Definitia Procesului Penal

Cei care savarsesc infractiuni,organele specializate reprezentand statul, intervin pentru a ii sanctiona si de a ii reeduca pentru a ii reintegra in societate.

Pentru a depista toate demersurile care au fost necesare pentru comiterea infractiunii precum si prinderea infractorilor, strangerea probelor si administrarea acestora, se realizeaza o activitate complexa de catre organele specializate ale statului.

Procesul penal reprezinta aceea activitate reglementata de lege,desfasurata de organele judiciare, cu participarea avocatului, a partilor si a subiectilor procesuali, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptcelor ce constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedespita potrivit vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere.

Prin aplicarea normelor procesual penale se stabilesc 3 obiective:

1. asigurarea exercitarii eficiente a atributiilor organelor judiciare

2. garantarea drepturilor partilor si a celorlalti participant

3. respectarea legii

Procesul penal este o cateogorie juridica foarte complexa si nu trebuie confundat cu notiunea “de activitate judiciara in materie penala” aceasta din urma avand o arie de cuprindere mai restransa, incluzand numai totalitatea manifestarilor organelor judiciare penale.

Procesul penal este o categorie juridical cu o sfera de cuprindere mai larga decat activitatea judiciara penala, iar Justitia penala este un segment al activitatii judiciare penale incluse in procesul penal.

ANALIZA DEFINITIEI PROCESULUI PENAL

Denumirea de proces deriva din cuvantul latin “processus” ce semnifica inaintare sau progress.In cazul procesului penal, aceasta notiune indica miscare, actiunea, activitatea ce trebuie sa se desfasoare pentru aplicarea dreptului penal.

Intr-o varianta mai aprofundata, procesul penal se infatiseaza ca un complex de acte successive, care , datorita desfasurarii lor coordinate si progressive, da imaginea unei activitati organizate in care se urmareste aflarea adevarului si pronuntarea unei solutii juste in legatura cu conflictual de drept dedus spre rezolvarea organelor compentente.

Pentru desfasurarea procesului penal, la acesta participa organele judiciare, avocatul, partile si subiectii procesuali.

Organele judiciare sunt organe de stat care actioneaza ca subiecti oficiali in anumite faze ale procesului penal.

Alaturi de organele judiciare, la desfasurarea procesului penal mai participa avocatul, partile si subiectii procesuali.

Partile sunt acele persoane fizice sau juridice care au drepturi si obligatii in functie de tipul activitatii penale sau civile. Mai sunt parti in procesul penal: inculpatul,partea civila si partea responsabila civilmente. In afara acestora, mai participa si subiectii procesuali principali( suspectul si partea vatamata) si alti subiecti procesuali.

In faza de urmarire penala isi desfasoara activitatea organele de cercetare penala, procurorul si judecatorul de drepturi si libertati.

Procurorul are rolul de organ de supraveghere a intregii urmariri penale.

Judecatorul de drepturi si libertati functioneaza in cadrul instantei si solutioneaza, in cursul urmaririi penale, cererile, propunerile, plangerilem contestatiile sau orice alte sesizarti privind masurile preventive, masurile asiguratorii, masurile de siguranta.

In faza de judecata isi desfasoara activitatea judecatorul de camera preliminara, procurorul si instantele judecatoresti.

Judecatorul de camera preliminara verifica legalitatea trimiterii in judecata dispuse de procuror, verifica legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale.

Alături de organele judiciare, la desfășurarea procesului penal participă avocatul, părțile și subiecții procesuali. Potrivit articolului 31, avocatul asistă sau reprezintă părtile or subiecții procesuali.

Părțile sunt persoane fizice sau juridice care au drepturi si obligații localizate in conținutul principalelor raporturi juridice, de oridn penal sau civil, care se nasc in activitatea procesual penală.

Etapele procesului penal

Pentru desfășurarea unui process penal, există anumite etape prin care organele specializate își exercită funcția.

Structura procesului penal se disting urmatoarele etape: urmărirea penală, judecata și punerea în executare a hotărârilor penale.

Pentru a putea identifica și de a prinde autorul unei infracțiuni se realizează o fază anterioară judecății, această etapă fiind urmărirea penală.

Judecata soluționeaza problema penală, prin argumente de apărare a părților aflate în proces astfel că odata dată hotărârea , aceasta să reflecte adevărul privind fapta comisă.

Prin punerea in executare a hotârârii judecătorești penale se realizează scopul legii penale si al legii procesual penale.

Definiția dreptului procesual penal

Aceste poate fi privit ca fiind un ansamblu de reguli juridice ce doresc a reglementa procesul penal.

2. Ministerul Public

2.1.Cadrul legal

Împreună cu instanțele judecătorești, Ministerul Public contribuie la o bună desfășurare a procesului penal fiind stipulat în Constituție în cadrul autorității judecătorești în Legea 304/2004.

Prin articolul 131 din Constituție se stipulează faptul că Ministerul Public apără drepturile cetățenilor si libertățile acestora precum si ordinea de drept .

Cu ajutorul articolului 131 alin. 2 din Constituție “Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete,în condițiile legii” si art. 4, alin.1 “Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi” astfel că procurori sunt dispuși în parchete în condiții de independență cu celelalte autorități publice.

2.2. Organizarea Ministerului Public

În cadrul Ministerului public există parchete pe lângă instanțele judecătorești ajungându-se la o identificare cu instanțele judecătorești:

1.parchetele de pe lângă judecătorii

2. parchetele de pe lângă tribunalele specilaizate pentru minori și familie

3.parchetele de pe lângă tribunale

4.parchetele de pe lângă curțile de apel

5.parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Reglementările Legii 304/2004 dispun ca parchetele miliare să fie organizate în felul următor:

1.parchetele militare de pe lângă tribunalele militare

2.Parchetul militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București

Tribunalele,tribunalele pentru minori precum și parchetele de pe lângă judecătorii sunt conduse de prim-procurori.Dacă volumul de lucru este unul ridicat, prim-procurorul poate fi ajutat de 1-2 adjuncți.1-3 adjuncți poate ajuta prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Parchetele militare sunt conduse de un prim-procuror militar, ajutat de un prim-procuror militar adjunct. Parchetul Militar de pe lângp Curtea Militară de Apel este condus de un procuror general militar, ajutat de un procuror general militar adjunct.

Parchetul de pe lângă ÎCCJ este condus de cate un procuror general cu ajutorul unui prim adjunct, adjunct si 3 consilieri conform art. 70, alin.2 si 3 din Legea nr. 304/2004. Procurorul general de pe lângă ÎCCJ supervizează activitatea tuturor parchetelor cu ajutorul unor procurori numiți sau direct.

În subordinea Parchetului de pe lângă ÎCCJ functioneaza următoarele direcții după cum urmează:

1.Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.)

2.Direcția Națională Anticorupție (D.N.A.)

3.Secția de Urmărire penală și criminalistică

4.Secția judiciară

5.Secția de resurse umane si documentare

6.Secția parchetelor militare

7.Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale si programe

8.Direcția de exploatare a tehnologiei informației

9.Birocul de informare publică și relații cu presa

10.Departamentul economico-financiar si administrativ

11.Serviciul de auditi public intern

12.Biroul juridic

13.Compartimentul documentelor clasificate

14.Unitatea de implementare a programelor PHARE

D.N.A. , în relațiile cu instanțele judecătorești și cu parchetele, prezintă un statut independent față de acestea, având obligații de a verifica o buna funcționare a legii.

Aceasta este reprezentată de către procurori desemnați pentru combaterea corupției,D.N.A. având in poziție de conducere pe procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Procurorul șef este ajutat de 2 procurori adjuncți și de 2 consilieri. Cu avizul Consiliului Suprem al Magistraturii, la propunerea ministrului justiției si numit de către Președintele României, procurorul șef este ales dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani, pe o durată de 3 ani.

În structura D.N.A. găsim ofițeri, procurori și agenți de poliție judiciară, specializați în diferite domenii cum ar fi cel bancarm vamal, informatic ș.a.m.d.

D.I.I.C.O.T. este specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism. Această direcție este condusă de către un procuror-șef cu ajutorul unui procuror-șef adjunct, fiind supravegheați si coordonați de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Învestirea procurorului-șef este asemănătoare cu cea de la D.N.A.

D.I.I.C.O.T. este formată din mai multe departamente după cum urmează:

1.Serviciul de prevenire si combatere a criminalității organizate

2.Serviciul de prevenire si combatere a traficului ilicit de droguri

3.Serviciul de prevenire și combatere a criminalității economico-financiare

5.Serviciul de prevenire și combatere a criminalității informatice

6.Serviciul de prevenire și combatere a infracțiunilor de terorism și a celor contra siguranței statului

7.Serviciul judiciar

2.3. 2.3 Desfasurarea activitatii procurorilor conform principiilor reglementate de legislatia in materie

Pentru ca activitatea Ministerului Public să se desfășoare, acesta se bazează pe niște principii definite cu ajutorul art.132, alin.1 din Constituție si art. 62, alin. 2 din Legea 32/2004.

1.Principiul legalității

2.Principiul imparțialității

3.Principiul controlului ierarhic

1.Principiul legalității reprezintă transpunerea principiului legalității a procesului penal într-un cadru particular. Pentru a putea proteja interesul public sau personal, organul ce realizeaza principiul legalității trebuie să se raporteze la obligațiile pe care acesta le are de exercita acțiunea penală dacă s-au comis infracțiuni.

Ministerul Public, în relațiile instituționale pe care le are cu celelalte instanțe de judecată si autoritățile publice, are datoria de își exercita atribuțiile doar in litera legii și de a asigura respectarea acesteia.

2.Principiul imparțialității

Prin prisma acestui principiu, procurorul este obligat să trateze toate părțile care au intrat in conflict cu legea in mod egal. Procurorul trebuie să adopte o atitudine echidistantă pentru a putea realiza într-un mod corect actul de justiție,

3.Principiul controlului ierarhic are rolul de a arăta diferențele dintre judecători și procurori.

În art.124, alin 3 “Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, in art. 64 si 65, se arată cum sunt subordonați procurori astfel aflăm că procurorii din fiecare parchet conducătorului parchetului , iar conducătorul la rândul său este subordonatul conducătorului parchetului ierarhic superior.

Din articolul 65 din Legea 304/2004 reiese faptul că toate prevederile emise de către procurorul ierarhic superior trebuie să fie respectate de către procurorii subordonați.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ precum și procurorul-șef al D.N.A. pot exercita controlul asupra procurorilor aflați in subordinea acestora in mod direct sau prin desemnarea unor alți procurori precum este stipulat în articolul 64, alin.1 din legea 304/2004.

Pe lângă procurorii șefi sau procurorul D.N.A care au în subordine alți procurori si pe lângă controlul pe care aceștia îl efectuează asupra lor, procurorii își exercită toate atribuțiile sub tutela ministerului de justiție.

Ministrul Justiției poate dispune la rândul său de un control prin proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, asupra procurorilor prin procurori desemnați de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, procurorul-șef al D.N.A. sau de ministrul justiției.

Controlul se realizează pentru a se verifica dacă îndatoririle de serviciu precum și aplicarea dispozițiilor primite sunt realizate într-un mod corespunzător însă controlul nu poate fi realizat asupra măsurilor luate de către procuror în cursul urmăririi penale și asupra soluțiilor luate.

2.4. Atribuțiile Ministerului Public

Conform Constituției României este prevăzut faptul că Ministerul Public își are domeniul de desfășurare în activitatea judiciară.

Atribuțiile Ministerului Public sunt cele după care se desfășoară procesul penal.Aceste atribuții sunt după cum urmează:

1. Efectuarea urmăririi penale, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, și participarea, potrivit legii, la soluționarea conflictelor prin mijloace alternative

2. Conducerea si supravegherea activității de cercetare penală a poliției judiciare și a altor organe de cercetare penală

3. Sesizarea instanțelor judecătorești pentru judecarea cauzelor penale

4. Exercitarea acțiunii civile în cazurile prevăzute de lege

5. Participarea, în condițiile legii, la ședințele de judecată

6. Exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege

7. Apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale personaloe puse sub interdicție, ale dispăruților si alealtor persoane, în condițiile legii

8. Acționarea pentru prevenirea și combaterea criminalității, sub coordonarea ministrului justiției, în vederea realizării unitare a politicii penale a statului

9. Studierea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea, elaborarea și prezentarea propunerilor ministrului justiției în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației în domeniu

10. Verificarea respectării legii la locurile de deținere preventivă

11. Exercitarea oricăror alte atribuții prevăzute de lege

Există , de asemenea, 3 situații în care conducătorul unui parchet poate muta lucrările unui procuror la alt procuror. Acele 3 situații sunt:

1. Suspendarea sau încetarea calității de procuror, potrivit legii

2. în absența sa, dacă există cauze obiective care justifică urgența și care împiedica rechemarea sa

3. lăsarea cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile

Rezoluțiile procurorului ierarhic trebuie să fie respectate de către procurorii subordonați, acestea fiind făcute în scris si în conformitate cu legea.

Prin prisma acestei organizări a Ministerului Public, procurori ierarhic superiori cu o pregătire mai bună pot realiza anumite acte de competența procurorilor aflați în subordinea acestora.

Toate cele enumerate nu se aplică atunci când procurorul se află în instanță, acesta putând să-și expună idelile in conformitate cu legea pe baza probelor administrate in cauză. Cu ajutorul articolului 67, alin. 2 din Legea 304/2004 se stipulează faptul că procurorul beneficiază de libertate deplină de a prezenta în instanță deciziile pe care acestea le consideră întemeiate cu condiția ca acestea să fie în conformitate cu legea.

În cazul în care un procuror aflat in subordinea unui procuror aflat într-un grad ierarhic superior primește competența necesară să rezolve anumite acte ce țin de competența ultimului, acestea le poate îndeplini.

În legea 304/2004 precum și în Codul de procedura penală sunt enumerate obligațiile procurorului privind desfășurarea procesului penal. Acestea sunt diferențiate în funcție de fazele procesului penal. Astfel conform articolului 56, alin.1 “Procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. De asemenea, procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale” . Pot exista cazuri în care urmărire penală se efectueaza în mod obligatoriu de către procuror, dar numai dacă legea prevede in acest fel.

Datorită importanței pe care procurorul o are în legătură cu desfășurarea urmării penale, acesta poate fi considerat un “ stăpân” al primei faze din cadrul procesului penal.

3.Rolul procurorului în faza de urmărire penală

3.1. Limitele defășurării activității procurorului și importanța acestuia în calitate de organ principal de urmărire penală

Așa cum a fost precizat anterior, procurorul exercită atribuțiile Ministerului Public așa cum este stipulat în Legea 304/2004 republicată cu ajutorul art.63. Aceste atribuții reprezintă totodată și limitele procurorilor.

1. în cazurile si condițiile expres prevăzute în lege ,aceștia pot efectua urmărire penală pentru a aplana si a soluționa conflictele apărute

2. pe lângă controlarea si conducerea activității unor organe de cercetare penală, aceștia mai conduc si controlează activitatea de cercetare penală a activității poliției judiciare

3. anunță instanțele judecătorești cu privire la judecarea cauzelor penale

4. în cazurile ce sunt prevăzute expre în lege, pot exercita si acțiune civilă

5. pot participa la ședințtele de judecată dacă legea prevede astfel

6. poate exercita împotriva hotărârilor judecătoreșsti căi de atac

7. asigură drepturile si interesele acelor persoane care se află sub interdicție, a minorilor sau ale persoanelor date dispărute

8. pentru o mai bună realizare a politicii penale a statului, aceștia pot acționa pentru a combate criminalitatea si prevenirea acesteia sub tutela ministerului justiției

9. în locurile unde deținerea preventivă este prevăzută, aceștia pot verifica legalitatea măsurilor luate

10. pot exercita alte atribuții atâta timp cât acestea sunt prevăzute expres de lege

Se poate vorbi și despre o importanță a procurorului ca organ principal de urmărire penală.

Urmărire penală reprezintă prima etpă a unui proces penal si este constituită din mai multe activități desfășurate de către organele de urmărire penală ce urmăresc strângerea dovezilor care sunt necesare pentru a identifica un infractor și pentru a stabili răspunderea penală a acestora, daca este cazul, și pentru a se stabili dacă aceștia vor fi sau nu trimiși în judecată. Urmărirea penală este împărțită in 3 etape și anume etapa de investigare a faptei, cea de investigare si rezolvarea cauzei de către procuror.

Deși se discută despre limitele si importanța unui procuror, importanța acestuia și prin măsurile pe care le poate dispune sunt într-un fel limitate, acesta trebuind să răspundă în fața unui procuror ierarhic superior.

Procurorul conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a acelor organe de cercetare penală speciale. Acesta mai poate superviza ca acele acte de urmărire penală să fie în ton si în condițiile prevăzute de lege. Acesta poate să îndeplinească o parte din sarcinile procurorului-șef doar dacă a primit o dispoziție în acest sens și numai în condițiile legii. Poate un rol semnificativ pe care procurorul îl are în cadrul procesului penal este faptul că el poate să decidă , în baza dovezilor și a probelor din procesul respectiv, dacă persoana suspectată de săvârșirea unei infracțiuni să fie trimisă sau nu în judecată.

Procurorul ierarhic superior beneficiază de o arie mai largă a atribuțiilor sale și anume că acesta poate infirma motivat printr-o dispoziție, din oficiu sau în urma sesizării pin plângere formulată pe baza articolului 336 din NCPP,alin.1, care spune că „orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-au adus o vătămare intereselor sale legitime” în timp ce alin.2 din cadrul aceluiași articol precizează că „ plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală și se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală” , actele și măsurile procesuale considerate de către procurorul ierarhic superior ca fiind nelegale sau netemeinice când acestea au fost dispuse de către procurorul subordonat ierarhic.

Prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunal nu dispune de o poziție ierarhic superioara față de procurorul din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie astfel încât nu poate infirma o măsura luată de către al doilea enumerat cu excepția situației în care măsura respectivă a fost luată de către prim-procurorul parchetului de pe lângă judecătorie.

În baza art. 72 din Legea 304/2004 republicată, procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ poate infirma un act sau o măsură procedurală, iar această idee se continuă pe baza art. 65 din Legea 304/2004 și anume că le poate infirma în mod personal sau cu ajutorul procurorilor pe care aceștia îi desemnează sau procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel și procurorii șefi ai D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

3.2. Competența procurorului

Pentru a înțelege cel mai bine competențele unui procuror, art.56 din NCPP prevede faptul că procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a oragenlor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. De asemenea, acesta supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectare dispozițiilor legale. Procurorul poate efectua orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce si supraveghează.

Urmărire penală este întotdeauna,după cum stipulează art.56 din NCPP, efectuată , in mod obligatoriu, de către procuroru atunci când apar infracțiuni pentru care competența de judecată în primă instanță aparține ÎCCJ sau curții de apel. De asemenea, și în cazul infracțiunilor de omor, omor calificat, uciderea la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii, ultraj, presiuni asupra justiției, compromiterea intereselor justiției, cercetare abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortura, represiune nedreaptă, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fapte săvârșite de către membrii, instanțelor de arbitraj sau în legătura cu aceștia și fapte săvârșite de către funționari străini sau în legătură cu aceștia. Se mai poate realiza și în cadrul infracțiunilor care au fost săvârșite cu intenție depășită astfel intervenind moartea persoanei, în cazul infracțiunilor ce țin de competența D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de către militari se efectuează, în mod olbigatoriu, de către procurorul militar. Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor efectueaza urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă după cum stipulează art. 44 din NCPP.

Art 56 din NCPP mai prevede faptul că este competent să efectueze ori, după caz, să conducă și să supravegheze umrărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Pentru a se putea verifica competența într-o anumită cauză, punem în lumină articolul 58,alin.1 și alin.2 din NCPP care spune că organul de urmărire penală este dator să își verifice competența imediat după sesizare. Dacă procurorul constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, dispune de îndată, prin ordonanță, declinarea de competență și trimite cauza procurorului competent.

Conflictul de competență așa cum este el expres prevăzut în articolul 63, alin.4 NCPP prevede faptul că în caz că acest conflict apare între 2 sau mai mulți procurori, acesta se rezolvă de către procurorul ierarhic superior comun acetora. Când conflictul se ivește intre 2 sau mai multe organe de cercetare penală, competența se stabilește de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penală a e urmaîrire acestor organe. În cazul în care procurorul nu execrită supravegherea activității tuturor organelor de cercetare penală în care s-a ivit conflictul, competența se stabilește de către prim-procurorul parchetului în circumscripția căruia se află organele de cercetare penală.

Art. 59 din cadrul NCPP privind extinderea competenței teritoriale prevede faptul că atunci când anumite acte de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face urmărirea, procurorul sau, după caz, organul de cercetare penală poate să le efectueze el însuși ori procurorul poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare. Alin.2 din cadrul aceluiasi articol stipulează faptul că în cuprinsul aceleiași localități , procurorul sau organul de cercetare penală, după caz, efectuează toate actele de urmărire penală, chiar dacă unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei sale teritoriale.

Pentru toate aceste situații, întâlnim si cazurile urgente precum sunt prevăzute în articolul 60 din NCPP, acesta stipulând că procurorul sau organele de cercetare penală, după caz, este obligat să efectueze actele de urmărire penală care nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența acestuia. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit de îndată, procurorului competent.

3.3. Supravegherea exercitată de către procuror în activitatea de urmărire penală. Instrumente juridice prin care se exercită

Supravegherea urmăririi penale este o activitate desfășurată de procuror în cursurl urmăririi penale, iar aceasta constă în faptul că procurorul conduce si controlează activitatea organelor de cercetare penală a poliției judiciare sau a altor organe de cercetare speciale, atunci când legea nu prevede expres că urmărirea penală trebuie efectuată de către procuror altfel numită “urmărire penală proprie”.

Procurorul din cadrul parchetului corespunzător instanței își exercită din oficiu această supraveghere dacă este competent să judece cauza în primă instanță. Dacă există o stiuație în care cauza este preluată de către un organ de cercetare penală ierarhic superipr, supravegherea va fi efectuată de către procurorul care exercită supravegherea acestui organ de cercetare penală ierarhic superior.

În cazul în care supravegherea activității de cercetare penală este exercitată de către alt procuror care nu deține competența, se va aplica sancțiunea nulității relative. În cazul sancțiunii nulității relative, aceasta poate fi invocată de către părți sau de către subiecții procesuali principali pe parcursul urmăririi penale sau de către inculpate pe parcursul procedurii de camera preliminară.

Pe durata întregii urmăriri penale, procurorul este cel care supraveghează și conduce în totalitate activitatea de cercetare penală urmărind ca toate actele de cercetare sau de urmărire penală să fie realizate conform dispozițiilor legale. Supravegherea urmăririi penale prezintă un caracter nepublic, necontradictoriu și preponderent scris.

În situațiile în care procurorul exercită în mod obligatoriu urmărire penală, controlul legalității și temeiniciei actelor de cercetare sau urmărire penală sunt efectuate de către procurorul ierarhic superior, în acest caz nemaiputându-se vorbi de o supraveghere a urmării penale.

Rolul procurorul în acestă fază este de a verifica si veghea ca orice infracțiune să fie descoperită, iar ca cel care a comis infracțiunea să fie tras la răspundere penală și ca niciun alt personaj să nu fie tras la răspundere dacă împotriva sa nu există date și probe care să ateste contrariul. Procurorul mai exercită și supravegherea activității organelor de cercetare penală pentru ca niciun inculpat sau suspect să nu fie reținut decât în cazurile strict prevăzute de lege.

Organele de cercetare penale au obligația de a îi aduce la cunoștință procurorului despre toate infracțiunile cu care au luat contact. Acestea trebuie să-l informeze pe procuror asupra tuturor activităților pe care le întreprind sau care urmează să le întreprindă.

Articolul 66, alin.2 din Legea 304/2004 republicată spune că serviciile și organele specializate în culegerea, prelucrarea și arhivarea informațiilor au obligația de a pune, de îndată, la dispoziția parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele și toate informațiile, neprelucrate, deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor. Astfel de servicii sau organe specializate pot fi S.R.I., S.I.E., D.I.A., D.G.I.P.I. ș.a.m.d.

Supravegherea urmăririi penale prezintă mai multe etape și faze după cum urmează:

a) Verificarea actelor de cercetare penală

b) Participarea la efectuarea actelor de urmărire penală

c) Soluționarea plângerilor formulate împotriva actelor de cercetare penală prin care s-a adus o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane

d) Infirmarea actelor organelor de cercetare penală

e) Trecerea unei cauze de la un organ de cercetare la altul

f) Trimiterea cauzei la organul de cercetare penală competent

g) Restituirea dosarului organului de cercetare penală

h) Încuviințarea continuării efectuării unor procedee probatorii

a) Parchetul este obligat să trimită la verificat orice dosar de la organul de cercetare penală împreună cu toate actele și materialele care formează obiectul cercetării dacă procurorul dispune în acest sens.

Dacă organul de cercetare penală formulează anumite propuneri prin referat, procurorul le verifică înainte să dea o pronunțare.

b) Prourorul poate asista la realizarea oricărui act de cercetare penală sau îl poate efectua el însuși.

c) Orice plângere adresată se trimite către procurorul care supraveghează activitatea organului de cercetare penală putând fi depusă direct la acesta sau la organul de cercetare penală. Plângerea depusă la organul de cercetare penală trebuie să fie trimisă procurorului într-un termen de 48 de ore de când a fost primită împreună cu o serie de explicații atunci când este necesar

Procurorul are obligația de a soluționa plângerea în termen de cel mult 20 zile de la primire și are datoria de a îi comunica adesantului un exemplar al ordonanței. Formează o excepție situația în care plângerea a fost îndreptată împotriva măsurii reținerii dispuse de organul de cercetare penală, procurorul este obligat să rezolve de îndată, înaintea de expirarea duratei măsurii preventive dispuse. Atunci când se formulează o plângere împotriva soluției procurorului și se depune la procurorul ierarhic superior celui care este pronunțat, această plângere este declarată inadmisibilă.

d) Atunci când un act sau o măsură procesuală a organului de cercetare nu întrunește dispozițiile legale sau este neîntemeiată, iar procurorul constată acest lucru, acesta o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate prin ordonanță motivată.

e) Trecerea unei cauze de la un organ de cercetare la altul se dispune de către procuror prin ordonanță atunci când:

1. consideră ca urmărirea penală să fie realizată de către alt organ de cercetare decât cel sesizat, dar aflat în subordinea aceluiași parchet

2. se consideră necesară preluarea cauzei respective de către alt orfan de cercetare penală ierarhic superior aflat in subordinea aceleiași unități de parchet

f) Procurorul dispune această trecere prin ordonanță atunci când:

1. consideră că organul de cercetare penală nu dispune de suficientă competență materială, teritorială sau personală a acestuia. Necompetența, în acest caz, ține doar la nivelul organului de urmărire penală și nu de unitatea de parchet de unde face parte.

2. consideră că există unul dintre cazurile de reunire prevăzute în articolul 43 din NCPP și anume că instanța dispune reunirea cauzelor în cazul infracțiunilor continuate, al concursului formal de infracțiuni sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune. Instanța poate dispune reunirea cauzelor, dacă prin aceasta nu se întârzie judecata, în următoarele situații: când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoana, când la săvârșirea unei infracțiuni au participat două sau mai multe persoane, când între două sau mai multe infracțiuni există în legătură și reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiției. Dispozițiile anterioare sunt aplicabile și în cazurile în care în fața aceleiași instanțe sunt mai multe cauze cu același obiect.

g) Un exemplu poate fi oferit atunci când procurorul consideră că nu sunt îndeplinite anumite condiții prin care se poate dispune clasarea, acesta restituie cauza organului de cercetare penală pentru a se putea începe urmărirea penală

h) Procurorul va controla activitatea desfășurată de către organele de cercetare penală în cadrul supravegherii urmării penale precum și luarea măsurilor necesare și îndrumările necesare pentru ca dosarele penale să fie rezolvate într-un termen rezonabil ținând cont de natura și complexitatea fiecărei cauze.

Procurorul poate da aceste dispoziții atât oral cât și în scris privind efectuarea oricărui act de urmărire penală. Aceste dispoziții sunt considerate obligatorii și prioritare pentru organul de cercetare penală.

În cazul în care aceste obligații sunt îndeplinite într-un mod defectuos de către organul de cercetare penală, procurorul poate lua o serie de acțiuni și anume să facă o sesizare conducătorului organului de cercetare penală, iar în 3 zile să primească un răspunsprivind măsurile dispuse, poate aplica sancțiunea amenzii judiciare în caz că s-au inregistrat abaterile prevăzute în art. 283, alin. 1, lit.a) “neîndeplinirea în mod nejustificat sau îndeplinirea greșită ori cu întârziere a lucrărilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmiterea dosarelor, precum și a oricăror altor lucrări, dacă prin aceasta s-au provocat întârzieri în defășurarea procesului penal” și art. 283, alin.4 lit m) “neîndeplinirea în mod nejustificat de către organul de cercetare penală a dispozițiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta” precum și posibilitatea procurorului de a retrage avizul de poliție judiciară.

3.4. Actele prin care procurorii dispun începerea sau, după caz, neînceperea urmăririi penale

Dacă procurorul sau organele de cercetare penală realizează faptul că din actul de sesizare nu se prevede vreo neregularitate sau vreun impediment cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale , aceștia dispun începerea urmăririi penale cu privire la faptă prin ordonanță.

Urmărirea penală poate fi începută “ in rem “ atunci când autorul este identificat în actul de sesizare precum și atunci când autorul este unul necunoscut. Organul de urmărire penală trebuie să se raporteze strict la fapta concretă privită din perspectiva autorului , restul cum ar fi contribuția participanților fiind detaliată de către procuror în mod individual privind fișa infracțională.

Organul de cercetare penală nu este nevoit să primească confirmarea procurorului, dar trebuie să-l anunțe pe procuroru atunci când o măsură este dispusă.

Pentru a se putea începe urmărire penală,ordonanța trebuie să cuprindă mai multe elemente de bază după cum urmează:

1. Denumirea parchetului sau a organului de cercetare penală precum și data emiterii

2. Numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește

3. Modalitatea de sesizare

4. Prezentarea pe scurt a situației de fapt ce rezultă din actul de sesizare ce urmează a fi reținută

5. Încadrarea juridică

6. Constatarea întrunirii condiției negative

7. Temeiul de drept

8. Dispoziția de începere a urmăririi penale

9. Semnătura celui care a întocmit-o

Prin nerespectarea acestor condiții se atrage astfel sancțiunea nulității relative precum este stipulat în art. 282 NCPP

Atunci când ordonanța organului de cercetare penală este refuzată de către procuror, acesta poate începe urmărirea penală în mod legal cu ajutorul unei ordonanțe.

În cazul infracțiunilor de audiență , art. 360, alin.2 NCPP spune că “ În cazul în care procurorul participă la judecată, poate declara că începe urmărirea penală, pune în mișcare acțiunea penală și îl poate reține pe suspect sau pe inculpat” astfel că declarația procurorului consemnată în încheierea de ședință a instanței poate fi constituită drept actul care declanșează începerea urmăririi penale.

Atunci când procurorul ierarhic superior admite o plângere formulată împotriva ordonanței de clasare , cu ajutorul aceleiași ordonanțe poate începe urmărirea penală . Dacă judecătorul de cameră preliminară admite plângerea împotriva ordonanței de clasare, această cauza va fi trimisă procurorului pentru a se putea începe urmărirea penală.

Dupa ce urmărirea penala a fost începută, organele de cercetare penală precum si procurorul trebuie să înceapă faza de a strânge probe pentru a putea lămuri cauza sub toate aspectele sale.

Clasarea reprezintă o soluție de neurmărire penală, iar aceasta poate fi o soluție pe care procurorul o poate dispune doar sub anumite condiții și anume : în cuprinsul actului de sesizare sunt prezente niște neregularități care fac imposibilă punerea în mișcare a acțiunii penale sau atunci când actul de sesizare nu îndeplinește condițiile de formă și de fond.

În cazul în care există una dintre dintre situațiile enumerate mai sus, organul de cercetare penală nu poate dispune clasarea astfel că înaintează procurorului referatul care conține si propunerea de clasare.

După ce propunerea de clasare a fost analizată, procurorul poate dispune în felul următor:

Acesta poate dispune clasarea prin ordonanță atunci când sesizează anumite neregularități pentru punerea în mișcare a acțiunii penale sau atunci când actul de sesizare nu respectă condițiile de fond si formă . Ordonanța privind clasarea poate conține anumite comentarii ale procurorului,motivări, dar acestea sunt pur opționale. În situația în care procurorul dorește să motiveze ordonanța în mod personal, aceasta trebuie să conțină următoarele informații:

1. Denumirea parchetului și data emiterii

2. Numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește

3. Referirea la modalitatea de sesizare

4. Prezentarea situației de fapt

5. Încadrarea juridică

6. Constatarea întrunirii negative precum și lipsa condițiilor de fond și de formă ale actului de sesizare

7. Temeiul de drept

8. Dispoziția de clasare

9. Semnătura celui care a întocmit-o

Atunci când se dispune clasarea, persoana care a făcut această sesizare primește o copie după ordonanță precum și o copie după referatul cu propunerea de clasare al organului de cercetare penală. Atunci când procurorul este cel care efectuează ordonanța, persoanei interesate i se va comunica doar acest act, dar nu și copie după referatul cu propunere de clasare al organului de cercetare penală.

Judecătorul de cameră preliminară poate fi sesizat de către procuror atunci când acesta din urmă admite clasarea pentru a desființa total sau parțial un înscris.

Se poate face o plângere la procurorul ierarhic superior împotriva ordonanței de clasare în baza articolului 339 privind plangerea împotriva actelor procurorului, iar apoi doar dacă este necesar, la judecătorul de cameră preliminară în baza articolului 340 NCPP privind plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Procurorul ierarhic superior procurorului care a dispus ordonanța de clasare poate constata faptul că această clasare nu beneficiază de împrejurimea care a facilitat dispunera ei, acesta poate infirma ordonanța și poate ordona redeschiderea urmăririi penale. Totodată, în situația în care împrejurarea pe care s-a dispus clasare se anulează pe baza unor noi împrejurări sau fapte, procurorul revocă ordonanța și dispune redeschiderea urmării penale. Aceste 2 cazuri de redeschidere trebuie să beneficieze de acordul judecătorului de cameră preliminară într-un termen de cel mult 3 zile de la data dispunerii.

Atunci când nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune clasarea, organele de cercetare penală primesc actele pentru începerea urmăririi penale. Procurorul poate dispune prin ordonanță restituirea acestor acte organelor de cercetare penală atunci când acesta consideră faptul că propunera de clasare nu îndeplinește condițiile în totalite și dispune clasare pentru anumite fapte, iar cauza este disjunsă pentru care se impune începerea urmării penale.

Atunci când procurorul consideră că este necesară începerea urmăririi penale, acesta o poate dispune printr-o ordonanță. După această etapă, procurorul trimite organului de cercetare penală cauza pentru a efectua urmărire penală sub supravegherea acestuia.

Clasarea mai poate fi realizată prin ordonanță de către procuror și atunci când:

Ordonanța dispusă de către organul de cercetare penală este infirmat de către procuror și acesta, prin același act, dispune clasarea.

Urmărirea penală începută în baza unor fapte este dispusă clasării ca soluție de netrimitere în judecată

Pe lângă soluțiile de trimitere sau netrimitere în judecată , procurorul mai poate dispune clasarea și cu ajutorul rechizitoriului.

3.5. Plângerea împotriva măsurilor sau actelor efectuate de către procuror ori pe baza dispozițiilor date de acesta

Pe parcursul urmăririi penale subiecții procesuali, părțile sau orice persoană fizică sau juridică al cărei interes a fost vătămat poate formula o plângere împotriva organului de urmărire penală. Această plângere poate avea legătură cu un act procedural sau procesual, iar persoana fizică sau juridică care formuleaza această plângere trebuie să facă dovada faptului că un interes al său a fost lezat.

Cu privire la plângerile formulate împotriva actelor procurorului sau împotriva dispozițiilor date de către acesta, prim-procurorul deține competența necesară pentru a soluționa acele plângeri formulate împotriva procurorilor aflați în subordinea acestuia, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel îi revine sarcina de a soluționa plângerile împotriva procurorilor din cadrul curții de apel, iar procurorul-șef de secție din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ soluționează plângerile împotriva procurorilor din acest parchet în funcție de secția pe care o reprezintă.

Când actele sau măsurile au fost emise de către prim-procuror sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau de procurorul-șef al unei secții din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, soluționarea plângerilor formulate împotriva celor enumerați mai sus se soluționeaza de către procurorul ierarhic superior .

Plângerea poate fi soluționată și de adjunctul procurorului ierarhic superior doar dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția de neurmărire sau de netrimitere în judecată nu își poate exercita funcția sau absentează motivat.

Decizia nr. 178/2010 din secția penală din cadrul ÎCCJ prevede faptul că “ În cazul în care plângerea a fost soluționată de procurorul general adjunct al parchetului de pe lângă curtea de apel, pe baza delegării dreptului de semnătură, în lipsa procurorului general din motive obiective, hotărârea prin care instanța- sesizată cu plângere împotriva ordonanței procurorului de netrimitere în judecată- dispune trimiterea cauzei la parchet în vederea soluționării plângerii de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel este nelegală, întrucât lipsa procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel din motive obiective nu poate împiedica exercitarea drepturilor de a soluționa plângerea”.

Din moment ce nu există un termen pentru formularea plângerii împotriva măsurilor sau actelor de urmărire penală, aceasta poate fi depusă și făcută oricând, însă există o excepție și anume că în cazul ordonanței de clasare sau de renunțare la urmărire penală, aceasta se poate face într-un termen fix de 20 de zile de când a fost comunicată o copie de pe ordonanță..

Această plângere este soluționată de către organul competent îintr-un termen de 20 de zile de când plângerea a fost înregistrată, iar pe organul competent mai este obligat să verifice legalitatea actului sau a măsurii atacate.

Chiar dacă o plângere este înaintată împotriva unei măsuri, aceasta conține să producă efecte până la soluționarea plângerii.

După ce organul competent termină de verificat plângerea, acesta poate lua o serie de soluții după cum urmează:

Organul competent poate respinge plângerea pe motiv că aceasta a fost formulată cu întârziere astfel fiind încălcat termenul prevăzut pentru depunerea acesteia dacă există

Când actul este legal și temeinic, plângerea poate fi catalogată drept nefondată

Când plângerea vizează o persoană care nu deține calitate procesuală activă sau când aceasta nu se refera la una dintre măsurile sau actele de urmărire penală, plângerea este considerată inadmisibilă

Se poate admite plângerea astfel că actul devine nelegal sau netemeinic

În cazul în care împotriva unei măsuri de urmărire penală sau împotriva unui act este formulat o plângere care nu conține o soluție de neurmărire sau de netrimitere în judecată, procurorul ierarhic superior poate respinge plângerea astfel încât ordonanța acestuia nu poate fi atacată pe cale ierarhică. Dacă se formulează o plângere împotriva situației enumerate anterior, aceasta este respinsă pe motiv de inadmisibilitate.

Către procuroul ierarhic superior se poate formula o singură plângere privind soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată, iar în cazul în care aceasta este respinsă, persoana care se consider nemulțumită se poate adresa judecătorului de camera preliminară.

4.Procurorul în cadrul fazei de judecată

4.1. Procedura de camera preliminară

Procedura camerei preliminare este o nouă fază în cadrul procesului penal prin care judecătorul de camera preliminară deține niste atribuții bine determinate și bine stabilite și anume analizarea legalității administrării probatoriului, sesizarea instanței prin rechizitoriu și a actelor efectuate de către organele de urmărire penală astfel pregătindu-se o nouă etapă a procesului penal și anume cea a judecății pentru ca procesul penal să-și atingă scopul și astfel să ajungă la o finalitate. Începera fazei de judecată este urmarea direct și imediată a acțiunilor întrerpinse de către judecătorul de cameră preliminară.

În situația în care judecătorul de cameră preliminară nu își execută atribuțiile enumerate mai sus, rolul acesta rămâne în continuare unul foarte important deoarece soluțiile acestuia cu privire la legalitatea urmăririi penale pot avea un reflex semnificativ cu privire la soluționarea acțiunii penale.

Judecătorul de cameră preliminară dispune de aceeași competență materiala, personală și teritorială ca și a instanței din care face parte, însă având o competență funcțională diferită de cea a instanței de judecată.

Procesul penal nu poate parcurge faza camerei preliminare dacă instanța a fost sesizată în urma unui accord de recunoaștere a vinovăției, sau atunci când judecătorul de cameră preliminară consider că dispunerea începerii judecății este necesară în urma admiterii plângerii formulate ordonanței când procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală față de inculpat.

4.2. Participarea procurorului la judecata în primă instanță

Participarea procurorului la judecată are caracter obligatoriu pentru acesta, indifferent de instanța care este sesizată cu judecarea cauzei, modalitatea de sesizare nereprezentând vreo importanță, obiectul cauzei sau dacă există persoane private de libertate în cauză.Obligația procurorului se extinde atât pe latura penală cât și pe cea penală , chiar și atunci când instanța dispune disjungerea soluționării celor doua in cadrul procesului penal, iar acțiunea civilă se soluționează separate.

Pentru aflarea adevărului, procurorul, respectând dispozițiile legale, exercită un rol activ astfel că acesta poate formula cereri, poate pune concluzii cu condiția ca aceste doua să fie motivate.

Acesta poate prezenta concluziile pe care le consideră întemeiate având în vedere si probele administrate. Atunci când nu se confirm învinuirea sau intervine una dintre condițiile prevăzute in art.16 din NCPP, procurorul poate pune concluzii de achitare sau de încetare a procesului penal.

În cazul în care procurorul nu participă la ședințele de judecată deși acesta participare are un caracter obligatoriu, nerespectarea acestor dispoziții se lovește de nulitatea absolută.Când hotărârea judecătorească a fost pronunțată într-o cauză unde judecata s-a desfășurat în absența procurorului, instanța de control judiciar dispune admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare. Desfășurarea judecății în lipsa procurorul reprezintă un caz de contestație în anulare.

“Capătul de cerere privind locul ocupat de procuror în sala de ședință. Guvernul face mai întâi trimitere la normele interne aplicabile în materie de organizare a unei săli de ședință. El subliniază că, în speță, procurorul avea calitatea de reprezeintant al pârâtului și că, prin urmare, ar fi trebuit să ocupe un loc lângă avocați și consilieri juridici. De altfel, nu există niciun indiciu, altul decât spusele reclamantului, care să dovedească că lucrurile erau altfel în speță. Arată că, în orice caz, în temeiul normelor interne aplicabile, locul procurorului în sala de ședință este diferit de cel al judecătorului și că locul procurorului nu poate, prin el însuși, să constituie dovadă a lipsei de independență și imparțialitate a instanței sau a nerespectării principiului egalității armelor. Reclamantul susține că, în speță, procurorul present la ședință a trebuit să cumuleze calitatea de pârât și cea de procuroru de ședință, deși calitatea sa principal a fost cea de pârât în procedură. Prin urmare, a rămas în timpul dezbaterilor lângă completul de judecată. El adaugă că procurorii și judecătorii au statut de magistrate și își exercită activitatea pe lângă aceeași instanță. Curtea notează mai întâi că reclamantul era parte într-o procedură administrativși nu făcea obiectul unei acuzații de natură penală. Reamintește că imparțialitatea în sensul art. 6, parag. 1 din Conventie se definește de obicei printr-o atitudine lipsită de prejudecată sau părtinire. Existențasa se apreciază în funcție de un dublu demers: primul constă în încercarea de a determina ceea ce gândea judecătorul respectiv sau care era interesul său într-o anumită cauză; al doilea constă în asigurarea existenței unor garanții suficiente pentru a exclude în această privință orice dubiu legitim. Or, a constatat deja că circumstanța denunțată nu este suficientă în sine să conteste egalitatea armelor sau lipsa de imparțialitate și indepedență, în măsura în care, dacă acordă Ministerului Public o poziție fizică privilegiată în sala de judecată, ea nu pune acuzatul într-o situație de dezavantaj conceret pentru apărarea intereselor sale. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 parag. 3 lit.a) si parag. 4 din Convenție”

Din prevederile referitoare la participarea procurorului rezultă că, potrivit legii, nu este suficientă numai prezența procurorului, ci acesta este obligat să pună concluzii, arătând și ordinea în care, în cursul dezbaterilor, președintele completului de judecată trebuie să dea cuvântul. Prin urmare, într-o corectă aplicare a legii, situația în care procurorul, deși prezent în instanță la termenul când s-a dezbătut cauza, nu a pus concluzii este echivalentă cu neparticiparea procurorul la judecată, fapt ce conduce la nulitatea absolute a hotărârii.

4.3. Participarea procurorului la judecată în căile ordinare de atac

Procurorul, titular al apelului cu privire la rezolvarea fondului cauzei

Apelul reprezintă acea cale ordinară de atac, de reformare, suspensivă de executare, ce poate fi exercitată împotriva sentințelor pronunțate în primă instanță( încheierile date de prima instanță pot fi, în principiu, atacate cu apel numai odată cu fondul), prin care se realizează o rejudecare a cauzei în fond( în fapt și drept) de către curtea de apel.

Procurorul poate formula apel cu privire la latura penală și civilă a cauzei. Apelul poate fi declarat de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța care a pronunțat sentința penală. Atunci când rechizitoriul este emis de către parchetul ierarhic superior celui de pe lângă instanța care a pronunțat sentința penală, acest parchet poate formula o cale de atac împotriva hotărârii.

Apelul poate fi declarant atât în favoarea părților cât și în defavoarea acestora.

Parchetul poate impunea atacarea sentinței pronunțate pentru motive de nelegalitate sau netemeinicie chiar dacă procurorul de ședință a formulat și declarant deja concluziile de achitare.

Privind latura civilă, nu contează dacă partea civilă sau responsabilă civilmente nu a atacat sentința penală, procurorul putând să declare apel în locul acestora.

Reprezentantul Ministerului Public poate formula de apel sub sancțiunea nulității absolute pe motiv că judecata s-a desfășurat în lipsa procurorului deși prezența acestuia este obligatorie.

Procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Teorism poate exercita calea ordinară de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța de judecată într-o cauză de competența direcției, în condițiile în care, la judecată, a participat un procuror de la parchetul de pe lângă instanța competentă.

Procurorul, titular al recursului cu privire la rezolvarea fondului cauzei(penală și civilă)

Recursul reprezintă o cale de atac ordinară, în principal de anulare, destinația acestei proceduri fiind, în principal, de a corecta erorile comise de către instanțele de fond în hotărârile date. Recursul are loc împotriva acel hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de apel și într-o situație specială, acelor hotărâri care nu pot fi supuse apelului, luate în primă instanță.

5. Participarea procurorului în căile extraordinare de atac

5.1. Revizuirea

Reprezintă calea extraordinară de atac prin care se pot corecta acele greșeli judiciare privind faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitive sau violările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenția europeană.

Revizuirea se poate răsfrânge numai acelor prevederi ce se regăsesc în art.452 NCPP și anume acele hotărâri judecătorești definitive care pot fi supuse revizuirii cu privire la latura penală cât si cea civilă, dar numai pentru cazurile prevăzute în art. 453 NCPP

precum și art. 465 NCPP.

Efectul revizuirii poate veni în beneficiul persoanei condamnate sau față de o persoană care a beneficiat de renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea acesteia sau încetarea procesului penal. Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate realiza atunci când intervie o cauza care poate împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.

Există anumite cazuri pentru care se poate cere revizuire și anume:

a) atunci când s-au descoperit anumite fapte sau împrejurări care au fost necunoscute la momentul soluționării cauzei astfel dovedind netemeinicia hotărârii pronunțate

Pentru a putea beneficia de acest criteriu, fapte noi și probe trebuie sa fie descoperite și astfel să ducă la netemeinicia hotărârii inițiale, cu ajutorul probelor existente, la condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei astfel că în urma unei analize, o soluție nouă se aplică fiind diferită de cea inițială.

Probele trebuie să fie noi, iar motivul de revizuire, în această situație, poate funcționa numai în favoarea persoanei condamnate, neputându-se aplica în defavoarea unei persoane achitate sau față de care s-a dispus încetarea procesului penal. Există o excepție privind ultima observație și anume că o persoană față de care s-a dispus încetarea procesului penal poate folosi revizuirea, dar doar pentru obținerea unei achitări.

În cazul unei condamnări, prin cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea de noi fapte sau împrejurări noi trebuie să se urmărească achitarea condamnatului, iar nu menținerea condamnării, cu modificarea încadrării juridice. Dacă cererea este formulată în sensul schimbării încadrării, ea trebuie respinsă în principiu.

b) când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată

Se poate invoca acest caz doar dacă se îndeplinesc anumite condiții cum ar fi ca în cauza a cărei revizuire se cere, un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă

Mărturia mincinoasă poate fi dovedită prin hotărâre judecătorească definitivă sau prin orice mijloc de probă, în procedura de revizuire.

Dispunerea condamnării unora dintre martori pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere nu constituie motiv de revizuire, dacă declarațiile acestor martori nu au servit la pronunțarea hotărârii, fiind înlăturate de către instanță.

În cazul în care dovada nu poate fi făcută prin hotărâre judecătorească din cauza unui impediment la punere în mișcare a acțiunii penale, proba revizuirii se poate realiza prin orice mijloc de probă cum ar fi ordonanța de clasare dacă se constată caracterul mincinos al declarației.

c) Un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză

Pentru a se putea aplica, este necesar ca organele care au efectuat urmărire penală sau instanța să fi săvârșit în exercitarea atribuțiilor de serviciu, o infracțiune în legătura cu cauza a cărei revizuire se cere cum ar fi cercetare abuzivă, abuz în serviciu etc. astfel pronunțându-se o hotărâre nelegală și netemeinică.

Dovedirea faptelor penale se realizează printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea sau de încetare a procesului penal prin care instanța a sesizat o infracțiune în legătura cu cauza supusa revizuirii. Pentru a se putea proba infracțiunea nou apăruta, nu se pot folosi alte mijloace de probă atunci când se dă o hotărâre privind infracțiunea organelor de urmărire penală.

Dacă nu se poate dovedi prin hotărâre judecătorească din cauza unui impediment apărut la punerea în mișcare a acțiunii penale, proba revizuirii se realizează prin orice mijloc de probă.

d) Două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia

Pentru a se putea aplica acest caz este necesară existența a două sau mai multe hotărâri penale definitive. Astfel hotărârile respective nu se pot concilia, iar hotârârile anterior menționate trebuie să fii fost definitive și să fii soluționat fondul cauzei. Toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Acest caz de revizuire nu încalcă autoritatea unei hotărâri anterioare, aceasta poate fi invocată pe calea contestației în anulare.

Cazul de revizuire referitor la existența a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot convilia, presupune pronunțarea a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care se exclud. Nu este incident acest caz de revizuire în situația pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de achitare și a unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, pentru infracțiunide luare de mită, săvârșite de aceeași persoană, la aceeași dată, dar în exercitarea atribuțiilor de control la persoane juridice diferite, întrucât hotărârile judecătorești definitive- de achitare și de condamnare- nu se exclud, nereferindu-se la aceeași faptă, ci la fapte diferite.

e) Hotarârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională dupa ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate

Hotărârea pronunțată trebuie să fie întemeiată pe o prevedere legală declarată neconstituțională, iar decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial.

Prin încălcarea hotărârii constituționale, revizuirea se poate produce dacă hotărârea anterior menționată se produce în continuare neexistând nicio altă metodă decât cea menționată.