Deficitul Bugetar al Romaniei In Perioada 2012 2014

CUPRINS

DEFICITUL BUGETAR – aspecte teoretice

Deficitul bugetar – concept și metode de dimensionare

Cauze și consecințe ale deficitului bugetar

Efectele deficitului bugetar

CĂILE DE FINANȚARE A DEFICITULUI BUGETAR

Finanțarea monetară a deficitului bugetar

2.1.1. Emisiunea monetară

2.1.2. Imapctul finanțării monetare a deficitului bugetar

2.2. Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar

2.2.1. Împrumutul de stat

2.2.2. Impactul finanțării nemonetare a deficitului bugetar

2.3. Instrumente utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar

STUDIU DE CAZ: Deficitul bugetar al României în perioada 2012 – 2014

Indicatorii bugetari sintetici

Analiza veniturilor bugetului de stat în perioada 2012 – 2014

Analiza cheltuielilor bugetului de stat în perioada 2012 – 2014

INTRODUCERE

Motivația alegerii temei “ Deficitul Bugetar al României în perioada 2012 – 2014” pornește de la importanța majoră pe care problematica deficitului bugetar o deține în cadrul dezbaterilor științifice privind dezechilibrele bugetului public. De asemenea, tema de cercetare este actuală în contextul crizei economico-financiare globale și a crizei datoriilor suverane din Europa. În acest context nefavorabil , analizele și evaluările pe tema deficitului bugetar al României sunt considerate oportune pentru trasarea liniiilor directoare ale politicii fiscal-bugetare viitoare.

Deficitul bugetar a devenit un fenomen caracteristic al lumii contemporane. Un deficit cronic de proporții poate provoca creșterea ratei inflației, criză valutară, dificultăți la achitarea datoriilor externe și alte fenomene indezirabile ce influențeaza negativ procesul de stabilizare macroeconomică și respectiv progresul economic.

Sarcinile principale ale României în condițiile economice actuale cuprind executarea unor schimbări de structură, stabilirea echilibrului bugetar și creșterea economică, ceea ce constituie cerințele de bază ale unor importante realizări social-economice.

Scopul lucrării îl constituie analiza și generalizarea teoriilor privind deficitul bugetar, stabilirea circumstanțelor de apariție a acestui fenomen, a căilor de finanțare a deficitului bugetar precum și evoluția și efectele de influență ale deficitului bugetar ramânesc asupra situației economice din țară.

Pentru realizarea acestui scop mi-am propus următoarele:

Determinarea esenței conceptului de deficit bugetar;

Cauzele apariției acestui fenomen;

Studierea căilor de finanțare a deficitului bugetar;

Realizarea studiului de caz privind evoluția deficitului românesc în perioada 2012 – 2014;

Obiectivele, problematica și abordarea aspectelor teoretice privind deficitul bugetar, precum și studiul evoluției și finanțării acestuia au determinat structura logică a tezei care constă în introducere, trei capitole, concluzii si surse bibliografice.

În introducere este argumentată actualitatea temei de studiu, sunt definite scopul cercetării și valoarea practică a lucrării.

În Capitolul I: “Deficitul bugetar- aspecte teoretice” sunt cuprinse informații referitoare la conceptul de deficit bugetar și metodele de dimensionare ale acestuia, cauzele apariției deficitului bugetar și efectele acestuia.

În Capitolul II: “Deficitul bugetar – căi de finanțare” este devizat în trei subcapitole, respectiv:

Finanțarea monetară a deficitului bugetar;

Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar;

Instrumentele utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar.

În ceea ce privește finanțarea monetară a deficitului bugetar, m-am referit la emisiunea monetară ca și metodă de finanțare și de asemenea la impactul pe care îl are această modalitate. Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar se realizează cu ajutorul împrumutului de stat, iar în cadrul acestui subcapitol este inclus și impactul finanțării nemonetare a deficitului bugetar.

În Capitolul III: “Studiu de caz: Deficitul bugetar al Ramâniei în perioada 2012 – 2014” sunt studiați principalii indicatori bugetari sintetici, respectiv veniturile, cheltuielile și evoluția acestora aferentă perioadei 2012-2014.

În concluzie sunt relevate obiectivele și perspectivele bugetare pentru perioada 2016-2018.

DEFICITUL BUGETAR – abordare teoretica

Deficitul bugetar reprezintă suma cu care cheltuielile bugetare depasesc veniturile bugetare. Opusul deficitului bugetar este excedentul bugetar.

Deficitul bugetar a devenit un fenomen caracteristic lumii contemporane. Un deficit bugetar cronic de proporții poate duce la creșterea ratei inflației, criza valutară, dificultăți la achitarea datoriilor externe și alte fenomene ne placute si totodata nedorite ce influențeazã in mod negativ procesul de stabilizare macroeconomică și respectiv progresul economic.

Între principiile gestiunii bugetare în accepțiunea clasică, echilibrul anual al bugetului este considerat drept „principiul de aur”, anualitatea și echilibrul fiind legate indestructibil. Echilibrul bugetar vizează păstrarea egalității dintre veniturile și cheltuielile bugetare, atât la elaborarea planului financiar centralizat anual, cât și pe perioada de execuție a acestuia.

Deficitul bugetar – concept si metode de dimensionare

Bugetul general consolidat este instrumentul de reflectare a echilibrului financiar public, la nivel national, deoarece acesta exprimă totalitatea resurselor și a cheltuielilor publice.

Bugetul general consolidat poate fi echilibrat sau dezechilibrat; în această ultimă situație, soldul bugetul general consolidat putând să se prezinte în două ipostaze, excedentar sau deficitar.

Folosirea metodelor moderne pentru dimensionarea cât mai corectă a dezechilibrului financiar public a condus la apariția de noi tipuri de deficit al sectorului public. Asadar, există următoarele: deficit convențional, primar, operațional, structural, cvasi- fiscal, de criză, de dezvoltare, acut și cronic.

Deficitul convențional, fiind calculat ca diferență între încasările și plățile efective, reprezintă necesarul de finanțare a sectorului public. În metoda de masurare a acestui tip de dezechilibru public, veniturile nu cuprind împrumuturile interne și externe. La nivelul cheltuielilor nu sunt incluse rambursările datoriei publice din acel an, însă se regăsesc dobânzile la datoria publică.

Deficitul primar elimină din deficitul convențional cheltuielile reprezentând dobânzile la datoria publică. Acest indicator este folosit în analiza ajustărilor ce trebuie realizate la nivelul politicii fiscale.

Deficitul operațional include deficitul primar și dobânda reală plătită în contul datoriei publice interne.

Deficitul structural exclude din deficitul convențional încasările din privatizare, ce sunt considerate surse de finanțare și nu de venituri.

Deficitul cvasi-fiscal evidențiază deficitul convențional și operațiunile cvasifiscale ce imbracă forma:

subvențiile pentru dobânzile la împrumuturile acordate de Banca Națională a României și de băncile comerciale societăților avand capital de stat din sectoarele agricultură și energie

subvențiile pentru cursul de schimb de care beneficiază sectorul energetic

împrumuturile preluate de stat pe bază de legi special

împrumuturile garantate de stat

arieratelor față de buget a agenților economici

Deficitele cvasi-fiscale se referă la pierderile întreprinderilor aparținând sectorul public. În momentul când aceste pierderi nu mai sunt permise de sistemul economic, ele se transform într-o povară efectivă asupra bugetului public, prin preluarea la datoria publică, ceea ce suplimentează cheltuielile cu refinanțarea acesteia. Soluția pentru diminuarea nivelului deficitului cvasi-fiscal este impunerea disciplinei financiare, privatizarea și restructurarea societăților generatoare de pierderi. În plus, o concurență adecvată pe piață, care să stimuleze eficiența, ar putea constitui un alt factor important pentru reducerea dezechilibrului real din sectorul public.

Deficit de criză reflectă faptul că statul nu poate să-și acopere cheltuielile curente ceea ce rezultă că se acoperă deficitul prin împrumuturi.

Deficit de dezvoltare arată faptul că unele state produc resurse în plus realizate în afara sferei sectorului public. De exemplu, în sectorul bancar și la populație se preconizează venituri în plus.

Deficitul acut se referă la situația când acesta apare întâmplător, într-un anumit exercițiu bugetar, ca o consecință a creșterii ieșiriilor (cheltuielilor) sau a micșorării intrărilor (veniturilor).

Deficitul cronic este întâlnit atunci când acesta apare constant, pe parcursul mai multor exerciții financiare successive.

         Încheierea bugetelor cu deficit constituie o situație anormala, mai ales in cazul celor întocmite echilibrat sau cu excedent. Înregistrarea de deficite reflectă nu numai serioase dificultăți în gestiunea financiară (veniturilor bugetare realizate ramân în urmă față de cheltuielile efectuate), dar și existenta unor dezechilibre materiale, în ocuparea fortei de muncă, in relațiile valutare etc.

         Dacă bugetele deficitare sunt criticate de numeroși economiști, nici bugetele excedentare nu sunt întotdeauna favorabile. Aprecierea unui excedent bugetar trebuie să fie nuanțată, in funcție de factorii care l-au generat. Astfel excedentul generat de neefectuarea cheltuielilor bugetare ca urmare a nerealizării obiectivelor prevazute reflectă fenomene negative: întreruperi ale circuitului economic, dezechilibre parțiale, deteriorări ale conjuncturii internaționale etc. De aceea, apariția unor excedente bugetare constituie un indiciu că in executarea programului economic s-au produs abateri cu efecte economice pozitive sau negative. Aceasta impune o analiza temeinică a cauzelor care le-au generat si luarea de masuri pentru înlăturarea neajunsurilor si a deficientelor existente.

Unul din principiile de bază ale elaborării bugetului de stat este echilibrul bugetar, dar acesta nu se realizează de cele mai multe ori, în mod automat, prin acoperirea cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare. În astfel de situații spunem că bugetul se elaborează cu deficit de finanțare , care poartă numele de deficit de bugetare.

Deficitul care provine din diferența dintre suma cheltuielilor  publice ocazionate de plațile prin transferuri și cele pentru cumpărare de bunuri și servicii publice, pe de o parte, și suma veniturilor publice, pe de altă parte, este considerat deficit primar. Dacă se întregesc cheltuielile publice cu plățile de dobânzi aferente împrumutului public, se obține deficitul total.

Deficitul total înregistrat într-un an poate fi divizat în două  componente:

deficitul structural, care apare atunci când bugetul ajustat în mod ciclic este în deficit. Bugetul ajustat în mod ciclic se referă la o economie care asigură folosirea deplină a forței de muncă și reprezintă deficitul/surplusul bugetar care va exista dacă economia asigură folosirea deplină a forței de muncă (când venitul național obținut este egal cu venitul național potențial).

deficitul ciclic, care este definit ca diferenta dintre deficitul bugetar total si deficitul structural.

Deficitul bugetar total = Deficit structural + Deficit ciclic

Un deficit bugetar este de calitate atunci când îndeplinește două condiții obligatorii:

deficitul se reflectă, în totalitate, în cheltuieli de investiții și, în special, în realizarea infrastructurii;

deficitul este acoperit cu resurse financiare sigure, pentru a nu apela la emisiuni monetare inflaționiste.

Metode de dimensionare a deficitului bugetar

În România, pentru măsurarea deficitului public se folosesc metode diferite, în funcție de care se identifică un anumit tip de deficit bugetar. Astfel, se disting:

deficitul/surplusul bugetului general consolidat;

deficitul/surplusul convențional;

deficitul/surplusul primar;

deficitul/surplusul operațional;

deficitul/surplusul structural;

Deficitul/surplusul bugetului genenar consolidat, exprimă dezechilibrul existent la nivelul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate, pentru a forma un întreg.Este expresia cea mai utilizată în analizele privind dezechilibrul între resursele și nevoile sectorului public. Se determină prin diferență între veniturile și cheltuielile bugetului general consolidat.

Deficitul/surplusul convențional, calculat ca diferență între încasările și plățile efective, reprezintă necesarul de finanțare a sectorului public. În metoda de măsurare a acestui tip de dezechilibru public, veniturile nu includ împrumuturile interne și externe. La nivelul cheltuielilor nu sunt luate în considerare rambursările datoriei publice din acel an, însă se regăsesc dobânzile la datoria publică.

Deficitul/surplusul primar este definit ca diferență între veniturile curente și cheltuielile bugetare nedestinate plății dobânzilor la datoria publică. Deficitul primar oferă posibilitatea de a stabili dacă un Guvern se străduiește sa elimine excesul cererii prezente sau viitoare.Dacă deficitul primar este pozitiv( desi exista un surpkus primar), aceasta indică faptul că statul contribuie la diminuarea cererii agreate și a datoriei publice.

Deficitul/surplusul structural se înregistrează atunci când apare, pe termen lung, imposibilitatea veniturilor bugetare de a finanța cheltuielile bugetare. Deficitul are tendința de a deveni cronic și nu reprezintă doar o eroare de ajustare ci un dezechilibru al ansamblului elementelor constitutive ale structurii financiare a statului.

Cauze si consecinte ale deficitului bugetar

Deficitul bugetar a devenit în prezent un fenomen obișnuit, în multe țări, pe fundalul amplificării cheltuielilor publice. În România, deficitul bugetar a constituit în ultimii ani una dintre cele mai dificile probleme cu care s-a confruntat politica economică.

În condițiile actuale de desfășurare a activității economice, în care nevoia de resurse financiare este mai mare decât fondurile existente, elaborarea bugetelor la orice nivel constituie una din problemele primordiale, în special în ceea ce privește respectarea principiului echilibrului bugetar. În majoritatea cazurilor, echilibrul bugetar nu se realizează în mod automat prin acoperirea cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare. În acest caz se poate spune că bugetul se elaborează cu deficit de finanțare.

În situația în care bugetul de stat este raportat la o economie care asigură folosirea deplină a forței de muncă, se poate vorbi de buget ajustat în mod ciclic, ce reprezintă surplusul sau deficitul bugetar care va exista dacă economia asigură folosirea deplină a forței de muncă, adică dacă venitul național obținut este egal cu venitul național potențial.

Existența deficitului bugetar se datorează mai multor cauze, cum ar fi:

scăderea producerii de bunuri și servicii în economie,

creșterea cheltuielilor în scopul realizării anumitor programe sociale;

creșterea activității sectorului invizibil al economiei;

creșterea cheltuielilor marginale ale producției sociale;

emisiunea monetară în exces și care să nu fie însoțită de creșterea economică.

Pe de altă parte, nivelurile veniturilor și cheltuielilor bugetare sunt afectate și de stadiul ciclului de afaceri. Atunci când economia se contractă, bugetul se îndreaptă spre deficit, ca urmare a reducerii volumului de venituri colectate.

În legătură cu acceptarea sau nu a concepției potrivit căreia deficitul bugetar este „dăunător” asupra vieții economico-sociale, există o serie de controverse care de-a lungul timpului au variat substanțial.

Cauzele apariției deficitului bugetar:

Dacă echilibrul bugetar public se prezintă ca egalitate între impozite și taxe (TA) pe de o parte, iar pe de altă parte , cheltuielile guvernamentale (G) și transferurile ( TR), atunci:

BS = TA – G -TR

BD = – BS = G + TR – TA

Unde : BS indică excendentul bugetar iar BD indicădeficitul bugetar.

Excedentul sau deficitul bugetar depinde, în mare parte, de venit. La nivelurile scăzute ale venitului, bugetul este deficitar, deoarece plățile guvernamentale sunt mai mare decât încasările realizate din colectrarea impozitului pe venit. În constrast, excedentul bugetar va fi mai mare, dacă venitul este mai mare, datorită volumului impozitelor încasate. De asemenea, această formulă demonstrează că deficitul bugetar nu depinde doar de politicile adoptate de puterea publică reflectate în cota de impozitar, cheltuieli și transferuri de sume- si și de orice alt factor care ar putea produce oscilația nivelului venitului.

În principal, de-a lungul timpului, opiniile economiștilor referitoare la efectele deficitelor bugetare asupra performanțelor economice ale unui stat s-au referit la două abordări principale. Pe de o parte, s-a considerat că deficitele rezultate din reducerea ratelor marginale ale impozitării au efect stimulativ asupra productivității muncii. Pe de altă parte, deficitele bugetare au fost considerate o cauză a stagnării economiei și a instabilității acesteia (Romer,1988, p. 63).

Pe fondul agravării unor dezechilibre economice, adepții intervenției statului în reglarea mecanismelor economice, în special prin utilizarea unui volum sporit de cheltuieli publice, au propus o serie de abordări care vizează în principal o redefinire a conceptului de echilibru bugetar și încearcă să propună o serie de teorii asupra rolului deficitelor bugetare în stimularea proceselor de creștere economică. Astfel, în doctrină și chiar în practică s-a propus subordonarea echilibrului financiar în favoarea echilibrului general economic, considerându-se că echilibrul financiar este doar o componentă a celui din urmă. Pornind de la această idee generală a apărut teoria, formulată pentru prima dată de William Beveridge, numită „teoria deficitului sistematic”, potrivit căreia se poate ajunge la echilibrul general economic pe calea deficitului bugetar.

Teoria deficitului sistematic este de natură să conducă la o creștere economică echilibrată, dar în practică ea este limitată, pe de o parte de capacitatea de împrumut a statului, și, pe de altă parte, de eficiența utilizării de către stat, pe principii economice, a resurselor astfel atrase de pe piață. În plus, în baza principiului că decizia economică privată este mai eficientă decât decizia administrativă (pentru investiții), rezultă că o politică fiscală axată pe reducerea nivelului impozitelor și taxelor (cu efecte favorabile în stimularea consumului și investiției private) trebuie dublată de o reducerea a volumului cheltuielilor (cu afectarea în principal a funcției de redistribuire a subvențiilor), și nu de o creștere a acestora.

Folosirea din ce în ce mai des a pârghiilor bugetare ca mijloc de intervenție în economie, ca și dificultățile întâmpinate în echilibrarea anuală a bugetului de stat au condus la apariția ideii că bugetul nu ar trebui să fie echilibrat în fiecare an, ci numai pe un ciclu economic. Deoarece excedentele realizate în perioadele favorabile urmează să acopere deficitele din perioadele nefavorabile, adepții acestor abordări consideră deficitele bugetare ca fiind un mijloc de realizare a echilibrului economic și de relansare a proceselor de dezvoltare. Politicile fiscale propuse de monetariștii școlii de la Chicago și, în primul rând, de profesorul american Milton Friedman, care se axau pe reducerea fiscalității în paralel cu reducerea cheltuielilor publice având ca scop eliberarea inițiativei private și redimensionarea rolului statului în economie, au fost aplicate cu succes într-o serie de țări dezvoltate la începutul anilor ’80 sau în alte țări cu economii mai slab dezvoltate în anii ’90.

În cazul unor economii aflate în recesiune, cu probleme structurale de fond și care trebuie să facă față în paralel unor aspecte aparent contradictorii, de genul insuficienței relative de resurse reale în economie – mentalitate societală axată pe existența unor sisteme de protecție extensive – problematica dimensionării deficitelor bugetare și a datoriei publice se pune foarte acut și se încadrează într-o arie de opțiuni bugetare deosebit de restrânsă. Dimensionarea deficitelor bugetare și a datoriei publice este parte a strategiei bugetare de ansamblu care, în condiții economice deosebit de restrictive, trebuie să răspundă unei opțiuni fundamentale, respectiv aceea pentru dezvoltare economică, dar să țină cont și de posibilitatea finanțării neinflaționiste a deficitelor publice.

Sustenabilitatea politicilor fiscale și bugetare constituie o problematică intens dezbătută în literatura de specialitate și la nivelul procesului decizional public. Argumentele care vin să susțină această afirmație sunt numeroase. Pe de o parte, se consideră că asigurarea unei dezvoltări sustenabile presupune, concomitent, dezvoltare economică, socială și protecția mediului înconjurător, iar politicile fiscale și bugetare, datorită caracterului lor redistributiv, influențează dezvoltarea sustenabilă prin efectele manifestate asupra creșterii economice sau a investițiilor în capitalul uman.

Efectele deficitului bugetar

Efectele în plan economic ale deficitului bugetar sunt multiple. Existența deficitului bugetar majorează datoria publică și, implicit, serviciului acesteia, respectiv cheltuielile publice privind rambursările, dobânzile și comisioanele exigibile în fiecare an pentru stingerea datoriei publice.

Paralel cu sporirea cheltuielilor publice, pe această cale, are loc o realocare a fondurilor publice în detrimentul furnizării bunurilor și serviciilor publice către populație.

În condițiile unei cerei de credite mari pentru acoperirea deficitului bugetar, rata dobânzii prezintă tendință de creștere.(figura1.1).

Figura 1.1

Corelatia intre rata dobanzii și fondurile imprumutte de Guvern.

Deficitul Bugetar contribuie la creșterea ratei dobânzii de piață. Prin aceasta, deficitul se opune investițiilor private, încetinind astfel ritmul real al creșterii economice.

Figura 1.1 pune în evidență corelația dintre fondurile împrumutate de Guvern pentru a finanța deficitul și nivelul ratei dobânzii de piață. Cererea de credite se compune din cererea particularilor(agenți economici și populație) și cererea Guvernului. Când Guvernul solicită fonduri pe piața capitalului de împrumut, rata dobânzii crește, deorece o parte importantă din fondurile disponibile este atrasă de Guvern prin intermediul creditului public.

Echilibrul inițial este în punctul E, corespunzător ratei dobânzii de piață(d1) și cantității totale de fonduri împrumutate I1. O creștere a solicitării Guvernului pentru fonduri împrumutate deplasează curba cererii din C1 În C1 + ΔCG, rezultând un nou echilibru al pieței în E’. Rata dobânzii de piață este d2 , iar cantitatea de fonduri oferită și împrumutată ă crescut la I2.

Creșterea ratei dobânzii de piață are drept efect restrângerea cererii de credite adresate de agenții economici și implicit reducerea investițiilor realizate pe credit. Investițiile private reduse contribuie la scăderea productivității muncii și implicit la reducerea salariilor. De asemenea, se diminueaza împrumuturile efectuate sau construirii și cumparăriide locuințe. Concomitent cu aceste efecte se înregistrează și scăderea consumului privat, deoarece o rată ridicatăa dobânzii încurajează economiile.

În condițiile în care împrumutul public este contractat de o generație și este achitat de o alta, apare o distribuie între generații a beneficiilor și a costurilor acestuia, care poate fi consideratăca ca fiind inechitabilă, în funcție de scopul inițial al creditului public.

În cazurile externe, o țară cu deficite bugetare mari poate întâmpina dificultăți în finanțarea deficitului printr-un împrumut adițional și ca rezultat, se procedează la monitorizarea deficitului. Dacă autoritatea fiscală forțează autoritatea monetară să finanțeze deficitul prin emisiunea monetară, astfel inflația poate fi interpretată, în ultimul rând , ca un fenomen fiscal mai degrabă decât un fenomen monetar, monetizarea datoriei este explicația clasică pentru valorile mari ale inflației.

Un impact al deficitului bugetar este reprezentat de așa numita” pierdere a impozitelor”, în sensul că impozitele sunt utilizate pentru rambursarea datoriei, însă serviciul datoriei este privit ca un transfer între membrii societății și nu ca un cost pentru societate în ansamblu ei.

Deficitul bugetar afectează procesul politic care determină politica fiscală. Unii economiști susțin că posibilitatea Guvernului de a se împrumuta reduce disciplina procesului bugetar, întrucât politicienii se preocupă mai puțin de limitarea strictă ă nivelului cheltuielilor publice la nivelul veniturilor bugetare, deoarece au posibilitatea să se împrumute. Astfel, se înregistrează o reducere a flexibilității fiscale ă Guvernului.

Deficitul bugetar implică și vulnerabilitatea economiei la crizele internaționale, datoritădependenței de resursele externe pentru finanțarea și refinanțarea deficitului bugetar.

CĂILE DE FINANȚARE A DEFICITULUI BUGETAR

În practica mondială, bugetul echilibrat este un fenomen rar, accidental, deoarece atât deficitul, cât și excedentul, depind nu doar de politica bugetar-fiscală, ci și de gradul de dezvoltare al economiei naționale. Atingerea echilibrului financiar public este posibilă doar în anumite momente: intersecția cheltuielilor și a veniturilor bugetare reprezintă un centru, în jurul căruia, în limitele bine determinate, se realizează variațiile diferenței lor.

Realizarea acestei flexibilități în politica echilibrării bugetare constituie o performanță greu de atins în orice economie, însă încercările teoriei și practicii economice sunt în continuă dezvoltare.

O probelmă foarte importantă și de mare actualitate în legătură cu deficitul bugetar o reprezintă depistarea și îmbinarea modalităților de finanțare a acestuia. Problema finanțării deficitului bugetar are două moduri de rezolvare: emisiunea monetară și împrumutul de stat.

2.1 Finanțarea monetară ă deficitului bugetar

2.1.1Emisiunea monetară

Procesul emisiunii monetare constă în vânzarea de active lichide băncilor comerciale, este numit monetizarea deficitului bugetar, și are un caracter inflaționist. În cadrul acestui proces, Ministerul Economiei și Finanțelor vinde titluri de stat Băncii Naționale, care, pe această cale, acordă statului un împrumut, determinând astfel scăderea volumului valoric al titlurilor de stat obținute public. Pe măsură ce Banca Națională achiziționează titluri de stat, ea oferă băncilor comerciale rezerve suplimentare de active lichide de stat de pe piață secundară, ceea ce constituie un echivalent modern al emisiunii monetare.

Finanțarea deficitului bugetar prin emisiune monetară afectează economia, prin creșterea cheltuielilor totale datorită majorării cheltuielilor publice și private, ca urmare a creșterii ofertei de monedă. De asemenea, se realizează o majorare echivalentă a impozitelor, ceea ce înseamnă că această creștere a masei monetare este similară unei distribuții gratuite de monedă, care echivalează cu un transfer al sectorului public în favoarea menajelor putând vorbi de un impozit negativ. Creșterea cheltuielilor publice corespunde exact creșterii masei monetare, deci, nu există efect net asupra menajelor.

Monetizarea deficitului bugetar are caracter inflaționist până în momentul în care economia se îndreaptă spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel mai ridicat al prețurilor.

De asemenea, dacă autoritățile publice decid să continue această politică de la un an la altul, va rezulta o creștere corespunzătoare a ofertei monetare, accentuând-se inflația.

Avantajele acestei surse reprezintă faptul că există posibilitatea de a evita, pe termen scurt, sporirea datoriei externe și totodată , dimensiunile datoriei de stat.

Ministerul Finanțelor Publice decurge la emisiunea monetară numai în cazurile în care:

datoria externă este mare;

ratele dobânzilor pe piața internă sunt menținute la un nivel înalt, și finanțarea privilegiată din sursele externe este exclusă (de regulă, din motivul datoriei externe);

datoria de stat internă a atins deja limita maximă – ceea ce, deseori, servește ca motiv al prețului înalt la credite;

rezervele sunt epuizate.

Statul are marele privilegiu de a „crea banii” și pe această cale are la dispoziția sa un instrument ușor de finanțare a cheltuielilor sale: uneori, pentru fiecare unitate monetară tipărită Guvernul are o posibilitate în plus de a cheltui mai mult pentru o mulțime de obiective publice.

Veniturile Guvernului rezultate din emisiunea monetară sunt considerate venituri publice inflaționiste, iar această operațiune se numește senioraj. Concomitent, însă, se presupune ca indispensabilă, menținerea sub control sever a emisiunii monetare, pentru ca practica împrumuturilor de stat să se bazeze numai pentru redistribuirea resurselor bănești disponibile, atât din sectorul privat, cât și din cel public.

O asemenea metodă folosită pentru finanțarea deficitului bugetar devine deseori mai eficientă pentru Guvern decât majorarea impozitelor sau contractarea împrumuturilor publice externe ori a împrumuturilor publice interne.

Efectele generale prin senioraj asupra rezurselor financiare publice ale Guvernului sunt consecința majorării ofertei pe piața monetară , prin emisiunea monetară , cu scopul declarat de a acoperi deficitul bugetar. Raspândirea perturbațiilor inflaționiste dezechilibrate în economie se face cu rapiditate prin efectul multiplicatorului monetar asupra bazei monetare.

Având în vedere că oferta monetară (M) suplimentară prin emisiune monetară include atât banii existenți la populație (C), cât și depozitele bancare (D), putem scrie:

M=C+D

sau: oferta monetară = bani cash+ depozite bancare

O majorare a ofertei monetare prin emisiune monetară, va crește multiplicatorul monetar și va spori rata inflației în economie. Procesul inflaționist se amplifică în aceste condiții cu multiplicarea fiecărei unități monetare introduse în circulația bănească pentru finanțarea deficitului bugetar. În această situație efectele negative incluse în economie sunt dintre cele mai dezechilibrate, concretizate în accelerarea inflație, majorarea șomajului și în cele din urmă apariția unui deficit bugetar mai mare.

În situația în care nu se dorește o creștere a ratei dobânzii, pentru a înlătura această creștere, trebuie angajată o politică monetară expansionistă manifestată sub forma subscrierilor la obligațiunile emise de Guvern prin sistemul open-market. Astfel, cheltuielile deficitare obligă banca centrală la creșterea subscrierilor sale la obligațiunile guvernamentale, adică la a cumpăra o nouă îndatorare. Prin aceasta, în fapt, banca centrală monetizează deficitul bugetar și generează inflația.

Motivul pentru care se ajunge la această monetizare a deficitului bugetar este următorul: operațiunile open-market oferă băncilor comerciale posibilitatea de a-și majora rezervele, iar aceasta determină sporirea ofertei monetare. Deficitele bugetare monetizate sunt mai inflaționiste decât deficitele bugetare nemonetizate, pentru simplu motiv că în cadrul strategiei economice a Guvernului atât politica fiscală, cât și politica monetară sunt expansioniste, deci inflaționiste.

Concluzia esențială este că politica bugetară a statului are întodeauna consecințe monetare, atunci când acoperirea cheltuielilor publice și finanțarea deficitului bugetar nu este realizată prin prelevări fiscale și împrumutul nebancar public.

2.1.2 Impactul finanțării monetare a deficitului bugetar

Finanțarea deficitului bugetar pe calea emisiunii monetare afectează negativ economia, contra efectului pozitiv inițial de acoperire a cheltuielilor publice mari, prin creșterea masei monetare în circulație și, implicit, prin creșterea inflației și a prețurilor. În practică este necesară gestionarea rațională a resurselor financiare procurate prin împrumut public, deoarece, „finanțarea prin împrumuturi a unor cheltuieli publice neraționale, amplificate de plata dobânzilor și a comisioanleor, poate duce la folosirea implicită sau explicită a emisiunii inflaționiste de monedă, cu toată procesiunea de urmări nefaste pe care aceasta le antrenează.

O devalorizare monetară, rezultat al emisiunii monetare, necesară finanțării deficitului bugetar, poate îmbunatăți balanța curentă de plăți externe. În schimb, atunci când nivelul de utilizare al resurselor financiare în economie este ridicat, iar cererea suplimentară pentru bunuri autohtone, determinată de o eventuală devalorizare monetară, nu este întâmpinată de cresterea corespunzătoare în planul producției, atunci se declanșează sau se accelerează procesul inflaționist, care produce sau poate chiar înlătura efectul inițial pozitiv al devalorizării monetare.

Acutizarea deficitului bugetar și efectului eforturilor Guvernului de finanțare a acestuia prin emisiune monetară au generat necesitatea unei analize riguroase care s-a realizate mai bine printr-o construcție teoretică ce urmează îndeaproape spiritul keynesian, în cadrul căruia are loc combinarea „efectul-preț” cu „ efectul – venitului”, precum și analizarea acesteia în condițiile accentuării procesului inflaționist din economie. Această abordare a impactului economic al folosirii amisiunii monetare în finanțarea deficitului bugetar, dezvoltată și promovată de experți ai Fondului Monetar Internațional, urmărește , în principal soldul balanței de plăți externe, pe de o parte, și o „absorbație” (ca diferență între venitul național sau PIB și cheltuielile naționale totale), pe da altă parte.

Efectul variației oricărei variabile economice generate de emisiune monetară asupra balanței de plăți externe este observată și analizată prin opunerea modificării producției totale și a venitului total modificării înregistrate de absorție.

Impactul efectelor negative ale finanțării deficitului bugetar prin emisiunea monetară asupra soldului balanței de plăți externe, în cazul echilibrului macroeconomic, poate fi exprimat astfel:

Figura 2.1.

Impactul efectelor negative ale finanțării monetare a deficitului bugetar asupra

banalnței de plăți externe.

Sursa: G.Martinescu, Finanțarea deficitului bugetar public și impactul său economic, Ed. Universității Al.I.Cuza, Iași, 2003

Finanțarea deficitului bugetar prin emisiunea monetară afectează în mod direct variabilele monetare. La rândul lor, acestea pot influența direct variabilele comerciale prin efectul variațiilor masei monetare în numerar asupra cheltuielilor cu importuri (a), precum și efectul „costul creditului” asupra vânzărilor de export (b). Analiza conduce la faptul că primul efect acționeză prin nivelul lichidităților interne în numerar și al doilea efect operează cu rata dobânzii. Variabilele monetare influențează în mod indirect variabilele comerciale prin intermediul prețului intern și al absorției.

Această figură arată că:

– modificările în absorția internă și în variabilele comerciale pot apărea independent chiar de „forțele monetare” prin intermediul variabilelor absorției autonome;

– variabilele comerciale se pot modifica, ca răspuns la modificări în variabilele care au strânsă legătură cu emisiunea monetară internă, tezaurizarea sau absorția.

Analiza mecanismului de răspuns posibil la o creștere exogenă în mărimea masei monetare prin intermediul emisiunii monetare în scopul finanțării deficitului bugetar, confirmă relația între: bani, absorție, preț și variabile comerciale în contextul modelului de echilibru general al balanței de plăți externe.

2.2 Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar

Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar, ca opțiune de politică a deficitului bugetar, se poate realiza prin contractarea de împrumuturi de stat de la deținătorii de resurse bănești temporar disponibile, fie din interiorul țării, fie din exteriorul acesteia. Emiterea unor disponibilități, ca sursă de creditare a statului, apare ca un fenomen obiectiv, rezultând din neconcordanța între formarea veniturilor bănești ca putere de cumpărare pe de o parte și manifestarea cererii de consum ce presupune cheltuirea sumelor bănești, pe de altă parte. Prin urmare, în baza acestor rezerve bănești, este posibilă redistribuirea de putere de cumpărare, sub forma împrumuturilor contractate de stat, de la deținătorii de resurse la dispoziția autorităților publice, destinate finanțării de cheltuieli publice.

2.2.1 Împrumutul de stat

Sub aspect juridic, împrumutul de stat apare ca o înțelegere intervenită între o persoana fizică sau juridică, pe de o parte, și stat, de pe altă parte, prin care prima acceptă să pună la dispoziția statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar acesta din urmă își ia angajamentul să o ramburseze la termenul stabilit și să achite și alte costuri aferente.

Împrumutul public presupune acceptarea unor condiții de acordare a creditului, cu referire la dobândă, în cazul împrumuturilor publice cu destinație neproductivă aceasta este platită din impozite și taxe, pe când în cazul împrumuturilor cu destinație productivă dobânda se va suporta, în ultima instanță, din valoarea nou creată în urma utilizării productive a împrumuturilor.

Împrumuturile de stat prezintă urmatoarele trăsături caracteristice:

Împrumutul de stat are carater contractual. Spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare obligatorie, stabilită unilateral de către stat în sarcina unei persoane fizice sau juridice, împrumutul reprezintă acordul de voință al părților. Condițiile de emiusiune și de rambursare a împrumutului, forma și mărimea venitului pe care îl asigură, precum și alte posibile avantaje acordate împrumutătorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fără consultarea anticipată a subscriitorilor potențiali. Modul în care se stabilesc condițiile de emisiune și de rambursare a unui împrumut de stat oferă contractului dintre împrumutat (statul) și împrumutător (o persoana fizicăvsau juridică) un caracter diferit de cel al contractului de credit bancar.

Împrumutul are un caracter rambursabil. Ca mijloc de obținere a resurselor bănești de care statul are nevoie, împrumutul se caracterizează prin ceea ce se restituie, la termenul fixat, persoanelor fizice și juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare, la dispoziția statului, definitivă și nerambursabilă. La acordarea unui împrumut, statul stabilește termenul de rambursare a acestuia care poate fi mai apropiat sau mai îndepărtat, în funcție de evoluția previzibilă a veniturilor și a cheltuielilor publice. De la această regulă, fac excepție împrumuturile perpetue, la emiterea cărora angajamentul statului se limitează la plata unei anumite dobânzi creditorilor săi, pe o perioadă de timp nedeterminată, fără să se stabilească un termen de restituire a împrumutului propriu zis.

Împrumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se incheie, de regulă, pe termene mijlocii și lungi. Rambursarea ratelor scadente și achitarea dobânzilor aferente au drept consecință creșterea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage dupa sine majorarea impozitelor, iar în caz de insuficiență a acestora la contractarea a noi împrumuturi.

Majorarea impozitelor constituie o masură nepopulară, deoarece afectează nivelul de trai al populației, iar partidul de la putere evită să nu o aplice de teamă să nu-și piardă electoratul. Din această cauză guvernul optează pentru a doua variantă.

Împrumuturile de stat au un rol important în ceea ce privește redistribuirea produsului intern brut, acesta manifestându-se atât pe plan intern cât și pe plan internațional. Pe plan intern, împrumuturile contribuie la redistribuirea produsului intern brut, inițial în momentul plasării acestora de către stat. Cu acestă ocazie are loc o redistribuire între partea destinată formării brute de capital și cea afectată consumului, deoarece o parte din capitalul bănesc temporar liber, care cuprinde și capitalul industrial temporar disponibil, este plasată în înscrisuri ale împrumuturilor de stat și se folosește îndeosebi în scopuri de consum, în loc să servească la lărgirea producției și a circulației. Ulterior, redistribuirea PIB-ului prin intermediul împrumuturilor are loc în momentul plății dobânzii aferente împrumuturilor și care se suportă, în principal, din impozite.

Deși este o sarcină suplimentară pentru stat, autoritățile publice optează pentru împrumuturile de stat din următoarele considerente:

Ele oferă celor care dispun de capitaluri libere un plasament sigur și remunerator pentru disponibilitățile bănești.

Reprezintă un mijloc mai rapid de obținere a resurselor financiare decât impozitele directe;

Sunt implicate în redistribuirea produsului intern brut atât pe plan intern, cât și pe plan extern, ducând la creșterea lui atunci când sunt folosite în scopuri productive.

Există însă și dezavantaje ale acestui tip de finanțare a deficitului bugetar. Astfel împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv numai în cazul în care acestea sunt utilizate pentru finanțarea investițiilor în capital real sau în resurse umane.

2.2.2 Impactul finanțării nemonetare a deficitului bugetar

Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar reprezintă o modalitate acceptată, de regulă, în prezent, prin preluarea cu împrumut de către stat a unei părți din aceste rezerve bănești, este posibilă redistribuirea de putere de cumpărare, inclusiv sub forma împrumuturilor, de la deținătorii de resurse libere, la dispoziția statului, ceea ce înseamnă că raportul dintre cerere și ofertă de monedă se menține constant și în consecință această finanțare poate fi neinflaționistă.

Finanțarea prin împrumuturi nu antrenează, în principu, efecte dereglatoare, iar dacă se folosesc resurse împrumutate de la banca de emisiune, impactul poate fi și pozitiv deoarece prin comparație cu impozitele sau împrumuturile obligatare împrumutul nu diminuează pe ansamblu disponibilitățile bănești de finanțare a investițiilor și consumului. Un alt efect este vizibil la nivelul creșterii producției sau produsului național brut și a nivelului prețurilor. Astfel, dacă Guvernul apelează la împrumuturi pentru finanțarea deficitului, posibilitatea de creștere inflaționistă a prețurilor este mult mai mică decât în cazul apelului la banca de emisiune.

Pe fundalul contractării împrumuturilor publice se manifestă și mecanismul de producere efectului de evicțiune, care majorează cererea în raport cu oferta de capitaluri de împrumut existentă anterior. Efectul de evicțiune reprezintă, în concepția monetaristă, un punct de vedere opus finanțării deficitului bugetar prin finanțarea din împrumuturi.

Limitată la sfera investițiilor, acest efect semnifică o educere a investițiilor private în favoarea creșterii celor publice. Ca o consecință directă, ar urma creșterea ratei dobânzii pe piața financiară, iar aceasta la rândul său,provoacă „fuga” capitalurilor bănești private către sectorul public,deoarece plasarea acestora în titluri de stat ar putea asigura o rentabilitate mai mare decât investiția privată.

Analiza producerii efectului de evicțiune trebuie sa aibă în vedere starea reală în care se află economia. Dacă aceasta funcționează la întregul potențial, efectul de evicțiune poate fi mare și va anihila impactul pozitiv pe care îl are creșterea cheltuielilor publice exprimată prin multiplicatorul lor. Dar, o asemenea situație apare mai rar și nu ar mai justifica un deficit bugetar finanțat din împrumuturi.

2.3. Instrumente utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar

Categoriile de instrumente la care se apelează pentru finanțarea deficitului bugetar sunt: instrumente nenegociabile și instrumente negociabile.

Instrumente nenegociabile

Bonurile de trezorerie garantate. Acestea sunt la purtător, au o scadență unică (3,5,7 ani); rata dobânzii este garantată, fiind, de regulă, fixă; pot dispune de facilități fiscale. Au o utilizare tradițională, în prezent este restrânsă, fiind plasate, în țările occidentale, întreprinzătorilor particulari, micilor comercianți, artizanilor. Acest intrument este înlocuit cu noi instrumente mult mai flexibile, oferind subscriitorilor posibilitatea de reînoire la rata dobânzii la piață.

Fondurile particulare, rezultate din depozitele deschide particularilor, folosite în unele țări occidentale, din motive de garantare suplimentară a securității acestora;

Finanțările de la Banca Centrală. Trezoreria poate apela la „ajutoare” de la Banca Centrală sub forma împrumuturilor remunerate sau nu. Asemenea ajutoare sunt reclamate deseori de impactul cursului de schimb valutar asupra soldului bugetar.

Instrumente negociabile. Din această categorie fac parte:

Emisiunea de bonuri de trezorerie în contul curent. Trezoreria emite pe piața monetară efecte pe termen scurt în cont curent, conform prodedurilor de adjudecare la care participă băncile și marile instituții financiare, care fac oferte de subscriere, indicând volumul și ratele de dobândă propuse.

Împrumuturile obligatare pe piața financiară. Acestea constau în realizarea unor operații cu caracter excepțional, bazate pe reglementări speciale, pentru emisiuni și plasamente de titluri de stat denumite obligațiuni, pe termen mediu și lung. În prezent, statele fac eforturi pentru modernizarea politicii emisiunilor de titluri de stat.

Împrumuturile externe. Acestea sunt folosite mai ales în perioadele de criză, de refacere și construcție economică; sunt constracte, în general, pe termen lung, fiind destinate investițiilor. Rambursarea lor este legată de obținerea de excedente ale resurselor în perioadele de expansiune și creștere economică drept rezultat al efectelor utilizării acestor împrumuturi. Dacă asemenea efecte pozitive nu se produc, creșterea datoriei externe reprezintă o componentă importantă a dobânzii ulterioare a bugetului, când statul trebuie să găsească soluții de rambursare, de reamenajare a plăților în contul datoriei externe.

Din cadrul acestor instrumente fac parte:

Titlurile de stat în valută, emise pe piețele financiare externe;

Împrumuturile de la guverne străine, de la băncile străine, agenții guvernamentale străine și alte instituții financiare multilaterale;

Împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu și lung;

Împrumuturile directe de la investitori privați, pe termen scurt, mediu și lung;

România beneficiază de fonduri de la Uniunea Europeană acordate prin intermediul instrumentelor financiare de preaderare( PHARE, ISPA și SAPARD). Aceste fonduri sint prevăzute să fie acordate până la data aderării efective la UE, urmând a fi înlocuite de la acea dată cu fondurile structurale și de coeziune. Dat fiind mecanismul de implementare a proiectelor de preaderare, României îi vor fi transferate fonduri de preaderare și dupa anul 2007.

STUDIU DE CAZ: Deficitul bugetar al Romaniei in perioada 2012-2014

Indicatorii bugetari sintetici

Deficitul bugetar general consolidat exprimă dezechilibrul existent la nivelul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg. Aceasta este expresia cea mai utilizată în analizele privind dezechilibrului dintre resursele și nevoile sectorului public. Acest indicator se determină prin diferentă între veniturile și cheltuielile bugetului consolidat. În cazul în care această diferență este pozitivă atunci vorbim de surplus/excedent al bugetului general consolidat.

Bugetul de stat exprimă relațiile economice în formă bănească ce apar în procesul repartiției produsul intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială și de altă natură ale fiecărei perioade. Aceste relații se manifestă în sens dublu: pe de o parte, ca relații prin intermediul cărora se mobilizează resursele bănești la dispoziția statului, iar pe de altă parte, ca relații prin care se repartizează aceste resurse.

Figura 3.1.

Mobilizarea și repartizarea resurselor din buget

Repartizarea resurselor prin intermediul bugetului de stat se realizează prin fluxurile reprezentând finanțarea serviciilor publice în conformitate cu gruparea cheltuielilor bugetare. Potrivit datelor oficiale prezentate în „ Raportul privind situația macroeconomică în perioada 2012-2014 se poate prezenta grafic o evoluție a indicatorilor bugetari sintetici în perioada 2012-2014 (pondere în PIB), grafic prezentat în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1.

Evoluția indicatorilor bugetari sintetici în perioada

2012 – 2014 (pondere în PIB)

Sursa datelor: Ministerul Finantelor Publice

Figura 3.2.

Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice

Conform graficului de mai sus, care cuprinde indicatorii bugetari sintetici, se poate observa stagnarea deficitului bugetar pentru anii 2012 și 2013 și o scăderea a acestuia pentru anul 2014 datorită reducerii cheltuielilor totale.

Execuția bugetului general consolidat pe anul 2012 s-a încheiat cu un deficit estimat 14.773,9 miliarde lei, respectiv 2,52% din PIB, sub limita țintei de deficit, de 3% din PIB estimat pentru anul 2012.

În perioada 2012 – 2014 veniturile bugetare au înregistrat ponderi în PIB care s-au situat în jurul a 31,7% – 33% în timp ce cheltuielile au înregistrat ponderi în PIB din ce în ce mai mari, situate între 33,6% – 35,5%.

Analiza veniturilor bugetului de stat în perioada

2012 – 2014

Constituirea veniturilor bugetare se face ținând seama de impozitele, taxele, contribuțiile și toate celelalte vărsăminte prelevate de la persoanele fizice și /sau juridice. Astfel, veniturile menționate în bugetul de stat cuprind veniturile curente (venituri fiscale și nefiscale), veniturile din capital și încasările din rambursarea împrumuturilor acordate (figura 3.3).

Figura 3.3

Componentele veniturilor bugetare

Evoluția și structura principalelor venituri ale bugetului general consolidat în perioada 2012 – 2014 sunt prezentate în tabelul 3.2.

Estimarea veniturilor bugetului consolidat a fost realizată pe baza indicatorilor

macroeconomici proiectați pentru anul 2015 și a reglementărilor existente în domeniul fiscal.

Tabel 3.2.

Evolutia veniturilor bugetului general consolidat pe anii 2012 – 2014

Sursa datelor: Ministerul Finantelor Publice

Creșterea încasărilor față de anul 2011 s-a înregistrat în principal la impozitele pe bunuri și servicii (+9,4%), respectiv taxa pe valoare adăugată (+5,4%) și acize (+6,1%), precum și la venituri fiscale (+8,9%), iar la reducerea încasărilor, au contribuit veniturile din capital (-17,4%) și donațiile (-72,9%).

Potrivit realizărilor veniturilor bugetului general consolidat aferente 2012 – 2014, am creat o reprezentare grafică (figura 3.4.) a evoluției principalelor venituri bugetare ale acestei perioade.

Figura 3.4.

Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice

Veniturile bugetului general consolidat pentru anii 2013 și 2014 sunt estimate la 200.045,7, respectiv 213.833,6 milioane lei (32% din PIB, respectiv 31,7% din PIB), înregistrându-se o creștere nominala de 13.787,9 milioane lei față de anul 2012 pe categorii, ponderea în produsul intern brut a principalelor impozite a evoluat astfel:

Veniturile din impozitul pe profit a scăzut cu 0,2% din PIB în anul 2012 (de la 1,9% în 2012, la 1,7% în 2013). În anul 2014 a crescut cu 0,1% din PIB.

Impozitul pe venit și salarii s-a menținut la 3,6% din PIB în anii 2012 și 2013, însă a scăzut cu 0,1 pp în anul 2014 (de la 3,6 % în 2013, la 3,5% în 2014).

Veniturile din taxa pe valoare adăugată au scazut cu 0,3 pp în anul 2013 (de la 8,6% în 2012, la 8,3% în 2013). În anul 2014 a avut loc o scădere nominală cu 0,8 pp (de la

8,3% în anul 2013, la 7,5% în 2014).

Nivelul veniturilor din accize a scazut cu 0,1 pp în anul 2013 (de la 3,5% în 2012, la 3,4%),iar în anul 2014 având loc o creștere cu 0,2 pp în PIB (de la 3,4% în 2013, la 3,6%).

Contribuții de asigurări sociale continuă să dețină ponderea cea mai mare în produsul intern brut, însă înregistrează în anul 2013 o scădere cu 0,1 pp de la 8,8% în anul 2012, la 8,7 % în 2013). În 2014 având loc o scădere de 0,2 pp față de anul 2013 (de la 8,7% în anul 2013, la 8,5% în anul 2014).

Tabel 3.3.

Evoluția componentelor veniturilor bugetare de stat în anul

2013 comparativ cu anul 2012, respectiv 2014 comparativ cu 2013

Sursă datelor: Ministerul Finanțelor Publice

Conform datelor operative, execuția bugetului general consolidat în anul 2013 s-a încheiat cu un deficit de 15,77 miliarde lei, respectiv 2,5% din PIB, încadrându-se în ținta stabilită, de 15,90 miliarde lei (2,5% din PIB), ca obiectiv al politicii bugetare pe acest an și aprobată la ultima rectificare bugetară.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 200,0 miliarde lei, respectiv 32,0% din PIB, au fost cu 3,6% mai mari, în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului precedent, dar au scazut ca procent în PIB cu 0,9 puncte procentuale.

În ceea ce privește execuția bugetului general consolidat pe anul 2014 s-a încheiat cu un deficit de 1,85% din PIB, încadrându-se în ținta aprobată de 2,2% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 213,9 miliarde lei, reprezentând 31,7% din PIB, au fost cu 6,7% mai mari în termeni nominali față de anul precedent.

Figura 3.5.

Structura veniturilor fiscale realizate în anul 2012

procent în total venituri –

Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice

Această reprezentare grafică ne indică faptul că aceste contribuții de asigurări colectate la bugetul general consolidat au totalizat 34,2 mld. lei, în creștere cu 3,1%. În structură, creșterile față de perioada corespunzătoare a anului precedent au fost de:

5,9 % pentru veniturile din contribuțiile de asigurări sociale de sănătate;

1,5 % pentru veniturile din contribuțiile asigurărilor sociale de stat;

6,7 % pentru veniturile din contribuțiile asigurărilor pentru șomaj.

Încasările din TVA în valoare de 31,8 mld. lei, au crescut cu 6,4%.

Încasările din impozitul pe venit au totalizat 13,9 mld.lei (+13,5%,),influențate de:

creșterea efectivului de salariați din economie cu 3,4%;

creșterea câștigului salarial mediu brut pe economie cu 4,5 %;

majorarea cu 8% a salariilor din sectorul bugetar

creșterea salariului minim de la 670 lei la 700 lei.

Încasările din accize au înregistrat o creștere de 9,5% datorată în principal:

majorării accizei la motorină cu 4,5% de la 01 ianuarie 2012;

majorării accizei la țigarete cu 3,4% de la 01 iulie 2012;

majorării cursului de schimb valutar5 luat în calcul la plata accizelor cu 0,81% față de anul 2011.

Figura 3.6.

Structura veniturilor fiscale realizate în anul 2013

procent în total venituri –

Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice

Graficul de mai sus ne indică faptul că în 2013 încasările din impozitul pe profit au crescut cu 0,7% față de cele aferente anului 2012.

Încasările din impozitul pe venit au crescut cu 6,5% datorită creșterii veniturilor

salariale, ca urmare a reîntregirii salariilor personalului bugetar, a creșterii punctului de pensie și a majorării salariului minim de la 1 februarie 2013 și respectiv 1 iulie 2013.

Față de aceeași perioadă a anului precedent, veniturile din TVA au crescut cu 2,6%, în condițiile în care încasările din TVA au crescut cu 4,0%, în timp ce rambursările au fost cu 8,6% mai mari.

Accizele au crescut cu 4,2% ca urmare a majorării accizei la motorină, bere și țigarete, precum și a influenței cursului de schimb luat în calcul la plata accizelor.

Veniturile nefiscale la bugetul de stat s-au redus față de anul precedent cu cu 1448 mil. lei în principal ca urmare a reducerii încasarilor din vărsămintele BNR.

Creșteri semnificative s-au înregistrat la încasările din dividende (+307,1 mil. lei), taxa pe utilizarea bunurilor (+916,6 mil. lei), în principal, ca urmare a încasării taxelor de licență pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio), precum și din sumele din vânzarea certificatelor de emisie (+ 270,7 mil. lei).

Încasările din contribuțiile de asigurări sociale au crescut cu 5,3%, datorită creșterii veniturilor salariale, ca urmare a reîntregirii salariilor personalului bugetar și a majorării salariului minim de la 1 februarie 2013 și respectiv 1 iulie 2013.

Figura 3.7.

Structura veniturilor fiscale realizate în anul 2014

procent în total venituri –

Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice

Această reprezentare grafică ne arată că în anul 2014 s-au înregistrat creșteri la încasările din: contribuțiile de asigurări sociale (+3.229 mil. lei), accize (+2.989 mil. lei), impozite și taxe pe proprietate (+1.782 mil. lei), impozitul pe profit (+1.312 mil. lei), impozit pe venit și salarii (+956 mil.lei).

Veniturile din TVA au scăzut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 1,8%, în condițiile în care încasările din TVA au crescut cu 3,6%, iar rambursările de taxă au fost cu 19,7% mai mari.

Veniturile din taxa pe utilizarea bunurilor s-au redus cu 35,4% ca urmare a faptului că în anul precedent s-au încasat taxe de licență pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio în sumă de +2,0 miliarde lei.

Analiza cheltuielilor bugetului de stat în perioada

2012 – 2014

Constituirea cheltuielilor bugetare se face ținând seama de toate ieșirile, deci de toate alocațiile pentru învățământ, pentru sănătate, pentru cultură, pentru asistență socială, ajutoarele de șomaj, pensiile, alocațiile pentru armată, pentru ordine publică care derivă din posibilitățile pe care le are bugeul, în funcție de intrări, de capital și de încasările din rambursarea împrumuturilor acordate.

Figura 3.8.

Componentele cheltuielilor bugetare

Evoluția și structura principalelor cheltuieli ale bugetului general consolidat în perioada 2010-2012 sunt prezentate în tabelul 3.3.

Tabelul 3.4.

Evoluția cheltuielilor in perioada 2012 – 2014

Sursă date: Ministerul Finanțelor Publice

În anul 2013 cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 215,8 miliarde lei, reprezentând 34,5% din PIB, au crescut în termeni nominali cu 3,8% față de aceeași perioadă din anul precedent, iar în anul 2014 cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 226,4 miliarde lei, au crescut în termeni nominali, cu 4,7% față de aceeași perioadă din anul precedent, dar s-au redus cu 0,2 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Potrivit realizărilor cheltuielilor general consolidat aferente anilor 2010-2012, am creat o reprezentare grafica (figura 3.9.) a evoluției principalelor cheltuieli bugetare ale acestei perioade.

Figura 3.9.

Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice

Cheltuielile bugetului general consolidat pentru anii 2013 și 2014 sunt estimate la 215.816,9, respectiv 226.326,8 milioane lei (34,6% din PIB, respectiv 33,4% din PIB), înregistrându-se o creștere nominala de 10.509,9 milioane lei față de anul 2012 pe categorii, ponderea în produsul intern brut a principalelor impozite a evoluat astfel:

Cheltuielile de personal au scăzut cu 1,0% din PIB în anul 2013 (de la 35,5% în

2012, la 34,5% în 2013). În anul 2014 au scăzut cu 0,9% din PIB (de la 34,5%, la 33.6% în 2014).

Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 0,3% din PIB în anul 2013 (de la 5,9% în anul 2012, la 6,2% în anul 2013), iar în anul 2014 aceste cheltuieli au revenit la 5,9% din PIB, asemenea anului 2012.

Cheltuielile cu dobanzile au scăzut in anul 2013 cu 0,1 pp din PIB (de la 1,8% în anul 2012, la 1,7% în anul 2013), iar în 2014 acestea au scazut cu 0,2% față de anul precedent (de la 1,7%, la 1,5%).

Cheltuielile cu subvențiile au scăzut cu 0,2% din PIB în anul 2013 (de la 1,0% în anul 2012, la 0,8%), în anul 2014 ele au crescut cu 0,1 pp (de la 0,8%, la 0,9%).

În aceasta perioadă – 2012-2014 – cheltuielile cu transferuri au fost într-o contiunuă scădere: în 2013, au scăzut cu 0,7 pp din PIB (de la 16,3% în anul 2012, la 15,6%), iar în anul 2014, acestea au scăzut cu 0,3% (de la 15,6%, la 15,3%). Cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă au scăzut (0,2 pp) și s-au menținut la 0,1% din PIB in anii 2013 și 2014 de la 0,3% în anul 2012.

Tabel 3.5.

Evoluția componentelor cheltuielilor bugetare de stat în anul

2013 comparativ cu anul 2012, respectiv 2014 comparativ cu 2013

Sursa datelor: Ministerul Finantelor Publice

Conform datelor operative, execuția bugetului general consolidat în anul 2013 s-a încheiat cu un deficit de 15,77 miliarde lei, respectiv 2,5% din PIB, încadrându-se în ținta stabilită, de 15,90 miliarde lei (2,5% din PIB), ca obiectiv al politicii bugetare pe acest an și aprobată la ultima rectificare bugetară, iar execuția bugetului general consolidat pe anul 2014 s-a încheiat cu un deficit de 1,85% din PIB, încadrându-se în ținta aprobată de 2,2% din PIB.

Figura 3.10.

Structura cheltuielilor realizate în anul 2012

procent în total –

Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice

Acest grafic ne arată că execuția bugetară a cheltuielilor cu asistența socială a fost în linie cu așteptările. Acestea au înregistrat o valoare, de 67 miliarde lei, cu 1% mai puțin față de 2011. Reducerea este explicată de faptul că avansul cheltuielilor cu pensiile a fost depășit de scăderea celorlalte categorii de cheltuieli cu asistența socială.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut, de asemenea, cu 12%, de la 34,44 miliarde de lei la 38,58 miliarde de lei datorită implementării Legii 72/2013, prin care s-a transpus în legislația românească Directiva 7/2011 privind combaterea întârzierilor în efectuarea plăților comerciale, precum și pentru plata arieratelor de către administrațiile locale și spitale.

Cheltuielile de personal au fost revizuite în creștere pe parcursul anului 2012 ca urmare a deciziei de reîntregire în două etape a salariilor din sectorul bugetar (+8% în iunie 2012 și +7,5% în decembrie 2012). Comparativ cu anul 2011, cheltuielile de personal s-au majorat cu 5,98%, 4 puncte procentuale din această majorare fiind explicată de decizia reîntregirii salariilor.

În anul 2012, s-au înregistrat diminuări ale cheltuielilor bugetare față de anul precedent în cazul cheltuielilor cu subvențiile cu 4,4%.

Cheltuielile cu dobânzile au înregistrat o creștere cu 20,6% față de anul precedent, ca rezultat al majorării deficitelor bugetare acumulate din anii precedenți și angajării împrumuturilor pentru acoperirea acestora, înregistrându-se astfel un efort suplimentar în ceea ce privește plata ratelor de capital și a dobânzilor.

Figura 3.11.

Structura cheltuielilor realizate în anul 2013

procent în total –

Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice

Din reprezentarea grafică de mai sus observăm că aceste cheltuielile de personal au crescut cu 0,5 pp ca pondere în PIB, ca urmare a reîntregirii salariilor personalului bugetar și a plății obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești.

Creșterea cheltuielilor cu bunuri și servicii a fost determinată de implementarea Legii nr. 72/2013 prin care s-a transpus în legislația românească Directiva nr. 7/2011 privind combaterea întârzierilor în efectuarea plăților comerciale, precum și pentru plata arieratelor de către administrațiile locale și spitale.

Cheltuielile cu asistența socială au scăzut față de anul 2012 cu 0,5 puncte procentuale ca pondere în PIB , deși a avut loc majorarea cuantumurilor unor drepturi, cum sunt :

majorarea cu 8,5%, începând cu 1 iulie 2013, a ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;

s-au majorat alocațiile pentru susținerea familiei cu 30%.

valoarea punctului de pensie s-a majorat cu 4%.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 31,6 miliarde lei, respectiv 5,1% din PIB.

Figura 3.12.

Structura cheltuielilor realizate în anul 2014

procent în total –

Prelucrare proprie pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice

Această reprezentare grafică ne indică faptul că cheltuielile de personal au crescut cu 8,7% față de aceeași perioadă a anului precedent, ca urmare a creșterii salariului minim brut la 850 lei de la 1 ianuarie 2014 și la 900 lei de la 1 iulie 2014, precum și a plății drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești.

Față de anul precedent, s-a înregistrat reducerea cheltuielilor cu dobânzi cu 5,2% datorită scăderii randamentelor la licitațiile emisiunilor de obligațiuni de tip benchmark. Cheltuielile pentru proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 3,2%, respectiv cu 461 milioane lei.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 32,4 miliarde lei, respectiv de 4,8% din PIB, față de 31,6 miliarde lei în aceeași perioadă a anului precedent.

CONCLUZII

Deficitul bugetar este un fenomen financiar, cu care de-a lungul istoriei s-au confruntata absolut toate țările lumii. Cel mai utilizat indicator de masurare a deficitului îl reprezintă sodul bugetar conventional. Acesta exprimă totalitatea resurselor uutilizate de stat pentru a finanța acele părți ale cheltuielilor ce au rămas neacoperite de veniturile guvernamentale.

În ceea ce privește investițiile în capitalul fizic și uman acestea pot să extindă productivitatea muncii, ceea ce va duce la crețterea veniturilor. Totuși, deși investițiile sunt o sursă de creștere economică, acestea nu pot garanta o majorare rapidă.

Propunerile mele privind reducerea deficitului bugetar sunt: eliminarea risipei în cheltuirea banului public, creșterea eficienței investițiilor, suprataxarea produselor de lux, impozitarea câștigurilor din tranzacțiile imobiliare în scopuri comerciale, reducerea cheltuielilor prin instituirea unei reguli de a nu permite efectuarea de noi cheltuieli fără aprobarea bugetelor, stoparea alocărilor pe criterii politice.

Perspective bugetare pentru perioada 2016 – 2018

Veniturile bugetului general consolidat

pe tipuri de venit –

-mil. lei-

Impozitul pe profit este influențat pozitiv de reducerea, începând cu 2014, cu 5 pp a contribuției de asigurări sociale datorată de angajator. Facilitatea privind scutirea de impozit a profitului investit în echipamente tehnologice, acordată începând cu anul 2014, are un efect negativ, pâna în anul 2017 când își încetează aplicabilitatea.

Impozitul pe venit este influențat negativ în perioada 2016-2017 de acordarea facilității fiscale sub forma deducerii speciale pentru credite restructurate.

Contribuțiile de asigurări sociale sunt influențate negativ de aplicarea măsurii de reducere cu 5 pp a contribuției de asigurări sociale datorată de angajator și a majorării cotei de contribuție aferentă fondurilor de pensii administrate privat de la 4,5% la 5% în anul 2015 și respectiv la 6 % în anul 2016.

Pentru anul 2016 veniturile din impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale sunt influențate pozitiv de plata titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Ponderea în PIB a cheltuielilor bugetare totale se mentine pe un trend descendent pe termen mediu, în principal datorită traiectoriei cheltuielilor de personal, a celor cu bunuri și servicii și a celor cu asistența socială.

Cheltuielile de personal continuă să scadă până la un nivel de 6,2% din PIB în anul 2018, reflectând continuarea aplicării unei politici de personal prudentă pentru sectorul public.

Cheltuielile cu dobânzile au o traiectorie aproape constantă ca pondere în PIB, fiind de așteptat chiar o dinamică nominală negativă în anul 2017.

Chiar dacă dinamica nominală a cheltuielilor cu asistenta socială se mentine în teritoriul pozitiv, aceasta este una durabilă și permite o contractie a ponderii acestora în PIB de la 10,5% în anul 2016 la 10,1% la sfârșitul orizontului de prognoză.

Reducerea ponderii în PIB a celorlalte naturi de cheltuieli crează spatiu fiscal suficient pentru majorarea substanțială a cheltuielilor pentru investiții de la 5,4% din PIB în 2014 la valori de peste 6% din PIB în fiecare an până în 2017.

Cheltuielile bugetului general consolidat

pe clasificația economică –

-mil. lei-

BIBLIOGRAFIE

Bistriceanu Gheorghe,Văcărel Iulian, Anghelache Gabriel Cornel – Finanțe publice – ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică, București 2004;

Bistriceanu Gheorghe, “Lexicon de finanțe-bănci-asigurări ” , vol. II, Editura Economică, București, 2001;

Cioponea Mariana-Cristina , “Finanțe publice și teorie fiscală”, Editura Fundației România de mâine, București, 2007;

Filip Gheorghe, “Mecanismele financiar-monetare în procesul tranziției la economia de piață”, Editura Sedcom Libris, Iași, 1999;

Gabriele Martinescu, “Finanțarea deficitului public și impactul său economic”, Editura Universității Al.I.Cuza, Iași, 2003;

Lucian Croitoru – “România: o nouă provocare, aceleași riscuri”, articol în “Lumea în 2011”, revistă publicată de The Economist and Capital, decembrie 2010 ;

Moraru Dan, Nedelescu Mihai, Stănescu Cristina, Preda Oana, “Finanțe Publice”, Editura Economică, București, 2007;

Moșteanu Tatiana Coordonator, și colectiv, “Bugetul și trezoreria publică”, Editura Universitară, București, 2004;

Moșteanu Tatiana coordonator, și colectiv, “Finanțe publice”, Editura Universitară, București, 2005;

Moșteanu Tatiana., “Politici fiscale și bugetare pentru reformarea economiei și relansarea creșterii economice”, Editura Economică, București, 2003;

Văcărel Iulian, și colectiv, “Finanțe publice”, Ediția a V-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006;

www.discutii.mfinante.ro

www.scribd.com

www.consiliulfiscal.ro

Banca Nationala a Romaniei.