Definirea emoțiilor

EMOȚIILE

Definirea emoțiilor

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, EMOȚIA (din franceză émotion, italiană emozione)  este o reacție afectivă, de intensitate mijlocie și de scurtă durată, adesea însoțită în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate. După etimologie, emoție înseamnă energie în mișcare. Mai precis, latinescul emotio, -onis, și e-movere, -motum înseamnă ”a mișca din loc”. Putem înțelege emoțiile ca fiind niște pe care un ghid interior, un mentor, trimise în scopul de a ne adapta la schimbarea permanentă din jurul nostru.

Emoția este un semnal, o avertizare adresată gândirii noastre care e responsabilă de analiza situației și elaborarea deciziei.

Emoția e una din infinitele forme prin care comunicăm cu noi înșine, cu ceilalți, cu tot ce ne înconjoară. E un intrument al dezvoltării, putem învăța să îl folosim pentru propria noastră creștere.

În sens literal, Dicționarul Oxford definește emoția ca fiind ”orice agitație sau tulburare mintală, sentimentală sau pasională; orice stare mintală acută sau tensionată”.

Daniel Goleman consideră că emoția se referă la un sentiment și la gândurile pe care acestea le antrenează, la stări psihologice și biologice și la măsura în care suntem înclinați să acționăm . Există sute de emoții de toate tipurile, cu diverse variații, schimbări și nuanțe.

Pot fi deduse câteva trăsături a acestor efecte, și anume: intensitatea, durata, faptul că le simțim in organism, faptul că modifică activitatea organismului, faptul că reflectă atitudinea noastră.

O emoție poate fi considerată fundamentală dacă: se manifestă brusc, durează puțin (de la câteva secunde la câteva minute), este diferită de alte emoții, se manifestă fiziologic în mod specific și produce o expresie facială universală la toți oamenii.

Emoțiile noastre nu sunt evenimentele însele, ci reacția noastră imediată, poziția față de ele, în urma deciziei dacă evenimentele sunt favorabile sau nu.

Clasificarea emoțiilor

În cartea ”Emoțiile-Ghid pentru educarea lor cu NPL”, emoțiile sunt prezentate ca fiind negative și pozitive. Emoțiile pozitive sunt considerate cele care aduc motivație, entuziasm și plăcere, pe când cele negative sunt asociate problemelor și restricțiilor. Sunt etichetate ca pozitive trăirile plăcute iar ca neplăcute cele aducătoare de neplăceri.

Emoțiile pot fi constructive sau instructive. Emoțiile constructive ”au efect de lift, antigravitațional” pentru energie, atitudine, moral, așteptări. Nu sunt doar cele pozitive, ci cele mobilizatoare, ziditoare de putere. Cu emoțiile constructive devenim activi, productivi, expansivi în mod natural și intrăm în stări propice acțiunii imediate și dezvoltării.

Emoțiile instructive sunt cele care ne aduc provocări. Sunt numite instructive deoarece, punându-le probleme și restricții, ne stimulează să căutăm soluții și ne pun în situația de a ne învăța ceva. Trăim emoții instructive atunci când ne confruntăm cu accidente, obstacole, și cu cât ne este mai greu cu atât devenim mai atenți la trăirile interne. Când trăim emoții instructive avem nevoie de gândire, de judecată; ele sunt ușor de recunoscut după efectele neplăcute și tiparul de autosusținere.

În cartea sa, ”Emoții date pe față”, psihologul american Paul Ekman  de la Universitatea California (expert în studiul emoțiilor, manifestărilor acestora), pe baza rezultatelor unor îndelungate cercetări pe toate continentele, arată că există patru expresii faciale care pot fi recunoscute și interpretate de orice persoană aparținând oricărei culturi și anume: bucuria, tristețea, furia și dezgustul.

”O falsă expresie poate fi trădată în mai multe feluri: de obicei, e ușor asimetrică și nu are o desfășurare fluentă pe figra umană.”

Charles Darwin a fost primul care a constatat caracterul universal al emoțiilor, folosind această idee pentru a susține teoria evoluționistă,  motivând că emoțiile reprezintă modele de reacție mentală întipărite în sistemul nervos.

În lucrarea sa, ”Expresia emoțiilor la om și animale. Despre instinct”, Charles Darwin a identificat, pe baza modului în care emoțiile se manifestă în comportament, 9 emoții de bază. Acestea sunt: bucuria, interesul-excitația, surprinderea, tristețea (uneori desemnată ca deznădejde-anxietate), furia, frica, dezgustul, disprețul și rușinea. Această clasificare a rămas valabilă pînă astăzi și este utilizată de cercetători.

Emoțiile, după Daniel Goleman sunt clasificate astfel:

Mânia: furia, resentimentul, exasperarea, indignarea, irascibilitatea, ostilitatea și poate într-o oarecare măsura ura și violența, care sunt patologice;

Tristețea: supărarea, mâhnirea, lipsa de chef, îmbufnarea, melancolia, singurătatea, disperarea și deprimarea gravă atunci când este de ordin patologic;

Frica: anxietatea, nervozitatea, preocuparea, neînțelegerea, îngrijorarea, teama, spaima, iar de ordin psihopatologic, fobia și panica;

Bucuria: fericirea, ușurarea, mulțumirea, binecuvântarea, încântarea, plăcerea senzuală, răsplata, euforia, satisfacția, extazul și la limită mânia;

Iubirea: acceptarea, prietenia, încrederea, amabilitatea, afinitatea, devotamentul, adorația, dragostea;

Surpriza: șocul, mirarea;

Dezgustul: deisprețul, aversiunea, detestarea, repulsia;

Rușinea: vinovăția, jena, supărarea, umilinșa, remușcarea, regretul;

Această listă nu rezolvă toate întrebările în privința categorisirii emoțiilor.

Caracteristicile emoțiilor de bază după Jacques Cosnier:

Durată și intensitate: Există o emoție care se distinge de celelalte printr-o intensitate mai puternică: furia, poate și din cauza frecvenței mai mari și a controlului mai intens la care este supusă. Cât despre durată, aceasta diferă destul de mult în cazul fiecarei emoții.

Frica durează de la câteva secunde până la maxim o oră, fară îndoială că este legată de un stimul foarte precis și neașteptat, care provoacă reacții adaptive : fugă, supunere, aversiune, liniștire, ce fac ca emoția să se risipească.

Furia durează de la câteva minute la câteva ore. Deoarece este legată de persoana sau de situația care a declanșat-o, experiența emoșională descrește o dată cu adaptarea subiectului sau cu evoluția situației, mai ales daca persoana nu mai este expusă obiectului cazual.

Bucuria durează de la o oră până la o zi, în funcție de importanța contextului social, pe când tristețea se prelungește de la una la mai multe zile, necesitând deseori o perioadă de doliu și adaptarea la noua situație relațională.

Importanța manifestărilor nonverbale: râdem cand suntem bucuroși și plângem atunci cand suntem triști. Bucuria este caracterizată de apropiere, contact în timp ce retragerea este asociatp cu tristețea.

Tulburări emoționale

Ce sunt și cum se manifestă tulburările emoționale?

Persoanele expuse la șocuri emoționale, la stres extrem, la abuzuri, pot dezvolta o serie de dereglări psiho-comportamentale cele le pot afecta întraga procesare mentală. Acest gen de tulburări poartî denumirea de tulburări emoționale, iar aceastea sunt diverse. Din păcate, aceste pot afecta atât comportamentul celor afectați, capacitatea de adaptare, cât și relațiile sociale.

Cauzele pot fi: un dezechilibru chimic în creier, o situație șocantă de viață, dar și rezultatul interacțiunii cu un mediu ostil.

Din categoria tulburărilor emoționale fac parte:

Tulburările de anxietate: agorabobia, atacul de panică;

Tulburările de alimentație : bulimia, anorexia;

Tulburările afective : tulburarea bipolară, distimia, depresia gravă;

Tulburările de comportament

Tulburările generate de abzul de sibstanțe: alcool, droguri;

Tulburările de personalitate: dependența, evitanța, antisociala, histrionica etc.

Un diagnostic corect de tulburare emoțională se poate pune numai de către specialiști în domeniu, deoarece fiecare tulburare emoțională are anumite criterii de diagnostic.

Tulburările emoționale pot afecta nu numai adulții, ci și copiii. Manifestările copiilor diagnosticați cu tulburare emoțională sunt extrem de neplaăcute. Sunt agresivi, impulsivi, nu ascultă, sunt neatenți, au dificultăți de relaționare, nu le place școala/grădinița și nici colectivitatea, nu se concentrează, au o stimă de sine scăzută, sunt reticenți la schimbare, nu respectă regulile. Unii dintre ei pot fi afectați și de ticuri, ceea ce le complică existența și le agravează suferința interioară.

Principalele cauze ale tulburărilor emoționale sunt: pierderea unui mebru din familie, certurile frecvente, presiunea școlară sau de la locul de muncă.

Din fericire, tulburările emoționale, atât la copii, cât și la adulți, se pot trata cu succes. Copiilor li se recomandă practicarea unor sporturi/jocuri în aer liber, reducere timpului petrecut în fața calculatorului, tabletei sau a televizorului, respectare unei diete din care se scot alimentele considerate excitante și numai dacă este nevoie, se poate apela la consilierea psihologică.

În cazul adulților, cele mai bune rezultate se pot obține prin combinarea psihoterapiei cu medicația. Contează mult evitarea situațiilor stresante, a conflictelor, cât și a persoanelor cu influență negativă și rol destabilozator.

Sistemul limbic profund, în special hipotalamusul, aflat la baza creierului, este responsabil cu traducerea emoțiilor noastre în senzații fizice de relaxare sau de tensiune. Când sistemul limbic este activat, eoțiile par să preia controlul.

Blocaje de tip emoțional

Blocajele de tip emoțional se manifestă prin diferite temeri, neîncredere în sine sau întâmpinarea unor dificultăți în diferite situații .

Una din aceste temeri ar fi teama de a nu comite o greșeală, de a nu parea extravagant. Alte exemple de blocaje emoționale ar fi teama de a fi în minoritate, orprirea preamatură la prima idee, soluție care apare sau teama ori neîncrederea față de superiori, colegi colaboratori; capacitatea slabă de a se destinde, de a lăsa timp incubației să se desfășoare, să acționeze; dorința patologică pentru aparenta securitate a ”cunoscutului” și a ”evidentului”; dificultatea de a schimba modelul de gândire; dependența excesivă de opiniile altora; lipsa competenței de a depune un efort susținut pentru a desfășura procesul de rezolvare a unei probleme de la identificarea ei până la soluționare.

Importanța emoțiilor

Emoțiile sunt importante deoarece ele asigură

supraviețuirea- deoarece emoțiile noastre funcționează astăzi ca un sistem interior de ghidare, delicat și sofisticat, ele ne atenționează când ne lipsește impulsul natural;

luarea deciziilor- sentimentele și emoțiile noastre constituie o valoroasă sursă de informații, ne ajută să luam hotărâri;

stabilirea limitelor- dacă învățăm sa ne încredem în ceea să simțim și să fim fermi în a exprima acest lucru, aceasta ne va ajuta în trasarea granițelor care sunt necesarea pentru protejarea sănatății noastre mentale și psihice;

comunicarea – sentimentele noastre ne ajută să comunicăm cu ceilalți. Expresia feței noastre poate exprima o gamă largă de sentimente;

unitatea- sentimentele noastre sunt probabil cea mai mare sursă de unitate a tuturor speciei umane. Sentimentele de empatie, compasiune, cooperar și iertare au potenșialul de a ne uni ca specie.

”Nici o ocazie neconfortabilă nu trebuie să fie risipită, nici o emoție nu este trăită inutil, pentru că emoțiile sunt excelente ocazii de învățare.”

” Facilitatea emoțională a gândirii- Emoțiile dau prioritate gândirii prin direcționarea atenției asupra informației importante. Emoțiile sunt suficient de clare și de accesibile încât pot fi generate ca ajutor pentru judecată și memorie în privința sentimentelor. Oscilația stărilor amoționale schimbă perspectiva subiectului de la optimism la pesimism, determinând luarea în considerație a mai multor puncte de vedere. Stările emoționale încurajează în mod diferit o anumită modalitate de rezolvare când fericirea facilitează motive inductive pentru creativitate.

La acest nivel, emoția influențează pozitiv gandirea. Dacă în primii ani de viață emoția acționează în special ca modalitate de semnalizare și de alertare a individului asigurându-i supraviețuirea, pe măsura ce omul se maturizează, emoțiile încep să-i modeleze gandirea, să o influențelze.” Mihaela Roco – Creativitate și inteligența emoțională

INTELIGENȚA

Definiții și teorii ale inteligenței

Termenul de inteligență este definit în ” Dicționarul Explicativ al Limbii Române” ca fiind capacitatea, facultatea de a înțelege cu usurință fenomenele, faptele, evenimentele, etc, de a sesiza relațiile esențiale dintre lucruri, fenomene, etc, de a rezolva probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; ansamblul de funcții mentale prin care se realizează cunoașterea conceptuală și rațională ; deșteptăciune, ingeniu sau aptitudinea de a se adapta la o situație, de a alege în funcție de circumstanțe, de a da sens unui lucru, etc.

Inteligența este un termen dificil de definit, și poate avea semnificații diferite pentru fiecare persoană în parte. De fapt, acest lucru a creat controverse de-a lungul istoriei, oamenii de știință și specialiști punându-se cu greu de acord asupra unei definiții unitare și a unor metode singulare de măsurare.

În forma cea mai simplă, inteligența este deseori definită ca și abilitatea mentală generală de a învăța și a aplica cunoștințele pentru a manipula mediul, precum și capacitatea de a raționa și de avea o gândire abstractă. Alte definții ale inteligenței includ adaptabilitatea la un nou mediu sau la schimbările din mediul actual, capacitatea de a evalua și de a judeca, capacitatea de a înțelege idei complexe, capacitate de gândire originală și de producție, capacitatea de a învăța repede și din experiența proprie, și, nu în ultimul rând, capacitatea de a înțelege relațiile.

”În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul potențial, atât ca proces, cât și ca aptitudine sau capacitate, atât formǎ și atribut al organizǎrii mintale, cât și a celei comportamentale” Paul Popescu –Neveanu

Printre cercetătorii care au definit și abordat termenul de inteligență, amintim: David Wechsler, Edward Lee Thorndike, Howard Gardner, Robert Sternberg, Charles Spearman, John Thunstone, Jean Piaget, Wayne Payne, etc.

David Wechsler definește inteligența ca fiind „capacitatea globală a individului de a acționa în vederea atingerii unui anumit scop, de a gândi rațional și de a se adapta eficient mediului în care trăiește”.

”O inteligență este o capacitate computațională- o capacitate de a procesa un anumit tip de informație- care se găsește în biologia umană și psigologia umană.

O inteligență implică atitudinea de a rezolva probleme sau de a crea produse care au importanță intr-un context cultura particular sau într-o comunitate.”

”Inteligența este abilitatea de a rezolva probleme sau de a crea produse, valorizate de către una sau mai multe culturi” -Howard Gardner

Howard Gardner este bine cunoascut în cercurile educaționale pentru Teoria Inteligențelor Multiple. El realizează prin teoria sa, o critică a teroriilor tradiționale asupra inteligenței, conform cărora inteligența este unică și măsurabilă prin intrumente standard psihometrice.

Tipuri de inteligențe:

Howard Gardner susține că toate ființele umane au inteligență multiplă. Aceste diverse tipuri de inteligență pot fi alimentate si întărite sau dimpotrivă ignorate si slăbite. În cartea sa Inteligențe multiple el vorbește despre urmatoarele tipuri de inteligențe:

Inteligența muzicală: este specifică celor care au sensibilitate față de sunete sau care realizează combinații complexe de sunete.

Este o inteligență specifică artiștilor (muzicieni, dansatori, coregrafi), precum și compozitorilor, indiferent de domeniul muzical în care activează.

Inteligența corporal-chinestezică: este specifică celor care își folosesc corpul la realizarea unor activități( dansatorii, balerinii și sportivii). Relația minte-trup devine instrumentul prin care se exprimă sau prin care contribuie la realizarea unei acțiuni.

Inteligența logico-matimatică: este specifică celor care sunt buni la matematică, logică, fizică, chimie și care realizează diferite activități în domeniul științelor exacte sau al științelor inginerești. De asemenea, aceasta inteligenta este specifică economiștilor și managerilor, deoarece deciziile pe care ei trebuie să le ia necesită un bun suport logic și matematic.

Inteligența lingvistică: reflectă capacitatea unui individ de a se exprima și de a comunica, într-un context cultural dat. Este inteligența specifică scriitorilor și a celor care au capacitatea de a învăța relativ ușor o limbă străină. De asemenea, este inteligența celui care se exprimă clar și poate transmite cunoștințe într-un proces de învățare.

Inteligența spațială : este necesară celor care trebuie să gândească dinamica activității lor în spațiu, să recreeze experiențe vizuale anterioare. De asemenea, este specifică pictorilor, arhitecților grădinarilor, care proiectează și realizează construcții spațiale. Ei trebuie să vadă în spațiu, să își imagineze cum vor arăta construcțiilor lor atunci când le proiecteaza.

Inteligența interpersonală: reflectă capacitatea de a evalua starea de spirit a celorlalți, precum și abilitatea de răspuns și adaptare la solicitări. Implică spirit de observație și empatie. Este o forma de inteligență necesară în domeniul relațiilor publice.

Inteligența intrapersonală: reflecta capacitatea de a întelege ce se întampla în universul nostru psihologic, posibilitatea de a avea o imagine de sine corectă. Reflectă, de asemenea, capacitatea de autodisciplină, de cunoaștere a punctelor forte și a limitelor Este necesară psihologilor, precum și medicilor care se specializeaza mai mult pe psihicul uman.

Inteligența naturalistă: constă în abilitatea de a recunoaste si de a categoriza plante, animale si alte obiecte din natura.

Inteligența existențială : arată sensibilitate si capacitate de a aborda intrebari profunde despre existenta umana, cum ar fi :sensul vietii, de ce murim? Etc

Conform teoriei inteligențelor multiple, nu numai că indivizii posedă numeroase reprezentări mentale și limbaje ale intelectului, însă indivizii diferă unul de altul prin formele acestor reprezentații, mărimea lor sau ușurința cu care se folosesc de ele, dar și modul prin care aceste reprezentări pot fi schimbate.

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

Scurt istoric al inteligenței emoționale

”Inteligența emoțională este la fel de veche ca și timpul.” –Steven Stein

Inteligența emoțională este la fel de veche ca și timpul, dar nimeni nu a pus eticheta pana in secolul al XX-lea , secol în care s-a dezvoltat conceptul de ”Inteligență Emoțională”.

Primul autor care a făcut referire la conceptul de inteligență ca și abilitatea de a relaționa a fost psihologul american Edward Thorndike în jurul anului 1920 care vorbea de ceva intitulat de el ”inteligență socială”. Mai târziu, în 1940, David Weschsler sugerează că există componente afective ale inteligenței ce pot fi esențiale în atingerea succesului în viață.

În 1948, alt cercetător american, R.W.Leeper, a promovat ideea ”gândului emoțional”, care se credea că avea contribuție la ”gândul logic”.

În 1983, Howard Gardner, de la Universitatea Harvard, a scris despre posibilitatea existenței unor ”inteligențe multiple”(prezentate în subcapitolul anterior)

În 1985, Wayne Payne introduce termenul inteligență emoțională în lucrarea de doctorat, intitulând-o : « Studiu asupra emoției : dezvoltarea inteligenței emoționale ; integrarea în societate ; relaționarea cu frica, durerea și tot în același an, Reuven BarOn a abordat inteligența din perspectiva a cinci factori: aspectul intrapersonal, aspectul interpersonal, adaptabilitatea, controlul stresului și dispoziția generală.

Termenul ”inteligență emoțională” a fost adoptat si definit in mod formal in 1990 de către John (Jack) Mayer de la Universitatea din New Hampshire și Peter Solovey de la Universitatea Yale.

Inteligența emotională si măsurarea ei

Una dintre cele mai semnificative realizări în domeniul inteligenței emoționale a avut loc în 1980 când psihologul evreu, născut în America, Dr. Reuven Bar-On a început să lucreze în acest domeniu. Reuven a creat un instrument care a devenit cunoscut sub denumirea de Bar-On EQ-i, care în traducere înseamnă ”inventarul coeficientului emoțional”. El considera că inteligența emoțională era alcătuită din dintr-o serie de atitudini ți calități diferite, dar care se intersectează și care ar putea fi grupate în 5 teme generale, sau domenii, ulterior împărțite în 15 componente sau trepte.

EQ-ul nu este permanent stabil; vârsta, sexul și originea etnică nu împiedică îmbunatățirea acestuia. Calitățile definite și măsurate de fiecare treaptă a EQ-i, pot fi îmbunătățite indiferent de vârstă -și cu cât sunt mai puternice calitățile cu atât sunt mai mari șansele de succes.

EQ nu este o aptidine, ceea ce se referă la capacitatea unei persoane de a reacționa bine într-o anumită activitate sau disciplina. Nu este o relizare, deoarece nu se referă la anumite tipuri de realizări. Nu are caracter vocațional . EQ nu este nici o personalitate .

Inteligența emoțională este alcatuită din trăsături dinamice care pot fi puse în valoare în funcție de situație. Astfel piesele fundamentale ale inteligenței emoționale, precum și structura sa globală se pot îmbunătăți prin pregătire, îndrumare și experiență.

Bar-On EQ-i este un test de auto-evaluare și este alcătuit din 133 de întrebări. Se completează răspunzând la fiecare întrebare cu o variantă din 5 care variază de la ”nu este cazul meu” până la ”adevărat”.

Fiecare din cele 15 trepte și cele 5 domenii are scor propriu; după care se obține un scor final. EQ nu este un test care etichetează facil inteligența emoțională a unei persoane.

Se aplică persoanelor cu vârsta peste 16 ani. Timp de administrare: 30 minute, de tip auto-evaluare. Inventarul emoțional Bar On constă în itemi care evaluează:

cunoașterea emoțională proprie

asertivitatea

stima de sine

auto-actualizarea

empatia

relațiile interpersonale

responsabilitatea socială

rezolvarea de probleme

flexibilitatea

testarea realității

toleranța la stres

controlul impulsurilor

optimismul

fericirea

Totuși, persoana al cărui nume este cel mai des asociat cu termenul de “inteligență emoțională” este renumitul scriitor Daniel Goleman. În anul 1995, acesta a publicat cartea intitulată ”Inteligenta Emotionala”. Cartea a fost un succes imens și a devenit bestseller în SUA. Aceasta carte a făcut cunoscut conceptul de inteligență emoțională în toată lumea.

Definiri și teoretizări ale inteligenței emoționale

Daniel Goleman a formulat definiția inteligenței emoționale pe baza lucrării lui Mayer și a lui Salovey, din 1990. Aceștia și-au actualizat definiția dată inteligenței emoționale în cartea din 1997, în care vorbesc despre interacținile dintre emoționalitate și raționalitate.

În viziunea autorilor Mayor și Salovey, inteligența emoțională implică:

abilitatea de a percepe cât mai corect emoțiile și de a le exprima;

abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea;

abilitatea de a cunoaște și înțelege emoțiile și de a le regulariza pentru a promova dezvoltarea emoțională și intelectuală și este definită precum: “un tip de inteligență socială care include abilitatea de a monitoriza propriile emoții și cele ale altor persoane, de a face distincție între ele și de a folosi informațiile pentru a ghida modul de gândire și de acțiune a unei alte persoane”;

Mayer și Salovey pun în evidență mai multe niveluri ale formării inteligenței emoționale, cunoscute și sub denumirea de: “patru ramuri ale inteligenței mentale”:

Evaluarea perceptivă și exprimarea emoției;

Facilitarea emoțională a gândirii;

Înțelegerea și analiza emoțiilor și utilizarea cunoștințelor emoționale;

Reglarea emoțiilor pentru a provoca creșterea emoțională și intelectuală.

În cadrul fiecărui nivel există mai multe trepte, după cum urmează:

Percepția, evaluarea și exprimarea emoțiilor

Capacitatea de a identifica emoția în propriile gânduri, sentimente și stări fizice;

Capacitatea de a identifica emoții la alții, în proiecte, opere de artă, limbaj, sunet, comportament;

Capacitatea de a exprima emoțiile cât mai precis și de exprima nevoile legate de sentimente;

Capacitatea de a distinge între sentimente precise și imprecise sau sincere și nesincere;

Acest prim nivel se referă la acuratețea cu care un individ poate identifica emoțiile și conținutul emoțional, atât la propria persoană, cât și la cel din jurul său, la acuratețea exprimării și manifestării emoțiilor.

Facilitarea emoțională a gândirii;

Emoțiile sunt suficient de clare și accesibile încât pot fi generate ca ajutor pentru judecată și memorie în privința sentimentelor;

Oscilația stărilor emoționale schimbă perspectiva subiectului de la optimism; la pesimism, determinând luare în considerație a mai multor puncte de vedere;

Stările emoționale încurajează în mod diferit o anumită modalitate de rezolvare când fericirea facilitează motive inductive pentru creativitate;

La acest nivel, emoția influențează pozitiv gândirea. O dispoziție emoțională pozitivă duce la o gândire optimistă, pe când dispoziția negativă generează pesimism.

Înțelegerea și analiza emoțiilor. Utilizarea cunoștințelor emoționale

Capacitatea de a înțelege emoțiile și de a folosi cuvintele despre emoții;

Recunoaștereaa asemănărilor și diferențelor dintre stările emoționale (exemplu: adiferența dintre a plăcea și a iubi);

Capacitatea de a înțelege sentimentele complexe sau cele simultane precum cele de dragoste și ură;

Cunoașterea semnificației stărilor emoționale ăn funcție de sitațiile și relațiile complexe în care se produc (exemplu: legătura dintre tristețe și pierdere);

Capacitatea de a interpreta sensul emoțiilor în relații cum ar fi tristețea, care se instalează în urma unor pierderi;

Reglarea emoțiilor pentru a provoca creșterea emoțională și intelectuală

Capacitatea de a fi deschis, de a accepta atât sentimentele plăcute, cât și pe cele neplăcute;

Capacitatea de a utiliza sau de a se elibera o emoție, în funcție de utilitatea sau de importanța ei;

Inteligența emoțională se referă la capacitatea de a recunoaște propriile emoții și sentimente și pe cele ale celorlalți de a ne motiva și de a face un mai bun management al impulsurilor noastre spontane, cât și al celor apărute in relațiile cu ceilalți.

Multe persoane dotate cu inteligență de tip academic dar lipsite de inteligență emoțională sfârșesc prin a lucra pentru oameni cu IQ mai scăzut decât al lor, însă care excelează în calitățile inteligenței emoționale. –Daniel Goleman, 2004

Elementele componente ale inteligenței emoționale

Un alt binecunescut nume în domeniul inteligenței emoționale este Jeanne Segal. Aceasta a evidențiat patru componente ale inteligenței emoționale :conștiința emoțională, acceptarea , conștiința emoțională activă și empatia .

Prima componentă vizează trăirea în mod autentic a tuturor emoțiilor care ne încearcă, lăsând deoparte toate deprinderile intelectuale prin intermediul cărora avem tendința să gândim emoțiile. Pentru a dezvolta autocontrolul emoțiilo, autoarea recomanda exerciții specifice de conștientizare a senzațiilor cprporale și a emoțiilor.

Cea de-a doua componentă presupune acceptarea emoțiilor conștiente, adică asumarea responsabilității propriilor trăiri afective. Aceasta nu înseamnă resemnare și pasivitate față de emoții, ci deschidere atât față de cele plăcute, cât și față de cele neplăcute.

Conștientizarea emoțională afectivă înseamnă să trăiești experiența prezentă și nu ceea ce ai simțit în trecut. Această componentă presupune conștientizarea a tot ceea ce simți, a cauzelor emoției, a realității și a situației în care te afli, pentru a putea fi echilibrat, a gândi limpede și a nu fi inlfluențat de emoțiile trecute.

Empatia se referă la abilitatea de a ne raporta la sentimentele și la nevoile celorlalți, fară a renunța la propria experiență emoțională. Empatia presupune înțelegerea celuilalt, participarea la probleme sale emoționale, fară a te implica în rezolvarea acestora.

Formarea inteligenței emoționale este în mare măsură dependentă de unele obișnuințe, automatisme învățate, ce au la bază modelele emoționale din familie sau mediul școlar.

Inteligența emoțională conform autorului Daniel Goleman

”Fiecare emoție puternică are la bază un impuls de a acționa; stăpânirea acestor impulsuri este fundamentală pentru intelingeța emoțională.”

În cartea sa din 1995, Daniel Goleman și-a formulat definiția inteligenței emoționale pe baza lucrării lui Mayer și a lui Salovey din 1990, dar a adăugat numeroase elemente care ar putea intra în categoria « trăsături de personalitate sau de caracter ». El considera că aspectele precum: optimismul, perseverența și capacitatea de a amâna satisfacțiile intră în alcătuirea inteligenței emoționale.

Îmbinând propriile analize și cercetări cu rezultatele obținute până atunci în domeniu, Goleman a arătat că, în esență, avem 2 creiere, respectiv, doua minți : cea rațională și cea emoțională. El afirma că succesul se poate atinge dacă se pot controla următoarele zone : autocunoașterea, autogestionarea, conștiința socială și managementul relațiilor.

Conform lui Daniel Goleman se evidențiază 4 componente ale Inteligenței Emoționale:

Autocunoașterea

Autocunoasterea emotionala

Autocunoasterea realista si corecta

Increderea in sine

Autocontrolul

Autocontrol emotional

Transparenta si mentinerea integritatii

Adaptabilitate la mediu dar si adaptabilitate, deschidere la schimbare

Orientarea spre rezultate

Initiativa

Optimism si perseverent

Social “Awareness” (conștiința socială, de grup)

Empatie (simtirea sentimentelor si perspectiva celorlalti, un interes real fata de grijile celorlalti)

Constientizare (awareness) la nivelul organizatiei

Orientarea spre serviciu

Managementul relațiilor interpersonale

Dezvoltarea altora, a abilitatilor acestora, coaching

Leadership international

Catalist al schimbarii

Influenta – un rol important aici il joaca persuasiunea

Managementul conflictelor (legat de nogocierea si rezolvarea disputelor)

Lucrul in echipa si colaborarea (crearea de sinergie de grup in urmarirea scopurilor grupului)

Primele două componente sunt privite ca și componente personale ale Inteligenței Emoționale, în timp ce celelalte 2 sunt privite ca și componente sociale ale Inteligenței Emoționale.

d) Inteligența emoțională este descrisă prin patru atribute:

Realizarea conștientă a propriei stări emoționale, cu alte cuvinte indentificarea emoțiilor proprii, conștientizarea modului cum ele afectează gândirea și acțiunile, comportamentul;

Auto-controlul, stăpânirea impulsurilor emoționale și a comportamentelor neprotrivite, și reîncadrarea stării emoționale într-o stare de educare, pregătirea pentru schimbare;

Empatia și adaptarea socială, însemnând înțelegerea emoțiilor celorlalți și recunoașterea mecanismelor de interacțiune și integrarea în dinamica situațiilor;

Comunicarea eficientă, clară și capacitatea de a inspira și conduce.

Componentele specifice inteligenței emotionale au fost preluate din lucrările lui Mayer si ale lui Salovey :

Conștiința de sine

Să fii recunoscător din punct de vedere emoțional

Capacitatea de a fi empatic

Capacitatea de a lua decizii înțelepte

Capacitatea de a reuși să-ți asumi responsabilitatea pentru propriile emoții

Principii ale inteligenței emoționale enunțate de lucrarea ”Inteligența emoțională în educația copiilor” :

Conștientizarea propriilor sentimente și sentimentele celorlalți;

Manifestarea empatiei și înțelegerea punctului de vedere a celor din jur;

Dobândirea echilibrului și înfruntarea impulsurilor emoționale și comportamentale;

Construirea unor scorpuri și planuri pozitive;

Folosirea aptitudinilor sociale pozitive în relațiile cu ceilalți;

Beneficiile inteligenței emoționale:

Performanțe mărite

Motivație îmbunatățită

Inovație sporită

Încredere

Leadership și management eficient

Munca în echipa excelentă

Contolul Emoțiilor

A ne controla activitatea comunicativă înseamnă a controla în aceași măsură ceea ce exprimă corpul prin voce și mișcari.

În plan individual, este vorba despre mecanismele de apărare și organizarea verbalo-visceral-motorie. În plan socil, se referă la regulile afective (feeling rules) și la ethos.

Controlul individual

Mecanismele de apărare în discuție sunt folosite pentru a evita angosa, care, la rândul ei, rezultă din conflictul dintre o dorință și interzicerea acesteia. În felul acesta, rolul mecanismelor este de a proteja Eul împotriva angosei și a afectelor neplăcute.

Controlul reacțiilor verbale:

Represia se traduce printr-un efort de stăpânire a vocii, a sintaxei și a semanticii. Represia se extinde uneori și la reacții corporale (strangerea pumnului, scrâșnirea dinților). Sunt menționate și alte categorii, mai rar întâlnite cum ar fi: evitarea sau fuga, mascarea sau inversiunea afectului, utilizarea unei activități fiziologice (a bea, controlul respirației, descărcarea printr-o activitate verbală intensă), neutralizarea prin ritualuri conversaționale (aprecieri, laude, condoleanțe, felicitări) sau utilizarea relației cu o altă persoana ca suport social.

Controlul social

Filosoful N. Elias (1939) a lansat ideea că ”civilizația constă de fapt în maniera în care o societate tratează emoțiile”. Pentru a reuși acest lucru , societatea exercită prin însăși structura sa o influență asupra motivațiilor cotidiene și asupra comportamentelor emoționale corespunzatoare, în funcție de trei procese: diferențierea și recunoașterea diferitelor emoții, acceptabilitatea socială și gestiunea lor interindividuală. Umul dintre elemntele fundamentale ale ordinii sociale este conformarea.

Daniel Goleman consideră că optimismul ar fi o aptitudine enențială pentru inteligența emoțională; el semnalează problema manevrării gândirii negative.

”Din perspectiva abilității emoționale, a avea o speranță înseamnă în primul rând a nu te lasă copleșit de anxietate, de o atitudine defetistă sau de depresie în confruntarea cu dificultățile.” Acesta mai vorbește și despre puterea gândirii pozitive în finalizarea unor planuri și îndeplinirea idealurilor.

Optimismul, ca și speranță, înseamnă a te aștepta ca, în general, lucrurile în viață să meagă bine, cu toate obstacolele și frustrările. Din punctul de vedere al abilităților emoționale, optimismul este o atitudine care protejează oamneii împotriva căderii în depresie, disperare în fața dificultăților.

M. Seiligman- psiholog la Universitatea din Pennsylvania- definește optimismul prin modul cum oamenii își explică lor înșile succesele și insuccesele.

Daniel Goleman mai vorbește și despre așa numita revărsare (curgere, flux) a unui sentiment. Este vorba de o stare asemănătoare extazului. Revărsarea este inteligența emoțională la cel mai înalt grad al său, ea reprezentând temelia angajării abilității personale în slujba performanței și învățării.

”Inteligența emoțională ajută la formarea caracterului. Caracterul condiționează exiistența societăților democratice. Dar caracterul înseamnă autodisciplină- Aristotel viața virtuasă e fundamentată pe stăpânirea de sine. Aptitudinea de a diferenția satisfacerea de dorințe, de a controla și a canaliza dorința de acțiune constituie unul din însemnele inteligenței emoționale, pe care o numim voința.” Psihologia educației- Mihaela Cozărescu

Pe scurt inteligența emoțională înseamnă să fii conștient de ceea ce simți tu și de ceea ce simt alții și să știi ce să faci în legătură cu acestea, să știi să deosebești ce-ți face bine și ce nu îți face bine pentru a ști cum să treci de la rău la bine, să ai conștiința emoțională, sensibilitate și capacitate de conducere care să te ajute sp maximizezi pe termen lung fericirea și supraviețuirea.