Definitia Si Originea Partidelor

CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Definiția și originea partidelor

A da o definiție partidelor politice nu este atât de simplu cum ar părea. Am ales să interiorizăm o imagine a partidelor politice care depinde de ceea ce sunt ele în societatea noastră. Definiția lor, ne apare, deci, ca fiind evidentă. Dar există oare unitate intre grupurile care revendică denumirea de partid în sistemele politice foarte diferite? Istoria cuvântului și a conotațiilor sale n-ar putea ajuta să ne apropiem de partidele politice. Găsim deja termenul în Evul Mediu, desemnând un grup armat special, disctinct de asamblul trupelor. Nu este vorba decât de o parte dintr-un întreg. Cel mai des, termenul va fi ultilizat ca sinonim pentru tendință, sau. Mai peiorativ, de facțiune. De exemplu, se va vorbi despre partida protestantă și partida catolică în timpul războaielor religioase. Deci, termenul de partid are conotații militare, la fel ca termenul de militant, care provine de la latinescul miles, însemnând soldat. Militantul politic este un soldat pe care și-l oferă partidul pentru a-și realiza obiectivele. Destul de devreme, deci, noțiunea de partid evoca luptele între grupuri în jurul unor mize considerate centrale într-o societate, Conotația conflictuală a termenului ne spune probabil ceva despre natura partidelor, care, în opinia lui Stein Rokkan, sunt, în același timp, locul de expresie a confliectelor centrale dintr-o societate și locul reglării lor.

Cea mai relevantă definiție, pe care o folosesc politologii comparatiști este cea dată de La Palombara și Weiner. Trebuie să fie vorba de o organizație durabilă, care supravietuiește fondatorilor săi. Un Partid nu este doar o adunare de fideli i unui lider charismatic. Un partid nu este cu adevărat un partid decât în măsura în care și-a rutinizat regulile de funcționare și de succesiune și își creează o tradiție îndelungată.

Este nevoie de o organizație completă, de la scară locală la cea națională și trebuie să existe relații permanente între aceste niveluri. Deci, partidul politic este o structură reglată dupa idealul birocratic care acoperă asamblul teriroriului. Conducerea trebuie să fie bine informată și trebuie să existe o bună aplicare a deciziilor centrale de către asamblul grupurilor locale.

Obiectivul organizației trebuie să fie cucerirea puterii, atât la nicel național cât și la nivel local. Nu orice conflict din societate este exprimat ți reglat de către partide. De fapt este vorba numai de conflictele care țin de exercițiul puterii.

Mijlocul de câștigare a puterii trebuie să fie căutarea sprijinului popular, mai ales în procesele electorale. Acest criteriu ne arată că un partid este un mediator, o interfață între sistemul politic și corpul social. Partidul funcționează în primul rând pe baza ideologiei.

1.2 Rădăcini istorice ale partidelor politice

Originea partidelor politice, în sensul modern este nouă. La începutul sec. XIX se vorbește și se acționează expres pe criterii care cer existența unor formațiuni, în 1832, în Anglia, conform "Reform Act" se statuteaza pentru prima dată repartizarea în parlament a locurilor. Cetățenii britanici activi politic, adică 7% din populația adultă, erau reprezentați pe acest criteriu, criteriul politic. Pentru început ne oprim la teoriile privitoare la originea partidelor politice.

1. Teoriile instituționale susțin că partidele au apărut, din interiorul politicului, din instituții sau organizații politice deja existente, origine endogenă. La baza apariție partidelor au stat grupurile parlamentare, că de pildă apariția grupului iacobin, un fel de partid iacobin, grupurile socio-profesionale sau religioase – exemplu apariția Partidului Laburist Englez, prin transformarea organizațiilor sindicale în 1899 în partid politic, nașterea partidelor agrare și religioase catolice și creștin democrate, în Țările Scandinave, Italia, Germania, unde au apărut partide țărănești sau confesionale; în același sens au apărut partidele de dreapta sau chiar fasciste, din cercuri industriale și financiare, sau din grupări ale vechilor combatanți. În final, au apărut partide din societățile secrete de factură francmasonică, au apărut Partidul Radical Francez, Partidele liberale europene, Partidul Radical Transnațional.

2. Teoriile situațional-istorice – situează apariții ale unor partide politice în timpul crizelor sistemului politic, ale societății în general, războaie, mișcări populare, depresiune economică, explozie demografică. Se evidențiază trei tipuri de crize, în timpul și în legătură cu care au apărut partide politice, fie în sensul că au explodat, după înlăturarea unor opreliști, fie că au apărut aproape ad-hoc, pentru a rezolva probleme de tipul crizei care le-a cauzat apariția:

– Criză de legitimitate care a impus transformarea unor mișcări de eliberare națională, că de pildă în Mozambic sau în alte țări din Africa și Asia, sau cazul FSN-ului în 1990, în România. Aceste mișcări devenite partide, se supun principiilor decurgând din sistemul democratic.

– Criză de integrare – în procesul de formare și integrare teritorială sau etnică. De exemplu transformarea milițiilor albaneze din Kosovo în Partidul Democrat.

– Criză de participare, explozia în politic, în participare, a cetățenilor mai ales în sec. XVIII-XIX, după cucerirea Independenței sau schimbarea regimului politic. Exemplu: grupurile de culoare din Africa de Sud, apariția PKK, Partidul muncitorilor din Kurdistan, sau proliferarea și ascensiunea partidelor comuniste și muncitorești în Europa și Asia.

3. Teorii ale dezvoltării care explică apariția partidelor în legătură cu modernizarea societății, dezvoltarea socio-economică, ce au impus dispariția unor partide că de pildă partidele comuniste 1988-1989, fie, în România după al doilea război mondial, dispariția partidelor conservatoare, sau apariția partidelor ecologiste după 1989. În afară acestor trei tipuri de teorii privind originea partidelor politice, am putea aminti și teoria lui A.D.Xenopol, care distingea în 1910, în apariția partidelor politice două etape: prima etapă este cea ideologică, pentru precizarea și exprimarea ideatică a intereselor, determinante fiind cele economice și o a două etapă politică, revendicarea identității, stabilirea obiectivelor și a mijloacelor de realizare, a ascensiunii spre putere.

Huntington vorbește de patru etape în apariția și evoluția partidelor:

1. antepartid, factionalismul, facțiuni de legislativ sau organizații de tip radical-revoluționar;

2. polarizarea – trecerea facțiunilor la politică de partid;

3. extinderea – cucerirea puterii și transformarea societății conform programului;

4. instituționalizarea – realizarea unui program, care impune mai multe cai în funcție de situația specifică.

În această situație ne întoarcem la preistoria partidelor politice, dar istoria fenomenului partizan.

Făcând trimitere la antichitate și la modelul democratic grec, nu putem vorbi de partide în Atena. În Atena, după reformele lui Clistene, se creează ceea ce am putea numi azi, fără a greși, un parlament bicameral. Prima Camera, Bule-sfat, format din 50 de reprezentanți, aleși prin tragere la sorți, din partea fiecăruia din cele 10 triburi. Existau niște condiții pentru a fi ales, sau numit prin tragere la sorți: vârstă minimă 30 de ani, cetățean al Atenei și un examen formal de oralitate. A două Camera, era formată din toți cetățenii apți de a purta arme. Baza era asigurată de prima Camera, în care aleșii nu puteau avea decât de două ori un mandat a câte un an, și în calitate de membri ai triburilor, de fapt toți cetățenii Atenei puteau accede la conducerea Cetății, mai mult, fiecare trib asigura conducerea Sfatului 35-39 de zile și din rândurile lor se alegea președintele Sfatului "epistates".

Modelul este de o raționalitate perfectă, din nefericire doar pentru acel spațiu și timp. Este important să spunem că adunarea poporului reprezintă întreagă societate, putea corija greșelile legislative ale primei Camere. Din punct de vedere al reprezentării, nici un regim democratic n-a ajuns până azi la performanță, că toți cetățenii să fie alegători, să se considere în mod just, reprezentanți în organele puterii și mai ales toți cetățenii să fie ei reprezentanți, într-un fel sau altul, în organele de putere. Creșterea imensă a populației și profesionalizarea instituțiilor reprezentative face imposibilă aplicarea modelului atenian, care rămâne un tip ideal, imposibil de atins. Analizând viață politică ateniană, Aristotel găsea trei feluri de grupe de interese, pe care din lipsa de limbaj, le-ar putea numi partide:

– partidul celor de la câmpie – interesele aristocrației funciare

– partidul celor de la malul marii -clasa de mijloc de negustori,comercianți, navigatori

– partidul celor de la munte – agricultori și păstori.

Pornind de la reforma lui Clistene avem grupe de interese convergente. Cam această este existența unor prototipuri de partide în Grecia, a unor grupuri care se manifestă că partide.

În lumea română, beneficiara a sistemelor politice ale teritoriilor cucerite, lucrurile vor fi mai radicale, mai limpezi, cuceriri, instaurarea imperiului și împăratului, lupta de factură partizană degenerează în războaie civile având că miza puterea, lupta între patricieni și plebei și, cum zice J. Blondel, spre sfârșitul republicii române se naște un sistem de partide, care separă pe conservatori de tradiționaliști sau progresiști. Noțiunea este modernă.

1.3 Partide politice și fundații politice în Europa

O scurtă trecere în revistă a literaturii consacrate partidelor politice ne dezvăluie faptul că tipologia partidelor se fondează pe unul din următoarele trei criterii: denumire, ideologie sau organizare.

Anumiți cercetători continuă să susțină că termenul liberal este un cuvânt ce îmbracă aceeași accepțiune atât în Scandinavia (partide religioase), cât și în Italia (partid anticlerical). De asemnenea, ei consideră că termenul democrație creștină este același și atunci când desemnează dreapta în Germania, centrul în Italia și stânga catolică în Belgia

Harta partidelor politice europene, 2015.

Alți cercetători, mai avizați, au încercat să dispună partidele pe axa ideologică, simbolizată prin continuum-ul dreapta-stânga. Operațiunea este simplă în cazul Franței, Germaniei sau Portugaliei, dar cum stau lucrurile în cazul Belgiei, Italiei? La centru, ar spune adepții axei dreapta stânga.

Partidele politice europene, sunt, de fapt, asociații federale de partide naționale și regionale din statele europene. Astfel, partidele naționale, care împărtășesc aceleași vederi politice și compatibilități ideologice-doctrinare și-au instituționalizat colaborarea sunt forma partidelor politice la nivel european. Definirea acestora din urmă ca asociații indică practic gradul lor de devotare și de coeziune internă, diferit față de cel al partidelor naționale. Partidele politice europene prezintă o serie de caracteristici, care pot fi sintetizate în felul următor:

La nivelul formațiunilor componente ale unui partid european există un acord cu privire la orientare și obiective, o cooperare permanentă, pe vaza unui statut agreat, precum și un program politic decis de organele politice relevante. Astfel spus, la fel ca partidele naționale și cele europene au obiectivele precise, legi interne de funcționare și documente programatice.

În termeni de structură, mod ți teren de manifestare partidele politice sunt transnaționale. Ele opereză în cadrul sistemului politic al UE, parlamentarii lor aparținând aceluiași grup din cadrul PE. Partidele eruopene caută să organizeze activități comune ale membrilor lor la nivel european și să asigure eficiență politică a efectelor comune.

Apariția graduală a unei culturi politice europene a condus la un proces de “europenizare” a sistemului de partide.

Relații din cadrul familiei politice la nivel european sunt multidirecționale și implică interacțiunea și complementaritatea a trei tipuri de actori politici; partide politice europene, înțelese în sensul de mai sus, ca asociații sau fundații transnaționale instituționalizate și recunoscute ca atare, grupurile politice din PE, care se suprapun partidelor europene în mare măsură, partide naționale care pe de o parte sunt membre ale partidelor europene pe de alta parte trimit reprezentanți în PE.

Între partidele europene și cele naționale există multe asemănări. Așadar, raportat la structura organismelor la nivel central, partidele europene operează similar celor naționale, după cum urmează:

un congres cu delegați, care vor decide programul politic;

un președinte care reprezintă partidul.

un comitet executiv sau un organism altfel denumit, care gestionează chestiuni curente;

un secretar general, care se ocupă de comunicare internă, chestiuni tehnice și organizatorice.

Ca și partidele naționale, partidele europene au creat organizații transnaționale pentru anumite categorii de membri, precum tineret sau femei, scopul acestora fiind să dea partidelor europene o bază socială mai largă. Ele au rupuri politice în PE, dar sunt prezente și în Comitetul Regiunilor și Adunarea Consiliului Europei.

Pe cealaltă parte, strategia, stilurile de competitive, organizarea partidelor sunt definite ca fiind în primul rând făcând parte din cadrul politic national. Partidele europene nu sunt la fel de relevante și eficiente precum partidele naționale din statele member ale UE. Această perceptive e rezultatul faptului că puterea în UE, nu derivă din Parlamentul European, ci de la guernele naționale, care, la rândul lor, datorează puterea și legitimitatea parmalentelor naționale.

Partidele politice europene, nu pot, în schimb copia un model național particular, acestea nefiind organizate în mod uniform la fiecare nivel (stat, municipalitate, regiune). Principala, sau una dintre principalele probleme ale partidelor europene o reprezintă dificultatea comunicării între nivelul național și european, fapt ce este determinat și de structurile diferite.

La capitolul funcții, există mai multe diferențe, partidele politice europene, exercită doar în mod restrictive functiile tipice ale partidelor naționele. Cât privește funcția de selecție, nu există tipare similar, nici la nivel European in general, nici în interiorul aceliași partid European. În privința funcțiilor de reprezentare și de guvernare, există o întreagă dezbatere cu privire la capacitatea partidelor europene de a servi în mod eficient ca instrumente de reprezentare politică. Pe de o parte artitecura sistemului European este unică, iar pe de altă parte e dificil de discutat despreun public European, pentru al cărui suport să concureze partidele europene în sine, promovănd teme europene. De asemenea funcția de agregare a intereselor este îndeplinită prin “filtrul” partidelor naționale.

Partidele europene joacă un rol deosebit, dar la capitolul educare a publicului, conștientizare a apartenenței europene.

CAPITOLUL II. Finanțarea partidelor politice și a fundațiilor în Europa

2.1 Considerații generale

ef Prezentul denotă în mod cert importanța finanțării partidelor politice, acestea influetând în mod concret democrația, fiind așadar indiscutabil faptul că existența și funcționarea partidelor politice sunt determinate în mod natural de resursele financiare și nici o campanie electorala nu poate sa aibe loc fără finanțare.

Felul de reglementare a finanțării fundațiilor politice constituie de multe decenii subiectul dezbaterilor politicienilor sau specialiștilor în majoritatea țărilor democratice.

Corupția: politicienii și partidele acordă “favoruri” politice pentru unele contribuții financiare.

Inegalitatea de șansă electorală:

Între partidele politice; o campanie finanțată potrivit înseamnă avantaje de necontestat în cursa electorala, dar nu e singura condiție sine qua non pentr a câștiga alegerile. Un partid ce beneficiază de surse financiare considerabile deține un atu în plus față de ceilalți adversari, prin echipa calificicată angajată și prin diferite forme de publicitate.

Între candidații pentru demnitățile publice, dacă succesul electoral e condiționat de fondurile de campanie deținute, cetățenii cu o stare materială modestă sunt astfel, imposibil de a candida, iar, într-un regim democratic nu pot fi blocate impedimente de ordin material.

Partidele politice europene primesc finanțare direcă și indirectă, publică de la bugetul Parlamentului European, rolul acestor prevederi a fost asigurarea funcționării ective a partidelor și fundațiilor și garantarea unui nivel mai mare de autonomie a acestora, reducându-se astfel depedența de partidele naționale.

Reglementările interzic totodată funanțarea direct sau indirectă a candidațiilor sau organizațiilor naționali cu fonduri primite de la bugetul UE, iar finanțarea private este limitată.

Partidele europene nu pot primi donații de la bugetul unor grupuri politice, sau anonime sau mai mari de 12.000 euro pe an și pe donator. Pot primi fonduri de la partidele naționale membre, dar nu contribuțiile nu pot depăși 40%din bugetul annual al partidului.

În cumulul obligațiilor de finanțare intră cele de transparența a veniturilor, cheltuielilor, cele privind specificarea donațiilor, cele referitoare la declararea bunurilor, cu excepția celor ce nu depăsesc 500 euro pe an și pe donator.

Referitor la fundații la nivel european, acestea trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a primi finanțare:

Să fie legale, adică acestea trebuie să fie afiliate unui partid european recunoscut, să aibe personalitate juridică în statul membru unde își are sediul central, separat de cea a partidului in care este afliliată

Legate de scop, sa nu promoveze obiective pentru profit

Geografice, adică să aibă o grupare potrivită din punct de vedere geografic.

Programatice: să urmarească în programul și activitățile lor principiile pe care este fondată Uniunea Europeană

2.2 Istoricul finanțării partidelor politice europene

Conceptul de partid politic la nivel european a fost prima oară consacrat odată cu Tratatul de la Maastricht. Prevederea referitoare la acestea este astăzi articolul 191 din Tratatul Uniunii Europene: “Partidele politice la nivel european sunt importante ca factori de integrare în Uniune. Ele contribuie la formarea unei conștiințe europene și la exprimarea voinței politice a cetățenilor Uniunii.”

În anul 1997, prin Tratatul de la Amsterdam s-a stabilit cine poate să finanțeze cheltuielile autorizate în anumite arii pentru partidele europene. Prevederea aceasta oferea un sistem prin care partidele europene puteau să se finanțeze din afara bugetului european, și din alte surse, cum ar fi fondurile de la partidele naționale.

În 2001, Tratatul de la Nisa indica o obligația instituțiilor europene de a emite reglementări specifice referitoare la partidele europene și mai ales la finanțarea lor. Acestea au fost adoptate în 2003.

2003 – Reglementarea partidelor politice europene

Actele normative care guvernează partidele politice europene sunt Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel European și Decizia Biroului Parlamentului European din 29 martie 2004 de stabilire a normelor de aplicarea a Regulamentului (CE) nr 2004/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind statul și finanțarea partidelor la nivel European.

Un partid politic la nivel european trebuie să îndeplinească condițiile următoare:

(a) trebuie să aibă personalitate juridică în statul membru în care își are sediul;

(b) trebuie să fie reprezentat, în cel puțin o pătrime din statele membre, de membri ai Parlamentului European sau în parlamentele naționale ori în parlamentele regionale ori în adunările regionale sau trebuie să fi obținut, în cel puțin o pătrime din statele membre, cel puțin trei la sută din voturile exprimate în fiecare din statele membre respective la ultimele alegeri pentru Parlamentul European;

(c) trebuie să respecte, în special în programul său și în cadrul activităților sale, principiile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, și anume principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și principiul statului de drept;

(d) trebuie să fi participat la alegerile pentru Parlamentul European ori să-și fi exprimat intenția în acest sens.

Începând din luna iulie a anului 2004, partidele politice europene au avut posibilitatea de a primi fonduri anuale din partea Parlamentului European. Finanțarea se face sub formă de subvenție de funcționare. Ea poate acoperi 85% din cheltuielile partidului, în timp ce restul cheltuielitor trebuie să fie acoperite din resurse propii, precum cotizațiile membrilor și donațiile.

Subvențiile sunt folosite pentru a acoperi cheltuielile legate de obiectivele stabilite în programul partidului politic.

Acestea pot fi:

Reuniuni, conferințe

publicații, studii și publicitate

cheltuieli administrative, de personal și de deplasare, cheltuieli de campanie pentru alegerile europene.

O fundație politică la nivel European este o organizație afiliată unui partid politic European, care sustine și competeaza obiectivele acelui partid. O fundație politică la nivel European analizează, obervă și contribuie la dezbaterea privind chestiunile politice europene publice. Acesta desfășoară, de altfel, activități interconectate, cum sunt; organizarea de seminarii, sesiuni de formare profesională, studii sau conferințe.

Fundațiile au fost finanțate în perioada octombrie 2007- august 2008, prin subvenții acordate pentru actiuni de Comisia Europeană în cadrul unui proiect pilot.

Din septembrie 2008, Parlamentul European a preluat sarcina finanțării și acum acordă subvenții de funcționare anuale. Prima subvenție a acoperit perioada de 4 luni rămasă din 2008 și a fost urmată de subvenții care corespund anului calendaristic. Subvenția poate acoperi până la 85 % din cheltuielile unei fundații, în timp ce restul trebuie acoperit din resurse proprii, precum cotizațiile membrilor și donațiile.

Finanțarea totală a partidelor la nivelul anului 2008 a fost de 10.6 millioane euro, plus un supliment de 5 millioane euro pentru fundatii.

Prima data, în 2009, s-a încercat o campanie unitară la nivel European pe principiul de marketing politic. Problema alegerilor europene a fost considerarea lor ca scrutine de rangul doi, ca importanță, în comparative cu alegerile naționale.

2.3 Legislație comparată

Austria

Finanțarea privată

Nu sunt interzise donațiile din străinătate, dar nu pot depăși 2.500 euro, daca vorbim despre donațiile către partide, însă cele către candidați nu sunt limitate.

Cimpaniile private pot face donații către candidați și partide, cu toate acestea, însă companiile în care statul deține cel puțin 25% din acțuni nu pot face donații partidelor. Cele pentru candidați nu sunt supuse nici unei limitări.

Sindicatele pot face donații către partide și candidașți, fara nici o restricție.

Donașii anonime catre partide nu pot depăși suma de 1.000 euro. Donațiile anonime către candidați nu sunt supuse nici unei limitări.

Finanțare publică

Partidele care au obținut la alegeri un scor de cel putin 1% primesc, lunar, o sumă din fondurile publice. Suma crește dacă partidul a obținut cel putin un loc în Parlament-și crește și mai mult dacă partidul a obținut cel puțin alte 5 locuri în Parlament. Suma alocată poate sa fie utlilizată atât pentru afacerile curente ale partidului, cât și în campaniile electorale.

Partidele care au obținut cel puțin 5 locuri în Parlament primesc în plus 218.000 de euro.

Nu există reglementări privind accesul greatuit al partidelor la medii de informare în masă. Nu există nici subvenții pentru accesul partidelor politice la medii de informare în masă.

Institutele afiliate partidelor politice sunt finanțate din fonduri publice. Suma alocată fiecăruia este egala cu cinci salarii anuale brute de profesor univeristar plus șapte salarii anuale brute de funcționar public.

Restricții privind utilizarea fondurilor

Într-o campanie electorală, un partid nu poate cheltui mai mult de șapte milioane de euro, indiferent de numărul de candidați pe care aceste îi are.

Rapoarte

Partidele politice publică anual raporarte, pe care le trimit Curții de Audit.

Numele și adresa celor care fac donații care, pe durata unui an, sunt mai mari de 3.500 de euro sunt făcute publice în raportul anual.

Donațiile care depășesc 50.000 de euro trebuie notificate Curții de Audit imediat.

Belgia

Finanțarea privată

Donațiile din străinătate către partide și către candidati nu sunt interzise și nici nu sunt supuse unei limitări anume.

Sunt interzise donațiile către partide și către candidați venite din partea persoanelor juridice.

Dacă nu depășesc suma de 125 euro, donațiile anonime sunt permise.

O persoană fizică nu poate dona mai mult de 500Euro pe an și nu poate face donații către mai multe partide dacă suma anuală nu depășește 2.000euro.

Finanțarea publică

Doar partidele parlamentare sunt finanțate din fonduri publice. Fiecare partid parlamentar primește anual 125.000euro. Sumele primite pot fi folosite la orice.

Partidele politice au alocați timpi gratis de emisie la posturile publice de televiziune sau radio.

Restricții privind utilizarea fondurilor

Promisiunea, înțelegerea prin care se încearcă influențarea unui alegător, vânzarea sau cumpararea de voturi, sau acceptarea de către alegător să voteze într-un anume fel sunt interzise si constituie infracțiuni. Într-o campanie electorală, un partid nu pote cheltui mai mult de un milion de euro.

Rapoarte

Partidele politice care primesc finanțare publică trimit anual rapoarte financiare către comisia parlamentară de control.

Toate partidele și toți candidații trebuie ca, în termen de 45 de zile de la încheierea unei campanii electorale, să trimită o declarație de cheltuieli și o listă cu toți donatorii care au donat mai mult de 125 de euro autorității electorale.

Aceste rapoarte și declarații sunt publice.

Bulgaria

Finanțare privată

Exceptând dinațiile făcute de persoanele fizice, donațiile din strainătate către candidați și partide sunt interzise.

De asemenea, donațiile către partide venite din partea persoanelor juridice sunt interzise.

Companiile pot face donații către candidați – cu excepția companiilor în care capitalul de stat este de cel puțin 5% și a companiilor care au contracte cu statul.

Sunt interzise și donațiile anonime.

Persoanele fizice pot dona către partide cel mult 10.000 de leva anual. Companiile pot dona către candidați cel mult 30.000 de leva anual.

Finanțarea publică

Partidele care au obținut în alegeri cel puțin 1% dn voturi primesc finanțare publică, iar partidele parlamentare primesc sume suplimentare, suma totală fiind alocată partidelor de 5% din salariul minim pentru fiecare vot primit. Suma se distribuie partidelor dupa un algoritm stabilit de Ministerul de Finanțte. Sumele primite pot fi folosite atât pentru afacerile curente ale partidului dar și pentru campaniile electorale.

Restricții privind utilizarea fondurilor

Vânzarea și cumpărarea de voturi sunt interzise și constituie infracțiuni. Acest lucru trebuie tipărit explicit pe toate materialele de campanie.

Pentru alegerile generale, un partid nu poate cheltui mai mult de 4 milioane de leva – și 200.000 de leva pentru comitetele de nominalizare.

Pentru alegerile prezidențiale și cele europarlamentare, un partid nu poate cheltui mai mult de 2 milioane de leva. Pentru cpmitetele de nominalizare a candidaților la europarlamentare partidele nu pot cheltui mai mult de 100.000 de leva.

Pentru alegerile locale, partidele nu pot cheltui mai mult de 8 milioane de leva. Pentru un candidat la funcția de consilier local nu se pot cheltui mai mult de 5.000 de leva.

Rapoarte

Partidele politice publică anual rapoarte financiare.

Toate partidele și toți candidații trebuie ca, în termen de 30 de zile de la încheierea unei campanii electorale, să trimită o declarație de cheltuieli. Autoritatea care primește aceste declarații diferă în funcție de tipul de alegeri.

Toate aceste rapoarte și declarații sunt publice.

Finanțarea privată

Din partea partidelor și a fundațiilor, și a persoanelor fizice care au resedința în Cehia sunt permise donațiile din străinătate, iar ceșe din străinătate pentru candidați sunt permise fără restricții.

Donațiile din partea firmelor private către candidați și partide sunt permise. Companiile unde statul e propietar cu cel puțin 10% nu pot face donații către partide, în schimb pot face donații către candidați.

Sindicatele pot face donații către partide și către candidați.

Donațiile anonime sunt posibile doar către candidați, nu și către partide.

Nu există nici o restricție cu privire la nivelul sumelor donate către partide sau candidați.

Finanțarea publică

Pe de o parte sunt finanțate din fonduri publice partidele care au obținut 3% la alegerile parlamentare. Pe cealaltă parte toate partidele care au obținut un fotoliu de deputat, de consilier regional sau de consilier local în Praga, 1% la alegerile europarlamentare, sunt și ele finanțate.

Orice partid care obține 3% din voturile de la alegerile parlamentare primește anual 6 milioane de coroane, plus un milion de coroane, în funcție de numărul de voturi.

De asemenea și aici, partidele poltice au alocate minute în posturile publice de televiziune și radio.

Restricții ce privesc utlizarea fondurilor

Nu sunt considerate indracțiuni cumpărarea sau vânzarea de voturi și nu exista limite cu privire la sumele pe care partidele le pot chelui in campanii.

Rapoarte

Rapoartele trebuie să conțină date privind identitatea donatorilor, care se vor trimite anual către Camera Deputaților.

Danemarca

Finanțare privată

Nu sunt supuse nici unei restricții donațiile din străinătate catre candidați și partide.

Companille publice pot face donații către partide și candidași, de asemenea fără restricții.

Sindicatele pot face donații atât pentru partide, cât și pentru candidați, iar donațiile anonime nu au nici un fel de restricție.

Finanțarea publică

Toate partidele care au obțiunut cel puțin 100 de voturi în algerile locale sau 1.000 la cele parlamentare primesc finanțare publică.

Fiecare partid in parte care a luat 1.000 de voturi în alegerile parlamentare va primi în fiecare an 26 coroane pentru fiecare vot, în parte.

În ceea ce privește rapoartele, partidele le trimit anual spre Parlament, ele nefiind obligate să raporteze cheltuielile facute pentru campanie, dar sunt obligați să raporteze cheltuilelie făcute ăn scopuri politice în anul anterior alegerilor pentru a putea primi fonduri.

Franța

Finanțarea privată

Din partea persoanelor fizice sunt permise donațiile din străinătate, dar persoanele juridice nu pot dona, nici pentru partide, nici pentru candidați.

Donațiile anonime sunt total interzise. De asemenea, pentru un partid politic nu se poate depăși suma de 7.500euro/an, iar pentru candidat suma nu poate depăsi 4.600 euro.

Finanțarea publică

Pentru fiecare partid care a obținut în alegerile parlamentare cel puțin 1% din voturi, el primește finanțare publică. Fiecare partid, primeste anual o sumă proporțională cu numărul de voturi primite, plus fiecare o sumă proporțională cu numărul de parlamentari.

Dacă diferența de gen între candidati este mai mare de 2%, finanțarea publică pentru partidul acela se reduce cu trei sferuri din respectiva diferență.

Pentru partidele care iau cel putin 5% din voturi le sunt returnate din fonduri publice anumite cheltuieli desfăsurate în timpul campaniei.

Rapoarte

In fiecare an partidele raportează situația financiară.

Candidatii au termen cel mai tarziu in a zecea zi de vineri după primul tur de alegeri, aceste rapoarte fiind publice.

Germania

Finanțare privată

Donațiile din străinantate sunt permise atât pentru candidați cât și pentru partide, în limita a 1.000 euro.

Companiile pot face donații catre partide, exceptand companiile care sunt detinute de stat, donațiile anonnime sunt acceptate în limita a 500 euro.

Nu există limite cu privire la nivelul sumelor donate.

Finantarea publică

Fiecare partid care obține 0.5% la alegerile parlamentare federale sau la europarlamentare, sau 1% in cele parlamentare ale unui Land primește și finanțare publică.

Suma anual primită e proportionala cu numarul de voturi primite( un vot=0.85euro), la care se adaugă o sumă egală cu 38% dn totalul donațiilor primite de partid.

Partidele raportează anual situația financiară, ele fiind sunt publice. Donatorii care donează peste 500 de euro trebuie să se identifice, iar identitatea celor care donează peste 10.000 de euro trebuie făcută publică.

Grecia

Finanțarea privată

Sunt interzise donațiile din străinătate, cele făcute de persoanele juridice, dar și cele anonime.

Un donator nu poate să doneze mai multe de 15.000euro pe an unui partid.

De asemenea el nu poate dona către un candidat mai mult de 3.000euro pe campanie electorală pentru alegerile parlamentare și mai mult de 2.000euro pe campanie pentru alegerile locale.

Finanțare publică

Anual, 0.1% din veniturile statului sunt alocate finanțării directe a partidelor. 80% din această sumă e alocată partidelor parlamentare, 10% partidelor care au membri în Parlamentul european și 10% partidelor neparlamentare care au luat nimim 1.5% din voturi și au liste depuse în 70% din circumscripțiile electorale.

Partidele politice trebuie și aici să raporteze anual situația financiară.

Candidații aleși în Parlament, dar și cei aleși în alegerile locale trebuie să raporteze situatia financiară a campaniei lor. Rapoartele sunt publice.

Italia

Finanțare privată

Nu există restricții privind donațiile din străinatate. Companiile fac donații către partide și candidați cu exceptia compniiloe în propietatea statulului. Sindicatele pot face donații pentru candidați și partide, iar donațiile anonime sunt permise în limita a 50.000 euro/an.

Finanțare publică

Partidele parlamentare primesc finanțare publică sub forma mascată a finanțării cheltuielilor de campanie.

30% din suma primită este alocată în funcție de donațiile primite, iar 70% din suma primită e alocată în funcție de numarul de locuri obținute.

Minim 5% din fondurile publice primite de partide trebuie alocate pentru a spori participarea femeilor în politică.

Marea Britanie

Finanțare privată

Donațiile din străinatate sunt intezise, iar sumele mai mici de 500lire nu sunt considerate donații. Companiile și sindicatele pot face donații, iar cele anonime sunt interzise.

Finanțare publică

Doar partidele parlamentare primesc finanțare publică. Mai precis, doar partidele parlamentare care formează Opoziția.

Paridele din opoziție care au obținut cel puțin 150.000 de voturi și un loc de deputat și cele care au obținut cel puțin două locuri de deputat (fără să se mai precizeze și numărul de voturi) primesc anual câte 15.039,85 de lire pentru fiecare loc câștigat și câte 30,04 lire pentru fiecare 200 de voturi câștigate.

Partidele raportează anual situatia financiara si trimestial donații sau împreumuturi. Partidele și candidații raporteazp situația financiară a campaniilor.

Rapoartele sunt publice, identitatea trebuie făcută publică.

Spania

Finanțare privată

Donațiile din străinătate pentru partide sunt interzise dacă vin din partea guvernelor străine, entităților publice străine sau companiilor legate direct sau indirect de acestea.

Companiile pot face donații către partide, cu exceptia acelor campanii care livrează bunuri sau servicii entitatilor.

Donațiile individuale către campanii electorale nu pot depăși 6.000 de euro.

Finanțarea publică

Partidele parlamentare primesc in fiecare an, în funcție de numarul de locuri obținute in Parlament, finanțare publică. Partidele care au la conducere persoane condamnate pentru fapte grave pierd finanțarea publică.

Partidele raportează situația financiară anual, rapoartele, exceptând raportul Curții de Audit nu sunt publice.

România

Finanțarea privată

Sindicatele, sau donațiile catre străinătate pentru candidati si partide sunt interzise. Companiile pot face donații către partide cu excepția companiilor aflate în compania statului în proporție de cel puțin 50%.

Cele anonime sunt permise în limita a 10 salarii minime lunare pe an. Donațiile către partide sunt plafonate în limita a 200 de salarii minime lunare pe an pentru persoanele fizice, țo a 500 de salarii minime lunare pe an, pentru persoane juridice.

Finanțarea publică

Partidele politice și candidații independenți au alocați gratuit timpi de emisie la posturile publice de radio și televiziune.

Primesc finanțare publică partidele politice care obțin reprezentare parlamentară sau cel puțin 50 de locuri de consilieri locali. Suma anuală alocată depinde de procentul de locuri obținute. Suma crește proporțional cu numărul de locuri câștigate de candidați femei.

Rapoartele sunt publice. Informațiile despre donațiile care depășesc 10 salarii minime lunare pe an din partea unui singur donator trebuie făcute publice.

Lunar, semi anual și anual partidele raporteză situația financiară, candidații raportând situația financiară a campaniilor lor electorale. Informațiile ce depășesc 10 salarii minime lunare din partea unui singur donator, trebuie făcute publice.

2.4 Metode de finanțare ilegală

Când vorbim despre donații ilegale vorbim despre două situații;

-când contribuțiile în sine sunt ilegale (donații care trebuie făcute publice, care depăsesc plafonul prevăzut de lege și cele din surse interzise)

-când contribuțiile sunt legale, dar modalitatea de plată e ilegală cum ar fi cazul contribuțiilor politice declarate ca tranzacție de afacerim care ar fi ilegale dacă ar fi declarate ca și donații sau oferirea de bani în schimbul unor demnități publice sau a sprijinului publoc al unui partid sau fondurile obțiunte de partide sau oameni politici prin șantajul unor corporații, sau donații din partea organizațiilor criminale în schimbul unor promisiuni de a nu aplica legea.

Anumite rețele mafioate apelează deseori la coruperea normelor politicii pentru a nu suporta pedepsele impuse de lege.

Contribuția în natură

În cursul deplasărilor în teritoriu se poate ca un simpatizant să punp la îndemnâna oficialilor politici avion, mașină, cazare la hotel, etc.

Corporațiile și sindicatele își orientează angajații să numească în favoarea unui partid, voluntarii se implică în activitățile electorale ale formaținii politice respective., voluntariatul într-un partid politic reprezetând o contribuție necuantificabilă.

CAPITOLUL III. SISTEME DE CONTROL ALE FINANȚĂRII PARTIDELOR ȘI FUNDAȚIILOR POLITICE

3.1 Controlul activității financiare

România

Legea 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale a fost recent modificata prin publicarea în Monitorul Oficial Partea I a Legii 113/2015.

Legea 334/2006, reglementează finanțarea partidelor, a campaniilor dar și controlul finanțării partidelor politice.

Sunt principii ale finanțării partidelor următoarele:

-principiul egalității de sanse

-principiul legalității

-cel al transparenței veniturilor și cheltuielilor

-principiul indepedenței partidelor politice

-și principiul integrității competiției

Sunt surse de finanțare ale partidului urmatoarele:

-donații, legate

-cotizații ale membrilor

-subvenții de la bugetul de stat

-împrumuturi de la persoanele fizice/juridice(în bani)

Partidele poltitice pot împrumuta bani doar prin acte autentice incheiate la notar, sancțiunea în caz de nerespectare fiind nulitatea absolută, însoțite de documente de predare-primire, în contract prevăzându-se și termenul și felul de restituire a acestora, termen ce nu poate depăși trei ani.

De asemenea, acordarea de împrumuturi de către partidele politice către persoane fizice sau juridice este interzisă.

Formațiunile politice sunt obligate la transpaență financiară, la declararea veniturilor încasate sau a cheltuielilor. Elemenetele de noutate introduse prin legea 113/2015 de transparețnă, disciplină, europenizare prin înlăturarea corupției din timpul desfășurării alegerilor, au făcut ca partidele politice parlamentare care aveau datorii mari acumulate și care luau împrumuturi d ela privați să ajungă la un punct comun cu privire la modalitatea de stingere a datoriilor, soluția a constat în elaboarea și votarea Legii 113/2015. Pentru modeificarea și completarea legii 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, mai exact ca finanțarea partidelor politice să se facă din bugetul de stat. Așadar, ajunse la guvernare partidele politce își acordă subvenții de stat, fiind cea mai energică sursă pentru activitatea politică. Acestea se acordă în funcție de rezultatele politice.

Datoriile stranse de partide pe timpul campaniei electorale denotă că finanțarea partidelor politice permite cheluieli cu mult peste venitul legal, declarat dar și realizat de fomațiunile politice, așadar noua reglementare vizează și asigură un control financiar pentru orice suma primită de partid. Instituția care e abilititată în acest sens este Autoritatea Electorală Permanentă, prin personalul specializat al Autorității.

Franța

În Franța, controlul financiar se realizează pe trei căi și anume :

-evidența contabilă a campaniei

-obligația partidelor de a recurge la ajutorul unui agent financiar

-verificarea de către Comisia Națională pentru conturile de finanțare politică

Codul electoral francez prevede că :”un candidat nu poate primi fonduri pentru finantarea campaniei decât prin intermediul unui mandatar, desemnat de el, care poate să fie o asociație de finanțare electorală sau o persoană fizică numită mandatar financiar. Din momentul numirii agentului financiar, candidatul nu își poate regla cheltuielile ocazionate de Campania sa electorală decât prin intermediul lui.”

Agentul are obligația să deschidă un cont bancar unic, unde se vor înregistra toate operațiunile financiare ale campaniei, contul acestuia fiind inclus în contul de campanie al respectivului candidat, iar acesta trebuie să fie echilibrat sau excedentar.

Comisia Națională pentru conturile de campanie și de finanțare aprobă contul de campanie și dispune rambursarea totală sau partială a cheltuielilor.

În cazul alegerilor prezidențiale, contul candidatului trebuie depus in termen de doua luni de la încheierea alegerilor, la Consiliul Constiuțional, care le poate aproba sau respinge.

Comisia are drept scop controlul conturilor de campanie, pe care le poate modifica, respinge sau aproba în termen de șase luni.

Belgia

Controlul cheltuielilor electorale are o dublă limitare :

-pentru a reduce inegalitatea pe plan financiar între partide, se limitează cheltuielile electorale ale partidului

-limitarea cheltuielilor electorale, pe cât posibil, vizeză eliminarea inegalităților financiare.

Partidele sunt obligate să declare cheltuielile lor, când se înscriu pe listele electorale, candidații fiind obligați să respecte dispozițiile legale.

Comisia de control va redacta un raport final, acesta fiind publicat în Monitorul Belgian, acest control semănând doarte mult cu controlul fiscal, ce presupune completarea unei declarații fiscale.

Unul din principiile de bază pentru legiutorul belgian este caracterul deschis și transparent al contabilității fondurilor partidelor politice, acestea fiind obligate să prezinte o evidență a rezultatelor.

Comisia de Control are atribuții în verificarea cheltuielilor și a operațiilor care au legătură cu finanțarea și contabilitatea partidelor. Comisia de Control este formată din membrii Camerei Reprezentanților și ai Senatului, fiind prezidată de către președinții celor două Camere, Comisia putând fi consiliată de Curtea de Conturi.

Germania

Anual, partidele au datoria de a prezenta rapoarte financiare președintelui Bundestaagului, care va dispune publicarea lor, îmbrăcând forma unui document legilativ. În aceste rapoarte se vor da informații cu privire la venit, debite, active, la nivel federal cât si la nivel de district.

Bilanțul contabil al fiecărui partid trebuie să fie verificat și certificat de un expert contabil autorizat care va avea acces la toate informațiile ce îi sunt necesare pentru elaborarea expertizei contabile, care va fi anexat raportului financiar anual.

Italia

În Italia, fondurile pentru finanșare sunt colectate si administrate prin intermediul unui agent financiar, denumit mandatar electoral, desemnat pentru acestea de partide, un candidat având doar un singur mandatar.

Mandatarul are datoaira de a deschide un cont unic bancar, unde el este obligat să înregistreze tot ceea ce este donat, precum și toate cheltuielile efectuate. Când deschide acest cont, trebuie specificat numele beneficiarului.

La sfârșitul alegerilor candidatul , este responsabil unic pentru cheltuielile efectuate, acesta trebui să semneze anumite documente, după care le trimite mai departe la Colegiul Regional de Garanție Electorală( declarație referitoare la cheltuilelile efectuate privind propaganda eelctorală, dare de seamă, extrasele contului bancar). Documentația trebuie depusă de cei aleți în termen de 15 zile de la validare.

Se consideră aprobat rapoartul dacă în termen de 180 zile Colegiul Regional De Garanție nu semnalează nereguli. În termen de 45 zile de la încheierea alegerilor, partidele sunt nevoite să dea un raport bilanț al surselor de finanțare către președinții celor Camerelor Parlamentului, care le vor trimite Curții de Conturi, aceasta avand termen de 6 luni pentru verificarea rapoartelor, termen ce poate să fie prelungit ănca 3 luni dacă există motive întemeiate.

Marea Britanie

Candidatul are obligația de a își desemna un agent financiar, abilitat cu evidența ventiturilor și efectuarea cheltuielilor, excepția o cinsistuie cheltuielile mai mici de 600lire, care pot fi efectuate de candidat.

Agentul financiar are obligația să trimitaun raport financiar referitor la costurile electorale către un înalt funcționar guvernamental, denumit returning officer, rapoartele sunt publicate în ziare naționale.

Deși Comitetul Neill nu recomandă finanțarea directă a partidelor politice, admite totuși că o nevoie financiară care să poată oferi premizele pentru construirea de politici publice pe termen lung din partea partidelor politice. Ca urmare a acestei aprecieri, guvernul britanic va crea Fondul de Dezvoltare Politică prin care finanțează activitățile de cercetare în domeniul politicilor publice ale partidelor, Marea Britanie cheltuind peste 2,7 milioane de dolari pe acest fond, pe an.

Concepte în domeniul finanțării partidelor politice

Oricare ar fi tipul de partid politic lac are ne referim, toate organizațiile partizane sunt în competiție pentru aceleași resurse: resursele provenite din partea statului, resursele provenite din partea membrilor de partid și resursele provenite din finanțările private.

Peter Burnell discută despre termenul de finanțare politică (a partidelor politice) luând în calcul câteva diade/dihotomii: finanțare publică și finanțare privată;finanțare legală și finanțare ilegală;finanțare internă și finanțare externă; finanțare instituțională și finanțare individuală; finanțare deschisă/transparentă și finanțare netransparentă; finanțare mare și finanțare mică .

Fiind mai degrabă aprecieri asupra felului în care partidele politice își colectează finanțele, categoriile lui Peter Burnell nu spun, totuși, nimic despre relația dintre stat, pe de o parte,ca și instituție care poate reglementa un regim de finanțare politică,și partidele politi ce însele. Din această perspectivă, pentru studiul de față este mai important de investigat sursa din care partidul își colectează veniturile și nu modalitatea în care acestea sunt colectate. Karl von Beyme, renumit autor în literatura de specialitate din domeniul partidelor politice, subliniază că exista trei mecanisme de finanțare politică, mecanisme care nu trebuie privite exclusiv unul în relație cu celălalt.

Banii oferă partidelor politice acces la instrumentele democrației moderne, ajută partidele în procesul de promovare, în desfășurarea activităților curente, în selectarea și recrutarea candidaților, în mobilizarea simpatizanților și a electoratului, în general. Din această perspectivă, finanțarea politică își pune amprenta asupra tuturor aspectelor sistemului democratic dintr-o democrație consolidată .

Există, totuși, și instanțe în care se pot vedea efectele negative ale mariajului dintre bani și politică în domeniul finanțării partidelor: interesul public (interesul partidelor față de electorat) s-ar putea dilua din cauza preocupării partidelor de a colecta fonduri; corupția s-ar putea intensifica odată cu conturarea de mecanisme ilicite de finanțare politică. Pentru a împiedica potențialele acte de corupție din acest domeniu, finanțarea partidelor politice trebuie reglementată într-o manieră extrem de eficientă, care să țină cont de toate aspectele fluxului de bani într-o democrație partizană–de la colectarea banilor și până la publicare a cheltuielilor făcute în baza banilor colectați.

În conformitate cu cele trei mecanisme de finanțare de mai sus, logica unei politici publice în acest domeniu ar trebui să se bazeze pe următoarele direcții:

a. : permiterea unei disciplinedepartidintern-reglementată îndomeniul finanțării interne. Veniturile partidului provenite din cotizațiile membrilor sunt un indicator pentru afilierea partizană iar statul, în poziția de inițiator și monitor al acestei politici publice, trebuie să se asigure de respectarea drepturilor și responsabilităților cetățenilor (membrii de partid) astfel încât abuzurile să fie evitate

b. : impunerea de limite asupra contribuțiilor de la persoane private sau corporații astfel încât să fie evitate potențialele acte de corupție(deex.cumpăraredevoturi)care ar putea deturna partidul de la îndeplinirea funcțiilor sale întrun sistem democratic.

În acest sens, politica publică trebuie să meargă în direcția impunerii de limite asupra cotizațiilor și contribuțiilor terțelor părți și în direcția monitorizării, prin mecanisme instituționale, a cheltuielilor unui partid.

c. : oferirea de venituri din partea statului pentru a contrabalansa finanțarea externă a partidelor politice și pentru a încuraja partidele să rămână fidele interesului public (transformarea susținerii pe care partidele o dețin în proiectepolitice).

Marea Britanie este prima țară din Europa care începe să fie preocupată de domeniul finanțării partidelor politice. În 1883, în Marea Britanie, apare prima legislație europeană în domeniu.Parlamentul britanic impune, prin intermediul acestei legi, limite asupra cheltuielilor pe care partidele trebuie să le facă în campanie la nivel local. Luând în calcul componenta electorală a activității unui partid politic, această legislațiesereferă,înprimulrând,lacandidațișimai puținla parti de politice. Exemplul britanic este urmat de alte reglementări în domeniul finanțării politice în Suedia (1968), Germania (1967), Portugalia (1974) și Austria(1975) .

Finanțarea partidelor politice implică două aspecte esențiale:

Finanțarea campaniilor electorale și finanțarea activităților curente(activitate care se desfășoară între campaniile electorale și care vizează întâlniri ale membrilor de partid, campanii de recrutare a noilor membri etc.).

Dincolo de cele două aspecte ale finanțării partidelor politice, Michael Pinto-Duschinsky apreciază că putem vorbi, în fapt, de un singur termen pentru finanțarea din acest domeniu: finanțare politică (engl. political finance). În Europa de Vest, cele două dimensiuni sunt congruente unui partid politic pe când, în Statele Unite ale Americii (și, în general, în spațiul anglo-saxon), accentul cade pe finanțarea campaniilor ca și componentă dominantă a finanțării politice.

Plecând de la cele două dimensiuni ale finanțării politice, se poate spune că Europa de Vest se concentrează mai degrabă pe impunerea unui control sistematic asupra cheltuielilor în campaniile electorale, în vreme ce Statele Unite ale Americii adoptă un sistem mai permisiv în ceea ce privește campaniile electorale . Chestiunea corupției este, fără îndoială, variabila de intervenție în desenarea unei politici publice în domeniul finanțării politice. În funcție de consistența sumelor pe care un partid le primește,putem vorbi de:

– (engl. grassroots financing) – sume mici de bani care intră în totalul veniturilor unui partid din cotizațiile membrilor, activitățile de strângere de fonduri de la nivel local ale partidelor politice (engl. big money in little sums ) și din finanțările private pe care le primesc filialele locale ale organizațiilor de partid – (engl. plutocratic financing) – donații substanțiale din partea sindicatelor sau a grupurilor de interese, a corporațiilor sau a persoanelor private.

Unele țări – Franța și Belgia, de exemplu – interzic donațiile către partide din partea corporațiilor iar partidele politice se bazează pe celelalte mecanisme de finanțare. La fel este cazul și cu Polonia care a interzis donațiile din partea corporațiilor, fundațiilor șiasociațiilor .

În funcție de sursele de venit, finanțarea partidelor politice cuprinde:

– finanțare din cotizațiile membrilor

–finanțare publică(subsidii din partea statului)

-finanțare privată (donații și contribuții din partea persoanelor private sau a corporațiilor).

Finanțarea privată constă din donațiile și contribuțiile pe care partidele politice le primesc fie din partea persoanelor private, fie din partea corporațiilor, fie din surse anonime. Reglementările unei politici publice în acest domeniu merg în două direcții : negativă (cei care nu pot face donații/contribuții) sau pozitivă (cei care pot face donații/contribuții). Pentru prima direcție, reprezentativ este cazul german. Legislația germană identifică acei donatori care nu se pot califica pentru donația sau, dacă nu este posibil, să o redirecționeze Comisiei Electorale .

Forme derivate de finanțare politică :

– contribuții ale deținătorilor de funcții publice din partide

– taxe de partid (engl. party taxes, tax tolls sau assesemen ). Reprezentativ, în acest sens, este cazul Germaniei în care deținătorii de funcții publice trebuie să contribuie cu o sumă fixă din salariul de demnitar la veniturile partidului din care provin (termenul german: Sonderbeitrag). În anii '80, de pildă, Partidul Social-Democrat din Germania a înregistrat 18,5% din veniturile totale din această sursă. Per total, în anul 1999, partidele politice din Germania au avut proporții provenite din această sursă de venit în cifră de 12,43 de procente, comparativ cu cele 30,27 provenite din finanțări publice directe și 62,65 provenite din finanțări private .

– donații sub formă de comisioane oferite partidelor politice (engl. Kickbacks )

– formă coruptă de finanțare prin intermediul căreia un partid primește un comision pentru acordarea de contracte guvernamentale firmelor private. Scandalul „mâini curate în Italia” din anii '90 este un exemplu în acest sens. În cadrul anchetei derulate în 1992, fondurile ilegale obținute prin intermediul acestor comisioane (tangenti) s-au cotat la aproximativ 2,6 miliarde de dolaripean .

– Macing – formă coruptă de finanțare prin care un partid de la guvernare impune funcționarilor publici contribuții în schimbul menținerii sau promovării în funcție.Acesta este cazul Statelor Unite a contribui la finanțele unui partid sau ale căror donațiis unt limitate.În schimb,în cazul MariiBritanii (de după reforma finanțării partidelor politice din 2001) este oferită o listă cu potențialii donatori (cei care potface donații/contribuții). Cazul britanic este mult mai restrictiv la nivel de reglementări de vreme ce nicio contribuție nu poate fi acceptată din partea celor care nu se află în lista potențialilor donatori sau nu își divulgă identitatea. Dacă un partid din Marea Britanie primește o donație care nu este conformă cu aceste reglementări, este obligat să returneze.

În funcție de forma de susținere, finanțările publice sunt de două feluri:

– finanțări publice directe: sume de bani acordate partidelor politice pentru activități operaționale de rutină ale partidelor și pentru campanii electorale. Aceste sume de bani trebuie să fie acordate în funcție de două principii: al proporționalității și al egalității. Conform principiului proporționalității, subvențiile publice directe sunt acordate în funcție de susținerea populară pe care o aupartidele;conform principiului egalității, partidele politice primesc aceeași sumă de bani (în germană: Sockelbetrag), indiferent de succesul/insuccesul electoral sau de puterea în parlament .

– finanțări publice indirecte: acordarea de timpi de antenă gratuiți în campanii electorale, oferirea de locații din partea municipalităților pentru desfășurarea activităților de partid , facilități fiscale (scutire de taxe pentru veniturile unui partid și deduceri din taxele de venit pentru terțe persoane care contribuie la venitul unui partid politic ).

Finanțarea publică indirectă vizează susținerea activităților operaționale ale unui partid politic. Ea poate consta din acoperirea costurilor legate de locațiile în care partidele politice își desfășoară activitatea; susținerea publicațiilor de partid, a organizațiilor de tineret, a fundațiilor politice și a institutelor de cercetare afilitate partidelor politice, discount-uri pentru cheltuieli poștale, timpi de antenă alocați la televiziunea sau radioul public .

Deși sursa veniturilor provenite din facilitățile fiscale este una privată, aceasta trebuie privită, totuși, ca și formă publică indirectă de finanțare tocmai pentru că sunt utilizate mecanismele statului în oferirea acestor tipuri de finanțări: se încurajează finanțările private prin mijloace publice .

O sub-categorie a finanțărilor indirecte o constituie sistemul de matching funds. Instituită pentru a creiona un echilibru între finanțarea publică directăși cea privată, această schemă constă din complementarea veniturilor strânse de partide din alte surse cu o proporție constân dîn subvenții de stat. Un exemplu în acest sens este Germania: partidele primesc 0,38Euro din subvenții publice pentru fiecare 1Euro colectat din alte surse, suma totală acordată de stat unui partid politic neputând depăși, însă, totalul pe care un partid îl colectează din surse private .

Logica finanțării publice directe (subvenții din partea statului) constă din asigurarea unui sistem de egalitate de șanse pentru toate partidele care concurează în spațiul public. Cuantumurile finanțărilor publice de acordat partidelor sunt, în general, calculate în funcție de câteva criterii ce țin de dezvoltarea economică a statului respectiv (procent din valoarea totală a bugetului de stat, cuantum în funcție de salariul mediu sau minim pe economie etc.). În Portugalia, de exemplu, toate subvențiile de stat acordate partidelor politice sunt corelate unui procent fix din salariul minim, acest lucru fiind valabil și pentru Polonia, România și Slovacia . O categorie separată în cadrul finanțării publice directe este susținerea, de către stat, a activității grupurilor parlamentare ale partidelor.Deși la prima vedere, această formă de finanțare publică directă poate fi privită ca finanțare a partidelor politice, reglementările cu privire la susținerea de către stat a activității grupurilor parlamentare sunt plasate în Regulamentele de funcționare ale Parlamentelor.

Transparența și responsabilitate în finanțare

La nivel de metode de reglementare în domeniul politic, avem trei mari categorii:

– limite impuse (praguri impuse asupra acestor tipuri de venituri provenite din surse).

– limite impuse cheltuielilor (mai ales în cheltuielile din campaniile electorale).

– transparentizare a cheltuielilor(exercitat prin publcarea a veniturilor cheltuielilor prin control asupra ipolitice) .

Limitele impuse cheltuielilor pot merge fie sumei totale de care un partid sau un candidat face uz, fie în anumitor sau anumitor tipuri de cheltuieli.

Putem avea anumite cheltuieli care sunt interzise. Aceste limite constau din sume absolute de cheltuit de candidat sau partid politic ( cum este cazul în Marea Britanie), sume stabilite pentru cheltuieli calculate în denivelul de alarizare, în special salariul minim pe economie (Portugalia România ). În Spania, sumele maxime de cheltuit sunt fixe, depinzând de constit unei electorale.

Dacă există o logică în finanțarea publică a partidelor politice (aceasta ținând cont de asigurarea egalității de șanse pentru toți potențialii competitori în spațiul politic), aceeași logică poate continua și în cazul existenț contribuțiilor fie cheltuielilor.

Dintr-o perspectivă economică, se poate argumenta că existența unei competiții libere nu este un scop în sine și nu poate fi un proces sustenabil. Mai mult,istoria democrației arată că interesele financiare pot încerca să influențeze rezultatul unor alegeri. Toate acestea sunt argumente pentru care ideea de transparență în finanțele unui partid.

Alături de ideea de transparență avem conceptul de control asupra finanțelor unui partid.Un sistem de finanțare politică prin publicare a veniturilor și cheltuielilor unui partid politic, alături de existența unei instituții pentru monitorizarea și supervizarea acestor reglementări reprezintă elementele sine-qua-non ale unui proiect de reformare a regimului de finanțare a partidelor politice. publicării și e apel la: raportare sistematică și regulată, auditare a cheltuielilor și exercițiul Controlul instituțional face referire la existența unei instituții cu responsabilități în domeniul supervizării, verificării, unor limite impuse fie , fie cheltuielilor de partid.

Responsabilitatea cu privire la finanțele unui partid este,fără îndoială,un proces mult mai complex și are în vedere un demers pe termen lung prin care liderii de partid devin conștienți de relația fragilă, cel puțin în percepția cetățenilor, dintre bani și politică.

Sancțiuni privind nerespectarea reglementării finanțării

Cum pot fi sancționate partidele politice pentru finanțări ilicite?

-Contravenții de tip administrativ

-Penalizări pentru finanțări ilegale

-Reducere a subvențiilor

-Ne-eligibilitate pentru viitoare finanțări de stat

-Nerambursarea cheltuielilor pentru campanii electorale · ·

-Pierderea locurilor în instutuțiile alese

-Ne-eligibilitate în deținerea unei funcții publice

-Închisoare

-Dizolvarea partidului

-Anularea rezultatelor alegerilor

Limitarea corupției din domeniul finanțării politice, principii:

1. Legislația finanțării politice trebuie să fie:

a. comprehensivă (să conțină referiri la sursele de finanțare, tipurile de cheltuieli permise, publicare a cheltuielilor, mecanisme de raportare, sancțiuni);

b.fundamentată pe principiile obținerii consensului politic.

c. clară

2. Partidele politice trebuie să introducă mecanisme de control intern prin: responsabilul cu finanțele partidului (mandatarul financiar), coduri de conduită, proceduri de raportare financiară, comisii de etică pentru supervizarea finanțelor unui partid și a activităților de fundraising în general.

3. Partidele politice trebuie să aibă o activitate contabilă cât mai transparentă și să deruleze toate activitățile financiare prin conturi bancare.

4. Companiile de stat (sau cele în care statul deține un control) și alte instituții publice trebuie să rămână neutre

5. Sprijinul pe care statul îl oferă partidelor politice (finanțare publică directă sau indirectă) trebuie să se fundamenteze pe criterii de justețe în distribuția de fonduri.

6.Funcționarilor publici trebuie să le fie interzis să se înscrie în partide politice sau să contribuie la veniturile acestora în schimbul menținerii sau promovării în funcție.

7. Raportările financiare generale și de campanie ale partidelor politice trebuie să facă subiectul unui audit.

8. sectorul neguvernamental organizațiile internaționale și mass media trebuie să contribuie la tranparentizarea cheltuielilor unui partid politic prin susținerea demersurilor de anti-corupție în activitățile electoral și operaționale ale organizațiilor de partid.

Capitolul IV. Concluzii

4.1 Studiu de caz

Proceduri, subvenții și norme de finanțare a partidelor politice 2004-2014

Aspecte introductive

Partidele politice sunt instituții politice vitale pentru democrațiile contemporane. Ele sunt indispensabile organizării democratice ale unui stat, fiind expresia manifestării pluralismului politic.

Partidele politice sunt o principală legătură între oameni și guvernare în lumea contemporană.

Ele exercită diferite funcții prin care permit indivizilor și diferitelor grupuri să se integreze în sistemul politic, ele mpbilizând astfel publicul și favorizând contactele, în special în perioadele electorale și astfel contribuie în mod definitoriu la exprimarea intereselor societății.

Partidele politice, joacă, de altfel și un alt rol important, acela de a recruta elitele politice prin seelctarea și numirea candidaților pentru funcții publice diferite. Astfel, odată desemnate organele reprezentative, partidele ai căror reprezentanță au fost aleși formează grupuri parlamentare cu identitate propie în cadrul legislativ, determinând astfel raportul dintre majoritate și minoritatea politică cu consecințe directe asupra raporturilor dintre legislativ și executiv, fiind așadar actori principali ai vieții constituțional-parlamentare.

Tipuri de sisteme de finanțare

Fiecare stat a adoptat, de-a lungul timpului, începând cu anul 2004, p legislație propie în ceea ce privește finanțarea partidelor politice și a campaniilor. Normele adoptate reglementează ce tipuri de finanțare intervin pentru fiecare stat în parte, dar și diferite aspecte legate de limitarea unor cheltuieli dar și de folosirea banului public de partide.

În practică, s-au evidențiat două tipuri de finanțare:

-publică(guvernamentală)

-privată

În legătură cu finanțarea publică a partidelor, dintre statele membre ale Uniunii Europene, doar Malta o respinge, celelate 27 de state membre acceptă ideea că partidele politice trebuie finanțate și din bani publici, pentru ca ele sunt insipensabile democrației parlamentare.

Sunt două sisteme în care partidele primesc finanțarea publică:

-Finanțarea pe vot

-Finanțarea pe procent

Finanțarea pe vot, presupune că fiecare vot are un preț prestabilit și fiecare partid este finanțat în funcșie de voturile primite.

Finanțarea pe procent presupune că suma alocată finanțarii partidelor se împarte în funcție de procentajul obținut de fiecare partid din totalul voturilor valabil exprimate.

Firește, există și formule mixte, care combină finanțarea pe vot cu cea pe procent.

O formă mai restrictivă a celor două sisteme este cea în care doar partidele parlamentare primesc finanțare publică, o formulă retrictivă, dar interesantă din punct de vedere democratic există în Marea Britanie, unde sunt finanțate public doar partidele care formează opoziția.

În statele membre UE, partidele sunt finanțate pe vot sau printr-o formulă mixtă: Belgia, Bulgaria, Cirpu, Danemarca, Austria, Franța, Germania, Lituania, Marea Britanie, Letonia, Spania, Polonia și Slovacia.

În celelate 13 state finanțarea se face pe procent. La o primă vedere, partidele sunt stimulate în cazul finanțării pe vot să obținp un număr tot mai mare de voturi ceea ce trebuie sa reflecte o prezență mai mare la vot, asta demostrând o încredere mai mare în cei ce urmează a fi aleși.

În antiteză, finanțarea pe procent, face ca partidele să ignore alegătorii ce nu votează și să îi facă să se focuseze pe cei care îi vor vota în mod cert, acestea facând ca increderea cetățenilor în politicieni să fie mai scăzută.

Totuși datele nu confirmă cele intuite, prezența la vot la alegerile parmlamentare în care finanțarea publică este făcută pe vot a fost de 62,98%, iar a celor ce se face pe procent este de 63,77%.

Scorul mediu pentru încrederea în cei aleși, statele ăn care finanțarea este pe vot este de 3,15% iar la cele pe procent este de 3,47.

Lucrurile se schimbă, dacă pe lângă tipul de finanțare publică introducem ca variabilă plafonarea sau neplafonarea donațiilor/subvențiilor de către partide.

Rezultă în felul acesta patru grupe:

state în care finanțarea publică se face pe vot și donațiile nu sunt plafonate (V-DN): Austria, Cehia, Danemarca, Germania și Marea Britanie;

state în care finanțarea publică se face pe vot și donațiile sunt plafonate (V-DP): Belgia, Bulgaria, Cipru, Franța, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Spania;

state în care finanțarea publică se face pe procent și donațiile nu sunt plafonate (P-DN): Estonia, Italia, Luxemburg, Olanda, Slovenia, Suedia și Ungaria;

state în care finanțarea publică se face pe procent și donațiile sunt plafonate (P-DP): Croația, Finlanda, Grecia, Irlanda, Portugalia și România.

Rezultatele arată astfel:

Media prezenței la vot la cele mai recente alegeri parlamentare (am exclus statele în care votul este obligatoriu):

V-DN: 71,89%;

P-DN: 68,36%;

P-DP: 58,27%;

V-DP: 57,37%.

Media scorului la „încredere în politicieni”:

V-DN: 3,86;

P-DN: 3,62;

P-DP: 3,3;

V-DP: 2,76.

Am împărțit apoi grupul în patru grupe, în funcție de tipul de finanțare publică și de plafonarea sau neplafonarea donațiilor:

V-DN: Austria, Danemarca, Germania, Marea Britanie și Norvegia;

V-DP: Canada și Spania;

P-DN: Coreea de Sud, Noua Zeelandă, Olanda și Suedia;

P-DP: Finlanda, Irlanda, Islanda, Japonia și SUA.

Rezultatele obținute sunt următoarele:

Media prezenței la vot la cele mai recente alegeri parlamentare:

V-DN: 75,64%;

P-DN: 71,76%;

P-DP: 69,22%;

V-DP: 65,02%.

Media scorului la „încredere în politicieni”:

V-DN: 4,7;

P-DN: 4,67;

P-DP: 4,4;

V-DP: 3,5.

Statele în care finanțarea publică se face pe vot și în care donațiile/subvențiile nu sunt plafonate au cea mai mare prezență la vot. În aceste state, politicienii se bucură de cel mai ridicat nivel de încredere. Și, la fel ca în cazul statelor membre UE, statele în care donațiile nu sunt plafonate au performanțe mai bune decât cele în care donațiile sunt plafonate.

4.2 Concluzii

Partidele politice, sunt în mod cert o funcție a democrației și au nevoie de resurse financiare pentru activitatea lor. Chiar dacă vorbim de finanțtări publice sau private ale partidelor politice, se poate spune ca politica se face pe bani. Banii din politică nu sunt lipsiți de scandaluri sau de fonduri ilitice alte politicii. De aceea sistemul finanțării are nevoie de o reglemntare clară. Legătura dintre transparență și reprezentare în insistuirea unui regim eficient a partidelor trebuie să fie luată în calcul în oricare dintre opțiunile de politică publică în domeniu.

La nivel internațional există o serie de recomandări pentru consituirea unui regimd e finanțare politică cât mai transparent și mai reprezentativ pentru un context politic. Comisia Europeană de Democrație (Comisia de la Veneția) elaborează in 2001, un ghid de reglementări în domeniul finanțării politice. În cadrul acestui egulament, sunt făcute câteva recomanări de politică publică. Astfel, finanțarea publică trebuie acordată partidelor trebuie să asigure principiul egalității de sanse egale pentru partide. Finanțarea publică, vizează în spiritul recomandărilor, partidele reprezentateîn Parlament.

În ceea ce privește finanțarea privată se recomandă legiutorilor să reglementeze limitări pentru fiecare contribuție făcute e un partid și interdicții pentru anumite donații făcute din partea unei companii de stat. La nivel de cheltuieli de campanie, impunerea de limite asupra cheltuielilor de într-o campanie electorală.

Ideile promovate de această comisie de drept se vor în Recomandarea 1516 din 2001 a Parlamentare a Consiliului Europei . La nivel de transparentizare a mecanismelor de finanțare politică Adunarea a Consiliului Europei recomandă statelor instituirea de organisme de control independente care fie responsabile cu controlul monitorizarea finanțelor politice. Sacnțiunile pentru aceste nerespectări, vizează Recomandării pierdere accesului la subvențiile de stat sau aplicarea de sancțiuni administrative partidelor care fac uz de mecanisme ilicite în finanțarea publică.

Plecând de la domeniile internaționale în sistemul finanțării politice, putem spune că statele membre ale Uniunii Europene , au incluse, în general, în legislațiile naționale, toate aceste standarde de finanțare.

Tările, foste comuniste, fac la rândul lor parte, cu succes, din punct de vedere al design-ului instituțional și al nivelului de transparență în domeniul finanțării politice, din spațiul european. Polonia, de exemplu se aseamănă cu Franța sau Belgia care au interzis donațiile către partidele politice din partea corporațiilor. România se apropie de modelul britanic în construirea unei instituții responsabile ale monitorizării și supervizării finanțarii partidelor politice(Autoritatea Electorală Permanentă are chiar un departament de control al finanțelor, ceea ce este, evident, un succes instituțional, având în vedere că unele dintre țările Europei încă sunt lipsite de mecanisme instituționale solide pentru asta.). Cu toate astea țările foste comuniste încă mai au de învățat despre asta de la Europa de Vest la nivelul de responsabilizare a clasei politice prinintermediul politicilor de finanțare.

În acest sens, putem vorbi de câteva exemple de bună practică; Marea Britanie, deși în mare parte contruită pe sistemul de renegare al conceptului de finanțare publică directă, poate consitui un model la nivel de susținere a opoziției politice- prin alocarea de bani pentru susținerea partidelor de opoziție. Preocuparea față de partidele care nu se află la guvernare, se poate dovedi benefică pe termen lung pentru sistemele fragile din Europa de Centru și de Est.

Încă mai sunt totusi chestiuni pe care țările europne ar trebui să le ia în considerare pentru îmbunățătirea mecanismelor de finanțare, transparență și responsabilizare. Unul dintre acestea, este fără îndoială legat de reglementările din domeniul publicității politice. Desi, unele dintre țări au inserat în reglementările legislative imposibilitatea cumpărării de publicitate politică (în virtutea faptului că partidele primesc timpi de antenă ca și finanțare publică indirectă) pot, fi, totui concepute mecanisme de eludare a literei legii, în dauna interesului public. Sectorul de comunicare online poate fi un exemplu și trebuie luat în considerație la nivel de reglementări, în țările UE. Cum spațiul și canalele media clasice (radio și presa scrisă) sunt augumentate, în momentul de față prin aportul pe care îl aduce lumea virtuală la dezvoltarea comunicării, conceptul de publicitate politică trebuie ajustat în concordanță cu noile provocări.

În plus, o altă provocare a spațiului european,în momentul de față în rezidă în consolidarea legăturii dintre cetățeni și politicieni. O soluție o poate reprezenta stimularea partidelor politice de a se implica în activități de politică locală, prin intermediul organizațiilor locale.

O politică publică de finanțare a partidelor politce și a fundațiilor politice trebuie să ia în calcul trecerea de la un sistem de finanțare publică directă centrală la unul descentralizat.

Țările membre ale Uniunii Europene se ralizează recomandărilor internaționale de transparență și responsabilitate în finanțarea politică. Cu toate aspectele negative pe care finanțarea publică le implică, există o logică substanțială a unei politici publice de finanțare a partidelor care se reduce în ultimă instanță la transparență si responsabliziare, iar finanțarea este un aspect necesar al sistemelor de partide din Europa.

Bibliografie

Corbett, Richard, Jacobs, Francis, Shackleton, Michael, The European Parliament, sixth edition (John Harper Publishing, 2005).

Abraham, Florin, Cotoi, Cătălin, Vasiu, Maria, Sava, Nicu Ionel, Doctrine și partide politice europene (Centrul Român de Studii Regionale: București, 2007)

Simon Hix, The Political System of European Union, second edition (Palgrave, Macmillan, 2005)

Luciana – Alexandra Ghica (coord.), Enciclopedia Uniunii Europene, ediția a III-a (București: Ed. Meronia, 2007);

Wojciech Gagatek (ed.), The 2009 Elections of the European Parliament. Country Reports (Florence: European University Institute, 2010)

Wojciech Gagatek (ed.), The 2009 Elections of the European Parliament. Country Reports (Florence: European University Institute, 2010);

Gehlen von, Andreas, Two steps to European party democracy (European View, Brussels, Vol. 3, Spring 2006)

Dan Mihalache, Partidele politice europene, manual 2009.

Ladrech, Robert, The promise and reality of euro-parties (European View, Brussels, Vol. 3, Spring 2006)

Pierre Brechon, Partidele politice, Colecția Universitas, Seria Politologie

Vasile Marin, Bazele științelor politice, Politologie și elemente de geopolitică. Ed. Universității Transilvania, Brașov, 2003.

Marcin Walecki, “Challenging the Norms and Standards of Election Administration: Political Finance” în Challenging the Norms and Standards of ElectionAdministration, International Foundation for Election Systems (IFES),Washington,2007

http://www.epp.eu/

http://www.eppgroup.eu/home/en/default.asp