurile antidrog au descoperit 8 culturi ilicite de plante ce conțin substanțe stupefiante, în suprafața totală de 625 m2.Este semnificativ faptul că numărul culturilor ilicite descoperite de formațiunile antidrog se află într-o continuă scădere , de la 34 de culturi în anul 2004, la 15 culturi în anul 2005, respectiv 8 culturi în anul 2006. Totuși, având în vedere faptul că nu sunt suficiente date disponibile cu privire la suprafețele cultivate ilicit si nici cu privire la productivitatea la hectar, nu se poate realiza o comparatie cu privire la evolutia culturilor ilicite de pe teritoriul national.Din analiza realizata cu privire la caracterul ilicit al culturilor de cânepa a rezultat faptul ca acesta se datoreaza cu precadere lipsei de preocupare în obtinerea autorizatiilor prevazutede lege si mai putin intentiei de a produce droguri, cu exceptia câtorva cazuri infractionale descoperite.Rutele interne de trafic ale heroinei vizează județele Giurgiu, Teleorman,ca zone de intrare, Ilfov,municipiul București, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea,Sibiu, Alba, Hunedoara, Cluj, ca zone de tranzit, Bihor , Arad si Timișoara, ca zone de ieșire din țară prin PTF-urile cunoscute.Comprimatele de ecstasy pătrund în țară, în special prin PTF-urile din vestpe cale rutieră dar și aerian, inclusiv prin sistemul de coletărie.
Cocaina destinată pieței de consum din România, pătrunde în cantități mici pe cale rutieră, dar și aeriană, zonele principale de trafic și de consum fiind orașele mari precum București, Constanța, Timișoara, Cluj, Deva, Hunedoara,Arad și Iași.
Totuși, până în prezent, România nu reprezintă o amenințare majoră din punct de vedere al producției și distribuției de stupefiante, țara noastră întărindu-și atât legislația privind controlul drogurilor și precursorilor, cât și structurile administrative și de coordonare.
Capitolul 4.Cercetare de teren
Subcapitolul 1.Modalități de depistare a traficanților.
Depistarea traficanților presupune o activitate complexă, organizată minuțios și uneori de lungă durată, în care investigațiile și verificările au o mare importanță.
Pentru depistarea traficanților, organele de poliție specializate apelează la mijloace diverse.
Subpunctul 1.1. Metode tactice
Eficace sunt controalele efectuate la punctele de frontieră de către lucrătorii vamali, organele de poliție și unii specialiști asupra : persoanelor, bagajelor, mijloacelor de transport.Din experiența lucrătorilor vamali, chiar simple discuții cu cei care trec frontiera, purtate cu abilitate, pot oferi indicii asupra unui posibil trafic.Pentru depistarea traficanților se apelează și la ceea ce se numește „urmărirea zborurilor sensibile”, adică a acelora despre care se dețin informații că sunt folosite pentru transportul unor produse și substanțe stupefiante, ascunse în diferite locuri în aeronave.
În această situație, controlul se va efectua atât asupra călătorilor, personalului navigant și a bagajelor acestora, cât și asupra aeronavei. Se vor verifica toate locurile posibile de ascundere a stupefiantelor, folosindu-se specialiști care cunosc caracteristicile tehnice de construcție ale aeronavei.O altă metodă folosită de către polițiști o constituie „livrarea controlată”, în care drogurile sunt lăsate intenționat să treacă prin filtrele organelor de control, pentru ca prin urmărirea persoanelor care le transportă să se ajungă în final la marii traficanți, la rețelele și filierele organizate de aceștia.
Subpunctul 1.2. Metode tehnico-știintifice de depistare
Drogurile și, implicit, traficanții pot fi descoperiți cu ajutorul câinelui detector de droguri. Acești câini sunt folosiți în prezent în aeroporturi, stații de cale ferată, porturi, puncte de trecere a frontierei, pe autostrăzi și sunt puși să caute prin autovehicule, trenuri, printre mărfuri și bagaje de toate felurile, în magazii, case, vapoare, etc.
Mirosul câinelui se apreciază a fi de 100 de milioane de ori mai puternic și mai subtil decât al omului. Astfel s-au constatat următoarele :
câinii simt mirosul unor substanțe care pentru om nu au miros (chinina, soluțiile diluate de acid clorhidric sau de acid sulfuric, etc.);
mirosurile de substanțe organice (urina, sângele, părul) sunt percepute de câine în diluții foarte mari și indicate după specific (un câine simte mirosul unei picături de sânge diluată în 5 litri de apă);
deosebesc între ele mirosuri care pentru om sunt la fel (de exemplu deosebesc aldehida benzoică de nitrobenzol – care pentru om au același miros, de migdale amare);
acizii și în special acizii grași sunt foarte bine percepuți de câine (și tocmai aceștia sunt constituenții transpirației omului sau animalelor pe care câinii îi miros pe urmele lăsate pe sol).Cu ajutorul câinilor de serviciu, care au fost dresați pentru depistarea stupefiantelor, nu se pot descoperi decât acelea dintre ele care au miros – opiul și derivații acestuia.Pentru dresajul unui câine care să depisteze stupefiantele ascunse în orice condiții de mediu este necesar un timp de 6 luni.
În urma unei astfel de activități de descoperire a stupefiantelor, unii câini devin ei înșiși dependenți de droguri, căutând în permanență stupefiante, până și în padocurile lor.Pentru depistarea stupefiantelor sunt folosite dispozitive cu raze X, mai ales pentru controlul bagajelor greu accesibile, ca și aparatura de examinare neutronică.
Pentru interceptarea transporturilor clandestine se folosește tehnica avansată cum ar fi radare, nave rapide, avioane AWACS (radare cu rază foarte mare de scanare) și sateliți. Sateliții sunt folosiți și pentru depistarea culturilor clandestine.
Subpunctul 1.3. Identificarea toxicomanilor
Pentru identificarea toxicomanilor în mod operativ, până la efectuarea unor investigații medico-legale, trebuie cunoscute următoarele aspecte :
a) când se apropie momentul injectării sau ingerării, deci nevoia de drog, la toxicomani apar simptome ca lacrimări, curgeri nazale, dureri, mâncărimi, căscături, stări de teamă, transpirații, frisoane, dilatarea pupilei, irascibilitate, agitație, nervozitate;
b) toxicomanii aflați sub influența stupefiantelor sunt somnolenți, apatici, puțin comunicativi, privesc în gol și se izolează pentru a gusta plăcerea stupefiantului;
c) obiectele aflate în preajma drogatului (pipe cu care s-a fumat, resturi de țigări, fiole) sau mirosurile specifice îi pot trăda pe cei care au consumat stupefiante;
d) urmele lăsate de instrumentele de adminstrare (înțepături, cruste, cicatrici) pe membrele superioare sau inferioare sunt indicii că este vorba de toxicomani.
Identificarea toxicomanilor este posibilă și pe baza registrelor aflate la proprietarii de farmacii și angajații acestora; rețetele cu timbru sec onorate de policlinici, spitale și farmacii, în care, pentru aceeași persoană, sunt trecute, la intervale de timp scurte, diagnostice diferite; carnetele de evidență a rețetelor cu timbru sec distribuite medicilor, care pot duce la descoperirea unor fictivități și falsuri sau prescrieri de stupefiante, fără a fi necesar. Aceste nereguli pot fi depistate prin verificarea pe teren a datelor înscrise în carnetele respective.
Condicile de la camerele de gardă conferă indicii despre persoanele de serviciu în ale căror schimburi consumul a fost mai mare, depistându-se „bolnavii” ce frecventează aceste locuri pentru a li se administra stupefiante, iar evidențele de la unitățile de intervenție și salvare ajută la identificarea persoanelor care solicită mai des intervenția salvării, acuzând dureri acute, urmărind să li să administreze stupefiante.
Subcapitolul 2. Acte de urmărire penală efectuate în investigarea taficului de droguri
Subpunctul 2.1. Modalități de documentare pentru începerea urmăririi penale
Activitatea de documentare presupune obținerea unor informații, date referitoare la fapta săvârșită și autorul ei. Pe baza acestora, organele competente decid dacă este sau nu cazul să dispună începerea urmăririi penale. În funcție de locul și modul de operare, se poate recurge la următoarele mijloace de probă :
1.1. În cazul traficanților depistați la punctele de frontieră, la intrarea sau la ieșirea din țară cu stupefiante asupra lor :
a) Procese verbale încheiate de vameși sau cadre ale poliției de frontieră, în care trebuie să se precizeze cu exactitate persoanele asupra cărora s-au găsit substanțe stupefiante, locurile unde au fost ascunse acestea, sortimentele sau cantitățile, forma de ambalare și prezentare, metode de ascundere precum și alte amănunte referitoare la acestea;
b) Rapoartele de constatare tehnico-criminalistică sau buletinele de analiză din care să rezulte că substanțele sau produsele în cauză sunt ori conțin stupefiante;
c) Informații desprinse din declarațiile date de alte persoane audiate sau de complici ai acestora;
d) Fotografii judiciare operative efectuate cu ocazia controlului sau percheziției corporale;
e) Obiecte sau înscrisuri găsite asupra persoanelor implicate în traficul cu stupefiante, ori în mijlocul de transport, care au legătură cu stupefiantul găsit, ce se ridică potrivit art.96 – 99 din Codul de procedură penală.
Așa cum o dovedește practica, de multe ori, unele înscrisuri, cum ar fi notele de plată a cazării la hoteluri, chitanțele de achitare a convorbirilor telefonice, diverse adrese, fotografii, vizele de pe pașapoarte pot contribui la dovedirea vinovăției suspecților.
1.2. În cazul traficanților depistați în interiorul țării noastre :
a) Procesele verbale de prindere în flagrant cu substanțe stupefiante asupra lor ori în momentul vânzării–cumpărării, care trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de art.91 din Codul de procedură penală;
b) Fotografii operative efectuate cu ocazia prinderii în flagrant în care vor fi prezentate stupefiantele găsite, locurile de ascundere, mijloacele folosite, persoanele implicate, locurile în care s-au săvârșit faptele;
c) Date furnizate de martori oculari, la care se adaugă obiecte și înscrisuri pe care traficanții le au asupra lor.
1.3. În cazul persoanelor depistate că sustrag stupefiante din spitale :
Procesele verbale de prindere în flagrant; prinderea în flagrant trebuie realizată în momentul în care stupefiantele sunt sustrase sau predate unor solicitanți pentru a se putea dovedi că substanțele în cauză au fost sustrase cu intenția de a fi folosite de către toxicomani și nu în scopuri medicale.
1.4. În cazul prescrierii de droguri prin rețete cu timbru sec, fără a fi necesar :
a) Rețetele cu timbru sec în baza cărora s-au eliberat stupefiante, precum și caietele cu evidența rețetelor cu timbru sec aflate asupra medicilor, dacă în ele au fost trecute numele unor persoane iar în rețete ale altora;
b) Procesele verbale de constatare ce atestă că persoanele pentru care s-au prescris stupefiantele nu există în realitate sau copiile după actele de deces, atunci când, la data prescrierii rețetelor, persoanele pe numele cărora s-au eliberat erau decedate;
c) Actele de expertiză medicală întocmite pentru persoanele cărora li s-au prescris stupefiante, deși în realitate nu sufereau de afecțiunile trecute pe rețetă și nici nu necesitau un asemenea tratament;
d) Declarațiile unor persoane pentru care s-au prescris stupefiante, fără ca ele să cunoască acest fapt, din care să rezulte că nu au primit rețetele sau substanțele în cauză și că nici nu li s-au făcut asemenea injecții.
1.5. În cazul substanțelor abandonate sau ascunse :
Sunt situații când produsele și substanțele stupefiante pot fi găsite abandonate, în raza unor puncte de frontieră, camere de hotel, în locuri de depozitare a bagajelor, toalete, săli de masă și alte locuri de acces public.
Astfel de situații apar când persoanele implicate în traficul de stupefiante au sesizat intensificarea controlului ori și-au dat seama că sunt urmărite. Produsele și substanțele trebuie să fie ridicate cu grijă, ambalate în mod corespunzător și predate specialiștilor în vederea descoperirii amprentelor sau a oricăror alte urme ce pot contribui la identificarea sau prinderea deținătorilor.
Subpunctul 2.2. Particularitățile constatării infracțiunii flagrante
Importanța constatării infracțiunii flagrante constă în primul rând în aceea că duce la implicarea consumării activității infracționale sau la limitarea consecințelor faptelor comise. Totodată, prinderea în flagrant are menirea de a asigura tragerea la răspundere penală a traficanților la un moment mult mai apropiat de cel al săvârșirii acțiunilor ce constituie elementul material al traficului de stupefiante, constituindu-se, în același timp, și într-un important factor de natură preventivă, cu efect direct în sporirea rolului educativ al pedepselor aplicate.
În marea majoritate a cazurilor, cei prinși în flagrant sunt „dealerii” – vânzătorii de droguri –, „los apuntatos” – noii inițiați în consumul sau traficul de stupefiante –, „catârii” – cărăușii de heroină – și „shotgunii” – persoanele care însoțesc catârii pentru a supraveghea predarea drogurilor.
În cazul traficului de stupefiante importanța constatării infracțiunii flagrante își găsește expresia în însele dispozițiile derogatorii de la dreptul comun, respectiv :
Posibilitatea efectuării percheziției fără autorizarea procurorului;
Luarea măsurii reținerii ori, după caz, a arestării preventive fără îndeplinirea altor formalități;
Dreptul oricărei persoane de a prinde pe făptuitor și a-l conduce în fața autorităților;
În ceea ce privește folosirea procedurii speciale de urmărire și judecată, aceasta este exclusă. Surprinderea făptuitorului în executarea cel puțin uneia din acțiunile incriminate ca trafic de stupefiante echivalează cu stabilirea conținutului constitutiv al infracțiunii și consumarea acesteia. Tot atât de adevărat este că unele din aceste fapte se comit în municipii, orașe, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi, gări. Dar condiția pentru aplicarea acestor proceduri este ca infracțiunile descoperite în flagrant să fie pedepsite cu închisoarea mai mare de 3 luni și de cel mult 5 ani.
Cum forma simplă – tipică – a infracțiunii de trafic de stupefiante este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 5 ani și interzicerea unor drepturi – pentru săvârșirea faptei organizate pedeapsa fiind detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi –, rezultă implicit că procedura specială de urmărire și judecată nu poate fi aplicată pentru nici una din modalitățile normative de comitere. Dar, chiar în ipoteza în care ar fi îndeplinită și condiția privitoare la minimul și maximul pedepsei, din punct de vedere practic o asemenea procedură ar fi imposibil de aplicat și aceasta deoarece natura și volumul activităților desfășurate pentru administrarea probelor – dispunerea unor constatări tehnico-științifice sau expertize, stabilirea tuturor participanților și a gradului de participație, identificarea și ascultarea martorilor, stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat – oricum nu permit executarea în termenul stabilit de lege.
Ținând cont de pericolul social deosebit al infracțiunii de trafic de stupefiante – indiferent de modalitatea normativă de săvârșire – și de necesitatea lămuririi cauzei sub toate aspectele, infracțiunea de trafic de stupefiante, deși poate fi constată în flagrant, se urmărește și se judecă potrivit procedurii obișnuite.
Atunci când se analizează necesitatea și oportunitatea organizării prinderii în flagrant, organele de urmărire penală trebuie să țină cont de toate datele obținute până în acel moment, respectiv :
a) împrejurările în care se săvârșeste fapta și informațiile privitoare la modul de operare folosit de traficanți pentru a ascunde, transporta sau plasa drogurile;
b) persoanele semnalate că sunt angrenate în activitatea infracțională (interesează naționalitatea, cetățenia, domiciliul sau reședința, persoanele din anturaj, antecedentele penale, metode, mijloace și moduri de operare folosite, locurile din care procură stupefiante);
c) timpul când infractorii plasează produsele ori substanțele stupefiante, când efectuează operațiuni privind circulația acestora sau, după caz, consumă drogurile în anumite locuri;
d) mijloacele de transport folosite pentru introducerea sau scoaterea din țară a produselor sau substanțelor stupefiante ori pentru deplasarea acestora dintr-un loc în altul sau dintr-o localitate în alta – tip, marcă și culoare, număr de înmatriculare – cui aparțin sau pe numele cărei persoane juridice sunt înmatriculate, conducătorii auto care le deserversc;
e) măsurile pe care le iau făptuitorii pentru a nu putea fi surprinși, respectiv folosirea anumitor coduri, parole, semnale;
f) dacă cei în cauză acționează înarmați ori folosesc – pentru a scăpa de urmărire – substanțe paralizante ori iritante;
g) dacă participanții la infracțiune sunt semnalați că fac parte sau au legături cu organizații internaționale specializate în traficul de arme, muniții ori materii explozive, contrabandă ori în acțiuni de spălare a banilor;
h) punctele de frontieră folosite cu predilecție de traficanți pentru intrarea sau ieșirea din țară, inclusiv persoanele care-și desfășoară activitatea în aceste locuri și cu care infractorii au legături.
Subpunctul 2.3. Cercetarea la fața locului
Cercetarea la fața locului este considerată partea cea mai importantă a instrumentării cauzei penale. Ea precede de cele mai multe ori celelalte activități de urmărire penală. În accepțiunea de loc al faptei intră următoarele :
locurile din fabricile sau unitățile care produc medicamente pe bază de stupefiante;
laboratoarele de analiză chimică și control ale unor astfel de medicamente;
unitățile medico-farmaceutice, spitale, policlinici;
depozite de materii prime sau de produse intermediare sau finite și zonele înconjurătoare;
terenurile cultivate cu plante ce conțin substanțe toxice sau stupefiante : mac opiaceu, cannabis sativa ;
punctele de trecere a frontierei sau zonele limitrofe;
locurile de cazare și distracție : hoteluri, moteluri, campinguri, restaurante, baruri, discoteci, cazinouri;
porturi, aeroporturi, stații de cale ferată, oficii poștale;
mijloace de transport – auto, navale, aeriene;
unități școlare, cămine, campusuri universitare unde s-au semnalat consumul și alte operațiuni interzise.
Cercetarea la fața locului se face după reguli cunoscute, respectând cu strictețe toate cerințele impuse de tactica criminalistică și ținând cont de practica pozitivă a organelor de urmărire penală angrenate în lupta antidrog.
La fața locului se iau măsuri pregătitoare : informarea operativă cu privire la situația concretă, verificarea modului cum au acționat primii sosiți în câmpul infracțiunii, determinarea modificărilor survenite în aspectul inițial al locului faptei, determinarea locului de cercetat, organizarea pazei locului faptei, identificarea martorilor oculari și a suspecților,stabilirea metodelor concrete de examinare.Echipa de cercetare va proceda la :
luarea cu operativitate a măsurilor de prevenire a intoxicației cu stupefiante;
fotografierea produselor descoperite sau a persoanelor implicate;
descoperirea obiectelor corp delict : resturi de țigări, fiole goale, seringi;
efectuarea percheziției corporale asupra persoanelor implicate găsite la fața locului;
folosirea câinilor special dresați pentru depistarea drogurilor;
examinarea amănunțită de către medici a celor care prezintă simptome că se află sub influența consumului de droguri;
examinarea ținutei vestimentare și a unor obiecte aparținând făptuitorilor;
examinarea minuțioasă a bagajelor, coletelor;
examinarea minuțioasă a mijloacelor de transport, în cazul implicării lor;
Ca urmare a cercetării la fața locului se întocmește un proces verbal de cercetare care trebuie să cuprindă :
data și locul întocmirii;
calitatea, numele, prenumele și unitatea din care fac parte membrii echipei de cercetare;
temeiul de fapt al efectuării cercetării la fața locului, rezultat din menționarea modului de sesizare și conținutul sesizării;
date de identificare ale martorilor asistenți;
constatările făcute la fața locului, amplasarea locului unde s-a săvârșit infracțiunea, identificarea făptuitorilor, activitatea desfășurată de aceștia, măsurile luate pentru întreruperea activității ilicite;
urmele descoperite, fixate, ridicate și ambalate;
rezultatul testării cu ajutorul trusei pentru depistarea rapidă a stupefiantelor;
explicațiile făptuitorului cu privire la natura produselor și la proveniența acestora;
mențiunea despre efectuarea fotografiilor judiciare;
ora începerii și a terminării cercetării;
observațiile martorilor și obiecțiile făptuitorului;
numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul verbal și destinația acestora;
Subcapitolul 3. Urmărirea penală propriu-zisă
Subpunctul 3.1. Efectuarea perchezițiilor
Percheziția se constituie într-o activitate cu pondere deosebită în instrumentarea cauzelor penale ce au ca obiect traficul de stupefiante. Aproape că nu există cauză penală în care să nu se impună efectuarea acestei activități de urmărire penală și de tactică criminalistică pentru descoperirea produselor sau substanțelor toxice ori stupefiante.
Percheziția trebuie făcută numai cu autorizația procurorului, excepție făcând cazurile când ea este urmarea constatării în flagrant a infracțiunii. În al doilea rând, dacă se ajunge la concluzia că efectuarea percheziției este necesară și oportună, aceasta trebuie făcută cu maximă operativitate, orice întârziere având drept consecință pierderea momentului prielnic, ratarea elementului surpriză.
Cunoașterea persoanei ce urmează a fi percheziționată are o semnificație cu totul aparte. Obținerea unor date privitoare la modul de viață, locurile pe care le frecventează persoanele în compania cărora este semnalată, pasiuni, vicii, devin obligatorii. În cazul în care cel care va fi percheziționat este cetățean străin, este necesară verificarea faptului dacă acesta este dat în urmărire, dacă a mai săvârșit fapte de acest gen pe teritoriul altor state, data intrării în țară și punctul de frontieră pe unde a intrat pe teritoriul național, mijlocul de transport folosit, itinerariul urmat și persoanele pe care le-a contactat de la intrarea în Romania.
Practica judicară recomandă ca momentul ales pentru declanșarea acțiunii să fie situat în acea fază a cercetărilor când există certitudinea că se vor obține maximum de probe. Scopul perchezitiei vizează următoarele :
descoperirea de produse sau substanțe stupefiante;
descoperirea de instalații, aparatură, folosite pentru producerea, condiționarea, experimentarea drogurilor;
descoperirea de materii prime ori produși intermediari, inclusiv de substanțe folosite la producerea și rafinarea stupefiantelor;
prinderea unor traficanți care se ascund;
identificarea unor înscrisuri privitoare la modul de procurare a drogurilor, proveniența acestora;
descoperirea unor bunuri obținute în urma valorificării produselor sau substanțelor stupefiante;
descoperirea altor bunuri deținute contrar dispozițiilor legale în vigoare : arme, materii explozive, monede falsificate;
Ca urmare a percheziției se încheie un proces verbal care va cuprinde următoarele :
data și locul întocmirii;
calitatea, numele, prenumele și unitatea din care fac parte membrii echipei de cercetare;
baza legală a percheziției, numărul și data emiterii autorizației și parchetul care a eliberat-o;
datele de identificare ale martorilor asistenți;
constatările făcute la fața locului, amplasarea locului unde s-a săvârșit infracțiunea, identificarea făptuitorilor, activitatea desfășurată de aceștia, măsurile luate pentru întreruperea activității ilicite;
urmele descoperite, fixate, ridicate și ambalate;
persoanele găsite la locul percheziției și calitatea lor față de proprietarul imobilului sau cel care folosește locuința respectivă;
mențiunea despre faptul că toate produsele, substanțele și obiectele descoperite au fost prezentate percheziționatului și persoanelor prezente, primul semnându-le spre neschimbare după ce au fost etichetate și sigilate;
explicațiile făptuitorului cu privire la natura produselor și la proveniența acestora;
mențiunea despre efectuarea fotografiilor judiciare;
ora începerii și a terminării cercetării;
observațiile martorilor și obiecțiile făptuitorilor;
numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul verbal și destinația acestora.
Subpunctul 3.2. Examinarea înscrisurilor
Ridicarea de obiecte și înscrisuri poate avea loc cu ocazia efectuării percheziției dar și ca activitate de sine-stătătoare. În conformitate cu prevederile legale, orice unitate a unei organizații publice sau orice persoană în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă este obligată să se prezinte și să-l predea organului de urmărire penală – sau instanței de judecată – la cererea acestora. Așadar, ridicarea de obiecte sau înscrisuri se efectuează atunci când se cunosc obiectele și înscrisurile care prezintă valoare pentru cauză, se dețin date și informații despre persoanele – fizice ori juridice – care le dețin, precum și locurile unde se află.
În cercetarea infracțiunii de trafic de stupefiante – indiferent de modalitățile normative de săvârșire – se ivesc deseori situații când, pentru lămurirea unor împrejurări ale cauzei, este necesară ridicarea unor obiecte și înscrisuri ce au legătură fie cu acțiunile de producere, condiționare sau experimentare a drogurilor, fie cu operațiunile privind circulația acestora, cultivarea plantelor ce conțin stupefiante, în scop de prelucrare, ori de prescriere de către medic, fără a fi necesar, a unor asemenea produse sau substanțe.
Ca exemplu menționăm câteva din înscrisurile ce pot servi la aflarea adevărului :
rețetele cu timbru sec în care sunt menționate diagnostice ireale;
condicile de prescripții medicale destinate exclusiv pentru stupefiante;
certificatele de deces ale persoanelor cărora li s-au administrat stupefiante;
comenzile și facturile pentru produse și substanțe stupefiante ori toxice;
actele de însoțire a transporturilor unor astfel de produse sau substanțe și ordinele de transport emise de conducerea unității;
documentațiile și buletinele de analiză în cazul pierderilor de stupefiante sau toxice;
evidența toxicomanilor comunicată de unitățile sanitare;
În legătură cu obiectele supuse verificării și ridicării în vederea cercetărilor, în categoria acestora se includ, în afara produselor sau substanțelor stupefiante ori toxice ce constituie obiectul traficului ilicit, lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la comiterea faptelor – dacă aparțin infractorului (de exemplu notele de plată a cazării la hotel sau de achitare a convorbirilor telefonice, agende de telefon, schițe, hărți cu diferite însemne, corespondență) –, bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe infractor, lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea traficului, ș.a.Înscrisurile găsite cu ocazia percheziției corporale și domiciliare, cele ridicate la cercetarea la fața locului, din mijloacele de transport, colete, vor fi expuse unor examinări criminalistice minuțioase, deoarece ele pot constitui mijloace materiale de probă în dovedirea vinovației uneia sau a mai multor persoane.
Subpunctul 3.3. Dispunerea constatărilor tehnico-știintifice, medico-legale și a expertizelor
În cazul infracțiunii de trafic de stupefiante, pentru documentarea activității ilicite și pentru valorificarea științifică a urmelor și mijloacelor materiale de probă, constatările tehnico-știintifice, medico-legale și expertizele capătă o importanță majoră, de rezultatul acestora depinzând dovedirea existenței faptei, implicit a vinovăției.
În plan teoretic, pentru dovedirea activității de trafic de stupefiante poate fi dispusă orice constatare tehnico-știintifică sau expertiză criminalistică, în raport cu natura urmelor descoperite cu prilejul desfășurării diverselor activități de urmărire penală : cercetarea la fața locului, constatarea infracțiunii flagrante, percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri, ș.a.
Specifice în cazul infracțiunii de trafic de stupefiante, indiferent de modalitățile normative sau faptice de comitere, sunt următoarele genuri de constatări tehnico-științifice sau expertize :
a) Constatarea tehnico-științifică sau expertiza toxicologică, având drept finalitate stabilirea naturii produsului ori a substanței descoperite asupra făptuitorului (dacă substanța ori produsul în cauză face parte din categoria stupefiantelor – toxicelor – în înțelesul legii, sau are în compoziție stupefiante din rândul celor puse sub control internațional).
Identificarea urmelor de substanțe stupefiante se bazează pe punerea în evidență a caracteristicilor calitative proprii fiecărui stupefiant (stare de agregare, formă de cristalizare, punct de topire, structură moleculară, comportare față de reactivii specifici, proprietăți biochimice), care se păstrează neschimbate, indiferent de conjunctura existentă în momentul folosirii lor ca mijloc al comiterii infracțiunii.
Unele substanțe stupefiante, după pătrunderea în organism, suferă o serie de transformări (prin metabolizare) din care pot rezulta compuși netoxici. Evidențierea acestora în produsele biologice poate constitui o dovadă a existenței inițiale în organism a stupefiantului de la care provin.
Evidențierea proprietăților stupefiantelor se face prin folosirea de metode fizico-chimice obiective, rezultatele obținute fiind comparate cu caracteristicile substanțelor menționate în cataloage sau în lucrări de specialitate.
Deoarece raportul de constatare tehnico-științifică sau de expertiză constituie mijloc de probă în procesul penal, sarcina identificării cu certitudine a stupefiantelor și toxicelor revine, în exclusivitate, specialiștilor din laboratoarele de profil.
În cazuri urgente, organele judiciare care intră în posesia unor substanțe suspecte a fi stupefiante sau a conține asemenea substanțe, pot proceda la o primă identificare, utilizând în acest scop trusa cu reactivi sau trusa de detecție rapidă a stupefiantelor, concepută de specialiștii români.
În rezoluția motivată prin care se dispune efectuarea constatării tehnico-științifice sau a expertizei toxicologice, specialiștii vor fi solicitați să răspundă, după caz, la următoarele întrebări : dacă substanța este stupefiant, în caz afirmativ, despre ce substanță este vorba, care este concentrația în substanță activă și puritatea, gradul de umiditate al plantelor din care s-au extras stupefiantele, dacă acestea au fost sau nu falsificate și care este greutatea acestora.
Analizele de laborator trebuie să ajute și la descoperirea originii stupefiantelor, precizând dacă sunt sustrase dintr-o fabrică, provin din surse ilicite, au aceeași compoziție chimică, descoperire ce se realizează prin examinarea comparativă a eșantionului de probă cu substanțele incriminate. Specialistul sau expertul toxicolog poate formula următoarele concluzii :
cert pozitivă. De exemplu : „substanța supusă examinării este hașiș”;
cert negativă. De exemplu : „substanța supusă examinării nu e stupefiant”;
de probabilitate.De exemplu :„substanța supusă examinării e probabil opiu”;
de imposibilitate. De exemplu : „nu se poate stabili dacă substanța supusă examinării este stupefiant”.
Metodele cele mai moderne folosite în acest scop sunt cele cromatografice, respectiv cromatografia în faza gazoasă prin care produșii constituienți sunt separați și aduși în stare de puritate maximă, urmând analiza prin spectrometrie de masă pentru identificarea substanțelor.
Pentru identificarea stupefiantelor și a altor toxice sunt folosite gazcromatografe portabile, capabile să depisteze aceste substanțe chiar și în atmosfera unei camere în care există asemenea substanțe, fiind suficientă o cantitate de produs extrem de redusă.
b) Constatarea tehnico-științifică sau expertiza fizico-chimică
Acest gen de constatare tehnică sau expertiză se dispune pentru stabilirea unor urme de substanțe ori produse stupefiante pe obiectele găsite asupra unor persoane, cum ar fi : pipe, seringi, pahare, lingurițe, etc.
c) Constatarea tehnico-științifică sau expertiza dactiloscopică
Necesitatea dispunerii unei asemenea constatări sau expertize poate apărea în situația în care pe diferite ambalaje ale stupefiantelor ori pe înscrisurile descoperite sunt relevate, fixate și ridicate urme papilare, iar persoanele asupra cărora au fost găsite neagă fie că au cunoscut conținutul ambalajelor, fie că au manipulat drogurile. În astfel de situații, de regulă, specialiștii vor fi solicitați să se pronunțe dacă urma în litigiu și impresiunea model de comparație au fost sau nu create de aceeași persoană; alteori specialistului i se prezintă numai urma sau obiectul în litigiu.
d) Constatarea tehnico-științifică sau expertiza grafică și tehnică a documentelor
În timpul examinării înscrisurilor, pe lângă identificarea scriptorului sau a mașinii de scris la care au fost dactilografiate textele în litigiu, specialiștilor li se va cere să stabilească autenticitatea și vechimea înscrisurilor, materialul din care este confecționat suportul, materialele cu care au fost scrise textele în litigiu.
e) Constatarea tehnico-științifică sau expertiza medico-legală
Printre problemele pe care le poate elucida constatarea medico-legală amintim: dacă persoana supusă examinării este sau nu sub influența consumului de stupefiante, natura stupefiantului consumat, dacă decesul s-a datorat consumului de droguri, etc.
Subcapitolul 4. Identificarea și ascultarea martorilor. Ascultarea toxicomanilor
În cazul traficului de stupefiante martorii joacă un rol deosebit, mai ales dacă faptele ori împrejurările cu privire la care aceștia fac depoziții au fost percepute în mod direct. Acest lucru nu exclude în nici un caz declarațiile obținute din surse mediate. Mai mult, ținând cont de clandestinitatea acțiunilor desfășurate de către făptuitori, de măsurile de precauție pe care le iau pentru camuflarea activităților ilicite și de profilul lor moral, în foarte multe situații, singurele persoane care pot furniza relații utile cauzei sunt acelea care au aflat despre săvârșirea infracțiunii și împrejurările comiterii acesteia din surse indirecte.
În raport cu modalitățile normative de săvârșire și marea diversitate de modalități faptice, martorii pot fi identificați din rândul diferitelor categorii de persoane (spre exemplu : cele care supraveghează activitatea în locurile unde se produc, prelucrează sau condiționează produsele sau substanțele stupefiante ori toxice; din rândul persoanelor care lucrează în locurile unde se cultivă plante ce conțin substanțe stupefiante sau toxice; persoanele trecute fictiv în rețetele cu timbru sec ori în evidențele camerelor de gardă ale spitalelor sau stațiilor de salvare; rude ale persoanelor decedate, care anterior decesului au fost supuse tratamentului medical cu stupefiante; personalul medical, personalul de bord al navelor, aeronavelor, trenurilor; personalul hotelurilor, etc.).
Aceasta este o activitate complexă, desfășurată în strictă conformitate cu dispozițiile legii procesuale penale și regulile tacticii criminalistice. Modul de operare, locul și timpul derulării activităților infracționale constituie indicii prețioase pentru identificarea operativă a martorilor respectivi și ascultarea acestora la un moment cât mai apropiat de cel al perceperii împrejurărilor în care s-a comis fapta.
În sensul legii penale, toxicomanii nu sunt considerați infractori, dar trebuie ascultați pentru a se obține date cu privire la filierele de traficanți, sursele de aprovizionare cu stupefiante, existența altor consumatori cunoscuți de ei, locurile de comercializare sau de consumare, prețul de vânzare al dozelor precum și orice alte date ce pot fi exploatate în activitatea de urmărire penală.
În interogarea traficanților sau consumatorilor de stupefiante trebuie să se stabilească legăturile dintre sursele și destinația stupefiantelor, urmărindu-se evaluarea volumului traficului ilicit de pe raza unei regiuni sau zone geografice. Mișcarea stupefiantelor presupune deplasarea lor de la locul de origine sau de producere spre consumator. Consumatorii fiind răspândiți în toată lumea, rezultă că aria de mișcare a stupefiantelor este imensă.
Subcapitolul 5. Ascultarea învinuiților sau inculpaților
Ascultarea învinuiților sau inculpaților este o permanentă luptă dusă pe plan psihologic între reprezentantul și apărătorul legii, pe de o parte, și traficantul – cel care a încălcat legea – pe de altă parte; cele două părți se confruntă de pe poziții opuse. De aceea, organul de urmărire penală trebuie să aibă o pregătire temeinică a ascultării, să supravegheze atent reacțiile învinuiților sau inculpaților, să extragă din comportamentul acestora informațiile utile pentru direcționarea ascultării și să folosească procedee tactice eficiente. Astfel, în perioada de tatonare, organul de urmărire penală are posibilitatea de a verifica pe viu dacă datele ori informațiile obținute în etapa de pregătire a ascultării sunt corecte și complete. Mimica învinuitului sau inculpatului poate trăda stări, sentimente și dispoziții sufletești din cele mai diverse, arta celui care anchetează fiind de a le sesiza și de a le interpreta corect.
Traficantul de droguri ajuns învinuit sau inculpat simulează stăpânirea de sine, calm și nedumerire față de poziția în care se află, sau simulează suferința sau atitudinea de protest. Teatrul jucat de învinuit sau inculpat nu are decât darul de a impresiona ori de a intimida pe cel care conduce ascultarea, mai ales când protestele sunt asociate cu amenințări și aluzii la protectori bine situați în ierarhia socială. Nu trebuie scăpate din vedere reacțiile involuntare ale învinuitului sau inculpatului, care nu pot fi nici provocate și nici mascate : paloarea sau înroșirea feței, spasmul glotic, tremurul vocii, frământatul mâinilor. Interpretarea acestor reacții involuntare trebuie făcută în mod corect, prin raportarea lor la problematica critică a cauzei în care învinuitul sau inculpatul este acuzat.
Din declarațiile învinuitului trebuie să rezulte următoarele :
de unde venea și unde se deplasa în momentul depistării;
proveniența stupefiantelor, numele și prenumele persoanei de la care le-a procurat, locul și împrejurarile în care a avut loc tranzacția și prețul de cumpărare;
persoanele cărora urma să le predea produsele stupefiante.
Din declarațiile învinuitului provenind din rândurile cetățenilor străini trebuie să rezulte următoarele :
legăturile infracționale, modul cum este organizat și funcționează traficul ilicit;
sursa de proveniență a drogurilor și destinația lor;
locurile unde sunt depozitate stupefiantele;
modul în care au reușit să treacă prin punctele vamale;
alte transporturi de droguri efectuate anterior.
Ascultarea învinuitului trebuie să lămurească activitățile concrete desfășurate de acesta pentru pregătirea, derularea și finalizarea activității infracționale.
Capitolul 5. Rezultatele cercetării
Subcapitolul 1. Făptuitorii, calitatea și contribuția acestora la comiterea infracțiunii
Autorul – subiect activ nemijlocit – infracțiunii de trafic de stupefiante este diferit, în raport cu modalitățile normative de comitere a acțiunilor ce formează elementul material al acesteia. Astfel, în cazul modalităților de săvârșire constând în producerea, deținerea, circulația produselor sau substanțelor stupefiante ori toxice, precum și în cazul cultivării plantelor ce conțin asemenea substanțe, autor poate fi orice persoană, legea necondiționând existența infracțiunii de o anumită calitate.
În situația în care fapta a constat în experimentarea produselor ori a substanțelor toxice sau stupefiante precum și în prescrierea de către medici a unor substanțe stupefiante, autor nu poate fi decât o persoană calificată, deoarece experimentarea se efectuează, de regulă, în condiții de laborator, presupunând operații de combinare, dozare și încercare a unor astfel de substanțe, iar prescrierea de produse sau substanțe stupefiante nu poate fi făcută decât de un medic.
Infracțiunea de trafic de stupefiante este susceptibilă de a fi săvârșită în participație, fie sub forma coautoratului, fie sub forma complicității sau a instigării.
Practica judiciară demonstrează că traficul de droguri se săvârșește – în cele mai multe dintre cazuri – în participație, la conceperea, derularea și finalizarea activității ilicite aducându-și contribuția o mare diversitate de persoane, începând cu cei care finanțează astfel de activități criminale și apoi urmând traseul : cultivatorii de plante,
transportatorii plantelor ce conțin stupefiante la locurile de prelucrare, transformatorii plantelor în droguri, cărăușii stupefiantelor de la laboratoarele clandestine spre beneficiari, plasatorii la consumatori.
În fiecare etapă a acestui traseu al morții infractorii sunt organizați în adevărate filiere de sine-stătătoare. Modul de organizare a traficului ilicit și contribuția fiecărui participant – inclusiv locul ocupat în lanțul infracțional – sunt de natură să demonstreze caracterul organizat al faptelor și să asigure o încadrare juridică adecvată.
În literatura de specialitate, legat de participația penală, s-au exprimat diverse opinii în cazul infracțiunii de trafic de stupefiante. Pornind de la regula generală potrivit căreia autor este acela care comite nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, în cazul traficului de stupefiante are calitatea de autor și acela care a efectuat chiar o singură operație în cadrul activității de executare. Prin urmare, autori ai infracțiunii sunt atât cei care dețin drogurile, cât și cei care le transportă în vederea distribuirii, simplul transport fizic fiind asimilat „operațiunilor privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice”, o astfel de acțiune implicând, totodată, și deținerea acestora.
În activitatea organelor judiciare pot apărea situații când cel care deține produsele ori substanțele stupefiante sau toxice – fie pentru plasarea lor pe piața ilicită, fie pentru consumul propriu – este, în același timp și cel care le-a produs. În aceste situații, prin analogia cu alte infracțiuni, considerăm că deținerea drogurilor în vederea introducerii lor în consum nu este altceva decât un caz special de tăinuire sau favorizare și deci, autorul „producerii” nu poate fi tăinuitor sau favorizator la propria-i faptă.
Practica judiciară a statuat că în ceea ce privește intenția cu care trebuie să acționeze coautorii nu este necesar ca fiecare coautor să aibă intenția de autor unic al infracțiunii. Ținând cont de faptul că acțiunile prin care se încalcă regimul instituit pentru produsele sau substanțele stupefiante ori toxice, pentru a avea caracter penal trebuie săvârșite cu intenție, rezultă că este suficientă voința unui singur coautor de a acționa de așa manieră încât activitatea sa infracțională să se completeze cu a altei persoane și știința că prin activitatea comună se realizează nemijlocit latura obiectivă a infracțiunii.
Dacă făptuitorul săvârșește – cu privire la aceeași faptă – atât acte de instigare, cât și de coautorat, el va răspunde numai în calitate de coautor. În schimb, în situația în care făptuitorul săvărșește concomitent atât acte de instigare, cât și de complicitate la aceeași infracțiune, el va răspunde numai pentru instigare. Tot în legătura cu participația penală și contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii trebuie reținut faptul că există complicitate indiferent de forma sub care se înfățișează înlesnirea faptei, neavând nici o relevanță dacă actul de ajutorare a fost ori nu indispensabil autorului. De asemenea, comite o complicitate continuată la infracțiune persoana care ajută, în repetate rânduri, pe același autor să comită fapte de natură penală, dacă a avut reprezentarea de ansamblu a activității pe care o desfășoară autorul pe care îl sprijină.
Subcapitolul 2. Aspecte de practică judiciară
Când subiectul activ deține mai multe categorii de stupefiante, prevăzute în tabele diferite (de risc și mare risc) și săvârșește acte materiale din cele enunțate în modalitățile prevăzute de alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 143/2000, ne aflăm în prezența voinței voluntare simple și nu în prezența unui concurs de infracțiuni, care să impună încadrări juridice distincte în baza fiecărui alineat.
Prin sentința penală nr. 194/15.07.2008, pronunțată în dosarul penal nr.1361/88/2008, Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului H.K.E. JR. – cetățean american, născut la 23.09.1967 în localitatea Burlingame, California – SUA, student, cu reședință în Constanța, fără permis (viză) de ședere în România, cu antecedente penale din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 li. b1 Cod procedură penală și cu aplicarea art.181 Cod penal a dispus achitarea inculpatului H.K.E. JR. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.În baza art. 4 alin. 1 și al. 2 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul H.K.E. JR la o pedeapsă de 3 ani închisoare.În temeiul art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe o durata de 5 ani, ce constituie termen de încercare.
În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei închisorii.
Instanța de fond în urma examinării probelor administrate în faza de urmarire penală și cercetare judecatoreascș reține că situația de fapt și încadrarea juridică reținute prin rechizitoriu sunt confirmate în parte.
Astfel, inculpatul H.K.E. Jr. este cetățean american și se află în România din data de 30.09.2007. S-a stabilit în municipiul Constanța, fiind student al Facultății de Medicină a Universității Ovidius.Locuind o perioadă la căminul campusului universitar, inculpatul a legat prietenii cu alți studenți, în special cu frații K. și G.T.C., conaționali de origine indiană, cercetați pentru același gen de fapte în cauza ce face obiectul dosarului nr. 22D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. – Biroul teritorial Tulcea, trimiși ulterior în judecată.
În cursul urmăririi penale, la locuinșa inculpatului a fost efectuată o perchezișie domiciliară în vederea depistării și a ridicării de droguri și alte substanțe aflate sub control national.Conform procesului-verbal întocmit cu ocazia percheziției și a examinarii fizico-chimice cantitative și calitative a substanțtelor și obiectelor ridicate – ale cărui concluzii s-au concretizat prin raportul de constatare tehnico-știintifică nr. 857051/8 mai 2008 – la locuința inculpatului au fost identificate și ridicate : 12,31 gr. cannabis, 24,19 gr. rezină de cannabis cu conținut de tetrahidrocannabinol sau T.H.C. (droguri de risc conform tabelului nr. III al Legii 143/2000), 675,3 gr. De N.N.- dimethyltryptamina sau D.M.T (drog de mare risc conform tabelului I al Legii nr. 143/2000), din care 572 gr. Sub forma prelucrată (pulbere) si 103,3 gr. În forma vegetală (frunze uscate), o pipa și un recipient din sticlă cu urme de T.H.C, o lampa cu raze U.V funcțională și semințe de cannabis, plante de cannabius în diferite stadii de vegetație, aflate în 6 pet-uri. Inculpatului i-au fost recoltate probe de urină, analiza acestora confirmând consumul anterior de (THC) marijuana sau/și derivați ai acesteia (hașiș, cannabis ori rezină de cannabis), atestându-se astfel profilul său de consumator de droguri.Instanta de fond constată că în cauză a fost dovedită fară nici un dubiu săvârșirea de catre inculpat a infracțiunii prevazută de art. 4 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, deoarece prin acte repetate săvârșite în baza unei rezolutii unice, în perioada octombrie 2007-7 mai 2008 a cultivat, cumpărat, transformat și deținut pentru consumul propriu, fără drept, droguri de risc și de mare risc și anume cannabis (12,31gr.) rezină de cannabis cu conținut de T.H.C. (24,19 gr) D.M.T. (675,3 gr. și semințe de cannabis.De asemenea, a rezultat că inculpatul a oferit în repetate rânduri, în baza aceleiați intenții infracționale droguri de risc, respectiv hașiș, martorilor C.K. și C.G.T., fapta care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Inculpatul a fost cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 3 al. 1 și al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 42 alin. 2 Cod penal întrucât, în mod repetat, a introdus în țară droguri de risc și de mare risc. Această faptă, în opinia instanței, nu poate fi reținută în lipsa unor probe concludente și, în consecință, a dispus achitarea inculpatului pentru aceasta infracțiune în conformitate cu prevederile art. 10 lit. a raportat la art. 11, pct. 2 lit. a Cod pr. penală.
Se susține că schimbarea încadrării juridice a faptei se justifică numai în ceea ce priveste infracțiunea prevăzută de art. 2 al. 1 si al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, motivat de faptul că în raport de conținutul obiectiv al infracțiunii de trafic de droguri, din probele examinate a rezultat doar oferirea de catre inculpat, martorilor C.K. si C.G.T., de hașiș din pipă (drog de risc).
Împotriva sentinței penale de mai sus a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea pentru următoarele considerente:
-Instanța de fond a facut o gresită aplicare asupra stării de fapt și a aplicării legii, atunci când a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, reținerea prev. art. 181 Cod penal, cât și aprecierea eronată a faptului că cele două infracțiuni prev. de art. 2 alin. 1 și 2, precum și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, constituie o singură faptă, deoarece din economia textului rezultă că fiecare modalitate în parte consumată reprezintă o infracțiune distinctă.
Reprezentantul Parchetului sustine oral în plus si:
– gresita achitare a inculpatului în temeiul art. 181 Cod penal pentru art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu 41 alin. 2 Cod penal;
– greșita achitare a inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. „a” rap. la art. 10 lit. „c” Cod procedură penală, pentru art. 3 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal;
– greșita restituire către inculpat a obiectelor folosite în activitatea infracțională;
– instanța de fond greșit a aplicat pedeapsa accesorie, greșita individualizare a pedepsei aplicate, solicitând reținerea prev. art. 81 Cod penal și aplicarea unei pedepse privative de libertate.Din examinarea lucrărilor dosarului, a motivelor de apel expuse în scris și oral de catre reprezentantul parchetului, constată:
Situatia de fapt, așa cum a fost reținută de instanța de fond, a rezultat din procesele-verbale încheiate de organele de urmarire penală cu ocazia depistării inculpatului, efectuarea percheziției domiciliare, raportul de constatare tehnico-știintifică, fizico-chimica a substanțelor ridicate de la inculpat (dosar urmarire penală), procesele-verbale încheiate de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța (BCCO), procesele-verbale cu rezultatele analizelor toxicologice efectuate, declarațiile martorilor C.K., C.G.T., B.D.D., declarațiile date de inculpat.
Cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului, acesta în fața instanței de fond relatează că este membru al unei biserici „Cherokee …” (un trib indian din SUA), plantele DMT le-a procurat pentru a le folosi în scop religios, lucru acceptat dupa știința sa de către mai multe țări din U.E.Nu a făcut trafic cu droguri.Este consumator de canabis, marijuana și hașiș în scopuri medicale. Nu poate prezenta acte medicale care să ateste susținerea sa.Plantele care conțin DMT le-a comandat prin internet, le-a primit dintr-o țară, dar nu știe exact de unde.A cultivat canabis în apartament, dar plantele nu s-au dezvoltat, s-au ofilit. A folosit lampa cu ultraviolete pentru a le încălzi, drogurile le fuma cu pipa, a oferit pipa și martorilor C.K. si G., la cererea lor.Se consideră vinovat că este consumator de droguri, dar motivat de faptul că o facea numai în scop medical sau religios.Toate drogurile găsite cu ocazia percheziției domiciliare îi apartin.
Martorul C.K. declară constant că a stat o perioadă de timp în același cămin studențesc cu inculpatul. Știe că inculpatul era consumator de droguri: hașiș și canabis. Nu știe dacă oferea droguri și altor persoane, dar acestuia și fratelui lui le-a oferit de câteva ori hașiș.Personal i-a adus inculpatului, la rugamintea acestuia, din Olanda un pachet care conține hașiș și LSD (acest din urmă drog era sub formă de cărți poștale sau felicitari).Hașișul ce l-a fotografiat cu telefonul mobil este cel adus din Olanda.
Inculpatul îi oferea să fumeze hașiș cu pipă acestuia, fără să-i solicite bani. Mai susține că a fumat hașiș sau canabis tot în scopuri medicale.Situatia de fapt așa cum rezultă din probele administrate, reținută de instanța de fond și din ansamblul modificărilor intervenite în Legea nr. 143/2000, se desprinde concluzia că hotarârea urmeaza a fi modificată, ca urmare a admiterii apelului, astfel:
Fapta inculpatului, constând în aceea că a oferit droguri de risc spre consum fraților C.K. și C.G.T., în mai multe rânduri, intră în sfera constituirii elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, așa cum în mod corect a rețtinut și instanța de fond.
Având în vedere împrejurarile în care au fost contactate cele douăa persoane de către inculpat și modul cum a știut să-i apropie pentru a-i face servicii de natură celor descrise în situația de fapt, denotă că fapta sa nu este lipsită de gradul de pericol social a unei infracțiuni, urmând a fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
Instanța constată că inculpatul era consumator de droguri de risc și de mare risc, motiv pentru care fără drept a încercat cultivarea, prepararea, cumpărarea de astfel de droguri, fapta ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000.Având în vedere că inculpatul, pentru a face rost de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, le-a introdus în țară cu ajutorul comenzilor făcute prin internet sau sprijinit de martorul C.K., este realizat elementul material al infracțtiunii prev. de art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
Dar, în urma unui examen atent asupra scopului urmărit de inculpat prin introducerea acestor droguri, de natură a produce consecințe numai asupra acestuia și de natura celor exemplificate în toate declarațiile, constituie o faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, urmând a se face aplicarea art. 181 Cod penal cu ref. la art. 11 pct. 2 lit. „a” și art. 10 lit. „b1” Cod procedură penală și art. 91 lit. „c” Cod penal.Tinând seama că organele de urmarire penală și instanța a stabilit că, cantitatea de droguri deținuta ilegal de inculpat a fost destinată consumului propriu și nu traficului ilicit și numai în cazul celor doi martori le-a oferit în câteva rânduri să fumeze pipa cu droguri, din propria pipă, în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, a avut o atitudine sinceră. Colaborând cu acestea, instanța reține aceste împrejurări ca circumstanțe atenuante, urmând să stabilească pedepsele ce urmeaza a se pronunța sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
La individualizarea pedepselor ce urmează a se aplica inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 72 si 52 Cod penal, urmează a se avea în vedere întreaga activitate infracțională a inculpatului, scopul și modalitățile folosite, de gradul concret de pericol social al faptei de deținere ilicită a drogurilor, urmează ca inculpatul să execute pedeapsa după aplicarea prev. art. 33 lit. „a”–34 lit. „b” Cod penal prin privare de libertate, cu înlăturarea disp. art. 81 si 82 Cod penal.Având în vedere că inculpatul este cetățean american, pentru care prin hotarâre s-a dispus și extrădarea acestuia, urmează a se înlătura și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. „a, b” Cod penal.Constată că inculpatul este arestat provizoriu în temeiul Legii nr. 302/2004.Întemeiată este și critica de a se dispune confiscarea de la inculpat a lămpii tip UV cu accesoriile necesare functionarii.Instanta urmeaza a respinge ca nefondata cererea de schimbare a încadrarii juridice în infractiunea prev. de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 3 alin. 1 si 2 din aceeasi lege si art. 4 alin. 1 si 2 din lege, în câte doua infractiuni distincte, în functie de alineat.
Acest punct de vedere nu este împărtășit de practica judiciară, deoarece nu este corect să se rețină câte o infracțiune pentru fiecare modalitate prevazută de textul incriminator în ce privește elementul material a infracțiunii: cultivare, cumpărare, detinere, etc.În cazul constatării unor asemenea fapte, urmează a se stabili dacă cantitatea de droguri deținuta ilegal de persoana depistată este destinată consumului propriu, traficului ilicit ori consumului și traficului ilicit.În cazul subiectului activ al infracțiunii prev. de art. 2, 3 sau 4 din Legea nr. 143/2000 asa cum a fost republicata la 01.01.2007, care deține mai multe categorii de substanțe stupefiante – prev. în tabele diferite, suntem în prezența unei unități infracționale sau a pluralității de infracțiuni.În cazul dat, nu se poate reține un concurs de infracțiuni (pe alineat), într-o astfel de situatie fiind comisă o singură infracțiune sub forma vointei voluntare simple.Față de toate aceste considerente, urmează că în baza art. 379 pct. 2 lit. „a” Cod procedură penală, să fie admis apelul, desființată șentința primei instanțe și, rejudecând, se va dispune:
În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal si art. 74 alin. (1) lit. „a, c” – art. 76 alin. 1 lit. „c” Cod penal, va fi condamnat inculpatul H.K.E. Jr., la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.Urmează a se reduce pedeapsa de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. „a, c”-art. 76 alin. 1 lit. „d” Cod penal.
În baza art. 33 lit. „a”- art. 34 lit. „b” Cod penal, urmează a se contopi cele 2 pedepse și se va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 an 6 luni închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „b1” Cod procedura penala, art. 181 Cod penal, va fi achitat inculpatul pentru infractiunea prev. de art. 3 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal.
CAPITOLUL 6. Concluzii și implicații
Flagelul stupefiantelor reprezintă un grav pericol ce amenință tot mai mult umanitatea, printr-o diversitate de forme specifice, pornind de la influența nocivă pe care o are asupra tinerei generații și alterarea relațiilor interumane, continuând cu distrugerea sănătății, îmbogățirea de nejustificat din punct de vedere moral sau licit-economic a infractorilor, apariția de organizații criminale redutabile, care de multe ori concurează cu puterea unor guverne, și culminând cu provocarea unor adevărate războaie locale, soldate cu piederi de vieți omenești.
Potrivit estimărilor făcute de diferite organisme statale și internaționale, peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume au devenit victime ale abuzului de stupefiante.
Consecințele directe ale consumului unor astfel de substanțe sunt afecțiunile psihice, degradarea umană, asociate cu săvârșirea unor infracțiuni grave precum omorurile, tâlhăriile sau violurile.Dacă sintetizăm efectele consumului de droguri asupra societății, situația se prezintă astfel :
scăderea randamentului de muncă al celor ce consumă droguri;
deturnarea unei importante părți a fondurilor monetare din circuitul economic normal;
folosirea unor imense sume de bani la finanțarea activităților subversive și la întreținerea economiei subterane;
costurile ridicate ale tratamentelor medicale de dezintoxicare și parțiala neeficacitate a încercării de eliminare a dependenței psihice,în special;
răspândirea alarmantă a bolilor transmisibile grave, de exemplu SIDA, și creșterea numărului de internări ale persoanelor care folosesc droguri;
Juriștii, sociologii și oamenii de știință din lumea medicală au încercat să găsească, în diferite modalități, soluțiile problemei referitoare la felul în care trebuie abordat, interpretat, combătut și, în final, eradicat fenomenul traficului și al consumului ilicit de stupefiante, dar metodele de rezolvare aplicate până acum se dovedesc uneori ineficiente, deoarece, în multe cazuri, traficul ilicit de droguri se realizează în forma îmbinării cu acte de terorism, trafic de arme, și, la unele organizații teroriste, cu false aspirații de ordin „politic”– reprezentând simple mașinațiuni, disimulări ale unor interese veroase și manifestări de subtilitate care nu ascund, de fapt, decât încercările, lipsite de orice scrupule, de a deturna justificările și opinia generală referitoare la natura acțiunilor grupărilor de traficanți, guvernate de scopul fundamental al realizării câștigurilor fabuloase.Multe guverne (de curând și cel al României), îngrijorate de efectele traficului ilicit de stupefiante, au elaborat legislații severe, menite să reducă proliferarea dezastrului cauzat de droguri.Din păcate, aceasta conduce doar la o relativă stabilizare, pe o perioadă de timp limitată, a situației de fapt, neputând realiza eradicarea de fond a criminalității și, în special, a traficului ilicit de droguri.
Mass-media din România este preocupată din ce în ce mai mult, după cum o dovedesc diversele publicații și filme, de a formula explicații deosebit de complexe ale consumului și traficului ilicit de stupefiante, nereușind – însă – a furniza o reală clarificare, destinată majorității populației, a dispozițiilor Legii nr.143/2000, act normativ deosebit de important în rezolvarea problemelor legate de narcotice cu care se confruntă țara noastră. Spre exemplu, drogurile au fost clasificate în 2 categorii : de risc cannabisul, hașișul, marihuana) și de mare risc (opiul, heroina, morfina).
Totodată, s-a înființat instituția investigatorilor acoperiți care, având o mare libertate de mișcare, vor contribui în mod esențial la punerea în aplicare a măsurilor legale impuse de politica națională antidrog. Comunitatea internațională este conștientă de permanenta amenințare constituită de consumul și circulația clandestină ale substanțelor stupefiante și psihotrope la adresa siguranței cetățenilor planetei, fapt care a determinat luarea hotărârârii de a-și intensifica eforturile pentru diminuarea și înlăturarea acestui fenomen.
Puterea economică – redusă, prin raportare la nivelul altor țări de pe mapamond – a României și disponibilitățile financiare limitate de care dispun organismele sale instituționale implicate în lupta de reprimare a activităților infracționale desfășurate în domeniul traficului și consumului ilicit de stupefiante fac necesară înscrierea țării noastre în rândul statelor ce fac parte din organizațiile internaționale care asigură o asistență utilă membrilor lor
BIBLIOGRAFIE
Constituția României;
Codul de procedură penală al României;
Codul penal al României
Legea nr. 143/26.07.2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
H.G. nr. 1359/20.12.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
OUG nr. 121/2006 aprobată prin Legea nr. 186/2007.
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea crimei organizate , prevenirea și combaterea traficului de droguri
H.G. nr.534/199974
Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească;
Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României;
Legea nr. 26/1994 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;
Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului de stupefiante și de substanțe psihotrope, Viena, 20.12.1988;
Convenția Unică privind substanțele stupefiante din 1961, amendată prin protocolul din 1972;
Convenția Națiunilor Unite privind substanțele psihotrope din 1971;
Aionițoaie, C.; Sandu, I.E. ș.a. – „Tratat de tactică criminalistică” –, Ed. „Carpa’i”, Craiova,1992;
Basarab, M. – „Drept penal. Partea generală” –, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1988;
Banciu, Sociologie juridica , Ed, Hyperion, Bucharest, 1995
Bărbulescu, M.; Prodan, E.; Grigorescu, I. – „Prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor la regimul stupefiantelor” –, Ministerul de Interne, București, 1974;
Beliș, V. ș.a. – „Medicina legală” –, Ed. „Teora”, București, 1992;
Deepak Chopra, Comportamente dependente, Editura Curtea Veche, București, 2003
Dicționarul explicativ al limbii române, Ed. Academiei, București,1975
Dicționarul Enciclopedic Român, vol. 2 (D-J), Ed. Politică, București, 1967
Dobrinoiu, Vasile; Conea, N.„Drept penal. Partea specială” vol.II, Ed.LuminaLex,București2000;
Drăgan, Jenică – „Dicționar de droguri” –, Ed. Național, București, 2000;
Edwin Sutherland, Donald Cressey, Principes de criminologie, Paris, Edition Cujas, 1966
Eldar H.Hasanov, Lupta împotriva infracționalității legate de droguri.Aspecte de Drept Internațional și Comparat,Paideia, 2002
F. D. Mihaltan, M. Ciobanu, Tabagismul, consecințe și tratament, Ed. Medicală, București, 2001.
G.A. Theodorson, A.C. Theodorson, , A Modern Dictionary of Sociologiy, New York,
Thomas Z. Growell Company, 1969
J. Perriot, Tabacologie, Abreje Mason, Paris, 1995.
Emil Rădulescu, Adio, țigări!, Editura Viață și Sănătate, București, 2004
Gheorghe Florian, Psihologie judiciară, Bucuresti
Mira Y. Lopez, Manuel de psychologie juridique, Paris, P.U.F., 1959
R. Vouin, L. Léauté, Droit penal et criminologie, Paris, PUF, 1966
Robert K. Merton, Social problems and Sociological Theory, in R. K. Merton, R. A. Nisbet (eds), Contemporary Social problems, New York, Harcourt Brace and Word, 1966
Vasile Gabriel Niță, în Morala – factor de stabilitate socială ,Editura M.I. București 2002
Volonciu, N. – „Tratat de procedură penală”vol.II, Ed. „Paideia”, București, 1994.
S.Țurlea,- Bomba drogurilor – Ed. Humanitas, – București ,1991
Sergiu Bogdan, Criminologie, suport curs
Sorin M. Radulescu, Anomie, devianta si patologie sociala, Bucuresti, Ed.HyperionXXI,1991
Walter Reakless, aqud Gabriel Ștefan Gorun, Paradisuri artificiale -Toxicomaniile, Editura Viața Medicală Românească, București, 2003
Anexe
Așa cum se poate constata din definiția adoptată, drogurile reprezintă o clasă eterogenă de substanțe a caror clasificare după un sistem riguros, științific, este imposibil de realizat, criteriile generale de clasificare a substanțelor nefiind elocvente în acest caz.
Referitor la starea de agregare, trebuie să remarcăm că majoritatea drogurilor sunt compuși solizi și o mică parte lichizi, care, in mod frecvent, se intâlnesc pe piața consumatorilor de droguri sub urmatoarele forme:
– pulbere cristalină albă (cocaina, metamfetamina, ketamina, martina, heroina de inaltă puritate etc.);
– capsule și tablete albe sau colorate (Ecstasy, Amfetamina, Foxy, MDEA, Yaba, BZP etc.);
– pulbere colorată (heroina etc.);
– bulgari, granule și plăcuțe amorfe sau cristaline (hașișul, opiul, crackul de cocaină etc.);
– muguri sau frunze uscate și presate (cannabisul, khatul, marijuana, psilocybinul etc.);
– lichide (LSD, ketamina, GHB etc.).
După modul in care drogurile se pot introduce in organism, putem vorbi de:
– droguri destinate consumului oral (Ecstasy, Foxy, MDEA, LSD, mescalina, khatul etc.);
– droguri care se introduc in organism prin injectare (heroina, metamfetamina, ketamina, cocaina etc.);
– droguri care se fumează (hașișul, opiul, marijuana, cannabisul, ketamina, crakul de cocaină etc.);
– droguri care se prizează (cocaina, heroina etc.);
Dupa modalitatile de obtinere a drogurilor, putem face următoarea clasificare:
– droguri naturale, ce sunt sintetizate de anumite plante, de obicei in frunzele, mugurii și florile acestora, care se recolteaza și se consumă ca atare (cannabisul, marijuana, psilocibinul, frunzele de coca etc.);
– droguri care se obțin prin procedee fizico-chimice de extractie și prelucrare din diverși compuși naturali (opiul, cocaina, heroina; morfina etc.);
– droguri de sinteza, obtinute prill procedee fizico-chimice fără implicarea unor compuși naturali (Ecstasy, metamfetaminele, 2C-B, LSD etc.).
Un criteriu mult mai palpabil pentru publicul larg este cel al efectelor pe care consumul de droguri îl produce asupra organismului timan (sistemului nervos central), context în care, după efectul principal, se disting următoarele categorii de droguri:
– substanțe psiholeptice sau sedative (opiul, morfina, heroina, metadona, codeina, barbituricele etc.);
– substanțe psihoanaleptice sau excitantele (amfetamina, cocaina, khatul etc.);
– substanțele psihodisleptice sau halucinogen-delirogene (mescalina, hașișul, LSD, psilocybina etc.).
Un criteriu mult mai riguros de clasificare a drogurilor, dar mai putin accesibil publicului larg, este cel al compoziției chimice. Fară să intrăm în amănunte, trebuie să precizăm ca majoritatea tipurilor de droguri se înscriu în clasa alcaloizilor și derivatilor acestora, o pondere redusă aparține clasei aminelor sau derivatilor lor și, într-o foarte mică măsură, altor clase de compuși chimici.
Menționăm, o serie de alcaloizi ce conferă principiile active ale unor binecunoscute plante, precum:
– cucuta (Conium maculatum) – conține, în principal, alcaloidul cunoscut sub denumirea a de coniină, care a fost identificată și în plante ca pătrunjelul câinelui (Aethusa cynapium) și rodul pământului (Arum maculatum);
– rodiul (Punica granatum) – conține, în principal, alcaloidul cunoscut sub numele de pseudopelletierina, alături de izopelletierina și metilizopelletierina;
– nuca de Betel (Areca catechu) – conține alcaloizii arecolina și guvacina;
– ricinul (Ricinus communis) – conține, în principal, și caloidul cunoscut sub numele de ricinină;
– tutunul (Nicotina tabacum) – conține, în principal, alcaloidul cunoscut sub numele de nicotină, alături de nicotirină, anabasina și anatabina;
– frunzele de coca (Erythroxylon coca) – conțin, în principal, alcaloidul cunoscut sub numele de cocaină, alături de higrina și cuschigrina; ,
Opiul (Papaver Somiferum)
Papaver_somniferum Opiul brut asa cum este extras din teaca Opiul brut uscat
macului opiaceu
Clasa: Opiacee (euforice)
Mod de obtinere: Din sucul secretat de tulpină, frunzele și capsulele imature ale unui anumit tip de mac
Aspect: Aspectul plastilinei și culoarea cafeniu închis
Efecte: În medicină opiul se folosește în cantități mici ca somnifer, calmant, analgezic, fiind mai ales utilizat ca materie primă pentru fabricarea legală a morfinei, a codeinei și a altor derivati.
Mod de consum: Fumat
Derivati:
Morfina
Clasa: Opiacee (euforice)
Efecte: Anxietate Miscari involuntare ale globului ocular,Frisoane Constipatie Pupile micșorate Crampe Stare depresivă și iritată Mancărimi,Diaree,Amețeală Iritatii, Imposibilitatea de a urina,Amorteală Rigiditate musculara Vise ,Stare exagerată de bine,Crize de leșin Gură uscată,Transpirație Retenție de apă Inroșire a fetei,Sedare Cârcei și crampe,Crize,Vomă Tremur,Sentiment de plutire,Stare de rau ,Mișcări musculare necoordonate,Halucinatii,Agitație,Stare de slăbiciune,Dureri de cap,Reacții alergice Dureri abdominale,Presiune crescută/scazută a sangelui,Pierderea apetitului,Gândire deviată,Insomnie,Dureri usoare de cap,Lezari accidentale.
Mod de consum: Morfina poate fi luată pe cale orală, atunci când este sub forma de tablete, dar poate de asemenea să fie și injectată subcutanat, intramuscular sau intravenos; aceasta din ultimă variantă este preferată de către cei care sunt dependenți de această substanță.
Heroina
(Diacetilmorfina, black tar, mud, smack, brown sugar, China white, Mexican brown, praf sau naftalina)
Clasa: Opiacee (euforice) Derivat semisintetic al morfinei
Aspect: De culoare alba, cenusie, roz, bruna
Efecte pe termen scurt: pupilele micsorate, pleoapele cazute, stare de depresie, apatie, greata, dependenta fizica ultrarapida, voma, crampe, transpiratie, gura uscata, piele iritata, senzatie de greutate la extremitatile corpului, probleme cardiace si respiratorii, scaderea libidoului, carii, abcese, dinti cazuti, galbejeala. În cinci zile efectele dispar.
Efecte pe termen lung: rigiditate musculara, vene sparte, contractia vezicii biliare, constipatie, perturbarea vederii, complicatii pulmonare (inclusiv pneumonie), boli hepatice, septicemie, SIDA. O supradoza de heroina poate provoca starea de coma sau moartea celui care o consuma.
Mod de consum Injectare (subcutanată, intramusculară sau chiar intravenoasă), dar sub forma de pudră poate fi prizată sau fumată.
Cocaina
Cocaina CRACK Cocaina CRACK 1
Cocaina pudră Cocaina pudră
(Crack, coke, C, zapada, fulg, piatra.) .Clasa: Stimulante.Modul de obtinere Extrasă din frunzele de coca prin procedee chimice, cu ajutorul unui solvent ca petrolul sau kerosenul
Aspect Cristale bej sau brune; rafinată, este o pudră albă
Efecte Extazul(15-30 minute) este urmat de o depresie profundă, de irascibilitate, agitație, oboseala mentală și de o mare dorință pentru o altă doză.Efecte pe termen scurt: dilatarea pupilelor, îi curge nasul, este energic, euforic, sigur de sine și nu are poftă de mâncare, creșterea temperaturii corpului, a ritmului cardiac și a presiunii arteriale, epilepsie, anxietate, amnezii, acte de violență, instabilitate, panică, senzația de persecuție; imediat după doză, dureri de cap de circa o ora, tremurături, senzație de cald/rece; câteva zile de depresie.Efecte pe termen lung: hepatita A, B sau C, paranoia, infarct cerebral sau miocardic, dureri abdominale, comportament agresiv, halucinații (care pot provoaca acte de automutilare, suicid, omor), dependență psihică.
Mod de consum Prizată, fumată (crack-ul este fumat în pipe de sticlă), injectată
Canabisul
(canepă indiană, iarbă, buruiană, kif, ganja, shang)
Clasa Halucinogene
Aspect Planta care seamănă cu tutunul și atinge șase metri înălțime; pricipalul compus al său este THC (beta-9-tetrahidrocanabinol), care are un rol asemanator substanțelor chimice naturale secretate de creier și care actionează la nivelul sistemului nervos central.
Efecte pe termen scurt: ochi rosii, relaxare, confuzie, gură uscată, puls mărit, mărirea sensibilității vizuale și auditive, veselie, oboseală, panică, paranoia, probleme respiratorii; în combinație cu PCP (praful îngerilor) poate provoca halucinații, comă sau moarte.Efecte pe termen lung: probleme respiratorii, afecțiuni cerebrale sau pierderea memoriei, dedublarea personalității; la persoanele mai sensibile – halucinații, sentimentul persecuției, cancer.
Mod de consum Marijuana și hașișul se fumează ca o țigară ("joint") sau pot fi mâncate (efectul este mai puternic). Uleiul de canabis este picurat pe o bucată de zahăr pe țigară.
Marijuana
Clasa Halucinogene
Modul de obtinere Preparată din frunze și flori uscate de canabis
Efectele Insomnie Dificultăți în menținerea noțiunii timpului, memorie redusă pe termen scurt sau imparțială· Reducerea capacității de realizare a acțiunilor care cer concentrare și coordonare,· Precum șofatul· Creșterea ritmului inimii· Pericole cardiace potențiale pentru cei predispuși la boli de inima· Gură și gât uscate· Scăderea inhibițiilor sociale· Paranoia, halucinații· Memorie pe termen scurt imparțială sau redusă· Capacitate de întelegere redusă sau parțială· Motivație și cunoaștere modificate îngreunând achiziția de noi informații· Paranoia· Dependența psihologică· Deficiențe de învățare și memorie, percepție și dificultăți de raționare,· Vorbire, ascultare efectivă, gândire, asimilarea cunoștintelor și rezolvarea problemelor · Formarea conceptelor· Neliniște intensă și accese de panică.
Efectele pe termen lung : creșterea riscului de cancer, scăderea nivelului de testosteron și de spermatozoizi la bărbați, creșterea nivelului de testosteron la femei și a riscului de infertilitate, plăcere sexuală scăzută sau dispariția ei, dependență psihologică necesitând cantități mai mari pentru a ajunge la aceeași plăcere.
Mod de consum Majoritatea utilizatorilor rulează marijuana într-o tigară (numită "joint"). Drogul mai poate fi fumat in pipe de apă. Unii amestecă marijuana în mâncare sau o folosesc pentru a fierbe un ceai.
Analiza rezultatelor.
Proporția pe sexe a consumatorilor de droguri a fost aproximativ 3:1 în favoarea persoanelor de sex masculin.Astfel, structura lotului în functie de sex este urmatoarea :
Proporția pe sexe a celor internati :
În ceea ce privește mediul de proveniență urban /rural , toți pacienții au provenit din mediu urban , toți fiind locuitori ai Bucureștului.
În ceea ce privește vârsta pacienților toți au fost incadrați in grupa de vârsta 18-28 de ani, structura din acest punct de vedere fiind următoarea:
Un alt parametru care a fost luat în considerare în analiza structurii lotului ,a fost nivelul de scolarizare.În acest sens structura a fost urmatoarea :
Prin nivelul inferior de școlarizare s-a ințeles absolvirea a cel mult 8 clase ,nivelul mediu reprezintă absolvirea liceului și a bacalaureatului ,iar prin studii superioare s-a inteles pacienții care erau studenți sau care au absolvit cursurile universitare .
Structura lotului conform corelației între anul de internare și sex :
Structura lotului conform corelației dintre nivelul de școlarizare și sex este urmatoarea :
Nivel de pregatire scolară Starea civilă
Structura lotului conform corelației dintre starea civilă și sex este urmatoarea
Structura lotului conform corelației dintre meiul de proveniență și sex este urmatoarea:
Madiul familial de proveniență:
Situatie materială și profesională:
Structura lotului conform corelației dintre situația materilă și profesională și sex:
Tinerii îsi procura banii pentru droguri din propriile afaceri (20,9 la suta), de la părinți (15,7 la suta), din diverse servicii facute unor persoane (5,9 la suta).
Tinerii consumă droguri din curiozitate , ignoranță probleme personale , probleme de familie , teribilism, presiunea grupului , altele.
Cei mai mulți au aflat de existența drogurilor in școli , apoi în parcuri și străzi, discoteci , tabere etc .
Cei mai multi tineri care consuma droguri cunosc legile care sacționează consumul de droguri și sunt informați referitor la droguri.
Tinerii sunt dornici sa se implice în activitati de prevenire chiar sa lucreze voluntar intr-o asociație care desfasoara activități pe linia prevenirii consumului de droguri.
Drogurile consumate de catre tinerii romani sunt in principal heroina si marijuana, urmate de ecstasy, amfetamine si chiar cocaina. Desi mult mai redus datorita pretului prohibitiv, consumul de cocaina este in continua crestere, tot mai multi dintre tineri fiind atrasi de acest drog.
Un alt aspect important in cazul heroinei, drogul cel mai utilizat si mai periculos in cazul nostru, este modalitatea de administrare .
Trecerea de la perioadele de inceput (anii '96-'97) cand heroina se consuma prin inhalare sau prizare ("la tigare" sau "la folie") la perioada actuala, cand majoritatea heroinomanilor se injecteaza semnifica intensificarea fenomenului. Injectarea este o forma de administrare mult mai sofisticata dar mai eficienta, tinerii consumatori romani fiind asadar practicanți avansati ai acestui comportament deviant.
Din datele obținute reiese ca toxicomanu are foarte mulți prieteni care se droghiază.
CUPRINS
CAPITOLUL 1. Introducere.Prezentarea temei și a obiectivului de cercetare ………….……….….4
CAPITOLUL 2. Delincvența.Corelația dintre consumul de droguri și delincvența
conexă-Mitul bandelor…………………………………………………………………………..…6
Subcapitolul 1. Noțiunea și dimensiunile delincvenței……………………………………………………………6
Subpunctul 1.1. Delincvența din perspectiva sociologică și psihologică…………………………………..7
Subpunctul 1.2.Delimitări conceptuale………………………..……………………..………..….13
Subcapitolul 2. Considerații generale privind drogurile………………………………………………………..15
Subpunctul 2.1 Clasificarea drogurilor……………………….……………………………………16
Prezentarea generală a drogurilor
Droguri licite……………………………………………………………………………………………..17
Droguri ilicite……………………………………..…………………………………………..…..18
Subpunctul 2.2. Factorii de risc și factori de protecție în consumul de droguri……………………………………………………………………………………….…….20
Subpunctul 2.3. Incriminarea consumului de droguri. Elemente de drept comparat…………………………………………………………………………………………..23
Subcapitolul 3. Delincvența conexă consumului de droguri-mitul bandelor……………………..28
Subpunctul 3.1. Infracționalitatea conexă consumului de droguri……..…………………………28
Subpunctul 3.2.Traficul de droguri element de crimă organizată……………………………………………30
Subpunctul 3.3. Dinamica infracționalității la regimul drogurilor…………………………….….31
Capitolul 3. Obiective și ipoteze………………………………………………………………………………………..34
Subcapitolul 1.Obiective în ce privește delincvența conexă consumului de droguri
Subpunctul 1.1.Legislația de specialitate din țara noastră……………………………………………………..34
Subpunctul 1.2.Aspecte juridice, și unele considerații referitoare la politicile aplicate în domeniul reducerii cererii de droguri în România……………………………………………………………………………………….41
Subcapitolul 2.Ipoteze
Subpunctul 2.1. Tendințe de evoluție ale traficului și consumului ilicit de drog……………………………………………………………………………………………………………………………….43
Subpunctul 2.2.Principalele rute de trafic care vizează România……………………………………………49
Capitolul 4.Cercetare de teren
Subcapitolul 1.Modalități de depistare a traficanților.
Subpunctul 1.1. Metode tactice…………………………………………………………………..51
Subpunctul 1.2. Metode tehnico-știintifice de depistare………………………………….……..51
Subpunctul 1.3. Identificarea toxicomanilor…………….………………………………………54
Subcapitolul 2. Acte de urmărire penală efectuate în investigarea taficului de droguri
Subpunctul 2.1. Modalități de documentare pentru începerea urmăririi penale………………………………………………………………………………………..…….55
Subpunctul2.2.Particularitățile constatării infracțiunii flagrante…………………………………57
Subpunctul 2.3. Cercetarea la fața locului………………………………………………….……59
Subcapitolul 3. Urmărirea penală propriu-zisă
Subpunctul 3.1. Efectuarea perchezițiilor……………………………………….………….…….61
Subpunctul3.2. Examinarea înscrisurilor………………………………………………………….62
Subpunctul 3.3. Dispunerea constatărilor tehnico-știintifice, medico-legale și a expertizelor………………………………………………………………..………………………64
Subcapitolul 4. Identificarea și ascultarea martorilor. Ascultarea toxicomanilor……………………………………………..………………………………………66
Subcapitolul 5. Ascultarea învinuiților sau inculpaților……………..……………………………67
Capitolul V. Rezultatele cercetării.
Subcapitolul 1. Prezentarea și analiza datelor .Făptuitorii, calitatea și contribuția acestora la comiterea infracțiunii………………………………………….……………………………………………69
Subcapitolul 2.Aspecte de practică judiciară………………………………………………….…71
Capitolul VI. Concluzii și implicații………………………………………………………….77
Bibliografie………………..………………………………….……………………………..……79
Anexe………………………………………………………………………………………..……81
Cuprins………………………………………………………..………………………….……….92
BIBLIOGRAFIE
Constituția României;
Codul de procedură penală al României;
Codul penal al României
Legea nr. 143/26.07.2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
H.G. nr. 1359/20.12.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
OUG nr. 121/2006 aprobată prin Legea nr. 186/2007.
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea crimei organizate , prevenirea și combaterea traficului de droguri
H.G. nr.534/199974
Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească;
Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României;
Legea nr. 26/1994 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;
Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului de stupefiante și de substanțe psihotrope, Viena, 20.12.1988;
Convenția Unică privind substanțele stupefiante din 1961, amendată prin protocolul din 1972;
Convenția Națiunilor Unite privind substanțele psihotrope din 1971;
Aionițoaie, C.; Sandu, I.E. ș.a. – „Tratat de tactică criminalistică” –, Ed. „Carpa’i”, Craiova,1992;
Basarab, M. – „Drept penal. Partea generală” –, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1988;
Banciu, Sociologie juridica , Ed, Hyperion, Bucharest, 1995
Bărbulescu, M.; Prodan, E.; Grigorescu, I. – „Prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor la regimul stupefiantelor” –, Ministerul de Interne, București, 1974;
Beliș, V. ș.a. – „Medicina legală” –, Ed. „Teora”, București, 1992;
Deepak Chopra, Comportamente dependente, Editura Curtea Veche, București, 2003
Dicționarul explicativ al limbii române, Ed. Academiei, București,1975
Dicționarul Enciclopedic Român, vol. 2 (D-J), Ed. Politică, București, 1967
Dobrinoiu, Vasile; Conea, N.„Drept penal. Partea specială” vol.II, Ed.LuminaLex,București2000;
Drăgan, Jenică – „Dicționar de droguri” –, Ed. Național, București, 2000;
Edwin Sutherland, Donald Cressey, Principes de criminologie, Paris, Edition Cujas, 1966
Eldar H.Hasanov, Lupta împotriva infracționalității legate de droguri.Aspecte de Drept Internațional și Comparat,Paideia, 2002
F. D. Mihaltan, M. Ciobanu, Tabagismul, consecințe și tratament, Ed. Medicală, București, 2001.
G.A. Theodorson, A.C. Theodorson, , A Modern Dictionary of Sociologiy, New York,
Thomas Z. Growell Company, 1969
J. Perriot, Tabacologie, Abreje Mason, Paris, 1995.
Emil Rădulescu, Adio, țigări!, Editura Viață și Sănătate, București, 2004
Gheorghe Florian, Psihologie judiciară, Bucuresti
Mira Y. Lopez, Manuel de psychologie juridique, Paris, P.U.F., 1959
R. Vouin, L. Léauté, Droit penal et criminologie, Paris, PUF, 1966
Robert K. Merton, Social problems and Sociological Theory, in R. K. Merton, R. A. Nisbet (eds), Contemporary Social problems, New York, Harcourt Brace and Word, 1966
Vasile Gabriel Niță, în Morala – factor de stabilitate socială ,Editura M.I. București 2002
Volonciu, N. – „Tratat de procedură penală”vol.II, Ed. „Paideia”, București, 1994.
S.Țurlea,- Bomba drogurilor – Ed. Humanitas, – București ,1991
Sergiu Bogdan, Criminologie, suport curs
Sorin M. Radulescu, Anomie, devianta si patologie sociala, Bucuresti, Ed.HyperionXXI,1991
Walter Reakless, aqud Gabriel Ștefan Gorun, Paradisuri artificiale -Toxicomaniile, Editura Viața Medicală Românească, București, 2003
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Delincventa, Consumul de Droguri Si Mitul Bandelor (ID: 127319)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.