Delimitari Si Structuri Privind Stocuriledocx

Diverse

Delimitari Si Structuri Privind Stocuriledocx

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== Delimitari si structuri privind stocurile ===

INTRODUCERE

Contabilitatea reprezintă o parte componentă fundamentală a sistemului informațional economic, constituind principala sursă de date a acestui sistem. Evoluția sistemului contabil din România este corelată cu tendințele europene și internaționale, în scopul de a crea un cadru legislativ favorabil investițiilor de capital. Întreprinderile se structurează pe două categorii: întreprinderi mari, care aplică legislația armonizată CU Standardele Internaționale de Contabilitate și întreprinderi mijlocii și mici, care aplică norme simplificate. Importanța contabilității în cadrul întreprinderii este dată de reflectarea tuturor operațiunilor economico-financiare ce se produc și calculul rezultatelor activității.

Forma de contabilitate aleasă poate fi: maestru-șah, pe jurnale sau informatică.

La nivel de întreprindere, contabilitatea se organizează conform legii în cadrul unui compartiment specializat, pe două circuite paralele: contabilitate financiară și contabilitate de gestiune.

Contabilitatea studiează patrimoniul întreprinderii iar în cadrul activelor un rol important îl au activele circulante, socurile fiind unele din componente în activele circulante.

Importanța temei de cercetare:

Activele circulante sunt active ce se consumă și se valorifică dintr-o dată, fiind reînnoite la fiecare ciclu de exploatare și având un grad de lichiditate ridicat. Ele își schimbă în permanență forma bani-marfă-bani, în funcție de stadiul circuitului economic pe care îl parcurg, aprovizionare, producție, desfacere.

Cuprind următoarele grupe în funcție de natura lor: active circulante materiale, active circulante în decontare și active circulante bănești.

Activele circulante materiale sunt reprezentate prin stocurile și producția nedeterminată ce se regăsesc în întreprindere.

Cuprind: materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, produse animale, mărfuri și ambalaje.

Intră în patrimoniu prin: cumpărare, producție proprie, aport în natură la capitalul social, donații primite, plusuri de inventar.

Ele participă la procesul de producție fie pentru a fi consumate, fie pentru a fi vândute ca atare, după caz și ies din evidență prin: consum,. vânzare, donații efectuate, minusuri de inventar.

Se clasifică după următoarele criterii:

Materiile prime sunt stocuri cumpărate în scopul de a fi consumate în procesul de producție. Ele participă în mod direct la realizarea produsului finit și se regăsesc în acesta, în stare inițială sau transformată.

Materialele consumabile sunt stocuri cumpărate ce participă la realizarea produselor finite, fără a se regăsi în acestea. Cuprind următoarele categorii: materiale auxiliare, combustibili, materiale de ambalat, piese de schimb, semințe, furaje, alte materiale.

Materialele de natura obiectelor de inventar sunt bunuri cumpărate ce nu îndeplinesc simultan cele două condiții pentru a fi mijloace fixe.

Produsele sunt stocuri fabricate în scopul vânzării lor către clienți. Cuprind: produse finite, semifabricate și produse reziduale.

Produsele reziduale – sunt produsele ce au parcurs în întregime procesul tehnologic, dar nu îndeplinesc condițiile calitative ale produsului finit, sau rezultă pur și simplu ca urmare a aplicării procesului tehnologic.

Producția neterminată – este producția aflată în curs de execuție, ce a parcurs parțial procesul tehnologic, fără a ajunge la stadiul de semifabricat sau produs finit.

Animalele sunt stocurile achiziționate în scopul reproducției sau vânzării pentru consumul populației.

Mărfurile sunt stocuri cumpărate în scopul vânzării lor ca atare

Ambalajele sunt stocuri cumpărate și utilizate în scopul depozitării și transportului produselor finite și mărfurilor.

Structura lucrării:

Capitolul I. Delimitări și structuri privind stocurile descrie:

Capitolul II

Capitolul III

CAPITOLUL I. DELIMITĂRI ȘI STRUCTURI PRIVIND STOCURILE

1.1.Delimitări conceptuale privind stocurile

Stocul constituie cantitatea de bunuri aflate, la un moment dat, într-o întreprindere care ajută la procesul de producție.

Potrivit IAS 2, paragraful 6, stocurile sunt definite ca fiind active: „deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității; în curs de producție în vederea unei vânzări în aceleași condiții ca mai sus; sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.”

În România, stocurile sunt repartizate în funcție de patru criterii: din punct de vedere al formei fizice; după destinație; în funcție de faza ciclului de exploatare; in funcție de locul de creare a gestiunilor.

Din punct de vedere al formei fizice, stocurile sunt reprezentate de:

După destinație, stocurile sunt: fabricate de întreprindere pentru vânzare; aflate în curs de execuție; achiziționate cu scopul revânzării.

În funcție de faza ciclului de exploatare, avem: stocuri aflate în faza de aprovizionare; stocuri aflate în faza de producție; stocuri aflate în faza de desfacere.

În cadrul întreprinderilor de producție, în faza ciclului de exploatare, structura stocurilor se poate reprezentare conform figurii 1 de mai jos:

Figura 1.1: Ciclul de exploatare al stocurilor

În funcție de locul de creare a gestiunilor: stocuri aflate în depozitele întreprinderii; stocuri aflate la terți.

Sistemul conturilor utilizate

Stocurile aparțin clasei 3 numită „Conturi de stocuri și produse în curs de execuție” al Planului de Conturi General. Această clasă cuprinde mai multe grupe și anume:

grupa 30 „Stocuri de materii prime și materiale”

grupa 32 „Stocuri în curs de aprovizionare”

grupa 33 „Producție în curs de execuție”

grupa 34 „Produse”

grupa 35 „Stocuri aflate la terți”

grupa 36 „Active biologice de natura stocurilor”

grupa 37 „Mărfuri”

grupa 38 „Ambalaje”

grupa 39 „Ajustări pentru deprecierea stocurilor și producției în curs de execuție”

Valoarea înregistrată în aceste conturi este costul de achiziție, în cazul în care bunurile sunt achiziționate sau costul de producție atunci când acestea sunt fabricate în regie proprie.

Având funcție de activ, aceste conturi se debitează cu intrări de stocuri adică achiziții, bunuri obținute din producție proprie și se creditează cu ieșiri de stocuri, mai precis prin vânzări, consumuri sau alte destinații.

Prin urmare, funcțiile contabile sunt diferite atât în funcție de tranzacțiile efectuate cât și de metodele de evidență a mișcărilor acestora.

1.2. Evaluarea stocurilor în diverse referențiale contabile

Evaluarea este reprezentată de procesul prin care se stabilește valoarea la care vor fi recunoscute în contabilitate elementele situațiilor financiare.

Referențialul contabil privind stocurile este alcătuit din ordine ale ministrului de finanțe, directivă, legi, IAS și alte reglementări naționale. La nivel național, regulamentul după care se face evaluarea stocurilor este OMFP 1802/2014, în timp ce la nivel european se aplică standardul IAS 2 „Stocuri”.

1.2.1. România

În România evaluarea stocurilor se face conform OMFP 1802/2014, astfel:

Evaluarea la intrare:

pentru materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, mărfuri, ambalaje și alte bunuri cu titlu oneros se face la costul de achiziție, acesta cuprinzând prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (excepție făcând cele recuperabile de la autoritățile fiscale), cheltuieli de transport, manipulare și alte cheltuieli direct atribuibile achiziției.

„pentru producția în curs, semifabricate și produse finite se face la costul de producție care cuprinde cheltuielile cu materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă, alte cheltuieli directe de producție și cota de cheltuieli indirecte alocată fabricației acestora.”

pentru stocurile care reprezintă aport la capital se face la valoarea de aport;

pentru acele stocuri obținute cu titlu gratuit se face la valoarea de utilitate.

La momentul achiziției bunurilor, furnizorul poate acorda clientului diferite reduceri comerciale sau financiare, pentru anumite cazuri.

Reducerile comerciale sunt reprezentate de: rabaturi – acestea se acordă pentru defecte de calitate și se aplică asupra prețului de vânzare; remizele – se acordă atunci când cumpărătorul achiziționează un volum de bunuri mai mare decât cel stabilit; risturnele – se aplică prețurilor după un volum de tranzacții cu același cumpărător.

„Reducerile comerciale primite și înscrise pe factura de achiziție de la furnizor, reduc costul de achiziție al bunurilor. Dacă reducerea este primită ulterior, aceasta va corecta costul stocurilor dacă ele se mai află în gestiune, în caz contrar ea se va evidenția distinct în contabilitate (contul 609 "Reduceri comerciale primite").” În contabilitatea furnizorului reducerea va fi evidențiată în contul 709 "Reduceri comerciale acordate".

Reducerile financiare sunt reprezentate de sconturi de decontare și se acordă atunci când cumpărătorul achită datoriile înaintea datelor scadente.

„Reducerile financiare primite de la furnizor reprezintă venituri ale perioadei indiferent de perioada la care se referă și se înregistrează în contul 767 "Venituri din sconturi obținute". La furnizor, reducerile acordate sunt cheltuieli ale perioadei și se înregistrează în contul 667 "Cheltuieli privind sconturile acordate".”

Evaluarea la ieșire:

Pentru stocurile identificabile: metoda identificării specifice;

Pentru stocurile fungibile( ca tratamente contabile de bază):

Metoda costului mediu ponderat (CMP);

Metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO);

Ca tratamen alternativ:

Metoda ultimul intrat-primul ieșit (LIFO);

Alte tratamente, tehnici de măsurare a costurilor:

Metoda prețului stabilit;

Metoda la preț cu amănuntul.

Evaluarea stocurilor la inventar se face la cost, iar dacă valoarea contabilă este mai mare decât valoarea de inventar atunci valoarea contabilă se diminuează până la valoarea realizabilă netă.

Evaluarea stocurilor în bilanț se face la cea mai mică valoarea dintre cost și valoarea realizabilă netă.

1.2.2. IAS 2 „Stocuri”

La nivelul Uniunii Europene, evaluarea stocurilor se face conform referențialului contabil IAS 2 "Stocuri.

Evaluarea la intrare, ca și în OMFP 1802/2014 se realizează după cum urmează: pentru bunurile obținute cu titlu oneros, la cost de achiziție; pentru bunurile produse în regie proprie, la cost de producție; pentru bunurile primite cu titlu gratuit, la valoarea justă; pentru bunurile primite ca aport, la valoarea de aport.

Evaluarea la ieșire:

Pentru stocurile identificabile: metoda identificării specifice;

Pentru stocurile fungibile:( ca tratamente contabile de bază)

Metoda costului mediu ponderat (CMP);

Metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO);

Alte tratamente, tehnici de măsurare a costurilor:

Metoda prețului stabilit;

Metoda la preț cu amănuntul.

Interpretarea normei stabilește că „Standardele […] dă posibilitatea utilizării metodei celei mai adecvate, funcție de caracteristicilediferite ale stocurilor.”

Conform IAS 2, la inventar, stocurilor se evaluează la valoarea realizabilă netă.

În bilanț, evaluarea acestora se face la cea mai mică valoarea dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Costul cuprinde toate costurile aferente achiziției, prelucrării și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma și locul în care se găsesc în prezent.

Există si costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, dar vor fi recunoscute drept cheltuieli ale perioadei. Câteva exemple de astfel de costuri: pierderi de materiale, manoperă și alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise; costurile de desfacere; regii generale de administrație; cheltuieli de depozitare.

„Valoarea realizabilă netă este prețul de vânzare estimat, ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și costurile estimare necesare vânzării.”

În Statele Unite ale Americii, evaluarea stocurilor se face după referențialul contabil ASC 330 "Inventory".

La fel ca și în celelalte referențiale, evaluarea inițială a stocurilor se face la cost, acesta fiind definit ca un preț plătit sau o contraprestație acordată pentru achiziționarea unui activ.

La ieșire, ASC 330 prevede că stocurile vor fi evaluate după una dintre cele trei metode și anume:

Metoda costului mediu ponderat (CMP);

Metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO);

Metoda ultimul intrat-primul ieșit (LIFO);

Metoda la preț cu amănuntul este permisă doar în unele situații;

Multe companii folosesc ca și metodă LIFO în scopuri fiscale și externe de raportare, dar mențin metodele FIFO, CMP sau sistemul costurilor standard pentru raportările interne. Există mai multe motive pentru care companiile fac acest lucru:

Societățile, adesea își stabilesc prețul după metoda FIFO, CMP sau a costului standard, decât pe baza metodei LIFO;

Evidența pe alte baze contabile, decât LIFO, este mai ușoară deoarece aceasta nu aproximează fluxul fizic al produsului.

1.2.3. Comparație IAS versus GAAP

ASC 330 "Inventory" și IAS 2 " Stocuri" se bazează pe principiul că baza primară de contabilitate pentru inventar este costul. Ambele definesc stocurile ca active deținute în vederea vânzării în cursul normal al activității, în curs de producție pentru a fi vândute sau care urmează să fie consumate în producția de bunuri sau servicii. Tehnicile permise de măsurare a costurilor, cum ar fi metoda la preț de vânzare cu amănuntul, sunt similare, în conformitate atât cu GAAP din SUA cât și cu IFRS. În plus, în conformitate cu cele două seturi de standarde, costul stocurilor include toate cheltuielile directe pentru bunurile pregătite de vânzare, inclusiv cota de cheltuieli indirecte alocate fabricării acestora, în timp ce costurile de vânzare sunt excluse din costul stocurilor, cum sunt cele de depozitare și costurile administrative generale.

Principalele diferențe între referențialul din S.U.A. și IAS:

1.3. Tratamente contabile privind stocurile

OMFP 1802/2014 cât și IAS 2 grupează stocurile astfel: stocuri identificabile și stocuri neidentificabile (fungibile). Pentru aceste tipuri de stocuri, cele două norme prezintă următoarele tratamente contabile:

Pentru stocurile identificabile se aplică metoda identificării specifice;

Pentru stocurile fungibile se aplică:

ca tratamente de bază: FIFO, CMP;

ca tratament alternativ: LIFO (nepermisă de IAS 2);

alte tratamente, tehnic de măsurare a costului: metoda prețului stabilit, metoda la preț cu amănuntul.

În funcție de scopul pe care îl urmăresc și în funcție de necesitățile firmei, aceasta poate alege metoda cea mai potrivită de evaluare a stocurilor la ieșirea din patrimoniu.

Tratamente contabile de bază.

Metoda costului mediu ponderat (CMP). „Costul mediu ponderat presupune calcularea costului fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei și a costului elementelor similare sau cumpărate în timpul perioadei.” Media poate fi calculată periodic sau după fiecare recepție. Această metodă încearcă să anuleze efectele creșterii și descreșterii prețurilor, deoarece costul final calculat conform acestei metode este influențat de toate prețurile plătite în cursul perioadei și de prețul stocului inițial. Costul mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului inițial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) și cantitatea existentă în stocul inițial (Qs), plus cantitățile intrate (Qi):

Dintre avantajele CMP la sfârșitul perioadei menționez: aduce la același nivel variațiile costurilor prețurilor în cazul instabilității: simplifică calculele de evaluarea stocurilor iar ca dezavantaje menționăm că permite doar evaluarea globală la sfârșitul perioadei ceea ce contrazice principul inventarului permanent, adică determină în orice moment valoarea stocului final.

În cazul CMP după fiecare recepție ca avantaje remarcăm faptul că se cunosc în permanență valoarea stocurilor și a ieșirilor, valoarea ieșirilor calculate după această metodă se apropie de realitatea economică dar este o metodă dificilă în practică acolo unde sunt mișcări de stocuri numeroase.

Metoda primul intrat – primul ieșit (FIFO). Potrivit metodei „primul intrat – primul ieșit” (FIFO), „bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al primei intrări. Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului următor, în ordine cronologică.” Avantajul constă în ieșirea bunurilor în ordinea achiziției lor și prezentarea în bilanț a stocurilor rămase la costurile cele mai recente, respectiv la costurile actuale. Costurile înregistrate în contul de profit și pierdere vor fi, prin urmare, mai mici pe baza acestei metode.

Evaluarea ieșirilor prin metoda FIFO la cele mai mici costuri, duce la o majorare a rezultatului exercițiului și a impozitului pe profit. Ca urmare, în perioadele de creștere susținută a prețurilor, metoda FIFO produce cea mai mare valoare posibilă a rezultatului exercițiului, iar costul stocurilor ieșite este apropiat de nivelul costului la momentul când aceste stocuri au intrat în gestiune. În perioadele de descreștere a prețurilor efectele sunt inverse.

Ca o caracteristică specifică a acestei metode, ea generează aceleași rezultate în oricare dintre sistemele de inventariere – permanent sau intermitent.

Ca avantaj această metodă este simplă și ușor de aplicat; stocurile rămase sunt evaluate la costurile actuale și se apropie de realitatea economică iar ca dezavantaje în perioada inflației ieșirile sunt subevaluate iar acest lucru duce la micșorarea cheltuielilor și la supraevaluarea rezultatului final, în perioada deflației ieșirile sunt supraevaluate, costurile corelându-se cu întârziere cu variațiile de preț.

Tratament alternativ.

Metoda ultimul intrat – primul ieșit (LIFO) – IAS 2 nu acceptă folosirea acestei metode. Potrivit metodei „ultimul intrat – primul ieșit” (LIFO), „bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau producție al ultimei intrări. Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau producție al lotului anterior, în ordine cronologică.” Se acceptă conectarea costurilor actuale cu veniturile actuale, obținându-se astfel cea mai bună evaluare a rezultatului perioadei. Costurile înregistrate în contul de profit și pierdere vor fi, prin urmare, mai mari pe baza acestei metode.

Evaluarea ieșirilor prin metoda LIFO la cele mai recente, adică cele mai mari costuri, duce la scăderea rezultatului exercițiului și impozitului pe profit. Efectele sunt evidente în perioadele de inflație, când metoda LIFO produce cea mai mică valoare posibilă a rezultatelor, iar costul stocurilor este apropiat de nivelul costului celor mai recente stocuri intrate în gestiune.

Baza LIFO se regăsește în diferitele coduri fiscale din unele țări și din perioade diferite, deoarece, această metodă este o modalitate de scădere a impactului defavorabil al fiscalității. De fapt, metoda LIFO urmărește să stabilească o valoare mai mică a venitului net în perioade de inflație și o valoare mai mare în perioade de deflație, comparativ cu celelalte metode de evaluare a stocurilor. Metoda LIFO a fost adoptată pe scară largă în scopul raportării financiare, în special în acele situații în care aceasta este legată de raportarea fiscală.

IAS 2 nu permite utilizarea metodei LIFO, deoarece aceasta nu prezintă cu fluiditate fluxurile stocurilor. Alegerea acestei metode are de cele mai multe ori motivații fiscale, ceea ce nu constituie premisele alegerii tratamentului contabil de aplicat.

Avantaje: stocurile sunt evaluate la cele mai recente costuri; în perioada inflației ieșirile sunt supraevaluate iar acest fapt duce la majorarea cheltuielilor cât și la supraevaluarea rezultatului final iar în perioada deflației îeșirile sunt subevaluate, acest lucru conducând la mișcararea cheltuielilor cât și la subevaluarea rezultatului final iar ca dezavantaje remarcăm că în cazul deprecierii monetare stocul este subevaluat.

Alte tratamente (tehnici de măsurare a stocurilor)

Metoda costului standard (metoda pretului prestabilit). Această metodă intră în categoria altor tratamente sau tehnici de măsurare a costurilor. Aceasta ia în considerare nivelurile normale ale materialelor și consumabilelor, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste metode trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile existente la un moment dat. Diferențele de preț față de costul de achiziție sau de producție trebuie evidențiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului. Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:

Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite.

La calcularea procentului mediu de adaos comercial, soldul inițial al contului de mărfuri și valoarea intrărilor de mărfuri nu vor include T.V.A. neexigibilă.

La sfârșitul perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziție sau costul de producție, după caz. Diferențele de preț se înregistrează proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra bunurilor rămase în stoc.

În conturile de diferențe înregistrările se fac în negru – roșu în funcție de felul și sensul diferenței și anume: diferențele aferente stocurilor intrate în gestiune se înregistrează în debitul conturilor în negru, cele nefavorabile și în roșu cele favorabile; diferențele aferente stocurilor ieșite din gestiune se înregistrează în creditul conturilor în negru, cele favorabile și în roșu cele favorabile.

Metoda la preț cu amănuntul. Cazul particular de față este prezentat în situația aplicării metodei inventarului permanent. Metoda "este folosită în comerțul cu amănuntul pentru a măsura costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care nu au marje similare și pentru care nu este practic să se folosească altă metodă de determinare a costului". În această situație, costul bunurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. Orice modificare a prețului de vânzare presupune recalcularea marjei brute. Formula de calcul a prețului cu amănuntul este:

Prețul de vânzare = Costul de achiziție (producție) + Adaosul comercial + T.V.A. neexigibilă

Astfel, pentru determinarea costului nu se pornește de la prețul de piață, ci de la cost, adăugându-se cele două elemente care determină, împreună costul. Intervenția pieței se manifestă în mod indirect, prin acceptarea sau nu a prețului de vânzare propus de întreprindere.

În contabilizarea operațiilor specifice intervin trei momente distincte:

Intrarea în gestiune, vânzarea și descărcarea din gestiune a mărfurilor. La intrarea în gestiune se stabilește prețul cu amănuntul al mărfurilor ținând seama de costul de achiziție, de adaosul comecial și de T.V.A. Vânzarea mărfurilor se face, de regulă, cu numerar, prețul cu amănuntul fiind detaliat pe două componente: prețul de vânzare și T.V.A. colectată inclusă în preț. Descărcarea mărfurilor din gestiune se efectuează lunar la prețul cu amănuntul și se ține cont de costul de achiziție al mărfurilor vândute, adaosul comercial aferent mărfurilor vândute și T.V.A exigibilă aferentă vânzărilor.

Stocuri identificabile.

Metoda indentificării specifice. Această metodă se aplică pentru acele stocuri care nu sunt de obicei fungibile sau care fac obiectul unor comenzi distincte.

Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament nu poate fi aplicat în cazul în care stocurile cuprind un număr mare de elemente, care sunt fungibile.

1.4. Metode de organizare sintetică și analitică a stocurilor

Informațiile din contabilitatea sintetică și analitică sunt cu privire la „existența și mișcarea stocurilor în ansamblul lor și pe categorii de stocuri care formează structura conturilor sintetice; existența și mișcarea stocurilor pe grupe, subgrupe și sortimente care formează structura conturilor analitice ale conturilor sintetice de gradul I și II; existența stocurilor fărp mișcare sau cu mișcare lentă; stocurile minime și maxime pe sortimente; mărimea cheltuielilor cu stocurile consumate sau vândute.” Pornind de la rolul acestor informații, se impune în activitatea de conducere o organizare adecvată a contabilității stocurilor și aplicarea metodelor de contabiliate sintetică și analitică corespunzătoare.

1.4.1. Metode de contabilitate sintetică

Contabilitatea sintetică a stocurilor prezintă două metode:

inventarul permanent. Această metodă presupune înregistrarea fiecărei intrări și ieșiri, în conturile de stocuri.

inventarul intermitent. Această metodă presupune înregistrarea în conturile de stocuri în corespondență cu un cont de cheltuieli, doar a stocurilor inițiale și a celor finale.

1.4.2. Metode de contabilitate analitică

În „Contabilitatea și gestiunea firmei”, revistă editată de Tribuna Economică, contabilitatea analitică este prezentată ca putând fi organizată „pe grupe și subgrupe de stocuri, valoric, pe sortimente de stocuri, cantitativ și valoric și pe locuri de depozitare.[…] poate fi organizată și numai valoric pe grupe și subgrupe de stocuri și pe locuri de depozitare sau numai pe locuri de depozitare.”

Contabilitatea analitică poate fi organizată pe una din cele trei metode:

cantitativ-valorică. Aceasta permite verificarea situației gestionare în orice moment, dar prezintă și dezavantajul unui volum mare de muncă;

operativ-contabilă. Această metodă este mai simplă, eliminându-se contabilitatea analitică ținută pe sortimente cantitativ și valoric;

global-valorică. Metoda se folosește pentru evidența mărfurilor și ambalajelor, dar și a rechizitelor de birou, imprimante și alte bunuri.

1.5. Recunoașterea costului stocurilor drept cheltuială

Recunoașterea costului stocurilor ieșite drept cheltuială are loc atunci când se produce o reducere a avantajelor economice viitoare, generată de o diminuare de active sau de o creștere de datorii, reducere ce poate fi evaluată în mod credibil.

IAS-2 "Stocuri " prevede patru situații în care costul stocurilor trebuie recunoscut drept cheltuială: când stocurile sunt vândute, valoarea contabilă a acestira trebuie recunoscută ca o cheltuială în perioada în care a fost recunoscut venitul corespunzător; când are loc o diminuare a costului stocurilor până la nivelul valorii realizabile nete ca urmare a deprecierilor, când are loc o pierdere de stocuri: stocuri a căror perioadă de garanție a expirat, fără posibilitate de valorificare, stocuri deteriorate. Costul acestora este recunoscut drept cheltuială în perioada în care s-au constatat pierderile; când unele stocuri sunt alocate altor conturi de active.

De exemplu: un stoc folosit drept componentă pentru o imobilizare corporală construită în regie proprie. Costul unor astfel de stocuri este recunoscut ca o cheltuială pe parcursul duratei utile de viață a acelui activ.

1.6. Prezentarea informațiilor în situațiile financiare cu privire la stocuri

În situațiile financiare, informațiile cu privire la stocuri trebuie să fie credibile, relevante și comparabile cu evoluția stocurilor.

Ghidul pentru înțelegerea și aplicarea IAS 2 „Stocuri” stabilește că aceste informații cu privire la stocuri vor avea în vedere: „politicile contabile de evaluare a stocurilor; metodele de determinare a costului; valoarea contabilă a stocurilor pe total și pe categorii; valoarea stocurilor evaluate la valoarea realizabilă netă; valoarea stornărilor și diminuărilor de valoare, inclusiv cauzele acestora; valoarea stocurilor gajate în contul datoriilor.”

În notele explicative sunt prezentate și alte informații mai detaliate referitoare la stocuri care sunt necesare utilizatorilor. În funcție de importanța și semnificativitatea stocurilor, se stabilește dacă informațiile vor fi prezentate detaliat în situațiile financiare.

1.7. Indicatori economico-financiari ai stocurilor

Stocurile reprezintă o ramură foarte importantă într-o întreprindere, neținând seama de activitatea acesteia, producătoare ori comercială. Stocurile sunt utilizate în calcularea unor indicatori economico-financiari importanți precum: viteza de rotație a stocurilor, lichiditatea imediată, nevoia fondului de rulment, etc.

1)Rata lichidității imediate

RTI = (Active Curente – Stocuri) / Datorii Curente

Acest indicator mai este denumit Testul acid și arată modul în care întreprinderea va fi capabilă să-și continue activitatea, fără a beneficia de fluxuri monetare în viitor, respectiv fără să fie nevoită să se atingă de stocurile din întreprindere în acel moment. Nivelul considerat satisfăcător pentru acest indicator este cuprins între 0,65 și 1, însă cifrele obținute trebuie corelate cu sfera de activitate și stadiul atins în ciclul comercial. Un nivel ridicat al acestui indicator sugerează, aparent, o lichiditate pozitivă, dar poate de asemenea sugera o blocare nerentabilă a fondurilor în stocuri greu vandabile. O valoare mai mare decât cea normală poate semnifica faptul că stocurile existente nu sunt finanțate din datorii pe termen scurt.

2)Rata stocurilor

RS = (Stocuri / Active Totale) * 100

Această rata indică proporția stocurilor în activele totale ale întreprinderii. Ea înregistrează valori mari în cazul firmelor cu activitate de producție, cu ciclu lung de fabricație, precum și a acelor firme cu specific de distribuție de bunuri materiale.

3)Rata de finanțare a stocurilor

RFS = Fond de Rulment / Stocuri

Această rată arată proporția de finanțare a stocurilor prin capitalul permanent. În general raportul se consideră satisfăcător dacă fondul de rulment reprezintă aproximativ două treimi din stocuri. O gestiune bună poate avea ca efect un nivel mai redus al fondului de rulment, fără să compromită situația financiară a întreprinderii.

4)Durata de rotație a stocurilor / Viteza de rotație a stocurilor

Dr = (Stoc Mediu / Cifra de Afaceri) * 360

Viteza de rotație a stocurilor reflectă numărul de rotații ale stocurilor întru-un ciclu economic raportând costul vânzărilor la valoarea stocului sau viceversa.

O mare atenție trebuie acordată acestui indicator și concluziilor care se vor degaja din analiză: valoarea stocului este calculată pe baza costurilor istorice și reflectă un moment precis în timp ( sfârșitul anului), ceea ce pune sub semnul întrebării utilitatea acestui indicator în cazul stocurilor sezoniere. De asemenea o mare importanță o are și metoda folosită în evaluarea stocurilor (LIFO determină o valoare a stocului mai scăzută decât FIFO sau CMP), la care se adaugă complexitatea și efectele diferitelor metode de alocare a cheltuielilor indirecte. În scopul identificării aspectelor favorabile, dar mai ales a celor nefavorabile ale gestionării stocurilor, se recomandă determinarea vitezei de rotație pe fiecare element al stocurilor și al stadiului în care se află în cadrul circuitului general, astfel:

4.1 Durata de rotație / Viteza de rotație a stocurilor de materii prime și materiale

Dr = (Stoc mediu de materii prime și materiale / Cheltuieli cu materialele) * 360

4.2 Durata de rotație / Viteza de rotație a stocurilor de producție în curs de execuție

Dr = (Stoc mediu de producție în curs de execuție / Producția exercițiului) * 360

4.3 Durata de rotație / Viteza de rotație a stocurilor de produse finite și semifabricate

Dr = (Stoc mediu de produse finite / Cheltuieli aferente veniturilor din exploatare) * 360

Nu putem afirma că există un nivel satisfăcător al acestui indicator deoarece depinde de tipul de întreprindere și de modul de calcul. Dacă este calculat prin formula vitezei de rotație acest indicator este indicat să fie cât mai mare, iar dacă este calculat prin durata de rotație rezultatul este excelent să fie cât mai mic. O valoarea mare în cazul duratei de rotație, respectiv o valoare mică în cazul duratei de rotație, indică faptul că stocurile sunt greu vandabile și soldul acestora va crește.

Căi de îmbunătățire ale acestui indicator sunt variate, ele fiind specifice fiecărui stadiu al rotației capitalului investit, astfel:

în stadiul aprovizionării: aprovizionarea ritmică cu resurse materiale de la cele mai apropiate surse, respectarea contractelor cu furnizorii, reducerea la maximum a perisabilităților, dimensionarea optimă a stocurilor de materii prime, materiale, produse finite, mărfuri, etc.;

în stadiul producției: reducerea duratei ciclului de producție și diminuarea consumurilor specifice de materii prime și materiale prin modernizarea tehnologiilor de fabricație, folosirea completă a timpului de muncă, aprovizionarea rațională a locurilor de muncă, creșterea calificării personalului, îmbunătățirea calității produselor, etc.;

în stadiul vânzării: creșterea ritmului vânzărilor prin încheierea de contracte ferme de livrare a producției, accelerarea ritmului de încasare a vânzărilor, urmărirea operativă a decontării produselor, etc.

5)Nevoia de fond de rulment:

NFR = (Stocuri + Creanțe) – Credite pe Termen Scurt

Nevoia de fond de rulment semnifică în esență, activele circulante de natura stocurilor și a creanțelor nefinanțate pe seama obligațiilor pe termen scurt (surselor atrase). Obligațiile pe termen scurt de natura celor față de furnizori, salariați, bugetul de stat etc., până în momentul plății lor reprezintă o sursă atrasă de finanțare a activelor circulante.

Mărimea nevoii de fond de rulment din exploatare este influențată de natura activității, durata ciclului de fabricație, viteza de rotație a stocurilor și creanțelor, nivelul de activitate etc.

Dacă nevoia de fond de rulment este pozitivă, situația se consideră a fi normală numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare. Astfel, aceasta reflectă un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare.

Dacă dimpotrivă, nevoia de fond de rulment este negativă, aceasta semnifică un surplus de resurse temporare comparativ cu nevoile temporare, situația fiind favorabilă doar dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și ale angajării de datorii cu scadențe mai mari. În caz contrar, situația este negativă deoarece este determinată de întreruperi temporare în aprovizionarea și reînnoirea stocurilor sau în activitatea de producție.

CAPITOLUL II. EFECTUL UTILIZĂRII DIVERSELOR MODALITĂȚI DE EVALUARE A STOCURILOR ASUPRA SITUAȚIILOR FINANCIARE ALE S.C. COMPA S.A.

2.1. Prezentare S.C. Compa S.A.

Societatea comercială COMPA S.A. Sibiu a luat ființă în anul 1991, având ca domeniu de activitate proiectarea, producerea și comercializarea componentelor pentru fabricația de autoturisme, autovehicule de transport, autobuze, remorci, tractoare, vagoane, locomotive și diverse utilaje industriale, servicii și asistență tehnică, conform codului CAEN 2932.

„Constituită prin fuzionarea a două întreprinderi:

Uzina Automecanică Sibiu și Uzina Elastic Sibiu, COMPA devine una din cele mai puternice unități economice constructoare de mașini din țară și continuă tradiția industrială a precursorilor îmbinând în mod armonios experiența înaintașilor cu noile progrese ale tehnologiei și managementului.

Un moment de referință în dezvoltarea companiei îl constituie anul 1969 când prin unificarea celor două fabrici se naște o nouă entitate economică, Întreprinderea de Piese Auto Sibiu (IPAS).

În 1991 întreprinderea se transformă în societate comercială pe acțiuni cu denumirea de S.C. COMPA S.A .

În perioada 2001-2004 Compa a trecut printr-o restructurare organizatorică pentru a se adapta mai bine la schimbările produse de îndeplinirea obiectivelor strategice.

Ca o consecință directă, unele activități auxiliare au fost desprinse din obiectul de activitate Compa. S-a constituit astfel Grupul Compa care înseamnă firma mamă din care s-au desprins:

Compa IT SRL

Trans C.A.S. SRL

Compa Expediții Internaționale SRL

Recaserv SRL

Thyssen Krupp Bilstein Compa”

2.2. Relații de parteneriat

Având o gamă largă de produse, acest lucru a condus la extinderea posibilităților de aprovizionare. Principalii furnizori interni cu care societatea colaborează sunt în numă r de 11, iar extern, aceasta apelează la 20 de furnizori.

Primele 3 achiziții interne și primele 3externe din ultimii 3 ani se detaliază astfel:

Tabel 2.1. Furnizori

Sursă:

Figură 2.1. Principali furnizori:

Sursă:

Principalii competitori internaționali ai societății COMPA

De-a lungul ei mai mult de 125 de ani de existență, Compa a progresat constant, din punct de vedere tehnic și tehnologic, investind constant în calitatea produselor și a serviciilor sale. Compa a fost printre primele companii cu capital românesc, prezent în topul celor 100 de exportatori din România. Harta Compa acoperă 23 de țări de pe 3 continente, printre care se numără: Franța, Germania, Statele Unite ale Americii, Republica Cehă, Belgia, Olanda, Italia, India, Japonia .

Produsele Compa sunt asamblate pe mașini ca BMW, Mercedes, Peugeot, Renault, Audi, Ford, Fiat, Citroen și Kia. Compa a reușit să se impună și să transmită principiile profesionalismului, construirea de parteneriate, pe termen lung, puternic, cu companii de top din industria de automobile și dincolo de: Bosch, Delphi, Honeywell, Fuji, Kiko, Daikin, INA Schaeffler, ThyssenKrupp Bilstein, Takata, Haulotte Group .

Principalele grupe de produse: componente pentru sisteme de injecție; lame, brațe și capete de braț pentru ștergătoarele de parbriz; carcasă centrală, inel duză și role pentru turbocompresoare; angrenaje de directie, componente coloanei de direcție; arcuri; ștanțare piese; conduce arbori; ansambluri mecanice sudate; Componente pentru instalații de aer condiționat; echipament industrial.

Unii dintre competitorii internaționali din aceeași industrie își au filiale și în România. General Motors și Ford sunt cei mai mari producători auto americani și vor să scape de pierderile din Europa, unde piața este în declin, relatează Wall-Street în septembrie 2013.

Directorul economic al Compa S.A. afirma că „are o colaborare cu firma Bosch, partener al Ford. Americanii sunt bineveniți, atâta timp cât Dacia le-a încredințat doar o mică parte din contracte. 80% din producția noastră merge către export, iar altă parte, către Dacia Pitești. Compa SA este unul dintre cei mai mari producători de componente pentru industria auto. Din păcate, cei de la Dacia au venit cu propriii furnizori, așa încât lucrăm mai puțin pentru ei. De fapt, noi avem o colaborare foarte bună cu firma Bosch, care este un partener tradițional al Ford, așa încât este posibil să primim comenzi în plus.”

General Motors a avut în 2015 un an record de vânzări, cu un profit total de 9,7 miliarde dolari. Pentru 2016, GM va continua să-și continue trasarea cererii pe piața în continuă creștere din SUA. Compania dorește să lanseze pe piați și mașini automate, o dezvoltare care ar putea schimba potențial jocul pentru GM și industria auto toate împreună în următorul deceniu.

Ford Motor a avut cea anul trecut cea mai bună performanță în ceea ce privește vânzările, în SUA, din 2006. Compania va continua să investeasscă în tehnologii automate pentru a ține pasul cu creșterea concurenței.

Johnson Controls a înregistrat o scădere a veniturilor de aproximativ 4% în anul fiscal 2015, în special ca urmare a deconsolidării companiei de afaceri de interioare auto și a ratelor de schimb valutar nefavorabile. Compania se concentrează pe dezvoltarea tehnologiilor în 2016

Ca și sector de distribuție, firma realizează mai multe vânzări pe piața externă, de aceea s-a extins printr-o filială care asigură transportul de materiale și produse finite atât pentru COMPA cât și pentru alți clienți.

Figura 2.2 Vânzări 2015

Sursa:

2.2. Principii și politici contabile utilizate

Conform Legii Contabilității nr. 82/1991, societatea comercială COMPA are obligația să organizeze și să conducă contabilitate proprie, în limba română și în moneda națională. Organizarea contabilității reprezintă o necesitate, dar și o obligație impusă prin reglementările legale în vigoare.

De altfel, societatea comercială COMPA ca sistem complex economico-social și administrativ-organizatoric, îndeplinește o serie de funcții, în cadrul cărora un rol esențial îl are funcția financiar-contabilă.

Pentru îndeplinirea acestei funcții și în același timp pentru respectarea legii, în cadrul societății COMPA se organizează și funcționează un compartiment specializat, financiar-contabil.

În cadrul acestui compartiment lucrează persoane cu studii de specialitate medii și superioare, având atribuții distincte în domeniul evidenței contabile operative și generale.

Compartimentul financiar-contabil se subordonează contabilului șef, care are studii superioare în finanțe-contabilitate.

Aici se consemnează zilnic deci în mod cronologic și lunar, toate operațiunile economico-financiare ce au loc în întreprindere, respectiv: cumpărări, vânzări, consumuri, salarii, încasări, plăți, conducând în final la determinarea rezultatului activității și la întocmirea situațiilor financiare anuale de sinteză și raportate contabilă.

Luna calendaristică poartă denumirea de perioadă de gestiune, iar anul calendaristic, de exercițiu financiar.

În baza datelor furnizate de evidența contabilă, se pot efectua analize economico-financiare privind corelarea resurselor alocate cu rezultatele obținute, se pot calcula diverși indicatori și se poate determina evoluția diverselor fenomene în timp, cu factorii pozitivi și negativi care le-au generat.

În contextul armonizării legislației și creării unui cadru comun de prezentare a situațiilor financiare, Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) stabilesc pentru agenții economici următoarele principii contabile ce trebuie respectate. Societatea comercială din studiul nostru de caz respectă și ea în evidența sa contabilă principiile contabilității:

Modul de organizare a circuitului contabil și de prelucrare a datelor în scopul obținerii informațiilor contabile este pus în evidență prin formele de contabilitate aplicate astfel:

Datele din documentele justificative sunt preluate în Registrul Jurnal, din care sunt înscrise în fișele de cont, cu ajutorul cărora se întocmesc balanțele de verificare analitice, apoi balanța sintetică, iar în baza acesteia, se obține bilanțul contabil.

În cadrul întreprinderii, contabilitatea se organizează pe două circuite paralele: contabilitate financiară și contabilitate de gestiune.

Contabilitatea financiară generală este reglementată prin norme unice pe țară și are drept scop reflectarea patrimoniului întreprinderii și calcul rezultatului activității într-o formă sintetică, globală. Are drept rezultat întocmirea documentelor de sinteză și raportare contabilă: bilanț, cont de profit și pierderi și note explicative.

Informațiile sale servesc utilizatorilor externi: furnizori, clienți, bănci, investitori.

Contabilitatea de gestiune, internă sau managerială este organizată în raport cu obiectul de activitate și particularitățile procesului tehnologic.

Are drept scop reflectarea circuitului intern al întreprinderii, a modului de alocare a resurselor pe secții, ateliere și locuri de muncă, calculația costurilor de producție, urmărirea realizării programelor de producție și elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli.

Are drept rezultat calculul rentabilității pe produs și analiza activității prin intermediul costurilor. Informațiile sale servesc conducerii întreprinderii, deci utilizatorilor interni, pentru a analiza aspectele pozitive și negative ale activității, precum și cauzele ce le-au generat, și pentru adoptarea deciziilor ce se impun în perioada următoare.

În 2013 firma COMPA întocmea pentru a doua oară situațiile financiare anuale conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară. Situațiile financiare sunt necesare atât managementului firmei cât și investitorilor care doresc sa tranzacționeze acțiuni ale frmei COMPA prin intermediul BVB.

COMPA este societatea mamă, ea având un grup de încă 5 firme pentru care la sfârșitul exercițiului financiar întocmește toate situațiile financiare consolidate.

De asemenea societatea aplică la întocmirea situațiilor financiare următoarele principii contabile:

principiul contabilității de angajamente;

principiul continuității activității;

principiul permanenței metodelor;

principiul prudenței;

principiul independenței exercițiului;

principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv;

principiul compensării;

principiul prevalenței economicului asupra juridicului.

Evoluția principalelor elemente în anii 2013-2015. În documentele contabile din anul 2015 se observă o creștere atât a cifrei de afaceri, cât și a profitului. Din 2013 până în 2015, cifra de afaceri a crescut cu 4,96%, iar profitul cu 34,23%. Veniturile de asemenea au crescut în 2015 față de 2013 cu 30.967.366 lei, respectiv cu 6,54%.

Activele curente au crescut cu 57,5% față de 2014, iar datoriile curente au crescut cu 60,38% datorită punerii în funcțiune a unor linii de fabricație și creșterii volumului cumpărărilor de mașini și echipamente prin investiții.

Figura 2.2. Evoluție principali indicatori 2015

Sursa:

Evoluția activelor circulante în anii 2013-2015

Tabel 2.2. Evoluția activelor circulante în anii 2013-2015

Sursa:

Figura 2.3. Evoluție active ciculante 2015

Sursa:

Stocurile la S.C. COMPA S.A.

„Stocurile sunt evaluate la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă. Costurile stocurilor sunt stabilite pe principiul primul intrat, primul ieșit (FIFO) Și cuprind cheltuielile cu achiziția stocurilor, producție si alte costuri cu aducerea stocurilor în forma și locația existentă. În cazul produselor finite și producția în curs, costurile includ și o cotă din cheltuielile generale bazate pe capacitatea normaă de producție. Valoarea realizabilă netă reprezintă prețul de vânzare estimat în cursul normal al activității pentru stocuri minus costurile estimate ale finalizării și costurile necesare efectuării vânzării.”

În intervalul 2013-2015, structura stocurilor era următoarea:

„În anul 2015 stocurile au crescut semnificativ față de 2014, ca urmare a transferurilor efectuate din categoria imobilizărilor corporale la stocuri. Reîncadrarea unor imobilizări corporale în categoria stocurilor s-a datorat negocierilor privind vânzarea unor construcții și terenuri de către S.C. COMPA către S.C. THYSSENKRUPP BILSTEIN COMPA, demarate în anul 2015, și pentru care există indicii clare că această vânzare se va efectua în cursul anului 2016, pe de o parte, iar pe de altă parte datorită aprobării reamenajării în vederea vânzării a unei suprafețe de teren deținute de COMPA”.

2.3. Indicatori economico-financiari ai stocurilor

1)Rata lichidității imediate

RTI = (Active Curente – Stocuri) / Datorii Curente

RTI2014 = (139.635.852 – 59.973.203) / 75.736.632 = 1,051

RTI2015 = (219.929.806 – 91.951.077) / 121.467.264 = 1,053

Indicatorul are un nivel considerat a fi satisfăcător cuprins între 0,65 și 1. Se observă că în ultimii doi ani acest nivel a fost depășit ceea ce sugerează o lichiditate pozitivă sau poate arăta faptul că stocurile nu sunt finanțate din datorii pe termen scurt.

2)Rata stocurilor

RS = (Stocuri / Active Totale) * 100

RS2014 = (59.973.203 / 457.886.291) * 100 = 13,1%

RS2015 = (91.951.077 / 564.748.332) * 100 = 16,28%

Proporția stocurilor în total active a crescut în 2015 față de 2014.

3)Rata de finanțare a stocurilor

RFS = Fond de Rulment / Stocuri

FR = (Capital propriu + Datorii pe termen lung) – Active imobilizate

FR2014 = (324.055.154 + 59.119.505) – 318.250.439 = 64.924.220

FR2015 = (317.824.816 + 125.456.251) – 344.818.526 = 98.462.541

RFS2014 = 64.924.220 / 59.973.203 = 1,08

RFS2015 = 98.462.541 / 91.951.077 = 1,07

Rata de finanțare a stocurilor prezintă valori mai mari decât 1, ceea ce reprezintă o finanțare integrală a stocurilor.

4) Nevoia de fond de rulment

NFR = (Stocuri + Creanțe) – Credite pe Termen Scurt

NFR2014 = (59.973.203 + 77.577.271) – 75.736.632 = 61.813.842

NFR2015 = (91.951.077 + 112.814.890) – 121.467.264 = 83.298.703

Se observă că în ambele cazuri nevoia de fond de rulment are valoare pozitivă ceea ce poate fi considerată o situație normală, numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare, în caz contrar poate reflecta un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare.

2.4. Monografie contabilă la S.C. COMPA S.A.

În acest subcapitol sunt prezentate operațiunile contabile cele mai relevante prin care se utilizează conturile de stocuri.

Societatea comercială COMPA S.A. realizează evaluarea stocurilor prin metoda FIFO, iar pentru organizarea contabilității sintetice utilizează metoda inventarului permanent.

Înregistrări din luna decembrie 2015:

1.La 3.12.2015, se achiziționează de la furnizorul Baurom Galați tablă, folosită în procesul

de producție, 350 bucăți la prețul de 22,87 lei/buc cu T.V.A.

Înregistrarea intrării de materie primă pe bază de factură:

2.Pe data de 3.12.2015 se recepționează de la furnizorul Tech Service Mediaș rulmenți, valoarea facturii fiind de 34.000 lei inclusiv tva. Preț unitar pentru rulmenți 17 lei. Factura se achită prin cont în momentul recepției. La această dată se achită și furniorul Baurom Galați.

Înregistrarea materiilor prime și plata furnizorului:

3.Plata furnizorului Baurom Galați:

4.Pe data de 4.12.2015 achiziționează componente de la furnizorul Precision Resource SUA, la prețul de 42.000dolari. Cursul de schimb aplicabil la data recepției este de 4,2141 lei, taxa vamală este de 200 dolari, iar comisionul vamal este 150 dolari.

Înregistrarea documentelor de import :

5.Înregistrarea TVA-ului plătit în vamă:

6.Plata taxei vamale, a comisionul vamal și a T.V.A.-ului în vamă

7.Tot pe 4.12.2015 se dau spre producție 200 bucăți de tablă. Se descarcă din gestiune la costul de 19,87 lei/buc.

8.Societatea livrează 350 valve în data de 5.12.2015 unui client. Valoarea acestora este de 155 lei/buc. TVA = 20%.

vânzare propriu-zisă

9.Descărcare din gestiune la costul de 105 lei/buc.

10.La 6.12.2015, se achiziționează de la furnizorul Bamesa Topoloveni tablă, folosită în procesul de producție, 440 bucăți la prețul de 21,56 lei/buc cu T.V.A.

înregistrarea intrării de materie primă pe bază de factură:

11.Plata furnizorului în data de 7.12.2015

12. Se achiziționează mărfuri de la Precision Resourse SUA în valoare de 10.000 dolari pe data de 8.12.2015, curs fiind de 4,1787 lei. Recepția lor are loc pe data de 10.12.2015, factura este emisă pe 11.12.2015, iar plata are loc pe 13.12.2015.

Înregistrarea documentului emis de transportator

13.În data de 10.12.2015. se face recepția marfă de la Precision Resource SUA

14.În 11.12.2015 Primire factură de la Precision Resource SUA, curs valutar 4,1573 lei

Aplicare IAS 2 la S.C. COMPA S.A.

15.S.C. COMPA S.A. importă din China mărfuri, identificand urmatoarele cheltuieli legate de achiziție. 13.12.2015

Înregistrări contabile-lei:

Valoarea în vamă 510.000 lei,: Reducere comercială 10.000 lei

19. S.C. COMPA S.A. primește o reducere comercială de la furnizor: 10.000 lei.(14/12/2015)

Societatea estimează că va vinde măfurile la un preț de 1.000.000 lei, costurile generate de vânzare fiind estimate la 500.000 lei.

Costul de achiziție :

= Valoarea în vamă 510.000 lei

+ Taxe vamale 50.000 lei

+ Cheltuieli de transport 40.000 lei

+ Cheltuieli de manipulare 5.000 lei

+ Prime de asigurare 20.000 lei

– Reducerea comercială 10.000 lei

= 615.000 lei

Valoarea realizabilă netă = Prețul de vânzare estimat (1.000.000 lei) – Costul generat de vânzare estimat (500.000 lei) = 500.000 lei

La închiderea exercițiului financiar ținând cont de regula de bază conform căreia stocurile vor fi evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă, stocurile vor fi evaluate la nivelul sumei de 500.000 lei -valoarea realizabilă neta, înregistrand o depreciere a acestora la nivelul sumei de: 615.000 lei – 500.000 lei = 115.000 lei.

Înregistrarea deprecierii:

Costurile de prelucrare a stocurilor includ costurile direct aferente unităților produse, cum ar fi de pildă costurile cu manoperă directă; includ alocarea sistematică a regiei de producție fixă și variabilă generată de transformarea materialelor în produse finite.

Regia fixă de producție constă în acele costuri indirecte de producție care rămân relativ constante, indiferent de volumul producției: cheltuieli cu amortizarea, întreținerea secțiilor și utilajelor, precum și costurile și administrarea secțiilor; regia variabilă este dată de costuri indirecte de producție care variează direct proporțional cu volumul producției ca materii prime și materiale. Alocarea regiei fixe de producție asupra costurilor de prelucrare se face pe baza capacității normale de producție; capacitatea normală reprezintă producția estimată a fi obșinută, în medie, de-a lungul unui anumit număr de perioade, în condiții normale având în vedere și pierderile de capacitate rezultată din întreținerea planificată a echipamentului. Nivelul actual de producție poate fi folosit dacă se consideră că acesta aproximează capacitatea normală

Valoarea regiei fixe alocate fiecărei unități de produse nu se majorează ca urmare a obținerii unei producții scăzute sau a neutilizării unor active; regia nealocată este recunoscută drept cheltuială în perioada în care a apărut, iar regia variabilă este alocată fiecărei unități de produse pa baza folosirii reale a facilităților productive

20.S.C. COMPA S.A fabrică în scopul vânzarii 1.000 de bucăti din produsul A001(15/12/2015)

Cheltuielile de producție au avut urmatoarea structura:

Cheltuieli directe = 200.000 lei;

cheltuieli indirecte 90.000 lei, din care cheltuieli variabile de producție = 60.000 lei.

Capacitatea normala de producție este de = 1.500 de bucăți.

Costul de producție va fi:

Cheltuieli directe: = 200.000

+ Cheltuieli indirecte variabile: = 60.000

+ Cheltuieli indirecte fixe:[(90.000 lei – 60.000 lei) x 1.000 buc.] / 1.500 buc.= 20.000 lei

Costul de producție = 280.000 lei

-lei-

Înregistrare contabilă:

29.S.C. COMPA S.A cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, la sfârșitul anului 31.12.2015 a constatat următoarele diferențe consemnate în procesele verbale de inventariere:

9.Plus de materii prime în valoare de 63,500 lei;

10.Minus de materii prime care se încadrează în normele legale de perisabilități în valoare de 16,000 lei;

11Minus de obiecte de inventar în valoare de 2,200lei care se impută gestionarului vinovat;

12.Lipsuri de mărfuri care se încadrează în perisabilitățile legale în valoare de 300 lei;

13.Plus la produse finite în valoare de 3,300 lei;

14.Plus de mărfuri în valoare de 1,000 lei;

15.Datorii cu termenul de exigibilitate depășit în valoare de 1000 lei.

Înregistrări contabile:

CONCLUZII, PROPUNERI

În România, stocurile sunt repartizate în funcție de patru criterii: din punct de vedere al formei fizice; după destinație; în funcție de faza ciclului de exploatare; in funcție de locul de creare a gestiunilor.

Evaluarea la intrare, ca și în OMFP 1802/2014 se realizează după cum urmează: pentru bunurile obținute cu titlu oneros, la cost de achiziție; pentru bunurile produse în regie proprie, la cost de producție; pentru bunurile primite cu titlu gratuit, la valoarea justă; pentru bunurile primite ca aport, la valoarea de aport.

Evaluarea la ieșire: pentru stocurile identificabile: metoda identificării specifice; pentru stocurile fungibile:( ca tratamente contabile de bază)

Metode: metoda costului mediu ponderat (CMP); metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO); Alte tratamente, tehnici de măsurare a costurilor: metoda prețului stabilit; metoda la preț cu amănuntul.

Conform IAS 2, la inventar, stocurilor se evaluează la valoarea realizabilă netă. În bilanț, evaluarea acestora se face la cea mai mică valoarea dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Costul cuprinde toate costurile aferente achiziției, prelucrării și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma și locul în care se găsesc în prezent. Există si costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, dar vor fi recunoscute drept cheltuieli ale perioadei.Valoarea realizabilă netă este prețul de vânzare estimat, ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și costurile estimare necesare vânzării.

În Statele Unite ale Americii, evaluarea stocurilor se face după referențialul contabil ASC 330 "Inventory". La fel ca și în celelalte referențiale, evaluarea inițială a stocurilor se face la cost, acesta fiind definit ca un preț plătit sau o contraprestație acordată pentru achiziționarea unui activ.La ieșire, ASC 330 prevede că stocurile vor fi evaluate după una dintre cele trei metode și anume:

metoda costului mediu ponderat (CMP); metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO); Metoda ultimul intrat-primul ieșit (LIFO); Metoda la preț cu amănuntul este permisă doar în unele situații;

Multe companii folosesc ca și metodă LIFO în scopuri fiscale și externe de raportare, dar mențin metodele FIFO, CMP sau sistemul costurilor standard pentru raportările interne. Există mai multe motive pentru care companiile fac acest lucru: societățile, adesea își stabilesc prețul după metoda FIFO, CMP sau a costului standard, decât pe baza metodei LIFO; Evidența pe alte baze contabile, decât LIFO, este mai ușoară deoarece aceasta nu aproximează fluxul fizic al produsului. ASC 330 "Inventory" și IAS 2 " Stocuri" se bazează pe principiul că baza primară de contabilitate pentru inventar este costul. Ambele definesc stocurile ca active deținute în vederea vânzării în cursul normal al activității, în curs de producție pentru a fi vândute sau care urmează să fie consumate în producția de bunuri sau servicii. Tehnicile permise de măsurare a costurilor, cum ar fi metoda la preț de vânzare cu amănuntul, sunt similare, în conformitate atât cu GAAP din SUA cât și cu IFRS.

OMFP 1802/2014 cât și IAS 2 grupează stocurile astfel: stocuri identificabile și stocuri neidentificabile (fungibile). pentru aceste tipuri de stocuri, cele două norme prezintă următoarele tratamente contabile:pentru stocurile identificabile se aplică metoda identificării specifice; pentru stocurile fungibile se aplică: ca tratamente de bază: FIFO, CMP; ca tratament alternativ: LIFO (nepermisă de IAS 2); alte tratamente, tehnic de măsurare a costului: metoda prețului stabilit, metoda la preț cu amănuntul. În funcție de scopul pe care îl urmăresc și în funcție de necesitățile firmei, aceasta poate alege metoda cea mai potrivită de evaluare a stocurilor la ieșirea din patrimoniu. Evaluarea ieșirilor prin metoda FIFO la cele mai mici costuri, duce la o majorare a rezultatului exercițiului și a impozitului pe profit. Ca urmare, în perioadele de creștere susținută a prețurilor, metoda FIFO produce cea mai mare valoare posibilă a rezultatului exercițiului, iar costul stocurilor ieșite este apropiat de nivelul costului la momentul când aceste stocuri au intrat în gestiune. În perioadele de descreștere a prețurilor efectele sunt inverse.

Ca o caracteristică specifică a acestei metode, ea generează aceleași rezultate în oricare dintre sistemele de inventariere – permanent sau intermitent.

Ca avantaj această metodă este simplă și ușor de aplicat; stocurile rămase sunt evaluate la costurile actuale și se apropie de realitatea economică iar ca dezavantaje în perioada inflației ieșirile sunt subevaluate iar acest lucru duce la micșorarea cheltuielilor și la supraevaluarea rezultatului final, în perioada deflației ieșirile sunt supraevaluate, costurile corelându-se cu întârziere cu variațiile de preț.

Potrivit metodei „ultimul intrat – primul ieșit” (LIFO),bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau producție al ultimei intrări. Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau producție al lotului anterior, în ordine cronologică. Se acceptă conectarea costurilor actuale cu veniturile actuale, obținându-se astfel cea mai bună evaluare a rezultatului perioadei. Costurile înregistrate în contul de profit și pierdere vor fi, prin urmare, mai mari pe baza acestei metode. IAS 2 nu permite utilizarea metodei LIFO, deoarece aceasta nu prezintă cu fluiditate fluxurile stocurilor. Alegerea acestei metode are de cele mai multe ori motivații fiscale, ceea ce nu constituie premisele alegerii tratamentului contabil de aplicat. Avantaje: stocurile sunt evaluate la cele mai recente costuri; în perioada inflației ieșirile sunt supraevaluate iar acest fapt duce la majorarea cheltuielilor cât și la supraevaluarea rezultatului final iar în perioada deflației îeșirile sunt subevaluate, acest lucru conducând la mișcararea cheltuielilor cât și la subevaluarea rezultatului final iar ca dezavantaje remarcăm că în cazul deprecierii monetare stocul este subevaluat.

Metoda costului standard (metoda pretului prestabilit). Această metodă intră în categoria altor tratamente sau tehnici de măsurare a costurilor. Aceasta ia în considerare nivelurile normale ale materialelor și consumabilelor, manoperei, eficienței și capacității de producție. Aceste metode trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile existente la un moment dat. Diferențele de preț față de costul de achiziție sau de producție trebuie evidențiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.

Metoda la preț cu amănuntul. Cazul particular de față este prezentat în situația aplicării metodei inventarului permanent. Metoda "este folosită în comerțul cu amănuntul pentru a măsura costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care nu au marje similare și pentru care nu este practic să se folosească altă metodă de determinare a costului". În această situație, costul bunurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor.

Metoda indentificării specifice. Această metodă se aplică pentru acele stocuri care nu sunt de obicei fungibile sau care fac obiectul unor comenzi distincte.

Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament nu poate fi aplicat în cazul în care stocurile cuprind un număr mare de elemente, care sunt fungibile.

Studiul de caz la S.C. Compa S.A.

Societatea comercială COMPA S.A. Sibiu a luat ființă în anul 1991, având ca domeniu de activitate proiectarea, producerea și comercializarea componentelor pentru fabricația de autoturisme, autovehicule de transport, autobuze, remorci, tractoare, vagoane, locomotive și diverse utilaje industriale, servicii și asistență tehnică.Constituită prin fuzionarea a două întreprinderi: Uzina Automecanică Sibiu și Uzina Elastic Sibiu, COMPA devine una din cele mai puternice unități economice constructoare de mașini din țară și continuă tradiția industrială a precursorilor îmbinând în mod armonios experiența înaintașilor cu noile progrese ale tehnologiei și managementului. Un moment de referință în dezvoltarea companiei îl constituie anul 1969 când prin unificarea celor două fabrici se naște o nouă entitate economică, Întreprinderea de Piese Auto Sibiu (IPAS). În 1991 întreprinderea se transformă în societate comercială pe acțiuni cu denumirea de S.C. COMPA S.A .

În perioada 2001-2004 Compa a trecut printr-o restructurare organizatorică pentru a se adapta mai bine la schimbările produse de îndeplinirea obiectivelor strategice.

Ca o consecință directă, unele activități auxiliare au fost desprinse din obiectul de activitate

Produsele Compa sunt asamblate pe mașini ca BMW, Mercedes, Peugeot, Renault, Audi, Ford, Fiat, Citroen și Kia. Compa a reușit să se impună și să transmită principiile profesionalismului, construirea de parteneriate, pe termen lung, puternic, cu companii de top din industria de automobile și dincolo de: Bosch, Delphi, Honeywell, Fuji, Kiko, Daikin, INA Schaeffler, ThyssenKrupp Bilstein, Takata, Haulotte Group .

Principalele grupe de produse: componente pentru sisteme de injecție; lame, brațe și capete de braț pentru ștergătoarele de parbriz; carcasă centrală, inel duză și role pentru turbocompresoare; angrenaje de directie, componente coloanei de direcție; arcuri; ștanțare piese; conduce arbori; ansambluri mecanice sudate; Componente pentru instalații de aer condiționat; echipament industrial.

General Motors a avut în 2015 un an record de vânzări, cu un profit total de 9,7 miliarde dolari. Pentru 2016, GM va continua să-și continue trasarea cererii pe piața în continuă creștere din SUA. Compania dorește să lanseze pe piați și mașini automate, o dezvoltare care ar putea schimba potențial jocul pentru GM și industria auto toate împreună în următorul deceniu.

Ford Motor a avut cea anul trecut cea mai bună performanță în ceea ce privește vânzările, în SUA, din 2006. Compania va continua să investeasscă în tehnologii automate pentru a ține pasul cu creșterea concurenței.

Johnson Controls a înregistrat o scădere a veniturilor de aproximativ 4% în anul fiscal 2015, în special ca urmare a deconsolidării companiei de afaceri de interioare auto și a ratelor de schimb valutar nefavorabile. Compania se concentrează pe dezvoltarea tehnologiilor în 2016

Ca și sector de distribuție, firma realizează mai multe vânzări pe piața externă, de aceea s-a extins printr-o filială care asigură transportul de materiale și produse finite atât pentru COMPA cât și pentru alți clienți.

Principii și politici contabile utilizate.

Conform Legii Contabilității nr. 82/1991, societatea comercială COMPA are obligația să organizeze și să conducă contabilitate proprie, în limba română și în moneda națională. Organizarea contabilității reprezintă o necesitate, dar și o obligație impusă prin reglementările legale în vigoare.

De altfel, societatea comercială COMPA ca sistem complex economico-social și administrativ-organizatoric, îndeplinește o serie de funcții, în cadrul cărora un rol esențial îl are funcția financiar-contabilă.

În contextul armonizării legislației și creării unui cadru comun de prezentare a situațiilor financiare, Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) stabilesc pentru agenții economici următoarele principii contabile ce trebuie respectate Societatea comercială din studiul nostru de caz respectă și ea în evidența sa contabilă principiile contabilității: