Delimitari ALE Comerciantului Persoana Juridica DE Alte Persoane Juridice

DELIMITĂRI ALE COMERCIANTULUI PERSOANĂ JURIDICĂ DE ALTE PERSOANE JURIDICE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

NOȚIUNEA ȘI CATEGORIILE DE PROFESIONIȘTI

Reglementarea juridică a profesioniștilor

Noțiunea de profesionist

Categoriile și clasificarea profesioniștilor

Comercianții, categorie specifică de profesioniști

1.4.1 Noțiunea de comerciant

1.4.2 Comercianții persoane fizice

1.4.3 Comercianții persoane juridice

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂȚI ALE COMERCIANȚILOR PERSOANE JURIDICE

2.1 Noțiunea de comerciant persoană juridică

2.2 Categoriile de comercianți persoane juridice

2.3 Dobândirea calității de comerciant persoană juridică

2.4 Proba calității de comerciant persoană juridică

2.5 Încetarea calității de comerciant persoană juridică

CAPITOLUL III

DELIMITAREA COMERCIANTULUI PERSOANĂ JURIDICĂ DE ALTE PERSOANE JURIDICE

3.1 Delimitarea față de stat și unitățile sale administrativ-teritoriale

3.2 Delimitarea față de organele statului

3.3 Delimitarea față de instituțiile de stat

3.4 Delimitarea față de persoanele juridice fără scop patrimonial

CAPITOLUL IV

STUDIUL DE CAZ ȘI PRACTICĂ JUDICIARĂ

CAPITOLUL V

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Lucrarea “Delimitări ale comerciantului persoană juridică de alte persoane juridice” dezvoltă în primele trei capitole ale sale noțiuni teoretice privind profesioniștii si toate categoriile acestora, analizând în special instituția comerciantului,iar in ultimul capitol este prezentat un exemplu reprezentativ din practica judiciară.

Această temă pune în evidență modificările aduse dreptului comercial prin intrarea în vigoare a Noului Cod Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 și pus în aplicare prin Legea nr. 71/2011.

Noul Cod civil restructurează ordinea juridică a dreptului privat, sub reglementarea unitară, in acest fel unificând ramurile dreptului civil, familiei, comercial, international privat și dreptului succesoral.

În noua sa alcătuire, Noul Cod civil reprezintă atât o intervenție legislativă cu caracter novator, original și actual, cât și o valorificare reglementară a celei mai valoroase jurisprudențe naționale și comunitare, precum și a orientărilor cercetării științifice a dreptului cristalizate de-a lungul timpului de către cei mai valoroși juriști români.

Intenția noii reglementări este de a reuni dreptul comercial sub reglementarea Noului Cod civil, într-o singură ramură de drept. În locul dihotomiei drept comercial – drept civil, Noul Cod civil intenționează instaurarea unui sistem unitar de reglementare, raporturile juridice dintre profesioniști (comercianții și ceilalți participanți la raporturile juridice de afaceri) urmând a fi reglementate direct și originar de Noul Cod civil. Cel puțin la prima vedere, dualismul dreptului privat este abandonat de legiuitorul român începând cu data de 1 octombrie 2011.

În această nouă concepție a dreptului comercial, care folosește termenul de profesionist, întreprinderea joacă un rol central. În funcție de existența sau nu a unei întreprinderi urmează a fi calificat raportul juridic ca fiind între profesioniști sau între simpli particulari.

Noutatea lucrării constă în prezentarea și analizarea instituțiilor dreptului comercial în raport cu dispozițiile Noului Cod civil și Noului Cod de procedura civila,în contextul unei structuri logice și abordări mixte (teoretică-practică).

Noul Cod civil reglementeaza raporturile juridice de drept privat dintre persoane patrimoniale sau nepatrimoniale cu privire la norme de drept civil,comercial,dreptul familiei si de drept international privat.

Art.2, alin.2, din Noul Cod civil arată că prezentul cod este alcatuit dintr- un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritual dispozitiilor sale.

Legea face referire la persoane in general,adica persoanele carora li se adreseaza sunt atat persoane fizice cat si persoane juridice,acestea fiind subiectele de drept civil.

În noua reglemenrate instituția actelor de comerț și a comercianților urmeaza sa fie reconsirerate,avand la baza conceptele de profesionist și întreprindere.

Noul Cod civil reprezintă dreptul comun privind raporturile juridice de natură civilă dintre persoane.Legea mentioneaza faptul că dispozițiile sale se aplică și raporturilor dintre profesioniști dar și raporturilor dintre profesioniști și orice alte subiecte de drept civil, noutatea esentială adusă de acest act normativ fiind schimbarea conceptiei legiuitorului cu privire la structura sistemului de drept.Acest lucru impune o noua abordare a instituțiilor de drept comercial.

În ceea ce priveste profesionistul, Noul Cod cvil atribuie această calitate tuturor celor care exploateaza o intreprindere.

Profesionistul reprezintă genul,iar specia este reprezentată de: comerciant, întreprinzator,operator economic precum și alte persoane autorizate să desfașoare activitați economice sau profesionale.

CAPITOLUL I

NOȚIUNEA ȘI CATEGORIILE DE PROFESIONIȘTI

Reglementarea juridică a profesioniștilor

Prin Legea nr. 287/2009 publicată în Monitorul Oficial a fost adoptat un Nou Cod civil.

Acesta aduce multe noutăți în reglementările raporturilor juridice civile. Reține atenția o modificare deosebit de importantă pentru sistemul de drept român, care privește domeniul de aplicare a normelor Noului Cod.

Noul Cod civil a adus ca element de noutate modificarea reglementării dreptului comercial în sistemul de drept, autonomia dreptului comercial fiind înlocuită cu sistemul unității dreptului privat.

Potrivit art. 3 din Noul Cod civil, „(1) Dispozițiile prezentului Cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. Astfel, obligațiile profesioniștilor și cele care rezultă din relațiile dintre ei, cât și cele rezultate din relațiile dintre ei și simpli particulari sunt reglementate de Noul Cod civil în mod direct.

1.2 Noțiunea de profesionist

Noul Cod Civil nu oferă în mod concret o definiție a noțiunii de “profesionist”, însă în alin. 2 al art. 3 ne arată că sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere2. Exploatarea întreprinderii reprezinta exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ.

Prin art.3 din Noul Cod Civil este introdus termenul nou de “profesionist”, care are un sens mai larg.

Conform prevederilor art. 8 alin.(1) din Legea de punere în aplicare a noului Cod civil, noțiunea de profesionist include categoriile de întreprinzator,comerciant,operator economic dar și orice alte persoane autorizate pentru a desfașura activitați profesionale sau economice.

În raport cu un simplu particular,profesionistul este cel care: exercită o activitate, în mod sistematic, continuu și regulat, asumându-și un risc; este supus unei înmatriculări, înscrieri în registere publice, autorizări pentru a fi opozabil față de terț și pentru a fi protejate și interesele acestora; deține un patrimoniu de afectațiune.

Profesionistul nu se confundă cu comerciantul întrucat prima categorie o include pe a doua. Profesionistul, ne arata art. 8 alin.(1) din Legea nr. 71/201171, poate înseamna: comerciant, întreprinzător, operator economic

“Profesionistul e genul pentru specia comerciant. Profesionisti sunt și avocatii, in sensul noului Cod civil. Întreprinderea nu mai e reglementata ca un complex de acte juridice sau de fapte materiale, ci ca o afacere, activitate sistematica.”

Noul Cod civil alcătuiește instituția juridică a pofesioniștilor din mai multe categorii de persoane, dintre care unele se identifică sau se apropie de natura juridică a noțiunii de comerciant, cum ar fi persoanele comerciante întreprinzătoare, persoanele autorizate să desfășoare activități economice, operatorii economici și, pe de alta parte alte categorii de persoane se diferențiază de notiunea de comerciant, de exemplu persoanele autorizate să exercite activități profesionale, altele decât cele pe care le-am aratat mai sus.

Expresia „persoane autorizate să desfășoare activități profesionale” poate creea impedimente în tratarea juridică a acesteia, deoarece în această categorie se recunosc, de pe acum, persoane fizice organizate individual ori asociate în vederea desfășurării unor profesii fără caracter economic – de exemplu: avocații, lichidatorii, notarii, executorii etc. – precum și subiecte colective de drepturi și obligații, dotate sau nu cu personalitate juridică – societățile civile, asociațiile și fundațiile, sindicatele, organizațiile neguvernamentale de promovare a unor domenii profesionale, societățile agricole, asociațiile agricole, uniunile profesionale etc.

Se observă, deci, că instituția profesioniștilor reglementată de NCC nu se confundă cu categoria persoanelor comerciante, ci prezintă un cadru mai larg de subiecți, considerați profesioniști, indiferent de modul de organizare și funcționare sau de scopul lucrativ și caracterul patrimonial al profesionistului.

Cu această abordare, Noul Cod Civil se diferentiază de vechea reglementare a Codului Comercial de la 1887 și a celui din 1939.Acesta prevedea, ca regulă generală, că „Sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită și societățile comerciale” (art.7).

Prin urmare, dacă pentru definirea noțiunii de comerciant, vechii reglementări a Codului comercial i-a fost suficient să constate săvârșirea faptelor de comerț ca profesie obișnuită sau simpla organizare ca societate comercială, noii reglementări a Codului civil îi sunt necesare clarificări suplimentare asupra instituției persoanelor profesioniste și, abia apoi, printr-un procedeu de excludere a unor categorii de persoane profesioniste lipsite de atributul comercialității, nu neapărat și al economicului, să se ajungă la categoria restrânsă a persoanelor profesioniste comerciante.

1.3 CATEGORIILE ȘI CLASIFICAREA PROFESIONIȘTILOR

În concepția NCC, dispozițiile sale se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.

Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, noțiunea de profesionist primind o accepțiune diferita, are ca sector de activitate operațiuni din cadrul producției de bunuri, comerț sau prestări de servicii, și a noțiunii de profesionist care desfășoară alte activități profesionale.

Terminologic, noțiunile de „comerciant” și de „acte sau fapte de comerț” vor dispărea, fiind înlocuite cu "profesionist" și respectiv "activități de producție, comerț sau prestări de servicii".

Noul Cod Civil definește profesioniștii ca fiind toți cei care exploatează o întreprindere, având o arie de aplicare mult mai largă decat cea a "comerciantului" din reglementarea actuală.

Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede expres faptul că noțiunea de "profesionist" va include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale. Prin urmare, și profesiile liberale (avocați, practicieni în insolvență, evaluatori, executori etc.) vor intra în sfera noțiunii de profesionist.

În altă ordine, profesioniștii sunt:

– persoane juridice de drept privat (aici pot fi incluse societățile comerciale, societățile naționale și companiile naționale, grupurile de interes economic, regiile autonome, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, alte societăți cu personalitate juridică);

– organizații non-guvernamentale și alte entități fără personalitate juridică.

– instituțiile publice

De la data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, termenii și expresiile din legislația civilă și comercială în vigoare se înlocuiesc cu termenii și expresiile corespondente din Codul civil.

Deci, de la data intrarii în vigoare a Noului Cod Civil, noțiunea de comerciant, în sensul art.7 din Codul Comercial, este înlocuita cu cea de profesionist.

Se reține însă că noțiunea de profesionist este o noțiune generală ce include în ea atât pe profesioniștii ce exploatează o întreprindere economică, cât și o întreprindere neeconomică.

Totuși în aria de interes a dreptului comercial intră numai acei profesioniști ce desfășoară o activitate economică, și nu toți profesioniștii.

Conchidem astfel că profesionistul, în lumina noului Cod civil, nu poate înlocui complet comerciantul, deoarece acesta rămâne o specie. În acest sens este și art. 8 alin. (1) din Legea de punere în aplicare, care menționează că noțiunea de profesionist include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege la data intrării în vigoare a noului Cod civil.

Asta nu înseamnă că celelalte categorii nu vor mai exista, doar că odata cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, se va face referire la ele folosind termenul “profesionist”.Termenul le încorporează pe toate, lucru care impune oarecum necesitatea menționării exacte a categoriei de profesinist la care ne referim pentru a evita posibile neclarități sau confuzii și pentru a se realiza delimitarea si conturarea specifică fiecărei categorii. Nu ne putem referi la o categorie de profesionist folosind numele alteia, de exemplu nu orice profesionist poate fi numic comerciant si deși orice comerciant de acum, va fi denumit profesionist, este necesară însă precizarea că exercită anumite activități cu scop lucrativ.

1.4 Comercianții, categorie specifică de profesioniști

1.4.1 Noțiunea de comerciant

Anterior adoptării Noului Cod civil, comerciantul era definit în art.7 din C.com., în art.1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și în art.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificarile și completările (în continuare LSC). Dispozițiile din Codul comercial au fost abrogate de Noul Cod civil, iar prin legea de punere în aplicare a Noului Cod civil se modifică art.1 din Legea nr.26/1990 si art.1 LSC.

Calitatea de comerciant presupune un anumit regim juridic diferit de cel al necomerciantului. În concret, statutul juridic al comerciantului se caracterizează, în principal, prin faptul că legea instituie anumite obligații care au fost denumite în mod tradițional obligații profesionale ale comercianților.

Odată cu adoptarea Noului Cod civil, prin realizarea unității dreptului privat și prin includerea dispozițiilor din Codul Comercial în Codul civil, acestea sunt aplicabile și altor profesioniști. Rezumând ideile de mai sus rezultă urmatoarele:

Comerciantul nu mai este în continuare definit prin sfera activității pe care o desfășoară, ci, potrivit criteriului formal, adică obținerea de autorizații prevazute legal în înmatricularea în registrul comerțului, fie că vorbim despre un comerciant persoană fizică ce iși desfășoară activitatea sub forma persoanei fizice autorizate, întreprindere familială sau întreprindere individuală, fie că sunt societăți comerciale.

Calitatea de comerciant o dețin toate persoanele ce execută permanent o activitate comercială, fiind profesie, ori care au firma sau numele înmatriculate în registrul comerțului.

Privind societățile comerciale, ele sunt calificate dacă societatea îmbracă una din formele de societăți comerciale prevazute de lege.

Activitățile de comerț, producție ori de prestări servicii se pot executa atât de comercianți cât și de alți profesioniști, mai exact persoanele care exploatează o întreprindere, lucru rezultat din comparația articolului 3. alin. 3 din NCC cu art. 6 alin. 2 din Legea de aplicare a NCC (Legea nr 71/2011).

În cadrul sferei profesioniștilor, comercianții reprezintă categoria cea mai numeroasă.

Comercianții sunt „persoanele fizice și asociațiile familiale care efectuează în mod obișnuit acte de comerț, societățile comerciale, companiile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial, grupurile europene de interes economic cu caracter comercial si organizatiile cooperatiste”.

Comercianții, ca element al profesioniștilor, cuprind categoria celor care întreprind activități de producție, prestări de servicii și comerț cu scopul de a obține profit.

Comerciantul este o persoană fizică sau juridică din categoria profesioniștilor, care organizează și exploatează o întreprindere cu scopul de a obține profit, adică o întreprindere comercială.

În viziunea actuală a Noului Cod Civil, la raporturile juridice de drept civil, deci și de drept comercial, ia parte atât profesionisti cât și alte subiecte de drept.

Subiectele în dreptul comercial, sunt participanții la raporturile juridice de drept comercial, fie persoane fizice, fie persoane juridice.

În Noul Cod Civil este înlaturată noțiunea de comerciant, se elimină diferențierea dintre comercianți si necomercianți, și se instituie noțiunea de profesionist, fiind considerată de autorii Noului Cod Civil ca fiind una integratoare.

Persoanele fizice și persoanele juridice integrate în categoria profesioniștilor comercianți sunt, conform art. 25 alin.1 din NCC, subiecte de drept civil: (1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice și persoanele juridice. (2) Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi și de obligații civile. (3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulara de drepturi și de obligații civile.

Profesionistul comerciant persoană fizică este omul, ca titular de drepturi și obligații civile, de asemenea și ca titular de drepturi și obligații speciale rezultate din autorizarea și exercitarea unei activități de producție, comerț sau prestări de servicii.

Profesionistul comerciant persoană juridică reprezintă orice formă de organizare care, în condițiile legii, este titular de drepturi și obligații civile, precum și titular de drepturi și obligații cu caracter profesional comercial.

1.4.2 Comercianții persoane fizice

Potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod Civil, termenul de profesionist menționat la art. 3 din cod încorporează categoriile de comerciant, operator economic, întreprinzator și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități profesionale sau economice, astfel cum sunt prevăzute în lege aceste noțiuni. Tot în aceeași Lege 71/2011, art. 6, stipulează că în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianți se consideră a fi facute la persoane fizice sau după caz la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului.

Pentru determinarea (identificarea) persoanelor fizice care pot fi calificate ca profesioniști-comercianți trebuie să se aibă în vedere, într-o interpretare sistematică a normelor juridice, dispozițiile cuprinse în art.8 alin. (1) din Legea nr.71/2011, modificată, coroborat cu art.6 alin (1) din Legea nr.71/2011 și art.1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Persoana fizică profesionistă comerciant este omul, privit individual, ca titular de drepturi și obligații civile, precum și ca titular de drepturi și obligații special rezultate din exercitarea unei activități de producție, comerț sau prestări de servicii.

Noul Cod Civil recunoaște capacitatea civilă tuturor persoanelor și universalitatea capacității de folosință a acestora, iar asupra capacității de exercițiu este stabilită regula atribuirii acesteia oricărei persoane, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. (1) Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor. (2) Orice persoană are capacitate de folosință și, cu excepția cazurilor prevazute de lege, capacitate de exercițiu.

Alăturat dispozițiilor art. 31 și art. 32 din NCC, referitoare la patrimoniul persoanei fizice sau persoanei juridice, se observă, conceptul de „patrimoniu profesional individual”, intrucat un astfel de patrimoniu se poate afla în puterea de dispoziție a persoanei fizice profesioniste comerciante. Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii autorizate se stabilește prin actul încheiat de titular, cu respectarea condițiilor de formă și de publicitate prevăzute de lege.

Patrimoniul poate fi obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni doar în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Patrimoniile de afectațiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispozițiilor titlului IV al cărții a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii determinate potrivit legii.

Existǎ trei tipuri principale de profesioniști comercianți: persoane fizice,

persoane fizice asociate sub forma unei întreprinderi și persoanele juridice, împreună aparținând aceleiași mari categorii de gen: întreprinderea.

În cadrul actualului context legislativ, în categoria profesioniștilor-comercianți persoane fizice fac parte: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală și întreprinderea familială. Regimul juridic al acestor trei categorii de persoane fizice este stabilit de O.U.G. nr. 44/2008, modificată.

Principale condiții ce trebuie indeplinite de către comercianții persoanele fizice sunt:

– să aibă un sediu profesional pe teritoriul României

– să aibă activitatea economică înregistrată și autorizată

– să fi obținut înaintea începerii activității avizele, autorizațiile și licențele prevăzute de legile speciale

Persoanele fizice autorizate, persoanele juridice, întreprinderile individuale și intreprinderile familiale, sunt desemnate generic prin noțiunea de întreprindere, termen existent în legislația românească, dar neutilizată o perioadă lunga.

Întreprinderea este o activitate a unui subiect de drept și nu în sine un subiect de drept, iar în funcție de titularul său, întreprinderea poate să fie societară, întreprindere publică și individuală sau familială.

Comerciantul persoană fizică este persoana fizică care organizează și exploatează o întreprindere comercială în oricare din formele prevazute de lege:

– ca persoana fizica autorizată

– întreprindere familiala

– întreprindere individuală

Persoana fizică autorizată (PFA) este persoana fizică calificată să execute activități economice permise de lege, folosind, în principal forța sa proprie de muncă și aptitudinile sale profesionale.

Întreprinderea individuală este o întreprindere economică, fară personalitate juridică, organizată de un întreprinzator persoană fizică.

Întreprinderea familială reprezintă întreprinderea economică organizată de un întreprinzator persoană fizică împreună cu familia sa, fară personalitate juridică. Prin familie se ințegele: soț, soție, copiii lor care au împlinit vîrsta legală de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, afinii și rudele până la gradul al 4-lea, inclusiv.

Comerciantul persoana fizica este un profesionist si trebuie, în considerarea acestui statut, să organizeze și să exploateze o întreprindere comercială.

Proba calității de comerciant persoană fizică se face cu actele doveditoare emise de registrul comerțului, adică prin certificatul de înregistrare.

Dacă o persoană interesata justifică un interes legitim, aceasta poate face doveda calității de comerciant a persoanei fizice autorizate printr-o acțiune în constatare.

Calitatea de comerciant persoană fizică înceteaza prin radierea acesteia din registrul comerțului.

Scopul desfășurării activității de către profesionistul comerciant persoană fizică este obținerea de profit. Obținerea de profit este de fapt o trăsatură esențială a profesionistului comerciant.

1.4.3 Comercianții persoane juridice

În zilele noastre activitatea comercială se desfășoară în principal prin intermediul comercianților persoane juridice.

Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianți se consideră a fi facute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului,potrivit prevederilor art.1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege. Referirile la comercianți se completează cu prevederile Legii nr. 26/1990 în care legea dispune: înainte de începerea activității economice, au obligația să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerțului societățile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal in România, precum și alte persoane fizice și juridice prevazute de lege. Astfel, la fel ca în cazul persoanelor fizice și pentru persoanele juridice pe care legea le consideră comercianți, se impune înmatricularea sau înregistrarea în registrul comerțului.

Din categoria profesioniștilor comercianți persoane juridice fac parte: societățile comerciale, regiile autonome, companiile naționale, societățile naționale, grupurile de interes economic cu caracter comercial, organizațiilor cooperatiste, grupurile europene de interes economic cu caracter comercial, cu sediul în România. Categoria comercianților persoane juridice mai include și societățile europene cu sediul în România (SE), precum și societățile cooperative europene cu sediul în România (SCE).

Dintre toate categoriile se acordă o importanță deosebită societăților comerciale. În dreptul românesc există două mari categorii de societăți comerciale; acestea sunt: societățile cu capital de stat și societățile constituite potrivit Legii nr. 31/1990.

Societatea comercială este persoana juridică de la data înmatricularii în registrul comerțului.

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂȚI ALE COMERCIANȚILOR PERSOANE JURIDICE

2.1 Noțiunea de comerciant persoană juridică

Conform Codului Comercial Român, subiecte ale raporturilor de drept comercial puteau sa fie și comercianții, dar și necomercianții. Reglementarea sa se aplica oricărei persoane care săvârșa fapte de comerț obiective, (art. 3 C.COM) necontând dacă are sau nu calitate de comerciant persoana care le săvârșa.

În acest domeniu Noul Cod civil are caracter reformator, relevat atât de noile reglementări oferite cu privire la definirea noțiunii de persoană juridică, capacitatea civilă a acesteia, sancțiunea nulității entității juridice, a actelor emise de organele sale, contrarietatea (conflictul) de interese în care se află membrul organelor de administrare în raport cu interesele persoanei juridice, atributele de identificare ale acesteia, reorganizarea și transformarea, dizolvarea și lichidarea persoanei juridice, cât și de conținutul explicit, modern al întregului titlu destinat persoanei juridice.

Aceste dispoziții ale Noului Cod civil trebuie avute în vedere ca reguli de drept comun, dar, cu observarea legilor speciale ce au ca obiect constituirea, organizarea și functionarea multiplelor tipuri de persoane juridice profesioniste comerciante, în mod particular.

Se constată că anumite dispoziții ale Noului Cod civil ce fac referire la persoană juridică sunt incidente cu titlu inderogabil, indiferent de legea statutului organic al anumitor categorii de persoane juridice.

În continuare vor fi analizate în ordinea cronologică oferită de Noul Cod civil dispozițiile cu caracter de noutate sau inderogabil în domeniul profesioniștilor comercianți-persoane juridice.

Sunt relevante elementele componente ale comerciantului persoană juridică, calificarea calității de persoană juridică, categoriile și regimul aplicabil persoanelor juridice, efectele dobândirii personalității juridice.

Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu. Orice persoană juridică trebuie sa aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.

Calitatea de persoană juridică o au entitățile prevazute de lege, precum și alte organizații înființate legal care, chiar și nefiind declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile necesare.

Sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal inființate care deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 187.

În concluzie, în baza acestui text, sunt considerate persoane juridice asociațiile profesioniștilor comercianți, concentrările de societăți comerciale și grupările structurale ale acestora, doar dacă nu sunt reglementate special de lege, dacă întreprind activități integrate sau subordonate celor de producție, comerț sau prestări servicii deși nu sunt declarate în ex lege persoane juridice.

Noul Cod civil clasifica categoriile de persoane juridice in persoane juridice de drept privat si persoane juridice de drept public .

Persoanele juridice de drept privat se constituie în mod liber, în una din formele prevazute de lege (art.190). Sunt incluse în această categorie societățiile comerciale cu capital integral privat, grupul de interes economic, societățile comerciale cooperatiste, societățile operator pe o piață reglementată de capital, instituțiile de credit, societățile de leasing, societățile de asigurare, întreprinderile mici și mijlocii.

Persoanele juridice de drept public prezintă interes sub aspectul subcategoriei anumitor entități juridice organizate de autoritățile administrației publice centrale sau locale, în vederea desfășurării de activități specifice profesioniștilor comercianți. Sunt incluse în această categorie companiile naționale, regiile autonome, societățile comerciale cu capital integral sau parțial de stat.

Regimul juridic aplicabil persoanelor juridice înființate legal este prevăzut de dispozițiile aplicabile categoriei din care fac parte, precum și celor cuprinse în Noul Cod civil dacă prin vreo lege specială nu se dispune altfel (art.192).

Efectele dobândirii personalității juridice sunt:

Dobândirea capacității juridice depline, în baza căreia o persoană juridică ia parte în nume propriu la circuitul civil și la cel comercial, și raspunde pentru toate obligațiile asumate cu bunuri proprii, exceptând cazurile prevazute de lege.

Inopozabilitatea invocării calității de persoană juridică împotriva altei persoane de bună credință dacă se urmarește prin asta ascunderea unui abuz, unei fraude sau a unei atingeri aduse ordinii publice (art.193).

Activitatea pe care o desfășoară persoanele juridice, activitate care a constituit o lungă perioadă de timp criteriul pentru definirea comerciantului persoană juridică, în prezent, potrivit dispozițiilor Noului Cod civil, orice persoană care exploatează o întreprindere (profesionistul) este îndrituita să realizeze activitățile prevazute de lege.

Potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.26/1990, au obligația înregistrării în registrul comerțului, urmatoarele persoane juridice: societățile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal in România, alte persoane juridice prevăzute de lege.

2.2 Categoriile de comercianți persoane juridice

În categoria comercianților persoane juridice intră: societățile comerciale, companiile naționale, societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial, grupurile europene de interes economic cu caracter comercial cu sediul in România și organizațiile cooperatiste.

În categoria comercianților persoane juridice mai intră și societățile europene cu sediul in România (SE), precum și societățile cooperative europene cu sediul în România (SCE). Aceste categorii de persone juridice au obligația înregistrării în registrul comerțului potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.26/1990.

Societățile comerciale sunt reglementate de Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale. Legea nr.31/1990 reglementează cinci forme juridice de societate, respectiv societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea cu răspundere limitată, societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni.

Doctrina juridică admite că societatea comercială este persoana juridică creată prin contractul încheiat între două sau mai multe fizice și/sau juridice, care se obligă să aducă aporturi sociale în bani și/sau în natura pe care să le pună în comun pentru a desfășura împreună activități comerciale lucrative, în vederea împărțirii beneficiilor între persoanele asociate. Din această definiție reiese că societatea comercială se prezintă în două ipostaze diferite adică de contract și de persoană juridică.

Legea nr.31/1990 nu cuprinde o definiție a societății comerciale. Definițiile formulate în literatura de specialitate sunt fundamentate pe dispozițiile Codului civil. Astfel, în conformitate cu art.1881 alin. (1), „prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să contribuie la aceasta prin aporturi bănesti, în bunuri, în cunoștințe specifice sau prestații, cu scopul de a împărți beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta”. Art.1882 alin (2) dispune: „orice societate trebuie să aibă un obiect determinat și licit în acord cu ordinea publică și bunele moravuri”. Fiecare asociat trebuie să contribuie la constituirea societății prin aporturi bănești, în bunuri, în prestații sau cunoștințe specifice [art.1882 alin.(3)].

Dintre definițiile formulate în doctrina juridică, cea mai relevantă mi se pare aceea potrivit căreia „societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comerț, în scopul realizării și împărțirii profitului rezultat”.

Datorită faptului că societatea comercială iși are fundamentul în societatea civilă, aceasta fiind reglementată de Codul civil, între societatea comercială și societatea civilă există asemanari dar și deosebiri importante. Cele două au în esența în sensul că fiecare reprezintă o grupare de persoane și de capitaluri, aceeași constituire în scop lucrativ. Din punct de vedere al constituirii cele două

societăți iau naștere în același fel, printr-un contract de societate și au aceleași elemente specifice: intenția de a desfășura anumite activități stabilite, în comun, obținerea și împărțirea beneficiilor, aportul asociaților.

Aceștia se deosebesc de fundații și asociații prin faptul că membrii acestora urmaresc realizarea de scopuri morale, ideale, asociații societății comerciale și cei ai societății civile iși propun realizarea și împărțirea de beneficii.

Din categoria deosebirilor face parte obiectul sau natura operațiunilor pe care le desfășoară societatea. Societatea civilă are ca obiect operațiuni civile, iar societatea comercială funcționează cu scopul exercitării unei activități comerciale, producătoare de profit.

Cele două societăți se mai deosebesc și prin faptul că societatea comercială are spre deosebire de cealaltă, personalitate juridică: societățile comerciale cu sediul in România sunt persoane juridice române.

Societatea civilă și societatea comercială se deosebesc și în ceea ce privește condițiile prin care acestea funcționează și se constituie. În cazul societăților comerciale, Legea 31/1990 reglementează expres cinci forme juridice de societatea comercială: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acțiuni, societate în comandită pe acțiuni și societate cu răspundere limitată. De asemenea societatea comercială este supusă anumitor formalități de publicitate prin înmatricularea în registrul comerțului. Pe când, Codul civil nu prevede pentru societatea civilă forme speciale și nici formalități de înfințare a societății civile.

Societățile comerciale reprezintă principala categorie a comercianților persoanei juridice și din acest motiv au reglementare foarte detaliată în dreptul românesc dar și în cel european. Reglementarea generală a societăților comerciale este cuprinsă în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Ca structură, legea cuprinde regulile generale aplicabile oricărei societăți comerciale precum și reguli speciale privind fiecare formă juridică de societate comercială (societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe acțiuni și societatea cu raspundere limitată).

Legea nr. 31/1990 reprezintă drept comun pentru toate societățile comerciale indiferent de domeniul în care acestea se organizează și functionează, de participațiile la înființarea capitalului social sau de oricare alte elemente.

Reglementări care privesc societățile comerciale au fost adoptate și la nivelul Uniunii Europene în principal, sub forma directivelor.

Elementele specifice contractului de societate ce stau la baza societății comerciale sunt considerate a fi de către majoritatea autorilor: aporturile asociaților,intenția de a executa o activitate comercială în comun, obținerea și împărțirea profitului. Noțiunea de aport are două sensuri și anume unul juridic și unul etimologic. Prin aport în sens juridic se ințelege obligația fiecărui asociat de a contribui în societate cu anumite bunuri, o valoare patrimonială, și în sens etimologic aportul desemnează însusi bunul adus de asociat în societate .

Deoarece societatea comercială necesită resurse financiare pentru desfășurarea activității comerciale, legiuitorul impune obligația aportului în numerar la constituirea societății comerciale în orice formă.

Este reglementată obligația aportului în numerar, dar nu este stabilit un minim al acestuia, în concluzie cei asociați sunt liberi să decidă cantitatea aportului în numerar odată cu constituirea societății comerciale.

Aportul în natură are ca obiect bunuri ce pot fi imobile (clădiri, instalații etc.) și bunuri mobile (mărfuri, tehnologii, utilaje) sau bunuri incorporale (creanțe, fond de comert, etc.).

Aportul de bunuri la constituirea societății comerciale este supus unor reguli speciale reglementate de Legea nr.31/1990 și comparând cu aportul în numerar, aportul in natură, nu este obligatoriu, dar este admis la toate formele de societate comercială.

Bunurile obiect al aportului pot fi aduse cu titlu de folosință sau cu titlu de proprietate. Cand acestea sunt aduse cu titlu de proprietate bunurile intră în patrimoniul societății, iar când bunurile sunt aduse cu titlu de folosință se consideră că raporturile dintre societate și asociat sunt guvernate de regulile referitoare la locațiune. Mai poate fi adus în societate și bunul cu titlul de uzufruct, în acest caz societatea dobândește un drept real putând să folosească bunul și să îi culeagă fructele.

Aportul în natură al bunurilor trebuie să fie evaluabil din punct de vedere economic.

Aportul în industrie este permis doar în societatea în nume colectiv și în societatea în comandită, acesta constă în prestarea de munca sau servicii pe care asociatul se obligă să le întreprindă în societate potrivit pregătirii sau calificării acestuia.

Neexecutarea sau executarea cu întarziere a obligației de aport produce anumite consecinte juridice în persoana asociatului.

În doctrina juridică, aporturile asociațiilor se prezintă sub două forme: valoric și material. În sens valoric aporturile formeaza capitalul social al societății comerciale. În sens material aporturile asociaților reprezintă patrimoniul inițial al societății comerciale.

Legea nr. 31/1990 impune anumite reguli cu privire la capitalul social care este diferit în funcție de forma juridică ce îmbracă societatea.

Pentru societatea în acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni legea impune un minim al capitalului social, acesta nu poate fi mai mic de 90000 lei; la societatea cu raspundere limitată minimul de capital social este de 200 lei și se împarte în părți sociale egale ce nu pot fi mai mici de 10 lei.

La societatea în nume colectiv și în comandită simplă nu este instituită nicio limită minimă a capitalului social.

Capitalul social al societății comerciale indiferent de forma ei juridică este: fix, intangibil, real și divizat în anumite fractiuni.

Patrimoniul societății comerciale reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor ce au valoare economică și aparțin societății.

În consecință, patrimoniul societății cuprinde activul social, format din bunurile aduse ca aport și cele dobândite în cursul activității de societate și pasivul social, care include obligațiile societății indiferent de natura lor.

Affectio Societatis reprezintă intenția asociaților de a colabora la desfășurarea activității comerciale în vederea realizării și împărțirii beneficiilor.

Al treilea element caracteristic al societății comerciale reprezintă realizarea și împărțirea profitului.

Scopul fiecărei societăți comerciale este acela de a realiza profit din activitatea pe care o desfășoară și de a-l împărți între asociați.

Realizarea și împărțirea profitului de natura societăților comerciale rezultă din art.1, Legea nr.31/1990 care precizează ca obiect de activitate al acestor categorii de societăți „activitățile cu scop lucrativ”.

Potrivit art.67 alin.1 din Legea nr.31/1990 cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie un dividend.

Dividendele se vor împărți doar în situația în care societatea realizează profit, deci desfășoară o activitate rentabilă.

Profitul reprezintă un câștig ce poate fi evaluat în bani și rezultă din orice activitate economică .

Conform Legii nr.31/1990 art.7 și 8 actul de constituire al societății trebuie în mod obligatoriu să conțină modul de împărțire a profitului și de suportare a pierderilor de către asociați.

Conform dispozițiilor art.2 din Legea nr.31/1990 societățile pot îmbrăca urmatoarele forme:

Societatea în nume colectiv este societatea care răspunde cu patrimoniul social și răspunderea nelimitată și solidară a tuturor asociaților pentru obligațiile asumate;

Societatea în comandită simplă este societatea care raspunde pentru obligațiile asumate cu patrimoniu social și răspunderea nelimitată și solidară a tuturor asociaților comanditați, asociații comanditari răspund doar în limita aportului lor;

Societatea pe acțiuni este societatea al cărui capital social este împarțit în acțiuni, obligațiile sociale fiind garantate cu patrimoniu social, acționarii răspunzând doar în limita aportului lor;

Societatea în comandită pe acțiuni este societatea al cărui capital social este împărțit în acțiuni, iar asociații garantează pentru obligațiile sociale cu patrimoniu social și raspunderea nelimitată și solidară a asociaților comanditați, iar asociații comanditari vor raspunde doar până la concurența aportului lor;

Societatea cu raspundere limitată este societatea care raspunde, garantează cu patrimoniul social pentru obligațiile sociale, iar asociații răspund doar în limita aportului lor.

Pentru a clasifica societățile comerciale se folosesc mai multe criterii: natura societății, întinderea răspunderii asociaților, împărțirea capitalului social, posibilitatea emiterii unor titluri de valoare.

După criteriul naturii societății:

– sunt societăți de persoane (societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă), se formează într-un numar mic de asociați și se bazează pe calitățile personale ale asociaților și încrederea reciprocă;

– societăți de capitaluri (societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni), aceasta se formeaza într-un număr mare de persoane și nu interesează calitățile personale ale angajaților.

După criteriul întinderii răspunderii asociaților sunt:

– societatea în nume colectiv (asociații răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile societății);

– societatea pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată (asociații răspund în limita aportului lor);

-societăți în comandită simplă sau pe acțiuni (asociații comanditați răspund solidar și nelimitat, iar cei comanditari răspund doar în limita aprotului lor).

Din categoria societăților cu părți de interes fac parte societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă, iar din categoria societăților pe acțiuni fac parte societățile pe acțiuni și comandită pe acțiuni.

Regiile autonome sunt persoane juridice reglementate de Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, acestea au fost reorganizate în ramurile strategice ale economiei naționale, industria de armament, energetică, exploatarea gazelor naturale și a minelor, poștă și trasporturi feroviare.

Regiile autonome au luat ființă prin decizia organelor admistrației locale sau prin hotărâri ale guvernului.

Regiile autonome desfășoară activități economice, mai ales prestări de servicii, funcționând pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

Bunurile deținute de regiile autonome aparțin domeniului public al statului.

Activitățile economice desfășurate de regiile autonome sunt asemănătoare sau poate identice cu cele realizate de societățile comerciale, motiv pentru care se consideră ca o calitate de comerciant.

Grupurile de interes economic (GIE) sunt entități juridice ce sunt reglementate de legea nr.161/2003 care definește în art.118 alin. (1) grupul de interes economic ca fiind o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată în scopul înlesnirii sau dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al imbunatățirii și al rezultatelor activității economice.

Grupul de interes economic poate avea calitatea de profesionist, în concluzie și de comerciant, dar doar cu condiția îndeplinirii dispozițiilor art.3 C.civ., adică dacă exploatează o întreprindere în scop lucrativ.

Societățile cooperative sunt forme asociative ce constituie domeniul cooperației.

Constituirea societăților cooperative este dominată de principiul libertății (autonomiei) de voință, așa cum rezultă din exprimarea legiuitorului în art.7 coroborat cu art.3 lit.A din Legea nr.1/2005.

Societatea cooperativa este de două feluri:

– societatea cooperativa de gradul I este o persoană juridică ce se constituie din persoane fizice și este înregistrată la registrul comerțului. Aceasta se poate constitui ca societate cooperativa meștesugărească, de consum, societate cooperativă agricolă, devalorificare de produse, societăți cooperative de transporturi, ș.a.m.d.

– societatea cooperativa de gradul II este o persoană juridică ce se formează din societăți cooperative de gradul I, în mare parte, și din alte persoane fizice sau juridice cu scopul integrării pe orizontală sau pe verticală a activității economice desfasurate, și înregistrată la registrul comerțului. Datorită naturii activităților desfășurate societatea cooperativă are calitatea de comerciant.

Organizațiile cooperatiste sunt entități distincte de societățile cooperative, regimul lor juridic este stabilit de alte reglementări decat Legea nr.1/2005.

Aceste organizații sunt structuri asociative specifice domeniului agriculturii și al creditului.

La fel ca societățile cooperative, organizațiile cooperatiste pot să fie de gradul I (se formează doar din persoane fizice) și de gradul II (structură ce are personalitate juridică și este constituită din cooperative de gradul I).

Societățile europene sunt forme asociative de tipul societăți pe acțiuni ce au ca obiect prestarea unei activități comerciale la care ia parte societăți comerciale guvernate de legi naționale diferite.

Societatea europeană cu sediul social in România se formează prin contract de societate și statut și se înregistrează în registrul comerțului.

Grupurile europene de interes economic sunt formațiuni juridice asemănătoare cu grupul de interes economic național, dar cu participarea unor membrii din țarile Uniunii Europene. Ele se formează pe baza unui contract de asociere și se înregistrează în registrul comerțului.

2.3 Dobândirea calității de comerciant persoană juridică

Activitățile comerciale sunt desfășurate, în principal de către profesioniștii comercianți persoane juridice.

Sunt reglementate special de lege anumite forme asociative, care beneficiază de personalitate juridică și au ca obiect de activitate activitatea comercială, adică activitatea de comert, de producție sau prestări de servicii.

Deoarece obiectul lor de activitate îl constituie activitatea comercială, aceste persoane juridice dobândesc calitatea de comerciant odată ce se constituie potrivit prevederilor legale.

Modurile de înființare ale persoanei juridice sunt, conform art. 194 din NCC, următoarele:

a) prin actul de înființare al organului competent, în cazul autorităților și al instituțiilor publice, al unităților administrativ-teritoriale, precum și al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înființare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituția publică este persoană juridică;

b) prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii;

c) în orice alt mod prevăzut de lege.

(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înființare se înțelege actul de constituire a persoanei juridice și, dupa caz, statutul acesteia.

Înregistrarea persoanei juridice este prevăzută de NCC numai pentru persoanele care sunt potrivit legii speciale supuse la această operațiune (art. 200 alin.1). Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare.

Prin înregistrare se ințelege înscrierea, înmatricularea sau dupa caz, orice altă formalitate de publicitate prevazută de lege, facută în scopul dobândirii personalității juridice sau al luării în evidența a persoanelor jurdice legal înființate, dupa caz.

Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu.

Pentru dobândirea calității de comerciant persoană juridică, este de ajuns înființarea acestora și pentru a-și exercita această calitate săvârșind fapte și acte de comerț ce trebuie să fie concordante cu scopul și obiectul de activitate pe care l-au declarat în actul constitutiv, cât și cu legislația în vigoare și cu normele de conviețuire socială. Exercitarea numai în acest mod a actelor comerciale de către persoana juridică formeaza principiul specialității capacității de exercițiu a persoanelor juridice.

Alături de societățile comerciale, reglementate prin legislația indicată mai sus, pot avea calitatea de comerciant și alte categorii de persoane juridice respectiv organizațiile cooperatiste și regiile autonome al căror statut de înființare și funcționare  este reglementat de Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerțului.

În aplicarea dispozițiilor relative la înregistrarea persoanelor juridice profesioniste comerciante, urmează a se ține seama, cu titlu de lex specialia, de Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, Legea societăților nr. 31/1990, Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare, OG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit, Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, OG nr. 52/1997 privind societățile de leasing, Legea nr. 1/2005 privind societățile cooperatiste, întrucât toate aceste reglementări conțin dispoziții incidente asupra cerințelor de înmatriculare/înregistrare a persoanelor juridice profesioniste din domeniul activităților de producție, comerțului și prestărilor de servicii.

Pentru dobândirea personalității juridice și implicit a calității de subiect de drept distinct de asociații ce o înființează, societatea trebuie să parcurgă urmatoarele formalități necesare constituirii:

– întocmirea actului sau actelor constitutive în forma cerută de lege;

– înmatricularea și autorizarea funcționării societății;

– publicitatea privind constituirea societății și înscrierea fiscală.

Astfel, societățile comerciale dobîndesc calitatea de comerciant persoană juridică prin actul constitutiv și înregistratea lor în registrul comerțului. De la această dată societatea capătă personalitate juridică, și în consecință, calitate de comerciant.

Societatea comercială este în același timp o entitate juridică, dar și un contract, având la bază voința liberă a persoanelor asociate, din acest motiv în literatura de specialitate este considerat că fundamentul societății comerciale este reprezentat de actul constitutiv sau actele constitutive.

Într-adevăr, indiferent de forma juridică a societății, de obiectul acesteia de activitate, de cetățenia sau naționalitatea asociaților, de natura ori întinderea capitalului social sau de alte asemenea elemente, orice societate comercială se constituie, se organizează și funcționează în baza unor acte juridice care poartă denumirea specifică de acte constitutive ale societății comerciale.

Societatea comercială se înființează prin încheierea actelor constitutive între persoanele asociate, indiferent de forma juridică a acesteia. Aceste acte constitutive ale societăților comerciale sunt diferite în funcție de forma juridică a acestora. Astfel, conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, societatea în comandită simplă sau în nume colectiv se înființează prin contract de societate, iar societatea pe acțiuni, cu raspundere limitată sau în comandită pe acțiuni se constituie prin contract de societate și statut. Societatea cu raspundere limitată poate fi constituită și prin actul de voință al unei singure persoane. În această situație se întocmește doar statutul. Conform legii (art. 5), contractul de societate și statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv. Când se încheie numai contract de societate sau numai statut acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. În terminologia legii societăților comerciale denumirea de act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât și contractul de societate sau statutul societății (art.5 alin.4).

Contractul de societate, la fel ca orice alt contract, trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă și de fond legal prevăzute pentru valabilitatea oricărui contract. De asemenea, contractul este obligatoriu să conțină elementele specifice: aportul asociaților, affectio societatis și împărțirea profitului.

Condițiile de fond ale contractului de societate sunt prevăzute de dispozițiile art. 1179 C. civ., condițiile de valabilitate ale contractului fiind urmatoarele:

– consimțamăntul valabil al persoanelor asociate;

– capacitatea de a contracta;

– un obiect determinat și licit;

– o cauză licită și morală.

Consimțământul asociaților trebuie exprimat cu voința de a constitui o societate comercială și de a colabora în comun la desfășurarea activității acesteia (affectio societatis) .

Ca și în cazul altor acte juridice, consimtământul trebuie să fie exprimat la încheierea contractului de societate, fiind necesar ca acesta să nu fie alterat de vicii de consimțământ. Acestea sunt: eroare, dol sau violență.

Capacitatea părților este obligatorie pentru încheierea unui contract de societate, persoana fizica trebuind să aibă capacitate deplină de exercițiu, dar nu se exclude posibilitatea participării unor minori prin intermediul ocrotitorilor săi legali în momentul încheierii unui contract de societate, în special dacă această activitate poate fi calificată ca formă de plasament de capital.

În legatură cu capacitatea persoanei fizice la constituirea unei societăți comerciale, trebuie avute în vedere și prevederile speciale ale Legii nr. 31/1990. Astfel, potrivit art. 82 din lege, asociații nu pot lua parte, ca asociați cu răspundere limitată în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă operațiuni în contul lor sau al altora, în același fel de comerț sau în unul asemănător, fără consimțământul celorlalți asociați.

Obiectul contractului social are două accepțiuni: acela al dreptului comun și de obiect al societății comerciale.

În dreptul comun se diferențiază obiectul contractului de obiectul obligației. Conform art. 1125 obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică precum vânzarea, locațiunea, împrumutul și altele asemenea convenite de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale, iar obiectul obligației este prestația la care se angajează debitorul.

Cauza contractului de societate comercială constă în împărțirea profitului obținut din activitatea societății comerciale ce se constituie.

Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul.

Cauza societății comerciale trebuie să existe, să fie licită și morală. Cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice. Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri.

Încălcarea condițiilor de fond ale contractului de societate atrage consecințele specifice dreptului comun. Efectele nulității contarctului diferă în funcție de condiția de fond încălcată.

Condițiile de formă ale contractului de societate, la fel ca cele de fond, influențează starea contractului.

Forma înscrisului sub semnătură privată a contractului de societate este reglementată de art. 5 alin. 6 din Legea nr. 31/1990. Potrivit acestui text de lege, actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toți asociații sau, în caz de subscripție publică, de fondatori. Când îmbracă forma scrisului sub semnatură privată, actul constitutiv dobândește dată certă și prin depunerea la oficiul registrului comerțului [art.5, alin (7)]. Din prevederile legii deducem că principiul care cârmuiește forma actelor constitutive ale societății comerciale este aceea a înscrisului sub semnatură privată.

2.4 Proba calității de comerciant persoană juridică

Calitatea de comerciant a persoanelor juridice poate fi dovedită cu certificatul de înregistrare în registrul comerțului.

În urma înregistrării societății, oficiul registrului comerțului eliberează certificatul de înregistrare. Certificatul de înregistrare, conținând codul unic de înregistrare, atestă că societatea comercială a fost luată în evidența oficiului comerțului. Certificatul de înregistrare cuprinde mențiuni cu privire la: firma societății, sediul social, activitatea principală, numarul de ordin în oficiul comerțului și codul unic înregistrat atribuit de Ministerul Finanțelor Publice.

Într-un litigiu, conform principiului "onus probandi incumbit actori" (cine afirmă trebuie să dovedească) partea interesată, trebuie să dovedească calitatea de comerciant.

Dovada calității de comerciant diferă, dupa cum avem în vedere dovedirea calității de comerciant a persoanei fizice sau a persoanei juridice.

Persoana fizică dovedește calitatea de comerciant prin probarea săvârșirii efective a unei fapte de comerț (dovedește actul juridic comercial încheiat sau faptul juridic civil săvârșit).

În dreptul comercial, paleta mijloacelor de probă este mult mai largă decât în dreptul civil.

Din art. 46 C.com. rezultă că obligațiile comerciale se pot proba cu mijloacele de probă admise de legea civilă (înscrisuri, martori, mărturisirea, prezumțiile), la care se adaugă: facturi acceptate, corespondența, telegrame, registrele părților,  proba cu martori chiar și când legea civilă nu admite (pentru dovedirea actelor juridice care au o valoare mai mare de 250 lei).

Hotarârea judecătorească prin care s-a stabilit că o persoană fizică are calitatea de comerciant nu poate fi opusă într-un alt litigiu. Ea singură nu constituie dovada calității de comerciant.

Existența autorizației administrative de exercitare a comerțului, documentele financiar-contabile din care rezultă calitatea de comerciant, înmatricularea în Registrul comerțului, plata unor impozite nu sunt probe în dovedirea calității de comerciant a persoanei fizice. Acestea pot fi adăugate la dovezile ce atestă efectuarea concretă a faptelor de comerț obiective.

Societatea comercială dovedește calitatea de comerciant prin faptul constituirii ei în condițiile legii. Societatea comercială este persoană juridică și are calitatea de comerciant de la data înmatriculării în Registrul comerțului (art. 40 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale modificată și republicată).

Proba calității de comerciant a societății comerciale o constituie  copia certificată de pe înregistrarea înmatriculării în Registrul comercial.

2.5 Încetarea calității de comerciant persoană juridică

Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale constituie procedura prin care încetează existența societăților comerciale. Societatea comercială se poate constitui pentru o durată determinată sau pentru o perioadă nelimitată în timp. În amandouă situațiile, societatea iși poate înceta existența din diferite cauze reglementate de lege.

Încetarea existenței societății se realizează prin dizolvarea și lichidarea acesteia. Rezultă că încetarea existenței unei societăți comerciale presupune parcurgerea a două faze: dizolvarea societății și lichidarea societății.

Faza dizolvării societății cuprinde anumite operațiuni care declanșează și pregătesc încetarea existenței societății cu păstrarea personalității juridice, dar cu interdicția de a întreprinde acțiuni comerciale noi.

Faza lichidării societății cuprinde acele operațiuni de lichidare a patrimoniului societății care privesc plata creditorilor și împărțirea soldului între asociați. În faza lichidării societatea comercială își păstrează personalitatea juridică, dar nu poate efectua decât operațiuni de lichidare a patromoniului societății.

Calitatea de comerciant a societății comerciale încetează atunci când societatea comercială s-a radiat din Registrul comerțului.

Moduri de încetare a persoanei juridice:

– prin comasare (absorbție, fuziune);

– prin divizare totală (nu și parțială);

– prin dizolvare.

Dizolvarea societăților comerciale privește acele operațiuni care declanșează procesul de încetare a societății comerciale și asigură premisele lichidării patrimoniului social.

În concret, etapa dizolvării societății se referă la adoptarea hotărârii de dizolvare și aducerea ei la cunoștința celor interesați.

Dizolvarea societății nu afectează personalitatea juridică a acesteia, societatea continuând să aibă personalitate juridică după survenirea hotărârii de dizolvare.

Încetarea persoanei juridice

Dispoziții generale

Art. 244 -Modurile de incetare- Persoana juridică încetează, dupa caz, prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.

Dizolvarea persoanei juridice

Art. 245 -Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat- Persoanele juridice de drept privat se dizolvă: a) dacă termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit; b) dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit; c) dacă scopul pe care îl urmaresc sau mijloacele întrebuințate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori dacă ele urmaresc un alt scop decat cel declarat; d) prin hotărârea organelor competente ale acestora; e) prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut.

Art. 246 -Dizolvarea persoanelor juridice de drept public- Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile și în condițiile anume prevăzute de lege.

Art. 247 –Opoziții- În cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărârea organului competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opoziție, dispozițiile art. 243 aplicându-se în mod corespunzător.

Art. 248 –Lichidarea- (1) Prin efectul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare în vederea valorificarii activului și a plății pasivului. (2) Persoana juridică își păstrează capacitatea civilă pentru operațiunile necesare lichidării până la finalizarea acesteia. (3) Daca încetarea persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totală, nu se declanșează procedura lichidării.

Art. 249 -Destinația bunurilor rămase dupa lichidare- (1) Oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase dupa lichidare vor primi destinația stabilită în actul de constituire sau statut ori destinația stabilită în hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare. (2) În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori în lipsa unei hotărâri luate în condițiile alin. (1), precum și în cazul în care prevederea sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile rămase dupa lichidare se atribuie de instanța competentă, prin hotarâre supusă numai apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemanator, daca prin lege nu se prevede altfel. Atunci cand exista mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul propune cel putin 3 persoane juridice, caz in care bunurile se atribuie prin tragere la sorti. (3) In cazul in care persoana juridica a fost dizolvata pentru motivele prevazute la art. 245 lit. d), precum si in cazul in care nicio persoana juridica nu este de acord cu preluarea bunurilor ramase dupa lichidare in conditiile alin. (2), acestea vor trece in proprietatea comunei, orasului sau municipiului in a carui raza teritoriala se afla bunurile. (4) In toate cazurile, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor ramase dupa lichidare are loc la data preluarii lor de catre beneficiari, daca prin lege nu se prevede altfel. Procesul-verbal de predare-primire si hotararea judecatoreasca ramasa definitiva, in cazurile prevazute la alin. (2) ori (3), constituie titlu de proprietate sau, dupa caz, pot servi drept temei juridic pentru intabularea in cartea funciara. In cazul bunurilor imobile, dispozitiile art. 1.244 si cele in materie de carte funciara raman aplicabile.

Dispozitii speciale

Art. 250 -Desfiintarea unor persoane juridice- (1) Persoanele juridice infiintate de catre autoritatile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvarii, pot fi desfiintate prin hotararea organului care le-a infiintat. (2) In acest caz, daca organul competent nu a dispus altfel, drepturile si obligatiile persoanei juridice desfiintate se transfera persoanei juridice dobanditoare, proportional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, tinandu-se insa seama si de natura obligatiilor respective.

Art. 251 -Data incetarii personalitatii juridice- (1) Persoanele juridice supuse inregistrarii inceteaza la data radierii din registrele in care au fost inscrise. (2) Celelalte persoane juridice inceteaza la data actului prin care s-a dispus incetarea sau, dupa caz, la data indeplinirii oricarei alte cerinte prevazute de lege.

CAPITOLUL 3

DELIMITAREA COMERCIANTULUI PERSOANĂ JURIDICĂ DE ALTE PERSOANE JURIDICE

3.1 Delimitarea față de stat și unitățile sale administrative-teritoriale

Statul român ca subiect general de drept reprezintă o forma socială, principală și esentială de conducere și organizare a oricărei societați umane delimitate teritorial. Statul se înfatisează ca o realitate juridico-politică de necontestat, deoarece este forma instituționalizată (organizarea statală) a puterii politice, putere ce aparține poporului în statele democratice și reprezintă, deasemenea instrumentul de conducere și organizare a societații, de exercitare a puterii de stat care aparține poporului respectiv.

Statul și organele sale sunt împuternicite în scopul realizării funcțiilor și sarcinilor proprii cu personalitate juridică, avand calitatea de subiecte de drept, mai exact fiind titulari de drepturi si obligații.

Statul în baza suveranitații sale are monopolul elaborării dreptului, proclamând sau sanctionând norme obligatorii pentru toți și asigură realizarea dreptului apeland în caz de nevoie la forța coercitivă a statului.

În doctrină se admite, în genere, că statul se distinge de celelalte subiecte de drept (individuale și colective) prin două trăsături esențiale: 1) el este acela care stabilește, prin lege, în temeiul suveranității conferite lui de către popor, statutul juridic al celorlalți actori sociali (individuali sau reuniți în colective umane) cărora le atribuie ori recunoaște calitatea de subiecte de drept, de participanți la viața juridică; și 2) tot el este și acela care stabilește prin lege, în virtutea aceleiași suveranități, poziția și statutul său juridic atribuindu-și calitatea de subiect de drept de sine stătător, de participant la viața juridică în calitate de titular de drepturi și obligații juridice, în acest din urmă scop, statul, prin organele sale legislative, determină prin lege însușirea și întinderea vocației sale de a avea drepturi și obligații juridice ca expresie a calității lui de subiect de drept distinct, autonom, în fiecare ramură de drept în parte. Această capacitate de drept se diferențiază de capacitatea juridică (și, implicit, de calitatea de subiect de drept) a organelor de stat (componente ale statului) constituite în vederea realizării funcțiilor (sarcinilor) statale, și care sunt dotate (înzestrate) în acest scop cu personalitate juridică corespunzătoare. Această ultimă trăsătură diferențiază, așadar, statul de celelalte subiecte de drept individuale și colective, a căror capacitate juridică este atribuită ori recunoscută de stat, și care nu au astfel, posibilitatea de a se autoînzestra cu personalitate juridică (proprie), și a-și determina singure capacitatea juridică.

Statul în baza calitații de subiect de drept adică de titular de drepturi și obligații poate participa efectiv la orice raport juridic cu excepția celor care în mod natural sau legal exclude aceasta participare.

Statul român, România, este ca orice alt stat subiect de drept de sine statator diferit de calitatea de subiect de drept a organelor sale componente, lucru care înseamna că el apare titular de drepturi și obligații în toate ramurile dreptului.

Calitatea de subiect de drept a statului român este stabilită de Constituția României din 8 Decembrie 1991, dar și de alte legi dezvoltate în baza legii fundamentale și se manifestă prin capacitatea sa de drept recunoscuta de lege. Prin urmare calitatea statului de subiect de drept de sine statator este data chiar de conținutul capacitații juridice a statului român.

Cu privire la capacitatea de drept a statului român și a calitații acestuia de subiect de drept exemplificam urmatoarele dispoziții legale:

– art. 1 alin. 1 și 3, care stabilesc caracterele statului “stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, “stat de drept, democratic și social” și obligațiile lui fundamentale (garantarea demnității omului, a drepturilor și libertăților cetățenilor, a liberei dezvoltări a personalității umane, a dreptății și pluralismului politic);

– art. 6, ce stabilește garantarea de către stat a dreptului la identitate a persoanelor aparținând minorităților naționale;

– art. 111, care se referă la drepturile și obligațiile statului în relațiile internaționale;

– art. 12 și 14 privind simbolurile naționale și capitala României;

– art. 32 și 34 referitoare la drepturile și obligațiile statului legate de asigurarea învățământului și ocrotirea sănătății;

– art. 41 și 42, care recunosc dreptul de proprietate privată și dreptul de moștenire garantând proprietatea privată și creanțele contra statului;

– art. 42 și 43 privind obligațiile statului de asigurare a nivelului de trai sau de protecție a copiilor și tinerilor;

– art. 43 alin. 3 în privința răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale;

– art. 49 privind condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți;

– art. 80 alin. 1, care stabilește reprezentarea statului în relațiile internaționale de către președintele României;

– art. 134 privind obligațiile statului în domeniul relațiilor economice;

– art. 135 alin. 2, 3 și 4 referitor la dreptul de proprietate publică al statului și la obiectul acestui drept etc.

În concluzie statul român are în condițiile stabilite de lege dreptul de a avea orice drepturi și obligații(cu exceptia celor incompatibile statutului sau naturii sale sau cele care aparțin doar persoanelor fizice) și inclusiv posibilitatea de a fi subiect de drept în toate ramurile dreptului în acest fel putând lua parte la diferite raporturi juridice ca titular de drepturi si obligatii indiferent de ramura din care fac parte.

Ca subiect distinct de drept, statul român se manifestă, așa cum am văzut, cu precădere, în raporturile de drept public (intern sau internațional) fiind reprezentat conform legii de organele de stat abilitate în acest scop (președintele statului, primul-ministru, ministrul de externe etc.).

În materia raporturilor de drept privat în general și a celor civile, în special, statul nu participă, de regulă, direct și nemijlocit, ci prin intermediul organelor și organizațiilor de stat – organele puterii legislative, executive și judecătorești, instituții bugetare, regii autonome de interes național etc. – dotate cu personalitate juridică și răspundere juridică proprie.

În anumite situații, mai puține cantitativ, desigur, dar realmente semnificative sub aspect calitativ, statul participă și direct, proprio nomine, în calitate de persoană juridică, ca titular de drepturi și obligații civile în diverse raporturi juridice civile.

Pentru înțelegerea corectă a calității statului de subiect de drept civil trebuie reținută precizarea făcută în literatura de specialitate în sensul că sub aspect juridic “calitatea statului de a fi subiect de drept, în principiu, în toate ramurile de drept, se exprimă în capacitatea sa juridică generală: aptitudinea de a avea drepturi și obligații de orice fel” și că “astfel văzută, această capacitate are ca titular însuși statul’. Raportată la titularul său, se arată în aceeași lucrare, capacitatea juridică a statului este unică, însă această unicitate nu se opune “împărțirii “ (divizării) sale în capacități de ramură dacă o privim prin prisma raporturilor juridice – calitativ deosebite-și, deci, și a unor drepturi și obligații distincte, specifice normelor juridice edictate sau sancționate de organele puterii de stat înzestrate cu prerogativa legiferării (norme de drept public sau privat, după caz).

Prin urmare, una din părțile capacității juridice (generale) a statului român o reprezintă capacitatea sa civilă sau de drept civil, capacitate ce exprimă, implicit, și calitatea lui de subiect de drept civil (de persoană juridică).

Înfiintarea statului roman nu este reglementataă de normele dreptului civil ci de normele dreptului constituțional.

Elementele constitutive ale statului(organizare de sine stătatoare, un patrimoniu propriu și un scop propriu în acord cu interesul national) sunt reglementate tot în Constituție.

Ca orice alta persoană juridică și statul deține o capacitate de drept civil proprie dar aceasta capacitate prezintă însă anumite particularitați. Capacitatea civila reprezintă pentru stat aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile și de a exercita drepturile subiective civile dar și de a-și asuma obligațiile civile rezultate din încheierea de acte juridice de catre organele statului.

Statul român având calitatea de persoană juridică de drept public este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice de cate ori este vorba despre raporturi juridice în care statul este parte in mod nemijlocit, ca titular de drepturi și obligații. Daca nu este stabilit altfel prin lege statul român este reprezentat în aceste raporturi juridice de institutia sau persoana indicate în legea specială. În orice caz, Statul român este reprezentat, în raporturile de drept public sau in raporturile de drept international public, de Guvern sau, dupa caz, de Președintele României. Regula reprezentativitații stabilita pentru Statul român se aplică, în mod corespunzator, și unitaților administrative-teritoriale care participă la raporturile civile în nume propriu, reprezentantul acestora fiind, dupa caz, primarul sau președintele consiliului județean.

Contrar dispozițiilor art. 222 C.civ., care consacră independența patrimonială între persoanele juridice subordonate, Statul român raspunde, în mod subsidiar, pentru obligațiile organelor, autoritaților si instituțiilor publice, daca prin lege nu se prevede altfel (adică, spre exemplu, în sensul instaurării unei răspunderi directe a statului pentru aceste ogane, autorităti sau instituții, sau invers, în sensul eliminării oricărei răspunderi). În consecintă, statul este un garant al executării obligațiilor asumate de toate organele, autoritațile și instituțiile publice. În cauza A. Popa contra Roâniei (2010), CEDO a statuat că statul răspunde chiar și ca acționar majoritar al unor societăți comerciale (care nu sunt persoane juridice de drept public), daca nu a respectat independenta patrimonială a acestei societăți comerciale și că statul nu se poate apara de răspundere, inclusiv fată de aceasta raspundere subsidiara, de garanție, invocând criza financiară.

În schimb nu poartă nicio răspundere pentru obligațiile statului niciuna din persoanele juridice de drept public pentru ale caror obligații raspunde statul.

Aceste reguli se aplică și unitaților administrativ-teritoriale cât și organelor, serviciilor publice sau instituțiilor din subordinea acestora.

Unitățile administrativ-teritoriale au dreptul să colaboreze și să coopereze în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice prin constituirea, în condițiile legii și în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, a unor asociații de dezvoltare intercomunitară, ale căror înregistrare, organizare și funcționare sunt reglementate prin O.G. nr. 26/2000 (Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale, M. Of. nr. 618/2006).

Întrucât serviciile publice pot fi exercitate de unitațile administrative-teritoriale, ele însele, sau de persoane juridice de drept public din subordine ori de societați comerciale deținute de unitațile administrativ-teritoriale, iar textul legal nu face nicio distincție, înseamna ca unitațile administrativ-teritoriale pot răspunde chiar și pentru societațile comerciale deținute în proporție majoritară sau ca acționar unic, deși aceste societați comerciale sunt persoane juridice de drept privat și ar trebui tratate ca fiind independente patrimonial.

3.2 Delimitarea față de organele statului

Clasificarea categoriilor de persoane juridice se face în funcție de actele normative ce le reglementează, astfel în enumerarea persoanelor juridice este art.1,cap.2 din Decretul 31/1954: “statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații civile”.

Calitatea statului de persoană juridică nu se confundă cu calitatea de persoană juridica ce aparține organelor statului din cele trei tipuri de puteri: legislativă; executivă; judecatorească.

Principalele persoane juridice dupa stat sunt organele de stat:

Din categoria organelor puterii legislative cu personalitate juridică sunt cele doua camere ale Parlamentului și anume Adunarea Deputaților și Senatul;

Organele puterii executive cu calitate de persoană juridică sunt: Presedintele, guvernul, ministerele și alte organe centrale ale administrației de stat, consiile locale și prefecturile, organele locale de specialitate ale administrației de stat;

Organele puterii judecătoresti ce au calitate de persoană juridică: instanțele judecătoresti(Curtea Supremă, Curțile de Apel, Tribunalele Județene-judecatoriile nu sunt persoane juridice) cat si organele procuraturii.

Alte persoane juridice de stat.

– agentii economici de stat

– cooperativele si uniunile acestora;

– partidele politice si organizatiile obstesti

– societațile comerciale;

– asociațiile si fundațiile;

– cultele religioase.

Înfiintarea persoanei juridice reprezintă crearea unui subiect colectiv de drept civil constituit în baza legii. Reglementarea înfiintării persoanelor juridice se găseste în art.28 din Decretul nr.31/1954, conform astuia persoana juridică se înfiinteaza prin unul din urmatoarele moduri:

1) prin actul de dispozitie al organului competent de stat;

2) prin actul de înfiintare a celor care o constituie, recunoscut de organul competent;

3) prin actul de înfiintare al celor care o constituie, cu prealabila autorizare a organului competent;

4) printr-un alt mod reglementat de lege.

Înfiintarea principalelor categorii de persoane juridice:

a) organele puterii legislative s-au înfiintat ca urmare a alegeriilor ce au avut loc in condițiile Decretului – Lege nr.92/1990;

b) organele puterii executive sunt creația Decretului Lege nr.92/1990, Legii nr.1/1990, Legii nr.37/1990, Legii nr.69/1991, Legii nr.6/1990;

c) organele puterii judecatorești s-au înfiintat în baza: Legii nr.92/1992 și Legii nr.56/1993;

d) unitațile administrativ-teritoriale sunt create pe baza Legii nr.2/1968;

e) instituții de stat: Legea nr.9/1991 si H.G. nr.48/1992;

f) regiile autonome și societațile comerciale – Legea nr. 15/1990. De menționat ca prin act de dispoziție al organului de stat competent se intelege: lege adoptată de Parlamentul Romaniei; hotărare a Guvernului României, hotărare a Consiliului Județean sau consiliului local.

Organele de stat sunt subiect de drept în raporturile juridice în cadrul atribuțiilor stabilite de lege, și pe baza sarcinilor ce le au de îndeplinit. Raporturile juridice în care intra organele de stat sunt raporturi de competentă, care determină capacitatea acestor organe. Organele de stat au drepturi și obligații pe care le exercita in virtutea sarcinilor ce rezulta din actele normative ce sunt puse la baza activitații lor.

Aceasta categorie este formată din organele puterii de stat, organele administrației de stat, organele justiției, organele procuraturii.

Totalitatea drepturilor și obligațiilor organului de stat, poarta denumirea de competentă. Această competentă este reglementată de Constituție și legile de organizare și funcționare a fiecărei categorii de organe, precum și fiecarui organ în parte. Având această competentă, organele statului ca subiecte ale raportului juridic participă ca purtătoare ale autorității statelor într-un domeniu sau altul.

Exemplu de competente îndeplinite de organele statului: de executare a conducerii statului în diverse domenii, de aici face parte și Parlamentul ca organ al puterii legislative. Parlamentul desfășoara anumite funcții cum ar fi: funcția legislativă(poate adopta legi constituționale, organice și ordinare), cea de stabilire(adoptă hotărari, regulamente), controlul parlamentar, conducerea în politica externă, functionarea parlamentului și organizarea internă.

Din categoria organelor statului, un alt subiect de drept îl reprezintă președintele Romăniei ca organ executiv. Președintele României are dreptul de a dizolva Parlamentul, pe plan extern președintele reprezintă statul român fiind garantul unității și integritații statului, acesta vegheaza la buna funcționare a autoritatilor publice, de asemenea deține functia de mediere între puterile statului dar și între stat și societate.

A treia persoană juridică din cadrul exercitarii conducerii de stat este Guvernul. Acesta este organul central al puterii executive care exercita în conformitate cu legea, administrație publică pe întreg teritoriul tării.

3.3 Delimitarea față de instituțiile de stat

Persoanele juridice de drept public sunt acelea care desfasoară activitați în domenii de interes public și selectează de la acelea care desfasoară.

În noua concepție privitoare la persoanele juridice de drept public, funcția și actele de putere sau de autoritate publică nu mai au caracter exclusive și absolut, unele persoane juridice fără scop lucrativ considerate prin lege de „utilitate publică" nefiind dotate cu prerogative de putere publică. Partidele politice sunt asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea și exercitarea voinței lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție. Ele sunt persoane juridice de drept public (Legea nr. 14/2003 privind partidele politice, M. Of. nr. 25/2003); Consiliul Economic și Social este instituție publică de interes național, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel național dintre organizațiile patronale, organizațiile sindicale și reprezentanți ai societății civile organizate (Legea dialogului social nr. 62/2011, M. Of. nr. 322/2011); Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică (Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, M. Of. nr. 11/2007); Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria), mănăstirea și parohia sunt persoane juridice de drept privat și utilitate publică (H.G. nr. 53/2008 privind recunoașterea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, M. Of. nr. 50/2008). Același statut aparține asociațiilor și consorțiilor create de entitățile teritoriale, universităților, teatrelor, filarmonicilor, spitalelor, liceelor, camerei de comerț, industrie și agricultură și altor persoane juridice înființate la nivel național sau local.

Calitatea de persoane juridice de drept public nu este exclusivă. în anumite cazuri, aceste persoane juridice îndeplinesc, similar unui particular, acte private (acta iure gestionis) și dobândesc calitatea de subiecte în raporturi de drept privat. Astfel, statul, județul, municipiul, orașul, comuna nu sunt numai unități administrativ-teritoriale și titulare ale puterii sau autorității publice supuse normelor de drept administrativ. Ele sunt și titulare ale drepturilor reale asupra bunurilor din patrimoniul propriu și al drepturilor asociative în societățile comerciale, asociații de dezvoltare intercomunitară, organisme de cooperare ori parteneriat pe care le-au înființat sau la care dețin participații sau cu privire la regiile autonome (de interes național sau local). în exercitarea acestor drepturi, prin intermediul reprezentantului desemnat conform legii, statul, județul, municipiul, orașul sau comuna nu se pot prevala de prerogativele specifice puterii publice în raporturile juridice născute din acte de gestionare curentă sau din operațiuni de administrare a participațiilor sociale, având, potrivit legii, calitatea de subiecte de drept privat (Legea nr. 215/2001; Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, M. Of. nr. 98/1990; Legea nr. 31/1990).

Împrejurarea că statul, județul, municipiul, orașul, comuna și alte persoane de drept public intră în raporturi juridice de drept privat (civil sau comercial) nu le conferă calitatea de profesioniști în sensul art. 3 NCC. Cu ale cuvinte, din punct de vedere juridic, persoanele juridice de drept public nu pot fi declarate în faliment, deoarece puterea publică nu poate fi lichidată.

Cu referire la încheierea, executarea sau încetarea contractelor supuse dreptului privat (civil sau comercial) la care au calitatea de parte sau de participant (în societăți comerciale), persoanele juridice de drept public iau decizii care vor îmbrăca „haina juridică" a hotărârilor de Guvern, ordinelor miniștrilor, hotărârilor consiliilor județene sau locale, numai că, în aceste cazuri, persoanele juridice de drept public nu mai îndeplinesc funcția de putere, iar prerogativele puterii publice nu pot fi extinse și asupra acestor raporturi juridice de drept privat, astfel că hotărârile, ordinele date în materia arătată nu mai sunt acte de putere (acta iure imperii).

Persoanele juridice de drept privat sunt, potrivit actelor normative speciale, entități create cu scopuri politice, recreative, sociale, sindicale, culturale, sportive, adică pentru „realizarea unor activități în interes general, comunitar sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial" (O.G. nr. 26/2000).

Sunt persoane de drept privat fără scop lucrativ și cu interes privat: asociațiile, fundațiile, federațiile asociațiilor sau ale fundațiilor; sindicatele, patronatele federațiile, confederațiile, uniunile sindicale teritoriale sau federațiile, confederațiile, uniunile patronale teritoriale (O.G. nr. 26/2000; Legea nr. 62/2011 a dialogului social), barourile avocaților, societatea profesională de avocatură (Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în M. Of. nr. 98/2011).

Anumite persoane juridice de drept privat executa activitați sau servicii de interes public: Camera Notarilor Publici, Uniunea Natională a Notarilor Publici, Uniunea Natională a Executorilor Judecătoresti, Institutul Notarial Român.

Doctrina defineste persoanele juridice de drept privat in felul urmator: persoanele ce execută activitați pentru satisfacerea unor interese personale sau colective.

Asociațiile și fundațiile sunt în continuare persoane juridice de drept privat chiar daca sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică.

Persoane juridice de drept privat cu scop comercial, lucrativ sunt: societațile comerciale în oricare din formele prevazute de lege, societațile comerciale indiferent de obiectul de activitate(agricol, construcții, de servicii în investitii financiare, de leasing).

Sunt persoane de drept privat și “institutiile de credit”, adică societațile comerciale bancare, societațile cooperatiste de credit.

Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat.

Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, in mod liber, în una dintre formele prevazute de lege.

Regula: Persoanele juridice de drept public se înfiinteaza prin lege.

Exceptia: Persoanele juridice de drept public se pot infiinta prin acte ale Autoritaților administrației publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevazute de lege.

Persoanele juridice legal infiintate se supun dispozitiilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum si celor cuprinse in Noul cod civil, daca prin lege nu se prevede altfel.

Dispozitiile Codului civil privitoare la regimul juridic general aplicabil persoanelor juridice se aplica si persoanelor juridice in fiinta la data intrarii sale in vigoare, insa numai in masura in care prin legile aplicabile fiecarei persoane juridice nu se prevede altfel.

3.4 Delimitarea fața de persoanele juridice făra scop patrimonial

În categoria persoanelor fizice fara scop patrimonial intra urmatoarele persoane: asociațiile, fundațiile sau organizațiile de acest fel, patronatele, partidele politice, organizațiile sindicale, cultele religioase, alte persoane juridice înfiintate în baza unor legi speciale, în scopul desfațurării de activitații fară scop patrimonial.

Organizațiile făra scop lucrativ(organizații non-profit) sunt entitați al căror scop nu este obținerea de beneficii economice. Acestea pot îmbraca forma juridică de asociație, fundație sau federație, dar cu condiția ca fondurile acestora să fie utilizate pentru interesul general comunitar sau non-patrimonial.

O asemenea organizație poate îndeplini sarcini complexe și poate aduce foarte multe beneficii.

Voluntariatul este o resursă importanta pentru organizațiile non-profit.

Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociații ori fundații în condițiile prezentei ordonanțe.

Asociațiile și fundațiile constituite potrivit Ordonanței Guvernului cu privire la asociații și fundații nr. 26/2000 sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Partidele politice, sindicatele și cultele religioase nu intră sub incidența prezentei ordonanțe.

Prezenta ordonanță are ca scop crearea cadrului pentru: exercitarea dreptului la liberă asociere; promovarea valorilor civice, ale democrației și statului de drept; urmărirea realizării unui interes general, local sau de grup; facilitarea accesului asociațiilor și fundațiilor la resurse private și publice; parteneriatul dintre autoritățile publice și persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial; respectarea ordinii publice.

Actele juridice de constituire a asociațiilor și fundațiilor, încheiate în condițiile prezentei ordonanțe, sunt guvernate de legea civilă

Constituirea și înscrierea asociației

Asociația este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înțelegeri, pun în comun și fără drept de restituire contribuția materială, cunoștințele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activități în interes general, al unor colectivități sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.

Asociația dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul.

În temeiul dreptului constituțional la asociere, persoanele fizice se pot asocia fără a constitui o persoană juridică atunci când realizarea scopului propus permite aceasta.

În vederea dobândirii personalității juridice, membrii asociați încheie actul constitutiv și statutul asociației, în formă autentică sau atestată de avocat.

Actul constitutiv cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:

a) datele de identificare a membrilor asociați: numele sau denumirea și, după caz, domiciliul sau sediul acestora;

b) exprimarea voinței de asociere și precizarea scopului propus;

c) denumirea asociației;

d) sediul asociației;

e) durata de funcționare a asociației – pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat;

f) patrimoniul inițial al asociației; activul patrimonial, în valoare de cel puțin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociației, este alcătuit din aportul în natură și/sau în bani al asociaților. În cazul aportului în natură, forma autentică a actului constitutiv și a statutului este obligatorie;

g) componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale asociației;

h) persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice;

i) semnăturile membrilor asociați.

Statutul cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:

a) elementele prevăzute la alin. (2), cu excepția celor precizate la lit. g) și h);

b) precizarea scopului și a obiectivelor asociației;

c) modul de dobândire și de pierdere a calității de asociat;

d) drepturile și obligațiile asociaților;

e) categoriile de resurse patrimoniale ale asociației;

f) atribuțiile organelor de conducere, administrare și control ale asociației;

g) destinația bunurilor, în cazul dizolvării asociației.

Oricare dintre membrii asociați, poate formula o cerere de înscriere a asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială urmează să-și aibă sediul.

Cererea de înscriere va fi însoțită de următoarele documente:

a) actul constitutiv;

b) statutul asociației;

c) actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial;

Este interzisă utilizarea în denumirea asociației a denumirilor specifice autorităților și instituțiilor publice.

În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (3), Ministerul Justiției va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilității denumirii.

Asociația devine persoană juridică din momentul înscrierii ei în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică din oficiu, pentru evidența fiscală, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociației, cu menționarea numărului de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

În cazul în care cerințele legale pentru constituirea asociației nu sunt îndeplinite, judecătorul, la expirarea termenului prevăzut de lege va cita, în camera de consiliu, pe reprezentantul asociației, punându-i în vedere, în scris, să remedieze neregularitățile constatate până la termenul următor, care nu va fi mai mare de o săptămână.

Dacă neregularitățile constatate privesc dispozițiile art. 40 alin. (2) din Constituție, pentru termenul fixat va fi citat și parchetul de pe lângă instanța sesizată, căruia i se vor comunica, în copie, cererea de înscriere, împreună cu actul constitutiv și statutul asociației. În acest caz punerea concluziilor de către procuror este obligatorie.

În situația în care, la termenul fixat, neregularitățile sunt înlăturate, judecătorul, ascultând și concluziile procurorului, dacă este cazul, va lua act despre aceasta prin încheiere, dispunând înscrierea asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

În cazul în care neregularitățile nu au fost înlăturate sau, deși legal citat, reprezentantul asociației lipsește în mod nejustificat, judecătorul va respinge cererea de înscriere prin încheiere motivată.

Încheierile de admitere sau de respingere a cererii de înscriere sunt supuse numai recursului.

Termenul de recurs este de 5 zile și curge de la data pronunțării, pentru cei care au fost prezenți, și de la data comunicării, pentru cei care au lipsit.

Recursul se soluționează cu citarea părților, în camera de consiliu, de urgență și cu precădere.

Înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor, se efectuează în ziua rămânerii irevocabile a încheierii de admitere, eliberându-se, la cerere, reprezentantului asociației sau mandatarului acesteia, un certificat de înscriere care va cuprinde: denumirea asociației, sediul acesteia, durata de funcționare, numărul și data înscrierii în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

În relațiile cu terții dovada personalității juridice se face cu certificatul de înscriere.

Fundația este subiectul de drept înființat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent și irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivități.

Activul patrimonial inițial al fundației trebuie să includă bunuri în natură sau în numerar, a căror valoare totală să fie de cel puțin 100 de ori salariul minim brut pe economie, la data constituirii fundației.

Prin derogare în cazul fundațiilor al căror scop exclusiv, sub sancțiunea dizolvării pe cale judecătorească, este efectuarea operațiunilor de colectare de fonduri care să fie puse la dispoziția altor asociații sau fundații, în vederea realizării de programe de către acestea din urmă, activul patrimonial inițial poate avea o valoare totală de cel puțin 20 de ori salariul minim brut pe economie.

În vederea dobândirii personalității juridice, fondatorul sau, după caz, fondatorii încheie actul constitutiv și statutul fundației, în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

Actul constitutiv al fundației cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:

a) datele de identificare a fondatorului sau, după caz, ale fondatorilor: numele sau denumirea și, după caz, domiciliul sau sediul acestora;

b) scopul fundației;

c) denumirea fundației;

d) sediul fundației;

e) durata de funcționare a fundației – pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului sau, după caz, pe termen nedeterminat;

f) patrimoniul inițial al fundației;

g) componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale fundației ori regulile pentru desemnarea membrilor acestor organe;

h) persoana sau persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice;

i) semnăturile fondatorului sau, după caz, ale fondatorilor.

Statutul cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:

a) elementele prevăzute la alin. (2), cu excepția celor de la lit. g) și h);

b) explicitarea scopului și a obiectivelor fundației;

c) categoriile de resurse patrimoniale ale fundației;

d) atribuțiile organelor de conducere, administrare și control ale fundației;

e) procedura de desemnare și de modificare a componenței organelor de conducere, administrare și control, pe parcursul existenței fundației;

f) destinația bunurilor, în cazul dizolvării fundației, cu respectarea dispozițiilor art. 60.

Fundația dobândește personalitate juridică prin înscrierea sa în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul.

Veniturile asociațiilor sau federațiilor provin din:

a) cotizațiile membrilor;

b) dobânzile și dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiții legale;

c) dividendele societăților comerciale înființate de asociații sau de federații;

d) venituri realizate din activități economice directe;

e) donații, sponsorizări sau legate;

f) resurse obținute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;

g) alte venituri prevăzute de lege.

Asociațiile și federațiile se dizolvă:

a) de drept;

b) prin hotărârea judecătoriei sau a tribunalului, după caz;

c) prin hotărârea adunării generale.

Fundațiile se dizolvă:

a) de drept;

b) prin hotărârea judecătoriei.

Capitolul 4

STUDIU DE CAZ ȘI PRACTICĂ JUDICIARĂ

Recurs. Efectul radierii unei societăți comerciale ca urmare a lichidării.

Radierea unei societăți comerciale din registrul comerțului are drept efect încetarea capacității procesuale de folosință și de exercițiu a acesteia. Practic, din momentul radierii sale, o persoană juridică nu mai există.

Excepția lipsei capacității de folosință sau de exercițiu este o excepție absolută și peremptorie ce poate fi invocată de către orice parte și din instanță din oficiu în orice stadiu al soluționării pricinii.

În plus, efectul radierii unei societăți comerciale ca urmare a lichidării acestuia este și acela de descărcare a lichidatorului judiciar de obligațiile ce îi reveneau pe parcursul procedurii de lichidare.

Decizia nr. 37 din 1 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj- Secția Comercială

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova reclamanta SC CD SRL a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 17650 Euro reprezentând contravaloare chirie, precum și 14274,29 lei reprezentând contravaloare deviz lucrări pentru repunerea spațiului închiriat în starea inițială, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1/07.04.2003, în baza căruia reclamanta a închiriat pârâtei spațiul comercial situat in Craiova, str. T. Aman, în suprafața de 314 mp, chiria fiind stabilită la suma de 3530 Euro pe lună la care se adaugă 19% TVA, pe o perioada de 5 ani, respectiv 07.04.2003 – 07.04.2008.

În urma rezilierii contractului la data de 27.09.2004, pârâta a părăsit parțial spațiul cu o întârziere de 5 luni, aceasta rezultând din procesul verbal de predare primire a bunurilor principale din data de 28.02.2005, deși prin procesul verbal de custodie nr. 1088/27.09.2004 a bunurilor lăsate în spațiul comercial se obligase să lase spațiul liber cel mai târziu la data de 04.10.2004.

Reclamanta a arătat că a fost astfel pusă în situația imputabilă pârâtei să nu poată intra în posesia efectivă a spațiului și a închirierii lui unei alte societăți comerciale de la care avea solicitare potrivit contractului de locațiune încheiat cu SC ND SRL.

Se mai arată că contravaloarea chiriei corespunzătoare pentru cele 5 luni litigioase este în cuantum de 17650 Euro și faptul că pârâta eliberând parțial spațiul l-a lăsat sub aspectul unor multiple utilități grevat, nefiind readus în situația inițială, respectiv momentul închirierii.

Se mai arată că în perioada 27.09.2004-28.02.2005 spațiul a fost ocupat de mai multe bunuri aparținând pârâtei, lăsate în custodie la societatea reclamantă.

De asemenea, reclamanta arată că solicită de la pârâta și despăgubirea contravalorii investiției făcute pentru readucerea spațiului în stare de folosință inițială, operație fără de care spațiul nu a putut fi închiriat unei alte societăți.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 969, 1073, 1086, 998, 999 C.civ.

În susținerea cererii au fost depuse la dosar copii de pe următoarele acte: contract de închiriere, nota de conciliere, cadastru, notificare, raport de mediere, fotografii, proces verbal de custodie, proces verbal de predare primire, factura, contract de locațiune.

Prin întâmpinarea formulată la data de 05.11.2007, pârât a solicitat respingerea cererii reclamantei, arătând că până la data de 06.10.2004 a existat o convenție scrisă cu privire la depozitarea instalațiilor pârâtei cu titlu gratuit, iar începând cu data de 06.10.2004, reclamanta avea obligația să permită pârâtei accesul în spațiul proprietatea sa în vederea demontării instalațiilor.

Se mai arată prin întâmpinare că bunurile nu au afectat cu nimic folosința spațiului comercial, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile contractuale cu privire la primul petit formulat de către reclamantă.

Cu privire la al doilea petit formulat de reclamantă, constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 14274,29 lei reprezentând repunerea spațiului în starea inițială, pârâta a solicitat respingerea acestuia având în vedere faptul că spațiul a fost eliberat la data de 27.09.2004 în stare bună de funcționare.

La data de 10.01.2007 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat ca procesul verbal de custodie nr. 1088/27.09.2004 reprezintă convenția încălcată de către pârâta, care se obligase ca până la 04.10.2004 să-și ridice instalațiile ce afectau spațiul – în fapt până la 28.0.2005, încălcând astfel prevederile art. 969 C.civ, precum și pe cele ale art. 1073 C.civ, prin aceea că reclamanta avea dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar aceasta fiind îndreptățită la dezdăunare.

Cu privire la cel de-al doilea capăt al cererii, reclamanta arată că există culpa pârâtei în nerespectarea termenului de eliberare efectivă a spațiului comercial, dreptul de dispoziție fiind exercitat cu rea-credință de către pârâta chiriașă, care, deși se obligase să elibereze efectiv spațiul până la 04.10.2004, potrivit procesului verbal de custodie nr. 1088/27.09.2004 a eliberat spațiul in 28.02.2005.

La data de 02.02.2009, reclamanta prin administrator a arătat ca înțelege sa cheme in judecata în calitate de pârâte și pe SC S SPA si DGM.

Neexistând opoziție din partea paratei, instanța a luat act de modificarea acțiunii si a dispus conceptarea și citarea în cauză în calitate de pârâți și a SC S SPA și DGM.

În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu martori, fiind audiați martorii MG, DM, DBE si PM.

Din oficiu instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosința a pârâtei SC S. SRL.

Prin sentința comercială nr. 5494 din data de 30.03.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr. 20481/215/2007 s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta SC CD SRL, împotriva pârâtelor SC S SRL prin lichidator judiciar, SC S SPA, și DGM, .

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, în fapt, între reclamanta si pârâta SC S. SRL a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1/07.04.2003, în baza căruia reclamanta a închiriat pârâtei spațiul comercial situat in Craiova, str. Th. Aman, în suprafața de 314 mp, chiria fiind stabilită la suma de 3530 Euro pe lună la care se adaugă 19% TVA, pe o perioada de 5 ani, respectiv 07.04.2003 – 07.04.2008.

S-a mai reținut că la data de 27.09.2004, contractul a încetat, pârâta părăsind spațiul comercial, iar o parte din bunuri au fost lăsate însă în custodia reclamantei, fiind ridicate în data de 28.02.2005, fapt care rezultă din procesul verbal de predare primire a bunurilor încheiat la acea dată, deși prin procesul verbal de custodie nr. 1088/27.09.2004, parata SC S. SRL se obligase să lase spațiul liber cel mai târziu la data de 04.10.2004.

Instanța a constatat astfel că, așa cum rezultă din adresa nr. 3125/19.01.2009 eliberată de Oficiul Registrul Comerțului, pârâta SC S. SRL a fost radiată, fiind întemeiata excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acesteia.

În ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților SC S. SPA si DGM în virtutea calității lor de asociați în cadrul pârâtei SC S. SRL, instanța apreciază că aceasta nu poate fi reținută.

În acest sens, prima instanță a constatat că, în raport de prevederile art. 998-999 C.Civ, poate fi obligată la repararea prejudiciului persoana care prin fapta sa cauzează altuia un prejudiciu, iar acțiunea în răspundere civila delictuală se poate porni împotriva autorului faptei prejudiciabile sau împotriva persoanelor răspunzătoare pentru altul, între care și comitenții.

În speță instanța a constatat că se solicită obligarea persoanelor care au calitatea de asociați pentru fapta persoanei juridice, nefiind invocat și cu mai atât mai puțin nefiind dovedit că, prin fapta lor, acești asociați ar fi produs un prejudiciu reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamant SC CD SRL, solicitând într-o primă teză admiterea, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru examinarea fondului, iar în subsidiar, modificarea sentinței și admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului recurenta arată că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât, în raport de dispozițiile art. 304 pct.5 C.pr.civ, au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de la art. 102 C.Pr.Civilă, constatând că acțiunea a fost respinsă fără contradictoralitate și cu pârâtul CA – administrator și asociat unic la S SPA, societate care deținea 95 % din capitalul primei pârâte SC S. România SRL.

De asemenea, a mai arătat că decizia este afectată de nulitatea prevăzută de art. 304 pct.9 C.Pr.Civilă, întrucât instanța a reținut greșit, din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei SC S. România SRL cu consecința nelegalei respingeri a acțiunii față de aceasta, reprezentată prin lichidator judiciar, instanța având obligația procesuală să examineze fondul litigios al acțiunii sub ambele capete de cerere.

S-a mai menționat faptul că a fost săvârșită și nulitatea rezultată din violarea art. 304 pct.7 și 9 C.pr.civ., sentința recurată sprijinindu-se pe motive străine de natura pricinii și schimbând înțelesul actului juridic dedus judecății, de vreme ce instanța de fond a reținut că nu există un prejudiciu ce i s-a produs prin fapta pârâților.

S-a depus taxa judiciară de timbru în sumă de 1371,00 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

La datat de 05.11.2009, recurenta a depus la dosar note de ședință prin care a detaliat motivele de recurs anterior formulate, învederând tribunalului faptul că în mod greșit prima instanță a apreciat că în cauză nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a administratorului societății pârâte, fiind evident prejudiciul ce i-a fost cauzat de către acesta, cererea sa fiind respinsă printr-o motivare lapidară și evazivă.

În ceea ce privește pe pârâta intimată SC S. România SRL, recurenta a arătată că în mod greșit s-a apreciat că aceasta nu mai are capacitate procesuală, aceasta putând sta în proces prin lichidatorul judiciar ce i-a fost desemnat, impunându-se, de altfel, reținerea unei răspunderi solidare a prepușilor și contenților din cauză.

S-a mai arătată că în sentința atacată a fost în mod greșit respinsă, fără a se pronunța și în contradictoriu cu numitul CA, persoană pe care recurenta solicitase a fi citată în cauză în calitate de pârât.

În susținerea recursului au fost depuse în copie practică judiciară, adresa nr. 1460/23.12.2004.

Pe parcursul judecății recurenta a solicitat citarea în calitate de intimat a numitului Crestani Andreea și a intimatei SC S. SPA la sediul său din Italia, apreciind că, în orice caz, în cauză operează răspunderea solidară a pârâtei DG și a lichidatorului OC.

Tribunalul a dispus citarea intimatei SC S SPA în Monttalciata, Reg. Biella, , apreciind însă că în cauză nu se poate dispune citarea în calitate de intimați decât a părților aflate în cauză la judecarea în fond a acesteia, cererea privind citarea în cauză a numitului CA urmând a fi avută în vedere al analiza motivelor de recurs.

Analizând legalitatea și temeinica sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs și având în vedere dispozițiile art. 304 și 3041 C.pr.civ., tribunalul apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, cu privire la primul motiv de recurs, tribunalul reține că, într-adevăr, la data de 05.11.2007, recurenta reclamantă a depus la dosar o precizare a obiectului cererii în cuprinsul căreia, pe lângă indicarea valorii primului capăt de cerere, solicită și „angajarea răspunderii asociaților pârâtei CA și DGM”. La acea dată, prima instanță a acordat un termen de judecată în vederea observări înscrisurilor depuse în ședință publică.

Ulterior, la data de 29.01.2009, recurenta reclamantă și-a precizat din nou acțiunea sub aspectul cadrului procesual, solicitând angajarea răspunderii delictuale a SC S SPA. Cererea sa precizatoare a fost pusă în discuția părților în ședința publică din 02.02.2009 când, recurenta reclamantă, prin reprezentantul său legal, a învederat instanței că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâte pe DGM și SC S SPA, instanța dispunând citarea acestor părți.

Tribunalul consideră astfel că această din urmă manifestare de voință din partea recurentei reclamantei constituie ultima precizare a sa cu privire la cadrul procesual, instanța de fond procedând în mod corect prin punerea sa în discuție și prin luarea în considerare a voinței reclamantei în modalitatea în care aceasta a fost exprimată oral în ședință publică de către reprezentantul său legal.

Este, prin urmare, nefondată critica recurentei referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct.5 C.pr.civ. și la greșita nesoluționare a cauzei în contradictoriu cu numitul CA, precizarea orală a cererii introductive la termenul din 02.02.2009 constituind ultima manifestare expresă de voință a reclamantei recurente cu privire la obiectul cererii și cadrul procesual al soluționării acesteia.

În ceea ce privește cea de-a doua critică, tribunalul reține că, într-adevăr, radierea unei societăți comerciale din registrul comerțului are drept efect încetarea capacității procesuale de folosință și de exercițiu a acesteia. Practic, din momentul radierii sale, o persoană juridică nu mai există.

Excepția lipsei capacității de folosință sau de exercițiu este o excepție absolută și peremptorie ce poate fi invocată de către orice parte și din instanță din oficiu în orice stadiu al soluționării pricinii.

În plus, efectul radierii unei societăți comerciale ca urmare a lichidării acestuia este și acela de descărcare a lichidatorului judiciar de obligațiile ce îi reveneau pe parcursul procedurii de lichidare.

Prin urmare în mod corect instanța de fond a apreciat că o cerere formulată împotriva unei societăți comerciale radiate se impune a fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință, aceasta procedând în conformitate cu dispozițiile procedurale aplicabile în materie, fiind nefondată critica referitoare la greșita modalitate de soluționare a cererii în contradictoriu cu intimata SC S. România SRL.

Se mai apreciază totodată că, față de caracterul limitat al răspunderii asociaților într-o societate cu răspundere limitată, instanța a stabilit în mod corect cu privire la netemeinica cererii de obligare a asociaților la plata unor datori comerciale ale societății comerciale radiate, aceasta în raport, pe de o parte, de faptul că asociații nu răspund cu patrimoniul lor propriu pentru obligațiile asumate în nume propriu de către societate cu răspundere limitată, iar pe de altă parte, în raport de faptul că, în speță, aceasta din urmă a fost deja radiată și, prin urmare, nu mai are capacitate de folosință sau exercițiu și, deci, nu mai are drepturi și nu își mai poate asuma obligații.

În egală măsură, tribunalul constată că, în raport de efectele radierii și de rolul lichidatorului judiciar într-o procedură de lichidare, nu se poate angaja răspunderea acestuia pentru fapte ilicite ale debitorului.

Este, în consecință, nefondată și cea de-a treia critică, reținându-se în mod corect de către prima instanță faptul că nu acțiunea asociaților sau a lichidatorului judiciar este cea care a produs un prejudiciu în patrimoniul recurentei reclamantei, ci aceea a societății pârâte SC S. SRL care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate.

În consecință, față de cele mai-sus dezvoltate și în raport de dispozițiile aer.312 C.pr.civ., tribunalul a respins recursul ca nefondat.

1 Decizia nr. 37 din 1 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj- Secția Comercială

Continutul deciziei

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova reclamanta SC CD SRL a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 17650 Euro reprezentând contravaloare chirie, precum și 14274,29 lei reprezentând contravaloare deviz lucrări pentru repunerea spațiului închiriat în starea inițială, cu cheltuieli de judecată.

1.2 Probleme de drept

Radierea unei societăți comerciale din registrul comerțului are drept efect încetarea capacității procesuale de folosință și de exercițiu a acesteia. Practic, din momentul radierii sale, o persoană juridică nu mai există.

Excepția lipsei capacității de folosință sau de exercițiu este o excepție absolută și peremptorie ce poate fi invocată de către orice parte și din instanță din oficiu în orice stadiu al soluționării pricinii.

În plus, efectul radierii unei societăți comerciale ca urmare a lichidării acestuia este și acela de descărcare a lichidatorului judiciar de obligațiile ce îi reveneau pe parcursul procedurii de lichidare.

Comentariu

Instanța de fond și instanța de recurs în mod corect au reținut ca acțiunea este îndreptată împotriva unor persoane făra capacitate (inexistenta) și în consecință au respins-o.

Capitolul v

Concluzii

Noul Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 511/24.07.2009, a adus multe modificări în sistemul legislativ român,în special în reglementarea raporturilor juridice civile.

Reține, însa, atenția o noutate, care este esențiala pentru sistemul dreptului român. Ea priveste domeniul de aplicare a normelor Codului civil. Potrivit art. 3 Noul C.civ., „(1) Dispozițiile prezentului Cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploateaza o întreprindere”.

În cadrul Noului Cod este consacrata unificarea dreptului comercial si a dreptului civil,idee ce dateaza de mai mult timp.

Problema teoretică a autonomiei dreptului comercial (și a dreptului societăților comerciale) are importante aplicații practice și a preocupat doctrina din secolul trecut și până astăzi, fiind strâns legată și de concepția unității dreptului privat. Teza unității dreptului privat pleacă de la concepția obiectivă asupra dreptului comercial și a fost apărată de Vivante (1937) în lucrarea „Un code unique des obligations”, care în susținerea acestei teze afirmă exemplificativ că: „Dacă o cambie este supusă acelorași reguli indiferent de semnatar, de ce să nu fie la fel și în cazul contractului de vânzare-cumpărare?”. Aceeași tendință a fost urmată în Elveția, Anglia, Italia (Codul Civil din 1942), Olanda (1970 și 1976), Québe

Prin unitatea dreptului privat este asigurata protectia necomerciantilor.Prin unitatea si caracterul autonom al dreptului comercial necomerciantii puteau fi nedreptațiți în relația cu comercianții,pentru ca acestora li s-ar aplica legea comerciala,adoptata în interesul unei categorii profesionale,fiind o lege profesionala.

Un alt avantaj al unitatii dreptului privat il repreyinta faptul ca atat dreptul civil cat si cel comerial folosesc același principii si aceleași noțiuni.

Prin unificarea dreptului privat,dreptul comercial nu dispare,întrucat însuși activitatea de comerț nu dispare și nici comercianții,adica cei care exercita aceasta activitatea,dar îșî schimbă denumirea in profesioniști.

Art.2, alin.2, din Noul Cod civil arată că prezentul cod este alcatuit dintr- un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritual dispozitiilor sale.

În privința instituției profesionistului aceasta capată un sens larg și cuprinde mai multe categorii cum ar fi comerciantul, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale. Prin urmare, și profesiile liberale (avocați, practicieni în insolvență, evaluatori, executori etc.) vor intra în sfera noțiunii de profesionist.