Delimitarea Juridică A Migratiei

DELIMITAREA JURIDICĂ A MIGRAȚIEI

Nume:Mitidoi Mădălina Elena Roberta

Grad: [anonimizat] II

Coordonator: Lect. Univ. dr. David Ungureanu

Abstract: The migration phenomenon has alwasy been an important issue for the European states due to their gegraphic position and the historic contexct which put them in the center of the evolving migration process. In the European Union a common approach of this phenomenon is necessarily especially taking into account the present events which took by surprise the whole Europe. A common policy on migration it's hard to achieve but represents a actual challenge for the EU Member States.

Keywords: migration, humans rights, economic migration management, migration policies;

Fenomenul migrației

Istoria fiecărui continent a fost marcată de mișcări migratoare semnificative. Acest fenomen este bine cunoscut în istoria umanității și a condus fie la formarea de noi state, fie la destrămarea altora.

Migrația s-a transformat de-a lungul timpului dintr-un fenomen regional într-un fenomen global, având la bază anumiți factori economici, sociali, politici sau naturali ce i-au permis extinderea și dezvoltarea. Acest fenomen a luat amploare și a evoluat în forma pe care o cunoaștem astăzi înca din secolul al XVI-lea odata cu exapansiunea Europei, iar la începutul secolului al XIX-lea a căpătat o nouă trăsătură, cea a exodului forței de muncă spre zone atractive din punct de vedere economic. Nivelul de trai tot mai scăzut, conflictele armate, fenomenele naturale devastatoare, colonizarea au fost unele din motivele ce i-au determinat pe oameni să aleagă să migreze.

Migrația nu contravine nici uneia din regulile care stau la baza conviețuirii internaționale, criteriu decisiv pentru acceptarea oricărei acțiuni care se poate derula la nivel global. Fiecărei persoane îi este conferit dreptul de a-și părăsi țara de origine și este un drept recunoscut de normele juridice internaționale, dreptul la libera circulație, dar pe de altă parte fiecare țară are un drept conferit de suveranitatatea statului de a refuza intrarea pe teritoriul său unui strain. Tot în virtutea suveranității, pe langă dreptul de a refuza intrarea, aceste state pot chiar îndepărta străinii ce se află ilegal pe teritoriul lor. Pentru a-și proteja frontierele de „valuri de migranți” sau pentru a se împotrivii șederii celor veniți ilegal pe teritoriul lor statele pot adopta legi naționale, a căror limtă contstă în faptul că trebuie sa fie în concordanță în primul rand cu normele de drept internațional și, bineînțeles, cu respectarea drepturilor fundamentale. Cu toate acestea, regulile de trecere a frontierei sunt de multe ori restrictive. Impunându-se aceste norme restrictive la frontiere mulți dintre cei ce sunt forțați să își părăsească locurile de origine din diferite motive (conflicte armate, crize economice sau fenomene naturale devastatoare ) aleg să caute alte căi de a intra într-o țară decat pe cea legală. Cei mai norocoși sunt acei migranți abili, cu oarecare predispoziție infracțională, calificați în diferite domenii pentru care nu există nicio problemă în a se mișca liber, dar mai sunt și alte câteva mii de persoane ce nu sunt la fel de norocoase, pentru care drumul spre granițele Europei este similar cu supraviețuirea în sine. Mulți dintre ei nu ajung la destinație deoarece mor înecați, de foame sau de sete sau suferă pe parcursul călătoriei tratamente inumane și degradante din partea călăuzelor cărora le plătesc sume considerabile pentru drumul către o viață mai bună. Și după o perioadă îndelungată de luptă, cei mai puțin norocoși ajung la granițele Europei, din ce în ce mai restrictivă, de cele mai multe ori în fluxuri migratoare mixte, cu migranți eonomici și potențiali refugiați și solicitanți de azil în același grup, ajung în centre de detenție în vederea returnării în țara de origine, de multe ori fără să se bucure de libertate nici măcar o zi.

Această detenție sau returnare trebuie făcuta în anumite condiții, într-o manieră umană cu respectarea unor garanții procedurale, care să presupună dreptul străinului de a avea o decizie revizuită de cel puțin o instanță independentă în cadrul unui proces corect și echitabil. De asemena, orice stat are obligația de a-și reprimi pe teritoriile lor proprii cetățeni care nu își mai pot justifica sau prelungi șederea în statele în care se află fără a le aplica sancțiuni la întoarcere și de a le facilita reintegrarea.

Efectele ce se produc în urma acestui fenomen influențează atât țările de origine cât și cele de destinație, iar uneori chiar și pe cele de tranzit. Țările de origine suferă din punct de vedere econmic întrucât își pierd cetățenii bine pregătiți, care migrează în străinătate pentru o mai bună remunerație a muncii lor, pentru un salariu și un nivel de trai mai bun, iar de cele mai multe ori se stabilesc acolo definitiv. Aceia care aleg migrația pe căi ilegale și care nu își pot regulariza șederea în țara de destinație, sunt obligați de cele mai multe ori să accepte locuri de munca necalificate, fără a beneficia de asigurări sociale și sunt expuși exploatării. Țările de destinație nu ezită să primească forță de muncă ieftină pentru că munca pe care o prestează migranții este considerată de cetățenii lor ca fiind rușinoasă. Pe de altă parte, riscul ce îl prezintă migranții pentru țările de destinație constă în faptul că aceștia se organizează în comunități bine dezvoltate si structurate, ceea ce poate avea o consecință nefastă asupra stabilității și omogenității statale prin generarea unor schimbări sociale si culturale ca urmare a diversității religioase, etnice, culturale etc.

Dincolo de toate aceste aspecte economice nu trebuie sa uităm faptul că migranții sunt, înainte de toate, ființe umane, și, în considerarea acestui fenomen trebuie să se situeze pe poziție de primordialitate această caracteristică umană a migrației, atât din punct de vedere al factorilor care o cauzează, cât și prin prisma consecințelor, o astfel de abordare prezentând relevanță și din punct de vedere al cadrului legislativ necesar.

Cadrul juridic european în domeniul migrației

Printre factorii care încurajează migrația neregulamentară se numără chiar și unul de ordin subiectiv, respectiv percepția conform căreia însuși sistemul de returnare al UE, prin care se urmărește returnarea migranților aflați în situație neregulamentară sau a persoanelor ale căror cereri de azil au fost respinse, este unul deficitar. Rețelele formate pentru introducerea ilegală de migranți mizează adesea pe faptul că un număr relativ mic de decizii de returnare sunt puse în aplicare: doar 39,2 % din numărul total al deciziilor de returnare emise, spre exemplu, în 2013 au fost puse în aplicare în mod concret. Pentru a spori rata de punere în aplicare efectivă a acestor decizii de returnare, trebuie să ne asigurăm, mai întâi, de faptul că țările terțe își respectă obligația internațională de a-și reprimi propriii resortisanți aflați în situație de ședere neregulamentară în Europa.

Astfel, aducem în discuție faptul că, în 2002, UE a adoptat o serie de norme pentru a combate introducerea ilegală de migranți, precum Directiva 2002/90/CE care stabilește o definiție comună a infracțiunii de facilitare a intrării, tranzituluii șederii neautorizate și Decizia-cadru 2002/946/JAI privind consolidarea cadrului penal pentru a preveni facilitarea intrării, tranzitului și șederii neautorizate.

Foarte importantă este și Convenția de la Dublin, prin care se înlătură orice dubiu cu privire la țara responsabilă pentru analizarea cererilor de azil înaintate într-un stat membru. Convenția a intrat în vigoare la 1 septembrie 1997, în 12 state membre, la 1 octombrie 1997, în Austria și Suedia și la 1 ianuarie 1998, în Finlanda și stabilește principiul conform căruia un singur stat membru este responsabil cu analizarea cererilor de azil formulate de aceeași persoană. Tendința este de a crea un sistem comun în vederea ținerii unei evidențe cu privire la cererile de azil.

În acest sens Regulamentul Consiliului nr. 407/2002/CE, stabilește câteva modalități de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 2725/2000/CE, ce se referă la crearea sistemului EURODAC pentru compararea amprentelor digitale. În același timp, azilanții și refugiații, trebuie să beneficieze în perioada desfășurării procedurii de acordare a dreptului de azil, de asigurarea unui standard minim de viață și de respectare a drepturilor lor. Pe de altă parte, este necesară întărirea cooperării administrațiilor vamale în domeniul problemelor legate de azil și organizarea bazei de date comune întregului spațiu comunitar, cu privire la țările generatoare de azilanți.
Regulamentul Consiliului nr. 343/2003, privind stabilirea criteriilor și mecanismelor de determinare a statelor membre responsabile pentru examinarea cererii de azil, depusă într-unul din statele membre, de către o persoană dintr-un stat terț, se referă la modalitatea de aplicare a sistemului EURODAC de comparare a amprentelor digitale, în vederea creării unei baze de date cu persoanele ce solicită azil în țările Uniunii Europene.

După încetarea Convenției de la Dublin, cu privire la rezolvarea cererilor privind solicitările de azil de către un singur stat UE, sistemul EURODAC are menirea de a crea o bază de date informațională, cu privire la solicitanții de azil în țările spațiului Schengen. Această bază de date va putea fi accesată de către orice stat membru al spațiului Schengen în vederea verificării exactității datelor furnizate de către solicitanții de azil.

Anumite state au propriile lor programe și strategii pentru prevenirea sau combaterea fenomenului migrației. De exemplu, Marea Britanie are “ Programul e-Frontiere” care este unul dintre cele mai importante programe de prevenire a migrației ilegale. El permite statului să adune și să proceseze informații referitoare la documentele de călătorie ale pasagerilor înaintea efectuării călătoriei pentru a permite autorităților britanice să verifice dacă cei care călătoresc în sau din Marea Britanie se află sau nu pe listele de supraveghere. Scopul acestui program este: să ajute autoritățile în identificarea celor care încearcă să facă abuz de sistemul de imigrări, să susțină reducerea infracționalității prin identificarea, desistrea, descurajarea criminalității organizate și trans-frontaliere și să identifice pe cei ce se sustrag justiției, și să susțină eforturile anti-teroriste britanice.

Jurisprudență

În jurisprudență s-a aratat de cele mai multe ori că balanța între dreptul suveran al statelor de a adopta măsuri de control și a proteja frontierele și obligația corelativă de a respecta drepturile fundamentale ale tuturor ce se afla pe teritoriul UE sau la frontiere, înclină a fi greu de menținut deoarece migranții sunt ținuti în detenție prelungita din cauză ca au intrat fără autorizație pe teritoriul Uniunii Europene, de cele mai multe ori în condiții precare, lipsa unui proces echitabil în care măsurile luate împotriva străinului să poată fi revizuită de o instanță independentă, discriminări bazate pe apartenență la o anumită etnie sau religie, lipsa informațiilor de procedură comunicate într-o limbă pe care aceștia o cunosc, sau violări ale drepturilor specifice femeilor și copiilor sunt tot mai prezente în statele membre UE.
De exemplu „marți, 1 septembrie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Italia în cauza Khlaifia și alții. Cauza privește condițiile în care au fost ținuți închiși imigranții tunisieni în centrul de primire din Lampedusa și, în ulterior, pe navele ancorate în portul Palermo precum și repatrierea în Tunisia a imigranților ce au debarcat pe coasta italiană în 2011 în timpul „Primăverii Arabe”. Curtea, cu unanimitate, a constatat că a existat:
– o încălcare a  art. 5 § 1 (dreptul la libertate și la siguranță) din Convenție
– o încălcare a  art. 5 § 2 (dreptul de a fi informat cu promptitudine asupra acuzației aduse)
– o încălcare a  art. 5 § 4 (dreptul la un tribunal care să statueze într-un termen scurt asupra legalității reținerii).

Nu a existat o încălcare a art. 3 din Convenție (interzicerea tratamentelor inumane și degradante) în ceea ce privește condițiile de la bordul navelor. Curtea, cu majoritate, a constatat că a existat:

– o încălcare a art. 3 din Convenție (interzicerea tratamentelor inumane și degradante) în ceea ce privește condițiile din centrul de primire de la Contrada Imbriacola, pe insula Lampedusa.

– o încălcare a art. 4 din Protocolul nr. 4 la Convenție (interzicerea expulzărilor colective de străini)

– o încălcare a art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) coroborat cu art. 3 și 4 din Protocolul nr. 4.

Curtea a constatat că reclamanții au fost ținuți închiși în mod nelegal. Aceștia nu au fost înștiințați despre motivele reținerii lor (pentru care nu a existat nicio bază legală) și nu le-au putut contesta.În ceea ce privește condițiile de detenție din centrul de primire, Curtea a ținut seama de caracterul excepțional al crizei umanitare cu care s-a confruntat Italia în timpul Primăverii Arabe (55,298 de imigranți debarcând pe insula Lampedusa). Cu toate acestea, Curtea a concluzionat că condițiile în care imigranții au fost ținuți închiși în centrul de primire au adus atingere demnității lor: suprapopulare, toalete și dușuri fără uși, dormit pe pământ. distribuire limitată de apă, interdicția contactului cu exteriorul.

CEDO a considerat, de asemenea, că reclamanții au fost supuși unei expulzări colective, decretele lor de expulzare nefăcând referire la situația lor personală, Curtea statuând că procedura de identificare a fost insuficientă pentru a demonstra netemeinicia „expulzării colective”.”

Cadrul juridic național în domeniul migrației

Din punct de vedere al legislației interne, România are reglementate numeroase legi si ordonanțe cu privire la străinii ce îi calcă granița si se află pe teritoriul acesteia. Străinilor le sunt conferite anumite drepturi, dar cum niciun drept nu vine fără o obligație aferentă, aceștia au datoria să le cunoască și să le îndeplinească. Legea nr. 357 din 11 iulie 2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor in România a suferit numeroase modificari de-a lungul timpului, forma finală a acestiea fiind adoptată în 15 mai 2013 prin Legea nr. 158. Art. 3 al prezentei legi cuprinde drepturile acestora ce se bucură de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție, și reglementate de tratatele internaționale la care România este parte. Aceștia se pot deplasa liber și își pot stabili reședința sau domiciliul oriunde pe teritoriul statului nostru și astfel pot beneficia de protecție socială. Dreptul la învațământ le este de asemenea oferit dupa cum prevede al. 6) din art.3. În ceea ce privește obligațiile aferente, aceștia au îndatorirea să respecte legislația română, de a nu se organiza sau finanța partide politice, organizații sau grupuri similare acestora, de a nu întruni manifestații ce pot aduce atingere oridinii și siguranței naționale. Aceștia trebuie sa respecte scopul pentru care li s-a permis intrarea în țară și de a se supune controlului la frontieră, controlului autoritaților publice și de a se supune condițiilor legii.
Străinilor li se permite intrarea în țara dacă îndeplinesc următoarele condiții:

Să se afle în posesia unui document valabil de trecere a frontierei de stat, acceptat de statul român;

Posedă viză, permis de ședere sau autorizație ce confera titularului un drept de tranzit sau de ședere pe teritoriul României acordate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002;

Prezintă documente care justifică scopul și condițiile șederii lor și care fac dovada existenței unor mijloace corespunzatoare atât pentru întreținere pe perioada șederii cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranța că li se va permite intrarea;

Prezintă garanții ca li se va permite intrarea în țara de destinație sau că vor părăsi teritoriul României, în cazul celor aflați în tranzit;

Nu sunt incluși în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România sau care au fost declarați indezirabili;

Pe numele lor nu au fost introduse semnalări în Sistemul de Informații Schengen în scopul nepermiterii intrării;

Nu prezintă un pericol pentru apărarea și siguranța națională, ordinea, sănătatea ori morala publică;

În ceea ce privește integrarea migranților și găsirea unui loc de muncă Legea nr.157 completată și modificată în 11 iulie 2011 și Ordonanța de urgență nr.56 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României vin în sprijinul acestora. Locurile de muncă pot fi ocupate de aceștia dacă îndeplinesc condițiile speciale de pregătire profesională, experiență în activitate și autorizare, solicitate de angajator, fac dovada că sunt apți din punct de vedere medical, iar angajatorii au obligația sa achite taxe și impozite către bugetul de stat și să nu fi fost sancționați anterior pentru muncă nedeclarată sau angajare ilegală.

Măsuri propuse pentru diminuarea fenomenului

Valurile de migranți din ultima perioadă au luat prin surprindere granițele Europei, iar statele membre s-au simțit depășite în anumite momente și au reacționat în consecință. Statisticile indică un numar de aproximativ 260 000 de persoane ce au încercat să intre pe teritoriul Uniunii Europene din 2015 până în prezent. Pentru a face față situației Consiliul Europei a impus cote obligatorii de primire a refugiaților, dar unele state au votat împotriva respectivelor cote. Printre statele ce au refuzat s-a numarat și România, motivând că aceasta nu are capacitatea de a primi 6 351 de persoane cat i se impuse-se, ci numai 1 785. De asemenea, alte state au recurs la măsuri mai drastice de a-i împiedica pe migranți să le treacă granițele, printre care ridicarea zidurilor sau a gardului ghimpat. Grecia a fost una dintre acestea, ridicand un gard cu o lungime de 3,7 km la granița cu Slovenia. În așteparea răspunsului ce le permitea trecerea frontierei, migranții erau stabilți în diferite tabere și se confruntau cu diverse probleme de sănătate sau de cele mai multe ori lipsa hranei. Văzând ca nimeni nu îi dorește și tratamentele deveneau pe zi ce trece tot mai agresive la adresa lor, aceștia au început sa protesteze cerând să li se dea voie sa treacă. Majoritatea aveau ca scop să ajungă în țări precum Germania sau Marea Britanite, nu să se stabilească în statele de tranzit. Este o situație dificila atât pemtru migranții ce locuiesc în corturi improvizate împreună cu copiii lor, dar și pentru autoritățile ce nu fac față numărului mare de persoane.

Astfel, sistemele și organismele ce au rol în coordonarea și supravegherea internațională a frontierelor statelor UE au un rol foarte imortant în astfel de situații. Prin Regulamentul nr. 2007/2004 a fost creată Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale UE ( FRONTEX) ca un organ independent și specializat avand scopul să coordoneze situația operativă în domeniul securității frontierelor. Activitățile desfășurate completează sistemele naționale de gestionare a frontierelor din statele memebre. Un aspect ce trebuie subliniat este acela ca în documentele FRONTEX nu există nicio prevedere explicită cu privire la drepturile omului ci doar că membrii acesteia vor respecta demnitatea umană, termen extrem de vag ce lasă la latitudinea polițiștilor de frontieră interpreatarea și modul de aplicare la aceste operațiuni. Comisia Europeană observand această exprimare vagă și recunoscând ca fiind important să se respecte drepturile omului a ținut să facă reguli suplimentare Codului frontierelor Schengen pentru a se asigura că operațunile întreprinse de FRONTEX sunt în deplină concordanță cu un set de reguli omogene și cu repectarea dreptului internațional. Polițiștii de frontieră ce fac parte din FRONTEX sunt din ce în ce mai bine pregătiți în acest domeniu al respectării drepturilor omului și se insistă foarte mult ca aceștia să aplice normele în concordanță cu standardele europene și internaționale.

Pe lângă dezvoltarea instituțiilor, la nivel european au fost întocmite acte normative în vederea realizării unui management eficient al fenomenului migarției și au avut în vedere armonizarea legislației internaționale cu cea a fiecărui stat în parte. De exemplu, în România un rol foarte important în acest domeniu l-a avut reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru Refugiați în Oficiul Român pentru Imigrări. În Canada și Australia adoptarea și aplicarea unor programe regionale de migrație care încurajează imigranții să se instaleze în zone rurale au avut c urmare intensificarea legăturilor între politica de dezvoltare regională și politica migratoare.

Concluzii și propuneri

În concluzie putem afirma că migrația s-a transformat în ultima perioadă, luând amploare și transformandu-se într-un adevărat fenomen, ce trebuie avut în atenție. Acesta afectează un număr din ce în ce mai mare de state, ce sunt nevoite să-și schimbe legislația și măsurile de protecție pentru a face față valurilor mari de străini.

Din punct de vedere al drepturilor migranților ce se află într-o situație ilegală consider că legislația internă ar putea fi modificată, iar latura umană sa primeze și astfel să le dăm posibilitatea copiilor și victimelor să beneficieze de asistență medicală, juridică și educațională. De exemplu, cei care solicită asistență medicală să nu fie reținuți în scopul unei eventuale returnări de autoritățile competente în acest domeniu în interiorul unităților medicale, după comunicarea datelor personale de către medici. Instituțiile de învățământ nu ar trebui să comunice datele personale ale migranților și copiilor lor aflați într-o situație ilegală către autoritățile de aplicare a legilor în domeniul imigrărilor. De asemenea, pentru combaterea criminalității, statele pot găsi variante de ordin procedural ca victimele și martorii ce au luat parte la o infracțiune să poată să o raporteze fără teama de a fi prinși.

Statele dezvoltate ce sunt țări de destinație pentru migranți sunt depășite de cele mai multe ori de numărul mare de străini ce încearcă să pătrundă pe teritoriul lor și fără să aibă strategii coerente de management, adesea recurg la măsuri coercitive de îndepartare a acestora. Asftel migranților le sunt încalcate drepturi fundamentale ce sunt reglementate de legislația internațională și apar protestele sau încercările de a trece frontiera ilegal. Cele mai des încălacate sunt drepturile omului, ce ar trebui să fie recunoscute tuturor indiferent de sex, religie, etnie, naționalitate, sau statut juridic. Aceste drepturi sunt universale și inalienabile, interdependente și indivizibile și ar trebui aplicate în mod egal și fără discriminări. Una din soluții ar fi îmbunătățirea de strategii și programe pentru supravegherea și coordonarea străinilor, respectându-se drepturile lor.

Dacă migranții ar fi ajutați să se integreze în țările unde au ajuns și ar fi sprijiniți să iși găsească locuri de munca legale, și astfel să plăească impozite la stat, fără sa fie nevoiți să benficieze de asistență socială, influxul de forță de munca ar putea genera o creștere a PIB-ului în respectivele state și ar fi un câștig de ambele părți.

Personal, sper ca în următorii ani să se petreacă schimbări semnificative la nivelul legislațiilor statelor membre UE și să se gasească programe de integrare a migranților și cel mai important să li se respecte drepturile conferite de lege, fără să mai existe abuzuri din partea autorităților. Să nu mai fie victimele unor tratamente inumane și degradante sau să fie discriminați pe motive de rasă, religie, naționalitate sau etnie.

Bibliografie

Ștefan Leonescu (coordonator) , Studiu referitor la bunele practici privind imigrația ilegală și returnarea, editura Sitech 2013, Craiova, p. 53-55 ;

Ștefan Leonescu (coordonator) , Legislația privind regimul străinilor în România, Sitech 2013, Craiova, p. 19-20 ;

How Refugees and Asylum Seekers Experience Life in Central Europe/Being a Refugee, Budapesta 2010, p 46-65. ;

Regulamentul nr.2007/2004 din data de 20 octombrie 2004 privind înființarea unei Agenții Europene pentru Managementul Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (FRONTEX)

O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor in România ;

O.U.G. nr.56 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României ;

http://www.legal-land.ro/cedo-condamna-italia-pentru-conditiile-in-care-au-fost-tinuti-inchisi-imigrantii-tunisieni/ ;