Definirea întreprinderilor mici și mijlocii. [622180]
3CAPITOLUL 1.
Definirea întreprinderilor mici și mijlocii.
1.1 Ce sunt întreprinderile mici și mijlocii
Pentru a putea analiza problemele le gate de întreprinderile mici și mijlocii, este mai
întâi necesar ă definirea acestora. Pentru a putea clasifica întreprinderile existente pe o
anumită piață este necesar ă, în primul rând, alegerea unor reguli dup ă care trebuiesc
identifica ți indicatori care s ă permită o anumit ă structurare.
Principalele reguli ar trebui s ă rezolve cel pu țin următoarele probleme:
1. numărul indicatorilor ce vor fi utiliza ți simultan (unul, doi sau mai mul ți);
2. domeniul pentru care se aplic ă indicatorii (general sau pe ramuri)
3. tipul indicatorilor utiliza ți (cantitativi sau calitativi)
În cazul primei reguli este important de ales câ ți indicatori se vor utiliza în acela și
timp pentru a realiza o clasificare a într eprinderilor. Cel mai simplu ar fi s ă se utilizeze un
singur indicator, dar având în vedere complexitatea activit ății economice este mai indicat
să se utilizeze o baterie de mai mul ți indicatori. Totu și, nu trebuie exagerat cu un num ăr
prea mare de indicatori, deoarece ar putea ap are probleme la încadrar ea întreprinderilor
într-o anumit ă categorie atunci când se trec e la repartizarea propriu-zis ă (în cazul unor
indicatori întreprinderea apar ține unei grupe, iar în cazul altora altei grupe). Din acest
motiv este important ca alegerea indicatorilor s ă se realizeze astfel încât s ă se evite, pe cât
posibil, situa ții în care acela și tip de întreprindere, cu acela și potențial, să se încadreze în
categorii diferite.
Domeniile în care se aplic ă indicatorii, stabili ți a fi utiliza ți pentru clasificarea
întreprinderilor, pot fii uneori foarte diferite. Astfel, pot apare particularit ăți care să
determine utilizarea unor alte niveluri ale indicatorilor ale și (de exemplu, în Japonia
definirea IMM-urilor se face diferit în func ție de domeniul în care î și desfășoară activitatea
întreprinderile).
Având în vedere faptul c ă evaluarea se poate face mai exact utilizând elemente de
tip cantitativ, ultimul set de reguli este mai pu țin utilizat. Astfel, pent ru a avea o evaluare
unitară și cât mai u șor de realizat, de regul ă, se utilizeaz ă mai ales indicatori cantitativi
pentru a realiza o clasificar e a întreprinderilor.
1
4Dacă se ia în calcul utilizarea aceluia și sau acelora și indicatori, diferen țiat în
funcție de domeniul pentru care facem analiza, rezult ă o serie de plusuri și minusuri ale
fiecărei soluții alese (vezi figura 1-1):
Un singur
indicator „+” – Ușurință în utilizare
– Compara ții ușor de
realizat
„–” – Nu se pot surprinde
anumite particularit ăți
datorate complexit ății
domeniului
– Insuficient ă diferențiere„+” – Ușurință în utilizare
– Se pot surprinde anumite
particularit ăți ale
domeniului
„–” – Compara ții mai greu de
realizat Număr de
indicatori
utilizați
simultan
Doi sau mai
mulți
indicatori „+” – Posibilit ăți de
diferențiere mai mari
– Compara ții ușor de
realizat
„–” – Uneori nu se pot
surprinde anumite
particularit ăți ale
domeniului „+” – Se pot surprinde anumite
particularit ăți ale
domeniului
– Compara ții relativ u șor de
realizat
„–” – Pot apare probleme în
alegerea corect ă a
indicatorilor (subiectivism)
– Utilizare mai greoaie
Aplicare „nediferen țiată”
funcție de domeniu Aplicare „diferen țiată” funcție
de domeniu
Modul de aplicare pe domenii al indicatorilor
Figura 1-1. Avantaje și dezavantaje ale modalit ăților de definire a IMM-urilor.
În prezent, în majoritatea cazurilor defi nirea tipului de întreprindere se bazeaz ă pe
utilizarea unui set de i ndicatori care, de regul ă, se aplic ă identic pe toate (sau pe
majoritatea) domeniilor analizate de pe o anumit ă piață.
Printre indicatorii utiliza ți pentru aceast ă definire cel mai des apar:
a. Cifra de afaceri anual ă a întreprinderii
b. Numărul de angaja ți
c. Profitul brut anual
d. Structura capitalului social
e. Mărimea capitalului social
f. Localizarea întreprinderii
g. Mărimea gamei de produse realizate de întreprindere
h. Vechimea întreprinderii
Dintre ace ști indicatori cel mai des utiliza ți sunt Num ărul de angaja ți, Cifra de
afaceri anual ă a întreprinderii și Profitul brut anual. În plus, trebuie men ționat că în destule
țări nivelul indicatorilor utiliza ți pentru definirea tipurilor de întreprinderi de pe pia ță este
diferit func ție de domeniul analizat.
5Tabelul 1-1. Criterii de definire a IMM-urilor în țări din Europa Central ă și de Est
Țara Criterii de definire a
întreprinderilor mici Criterii de definire a
întreprinderilor mijlocii
Albania Număr de angaja ți:
– 0-5 microîntreprindere
– 6-20 întreprindere mic ă
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 40 milioane LEK
Capital social:
– 100% de ținut de o persoan ă fizică Număr de angaja ți:
– 21-80
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 80 milioane LEK
Capital social: – Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM.
Bulgaria Număr de angaja ți:
– 0-9 microîntreprindere
– 10-49 întreprindere mic ă
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 1 milion BGL
Capital social:
– Să nu fie dependent ă de o
întreprindere mare Număr de angaja ți:
– 50-99 Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 3 milion BGL
Capital social: – Să nu fie dependent ă de o
întreprindere mare
Cehia Număr de angaja ți:
– 0-9 microîntreprindere
– 10-49 întreprindere mic ă
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 250 milioane CZK sau
profit brut mai mic de 180 milioane
CZK
Capital social:
– Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM. Număr de angaja ți:
– 50-249 Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 1.450 milioane CZK
sau profit brut mai mic de 980 milioane CZK Capital social: – Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM.
Croația Număr de angaja ți:
– 0-9 microîntreprindere
– 10-49 întreprindere mic ă
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 16 milioane HRK sau
profit brut mai mic de 8 milioane HRK
– Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM. Număr de angaja ți:
– 50-249 Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 60 milioane HRK sau
profit brut mai mic de 30 milioane HRK Capital social: – Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM.
Estonia Număr de angaja ți:
– 10-49
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 110 milioane EEK sau
profit brut mai mic de 80 milioane EEK
– Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM. Număr de angaja ți:
– 50-249 Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 625 milioane EEK sau
profit brut mai mic de 440 milioane EEK
– Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM.
Letonia Număr de angaja ți:
– 0-9 microîntreprindere
– 10-49 întreprindere mic ă
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 500.000 LVL sau profit Număr de angaja ți:
– 50-249
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 23 milioane LVL sau
profit brut mai mic de 15 milioane
6brut mai mic de 400.000 LVL pentru
microîntreprinderi
– Mai mic ă de 4 milioane LVL sau
profit brut mai mic de 3 milioane LVL
pentru întreprinderi mici
– Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM. LVL
– Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM.
Lituania Număr de angaja ți:
– microîntreprindere dac ă angajații sunt
numai proprietarul și/sau membrii
familiei sale (so ție, copii, p ărinți)
– 0-9 întreprindere mic ă Număr de angaja ți:
– 10-49
Moldova Număr de angaja ți:
– 0-9 microîntreprindere
– 10-49 întreprindere mic ă
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 3 milioane MDL pentru
microîntreprinderi
– Mai mic ă de 10 milioane MDL pentru
întreprinderi mici Nu sunt definite criterii pentru întreprinderi mijlocii
Polonia Număr de angaja ți:
– 10-49
Cifră de afaceri (echivalent în zlo ți):
– Mai mic ă de 7 milioane EUR sau
profit brut mai mic de 5 milioane EUR
– Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM. Număr de angaja ți:
– 50-249 Cifră de afaceri (echivalent în zlo ți):
– Mai mic ă de 40 milioane EUR sau
profit brut mai mic de 27 milioane EUR- Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM.
România Număr de angaja ți:
– 0-9 microîntreprindere
– 10-49 întreprindere mic ă
Cifră de afaceri (echivalent în ROL):
– Mai mic ă de 8 milioane EUR sau
profit brut mai mic de 5 milioane EUR
– Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM. Număr de angaja ți:
– 50-249 Cifră de afaceri (echivalent în ROL):
– Mai mic ă de 8 milioane EUR sau
profit brut mai mic de 5 milioane EUR- Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM.
Ungaria Număr de angaja ți:
– 0-9 microîntreprindere
– 10-49 întreprindere mic ă
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 700 milioane HUF sau
profit brut mai mic de 500 milioane
HUF
– Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM. Număr de angaja ți:
– 50-249 Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 4.000 milioane HUF
sau profit brut mai mic de 2.700 milioane HUF – Nu mai mult de 25% de ținut de o
firmă ce nu este IMM.
Slovacia Număr de angaja ți:
– 10-49
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 7 milioane EUR sau
profit brut mai mic de 5 milioane EUR
– Antreprenorul este independent din Număr de angaja ți:
– 50-249 Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 40 milioane EUR sau
profit brut mai mic de 27 milioane EUR
7punct de vedere economic adic ă, nu
mai mult de 25% de ținut de o firm ă ce
nu este IMM. – Antreprenorul este independent din
punct de vedere economic adic ă, nu
mai mult de 25% de ținut de o firm ă ce
nu este IMM.
Slovenia Număr de angaja ți:
– 10-49
Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 1 miliard SIT (4.347.800
EUR) sau profit brut mai mic de 500
milioane SIT (2.173.900 EUR) Număr de angaja ți:
– 50-249 Cifră de afaceri:
– Mai mic ă de 4 miliarde SIT
(17.391.200 EUR) sau profit brut mai mic de 2 miliarde SIT (8.695.600 EUR)
1.2 Definirea întreprinderilor mici și mijlocii în Uniunea
European ă și România
Întreprinderile mici și mijlocii au jucat dintotdeauna un rol deosebit în via ța
economic ă și socială a oricărei țări, aflându-se la baza dezvolt ării economiei. Dinamismul,
flexibilitatea, adaptabili tatea, mobilitatea, poten țialul inovator reprezint ă câteva din
caracteristicile pe care întreprinderile mici și mijlocii le au și care sunt considerate
esențiale pentru dezvoltarea armonioas ă a economiei oric ărui stat. Se pot asigura astfel
coeziunea structurii economice, cre șterea economica s ănătoasă și desigur se creeaz ă noi
locuri de munca.
Pentru Uniunea Europeana, întreprinderile reprezint ă un factor important de
creștere economica. Pentru a c onstrui o economie puternic ă, Uniunea Europeana și-a
propus să întărească spiritul antreprenorial în Europa și să creeze condi țiile necesare pentru
dezvoltarea practicilor i novative care duc la înfiin țarea și dezvoltarea întreprinderilor.
Atingerea acestor obie ctive este vital ă pentru asigurarea sustenabilit ății economice
necesare sprijinirii progresului social și protecției mediului.
Politica Uniunii Europene referitoare la întreprinderi se adreseaz ă întregului mediu
de afaceri și are ca scop încurajarea și facilitarea înfiin țării de noi întrep rinderi, stabilirea
unui mediu de afaceri dinamic în care fiecare întreprindere s ă aibă acces efectiv la pie țele
de produse și servicii din Europa și din afara Europei.
Politica Uniunii Europene referitoare la într eprinderi cuprinde trei arii de interes:
încurajarea întreprinderilor;
promovarea inov ării și schimbării;
analiza competitivit ății economiei europene și corelarea cu celelalte politici ale
Uniunii Europene.
8Fundamentul juridic al politicii privind întreprinderile mici și mijlocii este Articolul
157 din Tratatul instituind Co munitatea Europeana, care prevede încurajarea ini țierii și
dezvoltării întreprinderilor la nivelul Comunit ății punând accentul în mod special a
întreprinderilor mici și mijlocii.
Transform ările economice și sociale care au avut loc în ultimii 15 ani în România
au determinat dezvoltare destul de mare a sect orului IMM-urilor. În prezent, întreprinderile
mici și mijlocii (IMM-urile) reprezint ă peste 99% din num ărul total al firmelor din
România, rolul lor în economie fiind semnif icativ, ponderea lor în realizarea produsului
intern brut apropiindu-se de 60% în ultimii ani.
Secolul XXI este considerat de mul ți specialiști ca un secol al întreprinderilor mici
și mijlocii. F ără dezvoltarea acestui sector se consider ă că evoluția economic ă la nivelul
oricărei țări, dar și la nivelul globului, nu va putea fi considerat ă mulțumitoare.
Pentru a reu și acest lucru, în aproape toate țările lumii, se încearc ă realizarea un
cadru legislativ care s ă favorizeze dezvoltarea cât mai puternic ă a acestui sector. Totu și,
este foarte important ă, mai ales în acest caz, definirea exact ă a ceea ce însemn ă o
întreprindere mic ă sau mijlocie. Se pot evita astfel situa ții în care, de și se dore ște
dezvoltarea unui anumit sector, nu se reu șește acest lucru, tocmai pentru c ă tocmai acele
întreprinderii nu pot avea acces la anumite facilit ăți oferite de legisla ție.
Definirea IMM-urilor la nivel european este u șurată mult de faptul c ă legislația
Uniunii Europene în materi e de întreprinderi mici și mijlocii este aceia și pentru toate
statele membre. În plus o serie de țări, printre care și România, au încercat s ă-și
armonizeze legisla ția cu cea a UE de și nu sunt membre. O situa ția deosebit ă este cea a
celor 10 țări foste candidate și care au aderat la Uniune European ă la 1 mai 2004, ele
trebuind s ă-și armonizeze acest punct cel târz iu la 1 ianuarie 2005.
Această dată este foarte important ă pentru toate țările membre ale Uniunii
Europene și nu numai. Din acel moment va intra în vigoare Recomandarea Comisiei
Uniunii Europene num ărul 361/2003 din 6 mai 2003 care reglementeaz ă foarte clar ce
întreprinderi sunt IMM-uri.
Criteriile principale luate în calcul pentru încadrarea unei întrep rinderi într-una din
cele trei categorii (micro, mic ă sau mijlocie) sunt: personalul angajat și cifra de afaceri.
Definiția Comisiei Europene refe ritoare la IMM-uri define ște trei categorii de
întreprinderi mici și mijlocii:
99 Microîntreprinderi; întreprinderi cu mai pu țin de 10 angaja ți și o cifră de
afaceri anual ă sau un capital social care nu trebuie s ă fie mai mare de 2
milioane Euro.
9 Întreprinderi mici; întreprinderi cu un num ăr de angaja ți între 10 și 49
precum și cu o cifr ă de afaceri anual ă sau un capital social care nu trebuie s ă
fie mai mare de 10 milioane Euro.
9 Întreprinderi mijlocii; întreprinderi cu un num ăr de angaja ți între 50 și 249
precum și cu o cifr ă de afaceri anual ă nu mai mare de 50 milioane Euro (sau
un capital social care nu trebuie s ă fie mai mare de 43 milioane Euro).
Un alt factor important este acela c ă o întreprindere ce nu este IMM nu poate de ține
mai mult 25% din capitalul social (sau drep tul de vot) al unei întreprinderi considerat ă
întreprindere mic ă sau mijlocie. Dac ă se întâmpl ă acest lucru atunci acea întreprindere nu
mai este considerat ă ca făcând parte din cate goria IMM-urilor.
Actuala definire a IMM-urilor reprezint ă un pas înainte fa ță de vechea recomandare
280/96 din 3 aprilie 1996. Ea recunoa ște dinamica important ă pe care a înregistrat-o
sectorul întreprinderilor mici și mijlocii în Uniunea European ă. Deși aceasta recomandare
mai este înc ă în vigoare pân ă la sfârșitul anului 2004 ea poate fi deja considerat ă ca fiind
depășită de dinamica IMM-urilor (pentru mai multe am ănunte vezi și tabelul 1-2).
Tabelul 1-2. Evolu ția definirii IMM-urilor în Uniunea European ă
Microîntreprinderi Întreprind eri mici Întreprinderi mijlocii
280/1996 361/2003 280/1996 361/2003 280/1996 361/2003
Număr de
angajați < 10 < 10 10 – 49 10 – 49 50 – 249 50 – 249
Cifră de afaceri
(mil. €) n.d.* < 2 < 7 < 10 < 40 < 50
Capital (mil. €) n.d. * < 2 < 5 < 10 < 27 < 43
Capital social sau
drept de vot (%) 25% 25% 25% 25% 25% 25%
* n.d.= nu era definit ă
Existența IMM-urilor este necesar ă pentru func ționarea cât mai armonioasa a
economiei moderne, acestea fiind prezente aproape în toate sectoarele economice și
adaptându-se mult mai u șor schimb ărilor survenite în condi țiile economice și sociale. Ele
își desfășoară activitatea în special la nivel na țional, îns ă sunt afectate de legisla ția
comunitara privind taxele și impozitele, concuren ța, legisla ția societăților comerciale,
politicile sociale și regionale precum și legislația cu privire la formalit ățile vamale. Ca
urmare, politica Uniuni Europene în acest domeniu const ă în măsuri menite s ă promoveze
interesele IMM-urilor și să elimine barierele care le pot bloca accesul pe pia ța.
10În România definirea IMM-urilor este înc ă diferită de cea din Uniunea European ă,
ea realizându-se pe baza prevederilor Le gii nr. 346/2004, privind stimularea înfiin țării și
dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Comparând defini ția IMM-urilor din România
cu cea recomandat ă de Comisia European ă se poate observa c ă doar din punct de vedere al
numărului de angaja ți, aceasta este identic ă. Din punct de vedere al cifrei de afaceri,
definiția română este mai restrictiv ă, nivelul maxim al acesteia fiind de 8 milioane Euro
indiferent de încadrarea întreprinderii într- una din cele trei cate gorii (micro, mici sau
mijlocii). În plus, profitul brut al întreprinderilor mici și mijlocii nu poate s ă depășească
echivalentul în lei a 5 milioane de Euro și ele trebuie s ă fie independente.
Conform articolului 3 din legea men ționată, sunt considerate independente
întreprinderile mici și mijlocii care nu sunt de ținute în propor ție de peste 25% din capitalul
social sau din drepturile de vot de c ătre o altă întreprindere sau de mai multe întreprinderi
împreună, care nu fac parte din categor ia întreprinderilor mici și mijlocii.
Totuși, prin excep ție de la prevederile acestui articol 3, este considerat ă
independent ă o întreprindere aflat ă într-una din urm ătoarele situa ții:
a) întreprinderea este de ținută de societ ăți publice de investi ții, de societ ăți cu
capital de risc, investitori institu ționali, universit ăți sau centre de cercetare non-profit, cu
condiția ca ace știa să nu exercite, în mod individual sau împreun ă, controlul asupra
întreprinderii;
b) capitalul este divizat de a șa natură încât de ținătorii nu pot fi identifica ți,
întreprinderea declar ă cu bună-credință, pe propria r ăspundere, c ă este în m ăsură să
presupună că nu este de ținută în propor ție de 25% sau mai mult de o alt ă întreprindere sau
de mai multe întreprinderi împreun ă care nu fac parte din cate goria întreprinderilor mici și
mijlocii.
Tabelul 1-3. Compara ție privind definirea IMM-urilor între România și Uniunea
European ă
Microîntreprinderi Întreprind eri mici Întreprinderi mijlocii
România UE România UE România UE
Număr de angaja ți < 10 < 10 10 – 49 10 – 49 50 – 249 50 – 249
Cifră de afaceri
(mil. €) < 0,1 < 2 < 8 < 10 < 8 < 50
Profit brut (mil. €) n.d. * < 2 < 5 < 10 < 5 < 43
Capital social sau
drept de vot (%) 25% 25% 25% 25% 25% 25%
* n.d.= nu este definit
O prima reflectare a politicii europene în materie o constituie primul Program
comunitar de ac țiune în domeniul I MM din 1983, an care a și fost declarat Anul European
11al Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Al doilea program com unitar în acest domeniu a fost
lansat în anul 1987, iar în perioada 1997 – 2000 s-a desf ășurat al treilea program privind
IMM-urile.
În data de 13 iunie 2000 a fost adoptata Carta Europeana a Întreprinderilor
Mici de Consiliul General pentru Afaceri și acceptat ă de Consiliul European de la Feira
(Portugalia) 19/20 iunie 2000. Ea are ca scop crearea unui mediu adecvat dezvolt ării
întreprinderilor mici și antreprenoriatului. Țările candidate la Uniunea Europeana au
acceptat Carta în cadrul întâlnirii de la Mari bor (Slovenia) din aprilie 2002, acceptarea de
către România realizându-se prin Hot ărârea Guvernului nr. 656/2002.
La sfârșitul anului 2000, Consiliul Uniunii Eu ropene a adoptat un nou „Program
multianual asupra întreprinderilor și spiritului antreprenorial și în particular asupra
întreprinderilor mici și mijlocii”. Acesta se desf ășoară în perioada 2000-2005 și este mai
amplu decât cele anterioare, trasând direc ții de acțiune atât statele membre ale Uniunii
Europene cât și pentru cele candidate.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Definirea întreprinderilor mici și mijlocii. [622180] (ID: 622180)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
