Delimit ări conceptuale: Management general, Managementul or ganiza ției școlare, [624260]

1 CURS 1

Delimit ări conceptuale: Management general, Managementul or ganiza ției școlare,
Managementul clasei de elevi.
Clasa ca grup socioeducativ. Aspecte teoretice și implica ții practice.

I. CONCEPTUL DE MANAGEMENT.
Etimologia termenului de management:
– provenita din manus-agere (lat.) – mâna, manevrare, pilotare, conducere, stru nirea
cailor;
– manege (fr.), maneggio (it.), to manege (engl.) – a reusi, a conduce, a rezolva, a
face fata, a dirija, a izbuti, a struni elemente pe ntru un tel, a
administra, a manevra, a stapâni, a se descurca, a gasi mijloace, a reusi, a se pricepe sa,
a cârmui, a duce la bun sfârsit,);
– management (engl.) – activitatea / arta de a conduce, abilitat e, organizare, reusita in
atingerea obiectivelor, adaptarea deciziilor optime în proiectarea si realizarea proceselor);
– manager (engl.) – conducator, administrator, director, coor donatorul unei echipe.

În Dictionarul Explicativ al Limbii Române:
„Management s. n. 1. Activitatea si arta de a conduce. 2. Ansamblul activitatilor de
organizare, de conducere si de gestiune a întreprin derilor. 3. Stiinta si tehnica organizarii si
conducerii unei întreprinderi.” (DEX)

II. EVOLU ȚIA MANAGEMENTULUI
Teorii clasice ale conducerii sau managementul – F.W.Taylor, H.Fayol si Max
Weber (începutul secolului trecut).
Frederick Winslow Taylor (1856-1915 – Inginer american) a publicat lucrarea “ The
Principles of Scientific Management ” (New York, 1911) în care sustine ca operatiile de
productie trebuie sa se efectueze în conformitate c u anumite criterii riguroase, stiintifice,
posibil de identificat si de evaluat sau masurat.

Henry Fayol (1841-1925) – “ Administratia industriala si generala – Prevedere,
Organizare, Conducere, Coordonare, Control ”, Paris, 1916, formuleaza, pentru prima oara,
cele sase functii sau atribute ale procesului de conducere .

Fayol și Taylor au formulat principiile noii stiinte (management) astfel:
Principiul ierarhiei : potrivit caruia orice organizatie e determinata d e la vârf catre
baza de linii ierarhice de-a lungul carora se exerc ita autoritatea detinuta de nivelurile
superioare.
Principiul unitatii de comanda : orice lucrator trebuie sa primeasca ordine numai de
la seful lui imediat , superior ierarhic
Principiul specializarii : cu cât specializarea e mai îngusta cu atât nivelu rile
productivitatii muncii sunt sunt mai înalte.
Principiul mecanicist : indicatorul de baza în functie de care se aprecia za eficacitatea
unei organizatii este productivitatea muncii.
Principiul corespondentei autoritate – responsabili tate : autoritatea conferita unui
membru al organizatiei trebuie sa fie echilibrata d e responsabilitatea pe care si-o asuma
acesta cu privire la modul în care îsi realizeaza o biectivele organizationale

2 Principiul supravegherii: orice angajat trebuie supravegheat permanent si în cel mai
mic detaliu al activitatii sale.
Principiul materialist : organizatia se poate astepta la un comportament a l angajatului
corespunzator cerintelor ei in masura în care acest a îi asigura angajatului un salariu
corespunzator postului ocupat si securitatea loculu i de munca.

Sociologul si psihologul german Max Weber (1864-1920) – “Teoria organizatiilor
economice si sociale” descrie trei tipuri de autori tate:
– traditionala, bazata pe relatii de rudenie
– carismatica, bazata pe trasaturile exceptionale d e personalitate,
– rational-legala, bazata pe legi si norme (Zlate, M., 2004).

Elton Mayo – Miscarea relatiilor umane. “Muncitorii sunt fiin te umane”
Cercetarile lui Elton Mayo (1880-1949) traverseaza doua etape distincte (Zlate, M., 2004):
– între anii 1923-1927se deruleaza etapa în care ac esta este interesat de ameliorarea
conditiilor fizice, iluminatul de exp.în vederea cr esterii randamentului muncii;
– între anii 1927-1939 Mayo experimenteaza factorii psihosociali, pe care îi considera mai
importanti în cresterea randamentului dar si ai sat isfactiei în munca. Doctrina relatiilor
umane arata ca, o multime izolata de muncitori poat e fi transformata într-un grup animat de
sentimentul responsabilitatii sociale, fiind grupat i dupa sarcini, obiceiuri, traditii si ritualuri,
având libertatea de a lua decizii.

Jacob Levy Moreno (1889-1974), nascut la Bucuresti, a studiat medicin a la Viena
si apoi a emigrat în America, unde a lucrat ca medi c psihiatru, ca psiholog si sociolog. El a
elaborat o conceptie unitara cu privire la relatiil e afective socio-umane, pe care a
prezentat-o în lucrarea „ Who Shall Survive? ” „Cine va supravietui?”, cartea care a lansat o
noua stiinta, sociometria.
Moreno continua orientarea începuta de Mayo, înlocu ind în conceptia sa omul
mecanic, gestiunea administrativa si regula birocra tica cu relatiile inter-umane afectiv-
simpatetice. Moreno constatând ca relatiile inter-u mane afective influenteaza nu numai
formarea grupurilor de munca ci si productivitatea muncii, propune reconstructia
colectivelor dupa criterii sociometrice.

Kurt Lewin (1890-1947) – “O teorie dinamica a personalitatii ” Lewin considera ca
esentiale în functionarea grupurilor sunt relatiile inter-umane. Lewin accentueaza relatiile
conflictual-tensionale dintre acestia. Grupul estev azut ca un câmp de forte care se
confrunta, în functie de intensitatea si orientarea lor. Pentru Lewin esenta unui grup consta
nu în similaritatea ci în interdependenta si dinami ca fortelor sale.

Teoria resurselor umane este reprezentata de J.G.March, H. A. Simon, R. T.
Cybert, Douglas Mc Gregor(1906-1964), Rensis Likert (1903-1981), Cris Argyris. Acesti
autori au pus în evidenta urmatoarele caracteristic i:
• disponibilitatile psihice ale oamenilor sunt resur sele cele mai importante ale unei
organizatii deoarece sunt inepuizabile;
• oamenii asteapta nu doar sa li se satisfaca cerint ele material-economice si sociale ci
sa li se dea posibilitatea de a se afirma, de a-si pune în valoare capacitatile de care dispun.

Orientari actuale in management
Cele mai recente abordari ale psihologiei organizat ional-manageriale (Cf. Zlate, M.,
2004), care aduc noi perspective si solutii sunt:

3 • abordarea cognitiva;
• abordarea psihanalitica;
• /uniF020abordarea evolutionista.

III. Conceptul de management al clasei
Daca pâna în decembrie 1989 la noi s-a vorbit despr e conducerea învatamântului
conceptul de management educational este aparut rec ent, având o sfera mai larga decât
cel de conducere a învatamântului.

I. Cristea (1996) se refera la dificultatile metodo logice de definire a managementului
educational.

E. Paun (1999) face trimitere la moda managementulu i ca la un pericol în procesul
de conceptualizare a managementului educational.

E. Joita (2000) subliniaza necesitatea abordarii in terdisciplinare a managementului
educational din punct de vedere: psihologic, sociol ogic, ergonomic, filozofic, politologic,
juridic, epistemologic, etc.
E. Joita (2000) considera managementul educatiei ca fiind teoria si practica , stiinta
si arta proiectarii, organizarii, coordonarii, eval uarii, reglarii, elementelor activitatii educative
, ca activitate de dezvoltare libera, integrala, ar monioasa a individualitatii umane, în mod
permanent pentru afirmarea autonoma si creativa a p ersonalitatii sale, conform idealului
stabilit la nivelul politicii educationale.

Gilbert de Landsheere (1992) defineste managementul educatiei sau pedagogic ca
o disciplina pedagogica, interdisciplinara care stu diaza „evenimentele ce intervin in decizia
organizarii unei activitati pedagogice determinate si în gestiunea programelor educative”.

I. Jinga (1998) considera ca în esenta managementul pedagogic (educ ational) poate
fi definit ca stiinta si arta de a pregati resursel e umane, de a forma personalitati potrivit
unor finalitati acceptate de individ si de societat e.

Managementul educational ca disciplina pedagogica s tudiaza tehnicile
stiintifice prin care activitatea educationala se p oate proiecta, organiza, coordona,
regla, conduce cu scopul cresterii eficientei sale, pentru modelarea personalitatii
umane complexe, autonome si creative.

Managementul educa țional intruneste caracteristici de baza ale managementului
organiza țiilor, prin adaptare la specificul scolii si la pro cesul pedagogic:
• dimensiunea moral-axiologica, prin sistemul de valo ri utilizat in educatie, ca
obiective;
• esen țial ă este mobilizarea resurselor umane, ca gestiune a p articularit ăților
individuale specifice;
• se centreaz ă pe utilizarea strategiilor de tip comunicativ, pe interac țiuni, pe un ethos
specific;
• valorizarea individului și a capacit ăților sale este obiectivul s ău ; astfel domin ă, în
crearea climatului organiza țional, logica responsabilit ății, afectiv ă, altruist ă a
descentraliz ării, automotiv ării, stimulativ ă.

4 • descentralizarea organiz ării se realizeaz ă progresiv și de durat ă, implicând
schimb ări în mentalit ăți și mecanisme.

Un concept subordonat managementului educatiei este managementul clasei de
elevi.
Iucu (2000) defineste managementul clasei de elevi ca: domeniul de cercetare în
stiintele educatiei care studiaza atât perspectivel e de abordare ale clasei de elevi
(didactica si psihosociala) cât si structurile dime nsionale ale acesteia (ergonomica,
psihologica, psihosociala, normativa, relationala, operationala si creativa ) în scopul
facilitarii interventiilor cadrelor didactice în si tuatii de criza „microeducationala” (indisciplina,
violenta, non-implicare ) si a evitarii consecintel or negative ale acestora, prin exercitiul
microdeciziilor educationale.

Analizând comparativ cele doua concepte constatam :
a. managementul educational se refera la întreg sis temul educational, la toate
nivelele institutionale, la relatia dintre institut iile educationale, la relatia dintre actorii
implicati în contextul educational;
b. managementul clasei de elevi se refera la clasa de elevi, la coordonarea tuturor
resurselor umane, materiale si financiare ale acest eia cu scopul cresterii eficientei
educationale;
c. cele doua tipuri de management sunt intercorelat e, managementul clasei de elevi
fiind parte componenta a managementului educational ;
d. managementul educatiei si managementul clasei de elevi ca discipline
pedagogice interdisciplinare sunt din punct de vede re epistemologic la intersectia dintre
stiinta, tehnologie si arta;
e. criteriul eficienta educationala constituie nucl eul celor doua tipuri de management.

Managementul actual valorifica ideile esentiale ale celorlalte scoli si orientari istorice
fiind însa un tip de management sistemic, dar si situational si contextu al . Cele mai bune
decizii manageriale se iau în functie de situatia c oncreta, raportata la contextul respectiv
dar si la sistemul mai larg din care face parte. De ciziile educationale de la nivelul clasei de
elevi depind de:
– situatia concreta, descriptibila,
– actorii implicati: profesori, elevi, parinti,
– sistemul educational în ansamblul sau.

Managerul clasei de elevi – profesorul – nu executa doar deciziile centrale de
politica educationala, nu administreaza doar resurs ele clasei, nu gestioneaza doar spatiul
si timpul educational. El are o viziune de ansamblu asupra învatamântului si educatiei,
initiaza proiecte educationale, organizeaza activit ati didactice si educationale, coordoneaza
resursele umane, materiale si financiare, ia decizi i împreuna cu cei implicati în procesul
educational, rezolva situatiile conflictuale, consi liaza elevii cu probleme, dirijeaza procesul
de învatare creativa a elevilor, etc.
Managementul educational si cel subsumat, al clasei de elevi reprezint ă o stiint ă
interdisciplinar ă aflat ă la interactiunea dintre psihologie, pedagogie, soc iologie, filozofie,
economie, stiintele comunicarii, stiintele rezolvar ii conflictelor, etc.

Managementul clasei de elevi are functii similare c u cele ale managementului
educational:
– proiectare;

5 – organizare;
– coordonare;
– consiliere;
– conducere;
– evaluare a activitatii educationale si a factoril or educationali la nivelul clasei
de elevi;
– este o reflectare a managementului educational la specificitatea clasei de
elevi.

Managementul clasei de elevi reprezinta abilitatea profesorului/consilierului d e a
planifica și organiza activitatea clasei, de a inv ăța s ă asigure un climat favorabil instructiei
și educa ției. In cadrul managementului clasei se urm ăre ște prevenirea comportamentelor
distructive, deviante și rezolvarea problemelor comportamentale.

Managementul clasei de elevi reprezinta domeniul de cercetare în știin țele educa ției,
care studiaz ă atât perspectivele de abordare ale clasei de elevi (didactic ă și
psiho¬social ă), cât și structurile dimensionale ale acesteia (ergonomic ă, psihologic ă,
social ă, normativ ă, opera țional ă și inovatoare), în scopul facilit ării interven țiilor cadrelor
didactice în situa ții de criz ă „microeduca țional ă" (indisciplina, violen ță , non¬implicare etc.)
și a evit ării consecin țelor negative ale acestora, prin exercitiul microde ciziilor educationale.

Obiectivul func țional al managementului clasei este formarea la elevi a abilit ății de
autoreglare a comportamentelor. Controlul comportam entelor este atât extern, realizat de
catre p ărin ți, profesori, colegi, ca apoi, prin interiorizare, s ă devin ă autonom. În cadrul
procesului de interiorizare intervin reguli și modele de urmat.

• Managementul educa ției este teoria și practica, știin ța și arta proiect ării, organiz ăm
coordon ării, evalu ării, regl ării elementelor activit ății educative, a resurselor ei, ca
activitate de dezvoltare liber ă, integral ă, armonioas ă a individualit ății, conform
idealului educa țional.

Cadrele didactice pot exercita func ții de conducere la urm ătoarele niveluri:
• în conducerea unui colectiv de elevi (grup, clas ă),
• în conducerea unui colectiv (diriginte, înv ăță tor, educatoare),
• în conducerea procesului de asisten ță psihopedagogic ă (profesor-logoped,
profesor-consilier),
• in conducerea activit ății metodice (profesor-metodist în școli, la nivel inter școlar, în
CCD-ISJ),
• în conducerea unit ății de înv ăță mânt (director),
• în conducerea inspec ției școlare (inspector școlar),
• în conducerea activit ății de cercetare pedagogic ă (profesor-cercet ător),
• în conducerea global ă a sistemului de înv ăță mânt (profesor-demnitar).

La nivelul școlii se pot aplica principiile abord ării ei ca organiza ție: existen ța unor
scopuri clar formulate și delimitate, motivarea indivizilor pentru a desf ăș ura în comun
activitatea specific ă, combinarea intre diferitele tipuri de resurse nec esare realiz ării
obiectivelor, scopurile sunt transindividuale, inte rac ționarea indivizilor pentru realizarea
scopurilor comune, existen ța diviziunii muncii, reglementarea social ă a rolurilor și statutelor

6 indivizilor in structura creat ă, modalit ăți proprii de organizare și dirijare-coordonare a
activitatilor si indivizilor.

Orice organizatie se caracterizeaz ă prin:
• structura organizational ă: m ărime, complexitate, formalizare, specializare,
diferen țiere a activitatii , pozitii si roluri,relatii si i nteractiuni;
• controlul organiza țional: structur ă ierarhic ă, niveluri de autoritate, birocratizare;
• comportamentul organiza țional: scopuri, cultur ă și climat organiza țional, etos,
eficacitate;
• schimbare organiza țional ă: flexibilitate, iner ție/inova ție, dezvoltarea personalului.

Școala , ca organiza ție, are ca specific:
• este o organiza ție care înva ță și produce înv ățare, deci se supune logicii
pedagogice;
• sunt prezente și se manifest ă dou ă activit ăți de baz ă, distincte și interdependente:
activitatea managerial-administrativ ă (reglementat ă formal, normativ) și activitatea
pedagogic ă (reglementat ă de specificul normelor educa ției, instruirii);
• regulile de eficien ță sunt de tip calitativ și vizeaz ă procesele, calit ățile personalit ății
ce se formeaz ă, educ ă;
• prezen ța manifest ă a aspectelor informale și a manifest ărilor creative, expresive,
mai mult decât a celor formale;
• prezen ța a mai multor tipuri de membri în organisme de con ducere, administrative,
de realizare a procesului pedagogic;
• ac ționeaz ă reglement ări de ordin institu țional, dar și pedagogic (uneori
contradictorii);
• profesorul este supus numeroaselor a ștept ări, presiuni în exercitarea rolurilor, de
unde valoarea descentraliz ării conducerii.

Dup ă nivelul ierarhic la care se exercit ă, managementul educa țional se clasific ă:
• strategic, la nivel na țional (MEC);
• tactic, la nivel teritorial (ISJ);
• operativ, specific institu țiilor de înv ăță mânt de diferite tipuri.
Toate acestea respect ă anumite norme, regulamente, instruc țiuni, atribu ții ale organismelor
specifice, metodologii, reglement ări specifice.

Functii ale managementului clasei:

Managementul pedagogic reprezint ă o modalitate de conducere superioar ă global ă
(vizeaz ă ansarnblul problemelor sistemului, v ăzute în in țerdependen ța lor func țional ă,
structural ă), optim ă (prin valorificarea maxim ă a resurselor sale), strategic ă (vizeaz ă
dezvoltarea sistemului pe termen mediu și lung, prin inovarea continu ă a structurilor,
func ționalit ății).

Astfel ac țiunile principale de conducere vizeaz ă:

7 1. informarea managerial ă (colectarea informa ției, stocarea ei, procesarea ei,
accesibilizarea, dirijarea ei pentru proiectarea și realizarea conducerii),
2. evaluarea managerial ă (m ăsurarea informa ției, aprecierea ei, luarea deciziei în
baza diagnozei f ăcute, pentru corectare-ameliorare-reformare)
3. comunicarea managerial ă (prelunge ște decizia la nivelul ac țiunii practice).

Func țiile managementului pedagogic eviden țiaz ă rolurile conducerii școlii în realizarea
obiectivelor sistemului de înv ăță mânt: func ția de planificare-organizare, func ția de
orientare-indrumare metodologic ă, func ția de reglare-autoreglare a sistemului, procesului.

Managementul const ă într-un șir de activit ăți reglate ciclic, care definesc tipurile de ac țiuni
specifice ale managerilor, numite func ții ale conducerii:
• prevederea evalueaz ă viitorul, surprinde tendiri țele probabile de evolu ție a
organiza ției. Ea poate fi pe termen lung (prognoza), pe term en mediu (planificarea)
și pe termen scurt (programarea);
• decizia const ă în alegerea unei modalit ăți de ac țiune din mai multe posibile. Ea este
și un proces, cu etapele: identificarea problemei, o b ținerea informa țiilor necesare,
prelucrarea și organizarea lor, elaborarea de variante de ac țiune, alc ătuirea unor
proiecte de rezolvare, adoptarea deciziei prin aleg erea variantei optime,
comunicarea deciziei, explicarea și argumentarea ei, organizarea practicii, controlul
și reglarea ac țiunii;
• organizarea cuprinde sistemul de activit ăți necesare indeplinirii sarcinilor,
componentele acestora (resurse, opera ții, sarcini, rela ții, ordonare, responsabilit ăți,
ierarhii);
• coordonarea asigur ă cooperarea, armonizarea ac țiunilor, economicitatea, dozarea,
stimularea, antrenarea;
• controlul const ă în verificarea, monitorizarea, aprecierea, analiza ac țiunilor, etapelor,
factorilor în rela ție cu obiectivele, cu standardele stabilite.
Managementul microgrupurilor educationale
Clasa de elevi reprezint ă, la o prim ă aproximare, o forma țiune psiho-social ă, structurat ă
în func ție de criteriul particularit ăților de vârst ă ale componen ților acesteia (elevii) și având
implica ții multiple asupra desf ăș ur ării procesului instructiv-formativ.
Clasa de elevi, în calitatea sa de forma țiune psiho-social ă se define ște prin existen ța
unor rela ții interpersonale accentuate între to ți membrii s ăi, prin faptul c ă î și p ăstreaz ă
compozi ția/structura o perioad ă îndelungat ă de timp și prin existen ța unor scopuri comune
(instructiv-formative) pentru realizarea c ărora elevii ac ționeaz ă, atât individual cât și prin
cooperare.
Principalele atribute ale grupului-clas ă sunt astfel:
• mărimea (num ărul membrilor ce compun grupul);
• interac țiunea nemijlocit ă între indivizii ce formeaz ă grupul-clas ă;
• existen ța scopurilor comune;
• structura (ierarhia intern ă a grupului și microgrupurile structurate ca urmare a
existen ței unor rela ții preferen țiale între elevi);
• coeziunea (omogenitatea grupului, m ăsura în care interrela țiile conflictuale
afecteaz ă unitatea grupului);
• eficien ța în ac țiune a grupului (dependent ă de gradul în care membrii grupului pot
colabora eficient pentru rezolvarea unei sarcini);

8 • permeabilitatea grupului (disponibilitatea acestuia în ceea ce prive ște primirea de
noi indivizi în cadrul grupului);
• sintalitatea (personalitatea, individualitatea clas ei de elevi ca ansamblu detrminat de
structura rela țiilor interpersonale existente la nivelul grupului, de valorile împ ărt ățite
și normele de conduit ă promovate/acceptate);
La nivelul clasei de elevi distingem urm ătoarele tipuri de rela ții și interac țiuni educa ționale:
2. rela ții de intercunoa ștere (interac țiuni ce vizeaz ă formarea unor imagini cât mai
adecvate despre colegii din cadrul grupului și implicit cu privire la propria persoan ă);
3. rela ții de intercomunicare (schimburi reciproce de informa ții între indivizii ce compun
grupul-clas ă);
4. rerela ții socio-afective preferen țiale (rela ții de simpatie/antipatie, de
atrac ție/respingere);
5. rela ții de influen țare (determinate de normele și regulile explicite sau implicite ce
reglementeaz ă activitatea grupului); influen țarea poate fi rezultatul intrven ției
profesorului, a elevului numit/ales responsabil al clasei (lider formal), a unui elev ce
întrune ște reune ște multiple rela ții de preferen țialitate (lider informal) sau a unui
subgrup capabil s ă-și impun ă punctul de vedere (subgrup dominant);
Elementele anterior men ționate fac necesar ă existen ța unui management
corespunz ător al clasei de elevi. Spre exemplu, se știe faptul c ă la nivelul fiec ărui grup,
al ături de normele și reglement ările institu ționale, func ționeaz ă un set de norme și reguli
elaborate implicit de c ătre membrii grupului, norme a c ăror respectare condi ționeaz ă în
mare m ăsur ă pozi ția individului în cadrul grupului. În situa ția în care aceste reguli implicite
sunt în contradic ție cu cele institu ționale, exist ă riscul ca elevul, în dorin ța sa de a ob ține
aprecierea favorabil ă a grupului de apartenen ță , s ă ignore regulile institu ționale comi țând
abateri disciplinare de diverse niveluri gravitate.

BIBLIOGRAFIE
1. Argyris, C.,(1970), Participation et organisatio n, Dunod, Paris
2. Barus-Michel, Giust-Desprairies, F.,Ridel, R.,(1 998), Crise. Abordare psihosociala clinica
3. Chirica, S.,(2003), Inteligenta organizatiilor. Rutinele si managementul gândirii colective.
Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca
4. Coriat, B., Wenstein, O., (1995), Les nouvelles theorie de l’entreprise, Gaetan Morin
Chicoutimi
5. Cristea, S.,( 2000), Dictionar de pedagogie, Ed. Litere. Litera International, Bucuresti
6. Drucker, P., F.,(1968), L efficacite, objectif, no. 1 des cadres, Editions d ‘Organization, Paris
7. Enriquez, E.,(1992), L’organisation en analise, PUF, Paris
8. Fayol, H.,(1927), Administratia industriala si g enerala, trad.ro. Nicolae Constantinescu,
Taranu & Co, Bucuresti
9. Herzberg, F.,(1971), Le travail et la nature de l’ homme, Entreprise Moderne d’Edition, Paris
10. Iosifescu, S.,(2001), Management educational. G hid metodologic pentru formarea
formatorilor, MEC, Institutul de stiinte ale educat iei, Bucuresti
11. Iucu, R.,(2000), Managementul si gestiunea clas ei de elevi. Editura Polirom, Iasi
12. Jinga, I.,(1998) , E. Istrate, Manual de pedagogie, Ed. AII, Bucuresti
13. Joita E.(2000), Management educational, Editura Polirom, Iasi
14. Katz, D.,Kahn, R., L.,(1966), The Social Psycho logy of organisation, Wiley, New York
15. Landsheere, G.de(1992), L ‘education et la form ation, PUF, Paris
16. Lewin, K.,(1959), Psychologie dynamique. Les re lationes humaines,.PUF, Paris
17. Likert, R.,(1974), Le gouvernement participatif de l’entreprise, Dunod, Paris

9 18. Mayo, E.,( 1933), The human Problems of an Indu strial Civilisation, The Mc. Millan
Company, New York
19. Mc Gregor, D.,(1969), La dimension humaine de l ’ entreprise, Gauthier, Villars-Editeur,
Paris
20. Mintzberg, H.,(2003), Le pouvoir dans les organ isations, Edition d’Organisation, Paris
21. Moreno, J.l.(1970), Fondements de la sociometri e, PUF, Paris
22. Perkins, J.E.(1999) www.drizzle.com
23. Simon, H.,A.,(1956), Models of Man, Wiley, New York
24. Taylor, W.Fr.(1911), The Priciples of Scientifi c Management, Harper& Row
25. Vlasceanu, M.,(1999), Organizatiile si cultura organizarii, Editura Trei, Bucuresti
26. Weber, M.,(1965),în LevyA.,(ed.,), Psychologie sociale. Textes fondamentaux anglais et
americanes, Dunod, Paris
27. Zlate, M.,(2004,), Tratat de psihologie organiz ational-manageriala, Polirom, Bucuresti