Deficitul Bugetar ȘI Modalități DE Finanțare
UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAȚI
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
SPECIALIZAREA FINANȚE-BĂNCI
Lucrare de licență
Coordonator științific:
Lect. univ. dr. Doina Iacob
Student:
Avasiloaia Răzvan
Galați
2016
UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAȚI
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR SPECIALIZAREA FINANȚE-BĂNCI
DEFICITUL BUGETAR ȘI MODALITĂȚI DE FINANȚARE.
Studiu de caz în România
Coordonator științific:
Lect. univ. dr. Doina Iacob
Student:
Avasiloaia Răzvan
Galați
2016
CUPRINS
INTRODUCERE
În condițiile actuale de desfășurare a activității economice, în care nevoia de resurse financiare este mai mare decât fondurile existente, elaborarea bugetelor la orice nivel constituie una din problemele primordiale, în special în ceea ce privește respectarea principiului echilibrului bugetar.
Abordările cu privire la dimensionarea deficitelor bugetare, la mijloacele de finanțare și în special la dimensionarea datoriei publice capătă o serie de nuanțe specifice în cazul diferitelor economii. Condițiile concrete existente din punct de vedere economic, financiar, social, administrativ ridică o serie de probleme care impun o abordare extrem de serioasă a impactului potențial nefavorabil al unei dimensionări a deficitelor bugetare și datoriei publice peste posibilitățile reale de finanțare neinflaționistă.
Deficitul bugetar a devenit un fenomen caracteristic al lumii contemporane. Un deficit bugetar cronic de proporții poate provoca creșterea ratei inflației, criza valutară, dificultăți la achitarea datoriilor externe și alte fenomene nedorite ce influențeazã negativ procesul de stabilizare macroeconomică și respectiv progresul economic.
Existența deficitului bugetar se datorează mai multor cauze, cum ar fi: scăderea producerii de bunuri și servicii în economie, creșterea cheltuielilor în scopul realizării anumitor programe sociale; creșterea activității sectorului invizibil al economiei; creșterea cheltuielilor marginale ale producției sociale; emisiunea monetară în exces și care să nu fie însoțită de creșterea economică. Pe de altă parte, nivelurile veniturilor și cheltuielilor bugetare sunt afectate și de stadiul ciclului de afaceri. Atunci când economia se contractă, bugetul se îndreaptă spre deficit, ca urmare a reducerii volumului de venituri colectate.
În România, în cadrul deosebit de complex în care se desfășoară activitatea economică, în încercarea de evidențiere a locului deținut de deficitul bugetar, un rol deosebit este atribuit determinării ponderii deficitului financiar public în cadrul cheltuielilor și veniturilor bugetului general consolidat.
Astfel, cunoașterea deficitului bugetar și preocuparea pentru diminuarea lui continuă sunt de o mare însemnătate, cu atât mai mult cu cât țara noastră se confruntă cu mari dificultăți în evoluția economiei.
Sarcinile principale ale României în condițiile economice actuale cuprind efectuarea unor schimbări de structură, stabilirea echilibrului bugetar și creșterea economică, ceea ce constituie deziderentele de bază ale unor importante realizări social-economice.
Prosperarea României trebuie acompaniată de o creștere economică stabilă, de o îmbunătățire a bunăstării populației, de onorarea tuturor obligațiilor ce stau în fața unui stat modern și societății civilizate.
Pe de altă parte, lipsa de mijloace financiare creează multe dificultăți în funcționarea normală a statului.
Prezenta lucrare constituie analiza și generalizarea teoriilor privind deficitul bugetar, stabilirea circumstanțelor de apariție a acestui fenomen, a căilor de finanțare a deficitului bugetar precum și evoluția și efectele deficitului bugetar românesc asupra situației economice din țară.
Capitolul 1.
BUGETUL PUBLIC ȘI CONSOLIDAREA BUGETARǍ
1.1. Conținutul și caracteristicile bugetului public
Activitatea economică a fiecărei țări se desfășoară potrivit unui mecanism economic în care principala funcție este cea de conducere și reglare a proceselor economice. Un rol important în realizarea acestei funcții revine pieței concurențiale, pe care se reglează raportul de interese prin participarea agenților economici la formularea cererii și ofertei, la înfăptuirea lor și a echilibrului economic. În acest context, statul participă atât ca agent economic, cât și ca autoritate publică, prin funcția acestuia de a crea și exercita cadrul legislativ.
Statul influențează derularea proceselor economice prin pârghiile economico-financiare la care poate apela: pârghia fiscală, pârghia vamală și cea a cheltuielilor publice. Piața generează, la rândul ei, factori de influență precum prețul, costul, profitul, dobânda etc. Cuantificat în formă monetară, acest mecanism financiar îl reflectă, de fapt, pe cel economic. Bugetul de stat deține în cadrul sistemului financiar 25-30%.
Bugetul este un plan financiar, care cuprinde veniturile și cheltuielile publice ale statului pe o anumită perioadă de timp. Bugetul de stat reprezintă documentul-program prin care statul prevede anual mărimea și structura veniturilor și cheltuielilor din cadrul economiei. Astfel, veniturile se înscriu după conținutul lor fiscal sau nefiscal și după sursa de proveniență, în cadrul fiecărei subdiviziuni, stabilindu-se nivelul încasărilor. Cheltuielile se înscriu după conținut și după destinația pe care o capătă, stabilindu-se nivelul acestora. Bugetul de stat exprimă relații economice în formă bănească care iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială și de altă natură ale fiecărei perioade date.
În cadrul procesului decizional public există diferențe de la o țară la alta legate de sistemul inițiativei bugetare utilizat. Aceasta se referă la competența elaborării și aprobării bugetului, respectiv la autoritățile abilitate cu întocmirea, publicarea și răspunderea pentru execuția bugetului public.
În funcție de sistemele constituționale, se pot identifica trei tipuri de sisteme ale inițiativei bugetare, în cadrul cărora apar deosebiri referitoare la adoptarea deciziei bugetare. În practică, se întâlnesc două abordări ale sistemelor inițiativei bugetare potrivit cărora distingem:
Sistemul parlamentar, Sistemul prezidențial și Sistemul convențional, pe de o parte;
Sistemul inițiativei guvernamentale, Sistemul mixt al inițiativei bugetare parlamentare și guvernamentale și Sistemul american, pe de altă parte.
Caracteristicile acestor sisteme ale inițiativei bugetare sunt prezentate în figura 1.1.
Trebuie remarcată și lămurită legătura dintre expresiile: finanțe publice și buget public. În acest sens este important să precizăm că bugetul public cuprinde toate veniturile și cheltuielile de natură publică ale țării.
Întrucât, în cadrul sistemului bugetar, bugetul de stat este planul financiar cel mai important, prin intermediul căruia se asigură îndeplinirea principalelor funcții și atribuții ale statului, societatea manifestă față de acesta un interes deosebit, din care cauză este necesar ca el să poarte girul organului suprem legislativ, Parlamentul țării.
De modul în care bugetul de stat și legea bugetului răspund necesităților obiective ale societății la un moment dat (în perioada pentru care el a fost aprobat) depinde și îndeplinirea rolului său stabilizator, de dezvoltare, de armonizare a întregii vieți economice și sociale a societății, de asigurare a echilibrului financiar, monetar și valutar al statului. Bugetele locale au și ele un rol important, în ceea ce privește asigurarea autonomiei autorităților administrațiilor publice locale sub aspect economic, social și administrativ.
Din punct de vedere al conținutului, bugetul poate fi analizat ca: document, lege, sistem de fluxuri financiare și instrument de politică economică.
Bugetul constituie un important plan operativ, din punct de vedere financiar, iar ca și conținut, așa cum s-a mai precizat, exprimă relații sociale de natură economică care se stabilesc între participanții la executarea acelui plan financiar. În funcție de sectorul, comunitatea, domeniul sau sfera la care se referă bugetul în cauză, acesta poate căpăta nuanțe și caracteristici specifice. Astfel, o categorie de relații sociale de natură economică se stabilesc printr-un buget bazat pe fonduri publice și altele sunt relațiile sociale care se creează printr-un buget în cadrul finanțelor private, unele sunt relațiile sociale pe care le determină un buget întocmit la nivelul țării și altele sunt relațiile pe care le determină un buget întocmit la nivelul unui teritoriu limitat (județ, municipiu, oraș, comună, întreprinderi, instituții etc.).
Figura 1.1. Caracteristicile sistemelor inițiativei bugetare
Sursa: Tatiana Moșteanu, Finanțe Publice – Proces Bugetar, Suport de curs, Ed. Academiei de Studii Economice, Departamentul de formare permanentă, București, 2004, pag. 17
Din punct de vedere juridic, bugetul de stat reprezintă o lege, un act normativ (necesită aprobarea în parlament) cu caracter previzional (prevăzut pentru o perioadă de timp în viitor) și obligatoriu, care prevede și autorizează veniturile și cheltuielile statului, pe durata unui an. Bugetul de stat reflectă opțiunile de politică economică, socială și financiară ale statului, referitoare la o perioadă de un an.
Rolul bugetului public este pus în evidență de modalitățile de exercitare a funcțiilor publice. Astfel, bugetul public are rol alocativ, redistributiv și de reglare a vieții economice.
Rolul alocativ al bugetului decurge din natura statului care își asumă sarcina finanțării serviciilor publice. Astfel, în partea de cheltuieli a bugetului se reflectă modul de alocare a resurselor financiare publice ale fiecărui an bugetar sau chiar pentru finanțarea unor cheltuieli multianuale.
Rolul redistributiv al bugetului decurge din natura lui ca instrument în care se reflectă relații de mobilizare a resurselor, respectiv de repartizare a acestora pentru finanțarea unor acțiuni și activități determinate în mod expres.
Rolul de reglare a vieții economice decurge din importanța bugetului ca instrument cu putere de lege, prin intermediul căruia se reflectă politica economică promovată de Guvern. Astfel, prin orientările bugetului se poate acționa asupra economiei stimulând sau frânând o anumită activitate.
Bugetul public contribuie la realizarea echilibrului între nevoile colective și mijloacele cu care se acoperă. În acest scop, se stabilește un raport între resursele financiare publice provenite, în principal, din impozite și taxe, și nevoile sociale; în cadrul acestui raport trebuie să se urmărească respectarea echității în repartiția sarcinii fiscale asupra membrilor societății. Astfel, pe baza puterii de contribuție a subiecților impozabili se stabilește capacitatea de satisfacere a nevoilor generale (utile, necesare sau indispensabile).
De aceea, în sens larg putem considera că bugetul public reprezintă ansamblul documentelor din sectorul public, care împreună formează sistemul de bugete prin care se constituie și se utilizează fondurile publice centrale și se rezolvă problemele legate de elaborarea, aprobarea, executarea și raportarea acestora.
Particularitățile bugetului în funcție de conținutul său sunt prezentate în figura 1.2.
Figura 1.2. Conținutul bugetului public
Sursa: Tatiana Moșteanu (coordonator), Buget și trezorerie publică, ed. a III-a revizuită, Ed. Universitară, București, 2008, p. 38
Particularitățile bugetului public sunt următoarele:
– în procesul de constituire și utilizare a fondurilor publice, relațiile economice pe care le determină bugetul de stat își găsesc cea mai largă expresie în corelațiile macroeconomice care se stabilesc în economie și societate, în special în legătură cu nivelul, evoluția și repartiția produsului intern brut, izvorul principal al resurselor financiar publice;
– bugetul de stat este obligatoriu pentru toți membrii societății și pentru statul însuși, având caracter de lege, el purtând girul forului suprem din stat (Parlamentul) și, prin jocul democrației, al întregului popor;
– bugetul de stat încearcă să reflecte o imagine cât mai apropiată de situația reală a economiei. De aceea, el reprezintă un plan financiar operativ, la nivel macroeconomic, stabilit de organele abilitate ale statului și în baza căruia urmează a funcționa și evolua societatea din punct de vedere economic, social și financiar, în perioada pentru care acesta a fost întocmit. Deși bugetul de stat se întocmește în România pe perioada unui an bugetar, care corespunde anului calendaristic, prin el se asigură de multe ori condițiile necesare pentru continuarea unor finanțări și pe termen mediu, prin includerea unor cheltuieli publice (din domeniul investițiilor) care nu se pot finaliza pe parcursul unui exercițiu bugetar;
– legile privind aprobarea bugetului de stat poartă amprenta concepțiilor și intereselor politice ale partidului sau partidelor politice aflate la putere în acel moment. De aceea, deși este determinat de cauze și condiții obiective, în multe privințe bugetul poate avea un puternic caracter subiectiv;
– fiind cel mai important mecanism prin care funcțiile finanțelor publice se transpun în viață, bugetul de stat reprezintă instrumentul cel mai important de intervenție a statului în economie, prin politicile fiscale și bugetare.
Componentele sistemului unitar de bugete pot fi grupate în două categorii, respectiv:
Bugetul public național este format din: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale.
Bugetul general consolidat este ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg.
Acesta este un sistem unitar de bugete format din:
bugetul de stat;
bugetul asigurărilor sociale de stat;
bugetele locale;
bugetele fondurilor speciale;
bugetul trezoreriei statului;
bugetele instituțiilor publice autonome;
bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, după caz;
bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;
bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și a căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;
bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Figura 1.3. Componentele sistemului bugetar
Sursa: Tatiana Moșteanu (coordonator), Buget și trezorerie publică, ed. a III-a revizuită, Ed. Universitară, București, 2008, p. 40
Consolidarea bugetară se referă la operațiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele componente ale bugetului general consolidat, în vederea evitării dublei evidențieri a acestora, aspect prezentat în cele ce urmează.
1.2. Principii bugetare în România și Uniunea Europeană. Consolidarea bugetară
În România, principiile bugetare sunt reglementate în Legea privind finanțele publice astfel:
Principiul universalității, conform căruia veniturile și cheltuielile publice trebuie înscrise în bugetul de stat cu sumele lor globale (totale). Acest principiu presupune ca toate veniturile publice și toate cheltuielile publice să se realizeze numai în cadrul bugetului public, prin componentele sistemului acestuia.
Principiul unității, conform căruia toate veniturile și toate cheltuielile publice se înscriu într-un singur document. Respectarea acestui principiu asigură o prezentare de ansamblu și o cunoaștere clară a situației finanțelor publice, respectiv a surselor de venituri și destinația cheltuielilor, precum și a formei echilibrate sau a deficitare a bugetului.
Principiul neafectării veniturilor, conform căruia veniturile bugetare, prin perceperea lor, se depersonalizează, servind la acoperirea cheltuielilor publice privite în ansamblul lor. Repartizarea resurselor financiare pe destinațiile cheltuielilor nu implică în nici un fel egalitatea dintre un anumit venit și o anumită cheltuială.
Principiul anualității bugetului public, conform căruia durata de timp, pentru care Parlamentul autorizează Guvernul să încaseze veniturile publice și să efectueze cheltuielile publice să fie de un an.
Principiul specializării bugetare, conform căruia veniturile bugetare trebuie înscrise în buget și aprobate de Parlament pe surse de proveniență, iar cheltuielile publice ce urmează să se efectueze, pe categorii definite de destinație și în funcție de conținutul lor economic.
Principiul unității, conform căruia toate veniturile și toate cheltuielile publice se înscriu într-un singur document. Respectarea acestui principiu asigură o prezentare de ansamblu și o cunoaștere clară a situației finanțelor publice, respectiv a surselor de venituri și destinația cheltuielilor, precum și a formei echilibrate sau a deficitare a bugetului108.
Principiul neafectării veniturilor, conform căruia veniturile bugetare, prin perceperea lor, se depersonalizează, servind la acoperirea cheltuielilor publice privite în ansamblul lor. Repartizarea resurselor financiare pe destinațiile cheltuielilor nu implică în nici un fel egalitatea dintre un anumit venit și o anumită cheltuială.
Principiul anualității bugetului public, conform căruia durata de timp, pentru care Parlamentul autorizează Guvernul să încaseze veniturile publice și să efectueze cheltuielile publice să fie de un an.
Principiul specializării bugetare, conform căruia veniturile bugetare trebuie înscrise în buget și aprobate de Parlament pe surse de proveniență, iar cheltuielile publice ce urmează să se efectueze, pe categorii definite de destinație și în funcție de conținutul lor economic.
Principiul echilibrului bugetar, conform căruia bugetul trebuie să fie echilibrat: veniturile publice să acopere cheltuielile publice. Deficitul bugetar reprezintă o sursă de pericol care duce la stare de insolvabilitate și la inflației, deoarece se acoperă din împrumuturi de stat sau emisiuni monetare suplimentare.
Principiul publicității, conform căruia bugetul de stat este adus la cunoștința opiniei publice prin mijloace de publicitate. După aprobarea de către Parlament a legii bugetului de stat, aceasta se publică în Monitorul Oficial al României și în culegeri legislative.
La rândul său, elaborarea bugetului Uniunii europene presupune respectarea unor principii bugetare în vederea conceperii și executării sale fără să apară discrepanțe, în special la execuția bugetară. Principiile bugetare referitoare la Bugetul Uniunii europene sunt redate mai jos, în conformitate cu Regulamentul Comisiei:
Principiul unității și exactității bugetare. Conform acestui principiu, Bugetul Uniunii Europene este un instrument care, pentru fiecare exercițiu financiar, prevede și autorizează toate veniturile și cheltuielile considerate necesare pentru Comunitatea Europeană și pentru Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Veniturile și cheltuielile Comunităților cuprind: a) veniturile și cheltuielile Comunității Europene, inclusiv cheltuielile administrative care decurg pentru instituții din dispozițiile din Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la politica externă și de securitate comună și la cooperarea polițienească și judiciară în materie penală, cât și cheltuielile operaționale generate de punerea în aplicare a dispozițiilor respective, atunci când acestea sunt efectuate de la buget; b) cheltuielile și veniturile Comunității Europene a Energiei Atomice. Bugetul înregistrează garanția operațiunilor de împrumut și de credit efectuate de Comunități, precum și plățile efectuate Fondului de garantare pentru acțiunile externe.
Principiul anualității. Conform acestui principiu veniturile se încasează, iar cheltuielile se efectuează pe durata unui exercițiu financiar care începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie.
Principiul echilibrului. Potrivit acestui principiu, veniturile și creditele de plată din buget trebuie să se afle în echilibru. Conform Regulamentului Comisiei, Comunitatea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, precum și organismele create de Comunități menționate nu pot face împrumuturi. Soldul fiecărui exercițiu financiar se înscrie în bugetul exercițiului următor ca venit, în cazul unui excedent, sau ca și credit de plată, în cazul unui deficit. Estimările acestor venituri sau credite de plată se înregistrează în buget în cursul procedurii bugetare și printr-o scrisoare rectificativă. Acestea se stabilesc în conformitate cu regulamentul Consiliului de punere în aplicare a deciziei privind sistemul resurselor proprii ale Comunităților. După prezentarea conturilor pentru fiecare exercițiu financiar, diferențele față de estimările făcute se înregistrează în bugetul exercițiului următor cu ajutorul unui buget rectificativ consacrat exclusiv acestor diferențe. În acest caz, proiectul preliminar al bugetului rectificativ trebuie prezentat de Comisie în termen de 15 zile de la prezentarea conturilor provizorii.
Principiul unității de cont. Conform acestui principiu, bugetul se întocmește și se execută în euro, iar conturile se prezintă în euro.
Principiul universalității. Potrivit acestui principiu, veniturile și cheltuielile se înregistrează integral, fără a exista vreo regularizare între ele.
Principiul specificității. Conform acestui principiu, creditele se alocă integral unor destinații specifice pe titluri și capitole. Capitolele sunt subîmpărțite la articole și rubrici.
Principiul bunei gestiuni financiare. Conform acestui principiu, creditele bugetare se utilizează în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității.
Principiul transparenței. Potrivit acestui principiu, bugetul se întocmește și se execută și conturile se prezintă în conformitate cu principiul transparenței. La ordinul președintelui Parlamentului European, bugetul și bugetele rectificative se publică, în forma finală în care au fost adoptate, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Bugetul se publică în termen de trei luni de la data la care bugetul este declarat adoptat definitiv. Conturile anuale consolidate și raportul privind gestiunea bugetară și financiară întocmite de fiecare instituție se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Existența mai multor bugete în cadrul sistemului de bugete (atât la nivel central, cât și local) atrage după sine o operație de agregare a valorilor acestora pentru a obține o imagine de ansamblu asupra nivelului resurselor atrase și cheltuielilor realizate.
Din punct de vedere conceptual, bugetul general consolidat este definit ca fiind ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg. Cu alte cuvinte, bugetul general consolidat, deși nu este un buget de sine-stătător în elaborare, aprobare, executare și raportare, este suma bugetelor din cadrul sistemului bugetar românesc.
În acest context, în vederea determinării cuantumului resurselor publice și a deficitului bugetar total din cadrul unui an bugetar, prin intermediul tehnicilor bugetului general consolidat, este necesar (în situația transferurilor de resurse dintre bugetele sistemului) să fie eliminate prin consolidare posturile care pentru un buget reprezintă o cheltuială (bugetul ierarhic superior), iar pentru bugetul ierarhic inferior un venit. Această cerință are în vedere eliminarea dublei înregistrări a cheltuielilor sau a veniturilor. În acest cadru este obligatoriu, deci, ca o anumită resursă publică să fie evidențiată o singură dată, ca venit public, cum, de asemenea, este obligatoriu ca orice plată de casă să fie contabilizată o singură dată ca și cheltuială publică.
Obținerea bugetului general consolidat presupune parcurgerea următoarelor etape:
Calcularea veniturilor totale general consolidate, respectiv:
determinarea veniturilor totale prin însumarea tuturor veniturilor bugetelor ce compun sistemul de bugete;
determinarea veniturilor totale general consolidate prin scăderea din veniturile totale a transferurilor dintre bugete (transferuri consolidabile).
Determinarea cheltuielilor totale general consolidate, respectiv;
determinarea cheltuielilor totale prin însumarea tuturor cheltuielilor bugetelor ce compun sistemul de bugete;
determinarea cheltuielilor totale consolidate prin scăderea de cheltuieli totale a transferurilor dintre bugete (transferuri consolidabile);
determinarea cheltuielilor totale general consolidate prin scăderea din cheltuielile totale consolidate a ajustărilor (ajustările sunt cheltuielile de natura datoriei publice și se calculează ca diferență între intrările de credite externe și rambursări de credite externe, mai puțin dobânzile aferente).
Determinarea deficitului general consolidat se realizează prin scăderea din veniturile general consolidate a cheltuielilor general consolidate. Rezultatul pozitiv reprezintă un excedent, iar rezultatul negativ reprezintă deficit.
Dintre componentele bugetului general consolidat, așa cum s-a mai precizat, cel mai important este bugetul de stat, prin intermediul căruia se derulează principalele resurse financiare ale țării și prin care se exercită principalele prerogative și funcții ale finanțelor publice: de repartiție, control și interventie a statului în economie.
În concluzie, bugetul general consolidat este un instrument de analiză a veniturilor și a cheltuielilor agregate la cel mai înalt nivel în vederea stabilirii și urmăririi țintei de deficit bugetar.
1.3. Teorii clasice și moderne privind echilibrarea bugetară
Cerința de bază a echilibrului bugetar o constituie acoperirea integrală a cheltuielilor și veniturilor ordinare ale fiecărui an bugetar. Anualitatea și echilibrul bugetului sunt legate, având drept rezultat echilibrul anual al bugetului, considerat drept „principiul de aur al gestiunii bugetare”. Treptat o serie de state au renuntat la aplicarea în practică a principiului echilibrării bugetare, dificil de realizat, elaborând și prezentând Parlamentului spre aprobare bugete deficitare.
Echilibrul/dezechilibrul financiar public la nivel macroeconomic este puternic influențat de rezultatele activității desfașurate de întreprinderile producătoare de bunuri și servicii pentru piață, reflectând, în mare măsură, starea economiei reale. Agenții economici cu profituri reduse sau cu pierderi vor participa la formarea veniturilor statului cu prelevări fiscale nesemnificative sau nule. Nerespectarea disciplinei fiscale reprezintă un factor important în nerealizarea nivelului veniturilor publice.
Starea de echilibru sau dezechilibru financiar public pe ansamblul economiei se hotărăște în activitatea de producție a bunurilor și serviciilor, în procesul de creare a valorii adăugate brute. Restabilirea echilibrului financiar la nivelul unităților economice necesită adesea măsuri generatoare de șomaj, reducerea nivelului de trai al populației, tensiuni sociale, instabilitate economică și chiar politică. Aceste efecte negative se produc și se amplifică în cazul în care managementul promovat nu este capabil să ofere măsuri cu caracter preventiv sau compensatoriu.
În ultimii ani s-a produs o disociere între principiile echilibrului și anualității bugetare, concomitent cu accentuarea rolului de instrument de intervenție în activitatea economică a bugetului de stat, prin venituri, cheltuieli și prin soldul acestuia. Astfel, se emite tot mai des ideea conform căreia deficitul bugetar devine un mijloc de relansare a activității economice, în condițiile în care nu are deja caracter inflaționist. Se poate acționa asupra cererii de bunuri și servicii publice prin utilizarea unor fonduri de acțiune conjuncturală, realizându-se astfel o politică bugetară suplă, în cadrul căreia cheltuielile publice pot fi redimensionate în raport cu mărimea acestor fonduri. În cazul în care nu se efectueză modificări în reglementarea impozitelor, veniturile fiscale pot constitui instrumente de reglare conjuncturală.
În acest sens, un proces de importanță crucială este eficientizarea cheltuielilor publice. Obiectivele dorite pot fi atinse mai eficient, uneori mai rapid și cu costuri mai mici, fără a reduce cantitatea sau calitatea serviciilor furnizate. Este suficient să se elimine personalul excesiv din administrația centrală și locală pentru a observa o scădere a costurilor de furnizare a anumitor servicii publice.
O serie de teoreticieni au propus renunțarea la echilibrarea anuală a bugetelor și au propus echilibrarea bugetului la nivelul unui ciclu economic prin întocmirea de bugete plurianuale. Realizarea echilibrului la nivelul unui ciclu economic ar fi posibilă prin folosirea unor tehnici specifice cum ar fi:
– constituirea unor fonduri de rezervă bugetară pe seama încasărilor în perioadele de prosperitate ale ciclului economic;
– tehnica fondului de egalizare vizează restabilirea echilibrului bugetar la nivelul unui interval de timp îndelungat prin intermediul împrumuturilor publice de natura creditelor de anticipație;
– tehnica amortizării alternative ce se bazează pe gestionarea datoriei publice în condiții de ciclicitate a activității economice. Aceste soluții oferite nu și-au găsit aplicabilitatea practică.
A fost conceput bugetul regulator ca mijloc de asigurare a unei anumite creșteri economice. În practica bugetară a unor țări bugetul regulator a îmbrăcat forma unor fonduri de acțiuni conjuncturală. Urmărirea sistematică a nivelului și a evoluției indicatorilor macroeconomici permite stabilirea unui diagnostic conjunctural și implicit adoptarea unor măsuri bugetare în concordanță cu starea și evoluția economiei reale. Sistemul de indicatori include:
– indicatori specifici nivelului si evoluției prețurilor;
– indicatori de comerț exterior;
– indicatori de utilizare a resurselor;
– indicatori ce reflectă nivelul si evoluția productivității muncii și a producției industriale;
– indicatori privind structura pieței naționale;
– indicatori ai creșterii economice;
– indicatori monetari și financiari diverși.
Ca urmare a creșterii mai rapide a cheltuielilor decât a veniturilor publice, bugetele se încheie tot mai frecvent cu deficit. Deficitul bugetar este cauzat de creșterea accelerată a cheltuielilor publice, de încetinirea ritmului de creștere a veniturilor sau de fenomene conjuncturale ce își transmit influența prin intermediul cursului de schimb și a ratei dobânzii.
Efectele în plan economic ale deficitului bugetar sunt multiple. El majorează datoria publică crescând în viitor serviciul acesteia respectiv rambursările, dobânzile și comisioanele exigibile în fiecare an pentru stingerea datoriei publice, interne și externe. În condițiile unei cereri de credite mari pentru acoperirea deficitului bugetar, rata dobânzii prezintă tendința de creștere.
Deficitul bugetar contribuie la creșterea ratei dobânzii pe piață și se opune astfel investițiilor private, încetinind ritmul real al creșterii economice. Când Guvernul solicită fonduri pe piața capitalului de împrumut, rata dobânzii crește deoarece o parte importantă din fondurile disponibile este atrasă de Guvern prin intermediul creditului public.
Mai mult decât atât, se consideră că Guvernul este singurul actor economic care poate menține nivelul cererii din economie, cheltuind mai mult decât câștigă, adică înregistrând un deficit bugetar.
În contrast cu această opinie clasică, se situează viziunea modernă a inexistenței unei corelații între deficit și rata dobânzii. Creșterea economiilor populației determină sporirea disponibilităților pe piața capitalului de împrumut, compensând cererea sporită de credite guvernamentale. Cele două efecte se anulează reciproc, neinfluențând nivelul ratei dobânzii.
Capitolul 2.
ELEMENTE GENERALE PRIVIND DEFICITUL BUGETAR
2.1. Deficitul bugetar – definiție și caracteristici
Unul din principiile de bază ale elaborării bugetului de stat (ca de altfel a oricărui tip de buget) este echilibrul bugetar, dar acesta din urmă nu se realizează, de cele mai multe ori, în mod automat, prin acoperirea cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare, în astfel de situații spunem că bugetul se elaborează cu “deficit de finanțare”, care poartă numele de deficit de bugetare.
Deficitul bugetar este opusul surplusului bugetar care are loc atunci când veniturile fiscale depășesc cheltuielile publice.
Dacă echilibrul bugetar public se prezintă ca egalitate între impozite și taxe (TA) pe de o parte, iar pe de altă parte, cheltuielile guvemamentale (G) și transferurile (TR), atunci:
BS = TA – G – TR
BD = – BS = G + TR – TA
unde: BS indică excedentul bugetar, BD indică deficitul bugetar.
Deficitul care se bazează pe diferența dintre suma cheltuielilor publice ocazionate cu plățile prin transferuri și cele pentru cumpărare de bunuri și servicii publice și suma veniturilor fiscale este considerat deficit primar. Dacă la deficitul primar se adaugă plățile de dobânzi aferente împrumutului de stat, înscrise în buget sub formă de cheltuială publică, se obține deficitul total.
Deficitul total înregistrat într-un an poate fi divizat în două componente:
1. deficitul structural, care are loc atunci când bugetul ajustat în mod ciclic este în deficit;
2. deficitul ciclic, care este definit ca deficitul bugetar total minus deficitul structural.
În România, pentru măsurarea dezechilibrului financiar public se folosesc metode diferite, în funcție de care se identifică un anumit tip de deficit bugetar. Astfel vorbim de:
deficitul / surplusul bugetului general consolidat;
deficitul / surplusul convențional;
deficitul / surplusul primar;
deficitul / surplusul operațional;
deficitul / surplusul structural;
deficitul / surplusul cvasi-fiscal.
În țara noastră, cele mai recente reglementării în materie stabilesc că asigurarea permanentă a echilibrului dintre resursele contului curent general al Trezoreriei Statului și necesitațile de finanțate se poate realiza prin următoarele metode, în funcție de condițiile pieței monetară și valutară:
utilizarea echivalentului în lei a unor sume vândute din rezerva valutară a statului, din conturile de disponibilități în valută;
atragerea de depozite pe termen scurt de la bănci sau de la alte instituții financiare, cu dobânzi stabile în condițiile cereri și ofertei de pe piața financiară;
emisiunea de certificate de trezorerie, asigurarea permanentă a echilibrului între resursele contului curent general al Trezoreriei Statului presupune ca dezechilibrele pe care le produce deficitul bugetar prin conținutul său să fie asigurate prin resurse împrumutate de la Banca Centrală dar, mai ales, prin intermediul împrumuturilor de stat.
În cazul golurilor temporare de casă, procurarea resurselor financiare necesare se face de pe piața monetară, mai ales pe calea creditelor bancare, în timp ce pentru finanțarea deficitului bugetar, cele necesare trebuie să provină de pe piața financiară, pe calea împrumuturilor de stat, a căror scadență este mai lungă.
Comisia Europeană calculează deficitul bugetar prin biroul statistic Eurostat, conform Sistemului European de Contabilitate (European System of Integrated Economic Accounts) ESA 95. Metodologia de calcul ESA 95 a fost creată astfel încât datele referitoare la statele membre să fie complete și comparabile.
România este obligată, ca membru UE, să transmită Oficiului de Statistică European date privind deficitul bugetar potrivit metodologiei stabilite de Bruxelles (ESA). În acest context, în calcul sunt introduse și bugetele acelor companii de stat care au peste 50% din cheltuieli realizate din surse publice.
În documentele guvernului datele sunt prezentate după metodologia românească, așa-zisul deficit pe cash. Diferențele dintre cele două modalități de calcul rezulte din faptul că ESA include bugetele și arieratele companiilor publice ale căror cheltuieli sunt acoperite în proporție de peste 50% din fonduri publice, cum ar fi, de exemplu, subvențiile.
2.2. Factori determinanți ai deficitului bugetar
Deficitele bugetare au devenit, în societatea modernă, un fenomen cvasiobișnuit, pe fundalul amplificării cheltuielilor publice și deteriorării situației financiare a multor state, mai mult sau mai puțin dezvoltate. Sistemul economiei de piață aduce cu sine probleme ale deficitului bugetar împreună cu altele, cum ar fi: rata inflației sau șomajul. Existența deficitului bugetar se datorează mai multor cauze, dintre care pot fi enumerate următoarele:
1. scăderea producerii de bunuri și servicii în economie, pe ansamblu;
2. creșterea cheltuielilor în scopul realizării anumitor programe sociale;
3. creșterea activității sectorului obscur al economiei;
4. creșterea cheltuielilor marginale ale producției sociale;
5. emisiunea monetară în exces și care să nu justifice o creștere economică.
Dintre cele menționate mai sus, sunt deosebit de importante scăderea ratei de producere a economiei și creșterea sectorului “invizibil”. Apariția aacestor motive duce la micșorarea bazei de impozitare. În primul caz, are loc micșorarea producerii de bunuri în cadrul țării, scad veniturile directe ale persoanelor fizice și juridice iar, în consecință, scad veniturile la bugetul de stat. Deci, planul prevăzut pentru bugetul de stat nu se îndeplinește. În al doilea caz, întreprinderile încetează să mai plătească impozitele datorate statului. Economia „tenebră” se deosebește de cea obișnuită, „legală”, prin faptul că firmele și întreprinderile care funcționează în cadrul acestei economii nu sunt înregistrate, deci nu plătesc impozite.
Creșterea ratei datoriei externe poate fi un semn a unei potențiale crize de lichiditate, deoarece nici o țară nu poate înregistra modificări structurale atât de rapide încât nivelul critic al ratei datoriei externe să se schimbe în mod substanțial în fiecare an. Excedentul sau deficitul bugetar depind, în mare parte, de venit. La nivelurile scăzute ale venitului, bugetul este deficitar, deoarece plățile guvemamentale sunt mai mari decât încasările realizate din colectarea impozitului pe venit. În contrast, excedentul bugetar va fi mare, dacă venitul este mare datorită volumului impozitelor încasate. De asemenea, această formulă demonstrează că deficitul bugetar nu depinde doar de politicile adoptate de puterea publică reflectate în cota de impozitare, cheltuieli și transferuri de sume – ci și de orice alt factor care ar putea produce oscilația nivelului venitului.
Factorii structurali determinanți ai deficitului sunt următorii:
1. Factorii politici, incluzând instabilitatea politică, fragmentarea guvernamentală și instituțiile politice
2. Polarizarea socială ca inegalitatea în venituri și diviziunile etnice
3. Factorii instituționali ca proceduri și legi bugetare, eficiență birocratică și democrație.
Un număr important de cercetări care au în vedere problematica deficitului bugetar au generat concluzii conform cărora s-au identificat variabile importante în explicarea diferentelor între țări cu privire la sectorul deficitelor. Inegalitatea veniturilor și centralizarea autorității în procesul decizional bugetar se găsesc printre determinanții semnificativi ai deficitului public. La rândul lor, fluctuațiile activității economice (ciclurile economice) exercită o influență considerabilă asupra mărimii deficitelor bugetare.
Tot în contextul ciclurilor economice, se analizează și legătura dintre rata șomajului și mărimea deficitului bugetar. Reducerea gradului de ocupare a forței de muncă în perioadele de recesiune economică determină sporirea cheltuielilor bugetare pentru securitate socială, înspecial a indemnizațiilor de șomaj, fapt care conduce la creșterea deficitului bugetar.
Atunci când se pune problema relației dintre deficitul bugetar și rata dobânzii, se poate constata faptul că finanțarea deficitului bugetar determină creșterea ratelor dobânzii pe termen lung și conduce la reducerea rentabilității acțiunilor pe piețele de capital.
În strânsă legătură cu potențiala influență exercitată de inflație și rata dobânzii asupra mărimii deficitului se poate analiza și impactul pe care îl poate avea cursul de schimb. Deși se consideră că deficitul bugetar determină aprecierea cursului valutar real, în economiile mici previziunile pesimiste referitoare lamărimea deficitului conduc la o depreciere a ratei reale de schimb.
Diferențele majore dintre clasele sociale ale unei țări sunt luate în considerare atunci când se pune problema explicării diferențelor între națiuni cu privire la nivelul rezultatului fiscal. Această polarizare este importantă în explicarea diferențelor în rezultatele fiscale dintre țări, dar efectele acesteia pot fi mult mai pronunțate sau reprimate depinzind în mare parte de structurile politice și instituționale prin care polarizarea socială este pusă în legatură cu procesul politic fiscal.
La rândul lor, variabilele socio-politice provoacă efecte mai mici asupra deficitului în țările cu structuri instituționale mai puternic definite, conturate. Dimpotrivă, polarizarea socio-politică exercită presiuni foarte puternice asupra deficitelor în contextul unor instituții slabe. Instabilitatea politică sugerează faptul că dacă realegerea este un lucru puțin probabil, atunci guvernul în funcție are mai multe șanse să lase un stoc mare de datorie publică. Pus în fața nesiguranței unei realegeri, guvernul în funcție poate să eșueze să internalizeze costurile deficitului adițional, deoarece aceste costuri vor fi suportate de guvernul succesor care poate fi controlat de diferitele preferințe ale opoziției. Deficitele publice, în consecință, se constata ca sunt mai mari în țările cu schimbări frecvente de guvern.
În cazul existenței unei relații bidirecționale de cauzalitate între veniturile și cheltuielile bugetare atunci este demonstrată ipoteza de „sincronizare fiscală”, în sensul că, pe perioade mai lungi, deciziile privind cheltuielile sunt adoptate în funcție de cele privind mărimea și dinamica veniturilor. Spre deosebire, în cazul în care este evidențiată ipoteza „venituri-cheltuieli”, adică relația de cauzalitate se manifestă dinspre venituri spre cheltuieli, atunci nivelul cheltuielilor se ajustează în funcție de cel al veniturilor, iar în cazul în care relația de cauzalitate se manifestă în celălalt sens (ipoteza „cheltuieli-venituri”), atunci dinamica cheltuielilor va fi cea care va imprima modificări la nivelul veniturilor.
La nivelul economiei românești, veniturile bugetare sunt cele care imprimă dinamica cheltuielilor bugetare, fapt care relevă, totodată, și existența unor mecanisme de corectare a dezechilibrelor bugetului general consolidat pe termen lung.
Corelația dintre dinamica celor două variabile are o semnificație importantă atât în ceea ce privește identificarea și explicarea dezechilibrelor bugetului public, cât și în ceea ce privește aspecte referitoare la sustenabilitatea politicilor fiscale și bugetare promovate deautoritățile guvernamentale.
Veniturile sunt cele care cauzează dinamica cheltuielilor bugetare, acestea ajustându-se în funcție de dinamica veniturilor bugetare. Veniturile bugetare se estimează cel mai bine pe baza valorilor din perioadele anterioare ale rezultatelor obținute și confirmă faptul că în ceea ce privește mărimea deficitului bugetar există mecanisme care corectează eventualele decalaje foarte mari dintre veniturile și cheltuielile bugetare. Cu toate acestea, se impune prudență în ceea ce privește politicile de finanțe publice, prin prisma sustenabilității pe termen lung a acestora, prin prisma episoadelor de ajustare fiscală și bugetare anticipate și prin prisma efectelor pe care le pot avea asupra generațiilor viitoare.
2.3. Influența politicii fiscale și bugetare asupra deficitului
O parte importantă a efectelor unei politici monetare restrictive, propagate prin diferite canale de transmisie (rata dobânzii, emisiune monetară etc.), determină creșterea deficitului bugetar, deși, pe termen scurt, se poate înregistra o reducere a datoriei publice.
Atunci când este promovată o politică monetară restrictivă caracterizată de rate ridicate ale dobânzilor, economia se poate situa pe panta descendentă a ciclului economic, iar guvernul, în încercarea de a readuce produsul intern brut la nivelul inițial, va promova o politică bugetară expansionistă, ceea ce va aveaca efect creșterea deficitului bugetar. Aceasta se va asocia și cu faptul că încetinirea creșterii PIB, din cauza politicii monetare restrictive, va genera și reducerea veniturilor bugetare de natură fiscală, fapt care va conduce, pe termen scurt, la înrăutățirea deficitului bugetar. Consecința negativă a datoriei guvernamentale ridicate și a deficitelor datorate inflației, dar și a relațiilor dintre politica monetara și fiscală sunt problemele centrale ale dezbaterii politicii macroeconomice.
Existența finanțelor publice nesustenabile poate pune presiune pe autoritățile monetare care vor fi nevoite să ușureze povara datoriilor guvernamentale acumulate. Economiștii apreciază, astfel, că o conduită a politici monetare orientată spre stabilitate este foarte mult favorizată de conținutul politicilor fiscale.
Politica fiscală poate exercita efecte macroeconomice importante, mai ales pe termen scurt, utilizarea diferitelor instrumente conducând la rezultate diferențiate. Astfel, o schimbare în cheltuielile bugetare determină o creștere a ponderii sectorului public din economie, pe când o scădere a ratei de impozitare va face ca venitul disponibil permanent să crească, ducând la creșterea cheltuielilor de consum și, implicit, la dezvoltarea sectorului privat al economiei. Alegerea între cele două instrumente se va realiza în funcție de beneficiile sociale scontate a se obține dintr-un consum mai mare sau din mai multe produse în servicii care sunt orientate către sectorul public.
Un alt element care mai poate fi luat în considerare este alegerea consumatorilor de a crește cheltuielile de consum sau de a economisi, în urma creșterii venitului datorat unei reduceri a ratei fiscalității. Dacă optează pentru cea de-a doua opțiune, efectul imediat asupra producției este puțin sesizabil, urmând a se manifesta pe termen lung prin transformarea economiilor în investiții. Această diferențiere nu apare în cazul modificării cheltuielilor bugetare, efectul fiind imediat resimțit în cererea agregată, respectiv în nivelul producției.
Diferențierea dintre cele două instrumente ale politicii fiscale este relevată și de caracterul schimbărilor. Astfel, o schimbare permanentă în rata fiscalității conduce la un efect mult mai puternic decât în cazul unei schimbări temporare care ar putea fi compensată de fluctuațiile economiei. În ceea ce privește modificările cheltuielilor bugetare, caracterul temporar al acestora are un impact mult mai puternic.
Efectele deficitelor fiscale asupra dinamicii prețurilor depind de mărimea nivelului datoriei publice. Politicile fiscale de expansiune produc diferente pozitive ale nivelului prețului care depind de mărimea ratei datoriei. Răspunsurile la modificările cheltuielilor publice sunt mai mari și mai persistente în țările caracterizate de o rata ridicată a datoriei în PIB.
Preocuparea continuă pentru efectele creșterii deficitelor bugetare și a gradului de îndatorare a țărilor au condus la necesitatea stabilirii unor restricții de ordin fiscal menite să asigure convergența țărilor membre ale Uniunii Europene. Aceste criterii urmăresc întărirea disciplinei bugetare în scopul evitării deficitelor excesive.
Relația dintre stocul național de economii (de exemplu acele fonduri implicate de schimbare politici fiscale) și evoluția contului curent este mai puternic definită pe termen lung decât pe termen scurt. De regulă, un dezechilibru temporar manifestat la nivelul contului curent se datorează fie reducerii economiilor private, fie reducerii economiilor din sectorul public, adică deficitelor bugetare.
La rândul său, criza financiară a pus în fața guvernelor o serie de provocări, dintre care cele mai importante:
o nouă abordare a politicilor fiscale bugetare de către guverne, care trebuie să facă alegeri de cheltuieli raționale și inteligente, să analizeze costurile acțiunilor întreprinse și să reproiecteze cheltuielile pentru a obține efecte maxime, în condițiile resurselor limitate;
un răspuns global coordonat al autorităților din țările aferente, care să se concentreze pe o mai bună recunoaștere a tuturor actorilor, care să includă și țările în curs de dezvoltare;
necesitatea recunoașterii îmbunătățirii serviciilor publice și formarea acestora, nevoia de a face mai mult cu mai puțne resurse, respectiv un parteneriat între guverne, mediul de afaceri, piața muncii și societatea civilă.
De asemenea, criza a relevat eșecul unor modele cognitive și operaționale. Unii autori consideră că cel mai grăitor exemplu este teza că stabilitatea prețurilor echivalează cu stabilitatea financiară, cu utilizarea deplină a resurselor.
Astfel, măsuri privind reprioritizarea cheltuielilor în sectorul public, reducerea cheltuielilor de mică prioritate și direcționarea acestora către programe importante pentru dezvoltarea economiei naționale, raționalizarea unităților și agențiilor publice, introducerea planificării strategice la nivelul ministerelor sunt acțiuni care trebuie să facă parte din strategia unei țări.
Gradul de afectare al economiilor lumii de către criză depinde de vulnerabilitățile fiecărei economii, iar modul în care Guvernele răspund depinde de resursele disponibile, de instituțiile și instrumentele folosite.
Autoritățile române au considerat că menținerea credibilității programului economic avut în vedere pe orizontul de referință, prin respectarea condiționalităților acordului convenit cu FMI și UE, la care s-au adăugat măsuri suplimentare sunt esențiale pentru consolidarea sustenabilă a dezinflației simultan cu refacerea încrederii și cu redresarea durabilă a economiei românești. Revizuirea termenilor acordului de finanțare a impus reconfigurarea coordonatelor politicii fiscale.
Politica fiscală a fost considerată componenta din cadrul mixului intern de politici macroeconomice marcată de cel mai mare nivel de incertitudine, în condițiile întârzierii redresării veniturilor bugetare și ale antrenării efectuării ajustărilor necesare asupra cheltuielilor curente ale sectorului public. Astfel, în scopul creșterii veniturilor bugetare al căror nivel a fost profund afectat de criza economică și financiară și pentru realizarea unui echilibru între nivelul veniturilor și cel al cheltuielilor, corelat cu obiectivele macroeconomice au fost întreprinse măsuri de lărgire a bazei de impozitare.
În aceste condiții, Guvernul a pus la punct o strategie de consolidare care să se concentreze asupra unui amplu proces de reformă pe partea ajustării cheltuielilor în sectorul public, cât și măsuri fiscale care vor permite reducerea deficitului bugetar, eliminarea presiunilor anticipate provenind din îmbătrânirea populației și va contribui la asigurarea unei creșteri sănătoase pe termen lung. Eficiența programului de ajustare fiscală va depinde de reglementările bugetare naționale, procedurile bugetare transparente, respectarea regulilor fiscale, precum și de statisticile complete și credibile privind finanțele publice.
Capitolul 3.
MODALITĂȚI DE FINANȚARE A DEFICITULUI BUGETAR
3.1. Considerații generale
Deficitul bugetar și sursele de finanțare a acestuia a reprezentat în ultimi ani o problemă a majorității statelor în dezvoltare, dar și a celor dezvoltate. Principalul motiv al apariției deficitului bugetar este creșterea mai rapidă a cheltuielilor decât a veniturilor. Pe lângă funcția de casier public, trezoreria are misiunea de a asigura echilibrul dintre lichiditățile provenite din încasările de venituri ale statului și plățile exigibile.
Soldul bugetar cunoaște două abordări complementare, exprimând diferit aceeași realitate:
În prima abordare, în optica circuitului trezoreriei, soldul care trebuie să fie finanțat, exprimat în moneda națională, este acela al mișcării fondurilor statului care rezultă din operațiile de execuție ale legii bugetare ce afectează direct lichiditatea trezoreriei, adică difernța dintre cheltuielile și încasările bugetare care se reglează în bacnote, cecuri, viramente sau monedă străină.
În cea de-a doua abordare, este definit soldul execuției bugetare, care se finanțează prin orice mijloace, printre care depozitele corespondenților sunt doar unul dintre ele. Această abordare oferă posibilitatea de înțelegere și operaționalizare a finanțării deficitelor de trezorerie.
Conceptele cu care se operează în aplicarea celei de-a doua abordare sunt:
Distincția între sistemele execuției bugetare de gestiune și de exercițiu. Astfel, pentru trezorerie, noțiunea care interesează nu este aceea a exercițiului bugetar, ci aceea operațională a gestiuni pe o perioadă strictă de un an. De aceea, executarea operațiunilor prevăzute în legea anuală a bugetului depășește perioada strictă a unui an, evidențiindu-se operațiuni de trezorerie efectuate în contul anului pentru care s-au autorizat veniturile și cheltuielile;
Efectul de profil – neconcordanța ritmurilor de mișcare a veniturilor, pe de o parte, și de efectuarea cheltuielilor, pe de altă parte. Pentru punerea de acord a acestor ritmuri intervine datoria publică. Pentru limitarea costului acesteia, trezoreria are interesul de a reduce la minimum îndatorarea marginală în timp și de a prevedea amploarea sarcinilor maxime pe care urmează să le suporte, precum și momentul în care aceste sarcini vor fi suportate de către trezorerie.
Din punct de vedere teoretic, există douǎ tipuri de surse de finanțare a deficitului bugetar: prin emisiune (creație) monetară și prin împrumuturi din surse interne și/sau externe (prin intermediul împrumuturilor din străinătate).
Emisiunea monetară nu afectează creșterea datoriei publice, dar determină creșterea ratei inflației, a ratei de dobânda reală și, în final, diminuarea investițiilor.
Finanțarea deficitului bugetar din surse interne se pot realiza prin emisiunea de titluri de stat (certificate de trezorerie denominante în lei, certificate de trezorerie denominate în valută, obligațiuni de stat în lei sau valută, certificate de trezorerie) care prezintă avantajul, pentru cumpărători, ca sumele obținute din dobânzi nu sunt supuse impozitării și prin acorduri de împrumut cu instituții financiare interne.
Pe de altă parte, finanțarea din surse externe prezintă dezavantajul că duce la creșterea datoriei publice externe, care poate deveni la un moment dat nesustenabilă. De asemenea, finanțarea din surse externe poate afecta cursul de schimb, poate conduce la o depreciere a monedei naționale în raport cu principalele valute.
Deși ar părea că deficitul bugetar reprezintă o boală a economiei nu este chiar așa, deficitul bugetar trebuie să existe întrucât prin intermediul său se asigură stabilitatea șomajului, redistribuirea veniturilor între generații, relaxarea fiscală în cazul variației venitului supus impozitării etc.
3.2. Finanțarea deficitului bugetar prin emisiune monetară
Politica monetară ca și politică financiară, reprezintă intrumente de intervenție indirectă asupra proceselor economice (intervențiile directe se derulează prin politicile salariale, de prețuri, comerciale). Politica monetară se referă la modul cum Banca Centrală acționează pentru asigurarea echilibrului dintre cerere și ofertă pe piața monetară, prin manevrarea ofertei de monedă și a ratei dobânzii. Desigur că asemenea schimbări în perimetrul politicii monetare influențează activ evoluția PIB, dinamica prețurilor, gradul de ocupare a forței de muncă, echilibrul financiar și echilibrul extern.
Finanțarea deficitului bugetar pe calea emisiunii monetare afectează negativ economia, contra efectului pozitiv inițial de acoperire a cheltuielilor publice mari, prin creșterea masei monetare în circulație și, implicit, prin creșterea inflației și a prețurilor. În practică, este necesară gestionarea rațională a resurselor financiare procurate prin împrumut public, deoarece finanțarea prin împrumuturi a unor cheltuieli publice neraționale, amplificate de plata dobânzilor și a comisioanelor, poate duce la folosirea implicită sau explicită a emisiunii inflaționiste de monedă, cu toate urmările nedorite pe care aceasta le antrenează.
Altfel spus, monetizarea deficitului afectează economia datorită creșterii cheltuielilor publice și a celor private. Pe de altă parte, un nivel ridicat al venitului național va conduce la creșterea nevoii de bani pentru tranzacții și în scopuri de precauție. Deși se poate prognoza cu certitudine că venitul va crește, efectul monetizării deficitului asupra ratei dobânzii este incert, deoarece are loc o creștere atât a ofertei, cât și a cererii de monedă. Monetizarea deficitului bugetar este în mod clar inflaționistă până în momentul în care economia se îndreaptă spre un nou echilibru pe tremen lung, cu un nivel ridicat al prețurilor. Mai mult, dacă guvernul decide să urmeze această politică an de an, va rezulta o creștere corespunzătoare a ofertei monetare, adică o continuare a inflației.
Materializarea politicii monetare trebuie să aibă ca premise fundamentale atât faptul că nevoile economice reale sunt exprimate prin intermediul băncilor comerciale, cât și realitatea că cerințele finanțelor publice sunt reflectate de situația și acțiunile trezoreriei statului. Modificările în politica monetară influențează în mod sensibil evoluția parametrilor de bază ai stabilității macroeconomice, inclusiv a echilibrului financiar.
Caracterul inflaționist al finanțării monetare a deficitului bugetar se află în relație directă cu destinația neproductivă dată sumelor cheltuite de către stat și se concretizează într-o creștere a prețurilor, ca expresie a inflației rezultate, ale cărei proporții depind de cele ale cheltuielilor neproductive finanțate.
Pentru a aprecia modificările pe care le-ar produce în economie o creștere bruscă a stocului nominal de monedă, trebuie luate în considerație trei categorii de efecte: un efect de lichiditate, unul de venit și un efect de anticipație. Primul va determina, într-adevăr, o scădere a ratei nominale a dobânzii pe termen scurt, dar celelalte două și în special efectul de anticipație, vor conduce la inversarea ulterioară a acestei tendințe și, odată atins noul nivel de echilibru, rata nominală a dobânzii va apărea mai ridicată decât fusese înainte de declanșarea impulsului monetar.
Efectul de lichiditate nu se poate produce decât dacă creșterea monetară are loc prin surprindere. Într-adevar, o cantitate suplimentară de monedă atrage scăderea ratei dobânzii, cererea excedentară de titluri (sau ofertă suplimentară de credit) neputând fi resorbită decât prin creșterea valorii lor și, căderea deci, a ratei nominale a dobânzii. Dar aceasta va dura numai atâta vreme cât agenții economici n-au observat încă creșterea prețurilor și nu fac încă anticipări asupra înflației.
Efectul venit poate, teoretic, crește peste nivelul creșterii prețurilor, conducând la o creștere a venitului real. Este posibil ca scăderea inițială a ratei dobânzii să stimuleze cererea de consum și cea de investiții, iar producția și deci venitul real să crească, determinând o cerere excedentară de credite și, implicit, creșterea ratei nominale a dobănzii, cu atât mai mult cu cât cerea de monedă este ea însăși stimulată prin creșterea venitului real, ceea ce sporește odata în plus cererea de credite.
Efectul de anticipație el se manifestă atunci când prețurile cresc, agenții economici sfârșind prin a prevedea inflanția, deci inflația anticipată ridicându-se, încet-încet, la nivelul celei efective. Agenții economici vor renunța treptat la încasările lor reale, cumpărând mai multe bunuri, ceea ce va accelera creșterea prețurilor.
Pe termen scurt, finanțarea deficitului prin emisiune monetară devine un instrument de politică economică deosebit de potent. Pe termen lung, finanțarea monetară a deficitului duce la o creștere tot mai mare a inflației ajungându-se uneori la hiperinflație descurajându-se investițiile productive, viciază corecțiile dintre prețurile diferițelor bunuri, contribuie la decăderea societății în general iar deficitul bugetului de stat atinge cifre colosale, finanțarea să devenind tot mai dificilă.
Efectele negative (costurile deosebit de mari) pe care le generează inflația generată de emisiunea de moneda pot fi:
inflația viciază corelațiile normale dintre prețurile și tarifele diferitelor bunuri și servicii. Banii existenți la populație se depreciază.
inflația descurajează investițiile productive, având în vedere starea de incertitudine pe care o propagă. Inflația potentează incertirudinea și riscul în economie.
inflația accelerează oscilațiile cursurilor valutare; oamenii pierd încrederea în propria monedă națională și-și transformă economiile în devize.
inflația puternică (hiperinflația) contribuie la decăderea societății civile în general, a relațiilor sociale în special.
inflația antrenează redistribuirea arbitrară și inechitabilă a avuției și veniturilor între operatori persoane fizice și juridice. Cei mai mulți vor pierde și tot mai puțini vor câștiga, ceea ce generează o polarizare aberantă a bogăției.
costurile sociale, politice și psihologice sunt efecte distrugătoare ale inflației; nu numai că sunt spulberate vechile norme, instituții, atitudini (unele greșite, pe care s-au edificat structuri economice și sociale o îndelungată perioadă de timp) dar nu se acoperă acest gol cu nimic sau aproape cu nimic care să redea speranțe, orizonturi pentru o societate solidă pusă pe criterii mai bune.
În prezent, inflația se prezintă ca un dezechilibru structural al mecanismului economic, monetar și financiar, care exprimă existența în circulație a unei mase monetare ce depășește nevoile economiei ceea ce conduce la deprecierea banilor și la creșterea sensibilă, generalizată și durabilă a prețurilor. Inflația este un proces cumulativ, de mare complexitate a cărei esența constă în:
distorsionarea puternică existentă între procesele monetare și procesele economice reale, între masa monetară și masa bunurilor și serviciilor puse în circulație
creșterea prețurilor, reflectată în indicele general al prețurilor.
Inflație monetară vom avea ori de cate ori statul, având deficite bugetare, în loc să acopere aceste goluri, pe calea naturală a impozitelor sau a împrumuturilor publice, folosește calea împrumuturilor la banca de emisiune.
Astfel, sporirea masei monetare într-o economie, caracterizată prin subutilizarea forței de muncă, conduce la creșterea volumului producției de bunuri și servicii datorită stimulării expansiunii economice, inclusiv a investițiilor – factor sensibil la majorarea creditelor disponibile în condiții de dobândă mai redusă. Dacă în economie cererea privată este slabă, nefiind de natură să stimuleze creșterea ofertei, atunci se impune intervenția statului în sensul sporirii cheltuielilor publice. Finanțarea acestora se efectuează prin intermediul acoperirii deficitului bugetar din volumul suplimentar de credite disponibile pe piață ca efect al expansiunii politice monetare. Se impune, însă, prudență din partea Băncii Centrale pentru ca injecția de lichiditate monetară in sistemul să fie făcută pe măsura absorbției sale de către economie și în raport cu evoluția vitezei de circulație a banilor, pentru că, în condițiile apariției unui exces de masă monetară, apar efecte negative, cum ar fi creșterea prețurilor și înrăutățirea soldului contului curent al balanței de plați.
O politică monetară restrictivă de reducere a ofertei monetare, concomitent cu creșterea ratei dobânzii, are efecte favorabile asupra inflației, dar și consecințe nefavorabile asupra economiei reale, care se contractă sub impactul scumpirii creditului și al reducerii investițiilor.
Deoarece atât politica financiară, cât și cea monetară acționează asupra cererii agregate, economiștii au păreri împărțite atunci când își propun să recomande care dintre cele două politici trebuie să fie preponderentă.
Eficiența politicii monetare în efortul de stabilizare macroeconomică și impactul său asupra echilibrului financiar depind în mod direct de situația și de evoluția ofertei agregate, raportat la schimbările intervenite, prin intermediul pârghiilor monetare, în dinamica cererii agregate.
Astfel, contracția politicii monetare va conduce la diminuarea sensibilă a cererii agregate din economie care, pe fondul unei curbe plane a ofertei agregate, va determina reduceri mai mari ale PIB, comparativ cu declinul nivelului prețurilor. Spre deosebire de această situație, contracția politicii monetare în condițiile unei curbe abrupte a ofertei, va diminua din nou cererea agregată, dar, de această dată se vor înregistra reduceri mai substanțiale ale nivelului prețurilor față de cele ale PIB.
Înțelegerea profundă a acțiunii politicii monetare, raportată la obiectivul stabilizării macroeconomice, precum și conexiunile acesteia cu măsurile specifice ale politicii financiare prezintă o însemnătate deosebită din perspectiva echilibrului economic, în general, și a celui financiar, în special. Întrucât ambele politici influențează nivelul PIB și al prețurilor, luând în calcul și gradul de fiscalitate, rezultă că politicile financiar-monetare exercită un impact direct asupra veniturilor bugetare. Totodată, volumul cheltuielilor publice, ca element constituiv al politici bugetare care influențează, la rândul său, nivelul PIB și al prețurilor, trebuie să se situeze la cote raționale raportat la veniturile bugetare proiectate, pentru a se evita apariția unor deficite bugetare fără surse viabile de finanțare, prevenindu-se, astfel, emisiunea monetară generatoare de inflație.
În țara noastră, recurgerea la emisiunea monetară sau prin finanțare directă de către bănci este interzisă. În acest mod, România se înscrie în procesul modernizării financiare, ea apropiindu-se de „economia piețelor financiare” caracteristică țărilor anglo-saxone.
Legea prevede totuși posibilitatea ca BNR să poată acorda împrumut fără dobândă, pentru acoperirea decalajului temporar dintre veniturile și cheltuielile bugetului de stat, pe seama resurselor de credite ale acesteia, împrumut ce nu poate depăși într-un an financiar 10% din totalul cheltuielilor bugetului aprobat, precum și dublul capitalului BNR și al fondului de rezervă constituit. Această prevedere permite, deci, emisiunea limitată de monedă pentru finanțarea decalajului temporar dintre veniturile și cheltuielile bugetare din cursul anului fiscal.
Prin aceeași lege se admite refinanțarea datoriei interne și finanțarea deficitului de stat prin împrumuturi de stat, în condițiile legii.
În concluzie, dintre toate metodele de finanțare internă probabil cǎ cele mai multe dezavantaje le prezintă emisiunea monetară, deoarece o creștere a masei monetare fără acoperire conduce la creșterea ratei inflației, care conduce la o creștere a ratei de dobânda reală și, în final, la o diminuare a investițiilor. Însă, avantajul acestei surse de finanțare ar fi că nu afectează creșterea datoriei publice.
Iată cum, prin parametrii de deficit al bugetului general consolidat (inclusiv sursele sale de finanțare) și rata inflației se pot identifica punctele de contact dintre politica financiară și echilibrul financiar, pe de o parte, și politica monetară, pe de altă parte.
3.3. Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar prin împrumutul de stat
În economia de piață capitalistă, veniturile fiscale procurate de stat, precum și veniturile nefiscale nu acoperă integral, de cele mai multe ori, cheltuielile publice prevăzute. În această situație, se pune problema procurării de resurse financiare suplimentare, făcându-se apel la persoanele fizice și juridice ce dispun de mijloacele bănești. Astfel, statul se împrumută pe o perioadă de timp determinată în mod direct de la persoanele ce dețin disponibilități bănești la instituții specializate (bănci, case de economii, case de asigurări sociale și de pensii și de reasigurare).
Împrumuturile de stat se pot grupa după mai multe criterii, și anume:
Din punct de vedere al duratei pentru care se contractează – împrumuturi pe termen scurt (până la un an), împrumuturi pe termen mediu (între 1 și 5 ani), împrumuturi pe termen lung (peste 5 ani), și termene precise de rambursare.
Din punct de vedere al locului de contractare – împrumuturi contractate de pe piața internă și externă.
Din punct de vedere al poziției statului față de creditori – împrumuturi contractate direct de către stat, împrumuturi garantate de stat, contractate de către agenții economici și autoritățile administrației publice.
La nivel național, autoritățile publice centrale și locale, întreprinderile aparținând statului și instituțiile de interes național sunt considerate agenți ai cererii sau subiecți care contractează împrumuturi de stat, iar oferta de resurse de împrumut este formată din mijloacele bănești temporar disponibile ale agenților economici, capitalurile și rezervele libere ale băncilor și altor instituții financiare, economiile bănești ale micilor producători și celorlalte categorii sociale.
Din punct de vedere juridic, împrumutul de stat îmbracă forma unui contract prin care statul, în calitate de împrumutant obține fonduri financiare de la o persoană fizică sau juridică creditoare și se angajează ca la o data stabilită să le ramburseze, împreună cu dobânda și alte costuri aferente.
Pornind de la această definiție se pot desprinde o serie de trăsături caracteristice, care diferențiază împrumuturile de stat de principala formă de venituri publice, și anume impozitele.
Spre deosebire de impozite care reprezintă o prelevare cu caracter obligatoriu de la persoanele fizice și juridice la dispoziția statului, subscrierea la împrumuturi este facultativă, exprimând acordul de voință al părților. Trebuie menționat faptul că persoanele interesate trebuie să accepte sau să refuze în bloc condițiile privind emisiunea, rambursarea, forma și mărimea venitului la aceste împrumuturi, neputând pretinde un tratament preferențial.
Numai în cazul împrumuturilor forțate subscrierea nu mai este lăsată la libera alegere a deținătorilor de capital, ci are un caracter obligatoriu. La acestea se recurge în împrejurări excepționale, atunci când independența națională și integritatea teritorială sunt grav amenințate sau în caz de război, calamități naturale, înlăturarea urmărilor unor crize economice de mare amploare.
Sumele împrumutate trebuie restituite la termenul stabilit persoanelor fizice și juridice care le-au acordat, spre deosebire de impozit, care reprezintă o prelevare la dispoziția statului definitivă și nerambursabilă. Pot exista împrumuturi la care termenele de rambursare nu sunt fixate, acestea purtând denumirea de împrumuturi perpetue, pentru care statul își asumă doar obligația de plată a dobânzilor.
Împrumutul de stat se poate contracta numai cu aprobarea puterii legislative, aceasta corespunzând faptului că impozite, taxele și celelalte venituri publice ordinare și permanente se pot institui numai prin acte normative ale organelor legiuitoare. Totodată, votul Parlamentului este o garanție politică pentru creditorii statului. Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, este autorizat să contracteze împrumuturile de pe piața internă și externă, în scopuri prioritare pentru economia românească.
Împrumuturile de stat se pot contracta pe bază de titluri de stat emise pe piața internă și externă, acorduri încheiate cu Banca Națională a României și alte instituții de credit, acorduri cu autoritățile altor state, cu instituțiile financiare internaționale sau alte organizații internaționale.
Deși la nivelul întregului an bugetul este echilibrat, pe parcursul execuției bugetare apar momente în care veniturile nu se încasează la termenele prevăzute, ceea ce duce la apariția unui gol de casă. În aceste condiții, statul apeleză la împrumuturi din necesități de trezorerie.
Trezoreria finanțelor publice, care este instituția însărcinată cu execuția de casă a bugetului, trebuie să cunoască din timp momentul apariției golurilor de casă și să acționeze pentru rezolvarea acestor situații. În cazul în care disponibilităile de resurse ale unor instituții publice nu sunt suficiente, se solicită împrumuturi pe termen scurt de la alți deținători de resurse bănești de pe piață. Pentru împrumuturi contractate pe piața internă, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur. În situația în care resursele bănești împrumutate nu sunt suficiente, în ultimă instanță, se poate face apel la Banca Centrală a țării pentru un avans în contul veniturilor bugetare viitoare, în limitele și condițiile prevăzute de lege.
La nivelul administrației publice locale, se angajează împrumuturi interne cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor ce compun Consiliile locale, Județene și Consiliul General al municipiului București, Aceste împrumuturi ale autorităților administrației publice locale sunt contractate fără garanția Guvernului, însă cu condiția informării prealabile a Ministerului Finanțelor Publice. În plus, este necesar și avizul Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale.
Împrumuturile interne ale autorităților administrației publice locale sau contractate pe termen mediu și lung, sub forma:
acordurile de împrumut de la bănci comerciale sau alte instituții de credit;
titlurile de valoare (de exemplu: obligațiunile municipale cotate la Bursa de Valori);
împrumuturile fără dobândă din disponibilitățile contului general al Trezoreriei Statului a căror valoare totală este limitată la 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata abului bugetar în care se face împrumutul și nu mai mare decât fondurile pe care le poate rambursa pe durata aceluiași an bugetar.
Rambursarea împrumuturilor interne contractate de către autoritățile Administrației publice locale, precum și plata dobânzilor și comisioanelor datorate se realizează din resursele aflate la dispoziția acestora și prevăzute în bugetul local, cu excepția transferurilor de la bugetul de stat cu destinație specială.
Deci, împrumuturile contractate de Autoritățile Administrației Publice locale fac parte din datoria publică, dar nu reprezintă obligații ale Guvernului, iar plata serviciului datoriei publice aferente acestor împrumuturi se efectuiază exclusive din bugetele locale și prin împrumuturi pentru refinanțarea datoriei publice locale.
Din punctul de vedere al finanțării deficitului bugetar din surse externe, ca urmare a acordului între România și Fondul Monetar Internațional încheiat în anul 1972, aceasta poate beneficia de asistență financiară materializată în programe de împrumut de tipul „Acord Stand-by”.
Fondul Monetar Internațional este o organizație internațională care are 186 de țării membre, înființată pentru a promova cooperarea monetară de asistență financiară temporară țărilor membre în scopul ajustării balanței de plați.
Din anul 1975, când a fost contractat primul împrumut, România a folosit resursele FMI, ca sport financiar pentru programele economice ale Guvernului (întrerupt începând cu deceniul VIII al secolului XX, acordul cu FMI a fost reluat după revoluția din 1989).
În anul 2009 ca urmare a scăderii veniturilor fiscale și creștere a cheltuielilor publice în condiții de criză economică, România și-a asigurat un pachet de 20 de miliarde de la FMI și Uniunea Europeană.
Pachetul a cuprins 12,9 miliarde de euro de la FMI, 5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană și fonduri de la Banca Mondială precum și de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Banii împrumutați au fost condiționați de un amplu pachet de reforme fiscale, dintre care: reducerea cheltuielilor bugetare; eficietizarea activitaților publice; adoptarea unor legi în domeniul fiscal; suma de 12,9 miliarde de euro de la Fondul Monetar Internațional sunt destinași Bănci Naționale a României (BNR) pentru susținerea rezervei valutare; suma de 5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană și Banca Mondială sunt destinați acoperirii deficitului bugetar, iar 1 miliard de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost destinat băncilor, pentru susținerea creditării.
Ulterior, România a mai încheiat, în 2011, un acord cu FMI, UE și Banca Mondială, în valoare de 5 miliarde euro. Acesta a fost finalizat în 2013 și a avut un caracter preventiv, autoritățile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziție de creditorii externi.
Apelul la împrumutul de stat pentru necesități de echilibru bugetar are drept scop acoperirea deficitului bugetar prevăzut prin legea bugetară anuală și se realizează, de regulă, prin împrumuturi pe termene mijlocii și lungi care reprezintă cea mai benefică și rapidă metodă de finanțare.
Totuși, există o serie de dezavantaje utilizând această metodă: apariția unor cheltuieli suplimentare (dobânzi, comisioane, prime de rambursare), împrumuturile reprezintă o povară supra generațiilor viitoare, plata împrumuturilor de stat va trebui realizată mai târziu tot pe seama majorări. Ținând cont de toate acestea se poate desprinde concluzia că împrumutul public trebuie considerat un mijloc la care trebuie să se recurgă doar atunci când se dovedește „inevitabil” și pe cât posibil mai ales pentru finanțarea investiițiilor și mai puțin pentru consum. Aceasta, deoarece în timp ce investițiile vor duce în viitor la o creștere a veniturilor statului, pe baza cărora vor putea fi rambursate împrumuturile, utilizarea creditului public pentru consum va duce în viitor doar la creșterea cheltuielilor cu rambursarea datoriei publice și plata dobânzilor, făcând să scadă partea destinată investițiilor în totalul cheltuielilor publice, ceea ce pune în pericol dezvoltarea în viitor a societății.
În general, deficitele bugetare mari nu sunt de dorit din cauză că ele conduc la fenomenul cunoscut în literatură de specialitate sub denumirea de crowding out sau „efect de evicțiune". Acest termen desemnează procesul care are loc când o creștere a finanțării cheltuielilor publice prin împrumuturi de stat determină o creștere a ratelor dobânzii și reducerea investițiilor și consumului.
Capitolul 4.
DEFICITUL BUGETAR AL ROMÂNIEI ÎN 2015
ȘI ÎN PERSPECTIVĂ
4.1. Situația economică și indicatori bugetari sintetici
În ultima perioadă se remarcă că atât la nivelul zonei EURO cât și la nivelul țărilor membre UE perspectiva finanțelor publice s-a îmbunătățit datorită întăririi economiei și politicii monetare flexibile, iar șomajul scade gradual în linie cu redresarea economică.
Contextul internațional și, cu deosebire, perspectivele din Uniunea Europeană și principalele țări membre, cu pondere în comerțul exterior al României, avute în vedere la fundamentarea prognozelor au fost cele din Prognoza de toamnă 2014 a Comisiei Europene. La momentul construcției bugetului pe anul 2015 se anticipa că pe ansamblul UE și în zona euro, creșterea economică se va accelera, fiind estimată o creștere a PIB, respectiv de 1,5% în UE și 1,1% în zona euro.
Evoluțiile economice au fost peste ceea ce se anticipase inițial. În anul 2015, creșterea reală a PIB a fost de 1,9% pe ansamblul UE, în timp ce în zona euro s-a înregistrat o creștere cu 1,6%.
În anul 2015, România a înregistrat o creștere economică de 3,8%, fiind al cincilea an consecutiv de creștere după criză (1,1% în 2011, 0,6% în 2012, 3,5% în 2013 și 3,0% în 2014). Principalul factor al acestei creșteri l-a reprezentat consumul final ca urmare a creșterii consumului privat cu 6,1%, în condițiile îmbunătățirii puterii de cumpărare a populației. Această evoluție a fost determinată de reducerea cotei TVA la 1 iunie la toate alimentele, băuturi nealcoolice și servicii de alimentație publică și de majorările salariale din cursul anului, cumulate cu inflația negativă. Consumul guvernamental s-a majorat cu 1,6%.
Tabelul nr. 4.1.
Evoluția trimestrială a PIB
– % față de trimestrul corespunzător din anul precedent –
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind execuția bugetară finală pe anul 2015, www.mfinante.gov.ro, accesat la 08.06.2016
Exportul de bunuri și servicii s-a majorat cu 5,5%, în timp ce importurile s-au majorat cu 9,1%, cererea externă netă având o contribuție negativă (1,5 procente), în principal pentru că sporul de cerere internă nu a putut fi acoperit în totalitate din producția internă.
Caracteristica creșterii produsului intern brut în 2015 este că s-a realizat cu contribuția preponderentă a valorii adăugate brute din activități neagricole.
Figura nr. 4.1
– modificări procentuale față de anul precedent –
În anul 2015, România a înregistrat cel mai scăzut nivel al inflației după anul 1990, prețurile de consum reducându-se ca medie anuală cu 0,59%, iar la nivelul lunii decembrie s-a înregistrat o scădere de 0,93% față de decembrie 2014. Rata anuală a inflației a înregistrat valori negative începând din luna iunie a anului trecut sub impactul extinderii sferei de aplicabilitate a cotei reduse de TVA de 9% la toate alimentele, băuturi nealcoolice și serviciile de alimentație publică. Peste această măsură fiscală s-au suprapus și alte influențe nefavorabile care au accentuat scăderea prețurilor de consum, respectiv cotațiile țițeiului pe piețele internaționale reflectată puternic și în prețurile combustibililor, dar și producția bună de legume și fructe care nu a fost afectată de condițiile meteo nefavorabile.
În acest context, deficitul administrației publice generale s-a calculat pe baza datelor transmise de instituțiile publice și a celor provizorii ale companiilor de stat clasificate în administrația publică, deficitul rezultat (date semifinale) conform metodologiei ESA 2010 fiind de 0,7% din PIB, sub ținta stabilită de 1,25% din PIB. Comparativ cu anul 2014 deficitul calculat conform metodologiei ESA 2010 în anul 2015 s-a redus cu 0,13 pp de la 0,87% din PIB în 2014 la 0,74% din PIB în 2015, ceea ce reprezintă o reducere cu 14,6%.
Figura nr. 4.2
Deficitul administrației publice generale conform ESA 2010
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind execuția bugetară finală pe anul 2015, www.mfinante.gov.ro, accesat la 08.06.2016
Conform prognozei de primăvară a Comisiei Europene, România a înregistrat o reducere semnificativă a deficitului structural de la 2,6% din PIB în 2012 la 0,6% din PIB în anul 2015 fiind sub valoarea obiectivului bugetar pe termen mediu pentru România ca și în 2014.
Figura nr. 4.3
Deficitul structural
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind execuția bugetară finală pe anul 2015, www.mfinante.gov.ro, accesat la 08.06.2016
Cu toate că deficitul structural se revizuiește periodic, inclusiv pentru valorile realizate din anii precedenți, se poate aprecia că România a înregistrat printre cele mai profunde reduceri ale acestui deficit după apariția reglementărilor europene în acest domeniu.
Conform prognozei de primăvară a Comisiei Europene, România a înregistrat o reducere semnificativă a deficitului structural de la 2,6% din PIB în 2012 la 0,6% din PIB în anul 2015 fiind sub valoarea obiectivului bugetar pe termen mediu pentru România ca și în 2014.
La rândul său, deficitul bugetar aferent anului 2015 reprezintă 0,7% din PIB, situându-se astfel mult sub media deficitului bugetar pentru zona euro de 2,4% din PIB și pentru UE28 de 2,4% din PIB, fiind a treia țară cu cel mai mic deficit.
Figura nr. 4.4
Deficitul ESA și deficitul structural în perioada 2012-2015
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind execuția bugetară finală pe anul 2015, www.mfinante.gov.ro, accesat la 08.06.2016
Conform datelor publicate de Eurostat s-au înregistrat excedente bugetare aferente anului 2015 în Norvegia (+5,7%), Luxemburg (+1,2%), Germania (+0,7%) și Estonia (+0,4%), cele mai mici deficite bugetare s-au înregistrat în Lituania (-0,2%), Cehia (-0,4%) și România (-0,7%). Un număr de șase state membre au transmis deficite mai mari de 3% din PIB, și anume: Grecia (-7,2%), Spania (-5,1%), Portugalia și Marea Britanie (-5,1%), Franța (-3,5%) și Croația (-3.2%).
La sfârșitul anului 2014 și începutul lui 2015 cele mai mici procente de datorie în PIB au fost înregistrate de Estonia, Luxemburg, Bulgaria, România (39,9%), Letonia și Lituania. Cele mai mari procente de datorie au fost înregistrate în Grecia (178,6%), Italia (132,3%), Portugalia (130,2%), Cipru (108,2 %), Irlanda (107,5%) și Belgia (106,7%).
În țara noastră, evoluțiile au asigurat menținerea echilibrelor macroeconomice redobândite după declanșarea crizei financiare internaționale. Dintre cele 16 țări din UE identificate de Comisia Europeană ca având unele provocări macroeconomice, România este inclusă în categoria țărilor cu riscuri care pot fi gestionate relativ ușor (din această grupă mai fac parte Belgia, Olanda, Finlanda, Suedia și Marea Britanie).
4.2. Analiza veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat în 2015
Planificarea bugetului pe anul 2015 a avut ca punct de plecare prognoza macroeconomică de toamnă 2014 și s-a bazat pe datele statistice disponibile cu privire la evoluția economiei românești în anul 2014.
Ținând cont de datele definitive, execuția bugetului general consolidat, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015, s-a încheiat cu un deficit cash de 9,6 miliarde lei, respectiv 1,35% din PIB, față de un deficit anual prevăzut de 13,0 miliarde lei.
În comparație cu anul anterior deficitul bugetului general consolidat în anul 2015, în bază cash, s-a redus ca procent în PIB cu 0,37 puncte procentuale de la 1,72% în 2014 la 1,35%.
Figura nr. 4.5
Deficitul bugetar cash
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind execuția bugetară finală pe anul 2015, www.mfinante.gov.ro, accesat la 08.06.2016
4.2.1. Veniturile bugetului general consolidat
Veniturile bugetului general consolidat, în anul 2015, au totalizat 233,8 miliarde lei, reprezentând 32,8% din PIB și un grad de realizare față de estimările anuale de 98,9%. Comparativ cu programul anual de încasări veniturile bugetare au înregistrat următoarele evoluții:
încasările din veniturile fiscale au fost superioare programului anual, gradul de realizare fiind de 100,3%, fiind influențate în principal de evoluția pozitivă a încasărilor din impozitul pe profit (101,3%); impozitul pe venit și salarii (101,6%); taxa pe valoarea adăugată (100,1%); impozitul pe comerțul exterior și tranzacțiile internaționale (105,2%); alte impozite și taxe fiscale (110,3%). Evoluții mai puțin favorabile s-au înregistrat în cazul încasărilor din impozite și taxe pe proprietate (99,7%); accize (99,5%) și alte impozite și taxe pe bunuri și servicii (89,6%);
încasările din contribuții de asigurări au fost superioare programului de încasări, gradul de realizare fiind de 100,5%. Această evoluție a fost susținută de încasările superioare programului anual înregistrate în cazul veniturilor din contribuții de asigurări încasate la bugetul asigurărilor sociale de stat (100,6%) precum și a celor de la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (100,2%), în timp ce în cazul bugetului asigurărilor pentru șomaj veniturile din contribuții s-au situat sub programul anual de încasări, gradul de realizare fiind de (99,8%);
încasările din veniturile nefiscale s-au situat sub programul anual, gradul de realizare fiind de 97,5%;
încasările din sumele primite de la UE și alți donatori în contul plăților efectuate s-au situat sub programul anual, gradul de realizare înregistrat fiind de 86,3%.
Încasările bugetare au fost influențate atât de evoluțiile economice, cât și de deciziile de politică fiscală adoptate, cum ar fi: creșterea salariului minim, majorarea salariilor în sectorul bugetar, creșterea punctului de pensie, majorarea cotei de contribuții aferentă fondurilor de pensii administrate privat, precum și diminuarea cotei de contribuții de asigurări sociale de stat și modificarea cuantumului accizelor.
Figura nr. 4.6
Structura veniturilor bugetare
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind execuția bugetară finală pe anul 2015, www.mfinante.gov.ro, accesat la 08.06.2016
În privința ponderii principalelor categorii de impozite în total venituri încasate, s-au înregistrat creșteri în cazul impozitului pe profit cu 0,2 pp, a impozitului pe venit și salarii cu 0,3 pp, veniturilor din taxa pe valoarea adăugată cu 0,7 pp, taxelor pe utilizarea bunurilor autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități cu 0,1 pp, a veniturilor nefiscale cu 0,3 pp și în cazul sumelor primite de la UE în contul plăților efectuate cu 1,4 puncte procentuale.
În paralel, s-au înregistrat diminuări în cazul veniturilor din impozite și taxe pe proprietate cu 0,4 pp, a veniturilor din accize cu 0,1 pp, a contribuțiilor de asigurări cu 2,3pp și a veniturilor din capital cu 0,1 pp.
La nivelul anului 2015, comparativ cu anul anterior, veniturile bugetului general consolidat au înregistrat o creștere nominală de 9,1%, iar ca procent în PIB au crescut cu 0,7 pp de la 32,1% în 2014 la 32,8% în 2015.
Veniturile fiscale au crescut în termeni nominali cu 10,7% față de anul precedent, iar ca procent în PIB au crescut cu 0,7 puncte procentuale.
Încasările din impozitul pe profit au înregistrat o creștere de 13,0%, în principal ca urmare a evoluției încasărilor de la agenții economici care au crescut cu 10,0% dar și ca urmare a încasărilor de la băncile comerciale ce au fost superioare comparativ cu anul anterior cu 246,2 milioane.
Încasările din impozitul pe venit și salarii au înregistrat o creștere cu 12,4% pe fondul creșterii numărului de salariați cu 2,7% și al câștigului salarial mediu brut cu 7,8%.
De asemenea, influențe pozitive asupra încasărilor din impozitul pe venit au mai avut-o și creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, creșterea valorii punctului de pensie de la 790,7 lei în anul 2014 la 830,2 lei pentru anul 2015 precum și plata unor obligații de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești.
Încasările din impozitele și taxele pe proprietate au înregistrat o scădere cu 7,2% comparativ cu anului 2014, și respectiv 0,1 puncte procentuale ca raport în PIB gradul de realizare al programului de încasări fiind de 99,7%.
Diminuarea încasărilor comparativ cu anul precedent s-a datorat, în principal, evoluției încasărilor la bugetul de stat care au fost influențate de reducerea cotei de impozitare în cazul impozitului pe construcții de la 1,5% la 1% începând cu anul 2015.
Încasările din TVA au înregistrat o creștere cu 12,3%, pe fondul creșterii încasărilor din operațiuni interne cu 6,4%, a încasărilor din importurile de bunuri cu 9,8% dar și a reducerii rambursărilor de taxă cu 7,9%.
Evoluția încasărilor din TVA a fost influențată de creșterea volumului cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul cu excepția autovehiculelor și motocicletelor cu 8,9% dar și de introducerea cotei reduse de TVA de 9% (față de cota standard de 24%) pentru livrările de alimente și băuturi non-alcoolice, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente alimentare, servicii de restaurant și catering, începând cu 1 iunie 2015.
Creșterea încasărilor aferente importurilor de bunuri s-a realizat pe fondul reducerii importurilor din zona extra comunitară cu 0,2%, ceea ce poate poate fi explicat printr-o îmbunătățire a colectării.
Încasările din accize au înregistrat o creștere cu 8,0% pe fondul majorării cuantumului accizelor la benzină fără plumb, benzină cu plumb, motorină și petrol lampant (kerosen) efectuată pe parcursul anului 2014 precum și a influenței pozitive determinată de creșterea volumului cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule cu 5,8% dar și de creșterea vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun cu 19,1%.
Încasările din taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități au crescut comparativ cu anul anterior cu 20,7%, ca urmare a creșterii încasărilor la bugetul de stat din taxele pe jocuri de noroc pe fondul introducerii de noi taxe în acest domeniu.
Încasările din impozitul pe comerțul exterior și tranzacțiile internaționale au crescut cu 26,9% comparativ aceeași perioadă a anului precedent în condițiile în care importurile din zona extra comunitară s-au redus cu 0,2%;
Încasările din contribuțiile de asigurări au crescut cu 0,1%, pe fondul evoluției pozitive a numărului de salariați, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim precum și a plații unor sume prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială.
Acestea au fost influențate negativ de creșterea în anul 2015 a cotei de contribuții aferentă fondurilor de pensii administrate privat cu 0,5 puncte procentuale de la 4,5% la 5% precum și de reducerea cu 5 puncte procentuale a cotei de contribuții de asigurări sociale de stat datorate de angajator.
Comparativ cu anul 2014 s-au înregistrat creșteri la bugetul asigurărilor pentru șomaj cu 11,7% și la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate cu 11,3% în timp ce la bugetul asigurărilor sociale de stat s-a înregistrat o diminuare a încasărilor cu 5,8%.
Sumele primite de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate (inclusiv donațiile), în anul 2015, au fost în valoare de 17,4 miliarde lei, în creștere cu 34,1% comparativ cu anul 2014. De asemenea, ca raport în PIB, acestea au înregistrat o creștere cu 0,5 puncte procentuale de la 1,9% cât era în anul 2014 la 2,4% în anul 2015.
De menționat că sumele primite de la Uniunea Europeană înregistrate în bugetul general consolidat sunt numai cele aferente proiectelor ai căror beneficiari sunt instituțiile publice, nefiind incluse și cele destinate sectorului privat, iar la calculul deficitului bugetar acestea au fost reflectate corespunzător gradului de utilizare a acestora pentru a nu influența soldul bugetului general consolidat conform normelor Eurostat.
4.2.2. Cheltuielile bugetului general consolidat
Cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat, în anul 2015, 243,4 miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,1% din PIB și un grad de realizare față de nivelul prevăzut de 97,6%.
Din punct de vedere al gradului de realizare al programului anual, principalele categorii de cheltuieli bugetare au înregistrat următoarele evoluții: cheltuielile de personal 100,1%, cheltuielile cu bunuri și servicii 96,5%, cheltuielile cu dobânzile 95,7%, cheltuielile cu subvențiile 90,6%, cheltuielile cu asistența socială 100,3%, cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă 93,0%.
Depășirile față de program se datorează plăților mai mari efectuate de unitățile administrativ-teritoriale și ale bugetelor instituțiilor finanțate integral și parțial din venituri proprii și subvenții, în principal la cheltuielile cu asistență socială, bunuri și servicii și cheltuieli de capital.
Figura nr. 4.7
Structura cheltuielilor bugetare
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind execuția bugetară finală pe anul 2015, www.mfinante.gov.ro, accesat la 08.06.2016
Comparativ cu anul 2014 structura economică a cheltuielilor prezintă o creștere a ponderii în total cheltuieli a cheltuielilor aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente cu 3,6 pp și a cheltuielilor cu transferurile între unități ale administrației publice cu 0,5 pp, diminuări ale ponderii înregistrându-se în cazul cheltuielilor de personal cu 0,9 pp, cheltuielilor cu bunuri și servicii cu 0,9 pp, cheltuielilor cu dobânzile cu 0,6 pp, a cheltuielilor cu subvențiile cu 0,1 pp, cheltuielilor cu asistența socială cu 0,3 pp, a cheltuielilor aferente programelor cu finanțare rambursabilă cu 0,1 pp și a cheltuielilor de capital cu 0,2 pp.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior cheltuielile bugetului general consolidat au înregistrat o creștere nominală de 7,8%, iar ca procent în PIB au crescut cu 0,3 puncte procentuale de la 33,8% cât au fost în anul 2014 la 34,1% în anul 2015.
În anul 2015 s-au înregistrat diminuări ale cheltuielilor bugetare față de anul precedent în cazul cheltuielilor cu dobânzile (-6,2%), a cheltuielilor cu alte transferuri (-4,6%), a cheltuielilor evidențiate la titlul alte cheltuieli (-6,8%) dar și în cazul celor aferente programelor cu finanțare rambursabilă (-23,0%).
Cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, în anul 2015, au crescut cu 3,3% față de aceeași perioadă a anului precedent, fiind influențate de creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, majorarea drepturilor salariale pentru unele categorii de personal bugetar, precum și de plata unor obligații de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești dar și de reducerea cu 5 puncte procentuale a cotei de contribuții de asigurări sociale de stat datorate de angajator.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au înregistrat o creștere nominală de 2,3% față de anul precedent, iar ca pondere în PIB au scăzut cu 0,2 pp.
Cheltuielile cu dobânzile s-au diminuat cu 6,2% față de anul precedent, 0,2 pp ca pondere în PIB comparativ cu anul 2014 pe fondul scăderii randamentelor la licitațiile emisiunilor de obligațiuni de tip benchmark.
Cheltuielile cu subvențiile au crescut, comparativ cu anul 2014, cu 2,7%, iar ca procent în PIB sau situat la același nivel de 0,9%. Din totalul cheltuielilor cu subvențiile, o pondere de 62,6% o reprezintă cheltuielile cu subvențiile ale bugetului de stat, iar în cadrul acestora, o pondere mai însemnată o dețin cheltuielile pentru sprijinirea producătorilor agricoli 46,73% (1.836,3 milioane lei), subvențiile pentru susținerea transportului feroviar public de călători 33,97% (1.335,0 milioane lei), subvenții pentru transportul de călători cu metroul 8,12% (319,1 milioane lei), programe de conservare sau de închidere a minelor 4,53% (177,9 milioane lei) și alte subvenții 4,48% (176,2 milioane lei).
Cheltuielile cu asistența socială au crescut în termeni nominali cu 6,7% comparativ cu anul anterior dar ca pondere în PIB sau situat la același nivel cu anul 2014 de 10,7%.
Evoluția cheltuielilor cu asistența socială în anul 2015 au fost influențate de creșterea cuantumului unor ajutoare sociale precum și de creșterea valorii punctului de pensie.
Cheltuielile aferente proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă au crescut în termeni nominali cu 66,7% comparativ cu anul anterior, iar ca pondere în PIB au crescut cu 1,3 puncte procentuale de la 2,2% în PIB în 2014 la 3,5% în PIB în 2015.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, în anul 2015, au înregistrat o creștere de 27% comparativ cu anul 2014, fiind efectuate în sumă de 41,6 miliarde lei, respectiv 5,8% din PIB.
În ceea ce privește cheltuielile pe principalele domenii în anul 2015 comparativ cu 2014 se constată creșteri în cazul majorității domeniilor, cele mai semnificative înregistrând-se în domeniul apărării (+18,9%), învățământ (+11,6%), cultură, recreere și religie (10,3%), protecția mediului (+34,9%) și combustibili și energie (+36,7%). Diminuări s-au înregistrat în cazul tranzacțiilor privind datoria publică reducerea comparativ cu anul 2014 fiind de 5,9%.
4.3. Finanțarea deficitului bugetar în 2015
Conform metodologiei UE, datoria guvernamentală s-a situat la data de 31 decembrie 2015 la un nivel de 38,4% din PIB în scădere față de nivelul de 39,8% din PIB cât s-a înregistrat la sfârșitul anului 2014, sub plafonul de 40,5% din PIB stabilit prin Legea nr.182/2014 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2015.
Din datoria guvernamentalã, la 31 decembrie 2015, datoria internã a reprezentat 19,3% din PIB, iar datoria externă a fost de 19,1% din PIB.
În anul 2015, finanțarea deficitului bugetar s-a realizat în principal din surse interne prin emisiuni de titluri de stat lansate pe piața internă și în completare din surse externe. Sursele necesare refinanțării datoriei publice guvernamentale s-au asigurat de pe piețele pe care s-au emis aceste datorii și din rezerva financiară în valută la dispoziția MFP care la sfârșitul anului 2015 acoperea 3,7 luni de necesar brut de finanțare inclusiv deținerile în valută din veniturile din privatizare.
Instrumentele de datorie utilizate în anul 2015 pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice au fost:
emisiunile de titluri de stat în lei, pe piața internă, în valoare de 36,4 miliarde lei. Astfel, s-au emis certificate de trezorerie cu scadența de până la 1 an în sumă de 11,8 miliarde lei și obligațiuni de stat de tip benchmark în valoare de 24,6 miliarde lei;
emisiunile de euroobligațiuni lansate pe piețele externe de capital. În anul 2015, MFP a atras de pe piețele externe un volum de 2 miliarde Euro printr-o emisiune în luna octombrie în două tranșe, cu scadența pe 10 ani (1,25 mld. Euro) și respectiv 20 ani (750 mil. Euro). Această emisiune s-a bucurat de un interes mare din partea investitorilor atingând un grad de supra subscriere de peste 2 ori și un număr de aproximativ 460 de investitori. În plus, la maturitatea de 10 ani România a obținut cea mai mică primă de emisiune de 5 puncte de bază, comparativ cu ceilalți emitenți suverani din zona CEE în perioada respectivă;
intrările din credite externe destinate finanțării de proiecte în valoare de 1,05 miliarde Euro aferente împrumuturilor contractate de la instituții financiare internaționale, în principal urmare contractării unui împrumut de la Banca Mondială, în valoare de 750 mil. Euro;
tragerile din împrumuturile contractate de unitățile administrativ-teritoriale;
încasările din activitatea de privatizare utilizate prin mecanismul Fondului National de Dezvoltare.
Garanțiile guvernamentale acordate de către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile administrativ-teritoriale în anul 2015 au fost în valoare de 3.045,1 mil. lei, în limita plafonului de 8.000 mil. lei stabilit prin Legea nr.182/2014 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2015, din care garanțiile autorizate în anul 2015 spre a fi emise de unitățile administrativ-teritoriale au fost în valoare de 49 milioane lei și 2,5 milioane euro.
În ceea ce privește tragerile autorizate pentru a fi efectuate în anul 2015 din finanțările rambursabile contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, acestea au fost în valoare de 1.057,5 milioane lei, în limita plafonului de trageri în sumă de 1.200 milioane lei prevăzut la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 182/2014. Finanțările rambursabile contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în anul 2015 au fost în valore de 1.200 mil. lei, corespunzator plafonului de aceeasi valoare stabilit prin Legea nr. 182/2014.
Împrumuturi din venituri din privatizare în anul 2015 autorizate spre a fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale:
– în baza art. XII din OUG nr.2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, cu modificările și completările ulterioare, a fost contractat un număr de 397 împrumuturi, în valoare de 1.431,2 milioane lei, din care 1.311,0 milioane lei destinate refinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2007 – 2013, 21,7 milioane lei pentru finanțarea corecțiilor financiare aplicate proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și 98,5 milioane lei pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din programele naționale;
– în baza art. IV din OUG nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare și pentru modificarea și completarea unor acte normative s-au realizat 58 împrumuturi, în valoare de 569,9 milioane lei, din care 398,4 milioane lei destinate finanțării unor cheltuieli curente și de capital pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, 146,2 milioane lei destinate refinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2007 – 2013, 2,5 milioane lei pentru finanțarea corecțiilor financiare aplicate proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și 22,9 milioane lei pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din programele naționale.
4.4. Perspective privind deficitul bugetului de stat
În anul 2015, perspectivele creșterii economice mondiale și ale comerțului mondial s-au deteriorat considerabil începând din primăvară, din cauza declinului economiilor de piață emergente, în special al Chinei, urmând ca din 2016, cel puțin economiile de piață emergente să înceapă redresarea.
În ceea ce privește țările membre ale Uniunii Europene (UE) redresarea economică s-a dovedit s-a manifestat în toate statele membre, dar a fost lentă, fiind susținută de factori temporali: scăderea prețului petrolului, politica monetară flexibilă și valoarea externă relativ slabă a monedei euro. Se estimează ca ritmul de creștere să reziste provocărilor din 2016 și 2017, datorită mai bunei ocupări a forței de muncă cu consecințe benefice asupra venitului disponibil real, condițiilor de creditare mai relaxate, progreselor în reducerea efectului de levier financiar și investițiilor mai mari.
Conform previziunilor, PIB-ul real al zonei euro va crește cu 1,8% în 2016 și cu 1,9% în 2017. Pentru UE în ansamblul său, se așteaptă o creștere a PIB-ului real cu 1,9% în acest an, cu 2,0% în 2016 și cu 2,1% în 2017.
La nivelul țării noastre, conform Ministerului Finanțelor Publice, bugetul pentru anul 2016 are în vedere prognoza indicatorilor macroeconomici și ia în considerare toate actele normative cu impact asupra veniturilor și cheltuielilor bugetare adoptate în ultima perioadă.
La construcția bugetară pentru anul în curs s-au avut în vedere:
– menținerea și în anul 2016 a unor măsuri adoptate în anii anteriori, precum: neacordarea pentru personalul bugetar de tichete de masă (1,5 miliarde lei), tichete/vouchere de vacanță (8,5 miliarde lei), premii și ore suplimentare (1,5 miliarde lei), tichete cadou (2,9 miliarde lei) și indemnizații la ieșirea la pensie/trecere în rezervă (0,2 miliarde lei);
– menținerea și în anul 2016 a măsurilor de impozitare a resurselor naturale aplicate în anii 2014-2015;
– majorarea vărsămintelor pentru Pilonul II de pensii cu 0,1 puncte procentuale în anul 2016.
Figura nr. 4.8
Indicatori macroeconomici ai construcției bugetare în 2016
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia pe anii 2017-2019, www.mfinante.gov.ro, accesat la 06.06.2016
În privința cheltuielilor bugetului general consolidat, acestea vor fi în sumă de 252 de miliarde lei, reprezentând 33,8% din PIB.
De cealaltă parte, veniturile bugetului general consolidat vor fi în sumă de 231,1 miliarde lei reprezentând 31% din PIB.
Astfel, deficitul bugetar (cash) pe anul 2016 se estimează la 2,8% din PIB (circa 21 de miliarde de lei), ceea ce corespunde unui deficit ESA de 2,95% din PIB și unui deficit structural de 2,73% din PIB.
De remarcat că deficitul ESA de 2,95% din PIB, precum și datoria guvernamentală brută de 39,8% din PIB estimate pentru anul 2016 nu depășesc valoarea de referință de 3% din PIB și respectiv 60% din PIB prevăzute de Tratatul de la Maastricht. Începând cu anul 2017 deficitul ESA începe să scadă înregistrând o valoare de 1,63% din PIB în perspectiva anului 2019. Deficitul bugetar de anul acesta va fi finanțat în proporție de 50% de pe piețele externe, reiese din Programul indicativ de emisiuni de titluri de stat pe anul 2016, publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) la finele anului 2015.
De altfel, proiectul de buget pe anul 2016 și perspectiva pentru perioada 2017-2019 au la bază o nouă viziune, un angajament ferm în favoarea schimbării care să stimuleze creșterea economică, înlăturarea disparităților și tensiunilor sociale, crearea de noi locuri de muncă pentru asigurarea dezvoltării durabile.
Figura nr. 4.9
Evoluția deficitelor bugetare și a creșterii economice în perioada 2011-2019
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia pe anii 2017-2019, www.mfinante.gov.ro, accesat la 06.06.2016
Valoarea titlurilor de stat ce vor ajunge la scadență în 2016 se ridică la 38 de miliarde de lei, din care echivalentul a 7 miliarde de lei sunt denominate în euro.
Majorarea deficitului bugetar neînsoțită de creștere economică va duce foarte repede, așa cum s-a dovedit în ultimii ani, la o datorie publică tot mai mare atât ca pondere în PIB, cât și ca volum absolut.
Pentru a finanța deficitul bugetar și pentru a „rostogoli” datoria publică, respectiv pentru a înlocui aceste titluri de stat ce ajung la scadență în 2016, MFP plănuiește să atragă de pe piața locală suma de 48-50 de miliarde de lei, iar de pe piețele externe – trei miliarde de euro prin emisiunea de eurobonduri. În total, MFP intenționează să împrumute de pe piețele externe 4,5 miliarde de euro, trei prin eurobonduri și 1,5 miliarde de euro prin trageri din împrumuturi contractate de la instituțiile financiare internaționale. De asemenea, MFP intenționează să refinanțeze titlurile în euro de pe piața locală prin noi emisiuni denominate în euro, în valoare de 1,6 miliarde de lei, cu o maturitate de cel puțin 5 ani.
În perioada 2014-2019, România respectă regula de aur a finanțelor publice și anume volumul investițiilor este mai mare decât nivelul deficitului bugetar, având în vedere efectul de antrenare al acestora în economie pe termen mediu și lung. Investițiile susținute din fonduri naționale și europene, dar și măsurile conținute de noul Cod fiscal pot determina încurajarea mediului de afaceri să investească.
Figura nr. 4.10
Evoluția deficitelor bugetare și a cheltuielilor de investiții în perioada 2014-2019
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia pe anii 2017-2019, www.mfinante.gov.ro, accesat la 06.06.2016
În același timp, contul curent al balanței de plăți se va adânci dincolo de 1% din PIB, având în vedere că avansul consumului va determina intrări de bunuri din import peste valoarea exporturilor. Conform unor economiști consultați de Ziarul Financiar, nu există motive de mare panică pentru că exportul de servicii este pe excedent și atenuează deficitul în creștere al balanței comerciale.
Economistul Aurelian Dochia a declarat: “Estimez că deficitul bugetar va depăși ținta pe care și-o propune guvernul de 3% PIB. Și deficitul de cont curent va continua să se adâncească spre 1,5% din PIB: deși exporturile se vor apropia de 60 miliarde de euro, importurile vor crește într-un ritm superior”.
La estimarea cheltuielilor s-au avut în vedere măsurile care au fost adoptate atât de către Parlament cât și de către Guvern în anul 2015 care au ca efect în anul 2016 majorarea cheltuielilor bugetare cu cca. 13 miliarde lei.
Figura nr. 4.11
Evoluția exporturilor de bunuri (mld. euro/an)
Sursa: Iulian Anghel, Economia în 2016: de la consolidare dureroasă la deficit major și riscurile acestei inflexiuni. Deficitul bugetar poate fi menținut la sub 3% din PIB, dar deficitul contului curent se va dubla, www.zf.ro, accesat la 06.05.2016
Dintre măsurile cu impact asupra cheltuielilor bugetului general consolidat pe anul 2016, putem exemplifica: dublarea alocației de stat pentru copii (1,8 miliarde lei), majorarea indemnizațiilor veteranilor de război și ale persoanelor persecutate din motive etnice și politice (0,6 miliarde lei), majorarea cu 25% a salariilor pentru personalul din unitățile sanitare (1,8 miliarde lei), majorarea cu 15% a salariilor pentru personalul din sistemul de învățământ (1,7 miliarde lei), majorarea cu 12% a salariilor pentru personalul din instituțiile publice de subordonare locală (1,3 miliarde lei), majorarea cu 25% a salariilor pentru personalul din sistemul de asistență socială (556 milioane lei) inclusiv a indemnizațiilor persoanelor cu handicap (240,6 milioane lei), majorarea cu 10% a salariilor pentru restul personalului bugetar (3.026 milioane lei), actualizare normă de hrană și echipament pentru militari și polițiști (1 miliard lei), instituire pensii de serviciu pentru grefieri, personal navigant, personal diplomatic și consular, funcționari publici parlamentari (0,3 miliarde lei).
De asemenea, la estimarea cheltuielilor bugetare s-a avut în vedere majorarea pensiilor cu 5% față de anul curent.
La construcția bugetului general consolidat s-au avut în vedere cheltuieli pentru sănătate de 31,2 miliarde lei, reprezentând 4,2% din PIB, cu 3,1 miliarde lei mai mult decât în anul 2015 și cu 4,5 miliarde lei mai mult decât în anul 2014; pentru învățământ 27 miliarde lei, reprezentând 3,6% din PIB, cu 2,4 miliarde lei mai mult decât în anul 2015 (exclusiv sumele aferente titlurilor executorii) și cu 6 miliarde lei mai mult decât în anul 2014 (exclusiv sumele aferente titlurilor executorii); pentru asigurări și asistență socială 83,3 miliarde lei, reprezentând 11,1% din PIB, cu 3,2 miliarde lei mai mult decât în anul 2015 și cu 7,9 miliarde lei mai mult decât în anul 2014. Cheltuielile cu investiții cuprinse în bugetul general consolidat sunt în sumă de 37,7 miliarde lei reprezentând 5,1% din PIB. Este o creștere față de estimatul pentru 2015 de peste 4 miliarde de lei. Sumele suplimentare sunt alocate în special pentru CNADNR, Apărare și pentru finalizarea proiectelor din cadrul programelor cu finanțare nerambursabilă de la U.E. afererentă exercițiului financiar 2007 – 2013. Pentru Apărare s-au alocat 12,8 miliarde lei, 1,7% din PIB, cu 2,4 miliarde lei mai mult decât în anul 2015.
În acest context, datoria publică urmează să crească de la 39,8% din PIB în 2014 la 42,4% din PIB în 2016.
Noul Cod fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015 își va produce principalele efecte de stimulare a economiei în anul 2016. Prin măsurile de relaxare fiscală din noul Cod fiscal, agenții economici sunt stimulați, pe de o parte să majoreze câștigurile salariale sau să creeze noi locuri de muncă, iar pe de altă parte să facă noi investiții. În condițiile reducerii prețurilor ca urmare a măsurii de scădere a cotei de TVA, populația va putea cumpăra mărfuri mai multe. În timp, pentru asigurarea cererii suplimentare, agenții economici se vor preocupa pentru creșterea producției inclusiv prin noi capacități de producție.
Veniturile bugetare previzionate a fi realizate în anul 2016 se bazează pe o evoluție economică favorabilă, care se va caracteriza printr-o creștere de 4,1% reieșită din amplificarea consumului și a investițiilor.
Cererea internă se va majora cu 4,7% reprezentând motorul creșterii economice, cu un ritm de creștere a formării brute de capital fix de 6,2%, bazat, îndeosebi pe majorarea investițiilor private interne (ale populației și agenților economici) și a intrărilor de investiții străine.
Pentru 2016 se estimează o creștere reală a consumului populației de circa 4,4%.
Numărul mediu de salariați din economia oficială se va majora cu 3,5%, rezultând un plus net de locuri de muncă de 160 mii față de anul 2015. În același timp, numărul șomerilor înregistrați se va reduce, astfel că rata șomajului înregistrat se va diminua de la 5,1% la sfârșitul anului 2015 la 4,8% la sfârșitul anului 2016.
Câștigul salarial mediu brut pe economie este estimat să crească cu 7,2%, ceea ce creează premisele de majorare a câștigului salarial real pe economie cu 6,6%.
De asemenea, pentru anul 2016, la estimarea veniturilor s-a avut în vedere un impact estimat într-o manieră precaută al OUG nr. 44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale.
Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, a declarat într-o conferință de specialitate că „În prezent creștem economic pentru că avem un consum care crește cu rate înalte, de peste 5%, și investiții care își revin. După ce s-a redus TVA cei care au mărit consumul a fost populația săracă, nu populația înstărită pentru că ei nu ar fi crescut consumul alimentar cu 20% pentru că li s-a redus prețul la alimente. Acel 19% (creșterea consumului n.r.) s-a dus în special pe bunuri din import. În ceea ce privește deficitul bugetar a fost un val de entuziasm greu de înțeles pentru cei care se ocupă de acest domeniu și am reușit ca de la un deficit estimat în 2015 de CE de 1,1% din PIB să schimbăm direcția și să facem un deficit care va depăși 3% în 2016 și probabil 4% în 2017”.
Capitolul 5.
CONCLUZII
De cele mai multe ori, guvernul își planifică bugetul și cheltuie în cursul unui an o sumă mai mare decât veniturile proprii, adică mai mare decât resursele atrase din taxele și impozitele plătite de populație sau din alte surse de venit nefiscale. În acel moment apare un deficit bugetar, care poate fi acoperit prin două modalități: fie statul tipărește bani, aruncând povara plății pe agenții care își ajustează mai greu venitul la creșterea prețurilor; fie se împrumută de pe piețele naționale și internaționale, aruncând povara pe contribuabili într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Costul nu rezidă numai în banii care trebuie returnați de stat, ci se concretizează și în anumite distorsiuni în prețurile relative și în efecte perverse create la nivel de dobânzi pe piață sau fonduri de finanțare aflate (sau nu) la dispoziția sectorului privat.
Problema deficitului bugetar este, totuși, aceea că nu reflectă decât soldul, respectiv diferența dintre cheltuieli și venituri. Astfel, deși la prima vedere reducerea deficitului bugetar pare o veste bună, structura acestuia indică o ajustare dureroasă pentru mediul privat. Concret, reducerea masivă a deficitului a avut la bază creșterea veniturilor colectate, prin majorarea impozitării, în timp ce cheltuielile au crescut. De asemenea, nu fiecare locuitor este și contribuabil, însă categoria exceptaților este foarte restrânsă – de exemplu, copiii pot fi considerați non-contribuabili, însă pot intra ușor în această categorie, prin cumpărarea unei simple bomboane, întrucât aceasta conține TVA.
O mare parte dintre cheltuielile bugetare au fost finanțate prin împrumuturi, astfel că, în ultimii ani, a crescut și datoria publică. Dacă în perioada 2006-2008 datoria publică a fost de maxim 21,3% din PIB, în anul 2010 aceasta a atins aproximativ 30% din PIB, în 2012 s-a ridicat la 37,3%, pentru ca în 2015 să ajungă la aproape 40% din PIB, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.
În termeni valorici, datoria publică s-a agravat treptat: de la aproximativ 25 miliarde lei în anul 2000 a ajuns la 59 miliarde lei în 2005, pentru ca la sfârșitul anului 2010 să cumuleze 193,9 miliarde lei, iar în 2015 aproximativ 270 miliarde de lei. Practic, structurile executive din toată țara, dar in principal cele de la nivel central (în proporție de 94%), se îndatorează pe banii cetățenilor români, actuali și viitori.
Față de alte state europene, România este, totuși, printre cel mai puțin îndatorate. Media UE este de 87% din PIB, potrivit Eurostat. Țările europene cu cele mai mari datorii în prezent sunt Grecia, Italia și Portugalia.
Astfel, principalele efecte ale cheltuielilor publice pot fi asimilate efectului de evicțiune (crowding out) care, în acest caz, se referă la fenomenul de deviere a resurselor pieței din acele sectoare pe care piata le arată drept profitabile către domeniile considerate de interes de către stat. Concret, dacă dorește creșterea cheltuielilor, statul are la dipoziție, în afară de inflație, două mecanisme pentru a face acest lucru – fie își majorează încasările la buget prin creșterea fiscalității, fie atrage împrumuturi de pe piață internă și/sau externă. În primul caz, o creștere a fiscalității presupune reducerea lichidităților populației și a companiilor, care își vor ajusta consumul, respectiv, investițiile. În acest caz, cheltuielile realizate de stat nu sunt decât echivalentul unor cheltuieli pe care acum contribuabilii nu își mai permit să le facă.
În cazul în care statul optează pentru contractarea unui împrumut intern, băncile care îl creditează – atrase fiind de riscul scăzut al unui astfel de plasament – vor avea la dispoziție mai puține resurse pentru a-și finanța activitățile. Scăzând disponibilitățile pentru creditarea sectorului privat, va crește, implicit, rata dobânzii, mediul privat fiind astfel nevoit să se finanțeze mai scump.
Exemplificatoare în acest sens este situația creditării la începutul anului 2009, când băncile comerciale s-au îndreptat masiv către titlurile de stat, plasamente mult mai sigure decât finanțarea populației sau a companiilor. În plus, existența acestor tipuri de investiții în portofoliul propriu le-a facilitat accesul la dobânzi avantajoase la lichidități oferite de Banca Națională, lichidități utilizate, la rândul lor, pentru achiziționarea de noi titluri de stat.
Pentru bănci situația era mai mult decât confortabilă – cumpărau titluri de stat la un randament de circa 11,5%, iar apoi se împrumutau de la BNR la o dobândă de 10%. Dacă în alte condiții băncile ar fi fost nevoite să crediteze economia reală, asumându-și riscurile de rigoare, intrarea statului ca intermediar în circuitul finanțării de către BNR le-a adus profituri cu un efort minim. În acest timp, soldul creditului neguvernamental a început să se reducă, pentru prima dată în ultimii nouă ani (cele mai vechi date disponibile), semn că băncile au redus masiv creditarea.
Un alt cost ascuns al deficitului bugetar și al datoriei publice este reprezentat de influența lor asupra ratingului de țară, indicator orientativ pentru investitorii în căutare de oportunități de afaceri. Un nivel ridicat al datoriei publice (care se va reflecta în totalul datoriei externe, luată în considerare de agențiile de rating), va crește riscul de intrare în incapacitate de plată și, prin urmare, probabilitatea acordării unui rating de țară nefavorabil. Astfel, cheltuielilor statului le pot fi imputate și investițiile străine care nu s-au concretizat și a căror sumă sau impact este imposibil de cuantificat.
Atunci când apar disfuncționalități în funcționarea mecanismelor economice în general, dimensionarea volumului datoriei publice (atât internă, cât și externă) este esențială pentru determinarea influenței acesteia asupra corelațiilor economice de ansamblu. Amplificarea volumului datoriei publice peste un anumit prag determinat de gradul de suportabilitate economică pe termen scurt, mediu și lung are un însemnat aport la agravarea dezechilibrelor economice, cu influențe negative atât în planul economiei financiare, cât și asupra economiei reale.
Disfuncționalitățile care au avut și au loc în economia națională, în contextul restructurării acesteia, au afectat, la rândul lor, însăși execuția bugetară. Deficitul bugetar, indiscutabil, este cauzat și de greutățile pe care le au numeroase întreprinderi în perioada crizei, cele mai multe dintre acestea înregistrând pierderi, care s-au reflectat și în dinamica veniturilor bugetare. În acest context, cu atât mai mult, eficiența politicii fiscale presupune ca, odată cu creșterea încasărilor la casieria statului, să fie asigurată și echitatea socială.
În concluzie, sumele cheltuite de stat generează nu doar costuri direct exprimate de datoria acumulată și dobânzile asociate, ci și costuri indirecte, rezultat al devierii resurselor dinspre sectoarele economice dovedite profitabile în piața liberă, spre cele vizate de stat.
Ținând cont de condițiile actuale, când România încearcă să-și definească rolul și locul său în lume, când se dorește identificarea și încurajarea acelor ramuri și subramuri ale economiei naționale care pot fi dezvoltate în cadrul economiei mondiale, se impune folosirea unor pârghii fiscale în concordanță cu cerințele Uniunii Europene și ținând cont și de celelalte politici macroeconomice ce pot fi adoptate pentru a depăși situația economică actuală. Astfel, este consacrată teoria conform căreia, în perioada de criză este de preferat să se asigure o creștere a cheltuielilor bugetare care să aibă drept obiectiv o relansare a activității economice, care să contribuie la creșterea ocupării forței de muncă și la reducerea șomajului.
Modelul creșterii economice trebuie reanalizat, având în vedere experiența anilor trecuți, în care creșterea economică în țara noastră a avut la bază consumul, ceea ce nu a permis atingerea unei creșteri economice sustenabile, și trebuie să vizeze investiția în sectoare cu valoare adăugată înaltă.
BIBLIOGRAFIE
Anghelache, G., Belean, P. (2003), Finanțele publice ale României, Ed. Economică, București
Belean, P. (2005), Metode și proceduri ale contablilității Trezoreriei Statului, Ed. Vasile Goldiș, Arad
Bistriceanu, Gh.D. (2001), Lexicon de finanțe – bănci – asigurări, vol. II, Ed. Economică, București
Chang, H.J. (2014), Economia. Ghidul utilizatorilor, Ed. Polirom, Iași
Chirică, L. (coordonator) (2002), Finanțe Publice, contabilitatea bugetară și de trezorerie, Ed. Economică, București
Cioponea, M.C. (2007), Finanțe publice și teorie fiscală, Editura Fundației România de Mâine, București
Dăianu, D. (2015), Marele impas în Europa. Ce poate face România?, Ed. Polirom, Iași
Kolodko, G.W. (2015), Încotro se îndreaptă lumea. Economia politică a viitorului, Ed. Polirom, Iași
Martinescu, Gh. (2003), Finanțarea deficitului bugetar public și impactul său economic, Ed. Universității Al.I. Cuza, Iași
Mihăilescu, I. (coordonator) (2010), Finanțe publice, Ed. Independența Economică, Pitești
Moldovan, I. (2003), Finanțe publice, Ed. Alma Mater, Sibiu
Moșteanu, N.-R, (2011), Finanțe publice, Ed. Universitară, București
Moșteanu, T. (2000), Buget și trezorerie publică, Editura Dustyle, București
Moșteanu, T. (2004), Finanțe Publice – proces bugetar, Suport de curs, Ed. Academiei de Studii Economice, Departamentul de formare permanentă, București
Moșteanu, T. (coordonator) (2004), Buget și trezoreria publică, Ed. Universitară, București
Moșteanu, T. (coordonator) (2008), Buget și trezorerie publică, ed. a III-a revizuită, Ed. Universitară, București
Pîslaru, S. (2013), PIB-ul fără țară. Cum reconstruim încrederea în România, Ed. All, București
Susanu M.(2009), Finanțe Publice, Editura Europlus, Galați;
Văcărel, I. (2008), Finanțe publice, ed. a VI-a, Ed. Didactică și Pedagogică, București
Văcărel, I. (coordonator) (2007), Finanțe publice, ed. a IV-a, Ed. Didactică și Pedagogică, București
Văcărel, I., Bistriceanu, Gh.D. ș.a. (2003), Finanțe publice, Ed. Didactică și Economică, ediția a IV-a, București
Anghel, I. (2016), Economia în 2016: de la consolidare dureroasă la deficit major și riscurile acestei inflexiuni. Deficitul bugetar poate fi menținut la sub 3% din PIB, dar deficitul contului curent se va dubla, www.zf.ro, accesat la 06.05.2016
Dumitrescu, A., CE: Deficitul bugetar al României se va înrăutăți în 2016 la 3,5%, din cauza reducerilor de taxe, www.mediafax.ro, accesat la 06.05.2016
Molănescu Gabriela, Aceleanu Mirela-Ionela (2011), Consecințele deficitului bugetar în România în contextul crizei actuale. Implicații asupra pieței muncii, Revista Economie teoretică și aplicată, Volumul XVIII (2011), No. 2(555), p. 61
Pele, A. (2016), Cum va fi finanțat deficitul pe 2016, http://cursdeguvernare.ro, accesat la 08.05.2016
*** Legea nr. 500/2002 privind Finanțele publice, completată și modificată prin Legea nr. 270/2013
*** Ministerul Finanțelor Publice, Proiectul de buget pentru 2016, www.mfinante.gov.ro/acasa.html?method=detalii&id=118865, accesat la 06.05.2016
*** Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia pe anii 2017-2019, www.mfinante.ro, accesat la 06.06.2016
*** Ministerul Finanțelor Publice, Raport privind execuția bugetară finală pe anul 2015, www.mfinante.gov.ro, accesat la 08.06.2016
*** BNR: Deficitul bugetar va depăși 3% în acest an și 4% în 2017, www.economica.net, accesat la 06.05.2016
*** BNR, Raport asupra stabilității financiare 2015, www.bnr.ro, accesat la 03.06.3016
*** Comunicat Eurostat nr. 76/2016
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Deficitul Bugetar ȘI Modalități DE Finanțare (ID: 113549)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.