Delimitari Conceptuale Privind Etica Profesionala In Profesia Contabila
Capitolul I
Delimitări și structuri privind etica profesională a profesioniștilor în contabilitate – fundament privind activitatea organismului de supraveghere a profesiei contabile
Importanța temei și motivația cercetării – Delimitari conceptuale privind etica profesionala in profesia contabila
Așa cum Anatole France sublinia atât de sublim „să nu pierdem nimic din trecut, cu trecutul se clădește viitorul”, pentru a putea identifica direcția viitoare spre care ne îndreaptă pași prezentului, nu de puține ori este necesar să purcedem la o instrospecție, uneori critică, a trecutului.
Doar dacă se privește contabilitatea pe întreaga ei dimensiune temporar dobândește înțeles integral și permite o apreciere mai corect asupra valorii sale. Pe de alt parte, atitudinea justă față de moștenirea stiințifică are o mare importanță în opera de construcție dar și de consolidare a culturii unui popor.
Dimensiunea trecutului asupra căruia stăruim este mai mare în științele social-economice decât în științele naturii. Contabilitatea, făcând parte din familia științelor sociale, poate fi privită ca un complex de cunoștințe în continuă dezvoltare, clădită pe succesiuni de reflecții și idei în legtură cu mișcările de valori la care i-au adus contribuția un număr de gânditori și lucrători economiști-contabili. Cine face abstracție de ceea ce s-a creat de înaintași, în direcția în care el însuși lucrează, se condamnă singur să descopere lucruri demult cunoscute (CECCAR, 2006).
Demersul științific urmărit prin tema aleasă drept subiect de cercetare își propune abordarea unei teme de cercetare își propune abordarea unei teme de actualitate, respectiv reforma sistemului contabil în țara noastră. Evoluția contabilitții românești a cunoscut în ultimii 20 de ani o dinamică accentuată în primul rând de evoluțiile economice, politice, sociale pe plan intern (trecerea României de la o economie centralizat la o economie de piață), și în al doilea rând de evoluțiile de pe plan internațional (globalizarea economiilor naționale, internaționalizarea tranzacțiilor economice, unificarea piețelor, aderarea la Uniunea European, etc.), evoluții care au impus compatibilizarea contabilitții românești cu standardele europene și internaționale de contabilitate. Construirea unui sistem de contabilitate este obiectul frământărilor cugetului omenesc din veacuri apropiate (Rusu, 1975). România, ca s-ar aflat în plină tranziție spre o economie de piață, a fost mereu în căutarea unui drum al ei propriu în procesul de implementare și reglementare contabil (Pântea, 2009). Potrivit lui Matiș, Pop & alții (2007) adevărata consolidare a reformei contabile româneșști a început o dat cu armonizarea acesteia cu Directivele europene și Standardele Internaționale de Contabilitate (O.M.F.P. nr. 403/1999), pentru entitățile mari și foarte mari și respectiv armonizarea acesteia numai cu Directivele europene (O.M.F.P. nr. 306/2002), pentru entitățile mici. Procesul de armonizare a contabilității românești cu Standardele Intenaționale de Contabilitate și cu directivele europene a avut o viață scurtă, aceast în primul rând datorit cerințelor impuse membrilor membre ale Uniunii Europene, iar în al doilea rând viziunea normalizatorului național de aplicare a referențialului internațional după criterii cantitative a fost greu de asimilat de practic. Motiv pentru care anul 2005, care trebuia să fie punctul maxim de întindere în aplicarea reglementărilor contabile armonizate, a fost de fapt anul în care a debutat conformitatea cu directivele europene.
Chiar dacă unii specialiști au caracterizat etapa prezent ca fiind marcată de atenuarea aplicării IFRS, noi suntem de părere ca în prezent aplicarea referențialului internațional este mult mai coerentă și după criterii calitative. Ce se poate imputa totuși etapei prezente este teama normalizatorului de a permite societăților comerciale aplicarea IFRS ca alternativă la reglementrile contabile conforme cu directivele europene aprobate prin O.M.F.P. nr. 3055/2009.
Se poate considera că o astfel de viziune ar trebui să evolueze etapa prezentă în reformarea contabilitții românești. În realizarea acestei lucrări, ne-am propus structurarea activității de cercetare spre urămtoarele elemente, care ne-au permis să creionăm în în același timp să delimităm un fir nou al lucrării, care în cele din urmă ne permite atingerea dezideratelor științifice propuse atunci când ne-am asumat realizarea unui astfel de proiect științific.
Profesia contabilă – mijloc de filtrare eficientă a informației contabile
Informația contabilă dintr-o întreprindere se poate clasifica în două mari categorii: informație contabilă financiară și informație contabilă de gestiune. Informația contabilă financiară este destinată utilizatorilor externi, cum sunt investitorii, salariații, creditorii, guvernul sau publicul larg și este desemnată prin situațiile financiare de sinteză sau, pe scurt, situațiile financiare.
Anual, administratorii întreprinderilor trebuie să întocmească un set de situații financiare în formă standardizată, compus din: bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie și politici contabile și note explicative la acestea .Bilanțul este o situație de stoc, care arată resursele unei întreprinderi la un moment dat. Contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu și tabloul fluxurilor de trezorerie sunt situații de flux: prima cuprinde rezultatele activității desfășurate de întreprindere pe parcursul unei perioade de raportare, a doua prezintă modificările capitalului propriu între începutul și sfârșitul unui exercițiu financiar, iar cea de-a treia indică modul în care a evoluat numerarul între începutul și sfârșitul unei perioade de timp. Prezentăm informațiile privind Situațiile financiare sunt însoțite de un raport (Raportul de gestiune) prin care conducerea întreprinderii descrie principalele componente ale activității de exploatare și financiară, precum și evoluția lor previzibilă. Situațiile financiare trebuie să dea o imagine fidelă a resurselor, rezultatelor și capacității întreprinderii de a genera numerar. Noțiunea de “imagine fidelă” este dinamică și reflectă cele mai bune practici contabile existente la un moment dat.
Informația contabilă de gestiune este destinată utilizatorilor interni, respectiv conducerii întreprinderii. Această informație este nestandardizată, adesea nemonetară, și cuprinde informații privind costul unitar al produselor, comportamentul costurilor relativ la volumul activității sau profitabilitatea pe produs. Rapoartele sunt înaintate conducerii la intervale de timp scurte – lunar, săptămânal sau zilnic – și se circumscriu unor subdiviziuni ale întreprinderii, numite centre de responsabilitate sau de profit.
Principalii utilizatori ai informației contabile produse într-o întreprindere sunt: investitorii actuali și potențiali, conducerea întreprinderii, salariații, creditorii financiari și comerciali, clienții, guvernul și instituțiile sale, precum și publicul larg. Investitorii actuali și potențiali sunt interesați de câștigurile care pot fi obținute din investiția într-o anumită întreprindere, împreună cu riscurile aferente. Prognoza dividendelor care vor fi plătite în viitor de către întreprindere ar fi informația cea mai relevantă pentru acest grup. Cum o asemenea informație este extrem de dificil de procurat, dat fiind faptul că nerealizarea prognozelor sancționează conducerea întreprinderii, investitorii se vor limita la un surogat, respectiv la evoluția profitului și la mărimea dividendelor acordate în trecut. Conducerea întreprinderii are nevoie de informații operative în formă rezumată. Managementul întreprinderii utilizează informațiile furnizate de contabilitatea de gestiune în vederea îndeplinirii funcțiilor sale: planificarea, organizarea și controlul activității întreprinderii.
Managerii folosesc informațiile contabile la întocmirea sistemului de bugete (bugetul vânzărilor continuând cu bugetul producției, al aprovizionărilor rezumate în bugetele generale), dar mai ales în faza de control a realizării planurilor și programelor. Salariații doresc informații privind stabilitatea locurilor de muncă, dar și despre măsura în care li se repartizează o fracțiune justă din valoarea adăugată de întreprindere. Creditorii financiari sunt băncile și alte instituții similare interesate de lichiditatea și solvabilitatea pe termen lung a întreprinderii, de capacitatea ei de a rambursa la termen creditele contractate, împreună cu dobânzile aferente. Creditorii comerciali sunt furnizorii de bunuri și servicii, a căror preocupare este lichiditatea pe termen scurt a întreprinderii.
Pe de altă parte, clienții au în vedere continuitatea relațiilor comerciale cu întreprinderea, în special în situațiile în care aceasta se află în situație de monopol sau oligopol pe piața respectivă. Informațiile furnizate de contabilitatea financiară, între care profitabilitatea pe sectoare de activitate, dau o imagine asupra evoluției posibile a relațiilor comerciale. Nevoile informaționale ale guvernului se individualizează la nivelul instituțiilor sale. Ministerul Finanțelor colectează informații din contabilitatea financiară pentru elaborarea prognozelor veniturilor statului, Comisia Națională pentru Statistică centralizează raportările statistice ale întreprinderilor în vederea elaborării conturilor naționale, inclusiv calculul indicatorilor macroeconomici, precum produsul intern brut. Oficiul Concurenței este interesat de informațiile furnizate de contabilitatea de gestiune, respectiv de structura costului de producție și de modul de stabilire a prețurilor anumitor utilități (apă, canalizare, transporturi pe calea ferată, telefonie etc.). Alte ministere colectează informații sectoriale (veniturile din industrie, agricultură, servicii) sau informații privind gradul de ocupare a forței de muncă. În România, guvernul joacă un rol important în procesul de normalizare a contabilității, adică realizează impunerea unor reguli unitare de pregătire a informațiilor contabile și de raportare a lor. Publicul se așteaptă ca întreprinderile să furnizeze informații despre impactul activității asupra comunităților locale, asupra mediului înconjurător, ca și despre aspectele etice pe care le implică desfășurarea activității unei întreprinderi, iar organizațiile pentru protecția consumatorilor sunt interesate de reflectarea în prețuri a calității produselor sau serviciilor. Cererea de informații nefinanciare este o consecință a modificării raporturilor sociale și a deplasării accentului de la creșterea economică la dezvoltarea durabilă.
S-ar putea crede că situațiile financiare ale unei întreprinderi sunt proiectate astfel încât să satisfacă necesitățile informaționale ale tuturor acestor utilizatori. Deși aceste necesități sunt reale, contabilitatea tradițională furnizează cu predilecție informații destinate investitorilor actuali și potențiali, conform unui cadru contabil care va fi prezentat la finalul acestui capitol și în capitolul următor. În timp ce pe plan internațional organismele de reglementare contabilă studiază posibilitatea includerii informațiilor calitative în cadrul situațiilor financiare, unele societăți multinaționale le furnizează deja, în mod voluntar (cazul cel mai frecvent îl constituie întreprinderile din industria extractivă care produc rapoarte de mediu sau rapoarte sociale, pentru a se proteja de criticile care vin din partea agenților sau grupurilor interesate de protecția mediului).
Profesia contabilă: concept, structură, rol
Din antichitate ne-au parvenit diferite liste de cheltuieli sau de provizii, fără ca ele să fie componente ale unui sistem contabil articulat. În Evul Mediu, dezvoltarea comerțului în orașelele-state italiene a condus la apariția unui sistem complex de evidență, și anume contabilitatea în partidă dublă. În 1494, călugărul franciscan Luca Paciolo a publicat un tratat de matematică – Summa de Arithmetica, Geometria, Proportione et Proprotionalita – care cuprindea și o descriere a practicilor negustorului venețian al epocii, între care și cea a contabilității în partidă dublă. Paciolo nu a pretins că a inventat contabilitatea în partidă dublă, dar această parte a cărții sale a fost tradusă în multe limbi, contabilitatea în partidă dublă fiind denumită “metoda italiană”. De aceea, o mare parte a vocabularului contabil provine din limba italiană, de exemplu: casă, bancă, capital, jurnal, cont, debit, credit, bilanț etc.
Profesiunea contabilă liberală s-a dezvoltat mult mai târziu, în secolul al XVIII- lea, o dată cu crearea primului corp al contabililor în Marea Britanie (Institutul Scoțian al Contabililor Autorizați, în 1854).
Tehnica partidei duble s-a schimbat nesemnificativ de-a lungul timpului; s-a modificat, în schimb, perspectiva asupra obiectului, scopului și conținutului raportărilor contabile. De la simpla evidență a averii negustorului și a afacerilor lui, prin implicațiile sale sociale, contabilitatea s-a transformat într-un sistem informațional care afectează distribuția resurselor la nivelul unei întregi economii.
Profesia contabilă reprezintă fără doar și poate totalitatea activităților și/sau srviciilor care presupun cunoștințe în domeniul contabilității, a specialiștilor care le efectuează ( prestează), preum și organismele lor profesionale.
În toate statele membre UE, în pofida diferențelor istorice, economice, juridice și culturale, poate fi regăsit un cumul de activități, car sunt rezervate prin lege sau prin practica profesiei contabile, legate mai mult sau mai puțin de procesul de elaborare și validare a informațiilor financiare, contabile sau fiscale. Unele dintre aceste activități sunt de obicei rezervate exclusiv profesiei contabile și formează o parte a domeniului tradțional de activitate al acesteia, char dacă uneori acetse activități sunt ” împărțite” cu alte profesii. Printre aceste activități se află, de exemplu, activitatea privind insolvența sau cea de asistență fiscală.
Pentru a menține o înaltă calitate și diversitate a serviciilor profesional oferite este esențială asigurara faptului că firmele profesionale pot elabora cea mai largă gamă de competețe posibilă și sunt capabile să atragă și să rețină prsoanele cele mai talentate pentru a-și servii clienții; aceasta este calea idală, și nu protecționismul și mediul anticompetitiv, pentru a permite să fi servit atât interesul clienților, cât și al publicului în general; aceasta este calea pe car s încurajează inovația și concurența și se asigură faptul că experiența și aptitudinile profesiei contabile pot fi utilizate pe deplin pentru dezvoltarea economiei.
Serviciul profesional :
ținera contabilității
elaborarea, examinarea și prezentarea situațiilor financiare
audit statutar
alte lucrări de audit financiar cotabil
management financiar contabil
servicii fiscale ( consultanță, consiliere și asisitență fiscală)
servicii de audit și consultanță pentru crearea întreprinderilor
evaluări de întreprinderi și titluri
alte servicii contabile și paracontabile
Diversitatea profesiei este o realitate foarte importantă, chiar dacă în anumite organizații profesionale membrii se ocupă în fapt de una singură sau de foarte puține dintre acest activități.
Sfera de activitate a profesionistului contabil acoperă:
auditul statutar,
auditul în sectorul public,
contabilitatea,
auditul fuziunilor și achizițiilor,
auditul elementelor nemonetare, lichidări, insolvabilitate, expertiză juridică, consultanță, consiliere și reprezentare fiscală, consiliere în investiții, alte tipuri de consiliere cum ar fi organizarea, strategia, gestionarea și tehnologia informației, etc.
Numai motive întemeiate de competență, integritate, independență și obiectivitate pot limita aria de practică profesională a profesioniștilor contabili.
Activitățile componente ale profesiei contabile se pot organiza și exercita:
prin compartimente proprii
prin externalizare
Dintre toate activitățil componnte ale profesiei contabile numai auditul statutar este în mod obligatoriu organizat și exercitat ca activitae externă oricărei entități supuse unui astfel de control.
Profesiniștii contabili se împart în funcție de statutul juridic în :
dependenți, cu statut de angajați
independenți sau liber profesioniști contabili, furnizori ai serviciilor componente ale profesiei contabile.
Din punct de vedere al modului de organizare a activității liberprofesioniștilor contabili, aceștia pot să-și desfășoare activitatea :
individual
în forme asociative potrivit legislației fiecărei jurisdicții
O parte din profesioniștii contabili își desfășoară activitatea – în calitate de angajați sau ca furnizori de servicii – în domeniul auditului intern și controlului intern, activități importante pentru o bună guvernare a întreprinderilor.
Sistemul de control intern cuprinde totalitatea dispozitivelor, procdurilor și metodelor prin care responsabilii unei entități dețin controlul asupra activității de care răspund. Controlul intern ste o stare, și nu un compartiment administrativ funcțional al întreprinderii. Auditul intern este activitatea care are ca obiectiv verificarea existenței, adaptabilității și modului de aplicarea a dispozitivelor, procedurilor și metodelor care formează sistemul de control intern al entității. Această activitate poate fi realizată printr-un compartiment distinct al entității sau externalizată prin profesioniști contabili independenți.
Controlul intern al unei întrprinderi constituie un obiectiv al auditului intern și un mijloc pentru realizarea obictivului auditului statutar.
Alte servicii furnizate exclusiv de profesioniștii contabili sau partajate cu alte profesii sunt :
resurse umane și administrative: întocmirea statelor de plată, proceduri de control intern, relații cu instituțiile de securitatea socială, asistență în litigiile legate de resursele umane, recrutare, etc
misiuni de consultanță și consiliere contabilă și fiscală
servicii financiare : evaluarea afacerilor, verificarea financiară prealabilă ( investigare și analiză), analiza invtițiilor, planificarea financiară, restructurara datoriilor și recapitalizarea, gestionarea portofoliului, controlul administrativ și financiar, brokerajul, etc.
servicii juridice: întocmirea documentelor juridice pentru persoane fizice, sprijin administrativ și juridic pentru Adunarea Generală. Consiliere privind Legea Companiilor, etc.
Activitatea de audit : auditul statutar
Activitatea de audit statutar este, după toate aparențele, componenta cea mai importantă a profesiei contabile, explicită prin poziția sa de ” ultim apărător” al interesului public pe fluxul inregistrat de situațiile financiare ale unei entități în drumul lor spre utilizatorii ( consumatorii finali). În activitatea curentă profesioniștii contabili folosesc un vocabular car este mai simplificat, dar care nu exprimă întocmai riguros conținutul științific și lgislativ al termenilor; de exemplu la o misiune de audit statutar se vorbește curent, simplu, despre ” audit” sau ” audit financiar” chiar și atunci când este vorba despre o misiune de ” audit statutar”.
O mediatizare și o folosire excesivă a cuvântului audit în general conduc la utilizarea neconformă a acestuia.
Având în vedere importanța auditului statutar pentru protejarea interesului public, acesta este singurul tip de audit care este reglementat atât la nivel european și global, cât și la nivel național.
Prin audit, în sensul cel mai larg, se înțelege ” examinarea prhofesională a unei informații, efectuată de o persoană competentă și independentă în scopul emiterii unei opinii motivate prin raportarea la un criteriu de calitate : standard, normă sau reglementare”.
Sunt de reținut elementele fundamentale conținute în definiție, fără de care activitatea nu mai poate fi definită prin audit :
examinarea est strict profesională și prsupune colectarea și evaluarea unor probe privind informația ( informațiile ) examinata ( e);
persoana care examinează trebuie să dețină competența necesară și să fie independentă;
obiectul examinării : orice informație economică, tehnică, tehnologică, financiară, fiscală, juridică etc.
scopul examinării : emitera unei opinii, care constă în determinarea și raportarea gradului de conformitate a informației la criteriul de calitatea prestabilit;
calitatea opiniei : motivată
criteriul de apreciere : standard, o normă sau o reglementare
Prin audit statutar se înțelege orice ” intervenție cu caracter de control, analiză, verificare, cercetare sau studiu în contabilitatea unei entități, efectuată de un profesionist contabil comptent și independent” dacă celelalte elemente fundamentale ale definiției auditului general sunt reunite.
Altfel spus, ” auditul financiar este auditul în general, cu precizarea că obiectul examinării îl constituie informația financiar –contabilă, iar persoana competentă și independentă trebuie să fie profesionist contabil”.
Prin audit statutar se înțelege ” examinarea profesională efectuată de un profesionist contabil și competent și independent asupra situațiilor financiare în ansamblu lor, iar criteriul de calitate îl constituie standardele naționale sau internaționale de audit”. Rzultă că orice audit statutar este un audit financiar, dar nu orice audit audit financiar este și audit statutar.” De exemplu, auditul stocurilor cerut unui expert contabil de către un investitor la întreprinderea unede dorește să investească este un audit financiar, dar nu est un audit statutar.
În reglementările și practicile europene și internaționale, ” auditul statutar”, specific școlii anglo-saxon”, circulă și sub denumirea de ” audit legal” sau ” control legal”, trei denumiri cu același înțeles și aceleași semnificații, și anume :
caracterul legal : este singurul tip de audit reglementat prin Directiva a 8 ala nivel european, prin legile naționale și prin statutele întreprinderilor;
independența absolută a specialistului care îl realizează;
autonomia organismului din care face parte specialistul ( auditorul ) respectiv.
Publicul ( utilizatorul) se așteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale prin oferirea uni reasigurări referitoare la cele cinci aspecte care privsc întreprinderea :
acuratețea situațiilor financiare
continuitatea activității și solvabilității firmei
existența/inexistența unor fraude
respectarea de către firmă a reglementărilor specifice și generale
comportamentul responsabil al firmei față de problemele legate de mediu și problemele sociale.
Auditul intern și auditul statutar sunt două activități complementare în care sunt antrenați profsioniștii contabili. Conceptual, există deosebiri esențiale între doua tipuri de audit, cum ar fi :
statutul
beneficiarii auditului
obiectivele auditului
domeniul de aplicare al auditului
prevenirea fraudei
independența
periodicitatea auditurilor
metoda
Profesia contabilă a lucrat încă de la începuturile mediului de afaceri modern cu impozitarea clienților ca fiind unul dintre serviciile sal fundamentale.
Legatura strânsă între cunoașterea contabilității, fiscalității, conturilor reale ale clienților, calculelor impozitelor și, returnările de taxe și impozite a făcut din profesia contabilă un centru natural de expertiză.
Lumea afacerilor, ca și publicul larg se așteaptă ca toți contabilii, dar în special cei din practica publică să posede cunostințe solide de fiscalitate.
Profesia contabilă este în prezent principalul furnizor de servicii fiscale pntru toate sectoarele de afaceri. Este estimat că serviciile fiscale, pe o bază globală, reprezintă peste 20% pentru companiile cotate și cele de interes public, și între 30% și 50% pentru întreprinderile mici și mijlocii, din toate serviciile oferit de contabilii din practica publică.
Serviciile fiscale constituie o parte componentă a profesiei contabile în ansamblul ei și sunt oferite în interesul public. Discuții tot mai intense, apărute în ultimul deceniu, sunt legate de prestarea serviciilor fiscale de către auditori, mai precis de indepndența auditorului față de clientul sau de audit, situație în care prestarea concomitentă a servicilor fiscale constituie o amenințare la adresa independența auditorului.
Dezvoltarea legislației fiscale a influențat dezvoltarea profesiei contabile. La începuturile profesii contabile legislația fiscală era destul de directă, reflectând mediul de afaceri și sectorul public; datorită progresului mediului de afaceri și al sectorului public, legislația fiscală devine tot mai sofisticată și se exprimă printr-un set complex de rguli care implică a varietat de impozite directe și indirecte. De asemenea, internaționalizarea afacerilor și mișcările mai mult sau mai puțin libere de capital au mpus guvernelor să își protejeze baza fiscală cu reguli din ce în ce mai complexe.
Creșterea sectorului public a mărit ponderea veniturilor din impozite în produsul intern brut al țărilor, precum și rata fectivă a impozitului pentru contribuabili; în aceste condiții există un interes conflictual între stimulentul de creștere a veniturilor din impozite pentru guverne și intrsul public de a încuraja stimulentle de afaceri prin reducerea impozitelor și maximizarea returnărilor post –impozitare.
Natura din ce în ce mai complexă a legii fiscale și a contabilității financiare, în special pentru companiile mari care se confruntă cu legi fiscale și reglementări diferite la nivel global, național și internațional, necesită o expertiză specializată aprofundată din partea profsioniștilor contabili.
Activitatea fiscală, ca parte componentă a profesii contabile, acoperă la rândul ei o largă ari de servicii: conformarea la regulile fiscale, planificare și consultanță fiscală, reprezentarea în fața instanțelor juridice și servicii legate de impozitarea corporațiilor. Obiectivul unu profesionist contabil este de ajuta clienții să se conformez eficient la cerințele de raportare și completare a returnărilor de impoziteîn țările în car dețin active și să își minimizeze impozitele viitoare printr-o planificare și o consultanță corespunzătoare.
Așa se explică faptul că deși la începuturile profesiei serviciile fiscale erau oferite de contabili ca un serviciu implicit serviciilor de contabilitate, situație care se menține pentru întreprinderile mici și mijlocii, dezvoltarea serviciilor fiscale, ca și relația simbiotică dintre fiscalitate și contabilitate au dus la apariția firmelor de consultanță multicompetente; departamentele fiscale din cadrul firmelor de contabilitate sunt alcătuite din contabili specializați în fiscalitate și din profesioniștii în domeniile juridic și economic.
Pentru companiile cotate, aria complexă de servicii fiscale este esențială pntru ca firmele să își îndeplinească obligația de a se conforma la regulile fiscale într-o manieră similară în toate jurisdicțiile în care activează. Varietatea serviciilor fiscale necesare pentru dezvoltarea afacerii lor și eforturile de a minimiza impozitele în limitele legii fără a intra într-o planificare fiscală abuzivă sunt la fel de importante. Până în prezent firmele de contabiliate sunt singurii prestatori care car pot ajuta aceste companii într-o arie largă de servicii globale.
În cadrul standardelor internaționale de educație pentru obținerea și menținerea competențelor profesioniștilor contabili, un loc important îl au cunoștințele de natură doctrinară și deontologică; profesia contabilă dstingându-se de alte profesii prin asumarea unei responsabilități față de public, este firesc ca îndeplinirea acestei misiuni să fie asumată de toți profesioniștii cntabil în cunoștință de cauză, ceea ce presupune ca aceștia :
să fie conștieni de rolul pe are profesia contabilă îl are pentru dezvoltarea economiei naționale și mondiale și pentru apărarea interesului public
să fie convinși de rolul social pe care îl au atât la nivelul unei entități, cât și la nivel național
să înțaleagă că munca lor și profesia contabilă în ansamblul einu pot fi recunoscute și apreciate decât dacă satisfac trei deziderate devenite fundamentale ale profesiei : educație, etică și calitate
să cunoască modul de organizare a profesiei contabile, respectiv modul în car se pot înființa și pot funcționa organismele profesionale
să înțeleagă semnificația și importanța unor trmeni cheie pentru profesia contabilă dacă se dorește a deveni o profsi de top în economia și societatea românească: unitatea ( unitatea profesiei contabile, unitatea membrilor organismului profesional și unitatea tuturor profesioniștilor contabili indiferent de statut) și unicitatea profesiei contabile;
să fi absolvit într-un stat membru cel mia înalt nivel de pregătire și experiență cerut de activitatea de profesionist contabil în acea țară și care, cel puțin, întrunește nivelul de calificare al Dirctivei a VIII a, și datorită căruia, odată autorizați, pot desfășura fără restricții auditul statutar al tuturor entităților car sunt supuse auditului.
Profesia de contabil este o profesie reglementată de toate statele membre din Uniunea Europeană. Pentru a obține accesul la această profesie, este necesar să fii autorizat de autoritățile competente din statul membre. Autorizarea unui profesionist este indicată ărin includerea sa pe o listă a celor autorizați să exercite activitatea sau activitățile rezervate profesiei.
Profesia contabilă are un domeniu foarte larg de activitate, dar și unul care diferă în diferite stat membre ale Uniunii Europene. Studiul din 1995 realizat de FEE, ” Studiu al activităților profesioniștilor contabili din Europa” arată în mod clar acest lucru.
Pentru a menține calitatea ridicată a activității desfășurate de profesie pentru întreprinderile din Uniunea Europeană – și pentru a asigura că profesia europeană poate fi compettitivă și poate exercita a influență la nivel internațional, în lumina mișcărilor spre o mai mare liberalizare a serviciilor profesionale din întreaga lume. – , FEE recomandă ca eventualele limitări privind aria de practică profesională care nu pot fi justificate obiectiv prin motive de competență, intgritate, indepndență și obiectivitate să fie limitate.
În sfârșit, profesioniștii contabili, pentru a cunoaște și a-și cunoaște foarte bine rolul, trebuie să înțeleagă contextul socio economic și politic în care își desfășoară activitatea.
O profesie liberă și autonomă există acolo unde este libertate și democrație. Din această cauză, rolul specialiștilor este inevitabil pentru a-și explica ideile în mod liber și pentru a oferi autonomie profesiei tocmai pentru autoreglarea acestei profesii.
Pentru contabili, asigurarea împărțirii coerecte a valorii adăugate, raportara corectă a datelor financiare, comparabilă sigură și capabilă să asigure distribuția resurselor în mod egal, independența, libertatea, autonomia și conducerea democratică reprezintă cerințele inevitabile ale profesiei lor.
Asumându-și riscul compensării, experții contabili trebuie să își îndeplinească activitățile independent și liber indiferent de modul în care le sunt constrânse, limitate și împiedicate libertatea, independența, autonomia și conducerea democratică. Este necesar ca experții contabili să-și dezvolte și să-și mențină propria administrare prin păstrarea reputației și onoarei profesionale pentru propriul lor respect de sine, propria încrder și onoare. Însă aceasta depășește capacitatea contabililor individuali și a firmelor de contabilitate. Principala sarcină care reiese din această situație aparține organismelor profesionale care reflectă și asigură capacitatea comună a membrilor profesiei și solidaritatea profesiei.
Acest mod de acțiun și acest gen de grijă sunt necesare pentru o activitate profesională democratică.membrii profeiei care nu pretind libertatea profesională și activitatea profesională democratică ce stă la baza independenței și care nu încarcă să dezvolte acest mediu își pierd motivațiile și eficiența socială. Din moment ce nu își pot păstra democrția, indpendența și autonomia profesiei, aceștia nu-și pot păstra nici drepturile profesionale și nu își pot desfășura activitățile profesionale.
O caracteristică a profsiei contabile în România constă în faptul că vocea funcționarilor publici în sistmul de reprezentare guvernamentală a profesiei este încă prea puternică; xistă situații semnificative d conflict de interese și de incompatibilități, în special ale funcționarilor publici.
În plus, în profesi contabilă există paralelisme instituționale nejustificate : nu există o cultură a aplicării de standarde și de bune practici contabile la nivel de firmă, ceea ce impune intensificarea dialogului multipartit pentru elaborara de standarde contabile.
Rolul profesiei contabile derivă, în primul rând din satisfacerea interesului public.
Profesia contabilă se distinge de celelalte profesii, între altele,, prin asumarea responsabilității față de interesul public, față de toate părțile interesate în activitățile desfășurate de întreprindere: acționari, salariați,furnizori –creditori, bănci, buget, conturile naționale organisme de bursă, investitori, etc.
În fapt, dacă în piața serviciilor orice alt profsionist prestează servicii pentru un client determinat și care este, în general, consumatorul ( beneficiarul) final al serviciului respectiv, profesionistul contabil, fie că elaborează, fie că auditează situațiile financiare ale întreprinderii – este ( n mod paradoxal), plătit de către întreprinderea respectivă, dar utilizatorii ( consumatorii) informațiior desprinse din aceste situații financiare sunt părțile interesate, mnționate mai sus, cele care formează publicul și ale căror interese trebuie apărate.
În al doilea rând rolul profesiei contabile este acela de dezvoltare a economiei.
Nu există progres uman fără dezvoltarea piețelor, dar piețele nu se pot dezvolta fărră profesioniști contabili; deci profesioniștii contabili satisfac un interes general.
Bilanțul contabil și situațiile financiare în ansamblu lor constituie cea mai bună cart de vizită aunei întreprinderi, iar profesionistul contabil este artizanul acesteia.
Întreprinderile mici și mijlocii, care reprezintă peste 80% din economia europeană, constituie inima comerțului european, Dezvoltarea întreprinderilor depinde de costul capitalului acestora, iar costul capitalului depinde și de încrederea în informațiile financiare, adică de calitatea muncii profesioniștilor contabili.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat rolul social al profesioniștilor contabili, pe de o parte, prin faptul că determinarea și plata tuturor veniturilor în societate constituie una din lucrările importante al profesioniștilor contabili, iar pe de altă parte, de calitatea muncii lor depinzând bunăstarea salariaților și a cetățenilor unei țări. Toți profesioniștii contabili au misiunea de a acționa peste tot în interes public, iar această misiune trebuie îndeplinită indiferent de locul în care își desfășoară activitatea : în instituții, în afaceri, în educație sau în practica liberă.
Îndeplinirea rolului conatbilității și al profesioniștilor contabili în dezvoltarea economică durabilă prin satisfacerea interesului public este condiționată de existența unor organisme profesionale naționale puternice care să lupte pntru aplicarea standardelor înternaționale în domeniu contabilității și auditului.
Profesioniștii contabili sunt implicați în toate domeniile vieții economice și sociale; ei lucrează în firme mari, mijlocii și mici sau ca practicieni îndividuali, în întreprinderi comerciale, industriale, financiare, în organizații non –profit, în entități din sectorul public, în instituții, în educație, etc.
Rolurile pe care le joacă profesioniștii contabili, în orice sector din economie ar lucra, sunt foarte diverse : ei lucrează în contabilitate și raportare financiară, în management, în fiscalitate, în sisteme informatice, în finanțe corporativ și inteligență managerială, ca auditori interni sau externi, în consultanță, în educație, etc; ei asistă guvernele în atingerea obiectivelor lor economice și sociale; ei contribuie la prformanțele piețelor financiare, etc.
Modalități de organizare a profesiei contabile la nivel național
Necesitatea unor organisme puternice
Profesioniștii contabili, ca furnizori de servicii profesionale, nu numai că pot, dar și trebuie să se asocieze pentru a satisface mai bine intresul public, organismele rezultatea având menirea să asigure unitatea de concepție și de metodă pentru serviciile profesionale pe care le efectuează ca angajați sau în liberă practică.
Necesitatea unor organisme profesionale puternice la nivel național rezultă din responsabilitatea pe care o are profesia contabilă pentru protejarea intersului public, cel puțin din punctul de vedere a trei domenii, cae constituie comandamentele fundamentale ale oricărui organism profesional și anume :
educația
etica și,
controlul de calitate
Atât publicul, cât și entitatea beneficiară a serviciilor profesionale trebuie protejat de o eventuală incompetență a profesioniștilor contabili; această protecți este asigurată atunci când organismul profesional stabilește măsuri eficiente în ceea ce privește calitatea serviciilor furnizat de profesioniștii contabili.
Publicul trebuie protejat de eventuale ințelegeri neconforme între profesioniștii contabili și entitățile beneficiare ale srviciilor prestate de către aceștia; această protecție este asigurată atunci când organismul profesional stabilește măsuri de etică și deontologi profesională eficiente.
Modalități de organizare
Asociațiile sau organismele profesionale se înființează prin consimțământul membrilor profesioniștilor contabili sau printr-o lege. Indiferent de modul de organizare, recunoașterea asociației printr-o reglementare dă autoritate activităților desfășurate de aceasta și de membrii săi, mult mai importantă fiind însă recunoașterea din partea mediului economic, a societății în general, care trebuie să găsească serviciile furnizate de profesioniștii contabili ca indispensabile și creatoare de valoare.
Într-o țară se pot constitui unul sau mai multe organisme ale profesieie contabile. Atunci când se crează mai multe organisme în domeniul profesiei contabile, pentru servirea interesului public. este necesar ca aceastea să nu fie organizate pe principii monopoliste, exclusiviste în ceea ce privește activitățile componente ale profesiei contabile.
Criterii de recunoștere a unui organism al profesiei contabile
Pentru a fi recunoscut de autoritățile publice și de organismele internționale, un organism național al profesiei contabile trebuie:
să fie un organism necomercial și neguvernamental
să fie acceptat și recunoscut de membrii săi
membrii săi să fie profesioniști contabili
să se bucure de bună reputație în rândul autorităților publice și al publicului
să aibă capacitatea de a dezvolta sau influența standardele profesionale și contabile ( etica, disciplina, practica profesională și controlul calității)
membrii săi să fie autorizați să desfăsoare, la cel mai înalt nivel posibil, activitățile tradiționale efctuate de profesioniștii contabili
să aibă capacitatea de administrare și resursele necesare pentru îndeplinirea misiunii și obiectivelor sale.
După 1990, Legea contabilității nr. 82/1991 a reformat sistemul contabil existent, aducându-l, cel puțin în privința reglementărilor, la un nivel compatibil cu Directiva a IV-a a CEE privind situațiile financiare anuale ale societăților comerciale.
Această lege prevede că autoritatea de reglementare a contabilității este Ministerul Finanțelor. Direcția Generală Legislație Contabilă din cadrul acestuia a elaborat Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității, planul de Reglementarea contabilității în România conturi general și normele metodologice pentru utilizarea conturilor, modelele registrelor contabile și ale situațiilor financiare de sinteză, formularele comune privind activitatea financiar-contabilă și normele de întocmire și utilizare a acestora. În 1997, a debutat Programul de Dezvoltare a Contabilității din România, al cărui scop declarat este, pe lângă continuarea armonizării cu Directivele europene, realizarea compatibilității cu Standardele Internaționale de Contabilitate emise de IASC (International Accounting Standards Committee).
Întreprinderile se vor integra treptat în Program, pe parcursul unei perioade de aproximativ cinci ani. Primele întreprinderi care își vor întocmi situațiile financiare de sinteză ale exercițiului 2000 în concordanță cu noile Reglementări sunt societățile cotate, regiile autonome, societățile naționale și alte întreprinderi de interes național. Programul de Dezvoltare a Contabilității din România nu va crea probleme similare celor apărute la începutul reformei, când a fost schimbată întreaga concepție privind contabilitatea (inclusiv la nivelul înregistrărilor contabile uzuale), ci, mai degrabă, acum se ridică problema creșterii cantității și calității informației furnizată prin situațiile financiare. De asemenea, accentul se va deplasa de la simpla reflectare a aspectelor formale, juridice, în contabilitate, la sesizarea substanței economice a tranzacțiilor supuse înregistrării. Contabilii își pot exercita profesia în calitate de salariați ai unei întreprinderi sau ca experți independenți.
Legea contabilității nr. 82/1991, precizează că, deși răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorului, directorul financiar-contabil (contabilul-șef) împreună cu personalul din subordine răspund de ținerea contabilității conform legii. Directorul financiar-contabil trebuie să aibă studii economice superioare. În cazul în care contabilitatea nu se ține de persoane autorizate, răspunderea revine patronului sau altei persoane care are obligația gestionării patrimoniului. Experții contabili și contabilii autorizați (societăți comerciale sau persoane fizice) pot ține contabilitatea unei întreprinderi, dar fără a se implica în activitatea acesteia, pe baza unui contract de prestări servicii, fiind responsabili pentru ținerea contabilității în conformitate cu prevederile legii.
Calitatea de expert independent – expert contabil sau contabil autorizat – se dobândește în urma susținerii unui examen organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), urmat de o perioadă de stagiu pe lângă un expert contabil sau într-o societate comercială care prestează servicii de contabilitate înscrisă în Tabloul CECCAR.
Expertul contabil se angajează să respecte codul privind conduita etică și profesională a membrilor CECCAR din România, al cărui obiectiv este protecția fiecărui profesionist și protecția terților. Reglementări recente au făcut incompatibilă exercitarea calității de expert contabil cu aceea de salariat cu contract de muncă în sectorul public sau privat. Acest fapt a redus drastic numărul experților contabili care își pot exercita atribuțiile. Societățile comerciale pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată care depășesc anumite criterii de mărime trebuie să aibă cenzori (auditori legali). Cenzorii pot fi experți contabili, contabili autorizați sau economiști cu studii superioare, cu o vechime de minimum cinci ani în contabilitate. Pe baza verificărilor din cursul anului și a situațiilor financiare întocmite de conducerea întreprinderii, cenzorii întocmesc un raport care cuprinde informații referitoare la concordanța dintre bilanțul contabil și registrele de contabilitate, modul de ținere a registrelor de contabilitate, respectarea cu bună credință a regulilor privind evaluarea patrimoniului, precum și a celorlalte norme și principii contabile. Profesia de contabil Raportul cenzorilor este deosebit de important, el conține certificarea sau, în cazuri grave, refuzul certificării situațiilor financiare ale întreprinderii, datorită abaterilor identificate de cenzori și care nu au fost corectate de conducerea întreprinderii. Cenzorii certifică fără rezerve, cu unele rezerve clar specificate sau refuză să certifice faptul că situațiile financiare ale întreprinderii în cauză prezintă o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, poziției financiare și a rezultatului activității. Unele societăți comerciale mari, societăți naționale sau regii autonome, care beneficiază de credite externe sau care au investitori străini importanți, recurg și la un audit contractual, efectuat de obicei de către o firmă de audit recunoscută pe plan internațional. Cele mai cunoscute asemenea firme sunt: PriceWaterhouseCoopers, KPMG, Arthur Andersen, Deloitte&Touche și Ernst&Young. Atribuțiile CECCAR privind auditul legal sunt în curs de a fi preluate de către Camera Națională a Auditorilor, organism înființat în anul 1999 și aflat sub supravegherea Ministerului Finanțelor. Camera va gestiona auditul financiar al întreprinderilor cuprinse în Programul de Dezvoltare a Contabilității din România, urmând ca, în cazul acestor întreprinderi să nu se mai aplice prevederile legii societăților comerciale privind cenzorii. Prin audit financiar se înțelege activitatea de verificare a situațiilor financiare de către auditori financiari conform standardelor internaționale de audit emise de IFAC (International Federation of Accountants). Calitatea de membru al Camerei este acordată în mod provizoriu experților contabili și cenzorilor de la societățile comerciale care îndeplinesc anumite condiții de experiență și activitate în domeniului auditului. Calitatea de membru se acordă în mod definitiv persoanelor care îndeplinesc cerințele legale1 și care au susținut o serie de examene profesionale constând din: audit financiar, contabilitate, analiza financiară, audit intern, elemente de drept, legislație fiscală, elemente de finanțe, matematică, statistică și sisteme informatice.
Organizarea profesiei contabile la nivel global
Federația Internațională a contabililor ( IFAC)
S-a înființat în anul 1997 cu 63 de membrii fondatori din 51 de țări ca răspuns la provocările perioadei :
susținerea contabililor în rezolvarea unor probleme tehnice și de afaceri mai complexe,
furnizarea unei direcții și
necesitatea unui organism instituțional care să orienteze contabilii din întrega lume pe calea dreaptă și etică.
În prezent, IFAC este o organizație globală, semnificativă, care cuprinde 155 de organisme membre și asociat din 118 state, reprezentând peste 2,5 milioane de contabili care lucrează în practica publică sau angajați în industrie și comert, educație, instituții publice, etc
IFAC este organizația globală pentru profesia contabilă care acoperă toate sectoarele și toate specializările profesiei : contabilitate de afaceri, consultanță fiscală, audit, tehnologia informației, insolvabilitate, etc.
Misiunea IFAC o constituie întărirea profesiei contabile capabile să contribuie la dezvoltarea economiilor internaționale prin promovarea aderării la standarde profesionale de înaltă calitate.
IFAC colaborează cu alte organizații și normalizatori internaționali precum Organizația Internațională a Comisiilor Titlurilor de valori, Comitetul Basel privind Supravegherea Bancară, Forumul de Stabilitate Financiară, Asociația Internațională de Supraveghere a sistemului de asigurări și Banca Mondială.
IFAC elaborează standardele, cu aplicabilitate la nivel global, în domeniile : educație, etică, calitatea serviciilor, audit, contabilitate publică.
Pentru a deveni membru IFAC, organismul profesional solicitant trebuie :
să fie recunoscut printr-o lege, fie prin consens general ca fiind un organism național profesional major care își desfăsoară activitatea în jurisdicție. În cazul consensului general
s-a constat faptul că el trebuie să fie suținut de comunitatea de afaceri
să participe sau să contribuie la procesul de normalizare profesională
să demonstreze că acordă o atenție deosbită atunci când își selecționează membrii
să furnizeze standarde și orientări privind comportamentul și practicil profesionale ale persoanelor cărora li s-a acordat o funcție sau alte împuterniciri de către o autoritate recunoscută sau căroa organizația le-a acordat o funcție și care trebuie să respecte criteriile statutului de membru
să se oblige să participe în IFAC și să promoveze importanța IFAC și a programelor, activităților, hotărârilor luate de IASB
să fie solvabil financiar și operațional
să aibă o structură operațională internă care furnizează sprijin și reglementări pentru membrii săi.
Profesia contabilă din România este reprezentată la IFAC prin CECCAR- membru plin din anul 1996 și CAFR – membru asociat din anul 2005.
Organizații și grupări regionale ale profesiei contabile
IFAC este recunscută drept o organizație mondială a profesiei îm general în ceea ce privește stabilirea standardelor profesionale.
Organizațiile regionale reprezintă profesia din regiunea respectivă în fața organismelor guvernamentale și de dezvoltare din acea regiune și, în anumite cazuri, în fața organizațiilor internaționale în care sunt importante din punct de vedere regional.
Scopul final al organizațiilor regionale îl constituie facilitatea dezvoltăriirelațiilor economice în regiunile respective.
Pentru a fi recunoscută de către IFAC organizația regională trebuie să demonstreze că:
va subscrie obiectivelor IFAC si va fi de acord să promovez activ aceste obiective, și se va asigura că prin intermediul propriilor organisme membre sunt promovate în regiune reglementările și standardele IFAC și IASC
are ca obiectiv dezvoltarea și întărirea unei profesii contabile pe bază largă în regiunea respectivă
constituie o regiune de țări definită corespunzător și care este în general reprezentativă pentru profesia contabilă
este înființată corespunzător atât din punct de vedere financiar, cât și tehnic, a funcționat pe o perioadă rezonabilă de timp și dispune de infrastructura și resursele organizaționale și financiare necesare îndeplinirii eficiente a responsabilităților și participării la activitățile IFAC.
Principalele organizații și grupări regionale care funcționează în Europa sunt :
Federația Experților Contabili Europeni ( FEE) este organizația recunoscută de IFAC- care gestionează profesia contabilă la nivelul Uniunii Europene. Cuprinde organisme profsionale, admise conform principiului de țară, din toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, CECCAR este membru FEE din 1996. FEE are ca obiectiv întărirea profesiei contabile la nivelul Uniunii Europene și aplicarea standardelor internaționale în domeniul contabilității și auditului.
Pentru ca un organism profesional să fie membru FEE este necesar :
să nu fie organism guvernamental
să fie un organism stabil în cadrul profesiei contabile
să fie recunoscut prin lege sau prin consens general
să provină dintr-o țară europeană
Federația Experților Contabili Francofoni ( FIDEF)
Federația Experților Contabili Mediteraneeni ( FCM)
Comitetul de Integrare Latină Europa – America ( CILEA)
Parteneriatul Sud – Est European pentru dezvoltarea contabilității (SEEPAD)
Organizarea și exercitarea profesiei contabile în România
Organizarea profesiei contabile în România, ca profesie liberală de sine stătătoare, s-a făcut cunoscută începând din ultimii ani ai secolului XIX și primii ani ai secolului XX. În anul 1907 s-a înființat ”Uniunea Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț” care în 1908 a redactat un proiect de organizare al unui Corp al Contabililor cu scopul de a statua ”asupra a tot c privește interesele profesionale ale carierei de contabil în general”.
La 5 mai 1919, ”Cercul de studii comerciale” și-a inaugurat activitatea prin conferința având ca subiect „ Chestiunea experților contabili în România”, în concluzie fiind reținute foloasele pe care le-ar da României organizarea unui Corp al Experților Contabili.
Consacrarea titlului de contabil în România avea să se înfăptuiască rpin votarea în Camera Deputaților din 21 iunie 1921 și în Senat la 1 iulie 1921 și prin promulgarea prin Decret regal la 13 iulie 1921 a Legii privind constituirea Corpului Contabililor Autorizați și Experților Contabili. Cel care s-a străduit pentru promovarea acestei reglementări și avea să devină primul președinte al Corpului pentru o perioadă de aproape 20 de ani, Grigore L. Trancu Iași ministrul muncii, scria, în ziua de 2 noiembrie 1921 ” De abea acum începe marea răspundere a conducătorilor acestui Corp, care trebuie să fie la înalțimea misiunii sale și a nădejdilor ce se pun în el; nu vom avea decât să ne mândrim că am putut să realizăm o reformă atât de importantă pentru țară și o așa de veche revendicare a acestor pricepuți și stăruitori colaboratori ai comerțului, industriei, băncilor și agriculturii noastre.”
Regulamentul pentru aplicarea Legii de organizare a Corpului a fost publicat în Monitorul Oficial nr 613 din 22 octombrie 1921.
La 31 decembrie 1921, Corpul avea un număr de 3000 de membri organizați în 42 de secțiuni teritoriale ale Corpului.
După ce și-a desăvârșit organizarea în țară, Corpul a intrat în rândul organizațiilor internaționale de specialitate, unde a ocupat un loc de frunte. Semnificativă pentru poziție ocupată de corp în rândul organismelor de profil din întreaga lume est constatea făcută de renumitul profesor la Columbia University din New York, care la Congresul Internațional al Experților Contabili de la Amsterdam ( iulie 1926), după c a citit pasaje întregi din legea de organizare a Corpului, spus, între altele : ” Este destul de curios că cea mai largă literatură cu privire la legislația profesiei vine dn România”.
După instaurarea regimului comunist, libera inițiativă a fost înlocuită de economie dirijată, ceaa ce s-a răsfrânt în mod inevitabil și asupra profesiei contabile, o profesie liberală prin excelență.
După naționalizarea principalelor mijloace de producție, existența unui Corp al contabililor independenți a devenit aproape imposibilă, astfel că în urma Hotărârii Consiliului de Miniștri nr 201 din 8 martie1951, Marea Adunare Națională, prin Decretul nr 40 din 10 martie 1951, a desființat Corpul Contabililor Autorizați și Experților Contabili.Astfel, după 30 de ani a luat sfârșit o mare aventură în care bărbați adevărați au reușit să construiască și să dezvolte un edificiu cum nu erau multe în lume în acele vremuri.
” Îmi pun nădejdea în generațiile viitoare și nu le doresc decât prin muncă și cultură, prin calități de inimă și avânt să fie mai mari, mai vrednici și mai fericiți decât am fost noi” sunt cuvintele cu care Grigore L. Trancu Iași se adresa în una din ultimele sale intervenții către cei cu care a colaborat la această minunată lucrare care s-a chemat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați.
De reținut că prin modul de organizare, prin atribuțiile și rolul său pentru dezvoltarea economiei, Corpul Experților Contabili a fost în anii 30 ai secolului trecut potrivit documentelor vremii, unul dintre cele mai active și mai puternice organisme profesionale din Europa.
În această perioadă Corpul a avut o largă participare și a înregistrat o puternică rcunoaștere internațională, propuneri valoaroase ale profesioniștilor români –unele în premieră mondială-fiind reținute cu ocazia diferitelor manifestări internaționale: propunerea profesorului G. Alesseanu ca ” elementele de activ să fie trecute în bilanț în ordinea lichidităților” a fost adoptată ca moțiune la primul Congres Internațional de Contabilitate. La cel de-al II lea Congres Internațional al Experților Contabili, reprezentantul Corpului, Petre Drăgănescu- Brateș, arăta : ” În țara noastră Corpul conferă titlul de expert, iar nu guvernul; experții nu sunt funcționari ai Guvernului și nu trebuie să fie influențați de acesta. Guvernul a recunoscut numai profesiunea ca atare, a fixat condițiile în care ea se poate practica, dar este liberă concurența pentru oricine îndeplinește condițiunile.” Comunicarea fiind considerată deosebit de valoroasă a fost cerută de biroul Congresului spre a fi publicată în darea de seamă oficială.
Membrii delegației române participante la congresele internaționale de la Bruxelles și Amsterdam au fost invitați la Paris de președintele ” Companiei Șefilor Contabili”, Alfred Cornier, unde lui Petre Drăgănescu – Brateș i-a fost conferit titlul de membru corespondent al prestigioasei asociații profesionale franceze.
În anul 1990 avea să înceapă un nou drum, o noua aventură pentru a răspunde îndemnurilor primului Președinte al Corpului, Grigore L. Trancu Iași, care se adresa generațiilor viitoare urându-le ca prin muncă și cultură, prin calități de inimă și avânt ” să fie mai mari, mai vrednici și mai fericiți decât am fost noi”. Experții contabili, folosiți în regimul comunist exclusiv pentru lucrări de expertiză contabilă judiciară, cunoscând trecutul glorios al profesiei lor din perioada antecomunistă, s-au angajat să readucă profesia de expert contabil și de contabil autorizat la nivelul pe care aceasta trebuia să îl aibă într-o economie în tranziție și o societate în care începeau să se manisfeste valorile statului de drept.
O primă etapă a constituit-o separarea, în anul 1992, de experții tehnici și înființarea ca organism de sine stătător, a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați. Impusă de dificultățile tranziției, următoarea etapă a fost consacrată încadrării Corpului în sisitemul economic și social printr-o recunoaștere din partea autorității publice : promovarea unei legi pentru organizarea și funcționarea Corpului. Aceasta s-a realizat prin Ordonanța Guvernului nr 65./1994 aprobată de Legea nr 42./1995.
Preluând ceea ce era adaptabil sau perfectibil și tradițional românesc în legea Corpului din 1921 și adoptând sau adaptând ceea ce era prevazut în reglementările profesiei contabile din alte țări europene – mai ales a țărilorcu aceeași origine de drept ca a Rămâniei, legea din 1994 a constituit și constituie un model de reglementare a profesiei contabile care se confirmă din plin astăzi, când organismul mondial al contabilității –IFAC- a emis un document de poziție cu privire la modul de reglementare a profesiei contabile într-o jurisdicție sau alta; Ordonanța Guvernului nr 65/1994 a fost și rămâne, cu toate tendințele care se manifestă în ultimii ani, o reglementare europeană întrucât :
reglementează strictul necesar pentru apărarea interesului public, aspectele de reglementar internă fiind mandatate organismului profesional Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România ( CECCAR);
reglementând activitatea de expertiză contabilă și organismul profesional al experților contabili, reglementază profesia contabilă ca un întreg și expertul contabil ca profesionistul cu cel mai înalt nivel de educație și instruire în domeniu contabilității cu acces fără restricții la toate activitățile și serviciile care formează profesia contabilă), și nu o activitate sau alta componentă a porofesiei contabile;
este o reglementare de esență liberală, nefăcând posibilă dependența de stat, care însă prin reprezentanții Ministerului Economiei și Finanțelor supraveghează activitatea CECCAR să se desfășoare cu respectarea lgilor generale ale țării.
Caracterul unitar, de întreg, al profesiei contabile din România și rolul European al expertului contabil român, de specialist cu cele mai înalte și cuprinzătoare cunoștinte în domneiul contabilității și care are acces neîngrădit la toate srviciile și activitățile care compun profesia contabilă, rezultă cu pregnanță din atribuțiile expertului contabil prevăzut în reglementările menționate și anume :
ținerea sau supravegherea contabilității și întocmirea situațiilor financiare;
efectuarea de analize economico-financiare;
efectuarea de audit financiar -contabil;
efectuarea evaluărilor de active, întreprinderi sau titluri de valoare;
efectuarea de expertize contabile judiciare sau extrajudiciare
executarea lucrărilor cu caracter fiscal și acordarea de consultanță, consiliere și asistență fiscală;
efectuarea de lucrări de organizare administrativă și informatică
îndeplinirea mandatului de cenzor;
îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege în procedurile de reorganizare judiciară și faliment;
acordarea de asistența de specialitate necesară pentru înființarea și reorganizarea societăților comerciale;
efectuarea pentru persoane fizice și juridice a oricărui serviciu profesional care presupune cunoștințe de contabilitate.
Misiunea CECCAR reflectată prin strategiile și programele de activitate constă în dezvoltarea unei profesii contabile capabile să satisfacă interesul public și să contribuie la dezvoltarea economiei naționale prin aplicarea celor mai înalte standarde de educație, de etică și de calitate.
Ca 0 recunoaștere a calității reglementării profesiei și 0 apreciere a modului hotărât în care au demarat acțiunile pentru reconstruirea unui organism profesional puternic, bazat pe autoreglementare, la numai doi ani de la reînființare, în anul 1996, Corpul a devenit membru cu drepturi depline al Federatiei Internaționale a Contabililor (lFAC) și al Federației Experților Contabili Europeni (FEE) și a inceput să se manifeste ca un important centru al profesiei contabile liberale din centrul și sud-estul Europei.
”CECCAR este o organizatie profesională foarte importantă în regiune și, de asemenea, un membru foarte activ al IFAC", declara președintele IFAC, dl Juan Jose Fermin del Valle, la Congresul al XVII-lea al profesiei contabile din România, organizat de CECCAR în zilele de 1 și 2 septembrie 2008 la Bucuresti..Sunt mândru și vă mulțumesc că sunteți atât de numeroși; mulțumesc CECCAR pentru tot ce a făcut și sunt sigur că veți ajunge departe", a spus președintele FEE, dl Jacques Potdevin, la Congresul din 1-2 septembrie 2008”.
La același Congres – cel mai mare eveniment național de profil și al doilea din Europa -, președintele Ordinului Experților Contabili din Franța, dl Jean Pierre Alix, a declarat: ”Vreau să vă spun că CECCAR reprezintă un element important al Comunității Europene a profesiei contabile; CECCAR contribuie la solidaritatea acestei profesii la nivel european" .
Standarde profesionale la nivel înalt
În România, normarea contabilității fiind un atribut al Guvernului, profesia contabilă a depus și depune cele mai susținute eforturi pentru introducerea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) și a Standardelor Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS).
Începând cu anul 1996, în Romania au existat Standarde naționale de audit elaborate de Camera Națională a Auditorilor Statutari care s-au aplicat până la "schisma" care a avut loc în profesia contabilă din România în anul 2000.
Romania a fost prima țară din fostele țări comuniste în care au fost elaborate standarde profesionale pentru fiecare dintre serviciile furnizate sau activitățile prestate de profesioniștii contabili, care constituie criterii de apreciere a calității serviciilor furnizate sau activitătilor prestate: ținerea contabilității, elaborarea, examinarea și prezentarea situațiilor financiare, înființarea și reorganizarea întreprinderilor, evaluarea întreprinderilor, auditul intern, auditul statutar, activitatea de cenzor, consultanța fiscală, expertiza contabilă etc.
Organismul profesiei contabile colaborează cu mediul universitar pentru educația în vederea obținerii competențelor specifice calității de expert contabil sau de contabil autorizat potrivit Standar delor Internaționale de Educație emise de IFAC. Pentru dezvoltarea profesională continuă a fost emis Standardul N ațional de Educație nr. 38 care preia cerințele de educație prevăzute în Standardele Internaționale de Educație nr. 7 si nr. 8 emise de IFAC, și care este pus în aplicare prin Programul național pentru dezvoltarea pro fesională continuă emis pentru o perioadă de câte cinci ani, și prin programele anuale și lunare de dezvoltare profesională; numărul minim de ore de pregătire profesională continuă pentru fiecare membru al organismului profesional este de 40 de ore pe an.
În domeniul calității, organismul profesiei contabile din Romania este printre primele organisme membre IF AC care a extins Standardele Internaționale de Cali tate la toate serviciile contabile prestate de profesioniștii contabili.
În domeniul eticii, Romania a adoptat Codul etic IFAC încă din anul 1995 drept Cod etic național al profesioniștilor contabili (CENPC), care a fost actualizat constant în funcție de modificările aduse Codului etic IFAC.
Pentru urmărirea modului de respectare a standardelor profesionale și etice, organismul profesiei contabile dispune de to ate resursele necesare unui sistem eficient de investigare și de sancțiuni a cazurilor de nerespectare.
Profesia contabilă din Romania, odată recunoscută internașional prin cooptarea reprezentantului ei – CECCAR ca membru al organismului mondial – IFAC si european – FEE, s-a remarcat printr-o putemică activitate concretizată în:
– încheierea a 20 de acorduri de colaborare și cooperare cu organisme profesionale din țări precum Franța, Marea Britanie, Italia, Israel, Ungaria, Polonia, Ucraina, Moldova, Serbia etc., în baza cărora profesia contabilă românească a fost furnizoarea sau beneficiara celor mai actuale sisteme și tehnici de organizare și exercitare a profesiei;
– inițierea unor acțiuni regionale cum ar fi înființarea Parteneriatului Sud-Est European pentru Dezvoltarea Contabilității (SEEPAD);
– participarea ca membru fondator la constituirea Comitetului pentru Integrare Latină Europa-America (CILEA); participarea ca membru la vehiculul profesional mediteranean denumit Federația Experților Contabili Mediteraneeni (FCM);
– participarea activă și constantă în cadrul grupelor de lucru ale Federației Experților Contabili Europeni; sprijinirea unor organisme profesionale din regiune pentru a deveni membre ale IFAC.
Un rol important l-au jucat Congresele profesiei contabile organizate de CECCAR din doi în doi ani, la care s-a înregistrat o mare participare internațională.
Ca dovadă a aportului pe care profesia contabilă românească îl aduce la rezolvarea problemelor din profesia contabilă europeană și internațională, reprezentanții CECCAR fac parte din structurile de conducere ale IF AC, FIDEF, FCM, CILEA și SEEP AD; organismul profesiei contabile din Romania – CECCAR a fost felicitat prin scrisori și diplome primite de la IF AC și FEE, iar la Congresul experților contabili din Franța, în anu1 2007, președintelui CECCAR i-a fost înmânată medalie pentru contribuția adusă la dezvoltarea profesiei contabile la nivel național și internațional.
O profesie excesiv reglementată
În ultimii ani profesia contabilă liberală din Romania a suferit două fracturi prin intervenții ale Guvernului, care a emis două ordonanțe pentru readucerea sub controlul statului, mai precis a func ționarilor publici, a doua dintre activitățile componente:
auditul și
consultanța fiscală.
Cele două reglementări au ca obiect nu reglementarea a ceea ce era deja reglementat, ci crearea a două camere care obligă experții contabili nu doar să se înscrie în evidențele lor pentru a exercita activitățile respective, dar nici nu le mai recunosc pregătirea și competențele profesionale, obligându-i să repete examene, stagii etc.
Cele două reglementări nu respectă niciunul dintre criteriile sau condițiile care trebuie îndeplinite de o reglementare a profesiei, prezentate în prima parte a acestei lucrari; dimpotrivă, au un pronunțat caracter monopolist, exclusivist, cu consecințe negative asupra interesului public și mai ales asupra consumatorilor, asupra întreprinderilor și chiar asupra bugetului statului.
După realizarea, cu destule eforturi, a unei reglementări recunoscute și apreciate a profesiei contabile, a întregului, reglementarea ulterioară a două activități componente ale profesiei, făcând totală abstracție de reglementarea deja existentă, nu puteau să nu perturbe situația de ansamblu din profesia contabilă românească și din piața serviciilor contabile. Este firesc că dacă ai proiectat și executat casa cu mai multe camere nu poți ca după 8-10 ani de exploatare să reproiectezi și să reconstruiești 0 cameră sau alta fără să ții seama de ansamblul construcției existente.
Situația unică și caracterul excesiv al reglementării profesiei au fost sesizate în repetate rânduri de experții Băncii Mondiale, care prin planul de acțiuni aprobat prin hotărâre guvernamentală încă din anul 2005 au prevazut măsuri de intrare în normalitate.
Misiunea organismului internațional al contabililor IFAC constă în consolidarea profesiei contabile la nivel global prin standarde armonizate , capabile să furnizeze servicii de înaltă calitate în interesul public. Consiliul pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili (IESBA) din cadrul IFAC elaborează și emite prin propria sa autoritate standarde etice de înaltă calitate pentru toți profesioniștii contabili din lume.
Organismele profesionale membre IFAC sunt obligate să aplice principiile și regulile stabilite prin Codul etic IFAC:
fie prin adoptarea Codului etic IFAC drept Cod etic național
fie prin adoptarea Codului etic IFAC la nivelul jurisdicției locale,
fie prin elaborarea unui Cod etic propriu care să cuprindă toate principiile și regulile stabilite prin Codul etic IFAC.
În Romania , în domeniul eticii profesionale CECCAR a adoptat Codul etic IFAC încă din anul 1995 drept Cod etic Național al profesioniștilor contabili și l-a actualizat constant în funcție de modificarile aduse Codului etic IFAC. Ultima actualizare a Codului etic național a fost realizată în anul 2011.
Capitolul II
Rolul organismelor de supraveghere în profesia contabilă
2.1.Necesitatea reglementării profesiei contabile
Modul în care ar trebui reglementată profesia contabilă a constituit în ultimii ani subiectul multor dezbateri și în consecință au avut loc multe schimbări deoarece profesioniștii contabili, clienții lor, organismele lor profesionale și guvernele caută să se asigure că profsia contabilă continuă să furnizeze servicii de înaltă calitate și contribuie la creșterea și dezvoltarea economică globală.
În timp ce membrii individuali ai unei profesii contabile au obligația de a servi interesul public, organismele profesionale au o responsabilitate specifică și un rol esențial care se regăsesc în cele trei obiective ( comandamente) fundamentale al organismelor profesionale, și anume :
educația : asigurarea unei dezvoltări profesionale continue a membrilor lor
etica : comportamentul deontologic al membrilor lor
calitatea : cerificarea calității serviciilor oferite de membrii lor.
Pentru a atinge aceste obiective organismele profesionael trebuie să suțină și să promoveze practicile profesionale la nivel înalt, inclusiv prin intermediul reglementării, emembrilor lor. Organismul profesional trebuie să reglementeze activitățile și conduita membrilor săi pentru a se asigura că responsabilitatea sa față de intersul public este îndeplinită, char și atunci când există o reglementare externă semnificativă a profesiei din parte unei agenții guvernamentale.
O profesie în general, este definită și judecată prin cunoștințele și aptitudinile, atitudinea și etica celor implicați în această profesie; reglementarea unei profesii este un răspuns precis la nevoia de standarde sigure, care să fie îndeplinite de membrii acelei profesii.
Necesitatea reglementării și natura acestei reglementări depinde de :
profesia însăși, capacitatea ei de a răspunde efectiv și eficient cererilor economiei și societății
condițiile de piață în car activează profesia
calitata serviciilor furnizate de membrii săi; reglementarea este necesară pentru a certifica faptul că serviciile contabile de pe piață sunt de calitate adecvată, ceea ce implică :
adoptarea de standarde profesionale tehnice
adoptarea de reguli etice
nevoia de reprezentare a utilizatorilor necontractați ai serviciilor contabile, precum și investitorii, creditorii, etc. De exemplu, în ultimii ani, eșecurile etice din partea anumitor membri ai profesiei, care au avut ca rezultat lipsa de încredere în raportarea financiară, au impus modificări esențiale ale reglementării profesiei ( Legea Sarbanes –Oxley în SUA, Legea securității Financiare în Franța, etc ).
Reglementarea poate fi un mjloc ficace de asigurare a calității și de abordare a unor aspcte aferente pieței serviciilor contabile cel puțin datorită următoarelor două cauze :
Existența unui dezechilibru în cea ce privește cunoștințele între clientul care primește serviciile contabile și furnizorul acestor servicii care dispune de expertiză profesională; reglementarea poate trata acest dezechilibru prin oferirea certificării beneficiarului că furnizorul dispune de calificările necesare și va respecta standardele profesionale adecvate în activitatea sa. Astfel, beneficiarul este încredințat că primește servicii de calitate.
În afara furnizorului și beneficiarului de servicii contabile există și terțe părți care pot cumula beneficii su costuri semnificative de pe urma furnizării de servicii contabile; reglementarea poate trata acest aspect dând o asigurare că aceste beneficii și costuri pentru părțile terțe sunt luate în considerare pentru a determina ce serviciu trebuie produs și la ce standarde de calitate. De exemplu, situațiile financiare au o utilizare mult mai amplă și nu se limitează doar la compania care este supusă unei misiuni de audit, iar reglementarea ii asigură pe terți ( investitori, creditori, etc ) că primesc informațiile de care au nevoie, deci ea certifică faptul că beneficiile acestor terțe părți sunt avute în vedere când se contracteaă misiunea de audit.
2.2. Normalizarea și reglementarea profesiei contabile și a contabilității
Nevoia de armonizare și uniformitate în contabilitate impune normalizarea sa. Pe această cale se formalizează și materializează obiectivele, conceptele, metodele, regulile și procedurile privind producția și utilizarea informației contabile Efortul de normalizare dar și produsul acesteia se concretizează în:
definirea de concepte, principii și norme contabile bazate pe o terminologie precisă și identică pentru toți producătorii și utilizatorii de informații contabile;
aplicarea lor practică în vederea asigurării comparabilității în timp și spațiu, relevanței și credibilității a informațiilor contabile.
Raportate la traseul producției și utilizării informațiilor contabile, normele contabile sunt prezente în amontele procesului contabil, sub forma principiilor, regulilor și procedurilor constituite ca sistem de referință pentru „producția” de informații; în avalul procesului ca sistem de ratificare a situațiilor financiare de către profesioniștii acreditați și recunoscuți.
Acceptarea normelor de către părțile afectate (protagoniștii sociali) poate fi forțată sau voluntară, sau ambele în același timp. În mod corespunzător se disting două forme ale normalizării: normalizarea legală sau reglementată se impune tuturor în virtutea textelor legale (legi) și altor texte reglementate (ordonanțe, hotărâri de guvern, ordine ministeriale și intraministeriale) și normalizarea profesională care se impune profesiunilor corespunzătoare, iar prin profesiune în producția de informații contabile și validarea socială a acestora. Desigur se poate crea și o a treia formă cea mixtă, prin combinarea celor două. De asemenea, într-o societate democratică, obținerea acceptării este un proces special complicat care impune un marketing abil într-un context politic.
Obiectul normalizării contabile 1 îl poate constitui situațiile financiare anuale sau planul contabil
Normalizarea situațiilor financiare anuale este proprie țărilor anglo – saxone și cuprinde: componența situațiilor financiare; elementele descrise în situațiile financiare, recunoașterea și evaluarea acestor elemente; reglementările, standardele și procedurile de contabilitate referitoare la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare.
În sfera normalizării nu sunt prescrise ordinea sau formatul în care trebuie prezentate elementele reprezentate în situațiile financiare.
Normalizarea cu plan contabil general. Este proprie țărilor Europei continentale, iar sintagma de plan contabil aparține contabilității din Franța. Elementele normalizate sunt: situațiile financiare anuale, inclusiv forma și formatul; planul de conturi general (sistemul de conturi, denumire, simbol, conținut și funcție contabilă); organizarea documentelor de contabilitate și a procedurilor de înregistrare, de validare și de control a operațiilor.
Toate normele contabile impuse în mod obligatoriu printr-o normă juridică sunt denumite reglementări contabile.
Cadrul contabil general cuprinde conceptele și principiile teoretice care alcătuiesc împreună sistemul de referință pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, pentru utilizatorii externi adică ceea ce trebuie să fie contabilitatea, delimitează ca teorie contabilă normativă deci un caz particular al teoriei contabile generale. Sau într-o altă viziune, Cadrul contabil își arogă calitatea de referențial pentru elaborarea normelor contabile și instrument de coerență a normelor, reglementărilor și procedurilor contabile.
Funcțiile Cadrului IASC, așa cum sunt formulate în document sunt:
sprijinirea Consiliului IASC în: elaborarea viitoarelor IAS-uri revizuirea celor existente precum și în promovarea armonizării reglementărilor, standardelor și procedurilor de contabilitate referitoare la prezentarea situațiilor financiare prin aplicarea unor concepte de bază care să reducă numărul tratamentelor contabile internaționale.
sprijinirea organismelor naționale de elaborare a standardelor, în procesul de dezvoltare a standardelor naționale;
sprijinirea celor ce întocmesc situații financiare conform IAS și de a face față problemelor care nu se regăsesc în acestea;
sprijinirea auditorilor la formarea unei opinii referitoare la conformitatea situațiilor financiar elaborate în conformitate cu IAS;
sprijinirea utilizatorilor la interpretarea informațiilor prezentate în situațiile financiare elaborate în conformitate cu IAS;
furnizarea de informații celor interesați de activitatea IASC privind modul de elaborare a standardelor.
Același cadrul prevede că el nu este o normă contabilă internațională și deci nu definește un standard de evaluare sau de înregistrare. Dacă apare un conflict între elementele de conținut ale cadrului și o normă contabilă internațională, obligațiile prevăzute de norma contabilă prevalează asupra acestui cadru. Conducerea IASC recunoaște că într-un număr limitat de cazuri poate exista un conflict între Documentul cadru și un IAS. Totodată, având în vedere că activitatea conducerii IASC se orientează după Cadrul contabil la elaborarea standardelor viitoare și la revizuirea celor existente, numărul cazurilor de conflict dintre cele două categorii de documente se va diminua.
Cadrul contabil general IASC abordează obiectivele situațiilor financiare; definirea, recunoașterea și evaluarea elementelor reprezentate în situațiile financiare; caracteristicile calitative ale informațiilor din situațiile financiare care determină utilitatea lor; conceptele de capital și de menținere a capitalului.
Cadrul general se referă la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare cu scop general, întocmite și prezentate cel puțin anual. Ele conțin informațiile care răspund necesităților comune majorității utilizatorilor. Așa cum apreciază Consiliul IASC, aproape toți utilizatorii iau decizii economice pentru:
a hotărî când că cumpere, să păstreze sau să vândă o investiție de capital;
a evalua răspunderea sau gestionarea managerială;
a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și de a oferi alte beneficii angajaților săi;
a evalua garanțiile pentru creditele acordate întreprinderii;
a determina politicile de impozitare;
a determina profitul și dividendele ce se pot distribui;
a elabora și utiliza date statistice despre venitul național;
a reglementa activitatea întreprinderilor.
Același Cadru prevede că utilizatorii pot solicita și au capacitatea de a obține, informații suplimentare față de cele conținute în situațiile financiare. Rapoartele financiare cu scop special, de exemplu, declarațiile și alte situații întocmite în scopuri fiscale se situează în afara Cadrului general.
2.2. Aria de acoperire și calitatea reglementării
De obicei reglementarea profesiei contabile acoperă următoarele domenii :
cerințe de acces și certificarea sau autorizarea
cerințe referitoare la educația continuă
monitorizarea comportamentului profsioniștilor contabili
standarde profesionale și etice pe care profesioniștii contabili trebuie să le respecte
sistemele și procedurile disciplinare în cazul în care profesioniștii contabili nu îndeplinesc cerințele de mai sus
Standardele de înaltă calitate sunt importante deoarce acestea oferă o bază de referință pentru a evalua conformitatea membrilor cu cele mai bune practici.
Pentru ca reglementarea să asigure faptul că serviciile contabile sunt de înaltă calitate, ea însăși, reglementarea, trebuie să fie de calitate pentru a răspunde interesului pubic, adică trebuie să fie :
proporțională
transparentă
să nu fie împotriva competiției
nediscriminatorie
precisă
segmentată în funcție de ținta sa
implementată consecvent și just
supusă unei exminări periodice
Efectul unei reglementări bine elaborat va consta în furnizarea asigurării potrivit căreia natura și calitatea serviciilor contabile răspund atât nevoilor beneficiarilor, cât și nevoilor economiei în general.
Reglementarea este importantă, dar nu este suficientă și nici nu poate fi pe deplin eficientă decât dacă este însțită de un comportament etic al profesionistului contabil, care, în final, reprzintă garanția bunelor servicii și a calității acestora.
Serviciile de înaltă calitate oferite de profesie sunt în final o funcție a standardelor profesionale, inclusiv de etică, a competențelor și valorilor personale și a sistemelor de reglementare, toate trebuind să fie consecvate și să se sprijine reciproc.
2.3. Rețeaua de standarde contabile
Standardele contabile pot fi :
internaționale,
europene și
naționale (locale).
Standardele contabile internaționale sunt elaborate de IASC.
Scopul și principalele caracteristici așa cum se desprinde din strategia IASC, constau din:
furnizarea de reguli contabile general valabile acceptate în toate țările lumii, capabile să armonizeze în cât mai mare măsură standardele și procedurile contabile practicate în diverse țări. În consecință, IASC, se concentrează asupra aspectelor esențiale astfel încât IAS să nu devină complicate, dificil de aplicat și adoptat la specificul contabilității fiecărei țări.
asigurarea aceleiași baze pentru elaborarea rapoartelor financiare, astfel încât investitorii și băncile internaționale să poată face analize comparative ale diferitelor oportunități de investiții;
IAS nu se suprapun standardelor de contabilitate naționale (locale). Statutul IASC prevede că atunci când rapoartele financiare naționale (locale) sunt conforme cu IAS în toate elementele esențiale acest lucru trebuie specificat în anexă. Dacă, însă standardele naționale (locale) sunt mult diferite, atunci, reprezentanții IASC au sarcina de a convinge organismele abilitate asupra avantajelor acestora și armonizării cu IASC.
asigurarea aceleiași baze pentru elaborarea rapoartelor financiare, astfel încât investitorii și băncile internaționale să poată face analize comparative ale diferitelor oportunități de investiții;
IAS nu se suprapun standardelor de contabilitate naționale (locale). Statutul IASC prevede că atunci când rapoartele financiare naționale (locale) sunt conforme cu IAS în toate elementele esențiale acest lucru trebuie specificat în anexă. Dacă, însă standardele naționale (locale) sunt mult diferite, atunci, reprezentanții IASC au sarcina de a convinge organismele abilitate asupra avantajelor acestora și armonizării cu IASC.
sfera de aplicare a IAS se circumscrie numai la elementele esențiale și de la data specificată în textul standardului, cu excepția celor care se aplică retroactiv. Orice limitare a sferei de aplicare este înscrisă și explicitată în conținutul fiecărui standard.
Standardele Contabile Europene sunt elaborate de Uniunea Europeană, fiind formalizate prin Directiva a IV – a care cuprinde normele privind întocmirea și prezentarea conturilor anuale sociale (ale societăților comerciale);
Directiva a VII –a care reglementează conturile consolidate întocmite de grupul de întreprinderi și Directiva a VIII –a privind profesia liberă contabilă orientată spre auditarea conturilor anuale.
Sfera și caracteristicile Directivelor europene sunt circumscrise la zona țărilor membre ale Uniunii Europene, iar aplicarea lor este obligatorie deoarece reprezintă o sursă de drept contabil.
Standardele naționale sau locale sunt elaborate de fiecare țară în raport de standardele internaționale și Directivele europene. Geografia contabilă a acestor standarde este refluxul simultan al identităților naționale, al tradiției contabile al situațiilor socio – economice și al efectelor de dominare culturală pe plan internațional. De asemenea, conceperea, elaborarea și adoptarea standardelor naționale este un proces politico – strategic în cadrul căruia fiecare țară își apără interesele.
Standardele internaționale de contabilitate (IAS) pot prezenta interes pentru normele naționale (locale) în următoarele ipostaze: adoptarea directă ca norme naționale; izvor documentar pentru elaborarea reglementărilor naționale; bază de referință pentru armonizare între național și internațional; adaptarea ca norme pentru elaborarea și prezentarea situațiilor financiare de către întreprinderile multinaționale și marile societăți cotate pe piețele financiare.
2.3. Modalități de implementare a reglementării
Sunt trei modalități de implementare a reglementării :
autoreglementarea, specifică economiilor liberale: organismul profesional este recunoscut de guvern, care îi deleagă responsabilitatea de a reglementa profesia
reglementarea externă: profesia este reglementată de guvern, fie prin intermediul unei agenții guvernamentale, fie prin intermediul unei agenții independente, căreia guvernul i-a delegat sarcini de reglementare
coregementarea : reprezintă o combinare între autoreglementare și reglemnetarea externă
Autoreglementarea și reglementarea externă trebuie să se comporte în așsa fel încât să fie complementare, și nu să se concureze.
Există mai multe modalități în care autoreglementarea și reglementarea externă pot fi combinate în vederea uni amestec eficient de reglementare :
autoreglementarea împreună cu supravegherea întreprinsă de o agenție independentă; în acest caz supravegherea este complementară reglementării și o întărește;
o combinare în care organismul profseional este responsabil pentru anumite aspecte ale reglementării, iar guvernul sau o agenție independentă pentru alte aspecte.
De exemplu, cerințele de normalizare a educației pentru profesioniștii contabili fac parte dintr-un domeniu în care organismul profesional poate avea o capacitate semnificativă de expertiză, deci el poate reglementa domeniul.
Combinarea între autoreglementare și reglemntarea externă folosită în anumite state poate depinde de unii factori precum:
experiența istorică
performanța de autoreglmentare a organismului profesional
orientarea politică generală către reglementarea ca instrument de conducere economică
calea de dezvoltare a economiei
natura și caracteristicile eșecurilor pieței.
În practică, chiar și în cazul rglementării externe, guvernul interacționează explicit sau implicit cu organismul profesional.
Tendințele echilibrului între autoreglementare și reglementarea externă diferă de la țară la țară : în statele cu organisme profesionale puternice de autoreglementare crește preocuparea pentru un rol sporit al reglementării externe; în statele în tranziție, tendința este de solidificare prealabilă a organismelor profesionale și a rolului acestora de autoreglmentare.
Oricare ar fi modul de implementare, organismele profesionale trebuie să joace un rol hotărâtor în reglementarea profesiei, ele fiind cele mai bine poziționate pentru apărarea interesului public :
publicul are nevoie de servicii de calitate, dar și reputația organismului profesional va reflecta calitatea serviciilor oferite de membrii săi;
ele sunt apropiate de piețele în care operează membrii lor și deci cunosc felul în care reglementarea poate afecta comportamentul.
ele pot urmări eficiența sisitemului de reglementare
ele au responsabilitatea de a comunica și de a lucra cu guvernele în interesul public.
La rândul lor, guvernele trebuie să se asigure că reglementarea rspectivă își atinge obiectivul referitor la interesul public la cel mai scăzut cost posibil. Pentru aceasta, guvernele trebuie :
să înțeleagă natura și caracteristicile problemelor pe care reglementarea caută să le rezolve
să beneficieze de un sistem de monitorizare a performanței organismului însărcinat cu reglementarea profesiei
să se bazeze pe rezultate, respectiv calitatea generală și consecvența serviciiilor contabile
să aibă abilitatea de a amenda legislația și reglemntarea atunci și acolo unde este nevoie.
Rezultă că organismele profesionale și guvernele au interese și obiective comune : profesioniștii contabili să servească interesul public prin utilizarea de standarde de înaltă calitate în serviciile prestate.
Atingerea acestor obiective comune presupune existența unui dialog constant între guvern și organismele profesionale pentru ca întreg sistemul de reglementare să rămână actual și eficient.
Deși rolul organismelor profsionale în sisitemul de reglementare a profesiei difră de la țară la țară, în toate cazurile organismele profesionale au responsabilitatea de a se asigura că profesia servește interesului public; deci organismele profesionale trebuie să joace un rol cât mai important în reglementarea profesiei.
Organismele profesionale trebuie să fie în dialog constant cu guvernele în vederea aflării echilibrului între autoreglementarea și supravegherea publică prin prisma cerințelor pieței serviciilor contabile.
Abilitatea cea mai importantă a profesiei contabile este aceea de a pune pe primul loc interesul public, lucru care va face ca profesia să câștige respectul comunităților și al organelor de reglementare din țară și la nivel global.
2.4. Reglementarea profesiei contabile la nivel european
Reglementarea generală
Profesia contabilă este reglementată de Directiva 89/48/CEE înlocuită prin Directiva 2005/36/CEE cu privire la rcunoașterea calificărilor profesionale
Profesionalistul contabil este definit ca fiind specialistul care a absolvit într-un stat membru cel mai înalt nivel de pregătire și formare cerut în acea țară pentru activitatea de profesionist contabil și care are acces fără restricții la toate serviciile și activitățile componente ale profesiei contabile, inclusiv, odată autorizat, la activitatea de audit statutar.
Acești profesioniști contabil au studii universitare, un stagiu practic de cl puțin tri ani și au susținut și promovat un test de aptitudin, iar calitatea profesională obținută are diferite denumiri, dar cu conținut echivalent, cele mai des întâlnite fiind cea de ”expert contabil” ( întâlnită frcvent în țările latino-continentale), ” chartred accountant ” ( în general în zona anglo –saxonă), ” contabil public autorizat” ( CPA) în Statele Unite”, etc.
Reglementarea specială
Dată fiind importanța activității de audit statutar ca ultimă activitate care filtrează fluxurile căte consumatorii ( utilizatorii) informațiilor conținute în situațiile financiare ale unei entități, xigențele suplimentare în ceea ce privește această activitate, ca și condițiile de autorizare a persoanelor fizice și juridice care doresc să prestez servicii de audit statutar sunt reglementate distinct prin directiva 84/253/CEE, cunoscută sub denumirea de a 8 –a Directivă, înlocuită prin Directiva 2006/43/CF, cunoscută sub denumirea de noua Directivă a 8 a .
Principalele prevederi ale celei de-a 8 –a Directive se referă la :
condițiile de autorizare și de retragere a autorizării unui profesionist contabil de a efctua audit statutar. Pentru ca o persoană fizică să fie autoriată să efectueze audit statutar, condițiile sunt :
să aibă studii universitar relevante sau un nivel echivalent
să fi susținut un examen de acces la calitatea de profsionist contabil
să fi efectuat un stagiu de pregătir practică de cel puțin trei ani
să fi promovat un xamen de competență profesională
condiții speciale privind indepndnț auditorului, calitatea prestațiilor de audit statutar și standardele aplicabile
crearea unui sistem de supraveghere publică asupra activității de audit statutar și a auditorilor statutari
Capitolul III
Consiliul pentru supravegherea în interes public al profesiei contabile din România
3.1. Evoluția reglemntărilor contabile din Romănia în domeniul contabilității – premisă pentru dezvoltarea Consiliului de Supraveghere al profesiei contabile
După anul 1989, contabilitatea din România a fost supusă reconsiderărilor și reconectată la realitățile contabile europene, după mai mult de 4 decenii cât s-a aflat sub rigorile impuse, în mare parte, de experiența fostei URSS.
O încercare de resuscitare a sistemului vechi contabil a avut loc în perioada 1990-1993, acesta fiind ajustat cu noi concepte economice (exemplu: capital social, rezultatul exercitiului). Perioada 1990-1993 a fost o perioada intermediara între practicarea unui sistem contabil de tip sovietic și aplicarea unui sistem contabil de inspirație franceză.
Primul val de reformă a venit la începutul anilor ‘90, cu Legea Contabilității, care urmărea introducerea unui sistem contabil adecvat unei economii de piață, un sistem care permitea un control eficient al legalității tranzacțiilor comerciale și a îndeplinirii obligațiilor fiscale (Ministerul Finanțelor Publice, 1991). Legea societăților comerciale, de asemenea introdusă în 1991, cerea companiilor publice și anumitor companii private să aibă un număr impar de cenzori aleși de acționari din rândul acestora, cu excepția cenzorului contabil.
Legea contabilității nr. 82/1991 cu modificările și completările sale ulterioare, precizează categoria persoanelor juridice (denumite „entități”) , care au obligația să se organizeze și să
conduăa contabilitatea proprie, sunt incluse :
societățile comerciale : societate în nume colectiv , societate în comandită simplă ,societate pe acțiuni , societate în comandită pe acțiuni și societate cu raspundere limitată ;
societățile/companiile naționale ;
regiile autonome ;
institutele naționale de cercetare-dezvoltare ;
societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice care, în baza legilor speciale de
organizare, funcționeaăa pe principiul societăților comerciale ;
subunitățile fără personalitate juridică cu sediul în strainatate care aparțin persoanelor la literele a – e, cu sediul în străinatate, cu sediul sau domiciliul în România, precum și sediile permanente din România care apartin unor persoane juridic cu sediul sau domiciliul în
străinătate.
Asa cum prevede Legea contabilităăii, structurile organizatorice din economie, poarta denumirea de entități, fiecare dispunând de un patrimoniu, care reprezintă obiectul contabilității, urmărit integral și fidel. Unitățile patrimoniale cu profil economic, care utilizează sistemul de contabilitate financiară, sunt cunoscute atât în teoria economică, cât și în legislația de organizare și funcționare și în cea de armonizare și normalizare a contabilității cu directivele europene, sub denumirea generală de entități.
Entitatea (întreprinderea) este un organism complex, unde se desfașoară un angrenaj de operații, în care se regăsesc factorii de producție, munca și capitalul, asociați pentru realizarea unui scop economic. Entitatea a apărut datorită necesității de a raspunde în problemele gestiunii eficiente a patrimoniului, din punct de vedere informațional și decizional .
Odată cu schimbările din planul economic produse de căderea economiei socialiste și pătrunderea unei economii de tranziție, persoanele decidente din planul reglementărilor contabile
(normalizatori și deopotrivă universitari) s-au ivit cu următoarea problemă: să reformeze sistemul contabil sau ăa-l schimbe? Până în momentul intrării în vigoare ”Noului sistem contabil” (1 ianuarie 1994), în cadrul manualelor universitare era prezentată funcționarea ei (a contabilității – n.a.) corespunzator legislatiei în vigoare sau previzibile, respectiv adaptarea după experiența contabilă franceză.
Schimbarea sistemul contabil și tranziția la o economie de piață fost determinată de numeroși factori, dintre care îi putem prezenta pe trei dintre ei, considerați cei maiimportanți, pentru ca modifică radical structura patrimonială și gestionarea unei întreprinderi:
– Organizarea întreprinderilor românești pe baze comerciale
– Privatizarea unor întreprinderi
– Constituirea unei piețe financiare (Bursa de Valori)
Astfel, în structura patrimonială apar noi concepte, din care enumerăm imobilizările necorporale, imobilizările financiare (titluri de participare, efecte comerciale de plătit și primit etc.), titluri de plasament, capital social subscris (vărsat sau nevarsăt), prime de emisiune, de fuziune și de aport etc.
O primă deosebire față de vechiul sistem este aceea că sistemele contabile adaptate la o economie de piață au la bază judecăți contabile ce sunt formulate după anumite principii noi, cum ar fi principiul prudenței, principiul independenței exercițiilor, principiul continuității activității etc.
A doua deosebire privește structura de ansamblu a sistemului contabil. Țările ce adoptau o economie centralizată operau după sistemul contabil monist. Sistemul monist se caracterizează prin faptul ca există o singură contabilitate, atât pentru funcțiile interne, cât și pentru cele externe, deci se poate vorbi despre lipsa transparenței, informațiile contabile fiind în totalitate confidențiale. Acest sistem era însa posibil datorită faptului că funcțiile externe ale contabilității se realizau în legătură cu centralizarea datelor și cu controlul acestora de catre administrația financiară, sistemul bancar etc. Persoanele terțe, partenerii comerciali nu aveau acces la documentele de sinteză, prin urmare nu exista noțiunea de „utilizatori ai informației contabile”. Doar conducerea întreprinderii avea acces la produsele informaționale contabile.
În condițiile unei economii de piață, putem vorbi despre un sistem contabil dualist.
Astfel, o parte din informațiile contabile, care modeleaza situaț ia patrimoniala, rezultatele și situația financiară a întreprinderii, devin transparente și sunt puse la dispoziția utilizatorilor de informație contabilă, cum ar fi clienții, furnizorii, investitorii, angajații ș .a.m.d. Mai mult decât atât, publicarea informaț iilor contabile sub forma documentelor de sinteza este supusa unor operații de control necesare pentru asigurarea unor informari corecte a acestor utilizatori.
Informațiile contabile ce țin de gestiunea internă a întreprinderii, de calculul costurilor, structura bugetară și rezultatele acesteia, precum și bazele informaționale ale construirii previziunilor și măsurarii performanțelor sunt considerate confidențiale, acestea ținând de strategia și tactica fiecarei întreprinderi și nu vor fi supuse publicării.
Sintetizând, dualismul contabil este generat de separarea celor doua categorii de informaț ie contabila, astfel :
Informații publicabile terților (dar utilizate și de conducerea companiei), ce sunt furnizate de contabilitatea financiară, numită și generală sau externă
Informații confidențiale ( utilizate numai de conducerea companiei ), ce sunt produsul contabilității de gestiune, sau managerială sau internă.
Anul 1992 a reprezentat un moment semnificativ în materializarea eforturilor facute pentru constituirea unor organizații contabile: reînființarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România și constituirea Colegiului Consultativ al Contabilității.
Un an mai târziu, la 1 ianuarie 1993, reforma ce urma să fie pusă în aplicare la 1 ianuarie 1994,
intra în probe : noul sistem de contabilitate a intrat în faza de experimentare pe un eșantion de peste 70 agenți economici de diferite mărimi, moduri de exploatare a capitalului și diferite feluri de activitate desfasurată . Se creau astfel, premisele unei noi etape în contabilitatea din
România.
Alegerea unui sistem contabil adaptat cerințelor economiei de piață a necesitat un studiu laborios a diverșilor factori, printre care îi vom prezenta pe cei socio-politici, economic și culturali. România nu avea resursele necesare pentru a concepe un sistem contabil propriu, adapta cerințelor economiei de piață și care să poată fi armonizat cu o contabilitate internațională. De aceea, normalizatorii români, care trebuiau să conceapă viitorul sistem contabil românesc, au ales mai degrabă ideea adoptării unui ”sistem de inspirație”. Acest sistem nu era ales dupacriterii de superioritate, ci dupa adaptabilitatea lui la condiț iile României. Ulterior, aceș tia ș iau pus problema daca alegerea sistemului contabil francez ca model de inspiraț ie avea saraspunda la toate necesitaț ile întreprinderilor româneș ti. Aspectele avute în vedere la rezolvarea acestei dileme au fost de ordin economicfinanciar ș i fiscal, social ș i cultural.
Economia româneasca avea un caracter agro-industrial ș i întreprinderile mici smijlocii erau predominante, de aceea, puteam vorbi despre un context economic global
asemanator cu cel francez, aducând un plus alegerii acestui sistem. De asemenea, nu se poate ignora puternicul sector public al economieromâneș ti, ce exercita o influenț a considerabila asupra structurilor patrimoniale ș i gestionarereflectate în contabilitate. Apare, din acest punct de vedere, o alta asemanare cu economia franceza, cu menț iunea ca Franț a poseda ș i o anumita experienț a în materie de privatizare.
Alegerea unui sistem de contabilitate de tip continental (francez, german, etc.)rezolva problema absenț ei unei pieț e financiare ș i a sistemului bancar nedezvoltat. Daca îneconomia româneasca, o piaț a financiara se anticipa a fi creata, ș i chiar ș i în aceastasituaț ie, posibilii investitori ar fi fost doar niș te actori secundari, în sistemele contabile anglosaxone
investitorul era principalul utilizator al informaț iei furnizate de contabilitateafinanciara. De asemenea, din punctul de vedere al sistemului bancar, acesta va avea în economiaromâneasca cel mai important rol în ceea ce priveș te structura de finanț are a întreprinderii
(era cunoscut faptul ca, deș i pieț ele financiare s-au dezvoltat exponenț ial în ultimii ani înEuropa Continentala, tot sistemul bancar domina în materie de finanț are).
Sub aspect fiscal, trebuie avute în vedere raporturile dintre contabilitate ș i iscalitate. În timp ce în sistemul anglo-saxon se realizase deconectarea contabilitaț ii de
fiscalitate, în ț arile Europei continentale, fiscalitatea era puternic ”implicata„ în structurile
contabile ( în special Franț a ș i Germania).
În Romania, deș i în perioada de tranziț ie la economia de piaț a fiscalitatea era privita
ca un inconvenient, ce-i drept de ordin secundar, s-a ajuns la concluzia ca implicarea acesteia în
contabilitate va aduce un plus de rigoare, de ordine, ș i ca va contribui, macar parț ial, la
stoparea evoluț iei economiei subterane. De asemenea, se aveau în vedere avantajele create de
utilizarea unor ”pârghii fiscale” . De aceea s-a optat, ș i din acest aspect, pentru un sistem
contabil francez. Acestea ar fi cele mai importante aspecte ale alegerii sistemului contabil de
inspiraț ie franceza. S-a hotarât ca acest sistem este singurul usor adaptabil condiț iilor,
normelor ș i caracteristicilor contabilitaț ii româneș ti.
„Noul sistem contabil românesc este un sistem inspirat din experienț a franceza, aliniat
cerinț elor normelor europene ș i internaț ionale, în care normalizatorii români „au pus patina”
unor specificitaț i româneș ti.”
CAPITOLUL II. NOUL SISTEM CONTABIL DE INSPIRATIE FRANCEZA –
CONSECINTE
2.1. Perioada 1993 – 1999
Aceasta perioada se caracterizeaza prin implementarea sistemului contabil de inspiratie
franceza si armonizarea implicita cu Directivele Europene si initierea, în anul 1997, a
Programului de Dezvoltare a Sistemului Contabil din România, ce urmarea armonizarea
contabilitatii din România cu Directivele Europene si cu Standardele Internationale de
Contabilitate.
Dupa anul 1993 si pâna în 1999, sistemul contabil a fost conceput ca o masura de control,
în care statul a fost reprezentat din doua puncte de vedere: de normalizator al sistemului contabil,
în primul rând, si de utilizator privilegiat al informatiei contabile, în al doilea rând, aparând astfel
o neconcordanta între cererea si oferta de informatii, în favoarea sa, în raport cu ceilalti
utilizatori.
În planul normalizarii contabile, a aparut Legea contabilitaț ii nr 82/1991 ș i
regulamentul de aplicare al acesteia prin care s-a dat câș tig de cauza echipei ce susț inea
schimbarea. Astfel, în România a început sa fie aplicat, cu începere de la 1 ianuarie 1994, un
sistem contabil de inspiraț ie franceza, organizat în dublu circuit.
Acest nou sistem contabil a fost aplicat în Romania, fara prea mari modificari pâna în
anul 2000. Premisele unei schimbari au fost conturate înca din primavara anului 1997, moment
în care a fost demarat “Programul de Dezvoltare a Sistemului Contabil din România”. Acesta a
fost iniț iat de Ministerul Finanț elor împreuna cu Institutul Contabililor Autorizaț i din
Scoț ia.
Rolul acestui program este acela de a armoniza contabilitatea din România cu Directivele
Europene si Standardele Internationale de contabilitate. Din punct de vedere istoric, probleme
mai semnificative vizavi de acest proces sunt semnalate, în general, în tarile de drept scris,
patrimonialiste. Ș i în cazul României, la momentul respectiv au existat argumente si
contraargumente faț a de implementarea normelor contabile international.
Reglementarile care au fost introduse prin Legea Contabilitaț ii, aplicându-se efectiv de
la 1 ianuarie 1994, au influente din sistemul contabil francez, iar scopul lor era acela de a
construi un sistem contabil compatibil cu Directiva a IV-a Europeana ș i Standardele
Internaț ionale de Contabilitate (Ministerul Finanț elor, 1994). De asemenea, anul 1996 a
reprezentat un punct de referinta, întrucât obiectivele Programului de Dezvoltare a Contabilitaț ii
Româneș ti au fost conforme cu exigenț ele instituț iilor financiare internaț ionale. Condiț iile
Bancii Mondiale erau de a îmbunataț i mediul de afaceri ș i au cerut Guvernului român sa
modifice standardele de contabilitate ș i sa valorifice standardele de contabilitate recunoscute la
nivel internaț ional. S-a luat în calcul faptul ca Guvernul a decis sa adere la aplicarea IAS/IFRS
din motive financiare, concomitent cu încercarea de a armoniza cu Directivele Europene – ca
parte a obiectivelor politice de integrare în Uniunea Europeana. Asadar, în 1999, Ministerul
Finanț elor a emis Ordinul 403/1999 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu
Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele de Contabilitate
Internationale, denumit în continuare „Regulament de Armonizare”, cautând sa asorteze
situaț iile financiare individuale ale întreprinderilor mari din România cu Standardele
Internaț ionale de Contabilitate ș i Directiva a IV-a Europeana.
Nu a putut trece neobservat faptul ca acest regulament a încercat sa armonizeze
contabilitatea cu Directiva a IV-a ș i Standardele Internaț ionale de Contabilitate – într-o
perioada când Uniunea Europeana nu avea nicio cerinț a privind IAS /IFRS pentru statele
membre. În plus, România a mers mult mai departe decât strategia Uniunii Europene din acel
moment, introducând IAS/IFRS pentru situaț iile financiare individuale ale companiilor mari,
când UE nu îș i stabilise poziț ia în legatura cu aplicarea Standardelor Internaț ionale de
Contabilitate în situatiile financiare ale acestor companii.
Regulamentul naț ional a dorit armonizarea ș i cu Directiva a IV-a Europeana ș i cu
Standardele Internaț ionale de Contabilitate. Totuș i, cu mult înaintea Regulamentului de
Armonizare emis în 1999, contabilitatea româneasca obț inuse un anumit grad de conformitate
cu Directiva a IV-a, datorita Legii contabilitaț ii ș i altor regulamente asociate inspirate din
sistemul contabil francez.
De fapt, regulamentele adoptate în 1999 reflectau reorientarea contabilitaț ii din
România catre sistemul contabil anglo-saxon, prin Comitetul de Standarde Internaț ionale de
Contabilitate / Comisia Standardelor Internaț ionale de Contabilitate (IASC/IASB), deoarece
cadrul conceptual ș i Standardele Internaț ionale de Contabilitate erau incluse ca volumul II,
respectiv volumul III în Ordinul 403/1999.
Aceasta includere neobiș nuita a cadrului conceptual în textul unei legi naț ionale ar
putea sa indice dorinț a normalizatorilor de a ajuta contabilii sa înț eleaga ș i sa aplice
standardele ascunse într-o filosofie contabila puț in cunoscuta în România. Principiile contabile
nou introduse, cum ar fi pragul de semnificatie sau prevalenț a substanț ei asupra formei, au
fost justificate ș i explicate prin referire la cadrul conceptual. Mai mult decât atat ,
Regulamentele de Armonizare din 1999 ș i 2001 au prevazut ca, în lipsa unui Standard
Internaț ional de Contabilitate relevant, administratorii intreprinderii vor elabora politici
contabile in acord cu "Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare" prezentat
în volumul 2 si se vor asigura ca situatiile financiare furnizeaza informatii care:
– reprezinta fidel rezultatele si pozitia financiara a întreprinderii;
– reflecta realitatea economica a evenimentelor si tranzactiilor si nu numai forma legala a acestora;
– sunt impartiale;
– sunt prudente;
– prezinta toate aspectele semnificative.”
.
7
Ministerul Finantelor a conceput aplicarea IAS/IFRS ca un proces treptat/progresiv
pentru a permite pietei de audit în crestere sa tina pasul cu cererea companiilor si a permite
contabililor din companii sa fie instruiti pentru aplicarea noilor standarde.
La 31 decembrie 1999, Regulamentul de Armonizare si regulamentul existent, de
inspiratie franceza, au fost aplicate simultan pe 13 întreprinderi, formând un “ esantion
reprezentativ de societati comerciale cotate la Bursa de Valori si de întreprinderi de interes
national”
8
. De fapt, 12 întreprinderi pilot s-au oferit voluntare sa îsi tina evidenta si dupa
sistemul nou, dar si dupa cel existent deja, fiecare fiind auditate de una dintre companiile din Big
Five. O alta întreprindere voluntara a fost adaugata ulterior deoarece primise împrumuturi de la
institutii financiare internationale care cereau auditarea situatiilor financiare conform IAS.
2.2. Perioada 1999 – 2006
În tara noastra, normalizatorii în domeniul contabilitatii actioneaza, elaborând printre
altele, un pachet reglementar privind armonizarea integrala a sistemului contabil cu Directiva
a IV- a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate.
S-a început aceasta actiune înca din anul 1999, prin publicarea Ordinului Ministerului Finantelor
Publice nr. 403/ 1999 “Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a Comunitatilor
Economice Europene si cu Standardele de Contabilitate Internationale”.
Ulterior, prin Ordinul nr. 94/2001, a aparut o noua reglementare legislativa care abroga
O.M.F.P. nr.403/1999 si care aproba Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a –IV-a a
Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele de Contabilitate Internationale”, care de
fapt completeaza si clarifica o parte din problematica armonizarii contabile românesti.
În anul 2002 prin O.M.F.P. nr.36, se aproba reglementari contabile simplificate,
armonizate cu directivele europene. Concomitent, Legea contabilitatii nr.61/2001 si 82/1991 a
fost modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 61/ 2001 si republicata, în
concordanta cu reglementarile contabile armonizate.
În temeiul art. 3 din H.G. nr. 208/2005, privind organizarea si functionarea Ministerului
Finantelor Publice si Agentiei Nationale de Administrare fiscala si în baza prevederilor art. 4 din
Legea Contabilitatii nr. 82/1991, republicata, Ministerul Finantelor Publice a emis ordinul pentru
aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu Directivele a IV-a si a VII-a ale Comunitatilor
Economice Europene. Aceste reglementari contabile conforme cu Directivele europene au intrat
în vigoare la data de 1 ianuarie 2006 si abroga ordinele Ministerului Finantelor Publice emise
anterior, respectiv: 94/2001, 306/2002, 1827/2003 si prevederile din ordinul nr. 1775/2004.
Standardele Internationale de Contabilitate au fost utilizate, de fapt, pentru înlocuirea
situatiilor financiare de catre multe societati, din întreaga lume, situatii care vor fi acceptate pe
pietele de capital. Standardele Internationale de Contabilitate, prin intermediul acestor situatii
financiare, asigura obtinerea informatiilor de calitate, transparente si comparabile, care contribuie la fundamentarea deciziilor participantelor pe pietele internationale si pe alte domenii
de utilizare.
Programul de armonizare contabila, a suscitat o serie de polemici si discutii printre
specialistii din domeniul financiar-contabil. Perioada de derulare a acestui program de
armonizare contabila în România cuprinde anii 1999-2005. Astfel, în anul 1999, programul de
armonizare contabila, afecteaza situatiile financiare pentru un anume numar de societati cotate la
Bursa de Valori Bucuresti, entitati de interes national, care au experimentat acest program.
Pentru anul 2000 au fost integrate pentru experimentarea acestui program, toate societatile
comerciale cotate, regiile autonome, entitati de stat de interes national si entitati care activeaza
pe piata de capital. Pentru progamul de implementare, a fost prevazut a se realiza pe etape, în
functie de modul cum fiecare persoana juridica va satisface cerintele a cel putin doua , din totalul
de trei criterii de marime, stabilite în acest scop pentru finele anului anterior, respectiv: cifra de
afaceri neta, total active si numarul mediu de salariati ai anului anterior. De exemplu, pentru
finele anului 2005, sunt fixate urmatoarele niveluri:
– cifra de afaceri neta 7.300.000 euro
– total active 3.650.000 euro
– numarul mediu de salariati 50 în cursul exercitiului financiar.
Principalele noutati pe care le-au adus reglementarile legislative de armonizare a
sistemului contabil românesc se refera cu precadere la concepte si obiective noi, pe baza carora
este creata informatia raportata prin situatiile financiare. De asemenea, a aparut o serie de
noutati privind modul de structurare si prezentare a informatiilor în situatiile financiare. Fata de
Legea Contabilitatii nr. 82/ 1991, în ce privesc componentele situatiilor financiare apar doua
documente noi si anume: Situatia modificarii capitalului propriu si Situatia fluxurilor de
numerar. De asemenea, au disparut anexele la bilant, care au fost înlocuite cu documentul Note
explicative.
Nu au fost doar schimbari de forma, între acestea existând si schimbari de fond. Ordinul
Ministerului Finantelor Publice nr.94/2001, a reprezentat un pas important în domeniul si
principiilor contabile. Regasim principiile clasice, care apar atât în Directiva a IV-a, cu exceptia
principiului necompensarii, cât si în Standardele Internationle de Contabilitate în cazul acestora
neexistând principiul intangibilitatii bilantului. Au aparut principii noi, unele se regasesc în
Directivele europene, altele în Standardele Internationale de Contabilitate. Astfel, principiul
prevalentei economicului asupra juridicului (nu apare în Directivele Europene) care, în tara
noastra, de fapt, a si fost pregatit printr-o serie de reglementari referitoare la contractele de
leasing, de accelerare a reformei economice. De asemenea, dintre noile principii stipulate în
Legea Contabilitatii, mai semnalam: principiul evaluarii separate a elementelor de activ si pasiv
(care nu apare în cadrul general al IAS ) si principiul importantei semnificative (nu apare în
Directivele europene). Semnalam la acest ultim principiu , importanta ce o capata rationamentul
profesional, prin care se va determina pragul de semnificatie privind prezentarea situatiilor
financiare a diferitelor elemente de activ si de pasiv.
Desi a fost considerat un experiment, esantionul de 13 firme întâlnit în perioada 1993-
1999 a avut influente semnificative asupra contabilitatii. Înca de la început, trebuie mentionat
Desi a fost considerat un experiment, esantionul de 13 firme întâlnit în perioada 1993-
1999 a avut influente semnificative asupra contabilitatii. Înca de la început, trebuie mentionat CAPITOLUL III. PERIOADA 2006-2013: INTENSIFICAREA PROCESULUI DE
INTERNATIONALIZARE
Procesul de extindere la Uniunea Europeana, mondializarea economiilor, gruparea
societatilor, cresterea capitalizarii bursiere, dezvoltarea pietelor financiare, aparitia de noi
instrumente financiare, toate acestea constituie cauze care conduc la necesitatea armonizarii
contabile internationale.
Armonizarea contabila internationala reprezinta procesul prin care normele sau regulile
nationale, diferite de la o tara la alta, uneori divergente, sunt perfectionate pentru a deveni
compatibile
11
. Spre deosebire de aceasta, normalizarea contabila presupune uniformizarea
completa a regulilor.
Normalizarea contabila comporta la nivel international elaborarea de reguli sau de norme
aplicabile, în totalitate ori partial, la un ansamblu de tari, la un ansamblu de specialisti ai
profesiei contabile.
Pe plan mondial, în prezent se aplica doua seturi de standarde, alaturi de practicile
contabile specifice economiilor fiecarei tari în parte:
1. International Accounting Standards (IAS) – ce se aplica în tarile continental europene,
precum si în tarile care la un moment dat au fost sub sfera de influenta a Frantei. România se afla
sub influenta IAS.
2. General Accepted Accounting Principles (GAAP) – ce se aplica în tarile de orientare
anglo-saxona. Exemple: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelanda, Australia
s.a.
Cele doua seturi de standarde sunt reglementate de catre acelasi organism international:
International Accounting Standards Board (IASB).
IFRS impun profesionistilor contabili un limbaj nou. Modificarile aduse de IFRS sunt
semnificative. Un exemplu în acest sens este rezultatul contabil care multa vreme a fost
considerat principalul indicator de masurare a performantei financiare a unei entitati economice,
si care acum, conform IFRS, este înlocuit cu un alt indicator: rezultatul global.
În plus, în
prezent, modelarile econometrice ale industriei financiare devin instrumente de lucru ale
profesionistilor contabili, transformând considerabil munca lor de reflectare a faptelor
verificabile în estimari conventionale privind viitorul.
13
12
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Delimitari Conceptuale Privind Etica Profesionala In Profesia Contabila (ID: 113585)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.