Delimitari Si Fundamentari Teoretice Specifice Gestiunii Tranzactiilor de Comert Exteriordoc

=== Delimitari si fundamentari teoretice specifice gestiunii tranzactiilor de comert exterior ===

1. DELIMITĂRI ȘI FUNDAMENTĂRI TEORETICE SPECIFICE GESTIUNII TRANZACȚIILOR DE COMERȚ EXTERIOR

Definirea activităților de comerț exterior

In condițiile lumii contemporane, participarea activă la diviziunea internațională a muncii reprezintă o componentă esențială a procesului de dezvoltare a fiecărei țări, piața și mecanismele acesteia parcurgând, în evoluția lor, un drum anevoios și îndelungat, dovedind, pe întregul traseu istoric, mari posibilități de perfecționare și adaptare la situații concrete, foarte diferite. În acest context, adâncirea și diversificarea interdependențelor economice dintre țările lumii, mai ales după cel de-al doilea război mondial, au readus problema relațiilor economice internaționale în prim plan, atât pentru specialiști, cât și pentru marele public.

Privind din această perspectivă, putem afirma că, în decursul gândirii istoriei economice, cei mai reprezentativi economiști ai lumii au încercat să găsească un răspuns la două întrebări fundamentale legate de relațiile economice internaționale, întrebări care se referă la: cauzele comerțului în general și ale comerțului exterior, în special și câștigul obținut din aceste tranzacții Astfel, modelele elaborate de-a lungul timpului au evoluat de la mercantilism, avantaj absolut și avantaj comparativ, în cadrul teoriei clasice, la resurse și comerț cu factori specifici și avantajul comparativ în cadrul teoriei modeme.

În acest context, conținutul și performanțele diferitelor teorii despre comerțul exterior au fost influențate nu numai de problemele practice aflate la ordinea zilei, dar și de starea generală a gândirii de ansamblu și de progresele realizate în epistemologia și metodologia cunoașterii științifice. însă, ca întotdeauna, în decursul epocii modeme și contemporane, aspectele normative și cele cognitive s-au interferat continuu, încurajând progresul gândirii economice și implicit teoriile despre comerțul exterior și practicile comerciale externe.

Astfel, în cadrul procesului complex de racordare a economiilor naționale la fluxurile economice mondiale, un rol de cea mai mare importanță îl are comerțul exterior, care a devenit – mai ales în ultimele decenii – unul din factorii determinanți ai creșterii economice, ai economiei de piață. Apreciem că, dezvoltarea afacerilor internaționale tinde să devină o condiție de existență a firmelor, indiferent de mărime sau de domeniul de activitate, iar consecința este că internaționalizarea și globalizarea se constituie în trăsături fundamentale ale acestui început de secol și de mileniu. Nu putem să nu remarcăm faptul că, amploarea și implicațiile comerțului exterior asupra celorlalte domenii ale vieții sociale au crescut considerabil în ultimele cinci secole, iar, în prezent, volumul lui s-a amplificat în mod accelerat.

În această situație, considerăm că este necesar să definim comerțul exterior, în accepțiunea cât mai facilă și inteligibilă a termenului, dar mai întâi, trebuie să clarificăm noțiunea de comerț.. Etimologic, termenul de comerț provine din latinescul „commercium”, care la rândul său reprezintă o juxtapunere a cuvintelor „cum” – cu și „merx” = marfă, ceea ce înseamnă cu mărfii, de unde a rezultat explicația termenului prin activitate cu/sau legată de marfă, ori activitate asupra mărfii. în dreptul roman, termenul de commercium, era folosit ca noțiune tehnică, pentru a desemna facultatea unei persoane fizice de a încheia acte juridice yi de a constitui contracte valabile. Dacă ne referim la comerț, în general, acesta reprezintă operațiunea de intermediere a schimbului de bunuri care se realizează prin unități specializate și are drept scop asigurarea circulației mărfurilor între producătorii acestora și consumatori, în calitatea lor de intermediari sau de beneficiari finali.

Nu putem să nu remarcăm faptul că, în Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), în dreptul cuvântului comerț găsim următoarele definiții: „Schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor. Activitate economică de valorificare a mărfurilor prin procesul de vânzare-cumpărare; negoț. Ramură a economiei naționale în care se realizează circulația mărfurilor”.

In acest context, putem afirma că activitatea de comerț are ca scop schimbul de bunuri și/sau servicii, motivație pentru care circulația acestora se realizează de la producător la consumator, activitate care, pe măsura dezvoltării societății și a trecerii timpului a suferit modificări importante, astfel încât s-a transformat dintr-o simplă operațiune de intermediere, într-o activitate creatoare de utilități. Dacă în analiza tranzacțiilor comerciale luăm în considerare poziționarea geografică a participanților la schimbul de mărfuri, atunci comerțul cuprinde două mari componente: comerțul interior și comerțul exterior, noțiuni care au fost definite de specialiști pe parcursul evoluției societății, în funcție de stadiul dezvoltării acesteia.

Astfel, comerțul interior constă în „ansamblul activităților prin care se stabilesc legături permanente între producția bunurilor materiale și consumul acestora”, asigurându-se astfel circulația mărfurilor în cadrul unui perimetru geografic național.

Comerțul exterior este perceput de unii specialiști, ca „o ramură distinctă a unei economii naționale care cuprinde operațiunile comerciale sau de cooperare economică și tehnico-științifică în raporturile cu străinătatea privind vânzarea-cumpărarea de mărfuri, lucrări, servicii, licențe, consignația sau depozitul, reprezentarea sau comisionul, operațiunile financiare, asigurările, turismul și, în general, orice acte sau fapte de comerț.”

Conform acestei definiții, comerțul exterior include două componente de bază:

operațiunile comerciale internaționale și

alianțele și cooperările economice internaționale.

1.Operațiunile comerciale internaționale constituie o formă de interdependență între entități și economiile naționale, în sfera comercializării și cuprind:

a) Comerțul internațional cu mărfuri, format la rândul său din:

exportul de mărfuri, alcătuit din totalitatea operațiunilor de natură comercială prin care entități dintr-o țară vând firmelor din alte țări o parte din bunurile produse sau prelucrate;

importul de mărfuri, compus din ansamblul operațiunilor comerciale prin care entități dintr-o țară cumpără mărfuri de la firme situate în alte țări în scopul satisfacerii consumului productiv și neproductiv.

b) Comerțul internațional cu servicii comerciale, cunoscut sub denumirea de comerț invuibil, are ca obiect serviciile adiacente tranzacțiilor de export-import, precum: transporturile, asigurările, licențele, dar și turismul internațional și alte servicii conexe.

c)Operațiunile comerciale combinate, includ: reexportul, compensațiile, switch-ul, operațiunile de perfecționare a bunurilor etc., adică acele tehnici specifice folosite de firme pentru facilitarea afacerilor și valorizarea corespunzătoare a oportunităților de profit.

2.Alianțele și cooperările internaționale constituie o formă evoluată a legăturilor economice care se stabilesc între diferite state, cu scopul realizării unor strategii comune, trainice, în diverse domenii de activitate. Prin urmare, considerăm că raționamentele care guvernează aceste legături pornesc de la existența unor avantaje comune, complementaritate tehnologică, dar și de la exploatarea eficientă a competențelor și a propriilor resurse.

Principalele forme de alianțe și cooperări internaționale se referă la:

cooperările pe baze contractuale, care includ contractele de licență, subcontractarea, franșizarea etc., toate reprezentând modalități de transfer internațional de tehnologie de fabricație (licențierea, subcontractarea) sau de comercializare (franșizarea);

alianțele strategice cunoscute sub formă de asociații, consorții etc., create pentru realizarea în comun a unor obiective, livrări „la cheie”, Consulting – engineering;

cooperarea instituționalizată, realizată prin societățile mixte.

Este de necontestat că, în ultimele decenii, formele pe care le-au îmbrăcat schimburile internaționale de valori materiale și spirituale s-au diversificat considerabil, astfel că, pe lângă formele clasice tradiționale, au apărut forme noi, între parteneri din state diferite, care au la bază principiile fundamentale, general-valabile, ale contractului de vânzare-cumpărare.

Abordată ca o categorie economică, noțiunea de comerț exterior este extrem de cuprinzătoare, înglobând totalitatea activităților referitoare la negociere, contractare, livrare, transport, asigurare, decontarea prețului, precum și alte operațiuni necesare transferării proprietății bunurilor materiale de la vânzător la cumpărător, persoane care, de regulă, se află în țări diferite, implicând, astfel, o serie de activități economice, care au la bază relații juridice fundamentate prin contractul internațional de vânzare-cumpărare.

Sesizăm că, în literatura de specialitate, sub denumirea de tranzacții de comerț exterior sunt tratate o gamă mai largă sau mai restrânsă de activități economice și raporturi juridice, care iau naștere între părțile implicate direct în realizarea acestora (vânzător și cumpărător), fără a exclude însă posibilitatea de a li se

alătura și alte entități care contribuie la încheierea, executarea și lichidarea operațiunilor sau a raporturilor juridice sau chiar administrative, adiacente operațiunilor de comerț exterior. în contextul celor prezentate anterior, apreciem că tranzacția de comerț exterior poate fi definită ca totalitatea activităților economice care au ca scop realizarea de operațiuni comerciale între entități din țara noastră și firme situate în afara acesteia, referitoare la circulația mărfurilor de la vânzător la cumpărător, în cadrul prevederilor convenite prin contractul de vânzare-cumpărare internațională de bunuri

Prin urmare, considerăm că, noțiunea de comerț exterior, suportă două accepțiuni:

în sens restrâns, putem afirma că, tranzacțiile de comerț exterior au ca obiect schimbul internațional de mărfuri, iar principala formă de realizare o reprezintă operațiunile de export-import care au ca bază interdependența dintre țări în sfera comercializării, afaceri care sunt întemeiate pe contractul de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri;

în sens larg, In sfera tranzacțiilor de comerț exterior se includ și operațiunile combinate, exporturile complexe, diferitele forme de alianțe strategice și cooperări internaționale, precum și alte operațiuni internaționale necesare pentru încheiata și derularea de contracte comerciale internaționale. în practică însă, entitățile se implică în tranzacții internaționale prin operațiuni de export-import, afacerile comerciale de această natură reprezentând, în marea majoritate a cazurilor, singura formă de Internaționalizare, în special în cazul firmelor mici și mijlocii Remarcăm faptul că, dacă asociem activității de comerț, termenul de națiune, avem motive să definim comerțul exterior ca fiind reprezentat de totalitatea schimburilor comerciale efectuate de statele-națlune, în exteriorul „granițelor” acestora.

Privind din această perspectivă, nu putem să nu sesizăm faptul că aderarea României la Uniunea Europeană și-a pus amprenta și asupra comerțului exterior, în sensul că, acesta abordează diferit, începând cu 1 ianuarie 2007, operațiunile comerciale desfășurate în spațiul comunitar, cu toate că tranzacțiile respective se efectuează în afara granițelor naționale.

Comentând această situație, trebuie să afirmăm că desființarea barierelor vamale între țara noastră și statele membre ale Uniunii Europene a condus la dispariția noțiunilor de export și import, în relația dintre statele membre, acestea fiind înlocuite de noțiuni noi precum livrarea intracomunitară (în locul exportului) și achiziția intracomunitară (în locul importului).

În accepțiunea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, achiziția intracomunitară de bunurf reprezintă obținerea dreptului de a dispune, ca și proprietar, de bunuri expediate sau transportate la destinația indicată de cumpărător, de către furnizor sau de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor. Privind din aceeași perspectivă fiscală, livrarea intracomunitară de bunuri10 se referă la o înstrăinare de bunuri, care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.

În ipostaza celor precizate anterior și a studierii literaturii de specialitate în acest domeniu, putem defini tranzacțiile intracomunitare ca fiind schimburile comerciale de bunuri și/sau servicii care se realizează între entități din state diferite aparținând spațiului comunitar și care nu presupun trecerea granițelor vamale ale Uniunii Europene.

În mod similar, apreciem că tranzacțiile comerciale internaționale se referă la schimburile de bunuri și/sau servicii care necesită trecerea granițelor vamale a cel puțin două state, deoarece participanții provin din teritorii vamale diferite, iar operațiunea comercială desfășurată de către aceștia generează cele două fluxuri specifice tranzacțiilor comerciale Internaționale, respectiv: exportul șl Importul de bumut Referindu~ne la mmtwței exterior In ansamblul său, în opinia noastră, componentele acestaia sunt prezentete In Figura nr. 1.1.

_ Cooperare instituționalizată

Cooperare metituțioualizati |

Figura nr. 1.1. Componentele comerțului exterior

Ca ramură distinctă a economiei naționale, comerțul exterior reprezintă un factor important al creșterii economice, care facilitează circulația mărfurilor între producători și consumatori din diferite țări, fiind determinat de internaționalizarea afacerilor și având un rol hotărâtor pentru procesul de globalizare.

Putem afirma că, în epoca modernă și contemporană, nicio țară, indiferent de resursele de care dispune și de mărimea acesteia, nu-și poate asigura toate bunurile de care are nevoie numai din producția internă, motiv pentru care apreciem că trebuie să desfășoare activitate de comerț exterior, prin entități specializate, atât cu firme situate în state din cadrul aceleiași Uniuni vamale cât și cu cele care se află în Uniuni vamale diferite, implicarea în dezvoltarea de afaceri pe plan internațional devenind, în unele situații, o condiție nu numai pentru mărimea profitului, dar și pentru însăși existența unor unități patrimoniale.

însă, dacă ținem cont de faptul că sectorul privat reprezintă principala componentă care transpune în practică liniile directoare ale strategiei naționale de promovare și dezvoltare a comerțului exterior, considerăm că această zonă a economiei naționale trebuie să participe activ, inclusiv, la elaborarea strategiei, aswnândw-și atâfcl alături de factorii guvernamentali, responsabilitatea succesului sau a eșecului respectivei viziuni.

1.2.Delimitări și trăsături comune privind tranzacțiile intracomunitare și internaționale

Comerful exterior a fost impus „de procesul specializării internaționale a economiilor naționale, determinat de o serie de factori, cum sunt: condițiile naturale fizico-geografice, mărimea teritoriului și a populației fiecărei țări, nivelul tehnic și gradul de diversificare a aparatului productiv din fiecare țară, tradițiile economice, aproprierea geografică a statelor și stabilirea unor raporturi de complementaritate economică dinamică între ele, precum și de o serie de factori extraeconomici (dominația colonială, relațiile de producție, războaiele etc.).” Astfel, putem aprecia că revoluția tehnico-științifică din perioada contemporană, ca factor dinamizator al dezvoltării comerțului exterior, a condus atât la adâncirea diviziunii internaționale a muncii, cât și la accentuarea interdependențelor economice dintre state lumii, contribuind, în același timp, la diversificarea formelor de manifestare a operațiunilor de comerț exterior.

Privite, însă, din perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007, tranzacțiile de comerț exterior s-au structurat, în funcție de granițele vamale, situație care a generat gruparea acestor operațiuni în tranzacții intracomunitare și tranzacții internaționale, rolul lor rezumându-se, în principiu, la facilitarea circulației mărfurilor între entități producătoare și consumatoare, situate în țări diferite.

În consecință, considerăm că în demersul nostru pe linia organizării și conducerii contabilității firmelor, care au ca obiect de activitate derularea tranzacțiilor de comerț exterior, trebuie să luăm în considerare trăsăturile comune, care caracterizează respectivele operațiuni și influențează, totodată, modalitatea de reflectare în contabilitate.

În acest context, principalele trăsături economico-financiare, comune tranzacțiilor intracomunitare și internaționale se referă la:

1)Caracterul economic al activității, constă în derularea unui circuit de active materiale și bănești producătoare de rezultate economico-financiare, acțiune care contribuie la crearea și majorarea venitului național al respectivei țări. Datorită faptului că activitatea desfășurată are un caracter economic, putem afirma că, reglementările contabile aplicabile entităților care efectuează tranzacții intracomunitare și internaționale sunt comune cu cele ale entităților care desfășoară acte de comerț, cu anumite particularități, pe care le vom dezvolta ulterior. Prin urmare, ne alăturăm opiniei referitoare la caracterul economic al activității de comerț exterior, care, într-o accepțiune generală, presupune, ca la export, prețul extern în valută, exprimat în monedă națională, să fie mai mare decât costurile interne, iar la import, prețul de desfacere pe piața internă să fie mai mare decât prețul extern la care s-au achiziționat mărfurile respective, astfel încât respectiva entitate, care realizează, după caz, tranzacții intracomunitare sau internaționale să obțină profit din activitatea care face legătura dintre producție și consum.

2)Diversitatea și specificitatea activității de comerț exterior, se concretizează în apariția, alături de forma clasică a exportului și a importului de bunuri, pe de o parte, sau a livrărilor și achizițiilor intracomunitare, pe de altă parte, a unor noi modalități de realizare a afacerilor de comerț exterior și cooperare, precum: operațiunile combinate de comerț exterior, tranzacțiile care au ca obiect drepturile de proprietate industrială și intelectuală, exporturile complexe, cooperarea economică etc. Constatăm că, noile forme de comerț exterior prezintă particularități care le deosebesc unele de altele, iar mecanismul de derulare al acestora este mai complex decât cel al operațiunilor de export sau import clasic, așa cum le-am cunoscut de la începuturile lor.

In această context, considerăm că formele de realizare a activității de comerț exterior necesită cunoașterea detaliată a fiecărui tip de operațiune, în scopul organizării sistemului informațional-contabil specific, astfel încât acesta să răspundă atât nevoilor decizionale ale echipei de conducere a entității, cât și utilizatorilor externi.

3)Caracterul complex al tranzacțiilor intracomunitare și internaționale rezultă din faptul că, pe lângă operația propriu-zisă de vânzare și cumpărare, aceste afaceri angajează și alte acțiuni, în amonte (intermediere în comerțul exterior, reprezentanță sau comision) și în aval (ambalare, expediție, transport, asigurare, plată și finanțare).

Așadar, complexitatea acestor operațiuni ne face să ținem seama, în derularea lor, de particularitățile referitoare la cadrul juridic, participanții la astfel de operațiuni și mecanismul tranzacțional, mai ales dacă avem în vedere faptul că afacerile comerciale intracomunitare și internaționale sunt, de regulă, tranzacții de valoare ridicată, care se desfășoară între entități al căror obiect de activitate este producerea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii ori realizează activități de comerț.

4)Reglementarea tranzacțiilor intracomunitare și internaționale prin contracte externe și prin convenții comerciale internaționale, fundamentul juridic al activității de comerț exterior fiind reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare internațională de bunuri și servicii. Comparativ cu contractele interne, prevederile din contractele externe și regulile sau uzanțele internaționale prezintă anumite caracteristici care provin, în principal, din elementul străin pe care îl conțin, denumit în literatura de specialitate „element de extraneitate”, care constă în naționalitatea diferită a părților contractante.

Astfel, putem afirma că tranzacțiile intracomunitare și internaționale se desprind parțial sau total, după caz, de sub jurisdicția internă a unei țări, completându-se cu uzanțele internaționale de drept sau cu normele specifice dreptului civil ori comercial ale altui stat.

5)Transportul mărfurilor care fac obiectul acestor tranzacții, de la vânzător la cumpărător, se realizează prin utilizarea unor modalități diferite de transport (maritim, fluvial, rutier, feroviar, aerian sau combinat), reglementate prin convenții internaționale, care cuprind norme specifice referitoare la decontarea transportului, facilitățile acordate de societățile de transport etc., cu luarea în considerare atât a specificului mărfii, cât și a urgenței transportului, fără a exclude costurile aferente acestuia.

Considerăm că este justificat să amintim că transportul mărfurilor se realizează în condiții de risc, îndeosebi în transportul maritim și/sau aerian, care pot conduce la producerea de pagube care constau în pierderea parțială sau totală a mărfurilor ori avarierea acestora, motiv pentru care este necesară asigurarea bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor comerciale intracomunitare și internaționale pe perioada de desfășurare a transportului și organizarea corespunzătoare a operațiilor de transport și de asigurare, inclusiv a evidenței acestora.

6)Sistemul de finanțare și creditare a activității de comerț exterior se referă la acele tehnici și modalități prin care entitățile participante la operațiunile comerciale intracomunitare și internaționale își asigură fondurile necesare desfășurării respectivei activități.

In consecință, finanțarea are drept scop asigurarea fondurilor proprii necesare pentru desfășurarea în condiții normale și eficiente a activității comerciale, iar creditarea are drept obiectiv completarea resurselor proprii cu împrumuturi financiare, comerciale sau de altă natură.

Având în vedere necesitățile de finanțare și creditare ale acestui sector al economiei naționale, considerăm că implicarea statului în programe stimulative de finanțare și promovare a exporturilor va conduce la creșterea produsului intern brut în România.

Privind din această perspectivă, opinăm că prin adaptarea produselor financiare și de credit la cerințele pieții, prin crearea unei palete largi de servicii și instrumente de asigurări, care să fie utilizate permanent și în condițiile unei politici continue și constante de promovare a exporturilor, de atragere a investițiilor străine credibile și a resurselor organismelor financiare și de credit importante, tranzacțiile comerciale intracomunitare și internaționale vor contribui permanent la creșterea economică a țării.

7)Sistemul de decontare aferent activității de comerț exterior privește modalitatea prin care se efectuează plata valorii bunurilor achiziționate de la furnizor și cuprinde:

mijloace de plată, reprezentate de totalitatea resurselor materiale și bănești prin care se poate stinge un angajament financiar, utilizându-se, pentru aceasta: moneda națională, valuta, drepturile speciale de tragere, aurul, devizele;

instrumente de plată și de credit, materializate în înscrisurile și efectele de comerț exprimate în valută care facilitează onorarea angajamentelor internaționale, cele mai des utilizate fiind trata sau cambia, biletul la ordin, cecul, cârdul;

modalități de plată, reprezentate de procedeele bancare prin intermediul cărora se efectuează decontările internaționale, în categoria celor frecvent utilizate încadrându-se: ordinul de plată, acreditivul documentar, incasso-ul documentar, scrisoarea de garanție bancară, mecanismul plăților prin clearing.

În principiu, în tranzacțiile de comerț exterior plata se realizează numai în monedă scripturală, prin tehnica viramentului bancar, motiv pentru care entitatea vânzătoare trebuie să considere banca drept unul dintre cei mai buni consilieri în ceea ce privește derularea unei plăți internaționale. Dacă luăm în considerare faptul că în procesul de decontare internațională intervin, ca în orice tip de decontare, foarte multe riscuri care pot fi reduse sau eliminate în funcție de metoda de plată utilizată, menționăm că, atât pentru client, cât și pentru furnizor, este foarte importantă, pe lângă alegerea modalității de plată pe care urmează să o utilizeze, detalierea corespunzătoare a acesteia în contractul de vânzare-cumpărare internațională.

8)Riscurile specifice tranzacțiilor de comerț exterior, care se concretizează în riscuri de tip conjunctural, precum riscul de preț, riscul valutar și riscul ratei dobânzii, fac necesară utilizarea unor mijloace de protecție împotriva acestora.

Apreciem ca incidența mai ridicată a riscurilor aferente tranzacțiilor de comerț exterior față de cea a operațiunilor de comerț intern este consecința instabilității mai accentuate a conjuncturii economice internaționale și a elementelor de incertitudine din mediul de afaceri.

Din acest motiv, în astfel de situații, pentru eliminarea sau diminuarea efectelor acestor risaui, se impun măsuri asigurătorii, precum: prevederea explicită în contractele externe a unor clauze asigurătorii de preț și de renegociere a acestuia (clauza de indexare, clauza prețului escaladat, clauza mărfii, clauza de revizuire a prețului), legarea valutei de decontare de un etalon monetar stabilit și stabil (valută contractuală), utilizarea de instrumente și modalități de plată asigurătorii (cambii avalizate, acreditivul documentar în diferitele sale variante), practicarea de metode de acoperire a riscurilor (contracte cu opțiuni, contracte fiitures etc.).

Dincolo de aceste aspecte succint prezentate, considerăm că trăsăturile economico- financiare ale activității de comerț exterior, comune tranzacțiile comerciale intracomunitare și internaționale, au o influență semnificativă în organizarea și conducerea contabilității entităților implicate în astfel de tranzacții, influențând, într-o măsură mai mică sau mai mare, modul de valorificare a informațiilor fînanciar-contabile în procesele de analiză, decizie și control

1.3.Trăsături specifice comerțului intracomunitar

Specificitatea comerțului intracomunitar are la bază însăși definiția acestuia, care face referire la totalitatea schimburilor comerciale de bunuri și/sau servicii derulate între entități care aparțin statelor membre ale Uniunii Europene.

Pornind de la acest considerent și având în vedere faptul că noțiunea de tranzacții intracomunitare a apărut odată cu aderarea țării noastre la spațiul comunitar, rezultă că trăsăturile specifice comerțului intracomunitar sunt determinate de mediul în care entitățile implicate în aceste afaceri acționează pe piețele Uniunii Europene.

Privind din această perspectivă, putem spune că principala trăsătură a comerțului intracomunitar are legătură cu desființarea barierelor vamale între statele membre, desființare care a condus la eliminarea controlului vamal a! mișcării bunurilor în interiorul spațiului comunitar. Astfel, în derularea operațiunilor comerciale între entități care aparțin statelor membre, au dispărut noțiunile care făceau anterior referire la import și export, acestea fiind înlocuite de terminologii noi, precum achiziția intracomunitară, care se substituie denumirii de import și livrarea intracomunitară, care a înlocuit noțiunea de export, ca părți componente ale comerțului intracomunitar. Ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, România a devenit parte componentă a pieței unice, iar ca efect al dispariției frontierelor vamale între țările comunitare au fost eliminate declarațiile vamale pentru tranzacțiile intracomunitare, situații care servesc la realizarea statisticilor referitoare la comerțul internațional.

Insă, pentru a înlocui această sursă de date, în Uniunea Europeană a fost creat și dezvoltat un sistem statistic pentru colectarea informațiilor direct de la firmele care aparțin spațiului comunitar și realizează activități de comerț cu alte entități din statele membre ale Uniunii Europene, sistem denumit ,Jntrastaf\ care funcționează în baza unor regulamente aplicabile în toate țările comunitare. De fapt, constituirea pieței unice a reprezentat un obiectiv înscris în prevederile Tratatului de la Roma, în care se specifică: „Uniunea Economică și Monetară implică fuziunea piețelor naționale ale acestora, care să asigure nu numai libera circulație a mărfurilor în cadrul comunității, ci și a serviciilor, a capitalurilor și a forței de muncă…”, obiectiv care ulterior s-a realizat treptat și în forme extrem de diferite.

în același Tratat, se menționează: „Comunitatea are ca misiune, prin realizarea unei piețe comune și prin aproprierea treptată a politicilor economice ale Statelor Membre, să promoveze o dezvoltare armonioasă a activităților economice în ansamblul Comunității, o expansiune continuă și echilibrată, o stabilitate crescută, ridicarea accelerată a nivelului de trai și stabilirea unor relații mult mai apropriate între țările care o formează”.

în esență, crearea pieței unice se consideră a fi benefică deoarece lărgește concurența, atrăgând în acest proces un număr mare de producători și consumatori, liberalizează piața, circulația capitalurilor și a forței de muncă, generează presiuni asupra reducerii costurilor și a prețurilor și, în ultimă instanță, contribuie la menținerea unui nivel de trai ridicat.

Potrivit prevederilor Tratatului de la Roma și a altor dispoziții adoptate ulterior de către Consiliul Europei și alte instituții ale Uniunii Europene, constituirea pieței unice, ca spațiu de derulare a comerțului intracomunitar, s-a realizat în mod treptat, mai întâi sub forma unei Uniuni Vamale și, apoi, a unei Uniuni Economice și Monetare, implicând, în prima etapă, asigurarea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, iar în etapa a doua, libera circulație a capitalurilor, serviciilor, forței de muncă, ajungându-se, în final, la adoptarea unei monede unice în cadrul comunității. în aceste condiții, putem spune că Uniunea Vamală este înțeleasă ca un teritoriu vamal unic al țărilor membre, cu o politică comercială conmfuă față de terți, în care se realizează tranzacții comerciale intracomunitare, tranzacții care au fost și sunt puternic influențate de obiectivele cuprinse în Tratatul de la Roma, care s-au realizat în mod treptat și care sunt prezentate sistematic în fig…

in opinia noastră, obiectivele Uniunii Vamale se constituie In trisituri definitorii ale comerțului intracomunitar, care influențează substanțial modalitatea de derulare a afacerilor comerciale în spațiul comunitar și care contribuie la distincția acestora în raport cu tranzacțiile internaționale, ce se desfășoară în afara „granițelor” Uniunii Europene.

De fapt, crearea Uniunii Vamale a avut ca obiectiv principal realizarea liberei circulații a mărfurilor, în sensul asigurării unor condiții identice de mișcare a bunurilor între entități situate în statele comunitare, indiferent de țara de proveniență.

Însă, nu trebuie să considerăm că liberalizarea circulației mărfurilor înseamnă și o eliminare a controlului asupra calității bunurilor, deoarece controlul rămâne o necesitate pentru respectarea standardelor privind: normele de securitate, tehnice și cele referitoare la mediul înconjurător și de sănătate a produselor etc.

Astfel, cu toate că barierele vamale au fost desființate, controlul mișcării bunurilor în spațiul comunitar se realizează, în continuare, prin intermediul sistemului electronic VIES (VAT International Exchange System), care permite statelor membre schimbul de informații și controale multilaterale, în scopul evitării fraudei fiscale în domeniul taxei pe valoarea adăugată.

Totodată, trebuie precizat că tranzacțiile intracomunitare se derulează cu respectarea unor reguli obligatorii privind concurența, interzicând orice acord între firme, care ar putea limita circulația liberă a mărfurilor, iar în cazul firmelor foarte mari, sunt prevăzute o serie de interdicții referitoare la poziția de monopol în efectuarea afacerilor comerciale intracomunitare.

Remarcăm, de asemenea, că eliminarea barierelor vamale, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, a produs schimbări majore în modul de percepere al obligației fiscale de natura taxei pe valoarea adăugată, care influențează realizarea afacerilor intracomunitare.

În acest context, rezultă o altă trăsătură importantă a comerțului intracomunitar care constă în scutirea de taxă pe valoarea adăugată a livrărilor intracomunitare efectuate de entități Înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, scutire care se aplică în situația îndeplinirii cumulate a condițiilor

Ca și in cazul comerțului intracomunitar, considerăm că particularitățile tranzacțiilor internaționale își au originea în însăși definiția comerțului internațional, care cuprinde mișcarea bunurilor și serviciilor dintr-o țară în alta, prin trecerea frontierelor vamale ale statului respectiv.

Pornind de la această afirmație și ținând cont de faptul că în spațiul comunitar controlul vamal al mișcării bunurilor și serviciilor a fost eliminat, rezultă că afacerile internaționale includ schimburile de bunuri și/sau servicii care impun trecerea granițelor vamale a cel puțin două state, participanții la astfel de operații provenind din teritorii vamale diferite.

în acest context, putem afirma că particularitățile tranzacțiilor internaționale nu pot fi abordate decât în relație cu politica comercială a unei țări, care vizează sfera relațiilor economice externe ale statului respectiv, ca parte a politicii economice a acestuia.

De fapt, prin politica comercială se înțelege totalitatea reglementărilor adoptate de către un stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar etc.), care au ca obiectiv promovarea sau restrângerea schimburilor comerciale externe și, totodată, protejarea economiei naționale de concurența străină.

Dacă luăm în considerare faptul că tranzacțiile internaționale sunt și trebuie să fie un factor important al creșterii economice, rezultă că principalul obiectiv pe termen lung, pe care

Concomitent, dacă ne orientăm atenția asupra achizițiilor intracomunitare de bunuri, sesizăm că, din punct de vedere al scutirii de taxă pe valoarea adăugată, sunt valabile aceleași condiții, pornind în acest demers de la argumentul că, procurările de bunuri din spațiul comunitar nu sunt altceva decât o reflectare „în oglindă” a livrărilor intracomunitare de bunuri.

Dacă ne referim la tranzacțiile comerciale intracomunitare, din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, precizăm că acest proces complex și totodată anevoios, a impus armonizarea legislației naționale cu legislația comunitară, modificări importante efectuându-se, printre altele, în domeniul fiscal, cu implicație majoră asupra operațiunilor de comerț derulate între entități care aparțin unor țări diferite situate în spațiul comunitar.

La prima vedere, noile proceduri au un impact pozitiv asupra dezvoltării comerțului intracomunitar datorită simplificării tranzacțiilor cu bunuri, prin eliminarea formalităților vamale și implicit a taxelor vamale și a comisioanelor plătite agenților vamali, prin fluidizarea fluxurilor logistice, dar și, ca urmare, a eliminării costurilor legate de fluxurile de numerar, întrucât taxa pe valoarea adăugată nu mai trebuie achitată în vamă.

Cu toate aceste avantaje, nu putem să nu observăm și dezavantajele, care vizează costurile generate de noua legislație, legate de implementarea unitară a acesteia, în principal costuri care se referă la cheltuieli efectuate cu schimbarea sistemului contabil și informativ, modificări absolut necesare în vederea completării declarațiilor impuse de noile prevederi legislative, care vizează taxele indirecte, cheltuieli implicate de ținerea unor evidențe complete, corecte și precise a tuturor operațiunilor efectuate în desfășurarea activității de comerț intracomunitar, dar și costuri generate de adaptarea rapidă a entităților la noile reglementări, concretizate în creșterea cheltuielilor cu serviciile de evidență contabilă și fiscală sau pentru pregătirea personalului.

Nu putem să nu remarcăm faptul că, din obiectivul pe termen lung al tranzacțiilor comerciale internaționale, derivă o multitudine de obiective pe termen scurt și mediu, care se pot diferenția de la o țară la alta, precum și de la o perioadă la alta, delimitându-se în funcție de condițiile interne și internaționale existente la un moment dat, ținte care pot fi urmărite cu țjutorul instrumentelor și măsurilor de politică comercială și se referă la: îmbunătățirea structurii schimburilor comerciale externe, restrângerea sau stimularea comerțului cu anumite produse sau grupe de produse, unele modificări în orientarea geografică a afacerilor comerciale (intensificarea, pe de o parte, a schimburilor comerciale cu anumite țări și regiuni, iar pe de altă parte, limitarea tranzacțiilor comerciale cu alte state), îmbunătățirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumpărare a exporturilor etc.

în acest context, practica relațiilor economice internaționale dovedește că statele au elaborat și aplicat instrumente de politică comercială din ce în ce mai variate, încălcând adesea o serie de principii și reguli stabilite în anumite acorduri și coduri de conduită referitoare la utilizarea acestor mijloace în relațiile comerciale reciproce, concomitent cu tendința, din ce în ce mai pronunțată, de regionalizare a schimburilor prin proliferarea grupărilor economice integraționiste, mai ales în ultimele patru decenii ale secolului XX.

în scopul delimitării particularităților tranzacțiilor comerciale internaționale, considerăm c& este justificat să amintim că instrumentele și măsurile de politică comerciali, aplicabile tn țara noastră (instrumente de politică comercială de natură tarifară sau vamală, instrumente de politică comercială de natură netarifară, instrumente de natură promoțională și de stimulare a exporturilor), își exercită influența asupra modalității de derulare a respectivelor tranzacții internaționale. Dacă, în general, putem aprecia că instrumentele de politică comercială de natură tarifară și netarifară vizează cu precădere importul, iar cele de natură promoțională se referă la export, considerăm că pentru atingerea obiectivului pe termen lung al politicii comerciale, care vizează dezvoltarea echilibrată a economiei naționale, în condițiile unui anumit nivel de expunere față de concurența externă, este necesară, printre altele, reexaminarea structurii exporturilor și a importurilor, îmbunătățirea orientării geografice a fluxurilor comerciale, redefinirea echilibrelor din balanța comercială și balanța de plăți, îmbunătățirea raportului de schimb și, nu în ultimul rând, armonizarea structurilor economice productive.

Privind din această perspectivă, opinăm că trăsăturile definitorii care se referă la comerțul internațional sunt sintetizate în cele ce urmează.

Bunurile importate sunt supuse controlului vamal, control care se finalizează cu perceperea de către stat a taxelor vamale, sub formă de impozite indirecte, în momentul în care mărfurile trec granița vamală a țării respective și a altor valori datorate, sub formă de comisioane sau impozite, instrumentele de politică comercială de natură tarifară sau vamală

Figura nr. 1.5. Instrumente de politică comercială de natură tarifară

Taxele vamale reprezintă un instrument de politică comercială de natură tarifară și totodată fiscală, care se constituie ca sursă de venit la bugetul general consolidat, cu o incidență directă asupra prețului bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor internaționale, in general importuri, taxe care se regăsesc în tariful vamal adoptat de flecare țară.

Referindu-ne la tariful vamal, reținem că acesta nu este altceva decât un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale, precum și taxa vamală percepută asupra fiecărui produs sau grupă de produse, după caz. Cu toate că sunt specifice importului și se caracterizează prin aceea că au o vastă răspândire pe plan internațional, vizează cel mai larg și cuprinzător nomenclator al produselor supuse impunerii vamale, practicându-se pe perioade lungi de timp și reprezentând obiectul negocierii într-un cadru bilateral sau multilateral, taxele vamale se percep și la export asupra mărfurilor indigene. Numai că, spre deosebire de taxele vamale de import, taxele vamale de export nu au o largă răspândire pe plan internațional, percepându-se pe perioade limitate de timp, cu aplicare la un nomenclator redus de produse.

Insă, pe lângă scopul fiscal, prin intermediul taxelor vamale de export se poate urmări: fie ridicarea prețului la anumite bunuri, atunci când statul respectiv este principalul exportator al mărfurilor vizate, fie opusul, respectiv limitarea unor exporturi, dacă sunt țintite materiile prime industriale și agricole, încurajându-se, prin aceasta, dezvoltarea unor ramuri industriale autohtone, care să prelucreze bunurile și să le exporte apoi ca produse manufacturate.

Cu toate că valoarea taxelor vamale, care influențează costul de achiziție al bunurilor importate, este considerabilă, autoritatea vamală calculează și încasează, pe lângă acestea, după caz, conform declarației vamale de import și alte sume care grevează importurile, precum: comisionul vamal, reprezintă procentul perceput pentru prestarea serviciilor vamale și se constituie ca venit cu destinație specială, contribuind la formarea Fondului special pentru dezvoltarea și modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum și a celorlalte unități vamale;

4* accizele sau taxele speciale de consum, sunt stabilite pe produse, în cote fixe sau procentuale și se fac venit la bugetul general consolidat al statului;

4- taxa pe valoare adăugată, se achită de entități, pentru bunurile importate, către bugetul general consolidat, reprezentând un impozit indirect.

De fapt, prin aplicarea regimului vamal are loc un control al bunurilor și al mijloacelor de transport, cu ocazia trecerii graniței vamale, moment în care se realizează impunerea vamală care incumbă creanțe vamale pentru autoritatea vamală și, respectiv, obligații vamale pentru entitățile care efectuează importurile.

Prin urmare, constatăm că impunerea vamală îndeplinește pe lângă o funcție fiscală și una protecționistă, mai puțin evidentă, care, în unele situații, generează chiar discriminare în derularea relațiile comerciale internaționale.

De asemenea, considerăm că prin controlul vamal care se efectuează, în general, la importul bunurilor și care atrage costuri suplimentare pentru importatori și, implicit, prețuri majorate, se descurajează acele schimburi comerciale, în detrimentul tranzacțiilor intracomunitare care au loc în cadrul aceleiași uniuni vamale.

Comentând această situație, apreciem că „reorientarea” afacerilor comerciale și sporirea volumului comerțului în spațiul comunitar, guvernat de aceiași uniune vamală, nu reflectă neapărat și creșterea eficienței acestuia, la scară mondială producându-se efecte negative atunci când uniunea vamală unește țări cu niveluri inegale de dezvoltare economică și cu costuri de producție diferite, situație care, considerăm, poate contribui la producerea sau adâncirea unei eventuale crize economico-financiare.

Cu toate acestea, reținem că nu orice creștere a comerțului în interiorul unei uniuni vamale reprezintă și o adâncire a specializării țărilor membre, deoarece o parte din creștere poate fi rezultatul reorientării comerțului de la țările terțe la țările membre, schimbare care generează o specializare între țările aparținătoare spațiului comunitar, pentru a substitui decalajul, respectiv superioritatea, dintre acestea și țările terțe.

Limitarea importurilor de bunuri prin aplicarea instrumentelor de politică comercială de natură netarifară.

Referindu-ne la barierele netarifare putem afuma că acestea reprezintă un complex de măsuri și reglementări de politică comercială (publică și privată) care împiedică, limitează, distorsionează sau deformează fluxul informațional de bunuri și servicii și care au ca principal scop apărarea pieței de concurența străină șl/sau echilibrarea balanței de plăți.

Impulsionarea exporturilor de bunuri prin politica comerciali promoțională și de stimulare a acestora.

Concomitent cu măsurile întreprinse pentru controlul importurilor și limitarea continuă a acestora, sesizăm creșterea permanentă a preocupărilor din partea statelor participante la schimburile comerciale internaționale în vederea impulsionării exporturilor, astfel încât promovarea și stimularea acestora a devenit, în marea majoritate a statelor lumii, componente de bază ale politicii comerciale. De fapt, prin politica comercială promoțională și de stimulare a exporturilor se urmărește completarea politicilor macroeconomice promovate de guverne, cu măsuri și reglementări adoptate de către state și entități, care vizează impulsionarea globală a exportului, astfel încât schimburile de mărfuri și servicii cu străinătatea, pentru fiecare țară în parte, să conducă la un sold echilibrat al balanței comerciale și al balanței de plăți.

Din analiza teoriei și practicii internaționale în acest domeniu al politicii comerciale, rezultă că instrumentele și măsurile folosite pentru dezvoltarea exporturilor pot fi împărțite în două categorii: măsuri promoționale și măsuri de stimulare, în continuare, am considerat oportun să prezentăm, fără a intra, însă, în detaliu, măsurile promoționale și de stimulare a exporturilor, ca parte componentă a politicii comerciale a țării noastre, datorită faptului că acestea își pun amprenta asupra comerțului internațional cu bunuri și servicii și, implicit, influențează informația contabilă oferită diferitelor categorii de utilizatori (Figura nr. 1.8.).

Astfel, dacă măsurile promoționale vizează influențarea, pe diverse căi, a potențialilor clienți externi în vederea achiziționării bunurilor disponibile la export, fiind promovate și adresându-se mai mult partenerilor externi, măsurile de stimulare au drept obiectiv sporirea, pe de o parte, a competitivității mărfurilor destinate exportului, iar pe de altă parte, creșterea gradului de cointeresare a producătorilor și exportatorilor în vederea impulsionării exportului,

vizând. In special, participanții interni la circuitul economic. De asemenea, daci măsurile promoțtonale se iau, de rvguli la ni\el macroeconomic, măsurile de stimulare a exporturilor se regăsesc atât la nivel microeconomic, cil si la nivel macroeconomic.

ComcUtzhmâmd* țmttetm afirme câ. Im contextul urnei competiții globale lot mol acerbe, mMo furi mm poate râtmâme pmairâ cm prMre Io rezultatele cote derh*â din tranzacțiile cotmercioie internaționale. țâriie Im cmr» de dezvoltare dezpoUAndu-șl, Ut rândul lor, mecmntomm Jîmamciare jrf imtthmțltmaie care om ca tcop îmbunătățirea permanenți a poziției mcmtoem kt cmăml commptUti giobmi.

Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare, Editura C. H. Beck, București, 2008, art. 1301, pp. 237.

1 Idem, art. 128, alin. (9), pp. 230.

15 Suti, N., Sutâ-Selejan, S., Comerț internațional fi politici comerciale contemporane, Voi I, Ediția a XU-a, Editura Economică, București, 2003, pp. 97-98.